CANDI REA ANUL XIX—Nr. 7 SEPTEMBRIE 1940

S U M A R U L:

S C U R T Ă R E C A P I T U L A R E

NICHIFOR CRAINIC : Scurtă Recapitulare 465 RADU GYR : Balade 470 ION PILLAT : Credinţă 474 VICTOR PAPIIIAN : O Kati oarecare - 475 GH. TULEŞ : Poesii . . . . . . 482 ŞTEFAN BACIU : Poesiii 487 GR. TĂUŞAN : Cugetare şi acţiune 489 VIRGIL ZABOROVSCHI-FLOREA : Condac. . . . 4 9 3 OCTAV SARGEŢIU : Poesii 494 PETRU P. IONESCU : Preliminariile cunoaşterii , . 497

IDEI, OAMENI, FAPTE

RADU GYR : Literatura românească în manualele di-dactiice . . . 505

NIŢĂ MIHAI : Statul şi sectele 506 MARIANA IONESCU : Cetăţi şi Himere 509

CRONICA LITERARA

SEPTIMIU BUCUR : V. Votoulescu: întrezăriri.—Ghar-ghinescu-Vania: Priveghetoaire Oarbă. . . . . 511

GEORGE DUMITRESCU: Virgil Carianopoî: Scară la Cer. — Ladmiss-Andreescu : In ţara cerului . . . 515

CONSTANTIN STELIAN: Ion Pillât: Umbra Timpului 516 GH VRABIE: D. Caraicostea: Semnificaţia lui Titu Mau

iorescu. . . . , 518

CRONICA MĂRUNTĂ

S. B. : Revista Fundaţiilor Regale 519 ŞTEFAN BACIU : Profesorali Ion Petrovică 520

E X E M P L A R U L 3 0 L E I

GÂNDIREA S C U R T A R E C A P I T U L A R E

D E

NICHIFOR CRAINIC

Scriu aceste pagini în timp ce mă zbucium încă pe un fotoliu ministerial. De două luni durează zadarnica frământare. La 4 Iulie, când am fost silit să mă travestesc în această demnitate, Basarabia era răpită, iar Bucovina sfâşiată pe jumătate. De când sunt eu aici, Cadrilaterul ja fost cedat fără discuţie, iar inima ş | pământul Ardealului au fost rupte în două. Am pierdut mai bine ca o treime din ţară şi o bună treime din populaţie, dintre care numai fraţi de acelaş sânge cu noi vreo patru milioane. După cedarea Cadrilaterului, aflată ca fapt împlinit chiar de noi miniştrii, am demisionat, înţelegând că nimic nu se mai putea repara din ceeace era hotărît să fie dezastrul României. Demisia mi-a fost respinsă : trebuia să fim solidari în consfinţirea tragediei statului nostru. M'am simţit toată această vreme, lungă cât două veacuri, ca un biet om neputincios, forţat totuş să sprijine cu braţul, în absurd, colosul unui Blockhaus în prăvălie !

Dece mi-o fi dat mie Dumnezeu acest blestem ? Să ispăşesc păcatele altora ; să pun numele meu pe crime săvârşite de alţii !

Cu nimic nu mă simt vinovat şi tocmai de aceea nici prin gând nu-mi trece să mă des vino văţesc. Ştiu foarte bine că tragedia României, sub atotputernicia europeană a Germaniei şi Italiei, nu e decât consecinţa logică a nenorocitei politici anglo-francofile, pe care a făcut-o unilateral şi orbeşte democraţia română. Eu n'am fost niciodată fran­

cofil şi cu atât mai puţin anglofil ; iar democraţia nimeni n'a demascat-o cu înver­şunare mai desinteresată, în toată monstruositatea ei, de douăzeci de ani încoace, ca mine.

Acum un deceniu, când a venit Carol II pe tronul României, eram un biruitor, fiindcă luptasem pentru cauza lui ca puţini alţii. Aş fi putut să beneficiez de toate graţiile, de toate onorurile, de toate bogăţiile, sub această domnie de pomină, care s'a început în delirul mulţimii şi s'a sfârşit îtu catastrofa neamului meu. N'am vrut s'o fac ; şi n'am făcut-o cu o încăpăţânare <în stare să desamăgească pe cei din urmă

prieteni, cari scontau şi ei beneficii din situaţia pe care aş fi avut-o. Delà început, m'am aşezat deacurmezişul practicelor acestei domnii. împotriva oricărei aşteptări a tinereţii noastre înflăcărate, ea venea să aşeze tronul peste hruba francmasonică, lângă tron iudaismul, iar deasupra anglo-francofilism ul genevez. Ca să rup coaja aparenţelor de pe aceste bube ce aveau să infecteze viaţa lăuntrică a României şi să ducă la prăbuşirea de azi, am înfiinţat ziarul Calendarul. Mi-a fost dat să am cel

465

dintâiu curajul nebun de a ataca francmasoneria, când ea se ascundea în purpura «regală ; mi-a fost dat să am cel dintâiu curajul nebun de a înţepa pistruii iudaici de lângă tronul ţării ; de-a mă încaieră absolut cu toate partidele democratice ; de a înfiera pe toţi marii nelegiuiţi a i vieţii publice ; de a zvârli dispreţul în obrazul augustei camarile. Nu eram ,un revoluţionar. Neam de neamul meu ţărănesc n'a ştiut ce e aceea republică : — o concepţie politică de mahala ! In naivitatea mea, către era totdeodată curajul meu, voiam numai purificarea monarhiei dej paraziţi naţionali şi de insanităţile internaţionale. Aveam un Rege tânăr şi inteligent ; îl voiam al duhului autohton şi al unei generaţii tinere care, urând francmasoneria şi iudaismul, dispre-ţuind democraţia şi internaţionalismul, să clădească sub comanda lui, a Regelui, o ţară nouă din România Mare.

Nu eram un negativist ca atâtea strălucite spirite diabolice. In locul a tot ce trebuia dărâmat, propuneam soluţii care, abia după atât amar de ani, au căpătat ac­tualitate în nenorocita noastră patrie.

Democraţiei îi opuneam corporatismul. Un singur citat din sutele de articole câte le-am scris : • '

„Ceeace trebuie să reţinem încă odată, din aceste dureroase (întâmplări, noi cari suntem convinşi, că partidele politice au adus ru ina României, e că aceste partide, deşi nediferenţiate fundamental în doctrinele şi programele lor, şi semănând ca două picături de apă chioară în practicele de guvernământ, se dovedesc a miia oară inca­pabile de un jminimum de sacrificiu când e vorba de salvarea patriei. In faţa acestui adevăr verificat din nou, se impune o altă orientare, categorică, pentru viaţa noastră politică. Şi anume : statul corporativ, singura reprezentare organică şi reală a ţării la cârma statului. întregul spirit al vremii merge în această direcţie azi, când demo­craţiile fracţionate (în partide au intrat pretutindeni în faza amurgului definitiv".

Acestea le scriam când era o crimă să vorbeşti în România de corporatism: la 10 Iunie 1932 !

In faţa partidelor politice, care au ruinat ţara, propuneam formaţiunea unică 'şi exclusivă a tineretului. Un singur citat din sutele câte le-am scris :

„România noastră, adânc .ruinată de spiritul politicianist al cluburilor, aire nevoie de o fundamentală transformare a vieţii politice. De unde să aşteptăm această transformare ? Delà miile de oameni curaţi, irămaşi în afara partidelor. Şi mai ales delà tineret. In sufletul acestui tineret se repercutează sentimentul tragic al dezastrului de azi. Dar tot acest tineret, în virtutea miraculoasei iaine a exuberanţei lui vitale, poate provoca marea mişcare de reacţiume mântuitoare. C u o condiţie neapărată : organizarea lui independentă împotriva cluburilor care au ruinat România.

Italia e creată de tineri... Germania se ridică uriaşă !din prăpastie pe umerii tinerilor. Tineri ai României, unde sunteţi ?"

Acestea le scriam la 26 Iunie 1932, când Garda de Fier, susţinută fără limită, era abia la începutul organizării. Acum 9 ani, când predicam de unul singur în publi­cistica noastră aceste idei, ele apăreau atât de noi şi de neobişnuite încât toată ciuper-caria profeţilor de azi nici nu le bănuiau măcar însemnătatea. Corporatism şi partid unic — partid unic al tineretului, iar nu al colecţiei de estropiaţi ai cluburilor politice ! — amândouă aceste idei năzuiau la organizarea modernă şi la iregerarea morală a vieţii interne româneşti. \

In ce priveşte politica externă a României, predată pe atunci în braţele Franţei şi Angliei, şi dormind dusă sub păienjenişul Societăţii Naţiunilor ca fecioara din

poemul eminescian, fără îndoială că vechii cititori ai Calendarului îşi aduc bine aminte

466

de campania îndelungă împotriva Franţei, arătându-i putreziciunea morală, împotriva Genevei şi a mondi alismului ei, demonstrând imposibilitatea de a fi pus în practică ; aceiaşi cititori jîşi amintesc desigur avalanşa articolelor despre [Italia mussoliniană, articole ce constituiau pentru publicul nostru revelaţia unei ţări şi a unei ordini politice cu totul noi, şi tot astfel potopul de articole despre maţionaLsocialisimul german încă de pe când acesta nu ajunsese la guvern.

De acum noua ani, şi înaintea oricui în ţara noastră, am luptat pentru o politică de apropiere de Italia şi de Germania cu scopul de a contrabalansa revizionismul maghiar ce căuta să se sprijine pe aceste ţări.

Iată ce scriam la 21 Octombrie 1932 despre raporturile noastre cu Italia : „Anexaţi total ,1a politica Franţei, am neglijat total Italia. Un prieten sosit

delà Roma, cu legături în anturajul Ducelui, îmi spunea zilele trecute că d. Mussolini, întrebat asupra raporturilor cu România, a răspuns : „Italia a făcut tot posibilul să se apropie de România, dar România a făcut tot posibilul să se depărteze de Italia". Aceasta e situaţia reală. Iar Italia a îmbrăţişat cauza Ungariei...

România nu are nici un fel de politică externă proprie. Predată Franţei, ea a renunţat la orice iniţiativă. O diplomaţie e insă într 'adevăr diplomaţie întrucât nu se culcă pe o ureche ci, în afară de constelaţia actuală în care se găseşte ţara, îşi creează negreşit legături în partea cealaltă. Situaţia noastră geografică şiţ spiritul însuşi al istoriei noastre politice ne obligă la o echilibristică perpetuă în legăturile cu străină­tatea. Să fim pregătiţi pentru orice eventualităţi. Dar noi, pentru a fi pe placul Franţei, care ne tratează ca pe o simplă colonie, am renunţat la orice iniţiativă, la orice activitate diplomatică, la orice urmă de politică externă proprie".

Am fost după aceea în Italia, în 1933 şi 1934, am avut cinstea să discut îndelung cu Ducele eventualitatea unor raporturi strânse între dânsul şi ţara noastră şi ştiu cât erau de dorite aceste raporturi şi ce foloase imense am fi putut să tragem din ele. Ca o concluzie a ultimei convorbiri, din August 1934, Benito Mussolini mi^a repetat de trei ori următoarea frază cu dorinţa s'o transmit Regelui Carol II : „Spune din partea mea Regelui României că e necesar să se debaraseze de democraţie, care va fi nenorocirea lui, şi să îmbrăţişeze fascismul, caré va fi salvarea lui". Cum eram un ciumat, n'am putut transmite direct acest profetic avertisment. L-am încredinţat unui curtean care, sunt aproape sigur, n'a avut bărbăţia să-1 comunice.

Precum am spus, fenomenul german l-am urmărit sistematic cu un an înainte de triumful hitlerismului. Am avut curajul ca în ostilitatea ântregei democraţii şi a întregei prese iudaice şi iudaizaie, să public încă dè pe atunci (în Calendarul o serie de interviewuri cu fruntaşii naţional-socialismului german, provoeându-i să se exprime singuri despre eventualele relaţii ale Reichului cu România.

Comentând interviewul d-lui von Tecken, scriam la 11 August 1932 : „De câtă va vreme fenomenul german se menţine pe primul plan al atenţiei

europene. L-am urmărit şi-1 urmărim) cu încordată luare-aminte, fiindcă suntem con­vinşi că el poate ţi dintr'un moment într'altul determinant pentru viaţa de mâine a continentului. Din vastul rezervoriu german, care clocoteşte de frământările politice, sociale, economice şi naţionale, cele mai adânci din câte se cunosc astăzi, poate să zbucnească un nou războiu, poate să răsară o mare, biruinţă împotriva comunismului, poate să se închege forma cea nouă de viaţă social-economică în stare să înlocuiască regimul democraţiei capitaliste, azi în completă derută. Mobilitatea spiritului german

467

în continuă devenire e susceptibilă de noi forme de viaţă în măsură mai mare, com­parată cu spiritul altor, popoare europene".

In 1933, Adolf Hitler era s tăpânul Reiohului. Relaţiile cu noua Germanie ne interesau cu atât mai mult. Am publicat în Calendarul un lung şi foarte interesant interview cu d. Alfred Rosenberg, care era doctrinarul politicei externe naţional-sociaîiste. Comentându-Î, scriam la 7 Mai 1933 :

„D. Alfred Rosenberg crede că tot complexul de probleme ale ţărilor din bazinul dunărean se poate rezolvi pe cale paşnică şi amicală. Germania participă la soluţio­narea lor „desinteresat şi obiectiv''. Noi ştim ce însemnează pentru economia germană bazinul dunărean, care constituie pentru ea un obiect de intens studiu şi încordată atenţie. Ştim iarăşi ce (însemnează pentru noi, pentru economi,a noastră, Germania Pentru o ţară agricolă şi neutilată ca România, Germania industrială nu. poate fi indiferentă ; şi invers. „Puteţi fi sigur, zice dânsul, că România va avea un rol cores­punzător forţei şi importanţei sale în măsurile noastre economice". Noi mai ştim însă că Germania hitleristă urmăreşte o foarte strânsă legătură între politic şi economic şi că, deci, relaţiile economice vor fi regulate de cele politice. Totul atârnă de atitudinea politică a României faţă d e noul regim german. Intrând în joc însăşi interesele noastre vitale, nu ne putem îngădui luxul de a simula, ca pană acum, faţă de Germania,

atitudini ce sunt ale altora şi nau dece să fie ale noastre". Planul d-lui Alfred Rosenberg s'a realizat exact „pe cale paşnică şi amicală",

aşa cum 1.-a anunţat lia 6 Mai 1933 ; cu deosebirea că noi am rămas surdo-muţi la oferta de „relaţii cordiale" ce ni se făcea atunci. Continuând să facem jocul Franţei şi Angliei, am pierdut, după Basarabia şi Bucovina nordică, jumăta te din Ardeal. Aş­teptând convertirea noastră, Germania bitleristă nu se exprimase niciodată în favoarea revizionismului maghiar. Calea era deschisă larg pentru un acord (între România şi noul Reich. Acest acord l-am cerut categoric la 4 Iulie 1933 :

„Nu cunoaştem nicio declaraţie germană cu privire la tratatul delà Trianon. Cunoaştem, dimpotrivă, declaraţiile d-lui Alfred Rosenberg, conducătorul politicei externe a partidului naţional^socialist german, făcute Calendarului, pr in caa?e „noul imperiu", adică regimul hitlerist, doreşte cele mai cordiale relaţii cu România. E delà sine înţeles că aceste cordiale relaţii nu presupun revizuirea tratatului delà Trianon, adică revizuirea graniţelor României. Germani/a nouă, revizionistă în vederea Cori­dorului, a păstrat o prudentă şi semnificativă rezervă î n ce priveşte t ra ta tul delà Trianon, pe care Ungaria furibundă l-ar voi sfărâmat de pumnul german. Berlinul ne pune la îndemână posibilitatea de a, lua noi iniţiativa. Lichidarea revizionismului ma­ghiar atârnă în mare parte de un viitor acord de colaborare mai strânsă între România şi Germania, acord pe cărei noi îl concepem în spiritul Genevei".

In spiritul Genevei, care domina pe atunci politica internaţională, dar care îngăduia totuşi asemenea acorduri.

Rezumând, prietenia faţă de Germania, pe care o preconizam de unul singur, se întemeia pe două argumente : unul, interesul economic ; a l doilea, contrabalansarea revizionismului maghiar. „Adevărul acesta, — scriam — dacă nu-1 înţeleg democraţii noştri anacronici şi străini de spiritul nou al vremii, îl înţelege perfect (tânăra Românie naţionalistă". ,

In numele acestei tinere Românii naţionaliste, îl formula în 1937, prmtr 'un răsunător manifest, Corneliu Codreanu. România democrată, România maimuţelor Parisului şi a lacheilor Londrei a rămas şi de această da tă surdă şi mută . Italia şi Germania de acum nouă ani alcătuiesc Axa de azi, atotputernică prin forţa spiritului

468

şi a braţului. Catastrofa noastră devenise inevitabilă. Cu o nedemnitate care egalează nepriceperea anterioară, am cerşit în ultimul ceas garanţiile pentru un biet itrap cu mâinile şi picioarele tăiate. Aceste garanţii se puteau obţine însă demn şi folositor, pentru o ţară neciopârţită, dacă democraţia română ar fi înţeles la t imp să facă politica intereselor patriei.

A făcut-o, în schimb, pe aceea a tuturor trădărilor şi a tuturor crimelor. Eu am fost asvârlit în temniţă, târî t la judecată, ruinat, interzis, ţ inut un

deceniu la periferia vieţii, ca un' câine aruncat pe maidan : iar tânăra Românie naţio­nalistă — secerată în floarea inteligenţelor ei şi ajunsă cadavre expuse la răspântie.

Doamne, dece mi-ai dat mie, care am trăit gloria României Mari, blestemul să văd această catastrofă, ce cutremură până şi mormintele martirilor ?

469

B D E D E

R A D U G Y R

B A L A D A T Â L H A R U L U I V Â N D U T D E O M U I E R E

Cine-mi fade colea jos sub rotat alun umbros ? Poate-i Toma Alimoş, poate-i alt haiduc pletos de prin Ţările de Jos...

Dulce-i vinul ca de miere, dar mai dulce 'n t rup pogoară ca un cer, ca o vioară, dulcea gură de muiere...

Tac pistoalele cu ghinturi. Spaima beizadelelor doarme 'n grija stelelor, muiereşte, în alinturi.

Murgu-i priponit, crăeşte, cu ţăruş de nestemată... In tăcerea tămâiată, stuful serii se sfinţeşte

Burduşel cu vin ridică braţul dârz la haiducie. Lin prin chică îi adie crini subţiri de ibovnică,

albe degete uşoare ca o apă, ca o voaltă. , Parcă vântul dinspre baltă i-a trecut prin păr o boare.

Numai ochii ibovnici» ard a veghe şi-a iscoadă. Cu arginţi, conduri, broboadă, o momiră veneticii.

Tot mai albă, tot mai lină, luna 'ncepe 'n cer să crească. Ce prescură îngerească Sfinţii şi-au adus la cină?

Curge noaptea 'n porumbişte, un gilort de chilimbare. Greu începe Carul-Mare peste ţară să se mişte

470

Şuer şerpue 'n virugă, — şuer, limbă despicată... Târfă şi căţea spurcată .lin aluneci de sub gluga,

şi te furi fără vestminte mângâierii unduioase care-a încleştat, fierbinte, coapsa ta cu tiparoase

Semn Târâş, pe brânci, serdarul cu prăselele 'ntre dinţi. — Na găteală şi arginţi, spune, unde e tâlharul ?

Cum ţi-ai stins, hanger, tăişul ? Rece fier, zaci de lingoare? Murgul dacă nu tresare, nu clipeşte nici frunzişul.

Somnul: ipingea de nuntă... Dar din umbră, ucigaşe, mâna de serdar vrăjmaşe, furişându-se, se 'ncruntă.

Alelei, cuţit cu ghiară scormoneşte 'n măruntae! Din buric la şale tae, varsă maţele afară

Sare somnul arc şi praşte, şi gâtlejul, ars de sgură. scuipă sânge şi înjura de luceafăr şi de paşte.

Pântecele, ca burduful se deşartă chiag şi fiere. Când haiducu-a prins să sbiere. plâng alunii, geme stuful,

— Muica ta de os mişelnic, n a i o clipă de zăbavă? Cu făptura ta mârşavă vin' la trântă 'n loc prielnic...

Ci mişelu'n şea — nălucă — fuge viscolit de lună.

Bâjbâind, mâna haiducă şerpii maţelor şi-adună,

strânge lat chimir de piele peste pântec, peste şale. Cu oftat adânc din foaie: — Nu te-oi prinde, pui de lele'

Vifor când în şea s'aruncă, clocot fierbe 'n ududae. Ard copitele văpae, goana: trăsnet peste luncă...

Şi l-ajunge 'n vad, sub salcă. Pe mişel din subsuoară mi ţi-1 tae şi ţi-1 sboară umăr. bereglej şi falcă.

Sare tigva ca o şiţă. Stă haiducul. De-a călare, strânge brâul şi mai tare peste-a maţelor arşiţă

Cleşte, dinţii. Gura, tină. Trupul se sgârceşte 'n şea: — Ah, năpârcă şi căţea, căpiat cel ce se 'nchină

gurii dulci, coapsei viclene..." Sus, pe boltă, femeieşte, stelele clipesc din gene, luna ca o coapsă creşte.

Strâns în chingă şi călcâe murgul scapără. Zăvoae şi dumbrăvi, pieptiş, le tae. Noaptea scutură tămâe.

— Unde te-ai ascuns, muiere, fire-ai tu alimănită! Mai ştii şoapte cu ispită? Mai ai vrăji şi îmbiere? Că la brâu scrâşnesc junghere, arde ţeava ghintuită..,

Şi o află 'n stuf ascunsă, cu găteli şi cu broboade.,.

47 1

Când o scoale-afar, de coadă, urlă târfa ca pătrunsă.

Se blesieamă şi se jură , păru-şi smulge, cere mila. Ochii lui se 'ntorc în silă, pumnu-o fulgeră pe gură...

Trei pistoale 'n ibovnică scuipă plumbi fierbinţi şi tuci. Dinţii muşcă *n praf, năuci, — dârz, satârul se ridică,

şi când cade rece, sânii sar gutui tăiate 'n două. Carnea dulce ca de rouă stă momind de^acuma cânii.

Zace 'n pulbere jilavă smârc de ciunte mădulare: mincinoasa sărutare, mângâierea cu otravă.

Lângă leşul scârbav, — vine moarte grea pentru haiduc. Ca un suc amar de nuc, trist, luceafărul venin e.

Brâul, ud de sânge, scapă măruntaele afară. Zorii, t remurată apă, plâng albaştri peste ţară.

Prăbuşit pe-o rână, lângă dragostea ce l a vândut, — bulgăre, oftatul, lut, şi bulboci de sânge 'n tângâ.

—- Jelui-m'aş şi n 'am cui, jelui-m'aş dorului. Insă dorul gura-ţi tinde, te sărută şi te vinde. Jelui-m'aş dragostei, dragostei şi pacostei. Dar şi ea te vinde 'n grabă pe-o brăţară şi-o podoaba.

Jelui-m'aş nopţilor, lunii şi drumeţilor.

Noaptea vine, noaptea trece, luna-i sloi de ghiaţă rece, iar drumeţii trec şi ei, trec cu inimă de stei, Şi se duc, râzând, departe, râd de lacrimi şi dc moarte...

Jelui-m'aş fiarelor, fiarelor, pistoalelor, numai ele se cunună cu restrişte şi furtună, te 'nţeleg şi te răzbună.

Jelui-m'aş codrului, codrului, rumânului . Numai el la piept te strânge, te sărută şi te plânge, —

şi pe groapa ta vitează numai codru 'ngenunchiază, înălţând catapeteasmă, plângând smirnă şi aiasmă..."

Mor cărbuni de rugăciune în cenuşa cântecului. Tot urciorul pântecului şi-a scurs vinul de tăciune.

Moartea, peste mâini şi pleoape, ţese tort de in subţire. Subt albastre patrafire cheamă codrul să-1 îngroape.

Dar murind, iîn ochi răsfrânge o vedenie de sânge. In ochii haiducului moare umbra Neamului;

amăgit de-o îmbiere, târguit pe mahmudele, şi lovit în somn, sub stele mişeleşte, cu hangere...

472

M A R E L E M U T I L A T

Sunt jumătate 'nsămânţat în lut, ciosvârte vii sădite în ogoare, prăsilă pentru veacuri viitoare şi rădăcini înfipte în trecut.

Târâş, năluca hoitului sărac în cârji schiloadă trece peste vreme-şi umbra mea beteagă parcă geme ca o mustrare crâncenă din veac.

Pe străzi de fum mă clatin ca un dric. Râd domnişori cu feţe ca faianţa şi se feresc să nu-mi atingă sdreanţa muierile muiate 'n borangic...

Bicisnici plozi, — bieţi umeri de slugoi, cuconi scopiţi, gângave rămăşiţe, vi-am dat un cer înalt peste iroite, iar voi călcafi luceferii 'n noroi.

Vi-am dat un Neam ca un iconostas, şi-aţi pângărit icoanele senine.

Ah. Ţara mea, aş vrea să 'ngrop în ,tine şi braţul ăsta care mi-a rămas!

473

R E D I N T

Nu vreau» să plângi pământul ce în luptă N'ai ştiut să-1 ţii cu moartea, nici păr taş Să chiemi din Putna legendar arcaş La bocet muieresc cu faţa suptă

Ci te înalţ, privind moşia ruptă , Păstor proptit pe armă de ostaş. Vezi sat cu sat, oraş după oraş, Din turma ta duşmanul cum se'nfruptă.

Nu rob plecat sub jug şi sub cătuşe Prea bucuros că zile i^au. rămas, Nici funerară urnă cu cenuşe.

Plugarule, ce ieşi după furtună, Te vreau tăcut şi dârz, cu sigur pas Trăgând sub cer o brazdă ce adună.

D E

ION P I L L A T

474

O KATI OARECARE D E

VICTOR P A P I L I A N

— Timpul, privit în trecut, dà realităţii perspectivă de spectacol... făcu iîntru târziu doctorul.

— Aşa-i... aprobară ceilalţi doi prieteni. — Timpul trecut cercetează, critică şi apropie întâmplările întru determinarea

cauzelor... Numai timpul trecut are dreptul să găsească tâlc şi simbol acolo unde clipa de faţă nu vede decât întâmplarea.

Se întâlniseră la băi după un răstimp de douăzeci şi trei de ani, şi cum s'au întâlnit s'au şi regăsit prieteni, fiindcă tustrei făcuseră laolaltă războiul, fiindcă erau cam de aceeaşi vârstă şi fiindcă acum erau oameni cu situaţie, unul magistrat supe­rior, altul inspector sanitar şi al treilea profesor de Astronomie.

— Iată, de pildă, tu Sorine... Te ştiam ofiţer de carieră şi te-am regăsit celebru astronom... Iar tu, Mirceo, cu toate deosebitele tale însuşiri retorice, te complaci azi în lenevosul scaun de magistrat...

— Nu există nicio potriveală între aptitudine şi carieră, ripostă magistratul. — Asta-i adevărat... confirmă doctorul. De pildă, eu am vrut să devin pictor

şi am ajuns medic şi... încă medic legist... Şi discuţia se continuă asupra conflictului dintre libertatea vocaţiei şi constrân­

gerea vieţii, fiecare aducând argumente, date şi păreri personale ca să dovedească inu­tilitatea pisihotehnicii şi imposibilitatea unei perfecte orientări profesionale, aşa cum se petrece de obiceiu în discuţiile intelectualilor în vârstă, discuţiuni! amabile şi puţin sceptice, cu mult fond ştiinţific în ele, dar şi cu mult paradox. Şi totuşi, în concluzie trebuia să recunoască : adevăratul eu al insului triumfă ! Cariera este doar brazda care-ţi dă agoniseala, când nu e un simplu fard! care te înfrumuseţează în faţa celorlalţi.

— Aşa-i... completă doctorul. Iată, eu nu pot vedea nimic, până chiar şi trupul cadavrelor ce trebue să autopsiez, decât printr'o privire dej artist. Ochii mei corectează toate urîţeniile naturii... Iar tu ai devenit astronom, poate tot dintr 'un imbold sufle­tesc... dintr 'un imbold ştiinţific. Schimbarea unei cariere conţine în ea un element dramatic...

475

Astronomul ridică ochii la bolta înstelată. O îmbrăţişa cu o privire caldă şi dră­găstoasă, ca un grădinar singuratic, grădina plină de roade.

— Mie, o femeie mi-a schimbat drumul... Ea m'a pedepsit —- căci e vorba de o pedeapsă — cu cea mai amară şi totdeodată cea mai dulce osândă: aceea de a judeca prin propria mea minte... nu prin gândurile celor mulţi.

— A fost o iubire puternică?... întrebă magistratid. — Nici n'a fost iubire măcar. — E vorba de o femeie deosebită, cu siguranţă... — Nu... de o servitoare... de o Kati oarecare...

— Azi îmi dau seama că intrarea neînsemnată a acestei fete în casa mea a avut un rost adânc, un tâlc. Acţiunile mari pornesc delà fapte mărunte...

Se găseau tustrei pe bancă, la marginea lacului, fugiţi din(îmbâcseala cazinoului ca să poată vorbi în voie. Mai cu seamă magistratul era intrigat. Ieri noapte, dintr 'un sentiment de discreţie, estompase discuţia pânăce o văzu pierdută în indiferenţă. Dar azi, o mărturisea cinstit, un imbold firesc, poate o curiozitate profesională, îl hotărîse s'o reia. Cine era acea femeie? Cu ce daruri fusese înzestrată ca să poată rupe în două vieaţa unui om? Şi, ciudat... din vorba astronomului nu putea dibui mmic.

— Eram locotenent în Târgu-Mureş şi aveam ordonanţă un Basarabean. Cc băiat bun şi devotat... puţ in cam prostuţ de moale şi blajin ce era.

Astronomul se opri din vorbă, clipi de câteva ori parcă să alunge tot ce era umbră şi părere, şi apoi rămase cu privirea ţintă ca pe o fotografie.

— Era un ins caraghios. Mic şi subţire, cu capul umflat ca un cimpoiu, un tip să-1 pui în filme de circ, blond şi pistruiat cum rar se găsesc Români, cu nişte ochi ne mai pomeniţi, mari, rotunzi, sticloşi, de culoarea castanelor, ochi de cal...

Cei doi prieteni îi urmăreau vorba, şi chipul ordonanţei se înfăptuia parcă bu­cată cu bucată, ca din creionul caricaturiştilor umoristici.

— Tocmai scriam ordonanţei mele, după propria-i dictare, o scrisoare pentru părinţi. Mă găseam la formula obişnuită: doresc ca mica mea epistolă să vă găsească în momentele cele mai frumoase... când uşa se deschise şi înaintea mea se aflară două femei. Era Kati cu mamă-sa. Kati, care din greşală intrase la mine. Se angajase ser­vitoare la proprietăreasa mea...

Fără îndoială că mărturisirea lui pornea de-adreptul din inimă, că — deşi oare­cum impusă — n'avea în ea nici artificiu, nici poză. Era un om de voinţă astronomul se vedea după figura lui osoasă) cu bărbia, pometele ţşi arcurile sprâncenelor! proemi­nente, după ochii lui negri, niciodată turburi, după fruntea-i pătrată , încadrată de un păr negru şi des, cu cute verticale deasupra rădăcinii nasului. Şi gura-i subţire, şi nasul drept, şi faţa-i rasă, cu pielea alburie, adevereau, acelaşi spirit voluntar.

Deodată îşi răsuci mâna dreaptă din încheietură. Era un gest obişnuit care parcă provoca un nou acces de voinţă.

— Nu e un efect de povestire ceea ce vă spun acum, ci un adevăr. In clipa aceea privirile noastre, ale femeilor şi a mea, s'au prins ca nişte cataplasme de ochii ordonanţei, de ochii aceia de spânzurat.

— Era frumoasă ?... întrebă cu interes doctorul. — V a m spus, o Kati oarecare... Azi mi-o schiţez din memorie : o făptura mică,

firavă, fără sâni, fără şolduri, cu un chip insignifiant, de un alb murdar, ca şi cum ar fi fost curăţit cu miez de pâne. Avea un nas cam lung, bărbia arcuită şi ochii al-

476

baştri, mari şi rotunzi. Dar o înfrumuseţa farmecul tinereţii, care umple de conţinut cele mai searbăde profiluri, iar mie îmi poruncea imboldul tinereţii care nu stă să descifreze canoanele frumuseţii...

— Atunci, ţi-a devenit amantă ? — De bunăseamă. Şi acum discuţia se porni asupra rolului servitoarelor în vieaţa erotică a bărba­

ţilor. Erau ele bune amante ? Nu s'ar fi putut spune. Dar, indispensabile la un mo­ment dat...

— Recunoaşteţi, făcu magistratul, că fiecare din noi am trecut pe aici... dar pentru nici unul amorul unei servitoare n 'a Constituit un caz de conştiinţă...

De câtăva vreme astronomul tăcea, privind cu ochi micşoraţi în gol. Nu s'ar fi putut spune unde-i sunt îndreptate gândurile, spre dunga violetă a dealurilor după care urmau petele argintii ale munţilor, sau, lăuntric, în depărtatele ţinuturi ale vieţii de ofiţer tânăr, în camera mobilată cu toate ale ei: patul şubred de nuc, dulapul ce stă mereu deschis, spălătorul de tablă, scaunele cu spetezele rupte....

— De bunăseamă cucerirea n'a mers greu ?... Din nou, astronomul îşi răsuci mâna dreaptă din încheietură. — Vreau să vă rezumez schematic —- iertaţi-mi didacticismul profesional —-

timpii acestei drame. ! — A fost o dramă ? — Da. — Primul timp... Intorcându-mă într'o noapte acasă, am surprins în grădină,

îmbrăţişaţi, pe Kati cu ordonanţa mea. Să vă spun cinstit, scena m'a turburat profund. L-am chemat pe soldat să-mi tragă cişmele şi între acestea i-am spus, jumătate în glumă, jumătate în serios: Mă, Porfire, să mi-o treci şi mie... Ştii, între camarazi buni...

— II chema Porfir ?... întrebă magistratul. — Da. Ce găseşti curios ? — E nume rar pe Ia noi. — Era Basarabean. Intre cei trei prieteni se lăsă o tăcere stânjenită, un fel de nelinişte, fără sens

de altfel, de oarece astronomul de abia începuse povestea. — Timpul doi. Atac direct : Kati, te aştept la noapte... — Nu se poate, dom

locotenent... — Cu Porfir se poate şi cu mine nu ?... Să-ţi fie ruşine !... — Ciudat, replică doctorul, fetele astea n 'au atâtea scrupule —• Timpul trei.., continuă astronomul. A venii i n t ro zi mamă-sa cu ouă şi

găini, la oraş. Am recunoscut-o, am chemat-o la mine. — Ce face'atâtea nazuri, Kati — Nu ştiu, dom locotenent... Eu îi spui să fie supusă, că delà un pm de 'seamă mai cade un ban, îşi mai face o haină... — Ascultă, femeie, ai délai mine cinci sute de lei... Şi am cumpărat pe fată delà mamă...

Doctorul părea plictisit de scrupulele astronomului. înţelegea cam cum au decurs lucrurile şi atâtea analize pentru o greşală care privea mai mult pe mamă, i se părea excesivă şi chiar nenaturală.

— Timpul patru... făcu astronomul Atât doctorul cât şi magistratul deveniră atenţi. — Timpul patru... într 'o zi Porfir a dezertat. Asta, pentru mine a fost o lovi­

tură groaznică. Era un băiat minunat... şi eu trebuia să-1 denunţ. Am bănuit numai­decât cauza : Kati... — De ce-a dezertat Porfir ?... — Fiindcă nu-1 iubeam. Eu iubesc pe altcineva.... — Va să zică din cauza ta a dezertat un ostaş?... Da, din cauza mea.

477

Şi ma privea ţintă. Ineăodată: — Din cauza ta a dezertat un ostaş ?... Ea, cu aceeaşi fixitate în privire : — Da... Atunci am deschis braţele larg şi repezind palmele, am plesnit-o când pe un obraz când pe celălalt. Apoi devenit brută, am trântit-o la pă­mânt... şi parcă mă văd lovind-o cu piciorul şi parcă îmi aud şi azi ţipetele : — Tică-loaso... strieato... A dezertat un ostaş pentru tine... pentru o putoare ca tine...

Astronomul se opri din vorbă. Gâfâia ca un om care s'ar fi oprit din luptă. Avea faţa palidă şi ochii turburi şi parcă-i tremurau chiar şi manile..

•— De atunci am rămas cu ticul ăsta... Din când în când îmi frâng mâna dreaptă din încheietură. E amintirea lăsată acolo de puterea cu care am lovit o femeie.... Şi, încă ceva... mă obsedează mereu, mereu... şi când vorbesc şi când lucrez, şi chiar când dorm, două pete roşii... Parcă toate obiectele din lume sunt aşezate pe un fond roşu.

—: E boala numită acromatopsie, făcu doctorul. — Nu... Sunt cele două pete din obrajii fetei, urmele palmelor mele pe acei

obraji albi, parcă frecaţi cu miez de pâine... — Orişicum, prea mult scrupul... făcu doctorul, pentru o... — Adevărat... pentru o Kati oarecare...

A doua zi, disdemineaţă, profesorul scoborînd în hol găsi pe doctor, care-1 aştepta. Se oferi chiar să facă plimbarea împreună. Ciudat. Doctorul nu era un matinal, şi apoi sedentar înrădăcinat avea pentru excursiile înafară de incinta băilor o adevă­rată repulsiune.

— Dragă, îţi mărturisesc... Povestea ta mi-a scormonit în suflet un interes cu mult mai mare decât aş fi crezut. Ea m'a urmărit pretutindeni... şi la masa de seară, şi Ia part ida de şah, şi parcă chiar în somn... fiindcă s'a înfipt în sufletul meu ca o ţeapă în deget.

— Cunosc, doctore, aceşti spini iritativi ai sufletului, care sgândăresc, destramă şi împrăştie gândurile şi simţirile din comoda lor aşezare...

Trecuseră prin parc fără să se oprească. Aerul de aici era silit. Prea mirosea a nisip stropit şi a iarbă ofilită. Şi era o dimineaţă jilavă, îmbâcsită de nor cald cobo-rînd până 'n pământ . Mai ales pe doctor îl plictisea artificiala ornamentare a peluzelor, eu cecurile de garoafe şi gura-leului înconjurând motivele de pământ , pe care se vedeau instalaţi palmieri, ficuşi şi filodrendroni, aduşi pentru vară din sera grădinii. II plictisea alergătura domestică de dimineaţă, chelneri, oameni de serviciu... Voia să ajungă în pădure, avea lipsă de duhovnicia autentică a unei tăceri şi de tovărăşia vegetaţiei bogate. Aci vorba, îşi dădea seama, era mai desluşită, iar isuflertul judeca mai cinstit. începu cu o voce învăluită, potrivită mărturisirilor :

— La fel cu tine, am avut şi eu amante servitoare. In meseria noastră e un fapt curent. Spitalele adună dera-valma medici, interni, infirmiere, servitoare... Şi totuşi din acea mulţime, povestea ta mi-a, reamintit una. Terminasem studiile, deci) nu mai aveam scuza tinereţii şi, însurat fiind, nici pe cea a tâ t de comodă a unei t re­buinţe fireşti...

— Cum o chema ? Doctorul dete din umeri. — Nu-mi amintesc. Atâta aglomeraţie câtă este în memoria noastră că nu mai

lasă loc şi pen t ru numele amantelor... Dar era o făptură firavă, fără sâni, fără şolduri, cu un chip insignifiant, de un alb murdar, ca şi cum ar fi fost curăţit cu miez de pâne şi cu ochii albaştri care mă fac să mă gândesc la...

478

— Kati ? à* Da. — Astronomul tăcea. îşi afundase mintea în adâncul sufletului. Tăcu şi docto­

rul. In jurul lor o tăcere stranie. Paşii parcă erau de pâslă în pământul moale al că^ rării ; din frunzişul mesteacăniior se alegea un nor subţire şi înfiorat, iar cerul întu­necat îi înnăbuşea ca o pânză impermeabilă.

— La fel cu servitoarea ta Kati, şi a mea avea o mamă şi, închipueşte-ţi ce asemănare... împreună, mama şi fata, s'au prezentat la mine în ziua angajării. Pe acea vreme, nevastă-mea era dusă cu copiii la mare şi eu mă ocupam de treburile casei..;

— Şi pe urmă ?... — Lucrurile s'au petrecut ca şi la tine, cu o surprinzătoare asemănare. Eu ani

dorit-o, ea a refuzat... iar mamă-sa — era şi ea servitoare — mi-a venit in ajutor. — „Iubeşte, domnule doctor, pe un domn mare şi uită că bărbatu-său umblă s'o

omoare..." Astronomul se opri din mers. Faţa lui atât de bine strunită se lăbărţase; ochii

i se făcură ceţoşi şi în colţul gurii îi apăruse un uşor tremur, iar ticul lui din mâna dreaptă devenise mai nestăpânit.

— Şi a fost a mea... continuă doctorul. Dar când să se întoarcă nevasta delà băi, am concediat-o, deşi mamă-sa se ruga : „N'o concediaţi, domnule doctor, c'o omoară bărbatu-său..."

Astronomul avea impresia că vede în urmă ca printr 'un ochean. — A omorît-o ?... ţipă el. — A omorît-o... confirmă doctorul. Acum, sufletul profesorului anticipa parcă vorba doctorului. — A omorît-o cu securea şi eu a trebuit să-i fac autopsia. într 'o clipă, zvâcnită în frânturi ca o scăpărare în beznă, profesorului i se

desfăşură pe dinaintea minţii, întreaga dramă : Kati, omul cu toporul ridicat... capul despicat... mese de autopsie...

— Groaznic... se înfiora el. — Groaznic... repetă într 'un ecou sugrumat doctorul. Merseră multă vreme în tăcere şi fiecare simţea cum celălalt se frământă. — Nu-ţi poţi închipui, făcu întru târziu doctorul, ce chin e ăsta, să faci autopsia

unei femei pe care ai avut-o. Şi, după o clipă de gândire : — Ieri te sfătuiam să n'ai scrupule... Mă minţeam... Dacă eu n'aş fi gonit-o,

ea n'ar fi fost ucisă... Aş putea spune că eu am ucis-o... — Nu... ci eu !... •— Să nu exagerăm... N'avem niciun motiv să credem c'a fost una şi aceeaşi

fiinţă... i : i . 1

Astronomul însă nu putea renunţa la gândul său. Avea' impresia că posibilitatea lui de cunoaştere depăşise acum lunetele astronomiei şi calculele matematice, şi că între cele două întâmplări nu era o coincidenţă, ci o potrivire şi o continuitate de fapt.

— Ea a fost... Intuiţia mea nu greşeşte. îmi spune precis că ea a fost... — S'ar putea să fi fost... e probabl însă că nu... Dar în orice caz a fost... o

Kati oarecare... \

Găsiră pe magistrat la locul lui, pe banca de lângă marginea lacului. Era gândi­tor şi chiar abătut. Cei doi prieteni, cu sufletul plin de amărăciune, îşi explicară

479

tristeţea lui fiecare pentru sine cu aceleaşi gânduri negre. Sunt clipe de saturaţie, clipe în care te cuprinde o oboseală de vieaţă, în care ţi se face desgust d e tine şi de tot ce există în jurul tău, clipe însoţite de o desnădejde fără margini şi de o dorinţă de a nu mai exista.

judecătorul privea în luciul apei ca într'o oglindă şi totuşi nu alegea nimic din frumuseţea lacului sau din jocul razelor de soare care împrăştiau acum negura. Ochii lui odihneau doar, privirea! îl alerga departe parcă înapoia minţii printre amin­tiri, gânduri vechi şi simţăminte de odinioară. Se trezi zăpăcit, bâjbâind parcă, la chemarea doctorului.

— Ne-am făcut nişte triste confesiuni... începu doctorul, nişte confesiuni, parcă impuse obligator de povestirea de ieri a prietenului Sorin...

Din ochii judecătorului se risipiră umbre parcă de argint brumat. — Şi eu tocmai la asta mă gândeam, sau mai bine zis priveam... Fapte, fireşti

la lumina clipei de faţă, devin drame în tenebrele trecutului. Era un tip nervos, firav şi foarte agitat. In războiu fusese poreclit „ceas stricat".

Mic, cu t rupul încorsetat, faţa albă, ochii negri, părui mătăsos, avea în el ceva de satin şi antracit, un ins care ai fi gândit că nu trăieşte decât clipa de faţă după repezeala şi veşnica-i nelinişte.

— Inchipuiţi-vă, izbucni el, că şi în vieaţa mea a fost o Kati... o Kati oarecare. Pe cei doi explozia nu-i surprinse. Parcă se aşteptau la ea. Sentimentul de

potriveală, de concordanţă în acelaşi destin, se accentua. Judecătorul nici nu aşteptă să fie tras de limbă, ci numaidecât începu povestirea.

— Mă găseam cu o echipă de studii, o anchetă socială cum se spune, în munţii Apuseni. Student pus pe „vieaţă", nu scăpăm nicio ocazie de petrecere. Mă socoteam om întreg, socotind pe acelaşi plan interesul ştiinţific, excursiile de plăcere şi iubirea, pe unde se nimerea...

— Aşa-i... aprobară ceilalţi. Fiecare se simţea acum mai liniştit, prin mărturisire. — In munţi te copleşeşte o bogăţie nouă de imagini, de sensaţii... şi iubirea^

prin faptul izolării, căpăta un spor de vieaţă şi de farmec... Aş putea spune că am iubit-o acolo, în munţii Apuseni, în casa ei de lemn, izolată, cum sunt locuinţele pe acolo căţărate pe culmi de deal sau ascunse în fund de văi...

— Cel puţin ai iubit-o ?... — Asta nu ştiu... Insă am fost cinstit chemând-o la Bucureşti. Ii propusesem

să-i ajut, să fac din ea o infirmieră de spital sau o moaşă. Mai ales mamă-sa se arăta încântată. Era văduvă necăjită şi perspectiva de a face din fi-sa o doamnă de oraş o scotea din minţi.

Acum fenomenul de concordanţă nu-i mai surprindea de fel. Şi aci o Kati oarecare, şi aci o mamă...

— Dar promisiunea, pe cât se părea de uşoară acolo în munţi, pe atât de greu se înfăptuia la oraş. Alte preocupări, alte gânduri, alte stări de suflet. Femeile mă plictiseau şi n 'aveam decât un singur gând : să mă descotorosesc de ele...

Magistratul se ridică, cei doi prieteni îl urmară. Şi fiindcă magistratul tăcea, tăcură şi ei, dar îşi dădeau seama că întâmplarea nu se isprăvise aşa uşor, că trebuia să aibă, în virtutea aceluiaşi fenomen de potrivire, şi un epilog.

— Şi într'o zi, continuă magistratul, trecuse doar un an, eram tânăr jude­cător, m'am trezit cu mama...

— Singură ?... făcură în acelaşi glas prietenii.

48©

— Da... — Am venit, domnule judecător, să vă rog de îndurare... Veţi judeca pe un om, pe bărbatul lui Kati... Şi dintr'odată mi se deschise un sentiment de mulţumire. In fine puteam face ceva pentru familia ei... — Cu oe-i vinovat, dragă ?... — A ucis... Eu mă speriai : — A ucis ?... Pe cine ?... — Pe Kati

Acum se lăsase o tăcere înmărmurită, ca noaptea într'o stepă. Şi păcatul fie­căruia lîi apăsa greu ca păcatul lui Cain. Vieaţa zilnică te fură la oraş, dar în clipele de răgaz şi odihnă îţi deşteaptă vina care, în suflet, doarme iepureşte. Acelaşi gând îi chinuia pe fiecare.

— Oare ea să fie ?... Aceeaşi Kati întrebă astronomul care parcă voia să opună o rezistenţă acestei ne mai pomenite întâmplări.

— Ea e... confirmă magistratul. Din descrierea ta am recunoscut ieri pe Porfir, ordonanţa... n'o să-i uit niciodată chipul caraghios, capul cela umflat pe trupu~i subţire, obrazul blond şi pistruiat, cu ochii mari, rotunzi, şi de culoarea castanelor... ochi de cal. L-am avut în faţa mea în boxă şi acum, taie sare în Ocnele Mari...

Astronomul îşi sîmţf sufletul speriat. încă o împotrivire : poate nu era Porfir, ordonanţa lui de odinioară... Dar atunci era un Porfir oarecare, după cum amanta lui fusese o Kati oarecare. Şi o ruşine se revărsă parcă în toată făptura lui, o milă ne mai pomenită pentru omul nenorocit. Atunci izbucni în el o trebuinţă de a se pocăi de a se arăta vrednic de situaţia sa morală şi socială şi o dorinţă de a îndrepta acest fapt.

— Ajungând la Bucureşti voiu interveni pentru graţiere... Am prijeteni... — Nu... se împotrivi magistratul.

Ceilalţi doi îl priviră miraţi. Ooare pentru ce se trezise în el, cu atâta forţă, conştiinţa profesională ?

— Eu l-am vizitat de atunci în temniţă. — L'ai vizitat ? — Da... de mai multe ori şi e din ce în ce mai îndârjit... Odată l-am luat de o

parte să-i vorbesc, să-1 sfătuesc... Ştiţi ce mi-a răspuns ?... „Dacă scap de aici, mai ucid pe unul din ei..."

. Astronomul repetă cu amărăciune : — Pe unu] din ei ?... Doctorul interpretă -Şi deodată se simţiră tovarăşi şi complici. Grea sensaţie. Oare din cauza lor

zăcea în temniţă un criminal ?... Fireşte, nu. Tinereţea justifică orice aventură amo­roasă. Darl în acelaşi timp, cu discreţie, fiecare îşi mişcai coatele la spate, parcă să se încredinţeze dacă sunt slobode şi nu sunt legate cu funii ca la tâlhari.

Iunie 1940.

481

P O E S I D E

GH. TULEŞ

R U G Ă C I U N E

Gândul meu şi gândul lan Milui-le-ar Dumnezeu, lzbăvi-le-ar de cel rău. Gândul tău şi gândul meu.

Fruntea mea şi fruntea ia, Gând le-ai scris cu peana grea» Mirui-le-ar Precista, Fruntea ta şi fruntea mea.

Visul meu şi visul tău, Intări-le-ar Dumnezeu Zborul prin amurg de hău, Visul tău şi visul meu.

Moartea mea şi moartea ia, Vaet lung de cucuvea, Uşura-le-ar Precista, Moartea ta şi moartea mea.

S U N T U N S Ă R A C C U D U H U L

Sunt un sărac cu duhul, ca'n Scriptură, Mă rog cu florile în bătătură Şi când îmi bate liniştea'n ferestre Ii dărui numai cântece, de zestre.

482

Ogrăzii mele îi făcui eu straiul Aşa cum îmi închipui c'o fi raiul: Cu iesle, cu viţei, cu buruene Şi cu dulăi ce gâfăe de lene.

Ies noaptea cu ulciorul într'o mâna, II umplu cu scântei delà fântână Şi ud crătiţele ce mă aşteaptă Sub paza lunii ca o piază dreaptă.

Când caut sus, prin vişini şi prin piersici Văd îngerii, aieve ca'n biserici, Şi Maica Precista, în haină verde, Şi'ntinde mâna'n vânt să ma desmierde..

Ca să o strâng în doniţa cu toartă, întreagă vremea mi s'a strâns în poarta Ca un albastru iezer de lumină. O să descui, să gâîgâe'n grădină.

C A P L O P U L , S I N G U R ŞI Î N A L T S U B S T E L E

Voi toarce flori de soare şi de lună Pe streşinile mari

Şi umbra neagră-a sociloB amari Pe prispe să se pună.

Ca o velinţă nouă şi uşoară. Pereţi gătiţi cu flori

Să pară revărsatul unor zori Ori flăcări de comoară.

Lăuntrul să miroasă a li vede» A pere, a gutui,

A mere albe, roşii şi gălbui Şi-a levănţică verde..

Să flăcăre icoana ca o taină Asupra mesei lungi.

Coperământul ei urzit cu dungi Să fie gând şi spaimă.

In liniştea brumată de răcoare Voi sta pe-un scaun greu.

îmi va grăi prin linişti Dumnezeu Din tronu 'nalt de soare.

4%

Voi răsfoi hrisoavele 'ii florale Din vremea de demult

Cu graiul bun, pe care să-1 ascult Sunând în înserate.

Prin iederi, vrăbiile să se certe.. Eu să privesc din prag

Cum troiţa se'nclină pe-un pribeag Ce-a 'ngenunchiat să-1 ierte.

Ca plopul, singur şi înalt sub stele, De nimeni să nu ştiu

Verzue, noaptea cerului pustiu Să freamăte'n argele.

P Ă D U R E A C U N Ă L U C I

De după fiecare pom Mă strigă'ntr 'una nu ştiu cine.. Ii caut chipul, nu e om Şi nu ştiu ce-o fi vrând cu mine.

Din iaz îmi pare că tot ies Năluci de abur ce mă cheamă. Au grai ce n'are înţeles Şi de chemarea lor mi-e teamă.

Aud în fiecare crâng Un cântec lung, cu dor ce doare. Merg după el, ascult şi plâng. Şi cântecul al cui. e oare?

Pădurea-i plină de năluci. Mă risipesc cu fiecare, Mă pierd cu ele la răscruci. Eu cine sunt în noaptea mare?; '.

IN G R Ă D I N A R A I U L U I

In grădina raiului, La mijloc de cer, Şipotele graiului

Tefere de ger.

Fericiţii, închinând Frunţi i zorilor, .

Strâng î n palme, colindând, Roua florilor.

484

Limpezesc poveri de mir v': Maicii Domnului ; ;

Depe foi de ca lom fir, Floarea somnului.

Cearcăne de sfinţi pe sus, Trâmbiţi de văzduh,

Uite Tatăl, cu Isus Şi cu Sfântul Duh.

La o margine de iaz Poposesc tăcut

Şi pe fiece obraz înfloresc sărut.

C Ă L A R E PRfN ZĂRI

Cântând hoţeşte trec călare. Islazu-i roşu de scaeţi. Când caut către ei, îmi pare Că -ni aşi afla prin dimineţi,

Că părul meu, bătând în vânt, Ar risipi 'mprejur lumină. Sunt soarele şi pe pământ Scaeţii roşii mi se 'nchină.

Şi calul alb, cu flori la gât, E'naripatul din poveste; Pe urma zmeului urît Gonim, să-1 prindem fără veste.

Pe urma nopţii ce s'a dus Gonim prin troscot şi prin rouă, Pe când din zborul meu, de sus, Se scutură o ziuă nouă.

C Â N T E C P E D U N Ă R E A D E JOS

Am închinat în cântecele mele Acestui fluviu larg,

Pe care, cu amurgul la catarg, Plutesc corăbii grele.

Acestei ape care curge 'ntr 'una Cum veacul curge'n veac,

Pe când deasupră-i, creşte, ca un m a c Al nopţii calde, luna.

4S%

Mi-e Dunărea hotar şi'mpărătie •

Se umple tămâioara de scântei Când ziua se subţie.

Ca un sălbatec rătăcit în baltă Cu luntrea lui de stuh,

Călăuzit de steaua din văzduh Prin papura înaltă,

Pletos şi ars de soarele amiezii, Am pescuit pe-aici,

împresurat de stârci şi de ciuvlici Ce sar pe mal ca iezii.

Am chiuit când trestia uscată Ardea ca un oraş,

Când fumul răsucit şi uriaş Gonia pe balta toata.

Şi când, mocnind sub geruri lespezi lucii Sta Dunărea din mers

Trăgând din greu la sanie, am mers Să car la mal butucii.

Sunt scitul crud, pescar pribeag şi tare Pe Dunărea de jos,

Şj cânt cu glasul meu ursuz şi gros, Vâslind pe apa mare.

Sub sălciile ei

486

P O E S I I D E

ŞTEFAN B A C I U

Î N S I N G U R A T U L

Melancolic, tăcut, obosit şi semeţ, Cutreer în vreme, căutând fără grabă, O piatră de aur, un imn fără preţ, Grămădind un veac într'o simplă silabă.

Tu frunte ce-apari, viscolind cu lumini, Tu vis ce cobori cu trenă de stele, Mereu rătăcind prin aceleaşi grădini. Ascuns în nimbul meu ca'n perdele.

Nimica primind, eu totul am dat, Fluerându-mi ogarii sburai printre semeni. La soare privind, visez ne'ncetat: Lumină de lună, cu mine te-asemeni.

Ce lucru nu cântă, de ştii să trezeşti. Un straniu sunet, vuind în adâncu-i? Bolnavă lumină, te stingi şi trăeşti, In marile taine — de ce te mai tângui?

Cununa mea aspră, te-urăsc şi te vreau, Te port printre oameni cu-acelaş dispreţ, Golitul pahar îl umplu şi—1 beau, Melancolic, tăcut, obosit şi semeţ.

487

D E S U S .

Şi poate n'o s'ajungă lumina ce v'am dat-o, Obtuză adunare de ţeste micii şi reci; In miezul unei strofe, ce-aici am ferecat-o, Am distilat tot duhul din sute de poteci.

vreţi poate alte ritmuri, voi gânduri obosite; E mult prea clară harfa din care eu vă cânt? Eu n'am creeat nici nimburi din stele ruginite, Ci din mocirla voastră, am chinuit pământ . .

Luceafărul şi luna, doar ele mi-au fost rude, Logodnică, tristeţea din mările de sud, De mult prea multe lacrimi, vântrelele mi-s ude. Şi de tăcere albă, cuvântul nu-1 aud.

Prea 's ingur între singuri, am fost întotdeauna: Un geamăn frate florii ce încă n'a crescut.. Mă zămislise piscul şi m'a furat genuna; Am evadat din nouri şi m'aţi pierdut în lut.

Vezi, seara ca un sior pe lume, Închide ochii şi deschide uşa Şi veţi simţi o undă fără nume: E ziua ce-şi împrăştie cenuşa.

Sub lampă, fruntea peste albe pagini, (Un ciob din marele meu vis) îşi varsă o risipă de imagini, Ca greu argint, pe-un colţ de manuscris.

Te ştiu alături şi te simt în mine; Ce cântec mă'nsoţeşte'n mers, Ce ploaie mare tremură şi vine? — Doar tu şi unda unui vers!

E U F O R I E

488

' • - C U G E T A R E Ş L A C Ţ I U N E — O SINTEZĂ A PERSONALITĂŢII —

D E

GR. T Ă U Ş A N

U r m â n d o lege a inteligenţii umane care îşi găseşte o satisfacţie în aflarea de discordanţe şi contrast, s'au pus de multe ori în conflict cele două temperamente, so­cotite ca deosebite şi anume: temperamentul de interiorizare, care ar fi o caracteris­tică a intelectualului şi temperamentul; omului de acţiune, înclinat spre exterior, spre faptă şi spre depăşire de închisă individualitate.

Făcându-se această distincţie temperamentală, se urmărea o directivă a inteli­genţii 'omeneşti dornică de a găsi dualităţi, contraste şi transiţii.

Este atâta de firească această dinamizare delà iun pol la altul al cugetării, este atâta de înrădăcinată dorinţa de a găsi disonanţe nu numai asemănări, încât lite­ratura , care este un artificiu prin care omul modifică datele realităţii, a pus totdeauna accentul, mai ales în teatru, pe cest conflict de temperamente; omul bun alături de cel crud, cel sincer faţă dé făţarnic, sfătuitorul désintéressait faţă de mincinosul egoist, şi-aşa mai departe. Acest conflict de temperamente a găsit în romantism una din formulele oarecum tipice ale teatrului Iui Victor Hugo şi ale literaturii lui romantice. Dar, chiar şi în afară de tendinţele hugoiste, este un fapt cunoscut şi anume că există în literatura tuturor! timpurilor înclinarea spre «găsirea de discordanţe etolo-gice — de deosebiri între oameni, pe bază de simţiri şi atitudini. : Dealtfel, această înclinare intelectuală spre găsirea de contraste izvorăşte din-ţ r V instinctivă cunoaştere a esenţei vieţei (Sufleteşti însăşi, care apare în conştiinţa deplin luminată ca o trecere delà uniform la deosebit, delà banal la neaşteptat. Fără aceste lovituri date monotoniei evenimentelor externe, poate că conştiinţa ar amorţi ca sub influenţa Unui " narcotic şi ar cunoaşte mecanizarea instinctelor care apropie atâta de mult psihicul de biologic şi de material. - î; • Pentru â reveni, deci, la deosebirile temperamentale ale omului de cugetare şi ale celui de acţiune, putem afirma că ele fac parte dîntr'o tendinţă sau ti metodică aproape instinctivă, proprie observatorului şi cugetătorului.

489

Totuşi, dacă există tendinţa aceasta de a stabili contraste între fiinţe şi lucruri, traeşte discret, deşi cu mai puţin ecou în viaţa practică, atitudinea de împăciuire şi de conciliere între contraste; după cum alături de furia războiului nimicitor, vtc-ţueşte şi floarea rară a împăcării şi iubirii între oameni, Ca un ideal ce încălzeşte sufletele îndoliate de conştiinţa adversităţilor istorice.

Aplicând această pornire spre conciliere a contrastelor şi deosebirilor, care în lumea filosofică a dus la eclectism făţiş sau la (împrumuturi fertile ţîntre sistemele filosofice deosebite, la teza ce o studiem aci, putem afirma existenţa unei punfi de trecere delà omul de laborator, de bibliotecă şi de gândire solitară la omul ce-şi traeşte viaţa în desfăşurarea de energie, în cuceriri de fapte externe.

Acele două atitudini simbolizate prin lanus al mitologiei antice, sunt de fapt, credem noi, concludente şi aliate, omul de cugetare fiind o altă faţă a aceleiaşi fiinţe sufleteşti ce se manifestă prin dorul de mişcare externă, 'precum omul de acţiune; ex­ternă este o prelungire pe plani sufletesc a cugetării contemplative. Muncim pentrucă gândim şi gândim în atitudini de contemplare pentrucă urmărim fapte.

Este adevărat că aparenţele nu ar da drept la această constatare.» Să privim aparenţele..

Iată omul de cugetare. Stă deobiceiu dincolo de vâltoare.. Retras lîn cabinetul de studiu, mulţumit în lumea aceea care îşi găseşte ecou nu în răsunet, ci în pagini tăcute, trăind oarecum vizionar, pentrucă înlocueşte concretul sensibil cu lumea fan­tasmagorică a gândurilor1 ce fac o lume aparte şi e o creaţie oarecum personală a lui, omul de gândire pare că este un claustrat al sufletului său propriu. Se închide ca să nu vadă, •—• dacă e om de ştiinţă pur abstractă. Sau se dedublează de orice altă activitate, dacă e naturalist, pentrucă privind lumea dintr'un unghiu de o pură con­templare pasivă, să izgonească din mintea lui preocupările ce l-ar duce la politica, la oştire, la comerţ sau la orice altă formă de activitate externă. Ar merge atât de de­parte acest desinteres faţă de acţiune, până la acea ignoranţă tradiţional admirată a lui Archimede, care nu-şi întrerupea reflecţiunile fizice şi matematice, deşi lângă el stau ostaşii romani ce cuceriseră cetatea în care trăia. Acest desinteres faţă de exte­rior şi vremelnic, a servit astfel ca o nuanţă distinctivă a omului de cugetare, a poe­tului, a cugetătorului, a filosofului şi a omului de reflecţie în general, faţă de oratorul politic, de cuceritorul strateg, de activul industriaş, de voiajorul explorator. O lene care duce la creaţia artistică ori la descoperirea unui adevăr nou, de o parte, şi p trudă care ajunge la cuceriri pe planul practic, pe de altă parte, — iată o formulă de discriminare a temperamentelor, găsită prin observarea, fără de adâncire a faptelor omeneşti.

Un filosof francez, A. Fouillée, s'a ilustrat, însă, prin găsirea unei identităţi esenţiale între idee şi faptă, între forţa ce gândeşte şi forţa ce desăvârşeşte; între gân­dul imaterial şi exteriorizarea lui, prin acea fecundă şi originală teorie a ideilor-forţe.

Nu intenţionăm să aprofundam aci teoria lui Fouillée, — filosoful francez căruia trecerea timpului îi adaogă o dreaptă cunoaştere a originalităţii şi a fecundităţii lui E destul să reamintim că pentru el, orice idee, nu este numai o icoană mai mult eau mai puţin credincioasă a realităţii, — nu este numai o formă a conştiinţei care ne lă­mureşte asupra evenimentelor ce ne înconjoară, dar ea este prin chiar faptul că apare în lumina sufletului, un nucleu de viaţă nouă, care începe prin ea. Ideia poartă în ea, prin chiar faptul că există, origina actului. Ea este mobilitate şi nu numai cu­noaştere. Este act şi nu numai contemplaţie.

A avea o idee este a porni o acţiune r—i în conceptul filosofici Iui FouiIlée< Dacă

49»

nu realizăm tot eeeaoe gândim sau dacă nu dămi curs oricărei idei, nu este din cauza sterilităţii ei motrice, pentrucă ea e mişcare nu numai oglindire de mişcare, ci din cauza conflictului dintre ea şi celelalte forţe de oprire pe care un suflet le întâlneşte în calea Iui.

Desigur că această filosofie rezolvă în sens unitar ceiace ne propuneam să ară­tăm aci, şi anume că omul de idei este o altă faţă a omului de acţiune şi că între strateg, de o parte şi om de bibliotecă, de altă parte, nu e decât o diferenţă de pri­vire, un aspect şi nu o specificitate de esenţă.

Dar filosofia lui Fouillée, care îşi păstrează interesul ei întreg în sfera cerce­tărilor psihologice şi metafisice — chiar dacă în câmpul atât de controversat al siste­melor filosofice, ar fi infirmată sau isolată, — chiar dacă în aventuroasa vhţă a ipo­tezelor metafisice, conceptul lui Fouillée va găsi critici fundamentale şi decisive, •— rămâne dincolo de metafisica ce o sugerează ideile-forţe, observarea curentă şi depăr­tată de orice interpretare metafisica şi anume că nu poate fi om de acţiune decât acela care e dublat de un cugetător şi nu există cugetător oricât ar părea de izolat de restul luraei, care să nu poarte în el, ca instinct al vieţii lui sufleteşti, ca îndemn şi ca direc­tivă a gândurilor, perspectiva actelor, a conduitei viitoare a vieţii concrete de viitor.

Dealtfel toţi marii oameni de acţiune, chiar marii ostaşi a căror preocupare ar părea că trebue să fie numai coordonarea acţiunei, sunt nu numai cugetătorii prudenţi în arta strategică, dar şi cugetători pe alte terenuri. Ne reamintim că Cesar era un istoric şi un gramatic subtil, care nu-şi întrerupea studiile nici în timpul cât con lucea peste Alpi armatele sale triumfale.

Ne reamintim deasemeni de acei oameni politici, trăind în viaţă de luptă şi care (găseau în contemplarea senină, un izvor al vigoarei lor de acţiune.. Clemenceau, fai­mosul „tigru", temutul polemist şi conducător politic, a scris teatru. Gladstone, marele om politic englez era un pasionat elenist şi unul din comentatorii cei mai bine infor­maţi ai lui Homer. O curiozitate: a descoperit pentru prima oară* din textele lui Ho­rn er, faptul curios că Grecii vechi nu cunoşteau toate culorile pe care le simţim noi, Goethe, pe care istoriografia literară îl numeşte „olimpianul" nu era el omul politic încărcat de răspunderi oficiale şi activul conducător al teatrului din Weimar?

Şi într'o sferă mai mică, dar mai apropiată de noi, să reamintim oare viaţa de istoric a lui Kogălniceanu, cu aceea de curajos om de acţiune, răscolitor de documente şi reformator până a fi revoluţionar?

Ne aflăm astfel în faţa unei sinteze profunde între acţiune şi gândire, care face din om, din omul cu puteri de viaţă originală, un factor de progres pentru lume.

Concordanţa naturală dintre omul de cugetare şi omul de acţiune, care se unifi­că într'o aceeaşi entitate psihologică, are şi excepţii numeroase. Ele iau aspectul cuge­tătorului, lipsit de orice înclinare dinamică şi de orice element motrice, ca urmare a gândurilor sale şi aspectul omului de acţiune în care singură pornirea instinctuală ca o forţă nedisciplinată a naturei, traeşte..

Avem astfel tipul eruditului fără voinţă, care fără să meargă până la tipul neu-ropaiologic al „abulului" prezintă totuşi caracteristica omului în care s'a expulzat factorul activ, direcţiunea spre fapte. Astfel de tip omenesc îl constitue erudiţii, cari se închid într'o minusculă specialitate, statisticienii care nu au în vedere un scop general, ci se pasionează pentru numărătoarea lucrurilor, operaţie inutilă dacă lucru­rile nu sunt înregistrate într'o clasă generală şi într'un principiu superior. Oamenii care nu urmăresc nici o problemă, nu au o directivă a cercetărilor lor intelectuale, ci au numai viţiul lecturei nedisciplinate, fără program şi fără sistemă, aceştia sunt

49»

cugetători sterili de felul acelui Pic de Mirandolla, de clasică aducere aminte, ori ca acei poligloţi ce cunosc nenumărate limbi, fără a fi de folos prin ceeace ştiu filologiei ori lingvisticei. Toţi aceştia nu cunosc farmecul ademenitor al invenţiei, al soluţiilor luminoase, ori descoperirea unor fapte de real folos...

Adevăratul om de ştiinţă, deşi are sentimentul desinteresării faţă de viaţa prac­tică, este totuşi oarecum în forul său intim un ispitit al înfăptuirii, pentrucă chiar şi cea mai abstractă construcţie matematică, are în depărtările ei ultime, când ese din misterul minţii celui ce o face, o aplicare practică. Confortul vieţii de azi, ori cele mai diabolice invenţii de natură mecanică, sunt produsele muncii abstracte a savanţilor liberaţi de preocupările vieţii concrete, dar cu sentimentul totuşi obscur ce îl vor fi avut că investigaţiile lor pe planul abstract mţ se poate să nu rezolve într'o zi vreo nevoe a vieţii practice.

Ne luminăm casa, ne urcăm cu ascensorul, ascultăm radio ori vorban la; telefon graţie muncii atâtor cugete interiorizate, care totuşi în calculul lor abstract au lucrat sub finalismul înfăptuirilor, pe care oarecum instinctiv le întrevedeau.

La polul celălalt al vieţii, dincolo de eruditul fără utilitate socială, tocmai pen­trucă îi lipseşte elementul dinamic al acţiunii şi pe care o întrevede cugetătorul ade­vărat, stă agitatul descris de La Bruyère şi de Teofrast, tipul omului care aleargă, fără scop, munceşte fără program, se strădueşte fără ideal, se pasionează fără conti­nuitate, loveşte fără convingere, se bucură de succese ce n'au consistenţă şi este învins de piedci imaginare. Astfel de temperamente nu constitue tipul omului de acţiune ci pe acela al omului care este stigmatizaij de poporul nostru, cu epitetul de „pierde-vară". Muncitor neînregimentat în oştirea muncii sociale, pasionat de himere sau de scopuri egoistice, evident că un atare om de acţiune este mai degrabă un om de acţiune dizolvantă ori deprimantă.

Ceeace trebue astfel să urmărească cu rîvnă educatorul şi mânuitorul de oameni este creiarea şi consolidarea tipului armonic al vieţii în care cugetătorul să fie un om de acţiune şi omul de acţiune să fie un rezultat fericii! al cugetătorului. Numai îm­binarea între omul interiorizat în gîndurile lui, ca într 'un laborator de combinaţii noi şi omul oare după ce a eşit din mijlocul aparatelor şi cărţilor ştie să dea vieţii preţul ei, sporind comoara de fapte şi desăvîrşind ,în felul acesta adevărata personalitate umană pe planul social.

Atitudinea eruditului, depărtat de nevoile sociale, ori &, agitatorului liberat de con-strîngerile unuil program de lucru folositor lumii, sunt, astfel, scăderi ale personalităţii omeneşti, scăderi ce trebue evitate spre binele progresului uman şi social. :

492

C O N D A C D E

VIRGIL Z A B O R O V S C H Ï - F L O R Ë A

înal ţă- le , prea îndurate, Şi scoate-mă din iad şi întuneric, Din groapa 'n care zac ucis De multele-mi şi grelele păcate, Mă izbăveşte, după cum ai zis, Mă soarbe 'n saltul cel feeric Al Invierei Tale, o mă scoate Din hruba neagră, de necurăţie plina, Mă milueşte, Doamne, de se poate Să intre 'n aşa noapte şi gunoi a Ta lumină! — Am coborît odată'n omeneasca tină Şi 'n fiecare zi de veacuri multe Cobor pentru acei ce vor1 să mă asculte In mii şi mii de-altare, în potire Şi nu pentru-al lor aur şi safire Ci pentru buze întinate, însetate De nesecata-mi, vie Bunătate!

493

P O E S I I D E

OCTAV SARGEŢIU

C Â N T E C T Â R Z I U

Mi te culeg — proptit de suvenir — Din toamnă în toamnă — fagur limpezit -Şi peste câmpul inimii trudit, Aştern mireasma ta de trandafir...

Nici funigel, nici aripă de stea Pe unde-a fâlfâit atât dichis; Ci, singur, porumbelul trist, din v i s Mai leagănă pe-aproape-aceiaşi nea.

Sunt umbre violete 'n reverii Pierduţii maci din flora mea rurală De-atâteaori — cu marmura-ţi ovală —• Cuprinşi în pumn de dor şi elegii.

Să mi-amintesc cât înfloreau alunii Acum, când las să'nnece toate praful Prefir pe echinoxul nostru jaful Acelei violini ca firul lunii...

Şi zilelor de goală fluturare Le-aprind apusa-ti trecere albastră Cu degetele blânde în fereastră Să-mi redeschidă lanuri verzi şi zare

494

T R I Ş T I A

îmi adun cu anii chinurile Ah! tremolul palid al viorii Mi-a gonit deap unirea cocorii Şi mi-a dat cu lacrimi vinurile,

Lespede peste trecut — Poate stinsul, freamăt al iubirii; S'au aprins altora trandafirii Pentru mine nici un mugur desfăcut

Umbră după logodiri cu stele Spicul visului pierdut pe vânt, Şi'n singurătate mă împlânt Ca 'ntr'un Nord cu ceţuri grele..,

E L E G I E

Chiamă, de nu le simţi încă adunate 'n noi — Flautele amintirii stinse prin unghere. Cântec de lumină şi de holde — adiere — Să te-aştept în veghe cum mi te desfoi.

Peste neschimbata zilei albă ceară — Umbră de arin visând pe ape — Dimineaţa 'n pripă strânge-mi mai aproape Dorurile care vor să piară....

Din colindele-adormite printre vechi stejari Câte ciasuri umerii-au băut răcoare, Câte freamăte căzute la picioare Peste ochii tăi mai negri şi mai mari*

Clipa soarbe roua depe buze — Azi îngemănate cu tristeţile — Să ne limpezească dimineţile Care n'au să ne mai fie călăuze,

N U MAI A J U N G E M . . .

Sunt trist că nu mai pot avea Lacrima lumii viorie Iar seara vine fără-o stea» Crescând în elegie.

495

Iată, vara 'n frunziş ofilit Sună anii de vis şi ceaţă. Amăgiţi, n 'am mai întâlnit Frumoasa noastră dimineaţă i

Holdele ' t arsa câmpie înscriau odată gama fină; Ne-am depărtat de copilărie, Ca de primăvară un codru cu rugină

Presimt umerii declinul... Inima, acordul elegiei... Zadarnic amintirea-şi învecheşte vinul: Nu nmi ajungem banchetul reveriei!

496

PRELIMINARIILE CUNOAŞTERII '.. . . D E

PETRU P. IONESCU

In articolul nostru trecut (Cunoaştere şi Conştiinţă) ajunsesem la câteva con-cluziuni caracteristice pe care ne permitem să le împrospătăm memoriei. Distincţia subiect-obiect nu este esenţială. Eram, în această afirmaţiune de acord cu Fr. Maugé care scrie în „L'esprit et le réel perçu": „Ea (conştiinţa) nu este constituită, după cum s'a spus, din opoziţia necesară a subiectului şi a obiectului; căci această opoziţie nu este adevărată decât pentru gândirea reflectată şi dispare în vis, în extaz şi în intui­ţie aşa cum a descris-o d-1 Bergson, cu alţi termeni, în momentele de extremă ten­siune" (p. 252). Deşi dintr 'un punct de vedere pe care mu'-l admitem în întregime, au­torul citat !şi pe care l-am cunoscut în urma publicării articolului nostru, ne autoriză să credem că drumul pe care am apucat nu poate fi cel bun. Conştiinţa —i spuneam noi — se situează ca o „tăetură" ideală, ca frontieră între două ţ realităţi care devin graţie acestei tacturi, diferenţiate: către subiect tinzând, sensul, pe care l-am numit psihic, al conştiinţei; către obiect îndreptându-se, sensul pragmatic al conştiinţei. Punc­tul lor de identificare şi de despărţire nu este, nu poate fi deci nici subiectivul pur, nici obiectivul pur, ci realitatea unificatoare a spiritului. Conştiinţa, în acest sens, nu poate avea rosturi gnozeologice, ea nu este „instrument de cunoaştere" nici sub aspectul ei pragmatic nici sub aspectul ei psihic; ea este un receptacul al cunoaşterii in măsura în care este un mod de exprimare, de răsuflare, de manifestare a spiritului. [Conştiinţa nu este o condiţie ci un mod de a fi al spiritului şi implicit al cunoaşterii. Dar 'dacă dimensiunile ideale ale conştiinţei nu mai sunt de căutat în adâncime atunci „etajările" orânduirile în niveluri diferite ale conştiinţei, nu mai au sens. Concluzie de enormă importanţă şi care nu va întârzia desigur să fie dovedită şi pe cale experimentală. Nivelurile de conştiinţă conduceau la o concepţie foarte ciudată despre anumite ni­veluri de cunoaştere corespunzătoare. Şi era şi firesc ca într 'o doctrină în care con­ştiinţa era oarecum condiţie, cauză, a cunoaşterii, instrument al „aflării", cunoaşterea însăşi să fie de atâtea feluri câte feluri de conştiinţă aveam. Nimic prea compromi­ţător până acum dacă aceste niveluri ar fi fost măcar reductibile. Da r ele erau ire­ductibil*';. Dar ireductibil înseamnă, n i se pare, deosebit ca natură. Urma atunci ca sunt cunoaşteri de natură diferită şi ireductibilă. Tocmai aci ni se pare că întâlnim însă marele paradox: ori cunoaşterea este aceiaşi -în toate formele ei, la toate nive­lurile ei, ori este deosebită ca natură. D a r dacă este aceiaşi, dacă răspunde aceleaşi definiţiuni esenţiale, dacă îndeplineşte aceiaşi funcţiune spirituală, Ori, unde am

497

întâlni-o ea trebue să fie aceiaşi sau să fie altceva. Dacă însă este deosebită ca natură trebue arătat la ce nevoie răspunde, ce funcţiune îndeplineşte. Aci ni se pare a fi nodul gordian dintre cunoaştere şi credinţă. Pentru a-1 desface sau pentru a-1 tăia, e nevoie de o poposire mai de îndelungă respiraţie lângă întrebarea aceasta de cbin şi de taină a naturii, a formelor şi a rosturilor cunoaşterii i n economia noastră spirituală.

Ni se pare însă că nu vom putea păşi mai departe până ce nu ne vom pune, cu toată claritatea cu putinţă, cu toată „onestitatea" am putea spune, problema însăşi a definirii cunoaşterii. Aceste „preliminarii" ale cunoaşterii sunt mai mult decât ori­când necesare pentru a ne lămuri ce sens trebue să dăm acestui cuvânt a tâ t de în­trebuinţat. S'a abuzat prea îndelung de noţiunea de cunoaştere fără ca să fi progresat cu ceva pr in asta aceia ce ontologic bănuim a fi cunoaşterea. Bănuim, pentrucă aşa se întâmplă totdeauna cu aceste scule ale spiritului; prea la îndemâna tuturor, prea des purtate printre bietele noastre mâini, ele capătă pat ina şi uşurinţa rutinei; tot ceea ce este în ele minune, mister, adâncime, necuprins, devine monedă curentă; con­tactul îndelungat cu miracolul îmbracă pe cel din urmă în haina iluziei cunoaşterii. Ni se pare că împrejurul conceptului şi „faptului" cunoaşterii mai cu seamă, s'a prins coaja, „ganga" acestei desnobiiări, acestei vulgarizări; cunoaşterea a devenit noţi­unea care înseamnă lucrul cel mai simplu, experienţa cea mai elementară, cea mai obişnuită. Un „consens al tuturor" a hotărît de soarta unu lucru fundamental al de­stinului nostru spiritual, declarând şi intronizând concepţia pe care am putea-o numi a „simplicităţii cunoaşterii". Există însă o metodă veche (căutând-o cu atenţie, să nu ne mirăm dacă o vom descoperi în Discursul lui Descartes') aceia de a nu ne lăsa ispitiţi de ceea ce apare drept prea evident şi prea simplu. Este leci cazul să ne punem întrebarea dacă este atât de simplă cunoaşterea cum ni se pa ie . Trebue încă să mai lămurim că această simplicitate despre care vorbim nu se adresează la aceea ce numim obiectul, scopul şi rostul cunoaşterii ci mecanismului ei însăşi. Una este a filozofa împrejurul onticului şi a dezvăluirii lui pr in cunoaştere, alta însă a experimenta faptul „simplu", obişnuit, al cunoaşterii. Este cunoaştere în deschiderea ochilor în faţa mi­nunii variată, uluitoare, a vieţii ce mă înconjoară; este cunoaştere în noutatea unei concluziuni dialectice, în constrângerea unor rezultate de calcul matematic, în „par-ticipaţia" primitivului, în extazul atemporal al misticului; este în fine cunoaştere în obiectivitatea şi preciziunea ştiinţifică. Sunt forme de cunoaştere elementară ca şi forme de „aprehenziune" adâncă. Sunt „înţelesuri" la care ajungem prin balansarea ritmică a experienţei sensibile şi a raţionamentului inteligibil; sunt „evidenţe" care izbucnesc şi îndoeli care agonizează; sunt „sensuri" care se impun fără nici o elabo rare raţională. Niciodată nu s'a vorbit mai mult ca in zilele noastre de „intuiţiile' matematicianului, de aprehensiunile nesensibiîe ale fizicianului. Dacă E. Meyerson nu poate admite lipsa orişicărui element concret şi sensibil din imaginile alambicate în abstract ale fizicei moderne (ideia de undă, corpuscul, quantă, radiaţie, viteză electronică, „spin" etc.) alţi epistemologi, printre care J. Bachelard au luat poziţie precisă în contra oricărui amestec al imaginilor sensibile în noţiunile fundamentale ale microfizicei.

Formele cunoaşterii sunt aşa dar extrem de complexe şi de multiple. Fie că e vorba de lămurirea procesului cunoaşterii în lumina mecanismului ei psihologic, fie că e vorba de înţelesul gnozeologic al acestui proces, ceea ce ne izbeşte turburător este complexitatea uluitoare a ambelor sensuri ale procesului. Ceea ce pentru expe­rienţa comună este simplicitatea absolută, ca de pildă o sensaţie de roşu, devine o enigmă pentru analiza psihologică modernă. Raza de lumină care impresionează retina este ea de natură corpusculară, de natură ondulatorie sau e şi una şi alta (o unda

498

transportând un corpuscul) după cum înclină să creadă L. de Broglie în recentele saie lucrări! i n ambele cazuri insă, lie că e un corpuscul, tie că este o undă, imagina nu corespunde la nimic înrudit ontologic. Moţiunea de undă e tot atât de vagă ca şi cea de radiaţiune sau de „pachet quantic". loate aceste realităţi sunt interpretaoue numai in limbaj matematic; deasupra unei lumi sensibile a concretul ai treime sa pu­nem o lume suprasensibilă a ideii de număr. Ceeace ne lemtoarce ia ideia. p ia tcucă sau la numărul pitagoreian! Dar să admitem această realitate à rai.ei de xurninâ, des­pre care JL. de iirogiie mărturisea cu smerenie că nu şt.e ce este ea, şi să o urmărim în drumul ei până la celula retinei. Aci ea întâlneşte o organizare cohezională de molecule. Se petrece oare procesul chimic al arderii purpurei reumene ia nivel mo­lecular sau atomic? O nouă întrebare pe care ştiinţa o pune dar nu îndrăzneşte să o rezolve apodictic de când s'a aliat importanţa proceselor de ansambluri, procese care devin inteligibile minţii noastre numai prin limbajul matematic cum ar i i cal­culul tensorial sau discutatul calcul niatripal ai lui Heissenberg. be produce însă aci, la nivelul retinian, un proces energetic care determină, se spune, producerea unui curent. Descoperirea cronaxiilor a stabilit prezenta unei constante de conductibilitate în fiecare fibră nervoasă, fibră care prezintă o patere de .selectivnate, un lei de proces de rezonanţă care o face aptă să transporte namai un singur *el de curent, adică o singură frecvenţă şi sarcină. De aci înainte, fără ca până la acest prag să fi avut nici o evidenţă, plutim în alte conjecturi şi mai întunecate. Cum se produce la nivelul cortical acest ceva care, in receptaculul cunoştinţei înseamnă roşu, iată o întrebare la care azi nimeni nu cutează să răspundă. Şi doar e vorba de ceva excepţional de simpiu. Trăirea acestui simplu este desigur simplă dar nu tot aşa de simplă se pre­zintă cunoaşterea procesului acestuia elementar de cunoaştere. Până aci suntem însă, de bine, de rău, în psihologie. Dacă încercăm să intrăm în gnozeologie, vom întâ.ni o neslârşită serie de doctrine şi teorii, delà teoria „simulacrelor" stoicismului la reali­smul naiv, la empirismul calităţilor primare şi secundare ale lui Locke, la idealismul unui Berkeley sau la criticismul kantian. Nu este în intenţia noastră nici să schiţăm, nici să dezvoltăm aci o nouă teorie a cunoaşterii. Dar nu e mai puţin adevărat că nici vechile teorii nu mai pot sta în picioare, nu mai sunt mulţumitoare. Oricât s'ar striga „înapoi" la Kant sau la un alt mare gânditor, teoria cunoaşterii în perspectiva criti­cistă e^te dintr 'un anumit punct de vedere, o teorie a unei anumite epoci, a unei anu­mite „vârste a inteligenţei" cum ar spune profesorul nostru delà Sorbona, d. L. Brun-schwieg. Teoria kantiană a cunoaşterii corespunde spiritului newtonian şi geometriei euclidiene. In faţa perspectivelor noui pe care le-au deschis relativitatea şi metageo-metriile este poate nevoie de o revizuire serioasă, hotărîtă a teoriilor cunoaşterii în care ne-am complăcut până acum. Dar nu numai ambianţa ştiinţelor matematicei şi mecanicei s'a schimbat. Epoca în care a strălucit criticismul a fost epoca unei psiholo­gii raţionaliste, a unei concepţii de „filosofia luminilor" care reuşeşte, odată cu venirea pe arena filosofică a lui A. Comte să excludă psihologia din rândul ştiinţelor; argu­mentele sunt prea cunoscute pentru a le mai repeta. într 'o epocă în care psihologia se clădia cu multă trudă după chipul şi asemănarea ştiinţelor biologice, când funcţiunile suf.eteşti erau privite fie ca epifenomene, fie ca reflexe ale proceselor biologice, când savanţii socotiau că vor atinge idealul ştiinţific dacă vor exprima procesele psihice în ecuaţii matematice, cu sau fără logaritmi (legea Fechner-Weber este de altfel prima şi unica exemplificare a acestei încercări ratate), teoria cunoaşterii trebuia să core­spundă acestei construcţii fie raţionaliste (tipică ni se pare tocmai „Psihologia raţio­nală" a lui Renouvier), fie biologiste (după modelul psihologiei wundtiene), fie direct empiriste ca întreaga şcoală psihologică engleză. Dar exemplul cel mai izbitor de mo-

499

dul cum variază o teorie a cunoaşterii în funcţie de concepţiile psihologice, îl avem în bergsonism şi în pragmatism. W. James făcuse epocala descoperire a „fluxului conştiinţei". Orice gnazeologie cu aderenţe în static şi i n raţional', în conceptualul sacro-sanct trebuia dărâmată . Şcoala lui James o face printr 'o reîntoarcere bruscă la concepţia protagoreiană; Bergson însă pleacă delà acest; absolut al duratei, conside­rată ca un dat imediat al conştiinţei şi clădeşte) u n quasi-sistem în care întâlnim şi o metafizică a duratei şi o teorie a cunoaşterii în limitele duratei şi a metodă de cunoa­ştere nouă adaptată duratei.

D e aci s'ar putea trage câteva concluziuni greşite pe care ne grăbim să le sem­nalăm şi să le înlă turăm. Dacă există corelaţie între stadiul ştiinţific al unei epoci şi teoriile cunoaşterii corespunzătoare, filosof ia a r putea renunţa la o anumită t en­dinţă a ei de a descoperi o teorie a cunoaşterii universal valabilă şi bună odată pentru totdeauna. Pentrucă e aci u n caracter fundamental al acestei discipline: pretenţia de a emite o doctrină absolută. Da r istoria gândirii ne arată că o asemenea pretenţie este ceea ce o arată chiar numele. Un asemenea „trop" scepticist nu trebue însă să ne întristeze. Probă este tocmai concepţia pragmatică. O acomodare este oricând po­sibilă, mai mult, este chiar necesară, fiind cerută de caracterul programatic al adevăr rului. Pe de altă par te însă spiritul filosofic cere anumite clădiri în t ru absolut, întru nezmintire. Ne trebue o doctrină a cunoaşterii care să nu mai fie „sub vremi", care să exprime esenţa unică şi neschimbătoare a faptului cunoaşterii. Dar întrebarea toc­mai aci este: este faptul cunoaşterii unul şi acelaş.sau e variat, cu variaţiuni de loc, de timp, de structură spirituală, de rasă şi de civilizaţie chiar. în t rebare grea de ur ­mări dacă vom considera câteva obiecţiuni care au fost aduse şi care, trebue să re­cunoaştem, a târnă greu în balanţa celui neprevenit. Iată de pildă una din aceste obi­ecţiuni şi anume toată problema şi cu toate discuţiunile nesfârşite ce s'au iscat în jurul „mentalităţii primitive". Este gândirea primitivului alogică sau „prelogică" cum afir­mase Ia început Lévy-Bruhl sau şi acolo ca şi în oricare gândire, mecanismul este ace­laşi cum se crede acum ? De altfel însăşi autorul teoriei „participaţiunii" 'înclina, în ultimile sale lucrări să atenueze din intransigenţa primelor sale afirmaţiuni. Cerce­tările recente făcute printre primitivi asupra ideii de „moarte" de pildă ajung la con­cluziuni contrare doctrinei autorului francez. Schumacher, Torday şi Joyce, Correira, Sir W. B. Spencer şi R. H. Codrington nu pot admite o mentalitate prelogică ireduc­tibilă la mentalitatea noastră logică iar Pinard de la Boulaye vorbeşte de o adevărată metodă experimentală la primitivi. Printre acei care nu recunosc afirmaţiunile etno­logului francez amintim pe Goldenveiser, Tozzer, Radin, Malinovski în America; pe C. J. Webb, Bartlett, Hobhouse, M'c Dougal în Anglia; Dr . Groebner, Schmidt, Lindworsky şi Ed. Meyer în Germania; H. Berr, R. Alier şi O. Leroy care în „La raison primitive" (1927) este peremptoriu. I a r P . Radin spunea: Primitivii sunt tot aşa de logici ca şi noi. Nu există nici im indiciu că se află în natura lor emoţională vreo diferenţă fundamentală ifaţă de a noastră. (Monotheism among Primitive Peu­ples. 1924). Credinţa sau concepţia despre un creator suprem al lumii este tot aşa de clară pentru primitiv ca şiş pentru creştinul cult. E. Meyerson studiind mersul gândirii în comparaţie în t re primitiv şi civilizat conchide în nenumărate rânduri la identitatea absolută între mecanismul gândirii primitivului şi a civilizatului. „Participarea pri­mitivului este desigur, ca şi teoria savantului, o încercare de explicaţie, un fel de şti­inţă sau de filosof ie rudimentare". Aşa dar mentalitatea primitivă nu constitue o ex­cepţie la legea gândirii umane; nu există forme de gândire ireductibile între lumea civilizatului şi lumea, atât de misterioasă a primitivului.

O altă obiecţiune s'a ivit atunci când această gândire a noastră, europeană,

,500

a întâlnit, a descoperit aproape, extraordinarele forme ale gândirii extremului-orient; e vorba de hinduism, brahmanism, budism, shintoism, toaism, confucianism, etc. Când au apărut cercetărle lui Anquetil-Duperron care descoperă' 180 de manuscrise zende, pehlvis, persane şi sanscrite în 1771; când Eug. Bournouf descoperă Yasna, când Al. llamilton descifrează textele Bibliotecii Imperiale, când Schlegel publica! în 1808 „Limba şi înţelepciunea Indienilor; când apar lucrările gramaticale ale lui Bopp sau ale lui Chr. Lassen asupra dialectului pâli; când Hodgson aduce cărţile budiste ale Nepalului, Czoma dé Kôres pe acelea ale Tibetului, Schmidt pe ale Mongoliei, Max Mueller pe ale Japoniei (Buddhist Text from Japon. 1881. Bunyu Nanjio şi „Sacred Books of the East"; când ia Fiinţă Pâli Text-Society la Londra-, Bibliofh. Buddhice la Petersburg, Buddhist Text-Society la Calcula; când !în fine apar periodicele ca Epigraphia Indica a lui Burgess, The Asiatic Journal sau Journal of The Royal Asiatic Society; când în fine se scriu lucrările unor Hardy, Hoeppen, Vassiliev, Rhys- Davids, De la Wallée-Poussin, Oldenberg, Kern, Barth, Schmidt, Colebrooke, Buehler, Weber, Glasenapp, etc. gândirea europeană este pusă în faţa unei lumi nebănuite dar mai cu seamă, aşa se păru în primele momente de uluială şi de entuziasm, în faţa unei formule deosebite de gândire. Este vorba despre ceea ce T. Mainage a caracterizat foarte bine în mica sa lucrare (Le Bouddhisme): posibilitatea minţii orientale de a gândi simultan şi fără contradicţie ceea ce pentru gândirea noastră, europeană, im­plică contradicţie. Dar cercetările întreprinse, pe de alia parte, asupra mentalităţii mistice, analiza gândirii marilor mistici, delà originile orfieo-eleusinioe, la Plotin, Proclus şi Philon, la mistica doctorilor medievalii ca Sf. Bonaventura şi Sf. Victor, până la Eckhardt şi Jacob Boehme, pentru a culmina cu mistica unei Sf. Tereza sau Sf. Francis de Assisi, au dovedit că nici gândirea aceasta orientală nu ne este absolut străină, absolut ireductibilă, că există şi pentru noi o regiune ideală unde este cu pu­tinţă o înţelegere a „unificării opuşilor" cum spunea Nicolaus Cusanus' (coincidentia oppositorum).

Fenomenul indian, cu toate ramificaţiile sale (hinduism, jainism, sikhism, ve-dism, tantrism; filosof ia atât de complexă din Tripitaka: hihayana, mahayana, tan-trayana) conţine aproape toate marile probleme ale filosofiei „clasice" ca materia­lismul, atomismul, realismul, idealismul, scepticismul; un studiu comparat al filoso­fiei europene şi al acestei filosofii indiene ar fi revelator î n privinţa aceasta. Indiferent de influenţele posibile, indiferent dacă filosofia europeană a inspirat sau s'a inspirat delà cea indiană, problemele mari ale gândirii, ale destinului, ale ontologiei şi cosmo­logiei, ale mântuirii şi ale existenţei «unt aceleaşi, chiar dacă soluţiunile variază mai mult sau mai puţin radical. Ne aflăm deci în faţa acestui fapt impresionant al uni­tăţii absolute a spiritului uman, al identităţii modului gândirii. Problema cunoaşterii este deci de natură a defini destinul uman.

Fenomenologia cunoaştem nu implică, nici în sine, nici în intenţia noastră o trecere în revistă a clasicelor probleme care stau în legătură mai mult sau mai puţin esenţială cu procesul cxinoaşterii. Nu deci limitele cunoaşterii, nu esenţa ei ontologică, nu metafizicele variate care s'au clădit împrejurul cunoaşterii ne vor interesa aci. Cel mult accidental, adică în măsura în care, prin lămurirea şi atingerea acestor pro­blematice, noi ne lămurim asupra întrebărilor ce ne interesează în încercarea de faţă. Insă aproape întotdeauna, (cu foarte rari excepţii) cunoaşterea a fost privită prin perspectivă metafizică. S'a făcut, cu alte cuvinte epistemologic nu gnozeologic. Şcoala psihologistă a avut meritul parţial de a fi atras atenţia cercetărilor asupra problemei în sine, asupra actului cunoaşterii. Dar şcoala psihologistă a căzut în excesul dublu de a nu fi văzut decât procesul în mecanismul său pur psihologic şi în legătură Cu as-

501.

pectul logic al gândirii. Psihologia nu explică numai ci şi condiţionează logica, logicul este deci un efect, o urmare, un stadiu posterior al psihologicului. Intre ambele forme trebue admisă un fel de succesiune cauzală ireversibilă. Fenomenologia husserliană a căutat vindecarea acestui r ău dar nu a părăsit nici ea postulatul logicismului. Logicul nu are punţi de trecere, nu are căi de comunicaţie de nici un fel cu psihologicul; logicul este forma pură, esenţă intenţională, fiinţă fără aderenţe î n sensibil la care te înalţi pr intr 'un fel de inluiţie de esenţă pentru a-i surprinde sensul (noema) şi natura (eidos), rostul (noematica) şi fiinţa (Wesen). Se căuta însă, atât în psihologismul unui Bren-tanno cât şi în husserlianism o adâncire, o lămurire de esenţă numai (şi aci este punctul lor comun) în ceeace privea forma nudă a cunoaşterii, instrumentul şi munca lui nu şi esenţa şi natura obiectului la care se aplică, pe care îl mânueşte acest instrument.

Ideia unităţii cunoaşterii, compromisă în psihologism ca şi în fenomenologism, nu are în sine însă nimic senzaţional, nu constitue titlu de căutată originalitate. Este ve­che această ideie cât şi gândirea umană. E inutil să-i facem istoricul, căutând-o în budhism, în gândirea presocraticilor, la Platon, Aristot, în evul mediu sau în filosofia modernă. Metafizica legată de cunoaştere a creiat ea însăşi diferite tipuri ale acestei unităţi . Pentru realismul naiv, cunoaşterea se reducea la o redare fidelă a realităţii, aşa cum este ea. Pentru idealism, unitatea cunoaşterii stă în însăşi esenţa ei ideală; lumea liind o creaţie a mea, garanţia unităţii ei se află în însăşi unitatea celui cunoscător. Dimpotrivă, pentru diferitele forme de monism, uni ta tea cunoaşterii derivă din unita­tea obiectului de cunoscut. Filosofia Intuiţionistă, indiferent de formele pe care le îm­bracă în cursul timpului, fie că se prezintă ca un esoterism mistic, fie că se manifestă ca o metodă de lucru, ca un instrument se sondaj, constitue în fond garanţia unei con­tinue unităţi procesuale tocmai prin mecanica însăşi a fenomenului de intuiţie, a ace­stui act extatic pe care îl regăsim, mai evident sau mai puţin evident, delà orfism şi eleusinism sau pitagorism, până în filosofia bergsoniană, final impresionant al unei suite simfonice de uriaşă respiraţie în care au răsunat coardele misticismului victorian, bonaventurian, eckarthian cusanian şi la care desigur un istoric scrupulos al proble­mei nu va uita să aduge nici pe Philon, nici pe Plotin, nici pe Proclus, nici pe gnostici ca Marcion şi Valentin, nici pe Dionis Areopagitud, nici pe doctorii evului mediu, nici pe lacob Boehme. Neapărat, o atare concepţie despre unitatea cunoaşterii nu excludea întotdeauna o imagină de potente ierarhice ale cunoaşterii, de trepte care duc, care se ridică spre o formă din ce în ce mai curată a unei cunoaşteri dezrobită de orice gangă sensibilă. Ideia unui triptic al cunoaşterii, a unei purificări în trei etape este foarte frecventă.

Cum trebue înţeleasă această 5 doctrină a ierarhiei gradelor de cunoaştere nu e greu de înţeles. Ea se leagă de altfel de o altă concepţie despre o substanţialitate t r i ­part i tă a însăşi sufletului, precum am văzut mai înainte la Platon; de o viziune mai modernă, mai ştiinţifică privind o ierarhie a conştiinţei sau despre un triptic al „facul­tăţilor" ca în asociaţionism. Da r dacă există totuşi o unitate * în această viziune trip-tică, ea nu stă în procesul cnnoaşterii ci în obiectul de cunoscut. Acest obiect, asupra căruia se aplică atributul de adevărat, substantivat apoi în hipostaza adevărului, este unic. Unitatea adevărului nu stă în unitatea procesului prin care îl cunoaştem ci în unitatea ontologică a substanţei la care aplicăm atributul de adevăr. Problema episte­mologică se transmută, pe nesimţite, în problemă ontologică. Nu asta ne interesează aci. Să simplificăm acest triptic în formele : cunoaştere sensibilă, intelectuală, raţională (cu varianta supraraţională). O analiză atentă a procesului ne va desvălui inuti^tatea acestor ierarhizări. Despre tripticul conştient, sub şi inconştient, am vorbit în prece­dentul nostru articol, Să considerăm însă, în lumina actualităţii, deosebirile dintre

50a

cunoaşterea sensibilă şi cea intelectuală, apare foarte discutată în tot lungul evului-mediu, regăsită apoi la Spinoza şi recent la Bergson. In limbaj psihologic, e vorba de problema conceptului şi a judecăţii. Cunoaşterea sensibilă este privită ca dat imediat. Cunoaşterea intelectuală adaugă şi îmbogăţeşte, se spune, patrimoniul conceptual ime­diat, creind o zonă nouă în cunoaştere, aceia a judecăţilor şi a modalităţilor de jude­cată şi raţionament. In fine, cunoaşterea raţională este de natură dialectică — spun filosofii delà Platon până la Hegel; ea duce către esenţe; ea poate fi mistică, de pildă în acel „amor intellectualis Dei" a lui Spinoza; ea dezvălue lumea ideilor ca la Platon, conduce către o unificare superioară cum este „coincidentia oppositorum" la Nic Cu-sanus; fiinţează,, prin desfăşurarea ei însăşi mersul dialectic al realului ca la TTegeh ea este, în fine, cunoaşterea prin excelenţă, regiunea spirituală în care cunoscătorul se identifică esenţial cunoscutului.

N u vom î n c e r c a aci o refutaţie amănunţită a doctrinei de mai sus. Dar cercetă­rile foarte recente au dovedit că nu există ireductibilitate absolută între sensibil şi inteligibil. Mai mult, actul celei mai simple percepţii presupune o serie de procese superioare. A simţi este a discerne, a selecta, a organiza. Dar discernământul înseamnă proces complex de comparaţie, abstracţie, determinare, valorificare. In orice concept cere se creiază se află un substrat inteligibil. Dacă gândirea este în esenţă sensibilă, nn e mai puţin adevărat că şi sensibilul este, în ultimile sale ascunzişuri, inteligibil. Într 'o psihologie care pleacă delà postulatul că orice explicaţie ştiinţifică trebne să con­ţin arătarea unei treceri delà simplu la compus, desigur că simplul ultim, indiscerna­bilul originar este senzaţia sau, în cel mai rău caz, percepţia. Moştenirea asociaţionistă şi transformistă ne -a obişnuit prea mult cu acest gen de reconstrucţie în abstract a proceselor naturale, ca să ne mai revoltăm în faţa unor adevăruri ce par de neîn­lăturat. Dar să schimbăm perspectiva, să încercăm să privim elementele analitice ale procesului gândirii, fără a le pune nici o etichetă. Viziunea se va schimba atunci ra­dical. Cel mai simplu act de percepţie va fi un fagure încărcat iniţial de toate poten­tele spiritului. Spiritul este prezent şi întreg în cea din urmă formă a actelor sale Analiza noastră retrospectivă aduce însă în unitatea sa originară discriminarea şi fă­râmiţarea. Unitatea se sfarmă pentrucă gândirea nu poate descifra formele realului decât discursiv şi aceasta fiindcă le exprimă, le comunică, le explicitează discursiv printr 'un limbaj. Procesul ^gândirii studiat tot de gândire devine astfel sau cerc viţios sau paradox. Pentru a depăşi paradoxul discursivităţii (care se explicitează pe sine însuşi în discursivitate de limbaj sau de concepte gândite) o singură cale ne rămâne: renunţarea la orice comunicare, la orice dăruire aproapelui. E vorba atunci de o in­tuiţie introspectivă pentru a surprinde, dacă e c u putinţă, procesul gândirii în unici­tatea lui. Exprimarea acestei experienţe este însă o altă problemă care va lămuri dacă eixstă sau n u un domeniu absolut al Inefabilului sau dacă o regiune efabilă a realului poate fi descoperită vreodată de biata noastră filosofie.

Sensibilul şi inteligibilul nu sunt ireductibili. Nici psihologia conceptului, nici fenomenologia nu pot stabili bariere, diferenţe de natură între unul şi altul din aceşti poli. Dar dacă nu sunt diferenţieri de natură, fi-vor atunci deosebiri de grad? Rămâne de lămurit numai sensul, foarte ambiguu, al cuvântului „grad". De obiceiu gradul ne dă imagina unei propăşiri, a unei diferenţe delvaloare. Dar care este criteriul acestei valori? Valorile cunoaşterii se pun desigur în funcţie nu de natura procesului cu­noaşterii ci de obiectivele, de ţelurile sale, adică de Adevăr. Revenim astfel la aceiaşi iluzie primordială; în loc de a cerceta în domeniile gnozeoîogîei, ne regăsim, fără de voie, în cel al ontologiei, adică tocmai acolo unde, prin hipoteză, ne propuneam să n u fim. Deosebirea de grad se dovedeşte a fi astfel o deosebire de planuri de pers-

pectivă. De aci concluzia care se impune, ni sé pare, luminos, că nu există, nici în grad, nici în natură, deosebire între domeniul sensibilului şi cel al inteligibilului. I a t ă desigur o concluzie care va părea paradoxală sau foarte riscată. Deşi toată educaţia noastră ştiinţifică, aproape oficială, ne-a obişnuit să vedem lucrurile în sensul arătat până aci, noi socotim că azi este un punct de vedere aproape câştigat acela care caută să stabilească lipsa treptelor între sensibil şi inteligibil, ambii fiind doar simple aspecte ale actului nostru de cunoaştere, ale procesului de fărâmiţare, denunţat cu vigoare de Bergson, fenomen dealtfel unanim recunoscut ca făcând parte din dinamica şi din destinul cunoaşterii Sensibilul nu este propriu zis decât un produs al diferen­ţierii pe care o operează spontan spiritul. Spiritul tou se formează evolutiv; el ESTE. (Ceeace ni se pare evolutiv este numai opera pe care o face el). Spiritul formează şi orândueşte materialul cunoaşterii. Unde se sfârşeşte şi unde începe sensibilul? In procesul excitaţiei produs la nivelul simţurilor, în senzaţie, în pragul percepţiilor, există deja procesul de filtrare, de analiză, de alegere, de construcţie, de deschidere de drum, pe care le operează spiritul. In actul primordial al senzaţiei retiniene, de pildă, descoperim toată această laborioasă încrucişare de potente spirituale. Numai dacă am privi acest act de '^primire, de luare în posesie pe care îl operează orice simţ faţă de stimulii obiectivi şi vom! descoperi una din feţele cele mai de seamă ale spi­ritului: prezenţa selectivităţii, lipsa pasivităţii. Tot ce este viaţă şi spirit neaga pasi­vitatea. Spiritul nui este primit, primeşte; nu este încarcerat în nici o prezenţă ci el este prezenţa; nu este ales ci alege; nu este privit ci priveşte, ia atitudine. Ce con­cluzie putem trage de aci decât aceia <a unităţii procesului cunoaşterii. Ne apropiem astfel, pe această cale a unor rezultate eminamente laice, de u n mare adevăr creştin, acel al unităţii excelente a cunoaşterii umane. Penitru doctrina creştină nu pot exista nici (grade nici diferenţe în cunoaştere. „Mintea omului este tronul lui Dumnezeu". Luminoasă exprimare a unităţi i fundamentale a spiritului în actul său esenţial. Pen­t ru creştinism forma ultimă, ţinta, destinul omului rezidă în această LUMINA A CUNOŞTINŢEI din troparul naşterii. Nu cunoaşte această filosofie creştină treptele ierarhice ale unei conştiinţe sub care se frământă apele subconştiente deasupra unui fund alîncremenitelor adâncuri ale inconştientului. Totul este deasupra, pe un singur plan, la un unic nivel; în lumină. Lumina cunoştinţei întruchipează o întreagă viziune epistemologică despre care nu pomenesc filosofii. Cunoaşterea este dată total, defi­nitiv întru lumina şi în lumină. Ea produce şi păstrează evidenţă şi nezmintire; este în lumină şi dă lumină. Lumina ei este ontosul ei. Ontosul este lumina. Cunoaşterea nu face decât să aducă ontosul în perspectiva spiritului, să facă fuziunea dintre cunoaştere şi obiect. Legătura dintre cunoaştere, simbol al naşterii adevărului şi naş­terea ca simbol al cunoaşterii întru lumină este un dumnezeesc avertisment trimis bietei noastre ignorante savante.

. Ne apropriem astfel, pe căi din ce în ce mai precise, convergente, de o înţele­gere a cunoaşterii drept o funcţiune unitară a spiritului. Dar despre o a tare „unitate a cunoaşterii" va mai trebui să vorbim. Ceeace vom încerca să facem într 'un alt articol.

'594

I D E I , O A M E N I , F A P T E LITERATURA ROMÂNEASCĂ IN MANUALELE DIDACTICE

P r e d a r e a l i teraturi i r o m â n e în şco l i le n o a s t r e s e c u n d a r e pr iveş te , î n a c e l a ş t imp, se lec ţ ionarea mater ia lu lu i l i terar î n m a n u a l e l e d idact ice , c o n ­tr ibuţ ia d irecta a ca tedre i în ore le d e c u r s — p r i n d i fuzarea d e e l e m e n t e nou i î n s t u d i u l iii-teriaituriii m o d e r n e — co locv i i l e cr i t ice î n c l a s ă s a u î n ş ed in ţe sup l imentare (şezători restrânse , cercuri cul turale) şi. î n sfârşit , l e c tur i l e par t i ­culare a le e lev i lor , călăuzite , h ine înţe le ş , itot d e dască lu l d e spec ia l i tate .

Se lec ţ ionarea mater ia lu lu i l i terar î n m a n u a l e n'a fos t t o t d e a u n a fer ic i t inspirată . Astăzi- c â n d programa anal i t ică pr iv i toare la istudiufl. l i m ­bi i şi l i teraturi i r o m â n e î n şco l i l e s e c u n d a r e s e a f lă î n c u r s d e modif icare , propunânidu-şi u -nelie s ch imbăr i importante , autor i i didacticii, c ă ­rora l e vai r e v e n i m e n i r e a d e - a a lcătui cărţi n o u i î n conformita te c u r e f o r m e l e noua i p r o ­grame, v o r trebui să cerceteze, c u deoseb i tă a -t e n ţ i u n e crMeă , în se ş i m a n u a l e l e aicftuialei, p e n ­t r u c a eror i l e c u m u l a t e î n a c e s t e a să nu f ie repetata î n ce l e viiiftbare.

T e h n i c a se lec ţ ionăr i i mater ia lu lu i , gus tu l crit ic şi litarair, n o r m e l e d e ierarhizare a autor i lor şina opere lor prezentate , s e cer,, p e n t r u vi itor, cu" to tu l a l te le , decâ t ce l e c a r e aiu triumfat,, d i n păcate , p â n ă aloum. Autor i i didacticii c e v o r p u r ­cede, de-aoii îna inte , l a n o u a arhi tectură a m a ­nua le lor d e l i m b a română , s ă - ş i facă, fim p r i m u l rând;, u n r iguros lexamen a l pos ibi l i tăţ i lor cr i t ice ş i se lec t ive . S ă pornească , apoi , Pe u n d r u m iilofu, e v i t â n d or ice p u n c t d e contac t c u v e c h i u l spiri t r ig id care a c o n d u s l a a t â t e a de f i c i enţe şi părţ i ra ta te d i n m a n u a l e l e actuale. . .

I a r n o u ă s ă n i îngădue , î n cadrul câ torva o -biieotive comentari i ; isă s c o a t e m î n rel ief t o c m a i acea t ehn ică eronată oare a făcut daj, î n m u l t e d intre cărţ i l e d idact ice d e azi , lilteratura r o m â n ă s ă f ie pros t serv i tă , ilar cunoaş terea e i d e către elevi), de fec tuoasă .

C u c â t e v a — p r e a p u ţ i n e — excepţ i i , m a ­

nua le l e d e l i m b a r o m â n ă p e n t r u u z u l c lase lor d e curs inferior repetă , c u o c i u d a t ă obst inare, ace iaş i cu legere d e bucăţ i l i terare, p e care şi niai ş i generaţ ia d ina in tea noastră l e - a m întâ ln i t p e bănc i l e şcoalei . Ev ident , n u n e r a p o r t ă m l a a c e l e e x t r a s e d i n clasic i i români , a şeza te sub s t e m a preţuiri i u n a n i m e , e i la colecţ ia , adeseor i p e m * bi lă , d e bucăţ i med iocre înrădăc ioa te î n m a ­n u a l e n u m a i î n t e m e i u l u n e i l i p s e d e g u s t ş i d e s imţ es te t i c d e v e n i t ă tradiţ ie pr imejdioasă . A s t ­fel , u n i i autor i d idact ic i prez intă — î n m a n u a ­l e a j u n s e s i m p l e f l a şne te — ace l eaş i e t e r n - m e -dibcre e x t r e s din aceiaşi e t e r n - m e d i o c r i Bolim-t ineanu , Depărăţeanu , I. Neniiţesou, care , d u p ă u m i l a noas tră părere , n u sunt, în t ru n imic , c la -siioe, şi c a r e n u n u m a i că n u a j u t ă l a formarea g u s t u l u i l i terar a l elevilor^ d a r ch iar î l a l t e ­rează.

A l ţ i autor i didactici,, m a i t emerar i , r u p â n d fa­rul acesltar deco lorate moşteniri), încearcă d e s ­c inderi i n l i teratura noas tră modernă , d e u n d e î ş i p r o p u n isă reco l t eze n u m e nouii şi! pagin i noui .

D i n neferic ire , pa l idu l s i m ţ art i s t ic a l m a j o ­rităţ i i autori lor didact ic i î i conduce şi aicij. p e t ă r â m u l l i teraturi i m o d e r n e , ia o pseuldo- ise leo ţionara. Suinit culese,, astfel , lîn m u l t e cazuri , c l o ­rot ice , d e b i l e opere , d e l a peri feria l i teraturi i noastre .

M a n u a l e l e d e curs super ior s e a şează ş i e le , î n m a r e parte , s u b aceiaş i v â n ă t ă zodiie a a b ­senţe i sp ir i tu lui se lect iv . Pientru c l a s a V-ia), d e pi lda, ros tu l m a n u a l u l u i e s t e d e - a face teoria şi, totodată, ilustrarea,, genuri lor l i terare. I lu s t ra ­r e a genuri lor trebue s ă fie, b ine înţe le s , sffinomimă c u criterilile anto log ice , ou criteri i le se lec t ive . N i s e oferă, însă, poez i i l ir ice s a u f r a g m e n t e e p i c e d e o va loare îndoelnică . î n t â l n e ş t i — e drept — adesea!, n u m e d e scri i tori d e în tâ ia m ă r i m e , dar . ex trase l e d i n opere le lor n u sunt în to tdeauna ş i c è l e mai- fer ic i te . U n m a r e scriitor;, u n au tor c l a ­s ic , p o a t e avea , pr intre o p e r e l e sa le , ş i u n e l e

505

pagin i , u n e l e producţ i i , m i n o r e . Ei b ine , printr 'o s t ran ie co inc idenţă , t o c m a i aces te pag in i m e d i o ­cre s u n t cu l e se d e către d o m n u l auitor didact ic . A l tădată , răsare , în carte, c â t e un n u m e d e scr i i tor cu t o t u l ins igni f iant , în f a ţ a căruia r ă ­m â i înmărmuri t . . . N u m a i v o r b i m d e e x a s p e ­ranta r e p e t a r e a unoir exempl i f i căr i l i t erare ! A c e i a ş i n u v e l ă , bunăoară , e .reprodusă şi în m a ­n u a l u l d e c lasa 1V-& şi î n ace la d e c lasa V - a , oa s'o î n t â l n i m , apoi , în fo i l e m a n u a l u l u i d e c lasa VIII-a .,,

P e n t r u i lus trarea n u v e l e i ps iho log ice , n i m e n i n'a a v u t încă îndră sne a la prezentăr i i î n m a n u a l a m i n u n a t e i , ,Troiţa" a lu i Gib. I. Miihăescu, d u p ă c u m n i m e n i n'a a.vut b u n u l g u s t d e - a a l ege o n u v e l ă d e Cezar Petrescu , — a d m i r a b i l a „ F e ­reastră", d e pi ldă.

D u p ă c u m se vede , d o m i n ă în m a n u a l e n u n u ­m a i a n e m i c u l guett Fltarar, dar şi o p e n i b i l ă l ipsă d e var ia ţ ie , c o m p l e t a t ă d e - o foarte s labă c u n o a ş ­t ere a l i teratur i i m a i naui .

In ce p r i v e ş t e m a n u a l u l p e n t r u c lasa "VTII-ja— oare t rebu ie să f ie o scurtă o n t o l o g i e a s cr i i to ­r i lor noştr i modorni şi actual i şi î n c a r e l i b e r ­t a t e a autoru lu i d idact ic d e - a se l ec ţ iona m a t e -tnialul şi scri i tori i e şi m a i m a r e ( a M c o n s t r â n ­g e r e a p r o g r a m e l o r ana l i t i ce d e p â n ă a c u m a fost m i n i m ă ) — înreg i s t răm, adeseor i , u n a d e ­v ă r a t haos .

N o r m e l e d e s e l e c ţ i u n e sunt i n e g a l e , sci i tori d e d i m e n s i u n i cu totul d i fer i te s u n t asoc iaţ i p e u n u n i c p l a n d e aprec iere es te t i că , n u m e de o a -d â n c ă ş i largă rezonanţă î n f e n o m e n u l l i t erar c o n t e m p o r a n sunt l ă s a t e l a o parte , î n t i m p ce, d e 1& magaz ie , d in cufere şi d e s u b naf ta l ină , sunt scoase m u m i i l e , unor scri i tori c u trecere e f e m e ­ră pr in l i teratură ş i c u actu l d e d e c e s l i terar d e ­m u l t e l iberat . Intr'un astfe l d e m a n u a l — c a m ­pion ver i tab i l al aces te i s t ră luc i te t e h n i c e d e a -m e s t e c h ibr id — a m af lat a d u n a t e la u n l o c şi p r i v i t e s u b a c e l a ş u n g h i u cri t ic contr ibuţ i i l e

STATUL ŞI

I n concepţ ia doctrinei creş t ine e x i s t a o ordine d i v i n ă şi a l ta u m a n ă . A c e s t e p lanur i d e ex i s t en ţă , uneor i se suprapun , a l teor i s e e x c l u d şi 'n jus tă interpretare rea l izează o îna l tă înfrăţ ire organică , î n care înfrăţ ire v ir tuţ i l e u n e i a se î m p r u m u t ă c e ­le i la l t e şi invers , iar procesu l acesta , care ţ ine de onto log ia lucruri lor , se d e s ă v â r ş e ş t e î n m â n t u i r e . In nici u n caz î n s ă v i r tu ţ i l e ordinei u m a n e , n 'au c u m m â n t u i ordinea d iv ină , iar a c e a s t a d in u r m ă îş i î m p l i n e ş t e rostul e i soter io logie , i n d i c â n d î n p r o c e s u l amint i t , toată rea l i ta tea u m a n ă a e x i s ­tenţe i .

scr i i tori lor L i v i u R e b r e a n u , Nich i for Crainic , I M i n u l e s c u . B l a g a , Pi l lât , şi contr ibuţ i i l e u n o r scri i tori d e - a şaptea mână„ rechiz i ţ 'onaţ i , m i s ­ter ios , d i n suburb i i l e l i teraturi i noastre .

T r e b u i e să s p u n e m , iarăşi,, că, p â n ă a~um câţ i ­v a ani, or ice m a n u a l d idact ic «refuza atât a c c e ­su l lu i D i m i t r i e A n g h e l , aces t suav şi raf inat poet , c u incontes tab i l aport în l i r ica noas tră nouă , cât şi p e ace la a l s a v u r o s u l u i Caliistrat H o g a ş .

A b i a în u l t i m u l t i m p , A n g h e l a fost i n t r o d u s î n m a n u a l u l d s c lasa V I I I - a al d - lu i M. Dra>»o-mi'rescu şi i n m a n u a l u l d - lu i Ned iog lu , i ar H o ­g a ş a i sbut i t şi e l să pătrundă î n a l t e manuiaîe. S ă n e m a i m i r ă m , atunci , că u n poet , d e f ine ţea şi e l e g a n ţ a m u z i c a l ă a u n u i Ş t e f a n Pe t i că n u s e bucură d e nici un fel de p r e z e n t a r e anto log ică s a u critică, în m a n u a l e ?

Să n e m a i m i r ă m d e c e m a n u a l e l e n u d a u n i c i u n f e l d e i n f o r m a ţ i e d e s p r e poez ia ne l in i ş t i tă şi gravă , a u n u i Miha i l S ă u l e s c u ? S a u d e ce u n Gala Galact ion , u n Gib. I. Miihăescu s a u u n V . V o i c u l e s c u s u n t e t â t d e anemiq , sau , uneoni, d e loc, prezenta ţ i ?

Să n e opr im a i d Când se l ec ţ ionarea m a t e r i a l u l u i l i t erar şi a

scri i tori lor s e face î n fe lu l arătat d e noi, s e cere însăş i r iguroasa s e l e c ţ i o n a r e a autori lor didact ic i . N u e d e a j u n s să fii t i tu larul u n e i ca tedre s a u s ă - ţ i crească î n spa te o d i p l o m ă d e l icenţă, p e n ­tru a p u t e a a l că tu i u n b u n m a n u a l d e l i teratură.

In v e d e r e a u n o r m a n u a l e ideale , care să ev i t e , p e vi i tor , t o a t e l a c u n e l e d i v u l g a t e m a i sus , no i n e g â n d i m l a colaborarea, p r o f u n d ser ioasă , d in tre dască lu l e m e r i t ş i scr i i torul d e r e c u n o s ­cută va loare . Scr i i torul ar p u t e a aduce, aici , o ca ldă sens ib i l i ta te , o f ină pă trundere a f e n o m e ­n u l u i l i terar, c e e a c e î n s e a m n ă însuş i t r iumfu l a -d e v ă r a t u l u i sp ir i t s e l e c t i v şi e s t e t i c î n m a n u a ­l e l e d idact ice ,

R A D U G Y R

SECTELE

D a r p e n t r u a n u ant i c ipa conc luz i i l e p e c a r e v r e m să l e sub l in iem, să î n c e p e m metod ic .

Es te v o r b a d e concepţ ia creş t ină a raportu lu i d intre d iv in şi u m a n . Concepţ ia , des igur , esta una, iar in terpretăr i l e eî sunt n u m e r o a s e . S ă n e opr im la ce l e trei f o r m e m a r i d e e x p e r i e n ţ ă creşt ină, ver i f i ca te i n i s tor ie: or todox ia , c a t o l i ­c i s m u l şi pro tes tant i smul . P e l â n g ă re l i e fur i l e deoseb i toare s u b raport dogmat ic , f i z ionomia confes iona lă îş i prec izează spec i f icul î n poz i ţ ia p e care ş i - o i m p u n e faţă d e p r o b l e m e l e v ie ţ i i , spec i f ic crescut , des igur , d i n d o g m a respec t ivă .

506

Raportul d intre creş t in i sm şi real i tatea naţ ională , n u const i tue o dogmă, dar decurge din al te le . Viaţa de două ori mi lenară a biserici i a c imentat acest raport. In concepţia ortodoxă c imentarea aceasta a fost p e r m a n e n t v e g h e a t ă de u n p r i n -c'piu evanghe l i c , care vrea pr in ch iar gura Mântui torului să d ă m cele ce sunt a l e Cezarului , Cezarului şi ce le ce sunt a l e lui D u m n e z e u , lui D u m n e z e u . Pr in această înves t i re sacră a Ceza­rului ca reprezentant l eg iu i t al s tatului , forma juridică a naţ iuni i , n a ţ i u n e a e s te pusă în sensu l ei de categorie ontologică a ex i s t enţe i u m a n e . In aces t sens , to tdeauna v i u în conşt i inţa o r t o d o x u ­lui, na ţ iunea ş i -a păstrat pr iv i l eg i i l e şi n u ş i -a depăşi t n ic iodată drepturi le , iar B i serca i -a păzit şi i -a luminat fi inţa, c u toată s trădania cuven i tă Deaceea în or todoxie n'au ex i s ta t ost i l i tăţ i m a i adânci , care să turbure aces t ideal raport. I n orice caz, învăţă tura ortodoxă anulează pos ib i l i ­tatea u n o r a s e m e n e a osti l ităţi , atâta v r e m e cât e păzită în spiritul ei. U n caz s a u două n u fac decât să re l ie feze aces t adevăr , ca o abatere delà rânduia la adâncă a lucrurilor. A ş a că. dacă Biser ica a păzit cu toată s f inţenia drepturi le C e - , zarului şi f i inţa neamulu i , s'a bucurat la rându- i d e dreapta înch inare şi înţe leaptă c inst ire a fii lor ei şi as t fe l îndoita ordine de ex i s t en ţă de care a-minteam, s'a tot împl in i t în f rumoasa creştere, ca să a jungă la expres ia de înal tă v ia ţă creşt ină şi naţ ională a s tatului ortodox de astăzi , care cu o interiorizare m a i adâncă a duhulu i creştin, care n u va întârzia mul t , v a real iza s tatul de m a x i m ă trăire creştină. P e n t r u aceasta însă r ă m â n e s ta ­tului sarcina unei g r a v e datorii . D a r m a i îritâlu, câ teva cuv inte despre ce le la l te două confes iuni .

Catol ic i smul a înfrânt pr inc ipiul e v a n g h e l i c din care putea creşte b u n a în ţe legere dintre s tat şi biserică, c u m u l â n d în s ine şi drepturi le şi r o s ­tul Cezarului , cu intenţ ia mărturis i tă d e - a s u b ­st i tu i o ordine l iberă c e l o r |două ordina d e e x i s t e n ţ ă rândui te de D u m n e z e u . Dis t incţ ia p e care aceas tă confes iune o f ace în tre ordinea d i ­v ină şi ordinea umană , m e r g e până la anularea celei d in u r m ă şi oricât d e f u n d a m e n t a l ă ar fi s trădania catolică, d e - a integra într'o ordine sacră ce le două realităţi , t ruda e zadarnică. Căci chiar dacă dialectic , procesul aces ta se c o n s u m ă în aparente posibi l i tăţ i trandafiri i , în fond c o n ­cepţia catol ică e x p e r i m e n t e a z ă u n dureros c o n ­flict. F i indcă aderenţa întreagă la doctrina ca to ­l ică, sub acest unghiu , îţi cere renunţăr i care ţin de însăşi drepturi le p e care ţi l e - a dat D u m n e ­zeu, de a fi m e m b r u l une i comunităţ i naţ iona le . Şi atunci , ori eşti u n b u n catol ic şi n u m a i poţi fi bun francez, spaniol , i ta l ian s a u a l tceva , ori eşti u n b u n francez şi n u mai poţi fi catol ic după pravi la vat icană . Comuni ta tea catolică, s tărui toare în a se desăvârş i ca u n suprastat ,

frânge a d e v ă r u l real i tăţ i i onto log ice a n e a m u ­rilor şi oricât de formidabi lă ar fi o fens iva r o ­mană , susţ inută de extraordinara ei organizare, n u poate trece p e s t e ceeace D u m n e z e u a rânduit . Ast fe l î n ţ e l e g e m de ce papal i tatea e s te nevo i tă să - ş i r e g l e m e n t e z e raporturi le juridice cu s tate le catol ice prin ace l e fa imoase concordate , care pot fi oricând anula te printr'un act de vo inţă a l s t a ­tului respect iv . Şi atunci , în ce m ă s u r ă se poate împărtăş i un s ta i catol ic de mântu irea p e care i -o î m b i e biser ica lui , dacă n u - ş i poate însuş i integral doctrina ei? D a c ă a m adânci m a i m u l t aceas tă poziţ ie , a m a j u n g e la concluzia e x c l u ­derii d in comuni ta tea Biserici i , a celor cari ţ in să part ic ipe organic la comuni ta tea naţ iona lă căreia aparţin. Dacă ar fi consecvent , până aici ar trebui să ducă lucruri le catol ic ismul . A c e a s t a ar fi însă u n dezastru şi deaceea atâtea conces i i ş i - u n m a r e şi dureros echivoc . Câte af inităţ i sunt între or todoxie şi cato l ic i sm sub acest r a ­port se v e d e l i m p e d e şi î n ţ e l e g e oricine zădăr­nicia mis iuni i catol ice între ortodocşi , care când a prins, s'a c o n s u m a t î n ech ivocu l aşa zişi lor uniţi , u n d e conces i i l e cons imţ i te d e Vat ican, compromit ze lul doctrinar al Romei .

Cât despre protes tant i sm, lucruri le s e s i m ­plifică, întrucât problema, pentru el, n u c o m ­portă hăţ ' şur i le g r a v e şi n u m e r o a s e a le dreptei real ităţi , pentrucă n ic i n u l e discută. Toată complex i ta tea tezei se r e d u c e la l ibertatea ind i ­v iduală , care puţ in interesează dacă se i n t e ­grează une i comunităţ i sau alte ia . Libertatea a-ceasta, care a fost la început u n ac t de răzvră ­tire îmnotr iva catol ic i smului , a a j u n s astăzi u n act de î n v e r ş u n a t ă şi mul t ip lă răzvrăt ire î m p o ­tr iva Evanghe l i e i . Cele câ teva zvâcnir i d in u l ­t i m a vreme , care v o r să dea protes tant i smului , sub o formă sau alta, u n m i e z doctrinar, nu mai pot nrmic faţă de i m e n s a lui des trămare spir i ­tuală. Des trămarea aceas ta a î n s e m n a t m a r e l e dezechi l ibru al lumi i moderne , consumat in toate sec toare le v ie ţ i i şi în toa te domeni i l e de ac t iv i ­ta te u m a n ă . In ceeace pr iveş t e at i tudinea p r o ­tes tantă faţă de stat, o caracterizează o largă e last ic i tate , proprie d e a l t fe l faţă de toate p r o ­b lemele . Deaceea , s tat şi protes tant i sm sunt r e ­alităţi care n'au de ce se c iocni şi nici dece se exa l ta u n a p e alta, pentrucă doctrinar îşi sunt indiferente . Totuş i s'au produs f e n o m e n e d e - u n fel sau altul , dar n u d in neces i tă ţ i de concepţi i , ci din neces i tăţ i loca le s a u ambiţ i i personale a l e celor care reprezentau Bi ser . ca sau statul r e s ­pect iv . D a r prin ceeace protes tant i smul a r ă s ­col i t i s toria a u fost s e c t e l e oare au crescut d'n sânul lu'i Si dacă a c e s t e secte, l u m e hoatizată de m a rea rătăcire care l e - a zămisl it , pot fi i n d i f e ­ren te într'un s tat protestant , care- i doar o f o r m ă pol i t ică d e organizare; dacă pentru u n s ta t ca to -

507

l ie , care - i d o a r o rea l i t a t e jur id ică în rapor t c u B i ser i ca respec t ivă , e l e r ă m â n n u m a i p e p l a n u l preocupăr i lor re l ig ioase , p e n t r u u n s t a t or todox , care-d o rea l i t a t e onto log ică , c u n ă d e j d i l e p ă ­m â n t u l u i î n m ă n u n c h i a t e s u b tur la Biser ic i i lui Hristos , s e c t e l e s u n t o p r o b l e m ă re l ig ioasă şi n a ­ţ ională , î n e g a l ă măsură . A m s c h i ţ a t c o m p a r a t i v a c e a s t ă p r o b l e m ă a pozi ţ ie i B i ser ic i i fa ţă d e s t a t şi i n v e r s , p e n t r u a s e p u t e a î n ţ e l e g e că n u n e e î n g ă d u i t să t r a t ă m ca a iurea f e n o m e n e socia le , c a r e d e ş i - s a c e l e a ş i la noi ca şi 'n a l tă p a r t e — l a în tâ ia v e d e r e — cere a l t e so luţ i i şi dacă n u o m a i dreaptă p a z ă a doctr inei or todoxe , î n or ice caz o m a l a s p r ă conşt i in ţă naţ iona lă , în tru p a z a ros tur i lor româneş t i . B i s e r i c a a v e g h e a t p e s t e v e a c u r i f i in ţa n e a m u l u i aces tu ia . I - a p l ă m ă d i t su f l e tu l şi i - a dat s t ră luc i rea .prin c a r e e s t e as tăz i î n t â i u l s ta t o r t o d o x d i n l u m e . I a r c â n d d i n l a v a z b u c i u m u l u i protes tant , sar scânte i î n ograda r o m â n e a s c ă , p e n t i u a - i m i s t u i ros tur i l e şi a - i a p r i n d e aşezări le , n u n e p u t e m î n g ă d u i l e n e a d e - a n u î n ţ e l e g e pr imejd ia . Căci n u B i ser i ca t r e b u e păz i tă — o i n s t i t u ţ i e s a c r ă c e n u p o a t e fi n imic i tă — ci ţara a c e a s t a c ă r e i a i s e f ă r â m i ­ţ ează suf le tu l . Căci ia tă c e s e î n t â m p l ă .

In v r e m u r i l e aces t ea d e p o r u n c i t o a r e c o n c e n ­trare naţ iona lă , c â n d n i m ă n u i nu-ii e s t e î n g ă d u i t s ă - ş i găsească a l t ros t î n v i a ţ a s ta tu lu i decâ t a c e l a p e care i-1 cere ţara, s'a p r o d u s u n f e n o ­m e n p e cât d e neaş tepta t , p e a t â t d e regretabi l . Es t e v o r b a d e l arga î n g ă d u i n ţ ă a c o r d a t ă a n u ­m i t o r secte , p â n ă a c u m s e v e r ins trui te , s a u chiar interz ise . S ă n u n i s t o b i e c t e z e caracteru l str ict re l i g io s a l ace s t e i chest iuni , f i indcă g r a v i t a t e a d e m o m e n t s tă t o c m a i î n caracteru l e i n a ţ i o n a l

A m s u b l i m a t m a i s u s c e e a c e î n s e a m n ă B i s e ­r ica or todoxă p e n t r u s ta tu l r o m â n . Ş i m a i a l e s organ ica d e p e n d e n ţ ă reciprocă, pr in c o n s i m ţ i r e a l iberă a pr iv i l eg i i lor şi datori i lor. D a c ă B i s e r i c a noastră , a i căre i fii s u n t înş i ş i fi i i a c e s t u i p ă ­m â n t , e s t e asa l ta tă s ec tar d e n u m e r o a s e o r g a ­nizaţ i i re l ig ioase , să p r e s u p u n e m , î ş i d e s t r a m ă c o m u n i t a t e a d e credinţă , care - i u r m a r e a p e n t r u s tat? R ă s p u n s u l l a a c e a s t ă în t rebare î l u r m ă r e s c şi-1 v o r rea l i za t regizori i sectari . Ş i atunci , e drept să n e m i r e l iber ta tea îngădu i tă aces tor f e r m e n ţ i a i des trămări i r o m â n e ş t i .

I n l e g e a cu l te lor era p u s ă o s tav i lă , care p a r e că a fost anu la tă , s a u î n orice caz neg l i ja tă şi a n u m e , p e n t r u c ă organizaţ ia re l ig ioasă să s e p o a t ă const i tu i cul t î n stat, t r ebu ia s ă n u m e r e ce l p u ţ i n 200 m i i d e m e m b r i . A s t ă z i res tr ic ţ ia e s t e p u l v e r i z a t ă pr in n u m e r o a s e l ibertăţ i şi p r i ­v i l eg i i , p e care n u l e a u c u l t e l e i s torice . D e pi ldă, u n e l e v s e c t a n t îş i p o a t e face ins trucţ ia r e l i ­g ioasă acasă , c ă p ă t â n d n o t a r e s p e c t i v ă î n f a m i ­l ie , fără contro lu l n i m ă n u i . Instructor i i — n u

educator i i —- sec tanţ i s u n t desenaţ i n u d e m i ­nister , c o n f o r m leg i lor î n v igoare , ci d e p r e d i ­catorul sec te i căre ia a p a r ţ i n e e l evu l . I n c h i p u i -ţ i - v ă că toţ i şcolari i noştr i ş i - a r a v e a profesori i de re l ig i e acasă , ş i m a i î n e h i p u i ţ i - v ă Că p e n t r u f i ecare ob iec t d e î n v ă ţ ă m â n t a m c ă p ă t a l i b e r ­ta tea d e - a n u fi obl igaţ i să c e r c e t ă m şcoala , şi ave ţ i î n fa ţă p e r s p e c t i v a s u m b r ă a u n e i d é b a n ­dade şcolare , care u r m ă r i t ă î n v i i tor p o a t e î n ­s e m n a a n a r h i e naţ iona lă , p e l â n g ă i n e v i t a b i l a hoat i zare in te l ec tua lă .

D u p ă aceea , l ibera c ircu laţ ie a to t f e l u l de broşuri şi impr imate , p r e c u m şi i n c o n ş t i e n t a o -f e n s i v ă a u n o r o a m e n i car i - ţ i înch ină s t rădan ia a tacur i lor lor î m p o t r i v a B i ser ic i i şi a preoţ i lor , cons t i tue o n e e r t a t ă s lăb ic iune a s tatului , care î n g ă d u e să i s e m a c i n e t eme l i i l e , fără s ă - ş i d e a p r e a b i n e s e a m a că B i ser i ca t r e b u e a p ă r a t ă ca însăş i f i inţa n e a m u l u i A i c i i n t e r v i n e ş i - o s l ă ­b i c iune a B i ser i c i i care n u ş i - a va lor i f i ca t cu des tu lă des to in ic i e doctr ina şi rostul , î n d e z o ­r i entarea d e astăzi , î n raport c u s tatul . Ş i m a i a l e s n'a s tr igat des tu l d e tare , aco lo u n d e t r e ­bue , că toa te s e c t e l e s u n t importa te , i n c l u s i v t u -dor i smul . S u n t răsvrăt ir i protes tante , p r e s ă r a t e î n l u m e şi p e s t e veacur i , care f e r m e n t e a z ă a n a r ­hic poporu l î n s â n u l căre ia poposesc . P e n t r u B i ­ser ică s u n t pr i le j d e p e r m a n e n t ă încordare î n t r u p a z a drepte i credinţe , i a r s ta tu l l e s o c o t e ş t e i n o ­f e n s i v e î n o e e a c e - 1 p r i v e ş t e . A d e v ă r u l e c ă d e îndată ce o r t o d o x i s m u l n o s t r u a putut , t i m p d e d o u ă m i i d e ani , s ă se păs t reze curat , fără r e ­proşu l u n e i s i n g u r e s e c t e măcar , n u - i e s ta tu lu i î n g ă d u i t s ă - ş i p r e g ă t e a s c ă s i n g u r a n a r h i a re l i ­g ioasă — care v a î n s e m n a to todată a n a r h i a n a ­ţ i o n a l ă — o c r o t i n d u - l c u l argă î n g ă d u i n ţ ă , m a i a l e s î n a c e s t e v r e m u r i d e n e c e s a r ă a s p r i m e r o ­m â n e a s c ă . Şi dacă î n ca to l i c i sm s ta tu l s e p o a t e dez in teresa d e a s e m e n e a p r o b l e m e , d a c ă î n p r o ­t e s t a n t i s m e s t e pos ib i l u n i n d i f e r e n t i s m abso lut , î n o r t o d o x i e e s t e i m p e r i o a s ă i n t e r v e n ţ i a s ta tu lu i . N u n e î n g ă d u e n ic i doctr ina Biser ic i , n ic i f i inţa n e a m u l u i să î n c r u c i ş ă m braţe le . Ceeace , î n s labă măsură , ar fi î n s e m n a t anarhia part ide lor po l i ­t i ce de ieri , p e n t r u r ă s p a s u l g r e u p r i n care t r e ­c e m astăz i , p o a t e î n s e m n a m â i n e , în i n c o m p a ­rab i l e proporţ i i , anarhizarea sp ir i tuală pr in secte . Căci anarh ie î n or todoxie , î n s e a m n ă a -n a r h i e na ţ iona lă . Turburarea ş i dezor i en tarea creşt inului , î n s e a m n ă turburarea şi d e z o r i e n t a ­rea românulu i . Ş i d e v r e m e c e s e c t e l e n'au c r e s ­cut d in neces i tă ţ i n ic i or todoxe , n ic i ro m â neş t i , e x i s t e n ţ a lor n'are n i c i - o just i f icare p e p ă m â n t u l nos tru . Toţ i predicator i i î ş i f ac u c e n i c i a s u b c a n o a n e s t r ă i n e şi de cred inţa şi d e f i inţa n o a ­stră. N u e x i s t ă s e c t ă c a r e s ă n u f i e î n l egă tură p e r m a n e n t ă c u o a l tă s ec tă s imi lară d e p e s t e

508

graniţă. D e aici îş i p r i m e ş t e şi d irec t ive le şi e n ­tuz iasmul , n ic iodată evanghe l i c , d a r to tdeauna prot ivnic ţării, într'un fel s a u al tul .

Deci , dacă ortodoxia, adânc credincioasă p r i n ­cipiului evanghe l i c , p r i n care a s luj i t s ta tu l î n m a x i m ă strădanie , e s t e suf ic ientă, şi pr in v i a ţ ă şi pr in doctrină, aces tu i n e a m , d e ce î n g ă d u i m secte lor s ă n e destrame?- U n s i m p l u a c t d e v o i n ţ ă românească , pr in î n ţ e l e p c i u n e legiui toare , şi

CETĂŢI ŞI

S u n t u n e l e cărţ i a căror lec tură învese le ş te , a l t e l e c a r e ins t ruesc ş i a l t e l e oare î m b o g ă ţ e s c şi. îna l ţă suf letul . Lie a l e g i d u p ă s tarea s u f l e ­tească î n c a r e t e afl i , ş i d u p ă c u m s i m ţ i n e ­vo ia d e od ihnă , d e g â n d i r e s a u de a m u z a m e n t . S u n t î n s ă foar te r a r e cărţ i l e î n care să găse ş t i şi poez i e subl imă, ş i g â n d i r e adâncă , ş i h u m o r irezist ibil , ş i şt i inţă.

O a s t f e l d e c a r t e e s t e .ultima1 t raducere î n r o m â n e ş t e d i n opera d-dui I o v a n D u c i c i : „Ce­tăţ i ş i Himere", c a r e cupr inde scrisori d i n c â t e v a ţări a l e Europei ş i d i n Pa le s t ina .

Europa întreagă , c u tacurile ş i oameni i ei, c u poez ia ş i f r u m u s e ţ i l e p e c a r e n i m e n i a l tu l n u l e - a în făţ i şa t aşa , s e cupr inde î n cartea aceas ta ne în trecută ş i uniică î n f e lu l ei. P e n t r u c ă d. I o v a n Duc ic i n u descr ie locur i le şi lucruri le , ci su f l e tu l lor. N u c e e a c e a icreat m â n a ş i na­ţ iunea omulu i , ici c e e a ce a înf lori t ş i a l u m i n a t i n i m a şi su f l e tu l lui ; N u f r u m u s e ţ i l e ex ter ioare a l e naturi i , c i m i s t e r u l ,adâncul aces tor f r u m u ­seţ i . Ca s ă t e facă s ă î n ţ e l e g i f rământarea şi v ia ţa u n u i oraş, î ţ i v o r b e ş t e despre tăcerea ş i m o a r t e a l in. P e n t r u c ă „oraşe le s u n t a d e v ă r u r i lăuntr ice . I a r d a c ă n u s u n t adevărur i lăuntr ice , a t u n c i s i m t n u m a i grămezi d e o a m e n i şi d e pietre , n u oraşe".

Ş i într 'adevăr, d. I o v a n Ducic i , a c e l a care a trăit î n b a s m u l Florenţe i d i n d imineţ i d e A p r i ­l ie , a ascu l ta t cântecu l v e c h i a l V e n e ţ i e i iîn s e ­r i le î n t u n e c a t e d e t o a m n ă ,a c u n o s c u t nopţ i l e l u m i n o a s e a l e A t e n e i ş i a d â n c u l s ingurat ice lor nopţ i a l e Hamei , a c e s t I o v a n Ducici, c a r e a că l ­c a t p e u r m e l e m a r i l o r în ţe l epţ i .ai ant ichi tăţ i i ca .şi p e u r m e l e s f i n t e a l e lui I i sus ş i a l e a p o s t o ­lilor, m'a călători t pr in tre z idur i le ş i p ie tre le a tâ tor oraşe , ci p r i n suf letul , p r i n trecutu l şi p r i n l e g e n d a lor. C i t indu- i cartea, n u v e z i prea m u l t c u och i i minţ i i , idar s i m ţ i totul , tră ieş t i î n t recutu l ş i 'în prezentu l aces tor cetăţ i , te î n ­flori d e ace l eaş i h i m e r e , te cop le şe sc ace leaş i 'sălbatice măreţ i i a l e naturi i .

în t r 'o scr isoare d i n Elveţ ia , c â t e v a rânduri numai , s u n t d e a j u n s ca s ă te î m p i e t r e a s c ă î n i m e n s a n e m i ş c a r e a A&pilor : „. . . t impul n u s e

pr imejd ia e s tânjeni tă . N u s e v a v ă t ă m a nimic , d e îndată ce n u - s a l e noastre , n ic i ca geneză , n ic i ca ex i s tenţă . A s t a n u î n s e a m n ă însă că a u ­tori tatea biser icească n'are n i m i c d e făcut. D e aici t r e b u e să p o r n e a s c ă o fens iva . Şi s tatul v a î n ţ e l e g e şi v a asculta , c u m a în ţe l e s şi a ascul tat în to tdeauna . Es te vorba doar d e - o prob lemă n a ­ţ i o n a l ă

N I Ţ Ă M I H A I

HIMERE

p o a t e m ă s u r a c u n imic , pentrucă a ic i n u s e î n t â m p l ă n i m i c . A i c i toate c e a s u r i l e t r e c s a u s u s î n cer, s a u î n a d â n c u l pământului' , melă-sând nimic , n i c i î n pr iv i re ,nici în auz, n i c i î n amint ire . N u m a i câ tă v r e m e m e r g e o m u l , l u ­cruri le s e m i ş c ă ş i t r e c p e l ângă e l ; d a r daca se opreş t e p e o s tâncă , totul î m p i e t r e ş t e ş i a m u ­ţeşte . Fir ice lul oare l e a g ă suf l e tu l o m e n e s c d e acest p ă m â n t s e rupe , locu l doare ş i ide a c o l o cade o p icătură d e sânge" .

L a noi , n u m a i E m i n e s c u a s imţ i t p â n ă la durere ş i m ă r e ţ i a naturi i ş i dragos te ş i tot. Durerea aceas ta î n f a ţ a f rumosulu i î n natură s a u î n s en t iment , e s t e c e a m a i î n a l t ă c u l m e p e t a r e p o a t e u r c a î n c h i p f iresc , suf le tu l omenesc . „ N u - m i p l a c e f r u m u s e ţ e a a lp ină" — scr ie a u ­torul . Ş i totuşi, groaza ş i chiar u r a p e c a r e o s i m t e e l ş i p e care o t ransmi te c a primtr'un f a r m e c ş i c i t i torului , n u es te decât treapta u l ­timă a celei 1 mai, î n a l t e icontemplaţi i na tura le . Cei m a i m a r i mis t i c i creşt ini , a u coborît c u l ­m i l e ex tazu lu i , n u n u m a i c u n o s t a l g i a î n ă l ţ ă ­ri lor trăite, d a r ş i c u sângerarea dureri i . D r a ­gostea cea m a i pură , i m e n s ă ş i i n u m a n ă a p r o a ­pe, e s t e într 'adevăr o fericire, d a r o ifericire „dureros d e dulce". , ,Nu-mi p l a c e f r u m u s e ţ e a alpină", s c r i e d. I o v a n Ducic i , d a r descr ie a -ceastă f r u m u s e ţ e amară , p l i n ă d e renunţare şi durere , n u c u dragoste , ici c u adorare .

Ş i totuşi , la p o a l e l e aces tor m u n ţ i , trăieşte u n oraş fără suf let . G e n e v a d e astăz i ş i - a p ierdut su f l e tu l odată c u m i s t i c i s m u l v i o l e n t ş i î n g r o ­zitor a l v e a c u l u i a l X V I - l e a . I n locu l g e n e v e -ziilor c u f a n a t i s m u l re l ig ios î m p i n s p â n ă la n e ­bunie , t ră i e ş te as tăz i a c o l o o l u m e m ă r u n t ă d e provincial i , „ lucrând fără o d i h n ă ş i î n m u l ţ i n -d u - s e fără mot iv" . Ş i totuşi , î n oraşul a c e s t a î n care g lasu l t recutu lu i a amuţ i t , a m a i r ă m a s să vorbească p r i n tăcere , Catedrala S f â n t u l u i Pe tru , „veşn ic n e a g r ă ş i îngroz i toare ca u n blestem", c e l m a i m e l a n c o l i c m o n u m e n t a l v i o ­l en ţe i ş i a l n e b u n i e i re l ig ioase . * D a r catedrala aceas ta î n t u n e c o a s ă ş i r e c e c a u n m o r m â n t , s e prof i lează p e icel m a i l u m i n o s cer , deasupra lacului cel m a i p l i n d e s o a r e d i n l u m e . L a c u l

5°?

L e m a n ,această m a g i e d e c u l o a r e şi l u m i n ă , n'a a v u t insă p o e t u l lu i . N i m e n i n u i - a descr i s f r u m u s e ţ i l e aşa c u i l e d e s c r i e d. I o v a n D u d e i a c u m . Ia tă c ea m a i s u g e s t i v ă şi m a i rară i m a ­g i n e d e co loare care s'a în tâ ln i t v r e o d a t ă : „...şi a tâ ta co loare a lbas tră s e revarsă , că u m p l e h a i ­ne l e , păru l ş i suf le tu l ; ş i î n t o r c â n d u - t e acasă, t r e b u e să o scuturi d e p e ha ine , c u m ai scutura prafu l ori zăpada".

D i n p a g i n i l e ace s t e i cărţi, a p a r e ca u n m i r a j , Par isul . I sbuoneş te deodată , neaş teptat , în scr i su l au toru lu i .şi în suf le tu l 'Cititorului. D u p ă G e n e ­v a scă ldată în p l o a i e d e l u m i n ă dar tăcută şi n e m i ş c a t ă , d. I o v a n D u c i c i a d u c e par'că î n d a r Par isu l , co losa l şi s trălucit , d a r răsăr ind în p r i ­m ă v a r ă , t r ă m d în e a ca intr 'un cadru f iresc . I n o r a ş u l a c e s t a n i m e n i n u p o a t e fi n i c iodată c u to tu l nefer ic i t , p e n t r u c ă el e s t e atât d e i m e n s şi d e m ă r e ţ , încât î n faţa lui toate s u f e r i n ţ e l e s e p ierd ca n i ş t e m i n c i u n i . F a p t u l s i m p l u d e a fi v ă z u t P a r i s u l şi d e a fi t ră i t î n el , e s t e s tr igătul c e l e i m a i m a r i fer ic ir i omeneş t i .

î ndrăgos t i t d e oraşul a c e s t a şi d e F r a n ţ a î n ­treagă, autorul consacră ce le m a i e n t u z i a s t e p a ­gini sp ir i tu lui şi cugetăr i i f ranceze .

Dintr 'o că lă tor ie p e Marea Ionică , c u suf l e tu l vrăj i t d e s p l e n d o a r e a „ frumuseţ i i indiferente", d. I o v a n Duc ic i scrie u n a d e v ă r a t p o e m al mări i . „Marea e s t e î n a i n t e d e t o a t e m u z i c ă şi ab ia d u p ă aceea a p ă şi spaţ iu . M a r e a n u es te n u m a i apă, ci î n a i n t e d e toate , lumină . E s ingura f r u ­m u s e ţ e care n u te m i n u n e a z ă , ci t e cutremură . N u m a i a c e l a care a i z b u c n i t î n p l â n s când a v ă z u t în tâ ia oară m a r e a , a î n ţ e l e s locul e i î n u n i v e r s " .

A p o i vra ja cărţii t e p o a r t ă m a i departe , ea î n b a s m u l covoru lu i f e r m e c a t , p r i n R o m a c u ce l e m a i f r u m o a s e n o p ţ i d i n l u m e şi î n care totu l t ră i e ş t e în s ingurăta tea goală a f r u m u s e ţ i i s a l e i s torice , pr in S p a n i a Sf inte i Tereza d e A v i l a şi a lui J a n d e la Cruz, p r i n i s tor ia şi r u i n e l e Grecie i d e odinioară, priai P a l e s t i n a u r m e l o r s f inte . T e închin i cu g â n d u l şi c u v e a c u r i l e c r e ş ­t i n e l a S f â n t u l M o r m â n t , urc i c u autoru l G o l -gota mântu ir i i , t e inf iori c u e l d e c u v i n t e l e s f inte care p l u t e s c î n v ă z d o h u l şi p e apa l a c u ­lu i Ghen izare t . D e s c i f r e z i ant ich i ta tea p ă g â n ă d i n r u i n e l e Acropole i , înserez i în a m u r g u r i l e l u ­m i n o a s e a l e A t e n e i , t e c u t r e m u r ă s u n e t u l p r e ­l u n g a l c lopote lor d i n A v i l a .

I n t i m p u l călători i lor sale , d. I o v a n Ducie i a a v u t pr i l e ju l să cunoască m u l t e popoare , p e care l e în fă ţ i şează î n cartea lu i c u o rară p u t e r e d e caracter izare , p r i n z â n d a d e s e a la tura haz l i e a firii lor.

I a t ă d e e x e m p l u p e Englez i , care n u p o t f i înch ipui ţ i altfel , decât ţ l n â n d u - s e v e ş n i c după o m i n g e : la t enn i s , bi l iard, h o k e y , golf, foo tba l l

S "

s a u popice . P e n t r u u n Englez , c i n e n u e s t e s p o r ­t iv ,este i n f i r m s a u Francez . P o l o n e z i i p e care a u t o r u l i - a c u n o s c u t î n ţări s trăine , s u n t c u toţii „maniac i d e b u n ă v o i e ş i n e v r o p a ţ i c u i n ­tenţie", gata s ă - ş i d e a v i a ţ a m a i degrabă p e n t r u t recutu l decât p e n t r u v i i torul ţării lor, d a r c e i m a i nepreţu i ţ i camaraz i . E lve ţ i en i i sunt u n p o ­por sort i t să f ie t o t d e a u n a portarul cu iva : o d i ­n ioară al reg i lor şi al papi lor , a c u m al celor d in u r m ă aventur i er i ş i v â n t u r ă - l u m e . O a m e n i m a -r e u f lămânzi , n u cântă f r u m u s e ţ e a ţării lor, ci o v â n d . Francez i i s u n t cei m a i mari ini ţ iatori şi re formator i ai spir i tului . Dar p e n t r u e i , l u ­m e a în treagă n u e s t e d e c â t tot o Franţă , n e ­i sprăv i tă , foarte s tr icată şi haz l ie . N u c ă l ă t o ­r e s c n ică ier i , dar c o m p u n acasă , c e l e m a i f r u ­m o a s e descr i er i d e călătorie . R o m â n i i sunt î n ­drăgost i ţ i d e Francez i p e n t r u v i c i u l lor, şi în loc să s p u n ă c ă B u c u r e ş t i u l e s t e u n m i c Par i s , s p u n că P a r i s u l n u - i d e c â t u n Bucureş t i m a r e . Ruş i i s u n t bun i şi s inceri , n a i v i şi copllăroşi . „Când u n R u s s e îndrăgos te ş t e la Pe trograd , s e d u c e s ă - ş i p i a r d ă a v e r e a la M o n t e - C a r l o şi s e s i n u c i d e în Guadarama" . D e s p r e Bulgari , a u t o ­ru l scr ie — p u ţ i n m ă g u l i t o r — că d e câte ori că lă toresc , m e r g î n doi , „pentrucă u n u l şt ie să scrie, iar ce lă la l t ş t ie să c i t ească , î n s ă n i d u n u l n u l e ş t i e p e a m â n d o u ă " . Sârbi i s u n t buni , vitej i , d a r d i n c a u z a puţ ine lor m a n i e r e f rumoase , sunt p r i m e j d i o s d e s incer i . „Sâ v ă ferească D u m n e z e u d e c e e a ce vă p o a t e s p u n e S â r b u l în faţă, B u l g a r u l l a ureche , I ta l ianu l î n ziare, iar Grecu l la socoteală".

Gând i tor d e a d â n c i m i neob i şnu i t e , d. I o v a n Ducic i e s t e u n cunoscător şi m a r e admirator a l p ă g â n i s m u l u i ant ic , p e care î l în fă ţ i şează în toată f r u m u s e ţ e a şi ar ta lui , dar r ă m â n e u n p r o f u n d gândi tor creşt in. C u n o a ş t e tot atât d e b i n e p r o t e s t a n t i s m u l revo lu ţ ionar ş i ca to l i c i smul care a lăsa t î n u r m ă b ă l ţ i d e s â n g e şi ruguri f u m e g â n d e încă , dar i u b e ş t e or todoxia , p e care o c u n o a ş t e tot atât d e b i n e şi d e s p r e c a r e scr ie c u v i n t e a d m i r a b i l e : „Ortodoxia a fost şi a r ă ­m a s cred in ţa n e v i n o v a t ă şi curată , v e s e l ă şi p l i n ă d e spir i tu l nob i l e l in p e n t r u bucur ia p e p ă m â n t şi p a c e a î n t r e oameni , fără inchiziţia şi torquernazi , nopţ i b a r t o l o m e i c e şi ex i lur i e n ­gleze . Ea n u a inspirat arta r o m a n o - c a t o l i c ă , î n s ă a dat p e cea b izant ină şi pr in n i m i c n u î m p i e d i c ă arta s lavă să d e v i e m a r e . I n sfârşit , n u v a e x i s t a vreodată p r i m e j d i a ca o r to do x i a să s e r id ice c â n d v a î m p o t r i v a purtător i lor ş t i i n ­ţei şi ai renaşter i i" .

V o r b i n d d e s p r e m i n u n i l e Mântu i toru lu i şi î n s p e d a l despre p r e f a c e r e a a p e i în v i n şi a p i e ­tre lor în pâ ine , d. I o v a n Duc ic i scrie : „Eu a m crezut în aces t e m i n u n i în p r i m u l rând pr in poez ia lor, d u p ă c u m u n u l m a i d e s ă v â r ş i t decât

raine, ar fi c rezut pr in cred inţa lui . P e alţii , p o a t e iubirea îi v a face să creadă. J)in fericire, şi poez ia şi iubirea vor fi v e ş n i c p e pământ , iar d i n e l e ia naş t ere credinţa . Ast fe l , î n t o t ­d e a u n a v o i u p u t e a c r e d e că î n m â i n i l e sf inte apa a d e v e n i t v i n , iar piatra pâ ine . Pentrucă ace la care n u e î n s t a r e să creadă în ceea ce e s t e d e necrezut ş i imposibi l , ace la n u es te creat p e n t r u credinţă, n ic i p e n t r u acţ iune , c i e u n blestemat".

P a s a g i i l e c i tate n u s imt un ice î n cartea d- lu i I o v a n Ducici . A m luat la în tâmplare c â t e v a din cartea c a r e es te scrisă întreagă, î n acelaiş fel. T e încântă de là ce le d intâ i rânduri şi o citeşti cu încordare p â n ă l a ce l e d in urmă. S u n t p a ­gini p e c a r e n u poţi să n u le reciteşti , p e n t r u ca să l e s imţi m a i b ine î n toată sp lendoarea lor.

Cartea aceasta e s te şi m u z i c ă ,şi coloare, şi poez ie şi parfum. Es te în ace laş t imp suplă şi

C R O N I C A V. VOIICULESCU: Î N T R E Z Ă R I R I . P o e m e . —

Opera poet ică a d- lui V. V o i c u l e s c u are toate v ir tuţ i l e u n e i p l enare maturi tăţ i creatoare. Rod bogat şi armonios al înde lunge i e x p e r i e n ţ e p e care poe tu l a încerca t -o şi o încearcă m e r e u î n arta versi f icaţ ie i , opera aceasta reprezintă u n a d i n ce le m a i de seamă contribuţi i a d u s e l ir icei noas tre contemporane .

D i n capu l locu lu i trebue să mărtur i s im că ea ocupă o poz i ţ i e c u totul aparte în c o m p l e x u l poes ie i româneş t i d e l à război încoace . P o a t e tocmai d i n aceas tă cauză, d. V. Vo icu l e scu n u s'a bucurat încă d e darul unui s tudiu a m p l u care să - i def inească atât e senţa inspiraţ ie i cât $i l ocu l ce-J. de ţ ine î n mişcarea l i terară a vremii .

Faţă d e fe luri te le d irect ive care s'au a f i rmat In poes ia noastră postbel ică, d. V. V o i c u l e s c u es te ace la careta adânc i t mai m u l t decât or icare altul , prob lemat ica religioasă.! într 'adevăr , ceeace Dare a fi substanţa p o e m e l o r sale es te v e c h i u l confl ict necruţător d intre spirit şi mater ie , d i n ­tre duh şi carne — confl ict care f i xează fără îndoia lă . înseş i l imi te l e trag ice a le destinului' u m a n în l u m e .

I n poes ia d- lu i V. Vo icu le scu surprinzi n ă ­zuinţa purificării ca u n l e i t - m o t i v caracterist ic . In ce le m a i reprezentat ive p o e m e ale sa le n ă ­zuinţa aceas ta înspre desăvârş irea suf le tească a fi inţei pust i i tă de păcat şi ispite , capătă un accent aşa de profund şi de s incer, încât a m o u t e a n u m i cu toată îndreptăţ irea necesară ,

poes ia u l t imelor v o l u m e , o poés ie a ispăşiri i , a mântu ir i i în sens larg creşt in.

I n chiar t i t luri le culegeri lor d e până a c u m a ,

v iguroasă , în ace laş t i m p poez ie sub l imă şi s a ­tiră muşcătoare . Lec tura ei te însen inează ş l t e în tunecă , t e înal ţă şi t e înspă imântă , îţi înal ţă suf le tu l şi t e înf ioară. Şi împle t irea aceasta d i n gh ir lande d e flori şi funii c a r e rod până î n a d â n c u l adevărului , f ace d i n cartea d- lu i I o v a n Ducic i o operă nepreţui tă . Sfârşeşt i l e c ­tura ei c u s e n t i m e n t u l că ai trăit i n t ens toate m i n u n i l e p e care l e -a i citit. A ş a c u m scrie a u t o ­ru l că v a simţi , î n t o r c â n d u - s e d in Ţara s fântă: „Şi în ce le d i n urmă, m ă v o i u întoarce înapoi ca acel fericit d i n Evanghe l i e , ai cărui och i a u v ă z u t minuni" .

U n c u v â n t d e m u l ţ u m i r e d- lu i B . Pisarov , traducătorul d in sârbeşte a l d- lu i I o v a n Ducici , pentrucă n e - a pri le jui t cunoaş terea aceste i sp l end ide cărţi, dându-me-o într 'o m i n u n a t ă l i m ­bă românească .

M A R I A N A I O N E S C U

L I T E R A R A nota aceas ta s e observă ca o concludentă s e m n L ficaţie. Destin, Urcuş şi întrezăriri a lcătuesc o admirabi lă suită care, aproape că ea s ingură, ar izbuti să def inească în l inii generale , esenţa ©oiesiei d- lui V. Voicu lescu .

în se ta t de l in iş tea e l iberăr i i supreme, poe tu l îs i s i m t e totuşi e x i s t e n ţ a eovîrş i tă d e greutatea mis terulu i carnal. P e n t r u a a junge în zona r î v -oită a seninătăţ i i sp ir i tua le s i tuată desigur, d i n ­co lo d e s b u c i u m u l arzător al chemări lor trupeşt i care-1 bic iu ie , cântăreţul „dorului cu m â i n i l e ­gate" t rebue să s e l e p e d e d e toate moş ten i r i l e n e g r e a l e sufletului.. Dar moş ten ir i l e sânt adânc i si puternice . E l e zac la rădăc ina vieţ i i şi d e a-c o i o s e urcă p e t a i n i ţ e l e nervur i a l e făpturi i o m e n e ş t i ca n i ş t e s e v e otrăvite . L u m i n a c o n ­şt i inţe i c re ş t e d i n n o a p t e a subterană a acestor izvoare a l e plăceri i şi dorinţei distrugătoare. O impres ionantă v i z iune a v ie ţ i i l ega tă de p r o f u n ­z imi le î n t u n e c a t e a l e f i inţei , n e - a dat d. V. Vo ieu le seu în Centaurul. Grăitor s imbol , acesta al centaurului, p e n t r u f i xarea unu i „dest in" ooet ic l

/ F e c u n d a t ă d e e l e a n u l purificării , creaţia p o e ­tică a d- lu i V. Vo icu le scu descr ie as t fe l o l in ie a scendentă care pornită din dramat icul joc a n ­t inomic al Destinului s t răbate faze le d e l i m p e ­zire ale Urcuşului p e n t r u a a junge î n pragu l cert i tudini lor şi s imboluri lor d in Intrezăriri.jRe-centul v o l u m e s t e a şa dar o apropiere d e l u m i l e « n u i mis ter p e care poe tu l 1-a v i sa t în to tdeauna c u o ne i s tov i tă ardoare. Misterul „de sus" a m «zice, în sensu l că strălucirea lui îndurerată, c e ­rească aproape, s'a s m u l s d e sub povara a c e s t u L Tait mister , a l păcatulu i ş i materie i . • •

511

D e l à Bacsairvtă dansând p î n ă la Fecioară, d r u ­m u l i m a g i n a r s trăbătut d e d. V. V o i c u l e s c u e s t e reve la tor .

S p l e n d i d a v i z i u n e s cu lp tura lă a ce le i dintâi — transf igurare p ă g â n ă a sensualită.ţi i , — este

ega lată d e î n ă l ţ i m e a d e c o n c e p ţ i e d in cea d e a doua:

Sânul tău încă stă sibilin, Pândit de toată zodia zării încă din tine se'nalţă lin Pura mireasmă a aşteptării.

M o t i v u l aces ta a l fec ior ie i î ş i a f lă o putern i că e x p r e s i e î n poes ia Androginul, c a r e s e r e m a r c ă a f i osa m a i reprezenta t ivă d i n î n t r e g v o l u m u l , D . V. V o i c u l e s c u fo lo se ş t e s i m b o l u l a n d r o g i n u l u i oenitru a p r i n d e î n d i m e n s i u n e a ei c ea m a i p r o ­fundă, ta ina v ieţ i i . C r e d e m că androg inu l e s t e . / întrezărirea'' u l t imă a imag inaţ i e i sa l e p l a s t i ­ca izante. iPlăsmuire s tranie , care d e p ă ş e ş t e c a ­tegor ia b i n e l u i ş i a răului: pr in s inteza secretă a două p o t r i v n i c e p lanur i e x i s t e n ţ i a l e , s i m b o l u l a c e s t a d e v i n e s u p r e m a v a l o a r e d e a f i rmare a vieţ i i . I n e c o n o m i a art i s t ică a operei d - l u i V. Vo icu le scu , a n d r o g i n u l s e s i tuează cu greutatea unui a d e v ă r a t p u n c t arh imedic .

Ţin cumpăna'ntre suflet şi'ntre carne, Drept chezăşie limpede-a puterii Că patimile n'au să mi-o răstoarne Port amândouă cheile plăcerii.

Astfel nu simt nici junghiul desbinării fiin% jugul dorului şi nici fierbintea. Crucificare a împreunării Ci pururi zămislesc numai cu mintea.

î n p e r s p e c t i v a aces t e i e l e v a ţ i i f a sc inante , a n ­d r o g i n u l d o b î n d e ş t e o s e m n i f i c a ţ i e s u v e r a n ă î n fooesia d - l u i V. Vo icu l e scu . D e a c e e a p e n t r u a î n ­ţ e l e g e s tructura ş i n o i m a p o e s i e i a c e s t e i a n i m i c n u n e p a r e m a i i m p o r t a n t ş i pre ţ ios — d e c â t l ă m u r i r e a rostului' s ă u s i m b o l i c .

I n l in ia a s c e n d e n t ă p e c a r e a m s p u s că o d e s ­c r i e evo luţ ia lăuntr ică d i n ce l e trei v o l u m e Destin, Urcuş ş i întrezăriri, a n d r o g i n u l e s t e u n concept l imi tă . E s e n ţ a lui rea l i zează n ă z u i n ţ a u l t i m ă a poe tu lu i , puri f icându- ise d e tot « e e a e e în p o e m e l e a n t e r i o a r e era conf l ict d r a ­m a t i c şi e l e m e n t e terogen . Rapor ta t b u n ă o a r ă ila Centaurul, s i m b o l u l a n d r o g i n a d u c e o s e n i ­n ă t a t e şi o d i s t a n ţ ă faţă d e s b u c i u m u l p ă m â n ­tesc , r emarcab i l e .

îngemănând potrivnice silinţe Cobor zîmbind din alba'ntîietate, Din soiul unic fără de seminţe, închis în pura mea deplinătate.

„Alba'nitâietate" d i n care a n d r o g i n u l c o ­boară z î m b i n d ş i pre f igurând „un g â n d zeesc a i lumii", e s t e e x p r e s i a feric i tă p r i n c a r e autoru l ident i f i că ob îr ş ia a c e s t u i grand ios s i m b o l d i n ­c o l o d e t i m p u l f iz ic ş i d e p r i n c i p i u ! creaţ ie i s e -x a u l e . V i s u l p o e t u l u i râvneş te m e r e u s p r e „pura dep l ină ta te" a androg inu lu i ca s p r e u n p a r a d i s p ierdut . F ă r ă î n d o i a l ă c ă a i c i s e m a n i f e s t ă m a i v ă d i t ca o r i u n d e în p o e s i a d - l u i V. Vo icu l e scu , a c e a n o s t a l g i e parad i s iacă p e care Ni'chif or C r a i n i c o crede a f i i z v o r u l tu turor p lăsmuir i lor d e ar tă . A r fi o greşalăl, a ş a fiîlnd f o r m u l a t ă dilscuţila, să d ă m o interpretare mi to log ică s i m b o l u l u i d i n a -mintata poés i e . E l e s t e mail m u l t d e c â t atâta. A m îndrăsnii s ă s p u n e m eă n o i m a lu i fitnlală reprez in tă efortul i m a g i n a t i v al unu i sa l t calitativ p e care autoru l î l încearcă în l u m e a „cealaltă", î n l u m e a d u h u l u i ©liberat d e or ice ba las t mater ia l . „ î n ­trezăriri le" ce se i v e s c d inco lo d e p r a g u l e x i ­s tenţe i pă m â nteş t i , s â n t e x a c t tot a tâ tea i m a ­g i n i m u l t i p l i c a t e a l e a c e s t u i u l t i m s imbol . N u f o r ţ ă m cu n i m i c n o t a crit icei o b i e c t i v e d a c ă a s i ­g u r ă m ce t i toru l c a în treagă l u m i n a d i n p o e s i a d-ilui V. V o i c u l e s c u s e rev a rs ă d i n z â m b e t u l s u ­praf iresc a l androg inulu i . D e a c o l o se r e v a r s ă şi tot într 'acolo t inde .

V e r s u r i l e care d e s c h i d v o l u m u l d e faţă, p r e ­v e s t e s c o a r e c u m f igura i rea lă a ace lu ia oare ţ i n e „cumpăna'intre su f l e t ş i 'ntoe carne".

P lu tesc în noi dureri neatîrnate De nici un dor, de nici o altă rană Trec la zenit uri desrădăcinate, înalte chinuri fără de prihană.

aceas tă zod ie a „urilor d e s r ă d ă e i n a t e " şi a „chinuri lor fără d e pr ihană" s e î m p l i n e ş t e e v o ­luţ ia tuturor p o e m e l o r d i n cu legerea r e c e n t ă a d- lu i V. V o i cu l e s cu .

C h i a r a t u n c i c â n d c o n t e m p l ă i m a g i n e a F e c i o a ­rei , p o e t u l f r â n g e c h e m a r e a i sp i t i toare a for ­m e l o r şi a b e l ş u g u l u i s e n z u a l , r i d i c â n d u - s e o â n ă la n i v e l u l u n e i î n a l t e spir i tual izări . R ă ­s u n ă î n s t ihur i l e aces t ea ceva d i n p r o s p e ţ i m e a i m n u r i l o r p ă g â n e , d a r p â n ă l a u r m ă p r e d o m i n ă tot a c c e n t u l transfigurării , .

Ţie mă'nchin trup senin, Albă răspântie-adâncă, Intre cerul strein Şl lutul ce ne mănînca.

Clară odihnă între Ursite, Sub rotunjimile tale aduni Frageda taină a două lumi topite In [limpezimea unei minuni.

5.1.2 ••

î n poes ia propr iu z is erotică, d. V. Vo icu l e scu n u a stăruit . S e n t i m e n t u l iubiri i n u - 1 cântă p e c laviatura p leni tudin i i lu i v i tale . E lanur i le i n i ­mii s a l e s u n t în to tdeauna a tenuate , s t inse a-proape, d e corect ivu l spiritului , d e năzuinţa spre veşnic ie . D a r î n sch imb, a v e m mărtur ia unor putern ice i m a g i n i poet ice . A b s e n ţ a suf lu lu i e r o ­tic e s t e d i n p l in răscumpărată d e bogăţ ia ş i f r u ­m u s e ţ e a c u totul rară a metaforelor . . A ş a b u ­năoară» p r i m a strofă d i n Charon:

Corsar al cărnii, pururi pe mările e i joase Intre oftări de înger şi'ntre scrâşniri de dinţi Am străbătut cu stele'n catargele voioase Bosforul alb şi dulce al tainelor fierbinţi.

S e n t i m e n t u l morţ i i v ibrează putern ic în p o e m e l e d - l u i V. Voiculescu . P o e t u l î ş i s i m t e s fârş i tul ca o „mare aromă" ven i tă d i n v ă z d u ­h u l grădini lor e terne; ca o p r i m ă v a r ă ; ca o purificare. U n tr iumf âl suf le tului asupra căr­n i i oare n e s u e p e trepte le eternităţ i i . Iată cum î n c e p e Marea Biruinţă — t i t lu l e c u desăvârş i re grăitor:

Răsbim din lut, urcăm scări de luceferi, Silim să ducem cerul mai departe, Prin săbiile vremii trecem teferi Luptând s'ajungem pân'la tine, moarte,

S a u m o a r t e a v ă z u t ă ca o cufundare în a d â n ­c imi le amorfe a l e pr imordia lului :

Mai multă noapte, mai multă noapte., Beznă măreaţă, mumă a luminii, Uger de umbră dulci ţi's ciorchinii... Sugem cu somnul negrul tău lapte...

U l t i m u l v e r s a r e o extraordinară forţă e x ­pres ivă . El d ă întregei poes i i o a d â n c i m e d e excepţ iona lă concentrare. Suta o formă variată , rev ine aceeaş i o b s e s i e a morţ i i î n O brad fru­mos. Bradul a p a r e ca o a lb i e a des t inulu i o m e ­nesc . Fruntea lui îna l tă n e creşte coşc iugul — iar rădăc in i le ţ î şn i te d i n hău, n e poartă î n „ne­gre le s u b p ă m â n t e n e burguri".

Ca o v ic tor ie descr ipt ivă a vo lumulu i , î n ­s e m n ă m Primăvara la Balcic. S u n t e m convinş i fă î n c e e a c e p r i v e ş t e per fec ţ iunea formală, p o e ­sia aceas ta stă a lătur i d e ce le d o u ă trei o p e r e d e artă p e care l e - a inspirat co l ţu l d e vrajă o r i e n ­tală al Balc icului . I n l i teratură ca şi î n pictură, ; deopotr ivă . N e g ă s i m î n f a ţa unui, pas t e l care ; î n e c o n o m i a s trânsă a cuvinte lor , ega lează l in ia 3 şi a tmos fera ce lu i m a i prec i s tablou. 1

513

Au isbucnit la Balcic nerăbdători migdalii Deşi albastrul mării e încă tot sever, De după coasta prinsă în linii de vitralii A izvorît o barză şi curge albă'n cer.

A m s p u s că p o e m e l e d - lu i V. V o i c u l e s c u îş i des făşoară o a r e c u m r i tmul l a u m b r a întâ ie i sa l e pces i i d i n v o l u m , p e care p e drept cuvânt a b o ­tezat -o Altitudine. A c e a s t ă „altitudine", care d e fapt î n s e m n e a z ă def in irea poziţ ie i sp ir i tuale a autorulu i în tocmai a ş a c u m p r i m a poés ie d i n v o ­l u m u l Destin î n s e m n a def inirea crezului; s ă u e s ­tet ic , — culminează î n Androginul N u v e d e m însă, c u m a m p u t e a înche ia m a i potr iv i t r e c e n ­zia d e faţă, decâ t reproducând p o e m a Te înalţ..., care comple tează şi a m z ice chiar lămureş te , toa ­tă culegerea. Prob lemat ica poet ică a d- lu i V Vo i ­c u l e s c u v a reuşi astfe l , într 'un deosebi t relief.

Confl ictul profund care zace la rădăc ina i n s ­piraţiei s a l e s e c o n t o p e ş t e a ic i într'o tragică f u ­z iune:

T e înalţ din carne, frumuseţe pură; Te desprind din coapse moi desăvârşire, Viu soseşti la mine dincolo de fire Zâmbet al veciei sprijinit pe-o gură

De sub proslăvire şi închinăciune, Gânduri fără pată smirnă la picioare. Rece şi senină te ăeslegi minune Dintre pat imi , a lbă şi nepieritoare

Au murit in preajmă spaţiul şi leatul Ruptă-i rădăcina care-abia te ţine. Ca să ies din vama trupului la tine Pînă la visare subţiez păcatul

Pe femeea goală altoesc zeiţa Mângâi lung tiparul formelor eterne... Dar o tresărire mi-a trezit arşiţa Şi'ncovoi grumazul visului în perne.

F r u m u s e ţ e a c e s e d e s p r i n d e d i n s tuf işul de pat imi , a lbă şi nepier i toare , î ş i răs frânge d e ­s igur s trălucirea î n s tructura opere i poe t i ce d e p â n ă a c u m a a d - l u i V. Voicu lescu .

Ceeace face c a aceas tă operă să f ie o va loare def in i t iv câşt igată p e n t r u l i teratura r o m â n ă .

G H E R G H I N E S C U V A N I A : P R I V I G H E ­T O A R E OARBA-Versuri . — Cu v o l u m u l de faţă , poes ia d - lu i G h e r g h i n e s c u V a n i a ş i - a cucerit o remarcabi lă concentrare expres ivă . Cele mai m u l t e d i n versur i l e s a l e a d u c o claritate şi o s o ­br ie tate a i m a g i n e l o r care n e îndreptă ţesc s ă s o ­c o t i m Privighetoarea Oarbă o carte d e fac -

ţ ^

tură a p r o a p e c las ică . I n l ir ica noas t ră c o n t e m p o ­rană, nota a c e a s t a e s t e d e s t u l d e rară. Ea c o n ­s t i t u e o î n s u ş i r e cu to tu l spec ia lă . N e g r ă b i m f i ­reş t e , să a d ă o g ă m că l i m p e z i m e a s i m p l ă a s t ro ­f e lor care n e bucură l a d. G h e r g h i n e s c u V a n i a n u î n s e m n e a z ă n u m a i d e c â t p la t i tud ine . E î n a ­i n t e d e or ice s iguranţă şi corec t i tud ine t ehn ică

î n care s e m o d e l e a z ă s e n s i b i l i t a t e e a s inceră « poe tu lu i .

P r i v i g h e t o a r e a oarbă cântă, î n p o e m e l e b u ­n u l u i n o s t r u autor, d e ce le m a i m u l t e or i f rumos . Cântă d i n a d â n c i m e a curată a une i su fer in ţ i a une i tristeţi , a u n e i nos ta lg i i .

Credem, d i n capul locu lu i greş i tă s t r ă d u i n ţ a d e a d e s p r i n d e î n poez ia d - lu i G h e r g h i n e s c u V a n i a u n s e n s s a u o conş t i in ţă meta f i z i că c e s'ar pre ta la c i n e ş t i e c e contradicţ i i t eoret ice . Poes ia sa n u e n i c i c u g e t a r e n ic i r a ţ i o n a m e n t transf igurat , p e care să - 1 desc i frez i c u d i c ţ i o ­n a r u l f i losof ic î n m â n ă , p e n t r u a a j u n g e la c o n ­c luz i i fantas t i ce .

C i n e n u gus tă aceas tă p o é s i e î n m o d direct , fără n ic i u n f e l d e i n t e r v e n ţ i o n i s m enc ic lopedic , să f ie s igur că n u p o a t e s ă - i j u d e c e v a l o a r e a .

D . G h e r g h i n e s c u V a n i a cântă, c u deoseb ire , s e n t i m e n t u l iubir i i şi a l morţ i i . S î n t „ t e m e l e " lu i dragi , a p r o a p e obsedante . F a ţ ă d e Drum Lung şi Amvonul de Azur, ce le d o u ă v o l u m e anter ioare , Privighetoare Oarbă m a r c h e a z ă o s i m ­ţ i toare evo lu ţ i e . V e r s u l e a c u m a , m a i prec i s , r e ­z o n a n ţ a lui, m a i cupr inzătoare iar c u v â n t u l m a i n o u .

D a c ă m a i î n a i n t e insp iraţ ia erot ică pr i l e ju ia deseor i poe tu lu i o a n u m i t ă d i scurs iv i ta te s e n t i ­m e n t a l ă , astăzi aceeaş insp ira ţ i e îş i caută o a l t ă «"'oriomie e x p r e s i v ă . Ia tă b u n ă o a r ă Durerea mea de dincolo, o b u c a t ă î n care l a c r i m a plecăr i i d e lângă f i in ţa iubi tă a p a r e n u m a i în v e r s u l f i ­na l , î n p e r s p e c t i v a m o r ţ i i c e despar te ,

Pămîntul drag. Ca sinul de mamă, Va fi, încurând, ultimul prag Pe c.are-l voi trece fără să-mi dau seamă.

Ghemul de stele şi de mărăcini Se va rostogoli în infinit; întoarcerea trupului lângă rădăcini Va fi regăsire de cuib tihnit...

Auzi adâncul cu ce nerăbdare m'aşteaptă!... Nesfîrşita noapte va fi noapte cu lună... Ca şi'n lumea asta calea mea va fi dreptă Dar nu vom mai fi împreună

C h e m a t d e noaptea p ă m â n t u l u i şi d e l u m i n a făpturi i iubite , deopotr ivă , p o e t u l t r a e ş t e s e n t i ­m e n t u l morţ i i şi a l dragoste i cu a c e e a ş tragică i n t e n s i t a t e . E v o c a r e a ace le ia c u care n u va m a i

fi î m p r e u n ă î n î m p ă r ă ţ i a grea d e d inco lo , a r e î n t o t d e a u n a o v ibraţ i e e leg iacă , isfîşietoare. Oare nuri suf i c i ent d e grăitor faptu l c ă poes ia c u cel m a i p r o f u n d s u f l u erot ic d i n v o l u m , s e c h e a m ă Eleg ie ?

Rătăcind fericiţi pe pământ, Simţeam pe-aproape, îngeri în zbor; Uitasem cîtă suferinţă zace în do* Si ce areu poate răni un cuvânt

Eu vedeam alături de Dumnezeu Când te-aplecai cu mine peste isvoare.

Era, atunci, primăvară şi soare... ...Trist până la moarte e sufletul meu..

Ce a d â n c e s t e a c e s t s e n t i m e n t a l iubir i i î n poes ia d - l u i Gherghineslcu, n e - o m ă r t u r i s e ş t e el în suş i î n c a t r e n u l Carte, poştală, care n e oferă f o r m u l a d e de f in i ţ i e a în tregu lu i v o l u m :

Acolo unde ai rămas, departe. Iţi trimit, spre-a nu mă uita, Sufletul, în rânduri de carte. Răstignit pe imaginea ta

A v e m i m p r e s i a n e d e s m i n ţ i t ă că d i m e n s i u ­n e a e s e n ţ i a l ă a poes i l i i l o r d - l u i G h e r g h i n e s c u V a n i a e s t e l i n i a a c e a s t a împle t i tă d i n f i o r u l m a ­cabru lu i şi a l erot icului . F ă r ă îndoia lă , o p r o ­b l e m a t i c ă dif ici lă , p e c a r e însă o pre lucrează deseor i remarcabi l , t a l e n t u l a c u m a încerca t a l autorulu i . S u b l i n i e m d e a s e m e n e a , putern ica AU' diţie din Suint-Saëns. S t ran iu l „ D a n s m a c a b r u " a l compoz i toru lu i f rancez îş i găseş te aici o t r a n s ­p u n e r e l i terară d i n ce le m a i izbut i te .

î m p l i n i r e a t e m e i m u z i c a l e e s t e v e r i d i c armo­nizată c u î m p l i n i r e a e s te t i că a poes ie i . P e n t r u c ine c u n o a ş t e c o m p o z i ţ i a lui S a i n t - S a ë n s , n u n e î n d o i m că u r m ă t o a r e l e s trofe s î n t o c o n c l u d e n t ă identi f icare:

Vuete surăe'n văzduh se'ntretm Ir.vorînd din adânc de pământ; Peste cimitire creşte în vânt vâlvătae Şi se deschide fiecare mormânt

Ies morţii. Zornăe oase. Intre lumi se nărue fantasticul dig: înfiorat, aerul nopţii miroase A umezeală şi a frig.

C u Privighetoare Oarbă, d. G h e r g h i n e s c u V a n i a i e s e d i n s t i l u l m i n o r a l poes i e i s a l e d e p â n ă a c u m , v e r i f i c â n d aş teptăr i v e c h i ş i î n ­d r e p t ă ţ i n d n ă d e j d i nouă .

S E P T I M I U B U C U R

514

V I R G I L C A R I A N O P O L : S C A R Ă L A CER — Noul v o l u m a l d - lu i Virgi l Carianopol cupr inde n u m a i p u ţ i n d e 55 d e bucăţ i , — f r a g m e n t e l ir ice a l e u n u i su f l e t f luid, abundent , î n r e v ă r ­sare d i fuză n e s u p r a v e g h i a t ă îndea juns d e u n spirit autocrit ic . Es te al c inc i l ea v o l u m a l d-sa le , d a c ă n u n e î n ş e l ă m , î n răs t imp d e n u m a i câ ţ iva ani . D e s p r e u n u l d i n e le — Carte pentru dom­niţe — a m re fer i t la t impul oportun, într'un foi leton, c u d e s t u l e e logi i , dar şi c u s trecurate rezerve , va lab i l e ş i astăzi , p e n t r u n o u a sa operă. A n u m e scr iam : „Sunt puţine note diferenţiale delà o poezie la alta şi, dacă aceas tă s tare d e răsuc ire î n loc , d e repetiri , d e revenir i , fără p r o e m i n e n ţ e ş i cu rare isbueniri , a ju tă a d m i r a ­bi l une i a tmos fere d e c ic lu melodic , î n s c h i m b î m p i e d i c ă individualizarea poeziilor în parte, obiectivarea •lor intrinsecă, cu un bine definit relief. Ceeace d o r i m înzestratului nos tru poe t î n v i i toarea sa operă e s te mai multă varietate, în expresie şi modulaţie...".

D a c ă d. Virg i l Carianopol ş i - a î n m u l ţ i t t e m e l e d e inspiraţ ie în u l t ima carte , e x p r e s i a sa m e l o -peică, incanitatijvă, amorfă şi dec i neconturată cristal in r ă m â n e aceeaş , c u e x c e p ţ i a strălucită şi izo lată a poez ie i d e îna l tă ţ inută „După m o a r ­te", din' fruntea vo lumulu i .

Mult ip l icarea t e m e l o r n u î n s e a m n ă însă , n u ­maidecât , ş i real izarea lor plast ică. Şi, pentru exempl i f icare , i n d i c ă m .unul d i n no i l e mot ive , d i n ce le m a i f recuente şi m a i dragi autorului ; poezia d e .cugetare, m a n i e r a f i iosofanlă , r e f l e x i ­vă. Nic i î n „ilsus", nici. în „Eu", nic i î n „Căuta­re", n ic i î n „Necredinţă", n ic i î n „Măşti", au to ­rul n u i sbutaşte s ă transf igureze mater ia lu l brut al u n e i cugetări prozaice, banale , n a i v e , s u b l i -m â n d u - 1 . î n s ă ş i sens ib i l i ta tea sa , a d e s e a patet ică , deob ice iu s trăvez ie î n toată opera sa , în nudă s inceri tate , n u transpare î n aces t e construcţ i i in te lec tua le .

S ă c i tăm d i n poes ia „ E u " :

Te ştiu, fem.ee, tu eşti fiindcă-s en Şl lună este fiindcă eu visez. Tot ce e : noapte , stele şi iubire, Eu cu puterea mea de viaţă le creez.

Oe n'aş fi eu, nu ar trăi nici v i sul . Când voiu muri, cu mine se duc toate. In fiecare ins sunt eu şi ei în mine. Făr' să vreau eu, nimica nu se poate.

Ati tud inea satirică este, adesea, sunărătoare . pr in e x p r e s i e directă, prozaică :

N'am trăit în aur, între pufuri, Nu m'a dus dădaca 'n cărucioare.

. (Biografie).

M e n ţ i o n ă m î n ac tua la sa carte c ic lul .„Către ai mei", î n care, deş i autoru l rev ine , c u ace leaş i mij loace , la a c e e a ş obses ie a desrădăicinării, m o ­t iv preferat î n t r e toate , g ă s i m totuşi accentu l a u ­tentic, emot iv , cuceritor, c u care n e - a ob i şnu i t l ir ica sa anterioară. N u v o m stărui totuşi a supra aces te i note , c a r e n e e cunoscută în opera sa, atât pr in temă, cât şi p r i n expres i e , ci n e grăb im să a j u n g e m la n o u a sa îndrumare s pre o sensir-bi l i tate metaf iz ică, spre s en t imentu l mis ter ios a l .tărâmului morţi i . A p o r t u l poetu lu i aste, d e a s t ă -dată, categoric , inedit , i ar viziunea' sa t r a n s f i g u ­rează mater ia l i ta tea şi concret izează inefabi lul , impalpabi lu l , într'o mis t i că în trepătrundere s i n ­tet ică a e l e m e n t e l o r ,icontopind real i tatea c u f a n ­tasticul , într'o u n i t a t e a d â n c ă şi plast ică, internă, de s c u m p al iaj :

îna l t , subţire, după ce-oiu muri, Jn miezul nopţii, pr inţ d e catifea, V o i u pogorî dintr'un îna l t e taj , Să stau şi după moarte lângă ea.

V o i u pogorî î n pe ler ină v e r d e S i î n m â n u ş i d e v e a c u r i şi lumini , Făcând să 'ntoarcă după mine capul Şi să s e sa l te p e s t e gard, grădini .

<Şi-om sta p e bancă, eu luceafăr viu Şi chipul ei, lumină ca înaltul ; Eu neputând să-mi văd prin dânsa moartea, Ea neputând prin mine vede altul.

Şi v a fi fericirea m u l t p r e a caldă, P r e a iu te c l ipa p e n t r u - a o trăi, Prea fără t i m p iubirea ş i p r e a s fântă Ca să m a i f ie v r e m e - a n e iubi .

V o m sta, eu ceaţă, ea pământ lucind, Iubindu-ne cu mintea noaptea toată. Fără să simtă dacă-s lângă ea Şi să mă vadă fără ca să poată...

Şi când la ora cinci de dimineaţă Mă va goni cocoşul triumfal Şi m'oiu întoarce singur iar la locu-mi Ca ăup'o noapte petrecută la un bal,

Va fi p e m i n e pe ler ina ruptă Şi ochii nu-mi vor mai avea scântei, Mă va cuprinde 'ntunecimea morţii, Dar v o i u luc i d e a m i n t i r e a ei...

(După moarte )

Suges t iv i ta tea poes ie i „După moarte" es t» unică î n l irica d- lui Carianopol şi rară în g e ­nere . Expres i i şi versuri subti le , sub l in ia te în parte d e no i în t e x t u l citat, tona l i ta te profundă

ş i gravă , compoz i ţ i e sobră şi, p e s t e toate , un n i m b d e ceţuri şi b r u m e d i fuze , s că ldate î n l u ­m i n i t ranscendente , — s u s ţ i n lao la l tă , în tr 'un e fort c o n v e r g e n t , unitar , fără m a c a b r u şi fu­nerar, concepţ ia mis t i că , d e îna l tă idea l i ta te , a iubir i i d e d i n c o l o d e m o a r t e , în tâ ln i tă — cu d e s f ă ş u r a r e d e p o e m ă — î n „Str igoi i" lu i Emi n e s c u , fără însă oa poez ia d - lu i Car ianopol «ă s e facă inut i lă p r i n aceas ta .

Ş i n u ş t iu cum, t ranscr i ind f r u m o a s a poez ie a d - l u i Carianopol , — p o a t e f i indcă s u n t e m p e p a n t a ana log i i lor —, fără să v r e m n u ş t iu ce v a g ă a d i e r e d e d e p a r t e n e - a a d u s a m i n t e d e poez ia ne fer i c i tu lu i Mi lcu , c u a l e s a l e „ C â n t e c e d i n m o r m â n t " .

O f i l ieră d e m o t i v e şi înrudir i s a t i s f a c e adesea spir i tul n o s t r u ş i ajută, c o m p a r a t i v , l a i erarh i ­zarea valor i lor , f ără ca n i m e n i s ă p iardă d i n ce e a l său .

Ceeace d o r i m d- lu i Virg i l Carianopol , p e v i i ­tor, e s t e o grijă m a i a tentă , m a i m i g ă l o a s ă şi trudnică , în l u c r u l s ă u d e scri i tor, a ş a c u m n e - a d o v e d i t c u pr isos inţă , d e al t fe l , î n poez ia sa a n ­tologică „ D u p ă moarte" . S ă n u s e l a s e i sp i t i t p r e a a d e s e a d e i n c a n t a ţ i a f lu idă a u n o r s i m p l e dispozi ţ i i d e m o m e n t , amorfe , confuze . P o e z i a r ă s a r e n u m a i la răs t impuri , d u p ă u n s t a g i u m a i l u n g de ges ta ţ i e şi- t r e b u e aş teptat ace l c e a s , c u răbdare, î n c a r e i m p u l s u l l ăuntr i c v o r b e ş t e cu v o c i l impez i , — d u p ă care u r m e a z ă captarea şi m u n c a acerbă d e d i sc ip l inare s e v e r ă a v iu lu i ca ld .

L A D M I S S A N D R E E S C U : I N Ţ A R A C E R U ­L U I . — Es te u n l o c c o m u n a m a i spune , că n u v e l i s t i c a noas tră d e as tăz i a a j u n s rar i tate . Scri i torul , edi torul , c i t i torul î ş i împart , d e o p o ­tr ivă , răspunder i l e , î n a c e a s t ă pr iv inţă . Deaceea , t ipăr irea u n u i n o u v o l u m d e n u v e l e — şi m a i a l e s î n d e b u t — î n z i le le noas tre , î n s e a m n ă u n m u l t i p l u curaj , c a r e t r e b u e î n t â m p i n a t c u a -tenţ ie .

C a r t e a d - lu i L a d m i s s A n d r e e s c u a m c i t i t - o însă —• sa f i m sinceri — d u p ă oarecare şovăir i , care n u erau d i n v i n a noastră . A u t o r u l n e era v a g c u n o s c u t d i n mic i rev i s te , c u pretenţ i i d e esse is t , ş i d intr 'o a l tă car te a s a „ S e m n e ş i m i ­turi", care î n s e m n a u p e n t r u n o i t o t a tâ tea d e s a -probări . P a m f l e t n e s u s ţ i n u t m e i d e cu l tură , n i c i d e ta lent . C u atâ t m a i m a r e n e - a fost surpriza, c i t ind „In ţara cerului", r e c e n t u l s ă u v o l u m d e n u v e l e , î n care î n t â l n i m o f ermă p r o m i s i u n e d e robus t nuve l i s t . P e r s p e c t i v a s'a s c h i m b a t d i n -tr'odată ş i credi tul scri i torului a oresout p e n t r u n o i i n c o m e n s u r a b i l .

D . Ladmiss A n d r e e s c u , p e c a r e cr i ter iul v a l o ­ri lor autent i ce , î n s fârş i t . I-a admis c u m e n ţ i u n i

lăudabi l e , n e d ă c e l p u ţ i n î n p r i m a s a nuvelă» d e m a r e înt indere , o real izare f rumoasă .

„ I n ţara cerului", în tâ ia b u c a t ă a v o l u m u l u i , aduce , ca m a t e r i a l l i terar, o l u m e nouă , u n m e ­d i u i n e d i t î n l i teratura r o m â n ă : v i a ţ a d e emoţ i i , d e t e n s i u n i ,de v e c i n ă t a t e c u m o a r t e a , a av iaţ ie i , iii t i m p d e războiu N u e s t e in teresant să f a c e m aici r e z u m a t u l n u v e l e i . D e a l t fe l , n u sub iec tu l ş i n i c i m a t e r i a l u l a u cel m a i m a r e p r e ţ într'o c r e a ­ţ ie , ci rea l i zarea însăş i . Şi d. L a d m i s s A n d r e e s c u a rea l izat o b u n ă n u v e l ă , b o g a t des făşurată şî s igur condusă , c u t ipuri vi i , v i g u r o s conturate . Căpi tanul av iator P e t r e A n t a , c o m a n d a n t u l e s ­cadri lei , carac ter in tegru , s ever , cu du ioş i i l e i n i ­m i i r epr imate , l o c o t e n e n t u l f i losof Minai Leu , n ă z d r ă v a n u l p i toresc M o ş S t a n Petre , b o m b a r ­d ierul Şearpe Ion , Tess ier , so lda tu l B u c u r e l s e per indă , p l in i d e v ia ţă , însuf le ţ i ţ i d e o febră c o ­m u n ă , î n aces t muşuro i u av iat ic .

I n scr isul d - l u i A n d r e e s c u , s e r e s i m t e , o a r e ­c u m i n f l u e n ţ a lu i Gib. M i h ă e s c u ş i n u a t â t î n n u v e l a s a capitală , cât m a i a l e s î n c e l e l a l t e p i e s e a l e v o l u m u l u i , d e o impor tanţă m a i m ă r u n t ă , ir» „Ochii d e pis ică", î n „Alb şi negru", î n „Diagnoză". V i z i u n e a ps iho log ică h a l u c i n a n t ă şi febri lă atât d e caracter is t ică , a regre ta tu lu i scriitor, a fo s t a d o p t a t ă c a o m a n i e r ă p r e a v i ­zibilă, p e alocuri .

T r e b u e s p u s d e l à început , m a i a l e s că autoru l e s t e î n p r a g u l car ier i i s a l e ş i e b i n e să c u ­noască p r i m e j d i i l e ce-1 a m e n i n ţ ă .

G E O R G E D U M I T R E S C U

* * »

I O N P I L L A T : U M B R A T I M P U L U I . — R e ­m a r c a m î n penu)ltim\il v o l u m d e versuri! a l d - l u i I o n Pi l lât , Ţ ă r m Pierdut , parcurgerea u n u i d r u m î n l i n i e or izonta lă şi, totodată, o a d â n c i r e s pre de f in irea a c e e a c e l irica p i l la t iană a r e m a i caracterist ic , p r i v i r e a î n t i m p .

C u v o l u m u l Umbra Timpului, p e c a r e p o e t u l n i - l o feră a c u m , n e g ă s i m î n a c e l a ş i d o m e n i u , l i m p e z i n d şi m a i m u l t aceeaş i def in ire . P e c â n d Ţărm Pierdut b r o d a i d e e a d e scurgere a t i m p u ­lui , p e tocuri b i n e ident i f icate , f i e î n sp lendida Eladă d e odinioară, f ie î n v e c h i u l D i n o y s o p o l i s , s e n t i m e n t e l e p e c a r e a u t o r u l l e încearcă a c u m capătă u n a s p e c t m a i genera l , t o c m a i p r i n l i p s a d e n o m e n c l a t u r ă p r o p r i e a l ocu lu i d e u n d e i n ­sp iraţ ia î ş i i a « b a n u l S p a ţ i u l aici c e d e a z ă d i n c e î n c e m a i m u l t p e n t r u a face c â t m a i concre tă s imţ irea treceri i t impulu i , a pereni tăţ i i , p r o c e s a c ă r u i i n t e n s i t a t e e s t e redată într 'un m o d un ic î n poez ia n o a s t r ă — v o r b i m î n s e n s u l h e r a c l i -tian a l cuvântu lu i .

C o e x i s t â n d în raport d e d e t e r m i n a r e rec iprocă, a l t e ori, d e c u r g â n d u n u l d i n al tul , t i m p u l î ş i

f a c e m a l v iz ib i lă trecerea, p r i n spaţ iu . P l e c â n d d e l à s i m p l a şi c o m u n a observa ţ i e că

„soarele Nu se întoarce âe pe drumul Pe c a r e pier cucoarele

să ş i fenomenele ce l e l a l t e , o a r e d e s c i n d ca o consec in ţ ă , elin a c e s t e a , făcând m a i sens ib i lă n o ­ţ iunea timpului» u r m e a z ă ace la ş i proces , dec i nici

...zilele Nu se întorc din drum nici fumul Ce-l lasă 'n zare toamnele

(Efectele a c e s t u i proces s e f a c pre tu t inden i v i ­zibile, a p a r or iunde t e - a i î n t o a r c e ca o obses i e . I n n a t u r a i m e d i a t ă , î n p e i s a j u l campes tru:

Pe lac, văd leneş cum timpul se ducs De-a-dura ca piatra de rău. Cu-amurgul aprins ce'n nori m a i străluc Cu glasuri de greeri prin mirişti şi'n grâu Cu cântec de pitpalac.

....pe aripi d'erete Rotind şi plutind tot mai sus ; Tălăngîle turmei pe îndelete Cu sunet nostalgic l-au dus..

I n c a s ă :

Picură t impul a d â n c dire plină fântână Peste iatacul străbun cu divan ş i c u scrin

I n d r a g o s t e :

Timpul care piere n'o să-l prînû Dragostea ta mare cum s'o ţin ?

Xn propria- i f i in ţă :

Cum s'opresc faţa mea în oglindă ? V r e m e a nălucă mă prinde în tindă.

In v ia ţă ;

Viaţa-şi lasă umbrele în noi.

T i m p u l c o n s u m â n d , î n trecerea sa, ast fe l , totul ,

v a d u c e o r ice , f ă r ă d e o s e b i r e , s p r e n i m i c n i c i e , spre m o a r t e :

Moartea ne pândeşte pe-amândoi.

Ş i p o e t u l mărtur i se ş t e f irul aces te i zădărnici i ,

a e f emeru lu i p e care s u n t e m c o n d a m n a ţ i a-4 pr imi :

Trec pr in tremur de porţi Zilele tale mai stins ca umbra de miana.

A te î n c u m e t a , însă , să scrutez i cruda real i tate a t i m p u l u i es te c a şi c u m ai pr iv i în înf iorătoa­re l e vă i ale u n e i genuni , care, pr in perspec t ive le lor ameţ i toare "îţi i a u cumpătul . P ă t r u n s d e aces t adevăr ps iho log ic p o e t u l t e s fă tueş te :

Fugi, nu privi în adânc Vraja de vremuri cernute. Timpul ăe-l prinzi de oblânc, Fata lui albă te vrea din apele mute.

S a u , ca u n a l do i l ea Faust , încearcă or icum, să retrăiască c e e a .ce î i e s c u m p , f i e ş i p u ţ i n t imp, ch iar d a c ă s e a m ă g e ş t e :

Ia-mi trandafirul ăsta veştejit Şi, dadă poţi, redă-mi-l înflorii. Ia-mi i n i m a brumată fără trup, Redă-mi-o proaspătă, de poţi s'o schimbi. Şi dă-mi din apa vremii doar un strop,

. Să-mi vină tinereţea în galop.

D a r oricâtă abstracţ ie a r c ă u t a să facă d e aceas tă î n s u ş i r e cotropitoare a t impulu i , n u s e p o a t e găs i u n r e m e d i u p e n t r u l in iş t irea c locot i ­toarei încercări .

T i m p u l t r e b u e despr ins d e s pa ţ i u •— l u c r u p e oare- i face poe tu l — p e n t r u a-1 c o n t e m p l a n u m a i p e c e l d i n u r m ă . Spaţ iu l , pr in var ie ta tea lu i d e f o r m e ş i culori , p r i n c e e a c e oferă el ca v iaţă , dep lasa t d e t i m p , ca ceva stat ic , îndepărtează i d e e a e femeru lu i , d â n d u - n e , î n s c h i m b , p e i -

sagiul , d e c a r e ochiul poetu lu i este sol ic i tat , î n -cântându- i , î n acelaş i -timp, întreg sufletul . Aici , poe tu l s e s i m t e so l idar c u pământu l , c u ţara, o u s trăbunii . Totu l s e încadrează î n t r ' u n t a ­b l o u u n d e p ic turalu l exce l ează :

...valea se deschide l ină Sub ochii mei ca un ciaslov iubit. M'aplec, citind colină cu colină, Pe pag in i cu chenarul ruginit. ...ţara se deschide plină De înţeles ca un ceaslov străbun Şi buchii negre joacă în lumina Cu împletite aripi de lăstun.

I n cadra i aces te i frumuseţ i , na tura es te c r e i a -toare, e a e s te capabi lă s ă dăruiască roade n u n u m a i î n ordinea lumi i a n i m a l e ş i vege ta le , dar ch iar î n a c e e a a g â ndu l u i ş i a v isului , a r m o n i ­zând parcă to tu l într'o perfec tă î m p ă c i u i r e :

317-

Pământ umbrit de brazde cât duc ochii. In zare, munţii mai bătrâni ca ţara Lui Lerui-Ler şi a zexţii Dochii, In cer, cocori coboară primăvara.

Din foişor, se-aud tălăngi cum vine, Târând spre culmi păratte de oi. In suflete, vechi doruri se descuie Şi înfloresc pe merii încă goi.

Sămânţă grea de grâu şi de secara Din mii de mâni se varsă din belşug, Dar vinului, cântând sub sălci la moară, Nu-i trebui, să rodească, nici un plug.

Tot d i n darur i l e c e l e o feră cu a t â t a g e n e r o ­z i tate na tura sp ir i tua l izată parcă, s e v a împărtăş i şi iubi ta , î n c h i z â n d as t f e l u n s i m ţ ă m â n t pante i s t , a tât d e d e s întâ ln i t , dea l t fe l , î n l i r ica d- lu i P i l l â t :

Ţi-aăuc migdale verzi ca ochii tăi. Ca inima, smochine pârguite De patimile verii; să le iei Plocon în palma manilor l ipite .

In strugurile galben de gând greu, Din fagurii amurgului de miere Şi rodii sângerând ca dorul meu ; Le soarbe răcoroasa lor durere.

Le bea lumma vie ca un vin. Le stoarce sucul anilor pe plajă. Şi-au îndulcit amarul lor deplin. Să guşti, învolburata, zi de vrajă.

P r e c u m v e d e m , ar ta d - l u i I o n P i l l â t n u s e d e s m i n t e nic i d e aceas tă dată . S t ă p â n d e s ă -s ă v â r ş i t a i propri i lor s a l e pos ibi l i tăţ i , p o e t u l s e re l evă c u pr i sos inţă ş i a c u m capabi l d e a d a f o r m e lap idare d e e x p r i m a r e u n u i f o n d care, chiar dacă n u t o t d e a u n a e s t e ined i t — î n p o e z i e ideo log icu l e s t e p e u n p l a n s e c u n d a r — are , î n s c h i m b , p r o s p e ţ i m e ş i m u z i c a l i t a t e proprie . E l e ­m e n t e l e a c e s t e a s u n t a t â t d e p e r m a n e n t e x i s t e n t e î n l ir ica d - l u i P i l l â t î n c â t c h i a r a tunc i c â n d v e r ­s u l e s t e l ips i t d e r imă muz ica l i t a t ea s e păs trează integra lă , cu aceeaş i p u t e r e d e î n c â n t a r e

C O N S T A N T I N ST.ELIAN

* * *

D . C A R A C O S T E A : S E M N I F I C A Ţ I A L U I T I T U M A I O R E S C U . Institutul de istorie litera­ră şi folclor. — Cei 100 d e ani de là n a ş t e r e a lui T i t u M a i o r e s c u a u pr i l e ju i t o v i e c i rcu la ţ i e d e idei şi a t i tud in i î n juru l m e n t o r u l u i cr i ­t i ce i noas tre . Fi losof i , istorici , cr i t ic i l i terari , toţ i î n v ă ţ ă c e i crescuţ i şi m o d e l a ţ i d e d o g m a m a e s t r u l u i , a u ac tua l i za t f igura lui Jupi ter t r o -

n a n s a l u n e i e p o c i cu l tura le , c ă u t â n d în ace laş i t imp a d e s p r i n d e ş i u n înna l t î n ţ e l e s e x i s t e n ţ e i sa le . D i n aceas tă cong lăsu i re a d m i r a t i v ă , n u a u l ips i t n ic i u n e l e re serve .

Semnificaţia lui Tku Maiorescu, v igurosu l s tud iu a l d - l u i Garacos iea , v i n e s ă f i x e z e p r i n trăsături p r e g n a n t e f igura spir i tuală a t â t d e c o m p l e x ă a a c e s t u i a ş i s ă - i adâncească s e n s u l s imbol ic p e n t r u c u l t u r a r o m â n ă d e astăzi . A c e s t s tudiu scris d e u n o m c a r e ş i - a d o b â n d i t a u t o ­r i tatea şt i inţ i f ică p r i n lucrăr i d e m a r i p r e -e i s iun i şi .intuiţii, s e i m p u n e a ca o rezu l tantă f irească a u n u i î n t r e g c â m p d e discuţ i i , î n v e d e ­rând to todată şi e f i cac i ta tea unei- nou i m e t o d e i s tor ico- l i terare .

Porn ind , c a ş i î n înţelegerea, p e c a r e i - a d a t - o lu i Asaeh i , B r ă t e s c u - V o i n e ş t i or i E m i -n e s c u , d a r c u o e x p e r i e n ţ ă art i s t ică m u l t s p o ­rită d e l à a c e a d i r e c ţ i e î n s t u d i u l is torie i l i t erare care p u n e î n c e n t r u l cerce tăr i i t ră irea i n d i v i ­d u a l ă a creatorului , d i n c a r e s e l ă m u r e ş t e p r o ­cesu l genet ic , d. Caracostea a j u n g e a n e d a i m a g i n e a rea lă a personal i tă ţ i i i u i T i t u M a i o ­rescu , p e r s o n a l i t a t e d e s tructură c las ică , î n oare ra ţ iunea n u tăgăduia , dar s t ă p â n e a e m o ­t iv i ta tea , i ar a c ţ i u n e a v r e a să f i e t o t u n a c u „b iru i t -au gândul" .

Câştiga^ p e n t r u o as t fe l d e f o r m ă s t r u c t u ­rală, p r i n or ig inea lui d e arde lean , p r i n e d u c a ­ţ ia d e acasă şi d e l à Theres iamum, era d e a ş t e p ­tat ca M a i o r e s c u să aibă rolul p e c a r e 1-a avut , d e c e n s o r a l tu turor e n t u z i a s m e l o r creatoare necontro la te , d a r ş i d e î n d r u m ă t o r a l tuturor încercări lor p e n t r u c e e a c e î n s e a m n ă v a l o a r e îna l tă ş i d e durată . D e aici , d i n aceas tă s t r u c ­tură caracter is t ică , decurge , p e n t r u f i losoful , d a r m a i c u s e a m ă p e n t r u cri t icul l i terar, a c e a b ipo lar i ta te d e a t i tud in i — „aspec tu l i d e a l şi scrutarea realităţi i". U n c o n c e p t d e artă p e n ­t r u artă, c u m s'a s p u s , d e s f ă c u t d e or i ce p r e o ­c u p a r e ut i l i tar is tă , înă l ţa t în s f ere d e p u r ă contemplare , c o n c e p t c e v e n e a într 'un m o ­m e n t potr iv i t , d e o a r e c e a c u m , prec izează d.

Caracostea , „toţ i poeţ i i m ă r u n ţ i ai vremi i , A r i -cescu, d e pi ldă, s e socoteau t i tani , c a r e n 'au n e v o i e să - ş i s u p r a v e g h e z e f o r m a p e n t r u c ă o p u t e r e m i s t i c ă î i inspiră". I a t ă f i x a r e a dură , def in i t ivă a d ia lec t ice i m a i o r e s c i e n e . D e o p a r t e e s e n ţ a i d e a l ă a oreat iv i tă ţe i sale , a conceptu lu i d e artă , d e a l ta i m p e r a t i v u l m o m e n t u l u i , c e ­r inţa v r e m u r i l o r d e a s e în frâna t i t a n i s m u l m e s i a n i c c u l t i v a t d e r o m a n t i s m şi d e a f i x a crea ţ iunea î n z o n e pure , d e f r u m o s formal , d e artă a c u v â n t u l u i .

E s t e t i s m şi i s tor i sm l i terar totodată . A c e a s t a e î n s ă ş i poz i ţ ia şt i inţ i f ică a d o m n u l u i Cara­costea, p e c a r e ţ i n e să o r e a m i n t e a s c ă şi a ic i : „ P e n t r u noi , separarea i s tor ie i d e es te t i că î n -

518

s e m n e a z ă o m u t i l a r e a realităţi i". Şi d e d a t a aceas ta căutând să n e înfăţ i şeze personal i ta tea maiorese iană c â t m a i completă şi c â t m a i î n ­chegată , d o m n i a sa s e m n a l e a z ă şi a s p e c t u l d e ­ficitar al crit icului , în c e e a c e p r i v e ş t e p r o b l e ­m a t i c a modern i smulu i . Modernismul , după 1900, s e a f i rma ca o coordonată remarcabi lă a l i t era ­turi i noastre , coordonată ce s e i m p u n e a a fi recunoscută câtuşi d e p u ţ i n d i n partea cr i t i ­cului .

Spor i tor ş i m a e s t r u interpretator a l ce le i m a i d e s e a m ă figuri a crit icei române , d. Garaco-s tea p u n e în ace iaş i t i m p o p r o b l e m ă c a r e a a d u s m u l t e discuţi i — u n e l e chiar surpr inză­toare pr in v e h e m e n ţ a lor negat iv i s tă — a n u m e : actualitatea lui T. Maiorescu. P l e c â n d delà Ideea că fundatoru l cri t icei n o a s t r e s e s i m ţ e a purtătorul îna l te lor i d e a l e d e e x p r e s i e a l e v r e -

?' "iei sa le , ică t i t a n i s m u l r o m a n t i c a v e a n e v o e d e •f corect ivul formei s tăpân i t e ş i supraveghia te ,

d. Caracos tea c o n c l u d e că , p e d e a s u p r a f r ă ­mântăr i lor pol i t ice , as tăz i f igura lu i T. M a i o -

C R O N I C A R E V I S T A F U N D A Ţ I I L O R R E G A L E a d u c e în

fruntea u l t imulu i ei n u m ă r art icolul d J u i N i c h i -for Orainic: O nouă misiune. A c e s t articol f ixează c u o l impez ime' răpicată l in ia d e or i entare pe oare v a m e r g e d e a c u m î n a i n t e Revista Funda­ţiilor Regale. E cu a l t e cuv in te u n fel d e m a n i ­fest programat ic , m e n i t să dea aceste i publ icaţ i i a l t e năzu in ţ i sp ir i tuale d e c â t ace lea , foarte r e ­gretabi le p e care l e - a m a n i f e s t a t în trecut .

O s c h i m b a r e f u n d a m e n t a l ă s e i m p u n e a încă de mul t . Să f i m însă bucuroş i c ă s e în făptueş t e m ă ­car astăzi . D i n avantgardis tă şi incoherentă cum era, R. F. R. v a fi î n v i i tor tradiţ ional is tă şi c l a ­s ică. N e a m i n t i m cu tr is teţe şi revo l tă d e v r e ­m e a când pag in i l e aces te i pr iv i l eg ia te rev i s t e g ă z d u i a u şi p r o m o v a u toate e lucubraţ i i l e s e m i t e a l e revo luţ ionar i lor l i terari d e contrabandă. Nic i u n cr i ter iu obiect iv ş i r o m â n e s c n u prez ida la se lec ţ iunea mater ia lu lu i t ipărit . A v e a i d e m u l t e ori i m p r e s i a că publ icaţ ia î n ches t iune e p u r şi s i m p l u o tr ibună d e rec lamă p e n t r u Miha i l S é ­bast ian, S e r g i u Dan, I lar ie Voronca şi alţ i „ l u ­cizi" t emuţ i ai morbidi tăţ i i iuda ice .

N ic i u n a l t scri i tor r o m â n n u era m a i c h e ­m a t să foruimuleze n o u l ros t a l Revistei Funda­ţiilor Regale, c a Nichi for Crainic. Iată ce s p u n e teoret ic ianul tradi ţ ional i smului n o s t r u î n art i ­colul amint i t :

„El iminarea d i n d o m e n i u l culturi i a e l e m e n ­te lor v e n e t i c e e d e o î n s e m n ă t a t e într 'adevăr e -pooaiă. D a c ă ed i toru l s tră in d e cărţ i româneşt i , e x e r c i t a o cenzură e l iminatoare asupra celor

rescu a r e o semni f i ca ţ i e s imbol ică . „Ea î n s e m ­n e a z ă s u p u n e r e a creat iv i tăţ i i p lăsmui torulu i l a ace l e f o r m e d i n s tructura m i n ţ i i o m e n e ş t i oare, garantând recept iv i ta tea pură, as igură durata". Dincolo , a ş a dar ,de î m b u l z e a l a atâtor e f e m e r i ­d e l i terare , t erminate î n f e lur i t e isroe, ice se cer a tenţ ie i cont imporani lor , s e proectează i d e a ­lul d e artă al lu i Maiorescu, i m u a b i l î n a s e n -ţ ia l i tatea lui. Totodată însă se proectează s i m ­bol ic şi s tructura total i tară, d e cea m a i pură factură maiorese iană , către care t rebue să t i n ­dă cercetătorul d e azi. O spec ia l izare ş i o a n ­corare n u m a i î n e s t e t i s m d u c e fata l l a o î n ­g u s t i m e d e orizont. Crit icul l i terar, c a şi M a ­iorescu , trebue să a ibă o ser ioasă pregăt ire i s ­torică, f i losofică şi î n deoseb i f i lologică.

Sobrul s t u d i u a l d o m n u l u i Caracostea — Semnificaţia lui T. Maiorescu, o feră r e m a r c a ­b i l e p u n c t e d e reper, a r m o n i z a t e într 'un m e -todo log i sm persona l r idicat până l a u l t i m u l n i v e l a l conşt i inţe i l i t erare actuale .

GH. V R A B I E

M Ă R U N T Ă m a i a u t o h t o n e producţ i i ; dacă l ibrarul s trăin a s ­c u n d e a veder i i a c e s t e producţ i i , d u p ă ce e l e i z b u ­t e a u c u g r e u să f i e t ipărite; dacă r e c l a m a b ine organizată a prese i p s e u d o - n a ţ i o n a l e ignora s a u bagate l i za va lor i l e n o a s t r e spir i tuale , i m p u n â n d î n s c h i m b e lucubraţ i i l e consângen i lor e i; dacă spir i tul lor d i zo lvant î n j o s e a n i v e l u l m o r a l a] scr isului ş i a l i m a g i n e ! s f ă r â m â n d sen t imentu l sol idarităţ i i ar t i s tu lu i c u n e a m u l său , — î n v i i ­tor n i m i c d i n aceş t i factori ai rătăcir i i n u va m a i s ta î n c a l e a devol tăr i i sănătoase a l i teraturii şi ar te i noastre . F e n o m e n u l acete i purif icări t r e ­b u e socoti t ca o e v a c u a r e desăvârş i tă a o r g a n i s ­mului' n o s t r u spir i tual d e t o x i n e l e u n e i ideologi i ş i a unor m e t o d e conrupătoare".

Şi m a i departe :

„Durerea unu i n e a m în treg u m p l e z iua d e azi şi z iua c a r e v i n e . Puri f icată d e parazi ţ i ş i de mist i f icatori , energ ia r o m â n e a s c ă t r e b u e î n m ă -nunc ia tă ş i încordată către în frângerea aceste i dureri . O m i s i u n e n o u ă p u n e aceas tă ţară pe umer i i art iş t i lor şi scri itori lor, cu mâin i d e m a m ă care aş teaptă l u m i n a m a r e i credinţ i d e l à fiii ei cei m a i b u n i ş i cei m a i nobil i".

D. profesor N. I . H e r e s c u a v e n i t î n fruntea Fundaţ i i lor R e g a l e c u in ten ţ ia n e ş o v ă i t o a r e de a s c h i m b a s tarea d e lucruri e x i s t e n t ă l a r e v i ­s ta aceas ta .

A c e a s t a va fi d e a c u m î n a i n t e Revista Funda­ţiilor Regale : o rev i s tă a suf letului românesc , pentru suf letul şi s l ava românească . O m e n i r e m a i îna l tă n u - i p o a t e reven i . g . B

D O M N U L I O N P E T R O V I C I a fost î n c u n u n a t î n cursul l u n e i Mai c u „premiu l n a ţ i o n a l p e n ­t r u proză" p e a n u l 1940. Iată u n e v e n i m e n t care t r e b u e sub l in ia t ş i a p l a u d a t în ega lă m ă s u r ă , p e n t r u c ă v i n e să d e a o s tră luc i tă recunoaş tere of ic ială u n e i ac t iv i tă ţ i r a r e î n cu l tura noastră . Intr 'adevăr , p r i n d e c e r n a r e a p r e m i u l u i n a ţ i o n a l din a n u l aces ta , s'a făcut o a l e g e r e fer ic i tă: s'a p r e m i a t n u n u m a i o operă, ci ş i u n a d in tre ce l e m a i ar i s tocrat ice ţ i n u t e in te l ec tua le , p e n t r u c ă d. I o n Pe trov ic i n u e n u m a i u n d i s t i n s filosof, l a tură sub care î l cunosc ce i m a i mul ţ i , ci şi u n făuri tor d e l i m b ă românească . I a t ă a ş a dar, c u m s'a p r e m i a t n u numai, fondul , c i şi u n a d i n t r e c e l e m a i a l e s e f o r m e , î n t â l n i t e î n scr i su l r o m â n e s c . Filosoful I o n P e t r o v i c i e s t e însă d u ­b l a t dewun scriitor : memor ia l i s t , portre t i s t şi dec i şi poet , d - s a n e - a dat u n a d i n t r e c e l e m a i ro tunj i t e c a r i e r e d i n l i teratura c o n t e m p o r a n ă . C i n e a c e t i t „ A m i n t i r i l e u n u i b ă i a t d e f a m i l i e " s a u „Impres i i d i n Ital ia", n u s e p o a t e să n u fi fos t cuceri t d e f a r m e c u l şi l i m p e z i m e a a p r o a p e c las ică a ace lor cărţi , p r e c u m şi d e m e l a n c o l i c a g r a ţ i e c a r e s t r ă b a t e uneor i p a g i n i l e , î n c a r e n u - 1 m a i afl i p e filosof, p e n t r u a -1 în tâ ln i p e poet .

U n e x e m p l u î n aces t sens , e broşura „La c e n ­t e n a r u l lu i T i t u Maiorescu", (d iscurs rost i t î n şed in ţa s o l e m n ă a A c a d e m i e i , î n 16 F e b r u a r i e a. c.) în c a r e î n t â l n i m î m b i n a t e t o a t e cal i tăţ i le p e care a m c ă u t a t să l e p o m e n i m . D i n foarte m u l t e l e di scurşi şi ar t ico le p e c a r e l e - a m ce t i t l a c e n t e n a r u l naş ter i i lui Maiorescu , a ^ l a a l d - lu i profesor I o n Petrov ic i , e u n u l d i n c e l e m a i

a lese , n u n u m a i printr'o m i n u n a t ă c lar i ta te l o ­gică, d a r şi p r i n a c e l f lu id cald al l imbi i , în oare s u n t î m b r ă c a t e toate idei le . D u p ă cet irea aces te i cuvântăr i , ai o a r e c u m i m p r e s i a că d i n ­tre c u v i n t e l e d-lui. Petrovic i , r ă s a r e s ta tu ia lu i Maiorescu , c i e p ^ t ă c u o da l tă fină, d e m e ş t e r îndrăgost i t . I n „ m o m e n t e l e s o l e m n e " , e v o c a r e a lu i M a i o r e s c u este , d e b u n ă s e a m ă , o rea l i zare d e preţ .

P r e m i u l n a ţ i o n a l acordat î n aiest an , a d e v e ­n i t d i n n o u o d i s t inc ţ i e d e m a r e pres t ig iu , p r e s ­t i g i u c a r e în u l t i m i i a n i s e n e g l i j a s e c u totu l . A c o r d â n d u - s e d - lu i Ion Petrovic i , a l e g e r e a a fos t foarte n i m e r i t ă şi î n c ă o d a t ă s'a acordat o îna l tă d i s t i n e ţ i u n e u n u i m e m b r u a l grupări i „Gândirea", fapt c u m n u se p o a t e m a i s e m n i f i ­ca t iv ş i m a i grăitor, co inc i zând c u a l e g e r e a d- lu i N i c h i f o r Cra in ic l a A c a d e m i e , precedat d e L u ­c i a n B laga . A p o i pr in tre ce i la l ţ i de ţ inător i ai p r e m i u l u i naţ ional , f igurează „gândirişt i i": GÎL Mihăescu , Cezar Pe tre scu , I o n P i l l â t şi V . VoM culescu . Oare m a i e n e v o i e d e ocaz iona l e e o j m e n t a r i i ?

F i e - n e î n s ă îngădui t , ca d i n c o l o d e ofiefe ,a h a i n ă a aces te i în semnăr i , să î n c h e i e m printr 'o m ă r t u r i s i r e : laur i i care î n c u n u n ă azi p e d i s ­t insu l a l e s , a u î n ochi i noştr i o d u b l ă va loare , p e n t r u c ă a c o p ă r n u n u m a i r e c i l e l u m i n i a l e r a ­ţ iuni i f i losof ice , c i şi ca ldul foc su f l e t e sc a l u n u i artist d e preţ .

Deaceea , n e î n g ă d u i m să-1 f e l i c i t ă m p e d. I o n Petrov ic i , c u o l ir ică dar a d â n c ă p ă r e r e d e b ine .

Ş T E F A N B A C I U

ANUL XIX. — Nr. 7. SEPTEMBRIE 1940

520