Biserica in Presa Laica

5/12/2018 Biserica in Presa Laica - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/biserica-in-presa-laica 1/131

BISERICA ÎN PRESA LAICĂ

1



CUPRINS

I. ARGUMENT p. 4

II. INTRODUCERE p. 6

II.A. O privire asupra societăţii româneşti postdecembriste din punctul de

vedere al relaţiei cu Biserica p. 6

II.B. Caracteristici ale presei laice româneşti după 1989 p.10

II.C. Caracteristici ale presei bisericeşti din România după 1989 p.12

II.C.1.Biserica OrtodoxăII.C.2. Biserica Catolică

II.D. Studiu comparativ între cele două tipuri de presă p.18

III. PRINCIPALELE ASPECTE DIN RELAŢIA BISERICĂ-PRESA SCRISĂ

LAICĂ p. 23

III.A. Reprezentarea Bisericii în publicaţiile periodice laice p. 23

III.B. Mesajul comuncatorului creştin în presa scrisă laică p. 26III.C. Relaţia presei laice cu Biserica p. 32

IV. SUBIECTE RELIGIOASE ÎN PRESA SCRISĂ p. 40

IV.A. Tipuri de subiecte abordate în presa laică p. 40

IV.A.1. Articole informative p. 41

Preoţii acuzaţi de colaboraţionism

Imaginea Î.P.S. Teoctist, Patriarhul României

Preoţii şi politica

Retrocedarea pădurilor

Călugărul Calistrat de la Mănăstirea Bîrnova

Altfel de subiecte

Datini şi obiceiuri

2



IV.A.2. Articole de Opinie p. 69

IV.A.3. Reportajul p. 73

IV.B. CONCLUZIE p. 76

V. CENZURA ŞI AUTOCENZURA ÎN CAZUL ABORDĂRII SUBIECTELOR CU

CARACTER RELIGIOS p. 78

V.A. Abordarea subiectelor tabu interpretate drept blasfemii de către

Biserică p. 78

V.B. Limite impuse şi autoimpuse în redactarea unui text p. 82

V.C. Discursul jurnalistic în presa laică p. 85

VI. STUDIU DE CAZ-TANACU p. 89VI.A. Mediatizarea cazului Tanacu intre informaţie şi senzaţional

VI.A.1 Articole informative în cazul Tanacu p. 90

VI.A.2. Reportajul p. 93

VI.A.3. Articole de opinie p. 106

VI.A.4. Poziţia Bisericii p. 108

VI.B. CONCLUZIE p. 112

VII. BIBLIOGRAFIE p. 114

VIII. ANEXE p. 117

3



****

Argument

Demersul acestei teme nu este întîmplător dat fiind faptul că decembrie

1989 aduce cu sine schimbări promiţătoare în ce priveşte noile structuri ale

statului. Democraţia ce se va instaura în România imediat după Revoluţie

producînd schimbări evidente şi la nivelul relaţiei presei cu Biserica.

Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă, cea care a avut în principal de suferit

în timpul regimului dictatorial, dar şi cea Catolică, vor începe să îşi diversifice

mesajul nu numai la nivelul predicii şi în cadrul oficializării slujbelor religioase, ba

din contră, se vor folosi, în primă fază, de mijloacele media laice, ca mai apoi să

se dezvolte şi să îşi creeze propriile mass-media.

În lucrarea de faţă vom încerca să arătăm dacă există o relaţie între

Biserică şi presa laică, dacă există o comunicare efectivă. Deşi ea se doreşte din

ambele părţi vom observa că lacunele se produc în comunicarea dintre celedouă părţi atît dinspre Biserică, cît şi dinspre presa laică, cea luată în discuţie

aici.

Aşadar, dacă pînă în 1998 Biserica nu concepea ideea unei comunicări şi

a unei trasparenţe, considerîndu-se o instituţie intangibilă, lucrurile se vor

schimba în decursul anilor, Biserica înţelegînd şi acceptînd demersul jurnalistic

de a semnala unele cazuri considerate, în primă instanţă, tabu.

Astfel Biserica va deveni uşor mai deschisă în comunicare, folosindu-se la

rîndul ei de presă pentru a-şi trasmite mesajul.

Dacă în primă fază Biserica acuză presa de defăimare, refuzînd

comunicarea efectivă şi explicaţiile, anul 2000 aduce cu sine o Biserică care, prin

reprezentanţii săi, va acuza de această dată, pe bună dreptate, lipsa de

profesionalism a jurnaliştilor.

4



În ce priveşte demersul jurnalistic, se va observa cum în primii ani ai

democraţiei, cotidiene precum Evenimentul Zilei vor atinge subiecte importante

şi cu impact, din interiorul Bisericii. Libertatea presei în numele căreia militează

jurnalistul îi va permite cercetarea şi publicarea unor investigaţii jurnalistice

importante şi relevante. Refuzul unui răspuns îi va determina pe jurnalişti să se

folosească de un limbaj defăimător atunci cînd vor publica materiale despre

anumite feţe bisericeşti.

Din 1999 se va observa însă o nouă etapă în mass-media, cu precădere

în presa laică. Jurnalismul întră, din păcate, în perioada senzaţionalului încălcînd

astfel multe dintre principiile etice şi deontologice. Noul jurnalism se foloseşte de

exagerare, pierzîndu-şi din verosimilitate şi veradicitate.

Iată că de această dată nu este vorba de o lipsă de comunicare dintreBiserică şi presa scrisă, căci lucrul acesta se va observa în cazul Tanacu, ci

efectiv de o comunicare exagerată a presei şi de o părere reţinută a Bisericii.

Dacă Biserica a învăţat ceva în toţi aceşti ani este că trebuie să comunice

dar nu oricum, suficinet şi bine, eficient şi la obiect, astfel încît să nu îi fie

afectată integritatea şi credibilitatea de care se bucură în interiorul statului.

****

5



Capitolul I

Introducere

A. O privire asupra societaţii româneşti postdecembriste din punctul de

vedere al relaţiei cu Biserica

Trecutul istoric cu toate specificităţile sale şi-a pus amprenta asupra

evoluţiei relaţiilor Bisericii, atît a Sfîntului Scaun cît şi a Bisericii Ortodoxe

Române cu state, clerici şi laici. Ortodoxismul şi Catolicismul, deşi aparţinînd

aceluiaşi trunchi comun creştin, au avut, după despărţirea lor, drumuri separate.

Cele două Biserici au evoluat în condiţii istorice diferite, şi-au modelat mentalităţi

diferite în abordarea relaţiilor cu lumea exterioară. În relaţiile speciale dintre

românii ortodocşi din Transilvania, Banat şi Bucovina şi celelate regiuni

româneşti aflate sub ocupaţia unor regate şi imperii catolice şi Biserica Catolică,

intoleranţa s-a manifestat în forme dure. Statutul de „toleranţă” pentru Biserica

Ortodoxă, asociat cu politica sistematică de catolicizare cu toate consecinţele ceau decis de aici pe paln politic-naţional, economic, social, cultural, au lăsat răni

adînci şi dureroase în conştiinţa colectivă a societăţii româneşti.

După aşezarea lucrurilor pe făgaşul lor normal în anii 1918-1920, această

situaţie s-a anulat cu pierderi considerabile pe de o parte şi cîştiguri fireşti pentru

cealaltă parte. Mentalităţile nu s-au schimbat tot atît de repede. Aşa se explică

de ce, în perioada postbelică, lucrurile s-au aşezat greu.

„În perioada comunistă, legea de desfiinţare a cultului greco-catolic, cu motivaţia istorică bine cunoscută a însemnat, pe de o parte, anularea pe cale

administrativă a unei realităţi obiective vechi de peste 250 de ani, prejudiciind

moral o comunitate însemnată de credincioşi, fără vreun folos pentru prestigiul

Bisericii Ortodoxe, pe de altă parte exacerbarea unui fundamnetalism atît

6



ortodox cît şi catolic, cu totul neprofitabil pentru ambele culte şi Biserici a

înăbuşit spiritul ştiinţiific obiectiv şi de conciliere.” 1

După căderea dictaturii comuniste, problematica relaţiilor dintre Biserică,

fie ea Catolică sau Ortodoxă a început să intre într-o oarecare normalitate,

observîndu-se eforturi din partea Bisericii Ortodoxe de a ajunge la o înţelegere

cu cei greco-catolici cît şi eforturi de adaptare a mesajului creştin a celor două

confesiuni la noile cerinţe ale regimului instaurat după decembrie 1989. Biserica

s-a arătat într-o oarecare măsură deschisă la noile schimbări, şi-a modificat

mesajul creştin. Cu toate astea ermetismul, mai ales în Ortodoxie a rămas, fapt

pentru care sînt multe scandaluri şi evenimente despre care Biserica preferă să

nu discute, considerîndu-le tabu, pe unele chiar blasfemii.

Cu toate astea, de la Revoluţie încoace, Biserica a văzut mijloacele decomunicare în masă drept o modalitate reală, eficientă de transmitere a

mesajului creştin, de propovăduire şi de apărare a învăţăturii de credinţă.

Alegerea nu este întîmplătoare dat fiind că mass-media are pretutindeni în lume

o importanţă deosebită, constituindu-se astăzi într-o forţă care nu numai că

informează dar şi modelaeză atitudini şi comportamente.

În viziunea reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe, aşa cum reiese dintr-o

discuţie de seminar susţinută în iunie 20032

la Durău, „mass-media îi influenţează profund pe oameni în felul de a înţelege viaţa, lumea şi propia lor

existenţă: influnenţează deci un univers care ţine prin excelenţă de rosturile şi

compentenţele bisericii ”.

De altfel mesajul concret transmis de către Î.P.S. Mitropolit Daniel al

Moldovei şi Bucovinei se referă la misiunea comunicatorului creştin atunci cînd

se foloseşte de un mijloc mass-media. „Biserica trebuie să dea mărturie şi să

comunice credincioşilor şi întregii lumi mesajul evangheliei Mîntuitirului Hristos,

învăţătura de credinţă ortodoxă, dar şi să răspundă atacurilor eterodoxe, ateee şi

secularizării”.

1 Extras din lucrarea de doctorat a părintelui profesor Nechita Runcan- „Relaţiile României cu Vaticanul înperioada interbelică ”, 2003, p. 56, Editura Facultăţii de Istorie a Universităţii „Ovidius”2 Extras din documentul final al colocviului „Biserica în mass-media şi mass-merdia în biserică”, 19-21 iunie2003, la Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, Durău-jud. Neamţ, organizat de Institutul Cultural-Misionar „Trinitas”, invitat special pentru deschiderea lucrărilor- Î.P.S. Mitropolit Danile al Moldovei şiBucovinei

7



Atunci cînd luăm în discuţie o viziune asupra societăţii postdecembriste

din punctul de vedere al relaţiei cu Biserica trebuie să avem în vedere şi aspecte

legate de relaţia Bisercii cu statul, acţiunile Bisericii cu impact social. Unde se

situează Biserica în stat, cît şi cum poate influenţa opinia publică, cît intervine în

mecanismele statului. Aspecte de genul acesta au fost chiar discutate pe baza

unui seminar susţinut la Timişoara3 în 2004 la care au participat consilieri

judeţeni, deputaţi cît şi reprezentanţi ai Bisericii: Ortodoxă, Romano-Catolică,

Baptistă, Reformată, Penticostală, Luterană şi a Cultelor Mozaice. Discuţiile care

au avut loc s-au referit la importaţa integrării europene pentru România,

aspectele economice şi instituţionale ale integrării, punîndu-se accent pe

potenţialul integrator al religiei. Alte subiecte abordate au fost colaborarea între

diferitele biserici, conlucrarea stat-Biserică, legătura între puterea laică şi ceareligioasă, relaţia Biserică-şcoală, acţiunile Bisericii cu impact social.

În cadrul acestui seminar s-au ridicat probleme importante, probleme la

care Biserica a refuzat să răspundă mult timp, cum ar fi dezvăluirea dosarelor

preoţilor informatori. Problema de drept ce s-a desprins din cadrul acestei

întrebări necesita multe răspunsuri la chestiuni pe care presa laică le-a susţinut

prin articole, confruntîndu-se de fiecare dată cu refuzul unul răspuns sau efectiv

cu tăcerea.Faptul că orice înseamnă cult în România, din punctul de vedere al

Constituţiei, în raport cu statul are autonomie, asta nu înseamnă că ideea

autonomiei trebuie înţeleasă drept un absolut şi nu vizează raportul lor cu legea

ci doar cu problemele lor specifice. Autonomia cultelor care au propriile lor

instanţe de judecată canonică şi morală nu înseamnă şi autonomia Bisericii faţă

de o lege a statului de drept. Acceptînd acest lucru, s-ar putea crea o premisă

periculoasă conform căreia Biserica ar putea cere şi exceptarea de la alte legi

sau chiar faţă de toate legile. Punînd într-o balanţă ceea ce spune Biserica şi

care ar fi legile statului se poate observa destul de limpede cum că instanţele de

judecată canonice proprii fiecărui cult (Consistoriile Eparhiale sînt un fel de

tribunale Eparhiale) vizează doar rezolvarea conflictelor specifice din interiorul

3 Extras din documentul final al conferinţei „Biserica şi integrarea europeană” susţinut la Timişoara, 2004,moderator Mihai Borceanu- document extras de Gheorghe Jurca

8



comunităţii bisericeşti, a infracţiunilor anticanonice comise de cler, nu şi

raporturile de natură infracţională intervenite în afara instituţiilor eclesiale, în

relaţia dintre Biserică şi societatea laică a statului de drept. Ca atare, un preot

hoţ, un preot pedofil sau un preot criminal (presa a relatat astfel de cazuri) poate

fi judecat şi de Consistoriul Eclesial, chiar mult mai aspru, dar şi de instituţiile

specializate ale societăţii civile deoarece infracţiunea comisă nu este numai de

natură canonică ci şi una de drept comun.

Am susţinut această idee tocmai pentru că încerc să fac o paralelă între

ceea ce înseamnă Biserica în stat şi ceea ce reprezintă mass-media, cu

precădere presa laică. Astfel precedentul sus amintit ar deveni riscant în ideea

că şi alte insituţii fundamnetale ale statului ar dori să se situeze mai presus de

lege, ca de pildă armata, învăţămîntul superior, justiţia şi chiar presa privată. În ciuda acestor aspecte semnalate mai sus, în societatea postdecembristă s-a

încercat o colaborare eficientă a Bisericii cu instituţiile statului şi mai ales cu

mass-media.

Angajamentul mediac al Bisericii este un pas înainte, reprezentînd un pas

important în concretizarea prin mijloace moderne a vocaţiei sale. După cum

jurnalistul nu este un corp străin pentru Biserică tot astfel Biserica nu poate lipsi

din preocupările mass-media laice. Raportul dintre presa bisericească şi cealaică este unul de complemantaritate. Se observă de asemenea eforturi din

partea celor două părţi de a-şi consolida legăturile dat fiind că atît reprezentanţii

presei laice cît şi cei ai presei bisericeşti resimt în societate nevoia protecţiei

consumatorilor de ştiri şi imagini transmise prin miloacele de comunicare în

masă.

Pentru a nu se ajunge la conflicte între cele două tipuri de presă, cea laică

şi cea bisericească, discuţiile s-au purtat în aşa fel încît să existe o preocupare

unanimă pentru profesionalizarea jurnaliştilor bisericiceşti în privinţa folosirii

tehnicilor media şi a celor laici în însuşirea şi înţelegerea unei culturi teologice de

bază. Totodată reprezentanţii presei laice acuză Biserica de ermetism fapt pentru

care s-a putut observa o schimbare în mentaliatea reprezenatanţilor Bisericii prin

crearea birourilor de presă din cadrul centrelor eparhiale.

9



Cum şi-a luat avîntul presa laică după decembrie 1989, cum se încheagă

presa bisericească în România secolului XXI, ce leagă cele două tipuri de presă,

cum comunică, cum percep şi înţeleg mesajele vom încerca să arătăm în cele ce

urmează.

B. Caracteristici ale presei laice româneşti după 1989

Situaţia României în timpul primului an de după 22 decembrie 1989 poate

fi caracterizată cel mai bine ca o societate „în căutarea propriilor mass-media şi

a mass-media în căutarea unei societăţi” 4. A fost o perioadă în care instituţiile

mass-media, în special în presa tipărită, au fost folosite ca suport în transmiterea

unor informaţii şi a multor opinii şi polemici. „Pentru prima oară de la ocupaţiafascistă din anii 1930, românii au devenit comunicatori pentru ei înşişi, mulţi

pentru prima dată în viaţa lor” 5. Contribuţii ale indivizilor din toate domeniile vieţii

au fost incluse în ziare. Relatînd despre situaţia din România, Washington Post 6

avea să anticipeze noua mişcare a presei libere, avea să vorbească despre

instaurarea unei libertăţi a presei, a unei democraţii.

Mass-media tipărite şi audio-vizuale au intervievat la întîmplare oameni

care, pînă în decembrie 1989, au fost membri ai „majorităţii tăcute” 7

. Noi idei şinoi tipuri de informaţii au fost distribuite românilor de propriile mass-media,

stimulînd oameni să se comporte diferit. În primă fază publicaţiile româneşti

„erau mori de zvonuri şi praştii pentru polemişti care imitau jurnaliştii, sau

publicaţii de tip National Inquirer (ziar de scandal din Statele Unite), cu multe

imagini sexuale adăugate pentru a atrage atenţia” .8 De asemenea, publicaţiile cu

mesaje religioase, presa etnică şi cea răspîndită de partidele politice au acaparat

o porţiune importantă a pieţei mass-media. În general, publicaţiile erau mai

4 Peter Gross, Colosul cu picioarele de lut- Aspecte ale presei româneşti post-comuniste, Editura Polirom,1999, p. 82. cap „România-Mass-media româneşti post-decembriste ”5 Idem 4, p. 846 The Washington Post, 29 decembrie 1989, p. A1, secţiunea News, articol: Blaine Harden- “Shortwave

Radio shaped the Revolution”

7 Ibidem 4, p.858 Ibidem 4, p. 85

10



preocupate de conflictele politice în desfăşurare şi mai puţin de desfăşurarea

politică sau de transmiterea ştirilor.

În ciuda lipsurilor care existau la începutul anilor 1990, noile mass-media

şi presa scrisă în special au jucat un rol semnificativ dat fiind că au oferit

oamenilor, pentru prima dată din anii 1930, alternative, alternative ce au

contribuit direct la înfiinţarea şi evoluţia societăţii civile şi a partidelor politice fiind

locul de manifestare pentru diferite opinii şi polemici.

Astfel între 1990-19929 se remarcă o creştere rapidă a ziarelor pe piaţă

urmată la scurt timp de o scădere semnificativă şi o stabilizare la cote mai reduse

decît cele de pornire. Statistic vorbind, de la 36 de cotidiene şi 459 de publicaţii

cîte existau în 1989, în 1993 s-a ajuns la 100 de cotidiene şi 987 publicaţii

periodice iar în 1995 s-a ajuns la 73 de cotidiene şi 1059 periodice.10Perioada anilor 1990-1991 marchează o explozie a săptămînalelor de

informare şi informare politică („22” , „Tinerama” , „Baricada” , „Expres magazin” ,

„România Mare” , „Flacăra” ). Între 1992-1995 se observă o restrîngere a

săptămînalelor şi o creştere a cotidienelor. Acum apar „Evenimentul zilei” ,

„Meridian” , „Jurnalul Naţional” , „Oglinda” , „Ora” , „Cronica Română” . Piaţa

săptămînalelor va fi dominată de publicaţii precum „Academia Caţavencu ”,

„Formula As” , „VIP” . Apar publicaţii tematice, de profil econimic: „Capital” , „Adevărul economic” , „Bursa” , „Lumea afacerilor” , feminin: „Femeia” , „Doina” ,

„Avantaje” , de fapt divers: „Infractorul” , „Revista fenomenelor paranormale”, etc.

Acestea sînt doar cîteva dintre publicaţiile apărute în decursul acestui

deceniu însă nu trebuie să uităm că, mai ales după 1996, publicaţiile româneşti

variază de la revistele culturale şi socio-politice la cele satirice şi pornografice, de

la cotidiene naţionale la cele locale şi regionale. Asta nu arată decît faptul că în

România postdecembristă s-a putut dezvolta în mare măsură o presă liberă şi

spun în mare măsură deoarece sîntem conştienţi că o presă liberă şi autonomă

nu există decît în măsura în care fiecare ziar răspunde în faţa grupurilor,

organizaţiilor şi instituţiilor care le deţin.

9 Mihai Coman, Manual de Jurnalism, cap. „1996-Starea Mass-media în România”, p. 212, Editura Polirom,200010www.ici.ro, Cultura media

11



C. Caracteristici ale presei bisericeşti din România după 1989

Mişcarea populară din decembrie 1989 care a înlăturat şi regimul

comunist din România a adus şi o serie de schimbări şi înnoiri în viaţa Bisericii

din România. După schimbările survenite în decembrie 1989, în faţa Bisericii se

puneau probleme noi, în primul rînd se discutra despre revenirea la vechile

strucuturi dinainte de 1944-1948, mai ales în cazul Bisericii Ortodoxe, dar în

acelaşi timp se impunea şi o adaptatre a metodelor misionare tradiţionale la noua

mentalitate a lumii de azi.

Atît în cadrul Bisericii Ortodoxe cît şi în ce priveşte activitatea misionară aBisericii Catolice se pot observa o serie de schimbări, aspecte „înnoitoare” 11

care au prins contur din 1990 pînă în prezent, realizate sub îndrumarea

Patriarhiei Române, prin centrele misionare şi nu numai cît şi de către centrele

misionare catolice.

Un prim lucru care ar trebui sesizat priveşte configuraţia confesională a

întregii ţări. Potrivit recensămîntului din 1992, ortodocşii reprezintă 86,6% din

populaţia ţării, romano-catolici 5%, reformaţii 3,5%, greco-catolici sau uniţii 1%iar sectanţii sub 1%.

În vremurile noastre, Biserica Romano-Catolică, Bisericile protestante,

grupurile neo-protestante şi cele sectare, aflate în afara spaţiului politic

neototalitar, au dezvoltat, fiecare în felul lor, o „pastoraţie” 12 prin mass-media,

apelînd la presa-scrisă (ziare, reviste, magazine, etc.), dar şi la emisiuni

radiofonice sau televizate.

Bisericile Ortodoxe, datorită faptului că majoritatea s-au aflat sub regimul

dictatorial şi ateu, care nu permitea accesul la mijloacele de comunicare în masă

naţionale, nici folosirea unora particulare, nu au putut să dezvolte în primă fază

11 Broşura Viaţa religioasă în România, Bucureşti, 1993, p. 68 (publicată la Secretariatul de Stat pentruculte ), vol. Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfîntă, Bucureşti 1995, p. 68012 Pr. Augustin Rusu, Învăţămîntul teologic şi scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic, Patriarhie, SlujireSfîntă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p.358

12



această latură de misiune a mesajului evanghelic. Excepţii13 în lumea ortodoxă

au fost: Biserica Greciei şi Biserica Ciprului, Biserica Ierusalimului, Patriarhia

ecumenică şi eparhiile ortodoxe din diaspora (Europa şi Statele Uinte ale

Americii ), care au folosit frecvent Biserica în pastoraţie, în deosebi audio-vizual,

acumulînd o vastă experinţă şi putînd să organizeze posturi de radio şi

televiziune proprii.

Însă ceea ce ne interesează în mod deosebit este cum şi-a consolidat

Biserica, după decembrie 1989, dincolo de misiunea sa iniţială, poziţia. Mă refer

aici la activitatea editorială în general cît şi la ativitatea publicistică. Este bine

cunoscut faptul că reprezentanţii Bisericii şi-au îndreptat atenţia misionară printr-

un interes aparte faţă de noile mijloace mass-media, ba chiar, pe lîngă faptul că

au colaborat cu mijloacele mass-media laice au reuşit chiar să pună bazele unor publicaţii periodice, săptămînale, cotidiene bisericeşti.

Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă Română a dovedit în ultimii ani că este deschisă prin

mijloacele de comunicare în presă, depăşind obstacolele inerente lipsei de

experinţă în domeniu şi poate colabora eficinet cu mass-media.După 1989, activitatea editorială cunoaşte un avînt remarcabil. Ierarhi şi

profesori de la Bucureşti şi Sibiu au publicat după 1990 lucrări de teologie, de

istorie bisericească sau manuale pentru învăţămîntul teologic, universitar şi

seminarial. S-au republicat o serie de lucrări din perioada interbelică sau de după

aceea (Nichifor Crainic, Teodor Popescu, Dumitru Stăniloaie). 14 Au apărut noi

13

Liviu Stoinea, Pentru o teologie a comunicării , în Vestitorul Ortodoxiei, nr. 4 din 1996

14 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu- Istoria Bisericii Ortodoxe Române, p. 478, Editura Episcopia Dunării deJos, Galaţi, 1996

13



traduceri din literatura patristică, postpatristică sau din teologi greci şi ruşi

contemporani.

În ce priveşte presa bisericească se menţin vechile reviste centrale:

„Biserica Ortodoxă Română” , „Ortodoxia şi Studii Teologice” , la Bucureşti

precum şi cele mitropolitane: „Glasul Bisericii” , revistă oficială a Mitropoliei

Munteniei şi Dobrogei, „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei” cu subtitlul „Teologie şi

viaţă” (fosta „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” )- acum revista oficială a Mitropoliei

Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, „Revista Teologică” (titlu nou pentru „Mitropolia

Ardealului” , la Sibiu), „Mitropolia Olteniei” la Craiova şi „ Altarul Banatului” (titlu

nou pentru “Mitropolia Banat” ), la Timişoara.

Pe de altă parte, prin diversificare posiblităţilor de exprimare, informare şi

atitudine ale Bisericii după 1990, majoritatea eparhiilor au reluat publicareaperioadicelor interzise15 pînă atunci de fostul regim comunist. Iată cîteva dintre

ele:

"Vestitorul Ortodoxiei" şi revista pentru copii "Chemarea credinţei" , editate de

Centrul Patriarhal de la Bucureşti;

"Cuvînt şi suflet" şi "Candela Moldovei" , editate de Arhiepiscopia Iaşilor;

"Telegraful român", cea mai veche, cu 142 de ani de apariţie, editată de

Arhiepiscopia Sibiului; "Renaşterea ortodoxă" , editată de Arhiepiscopia Craiovei;

"Invierea", editată de Arhiepiscopia Timişoarei;

"Tomisului ortodox", editată de Arhiepiscopia Tomisului;

"Lumină pentru suflet", editată de Arhiepiscopia Tîrgoviştei;

"Candela", editată de Arhiepiscopia Rădăuţilor;

"Renaşterea", editată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului;

"Renaşterea", editată de Episcopia Rîmnicului;

"Glasul adevărului", editată de Episcopia Buzăului;

"Credinţă străbună", editată de Arhiepiscopia Alba Iuliei;

"Lumină lină", editată de Episcopia Argeşului;

15 Pr. Drd. Nicolae Vladu, Almanah Bisericesc, Editura Arhiepiscopia Bucurestilor, 1999

14



"Călăuza ortodoxă", editată de Episcopia Dunării de Jos;

„Biserica şi şcoala", editată de Episcopia Aradului, Ienopolei şi Halmagiului;

"Legea românească", editată de Episcopia Oradiei;

"Graiul Bisericii noastre", editată de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului;"Foaia diecezană", editată de Episcopia Caransebeşului 13 .

Pe lîngă aceste publicaţii eparhiale mai sînt cîteva editate de parohii sau

mănăstiri, între care aminitm: "Chemarea credinţei" (Parohia Lucaci din

Bucureşti); "Credinţa neamului" (Mănăstirea Bistriţa, Neamţ) şi "Bunavestire"

(protoieria Beiuş, jud. Sălaj) 16 .

Un alt mijloc de comunicare în masă, în contextul presei scrise, ce a

început să fie folosit de Bisercă în vestirea învăţăturii de credinţă ortodoxă este

buletinul, folosit în parohiile urbane - cum este cel al Bisericii Sf. Ilie - Gorgani din

Capitală, Popa Soare, Sfîntul Georghe Vechi etc.

Se cuvine a mai fi amintite şi almanahurile eparhiale dintre care cel mai

reprezentativ, prin abordarea unor teme teologice de mare interes, îndeosebi

legate de implicarea Bisericii în societatea contemporană, ca şi prin calitatea

prezentării, este cel al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Nu în ultimul rînd, mai trebuie

amintite suplimentele pentru copii şi tineret a diferitelor publicaţii bisericeşti,

precum "Buna Rînduială",( ASCOR), "Timotheos" (Sibiu), "Filocalia" (Cluj-Napoca), "Theosis" (Galaţi), "Tineretul ortodox" (Timişoara) sau chiar reviste de

sine stătătoare, precum: "Chemarea credinţei", "Floarea darurilor", "Altarul

copiilor" (Buzău), "Cred" (Tîrgovişte) s.a. ca şi publicaţiile unor credincioşi,

precum buletinul Agentiei ortodoxe de presă "Praxis" sau revista lunară „Biserica

şi problemele vremii", apărută anul acesta la Iaşi.

De asemenea se poate vorbi aici şi despre contribuţia Bisericii Ortodoxe,

prin teologi, clerici şi ierarhi la presa scrisă laică. Multitudinea apariţiilor editoriale în presa scrisă de dupa 1990 - cotidiene de mare tiraj, precum "Romania libera",

"Ziua", "Curentul" s.a. - apelează la contribuţia unor clerici, teologi sau

credincioşi pentru editarea unor pagini creştine săptămînale.

16 Pr. Augustin Rusu, Invatamantul teologic si scrisul bisericesc, in volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujiresfîntă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1995, p. 358;

15



Totodată se poate vorbi şi despre o colaborare cu alte segmente ale

mass-media. În ce priveşte radioul, este una dintre cele mai importante

colaborari ale Bisericii Ortodoxe Române cu mass-media, fiind realizată

îndeosebi cu canalele Societăţii Naţionale de Radiodifuziune. Se remarcă în

primul rînd emisiunile realizate de redacţia "Viata spirituală" a canalului România

Actualităţi: "Floarea darurilor ", "Cuvînt şi suflet", "Moralia", "Ecumenica" etc.,

precum şi transmiterea, în duminici şi sărbători, a Sfintei Liturghii în direct de la

Catedrala Patriarhală sau de la alte catedrale episcopale, mănăstiri sau biserici.

Realizatorii acestor emisiuni radiofonice sînt teologi.

Trebuie amintit aici postul de radio al Institutului Cultural - Misionar

TRINITAS, ce aparţine de sectorul cultural al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei,

înfiinţat din iniţiativa Î.P.S. Mitropolit Daniel. Sediul principal ("Alfa") al acestuipost de radio este Mănăstirea Golia din Iaşi, iar un studio suplimentar ("Omega" )

este instalat în Căminul Sfîntul Gheorghe de la Centrul eparhial. Radio Trinitas

desfăşoară activităţi menite să sprijine, mai intens activitatea generală cultural-

misionară, educativă şi spiritual-socială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Conţinutul emisiunilor este creştin-ortodox, orientarea fiind spre dialog şi

cooperare în vederea înnoirii vieţii creştin-ortodoxe a societăţii româneşti şi a

deschiderii spre alte valori spirituale din Europa şi din întreaga lume. Printreobiectivele postului de radio Trinitas amintim: promovarea credinţei şi vieţii

creştine ortodoxe, realizarea educaţiei moral-religioase, promovarea culturii

creştin-ortodoxe şi româneşti în context naţional şi internaţional, promovarea

activităţilor social-filantropice ale Bisericii, iniţierea şi sprijinirea unor activităţi

educative pentru protejarea naturii şi a mediului înconjurător etc. 17 .

Televiziunea este o latură importantă în transmiterea mesajului Bisericii,

avînd în vedere audienţa impresionată pe care o are. Atît televiziunea naţională -

prin redacţia "Viaţa spirituală" şi emisiunile acesteia: Credo, Ecclesiast , Lumină

lină, Interferenţe etc., realizate de reporteri şi redactori avînd pregătire teologică

17 Radio Trinitas, în Candela Moldovei, anul VII (1998), nr. 4, aprilie 1998, p. 1.

16



şi cu participarea unor clerici şi ierarhi - cît şi posturile particulare - precum

Antena 1, B1TV au contribuit la trasmiterea mesajului comunicatorului creştin.

Biserica Catolică

Pînă în 1990, Biserica Catolică a prins mai mult contur în Ardeal însă

schimbarea regimului aduce cu sine o dezvoltare a culturii catolice şi în zona

Moldovei. Venirea Papei Ioan Paul al II-lea în România a dat aplomb

comunităţilor catolice din ţară. Datorită libertăţii presei de care se va bucura

România postdecembristă, comunitatea catolică şi-a putut exprima mesajul mult

mai amplu prin intermediul publicaţiilor şi aici mă refer îndeobşte la reviste dat

fiind că nu au un ziar efectiv.18

Se observă de altfel o tendinţă a comunităţii catolice de a scoate publicaţii

nu neapărat la oraşe ci chiar acolo unde se găsesc comunităţile efective,

întregite şi mă refer aici la comune, chiar sate. Acest lucru se poate observa prin

multitudinea de publicaţii creştine catolice editate pentru comunităţile catolice din

zona Moldovei.

Piaţa revistelor catolice româneşti este reflectată şi pe internet de versiunile

on-line a unora dintre publicaţii. Site-ul www.bru.ro al Bisericii Române Unite cuRoma, Greco-Catolică, găzduieşte două astfel de reviste on-line. Este vorba de

„Viaţa Creştină” , publicaţiea a Eparhiei de Cluj-Cherla şi „Vestitorul ”, publicaţie a

Eparhiei de Oradea. Suplimentul „Apostolul Iubirii” realizat de studenţii

Insitututului Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca se

găseşte la adresa www.apostolul-iubirii.go.ro. „Vita Catholica Banatus” este

revista Diecezei Romano-Catolice de Timişoara.

D. Studiu comparativ între cele două tipuri de presă

18 Vezi Anexa 1, informaţii utilizate de pe site-urile www.ercis.ro, www.catholica.ro , www.vatican.va

17

http://www.bru.ro/

http://www.apostolul-iubirii.go.ro/


http://www.ercis.ro/

http://www.catholica.ro/

http://www.vatican.va/




http://www.bru.ro/




Efectele mass-mediei se pot manifesta în numeroase domenii ale vieţii

umane: social, cultural, politic, economic şi, desigur, religios. Este o realitate

astăzi că mijloacele de comunicare în masă pot exercita o mare influenţă pozitivă

sau negativă, pot ajuta la o evoluţie sau involuţie a obiceiurilor, tradiţiilor, ideilor,

principiilor, a normelor de viaţă, în general a civilizaţiei, pot accelera sau frîna

procesul duhovnicesc, intelectual sau cultural al omului sau al unei comunităţi .

Din păcate, accesul la informaţie prin intermediul mass-mediei nu se

constituie întotdeauna într-un factor cu rol formativ. Agresiunea informaţională cu

care mass-media contemporană impune imagini în conştiinţa publică, intră

adesea în conflict cu aspiraţiile spirituale la nivel individual sau social.

Biserica deşi încearcă să-şi consolideze mesajul mult mai bine susţinînd

apariţia şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă, puteam spune că areanumite păreri ce vin să reproşeze actualelor mijloace de comunicare o serie de

exagerări din punctul de vedere al alterării şi manipulării mesajului către cititor. În

cadrul conferinţei „Biserica şi mass-media” desfăşurată la Galaţi în prezenţa PS

Casian, Episcopul Dunării de Jos, Biserica şi-a manifestat nemulţumirile în relaţia

sa cu mass-media laice.

Biserica evidenţiază:

„ caracterul evident comercial al unor publicaţii sau programe TV : Într-o lume secularizată, unele mijloace de comunicare în masă încearcă

să ofere programe sau publicaţii care să răspundă anumitor "nevoi" ale

beneficiarilor informaţiei. Exacerbarea violenţei, a erotismului, a prostituţiei, pot

produce schimbări majore, uneori tragice, în comportamentul uman,

dezumanizînd raporturile dintre om şi semenii lui, ducînd la acte de delicvenţă -

uneori chiar juvenilă - la degradarea vieţii de familie sau descoperirea acesteia,

indepărtîndu-l de comunitate, de societate, de valorile evanghelice.

Un alt efect nociv pe care mass-media îl produce în plan spiritual este

relativizarea şi diluarea noţiunilor şi normelor fundamentale ale credinţei şi

moralei creştine. Indiferentismul religios şi relativismul moral al vremurilor

noastre au ca sursă, printre altele, şi un anume gen de prestaţie jurnalistică.

18



Tinerii îşi aleg modele şi îşi fac idealuri de viaţă din eroi de film sau

personalităţi artistice a căror moralitate sau influenţă normativă - în inţelesul bun

al cuvîntului - sunt îndoielnice.

Aş aminti numai cateva astfel de "personalităţi” , precum: Michael Jackson

sau liderul homosexual al grupului vocal Queen , Freddie Mercury, vocalistul

grupului rock Nirvana, Curt Cobain, care s-a sinucis ca urmare a unei stări

depresive provocată de o supradoză de droguri şi, desigur, mulţi, mulţi alţii.

interesele de grup, confesionale, fals-religioase, sectare sau chiar atee:

Evidenţiem aici, îndeosebi emisiunile TV vădit confesionale (precum

documentarul " Biserica furată", realizat chiar pe programul 1 al postului naţional

de televizune de George Borcesu - 5 noiembrie 1997), ca şi "infuzia" de filme cu

caracter paranormal sau science-fiction ( "Dosarele X", "Millenium", La limita

imposibilului, s.a.), cu mult prea-vădit caracter new-age.

Mai putem aminti şi un altfel de exemplu, unul aparent pozitiv şi oarecum

bine primit de opinia publică românească: serialul neoprotestant de desene

animate "Cartea Cartilor" , difuzat de TVR în 1991, care a indus un fals sentiment

religios, în dezacord cu adevărul scripturistic şi cu Sfînta Tradiţie. Acest serial,

"prin succesul la public" , a constituit - spunem noi - o lecţie şi un exemplu despre

impactul pe care televiziunea şi mass-media îl are asupra opiniei publice, îngeneral, şi asupra unui segment vulnerabil al societăţii, în special copiii.

interesele de grup ce vor destabilizarea Bisericii prin defăimarea ierarhiei :

Ma refer aici la atacurile concrete împotriva Bisericii Ortodoxe Române,

începînd cu anul 1990, deloc întîmplătare sau dezinteresate, luand în

considerare următoarele argumente:

prezentarea vădit exagerată şi tendenţioasă a unor titluri, însoţite de

fotografii total nepotrivite fondului articolului (a se vedea, spre exemplificare,

prima pagină a cotidianului "Evenimentul zilei" din 4 noiembrie 1997 , în care, sub

titlul - scris cu litere de o şchioapă - "Mii de preoţi în slujba securităţii ", aparea

fotografia Sfîntului Sinod);

elaborarea unor stiri "de senzaţie" pe baza unor simple speculaţii

(iarăşi, spre exemplificare, teza susţinută în documentarul mai sus amintit,

19



potrivit căreia Biserica Ortodoxă este, nici mai mult nici mai puţin, decît o piedică

în calea intrării ţării noastre în structurile europene);

lipsa informaţiei precise sau a unei documentări prealabile de

specialitate, asupra învăţăturii de credinţă, canoanelor şi regulamentelor

bisericeşti, asupra istoriei, realităţilor şi nevoilor Bisericii Ortodoxe Române (a se

vedea articolele furibunde împotriva construirii Catedralei Mîntuirii Neamului).”

În relaţia dintre Biserică şi presa laică se întîlneşte practic un paradox.

Pe de o parte Biserica susţine toate mijloacele media însă pe de altă parte ea nu

doreşte să-i fie alterat mesajul nici măcar atunci cînd se pornesc scandaluri în

sînul Bisericii.

Din punctul de vedere al comunicatorului creştin tot ce înseamnă subiectde presă trebuie relatat în cu totul alt limbaj, nu trebuie să fie denigrată imaginea

Bisericii.

Pr. Nicolaie Dascălu suţine această viziune a Bisericii într-un articol

publicat în revista Graphic Arts and Media. “Dintr-un domeniu tabu, subiectele

religioase au devenit brusc o temă preferată în mass-media libere de după

1989.” 19

Biserica admite aşadar prudenţa pe care o manifestă în legătură cuabordarea unor subiecte controversate, interpretarea unor fapte care provoacă

adesea tulburări în conştiiţa societăţii. Pe de altă patre reprezentanţii Bisericii

conştinetizează şi efectele acestei rezerve. “Acest ton rezervat şi promunţat

liturgic face ca publicaţiilor bisericiceşti să li se reproşeze un ritm jurnalistic mai

puţn dinamic. Credem că atitudinea vine mai degrabă din detaşarfea cu care

ortodoxia priveşte istoria, şi di dorinţa de a vindeca rănile, de a încuraja binele

mai mult decît din observarea păcatelor oamenilor sau societăţii” 20.

În ce priveşte modul de a dezbate anumite cazuri de presă legate de

Biserică, reprezentanţii aceştia îşi menţin poziţia prin care “presa laică s-a

dovedit benefică pentru Biserică în primii ani după 1989 dar în unele cazuri s-a

19 Pr. Nicolaie Dascălu, Biserica şi mass-media sau despre metamorfozele comunicării (Conferinţelepreoţeşti seminariale, 1998), pag. 78, Graphic Arts and Media, Business Review, nr. 720 Idem

20



lăsat ispitită de unele tendinţe centrifuge. Este de apreciat zelul misionar al

laicatului ortodox, însă ambiţia corijării presei bisericeşti oficiale provoacă

suspiciuni şi neînţelegeri. Respectarea viziunii organice asupra slujirii în biserică

generează continuitate între cele două tipuri de presă şi aduce reale servicii

dialogului eclesiei cu societatea” 21.

În cele de mai sus am încercat să schiţăm o imagine de ansamblu a

presei bisericeşti, a ceea ce spune Biserica despre sine prin reprezentanţi.

Tototdată nu este puţin lipsită de interes şi cealaltă latură şi anume cum se vede

imaginea instituţiei bisericeşti în presa scrisă laică.

În încercarea de a descrie imaginea Bisericii în peisajul mass-media de la

noi, ar fi nedrept să operăm o caracterizare unilaterală, nediferenţiată. Trebuie să

remarcăm aici că, spre deosebire de ţările occidentale, mass-media din Româniamanifestă o deschidere mult mai mare către problemele religioase.

Sînt situaţii cînd unor oameni avizaţi ai bisericii li se oferă spaţii în pagini,

în reviste sau ziare, la posturi de televiziune. Astfel se dezvoltă dialoguri care

crează condiţiile unei comunicări rezonabile între Biserică şi societate.

La polul opus, Biserica situează însă, drept critică, atitudinea mass-media

în general manifestată prin emisiuni difuzate la radio şi televiziune, articole de

jurnal prin care instituţia bisericească este împinsă pe banca acuzării “fără să i se acorde posiblilitatea de a-şi exprima punctele de vedere, i se acordă

cîteodată, cu aorecare cinism, un tardiv drept la replică a cărui publicare nu mai

repară mare lucru” 22.

Biserica acuză jurnaliştii laici de articole defăimătoare referindu-se

îndeobşte la o serie de atacuri îndreptate înspre ierarhie şi cleric. “Imaginea

promovată despre Biserică în mass-media este una clericalistă, procedură care

nu corespunde realităţii” 23.

Pentru jurnaliştii de presă laică tratarea unor subiecte considerate tabu de

către Biserică nu reprezintă un act blasfemitor ci dimpotrivă interzicerea publicării

21 Ibidem, pag. 8022 Ibidem, pag. 8123 Pr. Nicolae Dascălu, Comunicare pentru comunicare, cap. Perspective pastorale ale noii limbi decomunicare, subcapitolul 2: Dialogul cu noua cultură mediatică, pag. 115, Editura Trinitas, Iaşi, 2000

21



unor articole cu subiecte arzătoare despre starea Bisericii ar însemna

subminarea libertăţii de exprimare şi evident cea a presei libere.

Pînă aici ar fi just însă se pare că Biserica nu este revoltată numai pe

abordarea unor astfel de subiecte ci chiar pe modul efectiv de redactare a unui

articol de presă laică, considerînd că jurnaliştii ar trebui să folosească un limbaj

aparte atunci cînd se raportează la Biserică.

Oricît ar încerca cele două părţi să comunice, divergenţele au existat

întotdeauna şi presiuni din partea Bisericii de a calma spiritele jurnaliştilor ce

atacau subiecte spinoase din interiorul clericilor se regăsesc mărturie peste timp.

Astfel, într-o scrisoare de protest adresată preşedintelui ţării de Patriarhia

Română în toamna anului 1997 se spune: “e nedrept şi inadmisibil ca un grup de

gazetari fără frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni să se erijeze în exponenţi ai opinie publice, în vreme ce adevărata opinie publică sînt milioane de credincioşi

care ne umplu bisericile şi îşi exprimă, în mod repetat şi respectuos, încrederea

în biserica lor, singurii care ar avea dreptul să ne ceară socoteală pentru ceea ce

am făcut bine sau rău.” 24

În aceiaşi scrisoare, în care Biserica este situată, alături de Armată,

Şcoală şi Justiţie, între instituţiile fundamnetale ale statului, se solicită

preşedintelui, ca şi garant al democraţiei să intervină, pentru ca “libertatea presei să nu fie exercitată ca o dictatură asupra conştiinţelor şi demintăţilor instituţiilor şi

persoanelor.” 25

Practic relaţia dintre cele două tipuri de presă este de toleranţă, fiecare

imputîndu-i celeilate anumite aspecte. Biserica îşi va menţine dicursul prin care

respectă libertatea de manifestare a tuturor oamenilor fapt pentru care, aşa cum

susţin reprezentanţii clericului, nu va pretinde instituirea unei etici jurnalistice

rigide. Acesta este şi motivul pentru care Biserica a decis să funcţioneze în

mass-media prin formarea de jurnalişti bisericeşti care să exprime mult mai bine

mesajul creştin.

24 Monitorul religios, Scrisoarea de protest adresată preşedintelui României de câtre Patriarhia Română,199725 Ibidem

22



Capitolul al II - lea

Principalele aspecte din relaţia Biserică – presa scrisă laică

23



A. Reprezentarea Bisericii în publicaţiile periodice laice

Biserica Ortodoxă a înţeles că odată cu evoluţia şi apariţia noilor medii

poate pierde din poziţia pe care o ocupă în interiorul statului şi, totodată, pentru

a-şi consolida cît mai bine credibilitatea, s-a apropiat de fenomenul media prin

toate canalele sale. Biserica a început să studieze prin reprezentanţii săi

mişcarea media şi să se implice în viaţa ei pentru a-şi susţine şi transmite cît mai

bine mesajul. Astfel vom întîlni de la Revoluţie încoace destule colaborări ale

feţelor bisericeşti în mass-media, în cazul nostru în presa laică. Fie prin rubrici

permanente susţinute în cotidiene centrale cum este „Ziua” şi „România Liberă” ,

fie prin articole publicate pe teme şi subiecte care au avut drept discuţieinvestigaţii jurnalistice sau pe teme eminamente bisericeşti. De cele mai multe ori

însă mesajul preoţilor susţinut în presa laică se referă la principii şi norme pe

care Biserica le transmite drept poveţe unei lumi într-o permanetă schimbare de

viziuni şi orientări religioase.

Totodată, jurnaliştii au menţinut această apropiere, singura lor obiecţie

fiind atunci cînd demarează investigaţii jurnalistice, investigaţii cărora, de cele

mai multe ori le lipseşte un punct de vedere oficial al Bisericii. Jurnaliştii seconfruntă cu tăcere, fapt pentru care consideră Biserica, în anumite situaţii şi

aspecte, un fals comunicator.

Pe de altă parte, ideea de religiozitate, credinţă, mesaj creştin profund,

patrimoniu se regăseşte suficient de bine conturată în presa laică, în deosebi prin

publicarea de reportaje ce au drept subiect spiritualitatea, cît şi în documentare,

uneori chiar campanii prin care jurnalistul face apel la reconstituirea bisericilor şi

la păstrarea valorilor naţionale. Totodată prin interviuri cu mari duhovnici, presa

laică transmite de asemenea mesajul creştin, aşa cum şi-l doresc reprezentanţii

bisericii, clar şi limpede.

Privind înspre activitatea instituţiilor bisericeşti din Europa de Est şi nu

numai, Biserica Ortodoxă şi cea Catolică au realizat că trebuie să-şi modeleze

24



mesajul şi să demareze chiar o presă bisericească ce va tinde să atingă

succesul publicaţiei „La Croix” din Franţa.

Trebuie amintit faptul că nu numai în România există acestă dispută între

presa laică şi Biserică, ambele reproşîndu-şi că nu înţeleg şi digeră mesajul pe

care doresc să îl transmită. În Franţa s-a dezbătut de numeroase ori

„religiozitatea jurnalistului” 26 care, atunci cînd lipseşte, se reflectă în articole

dăunătoare mesajului creştin.

„Majoritatea jurnaliştilor fac parte din generaţia de după război. Religia

acesteia se caracterizează prin alunecarea pe o perioada de 30 ani a practicii în

interiorul Bisericii, prin alegerea unei spiritualitţăi exprimînd un sentiment

personal susţinut de o experienţă: această atitudine constitue o alternativă la

religie văzută ca un ansamblu de dogme şi de tradiţii de care se doreşte odetaţare. Această alegere nu corespunde unui refuz sau unei condamnări a

organizaţiilor religioase dar reflectă inversarea relaţiei om-instituţie. Aceasta este

percepută ca un organism ce oferă servicii, ce propune slujbe la care participăm

voluntar, ca mărturie a caracterului facultativ al apartenenţei. Schimbarea

religioasă nu se datorează decît factorilor externi. Tentativele de adaptare a

Bisericilor la societatea modernă ( în limbaj , liturghie, ritualuri) nu sînt deloc

străine evoluţiei în curs.Toate aceste elemente conduc la individualitatea religiei. În societăţile

unde creştinismul constitue soclul culturii religioase, vedem conturîndu-se patru

categorii de credinţe şi tipuri de credinţe. Unui tip de credinţă ce respectă

exclusiv crezul creştin îi corespunde o poziţie agnostică. Chiar şi în Franţa,

ateismul, cînd acesta se manifestă, e formulat cu oarecare ezitare. Tipurile de

«creştini exclusivi» şi «agnostici» se regăsesc la minorităţi. Un număr mare al

populaţiei alege o atitudine inclusivă, articulînd pe crezul creştin credinţe ce se

înscriu într-o altă tradiţie religioasă, în timp ce o altă minoritate se detaşează de

cultura religioasă dominantă .Religiozitatea inclusivă pare să convină generaţiei

de după război. Astfel că, după 1900, spectrul de credinţe în care intră toate

26 Revue Trimestrielle publiée avec le concurs du Centre National du Livre, cap. Etudes Theologique et Religieuses, sursa Biblioteca „Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

25



tipurile de «creştini exclusivi«, «non –creştini» şi «agnostici« se reorganizează,

păşind pe urmele creştinilor inclusivi.27 ”

Aşa cum vom putea observa mai încolo, o mare parte a mesajului

comunicatorului creştin susţinut de către reprezentanţii Bisericii Ortodoxe

Române, în special, se aseamănă cu ceea ce transmit reprezentanţii Bisericii

Anglicane, mesaj pe care de altfel, pr. Nicolaie Dascălu, din cadrul Centrului

Misionar Trinitas Iaşi, susţine că «l-au studiat tocmai pentru a fi cît mai deschişi

unei comunicări efective cu instituţiile de presă laică şi nu numai».

„Conducătorii religioşi trebuie să îşi iniţieze membrii în auto-critică. Trebuie să

învăţăm să punem întrebări. Trebuie subliniat faptul că folosim comunicarea prin

mass-media pentru scopuri evanghelice (bisericeşti) şi că trebuie să învăţăm

oamenii conceptul de media şi de auto-critică. Acestea sînt elemente ale situaţiei şi şansele noastre.

Într-o cultură care se găseşte într-o criză de încredere, oamenii care, au

cît de cît cunoştinţe biblice, au ceva ce o cultură seculară de individualism

raţional nu are, şi anume memorie. O parte din moştenirea creştinilor şi evreilor

constă în amintirea a ceea ce a înfăptuit Dumnezeu în istorie prin agenţi umani

pentru a produce schimbări radicale la nivel social şi, mîntuire personală. Avem

amintiri şi poveşti ce pot fi pe deplin satisfăcătoare pentru o cultură aflată pemarginea diperarii. Dar, pentru că mulţi dintre acei care aparţin acestei culturi

resping cartea şi poveţele pe care noi le preţuim, trebuie să găsim noi modalităţi

de a le stimula curiozitatea despre aceste comori. Există pilde cu un puternic

efect: Dumnezeu e prezent în tot ce ne înconjoară pentru că el nu vrea să fie

singur: nu contează ce faci acum, cu siguranţă Dumnezeu are un plan pentru

tine. Cînd ajungi în vîrful piramidei, foloseşte-te de această oportunitate pentru a-

i ridica pe cei care sînt încă jos, şi, chiar cînd greşeşti, dacă te căeşti, poţi să te

întorci acasă şi vei primi o nouă şansă de a fi liber. Memoria şi speranţa biblică

poate oferi pîine pentru cei infometaţi şi apă pentru cei însetaţi. Provocarea este

27 Revue Trimestrielle publiée avec le concurs du Centre National du Livre, cap. Etudes Theologique et Religieuses, sursa Biblioteca „Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

26



de a prezenta toate aceste poveţi în toată bogăţia, complexitatea, contradicţia,

suferinţa şi speranţa. ” 28

B. Mesajul comuncatorului creştin în presa scrisă laică

Biserica a încercat prin reprezantanţii săi să înţeleagă în decursul acestor

ani cît mai bine mişcarea mediatică. Multe feţe bisericeşti aprofundează prin

studii de specialitate fenomenul mass-media încercînd să-i desluşească tainele

şi asta tocmai pentru a şti cum să reacţioneze în cazul unor atacuri ale presei pe

subiecte şi teme ce ar distruge întîietatea şi credibilitatea Bisericii. Studiind cuatenţie mişcarea mass-media, reprezentanţii Bisericii au organizat o serie de

seminarii privind legătura dintre media şi Biserică tocmai pentru a reduce

barierele pe care uneori Biserica şi le-a impus exclusivist.

Vom observa mai apoi cum, pe de o parte Biserica, prin reprezentantul

său de seamă, Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, vorbeşte despre

o legătură ce trebuie menţinută între aceste două puteri iar, pe cealaltă parte,

vom arăta că Biserica îi reproşează în continuare presei laice forţa de caredispune, forţa manipulatoare prin care, cu ajutorul frazării, induce în eroare şi

schimbă viziunea creştinului despre ce ea doreşte să păstreze sfînt.

Iată cum pe de o parte, Biserica mediază seminarii iar pe cealaltă parte,

ne arată că a învăţat unul din factorii ce rezultă din mişcarea mass-media pe

care, sus şi tare îl acuză, manipualarea.

În cartea fostului jurnalist de presă laică, Radu Căjvăneanu- actualmente

angajat al Institutului Misionar Trinitas, Biserica faţă în faţă cu legile şi

fărădelegile presei, (carte tipărită cu binecuvîntarea Î.P.S. Daniel, Mitropolitul

Moldovei şi Bucovinei), se regăseşte o altă poziţie a Bisericii faţă de media,

28 International review of Mission, cap. Another Look at Evanghelism, vol. LXXX, nr. 346, iulie 1998, sursa:Biblioteca „Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

27



poate una dintre puţinele prin care Biserica ia atitudine la toate acuzele aduse de

presă.

Voi reda mai întîi mesajul comunicatorului creştin aşa cum a fost el

transmis de către I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

„ Conţinutul comunicării din punct de vedere creştin29:

Sfîntul Maxim Mărturisitorul spune că noi vom fi judecaţi de Dumnezeu nu

numai după faptele noastre, ci şi după scopul pentru care am făcut faptele.

Finalitatea faptelor determină finalul judecăţii noastre; şi tot el ne mai spune că

vom fi judecaţi şi pentru binele pe care l-am fi putut face şi nu l-am făcut, nu doar

pentru răul pe care l-am făcut. Cu alte cuvinte, vom fi judecaţi şi pentru timpulpierdut sau pentru şansa ratată.

În creştinism nu se merge pe linia automulţumirii, autosuficienţei şi

autosatisfacţiei, ci pe linia unei responsabilităţi mature, plină de speranţă şi de

bucurie. De aceea, când vorbim despre comunicare, imediat trebuie să ne

întrebăm ce comunicăm şi cum comunicăm. Există autori moderni, filosofi şi

analişti, care au descris cu lux de amănunte tentaţiile, paradoxurile societăţii

actuale în acest început de mileniu trei, iar o constatare convergentă a maimultor analişti este că noi trăim în cea mai narcisistă civilizaţie care a existat

vreodată. Foarte adesea, atunci cînd omul comunică, nu mai ţine cont de

conţinutul comunicării, ci se mulţumeşte, se autosatisface cu faptul că se aude

pe sine comunicînd sau se vede pe sine comunicîd. Acest fenomen a fost numit

"autoabsorbţia narcisistă a eului". Sînt o mulţime de oameni care vorbesc pentru

că le place să se audă vorbind, apar cît mai mult la televiziune sau în diferite

imagini pentru că se contemplă pe ei înşişi.

Aceasta arată o criză puternică de interioritate, pentru că numai în

interioritate se întâlneşte omul cu arhetipul lui, cu Dumnezeu. Dar cu cît slăbeşte

mai mult comunicarea cu El, cu atît se întăreşte mai mult autoabsorbţia de noi

29 Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Fundamnete teologice ale actului comunicaţional şicoordonate ale apostolatului mediac în epoca actuală, lucrare susţinută în cadrul Colocviului Biserica înmass-media şi mass-media în Biserică, 19-21 iunie 2003, document procurat din cadrul Bibilotecii “DumitruStăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

28



înşine, într-o singurătate frumos deghizată. Deci, cu cît e mai narcisistă şi

autosuficientă societatea, cu atît este mai singură, căci omul nu întîlneşte pe

altul, ci se întîlneşte pe sine, se autoabsoarbe, se autoconsumă. De aceea, noi

nu avem nevoie numai de mijloace de comunicare, ci şi de o spiritualitate a

comunicării. Din acest punct de vedere, este foarte necesară reflecţia creştină

asupra comunicării.

În societatea capitalistă, mobilul principal al comunicării este consumul şi,

deci, profitul, dar foarte curînd se simte necesitatea protecţiei consumatorilor.

Azi, noi am ajuns în etapa necesităţii protecţiei consumatorilor de ştiri şi de

imagini. Sînt institute specializate care arată că nu orice aliment care se vinde în

piaţă este sănătos, pentru că adesea obsesia profitului este mai mare decît

responsabilitatea pentru viaţa celuilalt, din punct de vedere al alimentaţieimateriale.

Prin analogie, în societatea de consum de imagini şi de ştiri, ne punem

problema filosofiei protecţiei consumatorului: nu mînca orice, alege ce mănînci!

nu te intoxica, nu te otrăvi, păstrează-ţi sănătatea! Ecologia mass-media,

ecologia spirituală a devenit o necesitate. Deci, nu e vorba aici de a respinge

mijloacele de comunicare în masă, ci de a discerne şi de a alege. Din acest

punct de vedere, avem nevoie de o maturitate spirituală, de un discernămînt înceea ce priveşte comunicarea iar cel dintîi lucru sau cel dintîi reper în

spiritualitatea comunicării este acesta: ce conţinut comunicăm. Un comunicator

creştin trebuie să fie foarte atent să nu comunice altceva şi pe altcineva decît

Evanghelia lui Hristos şi pe Hristos Însuşi. Sf. Pavel ne învaţă: "nu ne

propovăduim pe noi înşine, ci pe Iisus Hristos, Domnul" (I Corinteni 4, 5). Iată

conştiinţa apostolică a comunicării.

Comunicatorul creştin trebuie în primul rînd să ştie că el comunică

Evanghelia şi pe Hristos, nu o ideologie, nu o învăţătură omenească

autosuficientă şi nu o altă persoană, altfel comunicarea devine idolatră.

Dacă icoana unui sfînt nu duce spre Hristos, atunci sfîntul este idol, dar,

întrucît el poartă lumină din lumina lui Hristos, atunci conduce spre Hristos, de

aceea este ghid, este comunicator, este indicator spre El. La fel şi cuvîntul nostru

29



trebuie să ghideze oamenii spre Dumnezeu-Cuvîntul vieţii. Deci, trebuie să avem

în minte mai întîi care este conţinutul comunicării creştine, apoi cum şi prin ce

comunicăm.”

***

Discursul Î.P.S. Daniel pare a spune şi comunica foatre multe dar se

poate observa cum de fapt comunică foatre puţin sau doar atît cît vrea să

comunice. De altfel singura ideea faţă de care Biserica este deschisă să

comunice, reiese din cele susţinute mai sus, este cea de trasmiterea a mesajului

creştin pe calea media. Însă, după cum vom observa mai încolo, dificultatea în

comunicare dintre cele două forţe, presa şi Biserica, se datorează, în mare parte,

lipsei de comunicare din partea Bisericii.

Cu alte cuvinte Biserica comunică dar comunică doar pe subiectele pecare le consideră ea utile, care nu îi ating cu nimic strucutra. În cele mai multe

cazuri Biserica nu răspunde dat fiind că jurnalistul scrie despre probleme din

sînul Bisericii.

Reprezentanţii Bisericii se văd deseori puşi în postura de a nu acorda

declaraţii pe baza unor subiecte arzătoare deoarece consideră că nu exprimă un

mesaj creştin pe de o patre, iar pe cealaltă parte, problemele trebuie rezolvate în

interiorul Bisericii, de către Consistoriul Bisericesc.Opinia şi dreptul la replică al Bisericii apare în presă atunci cînd jurnaliştii

insita pe un subiect foatre mult, atît cît să aducă prejudicii imaginii Bisericii.

Biserica se simte nevoită să se apere, să comunice deşi, vom vedea mai încolo,

destul de vag uneori şi neexplicit.

În urma unor serii de conferinţe susţinute la Durău pe tema Biserica în

mass-media şi mass-media în Biserică, Radu Căjvăneanu a scos cartea Biserica

faţă în faţă cu legile şi fărădelegile presei. Prin aceasă apariţie editorială Biserica

transmite de fapt mesajul său neoficial precum şi nemulţumirile sale legate de

presa laică, de scriitura de presă laică, de unghiul de abordare a anumitor

subiecte, de manipualarea pe care o face presa prin deschiderea ziarelor cu

subiecte incendiare din cadrul Bisericii, subiecte abordate cu titluri şi frazări

sugestive, inducitve şi denigratoare de mesaj autentic.

30



Practic în această carte se vorbeşte despre o manipulare a Bisericii prin

presă însă cert este faptul că autorul, fost jurnalist, a ştiut foatre bine unde să se

ducă cu afirmaţiile sale, ce surse credibile să consulte pentru argumentarea

demersului său, fapt pentru care, anumite paragrafe sînt trunchiate din context

pentru a susţine mesajul dorit. Cu alte cuvinte presa manipulează dar şi Radu

Căjvăneanu o va face în cartea sa, folosindu-se exact de aceleaşi modalităţi pe

care i le impută presei laice.

Trebuie să menţionez înainate de a mă apropia de conţinutul cărţii,

motivul pentru care am ales această abordare. Încercînd să aflu o părere oficială

din partea reprezentanţilor Bisericii, mi s-a oferit drept răspuns titlul acestei cărţi,

fapt pentru care, deşi nu este un comunicat oficial, o voi lua în cadrul acestei

lucrări drept o manifestare a unei păreri destul, dar nu în totalitate, oficială.Faptul că este anevoios şi dificil să abordezi un reprezentant oficial al

Bisericii, care să susţină o părere clară pe parcursul unui interviu, faptul că ţi se

recomandă să găreşti răspunsul la întrebări în comunicatele oficiale (ale Bisericii

Ortodoxe Române sau ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei), în articole legate

de această temă apărute în publicaţiile presei bisericeşti sau în redări ale

conferinţelor susţinute de către Biserică pe această temă, m-a determinat să

prezint aspecte ale acestei cărţi drept mărturii ale poziţiei Bisericii.Voi reda mai jos cîteva fragmente prin care autorul îşi susţine demersul. În

primul capitol, „Presa” neo-păgînă (Biserica o ţintă a fărădelegilor „presei” ) se

arată: „ ”Presa” între ghilimele –precum am notat- se opune presei care caută şi

urmează Calea, Adevărul şi Viaţa. Atacurile „presei” vin din timpuri imemorabile.

De pe vremea barbarilor, a năvălitorilor care plîngeau altarele bisericii noastre,

scrijeleau cu sabia chipurile sfinţilor, îi îmbrăcau pe creştini în piei de animale

pentru ca apoi să îi vîneze, ucideau copii, îi „dresau” pentru a-i arunca împotriva

propriilor părinţi” 30.

În subcapitolul Minciuna „perfectă” autorul susţine: „Se minte cu perfidie,

se minte cu înverşunare...”presa” lansează atacuri directe şi indirecte la adresa

30 Radu Căjvăneanu, Biserica faţă în faţă cu legile şi fărădelegile presei (carte tipărită cu binecuvîntareaI.P.S. Danile, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), cap. I- „Presa” neo-păgînă, pag. 5, Editura MitropolieiMoldovei şi Bucovinei, 2000, text apărut în primă varintă în revista „Teologie şi viaţă” (nr. 5-12, mai-decembrie 1998)

31



limbajului şi practicii cultului creştin-ortodox. Religia însăşi este considerată un

fel de zvon (v. Jean Noel Kapfner - Zvonurile). O ciudată amnezie - care

anulează însăşi logica faptelor - „loveşte” subit „mediile de informare” cînd e

vorba de importante momente ale vieţii bisericeşti. Metoda „trecerii cu

vederea” poartă un nume. Se numeşte „metoda perfectă” şi a fost descrisă ca

atare de Piotr Wierzbicki în lucrarea sa Structura minciunii. ” 31

Autorul vorbeşte mai apoi despre o altă metodă, metoda „lăsării şi ridicării

cortinei”, prin care jurnalistul ignoră, lasă cortina în jos atunci cînd se desfăşoară

un eveniment important legat de Biserică pentru ca mai apoi, la fel de „brusc” să

se „ridice cînd e vorba de aspecte neesenţiale sau compromiţătoare” 32.

În ce priveşte atacurile aduse Bisericii Ortodoxe Române, autorul susţine

în cel de-al patrulea subcapitol, De la „retuşări” la calomnii , următoarele: „încaliatate de instituţie, este supusă defăimării, sugerîndu-se cu obraznică infamie

ba că nu ar prezenta încredere, ba că ar fi inferioară altor culte, anacronică,

demodată, inutilă sau chiar nocivă (pentru o definiţie a defăimării vezi şi

Jurnalismul Radio, p.97). În situaţii conflictuale interconfesionale „presa” adoptă

un limbaj aţăţător, instigator” .

În ce priveşte scandalurile legate de Patriarhul Teoctist, Radu Căjvăneanu

consideră demersurile jurnalistice drept un „atac grosolan, proferat într-un ziar local aparţinînd unei reţele de publicaţii, realitatea este sfidată cu neruşinare.

Dincolo de neadevărurile proferate de „ziarişti” asemnea atacuri sînt de natură

să tulbure echilibrul interior al unor oameni chemaţi să mediteze...” .

Răspunsul la un alt subiect ce a ţinut suficinet atenţia presei, şi anume cel

legat de colaborarea preoţilor cu Securitatea, se regăseşte în următoarele: „O cu

totul altă morală - o morală a cruzimii de acestă dată - se aplică elitelor

intelectuale româneşti, între care, la loc de cinste se află şi preoţii. Ignorîndu-se

în mod deliberat mărturii zguduitoare ale epocii, puternicele medii de informare

Tv („arme redutabile pe orice meridian” - cum le califică orgolios Răzvan

Thodorescu, unul dinmtre mînuitorii unor astfel de mijloace), pun elitele într-o

stare de culpabilizare continuă. Populaţia în general, intelectualitatea în special,

31 Idem, pag 632 Ibidem, pag. 7

32



este acuzată de „colabotaţionism” cu fostele autorităţi, de „complicitate” cu

regimul totalitar.” 33.

În ultimul capitol al cărţii, Prevederi constituţionale în România, autorul

încheie: „Se poate considera şi din punctul de vedere al Convenţiei

Europene, al Constituţiei şi Codului penal român că atacurile la adresa

Bisericii, întîistătătorilor şi slujitorilor ei constituie grave încălcări.Notă1

Dreptul la replică, interzis în mod arogant de „conducătorii” unor „publicaţii”

reprezentanţilor Bisericii atacaţi în mod calomnios şi injurios este permis pînă şi

infractorilor, potrivit articolului 340 din codul de procedură penală!” 34.

Dacă am văzut care este părerea Bisericii despre actul de presă, în cele

ce urmeză vom încerca să observăm cum vede presa atitudinea Bisericii.

C. Relaţia presei laice cu Biserica

Pentru a avea o viziune destul de concretă asupra acestei teme, am

încercat să abordez doi oameni de presă. M-am oprit asupra publicaţiilor

Cotidianul , discutînd cu Liviu Avram, redator-sef adjunct şi Evenimentul Zilei ,

dicutînd cu Florian Bichir , în calitate de editor precum şi în calitate de absolvent

al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, tocmai pentru că sînt două dintre cotidinelecare au demarat destule investigaţii jurnalistice de amploare, investigaţii ce au

adus cu sine reacţii negative ale Bisericii.

Voi prezenta mai jos cele două interviuri prin care reprezentanţii presei îşi

susţin demersul jurnalistic conform principiilor Eticii şi Deontologiei profesionale

dar, de asemenea, felul şi modul în care recunosc unele exagerări pe care presa

le practică, folosindu-se uneori excesiv de libertăţile sale. Mai apoi se poate

observa şi o autocritică pe care presa şi-o face şi, pe care o susţine, în unele

cazuri, în altele nu, drept lipsă de profesionalism.

Liviu Avram, redactor-şef adjunct Cotidianul

33 Ibidem, pag. 2334 Ibidem, pag. 50

33



1.Exista o comunicare efectivă între Biserică şi jurnalişti deşi Biserica îşi

doreşte o asemenea apropiere?

O comunicare efectivă nu există şi ne-am confruntat de atîtea ori în

relaţia cu Biserica. Există doar dorinţa de a prelua mesajul bisericesc ca atare

fără a-l scruta şi fără a-l examina critic aşa cum ar trebui să facă orice jurnalist

atunci cînd primeşte comunicări oficiale din patea oricărei instituţii.

Noi am găsit cîteva lucruri de investigat asupra Bisericii şi, în momentul în care

am început să punem întrebări, ne-am lovit de o rezistenţă certă în a comunica

prin chestiunile sensibile care vizează Biserica.

Noi am mers pînă la capăt şi am şi publicat cîteva materiale legate de ce

se întîmplă în Biserică bazîndu-ne pe alte surse mai mult decît pe discuţiileoficiale cu cei însărcinaţi să ne dea amănunte. Obţinem informaţii pe alte canele,

prin trimiterea reporterilor la faţa locului, vorbind cu oamenii, cu oamenii implicaţi,

mai mult decît cu feţele bisericeşti, şi astfel am reuşit să publicăm anchetele.

2. Presa manipulează atunci cînd scrie despre Biserică fie în articole de

informare, fie în articole de opinie?

La articolele de opinie nu prea aş avea ce să spun, fiecare îşi expuneopinia, unii sînt pro-Biserică, alţii împotriva Bisericii pentru păcatele trecute şi

nerecunoscute încă. E o dezbatere. Nu ştiu, în ce priveşte materialele

informative, numite investigaţii, e firesc ca Biserica să fie nefericită că se publică

aşa ceva pentru că vrea să păstreze acea imagine de cea mai ridicată instituţie a

statului, instituţie din România, lucru adevărat. Toate sondajele plasează Biserica

pe primul loc la încredere. Mulţi fac o confuzie între Dumnezeu şi între religie şi

Biserică. Ori noi ştim foarte bine că preoţii nu sînt nici pe departe deasupra unor

păcate lumeşti.

3. Atunci cînd începeţi o investigaţie normal ar fi să luaţi şi o părere din

parte reprezentanţilor Bisericii. Spuneaţi că Biserica nu doreşte să vorbească de

astfel de subiecte...

34



Despre subiectele sensibile nu doreşte să vorbească. Evident că noi

dorim să avem şi punctul de vedere al feţelor bisericeşti implicate în diverse

lucruri. Aşa ne simţim şi noi confortabil să vorbim şi cu ei, să nu greşim. Dar de

cele mai multe ori ei au aceiaşi mentalitate ca şi a politicineilor, considerînd că

dacă nu vorbesc despre o problemă, acea problemă nu există.

4. Să spunem că este un fals comunicator?

Exact, exact. Este un furnizor de propagandă şi atît. Nu există o informare

pe informaţii utile.

5. În cazul Patriarhului Teoctist consideraţi că presa a dus o camapanie

de denigrare a acestuia, a exagerat?Probabil că pe undeva presa a şi exagerat pentru că tăcerea, lipsa oricărui

răspuns atrage un asemenea gen de reacţie, o anume vehemenţă din partea

presei tocmai în speranţa că va atrage un răspuns.

Nu am sentimentul că Patriarhul şi-a elucidat pe deplin faptele pe care le-

a făcut ca Întîistătător al Bisericii pe vremea comunismului.

6. Nu ar trebui totuşi să luăm în calcul un anumit limbaj atunci cînd scriem despre Biserică, să respectăm cîteva norme deotologice iar uneori să ne

autocenzurăm?

Da cred, ca să nu comitem blasfemii dar, în rest, nu văd, pentru că preoţii

sînt şi ei oameni şi sînt supuşi greşelii ca oricare alt muritor şi Slavă Domnului

avem destule exemple în care preoţii au greşit.

Cînd vorbeşti despre un Arhiepiscop trebuie să-i pui în faţă I.P.S, Înalt

Prea Sfinţitul, acum eu nu sînt foarte adept a acestui tip de rigoare. Ziarista care

se ocupă la noi de probleme bisericeşti ţine la aceste rigori şi acceptă maniera

de exprimare. Nu numai cînd vorbim despre Biserici în general trebuie folosită o

anumită exprimare cît şi despre aceste funcţii bisericeşti. Accept să se

folosească şi aceste iniţiale înaintea numelui chiar dacă ele îngreuneză lectura

textului dar, alte rigori nu cred că ar trebui să fie.

35



7. În cazul Tanacu cît vi s-a părut informaţie şi cît senzaţional.

În cazul Tanacu a fost şi foarte mult senzaţional. Poate uneori, în

asemnea circumstanţe, poate e firesc să stîrnească o foarte mare emoţie. Cred

că pe undeva presa a exagerat dar n-aş fi foarte aspru cu chestia asta cîtă

vreme cazul în sine a fost cît se poate de dramatic. Nu cred că acolo a fost o

manipulare uriaşă datorată sută la sută presei. Asemnea anomalii, şi nu numai în

cazul Tanacu, sînt ale Bisericii şi nu ai cum să le ignori şi nu e vina presei în nici

un caz. Şi, ca în multe cazuri, Biserica a fost neconvingătoare.

Florian Bichir , editor Evenimentul Zilei, absolvent al Facultăţii de TeologieOrtodoxă

1.Consideraţi că există o comunicare efectivă între Biserică şi presă deşi

reprezentanţii Bisericii încearcă să susţină această apropiere.

Nu există comunicare, ba chiar există multe disfuncţiuni în acest sens. Cu

excepţia Bucureştiului, Iaşi, Constanţa şi Cluj-Napoca, eparhiile noastre nu au

nici măcar birouri de presă. De obicei, relaţia cu presa este dată unui consilier care habar nu are "cu ce se mănîncă" comunicarea. Din cauza unor episcopi în

vîrstă, jurnaliştii sînt văzuţi ca nişte răufăcători. Vina este de ambele părţi. Exista

şi ziarişti care scriu şi în prezent Dumnezeu cu "d" mic, ( sau Biserica cu "b" mic)

dar există şi oameni ai Bisericii ingroziţi că trebuie să răspundă la nişte întrebări.

2. Se confruntă presa încă cu un fals comunicator creştin?

Da, evident ca da.

3. De ce este foarte greu să se desfăşoare anchete pe subiecte religioase.

Şi dacă se desfăşoară de ce nu există părerea Bisericii. Se datorează acest fapt

refuzului de a comunica.

36



Anchetele bisericeşti sînt de obicei apanajul episcopiilor. Din aceiaşi lipsă de

transparenţă, de multe ori nu se oferă răspunsuri credibile. Orice anchetă despre

Biserică ar trebui în mod firesc să aibă şi punctul de vedere a acestei instituţii

divin-umane. Rîcile enumerate mai sus sau proasta pregătire profesională a

jurnaliştilor împiedică acest lucru.

4. În anchete, jurnalistul nu ajunge să discute efectiv cu partea acuzată şi se

foloseşte de declaraţii şi surse din afară. Este un fel de manipualre a subiectului?

Şi apoi se poate să descopere mult mai multe şi să publice putin. Există

momente cînd se autocenzurează? (EVZ a publicat foatre multe, poate chiar

cele mai multe anchete. Au existat presiuni atunci, reacţii?)

Un jurnalist adevărat trebuie să discute cu partea acuzată, altfel nu areobiectul muncii. Cine scrie fără să aibă părerea părţii acuzate nu este jurnalist.

Au existat presiuni, dar la alt fel de nivel. Reacţiile au fost inflamate, pentru că

anchetele au fost văzute, în mod deliberat, drept un "atac la biserica

strămoşească", "o campanie a unor cercuri oculte".

5. Cît influenţează jurnalistul prin articole, fie informative, fie de opinie,

viziunea creştinului asupra Bisericii?Influenţează şi nu prea influenţează. Un creştin practicant nu va fi zguduit în

credinţa sa indiferent de ce anchete se vor publica. Cei cu mai puţină credinţă

sau cei care doresc să îşi găseasca scuze pentru lipsa lor de credinţă, vor găsi

acest pretext. Pentru a spune "uite ce fac popii", "lasă că îi ştiu eu..."

6.Consideraţi că presa a dus într-adevăr o campanie de denigrare a

Patriarhului Teoctist, a exagerat şi dacă da, de ce?

Cred că o campanie împotriva Patriarhului Teoctist s-a dus şi se va duce. Iar

vina îi aparţine în exclusivitate. Din păcate lipsa de informaţie curată, a unor

răspunsuri coerente despre trecutul său au făcut să apară şi poveşti. Ca în orice

domeniu, sigur că s-a şi exagerat. Şi ierarhia noastră bisericească, precum cea

din Grecia sau din alte colţuri ale lumii va trebui să înţeleagă că presa face parte

37



din jocul democratic. O critică nu înseamnă neapărat un semn de respingere, o

serie de articole nu înseamnă o campanie. Şi Biserica prin oamenii săi suferă de

scenarită cronică, caută răspunsuri şi ascunzişuri acolo unde de cele mai multe

ori nu sînt.

7. Consideraţ că atunci cînd se abordează un subiect bisericesc ar trebui

folosită o anumită exprimare?

Evident. Cine nu cunoaşte nici măcar limbajul teologic, care ţine de o minimă

cultură generală nu are ce căuta în acest domeniu. Cînd spui "popa" în loc de

preot, cînd spui "sutană" în loc de reverenţă, nu înţelegi ce este aia liturghie, e

puţin probabil să înţelegi ceva în acest domeniu, iar articolul va fi desfiinţat şi de

ultima Baba Rada.

8. Se întîmplă să existe exagerări în abordarea subiectelor religioase, cel

puţin aşa susţin reprezentanţii Bisericii, şi asta pe baza unor articole informative

scoase de titluri bombastice ce lor li se par persuasive.

Zilnic se întîmplă ceva în Biserică, numai că sînt alese doar subiectele

spectaculoase, iar atunci cînd acestea cad în mina unor neaveniţi iese ce iese. Şi

presa, pentru a vinde excelează în titluri cît mai directe. Vina aparţine şi Bisericiicare nu ştie să comunice, dar şi jurnaliştilor care mai "umflă" subiectele.

9. În cazul Tanacu cît vi s-a părut informaţie şi cît senzaţional iar dacă a fost

mai mult senzaţional de ce s-a întîmplat aşa?

Cazul Tanacu, din punctul meu de vedere a fost foarte simplu. "Nebunia" a

început cînd cîţiva jurnalişti au pronuntat Evul Mediu şi exorcizări. Fără a şti ce

sînt exorcizările - moliftele în tradiţia noastră au început să apară

exagerările:răstigniri, cătuşe, primitivism, Biserica criminală...

***

Concluzie

38



Greşelile vin din ambele părţi după cum se poate observa. Pe de o parte

Biserica păstrează tăcerea, susţind discret că anumite subiecte delicate nu ar

trebui abordate sau, dacă ar trebui abordate, jurnalistul trebuie să susţină un

demers obiectiv şi curat. Tocmai pentru că subiectele de investigaţie jurnalistică

ating o imagine, sînt destul de sensibile în ce priveşte unghiul de abordare iar,

faptul că Biserica critică atitudinea presei, o face evident doar în aceste cazuri

extreme cînd analizează amănunţit fiecare formulare. Nu acelaşi lucru se

întîmplă atunci cînt în presă se abordează subiecte pozitive legate de Biserică,

mai ales în reportaje unde subiectivitatea textului îşi spune cuvîntul. Aici Biserica

preferă să se abţină de la comentarii.

Pe cealaltă parte, jurnalistul de presă laică suţine, conform drepturilor sale, faptul că este liber să abordeze orice gen de subiecte care merită atenţia

publicului pentru care scrie. De asemnea, recunoaşte că uneori face abuz de

formulări, tratează subiectele folosindu-se de exagerări, practic, greşeşte în cele

mai multe cazuri din lipsă de profesionalism (fapt contestat şi de reprezentanţii

Bisericii) dar, alteori, o face pentru a stîrni reacţii, pentru a-şi comercializa

produsul. Faptul că s-a marşat extrem de mult pe un subiect este, motivează

presa, din cauza lipsei de reacţii efective, fie ele chiar contestatare, un drept la

replică bine argumentat, o explicaţie viabilă. Tăcerea şi incertitudine, deţinerea

unor probe ce nu au fost contestate cu argumente concrete şi nu injurii,

comunicate de presă sau articole de fond publicate-redactate-emise de

reprezentanţii Bisericii în care nu se dovedeşte nimic concret, ba din contră o

tentă de apărare a insituţie doar prin cuvinte, apelîndu-se adesea la paragrafe

din Biblie şi mesaje transmise într-un discurs eclesiastic greu de transces, i-a

determinat pe jurnalişti să îşi menţină poziţia critică, în cele mai multe cazuri

tranformînd-o, în publicaţiile de gen, în ironie şi satiră.

Biserica studiază fenomenul mass-media pentru a o putea contesta cu

propriile sale arme atunci cînd, cea din urmă, îi atinge statutul de a patra putere

în stat. Jurnalistul demonstrează că Biserica, asemnei eşichierului politic, nu este

intangibilă, ba chiar este o strucutură vulnerabilă, cu probleme. Dacă abordează

39



etic aceste subiecte, dacă manipulează, dacă este părtinitoare, dacă conduce

campanii de denigrare şi pierdere a credibilităţii unei insituţiiu ce se doreşte

nepătată, rămîne de văzut pe parcursul acestei lucrări cînd ne vom ocupa de

analiza evectivă a textului jurnalistic, fie el articol informativ, fie de opinie.

Capitolul al III-lea

Subiecte religioase în presa scrisă laică

A. Tipuri de subiecte abordate în presa laică

În presa scrisă laică au fost abordate suficiente subiecte referitoare la

structurile şi activitatea din cadrul Bisericii. Fie că s-au referit la evenimente ce

au generat adevărate scandaluri, fie că s-au referit la manifestări religioase de

mare amploare, fie efectiv au redat prin reportaje, poveştile şi istoriile unor locuri

40



generatoare de spiritualitate. Reprezentanţii Bisericii au acuzat presa laică de

neporfesionalism atunci cînd s-au apropiat de subiecte considerate delicate. Pe

de altă parte au lăudat demersul jurnalistic profesionist atunci cînd mesajul

creştin se reflecta în reportaje, documentare, interviuri.

Vom lua înspre analiză, în prima parte a acestui capitol, articolele

informative care au ţinut primele pagini ale cotidienelor, referindu-ne aici la ştiri,

relatări şi articole de investigaţie. Textele de opinie aduc de asemenea o

conotaţie aparte temei. În final ne vom ocupa de prezenatrea cîtorva reportaje

referitoare la tema discuţiei noastre.

Dacă au greşit jurnaliştii sau nu în abordarea subiectelor lor, „dacă

sublinierea diferenţelor dintre reguli amplifică latura spectaculoasă, inedită,

pitorească a articolului de ziar” 35 dacă „atenuarea diferenţelor, în schimb,sporeşte gradul de accesiblitate a textului şi activează interesul publicului,

întotdeauna mai mare pentru lucrurile care îi sînt mai apropiate” 36, vom analiza în

cele ce urmează.

Articole informative

Rolul unui ziar este de a afla informaţia proaspătă despre chestiuni de

interes public şi de a o transmite cititorilor cu cît mai multă acurateţe posibilă, în

mod cinstit şi echilibrat. „Comentariul nu este ştire. Informaţia este” , avea să

susţină David Randall în al său Jurnalist Universal37.

Voi aborda mai jos cîteva teme, cazuri de presă, unde factorul în jurul

căreia se desfăşoară acţiunea devine Biserica şi reprezentanţii acestei insituţii.

35 Rodica Zafiu, Păcatele limbii: cuvinte şi religii , articol apărut în România Literară, Nr. 15, 21-27 aprilie200436 Idem37 David Randall, Jurnalistul Universal, cap. Valoare de informare, p. 37, Editura Polirom, Iaşi, 1998

41



Notă 2

Preoţii acuzaţi de colaboraţionism

Evenimentul Zilei este cotidianul care a deschis multe investigaţii pe tema

Bisericii şi aici nu mă refer numai la spaţiul pe care l-au acordat editorii în

paginile ziarului ci mai ales la amploarea pe care au luat-o subiectele abordate în

presa laică şi nu numai. Anchetele susţinute de Evenimetul Zilei au generat

reacţii diverse atît în lumea clericului din România cît şi în rîndul reprezentanţilor

statului prin luarea de poziţii oficiale.

Unul dintre aceste cazuri, demarat în 1997 de către cotidianul

Evenimentul Zilei, este cel legat de colaborarare feţelor bisericeşti cu

Securitatea, şi mă refer aici chiar şi la Patriarhul României, ÎPS Teoctist.

Evenimentul Zilei, marţi, 4 noimbrie 1997, pagina 5, Evenimnet

Subiectul:

Subiectul tratat de investigaţia jurnalistică este cel referitor la colaborarea

preoţilor cu Securitatea. Ancheta face apel la o reacţie din partea preoţilor

acuzaţi şi de altfel îşi motivează demersul nu ca pe un atac asupra instituţiei ci cape o dezvăluire a unor oameni care greşesc.

Titlul:

Titlul anchetei este „Mii de preoţi în slijba Securităţii” , titlu ilustrat printr-un

font de mare dimensiune menit să acorde paginii şi subiectului impact. De altfel,

fiind primul nivel de lectură trebuie să spună şi să exprime cît mai bine

subiectul adus în discuţie. Fiind vorba de Evenimentul Zilei , publicaţia care a

făcut din titluri un mod de a se vinde, de a se comercializa, puteam afirma, şi

lucrul acesta se va observa pe parcursul analizei, că titlul este pe alocuri

exagerat, menit să şocheze, să atragă atenţia. Textul nu are supratitlu însă se

poate observa un şapou destul de expresiv, paginat pe orizontală de-a lungul a

trei coloane, încadrat în casetă pe fond gri.

42



În ce priveşte fotografiile care însoţesc textul, acestea sînt în număr de

cinci, destul de multe însă susţin demersul textului dat fiind că ilustrează chipurile

preoţilor acuzaţi pe parcursul anchetei de colaboraţionism. De altfel modul în

care sînt aşezate în pagină este destul de sugestiv, ele apar imediat după

intertitlu, intertitlu care nu este nimic mai mult decît numele şi funciţia

personajului ilustrat de fotografie. Cu alte cuvinte în prima parte a textului

intertitlurile nu au nevoie de comentarii. Pozele nu sînt susţinute de legende

explicative.

Al doilea nivel de lectură, şapoul şi intertitlurile

Şapoul vine să desluşească subiectul abordat pe parcursul investigaţiei

jurnalistice însă dacă ne aşteptam să aflăm cum şi de unde apar aceste

informaţii, pe ce bază s-a constituit ancheta, ce o susţine, vom fi întîmpinaţiefectiv de o ambiguitate pe care jurnalistul încearcă să şi-o motiveze prin cu totul

altă idee. Se observă de fapt în şapou un fel de disculpare a subiectului, un

răspuns la întrebarea „de ce am îndrăznit să mă apropii de această temă” .

Practic se explică motivaţia şi se explică folosindu-se de elemente ale dicursului

şi practicii bisericeşti, folosite aici uşor tendenţios. „Ideea care a stat la baza

acestui articol este inspirată din cuvintele Sfintei Scripturi: „Doar adevărul vă va

face liberi”” . De altfel asta este şi prima frază a şapoului, frază destul deexagerată dacă ţinem cont de exigenţele jurnalistice, menită să creeze

senzaţionalul şi să atragă cititorul în maniera pro-articol. Nu cred că aş exagera

dacă aş susţine că prin această primă frază, folosită drept cîrlig, materialul prinde

cititorul foatre bine, mergînd efectiv pe varinta sugerată foatre bine de către

autor. Mai apoi, următoarea frază, foatre bine plasată, vine drept justificare la

prima, un fel de disculpă dar care, pusă în umbra celei dintîi nu face decît să

întărească ideea acestui cărlig. „Scopul acestui este de a aduce o lumină în

disputata problemă a dosarelor de securitate ale clericilor şi în nici un caz să dea

vreo lovitură bisericii strămoşeşti. Considerăm falsă afirmaţia conform căreia

criticarea ierarhiei nu duce decît la părăsirea Ortodoxiei de către credincioşi şi la

întărirea altor culte”.

43



Urmează un paragraf prin care se explică ceea ce Biserica a reproşat

întotdeauna jurnalistului şi anume faptul că este o insituţie ce are menirea de a

educa poporul în spiritul creştin, o insituţie intangibilă. Acest fapt se arată în

şapou prin recunoaşterea forţei Bisericii ca şi insituţie, puterea pe care o are în

cadrul statului de drept. Cu toate astea, fiind atins şi subiectul de repoş,

jurnalistul după ce perie destul de frumos, trece la atac, folosindu-se de jocuri de

civinte menite să hiperbolizeze materialul, efectul fiind evident de suprasolicitare

al subiectului. „A spune că unii din oamenii Bisericii au acceptat pactul cu

diavolul şi au colaborat cu Securiatea, nu etse egal cu a spune că Biserica

Ortodoxă a făcut acelaşi lucru” .

Cu alte cuvinte cu cît ar încerca să îşi motiveze demersul, să nu

exagereze, să fie cît mai onesct, clar, curat, armonios în exprimare, se poateobserva limpede că textul şapoului devine în cele mai mari părţi exagerat,

suprasolicitat, senzaţional ca să folosim un eufemism. De altfel vom vedea că

articolul nu este susţinut cu adevărat ceea ce-l face prin şapoul atît de promiţător

să-şi piardă din onestitate pe alocuri. O primă regulă a jurnalistului atunci cînd

concepe un material este să nu trunchieze realitatea, să nu fie tendenţios din

lipsă de onestitate. Ori pe alocuri nu se vede clar o susţinere efectivă a celor

afirmate. În ce priveşte intertitlurile, acestea sînt foatre bine reliefate, fie efectiv

scoase din ideea textului, fie citate. În ce priveşte modul lor de aranjare în pagină

se poate observa că sînt bine scoase în evidenţă. De altfel putem include aici şi

titlurile casetelor ce vin să suţină materialul, titluri bombastice.

Membri ai Sfîntului Sinod bănuiţi de colaborare, acest intertitlu de altfel vine

să confirme lipsa de onestitate a titlului, dat fiind că susţine un text pe parcursul

cărui de vorbeşte de o bănuială

„Cu părintele Burducea, Şi cu steaua şi cu crucea”

Doar doi ierarhi şi-au recunoscut relaţia cu Securitatea

Metode de racolare a slujitorilor Bisericii

Ioan Moisin: „Nu răzbunare, ci purificare spirituală”

Stil:

44



Textul este scris într-un stil bombastic, încălcîdu-se multe regului ale

scriiturii jurnalistice, se foloseşte de jocuri de civinte tendenţioase, este de altfel o

anchetă ce îşi suţine demersul parcurgînd o scheamă clară dar folosindu-se,

strecurînd printre rînduri, fraze ce îşi găsesc locul cu precădere într-un text de

opinie. Din punctul acesta de vedere se face o greşeală jurnalistică deoarece nu

se prezintă oboectiv situaţia, lăsînd cititorul să tragă concluzia, ba din contră se

sugerează evident o concluzie şi se mizează pe senzaţional. De altfel o anchetă

onestă de asemena anvergură şi de un asemnea subiect ar trebui să prezinte

măcar un punct de vedere al părţii acuzate iar în cazul în care aceasta nu a

răspuns sau nu a aceeptat să discute pe margine acestei temei trebuie

menţionat în text, lucru care evident nu se întîmplă.

Primul paragraf vine să confirme tocmai ceea ce am susţinut mai sus. „Pentru a fi siguri de acţiunea lor şi pentru a evita vreo defecţiune, regimul

comunist a selectat, cu ajutorul Securităţii, mai mulţi oameni de încredere care

au fost propulsaţi în cele mai importante posturi ale Bisericii Ortodoxe Române.

În premieră Evenimentul Zilei vă prezintă scurte biografii neromanţate a unor

membri ai Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, bănuiţii de colaborare

cu Direcţia Securiţăţii Statului”.

În dreptul Mitropolitului Ardealului, dr. Antonie Plămădeală (devenitPloieşteanul), a cărui opinie despre genul acesta de dezvăluiri o vom regăsi de

abia în 23 martie 2001 în cotidianul Adevărul , stă scris: „este unul dintre oamenii

Bisericii asupra căruia planează acuzaţia de a fi colaborator al Securităţii.” .

Articolul atacă şi alte feţe bisericeşti: I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul

Vadului, Feleacului şi Clujului, cariera episcopului Epifanie Norocel al Buzăului,

Înalt Prea Sfinţitul Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, I.P.S. Lucian Florea,

Arhiepiscopul Constanţei. Prin folosirea expresiei „planează acuzaţia” se poate

observa clar o formulare ambiguă. Textul de fond al anchetei este susţinut de trei

casete: Doar doi ierarhi şi-au recunoscut relaţia cu securitatea, Metode de

racolare a slujitorilor bisericii , „Ioan Moisin: Nu răzbunare, ci purificare spirituală” .

45



Evenimnetul Zilei va continua investigaţia jurnalistică de astă dată venind cu un

articol de investigaţie susţinut de o serie de dovezi, cum se va observa din

supratitlu.

Evenimentul Zilei, miercuri, 19 noimebrie 1997, pagina 8, secţiunea

Eveniment

Articolul de investigaţie vine drept continuare la materialul de mai sus, de

acestă dată cu acuze mult mai grave şi cu un titlu mult mai puternic: „Securişti în

numele Domnului” . Faptul că primul articol pare destul de ambiguu, este tocmai

pentru că cotidianul nu a dorit să-şi dezvălui sursele din prima clipă, intenţionînd

să publice şi alte dezvăluiri, aşa cum se poate observa prin materialul de faţă. De

asemenea a dorit să porvoace într-adevăr o reacţie puternică, aşteptînd de altfel

replica din patrea celor acuzaţi.Supratitlul, „Evenimentul Zilie prezintă dovezi ale colaborării din Securitate

şi oameni ai Bisericii”, vine să confirme veridicitatea celor susţinute în articolul

precedent şi totodată să aplaneze incertitudinea şi confuzia aruncate la drept

vorbind în primul material. Practic cotidianul şi-a vîndul materialul la modul

senzaţional, acţionînd pe de-a-ntregul sub forma unui cîrlig ce vine să-şi susţină

pînă la final veridiciatea.

Şapoul de altfel justifică modul de abordare a primei investigaţii, faptul căse dorea o reacţie, recunoscîndu-se subtil exagerarea şi demersul pentru

susţinerea scopului jurnalistic. Totodată puteam observa că stilul nu-şi pierde din

jongleriile lingvisitce acuzatoare, justificate de această dată prin dovezi. Cu toate

acestea într-o scriitură clară jurnalistic nu trebuie să se mizeze pe acest

senzaţional.

Dacă este să analizăm din acest punct de vedere clar se greşeşte prin

exagerare, dacă este să luăm în calcul motivaţia jurnalistului de a apela la acest

fel de scriitură explicaţia este oarecum justificată, dar nu în mare parte.

Şapou: „Reacţia foarte dură a unor reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe

române la articolul publicat în urmă cu două săptămîni de Evenimnetul Zilei,

intitulat „Mii de preoţi în slujba Securităţii”, arată că am atins un punct nevralgic .

Înalţi ierarhi, în frunte cu Patriarhul Teoctist, politicinei şi aşa-zişi oameni de

46



cultură s-au grăbit să ne înfiereze, acuzîndu-ne că încercăm să subminăm fiinţa

naţională. Nici nu merită să dăm vreo replică unor astfel de acuzaţii. Este

limpede de ce anumiţi clerici care se simt cu musca pe căciulă, au ajuns să

monopolizeze concepte precum „fiinţa naţională” şi „biserica strămăşească. În

această pagină prezentăm documente care dovedesc că existenţa informaţiilor şi

colaboratorilor în rîndul culetelor religioase din România este un adevăr de

necontestat”.

Articolul este ilustrat de o fotografie mare, în partea de sus, care îl

prezintă pe Patriarhul Teoctist împărtăşind un copil. Poza este tendenţioasă la

adresa Patriarhului tocmai pentru că vine să-i pună sub semnul întrebării

credibilitatea în contextul celor publicate. De asemenea apar două fotocopii ale

documnetelor pe baza cărora este susţinut demersul jurnalistic.Intertitlurile sînt lungi şi puternice.

În 1990, Prea Fericitul Teoctist a cerut spăşit „retragerea la pensie din

motive de sănătate si vîrstă înaintată” - se observă faptul că jurnalistul respectă

funcţia Patriarhului însă prin folosirea termenului spăşit din registrul discursului

bisericesc, jurnalistul nu face decît să fie tendenţios în exprimare. Intertitlul ar fi

curs firesc şi fără acest cuvînt, lăsînd citatul să-şi spună povestea. Însă a

preferat să greşească, exagerînd, fapt pentru care Biserica acuză presa demaipulare.

Din dorinţa senzaţionalului, mizînd pe scopul său nobil şi pe libertatea de

exprimare, jurnalistul manipulează, greşeşte şi greşeşte în acest caz chiar din

punctul de vedere al propriei etici şi deontologii profesioanle. În cazul de faţă ar fi

trebuit să intervină autocenzura autorului şi asta tocmai pentru a prezenta un

material curat, fără infelxiuni şi exagerări lingvisitce.

Astfel, prezentînd în stitlul riguros al anchetei faptele susţinute de probe

nu ar mai fi suferit de reacţii negative şi acuze de manipulare. Un articol curat ar

fi atras cu siguranţă o altfel de replică, şi poate ar fi avut o altfel de suţinere, o

altfel de credibilitate.

Patriarhul a informat Occidentul despre binefacerile dărîmării satelor.

În 1991, Securiatea studia „influenţa Bisericii asupra maselor”

47



Ceuşescu, pictat în Biserică

„M-am angajat să colaborez... şi nu în schimbul vreunei plăţi”

Şi Biserica Greco-Catolică a fost penetrată

Se poate observa foatre clar cum cotidianul demarează efectiv un războimediatic, lucru ce reiese chiar din primul paragraf al materialului propiu-zis

deoarece, e drept, prezintă faptul că a avut o reacţie din partea Bisericii prin

reprezentantul său, Patriarhul Teoctist, însă în acelaşi timp, cu o mare

înverşunare vine să contraatace cele susţinute prin comunicatul oficial venit pe

adresa redacţie din partea patriarhului.

Mai mult, textul ia la modul tendenţios replica Bisericii şi asta se poate

observa in următorul paragraf cînd i se cere socoteală. Acest mod de abordare

este pe depatre unul al anchetei şi aici nu contest ce vrea să demonstreze ci

modul în care o face, atitudinea şi tonul textului, evident răfuitor şi răutăcios.

„Prea Fericitul ar trebui să-şi amintească de evenimentele din decembrie 1989

şi de renunţarea la scaunul patriarhal. În prima întrunirea a Sfîntului Sinod după

Revoluţie, în data de 18 ianuarie 1990, Prea Fericitul a cerut spăşit „retragerea

la pensie din motive de sănătate şi vîrstă înaintată””. Comunicatul şi aprobarea

Sfîntului Sinod au fost publicate în „Vestitorul” a doua zi. Patriarhul a cerut ca

măcar să i se permită să-şi aleagă mănăstirea la care să se retragă, iar arhimandritul, pe atunci, Valerian Anania ţipa că „va curge sînge dacă patriarhul

va rămîne”. În acelaşi organ al Patriarhiei, arhimandritul Anania a scris, în

numărul 3, articolul „O retragere demnă”. Retragerea Patriarhului a fost cerută şi

în ziarul „România liberă”, iar printre semnatari erau Sorin Dumitrescu şi preotul

Constrantin Galeriu, adică actualii sprijinitori ai întîistătătorului ortodoxiei

româneşti.”.

Ancheta se referă şi la alte feţe bisericeşti nu numai ortodoxe, chiar de

religie romano-catolică, jurnalistul folosindu-se pentru o mai mare credibilitate în

susţinerea casetei „Şi biserica Greco-Catolicăa fost penetrată” de o fotocopie din

arhiva SRI. „Într-o notă din 31 martie 1948, doc. 353, C.1.A.2N se menţiona că

Emil Iuga, preot romano-catolic esta gata să colaboreze cu regimul”.

48



Orice ar încerca să demonstreze jurnalistul prin investigaţia sa trebuie să ţină

cont totuşi de cîteva norme.

Dacă articolul ar fi fost unul de pamflet, de satiră, acest gen de exprimare

s-ar fi acceptat dar să ţinem totuşi seama de faptul că ne referim la o anchetă iar

modul de scriitură abordat nu este cel mai potrivit. Jurnalistul se foloseşte clar de

expresivitatea limbajului şi de formulări acuzatoare (ar trebui să-şi amintească, a

cerut spăşit, Valerian Anania ţipa, Prea Fericitul Nifon Ploieşteanul a fost şi mai

„umil” în interviul acordat, cel mai şocant document ) tocmai pentru a întări

senzaţionalul subiectului.

Evenimentul Zilie a fost la vremea aceia sigurul cotidian care a deschis

investigaţii pe acest subiect spuse într-adevăr într-un mod senzaţional tocmai

pentru a demonstra vulnerabilittatea acestei insituţii.Faptul că Biserica nu a avut o explicaţie justificată în acest caz, şi în

special Patriarhul Teoctist nu a avut o poziţie fermă de contrazicere a acuzaţiilor

care i se aduc, (spun acest lucru deoarece din momentul pornirii acestui scandal

mediatic, destule feţe bisericeşti acuzate au ieşit în public pentru a afirma sau

infirma cu dovezi faptele pentru care au fost acuzaţi), imaginea sa a vut destul

de suferit.

Incertitudinile care încă planeză asupra trecutului său se datoreazăfaptului că în loc să se disculpe a acuzat şi şi-a motivat acuzaţiile pe baza unui

discurs ce avea drept temelie insituţia şi nu faptele sale. Acest lucru a dus la

multe materiale de satiră, iniţiate de publicaţia Academia Caţavencu precum şi la

multe articole de opinie prin care i se cere o explicaţie şi de asemenea se

permite păstrarea unei ambiguităţi.

În 2001 scandalul preoţilor informatori este reluat, de această dată

incertitudinile şi dovezile pe care se vor baza anchetele se referă exclusiv la

imaginea Patriarhului Teoctisc, singurul dintre reprezentanţii Bisericii rămas cu

un caz incert.

Vom lua spre discuţie un articol apărut în cotidianul Adevărul prin care se

încearcă o refacere a imaginii Patriarhului Teoctist.

49



Adevărul, vineri, 23 martie 2001

Prin titlul, Atac ticălos împotriva Bisericii Ortodoxe Române, cotidianul

Adevărul prezintă pe prima pagină, în deschidere, alături de poza Patriarhului

Teoctist (profil, poză pozitivă) trei ştiri pe acestă temă, semnate de trei autori

diferiţi toate comasate sub intertitlul, Vîrf de lance: un angajat al CNSAS, victimă:

Patriarhul Teroctist.

Prima ştire cu titlul, CNSAS îşi va concedia dosaristul care a bătut cîmpii ,

vine să prezinte destul de obiectiv punctul de la care a pornit acest scandal.

„Aşadar, nici un dosar referitor la Patriarhul Teoctist nu a ajuns la CNSAS încît

acesta să se pronunţe asupra relaţiilor Preafericitului cu Securitatea. Informaţiile

furnizate de Gabriel Catalan se pretinde a fi fost culese din volumele Securităţii

aflate la sala de lectură de la arhivele SRI. Aici au fost aduse spre studiu cîteva

dosare privind personalităţi publice disidente sau ale unor comunişti renegaţi,

cuprinzănd note informative, delaţiuni, stenograme de procese.” (R.C.)

A doua ştire cu titlul, Ion Iliescu dezaprobă atacurile „indecente” la adresa

Patriarhului prezintă de fapt poziţia preşedintelui, cea de apărare a imaginii

Bisericii.

„Preşedintele Ion Iliescu nu s-a ocupat de acuzaţiile ca atare şi a respsins

acuzaţiile îndreptate împotriva BOR: „Eu cred că este lipsa de decenţă din partea unora care atacă capii Bisericii Române şi Biserica Română. Un om la 87

de ani ar merita cît de cît respect şi consideraţie din pareta tuturor şi Biserica,

prin rolul pe care îl are ca instituţie în societate, ar trebui respectată mai mult”, a

declarat şeful statului, ieri, după o sesiune a Academiei Române”.( O.I.)

A treia ştire cu titlul, Afirmaţiile la adresa Patriarhului Teoctist- o

manipulare care a produs consternare în rîndul clerului şi al credincioşilor

ortodocşi , vine ca un drept la replică al Bisericii, afirmîndu-se poziţia clerului

referitoare la această temă.

„Afirmaţiile la adresa Patriarhului Teoctist reprezintă o manipulare care a

produs consternare în rîndul clerului şi al credincioşilor ortodocşi, a declarat

presei prea Sfinţitul Vicenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal. Episcopul

vicar patriarhal a declarat că BOR regretă „din toată inima” această încercare de

50



manipulare şi nădăjduieşte ca Dumnezeu să ierte păcatele celor care încercă să

dezbine Biserica lui Hristos, aplicînd principiul „bate-voi păstorul şi se va

împrăştia turma””.

Cele trei ştiri sînt scrise curat şi obiectiv, bazîndu-se pe declaraţii care

vorbesc de la sine. Nu se face nici un fel de aluzie însă se poate observa clar

prin cele trei viziuni abordate cum că se doreşte o reablitare a imaginii

Patriarhului.

Imaginea Patriarhului României, ÎPS Teoctist

Imaginea Patriarhului Teoctist în decursul acestor ani a fost atacată destul

de des prin materiale de presă. Aşa cum arătam şi mai sus scandalurile au

continuat să apară din lipsa unei poziţii ferme dînd astfel frîu liber şi multor

presupoziţii dar şi continuării unor investigaţii. Prezentam mai sus un articol al

cotidianului Adevărul , articolul vine să retuşeze imaginea Patriarhului însă aşa

cum am şi constatat de altfel, nu prin declaraţiile sale, ci efectiv prin poziţii ale

autorităţilor statului.

Reacţia preşedintelui precum şi a altor demnitari ai vremii vine în urma

unor dezvăluiri ale unui membru al CNSAS care dă presei informaţii prin carePatriarhul Teoctist este acuzat de homosexualitate. Ziarul Libertatea este cel

care a difuzat această informaţie stîrnind un adevărat scandal mediatic.

Voi lua înspre analiză un articol apărut in cotidianul Monitorul .

Monitorul, vineri 21 martie 2001

Prin titlul, Teoctist în cadrul unui nou scandal se prezintă sub forma unei

ştiri evenimentele ce au stat la baza acestui scandal precum şi poziţia

autorităţilor legat de acest scandal. Corpul ştirii este scris curat, relatînd obiectiv

informaţia. Astfel în bumb se prezintă cele trei versiuni pe baza cărora se susţine

articolul de fond.

Bumb: „Un cotidian central a publicat o notă informativă a Securităţii în

care Patriarhul era calificat drept homosexual şi fost legionar. „Un om la 87 de

51



ani ar merita cît de cît respect” spune Ion Iliescu, CNSAS se dezice de afirmaţiile

unui membru al său, ia atitudine şi Ministrul Culturii şi Cultelor, Răzvan

Theodorescu”.

Şapoul prezintă foarte clar situaţuia, fără a trage propriile concluzii, însă

înspre final prin folosirea expresiei face vîlvă se pune accentul pe senzaţional,

oferind o conotaţie bogată subiectului.

„Un nou scandal a început ieri legat de trecutul Patriarhului Teoctist. După

articolul publicat acum două luni în „Monitorul” legat de existenţa unei note

informative a Securităţii, din ianurie 1950, în care tînărul Teoctist Arăpaşu era

catalogat drept legionar, o nouă notă informativă, mai bogată în conţinut, face

vîlvă ”.

Dacă în şapou se întîlneşte acest cîrlig, corpul ştirii curge clar, conformnormelor de redactare jurnalistică, fără a deveni părtinitor.

„Potrivit unei note informative a Securităţii datată 30 august 1949 şi publicată ieri

de cotidianul Libertatea, Teoctist Arăpaşu a activat în mişcarea legionară şi este

cunoscut că a practicat homosexualitatea. La vremea aceeaTeoctist Arăpaşu era

călugăr. Libertatea afirmă că nota respectivă i-a fost pusă la dispoziţie de Gabriel

Catalan, angajat al CNSAS. (...) După apariţia acestui articol, CNSAS a anunţat

că se delimitează de afirmaţiişle angajatului său. (...) Acuzele adresate lui Teoctist l-au deranjat, se pare, şi pe preşedintele Ion Iliescu. El a dezaprobat ieri

acuzaţiile. (...) La rîndul său, Ministrul Culturii şi Cultelor, Răzvan Thoedorescu,

protestează „ferm” faţă de „campania deşănţată” îndreptată împotriva patriarhului

Bisericii Ortodoxe Române”.

Tăcerea Patriarhului Teoctist şi faptul că preşedintele Iliescu a sărit să îi ia

apărarea nu a lăsat fără efect paginile tuturor ziarelor, care mai subtile în a-l

acuza pe Patriarh de tăcere şi pe Ion Iliescu de poziţia luată, care efectiv mult

mai directe în afirmaţii.

În Expresul de dimineaţă, 23 martie 2001, în pagina 16 apare o ştire

susţinută de ilustraţia fotografică a preşedintelui Iliescu îmbrăţişîndu-se cu

Patriarhul Teoctist, articol cu titlul, Iliescu cere mai mult rescpet pentru Teoctist .

52



De altfel se poate observa o întreagă campanie dusă de această dată

pentru reablitatre imaginii Patriarhului susţinut fiind de către preşedinte. Lucrul

acesta se va putea observa mai în toate ziarele care îl vor prezenta pe Patriarhul

Teoctist drept o vitcimă, încercînd să îi refacă imaginea susţinînd practic ideea

de integritate a Bisericii ca insituţie şi a Patriarhului ca şi reprezentant a unei

numeroase confesiuni creştin-ortodoxe.

Ziarele nu au altă alternativă decît să prezinte aceste poziţii oficiale, prin

care se observă cum CNSAS se dezice de membrul său, fapt ce îi face pe

jurnalişti să se întrebe dacă se recurge la acest demers pentru a ascunde un

adevăr. În apărarea Bisericii vine şi Ministrul Culturii şi Cultelor. Toate aceste

poziţii susţin de fapt ideea că aceste presupuse dovezi „fac parte dintr-o

campanie de denigrare a conducătorului BOR” .Pentru a contrabalansa acuzele aduse de Libertatea, multe publicaţii au

decis să refacă imaginea Patriarhului, mai ales că CNSAS dezicîndu-se de

mebrul său, făcea imposibilă dovedirea acuzelor aduse în primă instanţă. Astfel,

la cîteva zile de la pornirea acestui scandal, cotidianul Adevărul , 10 aprilie 2001

va publica o ştire pe prima pagină cu titlul, Prea Fericitul Părinte Patriarh

veştejeşte păcatele contra firii , ştire preluată de pe Mediafax în care se vorbeşte

despre mesajul pe care îl va transmite de Paşte, Patriarhul Teoctist. Textulcurge într-un limbaj sfios, corespunzător subiectului abordat. „Întîistătătorul BOR

îşi îndreaptă atenţia asupra tinerei generaţii” .

În ce priveşte campania de refacere a imaginii Patriarhului Teoctist,

cotidianul Ziua este cel care a participat efectiv la acest lucru. De altfel vom

putea observa pe parcursuol analizelor cum că în paginile acestui cotidian există

o pagină specială dedicată lumii creştine- „Religie”, pagină unde se vor găsi

articole de fond redactate de către reprezentanţi ai bisericii şi nu numai.

Totodată, dacă cotidianul central Ziua este într-o relaţie amiabilă cu

Biserica nu acelaşi lucru se va putea afirma şi despre regionalul Ziua de Iaşi ,

cotidian care a publicat materiale despre cazul călugărului Calistrat de la

mănăstirea Bîrnova declaşînd un conflict deschis şi susţinut, vom vedea mai

încolo, în paginile publicaţie, împotriva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

53



Astfel, revenind la seria de articole ce-l privesc pe Patriarhul Teoctist, în

luna februarie 2005 , Ziua publică un întreg material cu titlul, „Mă simt cum mă

vedeţi şi cum mă auziţi” , dedicat Întăistătătorului BOR la împlinirea vîrstei de 90

de ani.

După cum bine se ştie, Patriarhul Teoctist a fost implicat şi în scandalul

construirii Categralei Mînturii Neamului Românesc. Articolul de pe prima pagină

se continuă cu un material ce ocupă pagina a 11-a a publicaţiei.

„Un duh mut împiedică ridicare a catedralei” este titlul materialului prin care se

prezintă dorinţele şi realizările Patriarhului Teoctist la împlinirea celor 90 de ani.

De altfel articolul este un mesaj oficial redactat chiar de Patriarhul Teoctist,

singurul text ce nu îi aparţine fiind şapoul introductiv.

Anii, viaţa şi slujirea creştină, Legăturile sufelteşti cu fraţii de peste Prut, Sfinţii neamului românesc, „Mănăstirea satului meu”, Povestea numelui Teoctist, duhul

diabolic, Salvarea Bisericii sînt cîteva dintre intertitlurile prin care Patriarhul

sibliniază aspecte ale vieţii sale. Textul este scris într-un limbaj bisericesc şi nu

vine ca un răspuns la acele multe întrebări rămase neelucidate.

Un apel la credinţă şi la promovarea mesajului creştin apare în Naţional,

29 ianuarie 2005. Românii credincioşi pe capete – dar absenţi de la Biserică este

titlu ştirii ce va prezenta rezultatul unui sondaj al GFK în ce priveşte religiozitatearomânilor. Articolul este susţinut de poza Patrirhului Teoctist care îşi va susţine

părerea asupra studiului nu numai în corpul ştirii ci chiar în legenda fotografiei,

P.F. Teoctist are motive de nemulţumire.

Adevărul, 7 februarie 2005 va prezenta în exclusivitate un interviu cu Prea

Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Viaţa mea am

închinat-o Bisericii” . Subtitlu, „Deschideţi dosarele securităţii” pare destul de

promiţător în alfarea unor răspunsuri. De altfel Lelia Munteanu încercă să

abordeze mai toate subiectele importante ce au ţinut prima pagină a cotidienelor

legate de imaginea patriarhului.

„Intrebare: De ce se opune Biserica deschiderii dosarelor?

Nu ne opunem. Deschideţi dosarele. Spun însă un singur lucru: să vorbim pe

documente. Operaţiunea asta să nu se facă discriminatoriu. Dosarele ierahilor să

54



fie scoasde la lumină dar dosarele preoţilor simpli să fie scoase odată cu toate

dosarele românilor simpli.”

Preoţii şi politica

În ce priveşte acest subiect vom lua în discuţie materialul de la care a

pornit scandalul mediatic şi anume cel publicat tot de cotidianul Evenimnetul

Zilei .

Evenimentul Zilei, sîmbătă, 3 aprilie 1999

Subiectul se referă la membrii Sfîntului Sinod care şi-au exprimat dorinţa

de a intra în politică. Titlul este scris curat , Membri Sfîntului Sinod vor să fe

senatori de drept , însă nu acelaşi lucru îl puteam spune despre supratitlu,

„Biserica se pregăteşte să înfrunte balaurul numit politică” devenit bombastic prin

folosirea hiperbolizării ce nu îşi are locul într-un articol informativ.

În ce priveşte cel de-al doilea nivel de lectură redat prin şapou şi

intertitluri, cotidianul nu se dezminte în a se folosi de frazări tip cîrlig menite să

atragă atenţia asupra subiectului.

Şapoul implică o judecată de valoare ce nu îşi are locul într-un articolinformativ şi aici vorbim de cel mai păcătos tip de comentariu, pseudo-

comentariul pe post de descriere conformă cu realitatea.

„După vizita Papei Ioan Paul al II-lea, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au

pregătit o întreagă surpriză întregii noastre clase politice. Mai exact, înaltele

feţe bisericeşti, supărate de faptul că de aproape 10 ani nimeni nu le bagă în

seamă, iar treburile statului sînt conduse de „oameni fără frică de

Dumnezeu” , s-au gîndit că trebuie găsită o soluţie care să echilibreze balanţa”.

Intertitlurile încercă să îşi păstreze onestitatea.

Proiectul are la bază Constituţia din 1923

Primele demersuri au fost făcute pe lîngă Ion Iliescu

Patriarhul Teoctist are nostalgia fostei Mari Adunări Naţionale

Vom avea un grup parlamentar ortodox?

55



În ce priveşte stilul de scriitură, textul începe:

„Adoptarea unei asemnea legi ar avea un impact enorm, mai ales asupra

electoratului, cunoscut fiind faptul că mesajul Bisericii ajunge prin vocea

preoţilor, pînă în cel mai amărît cătun. Prin urmare o armată de oameni care

nu au nici în clin nici în mînecă cu politica vor fi al dispoziţia Patriarhiei.

Membrii Sfîntului Sinod vor constitui astfel un grup parlamentar extrem de

puternic . Dacă ţinem cont că în BOR, cu mici excepţii (pe vremea comuniştilor),

nu se practica pensionarea ierarhilor, în aceste condiţii vom avea parlamentari

pe viaţă. Iar cum unii dintre ei au chiar sub 40 de ani, în politica noastră vom

avea parte de parlamentari „nemuritori” . Proiectuld e lege pregătit în mare

taină de cîţiva ierarhi ortodocşi are însă şi justificări istorice ”

Se poate observa o trunchiere a realităţii, o lipsă de onestitate înconceprea materialului prin folosirea de metafore, cuvinte cîrlig, mai precis a

unor clişee. Apoi folosirea adjectivelor pe care autorul le asociază substantivelor

pierd din echilibrul materialului, trunchiind realitatea tendenţios tocmai pentru a

miza pe senzaţional. Suprasolicitarea subiectuli prin hiperbolizare folosită pentru

a descrie lucruri nu chiar atît de şocante.

Separat printr-un intertitlu, Patriarhul Teoctist are nostalgia fostei Mari

Adunări Naţionale, articolul începe să îl disece pe Teoctist citîndu-l pe pr. IoanDură, parohul comunităţii române din Olanda. „Pledarea pentru prezenţa

ierarhilor BOR în parlament, ca senatori de drept, se datoarează desigur şi

amintirii ce o păstrează Patriarhul Teoctist şi alţi vlădici ortodocşi de pe vremea

cînd erau membri ai Consiliului Naţional al FDEUS, prezidat de Ceuşescu. (...)

Deşi nu se mai aminteşte nimic după 1990, întîistătătorul BOR, a fost, în ultimii

trei ani ai dicaturii ceuşiste, unicul ierarh deputat în Marea Adunare Naţională,

parodia Parlamentului Comunist...(...) Cunoscutul publicist teolog Dan Chiachir

şi-a exprimat şi el uimirea faţă de acest proiect, mai ales că prin sfintele canoane

Biserica este oprită de la activitate politică”.

Redactorul materialului preferă să se folosească de o declaraţie a unei

feţe bisericeşti tocmai pentru a nu trage propriile sale concluzii, demers corect

din punct de vedere jurnalistic, mai ales că aşa cum se va observa în ultima

56



parte a articolului este prezentată şi părerea părţii acuzate. Însă chiar dacă

respectă regula anchetei de a prezenta ambele părţi ale problemei se vede prin

anumite formulări redate mai sus cum că redactorul încercă să influneţeze

viziunea cititorului prin folosirea unui limbaj exagerat. Nu prezintă onest, nu lasă

declaraţiile să curgă şi să-şi spună povestea. El interpretează, nuanţează

mesajul pe care doreşte să-l trasmită.

Sub intertitlul, Vom avea grup parlamentar ortodox?, în ultima parte a ştirii

se prezintă părerea reprezenaţilor Bisercii. „Episcopul Ioachim al Huşilor a

declarat în 1998 că „prezenţa BOR în corpurile legiuitoare este o obligaţie

morală a conducerii de stat. Biserica trebuie să aibă reprezentanţi de drept în

parlament” .

Retrocedarea pădurilor

Despre retrocedarea pădurilor se tot vorbeşte în presă de prin 1997

încoace. La început a fost Biserca Catolică cea care şi-a cerut pămînturile, mai

apoi i-a venit rîndul celei Ortodoxe. Însă în acest caz Arhiepiscopia Sucevei a

pornit un întreg scandal pe care presa nu a ezitat să îl relateze.

Scandalul se ţine lanţ de ani buni, el reînviind, după o tăcere şi schimbarea guvernării, proaspăt în 2006, ţinînd din nou primele pagini ale cotidienlor. De

această dată, în urma unor concesii făcute în timpul mandatului Iliescu, ale

Arhipiscopului Pimen al Sucevei, se poate observa cum anumite cotidinene

atunci cînd dezvoltă acest subiect se ocupă efectiv de imaginea Arhipisopului

într-un mod defavorabil, şi lucrul acesta presa îl face tocmai pentru a-şi arăta

nemulţumirea faţă de acţiunile din trecut.

Se va observa cum unele articole nu sînt oneste în exprimare, atacînd şi

aducînd la cunoştinţă acţiunile din trecut ale Arhipiscopului, demers de altfel

corect însă nu şi atunci cănd se foloseşte de exprimări defavorabile, injurii. Cu

toate acestea, cazul discutat în aceste cotidiene, fie sub forma articolele de

investigaţie sau efectiv a unor ştiri şi relatări ar trebui să îşi păstreze menirea şi

57



să nu amestece genurile jurnalistice cu cele de opinie. Voi prezenta mai jos

cîteva articole din cotidinele centrale în care se tratează subiectul sus amintit.

Adevărul, marţi, 17 iunie 1997 publică un material cu titlul Protestele

împotriva retrocedării bisericilor greco-catolice- tot mai aprinse, prin care

deschide acest subiect al retrocedărilor. Jurnalul Naţional , marţi, 10 aprilie 2001

va aduce în discuţie problema retrocedării pădurilor Arhipiscopiei Sucevei şi

Rădăuţilor.

Arhiepiscopia Sucevei cere 200000 de hectare de pădure. Corpul textului

este scris curat, îşi păstrează obiectivitatea şi acurateţea, ce intrigă este

formularea legendei din dreptul pozei ce însoteşte textul, o poză ce îl ilustrează

pe Arhiepiscopul Pimen al Sucevei. „Arhipiscopul Sucevei şi al Rădăuţilor va

cere în instanţă retrocedarea Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina. Cea mai

importantă dintre clădirile revendicare este Cazinoul din Vatra Dornei ”.

Evenimentul Zilie, 17 iulie 2004, materialul Mitropolia Moldovei şi

Bucovinei îşi recuperează pămînturile prin tribunal , articol scris obiectiv, într-un

limbaj adecvat, prezintă situaţia destul de clar şi la rece. Intertitul, Miza cea

mare: pădurile, exprimă foarte bine stilul direct în care este strucutrat articolul.

Tema se explică just iar demersul jurnalistic este bine susţinut, nepărtinitor,explicînd fiecare eveniment într-o secvenţă şi fiecare treaptă într-un raţionament.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre articolul publicat de acelaşi

cotidian, datat sîmbătă, 30 octombrie 2004 unde se arată din titlu, IPS Pimen a

bătut palma cu Adrina Năstase. Ţinînd cont de faptul că în anul 2004 se afla la

conducerea ţării Partidul Social Democrat, articolul îl pune într-o imagine proastă

de acestă dată pe Adrina Năstase, lucru sesizat chiar din bumb: Năstase

„arogant şi dispreţuitor” sau „mare ctitor şi ocrotitor al mănăstirilor” . Premierul

Năstase îi cere Arhiepiscopuşlu Pimen să tacă. În schimb, îi face cadou o treime

din pădurile cerute în justiţie” . Articolul este susţinut de două fotografii mari, puse

în antiteză, cea a lui Adrina Năstase şi cea a Arhiepiscopului Sucevei.

Ideea materialului se referă indirect la faptul că Arhiepiscopul Pimen a

acceptat mită de la Adrina Năstase. „ÎPS Pimen şi-a schimbat brusc părerea în

58



ceea ce-l priveşte pe premier, care pînă acum trei luni, în viziunea sa era „foarte

arogant şi dispreţuitor” întrucît refuza să retrocedeze cele 192.000 de hectare de

pădure care fuseseră confiscate de regimul comunist şi care revin de drept

Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor...ÎPS Pimen renunţă la procesul cu statul

român chiar la începutul campaniei elctorale, deşi lucrurile avansează destul de

mult, iar alinţa PNL-PD s-a angajat prin programul de guvernare să dea înapoi

toate pădurile luate cu japca de regimul comunist”.

Lipsa de verticalitate a Arhiepiscopului Pimen, faptul că acum îi acuză,

acum îi scuză pe reprezentanţii din Guvern ai PSD a menţinut scandalul cald în

paginile cotidienelor centrale. 2005 este anul în care aceste divergenţe continuă.

Ziua,16 Mai 2005 publică un articol informativ intitulat , IPS Pimen

acuză apucăturile comuniste ale PSD. Materialul este în totaliate bazat pedeclaraţiile Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor prin care acesta acuză şi aduce

cuvinte injurioase la adresa fostei conduceri PSD şi a lui Ion Iliescu.

Ţinînd cont de faptul că România are un nou preşedinte şi de faptul că

multe publicaţii de presă scrisă publică articole defavorabile opoziţiei, acest

material nu susţine părerea părţii acuzate, mai exact Adrina Năstase sau Ion

Iliescu. “Inaltul ierarh apreciază că opozanţii ordonanţei s-au întrebat cum îşi

permite Adrian Năstase, în calitate de premier, să împroprietărească o Arhiepiscopie cu padure şi ca în calitatea pe care o avea de preşedinte al PSD

nu s-a gîndit la faptul că "părintele fondator" al partidului, "precum şi toţi tovarăşii

cu funcţii înalte în PCR, acum domnitori în PSD, nu văd cu ochi buni proprietatea

privată şi mai ales retrocedarea pădurilor".

Discuţiile pe acestă temă revin şi în 2006 şi lucrul acesta se datorează

promisiunii făcute de alinţa PNL-PD de a retroceda pădurile Bisericii. În frunte cu

ÎPS Pimen, Arhiepiscopia Sucevei protestează. Iată cum prezintă ziarele acest

evenimnet.

Gandul, 5 mai 2006 publică un întreg material pe acestă temă intitulat,

Preoţii revendică în stradă Codrii Bucovinei . Redactorul materialului încalcă

normele scriiturii jurnalistice folosindu-se de toate exprimările şi formulările

trecute în manualele de jurnalism la rubrica “aşa nu se face”. Ceea ce vrea să

59



exprime de fapt textul, ideea ce transcede subtil de aici este că preoţii se fac

vinovaţi de dorinţă de avuţie, o dorinţă hapsînă şi nesătulă de a moşteni cît mai

mult, de îmbogăţire.

“Sihăstriile şi bisericile Bucovinei au rămas pustii pentru câteva ceasuri,

ieri, înainte de prânz. „Sinodul” întregii Bucovine abia de s-a putut îngrămădi în

curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, să primească binecuvântare şi să facă

ascultare arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor, Prea Sfinţitul Pimen. După

zidurile impozantului aşezământ monahal au rămas sute de mireni, veniţi din

proprie voinţă sau convocaţi de preoţi la vecernii . Sutanele, surtucurile şi

potcapurile pământii s-au rânduit ostăşeşte în coloană pentru un marş al

tăcerii , primul marş postdecembrist la care sunt părtaşi slujitori ai Domnului

(nemulţumiţi că autorităţile laice tergiversează retrocedarea codrilor Bucovinei,revendicaţi de Arhiepiscopie: 192.000 ha de pădure. Mânuind cârja clericală,

PS Pimne a fost poftit în capul coloanei. Flancat de locotenenţa sa

arhiepiscopală, de sutele de preoţi, călugări, maici şi enoriaşi, înaltul prelat

bucovinean a luat calea Prefecturii Suceava. Odăjdiile au rămas în altare. La

fel şi prapurii . Preoţii şi călugării au „slujit” ieri cu pancarte, meşterite în

vestitele ateliere ale Mănăstirii Putna, pe care au scris: „Am fost minţiţi, jefuiţi,

înşelaţi ” .Materialul este într-adevăr o relatare a protestului organizat de

reprezentanţii Bisericii însă stilul în care este conceput demersul jurnalistic lasă

de dorit. Încercînd să prezinte şi alte laturi ale problemei, să prezinte toate părţile

implicate în acest scandal, Cotidianul, 23 martie 2006 porneşte demersul

jurnalistic cam aşa- Pimen intoarce iar armele in codrii Sucevei .

Redactoul articolului nu poate fi acuzat că nu a prezentat toate varinatele

problemei însă se poate observa cum nu s-a putut abţine de la folosirea şi înserarea unor exprimări tendenţioase chiar din şapou: “Flutur e vîndut mafiei

lemnului “. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei, îl atacă dur pe ministrul Gheorghe

Flutur, fostul său aliat în lupta pentru dobîndirea pădurilor Sucevei, după ce a

constatat că nici acesta nu-i satisface dorinţa de împroprietărire. În ultimii ani,

î n funcţie de deciziile luate la Guvern, IPS Pimen i-a atacat pe Năstase şi

60



Iliescu, l-a preamărit pe Năstase după ce a primit ceva hectare, l-a blestemat

pe Iorgovan care l-a lăsat fără ele şi acum îl afuriseşte pe Flutur care în

campania electorală a pledat pentru retrocedare, iar cănd a ajuns la guvernare a

uitat.” Se observă folosirea tendenţioasă a jocurilor de cuvinte, a hiperbolelor şi

comparaţiilor, a ascocierilor termienilor din discursul bisericesc la modul

sarcastic.

De altfel mai toate ziarele prezintă acţiunea ÎPS Pimen la acest mod lucru

datorat, după cum aminteam mai sus, lipsei unei poziţii verticale exprimate de la

început, fapt ce a generat incertitudine în lumea jurnaliştilor, lăsînd posiblitatea

interpretărilor. Ca şi în cazul Patriahului Teoctist acuzat de tăcere, ÎPS Pimen

este acuzat, evident în ghilimele de rigoare, de înconsecvenţă şi veritcalitate.

Pe lîngă faptul că singur ÎPS Pimen îşi pătează imagine nu puteam

observa însă cum mai toate articolele de presă susţin, ba chiar întăresc la rîndul

lor acest lucru prin crearea de culoare la nivelul stilului jurnalistic, prin

exagerarea vădită. În cazul acesta singur ÎPS Pimen şi-ar fi schimbat imaginea

numai prin simplele şi siropoasele sale declaraţii. Presa a simţit nevoia însă să

exagereze din motive de tiraj şi vănzări.

Călugărul Calistrat de la Mănăstirea Bîrnova

Despre cazul călugărului Calistrat Chifan de la mănăstirea Bîrnova, judeţul

Iaşi, s-a scris mai mult în presa locală, subiectul fiind dezbătut destul de puţin în

paginile ziarelor centrale. Ancheta demarată de cotidianul local Ziua de Iaşi a

ţinut paginile de la centru prin materiale ale Evenimentului Zilei - Mitropolia

Moldovei si Bucovinei l-a canonisit suspect de repede pe parintele de la

61



Manastirea Barnova, Reglare de conturi în BOR? şi Adevărul - Catedrala

Mitropolitana din Iasi - asaltată de sustinatorii călugărului Calistrat Chifan

Ziarul de Iaşi, 21 martie 2003 deschide ediţia printr-un material

informativ intitulat, Mitropolitul a hotărît: nu va fi judecat sub presiune. Articolul

prezintă situaţia desfăsurată în urmă cu cîteva zile prin care călugărul Calistrat

este acuzat de pedofilie, homosexualitate (aduse pe de o patre de foştii ucenici),

neascultatre Mitropolitului, săvîrşirea unor slujbe şi călugării fără binecuvîntarea

acestuia, precum şi poziţia oficială a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei care

urmează să se pronunţe asupra cazului imediat ce susţinătorii călugărului vor

părăsi incinta Mitropoliei pe motiv că deranjează buna desfăşurare a anchetei

Consistoriului bisericesc. Articolul se concentrează apoi asupra susţinătorilor

călugărului Calistrat fiind însoţit de declaraţiile acestora, în centrul materialuluiapărînd drept lider al mişcării, cel care avea să devină subiect de presă peste doi

ani, şi anume Alecu Chitaru.

Astfel în şapou se arată: “Întrucît zilnic, în incinta Catedralei se adună

grupuri de susţinători turbulenţi ai ieromonarhului Calistrat Chifan, Mitropolitul

este împiedicat să organizeze întrunirea Consisteriului” se precizează într-un

comunicat oficial al MMB. ….se pare însă că cel care a emis prima oară ideea

de a merge la Bucureşti, a fost miliardarul Alecu Chitaru. “ .Articolul este echilibrat şi nu abundă în exagerări, prezentînd atît faptele

ce-l incriminează pe Calistrat precum şi un mod subtil de apărare al acestuia prin

vocea susţinătorilor săi. Mihai Matostat (69 de ani)- “vrem să îi dea dezlegare

părintelui ca să ne paotă spovedi, căci acum se fac două săptămîni de cînd atîta

popor stă aici”. Paraschiva Darţu: “Mor! De două săptămîno ţin post negru. Am

nevoie de duhovnic şi nu mă pot spovedi”.

Ziarul de Iaşi continuă materialul de pe prima pagină în secţiunea 1A,

unde se va axa pe poziţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei legată de acest caz.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei amînă Consistoriul este titlul primului articol prin

care se arată printr-un comunicat primt la redacţia ziarului că Mitropolia amînă

adunarea Consistoriului. “Consistoriul monahal se va întruni atunici cînt

Mitropolia va fi liberă să-şi exercite responsabilitatea privind buna desfăşurare a

62



vieţii bisericeşti” . De altfel redactorul articolului face precizarea că acest

comunicat nu este susţinut de ştampila MMB fapt pentru care este de datoria

jurnalistului să precizeze incertitudinea pentru a nu se ajunge la o eroare

jurnalistică.

“Este ciudat, pe copia faxului nu a fost aplicată ştampila…nimeni nu ştie cine îşi

însuşeşte comunicatul. Cu atît mai mult, adunările credincioşilor nu durează mai

mult de două ore pe zi, a.î. Mitropolia e liberă să îşi desfăşoare activitatea”.

Finalul textului aşa cum se poate observa mai sus atrage atenţia reprezentanţilor

MMB de a lua o decizie sugerînd faptul că motiovaţia dată drept comunicat

presei este nejustificată. Pe acestă ideea va marşa textul următor de pe aceiaşi

pagină, Bătaie de joc la Catedrală, acuzator chiar prin titlu.

Pe 24 martie 2003, Ziua de Iaşi publică un material intitulat, Calistrat rupetăcerea, venit ca un drept la replică al părţii acuzate. Dat fiind faptul că preotul

căruia i-au fost aduse acuzele a beneficiat de o suţinere în masă ce a stîrnit de

altfel şi multe exagerări în presă, o întreagă vîlvă, dat fiind faptul că Bierica a

început să-şi spună părerea neoficilă în cadrul unor emisiuni radiofonice

desfăşurate la Radio Trinitas, toate aceste confruntări au generat într-un scandal

de proporţii pe care presa nu a ezitat să-l susţină în paginile sale, să-l stimuleze

motivîdu-şi deciziile prin dreptul la replică.Exagerînd cu materialele publicate, problema din sînul Bisericii se

transformă şi ia amploare de senzaţional. Materialul cotidianului Ziua de Iaşi

despre care vorbeam că poartă într-adevăr o luptă deschisă cu Mitropolitul

Daniel, vine în apărarea acuzatului, oferindu-i spaţiu să se disculpe cum este şi

normal de altfel şi în acelaşi timp acuzînd reprezentanţii MMB de lipsă de

colaborare. “Ignoraţi de înaltele feţe bisericeşti, credincioşii au mers las

Patriarhia României” . După cum observăm şapoul pregăteşte foatre bine

demersul textului, prezentînd cititorului cealaltă faţă, a cazului, de astă dată

unghiul de atac find diferit. Iată cîteva intertitluri prin care se suţine acest demers:

Demontarea acuzaţiilor

Micimea acuzaţiilor

Pseudo-vicitme ale călugăriei forţate

63



Milostenia, motiv de acuză

În loc de încheiere

Ziarul de Iaşi, joi, 27 martie 2003 va publica exact pe acestă temă a

celor care îl suţin pe Calistrat un material cu titlul, Un miliard de lei pentur iertatrea lui Calistrat . Supratitlul este uşor exagerat, folosit pentru a şoca, Ce-a

auzit IPS Daniel cînd şi-a ascultat mesageria vocală?. Dincolo de titlul şi

supratitlul atrăgător textul iniţial prezintă cum Alecu Chitaru a încercat să-I ofere

o donaţie de un miliard de lei Mitropolitului Daniel, aşa cum reiese chiar din

declaraţia acestuia, lăsîndu-i un mesaj pe telefonul mobil.

Se aduce la cunoştinţă faptul că nu a primit nici un răspuns la propunerea

sa. Din punctul de vedere al stilului jurnalistic abordat materialul este scris clar,

păstrîndu-şi obiectivitatea.

Tăcerea asupra cazului venită din partea Mitropoliei Moldovei şi

Bucovinei, refuzul unei poziţii oficiale precum şi rezolvarea cazului i-a determiant

pe jurnalişti să îşi urmărească demersul tocmai pentru a suţine că acuzele aduse

în anul 2003 MMB au fost justificate. Iată că în 2005 (11 martie), Ziarul de Iaşi

reia subiectul, publicînd ştirea: Călugărul calistrat transformat în “psiholog” .

“Consistoriul Mitropoliei nu a da nici un verdict după doi ani de la acuzare.

“Mitropolia evită să reia cazul pentru a nu mai isca un scandal în presă”, credecălugărul (căruia I s-a retras dreptul de a săvîrşi liturghii şi de a mai spovedi

credincioşi. El cîntă şi citeşte în strană acum).” .

Altfel de subiecte

Presa laică, pe lîngă subiectele discutate mai sus, a luat în atenţie şi multe

alte teme din sînul Bisericii, teme legate de conflictele mănăstireşti, de cazuri ale

unor preoţi devenite fapte de presă în urma unor acte extreme, subiecte privind

apărarea şi prădarea patrinoniului bisericesc.

Adevărul, marţi, 27 aprilie 1999 publică un material informativ cu titlul

64



Călugării şi arabii pradă în cîrdăşie pădurile, referitor la lemnul transformat în

cherestea în gaterele mînăstireşti din Moldova.

Un titlu insinuos faţă de ce se va prezenta în materialul scris destul de paşnic.

În bumb se scoate într-adevăr ideea textului : „Lemnul subvenţionat, achiziţionat

de la populaţie pe nimic e transformat de gaterele mănăstireşti în cherestea de

export” .

Independent, miercuri, 14 aprilie 1999

Preotul Eugen Ciubotaru s-a spînzurat în noaptea Învierii , este titlul materialului

care prin subtitlul, Pentru a pune capăt suferinţelor românilor , evident creează

nota de senzaţional. De altfel întregul corp al ştirii mizează pe acest lucru,

folosind fraze exclamative menite să prezinte judecăţi de valoare. Evindent

redactorul greşeşte atunci cînd prezintă faptele deoarece se desprinde de regula

redactării unui material informativ.

„De cînd creştinismul a devenit credinţa românilor nu s-a mai pomenit un

asemnea lucru! Un preot în plină activitate să-şi pună ştreangul de gît chiar în

timpul Sfintei Sărbători de Paşte. A eticheta evenimentul prin fraza „A fost

necuratul în veşmintele Domnului” înseamnă a gîndi simplist şi impulsiv” .

În cadrul corpului ştirii este introdusă părerea unui mirean, destul de

subiectivă de altfel: „cea mai plauzibilă versiune e că preotul a avut o viziune şi aacţionat sub imperiul ei”.

Acelaşi ziar, datat marţi de 22 iunie, relatează: „Un călugăr s-a înecat într-

un iaz de la schit” . Intertitlul este destul de provocator şi insunos: „După o miuţă

cu sutanele jos, călugării s-au dat în barcă” .

În pagina 3 din Jurnalul Naţional, joi 14 decembrie 2000, sub egida

Adevăruri scandaloase, se publică ancheta Patrimoniul bisericesc în vizorul

hoţilor . Ancheta dezbate spargerile din biserici, dispariţiile de icoane vechi, pietre

preţioase, sfeştnice şi face apel pe această cale la Ministerul Culturii şi Cultelor,

responsabil de obiectele de cult şi patrimoniu. Textul este scris limpede, clar,

obiectiv şi se foloseşte de intertitluri curate, scurte şi la obiect, redactate în

spiritul anchetei prezentate.

Lista obiectelor de cult lipseşte

65



Măsuri pentru prevenirea furturilor

Patrimoniu universal

În cotidianul Ziua, 26 ianuarie 2001 se găseşte o ştire cu titlul, Biserica se

va opune întotdeauna prositituţiei , subiectul abordat evidenţiindu-se clar din titlu,

însă nu puteam să nu remarcăm supratitlul, Femeile din România se reorienteză

pe piaţa muncii , uşor tendenţios.

După cum aminteam mai sus, cotidianul regional Ziua de Iaşi este cel care

va purta un război mediatic cu Mitropolitul Daniel al Moldovei şi Bucovinei.

Prezint mai jos cîteva paragrafe dintr-un articol apărut în aceast cotidian, datat

29 iunie 2004. Toiagul Mitropolitului s-a îmblînzit este un titlul scurt cu verdicte

radicale, un titlu în alb şi negru ca de altfel şi textul ce susţine acest material.

„Pentru prima oară de cînd cotidianul Ziua de Iaşi a publicat mai multe articole în

care a prezentat scandalurile din unele parohii şi chiar din interiorul MMB,

conducerea Catedralei Mitropolitane a trimis comunicatul de presă la sediul

redacţiei fără a-l publica mai întăi într-un alt cotidina local. Este tot pentru prima

oară cînd IPS Danile Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, nu adresează

prin conţinutul comunicatului de presă cuvinte jignitoare la adresa semnatarului

articolelor. Să se fi înbunat inima mitropolitului? ” .

Corpul ştirii este vădit arţăgos şi sarcastic îndepărtîndu-se de ideea unuimaterila informativ.

Faptul că regionalul Ziua va dezbate anumite subiecte legate de Biserică,

subiecte care în mod cert au dovezi nu este un lucru rău, ba din contră,

motivează foatre bine menirea jurnalistului însă, modul de abordare al

subiectelor, stilul scriiturii lasă drept de interpretare, lasă loc unei proaste scriituri

jurnalistice şi aduce cu sine reacţii adverse din partea reprezentanţilor Bisericii.

Iată în cele ce urmează alte două materiale publicate de acelaşi cotidian local

chiar anul acesta, subiectul fiind tot IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi

Bucovinei.

Modul în care sînt prezentate acuzele ne face într-adevăr să tragem

concluzia că această publicaţie poartă o luptă deschisă cu reprezentanţii

66



Bisericii. Nu acuzăm aici subiectul dezbătut ci proasta scriitură jurnalistică şi

evident motivaţiile indirecte rezultate de pe urma materialelor.

Ziua de Iaşi, 1 mai 2006, în pagina Dezvăluiri se publică materialul,

Afacerile de la Mitropolie. Acelaşi stil de titlu scurt, acuzator, vindicativ.

Articolul de fond nu este susţinut de nici o declaraţie din patrea Bisericii însă

abundă în judecăţi de valoare şi concluzii şi termeni de jurnaleză. „Afacerea

Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei păstorită de mitropolitul Daniel creştre într-o zi

cît altele într-un an. După preluarea unor societăţi comerciale, cum ar fi cea de la

Durău, după investiţiile halucinante făcute în imobile preluate sau donate,

acum Mitropolia rîvneşte la un teren din centrul municipiului Iaşi, care aparţine

societăţii comerciale Iprochim SA, cu sediul în Bucureşti, pentru care s-a adresat

instanţei de judecată.”

Tot în aceiaşi perioadă mai apare una articol în cotidianul ieşean,

Mitropolitul Daniel şi vremurile fără ruşine şi bun simţ , titlul injurios ce se

foloseşte de elemante ale discursului bisericesc. Cît despre sitlul textului nu

puteam decît să prezentăm cîteva paragrafe drept exemplu la o scriitură proastă.

Pe bună drepate un material menit să stîrnească reacţii şi acuze din partea părţii

acuzate.

Jurnalistul îşi întrece menirea mizînd pe acea libertate a presei, prost înţeleasă în cazul de faţă, totodată încalcă normele deontologice şi nu dă dovadă

de profesionalism folosind măcar autocenzura în scopul redactării unui material

onest care să nu suporte comentarii la adresa stilului.

„De cîtva timp, conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei nu-şi mai vede

gunoiul din ochi şi a prins drag de cotidianul Ziua de Iaşi , comentînd orice

articol în care este prezentat abuzul vreunui preot sau chiar a celor care se află

în fruntea Catedralei Metropolitane. Nimic rău în asta. Oricine are dreptul la

Opinie, deoarece trăim într-un stat democrat. De la aceasta nu fac excepţie nici

feţele bisericeşti, deşi întotdeauna IPS Daniel Ciobotea, Mitropolitul Moldovei şi

Bucovinei susţine că nu se supune legilor ţării . Surse care au dorit să-şi

păstreze anonimatul susţin că IPS Daniel face presiuni la Bucureşti pentru a

obţine tot patrimoniul de la SC Iprochim SA din Iaşi. Totul s-a derulat prin

67



societatea comercială Golia SRL, al cărui administrator este chiar stareţul

mănăstirii Golia....Conform informaţiilor obţinute în prezent, călugării de la

mănăstirea Golia conduc maşini luxoase. Mai mult, n-ar fi o problemă că

săracii călugări de aici mai mănîncă din cînd în cînd la restaurantul Onyx.

Ispitele sînt mari , rugăciunile puţine, deocamdată morală în floare. Dar mulţi

văd, puţini cunosc.”

Un alt caz este cel prezentat în paginile cotidianului Evenimentul Ziliei ,8

octombrie 2004. Spre deosebire de alte materiale ale acestui cotidian stilul de

scriitură şi de abordare al subiectului este mult mai curat, apopiindu-se de stilul

jurnalistic adevărat, onest.

Titlul, Directorul Seminarului Ortodox Braşov, acuzat de brutalitate, este

într-adevăr şocant dar nu face exces de cuvinte neadecvate, cum altfel chiar materialul per ansamblu va demonstra. Titlul se justifică prin bumbul explicativ,

Foşti elevi susţin că preotuil Victor Nemţu i-a bătut, i-a înjurtat şi i-a pus să

culeagă recolta de pe terenul soacrei sale.

Şapoul este scris curat, implică şi explică problema corect prezentînd

ambele varinate ale subiectului. „...în relică Victor Neamţu ne-a răspuns doar că

aşteaptă rezultatele unei anchete aflate în curs de desfăşurare, înainte de a

comenta acuzaţiile. Menţionăm că, de teama unor repercursiuni, foştii seminarişti care l-au reclamat pe director ne-au cerut să nu le publicăm numele întreg” .

Datini şi obiceiuri

Presa scrisă nu s-a ocupat numai de scandalurile din sînul Bisericii, de

evenimentele şi întîmpălările asupra cărora ar plana indoielnica viziune de

denigrare a unei insituţii strămoşeşti. Din contră, unele cotidiene au scris

68



materiale informative despre sărbători şi datini creştine, despre tradiţii şi

evenimente religioase atunci cînd aceste s-au desfăşurat.

De asemenea România Liberă prin pagina „Lumea creştină” cît şi

cotidinaul Ziua prin pagina „Religie” au informat săptămînal, alteori zilnic,

credincioşii despre evenimentele creştine şi sărbătorile din an. De asemnea se

poate observa că în interiorul acestor pagini se regăsesc chiar relatări ale unor

seminarii legate de Biserică precum şi cronici ale unor cărţi ce abordează

credinţa şi religia.

Adevărul din 24 martie 2001 publică un material

Bunavestire(Blagovestenia) despre datinile şi obiceiurile sărbătorii ce urma să

se desfăşoare peste cîteva zile. Articolul prezintă mesajul reprezentanţilor

Bisericii cu ocazia acestei sărbători precum şi sfatul acestora de întîmpinarecreştină a manifestării.

Evenimentul Zilei, 8 ianuarie 2001 va relata despre aceiaşi sărbătoare.

„Bătălia pentru agheasmă” este titlul materialului alcătuit sub forma unui calup

de ştiri comasate într-un sigur material, ştiri ce cuprind informaţii despre

manifestările acestei sărbători în cîteva oraşe ale ţării. Articolul este oarecum

onest deşi poate fi acuzat de o exagerare prin titlu însă îşi justifică demersul

deoarece face apel la credincioşii care nu ştiu cum să se comporte la astfel desărbători. Acest lucru este sesizat chiar din supratitlu, De Bobotează, sute de

români s-au călcat în picioare ca să ia apă sfinţită. Iată cîteva dintre subtitluri:

„Teoctist: vremurile sînt nespus de grele” , „Avem agheasmă pentru tot

Bucureştiul”, Moldovenii s-au călcat în picioare pentru o sticlă de agheasmă, În

Călăraşi a curs apă sfinţită la robinet .

Un exemplu de pagină destinată telemor bisericeşti este cea apărută în

cotidianul Ziua, 9 octombrie 2004.

Pe coloana din drepta se găsesc ştiri legate de evenimentele creştineşti

ale zilei. Sub egida „Timpul liturgic” se regăsesc ştirile: 11 octombrie: Sf.Ap. Filip,

unul din cei 7 diaconi , 14 octombrie: Sf. Cuv. Parascheva. Pe aceiaşi coloană se

găseşte o casetă intitulată Istoric prin care se abordează şi alte confesiuni în

afara credinţei creştin ortodoxe. Este un articol despre profeţiile şi învăţăturile lui

69



Iezechiel, după cum se şi intitulează materialul, Profeţii evreilor, Iezechiel . Capul

coloanei este ilustrat de o cugetare a zilei. „Dacă vrem să fim liberi nu trebuie să

ne fie frică de a muri, asta-i tot”, Brice Parain.

Coloana din stînga, purtînd tema Repere creştine, prezintă o cronică de

carte. Cronica cărţii acestei ediţii a cotidianului Ziua este dedicată lui Peter

Bruegel, Lupta dintre post şi carnaval, material cu titlul, Foamea, setea şi

moartea.

Materialul de deschidere al paginii, avînd drept titul de rubrică, Duminicile

de după Rusalii , prezintă un material despre a 20-a duminică de după Rusalii, un

material intitulat, Despre mila lui Dumnezeu . Mijlocul paginii este ocupat de o altă

recenzie pe tema Biserica şi Statul , recenzie realizată pe baza volumului Biserica

în stat de Radu Preda. În josul paginii editorii Ziua lasă loc şi altor confesiuni şi orientări

religioase. Astfel ei prezintă un material informativ despre Religiile Africii , intitulat

Zeii şi crearea lumii lui Yoruba.

Articole de Opinie

Articolele de opinie ce se citesc cu interes şi au un ritm propriu şi o

anumită autoritate sînt foatre dificil de scris fapt pentru care nu trebuie să se

constituie într-o serie de aserţiuni aşezate ferm pe hîrtie una după alta. Pe lîngă

un punct de vedere original ele trebuie să conţină suficiente elemente de context

şi analiză pentru a fi înţelese de cei care nu au citit articolul sau articolele de la

care s-a pornit. Argumnetele trebuie contruite foarte atent, ca o „spirală bine

răsucită”38.

Articole de opinie, fie ele editoriale sau comentarii legate de teme ce

abordează probleme din sînul Bisericii au fost publicate de-a lungul acestor ani

fie în cotidiene, fie în reviste de opinie.

38 Davin Randall, Jurnalistul Universal, cap. Comentariul, între intenţe şi orice altceva, p. 203, editura

Polirom, Iaşi, 1998

70



Rodica Culcer publică în numărul Nr. 737, 20 - 26 aprilie 2004 al Revistei 22 un

articol intitulat, Catedrala mîntuirii?. Textul se referă la construirea Catedralei

Măntuirii Neamului, proiect iniţiat de Sfîntul Sinod în frunte cu Mitropolitul

României, ÎPS Teoctist.

„La slujbe, preoţii încep să lanseze diatribe împotriva lui Traian Băsescu şi să

promoveze cauza amplasării Catedralei în Parcul Carol. Nu vom polemiza acum

cu clerul, dar ne întrebăm totuşi dacă Biserica Ortodoxă nu se consideră şi ea

obligată să respecte legea. BOR pare însă orbită de ambiţia de a construi

Catedrala. Este o aspiraţie veche de peste 150 de ani şi nu se cuvine comentată

în cadrul unei cronici politice. Se cuvin însă amintite bisericile demolate sub

păstorirea Patriarhului Teoctist în epoca Ceauşescu. Poate că Prea Fericitul vrea

să şteargă această amintire prin ridicarea unei biserici grandioase.” Rodica Culcer atrage subtil atenţia asupra acestei dispute însă nu putem

remarca faptul că aminteşte de Patriarhul Teoctist prin prisma cazului dezbătut în

presă legat de trecutul său din perioada comunistă, trecut rămas incert fapt ce a

generat şi în cazul acestui text exprimarea unei supoziţii.

Despre acelaşi subiect va vorbi şi Andrei Pleşu, în Nr . 15, 23 - 29 aprilie

2004 al publicaţiei Dilema veche, articol intitulat O dispută confuză. Un text clar şi

bine argumnetat. „Pe de o parte, continui să cred că ridicarea unei catedrale elefantine nu e o

urgenţă în România de azi. Dacă putem trăi fără Văcăreşti şi fără Sfînta Vineri,

mai putem trăi şi fără ceva care n-a existat încă niciodată. Mă îngrijorează, de

asemenea, aspectul probabil al monumentului. (...)Pe de altă parte, nici

protestele taberei contestatare nu mă conving. Mai întîi, cînd ştiu ce puţini

insurgenţi s-au găsit cînd s-au distrus monumente esenţiale ale ţării, nu pot

contempla, fără o anumită iritare, vitejia de după război pe care o practică nou-

născutul civism autohton. […] O problemă rămîne însă într-o gravă suspensie şi

ţine exclusiv de competenţa ierarhilor. (...)Biserica înseamnă ‘ei’ sau ‘noi

împreună cu ei’? iar dacă ‘noi’ contează, cît de siguri putem fi că acest ‘noi’ e

omogen în chestiunea Catedralei Neamului? Ierarhii spun că majoritatea

71



populaţiei susţine proiectul. Dacă e aşa, atunci se protestează degeaba. Dar

dacă nu e aşa, Biserica are o problemă.”

Pentru că am luat în discuţie cazul călugărului Calistrat voi prezenta în

cele ce urmează un text de opinie apărut în cotidianul Ziarul de Iaşi de sîmbătă 5

martie 2005 . Valeriu Gherghel semnează în pagina de Opinii un articol intitulat

Cazul monahului Calistrat: cîteva întrebări . Articolul apare la doi ani de la

desfăşuararea evenimentelor în presă, autorul încercînd să puncteze cîteva

aspecte ale acestui caz.

În prima parte a textului, în şapou, se prezintă suscint ideea textului şi

direcţia pe care va miza în abordarea problemei. „A greşti îmtr-atît monahul

Calistrat încît să merite cea mai crudă şi perfidă dintre toate pedepsele cu

putinţă? Şi daca a greşti, în ce anume constă greşeal sa?”.Textul are autoritate şi se bazează pe argumente întemeiate, pune

întrebări şi echlibrează judecăţile proprii cu elemente de analiză. Nu transmite

practic nici o poziţie autoritară, nu dă un verdict ci doar atrage atenţia asupra

unor lucruri ce par dubioase, aspecte neclare ce au condus la incertitudine.

Astfel se poate observa cum autorul porneşte demersul prin susţinerea faptelor

problemei. Articolul de altfel apare strucurat drept o piesă de dosar, prin care se

încearcă suţinerea unei pledoarii.Iată faptele analizate:

1.„Timp de cîţiva ani, monahul Calistrat a contat drept un soi de vedetă spirituală

a urbei”. S-a mers pînă acolo încît unii au susţinut că numitul monah reprezintă

în evoluţia creştinismului românesc pe urmaşul părintelui Cleopa: un sfînt în

viaţă.”

2. „Din senin s-a iscat însă furtuna.”

3. „Scandalul a avut, de la început, ceva tulbure, care m-a pus pe gînduri şi m-a

îndemnat la reticenţă. Ucenicii şi-au retras se pare plîngerile. A rămas stabilit că

monahul va fi judecat d eun consistoriu, spre a i se stabili vinovăţia şi lipsa de

vinovăţie.”

4. „Juraţii nu s-au mai întîlnit şi monahul Calistrat a rămas pînă azi fără

judecată”.

72



5. „Oricum se ştie că amînarea sentinţei e o pedeapsă mai crudă decît orice

sentinţă precisă”.

Colcluzia: „Viaţa monahală nu e democraţie. Cu toate acestea eu (care nu sînt

cunoscător) nu cred că s-a luat vreo decizie. Cîtă vreme monahul calistrat nua r

eparte de judeecata consitoriului şi nu i se anunţă o sentinţă definitvă, putem

bănui că în spatele afacerii se află o lucrătură dibace a adversarilor”.

Se observă de altfel în strucuta textului faptul că autorul atunci cînd se referă al

reprezentaţii Bisericii foloseşte un anumit discurs, este respectuos la adresa

celor despre care vorebeşte. Discursul său este unul matur, responsabil, bine

argumnetat şi susţinut.

În cele ce urmează voi lua înspre discuţie editorialul publicat de Dan

Tapalagă în Cotidianul, 4 iunie 2006 intitulat Pacatul bisericii becalizate. Textulatrage atenţia asupra faptului că Biserica îşi menţine cu vehemanţă poziţia

împotriva homosexualităţii şi libertinajului sexual şi militează pentru o societate

creştină, ce se ghidează după principiile creştine.

De asemenea această idee, de promovarea valorilor creştine de către

Biserică, este pusă în antiteză cu alte două idei şi anume faptul că Biserica prin

reprezentaţii săi de seamă văd în Gigi Becali, exponentul lumii pe care ei o

acuză de falsă practică creştină, un bun mirean iar mai apoi se reaminteşte cătocmai în sînul Bisericii au existat destule scandaluri despre homosexualitate

precum şi vechea temă a preoţilor informatori. Ideea ce rezultă nu este alta decăt

cea prin care Biserica ca şi insituţie nu este pe atăt de curată pe căt doreşte să

exprime prin mesajele sale militante.

Cu toate acestea Dan Tapalagă exagerează în acuze folosind un limbaj

uşor forţat.

„Incitarea la ura si violenta a inceput inca de joi, cind arhanghelul Gigi s-a

repezit pina la Patriarhie, iar inaltele fete bisericesti l-au primit fara sa-l treaca in

prealabil printr-un obligatoriu proces de exorcizare. De la Tanacu pina la Putna,

toata suflarea crestina l-a putut auzi pe Gigi cum o sa „termine cu homosexualii“.

Intelege cine ce-o vrea, ca din barbile clerului ortodox n-a iesit vreun cuvint

lamuritor sau de indreptare a pacatosului. Cu Necuratul politicii romanesti infiat

73



public, Patriarhia a pus paie pe foc printr-un comunicat pe cit de retrograd, pe atit

de ipocrit. BOR a calificat parada gay drept „un atentat la moralitatea vietii

publice, la institutia sacra a familiei si un pericol pentru formarea generatiilor

tinere, prin expunerea lor la corupere morala“.

Acestea au fost doar cîteva exemple de articole de opinie ce au luat

înspre analiză trei dintre subiectele discutate de paginile ziarelor de-a lungul

timpului.

Reportajul

Prin reportaj, presa scrisă a reuşit să se apropie foarte mult de ideea de

credinţă şi de autentic religios. Din 1990 încoace s-au scris neumărate reportaje

ce au avut drept subiect lăcaşe de cult, preoţi şi duhovnici, multe dintre acestea

fiind abordate în paginile de reportaj ale publicaţiei Formula AS şi nu numai.

Cotidinele centrale au acordat şi ele spaţiu acestui gen de subiecte. Jurnalul

Naţional , Evenimentul Zilei , Cotidianul , România Liberă sînt cîteva dintre ziarele

care au abordat acest gen de scriitură jurnalistică fie sub forma reportajelor

atemporale, a reportajelor de evenimiment sau de personaj. Am selectat mai joscîteva exemple din multitudinea de reportaje ce abordează spiritualitatea.

Evenimnetul Zilei, luni, 3 mai 1999 publică un reportaj atemporal

despre mănăstirea Voroneţ, „Mănăstirea Voroneţ îşi cere dreptul la viaţă” .

Textul face apel la restaurarea bisericii, poartă sugestii rostite prin gura

personajelor sale: „doar din mila statului se poate asigura restaurarea unui

monument unic în lume” . De altfel despre mănăstirea Voroneţ, ziarul România

Liberă va publica în acelaşi scop un documentar datat 17 noiembrie 1999, cu

titlul: „Voroneţ, simbol român creştin în spaţiul mitului ” .

Vorbind despre documentar, tot România liberă (1 decembrie 1999) va

scrie despre „Biserica Neagră, o construcţie magnifică a cărei piatră de temelie a

fost pusă în 1383. Restaurare după 80 de ani.” .

74



Evenimentul Zilei, joi, 27 mai 1999 pagina de Eveniment, publică

reportajul de eveniment, Preotul- primar pedeserist Antonică Belgiu, acuzat că

întreţine relaţii sexuale cu Mariana, secretara primăriei .

Subiectul tratat pe jumătatate de pagină de ziar se referă, aşa cum reiese chiar

din titlu, la relaţia sexuală dintre un preot şi secretara sa, relaţie făcută publică de

către soţul secretarei. Reportajul este însoţit de două fofografii şi o fotocopie a

cererii adresată de către soţul înşelat Mitropolitului Olteniei. Cele două fotografii

sînt prezentate în antiteză, prima ilustrîndu-l pe preotul acuzat în timpul susţinerii

liturghiei religioase iar cea de-a doua este o poză de familie a secretarei,

împreună cu soţul şi cei doi copii.

Din şapou aflăm tema subiectului abordat. Astfel în comuna gorjeană

Fărcăşeşti preotul Antonică Belgiu care este şi primarul comunei întreţine orelaţie sexuală cu secretara primăriei. De altfel în şapou ni se prezintă cîteva

elemnte de fundal din trecutul apropiat la primarului prin care se evidenşiază

faptul că acesta ar mai fi avut conflicte de natură politică cu membrii aprtidului din

care face patre, conflicte soldate cu violenţă fizică.

Ultima frază a şapoului atrage însă atenţia prin tonul abordat: „Ultima

isparavă a popii de la parohia Peşteana de Jos este desprinsă, parcă, dintr-un

scenariu telenovelistic sau, pur şi simplu, pare a fi o varintă mioriticp la ceea ce afost, nu de mult, „Sex Gate” la Casa Albă”. Cu late cuvinte, reporterul ne face să

transpunem acest subiect celui de la Casa Albă, comparaţie uşor deplasată şi

exagerată. De altfel intertitlurile folosesc exprimări nedemne de un reporter

profesionist. Misterul facturilor telefonice „umflate”-zeci de apeluri către celularul

popii este doar un exemplu.

În ce priveşte stilul, reportajul este bine scris păstrînd o ordine a

desfăşurării acţiunii, a poveştii. Începe din prezent, prin descrierea relaţiei dintre

secretară şi primar mergînd înspre povestea de familei a secretarei, cum a

descoperit soţul acest adulter, ce măsuri a luat. Se îndrepată atenşţia şi asupra

preotului prezentîndu-se părerea familie sale despre acest subiect precum şi

atitudinea acestuia referitoare la cele întîmplate.

75



Textul se încheie cu memoriul adresat de către soţul înselat Mitropoliei

Oltenie în aşteparea soluţionării cazului.

Cotidianul, marţi 21 noimbrie 2000 aduce în discuţie un subiect atemporal,

o biserică din Mureş, făcînd din el un reportaj de eveniment. Sfînta Fecioară

apare într-o biserrică catolică din Mureş este titlul reportajului ce are drept

subiect o presupusă apariţie a Fecioarei Maria într-un lăcaş de cult. De altfel

reportajul începe prin o trecere în revistă a fenomenelor de acest tip semnalate

pe teritoriul ţării noatre.

Textul prezintă mai apoi personajul care a văzut apariţia Fecioarei Maria

mergînd înspre latura Biserciii catolice prin prezentarea poziţie sceptice a cestei

cu privire la presupusul miracol.

Reportajul este echilibrat prin scriitură iar titlul deşi ar certifica această apariţie se justifică prin corpul textului.

Multe reportaje atemporale ce au avut drept subiect biserici, datini şi

obiceiuri se regăsesc în paginile cotidinelor. România liberă, vineri, 29

decembrie 2000, pag 17 publică un reportaj cu titlul : „Sighet, Marmaţia 2000”

prin care se prezintă festivalul datinilor şi oboceiurilor de iarnă.

Cotidianul, sîmbătă, 23-26 decembrie 2000 , pagina 8 de Reportaj se

anunţă subiectul ca fiind despre „Ultimul crăciun al acetui mileniu ”, reportajulpurtînd titlul: „Naşterea Domnului, marea sărbătoare a speranţei ” . De altfel

despre această sărbătoare se va scrie şi în Adevărul din 23-24 decembrie, unde

chiar pe prima pagină se găseşte publicat în deschidere colindul : „O, ce veste

minunată!”. România Liberă, 8 ianuarie 2001, Culte se publică reportajul,

Sărbătoare Bobotezei l-a adus pe Cristos în apele sfinţite din România. O

întreagă pagină de ziar dedicată Bobotezei, un reportaj ce combină tradiţiile cu

manifestare în sine, cu slujba susţinută de către Patriah.

România Liberă este cotidianul care va publica în data de 14 august

2004,un Memorial. Sorin Dumitrescu semnează o întreagă pagină dedicată

memoriei părintelui Galeriu sub titlul: Despre „lipsa de milă” a Părintelui Galeriu,

o analiză necruţătoare a kitsch-ului ecleziastic .

76



„Oare cum ar putea fi definit teologic prostul gust?, ca duhovnic, Părintele

Galeriu s-a lăsat în mod deliberat contemplat de către ucenici, ca un părinte

duhovnicesc „lipsit de obiectivitate”. În ceea ce priveşte propovăduirea Părintelui,

trebuie subliniat că, cel puţin în ultimii ani, modele sale predilecte au fost Calist

Patriarhul şi „dumnezeieştile” sale capete, Principala acţiune a părintelu a fost

aceea de a îmbiserici credinţa, de a chema din apartamente”.

Concluzii:

Analizînd o serie de articole referitoare la subiecte ce dezbat cazuri din

sînul Bisericii puteam observa că demersul jurnalistic este de apreciat. Faptul că

au abordat anumite subiecte considerate tabu, subiecte despre care Biserica a

preferat să tacă tocmai pentru a nu se distruge o imagine intangibilădemonstrează că nereguli şi lucruri incerte se petrec chiar şi aici.

Atunci cînd Biserica acuză presa de denigrare a insituţiei o face tocmai pe

baza acestor subiecte arzătoare, lucru fondat în unele cazuri doar în ceea ce

priveşte modul de abordare şi scriitura jurnalistică. Subiectele jurnaliştilor sînt pe

depatre minciuni dat fiind că în susţinerea lor se folosesc de materiale

doveditoare.

De altfel, observînd evoluţia evenimentelor din Biserică se poate constatafaptul că acesta şi-a modificat discursul pe parcursul anilor, trecînd de la o poziţie

totalmente refractară atunci cînd se abordau subiecte arzătoare, la una

maleabilă, la comunicate de presă prin care vor împărtăţi şi susţine păreri

oficiale.

Biserica a înţeles că tăcerea în astfel de cazuri creează ambiguitate într-

un stat democrat şi că se aşteaptă din partea ei, precum şi din patrea tuturor

insituţiilor statului, o responsabilitate şi o maturitate în susţinerea şi abordarea

anumitor evenimente. Biserica a înţeles menirea presei astfel încît se foloseşte

acum de mijloacele ei pentru a-şi trasminte mesajul. Biserica a ales în cele din

urmă să comunice cu exteriorul nu numai prin predici şi să înţeleagă că anumite

subiecte de care nu se face mîndră trebuie aflate de credincioşi şi trebuie

77



dezbătute şi analizate nu numai în strucura de interior a Consistoriului ci prin

intermediul presei, de către oameni.

Presa, prin jurnaliştii săi s-a dovedit în acest timp un bun supraveghetor al

fenomenului însă pe de altă parte au existat şi materiale cu scriitură jurnalistică

proastă, incompetenţă a meserie şi exagerare.

Capitolul al IV-lea

78



Cenzura şi autocenzura în cazul abordării subiectelor cu

caracter religios

Presa a fost acuzată pe bună dreptate în multe cazuri de o lipsăprofesionistă în abordarea subiectelor, în cazul de faţă cele referitoare la

Biserică.

Dintr-o tendinţă a momentului de accentuare a senzaţionalului şi a

grotescului prin imagini şi cuvinte mass-media în general şi presa scrisă cu

precădere în cazul nostru îşi înţelege libertatea de expimare într-un mod eronat.

Ceea voi arăta prin acest capitol este faptul că jurnalistul atunci cînd porneşte

demersul jurnasitic trebuie să ia în calcul principiile deontologice ce-i definesc

meseria.

Vocea presei libere se transpune într-un discurs public de multe ori

eronat. Jurnalistul trebuie sî ţină seama de normale de ordine interioară ale

profesie iar în monetul cînd se lasă pradă senzaţionalului trebuie să apeleze la

autcenzură, mai exact la propiria autoritate de judecată, a fiinţei şi integrităţii

sale.

Voi încerca mai apoi să ma refer şi la acele cîteva subiecte abordate de

presă ce au stîrnit vîlvă în interiorul Bisericii văzîndu-le prin demersul lor injuriokase şi blasfemitoar ela adresa instituţiei. Presa a incercat să nu devină

blasfemitoar eprezentînd o serie de subiecte fapt pentru care a informat efectiv

într-un stil adecvat astfel încît să nu fie considerată la răndul ei blasfemitoare

prina firmaţii şi considerente.

În ultima parte a acestui capitol ne vom axa pe cîteva aspecte ale

discursului jurnalistic, greşeli ale jurnalsiţilor şi pe exprimări ale discursului

bisericesc preluate în discursul public într-un mod defăimător uneori alteoritransformat efectiv în stereotipii de limbaj.

79



A. Abordarea subiectelor tabu interpretate drept blasfemii de către Biserică

Pentru a putea discuta pe baza acestei teme trebuie să luăm mai întîi în

calcul explicarea termenului blasfemie. Aşadar, blasfemie după cum apar eîn

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX) reprezintă defăimare a religiei, a

dogmelor şi obiceiurilor de cult, defăimarea lucrurilor sfinte, sinonimul fiind hulă,

profanare, sacrilegiu, pîngărire. Etimologic cuvîntul provine din ltienscul

blasphemia.

Despre comiterea blasfemiilor în presă au scris destul feţe bisericeşti dar

nu petnru a acuza un act jurnalistic de acest lucru ci efectiv pentru a aduce la

cunoştinţă conceptul şi greşeala unui demers de asemnea natură.

Voi prezenta un pasaj dintr-un articol publicat în Evenimentul de Iaşi, 12 martie2005, Păcatul de neiartat : “Dumnezeu va ierta oamenilor toate păcatele pe care

le vor fi săvîrşit dar, dacă cineva rosteşte blasfemii împotriva Duhului Sfînt, nu va

putea fi iertat niciodată, iar vinovăţia acestui păcat îl va apăsa veşnic", citim în

Evanghelia după Marcu. Este ştiut că Dumnezeu nu osîndeşte pe nimeni,

Dumnezeu iartă toate păcatele... tuturor oamenilor. Însă pot exista oameni care

se închid cu hotărîre la această iertare şi anume cei care aduc "blasfemie

împotriva Duhului".”Subiecte care au tratat idei blasfemitoare au fost abordate şi de presa

laică însă prin articole jurnaliştii, fie atunci cînd făceau recenzia unewu cărţi,

piese de teatru sau documnetar au încercat să nu susţină ideea blasfemiei, de

altfel nici să o scuze sau acuze ci efectiv să prezinte poziţia autorului repsctvi

într-un mod cît mai obiectiv.

Jurnalul Naţional, 3 mai 2006 abordează pe o întreagă pagină sub forma

unui documnetar cu titlul uşor exagerat Procesul lui Hristos, rămas fără sentinţă

conţinutu cărţii lui Ioan Fruma, Procesul lui Iisus, carte apărută la Editura Roza

Vînturilor.

Cartea are la bază noi descoperiri ale Giulgiului din Torino iar faptul că

jurnaliştii în acest documentar încercă să acopere toate aspectele vehiculate de-

a lungul vremii depsre acest aspect denotă profesionalismul. Faptul că se

80



abordează atît latura Bisericii cu privire la acest subiec precum şi speculaţiile

făcute reprezintă un demers onest.

Un alt subiect considerat de Biserică blasfemie a fost cel abordat de Alina

Mungiu Pippidi în piesa de teatru Evanghelştii piesă ce a suportat în presă

cronici defavorabile tocmai pentru a nu se face părtinitoare la ideea

blasfemitoare imputată de Biserică autoarei. Biserica atacă blasfemia lui Mungiu

este unul dintre articolele pe acestă temă, publicat în cotidianul Ziua, 3

decembrie 2005 . „Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Preafericitul Teoctist, si

Arhiepiscopul Mitropolit Romano-Catolic al Bucurestilor, Ioan Robu, au criticat

piesa "Evanghelistii", care va avea azi premiera nationala, la Iasi * Este "o jignire

adusa Bisericii Ortodoxe Romane", considera PF Teoctist * Piesa "este o

blasfemie la viata si la credinta noastra", a afirmat Robu” se arată în şapoulmaterialului.

Cartea lui Dan Brown, Codul lui Davinci a făcut posiblilă abordarea

subiectului în presa scrisă de-a lungu, atît a materialelor de opinie cît efectiv a

unor documnetar edat fiind că şi în acest caz Biserica din întrega lumea

consideră demersul blasfemitor.

Săptămîna Financiară publică pe 3 mai 2005 un articol intitulat Brandul

Iisus în care abordează controversele iscate de apariţia acestei cărţi. “Romanul "Codul lui Da Vinci" s-a vandut in milioane de exemplare. "Patimile lui Hristos",

filmul lui Mel Gibson, s-a aflat in topul incasarilor. Nici publicitarii nu au stat

deoparte. Reclamele inspirate din scenele biblice au socat si au provocat

deopotriva atat publicul, cat si pe reprezentantii bisericii.” Totodată se atrage

atenţia în acest artciol asupra altor subiecte abordate de cercetători şi mai apoi

preluate d epresă prin care Biserrica acuză presa d eblasfemie.

În urma unor procese, se arată în articol, presa i-a imputat Bisericii cerinţa

de autocenzură în materie de noi informaţii ştiinţifice apărute pe acestă temă,

faptul că trebuie să devină sceptică din principiu la gîndul redării unor astfeld e

subiecte, ori într-o presă liberă în care nu religia este cea care guvernează statul

democrat, presa are libertatea de a prezenta, evident obiectiv, anumite subiecte.

81



“In ultimii ani, biserica a avut de furca cu publicitarii care isi revendica

dreptul de a aborda temele si simbolurile religioase. Cel mai nou scandal a fost

legat de un poster al casei de moda "Marithe et Francois Girbaud", inspirat din

"Cina Cea de Taina" a lui Leonardo Da Vinci.

Afisul este o libera interpretare a "Cinei", in care toate personajele sunt femei,

imbracate in haine de marca. Un singur barbat apare in scena, intors cu spatele,

intr-o postura echivoca, inlantuit de bratele unei femei.

Autoritatile italiene si franceze au interzis acest afis, considerandu-l un grav

atentat la credintele intime ale catolicilor.

Curtea de Apel din Paris a subliniat ca ofensa este cu atat mai mare, cu cat

afisul a fost lansat cu o saptamana inaintea Sarbatorilor de Paste, iar impresia

era amplificata de moartea Papei Ioan Paul al II-lea.” O viziune foatre bine justificată asupra acestei cărţi se găseşte în

materialul publicat de cotidianul Adevărul, 10 iunie 2006 , un material de

cercetare a fenomenului Dan Brown şi a implicaţiilor aduse de cele scrise.

“Atractiv si plin de blasfemii, kitsch si incredibil de bine vandut, accesibil tuturora,

desigur, dar doldora de informatii cu pretentii "serioase" si gravisime la adresa

intregii umanitati - romanul lui Dan Brown, "Codul lui Da Vinci" face inca multe

valuri… Miturile nu pot fi inventate constient... Forta lor este data de masura in

care isi gasesc un corespondent real in structurile fiintei. Adevarul lor este cel

putin psihologic adevarat, iar adevarul crestin vorbeste despre o conditie de

lumina interioara, catre care crestinul aspira.”

Pentru a nu ajunge să comită blasfemii, precum şi pentru a nu ajunge să

fie acuzat de lipsă de profesionalism jurnalistul trebuie să fie bine informat şi mai

mult decît atît trebuie să fie conştient de limitele şi exigenţele impuse de

profesiunea sa. Voi prezenta mai jos ce înseamnă şi cum ar trebui să se producă

un demers jurnalistic onest.

B. Limite impuse şi autoimpuse în redactarea unui text

82



„S-au scris şi s-au spus absurdităţi despre etică mai mult decît despre

erice alt aspect al jurnalismului” avea să afirme David Randall în Jurnalistul

Universal.

Consultînd o serie cărţi de etică precum şi analizînd demersul unor

jurnalişti exclusiv cu referire la abordarea subiectelor şi temelor religioase se

poate observa că există un spectacol al jurnaliştilor care încercă să predea

propria morală adepţilor presei populare.

Aşa cum se arată în cartea Introducere în presa scrisă (Florea Ioncioaia,

cap. Etică şi deontologie jurnalistică), „Nu se poate cere jurnaliştilor să se poatre

ca nişte îngeri, dacă lumea din jur arată ca un infern dar moralistul integrisit n-

are cu adevărat o funcţie didactică.”

Pentru abordarea acestei teme trebuie să ne referim cu precădere la eticăşi deontologia profesională însă nu înainte de a ne opri şi explica termenii luaţi

însăre discuţie.

„Prin etică se înţelege in general orice reflecţie sau judecată de apreciere

asupra naturii binelui şi răului dar de fapt judecata etică este întotdeuna oprită

asupra răului.” 39

Se va observa de altfel şi trebuie menţionat şi recunoscut faptul că

impactul presei asupra existenţelor individuale şi colective este uneori foatreputernic. O ştire eronată sau răuvoitoare poate distruge vieţi umane şi chiar

culturale.

Nu întîmplător, ca principal mediu al discursulu public, presa a devenit

obiectul a numeroase critici în legătură cu maniera in care îşi exercită funcţia sa.

Ceea ce pare un paradox acum în presă devine pe zi ce trece o

certitudine şi mă refer aici la extinderea libertăţilor civile printre care şi cele care

privesc direct sau indirect presa prin care se consideră că ar duce automat la

emanciparea presei.

Dinpotrivă, se poate observa limpede un aspect negativ. Cu cît presa

devine mai liberă, cu atît ea pare a fi mai puţin responsabilă, cu cît ea poate fi

mai puternică ea se arată cu atît mai vulnerabilă în faţa derapajelor de natură

39 Florea Ioncioaia, Introducere în presa scrisă, cap. Etică şi deontologie jurnalistică, p. 96, Editura

Universităţii „Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 2000

83



etică printr-un exces evidenţiat în capitolul anterior ce ţine cu precădere de

agresivitate în discurs.

Abuzul libertăţii prsot înţelese se manifestă aşadar sub două forme: „ca

un abuz contra libertăţii în general (atunci cînd presa tinde să-şi anexeze

discursul public şi să direcţioneze opinia publică, în funcţie de interesele şi

credinţele sale) şi ca un abuz contra persoanei (asupra dreptului la intimitate,

asupra deminităţii personale)” 40 .

Libertatea care nu este însoţită de responsabilitate se poate transforma în

contrariul său. În aceste condiţii etica este o cale de auto-protecţie a jurnaliştilor

împotriva propriilor excese dat fiind că natura profesiunii însăţi permite

derapajele.

Deontologia jurnalistică se referă la acele judecăţi de apreciere privitoarela conţinutul etic al unui discurs de presă, precum şi la enunţurile cu caracter

normativ care privesc acest discurs.

Putem distinge în demersul deontologiei jurnalistice două dimensiuni:

etica discursului şi etica practicilor jurnalistice. Este cunoscut faptul că nu putem

separa în mod absolut discursul de practici totuşi, acestea trebuie tratate

disjunct.

Discursul jurnalistic cuprinde totalitatea modalităţilor publicistice, narativesau iconografice prin care un jurnalist şi o publicaţie de presă îşi face public

mesajul. Practicile jurnalistice se referă per ansamblu la acţiunile care au

legătură cu editarea unei publicaţii de presă.Ne referim aici atît la activitatea de

documnetare, cît şi conduitele din interiorul unei redacţii sau chiar cele de

promovare şi de difuzare a ziarului, dacî toate aceste aimplicî într-un fel sau altul

discursul jurnalistic.

Analiza deontologică trebuie să ia în calcul anumite principii şi anume

separararea activităţii jurnalistice de alte categorii de motivaţii (economice,

politice), onestitate a profesională, obligaţia jurnalistului la o informare corectă,

credibilă şi completă a publicului, repsectul vieţii private şi moderaţia în judecăţi

de valoare.

40 Idem 39

84



În ce priveşte etica discursului jurnalistic textul este evident pricipalul

vector al acestuia. Avem două criterii principale în funcţie de care puteam judeca

din punct de vedere deontologic un text jurnalistic: respectarea adevărului

faptelor cu condiţia de veradicitate iar în al doilea rînd respectare regimului

sitlistic sau condiţia de verosimilitate.

Este de la sine înţeles că datoria jurnalistului este de aspune advărul dar

există o lungă dezbatere în ce priveşte adevărul.

Din punct de vedere jurnalistic adevărul faptelor, aşa cum se desprinde din

cărţile de eticăNotă3 însemnă o serie de reguli pe care voi încerca să le evidenţiez

în cele ce urmează.

Aşadar jurnalistul trebuie să stabiliească cu maxim de rigoare natura

evenimentului care constituie obiectul relatării, mai cu semă în ce priveştecauzele şi consecinţele, personale implicate şi respomnsabilii.

Să realizeze o prezentare cît mai completă a evenimentului relatat fără omisiuni

nejustificate din punct de vedere stilistic sau editorial.

Jurnalistul are obligaţia să nu relateze în textul său decît fapte pe care le-a

stabilit cu exactitate sau în caz contrar să-şi auto-limiteze spaţiul de discurs –

dacă nu posedă informaţii complete atunci trebuie să arate asta în text, să fie

moderat în judecăţi de valoare sau chiar să şi le autoreprime complet, deasemenea trebuie să prezinte natura surselor şi gradul lor de credibilitate.

Citarea fildelă a opiniilor prezentate în text, parafraza trebuie să fie o practică

limitată şi tratată cu multă atenţie

Prezentarea poziţie tuturor părţilor implicate, într-o propoziţie

semnificativă, în raport cu importanţa fiecăruia în cadrul evenimentului este un

lucru la fel d eimportant. De asemenea trebuie să se acorde dreptul la opinie

tuturor celor acuzaţi în cadrul unui articol. Evitarea oricărei implicări personale în

evenimentul relatat, anterioară sau posterioară evenimentului denotă o bună

practică jurnalistică.

În ce priveşte regulile la nivelul scriituri, regulile stilistice acestea definesc

demerrsul iar dacă un jurnalist nu respectă condiţia veradicităţii este condamnat

să nu poată fi nici verosimil.

85



Aşadar coerenţa şi lizibilitatea sînt condiţii elementare. Un limbaj accesibil

precum şi claritatea exprimării se constituie drept imperativ deontologic, astfel se

evită de fapt interpretatrea tendenţioasă. De asemnea citatrea surselor fără a

interpreta declaraţiile cuiva şi a le trascrie ca şi cum acesta le-ar fi dictat.

Evitarea judecăţilor de valoare, în deosebi pe cele tranşante care nu privesc

strict evenimentul, cele cu intenţii generalizatoare, comentariile, în speţă, trebuie

separate editorial de relatarea faptelor.

Evitarea pe cît posibil a tendinţei de interferare a genurilor publicisitce, ca

şi a limbajelor. O relatare nu poate fi decît o naraţiune obiectivă şi bine informată,

fără judecîţi de valoare cu un grad de generalizare prea mare.

Trebuie să evite termenii prea tari, judecăţile prea severe, într-o simplă

relatare, colocvialismele şi metaforele sînt permise doar în textele de semnificaţie jurnalistică: opiniile, tabletele, comentariile

Totodată se impune reţinere în cazurile neclare, care depăşesc puterea

de investigaţie dar mai ales atunci cînd subiectul poate avea un impact negativ

asupra interesului public.

Aruncînd o privire asupra acestor norme se poate lesne observa care ar fi

ultimele tendinţe ale presei şi cît de mult greşeşte folosindu-se tocmai de ceea ce

li se impune drept interzis.

C. Discursul jurnalistic în presa laică

Există mai multe variante ale limbajului bisericesc: limbajul textelor sacre,

al predicii, al rugăciunii, terminologia „tehnică “ , stilul scrierilor teologice au

fiecare trăsături proprii şi manifestă afinităţi cu alte limbaje (literar, filosofic etc.).

O serie de variante publicistice ale limbajului religios apar în mass-media (ziare,

radio, TV).

Terminologia bisericească e lacunar şi uneori chiar incorect prezentată în

multe dintre articolele de presă.

86



“Se ştie că în română există un tip de sinonimie, cu cauze istorice şi conotaţii

stilistice, între termeni echivalenţi în esenţă, dar marcaţi de apartenenţa la

limbajul religios ortodox, respectiv catolic: duh şi spirit, spovedanie şi confesiune

etc.” 41

Analiza lexicală ar trebui să distingă între diferitele situaţii (rozariu e

specific catolic, dar ar fi de verificat în ce măsură mătănii, chiar dacă preferenţial

ortodox, se poate folosi, în cel puţin unul din sensurile sale, în ambele contexte).

Incertitudinile terminologice se reflectă, în scrisul actual, în anumite

confuzii lexicale sau în graba de a prelua termeni şi atunci când nu e nevoie de

ei.

“Într-un citat din publicistica actuală – „Un milion de fideli au participat la

missa solemnă oficiată de Papă“ (RL 2254, 1997, 4) – , cuvântul fideli a fost înmod destul de neinspirat folosit în loc de credincioşi. În română, adjectivul fidel

nu are un uz substantival cu acest sens; în text, evident, cuvântul e produsul

unei traduceri grăbite (cf. it. fedeli „credincioşi“) şi al tendinţei jurnalistului de a

păstra ca atare termenii pe care îi simte legaţi de ritul catolic. “ 42

Alte exemple se regăsesc atunci cînd jurnaliţii abordează cuvîntul missa

după cum are să observe Rodica Zafiu.

“Un cuvânt fundamental al vieţii religioase creştine, care circulă în românaactuală cu multe oscilaţii; mai grav e că înseşi dicţionarele sporesc confuzia

lexicală. În textele contemporane, cuvântul apare în formele mesă, misă sau

chiar missă (cu sau fără majusculă): „Patriarhul... a participat la o missă catolică“

(Dilema 295, 1998, 6); „o mesă la care a slujit Papa Ioan Paul al II-lea“

(Libertatea 2176, 1997, 11); „dimineaţa vin aicea să celebrez Misa“; „celebrez

aici, în capelă, Misa, în fiecare zi“; „duminică ţin, fiecare a doua duminică în

limba germană, Misa solemnă“ (Vultur 2000: 97-98).”

Presa se foloseşte de termenii bisericeşti alăturîndu-le o exprimare ce ţine

de dicursulo public uneori la modul senzaţional, defăimătăr. În studiul său asupra

discursului bisericesc şi al influenţei acestuia asupra mass-media, Rodica Zafiu

41 Rodica Zafiu, Păcatele limbii, cap. Arhaism şi inovaţie în limbajul religios, varinata on-line www.unibuc.ro42 Idem 41

87



analizează forme şi inflexiuni ale unor cuvinte şi expresii întîlnite în discursul

bisericesc.

Însă după cum am putut constata în capitolul precedent jurnalistu pe lîngă

o proastă folosirea a unor termeni face şi asocieri greşite, exgarări vizibile,

transformă exprimări di cele dou discursuri în fraze clişeeisitce, în stereotipii şi

hiperbolizări.

“Pentru cuvântul călugăr se indică doar sinonimele monah şi părinte;

pentru călugăriţă lista e ceva mai bogată, cuprinzând seria maică, monahă,

monahie, mireasa Domnului, mireasa lui Dumnezeu. O cercetare mai insistentă

a dicţionarelor şi mai ales lectura textelor religioase adaugă la formele masculine

citate şi câteva derivate specifice, precum vieţuitor, ostenitor, nevoitor;

femininele lor amplifică seria de sinonime pentru călugăriţă, din care nu poatelipsi măicuţă, la origine un diminutiv hipocoristic, dar care a devenit sinonimul

funcţional al cuvântului-bază.” 43

Alăturarea unor substantive şi adjective de tipul criminal , asasin,

senzaţional acestui cuvînt creează greşeala de presă.

Merită atenţie şi termenul vieţuitoare, specific limbajului bisericesc, solemn

şi arhaic („Mănăstirea… găzduieşte 54 de vieţuitoare“, EZ 2424, 2000, 6).

Derivatul de la a vieţui apare tot mai des: „mânăstire de călugări, 15 vieţuitori “;„mânăstire de maici , 17 vieţuitoare“.

În limbajul bisericesc contemporan, cu mare frecvenţă apar verbe ca a

îndumnezei, a încreştina, a înduhovnici şi derivatele lor.

“A îndumnezei („titlul tradus al cărţii – «Omul – animal îndumnezeit» este cel

puţin incomod“; „nu va ajunge la îndumnezeire“, RL 1507, 1995, 2; „accesul la

îndumnezeire“, RL 2015, 1996, în suplimentul Aldine) este atestat în texte dintre

cele mai vechi (la Coresi, de exemplu), fiind prezent în dicţionarele istorice şi –

dar cu o definiţie incompletă – chiar în DEX.” 44

În cele mai multe cazuri presa este acuzaţă de o proastă documentare

atunci cînd se foloseşte de exprimări ale discursului bisericesc fără a le atribui

sensul corect.

43 Ibidem 41

44 Ibidem 41

88



Totodată jurnalistul este obligat cînd vorbeşte despre Biserică, şi

reprezantanţii acestei să folosească formulele de adresare şi funcţiile corect.

Jurnalisul poate să cadă în panta prezentării comunicatelor oficile ale Bisercii în

varinat lor originală, mai precis în discursul bisericesc fapt ce va îngreuna

înţelegerea mesajului. Jurnalsitul trebuie să decodifice ideea discursului

bisericesc şi să-l traducă într-un discurs public adecvat, fără redundaţe cum des

se poate întîlni.

Studiu de caz- Tanacu

A. Mediatizarea cazului Tanacu intre informaţie şi senzaţional

Cum a reflectat presa cazul Tanacu, este sau nu preotul Corogeanu

vinovat, cine poartă responsabilitatea acestei tragedii, puteau face mai mult

89



serviciile medicale au fost doar cateva intrebari la care presa scrisă şi nu numai a

încercat să răspundă.

Ceea ce s-a întîmplat la Tanacu este într-adevăr un fapt de presă însă

oare nu a exagerat presa atunci cînd s-a ocupat de acest subiect, nu a s-a folosit

pe lîngă informaţie de senzaţional. Cît a influenţat senzaţionalul desfăşurarea

acestui caz, care au fost reacţiile oficiale ale Bisericii, pînă unde a mers presa în

afirmaţii vom încerca să dezbatem în acest studiu de caz.

S-a scris mai apoi în articolele de opinie, drept un fel de autocritică, de

autoevaluare, că presa a exagerat, că pe alocuri a dat dovadă de lipsă de

profesionalism, de reporteri nepregătiţi. S-a mai scris de faptul că reporterii buni

nu se găsesc pe toate drumurile şi că în lumea media se află jurnalişti slabi

profesional ce se folosesc în demersul lor de afirmaţii gratuite. Mai apoi de faptulcă ziariştii cu adevărat valoroşi, cu simţ de răspundere al scriiturii şi al profesiei

totdată sînt mai puţin numeroşi decît cei oportunişti şi iresponsabili.

În cazul de la Mănăstirea Tanacu, mass-media a oferit un exemplu grăitor

pentru superficialitatea cu care unii români, neinstruiţi în cele spirituale, au ajuns

să privească propria credinţă. Şi aceasta, datorită atît jurnaliştilor, cât şi

ignoranţei proprii, greu de justificat. Un post de televiziune a surprins scena în

care un localnic din Vaslui, tipul de ţăran de oraş, neinstruit a strigat cu indignareşi reproş către tabăra celor care îi susţineau pe măicuţele şi pe preotul aflaţi în

situaţia dificilă pe care o ştim cu toţii: "Ce tot îi apăraţi pe criminalii aştia, bă? Nu

vi-i ruşine?". Ceilalţi, din jurul părintelui, i-au zis să stea în banca lui, că nu este

în temă nici cu situaţia de fapt şi nici cu aspectele de credinţă. La care replica a

sunat cam aşa: "Sunt şi eu ortodox, mă, dar nici chiar asa!".

Articole informative în cazul Tanacu

Amploarea cazului Tancu a avut drept pion principal de pornire ştirea

tratată sub forma informaţiei bombastice. De la ştire lucrurile au prins contur în

direcţia sus menţionată şi s-au lărgit în demersuri jurnalistice de investigaţie.

90



Punctul culminant, intoxicarea cu amănunte şi detalii, speculaţii care au

încununat cazul sub forma unui fenomen fără proporţii, s-a întîmplat în reportaje.

În corpul ştirii, acea informaţie clară şi curată, obiectivă după cum se

defineşte mai în toate manualele de specialitate, s-au aruncat şi plonjat informaţii

bombastice. În ştiri au apărut pentru prima oară exprimări precum criminal,

crimă, ucigaş, asasin.

De aici a pornit şi a degenerat totul într-o calamitate naţională. E cert,

cazul este fără precedent însă presa a preferat să îl exploateze prin

suprasolicitare în paginile sale. De data aceasta nu a fost un atac la adresa

Bisericii, care nu se face vinovată efectiv de întîmplare în cauză şi care în toţi

aceşti ani a învăţat să comunice şi să devină, ca şi în cazul de faţă, trasparentă

prin poziţie. Clar în cazul Tanacu a fost vorba efectiv de un efect concret în carese îndreaptă mass-media româneşti în general. Efectul ştirilor de la ora cinci ,

efectul senzaţionalului în lupa pentru audienţă şi tiraj este explicaţia exagerărilor

pe care le vom analiza pe parcurs.

În acest caz presa a confirmat reprezentanţilor Bisericii toate acuzele

aduse de-a lungul acestor ani. În acest caz presa a greşit pe alocuri flagrant prin

lipsă de profesionalism şi exagerare dusă la modul absolut.

Presa prin reprezenanţii ei consideraţi profesionişti îşi va face mea-culpamult prea tîrziu ce-i drept. Prin abordarea informaţiei în această manieră presa şi

mass-media, căci mă refer şi la televiziune deoarece cele mai flagrante excese

de zel jurnalistic s-au regăsit aici, a arătat de fapt că puterea de care dispune

poate manipula într-adevăr desfăşurarea unor întîmplări. Ori rolul presei este cel

de a informa nu de a da verdicte, verdicte care revin conforma legislaţiei

organelor în vigoare.

Ţinînd cont de faptul că ziarul Libertatea este un tabloid prin format dar şi

de faptul că se bucură de cel mai bun tiraj la ora actulă întrecînd cotidienele de

strucutră broadsheet, titlurile materialelor informative nu ar trebui să ne

surprindă. Însă Libertatea este publicaţia care a încurajat cotidiene respectabile

în a marşa pe senzaţional, greşeala aparţinînd efectiv unora dintre aceste

cotidinene deoarece nu au făcut diferenţa dintre mesajul lor şi cel al publicaţiei

91



Libertatea, practic nu au reuşit să discearnă între senzaţionalul unui tabloid şi

obiectivitatea unui boradsheet.

Aşadar Libertatea, 20 iunie, p.3 publică ştirea cu titlul: „Măicuţa

crucificată, înmormîntată azi” , corpul ştirii vine să contrazică într-o oarecare

măsură titlul prin afirmaţia: „în urma unei presupuse exorcizări”.

Curierul Naţional, 20 iunie, p.3 în ştirea „Cinci persoane, urmarite penal in

cazul maicutei crucificate” ne prezintă prin intermediul formulărilor:”legat-o cu

lanturi de o cruce de lemn si i-au pus in gura un calus facut dintr-un prosop,

maicuta a fost tinuta pe cruce timp de trei zile, fara mancare si intr-un pridvor

unde era foarte racoare”, ceea ce avea să devină clişeu mai în toate materialele

de presă, fie ele reportaje sau anchete.

„Biserica Ortodoxa Romana se leapada de preotul exorcist” este titlulrelatării apărute tot pe 20 iunie, în cotidianul Adevărul, p.14. Astfel în strucura

materialului se observă exprimări precum: „ Staretul-asasin, Corogeanu

impreuna cu cele patru "oite ale Domnului" ” . Intertitlul „Maicuta moarta la

manastirea din Tanacu va fi inmormantata in localitatea natala” se foloseşte de

repetiţia cuvîntului moartă în construcţia de participiu înmormîntată.

Corpul ştirii pe lîngă aceste obiecţii este curat, prezentînd poziţia Vicarului

Huşilor referitoare la cele întîmplate în aria sa de supraveghere precum şi douădeclaraţii ale călugărului Corogeanu: „lupta cu diavolul este foarte grea, diavolul

nu se poate trata cu pastile.”, pe care le vom regăsi cu stupoare folosite în

reportaje drept mărturii de la care jurnalistul porneşte în construcţia materialului

şi pe baza cărăra se erijează în judecăţi de valoare. Unele sînt folosite chiar

drept intertitluri ori reportajul denotă observaţia şi discuţia personală a

reporterului trimis să observe, să cerceteze la faţa locului.

Am luat în discuţie cîteva dintre exemple ale unor ştiri apărute în

cotidienele centrale. Zilnic informaţii despre acest caz nu au incetat să apară fapt

pentru care nu m-am axat pe abordarea tuturor materialelor informative apărute

însă am încercat să privesc în anasamblu şi să cumulez toate informaţiile în

cîteva idei.

92



Jurnaliştii s-au dovedit perseverenţi în demersul lor şi nu au lăsat subiectul

să se stingă deşi aparent se aşternuse liniştea peste caz. Ei revin pînă la finele

anului cu materile noi, informaţii noi despre acest caz nepierzînd în acelaşi timp

ideea că Tancu a rămas şi trebuie să rămînă un subiect senzaţional, să incite. Şi

ca să incite iată cum l-a readus în atenţia cititorilor săi, Jurnalul Naţional, 27

decembrie 2005 : Cazul Tanacu-Măicuţa ucisă de adrenalină.

Se ştie faptul că în acest caz în primă instanţă s-a luat in considerare un

raport medico-legal. Irina Cornici a fost inmormîntată după care trupul i-a fost

dezhumat la cererea avocatului călugărului Corogeanu fapt pentru care atît prima

sentinţă a fost anulată de către Curtea de Apel Bucureşti unde se va transfera

cazul cît şi prima expertiză medicală. Dacă din titlul aceste ştiri reiese că Irinei

Cornici i-ar fi fost cauzat decesul de o doză de adrenalină, corpul ştirii nuaminteşte de acest aspect ba mai mult chiar devine ambiguu.

Redau aici întrega ştire, de coloană de asemenea: „Potrivit raportului,

leziunile suferite in timpul presupusei exorcizari sunt minore si nu au legatura cu

decesul. Seful Serviciului Judetean de Ambulanta Vaslui, medicul Dan Petrovici,

spune ca acuzatiile sunt nefondate si ca nu a primit nici un certificat de la

Medicina Legala cu privire la aceste concluzii.”

Reportajul

Ziua45 este cotidianul care a declanşat scandalul în presă întreţinîndu-l

prin titluri şi analize pline de senzaţional. Voi lua înspre discuţie reportajul apărut

în Ziua din 20 iunie, Preotul diavolului, tupeu de ucigaş(autor George TARATA).

Încă prin titlu se poate observa atitudinea reporteruluid e a trasforma

subiectul într-un fapt de rpesă senzaţional. E drept subiectul este cutremurător însă jurnalistula preferat să îia ccentueze şi mai mult impacutul, lucru pe care îl

vom observa cu uşurinţă pe parcursul reportajului prin folosirea unor expresii

atribuite în caliatte de verdict.

45 vezi Anexa 2

93



Din bumbi şi şapou ne dăm seama că ideea pe care punctează şi mizează

autorul reportajului etse cea de crimă odioasă atribuită călugărului Cortogeanu,

un criminal. De altfel reporterul nu se sinchiuseşte cu nimic din a ne prezenta

acest lcuru deoarece se poate observa o repetiţie deranjantă e expresiei

“criminalul în sutană”. Ideea este sugerată prin multe jonglerii de expresie în care

se regăseşte cuvîntul criminal: “criminalul de la manastirea "Sfanta Treime",

pomenire a victimei sale, ucigasul in sutana, preotul ucigas, cei mai sangerosi

criminali, ucis cu sange rece, a facut un lucru corect omorand un om, ca un

asasin... se intoarce la locul crimei” .

De altfel însăşi expresia “criminalul în sutană” se repetă de trei ori în textul

şapoului. În loc să se lipsească de senzaţional şă să se axeze efectiv pe cazul în

sine, pe cele petrecute la mănăstirea Tanacu, şapoul prezintă situaţia acuzîndu-lpe Corogeanu prin tot felul de exprimări tendenţioase, de comaparaţii lipsite de

profesonalism. “Preotul ucigas de la manastirea "Sfanta Treime" da dovada in

continuare de un tupeu care ar putea face invidiosi pana si cei mai sangerosi

criminali... . La fel ca un asasin care se intoarce la locul crimei , asa-zisul

preot s-a rugat pentru sufletul Irinei. Inca o data criminalul in sutana a declarat

ca a incercat sa o salveze pe Irina Cornici .”

“Consatenii Irinei cer pedepsirea criminalilor” , este primul intertitlu alreportajului. Subiectul porneşte din mijlocul privegiului măicuţei decedate, prin

povestea sorei Iustina, una dinrte colegele de mănăstire ale măicuţei Irina.

Reporterul deşi pune multe fraze în gura personalului său nu s efoloseşte de

declaraţii efectiove în gilimele, mai precis nu creează actul juralistic de

veridicitate folosit prin citat.

El reproduce efectiv ceea ce spune măicuţa Iustina fapt ce ne face să

credem că anumite pasaje pot fi exagerate chiar de reporter. Acelaşi lucru se

întîmplă şi prin atribuirea unor păreri consătenilor fetei. “In acelasi timp,

consatenii Irinei au declarat ca sunt indignati de moartea tinerei, precizand ca

sunt hotarati sa nu-i accepte, la inmormantare, pe reprezentantii manastirii. De

asemenea, ei au spus ca preotul Corogeanu si maicutele ar trebui sa fie

supusi unor chinuri la fel ca cele pe care le-a indurat Irina.”.

94



“Urmăriţi penal” intertitlul prin care reporterul încercă să prezinte părerea

organelor de judecată despre acest caz. După un paragraf în care ni se reia

ideea din şapou prin folosirea aceloraşi exprimări gen: “uciderea in chinuri

groaznice, preotul ucigas” , se trece la declaraţia Procurorului Ovidiu Berinde

despre ancheta în curs de desfăşurare.

“Asfixiere şi dezhidratare” ar fi verdictul medicilor legişiti în ce priveşte

cauzele morţii Irinei Cornici, verdict ce devin intertilu în acest caz. Textul prezintă

neconcordanţele şi rezultatul analizei medico-legale însă în acelaşi timp

reporterul va prezenta diagnosticul expertizei în termeni medicali, fără a explica

efectiv la ce se referă.

Este drept că sînt texte jurnalistice prin care ştacheta textului poate fi

ridicată şi nu necesită ca jurnalistul să se folosească de explicaţii simpliste însădatorită unei mediatizări exagerate în avaluarea acestui caz trebuia să fie

conştinet că cititorii vor fi diversificaţi în ce priveşte pregătirea culturală fapt

pentru care se necesita o explicare a terminologiei medico-legale.

Cu alte cuvinte reporterul s-a folosit de o formă înşelătoare lingvisitcă

pozînd în reporterul inteligent. “In certificatul de deces al tinerei se mentioneaza

drept cauze ale decesului insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta

respiratorie restrictiva prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scadereavolumului de oxigen din sange), deshidratare importanta in contextul unui bufeu

delirant halucinator neglijat, cu stare de agitatie psihomotorie severa.”

De exemplu “deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator

neglijat” se traduce în termeni uzuali drept schizofrenie.

Prin intertitlul, “Barbarie la Sfînta Treime” începe aşa zisul reportaj

prezentîndu-se faptele petrecute la Tanacu. Se vede clar efectul de

suprasolicitare al subiectului prin folosirea cuvîntului “barbarie”. Povestea

continuă în acelaşi spirit prin expresii ca: “scena unei crime greu de inchipuit

care aminteste de Evul Mediu, a sechestrat-o pe maicuta Maricica Irina Cornici,

pridvor unde era foarte racoare, criminalul in sutana a declarat cu seninatate,

ucigasul Petru Corogeanu ” .

95



Se observă cum se exagerează evident în scopul obţinerii senzaţionalului.

De asemenea frapează concluzia la care ajunge reproterul cu atîta uşurinţă:

“Crima pare a fi ceva normal la manastirea "Sfanta Treime" daca tinem cont de

faptul ca preotul asasin este sustinut de majoritatea maicutelor” . Se observă de

asemenea şi folosirea exprimării total eronate referitoare la Evul Mediu,

exprimare pe care după cum vom observa mai toţi reporterii s-au grăbit să o

folosească în aceste pseudo-reportaje crezind că astfel demersul lor ar suna mai

interesant.

Această eroare a jurnaliştilor a fost taxată de către analişti în texte de

opinie. Toader Paleologu, scrie un editorial în codidianul Ziua(23 iunie 2005), pe

acestă temă, editorial intitulat chiar aşa: “Mitul evului mediu” .

“Tragedia de la Tanacu a iscat, cum era si firesc, un val imens de comentarii,impanate insa cu o referinta istorica total falsa. Este vorba de mobilizarea mitului

negativ al evului mediu intunecat. Pentru istoricii seriosi, evul mediu de fapt nici

nu exista sau, pentru a fi mai precis, este un concept atat de vag si de vast, incat

e lipsit de orice valoare descriptiva. Cu atat mai putin mai poate fi astazi

omologata din punct de vedere stiintific sintagma ignara de "ev mediu intunecat".

Cu alte cuvinte, comentatorii pripiti de la noi comit o dubla eroare: stipuleaza

existenta unui ev mediu omogen si-l mai decreteaza si "intunecat" pe deasupra.” Reportajul se încheie cu poziţia Vicarului Huşilor, aparent căci

intertitlul“Vicarul huşilor lovit şi înjurat ca la uşa cortului” introduce ultima parte a

reportajului în care te aştepţi evident la o poziţie a acestuzia referitoare la caz.

Din contră se prezintă în ideea “scena de coşmar” cum acesta a fost agresat fizic

de către călugărul Corogeanu.

Concluzie:

Luat pe ansamblu demersul jurnalistic deşi se doreşte a fi un reportaj este

o combinaţie nereuşită de informaie cu elemente ale reportajului, autorul dînd

dovadă de lipsă de profesionalism. Preferă să accentueze cazuo prin expresii

96



bomabstice şi nu lasă personajele să-şi spună părerea. De latfel dacă privim

atent nici nu este vorba de un unghi de avpordare bine definit, fapt pentru acre în

mare măsură îi lipseşte claritatea. Este un amestec de informaţii care cumulate

prin intertitluri nu spun decît un singur lucru. Corogeanu este criminal. Fie că se

vorbeşte despre părerea ancgetatorilor personajul în discuţie este Corgeanu.

Ceea ce pare ciudat nu este faptul acesta ci lipsa declaraţiilor oamenilor

menţionaţi în materila, fie că este vorba de martori, maici, anchetaori, Vicarul

huşilor, şi chiar Corgeanu.

Este un material superficial care se foloseşte de speculaţii şi exagerări. Nu

are o strucutră lipede din care să se observe clar cîteva puncte de vedere. Ideea

textului este după cum aminteam cea de verdict la adresa călugărului Corogeanu

şi dă dovadă de superficilaita a reporterului care nu a încercat să abordezefenomenul în sine, să înţeleagă şi să explice aspecte profunde. A mizat doar pe

senzaţionalul informaţiei trasformînd-o într-un material ce se doreşte reportaj fapt

constatat din cele 22 de repetiţii ce încadrează imaginea călugărului Corogeanu

alături de cuvîntul “criminal” sau sinonime ale acestuia, “ucigas, omor, asasin” .

România Liberă46 , 20 iunie, p. 13, „Crima de la Manastirea Tanacu,

Vaslui, Monahul Barba Rosie nu regreta nimic” , un articol de Daniel GrosuExagerările pe acestă temă au continuat şi în alte cotidine, de astă dată

criminalul fiind înlocuit mai plastic cu Monahul Barbă Roşie.

Şapoul este scris destul de onest, mergînd pe firul întîmplărilor, amintind

etapele desfăşurării faptelor. Nu foloseşte decît înspre final o exprimare deventă

clişeu în toate ziarele şi anume Măicuţa a ofst ţinută într-un pridvor unde era

foatre răcoare. Se observă aşadar tendinţa d eimitaţie a jurnaliştilor şi lipsa de

profesionalism.

Pe de altă parte reporterul în această primă parte a demersulu jurnalistic

nu ade în patima exagerării vorbind despre călugărul Corogeanu într-un mod

onest, folosindu-se în prezentarea lui doar de funcţia şi numele său.

46 vezi Anexa 3

97



“O groapă pregătită din vreme” este un intertitlu insinuator prin care se

prezintă poziţia tatălu vitreg asupra celor întîmplate precum şi cîteva detalii din

viaţa fetei. “Mama fetei este paralizată iar tatăl natural s-a sinuci în urmă cu mai

mulţi ani” .

În astfel de cazuri jurnalistul trebuie să îşi facă un proces de autocenzură

deoarece se ştie destul de clar că declaraţiile pot manipula uşor şi că de multe

ori se extrage din declaraţii ceea ce pare senzaţional. Faptul că reporterul a

preferat să dezvălui un moment intim din viaţa de famile a Irinei tocmai pentru a

face subiectul cît mai atractiv nu mi se pare o dovadă de profesionalism. Lucrul

acesta se va observa de altfel la alţi jurnalişti care aflînd detalii despre trecutul

Irinei au preferat să acorde informaţia senzaţională dar să o treacă mai inainte

prin propriul filtru şi să aleagă care dinttre poveşti merită dezvăluită. Reporterulnu a fost delicat faţă de familia implicată în acest caz făcînd abuz de viaţa

pesonală a unei familii.

Senzaţionalul dus la extrem se observă şi din paragraful următor: “In

acest timp, si cei care au omorat-o ii pregatisera o groapa, nu ca semn de

remuscare, ci pentru ca in nebunia lor calugarul ucigas sustine in continuare ca e

o treaba duhovniceasca, acoperita de canoane.”

“Şi la alte mănăstiri se face la fel!” este un intertitlu de-a dreptul injuriosdat fiind că pe parcursul textului se dovedeşte a fi propria concluzie a

reporterului. Se încercă în partea aceasta de text să se facă trecerea înspre

reportajul efectiv prin folosirea elementelor de atmosferă d ela faţa locului, foloste

ce-i drept cu stîngăcie de către jurnalist.

Aflăm aşadat că “după cum arăta cerul, era sigur că dumnezeu nu

zîmbea” ca mai apoi să treacă, folosindu-se de pronumele personal la persoana

întîi, în pridvor “acolo unde fata a fost chinuită” . Reporterul doreşte să şocheze

fapt pentru care “păşeşte” asecendent asupra poveştii şi locului lăsînd surpriza

bombastică la final. “Este o atmosfera atat de tacuta, in pridvorul torturilor... E

slujba.” .

Astfel pridvorul iniţial devine în următoarea frază “pridvorul torturilor” .

Judecăţile de valoare continuă să denote lipsa de talent şi profesionalism: “Este

98



imbracat intr-un strai preotesc rosu, ca si barba lui. Slujba are, prin ea insasi,

ceva ciudat. Staretul le porunceste celor prezenti sa ridice mainile sus. Oamenii,

ca oile, executa. Apoi, alta corvoada. In genunchi toata lumea!, striga omul cu

barba rosie... Ipocrizia de a-l pacali pe Dumnezeu. La un moment dat, staretul

criminal se roaga "pentru sanatatea ctitorilor".” .

Cel de-al doilea intertitlu, prin care se încheie şi reportajul de altfel ne

vorbeşte în aceiaşi termeni despre “Exorcistul înverşunat” . Reporterul foloseşte

declaraţiile oficiale ale preotului Corogeanu oferite întregii prese, de fapt pasaje

ale acestor declaraţii. Se observă că nu a făcut propriul demers de a intra în

posesia unor declaraţii. Aceste fragmente sustrase din spusele călugărului se

muleză pe o serie de alte pasaje de atmosferă surprinse la faţa locului, pasaje ce

încheie reportajul circular, invocîndu-l pe Dumnezeu ca mai apoi să treacă lapropria concluzie- “crimă oribilă” .

“Undeva aproape de manastire, este o groapa sapata, pregatita pentru

inmormantarea fetei omorate.

Si vantul urla, de parca Dumnezeu ar privi incruntat deasupra Tanacului si ar

vrea sa stearga de pe fata pamantului, dintr-o singura suflare, exorcistul si locul

in care s-a comis o asemenea crima oribila.”

Concluzie:

Reporterul se foloseşte de cuvîntul exoscist fără însă a încerca să explice

fenomenul. De altfel ca ăi în reportajul anterior nu îşi suţine părerile personale de

atmosferă cu declaraţii concrete ci frînturi menite să întăreasca ideea de crimă

oribilă. Nu dă dovadă de talent în abordarea subiectului precum nici de distrecţie,

mizează pe senzaţional folosindu-se de expprimări devenite clişee, de adjective

şi hiperbolizări în exces. Textul abundă în păreri personale şi este depatre de

strucuta unui text bun de presă, nu se bazează şi nu urmăreşte o idee clară prin

personaje ci se erijează în tragerea propriilor concluzii exagerate.

99



Evenimentul Zilei 47 , 20 iunie, p. 2-3, Calaul si-a dus victima la groapa,

Emilian Isailă, Liviu Iolu

Voi lua înspre analiză reportajul publicat de cître reporterii evenimewntul

Zilei drept exemplu de profesionalism şi cu cîtteva obiecţii în cazul unor exagerări

oarecum justificate am să-mi susţin demersul.

Lucrul senzaţional care i se poate imputra acestui reportaj este în mică

măsură reflectat în titluri şi intertitluri însă beneficiind de o scriitură clară, onestă

şi d eo abordare concisă demersul este justificat căci după regulile jurnalismului

scoaterea textului prin titlu şi intertitlu creează efectul scontat de către reporter.

Faptul că nu se ajunge la exagerări în textul efectiv face rezonabilă abordarea în

factura uşor senzaţională a titlurilor.Dacă ţinem cont de faptul că nu numai presa ci întrega mass-media a

mitzat în demersul său pe căt mai multe picanterii, reporterii EVZ au procedat

corect cînd au aobrdat titlurile în maniera acesta, folosindu-se însă de misiunea

lor efectivă de cîrlig. Astfel titlul: “Călăul şi-a dus vicitma la groapă” este cîrligul

prin care cei doi reporteri demarează povestea într-un mod pe cît de reţinut pe

atît de veridic prin cele dezvăluite.

Crima de la manastire socheaza lumeaInterviu EVZ cu calugarul ucigas

"Dracii nu pot fi vindecati cu pastile"

Suferinta maicutei Irina

Acestea sînt intertitlurile prin care reporterii reuşesc să prezinte foatre clar

ceewa ce doresc să exprime. Se poate observa numai parcurgîndu-le că

reportajul se doreşte să-şi păstreze obiectivitate aşi acurateţea, abordînd la

modul concret toate aspectele cazului. De asemnea dovada de profesionalismde observă în cazul intertitlului citat care elimină ideea de senzaţional şi de

judecată de valoare des întîlnită în reportajele pe acestă temă.

Povestea se lasă grăită prin personajele sale reporterul neintervenind cu

exprimări preţioase în derularea ei. Firul este urmărit cu atenţie, minuţiuos,

47 vezi Anexa 4

100



sugestiile se fac subtil fără a se simţi tenta de influenţare vădită, finalul lasă

citiorul să tragă propria concluzie.

Încă din prima parte a textului se observă cum reporterul încercă să nu

pice în latura senzaţionalului ba din contră dovedeşte ce însemană să fii

profesionist şi să fii documnetat asupra subiectului, nespeculănd în spatele unor

clişee relatate în jurnalele de ştiri televizate.

Se vorbeşte cu respect şi într-un limbaj care încercă să nu jignească nici

una dintre părţi. Rolul jurnlaistului este de a relata şi se observă în acest demers

nu de a trage concluzii, de a judeca, de a deveni vindicativ. Verdicul aparţine

instanţei de judecată şi instanţelor interioare din cadrul Bisericii lucru ce ar fi

trebuit înţeles de toţi jurnaliştii acre s-au aplecat asupra acestu caz.

De altfel se poate observa o documnetare minuţioasă asupra cazului prinoferirea unor informaţii generale despre caz, despre cum a fost el reflectat în

presa din întrega lume, reporterul încercînd subtil să arate faptul că subiectul

într-adevăr este un fapt de presă adevărat şi cî pentru a-l relata nu trebuie decăt

să fim oneşti. Se poate vorbi despre Tanacu fără a deforma.

Tot în prima parte a textului, reporterul îşi pregăteşte cititorul c explicaţie

ce a lipsit dfin lipsa altora de profesionalism din alcătuirea reportajelor. Se

explică aşadar ce însemană exorcizarea, ce conotaţie are această slujbă încanoanel creştine, cum priveşte Biserica acest proces folosindu-se aici de puncul

de vedere al lui Răzvan Codrescu, comentator religios şi redactor-şef al

publicaţiei “Lumea Creştină” , după cum se specifică în text.

Formularea “calugarul Daniel este cel care a tinut slujba de inmormantare

a femeii ucise de el.” mi se pare onestă şi justă.

“Cel puţin două mănăstiri pe judeţ” este intertitlul prin care reporterul

încercă să explice cauzele care au determiant acest caz. Cu alte cuvinte se

observă că demersul său merge în profunzime, lăsînd la o patre speculaţiile

superficile şi la încemnîna oricărui jurnalist neprofesionst.

Exemplu grăitor în ce priveşte originalitatea şi talentul jurnalistic,

aplecarea asupra subiectului din perspectiva umană, înţelegerea şi dorinţa de

abordare a tuturor unghiurilor problemei se distinge clar prin intertilul delicat

101



“Delirul mistic” , ce dovedeşte în acelaşi timp o înţelegere matură a fenomenului,

o abordare şi o combinaţie a talentului scriiturii cu faptele cazului dezbătut.

Jurnalistul îşi explică intertitlul chiar din primul paragraf prin consultare a

unui psiholog care analizează boala ce a venit drep verdict în paginile ziarelor,

aceea prin care Irina Cornici era diagnosticată cu sghizofrenie. Iată deci cum

schizofrenia în anumite forme de manifestare integrate în context devine delir

mistic.

Titlul-citat “Dracii nu pot fi vindecaţi cu pastile” este sustras din afirmaţiile

călăgărului Daniel Corogeanu în cadrul unui interviul ce vine să susţină demersul

textului de reportaj. Trebuie menţionat faptul că Evenimentul Zilei este singurul

cotidian care a făcut acest demers, de a prezenta un interviu cu cel pe care

colegii de breaslă l-au acuzat fără măcar a-l întreba, fără măcar a-i da dreptul alreplică. În interviu de multe ori se preferă acestă formă de tutlu, fiind mult mai

sugestivă şi neimplicînd reporterul în mod direct. Liviu Iolu pe lîngă faptul că

poartă o discuţie în premiară cu preotul Daniel Corogeanu abordează personajul

folosindu-se de toate aspectele problemei, întrebărilew nefiind tendenţioase, ba

din contră mizănd pe un profesionalism prin care demonstrează că arta

interviului, arta de a pune punctul pe “I” într-o problemă delicată, arta de a ataca

un subiect şi inevitabil un răspuns se face în cu totul alţi termeni şi alt limbaj.Prin întrebările adresate se arată faptul că reporterul i-a acordat

personajului său repspect, credit, s-a aplecat la nivelul lui, a discutat politicols.

Iată cîteva dintre întrebările generatoare de mărturii impostante, mărturii

oarecum justificate.

De altfel se poate observa că folosindu-se de un ton amiabil repoterul şi-a

provocat interlocutorul la discuţie, nu l-a acuzat, nu l-a provovat fapt pentru care

răspunsurile lui sănt deschise şi se observă ideea de comunicare şi nu fuga,

reacţiile violente speculate de presă şi televiziune.

De fapt analizînd acest interviu cu atenţie şi aruncîd o privire asupra

întregii mediatizăr a cazului, nu nuamai în pres ascrisă, s epaote observa că

atitunidea violentă a preotului a fost sitmulată cu buna ştiinţă în dorinţa

102



senzaţionalului de către jurnaliştii vendicativi trimişi la faîa locului să se bată înb

transmiterea de verdicte şi acuze.

Aşadar, iată cîteva întrebări ce l-au determinat pe intervievat să răspundă:

De ce nu ati dus-o la spital pe maica Irina?

Si dumneavoastra ati vrut ca ea sa mearga la spital?

Si cum a reactionat?

Nu suferea de nici o boala?

Cum ati constatat ca e vorba de diavol?

Si cum s-a ajuns sa fie crucificata?

Dar cand a inceput sa se simta rau din nou?

Reporterul se foloseşte în interviu de tehnica ascensiunii prin întrebări,plecînd de la general la partiucular reuşeşte să-şi provoace şi capteze

intervievatul şi să obţină d ela acesta răspunbsurile de care avea nevoie pentru

crearea unei iamgini oneste asupra demersului propus.

Demersul nu se opreşte aici, reporterii ilustrînd prin două casete alte două

viziuni asupra cazului.

Aşadar, “Fratele Irinei Cornici, care era la aceeasi manastire, spune ca

banii i-au ucis sora” este titlul primei casete care se ocupă pentru tpima dată de

aprofundarea unui personaj destul de important pe care alţi reporteri nu s-au

încumetat să îl abordeze.este vorba despre fratele Irinei Cornici, călugăr la

aceiaşi mănăstire, în cazula cesta în caliatea sa atît de frate cît şi de călugăr este

un personaj important a cărui părere necesită să fie abordată.

“Tatăl vitreg” este titlul celei de-a doua casete. Se poate observa că titul

este scurt dar esenţial, de impact fără a se folosi de exagerări. În textul acestei

casete se va observa o altfel de viziune asupta acestui personaj. De asemnea

atunci cănd se vorbeşte despre Irina nu se folsesc expresiile des întîlnite gen“ucisă cu sînge rece, victima”, reporterul preferînd să acrode impact textului

mizînd pe latura umană, pe sentimente, pe sensibil în expresii de genul:

“adormită pentru totdeauna”.

Descrierile nu sînt făcute doar cu scopuld e a fi, de a acoperi număruld e

semne al materialului ba din contra au semnificaţia lor şi curg cu sens şi rost în

103



completarea citatelor. “Pentru a o lua acasa pe Irina a venit tatal vitreg, intr-un

taxi galben si cu mainile in buzunare, neintelegand parca ce se intampla in jurul

sau. Preotul Daniel Corogeanu a acceptat ca Irina sa fie dusa acasa de Antohi

G. Costica, asa cum s-a recomandat tatal vitreg. „Nu voiau sa mi-o dea, au zis

ca sa vina mamica”, a spus Costica” . Antiteza dintre personaje vorbeşte de la

sine, observăndu-se de fapt talentul reporterului care a ştiut să se folosească de

declaraţii, de poveşti, a ştiut să le lipească astfel încît să nu existe loc de

comentarii nefolositiare, astfel încăt impactul să rămînă, mesajul să se trasmintă

limpede.

Dacă alţi jurnalişti au preferat să ofere detalii de familie şi să le arunce

drept bombe, ca şi cum nu ar afecta pe nimeni, repoterii folosesc şi ei ideea de a

se aporpia de istoria familie, de poveste dar exact cum m-am exprimat la modulde poveste, blajin, înteşegător, cu spirit de psihologic subtil şi sugestiv. “Vasile a

stat intr-o casa de copii, ca si Irina, de la varsta de trei ani, cand „m-au dat

parintii pentru ca n-au avut bani” .

Concluzie:

O versiune originală ce susţine de-a dreprul menirea unui reporter

profesionist ce reuşeşte să combine povestea cu informaţia, cîrligul cu textul închegat, onestitatea cu subtilitatea, mesajul cu ideea, demersul cu

profesionalismul.

***

Despre cazul Tanacu s-au scris multe reportaje în care exagerarea şi

senzaţionalul au devenit pionul şi principalul mobil al demrsului jurnalistic. Voi

trece doar în revistă cîteva titluri de reportaje construite pe baza aceleiaşi

strucutri pe care am luat-o înspre analiză atunci cînd am dezbătut stilul regăsit în

paginile cotidianului Ziua.

Astfel exemple de reportaje proaste, lipsite de acurateţe, de profunzime şi

stil, pline de eufemiste, clişee şi judecăţi de valoare se regăsesc în Gardianul, 20

iunie, p. 12 , “Preotul si patru calugarite, urmariti penal pentru moartea maicutei

Irina” , autor: Oana Constantinescu. Deşi titlul pare corect formulat, în text găsim

104



exprimări de genul: “in chinuri groaznice, criminalii, cercetati in libertate” precum

şi formulare devenită standard, stereotip atunci cînd s-a scris pe margine

aacestui subiect: “a legat-o de maini si de picioare cu lanturi de o cruce de lemn

si i-au pus in gura un calus facut dintr-un prosop” .

Exemple de onestitate în abordarea subiectului se regăsesc în Evenimentul Zilei ,

prin alte două reporateje editate de autori diferiţi dar care reuşesc fiecare în

demrsul său să dea dovadă de acurateţe a scriituri şi să efectueze un demers pe

lăngă cel crerativ de investigaţie proprie asupra cazului.

Primul reportaj este publicat drept continuare la cel analizat mai sus, al

doilea vine însă cînd scandalul mediat şi-a stins senzaţionalul, vine drept o

viziune a unei comunităţi rămase în umbra unei imagini în care s-a injectat în

doze mari adrenalină.Aşadar, EVZ, 9 Iulie 2005 , „Manastirea Tanacu va fi evacuata” , autor:

Teo Popescu este titlul reportajului care vine să aducă noi nformaţii despre acest

caz.

„Tanacu după Tanacu” publicat de Liviu Iolu în acelaşi cotidian în data de

14 august prezintă destinul unei comunităţi sugerînd înspre final abia mobil

acestui destin, umbra călugărului Daniel Corogeanu, întîmplările ce au făcut din

acest sat necunoscut şi sărac subiect de presă atît în ţară cît şi peste hotare.Bani pentru primarie noua

Fosta ferma, vizitata de Ceausescu

Agroturism pe baza de nemti

Linistea de dupa „furtuna”

Reportajul denotă, chiar prin intertitlurile de mai sus, ingeniozitatea

reporterului de a aborda subiectul din cu totul alt unghi, de a exploata un fapt de

presă într-un mod original, reportajul fiind unul atemporal în aceste condiţii,aducînd îăn acelaşi timp într-un mod limpede şi clar dicuţia înspre un caz a cărui

finalitate la momentul respectiv devenise discutabilă. Iată că fără a cere direct un

răspuns, reportetul mizează în demersul său pe acestă idee.

În susţinerea acestei idei, de finalizare a cazului precum şi în tragerea

unui semnal de alarmă sau a unei linii autoevaluative după ce vîltoarea s-a stins,

105



Jurnalul Naţional va publica un material, ce se doreşte o combinaţie de

investigaţie jurnalistică cu elemente de opinie şi reportaj.

Jurnalul Naţional, 2 iulie 2005, se întreabă prin Toma Roman jr. Şi Vladimir Ioan,

„Cine a ucis-o pe Irina?”.

Şapoul este redactat la modul onest, autorii justificîndu-şi ideea

materialului prin care urmărind anumite fire ale cazului au încercat să îşi

realizeze mesereia şi anume cea de a informa opinia publică asupra unor

aspecte, încercînd în acelaşi timp să privească faptele obiectiv, fără a folosi pripit

afirmaţii gratuite.

De altfel se folosesc, în stilul cotidianului, de intertitluri clare, consistenîa

lor reuşind să o descrie într-un cuvînt, de regulă substantiv.

Materialaul este structurat sub forma unei pelicule sau a unei cărţi, pe capitole,fiecărei părţi încercînd să i se acorde importanţă, nu se amestecă informaţia, se

încercă susţinerea ueni păreri clare şi abordarea în detaliu a fiecărei teme. Astfel

se dicută despre: Actorul , Biserica, Procurorul , Psihiatrul , Legistul , Georgescu ,

Patru măicuţe, Corogeanu , (Ne)mulţumiri .

Se poate observa că cei doi jurnalişti au adunat în strucuta unui text ceea

ce mulţi alţi reporteri au abordar fragmentat în textele lor, apropiindu-se cît mai

mult de o imagine de ansamblu completă a cazului. De altfel, subtitul“Georgescu” vorbeşte despre juristul apărut în unele ştiri drept personajul din

umbră care l-ar fio determinat pe călugărul Corogeanu să se folosească de suma

de bani cu care Irina Cornici venise din germania, în urma postului de baby-sitter.

Materialul tratează toate supoziţiile făcute pe baza acestui caz, încercînd

sî prezinte atît latura pozitrvă cît şi cea negatică, să ridice semne de întrebare în

cazul speculaţiilor ce au condus şi degenerat şi au făcut din subiectul Tanacu un

fenomen naţional. Acest aspect se întîlneşte sub intertitul “(Ne)mulţumiri” , folosit

în maniera acesta cu un scop precis.

Articole de opinie

106



În ce priveşte textele de opinie, editoriale şi comentarii, autorii fie jurnalişti

fie invitaţi specialişti au menţinut în tot acest proces mediatic un echilibru. De

altfel vom putea observa că în cadrul acestor texte, într-o mare majoritate, se

atrage atenţia asupra lipsei de porfesionalism a jurnaliştilor de tern, asupra noii

tendinţe de senzaţional ce bîntuie presa scrisă şi nu numai drept un coşmar. Sub

pretextul abordării cazului Tanacu în articolele de opinie s-a luat înspre discuţie

modul greşit de abordare al presei, greşelile de limbă şi discursul jurnalistic

defavorabil statutului unui om ce pretinde a fi jurnalist de calitate şi în acelaşi

timp, implicit, al cotidianului în genere dat fiind că astfel fiecare publicaţie îşi

consolidează imaginea de formator şi difuzor de informaţie conform tuturot

schemelor comunicării.

Astfel feed-back-ul primit, panica ş reacţiile de revoltă se datoarează îmmare măsură unui emiţător ce s-a folosit în trasmiterea mesajului său de bruiaje,

le-as numi aici, la nivelul discursului.

Dacă cotidianul Ziua a greşit prin exagerarea materialelor informative iată

că prin editorilaul publicat în data de 23 iunie 2005 , Toader Paleologu atrage

atenţia asupra discursului jurnalistic impropriu folosit de jurnalişti. Mitul evului

mediu tratează probleme de limbă şi de abordare precum explică pe înţelesul

tutrot fenomenul exorcizării şi poziţia Bisercii, aşa cum reiese din cărţile creştine,cu privire la săvîrşirea slujbelor Sfîntului Vasile cel Mare.

Atrage atenţia aici aşadar şi neglijenţei Bisericii şi a reprezentanţilor ei din

funcţiile de conducere care acordă o libertate mult prea mare practicării genului

acesta de slujbe care ar reveni conform cărţilor preoţilor cu experinţă,

duhovnicilor cu vechime.

Nu acelaşi mesaj îl trasmite însă Marius Vasilescu în cotidianul

Adevărul,20 iunie. Exorcizarea fabricii de popi este un comentariu ce vine să

acuze efectiv Biserica ca şi instituţie de ce s-a întîmplat la Tanacu folosindu-se în

demersul său de exprimări injurioase pe alocuri.

„Ierarhii si preotii Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), care prea adesea se

cred cu sacii in caruta raiului, au fost prinsi pe picior gresit de cazul Manastirii

"Sf. Treime" din comuna Tanacu... In Romania slujesc o multime de preoti, de

107



calugari, cu pretentii, mai mult sau mai putin indreptatite, ca ar avea diferite

"puteri", ba chiar si pe cea a exorcizarii!... Calitatea invatamantului teologic s-ar

imbuna la randul sau prin asimilarea unor cunostinte de psihologie. Fanatismul

cu care au fost aparati de localnici cei de la manastirea din Vaslui arata insa si

altceva. Traim inca alaturi de concetateni aflati ei insisi in Evul Mediu.”

Şi cum mai sus luam în discuţie abordarea lui Toader Paleologu despre

Evul Mediu şi folosirea eronată a acestui fel de comparaţie, iată că Marius

Vasilescu se face părtaş în acest text de opinie de exact aceiaşi greşeală.

Pe lîngă cele două idei exprimate mai sus şi care de altfel se regăsesc în

multe texte de opinie, apare şi ideea lui Mihai Cîşlariu (Revista ROST - Cazul

Tanacu, dincolo de aparenţe) sugerată şi abordată chiar şi în unele reportaje şi

anume aceea că românul acţionează şi reacţionează la senzaţional tocmai dinprorpia ignoranţă, din faptul că atît jurnalistul nu îşi cunoaşte religia şi nici omul

de rînd.

Concluzia materialului delimitat de patru intertitluri ar fi cea prin care

jurnalistul se face vinovat d eignoranţă şi astfel de proasta înţelegere a unei

practici religioase, exorcizarea, întîlnită deseori ca subiect a unor reportaje.

„Sigur, nu poţi să ceri de la cocoşi vederea acută a vulturului. Dar poţi să le ceri

măcar respectul cuvenit vulturului. Nu poţi să ceri de la ziarişti, mahalagii şi falşi formatori de opinie, să aibă vederea duhovnicească a părintelui Daniel. Dar poţi

să le ceri să aibă respect faţă de un om ca acesta, care ştie şi poate ceea ce ei

nu ştiu şi nu pot. „

În mare, articolele de opinie s-au fondat pe aceste idei, oscilînd între a

cere şi a trage la răspundere instituţia în sine a Bisericii, între autoanaliza

demersului jurnalistic, între prezenatarea unui fenomenl de clasă al românilor

care devin creştini automat în astfel de cazuri, al datului cu părerea în materiale

jurnalistice fără a se baza pe o documentare şi o cunoaştere a fenomenului,

existînd în viziunea unor opinişti, mulţi dintre jurnalişti creştini doar prin nume.

Poziţia Bisercii

108



Pentru a avea o viziune completă asupra cazului Tanacu vom lua în

discuţie poziţia şi atitudinea oficială a Bisericii prin prezentarea şi analiza

comunicatului oficial dat presei de către Biroul de Presă şi Comunicaţii al

Patriarhiei Române. 48

„Atat in relatarile presei, cat si din raportul episcopiei Husilor, Sfantul

Sinod a luat act cu uimire, consternare si durere de faptul ca in manastirea

„Sfanta Treime” din localitatea Tanacu, judetul Vaslui, sub pretextul unei

exorcizari, iermonahul Daniel Corogeanu, secondat de patru calugarite, a supus-

o pe tanara sora Irina Cornici unui inadmisibil regim de suferinta fizica, ceea ce a

dus la moartea victimei.

Exorcismul, adica suita de rugaciuni pentru alungarea duhurilor necurate,

face parte din doctrina si practica Bisericii Universale, cu temeiuri in SfantaScriptura,si consta exclusiv din rugaciuni insotite de stropire cu aghiazma si

ungere cu undelemn sfintit.

Orice acte sau proceduri in afara acestora, de natura celor folosite la

Tanacu, se constituie in abateri grave de la disciplina bisericeasca.

Sub presiunea extrema a gravitatii acestui fapt şi in urma refuzului celor

impricinati de a se supune primelor masuri disciplinare ale autoritatii bisericesti,

conducerea Episcopiei Husilor s-a vazut in situatia ca, in regim de urgenta, saaplice sanctiuni maxime ieromonahului Daniel Corogeanu si celor patru

calugarite,sanctiuni de care Sfantul Sinod ia act.

Pe fondul statutului incert al manastirii „Sfanta Treime” si al sustragerii

acesteia de sub controlul Episcopiei Husilor, tragicul eveniment de la Tanacu

este primul de acest fel in istoria Bisericii Ortodoxe Romane si in nici un caz nu

poate fi emblematic sau definitoriu pentru Ortodoxia romaneasca, dupa cum nu

exista nici pericolul ca el sa devina contagios in mediile monastice sau parohiale.

Intrucat principiul sinodalitatii il implica si pe acela al co-responsabilitatii, Sfantul

Sinod a hotarat ca fiecare ierarh sa ia masuri si sa vegheze permanent, in

eparhia sa, asupra respectarii cu strictete a Sfintelor Canoane, a randuielilor

liturgice si a hotararilor Sfantului Sinod, asa incat excesele rituale sa fie, dupa

48 Comunicat de presă al Biroului de Presă şi Comunicaţii al Patriarhiei Române, nr. 1161-7 iulie 2005,referitor la cazul preotului Daniel Corogeanu de la Mănăstirea “Sfînta Treime”, de la Tanacu, judeţul Vaslui.

109



caz, eliminate sau prevenite, cu aplicarea de sanctiuni impotriva vedetismului

sau a substratului pecuniar care, de obicei, le genereaza.”

Discursul bisericesc aşa cum reiese din comunicatul oficial al Patriarhiei

Române va fi decodificat mai jos şi va fi trecut într-un registru accesibil

jurnaliştilor de către Pr. Iulian Nistea. Acesta va analiza comunicatul observîndu-

se astfel atitudinea binevoitoare a Bisercii de a oferi pe această cale şi o altă

variantă a mesajului iniţial tocmai pentru a nu exista incertitudini în

recepţionarea, decodifcare şi mai apoi preluarea şi prelucrarea mesajului.

Iată cum arată comunicatul analizat şi decodificat de către Pr. Iulian Nistea pe

site-ul Patriarhiei (www.patriarhia.ro) secţiunea ştiri.

Analiză:Titlul comunicatului transmite două mesaje indirecte :

1. ne aflăm în faţa unui "caz" ;

2. vorbeşte de "Daniel Corogeanu", iar nu de "preotul Daniel Corogeanu"

Comunicatul precizează care i-au fost sursele de informare :

1. "relatările presei" ;

2. "raportul episcopiei Huşilor".

Aceasta precizare restrictiva lasă loc unei eventuale reveniri asupra celor spuse în acest comunicat, în urma unei anchete bisericesti complete.

Cele doua surse mai sus menţionate - presa şi raportul episcopiei Huşilor - spun

un lucru începînd de la formularea Sfântul Sinod ia act (reformulez): ieromonahul

Daniel de la Manastirea Tanacu, "secondat" (depreciativ) de patru calugarite, a

supus-o pe sora Irina unui regim de suferinta fizica ("inadmisibil", i.e. "noi nu

admitem asa ceva"), ceea ce a dus la moartea victimei, exorcizarea nefiind decât

un pretext.

Comunicatul constată deci (urmînd celor două surse) că exorcizarea n-a

fost decît un pretext, dar nu spune în mod direct care ar fi fost "intenţia ascunsă"

a ieromonahului Daniel. Finalul comunicatului vorbeşte la modul general de

"vedetism" şi "aspect pecuniar", ceea ce ar putea fi o sugestie indirectă asupra

ceea ce crede Comunicatul despre intenţiile părintelui Daniel.

110



Comunicatul admite desigur exorcismul, fără să facă însă nici un fel de

precizări asupra cazurilor în care el se impune.

Precizarea "exclusiv" în afirmaţia "exorcismul ... consta exclusiv din

rugaciuni insotite de stropire cu aghiazma si ungere cu undelemn sfintit" nu face

decît să pregătească afirmaţia din paragraful următor, căci diferenţe de practică

în exorcizări au existat dintotdeauna.

E evident că a ţine pe un om bolnav/îndrăcit care se zbate sau chiar a-l

lega dacă altfel nu se poate nu e un act ritual, ci o elementară măsura de

precauţie, ca cel bolnav/îndrăcit să nu se rănească.

Comunicatul se delimitează, pare-se, de ideea de a vedea un act ritual în

afirmatia unor jurnale cum ca sora Irina ar fi fost exorcizata "legata pe cruce"

(sau chiar: "crucificata")."Faptul grav" care a exercitat o "presiune extrema" asupra conducerii

Episcopiei Husilor pare a fi acesta : o persoană a murit în urma exorcismelor

unui preot veleitarist şi lucrul acesta a făcut scandal în presă şi a afectat

imaginea Bisericii Ortodoxe şi a conducătorilor ei locali.

Preotul Daniel Corogeanu nu s-a supus "opririi temporare de la slujire"

(decizie pe care episcopul o poate lua fara judecata unui tribunal bisericesc) şi

dorinţei episcopului de a preda antimisul (fără de care nu se poate sluji SfîntaLiturghie), drept care, sub presiunea evenimentelor şi a mass-mediei,

conducerea episcopiei Huşilor a aplicat sancţiuni maxime celor implicaţi.

Sfântul Sinod al BOR, în momentul comunicatului şi în lipsa unei anchete

proprii, "ia act" de aceste sancţiuni, ceea ce înseamnă că nici nu le aprobă cu

autoritatea sa, nici nu le dezabrobă încă, pentru că ele au fost luate de episcopii

locului, şi nici ancheta justiţiei nici ancheta unui alt for bisericesc superior

(Mitropolia Moldovei sau Sfîntul Sinod) nu au ajuns la alte concluzii faţă de

raportul Episcopiei Huşilor.

Sfîntul Sinod pare să-şi fi rezervat dreptul de a reveni asupra acestei

chestiuni cu un punct de vedere diferit, ceea ce va implica însă, desigur,

dezaprobarea raportului Episcopiei Husilor.

111



Comunicatul strecoara o ultima afirmatie de delimitare fata de Manastirea

de la Tanacu, afirmatie ambigua chiar pentru un initiat in cele bisericesti :

"statutul incert al manastirii".

Raspuns la unele acuze generalizatoare din presa, unde diferiti "lideri de

opinie" din lumea intelectuala, cunoscuti pentru anti-ortodoxismul lor, nu au

pierdut ocazia sa ceara reformarea Bisericii ortodoxe, scoaterea predarii religiei

din scoli, marginalizarea Bisericii ortodoxe in societatea româneasca etc. Intr-o

formulare alambicata, Comunicatul accepta ca unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe

Române nu fac destul pentru prevenirea "exceselor rituale" ale unor preoti

vedetisti si interesati pecuniar , si le cere episcopilor sa fie mai vigilenti.

Surse din apropierea sinodalilor spun ca sedinta Sfântului Sinod a fost

disputata, asa incat acest Comunicat este un compromis evident intre diferitelepuncte de vedere exprimate de episcopi.

Faptul ca Comunicatul isi defineste de la inceput sursele ii lasa

posibilitatea sa revina asupra "cazului Daniel Corogeanu" si asupra a ceea ce s-

a spus in presa si in raportul episcopiei Husilor.

In curând o sa vedem desigur alte hotarâri de Sinod in aceasta chestiune.

Comunicatul de fata nu vrea decât sa "dreaga busuiocul" in fata presei si opiniei

publice dezlantuite.

***

49P.S. Corneliu, Vicarul Huşilor a declarat referitor la cazul Tanacu:

“Într-o mănăstire se vine pentru vindecare şi nu pentru suprimarea vieţii iar din

puct d evedere spiritual preotul (n.r. Daniel Corogeanu) nu mai este capabil şi

demn pentru a săvîrşi cele sfinte”.50P.S. Ioachim, Episcopul Huşilor a declarat referitor la cele întîmplate la

Mănăstirea Tanacu: “Tanacu a aruncat o impresie proastă asupra noastră. Presa

şi toate celelate ne-au, în sfîrşit, caracterizat, într-un fel sau altul, dar părerea

mea e că vinovat nu este decît cel care a greşit.” Referindu-se exclusiv la

49 Extract din reportajul de televiziune ce abordează cazul Tanacu, reportaj realizat pentru TVR Iaşi de cătreRăzvan Cojocaru

50 Idem 46

112



călăgărul Daniel Corogeanu, P.S. Ioachim a declarat: “Foarte mistic, exagerat,

exagerat în general în comportament şi în ţinuta lui. Nu-l acuzăm, nici nu-l

scuzăm”.

Conclu zie:

Din delcaraţiile celor doi se înţelege limpede că Biserica nu doreşte să îşi

asume răspunderea, mai bine spus vina acestui caz în ideea că este un caz

izolat care nu trebuie să afecteze iamaginea Bisercii ca şi insituţie.

De altfel P.S. Ioachim se arată conştinet de faptul că impactul acestui caz

a adus Bisericii o imagine negativă, fapt pe care acum nu îl poate contesta dat

fiind evidenţa faptelor săvîrşite şi gravitatea lor.

Acum, în acest caz, nu îi mai poate acuza pe jurnalişti de speculaţii,deoarece lucrurile s-au întîmplat efectiv în văzul lumii. Biserica nu se poate

ascunde, nu poate nega acest caz fapt pentru care luptă să îşi apere imaginea şi

să se pronunţe calculat asupra cazului, astfel încît poziţia sa să fie în

concordanţă cu cele aduse în discuţie de presă şi de instanţele de judecată,

aspect ce reiese de altfel din comunicatul oficial al Patriarhiei Române ce ia drept

sursă de încredere presa.

Aşadar Biserica în acest caz îşi cunoaşte interesul fapt pentru care devinecameleonică ţinînd cont de atiudinea oficială susţinută în cazuri poate mult mai

grave şi unde exagerările nu au atins gradul acesta de viziblitate şi senzaţional

ca în abordarea evenimentelor petrecute la Tanacu.

Biserica aşadar a învăţat să gestioneze cazul subtil, folosindu-se de un

PR bun. De altfel se poate observa per ansamblu că de această dată mizîndu-se

pe senzaţional jurnaliştii au prezentat alte picanterii şi detalii şi au lăsat într-un

con de umbră imaginea Bisericii ca şi insituţie, neatacînd-o făţiş decît foarte rar,

pe parcursul unor articole de opinie.

113



Notă1 Sublinierile din interirorul citatelor, fie cu bold, italic precum şi ghilimele, aparţin autorului

Notă 2 Toate articolele prezentate în acestă lucrare fac parte din colecţia de articole despre Biserică aflată în cadrul Bibliotecii„Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, articole monitorizate de către Biroul de Presă al MitroploieiMoldovei şi Bucovinei. Mulţumesc cu acestă ocazie Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei precum şipr. Nicolaie Dascălu, consilier cultural în cadrul Institutului Misionar Trinitas, Iaşi care au făcut posibliă cercetarea acestor articole aflate în incinta Bibliotecii.

Notă3

Pentru redarea acestor principii de Etică şi Deontologie au fost luate înspre studiu următoarele cărţi:1. David Randall, Jurnalistul Universal, cap. Noua Etică profesională, p. 123-136, Editura Polirom, Iaşi, 19982. Mihai Coman, Manual de Jurnalism, vol I, cap. Imaginea persoanei în presa românească. Straniul consens al tăcerii, autor Miruna Runcan, p. 195-2073. Florea Ioncioaia, Introducere în presa scrisă, cap. Etică şi deontologie jurnalistică, p. 93-135, Editura Universităţii „Al. IoanCuza”, Iaşi, 20004. Clifford G. Christians, Mark Fackler, Kim B. Rotzoll, Kathy B. McKee, Etica Mass-Media, cap. Fundamnete şi perspectiveetice, p. 13-32, Editura Polirom, 2001

Bibliografie

1. Căjvăneanu, Radu- Biserica faţă în faţă cu legile şi fărădelegile presei (carte tipărită cu

binecuvîntarea I.P.S. Danile, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), Editura Mitropoliei Moldovei

şi Bucovinei, 2000, text apărut în primă varintă în revista „Teologie şi viaţă” (nr. 5-12, mai-

decembrie 1998)

2. Coman, Mihai- Manual de Jurnalism

, (vol I, II), Editura Polirom, 2000



Christians Clifford G., Fackler Mark, Rotzoll Kim B., McKee Kathy B.- Etica Mass-Media,

Editura Polirom, 2001

3. Pr. Dascălu, Nicolaie- Biserica şi mass-media sau despre metamorfozele comunicării

(Conferinţele preoţeşti seminariale, 1998), Graphic Arts and Media, Business Review, nr. 7

4. Pr. Dascălu, Nicolae- Comunicare pentru comunicare, Editura Trinitas, Iaşi, 20005. Gross, Peter - Colosul cu picioarele de lut- Aspecte ale presei româneşti post-comuniste,

Editura Polirom, 1999

Ioncioaia, Florea- Introducere în presa scrisă, Editura Universităţii „Al. Ioan Cuza”, Iaşi, 2000

6. Pr. Prof. Dr. Păcurariu, Mircea- Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Episcopia

Dunării de Jos, Galaţi, 1996

7. Pr.Drd. Runcan, Nechita- Relaţiile României cu Vaticanul în perioada interbelică, Editura

Facultăţii de Istorie a Universităţii „Ovidius”, 2003

8. Pr. Rusu, Augustin- Învăţămîntul teologic şi scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic,

Patriarhie, Slujire Sfîntă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,

Bucureşti, 1995

9. Stoinea, Liviu- Pentru o teologie a comunicării, în Vestitorul Ortodoxiei , nr. 4 din 1996

10. Pr. Drd. Vladu, Nicolae- Almanah Bisericesc, Arhiepiscopia Bucurestilor, 1999

11. Zafiu, Rodica- Păcatele limbii: cuvinte şi religii, articol apărut în România Literară, Nr. 15,

21-27 aprilie 2004

Ziare şi reviste

Colecţia de articole despre Biserică aflată în cadrul Bibliotecii „Dumitru Stăniloaie”,

Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, articole monitorizate de către Biroul de Presă al

Mitroploiei Moldovei şi Bucovinei.

Mulţumesc cu acestă ocazie Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

precum şi pr. Nicolaie Dascălu, consilier cultural în cadrul Institutului Misionar Trinitas, Iaşi care au făcut posibliă cercetarea acestor articole aflate în incinta Bibliotecii.

Broşura Viaţa religioasă în România, Bucureşti, 1993, 68 p. (publicată la Secretariatul de

Stat pentru culte ), vol. Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfîntă, Bucureşti 1995, 680p.

Candela Moldovei , anul VII (1998), nr. 4, aprilie 1998, p. 1.



Î.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei- Fundamnete teologice ale actului

comunicaţional şi coordonate ale apostolatului mediac în epoca actuală, lucrare susţinută în

cadrul Colocviului Biserica în mass-media şi mass-media în Biserică, 19-21 iunie 2003,

document procurat din cadrul Bibilotecii “Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei

şi Bucovinei Extras din documentul final al colocviului Biserica în mass-media şi mass-merdia în

biserică, 19-21 iunie 2003, la Centrul cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastru”, Durău-jud. Neamţ,

organizat de Institutul Cultural-Misionar „Trinitas”, invitat special pentru deschiderea lucrărilor-

I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei

Extras din documentul final al conferinţei Biserica şi integrarea europeană susţinut laTimişoara, 2004, moderator Mihai Borceanu- document extras de Gheorghe Jurca

International Review of Mission, cap. Another Look at Evanghelism, vol. LXXX, nr. 346,

iulie 1998, sursa: Biblioteca „Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei

Monitorul religios, „Scrisoarea de protest adresată preşedintelui României de câtre

Patriarhia Română”, 1997

Revue Trimestrielle Publiée avec le concurs du Centre National du Livre, cap. Études

Theologique et Religieuse, sursa Biblioteca „Dumitru Stăniloaie”, Biblioteca Mitropoliei

Moldovei şi Bucovinei

The Washington Post, articol: Harden Blaine - Shortwave Radio shaped the Revolution, 29

decembrie 1989

Multimedia

www.bor.ro

www.catholica.ro

www.dosareortodoxe.ro

www.ercis.ro

www.ici.ro (cultura media)

www.mmb.ro

www.vatican.va

http://www.bor.ro/



http://www.ici.ro/

http://www.mmb.ro/


http://www.bor.ro/



http://www.ici.ro/

http://www.mmb.ro/




Anexa 1

Publicaţii ale Bisericii Catolice

1. Lumina creştinului , Publicaţie lunară a Diecezei Romano-Catolice de Iaşi

2. De la Răsărit la Apus , Itinerar zilnic de meditaţie şi rugăciune pentru tineri şi adulţi

3. Isus, prietenul copiilor , Revistă trimestrială pentru copii a Diecezei Romano-Catolice

de Iaşi

4. Dialog teologic , Revistă bianuală a Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif",

Iaşi

5. Drumuri deschise , Revistă lunară a Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul

Iosif", Iaşi

6. Mesagerul sfântului Anton , Revistă bimestrială de spiritualitate redactată de preoţii

franciscani din România

7. Pax et unitas , Revista Centrului de Cercetare Ecumenică şi Dialog Interreligios "Pax et

Unitas" , Roman, jud. Neamţ;

8. Lumen fidei , Revista Centrului de Studii Religioase "Sf. Anton de Padova" , Roman,

jud. Neamţ;

9. Viaţa consacrată , Buletin de comuniune editat de Conferinţa Naţională a Superiorilor Majori şi de Conferinţa Naţională a Superioarelor Majore , com. Săbăoani, jud. Neamţ;

10. Viaţa fraternă , Revistă semestrială de spiritualitate şi cultură franciscană

editată de studenţi de la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman

Animatorul după inima lui don Bosco , Revistă editată de părinţii salezieni din România,

Bacău



11. Aripi de iubire , Publicaţia tinerilor Parohiei "Sfântul Mihail", Săbăoani , jud. Neamţ;

12. Augustiniana , Revistă editată de Asumpţionişti , Mărgineni, Bacău

13.Ave Maria , Publicaţia tinerilor Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Gheorghe

Doja , jud. Bacău;

14.

Biserica şi viaţa , Publicaţia Decanatului Romano-Catolic Bacău15. Buletin parohial , Publicaţie anuală a Parohiei Romano-Catolice din Oneşti , jud.

Bacău;

16. Calea speranţei , Publicaţia tinerilor Parohiei "Preasfânta Treime", Prăjeşti , jud.

Bacău;

17. Calea cea mică , Publicaţie bianuală a Institutului Secular "Sfânta Tereza a Pruncului

Isus" , Iaşi;

18. Cu noi , Publicaţia tinerilor Parohiei "Naşterea Sfintei Fecioare Maria", Huşi-Corni , jud.

Vaslui;

19. Drum spre lumină , Publicaţia comunităţii catolice din Mărgineni , jud. Bacău;

20. Ecouri din vale , Revista Parohiei Romano-Catolice "Sfântul Mihail", Valea Mare, jud.

Bacău;

21. Ecouri răducănene , Publicaţia Parohiei Romano-Catolice "Sfinţii Apostoli Petru şi

Paul", Răducăneni , jud. Iaşi;

22. Gând senin , Publicaţia tinerilor Parohiei Romano-Catolice "Trupul Domnului",

Gherăeşti , jud. Neamţ;23. Gânduri moineştene , Publicaţia Parohiei Romano-Catolice Moineşti , Bacău,

24. Glasul din Pildeşti , Publicaţie editată de tinerii din Pildeşti împreună cu Fraţii Şcolilor

Creştine , jud. Neamţ

25. Glasul nostru (a încetat să apară după noiembrie 1998) , Revistă catolică de cultură şi

probleme sociale , Iaşi

26. Idealul nostru , Revista Seminarului Teologic Liceal "Sfântul Iosif", Bacău

27.

Inima vie a Mariei , Revista tinerilor din Parohia "Inima Neprihănită a PreasfinteiFecioare" din Roman , jud. Neamţ

28. Iubire şi speranţă ,Revista Parohiei Romano-Catolice "Sfântul Francisc de Assisi",

Cleja jud. Bacău;

29. Misionarul , Publicaţie a Grupul Misionar "Inimă de Mamă" din Iaşi

30. Rază de lumină , Revista editată de Comunitatea Vocaţională "Sf. Ioan Calabria",

Răcăciuni , jud. Bacău;



31. Paşi spre fericire , Revista Parohiei Romano-Catolice "Fericitul Ieremia" - Roman , jud.

Neamţ;

32. Raze de lumină , Revista Parohiei Romano-Catolice Dofteana, jud. Bacău

33. Raze de speranţă , Revista Parohiei Romano-Catolice "Isus, Bunul Păstor" - Roman ,

jud. Neamţ34. Steaua dimineţii , Revistă mariană trimestrială a Asociaţiei "Armata Maicii Domnului",

Galaţi

35. Steaua dimineţii , Publicaţia Parohiei Romano-Catolice "Naşterea Sfântului Ioan

Botezătorul", Botoşani

36. Tineretul creştin , Publicaţia tinerilor Parohiei Romano-Catolice "Naşterea Sfântului

Ioan Botezătorul", Galaţi

37. Zbor spre înalt , Revista Parohiei "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" Iaşi

Alte publicaţii în limba română

1. Cuvânt românesc , Buletin pentru comunitatea catolică de limba română, Israel

Cuvânt şi viaţă , Publicaţia comunităţii catolice din Spania

2. Realitatea românească , Publicaţia românească destinată tuturor românilor din Alta

Vale del Tevere, Italia

Anexa 2

Preotul diavolului, tupeu de ucigasZiua, 20 iunie, p. 7

George TARATA

Bumb:

Criminalul de la manastirea "Sfanta Treime", preotul Petru Corogeanu, a oficiat ieri slujba

religioasa de pomenire a victimei sale * Nonsalant acesta a declarat ca lupta cu diavolul este

grea si ca nu se poate trata cu pastile * Ucigasul in sutana si complicele sale maicute sunt



cercetati penal, fiind acuzati de lipsire de libertate urmata de moartea victimei * Irina va fi

inmormantata astazi in localitatea natala

Preotul ucigas de la manastirea "Sfanta Treime" da dovada in continuare de un tupeu care ar

putea face invidiosi pana si cei mai sangerosi criminali. Dupa ce s-a aratat nepasator fata defaptul ca a ucis cu sange rece o tanara maicuta de doar 23 de ani, dupa ce a sustinut ca a

facut un lucru corect omorand un om, dupa ce, impreuna cu armata sa de maicute, i-a luat la

bataie pe vicarul Episcopiei Husilor si pe politistii si procurorii veniti la fata locului pentru a

ancheta acest caz, ieri criminalul in sutana, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, a oficiat

slujba religioasa de pomenire a victimei sale, care va fi inmormantata astazi in localitatea

natala Perieni. La fel ca un asasin care se intoarce la locul crimei, asa-zisul preot s-a rugat

pentru sufletul Irinei. Adica pentru sufletul celei pe care a legat-o pe cruce, a infometat-o si a

lasat-o sa moara pentru a o "scapa de duhul rau". Inca o data criminalul in sutana a declarat

ca a incercat sa o salveze pe Irina Cornici, precizand ca "lupta cu diavolul este foarte grea" si

ca in cazul victimei sale, a recurs la metoda exorcizarii pentru ca "diavolul nu se poate trata

cu pastile".

Consatenii Irinei cer pedepsirea criminalilor

La priveghiul calugaritei a fost prezenta si sora Iustina, una dintre colegele de la manastire

ale Irinei, pe care familia a luat-o acasa dupa barbaria petrecuta la "Sfanta Treime". Aceastaa precizat ca Irina avea un comportament normal si ca a inceput sa se agite dupa ce a fost

legata de preotul ucigas si de complicele sale maicute. "Irina avea un comportament normal.

Dupa ce a fost legata pe cruce a inceput sa se agite. O saptamana a stat infometata, nici apa

nu ii dadeau. Parintele Daniel le-a obligat pe maicute sa o trateze pe Irina in acest mod.

Maica stareta o tinea incuiata. Eu nu am participat la aceasta actiune, am fost doar martora",

a declarat sora Iustina, care nu va mai fi lasata, de catre mama ei, sa se intoarca la "Sfanta

Treime". In acelasi timp, consatenii Irinei au declarat ca sunt indignati de moartea tinerei,precizand ca sunt hotarati sa nu-i accepte, la inmormantare, pe reprezentantii manastirii. De

asemenea, ei au spus ca preotul Corogeanu si maicutele ar trebui sa fie supusi unor chinuri

la fel ca cele pe care le-a indurat Irina.

Urmariti penal



Altfel, preotul, impreuna cu cele patru maicute de la manastirea "Sfanta Treime" din

localitatea vasluiana Tanacu, care l-au ajutat pe acesta la uciderea in chinuri groaznice a

Irinei Cornici, au fost instiintati ca sunt cercetati penal de procurorii de la Parchetul de pe

langa Tribunalul Vaslui. Preotul ucigas Petru Corogeanu si complicele sale, maicutele

Nicoleta Arcaleanu, Adina Ciopraga Elena Otelea si Simona Bardanas sunt acuzati de lipsirede liberate urmata de moartea victimei.

Procurorul Ovidiu Berinde a precizat ca cei cinci vor fi cercetati deocamdata in stare de

libertate, o alta masura urmand sa fie propusa, daca va fi cazul, dupa incadrarea juridica a

faptei. Anchetatorul a mai spus ca se asteapta rezultatul unei expertize medico-legale

complementare privind cauza exacta a mortii tinerei maicute. Procurorii au audiat pana in

prezent 24 de persoane, majoritatea fiind maicute de la manastirea "Sfanta Treime".

Asfixiere si deshidratare

Irina Cornici a murit asfixiata si deshidratata, lucru relevat in raportul medicilor legisti vasluieni

care au efectuat necropsia calugaritei. In certificatul de deces al tinerei se mentioneaza drept

cauze ale decesului insuficienta cardio-respiratorie acuta, insuficienta respiratorie restrictiva

prin contentie (mecanica), soc hipovolemic (scaderea volumului de oxigen din sange),

deshidratare importanta in contextul unui bufeu delirant halucinator neglijat, cu stare de

agitatie psihomotorie severa. Procurorul Ovidiu Berinde a precizat ca in acest moment se

asteapta rezultatele finale ale contraexpertizei de la Institutul de Medicina Legala Iasi. Acestaa mai spus ca "producerea socului hipovolemic a fost favorizata de mai multi factori: agitatie,

deshidratare, consum de energie, precum si rolul legaturilor peste abdomen si piept".

Dupa cum se stie, preotul a spus ca atunci cand a sosit ambulanta, "sora Irina avea puls si

chiar i s-au pus perfuzii". El este insa contrazis de directorul Serviciul de Ambulanta a

Judetului Vaslui, dr. Dan Petrovici, acesta declarand ca medicul care a ajuns la manastire a

constatat ca "erau instalate semnele mortii si rigiditatea cadaverica specifica unui deces".

"Ambulanta a plecat in urma primei solicitari facute, si asta pentru ca de la capatul celalalt alfirului s-a spus ca tanara aproape nu mai are puls si nu respira. Apelul a intrat in categoria

urgentelor de gradul zero", a spus dr.Petrovici. "De asemenea, pacienta prezenta rani

groaznice la gura si semne dubioase pe gat. Tinandu-se cont de varsta fetei, s-a incercat o

resuscitare. Acesta a fost si motivul pentru care tanara a fost totusi luata de echipajul

Ambulantei si dusa la Spitalul Judetean de Urgenta", a mai precizat, citat de Rompres, Dan

Petrovici.



Barbarie la "Sfanta Treime"

Dupa cum se stie, manastirea "Sfanta Treime" a fost scena unei crime greu de inchipuit, care

aminteste de Evul Mediu. Asa-zisul preot duhovnic Petru Corogeanu, ajutat de patru maicute,

a sechestrat-o pe maicuta Maricica Irina Cornici, in varsta de 23 de ani, intr-o chilie, legand-ode maini si de picioare cu sfori. Preotul ucigas si cele patru complice ale sale au declarat ca

au recurs la aceasta metoda pentru a scoate duhul rau din trupul tinerei maicute. In 13 iunie,

din cauza manifestarilor violente ale tinerei, acestia au legat-o cu lanturi de o cruce de lemn si

i-au pus in gura un calus facut dintr-un prosop. Irina a fost tinuta pe cruce timp de trei zile,

fara mancare si intr-un pridvor unde era foarte racoare, ea murind in seara de 15 iunie. Dupa

acest incident, criminalul in sutana a declarat cu seninatate ca nu se simte deloc vinovat si ca

nu a dorit decat sa o salveze pe Irina. "Era bolnava si era bolnava de duhuri rele. Am facut

rugaciuni. A fost trei zile, da, legata pentru violenta pe care o facea si daca s-a intamplat sa

intre in coma si sa faca infarct."Din punct de vedere duhovnicesc am facut un lucru corect,

foarte corect. I-am facut slujbe trei zile la rand, de dezlegare, molifte, se poate spune si

exorcizare. Nu i-am rupt capul, nu i-am rupt nimic, decat la maini si la picioare", a declarat

ucigasul Petru Corogeanu. Crima pare a fi ceva normal la manastirea "Sfanta Treime", daca

tinem cont de faptul ca preotul asasin este sustinut de majoritatea maicutelor. Una dintre ele,

maica Marta, s-a aratat convinsa de faptul ca masurile luate fata de Irina au fost corecte. "Din

cauza ca era bolnava la cap a trebuit sa fie tinuta in chilie si pentru asta am mai tinut-o inchilie, dupa care am dus-o in biserica. Am inceput s-o tratam asa, am zis ca intai cu

rugaciuni, cu mila lui Dumnezeu, daca nu se face bine o ducem la doctor si am incercat asa

cateva zile si asa a fost voia lui Dumnezeu, ca a decedat", a spus maica Marta.

Vicarul Husilor, lovit si injurat ca la usa cortului

Scenele de cosmar de la "Sfanta Treime" au continuat si la sfarsitul saptamanii trecute, cand

vicarul Episcopiei Husilor, politisti si procurori au fost agresati verbal si fizic de maicute, depreotul criminal Corogeanu si de cativa localnici, fiind nevoie de interventia unui detasament

de jandarmi pentru a restabili ordinea si pentru ca lucrurile sa nu degenereze si mai rau.

In paralel cu ancheta desfasurata de Politie si Parchet, Episcopia Husilor a declansat propriile

cercetari, in final hotarand ca asa-zisul preot Corogeanu sa fie oprit de la slujire. Vineri,

episcopul vicar al Episcopiei Husilor trimis la manastirea "Sfanta Treime" sa-l instiinteze pe

Corogeanu despre aceasta decizie, a fost lovit si injurat ca la usa cortului de mai multe



maicute care au sarit in apararea preotului criminal. De asemenea, politistii si procurorul care

au mers la Tanacu sa ancheteze cazul au fost impiedicati de maicute si calugar sa-si

continue cercetarile, astfel ca a fost nevoie de interventia Detasamentului de Interventie

Rapida Vaslui si a jandarmilor.

Anexa 3



Crima de la Manastirea Tanacu, Vaslui

Monahul Barba Rosie nu regreta nimic

20 iunie, România Liberă, p. 13

Un articol de Daniel Grosu

Preotul duhovnic Petru Corogeanu si patru maicute - Nicoleta Arcaleanu, Adina Ciopraga,

Elena Otelea si Simona Bardanas - sunt urmariti penal de Parchetul Tribunalului Vaslui

pentru comiterea infractiunii de lipsire de libertate, urmata de moartea victimei.

Potrivit autoritatilor, in 10 iunie preotul Corogeanu si patru maicute au sechestrat-o pe

maicuta Maricica Irina Cornici intr-o chilie, legand-o de maini si de picioare cu sfori, ei

sustinand ca au recurs la aceasta metoda pentru a scoate duhul rau din trupul tinerei

maicute. In 13 iunie, din cauza manifestarilor violente ale tinerei, acestia au legat-o cu lanturi

de o cruce de lemn si i-au pus un calus in gura facut dintr-un prosop. Maicuta a fost tinuta pecruce timp de trei zile, fara mancare si intr-un pridvor unde era foarte racoare, murind trei zile

mai tarziu.

O groapa pregatita din vreme

La manastire a venit Costica Antohi, tatal vitreg al fetei, care a spus ca familia doreste ca fata

sa fie ingropata in comuna unde s-a nascut, si nicidecum in manastirea unde a fost

schingiuita si sugrumata. Din lipsa posibilitatilor financiare pentru asigurarea transportului in

comuna natala si pentru inmormantare (mama fetei este paralizata, tatal natural s-a sinucis in

urma cu mai multi ani) tatal vitreg a cerut ajutorul manastirii. Dupa ce calugarii s-au batut cu

autoritatile monahale si au opus rezistenta Politiei, pana la urma au convenit ca fata sa fie

transportata la Perieni, unde va fi ingropata. In acest timp, si cei care au omorat-o ii

pregatisera o groapa, nu ca semn de remuscare, ci pentru ca in nebunia lor calugarul ucigas

sustine in continuare ca e o treaba duhovniceasca, acoperita de canoane. Ramane ca forul

de conducere al Bisericii Ortodoxe sa sanctioneze o asemenea marsavie. Totusi, maicuta va

fi inmormantata in localitatea sa natala, de sarbatoarea religioasa "Sfanta Treime", care este

si hramul manastirii in care a locuit in ultimele luni.

Si la alte manastiri se face la fel!

Sambata seara plouase mocaneste. Dupa cum arata cerul, era sigur ca Dumnezeu nu

zambea. Am patruns mai intai in pridvor, acolo unde fata a fost chinuita. Este o atmosfera atat



de tacuta, in pridvorul torturilor... E slujba. Manastirea este asezata intr-un loc splendid, pe o

culme de deal, in bataia vanturilor, si sunt prezenti vreo 80 de oameni. Cam 50 de femei si 30

de barbati. Desi Episcopia Husilor i-a retras dreptul de a mai tine o slujba, staretul Corogeanu

o tine. Este imbracat intr-un strai preotesc rosu, ca si barba lui. Slujba are, prin ea insasi,

ceva ciudat. Staretul le porunceste celor prezenti sa ridice mainile sus. Oamenii, ca oile,executa. Apoi, alta corvoada. In genunchi toata lumea!, striga omul cu barba rosie... Ipocrizia

de a-l pacali pe Dumnezeu. La un moment dat, staretul criminal se roaga "pentru sanatatea

ctitorilor".

Exorcistul inversunat

Preotul duhovnic Petru Corogeanu sustine in continuare ca "lupta cu diavolul este foarte

grea" si totodata explica faptul ca, in cazul maicutei, a recurs la metoda exorcizarii pentru ca

"diavolul nu se poate trata cu pastile". Preotul a mai spus ca si la alte manastiri din tara se

practica exorcizari. Daca este adevarat, atunci BOR trebuie sa extinda investigatia pentru a

delimita normalul de crima. Undeva aproape de manastire, este o groapa sapata, pregatita

pentru inmormantarea fetei omorate.

Si vantul urla, de parca Dumnezeu ar privi incruntat deasupra Tanacului si ar vrea sa stearga

de pe fata pamantului, dintr-o singura suflare, exorcistul si locul in care s-a comis o

asemenea crima oribila.



Anexa 4

Calaul si-a dus victima la groapa

20 iunie, Evenimentul Zilei, p. 2-3

Emilian Isaila , Liviu Iolu

• Crima de la manastire socheaza lumea

• Interviu EVZ cu calugarul ucigas

• "Dracii nu pot fi vindecati cu pastile"

• Suferinta maicutei Irina

„Ceea ce se intampla intr-o comunitate monahala poate parea straniu”

Uciderea calugaritei Irina Cornici, 23 de ani, in urma unei exorcizari arunca Romania in Evul

Mediu. La sfarsitul acestei saptamani, toate marile ziare si agentii de presa din intreaga lume

au preluat stirea despre suferinta tinerei schizofrenice, omorata de calugarul Daniel Petru

Corogeanu. Articole despre povestea dramatica si incredibila au fost publicate in „USA

Today”, „Sunday Mail”, „Sunday Times”, „Jerusalem Post”, „The Scotsman”. Informatia a fost



prezentata si de posturi de televiziune ca BBC News sau Channel Five. Mai mult, calugarul

Daniel este cel care a tinut slujba de inmormantare a femeii ucise de el.

„In lacasurile de cult din Romania, exorcizarea se practica pe scara larga. Este o practica in

traditia Bisericii Ortodoxe”, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, Razvan Codrescu, 46 de

ani, comentator religios si redactor-sef al publicatiei „Lumea Credintei”.„Ceea ce se intampla intr-o comunitate monahala poate parea straniu pentru cineva din

afara.”

Cel putin doua manastiri pe judet

Dupa 1989, viata monahala din Romania a cunoscut un reviriment greu de imaginat cu un an

mai inainte, cand Biserica se afla sub controlul strict al Partidului Comunist. Comentatorul

religios Razvan Codrescu a spus ca, la aceasta ora, nu e judet din tara care sa nu aiba cel

putin doua manastiri. Pe vremea lui Ceausescu, in Romania erau cel mult 100 de lacasuri

monahale. Acum sunt peste 500.

Dupa 1989, foarte multi credinciosi au donat bani pentru a se ridica biserici sau schituri. „Intr-

un fel, multi oameni cred ca prin donatii isi cumpara iertarea pacatelor”, spune Razvan

Codrescu.

Delirul mistic

„Sunt multe persoane care se indreapta spre manastiri pentru a-si da un sens existentei”, adeclarat, pentru „Evenimentul zilei”, psihologul Cristina Levitichi, 31 de ani, de la Spitalul

„Victor Gomoiu” din Bucuresti.

„La persoanele care sufera de schizofrenie se poate instala delirul mistic. Au halucinatii

vizuale si auditive, discursul este ilogic”, a mai declarat psihologul Cristina Levitichi. „In cazul

in care exista nevoi personale nesatisfacute, apelul la o viata retrasa si profund mistica nu

vine in ajutorul persoanei cu o afectiune psihica”, a mai declarat psihologul Cristina Levitichi.

Crima de la Manastirea din Tanacu arata ca fantomele Evului Mediu bantuie inca Romania.

„Dracii nu pot fi vindecati cu pastile”

Preotul Daniel Corogeanu, de la Manastirea „Sfanta Treime” din Tanacu, povesteste de ce a

tinut-o pe maicuta sechestrata (Liviu Iolu)

Interviu:



EVZ: De ce nu ati dus-o la spital pe maica Irina?

Calugarul Daniel: Pentru ca de trei ori am sunat Salvarea si n-a venit. A zis sa ne

descurcam. „Nu-i treaba noastra, rugati-va! Cu credinta si cu rugaciunea voastra”, asa au

spus. Si se adauga fratele Irinei. Daca el ar fi spus „hai la spital!”, mergeam la spital.Dar el a cerut, a insistat sa ramana la rugaciuni la manastire.

Si dumneavoastra ati vrut ca ea sa mearga la spital?

Nu. Intreaga obste care ne vedeti aici a hotarat sa facem rugaciune. Nu s-a facut ceva silit.

Toti am stat in jurul ei in biserica si ne-am rugat la Dumnezeu sa o faca bine. N-am inventat

noi metode de exorcizare, crucificari sau altfel de rugaciuni. Am facut totul dupa carte, am

facut Sfanta Liturghie, Moliftele Sfantului Vasile, Sfantului Ioan Gura de Aur, toate dupa carte.

Facea clabuci

Si cum a reactionat?

Prima zi a fost greu, greu, greu... De aceea i-am si pus la gura... Cum sa nu-i pui la gura daca

spune prostii, te injura. Cine se poate ruga cand aude prostii in jur? I-am pus la gura, dar asta

nu inseamna ca a murit. Se zbatea. Cand am ajuns cu Sfantul Potir in dreptul ei tremura ca

altceva. A trebuit sa astept sa se linisteasca ca sa pot s-o ating. Un bolnav mintal nureactioneaza asa. Nu primea aghiasma, anafora si facea clabuci. Se vedea ca nu era boala

mintala, erau duhuri rele.

Am plans pentru ea, n-a vrut nimeni s-o omoare. Se vede unde a fost legata, se vad urmele la

maini si la picioare. Atat. Un om legat la mani si la picioare nu moare. Dupa trei zile de post,

nu moare!

Nimeni nu moare, dar daca asa a randuit Dumnezeu...

Nu suferea de nici o boala?

Am constatat cu totii ca era vorba de diavol, si asta se demonstreaza clar. Prin cuvintele ei,

prin comportamentul ei. Este deosebirea dintre un nebun psihic si un indracit. Toti care am

fost

in jurul ei am constatat clar, suta la suta, ca era vorba de diavol.



Se vedea ca era influenta duhurilor rele. Este ceea ce nu crede presa, si nu credeti pentru ca

n-aveti credinta. Pentru ca nu credeti ca exista diavol. Si va fac o propunere, daca vreti,

senzationala. Sa va duceti la alte manastiri, unde sunt cazuri nu unul la o luna, la doua luni!

Ca sa vedeti cazuri in fiecare zi. Duceti-va la Calugareni (langa Suceava - n.r.) si o sa vedeti

cum actioneaza posedatii, ca nu poti sa-i tii nici macar in lanturi. Se ridica in sus, cad in cap,fac tot felul de nebunii. Pe ei de ce nu-i duce la doctor? Dracii nu se vindeca luand pastile.

Diavolii fug cu post si rugaciune.

Cum ati constatat ca e vorba de diavol?

Pentru ca rostea cuvinte si facea gesturi care demonstrau numai existenta diavolului. Am fost

obligati sa-i facem aceasta randuiala de rugaciuni si a trebuit sa o legam. E ceea ce lumea nu

intelege.

Si cum s-a ajuns sa fie crucificata?

Fals! Ceea ce spuneti prin presa ca a fost pusa pe o cruce cu valoare simbolica e fals.

Rastignita? N-avea nici un rost. La Sfantu Petru cand a fost vorba sa fie omorat, si alti sfinti

nu au fost considerati vrednici sa fie pusi pe cruce ca Mantuitorul, si au cerut sa fie pusi

invers, cu capul in jos. Iar noi n-aveam voie sa facem o chestie din asta cu valoare simbolica.

Maica Irina a fost pusa pe o targa. Practic, erau doua scanduri initial.

Crucea e acum la politie. Erau doua scanduri care sunt cu urme de mortar pe ele. Si pentruca era nevoie ca la rugaciune sa fie legata si la maini, ca nu puteai sa o tii legata asa

gramada, a trebuit sa-i intind mainile. Si n-am facut decat sa aplicam o scandura invers. Care

a facut, aparent, o cruce. Dar daca ne uitam bine la ea, nu-i o cruce. Pentru ca dupa cum

oamenii isi fac cruce stramb si-si bat joc de crucea lui Dumnezeu care-a fost dreapta, nu

faceam noi o cruce asa stramba. Daca aveam de gind sa facem o cruce, faceam o cruce ca

lumea. Nu una stramba, din

scanduri aiurea, din deseuri. Singurul motiv pentru care am facut acea improvizatie a fostpentru imobilizarea ei.

Dar cand a inceput sa se simta rau din nou?

E fals ca a murit pe cruce, infometata, insetata. Fals. A treia zi dupa slujbe, dupa rugaciuni s-

a simtit mai bine. I-am dat sa manance, a mancat paine cu ceai. Toti ne-am bucurat si am

crezut ca e sanatoasa. Deci nu este vorba nici de strangulare. Iarasi afirmatii oribile,



obraznice, hulitoare. Sa afirmi ca a fost strangulata. Cand ea, in ultima faza, s-a simtit bine, a

fost dezlegata, a mancat.

Si au spus doctorii ca a murit la manastire. Fals! N-a murit la manastire. La noi a lesinat. E un

moment pe care doar Dumnezeu il intelege. Noi nu putem sa ni-l explicam logic. Numai

Dumnezeu poate sa ne lamureasca cum, dupa ce a mancat, i-a recunoscut pe ceilalti, a cazutca intr-un lesin. Am crezut ca-i un somn, dar dupa aceea am vazut ca-i o coma si-am chemat

Salvarea imediat.

Casete material:

Fratele Irinei Cornici, care era la aceeasi manastire, spune ca banii i-au ucis sora

Procurorul care se ocupa de acest caz, Ovidiu Berinde, a spus ca se asteapta rezultatul unei

expertize medico-legale complementare privind cauza exacta a mortii tinerei maicute. Potrivit

primelor cercetari, pe 10 iunie, preotul duhovnic Daniel Petru Corogeanu - ajutat de patru

maicute - ar fi sechestrat-o pe maicuta Maricica Irina Cornici, 23 de ani, intr-o chilie, legand-o

de maini si de picioare cu sfori. Pe 13 iunie, acestia au legat-o cu lanturi de o cruce de lemn

si i-au pus in gura un calus facut dintr-un prosop. Femeia a murit in seara de 15 iunie.

Procurorul Ovidiu Berinde a declarat: „A trebuit sa autorizam ca trupul femeii sa fie dus la

manastire pentru ca nu mai putea sta mult in morga. Cei de la manastire au spus ca o vor ingropa crestineste”. El a mai adaugat ca a inceput urmarirea penala impotriva staretului si a

celor patru maici.

Tatal vitreg

Calugarita nu pare sa se fi obisnuit sa spuna cuvinte aspre, ca venite de la un politist. „Eu am

stat trei ore in ancheta. Mare-i Dumnezeu”, spune maica stareta Ioanida la cateva clipe dupace Irina, adormita pentru totdeauna, a fost purtata pe brate de calugaritele Manastirii „Sfanta

Treime” pana la masina Manastirii. Pentru a o lua acasa pe Irina a venit tatal vitreg, intr-un

taxi galben si cu mainile in buzunare, neintelegand parca ce se intampla in jurul sau. Preotul

Daniel Corogeanu a acceptat ca Irina sa fie dusa acasa de Antohi G. Costica, asa cum s-a

recomandat tatal vitreg. „Nu voiau sa mi-o dea, au zis ca sa vina mamica”, a spus Costica.-

antiteza dintre pesonaje vorbeste d ela sine prin repliceile lor, constructie maiastra Despre



mama Irinei, barbatul a afirmat ca se este imobilizata la pat. Toaca, batuta de maicute, nu-l

sperie pe Vasile, fratele Irinei. E calugar de trei luni, ajuns la manastire o data cu sora sa. „Eu

i-am spus parintelui Daniel, cand a intrebat daca e bine sa o duca la spital, sa continue

rugaciunile ca sa se vindece. Si i-a facut rugaciuni de luni pana miercuri, si miercuri nu s-a

mai putut face nimic. Imi pare foarte rau, dar eu am vrut sa obtin o rugaciune de la DuhulSfant, stiam ca parintele are putere duhovnica” spune Vasile Cornici. Vasile a stat intr-o casa

de copii, ca si Irina, de la varsta de trei ani, cand „m-au dat parintii pentru ca n-au avut bani”.

La majorat a plecat la o familie in Banat si a stat acolo cinci ani. O data la doi ani Irina pleca

in Germania unde s-a dus si el. Dupa ce s-au intors au hotarat sa se calugareasca. Vasile

spune ca a vorbit cu Irina cu o saptamana inainte de nenorocire. „Era suparata pentru ca

avea 4.000 de euro cu care a venit din Germania, bani pe care i-a lasat la o familie care nu a

mai vrut sa-i dea inapoi. S-a suparat, s-a tulburat si a ajuns in starea in care era”, spune

Vasile, dand vina pentru moartea surorii sale pe pe bani, „ochiul dracului”.

Date post:	14-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	alin-stoica
View:	363 times
Download:	0 times

Biserica in Presa Laica

Documents