Buletinul Arhivei Vladimir Ghika nr 2 mai 2015

BULETINUL

ARHIVEI VLADIMIR GHIKA

Anul II, nr. 2 — mai 2015

O ediŃie dedicată Japoniei! De mult timp îmi doream acest lucru pentru Buletinul nostru. Deja dl. Pierre Hayet, cel care a iniŃiat Arhiva Ghika în FranŃa, a fost foarte interesat de documentele care privesc legătura Monseniorului cu Țara Soarelui Răsare. El a adunat multe mărturii şi a purtat o corespondenŃă bogată cu persoane din acele părŃi. Pentru luna decembrie a anului trecut a fost prevăzută o călătorie la Tokyo pentru o evocare a lui Vladimir Ghika la Ambasada României, şi cu toŃii aveam o mare speranŃă că vom găsi la faŃa locului şi alte documente, dar nu a fost aşa.

Sigur că bucuria a fost mare că acolo se găsesc multe persoane interesate de personalitatea Monseniorului Ghika. Începând

cu ExcelenŃa Sa, Ambasadorul Radu Șerban, care şi-a structurat prezentarea de la evenimentul din 23 decembrie tocmai pe documente obŃinute de la Casa Imperială niponă, şi până la surorile carmelitane şi ioanite, care menŃin vie memoria Monseniorului Vladimir Ghika. Totodată, amănuntele aduse în prezentarea pe care am Ńinut-o despre relaŃia şi corespondenŃa dintre Monseniorul Ghika şi fostul ministru al României la Tokyo, Gheorghe Stoicescu, precum şi cu medicul preot Totsuka, au completat imaginea Monseniorului de ilustru vizitator român pe pământul Japoniei. Ulterior, în vizitele la aşezămintele surorilor, care continuă munca începută de Pr. Totsuka, am putut vedea, şi chiar am primit, biografia acestui preot în limba japoneză. M-a impresionat interesul surorilor pentru cunoaşterea vieŃii persoanelor despre care veŃi putea citi în acest Buletin.

Din păcate, aproape tot ceea ce a însemnat arhivă - scrisorile trimise de Vladimir Ghika sau

Când am început să privim cerul...

VLADIMIR GHIKA ŞI JAPONIA

Tokyo, 23 decembrie 2014 - editorial -

Ambasada României la Tokyo, 23.12.2014, Pr. F. Ungureanu, E.S. Radu Şerban, E.S. J. Chennoth,

nunŃiu apostolic în Japonia Spitalul Sf. Ioan din Tokyo

2

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika, nr. 2, 2015

alte documente privitoare la cele două vizite ale acestuia în Japonia - s-a pierdut în urma bombardamentelor suportate de capitala niponă şi de multe alte oraşe mari la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Se pare că atunci, cam tot ceea ce era construit a căzut: ziduri, clădiri etc., şi cam tot ceea ce putea arde a ars: aici intră şi hârtia scrisorilor şi a documentelor. Din acest motiv Arhiva Ghika nu s-a putut îmbogăŃi după această incursiune în Orient.

Rămâne însă speranŃa. Ca şi la Bucureşti, şi acolo surorile carmelitane şi cele din CongregaŃia Sfântului Apostol Ioan continuă efortul de recuperare a ceea ce se mai găseşte disparat printre documentele de familie ale unor persoane care s-au întâlnit la un moment dat cu actorii din povestea iubirii lui Vladimir Ghika pentru Japonia.

Pr. Francisc Ungureanu

La Roma, în timpul Primului Război Mondial, Vladimir Ghika intră pentru prima dată în contact cu Japonia prin persoana viitorului amiral Shinjiro Yamamoto (1877-1942), pe care îl întâlneşte prin intermediul Monseniorului Simon Deploige. Yamamoto era pe atunci ataşat militar naval al ambasadei nipone la Roma. Cei doi se vor vedea apoi la Paris după război, căci Yamamoto făcea parte din delegaŃia japoneză de la ConferinŃa de Pace (la care Dimitrie Ghika reprezintă România), apoi îl însoŃeşte pe prinŃul moştenitor al Japoniei în călătoria sa prin Europa. La Arhivă nu deŃinem decât foarte puŃine urme ale acestor prime contacte.

Yamamoto, convertit în tinereŃe, este un catolic fervent. Cam prin anul 1920, i-a venit

gândul de a închina convertirii Japoniei o icoană în stil japonez, pe care a comandat-o, Steaua dimineŃii (Stella Matutina). Această icoană este în cele din urmă expusă, în 1921, la cererea lui Paul Claudel, a lui Louis Massignon (de la care avem relatarea detaliată a acestui eveniment) şi a lui Vladimir Ghika în biserica St-Antoine des Quinze-Vingt din Paris (icoana a dispărut în jurul anului 1970, potrivit ultimelor informaŃii culese de Pierre Hayet).

Vladimir Ghika intră pentru a doua oară în contact (de la distanŃă) cu Japonia prin intermediul lui Violet Susman (1892-1950). Aceasta este o mistică, o evreică convertită originară din Africa de Sud, în jurul căreia s-au grupat mai mulŃi credincioşi între care şi doi viitori preoŃi japonezi: filosoful Iwashita Soichi (1889-1940) şi mai ales doctorul Totsuka Bunkei (1892-1939). Împreună cu ei, Vladimir Ghika organizează Fraternitatea Sfântul Ioan, a cărei ramură europeană nu va continua după eşecul de la Auberive, dar care va înflori în Japonia, unde Totsuka se întoarce în 1923, însoŃit de Violet Susman şi de însoŃitoarea ei credincioasă, de origine engleză, Sora Rose a lui Isus (născută Hermielle Bicknell, 1884-1927).

Aceste legături (providenŃiale, va spune Vladimir Ghika) cu Japonia, vor face ca, atunci când Suzanne-Marie Durand, o fostă soră de la Auberive intrată în Carmelul de la Cholet, îi va propune să însoŃească, în calitate de capelan, un grup de carmelite care mergeau să fondeze primul Carmel în Japonia, să nu ezite deloc să accepte. Astfel, la 13 ianuarie 1933, Vladimir Ghika se îmbarcă la Marsilia împreună cu şapte călugăriŃe în direcŃia Ńării Soarelui Răsare. Este

1 Am fi putut introduce o notă lămuritoare pentru fiecare informaŃie dată în acest articol şi în următoarele, dar acest lucru le-ar fi îngreunat prea mult. Am preferat să indicăm principalele surse în micile biografii care urmează. Arhiva Vladimir Ghika va oferi cu plăcere informaŃii persoanelor interesate.

Mons. Ghika în łara Soarelui Răsare1

Vladimir Ghika la Kagoshima, cu Pr. Gabriel

3


însoŃit de nepoata sa, Manola, fiica fratelui său Dimitrie, precum şi de un tânăr preot englez, dornic să facă apostolat în Japonia, Leo Ward (care va muri în 1940, de o boală contractată în timpul călătoriei de întoarcere în Anglia, el fiind silit să părăsească arhipeleagul nipon din cauza

războiului).

În Japonia, Vladimir Ghika îşi regăseşte bineînŃeles prietenii, pe doctorul Totsuka şi pe Sora Violet, care îi prezintă primele lor instituŃii medicale, pe Părintele Iwashita, care a devenit directorul unei leprozerii situate în apropiere de Tokyo, dar care îşi continuă totodată şi activitatea de filosof. Tot acolo l-a reîntâlnit pe Monseniorul Alexis Chambon (1875-1946), arhiepiscop de Tokyo, pe care îl cunoscuse în FranŃa şi care este iniŃiatorul fondării Carmelului japonez. Dar, dincolo de cercul foarte restrâns al catolicilor, ideea sugerată de Papă, de a se crea o enciclopedie catolică japoneză, îl face să intre în contact cu o parte din intelectualii din Ńară. MenŃionăm printre aceşti intelectuali pe poetul filosof Yoshimitsu Yoshihiko (1904-1945), cel care a introdus filosofia tomistă, în prezentarea lui Jacques Maritain în Japonia, pe juristul Tanaka Kōtarō (1890-1974), care va ocupa funcŃii foarte importante în Japonia de după război, pe antropologul Torii Ryūzō (1870-1953), fără a-l uita pe Părintele Sauveur Candau (1897-1955), de origine francez basc, dar care devine mai japonez decât japonezii.

Dar întâlnirea cea mai frapantă a lui Vladimir Ghika în Japonia este, fără îndoială, audienŃa pe care a avut-o la împăratul Japoniei, unde a fost introdus de prietenul său Yamamoto, pe atunci

consilier apropiat al Mikado-ului. Nu ştim cu precizie ce s-a întâmplat în cursul acestei întrevederi, ştim numai că a fost foarte cordială, că Împăratul s-a plâns că nu are un fiu şi deci nici moştenitor la tron şi că, lucru de negândit pentru un împărat-dumnezeu, a acceptat binecuvântarea propusă de Vladimir Ghika. Rezultatul a fost naşterea, nouă luni mai târziu, la 23 decembrie 1933, a actualului împărat al

Japoniei, Akihito…!!!

PrinŃul român şi roman ar fi putut fi primit, ne putem imagina, în cele mai bune case din Tokyo… dar nimeni nu va fi surprins să afle că a ales să locuiască… într-o baracă de lemn fără confort, precum cea de la Villejuif, care Ńinea de

noul Carmel de la Tokyo. Este de la sine înŃeles că şederea lui Vladimir

Ghika a făcut o impresie puternică asupra micii comunităŃi catolice japoneze, şi chiar în afara ei. Prin simplitatea sa, împinsă până la despuiere, prin cultura sa impresionantă, prin funcŃiile şi originea sa, prin caritatea sa, prin credinŃa sa fermă, Mons. Ghika nu putea decât să-i încurajeze pe catolicii aflaŃi în stare de alertă, pentru că, să nu uităm, tot ce era străin (şi catolicismul, persecutat într-un mod atât de violent timp de secole în Japonia, era considerat drept un cult străin, chiar periculos pentru o naŃiune care trebuia să se alinieze în spatele unui împărat cu un statut aproape divin) era pe atunci Ńinta unor atacuri virulente ale japonezilor ultranaŃionalişti, pe atunci în plină

dezvoltare.

În vizită la Universitatea din Kagoshima

4


Cu mare regret japonezii şi misionarii l-au privit pe Monseniorul Ghika îmbarcându-se din nou pentru Europa la 1 mai 1933. Desigur nu a

putut să nu promită că va reveni în curând... Şi a revenit ! Congresul Euharistic

InternaŃional, din al cărui Comitet Permanent făcea parte, trebuind să se Ńină în 1937 la Manilla, în Filipine, Vladimir Ghika s-a decis să facă „un ocol” prin Japonia, unde a ajuns la 9 noiembrie 1936. De data aceasta, s-a simŃit fără îndoială mai liber decât în timpul primei şederi, când fusese constrâns de rolul său de capelan al Carmelului, şi a vizitat Japonia de la nord la sud, de la Hakodate, în insula Hokkaido, până la Kagoshima, în insula Kyushu. Şi-a revăzut toŃi

prietenii şi şi-a făcut alŃii noi.

Încă o dată, plecarea pe 24 ianuarie 1937, a fost dureroasă. Şi din nou Vladimir Ghika promite să revină… Leo Ward i-a propus chiar să se instaleze definitiv în Japonia, iar reprezentantul diplomatic român, Gheorghe Stoicescu, i-a propus chiar o locuinŃă pe măsură: o casă românească pe care o construise

pe locul încântător de la Nikko. Această întoarcere în Japonia părea chiar să

se materializeze spre sfârşitul anului 1939. Știm, din păcate, ce s-a întâmplat în continuare...

Cu toate acestea, războiul nu a şters complet urmele călătoriei lui Vladimir Ghika în Japonia. Mica comunitate din Tokyo s-a dezvoltat mult, aşa încât în prezent există nouă mănăstiri ale Carmelului în Japonia. Carmelurile deci au păstrat câteva amintiri, amintiri întreŃinute mult timp de ultima supravieŃuitoare dintre carmelitele franceze din 1933: Sora Marie-Germaine a lui Isus (Germaine Pellerin – 1909-2006), păstrându-şi inteligenŃa şi umorul, a purtat înainte de moartea sa, la 97 de ani, o bogată corespondenŃă cu Pierre şi Christiane Hayet.

Într-o scrisoare din 17 mai 2009, o carmelită japoneză, Sora Marie a Euharistiei, scrie către familia Hayet: „În fiecare lună, pe data de 172, ne rugăm pentru beatificarea Monseniorului Ghika, împreună cu creştinii români”.3

Modestia unui crin alb. O femeie sfântă cu tenul de culoarea ambrei ne

vorbeşte fără a-şi dezvălui numele. Una din florile rare ale grupului venit din FranŃa pentru a fonda o mănăstire

[Traducerea unui articol dintr-un cotidian al oraşului Kyoto (Osaka) din 23 februarie 1933 făcută de către

carmelite japoneze4] În această dimineaŃă, pe pachebotul

Terukunimaru, se găseşte un grup de călugăriŃe în ultima etapă (Osaka – Yokohama) a călătoriei lor. Este vorba de nişte călugăriŃe din Ordinul Carmelului care vin în Japonia cu scopul de a fonda o mănăstire care, asemenea celei a trapistelor, are o regulă riguroasă, chiar în cadrul catolicismului.

2 Mult timp s-a crezut că moartea Monseniorului Ghika a survenit la 17 mai 1954, dar actul oficial de constatare a morŃii din închisoarea Jilava, descoperit recent, indică în mod clar că Monseniorul a murit pe 16 mai 1954. 3 Arhiva Vladimir Ghika, c. XII.M1. 4 Acest document, care nu indică nici numele traducătorului, nici de ce sunt date două nume de oraşe, Kyoto şi Osaka, se găseşte la Arhivă sub cota c.LXVIII.P4.

Articole japoneze despre Vladimir Ghika în Japonia

O pagină din agenda Monseniorului Ghika din anul 1937, cu notaŃii pentru ultimele zile petrecute în Japonia

5


Ordinul sever al Carmelului, care ajunge pentru prima dată în Japonia, vine de la Mănăstirea din oraşul Cholet din FranŃa, împreună cu maica superioară, Maica Jeanne a Pruncului Isus, pentru a fonda prima mănăstire. Sunt şapte călugăriŃe, cu maica superioară inclusiv.

Le-a fost rezervată special o cabină de clasa a treia, din care nu ies decât dimineaŃa şi seara, pentru rugăciuni şi pentru mese, respectând viaŃa de clauzură, fără să vadă şi fără să vorbească cu nimeni de pe pachebot. De asemenea, nimeni nu şi-a dat seama că printre ele se afla şi o japoneză.

În seara zilei de 23 februarie, împreună cu un preot catolic din Kobe, Părintele Yamanaka Iwahito, când m-am dus pe pachebot pentru a-l vizita, am descoperit-o pe japoneză în grupul călugăriŃelor care, după masa de seară, adunate în cabina lor, îşi ofereau un timp de destindere. Şi am putut să conversez cu ea după cum urmează:

- Vă rog să nu-mi cereŃi numele civil pentru că în Carmel, între noi, mă numesc simplu Maria-Thérésia. M-am născut la Tokyo, dar încă din copilărie am crescut la Nagasaki. Am studiat la Colegiul surorilor „Seishin-Jôgakkô” şi deci, de atunci, am trăit în credinŃa catolică.

În 1929, acum 4 ani, am plecat în FranŃa să studiez catolicismul. Aproape imediat am intrat în mănăstirea Carmelului din Cholet.

- Nu a existat vreo „istorie romanŃioasă” la baza acestei decizii?

- Nu, cu adevărat, sunt a lui Dumnezeu încă de la început. Împlinesc 24 de ani anul acesta; mama mea a murit pe când eram copil. Tatăl meu trăieşte la Nagasaki.

Avem intenŃia de a începe Carmelul la Yotsuya (Tokyo). Când vom ajunge la Tokyo, orice legătură între lume şi Carmel va fi întreruptă. De când am plecat din Marsilia, nu am coborât nici măcar o singură dată pe pământ, şi, fără îndoială, această fotografie va deveni ultimul document pe care oamenii din lume vor vedea chipul meu.

Spunând aceasta, intră în raza aparatului de fotografiat...

În plus, Monseniorul Vladimir Ghika, PrinŃ din România devenit episcop [sic], le însoŃea pe carmelitane în calitate de protector.

6


Fotografia alăturată ne arată o parte a grupului de călugăriŃe împreună cu Monseniorul Ghika.

[În fotografie, sora japoneză se găseşte la stânga Monseniorului Vladimir Ghika5]

O mărturie japoneză despre Vladimir Ghika

Japonezii au scris şi ei despre

Monseniorul Ghika. Astfel, după anunŃul morŃii lui, MATSUKAZE Masato a publicat un articol comemorativ în Ziarul Catolic din Japonia din 12 septembrie 1954. Prezentăm aici câteva extrase traduse în franceză de către Sora Marie-Germaine a lui Isus şi surorile sale japoneze din Carmelul din Fukuoka :

[…] În 1933 prinŃul Ghika a venit pentru prima dată în Japonia, aducându-i cu el pe Pr. Leo-Paul Ward, şi pe nepoata sa, D-ra Manola Ghika. Venea să însoŃească pe câteva carmelitane din Mănăstirea din Cholet, din FranŃa, pentru a fonda prima Mănăstire a Carmelului din Japonia. Grupul s-a îmbarcat la Marsilia pe un pachebot francez la 13 ianuarie 1933 şi a ajuns la Yokohama (port din Japonia aproape de Tokyo) la 25 februarie 1933. Monseniorul Ghika, cu faŃa încadrată de plete albe, asemănătoare celor ale regelui din jocul de cărŃi, şi cu o diafană barbă argintie, cu o privire plină de tandreŃe şi de bunătate, apărea ca Imaginea unui PrinŃ fermecat ! Prin 15 martie, îmbrăcat fiind în Ńinuta sa de ceremonie (pelerină purpurie cu trenă), se pregătea să ia maşina care trebuia să-l ducă la palat pentru a-l întâlni pe Împărat: câtă frumuseŃe, câtă demnitate !

În Japonia, la început, Monseniorul Ghika a fost oaspetele – ca invitat de onoare – al Monseniorului Chambon, Arhiepiscop de Tokyo, şi a rămas acolo câteva zile, cazat într-una din clădirile din Sekiguchi. După aceste câteva zile Monseniorul a venit să locuiască în apropiere de Carmel (o casă mică, provizorie, care a fost, timp de doi ani, primul convent al Carmelului de la Tokyo) într-o biată căsuŃă

veche – aproape o baracă – prefabricată din lemn, cuprinzând două camere mici, cu podeaua acoperită cu tatami. Acolo a vrut să devină capelanul Carmelului pentru a celebra liturghia, oficiile etc., în timpul şederii sale la Tokyo. Tot în Carmel, în micuŃa capelă provizorie, le-a oferit carmelitanelor bucuria de a asista la o liturghie în rit oriental (bizantin-catolic), în liturgia sa atât de frumoasă; Monseniorul Ghika primise de la Papa Pius al XI-lea autorizaŃia de a oficia liturghia în cele două rituri, latin şi oriental.

Pe 16 aprilie, Monseniorul a Ńinut o conferinŃă membrilor AsociaŃiei studenŃilor catolici de la Universitatea Sophia din Tokyo. ConferinŃa era intitulată: „Pregătirea providenŃială a elitei catolice în Japonia”. Era o vedere foarte optimistă asupra lucrurilor: de exemplu, în legătură cu obiceiul japonezilor de a-şi oferi daruri între ei, ne spunea: „când japonezii au obiceiul de a-şi oferi daruri reciproc, persoana care primeşte nu vede în acest gest numai lucrul material oferit, ci prin intermediul darului material percepe inima celui care oferă, inimă care se simte din plin în acel dar. Acest obicei nu ar putea fi oare o pregătire providenŃială pentru a înŃelege sensul Darului Euharistic ?...” Prin astfel de exemple, Monseniorul voia să le transmită studenŃilor o modalitate concretă de a-şi iubi patria şi totodată de a o sfinŃi.

În noiembrie 1936 se situează a doua vizită a Mons. Ghika în Japonia. În februarie 1937 avea loc la Manila Congresul Euharistic Mondial, iar Mons. Ghika trebuia să meargă în calitate de delegat al Papei [sic]; a profitat pentru a face un ocol prin Japonia unde dorea mult să se ducă din nou. Pe 17 ianuarie, în cursul unei „Serate de bun venit” („petrecere”) care i-a fost oferită, a vorbit despre semnificaŃia şi istoria Congreselor Euharistice. La plecarea sa de la Tokyo, pe 24 ianuarie, Monseniorul a părăsit Japonia în mijlocul unui mare număr de persoane care fluturau steguleŃe japoneze şi care veniseră să-l salute pentru ultima dată. Pe perioada acestei a doua călătorii, Monseniorul a locuit la Pr. Totsuka, fără îndoială în Spitalul acestuia Sfântul Ioan, la Tokyo. Pr. Totsuka era un prieten foarte apropiat al Monseniorului Ghika. Această prietenie profundă a început la

5 InformaŃie oferită de către un martor direct, sora Marie-Germaine.

7


Paris în 1923. În acea epocă, Pr. Totsuka studia teologia la Universitatea Catolică din Paris. Îl avea ca îndrumător spiritual pe Pr. Richard şi prin Pr. Richard a început prietenia lor. Cel care le-a făcut cunoştinŃă a fost profesorul Jacques Maritain. Mons. Ghika pe atunci tocmai fusese hirotonit preot. Pr. Ghika a făcut sôdan [sic] (l-a consultat) pe Cardinalul Parisului, Monseniorul Dubois, în ceea ce-l priveşte pe Pr. Totsuka, astfel ajungându-se ca acesta, pe 26 ianuarie 1924, să primească tonsura şi pe 28 iunie în acelaşi an să fie hirotonit în biserica St. Sulpice la Paris, fiind încardinat în Dieceza de Paris.

Cam în aceeaşi perioadă, un tânăr preot de naŃionalitate engleză, Pr. L. Ward (hirotonit preot în 1931), rudă îndepărtată a Mons. Ghika, dar necunoscut lui, a avut ocazia, prin Pr. Totsuka, care îi era prieten, să-l întâlnească la Paris şi o prietenie profundă i-a legat de atunci pe cei trei preoŃi. Atât de profundă încât, în cele din urmă, atunci când Mons. Ghika a plecat în Japonia în 1933, l-a luat şi pe tânărul preot Ward.

Cu privire la minunile săvârşite prin rugăciunea Monseniorului Ghika, cunoscute deja de mult timp, conform cu ceea ce am auzit şi am putut cunoaşte, Monseniorul avea o mică relicvă din Coroana de spini a lui Cristos încastrată într-o mică Cruce de lemn – această relicvă o avea mereu cu el – , şi când dorea să obŃină un har special (o minune) pentru cineva, expunea în timpul liturghiei mica relicvă pe altar, şi se ruga înaintea ei, îndelung. Minunea putea să aibă loc atunci fără ca persoana în cauză să ştie sau să fie de faŃă.

În 1933, în Japonia, în timpul liturghiei pe care Mons. Ghika o celebra la Pr. Totsuka, o persoană care era îngrijită acolo (în spitalul Părintelui) a fost vindecată pe loc. Monseniorul Ghika a afirmat întotdeauna că minunile se produceau nu prin el, ci prin Cristos, prin meritele Pătimirii lui (relicva). Aflând despre minune, Pr. Totsuka, pe deplin mulŃumit, a strigat, încântat: „Ah ! În sfârşit s-a întâmplat !” În ziua următoare, Doamna, care până atunci, atinsă fiind de distrugere progresivă a Ńesutului osos, era imobilizată la pat de mai mulŃi ani, a sosit cu o maşină la Monseniorul Ghika spre a-i mulŃumi pentru ceea ce i se întâmplase !

[…] vreau să închei cu unul din gândurile sale pe care l-am apreciat foarte mult : „Fie ca bucuriile să nu-mi vină niciodată prin durerea altuia! Fie ca suferinŃele mele să slujească toate pentru a aduce altora o bucurie cât de mică! Fie ca destinul meu să nu strivească nimic în calea sa!”.

Leo Ward Vladimir Ghika l-a cunoscut pe Leo Ward

fără îndoială în FranŃa, în 1926. Acesta era pe atunci seminarist şi îi cerea sfatul ca unui frate mai mare. Unele documente spun, de altfel, că ar fi fost rude îndepărtate. Leo Ward este nepotul lui William George Ward (1812-1882), teolog englez şi matematician convertit la catolicism, şi fiul lui Wilfrid Philip Ward (1856-1916), biograful cardinalului John Henry Newman. Devenit preot, Leo Ward s-a hotărât să participe la aventura japoneză din 1933 şi chiar rămâne în arhipelag după plecarea lui Vladimir Ghika. Va consacra Japoniei restul scurtei sale vieŃi.

Biografii ale unor prieteni de-ai Monseniorului Ghika având legătură cu Japonia

Violet Susman, Pr. Totsuka, Pr. Leo Ward, în dreapta Monseniorului Vladimir Ghika

8


La Karuizawa, mică staŃiune montană la nord de Tokyo, părintele Ward s-a dedicat în întregime muncii apostolice şi a construit o foarte frumoasă capelă : sobră, cu un farmec aparte şi în armonie cu peisajul. Sprijină de asemenea cu generozitate din averea sa operele din Japonia şi mai ales pe cele ale Părintelui Totsuka, şi aceasta într-un mod foarte discret.

Dar Japonia intră în curând în război cu Statele Unite şi deci şi cu Anglia, iar Părintele Ward trebuie să se întoarcă în Ńara sa în 1942. Din nefericire, se îmbolnăveşte pe vaporul care îl ducea acasă şi moare în timpul călătoriei. Trupul său şi-a aflat odihna în mare6.

Soichi Iwashita Născut în 1889, Soichi Iwashita este botezat

în timpul adolescenŃei. Urmează studii strălucite şi devine profesor de filosofie. ObŃine o bursă pentru a studia în Europa, la Louvain şi la Roma. La Londra face cunoştinŃă cu Violet Susman, care îl îndrumă, ca şi pe prietenul său Bunkei Totsuka, spre preoŃie. Soichi Iwashita este hirotonit preot în Italia în 1925, apoi se întoarce în Japonia.

Părintele Iwashita renunŃă în curând la un viitor strălucit, oferindu-şi viaŃa în slujba leproşilor din prima leprozerie catolică,

întemeiată la Koyama de către Părintele Lucien Droüart de Lézey, preot din Societatea Misiunilor Străine de la Paris. Dar chiar şi după ce a devenit directorul leprozeriei, continuă să scrie, mai ales despre filosofia medievală europeană, fiind recunoscut în Japonia drept o somitate în domeniu.

Faptul că a ales să trăiască printre leproşi l-a impresionat, fără îndoială, mult pe Monseniorul, care îl cunoscuse la Paris în cercul din jurul lui Violet Susman şi care îl reîntâlneşte în arhipeleagul nipon în 1933 şi în 1937.

Părintele Iwashita moare în 1940, din cauza unei boli contractate pe vasul care îl ducea în Japonia în urma unei misiuni oficiale în Hongkong7.

Shinjiro Yamamoto

Vladimir Ghika şi

Shinjiro Yamamoto s-au cunoscut la Roma, în 1915, în timpul Primului Război mondial. Japonezul era pe atunci ataşat naval pe lângă ambasada Japoniei. Se pare că Mons. Simon Deploige l-a prezentat pe viitorul amiral viitorului protonotar apostolic. După Roma, cei doi prieteni se regăsesc la Paris în timpul ConferinŃei

pentru Pace de după Marele Război. Multe lucruri îi leagă: diplomaŃia, cauza aliaŃilor şi, mai ales, catolicismul.

Ca şi Vladimir Ghika, Shinjiro Yamamoto este un convertit. Născut în 1877, devine catolic la vârsta de 16 ani. Este absolvent al Şcolii Navale şi participă la celebra bătălie de la Tsushima (1905). Când Vladimir Ghika îl

6 Pentru Leo Ward principalele surse sunt reprezentate de 37 de scrisori pe care acesta i le trimite lui Vladimir Ghika, de ceea ce spune Sora Marie-Germaine precum şi de articolul pe care Wikipedia îl consacră bunicului acestuia, William George Ward (în engleză).

7 O biografie a Pr. Iwashita a fost publicată în limba japoneză. Sora Marie-Germaine face un rezumat al acestei biografii în corespondenŃa sa. Aceasta este sursa pentru informaŃiile pe care le posedăm în legătură cu el, pentru că în ce priveşte corespondenŃa, Arhiva Ghika este în posesia unei singure scrisori adresate de Pr. Iwashita lui Vladimir Ghika.

Vladimir Ghika în vizită la leprozeria din Koyama (Pr. Iwashita, rândul al doilea, primul din stânga)

9


Miss Violet doreşte cu ardoare să plece în Japonia cu doctorul Totsuka, devenit preot, pentru a-l ajuta în opera medicală pe care avea de gând să o fondeze. Părintele Totsuka îi spune: „Nu vă voi lua niciodată în Japonia, decât dacă veŃi fi în stare să umblaŃi…”10 Şi totuşi, într-o zi,la Paris, se ridică şi umblă…

Astfel Miss Violet pleacă în Japonia împreună cu Părintele Totsuka şi rămâne acolo până când începe războiul. Acolo, împreună cu Sora Rose a lui Isus (născută Hermielle Bicknell, fiica unui amiral englez – 1884-1927), sprijină ceea ce va deveni CongregaŃia Sfântul Ioan şi, cu averea sa personală, ajută la fondarea spitalului şi a altor opere apostolice ale Părintelui Totsuka.

Cu toate acestea, Violet Susman pe care Vladimir Ghika o regăseşte în Japonia în 1933 nu mai este aceeaşi cu cea de la Paris… Şi-a pierdut aura mistică şi se chinuie în lupte

revede în Japonia în 1933, Shinjiro Yamamoto, datorită sprijinului noului împărat, printre ai cărui institutori s-a numărat şi căruia îi este unul dintre consilierii apropiaŃi, a devenit amiral (a nu se confunda cu amiralul Isoroku Yamamoto – 1884-1943 – , cel cu atacul de la Pearl Harbour). El îl introduce pe Vladimir Ghika în audienŃă la împărat.

Cei doi prieteni se văd pentru ultima oară la Paris în 1938. Nu ştiu că va izbucni războiul şi că nu se vor mai vedea. În 1942, după 6 luni de luptă cu o scleroză vasculară cerebrală, Shinjiro Yamamoto moare la domiciliul său din Tokyo. Are 65 de ani8.

Violet Susman „Nici timpul, nici spaŃiul, nici mizeriile

acestei vieŃi, nici chiar imperfecŃiunile noastre nu ne pot despărŃi sufletele, pe care Cel Atotputernic a vrut să le unească în adâncul Inimii lui Isus”9.

După cum vedem, întâlnirea cu Violet Susman a fost, pentru Vladimir Ghika, o întâlnire importantă. Se pare că ea l-a orientat, într-un moment al vieŃii acestuia, către preoŃie, către fondarea FraternităŃii Sfântul Ioan şi către Japonia, trei capitole importante din viaŃa Monseniorului.

Dar cine este Violet Susman? S-a născut la Johannesburg, în Africa de Sud, în 1892. De origine evreiască, se converteşte la 13 ani la catolicism, în Belgia. Primeşte botezul din mâinile benedictinului Dom Marmion în 1907 şi, în 1908, primeşte veşmântul de novice la Maredsous. Dar, îmbolnăvindu-se de distrugerea progresivă a Ńesutului osos, trebuie să se întoarcă la Londra într-un sanatoriu. Acolo îl întâlneşte pe Bunkei Totsuka, un tânăr medic venit în Europa pentru a-şi completa studiile de medicină. Acesta este începutul unei profunde prietenii spirituale.

8 Avem numai patru scrisori scurte adresate de Shinjiro Yamamoto lui Vladimir Ghika. Ne întrebăm dacă unele nu au dispărut. Principala sursă de informaŃie în ceea ce îl priveşte este biografia scrisă de către fiul său şi din care Sora Marie-Germaine ne dă câteva extrase. 9 Ciorna unei scrisori adresate de Vladimir Ghika lui Violet Susman din septembrie 1932 (Arhiva Vladimir Ghika, c. LXVIII.P6).

10 Scrisoare adresată fără îndoială de Sora Marie-Germaine lui Pierre Hayet în decembrie 2002 (Arhiva Vladimir Ghka, c. XII.M1.F1).

Violet Susman, pe când era bolnavă, Pr. Totsuka

Pr. Totsuka, Vladimir Ghika, Violet Susman, pr. Leo Ward

10


spirituale care o epuizează. Numai Vladimir Ghika pare a fi în stare să îi redea seninătatea. Este ceea ce spune ea însăşi în scrisorile sale.

Violet Susman trebuie să părăsească în cele din urmă Japonia împreună cu Părintele Ward la izbucnirea războiului. Se întoarce în Europa şi moare la Douvres, în Anglia, în 1950. Nu are decât 58 de ani11.

Bunkei Vincent Totsuka

Bunkei Totsuka se naşte în 1892. Tatăl său este medic militar. Încă din fragedă tinereŃe se remarcă prin inteli-genŃa sa neobişnuită. Nu îi dezamăgeşte pe părinŃii marişti care îl educă decât atunci când aruncă cu bul-gări de zăpadă într-o statuie a Sfântului

Iosif aşezată în curtea de recreaŃie! Boala tatălui său îl face să se îndrepte spre creştinism, dar tatăl se opune convertirii lui. Fratele Turpin, din Societatea Misiunilor Străine de la Paris, îi spune: „Tatăl tău este tatăl tău după trup. Eu sunt tatăl tău spiritual, prin urmare te voi boteza12”. Soichi Iwashita este naşul său la botez, în 1909, când primeşte numele de Vincent de Paul.

Studiază medicina şi, cu ajutorul unei burse, merge în Europa pentru a-şi completa studiile. Atunci o întâlneşte pe Violet Susman şi îşi descoperă vocaŃia sacerdotală. Datorită lui

Vladimir Ghika, face studii teologice prescurtate şi este hirotonit preot în 1924.

Revenit în Japonia în acelaşi an, porneşte îndată ceea ce visa la Paris: o operă medicală catolică. În 1925, întemeiază clinica Sfântul Ioan la Tokyo. Un tânăr tuberculos vine într-o zi să-l viziteze. Medicul îl tratează cu multă atenŃie şi grijă, ceea ce face ca mulŃi alŃi tuberculoşi să vină la el. Părintele Totsuka ajunge să creeze, în 1929, un sanatoriu pentru tuberculoşi, Nazareth House, în prefectura Chiba. În 1932 îşi transferă spitalul la Nishi-Koyama, tot la Tokyo, şi construieşte acolo o biserică. Vladimir Ghika vizitează toate aceste locuri în timpul celor două călătorii în Japonia.

În ianuarie 1939, epuizat fără îndoială de munca extenuantă medicală şi apostolică, Părintele Totsuka se îmbolnăveşte brusc şi moare. Moartea sa nu a însemnat sfârşitul operelor sale. Spitalul Sakuramachi pe care voia să-l fondeze este terminat la două luni de la moartea sa. Colaboratoarele sale îi continuă munca, organizându-se într-o congregaŃie a

11 CorespondenŃa dintre Vladimir Ghika şi Violet Susman (îi scriem numele astfel, dar numele a fost scris în diferite feluri; oricum, ea îşi semnează scrisorile „Violet”) este destul de bogată: 13 scrisori destul de lungi ale lui Violet Susman şi două ciorne ale scrisorilor lui Vladimir Ghika. Celelalte informaŃii despre ea provin de la Sora Marie-Germaine şi de la Louis Massignon, care a cunoscut-o bine în FranŃa şi a rămas în contact cu ea până la moartea ei. Documentele lui Louis Massignon fiind depuse la BNF, sperăm că vom avea acces la ele şi vom putea aprofunda în scurt timp acest subiect. 12 Pagină dedicată lui Vincent Totsuka pe site-ul Surorilor Sf. Ioan din Japonia (http://www2.st-john.or.jp/foundress/ fr_totsuka.html în engleză).

3.11.1925, pr. Totsuka, Violet Susman

11


cărei superioară este o tânără, Fuku Okamura, vindecată de o boală incurabilă prin intermediul spinului miraculos al Monseniorului Ghika. Spitalul şi congregaŃia există şi astăzi.

Cu puŃin timp înainte de moartea sa, Părintele Totsuka îi încredinŃează acest secret unui prieten apropiat cu care putea vorbi cu toată încrederea şi simplitatea: „Sunt lăudat pentru multe lucruri pe care le-am făcut în viaŃa mea, dar pentru unul singur mă simt cumva mândru: nu pentru că sunt medic, sau scriitor, sau fondator de spital sau de congregaŃie, ci cred că pentru un singur lucru mă pot simŃi mândru: pentru faptul că tot ce am făcut am făcut în calitate de preot. PreoŃia – ce minune, ce vocaŃie! Şi am trăit numai pentru preoŃia mea, ca «preot». Am putut să sacrific totul pentru aceasta şi este cu adevărat singurul lucru pentru care simt oarecare mândrie: preoŃia trăită pe deplin este o vocaŃie imensă, splendidă!13”

Sora Marie-Germaine a lui Isus

Printre carmelitanele ple-cate în Japonia cu Vladimir Ghika în 1933, era şi una foarte tânără, Sora Marie-Germaine a lui Isus, pe atunci în vârstă de 24 de ani. Dintre cele şase carmelitane din grup, numai trei s-au adaptat în această Ńară străină şi

îndepărtată. Sora Marie-Germaine a lui Isus este una dintre ele. Şi chiar a rămas aici până la moartea sa, în 2006.

Din fericire, înainte de a muri, a avut ocazia pe de o parte să întreŃină o bogată corespondenŃă cu Pierre Hayet cu privire la călătoriile lui Vladimir Ghika în Japonia şi pe de

altă parte să-şi relateze viaŃa Părintelui iezuit Jacques Bésineau. Din acest text, intitulat Sur les ailes de l’aurore („Pe aripile aurorei”), extragem informaŃiile care urmează14.

Germaine Pellerin s-a născut pe 31 ianuarie 1909 la Paris. Educată de călugăriŃe după moartea prematură a părinŃilor săi, se decide să intre în mănăstire, în ciuda opiniei contrare a fratelui său mai mare, care îi era tutore. De aceea, abia la majorat, la 21 de ani, a putut intra în Carmel. L-a ales pe cel din Cholet, dedicat misiunilor, care tocmai se înfiinŃase. „Am intrat la 6 august 1930, în sărbătoarea Schimbării la FaŃă, care căpăta pentru mine o semnificaŃie foarte personală şi profundă. Înainte de a pleca, fratele meu nu m-a scutit nici de această dată de reproşurile sale. Eu însămi nu mă simŃeam în largul meu. Am avut curajul de a renunŃa să merg să mă rog la mormântul mamei mele, pentru a fi asemenea, mă gândeam eu, cu Cel care înaintea mea dăruise totul. Acest lucru ar fi de schimbat; cred că astăzi nu aş mai merge atât de departe. Cu inima frântă, am plâns de la Paris până la Cholet… Dar, scotocind prin bagaje, am fost plăcut surprinsă să găsesc un chip al lui Cristos, pe care fratele meu îl sculptase pentru mine în bronz…”

Şi astfel debarcă la Yokohama pe 25 februarie 1933. Surorile din Carmel se stabilesc destul de repede la Tokyo într-o locaŃie improvizată, care nu are doar avantaje: vecinătatea unei cazărmi le aduce neplăceri.

13 Scrisoare adresată de Sora Marie-Germaine lui Pierre Hayet în decembrie 2002 (Arhiva Vladimir Ghika, c. XII.M1.F1). Acest citat, precum şi cele mai multe informaŃii cu privire la Pr. Totsuka sau la Violet Susman, aflate în corespondenŃa Sorei Marie-Germaine, provin cu siguranŃă din biografia Părintelui Totsuka publicată în japoneză de către Otabe Taneaki în 1989, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui. Această biografie a fost folosită în parte şi de către surorile japoneze ale Sf. Ioan la redactarea paginii web (citate mai sus) care ne-a oferit informaŃii inedite mai ales cu privire la fosta Maică Superioară, Fuku Okamura.

14 Arhiva Vladimir Ghika, c.XII.M1.P1.

Sr. Marie-Germaine în grupul de carmelitane, alături de Vladimir Ghika şi Manola Ghika

12


franceze, de această Jeanne a Pruncului Isus15. Dar drumurile scriitorului francez şi ale preotului român au mai avut şi alte ocazii de a se intersecta: vom reveni cu siguranŃă în numerele viitoare ale acestui Buletin.

Mons. Chambon

Jean-Baptiste Alexis Chambon se naşte în 1875 în Vollore-Ville, în Auvergne. Devine preot în Societatea Misiunilor Străine de la Paris în 1899 şi se îmbarcă spre Japonia în acelaşi an. Ocupă mai multe funcŃii alternativ în Japonia şi la Paris (unde are ocazia de a face

cunoştinŃă cu Vladimir Ghika), înainte de a fi numit arhiepiscop de Tokyo pe 16 martie 1927. În această calitate cere în curând fondarea unui Carmel. Fireşte, se adresează pentru aceasta Carmelului Misiunilor franceze, Carmelul de la Cholet, care îi cere la rându-i ajutorul lui Vladimir Ghika, prin intermediul lui Suzanne-Marie Durand, pe atunci novice în acelaşi Carmel. Şi astfel Vladimir Ghika este „îmbarcat” (este cazul să o spunem) în această aventură şi realizează prima sa călătorie în Japonia, în 1933. În primele zile ale şederii sale la Tokyo, Vladimir Ghika este oaspetele Monseniorului Chambon, la Arhiepiscopia de Tokyo, înainte de a se instala într-o baracă de lemn situată lângă noul Carmel.

În timpul celei de-a doua călătorii a lui Vladimir Ghika în Japonia, Mons. Chambon este încă arhiepiscop de Tokyo, dar pe punctul de a părăsi acest scaun pentru cel de Yokohama, înlocuit fiind la Tokyo de către un episcop

Mons. Chambon le oferă Surorilor din Carmel un teren mare la Kamishakujii, la periferia oraşului Tokyo, lângă Seminarul Mare. Acolo îşi stabilesc conventul, care este inaugurat pe 1 martie 1935. În aceeaşi lună, pe 19, în ziua sărbătorii Sfântului Iosif, Sora Marie-Germaine a lui Isus face profesiunea perpetuă. Îşi ia numele japonez Miki Aï, de la numele unui martir iezuit japonez din secolul al XVI-lea, Sfântul Paul Miki, la care a adăugat cuvântul japonez care înseamnă „caritate”. La două luni după profesiune, tânăra călugăriŃă este numită sub-prioră a micii comunităŃi… şi trei ani mai târziu, maestră de novice. Participă apoi, după perioada dură a războiului, la fondarea mai multor Carmeluri în Japonia.

Sora Miki Aï a murit, în Carmelul de la Fukuoka, pe 25 octombrie 2006.

Paul Claudel Nu avem ambiŃia de a-l prezenta aici în

câteva rânduri pe celebrul scriitor catolic. Este de ajuns să deschidem orice carte de literatură franceză pentru a avea o idee despre importanŃa sa în peisajul literar francez. Nu, aici vrem să spunem în câteva rânduri ce rol a jucat Paul Claudel în crearea primului Carmel japonez.

Paul Claudel este ambasador al FranŃei în Japonia din 1921 până în 1927. În 1924 sau 1925, întâlneşte, pe pachebotul care îl aduce în FranŃa, două carmelitane care se întorc în FranŃa în vederea fondării unui Carmel care să aibă drept scop principal de a pregăti carmelitane pentru Misiunile din Extremul Orient, Carmelul din Cholet. Una dintre cele două este Sora Jeanne a Pruncului Isus. RelaŃiile lui Claudel cu cele două carmelitane, şi în special cu Sora Jeanne, fiindcă cealaltă soră, bolnavă, stătea tot timpul în cabină, îl fac să descopere rapid la această Soră daruri excepŃionale atât naturale cât şi spirituale. Profită de această ocazie providenŃială pentru a cere imediat crearea unui Carmel în Japonia. Iată originea, desigur împreună cu iniŃiativa Arhiepiscopului de Tokyo, Mons. Chambon, a creării primului Carmel din Japonia şi a venirii în această Ńară a Monseniorului Ghika în 1933, însoŃit, pentru a conduce grupul carmelitanelor

15 Sursa principală cu privire la rolul lui Claudel în fondarea Carmelului japonez este articolul lui Louis Chaigne, „Une rencontre de Paul Claudel” apărut în France Catholique, din 24 februarie 1961, relatare confirmată de o scrisoare a Sorei Jeanne a Pruncului Isus către Vladimir Ghika, din 31 august 1932 (Arhiva Vladimir Ghika – caiete Schorung XV2, 95-95[bis]).

13


japonez, Mons. Peter Tatsuo Doi. Mons. Chambon moare la Yokohama pe 8 septembrie 194816.

Mons. Marella Când Vladimir Ghika realizează cele două

călătorii în Japonia, în 1933 şi 1937, Paolo Marella (1895-1984) este delegat apostolic acolo. Cei doi se înŃeleg foarte bine, dovadă stau biletele pe care le schimbă între ei.

În 1948 Paolo Marella este transferat la Canberra ca delegat apostolic pentru Australia, Noua Zeelandă şi Oceania, înainte de a fi numit nunŃiu apostolic în FranŃa în 1953.

Este creat cardinal în 1959. Mons. Marella asistă la Conciliul Vatican II (1962-1965) şi participă la conclavul din 1963 (alegerea lui Paul al VI-lea). Este numit preşedinte al noului Secretariat pentru necreştini în 1964. În 1977 este numit vice-decan al Colegiului cardinalilor17.

Redăm aici textul din două bilete ale Monseniorului Paolo Marella către Vladimir Ghika, primul fiind scris cu ocazia Crăciunului din 1933:

„ExcelenŃă! Crăciun Fericit şi La mulŃi ani! Cu cele mai vii felicitări şi cu cele mai sincere

mulŃumiri pentru binele pe care îl faceŃi Misionarilor, Surorilor şi bunilor creştini din Japonia!

+ Paolo Marella Del. Ap.18”

„Cu sentimentele mele de vie stimă şi recunoştinŃă ExcelenŃei Sale PrinŃul Monsenior Vladimir Ghika, ucenicul credincios al Celui care... «pertransiit benefaciendo...» [a trecut făcând binele]!

Tokyo, 13 februarie 1937 Paul Marella Arhiepiscop titular de Docles Delegat Apostolic în Japonia19”

Avem informaŃii despre Casa Românească, construită în Japonia în perioada în care Vladimir Ghika a vizitat această Ńară din corespondenŃa pe care Gheorghe Stoicescu, ministru plenipotenŃiar al României la Tokyo, a purtat-o cu Monseniorul în anul 193720. Scrisorile ne arată că terenul pe care a fost contruită această casă a fost binecuvântat de Monseniorul Ghika. Gheorghe Stoicescu îi propune chiar să fie directorul acestei case, în care să vină să locuiască, promiŃându-i linişte şi o atmosferă plăcută. Când casa este gata, Stoicescu îi cere sprijinul pentru a o înzestra cu o bibliotecă bună.

Redăm în continuare câteva fragmente din trei scrisori trimise de Gheorghe Stoicescu lui Vladimir Ghika.

10 martie 1937 : „Casa mea românească începe să ia fiinŃă şi

socotesc că inaugurarea ar putea avea loc pe 8

Casa Românească

de la Nikko

16 Sursa noastră principală cu privire la Mons. Chambon este articolul din Wikipedia care îi este dedicat. 17 Sursa: Wikipedia. 18 Arhiva Vladimir Ghika, c. LXVIII.P3 (original în italiană).

19 Arhiva Vladimir Ghika, c. LXVIII.P3. 20 Această corespondenŃă cuprinde 17 scrisori în franceză trimise de George Stoicescu lui Vladimir Ghika.

14


21 Arhiva Vladimir Ghika, c. CXXXI.P1.F1. 22 Arhiva Vladimir Ghika, c. CXXXI.P1.F1.

iunie. În ultima mea scrisoare către fratele dumneavoastră i-am adresat câteva cuvinte cu privire la proiectul despre care am discutat împreună, dar fără să insist prea mult.

În cazul în care veŃi reveni în Japonia în cursul anului viitor v-aş ruga să aveŃi amabilitatea de a mă anunŃa dinainte. Am scris deja la diferite instituŃii pentru a cere cărŃi şi documentaŃie pentru biblioteca viitoarei case, dar uneori este greu de obŃinut ceea ce vrem de la distanŃă. Dacă, din întâmplare, până atunci nu voi fi obŃinut aceste cărŃi, poate, fiind acolo, aŃi vrea să mă ajutaŃi, aşa cum de altfel mi-aŃi dat de înŃeles într-un mod atât de amabil”21.

20 aprilie 1937: „Îmi permit să vă trimit o fotografie a Casei

Româneşti care, aşa cum vedeŃi, este aproape terminată, cel puŃin în exterior. Sper că vă va aminti, aşa cum mie îmi aminteşte mereu, de ziua în care am mers împreună la Nikko, adăugând ajutoare spirituale eforturilor mele materiale modeste. Sper că totul va fi gata până la sfârşitul anului, şi atunci nu va mai fi nevoie decât de un director. Aş fi nemăsurat de fericit dacă aŃi putea asuma această funcŃie venind să petreceŃi mai multe luni pe an în Japonia, unde aŃi putea, în atmosfera calmă de la Nikko, să vă retrageŃi în timpul unor reculegeri”22…

3 septembrie 1937 : „Îmi permit să vă trimit alăturat câteva

fotografii ale casei româneşti. Fiindcă aŃi avut bunătatea de a binecuvânta terenul pe care a fost construită, îmi place să cred că îi purtaŃi o atenŃie deosebită.

Aşa cum vedeŃi, exteriorul este acum terminat. În ce priveşte interiorul, aceasta este o

altă poveste. Mai rămân încă multe de făcut, mai ales în bibliotecă, pentru care ar mai fi nevoie de câteva luni înainte de a fi cât de cât organizată.

În orice caz sper că nu veŃi uita, atunci când veŃi reveni aici, că apartamentul destinat directorului se află la dispoziŃia dumneavoastră şi că voi fi nemăsurat de fericit dacă veŃi putea veni să locuiŃi în el”23.

Dosar realizat de Luc Verly şi Iulia Cojocariu

23 Arhiva Vladimir Ghika, c. CXXXI.P1.F1.

Arhiva Vladimir Ghika este administrată de Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, din cadrul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti. La acest număr al Buletinului Arhivei Vladimir Ghika, au colaborat: Pr. Francisc Ungureanu, Luc Verly, Iulia Cojocariu, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Emanuel Cosmovici, Mihaela Cosmovici Tehnoredactare şi grafică: Iulia Cojocariu Pentru mai multe informaŃii despre Mons. Vladimir Ghika: www.vladimirghika.ro www.vladimir-ghika.ro www.vladimiri-ghika-amicus.blogspot.com Adresa pentru corespondenŃă: Postulatura Cauzei de Canonizare a Fericitului Vladimir Ghika Str. G-ral Berthelot, 19; 010164, Bucureşti, România Tel: 0212015400; 0212015401; Fax: 0213121207 Email: [email protected]

Transliterarea rugăciunii Ave Maria din japoneză copiată de Vladimir Ghika

Date post:	01-Aug-2016
Category:	Documents
Upload:	postulator-vladimir-ghika
View:	224 times
Download:	2 times

Buletinul Arhivei Vladimir Ghika nr 2 mai 2015

Documents