BBiibblliiootteecciillee —— oo ppooaarrttăă sspprree ccuunnooaaşştteerree IBLIOTECILE au fost mereu considerate „parte din temelia civilizaţiei“. World Book Encyclopedia afirmă că ele au jucat un rol

foarte important în progresul mondial al culturii şi al tehnologiei. Poetul german Goethe le-a numit „memoria omenirii“.

Dar care sunt bibliotecile care au avut cea mai mare influenţă asupra dezvoltării civilizaţiei? Ce carte a avut cea mai mare contribuţie la răspândirea bibliotecilor şi a ştiinţei de carte? Şi câte cărţi există în cele mai mari biblioteci din timpurile noastre? Pentru a răspunde la prima întrebare, haideţi să facem o incursiune în timp şi să vizităm

una dintre cele mai vechi biblioteci ale omenirii.

O veche „enciclopedie“

Imaginaţi-vă că sunteţi în Orientul Mijlociu, pe teritoriul Irakului de astăzi. Este anul 650 î.e.n. Vă aflaţi dincolo de uriaşele ziduri ale cetăţii Ninive (în apropiere de oraşul Mosul de astăzi). Aveţi înaintea ochilor palatul imperial al regelui Assurbanipal, conducătorul Asiriei, Egiptului şi Babiloniei. Vă opriţi lângă porţile palatului. Observaţi intrând câţiva bărbaţi care duc într-o căruţă nişte vase grele de lut. Au bătut în lung şi-n lat regatul încercând să găsească texte despre obiceiurile religioase ale popoarelor aflate sub domnia asiriană, despre viaţa lor socială şi culturală. Curioşi, daţi la o parte capacul şi vă uitaţi într-un vas: Este plin de tăbliţe de argilă în formă dreptunghiulară, de 8 cm lăţime şi 10 cm lungime.

Îl urmaţi pe unul dintre bărbaţi în palat, unde vedeţi scribi ţinând în mână stilete de os şi aşternând un text cuneiform pe tăbliţe de argilă proaspătă. Ei traduc nişte documente în limba asiriană. Tăbliţele sunt, mai apoi, puse într-un cuptor încins, textul devenind mai greu de distrus. Ele sunt păstrate în vase care numără cu sutele şi depozitate în încăperi speciale pe rafturi. La intrare, pe tocul uşii, e o plăcuţă care indică subiectul documentelor din încăperea respectivă. Cele peste 20 000 de tăbliţe de argilă de aici conţin informaţii despre tranzacţii, obiceiuri religioase, legi, istorie, medicină şi fiziologie umană şi animală, alcătuind „o

B

adevărată enciclopedie“, cum a numit-o un învăţat de mai târziu.

Bibliotecile înainte şi după Ninive

Şi înainte de biblioteca din Ninive au existat biblioteci mari. Cu o mie de ani înainte de Assurbanibal, împăratul Hammurabi a înălţat una în oraşul babilonian Borsippa. Ramses II a înfiinţat faimoasa bibliotecă din oraşul egiptean Teba cu 700 de ani înaintea lui Assurbanipal. Dar bogăţia de informaţii şi numărul ei mare de scrieri i-au adus bibliotecii lui Assurbanipal o mare faimă, fiind cunoscută drept „cea mai mare bibliotecă din antichitate“. Trebuia să mai treacă 350 de

ani până când o altă bibliotecă avea să-i ia locul.

Aceasta a fost înălţată în jurul anului 300 î.e.n. de Ptolemeu I, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, în oraşul-port egiptean Alexandria. Bibliotecarii s-au străduit să adune copii ale cât mai multor scrieri din întreaga lume. Potrivit tradiţiei, aici au început să lucreze aproximativ 70 de învăţaţi la traducerea în limba greacă a Scripturilor ebraice care existau la data aceea. Această traducere a fost ulterior numită Septuaginta şi a fost folosită din plin de primii creştini.

Biblioteci orientale

În timp ce Assurbanipal îşi îmbogăţea biblioteca, în China domnea dinastia Zhou (1122 î.e.n. - 256 î.e.n.). Sub această dinastie s-au realizat o serie de cărţi cunoscute drept Cei cinci clasici: un ghid pentru interpretarea viitorului, o colecţie de discursuri ale primilor conducători chinezi, o antologie de poezie, instrucţiuni pentru

ceremoniile şi ritualurile religioase şi o istorie a statului Lu din perioada 722 î.e.n. - 481 î.e.n. Ultima carte este atribuită filozofului chinez Confucius. Cei cinci clasici şi numeroasele comentarii care s-au făcut pe marginea acestor cărţi au influenţat gândirea chineză şi au constituit baza bibliotecilor imperiale şi particulare din următorii două mii de ani.

În Japonia, Hojo Sanetoki, un membru al unei familii de samurai de vază, a fondat o bibliotecă în 1275 în casa pe care o avea în Kanazawa (acum aparţine de Yokohama). El a încercat să adune toate cărţile existente la acea dată în chineză şi japoneză. Deşi nu mai conţine atât de multe exemplare, acea colecţie există şi în zilele noastre.

Biblia, bibliotecile mânăstireşti şi cultura occidentală

„Puterea cuvântului tipărit şi valoarea bibliotecilor sunt evidente în naşterea, răspândirea şi rezistenţa în timp a creştinismului“, se spune în cartea A History of Libraries in the Western World. Dar ce legătură există între răspândirea bibliotecilor şi a creştinismului?

După divizarea Imperiului Roman şi distrugerea sau risipirea scrierilor din marile biblioteci, în Europa au apărut mânăstiri în care au fost aduse lucrările rămase de la vechile biblioteci. În multe mânăstiri se dădea o mare importanţă copierii manuale a manuscriselor, inclusiv a celor biblice. Abaţiile benedictine, de pildă, trăiau după „Porunca Sf. Benedict“, care prevedea citirea şi copierea cărţilor.

În bibliotecile din Constantinopol se găseau şi se realizau copii ale manuscriselor antice, care au revenit în cele din urmă pe meleagurile Italiei. Se pare că aceste manuscrise au contribuit în mod semnificativ la apariţia Renaşterii. Istoricul Elmer Johnson spune: „Nu putem nega rolul bibliotecilor monastice în păstrarea culturii occidentale. Aproximativ 1000 de ani, ele au fost inima intelectuală a Europei, fără de care civilizaţia occidentală n-ar fi fost aceeaşi“.

Prin munca de copiere a Bibliei, „inima intelectuală a Europei“ a continuat să bată în toată această perioadă. Când Reforma a cuprins Europa, dorinţa de a citi Biblia i-a îmboldit pe oamenii de rând să scuture lanţurile analfabetismului. Cartea The Story of Libraries spune: „Am observat că odată cu Reforma protestantă s-a născut şi ideea că fiecare membru al societăţii trebuie să aibă suficientă instruire încât să poată citi Biblia. Pe măsură ce controversele teologice s-au înmulţit, era util ca oamenii să citească o gamă largă de publicaţii religioase. Asta însemna nu doar să ştie să citească, ci şi să aibă acces la cărţi“.

Astfel, Biblia a avut un rol important în răspândirea bibliotecilor şi a ştiinţei de carte în Europa. Apoi, odată cu apariţia tiparului, s-au înfiinţat mari biblioteci particulare şi naţionale; ele adăposteau cărţi ce tratau o multitudine de subiecte. Mai târziu bibliotecile s-au răspândit în toată lumea.

Bibliotecile secolului al XXI-lea

În prezent există biblioteci imense. Imaginaţi-vă un raft de 850 km lungime, încărcat cu peste 29 de milioane de cărţi. Cam asta e capacitatea celei mai mari biblioteci din lume, Biblioteca Congresului din Statele Unite. În afară de cărţi, biblioteca adăposteşte şi 2,7 milioane de casete audio şi video, 12 milioane de fotografii, 4,8 milioane de hărţi şi 57 de milioane de manuscrise.

În fiecare zi colecţia se îmbogăţeşte cu alte 7000 de materiale!

Biblioteca Britanică din Londra ocupă locul al doilea în lume ca număr de cărţi: peste 18 milioane de exemplare! Biblioteca de Stat a Rusiei, de la Moscova, are 17 milioane de cărţi şi o colecţie de 632 000 de titluri de ziare. Biblioteca Naţională a Franţei, una dintre cele mai vechi biblioteci europene care a supravieţuit până în zilele noastre, are 13 milioane de cărţi. Cartea Library World Records spune despre ea că „a fost prima care a oferit acces prin Internet la textul integral al multor lucrări“. Cei care folosesc Internetul pot avea mai uşor ca niciodată acces la tezaurul de cunoştinţe al omenirii.

Acum, mai mult ca oricând, cantitatea de informaţii creşte într-un ritm fără precedent. Se estimează că volumul de cărţi la nivel mondial se dublează o dată la patru ani şi jumătate. Numai în Statele Unite se tipăresc în fiecare an peste 150 000 de cărţi.

Când ne folosim cu înţelepciune de ele, bibliotecile rămân, aşa cum a afirmat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, „o poartă spre cunoaştere, pe care oricine o poate deschide“.