+ All Categories
Home > Documents > Botanica I

Botanica I

Date post: 30-Nov-2015
Category:
Upload: lilivali
View: 114 times
Download: 6 times
Share this document with a friend
21
Transcript
Page 1: Botanica I
Page 2: Botanica I

Iulian Costache

Botanica I

Page 3: Botanica I
Page 4: Botanica I
Page 5: Botanica I

Prefaţă la volumul I

Botanica este o disciplină fundamentală pentru ştiinţele

agricole moderne. Caracterul fundamental al botanicii

derivă din faptul că majoritatea specializărilor (Floricultura,

Viticultura, Pomicultura, Legumicultura, Fitotehnie,

Ameliorarea plantelor, Silvicultură etc.) au la bază noţiuni

de botanică. Necesitatea obţinerii unei productivităţi

vegetale cât mai mare şi de calitate superioară impune

cercetări ştiinţifice tot mai complexe. În acest sens

rezultatele ştiinţifice din domeniul botanicii, obţinute pe

baza utilizării tehnologiei moderne, vin să sprijine realizarea

acestui obiectiv din domeniul agricol şi horticol.

Materialul de faţă a fost conceput pe baza a câtorva criterii

şi anume: unitatea ecologică a plantelor cu mediul de viaţă;

prezentarea evolutivă a organismului vegetal, din punct de

vedere filogenetic şi ontogenetic; proporţionarea

materialului astfel încât să nu fie exagerat de voluminos

faţă de programa analitică a studenţilor.

Astfel, vol. I “Morfologia şi Anatomia plantelor”, prezintă

noţiunile de bază şi esenţiale în descrierea celulelor,

ţesuturilor, organelor vegetative şi reproducătoare

utilizându-se metoda morfologiei şi anatomiei comparate. În

acest fel s-a evidenţiat corelaţia dintre formă-structură şi

funcţie. Pentru documentarea noţiunilor discutate s-au dat

ca exemple cazurile tipice de specii de plante, cu preferinţă

specii de plante horticole.

Page 6: Botanica I

Materialul botanic prezentat va servi studenţilor horticoli şi

biologi dar şi celor de la agricultură, ingineria mediului şi

silvicultură. În acelaşi timp materialul vine în ajutorul

tehnicienilor şi inginerilor care lucrează în domeniul agricol

şi horticol pentru asigurarea calificării corespunzătoare

cerinţelor actuale.

Aduc pe această cale mulţumiri D-nului Profesor Vasile

Ciocârlan şi D-nului Profesor Vasile Simeanu pentru

sugestiile valoroase aduse precum şi D-nului Profesor

Gheorghe Popescu, ca mentori în formarea mea

profesională.

Vom fi deschişi şi recunoscători la toate sugestiile şi

observaţiile ce ne vor fi aduse la cunoştiinţă, în urmă

consultării materialului, în vederea îmbunătăţirii conţinutului.

Autorul

Page 7: Botanica I

7

CUPRINS INTRODUCERE 13 MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA PLANTELOR

NOŢIUNI INTRODUCTIVE 19

I. NOŢIUNI DE CITOLOGIE VEGETALĂ CELULA Definiţii Tipuri de celule

Celula protocariotă

22

Celula eucariotă vegetală Clasificare Organizare

25

Protoplasma Citoplasma

Hialoplasma

26

Peliculele hialoplasmatice 28 Organitele citoplasmatice

Reticulul endoplasmatic Ribozomii

29

Dictiozomii (Aparatul Golgi) Mitocondriile (Condriomul celular)

30

Plastidele (Plastidomul celular) 31 Sferozomii 32 Lizozomii 33 Microcorpii Microtubulii şi microfibrilele

34

Page 8: Botanica I

8

Nucleul Organite locomotorii

Paraplasma Vacuomul celular

36

Incluziunile ergastice 37 Peretele celular 39

DIVIZIUNEA CELULARĂ Diviziunea directă Diviziunea indirectă

56

Mitoza 57 Tipuri particulare ale mitozei Factorii care acţionează asupra mitozei Semnificaţia biologică a mitozei

60

Meioza 61 Tipuri de meioză Semnificaţia biologică a meiozei

64

II. NOŢIUNI DE HISTOLOGIA VEGETALĂ ŢESUTURI VEGETALE Clasificare

69

Ţesuturi meristematice (embrionare, formative, meristeme)

Clasificarea meristemelor

71 Meristeme primordiale Meristeme primare

Meristeme apicale

72

Meristeme laterale 73 Meristeme intercalare

Meristeme secundare 74

Ţesuturi definitive (adulte) Ţesuturi protectoare Ţesuturile protectoare primare

75

Ţesuturile protectoare secundare 78 Ţesuturi parenchimatice (fundamentale, trofice) 79

Parenchimurile de absorbţie Parenchimurile de asimilaţie

80

Parenchimurile de depozitare 81 Ţesuturi conducătoare

Xilemul 82

Page 9: Botanica I

9

Floemul 84 Ţesuturi mecanice

Colenchimul 85

Sclerenchimul 86 Structuri şi celule secretoare şi excretoare

Structuri secretoare 87

Celulele excretoare 89 Ţesuturi speciale Ţesuturile senzitive Ţesuturile de separaţie

90

III. ORGANOGRAFIA Trăsături comune ale organelor plantelor

111 Consideraţii filogenetice şi ontogenetice

A. ORGANE VEGETATIVE 1. RĂDĂCINA

Definiţie, Funcţii

113

Morfologia rădăcinii Zonele morfologice ale rădăcinii

114

Tipuri morfologice de rădăcini Rădăcini normale

115

Rădăcini metamorfozate 116 Ramificarea rădăcinii Originea endogenă a radicelelor

118

Anatomia rădăcinii Structura primară a rădăcinii

119

Structura secundară normală a rădăcinii Îngroşări secundare anormale ale rădăcinilor cărnoase

121

Întrebuinţările rădăcinilor 122

2. TULPINA Definiţie Funcţii Originea filogenetică şi dezvoltarea ontogenetică a tulpinii

Morfologia tulpinii Sistemul caulinar sau lăstarul

132

Page 10: Botanica I

10

Mugurii Clasificarea mugurilor

133

Importanţa practică a cunoaşterii mugurilor Ramificarea tulpinii

135

Tipuri de ramuri Clasificarea tulpinilor Tulpini supraterane

137

Tulpini subterane 141 Tulpini acvatice

Anatomia tulpinii 143

Structura primară a tulpinii la dicotiledonate 144 Structura primară a tulpinii la monocotiledonate 146 Trecerea fasciculelor conducătoare din rădăcină în tulpină

147

Structura secundară a tulpinii 148 Stereomul tulpinii 149

3. FRUNZA Definiţie Funcţii Originea filogenetică Dezvoltarea ontogenetică

173

Dispunerea frunzelor tinere în muguri 174 Tipuri de frunze în dezvoltarea ontogenetică la plante

176

Morfologia frunzelor Frunze simple

177

Frunze compuse 181 Nervaţiunea frunzelor 182 Anexele frunzelor Filotaxia

183 184

Variaţii privind forma, mărimea şi dispoziţia frunzelor pe tulpină

186

Dimensiunile şi durata de viaţă a frunzelor Frunze metamorfozate

187

Anatomia frunzelor Structura laminei

188

Structura peţiolului Căderea frunzelor

192

Page 11: Botanica I

11

Importanţa practică a frunzelor 193

B. ORGANE DE REPRODUCERE 1. GENERALITĂŢI PRIVIND REPRODUCEREA

220

Reproducerea asexuată (Agamogamia) Reproducerea vegetativă

Reproducerea vegetativă naturală

222

Reproducerea vegetativă artificială 224 Reproducerea asexuată senso stricto

Reproducerea sexuată 225 226

Alternanţa de generaţii la plante 228 Consideraţii privind reproducerea la Angiospermae faţă de Gymnospermae

230

2. FLOAREA LA ANGIOSPERMAE Consideraţii filogenetice

231

Caracteristici morfo-anatomice 232 Formule şi diagrame florale Inflorescenţele

243 244

Clasificarea florilor după sexualitate 248 Anteza Polenizarea

250

Germinarea polenului şi creşterea tubului polenic 253 Fecundaţia la plante Abateri de la tipul general de fecundaţie

254

3. SĂMÂNŢA Morfologia seminţei

287

Anatomia seminţei 288 Germinaţia seminţelor 290

4. FRUCTUL Morfologia fructelor

298

Structura pericarpului Clasificarea fructelor

299 300

I. Dialicarpice Monocarpice

301

Policarpice 303 II. Metacarpice 304 III. Gamocarpice

Page 12: Botanica I

12

Eugamocarpice Monantocarpice

305

Cenocarpice 309 Mericarpice

Izocarpice 310

Diplocarpice Diseminarea

311

Importanţa fructelor şi seminţelor 314 BIBLIOGRAFIE 328

Page 13: Botanica I

13

INTRODUCERE

Definiţii generale

Progresul ştiinţei înregistrat în ultimul secol a generat apariţia şi dezvoltarea a o serie de ramuri în cadrul biologiei. Pentru a delimita clar aceste ramuri este necesară o prezentare generală a acestora. Biologia este ştiinţa care se ocupă atât cu studiul tuturor organismelor vii, cât şi al entităţilor (viruşi, viroizi) şi al fenomenelor legate de acestea. Termenul a fost creat şi introdus în ştiinţă de către JEAN-BAPTISTE DE LAMARCK şi G. TREVIRANUS (1802) şi provine din cuvintele greceşti bios- viaţă şi logos- ştiinţă. Cele mai vechi cunoştinţe scrise din domeniul biologiei datează de la ARISTOTEL şi TEOFRAST. Dintre personalităţile biologiei mondiale putem aminti pe G.L.L. DE BUFFON, G. CUVIER, J.H. FABRE, ERNST HAECKEL, JEAN-BAPTISTE DE LAMARCK, CARL LINNÉ, CHARLES DARWIN, G.J. MENDEL, TH. SCHWANN, H. DE VRIES, ALFRED RUSSEL WALLACE, A. WEISMANN.

Biologia în România

Contribuţii remarcabile în domeniul biologiei au avut: GRIGORE ANTIPA, DIMITRIE BRÂNDZĂ, ARISTIDE CARADJA, RADU CODREANU, CONSTANTIN MOTAŞ, EMIL RACOVIŢĂ, DIMITRIE VOINOV, ALEXANDRU BORZA, FLORIAN PORCIUS, IULIU PRODAN.

Ramuri ale biologiei

Datorită aprofundării cunoştinţelor din domeniul biologiei după inventarea microscopului de către A. VAN LEEUWENHOEK la mijlocul secolului al XVII-a, în interiorul biologiei au început să se formeze numeroase ramuri cu domenii de studiu bine definite. Având la bază sistemul de clasificare al lumii vii în 5 regnuri, propus de R.H. WHITTAKER (1969), s-au schiţat ramurile biologice în funcţie de domeniile studiate (după ANCA SÂRBU 2003).

Page 14: Botanica I

14

Categoria sistematică

studiată Regnul studiat

Domeniul de studiu

Ramura biologiei

Subramura biologiei

Subramura biologiei

1 2 3 4 5 6 Entitate

(Biologie) - Virusuri Virusologia - -

Organisme

Regn Monera Bacterii şi alge albastre Microbiologia - -

Regn Fungi Ciuperci Micologia - -

Regn Protista

Protozoare Protozoologia - - Mixomicete şi Acrasiomicete - - -

Alge Algologia - -

Regn Plantae Plante Botanica

Citologia vegetală -

Anatomia vegetală -

Fiziologia vegetală -

Embriologia vegetală -

Palinologia - Filogenia vegetală -

Taxonomia vegetală -

Regn Animalia Animale

Zoologia

Zoologia nevertebratelor Entomologia

Zoologia vertebratelor

Ichtiologia Herpetologia Ornitologia

Mammologia sau Teriologia

Embriologia animală -

Hidrobiologia - Fiziologia animală -

Taxonomia animală -

Filogenia animală -

Anatomia Anatomia

comparată a vertebratelor

-

Page 15: Botanica I

15

Anatomia umană -

Histologia - - Neurobioloiga - -

Etologia - - Antropologia - - Imunologia - -

- Genetica umană -

Ramuri ale biologiei care

studiază entităţi şi

organisme

- Genetica

Genetica generală -

Genetica populaţiilor -

Ramuri ale biologiei care

studiază organisme aparţinând mai multor

regnuri

Bacterii, ciuperci,

protozoare, plante, animale

Ecologia

Ecologia marină -

Ecologia terestră -

Paleontologia - -

Protozoare, animale Parazitologia

Parazitologia generală Helmintologia

Parazitologia medicală -

Ştiinţe de graniţă

- - Biofizica - - - - Biochimia - - - - Bioacustica - - - - Biogeografia - -

- - Biomatematica - -

BOTANICA (gr. botané- iarbă, plantă) este ştiinţa care studiază: alcătuirea externă şi structura internă a plantelor, funcţiile, clasificarea, răspândirea, modul cum se asociază şi utilizările lor. Botanica, ca ramură a biologiei, studiază plantele în detaliu pentru a fi corect cunoscute. Astfel, omul să poată interveni, prin tehnici corespunzătoare, în utilizarea lor fără a le perturba echilibrul lor populaţional. Dezvoltarea botanicii este rezultatul practicii exercitate de către om, în nevoile sale de a cunoaşte natura înconjurătoare şi a o folosi: în alimentaţie, pentru îmbrăcăminte, în vindecarea unor boli, etc. Începând cu sec. al XX-lea, în concordanţă cu

Page 16: Botanica I

16

progresele ştiinţei, botanica s-a subdivizat în mai multe discipline, cu obiect şi metode de cercetare proprii. Morfologia plantelor (gr. morphe- formă; logie-) studiază forma organelor plantelor, folosind ochiul liber sau aparatele optice (lupă, microscop, etc). Acest studiu mai este cunoscut şi sub denumirea de Organografie. Anatomia plantelor (gr. ana- separat; tomos- tăiere) se ocupă cu studiul microscopic al structurii interne a organelor plantelor (cercetarea se face pe secţiuni transversale sau longitudinale). Anatomia plantelor este o disciplină generală care se bazează pe rezultatele studiilor efectuate la nivel celular, tot mai performante în ultimele decenii ca urmre a dezvoltării tehnologiei microscopice moderne. Astfel, s-au desprins ca discipline de sine stătătoare, ultraspecializate: Citologia, Histologia, Embriologia. Citologia vegetală (fr. cytologie, gr. kytos- celulă, logie- disciplină, ştiinţă, expunere ştiinţifică [< fr. -logie, it. -logia, cf. gr. -logia < logos - cuvânt, discurs) se ocupă cu studiul celulei. Histologia (gr. hystos- ţesut) se ocupă cu studiul ţesuturilor vegetale. Embriologia vegetală (gr. embrion- embrion) cercetează dezvoltarea embrionară a plantelor, pornind de la zigot.

Fiziologia vegetală (gr. physis- natură, funcţie) studiază funcţiile vitale care se desfăşoară în organismul vegetal: nutriţia, mişcarea, sensibilitatea, creşterea, dezvoltarea, etc. Genetica (gr. genesis- naştere, origine) se ocupă cu studiul eredităţii şi variabilităţii organismelor. Fitopatologia (gr. phyton- plantă; pathos- suferinţă) cercetează bolile plantelor şi raporturile dintre acestea şi agentul patogen. Sistematica plantelor (gr. latinizat: systema- sistem, mod de orânduire) se ocupă cu descrierea şi clasificarea plantelor. Ea are ca scop stabilirea ordinii naturale de apariţie şi evoluţie a acestora. În sistemul de clasificare elaborat trebuie să se evidenţieze atât trecerea de la formele simple la cele complexe (evoluţia) cât şi descendenţa unora din altele (filogenia). Taxonomía (fr. taxonomie; gr. taxis- ordine, nomos- lege), este ştiinţa care are ca obiect stabilirea principiilor şi legilor de clasificare a organismelor vii. Ştiinţa legilor de clasificare; Studiul unei grupe de plante sau de animale privind descrierea şi clasificarea speciilor

Page 17: Botanica I

17

Ecologia plantelor (gr. oikos- casă, mediu) este o ştiinţă biologică interdisciplinară, care se ocupă cu studiul complex al interrelaţiilor dintre plante şi mediul lor de viaţă. Fitogeografia se conturează ca ştiinţă începând cu 1805 (A.v. HUMBOLDT), având ca obiect de studiu distribuţia în spaţiu a unităţilor sistematice de plante (specii, genuri, familii, etc.) şi a comunităţilor vegetale, în funcţie de condiţiile de mediu. Geobotanica, termen introdus şi utilizat începând cu 1866 (RUPRECHT în Rusia şi GRISEBACH în Germania), este o ştiinţă generală care se ocupa cu studiul învelişul vegetal şi al pământului şi al elementelor care-l alcătuiesc, în legătură indisolubilă cu mediul geografic. Studiul complex al plantelor la nivel populaţional s-a realizat începând de pe la mijlocul secolul al XIX-lea, cu o dezvoltare accentuată în secolul al XX-lea, fapt care a determinat apariţia unei discipline noi, anume Fitocenologia sau Fitosociologia. Fitosociologia (Fitocenologie, de la gr. phyton-; coinos- împreună), termen introdus de PACIOSKI în 1896 şi utilizat în prezent, se ocupă cu studiul complex al fitocenozelor: mod de formare, raporturile cu factorii abiotici şi biotici, clasificarea şi răspândirea lor. Paleobotanica (gr. palaios- vechi) are ca obiect de studiu fosilele vegetale, constituind astfel un auxiliar al altor discipline botanice în special al filogeniei.

Discipline botanice cu caracter aplicativ

Acestea îşi au baza în Botanica generală şi s-au dezvoltat mai ales în ultimele decenii ale secolului al XX-lea. 1. Botanica pentru agricolă este disciplina care aprofundează probleme teoretice privitoare la plantele agricole. 2. Botanica pentru horticolă, disciplină în cadrul căreia sunt aprofundate noţiunile teoretice despre plantele horticole. 3. Botanica pentru farmaceutică se ocupă cu studiul plantelor de interes fitofarmaceutic. 4. Botanica pentru silvicultori (sau forestieră) are ca obiect de studiu plantele arborescente spontane şi cultivate, aflate în fondul forestier.

Page 18: Botanica I

18

Metode de cercetare în botanică

Scopul cercetărilor îl constituie cunoaşterea plantelor sub aspectele care reies şi din definiţia botanicii ca ştiinţă (morfologic şi anatomic, stabilirea legilor de creştere şi dezvoltare, fiziologic, sistematic, răspândire, asocierea şi utilizările plantelor). Cele mai des folosite sunt: observaţia şi experimentul. Observaţia constă în investigarea anumitor elemente, a desfăşurării unor procese şi fenomene, fără a interveni asupra acestora. Aceasta se face cu ochiul liber, cu lupa sau microscopul. Observaţia trebuie să fie exactă, completă şi fără idei preconcepute. Experimentul verifică şi întregeşte observaţia. Prin experiment, cercetătorul intervine în desfăşurarea unor fenomene, modificând condiţiile de desfăşurare ale acestora. Aceste două metode stau la baza analizei datelor şi a fenomenelor, în urma căreia, prin deducţii logice şi sinteza concluziilor teoretice, să se găsească soluţii aplicabile în practica agrobiologică precum şi în îmbogăţirea patrimoniului biologiei generale.

Page 19: Botanica I

19

MORFOLOGIA ŞI ANATOMIA PLANTELOR NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Morfologia şi anatomia plantelor este o ştiinţă fundamentală care stă la baza cunoaşterii celorlalte discipline (taxonomie, sistematică, fiziologie, genetică, fitosociologie, floricultură, legumicultură, pomicultură, viticultură, etc.). Noţiunile furnizate de această parte a botanicii, ne ajută să înţelegem diversitatea structurală a plantelor, modul de evoluţie al ţesuturilor, influenţa condiţiilor de mediu asupra diverselor organe, interdependenţa mediu-funcţie-structură. Pe de altă parte, din punct de vedere aplicativ, cunoaşterea structurii organelor vegetale ne permite: - observarea modificărilor survenite în urma aplicării diferitelor îngrăşăminte organice şi minerale, erbicide, radiaţii, etc.; - obţinerea de soiuri valoroase din punct de vedere productiv; - identificarea poliploizilor; - punerea în valoare a utilităţii plantelor (alimentare, textile, aromatice, condimentare, tanante, tinctoriale, rezinifere, etc.).

Scurt istoric al dezvoltării cunoştinţelor de morfologie şi anatomie vegetală

Încă din antichitate (cu aproximativ 3000 de ani î.e.n.), preocuparea de bază a botaniştilor era de a cunoaşte şi descrie speciile de plante, pentru cunoaşterea şi folosirea resurselor mediului înconjurător. Concepţia religioasă despre plante era preponderentă, în special la popoarele hinduse, mai puţin la greci unde era predominantă concepţia ştiinţifică. S-au remarcat, în acea perioadă, marii filosofi greci: ARISTOTEL (384-332 î.e.n.), THEOPHRAST (370-283 î.e.n.), etc. Descoperirea microscopului, pe la începutul secolului al XVII-lea, de către olandezii ZACHARIAS ŞI HANS JANSSEN (tată şi fiu), a

Page 20: Botanica I

20

reprezentat premisele dezvoltării studiilor de anatomie a plantelor. Inventarea microscopului a permis fizicianul englez ROBERT HOOKE (1667), după câteva perfecţionări (fig. 1), să observe şi o secţiune prin scoarţa stejarului de plută (Quercus suber). Cu această ocazie, descoperă că materia vegetală este poroasă, discontinuă, ca o ţesătură de forma unui fagure de albine. Cavităţile observate la microscop sunt denumite celule (de la lat. cella- cămară, cameră mică), termen consacrat ulterior în ştiinţa universală. Celulele fiind moarte, fără conţinut, Hooke n-a putut observa decât peretele acestora. În cartea lui, MICROGRAPHIA (1667), Hooke schiţează primul desen reprezentând celula. Mai târziu, prin 1671, MALPIGHI şi GREW, pornind de la descoperirile lu Hooke, încep studiul structurii plantelor şi animalelor. Naturalistul olandez ANTOINE VAN LEEUWENHOEK (1673) descoperă microscopic globulele roşii, precum şi a altor organismelor unicelulare, izolate, autonome, inclusiv a microbilor, astfel punându-se bazele Citologiei ca ştiinţă. Tot el, la începutul secolului al XVIII-lea, stabileşte structura tulpinii la Monocotiledonatae, publicând opera „Arcana Naturae” (1708). Un aport important la dezvoltarea morfologiei plantelor l-a avut GOETHE (1796) care a introdus pentru prima dată termenul de “morfologie”, apoi a introdus în ştiinţă termenul de “metamorfoză” (în sensul de modificare ereditară, profundă, a formei şi structurii unui organ, ca urmare a adaptării la îndeplinirea altor funcţii). De la Goethe a rămas “Teoria foliară a florii” şi “Teoria vertebrală a craniului”. În anul 1833, ROBERT BRAUN descoperă nucleul în celula vegetală. Elaborarea “Teoriei celulare” (1838), de către doi biologi germani: botanistul MATTHIAS SCHLEIDEN (1804-1881) şi zoologul THEODOR SCHWANN (1810-1882), a reprezentat momentul cel mai important din istoria descoperirii celulei. După 1875, STRASBURGER stabileşte originea celulelor, demonstrând că o celulă provine din altă celulă prin bipartiţie, pentru ca mai târziu, împreună cu GUIGNARD, să descrie mecanismul dublei fecundaţii. Secolul al XIX-lea conturează „Etapa darvinistă”, legată de numele lui DARWIN şi concepţia care-i poartă numele, elaborată şi prezentată în cartea “Originea speciilor” (1859). Concepţia lui

Page 21: Botanica I

21

Darwin, privind trasformarea şi evoluţia speciilor, a impulsionat cercetările de botanică şi a dus la apariţia sistemelor natural-filogenetice. În această etapă, anatomia a trecut prin câteva perioade:

- descriptivă (statică, fără a preocupa rolul funcţional al acestora); - fiziologică (corelarea structurii cu funcţia); - protoplasmatică (preocuparea faţă de substanţa vie din celulă); - ecologică şi experimentală (axarea studiilor pe: plasticitatea ţesuturilor şi organelor, corelaţia structură-factori de mediu, localizarea substanţelor utile în corpul plantelor, etc.).

Astfel se continuă perfecţionarea microscopului dar şi a tehnicilor şi metodelor de investigaţie, permiţând aducerea de noi contribuţii despre protoplasmă, la alge de către THURET şi BORNET (1878), la plantele superioare de către TANGL (1879), KIENITZ-GERLOFF (1891), GARDINER (1898), STRASBURGER (1901), etc. Treptat, prin perfecţionarea mijloacelor de investigaţie, în special a microscopiei electronice, s-a trecut de la citologia clasică (a microscopului optic - cu limita superioară de mărire de 2.500 ori) la o citologie modernă (a microscopului electronic - fig. 2), care studiază constituenţii celulari la nivel de suborganite, macromoleculele din care sunt alcătuite, precum şi interrelaţiile dintre acestea care constituie tocmai viaţa celulară. Etapa actuală, în dezvoltarea botanicii, se încadrează în revoluţia generală produsă în biologie, prin folosirea unor metode şi aparaturi moderne care abordează diferite aspecte structurale la nivel celular, subcelular sau molecular, împingând limitele biologiei, mult, în domeniul biochimiei. Pe plan naţional, istoria poporului român îşi regăseşte amprenta în dezvoltarea botanicii. La început a fost o botanică populară, empirică, bazată pe cunoştinţele dobândite, mai întâi, despre plantele alimentare şi apoi despre cele medicinale. Studiile de morfologie şi anatomie vegetală au luat amploare după 1960, pe măsură ce dotarea laboratoarelor şi acumularea de cunoştinţe de specialitate s-a dezvoltat. În sec. al XIX-lea, o contribuţie deosebită la dezvoltarea botanicii a avut-o apariţia grădinilor botanice: Iaşi (1856); Bucureşti (1860); Cluj (1872-1875); Craiova (1952).


Recommended