Căderea Constantinopolului Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitaleiImperiului Bizantin de forț ele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marț i, 29 mai 1453.Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitulImperiului Roman de Răsăritși moartea ultimului împărat bizantin,Constantin al XI-lea, dar și o victorie strategică de o importanț ă crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani. Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la d estrămarea acestuia în 1922, fiind rebotezat Istanbulîn anul 1930 după proclamareaRepublicii Turciaîn 1922. Situa ț ia Imperiului Bizantin În cei aproximativ 1 000 de ani de existenț ă a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fost asediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patra din 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. În următoarele două secole, Imperiul a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman. În 1453, „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porț iune a Peloponezului din jurul cetăț ii Mystras; Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet independent, format ca urmare a celei de-a patra Cruciade, a supravie ț uit pe coastaMării Negre.PregătirileMehmed, al cărui străbunicBaiazid construise o fortăreaț ă pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı, a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european, care a crescut influen ț a turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreț ei a fost faptul că împiedica ajutorul coloniilorgenoveze de pe coasta Mării Negre, să ajungă la oraș. Această fortăreaț ă se numeaRumeli Hisarı;Rumelia (Rumeli) șiAnatolia (Anadolu) fiind numele porț iunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreaț ă este cunoscută și sub denumireaBoğazkesen, ceea ce în limba turcă are o dublă semnifica ț ie: "blocarea strâmtorii" și "tăierea gâtului", subliniindu-i poziț ia strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are același sens dublu. Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul a cerut ajutorul ț ărilor din vestul Europei, dar apelurile sale nu au primit atenț ia cuvenită. După Marea SchismădintreBiserica Ortodoxăși Biserica Romano-Catolicădin 1054, vestul Romano- Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat o uniune la al doilea Consiliu din Lyonîn 1274, după care unii împăraț i Paleologi au fost acceptaț i în Biserica Latină. ÎmpăratulIoan al VIII-lea Palaeologul a încercat să negocieze o uniune cu Papa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamaț ia unei "Bule Papale de Uniune" la Florenț a.
Căderea Constantinopolului Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei ImperiuluiBizantin de forț ele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a
avut loc în ziua de marț i, 29 mai 1453.
Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit șimoartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar și o victorie strategică de oimportanț ă crucială pentru cucerirea estului mediteranean și al Balcanilor de către otomani.Constantinopolul a rămas capitala Imperiului Otoman până la destrămarea acestuia în 1922, fiindrebotezat Istanbul în anul 1930 după proclamarea Republicii Turcia în 1922.
Situația Imperiului Bizantin
În cei aproximativ 1 000 de ani de existenț ă a Imperiului Bizantin, Constantinopolul a fostasediat de mai multe ori; a fost cucerit doar de două ori, prima dată în timpul Cruciadei a patradin 1204, iar a doua oară când a fost recuperat de bizantini, câteva decenii mai târziu, în 1261. Înurmătoarele două secole, Imperiul a fost măcinat și cucerit de un nou inamic, Imperiul Otoman.
În 1453, „imperiul” era format doar din orașul în sine și o porț iune a Peloponezului din jurulcetăț ii Mystras; Imperiul din Trapezunt, un stat succesor complet independent, format ca urmarea celei de-a patra Cruciade, a supravieț uit pe coasta Mării Negre.
Pregătirile
Mehmed, al cărui străbunic Baiazid construise o fortăreaț ă pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı, a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe maluleuropean, care a crescut influenț a turcă asupra strâmtorii. Un aspect foarte important al fortăreț eia fost faptul că împiedica ajutorul coloniilor genoveze de pe coasta Mării Negre, să ajungă laoraș. Această fortăreaț ă se numea Rumeli Hisarı; Rumelia (Rumeli) și Anatolia (Anadolu) fiindnumele porț iunilor europene și asiatice ale Imperiului Otoman, respectiv. Noua fortăreaț ă estecunoscută și sub denumirea Boğazkesen, ceea ce în limba turcă are o dublă semnificaț ie:"blocarea strâmtorii" și "tăierea gâtului", subliniindu-i poziț ia strategică. Numele grecesc, Laimokopia, are același sens dublu.
Împăratul Constantin al XI-lea Paleologul a cerut ajutorul ț ărilor din vestul Europei, dar apelurilesale nu au primit atenț ia cuvenită. După Marea Schismă dintre Biserica Ortodoxă și BisericaRomano-Catolică din 1054, vestul Romano-Catolic a încercat să reintegreze estul; s-a încercat ouniune la al doilea Consiliu din Lyon în 1274, după care unii împăraț i Paleologi au fost acceptaț iîn Biserica Latină. Împăratul Ioan al VIII-lea Palaeologul a încercat să negocieze o uniune cuPapa Eugen al IV-lea, iar Consiliul din Basel din 1439 a avut ca rezultat proclamaț ia unei "BulePapale de Uniune" la Florenț a.
Harta Constantinopolului şi zidurile lui Theodosie
În anii următori, o propagandă masivă a fost lansată de unele grupuri anti-unioniste dinConstantinopol, iar populaț ia era divizată cu animozitate. Un rol major l-a avut și ura etnicălatentă dintre greci și italieni, cauzată de controlul italienilor asupra economiei bizantine. A patracruciadă din 1204 a avut de asemenea un rol major și până la urmă Uniunea s-a destrămat, spremarea dezamăgire a Papei Nicolae al V-lea și a Bisericii Romano-Catolice.
Chiar dacă ar fi fost mai hotărât să trimită ajutoare, Papa Nicolae al V-lea nu a avut influenț asperată de bizantini asupra regilor și prinț ilor din vest, iar aceștia nu au avut mijloacele săcontribuie. Motivele principale pentru această neputinț ă au fost urmările Războiului de o sută deani dintre Franț a și Anglia; dar și din cauză că Spania era în stagiile finale ale Reconquistei, dincauza luptelor interne dintre Principatele Germane ale Sfântului Imperiu Roman și din cauza
înfrângerii Ungariei și Poloniei în Bătălia de la Varna din 1444. Deși orașele-state din nordulItaliei au trimis trupe, ajutoarele din vest nu au fost suficient de adecvate să contrabalansezeimensa putere otomană.
Cele două armate
Tun folosit la asediul Constantinopolului
Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini.Cetatea avea de asemenea circa 22,5 km (14 mile) de ziduri, probabil cele mai puternice zidurifortificate aflate în existenț ă pe atunci. Otomanii, la rândul lor, aveau o armată uriașă. S-a
estimat că număra aproximativ 100.000 de oameni, inclusiv 20.000 de ieniceri; estimări mairecente citează 80.000 soldaț i și 5 - 10.000 de ieniceri. Mehmed a construit și o flotă pentru aasedia orașul de pe mare, compusă în majoritate din mercenari greci.
Otomanii au angajat un inginer transilvănean pe nume Orban, care era specialist în construirea de
tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă. Orban a construit untun enorm, botezat "tunul Basilic" sau "Great Bombard" (nume dat de voluntarii englezi care ausupravieț uit), măsurând peste 8 metri lungime și circa 75 cm diametru, care era capabil sălanseze un proiectil de 544 kg la o distanț ă de aproape doi kilometri. Deși bizantinii aveau și eitunuri, acestea erau mult mai mici iar reculul lor avea tendinț a să slăbească zidurile proprii.Tunul lui Orban avea totuși câteva probleme: nu avea precizie, încărcarea dura trei ore șighiulelele erau puț ine; s-a prăbușit sub reculul propriu după numai șase săptămâni.
Un alt expert angajat de otomani a fost Ciriaco Pizzecolli, cunoscut sub numele de Ciriaco dinAncona, aventurier și colecț ionar de antichităț i.
Asediul
Asediul Constantinopolului
Planul lui Mehmed a fost să atace zidurile lui Theodosie, seria complexă de ziduri și șanț uri careprotejau Constantinopolul de un atac dins pre vest, singura parte a cetăț ii care nu era înconjuratăde apă. Armata otomană și-a așezat tabăra nu departe de oraș, în lunea Paștelui, 2 aprilie 1453.
Porţiune din zidurile lui Theodosie, aşa cum arată în prezent
Timp de mai multe săptămâni tunul Basilic a tras asupra zidurilor, dar nu a reușit să provoace suficiente distrugeri, iar datorită ratei de încărcare extrem de scăzute, bizantinii au reușit sărepare majoritatea distrugerilor în intervalul dintre fiecare lovitură. În acest timp flota lui
Mehmed nu a putut penetra Cornul de Aur datorită barierelor plutitoare plasate de bizantini laintrarea în strâmtoare. Pentru a evita aceste bariere, Mehmed a dat ordin armatei sale săconstruiască un drum din trunchiuri de copac unse care traversa Galata la nord de Cornul de Aur,și și-a transportat navele peste acesta. Această acț iune a avut ca rezultat oprirea aprovizionării dela corăbiile genoveze trimise în ajutor și a demoralizat apărătorii bizantini. În plus, apărătorii aufost nevoiț i să-și disperseze o parte din forț e la zidurile maritime de lângă Cornul de Aur,slăbind astfel apărarea altor secț iuni.
Turcii au asaltat frontal zidurile de mai multe ori, dar au fost respinși cu mari pierderi. Dupăaceea au încercat să pătrundă în oraș săpând tunele pe sub ziduri. Majoritatea geniștilor care aulucrat la tunele erau sârbi trimiși din Novo Brdo de Despotul Serbiei. Comandantul lor era
Zaganos Pașa. Bizantinii aveau angajat un inginer pe nume Johannes Grant (de origine germană sau scoț iană), care a dat ordin să fie săpate contra-tunele, permiț ând astfel trupelor bizantine săintre în acestea și să ucidă geniștii otomani. Alte tunele turcești au fost inundate cu apă. În celedin urmă bizantinii au capturat și torturat un important inginer turc, care a relevat locurile tuturortunelelor, după care acestea au fost distruse.
Mehmed a făcut o ofertă de a renunț a la asediu contra unui tribut astronomic, pe care a știut căorașul nu-l va putea plăti. Odată ce oferta a fost refuzată, Mehmed a plănuit să copleșeascănumeric zidurile, știind că apărătorii bizantini vor fi epuizaț i înainte ca el să-și termine trupele.
În 22 mai 1453, luna, simbol al Constantinopolului, s-a întunecat în eclipsă, confirmând o
profeț ie despre sfârșitul orașului. Patru zile mai târziu, întreg orașul a fost acoperit de o ceaț ădeasă, o condiț ie nemaiauzită în acele păr ț i în luna mai. După ce s-a ridicat ceaț a, în seara aceea"flăcări au învăluit domul bisericii Hagia Sophia, iar lumini puteau fi văzute și de pe ziduri,strălucind în depărtare, în spatele taberei turcești (înspre vest)". Unii au interpretat asta ca fiindDuhul Sfânt părăsind catedrala. Aceste fenomene au fost însă efectele locale ale catastroficeierupț ii vulcanice de la Kuwae din Oceanul Pacific. "Focul" văzut a fost o iluzie optică datoratăreflecț iei unui apus de soare roșu intens de norii din cenușă vulcanică, aflaț i sus în atmosferă.
[modificare] Atacul decisiv
În dimineaț a zilei de 29 mai a început atacul final. Primul val de atacatori a fost format dintrupele auxiliare (asabi), care erau slab pregătiț i și echipaț i, și au avut doar rolul de a ucide câtmai mulț i apărători posibil. Al doilea val, format în majoritate din anatolieni, s-a concentratasupra unei secț iuni de ziduri din nord-vestul orașului, care era parț ial prăbușită în urmaloviturilor de tun. Această secț iune de ziduri fusese ridicată mai recent, în secolul XI, și era multmai slăbită; cruciaț ii din 1204 au spart zidurile în același loc. Otomanii au reușit în cele din urmăsă pătrundă, dar au fost respinși după scurt timp de apărătorii bizantini. Bizantinii au făcut faț ăcelui de-al treilea val de atacatori, trupele de elită ale sultanului - ienicerii, dar generalul genovez
Giovanni Giustiniani, unul din comandanț ii armatei bizantine, a fost rănit grav în timpul ataculuiși evacuarea sa de pe metereze a provocat panică în rândurile apărătorilor.
Unii istorici sugerează că poarta din acea secț iune a rămas neblocată, iar otomanii au descoperitrepede această eroare (nu s-a pus problema mituirii de către turci; poarta a fost pur și simplu
uitată, probabil datorită ruinelor cauzate în urma atacurilor de tun, care au blocat sau acoperitparț ial poarta). Otomanii au dat năvală în cetate. Împăratul Constantin al XI-lea însuși a condusultima apărare a orașului, murind în luptă pe străzile orașului său, alături de soldaț ii săi.
Consecințe
Sultanul Mehmed Cuceritorul intrând în Constantinopole
Mehmed a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile, conform tradiț ieimilitare antice. Un număr mare de localnici au fost masacraț i de turci după ce aceștia au intrat încetate și au capturat turnurile de la zidurile terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timpdupă aceea. După atacul iniț ial, armata otomană s-a împrăștiat pe drumurile principale aleorașului, prin marile pieț e și uriașa biserică a Sfinț ilor Apostoli, pe care Mehmed a dorit să o păstreze intactă pentru noul patriarh ales de el, care să-l ajute să controleze mai bine populaț iacreștină. Mehmed a trimis o gardă să protejeze clădirile importante, din dorinț a de a nu stabilinoua capitală a Imperiului Otoman într -un oraș total devastat.
Armata a năvălit în imensa piaț ă Augusteum, din faț a catedralei Hagia Sophia, ale cărei por ț i debronz erau blocate de un număr mare de localnici aflaț i în interiorul clădirii, sperând în protecț iadivină la ceasul din urmă. După ce por ț ile au fost pătrunse, năvălitorii au separat congregaț iaconform cu preț ul potenț ial al fiecăruia pe piaț a de sclavi. Câț iva bătrâni și noi-născuț i au fostuciși sumar cu o neîndurare comercială. Soldaț ii otomani s-au luptat între ei pentru a intra înposesia senatorilor în straie bogate sau pentru fetele și tinerii frumoși.
Există mai multe legende în Grecia legate de căderea Constantinopolului. Una din ele spune cădoi preoț i recitând divina liturgie asupra mulț imii au dispărut în zidurile catedralei în timp ceprimii soldaț i turci au pătruns. Conform legendei, ei vor apare din nou în ziua în careConstantinopolul va reveni în stăpânirea creștinilor. Altă legendă se referă la Regele de
marmură, Constantin al XI-lea, spunând că atunci când otomanii au intrat în cetate, un înger l-a
salvat pe împărat, schimbându-l într-o bucată de marmură și ascunzându-l într-o peșterăsubterană de lângă Poarta de Aur, unde așteaptă să fie readus la viaț ă.
Constantin al XI-lea: ultimul împărat bizantin
Deși Mehmed al II-lea a permis trupelor sale să prădeze orașul, după obiceiul tuturor armatelor din acele vremuri, s-a răzgândit văzând distrugerile cauzate maiestuoaselor clădiri locale și aoprit activităț ile după aproximativ o zi; din nefericire până atunci o mare parte a locuitorilor fusese fie violată, jefuită sau robită. Din populaț ia estimată la 50.000 locuitori ai orașului lamomentul respectiv, aproximativ jumătate erau încă liberi când Mehmed a ordonat încetareaostilităț ilor.
Motivul pentru care un număr atât de mare de localnici au scăpat de furia turcilor se datorează înprincipal topografiei orașului la acea dată. Departe de apogeu, Constantinopole era în regres canumăr de locuitori în urma unei epidemii de ciumă bubonică, dar mai ales ca urmare adezastrului provocat de a patra Cruciadă cu două secole mai devreme. Așadar, orașul era în 1453doar o serie de sate fortificate, separate de câmpuri largi, totul fiind încercuit de zidurile luiTheodosian, ridicate în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulț ilocuitori ai acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadarprevederilor tradiț iei islamice de submisie voluntară.
Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruț ate de molestarea populaț iei șidistrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-șirăscumpere concetăț enii după încetarea violenț ei, și au format ceea ce otomanii numeau un"millet ", adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul multi-naț ional care a devenitIstanbulul otoman.
"Biserica Sfiintei Înţelepciuni", sau Hagia Sofia, a fost transformată în moschee
Mehmed a așteptat până când situaț ia a fost sub control și a intrat în oraș într-o procesiuneceremonială în care populaț ia locală i-a oferit flori ca felicitări. Prima lui impresie a fost căorașul era în paragină, situaț ie care începuse după cucerirea acestuia în a patra Cruciadă, dar careera datorată și reducerii continue a bazei de impozitare de care dispunea cezarul bizantin, pemăsură ce imperiul lui se reducea din ce în ce mai mult sub loviturile arabilor musulmani și maiapoi ale turcilor musulmani. La momentul cuceririi capitalei, imperiul nu mai era decât o umbrăa măreț ului stat care fusese cândva, fiind limitat la împrejurimile acesteia. Din chiar primul ceas
al căderii așezării, zorii noi epoci au apărut extrem de înneguraț i pentru creștini: acela căruiaistoria ortodoxă i-a pus - poate pe nedrept - în gură vorbele mai bine turbanul sultanului decât
mitra Papei a fost ucis, împreună cu cei doi băieț i ai săi, asta după ce totuși sultanul le promiseselibertatea și graț ia, în ceea ce istoria a reț inut ca fiind "rușinoasa întâmplare a ospăț ului"(Mehmet-cuceritorul care era homosexual, este informat la ospăț ul organizat după căderea cetăț iiConstantinopolului de către sfetnicii săi apropiaț i că Notaras ("primul ministru" al imperiuluiortodox) are un frumos băiat de 14 ani; el îi cere atunci grecului să i-l aducă, cu gândul declaratde a-l sodomiza, fapt care evident n-a putut fi acceptat de nobilul bizantin; Mehmet deț inea dealtfel un frumușel "harem" de băieț ei).
În viziunea lui Mehmed, el era succesorul Împăratului Roman. S-a autointitulat "Kayzer-i Rum",
adică Cezar (Împărat) Roman, dar a fost supranumit "Cuceritorul". Constantinopolul a devenitnoua capitală a Imperiului Otoman. Hagia Sophia a fost transformată în moschee, deși bisericaOrtodoxă greacă a fost lăsată intactă și Patriarhul Ghenadius al II-lea (Ghenadius Scholarius) afost numit Patriarhul Constantinopolului.
Mulț i greci au părăsit orașul și s-au refugiat în vestul Europei, ducând cu ei cultura și documentedin tradiț ia greco-romană care au contribuit la începutul Renașterii. Influxul erudiț ilor greci învest începuse totuși mult mai devreme, mai ales în nordul Italiei, unde orașele-state au început să
primească învăț aț ii greci încă din secolele XI și XII. Cancelarul Florenț ei Coluccio Salutati a început acest schimb cultural în 1396 invitând un cărturar bizantin să prezinte o lectură laUniversitatea din Florenț a. Această sete a italienilor pentru clasicismul latin combinată cucunoașterea limbii grecești au fost factorii care au motivat Renașterea. Grecii care au rămas înConstantinopol au fost în majoritate locuitorii cartierelor Fanar și Galata. Mulț i fanarioț i, cum
au fost numiț i, s-au dovedit a fi sfetnici capabili ai sultanilor otomani, dar au fost consideraț itrădători de majoritatea grecilor.
Fortăreaț a peloponeză Mystras din Morea, condusă de fraț ii lui Constantin, Toma și DemetriusPalaeologus, aflaț i mereu în conflict unul cu altul și fiind conștienț i că Mehmed îi va ataca și peei, a rezistat până în 1460. Cu câț iva ani înainte de căderea Constantinopolului, Demetrius aluptat pentru tron cu Toma, Constantin și ceilalț i fraț i ai lor, Ioan al VIII-lea Palaeologus șiTeodor. Toma s-a refugiat la Roma când otomanii au invadat Morea, în timp ce Demetrius s-aașteptat să rămână pe tron ca vasal al turcilor, însă a fost luat prizonier și aruncat în închisoareunde a rămas pentru tot restul vieț ii sale. La Roma, Toma și familia sa au primit ajutor monetarde la Papa și alț i conducători din vest, fiind considerat de aceștia ca Împărat Bizantin în exil,
până în anul 1503. În 1461 statul independent bizantin Trebizonda a fost cucerit de Mehmed.
Istoricii consideră căderea Constantinopolului ca fiind evenimentul care a încheiat Evul Mediu șia început Renașterea datorită sfâr șitului vechii ierarhii religioase din Europa, precum și folosireatunurilor și a prafului de pușcă. De asemenea, căderea Constantinopolului a tăiat principalalegătură comercială pe uscat dintre Europa și Asia. În consecinț ă, un număr tot mai mare deeuropeni a început să plănuiască din ce în ce mai serios posibilitatea atingerii Asiei pe mare — ceea ce a dus la descoperirea Lumii Noi.
Chiar și în prezent un număr mare al populaț iei grecești consideră ziua de mar ț i (ziua căderiiConstantinopolului) ca fiind cea mai plină de ghinion a săptămânii.
