Logopedia ştiinţă interdisciplinară

ŞEF LUCRĂRI DR. GEORGETA BURLEA

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „GR.T. POPA” IAŞI

Suport de curs pentru studentii de la UMF Gr.T. Popa Iasi©Copyright. Toate drepturile de autor rezervate

Logopedia ►ştiinţa care se ocupă cu studierea şi dezvoltarea limbajului,

cu prevenirea şi corectarea tulburărilor acestuia. definiţii :

„o ştiinţă despre fiziologia şi patologia procesului de

înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi

tratamentul pedagogico-corectiv al defectelor în domeniul înţelegerii şi

comunicării“ (M. Sovak)

„ pe de o parte, o disciplină psihopedagogică teoretică, izvorâtă din necesitatea de a elucida complexele probleme ale limbajului, ce are un rol

deosebit de important în viaţa psihică şi în structurarea personalităţii fiecărui individ, iar pe de altă parte, o disciplină cu un pronunţat caracter practic, ce vizează educarea limbajului tulburat, optimizarea comunicării,

înţelegerii şi restabilirii relaţiilor specific umane.“ (E. Verza)

„o ştiinţă pedagogică specială, despre

prevenirea şi corectarea tulburărilor de vorbire“

(M. E. Hvatţen)

Activitatea logopedică

prevenirea cauzelor ce pot determina

handicapul de limbaj;

cunoaşterea şi prevenirea efectelor negative ale acestei deteriorări asupra

comportamentului şi personalităţii copilului;

consilierea familiilor pacienților;

consilierea familiilor pacienților;

interpretarea corectã şi diferenţiată a simptomatologiei tulburărilor de limbaj, în scopul unei diagnoze şi a unei prognoze diferenţiate, care să serveascã conturării

metodologiei terapeutice;

studierea şi cunoaşterea diferitelor deficienþe

senzoriale şi mentale ce influenţează constituirea

structurilor limbajului;

organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de terapie adaptate în funcţie de tipul/gradul de deficienţă şi posibilităţile de învăţare ale pacienţilor

Formulate de Emil Verza, l. logopedice derivă din obiectivele şi scopurile logopediei, din conţinutul şi problematica fenomenelor analizate, din rezultatele

cercetărilor întreprinse:

2. Orice tulburare de limbaj are tendinţa de a se agrava şi consolida în timp, ca deprindere negativă.

1. Orice abatere, în formă şi conţinut, de la vorbirea standard, marcată prin disfuncţionalitatea expresiei şi receptivitatea limbajului, constituie o tulburare a acestuia.

3. Tulburările de limbaj nu presupun un deficit de intelect sau senzorial, dar atunci când apar pe un asemenea fond, ele sunt mult mai grave, mai variate şi mai extinse.

4. Tulburările de limbaj au o frecvenţă mai mare în copilărie şi în perioadele de constituire a limbajului, ca urmare a fragilităţii aparatului fono-articulator şi a sistemelor cerebrale implicate în vorbire.

6. Tulburările de limbaj, începând cu cele mai simple, produc efecte negative asupra personalităţii şi comportamentului subiectului,

deoarece ele sunt trăite dramatic şi tensional pe fondul unei frustrări şi

anxietăţi.

5. Toate tulburările de limbaj au un caracter tranzitoriu şi sunt

corectabile sau ameorabile prin metode specific logopedice şi printr-o serie de procedee cu

caracter general.

7. Tulburările de limbaj nu se transmit ereditar, în timp ce unele structuri anatomice care facilitează producerea acestora se pot regăsi la descendenţi.

8. Tulburările de vorbire, până la vârsta de 3- 3 ½ ani, nu au o semnificaţie logopedică sau defectologică, ci una fiziologică, atunci când sunt produse ca urmare a nematurizării aparatului fonoarticulator sau a sistemelor cerebrale implicate în vorbire.

9. Terapia tulburărilor de limbaj se bazează pe o metodologie corectiv-recuperativă ce se realizează în relaţie cu dezvoltarea şi stimularea întregii activităţi psihice a subiectului şi armonizarea comportamentelor la condiţiile mediului înconjurător.

10. Tulburările de limbaj prezintă o incidenţă mai mare

şi o simptomatologie mai gravă la sexul masculin, comparativ

cu cel feminin.

CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE LOGOPED

Ansamblul de principii și standarde etice carestabilesc cadrul moral de exercitare a profesiei

de logoped.

Comitetului Permanent de Legătură alLogopezilor din Europa (CPLOL) a elaborat la

Copenhaga, în anul 1993, C. D. pentrulogopezi, în concordanţă cu standardele OMS

pentru asigurarea stării de sănătate apopulaţiei, pornindu-se de la premisa că

tulburările de vorbire reprezintă o problemă desănătate publică.

1.4 să limiteze sau să întrerupă activitatea profesională în cazul în care le este afectată

temporar competenţa profesională ce ar putea avea consecinţe nefaste pentru client / pacient

sau profesie;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

Responsabilitatea profesională

Toţi logopezii, indiferent de domeniul sau instituţia în care practică, sistem privat sau public, trebuie să respecte următoarele standarde legate de

responsabilitatea profesională:

1.1 să posede calificările corespunzătoare aşa cum sunt recunoscute de către

profesie;

1.2 să dovedească un nivel adecvat de

competenţă lingvistică; 1.3 să menţină şi să-şi îmbogăţească

cunoştinţele, ţinând pasul cu progresul

ştiinţific, pe tot parcursul carierei lor, în scopul de

a oferi clienţilor lor/pacienţilor cel mai

bun tratament existent;

1.7 nu trebuie să garanteze eficienţa oricărei proceduri terapeutice.

Responsabilitatea profesională

1.5 să respecte normele sociale, morale şi juridice ale societăţii în care lucrează şi să recunoască faptul că abaterea de la aceste norme poate afecta încrederea publicului în competenţa logopedului şi în profesie ca un întreg.

1.6 să ofere cel mai bun tratament posibil pentru clienţii/ pacienţi lor, evitând referiri la competenţa colegilor în sens denigrator, dar referindu-se și la alţi profesionişti, atunci când acest lucru este necesar în scop de expertiză.

2.4 nu este acceptabil să primească comisioane, reduceri sau alte forme de plată

pentru trimiterea de clienţi/pacienţi altor categorii de profesionişti;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

2. Conduită profesională

standarde legate de Conduită profesională :

2.1 logopedul trebuie să respecte demnitatea

profesiei şi în conformitate standardele acesteia;

2.2 reputaţia logopedului este fondată pe competenţă şi integrite; ele nu ar trebui să facă obiectul campaniilor de publicitate sau de propagandă, prin declaraţii elogioase privind expertiza lor profesională;

2.3 activitatea logopedului nu trebuie să fie influenţată de promovare profesională şi interese financiare; aceştia nu ar trebui să accepte cadouri sau orice alte

stimulente financiare sau care ar putea influenţa judecata lor profesională;

2.8 logopedul nu trebuie să colaboreze în nici un fel cu persoane care exercită logopedia ilegal sau inadecvat. Nu ar trebui să dea, împrumuta sau vinde materialele pentru diagnostic sau de tratament, persoanelor necalificate;

2. Conduită profesională2.5 logopezii implicaţi în promovarea şi dezvoltarea de

materiale, cărţi sau de instrumente destinate corectării tulburări de

comunicare, trebuie să le prezinte într-un mod

profesionist şi obiectiv şi nu pentru un câştig

personal, în concordanţă cu

respensabilitatea profesională.

2.6 cei care lucrează în instituţii private

nu ar trebui să accepte reguli sau

directive care interferă sau

limitează independenţa lor profesională şi integritatea lor

morală şi ar trebui să susţină colegii în

apărarea independenţei lor;

2.7 ori de câte ori este posibil, trebui să ajute

studenţii de specialitate pentru a atinge

competenţele profesionale teoretice şi practice;

2.9 logopedul nu ar trebui, din motive de câştig personal, să transfere la cabinetul privat pacienţii care sunt asistaţi într-o instituţie publică.

3.3 nu ar trebui să intre în relaţii personale cu clienţii/pacienţii, care ar putea perturba

cursul tratamentului;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

3. Responsabilitate faţă de clienţi/pacienţi

standarde legate de responsabilitatea faţă de clienţi/pacienţi :

3.1 obiectivul principal al oricărui logoped este de sănătate fizică şi psihică pe termen lung a

clienţilor/pacienţilor;

3.2 logopedul nu trebuie să discrimineze pe motiv de poziţie socială, rasă, religie sau sex

furnizarea de servicii profesionale;

3.6 logopedul nu ar trebui să permită un tratament care urmează să fie efectuat de către personalul de suport sau studenţi, fără a oferi supraveghere, pentru a-şi

asuma întreaga responsabilitatea. Atunci când, în scopuri educaţionale, un logoped permite unui student să lucreze cu

un pacient, sub directa sa îndrumare, clientul şi rudele acestuia trebuie să fie informate despre acest lucru pentru că au

dreptul de a refuza.

3. Responsabilitate faţă de clienţi/pacienţi

3.4 fiecare logoped ar trebui să evalueze eficacitatea intervenţiei lor şi ar trebui să

pună capăt relaţiei terapeutice atunci când este clar că pacientul/clientul nu se

vindeca sau se amelioreaza, în urma acestei intervenţii;

3.5 taxele sunt stabilite de normele profesionale care

protejează interesul clientului şi al profesiei şi ar trebui să fie

stabilite de comun acord înainte de începutul tratamentului;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

4. Confidenţialitate

standarde legate de confidenţialitate :

4.1 logopedul trebuie să menţină strict relaţia de confidenţialitate profesională,

inclusiv în ceea ce priveşte informaţiile dobândite în cursul abordării administrative sau non-clinice, cu excepţia următoarelor cazuri: ◘ în cazul în care există acordul scris de către

client/pacient, este necesară autorizarea acestui acord de către apartinatori sau consilier

juridic; ◘ în cazul în care este în mod necesar solicitată

de o rudă apropiată de client/pacient, în interesul acestuia din urmă;

◘ în cazul în care există cunoştinţe de abuz de minori;

4.2 fiecare logoped ar trebui să asigure şi să respecte

aceste asigurări în ceea ce priveşte confidenţialitatea

fişelor logopedice;

4.3 în cazul în care informaţiile sunt împărtăşite

cu alţi colegi, terapeutul trebuie să se asigure că şi aceştia vor respecta strict

confidenţialitatea profesională.

5.3 în cazul terapiei simultane, este obligatoriu menţinerea legăturii de comunicare între

specialişti;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

5. Responsabilitatea faţă de colegi.

standarde legate de responsabilitatea faţă de colegi :

5.1 nici un logoped nu trebuie să discrediteze un alt coleg, în nici un fel dăunătoar pentru el/ea, din

punct de vedere personal şi/sau profesional;

5.2 în cazul în care un client/pacient este transferat, acest lucru e posibil doar cu acordul

pacientului;

5.4 logopedul trebuie să facă eforturi pentru a creşte nivelul de cunoştinţe în cadrul

profesiei lor şi să participe la cercetările din domeniu.

6.2 acestea artrebui să se asigure că

toate informaţiilefurnizate spre a fi

publice sunt corecte;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

6. Responsabilitatea pentru comunitate

standarde legate de responsabilitatea pentru comunitate :

6.1 colectivele de specialişti logopezi şi

asociaţiile profesionale ale logopezilor ar trebui să facă eforturi pentru educarea publicului cu

privire la toate aspectele patologice ale

limbajului, comunicării şi/sau tulburărilor

conexe ale acestora;

6.4 asociaţiile profesionale şi membrii acestora ar trebui să facă eforturi pentru a menţine şi extinde reţelele de furnizare de servicii de specialitate.

6.3 acestea nu ar trebui să promoveze şi să facă declaraţii fără rezerve cu privire la proceduri

terapeutice noi care nu sunt încă suficient dovedite ştiinţific;

7.3 un subiect are întotdeauna dreptul de a se retrage din cercetare în orice etapă;

Cele 7 capitole ale CODULUI DEONTOLOGIC vizează:

7. Orientări etice pentru activităţi de cercetare.

standarde :

7.1 în cursul cercetării, standardele etice şi bunăstarea subiectului trebuie să fie menţinute, acesta nu trebuie să fie afectat în mod negativ; consimţământul informat trebuie să fie acordat

de către pacient sau de reprezentantul său legal, în scris;

7.2 o atenţie deosebită se acordă grijii cuvenite pentru a nu încălca dreptul subiectului de confidenţialitate;

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

► operaţia şi metoda logică prin care obiectele dintr-o mulţime dată sunt distribuite în submulţimi numite „clase” în funcţie de asemănările şi deosebirile dintre ele

trebuie să răspundă mai multor cerinţe formale, logice şi pragmatice:

► considerarea unei mulţimi de obiecte; ► alegerea unui criteriu de comparaţie a obiectelor din mulţime; ► compararea obiectelor sub aspectul asemănărilor şi deosebirilor pe

baza criteriului ales şi distribuirea obiectelor mulţimii iniţiale în submulţmimi exclusive, în funcţie de criteriul ales

1. să corespundă logicii interne a clasificării

2. să fie alcătuită respectând fazele procesului de clasificare

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

► principiul terţului exclus, ► principiul clasificării complete, ► principiul excluderii reciproce a claselor, ► principiul sumei claselor identică cu universul de clasificat

► în demersul terapeutic-recuperator ; ► în cercetare, conceptualizare ;

3.  să respecte regulile logice ale operaţiei de clasificare

4. să fie operaţională din punct de vedere practic şi teoretic

trebuie să răspundă mai multor cerinţe formale, logice şi pragmatice:

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

1. sindromul dismaturativ ► întârzierea simplă în apariţia şi dezvoltarea vorbirii, dislalia de evoluţie, bâlbâială fiziologică şi dislexia-disgrafia de evoluţie

C. Păunescu structurează tulburările de limbaj în trei mari sindroame:

2. sindroame ce interesează latura instrumentală periferică şi centrală a limbajului ► dizartria, dislalia, disritmia cu formele lor

3. sindroame intrinseci limbajului şi vorbirii ► tulburările laturii ideaţionale a limbajului şi vorbirii, implicaţia funcţională a acestora fiind de natură organic-funcţională ► afazia, disfazia

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

Tulburări ale analizatorului verbo-motor, verbo-auditiv; Tulburări centrale sau periferice; Tulburări organice sau funcţionale.

Matei Guţu (1975) :

Tulburări de voce; Tulburări de ritm şi fluenţă; Tulburări ale structurii fonetico-fonematice; Tulburări complexe lexico-gramaticale; Tulburări ale limbajului scris.

1. Criteriul anatomo-fiziologic:

2. Criteriul structurii lingvistice afectate:

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

Tulburare specifică de achiziţie a vorbirii articulate Hiper şi hipo nazalitatea Dizartria şi anartria Disfazie sau afazie de dezvoltare de tip expresiv Disfazie sau afazie de tip receptiv Afazie dobândită cu epilepsie Landau – Kleffner Alte tulburări de dezvoltare a vorbiri şi limbajului Tulburare de dezvoltare a vorbirii şi limbajului, fără

precizare

Clasificarea internaţională a bolilor (ICD-10) O.M.S. 1995:

1. Tulburări specifice de dezvoltarea vorbirii şi limbajului:

Clasificarea

tulburărilor de limbaj

Tulburări specifice lecturii Tulburări specifice achiziţiilor de ortografie Tulburări specifice achiziţiei aritmeticii Tulburare mixtă de achiziţie şcolară Alte tulburări de dezvoltare a achiziţiilor şcolare – tulburări de

achiziţie a expresiei scrise Tulburări de dezvoltare a achiziţiilor şcolare, fără precizare

Clasificarea internaţională a bolilor (ICD-10) O.M.S. 1995:

2. Tulburări specifice de dezvoltare a achiziţiilor şcolare:

Disfonia Afonia Hiper şi hiponazalitatea Tulburările vocii, altele şi neprecizate

3. Tulburările vocii:

O clasificare complexă

1. tulburări de pronunţie ► dislalie, rinolalie, dizartrie;

are în vedere criteriul anatomofiziologic, lingvistic, etiologic, simptomatologic şi psihologic

▼

▼

2. tulburări de ritm şi fluenţă ► bâlbâială, logonevroză, tahilalie, bradilalie, aftongie, tulburări pe bază de coree;

3. tulburări de voce ► afonie, disfonie, fonastenie;

Emil Verza (2003) :

4. tulburări ale limbajului citit-scris ►dislexia-alexia, disgrafia - agrafia, disortografia;

5. tulburări de dezvoltare a limbajului ► mutism psihogen, retard sau întârziere în dezvoltarea generală a vorbirii;

7. tulburări ale limbajului bazat pe disfuncţii psihice ► dislogii, ecolalii, jargonofazii ;

6. tulburări polimorfe ► alalii, afazii ;

Tulburările de limbaj pot apărea atât pe fondul intelectului normal, cât şi la deficienţii mintal sau senzorial, cu deosebirea că la cei din urmă ele

sunt mai profunde şi mai frecvente.

Burlea, G., Bâlbâie, V., - Normal şi patologic în evoluţia limbajului. Esenţialul în logopedie, Editura “Spiru Haret” Iaşi şi Editura Tehnica-Info Chişinãu, 2001

Burlea, G., Burlea, M., - Dicţionar explicativ de logopedie, Ed.Polirom, 2011

Verza E. – Tratat de logopedie, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2003

BIBLIOGRAFIE