+ All Categories
Home > Documents > Bursa de Marfuri Proiect Iea

Bursa de Marfuri Proiect Iea

Date post: 22-Jun-2015
Category:
Upload: ica-constandache
View: 105 times
Download: 8 times
Share this document with a friend
Description:
Bursa de Marfuri Proiect Iea
37
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE SI MEDICINĂ VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD IAȘI FACULTATEA: AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICA PROIECT LA DISCIPLINA BURSE PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: STUDENT: CHIRAN AUREL CONSTANDACHE VIORICA-FLORENTINA GRUPA:450
Transcript
Page 1: Bursa de Marfuri Proiect Iea

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE SI MEDICINĂ

VETERINARĂ ION IONESCU DE LA BRAD IAȘI

FACULTATEA: AGRICULTURĂ

SPECIALIZAREA: INGINERIE ECONOMICA

PROIECT LA DISCIPLINA

BURSE

PROFESOR ÎNDRUMĂTOR: STUDENT:

CHIRAN AUREL CONSTANDACHE

VIORICA-FLORENTINA

GRUPA:450

2013

Page 2: Bursa de Marfuri Proiect Iea

BURSA DE MĂRFURI

Page 3: Bursa de Marfuri Proiect Iea

CUPRINS

1. CONCEPTUL BURSEI DE MĂRFURI

1.1 Bursa – definiţie, istoric, clasificare

1.2 Primele burse de mărfuri in lume

1.3 Bursele de mărfuri in Romania

1.4 Activitatea bursieră din România

2. OBIECTUL TRANZACȚIILOR

3. TIPURI DE CONTRACTE BURSERE

4.STRUCTURA FUNCTIONALĂ

4.1 Mecanismul de organizare şi funcţionare a bursei

4.2 Funcţiile bursei

4.3 Instituţiile bursei

4.4 Membrii bursei

5. CONDUCEREA ȘI ADMINISTRAREA BURSEI

6. CONCLUZII

7. BIBLIOGRAFIE

Page 4: Bursa de Marfuri Proiect Iea

1. CONCEPTUL BURSEI DE MĂRFURI

1.1 Bursa – definiţie, istoric, clasificare

Bursa este o instituţie a economiei de piaţă în care se manifestă o piaţă organizată liberă de mărfuri

şi servicii, eficientă, transparentă, corectă, adaptabilă şi lichidă.

Termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă ca formă organizată de schimb pentru

mărfuri sau titluri financiare.

La început au existat numai burse de mărfuri iar pe parcurs au fost acceptate şi piaţa titlurilor

finanicare sau de valori.

Apariția și formarea burselor de mărfuri este rezultatul unui proces evolutiv firesc care a început în

urmă cu aproximativ 2000 de ani în Grecia și Roma Antică și continuă și astăzi. Dacă ar fi să alegem oricare

din produsele tranzacționate azi la bursă și am încerca să-i traversăm evoluția pe piață de-a lungul istoriei, am

găsi că acesta a trecut prin cinci faze distincte: oferirea ca dar, schimbul de marfă, contractul cu plată și

livrare imediată, contractul cu plată și livrare ulterioară stabilirii prețului și contractul la termen.

Darul și schimbul de marfă datează de la începutul civilizației. a treia fază, contractul spot, poate fi

considerată ca adevăratul început al piețelor de marfă organizate.

Până în anul 1600 comerțul în Europa și Asia nu a fost destul de intens pentru a permite susținerea

activității comercianților locali sau a piețelor locale. Periodic, târgurile serveau ca piețe de desfacere pentru

arii geografice întinse. Aceste târguri au fost organizate la început de comercianţii ambulanţi care schimbau

mărfurile lor locale pe mărfuri exotice aduse din ţinuturi îndepărtate. Banii erau puţini şi majoritatea

tranzacţiilor se făceau prin simplul schimb. Acest tip de târg era des organizat în Grecia Antică, în timpul

Imperiului Roman, dar şi în China.

Treptat, a apărut o reţea de târguri specializate şi bine organizate. Existau reguli precise care stabileau

unde, când şi cum pot vinde comercianţii, în funcţie de tipul de marfă oferit. S-a introdus interdicţia

contractării în afară acestor târguri, pentru a preveni acumularea unei cantităţi mari de marfă care ar fi permis

ulterior controlul preţului.

Cu timpul, s-au constituit asociaţii de comerţ care reprezentau interesele noii clase de comercianţi.

Disputele din afaceri erau soluţionate în tribunale special înfiinţate, prin aplicarea codului comerciantului.

Odată cu creşterea numărului de tranzacţii s-a introdus ca mijloc de schimb „scrisoarea de târg".

Aceste scrisori permiteau amânarea plăţii unei mărfi, deci o extindere a creditului. Comercianţii aveau

posibilitatea să circule din târg în târg reglând plăţile prin anularea debitelor sau creditelor cu scrisori de târg,

plătind la sfârşit eventualele datorii rămase, în bani. Aşa a apărut piaţă spot (cash). Adesea, comercianţii

Page 5: Bursa de Marfuri Proiect Iea

prezentau eşantioane din marfă lor, urmând ca plata - în bani sau cu scrisoare - să se facă numai atunci când

titlul trecea la cumpărător.

Se consideră că rădăcinile comerţului la termen se află în sistemul de târguri medievale japoneze, care

a permis Japoniei să dezvolte şi să organizeze piaţă la termen începând cu anul 1697, cu aproape un secol şi

jumătate înaintea Statelor Unite ale Americii.

Denumirea de „bursă" provine de la oraşul Bruges, unde aceste adunări se ţineau la Hotel des

Bourses, numit aşa după un senior din vechea şi nobilă familie van den Boursen care îl construise şi pe al

cărui frontispiciu erau sculptate în piatră trei pungi (fr. bourse). Aici se întâlneau bancherii şi negustorii

pentru a negocia bani, metale preţioase, hârtii de valoare şi mărfuri. Cu timpul, locurile de întâlnire ale

comercianţilor au primit denumirea de burse.

1.2 Primele burse de mărfuri in lume

Prima bursă, în accepţiunea modernă, a fost cea de la Anvers, înfiinţată în anul 1531. Bursa din

Anvers avea o clădire proprie unde se încheiau tranzacţii cu mărfuri coloniale.

În anul 1554 s-a înfiinţat la Londra o bursă denumită „Royal Exchange", care, din 1773 s-a profilat

numai pe schimbul de efecte financiare.

În anul 1639 apar la Paris o serie de agenţii de schimb în domeniul negocierii titlurilor de valoare;

apoi la Lyon, Toulouse şi Rouen, iar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, la Montpellier.

În Germania, la jumătatea secolului al XVI-lea apar primele burse la Augsburg, Nürnberg şi

Hamburg, iar la începutul secolului al XVII-lea, bursă din Berlin.

La începutul secolului al XVII-lea la Amsterdam mărfurile se puteau negocia pe baza unor contracte

prin care se permitea convenirea unui preţ în baza căruia cumpărătorul obţinea de la vânzător dreptul de a

cumpăra o cantitate de marfă la o dată stabilită în viitor. Un secol mai târziu, tot în acest mare centru

comercial se constituie o bursă a grâului în care se desfăşurau tranzacţii de trei ori pe săptămâna, într-o hală

uriaşă de lemn în care fiecare negustor avea un om tocmit pentru a aduce mostre din grâul pe care dorea să-l

vândă şi pentru a negocia preţul în funcţie de calitatea acestuia.

Burse au mai fost înfiinţate la Basel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles

(1801), Roma (1827), Madrid (1831), Milano (1833), Geneva (1850), Tokyo (1855) etc.

În secolul al XVIII-lea şi în prima jumătate a secolului al XIX-lea în Olanda şi Anglia comerţul spot

devenise deosebit de important pentru materii prime, produse agro-alimentare şi industriale.

În 1848 şi-a început activitatea Chicago Board of Trade ca bursă de grâne. Câţiva dintre cei mai

pricepuţi comercianţi de grâne au hotărât să se reunească într-o bursă organizată de cereale - CBOT. Odată

Page 6: Bursa de Marfuri Proiect Iea

cu apariţia unei burse organizate, care oferea un loc de întâlnire centralizat, investitorii bogaţi au văzut o

oportunitate pentru construirea unor silozuri imense unde să-şi depoziteze grânele pentru consumul pe un an

întreg. Aceasta a ajutat la soluţionarea problemelor legate de oferta de grâne care existau în trecut în America

şi a contribuit la stabilirea preţurilor cerealelor pentru tot cursul anului. În acest interval de timp s-a produs

transformarea comerţului „spot" în comerţ „la termen", proces apărut pentru prima dată într-o formă

asemănătoare celei existente azi, la Chicago Board of Trade în 1865. Chicago devenise în acel moment

capitala mondială a cerealelor. Acest gen de comerţ s-a extins apoi la Liverpool, Londra, New York, New

Orleans, Berlin.

În 1874, negustorii au format Bursa de Produse din Chicago, unde se comercializau la început unt,

ouă, brânză, păsări domestice şi alte produse agricole. Mai târziu, aceasta a fost numită Bursa de Unt şi Ouă

din Chicago (Chicago Egg & Butter Board). În cele din urmă, aceasta a început să tranzacţioneze tipuri de

marfă atât de multe şi diverse, încât, în 1919, a fost numită mai aproape de realitate, Chicago Mercantile

Exchange. Câteva dintre mărfurile tranzacţionate în acel timp erau cartofii, ceapă şi pieile de vită iar din

perioadă anilor 1950, curcanii, ouăle îngheţate şi slănina de porc au fost adăugate mărfurilor care se

tranzacţionau la CME. Astăzi se lucrează cu patru grupe de produse: mărfuri agricole, valute, dobânzi şi

indici bursieri.

În 1880 doar grâul, porumbul, ovăzul şi bumbacul făceau obiectul tranzacţiilor la termen. Cu timpul,

gama produselor tranzacţionate le termen s-a extins cu materii prime industriale (cupru, plumb, zinc), carcase

de porc, vite vii, cherestea, suc de citrice. Dezvoltarea pieţelor la termen, creşterea semnificativă a numărului

de tranzacţii au determinat, ca începând cu anul 1971, să se diversifice gama produselor tranzacţionate la

termen cu metale preţioase (aur, argint, platină), devize, titluri financiare cu venit fix şi indici bursieri.

În 1972, CME inaugurează tranzacţionarea contractelor futures pe valute - primele contracte futures

financiare, iar în 1975 CBOT lansează primele contracte futures pe rata dobânzii. În 1982 Kansas City Board

of Trade iniţiază primele contracte futures pe indici bursieri.

Este de remarcat faptul că deşi CBOT lansase contracte futures pe grâne încă din 1865 şi CME

contracte futures pe ouă şi unt încă din 1919, prima lege care venea să reglementeze „pietele de contracte" a

fost adoptată abia în 21 septembrie 1922 - „Legea tranzacţiilor futures cu cereale"(The Grain Futures Act of

1922). Legea superviza tranzacţiile futures cu cereale, dar nu aborda atent probleme că reglementarea

mecanismului de tranzacţionare şi prevenirea manipulării pieţelor. Crahul bursier din 1929 şi criza

economică de la începutul anilor '30 au grăbit adoptarea în 1936 a „Legii bursei de mărfuri"(The Commodity

Exchange Act of 1936).

Istoria s-a repetat în ceea ce priveşte reglementarea contactelor futures de pe pieţele financiare. Deşi

acestea erau cunoscute încă din 1970 şi au fost lansate în 1972, legea care le reglementa a fost adoptată în 23

octombrie 1974.

Page 7: Bursa de Marfuri Proiect Iea

O creştere deosebită a interesului pentru tranzacţiile la termen s-a înregistrat între anii 1975-1985,

fapt evidenţiat de volumul contractelor pe pieţele americane şi engleze.

În prezent, numărul burselor care funcţionează în lume trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în

Anglia, 8 în Germania, 7 în Franţa. Există azi 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite în 37 de ţări.

Odată cu schimbările petrecute în ţările din Europa Centrală şi de Est s-au făcut eforturi în vederea

organizării unor pieţe bursiere şi în ţările din această zonă.

1.3 Bursele de mărfuri in Romania

După cum relatează Nicolae Iorga în „Istoria comerţului"(1937), încă din 1839 apare ideea organizării

unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul „Mercurul Brăilei" este prezentat „Codul de Comerţ"

care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi

în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă,

prin legea din 7 decembrie 1863. „Codul de Comerţ" din 1840 constituie o reproducere a „Codului Comercial

Francez " din 1807. În 1865, în ziarul „Monitorul - Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare

primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde

reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. „Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi

mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de

mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. „Legea asupra burselor de comerţ"

din 1904 a redefinit instituţia bursieră iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii

instituţiei bursiere din România.

Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de „Legea Madgearu", admitea operaţiunile la termen,

acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din

Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ

care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci

Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut

faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a

fost premisa care a determinat reorganizarea Bursei de Mărfuri din Sibiu ca piaţă futures financiară.

Prima iniţiativă legislativă după 1990 a avut loc în 28 august 1997 prin Ordonanţa 69 privind „Legea

burselor de mărfuri". Ea venea să contureze modul de organizare al burselor de mărfuri în vederea

tranzacţionării de contracte futures şi opţiuni.

Page 8: Bursa de Marfuri Proiect Iea

1.4 Activitatea bursieră din România

La mijlocul sec. XIX – 1831 se obţine o recoltă foarte bună în Principatele Române – grâu, orz,

porumb, care exceda consumul intern, astfel apare necesitatea înfiinţării unor burse de mărfuri în Bucureşti

unde aveau loc în principal tranzacţiile cu cereale. Aceste burse aveau înfiinţate un „cod de comerţ” cu

regulament de funcţionare care prevedea condiţii de finanţare legale, conduita comercianţilor, administrarea

burselor şi cotaţia.

Finanţarea era reglementată ca fiind suportată de negustorii interesaţi în tranzacţiile bursiere. Sistemul

de cotaţie era rezultat prin calculul preţului mijlociu. Erau asigurate condiţii de publicitate în Gazata

comercială. Condiţiile de administrare erau asigurate de 6 „efori” la Bucureşti iar la Brăila aveau „Deputăţia

negustorească”. Negustorii se numeau „dragomani” sau „scăunaşi”, ulterior devin „dealer” şi „broker”. Erau

interzise „matrapazlâcurile” şi „precupeţia”, specula şi frauda.

Activitatea bursieră în România la începutul sec.XX – în 1904 a apărut legea asupra burselor de

valori şi un regulament prin care se înfiinţau 6 burse la Bucureşti, Brăila, Galaţi, Constanţa, Iaşi şi Craiova.

Mai funcţionau până la Marea Unire şi bursele de la Arad, Timişoara, Cernăuţi.

Activitatea bursieră în România în perioada interbelică – în 1929 a apărut Legea Madgearu pentru

reglementarea activităţii bursiere – „Legea asupra burselor”, această lege aduce reglementări mult mai

precise asupra activităţii bursiere, introducând unele modificări conceptuale şi juridice în concordanţă cu

normativele internaţionale unificând totodată legislativ practica bursieră în România. Astfel s-au creat

condiţii de manifestare independentă a pieţei de capital în Burse de efecte, acţiuni de capital, aceste instituţii

sunt investite cu personalitate juridică.

După 1989 apar legile 15,31,34,58 - egi care au pus baza acestei activităţi.

Guvernul emite H. 552/92 privind circulaţia titlurilor de valori, se înfiinţează Agenţia mobiliară şi

autoritatea pieţei care este dată de C.N.V.M..

Bursele de mărfuri tranzacţionează contracte cu executare imediată prin livrarea efectivă a mărfii şi

plata preţului respectiv conform contractului, de asemenea bursele de mărfuri găzduiesc pieţele specializate

care asigură condiţi pentru încheierea de tranzacţii cu contracte la termen.

Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes public care asigură în condiţii centralizate de negociere

eficienţă şi transparenţă, efectuarea de operaţiuni cum ar fi:

- vânzarea şi cumpărarea de mărfuri pe pieţe la disponibil

- vânzarea şi cumpărarea la disponibil de titluri reprezentate de mărfuri

- vânzarea şi cumpărarea de instrumente financiare derivate

- negocieri de asigurări maritime şi fluviale de nave cu încărcătură

Page 9: Bursa de Marfuri Proiect Iea

2. OBIECTUL TRANZACȚIILOR

Bursele de mărfuri sunt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri care au

anumite caracteristici:

- sunt bunuri generice care se individualizează prin măsurare, cântărire, numărare;

- sunt fungibile;

- au caracter standardizabil, mărfurile pot fi împărţirte în loturi omogene, apte a fi livrate la

executarea contractului încheiat în bursă;

- trebuie să aibă un grad redus de prelucrare ca o condiţie a păstrării caracteristicilor de produse de

masă, nediferenţiat, omogen – grâu, porumb, orez, soia, produse agroalimentare, metale, cupru, aluminiu,

petrol şi produse petroliere.

3. TIPURI DE CONTRACTE BURSERE

Contracte bursiere:

- contractul spot - are ca obiect o marfă prezentă, existentă în momentul încheierii contractului

si care urmează să fie livrată si achitată imediat

- contractul forward - este un acord privat de a cumpăra sau a vinde, de a livra si respectiv de

a plăti la o anumită dată viitoare o marfă, valută sau un activ financiar la un preț stabilit în

momentul încheierii tranzacției

- contractul futures - este un angajament standardizat de a cumpăra sau vinde un activ, marfă,

titlu financiar sau instrument monetar la un preț stabilit în momentul încheierii tranzacției, cu

lichidarea la o dată viitoare

- opțiunile - contracte între un vânzător si un cumpărător care dau dreptul dar nu si obligația

de a cumpăra sau a vinde la o anumită dată viitoare un activ, marfă, titlu financiar sau

instrument monetar, drept obținut în schimbul plății unei prime.

Contractul spot

Contractele spot sunt contracte de vânzare - cumpărare a căror executare are loc, teoretic,

Page 10: Bursa de Marfuri Proiect Iea

imediat după încheierea lor. Practic, ele sunt executate în termene cuprinse între 24 de ore si 10 zile bancare

si presupun livrarea obligatorie a mărfii.

Marfa ce stă la baza contractului spot este:

- la vedere (adică există)

- disponibilă (nu e grevată de vreo obligație; de exemplu, gajul)

- prezentă (se află într-un depozit agreat de bursă)

Prețul de execuție al contractului este cel stabilit în momentul încheierii tranzacției.

Contractul forward

Odată cu apariția burselor, vânzătorii și cumpărătorii aveau poșibilitatea de a reduce nesiguranța

prețurilor printr-o vânzare forward cash. O vânzare forward cash sau un contract forward reprezintă o

negociere privată în care vânzătorul și cumpărătorul convin asupra unui preț pentru o marfă care urmează să

fie livrată în viitor.

La contractele forward cash, marfa nu se putea transmite până la data de livrare prestabilită. Acum

vânzătorul si cumpărătorul au posibilitatea de a bloca un preț cu mult timp înaintea executării contractului și

să elimine astfel incertitudinea cauzată de fluctuațiile de preț din această perioadă.

Certitudinea prețului conferă posibilitatea cumpărătorilor și vânzătorilor să îsi anticipeze corect

veniturile viitoare. Contractul forward a ajutat la scăderea riscului schimbării prețului și a facilitat

dezvoltarea pieșelor și vânzarea mărfurilor.

Totuși nu a dispărut riscul ca un comerciant (cumpărătorul mărfii) să nu-și îndeplinească

prevederile contractuale în cazul în care preŃurile au scăzut dramatic, producătorul rămânând cu mărfurile pe

stoc si fără alt cumpărător.

În cazul opus, dacă prețurile au crescut dramatic în perioada dintre contractare si livrare, vânzătorul

ar fi fost cel tentat să nu respecte contractul, în încercarea de a vinde altcuiva la un preț mult mai mare decât

cel care s-a stabilit în contract.

Pentru a rezolva problema garantării executării tranzacției, s-a dezvoltat o nouă metodă.

Fiecare participant la o tranzacție depozitează o sumă de bani la o a treia parte, neutră. Acest

lucru dă siguranța că fiecare parte va respecta contractul. Dacă una din părți nu-si îndeplineste

obligațiile cealaltă parte urmează să primească banii ca despăgubire pentru orice pierdere financiară.

Bursele și-au dezvoltat standarde de calitate si unități de măsură pentru fiecare marfă.

Aceasta a dus la comercializarea (vânzarea si cumpărarea) de contracte pe titluri de marfă care

specificau cantitatea, calitatea, data scadenței si data de livrare a unei mărfi.

Cel mai reprezentativ exemplu de contract forward folosit zilnic de către fiecare este abonamentul la

un ziar, pentru care se percepe prețul convenit anterior pe toată durata valabilității abonamentului

(contractului).

Page 11: Bursa de Marfuri Proiect Iea

Există câteva avantaje ale contractelor forward. Pe lângă avantajele evidente, cum sunt

cunoasterea exactă a sumei si cantității pe care urmează să o primească, a nivelului calitativ si

a momentului livrării, certitudinea prețului este importantă deoarece un cumpărător îsi va

cunoaste costurile anticipat.

Și vânzătorul îsi va cunoaste veniturile dinainte. Astfel, certitudinea prețului dă posibilitatea

cumpărătorilor si vânzătorilor să-si anticipeze corect veniturile viitoare.

Contractele futures

Contractele forward standardizate s-au transformat în contracte futures. De exemplu, un

contract futures pe grâu pentru iunie 2013 obligă vânzătorul să livreze cumpărătorului 20 de tone de grâu de

o anumită calitate, la termenul de expirare a contractului; sau un contract futures pe dolari SUA pentru martie

2013 cere celui care îl vinde să livreze celui care l-a cumpărat 1000 de dolari la scadență.

Persoanele fizice sau juridice pot executa tranzacții futures chiar dacă nu au intenția de a face

sau de a primi livrarea.

Deoarece contractele futures sunt standardizate, ele pot fi transmise de mai multe ori. Este

necesară o metodă pentru a intersecta ultimul vânzător cu ultimul cumpărător.

Operațiunile de compensare ale casei de clearing a bursei au ajuns să înregistreze toate tranzacțiile si

livrarea documentelor de la vânzători la cumpărători. Această operațiune facilita și compensarea contractelor

futures deoarece ele erau standardizate si se puteau schimba între ele. De exemplu, o persoană care a

cumpărat un contract futures poate să-l vândă eliminându-si astfel poziția deschisă de la agenția de brokeraj

la care a deschis contul de marjă.

Compensarea a creat oportunitatea ca cei care doresc să execute contractul.

Posibilitatea de compensare este o caracteristică fundamentală a comerțului futures. Numai

aproximativ 2% din totalul contractelor futures au ca rezultat o livrare fizică.

O altă funcție esențială a casei de compensație este aceea de a se interpune între vânzător si cumpărător la

fiecare tranzacție.

În realitate, un vânzător vinde casei de compensație, iar cumpărătorul cumpără de la casa de

compensație. Aceasta conferă integritate tuturor tranzacțiilor.

Elementele contractului futures sunt:

simbolul contractului,

unitatea de tranzacționare,

cotația,

variația minimă de preț (tick-ul),

limitele de variație zilnică a prețului,

lunile de livrare,

Page 12: Bursa de Marfuri Proiect Iea

ultima zi de tranzacționare,

ultima zi de livrare

programul de tranzacționare.

Standardizare contractelor și crearea funcției de compensare au mărit eficiența pieței,

permițând o piață mult mai lichidă (una în care tranzacțiile să fie executate la prețul specificat

sau la unul apropiat), oricine putând să intre si să iasă rapid din piață.

Contractele futures (alături de opțiuni) sunt titluri financiare derivate. Ele dau naștere unor

obligații contractuale ce pot fi stinse în două moduri: la scadență, prin livrare fizică, cash sau

plata diferențelor si până la scadență, prin lichidarea lor la bursă.

Avantajele contractelor futures

Între contractele forward si futures există o serie de deosebiri:

- contractele futures sunt standardizate;

- prețul variază zilnic în funcție de raportul dintre cerere si ofertă;

- spre deosebire de contractele forward, contractele futures au o piață secundară.

Optiunile

Opțiunile pe contracte futures – opțiunile care fac obiectul tranzacționării în ringurile burselor

sunt contracte standardizate care dau cumpărătorului sau vanzatorului dreptul dar nu și

obligația de a cumpăra sau vinde contractul futures suport la un preț prestabilit, numit preț de

exercitare pe perioada de valabilitate a contractului.

Pentru dreptul dobândit cumpărătorul trebuie să plătească vânzătorului în momentul încheierii tranzacției o

sumă de bani numită primă.

Vânzătorul sau cumparatorul se obligă să vândă sau să cumpere contractul futures de la

baza opțiunii la prețul de exercitare dacă opțiunea este exercitată de cumpărătorul sau de

vanzatorul său.

Există două tipuri distincte de opțiuni: put si call. Prin cumpărarea unei opțiuni put se obține

dreptul de a lua o poziție short pe contractul futures suport.

Cumpărarea unei opțiuni call dă dreptul la o poziție long pe contractul futures de la baza opțiunii.

Opțiunile call si put sunt contracte complet separate, distincte si oferă drepturi diferite. Ele nu

sunt părți opuse ale aceleiasi tranzacții.

Orice opțiune put are un cumpărător si un vânzător; la fel si opțiunea call.

4. STRUCTURA FUNCTIONALĂ

Page 13: Bursa de Marfuri Proiect Iea

4.1. Mecanismul de organizare şi funcţionare a bursei

Bursa, centru al activităţii comerciale, concentrează mai mulţi participanţi, implicaţi direct sau

indirect în tranzacţiile bursiere, precum şi o serie de organisme care concură la încheierea şi executarea

contractelor de bursă.

Principalele categorii de participanţi sunt utilizatorii şi operatorii, iar organismele funcţionale sunt

sistemul de tranzacţii (bursa propriu-zisă) şi casa de compensaţie.

Utilizatorii bursei sau clienţii sunt cei care realizează în cont propriu operaţiuni în cadrul bursei; de

regulă ei apelează în acest sens la firmele membre ale bursei, respectiv la societăţi specializate în tranzacţiile

bursiere. În categoria utilizatorilor de bursă se includ:

- societăţi cu caracter de producţie sau comercializare, respectiv firme care acţionează pe piaţa de

marfă fizică. În această categorie intră comercianţii care cumpără şi vând produse cu caracter bursier pentru

diferite termene; producătorii agricoli care acţionează la bursă în paralel cu activitatea lor economică reală;

întreprinderi care efectuează operaţiuni de prelucrare asupra unor produse primare sau semiprelucrate şi care

se tranzacţionează în bursă. În principal aceştia participă la tranzacţii în scopul acoperirii riscurilor legate de

activitatea lor de bază, în speţă a riscurilor rezultate din fluctuaţiile preţurilor.

- investitori, respectiv instituţii cu caracter financiar - bancar, cum sunt băncile de investiţii, fondurile

mutuale, fondurile de pensii, precum şi alte instituţii care gestionează fonduri. Caracteristica lor comună

este faptul că utilizează bursa atât în scopuri de plasament pentru maximizarea profiturilor la fondurile

investite, cât şi, uneori, pentru scopuri de acoperire a riscurilor.

Operatorii de bursă sunt persoanele prin intermediul cărora se realizează efectiv tranzacţiile în

bursă. De regulă, este vorba de firme de tranzacţii bursiere, numite şi firme broker/dealer sau, simplu,

brokeri. Pe pieţele americane aceste firme se numesc Futures Commodities Merchands.

Principalele funcţii pe care le îndeplineşte o firmă de broker / dealer sunt următoarele:

- primeşte şi execută ordinele de bursă ale clienţilor săi; în acest sens ea acţionează ca un broker,

încheind contracte de bursă în contul celor care au dat ordine, utilizatorii bursei. Pentru tranzacţiile astfel

încheiate, firma încasează un comision de la clienţii săi, ea având rolul de intermediar (broker);

- efectuarea de tranzacţii în cont propriu; în acest caz, firma acţionează ca un dealer încasând

diferenţa dintre preţurile de vînzare şi cele de cumpărare, respectiv un spread (firmă dealer);

Page 14: Bursa de Marfuri Proiect Iea

- acordarea de consultanţă pentru clienţii bursei şi pentru toţi cei interesaţi de piaţa respectivă.

Firma broker / dealer este constituită ca o societate comercială, particularizându-se prin obiectul specific

al activităţii sale: realizarea tranzacţiilor bursiere.

Principalele categorii de specialişti care lucrează în cadrul acestora sunt: agenţii de vânzări (engl.

sales peoples), adică cei care, lucrând în departamentul de vânzări ale firmei, întreţin relaţii cu clienţii,

primesc ordine şi le transmit spre executare în bursă; consultanţii (engl. advisors), cei care elaborează studii,

analizează piaţa, dau sfaturi şi consultanţă pentru firmă şi pentru clienţii acestora; agenţii de bursă (engl.

floor brokers), adică angajaţii firmei, care, în incinta bursei, au rolul de a încheia tranzacţiile pe baza

ofertelor care sunt strigate în bursă; ei primesc de la firmă spre executare ordinele şi, conform regulamentului

bursei, procedează la executarea lor.

Bursa are drept organism de bază sistemul de tranzacţii, respectiv mecanismul prin care ordinele de

vânzare şi cumpărare date de clienţi se concentrează, prin intermediul brokerilor, în sala de negocieri (floor)

unde are loc încheierea de contracte prin activitatea agenţilor de bursă.

Din punct de vedere instituţional, bursa este constituită, de regulă, ca o asociaţie a membrilor bursei,

în principal, firmele broker-dealer. Calitatea de membru al bursei permite firmelor respective să încheie

tranzacţii în sala de negocieri, fie pe cont propriu, fie pe contul unor terţi din afara bursei.

Un rol major în tranzacţiile bursiere îl are casa de compensaţie sau clearing (engl. clearing house),

care asigură, de facto, funcţionarea bursei. Aceasta este o asociaţie de persoane fizice şi / sau juridice -

membri sau nemembri ai bursei - care garantează că orice tranzacţie încheiată în bursă va fi onorată întocmai

şi la timp. La sfârşitul fiecărei zile de activitate, casa de clearing se substituie, în toate tranzacţiile, indiferent

de natura acestora, în "cealaltă parte", devenind, în acest mod, partener pentru toate operaţiunile efectuate.

Cumpărătorii şi vânzătorii de contracte nu-şi creează obligaţii financiare între ei, ci fiecare îşi creează

obligaţii în raport cu casa de clearing, care apare în calitate de cumpărător sau de vânzător pentru marfa

tranzacţionată.

Capacitatea financiară a casei de clearing de a garanta necondiţionat executarea obligaţiilor

decurgând din fiecare tranzacţie are la bază: garanţiile iniţiale depuse pentru fiecare contract; fondurile de

garanţie depuse de membrii casei de clearing; veniturile realizate de casa de clearing din taxele percepute

pentru serviciile prestate; răspunderea solidară a tuturor membrilor. Fiecare membru al casei de clearing este

obligat ca pentru soldul net al contractelor sale la termen să depună un depozit, o garanţie (marjă).

Unele instituţii bursiere au propria lor casă de compensaţie, în timp ce altele lucrează cu un organism

de clearing din afara bursei.

Page 15: Bursa de Marfuri Proiect Iea

Mecanismul tranzacţiilor la bursă implică pe clienţi, care, în funcţie de natura ordinului pe care îl dau, se

situează pe poziţia de vânzător sau cumpărător, operatorii de bursă, în speţă firmele broker/dealer,

sistemul de tranzacţii şi casa de compensaţie. (Figura 10.2.)

Derularea tranzacţiilor bursiere presupune parcurgerea a trei etape principale: (1) transmiterea

ordinelor de bursă; (2) încheierea contractului, în urma executării ordinelor în bursă; (3) executarea

contractului, prin intervenţia casei de compensaţie.

Transmiterea ordinului de bursă se face de către client, în baza unui contract de intermediere pe

care l-au perfectat în prealabil cu brokerul. Ordinele de vânzare şi cumpărare sunt transmise prin completarea

unui formular sau printr-un mijloc de telecomunicare (ex. telefon) firmei de tranzacţii bursiere, care le trimite

la rândul ei, agenţilor de bursă aflaţi în sala de negocieri.

Ordinele de bursă trebuie să cuprindă mai multe menţiuni:

Page 16: Bursa de Marfuri Proiect Iea

- natura operaţiunii: vânzare sau cumpărare;

- cantitatea oferită/cerută, respectiv numărul de “contracte”;

- indicaţii privind preţul: ordine “la piaţă”; ordine cu limită de preţ; ordine de stopare a pierderii;

ordine combinate;

- indicaţii privind valabilitatea ordinelor: ordine “la deschidere” sau “la închidere”; ordine “pe o

zi”; ordine valabile până la anulare.

Tipologia ordinelor de bursă

După modul de indicare a preţului:

ordine “la piaţă” (market orders): ordine care sunt executate de agentul de bursă de îndată ce le-a primit, la

cel mai bun preţ obtenabil în acel moment;

ordine cu limită de preţ (limit orders): clientul instructează pe broker să vândă la un anumit preţ sau la unul

mai bun;

ordine de stopare a pierderii (stop loss orders): ordine plasate puţin peste preţul curent, la vânzare, sau sub

preţul curent, la cumpărare, pentru a limita pierderea în cazul unei schimbări de trend al preţului curent;

ordine combinate: de exemplu, un ordin stop combinat cu un ordin cu limită de preţ.

După valabilitatea ordinului:

ordine “la deschidere” (at the opening) sau de închidere (at the close), care trebuie executate imediat ce

încep operaţiunile într-o şedinţă de bursă (primele 30-60 de secunde) sau imediat înainte de închiderea

şedinţei;

ordine “pe o zi” (day order), care sunt valabile numai pe timpul unei zile de bursă; dacă ele n-au putut fi

executate, sunt anulate la închiderea bursei;

ordine “bune până la anulare” (good till cancelled, sau GTC), care rămân valabile până sunt executate sau

anulate în mod expres de către client.

Page 17: Bursa de Marfuri Proiect Iea

În momentul transmiterii ordinului şi pentru ca acesta să poată fi executat, clienţii trebuie să dispună

de un anumit fond de garanţie (engl. margin), impus prin regulamentul bursei şi urmărit de brokeri. De

exemplu, în contractele futures garanţia reprezintă în jur de 10% din valoarea tranzacţiei.

La rândul lor, brokerii trebuie să depună o anumită garanţie, solicitată de casa de compensaţie, pentru

toate operaţiunile pe care le realizează. Fondurile respective sunt imobilizate temporar pentru garantarea

executării în condiţii corespunzătoare a obligaţiilor asumate.

Încheierea contractului se realizează de către agenţii de bursă, care acţionează pe baza mandatului

primit de la client, fie prin strigare, în sistemele clasice, fie printr-un mecanism computerizat, în cazul

sistemelor electronice de tranzacţionare.

Negocierea şi încheierea contractului sunt mult simplificate şi se realizează operativ datorită

uniformizării atât a mecanismului tranzacţional, şi a standardizării elementelor contractului.

Principalele elemente standardizate în operaţiunile de bursă sunt: obiectul tranzacţiei, condiţiile de

calitate; unitatea de măsură; modul de cotare a preţului; scadenţa contractului.

Obiectul tranzacţiei este constituit dintr-o singură marfă (zahăr brut, cacao boabe, soia etc.), valută

sau alt activ. Dacă la aceeaşi bursă se comercializează mai multe mărfuri sau active, pentru fiecare dintre ele

se foloseşte un contract standardizat de sine stătător, iar operaţiunile se desfăşoară independent.

Condiţiile de calitate reprezintă un element esenţial în încheierea tranzacţiilor de bursă, iar definirea

exactă a calităţii şi a metodelor de verificare se face prin aplicarea unor condiţii-tip, formarea definitivă a

preţului de livrare la aceste mărfuri având loc prin luarea în considerare a acestor diferenţe.

Unitatea de măsură în tranzacţiile de bursă are rolul de a uniformiza cantitatea mărfurilor sau a

activelor ce se comercializează prin bursă, această unitate purtând denumirea de contract sau lot. Tranzacţiile

se încheie numai pentru unitatea de măsură sau un multiplu al acesteia. Prin urmare, clienţii dau ordin nu

pentru o anumită cantitate de marfă, ci pentru un anumit număr de “contracte”.

Fiecare contract are caracterul unei tranzacţii separate cu decontare distinctă.

Modul de cotare a preţului precizează moneda în care se exprimă preţul de tranzacţie (de obicei cea a

ţării pe teritoriul căreia se găseşte bursa) pe unitatea de măsură. Modul de exprimare al preţului diferă de la

bursă la bursă, în funcţie de unităţile de măsură folosite.

În cazul tranzacţiilor futures sunt standardizate şi scadenţele contractelor, în sensul că se precizează

care sunt lunile de livrare. O formulă similară se aplică la tranzacţiile cu opţiuni.

Page 18: Bursa de Marfuri Proiect Iea

Activitatea de contractare este concentrată , în mod tradiţional, în sala de negocieri a bursei ( trading

floor) şi se realizează cu participarea agenţilor de bursă, reprezentanţi ai firmelor membre [3]. În esenţă,

încheierea contractului se realizează prin întâlnirea dintre un ordin de vânzare şi un ordin corespunzător de

cumpărare, în contextul unei licitaţii continue a agenţilor de bursă, care anunţă cele mai bune oferte de

vânzare, respectiv de cumpărare pe care le au în orice moment.

Acest proces se poate realiza în mai multe modalităţi:

tranzacţionarea “în ring” (ring trading), care presupune dispunerea agenţilor de bursă în jurul unui spaţiu

circular (ringul), astfel încât fiecare să poată observa anunţurile celor prezenţi, şi strigarea ofertelor;

tranzacţionarea “în groapă” (pit trading), utilizată îndeosebi la tranzacţiile futures şi cu opţiuni, utilizează

un spaţiu în formă de amfiteatru, unde sunt dispuşi brokerii, care strigă ofertele lor;

tranzacţionarea în sală (crowd trading), presupune întâlnirea dintre agenţii de bursă în sala de negocieri şi

perfectarea, în urma strigărilor (open outcry) de oferte sau cereri.

După ce contractul a fost încheiat, el este înregistrat la bursă şi trimis apoi la casa de compensaţii. Din

momentul în care aceasta din urmă a înregistrat contractul, ea îşi asumă obligaţia de garantare a executării

acestuia.

Agenţii de bursă sunt obligaţi să raporteze încheierea contractului la firma proprie, care, prin agenţii

de vânzări, comunică clientului faptul că ordinul a fost executat.

În urma executării ordinului, clientul dobândeşte, pe contractul respectiv, o poziţie în bursă. Aceasta

poate fi o poziţie de vânzător, numită şi “scurtă”- short (clientul datorează marfa), sau o poziţie de

cumpărător, “lungă” – long (clientul are dreptul să primească marfa).

Executarea contractului se realizează între client, pe de o parte, şi casa de compensaţie, pe de altă

parte, firma broker servind în calitate de intermediar. În principiu, vânzătorul este obligat să livreze marfa

pentru casa de compensaţie, iar cumpărătorul să plătească preţul mărfii pentru acelaşi organism. În schimb,

casa de compensaţie trebuie să asigure livrarea mărfii către cumpărător, precum şi plata preţului către

vânzător.

În practică acest mecanism este însă mai complex.

În primul rând, în cazul celor mai multe burse activitatea de decontare este preluată de către bănci,

casei de compensaţie revenindu-i numai rolul de a întocmi documentele necesare pentru realizarea efectivă a

plăţii. Totodată, casa de compensaţie nu joacă rolul unui comerciant – contraparte pentru fiecare contract. Ea

Page 19: Bursa de Marfuri Proiect Iea

procedează, la fiecare scadenţă, la compensarea poziţiilor pe care le deţine fiecare firmă broker/dealer, (de

aici denumirea acesteia de casă de cliring) rezultând soldurile care trebuie balansate; la rândul lor, firmele

broker stbilesc soldurile poziţiilor pentru clienţii lor. Rezultă astfel, pentru fiecare scadenţă şi fiecare client

poziţiile rămase deschise şi care trebuie lichidate prin livrare, în cazul poziţiilor short şi primirea mărfii, în

cazul poziţiilor long.

În al doilea rând, lichidarea poziţiilor în bursă se poate face în două moduri: prin livrare/primire

efectivă de marfă; sau închiderea poziţiilor printr-o operaţiune în bursă.

Lichidarea poziţiei prin livrare efectivă de marfă (executarea în natură) este tipică pentru tranzacţiile

cash, fie ele spot (executare imediată) sau forward (executare la termen). Acesta formulă se practică la

bursele de marfă fizică, precum şi pe piaţa monetară; în operaţiunile futures sau cu opţiuni, ea reprezintă mai

degrabă o excepţie.

Lichidarea poziţiei prin operaţiuni în bursă este formula tipică pentru operaţiunile futures şi cu

opţiuni. În acest caz, clientul – prin brokerul său- procedează la închiderea poziţiei, stingându-se astfel

obligaţiile pe care şi le-a asumat la încheierea contractului. Practic, cel care are o poziţie short, îşi închide

poziţia prin cumpărarea unui număr corespunzător de “contracte”; cel care are o poziţie long, vinde numărul

necesar de contracte.

În contractele cu opţiuni, lichidarea poziţiei se poate face prin abandonarea opţiunii, precum şi prin

vânzarea/ cumpărarea unui număr corespunzător de opţiuni.

4.2 Funcţiile bursei

1. Funcţia cea mai importanţă care conferă statutul de instituţie reprezentativă a economiei de piaţă

este funcţia fundamentală de a asigura cadrul optim necesar efectuaării de tranzacţii bursiere cu valori

mobiliare sau instrumente financiare în condiţii de protecţie a investitorilor şi de transparenţă a tranzacţiilor.

Organizarea unei pieţe vaste prin concentrarea cererii şi ofertei cu un număr important de participanţi într-o

dimensiune vastă în condiţii de concurenţă asigurată.

2. Formarea unui preţ corect – mecanismul de formare a preţurilor urmăreşte riguros respectarea

criteriilor necesare pentru ca echilibrul cererii şi al ofertei să se realizeze în punctul ce reprezintă preţul

corect, acesta fiind preţul reprezentativ pentru întreaga piaţă de referinţă.

Page 20: Bursa de Marfuri Proiect Iea

3. Armonizarea preţurilor – bursa realizează şi difuzarea informaţiilor care apoi realizează

armonizarea preţurilor pe întreaga economie (naţională, comunitară, mondială). Informaţia bursieră, deci,

joacă rolul de mediator pe piaţă stabilind preţul de referinţă.

4. Acoperirea riscurilor – prin intermediul pieţei bursiere, a mecanismelor specifice de tranzacţii se

realizează operaţiunile de acoperire a riscului. Participanţii la piaţă sunt motivaţi diferit, astfel încât unii sunt

dispuşi să preia un risc mai mare în condiţiile unui profit potenţial mai mare, pe când alţii nu sunt dispuşi să

rişte. Transferul riscului de la participanţii cu aversiune faţă de risc la participanţii cu dispunere la risc se

realizează cu ajutorul operaţiunilor de acoperire prin bursă.

5. Barometrul bursei – evoluţia pieţei bursiere are un caracter de predictibilitate, cursul stabilit la

bursă devine un instrument de analiză economică şi evaluare. El intră în calcul pentru stabilirea politicii

economice şi în acelaşi timp devine un semnal de acţiune pentru agenţii economici, pentru guvern, pentru

autorităţile locale, fiind cel mai realist instrument de prognoză.

4.3 Instituţiile bursei

Bursa este o instituţie reprezentativă pentru economia de piaţă de aceea trebuie să cunoaştem modul

de organizare, de funcţionare, structura, administrarea şi controlul, precum şi mecanismul decizional din

cadrul instituţiei.

Organizarea şi funcţionarea bursei – poate fi organizată sub formă juridică, de societate, organizaţei

nonprofit, publică sau privată, reglementată prin lege, a fiecărei ţări unde îşi desfăşoară activitatea.

Documentele instituţiei sunt statutul şi regulementul bursei.

Statutul bursei reglementează de obicei următoarele probleme: numele, sediul, scopul, memebrii bursei,

conducerea executivă, funcţiile bursei, managementul bursei (Adunarea Generală, Consiliul de administraţie,

comitetele bursei, organele de control ale bursei), principiile generale de funcţionare a bursei, reguli privind

contractele, procedura de tranzacţie, executarea contractelor. De asememenea în statul bursei se

reglementează activitatea economică, respectiv modalităţi de încasare, mărimea şi clasificarea comisioanelor,

realizarea veniturilor şi cheltuielilor, proceduri privind arbitrajul, modalităţi de judecare şi soluţionare a

litigiilor între vănzător şi cumpărător, inclusiv unde, cum în ce loc au loc negocierile şi orarul de funcţionare

a bursei.

Regulamentul bursei – cuprinde 2 mari subiecte: procedura de listare, respectiv mecanismul

tranzacţiilor.

Page 21: Bursa de Marfuri Proiect Iea

Regulile privind listarea cuprind referinţe cu privire la titlurile ce sunt acceptate pentru listare la

bursă, conditiile ce trebuie să le îndeplinească valorile mobiliare pentru a fi cotate, cum trebuie să fie

prospectul de emisiune şi condiţiile corespunzătoare, respectiv nivelul taxelor, al comisioanelor, etc.

Reglementarea mecanismelor de tranzacţie cuprinde menţiuni cu privire la condiţiile de listare,

tipurile de tranzacţii şi respectiv tipurile de ordine acceptate, procedura de transmitere şi procurare a

ordinelor, mecanismul de formare a preţului, procedura de prelucrare a informaţiilor, procedura de afişare şi

transmitere a lor pentru informarea publicului, activitatea agenţilor de bursă, atât ca pesoane juridice prin

impunerea unor condiţii de capital dar şi de dotare tehnică sau bonitate, cât şi din punct de vedere profesional

cu referire la persoanele fizice ce acţionează în bursă.

4.4 Membrii bursei

Persoanele fizice sau juridice care se asociază în vederea formării unei instituţii bursiere sau în cazul

celor publice, reglementate prin legi, persoane juridice autorizate dobândesc calitatea de membrii ai bursei.

În funcie de condiţiile impuse de legislaţia din ţara respectivă sau prin statut, membrii bursei au

diverse avantaje, cum ar fi : sunt îndereptăţiţi să execute în mod direct operaţii în bursă, drept care în cele

mai multe cazuri exclusiv.

Condiţiile generale pentru a deveni membru a unei burse sunt în general următoarele: să

primească autorizaţie, să dispună de un volum minim de capital, să respecte regulile bursei şi obligaţiile

stabilite prin lege sau autoreglementare.

Drepturile membrului bursei constau în: să participe la tranzacţiile bursei în nume propriu sau

pentru clienţi, să participe la elaborarea sau modificarea statutului şi regulementului, să participe la

administrarea instituţiei.

5. CONDUCEREA ȘI ADMINISTRAREA BURSEI

Organele de decizie ale bursei sunt Adunarea Generală şi Consiliul de Administraţie.

Organul suprem este Adunarea Genrală sau Asociaţia bursei.

Acestea se întâlnesc odată pe an şi iau decizii cu referire la strategia instituţiei, respectarea cadrului

normativ, elaborarea sau modificarea regulamentului, desemnează organele de conducere permanentă, aprobă

exerciţiul financiar precedent.

Page 22: Bursa de Marfuri Proiect Iea

Administrarea instituţiei bursei se realizează printr-un Consiliul de Administraţie sau Comitet de

administrare format dintr-un număr impar de 5, 7 sau 9 care se întâlnesc deobicei o dată pe lună şi iau decizii

operative legate de activitatea instituţiei.

Organele de execuţie asigură desfăşurarea curentă a activităţii bursei şi sunt alcătuite din cadrele de

conducere şi funcţionarii superiori, directorul executiv, lucrători operativi şi personal de execuţie.

Principalele departamente ale unei burse sunt:

- departamentul pentru cotaţii – urmăreşte desfăşurarea tranzacţiilor asigurând condiţiile desfăşurării lor,

colectând informaţii şi stabilind cotaţia;

- departamentul informativ – are rolul să realizeze informarea asupra cotelor, valorii tranzacţiilor şi al altor

date ce compun informaţia bursieră;

- departamentul cercetare dezvoltare – elaborează strategia de viitor a instituţiei în urma analizei de piaţă

sau prin lansarea unor produse noi bursiere;

- departamenul pentru membrii – stabileşte relaţiile între membrii săi precum şi admiterea de noi membrii

la bursele unde statutul permite aceasta;

- departamentul de relaţii internaţionale – realizează relaţiile bursei cu alte instituţii similare în lume;

- departamentul de lichidare compensare – se ocupă de executarea contractelor, realizarea compensării şi

lichidării lor.

- serviciile conexe – care au organe consultative formate din specialişti în diferite domenii, cele mai întâlnite

domenii sunt: Comitetul de supraveghere – care are rolul de a veghea la respectarea normelor şi procedurilor,

Comitetul pentru membrii – urmăreşte respectarea criteriilor pentru calitatea de membru, analizează dacă se

admit noi membrii sau dacă îşi pierd această calitate, Comitetul pentru etică bursieră care face investigaţii

asupra eticii afacerilor din bursă şi rezolvarea litigiilor.

- organele de control – realizează controlul activităţii financiare şi sunt alcătuite din cenzori sau auditori

care analizează operaţiunile interne ale bursei.

Page 23: Bursa de Marfuri Proiect Iea

6. CONCLUZII

În România există urmatoarele burse de marfuri:

1. Bursa Romaniei de/pt Marfuri – B.R.M.

2. Bursa Monetar Financiară de marfuri de la Sibiu

3. Bursa de mărfuri de la Braila

4. Bursa maritima și de mărfuri de la Constanța

5. Bursa lemnului, industriei și materialelor de construcție

6. Bursa de mărfuri Timișoara

7. Bursa de mărfuri generale de la Arad

8. Bursa Universală Brașov

9. Bursa Transilvaniei

10. Bursa Iași

11. Bursa Oltenia - Craiova

2.1. Bursa Română de Mărfuri

Societăţile de bursă pot îndeplini şi activităţi conexe cum ar fi: organizarea de licitaţii, vânzări,

achiziţii de produse, organizarea de seminarii şi cursuri în scopul pregătirii participanţilor în domeniul

burselor.

Societăţile membre ale bursei şi care activează în bursele de mărfuri sunt societăţi de brokeraj,

societăţi care sunt autorizate de CNVM să presteze servicii de negociere a cererilor şi ofertelor şi de încheiere

de tranzacţii pe piaţa dezvoltată de bursa de mărfuri în cont propriu şi în contul clienţilor conform

prevederilor legii.

Bursa de mărfuri este organism cu putere de autoreglementare.

Agentul profesionist angajat al bursei de mărfuri este responsabil cu tranzacţiile şi se numeşte broker,

care este obligat să negocieze cererile şi oferta şi să încheie tranzacţii strict în conformitate cu ordinele de

bursă primite.

Traderul este persoana fizică atestată de Consiliul Bursei de mărfuri şi autorizată de CNVM să

opereze direct în sistemul de tranzacţionare a unei burse de mărfuri. Are dreptul de a dispune de sumele, de

valorile, bunurile aflate în contul său la membrul compensator, comunicate fiind liber de obligaţii.

Page 24: Bursa de Marfuri Proiect Iea
Page 25: Bursa de Marfuri Proiect Iea

7. BIBLIOGRAFIE

Chiran aurel, Gîndu Elena –Burse. Iași: PIM, 2010

Ionescu, George Horia ; Tasnadi, Alexandru, cond. st. Dezvoltarea burselor de valoriin

tarile est-europene: teza de doctorat. Bucuresti: A.S.E., 2004 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bursa_Rom%C3%A2n%C4%83_de_M%C4%83rfuri

http://www.referatele.com/referate/economie/online7/Istoricul-burselor-de-marfuri-

din-Romania-referatele-com.php

http://www.referat.ro/referate/Burse_de_valori_si_marfuri-curs_6ea76.html

http://biblioteca.regielive.ro/referate/burse/burse-de-marfuri-din-romania-51608.html

http://www.brm.ro/


Recommended