Către

Avocatul PoporuluiDomnului Victor Ciorbea

Domnule Avocat al Poporului Victor Ciorbea,

Având în vedere atribu iile pe care le are institu ia Avocatului Poporuluiț ț conform Constitu iei i Legii 35/1997 privind organizarea i func ionarea Avocatuluiț ș ș ț Poporului, republicată, art 13, lit f), subsemnatul _______________________________, domiciliat în localitatea _____________________vă adresează rugamintea de a sesiza Curtea Constitu ională i de a ridica excep ia de neconstitu ionalitate în ce prive teț ș ț ț ș modificările aduse de Ordonan a de Urgen ă a Guvernului nr.79/2017, Titlului V –ț ț Contribu ii sociale obligatorii, pentru motivele ce le vom dezvolta ata at prezenteiț ș adrese.

Dorim să atragem aten ia asupra faptului că ț sesizarea Cur ii Constitu ionale seț ț impune a fi făcută cu maximă celeritate având în vedere efectele poten iale ale aplicăriiț Titlului V - Contributii sociale obligatorii din OUG 79/2017. Astfel, atât înainte de data de 1 ianuarie 2018, cât mai ales după data de 1 ianuarie 2018, efectele acestui act normativ vor fi de amploare i vor viza întreaga situa ie economică i socială din România, având deș ț ș asemenea un puternic impact asupra bugetului de stat i al celui de asigurări sociale.ș

Pe cale de consecin ă apreciem că este ț imperativ necesar să existe o solutie a Cur ii Constitu ionale cât mai urgent cu putin ăț ț ț i este de dorit ca o astfel de solu ie săș ț fie în orice caz anterioară datei de 1 ianuarie 2018, astfel încât să se poată preîntâmpina orice situa ie în care declararea neconstitu ionalită ii ar afecta atât angajatorii i angaja iiț ț ț ș ț dar i bugetul de stat i cel de asigurări sociale. ș ș

Precizăm că OUG nr.79/2017 este un act normativ susceptibil de a fi supus controlului de constitu ionalitate fiind deja publicat în Monitorul Oficial. ț

Atragem aten ia totodată că efectele adoptării OUG 79/2017 sunt deja efective,ț având în vedere că aceste modificări normative influen ează pregătirea ț proiectului bugetului de stat i bugetului de asigurări sociale pe anul 2018ș . În plus, până la 1 ianuarie 2018, pentru a pregăti implementarea acestor modificări legislative, având în

vedere că acestea afectează rela ia dintre angajatori i angaja i, ț ș ț milioane de acte adi ionale la contractele individuale de muncăț vor trebui încheiate în vederea atenuării impactului modificărilor legislative asupra salariului net. În egală măsură modificările legislative propuse de OUG 79.2017 vor afecta negocierile colective ce urmează a fi purtate în perioada imediat următoare la nivelul companiilor i societă ilor, dar i contractele dejaș ț ș încheiate, în special din mediul privat.

Apreciem că adoptarea OUG 79/2017 s-a facut cu încălcarea prevederilor Constitu iei României în ce prive te modificările aduse Codului Fiscal, Titlului V -ț ș Contribu ii sociale obligatorii, respectiv punctele 40 – 91 din OUG 79 /2017,ț încălcând în mod evident în opinia noastră prevederile art.1, alin.(3) i (5), art.11, art. 20, art 56,ș alin.(2) i art 115 din Constitu ieș ț .

Anexat prezentei adrese vă vom prezenta pe larg argumenta ia noastră ce sus ineț ț cele afirmate mai sus i pe care sperăm ca o ve i valorifica în justificarea excep iei deș ț ț neconstitu ionalitate.ț

Vă mul umim pentru sprijin i vă asigurăm de întreaga noastră considera ie,ț ș ț

Data: Semnătură

Argumente privind neconstitu ionalitatea ț punctelor 40 - 91 din Ordonan a de Urgen ă a Guvernului nr. 79/2017 pentruț ț modificarea i completarea Legii nr. 227/2015 privind Codulș

fiscal, publicată în M. Of. nr. 885 din 10.11.2017

I. Prevederi cuprinse în OUG nr. 79/2017 pentru modificarea iș completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în M. Of. nr. 885 din 10.11.2017, punctele 40 – 91:

Printre modificările aduse de OUG nr. 79/2017 Codului fiscal se numără:

- Reglementarea obliga iei de a suporta contribu ia de asigurări sociale, respectivț ț contribu ia de asigurări sociale de sănătate ț exclusiv în sarcina angaja ilor;ț

- Abrogarea prevederilor din Codul fiscal referitoare la contribu iile asigurărilor pentruț omaj, pentru concedii i indemniza ii de asigurări sociale de sănătate, pentru accidenteș ș ț

de muncă i boli profesionale, precum i Fondul de garantare pentru plata crean elorș ș ț salariale;

- Instituirea conceptului de „contribu ie asiguratorie pentru muncăț ”, în cotă de 2,25%, încasată la bugetul de stat, din care se va distribui lunar:

o 15% la Fondul de garantare pentru plata crean elor salariale;ț

o 20% la bugetul asigurărilor pentru omaj;ș

o 5% la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă i boli profesionale;ș

o 40% la Fondul na ional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plataț concediilor medicale;

o 20% la bugetul lunare, urmând a fi eviden iat într-un cont distinct.ț

Astfel, în ceea ce prive te:ș

a. Contribu ia de asigurări sociale ț

- Potrivit art I. pct. 42 din OUG nr. 79/2017, „art. 138 se modifică şi va avea următorul cuprins1:

Art. 138. — Cotele de contribu ii de asigurări sociale sunt următoarele:ț

a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angaja i sau pentru careț există obliga ia plă ii contribu iei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi;ț ț ț

b) 4% datorată în cazul condi iilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr.ț 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora;

c) 8% datorată în cazul condi iilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr.ț 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora2."

1 În prezent, art. 138 din Codul fiscal stabile te următoarele:ș„Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele:a)26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% pentru contribuţia datorată de angajator;b)31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% pentru contribuţia datorată de angajator;c)36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% pentru contribuţia datorată de angajator.”2 Pe acela i aliniament, au fost modificate i dispozi iile art. 139, 140 i 141 din Codul fiscal, după cumș ș ț ș urmează:Articolul 139 se modifică şi va avea următorul cuprins:„Art. 139. — (1) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, o reprezintă câştigul brut realizat din salarii şi venituri asimilate salariilor, în ţară şi în alte state, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte, care include:(...)(4) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi f) intră în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, indiferent dacă persoanele respective sunt din cadrul aceleiaşi entităţi ori din afara ei, pensionari sau angajaţi cu contract individual de muncă.”Articolul 140 se modifică şi va avea următorul cuprins:„Baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoane asimilate acestoraArt. 140. — Pentru persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale o reprezintă suma câştigurilor brute prevăzute la art. 139, realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia, pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, speciale sau în alte condiţii de muncă." La articolul 141, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:„b) veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate de către persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, din activităţi pentru care există obligaţia asigurării în aceste sisteme potrivit legii;".

b. Contribu ia de asigurări sociale de sănătateț

În ce prive te contribu ia de asigurări sociale de sănătate, pct. 69 din OUG nr. 79/2017ș ț stabile te că art. 156 se modifică i va avea următorul cuprins:ș ș „Cota de contribuţie de asigurări sociale de sănătate este de 10% şi se datorează de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, potrivit prezentei legi.3”

c. Abrogarea capitolelor referitoare la celelalte contribu ii sociale obligatorii iț ș reglementarea contribu iei asigurătoare pentru muncăț

Prin pct. 87-91 din OUG nr. 79/2017 au fost abrogate capitolele IV – VII din cuprinsul Titlului V al Codului fiscal („Contribu ii sociale obligatorii”), care reglementau:ț

Contribuţiile asigurărilor pentru şomaj datorate bugetului asigurărilor pentru şomaj; Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;

Contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;

Contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator.

Totodată, în scopul de a asigura continuarea finan ării bugetelor din care se suportauț indemniza iile de omaj, ț ș pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru accidente de muncă i boli profesionale, precum i crean ele salariale în cazulș ș ț insolven ei angajatorului, a fost introdusă contribu ia asiguratorie pentru muncă, a căreiț ț fizionomie juridică este conturată de următoarele elemente:

(i) Contribuabilii obliga i la plata contribu iei asiguratorii pentru muncă sunt, după cazț ț 4:

o Persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora5,

3 În reglementarea în vigoare de lege lata, art. 156 are următorul cuprins:„Art. 156: Cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătateCotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:a)5,5% pentru contribuţia individuală;b)5,2% pentru contribuţia datorată de angajator.”4 A se vedea art. 2201 din OUG nr. 79/2017.5 Pentru cetăţenii români, cetăţeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;

o Persoanele fizice cetăţeni români, cetăţenii altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, şi care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte.

(ii) Categoriile de venituri pentru care se datorează contribu ia asiguratorie pentruț muncă sunt veniturile din salarii i asimilate salariilor, astfel cum sunt acestea definiteș de art. 76 alin. (1)-(3) din Codul fiscal6.

(iii) Cota contribu iei asiguratorii pentru muncă este de 2,25%ț 7.

(iv) Baza de calcul a contribu iei asiguratorii pentru muncă o reprezintă sumaț câ tigurilor brute realizate din salarii i venituri asimilate salariilor, în ară i înș ș ț ș străinătate8.

(v) Stabilirea i plata contribu iei asiguratorii pentru muncă se va realiza de cătreș ț categoriile de persoane care au calitatea de contribuabili9. A a cum arătat în celeș ce preced, din cota de contribu ie asiguratoare pentru muncă, de 2,25%, se va distribuiț lunar o cotă de10:

o 15% la Fondul de garantare pentru plata crean elor salariale;ț

o 20% la bugetul asigurărilor pentru omaj;ș

o 5% la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă i boli profesionale;ș

o 40% la Fondul na ional unic de asigurări sociale de sănătate pentru plataț concediilor medicale;

o 20% la bugetul de stat, urmând a fi eviden iat într-un cont distinct.ț

Din analiza prevederilor legale sus-men ionate rezultă că inten ia de netăgăduit aț ț legiuitorului a fost aceea de a modifica fundamental „e afodajulș ” sistemului de asigurări sociale românesc, prin „transferul” integral al obliga iei de plată a celor mai importanteț

6 A se vedea art. 2202 din OUG nr. 79/2017.7 A se vedea art. 2203 din Codul fiscal.8? Pentru elementele care se includ în baza lunară de calcul a contribu iei asiguratorii pentru muncă, a seț vedea art. 2204 din OUG nr. 79/2017.9 A se vedea art. 2206 din OUG nr. 79/2017.10 Art.

contribu ii sociale, atât din punct de vedere al riscului pe care vizează să îl asigure, cât i alț ș cuantumului lor, i.e. contribu ia de asigurări sociale, respectiv contribu ia de asigurăriț ț sociale de sănătate, în sarcina angaja ilor.ț

A a cum vom arăta în cele ce urmează, măsurile legislative adoptate prin OUG nr. 79/1017ș ignoră istoricul reglementării cotiza iilor profesionale în România, precum i aț ș fundamentelor pe care acestea s-au sprijinit, i totodată, contravine legii fundamentaleș 11, precum i tratatelor interna ionale privind drepturile omului, ratificate de România.ș ț

Astfel întreg ansamblul modificărilor aduse Codului Fiscal (Legea 227/2015) prin OUG 79/2017 la punctele 40 – 91, impactează asupra întregului Titlu V al actului normativ, lipsind de predictibilitate norma juridică, afectand stabilitatea normelor legislative iș coren a juridică, drept pentru care considerăm că aceste prevederi sunt neconstitu ionale,ț ț astfel cum vom argumenta mai jos.

II. Istoricul reglementării cotiza iilor profesionaleț

Sistemul de asigurări sociale românesc a fost clădit pornind de la modelul dezvoltat de către cancelarul Otto Von Bismarck, care, începând cu anul 1883, a promovat o serie de acte normative, care au reglementat asigurările de sănătate (1883), asigurările pentru accidente (1884), respectiv asigurările pentru bătrâne e i dizabilitate (1889)ț ș 12.

La baza sistemului de asigurări sociale dezvoltat de Bismarck au stat principiul solidarită iiț sociale, principiul contributivita ii, precum i garantarea de către stat a acestui sistem, ceț ș implica obliga ia statului de a asigura plata presta iilor sociale, în cazul în care veniturileț ț sistemului (constituite din contribu iile datorate) nu sunt suficiente pentru a acoperiț cheltuielile (i.e. presta iile sociale) acestuia.ț

Astfel, Bismarck a construit sistemul de asigurări sociale de sănătate pornind de la următoarele principii:

- Ini ial, asigurarea era obligatorie pentru muncitorii care ob ineau un venit sub unț ț anumit prag, precum i unor categorii de func ionari publici;ș ț

- Sistemul era finan at din contribu iile sociale, care erau datorate atât de către angaja iț ț ț (două treimi), cât i de către angajatori (o treime).ș

11 Publicată în M. Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003. 12 Pentru mai multe detalii, a se vedea European Observatory on Health Care Systems, Health Care Systems in Transition. Germany, 2000, disponibil la http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0010/80776/E68952.pdf (consultat la data de 11.11.2010).

Prin urmare, după cum se poate observa, încă din anul 1883, sistemul de asigurări sociale a fost construit pornind de la premisele că (i) angajatorul are obliga ia de contribui laț constituirea fondurilor de asigurări sociale, în calitate de beneficiar al muncii prestate de asigura i i titular al obliga iei de a asigura i promova protec ia socială a lucrătorilor; (ii)ț ș ț ș ț fondurile sistemului de asigurări sociale nu pot fi constituie exclusiv pe baza contribu iilorț datorate de contribuabili, motiv pentru care se impune suplimentarea acestora cu sume provenite de la bugetele statelor.

Sistemul de asigurări sociale românesc a fost întemeiat pe aceste principii, a a cum oș ilustrează cu claritate istoricul reglementării în domeniu.

Legea pentru organizarea meseriilor din anul 1902 (Legea Missir) stabilea la pct. 56 pct. 1 obliga ia corpora iilor de a înfiin a case de asigurări sau să asigure pe membriiț ț ț corporaţiunei la societăţi de asigurare contra boalelor, accidentelor, infirmităţilor, cazurilor de moarte.

Legea din 27 ianuarie 1912 pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti (Legea Neni escu) a instituit asigurarea obligatorie contra „boalei” (Capitolulț II), pentru membrii corpora iilor. Sistemul de asigurări contra bolilor era gestionat de ț Casa de asigurare în contra boalei şi pentru cheltuieli de înmormântare, iar sistemul era finan at,ț în principal, din cotiza iile asigura ilor.ț ț

De asemenea, Legea Neni escu a prevăzut i asigurarea obligatorie „ț ș în contra accidentelor”, pentru anumite categorii de întreprinderi. Fondurile sistemului de asigurări pentru accidente de muncă erau constituie din contribu iile patronilor, care, potrivit art. 148 aveauț obliga ia de „ț a participa la Asociaţiunea patronală, în scopul de a asigura împreună pe lucrătorii lor în contra riscurilor provenite din accidente de muncă.”

Capitolul IV al aceleia i legi reglementa i asigurarea pentru pensia de bătrâneţe, precum şiș ș asigurarea in contra invalidităţii din boală, stabilind că atât patronul, i asiguratul – în modș egal -, cât şi statul vor contribui la alcătuirea fondului pensiilor de bătrâneţe şi invaliditate. Similar reglementării actuale, Legea Neni escu prevedea obliga ia patronului de a re ine iț ț ț ș vira contribu ia lucrătorilor. ț

În anul 1933, a fost adoptată Legea pentru unificarea asigurărilor sociale pe întreg teritoriul na ional ț (Legea Ioani escu), care a stabilit că sistemul de asigurări va fi condusț de stat i patronș 13. Totodată, potrivit actului normativ în discu ie, sistemul de asigurăriț

13 Pentru mai multe detalii, a se vedea, Marian Preda, Cristina Dobo , Vlad Grigora , Studiul nr. 9, ș ș Sistemul de asigurări de pensii în România în perioada de tranzi ie: probleme majore i solu ii, ț ș ț Institutul European din România, Bucure ti, 2004, disponibil laș http://beta.ier.ro/documente/studiideimpactPaisII_ro/Pais2_studiu_9_ro.pdf (consultat la data de 11.11.2017).

sociale se întemeia pe principiul contributivită ii i cel al solidarită ii, contribu ia deț ș ț ț asigurări sociale suportându-se în cote egale de către lucrători i patroni. De asemenea,ș Legea Ioani escu a prevăzut că sistemul de asigurări sociale era garantat de către stat, careț avea obliga ia de a subven iona fondurile de asigurări sociale în măsura în care veniturileț ț acestuia nu erau suficiente pentru plata presta iilor sociale exigibile.ț

În perioada comunistă, a fost adoptată Legea nr. 10 din 1.01.1949 pentru organizarea asigurărilor sociale de stat, prin care a fost extins domeniul de aplicare personal al asigurărilor sociale fa ă de to i salaria ii, iar obliga ia plă ii contribu iei de asigurări socialeț ț ț ț ț ț a fost preluată integral de către stat.

În anul 1966 a intrat în vigoare Legea nr. 27 privind pensiile de asigurări sociale de stat i pensia suplimentarăș 14, care în art. 4 a stabilit că „Fondurile necesare plă ii pensiilor, aț

ajutorului social i a celorlalte drepturi cuvenite pensionarilor i membrilor lor de familie seș ș realizează din contribu iile întreprinderilor, institu iilor, altor organiza ii i ale persoanelorț ț ț ș fizice care angajează, precum i din sumele alocate în acest scop din bugetul de stat, fără nicioș re inere din salariu.”ț

Separat de cele de mai sus, Legea nr. 27/1966 a reglementat i pensia suplimentară, care seș calcula ca procent din salariul tarifar utilizat la calcularea pensiei de asigurări sociale, în func ie de numărul de ani de contribu ie ai asiguratului. A adar, fondurile necesare pentruț ț ș plata pensiei suplimentare constituiau din contribu ia tuturor angaja ilor, în procent de 2%ț ț din salariul tarifar lunar de încadrare.

Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat i asisten ă socialăș ț 15

prevedea, în cuprinsul art. 3, că dreptul la pensia de asigurări sociale „este recunoscut tuturor cetă enilor ării care au desfă urat o activitate permanentă pe baza unui contract deț ț ș muncă i pentru care unită ile socialiste au depus contribu ia prevăzută de lege, la fondul deș ț ț asigurări sociale de stat.”

Fondurile necesare pentru plata pensiilor de asigurări sociale de stat se constituiau din contribu iile datorate de unită ile socialiste, precum i din sumele alocate în acest scop deț ț ș la bugetul de stat – sistemul de pensii fiind garantat de către stat.

Similar Legii nr. 27/1966, i Legea nr. 3/1977 reglementa pensia suplimentară, fondurileș necesare pentru acordarea acestui drept fiind constituie din contribu iile suplimentare peț care le plăteau asigura ii, din retribu ia lor tarifară (cota de contribu ii era de 2%,ț ț ț asigura ii având posibilitatea de a plăti o cotă suplimentară de contribu ie de 2%).ț ț

14 Publicată în B. Of. nr. 17-18 din 1.02.1966.15 Publicată în B.Of. nr. 82 din 6 .08.977.

După căderea regimului comunist, au fost adoptate mai multe acte normative de modificare a legisla iei de asigurări sociale adoptate în perioada comunistă, precum Decret-legeț 70/1990 privind modificarea si completarea unor reglementari referitoare la pensii, asigurări sociale i ocrotiri socialeș 16, Decret-lege 180/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum i celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieriș 17, Legea nr. 42/1990 pentru pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 18, Legea nr. 73/1991 privind stabilirea unor drepturi de asigurări sociale, precum şi de modificare şi completare a unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale şi pensii19.

În anul 2000, a fost adoptată Legea nr. 19 privind sistemul public de pensii i deș asigurări sociale20, care a schimbat în chip radical concep ia asupra sistemului public deț pensii. Astfel, cu titlu de exemplu, Legea nr. 19/2000 a reglementat expressis verbis principiile pe care se întemeiază sistemul public de pensii, precum principiul contributivită ii, principiul obligativită ii, principiul solidarită ii sociale i a extinsț ț ț ș domeniul de aplicare personal al titularilor drepturilor de asigurări sociale în favoarea mai multor categorii de persoane care ob ineau venituri din desfă urarea unei activită i (spreț ș ț deosebire de reglementările anterioare, care vizau salaria ii).ț

În legătură cu plata contribu iilor sociale, Legea nr. 19/2000 a dat expresie principiuluiț solidarită ii sociale, stabilind că în cazul salaria ilor i persoanelor asimilate acestoraț ț ș 21, contribu ia de asigurări sociale se împarte între angajator i asigura i, ace tia din urmăț ș ț ș datorând o treime din cota de contribuţie de asigurări sociale, stabilită anual pentru condiţii normale de muncă. În schimb, contribuţia de asigurări sociale, datorată de angajatori ( iș persoanele asimilate acestora), era reprezentată de diferenţa faţă de contribuţia individuală de asigurări sociale, datorată de salaria i, până la nivelul cotelor de contribuţie de asigurăriț sociale stabilite prin legea anuală a bugetului de stat, în funcţie de condiţiile de muncă.

De lege lata, organizarea i func ionarea sistemului public de pensii sunt tutelate deș ț dispozi iile ț Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice22, care, în esen ă, a urmat aliniamentele Legii nr. 19/2000.ț

16 Publicat în M. Of. nr. 24 din 9.02.1990.17 Publicat în M. Of. nr. 631 din 23.09.2009. 18 Publicat în M.Of. nr. 147 din 19.12. 1990.19 Publicat în M. Of. nr. 251 din 16.12.1991.20 Publicată în M. Of. nr. 140 din 1 aprilie 2000.21 A se vedea art. 21 din Legea nr. 19/2000, în forma sa originară.22 Publicată în M.Of. nr. 852 din 20 decembrie 2010.

Astfel, în termeni similari cu Legea nr. 19/2000, i Legea nr. 263/2010 stabile te căș ș sistemul public de pensii se întemeiază, inter alia, pe principiul contributivită ii i cel alț ș solidarită ii sociale (art. 2).ț

Potrivit Legii nr. 263/2010, în sistemul public de pensii, au calitatea de contribuabili următoarele categorii:

a. Asigura ii care datorează contribu ii individuale de asigurări sociale;ț țb. Angajatorii i institu iile care efectuează plata ajutoarelor prevăzute de lege cătreș ț

cadrele militare trecute în rezervă, poli i tii i func ionarii publici cu statut specialț ș ș ț din sistemul administra iei penitenciare ale căror raporturi de serviciu au încetat, dinț domeniul apărării na ionale, ordinii publice i siguran ei na ionale;ț ș ț ț

c. Persoanele juridice la care î i desfă oară activitatea persoanele asimilate salaria ilor;ș ș țd. Agen ia Na ională pentru Ocuparea For ei de Muncă care administrează bugetulț ț ț

asigurărilor pentru omaj;șe. Persoanele care nu se află într-un raport de angajare i sunt asigurate obligatoriu sauș

care încheie contract de asigurare socială.

În ce prive te sarcina suportării contribu iei de asigurări sociale, Legea nr. 263/2010,ș ț stabile te că în cazul salaria ilor i al persoanelor asimilate lor, aceasta se împarte întreș ț ș angajator i salariat, după cum urmeazăș  :

(i) Contribu ia de asigurări sociale individuală - reprezintă contribu ia datorată deț ț salariat i asimila ii acestora.ș ț

(ii) Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator - reprezintă diferenţa dintre nivelul cotelor de contribuţii de asigurări sociale stabilite diferenţiat, în funcţie de condiţiile de muncă, şi nivelul cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale.

Calculul i plata contribu iei datorată atât de asigurat, cât i de angajator, se realizeazăș ț ș lunar de către angajator.

Prin urmare, din istoricul reglementării române ti a asigurărilor sociale, întemeiată peș sistemul bismarckian, se desprinde cu claritate concluzia potrivit căreia la niciun moment salaria ii (sau persoanele asimilate acestora) nu au suportat singuri obliga ia de plată aț ț contribu iilor de asigurări sociale. ț

Astfel, sistemul de asigurări sociale românesc a fost constituit, încă de la începuturile sale, având ca fundament principiul solidarită ii sociale, care, în materia analizată, presupuneț participarea directă a angajatorului pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor

sociale, astfel cum sunt ele reglementate de lege, în calitate de beneficiar al muncii prestate de lucrători.

Pe lângă argumentele de ordin istoric, care demonstrează fără echivoc lipsa de coeren ă,ț precum i ignorarea principiului solidarită ii sociale, ce a constituit unul din piloniiș ț dreptului de asigurări sociale, OUG nr. 79/2017 a fost adoptat cu încălcarea legii fundamentale, dar i a tratatelor interna ionale la care România este parte.ș ț

III. Neconstitu ionalitatea măsurilor adoptate prin OUG nr. 79/2017ț referitoare la instituirea obliga iei de plată a contribu iilor deț ț asigurări sociale i de asigurări sociale de sănătate exclusiv în sarcinaș angaja ilorț

A. Încălcarea art. 1 alin. (5) din Constitu ieț

Art. 1 alin. (5) din Constitu ie stabile te că „ț ș în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Consacrarea constitu ională a principiului legalită ii se află în rela ie de interdependen ă cuț ț ț ț principiul securită ii juridice, dezvoltat pe cale jurispruden ială, care impune ca normeleț ț legale să fie (i) cunoscute, precum i (ii) precise i previzibile.ș ș

Totodată, în legătură cu cele de mai sus, Curtea de Justi ie a Uniunii Europene a statuat căț principiul securită ii juridice trebuie respectat cu mai mare stricte e în cazul actelorț ț normative cu implica ii i consecin e financiare, pentru ca destinatarii normelor săț ș ț cunoască întinderea obliga iilor impuseț 23.

La rândul său, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că „nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-şi regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecinţele ce pot decurge dintr-un act determinat”. De asemenea, Curtea a arătat că „o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”24.

23 Permanent Development Services Ltd i County Wide Property Investments Ltd împotriva Commissioners șof Customs & Excise), Cauza C-255/02, EU:C:2006:121.24 Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, Rotaru împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveţiei, 2005

A a cum s-a arătat în doctrinăș 25, principiul securită ii juridice se impune a fi corelat cuț principiul încrederii legitime, promovat în jurispruden a Cur ii de Justi ie a Uniunii Europene,ț ț ț care, inter alia, presupune asigurarea stabilită ii normelor juridiceț 26.

Stabilitatea normelor juridice este asigurată i prin coeren ă legislativă, care presupune, pe deș ț o parte, abrogarea actelor inutile, precum i a celor care intră în contradic ie cu alte acteș ț normative27.

Men ionăm că în acela i sens sunt i prevederile ț ș ș Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative28, care în capitolul II, Sistematizarea

i unificarea legisla iei, stabile te ș ț ș că „Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:

a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;

b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni principiilor şi dispoziţiilor acestuia;

c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare şi cu tratatele internaţionale la care România este parte29.”

Pe aceea i linie de gândire, art. 15 din Legea nr. 24/2000 prevede că ș „În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere. În cazul existen ei unor paralelisme acestea vor fiț înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.”

În acest context, este de remarcat că OUG nr. 79/2017 a fost adoptată cu încălcarea flagrantă a principiului securită ii juridice, întrucât:ț

25 Ion Predescu, Marieta Safta, Principiul securită ii juridice, fundament al statului de drept. Repereț jurispruden iale, ț disponibil la https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&ved=0ahUKEwiMqanL-rjXAhXRIewKHQEMBpcQFgg9MAM&url=https%3A%2F%2Fwww.ccr.ro%2Fccrold%2Fpublications%2Fbuletin%2F8%2Fpredescu.doc&usg=AOvVaw0kxKxEq8wI9X7HOxrCwpS1 (consultat la data de 12.11.2017)26 Paola Faccini Dori v Recreb Srl., cauza C- 91/92, EU:C:1994:292; Foto-Frost v Hauptzollamt Lübeck-Ost., cauza C-314/85, EU:C:1987:45227 Tribunalul de Primă Instan ă, ț Opel Austria GmbH v Council of the European Union., T 115/94, EU:T:1998:166.A se vedea i Portuese, Aurelien & Gough, Orla & Atangan Tanega, Joseph. ș (2013). The Principle of Legal Certainty as a Principle of Economic Efficiency. SSRN Electronic Journal. . 10.2139/ssrn.2332016.28 Republicată în M. Of., Partea I, nr. 260 din 21.4.2010.29 A se vedea art. 12 din Legea nr. 24/2000.

Pe de o parte, normele sale sunt lipsite de coeren ă legislativă, aflându-se în vădităț contradic ie atât cu principiile promovate de Legea nr. 263/2010 – actul normativț care tutelează domeniul pensiilor, inter alia prin stabilirea categoriilor de asigura i,ț de contribuabili, a condi iilor de acordare a dreptului la pensie, tipurile de presta iiț ț sociale etc.;

Pe de altă parte, încalcă principiul a teptărilor legitime al asigura ilor careș ț prestează activitatea în baza unor contracte individuale de muncă în sectorul privat, întrucât transferul contribu iilor sociale în sarcina lor va avea ca efect direct iț ș imediat diminuarea câ tigului lor net.ș

Astfel, prin instituirea în sarcina exclusivă a asigura ilor salaria i a obliga iei de a plătiț ț ț contribu iile sociale se nesocotesc atât principiul solidarită ii sociale, precum i celelalteț ț ș dispozi ii ale Legii nr. 263/2010, care atribuie calitatea de contribuabil atât asigura ilor, câtț ț

i angajatorilor – conducând la încălcarea flagrantă a principiului coeren ei legislative iș ț ș punându-i pe participan ii sistemului de asigurări sociale în imposibilitatea de a- i ordonaț ș conduita la normele legale aplicabile.

În sensul celor arătate mai sus este i jurispruden a Cur ii Constitu ionale, care a arătat căș ț ț ț „în primul rând, legiuitorului îi revine obligaţia, ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care îşi exercită această competenţă constituţională, să dea dovadă de o atenţie sporită în respectarea principiului clarităţii şi previzibilităţii legii30.”

Totodată, instan a constitu ionalăț ț 31 a statuat că dispoziţiile legale sunt lipsite de previzibilitate, i, pe cale de consecin ă, neconstitu ionale, în cazul în care „ș ț ț nu sunt însoţite de prevederi legale (care se pot regăsi şi într-un act normativ separat) care să aloce resursele umane şi materiale necesare (eventual suplimentare) de natură să asigure aplicarea în mod eficient a măsurilor legale. Exigenţele statului de drept impun adoptarea unui cadru legislativ integrat care să permită aplicarea efectivă şi eficientă a dispoziţiilor legale, astfel încât drepturile şi/sau măsurile prevăzute să nu fie teoretice şi iluzorii.”

30 A se vedea Decizia Cur ii Constitu ionale nr. 405/2016, publicată în M. Of. nr. 517 din 8.07.2016. A se vedeaț ț i ș  Deciziile nr. 1/2012, publicată în M.Of. nr. 53 din 23 ianuarie 2012) i nr. 494 din 10 mai 2012, publicată înș

M.Of. nr. 407 din 19 iunie 2012. De asemenea, a se vedea i ș Decizia Curţii Constituţionale nr. 903/2010, publicată în M.Of. nr. 584 din 17.08.2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743/2011, publicată în M. Of. nr. 579 din 16.08.2011, Decizia nr. 1/2012, publicată în M. Of.nr. 53 din 23.01.2012, şi Decizia nr. 447/2013, publicată în M. Of. nr. 674 din 1.11.2013.31 Decizia Cur ii Constitu ionale nr. 473/2013, ț ț publicată în M.Of. nr. 30 din 15.02.2013.

B. Încălcarea art. 1 alin. (3) din Constitu ieț

Art. 1 alin. (3), Constitu ie prevede că „ț România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.”

Încadrarea statului român în categoria celor care func ionează după regulile statului deț drept este fundamentat pe principii democratice i garantează drepturile fundamentale –ș inclusiv pe cele sociale – ale omului.

Caracterul social al statului român rezultă din natura i func iile saleș ț 32, i.e. de protector al categoriilor sociale dezavantajate i, totodată, debitor al obliga iei de a întreprindeș ț măsurile necesare pentru a asigura bunăstarea cetă enilor săi. ț

Potrivit jurispruden ei Cur ii Constitu ionale româneț ț ț 33, „statul social, ca valoare constituţională, include şi ideea solidarităţii sociale şi a politicii de securitate socială. În acest sens, statul social trebuie să asigure protecţia socială a muncii şi un nivel de trai decent”. Solidaritatea socială se exprimă, inter alia, prin re inerea din veniturile ob inute a unorț ț sume cu titlu de contribu ii sociale i redistribuirea lor sub formă de presta ii de asigurareț ș ț socială (e.g. pensii) sau de asisten ă socială (e.g. ajutoarele sociale)ț 34.

Conceptul de „stat social” a fost dezvoltat pe larg în jurispruden a Cur ii Constitu ionaleț ț ț prin Decizia nr. 1594/201135, în cadrului controlului aprioric al Legii asisten ei socialeț 36 .

Autorii excep iei de neconstitu ionalitate au argumentat, ț ț inter alia, că actul normativ indicat încalcă dispozi iile constitu ionale care reglementează caracterul social al statuluiț ț român, precum i dreptul la un nivel de trai decent, întrucât „ș consacră o renunţare voluntară a statului la responsabilităţile sale în privinţa asigurării bunăstării cetăţenilor, iar, pe de altă parte, un transfer al acestor responsabilităţi exclusiv la nivelul cetăţeanului şi al familiei sale.” În sus inerea acestui punct de vedere, criticii Legii asisten ei sociale au arătatț ț că este redactată deficitar, con inând prevederi generice i imprecise, precum cele careț ș stabliesc că persoanele fără locuin ă beneficiază de servicii sociale cu titlu gratuit sau, dupăț caz, contra unei contribu ii modice – fără însă a preciza cuantumul contribu iei. ț ț

32 Coordonatori Ioan Muraru, Simina Elena Tănăsescu, Constitu ia României. Comentariu pe articole,ț Ed. C.H. Beck, Bucure ti, 2008.ș33 Decizia Cur ii Constitu ionale nr. 25/2003 publicată în M. Of. nr. 73 din 25.02.2003.ț ț34 Decizia Cur ii Constitu ionale nr.ț ț 149/2001 publicată în M.Of. nr. 456 din 10.08.2001. A se vedea i Deciziaș Cur ii Constitu ionale 847/2011ț ț publicată în M.Of. nr. 635 din 6.09.2011.35 Publicată în M. Of. nr. 909 din 21.12.2011.36 Legea nr. 292/2011, publicată în M. Of. nr. 905 din 20.12.2011.

Respingând criticile de neconstitu ionalitate, ț ab initio Curtea Constitu ională a definitț conceptul de „stat social”, arătând că reprezintă „acel complex de măsuri ce vizează atât politica economică, cât şi cea socială şi care pune în prim-plan prevederile sociale de natură economică ce au consecinţe pozitive asupra statutului social al cetăţenilor.”

Aceasta a arătat că statul social se întemeiază pe valoarea demnită ii i că scopul său esteț ș acela de a asigura atât bunăstarea economică şi socială a cetăţenilor, cât şi coeziunea socială.

Totodată, referitor la posibilitatea legiuitorului de a interveni în domeniul asigurărilor sociale, Curtea Constitu ională a arătat că, în materia drepturilor de asigurare socialăț reglementate de Constitu ie marja de apreciere a acestuia este limitată. ț

Astfel, de pildă, Curtea Constitu ională a declarat neconstitu ionaleț ț 37 dispozi iile cuprinseț în proiectul Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar care prevedeau, inter alia, reducerea cuantumului pensiilor cu 15% în anul 2010, arătând că dreptul la pensie este reglementat prin Constitu ie, cu titlu de dreptț fundamental. Potrivit Cur ii Constitu ionale, dreptul la pensie este preconstituit în perioadaț ț activă a vieţii individului, care are obliga ia de a contribui la bugetul asigurărilor sociale deț stat. Astfel, corelativ, se naşte obligaţia statului de plată a pensiei, al cărei cuantum este guvernat de principiul contributivităţii. Pe cale de consecin ă, diminuarea pensiei nu poateț fi acceptată nici măcar cu caracter temporar, întrucât într-o asemenea situa ie s-ar afectaț substanţa dreptului la pensie.

A a fiind, din cele ce preced, se desprinde cu claritate concluzia potrivit căreia dreptul laș pensie – ca drept fundamental al omului – este garantat de Constitu ie, reglementat prinț lege i „ș amenajat” în con inutul prerogativelor sale, cât i în modalită ile de realizare.ț ș ț

Pe cale de consecin ă, este în prerogativa statului i responsabilitate publică garantareaț ș prin recunoa tere i acordare a drepturilor de asigurări sociale.ș ș

Totodată, în acest context facem men iunea că atributul constitu ional al statului român deț ț a fi un stat social este pus în operă inclusiv prin caracterul public al sistemului de pensii.

De lege lata, caracterul public al sistemului de pensii este ilustrat atât prin aspectele de ordin formal – denumirea dată de lege asigurărilor sociale, inclusiv de pensii, cât i prinș elemente de fond, constând în modul de finan are – statul garantează plata pensiilor, prinț subven ionarea deficitelor bugetare ale fondului de pensii – pe de o parte – pe de altă parte,ț sus ine prin garan ii de drept substan ial recunoa terea i exercitarea dreptului la pensie,ț ț ț ș ș

37 Decizia Cur ii Constitu ionale nr. 872/2010, publicată în M. Of. nr. 433 din 28.06.2010.ț ț

prin organizarea gestiunii publice a sistemului de pensii i amenajarea principiilor pe careș acesta se întemeiază.

În lumina acestei interpretări, desigur, „aglutinând” i matricea legislativă decurgând dinș legisla ia primară de domeniu (i.e. Legea nr. 263/2010), putem sus ine fără rezerve sauț ț nuan ări că actualul sistem de pensii din România este public, întrucât:ț

Dreptul la pensie este reglementat exclusiv prin lege cu caracter organic; Dreptul la pensie este inclus explicit în rândul drepturilor i libertă ilorș ț

fundamentale; Administrarea presta iilor de pensie se realizează prin institu ii publiceț ț

subordonate executivului; Sus inerea sistemului de pensii este realizată pe calea subven iilor transferate de laț ț

bugetul de stat; Este pus în operă un sistem jurisdic ional judiciar pentru solu ionarea litigiilor înț ț

materia asigurărilor sociale.

Sub toate aspectele sus-amintite, rezultă în mod neîndoios că prin sintagma „stat social” pe care Constitu ia o atribuie statului român se are în vedere i faptul ț ș că sistemul de pensii este în România un sistem public, antrenând, urmare a acestei calificări constitu ionale,ț participarea statului la „alimentarea” (i.e. finan area) i la garantarea (i.e. controlul aplicăriiț ș legisla iei în domeniu, asigurarea unei jurisdic ii specializate în solu ionarea litigiilor cuț ț ț acest obiect).

A adar, nicio formulă de finan are exclusivă din partea angajatului nu se poate încadra înș ț tiparul „statului social” i ar reprezenta un „ș derapaj” sanc ionabil în ordine constitu ională,ț ț prin calificarea unui atare demers ca intrând în coliziune cu legea fundamentală.

„Transferul” contribu iilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, ignoră cuț desăvâr ire caracterul de stat social al României, a a cum a fost acesta dezvoltat înș ș jurispruden a Cur ii Constitu ionale, dar i principiile pe care se întemeiază sistemul deț ț ț ș asigurări sociale, care au dobândit valen e constitu ionale, precum principiul solidarită iiț ț ț sociale, care, potrivit Cur ii Constitu ionale, are obiectivul principal de a garanta drepturileț ț de asigurări sociale.

C. Încălcarea art.11, alin.(1) si (2) si art. 20 din Constitu ieț Potrivit art. 11 din Constitu ieț “(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai i cuș bună-credin ă obliga iile ce-i revin din tratatele la care este parte. ț ț (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Potrivit art. 20 din Constitu ie, ț „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.”

În interpretarea textelor constitu ionale sus-citate, Curtea Constitu ională a statuat căț ț prevederile din tratatele interna ionale în materia drepturilor omului au caracterț obligatoriu. Totodată, făcând referiri concrete la efectele ratificării de către statul român a Conven iei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentaleț 38, instan a constitu ională a statuat următoarele: „ț ț ratificarea de către România a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin Legea nr. 30/199439 a făcut ca această convenţie să facă parte din dreptul intern, situaţie în care raportarea la oricare dintre textele sale este supusă aceluiaşi regim cu cel aplicabil raportărilor la dispoziţiile din Legea fundamentală. Curtea constată, de asemenea, că această interpretare este în deplin acord cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie (…)40”.

Mutatis mutandis, acela i ra ionament este aplicabil i în cazul Cartei Sociale Europene,ș ț ș tratat regional în domeniul drepturilor omului, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene41, motiv pentru care se impune aplicarea prioritară a prevederilor sale în materia dreptului la securitate socială42.

În acest sens, facem precizarea că potrivit art. 12 pct. 1-3- din Carta Socială Europeană 43, ratificată de România, „În vederea exercitării efective a dreptului la securitate socială, părţile se angajează:

1. Să stabilească sau să menţină un regim de securitate socială;2. Să menţină regimul de securitate socială la un nivel satisfăcător cel puţin egal cu cel

necesar pentru ratificarea Codului european de securitate socială;3. Să depună eforturi pentru a aduce treptat regimul de securitate socială la un nivel mai

ridicat;”

38 Conven ia pentru Apărarea Drepturilor Omului i a Libertă ilor Fundamentale, adoptată la Roma, în anulț ș ț 1950.39 Lege nr. 30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la această convenţie, publicată în M.Of. nr. 135 din 31.5.1994.40 Decizia Cur ii Constitu ionale ț ț nr. 146/2000, publicată în M. Of. nr. 566 din 15.11.2000.41 Publicată în M. Of. nr. 193 din 4.05.1999.42 Pentru mai multe detalii, a se vedea Matti Mikola, Social Human Rights of Europe, Ed. Karelactio, 2010, p.51.43 Carta socială europeană (revizuită), adoptată la Starsbourg, la 3 mai 1996.

În interpretarea acestor prevederi, Comitetul European pentru Drepturi Sociale a statuat că statele au obliga ia de a garanta dreptul la securitate socială prin reglementarea prin lege aț unui sistem de securitate socială, care să fie func ional în practică. De i Comitetul a statuatț ș că finalitatea Cartei sociale europene nu este aceea de a armoniza sistemele de securitate socială44, totu i acesta a fixat condi iile necesar a fi îndeplinite pentru ca un sistem deș ț securitate socială să fie conform prevederilor Cartei45, i anume:ș

Sistemele de securitate socială ar trebui să reglementeze riscurile tradi ionale i săț ș prevadă următoarele tipuri de presta ii: asisten ă medicală, presta ii de boală,ț ț ț

omaj, limită de vârstă, accidente de muncă, precum i presta ii familiale i deș ș ț ș maternitate46;

Sistemele de securitate socială ar trebui să fie finan ate colectiv, fie prin ț contribu iiț ale angaja ilor i angajatorilor i/sau prin bugetul de stat. ț ș ș În legătură cu finan area colectivă a sistemelor de securitate, Comitetul a arătat că finan areaț ț colectivă reprezintă o trăsătură esen ială a sistemelor de securitate socială, întrucâtț asigură împăr irea riscurilor de către to i membrii societă ii, inclusiv angajatori,ț ț ț într-o manieră echitabilă i caracterizată prin eficien ă economică, contribuindș ț totodată la asigurarea principiului egalită ii de tratament fa ă de persoaneleț ț vulnerabile47;

Sistemele de securitate socială trebuie să acopere o parte semnificativă a popula ieiț în ce prive te asigurările de sănătate i presta iile familiale, precum i o parteș ș ț ș semnificativă a popula iei active în ce prive te presta iile de maternitate, boală,ț ș ț

omaj, limită de vârstă, accidente de muncă i boli profesionaleș ș 48.

Privite lucrurile din acest unghi, rezultă că prevederile criticate din cuprinsul OUG nr. 79/2017 contravin art. 20 din legea fundamentală, care dau prioritate reglementării interna ionale, i.e. Carta socială europeană, i, pe cale de consecin ă, se impune constatareaț ș ț neconstitu ionalită ii acestora.ț ț

În sprijinul argumentelor noastre pledează i jurispruden a Cur ii Constitu ionaleș ț ț ț 49, care, cu ocazia analizării constitu ionalită ii prevederilor art. 86 ț ț alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei50 a statuat că prin enumerarea realizată în cuprinsul art. 41 din Constitu ie legiuitorul constituantț „a dorit ca elementele esenţiale, componente ale

44 Concluzii XIII-4, Observa ii interpretative ale art. 12, p. 36.ț45 Conclusions XVI-1, Observații interpretative ale art. 12, p. 10.46 Concluzii 2006, Bulgaria, p. 116.47 Concluzii 2006, Olanda.48 Ibidem.49 A se vedea cu titlu de exemplu Decizia Curții Constituționale nr. 64/2015, publicat în M. Of. nr. 286 din 28.04.2015.50 Publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006 cu modificările i completările ulterioare, în prezent abrogată.ș

dreptului la protec ie socială, inclusiv dreptul la pensie (n.n), să se bucure de unț standard adecvat de protec ie”, ț cu consecin a că finan area principalelor presta ii deț ț ț asigurări sociale nu poate fi lăsată exclusiv în sarcina angaja ilor. ț

În acela i context ideatic, Curtea a statuat căș este obligatorie interpretarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în concordanţă cu tratatele internaţionale la care România este parte, legea fundamentală impunând, prin art. 20, un nivel de protecţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale cel puţin la nivelul celui prevăzut în actele internaţionale.

Prin urmare, instan a constitu ională a constatat neconformitatea art. 86 ț ț alin. (6) din Legea nr. 85/2006, care excludea aplicarea procedurii concedierii colective în cazul insolven eiț angajatorului, cu dispozi iile legii fundamentale arătând că dreptul la informare iț ș consultare al angaja ilor, astfel cum este consacrat în ț Carta socială europeană revizuită – tratat interna ional cu privire la drepturile omului - este inerent con inutului normativ alț ț dreptului fundamental la măsuri de protec ie socială a muncii. Prin urmare, „ț reglementarea unei măsuri de protec ie socială a muncii într-un tratat interna ional, coroborată cuț ț importan a i amplitudinea sa socială, are drept rezultat conferirea dreptului sau libertă iiț ș ț prevăzute în cuprinsul Constitu ieiț a unei interpretări în consonan ă cu tratatulț interna ional”ț 51.

Prin urmare, Curtea Constitu ională a constatat neconstitu ionalitatea art. 86 alin. (6) dinț ț Legea nr. 85/2006, întrucât, inter alia, era neconform Cartei socială europene revizuite.

Mergând pe aceea i linie de gândire i având în vedere că în concep ia Cartei Socialeș ș ț Europene, a a cum a fost interpretată în jurispruden a Comitetului European de Drepturiș ț Sociale, finan area colectivăț 52 este de esen a sistemelor de securitate socială, bazându-se peț conceptul de „solidaritate socială”, care presupune suportarea partajată a contribu iilorț sociale (angajat/angajat i/sau stat), rezultă că măsurile legislative transpuse în Titlul V –ș Contribu ii sociale obligatorii din OUG 79/2017 sunt neconstitu ionale, contravenindț ț dispozi iilor art. 20 din legea fundamentală.ț

Astfel, în absen a finan ării colective, nu se mai poate vorbi despre solidaritate, ci despreț ț „solitudine”, în acest caz salariatul putând cere să se transforme formula de calcul a pensiei

51 A se vedea i Decizia nr. Cur ii Constitu ionale nr. 513/2006, publicată în M. Of. nr. 598 din 11 iulie 2006.ș ț ț52 ”Principiul finan ării colective este o caracteristică fundamentală a unui sistem de securitate social, a a cumț ș este prevăzut în articolul 12, deoarece asigură sarcinilor riscurilor este împăr ită între membrii comunită ii,ț ț inclusiv angajatorii, într-o manieră echitabilă i economică i contribuie la evitarea discriminării categoriilorș ș vulnerabile de lucrători (a se vedea Concluziile din 2006, Olanda).” – ESC /2017/125 – adresa Dnului Regis Brillat, Directorului Departamentului pentru Carta Socială Europeană, Directoratul General pentru Drepturile Omului, Consiliul Europei.

pe sistemul privat de capitalizare, întrucât din contribu ia de asigurări sociale nu se justificăț sus inerea financiară a pensiilor altor persoane (i.e. principiul reparti iei) .ț ț

Formula triadică angajator-angajat-stat care define te sistemul de asigurări sociale iș ș concretizează rolul statului ca finan ator i garant al sistemului de securitate socială esteț ș inseparabil legată, a a cum am arătat în cele ce preced, de asumarea prin legeaș fundamentală al caracterului de stat social al României.

Unica alternativă, consonantă i cu dispozi iile Cartei sociale europene în materie, ar fiș ț preluarea în întregime a sarcinii finan ării pensiilor de către stat (sistem de fiscalizare, cuț abandonarea celui al cotiza iilor profesionale).ț

Suplimentar fa ă de cele de mai sus, sunt de amintit i dispozi iile art. 70 pct. 1 i 2 dinț ș ț ș Codul european de securitate socială, adoptat la Strasbourg la 16 aprilie 1964, intrat în vigoare la 17 martie 1968 i ratificat de România prin Legea nr. 116/2009ș 53, potrivit cărora „Costul prestaţiilor acordate conform prezentului cod şi cheltuielile de administrare a acestor prestaţii trebuie să fie finanţate în mod colectiv, prin cotizaţii şi impozite sau prin ambele modalităţi, astfel încât să se evite ca persoanele cu resurse reduse să suporte o contribuţie prea mare şi care să ţină cont de situaţia economică a părţii contractante şi a categoriilor de persoane protejate.

Totalul cotizaţiilor de asigurare care intră în obligaţia salariaţilor protejaţi nu trebuie să depăsească 50% din totalul resurselor alocate protecţiei salariaţilor, soţiilor şi copiilor lor. Pentru a stabili dacă această condiţie este îndeplinită, toate prestaţiile acordate de o parte contractantă care aplică prezentul cod vor putea fi considerate împreună, cu excepţia prestaţiilor familiale şi a prestaţiilor în caz de accidente de muncă şi de boli profesionale, dacă acestea din urmă sunt acordate de o ramură specială.”

În interpretarea prevederilor sus-amintite54, s-a arătat că „partea contractantă55 trebuie să se asigure că impozitarea sau contribu iile trebuie stabilite la un nivel care să „eviteț îngreunarea situa iei pentru persoanele cu resurse reduse", fapt ce accentuează elementul deț solidaritate al idealului de finan are colectivă.”ț

De asemenea, Codul impune stabilirea unor standarde minime privind distribuirea responsabilită ii de finan are între angajatori i angaja i. Totodată, „ț ț ș ț Codul prevede obliga iaț

53 Publicat în M. Of. 331 din data de 19.05.2009.

54 European Code of Social Security. A short guide, Council of Europe Publishing, 2002, p. 71, disponibil la https://www.coe.int/t/dg3/socialpolicies/source/socialsecurity/shortguide_en.pdf (consultat la data de 14.11.2017).55 Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale Codului de Securitate Socială

păr ii contractante de a accepta răspunderea generală pentru plata presta iilor iț ț ș men inerea echilibrului financiar al sistemelor lor de securitate socială. ț Întrucât „contribu iileț de asigurări sociale ale angajatorilor sunt deseori văzute ca ni te costuri ascunse ale for ei deș ț muncă i există temerea că statele vor reduce contribu iile angajatorilor i vor cre teș ț ș ș contribu iile angaja ilor pentru a fi mai competitive pe pia a interna ională. Din acest motiv,ț ț ț ț Codul prevede că angaja ii nu trebuie să plătească mai mult de 50% din totalulț resurselor de finan are necesare pentru fiecare sau toate contingenteleț 56, cu excep iaț presta iilor familiale i a presta iilor pentru accidente de muncă.”ț ș ț

Or, prin stabilirea obliga iei de plată a contribu iilor de asigurări sociale, respectiv deț ț asigurări sociale de sănătate exclusiv în sarcina angaja ilor, reiese fără echivoc că Româniaț

i-a încălcat obliga iile asumate prin tratate interna ionale, cu nesocotirea prevederilor art.ș ț ț 20 din Constitu ieț 57.

D. Încălcarea art.56, alin. (2) din Constitu ieț

Art. 56 alin. (2) din Constituţia României instituie principiul a ezării juste a sarcinilorș fiscale.

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la acest principiu cităm următoarele decizii:

56 Contingent – componenta a sistemului de securitate socială57 În construc ia bugetului de stat i a celui de asigurări sociale pentru anul 2017 angaja ii contribuie cu aproxț ș ț 29,1% din totalul resurselor necesare pentru sistemul de securitate socială (bugetul de asigurări sociale, bugetul de omaj i fondul unic de asigurări de sănătate), angajatorii asigură 49,96%, iar diferen a esteș ș ț asigurată din alte surse sau din subven ii acordate de bugetul de stat. Angajatul i angajatorul asigură în acestț ș moment 79,1% din totalul resurselor necesare sistemului de asigurări sociale (contribu ii angajat i angajatorț ș – 68.625.090 mii lei, cheltuieli totale pentru securitate socială – 86.757.195 mii lei).De la 1 ianuarie 2018, conform notei de fundamentare ce înso e te OUG 79/2017 transferul contribu iilor deț ș ț la angajator la angajat diminuează interven ia bugetului de stat pentru a acoperi deficitul bugetului deț asigurări sociale cu 8,9 mld lei, respectiv veniturle din contribu iile percepute la sistemul de securitate socialăț cresc cu 8,9 mld lei. Păstrând datele bugetare aferente anului 2017, acestea fiind singurele disponbile în acest moment, rezultă că: - total contribu ii plătite de angajat i angajator – 68.625.090 mii lei+ 8.900.000 mii lei= 77.525.090ț ș mii lei, contribu iile sunt aferente cotei cumulate de 37,25% i ar asigura 89,36% din totalul cheltuielilorț ș bugetelor de securitate socială (77.525.090 mii lei / 86.757.195 mii lei). - Conform modificărilor realizate prin OUG 79/2017, angajatul asigură 93,96% din cota totală de contribu ii (35% /37.25%), ca urmare angaja ii ar plăti contribu ii în sumă de 72.842.575 mii leiț ț ț (77.525.090*93.96%), adică 83,96% din totalul cheltuielilor, respectiv al resurselor necesare pentru asigurarea presta iilor sistemului de securitate socială.ț

Standardul minim privind distribuirea responsabilită ii de finan are între angajatori i angajat , instituit prinț ț ș plafonul de 50% prevăzut de Codul European de Securitate Socială, este depă it, contribu ia angaja ilorș ț ț pentru asigurarea resurselor necesare sistemului de asigurări sociale fiind, conform prevederilor OUG 79/2017 de aprox 83,96%.

1. Decizia de admitere nr. 6/25.02.1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 61/25.03.1993, privind majorarea impozitului pe venitul unei anumite categorii de funcționari publici:

“Este în afara oricărei îndoieli că realizarea unor excepţii la impozitarea veniturilor pe criterii sociale, categorii de funcţionari sau, desigur, pe criteriile enunţate de art. 4 alin. (2) din Constituţie este o încălcare a egalităţii cetăţenilor în fața legii. Mai mult, în aprecierea constituţionalităţii legii atacate, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 53 alin. (2) din Constituţie, în temeiul cărora „Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale“.

Aşa văzute lucrurile, urmează să se aprecieze că o fiscalitate care se îndepărtează de la regulile general admise, cât priveşte baza şi cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. În această viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcţionari este discriminatorie şi contrară prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie.”

2. Decizia de admitere nr. 176/06.05.2003, publicată în M. Of. nr. 400/09.06.2010, privind taxa suplimentară impusă instituțiilor private de învățământ:

„Curtea constată că dispoziţiile criticate, prin instituirea obligaţiei de plată a taxei de 10% exclusiv de către universităţile particulare, creează premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri. Este de necontestat faptul că, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, dar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.”

3. Decizia de admitere nr. 1394/26.10.2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 863/23.12.2010, privind contribu ia minimă datorată conform art. 257 alin.ț (2) lit. f Legea nr. 95/2006:

„Curtea constată că, prin dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, legiuitorul a urmărit instituirea unei cote de contribuţie unice la sistemul de asigurări sociale de sănătate. Diferenţa dintre cuantumul efectiv al contribuţiei ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuţie. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea statua că principiul

constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.     În acelaşi timp, având în vedere că accesul la serviciile medicale în sistemul public de asigurări sociale este condiţionat de participarea la acest sistem prin plata contribuţiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, şi ţinând seama de principiul solidarităţii în constituirea şi utilizarea acestui fond, care antrenează întreaga societate în efortul protejării sănătăţii populaţiei, legiuitorul a instituit obligaţia unei minime contribuţii. În acest sens sunt relevante cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, în care s-a arătat că "obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate". Toate acestea reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor".     Stabilind cuantumul contribuţiei minime, art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.     În acelaşi timp, însă, art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006 instituie obligaţia persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, "dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar".     Deşi pare a urmări aceeaşi logică a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, textul de lege criticat, prin formularea sa, conduce însă la o interpretare diferită, şi anume că, în situaţia persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, valoarea contribuţiei nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Faptul că o astfel de interpretare este posibilă în practică, este confirmat prin însăşi opinia formulată de Judecătoria Piteşti - Secţia civilă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin care se arată că "legiuitorul a înţeles să stabilească o obligaţie fiscală minimă pe care orice persoană care realizează venituri să o aibă (nu mai puţin de un salariu minim brut pe ţară, lunar) [...]".     Or, o asemenea interpretare ridică probleme de constituţionalitate care pun în discuţie respectarea principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale.

    Astfel, principiul constituţional amintit implică un complex de condiţii de care legiuitorul este ţinut atunci când instituie anumite obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor. Aşa cum Curtea statua prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993, "fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze [...] pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni". Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora.     Or, Curtea constată că niciuna dintre aceste cerinţe nu este respectată de textul de lege criticat.     Astfel, dacă art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie o regulă generală în ceea ce priveşte calculul contribuţiei, prin stabilirea unei cote de 6,5% ce se aplică asupra diverselor venituri pe care contribuabilii le pot realiza, art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală, prin redactarea sa, pare să instituie o excepţie. Tratamentul juridic diferenţiat nu este justificat de nicio împrejurare obiectivă. Natura veniturilor nu constituie, din perspectiva textului de lege criticat, un criteriu pentru instituirea unei reglementări diferite. În acest sens, Curtea observă că teza întâi a art. 257 alin. (2) lit. f) se supune aceleiaşi reguli generale, aplicabile tuturor categoriilor de venituri, şi numai dispoziţiile tezei finale, referitoare la contribuţia minimă datorată, instituie un tratament diferit.     În acelaşi timp, Curtea constată că obligaţia instituită de prevederile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 96/2006 poate conduce, în practică, la obligarea asiguratului de a plăti o contribuţie mai mare decât înseşi veniturile realizate. Or, o asemenea prevedere nu poate fi considerată, sub niciun aspect, ca asigurând proporţionalitatea şi caracterul rezonabil al sarcinii fiscale, în sensul celor arătate mai sus.”

Referitor la contribu ia de asigurări sociale de sănătate, Curtea Constituţională înț jurispruden a sa, concretizată, spre exemplu, prin Decizia ț nr. 504 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 12 august 2015 a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate î i poate realiza obiectivul principal datorităș solidarită ii celor care contribuie, astfel încât obliga ia de a contribui la acest sistemț ț reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constitu ionale care reglementează ocrotireaț sănătă ii i a celor care consacră obliga ia statului de a asigura protec ia socială aț ș ț ț cetă enilor. Astfel, Curtea a observat că Legea ț nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătă ii popula iei, în temeiul principiuluiț ț solidarită ii i al subsidiarită ii.ț ș ț

Măsurile dispuse prin OUG nr. 79/2017 discriminează salariaţii întrucât cea mai mare pondere a contribuţiilor de asigurări sociale şi contribuţiilor de asigurări sociale de

sănătate a fost stabilită în sarcina acestora. Astfel, în timp ce salariaţii sunt obligaţi să plătească contribuţie la sistemul de sănătate la o bază de calcul reprezentând veniturile brute de care beneficiază dar nu mai puţin de salariul de bază minim brut pe ţară, persoanele fizice autorizate plătesc această contribuţie la salariul de bază minim brut pe ţară şi nu la veniturile pe care le realizează. Mai mult, potrivit OUG nr. 79/2017, salariaţii cu timp parţial vor datora contribuţii sociale la salariul de bază minim brut pe ţară chiar dacă veniturile brute lunare se situează sub acest nivel. Salariaţii cu timp parţial pot ajunge astfel să contribuie mai mult decât primesc ca plată a muncii lor.

Dacă o persoană fizică autorizată realizează venituri sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară nu datorează contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de sănătate. În schimb, dacă un salariat realizează venituri sub nivelul salariului de bază minim pe ţară, datorează contribuţie la sistemul asigurărilor sociale de sănătate la nivelul salariului de bază minim pe ţară.

În aceste condiţii, sistemul de sănătate va fi susţinut în cea mai mare parte prin contribuţia salariaţilor, aceştia fiind obligaţi să susţină prin contribuţia lor, categoriile de asiguraţi fără plata contribuţiei ceea ce încalcă principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.

E. Încălcarea art.115, din Constitu ieț

Adoptarea unor măsuri precum cele ce fac obiectul OUG 79/2017 au fost făcute în mod neconstitu ional prin ordonan ă de urgen ă.ț ț ț

Pe de o parte apreciem că măsuri fiscal bugetare care modifică în mod esen ialț responsabilitatea fiscală a angaja ilor i angajatorilor i finan area sistemului de securitateț ș ș ț sociala i care afectează principiul de stat social reglementat constitu ional, nu pot faceș ț obiectul reglementărilor prin ordonan ă de urgen ă, ci este obligatoriu ca acesteț ț reglementări să fie supuse dezbaterilor parlamentare, fiind astfel adoptate prin lege de forul legislativ.

Pe de altă parte apreciem că nu se justifică urgen a în adoptarea unor astfel de măsuri,ț încâlcându-se grav principiile reglementate de art.115, alin.4 din Constitu ie. Legiutorulț constituant a introdus în textul constitu ional această posibilitate de delegare legislativă, înț care Guvernul poate emite ordonan e de urgen ă, exclusiv pentru situa ii extraordinare aț ț ț căror reglementare nu poate fi amânată.

În cazul de fa ă însă, modalitatea de reglementare ar fi trebuit, din contră, să asigureț predictibilitatea mediului economic i social, ceea ce presupune o perioadă de pregătireș suficientă a unor asemenea măsuri, în ce prive te contractele de muncă în vigoare,ș

modalitatea de operare în sistemele de salarizare de către angajatori i alte asemenea. Prinș urmare, este contrar naturii sale ca o astfel de modificare legislativă să fie făcută prin ordonan ă de urgen ă.ț ț

Nu este lipsit de relevan ă nici faptul că în ce prive te textul ordonan ei a căreiț ș ț neconstitu ionalitate o invocăm, Guvernul justifică modificarea legislativă ca fiind unaț prevăzută în programul de guvernare. Având în vedere că această modificare a fost una predictibilă i previzionată cu un an în urma, nu poate fi considerată situa ia de fa ă ca fiindș ț ț una extraordinar de urgentă, nimic neoprind Guvernul ca în calitatea pe care o are de ini iator de proiect de lege să supună Parlamentului, ca autoritate legiuitoare în statulț român, un proiect de lege încă de la inceputul acestui an, existând astfel timpul necesar pentru adoptarea unui astfel de act normativ pe cale firească i în urma dezbateriiș parlamentare.