+ All Categories
Home > Documents > Bune Practici - MADR · bune practici reprezintă idei care pot INTRODUCERE Dezvoltarea rurală...

Bune Practici - MADR · bune practici reprezintă idei care pot INTRODUCERE Dezvoltarea rurală...

Date post: 18-Jan-2020
Category:
Upload: others
View: 41 times
Download: 0 times
Share this document with a friend
29
Bune Practici Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală Numărul 7 Anul II, Decembrie 2014 RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Transcript

Bune PracticiReţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală

Numărul 7 Anul II, Decembrie 2014

RĂDĂCINI DE ŢARĂ EUROPEANĂ

Ministerul Agriculturiiși Dezvoltării Rurale

1

BIROURILE REGIONALEUnitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală

BRĂILABdul Independenţei, nr. 282, et. 1, cod poştal 810124, [email protected]

Tel.: 0339 732 009, Fax: 0339 732 016

CRAIOVAStr. Libertăţii, nr. 19, Facultatea de Agricultură și Horticultură, cam. L-311, et. 2, cod poştal 200421,

[email protected], Tel.: 0251 460 377, Fax: 0251 423 651

ZALĂUStr. Kossuth Lajos, nr. 49, cod poştal 450010, [email protected]

Tel.: 0360 404 056, Fax: 0360 404 158

TÂRGU MUREŞStr. Mihai Eminescu, nr. 60, cod poştal 540331, [email protected]

Tel.: 0365 430 349, Fax: 0365 430 351

IAŞIZona de Agrement Ciric - Complexul de Agrement Ciric, cod poştal 700064, [email protected]

Tel.: 0332 881 281, Fax: 0332 881 282

TIMIŞOARABdul Take Ionescu, nr. 53, et. 2, biroul nr. 26, cod poştal 300074, [email protected]

Tel.: 0356 460 982, Fax: 0356 460 983

TÂRGOVIŞTEStr. Vărzaru Armaşu, nr. 7A, cod poştal 130169, [email protected]

Tel.: 0345 100 025, Fax: 0345 100 605

BUCUREŞTIStr. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, Sector 2, cod poştal 020961, [email protected]

Tel.: 031 690 0214, Fax: 031 690 0215

CUPRINS

INTRODUCERE

PROIECTE DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL 1. GRUPURI DE ACŢIUNE LOCALĂ

Ritmuri moderne de lucru în agricultura buzoiană - GAL „Ecoul Câmpiei Buzăului”

Delta Dunării captează proiecte multifuncționale - GAL Delta Dunării

CAPITOLUL 2. FERME

Fermierul anului este un tânăr din Curtici

E sănătos și rentabil să crești prepelițe

CAPITOLUL 3. PROCESARE

Prăjiturile românești au ajuns departe în Europa

De la o afacere de familie la unul dintre cele mai moderne combinate de vinificație din Vrancea

Investiții repetate în calitatea pâinii

CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI NON-AGRICOLE

Primul laborator sanitar-veterinar privat din Nord-Estul țării

Maramureșul pune pe hartă noi locuri de popas

PROIECTE DIN SPAŢIUL EUROPEAN

OLANDA – Solidari în proiect pentru binele obștesc

IRLANDA – Un irlandez inventiv și-a asigurat apă ieftină pentru fermă

GERMANIA – Grijă față de produse și de clienți

POLONIA – Program educațional bilingv la sate

2

6

8

8

12

18

18

22

25

25

27

29

31

31

33

38

40

43

46

49

Textul acestei publicaţii are doar scop informativ şi nu implică răspundere juridică.

Informaţii suplimentare despre MADR şi USR pot fi accesate pe Internet: www.madr.ro, www.rndr.ro

USR, Departamentul PublicaţiiISSN 2285-4185ISSN-L 2285-4185© RNDR, 2014

Reproducerea textelor acestei publicaţii este autorizată cu condiţia menţionării sursei.Tipărit în România.

Copyright fotografii: beneficiari ai proiectelor descrise în publicație și shutterstock.comCopyright fotografii copertă: shutterstock.com

32

Comunicarea este un element esențial pentru punerea în aplicare a politicilor și a programelor Uniunii Europene (UE) privind dezvoltarea rurală. Aceasta este vitală pentru a garanta că cetățenii europeni cunosc și înțeleg modul în care pot fi accesate fondurile disponibile și pentru ca ei să afle despre beneficiile concrete generate de politica de dezvoltare rurală a UE.

Schimburile de experienţă şi de cunoştinţe, diseminarea și transferul în cazul bunelor practici și al acțiunilor și inovațiilor de la nivel local, regional, naţional şi european contribuie la dezvoltarea rurală într-un mod durabil.

Identificarea, colectarea și diseminarea bunelor practici au fost unele dintre sarcinile-cheie ale rețelelor de dezvoltare rurală. În perioada de programare 2007-2013, potențialul bunelor practici nu s-a ridicat la capacitatea maximă. Lecțiile învățate din această perioadă trebuie folosite în viitoarea programare, astfel încât să fie identificate și dezvoltate noi abordări și instrumente, adecvate pentru colectarea, analiza și transferul bunelor practici.

Rețelele Naționale de Dezvoltare Rurală (RNDR) și Rețeaua Europeană de Dezvoltare Rurală (REDR) au fost permanent preocupate de modul în care bunele practici au fost identificate, colectate și diseminate. În acest scop, au fost organizate numeroase evenimente și întâlniri cu experți și factorii interesați, în

vederea îmbunătățirii acestor metodologii.

Întotdeauna au existat întrebările: „Ce face ca o practică să fie cea mai bună?”, „De ce colectăm bunele practici și cui se adresează acestea?”, „Există adevăruri universale privind transferabilitatea bunelor practici?”, „Care este nivelul de aplicare a acestora în diferite contexte?”, „Putem învăța din cele mai rele practici?”.

Răspunsurile la aceste întrebări și la altele de același fel au fost date la seminarul Towards Best Practices 2.0 („Către cele mai bune practici 2.0”), care a avut loc în capitala Finlandei, în data de 8-9 octombrie 2013. În cadrul acestuia, au fost prezentate experiențele RNDR și ale REDR în identificarea, colectarea și diseminarea bunelor practici transferabile, care contribuie la dezvoltarea rurală, iar participanții, experți în domeniu, din 11 țări europene, au identificat problemele din perioada de programare 2007-2013 și au propus soluții pentru următoarea perioadă de programare. De asemenea, au fost evaluate criteriile de determinare și de transferabilitate privind bunele practici. Totodată, la eveniment au fost prezentate mai multe proiecte, iar participanții au fost invitați să propună modalități de transfer al acestora la nivel european.

Atuurile modelelor de succes

Proiectele de succes prezentate ca bune practici reprezintă idei care pot

INTRODUCEREDezvoltarea rurală durabilă prin intermediul modelelor de bună practică - „Cele mai bune practici 2.0” fi aplicate în contexte similare și care

pot contribui la dezvoltarea rurală. Potrivit specialiștilor prezenți la seminar, cel mai important este cum să atragi resursele din spatele unei idei. Bunele practici se referă la copiere, acesta fiind punctul de plecare. Întotdeauna trebuie să se țină cont de contextul proiectului, definitoriu în dezvoltarea lui. De multe ori se greșește, în încercarea de a gândi prea cutezător (la început sunt recomandați pași mărunți), alteori nu i se permite ideii să se dezvolte (cu cât aceasta este mai inovatoare, cu atât atrage mai multe resurse). Ideile de afaceri trebuie să evolueze în funcție de condițiile și resursele locale, nerespectarea acestor

aspecte conducând la neîndeplinirea obiectivelor și a indicatorilor propuși prin fiecare proiect. De asemenea, a fost subliniată recomandarea de a se pune un mai mare accent pe dobândirea de cunoștințe, inclusiv pe învățarea din eșecuri, ca factor esențial în aplicarea bunelor practici.

La finalul seminarului de la Helsinki, experții au tras concluzia că pentru perioada actuală de programare este nevoie de o abordare la ordinea zilei, mai eficientă, și că trebuie dezvoltate instrumente noi pentru identificarea, colectarea, diseminarea și transferul bunelor practici, utile și necesare pentru a crea „Cele mai bune practici 2.0”.

54

76

PROIECTE DIN ROMÂNIA

LEGENDA:

Zonele din care au fost selectate exemplele de bune practici prezentate în paginile următoare

98

GAL „Ecoul Câmpiei Buzăului” este o asociație non-guvernamentală, formată din 51 de membri, reprezentând 16 parteneri publici și 35 de parteneri privați, care are un rol important în dezvoltarea zonei acoperite.

Teritoriul GAL este situat în partea de Sud-Est a județului Buzău, se învecinează la Est cu județul Brăila, la Sud cu județul Ialomița și la Nord cu orașul de reședință, Buzău, și ocupă un relief compus din Câmpia Bărăganului de mijloc, Câmpia Buzău-Călmățui și Câmpia Gherghiței, fiind străbătut de râurile Călmățui și Sărata.

Grupul de acțiune buzoian a obținut o finanțare de 2 835 000 de euro nerambursabili, sumă destinată implementării strategiei de dezvoltare locală pe care o are în vedere, prin

Axa 4 LEADER din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Din suma totală, au fost distribuiți 2 290 692 de euro, pentru 52 de proiecte, finanțate prin intermediul a șase măsuri din PNDR 2007-2013: • Măsura 111: cinci proiecte, cu o

valoare totală nerambursabilă de 41 855 de euro;

• Măsura 121: 15 proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 487 884 de euro;

• Măsura 123: două proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 180 844 de euro;

• Măsura 312: 10 proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 404 348 de euro;

• Măsura 322: 18 proiecte, cu o valoare totală nerambursabilă de 1 156 161 de euro;

• Măsura 421: două proiecte, cu o

valoare totală nerambursabilă de 19 600 de euro.

GAL „Ecoul Câmpiei Buzăului” – proiecte de succes

Titlul proiectului: Achiziții de utilaje agricole la SC Vio Agroserv SRL, din comuna Padina, județul BuzăuProiect finanțat prin Măsura 121 - „Modernizarea exploatațiilor agricole”Beneficiar: SC Vio Agroserv SRLLocalizare: comuna Padina, județul Buzău

Unul dintre cele 15 proiecte finanțate prin intermediul Măsurii 121 și considerat o reușită la nivelul GAL „Ecoul Câmpiei Buzăului” este cel realizat de SC Vio Agroserv SRL.

Localizarea exploatației agricole deținute de beneficiar, într-o zonă cu o fertilitate deosebită și tradiție în cultura vegetală, a justificat pe deplin

efectuarea investiției, în vederea obținerii unui spor calitativ și cantitativ al producției, având în vedere și faptul că utilajele de care dispunea erau insuficiente, în raport cu suprafața lucrată, și uzate, în mare parte. De aici a rezultat tema centrală a proiectului: dotarea fermei cu utilaje agricole moderne, transpusă în practică prin achiziționarea unui tractor de 110 CP.

Obiectivele proiectului s-au încadrat în dezideratele privind creșterea competitivității în sectorul agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane și a factorilor de producție și îndeplinirea standardelor naționale și comunitare, introducerea și dezvoltarea de tehnologii și procedee noi, diversificarea producției, ajustarea profitului, a nivelului și calității producției la cerințele pieței, inclusiv ale celei ecologice, precum și producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile, creșterea veniturilor exploatațiilor agricole și

Ritmuri moderne de lucru în agricultura buzoiană - GAL „Ecoul Câmpiei Buzăului”

CAPITOLUL 1. GRUPURI DE ACȚIUNE LOCALĂ

1110

sprijinirea membrilor grupurilor de producători, în vederea încurajării procesului de asociere.

Oportunitatea investiției a fost oferită de conjunctura pieței și de importanța acordată mecanizării agriculturii românești în ultimii ani, având în vedere decalajul încă mare privind dotarea ei, care este de patru ori sub media europeană.

Titlul proiectului: Construire centru depozitare cereale (două silozuri metalice, cuvă elevatoare + cuvă recepție auto, cântar auto 60 tone, laborator și sistem cântărire)Proiect finanțat prin Măsura 123 - „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”Beneficiar: PFA Alexandru Cătălin PetricăLocalizare: comuna Glodeanu-Siliștea, satul Glodeanu-Siliștea, județul Buzău

În calitate de persoană fizică autorizată, Cătălin-Petrică Alexandru avea în proprietate, la momentul completării cererii de finanțare, un teren de 2 000 m². El a solicitat susținerea financiară în vederea construirii unui spațiu pentru depozitarea producției agricole realizate în ferma vegetală proprie (aproximativ 165 de tone: 68 de tone de grâu și 97 de tone de porumb) și a celei achiziționate de la exploatațiile agricole din zonă (aproximativ 1 235 de tone), pentru ca ulterior să prelucreze primar produsele, conform standardelor, să le păstreze în condiții optime și să le vândă, răspunzând cererilor de pe piață, pe cât posibil la un preț cât mai bun.

În plus, beneficiarul a dorit să-și mărească suprafața arendată, direcționându-și activitatea spre adaptarea exploatației la standardele comunitare, sporirea veniturilor prin creșterea valorii adăugate a produselor agricole și depozitarea producției de la terți, introducerea și dezvoltarea de tehnologii și procedee pentru obținerea de noi produse competitive, extinderea pieței de desfacere prin îmbunătățirea indicatorilor calitativi și a parametrilor de siguranță alimentară și diversificarea producției.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, s-a prevăzut realizarea unui set de activități: 1. construirea silozurilor pentru

depozitarea cerealelor (două celule metalice cu fundații proprii, cuve din beton pentru elevatoare și recepție auto), cu o capacitate totală de 1 400 de tone (700 de tone/bucată) și o suprafață construită de aproximativ 240 m²;

2. construirea unui laborator dotat cu aparatura necesară pentru analiza cerealelor și amenajarea unui spațiu pentru sistem de cântărire, hol de acces, oficiu și grup sanitar, toate ocupând 44 m²;

3. amplasarea unui cântar auto de 60 de tone, pe laturile căruia sunt prevăzute trotuare pentru protejarea fundațiilor și pentru circulația pietonală;

4. delimitarea cu plasă și stâlpi metalici rectangulari a unei laturi a amplasamentului;

5. pietruirea căilor de acces.

Realizarea proiectului va asigura, în primul rând în beneficiul titularului, valorificarea unui întreg

șir de oportunități de ordin economic și social.

Titlul proiectului: Achiziție de utilaje agricole pentru efectuarea de prestări servicii în domeniul producției vegetaleProiect finanțat prin Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi”Beneficiar: Neculai CristianLocalizare: comuna Largu, localitatea Scărlătești, județul Buzău

În condițiile în care agricultura românească suferă încă din cauza mijloacelor mecanice uzate și a metodelor învechite de lucru, Cristian Neculai a decis sa vină în ajutorul fermierilor din comuna Largu, prin crearea unui parc de utilaje agricole performante, cu ajutorul cărora să se efectueze lucrări de arat, discuit și erbicidat.

Inițiativa lui răspunde și unei alte stări de fapt, conform căreia, pentru a mai reduce din costurile de producție, unii fermieri aleg să închirieze utilaje agricole, fiindcă nu dețin suprafețe mari de cultivat, care să justifice cumpărarea acestora.

Activitățile întreprinse de beneficiar în cadrul proiectului au fost achiziționarea unui tractor cu putere nominală de 71 kW și a unei mașini de erbicidat cu bazin de 2 700 de litri. De asemenea, au fost create două locuri de muncă, pentru un administrator și un tractorist. Ele se armonizează cu obiectivele Măsurii 312, prin care a obținut finanțarea: diminuarea pierderilor de producție și creșterea eficienței exploatației agricole,

asigurarea unei mai bune capitalizări a potențialului agricol al fiecărei suprafețe, protejarea, păstrarea și îmbunătățirea mediului natural, pentru a asigura menținerea și restaurarea calității solului și stimularea competitivității.

Date de contact:Grupul de Acțiune Locală „Ecoul

Câmpiei Buzăului”Str. Unirii, nr.18, localitatea

Pogoanele, județul BuzăuManager: Georgeta Bisoceanu

Tel./Fax: 0238 552 006E-mail: [email protected]

Website: www.galecb.ro

1312

GAL Delta Dunării – proiecte de succes

Titlul proiectului: Dezvoltarea fermei apicole, Neamţ Liviu, comuna Ceamurlia de Jos, TulceaProiect finanțat prin Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri”Beneficiar: Neamţ LiviuLocalizare: comuna Ceamurlia de Jos, strada Transformatorului, nr. 7, judeţul Tulcea

Apicultura (albinăritul sau stupăritul, denumirea populară a activității) reprezintă unul dintre sectoarele agriculturii cu cele mai vechi tradiţii în România.

Liviu Neamţ a decis să continue această tradiţie în primăvara anului 2014, când a achiziţionat 90 de familii de albine, dublându-le numărul în numai patru luni, prin înmulţire dirijată. Tot atunci a decis să-şi dezvolte ferma apicolă pe care o are în comuna Ceamurlia de Jos, prin accesarea Măsurii 112. Pe lângă cele 180 de familii de albine, beneficiarul deţinea, la momentul completării cererii de finanţare, un teren de 2 000 m², cu destinaţia de exploataţie agricolă pentru terenul care constituie vatra stupinei, şi ustensile simple şi strict necesare, cele importante şi complexe împrumutându-le sau închiriindu-le.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii prin promovarea unui fermier tânăr şi sprijinirea procesului de modernizare, în conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului,

igiena şi bunăstarea animalelor și siguranţa locului de muncă.

Se asigură, totodată, îmbunătăţirea managementului exploataţiei agricole, creşterea veniturilor acesteia şi a populaţiei active ocupate în agricultură.

Pentru atingerea obiectivelor, beneficiarul și-a propus să crească dimensiunea exploataţiei (13,68 UDE în anul 0) cu minimum 4 UDE, prin achiziţionarea a încă 60 de familii de albine, și să investească cel puțin 30% din valoarea sprijinului nerambursabil (40 000 de euro) pentru o serie de dotări tehnice noi, menite să contribuie la modernizarea şi creşterea gradului de mecanizare a exploataţiei și a productivităţii muncii, la sporirea randamentului şi a calităţii produselor și la efectuarea lucrărilor specifice în timp optim şi cu efectul scontat.

Dotările tehnice constau în două suporturi din inox pentru un maturator de 300 de litri, un omogenizator de miere cremă cu decristalizator, două maturatoare din inox, 100 de stupi verticali cu 12 rame, o magazie şi un hrănitor de podişor.

Delta Dunării captează proiecte multifuncționale - GAL Delta Dunării

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este o zonă de importanţă ecologică naţională cu un triplu statut internaţional: rezervaţie a biosferei, sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională, în special pentru păsările acvatice) și sit al Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural UNESCO. De asemenea, este parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, atât ca arie specială de conservare (zona marină), cât şi ca arie de protecţie specială avi-faunistică (incluzând Complexul Razim-Sinoe şi Marea Neagră).

Teritoriul de care se ocupă GAL Delta Dunării are în componență părți considerabile din perimetrul rezervației. Acest aspect a determinat de la început direcţia de dezvoltare strategică a locurilor pe care activează, aducând în prim-plan necesitatea unei dezvoltări socio-economice durabile, prin atenţia care trebuie acordată permanent conservării şi protejării capitalului natural, cultural şi istoric.

GAL Delta Dunării este o asociaţie non-profit, autorizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca Grup de Acţiune Locală în cadrul Axei

4 LEADER a PNDR, prin decizia de Autorizare nr. 62297/14.12.2012.

Teritoriul grupului, situat în partea de Sud-Est a României, la vărsarea fluviului Dunărea în Marea Neagră, cuprinde opt comune din judeţul Tulcea şi una din judeţul Constanța, adică 80,5% zone din Natura 2000, și o populație de 33 632 de locuitori, cu o densitate de 16,26 locuitori/km².

GAL Delta Dunării acționează ca un promotor de dezvoltare locală, elaborează și implementează strategia de dezvoltare pentru teritoriu şi organizează activităţi de promovare şi informare a „actorilor” locali, sprijinindu-i în vederea dezvoltării comunităţii prin accesarea fondurilor disponibile în cadrul strategiei locale. Strategia de dezvoltare locală este un concept de evoluție axat pe trei priorităţi: creşterea calităţii vieţii populaţiei din mediul rural, valorificarea durabilă a resurselor naturale şi culturale ale zonei şi consolidarea iniţiativelor de cooperare. Odată transpus în acţiuni practice, conceptul planului poate determina implementarea tipului potrivit de măsuri într-o anumită comunitate, oferind cele mai bune metode pentru atingerea obiectivelor operaţionale stabilite la nivelul GAL.

Astfel, au fost contractate 43 de proiecte care corespund priorităților trasate în cadrul planului de dezvoltare locală pus în practică de GAL Delta Dunării, cu o valoare totală de 2 443 146 de euro. Acestora li se pot adăuga două proiecte depuse pe Măsura 112 şi Măsura 322, aflate încă în evaluare la OJFIR.

1514

Titlul proiectului: Investiţie în activităţi de agrement în comuna MurighiolProiect finanțat prin Măsura 313 - „Încurajarea activităţilor turistice”Beneficiar: SC Agrement Delta Resort SRLLocalizare: satul Murighiol, comuna Murighiol, judeţul Tulcea

Un alt proiect de succes, de data aceasta finanţat prin intermediul Măsurii 313, a pornit de la ideea de a dezvolta activitățile de agrement de pe Lacul Murighiol și din împrejurimi.

În primăvara anului 2014, când a solicitat sprijinul nerambursabil, beneficiarul avea ca obiect principal de activitate închirierea şi leasing-ul de bunuri recreaţionale şi echipamente sportive. Pentru implementarea activităţilor din cadrul proiectului, a început să poarte negocieri şi să încheie antecontracte de închiriere cu o serie de pensiuni turistice din regiune, bazându-se, în dimensionarea afacerii, şi pe turiştii care vin individual în zonă sau sunt cazaţi la săteni şi doresc să facă excursii cu bicicleta, caiacul sau barca. Așadar, proiectul are ca scop prestarea unor servicii de calitate în agrement pentru vizitatorii acestui colţ al Deltei Dunării.

Scopul va fi atins prin achiziţionarea şi exploatarea a 30 de caiace (20 pentru tandem și 10 pentru o singură persoană), 50 de accesorii pentru caiace (vestă, padelă, husă de protecţie rezistentă la apă pentru aparat foto, husă de protecţie rezistentă la apă pentru telefon, mănuşi de protecţie pentru vâslit), două pontoane cu flotoare din beton şi punte din lemn, două separatoare pentru ambarcaţiuni

cu punte din lemn de 7 m, două separatoare pentru ambarcaţiuni cu punte din lemn de 6 m, 20 de biciclete pentru adulţi și 10 pentru copii, cinci bărci cu rame şi trei rastele pentru biciclete. Pontoanele pentru ambarcațiuni vor fi amplasate pe Lacul Murighiol, unde se va face primirea şi instruirea turiştilor în legătură cu folosirea lor, dar şi plecarea și întoarcerea din plimbări.

În 2014, GAL Delta Dunării a organizat cinci evenimente cu tema ,,Târg de informare”, în cinci comune de pe teritoriul lui. Acestea au avut ca scop mediatizarea la scară largă a strategiei de dezvoltare locală, prin participarea directă a grupului de acţiune la evenimentele şi sărbătorile locale desfăşurate în teritoriu.

Date de contact:Grupul de Acţiune Locală Delta

DunăriiComuna Nufăru, satul Malcoci, str.

Ovidiu, nr. 152, județul TulceaManager: Georgel Roşca

Tel.: 0745344132Fax: 0340816174

E-mail: [email protected]: www.gal-deltadunarii.ro

Titlul proiectului: Procurare utilajeProiect finanțat prin Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi”Beneficiar: SC Kartexim Topo Arhitect 3D SRLLocalizare: satul Visterna, comuna Sarichioi, nr. 29, C1, camera nr. 2, judeţul Tulcea

În momentul întocmirii dosarului de finanţare, SC Kartexim Topo Arhitect 3D SRL avea experiența şi capacitatea intelectuală prin resursa umană, dar nu dispunea de echipamentele şi softurile necesare înfiinţării unei linii de producţie conforme obiectului principal de activitate (1812 – alte activităţi de tipărire n.c.a.).

Prin proiectul implementat pe Măsura 312, în valoare totală de 170 000 de euro, s-a reuşit înfiinţarea unei microîntreprinderi producătoare de hărţi, cărţi, cărţi în relief (3D), materiale didactice necesare tuturor formelor de învăţământ, dar şi mulaje pentru aplicaţii profesionale în inginerie și prototipare conceptuală. Pentru realizarea acestora, beneficiarul şi-a trasat o serie de obiective corespunzătoare direcțiilor privind dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin desfăşurarea unei activităţi non-agricole, înființarea şi menţinerea locurilor de muncă în mediul rural, crearea şi diversificarea produselor pentru populaţia de la sate, reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură, introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee noi, diversificarea producţiei, ajustarea profitului, nivelului şi calităţii producţiei la cerinţele pieţei și adaptarea la standardele comunitare.

Prin urmare, pentru a realiza în bune condiţii toate etapele tehnologice ale funcționării microîntreprinderii şi pentru a evita costurile suplimentare determinate de închirierea utilajelor, beneficiarul a prevăzut achiziţionarea următoarelor echipamente: un laptop, un plotter A0, o staţie totală x 2GPS + licenţă, o multifuncţională color, o imprimantă portabilă și una UV, un cutter plotter profesional, un scaner de carte automat și unul universal, un software 3D și unul CAD, un sistem scanare 3D, două scanere 3D (unul portabil), un printer 3D, un multifuncţional color A3, un echipament multifuncţional digital A0, o maşină de pliat documente, un sistem multifuncţional şi o ghilotină electronică.

În concluzie, putem spune că realizarea proiectului a însemnat, pentru beneficiar, valorificarea unui întreg şir de oportunităţi de ordin economic şi social, cu efecte favorabile în dezvoltarea economiei locale, precum şi în creşterea veniturilor la bugetul local.

1716

1918

Fermierul anului este un tânăr din Curtici

Proiectul de față este implementat de un agricultor de 24 de ani, cel mai tânăr din vestul țării și unul dintre cei mai tineri fermieri de succes din România. Încă din copilărie, el a fost pasionat de creșterea animalelor, iar pentru a-și dezvolta cunoștințele în domeniu a absolvit un liceu cu profil zootehnic și Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii din Timișoara.

Ferma de vaci pe care o are este situată la 14 km de municipiul Arad, la ieșirea din orașul Curtici. Afacerea a fost începută în 2008, când tânărul era încă licean. În acea perioadă, sprijinit de familie, el a cumpărat și renovat un grajd al fostului CAP din localitate, iar în octombrie 2009 a fost inaugurată ferma de vaci de lapte. După modernizare, Alexandru Tăședan a creat o fermă model, adaptată cerințelor sanitar-veterinare comunitare, iar numărul de animale a crescut treptat, până la aproape o sută de bovine din rasele Brună, Bălțată românească și Holstein-Friză.

Hrana pentru animale este produsă în mare parte în fermă, pe circa 40 de hectare cultivate cu cereale şi plante

furajere. Potrivit beneficiarului, producerea de furaje pe terenul propriu l-a protejat de efectele negative ale majorării prețurilor la cereale. De asemenea, pentru menținerea costurilor sub control, fermierul arădean colaborează cu o companie specializată în comercializarea de produse concentrate.

Fiind preocupat permanent să dezvolte exploatația agricolă într-un mod durabil, în anul 2012, Alexandru Tăşedan a accesat Măsura 112, care s-a materializat, în anul 2013, prin achiziția unei prese cilindrice de balotat.

Ca recunoaștere a meritelor lui în domeniul zootehnic, în anul 2014, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale i-a acordat lui Alexandru Tăședan titlul de onoare „Fermierul anului”, la categoria „Fermierul de mijloc”. Nominalizarea a fost făcută de Direcţia Agricolă Judeţeană, pe baza datelor centralizate privind producţia medie anuală pe cap de vacă. Conform beneficiarului, media zilnică pe fermă pe cap de vacă este de

30,6 litri, iar media anuală este de circa 9 300 litri/vacă.

Referitor la titlul de onoare, tânărul fermier a declarat: „Am primit vestea oficial pe 28 august 2014, prin poștă. Este o recunoaștere a muncii mele de până acum și o satisfacție, după atâtea probleme pe care le întâmpini ca fermier, pentru că nu e totul atât de frumos precum pare. Ne confruntăm cu multe greutăți, pe care le trecem, iar eu nu am experiența altor fermieri, cu care nu mă pot

compara nici ca dimensiune a exploatației, nici ca ani de activitate în domeniu, dar iată că munca este recunoscută”.

Proiectul din Curtici este un exemplu de bună practică în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea fermei. El are un grad mare de transferabilitate în zone similare și poate constitui o sursă de inspirație pentru tinerii care doresc să dezvolte o exploatație agricolă într-un mod durabil.

CAPITOLUL 2. FERME

Titlul proiectului: Creșterea veniturilor şi dezvoltarea exploatației agricole Tăşedan Alexandru „Lacto Vest” Întreprindere IndividualăProiect finanţat prin Axa 1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 112 - „Instalarea tinerilor fermieri”Beneficiar: Tăşedan Alexandru „Lacto Vest” Întreprindere Individuală Localizare: oraşul Curtici, judeţul AradRegiunea de dezvoltare: VestPerioada de implementare: 13 februarie 2012 – prezentBuget total: 177 780 leiFinanţare nerambursabilă: 177 780 leiCofinanțare (contribuția beneficiarului): 0 leiTeme abordate: valorificarea potențialului agricol și/sau creșterea productivității fermelor agricole

2120

2322

E sănătos și rentabil să crești prepelițe

Titlul proiectului: Fermă de prepelițeProiect finanțat prin Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 121 - „Modernizarea exploatațiilor agricole”Beneficiar: SC Ferma Bună SRLLocalizare: satul Vadu, comuna Corbu, județul ConstanțaRegiunea de dezvoltare: Sud-EstPerioada de implementare: decembrie 2010 – octombrie 2013Buget total: 7 078 464 leiFinanțare nerambursabilă: 3 357 198 leiCofinanțare (contribuția beneficiarului): 3 721 266 leiTeme abordate: dezvoltarea exploatației agricole, creșterea calității produselor obținute și diversificarea producției agricole, producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile

Vadu este un sat cunoscut pentru plajele lui virgine și decorul natural mirific, care atrag anual mii de turiști. În această zonă de poveste de la malul mării, care duce mai degrabă cu gândul la vacanță și mai puțin la afaceri, doi bucureșteni, profitând de un teren moștenit, s-au retras pentru a face agricultură.

Ideea afacerii prezentate mai departe le-a venit când medicul pediatru le-a recomandat celor doi bucureșteni să le asigure copiilor lor un tratament cu ouă de prepeliță, pentru creșterea imunității. Cei doi au observat că nu există suficiente exploatații care să asigure necesarul de ouă și de carne de prepeliță solicitat de piață, astfel încât s-au hotărât să-și dezvolte propria fermă.

Pentru asigurarea fondurilor necesare extinderii afacerii, întreprinzătorii au apelat la sprijin comunitar, astfel că, în mai 2010, în cadrul sesiunii deschise pe Măsura 121, au depus proiectul de modernizare a fermei începute în anul 2008. Prin proiect, s-a vizat crearea unei capacități de producție în

domeniul zootehnic, prin modernizarea fermei de creștere a prepelițelor, procesarea lor într-un abator și achiziționarea de echipamente corespunzătoare, în conformitate cu standardele naționale și internaționale din domeniu.

Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2010. În vara anului 2013, beneficiarul a obținut autorizația de funcționare pentru fermă, iar pentru abator, în octombrie. Ferma este avizată sanitar-veterinar și corespunde normelor de igienă, având implementat sistemul pentru siguranța alimentelor HACCP (Hazard Analysis and Critical Control Points /„Analiza riscurilor și (determinarea) punctelor critice de control”).

Cu ajutorul finanțării prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), au fost construite două clădiri: ferma de prepelițe, cu o suprafață construită de 590 m², și abatorul, cu o suprafață construită de 662 m². Abatorul este în întregime destinat procesării materiei prime existente în cadrul fermei. De

asemenea, au mai fost realizate o fosă septică vidanjabilă, din beton armat, cu două compartimente, silozuri din bazine, cu cămașă dublă din metal și alimentare în partea superioară, spre hală existând benzi rulante de hrănire a păsărilor și un generator electric. Totodată, au fost amenajate parcări asfaltate și căi pietonale din pavele, iar alimentarea cu apă se realizează printr-un puț forat, conform condițiilor stabilite prin STAS 7706/88.

Prin proiect s-au achiziționat și bunuri necesare desfășurării activității fermei și utilaje specializate, care eficientizează procesul tehnologic: o autoutilitară frigorifică pentru transportat ouă, o mașină cu funcție de congelare, care servește la livrarea cărnii, și un tractor de 90 CP cu remorcă de 8 tone, pentru transportul dejecțiilor de la

păsări. De asemenea, au fost cumpărate cuști pentru păsările adulte și pentru pui, un incubator pentru ouă și echipamente care asigură măcinatul furajelor, în scopul obținerii hranei pentru păsări. Abatorizarea se realizează printr-o linie tehnologică de ultimă generație, care asigură sacrificarea a 1 000 de păsări pe oră. Păsările sunt sacrificate la 10-11 luni de la eclozare, ele având un ciclu de ouat de 8-9 luni. Procesul de sacrificare a păsărilor se face conform legislației în vigoare și respectă toate etapele prevăzute: asomare, sacrificare, opărire, deplumare (jumulire), eviscerare și prerăcire cu aer. Pentru depozitarea produselor există trei camere frigorifice speciale pentru ouă și carne.

Proiectul a obținut punctaj superior prin faptul că energia electrică este

2524

obținută din resurse regenerabile. În urma implementării proiectului, s-a asigurat independența energetică totală față de rețelele publice de alimentare, prin intermediul unui sistem modern de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu o putere instalată de 40 kW. Acest sistem, format din panouri fotovoltaice și o turbină eoliană, a costat 400 000 de euro. Încălzirea spațiilor este asigurată printr-o centrală termică pe lemne și peleți.

Capacitatea halei este de 15 000 de pui și 34 000 de păsări adulte. Ferma recoltează în jur de 7 000 de ouă pe zi, iar acestea sunt trimise la vânzare ambalate în cartoane de 24 de bucăți. Pentru comercializarea ouălor, beneficiarul a folosit două rețete originale, producând ouă marinate și ouă fierte, curățate și puse în vid.

Carnea este vândută printr-un contract încheiat cu un lanț de supermarketuri, în trei variante: proaspătă, marinată și congelată.

Prin proiect au fost create opt locuri de muncă, patru permanente și patru ocazionale, pentru perioadele de sacrificare. Beneficiarul spune că ar fi vrut să angajeze mai mulți oameni, dar utilajele ultraperformante pe care le folosește exclud extinderea schemei de personal: „Mașinile fac totul acum, lucrează eficient și fără program”.

Proiectul descris demonstrează că finanțarea prin FEADR este un sprijin important pentru fermieri. În plus, modernizarea fermelor și diversificarea activităților din cadrul lor sunt esențiale pentru menținerea sănătății financiare a activităților agricole în Europa.

Prăjiturile românești au ajuns departe în Europa

SC Natural SRL este o societate din Slatina, cu capital integral privat, al cărei domeniu principal de activitate este producția și comercializarea produselor de cofetărie-patiserie ambalate. Mottoul firmei, „Prăjiturile tale de acasă”, exprimă dorința de a face produse cât mai aproape de tradiția și gustul românesc, SC Natural SRL fiind recunoscută la nivel național pentru calitatea, modul de prezentare și capacitatea de producție.

Firma a fost înființată în anul 1991, iar orientarea spre activitatea de cofetărie-patiserie s-a produs începând cu anul 2000. Din 2006, compania a început să distribuie produse la nivel național, acoperind aproximativ 60% din teritoriul României. În anul 2008, în plină criză financiară, societatea a intrat într-un proces de dezvoltare, prin extinderea gamei de produse și creșterea capacității de producție pentru export, ca urmare a accesării de fonduri europene prin FEADR, partea de cofinanțare, de peste 50% din valoarea proiectului (din cauza diferențelor de curs valutar intervenite între data depunerii proiectului și cumpărarea utilajelor),

fiind asigurată prin credite la unități bancare.

Investiția a constat în achiziționarea de utilaje moderne, pentru o nouă linie completă de producție de specialități de patiserie-cofetărie, ambalate și cu termen mare de valabilitate, cumpărate din Italia, România și Germania.

Accesarea de fonduri europene a fost un pas important pentru firma din Slatina, deoarece implementarea proiectului a avut ca rezultat creșterea cifrei de afaceri, a rentabilității și a productivității muncii. Noua linie tehnologică a crescut capacitatea de producție la 12-13 tone în medie pe zi,

CAPITOLUL 3. PROCESARE

Titlul proiectului: Produse de patiserie la cele mai mari standarde, prin schema de ajutor de stat XS 13/123A/2008Proiect finanțat prin Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 123 - „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”Beneficiar: SC Natural SRL Localizare: municipiul Slatina, județul OltRegiunea de dezvoltare: Sud-VestPerioada de implementare: august 2011 – octombrie 2012Buget total: 2 855 435 lei Finanțare nerambursabilă: 1 427 717 lei Cofinanțare (contribuția beneficiarului): 1 427 718 leiTeme abordate: prelucrarea/procesarea și marketingul produselor agroalimentare

2726

de patru ori mai mare față de cea obținută anterior, iar productivitatea muncii a crescut de șase ori. Aceste aspecte au dus la necesitatea de a suplimenta personalul, ajungându-se de la 125 de angajați, înaintea depunerii proiectului, la 155, după finalizarea acestuia.

Spațiul de producție a fost extins de la 1 500 m² la 2 000 m², iar gama de produse a ajuns la 50 de sortimente. Compania asigură cantitățile necesare în funcție de cererea de piață și are mijloacele necesare de depozitare și distribuire în condiții optime și la standarde europene.

Comercializarea în spațiu propriu este un avantaj, iar la baza tuturor produselor realizate stau rețete tradiționale românești.

La ora actuală, din cantitatea totală de prăjituri produsă, 30% ajunge pe mesele străinilor. Ministerul Economiei și Comerțului a inclus firma în echipa de exportatori a României, pentru a participa, în cadrul pavilionului României, la târgurile internaționale organizate la Barcelona, Paris, Londra, Köln sau Amsterdam. Cu ocazia primului târg la care a fost prezent, beneficiarul a realizat că produsele lui se pretează exportului, datorită prețului atractiv, dar și calității și originalității lor. În prezent, firma exportă în Anglia, Spania, Germania, Italia, Ungaria, Malta și Cipru. Afacerea este în plină dezvoltare, urmând ca, în viitorul apropiat, societatea de la Slatina să producă biscuiți de casă, făcuți după o rețetă unică, inventată de directorul firmei.

Crama Gîrboiu, o afacere de familie înființată în anul 2005, produce și oferă consumatorilor vinuri renumite prin unicitate și prin soiurile cultivate în podgorii cu o tradiție recunoscută de sute de ani.

Crama se află în comuna Cotești, caracterizată prin condiții climatice favorabile și un sol bogat în minerale, unic în partea de Sud-Est a României. Patrimoniul viticol al cramei este format din soiuri de viță-de-vie autohtonă, precum Șarba, Plăvaie, Fetească Regală, Fetească Albă,

Fetească Neagră, și internaționale, cum ar fi Sauvignon Blanc, Riesling Italico, Muscat Ottonel, Merlot, Gewurztraminer, Cabernet Sauvignon sau Pinot Noir.

Crama a fost construită în perioada 2005-2006, ca urmare a accesării de fonduri SAPARD, pe aproximativ 200 de hectare de teren, în inima podgoriei Cotești. Fiind nevoie de lucrări de modernizare, în 2009, beneficiarul a accesat fonduri FEADR prin Măsura 123, cu ajutorul cărora crama a fost utilată conform ultimelor

De la o afacere de familie la unul dintre cele mai moderne combinate de vinificație din Vrancea

Titlul proiectului: Achiziție de utilaje pentru combinatul de vinificație Dumbrăveni, județul VranceaProiect finanțat prin Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 123 - „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”Beneficiar: SC Mera Com International SRLLocalizare: comuna Dumbrăveni, județul VranceaRegiunea de dezvoltare: Sud-EstPerioada de implementare: 15 mai 2009 – 15 septembrie 2010Buget total: 6 032 790 leiFinanțare nerambursabilă: 3 016 395 leiCofinanțare (contribuția beneficiarului): 3 016 395 leiTeme abordate: valorificarea potențialului agricol și/sau creșterea productivității fermelor agricole, prelucrarea/procesarea și marketingul produselor agroalimentare

2928

dotări din domeniul vinicol, cu o linie tehnologică pentru procesarea strugurilor, două prese, vinificatoare pentru fermentarea controlată a mustului, centrală și rezervoare de frig, un sistem de pasarele și utilaje pentru filtrarea și condiționarea vinului.

Cu ajutorul finanțării europene, combinatul vinicol a ajuns la o capacitate de stocare de peste 2 000 000 de litri de vin, secția de vinificație primară putând prelucra până la 3 000 de tone de struguri pe campanie de vinificație. Vinificația primară cuprinde două linii de procesare a strugurilor, una pentru struguri albi, cealaltă pentru struguri roșii, și poate prelucra până la 30-35 de tone de struguri pe oră. Liniile de prelucrare sunt automatizate, ceea ce permite diminuarea numărului de angajați și creșterea calității produsului finit.

Un rol important în desăvârșirea calității îl are sistemul de control al temperaturii, care ajută mustul să fermenteze la temperatură controlată și, bineînțeles, la păstrarea vinului până la îmbuteliere, prin mantalele de răcire care îmbracă toate cele 137 de cisterne. La maturarea vinurilor se folosesc butoaie din stejar francez, canadian și caucazian. Vinul se îmbuteliază numai la rece, în mediu steril, atât la sticlă de 0,75/1,5 litri, cât și la bag, la 3/5/10/20 de litri.

Asociații firmei recunosc avantajele implementării proiectelor cu ajutorul fondurilor europene, care i-au ajutat să dezvolte unul dintre cele mai moderne combinate de vinificație din Vrancea, însă au avut și nemulțumiri legate de procedurile birocratice și punctajele acordate la evaluarea proiectelor. Cu toate acestea, Crama Gîrboiu intenționează să acceseze fonduri nerambursabile și în noul PNDR 2014-2020, astfel încât să poată intra în circuitul turistic.

Beneficiarul proiectului este o societate înființată în anul 1994, care are ca obiect de activitate fabricarea produselor de panificație și patiserie. Este o unitate cu experiență pe acest segment de piață, care a realizat numeroase investiții de-a lungul timpului, pentru a face față cererii, prin dezvoltarea zonei de producție și deschiderea de spații cu vânzare directă.

Pornind de la ideea de extindere a activităților și de diversificare a portofoliului de produse oferite, beneficiarul a depus proiectul în sesiunea din iunie 2010, iar contractul de finanțare a fost semnat în mai 2011.

Obiectivul general al proiectului a fost ridicarea nivelului general de performanță al întreprinderii, prin creșterea capacității de producție cu ajutorul investițiilor pe segmentele de producție pâine și produse patiserie.

În vederea diversificării producției, a creșterii calității produselor obținute și a îmbunătățirii competitivității economice au fost achiziționate malaxoare, un

predospitor cu legănare, o mașină de modelat, un cuptor electric cu încărcare și descărcare automată, o mașină de ambalat și 12 autoutilitare.

Titlul proiectului: Modernizare unitate SC Voipan Sil SRLProiect finanțat prin Axa 3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, prin Schema de ajutor de stat nr. N587/2009 aferentă Măsurii 123 - „Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere”Beneficiar: SC Voipan Sil SRLLocalizare: comuna Telega, județul PrahovaRegiunea de dezvoltare: Sud-MunteniaPerioada de implementare: mai 2011 – mai 2012Buget total: 394 985 euroFinanțare nerambursabilă: 197 493 euroCofinanțare (contribuția beneficiarului): 197 492 euroTeme abordate: îmbunătățirea competitivității întreprinderii, creșterea valorii adăugate a produselor agricole

Investiții repetate în calitatea pâinii

3130

În privința obiectivelor specifice ale măsurii, beneficiarul le-a atins prin următoarele rezultate:• îmbunătățirea competitivității

societății - achiziționarea utilajelor a condus la creșterea competitivității și productivității, prin sporirea capacității de producție și reducerea timpului de execuție. De asemenea, pe lângă faptul că livrează produsele proaspete, autoutilitarele au contribuit și la accesul firmei pe noi piețe de desfacere;

• creșterea calității produselor și obținerea de produse noi, competitive, cu asigurarea standardelor veterinare și

de siguranță alimentară - echipamentele achiziționate sunt în concordanță cu normele europene, iar autoutilitarele sunt adaptate la cerințele de transport pentru produse de panificație și patiserie;

• crearea de locuri de muncă - au fost angajați 10 merceologi care asigură respectarea standardelor de calitate și a condițiilor de păstrare a produselor.

Realizarea proiectului a venit în întâmpinarea satisfacerii cerințelor pieței, având în vedere că produsele de panificație reprezintă alimente de strictă necesitate.

Primul laborator sanitar-veterinar privat din Nord-Estul țării

O echipă tânără și dinamică din județul Bacău a pus bazele unei afaceri în mediul rural, prin crearea și dezvoltarea primului laborator sanitar-veterinar privat din zona de Nord-Est a țării.

Laboratorul este profilat pe sănătatea animalelor și protecția mediului și este autorizat de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

În iunie 2012, laboratorul a intrat într-un proces de modernizare și completare a dotărilor cu aparatură și

echipamente de ultimă generație, prin accesarea FEADR.

Astfel, prin proiect au fost achiziționate mobilier și echipamente moderne și au fost angajați trei specialiști.

Prin intermediul proiectului, au fost atinse obiectivele specifice și operaționale ale Măsurii 312 cu privire la dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităților non-agricole, în scopul creșterii locurilor de muncă și a veniturilor adiționale.

CAPITOLUL 4. ACTIVITĂȚI NON-AGRICOLE

Titlul proiectului: Achiziție de echipamente pentru laborator sanitar-veterinar în comuna HemeiușProiect finanțat prin Axa 3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi”Beneficiar: SC Laborvet Serv SRL Localizare: comuna Hemeiuș, județul BacăuRegiunea de dezvoltare: Nord-EstPerioada de implementare: 13 iunie 2012 – 13 iunie 2013 Buget total: 84 346 euro Finanțare nerambursabilă: 59 042 euro Cofinanțare (contribuția beneficiarului): 25 304 euro Teme abordate: dezvoltarea și diversificarea serviciilor non-agricole din mediul rural, îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale

3332

Activitatea firmei se axează pe efectuarea de examene și analize ale apei potabile, ale apelor reziduale/uzate din ferme și alți afluenți industriali, ale apelor de suprafață, examene micotoxicologice ale furajelor și ale materiilor prime furajere, analize și teste bacteriologice și micologice, prin prelevarea de probe din adăposturile de animale. Toate aceste analize se efectuează cu soluții tehnice de ultimă generație în domeniu, pe plan mondial. Echipamentele, consumabilele și soluțiile de diagnostic sunt furnizate de distribuitori cunoscuți la nivel național și acreditați pe plan internațional.

Implementarea proiectului prin PNDR a asigurat impunerea laboratorului din Hemeiuș pe piața analizelor în domeniul sănătății animalelor și colaborarea cu clienți importanți pe segmentul de teste necesare acordării subvențiilor pentru crescătorii de păsări și porci și a dus la o creștere semnificativă a veniturilor.

Personalul, format din doi medici veterinari, doi ingineri chimiști și un biolog laborant, urmează un program continuu de pregătire și perfecționare profesională și participă periodic la teste și vizite la laboratoare naționale și internaționale.

Rezultatele proiectului sunt vizibile prin calitatea serviciilor oferite clienților, disponibile la prețuri accesibile. Alte atuuri ale firmei constau în colaborarea și comunicarea strânsă cu clienții, preluarea și transportul probelor în condiții optime, prin servicii de curierat, și promptitudine în comunicarea rezultatelor.

Maramureșul pune pe hartă noi locuri de popas

Beneficiarul acestui proiect este o societate înființată în iunie 2005, având ca activitate principală „Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată - CAEN 5520”, care a depus un proiect, în sesiunea septembrie-octombrie 2008, la OJFIR Maramureș, privind crearea unei infrastructuri care oferă posibilități atractive de practicare a

turismului într-un decor rural autentic, prin promovarea peisajului natural specific zonei și posibilitatea vizitării obiectivelor turistice importante din regiune: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Muzeul Satului Maramureșean, Cimitirul Vesel din Săpânța, Mănăstirea Săpânța-Peri și Casa Memorială Stan-Ioan Pătraș.

Titlul proiectului: Pensiune turistică în Sarasău, MaramureșProiect finanțat prin Axa 3 a Programului Național de Dezvoltare Rurală, Măsura 313 - „Încurajarea activităților turistice ”. Beneficiar: SC Trioseven SRL Localizare: comuna Sarasău, satul Sarasău, nr. 606 B, județul MaramureșRegiunea de dezvoltare: Nord-VestPerioada de implementare: 31 octombrie 2008 – 31 decembrie 2011Buget total: 1 419 200 leiFinanțare nerambursabilă: 709 600 leiCofinanțare (contribuția beneficiarului): 709 600 leiTeme abordate: îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și promovarea turismului

3534

Zona în care este localizată pensiunea este încărcată de istorie, obiceiuri și tradiții și binecuvântată cu un relief de o deosebită frumusețe, completat de arhitectura tradițională specifică Maramureșului, cu porți sculptate în lemn și biserici din piatră sau din lemn.

Cu ajutorul finanțării nerambursabile, pensiunea situată în centrul Maramureșului istoric, la ieșirea din Sighetu Marmației spre Săpânța, pe DN19, a fost inaugurată la începutul lui decembrie 2011. Pensiunea dispune de 13 camere cu un grad ridicat de confort, spații generoase, culori plăcute și o foarte bună calitate a materialelor folosite. Capacitatea pensiunii este de 26 de locuri de cazare, clasate la patru margarete, în opt camere cu două paturi individuale și cinci cu pat matrimonial. Toate camerele sunt

dotate cu TV LED, mini-bar și mobilier din lemn masiv. De asemenea, toate au baie proprie, cu cabină de duș și prize pentru aparat de bărbierit și uscător de păr.

Restaurantul pensiunii, spațios, cu o capacitate de 80 de locuri, oferă posibilitatea de a organiza diverse evenimente de mici dimensiuni (aniversări, majorate, petreceri, mese festive etc.). Alte servicii puse la dipoziția turiștilor sunt internet Wi-Fi, telefon, fax, mașină de spălat, parcare iluminată, închiriat de biciclete, jocuri de societate etc.

Pe lângă amenajările și dotările aferente pensiunii, prin proiect au fost create opt locuri de muncă și s-a contribuit la dezvoltarea economiei localității, aducându-se un aport financiar la bugetul local.

Acest proiect este unul inovator, fiind un bun exemplu de integrare a activităților turistice în vederea promovării peisajelor rurale și a obiectivelor turistice atractive și de dezvoltare a economiei la nivel local.

El contribuie la dezvoltarea durabilă și facilitează turismul de înaltă calitate, stimulând dezvoltarea de proiecte similare.

Beneficiarul consideră că este foarte important ca prin intermediul finanțării să se răspundă nevoilor identificate la nivelul comunității, revitalizându-se astfel economia rurală și crescând posibilitatea de ocupare a resurselor umane de la nivel local, luându-se în calcul, încă de la depunerea proiectului, asigurarea cofinanțării.

3736

3938

PROIECTE DIN SPAȚIUL EUROPEAN

State din care s-au selectat exemplele de bune practici prezentate în paginile următoare

LEGENDA:

4140

Solidari în proiect pentru binele obștesc

Înainte de implementarea acestui proiect, în Tollebeek nu exista un spaţiu adecvat pentru oferirea de asistenţă medicală şi socială pentru comunitate şi nici un centru care să asigure desfăşurarea de activităţi recreaţionale pentru copii și tineri.

De asemenea, deși municipalitatea promisese că va construi o nouă sală de sport pentru a putea fi utilizată de școli, localnicii îşi doreau un spaţiu mai mare în care să își desfășoare activitatea, deoarece clădirea unde

funcționa aceasta era într-o stare avansată de degradare.

Toate aceste motive au condus la elaborarea unei strategii de dezvoltare a unui spaţiu care să permită desfășurarea în bune condiții a activităţilor amintite.

Din momentul în care lucrările au prins contur, proiectul s-a bucurat de sprijin, ajungând să aibă peste 250 de voluntari care au ajutat la strângerea de fonduri și au participat la

Titlul proiectului: Centru Multifuncţional în TollebeekProiect finanțat prin Măsura 413 - „Calitatea vieţii şi diversificarea economiei rurale”Beneficiar: provincia FlevolandLocalizare: oraşul Tollebeek, Flevoland, OlandaRegiunea de dezvoltare: FlevolandPerioada de implementare: 18 mai 2010 – 31 decembrie 2011Buget total: 1 070 070 euroFinanţare nerambursabilă: 1 000 000 euro Cofinanţare (contribuţia beneficiarului): 70 070 euroTeme abordate: implementarea strategiilor de dezvoltare locală, creşterea calităţii vieţii şi diversificarea economiei

activitățile centrului, contribuind la consolidarea spiritului unitar al comunităţii.

Centrul multifuncţional construit asigură un spaţiu comun pentru prestarea de servicii medicale, sportive, inclusiv în aer liber, şi sociale pentru comunitatea locală.

Acesta include un restaurant care funcţionează ca loc de întâlnire, permițându-le localnicilor să interacționeze şi să se relaxeze.

Centrul a devenit nucleul de desfăşurare a activităţilor medicale, sociale şi sportive, contribuind la îmbunătățirea generală a calității vieții locuitorilor din Tollebeek.

O lecţie importantă învățată din acest proiect este importanța diferențierii activităţilor care pot fi desfăşurate doar de voluntari şi a acelora care presupun acțiunea profesioniştilor, iar rezultatul a dovedit, în situația de față, o colaborare fructuoasă.

OLANDA

4342

De mult timp, valoarea apei a fost subapreciată în societatea irlandeză. Irlanda are o climă temperată, cu un nivel ridicat al precipitațiilor, astfel încât a existat o percepție greșită că apa este o resursă infinită.

În ultimii ani, acest concept a fost reevaluat. Impactul modificărilor climatice, coroborat cu schimbările demografice din societatea irlandeză, a condus la ideea că apa este o resursă care trebuie protejată. În plus, s-a subliniat faptul că agricultura consumă apa în sistem intensiv, fiind necesare măsuri de conservare a surselor tradiționale de apă și de reducere a dependenței de acestea.

Cea mai mare parte din cantitatea de apă consumată în fermele irlandeze provine din puțuri forate. Costul de pompare a apei este de circa 0,10 euro/m³, însă, având în vedere că aceste surse nu asigură necesarul pentru exploatațiile agricole, fermierii sunt nevoiți să suplimenteze cu apă provenită din rețea, pe care o cumpără de la autoritățile locale la un cost mediu de circa 1,10 euro/m³, considerat mult prea mare pentru ei.

În acest context, prin proiectul de față s-a avut în vedere conservarea apei prin utilizarea apelor pluviale și reducerea costurilor generate de achiziționarea acestei resurse.

Proiectul a fost inițiat de un tânăr fermier din Ballinadee, o localitate situată la circa 25 km Vest de orașul Cork. Ferma lui are o suprafață de circa 86 ha, teren aflat în proprietate și arendat, și 135 de vaci care asigură 800 000 de litri de lapte anual.

Pentru creșterea producției de lapte, fermierul a decis, în 2012, să-și extindă ferma și să construiască o nouă hală de muls, cu 24 de posturi.

Pe amplasamentul exploatației exista un puț forat, cu un debit maxim

Titlul proiectului: Conservarea apei într-o fermă de vaciProiect finanțat prin Axa 1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală din Irlanda, Măsura121 - „Modernizarea exploataţiilor agricole”Beneficiar: Glen Ford Localizare: Ballinadee, comitatul Cork, IrlandaRegiunea de dezvoltare: Sud-VestPerioada de implementare: 3 septembrie 2012 – 31 ianuarie 2013Buget total: 16 000 euroFinanţare nerambursabilă: 6 400 euroCofinanțare (contribuția beneficiarului): 9 600 euroTeme abordate: creșterea competitivității în sectorul agricol și forestier, dezvoltarea potențialului exploatațiilor agricole și promovarea inovației

Un irlandez inventiv și-a asigurat apă ieftină pentru fermăIRLANDA

4544

de 800 de litri de apă pe oră. Luând în calcul planurile de extindere, acest debit nu asigura necesarul de apă pentru ferma modernizată. În plus, având în vedere poziționarea fermei, chiar și fără înnoirea preconizată, în perioadele secetoase, activitățile ei rămâneau afectate serios din cauza deficitului de apă. Fermierul știa că apa este un factor decisiv în dezvoltarea fermei. Astfel, pentru modernizarea acesteia într-un mod durabil, a depus un proiect pentru colectarea apelor pluviale, finanțat prin Programul de Dezvoltare Rurală din Irlanda, și a dezvoltat un sistem modern și inovator de conservare a apei. Acesta constă în colectarea apei pluviale de pe acoperișul noii săli de muls, respectiv de pe circa 930 m². Mai mult, prin amplasarea strategică a sălii de muls în imediata apropiere a clădirilor existente, fermierul a putut asigura colectarea apei de pe o suprafață suplimentară de 700 m². Apa de ploaie este stocată într-un rezervor betonat, cu o capacitate de 130 000 de litri. Dimensionarea rezervorului s-a făcut având în vedere statisticile privind volumul precipitațiilor din zonă și alte date de calcul specific. Rezervorul este prevăzut cu filtru separator, care acționează atât ca un sistem de preaplin, cât și ca un sistem

de curățare secundar. De asemenea, pentru încetinirea intrării apei în rezervor și pentru a ajuta procesul de sedimentare, sunt folosite dispozitive speciale, care asigură căderea impurităților pe fundul rezervorului. Având în vedere că instalația de filtrare existentă nu asigură standardele necesare pentru potabilitate și că nu există un sistem de tratare, apa colectată este folosită numai în scopuri tehnologice, nu și pentru adăparea animalelor. Pe amplasament, un rezervor separat colectează apa din puțul forat. Aceasta este utilizată în sistemele de răcire ale instalaților, iar ulterior este colectată și întrebuințată pentru adăparea animalelor. Pe viitor, fermierul își propune și reciclarea și reutilizarea apei tehnologice.

Potrivit beneficiarului, pentru desfășurarea proceselor tehnologice din cadrul fermei sunt folosiți zilnic circa 5 000 de litri de apă, iar în total sunt utilizați anual, în medie, 4,3 milioane de litri de apă. Pentru fiecare litru de lapte produs sunt consumați 5,03 litri de apă.

În urma implementării măsurilor de modernizare, circa 75% din apa utilizată în cadrul fermei este colectată din apele pluviale, reciclată ori reutilizată, ceea ce a redus semnificativ costurile pentru asigurarea necesarului de apă, chiar și în condițiile extinderii fermei. Este evident că măsura de conservare a apei, gândită și realizată în acest caz, oferă multiple beneficii economice și de mediu și poate constitui un model și pentru dezvoltarea altor proiecte în zone în care cad cantități importante de precipații.

4746

Grijă față de produse și de clienți

Regiunea Magdeburger Börde este cunoscută pentru cele mai fertile soluri din Germania și pentru calitatea producției de cartofi. Kartoffelaufbereitungs und Handels GbR este o companie de procesare și comercializare a cartofilor, activă în zone care țintesc să asigure cea mai bună calitate a cartofilor livrați către gospodăriile germane. Compania cumpără cartofii de la fermierii din regiune și îi împachetează și depozitează, înainte de a-i vinde distribuitorilor cu care are încheiate contracte de colaborare.

Compania de procesare și comercializare a cartofilor Kartoffelaufbereitungs und Handels

GbR a contribuit la creșterea calității și valorii producției locale de cartofi, prin construirea unei unități de depozitare moderne, care asigură respectarea tuturor cerințelor pieței.

Înainte de lansarea proiectului, firma avea nevoie de spațiu de depozitare, confruntându-se cu diverse obstacole logistice, din cauza distanțelor dintre unitățile de stocare, și cu o calitate nestandardizată a produselor, provocată de condițiile improprii în care erau ținute.

Obiectivul proiectului a fost creșterea competitivității prin reducerea costurilor, pe de o parte, și prin creșterea calității produselor, pe

Titlul proiectului: Companie de procesare a cartofului din Germania investește în construirea unei unități de depozitare moderneProiect finanțat prin Măsura 123 - „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”Beneficiar: Kartoffelaufbereitungs und Handels GbR Localizare: Nordgermersleben, Börde, GermaniaRegiunea de dezvoltare: Sachsen-Anhalt Perioada de implementare: 22 aprilie 2009 – 28 august 2010Buget total: 536 470 euroFinanțare nerambursabilă: 120 704 euroCofinanțare (contribuția beneficiarului): 415 766 euroTeme abordate: competitivitatea în agricultură și silvicultură, restructurarea, dezvoltarea potențialului fizic și promovarea inovării

de altă parte, asigurându-se condiții optime pe tot parcursul procesului de lucru.

Prin contribuția FEADR, depozitul existent a fost extins, construindu-se o nouă unitate de depozitare, lungă de 24 m, sporindu-se astfel capacitatea de stocare cu 1 850 de tone, aceasta ajungând la un total de 8 500 de tone. Noul depozit a fost echipat cu un sistem modern de ventilație, care asigură o temperatură constantă de 4-5 grade, până la momentul comercializării cartofilor.

Rezultatele și beneficiile directe au fost îmbunătățirea calității produselor și reducerea costurilor de stocare și transport. Investiția stabilizează venitul firmei, prin creșterea capacității de a răspunde cerințelor pieței și f luctuațiilor de preț.

Proiectul a îmbunătățit percepția despre Kartoffelaufbereitungs und Handels GbR, compania fiind promovată și considerată de către fermieri și distribuitori un partener de afaceri de încredere.

GERMANIA

4948

Prezentul proiect a prevăzut construirea unei grădinițe, Centrul Victoria, cu profil bilingv și artistic, deopotrivă.

Piotr Kolber, managerul de proiect, a fost activ în sectorul de predare și formare încă din anul 2006. Mica lui companie, pe care a dezvoltat-o prin intermediul acestui centru, a avut ca obiect de activitate predarea limbilor străine în zonele rurale.

Înainte de lansarea acestui proiect, inițiatorul a făcut o analiză a pieței, în urma căreia a reieșit că în zonele rurale lipsesc activitățile care să

faciliteze accesul copiilor la cultură, artă și sport. Observând această necesitate, a decis să lanseze acest tip de proiect, pe care l-a considerat propice pentru contextul rural.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea competitivității, prestarea de servicii educaționale, artistice, muzicale și sportive, precum și îmbunătățirea perspectivelor de angajare.

Obiectivul specific al grădiniței a fost introducerea unui program educațional bazat pe concepte și idei de predare moderne și interactive.

Titlul proiectului: O grădiniță artistică bilingvă pentru copiii din mediul ruralProiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală din Polonia, Măsura 312 - „Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de microîntreprinderi”Beneficiar: Piotr KolberLocalizare: Wrząsowice, PoloniaRegiunea de dezvoltare: MałopolskiePerioada de implementare: 16 noiembrie 2010 – 31 decembrie 2010Buget total: 40 854 euroFinanțare nerambursabilă: 20 214 euroCofinanțare (contribuția beneficiarului): 20 640 euroTeme abordate: diversificarea economică rurală, creșterea calității vieții în mediul rural

Program educațional bilingv la satePOLONIA

5150

De la o vârstă fragedă, copiii sunt în contact cu limba engleză, care devine o parte din viața lor de zi cu zi, de aici și necesitatea ca ei să învețe din timp această limbă de circulație internațională.

Principala activitate a proiectului a fost achiziționarea de echipamente specifice pentru desfășurarea activităților și de mobilier pentru clasele de predare, sălile de mese, grupurile sanitare, birouri, locurile de joacă, bucătărie și cele patru camere folosite pentru diverse activități.

Centrul Victoria a devenit un mediu corespunzător pentru preșcolari, astfel încât ei să înceapă să învețe limba engleză de la o vârstă fragedă. Lecțiile sunt predate de profesori cu specializare în limba engleză, pentru a le oferi copiilor care trăiesc în mediul rural oportunitatea de a învăța o limbă străină, atât de necesară în dezvoltarea personală și profesională de mai târziu.

Datorită acestui proiect, s-a îmbunătățit calitatea educației a 95 de copii cu vârste cuprinse între 18 luni și șase ani.

52

Deschiși Către Viitor

CONTACT:Sediul Naţional al Unităţii de Sprijin a Reţelei (USR)

Str. Nicolae Filipescu, nr. 39-41, et. 6, Sectorul 2, Bucureşti, CP 020961Tel.: 031 690 0214, Fax.: 031 690 0215

E-mail: [email protected], Internet: www.rndr.ro

Această publicaţie a fost realizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România, în cadrul proiectului „Înfiinţarea şi sprijinirea Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală”. Proiect cofinanţat

prin FEADR, prin Măsura 511 din cadrul PNDR 2007 - 2013.2014

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.Se distribuie gratuit.


Recommended