Turismul cultural religios din judeţele Vâlcea şi Olt - oportunitate de promovare a identităţii naţionale şi a valorilor patrimoniului naţional
Fundația „Cuvântul care zidește” Aprilie 2013
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României
SLATINA
MĂNĂSTIREA
CĂLUIU
Cartografiile din 1823, 1828, 1845, 1850, 1856, 1861 evidenţiază distrugerile suferite de mănăstire în urma incursiunilor oştirilor străine, precum şi din cauza cutremurelor, a unor incendii sau nepăsării îngrijitorilor ei. În anul 1646 egumenul Ioan, cu banii obținuți din răscumpărarea a cinci rumâni a reparat acoperișul bisericii și al chiliilor, iar în anul 1673 Grigore Ghica, la cererea patriarhului Dosoftei, reînchină ctitoria Buzeștilor ca metoh la Ierusalim. În perioada secularizării averilor mănăstirești, în 1864, degradarea acoperișului bisericii amenința existența lăcașului. Lucrările de refacere, în urma cărora învelitoarea de tablă a fost înlocuită de olane, au fost întreprinse abia între anii 1932 și 1937, de către Comisia monumentelor istorice.
8 1
Mănăstirea Căluiumănăstire de călugări, viaţă de obşte
www.cuvantulcarezideste.ro
PICT
URĂ
2 7
Pictura bisericii a fost realizată de meșteri autohtoni, împreună cu Mihnea Zugravul – identificat de mai mulți cercetători ai domeniului cu „Mina pretor”, agentul diplomatic al lui Mihai Viteazul, care în 1600 a procurat de la Veneția o cantitate însemnată de culori. În anul 1834, biserica este repictată de către postelnicul Barbu Coșoveanu Zugravul și, totodată, sunt remediate degradările suferite de biserică și de celelalte clădiri monastice de către egumenul Tarasie. Fresca de la Căluiu se remarcă prin tabloul votiv al Buzeştilor (în pronaos), portretele domneşti ale celor doi fraţi − Petru Cercel (1583-1585) şi Mihai Viteazul (1593-1601) − aflate în naos, chipul doamnei Stanca (a doua soţie a lui Mihai Viteazul) cu fiul ei Pătraşcu Voievod, Florica (fiica lui Mihai Viteazul, căsătorită cu un nepot al Buzeştilor), Preda Postelnicul din Greci – Olt, jupâniţa Stanca − soţia lui Radu Buzescu, jupâniţa Cătălina − soţia lui Preda Buzescu şi jupâniţa Sima − soţia lui Stroe Buzescu (toate în pronaos).În vederea remedierii lipsei de spațiu cauzate de așezarea pietrelor funerare în pronaosul bisericii, Radu Buzescu a construit un pridvor pe latura de vest a bisericii în anul 1610, pridvor ce a fost dărâmat în anul 1859 din pricina degradărilor suferite. Cartografiile din 1823, 1828, 1845, 1850, 1856, 1861 evidenţiază distrugerile suferite de mănăstire în urma incursiunilor oştirilor străine, precum şi din cauza cutremurelor, a unor incendii sau nepăsării îngrijitorilor ei.
Poză coperta față: Mănăstirea Căluiu - vedere biserica vechePoză coperta spate: Mănăstirea Căluiu - zidul mănăstirii
Detaliu catapeteasma bisericii vechi
ARHI
TECT
URĂ
SCUR
T IS
TORI
C
6 3
Tot în anul 1590, Mihnea Turcitul (1585-1591) acordă mănăstirii primele danii voievodale, iar boierii ctitori o înzestrează cu o serie de sate şi numeroase moşii. În jurul anului 1610, bisericii i s-a adăugat un pridvor cu arcade laterale, care a fost însă dărâmat în 1859, din cauza degradărilor suferite. Biserica a fost renovată de mai multe ori, în anii 1650, 1828, 1834 și amplu restaurată în perioada 1932-1937. Biserica mănăstirii Căluiu este mare, cu ziduri groase de 1 m, din piatră şi din cărămidă. Tâmpla este din zid, cu o frumoasă sculptură. Naosul este delimitat de pronaos printr-un zid care lasă o deschidere cât o uşă. Atât naosul, cât şi pronaosul sunt luminate pe fiecare parte de câte o fereastră îngustă, prevăzută cu grilaj metalic. Turla pe naos este poligonală, cu douăsprezece ferestre înguste şi se impune prin mărimea ei şi prin decoraţia faţadelor. Acoperişul este din tablă, cu o streaşină mare. Zidurile exterioare sunt despărţite, printr-un brâu median, în două registre. Registrul superior are firide tencuite, nepictate. Clopotniţa din zid este la intrare, în partea de nord a bisericii. Incinta este împrejmuită cu ziduri vechi, din cărămidă. În incintă se circulă pe alei pavate cu cărămidă sau cu dale de beton. După terminarea lucrărilor, ctitorul principal al așezământului monahal, Radu Buzescu, a închinat lăcașul ca metoh la patriarhia din Ierusalim, sub a cărui ascultare a rămas până în vremea lui Matei Basarab.
Mănăstirea Căluiu, cu hramul Sfântul Nicolae, este situată pe malul Oltețului, în apropiere de Craiova, în satul Călui, la 20 de km de Slatina. Prima atestare documentară a mănăstirii face referire la lucrările de zidire, începute în anul 1515, în timpul domniei Voievodului Neagoe Basarab (1512-1521), ctitori fiind Vlad Banul (bunicul celor trei fraţi Buzeşti), Dumitru Pîrcălabul şi Balica Spătarul. Din cauza luptelor cu poporul otoman și a pribegiei spre Transilvania a neamului Buzeștilor, mănăstirea a fost lăsată în pustiire o vreme îndelungată. Lucrările de zidire au fost reluate către sfârşitul secolului al XVI-lea de către fraţii Buzeşti − Radu Clucerul, Preda Banul şi Stroe Stolnicul, finalizându-se la 8 iunie 1588, după cum reiese din pisania dăltuită în piatră.
Pisania bisericii spune că: „jupan Radu armaș și cu frații mei, jupan Preda spătar și Stroe postelnic, nepoții jupanului Vladul ban și fiii jupanului Radu fost mare armaș, noi am văzut acest sfînt loc cum este neterminat. Pentru aceia ne-am trudit și am înfățișat acest sfînt hram și l-am înfrumusețat ... în zilele binecistitorului...Io Mihnea voievod, fiul marelui și preabunului Io Alixandru voievod. S-a început în luna aprilie 20 zile și s-a săvârșit în luna iunie 8 zile, în anul 7096 (1588)”. Din acest document reiese că în anul 1588 lăcașul era construit în întregime și atunci au fost executate doar tencuielile și decorațiile de exterior. Meșterii care au lucrat la finalizarea mănăstirii au fost aduși special din Transilvania, motiv pentru care în numeroase izvoare istorice este trecută ca fiind „operă nemțească”.
Imagine de pe catapeteasma bisericii vechi
Catapeteasma bisericii noi
SCUR
T IS
TORI
C
ARHI
TECT
URĂ
4 5
Mănăstirea a fost înconjurată de ziduri groase de apărare, iar pentru călugări au fost zidite chilii – șapte pe partea dreaptă a intrării în mănăstire, spre apus (sub acestea erau și beciurile) și șapte pe latura de răsărit. În incinta mănăstirii existau și o trapeză, o jimblărie și două cuptoare mari de pâine. Au fost construite, de asemenea, case pentru musafiri în partea dinspre miazăzi. Pictura bisericii a fost finalizată, în anul 1594, de către pictorul Mina și cuprinde un frumos tablou votiv cu familia fraților Buzești, dar și un tablou cu Mihai Viteazul și Petru Cercel.
Potrivit unei legende, Mihai Viteazul (1593-1601), domnul primei uniri a tuturor românilor într-o singură ţară, s-ar fi oprit odată în aceste locuri, iar calul său bătând pământul cu copita, a ţâşnit un izvor de apă la care i-au zis Căluieţul. Voievodul, împreună cu sfetnicii săi, a hotărât să zidească aici o mănăstire, numind-o Căluiu. Altă legendă spune că, luând călugării greci în stăpânire această frumoasă mănăstire, îşi manifestau mulţumirea repetând mereu cuvântul „kalos”, adică „frumos”, de unde ar fi rezultat denumirea „Căluiu”. Desigur, acestea sunt creaţii frumoase ale imaginaţiei populare, însă, după cum demonstrează specialiştii în etimologia toponimiei româneşti, cuvântul „căluiu” este de origine pecenego-cumană, urmând a i se descoperi adevăratul înţeles. Concepută ca și necropolă îndată după terminarea bisericii, în 1589, este înhumat Radu Buzea, tatăl ctitorilor. Ulterior, fostul mare armaş Radu înmormântează, la 22 octombrie în acelaşi an, pe fiul său Stroe postelnicul, iar la 27 februarie 1590 pe soţia sa Stanca. Alte patru pietre de mormânt, aşezate în pridvorul bisericii în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, se află acum în curte, în faţa intrării locaşului.
Imagine din biserica nouă Biserica nouă Biserica nouă
