Potential turistic natural

1. Relieful

Prin așezarea sa geografică, județul Vâlcea beneficiază de aproape toate formele majore de

relief: munți, dealuri subcarpatice, podiș și lunci cu aspect de câmpie, dispuse în trepte de la

nord la sud, întregite de defileele ale Oltului și Lotrului, străjuite de munții Cozia, Căpățânii,

Făgăraș, Lotru și Parâng. Aici între masivele de munți se află una din cele mai mari depresiuni

intramontane din județ, cunoscută sub numele de Țara Loviștei.

Muntele Cozia, după unele mărturii ar fi "Kogaionon, muntele sfânt al dacilor".

Două treimi din suprafața județului sunt ocupate de Podișul Getic și Subcarpații Getici, cu

altitudin între 400–800 m.

Judetul Valcea este situat in partea central sudica a Romaniei si cuprinde teritorii apartinand

unor variate regiuni geografice. Desfasurat in trepte, pe directia nord-sud, de la altitudini ce

depasesc 2200 m (varful Suru, varful ateflesti), pana la 150 m in apropiere de Draganesti,

relieful judetului Valcea este prin excelenta muntos si deluros.

Cea mai mare parte din teritoriu, aproximativ 2/3 este cuprinsa intre altitudinea de 400-800 m

si alcatuieste treapta podisului piemontan si treapta dealurilor subcarpatice.

Dispunerea reliefului in trepte, orientarea culmilor montane si subcarpatice, in general pe

directia vest-est, si a colinelor piemontane pe directia nord-sud, aspectul vailor si depresiunilor,

prezenta luncilor de-a lungul principalelor ape curgatoare, particularitatile geomorfologice ale

tuturor formelor de relief, etc, indica o pronuntata diversitate a reliefului acestui

judet.Varietatea formelor de relief este rezultatul existentei unor sectoare ale marilor unitati de

relief: Carpatii Meridionali.

Subcarpatii Getici si Podisul Getic cu o complexa, alcatuire geologica, roci de la cele mai vechi,

cristaline, pana la cele mai tinere, pliocene si cuaternare, cu o complicata si indelungata

evolutie impusa de agentii modelatori ai scoartei terestre.

Teritoriul judetului Valcea este acoperit de culmi muntoase si dealuri, altitudinile scazand de la

nord la sud, spre depresiunea intramontana a Lovistei. In partea sudica a judetului, dealurile cu

altitudini cuprinse intre 600-700 m inchid depresiunile subcarpatice Jiblea-Berislavesti, Pausesti,

Hurezu s.a. In nordul judetului se inalta culmile muntilor Fagaras, la vest se desfasoara Muntii

Lotrului iar la sud Muntii Capatanii. Pe partea stanga a Oltului se afla masivul Coziei care atinge

1.669 m.

SOLURILE DIN JUDETUL VALCEA

Regosolurile denumite si soluri crude sau tinere sau neevoluate genetic reprezinta solurile nedezvoltate sau slab dezvoltate formate pe depozite afanate sau slab consolidate (nisipuri, loess, depozite loessoide, argile, marne etc).

Regosolurile apar predominant pe versanti cu inclinare puternica, coaste cu alunecari, rupturi de panta, pe culmi inguste sau spinari ascutite etc., unde eroziunea prin apa este destul de activa, incat ritmul proceselor de denudatie este mai intens sau egal cu cel al procesului de solificare. Aceste soluri sunt prezente, de asemenea, in sectoarele cu deflatie activa din ariile cu relief nisipos valurit eolian.

Regosolurile au un profil slab dezvoltat, incat in el nu se pot distinge caractere morfologice specifice unui anumit tip genetic.

Regosolurile se caracterizeaza printr-o fertilitate naturala, in general, foarte scazuta. Din punct de vedere agronomic ele reprezinta, de fapt, in majoritatea cazurilor, un substrat litologic putin fertil, aflat la zi.

Ameliorarea si valorificarea regosolurilor de pe pante si versanti se fac in cadrul planului general de recuperare a terenurilor degradate de eroziunea prin apa si de combatere a acestui fenomen foarte daunator. In multe regiuni din tara, versantii cu regosoluri au fost deja terasati si plantati cu vii sau pomi fructiferi. Pe langa masurile de

combatere a eroziunii sunt necesare ingrasaminte organice si minerale pentru refacerea continutului de humus si substante nutritive.

Solurile podzolice argiloiluviale reprezinta stadiile cele mai inaintate de evolutie ale solurilor silvestre, determinate de intensificarea procesului eluvial de cel bioacumulativ. Se caracterizeaza prin individualizarea unui orizont eluvial A2 , clar exprimat, printr-un profil bine diferentiat textural si prin puternica debazificare a complexului adsorbtiv. Sunt cunoscute in literatura noastra de specialitate si sub denumirile de podzoluri secundare si podzoluri de degradare.

Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc in diferite regiuni de podisuri, dealuri si piemonturi. Ele patrund si in zona montana inferioara. De asemenea se gasesc pe terasele mai vechi ale unor rauri importante ca Mures, Olt, Somes, Arges, Jiu. etc.

Frecventa aparitiei solurilor podzolice se mareste o data cu cresterea umiditatii zonei. Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc in deosebi sub paduri de stejar, de fag, fag in amestec cu gorun sau cu rasinoase si mai rar de garnita; in parterul padurii, alaturi de plantele geofite, apar si plante acidifile ca Luzula luzuloides, Calamagrostis arundinacea, Poa nemoralis s.a.

Depozitele de suprafata pe care s-au format aceste soluri sunt foarte variate ca varsta, natura mineralogica si textura:gresii, argile, marne, depozite de terasa, depozite variate deluvio- proluviale etc. In general, rocile care favorizeaza dezvoltarea solurilor podzolice sunt bogate in fractia nissipoasa, sarace in minerale calcice si feromagneziene si puternic alterate. In anumite conditii se pot forma si pe roci argiloase, mai bogate in elemente bazice.

Solurile podzolice argiloiluviale se intalnesc mai ales in conditiile uni relief orizontal sau slab inclinat, cu drenaj exatern slab: culmi largi, versani lini, terase etc. In conditii de

relief mai accidentat, apar deobicei sub invelisul protector al unei formatii vegetale bine incheiate, padure sau pajiste.

Apa freatica se afla la mare adancime in aria de raspandire a solurilor podzolice; exceptie fac suprafete restranse din nord-vestul tarii, in care profilul acestor soluri este influentat de apa freatica aflata la mica adancime (Campia Somesului).

Folosirea in agricultura a solurilor podzolice argiloiluviale este mai restransa, datorita conditiilor climatice mai reci si mai umede, precum si potentialului lor scazut de fertilitate. Pe solurile podzolice, pajistile si fanetele naturale ocupa suprafete insemnate, alcatuind, baza unui puternic sector zootehnic. Economia forestiera are, de asemenea, o pondere ridicata, intinderi mari fiind ocupate cu paduri de stejar sau de fag.

Plantele care se cultiva in zona solurilor silvestre podzolice sunt graul de toamna si de primavara, orzul, ovazul, secara, porumbul, sfecla-de-zahar si soia, cu rezultate satisfacatoare. Dintre plantele de nutret gasesc conditii bune trifoiul rosu, sfecla furajera si unele graminee. Cultura vitei-de-vie este foarte raspandita, in schimb pomicultura (cultura prunului si a marului) constituie una dintre ramurile agricole principale din aceasta zona.

Fertilitatea naturala scazutaa solurilor zilvestre podzolice se datoreaza pe de o parte, insusirilor fizico-chimice ale acestor soluri, iar pe de alta parte, aprovizionarii lor insuficiente cu humus si substante nutritive si conditiilor nefavorabile de valorificare a acestora de catre plante. Astfel, climatul umed si prezenta orizontului B, gros si impermeabil, determina un regim aerohidric nefavorabil dezvoltarii plantelor, prin formarea unui exces temporar de umiditate in partea superioara a solului. Debazificarea inaintata a complexului argilo-humic, aciditatea ridicata asociata cu prezenta aluminiului mobil si a manganului mobil, adesea in doze nocive pentru cresterea plantelor, deficitul mare de calciu si magneziu etc., contribuie la crearea unor conditii putin favorabile dezvoltarii plantelor de cultura. Rezervele de humus si azot sunt, in general, mici, iar calitatea humusului scazuta, raportul dintre acizii humici si cei fulvici fiind deregula subunitar. Activitatea microbiologica redusa nu poate asigura aprovizionarea normala cu azot. Solurile podzolice sunt, de asemenea, sarace in fosfor mobil, intrucat cea mai mare parte din fosforul total este legata in compusi (organici sau de Fe si Al) greu solubil, inaccesibil plantelor. Totodata este deficitara atat aprovizionarea cu potasiu cat si cu unele microelemente (bor, cobalt).

Ridicarea fertilitatii solurilor silvestre podzolice necestia un ansamblu de masuri agochimice, ameliorative si agrotehnice. Deoarece regimul azotului este foarte deficitar, aceste soluri reactioneaza extrem de favorabil la ingrasamintele minerale cu azot. Se folosesc cu succes cianamida de calciu, azotatul de amoniu, azotatul de calciu si de sodiu etc. Ingrasamintele organice (gunoiul de grajd, gunoiul artificial si ingrasamintele verzi) au o mare eficacitate, ele contribuie atat la imbogatirea solurilor de substante nutritive,

cat si la ameliorarea insusirilor fizice are orizontului superior. Cultura leguminoaselor este, de asemenea, foarte ridicata pentru refacerea rezervei de azot asimilabil.

Ingrasamintele cu fosfor sunt in general slab moderat-valorificate. Eficacitatea lor creste insa considerabil atunci cand sunt aplicate impreuna cu cele de azot pe un fond amendat cu gunoi de grajd. Ingrasamintele fosfatice indicate pentru aceste soluri sunt faina de oase, fosfatul de Cioclovina etc. Se recomanda, de asemenea, ingrasamintele combinate: diamonfosul, fosazotul si nitrofoska.

Masurile agrotehnice specifice solurilor silvestre podzolice urmaresc , in primul rand, ameliorarea regimului aerohidric, defavorabil in cazul solurilor podzolice dezvoltate pe suprafete plane acoperite cu depozite fine. Se practica in acest scop araturi in spinari pentru inlaturarea excesului de umezeala, araturi adanci etc. Adancimea araturii se face insa treptata, pe masura ce se adauga amendamente si ingrasaminte pentru evitarea aducerii la zi a orizontului podzolic A2 foarte putin fertil.

Solurile erodate. In regiunile in care eroziunea solului s-a manifestat sau se manifesta intr-un fel sau altul, infelisul de sol devine mult mai complicat. Eroziunea in adancime distruge deobicei tot profilul solului producand intreruperi mai rare si mai frecvente ale invelisului de sol, in functie de densitatea ogaselor si a ravenelor. Eroziunea in suprafata alunecarile, acumularile si eroziunea eoliana, precum si procesele de batatorire a solului modifica profilul solului intr-o masura mai mare sau mai mica, in functie de durata si intensitatea acestor procese de degradare a terenurilor.

Procesele de batatorire a solului nu modifica structura profilului morfogenetic, dar deterioreaza proprietetile hidrofizice ale solului astfel ca, desi acesta prezinta aceeasi succesiune de orizonturi, ofera plantelor conditii de dezvoltare din ce in ce mai slabe.

Eroziunea solului in suprafata prin apa determina modificare profilului acestuia prin spalarea treptata a materialului solificat. Orizonturile genetice sunt astfel indepartate si solul apare cu un profil incomplet sau, in cazul extreme, apare la zi chiar roca. Se intalnesc astfel diferite soluri in care a ajuns eroziunea (spre exemplu soluri silvestre brune sau soluri podzolice sau cernoziomuri etc., in functie de zona in care se manifesta eroziunea, moderat erodate sau puternic erodate etc.). Astfel de soluri erodate se gasesc in tara noastra, cel mai frecvent in regiunile de dealuri, podisuri si

piemonturi si mai putin in regiunile de munte si de campie, unde eroziunea in suprafata este de cele mai multe ori neapreciabila, iar solurile au profil normal.

Modificarea profilului solurilor prin alunecari este mult mai complicata. Aceste deranjeaza asezarea normala a orizontului genetice din profil, in asa fel incat pozitia lor capata o anumita inclinare sau o anumita curbura, iar uneori se produce chiar o rasturnare a orizonturilor. Pe teritoriul tarii noastre, in regiunile afectate de alunecari, se intalneste o gama intreaga de variatii ale profilelor de sol. De obicei, alunecarile dau nastere unui relief valurit, cu convexitati si concavitati denumit popular „tiglai”, „glimee” sau „oparsaie”. Pe acest relief, din multimea de aspecte ale profilelor morfologice ale solurilor se desprind doua cu totul generale, si anume: pe convexitati apar soluri cu profil foarte scurt (uneori chiar roca), iar in concavitati solurile reprezinta profile mult mai dezvoltate ca grosime, dar foarte neuniforme ca asezare a orizonturilor si de obicei cu intensa hidromorfie.

In cazul alunecarilor curgatoare, pe canalul de scurgere a materialului desprins, profilul solului este complet distrus.

O alta forma de modificare a invelisului de sol, ca urmare a fenomenului de eroziune, se datoreaza acumularii materialului erodat de pe versaniti, la baza acestora sua pe vai. Astfel, apar multe sectoare soluri ingropate, coluvionate si aluvionate. Solurile ingropate sunt recent acoperite de materiale deluviale, colocviale sau aluviale, care au grosimi relativ mari astfel ca vechiul sol nu mai prezinta importanta pentru plante, datorita faptului ca se gaseste la adancimi care nu mai pot fi atinse de radacinile acestora. Solurile coluzionate sau aluvionate sunt soluri din diverse tipuri genetice acoperite de depozite coluviale sau aluviale de grosimi destul de mici (pana la 40-50 cm). Ele se intalnesc de-a lungul vailor sau la baza versantilor in toate regiunile tari.

Stavilirea si prevenirea eroziunii solurilor din tara noastra a devenit o problema de stat, care se inscrie pe linia masurilor de valorificare superioara a terenurilor. In acest sens s-a efectuat mai intai o inventariere a terenurilor erodate si apoi au fost elaborate planuri de masuri pentru folosirea acestora, pentru staviliarea eroziuni sub diversele ei forme si pentru prevenirea eroziunii solurilor pe terenurile inclinate.

Dintre mijloacele foarte variate prin care se poate actiona pentru combaterea eroziuni solurilor mentionam pe cele agrotehnice (organizarea judicioasa a teritoriilor agricole, sisteme de aratura, amenajarea unor benzi inierbate etc.), amenajarea de

valuri de pamant si canale, terasarea versantilor si plantarea unor perdele antierozionale, diverse lucrari de amenajare a obarsiei si talvegului torentilor (ziduri de sustinere, jgheaburi de fascine, garnisaje, cleionaje, baraje etc.).

In prezent, pe teritoriul tarii noastre se folosesc intens diversele sisteme de combatere a eroziunii si, datorita acestora, multe terenuri din regiunile din dealuri si podisuri au intrat din nou in circuitul economic, contribuind la cresterea continua a productiei agricole.

2. Clima

Clima judetului Valcea este temperat-continentala, puternic influentata de fragmentarea

accentuata a reliefului, de expunerea versantilor,de regimul radiatiei solare si regimul eolian.

Valorile medii anuale ale temperaturii sunt între 10 C şi 10,6 C, cu precipitaţii normale a căror

medie anuală este cuprinsă între 500 şi 900 mm (caracteristică depresiunilor subcarpatice) şi

vânturi de mică intensitate cu viteze moderate. Aceste caracteristici, precum şi umiditatea

relativă a aerului ce variază între 71 şi 78 %, precum şi numărul mare de zile cu insolaţie

maximă favorizează răspândirea viţei de vie, a nucului şi a altor pomi fructiferi. Toamnele sunt

lungi, iar numărul zilelor cu ceaţă este în medie de 52 zile pe an.

Varietatea formelor de relief influenteaza clima temperat continentala caracteristica judetului

Valcea intalnindu-se nuante ale climatului montan deluros specific depresiunii Lovistei si a vaii

Oltului. La altitudini de peste 2.000 m temperaturile scad sub 0 C, precipitatiile depasesc 1.200

mm/an iar vanturile cu orientarenord-vest sunt puternice. La altitudini medii si mici

temperatura medie variaza intre 2-6 C, vanturile bat in lungul vailor, iar media precipitatiilor are

valori cuprinse intre 800-1.200 mm/an. In regiunea dealurilor subcarpatice, temperatura are

valorile cuprinse intre 4-8 C iar precipitatiile ating 600-800 mm/ anual. Pe valea Oltului si in

depresiunea Lovistei clima este mai blanda decat in restul teritoriului.

3. Apele

Ape subterane de stratificatie

Prin numarul mare de izvoare de ape minerale, datorita calitatii lor, sunt recunoscute de medicii

si turistii romani si straini ca fiind tamaduitoare a celor mai diverse afectiuni, facand de secole

adevarate minuni. Bogatia de izvoare de ape minerale care abunda unele zone geografice si

peisajul pitoresc pe care-l "scalda" se etaleaza cu maretie in statiunile balneoclimaterice de

renume ale judetului Valcea

-Calimanesti - Caciulata

-Baile Olanesti

-Baile Govora

-Ocnele Mari - Ocnita

cunoscute nu numai in Europa, ci in intrega lume, cu o carte de vizita impresionanta.

În judeţul Valcea, factorii de cura naturala sunt reprezentati de clima protectoare si izvoarele

(descoperite in 1827) de ape minerale sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, in

principal hipotonice, cu concentratie, compozitie chimica si temperatura variabile.

Factorii naturali de cura balneară enumeraţi mai sus sunt repartizati pe teritoriul judeţului in

cadrul statiunilor astfel:

1. Statiunea Calimanesti-Caciulata prezinta ca factori naturali, apele minerale cu

concentraţii, compoziţii chimice si temperaturi variate, sulfuroase, clorurate,

bromurate, sodice, calcice, magneziene, in cea mai mare parte hipotone cu

mineralizare cuprinsa intre 0,5 şi 11,4 g/l şi prezinta un climat sedativ de cruţare.

2. Staţiunea Baile Govora are ca factori naturali de cură apele minerale clorurate-

sodice, iodurate, bromurate, sulfuroase, slab bicarbonatate, hipotone, contin pana la

38,30

/00 mg brom şi 41,80

/00 mg iod. Apele concentrate sărate sulfuroase au

mineralizare de pană la 160 g la 0

/00 şi conţin hidrogen sulfurat în concentraţie mare

pană la 0,350 g 0

/00 . Apele izvoarelor de cură internă slab mineralizate sunt

caracterizate print-o concentraţie mică de hidrogen sulfurat şi clor, bogate în

bicarbonaţi. Este prezent şi nămolul mineral sapropelic transportat de la Ocnele

Mari, iar bioclimatul este unul de cruţare.

3. În staţiunea Olăneşti factorii naturali de cură sunt reprezentaţi de ape minerale

sulfuroase, clorurate, slab iodurate, bromurate, sodice, calcice, magneziene, unele

fiind oligominerale, altele hipotone şi respectiv izotone. Bioclimatul prezent aici este

unul sedativ de cruţare.

4. Staţiunea Ocnele Mari beneficiază de existenţa apelor minerale care sunt strans

legate de masivele de sare utilizate în bazinele de băi. Întalnim de asemenea, ape

minerale clorurate, bicarbonatate, iodate şi nămol sapropelic.

Reteaua hidrografica de suprafata

Judetul Valcea este brazdat de o puternica retea hidrografica. Intreaga retea de ape curgatoare

apartine bazinului hidrografic al raului Olt, care strabate teritoriul judetului in trepte, asemenea

reliefului, incepand din nord, de la Rậu Vadului si pana la Tighina, in S, pe o distanta de cca. 130

km.

Sectorul Oltului ce traverseaza judetul Valcea este denumit in termenii de specialitate sectorul

Oltului mijlociu. Dupa confluenta cu Homorod, Oltul intra in depresiunea Fagaras, Valea Oltului

este larga cu panta medie de 1‰. In aceasta zona bazinul prezinta o asimetrie accentuata a

sistemului spre dreapta dupa confluenta cu raul Cibin, Oltul patrunde in defileu unde valea se

ingusteaza, versantii sunt abrupti, suprafata bazinului de receptie ajungand la 15340 km2 la Rm.

Valcea.

Dupa confluenta cu raul Cibin, Oltul traverseaza Carpatii Meridionali printr-un frumos

defileu. Valea Oltului se ingusteaza prezentand versanti abrupti cu inaltimi mari de 1800-2000

m.

Dupa iesirea din defileu, raul Olt traverseaza zona deluroasa a subcarpatilor, unde apar

terase bine conturate ce insotesc cursul pana la varsare.

Intre localitatile Rm.Valcea si Slatina, Oltul strabate subcarpatii, zona putin dezvoltata in

cadrul bazinului sub forma unei fasii inguste si zona piemontana reprezentata de dealurile

Oltetului pe dreapta si dealurile Cotmenei pe stanga.

Zona colinara se caracterizeaza prin inaltimi mici care se pierd in campie, diferenta de

altitudine intre aceste doua zone nu este un criteriu de demarcatie, deoarece altitudinea

descreste treptat, deseori campia patrunde sub forma de golfuri. Luncile raurilor sunt

reprezentate prin soluri aluvionare de lunca care trec in partea sudica in soluri nisipoase supuse

unui stadiu de eroziune necontrolata.

In sectorul Brezoi - Ramnicu Valcea pe toata latimea bazinului se face trecerea de la

formatiunile metamorfice la formatiuni sedimentare de diferite varste.

In aval de Ramnicu Valcea pana la Dunare se gasesc numai formatiuni sedimentare, astfel:

• depozite loessoide in zona periferica a bazinului hidrografic;

• aluviuni actuale si subactuale in zona adiacenta raului;

• depozite fluviatile in zona intermediara.

Râul Olt străbate judeţul pe o distanţă de 135 km, primind apele a numeroşi afluenţi din care

cel mai important este Lotrul. Acest bazin hidrografic, care se află în partea dreaptă a Oltului,

cuprinde aproape toată suprafaţa judeţului. Această reţea hidrografică este întregită de

numeroase lacuri: Gâlcescu, Zănoaga Mare, Iezerul Latoriţei (lacuri glaciare), Vidra, Brădet,

Cornet, Călimăneşti, Dăeşti, Râmnicu Vâlcea, Râureni, Govora, Slăviteşti, Ioneşti

Zăvideni Drăgăşani (lacuri artificiale pe Lotru şi Olt pentru hidrocentrale) şi lacurile sărate de

la Ocnele Mari.

În judeţul Vâlcea întâlnim o reţea de ape densă, reţea ce imprimă o anumită configuraţie a peisajului.

Cursurile apei, prin frumuseţea peisajului, ca şi prin amenajarea hidroenergetică, împreună cu un mare

număr de lacuri de acumulare, au un rol important în dezvoltarea turismului, în general, şi a

agrementului în special. Dintre lacurile aflate pe teritoriul judeţului predomină lacurile de provenienţă

glaciară aflate în bazinul Latoriţei: Muntinelul Mic, Iezerul Latoriţei, Singuraticul şi Cioara precum şi cele

din munţii de la Obârşia Lotrului. Lacurile sărate sunt cele de la Ocniţa şi Ocnele Mari, iar lacurile

artificiale amenajate ca urmare a construcţiei hidrocentralelor sunt: Vidra (lac de acumulare ce are un

volum total – la nivel maxim de exploatare – de 370 mil m³), Călimăneşti, Băbeni, Dăeşti, Malaia şi

Brădişor.

Vegetatia si fauna

Vegetatia

Diversitatea formelor de relief şi condiţiile pedoclimatice existente pe teritoriul judeţului Vâlcea

au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii bogate, dispusă în etaje corespunzător altitudinii

reliefului.

Vegetaţia alpină întâlnită la altitudini de 2000-2200 m, este reprezentată de plante

ierboase, perene şi tufărişurile pitice (bujorul de munte, sălciile pitice).

Vegetaţia subalpina este formată mai ales din tufărişuri de jneapăn, ienupăr pitic, anin de

munte, afin. Etajul pădurilor se suprapune peste relieful montan si deluros, sub limita etajului

subalpin. Pădurile sunt alcătuite din conifere şi foioase, la care se adaugă numeroşi arbuşti.

În funcţie de relief şi climă, vegetaţia caracteristică teritoriului vâlcean este repartizată

după zonarea acestora. În regiunile montane, pe cele mai înalte culmi predomină flora alpină şi

subalpină. Dintre speciile care cresc aici se întâlnesc: salcia pitică, violeta, bujorul de munte şi

floarea de colţ - ultimele declarate monumente ale naturii. Zona forestieră este specifică

regiunilor deluroase, acoperind circa 45% din suprafaţa judeţului (4,2% din suprafaţa ţării).

Pădurile de molid cresc în etajul subalpin, pe lângă arbuşti ca: măcrişul, afinul ş.a. Pădurile de

foioase acoperă zona montană şi o parte a dealurilor subcarpatice şi piemontane. Dintre

speciile de arbori care compun etajul foioaselor predomină fagul, mesteacănul, carpenul, alunul

şi paltunul de munte. La altitudinile din zona colinară şi de câmpie cuprinse între 300-700 m,

predomină stejarul pedunculat, ulmul şi carpenul.

Fauna

Teritoriul judeţului Vâlcea dispune de o faună bogată şi variatş, etajată în funcţie de relief şi

condiţii climatice. În zona alpină se întâlnesc păsări şi animale rare: vulturul pleşuv brun, cinteza

alpină, capra neagră, alături de vipera comună şi şopârla de munte.

Fondul cinegetic este bogat reprezentat de specii cum ar fi: cerbul, râsul, căprioara, jderul,

ursul, pisica sălbatică, mistreţul, ierunca, cocoşul de munte s.a.; fauna piscicolă este

reprezentată de scobar, păstrăv şi boiştean.

Rezervatii naturale  Conform legislaţiei ariilor naturale protejate, a conservării habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, modificată şi aprobată prin OUG nr. 57 din 20 iunie 2007, un parc naţional are drept scop “protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri  ştiinţifice, educative, recreative şi turistice.”

Parcul National Cozia

Acest taram muntos, este alcatuit din masivul Cozia apartinand Muntilor Fagaras, o parte

a Muntilor Capatanii denumita Naratu si a Muntilor Lotrului cu masivul Doabra, Calinesti,

Brezoi.

In spatiul biogeografic din zonele Cozia, Naratu, Doabra si Calinesti se gasesc elemente naturale

cu o valoare deosebita sub aspect geologic, fizico- geografic, floristic, faunistic si hidrologic, care

ofera posibilitatea cercetarii stiintifice, desfasurarii unor activitati educative, recreative si

turismului.

Parcul Naţional Cozia se află situat în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, mărginit la

nord de Depresiunea Loviştei, strãvechea Terra Loystha, o vastă arie încărcată de istorie, cu

multe localităţi, organizate odinioară în ţinutul lui Seneslau, unde populaţia continuă tradiţiile şi

obiceiurile străvechi.

La vest, PNC este separat de restul Munţilor Căpăţânii prin culmile: Frăsineiului, Dosul

Pământului şi Valea lui Stan.

La sud, parcul este delimitat de dealurile subcarpatice prin Depresiunea Jiblea-Berislăveşti.

La est, versanţii abrupţi ai Coziei, impunãtori ai Sturului şi Pietrei Şoimului, îl delimitează de

Muşcelele Topologului prin Şaua Groşilor şi mai la nord, se învecinează cu Depresiunea Poiana.

Faţă de depresiunile înconjurătoare ce au înălţimi relativ mici (500-700 m), Masivul Cozia se

detaşează net, apărând din depărtări ca o cetate de stâncă cu abrupturi, cu contraforturi şi cu o

mulţime de turnuri marginale şi interioare. Această arie muntoasă este străbătută, pe direcţia

nord-sud, de apele râului Olt , care a sculptat Defileul Gura Lotrului — Cozia.

Teritoriul PNC este cuprins aproximativ între: 24°10 şi 24°26 longitudine estică, şi 45°16 şi

45°24 latitudine nordică.

Harta cu localizarea PNC este publicată în HG nr. 230 din 2003 privind delimitarea

rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi constituirea administraţiilor

acestora.

Accesul în PNC se face în principal prin DN 7 (E 81), care este una din legăturile capitalei cu

restul Europei. Distanţele faţă de principalele oraşe din apropierea PNC sunt de 25 km. până la

Rm. Vâlcea şi 45 km. până la Sibiu. Distanţa pe DN7 (E 81) până la Bucureşti este de 200 km

Parcul National Cozia include ecosisteme nealterate efectiv de catre activitatea umana, cu

specii de animale si plante ,care necesita o protectie stricta , precum si endemisme specifice

masivului Cozia sau Romaniei. Masivul Cozia se constituie ca una dintre cele mai reprezentative

zone si se poate considera ca un adevarat muzeu in aer liber. Dintre speciile forestiere gorunul

realizeaza, pe versantul sudic, cel mai inalt ecart altitudinal – 1350 m.- caz unic in tara, fiind o

interesanta inversiune de asezare a etajelor de vegetatie, bradul si fagul coborand pana la 300-

400 m., aproape de altitudinea la care se situeaza raul Olt in defileu. In unele locuri din Naratu

si Foarfeca coexista intr-un amestec aproape intim bradul cu gorunul, iar printre palcurile de

molid, apar exemplare de anin de munte, mesteacan de Cozia, salcie pitica, etc. amestecurile si

asocierile de tot felul fiind deosebit de interesante si insuficient studiate.

Sub aspect floristic, pe un spatiu relativ restrans sunt identificate un numar de 800 de specii de

plante (aproape o cincime din flora spontana a tarii ), din care 8,1% specii endemice (5,8%

specii endemice Romaniei si 2,3% specii endemice Coziei).

Astfel se gasesc laolalta plante alpine, subalpine (lana caprelor,firuta, afinul), plante termofile

( scumpia, pesma, rototelele Coziei), plante endemice (trandafirul de Cozia, macesul argesan ),

si plante rare cu regim ecologic critic (iedera alba, floarea de colt, laleaua pestrita).

Dintre numeroasele specii de animale mentionam pe cele care apartin faunei strict protejate:

ursul brun, lupul, rasul, pisica salbatica, sau rare cum sunt capra neagra, cocosul de munte,

corbul, etc. O mentiune speciala pentru fauna mediteraneana, reprezentata prin vipera cu corn

si scorpionul carpatic intalnita mai ales in stancariile cu expozitie sudica din zona Turnu si

Basarab. Defileul Oltului, parte integranta a Parcului National Cozia se constituie intr-un coridor

ecologic, deschis pasarilor in migratia lor spre si dinspre Europa Centrala si de Nord si

continentul african. Dintre pasari au fost identificate un numar de 68 specii, iar dintre amfibieni

si reptile, tritonul cu creasta, salamandra, soparla cenusie, gusterul.

Parcul se intinde pe trei unitati montane distincte: Muntii Cozia, Muntii Lotrului si Muntii

Capatanii. Cu toate acestea, are o alcatuire geologica relativ omogena. in partea de nord

predomina formatiunile cristaline, iar in cea de sud, cele sedimentare. Zona este destul de

abrupta, iar relieful accidentat, ceea ce face ca aspectul Vaii Oltului sa fie pe alocuri chiar

spectaculos.

Vegetatia forestiera este dominata de padurile de gorun, de fag si molid. Flora parcului este

extrem de bogata, fiind identificate circa 930 de specii. Printre plantele ocrotite de lege care se

afla aici avem floarea de colt (Leontopodium alpinum), iedera alba (Daphne blagayana), precum

si un relict glaciar, anume Lycopodium tristachyum (Ground Pine a eng.; nu are denumire in

romana).

si varietatea faunei este impresionanta. Dintre arahnide, este remarcabil pseudoscorpionul

Neobisium carpathicum, de origine mediteraneana, aflat aici la limita nordica a arealului sau.

Dintre serpi, poate fi intalnita vipera cu corn (Vipera ammodytes). Principalele specii de

mamifere prezente in parc sunt pisica salbatica (Felis silvestris), jderul de copac (Martes

martes), rasul (Lynx lynx), lupul (Canis lupus), cerbul carpatin (Cervul elaphus), capriorul

(Capreolus capreolus) si capra neagra (Rupicapra rupicapra).

Regimul climatic este specific de munte, caracteristic muntilor josi, cu o etajare a parametrului

climatic, functie de altitudine. Se remarca influenta culoarului raului Olt, care favorizeaza

patrunderea aerului mai cald dinspre Sud si care asociat cu o insolatie mai pronuntata a condus

la instalarea unui topoclimat mai uscat si mai cald in arealele de sud, spre deosebire de cele din

N. si N-V., din calea maselor de ae r mai reci si umede. Temperatura medie anuala de la +10 gr.

C pe valea Oltului la – 3gr.C la 1500 m. Precipitatii. diferite, functie de altitudine, in zona inalta

1000 – 1100 mm./ an la 717,5 mm/ an la Calimanesti. Vanturi dominante din N. si N V cu

pondere mai mica S. si S-V. La vf. Ciuha Mare 10- 20 m./ s.

Parcul National Cozia, se situeaza pe teritoriul administrativ al localitatilor Calimanesti, Brezoi,

Salatrucel, Perisani, iar pentru publicul larg interesul principal il reprezinta turismul. Muntii de

aici nu foarte inalti (altitudine max. Vf. Cozia –1667.m), au o accesibilitate relativ usoara si

indeamna la drumetie si excursii pe multi turisti, masivul Cozia fiind cel mai solicitat. Din puncte

ca Turnu, Pausa Salatrucel,Calimanesti, Gura Lotrului, Perisani, pornesc trasee turistice marcate

spre principalele obiective, cele mai multe fiind inspre varfurile muntoase.

Zona Parcului Naţional Cozia şi a vecinătăţilor acestuia este cunoscută ca o destinaţie turistică

importantă în România, care prin potenţialul ei natural (peisaje, izvoare termale, relief,

hidrologie, faună, floră, etc) şi antropic (mănăstiri, monumente istorice, ), reprezintă o

destinaţie interesantă atât pentru turiştii din ţară, cât şi pentru turiştii din străinătate.

Monitorizarile fluxului turistic in perioada 2003-2005 au scos in evidenţă că un numar de

aproximativ 50.000 turişti pe an au vizitat această zonă, dar numarul lor a crescut foarte mult,

chiar s-a dublat in anii 2006-2007. Principalele motivaţii fiind:

- drumeţii, plimbări in natură;

- practicarea unor sporturi, organizarea de expediţii, tabere si concursuri in aer liber;

- vizitarea unor lăcaşe de cult, locuri şi monumente istorice;

- vizitarea unor locuri cu peisaje deosebite, (Defileul Oltului, Cheile Lotrişorului, Cascada

Gardului, Bulzul);

- insuşirea unor cunostinţe despre natură (in general elevi si studenţi);

O parte din vizitatorii care frecventează in general locurile mai accesibile de la intrările in parc

sunt sosiţi in zonă pentru tratament balnear în Staţiunea Călimaneşti –Căciulata-Cozia.

Parcul National Buila Vanturarita

Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, viitor sit al Reţelei Ecologice Europene Natura 2000, a fost

înfiinţat prin HG 2151/2004 şi este administrat de către RNP Romsilva în parteneriat cu

Asociaţia Kogayon. Este cel mai mic parc naţional din România, cu o suprafaţă de 4186 ha, fiind

situat în Judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii, pe teritoriul localităţilor Costeşti,

Bărbăteşti şi Băile Olăneşti.

Localizarea geografica

Masivul Buila-Vanturarita este situat in partea central-nordica a Judetului Valcea si face parte

din Muntii Capatanii. Masivul iese in evidenta fata de lantul principal al acestora, atat prin

dispunere cat si prin constitutie si relief. Creasta principala a Muntilor Capatanii, constituita

preponderent din sisturi cristaline are o dispunere est-vest, cu creste secundare inspre nord si

sud. Exceptie fac doua masive calcaroase, ale caror creste principale sunt dispuse pe directia

SV-NE: Masivul Tarnovu in nord-vest si Masivul Buila-Vanturarita in sud-est.

Masivul Buila-Vanturarita se intinde de la vest de Cheile Bistritei si pana la est de Cheile

Olanestilor (Folea). Legatura cu Muntii Capatanii este facuta prin Plaiul Netedu (interfluviul

dintre raurile Bistrita si Costesti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre raurile Costesti si Cheia) si

Plaiul Hadarau (interfluviul dintre raurile Cheia si Olanesti).

Creasta Buila-Vanturarita are o extindere spatiala de tip liniar, cu o lungime de circa 14 km si o

latime cuprinsa intre 0,5 si 2,5 m km (extinderea calcarelor jurasice). Altitudinea absoluta este

in Varful Vanturarita Mare (1885 m), iar cea minima la iesirea Bistritei din chei (550 m).

Principalele varfuri ale masivului sunt, de la sud-vest spre nord-est, urmatoarele: Arnota

(1183,7 m), Muntele Cacova (1525,1 m), Muntele Piatra (1643 m), Muntele Albu (1658,9 m),

Buila (1848,6 m), Stevioara (1847 m), Vanturarita Mare (1885,2 m), Vioreanu (1866 m),

Vanturarita Mica (1655 m), Stogu (981 m).

Puncte de intrare/Acces

Parcul National Buila-Vanturarita are 6 puncte de intrare:

3 in Comuna Costesti, unul pe Valea Bistrita si doua pe Valea Costesti: Bistrita, Pietreni-Prislop si

Pietreni-Valea Morii;

1 in Comuna Barbatesti pe Valea Otasaului;

1 in Satul Cheia pe Valea Cheia;

1 in Orasul Baile Olanesti pe Valea Olanesti.

Accesul se poate face fie pe drumul national 67 Rm. Valcea-Targu Jiu, fie pe drumul judetean

Rm. Valcea-Baile Olanesti.

Alegand prima varianta se poate ajunge in parc astfel:

30 Km pana in Barbatesti (sat Barzesti), apoi inspre nord pe Valea Otasaului, 5 km pe drum

asfaltat, inca 3 km pe drum forestier, pana la capatul drumului, de unde pe poteca, intr-o ora,

se ajunge la Schitul Patrunsa;

38 km pana la Costesti, apoi inspre nord, se poate ajunge fie in Satul Bistrita (7 km pe drum

asfaltat), fie in Satul Pietreni (5 km drum asfaltat si 2 km drum pietruit).

Alegand soseaua spre Baile Olanesti, dupa 15 km se pot alege doua variante:

pe Valea Olanesti, 6 km pana in statiune si 14 km pe drum forestier pana in Cheile Olanesti,

trecand pe la cantonul silvic Manzu (7 km);

pe Valea Cheia, 7 km pana in Valea Cheii pe sosea asfaltata, apoi pe drum forestier. Dupa ce se

trece de Schitul Iezer (3 km), se poate ajunge fie la Schitul Pahomie (8 km), fie la cantonul silvic

Cheia (9 km).

Geologie

Cadrul tectonic

Din punct de vedere tectonic, zona face parte din orogenul carpatic. Masivul Buila-Vanturarita

este parte a Panzei Getice, unitate a Dacidelor Mediane din Carpatii Meridionali, puse in loc in

Senonian, in cadrul tectogenezei laramice. Panza Getica este alcatuita din formatiuni

cristalofiliene prealpine si dintr-o cuvertura sedimentara in cadrul careia cele mai vechi

depozite sunt de varsta Carbonifer superior. Datorita eroziunii, depozite sedimentare ale Panzei

Getice se intalnesc doar in cateva arii, dintre care cele mai importante sunt Brasov-

Dambovicioara, Buila-Vanturarita, Hateg si Resita-Moldova Noua. Aceste depozite sedimentare

au fost supuse proceselor tectonogenetice in doua faze. Prima discordanta insemnata este

prealbiana, cand a inceput sariajul getic si corespunde primei faze getice, varsta primei

incalecari fiind plasata dupa Aptianul inferior si inaintea sfarsitului Aptianului superior. Cea de-a

doua faza getica, reprezentand sariajul principal laramic, a avut loc in Senonian, cand Panza

Getica, avand in baza Panza de Severin, a acoperit domeniul danubian.

Stratigrafia

In zona Masivului Buila-Vanturarita se gaseste o succesiune de depozite metamorfice si

sedimentare care poate fi urmarita in intregime pe deschiderile oferite de vaile celor patru rauri

care traverseaza bara calcaroasa, sapand in aceasta cate un sector de chei.

Formatiunile cristaline

In Masivul Buila-Vanturarita, rocile metamorfice afloreaza pe versantii nord-vestici, pe vaile

raurior Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti, cat si in zona de creasta, unde ies la zi de sub

depozitele sedimentare erodate (Curmatura Builei). Evolutia metamorfica a unitatilor gnaisice

din Panza Getica se inscrie in intervalul de timp al ciclului Varisc (300 - 350 M.a). Evolutia

metamorfitelor din Carpatii Meridionali are in prezent repere mai clare, subliniind caracterul

polistadial si o evolutie distincta a unitatilor Getic-Supragetic vs. Danubian, intr-o succesiune de

evenimente de la subductie la obductie si o inversiune tectonica in Cretacicul mediu si superior.

Rocile metamorfice din domeniul Getic-Supragetic pot fi divizate in doua tipuri principale de

litologii: un tip dominat de calcare cristaline, amfibolite, micasisturi, paragneisse, cuartite, din

care lipsesc migmatitele, reprezentand metalitofaciesul de Negoi, iar cel de-al doilea este relativ

sarac in roci carbonatice si amfibolitice, fiind dominat de gneisse si migmatite, reprezentand

metalitofaciesul de Sebes-Lotru, in cadrul acestuia din urma incadrandu-se si formatiunile

cristaline din Masivul Buila-Vanturarita.

Formatiunile sedimentare.

Dupa desavarsirea ciclului baikalian, care a generat sisturi cristaline epimetamorfice, domeniul

getic a evoluat ca arie exondata supusa denudarii. A devenit arie de acumulare in neo-

Carbonifer, cand s-au acumulat depozite predominant continentale. In ciclul alpin, procesul de

sedimentare incepe dupa faza de exondare care a durat si in timpul Triasicului. In Jurasic, se

contureaza o serie de zone depresionare printre care si Buila-Vanturarita. Domeniul getic este

din nou exondat dupa tectogeneza mezocretacica. Dupa acest moment, are loc o transgresiune

la nivelul Cenomanianului, dar formatiunile sedimentare sunt, in cea mai mare parte,

indepartate prin eroziune.

In zona Masivului Buila-Vanturarita, succesiunea sedimentara cuprinde depozite Jurasic

superioare si Cretacic inferioare:

Bajocian-Barhonian inferior: gresii grosiere si calcare masive, spatice, coraligene.

Bathonian superior-Callovian inferior: gresii calcaroase si calcare limonitice cu pete verzui si

rosii, cu elemente de micasisturi.

Callovian mediu-superior: gresii sistoase, calcaroase, galbui-roscate, microconglomerate si

calcare galbui micacee.

Oxfordian: sisturi marnoase, marnocalcare, calcare rosii cu jaspuri.

Kimmeridgian inferior: calcare fine rosii, stratificate.

Kimmeridgian superior-Tithonian: 250-300 m calcare recifale masive.

Tithonian superior-Berriasian: lipseste.

Valanginian: oosparite, pelsparite, intrapelsparite, care trec lateral si succesiv la biomicrite.

Hauterivian: lipseste.

Baremian-Aptian: facies urgonian ce se dispune transgresiv si discordant peste formatiunile

neoconiene. Formatiunile cretacice reprezinta o serie detritica foarte bine dezvoltata (maxim

10000 m, cu grosimi ce cresc dinspre sud-vest spre nord-est):

Albian-Vraconian inferior: orizontul inferior de gresii si conglomerate.

Vraconian-Turonian-Coniacian: orizontul inferior marno-argilos cu alternante de argile si marne,

uneori gresii subtiri.

Santonian-Campanian inferior: orizontul superior de gresii si conglomerate.

Campanian superior-Maastrichtian: orizontul superior marno-argilos.

Geomorfologie

Spre deosebire de Muntii Capatanii din care face parte, Masivul Buila-Vanturarita prezinta

caractere aparte, specifice crestelor calcaroase liniare si insulare. Culmea principala are o

lungime de circa 14 km, avand insa caracter unitar doar intre Cheile Costesti si Cheile Cheia, cu

o mica intrerupere in zona Curmatura Builei (aici cuvertura sedimentara a fost erodata pana la

depozitele metamorfice), in rest fiind fragmentata de catre raurile care au sapat chei (de la vest

la est: Bistrita, Costesti, Cheia si Olanesti), care separa doua masive: Arnota (sud-vest, intre

raurile Bistrita si Costesti) si Stogu (nord-est, intre raurile Cheia si Olanesti), care au o infatisare

diferita de aceea a culmii principale. Creasta are aspect accidentat, doar pe zone restranse

avand platouri netezite (Muntele Cacova si Muntele Albu), trasatura dominanta fiind cea de

culme in trepte, dominata de varfuri rotunjite (Piatra, Buila) sau ascutite (Vanturarita). Sectorul

nordic al culmii principale are aspectul unei creste ascutite si zimtate, chiar daca inaltimea

descreste treptat. Eroziunea si dezagregarea au detasat martori de eroziune reziduali cu forma

de turnuri sau ace, unii de dimensiuni mari (35m), in special pe versantul vestic al masivului.

Culmile secundare sunt in general scurte (sub 1km) si cad in trepte accentuate spre est. Doar in

Muntele Cacova apar culmi netede, iar sectoarele de culmi rotunjite din Muntii Cacova si Piatra.

Din punct de vedere altimetric, cota maxima este situata la 1885 m (Varful Vanturarita Mare)

iar cea minima la 550 m (iesirea Bistritei din chei). Rezulta o medie altitudinala de 1218 m.

Mersul curbelor si repartitia hipsometriei in cadrul Masivului se prezinta alungit-concentric.

Astfel, altitudinile de peste 1800 m ocupa doua areale mici in partea centrala a Masivului, in

jurul varfurilor Buila si Vanturarita, insumand doar 1,4% din suprafata. Intre 1400 si 1800 m se

situeaza intreaga parte centrala a masivului si insular, Muntele Stogu, totalizand 14,5% din

suprafata. Cea mai mare extindere o ocupa intervalul 1000 - 1400 m, fiind prezent atat in

Muntele Arnota si Muntele Cacova, cat si in lungul intregii borduri estice din partea centrala si

nordica a masivului. Acest interval altitudinal insumeaza 56,6% din suprafata. Partea aflata sub

1000 m ocupa 27,3% si este extinsa mai ales in sudul Muntelui Arnota si in lungul vailor Bistrita,

Costesti si Cheia.

Calculele densitatii fragmentarii arata ca 38,7% din suprafata masivului are valori de peste 4

km/kmp . Valoarea cea mai mare ajunge la 5,2 km/kmp si se gaseste la est de varful

Vanturarita. Suprafete cu valori de 3-4 km/kmp reprezinta 27% din suprafata. Valoarea medie a

densitatii fragmentarii este de 3,5 km/kmp. Valorile mai mici de 2 km/kmp reprezinta 20,8% din

suprafata intregului masiv. Valoarea minima calculata este 0,9 km/kmp, in perimetrul carierei

de la Bistrita. Cu exceptia vailor alohtone ale Bistritei, Costestiului, Cheii si Olanestiului, vaile cu

regim de scurgere permanenta aproape lipsesc. Din acest motiv, ponderea cea mai ridicata in

calcule o au organismele torentiale si culoarele de avalanse care brazdeaza versantii abrupti.

Adancimea fragmentarii reliefului atinge valoarea maxima de 820 m. Energia medie este de 518

m iar cea minima in jur de 350 m, in general valori normale pentru muntii cu altitudine mijlocie.

Pe mai mult de jumatate din suprafata masivului energia reliefului este sub 500 m, respectiv

24% din suprafata sub 400 m si 33% intre 400 si 500 m. Arealele cu valori de 500 - 600 m

reprezinta 15% din suprafata masivului. Energia de 600 - 700 m reprezinta13,5%. Cele mai

ridicate valori - de peste 700 m - insumeaza 14,5% din suprafata masivului. In multe situatii,

valorile obisnuite sunt ridicate datorita raportarii vailor la abrupturile ce delimiteaza culmea

principala a masivului.

Declivitatea reliefului influenteaza direct tipul si intensitatea proceselor geomorfologice si isi

pune puternic amprenta asupra peisajului. Valoarea declivitatii este foarte variata si ajunge

pana la 80 - 900 in cazul abrupturilor, pe alocuri aparand chiar si pereti cu surplombe. Cea mai

mare extindere o au suprafetele cu inclinari de 40 - 600 (33%), pantele cuprinse intre 20 - 400

ocupa 16% din suprafata, suprafetele cu pante de 10 - 200, 10% si sub 100, 9%. Aceeasi mare

varietate se constata si in cazul expunerii versantilor. Suprafetele orizontale si suborizontale,

reprezinta doar 6% din intinderea masivului. Suprafetele cu expozitie estica si sudica, ocupa

25% si respectiv 32% din suprafata, comparativ cu cele expuse spre vest (18%) si nord (19%).

Hidrologie

Intreaga retea hidrografica a Masivului Buila-Vanturarita este tributara Raului Olt, prin afluenti

directi sau indirecti de dreapta ai acestuia, cu o directie de curs, in linii mari de la nord la sud.

Principalele rauri care curg in masiv sunt, de la sud-vest la nord-est:

Bistrita, afluent al Oltului, care izvoraste din Muntii Capatanii si este formata prin unirea a doua

paraie principale: Gurgui (vest), cu izvoarele in Curmatura Rodeanu si Cuca (est), cu izvoarele in

Curmatura Zanoaga.

Strabate bara calcaroasa a Masivului sapand chei in extremitatea sud-vestica a acesteia,

adunand apele din Muntii Bulzu si La Clae (versantii estici), prin numeroase paraie (Paraul

Fantanii, Paraul Bulzului) si din Muntele Arnota (versantul vestic);

Costesti, afluent de stanga al Bistritei, in care se varsa la sud de Comuna Costesti, cu izvoare tot

in Muntii Capatanii (Curmatura Lespezi), care aduna apele de pe versantii nord-vestici ai

masivului (sectorul pana la Plaiul Lespezi) (Paraiele Sasa Voicesti, Ghelalau, Curmaturii),

versantul estic al Muntelui Arnota si versantul sudic al Muntelui Cacova (Paraul Sec sau Valea

Morii).

Raul si-a gasit loc pe traiectul unei falii importante si a strabatut Masivul de la nord la sud

sapang chei spectaculoase.

Otasau, afluent de stanga al Bistritei, care isi are obarsia in Curmatura Builei si aduna apele de

pe versantii sudici ai Muntilor Piatra si Albu (Valea Bulzului, Valea Patrunsa).

Cheia, afluent de dreapta al Olanestiului, are izvoarele in Muntii Capatanii (zona Zmeuret -

Preota). Aduna ape atat din zona inalta Muntilor Capatanii cat si din Buila-Vanturarita, atat de

pe versantii nord-vestici cat si de pe cei sud-estici. Cheia sapa in calcarele dintre Stogu si

Vanturarita un sector de chei foarte spectaculos, unul dintre cele mai salbatice din tara.

Olanesti, afluent de dreapta al Oltului, cu izvoare in Muntii Capatanii (Varful Gera), care aduna

si apele de pe versantul estic al Muntelui Stogu. Olanestiul sapa si un sector de chei, mai scurte

dar foarte spectaculoase, bara de calcare prelungindu-se pana in versantul estic al acestora.

La capitolul lacuri si acumulari de apa masivul este sarac, fiind prezente doar cateva mici lacuri:

cele antropice din Pietreni, generate de alunecarea stratelor pe care s-a depus halda de steril

de la cariera Bistrita, doua mici iazuri (toplite) pe Cheile Bistritei si cateva mici tauri in dolinele

din zona Muntelui Piatra, care in verile secetoase seaca aproape complet.

Apele subterane au fost foarte active, generand numeroase fenomene endocarstice,

reprezentate prin peste 100 pesteri, la care se adauga numeroase fenomene exocarstice. Sunt

prezente numeroase surse de apa de tipul izbucurilor, dintre care cel al Izvorului Frumos de

langa Schitul Pahomie este cel mai important. Altele mai mici se gasesc la nord de Curmatura

Builei (La Troita), Poiana Scarisoara, Poiana Patrunsa, Bistrita.

Pedologie

Solurile din Masivul Buila-Vanturarita, fiind in mare parte formate pe substrat calcaros, nu

prezinta o mare diversificare, fiind diferite doar din cauza tipului de asociatii vegetale care s-au

format pe acestea.

In ansamblu, intre solurile Parcul National Buila-Vanturarita predominante sunt redzinele

datorita configuratiei calcaroase a masivului.

In etajul fagului se intalnesc soluri podzolice humico-feriiluviale, brune acide de pajisti alpine si

de padure, cu reactie acida si grade diferite de podzolizare.

In etajul coniferelor se intalnesc soluri podzolice, brune acide si podzolice humico feriiluviale.

In crapaturile stancilor se intalneste sol turbos pe care s-au instalat specii cu adaptari speciale -

hasmofite.

In lungul vailor se intalnesc soluri aluviale.

Speologie

Creasta calcaroasa a Masivului Buila-Vanturarita, prin dispunerea ei pe directie SV-NE, a

constituit si constituie o bariera pentru raurile care aduna apele de pe versantii sudici ai

Muntilor Capatanii. Raurile, nevoite sa ocoleasca zona centrala, au reusit sa strapunga aceasta

bariera numai la cele doua extremitati: in partea de sud-vest raurile Bistrita si Costesti si-au

sapat spectaculoase chei intre care este cuprins Muntele Arnota, iar in partea de nord-est

raurile Cheia si Olanesti au taiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre

cele mai adanci si mai salbatice din tara, prezentand pe o lungime de peste 1 km cascade,

marmite, saritori, pereti apropiati pana la 2 m dar inalti de peste 300 m si respectiv Cheile

Manzului (Cheile Olanestilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Raului Sec).

In afara cheilor, formele exocarstice sunt reduse ca numar, varietate si dimensiuni, datorita

morfologiei barei de calcare. Dintre acestea ar fi de amintit campul de lapiezuri din Muntele

Albu, cele cateva arcade naturale, dintre care Casa de Piatra de la Patrunsa este cea mai

cunoscuta, hornurile de la Curmatura Builei, abruptul nord-vestic. Formele endocarstice sunt

mult mai bine reprezentate, prin peste 100 de pesteri si cateva avene. Masivul Buila-

Vanturarita reprezinta cel mai estic areal din Carpatii Meridionali care adaposteste fauna

troglobionta. Pentru aceasta si pentru faptul ca numarul speciilor troglobionte este destul de

mare, importanta biospeologica este foarte mare.

Clima

Clima este etajata pe verticala, urmand treptele de relief, cu diferente si chiar inversiuni de

climat de la un versant la altul.

Etajul fagului este caracterizat prin precipitatii cuprinse intre 600 si 900 mm/an, ajungand chiar

la 1000 mm/an, o umiditate cuprinsa intre 68 si 70 %, temperaturi medii anuale cuprinse intre 6

si 90C.

Etajul molidului este caracterizat prin precipitatii cuprinse intre 700 si 900 mm/an, o umiditate

cuprinsa intre 67 si 70 % (scade odata cu cresterea altitudinii), temperaturi medii anuale

cuprinse intre 2 si 50C si prin predominanta vanturilor cu directie NV-SE.

Etajul subalpin este caracterizat prin precipitatii mai mari de 900 mm/an, temperaturi medii

anuale cuprinse intre 1 si 20C, o perioada lunga in care zapada ramane netopita si o perioada

scurta de vegetatie a plantelor.

Influenta climei mai blande din Oltenia se rasfrange simtitor asupra Muntilor Capatanii, mai ales

asupra versantilor sudici. Se inregistreaza o diferenta destul de evidenta intre climatul

versantilor cu expunere sud-estica si cei cu expunere nord-vestica. In cazul primilor, avem de-a

face cu o clima mai blanda, cu caracteristici submediteraneene datorita insolatiei puternice si a

inmagazinarii caldurii de catre calcar, la altitudini mai mari de 1000 m intalnindu-se frecvent

temperaturi mai ridicate decat in zonele mult mai coborate altitudinal, iar vegetatia

dezvoltandu-se mult mai rapid pe acesti versanti. In schimb, pe versantii cu expunere nord-

vestica si pe vaile adanci temperaturile sunt mult mai scazute, zapada persista pana tarziu in

vara, iar speciile de clima mai rece urca pana la nivelul crestei, inregistrandu-se frecvent

inversiuni ale etajelor de vegetatie.

Precipitatiile anuale medii ating 1200 mm la o altitudine de circa 1400 m. In zona de munte

numarul zilelor ploioase este de 150 - 160 pe an. In zonele aflate la peste 1500 m primele zapezi

cad pe la sfarsitul lui octombrie si se topesc in luna mai. Uneori, petice de zapada zabovesc in

vai pana spre mijlocul verii.

Habitate

Pe teritoriul parcului exista o mare varietate a tipurilor de habitate. Astfel, in Parcul National

Buila-Vanturarita au fost identificate 17 tipuri de habitate care au corespondent la nivel

european unele dintre acestea fiind habitate prioritare:

Tufarisuri scunde alpine si boreale;

Tufarisuri cu Pinus mugo si Rhododendron myrtifolium (habitat prioritar);

Comunitati rupicole calcifile sau pajisti bazifile din Alysso-Sedion albi (habitat prioritar);

Pajisti calcifile alpine si subalpine;

Pajisi montane de Nardus bogate in specii, pe substraturi silicioase (habitat prioritar);

Pajisti cu Monilinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Monilinion caerulae);

Comunitati de liziera cu ierburi inalte higrofile de la nivelul campiilor pana la cel montan si

alpin;

Pajisi aluviale din Cnidion dubii;

Pajisi de altitudine joasa (Alopecurus pratensis, Sangiusorba officinalis);

Fanete montane;

Grohotisuri calcaroase si de sisturi calcaroase din etajul montan pana in cel alpin (Thlaspietea

rotundifolii);

Versanti stancosi cu vegetatie chasmofitica pe roci silicioase ; Pesteri inchise accesului public;

Paduri de fag de tip Luzulo-Fagetum;

Paduri de fag de tip Asperulo-Fagetum;

Paduri dacice de fag (Symphyto-Fagion);

Paduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea).

Conform Manualului Habitatelor din Romania, in Parcul National Buila-Vanturarita se gasesc

peste 23 de tipuri de habitate.

Flora

Primele cercetari s-au realizat in 1956 de catre Alexandru Buia, M. Paun, urmati de cativa

botanisti care au si publicat liste partiale ale plantelor din acest masiv.

Spectrul floristic Diversitatea floristica si faunistica a ecosistemelor din cadrul Parcului National

Buila-Vanturarita este foarte mare, datorita unui complex de factori, printre care se numara:

relieful muntos care ocupa o parte insemnata a teritoriului, favorizand mentinerea vegetatiei

naturale care, in aceste arii nu a putut fi inlocuita de culturile agricole datorita reliefului

accidentat al crestei calcaroase;

frecventa mare a calcarelor la zi, marcata in relief prin sectoare de chei si mici masive izolate cu

versanti abrupti, hornuri, fisuri, brane, vai seci, grohotisuri care adapostesc o flora deosebit de

interesanta;

climatul relativ bland, cu influente submediteraneene, care a favorizat raspandirea unor specii

relativ termofile;

in cadrul reliefului muntos exista o diversitate mare a tipurilor de habitat (entitate ecologica ce

indica mediul de viata al speciilor, in acelasi timp abiotic, dar si biotic). Acest complex de factori

corelat cu pozitia fata de centrele genetice si caile de migratie a florei si a faunei, a determinat

existenta unor elemente foarte diferite: eurasiatice, europene si central-europene, alpino-

carpatice, submediteraneene, carpato-balcanice ca si o serie de specii endemice sau

subendemice. Elementele predominante de pe calcarele Builei sunt in general cele eurasiatice

(22,6%) care, impreuna cu cele europene (13,2%) si europene centrale (11,2%), cuprind

jumatate din totalul speciilor. Urmeaza apoi cele circumpolare (9,6â„…), balcanice-dacice

(8,3%), alpine (8,1%), alpine centrale (6,8%), endemice (6,8%), continentale (4,9%),

mediteraneene (4,9%), ubicviste (3,6%).

Etajarea vegetatiei Masivului Buila-Vanturarita, datorita altitudinii de pana la 1885 m, prezinta

etajare pe verticala a florei conform cu dispunerea treptelor altitudinale si climatice, cu

caracteristici specifice fiecarui etaj. Etajele de vegetatie (dupa Popescu Gh. ,1974):

Etajul nemoral (al padurilor de foioase):

Subetajul fagetelor;

Subetajul padurilor de fag cu rasinoase;

Etajul boreal (al molidisurilor);

Etajul subalpin; Pajistile de stancarie sunt dominate de argintica (Dryas octopetala). Se

intalneste si cetina de negi (Juniperus sabina). In Masivul Buila-Vanturarita vegeteaza :

specii periclitate (E) = specii in pericol de stingere (endangered) a caror supravietuire este

improbabila daca factorii cauzali continua sa actioneze sau ale caror populatii au fost saracite

pana la nivelul critic (ex. Leontopodium alpinum - floarea de colt);

specii vulnerabile (V) = specii considerate posibil sa treaca in prima categorie in viitorul

apropiat, daca factorii cauzali continua sa actioneze; sunt incluse speciile care au populatii in

descrestere din cauza supraexploatarii si a distrugerii extensive a habitatelor sau a altor

tulburari de mediu (ex. Trollius europaeus - Bulbuc de munte, Dianthus spiculifolius, Daphne

mezereum - tulichina pitica, Daphne blagayana - iedera alba);

specii rare (R) = specii cu populatii mondiale mici, care in prezent nu sunt amenintate dar care

se afla sub risc ca urmare a arealului lor restrictiv (Viola alpina -toporas de stanca, Taxus

baccata - tisa, Lilium jankae - crin de munte, Lilium martagon - crin de padure, Centaurea

atropurpurea - pesma, Pinus mugo - jneapan);

specii neamenintate (Nt). O alta categorie de specii sunt cele endemice: Centaurea pinnafida,

Dianthus spiculifolius, Juniperus sabina.

In Parcul National Buila-Vanturarita exista 28 de specii de orhidee (dupa Gh. Popescu, 1974):

Epipactis helleborine, E. atrorubens, Gymnadenia conopsea, Orchis mascula, Platanthera bifolia,

etc. Dintre plantele mentionate in "Lista Rosie a Plantelor Superioare din Romania" (M. Oltean

si colab.), in Buila-Vanturarita intalnim Taxus baccata, Pinus sylvestris, Trollius europaeus,

Junipeus sabina, Dianthus spiculifolius, Daphne blagayana, Gentiana lutea.

Fauna

Ca si in cazul florei, fauna se bucura de o mare diversitate. Multe dintre speciile intalnite aici

sunt protejate prin conventii internationale ratificate si de Romania (Conventia de la Berna,

Conventia de la Bonn, Conventia CITES, Directivele Habitate si Pasari). Dintre nevertebrate, in

Masivul Buila-Vanturarita se intalnesc insecte (efemeroptere - Bactis sp., Rhithrogena sp.,

plecoptere - Isoperla sp., Chloroperla sp., Nemoura sp., trichoptere -Rhycophila sp., coleoptere

- Carabus violaceus, C. intricatus, C. monilis, C. coriaceus, Abax parallelepipedus, Rosalia alpina,

Lucanus cervus, lepidoptere - Vanessa io, V. atalanta, Lycaena dispar, moluste

(Helix pomatia, Cepaea sp.).

Vertebratele sunt si ele bine reprezentate:

Pesti - pastrav (Salmo trutta fario), lipan (Thymallus thymallus), moioaga (Barbus meridionalis),

zglavoc (Cottus gobio);

Amfibieni - salamandra (Salamandra salamandra), triton (Triturus alpestris), buhaiul de balta cu

burta galbena (Bombina variegata), broasca rosie de padure (Rana temporaria), broasca raioasa

bruna (Bufo bufo).

Reptile - gusterul (Lacerta viridis), soparla de ziduri (Podarcis muralis), sarpele de alun

(Coronella austriaca), vipera (Vipera berus).

Pasari - fluturasul de stanca (Tichodroma muraria), gaia rosie (Milvus milvus), serpar (Circaetus

gallicus), acvila tipatoare mica (Aquila pomarina), vanturelul de seara (Falco vespertinus),

caprimulgul (Caprimulgus europaeus), presura de munte (Emberiza cia), pietrar negru

(Oenanthe pleschanka), pietrar rasaritean (Oenanthe isabellina), ciocanitoare de munte

(Picoides tridactylus), ciocanitoare de stejar (Dendrocopus medius), buha (Bubo bubo),

codubatura (Motacilla alba), cocosul de munte (Tetrao urogallus);

Mamifere: liliac mare cu potcoava (Rhinolophus ferrumequinum), liliac mic cu potcoava (R.

hipposideros), liliac comun (Myotis myotis), liliac comun mic (M. blythi), liliac de iaz (M.

dasycneme), liliac cu picioare lungi (M. capaccinii), liliac caramiziu (M. emarginatus), liliac carn

(Barbastella barbastellus), liliac cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi), urs (Ursus arctos), ras

(Lynx lynx), lup (Canis lupus), capra neagra (Rupicapra rupicapra), jder de padure (Martes

martes), jder de piatra (Martes foina), bursuc (Meles meles), cerb (Cervus elaphus).

Formele carstice ale parcului

Cheile parcului. Creasta calcaroasa a Masivului Buila-Vanturarita, prin dispunerea ei pe

directie SV-NE, a constituit si constituie o bariera pentru raurile care aduna apele de pe

versantii sudici ai Muntilor Capatanii. Raurile, nevoite sa ocoleasca zona centrala, au reusit sa

strapunga aceasta bariera numai la cele doua extremitati: in partea de sud-vest raurile Bistrita

si Costesti si-au sapat spectaculoase chei intre care este cuprins Muntele Arnota, iar in partea

de nord-est raurile Cheia si Olanesti au taiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile

Cheii), printre cele mai adanci si mai salbatice din tara, prezentand pe o lungime de peste 1 km

cascade, marmite, saritori, pereti apropiati pana la 2 m dar inalti de peste 300 m si respectiv

Cheile Manzului (Cheile Olanestilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).

Formele endocarstice sunt reprezentate, prin peste 100 de pesteri si cateva avene.

Dintre peşterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000: pestera Liliecilor;

pestera Arnautilor; pestera Lacul Verde; pestea Pagodelor; pestera din Cheile Comarnicelor;

pestera Caprelor; pestera Rac; pestera Valea Bistrita; pestera cu Perle; pestera Clopot.

Obiective turistice

Dintre obiectivele turistice naturale de interes, in parc pot fi vizitate: Cheile Bistritei;

Cheile Costesti; Cheile Cheia, (unele dintre cele mai inguste si salbatice sectoare de chei din

tara); Cheile Olanesti; Valea Otasaului; Pestera Liliecilor (Sfantul Grigore Decapolitul) de la

Bistrita; Pestera Ursilor din Cheile Bistritei; Dolinele din Muntele Arnota; Poiana cu ghiocei

bogati (Leucojum vernum) de la Prislop; Arcada naturala Casa de Piatra de la Patrunsa;

Rezervatia de tisa de la Cheia; Poienile cu orhidee din Valea Cheia; Pesterile din Cheile Cheii:

Pestera cu Lac, Pestera Laleaua Verde; Pestera Arnautilor din Cheile Olanesti (Folea).

Obiective turistice cultural-istorice in zona adiacenta Parcului National Buila-Vanturarita:

Muzeul Ceramicii – Horezu; Ateliere de ceramica – Horezu; Cula Greceanu – Maldaresti - Sec.

XVIII; Cula Duca (Sec. XIX) si Muzeul Memorial I. Gh. Duca – Maldaresti; Manastirea Horezu

(Sec. XVIII) - Satul Romani - Monument al patrimoniului universal UNESCO; Schitul Sfantul

Stefan - Sec. XVIII - Satul Romani; Schitul Sfintii Apostoli - Sec. XVIII - Satul Romani; Muzeul de

Arta Costesti; Exozitia de arta populara – Barbatesti; Schitul Jgheaburi - Sec. XVIII – Stoenesti;

Schitul Iezer - Sec. XVII – Cheia; Manastirea Saracinesti - Sec. XVIII – Cheia; Schitul Bradu - Sec.

XVIII – Olanesti; Manastirea Frasinei - Sec. XIX - Olanesti.

Cheile Bistritei

Vanturarita-Buila, fiind sculptate de raul omonim ce-si aduna izvoarele din nordul Muntilor

Capatanii. Lungimea lor este de aproape 1000 m si sunt strabatute de la sud la nord de un drum

forestier ce a inlocuit vechea cale ferata forestiera.

Masivul Buila-Vanturarita este sectionat de mai multe vai adanci cu aspect de chei.

Evolutia acestor vai a fost legata initial de fenomenul de epigeneza, ca urmare a instalarii lor pe

liniile de falie care fragmentau depozitele barremian- aptiene.

Ulterior, adancirea s-a produs in calcarele jurasice superioare, proces stimulat, pe de o parte,

de inaltarea masivului, iar pe de alta parte de subsidenta din regiunea subcarpatica.

Cheile Bistritei sunt cele mai evoluate, masurand 1,2 km si avand un traseu adaptat perfect

liniilor structurale din sudul muntelui Arnota.

Cheile se caracterizează prin existenţa repezişurilor şi pragurilor in talveg, fenomenelor de

marmitaj (marmite laterale, de fund, suspendate)şi gurilor de peşteri in versanţi, la diferite

altitudini. Bistriţa, afluent de dreapta al Oltului, care se varsă in Olt in apropierea comunei

Băbeni-Bistriţa, intre gurile de vărsare ale raurilor Govora şi Luncavăţ, acestea din urmă

incheind seria afluenţilor carpatici care vin din dreapta.

Izvorăşte din Munţii Căpăţanii şi este format prin unirea a două parauri principale: Gurgui

(vest), cu izvoarele in Curmătura Rodeanu şi Cuca (est), cu izvoarele in Curmătura Zănoaga.

Acestea isi măresc treptat debitul si se unesc la cantonul Intre Rauri, formand raul Bistriţa.

La originea sa sunt mai multe izvoare care pornesc de sub culmile munţilor Văleanu, Rodeanu,

Zănoaga, Govora, Netedu. Străbate bara calcaroasă a masivului săpand chei in extremitatea

sud-vestică a acesteia, adunand apele din Munţii Bulzu şi La Clae (versanţii estici), prin

numeroase paraie (Paraul Fantanii, Paraul Bulzului) şi din Muntele Arnota (versantul vestic).

In cursul său meandrat pană la Olt, el străbate dealurile subcarpatice pe o distanţă de circa 42

km, bazinul avand o suprafaţă de 384 km.

Dacă se adaugă si lungimea izvoarelor sale si a afluenţilor, lungimea totală este de circa 60 km.

Unul dintre cele mai impresionante obiective turistice din Costeşti.Accesul spre chei se face prin

drumul judetean Costeşti-Bistriţa,iar de acolo urmează drumul forestier.Cheile Bistriţei

traverseaza extremitatea vestica a muntelui Arnota având o lungime de 1,2 km.Partea cea mai

interesanta a cheilor o constituie cele 22 de pesteri si un aven. O alta atractie a cheilor o

reprezinta vegetatia specifica ce s-a dezvoltat pe stancile abrupte: tisa, floare de colt, mierea

ursului, garofita de stanca, brusturele negru, mojdrenii, micsandrele de stanca. In total 450 de

specii de plante.

Frumusetea reliefului precum si bogatia florei si faunei reprezinta suficiente motive sa ramai

incantat de ceea ce vezi.

Spectacolul oferit de natura, stancile cu forme bizare si "simfonia apelor" raului Bistrita, care te

insoteste pe tot parcursul Cheilor Bistrita, justifica efortul si trebuiesc cu soguranta vazute.

Cheile Costesti

La est de Arnota,pentru a putea admira trebuie urmat drumul forestier spre Prislop. Singurii

care pot strabate cheile sunt pescarii sau curajosii echipati corespunzător. Cheile Costestiului

ofera turistului următoarele puncte turistice:

-biserica 44 de Izvoare

-ecosistemul Carligelor Mici - se patrunde pe o poteca ce porneste chiar de langa biserica.

-ecosistemul Sacii cu Lana,spre care se accede din drumul forestier la circa 1km de Carligele

Mari,de unde se urca spre est spre fagii seculari, spre stancile colturoase, privite dispre Costeşti

avand aspectul unor saci.Spre deosebire de cheile Bistriţei, cele ale Costestiului nu au pesteri,

cu o singura exceptie in punctul “ La molizi “ , unde se afla o grota de dimensiuni mici unde s-au

ascuns partizanii in 1949. Din zona cheilor se poate pleca pe trei trasee turistice :

-spre muntele Scarisoara apoi spre schiturile Patrunsa si Pahomie

-spre muntele Scarisoara apoi spre culmile Piatra Buila Vanturarita

-spre obarsia Raului Costeşti si apoi spre culmea muntilor Capatana

Biserica parohiala Secaturi este situata in catunul cu acelasi nume. Spre biserica se poate ajunge

din Drumul Judetean 646 A,Costesti-Pietreni. A fost construita intre anii 1913-1919.

Biserica parohiala Costesti-este amplasata in centrul civic Costesti, este cel mai tanar lacas de

cult de pe raza comunei succesoarea a doua biserici vechi cea din fostul catun Grusetu si cea de

lemn a satului Varatici.

Cheile Cheia

La aproximativ 40 de kilometri distanta de orasul Ramnicu-Valcea, raul Cheia a modelat in

calcarul muntelui, pe o distanta de peste un kilometru, Cheile Cheii. Din albia raului se ridica

spre cer pereti stancosi, a caror inaltime ajunge pana la 300 de metri. Pe alocuri, albia raului se

ingusteaza atat de mult incat peretii de stanca se apropie la mai putin de doi metri.

Pe langa peisajul natural de un farmec aparte, in masivul Buila turistii pot vizita si schitul

Pahomia, lacas de cult sapat intr-o stanca de calcar in anul 1520. „Este un loc de o frumusete

rara si foarte linistit, se aud doar pasarile cerului si susurul apei. Noaptea se tin slujbe de catre

calugari, la fel ca la muntele Athos”, spune un profesor voluntar din Turnu-Severin, venit sa

ajute la reconstructia aleilor schitului.

Pestera Liliecilor sau Pesterea Sfantului Grigore Decapolitul de la Bistrita

Localizare si cai de acces. Pestera se gaseste la capatul nordic al satului Bistrita, la 150 m

distanta de manastirea Bistrita, în versantul drept al Cheilor Bistritei, la o altitudine de 850 m si

60 m fata de vale. Din soseaua Râmnicu Vâlcea-Târgu Jiu, unde se afla un indicator ce invita la

vizitarea pesterii, se intra mai întâi în Comuna Costesti, iar de aici pâna la pestera mai sunt 7

km. Posibilitati de cazare sunt la motelul si popasul turistic din localitatea Horezu.

Date istorice. Pestera a fost cunoscuta si locuita de pustnici în evul mediu, în 1635 calugarii

Macarie si Daniel au ridicat în pestera un mic schit, care a fost apoi recladit în 1916. Tot ei au

cladit în partea opusa a pesterii o capela, în care se pastrau moastele sfântului Grigore

Decapolitul.

În literatura de specialitate este mentionata pentru prima data în 1929 de E. Racovita.

Cercetarile de biospeologie au pus în evidenta o fauna icavernicola abundenta si au fost

publicate în 1951 (P. A. Chappuis si R. Jeannel) si 1955 (M. Dumitrescu, J. Tanasachi si T.

Orghidain).

Descriere. Pestera, în lungime de 250 m, este amenajata si electrificata. Dupa ce urcam

treptele dinaintea intrarii, patrundem într-un culoar îngust si scund care, dupa 30 m, ne

conduce într-o sala mai mare. Înainte cam cu 10 m de o scara, se poate urca peste o mare

lespede suspendata si patrundem într-un culoar înfundat, si reprezinta etajul superior al

pesterii.

Din galeria principala urcam un mic prag si patrundem într-o galerie în al carei capat se afla

Izvorul - doua mici gururi cu apa.

Revenind la galeria principala, facem un larg ocol si coborâm la cealalta intrare a pesterii,

care este mult mai mare si sub care se afla construit micul schit. Privelistea din acest punct

asupra Cheilor Bistritei, îmbinarea dintre cadrul natural si ambianta istorica confera locului un

farmec deosebit, de fapt, principalul element de valoare peisagistica al acestei amenajari

turistice. Ne întoarcem prin galeria principala pentru a vedea si Altarul, în tavanul galeriei se

afla uneori mari colonii de lilieci, pe seama carora în aceasta pestera s-au format mari cantitati

de guano, cu o grosime apreciata la 1,7 m si un volum de 10 vagoane.

Pe acest depozit s-a dezvoltat o bogata fauna guanofila. Deoarece aceasta mica pestera

reprezinta cea mai estica aparitie de fauna troglobionta din Carpatii Meridionali, ea are o

importanta biospeologica mare.

Este totodata remarcabila prin elementele sale istorice, prin completarile si utilizarile pe care i

le-a dat omul, alaturându-se putinelor situatii de acest gen din tara noastra.

Pestera Ursilor

Pestera Ursilor se afla in amonte de cheile Bistritei aproape de manastirea Bistrita, la 500-600

de m de intrarea in chei, pe partea stanga la urcare, cu o lungime de circa 400m dezvoltare fiind

alcatuita dintr-o galerie principala si cateva galerii laterale dezvoltate pe fisuri si fracturi,

impresionanta prin inaltimea tavanului 35m inaltime/20m latime si fisurile prin care se

strecoara galeria. Nu este electrificata si nici explorata in totalitate.In pestera susau gasit fosile

de urs de pestera si vestigii istorice incepand cu Neoliticul, cultura Cucuteni, perioadele daca,

romana, medievala.

Rezervaţia de tisă - Taxus baccata, din cheile pârâului Cheia, aparţinând Masivului Buila-

Vânturariţa.

În 1976 prof.dr.Traian Rădoi a identificat 628 exemplare tisă. Suprafaţa rezervaţiei este de 1,5

ha, amenajată prin Decizia m. 205/1966 a fostului Consiliu Popular al Regiunii Argeş.

 Rezervaţia naturală Stogul din Masivului Vânturariţa - Buila- se constituie ca o rezervaţie

complexă. Se întâlnesc calcare mezozoice în care s-au dezvoltat fenomene exo- şi endocarstice,

existând peste 35 peşteri şi avene. În peşteri se întâlnesc o faună de o deosebită valoare

ştiinţifică şi numeroase puncte fosilifere de "Ursus Spaeleus" (ursul de peşteră). Flora este bine

reprezentată prin exemplare de tisă, floarea de colţ, ghinţura galbenă, bulbucii de munte,

cerenţelul de munte, lâna caprelor, ienuperul pitic etc. Fauna este prezentă prin ursul brun,

capra neagră, râsul, căprioara, porcul mistreţ, cocoşul de munte şi păstrăvul.

Muzeul Natural al Trovantilor Costesti

In satul Costesti, comuna Otesani din judetul Valcea, stranii formatiuni, construite predominant

din siliciu pietrificat stau raspandite prin vai si dealuri.

Taranii din zona le-au numit "pietrele care cresc". Aproape aceeasi forma, asemanatoare unor

tuberculi, se repeta de la dimensiunea de cativa milimetri pana la formatiuni care ating 6-10

metri. Cele mai mari pietre de acest fel au fost adunate la "Muzeul trovantilor" - denumirea

stiintifica a rocilor.

Geologii afirma ca ele ar fi rezultatul unor cimentari care s-au produs cu milioane de ani in

urma. Procesul insa nu este foarte bine explicat si multi recunosc ca nu stiu cu exactitate despre

ce este vorba. Stranietatea acestor pietre rezida in formele aproape identice pe care le au. In

natura este aproape imposibil sa gasesti doua pietre care sa semene perfect una cu cealalta.

Pe dealurile de la Costesti ai sa gasesti mii de "indivizi" asemanatori. Fireste, atunci cand alaturi

de o piatra ai sa gasesti cateva pietricele mici, identice ca forma, dar foarte fragile, usor de

sfaramat, nu te poti gandi decat la o matrice care repeta aceeasi structura, si asta nu

intamplator.

"Pietrele care cresc" au fost gasite mai ales in perimetre nisipoase. Cele foarte mici sunt

sfaramicioase si prezinta chiar niste excrescente ce sugereaza radacinile. Cele mari au un miez

dintr-o roca extrem de dura, in timp ce zona lor periferica pastreaza caracterul nisipos. Daca

sunt taiate, sectiunile seamana cu un trunchi de copac, prezentand "inele" de dimensiuni, culori

si specificitati particulare.

O alta bizarerie a locului este aceea ca, in urma unei ploi de pilda, nisipul ud incepe sa prezinte

cam in 30-40 de minute mici elemente in formare, asemanatoare cu pietrele mari din preajma,

care te duc automat cu gandul la o "inmultire" si "crestere".

Ele au doua forme de baza: sferica si elipsoidala. Ea se poate complica atunci cand se unesc intr-

un singur punct, obtinandu-se aspectul cifrei opt. Cele mai frumoase pietre gasite in zona sunt

formate din mai multe elemente sferice.

In "Muzeul trovantilor" se gasesc cateva pietre uriase, cu dimensiuni cuprinse intre 6 si 10

metri. Taranii obisnuiesc sa-si ornamenteze gradinile cu ele, desi marturisesc ca in preajma lor

nu se simt prea bine.

Senzatia de stranietate pe care o resimti inca de la o prima privire este accentuata de starea de

disconfort pe care par sa o induca. Fenomenul nu a fost inca studiat de oamenii de stiinta.

Deocamdata, explicatiile raman cantonate in zona ipotezelor. Singurii care par sa-l considere

natural sunt oamenii locului.

Pestera Caprelor

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii –Masiv Buila _Vanturarita, in bazinul

sup. al Pr Cheia – Mtii Stogsoare – alt. 950m. Diversitate si bogatie de concretiuni calcaroase,

fosile de urs si hiena de pestera.

Pestera Munteanu-Murgoci

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii – Masivul Buila – Vanturarita ,muntele

Stogsoare ,bazinul sup. al Pr. Cheia la alt. de 930m Adaposteste cea mai mare colonie de lilieci

din jud. Valcea, resturi fosile de urs de pestera.

Pestera cu Lac

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila – Vanturarita, bazinul

sup al Pr. Cheia, muntele Stogsoare ,alt. 990 m. – Adaposteste un lac de cca 10 mp. si cu

adancime de 3 m. in unele puncte . Puncte fosilifere si fauna cavernicola.

Pestera cu Perle

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila –Vanturarita, bazinul

sup. al Pr. Cheia , muntele Stogsoare, la alt de 1100 m. – Se remarca prin prezenta unor

concretiuni calcaroase de marimea si forma perlelo si prin prezenta fosilelor de urs de pestera.

Pestera Clopot

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii, Masivul Buila – Vanturarita, bazinul

sup. al Pr. Cheia ,la est de muntele Stogsoare si alt. de 1050 m. – Cele mai mari stalagmite din

Jud. Valcea.

Pestera Rac

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii –Masivul Buila – Vanturarita, Muntele

Stogsoare si alt. de 925 m. – Fosile de urs de pestera.

Pestera Arnautilor

Monument al naturii(Speologic) situat in Mtii Capatanii ,Masivul Buila –Vanturarita, bazinul sup.

al Pr. Olanesti,in Cheile Manzului ,la alt. de 1000m. – Adaposteste puncte fosilifere si fauna

cavernicola .

Pestera Valea Bistrita

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Capatanii , Masivul Buila – Vanturarita. Bazinul

sup. al Pr. Bistrita, alt. 830 m. – Adaposteste fosile ale ursului de pestera si urme ale culturii

Cotofeni.

Avenul Piciorul Boului

Monument al naturii (Speologic) situat in Mtii Fagaras ,la S-Vest de Vf. Prislopul si alt. de

1600m. -Forme specifice in depozite de dolomit si marmura.

Rezervaţia Naturală Piramidele din Valea Stăncioiului, cu o suprafaţă de 12 ha, este o

rezervaţie geologică datorită varietăţii deosebite de forme sculpturale pe pietrişuri si nisipuri,

cimentate pe marne şi argile. Este situată în Subcarpaţii Getici (subdiviziunea- Subcarpaţii

Vâlcii), mai exact în cartierul Goranu al Municipiului Râmnicu Vâlcea. Aici apele de siroire,

rezultate din ploi si din topirea zapezilor, au creat unele masive piramidale de pamant, turnuri

gigantice de 80 m înaltime. De asemenea, aceste ape de siroire au creat adancuri de pana la 10

m în versantul vaii, creand forme cu aspectul unor imense tuburi de orga.

Rezervaţia Naturală geologică Ocnele Mari are o suprafaţă de 15 ha. Rezervaţie naturală

situată pe teritoriul oraşului Ocnele Mari, în bazinul pârâului Sărat, afluent de pe dreapta al

râului Olt. Are drept scop conservarea microreliefului spectaculos dezvoltat pe depozite de tuf

dacitic si trovanţi.

Rezervaţia paleontologică Goleşti are o suprafaţă de 10,0 ha. Este situată în comuna Goleşti,

sat Poieniţa în bazinul pârâului Sâmnic. Are drept scop conservarea numeroaselor fosile de

vertebrate şi, impresiuni ale unor frunze de plante (ulm, salcie, mesteacăn, tei, pin, molid) ce

pot contribui la reconstituirea florei neozoicului.

Rezervaţia Naturală Piramidele de pământ de la Slătioara cu osuprafaţă de 10,5 ha. Este

situată în comuna Slătioara, fiind prezente o varietate de forme sculpturale, conglomerate,

nisipuri, pietrişuri slab cimentate create prin acţiunea a numeroase organisme torenţiale.

Rezervatia naturala Caldarea Calcescu

Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Parang, catre extremitatea estica, la obarsiile Pr. Lotru.

si alt. cuprinse intre 1850 la 2295 m. Conserva habitate de tufarisuri cu Pinus mugo si

Rhododendron sp.si de pajisti alpine, bogate in specii de Nardus. Valoare peisajistica deosebita

a reliefului, care include in circurile glaciare, lacurile glaciare Calcescu ( 3,2 ha si 9,3 m.),

Pencu,Vidal si Pasari. Elemente deosebite ale florei salbatice include, pe langa cele dominante

reprezentate prin jneapan si bujor de munte si floarea de colt, ghintura etc iar din fauna ursul

brun, capra neagra, cocosul de munte.

Rezervatia naturala Iezerul Latoritei

Rezervatie naturala mixta situata in partea de vest a Mtilor Latoritei , in bazinul superior al Pr.

Latorita si alt cuprinse intre 1350- 1700 m. – Conserva relieful de excavatie generat de larga

dezvoltare a ghetarului Muntinu,lacurile glaciare (Iezerul Latoritei – 0,8 ha , 1,5 m. adancime –

situat la cea mai joasa altitudine din tara-1530 m.),cascadele si zonele cu turbarii active (in care

predomina musciul de turba Sphagnum).

Rezervatia naturala Cristesti

Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Lotrului (Steflesti) in sud –estul culmii principale

dominata de Vf. Cristesti ,la alt . intre 1900 – 2053 m. – Conserva habitat natural de tufisuri de

Pinus mugo cu Rhododendron sp.(jneapan si bujor de munte) in care se adaposteste ursul brun

sai pe stancarii capra neagra.

Rezervatia Miru-Bora

Rezervatie naturala mixta situata in vestul Muntilor Latoritei, in N-Estul Vf. Bora,la alt. de 1800

–2030 m. – Conserva unul dintre cele mai bine reprezentate habitate de Pinus mugo

(jneapan),din judetul Valcea,unde isi gasesc adapost ursul brun , cocosul de munte.

Rezervatia Sterpu – Dealul Negru

Rezervatie naturala mixta situata pe flancul sudic al Mtilor Lotrului, pe culmea ce separa valea

Pr. Voinesita de valea Pr. Pascoaia ,la sud de Vf. Sterpu si la alt. intre 1750 – 2000 m. – Conserva

habitat natural de tufisuri de Pinus mugo cu Rhododendron sp. ( jneapan si bujor de munte) in

care isi gaseste adapost ursul brun,iar in zonele stancoase, capra neagra.

Padurea Latorita

Rezervatie naturala mixta situata in Nord- Vestul Mtilor Capatanii, pe versantul nordic al Culmii

Tarnovului,in partea dreapta a defileului Pr. Latorita, cu alt. intre 800- 1350 m.- Conserva

genofond forestier valoros ,habitat de padure alpina cu Larix decidua (larice,cu exemplare

seculare), alaturi de specii de plante rare ( floarea de colt, bujorul de munte, angelica,

ghintura) .

Muntele Stogu

Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii, intre Valea Cheii si Valea Olanesti,cu alt.

intre 1200 – 1493,7m. – Conserva forme de relief spectaculoase modelate in calcare masive

jurasice, habitat natural de grohotisuri calcaroase cu peste 35 de grote si pesteri, flora cu specii

de plante rare( floarea de colt, ghintura, iedera alba ), plante endemice ( Dianhus spiculifolius

Linum uninerve ),iar din fauna specii de animale periclitate si rare (ursul brun ,rasul, capra

neagra, cocosul de munte, vipera cu corn).

Padurea Valea Cheii

Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii,Masivul Buila – Vanturarita, in bazinul

hidrografic superior al Pr. Cheia ,In versantul drept al Cheilor Cheii, la alt. cuprinse intre 900 –

1300m. Conserva habitat natural de grohotisuri calcaroase ale etajelor montane cu Taxus

baccata (tisa),la care se adauga specii de plante rare ( ghintura, floarea de colt,iedera alba,

tulichina mare)si plante endemice( Dianthus spiculifolius, Oxytropis carpathica, Linum

uninerve).

Rezervatia Radita – Manzu

Rezervatie naturala mixta situata in Mtii Capatanii , Munceii Olanestilor, bazinul superior al Pr.

Olanesti,(pe Pr. Cainelui -afluent de dr.) si alt. intre 650- 950 m. – Conserva forme de relief

spectaculoase cu aspect ruiniform, din flora salbatica, specii rare ca floarea de colt ,iedera alba ,

stanjenei, tulichina mare iar din fauna specii periclitate si rare-ursul brun, capra neagra.

Jnepenisul Stricatul

Rezervatie naturala mixta situata pe falancul sudic al Muntilor Lotrului, in zona Vf. Balindru si

Stricatul,delimitata de vaile Pr. Balindru, Hoteagu si Pr. Furnica Mare si la alt. de la 1750m la

1950m. – Conserva din flora ,habitat cu jneapan (Pinus mugo) si din fauna strict protejata si rara

ursul brun, capra neagra.

Padurea Silea

Rezervatie naturala mixta situata in Piemontul Getic, in bazinul Pr. Silea ,afluent de stg. al Pr.

Mamu ,la alt. de 220- 290,5 m. – Conserva habitate naturale de gorun si carpen cu exemplare

seculare de gorun si specia rara de ghimpe ( Ruscus aculeatus).Din fauna, avifauna este

reprezentata prin barza neagra ,ciuful de padure, huhurezul mic ,cucuveaua, sorecarul ,specii

care necesita protectie stricta.

Padurea Tisa Mare

Rezervatie naturala mixta situata in Piemontul Getic, in bazinul Pr.Tisa Mare, afluent de stg .al

Pr. Mamu, la alt de 220 la 298m.- Conserva habitate naturale de padure panonica de Quercus

petraea si Carpinus betulus ( gorun si carpen), cu exemplare seculare de gorun si specia rara de

arbust, Ruscus aculeatus. Tulichina ( Daphne mesereum) la cea mai joasa altitudine din tara.

Elemente de fauna , respectiv avifauna care necesita protectie stricta ca ciuful de padure,

huhurezul mic, cucuveaua,sorecarul etc.

Padurea Calinesti – Brezoi (In prezent este inclusa in Parcul National Cozia)

Rezervatie naturala mixta situata in flancul sud- estic al Muntilor Lotrului, la alt. cuprinse intre

340m – 815m. – Conserva elemente geomorfologice de relief modelat in conglomerate de

Brezoi ,deosebit de spectaculoase cu aspect ruiniform ,iar din elementele de flora se remarca

prezenta ,la una din cele mai joase statiuni din tara (340 m .) , pentru floarea de colt .

Rezervatia Ocnele Mari

Rezervatie naturala geologica situata in Subcarpatii Getici ( Subcarpatii Valcii) In bazinul Pr.

Sarat, afluent de dreapta a raului Olt si alt. intre 360 – 440 m. – Conserva microrelief

spectaculos dezvoltat pe depozite de tuf dacitic si trovanti.

Rezervatia paleontologica Golesti

Rezervatie naturala paleontologica situata in Subcarpatii Getici ( Subcarpatii Valcii), bazinul Pr.

Samnic la alt. de cca. 550m. Conserva numeroase fosile de vertebrate si nevertebrate de varsta

meotiana ,impresiuni ale unor frunze de plante ( ulm, salcie, mesteacan, tei, pin, molid)ce pot

contribui la reconstituirea florei neozoicului.

Rezervaţia Radiţa - Mânzu, din munţii Căpăţânii - rezervaţie naturală complexă de o mare

valoare peisagistică. Geologic prezintă conglomerate neocene pe care s-a dezvoltat un relief

neuniform: pile, turnuri, babe, cascade. Aici întâlnim o floră bogată, cu plante rare, declarate

monumente ale naturii.

Rezervaţia Lacul Frumos, din Mosoroasa - este o mlaştină mezo-oligotrofă importantă prin

prezenţa muşchiului Sphagnum şi planta carnivoră Drossera rotundifolia (roua cerului).

Rezervatie naturala botanica situata in Subcarpatii Getici (Subcarpatii Valcii) ,la cca 0,5km. sud de

satul Mosoroasa , la altitudinea de 700m. – Conserva un habitat de depresiune pe substraturi turboase

(mlastina mezooligotrofa- muschiul de turba si relictul glaciar Drosera rotundifolia).

Peşterile din zona Olăneşti au fost propuse şi cuprinse de către specialiştii vâlceni în lista

obiectivelor geologice ocrotite de lege. În zona Cheile Cheii se află:

- Peşterea Munteanu - Murgoci - unde este prezentă cea mai mare colonie de lilieci;

- Peştera cu lac - se diferenţiază printr-o bogată faună cavernicolă;

- Peştera Pagodelor - deţine o mare cantitate de argilă fosilă;

- Peştera Caprelor - prezintă diversitate şi bogăţie de concreţiuni calcaroase ;

- Peştera cu Perle - adăposteşte fosile ale ursului de peşteră;

- Peştera Rac - unde sunt prezente fosile de Ursus Spaeleus;

- Peştera Clopot - adăposteşte cele mai mari stalagmite dintre toate peşterile vâlcene.

In Cheile Folea - OIăneşti se află Peştera Arnăuţilor, unde întâlnim o bogată faună cavernicolă şi

puncte fosilifere.

Pe drumul ce duce de la Vila Plopulla Sanatoriul OIăneşti (fosta Vilă 1 Mai) privirea ochiului

călătorului se opreste asupra celor două lacuri cu nuferi - albi şi galbeni o adevărată

splendoare a naturii.

În parcurile oraşului întâlnim specii rare precum Liriodendron tulipifera (arbrele de lalea),

Ginkgo biloba (arborele pagodelor) şi Abies concolor (bradul argintiu).