Şi Biblia are totuşi dreptatede Werner Keller

Cercet torii dovedesc adev rul istorică ă

Cuprins

Prefa la edi ia revizuitţă ţ ăIntroducere la edi ia româneascţ ăIntroducerea autorului

ARHEOLOGIA VECHIULUI TESTAMENT

I. VENIREA PATRIARHILORCapitolul 1 - În „Semiluna Fertil ”ăCapitolul 2 - „Ur din Haldea”Capitolul 3 - Pe urmele potopuluiCapitolul 4 - Potopul în str vechea istorie a BabilonuluiăCapitolul 5 - Avraam şi regatul lui MariCapitolul 6 - Lunga c l torie spre Canaană ăCapitolul 7 - Avraam şi Lot în ara PurpuriiŢ

II. ÎN REGATUL FARAONILORCapitolul 8 - Iosif în EgiptCapitolul 9 - O t cere de 400 de aniăCapitolul 10 - Munc for at în Pitom şi Ramsesă ţ ă

III. PATRUZECI DE ANI ÎN PUSTIUCapitolul 11 - Pe drum spre SinaiCapitolul 12 - La muntele lui MoiseCapitolul 13 - Sub soarele deşertuluiCapitolul 14 - În pragul rii PromiseŢă

IV. B T LIA PENTRU ARA PROMISĂ Ă Ţ ĂCapitolul 15 - Israelul invadeazăCapitolul 16 - Sub Debora şi GhedeonCapitolul 17 - R zboinicii de la CaftorăCapitolul 18 - Sub jugul filistenilor

V. CÂND ISRAELUL A FOST UN MARE IMPERIUCapitolul 19 - David, un mare împ ratăCapitolul 20 - Solomon, regele de aramăCapitolul 21 - Regina din Seba, partener de afaceriCapitolul 22 - Via a cotidian multicolor a Israeluluiţ ă ă

VI. DOI REGI, DOU REGATEĂCapitolul 23 - Umbra unei noi supraputeriCapitolul 24 - Sfârşitul regatului din nord al IsraeluluiCapitolul 25 - Iuda sub jugul AsirieiCapitolul 26 - Religia seduc toare a CanaanuluiăCapitolul 27 - Sfârşitul unei puteri mondiale: NiniveCapitolul 28 - Ultimele zile ale lui Iuda

VII. DE LA EXIL LA REGATUL MACABEILORCapitolul 29 - Educa ie prin exilţCapitolul 30 - Apusul în Orientul anticCapitolul 31 - Cir, regele PersieiCapitolul 32 - Întoarcerea la Ierusalim

Capitolul 33 - Sub influen a greacţ ăCapitolul 34 - B t lia pentru libertate religioasă ă ă

ARHEOLOGIA NOULUI TESTAMENT

I. ISUS DIN NAZARETCapitolul 35 - Palestina de la Marea NostrumCapitolul 36 - Steaua din BetleemCapitolul 37 - Fuga în EgiptCapitolul 38 – Nazaret, în GalileeaCapitolul 39 - Ioan Botez torulăCapitolul 40 - Ultima c l torie, judecata şi r stignireaă ă ă

II. ÎN ZILELE APOSTOLILORCapitolul 41 - Pe urmele apostolului PavelCapitolul 42 - Mormântul lui PetruCapitolul 43 - Distrugerea Ierusalimului

O NOU LUMIN ASUPRA VECHIULUI ADEV RĂ Ă Ă

Capitolul 44 - S fie lumină ăCapitolul 45 - Reconstruirea cu ajutorul BiblieiCapitolul 46 - Manuscrisele de la Marea Moartă

ANEXECele mai vechi texte biblice (manuscrise) descoperite pân acumăPost-fa la NOUA DI IE REVIZUIT de Joachim Rehorkţă Ţ ĂTabel cronologic privind originea BiblieiNote

Prefa la edi ia revizuitţă ţ ă

În anul 1955 a ap rut pentru prima dat cartea mea „ŞI BIBLIA ARE TOTUŞIă ă DREPTATE”. Ea a fost tradus în 24 de limbi, fiind folosit în înv mântulă ă ăţă religios din şcoli, la seminarii biblice din universit i şi la cercurile ceăţ studia¬z religia creştin sau evreiasc . Tirajul mondial al acestei c r iă ă ă ă ţ dep şeşte 10 milioane de exemplare.ă

De atunci, arheologia biblic , cu ajutorul noilor mijloa¬ce tehnice şi cu cele maiă moderne metode de cercetare, a adus la lumina zilei date necunoscute pân acum.ă Unele teze au putut fi astfel confirmate. Altele, dimpotriv , deşi cotate la ună înalt barem ştiin ific, au trebuit s fie puse din nou sub semnul întreb rii. Pânţ ă ă ă şi cunoştin ele unor oameni de ştiin cu renume au necesitat îmbun t iri.ţ ţă ă ăţ

În aceste condi ii cartea mea nu mai poate pretinde o ri¬goare ştiin ific decâtţ ţ ă inând seama de rezultatele ultimelor cercet ri. Noile descoperiri, chiar şiţ ă atunci când sunt incomo¬de, nu pot fi ignorate.

Aş fi dorit ca singur s aduc cartea mea la nivelul celor mai recente cercet ri.ă ă M împiedic , din p cate, o boal grea, care m urm reşte de ani de zile. Înă ă ă ă ă ă starea aceasta nu m pot apuca de o lucrare atât de preten ioas şi plin deă ţ ă ă r spundere. Cu p rere de r u a trebuit s încredin ez proiec¬tul acesta unei alteă ă ă ă ţ persoane. Sunt totuşi fericit c am putut s -l câştig pentru scopul acesta pe dr.ă ă Joachim Rehork.

În Post-fa , el a expus principiile stabilite de comun acord, care au stat laţă baza revizuirii c r ii mele. I se cuvin de aceea cele mai sincere mul umiri.ă ţ ţ

Werner Keller

Introducere la edi ia româneascţ ă

Cartea lui Werner Keller „ŞI BIBLIA ARE TOTU¬ŞI DREPTATE” este f r îndoial ceaă ă ă mai popular carte în ce priveşte confirmarea adev rurilor biblice. Din anul 1955,ă ă când a ap rut pentru prima dat , ea a fost tradus în 24 de limbi şi tip rit înă ă ă ă ă peste zece milioane de exemplare. Meritele ei deosebite stau în special în sublinierea dovezilor arheologice şi a datelor istorice care arat înc odat că ă ă ă rela¬t rile Bibliei sunt fapte reale şi nu rodul imagina iei omene¬şti sau poveştiă ţ transmise din genera ie în genera ie.ţ ţ

Werner Keller nu face parte din acei credincioşi care ac¬cept mai presus de toateă lucr rile şi planul lui Dumnezeu, ci se situeaz pe pozi ia omului de ştiin ,ă ă ţ ţă cercetând docu¬mente referitoare la s p turi arheologice, ascultând p rerileă ă ă specialiştilor şi tr gând în cele din urm concluziile fereşti. De aici şiă ă tendin a de a explica „ştiin ific” chiar şi lucrurile care nu pot fi explicate -ţ ţ cum sunt minunile lui Dumnezeu.

Explica iile sale, uneori for ate, tocmai din dorin a de a dovedi fapteleţ ţ ţ istorice, dau impresia c autorul nu mai este dispus s lase nici un locă ă interven iei divine în mersul isto¬riei. Potrivit acestei concep ii ni seţ ţ demonstreaz c eveni¬mentele din Biblie - confirmate de descoperrile arheologiceă ă din epoca modern , au avut loc fie prin simpla întâmplare, fie prin interac iuneaă ţ fireasc a legilor naturii.ă

În aceast privin p rerea noastr difer de cea a auto¬rului. În primul rând,ă ţă ă ă ă Biblia este o carte de inspira ie divin . Armonia şi for a ei de convingere seţ ă ţ explic prin prezen a lui Dumnezeu pe tot parcursul relat rilor Bibliei. Textul eiă ţ ă constituie în sine un adev r, dincolo de ceea ce confirm s ¬p turile arheologiceă ă ă ă şi documentele descoperite. Meritul lui Werner Keller este de a fi mers pe urmele echipelor de arheo¬logi orientalişti care prin devotamentul lor pentru ştiin , cuţă mult trud şi conştiinciozitate în cercet rile lor, au adus la lumin vestigiileă ă ă ă istorice r mase în urma consum rii eveni¬mentelor descrise în Biblie.ă ă

Pentru cei care privesc cu suspiciune textul Bibliei, ca şi pentru cei ce împ rt şesc adev rurile ei, cartea lui Werner Keller este în egal m sur o dovadă ă ă ă ă ă ă şi o confirmare laic a autenticit ii Sfintelor Scripturi.ă ăţ

Pentru publicul din România mai ales, ea se prezint ca o premier şi totodat oă ă ă invita ie la confruntare într-un do¬meniu în care - dup cel de-al doilea r zboiţ ă ă mondial ¬suspiciunea şi discreditarea Bibliei au fost cultivate în mod sistematic.

Dorim ca Dumnezeu s binecuvinteze aceast carte şi s trezeasc un interes şi maiă ă ă ă mare pentru Sfânta Scriptur , astfel ca to i cititorii ei s constate în final că ţ ă ă BIBLIA ARE TOTUŞI DREPTATE!

W. I.1979Introducerea autorului

"Cea mai mare fericire a omului care gândeşte este s cerce¬teze ceea ce poate fiă cercetat şi s respecte ceea ce este de necuprins.” J. W. v. Goetheă

Când un autor care nu este teolog scrie o carte despre Biblie, cititorul are toate motivele s întrebe cum a reuşit acesta s -şi dezvolte subiectul.ă ă

Ca ziarist am fost mul i ani pe de-a întregul interesat de rezultatele ştiin ei şiţ ţ

ale cercet rilor. În 1950, pe când îmi f ¬ceam serviciul obişnuit, am dat deă ă relat rile arheologilor francezi Prof. Parrot şi Schaeffer asupra s p turilor deă ă ă la Mari şi Ugarit. Inscrip iile cuneiforme descoperite la Mari pe Eufrat con ineauţ ţ şi nume biblice. În consecin , povestirile patriarhilor care fuseser mult timpţă ă socotite doar nişte le¬gende pioase au devenit pe neaşteptate istorie. La Ugarit, a¬proape de Mediterana, a ieşit pentru prima oar la lumin dovada existen eiă ă ţ cultului canaanit al lui Baal.

Printr-o coinciden , în acelaşi an un sul al lui Isaia desco¬perit într-o peşterţă ă de lâng Marea Moart a fost datat ca fiind dinainte de Cristos. Aceste relat riă ă ă senza ionale - şi având în vedere semnifica ia descoperirilor nu este exagerat sţ ţ ă folosim cuvântul "senza ional" - au trezit în mine dorin¬ a de a studia mai atentţ ţ arheologia biblic , cel mai recent şi cel mai pu in cunoscut domeniu dină ţ cercetarea lumii antice. Am r scolit de aceea literatura german şi str in pentruă ă ă ă a g si un rezumat cuprinz tor şi clar al rezultatelor cercet rii anterioare. Nu amă ă ă g sit nimic pentru c nici nu era ceva de g sit.ă ă ă

Atunci am mers eu însumi la surse, în bibliotecile multor ri - ajutat în aceastţă ă munc şi de entuziasmul so iei - şi am strâns toate rezultatele cercet riloră ţ ă ştiin ifice care puteau fi g site în operele erudite ale unor arheologi aiţ ă Bibliei. Şi cu cât m adânceam mai mult în acest subiect, cu atât devenea maiă interesant.

Drumul spre istoria Vechiului Testament a fost deschis de francezul Paul-Emile Botta, în 1843. În cursul s p turilor de la Khorsabad din Mesopotamia, Paul-Emileă ă Botta a descoperit figurinele regelui asirian Sargon al II-lea, cel care pustiise Israelul ducând popula ia în robie. Relat rile campaniilor acestui cuceritorţ ă privesc invazia Samariei, incident care este descris şi de Biblie.

De un secol, savan ii din America, Anglia, Fran a, Germa¬nia sap în Orientulţ ţ ă Mijlociu, în Mesopotamia, Palestina, Egipt. Toate rile mari au fondat şcoli şiţă institute speciali¬zate pe acest tip de cercetare. Fondul de Explorare Palestinia¬n a început s ac ioneze din 1869, Asocia ia German de Cercetare aă ă ţ ţ ă Palestinei din 1877, Şcoala Biblic Dominican din St. Etienne din 1892. A urmată ă apoi Societatea German Oriental în 1898, Şcoala American de Cercetare Orientală ă ă ă în 1900 şi Institutul Protestant German de Arheologie în 1901.

În Palestina, locuri şi oraşe frecvent men ionate în Biblie sunt readuse laţ lumin . Ele arat exact aşa cum sunt descrise în Biblie şi sunt aşezate exactă ă acolo unde Biblia le situeaz . Pe inscrip ii şi monumente savan ii descoper totă ţ ţ ă mai multe personaje din Vechiul şi Noul Testament.

Basoreliefuri contemporane ne înf işeaz oameni pe care nu-i cunoşteam decât dupăţ ă ă nume.

Tr s turile, hainele, scuturile lor cap t form în fa a ochilor noştri. Sculpturiă ă ă ă ă ţ colosale ni-i arat pe hiti i cu nasurile lor enorme, pe filistenii sub iri şiă ţ ţ înal i, pe elegan ii conduc tori canaani i în carele lor de fier care umpleau deţ ţ ă ţ groaz pe israeli i, pe regii din Mari, contemporani şi ei cu Avraam.ă ţ

De-a lungul miilor de ani care ne despart de ei, regii asi¬rieni n-au pierdut nimic din înf işarea lor cumplit : Tiglat Palassar III, binecunoscut în Vechiulăţ ă Testament sub numele de Pul, Sanherib, cel care a distrus Lachişul şi a asediat Ieru¬salimul, Asarhaddon, cel care l-a pus în lan uri pe regele Ma¬nase,ţ Assurbanipal, "marele şi vestitul Osnapar" al c r ii lui Ezra.ă ţ

Aşa cum au f cut cu Ninive şi Nimrod - str vechea Ca¬lah - sau cu Assur şi Teba,ă ă pe care profe ii o numeau No¬-Amon, savan ii au trezit din somnul s u antic şiţ ţ ă

celebrul Ba¬bel cu legendarul s u turn. În Delta Nilului arheologii au descoperită oraşele Pitom şi Ramses, unde evreii au muncit ca sclavi. Arheologii ne-au dezv luit m rturii care povestesc despre focul şi distrugerea care au înso ită ă ţ cucerirea Canaanu¬lui de c tre israeli i. În Ghebea, ei au descoperit fort rea aă ţ ă ţ lui Saul, ale c ror ziduri au r sunat cândva de cântecele lui David.ă ă

La Meghido au dat la iveal întinsele grajduri ale regelui Solomon care aveaă „12.000 de c l re i”.ă ă ţ

Din lumea Noului Testament au fost readuse la lumin edi¬ficiile m re e ale luiă ă ţ Irod. În inima b trânului Ierusalim a fost descoperit trotuarul pe care a stată Isus înaintea lui Pilat, dup cum povesteşte evanghelia lui Ioan. Asiriologii auă des¬cifrat pe tabelele astronomice data exact la care a fost ob¬servat Steauaă ă din Betleem.

Aceste uimitoare descoperiri, a c ror semnifica ie nu o pu¬tem pricepe deodat , neă ţ ă oblig s ne revizuim p rerea despre Biblie. Multe evenimente care au trecut dreptă ă ă "n scociri pioa¬se" trebuie s fie judecate acum ca istorie. Adesea rezultateleă ă cercet rilor corespund în detaliu cu relat rile biblice.ă ă

Pe lâng faptul c le confirm , cercet rile ştiin ifice au şi darul de a descoperiă ă ă ă ţ împrejur rile istorice din care au cres¬cut Vechiul Testament şi evangheliile. Deă asemenea, eveni¬mentele, schimb rile suferite de poporul Israel sunt prinse într-ăun decor viu, ca şi participarea sa la disputele politice, culturale, economice ale na iunilor şi imperiilor care luptau pentru putere în Mesopotamia şi pe Nil,ţ zona din care locui¬torii acestui micu stat - Palestina, nu s-au putut desprindeţ timp de 2000 de ani.

S-a crezut, şi înc se mai crede, c Biblia nu este altceva decât istoriaă ă mântuirii omului, o garan ie a valabilit ii cre¬din ei creştine de pretutindeni.ţ ăţ ţ Biblia este îns şi o carte cu întâmpl ri petrecute cu adev rat. În acest sens eaă ă ă are şi limite, prin faptul c evreii îşi scriau istoria inând cont de leg turaă ţ ă lor cu Iehova (Iahve), precum şi de viziunea asupra vinei şi isp şirii. Cu toateă acestea, evenimentele sunt fapte istorice re¬date cu o precizie uimitoare.

Mul umit descoperirilor arheologice, multe din istorisirile biblice pot fi maiţ ă bine în elese acum. Exist desigur curente teologice despre care nu se poate vorbiţ ă decât în termenii Cu¬vântului lui Dumnezeu. Dar, aşa cum spunea şi profesorul Andre Parrot, arheologul francez de faim mondial : "Cum putem s în elegemă ă ă ţ Cuvântul, dac nu-l vedem în aşezarea sa cronologic , istoric şi geografică ă ă ă potrivit ?”ă

Pân acum aceste descoperiri extraordinare au fost cunos¬cute numai de un cercă restrâns de exper i. Numai cu 50 de ani în urm profesorul Friedrich Delitzsch dinţ ă Berlin îşi pu¬nea întrebarea: „La ce bun atâta efort în aceste ri dep r¬tate şiţă ă primejdioase? La ce bun toat scormonirea asta costisi¬toare în r m şi ele unoră ă ă ţ timpuri trecute când ştim c nu vom g si acolo nici aur, nici argint? La ce bună ă aceast nebuneasc întrecere între ri pentru a st pâni movilele acelea pustiiă ă ţă ă doar ca s fie s pate?” Savantul german Gustav Dalman îi d dea un r spuns potrivită ă ă ă când îşi exprima speran a c „tot ceea ce arheologii au cunoscut şi v zut înţ ă ă activitatea lor ştiin ific va fi valorificat spre rezolvarea problemelor şcoliiţ ă şi Bisericii”. Aceast speran r mâne înc neîmplinit chiar şi în ziua de azi.ă ţă ă ă ă

Nici o carte, în toat istoria umanit ii, nu a avut o in¬fluen atât deă ăţ ţă radical , nu a afectat atât de hot râtor dezvoltarea lumii occidentale şi nu aă ă avut un efect atât de r s¬pândit ca Biblia. Ast zi, Biblia este tradus în 1631 deă ă ă limbi şi dialecte (1), şi dup 2000 de ani nu d nici un semn de isto¬vire.ă ă

Strângând şi prelucrând materialul acestei c r i, pe care cu nici un chip n-aşă ţ putea s-o socotesc complet , mi s-a p rut c a sosit timpul s împ rt şesc cu ceiă ă ă ă ă ă care citesc Biblia şi cu cei care n-o citesc, cu credincioşi, dar şi cu agnostici, intere¬santele descoperiri rezultate dintr-o lung cercetare ştiin ifi¬c pe maiă ţ ă multe direc ii.ţ

Având în vedere abunden a de dovezi autentice, precum şi efortul scepticismuluiţ care din secolul al XVIII-lea încear¬c s desfiin eze Biblia, nu-mi r mâne decâtă ă ţ ă o singur conclu¬zie îndrept it : „Biblia are totuşi dreptate”.ă ăţ ă

Hamburg, Septembrie 1955Werner Keller

ARHEOLOGIAVECHIULUI TESTAMENT

I. VENIREA PATRIARHILORDe la Avraam la Iacov

Capitolul 1În „Semiluna Fertil ”ă

Dac am trage o linie din Egipt prin rile mediteranie¬ne Palestina şi Siria,ă ţă care s urmeze Tigrul şi Eufratul, prin Mesopotamia spre Golful Persic, rezultatulă ar fi o semilun de neconfundat.ă

Cu patru mii de ani în urm , acest semicerc din jurul Deşertului Arabiei,ă „Semiluna Fertil ”, cuprindea o mul ime de civiliza ii aşezate una lâng alta caă ţ ţ ă într-o salb . Raze de lumin plecau de la ele spre întunericul umanit iiă ă ăţ dim¬prejur. Aici a fost centrul civiliza iei din Epoca Pietrei pân în Epoca deţ ă Aur a culturii greco-romane.

Prin jurul anului 2000 î.Cr. cu cât te îndep rtai de "Se¬miluna fertil ", cu atâtă ă creştea întunericul şi sc deau semnele de civiliza ie. Era ca şi cum copiii,ă ţ locuitori ai altor con¬tinente şi-ar fi aşteptat deşteptarea. Din partea r s ritean a Mediteranei str luceşte deja o lumin - sunt zilele de prosperitateă ă ă ă ă ale regilor minoici ai Cretei, întemeietorii primei puteri maritime cunoscute în istorie. Aproape 1000 de ani, fort rea a din Micene şi-a protejat locuitorii, şi aă ţ doua Troie se în l ase de mult pe ruinele celei dintâi. În Bal¬canii dină ţ apropiere, Epoca Timpurie a Bronzului abia începe. În Sardinia şi vestul Fran eiţ mor ii erau îngropa i în mormin¬te enorme de piatr . Aceste morminte megaliticeţ ţ ă sunt ultimele manifest ri ale Epocii de Piatr .ă ă

În Britania se construia cel mai celebru sanctuar al Epo¬cii Megalitice - Templul Soarelui de la Stonehenge - acel gigantic cerc de pietre de lâng Salisbury careă r mâne înc un peisaj englez plin de mister. În Germania p mântul era arat cuă ă ă pluguri de lemn.

La poalele Himalaiei, flac ra pâlpâitoare a unui avanpost al civiliza iei dină ţ valea Indusului era aproape stins . Dea¬supra Chinei, deasupra stepelor Rusiei,ă deasupra Africii, nu¬mai întuneric.

Şi, dincolo de apele Atlanticului, America în obscuritatea amurgului.

Dar în „Semiluna fertil ” şi în Egipt, civiliza ii dezvol¬tate se înghesuiescă ţ într-un decor viu, uluitor. De circa 1000 de ani, faraonii st teau pe tron. Prină anul 2000 î.Cr. tronul a fost ocupat de întemeietorul dinastiei XII, Ame¬nemhat I. Sfera lui de influen se întindea de la Nubia, la sud de a doua cataract aţă ă

Nilului, pân dincolo de peninsula Sinai, spre Canaan şi Siria, o întindere deă dimensiunile Nor¬vegiei.

De-a lungul coastei Mediteranei erau aşezate bogatele porturi ale fenicienilor. În Asia Mic , în inima Turciei de azi, puternicul regat al hiti ilor st tea în pragulă ţ ă istoriei sale. În Mesopotamia, între Tigru şi Eufrat, domneau regii Sumerului şi ai Akkadului, care primeau tribut de la toate popoarele.

M re ele piramide egiptene şi templele masive mesopo¬tamiene au fost martore timpă ţ de secole la via a dimprejurul lor. Aproape 2000 de ani fermele şi planta iile, laţ ţ fel de mari ca un concern din zilele noastre, au exportat grâu, legume, fructe cultivate în v ile cu iriga ie artificial ale Nilului, Eufratului şi Tigrului.ă ţ ă

Peste tot în „Semiluna fertil ” şi în imperiul faraonilor, arta scrieriiă cuneiforme şi hieroglifice era cunoscut în mod obişnuit. Poe ii, func ionariiă ţ ţ „curtenii”, servitorii o practicau în mod curent. Pentru comer fusese de multţ timp o necesi¬tate.

Nesfârşitul trafic de bunuri de toate felurile pe care firme¬le de import şi export ale Mesopotamiei şi Egiptului le tri¬miteau pe rutele caravanelor sau pe mare, de la Golful Persic spre Siria şi Asia Mic , de la Nil spre Cipru şi Cretaă şi chiar pân la Marea Neagr , este reflectat în coresponden¬ a de afaceri r masă ă ţ ă ă pe t bli e de afaceri, scris pe t bli¬ e de lut sau de papirus. Din toată ţ ă ă ţ ă multitudinea de produse, cele mai c utate erau cuprul din minele egiptene, aflateă în mun ii Sinaiului, argintul din minele Taurusului din Asia Mic , aurul şiţ ă fildeşul din Somalia din estul Africii, purpura din oraşele feniciene de pe coasta Canaanului, t ¬mâie şi mirodenii rare din Arabia de Sud, lenjerie fin prove¬nită ă ă din r zboaiele egiptene, vaze minunate din insula Cre¬ta.ă

Literatura şi ştiin a erau în floare. În Egipt apar prime¬le romane şi poeziiţ laice, iar Mesopotamia cunoştea o ade¬v rat renaştere. Filologii din Akkad,ă ă marele regat din par¬tea inferioar a Eufratului, întocmeau prima gramatic şiă ă primul dic ionar bilingv. Povestea lui Ghilgameş şi vechile le¬gende sumerieneţ despre crea ie şi potop erau împletite în epopei de for dramatic în limbaţ ţă ă akkadian , limba lumii de atunci. Doctorii egipteni îşi fabricau medicamen¬tele înă conformitate cu metodele date de c r i. Amestecurile vegetale îşi dovedeauă ţ puterea, chirurgii nu erau str ini de anatomie. Matematicienii de pe Nil au ajunsă prin mijloace empirice la concluzia asupra laturilor unui triughi care abia peste 1000 de ani avea s fie concretizat de Pitagora în teorema care-i poart numele.ă ă ă Tehnicienii mesopotami¬eni rezolvau problema m sur rii suprafe elor prin încerc riă ă ţ ă repetate.

Astronomii, cum era şi firesc, cu un ochi a intit asupra prezicerilor astronomice,ţ f ceau calcule bazate pe observa¬ ii precise privind evolu ia planetelor.ă ţ ţ

Pacea şi prosperitatea trebuie s fi domnit în aceast lume a Nilului, Eufratuluiă ă şi Tigrului, c ci nu s-a descoperit pân acum vreo inscrip ie din perioada aceeaă ă ţ care s aminteasc de vreun r zboi de amploare.ă ă ă

Apoi brusc, din inima acestei „Semilune Fertile”, din ni¬sipurile aride ale deşertului Arabiei au n v lit spre nord, spre Mesopotamia, Siria şi Palestinaă ă hoardele semitice. În valuri interminabile, aceşti amori i occidentali, aşa leţ su¬gereaz şi numele, s-au n pustit asupra regatelor "Semilu¬nei Fertile".ă ă

Imperiul regilor Sumerului şi Akkadului a c zut în 1960 î.Cr. sub atacurile loră irezistibile. Amori ii au întemeiat un num r de state şi dinastii. Una din eleţ ă avea s devin şi suveran : prima dinastie a Babilonului care a fost şi cen¬trulă ă ă puterii de la 1850 pân la 1530 î.Cr. Al şaselea rege al ei a fost celebrulă

Hammurabi.

Între timp, unul din aceste triburi semitice nomade era destinat s aib un rolă ă hot râtor pentru milioane şi milio¬ane de oameni, pân în zilele noastre. Era ună ă grup mic, poate numai o familie, la fel de neştiut şi neînsemnat ca un fir deă ă nisip într-o furtun a deşertului: familia lui Avra¬am, str moşul patriarhilor.ă ă

Capitolul 2„Ur din Haldea”

„Terah a luat pe fiul s u Avram şi pe Lot, fiul lui Ha¬ran, fiul fiului s u, şi peă ă Sarai, noru-sa, nevasta fiului s u Avram. Au ieşit împreun din Ur din Haldea...”ă ă (Geneza 11:31)

„Şi au ieşit împreun din Ur din Haldea”... Creştinii au auzit cuvintele acesteaă timp de aproape 2000 de ani. Ur, un nume la fel de misterios şi legendar ca uluitoarea va¬rietate de nume de regi şi cuceritori, imperii puternice, tem¬ple şi palate de aur cu care Biblia ne încânt . Nimeni nu ştia unde a fost aşezat Urul.ă

Haldea indica, desigur, Mesopotamia. Cu 30 de ani în urm , nimeni n-ar fi crezută c în c utarea Urului men ionat de Biblie se va da de cele mai îndep rtate urme deă ă ţ ă civiliza ie, mai vechi chiar decât cele care fuseser descoperite în Egipt.ţ ă

Ast zi, Urul este o gar , la vreo 190 km de Basra, lâng Golful Persic, una dină ă ă numeroasele opriri pe drumul Bag¬dadului. În mod regulat trenul face o halt aici,ă în zorii di¬mine ii. Dup ce zgomotul ro ilor se stinge, c l torul l sat aiciţ ă ţ ă ă ă r mâne înconjurat numai de liniştea deşertului.ă

Privirea îi alunec pe întinderea monoton de nisip. Pare c st în mijlocul uneiă ă ă ă suprafe e plate str b tute numai de o cale ferat . Numai într-un punct esteţ ă ă ă întrerupt întinde¬rea dezolant . Dup ce devin mai puternice, razele soareluiă ă ă scot în relief un ciot masiv de un roşu mohorât.

Arat ca şi cum ar fi fost cioplit de un titan.ă

Pentru beduini, aceast movil , în cr p turile c reia bufni¬ ele îşi g sescă ă ă ă ă ţ ă ad post, e binecunoscut . Arabii o cunosc din timpuri nememorabile. Numele ei esteă ă Tell al Muqayyar, „movila în trepte”. Str moşii lor îşi aşezau corturile laă poalele acestei movile. Ea ofer , ca şi în timpurile de de¬mult, ad post în fa aă ă ţ furtunilor de nisip. Ast zi ei îşi hr nesc turmele la marginea ei, dup ce ploaiaă ă ă scoate, ca prin farmec, fire de iarb din p mânt.ă ă

Cândva, cu 4000 de ani în urm , câmpuri întinse de grâu şi orz dominau locurileă acestea. Gr dini de legume, livezi de curmali şi smochini se întindeau cât vedeaiă cu ochii. Aceste câmpii fertile ar putea fi comparate cu fermele de grâu din Canada sau cu planta iile legumicole sau pomicole din California. Bogatele câmpuriţ şi culturi erau legate de un sistem de canale şi şan uri în linie dreapt , oţ ă capo¬doper a iriga iei. Înc din Epoca de Piatr , specialiştii fo¬losiser apaă ţ ă ă ă marilor râuri. Cu îndemânare şi metodic ei du¬ceau apa pe malurile râului, schimbând întinderile pustii în vegeta ii paradisiace.ţ

Aproape ascuns de umbra palmierilor, Eufratul curgea atunci pe acolo. Acest mare râu d t tor de via asigura un intens trafic între Ur şi mare. În acea vreme,ă ă ţă Golful Persic t ia mai adânc estuarul Eufratului şi Tigrului. Înc înain¬te de aă ă se ridica prima piramid pe Nil, Tell al Muqayyar se în l a deja spre cer. Patruă ă ţ cuburi puse unul peste altul de la cel mai mare spre cel mai mic, alc tuiau turnulă din c r mid de 25 m. Deasupra p tratului de la baz lung de 40 m str luceauă ă ă ă ă ă etajele de mai sus în roşu şi albastru, fiecare înconjurat de pomi. Etajul

superior forma un mic platou, pe care era situat şi Locul Sfânt la umbra unui acoperiş de aur.

Liniştea domnea deasupra sanctuarului, acolo unde preo¬ ii oficiau la mormântulţ lui Nannar, Zeul lunii. Zgomotul bogatei metropole Ur, unul din cele mai vechi oraşe ale lumii, abia p trundea pân aici.ă ă

În 1854 o caravan de c mile şi m gari înc rca i cu un num r neobişnuit de lope iă ă ă ă ţ ă ţ şi târn coape se apropia de mo¬vila singuratic , sub conducerea consulului engleză ă din Basra.

J. E. Taylor nu era îndemnat nici de gustul aventurii, nici de vreun motiv personal. El pornise în aceast c l torie la cererea Ministerului de Externe care,ă ă ă la rândul s u, primise sugestia de la British Museum. Muzeul sugera s se fac oă ă ă cercetare în c utarea monumentelor din Mesopota¬mia de sud, acolo unde Tigrul şiă Eufratul se apropie înainte de a atinge Golful Persic.

Taylor auzise adesea în Basra despre ciudatele mormane de pietre de care expedi iaţ lui se apropia acum. I se p rea un loc potrivit pentru cercetare.ă

Pe la mijlocul secolului XIX, peste tot în Egipt, Mesopo¬tamia şi Palestina, au început s se fac s p turi ca r spuns la dorin a oamenilor de ştiin de a avea oă ă ă ă ă ţ ţă imagine fidel a trecutului acestei regiuni. inta numeroaselor expedi ii ca¬re s-ă Ţ ţau f cut a fost Orientul Mijlociu.ă

Din 550 î.Cr. şi pân atunci, Biblia fusese singura surs istoric pentru Asia.ă ă ă Numai Biblia avea ceva de spus despre aceast perioad care se pierdea înă ă obscuritatea trecutului. Popoare şi nume erau adunate laolalt în Biblie, în timpă ce romanii şi grecii antici nici nu auziser de ele.ă

Savan ii au asaltat p mânturile Orientului Antic începând cu mijlocul secoluluiţ ă trecut. Nimeni nu cunoştea numele care aveau s fie curând rostite de oricine. Cuă uimire, epoca progresului a consemnat aceste descoperiri. Ceea ce au reu¬şit să extrag arheologii din deşerturile Mesopotamiei şi Egiptului merita într-adev ră ă aten ia lumii. Aici, pentru prima oar , ştiin a a for at uşa spre misterioasa lumeţ ă ţ ţ a Bibliei.

Viceconsulul francez la Mosul, Paul-Emile Botta era un arheolog entuziast. În 1843 el a început s sape la Korsa¬bad pe Tigru. Din ruinele unei capitale vechi deă 4000 de ani el a scos la iveal primul personaj istoric al Bibliei: Sargon,ă legendarul conduc tor al Asiriei: „În anul când a venit Tartan la Aşdod trimes deă Sargon, împ ratul Asi¬riei... ” (Isaia 20:1).ă

Doi ani mai târziu un tân r diplomat englez şi arheolog totodat A. H. Layard, aă ă descoperit Nimrodul (Kalchu), oraşul pe care Biblia îl numeşte Calah (Geneza 10:11) şi care acum poart numele personajului biblic. „El a fost un vitează vân tor înaintea Domnului; iat de ce se zice: ‚Ca Nimrod, viteaz vân tor înainteaă ă ă Domnului’. El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în araţ Sinear. Din ara aceasta a intrat în Asiria, a zidit Ninive, Reho¬bot-Ir,ţ Calah...” (Geneza 10:9-11)

Curând dup aceasta, s p turile sub conducerea maioru¬lui englez Henry Creswickeă ă ă Rawlinson, unul dintre cei mai reprezentativi asiriologi, au dus la descoperirea capi¬talei asiriene Ninive, în care s-a aflat şi celebra bibliotec a luiă Assurbanipal. Aceasta era Ninive, cea pe care profe ii au avertizat-o pentruţ tic loşia ei (Iona 1:2)ă

În Palestina, savantul american Edward Robinson s-a consacrat între 1838 şi 1852

reconstituirii topografiei lumii antice.

Germanul Richard Lepsius, directorul de mai târziu al Mu¬zeului Egiptean din Paris, a consemnat monumentele din regiunea Nilului în cursul unei expedi ii careţ a durat din 1842 pân în 1846.ă

Aşa cum francezul Champollion avusese şansa de a des¬cifra hieroglifele egiptene, tot aşa şi Rawlinson, descoperito¬rul cet ii Ninive, a fost unul din cei care auăţ reuşit s p trund tainele scrierii cuneiforme. Documentele vechi în¬cep să ă ă ă vorbeasc .ă

S ne întoarcem îns la caravana care se apropie de Tell al Muqayyar.ă ă

Taylor şi-a instalat corturile la poalele movilei roşii. El nu avea nici ambi iiţ ştiin ifice, nici cunoştin e care s -i fie de folos. De unde s înceap ? Unde arţ ţ ă ă ă fi mai bine s -şi con¬centreze oamenii? Movila de c r mid , capodoperă ă ă ă ă arhitec¬tural a unui trecut înc umbrit, nu-i spune nimic. Proba¬bil c în miezulă ă ă ei se afl nişte lucruri care ar putea fi expuse în muzeu trezind interesulă exper ilor londonezi. Taylor se gândeşte în treac t la statui, armuri, ornamenteţ ă şi chiar la o comoar îngropat . Se apropie şi priveşte mai atent movila. Pas cuă ă pas, îi studiaz exteriorul. Nici un semn c ar exista vreo cavitate în untru.ă ă ă Marele edificiu pare s fie compact. La 10 m deasupra lui, peretele primu¬lui blocă se ridic direct din nisip. Dou povârnişuri largi de piatr duc spre conul maiă ă ă mic de deasupra. Apoi urmea¬z al treilea şi al patrulea etaj.ă

Taylor se ca r într-o parte şi-n alta, se târ şte de-a lun¬gul marginilor subţă ă ă soarele dogoritor, dar nu g seşte decât igle sparte. Într-un sfârşit, ud deă ţ transpira ie, atinge plat¬forma din vârf. Câteva bufni e îşi iau zborul dinţ ţ ad posturile lor din pere i. Nimic mai mult. Totuşi Taylor nu se des¬curajeaz . Înă ţ ă eforturile lui de a p trunde secretul movilei, el ia o hot râre pe care ast zi nuă ă ă putem decât s-o regret m. Îi duce pe oameni în vârf şi-i pune s munceasc .ă ă ă

Ceea ce supravie uise timp de decenii, rezistând furtunilor şi soarelui, deveneaţ dintr-o dat victima neobositelor târn ¬coape.ă ă

Taylor d ordin s se d râme etajul de sus. Munca de distrugere începe din celeă ă ă patru col uri simultan. Zi de zi gr mezi de c r mizi sunt aruncate la poaleleţ ă ă ă movilei. Du¬p mai multe s pt mâni vocile g l gioase ale oamenilor, loviturileă ă ă ă ă uneltelor se opresc brusc. Câ iva muncitori, aproa¬pe aruncându-se dup movil înţ ă ă graba lor, alearg spre cor¬tul lui Taylor. in în mâinile lor nişte cilindri dină Ţ lut ars. Taylor este dezam git. Se aşteptase la ceva mai mult.ă

Cur ind cu aten ie lucrurile descoperite, el observ c sulurile din lut suntăţ ţ ă ă acoperite de inscrip ii - şi toate în scriere cuneiform . Deşi nu în elege nimicţ ă ţ din ele, este în¬cântat de ceea ce a realizat. Cilindrii sunt trimişi în con¬di iiţ de maxim siguran la Londra. Savan ii de pe maluri¬le Tamisei nu sunt totuşiă ţă ţ entuziasma i. Erau anii în care exper ii îşi a inteau ochii spre nordulţ ţ ţ Mesopotamiei, ieşirea la lumin a palatelor asiriene de sub colinele Ninivei şiă Khorsabadului fiind de-ajuns pentru a pune în umbr orice alt cercetare. Ceă ă semnifica ie puteau s aib cilindrii de lut de la Tell al Muzayyar în compara ieţ ă ă ţ cu ele? Taylor şi-a continuat totuşi optimist cercet rile înc doi ani. Dar nu s-aă ă mai descoprit nimic La Tell al Muqayyar. Ex¬pedi ia a fost abandonat .ţ ă

Abia peste 75 de ani lumea avea s afle ce comori inesti¬mabile ascundea această ă movil antic .ă ă

Tell al Muaayyar este dat din nou uit rii de c tre cerce¬t tori. De îndat ceă ă ă ă Taylor a p r sit movila, hoarde de vi¬zitatori au n v lit asupra ei. Zidurileă ă ă ă

d râmate şi mai ales stratul de deasupra, str puns de oamenii lui Taylor, ofereauă ă un material de construc ie abundent arabilor care de-a lun¬gul anilor n-au obositţ în transportarea c r mizilor movilei. Aceste c r mizi, f urite de mâinileă ă ă ă ă oamenilor cu mii de ani în urm înc mai purtau numele lui Ur - Nammnu, primulă ă mare constructor, şi al lui Nabonidus, cuceritorul babilonian care a ref cută turnul în trepte numit şi zigurat.

Furtunile de nisip, ploaia, vântul şi dogoarea soarelui au ad ugat toate câte cevaă procesului de distrugere.

În timpul primului r zboi mondial trupele engleze, în marşul lor spre Bagdad, auă f cut tab r lâng aceast str ¬veche construc ie. Ei au observat c movila nu maiă ă ă ă ă ă ţ ă ar ta ca înainte. Devenise atât de nivelat datorit ac iunii destruc¬tiveă ă ă ţ începute din 1854, încât un soldat a reuşit s ajung c lare pân în vârf.ă ă ă ă

Şansa a f cut ca printre ofi eri s se g seasc şi un expert, R. Campbell Thompsonă ţ ă ă ă din serviciul de informa ii al ar¬matei stabilite în Mesopotamia. În timp de paceţ el fusese asistent la British Museum. Thompson a c utat cu un ochi de expert prină mormanul de c r mizi. Deteriorarea monu¬mentului l-a surprins. Examinând terenul aă ă ajuns la conclu¬zia c în vecin tatea movilei ar mai putea exista nişte ruineă ă îngropate în nisip. Thompson a notat aceste observa ii cu mare aten ie dup care aţ ţ ă trimis un mesaj urgent la Londra. Aceasta a f cut ca aten ia exper ilor s seă ţ ţ ă îndrepte din nou asupra cilindrilor. Inscrip iile de pe ei aveau s dezv luieţ ă ă nişte informa ii de o mare importan şi în acelaşi timp o stranie istorie.ţ ţă

Cu aproape 2500 de ani înaintea consulului Taylor, un alt om mânat de acelaşi elţ a r scolit p mântul în aceast regiune: Nabonidus, rege al Babilonului în secolulă ă ă VI î.Cr., admirator al trecutului, personalitate de renume, conduc tor al unuiă regat puternic, şi, ceea ce pare surprinz tor, arheo¬log. La vremea sa el aă stabilit c ziguratul era vechi. Nu¬mai c tactica lui a fost diferit de cea aă ă ă lui Taylor.

„Am adus acest zigurat la forma sa ini ial cu mortar şi teracot ". Dup ce parteaţ ă ă ă slab a turnului a fost înt rit Nabonidus a stabilit şi numele constructoruluiă ă ă din desci¬frarea cilindrilor de lut. Din inscrip iile acelea destul de afectateţ babilonienii au descifrat numele regelui Ur-Nammu. Era constructorul turnului chiar regele Urului, oraş men io¬nat de Biblie, cel despre care Biblia spune c aţ ă fost con¬duc torul oraşului Ur din Haldea?ă

Pare foarte probabil, c ci acelaşi nume biblic mai ap ruse de atunci. M rturiiă ă ă descoperite şi în alte p r i ale Mesopo¬tamiei m rturisesc despre Ur. Din acesteă ţ ă scrieri cuneiforme a reieşit c oraşul fusese capitala poporului sumerian. Peă neaşteptate r m şi ele de la Tell al Muqayyar trezir un mare interes.ă ă ţ ă Cercet torii de la Muzeul Universit ii din Pennsylvania s-au al turată ăţ ă arheologilor de la British Mu¬seum pentru o nou investiga ie. Turnul în trepte deă ţ pe Eufrat putea s ascund taina poporului sumerian şi a ce¬t ii biblice Ur. Dară ă ăţ abia în 1923 o echip combinat de ar¬heologi americani şi engrezi a pornit laă ă drum. Au fost cru a i de o c l torie obositoare pe c mile. Drumul l-au parcurs cuţ ţ ă ă ă trenul. Echipamentul, la fel: vagoane, şine, târ¬n coape, sape, coşuri.ă

Arheologii au avut destule fonduri la dispozi ie pentru a r scoli tot teritoriul.ţ ă Ei încep s p turile dup un plan şi pe o scar foarte larg . Deoarece descopeririă ă ă ă ă însemnate sunt aşteptate, arheologii conteaz pe o ac iune de mai mul i ani.ă ţ ţ Expedi ia e condus de Sir Charles Leonard Woolley. Acest englez în vârst de 43ţ ă ă de ani îşi câştigase deja un prestigiu prin expedi iile şi s p turile din Egipt,ţ ă ă Nubia, Carchemish, în partea superioar a Eufratului. Acum acest talentat şiă norocos om face din Tell al Muqayyar opera vie ii lui. Spre deosebire de zelosulţ dar şi neinspiratul Tay¬lor, elul s u principal nu este de loc turnul în trepte.ţ ă

In¬ten ia sa e s cerceteze aceste movile turtite care se ridic împrejur, peţ ă ă întinsa câmpie de nisip.

Ochiul s u antrenat nu a sc pat din vedere configura ia lor ciudat , de platouri.ă ă ţ ă Turtite la vârf, ele coboar într-un mod aproape identic. Movile asem n toareă ă ă exist în num r mare, în Orientul Mijlociu, mai mari sau mai mici, pe malu¬rileă ă râurilor, în mijlocul câmpiilor fertile m rginind drumurile caravanelor dină timpuri imemoriale. Nimeni nu a reuşit înc s le numere. Le g sim din Deltaă ă ă Eufratului şi a Tig¬rului pân în regiunile muntoase ale Asiei Mici, unde râulă Halys se vars în Marea Neagr , pe malurile r s ritene ale Mediteranei, în v ileă ă ă ă ă Libanului, pe Orontes în Siria, pe Iordan în Palestina.

Aceste mici coline sunt marile cariere ale arheologiei, cu pasiune cercetate, niciodat epuizate. Ele nu sunt formate de mâna naturii, ci în mod artificial,ă în l ate prin contri¬bu ia genera iilor f r num r dinaintea noastr , mor¬mane deă ţ ţ ţ ă ă ă ă d râm turi dintr-o epoc trecut din r m şi ele co¬libelor, caselor, templelor,ă ă ă ă ă ă ţ zidurilor, oraşelor sau palatelor. Fiecare din aceste movile cap t form treptat,ă ă ă dar în ace¬laşi fel, pe durata secolelor sau chiar a mileniilor. La un moment dat, dup ce oamenii se aşezaser , locul a fost distrus de r zboi, ars sau p r sit deă ă ă ă ă locuitori. Apoi veneau cuceritorii sau al i locuitori şi construiau pe acelaşiţ loc. Ge¬nera ie dup genera ie, to i şi-au construit aşez rile, (oraşele) una peţ ă ţ ţ ă r m şi ele alteia. De-a lungul anilor ruinele nenu¬m ratelor ad postori auă ă ţ ă ă crescut, strat peste strat, metru dup metru, devenind movile considerabile.ă Arabii de azi numesc o astfel de movil artificial un Tell. Acelaşi cuvânt eraă ă folosit în Babilonul antic. Tell înseamn „deal”. Întâlnim cuvântul în Biblie laă Iosua 11:13. În timpul cuceririi Canaanului, unde apar „cet ile aşezate peăţ dealuri”, se vorbeşte de Tulul care este pluralul de la Tell. Arabii fac o clară distinc ie între un Tell şi o în l ime natural . Pe aceasta o numesc Jebel.ţ ă ţ ă

Fiecare Tell este în acelaşi timp şi o carte de istorie. Stra¬turile lui sunt pentru arheologi nişte file de calendar. Pa¬gin de pagin dealul sau movila aduceă ă trecutul La via . Fiecare strat descifrat exact ne poate indica vârsta sa, via aţă ţ şi obiceiurile sale, arta şi manierele oamenilor. Aceast m iestrie în descifrareaă ă mesajului stratului a atins un înalt grad de dezvoltare.

Pietrele, cioplite sau brute, c r mizile sau urmele de lut tr deaz naturaă ă ă ă cl dirilor. Chiar şi pietrele descompuse sau praful de c r mid pot indica exactă ă ă ă planul unei construc ii.ţ

Umbra întunecoas arat locul unde odat se încingea fo¬cul.ă ă ă

Ceramic sf râmat , arme, utilaje godpod reşti, unelte care se pot g si peste totă ă ă ă ă în ruine pot da un ajutor în munca de detectiv cu trecutul. Ce recunosc tori suntă cercet torii de azi faptului c lumea antic nu-şi organiza un serviciu municipală ă ă de salubritate! Tot ce ar fi devenit de nefolosit sau inutil ar fi fost pur şi simplu aruncat, l sat prad tim¬pului şi climei.ă ă

Ast zi diferitele forme, culori, modele de vaze pot fi atât de clar distinse încâtă ceramica (ol ritul) a devenit unitatea nr.1 de m sur a arheologului. Simpleă ă ă cioburi fac posibil o datare precis . În privin a mileniului II î.Cr.- eroarea deă ă ţ calcul al timpului poate s mearg pân la cel mult 50 de ani.ă ă ă

Informa ii de pre au fost pierdute în cursul primelor mari s p turi din secolulţ ţ ă ă trecut deoarece nimeni nu acorda aten¬ ie acestor aparent neînsemnate cioburi deţ ceramic . Ele erau date la o parte.ă

Singurele elemente relevante p reau s fie monumentele, basoreliefurile, statuile,ă ă bijuteriile. Astfel s-a pierdut mult din ceea ce putea s fie de valoare.ă

Activitatea lui Hein¬rich Schliemann, colec ionarul de antichit i, este unţ ăţ exemplu de acest fel. Animat de ambi ie el a avut un singur el în fa : sţ ţ ţă ă descopere Troia lui Homer. De aceea şi-a pus oame¬nii s sape înainte. Straturiă care ar fi putut fi de mare pre au fost aruncate ca resturi nefolositoare. Înţ sfârşit, Schlie¬mann a descoperit o comoar valoroas pentru lumea întreag ... Dară ă ă nu era comoara lui Priam, aşa cum credea. Descoperirea sa apar inea unei epociţ dinaintea lui Priam. Eforturile sale nu au fost recompensate. Schliemann s paseă mai mult decât fusese necesar. Fiind un om de afaceri, Schlie¬mann a f cut maiă mult o treab de amator. Dar nici pro¬fesioniştii nu au fost la început maiă îndemânatici. Abia în ultimile decenii arheologii au început s aplice metodeă adec¬vate. Pornind din vârf şi coborând în Tell ei studiaz fie¬care centimetruă p trat de p mânt. Fiecare obiect, oricât de neînsemnat, fiecare bucat deă ă ă ceramica, sunt examinate.

La început ei sap un şan adânc în movil . Straturile diferit colorate arat ca oă ţ ă ă pr jitur t iat . Ochiul lor experimentat poate plasa dintr-o privire toateă ă ă ă aşez rile umane în perspectiva istoric potrivit . În acest fel a început lucrulă ă ă şi expedi ia anglo-american de la Tell al Muqayyar, în anul 1923.ţ ă

La începutul lunii decembrie un nor de praf înv luia mo¬vila cu d râm turi careă ă ă era aşezat la est de zigurat şi la nu¬mai câ iva paşi de rampa pe care seă ţ s vârşeau în vechime pro¬cesiunile la altarul zeului lunii, Nannar. Împr ştiat deă ă un vânt uşor, praful s-a r spândit pân când întreaga regiune a turnului a ajunsă ă înv luit într-o cea fin . Praful de nisip aruncat din sutele de lope i indicaă ă ţă ă ţ începerea lucr rilor.ă

Din momentul în care prima lopat a lovit p mântul emo¬ ia a coborât asupraă ă ţ fiec rei buc i s pate. Fiecare adâncitu¬r de lopat era ca o c l torie într-ună ăţ ă ă ă ă ă inut necunoscut în care nu ştiai ce ar putea s - i apar înainte. Emo ia i-aţ ă ţ ă ţ cu¬prias chiar pe Woolley şi pe tovar şii lui. Vor fi ei recompen¬sa i de nişteă ţ descoperiri importante pentru toat truda de¬pus pe deal? Îşi va dezv lui Urulă ă ă secretele?

Nici unul din ei nu b nuia c timp de şase ani, pân în 1929, vor fi inu i înă ă ă ţ ţ tensiune. Aceste s p turi ample din sudul Mesopotamiei aveau s scoat la lumină ă ă ă ă epoca în care un nou teritoriu a ap rut din delta celor dou mari fluvii şi înă ă care, s-au aşezat primii locuitori.

În urma cercet rii mig loase care a mers cu 7000 de ani înapoi, fapte şi nume dină ă Biblie, au luat ca niciodat o form clar .ă ă ă

Primul lucru pe care l-au adus la lumin a fost rezer¬va ia r m şi elor de laă ţ ă ă ţ cinci temple, care alc tuiser un semicerc în jurul ziguratului regelui Ur-Nammu.ă ă Ar tau ca nişte fort re e, atât de groase le erau zidurile. Cel mai mare, cuă ă ţ dimensiunile de 100 X 60 m, era închinat zeului lunii. Un altul era în onoarea lui Nin Gal, zei a lunii şi so ie a lui Nannar.ţă ţ

Fiecare templu avea o curte interioar înconjurat de o se¬rie de camere.ă ă Str vechile fântâni mai existau înc , cu jghea¬burile lor c ptuşite cu bitum.ă ă ă Şan uri adânci f cute cu cu itul în mesele de c r mid ar tau locul unde erauţ ă ţ ă ă ă ă t iate anima¬lele. Apoi ele erau g tite ca o jertf obişnuit pe vetreleă ă ă ă ¬templului. Chiar şi cuptoarele pentru pâine mai existau. „Dup 3800 de ani... ”,ă observa Woolley în jurnalul s u, „am fost în stare s aprindem focul şi s punemă ă ă în func iu¬ne cea mai veche buc t rie din lume.”ţ ă ă

Ast zi bisericile, cur ile de justi ie, birourile financiare, fabricile sunt nişteă ţ ţ institu ii separate. În Ur era altfel. Regiu¬nea sfânt , împrejurimile templuluiţ ă nu erau rezervate în exclusivitate cultului zeilor. Preo ii aveau de îndeplinit şiţ

alte îndatoriri dincolo de serviciul divin. În afar de jert¬fe ei primeauă zeciuiala şi impozitele. Asta nu avea loc de¬cât în urma unei confirm ri scrise.ă Fiecare plat era înscri¬s pe o tabl de lut - probabil primele taxe de impozită ă ă re inute în lume. Sumele erau notate de scribi s pt mânal, lunar şi anual.ţ ă ă

Plata în monezi nu era înc cunoscut . Impozitele erau pl tite în natur ; fiecareă ă ă ă locuitor al Urului pl tea în moneda lui: ulei, cereale, fructe, lân , vite.ă ă Acestea ajungeau în depozite înc p toare, iar articolele alterabile ajungeauă ă imediat în magazinele templului. Multe bunuri erau pro¬duse în atelierele templului, de exemplu în es toriile st pâ¬nite de preo i. Un atelier producea 12ţ ă ă ţ tipuri de îmbr c min¬te. T bli ele descoperite ne dau numele es toarelor, precumă ă ă ţ ţ ă şi ra iile ce li se cuveneau. Chiar şi greutatea lânei date fiec rui muncitor şiţ ă num rul de haine scoase din ea erau notate cu grij . Într-una din cl dirile deă ă ă judecat s-au g ¬sit copii dup sentin e aranjate dup sistemul din zileleă ă ă ţ ă noastre.

Timp de trei ierni expedi ia anglo-american a lucrat pe locul str vechiului Ur şiţ ă ă înc acest extraordinar muzeu al istoriei omului antic nu-şi dezv luise toateă ă secretele. În afara templelor, arheologii au avut o surpriz f r pre¬cedent.ă ă ă

La sud de tempul în trepte, pe când cur au o serie de movile, din d râm turi aăţ ă ă ieşit brusc la iveal o form bine conturat : şiruri peste şiruri de ziduri şiă ă ă fa ade una dup alta. Dup ce nisipul a fost îndep rtat au ieşit la iveal o serieţ ă ă ă ă de locuin e ale c ror ruine m surau înc 3 m în l ime. Printre ele se întindeauţ ă ă ă ă ţ câteva alei. Ici-colo pie e deschise frângeau linia str zilor.ţ ă

Mai multe s pt mâni de munc îndârjit au fost necesare pân când arheologii auă ă ă ă ă fost confrunta i cu o privelişte de neuitat.ţ

Sub pantele roşii de la Tell al Muqayyar era aşezat un întreg oraş, sc ldat înă razele soarelui, trezit din somn dup mii de ani de arheologii consecven i.ă ţ Woolley şi echipa nu-şi mai puteau re ine bucuria. Înaintea lor st tea Urul, acelţ ă "Ur din Haldea", men ionat de Biblie.ţ

Cât de bine tr iau locuitorii lui, ce case spa ioase aveau! Nici un alt oraş dină ţ Mesopotamia n-a scos la iveal nişte case atât de confortabile.ă

Comparate cu ele, locuin ele p strate în Babilon sunt mo¬deste, chiar mizerabile.ţ ă Profesorul Koldeway, cu ocazia s p turilor de la începutul secolului n-a g sită ă ă altceva decât nişte ridic turi simple din p mânt, cu un etaj, cu trei sau patruă ă camere înconjurând o curte deschis . Astfel tr iau oamenii anului 600 î.Cr. Înă ă mult admirata metropol a lui Nebucadne ar, Marele Babilon. Dar cu 1500 de aniă ţ înaintea lor, cet enii Urului tr iau în case de dou etaje, cu 13-14 camere.ăţ ă ă Etajul inferior era construit din c r mid , iar cel superior din p mânt. Zidurileă ă ă ă erau tencuite şi v ruite.ă

Vizitatorul antic intra printr-o uş într-un hol unde g sea un bazin pentruă ă sp larea prafului de pe mâini şi picioare. Ajungea apoi într-o curte interioar ,ă ă foarte frumos pavat . În jur erau grupate camera de primire, buc t ria,ă ă ă dormitoarele, capela, camerele individuale. Pe o scar de piatr care ascundea şiă ă sp l torul se putea ajunge într-o ga¬lerie de unde porneau camerele familiei şiă ă ale oaspe ilor.ţ

De sub d râm turile zidurilor şi pere ilor, au ieşit la lumi¬n toate acesteă ă ţ ă lucruri pe care interiorul caselor patricienilor le con ineau în mod obişnuit.ţ Nenum rate cioburi de vaze, oale, ceşti şi t bli e de lut acoperite de inscrip iiă ă ţ ţ au dus împreun la formarea unei imagini a vie ii cotidiene a Urului. Ur dină ţ Haldea era la începutul celui de-al doilea mileniu î.Cr. o capital puternic ,ă ă

prosper , plin de cu¬loare.ă ă

O idee continua s -l urm reasc pe Woolley. Se spune c Avraam a plecat din Ur dină ă ă ă Haldea. Atunci el trebuie s se fi n scut şi crescut într-una din casele acesteaă ă cu dou etaje. ¬ă

Woolley s-a plimbat pe alei, pe lâng zidurile marilor temp¬le, şi privind în susă a observat turnul în trepte, cu blocurile sale în negru, roşu şi albastru, înconjurat de copaci.

„Trebuie s ne schimb m în mod radical p rerea”, scrie el entuziasmat, „despreă ă ă patriarhul evreu având în vedere c el şi-a petrecut anii tinere ii în acest mediuă ţ înalt. El era locuitorul unui mare oraş şi moştenise tradi ia unei civil¬liza iiţ ţ bine dezvoltate. Casele dezv luie confortul, chiar luxul în care se tr ia. Amă ă g sit copii dup imnurile folosite în serviciile din temple, şi al turi de eleă ă ă tabele matematice. Pe aceste t bli e avem pe lâng simple opera ii aritmetice deă ţ ă ţ adunare şi formule pân la extragerea r d cinii p trate sau cubice. În alte texte,ă ă ă ă scribii au copiat inscrip ii de pe cl dirile oraşului vechi alc tuind astfel oţ ă ă scurt istorie a templelor”.ă

Avraam deci, a fost nu un simplu nomad, ci fiul unui mare oraş al mileniului II î.Cr.

Aceasta a fost o descoperire senza ional , greu de în eles. Ziarele şi revisteleţ ă ţ au publicat fotografii ale turnurilor şi ruinelor metropolei, provocând o adev rat senza ie. Oa¬menii priveau cu uimire desenul care purta titlul: „O casă ă ţ ă din timpul lui Avraam”, Woolley realizase asta printr-o munc de artist. Este oă reconstituire fidel descoperirilor. Ea arat curtea interioar a unei vile. Două ă ă ă vase înalte sunt aşezate pe un pavaj de igl . O balustrad de lemn în¬conjoarţ ă ă ă etajul superior, desp r ind camerele de curte. Tre¬buia rev zut oare imagineaă ţ ă ă clasic a patriarhului, care-l ar ta înconjurat de familia sa şi de vite?ă ă

Ideea lui Woolley nu a r mas neatacat . Foarte curând s-au g sit teologi şi chiară ă ă arheologi care s -l contrazic .ă ă

În favoarea lui Woolley stau cuvintele Genesei (11:31): „Terah a luat pe fiul s uă Avraam... au ieşit împreun din Ur din Haldea”. Dar sunt referin e în Biblie careă ţ pot duce şi la o alt concluzie. Când Avraam îşi trimite servitorul din Canaan înă oraşul Nahor pentru a-i aduce fiului s u Isaac o so ie, el vorbeşte de Nahor ca deă ţ „ ara” sa, (Geneza 24:4) spunând „...din casa tat lui meu şi din patria mea”ţ ă (Geneza 24:7). Nahorul este aşezat în nordul Mesopotamiei. Dup cucerirea riiă ţă promise, Iosua se adreseaz poporului cu ur¬m toarele cuvinte: „P rin ii voştriă ă ă ţ Terah, tat l lui Avraam şi tat l lui Nahor locuiau în vechime de cealalt parte aă ă ă Râului (Eufrat)” (Iosua 24: 2). Ca şi în alte locuri din Biblie, aici Râul înseamn Eufratul. Oraşul Ur a fost scos la lumin de pe malul drept al râuluiă ă Eufrat. Privit din Canaan, oraşul era aşezat de aceeaşi parte, nu de cealaltă parte a râului. Nu cumva Woolley s-a gr bit în concluziile sale? Ce dova¬d aveaă ă el c Terah şi fiul s u Avraam au tr it într-adev r în Ur?ă ă ă ă

"Prima c l torie de la Ur la Haran nu are nici o baz arheologic , în afar deă ă ă ă ă descoperirea în sine a oraşului” ¬declar profesorul W. F. Albright de laă Universitatea John Hopkins. Acest cercet tor, el însuşi conduc torul mai mul¬toră ă s p turi reuşite şi personalitate de seam în arheologia Palestinei şi aă ă ă Orientului Mijlociu, declar în continuare: „Faptul remarcabil c nici una dină ă traducerile greceşti ale Bibliei nu men ioneaz Urul, ci numai p mântul Haldeei,ţ ă ă ar putea s însemne c mutarea locului de origine al lui Avraam în Ur apare abiaă ă dup aceea, nefiind cunoscut în secolul III î.Cr."ă ă

Urul a ieşit la lumin ca o capital sumerian , una din cele mai vechi civiliza iiă ă ă ţ ale Mesopotamiei. Dup cum se ştie, sumerienii nu erau semi i ca evreii. Cândă ţ marea in¬vazie a nomazilor semi i a n v lit din deşerturile arabe prin anul 2000ţ ă ă î.Cr. prima lor întâlnire a fost cu casele, canale¬le şi planta iile întinse aleţ Urului.

Este posibil ca din amintirea acestei c l torii prin p mân¬turile „Semiluneiă ă ă Fertile”, în care se situa şi Urul, s rezulte şi men iunea biblic . Cercetareaă ţ ă asidu a ultimelor decenii ne confirm c Avraam nu ar fi putut s fie locuitorulă ă ă ă acestei metropole sumeriene. Altfel s-ar contrazice toate descrierile Vechiului Testament care ne vorbesc de via a patriarhului: Avraam este un locuitor alţ cortului, se muta cu turmele sale de pe o p şune pe alta, de la un izvor la atul.ă El nu duce via a unui or şean, ci via tipic de nomad.ţ ă ţă ă

Aşa cum vom vedea, abia spre nordul "Semilunei Fer¬tile”, istoria patriarhilor biblici va ieşi din obscuritate mistic , intrând pe terenul istoriei.ă

Capitolul 3Pe urmele potopului

„Domnul a zis lui Noe: ‚Intr în corabie, tu şi toat ca¬sa ta; c ci dup şapteă ă ă ă zile voi face s ploaie pe p mânt patruzeci de zile şi patruzeci de nop i; şi voiă ă ţ şterge astfel de pe fa a p mântului toate f pturile pe care le-am f cut.’ Dupţ ă ă ă ă cele şapte zile, au venit ape¬le potopului pe p mânt” (Geneza 7:1,4,10).ă

Când auzim de cuvântul potop ne gândim automat la Biblie şi la istoria cu arca lui Noe. Aceast minunat istori¬sire a Vechiului Testament a înconjurat lumea odată ă ă cu cre¬ştinismul. Deşi aceasta este cea mai cunoscut relatare a po¬topului, ea nuă este şi singura. Grecii au avut o istorie a potopului pe care au legat-o de Deucalion. Cu mult timp înaintea lui Columb numeroase poveşti spuse de locuitorii americani ineau înc vie amintirea potopului. În Aus¬tralia, India, Polynesia,ţ ă Tibet, Caşmir, ca şi în Lituania le¬genda potopului a fost transmis de la oă genera ie la alta. Sunt oare toate aceste istorii nişte simple inven ii?ţ ţ

Este foarte probabil ca toate s reflecte aceeaşi catastro¬f mondial . Acestă ă ă fenomen a avut loc în condi ii în care oamenii au existat, au supravie uit şiţ ţ chiar au relatat despre el. Geologii au crezut c pot rezolva acest misteră îndreptân¬du-şi aten ia spre perioadele calde dintre perioadele gla¬ciare.ţ

Ipoteza lor este c ghe arii gigantici, unii din ei de o în l¬ ime de câteva suteă ţ ă ţ de metri, s-ar fi topit provocând o cre¬ştere a nivelului m rii, de patru ori maiă mare, pe tot în¬tinsul p mântului. Aceast impresionant creştere a apei aă ă ă schimbat contururile rilor, inundând coastele mai joase şi câmpiile, distrugândţă animalele şi vegeta ia lor. Dar toate aceste încerc ri de explica ie au sfârşit caţ ă ţ specula ii şi teo¬rie. Posibilele ipoteze îl satisfac cel mai pu in pe istoric. Elţ ţ are nevoie în primul rând de dovezi. Numai c nu exista nici una, nici un om deă ştiin , de oricare orientare, nu reuşise s g seasc ceva. A fost poate oţă ă ă ă coinciden când, în timpul unei cercet ri total diferite, dovada sigur aţă ă ă po¬topului a ieşit la iveal în mod firesc. S-a întâmplat în lo¬cul pe care tocmaiă l-am descris: s p turile de la Ur.ă ă

Timp de şase ani arheologi americani şi englezi au exami¬nat p mântul de la Tellă al Muqayyar, care ar ta ca o aşezare uman . Când trenul de Bagdad se oprea oă ă clip , c l torii priveau uimi i movilele de nisip rezultate de pe urmaă ă ă ţ s p ¬turilor. Vagoane cu p mânt erau transportate şi studiate atent. Resturile deă ă ă mii de ani erau tratate ca o înc rc tur de pre . Perseveren a, conştiinciozitateaă ă ă ţ ţ şi efortul ambi ios au adus un frumos profit acestei cercet ri. Templele şiţ ă de¬pozitele sumeriene, atelierele şi cur ile de judecat , precum şi locuin ele-ţ ă ţ

vile au fost urmate, între 1926 şi 1928, de o descoperire atât de magnific încâtă toate celelalte au r mas în umbr .ă ă

„Mormintele regilor Urului” aşa a poreclit Woolley, sub entuziasmul înc proasp tă ă al descoperirii, mormintele nobi¬lilor sumerieni a c ror m re ie a ieşit la iveală ă ţ ă de sub lope¬ ile arheologilor, la atacul unei movile de 15 m în l ime, la sud deţ ă ţ templu care ascundea un lung şir de morminte supra¬puse. Criptele de piatr seă dovedir adev rate ascunz tori de comori, c ci ele erau pline de lucruri de preă ă ă ă ţ din perioada de prosperitate a Urului. Cupe şi pocale de aur, ulcioare şi vase frumos lucrate, tacâmuri de bronz şi altele, formau decorul în care st tuseră ă aceste trupuri pref cute în rân acum. Harfe şi lire se odihneau rezemte deă ţă ă pere i. Un tâ¬n r, „erou al p mântului lui Dumnezeu”, aşa cum îl descria oţ ă ă inscrip ie, purta un coif de aur. Un pieptene de aur deco¬rat cu flori împodobeaţ p rul frumoasei sumeriene „Doam¬na Shubad”. Nici chiar celebrele morminte ale luiă Nefertiti şi Tutankamon nu con ineau obiecte mai frumoase. „Mor¬mintele regilorţ Urului” sunt cu 1000 de ani mai vechi.

Dar, în afar de pietre pre ioase, aceste morminte ne mai rezervaser şi oă ţ ă înfior toare surpriz . În cripte au fost g ¬site turme de boi cu scheletele încă ă ă ă în hamuri, iar fiecare c ¬ru era înc rcat cu mobil . Tot alaiul avea datoriaă ţă ă ă ă s -l înso easc pe nobil şi dup moarte, aşa cum se poate de¬duce din scheleteleă ţ ă ă bogat îmbr cate şi ornamentate. Mormân¬tul Doamnei Shubad are 20 de astfel deă schelete, altele au chiar 70.

Ce s-ar fi putut întâmpla pe vremea aceea? Nu avem nici o indica ie c ar fi fostţ ă victimile unei mor i violente. În procesiuni solemne, se pare, înso itorii al turiţ ţ ă de c ru ele înc rcate trase de boi duceau trupul în mormânt. În timp ce mormântulă ţ ă era sigilat înso itorii îşi preg teau st pânul pen¬tru odihna din untru. Apoi luauţ ă ă ă un drog, se adunau în ju¬rul lui, şi mureau din propria lor voin , doar pentru a-ţăl servi mai departe într-o existen viitoare.ţă

Timp de dou secole cet enii Urului şi-au îngropat per¬sonalit ile în acesteă ăţ ăţ morminte.

Arheologii secolului XX s-au trezit transporta i în lumea anului 2800 î.Cr. odatţ ă cu intrarea în aceste morminte. Spre vara anului 1929, al şaselea sezon al s p turilor se apropia de sfârşit. Woolley îşi pusese înc o dat muncitoriiă ă ă ă b ştinaşi pe movila cu „mormintele regilor Urului”. Nu-i d dea pace de loc. Voiaă ă s afle dac p mântul de sub cel mai adânc mormânt descoperit nu le rezerva alteă ă ă descoperiri pentru sezonul urm tor.ă

Dup ce temelia mormântului a fost îndep rtat , câteva lo¬vituri de lopat auă ă ă ă ar tat c nişte straturi de ruine îi aşteptau dedesubt. Cât de departe în trecută ă îi puteau duce aceste cronometre t cute?ă

Când a fost ridicat prima aşezare uman pe solul virgin al acestei movile?ă ă Woolley trebuia s afle lucrul acesta. Pentru a se convinge, el a f cut pu uri şiă ă ţ a examinat solul care ieşea din straturile inferioare.

„Aproape brusc” - scria el mai târziu în jurnalul s u ¬„descoperirile noastre ne-ăau confirmat presupunerile. Chiar la baza unui mormânt regal am g sit într-ună strat de lemn carbonizat numeroase t bli e de lut, acoperite cu caractere mult maiă ţ vechi decât inscrip iile de pe mormânt. Judecând dup natura scrisului, t bli eleţ ă ă ţ pot fi atribuite perioadei din jurul anului 3000 î.Cr. Erau deci mai vechi decât mor¬mintele cu vreo dou , trei sute de ani.”ă

Pu urile au mers tot mai adânc. Noi straturi cu fragmente de vase şi ulcioare auţ ieşit la suprafa . Cercet torii au ob¬servat c ceramica a r mas surprinz tor deţă ă ă ă ă

intact . Ar ta ca şi aceea g sit în mormintele regale. De aceea, s-a crezut că ă ă ă ă civiliza ia sumerian n-a suferit nici o schimbare radical de-a lungul secolelor.ţ ă ă În concluzie, ea trebuie s fi atins un înalt grad de dezvoltare chiar dintr-oă perioad foarte tim¬purie.ă

Când, dup mai multe zile, muncitorii i-au strigat lui Woolley: „Suntem la nivelulă de baz ”, acesta s-a coborât în pu pentru a se convinge. Urmele oric rei aşez riă ţ ă ă umane disp reau brusc pe fundul pu ului.ă ţ

Ultimele fragmente de unelte casnice st teau pe suprafa a neted a gropii. Ici şiă ţ ă colo mai erau r m şi e carbonizate. Primul gând al lui Woolley a fost: „Înă ă ţ sfârşit!” A împins apoi uşor stratul de la fund, dup care s-a oprit: era lut, lută ce putea fi depozitat numai de ap . Lut într-un loc ca acesta? Woolley a c utat oă ă explica ie: trebuie s fie depuneri acu¬mulate de Eufrat din timpurile cele maiţ ă vechi. Acest strat a început s existe de când marele fluviu şi-a împins deltaă pân în Golful Persic, aşa cum este şi acum, sco ând un nou p mânt din mare laă ţ ă gura fluviului. În vremea de apogeu a Urului, Eufratul curgea atât de aproape de el încât turnul în trepte se reflacta în apele lui, iar Golful putea fi v zut dină vârful templului. Primele locuin e trebuie s fi ap rut deci pe acestei întinderiţ ă ă ale deltei.

Totuşi m surarea zonelor adiacente, precum şi calculele mai atente l-au dus peă Woolley la o cu totul alt concluzie. „Am v zut c eram prea sus. Este pu ină ă ă ţ posibil ca insula pe care s-a construit prima aşezare s fi fost atât de ridicată ă fa de mlaştin ”.ţă ă

Fundul pu ului, acolo unde începea şi stratul de lut, era cu câ iva metri deasupraţ ţ nivelului râului. De aceea nu putea fi un depozit al râului. Atunci care era dezlegarea acestui strat? De unde venea? Nici unul din colegi nu i-a putut da un r spuns satisf c tor. Atunci s-au hot rât s sape mai departe, adâncind pu ul.ă ă ă ă ă ţ

Woolley privea atent coşurile care ieşeau unul dup altul din pu . Con inutul loră ţ ţ era examinat. Lope ile mergeau tot mai adânc în p mânt la un metru, doi metri,ţ ă noroi şi atât. Brusc la aproape 3 m stratul de noroi s-a întrerupt la fel de neaşteptat precum începuse. Ce avea s urmeze?ă

Urm toarele coşuri scoase la suprafa d dur un r spuns la care nici un membru ală ţă ă ă ă expedi iei nu s-ar fi aşteptat. Nici nu puteau s cread .ţ ă ă

Se aşteptaser la sol virgin. Dar ceea ce ieşea la lumin erau resturi şi iară ă resturi, moloz str vechi şi cioburi f r num r. Sub depozitul de noroi de oă ă ă ă grosime de 3 m ei au avut o nou şi izbitoare dovad de via uman . Aspectul şiă ă ţă ă calitatea ceramicii erau în mod evident alterate. Deasupra stratului de noroi fuseser g site vase lucrate pe roat de olar, aici îns , din contr , p reauă ă ă ă ă ă f cute de mân . Deşi con inutul coşurilor a fost ceruit cu toat aten ia, niciă ă ţ ă ţ m ¬car o bucat de metal nu s-a putut descoperi, uneltele care ieşeau la suprafaă ă ţă fiind numai din cremene cioplit .ă

În acea zi o telegram din Mesopotamia aducea cea mai senza ional veste care ară ţ ă fi putut vreodat s stârneasc imagina ia uman : „Am descoperit potopul”.ă ă ă ţ ă Descoperirea a fost redat cu litere mari în cotidienele din Statele Unite şiă Marea Britanie.

Potopul - aceasta a fost singura explica ie a acelui mare depozit de lut de subţ dealul de la Ur, depozit care separa în mod clar dou epoci de via uman . Mareaă ţă ă şi-a l sat urmele ei inconfundabile sub forma unor organisme marine cuprinse înă stratul de lut. Woolley trebuia s confirme f r întârziere concluzia sa; oă ă ă coinciden - deşi şansele erau împotriva lui - l-a ajutat s ias dinţă ă ă

încurc tur . La 300 m de primul pu Woolley a s pat altul.ă ă ţ ă

Lope ile au scos la iveal acelaşi rezultat: cioburi - strat de argil - fragmenteţ ă ă de ceramic f cut de mân .ă ă ă ă

În sfârşit, pentru a îndep rta orice îndoial , Woolley i-a pus pe muncitori să ă ă sape un pu prin d râm turile aşezate pe un deal natural, adic la un nivel multţ ă ă ă mai ridicat decât stratul de argil .ă

Ca şi în celelalte dou pu uri, vasele sau cioburile lucrate la roat s-au oprită ţ ă brusc, la acelaşi nivel. Imediat, sub acest strat, urmau vasele f cute de mân .ă ă Era întocmai cum se aşteptase Woolley. În mod firesc stratul de noroi lipsea. „La aproape 5 m sub pavajul de c r mid ” nota Woolley, „pe care l-am fi putut atribuiă ă ă cu destul uşurin anului 2700 î.Cr. ne g seam printre ruinele Urului de dinainteă ţă ă de po¬top”.

Cât de mult se întindea stratul de noroi? Ce zon era afectat de dezastru? Oă ă vân toare de urme ale potopului a fost pornit şi în alte p r i ale Mesopotamiei.ă ă ă ţ Al i arheo¬logi au descoperit lâng Kish un alt punct de control, la sud-est deţ ă Babilon, acolo unde Eufratul şi Tigrul curg unul spre altul. Acolo ei au g sit ună strat asem n tor de argil , dar numai de circa 50 cm grosime. Treptat, cu ajutorulă ă ă a tot felul de teste, limitele potopului au fost stabilite. Dup Woolley,ă dezastrul a curpins aria de nord-vest a Golfului Persic având o lungime de 630 km. Reconstituindu-l pe hart , l-am putea numi ast zi o catastrof local , dar pentruă ă ă ă locuitorii câmpiilor din vecin tatea râurilor a p rut într-adev r o nenorocire deă ă ă propor ii.ţ

Dup nenum rate cercet ri şi încerc ri de a se da o ex¬plica ie, deoarece nu s-aă ă ă ă ţ ajuns la nici un rezultat concret orice speran de elucidare a misterului a fostţă abandonat .ă

Se p rea c apar ine unei perioade prea îndep rtat pen¬tru a mai putea fiă ă ţ ă ă cercetat de om. Totuşi Woolley şi aso¬cia ii s i f cur în urma unor mariă ţ ă ă ă eforturi o descoperire care-i ului chiar şi pe exper i. O inunda ie de propor iiţ ţ ţ cata¬strofale, asem n toare potopului biblic atât de des luat de sceptici ca oă ă poveste, nu numai c a avut loc, dar a intrat şi în istorie ca un eveniment.ă

La poalele turnului sumerian din Ur, oricine putea s coboare pe o scar într-ună ă pu strâmt şi s vad , chiar şi s ating r m şi ele unui potop gigantic careţ ă ă ă ă ă ă ţ depusese un strat de noroi de aproape 3 m grosime. Socotind dup vârsta stratuluiă care con inea urme de via , şi în acest sens el este la fel de valabil ca şi unţ ţă calendar, se poate stabili data potopului.

Catastrofa s-a întâmplat în jurul anului 4000 î.Cr.

Capitolul 4Potopul în str vechea istorie a Babilonuluiă

„Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ...’F - i o corabie din lemn de gofer (chiparos);ă ţ corabia aceasta s-o împar i în c m ru e şi s-o tencuieşti cu smoal şi peţ ă ă ţ ă din untru şi pe dinafar ’” (Geneza 6:13-14).ă ă

Pe la începutul acestui secol, înainte ca Wooley s fi scos la lumin Urul, o altă ă ă descoperire a trezit un mare interes, dând naştere unor discu ii aprinse în jurulţ Sfintei Scripturi.

Din obscurele ascunzişuri ale Orientului Antic - o mi¬sterioas poveste a ap rută ă pe neaşteptate: O epopee de 300 de strofe, scris pe 12 t bli e de lut, careă ă ţ

povestea de minu¬nata experien a legendarului rege Ghilgameş.ţă

Textul era uluitor: Ghilgameş povestea o istorie ca aceea a Bibliei - despre un om care tr ise înainte şi dup un potop dezastruos.ă ă

De unde venea aceast splendid epopee?ă ă

În timpul s p turilor de la jum tatea secolului trecut, ar¬heologii britanici auă ă ă descoperit aceste 12 t bli e de lut al ¬turi de alte 20.000, toate în bun stare,ă ţ ă ă printre ruinele bibliotecii de la Ninive, despre care s-a spus c ar fi cea maiă celebr din antichitate. Regele Assurbanipal a construit-o în secolul VII î.Cr.,ă pe malul Tigrului, în str vechea Ni¬nive. Ast zi, pe cealalt parte a râului,ă ă ă sonde de petrol se înal spre cer.ţă

O comoar de nepre uit a plecat înc rcat în l zi de la Ninive spre Britishă ţ ă ă ă Museum.

Au trebuit s treac decenii pân când acest text s fie cu adev rat descifrat. Înă ă ă ă ă acea perioad nimeni nu reuşea s le citeasc . În ciuda eforturilor, t bli eleă ă ă ă ţ continuau s -şi p stre¬ze secretul. Cu pu in înainte de 1900, în modesteleă ă ţ labora¬toare de la British Museum vechile texte au început, dup un interval de 25ă de secole, s înf işeze una din cele mai fru¬moase povestiri ale Orientuluiă ăţ antic. Asiriologii au auzit pentru prima oar de Epopeea lui Ghilgameş. Poemulă este scris în akadian , limba de curte şi de rela ii diplomatice în timpul luiă ţ Assurbanipal. Forma ei nu dateaz totuşi din perioada când a fost aşezat înă ă biblioteca din Ninive, ci unei perioade cu 1000 de ani mai devreme. Se poate merge cu datarea pân la Hammurabi, marele rege al Babilonului, deoarece a doua copie aă fost descoperit în capitala de pe Eufrat. Descoperiri suplimentare au confirmată p rerea c Poemul lui Ghilgameş a apar inut unei bogate moşteniri, cea maiă ă ţ semnificativ dac ne gândim la marile popoare ale Orientului Antic. Hiti ii şiă ă ţ egiptenii l-au tradus în limbile lor. T bli ele descoperite lâng Nil înc maiă ţ ă ă p streaz sem¬nele cu roşu f cute de scribi în locurile în care traducerea nu eraă ă ă sigur .ă

În sfârşit, o mic t bli a explicat originea Poemului lui Ghilgameş. Astfel,ă ă ţă lumea datoreaz aceasta original compozi ie sumerienilor, poporul care îşi aveaă ă ţ capitala pe lo¬cul pe care era aşezat Urul.

Ghilgameş, aşa cum ne povesteşte a unsprezecea t bli cu scriere cuneiform de laă ţă ă Ninive, s-a hot rât s ob in ne¬murirea. De aceea a pornit într-o lung şiă ă ţ ă ă palpitant c l to¬rie în c utarea str moşului s u Utnapiştim, de la care spera să ă ă ă ă ă ă afle secretul vie ii veşnice cu care acesta fusese înzestrat de c tre zei. Când aţ ă ajuns pe insula pe care tr ia Utnapiştim, Ghilgameş l-a întrebat de „secretulă vie ii”. Utnapiştim îi povesti c tr ise cândva în Suruppak şi c fuseseţ ă ă ă credincios zeului Éa. Când zeii au hot rât s distrug omenirea printr¬un potop,ă ă ă Éa şi-a avertizat credinciosul, dându-i urm toarea porunc : „Tu, omule dină ă Şuruppak, fiul lui Ubar-Tutu, d râm - i casa şi construieşte- i o corabie. Las - iă ă ţ ţ ă ţ averile şi salveaz - i via a. Ia cu tine în corabie toate soiurile de vie uitoare.ă ţ ţ ţ Corabia s-o m sori bine”.ă

To i ştim ceea ce a urmat. Ceea ce se povesteşte despe su¬merianul Utnapiştimţ seam n foarte bine cu ceea ce ne re¬lateaz Biblia despre Noe.ă ă ă

„Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: ...’F - i o corabie din lemn de gofer (chiparos);ă ţ corabia aceasta s-o împar i în c m ru e şi s-o tencuieşti cu smoal şi peţ ă ă ţ ă din untru şi pe dinafar ’” (Geneza 6:13-14).ă ă

Pentru a face compara ia mai uşoar s al tur m m r¬turia lui Utnapiştim deţ ă ă ă ă ă

m rturia Bibliei.ă

Conform poruncii zeului Éa, Utnapiştim îşi construieşte corabia:

— În a cincea zi am hot rât planul ei.ă— Podeaua era de 3500 mp.— Pere ii aveau o în l ime de 6m.ţ ă ţ— Am f cut-o de şase etaje, iar pe lat am împ r it-o în şapte.ă ă ţ Corabia s aibă ă trei sute de co i în lungime, cincizeci de co i în în l ime (Geneza 6:15)ţ ţ ă ţŞi s faci un rând de c m ri jos, altul la mijloc, şi altul sus (Geneza 6:16).ă ă ăInteriorul l-am împ r it în nou .ă ţ ă6 sari de bitum am turnat în cuptor („sar”-m sur ne¬cunoscut ).ă ă ă Corabia aceasta s-o împar i în c m ru e, s-o tencuieşti cu smoal pe dinl untru şi pe dinafarţ ă ă ţ ă ă ă (Geneza 6:14)

Dup ce Utnapiştim a terminat de construit corabia s-a preg tit pentru un fastuosă ă banchet. Celor care l-au ajutat le-a dat vânat şi carne de oaie, precum şi „cidru, bere, ulei, vin ca şi cum ar fi fost ap ”.ă

— Tot ce am avut am înc r¬cat, din toate soiurile de vie uitoare.ă ţŞi Noe a intrat în corabie cu fiii s i, cu nevast -sa şi cu ne¬vesteleă ă

fiilor s i, din pricina apelor potopului.ă— Mi-am adus pe corabie întreaga familie şi rudele. Din dobitoace curate şi din dobitoace necurate, din p ¬s ri şi din tot ce se târ şte pe p mânt au intrat înă ă ă ă corabie la Noe dou câte dou , câte o parte b rb teasc şi câte o parte femeiasc ,ă ă ă ă ă ă aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe (Geneza 7:7-9)— Vitele de la câmp, fiarele de pe câmp, pe toate le¬am urcat înuntru.— Am urcat în corabie şi am închis uşa.— De îndat ce s-au ivit zo¬rile un nor negru a venit din ceruri. Din untru Adad aă ă tunat; Apoi Domnul a închis uşa dup el (Geneza 7:16).ăDup cele şapte zile, au ve¬nit apele potopului pe p mânt.ă ă...În ziua aceea s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis st vi¬larele cerurilor (Geneza 7:10¬-11).ă

Zeii Mesopotamiei, însp imânta i de potop, se refugiaz în cer, acolo unde zeulă ţ ă Anu îşi are ad post. Înainte de a intra, „zeii se ploconesc şi se înjosesc caă nişte câini”. Însp imânta i de ceea ce se întâmpl , ei îşi plâng nenorocirea.ă ţ ă

Într-adev r o descriere demn de Homer!ă ă

Potopul continu , iar Ghilgameş ascult :ă ă

Şase zile şi nop i a b tut vân¬tul, iar potopul, ciclonul a devastat p mântul.ţ ă ăPotopul a fost patruzeci de zile pe p mânt. Apele au crescut şi au ridicată

corabia şi ea s-a în l at deasupra p mântului. Apele au ajuns din ce în ce maiă ţ ă mari şi to i mun¬ ii înal i care sunt sub cerul întreg au fost acoperi i (Genezaţ ţ ţ ţ 7:17-19).În a şaptea zi, potopul a fost biruit. Marea s-a liniştit şi potopul a încetat.

Dumnezeu şi-a adus aminte de Noe... şi Dumnezeu a f ¬cut s sufle un vânt peă ă p ¬mânt şi apele s-au potolit (Geneza 8:1).ăIzvoarele Adâncului şi st vi¬larele cerurilor au fost închise şi ploaia din cer aă fost opri¬t . Apele au sc zut de pe fa a p mântului, scurgându-se şi împu inându-ă ă ţ ă ţse şi dup o sut cinci zeci de zile apele s-au micşorat (Geneza 8:2-3).ă ăŞi toat omenirea s-a f cut lut.ă ă Şi a pierit orice f ptur care se mişca peă ă p mânt... şi to i oamenii (Geneza 7:21).ă ţ

„Şi toat omenirea se pref cu în noroi”. Utnapiştim, acest Noe sumerian, îşiă ă povesteşte propria sa experien . Babilo¬nenii, asirienii, hiti ii şi egipteniiţă ţ

care au tradus sau recitat aceste cuvinte nu şi-au închipuit c ele descriu nişteă întâmp¬l ri reale, dup cum nu şi-au închipuit nici astrologii care au trudit laă ă descifrarea cuneiformelor.

Ast zi ştim c rândul 134 de pe a unsprezecea t bli a Poemului lui Ghilgameş, seă ă ă ţă leag de relatarea unui martor ocular. Numai cineva care ar fi v zut pustiireaă ă provocat de catastrof ar fi putut s-o descrie cu atâta for .ă ă ţă

Stratul enorm de noroi care a acoperit tot ce era viu, nive¬lând p mântul ca pe ună acoperiş trebuie s fi fost v zut de cineva care a reuşit în mod miraculos să ă ă scape. Descrierea exact a furtunii e un argument în favoarea acestei ipoteze.ă Utnapiştim pomeneşte în mod clar de o furtun din sud, ceea ce şi corespunde cuă condi iile geografice. Golful Persic, ale c rui ape au fost mutate de furtuniţ ă deasupra câmpiei, e aşezat în estuarul Tigrului şi Eufratului. Pân la ultimulă am ¬nunt condi iile meteorologice descrise de el sunt caracteristice uneiă ţ neobişnuite perturba ii atmosferice. Apari ia norilor negri, zgomotul asurzitor,ţ ţ întunericul brusc din miezul zilei, urletul furtunii din sud care împingea apa, sunt nişte dovezi. Orice meteorolog recunoaşte în ele descrierea unui ciclon. Ex¬per ii meteorologi au constatat c regiunile tropicale, zonele de coast ,ţ ă ă insulele, dar mai ales întinderile din preajma râuri¬lor (de obicei câmpiile aluvionare) sunt supuse unui val de flux în form de spiral care las în urma saă ă ă pustiu. Acesta este cauzat adesea de cicloni, înso i i de cutremure şi ploiţ ţ toren iale.ţ

De-a lungul coastei Floridei, în Golful Mexic, exist ast zi un sistem modern deă ă alarm . Pentru sudul Mesopotamiei din anul 4000 î.Cr. nici m car o astfel deă ă instala ie n-ar fi aju¬tat. Uneori ciclonii produc efecte de propor ia unui potop.ţ ţ Un exemplu avem chiar în secolul trecut.

În 1876 un ciclon de acest tip înso it de o furtun îngro¬zitoare a m turat Golfulţ ă ă Bengal, îndreptându-se spre coast , spre locul de v rsare al Gangelui. La 300 kmă ă de centrul s u de-a lungul coastei vasele r m seser f r catarge. Era toc¬maiă ă ă ă ă ă reflux. Apa care se retr gea a fost prins de un vârtej al ciclonului. Ca urmare,ă ă un uriaş val de ap (15 m în l ime) a m turat uscatul. 141 mile p trate au fostă ă ţ ă ă îngropate de ciclon şi 215.000 de oameni au murit.

Utnapiştim povesteşte lui Ghilgameş îngrozit ce s-a în¬tâmplat dup terminareaă dezastrului:

Am deschis fereastra şi lumi¬na mi-a c zut pe fa .ă ţăCorabia era aşezat pe mun¬tele Nisir.ă Dup patruzeci de zile, Noe a deschisă fereastra cor ¬biei pe care o f cuse (Geneza 8:6).ă ăMuntele Nisir inea corabia şi nu-i d dea voie s se mi¬şte.ţ ă ă În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, cora¬bia s-a oprit pe mun ii Ara¬rat (Genezaţ 8:4)

Vechile texte babilonene descriu cu aten ie pozi ia Muntelui Nisir. El este aşezatţ ţ între Tigru şi cursul inferior al râului Zab, acolo unde lan urile de mun iţ ţ s lbatici ai Kurdistanului se înal deodat din p mânt. Locul de odihn ală ţă ă ă ă cor biei corespunde perfect cu ultima zvâcnire a marii catastrofe iz¬bucnite dină sud. Ni se spune c Utnapiştim tr ia în Şurup¬pak. Aceasta era aşezat lângă ă ă ă localitatea Ferah din zilele noastre, în zona în care Tigrul şi Eufratul se despart. Fluxul enorm a venit din Golful Persic şi a c rat corabia pân în mun iiă ă ţ Kurdistan.

În ciuda descrierii precise din Poemul lui Ghilgameş, Mun¬tele Nisir n-a ispitit nici un cercet tor s dea de urma resturi¬lor cor biei. În schimb, Muntele Ararată ă ă al Bibliei, a devenit inta atâtor expedi ii arheologice.ţ ţ

Muntele Ararat e aşezat în estul Turciei, lâng grani a cu Rusia şi Iran. Vârfulă ţ s u acoperit de z pad are peste 5156 m.ă ă ă

În secolul trecut, cu mul i ani înainte ca solul Mesopota¬miei s fie cercetat, auţ ă pornit primele expedi ii spre Muntele Ararat. Totul a început datorit istorisilorţ ă unui p stor.ă

La poalele Araratului exist un mic sat armenian, Bayzit. Locuitorii lui povesteauă de genera ii despre un p stor care ar fi v zut într-o zi o mare corabie de lemn.ţ ă ă Raportul unei ex¬pedi ii turceşti din 1833 p rea s confirme povestea p storu¬luiţ ă ă ă deoarece pomenea tocmai de prora unei cor bii dintr-un ghe ar de la sud care peă ţ timpul verii devenea vizibil .ă

A doua persoan care a sus inut c o v zuse a fost dr. Nouri, arhidiacon ală ţ ă ă Ierusalimului. Aceast personalitate ec¬leziastic a pornit în 1892 într-oă ă c l torie pentru descoperi¬rea izvoarelor Eufratului. La întoarcere el a povestită ă despre epava unei cor bii dintr-un ghe ar. „Interiorul era plin de z pad .ă ţ ă ă Peretele exterior era tot de un roşu închis”. În primul r zboi mondial un ofi eră ţ rus de avia ie, Roskowi ki, a anun¬ at c detectase din avionul s u „r m şi eleţ ţ ţ ă ă ă ă ţ unei epave de di¬mensiuni apreciabile” pe versantul de sud al Araratului. Deşi era în plin r zboi, arul Nicolae II a trimis f r întârziere o expedi ie deă ţ ă ă ţ cercetare. Se presupune nu numai c au v zut corabia dar c au şi fotografiat-o.ă ă ă Totuşi toate dovezile au disp rut, probabil în timpul revolu iei.ă ţ

De la al doilea r zboi mondial au mai fost câteva cazuri de observare aerian . Eleă ă apar in unui pilot rus şi unui num r de patru aviatori americani.ţ ă

Aceste informa ii mai recente l-au determinat pe istoricul şi misionarul americanţ Dr. Aaron Smith de Greensborough, expert al potopului, s intre în ac iune. Înă ţ urma unei munci de ani de zile, el a adunat o istorie complet a literaturiiă scri¬se pe tema Arcei lui Noe. În total despre potop sunt 80.000 de lucr ri în 72ă de limbi, dintre care 70.000 amintesc de le¬gendara epav .ă

În 1951, dr. Smith a petrecut 12 zile înso it de 40 de co¬legi pe vârful de ghiaţ ţă al Araratului. Dar, f r nici un rezultat. Deşi nu au g sit nici o urm a Arceiă ă ă ă lui Noe, a declarat el mai târziu: „Încrederea mea în descrierea biblic nu aă sc zut deloc. Ne vom întoarce”.ă

Încurajat de dr. Smith tân rul explorator francez al Groen¬landei, Jean de Rigueră a escaladat vârful vulcanic în 1952. Dar s-a întors de asemenea f r nici ună ă rezultat. În ciuda acestui fapt, alte expedi ii au fost îndreptate spre munteleţ Ararat.

Ultima a avut loc în 1955. În acel an, în diminea a zilei de 6 iulie, Fernandţ Navarra din Fran a, aflându-se în c utarea celei mai celebre cor bii din istorie,ţ ă ă a reuşit spre marea sa surpriz s recupereze trei fragmente dintr-o bar de lemnă ă ă b gat în ghea . Lemnul avea o vechime de cel pu in 5000 ani. Dar asta nu însemnaă ă ţă ţ c el este în mod sigur o relicv din Arca lui Noe.ă ă

Nici o legend din Mesopotamia timpurie nu este într-o atât de mare concordan cuă ţă Biblia. În unele locuri g sim chiar coresponden e verbale. Totuşi exist oă ţ ă diferen esen¬ ial , semnificativ . Istoria din Geneza pomeneşte numai de unţă ţ ă ă Dumnezeu. Concep ia primitiv a unui cer înc rcat de zei a disp rut. Mul i dintreţ ă ă ă ţ ei aveau tr s turi umane, se v itau, plângeau, se temeau de altul, se înjoseau.ă ă ă

Poemul lui Ghilgameş îşi are originea în aceeaşi zon „Se¬miluna Fertil ”, în careă ă s-a n scut şi Biblia. Ca urmare a des¬coperirii stratului de noroi de la Ur, seă

poate afirma c poe¬mul mesopotamian trateaz un eveniment tradi ional: poto¬pulă ă ţ anului 4000 î.Cr. din sudul Mesopotamiei este dovedit de arheologie.

Dar este potopul babilonian identic cu cel din Biblie? Aceasta este o întrebare dificil , la care nici arheologii, nici cercetarea n-au putut pân acum să ă ă r spund .ă ă

Capitolul 5Avraam şi regatul lui Mari

„Domnul a zis lui Avram: ‚Ieşi din ara ta, din rudenia ta, şi din casa tat luiţ ă t u şi vino în ara pe care i-o voi ar ta’” (Geneza 12:1)ă ţ ţ ă

ara la care se refer Biblia în acest caz este Haran. Terah, împreun cu fiul s uŢ ă ă ă Avram, nora sa Sarai şi nepotul s u Lot au tr it aici (Geneza 11:31)ă ă

Ce era Haran în realitate, nu s-a aflat decât foarte curând. Despre istoria sa nu aveam nici o dat . Toate documentele babiloniene ocolesc câmpiile Eufratului,ă adic Mesopotamia - p mântul dintre fluvii - locul pe care s-a aflat şi Ha¬ranul.ă ă

Şansa a f cut ca s p turile din 1933 s scoat la lumin o descoperire deosebit deă ă ă ă ă ă interesant . Haranul biblic, mediul în care au tr it patriarhii a fost peă ă neaşteptate situat într-un context istoric.

Pe axa Damasc — Mosul, la intersec ia cu Eufratul e aşe¬zat un mic oraş anonim:ţ Abu Kemal. Francezii aveau o gar¬nizoan aici deoarece dup primul r zboi mondială ă ă Siria in¬trase sub mandatul lor.

În vara anului 1933 deasupra întinsei câmpii a Eufratului plana o c ldură ă paralizant .ă

Cabane, comandantul postului, crezu c are din nou de-a face cu o ceart aă ă arabilor. Se s turase de asemenea incidente. De ast dat îns emo ia din birouriă ă ă ă ţ îl f cu s se gândeasc la altceva. Reuşi s afle printr-un interpret arab despreă ă ă ă ce era vorba. Nişte oameni din zona aceea plecaser s -şi îngroape o rud . Tocmaiă ă ă îi s pau mormântul pe coasta dealului Tell Ha¬riri, când deodat d dur peste ună ă ă ă cadavru de piatr .ă

Poate c asta - se gândi locotenentul Cabane - ar putea interesa muzeul de laă Aleppo. În orice caz era un incident care împr ştia pu in monotonia acelui postă ţ uitat de Dumne¬zeu.

În r coarea serii, Cabane plec spre Tel Hariri, cam la 11 km nord de Abu Kemal,ă ă lâng Eufrat. Arabii l-au dus la statuia care îi speriase cu o zi înainte. Cabaneă nu era un ex¬pert. Cu toaste astea şi-a dat seama c figurina de piatr avea oă ă vechime respectabil . A doua zi a fost transportat de sol¬da ii francezi la Abuă ă ţ Kemal. În acea noapte luminile au ars pân târziu în postul francez. Cabaneă redact un raport am ¬nun it asupra descoperirii f cute, dup care îl trimiseă ă ţ ă ă ofi eru¬lui s u superior, Henry Seyrig, directorul Antichit ilor din Beirut şi alţ ă ăţ muzeului din Aleppo.

Au trecut luni de zile f r ca ceva s se întâmple. P rea c lucrul ori nu esteă ă ă ă ă luat în seam , ori s-a uitat de el. Apoi, la sfârşitul lui noiembrie, sosi oă telegram de la Luvru din Paris. Cabane nu-şi crezu privirilor. Citi textul înc oă ă dat , şi înc o dat . În câteva zile avea s primeasc câ iva oaspe i im¬portan i:ă ă ă ă ă ţ ţ ţ profesorul Parrot, binecunoscut arheolog, înso it de oameni de ştiin , arhitec i,ţ ţă ţ proiectan i şi asisten i.ţ ţ

La 14 decembrie Tell Hariri zumz ia ca un stup. Arheolo¬gii îşi începur munca deă ă detectivi.

Mai întâi întreaga movil a fost cu aten ie m surat şi fo¬tografiat în am nunt.ă ţ ă ă ă ă Ecourile au fost înregistrate, fragmen¬te de sol au fost testate. Sosi apoi şi Anul Nou. 23 Ianuarie 1934 a fost ziua hot râtoare.ă

În timp ce s pau cu aten ie în stratul de suprafa , din mormanul de moloz a ieşită ţ ţă la lumin o figurin care avea ceva însemnat pe um r. To i s-au aplecat deasupraă ă ă ţ ei, fascina¬ i. „Sunt Lamgi- Mari... regele din Mari... marele... Is¬sakku... careţ se închin la statuia... lui Iştar!”ă

Cuvânt cu cuvânt, aceast propozi ie este tradus din scrie¬rea cuneiform deă ţ ă ă profesorul Parrot pentru cei din jurul s u. E un moment memorabil pentruă înso itorii s i. O scen aproape nefireasc şi probabil unic în istoriaţ ă ă ă ă arheologiei.

Monarhul îi întâmpinase solemn pe str inii veni i din Paris. Apoi se prezentă ţ ă singur. Era ca şi cum ar fi vrut s le arate drumul spre regatul s u care st teaă ă ă adormit sub el şi despre care cercet torii francezi nu aveau deocamdat nici oă ă idee.

Cioplit în piatr , sculptura regelui Lamgi-Mari st tea înaintea lui Parrot. De peă ă ă fa a sa lipseşte acea incredibil aro¬gan care îi caracteriza pe cuceritoriiţ ă ţă Orientului Antic, pe asirieni, care f r excep ie ar tau cruzi şi impulsivi.ă ă ţ ă Regele din Mari zâmbeşte.

Nu poart nici o arm , mâinile îi sunt împreunate ca pen¬tru rug ciune. Haina saă ă ă care îi las un um r dezgolit, aseme¬nea unei togi, este decorat cu ciucuri.ă ă ă

Cercet torii erau obişnui i cu Mari din vechile inscrip ii babiloniene şiă ţ ţ asiriene. Un text amintea c Mari a fost al zecelea oraş întemeiat dup potop.ă ă Ac iunea de dezgropare începu.ţ

Cu pauze mari, s p turile au durat din 1933 pân în 1939. În cea mai mare parte aă ă ă anului, c ldura tropical paraliza orice activitate. Numai în lunile mai r coroaseă ă ă din anotimpul ploilor, adic din decembrie pân în martie, se mai putea face ceva.ă ă

S p turile de la Tell Hariri au ad ugat o seam de des¬coperiri unui capitolă ă ă ă nescris al istoriei Orientului Antic. Totuşi nimeni nu îşi închipuia ce leg tură ă mare poate exi¬sta între Mari şi câteva din cele mai familiare pasaje ale Bibliei.

An de an rapoartele expedi iei aduceau alte surprize.ţ

În iarna anului 1933-1934, un templu al zei ei fertili¬t ii Iştar ieşi la lumin .ţ ăţ ă Trei dintre credincioşii acestei zei e se imortalizaser ei înşişi, l sându-şiţ ă ă statuile în mor¬mântul pardosit cu un mozaic din scoici. Aceşti trei credincioşi erau: Lamgi-Mari, Ebin-il şi Idi-Narum.

În al doilea sezon al s p turilor au ieşit la iveal casele unui oraş. Mari fuseseă ă ă descoperit. Dar o uimire şi mai mare îi cuprinse la vederea zidurilor palatului care trebuie s fi fost de nişte dimensiuni neobişnuit de mari. Parrot ra¬port :ă ă „Am dezgropat 69 de camere şi cur i, şi ne mai aştept m şi la altele”. 1600 deţ ă t bli e cu cuneiforme, de¬pozitate cu grij într-una din aceste camere, d deauă ţ ă ă de¬talii despre între inerea gospod riilor.ţ ă

Raportul celei de-a treia campanii (1935-1936) nota c deocamdat fuseseră ă ă descoperite 138 de camere şi cur i dar c înc nu se atinseser zidurileţ ă ă ă

exterioare ale palatului. O coresponden de 13.000 de t bli e de lut aşteptau sţă ă ţ ă fie desci¬frate. În a patra iarn , un templu al zeului Dagon a fost scos laă suprafa , precum şi un zigurat, turnul tipic meso¬potamian. 220 de camere şiţă cur i erau acum vizibile în palat, iar alte 8000 de t bli e se ad ugaserţ ă ţ ă ă colec iei.ţ

În afârşit, în al cincilea sezon, dup ce înc 40 de camere au fost scoase de subă ă rân , palatul regilor din Mari se înf iş în adev rata sa întindereţă ă ăţ ă ă

profesorului Parrot şi colegilor s i. Niciodat nu a mai fost dat la iveal oă ă ă ă con¬struc ie atât de vast .ţ ă

Zeci de camioane c rar t bli ele cu cuneiforme din ar¬hiva palatului. Erauă ă ă ţ aproape 25.000 de documente. Marea descoperire a t bli elor de la Ninive a fostă ţ pus în umbr , deşi faimoasa bibliotec a regelui asirian Assurbanipal nu¬m raă ă ă ă peste 22.000 de texte pe lut.

Pentru a se ob ine o imagine corect a palatului de la Mari, s-au f cut fotografiiţ ă ă aeriene. Aceste imagini luate de la mic în l ime, de pe Tell Hariri au surprinsă ă ţ pe toat lumea din Fran a. Palatul de la Mari a fost în jurul anu¬lui 2000 î.Cr.,ă ţ una din cele mai impun toare privelişti ale lumii, bijuteria Orientului Antic.ă C l torii veneau de departe pentru a-l vedea: „Am v zut palatul de la Mari” ¬scriaă ă ă un negustor din portul fenician Ugarit.

Ultimul rege care a domnit în palat a fost, Zimri-Lim. Ar¬matele faimosului Hammurabi al Babilonului au subjugat regatul lui Mari de pe câmpiile centrale ale Eufratului, di¬strugându-i puternica capital în 1700 î.Cr.ă

Sub ruinele zidurilor au fost descoperite resturile car¬bonizate ale lupt toriloră asirieni, comando-ul care a dat foc palatului. Dar n-au putut s distrug palatulă ă complet; zidurile, înalte de vreo 5 m, au r mas în picioare. „Insta¬la iileă ţ palatului, buc t riile, b ile” - scrie profesorul Par¬rot „pot fi înc folositeă ă ă ă f r a mai suferi vreo repara ie, la 4000 de ani dup asediu”. În b i s-au g sită ă ţ ă ă ă tuburi, în buc ¬t rii forme pentru pr jituri, chiar şi c rbuni în sobe.ă ă ă ă

Priveliştea acestor m re e ruine este o experien cop¬leşitoare. O singur poartă ţ ţă ă ă spre nord asigura un control mai uşor şi o ap rare mai comod . Trecând printr-oă ă serie de cur i şi holuri se poate ajunge în pia a central . Aceasta era atâtţ ţ ă centrul vie ii oficiale, cât şi cel al administra iei regatu¬lui. Monarhul îşiţ ţ primea slujitorii precum şi curierii sau am¬basadorii într-o camer de audien eă ţ din apropiere, destul de înc p toare pentru câteva sute de persoane. Coridoareă ă largi duceau spre apartamentele personale ale regelui.

O arip a palatului era folosit exclusiv pentru ceremonii religioase, având oă ă sal a tronului, deschis printr-o mi¬nunat scar . O lung procesiune trecea prină ă ă ă ă mai multe camere pân la capela palatului în care era aşezat imagi¬nea zei eiă ă ţ fertilit ii. Dintr-un vas din mâinile ei izvora „apa vie ii veşnice”.ăţ ţ

Întreaga curte tr ia sub acoperişul regal. Miniştrii, ad¬ministratorii,ă secretarii, scribii îşi aveau apartamentele lor. Mai exista un oficiu de externe şi unul de comer în marele palat administrativ de la Mari. Peste 100 deţ func ionari se ocupau de trimiterea şi primirea coresponden ei re¬gale, care seţ ţ ridica la mii de t bli e.ă ţ

Fresce minunate au ad ugat un efect decorativ palatului. Nici pân în ziua de aziă ă culorile nu şi-au pierdut total str lucirea. Parc ar fi fost f cute de curând. Deă ă ă fapt ele sunt cele mai vechi picturi din Mesopotamia - cu 1000 de ani mai vechi decât cunoscutele fresce de la Khorsabad, Ninive şi Nimrod.

M rimea şi frumuse ea acestui palat unic corespundeau teritoriului pe care îlă ţ conducea. De-a lungul miilor de ani arhivele palatului ne-au p strat m rturiaă ă acelei epoci.

Noti e, documente publice, decrete, rapoarte însemnate pe lut de scribi bineţ pl ti i, cu 4000 de ani în urm , aveau s fie readuse la lumin cu neobosită ţ ă ă ă ă consecven . La Paris, profesorul Georges Dossin, de la Universitatea din Liege,ţă precum şi o mul ime de asiriologi se str duiesc s le descifre¬ze şi apoi s leţ ă ă ă traduc . Vor fi necesari ani întregi pentru ca cele 23.600 de documente s fieă ă traduse şi publicate.

Fiecare din ele este o bucat din mozaicul de fapte reale din via a regatuluiă ţ Mari.

Numeroase ordine de construire a canalelor, digurilor, st vilarelor dovedesc că ă prosperitatea rii depindea în ma¬re m sur de sistemul de iriga ii, care eraţă ă ă ţ supravegheat de tehnicienii statului.

Dou t bli e con in lista cu 2000 de nume de meseriaşi, precizându-le şiă ă ţ ţ specialitatea.

Serviciul de ştiri func iona atât de rapid în Mari încât ar putea fi comparat cuţ telegrafia din zilele noastre. Mesajele importante erau transmise cu ajutorul unor focuri semnaliza¬toare, de la grani a Babilonului pân în Turcia de azi şi asta înţ ă câteva ore, pe o distan de 500 km.ţă

Mari era aşezat la intersec ia marilor rute de caravane, de la vest la est, de laţ nord la sud. De aceea, nu este surprin¬z tor c traficul de m rfuri care seă ă ă întindea de la Cipru şi Creta pân în Asia Mic şi Mesopotamia necesita oă ă cores¬ponden atât de intens privind importul şi exportul. Dar t bli eie nuţă ă ă ţ relateaz numai despre probleme de actualitate. Ele ne dau un tablou impresionantă al vie ii religioase, al s rb torilor de Anul Nou închinate zei ei Iştar, alţ ă ă ţ prezi¬cerilor f cute cu ajutorul m runtaielor animalelor, al in¬terpret rilor deă ă ă vise. 25 de zei alc tuiau panteonul din Mari. O list cu miei de jertf pe care oă ă ă prezint Zimri-Lim, d numele acestor zeit i.ă ă ăţ

Din nenum ratele urme de pe aceste t bli e ne putem face o imagine despre această ă ţ ă capodoper de organizare şi administrare, care era regatul Mari al secolului XVIIIă î.Cr. Ceea ce surprinde este c nici în sculpturi, nici în pic¬turi nu g sim vreoă ă indica ie referitoare la r zboi.ţ ă

Locuitorii din Mari erau amori ii, aşeza i acolo de mult timp. Ei au preferatţ ţ pacea. Interesul lor se oprea la religie, ritualuri, comer . Cuceririle, eroismul,ţ înfrunt rile nu repre¬zentau nimic pentru ei. Dup cum putem vedea din statui şiă ă picturi, fe ele lor radiaz o senin tate încrez toare.ţ ă ă ă

Asta nu însemna totuşi c ei erau scuti i de obliga ia de a-şi ap ra teritoriulă ţ ţ ă prin for a armelor. La grani tr iau tri¬burile nomade de semi i, care vedeau înţ ţă ă ţ p şunile bogate din Mari, în gr dinile şi câmpurile cu grâu o permanent ispit .ă ă ă ă C lcau mereu grani a p scându-şi turmele pe întinde¬rile de ar şi tulburândă ţ ă ţ ă popula ia. În acest caz trebuiau urm ri i. Posturi de frontier au fost stabiliteţ ă ţ ă pentru a preîntâmpina orice pericol. Orice incident era imediat rapor¬tat la Mari.

La Paris, asiriologii descifrau o t bli de lut din arhive¬le oraşelui Mari. Auă ţă citit atunci surprinşi raportul lui Ban¬num, un ofi er al poli iei deşertului.ţ ţ „Spune st pânului meu: de la Bannum, servitorul t u. Ieri am plecat din Mari. Amă ă petrecut noaptea la Zuruban. To i trimiteau semnale cu ajutorul focului. De laţ Samenum la Ilum - Muluk, de la Ilum - Muluk la Mişlan, toate satele beniamite

r spundeau prin semnale de foc. Nu ştiu înc ce reprezen¬tau aceste semnale.ă ă Încerc s aflu. Îi voi scrie st pânului meu dac voi reuşi sau nu. G rzileă ă ă ă oraşului ar trebui înt ¬rite, iar st pânul meu n-ar trebui s p r seasc poarta.”ă ă ă ă ă ă

În acest raport al poli iei din câmpiile centrale ale Eufra¬tului din secolul 19ţ î.Cr. apare numele unui trib pe care-l ştim din Biblie. Aceştia sunt beniami ii.ţ

Se men ioneaz frecvent numele acestui trib. Se pare c le-a dat celor din Mariţ ă ă mult b taie de cap. Atât de mare era necazul produs de ei încât unele perioadeă ă din domnia unui rege purtau numele lor.

În dinastiile din Mari anii fiec rei domnii nu erau numero¬ta i, ci numaiă ţ identifica i cu un eveniment notabil, de exem¬plu construirea şi sfin irea marilorţ ţ temple, ridicarea unor mari diguri pentru iriga ii, înt rirea malurilor Eufratuluiţ ă sau un recens mânt na ional. De trei ori tabelele cronologice îi men ioneaz peă ţ ţ ă beniami i.ţ

„Anul în care Iahdulim a mers la Hen şi a pus mâna pe p mântul beniami ilor” -ă ţ men iunea se refer la regele Iahdulim din Mari.ţ ă

„Anul în care Zimri-Lim la omorât pe Dawidum al beniami ilor”.ţ

„Un an dup ce Zimri-Lim l-a omorât pe Dawidum al beniami ilor”- men iunea seă ţ ţ refer la domnia celui de-al treilea monarh din Mari, Zimri-Lim.ă

O masiv coresponden între guvernatori, împuternici ii unor regiuni şiă ţă ţ administratori este legat de o singur între¬bare: „S cutez m a face şiă ă ă ă recens mântul beniami ilor?”ă ţ

În regatul Mari un recens mânt al popula iei nu era un fapt obişnuit. Se facilitaă ţ eviden a impozitelor şi a serviciului militar. Popula ia era convocat pe zone,ţ ţ ă iar apoi se f cea un tabel nominal cu to i b rba ii incorporabili.ă ţ ă ţ

Formalit ile durau mai multe zile, timp în care berea şi pâinea erau împ r ite peăţ ă ţ gratis popula iei. Administra ia i-ar fi inclus şi pe beniami i în acest proces,ţ ţ ţ dar ofi erii de inut aveau îndoielile lor. Nu erau de acord cu asta deoareceţ ţ cunoşteau destul de bine temperamentul acestei popula ii nomade şi rebele.ţ

„Cu privire la propunerea de a lua în eviden pe benia¬mi i despre care mi-a iţă ţ ţ scris...” - începe o scrisoare de la Samsi - Addu pentru Iasamh - Addu din Mari.

„Beniami ii nu privesc cu ochi buni aceast luare în evi¬den . Dac o vom face,ţ ă ţă ă rudele lor Ra-ab-ba-yi, care tr iesc pe cel lalt mal al râului vor afla de asta.ă ă Vor fi sup ra i şi nu se vor mai întoarce acas . Nu exist nici un motiv pentruă ţ ă ă aceast luare în eviden !”ă ţă

Astfel beniami ii au pierdut pâinea şi berea gratuit , dar au sc pat şi deţ ă ă impozite şi de serviciul militar.

Mai târziu, copiii lui Israel au tr it experien a unui ast¬fel de recens mânt.ă ţ ă Prima oar a fost din porunca lui Iehova, dup ce Moise îi scosese din Egipt. To iă ă ţ oamenii peste 20 de ani, capabili de lupt , erau înregistra i dup numeleă ţ ă fa¬miliei lor (Numeri 1:4). O genera ie mai târziu, dup şederea lor în deşert,ţ ă Moise a f cut al doilea recens mânt cu gân¬dul la împ r irea Canaanului (Numeriă ă ă ţ 26). În timpul domniei, David a cerut un recens mânt na ional. Avea în minteă ţ for¬marea unei armate. Comandantul ei, Ioab, a fost îns rcinat cu îndeplinireaă formalit ilor (2 Samuel 24). Dup cum descrie Biblia, Iehova a pus aceast ideeăţ ă ă în gândul regelui, cu scopul de a pedepsi poporul. Israeli ii iubeau libertateaţ

mai presus de orice. Înregistrarea şi posibilitatea de a fi che¬mat sub arme le erau în aceeaşi m sur nesuferite. Chiar şi în anul 6 d.Cr. recens mântulă ă ă îndeplinit de guvernatorul Quirinius a dus aproape la o r scoal .ă ă

Este notabil faptul c sistemul de recrutare este o inven¬ ie a paşnicului Mari.ă ţ Mai târziu sistemul a fost preluat de babilonieni şi asirieni, de greci şi romani, precum şi de na iu¬nile timpurilor noastre. Astfel Mari a dat lumii acest model deţ recens mânt care faciliteaz luarea impozitelor şi eviden¬ a militar .ă ă ţ ă

La Paris, men ionarea beniami ilor a dat naştere unei presupuneri, şi nu f rţ ţ ă ă motiv.

Pe alte t bli e de lut asiriologii care se ocupau cu aceste rapoarte aleă ţ guvernatorilor imperiului Mari au dat de o serie de nume cunoscute din istoria biblic , de pild Peleg, Serug, Nahor, Terah şi Haran.ă ă

„Iat spi a neamului lui Sem”, spune Geneza 11 ” ...La vârsta de treizeci de ani,ă ţ Peleg a n scut pe Reu... La vârsta de treizeci şi doi de ani Reu a n scut peă ă Serug... La vârsta de treizeci de ani Serug a n scut pe Nahor... La vârsta deă dou zeci şi nou de ani, Nahor a n scut pe Te¬rah... La vârsta de şaptezeci de aniă ă ă Terah a n scut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran”.ă

Numele str moşilor lui Avraam apar din întunericul isto¬riei ca nume de oraşe dină nord-vestul Mesopotamiei. Ele sunt aşezate în Padan-Aran, câmpia din Aram. În centrul ei este Haranul care, conform descrierii, trebuie s fi fost un oraşă înfloritor în secolele 19-18 î.Cr.

Haran, patria lui Avraam, p rintele patriarhilor, locul de naştere al poporuluiă evreu este aici pentru prima oar pomenit istoric, deoarece un text contemporan cuă el îl men¬ ioneaz . Mai departe pe aceeaşi vale Balik era aşezat un oraş biblicţ ă tot atât de cunoscut, Nahor, ad postul Rebec i, so ia lui Isaac.ă ă ţ

„Avraam era b trân, înaintat în vârst . Şi Domnul bine¬cuvântase pe Avraam înă ă orice lucru. Avraam a zis celui mai b trân rob din casa lui, care era îngrijitorulă tuturor averilor lui: ‚Pune- i, te rog, mâna sub coasta mea. Şi te voi pune sţ ă juri pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul p mân¬tului c nu vei lua fiuluiă ă meu o nevast dintre fetele canaa¬ni ilor în mijlocul c rora tr iesc, ci te veiă ţ ă ă duce în ara şi la rudele mele s iei nevest fiului meu Isaac... Robul s-a sculatţ ă ă şi a plecat în Mesopotamia, în cetatea Nahor” (Geneza 24:1-4;10).

Oraşul biblic Nahor este pe neaşteptate situat într-un cadru istoric. Slujitorul lui Avraam a pornit spre regatul Mari. Indica iile st pânului s u, conformţ ă ă relat rii biblice, arat în mod clar c Avraam cunoştea foarte bine Mesopo¬tamiaă ă ă de Nord, inclusiv Nahorul.

Altfel cum ar fi putut s vorbeasc de Cetatea Nahor? Dac urm rim datele oferiteă ă ă ă de Biblie, observ m c Avraam şi-a p r sit locul de baştin , Haranul, cu 645 deă ă ă ă ă ani înaintea Exodului. Ei au mers prin deşert spre ara Pro¬mis sub conducereaŢ ă lui Moise în secolul XIII î.Cr. Aceast dat este, dup cum vom vedea, confirmată ă ă ă de ar¬heologi. Avraam trebuie s fi tr it pe la 1900 î.Cr. Des¬coperirile de laă ă Mari atest exactitatea relat rii biblice. Pe la 1900 î.Cr. conform arhiveiă ă palatului, Haranul şi Naho¬rul erau dou cet i înfloritoare.ă ăţ

Documentele de la Mari dovedesc în mod surprinz tor c istoriile patriarhiloră ă bibliei nu sunt nişte „legende pioase” - aşa cum se presupune adesea - ci realit i descrise într-o perioad istoric care poate fi cu precizie datat .ăţ ă ă ă

Capitolul 6

Lunga c l torie spre Canaană ă

„Avram a luat pe Sarai, nevast -sa, şi pe Lot, fiul fra¬telui s u, împreun cuă ă ă toate averile pe care le strânseser şi cu toate slugile pe care le câştigaser înă ă Haran. Au plecat în ara Canaan” (Geneza 12:5).ţ

Drumul de la Haran, ara de baştin a patriarhilor pân în Canaan merge spre sudţ ă ă vreo 1000 km. Urmeaz râul Balik pân la Eufrat, de acolo pe urmele unei ruteă ă milenare spre oaza Palmira, iar apoi spre sud-vest în direc ia lacului Ga¬lileea.ţ Acesta este unul din cele mai cunoscute drumuri care au legat Eufratul de Iordan, Mesopotamia de Fenicia şi Egipt.

Ast zi, pentru a urma acest drum î i sunt necesare patru vize de frontier : unaă ţ ă pentru Turcia, care ad posteşte Ha¬ranul, una pentru Siria, cea care acoperă ă distan a Eufrat-¬Damasc, şi înc dou pentru Iordania şi Israel, spa iulţ ă ă ţ str vechiului Canaan. Pe vremea patriarhilor lucrurile mergeau mult mai uşor.ă Lunga sa c l torie nu a însemnat de¬cât o trecere prin regatul Mari, pe care aveaă ă în cele din ur¬m s -l p r seasc . Oraşele-state de pe ruta Eufrat-Nil pu¬teau fiă ă ă ă ă cu uşurin ocolite.ţă

Primul oraş întâlnit de Avraam exist şi ast zi. Este Da¬mascul.ă ă

O c l torie cu maşina din Damasc spre Palestina, mai ales prim vara, e oă ă ă experien de neuitat.ţă

Vechiul oraş cu str zile sale înguste, pline de bazaruri, cu moscheile şiă r m şi ele romane, e aşezat în mijlocul unei câmpii întinse, fertile. Ce alt oraşă ă ţ de la Mediterana s-ar putea compara cu Damascul, acest loc în care prim vara totulă înfloreşte? În gr dini, în crângurile de peste zidurile oraşului, migdalii şiă caişii par o explozie de culoare. Pomi inflori i m rginesc drumul care urc spreţ ă ă sud vest.

Câmpuri arabile alterneaz cu crânguri de m slini şi plan¬ta ii întinse de duzi.ă ă ţ La dreapta drumului curge râul El Barada c ruia i se datoreşte de altfel şiă rodnicia acestor p ¬mânturi. Tot aici, Hermonul îşi înal coamele sale de 2750 mă ţă spre cer. Dintr-o parte a acestui celebru munte iz¬vor şte şi Iordanul. Hermonulă v zut de departe pare o gigantic piatr de hotar între Siria şi Palestina. Chiară ă ă şi în plin var culmile sale p streaz z pada. Peisajul de¬vine şi mai interesantă ă ă ă ă dup dispari ia câmpurilor verzi din stânga drumului. Dealuri cenuşii, monotone,ă ţ br zdate de albiile atâtor râuri secate se profileaz pe fondul Deşertului Siriană ă - c minul beduinilor. Drumul continu s urce înc o or şi jum tate. Câmpiile şiă ă ă ă ă ă crângurile se r resc. Verdele este tot mai mult înghi it de nisipul deşertului.ă ţ Brusc o e¬norm conduct taie drumul. Petrolul îşi are pe aici drumul de mult.ă ă C l toria sa începe din Arabia Saudit , ine cam 1500 km, şi se termin în portulă ă ă ţ ă Saida de la Medi¬terana. Acest Saida nu este altul decât Sidonul biblic.

De dup o creast se ivesc pe neaşteptate dealurile Gali¬leei. Câteva minute maiă ă târziu apare şi frontiera cu Siria. Drumul trece peste un pod. Sub el un şuvoi de ap îşi urmea¬z cursul. Este Iordanul. Ne afl m în Palestina, în tân rul stată ă ă ă Israel.

Dup 10 km parcurşi printre stâncile de bazalt str luceşte de departe albastrulă ă lacului Galileea. De pe acest lac a predicat Isus, folosind o barc din Capernaum.ă Aici i-a spus lui Petru s -şi arunce n vodul şi s scoat o mul ime de peşti. Cuă ă ă ă ţ dou mii de ani înainte Avraam şi-a p scut cire¬zile pe malurile acestui lac. C ciă ă ă drumul spre Canaan tre¬cea şi pe lâng lacul Galileea.ă

Canaanul este întinderea muntoas dintre malurile Me¬diteranei şi margineaă

deşertului, de la Gaza de sud pân la Hamat, pe Orontes, în nord.ă

Canaanul era „ ara Purpurii”. Îşi datora numele unui produs foarte pre uit peŢ ţ vremea aceea. Din cele mai vechi timpuri, locuitorii acestei ri extr geau dintr-ţă ăun crusta¬ceu (Murex) cea mai c utat vopsea a antichit ii, purpura. Ob inerea eiă ă ăţ ţ era atât de dificil , atât de costisitoare încât numai cei boga i puteau s -şiă ţ ă permit luxul acesta. Hainele de purpur erau în Orientul Antic un semn deă ă noble e. Gre¬cii i-au numit pe produc torii de purpur , fenicieni. ara pe care auţ ă ă Ţ numit-o Fenicia însemna în limba lor „purpur ”.ă

Canaanul este şi locul de naştere a dou lucruri care au influen at în modă ţ hot râtor întreaga lume: cuvântul „Biblie” şi alfabetul de care ne folosim acum.ă Echivalentul grecesc pentru „carte” este datorat unui oraş fenician: Byblos. De la numele acestui port canaanit s-a ajuns apoi la Biblion, şi în final la Biblie. În secolul 9 î.Cr. grecii au importat din Canaan şi literele alfabetului.

Regiunea care avea s devin patria israeli ilor a fost numit de romaniă ă ţ ă Palestina, dup numele celor mai aprigi duşmani ai evreilor, „Peliştim” -ă filistenii, aşa cum cum sunt numi i în Vechiul Testament. Ei tr iau laţ ă extremitatea sudic a coastei Canaanului.ă

„Tot Israelul, de la Dan pân la Beer-Şeba” (1 Samuel 3:20) - astfel delimitează ă Biblia întinderea rii Promise, adic de la izvoarele Iordanului, din Hermon pânŢă ă ă la dea¬lurile din vestul M rii Moarte, şi Negheb în sud. Dac ne uit m pe glob,ă ă ă Palestina e numai un punct mic, sau mai degrab o dung sub ire. Într-o singur ziă ă ţ ă po i s ocoleşti comod grani ele vechiului regat israelit: 230 km de la nord înţ ă ţ total, suprafa a ei se apropie de cea a Siciliei. Doar pe la sud, 37 km înţ por iunea cea mai strâmt , 25.124 km2 parcursul a câteva decenii din toat itsoriaţ ă ă ei fr mântat , a dep şit aceast suprafa . Sub domnia renumi ilor împ ra i Davidă ă ă ă ţă ţ ă ţ şi Solomon teritoriul ei a atins la sud Marea Roşie la E ion Gheber, şi a trecut,ţ la nord, de Damasc. Statul Israel de azi este cu o cincime mai mic ca vechiul regat, având circa 20.720 km2.

Aici nu au înflorit niciodat meşteşuguri sau industrii ale c ror produse s fieă ă ă cerute pe pia a extern . Br zdat de dealuri şi lan uri muntoase dep şind 1000 m,ţ ă ă ă ţ ă înconjurat la sud şi la est de deşert, la nord de Mun ii Libanului şiă ţ Her¬monului, în vest de o coast neted lipsit de porturi na¬turale, ara aceastaă ă ă ţ st tea ca o insul s rac între marile re¬gate ale Nilului şi Eufratului, laă ă ă ă frontiera dintre dou con¬tinente. La est de Delta Nilului e Africa. Dup ună ă deşert dezolant de 150 km începe Asia. În pragul ei se afl Pale¬stina.ă

Întotdeauna când a fost amestecat în problemele lumii din jur, Israelul a trebuit s fie recunosc tor propriei sale pozi ii. Canaanul este veriga dintre Egipt şiă ă ţ Asia. Cea mai important arter comercial a antichit ii trecea prin această ă ă ăţ ă ar . Negustorii, caravanele, triburile şi popoarele migratoare, armatele marilorţ ă cuceritori sau folosit de acest drum. Perşii, grecii, romanii au f cut pe rând dină ar şi oamenii aceştia un fel de minge a jocurilor economice, stra¬tegice sauţ ă politice.

Datorit comer ului, gigantul de pe Nil şi-a întins deja din mileniul III sfera deă ţ influen asupra Canaanului.ţă

„Am adus 40 de cor bii înc rcate cu lemn de cedru /Am construit cor bii din acestă ă ă lemn / o ‚mândrie a celor dou ri’ - o corabie de 50 m lungime / Iar din lemn deă ţă meru, dou cor bii de 50 m lungime / Uşile palatului le-am f cut din lemn deă ă ă cedru”.

Aceasta e una din cele mai vechi note de import de lemn, datând cam de prin 2700

î.Cr. Detalii despre acest car¬gou de lemn din timpul domniei faraonului Snefru se g ¬sesc pe o t bli de diorit negru, p strat cu grij în muzeul din Palermo.ă ă ţă ă ă ă Pantele Libanului erau acoperite de p duri dese. Excelentul lemn de cedru şi deă meru (un tip de conifer) era tocmai materialul de care aveau nevoie faraonii.

Cu cinci sute de ani înaintea lui Avraam, pe coasta Ca¬naanului, se f cea ună intens import şi export. Egiptul d dea aur şi mirodenii din Nubia, cupru şiă turcoaz din Sinai, pânz şi fildeş, pentru argint din Taurus, articole de pieleă ă din Byblos, vaze pictate din Creta. Egiptenii înst ri i îşi vopseau mantiile înă ţ purpuriu numai în Fenicia. Pentru fe¬mei cump rau un minunat lapislazuli -ă pleoapele vopsite în albastru erau la mod - şi stibiu cu care st pânele îşiă ă atin¬geau genele.

În porturile Ugarit (acum Ras Shamra) şi Tir existau consuli egipteni. Fort rea aă ţ de coast Byblos devenise colonie egiptean . Se ridicau monumente faraonilor, iară ă prin ii fenicieni adoptau nume egiptene.ţ

În timp ce oraşele de coast înf işau imaginea unei vie i cosmopolite, prospere,ă ăţ ţ chiar luxoase, la câ iva kilometri în interiorul rii tr ia o lume de un contrastţ ţă ă izbitor cu cealal¬t . Mun ii Iordaniei au fost din totdeauna nişte puncte deă ţ fr mântare. Atacurile beduinilor asupra popula iei indigene, r scoalele şi lupteleă ţ ă între oraşe nu se mai terminau.

Deoarece aceste neîn elegeri amenin au şi bunul mers al caravanelor, expedi iileţ ţ ţ egiptene de represiune îşi propuneau în primul rând s potoleasc elementeleă ă rebele. O inscrip ie de pe mormântul lui Uni ne descrie o astfel de expedi ie, deţ ţ prin anul 2350 î.Cr. Uni, comandant de armat , primi¬se ordin de la faraonulă Phiops I s -i resping pe beduinii din Asia care atacau Canaanul. Raportul s uă ă ă sun astfel:ă

„Majestatea Sa a declarat r zboi popoarelor deşertului şi Majestatea sa a adunat oă armat : în sud, dincolo de Elefan¬tin... În tot nordul... şi printre nubienii dină Jertet, Ma¬zoi şi Ienam. Mi s-a încredin at întreaga expedi ie”. Cura¬jul acestorţ ţ lupt tori de culori diferite este în mod categoric l udat. Afl m cu aceast ocazieă ă ă ă şi ce atrac ii ofereau Ca¬naani ii ca prad de r zboi. „Nici unul nu furaţ ţ ă ă sandalele ce¬lui care îi ieşea în drum... Nici unul nu fura hran din oraşe...ă Nici unul nu fura capre” - Jurnalul de r zboi al lui Uni anun mândru o mareă ţă victorie şi în trecere ne d câteva informa ii pre ioase despre ar .ă ţ ţ ţ ă

„Armata regelui s-a întors în bune condi ii, dup ce a cu¬r at teritoriul deţ ă ăţ oamenii deşertului, dup ce le-a distrus fort re ele... dup ce le-au t iată ă ţ ă ă smochinii şi viile, dup ce le-au luat mul i prizonieri. Majestatea sa m-a trimisă ţ de cinci ori s cur ara de oamenii deşertului, de câte ori s-au revoltat”.ă ăţ ţ

Semi ii şi-au f cut deci prima intrare în ara faraonilor ca prizonieri de r zboi,ţ ă ţ ă fiind numi i în semn de dispre „locuitorii nisipurilor”. Chu-Sebek, ajutorulţ ţ regelul Se¬sostris III al Egiptului - nota cu 500 de ani mai târziu în jurnalul s u de r zboi. Relatarea s-a p strat la Abydos în partea superioar a Nilului,ă ă ă ă unde a fost s pat în piatr : „Majestatea sa s-a îndreptat spre nord ca s -iă ă ă ă zdrobeasc pe beduinii asiatici... Majestatea sa a mers pân la Sek¬mem...ă ă Sekmemul a c zut împreun cu întreaga ar Re¬tenu”.ă ă ţ ă

Egiptenii numeau Palestina şi Siria ca pe o singur ar : Retenu. Sekmem esteă ţ ă oraşul biblic Sihem, primul oraş întâl¬nit de la intrarea în Canaan (Geneza 12:6).

Cu campania lui Sesostris III din 1850 î.Cr. ne afl m în plin perioadă ă ă patriarhal . Între timp Egiptul luase sub domina ie tot Canaanul. ara era subă ţ Ţ suveranitatea faraoni¬lor. Mul umit arheologiei ne afl m în posesia unuiţ ă ă

docu¬ment unic din acea epoc , o comoar de literatur antic . Autorul: ună ă ă ă oarecare Sinuhe din Egipt. Decorul: Canaanul. Epoca: între 1971 şi 1928 î.Cr., domnia faraonului Se¬sostris I.

Sinuhe, nobil la curte, e amestecat într-o afacere politic . Fiindu-i fric s nu-ă ă ăşi piard via a, emigreaz în Canaan. „Mergând spre nord a dat de zidul Prin iloră ţ ă ţ construit pentru a-i opri pe beduini şi pe hoinarii nisipurilor (acest nume precum şi „r t citorii pustiului” erau porecle favorite pe care egiptenii le d deauă ă ă vecinilor de la est şi nord-est, no¬mazii. Erau incluse printre aceştia şi triburile Canaanului şi Siriei care nu aveau o aşezare stabil ) m-am as¬cuns într-ăun desiş pentru a nu fi v zut de patrula de pe zid. Nu m-am clintit dină ascunz toare pân la c derea nop ii... Când s-a f cut ziu şi am ajuns la Laculă ă ă ţ ă ă Amar (înc sub numele de Lacurile Amare de pe istmul Suez ¬n. a.) m-am pr buşit.ă ă Eram topit de sete, gâtul îmi ardea. Mi¬-am spus: acesta e gustul mor ii. Dar dupţ ă ce am f cut un alt efort şi m-am ridicat pe picioare, am auzit beh itul oilor.ă ă Câ iva beduini mi-au ap rut în fa a ochilor. Conduc torul lor care fusese în Egiptţ ă ţ ă m-a recunoscut. Mi-a dat ap şi a fiert nişte lapte. Am plecat apoi cu el laă tribul s u. Au fost foarte buni cu mine.”ă

Sinuhe a reuşit s fug . Se strecurase neobservat pe lâng marea barier de piatră ă ă ă ă care urma exact cursul canalului Suez de ast zi, „Zidul Prin ilor” era vechi deă ţ vreo câteva sute de ani. Un preot îl men ioneaz cam prin 2650 î.Cr. „Zidulţ ă Prin ilor” este construit pentru a-i împiedica pe asiatici s -şi fac drum spreţ ă ă Egipt. Ei vor ap pentru vitele lor. Mai târziu copiii lui Israel aveau s treacă ă ă de multe ori de acest zid; alt drum spre Egipt nu exista. Avraam tre¬buie s fiă fost primul din cei care l-au v zut cu ocazia emi¬gr rii sale din timpul foameteiă ă (Geneza 12:10).

Sinuhe continu : „Fiecare teritoriu m introducea într-unul nou. Am mers la Byblosă ă (2), şi mai departe la Kedme (3) unde am petrecut 18 luni. Ammi-Enschi (4), conduc torul Retenului de Sus (5) m-a întâmpinat. El mi-a spus: ‚Vei fi bineă tratat. Po i s vorbeşti limba de aici’. Mi-a zis aşa pentru c desigur ştia cineţ ă ă sunt. Egiptenii (6) care tr iau acolo îi vorbiser de mine.”ă ă

Ni se relateaz zi cu zi experien a acestui egiptean fugit în Palestina din Nord.ă ţ „Ammi-Enschi mi-a spus: ‚Desigur, Egiptul este o ar frumoas . Dar e de preferatţ ă ă s stai aici cu mine şi voi face în aşa fel încât s te sim i bine’. Îmi acordă ă ţ ă prioritate fa de to i din familia sa, dându-mi-o pe fiica lui cea mai mare deţă ţ so ie. M-a l sat s -mi aleg dintre cele mai bogate moşii şi am ales una care seţ ă ă întinde de-a lungul grani ei cu o ar str in . Era un loc frumos nu¬mit Iaa.ţ ţ ă ă ă G seai smochini şi vi de vie, şi mai mult vin de¬cât ap . Miere şi ulei erau dină ţă ă belşug. Fiecare fel de fruct atârna la locul ei. Exista şi grâu şi orz şi oi şiă vite. Popula¬ritatea fa de conduc tor îmi aducea un mare profit. M-a f cut şefţă ă ă al tribului s u peste una dintre cele mai alese p r i din domeniile lui. Aveamă ă ţ pâine şi vin la masa zilnic , carne fiart şi gâsc fript . Erau şi animale deă ă ă ă deşert pe care le prindeau cu curse şi pe care mi le aduceau chiar dac îmi g seaă ă şi câinele meu ceva. Laptele exista în orice form . Astfel au trecut mul i ani.ă ţ Copiii mei au ajuns b rba i pu¬ternici fiecare din ei capabil s st pânească ţ ă ă ă tribul.

Orice curier care venea din Egipt sau se îndrepta spre sud, la curte, trecea pe la mine (7). Am acordat ospitalitate fie¬c ruia. Am dat ap celui însetat, l-amă ă îndreptat pe cel r t cit pe drumul cel bun, şi i-am protejat pe cei lipsi i.ă ă ţ

Când beduinii au pornit s -i atace pe vecinii lor, am întoc¬mit imediat un plan deă campanie. C ci prin ul din Retenu m pusese de mul i ani comandant pesteă ţ ă ţ r zboinicii s i şi în orice ar p trundeau, procedam dup propriile meleă ă ţ ă ă ă hot râri. Luam oile şi vitele, duceam oamenii în robie, le c ram proviziile. Amă ă

ucis oamenii cu sabia şi arcul meu, numai datorit conducerii şi planurilor meleă în elepte.”ţ

Dintre toate experien ele sale printre „asiatici”, un duel pe via şi pe moarte,ţ ţă descris în am nunt, pare s -l fi impre¬sionat mai mult pe Sinuhe.ă ă

Un „b rbat puternic din Retenu” l-a provocat într-o zi. Era probabil sigur c -l vaă ă omorî pe Sinuhe şi c -i va lua turmele şi moşiile. Dar Sinuhe, ca orice egiptean,ă era un ex¬perimentat arcaş. Pe omul înarmat cu scut, suli şi pumnal l-a omorâtţă înfigându-i o s geat în gât. Profiturile trase de pe urma acestei lupte, l-auă ă f cut şi mai puternic.ă

La b trâne e, începu s tânjeasc dup patria lui. O scrisoare a faraonuluiă ţ ă ă ă Sesostris I îl chema înapoi: „Fii gata s te reîntorci în Egipt. Vei vedea curteaă la care ai crescut, vei s ruta p mântul de la cele dou por i. Nu uita ziua înă ă ă ţ care vei fi îngropat şi oamenii care te vor cinsti. Vei fi uns cu ulei înainte de c derea zilei şi înf şurat în pânza binecu¬vântat de zei a Tait. i se va da oă ă ă ţ Ţ excort în ziua în¬mormânt rii. Sicriul va fi din aur împodobit cu lapislazuli.ă ă Vei fi aşezat pe un catafalc. Boii îl vor trage şi un cor îl va urma. Vor dansa ‚dansul piticilor’ la gura mormântului. Se vor ridica rug ciuni pentru jertfe, iară animalele vor fi sacrificate pe altarul t u.ă

Coloanele mormântului t u vor fi în l ate printre cele ale familiei regale. Nuă ă ţ trebuie s stai pe un p mânt str in, s -i laşi pe asiatici s te îngroape, s teă ă ă ă ă ă înf şoare în piele de oaie.”ă

Inima lui Sinuhe s-a umplut de bucurie. Se hot rî s se întoarc imediat. Averea oă ă ă l s copiilor, iar pe cel mai mare îl instal „şef de trib”. Era un obicei ală ă ă acestor semi i nomazi, aşa cum a fost şi cu Avraam şi copiii lui. Era legeaţ tribal a patriarhilor care mai târziu avea s devin lege a Israelului.ă ă ă

„Tribul şi toate bunurile mele îi apar ineau, ca şi oame¬nii, şi turmele şiţ fructele... Apoi m-am îndreptat spre sud”.

A fost înso it de beduini pân la posturile egiptene de grani . De acolo, l-auţ ă ţă escortat trimişii faraonului pân în capital , la sud de Memfis. A doua etap s-aă ă ă f cut cu barca.ă

Ce diferen ! Dintr-un cort într-un palat regal, de la o via simpl , chiarţă ţă ă periculoas , înapoi la siguran a şi luxul unei metropole civilizate.ă ţ

„Am g sit-o pe majestatea sa pe marele tron din sala de argint şi aur. Familiaă regal a fost adus în untru. Majestatea sa i-a spus reginei: ‚Priveşte, acestaă ă ă este Sinuhe care s-a întors ca asiatic, dup ce a devenit un beduin’. Ea scoase ună strig t puternic. Curtea se adres majest ii sale: ‚Desigur, acesta nu poate să ă ăţ ă fie el!’ Dar majestatea sa r spunse: ‚Este chiar el’”.ă

„Am fost dus într-o cl dire m rea ” - scrie Sinuhe entuziasmat „în care erau totă ă ţă felul de lucruri frumoase, pre¬cum şi o baie. Se g seau obiecte din tezaurulă regal, haine din pânz regal , mir şi ulei de cea mai bun calitate. Servitoriiă ă ă favori i ai regelui se g seau în fiecare camer . Buc tarii îşi f ceau datoria.ţ ă ă ă ă Anii trecu i m p r sir . Am fost ras, iar p rul mi-a fost piept nat. Am scos deţ ă ă ă ă ă ă pe mine povara de p mânt str in; (mizeria ieşit de pe el - n. a.). Am fostă ă ă îmbr cat în pânz fin şi uns cu ulei din cele mai bune. Am dormit din nou într-ună ă ă pat. Astfel am tr it, cinstit de rege, pân în ziua când am sim it c sfârşitulă ă ţ ă îmi este aproape.”

Relatarea lui Sinuhe nu exist numai într-o singur copie. S-au descoperită ă

numeroase alte exemplare. Trebuie s fi fost o oper deosebit de popular , în maiă ă ă multe edi ii. Nu numai în Regatul Mijlociu, dar şi în Noul Regat, aceast lucrareţ ă se citea cu pl cere, aşa cum indic copiile g site. Ar putea fi numit un „bestă ă ă seller”, primul din lume, şi acesta tocmai despre Canaan.

Cercet torii care au dat de ea din nou la începutul seco¬lului au fost tot atât deă încânta i ca şi contemporanii lui Sinuhe de acum 4000 de ani. Ei o privesc ca pe oţ poveste bine scris , exagerat ca toate scrierile egiptene şi f r nici o baz .ă ă ă ă ă Povestea lui Sinuhe a devenit o min de explorat pentru egiptologi, dar nu şiă pentru istorici. Ei erau atât de nedecişi în privin a clarific rii textului,ţ ă literelor, construc¬ iei şi leg turilor frazei încât con inutul a fost aproapeţ ă ţ ui¬tat.

Între timp Sinuhe îşi rec p t drepturile. Ştim acum c egiptenii au întocmit oă ă ă ă relatare despre Canaan cam în pe¬rioda în care Avraam a migrat acolo. Dator mă primele dovezi despre Canaan tocmai acestor hieroglife care descriu campaniile egiptene. Ele sunt în concordan cu povestea lui Sinuhe. Astfel, istoriaţă nobilului egiptean indic o corespon¬den aproape literal cu textul Bibliei.ă ţă ă „C ci Domnul, Dumnezeu t u, are s te duc într-o ar bun ” (Deuteronom 8:7).ă ă ă ă ţ ă ă „Era o ar bun ” - spune Sinuhe „ ar cu grâu, cu orz, cu vii, cu smochini şi cuţ ă ă ţ ă rodii”. „Orz şi grâu, smochini şi vii erau acolo” - povesteşte Sinuhe. Acolo unde Biblia spune: „ ar cu m slini şi miere, ar unde vei mânca pâi¬ne din belşug”,Ţ ă ă ţ ă textul egiptean sun aşa: „Era destul miere şi ulei. Am avut pâine în fiecare ziă ă la mas ”.ă

Descriera lui Sinuhe despre via a sa printre amori i, tr ind într-un cort,ţ ţ ă înconjurat de turme şi cirezi, amestecat în conflicte cu beduini hr p re iă ă ţ corespunde cu imaginea bib¬lic asupra timpurilor patriarhale. Avraam şi fiul s uă ă au avut de asemenea de luptat pentru fântâni.

Exactitatea cu care Biblia descrie condi iile de existen¬ din acea vreme iese înţ ţă relief abia la o examinare mai aten¬t . C ci varietatea documentelor şiă ă monumentelor recent descoperite face posibil reconstituirea vie ii Canaanuluiă ţ patriarhilor.

În jurul anului 1900 î.Cr., Canaanul era slab populat. Într-un fel, era p mântulă nim nui. Ici-colo, în mijlocul câm¬purilor arate se ridicau câteva înt rituri.ă ă Pantele vecine erau plantate cu vii, smochini sau curmali. Locuitorii tr iau într-ăo permanent tensiune. Aceste aşez ri risipite, asemenea unor insule, erauă ă obiectul atacurilor îndr zne e ale noma¬zilor din deşert. Brusc, tocmai atunciă ţ când erau mai pu in aştepta i, aceşti nomazi n v leau, masacrând la întâmplare,ţ ţ ă ă furând vitele şi recoltele. Disp reau apoi în deşerturile de la sud şi est. Era ună r zboi interminabil între locuitori şi aceşti jefuitori f r ad post stabil. Înă ă ă ă aceast regiune ne¬liniştit şi-a f cut intrarea Avraam cu so ia sa Sara, nepo¬tulă ă ă ţ s u Lot, rudele sale, turmele sale.ă

„Şi au ajuns în ara Canaan. Avram a str b tut ara pân la locul numit Sihem,ţ ă ă ţ ă pân la stejarul lui More. Canaani ii erau atunci în ar . Domnul s-a ar tat luiă ţ ţ ă ă Avram şi i-a zis: ‚Toat ara aceasta o voi da semin ei tale’. Şi Avram a zidită ţ ţ acolo un altar Domnului care i se ar tase. De acolo a pornit spre munte, laă r s rit de Betel, şi şi-a întins cortul având Betelul la apus şi Ai la r s rit. Aă ă ă ă zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miaz zi” (Geneza 12:5-9).ă

Prin deceniul al treilea al secolului nostru s-au descoperit urme importante la Teba şi Sakkarah. Arheologii din Ber¬lin au ob inut câteva din ele, altele au mersţ la Bruxeles, iar restul a r mas la muzeul din Cairo. De sub mâinile înde¬mânaticeă ale exper ilor au ieşit la lumin vaze şi statuete. Dar cel mai surprinz torţ ă ă

element era scrierea de pe ele.

Apar tot felul de blesteme amenin toare ca: „S te loveasc moartea la orice gândţă ă ă sau vorb necurat , la orice ceart sau gând de ceart ”. Aceste blesteme erauă ă ă ă adresate func ionarilor de la curtea egiptean , precum şi conduc ¬torilorţ ă ă Canaanului şi Siriei.

Conform unei vechi supersti ii se credea c în momentul în care vasul se va spargeţ ă puterea persoanei blestemate va fi risipit . În mod obişnuit în aceast vraj erauă ă ă amestecate rudele, familia chiar oraşul celui în cauz . Textele magice includ numeă ca Ierusalimul (Geneza 14:18), Ascalon (Judec tori 1:18), Tir (Iosua 19:29), Ha oră ţ (Iosua 11:1), Bet-Semeş (Iosua 15:10), Afec (Iosua 12:18), Acşaf (Iosua 11:1) şi Sihem. Este o dovad conving toare c aceste locuri men ionate în Biblie existauă ă ă ţ deja din sec. XIX - XVIII î.Cr., de vreme ce statuetele dateaz din perioda aceea.ă Dou din aceste oraşe au fost vizitate de Avram. El trece pe la Melhisedec,ă împ ratul Salemului (Geneza 14:18), la Ierusalim. Dar unde s fi fost aşezată ă Sihemul?

În inima Samariei se întinde o vale larg dominat de vârfurile înalte aleă ă Gherizimului şi Ebalului. Câmpii culti¬vate înconjoar Aşcarul, un mic oraşă iordanian. La poalele Gerizimului, în Tell el Balata au fost descoperite ruinele Sihemului.

Descoperirile din 1913-1914 sunt datorate în mare parte teologului german Ernst Sellin, profesor de arheologie. Sellin a scos la iveal r m şi ele unor ziduri dină ă ă ţ secolul XIX î.Cr. Treptat se contura un zid puternic de ap rare, construit înă întregime din lespezi dure, unele din ele de 2 m diametru. Arheologii l-au numât „zidul ciclopilor”. Zidul era înt rit şi de un taluz. Constructorii din Sihem auă ad ugat zidului gros de 2 m foişoare micu e şi un val de p mânt.ă ţ ă

De asemenea, din ruine se profila şi un palat. Curtea p trat , înconjurat deă ă ă câteva camere solide abia dac merita numele de palat. Toate oraşele canaanite aleă c ror nu¬me ne sunt atât de familiare şi de care israeli ii se temeau atât deă ţ mult, ar tau ca Sihemul. Cu câteva excep ii, proiec¬tele de cl diri din periodaă ţ ă aceea ne sunt cunoscute. Printre ele sunt multe oraşe întâlnite de patriarhi: Betel, Mi pa, Gherar, Lachiş, Ghezer şi Gat, Aşcalon şi Ierihon. Oricine ar fiţ dorit s scrie o istorie a construc iilor canaanite, n-ar fi întâmpinat greut iă ţ ăţ în privin a g sirii materialelor care merg pân în mileniul III î.Cr.ţ ă ă

Oraşele canaanite erau fort re e, locuri de refugiu în timp de primejdie, fie că ţ ă era vorba de atacuri bruşte din partea triburilor nomade, fie c era vorba deă r zboaie civile caananite. Zidurile masive nu m rginesc o suprafa mai mare caă ă ţă Pia a Sf. Petru din Roma. Fiecare din aceste for¬turi-oraşe era aprovizionat cuţ ap , dar cu toate astea nu putea asigura g zduire definitiv unei popula ii preaă ă ă ţ mari. Comparate cu palatele şi oraşele Mesopotamiei, ele par mici. Cea mai mare parte a oraşelor din Canaan ar fi putut în¬c pea lejer în palatul lui Mari.ă

La Tell-el-Hesi, probabil Eglonul Bibliei, str vechea fort rea cuprindea oă ă ţă suprafa de numai 5 ha. La Tell es-Safy - fosta Gat aproximativ 5 ha. La Tell-el-ţăMutesel¬lim - fosta Meghido - cam aceeaşi suprafa . La Tell el-Zakariyah -ţă biblica Aşeka - mai pu in de 4 ha. Gheze¬rul, pe drumul de la Ierusalim spre Iaffaţ ocupa peste 9 ha. Chiar şi în zona Ierihonului, zidul fortificat, o acropol deă fapt, m rginea mai pu in de 2,35 ha. Şi totuşi Ierihonul era una din cele maiă ţ redutabile cet ui.ăţ

Disputele aprige dintre şefii tribali erau la ordinea zilei. Nu exista nici o autoritate suprem . Fiecare c petenie era st pân pe domeniul s u. Biblia îiă ă ă ă ă numeşte pe aceşti şefi de trib „regi”. În ceea ce priveşte puterea şi

independen a, lu¬crul acesta e adev rat.ţ ă

Între şefii de trib şi supuşii lor se stabileau rela ii patriar¬hale. Înţ interiorul zidurilor locuia numai şeful, aristocra ia, reprezentan ii faraonuluiţ ţ şi negustorii boga i. Ei tr iau sin¬guri în case solide cu patru pân la cinciţ ă ă camere care d deau într-o curte. La aristocra i casele cu dou etaje erau destulă ţ ă de rare. Restul locuitorilor - vasalii, servitorii, sclavii - lo¬cuiau în case simple, de p mânt, în afara zidurilor. Tre¬buie c duceau o via mizerabil .ă ă ţă ă

De pe timpul patriarhilor dou c i se întâlnesc în câmpia Sihernului. Una mergeă ă spre bogata vale a Iordanului. Cealal¬t urc spre singuraticele dealuri de la sudă ă de Betel, dincolo de Ierusalim şi apoi spre Negheb, ara Sudului, cum o nu¬meşteŢ Biblia. Oricine urmeaz acest drum, va da numai de câteva zone locuite în centrulă Iudeii şi Samariei: Sihem, Betel, Ierusalim, Hebron. Alegând drumul mai confortabil, te lo¬veşti de oraşe mai mari şi fort re e mai importante aleă ţ Ca¬naani ilor în fertila vale din Câmpia Izreel, pe coasta rod¬nic a Iudeii, prinţ ă vegeta ia luxuriant din valea Iordanu¬lui.ţ ă

Avraam, dup cum m rturiseşte Biblia, a ales pentru pri¬ma explorare a Palestineiă ă drumul izolat şi greu care duce spre dealurile din sud. C ci aici colineleă împ durite ofereau refugiu unui str in într-o ar str in , iar terenurileă ă ţ ă ă ă defrişate serveau ca p şuni turmelor sale. Mai târziu el şi tribul s u, precum şiă ă al i patriarhi au parcurs înainte şi înapoi acest drum dificil.ţ

Oricât de ispititoare se înf işau întinderile roditoare ale câmpiei, Avraam aăţ preferat totuşi s se stabileasc într-o zon muntoas . Cu arcurile şi praştiileă ă ă ă sale nu-şi permitea s rişte o întâlnire cu s biile şi suli ele canaanite. Avraamă ă ţ nu era înc preg tit s -şi p r seasc ad postul de munte.ă ă ă ă ă ă ă

Capitolul 7Avraam şi Lot în ara PurpuriiŢ

„A venit îns o foamete în ar ; şi Avram s-a po¬gorât în Egipt, ca s locuiască ţ ă ă ă cât va vreme acolo; c ci era mare foamete în ar ” (Geneza 12:10).ă ă ţ ă

Mul umit deşerturilor egiptene, o seam de texte hierogli¬fice, dintre careţ ă ă numeroase dovezi ale emigra iei semite în Valea Nilului, au supravie uit pân înţ ţ ă zilele noastre.

La jum tatea drumului dintre Memfis şi Teba, 300 km sud de Cairo, pe malulă Nilului, înconjurat de câmpii verzi şi pajişti cu palmieri, se g seşte Beni-ă ăHasan. Aici, în 1890 un expert britanic Percy A. Newberry, a primit din partea auto¬rit ilor din Cairo îns rcinarea de a cerceta câteva morminte vechi.ăţ ă Expedi ia era finan at de Fondul Egiptean de Ex¬plorare.ţ ţ ă

Mormintele erau situate la marginea unei oaze al turi de r m şi ele unei cariereă ă ă ţ şi de un templu vast. S pt mân de s pt mân nu s-au scos la suprafa decâtă ă ă ă ă ă ţă resturi de piatr din coloanele sf râmate care ascundeau mormântul nobiluluiă ă egiptean Knemhotep. Hieroglifele din holul scurt de la in¬trare indicau numele mortului. Era vorba despre conduc to¬rul unei regiuni de pe Nil (cândva numit şiă ă Provincia Gaze¬lei). Knemhotep a tr it sub faraonul Sesostris II, prin anul 1900ă î.Cr.

Dup mari eforturi, Newberry a dat de o camer enor¬m în stânc . La luminaă ă ă ă tor elor cercet torul v zu trei bol i şi câteva cioturi de coloane ieşite dinţ ă ă ţ p mânt. Pere ii str ¬luceau de picturi splendide. Acestea înf işau scene dină ţ ă ăţ via a nobilului, la seceriş, la vân toare, la dans şi sport. Într-una din imaginiţ ă de pe peretele de la nord, chiar lâng un portret în m rime natural al nobilului,ă ă ă

Newberry a descoperit nişte figuri str ine. Purtau haine diferite de celeă egiptene, aveau o piele mai deschis şi tr s turi mult mai ascu ite. Doiă ă ă ţ func ionari egipteni aşeza i în prim plan, îi prezentau pe str ini nobilului. Darţ ţ ă ce fel de oameni erau aceştia?

Un document inut în mân de unul din egipteni d dea l ¬murirea cerut : era vorbaţ ă ă ă ă de „locuitorii deşertului”, semi¬ ii. Conduc torul lor era Abişai. Cu 36 deţ ă b rba i, femei şi copii din tribul s u, Abişai sosise în Egipt. El adusese daruriă ţ ă pentru nobil, dintre care de remarcat era stibiul (8) pre ios oferit so ieiţ ţ nobilului.

Abişai este un nume pur semitic. Dup cucerirea Cana¬anului de c tre Iosua, numeleă ă lui Abişai apare în timpul domniei celui de-al doilea rege al Israelului. „David a luat cuvântul şi vorbind... lui Abişai” (1 Samuel 26:6). Acest Abişai era fratele lui Ioab, popularul comandant de ar¬mat din timpul lui David (aprox. 1000 î.Cr.,ă pe vremea când Israelul era un regat întins).

Artistul îns rcinat de prin ul Knemhotep cu decorarea mormântului i-a redat atâtă ţ de minu ios pe „locuitorii de¬şertului” încât şi cele mai mici detalii pot fiţ observate. Pictura este atât de veridic încât seam n mai mult cu o fotografie.ă ă ă Î i d impresia c aceast familie de semi i toc¬mai s-a oprit pentru o secund ,ţ ă ă ă ţ ă pentru ca apoi b rba i, femei şi copii s porneasc mai departe în c l toria lor.ă ţ ă ă ă ă Abişai, aflat în capul coloanei, face o uşoar plec ciune, îl salut pe nobil cuă ă ă mâna dreapt , în timp ce cu stânga ine o funie scurt de care este legat oă ţ ă ă capr . Între coarne capra duce o vergea îndoit care nu reprezint altceva de¬câtă ă ă toiagul p storului.ă

Toiagul devenise atât de trecvent la aceşti nomazi încât egiptenii îl întrebuin auţ ca simbol în scrierea lor hierogli¬fic .ă

Croiala şi culoarea hainelor sunt fidel reproduse. P ¬turi p trate de lân leă ă ă atârn de um r mergând pân la genunchi la b rba i, iar la femei pân la gambe.ă ă ă ă ţ ă Sunt f ¬cute dintr-un material v rgat şi servesc ca mantii. Nu ne aminteşte astaă ă de faimoasa „hain pestri ” (Geneza 37:3) pe care Iacov a d ruit-o fiului s uă ţă ă ă favorit Iosif? B rba ii poart barb bine ascu it . Femeile îşi las p rulă ţ ă ă ţ ă ă ă desf cut pe piept şi pe umeri. Este prins doar în jurul frun ii cu o panglic albă ţ ă ă îngust . Buclele de la urechi par o concesie f cut model. B rba ii poartă ă ă ă ţ ă sandale, iar femeile cizme mici de culoare închis . Rezervele de ap sunt purtateă ă în containere din piele de animal lucrat artistic. Arcurile şi s ge ile, precumă ă ţ şi suli ele grele le servesc ca arme. Chiar şi instrumentul lor favorit a fostţ adus cu ei. Unul dintre b rba i cânt la o lir cu opt coarde. Conformă ţ ă ă îndrum ri¬lor date de Biblie, câ iva din psalmii lui David se cântau acompania iă ţ ţ de acest instrument. „De cântat pe instrumente cu coarde. Pe arfa cu opt coarde”, este indica ia care apare în Psalmii 6 şi 12.ţ

De vreme ce aceast pictur dateaz din anul 1900 î.Cr. care coincide cu epocaă ă ă patriarhilor, ne putem ima¬gina c Avraam şi familia sa ar tau cam tot aşa. Cândă ă au atins grani a cu Egiptul, trebuie c s-a întâmplat o scen identic . C ciţ ă ă ă ă procedura de primire a vizitatorilor str ini era aceeaşi la toate posturile deă frontier .ă

Modul de a intra într-o ar str in nu era prea mult diferit fa de cel de azi.ţ ă ă ă ţă Desigur, nu exitau paşapoarte, ci numai formalit i, birocra ie care d deau destulăţ ţ ă de furc str inilor. Oricine intra în Egipt, trebuia s declare num ¬rulă ă ă ă înso itorilor, motivul c l toriei şi durata probabil a şederii. Toate am nunteleţ ă ă ă ă erau cu grij notate într-un pa¬pirus de c tre un scrib care folosea numaiă ă cerneal roşie. Apoi ele erau trimise la un ofi er de la frontier , care de¬cideaă ţ ă acordarea permisiunii de intrare.

Totuşi hot rârea nu depindea numai de bunul lui plac. Ofi erii de la curteaă ţ faraonului scoteau din când în când directive precise, ar tând chiar ce locuri deă p şunat puteau fi oferite nomazilor emigran i.ă ţ

În timpul foametei, Egiptul a fost pentru nomazii cana¬ani i un loc de refugiu şiţ adeseori singura lor salvare. Când p mântul se usca în ara lor, canaani ii g seauă ţ ţ ă pe p mân¬turile faraonului p şuni îndestul toare. Nilul cu rev rs rile sale anualeă ă ă ă ă aducea belşug în toate.

Pe de alt parte, bog ia proverbial a Egiptului era adesea o mare ispit pentruă ăţ ă ă bandele de jefuitori ale nomazilor care erau mai pu in interesate în g sirea unorţ ă p şuni decât în spargerea grânarelor şi a palatelor somptuoase. Uneori nu se puteaă sc pa de ei decât prin for a armelor. Ca o m sur de protec ie împotriva acestoră ţ ă ă ţ invadatori ne¬dori i, s-a început înc din mileniul III î.Cr. construirea mareluiţ ă „Zid al Prin ilor”.ţ

Acesta consta dintr-o serie de forturi, turnuri de obser¬va ie şi cet ui. Numaiţ ăţ protejat de întuneric şi cunoscând lo¬curile a reuşit Sinuhe s se strecoareă neobservat. 550 de ani mai târziu, pe vremea exodului din Egipt, frontiera era tot atât de p zit . Moise a ştiut c o fug din ar , împo¬triva ordinului faraonuluiă ă ă ă ţ ă este imposibil . Sentinelele ar fi dat alarma imediat trezind g rzile. Oriceă ă încercare de fug ar fi fost în buşit pe loc de arcaşii şi carele cu solda iă ă ă ţ înarma i de la grani . Acesta este motivul pentru care Moise a ales o alt rut .ţ ţă ă ă Moise i-a condus pe copiii lui Israel spre sud, pân la Marea Roşie unde nu maiă exista nici un zid.

Dup întoarcerea lor din Egipt, Avram şi Lot s-au des¬p r it, „c ci averile loră ă ţ ă erau aşa de mari, încât nu puteau s locuiasc împreun . S-a iscat o ceart întreă ă ă ă p storii vi¬telor lui Avram şi p storii vitelor lui Lot. Canaani ii şi ferezi iiă ă ţ ţ locuiau atunci în ar . Avram a zis lui Lot: ‚Te rog, s nu fie ceart între mineţ ă ă ă şi tine, între p zitorii mei şi p zitorii t i, c ci suntem fra i. Nu-i oare toată ă ă ă ţ ă ara înain¬tea ta? Mai bine desparte-te de mine: dac apuci tu la stânga, eu voiţ ă apuca la dreapta, dac apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga’” (Geneza 13:6-ă9).

Avram l-a l sat pe Lot s aleag . Lot, luând lucrurile ca atare, ca orice tân r, aă ă ă ă ales partea mai bun , în vecin tatea Iordanului: „Toat câmpia Iordanului era bineă ă ă udat în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, pân la oar, eraă ă Ţ ca o gr din a Domnului, ca ara Egiptului” (Geneza 13:10).ă ă ţ

Din mun ii împ duri i ai Palestinei, Lot s-a îndreptat spre est, str b tândţ ă ţ ă ă al turi de familia şi turmele sale, valea Ior¬danului pentru ca în final s seă ă opreasc în Sodoma. La sud de Marea Moart se întindea o câmpie deosebit deă ă fertil , „Valea Sidim, adic Marea S rat ” (Geneza 14:3). Biblia pomeneşte cinciă ă ă ă oraşe din aceast vale: „Sodoma, Gomo¬ra, Adma, eboim şi oar” (Geneza 14:2). Seă Ţ Ţ aminteşte şi de un incident armat în istoria acestor oraşe: „S-a întâmplat c eiă au f cut r zboi cu Bera, împ ratul Sodomei, cu Birşa împ ratul Gomorei, cu Şineabă ă ă ă împ ratul Admei, cu Şemeeber împ ratul eboimului şi cu împ ratul Belei sauă ă Ţ ă oarului” (Geneza 14:2). Timp de 12 ani regii din Valea Sidi¬mului au pl titŢ ă tribut regelui Chedorlaomer. În al treispreze¬celea an s-au r sculat. Chedorlaomeră a c utat ajutor la trei alia i împ r teşti. O expedi ie de represiune i-a adus peă ţ ă ă ţ rebeli la ordine. În b t lia celor 9 regi, cei cinci alia i din Valea Sidimului auă ă ţ fost înfrân i, rile lor fiind jefuite apoi.ţ ţă

Printre prizonierii lua i din aceste ri s-a aflat şi Lot. El a fost eliberatţ ţă îns de unchiul s u Avram (Geneza 14:12¬-16) care împreun cu înso itorii lui i-aă ă ă ţ urm rit îndeaproape pe înving tori. El le-a observat mişc rile aşteptând calmă ă ă

mo¬mentul oportun. Pân la Dan, frontiera de nord a Pale¬stinei, nu s-a ivit însă ă nici o ocazie prielnic . Cu iu eala fulgerului, Avram şi oamenii s i atacă ţ ă ă ariegarda şi în con¬fuzia care urmeaz , Lot este eliberat. Numai cei care nuă cu¬nosc tacticile beduinilor, vor considera aceast întâmplare neadev rat .ă ă ă

Locuitorii acestei regiuni au p strat vie în amintirea lor imaginea expedi iei deă ţ represiune. Ea se reflect în numele unui drum aflat la r s rit de Marea Moart şiă ă ă ă paralel cu ea, un drum care traversa ara Moabului îndreptându-se spre nord.Ţ Nomazii din Iordania îl cunosc foarte bine. B ştinaşii l-au numit „Drumulă împ r tesc”. Îl întâlnim şi în Biblie, unde este amintit în dou feluri: „Drumulă ă ă împ r ¬tesc” şi „Drumul cel mare”. Este drumul pe care voiau s -l urmeze copiiiă ă ă lui Israel, prin Edom, spre „ ara Promis ” (Numeri 20:17,19). În era creştinŢ ă ă romanii au folosit „Dru¬mul împ r tesc”, aducându-i de asemenea şi sim itoareă ă ţ îmbun iri. P r i din el apar in ast zi re elei de drumuri din Iordania. Dinăţăţ ă ţ ţ ă ţ avion drumul arat ca o fâşie întunecat care taie ara.ă ă ţ

„Şi Domnul a zis: ‚Strig tul împotriva Sodomei şi Go¬morei s-a m rit şi p catulă ă ă lor într-adev r este nespus de greu’... Atunci Domnul a f cut s ploaie (a dat oă ă ă ploaie) peste Sodoma şi Gomora pucioas şi foc de la Domnul din cer. A nimicit cuă des vârşire cet ile acelea, toat câmpia şi pe to i locuitorii cet ilor, şi totă ăţ ă ţ ăţ ce creştea pe p mânt. Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a pref cut într-ună ă stâlp de sare... Avraam a v zut ridicându-se de pe p mânt un fum ca fumul unuiă ă cuptor” (Geneza 18:20; 19:24-26, 28).

Calamitatea care a f cut obiectul acestei relat ri biblice despre pedepsireaă ă p catului, a impresionat şi impresioneaz şi ast zi o lume întreag . Sodoma şiă ă ă ă Gomora au devenit sinonimele viciului şi necredin ei. Când se vorbeşte despre oţ distrugere total , se face imediat o asocia ie cu soarta ace¬stor oraşe. După ţ ă numeroasele aluzii f cute la ea în antichi¬tate, se poate deduce c imagina iaă ă ţ oamenilor a fost în permanen chinuit de spectrul acestui dezastru. Lucruriţă ă aproape incredibile trebuie c s-au întâmplat în apropierea M rii Moarte, Marea deă ă Sare, locul fixat de istorisirea bib¬lic .ă

Se spune c în timpul asediului Ierusalimului din anul 70 d.Cr. comandantul romană Titus, a condamnat la moarte nişte sclavi. Aceştia au fost lega i cu lan uri şiţ ţ arunca i în mare la poalele muntelui Moab. Dar condamna ii nu s-au înecat. De câteţ ţ ori erau asvârli i în ap , ieşeau La suprafa ca nişte dopuri. Acest incident l-aţ ă ţă impresionat atât de mult pe Titus încât acesta a dat ordin ca sclavii s fieă elibera i. Flavius Iosephus, istoric evreu care şi-a tr it o parte din via¬ laţ ă ţă Roma, men ioneaz de câteva ori un „lac de asfalt”.ţ ă

Grecii au observat la rândul lor prezen a unor gaze otr vi¬toare care ieşeau dinţ ă mare. Arabii povestesc c în vechime p s rile nu reuşeau s ating partea cealaltă ă ă ă ă ă a m rii. Zbu¬rând numai pu in deasupra apei, p s rile se pr buşeau moar¬te.ă ţ ă ă ă

Deşi existau atâtea legende în leg tur cu aceast mare misterioas din Palestina,ă ă ă ă nu se ajunsese înc la nici o con¬firmare de la surs . Nici un om de ştiin nuă ă ţă studiase acest fenomen. Abia în 1848, Statele Unite au organizat o expedi ieţ pentru elucidarea misterului. Într-o zi de toamn , în ace¬laşi an, plaja oraşuluiă de coast Akka, la mai pu in de 15 km de actuala Haifa, era în esat de oameni.ă ţ ţ ă Avea loc o manevr neobişnuit .ă ă

W. F. Lynch, geolog şi conduc tor al expedi iei, adusese de pe nava ancorat peă ţ ă uscat dou b rci metalice care au fost prinse bine de nişte c ru e. Tras de cai,ă ă ă ţ ă caravana a pornit. Dup trei s pt mâni de greut i neaşteptate, au reuşit s -şiă ă ă ăţ ă opreasc c ru ele pe malurile Galileii de Sud. Cele dou b rci au fost din nouă ă ţ ă ă puse în ap , la Marea Ti¬beriadei. Dup ce Lynch şi-a instalat teodolitul la laculă ă Galileii, a urmat un rezultat aproape uluitor. La început a crezut c s-aă

strecurat o greşeal , dar o reverificare a confirmat primul rezultat. Suprafa aă ţ locului care a jucat un rol destul de important în via a lui Isus, este la 208 mţ sub nivelul Mediteranei. Atunci care trebuie s fie în l imea izvorului Iordanuluiă ă ţ care curge prin lac?

Câteva zile mai târziu W. F. Lynch a poposit pe pantele acoperite cu z pad aleă ă Hermonului. Printre resturi de co¬loane şi por i, se g sea şi micu ul sat Banya.ţ ă ţ Arabii l-au dus printr-o pajişte de oleandri la o peşter , pe jum tate blo¬cat cuă ă ă d râm turi. Lynch a ajuns astfel pe versantul de calcar al Hermonului. De aici,ă ă din bezn , âşnea un fir de ap limpede. Era unul din izvoarele Iordanului. Arabiiă ţ ă îl numesc „Iordan soheri at el Kebirei”, adic „marele râu”. Acesta era Paniunulă pe care şi-a construit Irod templul lui Pan în cinstea lui Augustus. Nişe sub form de scoici sunt s pate în stânca de lâng peştera Iordanului. Probabil că ă ă ă aici îşi ducea la buze fluierul Pan cel cu picioare de ap. La numai 5 km spreţ vest, se g seşte Danul, men ionat ade¬sea în Biblie ca cel mai nordic punct ală ţ rii. Şi acolo se g seşte un izvor al Iordanului care ud cu apele sale panta deţă ă ă

sud a Hermonului. Un al treilea fir de ap iz¬vor şte dintr-o oaz aşezat maiă ă ă ă sus, cam la 500 m deasupra nivelului m rii.ă

Când Iordanul în drumul s u spre sud atinge la 20 km micul lac Hule, albia râuluiă este numai cu 2 m deasupra nivelului. Apoi lacul parcurge înc 10 km spre laculă Galilea. În cursul acestui drum (40 km) el coboar cu 700 m.ă

De la marea Tiberiadei membrii expedi iei americane au urmat în b rcile lor deţ ă metal nenum ratele şerpuiri ale râului. Treptat vegeta ia devenea din ce în ce maiă ţ rar , arborii tineri ajungând nu mai departe de maluri. Sub soarele tropical seă ivi o oaz - Ierihonul. Curând dup aceasta, cercet torii şi-au atins inta.ă ă ă ţ Înaintea lor, m rgini¬t de pere i aproape paraleli, se întindea Marea Moart .ă ă ţ ă

Primul lucru pe care l-au f cut, a fost o baie. Numai c atunci când se aruncau înă ă ap sim eau c sunt respinşi de ceva dinl untru.ă ţ ă ă

Era ca şi cum ar fi purtat colace de salvare. În felul acesta erau confirmate legendele: în aceast mare nu te puteai îneca. Soarele le usca pielea imediat.ă Ar tau albi din cauza crustei de sare care se lipise de ei. Nici un crustaceu,ă nici un peşte, nici o plant acvatic , nici un co¬ral, nici o barc pesc reasc n-ă ă ă ă ăau fost v zute vreodat pe marea aceasta. Nici marea, nici uscatul nu ofereau cevaă ă comestibil. Malurile erau tot atât de pustii. Depozitele enor¬me de sare de pe plaj str luceau ca nişte diamante. În aer plutea un miros în ep tor, amestec deă ă ţ ă petrol şi sulf. Buc i de bitum - Biblia le numeşte „smoal ” (Geneza 14:10) -ăţ ă alunec pe valuri. Chiar şi cerul şi soarele ca¬p t un aspect ciudat în decorulă ă ă acestora.

Timp de 22 de zile b rcile americane au traversat Ma¬rea Moart în lung şi-n lat.ă ă Au testat apa, au f cut nenum rate sond ri şi analize. Gura Iordanului care d înă ă ă ă Marea Moart este la 394 m sub nivelul m rii. Dac ar exista vreo leg tur cuă ă ă ă ă Mediterana, Iordanul şi lacul Gali¬leii, la 105 km distan , ar disp rea. Oţă ă întins mare con¬tinental s-ar ivi chiar pân la marginea lacului Hule.ă ă ă

„Când furtuna se abate asupra acestui bazin stâncos” ¬a observat Lynch „valurile izbesc marginile b rcii ca loviturile unui ciocan”. Dar greutatea apei face caă scurt timp dup potolirea furtunii marea s se linişteasc din nou.ă ă ă

Din datele oferite de aceast expedi ie lumea a aflat nişte lucruri uluitoare.ă ţ Marea Moart atinge o adâncime de 400 m. Astfel fundul m rii este la 800 m subă ă nivelul Mediteranei. Apa m rii Moarte con ine 30 % ingrediente solide, în specială ţ clorur de sodiu (sarea de buc t rie). Oceanul con ine 3,3 pân la 4 % sare.ă ă ă ţ ă Iordanul şi alte râuri mai mici se vars în acest bazin de aproximativ 76 x 17 km,ă

care nu are nici m car o singur supap . Evaporarea atinge sub soarele dogoritoră ă ă valori de 8 mil. mc pe zi. Substan¬ ele chimice aduse de afluen i r mân depozitateţ ţ ă în acest bazin de 1292 km p.

Abia la începutul secolului, simultan cu s p turile din alte p r i ale Palestinei,ă ă ă ţ au început la Sodoma şi Gomora cercet ri minu ioase. Arheologii au pornit înă ţ c utarea ora¬şelor disp rute pe care Biblia le situeaz în „Valea Sidimului”. Laă ă ă extremitatea de sud-est a M rii Moarte, au fost descoperite r m şi ele uneiă ă ă ţ aşez ri. Arabii îl numesc şi azi oar. Arheologii au fost încânta i de această Ţ ţ ă descope¬rire deoarece oarul era unul din cele cinci oraşe bogate din ValeaŢ Sidimului, unul din oraşele care n-au vrut s pl teasc tribut celor 4 împ ra iă ă ă ă ţ str ini. Dar s p turile care au urmat au produs o mare dezam gire.ă ă ă ă

Dup analizele f cute, se p rea c e vorba de un oraş înfloritor din evul mediu.ă ă ă ă Cât despre oarul lui Bela (Geneza 14:2), nici o urm . Totuşi existau destuleŢ ă indicii în preajma oarului medieval care atestau existen a unei popula iiŢ ţ ţ an¬tice.

Se poate afirma c nici o viitoare cercetare în vederea descoperirii Sodomei şiă Gomorei pe malurile M rii Moar¬te nu va mai fi de vreun folos. C ci enigmaă ă dispari iei ce¬lor dou oraşe a fost elucidat .ţ ă ă

Pe malul de la r s rit al M rii Moarte exist o penin¬sul care avanseaz mult înă ă ă ă ă ă ap . E vorba de peninsula el¬Lisan care înseamn şi „limb ” în arab . Biblia oă ă ă ă men ionea¬z fugar când relateaz împ r irea rii dup cucerire. Fron¬tiereleţ ă ă ă ţ ţă ă Tribului Iuda sunt cu grij delimitate. Iosua ne-a l sat o descriere edificatoareă ă a frontierelor de la sud: „Ast¬fel, hotarul lor de miaz zi pornea de la cap tulă ă M rii S rate, de la sânul (limba) care caut spre miaz zi” (Iosua 15:2).ă ă ă ă

Istoria roman a p strat o poveste legat de aceast lim¬b de p mânt, o povesteă ă ă ă ă ă privit îns cu prea mult scepticism. Se spune c doi dezertori s-au refugiat peă ă ă aceast peninsul . Solda ii care îi urm reau, au r scolit regiunea f r să ă ţ ă ă ă ă ă g sea¬sc m car o urm . Când în sfârşit i-au z rit pe fugari era deja prea târziu.ă ă ă ă ă Dezertorii se c rau pe stâncile de pe partea cealalt a apei. Era clar căţă ă ă traversaser marea.ă

Imposibil de v zut de pe uscat, p mântul de aici intr în ap sub un unghiă ă ă ă apreciabil, împ r ind astfel suprafa a m rii în dou . La dreapta peninsulei,ă ţ ţ ă ă p mântul e înclinat pân la o adâncime de 400 m. La stânga apa r mâne destul deă ă ă mic . Ultimele sond ri au indicat o adâncime de nu¬mai 15-20 m.ă ă

Dac am trece cu barca pe Marea S rat spre extremitatea sudic , am vedea ajuta iă ă ă ă ţ şi de razele soarelui, ceva aproape fantastic: la o mic distan de mal şiă ţă evident sub nivelul apei se întind rândurile unei p duri p strate numai datorită ă ă concentra iei de sare din mare.ţ

Trunchiurile şi r d cinile ascunse de adâncimile verzi pâl¬pâitoare trebuie c auă ă ă o mare vechime. Cândva, când erau în floare, poate c turmele lui Lot au p scut laă ă umbra lor. Aceast regiune de mic adâncime cuprins între peninsula el-Lisan şiă ă ă extremitatea de sud a m rii, este chiar Valea Sidimului. Biblia este destul deă explicit în aceast privin¬ : „S-au adunat cu to ii în Valea Sidim, adic Mareaă ă ţă ţ ă S rat ” (Geneza 14:3).ă ă

Geologii au ad ugat acestei descoperiri înc o dovad ştiin ific care explică ă ă ţ ă ă consecin ele cataclismului relatat de Biblie.ţ

Expedi ia american condus de Lynch în 1848 reuşise s stabileasc primeleţ ă ă ă ă concluzii privind c derea uluitoare a Iordanului într-un spa iu relativ restrâns.ă ţ

Acest salt, al albiei râului este un fenomen geologic unic. „Poate c mai există ă ceva asem n tor pe suprafa a altei planete. Pe p ¬mânt îns Valea Iordanului nuă ă ţ ă ă are alt corespondent” ¬scria George Adam Smith, cercet tor sco ian al Vechiuluiă ţ Testament în cartea sa: „Geografia istoric a rii Sfinte”. „Nici o alt parte aă Ţă ă p mântului care nu este sub ap , nu coboar mai mult de 100 m sub nivelul m rii”.ă ă ă ă

Valea Iordanului e numai o parte dintr-o enorm frac¬tur a scoar ei p mântului.ă ă ţ ă Direc ia acestei cr p turi a fost stabilit cu precizie. Începe de la nord, laţ ă ă ă câteva mile dincolo de grani ele Palestinei, mai precis la poalele mun¬ ilorţ ţ Taurus din Asia Mic . În sud se întinde de la malul M rii Moarte, trece prin Wadiă ă el-Arabah, Golful Akaba, ajungând în cele din urm la Marea Roşie, în Africa. Înă multe puncte din aceast mare depresiune, semnele unei intense activit iă ăţ vulcanice, sunt evidente. În mun ii Gali¬lei şi ai Transiordaniei, pe malurileţ afluentului Iordanului, Iabbok, şi în Golful Akaba se întânlesc urme de bazalt şi lav .ă

Împreun cu baza acestei întinse fisuri, Valea Sidimu¬lui, inclusiv Sodoma şiă Gomora s-au pr buşit în abis. Data acestui cataclism a fost stabilit de c treă ă ă geologi: aproxima¬tiv 2000 î.Cr. „Probabil c în jurul anului 1900 î.Cr. a avută loc catastrofa Sodomei şi Gomorei”, - scria cer¬cet torul american Jack Finegan înă 1951. „O examinare atent a dovezilor literare, geologice şi arheologice, neă în¬t resc convingerea c ‚cet ile câmpiei’ (Geneza 19:29) erau aşezate înă ă ăţ regiunea care este acum scufundat în partea de sud a M rii Moarte. Distrugerea aă ă fost produs de un mare cutremur de p mânt, înso it probabil de explozii,ă ă ţ ful¬gere, gaze naturale şi incendiu general”.

În jurul anului 1900 î.Cr., adic exact pe vremea lui Avraam.ă

Sl birea scoar ei a permis dezl n uirea for elor vulca¬nice care pândeau parc dină ţ ă ţ ţ ă str fundurile fracturii. În valea superioar a Iordanului, lâng Basan, există ă ă ă înc cratere de vulcani stinşi. Lava şi bazaltul au acoperit suprafa a de calcar.ă ţ Din cele mai vechi timpuri, zona care înconjoar aceast depresiune a fost supusă ă ă la nenum rate cutremure. Exist dovezi, iar în plus Biblia îns şi relateaz câtevaă ă ă ă din ele. Ca o confirmare a explic rii geologice date dis¬pari iei Sodomei şiă ţ Gomorei, preotul fenician Sanchuniathon foloseşte urm toarele cuvinte în lucrareaă sa „Istoria antic ”: „Valea Sidimului s-a scufundat devenind un lac f r via ,ă ă ă ţă simbol al pedepsei şi mor ii p c tosului”.ţ ă ă

„Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a pref cut într-un stâlp de sare” (Genezaă 19:26). Cu cât te apropii de extremita¬tea sudic a m rii, cu atât peisajul devineă ă mai dezolant. Mun ii apar siniştri, dealurile stau cufundate într-o t cereţ ă însp imânt toare. Pantele lor aproape c se pr buşesc în mare, ca nişte cristaleă ă ă ă enorme. Catastrofa care a avut loc aici, a l sat urme de neşters. Rareori nomaziiă apar prin aceste locuri, de-a lungul vreunei oaze abrupte şi neregulate.

Unde se termin apa, la extremitatea de sud, începe o por iune de mlaştină ţ ă îmbibat cu sare. Solul roşcat este str b tut de nenum rate canale şi poateă ă ă ă oricând s pun în primejdie via a vreunui c l tor imprudent. Mergând mai spre sudă ă ţ ă ă ajungi în deşertul Wadi el-Arabah care se con¬tinu pân la Marea Roşie.ă ă

La vest de malul sudic, în direc ia „ rii de la Sud” amin¬tite de Biblie,ţ Ţă Neghebul, se întinde un şir de dealuri atingând 45 m în l ime şi 15 km lungime.ă ţ Pantele lor str lucesc ca nişte diamante. Este un fenomen destul de ciudat, c ciă ă cea mai mare parte a dealurilor e format din sare. Arabii îl numesc Jebel Usdum,ă cuvânt str vechi care p streaz semnifica ia Sodomei. Multe din blocurile de sareă ă ă ţ au fost tocite de ploaie ori s-au pr buşit, luând astfel nişte forme stranii, caă ale unor statui. Te aştep i parc s prind via din moment în moment.ţ ă ă ă ţă

Aceste stranii statui în sare ne aduc aminte de relata¬rea biblic despre so iaă ţ lui Lot. Dealurile str lucitoare sunt aşezate în apropierea V ii Sidimului.ă ă Oricine ar fi sc pat din acest cataclism ar fi fost apoi sufocat de gazeleă otr vi¬toare. În zilele noastre, vecin tatea M rii S rate este aco¬perit cu oă ă ă ă ă crust de sare.ă

„Avram şi-a ridicat corturile şi a venit de a locuit lâng stejarii lui Mamre,ă care sunt lâng Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului” (Geneza 13:18).ă

Nu departe de actualul Hebron, Avraam şi-a petrecut ul¬timele sale zile într-un s tuc al lui Mamre, unde a construit de altfel şi un altar. Aici a intrat înă posesia primei bu¬c i de p mânt a heti ilor (Geneza 23) pe care a folosit-o caăţ ă ţ mormânt pentru so ia sa Sara, aşa cum se obişnuia pe atunci la semi i. El a fostţ ţ îngropat mai târziu în acelaş mor¬mânt (Geneza 25:9,10). S p turile par să ă ă confirme şi aceste afirma ii biblice referitoare la p rintele patriarhilor.ţ ă

La 3 km nord de Hebron, arabii au un loc pe care-l vene¬reaz : „haram ramet el-ăchalil”, ceea ce înseamn sanctua¬rul din dealul prietenului lui Dumnezeu.ă „Prietenul Dom¬nului” este termenul mahomedan pentru Avraam. P rin¬tele A. E.ă Mader, arheolog, a descoperit de altfel pietrele unui altar str vechi care maiă purta înc urme de foc. În 1927 Mader a descoperit urmele unui copac ale c ruiă ă r ¬d cini mai puteau fi înc reconstituite.ă ă ă

Mormântul lui Avraam este considerat un loc sfânt la care pelerinii se adună adeseori.

Şi totuşi pare aproape inexplicabil cum nişte evenimente atât de vechi s-au putut transmite din genera ie în genera ie, pentru ca în zilele noastre s primeasc şiţ ţ ă ă o confirmare ştiin ific .ţ ă

II. ÎN REGATUL FARAONILORDe la Iosif la Moise

Capitolul 8Iosif în Egipt

„Iosif a fost dus în Egipt; şi Potifar, dreg torul lui Faraon, c p teniaă ă ă str jerilor, un egiptean, l-a cump rat de la is¬maeli ii care-l aduseser acolo”ă ă ţ ă (Geneza 39:1).

Istoria lui Iosif, omul care a fost vândut de fra ii s i în Egipt, ajungând pânţ ă ă la urm mare dreg tor, este f r în¬doial una dintre cele mai reuşite istorisiriă ă ă ă ă din literatura universal .ă

„Dup cât va vreme, s-a întâmplat c nevasta st pânu¬lui s u a pus ochii pe Iosif,ă ă ă ă ă şi a zis: ‚Culc -te cu mine!’ El n-a voit” (Geneza 39:7-8). Când so ul ei s-aă ţ întors acas , ea i-a spus: „Robul acela evreu pe care ni l-ai adus, a venit laă mine ca s -şi bat joc de mine” (Geneza 39:17).ă ă

„Ben-Akiba”-”Nimic nou sub soare” p reau s spun egiptenii ori de câte oriă ă ă reîncepeau traducerea „Papirusului Orbiney”. Ei tocmai descifrau hieroglifele unei istorii cunoscute din timpul dinastiei XIX, istorie care purta un titlu aparent modest: „Povestea celor doi fra i”. „Au fost odat doi fra i... Cel mai b trân seţ ă ţ ă numea Anu¬bis, iar cel mai tân r Bata. Anubis avea o cas şi o so ie, iar frateleă ă ţ s u locuia cu el ca şi cum ar fi fost fiul s u. Când venea timpul aratului, ceiă ă doi fra i ieşeau la câmp împ¬reun . Dar se întâmpl c r maser dintr-o datţ ă ă ă ă ă ă dintr-o dat f r gr un e.ă ă ă ă ţ

Atunci cel mai b trân îl trimise pe cel mai tân r, spu¬nându-i: ‚Gr beşte-te deă ă ă adu nişte gr un e din oraş’. Cel tân r o g si pe so ia fratelui s u f cându-şiă ţ ă ă ţ ă ă p rul. ‚Hai! spuse el - d -mi repede nişte gr un e c trebuie s m întorc degrabă ă ă ţ ă ă ă ă la câmp. Fratele meu mi-a zis când am ple¬cat: s nu pierzi nici o clip !’. S-aă ă înc rcat cu boabe de grâu şi porumb şi s-a preg tit s plece. Atunci femeia i-aă ă ă zis: ‚Tu ai atâta putere! În fiecare zi m uit la tine şi v d cât de voinică ă eşti... Vino! Culc -te cu mine pentru o or . O s - i plac . Am s - i fac şi haineă ă ă ţ ă ă ţ de care s te mândreşti. Dar tâ¬n rul se înfurie când auzi aceast propunereă ă ă mârşav . Îi spu¬se: ‚Ce gânduri neruşinate ai!… S nu le mai spui cu voce tareă ă niciodat şi atunci voi încerca şi eu s le uit’. Şi spu¬nând aceste vorbe tân rulă ă ă disp ru. R mas singur , femeia se înfricoş de ceea ce spusese. Atunci c ută ă ă ă ă ă ă nişte fard şi îşi aranj fa a de parc ar fi fost maltratat . B rbatul o g siă ţ ă ă ă ă culcat la p mânt cu expresia unei femei siluite. ‚Cine a fost aici?’ - o întrebă ă ă el. ‚Nimeni... în afar de fratele t u. Când a venit dup boabe, eu tocmai eramă ă ă singur . Mi-a zis: ‚Hai, culc -te cu mine pentru o or . F - i p rul!’. Nici nu m-ă ă ă ă ţ ăam uitat la el. ‚Nu sunt eu mama ta? Şi nu este fratele t u un tat pentru tine?’ă ă i-am spus eu, dar el s-a temut şi-a început s m loveasc ca s nu- i spun ieă ă ă ă ţ ţ nimic. Dac îl cru i voi muri de durere. Atunci fratele mai b trân se înfurie şiă ţ ă imediat îşi preg ti cu itul ca s -l omoare pe fratele mai mic”.ă ţ ă

Aproape c ni-i imagin m pe curtenii faraonului co¬mentând aceast poveste.ă ă ă Problemele sexuale, psihologia fe¬meilor, erau puncte de mare interes chiar pe vremea aceea, cu mii de ani înaintea lui Kinsey.

Povestea so iei adultere a servit ca prototip istoriei lui Iosif din Biblie? Auţ existat argumente pro şi contra înc înainte de secolul nostru, toate bazate înă mare m sur pe „Papirusul Orbiney”. Numai Biblia aminteşte de şederea lui Israelă ă în Egipt. Istoricii şi profesorii de teologie vor¬beau despre o „Legend a luiă Iosif”. Egiptul r mânea ara de la care se aşteptau eventualele documente care să ţ ă ates¬te evenimentele biblice. Mai ales în cazul lui Iosif care era şi mare dreg tor, ceea ce însemna foarte mult în viziunea egiptenilor de atunci.ă

Nici o ar din Orientul antic nu şi-a p strat mai bine istoria ca Egiptul. Pânţ ă ă ă aproape de anul 3000 î.Cr. pu¬tem reconstitui înşiruirea de faraoni f r o cât deă ă mic omisiune. Cunoaştem succesiunea dinastiilor în Vechiul, Mijlociul şi Noulă Regat. Nici un alt popor nu şi-a descris mai am nun it evenimentele importante,ă ţ realiz rile dom¬nitorilor, companiile, construirea de temple şi palate, ca s nuă ă mai vorbim de literatura şi poezia lor.

De data aceasta îns Egiptul nu oferea nici un r spuns cercet torilor. Nu fuseseră ă ă ă descoperite nici documente, nici monumente care s apar in perioadei lui Iosif.ă ţ ă Ur¬mele se opreau brusc în jurul anului 1730 î.Cr. Ele reap ¬reau abia în preajmaă anului 1580 î.Cr. Între aceste dou date, întuneric. Cum poate fi explicată ă aceast lips de informa ii mai ales la un popor cu o civiliza ie atât deă ă ţ ţ avansat ?ă

Regiunea Nilului a cunoscut în jurul anului 1730 î.Cr. o experienţă însp imânt toare. Pe neaşteptate, ara a fost invadat de r zboinici în care deă ă ţ ă ă lupt . Zi şi noapte copi¬tele cailor r sunau pe str zile oraşelor, în pie e, laă ă ă ţ curtea maiestoas a faraonului. Egiptenii n-au avut timp s se dezmeticeasc : araă ă ă ţ era deja invadat şi supus prin for . Gigantul de pe Nil care nu cunoscuseă ă ţă niciodat în istoria sa vreo invazie str in st tea acum inert şi dezarmat.ă ă ă ă

Domnia înving torilor debut cu o baie de sânge. Hicso¬şii, triburi semite dină ă Canaan şi Siria, nu cunoşteau mila. În anul fatidic 1730 î.Cr. domnia de 1300 de ani a dinas¬tiilor lu sfârşit. Regatul Mijlociu al faraonilor se dez¬membr subă ă atacul acestor popoare asiatice, „st pânii p ¬mânturilor str ine”. Acesta este deă ă ă fapt şi în elesul cuvântu¬lui Hicsos.ţ

Amintirea acestui dezastru a r mas vie în memoria oa¬menilor de pe Nil, aşa cumă m rturiseşte şi descrierea f cu¬t de istoricul egiptean Maneto: „Aveam un regeă ă ă numit Tutimaticas. Totul s-a întâmplat în timpul domniei lui. Nu ştiu cu ce nu i-am fost pe plac zeului c dintr-o dat de la r s rit au venit peste noi mul imi deă ă ă ă ţ oameni dintr-o se¬min ie necunoscut . Încrez tori în victorie, s-au n pustitţ ă ă ă asupra noastr . Ne-au luat p mântul repede, f r s aib loc vreo lupt . Str iniiă ă ă ă ă ă ă ă ne-au ars oraşele f r mil , ne-au distrus templele, c ci st pânii noştri nu seă ă ă ă ă mai puteau opu¬ne.

To i b ştinaşii au fost trata i cu cruzime, mul i dintre ei fiind ucişi, femeileţ ă ţ ţ şi copiii duşi în captivitate.

Dup aceea au numit dintre ei un rege. Numele s u era Salitis şi locuia la Memfis.ă ă Egiptul de sus şi Egiptul de jos au fost obligate s -i pl teasc tribut. El aă ă ă instalat gar¬nizoane în punctele cheie. Mai târziu, când a descoperit un oraş în provincia Sais care era tocmai pe placul s u (oraşul era aşezat la est de bra ulă ţ Bubastita al Nilului şi se numea Avaris) s-a apucat s -l reconstruiasc , f cândă ă ă din el o ce¬tate puternic ap rat de 240.000 de oameni. Salitis se du¬cea înă ă ă aceast cetate în fiecare var . Strângea grânele care îi erau necesare, îşi pl teaă ă ă oamenii şi apoi îşi expunea trupele îngrozindu-i pe str ini”.ă

Avaris este oraşul care sub alt nume joac un rol impor¬tant în istorisireaă biblic . Avaris, numit mai târziu Pi-Ram¬ses este unul din oraşele captivit iiă ăţ Israelului în Egipt (Exod 1:11).

Aventura lui Iosif precum şi şederea copiilor lui Israel în Egipt au avut loc probabil în aceast perioad tulbure do¬minat de prezen a hicşoşilor.ă ă ă ţ

În felul acesta este explicabil de ce nu ni s-a transmis nici un document egiptean care s ne relateze via a lui Iosif. În schimb exist dovezi indirecte aleă ţ ă autenticit ii acestei aventuri. Descrierea biblic a cadrului istoric, culoa¬reaăţ ă local sunt gr itoare. Egiptologii confirm acest fapt prin nenum rateă ă ă ă descoperiri.

Mirodeniile erau aduse în Egipt de ismaeli i, negustori arabi de felul celor careţ l-au vândut pe Iosif (Geneza 37:25). Produsele aromate erau foarte c utate înă Egipt. În timpul slujbelor religioase arderea unor ierburi înmiresmate, pro¬ducea un miros ca de t mâie în templu. La rândul lor, me¬dicii le socoteauă indispensabile, iar preo ii le solicitau pentru îmb ls mare.ţ ă ă

Potifar era numele egipteanului care l-a cump rat pe Iosif (Geneza 37:36). Este ună nume tipic autohton. În egip¬tean corespondentul este „Pa-di-pa-ra”, adic „darulă ă zeu¬lui Ra”.

Ascensiunea lui Iosif pân la gradul de vicerege al Egip¬tului este reprodus înă ă Biblie exact conform protocolului.

Întâi este investit cu ordinul func iei sale înalte, apoi i se înmâneaz inelulţ ă (sigiliul faraonului), este înveşmântat în straie de pre , cu lan de aur (Genezaţ ţ 41:42). Tot aşa este descris ceremonia şi pe picturile murale şi basoreliefurileă egiptene.

Ca mare dreg tor, Iosif c l toreşte în „al doilea car al faraonului” (Genezaă ă ă 41:43). Este înc un semn c ne atl m în timpul hicsoşilor. Aceşti „st pâni aiă ă ă ă p mânturilor str ine” au fost primii care au adus în Egipt carul de lupt rapid.ă ă ă Se cunoaşte de asemenea c domnitorii hicsoşi au fost cei care au folosit pentruă prima oar carul în cadrul ceremoniilor din Egipt. Înainte de venirea lor, nuă

exista acest obicei în Egipt. Carul ceremonial tras de cai bine hr ni i era un felă ţ de Rolls Royce al personalit ilor de azi. Primul car apar inea domnitorului, alăţ ţ doilea era ocupat de primul ministru.

Iosif, potrivit rangului s u, a luat de nevast pe Asnat (Geneza 41:45), devenindă ă în felul acesta ginerele preotului din Heliopolis, personalitate destul de influent , Poti-Fera. Heliopolis este oraşul amintit de Biblie şi se afl pe malulă ă drept al Nilului, pu in mai la nord de Cairo.ţ

Iosif era de 30 de ani când „a pornit s cerceteze ara Egiptului” (Geneza 41:45).ă ţ Biblia nu mai d am nunte în privin a aceasta. Pe Nil îns exist un loc care îiă ă ţ ă ă mai poart înc numele.ă ă

Oraşul Medinet-el-Faiyum, la 130 km sud de Cairo, în mijlocul câmpiei Faiyum, este supranumit „Vene ia Egip¬tului”. În gr dinile înfloritoare ale acestei enorme oazeţ ă cresc portocali, mandarine, piersici, m sline, rodii şi stafide. Faiyum datorează ă aceste fructe delicioase canalului arti¬ficial cu o lungime de peste 334 km, care aduce apa Nilului, f când din acest deşert un paradis. Acest canal este cunoscută sub numele de „Bahr Yusuf” (Canalul lui Iosif) nu numai ranilor din aceastţă ă regiune, ci şi locuitorilor din alte p r i ale Egiptului. Oamenii spun c Iosifă ţ ă din Biblie ar fi fost cel care a proiectat acest canal, Iosif marele dreg tor ală faraonului.

Biblia îl descrie pe Iosif ca pe un organizator capabil, care, în calitatea sa de vicerege, a scos poporul egiptean dintr¬-un mare impas. El a strâns provizii în anii de belşug pentru anii de lips .ă

„Cei şapte ani de belşug care au fost în ara Egiptului, au trecut şi au începutţ s vin cei şapte ani de foamete” (Geneza 41:53-54).ă ă

Anii de secet , recolte proaste, foamete, toate acestea sunt amintiri propriiă regiunii Nilului. În timpuri din cele mai îndep rtate, cam pe la începutulă mileniului III, se spune c a fost o foamete de şapte ani. Evenimentul esteă consemnat pe o inscrip ie de piatr a ptolemeilor. Împ ratul Zoser a trimisţ ă ă urm torul mesaj guvernatorului marilor ca¬taracte de pe Nil (la Elefantine): „Mă ă îngrijoreaz soarta oamenilor din palat. Ultimii şapte ani au fost marca i deă ţ catastrofale rev rs ri ale Nilului. Nu mai exist decât pu¬ ine fructe. Legumeleă ă ă ţ aproape s-au terminat. În general e o mare lips de alimente. Fiecare încearc s -ă ă ăl fure pe vecinul s u. Copiii plâng, iar tinerii au început s se gâr¬boveasc .ă ă ă B trânii sunt dispera i. Nu mai au putere s umb¬le. Curtea nu mai ştie ce să ţ ă ă fac . Depozitele cu provizii au fost deschise dar tot ce putea fi mâncat a fostă deja consumat”. S-au descoperit şi urme de grânare din VechiuI Regat. În multe morminte existau chiar modele de lut ale lor. Se pare c ele simbolizau depoziteleă de provizii pentru o even¬tual foamete din lumea celor mor i.ă ţ

„Când a auzit Iacov c este grâu în Egipt a zis fiilor s i: ‚Pentru ce sta i şi vă ă ţ ă uita i unii la al ii?’. Şi a zis: ‚Iat , aud c este grâu în Egipt; pogorâ i-v şiţ ţ ă ă ţ ă cump ra i-ne grâu de acolo ca s tr im şi s nu murim’. Zece fra i ai lui Iosif s-ă ţ ă ă ă ţau pogorât în Egipt ca s cumpere grâu” (Geneza 42:1-3).ă

Acesta este motivul c l toriei care a dus la reîntâlnirea cu fratele pe care-lă ă vânduser ca sclav; în felul acesta a început de fapt şi migra ia israeli ilor înă ţ ţ Egipt. Marele dreg tor şi-a adus tat l, fra ii şi alte rude în Egipt. „Toateă ă ţ sufletele din familia lui Iacov care au venit în Egipt, erau în num r deă şaptezeci... s -i ias înainte în Gosen” (Geneza 46:27-28). Marele dreg toră ă ă ob inuse promisiunea ca fa¬milia sa s treac grani a şi ceea ce povesteşte Bibliaţ ă ă ţ cores¬punde perfect cu procedura din acea vreme:

„Faraon a zis lui Iosif: ‚Tat l t u şi fra ii t i au venit la tine. ara Egiptuluiă ă ţ ă Ţ este deschis înaintea ta; aşeaz pe tat l t u şi pe fra ii t i în cea mai bună ă ă ă ţ ă ă parte a rii. S locuiasc în inutul Gosen’” (Geneza 47:5-6).ţă ă ă ţ

Un func ionar de la frontier scria superiorului s u: ‚Am şi o alt problem peţ ă ă ă ă care aş vrea s-o expun st pânului meu. Am permis trecerea triburilor de beduiniă din Edom prin portul Menephtha din Zeku spre mlaştinile oraşului Per¬-Atum... Astfel ca ei s -şi salveze vie ile lor precum şi turmele pe p mântul împ ratului,ă ţ ă ă bunul soare al fiec rei ri’”.ă ţă

Per-Atum care apare în acest text este biblicul Pitom din Gosen, mai târziu unul din oraşele captivit ii israelite, în Egipt (Exod 1:11).ăţ

În astfel de cazuri poli ia de frontier ca şi înal ii func¬ ionari era cu grijţ ă ţ ţ ă gradat , având atribu ii bine fixate. Pro¬cedura era aceeaşi: cei care aveauă ţ nevoie de p şuni, refu¬gia ii din rile lovite de foamete erau mai întotdeaunaă ţ ţă accepta i şi îndruma i spre o regiune aşezat în delt , pe malul drept al Niluluiţ ţ ă ă în biblicul inut al Gosenului. Re¬şedin a regal a hicsoşilor se afla de asemeneaţ ţ ă în delt .ă

Copiii lui Israel trebuie c apreciau via a din inutul Gosen. Era - aşa cum îlă ţ ţ descrie şi Biblia (Geneza 45:18, 46:32, 47:3) - un inut extrem de fertil, idealţ pentru cre¬şterea vitelor.

Dup ce Iacov a murit la o vârst destul de înaintat , cu corpul s u s-a întâmplată ă ă ă ceva care era total necunoscut în Canaan şi Mesopotamia: îmb ls marea.ă ă

„A poruncit doctorilor care erau în slujba lui s îmb l¬s meze pe tat l s u şiă ă ă ă ă doctorii au îmb ls mat pe Israel (9). Patruzeci de zile au trecut astfel şi auă ă fost întrebuin ate cu îmb ls marea lui” (Geneza 50:2-3).ţ ă ă

Putem citi şi în Herodot, acel neobosit c l tor şi comen¬tator de clas al lumiiă ă ă antice, o astfel de descriere care nu demonstreaz decât autenticitatea relat riiă ă biblice. Mai târziu Iosif va fi îngropat în acelaşi fel.

Sub un rege egiptean nu s-ar fi putut niciodat ca un „lo¬cuitor al deşertului” să ă devin mare dreg tor. Nomazii cre¬şteau m gari, oi, capre, iar egiptenii nuă ă ă dispre uiau nimic mai mult decât aceast îndeletnicire şi pe cei care oţ ă prac¬ticau: „c ci to i p storii sunt o urâciune pentru egipteni” (Geneza 46:34).ă ţ ă Numai sub împ ra ii str ini, adic sub hicsoşi, ar fi avut şanse un asiatic să ţ ă ă ă urce în ierarhie pân la titlul de mare dreg tor. De altfel sub hicsoşi vom g siă ă ă de multe ori func ionari cu nume semite. Pe scarabei datând din timpul hicsoşilorţ se poate descifra numele „Iacov-Her”. „Şi nu este imposibil” - afirma egiptologul american James Hen¬ry Breasted „ca un conduc tor de trib israelit s fi st pâ¬nită ă ă regiunea Nilului în acea epoc obscur . O asemenea în¬tâmplare ar coincide deă ă altfel perfect cu migra ia triburi¬lor israelite în Egipt, eveniment care nu puteaţ s aib loc decât în aceast perioad ”.ă ă ă ă

Capitolul 9O t cere de 400 de aniă

„Israel a locuit în ara Egiptului, în inutul Gosen. Ei s-au înst rit, au crescutţ ţ ă şi s-au înmul it foarte mult” (Geneza 47:27).ţ

Timp de 400 de ani, perioad în care „Semiluna ferti¬l ” a suferit mari schimb riă ă ă politice, Biblia p streaz o t cere deplin . În aceste patru secole a avut loc oă ă ă ă schimbare de propor ii a pozi iilor şi domina iilor na ionale. S-a sfâr¬şit înţ ţ ţ ţ feluI acesta domina ia regatelor semite, care vreme de o mie de ani au st pânitţ ă

Tigrul şi Eufratul. Marea insu¬l de civiliza ie din Orientul Mijlociu îşi pierdeă ţ autono¬mia. Popoare str ine cu obiceiuri str ine vin în aceast zo¬n din inuturiă ă ă ă ţ aproape necunoscute. Şi pentru prima oar are loc o confruntare cu for eă ţ exterioare.

Şi asupra Egiptului planeaz o t cere de 150 de ani. Pre¬ludiul treziriiă ă gigantului de pe Nil este marcat de un mo¬tiv caracteristic: urletul hipopotamilor.

Un fragment de papirus (Papirusul Sallier I de la Mu¬zeul britanic din Londra) povesteşte vizita f cut de ambasadorul regelui hicsos Apofis din Avaris,ă ă prin ului Ora¬şului din Sud. Oraşul din Sud era de fapt Teba, iar prin ul eraţ ţ egipteanul Sekenenre care pl tea tribut st pânilor din delt . Prin ul a r masă ă ă ţ ă surprins de venirea emisarului rege¬lui: „De ce ai fost trimis în Oraşul de Sud? Ce motiv are c l toria ta?” La care ambasadorul i-a r spuns: „Regele Apo¬fis - să ă ă ă aib parte de via lung , s n tate şi fericire, ¬m-a rugat s - i spună ţă ă ă ă ă ţ urm toarele: Scap de mlaştinile cu hipopotami care se afl la r s rit de oraşulă ă ă ă ă t u. Nu pot dormi din cauza Ior. Zi şi noapte urletul lor îmi sun în urechi”.ă ă Prin ul Oraşului de Sud n-a ştiut ce r spuns s -i dea ambasadorului regeluiţ ă ă Apofis. În cele din urm îns el spuse: „Foarte bine, st pânul t u - s aib parteă ă ă ă ă ă de via lung , s n tate şi fericire - va auzi despre mlaştina de la r s rit deţă ă ă ă ă ă Oraşul din Sud”. Totuşi de ambasador nu era aşa simplu s scapi. El vorbi hot rât:ă ă „Problema pentru care am fost trimis trebuie rezolvat ”. Prin ul încerc atunciă ţ ă s -l conving pe ambasador. Preg ti o cin îndestul toare care s asigure şi oă ă ă ă ă ă atmosfer distins , de prietenie. V zu îns c mesagerul hicsos era „aprovizionată ă ă ă ă cu lu¬cruri bune, cu carne şi pr jituri. La plecare ambasadorul avea în buzunară promisiunea prin ului scris pe papirus: ‚Tot ce mi-ai spus s fac voi face.ţ ă ă Spune-i acest lucru’. Dup aceea prin ul şi-a chemat supuşii şi le-a repetat şiă ţ lor mesajul pe care îl primise din partea regelui Apofis. To i au t cut la auzulţ ă aceastui mesaj”. Aici textul ia sfârşit. Din p cate sfârşitul istoriei lipseşte.ă El poate fi îns reconstituit dup alte surse contemporane.ă ă

Mumia lui Sekenenrê poate fi g sit la Muzeul din Cairo. Primii care au cercetată ă cu aten ie mumia descoperit la Deir el-Balhri (lâng Teba) au fost medicii.ţ ă ă

Cele cinci t ieturi de sabie de la cap dovedeau c Sekenenrê îşi pierduse via aă ă ţ într-o lupt . Pare mai degrab un basm decât o realitate şi totuşi urletulă ă hipopotamilor i-a scos din fire pe hicsoşi. Este poate cel mai ciudat „Casus belli” din istoria universal .ă

Început la Teba, r scoala s-a r spândit ca o vâlv taie. Înc odat batalioaneleă ă ă ă ă ă de egipteni m rş luiau pe Nil. Ele erau înso ite şi de o flot puternic deă ă ţ ă ă galere. În 1580 î.Cr., dup ani de lupte violente, Avaris, fort rea a hic¬soşiloră ă ţ ced . Ahmos, fiul lui Sekenenrê, era cunoscut de acum ca eliberator al Egiptului.ă Un ofi er din marina rega¬l egiptean şi el numit Ahmos, ne-a l sat pe pere iiţ ă ă ă ţ mor¬mântului s u de la El-Kab o descriere a acestei lupte finale. Nota iile saleă ţ sunt laconice. „Avaris a fost cucerit. Am luat ca prizonieri un b rbat şi treiă femei, patru oameni în to¬tal. Majestatea sa ni i-a dat ca sclavi”.

În afar de asta, el ne-a mai l sat şi nişte observa ii pri¬vind situa iaă ă ţ ţ militar : „Sarneu a fost asediat trei ani pân când Majestatea sa l-a cucerit”.ă ă Deci înc o ocazie pentru Ahmose: „Ca prad am luat dou femei şi un lucr tor.ă ă ă ă Pentru vitejia cu care am luptat mi s-a dat aur, iar pe prizonieri i-am luat ca sclavi”.

Sarneu era datorit pozi iei sale în Negheb un important punct strategic la sud deă ţ mun ii din Iuda. Tot ce a mai r mas din aceast cetate este o movil cu d râm turiţ ă ă ă ă ă (Tell Fara).

Celebrul arheolog englez Flinders Petrie a scos la lumin un zid gros în 1928.ă

Multicolora armat de mercenari a egiptenilor format din negri, asiatici şiă ă nubieni, a m rş luit spre nord prin Ca¬naan. Noii faraoni înv aser lec ia cuă ă ăţ ă ţ ocazia unor experien¬ e amare din trecut. Niciodat nu va mai fi ara lor luatţ ă ţ ă prin surprindere. Egiptul a f cut tot posibilul pentru crearea unui stat tampon.ă

R m şi ele imperiului hicsos au fost spulberate, iar Pa¬lestina a devenit oă ă ţ provincie egiptean . În locul posturilor consulare şi centrelor comerciale înă Canaan şi pe coasta Fe¬niciei, au ap rut garnizoane permanente, fort re eă ă ţ egipte¬ne într-un teritoriu subjugat.

Gigantul de pe Nil ieşea dup dou mii de ani din umbra piramidelor şi aă ă sfincşilor, reclamându-şi dreptul de arbitru în treburile interne. Egiptul a devenit treptat o supraputere. Înainte cei care nu tr iau în regiunea Nilului,ă erau privi i cu dispre . Iat de ce „asiaticii”, „locuitorii deşertului”,ţ ţ ă „cresc torii de vite”, nu se bucurau de stima faraonului. Cu timpul îns Egiptul aă ă început s manifeste mai mult în elegere. S-au stabilit primele contacte cuă ă ţ rile vecine; în arhiva coresponden ei diplomatice din Mari nu exista nici oţă ţ

informa ie de pe Nil. Tempora mutantur! (Timpurile se schimb !).ţ ă

Înaintarea lor i-a adus fa în fa cu Siria, chiar lâng malul Eufratului. Aiciţă ţă ă spre mirarea lor, au dat de popoare de care nu mai auziser pân atunci. Preo iiă ă ţ au c utat za¬darnic prin sulurile din temple care relatau campaniile unor faraoniă de demult. Nic eri nu au putut g si vreo informa¬ ie despre regatul Mitanni.ă ă ţ Fondarea lui este atribuit unui popor deosebit de activ, hori ii, al c ror numeă ţ ă apare şi în Biblie pe vremea lui Avraam (Geneza 14:6, etc.).

În vecin tatea sondelor de la Kirkuk (Irak), arheologii americani şi irakieni auă descoperit o aşezare uman de pro¬por ii, Nuzu, vechi oraş, horit. Teancuri deă ţ t bli e cuprin¬zând mai ales contracte de c s torie şi testamente, arunc o nouă ţ ă ă ă ă lumin în aceast problem : hori ii din Biblie nu erau semi i. Locul lor deă ă ă ţ ţ baştin se afla undeva în mun ii din jurul M rii Negre. Numirile care apar peă ţ ă numeroase do¬cumente horitice dovedesc c cel pu in casta princiar era indo-ă ţ ăarian . Dup înf işarea lor exterioar pot fi catego¬risi i ca brahicefaliă ă ăţ ă ţ (oameni cu craniul aproape rotund) de tipul armenilor de azi.

În nordul Mesopotamiei ei au întemeiat puternicul regat Mitanni, cuprins între câmpiile din partea de sus a Tigrului şi Eufratului. Împ ra ii, care purtau numeă ţ indo-ariene, se în¬conjurau cu o aristocra ie militar . Aristocra ia din ar seţ ă ţ ţ ă aumea „Marya”, - ceea ce înseamn , „tinerii r zboinici”. Marya este o denumireă ă indian veche. Templele lor erau închinate zeilor indieni. Incanta ii din Rigvedaă ţ erau rostite în fa a chipului lui Mitra, ap r torul Luminii de întuneric, în fa aţ ă ă ţ lui Varuna, cel care cunoştea ordinea veşnic a universului. Vechii zei semi iă ţ fuseser detrona i.ă ţ

Locuitorii Mitannului erau mari iubitori de cai. Probabil c aici s-au organizată primul derby. Exist biblioteci întregi cu sfaturi pentru creşterea şi îngrijireaă arm sarilor, pentru antrenarea cailor de iupt , pentru domesticirea cailor tineri,ă ă pentru preg tirea cailor de curse. Într-un cuvânt, o litera¬tur ecvestră ă ă rivalizând cu orice studiu modern în acest do¬meniu. Pentru Marya, caii contau mai mult decât oamenii.

Egiptul avea deci frontier cu acest stat, frontier deloc liniştit şi nu deă ă ă pu ine ori egiptenii erau obliga i s -i înfrunte pe lupt torii din care. V ileţ ţ ă ă ă Libanului, malurile râurilor Orontes şi Eufrat, serveau ca loc de desf şurare ală unor b t lii sângeroase. Timp de aproape un secol cele dou mari regate s-auă ă ă

n pustit unul asupra altuia.ă

Înainte de 1400 î.Cr. Mitanni a propus un tratat de pace Egiptului. Duşmanul devenea astfel prieten. Împ ra ii din Mi¬tanni erau interesa i mai mult înă ţ ţ politica dinastic . Cu mare pomp ei îşi trimiteau fiicele în Egipt pentru aă ă deveni so¬ iile faraonilor. De-a lungul a trei genera ii de domnitori sângeleţ ţ indo-arian a fost amestecat cu cel egiptean. Probabil c una din aceste prin ese aă ţ fost şi Nefertiti, a c rei frumu¬se e uimeşte şi ast zi lumea.ă ţ ă

So ul ei Amenophis IV era regele soare Echnaton.ţ

Dar care era de fapt secretul acestei dorin e neaşteptate de pace la un popor atâtţ de violent ca Mitanni? R spunsul poate fi g sit în situa ia extern . Regatul eraă ă ţ ă amenin at pe dou fronturi. O putere de temut din Asia Mic începuse s amenin eţ ă ă ă ţ nord-vestul. E vorba de un popor despre care s-a ştiut foarte pu in pân înţ ă secolul no¬stru, popor care joac de altfel un rol deosebit în Vechiul Testament:ă hiti ii.ţ

Avraam şi-a ridicat cortul printre „fiii lui Het”, la sud de dealurile din Iuda, urmând ca mai târziu s cumpere de la ei loc pentru mormântul Sarei (Geneza 23:3ă etc). Esau, spre dezam girea p rin ilor s i, a luat dou neveste hetite (Genezaă ă ţ ă ă 26:34). David însuşi a luat pe „nevesta lui Urie, hetitul” (Geneza 11:3). Profetul Ezechiel atribuie heti ilor un rol la fondarea Ierusalimului. „Prin obârşia şiţ naşterea ta eşti din ara Canani ilor, tat l t u era amorit şi mama ta hetit ”ţ ţ ă ă ă (Ezechiel 16:3,45).

Redescoperirea civiliza iei hetite a avut loc în inima Tur¬ciei la începutulţ secolului XX.

În mun ii afla i la est de Ankara, fluviul Halys face o curb larg în drumul luiţ ţ ă ă spre Marea Neagr . Chiar în mij¬locul ei se afl Boghasköi (în turceşte „boghas”ă ă înseamn trec toare, iar „Köi” sat). Lâng acest „sat în trec toare”, egiptologulă ă ă ă german, profesorul Hugo Winckler a descoperit în 1905 mai multe texte cuneiforme, printre care şi nişte hie¬roglife de un tip special. Acestea au trezit imediat un imens interes şi nu numai în rândul cercet torilor. Lumea afla cu aceast ocazieă ă ce fel de oameni erau „fiii lui Het” din Biblie. Traducerea textelor a scos la lumin imperiul neştiut al hiti¬ ilor indo-germani.ă ţ

Doi ani mai târziu o nou expedi ie a pornit din Berlin spre Boghasköi. De dataă ţ aceasta, era condus de preşedintele Institutului Arheologic din Berlin, Ottoă Puchstein. Movila de ruine de lâng sat a fost studiat cu aten ie. Era de faptă ă ţ capitala imperiului Hetit: Chatusas. N-au mai r mas din ea decât nişte fragmenteă de ziduri, temple, por i. Pere ii ei cup¬rindeau o zon de 170 ha. Chatusas eraţ ţ ă cam de m rimea unui Nürenberg medieval. La por ile oraşului se aflauă ţ basorelie¬furi în m rime natural . Numai datorit acestor efigii t iate în bazaltă ă ă ă a putut fi reconstituit înf işarea regilor şi lup¬t torilor hiti i. P rul leă ăţ ă ţ ă atârna pe umeri ca o peruc . Pe cap purtau o bonet zim at . Şor urile scurte erauă ă ţ ă ţ legate cu o curea lat iar pantofii aveau vârfuri ascu ite.ă ţ

Când Suppiluliumas, regele hiti ilor, a pornit spre sud-est cu o puternic armatţ ă ă (1370 î.Cr.), zilele imperiului Mitani erau deja num rate cu toat politica saă ă abil . Suppilu¬liumas a zdrobit regatul lupt torilor pe care i-a silit să ă ă pl teasc tribut, iar apoi a pornit mai departe spre mun ii Libanului, în nordulă ă ţ Canaanului. Astfel, aproape peste noap¬te, Egiptul s-a trezit cu un nou vecin însetat dup putere.ă

Un document de mare pre din aceast perioad a reuşit s supravie uiasc . Prin ulţ ă ă ă ţ ă ţ Mursilis, fiul lui Suppiluliumas ne povesteşte în autobiografia sa despre un

episod de la curtea hitit . Se pare c prin ul a fost foarte impresionat de celeă ă ţ v zute.ă

Anches-en-Amon, so ia faraonului Tutankamon r m sese v duv . P rin ii ei erauţ ă ă ă ă ă ţ nişte celebrit i: Aknateu şi Neferti¬ti. Dup reprezent rile egiptene, ea pare oăţ ă ă tân r zvelt . În afar de asta ea trebuie s fi fost o femeie cu inten iiă ă ă ă ă ţ precise, o femeie care şi-a folosit tot farmecul personal în scopuri politice. Folosindu-şi patul şi tronul ca momeal , ea a încer¬cat s domoleasc avântulă ă ă r zboinic al noilor vecini. R z¬boinicii hiti i tocmai atacaser Ama, o regiuneă ă ţ ă fertil dintre mun ii Liban şi Antiliban.ă ţ

Iat ce poveşteşte Mursilis: „Când egiptenii au auzit de atacul Amuei, s-auă alarmat. Tocmai atunci, parc pentru a face lucrurile şi mai complicate, domnulă lor (Tutankamon) muri. Dar, imediat, v duva faraonului a trimis un ambasador laă tat l meu cu urm toarea scrisoare: ‚So ul meu a murit şi eu nu am înc nici ună ă ţ ă copil. Am auzit c ai mul i fii. Dac mi-ai trimite pe unul din ei, ar puteaă ţ ă deveni so ul meu. Nu vreau s iau de b rbat pe unul din supuşii mei’. Când tat lţ ă ă ă meu a auzit acest lucru şi-a convocat imediat nobilii şi le-a zis: ‚Nu am mai întâlnit niciodat în via a mea aşa ceva’. Apoi l-a îns rcinat pe secretarul s uă ţ ă ă Hattu-Zitis: ‚Du-te şi afl dac este adev rat. Poate c încearc s m înşele.ă ă ă ă ă ă ă Poate c exist un prin . S -mi aduci numai informa ii demne de încredere’.ă ă ţ ă ţ Ambasadorul egiptean, prea cinstitul Hanis, veni la tat l meu. Cu toate acestea,ă tat l meu îi d du lui Hattu-¬Zitis instruc iuni precise pentru c l toria dină ă ţ ă ă Egipt: ‚Poate c au un prin al lor. Poate c vor s m înşele. Poate c nu auă ţ ă ă ă ă nevoie de unul din fiii mei pentru a ocupa tronul’. Atunci regina Egiptului îi r spunse tat lui meu printr-o scrisoare: ‚De ce spui c poate vor s m înşele?ă ă ă ă ă Dac aş avea un fiu crezi c aş scrie unei ri str ine într-un mod care mă ă ţă ă ă umi¬leşte şi pe mine, şi pe poporul meu? Nu ai încredere în mine. Altfel n-ai fi spus asemenea lucruri. Cel care mi-a fost so a murit. Nu am nici un copil. S iauţ ă de b rbat pe vreunul din supuşii mei? Nu am scris altei ri, nu i-am scris decâtă ţă ţ ie. Se spune c ai mul i fii. D -mi unul din ei ca s -mi devin so şi rege pesteţ ă ţ ă ă ă ţ Egipt’. Şi fiindc tat l meu era un rege în e leg tor, el a împlinit dorin aă ă ţ ă ţ reginei trimi ându-l pe fiul do¬rit”.ţ

Dar soarta a împiedicat aceast c s torie. Tronul Egiptu¬lui şi patul lui Anches-ă ă ăen-Amon au r mas mai departe goale. Pretendentul la amândou a fost ucis în drumă ă spre Egipt.

75 de ani mai târziu o alt ofert de c s torie pe axa Halys¬-Nil a avut ună ă ă ă deznod mânt fericit, deşi preludiul marcat de z ng nitul armelor nu prevesteaă ă ă nimic bun. Ramses II, numit şi „marele”, pornise cu armata spre Palestina şi Siria. In¬ten iona probabil s termine odat pentru totdeauna cu hi¬ti ii.ţ ă ă ţ

În valea râului Orontes acoperit ast zi de întinse plan¬ta ii de bumbac şiă ă ţ vegheat de castelul cucerit „Krak des Chevalier” se afla pe vremea aceea Oraşulă Cadeş, la sud de lacul Höms. În fa a zidurilor, patru armate egiptene s-auţ n pustit asupra carelor şi infanteriei hitite. B t lia nu a adus victoriaă ă ă aşteptat de Ramses care printre altele, a fost şi la un pas de a fi luat caă prizonier. În schimb, a luat sfârşit h r¬ uiala militar obositoare. În 1280 î.Cr.ă ţ ă hiti ii şi egiptenii au semnat primul tratat de neagresiune şi ajutor reciproc înţ istoria universal . În elegerea a fost cimentat mai ales de c s toria lui Ramsesă ţ ă ă ă II, cu o prin es hetit . Inscrip ii nume¬roase descriu acest fapt ca pe unţ ă ă ţ eveniment de importan interna ional . Fie c se afl pe zidurile templelor de laţă ţ ă ă ă Kar¬nak, Elefantin, Abu-Simbel fie în alte locuri, ele povestesc aceleaşi fapte.

În privin a preasl virii propriei persoane, Ramses II nu are rivali printreţ ă predecesorii s i. „Apoi veni un mesager care o inform pe Majestatea sa:ă ă ‚Gândeşte-te, însuşi marele Prin al lui Hatti (hiti i) cu fata sa cea mai mareţ ţ

este pe drum aducând lucruri nemaiv zute... Ei au atins grani ele Maje¬st iiă ţ ăţ sale. Las armata şi demnitarii s -i întâmpine!’ Apoi Majestatea sa a fost fericită ă şi întregul palat era bucuros s afle aceste veşti neobişnuite. Apoi a trimisă armata şi demni¬tarii s-o primeasc ”.ă

O numeroas delega ie a fost trimis în nordul Palestinei pentru a o aduce peă ţ ă mireas . Duşmanii de ieri deveneau fra i: „Astfel, fiica prin ului din Hatti aă ţ ţ venit în Egipt. Infanteria, carele şi demnitarii Majest ii sale s-au amestecat cuăţ infan¬teria şi carele din Hatti. Mul imea hitit se amesteca cu cea egiptean . Auţ ă ă mâncat şi au b ut împreun , ca fra ii”.ă ă ţ

Procesiunea a continuat din Palestina pân în Pi-Ramses¬-Meri-Amon din Deltaă Nilului. „Apoi au adus-o pe fiica Prin ului lui Hatti în fa a Majest ii sale. Şiţ ţ ăţ Majestatea sa a v zut c fa a ei str lucea ca cea a unei zei e. Şi el a iubit-oă ă ţ ă ţ mai presus de orice”.

Copiii lui Israel trebuie s fi fost martori la sosirea alaiului de nunt în Pi-ă ăRamses-Meri-Amon, care înseamn şi „Casa lui Ramses, cel iubit de zeul Amon”. După ă cum povesteşte Biblia, prezen a lor aici nu era un act de voin , ci mai mult cevaţ ţă impus. În acest punct Biblia îşi reia firul relat rilor. Cei 400 de ani petrecu iă ţ de copiii lui Israel ca imigran i în Egipt r mân cufunda i în t cere. Începe unţ ă ţ ă nou capitol din istoria poporului biblic.

Capitolul 10Munc for at în Pitom şi Ramsesă ţ ă

„Peste Egipt s-a ridicat un nou împ rat care nu cu¬noscuse pe Iosif. Şi au pusă peste ei ispr vnicei ca s -i asupreasc prin munci grele. Astfel a zidit elă ă ă cet ile Pitom şi Ramses ca s slujeasc de bambare lui Faraon” (Exod 1:8-11)ăţ ă ă

Noul rege care „nu-l cunoştea pe Iosif” era probabil Ram¬ss II sau unul din predecesorii s i. Ignoran a lui este de în¬ eles. Iosif tr ise cu câteva sute deă ţ ţ ă ani înaintea lui, în perioa¬da hicsoşilor. Numele acestor domnitori hicsoşi abia dac sunt amintite în cronici. Şi chiar dac Ramses II sau unul din pre¬decesoriiă ă s i ar fi auzit de Iosif, situa ia nu ar fi fost mai bun . Iosif era de dispre uită ţ ă ţ pentru orice egiptean conştient. Şi asta din dou motive: pentru c era ună ă „asiatic” şi un „mizerabil locuitor al deşertului” şi mai ales pentru c era ceaă mai înalt personalitate din aparatul de stat hicsos atât de urât de egipteni. Dină al doilea punct de vedere, orice referin la Iosif n-ar fi fost decât înţă defavoarea Israelului.

Ce însemna munca for at în Egiptul antic şi ce contribu¬ ie erau obliga i sţ ă ţ ţ ă aduc evreii la construc iile de pe Nil r mân doar ca subiecte de picturi, caă ţ ă acelea descoperite de Percy A. Newberry, cercet tor al picturii din periodaă pat¬riarhal , într-un mormânt în stânc , la vest de reşedin a re¬gal Teba.ă ă ţ ă

Pe pere ii unei hrube spa ioase se afl o serie de picturi cu momente din via aţ ţ ă ţ marelui vizir Rekmir. Se arat mai ales ce a f cut acest dreg tor pentru bineleă ă ă rii. Într-o scen ne apare ca supraveghetor al unor munci publice. În altţă ă ă

pic¬tur se poate observa şi procesul de fabricare a c r mizilor, iar elementulă ă ă care izbeşte aici este tocmai prezen a unor oa¬meni cu piele mai deschis ,ţ ă îmbr ca i numai în nişte şor uri de pânz .ă ţ ţ ă

Compara ia cu supraveghetorii închişi la culoare ne face s presupunem c aceştiţ ă ă „albi” erau probabil semi i, în orice caz îns nu egipteni. „El ne d pâine, bereţ ă ă şi alte lucruri bu¬ne”. În ciuda acestor cuvinte de laud , nu este prea greu deă în eles c ei erau obliga i s munceasc . „Vergeaua este în mâna mea” - spuneaţ ă ţ ă ă unul din supraveghetorii egipteni. „Nu fi i leneşi!”ţ

Astfel pictura descoperit ilustreaz conving tor cuvintele biblice: „Atunciă ă ă egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspr robie. Le-au f cut via a amară ă ţ ă prin lucr ri grele de lut şi c r mizi” (Exod 1:13-14). Preocuparea de baz aă ă ă ă Israelu¬lui fusese p storitul. Fabricarea de c r mizi era deci o mun¬c impus .ă ă ă ă ă

Pictura de pe mormânt înf işeaz o scen din timpul con¬struirii templului luiăţ ă ă Amon din Teba. Oraşele de captivitate ale israeli ilor erau îns Pitom şi Ramses.ţ ă Ambele nume apar pu in diferit în inventarele egiptene. Pi-Tum sau „Casa zeu¬luiţ Tum” este un oraş construit de Ramses II.

Pi-Ramses-Meri-Amon, despre care am mai vorbit, este Ramsesul men ionat de Biblie.ţ O inscrip ie din timpul lui Ramses II vorbeşte de „Pr, care a dus pietreleţ fort re ei din Pi-Ramses-Meri-Amun”. „Pr este semnul hieroglific pentru Semi i.ă ţ ţ

Problema localiz rii acestor oraşe a r mas înc nerezolva¬t . Se ştie că ă ă ă ă domnitorii Noului Regat şi-au mutat reşedin a de la Teba spre nord, la Avaris. Dinţ acelaşi loc au condus ara şi hicsoşii.ţ

Noua situa ie interna ional cerea fiec rui centru politic s fie cât mai aproapeţ ţ ă ă ă de evenimente. Din delt Egiptul putea s supravegheze mai uşor „Asia”ă ă neliniştit , precum şi posesi¬unile sale din Canaan şi Siria. Faraonul Ramses II aă dat ca¬pitalei numele s u. Astfel Avaris a devenit Pi-Ramses-Meri-¬Amon.ă

Dup nenum rate supozi ii, arheologii au reuşit s ajung la o în elegere înă ă ţ ă ă ţ privin a localiz rii unuia dintre oraşe. Ori¬cine face o excursie în Egipt poateţ ă solicita includerea în pro¬gram şi a ruinelor.

Acestea se afl cam la 100 km de Cairo. Cam la jum tatea drumului spre Canalul deă ă Suez, dincolo de ceea ce era înainte Lacul Crocodililor (Lacul Timsâh), se întinde albia unui râu secat, Wadi Tumilat, care atinge spre vest extremitatea unui braţ al Nilului. Acolo se g sesc dou movile cu d râm ¬turi, la o distan de 10 km unaă ă ă ă ţă de alta. Una se numeşte Tell-er-Retaba şi este Pitomul din Biblie, cealalt esteă Tell el Maskuta sau Sucotul din Exod (12:37; 13:20). În afar de r m şi ele unoră ă ă ţ grânare s-au mai descoperit şi nişte inscrip ii care se refer la aceste depozite.ţ ă

Dac acum 4000 de ani ar fi existat o lege a brevetelor, egiptenilor li s-ar fiă acordat un astfel de drept exclusiv asup¬ra grânarului.

Silozurile de la fermele canadiene şi americane sunt con¬struite şi ast zi peă acelaşi principiu. Într-adev r, silozurile egiptene nu atingeau propor iiă ţ gigantice. Ele apar ca nişte cl diri circulare, cu un diametru de 8 m, cuă platforme care duceau la depozit.

Iosif a construit grânare în calitate de mare dreg tor (Geneza 41:48 etc). Urmaşiiă s i au construit şi ei grânare în inutul Gosen. Între timp îns ei deveniseră ţ ă ă sclavi.

C utarea celuilalt oraş al captivit ii, Ramses (Pi-Ram¬ses-Meri-Amon, fostă ăţ Avaris) a decurs f r succes. Abia dup 30 de ani de la descoperirea primului oraşă ă ă a urmat scoaterea la lumin a Ramsesului (1930).ă

Ramses II, numit şi „marele”, a dat arheologilor mult de furc . Aparent vanitateaă sa dep şea pasiunea pentru con¬struc ii. Nu ezita niciodat s se împ uneze cuă ţ ă ă ă penele altuia. „Posteritatea îl va admira pe marele constructor Ramses II” - p reaă el s -şi spun . Şi chiar l-a admirat! Exper ii nu pot în elege cum de atâteaă ă ţ ţ temple, construc ii publice poart sem¬n tura lui Ramses II. Dar examinate maiţ ă ă atent construc iile au dat singure r spunsul. Multe din ele fuseser ridicate cuţ ă ă

sute de ani înaintea lui Ramses II. Pentru a-şi satisface orgo¬liul, Ramses II a poruncit ca monograma lui s apar pe toate aceste construc ii.ă ă ţ

În delt , în c utarea oraşului Pi-Ramses-Meri-Amon, ar¬heologii s-au plimbat de laă ă o movil la alta. Studiind aşezare dup aşezare, cercet torii aveau mereu impresiaă ă ă c au dat de cap tul enigmei. Abia în 1929, când profesorul Pierre Montet dină ă Strassbourg s-a oprit lâng satul de pescari San, Pitom, arheologii au g sit aiciă ă urme de silozuri şi depozite.

La 50 km de Port Said, Montet avea s scoat la lumin între 1929 şi 1932 un num ră ă ă ă neobişnuit de statui, sfincşi, co¬loane, fragmente de cl diri, toate marcate cuă semnul lui Ramses II. De ast dat nu mai era nici un dubiu: oraşul bib¬lic Ramsesă ă revenea la lumin dup un lung somn. Ca şi în Pitom, arheologii au g sit aici urmeă ă ă de silozuri.

Israeli ii au c zut victime pasiunii de constructor a fara¬onului. Aşezarea zoneiţ ă lor de emigra ie facilita supunerea lor precum şi trimiterea la munc . Gosenul dinţ ă Biblie, acea regiune plin de p şuni, începea la câ iva kilometri de noua capitală ă ţ ă şi se termina cu oraşul Pitom. Nimic mai simplu de¬cât s -i iei pe aceşti str iniă ă de lâng turmele şi corturile lor şi s -i obligi s munceasc la construc ii.ă ă ă ă ţ

Ruinele de la San nu ofereau decât o imagine vag a fostei metropole. Ceea ceă vedeau coloanele de recru i israeli i ne este descris în parte de un papirus dinţ ţ acea vreme. Este de fapt o scrisoare trimis de un elev (Pai-Bes) profesorului s uă ă (Amen-em-Opet).

„Am sosit în Pi-Ramses, ‚cel iubit de Amon’, şi îl g sesc foarte frumos. E un oraşă splendid, f r egal. Ra, zeul care a fondat şi Teba, a întemeiat acest oraş după ă ă acelaşi plan. S tr ieşti aici înseamn s duci o via minunat . Împrejurimile îlă ă ă ă ţă ă aprovizioneaz cu tot felul de lucruri. În fiecare zi, oame¬nii primesc hrană ă proasp t . Bazinele lor sunt pline cu peşti, iar lagunele gem de p s ri, pajiştileă ă ă ă sunt acoperite de iarb , iar fructele au gustul mierii. Grânarele sunt umplute cuă orz şi grâu. Locuitorii cultiv ceap , arpagic, rodii, mere, m sline, smochine.ă ă ă Vinul dulce de Kenkeme nu are egal. Bra ul Ski¬-Nor al Nilului le asigur sarea şiţ ă salpetrul. Cor biile pleac şi vin într-una. În fiecare zi oamenii primesc carneă ă proa¬sp t . Sunt ferici i c tr iesc aici. Nu am auzit pe nimeni v itându-se.ă ă ţ ă ă ă Oamenii simpli tr iesc ca nişte domni. Vino s ne bucur m de s rb toarea ceruluiă ă ă ă ă şi de începutul anotimpuri¬lor”.

Mai târziu, dup anii aspri tr i i în pustie, evreii au uitat umilin aă ă ţ ţ captivit ii. Tot ce-şi mai aminteau era belşugul deltei: „Cum de n-am murităţ lovi i de mâna Domnului în ara Egiptului, când şedeam lâng oalele noastre cuţ ţ ă carne, când mâncam pâine de ne s turam?” (Exod 16:3).ă

„Cine ne va da carne? Ne aducem aminte de peştii pe ca¬re-i mâncam în Egipt şi care nu ne costau nimic, de castra¬ve i, de pepeni, de praji, de ceap şi deţ ă usturoi... Cine ne va da carne s mânc m? C ci noi o duceam bine în Egipt” (Numeriă ă ă 11:4-5,18)

Descoperirile arheologice, textele contemporane confirm relatarea biblic . Astaă ă nu înseamn îns c disputa academic în jurul acestei perioade din istoria luiă ă ă ă Israel e încheiat .ă

Profesorul american William Foxwell Albright a f cut câ¬teva observa ii penetranteă ţ în aceast problem . Deoarece preg tirea sa îl ridic oarecum deasupra celorlal iă ă ă ă ţ cercet tori (el este teolog, istoric, filozof, orientalist, arheolog, filolog),ă citarea uneia din afirma iile sale nu ar fi lipsit de interes: „În virtuteaţ ă datelor actuale privitoare la topografia sudului deltei putem afirma c relat rileă ă

din Exod 12:37 şi Exod 13:20 coincid cu realitatea. Dovezi suplimentare ale autenti¬cit ii Exodului şi c l toriei prin Sinai, Madian şi Cadeş pot fi g siteăţ ă ă ă în confrunt rile topografice şi arheologice.”ă

Atitudinea critic excesiv în privin a tradi iei timpurii a Israelului pare s nuă ă ţ ţ ă fi avut nici o justificare. Chiar şi mult disputata datare a Exodului poate fi acum rezolvat în nişte limite rezonabile. Situând evenimentul în jurul anuluiă 1290 î.Cr., eroarea va deveni evident la primele confrunt ri. C ci nu trebuieă ă ă uitat faptul c primii ani ai domniei lui Ramses II (1301-1234 î.Cr.) au coincisă cu construirea ora¬şului care avea s -i poarte numele: Ramsesul tradi ieiă ţ israe¬lite. Izbitoarea coresponden între aceast dat şi lungi¬mea şederii lorţă ă ă dat în Exod 12:40, circa 430 de ani, poate fi cu greu considerat o coinciden :ă ă ţă „Şederea copiiilor lui Is¬rael în Egipt a fost de patru sute treizeci de ani”. Dup acest pasaj emigrarea ar fi avut loc cam în anul 1720 î.Cr.ă

Domnia lui Ramses II este o perioad de asuprire, de mun¬c for at , dar înă ă ţ ă acelaşi timp ea coincide şi cu apari ia ma¬relui eliberator Moise „În vremeaţ aceea, Moise, crescând mare, a ieşit pe la fra ii s i, şi a fost martor la muncileţ ă lor grele. A v zut pe un egiptean care b tea pe un evreu, unul dintre fra ii lui.ă ă ţ S-a uitat în toate p r ile şi v zând c nu este nimeni, a omorât pe egiptean şi l-ă ţ ă ăa ascuns în nisip. Faraon a aflat ce se petrecuse şi c uta s -l omoare pe Moise.ă ă Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon şi a locuit în ara Madian. A şezut lâng oţ ă fântân ” (Exod 2:11,12,15).ă

Moise este un evreu n scut în Egipt, educat şi poreclit cu un nume egiptean. Moiseă este de fapt Mâose, nume tipic egip¬tean. Cuvântul MS înseamn „fiu, b iat” (10).ă ă Câ iva faraoni sunt numi i Ahmose, Amasis, Thutmose. Thutmose este şi nu¬mele unuiţ ţ sculptor celebru c ruia îi dator m printre altele figura reginei Nefertiti.ă ă

Acestea sunt faptele. Egiptologii ştiu asta. Majoritatea oa¬menilor îns se oprescă la acel Moise pus într-un sicriaş de papur şi bineîn eles nu e greu s spuiă ţ ă „plagiat” gândindu-¬ne la legenda naşterii lui Sargon.

Textele cuneiforme povestesc într-adev r lucruri asem n ¬toare legate de Sargon,ă ă ă întemeietorul dinastiei Akkadului (2360 î.Cr.). „Sunt Sargon, puternicul rege, regele Akka¬dului. Mama mea era o prostituat a templului. Pe tat l meu nu l-amă ă cunoscut. Mama m-a z mislit şi m-a purtat în secret. Apoi m-a pus într-o cutie deă trestii şi i-a prins capacul cu smoal . Apoi m-a aşezat pe râu. Apa m-a dusă departe pân la Akki, luntraşul. Akki luntraşul m-a luat la el şi m-a cres¬cut caă fiul s u... ”ă

Asem narea cu relatarea biblic este într-adev r uluitoare: „Ne mai putând s -lă ă ă ă ascund , a luat un sicriaş de papur pe care l-a uns cu lut şi cu smoal ; a pusă ă ă copilul în el şi l-a aşezat între trestii pe malul râului” (Exod 2. 3 etc)

Povestea coşule ului de r chit îşi are originea într-o le¬gend popularţ ă ă ă ă transmis pe cale oral de-a lungul secolelor. Legenda lui Sargon din mileniul IIIă ă î.Cr. este scris pe t b¬li e neobabiloniene din primul mileniu î.Cr.ă ă ţ

De altfel ea nu este decât o parte a aureolei cu care a fost împodobit această ă personalitate din antichitate. Cine s-ar gândi îns s nege existen a împ ratuluiă ă ţ ă Barbarossa (porecl a lui Frederic I, împ rat al Germaniei 1123-1190) numai pentruă ă c se spune despre el c ar fi dormit sub Kyffhäuser.ă ă

Func ionarii de pretutindeni şi din toate timpurile se bucu¬r de protec iaţ ă ţ statului. Aşa a fost pe vremea faraonilor, aşa este şi ast zi. Din acest motiv aă fost obligat Moise s fug . Dup ce l-a ucis pe supraveghetor nu se putea aşteptaă ă ă decât la o aspr pedeaps .ă ă

Moise a procedat la fel ca Sinuhe: fuge spre est pentru a ieşi din teritoriul egiptean. Deoarece Canaanul este ocupat de Egipt, Moise îşi alege ca loc de exil mun ii Madianului, la est de Golful Akaba, de care Moise este legat într-oţ oarecare m ¬sur . Chetura a fost a doua nevast a lui Avraam, dup moartea Sareiă ă ă ă (Geneza 25:1) Unul dintre fiii ei se numea Ma¬dian. Tribul lui Madian apare adesea sub numele de cheni i, în Vechiul Testament (Numeri 24:21). El poate fi tradusţ prin „apar inând ar marilor” (Qain în arab şi Qainâya în aramaic însemnândţ ă ă ă fierar). Determinarea aceasta este legat şi de prezen a metalului în vecin tateaă ţ ă teritoriului tribal. Mun¬ ii afla i la est de Golful Akaba sunt boga i în cupru,ţ ţ ţ dup cum arat şi ultimele descoperiri ale americanului Nelson Glueck.ă ă

Nici o ar nu renun cu pl cere la mâna de lucru gratuit . Israelul avea s afleţ ă ţă ă ă ă lucrul acesta pe propria sa piele: în cele din urm Egiptul, obligat de pl gi, aă ă cedat israeli ilor. Dac mânia lor a fost tot atât de mare pe cât ne esteţ ă descris , asta nu se poate şti cu certitudine pentru c deocamdat nici ună ă ă do¬cument nu vine cu vreo l murire în aceast privin . Pl gile îns nu sunt nişteă ă ţă ă ă lucruri neobişnuite. Ele fac parte din cu¬loarea local . Apa Nilului se preface înă sânge, broaştele aco¬per p mântul Egiptului, p duchii, musca câneasc , ciumaă ă ă ă vitelor, v rsatul negru, l custele şi întunericul (Exod 7-10) sunt lucruriă ă descrise de Biblie şi tr ite în parte chiar în zilele noastre de egipteni.ă

S vedem de exemplu cum se înroşeşte Nilul. Depozitele din lacurile abisinieneă coloreaz adesea apele într-un roşu închis, mai ales în partea superioar aă ă Nilului. Atunci apele arat ca sângele.ă

În timpul inunda iilor broaştele şi muştele se înmul esc atât de repede încâtţ ţ devin o plag . Sub numele de p duchi se ascunde probabil un fel de musc careă ă ă atac în roiuri masive, afectând ochii, nasul, urechile.ă

Ciuma vitelor este cunoscut în întreaga lume.ă

V rsatul care atac atât oamenii cât şi animalele mai poar¬t aici şi numele deă ă ă „c ldura Nilului”, sau „mânc rimea Ni¬lului”. E vorba de o erup ie iritant careă ă ţ ă progreseaz de cele mai multe ori pân la ulcera ii. Aceast groaznic boal deă ă ţ ă ă ă piele a mai fost folosit ca arm de Moise în c l toria sa prin deşert. „Domnul teă ă ă ă va bate cu buba rea a Egiptului, cu bube rele la şezut, cu râie şi pecingine de care nu vei putea s te vindeci” (Deuteronom 28:27).ă

Grindina e un fenomen foarte rar pe Nil. Perioada în care apare e de obicei în ianuarie sau februarie. L custele repre¬zint un fenomen catastrofal pentru rileă ă ţă din Orient.

Cam acelaşi lucru se poate spune şi despre „întunericul” neaşteptat. Khamsinul, cunoscut şi sub numele de Simun este un vânt fierbinte care r scoleşte mase enormeă de nisip, ducân¬du-le înainte. De obicei nisipul r scolit întunec cerul.ă ă

Numai moartea primului n scut (Exod 12:29) este o plag , pentru care nu se poateă ă g si o paralel .ă ă

III. PATRUZECI DE ANI ÎN PUSTIEDe la Nil la Iordan

Capitolul 11Pe drumul spre Sinai

„Copiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot (Exod 12:37). Dumnezeu a pus pe popor s fac un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roşie (Exodă ă

13:18). Au plecat din Sucot şi au t b rât la Etam, la mar¬ginea pustiei (Exodă ă 13:20). Egiptenii i-au urm rit; şi to i caii, carele lui Faraon, c l re ii lui şiă ţ ă ă ţ oştirea lui, i-au ajuns tocmai când erau t b râ i lâng mare, lâng Pi¬-Hahirot,ă ă ţ ă ă fa în fa cu Baal- efom” (Exod 14:9).ţă ţă Ţ

Prima parte a drumului urmat de fugari poate fi cu uşurin¬ reconstituit peţă ă hart . Merit remarcat faptul c ei nu au urmat „drumul care d în araă ă ă ă ţ filistenilor” (Exod 13:17) şi care este de fapt şi calea cea mai scurt spre Asia,ă via Palesti¬na. Aceast cale de acces merge aproape paralel cu coasta Mediteranei,ă şi este într-adev r cea mai convenabil , dar şi cea mai p zit . O armat deă ă ă ă ă solda i şi func ionari suprave¬gheau din posturile lor de frontier , traficul înţ ţ ă ambele direc ii.ţ

Deci drumul principal era prea riscant. Israeli ii au luat-o spre sud. De la Pi-ţRamses de pe coasta estic a deltei. Prima oprire s-a f cut la Sucot în Valeaă ă Tumilat. Dup Etam, ur¬m toarea escal la Pi-Hahirot. Dup Biblie aceast aşezareă ă ă ă ă era situat „între Migdol şi mare, fa în fa cu Baal- e¬fon” (Exod 14:2).ă ţă ţă Ţ „Miktol” apare şi în textele egiptene, şi înseamn turn. Un fort construit aiciă p zea ruta caravanelor spre Sinai. Tot ce a mai r mas din el a fost scos la lumină ă ă la Abu Hasan, 25 km nord de Suez.

„Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre r s rit, care a suflat cu pu¬tere toat noaptea; el a uscat marea şi apeleă ă ă s-au desp r it în dou . Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul m rii ca peă ţ ă ă uscat şi apele st teau ca un zid la dreapta şi la stânga lor” (Exod 14:21-22).ă

…iar un detaşament de care de lupt egiptene care în¬cerca s -i captureze peă ă israeli i a fost înghi it de ap .ţ ţ ă

Aceast „minune a m rii” a pus la grea încercare ra iunea oamenilor. Dificultateaă ă ţ întâmpinat de cercet tori consta mai pu in în l murirea fugii în sine pentru careă ă ţ ă existau de altfel câteva solu ii. Disputa s-a dat în jurul acestei ultime secven eţ ţ pe care abia dac ne-o putem imagina cu precizie în zilele noastre.ă

Prima dificultate este ridicat chiar de traducere. Cuvin¬tele ebraice „Yam Suph”ă sunt uneori traduse prin Marea Ro¬şie, alteori prin Marea Trestiilor. În Vechiul Testament, pân la Ieremia se vorbeşte de Marea Trestiilor, în timp ce Noulă Testament vorbeşte numai de Marea Roşie (Fapte 7:36; Evrei 11:29).

Pe malurile M rii Roşii nu exist îns trestii. Locul M rii Trestiilor ar fiă ă ă ă undeva mai la nord. Dar e aproape imposibil s reconstitui situa ia de atunci.ă ţ Construirea Canalului de Suez în secolul trecut a schimbat considerabil configura ia peisajului. Conform calculelor, aşa zisa „minune a m rii” ar fi avutţ ă loc în zona aceasta. Lacul Bala de exemplu, aşezat la sud de drumul spre araţ filistenilor, a disp rut în urma construirii canalului. Ast zi nu mai e decât oă ă mlaştin . Pevre¬mea lui Ramses II, Golful Suez era legat la sud de Lacurile Amare.ă Probabil leg tura aceasta se întindea pân la Lacul Crocodililor. În aceast zonă ă ă ă a existat o Mare a Trestiilor. Drumul spre Lacurile Amare poate fi str b tut prină ă mai mul¬te locuri. Mai exist şi azi urme de vaduri. Fuga din Egipt prin Mareaă Trestiilor nu pare deci imposibil .ă

În perioada timpurie a creştinismului, pelerinii presupu¬neau c fuga Israelului aă avut loc prin Marea Roşie. Pe atun¬ci ei aveau în vedere extremitatea de nord a Golfului, de lâng oraşul Es-Suwez, actualul Suez. Traversarea ar fi pu¬tut aveaă loc şi pe acolo. Uneori vântul de nord-vest împinge apa spre extremitatea nordică a golfului permi ând astfel o eventual traversare. În Egipt vântul dominant esteţ ă cel de vest. Vântul de est men ionat în Biblie este tipic pentru Pale¬stina.ţ

„Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie. Au apucat înspre pustia Şur; şi, după trei zile de mers în pustie, n-au g sit ap . Au ajuns la Mara; dar n-au putut să ă ă bea ap din Mara, pentru c era amar ” (Exod 15:22-23)ă ă ă

„Au ajuns la Elim unde erau dou sprezece izvoare de ap şi şaptezeci de finici”ă ă (Exod 15:27)

„Toat adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin,ă care este între Elim şi Sinai” (Exod 16:1). C l toria aventuroas a început. Va fiă ă ă o existen nomad într-un inut arid timp de patruzeci de ani.ţă ă ţ

Cu turmele de m gari, capre şi oi, evreii nu puteau s str ¬bat mai mult de 20 kmă ă ă ă pe zi. inta fiec rei zile era de fapt un izvor de ap . Patruzeci de ani, IsraelulŢ ă ă a pribegit prin deşert de la un izvor la altul. Etapele principale ale c l torieiă ă pot fi reconstituite dup locurile de oprire men ionate de Biblie.ă ţ

Ruta este descris în mod realist în Numeri 33. Aşa cum era de aşteptat, oameniiă înso i i de animalele lor nu s-au îndep rtat niciodat prea mult de oazele şiţ ţ ă ă p şunile Sinai¬ului şi Neghebului.ă

De la Nil la mun ii din peninsula Sinai se întinde o cale bine b tut de c l tori.ţ ă ă ă ă Era drumul str b tut de miile de sclavi duşi s caute cupru şi turcoaz în mun iiă ă ă ă ţ Sinaiului înc din anul 3000 î.Cr. Înc o dat de-a lungul acestor milenii mineleă ă ă fuseser abandonate, uitate cu totul. Abia Ramses II şi-a adus aminte de bog iileă ăţ care z ceau în minele din Si¬nai.ă

Orientându-se dup acest drum şi-a condus Moise poporul. Calea începe la Memfis,ă traverseaz capul Golfului, Suezul de azi, face apoi o curb spre sud, de-a lungulă ă unei regiuni aride de 70 km, f r oaze sau izvoare. Biblia aminteşte c laă ă ă începutul c l toriei evreii au mers timp de trei zile f r s întâlneasc ap .ă ă ă ă ă ă ă Apoi au dat de un izvor din care nu se putea bea. În cele din urm au ajuns la oă oaz cu „dou spre¬zece izvoare de ap şi şaptezeci de finici”. Aceast descriereă ă ă ă precis i-a ajutat pe cercet tori s reconstituie drumul Exo¬dului.ă ă ă

Pentru a parcurge un drum de 70 km cu turme de vite sunt necesare trei zile. Nomazii fac fa setei pe o astfel de distan . În asemenea cazuri ei se folosescţă ţă de „ra iile meta¬lice”, adic ap în containere de piele, ca acelea folosite deţ ă ă familia patriarhal de pe picturile murale de la Beni-Hasan. La 70 km deă extremitatea de nord a M rii Roşii exist şi ast zi un izvor pe care beduinii îlă ă ă numesc „Ain Hawara”. Nomazii ezit s fac o escal aici. Apa este s rat ,ă ă ă ă ă ă sulfu¬roas , sau „amar ” cum o descrie Biblia. Aceasta este str ve¬chea Mara.ă ă ă

La 24 km spre sud, exact la o zi de mers, se afl Wadi Gharandel, o oaz cuă ă palmieri şi izvoare suficiente. Acesta este Elimul din Biblie, a doua oprire. După Elim începe Pustia Sin, aflat pe malul M rii Roşii şi cunoscut sub nu¬mele deă ă ă Câmpia El Kaa. Evreii nu parcurseser o distan prea mare. Ei nu erau însă ţă ă obişnui i cu lipsurile, mai ales dup via a bun şi ordonat dus în Egipt. Nu eţ ă ţ ă ă ă de mirare deci c ei au început s -şi manifeste nemul umirea. Dar cu¬rând aveauă ă ţ s -şi satisfac dorin ele cu dou produse bineve¬nite.ă ă ţ ă

„Seara, au venit nişte prepeli e şi au acoperit tab ra; şi, diminea a, s-a aşezatţ ă ţ un strat gros de rou în jurul taberei. Când s-a luat roua aceasta, pe fa aă ţ pustiei era ceva m runt ca nişte gr un e, m runt ca bobi ele de ghea alb peă ă ţ ă ţ ţă ă p ¬mânt. Copiii lui Israel s-au uitat la ea, şi au zis unul c tre al¬tul: ‚Ce esteă ă aceasta?’ c ci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: ‚Este pâinea pe care v-o dă ă Domnul ca hran ’” (Exod 16:13-15)ă

Asupra acestor dou cuvinte „man ” şi „prepeli e” au avut loc nenum rate discu ii.ă ă ţ ă ţ

Câte accese de necredin au provocat! Dar, în fond Biblia relateaz lucruri dinţă ă cele mai neobişnuite, în timp ce prepeli ele şi mana sunt elemente per fectţ posibile. Nu trebuie decât s întreb m un naturalist sau pe b ştinaşii care v d şiă ă ă ă ast zi astfel de întâmpl ri, şi ei ne vor l muri aceste probleme.ă ă ă

Exodul evreilor a început prim vara, în anotimpul migra iei p s rilor. Din Africa,ă ţ ă ă care devine insuportabil de cald şi uscat în timpul verii, p s rile migrează ă ă ă ă spre Europa pe dou c i. Una traverseaz coasta vestic a Africii spre Spa¬nia,ă ă ă ă cealalt estul Mediteranei spre Balcani. În primele luni ale anului, prepeli ele,ă ţ al turi de alte p s ri, zboar deasupra M rii Roşii, pe care trebuie s-oă ă ă ă ă traverseze în drumul lor spre est. Obosite de zbor, ele aterizeaz pe maluriă pentru a-şi aduna puterile înaintea travers rii mun ilor. În drum spre Mediterana,ă ţ Flavius Josephus (Antichit i III 1,5) descrie o experien de acest fel. Beduiniiăţ ţă le prind uneori cu mâna în timpul prim verii sau toamnei.ă

Cât despre man avem informa ii demne de crezut din par¬tea botaniştilor. Apoi,ă ţ oricine este interesat de man o poate g si pe lista exporturilor peninsulei Sinaiă ă sau în indexul bo¬tanic al Orientului Mijlociu unde apare sub numele de Tama¬rix mannifera Ehr.

Întâmplarea pare descris cât se poate de autentic. Urm ¬toarea relatare e vecheă ă de aproape 500 de ani şi apar ine unui martor ocular:ţ

„În orice vale din regiunea Muntelui Sinai poate fi g sit Pâinea din ceruri peă ă care c lug rii şi arabii o adun , o p s¬treaz şi o vând apoi pelerinilor careă ă ă ă ă trec pe acolo.” Aceste cuvinte au fost scrise în 1483 de c tre Breitenbach, decană în Mainz, cu ocazia pelerinajului s u în Sinai. Relatarea con¬tinu : „Această ă ă Pâine din ceruri cade odat cu zorile ca roua sau promoroaca. Ea se prinde înă pic turi de fire de iarb , pietre, crengi. E dulce ca mierea şi se lipeşte dsă ă din i. Am cump rat de multe ori aceast pâine.”ţ ă ă

În 1823, botanistul german G. Ehrenburg a publicat o co¬municare ştiin ificţ ă (Symbolae Physicae) care a surprins chiar pe colegii s i. Explica iile sale p reauă ţ ă c apeleaz prea mult la credulitatea oamenilor. El voia s arate c mana nu esteă ă ă ă altceva decât secre ia arborilor şi tufişurilor de tamarisc care au fost str punşiţ ă de un p duche de plant care tr ¬ieşte în Sinai.ă ă ă

O sut de ani mai târziu mana devenea scopul unei întregi expedi ii. Friedrichă ţ Simon Bodenheimer şi Oskar Theodor, cercet tori botanişti la Universitatea dină Ierusalim au pornit spre Peninsula Sinai pentru elucidarea acestei probleme. Timp de mai multe luni, cei doi oameni de ştiin au cercetat albiile secate şi oazeleţă din zona Muntelui Sinai. Observa iile lor au creat o adev rat senza ie. Aducândţ ă ă ţ cu ei primele fo¬tografii ale manei, ei confirmau atât descoperirile lui Breiten¬bach şi Ehrenburg, cât şi autenticitatea descrierii biblice.

F r acel p duche de plant men ionat de Ehrenburg nu ar fi existat nici un fel deă ă ă ă ţ man . Aceste insecte minuscule tr iesc pe seama tamariscului care este un arboreă ă tipic pentru Sinai. Tamariscul secret o past r şinoas care-i de m ri¬mea uneiă ă ă ă ă semin e de coriandru dup cum o descrie Boden¬heimer. Când aceasta cade pe p mântţ ă ă e alb , dar dup câtva timp devine galben -maronie. Cum era şi firesc cei doiă ă ă sa¬van i nu au pierdut ocazia de a gusta mana. Iat concluzia lui Bodenheimer:ţ ă „Gustul acestor gr un e cristalizate de ma¬n este deosebit de dulce. Cel mai multă ţ ă seam n cu mierea dup ce a fost l sat mai mult timp s se solidifice.” Iară ă ă ă ă ă Bib¬lia la Exod 16:31 spune: „Casa lui Israel a numit hrana aceasta ‚man ’. Eaă sem na cu bobul de coriandru, era alb şi avea un gust de turt cu miere.”ă ă ă

Concluziile expedi iei au înt rit în totalitate relatarea biblic . „Astfel, înţ ă ă toate dimine ile, fiecare strângea cât îi tre¬buia pentru hran ; şi când veneaţ ă

c ldura soarelui, se topea” (Exod 16:21). În acelaşi fel se gr besc azi beduiniiă ă peninsulei Sinai când strâng „Mann es-Samâ”, adic mana din cer, deo¬areceă nestrâns de diminea aceasta devine o hran prefe¬rat a furnicilor. „Ei începă ţă ă ă s-o strâng când temperatura p ¬mântului atinge 21˚C. Fapt care se întâmpl înă ă ă jurul orei 8,30 a.m. Pân la aceast or insectele nu se agit ”. Dar de îndat ceă ă ă ă ă furnicile se trezesc mana dispare. Probabil c la aceasta se referea Biblia cândă spunea c „se topeşte”. Pruden i, beduinii sigileaz vasul în care au colectată ţ ă mana, c ci altfel acesta ar fi invadat de furnici. Cam aşa se întâmpla pe vremeaă lui Moise cu mana l sat pe a doua zi. „S-au g sit unii care au l sat ceva din eaă ă ă ă pân diminea a; dar a f cut viermi şi s-a împu it” (Exod 16:20).ă ţ ă ţ

Frecven a manei depinde de ploile favorabile, fiind astfel variabil de la an laţ ă an. În sezoanele bune beduinii din Si¬nai pot aduna şi 1 kg şi jum tate de omă într-o diminea ¬cantitate suficient pentru a s tura un adult. Moise eraţă ă ă în¬drept it când cerea fiec ruia „s strâng cât îi trebuie pentru hran ” (Exodăţ ă ă ă ă 16:16).

Beduinii fac din man un piure care e, bineîn eles de dorit pentru meniul loră ţ redus. Mana este un produs exportabil şi p strat cu grij ea poate fi men inută ă ă ţ ă mult timp. „Şi Moise a zis lui Aron: ‚Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană şi aşaz -l înaintea Domnului, ca s fie p strat pentru urmaşii voştri’” (Exodă ă ă 16:33).

„Copiii lui Israel au mâncat man patruzeci de ani, pân la sosirea lor într-oă ă ar locuit ; au mâncat man pân la sosirea lor la hotarele rii Canaanului”ţ ă ă ă ă ţă (Exod 16:35).

Arborii de tamarisc cresc şi azi în Sinai şi de-a lungul lui Wadi el Arabah chiar spre Marea Moart .ă

Pân acuma am luat în considerare numai observa iile ştin¬ ei. Dar întrebarea careă ţ ţ se pune este dac n-am trecut cum¬va frontierele ştiin ei intrând în domeniulă ţ miracolului. C ci e limpede c Biblia nu vrea s ne prezinte o întâmplareă ă ă nor¬mal , ci o minune a lui Dumnezeu. Acelaşi lucru se poate spune şi despreă prepeli e.ţ

„Au pornit din pustia Sin şi au t b rât la Dofca” (Numeri 33:12).ă ă

La câteva sute de metri de apele M rii Roşii se întinde mo¬notona Pustie aă Sinului. Pe acest platou uniformitatea gal¬ben , str lucitoare nu este întreruptă ă ă decât de cocoaşele c ¬milelor şi de cele câteva tufişuri. Nici o briz de vânt.ă ă Oricine ar parcurge acest vechi drum spre sud vest ar avea revela ia unui peisajţ de neuitat. La orizont apare un lan mun¬tos foarte crestat: e masivul Sinai.ţ V zut mai de aproape muntele surprinde prin forma iunile geologice de culoriă ţ neobişnuite. Stânci roz şi mov se înal atr gând aten ia. În¬tre ele se întindţă ă ţ pantele şi trec torile de culoarea chihlimba¬rului sau de un roşu aprins, br zdateă ă de cute cenuşii de porfir şi benzi verzui de feldspat.

Totul arat de parc ar fi luat culorile unei gr dini. La marginea Pustiei Sin,ă ă ă drumul se termin dintr-o dat cu o oaz .ă ă ă

Pân la începutul secolului nimeni n-a ştiut unde s situeze localitatea Dofca.ă ă Cheia enigmei se afla doar în numele ei. Dofca corespunde în ebraic expresieiă „opera ii de topi¬re”, iar aceste opera ii nu pot avea loc decât acolo undeţ ţ exi¬st depozite minerale.ă

În prim vara anului 1904, Flinders Petrie, cunoscut pio¬nier al arheologieiă biblice engleze, a pornit din Suez cu o lung caravan de c mile. Îl înso eau 30ă ă ă ţ

de cercet tori. De pe malurile Canalului de Suez expedi ia a urmat drumul egipteană ţ spre Sinai. Prin Pustia Sin, pân la mun i, ei au res¬pectat ruta evreilor. După ţ ă ce caravana a traversat o oaz , urmând apoi o curb ascu it în dealuri, timpulă ă ţ ă parc s-a întors brusc cu trei sau patru mii de ani înapoi. Caravana intra directă în lumea faraonilor. Petrie a ordonat oamenilor s se opreasc . De pe o teras înă ă ă stânc se profila conturul unui templu. De pe coloanele p trate de la intrareă ă privea o zei cu urechi de vac . O amestec tur de coloane do¬minat de una maiţă ă ă ă ă înalt , str pungeau v zduhul. Nisipul galben din jurul pietrelor de altar dovedeaă ă ă existen a cenuşii jertfelor arse. Peşteri întunecoase se c scau în jurulţ ă stâncilor. Deasupra oazei se ridica masivul Sinai.

Strig tele conduc torilor de c mile s-au potolit. Caravana st tea împietrit înă ă ă ă ă fa a acestui peisaj.ţ

În templul ruinat Petrie a g sit numele marelui Ramses II s pat în ziduri.ă ă Expedi ia atinsese deci Serabit-el-Khadem, vechi centru minier egiptean. Dupţ ă toate probabilit ile aici trebuie cautat şi Dofca.ăţ ă

Timp de doi ani tab ra stabilit în fa a templului a dat via peisajului.ă ă ţ ţă Reprezent rile actelor de cult, picturile care descriu jertfe arat c acestaă ă ă fusese un loc de închin ciune al zei ei Hator. Galeriile pe jum tate înfundate auă ţ ă fost r s¬colite în c utarea cuprului şi turcoazei. Urmele de unelte erauă ă inconfundabile. Muncitorii erau g zdui i în construc iile d r p nate dină ţ ţ ă ă ă vecin tate.ă

Soarele necru tor f cea din aceast vale un adev rat ca¬zan. Cercet rile s-auţă ă ă ă ă desf şurat în condi ii destul de grele. Munca la aceste mine în timpul veriiă ţ trebuie s fi fost un iad. O inscrip ie din timpul domniei lui Amenemhet III, înă ţ jurul anului 1800 î.Cr. ne descrie organizarea acestor locuri.

Hor-Ur-Re, purt torul sigiliului regal şi ministru al mun¬cii sub faraon, seă adreseaz minerilor şi sclavilor, încercând s -i îmb rb teze: „Fiecare trebuie să ă ă ă ă se considere fericit c tr ieşte aici”. Replica îns nu întârzie: „Turcoaza se vaă ă ă g si mereu în mun i. Numai c în aceast perioad a anului ne gândim mai mult laă ţ ă ă ă pielea noastr . Am auzit c minereul ace¬stui sezon s-a extras. Pielea noastr nuă ă ă e f cut s reziste în aceast perioad a anului”. Hor-Ur-Re îi asigur : „De câteă ă ă ă ă ă ori am adus oameni în aceste mine singurul meu gând a fost cinstirea Majest iiăţ Sale... Nu mi-am pierdut capul când am v zut cum stau lucrurile... N-a fost nici oă discu ie despre ‚pielea care nu rezist ’. Din contr ochii str luceau... ” În timpţ ă ă ă ce s p turile din mine, ad posturi şi împrejurimile templului erau în toi, laă ă ă numai ci iva paşi de sanctuarul zei ei au fost descoperite t bli e de piatr şiţ ţ ă ţ ă statuia unei persoane ghemuite. Atât pe t bli e cât şi pe sculptur ap reau semneă ţ ă ă neobişnuite. Nici m car Petrie Flinders n-a fost în stare s le descifreze. Erauă ă cu siguran scrise cu caractere înc nestudiate. Deşi inscrip iile d deauţă ă ţ ă impresia unei ideograme nu s-ar fi putut afirma despre ele c foloseauă reprezent rile pic¬turale.ă

Dup ce circumstan ele descoperirii au fost cu aten ie ce¬recetate, Flindersă ţ ţ Petrie a ajuns la o concluzie îndr znea : „Muncitorii de la Retenu (11) care erauă ţă folosi i de egipteni aveau un sistem de scriere liniar. Implica ia acestui faptţ ţ este deosebit de semnificativ având în vedere c aceşti simpli muncitori dină ă Canaan puteau s scrie în jurul anului 1500 î.Cr. f r s apeleze la hieroglifeă ă ă ă sau cuneiforme. În al doi¬lea rând înl tur odat pentru totdeauna ipoteza că ă ă ă israeli ii care au trecut pe aici erau analfabe i”.ţ ţ

Aceast explica ie a atras imediat aten ia cercet torilor antichit ii,ă ţ ţ ă ăţ paleografilor şi istoricilor. Toate teoriile despre originea şi prima întrebuin are a scrisului în Canaan erau de acum dep şite. P rea aproapeţ ă ă

incredibil c locuitorii Ca¬naanului s aib o scriere a lor la mijlocul celui de-ă ă ăal doilea mileniu. Numai textele t bli elor din Sinai puteau s con¬firmeă ţ ă concluzia lui Petrie. Imediat dup întoarcerea în Ang¬lia, Petrie a dispusă copierea t bli elor.ă ţ

Paleografii din toat lumea s-au repezit asupra acestor ciu¬date caractereă scrijelite în piatr . Nimeni n-a fost în stare s le t lm ceasc . Abia dup zeceă ă ă ă ă ă ani Sir Alan Gardiner, str ¬lucit traduc tor al textelor egiptene, a str punsă ă ă misterul. Era de fapt primul care reuşea s descifreze aceste inscrip ii.ă ţ

Repetata apari ie a cârjei de p stor a fost primul semn. Gardiner a presupus c oţ ă ă combina ie de patru sau cinci semne care ap reau de mai multe ori, reprezentaţ ă nişte vechi cuvin¬te ebraice. Cele cinci semne 1-B-’ -l-t însemnau: „(dedicat )ă (zei ei) Baalat”.ţ

În mileniul II î.Cr. o zei cu numele Baalat era venerat în portul Biblos.ţă ă Templul de la Serabit-el Khadem ridicat de egipteni era închinat aceleiaşi zei e.ţ Numai c egiptenii o nu¬meau Hator. Muncitorii din Canaan s pau lâng acestă ă ă tem¬plu.

Lan ul de dovezi era complet. Dar adev rata semnifica ie a acestei descopeririţ ă ţ avea s ias la lumin abia la şase ani dup moartea lui Flinders Petrie.ă ă ă ă

Gardiner nu reuşise s descifreze decât o parte din inscrip¬ ii. 30 de ani maiă ţ târziu, în 1948, o echip de arheologi de la Universitatea din Los Angeles a g sită ă cheia traducerii t bli e¬ior din Sinai. Ele datau din 1500 î.Cr. şi erau scrise înă ţ dia¬lect canaanit.

Ceea ce a smuls Flinders Petrie nisipului din Sinai în 1905 poate fi v zut,ă oarecum schimbat bineîn eles, în ziare, revi¬ste, c r i. C ci t bli ele de piatrţ ă ţ ă ă ţ ă de la Serabit-el-Khadem s-au dovedit a fi str moşul alfabetului. Cele dou moduriă ă principale de expresie în „Semiluna Fertil ”, cuneiformele şi hieroglifele erauă deja b trâne când un nou sistem de scriere se n ştea în mileniul II î.Cr. Eraă ă vorba de alfabet.

Probabil influen a i de ideogramele egiptenilor aceşti mun¬citori semi i din Sinaiţ ţ ţ şi-au inventat un tip al lor de scriere. Faimoasele inscrip ii din Sinaiţ reprezint prima etap a alfabetului semi ilor din nord, care e un str moş directă ă ţ ă al al¬fabetului de ast zi. Era folosit în Canaan, Palestina, Repub¬licileă Feniciene de pe coast . Pe la sfârşitul secolului 9 î.Cr. l-au adoptat grecii. Dină Grecia s-a r spândit la Roma şi de acolo pe tot globul.ă

„Domnul a zis lui Moise: ‚Scrie lucrul acesta în carte... ’” (Exod 17:14) Cuvântul „scrie” apare pentru prima oar în vechiul Testament la oprirea care urmează ă aşez rii Dofca. Descifrarea t bli elor din Sinai arunc o nou lumin asupraă ă ţ ă ă ă acestui pasaj biblic. Ast zi ştim c , cu 300 de ani înainte de Exod, oamenii dină ă Canaan „scriau” deja într-o limb apro¬piat de cea a Israelului.ă ă

Capitolul 12La muntele lui Moise

„Toat adunarea copiilor lui Israel a plecat din pus¬tia Sin dup c l toriileă ă ă ă zilnice, pe care poruncise Dom¬nul s le fac ; şi au t b rât la Refidim” (Exodă ă ă ă 17:1).

„Amalec a venit s bat pe Israel la Refidim” (Exod 17:8).ă ă

Refidimul este Feirahul de ast zi, denumit de arabi şi „Perla Sinaiului”. Protejată

de o barier de piatr multicolo¬r , acest paradis în miniatur nu şi-a schimbată ă ă ă înf işarea de-a lungul anilor. O p durice cu palmieri asigur o umbrăţ ă ă ă odihnitoare. Aşa cum procedeaz de genera ii, nomazii îşi aduc turmele aici ca să ţ ă le adape şi s le odihneasc .ă ă

Aşezat în câmpie, Flinders Petrie a organizat mici incursiu¬ni pentru cercetarea teritoriului vecin. Dup c l torii difici¬le, extenuante, cercet torii au ajuns să ă ă ă ă cunoasc oazele şi mun ii pân la Marea Roşie. S-a stabilit c Feirahul esteă ţ ă ă singura oaz în partea sudic a masivului. Pentru nomazii din todeauna ea aă ă constituit un punct vital. „Amaleci ii tre¬buiau s apere oaza Feirah de oriceţ ă invazie str in ” conchi¬de Flinders Petrie. „Dac clima nu s-a modificat - şiă ă ă acest lucru este dovedit de p strarea coloanelor de gresie de la Serabit-el-Khadenă - popula ia ar trebui s aib şi ast zi acelaşi num r. Se apreciaz c existţ ă ă ă ă ă ă ă 5000-7000 de nomazi pe peninsula Sinai. Israelul trebuia s aib un efectiv deă ă lupt de numai 6000 de oameni, întrucât desf şurarea b t liei a fost destul deă ă ă ă neclar ”.ă

„Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel. Şi când îşi l sa mâna în jos,ă era mai tare Amalec” (Exod 17:11).

Lupta a continuat „pân la asfin itul soarelui”, când în cele din urm Iosua aă ţ ă ieşit înving tor. Calea spre sursa de ap din Refidim era deci deschis . Înainteă ă ă de acest eveni¬ment, „poporul n-a g sit ap de b ut” (Exod 17:1). Moise şi-a luată ă ă atunci toiagul şi a scos ap din stânc , (Exod 17:6) fapt care a fost privit cuă ă ă ă scepticism de unii comentatori, deşi din punctul de vedere al Bibliei avem de-a face înc o¬dat cu o împrejurare perfect natural .ă ă ă

Maiorul C. S. Jarvis, guvernator englez al Sinaiului prin anii 30, a avut şi el o astfel de experien : Moise care loveşte stânca de la Refidim şi apa care âşneşteţă ţ par nişte minuni, dar autorul acestor rânduri a v zut cu proprii s i ochi o astfelă ă de întâmplare. Mai mul i oameni din Corpul Expedi ionar al Sinaiului au f cut unţ ţ ă popas într-o oaz uscat . S-au apu¬cat atunci s sape în nisipul dur de la bazaă ă ă unei stânci, încer¬când s ajung la apa care picura încet din mormanul deă ă cal¬car. Bash Shawish, sergent de culoare le-a spus: „Da i-mi-o mie!” A luatţ cazmaua şi a început s sape furios ar tând par¬c superiorilor s i cât for şiă ă ă ă ă ţă voin se ascunde în el. Din greşeal una din lovituri a atins stânca. Coajaţă ă neted care se formeaz întotdeauna pe calcar, s-a desf cut şi a cazut într-oă ă ă parte. Din piatra dezvelit âşni un jet puternic de ap . Sudanezii, care cunoscă ţ ă destul de bine faptele profe ilor, f r a le şi respecta orbeşte, începur sţ ă ă ă ă strige în jurul sergentului: „Ia uita i-v la el! Profetul Moise!” Aceasta e oţ ă întâmplare revelatoare pentru ceea ce s-a întâmplat cu Moise la Refi¬dim.

C. S. Jarvis a fost martorul unei coinciden e deoarece membrii corpuluiţ expedi ionar nu erau locuitori ai Sinaiului familiariza i cu tehnica scoateriiţ ţ apei din stânc . În c l toria de la Cadeş la Edom, Moise a folosit aceeaşi metod .ă ă ă ă „Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de dou ori cu toiagul. Şi a ieşită ap din belşug, aşa încât a b ut şi adunarea şi au b ut şi vitele.” (Numeri 20:11)ă ă ă F r îndoial c el a deprins acest obicei în timpul exilului printre madiani i.ă ă ă ă ţ

La începutul erei creştine numeroşi c lug ri şi eremi i s-au aşezat în Feirah,ă ă ţ unde Israelul a trebuit s fac fa pri¬mului atac în timpul lui Moise. Printreă ă ţă stânci sihaştrii îşi construiau chiliile lor modeste. În Feirah a fost construită o biseric , iar la 37 km sud de oaz a fost ridicat o capel la poalele lui Jebelă ă ă ă Musa.

Triburile de nomazi au tulburat îns via a c lug rilor din Sinai. Mul i dintre eiă ţ ă ă ţ şi-au pierdut via a în cursul unor rai¬duri. Sf. Elena, mama de 80 de ani a luiţ Constantin, a aflat în timpul unei vizite la Ierusalim din 327 d.Cr., de atacarea

c lug rilor din Sinai. În consecin s-a ridicat un turn de sc pare la poaleleă ă ţă ă muntelui lui Moise.

În anul 530 d.Cr. împ ratul bizantin Iustinian a ordonat construirea unui zid deă ap rare în jurul capelei de la mun¬tele lui Moise. Pân în Evul Mediu această ă ă biseric fortifica¬t de la Jebel Musa a fost inta pelerinilor care veneau înă ă ţ Sinai. Cum a ajuns acest loc s fie numit „M n stirea Sf. Ca¬terina” ne esteă ă ă descris de o legend care a supravie uit pân în zilele noastre.ă ţ ă

Napoleon a avut un rol esen ial în salvarea acestei fort re¬ e creştine.ţ ă ţ

În 1859 teologul german Konstantin von Tischendorf a descoperit în mân stirea dină Sinai faimosul „Codex Sinaiti¬cus”, unul din cele mai pre ioase manuscrise aleţ Bibliei. El dateaz din seculul 4 d.Cr. şi con ine Noul Testament, pre¬cum şiă ţ p r i din Vechiul Testament.ă ţ

arul a primit în dar acest pergament, ceea ce nu l-a îm¬piedicat s ofereŢ ă m n stirii 9000 de ruble. Pre iosul document a intrat apoi în biblioteca dină ă ţ Petersburg. În 1933, British Museum a cump rat manuscrisul de la guvernul sovietică cu suma de 100.000 de lire sterline.

Mica capel de la poalele lui Jebel Musa a fost construit pe partea pe care,ă ă conform Bibliei, Moise a z rit tufişul care ardea: „Moise s-a uitat; şi iat că ă ă rugul era tot un foc şi rugul nu se mistuia deloc” (Exod 3:2).

S-au f cut tot felul de încerc ri pentru a se explica ştiin i¬fic acest fenomen.ă ă ţ Un expert în botanica Bibliei, Dr. Harold N. Moldenke, director al Gr diniiă Botanice din New York a f cut urm toarea observa ie: „Cei care caut acesteiă ă ţ ă în¬tâmpl ri o explica ie natural se gândesc în primul rând la planta cu gaz sauă ţ ă Praxinella, Dictamnus albus. Aceasta este o plant care creşte cam un metru înă în l ime, cu flori pur¬purii. Toat tufa este acoperit cu glande uleioaseă ţ ă ă minuscule. Acest gaz, produs de aceste glande, este atât de volatil încât la cea mai mic scânteie izbucneşte în fl c ri. Dar explica¬ ia cea mai logic pare să ă ă ţ ă ă fie dat de Smith. El crede c ‚fl c rile’ erau de fapt nişte flori roşii de vâscă ă ă ă (loranthus accaciae) care cresc pe diferite tufe şi arbuşti de acacia în araŢ Sfânt şi Sinai.”ă

„Dup ce au plecat de la Refidim au ajuns în pustia Sinai şi au t b rât în pustie.ă ă ă Israel a t b rât acolo în fa a munte¬lui. Moise s-a suit la Dumnezeu” (Exod 19:2-ă ă ţ3).

„Moise s-a pogorât la popor şi i-a spus aceste lucruri. Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte şi a zis: ‚Eu sunt Dumnezeul t u... S nu ai al i dumnezeiă ă ţ afar de Mi¬ne’” (Exod 19:25; 20:1-3).ă

În Sinai s-a întâmplat ceva unic pentru istoria omenirii. Aici sunt de fapt r d cinile unei credin e care ar fi putut s cucereasc p mântul prin for a ei.ă ă ţ ă ă ă ţ

Moise, copilul unei lumi care credea într-o gr mad de zeit i de forme diferite,ă ă ăţ de calit i diferite, proclam cre¬din a într-un singur Dumnezeu. Astfel el vesteaăţ ă ţ „monoteis¬mul” - care este de fapt şi cea mai durabil minune din Sinai; Moise -ă acest fiu anonim al nomazilor, crescut într-o ar str in - „s-a pogorât laţ ă ă ă popor” şi i-a vorbit. Nomazii cu corturile lor din p r de capr , arşi de soareleă ă deşertului sunt primii oameni care ascult acest uluitor mesaj, îl ascult şi îlă ă accept .ă

Pentru prima oar în cei 39 de ani, singuri în deşert, dup ce au trecut deă ă izvoare tulburate şi ape liniştite, de oaze umbroase, dup ce şi-au hr nit oile,ă ă

caprele, m garii, înfrun¬tând vântul aspru şi întinderea nem rginit , pentru primaă ă ă oa¬r ei vorbesc despre un Dumnezeu al lor, YHWH.ă

Astfel începe istoria minunat a credin ei care va cuprinde lumea.ă ţ

Aceşti simpli p stori, deprinşi cu greut ile, au dus cre¬din a în patria lor, deă ăţ ţ unde mai târziu avea s se r spândeasc în întreaga lume. Popoarele şi imperiileă ă ă din acea vreme au disp rut. Urmaşii p storilor care au împ rt şit primii această ă ă ă ă credin în Dumnezeu tr iesc şi azi.ţă ă

„Eu sunt Domnul Dumnezeul t u... s nu ai al i dumne¬zei afar de Mine”. Înainteaă ă ţ ă lor nu mai existase o astfel de credin la vreun alt popor.ţă

Putem afirma acest lucru în virtutea descoperirilor arheo¬logice din Egipt, araţ în care Moise a crescut şi a fost edu¬cat. Celelalte descoperiri din Orientul antic vin numai în sprijinul acestei afirma ii. Atât cultul lui Aknaten, zeu alţ soarelui, cât şi apari ia în Mesopotamia a unei combina ii de zeit i într-unţ ţ ăţ singur zeu, Ninurta, zeul r zboiului nu sunt decât nişte vagi intui ii deă ţ monoteism.

Din toate aceste concep ii lipsea îns puterea şi sensul mo¬ral al celor zeceţ ă porunci aduse de Moise de pe în l imile Muntelui Sinai în inimile oamenilor.ă ţ

Din toat „Semiluna Fertil ” numai poporul lui Israel a putut cultiva această ă ă credin a unui Dumnezeu unic, de¬barasându-se de magie, de mituri complicate, deţă obiceiul pre¬g tirii fizice a omului pentru via a de dincolo. F r prece¬dent, deă ţ ă ă asemenea este şi împ rativul celor „zece porunci”. Israeli ii nu au voie să ţ ă p c tuisc deoarece numai astfel pot asculta de Yahwe.ă ă ă

Capitolul 13Sub soarele deşertului

„Şi copiii lui Israel au pornit din pustia Sinai... ” (Numeri 10:12).

Israelul promisese solemn c va crede într-un singur Dum¬nezeu şi în legile Lui.ă Scutul sau simbolul pe care-l purtau israeli ii - „Chivotul Leg mântului” - eraţ ă construit din lemn de salcâm, (Exod 25:10), lemn de larg r spândire în Sinaiă ă chiar şi în zilele noastre.

Aproape un an, evreii z boviser la muntele Sinai. Acum ei porneau din nou la drumă ă spre Canaan. Urm toarea es¬cal Cadeş, punct de reper al pribegiei evreilor înă ă deşert, se afl la 230 km de Sinai în linie dreapt .ă ă

Distan a parcurs poate fi cu uşurin reconstituit dup indica iile topograficeţ ă ţă ă ă ţ date de Biblie. Ruta leag litoralul ve¬stic al golfului Akaba de pustia Parană (Numeri 12:16) - ac¬tualul Badiet et-Tin, adic pustia singur t ii. Printreă ă ăţ escale¬le f cute în aceaşt c l torie (Numeri 33:16-36) Ha erotul şi E ion-ă ă ă ă ţ ţGheberul pot fi identificate f r probleme. Ha erotul se numeşte azi Ain-Huderahă ă ţ şi este aşezat lâng golf. E ion¬-Gheberul este situat chiar în vârful golfului.ă ţ Mai târziu, în timpul regelui Solomon (1 Împ ra i 9:26) oraşul va deveni ună ţ puternic centru industrial şi naval.

În drumul lor de-a lungul golfului, „minunea” cu prepe¬li ele s-a repetat. Încţ ă odat era prim var , timpul migr ri¬lor. Descrierea este veridic : „Domnul a f cută ă ă ă ă ă s sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeli e şi le-a r spândit pesteă ţ ă tab r ” (Numeri 11:31).ă ă

„Au pornit din E ion-Gheber şi au t b rât în pustia in, adic Cadeş” (Numeriţ ă ă Ţ ă

33:36).

Mai jos de Hebron inutul deluros din Iuda se transform într-o câmpie neted , cuţ ă ă o regiune de sud foarte slab apro¬vizionat cu ap (Numeri 34:5; Iosua 15:4; 1ă ă Împ ra i 8:65). Ace¬sta este Neghebul sau inutul din Sud (Numeri 13:17). Printreă ţ Ţ atâtea albii uscate umplute doar de ploia din timpul iernii, se afl şi Cadeşul.ă Vechiul nume Cadeş, se p streaz prin numele unui mic izvor, „Ain Qedeis,” de laă ă care beduinii îşi adap vitele. Numai c acest firicel de ap n-ar fi putut potoliă ă ă setea a 6000 de israeli i împreun cu turmele lor.ţ ă

La numai 7 km nord-vest de Cadeş, se afl cea mai mare surs de ap din toată ă ă ă zona: „Ain el Qudeirat”. Oaza Qudeirat exist tocmai datorit acestui lucru. Deă ă aici au v zut copii lui Israel ara Promis şi despre care nu avuse¬ser până Ţ ă ă ă atunci decât o vag imagine. Numai plecarea lor timpurie din Egipt explic faptulă ă c nu cunoşteau nimic despre aceste locuri. Palestina era doar atât de familiară ă lo¬cuitorilor de pe Nil, încât orice eroare în privin a ei era pus pe seamaţ ă lipsei de cultur general . Aman-Appa, „scrib în¬s rcinat al armatei” sub Ramsesă ă ă II, a fost chiar ridiculizat pentru necunoaşterea Palestinei. Hori, un ofi er alţ grajduri¬lor regale, îi r spunde acestuia destul de ironic, punându-i cunoştin eleă ţ de geografie la încercare: „Scrisoarea ta este înc rcat de cuvinte mari. Ai avută ă ce-ai vrut şi vei avea chiar mai mult. Ceea ce î i spunem este c trebuie s viiţ ă ă s ne convingi dac totul este adev rat. Î i vom trimite un cal care s te aducă ă ă ţ ă ă înapoi imediat. S vedem de ce eşti în stare. N-ai v zut tu inutul Upe de lângă ă ţ ă Damasc? Nu-i cunoşti tu toate ascunzişurile şi râul care-l scald ? N-ai fost tu laă Ca¬deş? Nu i-ai f cut, oare, niciodat drum pân în Liban unde cerul e întunecatţ ă ă ă în plin zi, unde sunt atâ ia chiparoşi, steja rişi codri? O s - i amintesc deă ţ ă ţ asemenea de misteriosul oraş Biblos. Cum arat el? Spune-mi ceva şi despre Sidonă şi Sa¬repta. Se vorbeşte despre un oraş aflat pe mare, Tir. Cor ¬biile îlă alimenteaz cu ap . Dac vei merge cumva la Iaffa, vei vedea câmpii verzi. Du-teă ă ă şi caut-o pe dr gu a care are grij de vie. O s te accepte, o s - i acorde multă ţ ă ă ă ţ dorita fa¬voare. Apoi o s fii moleşit şi indiferent. O s - i fure arcul, tolba cuă ă ţ s ge i şi cu itul. Frâul î i va fi aruncat, carul spart în buc i. Tu vei spuneă ţ ţ ţ ăţ îns : Aduce i-mi mâncare şi b utur , sunt fericit aici! Ei se vor preface surzi şiă ţ ă ă nu- i vor da nici o aten ie. S mergem dar şi în sud, în regiunea Akka. Unde esteţ ţ ă dealul Sihem? Îmi poate spune acest scrib deştept cum s ajung la Hazor? Ce esteă deosebit la râul de aici? S te-ntreb îns şi de alte oraşe. Spune-mi cum arată ă ă Kin de lâng Meghido, descrie-mi Rahabul, Betşana şi Kiriat-El. Spune¬mi cum să ă trec de Meghido. Cum se traverseaz Iordanul? Dup cum vezi” - conchide Hori,ă ă ofi er al grajdurilor re¬gale - „te-am dus prin toat Palestina... ia aminteţ ă pentru ca pe viitor s-o po i descrie cum se cuvine şi... s devii... consilier”.ţ ă

Func ionarii guvernamentali, solda ii, negustorii aveau format o imagine aţ ţ ă Palestinei. Moise, care apar inea unui popor de p stori, lua pentru prima oarţ ă ă contact cu acest i¬nut. La început, el a trimis iscoade.ţ

„Moise i-a trimis s iscodeasc ara Canaanului, El le-a zis: ‚Merge i de aiciă ă ţ ţ spre miaz zi, şi apoi s v sui i pe mun¬te; vede i ara, vede i cum este ea, cumă ă ă ţ ţ ţ ţ este poporul care o locuieşte, dac este tare sau slab, dac este mic sau mare laă ă num r’” (Numeri 13: 17-18).ă

Printre cele dou sprezece iscoade s-a aflat şi Iosua, om cu bune însuşiri deă strateg, afirmate abia în timpul invaziei Ca¬naanului. Ei au ales ca loc de spionat inutul din jurul He¬bronului, în sudul Iudeii. Dup 40 de zile iscoadeleţ ă au rapor¬tat lui Moise cele v zute, aducând cu ele ca m rturie, fructe din zonaă ă cercetat : smochine şi rodii. Cu o mare uimire a fost primit ciorchinele deă struguri din „Valea Eşcol”, dus de doi oameni cu ajutorul unei pr jini.ă Comentatorii sunt totuşi sceptici deoarece nu se aminteşte decât de un ciorchine. Trebuie s fi fost deci o ramur de vi cu toate fructele de pe ea. Iscoadele auă ă ţă

adus-o astfel pentru a p stra strugurii proaspe i.ă ţ

În orice caz locul lor de origine este veridic, „Valea Eşcol” însemnând de fapt „Valea strugurilor”.

E vorba de o regiune aflat la sud-vest de Hebron care d şi ast zi recolte mariă ă ă de struguri. Ciorchini mari de 5-6 kg nu sunt o raritate. Iscoadele au descris Canaanul, ca şi Sinuhe, cu 650 ani înaintea lor, ca o „ ar în care curge lapte şiţ ă miere” (Numeri 13:27). Dar numai c „poporul care locuieşte în ara aceasta esteă ţ puternic, cet ile sunt înt rite şi foarte mari” (Numeri 13:28).ăţ ă

În relatarea lor despre locuitorii rii, sunt pomenite nume despre care am maiţă vorbit, hiti i, amori i, iebusi i, canaani i şi amaleci i cu care Israelul intraseţ ţ ţ ţ ţ deja în conflict în Sinai. Se mai aminteşte şi despre „fiii lui Anac” care înseamn pro¬babil fiii „uriaşilor” (Numeri 13:22, 28, 33). Annak, dup p ¬rereaă ă ă cercet torilor înseamn „cu gâtul lung”. S-a presupus c aceşti uriaşi suntă ă ă supravie uitorii elementelor antice pre¬semite. Dar deocamdat nu exist nici oţ ă ă dovad în acest sens.ă

Cert este c existau oameni din alte ri care locuiau în Canaan şi care le erauă ţă total necunoscu i israeli ilor veni i din Egipt. Ai cui fii erau, s-a aflat numaiţ ţ ţ din întâmplare, ca ur¬mare a unei descoperiri f cute de o ranc la Tell el-ă ţă ăAmar¬na (12) în 1887. Cercet rile care au urmat au scos la iveal o colec ie deă ă ţ 377 de documente. Acestea sunt scrisori cuneifor¬me din arhivele regale ale lui Amenofis III, şi ale fiului s u Aknaten, cel care a construit o nou capital laă ă ă El-Amarna, pe Nil. T bli ele con in coresponden a dintre regii din Pa¬lestina,ă ţ ţ ţ Fenicia, sudul Siriei şi Ministerul de Externe egip¬tean. Scrisorile sunt scrise în akadian , limba diplomatic a mileniului II, î.Cr. Cele mai multe din ele suntă ă pline de cuvinte tipic canaanite, iar altele sunt scrise integral în acest dialect. Aceast descoperire a aruncat o nou lumin asupra Palestinei secoleloră ă ă 14 şi 15 î.Cr.

Una din scrisori sun astfel: „Regelui meu, domnul meu, Soarele meu, Dumnezeulă meu, aşa gr ieşte Suwardata, sluji¬torul t u, slujitorul Regelui, râna de subă ă ţă picioarele lui, p mântul pe care calci. La picioarele Regelui, domnul meu, soareleă cerului, de şapte ori, de şapte ori m închin, pe pân¬tece şi pe spate...”ă

Şi aceasta e numai introducerea. Dar nu trebuie s ni se par extravagan . Dină ă ţă contr , e în spiritul protocolului din vremea aceea. În sfârşit, Suwardata intră ă în subiect: „Regele, domnul meu, trebuie s ştie c Hapiru s-au r sculat înă ă ă inutul pe care Dumnezeul regelui meu mi l-a dat. Dar i-am biruit şi regele,ţ domnul meu, trebuie s ştie c to i fra ii mei m-au p r sit şi c numai euă ă ţ ţ ă ă ă împreun cu Abdu-Kheba am mai r mas s ne lupt m cu conduc torul lui Hapiru.ă ă ă ă ă

Şi Zurata, regele din Aco (Judec tori 1:31) şi Indaruta, regele din Acşaf (Iosuaă 11:1) au fost singurii care au s rit în ajutorul meu înlocuind cele 50 de careă pierdute. Dar, cum ei lupt împotriva mea, rog pe rege, domnul meu, s -l trimită ă ă pe Ianhamu ca s putem lupta şi rec p ta p mântul Regelui, Domnul meu... ”ă ă ă ă

Aceast scrisoare a unui rege canaanit ilustreaz fidel epo¬ca. Din câteva frazeă ă ne putem da seama de interminabilele lupte între tiranii locali, ca s nu maiă vorbim de h r uiala triburilor nomadice. Dar cel mai interesant element ală ţ scri¬sorii, în afar de stil şi con inut, este tocmai autorul ei, re¬geleă ţ Suwardata. Numele s u tr deaz o descenden indo-¬arian . Regele Indarutaă ă ă ţă ă men ionat de el este de asemenea indo-arian. Deşi ar putea s par bizar şi alţ ă ă treilea personaj din aceast scrisoare este de sânge indo-arian. Biryawaza ală Damascului, Biridia din Meghido, Widia din Ascalon, Bira¬şena din Sihemul Samariei, au to i nume indo-ariene. Inda¬ruta, regele Acşafului e un nume identicţ

cu cele ap rute în Vede sau alte scrieri sanscrite. Abdu-Kheba din Ierusalimă apar ine unui popor men ionat în Biblie: hori ii.ţ ţ ţ

Aceast tradi ie a fost de curând certificat de descoperirea unor papirusuriă ţ ă egiptene din secolul XV. î.Cr., în care Ca¬naanul este denumit (de câteva ori) „Khuru” dup hurri, adi¬c hori ii care apar în Biblie. Deci aceşti hurri trebuieă ă ţ s fi fost r spândi i în ar pentru o perioad de timp.ă ă ţ ţ ă ă

„Toat adunarea a ridicat glasul şi a început s ipe. Şi poporul a plâns înă ă ţ noaptea aceea... ‚Pentru ce ne duce Domnul în ara aceasta în care vom c deaţ ă ucişi de sabie, iar nevestele şi copiii noştri vor fi de jaf?’” (Numeri 14:1-3).

Relat rile iscoadelor despre oraşele fortificate ale Canaanului, despre locuitoriiă s i înarma i nu erau deloc exagerate. Fort re ele cu turnuri construite dină ţ ă ţ ziduri-ciclop reprezen¬tau pentru israeli i o privelişte însp imânt toare înţ ă ă inutul Gosen care fusese de-a lungul a câteva genera ii c minul lor, şi unde nuţ ţ ă exista decât un singur oraş fortificat: Ramses. În Canaan îns fort re ele seă ă ţ ridicau una lâng alta. P mântul ap rea aproape peticit cu ele. Multe dintre eleă ă ă dominau de pe dealuri sau vârfuri de munte. Astfel se explic teama provocat deă ă relat rile iscoadelor.ă

Israel era destul de ignorant în privin a tehnicii militare. Nu avea la dispozi ieţ ţ decât nişte arme primitive: arcuri, su¬li e, s bii, cu ite. Cât despre carele deţ ă ţ lupt , unul din punc¬tele de rezisten ale canaani ilor, mai nimic. Israelul visaă ţă ţ înc la carnea fiart din Egipt, dup care mai ales b trânii regretau tot timpul.ă ă ă ă În ciuda noii lor credin e, a experien¬ elor Exodului, ei nu formau înc oţ ţ ă comunitate bine suda¬t , gata s rişte în lupt .ă ă ă

Având în vedere aceast situa ie, Moise a renun at la in¬ten ia sa de a merge înă ţ ţ ţ Canaan prin sud. Nu era timpul înc pentru o asemenea ac iune. Israelul trebuia să ţ ă porneasc proasp t. Se permitea astfel şi conturarea caracterului ace¬stor fugariă ă dornici de p mânt, caracter care trebuia s cuprind toate calit ile unui grupă ă ă ăţ na ional compact, capa¬bil s suporte orice lipsuri. O nou genera ie trebuia sţ ă ă ţ ă se ri¬dice.

Despre perioda care a urmat ştim foarte pu in: 38 de ani¬ aproape o genera ie -ţ ţ pentru modelarea unei na iuni. A¬ceasta este durata şederii lor în „pustie”.ţ Al turat minunilor cu prepeli ele şi mana, acest capitol al cronologiei şiă ţ topogra¬fiei biblice pare greu de crezut, având în vedere câteva punc¬te de referin în afara celor general acceptate. De fapt, nici nu a fost o şedere înţă pustie în adev ratul sens al cuvântului.ă

Deşi datele biblice pentru acea perioad sunt destul de pu¬ ine, putem ob ineă ţ ţ totuşi o imagine destul de clar a locuri¬lor care au fost atestate ştiin ific.ă ţ Israelul a petrecut o vreme în Negheb, lâng cele dou surse de ap din Cadeş. S-ă ă ăau mai dus odat înapoi spre golful Akaba, în regiunea Madianu¬lui şi peninsulaă Sinai. Fa de întinderile ucig toare ale Sa¬harei aceast bucat de p mânt niciţă ă ă ă ă nu poate fi socotit deşert. Cercet rile au ar tat c deoarece nici iriga iile,ă ă ă ă ţ nici ploile nu s-au modificat, „pustiul” trebuie s fi avut cel pu¬ ină ţ caracteristica unei stepe cu posibilit i de p şunat şi ad ¬pat.ăţ ă ă

Activitatea arheologic a americanului Nelson Glueck a îmbog it cunoştin eleă ăţ ţ privitoare la condi iile generale din acea perioad . Astfel, se crede c acesteţ ă ă regiuni erau locuite în secolul 13 î.Cr. de triburi semi-nomade care între ineauţ intense rela ii comerciale atât cu Canaanul, cât şi cu Egiptul. Printre acesteţ triburi trebuie s -i includem şi pe madiani i cu care a tr it Moise în timpulă ţ ă exilului s u şi de unde şi-a luat şi so ia, pe Sefora (Exod 2:21).ă ţ

Capitolul 14În pragul rii PromiseŢă

„Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a f cut s r t ceasc înă ă ă ă ă pustie timp de patruzeci de ani, pân la stingerea întregului leat de oameni careă f cuse r u înaintea Domnului” (Numeri 32:13)ă ă

Istoria biblic este reluat abia dup anii de peregrinare ai Israelului. Întreă ă ă timp, se ridicase o nou genera ie gata s treac pragul rii Promise. Nici unulă ţ ă ă Ţă din conduc torii Exodului din Egipt nu va pune piciorul în ara Promis , niciă Ţ ă însuşi Moise.

Noul plan de atac consta în cucerirea Canaanului din est, respectiv din zona de la r s rit de Iordan. Dar calea de la Cadeş spre Transiordania este blocat de celeă ă ă cinci regate care ocup fâşia de p mânt dintre Valea Iordanului şi deşer¬tulă ă Arabiei: în nord, chiar la poalele Hermonului se afl regatul Basan, apoi regatulă amorit al lui Sihon, mai încolo regatul lui Amon, apoi regatul lui Moab, pe coasta r s ri¬tean a M rii Moarte şi în sfârşit, spre Sud, Edomul.ă ă ă ă

Deci primul obstacol spre Transiordania superioar este Edomul. Israeli ii ceră ţ permisiunea s treac : „De la Cadeş, Moise a trimis nişte soli la împ ratulă ă ă Edomului:... Las -ne s trecem prin ara ta” (Numeri 20:14,17).ă ă ţ

Drumurile principale sunt şi cele mai iu i. Calea care trecea prin mijloculţ Edomului îşi are corespondent în autostr zile de ast zi. Acesta era str vechiulă ă ă „Drum împ r tesc” care-şi tr gea originea înc din timpul lui Avraam. Israeli iiă ă ă ă ţ cereau doar atât: „Las -ne s trecem prin ara ta... vom merge pe Drumulă ă ţ împ r tesc” (Numeri 20:17).ă ă

Dar popula ia stabil a Orientului nu prea are încredere în nomazi, chiar dacţ ă ă emisarii Israelului declarau în mod clar: „Nu vom trece prin ogoare, nici prin vii... vom mer¬ge pe Drumul împ r tesc - f r s ne abatem la dreapta sau laă ă ă ă ă stânga, pân vom trece de inutul t u... şi dac vom bea din apa ta, eu şi turmeleă ţ ă ă mele, î i voi pl ti pre ul...” (Numeri 20:17, 19).ţ ă ţ

În cursul unei expedi ii de câ iva ani, Nelson Glueck a confirmat descriereaţ ţ Edomului din Biblie. În sudul Transior¬daniei el a descoperit numeroase urme de aşez ri de la în¬ceputul secolului XIII î.Cr. Semne de p mânt cultivat in¬dicauă ă prezen a unor ogoare bine lucrate. Este de în eles de ce Edomul, în ciuda tuturorţ ţ asigur rilor, a refuzat trecerea Israelului prin teritoriul s u.ă ă

Ostilitatea Edomului i-a silit pe israeli i s fac un lung ocol. Ei vor merge de-ţ ă ăa lungul grani ei occidentale a Edomu¬lui spre Marea Moart . Phunonul, ast ziţ ă ă Kirbet-Phenan, o veche min de cupru şi Obothul sunt vizitate pentru izvoareleă lor. Israeli ii urmeaz apoi micul râu Sered, care este şi fron¬tier între Edomţ ă ă şi Moab, dup care ating Transiordania. Fac un cerc larg în jurul Moabului peă coasta de sud-est a M rii Moarte. Ajung la râul Arnon şi apoi grani a de sud aă ţ regatului amori ilor (Numeri 21:13). Înc odat israeli ii cer permisiunea de aţ ă ă ţ folosi „Drumul împ r tesc” (Numeri 21:22). Înc odat sunt refuza i, în acest cază ă ă ă ţ de Sihon, regele amori¬ ilor. Începe o lupt . În felul acestea cucerirea prinţ ă for îşi face debutul.ţă

Prin înfrângerea amori ilor, Israelul culege primii lauri. Conştien i de for aţ ţ ţ lor, ei se îndreapt spre nord, peste râul Iaboc, cucerind şi regatul Basan.ă Astfel primul lor atac hot ¬rât le-a adus Transiordania de la râul Arnon pân laă ă maluri¬le lacului Galilea.

În descrierea aproape prozaic a ofensivei militare în Transiordania s-a strecurată

un am nunt legat de Og, împ ¬ratul Basanului (Deuteronom 3:11) care probabil c aă ă ă uimit pe mul i. E vorba de acel „pat de fier”. Acest pasaj misterios are totuşi oţ explica ie. Biblia ne duce cu evocarea ei în mijlocul Canaanului.ţ

S pând în Iordania dup dovezi, arheologii au descoperit nişte construc iiă ă ţ remarcabile ca acelea scoase la lumin de colegii lor cu alte împrejur ri. Acesteă ă construc ii erau din pietre enorme, ovale, acoperite din când în când cu blocuriţ mari, transversale - faimoasele morminte de piatr . Ele mai sunt cunoscute şi subă numele de morminte megalitice sau dolmene. În Europa, Nordul Germaniei, Danemarca, Anglia, Nord-vestul Fran ei, ele sunt denumite „Paturi de gigant”. Deoarece acesteţ monumente se afl r spândite şi în India, estul Asiei, şi chiar în insulele M riiă ă ă de Sud, ele au fost atri¬buite unei masive migr ri din timpuri str vechi.ă ă

În 1918, savantul german Gustaf Dalman a descoperit în vecin tatea Ammanului,ă actuala capital a Iordaniei un dol¬men care avea s trezeasc mare interesă ă ă datorit leg turii sa¬le neaşteptate cu Biblia. Oraşul Amman este aşezat exact peă ă locul str vediiului Rabbath-ammon. Iat ce spune Biblia despre acest gigantică ă împ rat Og: „Patul lui, un pat de fier, este la Raba, cetatea copiilor lui Amonă (Rabbath-ammon). Lungimea lui este de 9 co i şi l imea de patru co i, dup cotulţ ăţ ţ ă unui om” (Deuteronom 3:11).

Dimensiunea dolmenului descoperit de Dalman corespun¬de aproximativ acestor cifre. „Patul” este din bazalt, o piatr cenuşie-ânchis de mare duritate. Probabil că ă ă apari ia acestui mormânt a dat prilej descrierii biblice a „patului de fier”.ţ Cercet râle au dovedit c dolmenele sunt frecvente în Palestina, mai des înă ă Transiordania, peste râul Iaboc, în ac¬tualul Ailun. Peste o mie de astfel de monumente pot fi v ¬zute pe iarba aspr din mun i.ă ă ţ

ara de peste Iaboc este, dup cum ne spune Biblia, îm¬p r ia lui Og alŢ ă ă ăţ Basanului, Og, singurul care „mai r m ¬sese din neamul refaimi ilor” (Deuteronomă ă ţ 3:11). Basanul cucerit de Israel a fost numit „ ara refaimi ilor (gigan ilor)”Ţ ţ ţ (Deuteronom 3:13).

La vest de Iordania, dolmenele pot fi g site numai în apro¬pierea Hebronului.ă Iscoadele trimise de Moise de la Cadeş „s-au suit pe la miaz zi şi au mers pân laă ă Hebron unde se aflau Ahiman, Seşai şi Talmai, copiii lui Anac” (Numeri 13:22-23).

Ei trebuie s fi v zut mormintele din piatr descoperite abia acum la Hebron,ă ă ă aproape de Valea Strugurilor.

Cine erau aceşti gigari i nu se ştie înc . Probabil c aveau o în l imeţ ă ă ă ţ neobişnuit fa de vechea popula ie din jurul Iordanului. Ei sunt o reminiscenă ţă ţ ţă a unui tip de om cu o talie mai înalt care explic men ionarea acestuia de c treă ă ţ ă Biblie.

Mormintele enorme de piatr şi relat rile despre aceşti gi¬gan i m rturisesc încă ă ţ ă ă o dat despre istoria pitoreasc a Ca¬naanului, aceast fâşie îngust pe coastaă ă ă ă Mediteranei c lcat din cele mai vechi timpuri de popoare str ine care şi-au l sată ă ă ă în câte un fel amprenta lor.

Vestea c Israelul a cucerit Iordanul l-a alarmat pe regele Balac al Moabului. Elă se temea c poporul s u nu va rezi¬sta militar acestor fii ai deşertului. Atunci,ă ă el convoac şi încearc s -i conving pe „b trânii lui Madian” de peri¬colul peă ă ă ă ă care-l prezint Israelul (Numeri 22:4). Atunci se ho¬t r sc alte mijloace decâtă ă ă cele militare. Vor s opreasc Israe¬lul prin for a vr jii. Incanta iile şiă ă ţ ă ţ blestemele, în eficacitatea c rora aceste popoare din Orientul antic credeauă orbeşte, tre¬buiau s zdrobeasc puterea israelit . Balaam este convocat imediată ă ă de la Pethor din Babilonia unde aceast magie era în floare. Dar Balaam, mareleă

vr jitor, d greş. Cum încearc s rosteasc un blestem, îi şi iese pe gur oă ă ă ă ă ă binecuvântare a Israelului (Numeri 23). Atunci regele Moabului a aruncat în joc cartea cea mai periculoas , un atu perfid care avea s in¬fluen eze mult timpă ă ţ via a israeli ilor.ţ ţ

Pasajul biblic care con ine aceast monstruoas stratagem a lui Balac este deţ ă ă ă multe ori evitat de teologi. Întrebarea se pune altfel îns : de ce apare oă relatare atât de scandaloas în Biblie?ă

R spunsul e simplu: evenimentul acesta a avut o mare semnifica ie pentru poporulă ţ lui Israel. Acesta e motivul pentru care povestitorul red faptele aşa cum s-auă întâmplat.

Cam prin anii 30 arheologii francezi lucrau la portul me¬diteranean Ras-Samra - „portul alb” de pe coasta Feniciei. Sub conducerea profesorului Claude Schaeffer din Strass¬bourg ei au scos la iveal dovezi ale practicilor religioaseă ca¬naanite. Numai atunci s-a putut în elege dezastrul relatat în Numeri 25:ţ „Israel locuia în Sitim; şi poporul a început s se dedea la curvie cu fetele luiă Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor” (Numeri 25:1-2).

Israelul nu a avut de înfruntat atrac ia viciului. E vorba de un adev r care îşiţ ă p streaz universalitatea. Nu prostitu¬atele de meserie au fost acelea care au dusă ă Israelul pe c i gre¬şite, ci chiar so iilie şi iubitele lor, fiicele moabi ilor şiă ţ ţ ma¬diani ilor. B rba ii erau ispiti i s ia parte la ritul lui Baal, care era unţ ă ţ ţ ă cult al fertilit ii în Canaan. Afla i înc de cea¬lalt parte a Iordanului,ăţ ţ ă ă israeli ii iau contact cu cultul voluptuos al zeilor fenicieni, zei cu care vorţ avea mult de lup¬tat de-a lungul secolelor.

Dar moabi ii şi madiani ii au sperat zadarnic c vor face din aceşti tineri nomaziţ ţ ă neexperimenta i sclavii practicilor religioase pline de voluptate, reuşind înţ felul acesta s sl ¬beasc for a israeli ilor. De la primul contact cu această ă ă ţ ţ ă lume a fost clar c nu poate exista compromis între Yahve şi Baal. Conduc toriiă ă Israelului au lovit scurt şi eficace. Ei nu au cru at nici chiar pe oamenii lor.ţ Cei care greşiser au fost m ¬cel ri i. Fineas, unul din nepo ii lui Moise, v zândă ă ă ţ ţ ă un israelit cu o madianit a luat o suli şi „i-a str puns prin pântece peă ţă ă amândoi” (Numeri 25:8). Moabi ii au fost cru a i deoarece erau într-un felţ ţ ţ înrudi i cu israeli ii - Lot fiind socotit ca str moşul lor (Geneza 19:37).ţ ţ ă Împotriva madiani ilor a fost pornit îns un r zboi de exterminare, acea nimicireţ ă ă de care vorbeşte Legea (Deuteronom 7:2 etc. 20:13 etc.)

„Acum, dar, omorâ i pe orice prunc de parte b rb teasc şi omorâ i pe orice femeieţ ă ă ă ţ care a cunoscut pe un b rbat cul¬cându-se cu el” - a poruncit Moise. În afar deă ă fetele vir¬gine, n-a fost cru at nimeni (Numeri 31:7, 17, 18).ţ

„Moise s-a suit din câmpia Moabului pe muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga, în fa a Ierihonului. Şi Domnul i-a ar ¬tat toat ara” (Deuteronom 34:1).ţ ă ă ţ

De acum Moise îşi îndeplinise dificila sa misiune. Din oraşele captivit ii înăţ Egipt, de-a lungul unor ani plini de greut i el a avut de f cut un lung şiăţ ă istovitor drum.

Ca succesor l-a numit pe Iosua, om încercat, strateg în¬zestrat, exact conduc torul de care avea nevoie Israelul în acel moment. Lui Moise nu-i maiă r mânea decât s -şi ia adio. Nu i se va îng dui s pun piciorul în ara promis .ă ă ă ă ă Ţ ă Tot ce putea s fac era s o priveasc de departe, de pe Muntele Nebo.ă ă ă ă

O c l torie de 27 km de la Aman centrul tân rului regat al Iordaniei, te aduceă ă ă lâng acest munte. Cu maşina ajungi cam într-o jum tate de or , dup ce traverseziă ă ă ă

dealurile de la marginea deşertului Arabiei, oazele şi câmpiile cultivate odinioar , spre sud-est, în direc ia M rii Moarte.ă ţ ă

Dup o scurt ascensiune pe stâncile golaşe ajungi pe un platou, la 800 m deasupraă ă nivelului m rii. Pe marginea de vest muntele coboar abrupt în Iordan. O boare deă ă vânt mângâie culmea. Sub cerul albastru se desf şoar o imagine de-a dreptulă ă fermec toare.ă

La sud se întind apele M rii Moarte cu str lucirea lor ar¬gintie. Pe malul dină ă dep rtare se z resc dealuri şi movile. Dincolo de el se afl un lung lan muntosă ă ă ţ al inutului lui Iuda. Chiar acolo unde începe, ridicându-se parc din Neg¬heb, seţ ă g seşte Hebronul. În vest, spre Mediterana, dou puncte mici pot fi v zute cuă ă ă ochiul liber: Betleemul şi Ieru¬sammul. Privirea se plimb apoi spre nord,ă deasupra mun i¬lor Samariei, dincolo de Galilea pân la vârfurile înz pezite aleţ ă ă Hermonului.

La poalele muntelui Nebo se g sesc defileuri înguste, i¬nundate de verdeleă rodiilor şi portocaliul fructelor. Apoi pa¬mântul e înghi it brusc de stepaţ dezolant a bazinului Iorda¬nului. Dealuri albe de calcar, fantomatic, ca mun iiă ţ lunari, marginesc albia cu o l ime de 9 m a Iordanului. Singura varia ie deăţ ţ culoare e pata verde din fa a mun ilor care se înal la vest de Iordan. E vorbaţ ţ ţă de oaza Ierihon.

Aceasta era imaginea Palestinei, v zut de Moise de pe muntele Nebo.ă ă

Dar mai jos de el, din stepa Moabului, fire sub iri de fum se ridic la cer. Zi şiţ ă noapte focurile de tab r ard printre corturile negre din p r de capr . Vocileă ă ă ă oamenilor ameste¬cate cu beh itul turmelor alunec purtate de vânt dincolo deă ă Iordan. E o scen plin de pace. Dar e numai un moment de repaus, calmul dinainteaă ă furtunii care va hot rî soarta Israe¬lului şi a Canaanului.ă

IV. B T LIA PENTRU ARA PROMISĂ Ă Ţ ĂDe la Iosua la Saul

Capitolul 15Israelul invadează

„Dup moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun,ă slujitorul lui Moise: ‚Robul meu Moise a murit; acum, scoal -te, treci Iordanulă acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intra i în ara pe care o dau copiilor luiţ ţ Israel’” (Iosua 1:1, 2).

Cam în aceaşi perioad în care Israelul se preg tea în Va¬lea Iordanului să ă ă invadeze Canaanul, destinul se ab tea asupra Troiei, trufaşa fort rea a regeluiă ă ţă Priam. Eroii ho¬merici Ahile, Agamemnon, Ulise se înarmeaz . Ne afl m în preajmaă ă anului 1200 î.Cr. Israelul nici nu putea s g seasc un moment mai potrivit pentruă ă ă invazie. Din Egipt nu ame¬nin a nici o for . Zilele de glorie ale inutului de peţ ţă ţ Nil apu¬seser . Cei dou mii de ani de istorie îi istoviser resursele. După ă ă ă încerc rile nereuşite ale regelui soare Aknaten, era tot mai evident c Egiptul nuă ă se mai putea impune. Suveranita¬tea egiptean asupra Canaanului îşi tr ia ultimeleă ă momente. Sfâşiat de luptele interne dintre regatele mici, istovit de poli¬tica atât de corupt a Egiptului, Canaanul se oferea ca o int convenabil .ă ţ ă ă

De la alungarea hicşoşilor (aprox. 1550 î.Cr.) Palestina a fost o provincie egiptean . În timpul hicsoşilor un sistem a¬proape feudal a înl turat structurileă ă sociale patriarhale care existau pe vremea lui Avraam. Popula ia era în întregimeţ redus la nivelul de plebe, în vreme ce o p tur restrâns de aristocra i conduceaă ă ă ă ţ despotic.

Egiptul nu s-a atins de acest sistern când a preluat Palesti¬na. Tiranii locali puteau s fac ce voiau: aveau armatele lor formate din care patriciene şiă ă infanterie plebee.

Luptele sângeroase între oraşele-state nu deranjau Egiptul care era interesat numai în pl tirea tributului controlat de func ionari incoruptibili. Garnizoaneleă ţ şi punctele de ap rare impuneau prin simpla lor prezen . Gaza şi Iope g zduiauă ţă ă centrale administrative egiptene. Cu ajutorul muncitorilor asigura i de tiraniiţ locali se construiau şi se între ineau dru¬murile importante, se cultivau câmpiileţ m noase ale Isreelu¬lui, se t iau colosalele p duri de cedri ai Libanului. Înă ă ă schimb, împuternici ii faraonului erau corup i. Salariul şi ra ia armatei sufereauţ ţ ţ din pricina lor. Astfel, mercenarii din Egipt şi Creta, beduinii şi nubienii îşi f ceau singuri por ia, jefuind tot ce le ieşea în cale.ă ţ

Sub egipteni, Canaanul a fost exploatat pân la istovire. Popula ia s-a împu inat.ă ţ ţ Dup cum arat şi s p turile, ca¬sele patricienilor din secolul XIII î.Cr. suntă ă ă ă mult mai pri¬mitive decât cele dinaintea lor.

Obiectele de art , bijuteriile sunt greu de întâlnit în aceast perioad . Câtă ă ă despre darurile aşezate în mormânt, acestea sunt de o calitate care las de dorit.ă Zidurile fort re elor şi-au pierdut şi ele soliditatea.ă ţ

Numai pe coasta sirian , protejat de mun ii Libanului şi ferit de lupte interne,ă ă ţ ă via a republicilor maritime îşi con¬tinu cursul nestânjenit . Orice se întâmpla,ţ ă ă portul r mâne lo¬cul în care omul poate schimba ceea ce are pe ceea ce vrea şi îiă convine. Cam în jurul anului 1200 î.Cr. apare un nou metal - la început tot atât de pre ios ca aurul sau argintul - pe lista de pre uri: fierul. Deoarece veneaţ ţ tocmai din ara hiti ilor, fenicienii au fost primii care au avut de-a face cuţ ţ acest metal. Egiptenii aflaser de existen a fierului cu vreo 2000 de ani în urm ,ă ţ ă apreciindu-l la justa lui valoare. Dar fierul pe care-l cunoşteau egiptenii nu provenea din p mânt, ci din meteori i. Cele câteva arme pe care şi-au permis s leă ţ ă fabrice, au fost numite „pumnalele din cer”.

Cu apari ia acestui metal se deschide o nou pagin de istorie: Epoca Fierului.ţ ă ă Epoca Bronzului cu mijloacele ei uni¬ce de civiliza ie ia sfârşit.ţ

La sfârşitul secolului XIII î.Cr. în Asia Mic îşi face apari ia un nou val deă ţ invadatori originari din Marea Egee. De pe uscat şi ap aceste „Popoare ale M rii”ă ă se n pustesc asupra continentului. Ei se încadreaz într-o mare migra ie din careă ă ţ s-ar mai putea aminti şi invazia dorienilor în Gre¬cia. Atacul acestor str iniă (indo-germanici) este concentrat asupra Canaanului şi Egiptului. Israelul, acolo unde se afla, lâng Iordan, nu avea nici un motiv s se team de ei. Canaani ii laă ă ă ţ rândul lor erau diviza i şi foarte sl bi i. Timpul Israelului venise. Trompeta deţ ă ţ la Ierihon a dat semnalul.

„Iosua, sculându-se dis-de-diminea , a pornit din Sitim cu to i copiii luiţă ţ Israel. Au ajuns la Iordan... Preo ii care duceau chivotul leg mântului Domnuluiţ ă s-au oprit pe uscat, în mijlocul Iordanului, în timp ce tot Israelul trecea pe uscat, pân a ispr vit tot poporul de trecut Iordanul... Popo¬rul... a t b rât laă ă ă ă Ghilgal, la marginea de r s rit a Ieriho¬nului” (Iosua 3:1,17; 4:19).ă ă

Ast zi exist un pod în acest punct. Dar Iordanul este destul de îngust şi poateă ă fi trecut cu piciorul. Locuitorii cu¬nosc foarte bine aceste vaduri. În sezonul cald apa galben din dreptul Ierihonului are o l ime de numai 10 metri.ă ăţ

Când isreali ii au ajuns la Iordan au observat c apa toc¬mai se rev rsase: „C ciţ ă ă ă Iordanul se vars peste toate malu¬rile lui în tot timpul secerişului” (Iosuaă

3:15). Ca în fiecare an, z pada de pe Hermon începuse s se topeasc . „Apele careă ă ă se pogoar din sus s-au oprit şi s-au în l at gr mad (erau z g zuite) la o foarteă ă ţ ă ă ă ă mare dep rtare de lâng cetatea Adam... tot Israelul trecea pe uscat” (Iosua 3:16,ă ă 17).

O foarte întrebuin at trecere aflat cam pe la mijlocul Iordanului, el-Damieh, neţ ă ă aduce aminte de „cetatea Adam”. Dac s-ar îndigui zona aceasta pentru câtva timp,ă în aval apa aproape ar seca.

Z gazurile Iordanului au fost în cea mai mare parte atri¬buite cutremurelor.ă Ultima dat , s-a întâmplat în 1927. Ca urmare a unei puternice alunec ri deă ă p mânt, malurile râului s-au pr buşit antrenând dup ele tone de p mânt dină ă ă ă dealurile care urmeaz cursul Iordanului. Timp de 21 de ore apa a fost completă blocat . În 1924 s-a petrecut un fapt aproape identic. În 1906 Iordanul a fostă atât de înfundat din cauza d râm turilor încât în partea sa inferioar , pe lângă ă ă ă Ierihon, albia a fost uscat o zi întreag . Arabii men ioneaz un fe¬nomenă ă ţ ă asem n tor în anul 1267 d.Cr.ă ă

Din avion se poate vedea foarte uşor de ce aceast parte a V ii Iordanului eraă ă atât de important cu mii de ani în urm . La est, între râu şi deşertul Arabiei seă ă întinde un şir de dealuri. Aici îşi aflau ad post triburile de nomazi şi de aiciă puteau s scruteze p şunile şi ogoarele Canaanului. Este un punct natural de atac,ă ă principalul vad peste Iordan, foarte uşor de trecut de om sau de animale. Dar oricine încerca s -şi fac drum din r s rit spre vest, avea de înfruntat ime¬diată ă ă ă dup traversarea râului, un punct strategic redutabil: ¬Ierihonul.ă

„Poporul a scos strig te şi preo ii au sunat din trâmbi e. Când a auzit poporulă ţ ţ sunetul trâmbi ei a strigat tare şi zidul s-a pr buşit; poporul s-a suit înţ ă cetate, fiecare drept înainte. Au pus mâna pe cetate... Cetatea au ars-o împreună cu tot ce se afla în ea” (Iosua 6:20, 24).

Aceast b t lie l-a f cut celebru pe Iosua. În jurul Ieri¬honului continu s seă ă ă ă ă ă dea o lupt ; cercet torii folosesc îns lope ile, târn coapele şi tabeleleă ă ă ţ ă cronologice ca arme. Biblia sus ine c Ierihonul a fost cucerit de Iosua în şapteţ ă zile. Cur¬sa arheologilor a durat - cu câteva întreruperi - mai mult de 50 de ani.

S p turile de la Ierihon au abundat în descoperiri neaş¬teptate, în dezam giri şiă ă ă împliniri, în afirma ii şi îndoieli, în dispute asupra interpret rii şiţ ă cronologiei.

Bazinul Iordanului se g seşte într-un climat tropical. Satul „Eriha”, succesorulă modern al Ierihonului, pare o oaz la marginea pustiului de calcar. Chiar şiă palmierii cresc aici, ei fiind foarte rari în Palestina (cu excep ia suduluiţ Gazei). Bib¬lia denumeşte Ierihonul „Cetatea palmierilor”. Ramuri de curmale roşii str lucesc în frunzişul verde. Din cele mai vechi timpuri izvorul „Ain es-Sultan”ă a f cut ca prin minune din acest oraş un punct de o vegeta ie luxuriant . La nordă ţ ă de actualul Ierihon se g seşte o movil care-i poart numele: Tell-es-Sultan.ă ă ă Acesta este terenul de lupt al arheologilor. Oricine vrea s -l cerceteze trebuieă ă s cumpere un bilet. Locul s p turilor este înconjurat de un gard cu sârmă ă ă ă ghim¬pat .ă

R m şi ele Ierihonului au f cut din Tell-es-Sultan una din cele mai senza ionaleă ă ţ ă ţ descoperiri arheologice cu atât mai mult cu cât problema a dep şit limiteleă fort re ei biblice. În acea¬st movil , sub stratul din Epoca de Bronz, s-au g sită ţ ă ă ă urme din Epoca de Piatr care ne duc spre timpuri îndep rtate, în perioada în careă ă omul şi-a construit primele aşez ri sta¬bile. Cele mai vechi case ale Ierihonuluiă sunt vechi de 7000 de ani. Zidurile lor rotunde le fac s semene cu corturileă be¬duinilor. Arta ol riei nu era înc cunoscut atunci. În 1953, o expedi ieă ă ă ţ

englez cerceta zona aceasta. Conduc torul ei, dr. Kathleen M. Kenyon declara:ă ă „Ierihonul poate fi con¬siderat unul din cele mai vechi oraşe ale lumii”.

Abia la începutul secolului arheologii şi-au îndreptat aten¬ ia c tre movila de laţ ă Tell-es-Sultan. Între 1907 şi 1909 lope¬ ile şi târn coapele şi-au f cut drum cuţ ă ă grij prin straturile movilei.ă

Când cei doi conduc tori ai expedi iei austro-germane, profesorul Ernst Sellin şiă ţ profesorul Karl Watzinger, au f cut cunoscute rezultatele s p turilor, lumea aă ă ă r mas pur şi sim¬plu uimit . Au ieşit la iveal dou cercuri concentrice deă ă ă ă for¬tifica ii, arcul interior înconjurând creasta dealului. Este o capodoper aţ ă ap r rii militare; o construc ie din c r mizi uscate la soare, format din două ă ţ ă ă ă ă ziduri paralele, la o di¬stan de 3-4 metri. Zidul interior, deosebit de masiv,ţă are o grosime de 3,6 metri. Inelul exterior de fortifica ii se afl la poaleleţ ă dealului. El are o grosime de 2 metri şi o în l ime de 8-10 metri, iar temeliileă ţ sunt bine cl dite. Acestea sunt celebrele ziduri ale Ierihonului. Cele dou liniiă ă de fortifica ie, aşezarea lor exact , data ridic rii şi distrugerii lor auţ ă ă constituit subiectul unor discu ii aprinse între cercet tori, fiecare aruncându-şiţ ă în lupt propriile opinii, ipoteze şi argumente. Polemica a început cuă comunic rile lui Sellin şi Watzinger, r mânând de atunci mereu aprins .ă ă ă

Ambii cercet tori au ajuns în cele din urm la o „conside¬rabil modificare” aă ă ă primei lor concluzii. Ei au f cut o dec¬lara ie comun în care sus ineau c zidulă ţ ă ţ ă exterior „a cedat în jurul anului 1200 î.Cr., ceea ce indic c este zidulă ă di¬strus de Iosua”. Pentru a l muri lucrurile, o expedi ie engle¬z a plecat spreă ţ ă Tell es-Sultan în 1930. Dup şase ani de s p turi s-au scos la iveal alteă ă ă ă por iuni ale fortifica iilor. Profesorul John Garstang - conduc torul expedi iei -ţ ţ ă ţ a notat fiecare am nunt cu cea mai mare precizie. Foarte pla¬stic, el descrie cumă a fost distrus cercul interior al fortifica ii¬lor: „Spa iul dintre cele douţ ţ ă ziduri e plin de d râm turi. Exist urme evidente de incendiu violent, buc iă ă ă ăţ compacte de c r mid înnegrit , pietre f râmate, lemn carbonizat şi cenuş . De-aă ă ă ă ă ă lungul zidurilor casele au ars pân în temelii. Acoperişurile s-au pr buşită ă deasupra lor”.

Dup ce Garstang i-a consultat pe cei mai experimenta i cercet tori, s-a ajuns laă ţ ă concluzia c inelul interior era cel mai recent, adic tocmai cel distrus deă ă Iosua. Dar polemica nu s-a stins aici. Disputa asupra zidurilor Ierihonului a con¬tinuat. Garstang situeaz distrugerea zidului interior în anul 1400 î.Cr.ă P rintele Hugues Vincent, arheolog de seam şi cercet tor inspirat al trecutuluiă ă ă Ierusalimului, a studiat la rândul s u aceast problem , dând ca dat aă ă ă ă distrugerii pe¬rioada 1250-1200 î.Cr. În ciuda opozi iei generale el continu sţ ă ă sus in aceast dat . Ierihonul a dat mult de furc cercet torilor deoareceţ ă ă ă ă ă lipseşte tocmai elementul esen¬ ial în arheologie: fragmentele de lut.ţ

Zidurile Ierihonului mai p streaz semnele unui incendiu de propor ii. „Cetatea auă ă ţ ars-o împreun cu tot ce se afla în ea”.ă

Dar totuşi cum au fost d râmate zidurile? „Preo ii au su¬nat din trâmbi e... şiă ţ ţ zidul s-a pr buşit” relateaz Biblia. Examinând zidurile m cinate, Garstang aă ă ă f cut o descoperire extraordinar . Pietrele din zidul exterior c zuser la vale,ă ă ă ă în timp ce zidul de pe creast , zidul interior se pr ¬buşise în untru, îngropândă ă ă astfel cl dirile pe care le ap ra. Zidurile p strau mai multe cr p turi în ele.ă ă ă ă ă

Dup Garstang, aceste indicii nu pot duce decât la o sin¬gur concluzie: cetatea aă ă fost zguduit de un cutremur. Geo¬grafia fizic ne indic prezen a Ierihonuluiă ă ă ţ într-o regiune seismic care traverseaz în diagonal Asia, Himalaia, ajun¬gândă ă ă pân în Tibet.ă

Ierihonul a fost primul punct înt rit care trebuia înfrun¬tat în drum spre araă Ţ Promis . Arheologii au reuşit s ur¬meze drumul israeli ilor în Canaan.ă ă ţ

La circa 20 km sud-vest de Hebron, se afla Debirul, men ionat de Biblie. Ap rat deţ ă un puternic zid, oraşul domi¬na regiunea Neghebului. S p turile conduse din 1926ă ă de americanii W. F. Albright şi M. G. Kyle la Tell-Beit Mir¬sim, au scos la lumină un strat de cenuş şi urmele unui de¬zastru de propor ii. Stratul de cenuşă ţ ă con inea cioburi care datau chiar de la sfârşitul secolului XIII î.Cr. Imediatţ deasupra acestui strat se g sesc şi dovezile trecerii Israelului. „Iosua şi totă Israelul împreun cu el, s-a îndreptat împot¬riva Debirului şi a început luptaă împotriva lui” (Iosua 10:38).

La 45 km Sud-Vest de Ierusalim se g seşte Lachişul men¬ ionat de Biblie. Trebuieă ţ s fi fost o fort rea formidabil a Canaanului. Prin anii ’30 o expedi ieă ă ţă ă ţ englez condus de James Lesley Starkey a m surat la Tell ed-Duweir o regiuneă ă ă cândva înconjurat de un zid puternic. Şi acest oraş a ars pân în temelii. Un vasă ă recuperat din ruine poart pe el data celui de-al patrulea an de domnie ală faraonului Merenptah. Aceasta corespunde cu anul 1230 î.Cr. „Domnul a dat ce¬tatea Lachiş în mâinile lui Israel” (Iosua 10:32).

În muzeul din Cairo exist un monument dintr-un templu funerar de lâng Teba peă ă care este celebrat victoria faraonu¬lui Merenptah (13) asupra libienilor. Pentruă a amplifica acest triumf, sunt men ionate şi alte victorii repurtate de acestţ domnitor. Iat cum se sfârşeşte acest imn de laud : „Canaa¬nul este pr dat cu totă ă ă ce era r u în el. Aşchelonul e îngenun¬cheat, Ghezerul este cucerit, Yanoam esteă şters de pe fa a p ¬mântului. Poporul lui Israel e singur, nu are nici unţ ă moşteni¬tor. Palestina a devenit v duva Egiptului.”ă

Acest imn triumfal al anului 1229 î.Cr. e mai mult decât revelator. Pentru prima oar în istoria umanit ii numele de Israel este imortalizat de un artist str ină ăţ ă contemporan. Despre Israel se vorbeşte ca despre un popor legat de locuri palestiniene - înc o dovad pentru sceptici c Israelul era deja instalat înă ă ă Canaan în 1229 î.Cr. Israelul îşi p r sise anonimatul.ă ă

Pu in înaintea anului 1200 î.Cr. Israelul îşi atingea sco¬pul mult râvnit. Se aflaţ în Canaan, f r a st pâni îns întreaga zon . O serie de oraşe arse indic drumulă ă ă ă ă ă şi strategia abil aplicat de israeli i. Iosua a evitat fort re ele puternice aleă ă ţ ă ţ Ghezerului şi Ierusalimului, urmând calea care era mai convenabil . Câmpiileă m noase, v ile râurilor r mân deci în mâna canaani ilor, iar situa ia se vaă ă ă ţ ţ men ine aşa înc câteva genera ii. Israelul nu avea nici for a necesar pentru aţ ă ţ ţ ă re¬zista carelor de lupt , nici tehnica militar pentru a asedia oraşele cele maiă ă fortificate. El şi-a asigurat doar un spa iu în regiunea mai pu in populat de peţ ţ ă o parte şi alta a Iordanu¬lui.

La 14 km nord de lacul Galileea fort rea a Ha or ce¬deaz în fa a lui Iosua.ă ţ ţ ă ţ „Iosua a luat Ha orul şi a trecut prin sabie pe împ ratul lui. Ha orul era maiţ ă ţ înainte ca¬pitala tuturor acestor împ r ii” (Iosua 11:10).ă ăţ

Redescoperirea acestui oraş regal poate fi socotit ca una din cele mai mari şanseă ale arheologiei biblice. John Garstang, arheologul britanic despre care am mai vorbit, a localizat Ha orul la movila de d râm turi Tell-ed-Qe¬dah aflat la vestţ ă ă ă de Iordan, între lacul Hule şi lacul Ga¬lilea. Dar abia în 1953, odat cuă s p turile ini iate sub auspiciile Universit ii Ebraice din Ierusalim şi conduseă ă ţ ăţ de Yigael Yodin (expedi ia James A de Rothschild) movila şi-a dest inuit tainele.ţ ă Fiecare strat m rturisea câte ceva din destinul complicat al Ha orului.ă ţ

Se pot distinge nu mai pu in de 21 de stadii de dezvoltare. 21 de oraşe aşezateţ unul pe ruinele celuilalt, fiecare d râ¬mat aproape din temelii, distrus deă

incendii, de r zboi sau cataclisme naturale. Dominat de pe în l imi de fort rea aă ă ţ ă ţ sa, oraşul se întindea pân în câmpie. Un ingenios sistem de canalizare construită din tuburi de lut asigura salubri¬tatea cet ii.ăţ

Descoperirile confirm rolul de seam atribuit de Biblie oraşului Ha or. Înă ă ţ Canaan, Ha orul nu era numai una dintre cele mai mari aşez ri ci şi una din celeţ ă mai puternice fort re e. Dup Biblie, Ha orul a fost distrus de Iosua în secolulă ţ ă ţ XIII î.Cr.

Stratul de resturi carbonizate, e o dovad a focului care a mistuit totul. Armataă lui Iosua ac iona conform aceleiaşi tactici.ţ

Cu aceste victorii, cu ocuparea Canaanului, misiunea lui Iosua era încheiat . Vaă muri la o vârst înaintat . „L-au înmormântat în inutul care-i c zuse laă ă ţ ă împ r eal , la Tim¬nat-Serah, în muntele lui Efraim, la miaz noapte de mun¬teleă ţ ă ă Gaaş” (Iosua 24:30). Textul grecesc (LXX 24, 30 b) con ine o remarcţ ă semnificativ : „Acolo l-au pus în mor¬mânt şi împreun cu el au îngropat cu iteleă ă ţ de piatr cu care a t iat împrejur la Ghilgal pe copiii lui Israel”. La Ghilgal,ă ă pe drumul de la Iordan spre Ierihon, a fost în¬deplinit conform tradi iei t iereaă ţ ă împrejur „cu cu ite de piatr ”. „Tot poporul acela ieşit din Egipt era t iatţ ă ă îm¬prejur; dar tot poporul n scut în pustie, pe drum, dup ieşirea din Egipt, nuă ă fusese t iat împrejur” (Iosua 5:5). La 15 km. nord-vest de Betel se afl „Kefră ă Isu’a”, „Satul lui Iosua”. În 1870 într-unul din mormintele de aici s-au descoperit mai multe cu ite de piatr …ţ ă

Capitolul 16Sub Debora şi Ghedeon

„Astfel Domnul a dat lui Israel toat ara pe care jurase c o va da p rin iloră ţ ă ă ţ lor; ei au luat-o în st pânire şi s-au aşezat în ea” (Iosua 21:43).ă

Imediat dup cucerire s-a întâmplat ceva uimitor: tribu¬rile lui Israel au pusă picioarele pe p mântul pe care îl cuceriser . Pentru aceasta, ei nu mai pot fiă ă socoti i un popor tipic nomad. Canaanul cunoscuse din timpuri str vechi n v lirileţ ă ă ă nomazilor, dar ele au fost totdeauna sporadice. Triburile îşi p şteau turmele, iară apoi, într-o bun zi, ple¬cau tot atât de subit precum veniser .ă ă

Israel dimpotriv , a devenit seden¬tar începând s cultive p mântul, s defrişezeă ă ă ă p duri... „Dac sunte i un popor mare la num r, sui i-v în p ¬dure şi t ia i-o”ă ă ţ ă ţ ă ă ă ţ (Iosua 17:15). Israeli ii au renun at la corturi şi şi-au cl dit colibe: s-auţ ţ ă stabilit printre ruinele ca¬selor din oraşele pe care le cuceriser . În Debir,ă Bet-Şemeş şi Betel au fost g site deasupra straturilor care se de¬puneau cândă oraşele erau arse pân în temelii, r m şi e ale mobilierului lor primitiv,ă ă ă ţ s r c cios.ă ă ă

Aceast rupere de trecut a fost clar dovedit de s p tu¬rile arheologice. Pe loculă ă ă ă unde se ridicau vilele patricieni¬lor şi palatele baronilor de odinioar , apară acum, ca din p mânt colibe de rani.ă ţă

Masivele ziduri de ap rare prezint semne de repara ii care dovedesc îns oă ă ţ ă oarecare stâng cie în tehnica zid riei. Construirea unui nou sistem de puterniceă ă ziduri de ap rarc ar fi cerut munc for at , lucru pe care Israeli ii îl de¬testauă ă ţ ă ţ mai presus de orice. Ei se considerau oameni liberi, proprietari independen i.ţ Fiecare f cea ce-i pl cea (Judec tori 17:6). Chiar şi cuvântul folosit de obiceiă ă ă în Canaan pentru a desemna un sclav, era întrebuin at de Israeli i cu sensul de omţ ţ liber. În sistemul sclavagist din oraşele-state mun¬cile cele mai anevoioase erau f cute de sclavi.ă

În ceea ce priveşte pe Israel munca p mântului era îm¬p r it între fii n scu iă ă ţ ă ă ţ liberi. În fruntea lor se afla tat l, patriarhul. Au fost întemeiate nemum rateă ă aşez ri. Arheolo¬gii au g sit urme ale acestora aproape peste tot în inutulă ă ţ muntos. Din aceste aşez ri îns nu a r mas mare lucru. Pri¬mul material deă ă ă construc ie a fost c r mida de p mânt care îns nu putea conferi o durabilitateţ ă ă ă ă prea ridicat .ă

În mun i, israeli ii au dus o via de adev rat pionierat. Au amenajat suprafe eţ ţ ţă ă ţ pe care practic nu se putea locui, au g sit solu ii ingenioase pentru compensareaă ţ lipsei de ap . Pare de necrezut şi totuşi tehnica str moşilor a fost pre¬luat deă ă ă noul stat al Israelului.

Pentru colectarea apei de ploaie au s pat în p mânt re¬zervoare c ptuşite cu ună ă ă mortar necunoscut pân atunci. Aceste instala ii au fost atât de solid construiteă ţ încât au rezistat mii de ani.

Cartea Judec torilor arat c israeli ii au prins r d ¬cini în noua lor ar , iară ă ă ţ ă ă ţ ă cercet rile confirm pe deplin acest lucru. Datorit deselor lupte purtate atât cuă ă ă vecinii lor, cât şi între ei, puterea lor militar a crescut. Biblia men ionează ţ ă conflictele cu moabi ii, amoni ii şi cu tribu¬rile aramaice din deşertul sirian,ţ ţ precum şi sângerosul r z¬boi civil în care triburile lui Israel au luptată împotriva lui Beniamin (Judec tori 20). Betel se afla pe p mântul lui Beniamin.ă ă Albright, s pând în aceste locuri a descoperit straturi care dovedau c aşezareaă ă fusese distrus de patru ori între 1200 şi 1000 î.Cr. Cam în aceeaşi perioad seă ă petrec şi lucru¬rile ar tate de Biblie „Abimelec a b tut cetatea toat ziua; aă ă ă luat-o şi a ucis poporul care se afla în ea. Apoi a d râ¬mat cetatea pân înă ă temelie, şi a pres rat sare peste ea” (Judec tori 9:45). Astfel este descris înă ă ă cartea Judec torilor cucerirea Sihemului de c tre Abimelec, ambi iosul şiă ă ţ r zbun torul fiu al lui Ghedeon care şi-a omorât to i fra ii.ă ă ţ ţ

În 1959 la Tell el Balata pe locul Sihemului de odinioar , care a fost primaă cetate întâlnit de Avraam la sosirea sa în Canaan, s p turile f cute deă ă ă ă arheologii americani, de la Drew University şi Mc Cormick Theological Seminary ¬conduşi de profesorul G. Ernest Wright care au conturat de fapt cercet rileă f cute mai înainte de profesorul german Ernst Sellin au confirmat relatareaă Bibliei.

Fragmentele de vase de lut, g site printre ruine şi apar¬ inând ol riei israelite,ă ţ ă au indicat ca dat a distrugerii Sihemului sfârşitul secolului 12 î.Cr. În acelaşiă timp au fost identificate r m şi e ale „turnului din Sihem”, ale „cet uia caseiă ă ţ ăţ dumnezeului Berit” şi ale „casei lui Milo”, care sunt men ionate în Judec toriţ ă 9:20,46.

Se pare îns c toate acestea f ceau parte dintr-o sin¬gur cl dire care dominaă ă ă ă ă oraşul şi care fusese construit pe ruinele unui templu hicsos.ă

Anii binecuvânta i ai primilor colonişti au câştigat o amintire nepieritoare înţ trei istorisiri din cartea Judec torilor: în cântecul Deborei, în istoria luiă Ghedeon şi în fap¬tele vitejeşti ale lui Samson.

Fondul acestor povestiri sfinte este construit din fapte, din evenimente contemporane care potrivit ultimelor cer¬cet ri ştiin ifice, pot fi datate cuă ţ precizie. Când a intrat în Canaan, Israel a trebuit s se mul umeasc doar cuă ţ ă mun¬ ii... fiindc „n-a putut s izgoneasc pe locuitorii din câmpie, pentru cţ ă ă ă ă aveau care de fier” (Judec tori 19). În mai pu¬ in de un secol situa ia s-aă ţ ţ schimbat.

Se pare c triburile care se stabiliser printre mun ii Galileii aveau fa deă ă ţ ţă

canani i obliga iile pe care le au ro¬bii fa de st pâni. Printre aceste triburiţ ţ ţă ă se afl şi tribul lui Isahar care apare în Biblie şi sub ridicola porecl deă ă „m gar osos”. Acest trib este acuzat de faptul c „îşi pleac um rul sub povar şiă ă ă ă ă se supune birului” (Geneza 49:14,15).

Revolta a izbucnit în Galilea ca protest împotriva asu¬pririi. Imboldul a fost dat de o femeie, Debora. Ea a chemat triburile lui Israel s lupte pentru libertate.ă Acestei femei îi dator m cântecul de libertate adresat mul imii.ă ţ

Barac unul dintre b rba ii tribului lui Isahar a devenit conduc tor. Triburile s-ă ţ ăau unit formându-se astfel o arma¬t destul de numeroas . Apoi Barac a f cut pasulă ă ă decisiv. El a cutezat s fac un lucru neîncercat de Israel pân atunci: s seă ă ă ă bat cu temutul duşman în câmpie. „Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului cuă zece mii de oameni dup el” (Judec tori 4:14). Lupta s-a dat în câmpia Izreelă ă între mun ii Galileii la nord şi Samaria la sud, propriet i abso¬lute aţ ăţ împ ra ilor canaani i. Aici au aşteptat evreii înfri¬coş toarea armat aă ţ ţ ă ă canaani ilor... „Atunci au luptat îm¬p ra ii Canaanului la Taanac, la apeleţ ă ţ Meghido” (Judec tori 5:19). S-a întâmplat ceva de necrezut: Israel a biruit.ă Pentru prima oar ei au reuşit s zdrobeasc şi s pun pe fug o armat de careă ă ă ă ă ă ă într-o lupt deschis . Mitul se destr mase. Israel a ar tat c dispune de oă ă ă ă ă tehnic militar capabil s le ofere superioritatea în luptele cu canaani ii.ă ă ă ă ţ Dou movile cu d r m turi din Câmpia Izreel p streaz tot ce a mai r mas dină ă ă ă ă ă ă Taanac şi Meghido. Aceste dou oraşe şi-au schimbat pe rând importan a de-a lungulă ţ timpului.

Cam pe la 1450 î.Cr. Taanac era un mare oraş-stat în timp ce Meghido era doar o neînsemnat garnizoan egiptean . În jurul anului 1150 î.Cr., Meghido a fostă ă ă distrus şi iar şi p r sit de locuitorii s i. Pân la 1100 î.Cr. a z cut în ruină ă ă ă ă ă ă şi în p r sire. De aceea ol ria noilor s i locuitori consti¬tuie o surpriz . Esteă ă ă ă ă vorba de vase mari de lut pentru p strarea proviziilor, identice cu cele pe careă le foloseau israeli ii în perioada aceea.ţ

Arheologii au descoperit astfel de vase în toate celelalte aşez ri din mun iiă ţ Samariei şi Iudeii. În cântecul Deborei, Taanac apare drept locul în care s-a dat lupta. Indicarea pozi iei sale apropiate de apele Meghido constituie proba¬bilţ numai elementul de detaliu al descrierii. Oraşul Meghido udat de râul Chion nu putea s existe în sine în perioada aceea.ă

Descoperirile arheologice şi relat rile Bibliei permit situa¬rea primei lupteă împotriva carelor canaanite în perioada dintre distrugerea şi reconstruc iaţ oraşului Meghido, cam pe la 1125 î.Cr.

Istoria lui Ghedeon ne vorbeşte de cel de-al doilea triumf al lui Israel. Pe neaşteptate din est a ap rut o nou amenin are pentru Israel. Cete de madiani iă ă ţ ţ nomazi c l ri pe c mile au atacat ara pr dând-o, incendiind, masacrând... „erauă ă ă ţ ă f r num r ei şi c milele lor şi veneau în ar ca s-o pustiasc ” (Judec toriă ă ă ă ţ ă ă ă 6:3). Ani în şir Israelul a fost la cheremul acestor atacuri madianite. Ghedeon apare ca eliberator al evreilor. Biblia descrie în mod am nun it (Judec tori 7:6)ă ţ ă tacticile la care a recurs Ghedeon pentru a-i pune pe madiani i pe fug . Deseoriţ ă se întâmpl ca o mul ime de inven ii cu carac¬ter paşnic s fie folosite pentruă ţ ţ ă prima oar în timpul r z¬boiului. Noua „inven ie” care le-a permis madiani iloră ă ţ ţ s -i terorizeze pe israeli i a fost îmblânzirea c milei.ă ţ ă

C milele domesticite constituiau ceva nou în lumea anti¬c . Popula ia din Epocaă ă ţ Brozului se pare c a ignorat total aceast problem . Textele egiptene nuă ă ă men ioneaz nic ieri ceva în leg tur cu îmblânzirea c milei. Nici chiar în Mari,ţ ă ă ă ă ă cealalt poart spre deşertul arab, nu exist nici o relatare în sensul acesta înă ă ă vreuna din vastele colec ii de documente. Trebuie deci s exludem c mila dinţ ă ă

obişnuita imagine pe care o avem asupra Orientului Antic.

Nu se ştie sigur când au fost îmblânzite pentru prima oar c milele. Pe baza unoră ă fapte îns s-a ajuns la o concluzie general . Începând cu secolul II î.Cr. c milaă ă ă apare în textele cuneiforme şi de atunci e tot mai des men ionat . Aceastţ ă ă relatare dateaz cam din timpul lui Ghedeon. F r îndoial c atacurile cu animaleă ă ă ă ă cunoscute ca s lbatice pân atunci, erau înfricoş toare.ă ă ă

A treia amenin are a pus în pericol chiar existen a Israelu¬lui: este vorba deţ ţ filisteni.

Capitolul 17R zboinicii de la Caftoră

„N-am scos Eu pe Israel din ara Egiptului, ca şi pe filisteni din Caftor... ?ţ” (Amos 9:7)

Istoria lui Samson, gigantul c ruia îi pl cea s lupte cu fiarele, este preludiulă ă ă unei lupte de propor ii. Filistenii, un nume care a intrat în circula ie subţ ţ atâtea forme! E un „filistin” sau e „un adev rat Goliat”, sunt expresii pe care leă auzim destul de des.

Samson a devenit şi el un simbol. Cine n-a auzit de trista aventur de dragoste,ă în care Dalila îl vinde pe Samson în mâna filistenilor? Cine n-a auzit de for aţ supraomeneasc a lui Samson care putea s ucid leii doar cu bra ele? Cine nu ştieă ă ă ţ c el a omorât 1000 de filisteni cu o falc de m gar şi dup ce a fost înşelat deă ă ă ă femeia pe care o iubea, orb şi înl n uit în furia sa a d râmat templul. Totuşiă ţ ă foarte pu ini dintre noi suntem conştien i de cât de pu in ştim despre filisteni.ţ ţ ţ

Poporul care a jucat un rol hot râtor în via a Israelului, poporul filistean aă ţ fost mult timp înv luit în mister. Abia recent au fost posibile câteva clarific riă ă în acest domeniu. Cu r bdare, cercetarea ştiin ific ne-a redat o imagine aproapeă ţ ă clar a acestui popor.ă

Fragmente de ol rie, inscrip ii pe temple, urme de ora¬şe arse ne conduc spre oă ţ cunoaştere întrucâtva dramatic a filistenilor.ă

Rapoarte însp imânt toare vesteau apropierea acestor po¬poare str ine. Soliiă ă ă aduceau informa ii descurajante privind apari ia acestor necunoscu i la margineaţ ţ ţ lumii civilizate, pe coasta Greciei. Caravanele lor erau formate din care trase de boi, c ru e grele cu ro i rezistente înc rcate cu lucruri de gospod rie şi mobil .ă ţ ţ ă ă ă În fruntea lor mergeau b rba ii înarma i. Ei purtau scuturi rotunde şi s bii deă ţ ţ ă bronz.

Erau atât de mul i încât în jurul lor se strângeau nori de praf.ţ

Nimeni nu ştia de unde vin aceşti str ini. Prima oar caravan a fost remarcată ă ă ă lâng Marea Marmara. De acolo şi-a f cut drum spre Sud, de-a lungul coasteiă ă mediteranee¬ne. Pe mare, în aceeaşi direc ie pluteau grupuri de cor bii. Oriundeţ ă se oprea, aceast mul ime l sa în urma ei case in¬cendiate, oraşe ruinate, recolteă ţ ă devastate. Nimeni nu reuşea s -i opreasc . Orice rezisten era imediat înfrânt .ă ă ţă ă Fort ¬rea a puternic Hatusa de pe Halys a fost distrus . Teri¬bilii arm sari dină ţ ă ă ă Cilicia au fost lua i ca prad . Minele cu argint din Tars au fost jefuite.ţ ă

Secretul fabric rii fierului a fost smuls direct din tur¬n toriile aflate înă ă preajma z c mintelor de minereu. Ca urmare a acestor lovituri, una dintre celeă ă trei mari puteri ale mileniului II î.Cr. s-a pr buşit. Imperiul hitit dispare deă pe hart .ă

O flot a invadatorilor debarc în Cipru. Pe uscat ca¬ravana p trunde în nordulă ă ă Siriei, ajunge la Carchemiş pe Eufrat, urc pe valea râului Orontes. Prinse caă într-un cle¬şte, bogatele porturi de pe coasta fenician cedeaz . Întâi Ugaritul,ă ă apoi Biblos, Tir şi Sidon.

Oraşele de pe coasta Palestinei ardeau. Israeli ii trebuie c au v zut aceastţ ă ă ă cascad de distrugeri. Zona de munte pe care o st pâneau le-ar fi permis acestă ă lucru, deşi Biblia nu men ioneaz nimic în aceast direc ie. C ci Israelul nu eraţ ă ă ţ ă deocamdat cu nimic afectat. Ardeau doar fort re ele canaanite duşmane din câmpie.ă ă ţ

Treptat valul s-a îndreptat pe ap şi pe uscat spre Egipt.ă

În Medinet Habu, la Vest de Teba, se afl ruinele unui splendid templu al luiă Amon, datând din timpul domniei lui Ramses al III-lea (1195-1164 î.Cr.). Poarta, colo¬anele m re e, zidurile înc perilor şi ale cur ii sunt pline de basoreliefuriă ţ ă ţ şi inscrip ii. Sunt mii de metri p tra i umplu i cu documente istorice s pate înţ ă ţ ţ ă piatr .ă

Templul descrie astfel campaniile faraonului, fiind prin¬cipalul cronicar al acelei perioade. Din aceste inscrip ii se poate vedea în mod limpede situa iaţ ţ critic prin care tre¬cea Egiptul. Unul din texte sun ca o presim ireă ă ţ nelini¬ştitoare: „În al optulea an de domnie al lui Ramses al III-lea... Nici o ar nu a putut s le in piept. ara hiti i¬lor, Codul (coasta Ciliciei şiţ ă ă ţ ă Ţ ţ nordul Sirie), Carchemişul, Cipru au cedat la prima lovitur ... rile acesteaă Ţă parc n-ar fi existat, cu popoarele lor cu tot. Au înaintat spre Egipt... Ei auă pus mâna pe rile cele mai îndep rtate. Inimile le erau încrez toare, iarţă ă ă hot rârea de nebiruit: planurile noastre vor reuşi”ă

Ramses al III-lea a f cut preg tiri grabnice pentru lup¬t , decretând mobilizareă ă ă general . „Mi-am înt rit grani ele... Mi-am pus armatele în fa a lor: prin ii,ă ă ţ ţ ţ coman¬dan ii de garnizoan şi solda ii.ţ ă ţ

Din gurile fluviului am f cut un punct puternic de ap ¬rare, cu vase militare,ă ă galere şi flot de coast pline cu solda i bine înarma i. Am strâns cele mai buneă ă ţ ţ trupe pe care le putea avea Egiptul. Detaşamentele de care, au pe cei mai buni alerg tori. Caii zboar ca vântul gata s calce în picioare râna altoră ă ă ţă inuturi.”ţ

Cu o enorm for militar care aduna to i solda ii Egip¬tului, Ramses al III- leaă ţă ă ţ ţ a înaintat spre hoardele invadacoare. Inscrip iile nu sunt prea clare în privin aţ ţ luptei. Ca de obicei cronica egiptean se rezum la elogierea învin¬g torului.ă ă ă „Trupele lui - se spune despre Ramses al III¬-lea - au fost ca taurii gata de lupt . Caii lui p reau nişte şoimi în mijlocul unui cârd de p s ri neajutorate”.ă ă ă ă

Un imens basorelief înf işeaz totuşi aspecte ale luptei de acum 3000 de ani.ăţ ă Carele egiptene au n v lit asupra c ru a¬şilor înarma i. A urmat un adev rat m celă ă ă ţ ţ ă ă printre femei şi copii. Copitele cailor şi boilor calc peste mormane de mor i.ă ţ Victoria este ca şi câştigat . Solda ii egipteni jefuiesc c ru ele filistenilor.ă ţ ă ţ

Egiptul câştig o b t lie cu largi implica ii în istoria uni¬versal . For ele peă ă ă ţ ă ţ uscat ale duşmanului erau anihilate.

Dar Ramses al III-lea se gr beşte spre mare deoarece „ei intraser cu cor biileă ă ă lor pe gurile fluviului”. Şi aceast b ¬t lie naval a fost imortalizat pe ună ă ă ă ă basorelief de piatr din templul de la Medinet Habu. Cele dou flote se apropieă ă una de alta. Imediat dup ciocnire, vântul probabil c a început s bat , deoareceă ă ă ă velele sunt strânse.

Acest fapt i-a handicapat pe filisteni. Cor biile lor nu mai puteau fi manevrate.ă Solda ii stau pe punte gata de lupt , dar f r a reuşi s fac ceva. S biile şiţ ă ă ă ă ă ă suli ele nu le-ar fi fost de folos decât într-o lupt corp la corp. Egip¬tenii înţ ă schimb şi-au putut duce planul la bun sfârşit. Co¬r biile lor manevrate de vâslaşiă se apropie de vasele duş¬mane la o distan convenabil . Apoi arcaşii primescţă ă ordin s trag . O ploaie de s ge i se abate asupra filistenilor care, inte vii,ă ă ă ţ ţ se pr buşesc cu sutele în mare. Corpurile ce¬lor r ni i şi mor i stau laă ă ţ ţ suprafa . Dup ce ploaia de s ge i şi-a f cut efectul egiptenii se apropie şiţă ă ă ţ ă r stoarn vasele duşmane. Cei care au sc pat de s ge i sau de înec au fost ucişiă ă ă ă ţ sau lua i prizonieri de solda ii egipteni de pe mal.ţ ţ

Iat cum a respins Ramses al III-lea aceast mare amen¬in are pentru Egipt. Nu maiă ă ţ existase o astfel de victorie în toat istoria regatului. Dup b t lie a început oă ă ă ă sinistr num r toare a mor ilor şi r ni ilor. Li se t iau mâinile pen¬tru a fiă ă ă ţ ă ţ ă puse în movile.

Aceasta era metoda de num rare a celor învinşi. Despre soarta femeilor şiă copiilor, inscrip iile nu vorbesc nimic. Ba¬soreliefurile ne arat de asemenea şiţ ă primele lag re cu pri¬zonieri de r zboi din istorie. Solda ii prinşi sunt aduna iă ă ţ ţ ca nişte turme. Tratamentul prizonierilor nu se deosebea prea mult de cel din zilele noastre. Aşeza i to i la un loc, ei aşteapt înghesui i înregistrarea.ţ ţ ă ţ Chiar şi nepl cutul intero¬gatoriu era în practic . Ofi erii egipteni dictauă ă ţ scribilor dec¬lara iile f cute de prizonieri.ţ ă

Numai într-un sens procedura era diferit . Ast zi pri¬zonierii au scrise peă ă hainele lor num rul de ordine. Egiptenii scriau cu fierul înroşit numeleă faraonului pe pielea de inu ilor. inea mai mult!ţ ţ Ţ

Datorit acestor interogatorii, care sunt şi cele mai vechi din lume, s-au aflată primele informa ii istorice despre fili¬steni.ţ

Printre „popoarele m rii”, porecl dat de egipteni in¬vadatorilor, un locă ă ă deosebit îl ocupa grupul Peleset sau PRST. Aceştia erau filistenii aminti i deţ Biblie.

Artiştii egipteni erau adev ra i maeştri în descrierea fizi¬onomiei raseloră ţ str ine, reuşind s prind foarte plastic tr s turile caracteristice.ă ă ă ă ă Basoreliefurile de la Medinet Ha¬bu ne arat cu aceast obişnuit precizieă ă ă chipurile filisteni¬lor. De fapt sunt ca nişte fotografii s pate în piatr , cuă ă 3000 de ani în urm . Cu siluetele lor înalte şi sub iri, ei sunt cu un capă ţ deasupra egiptenilor. Putem recunoaşte ti¬pul de haine, armele, tactica de lupt .ă

Dac vom pune în locul egiptenilor chipurile israeli ilor, vom ob ine imagineaă ţ ţ b t liilor care aveau s cuprind mai târziu Palestina.ă ă ă ă

Apogeul lor va fi atins în timpul domniilor lui Saul şi David, în jurul anului 1000 î.Cr.

Capitolul 18Sub jugul filistenilor

„Copiii lui Israel ccu f cut iar şi ce nu pl cea Domnu¬lui; şi Domnul i-a dat înă ă ă mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani” (Judec tori 13:1).ă

În 1188 î.Cr., filistenii au suferit acea sever înfrân¬gere din parteaă egiptenilor conduşi de Ramses al III-lea. Treizeci de ani mai târziu ei erau deja bine fixa i pe coasta sudic a Canaanului, pe câmpia aflat între mun ii din Iudaţ ă ă ţ

şi mare. Biblia înşir cele cinci cet i care erau în st pânirea lor: Aşdod, Gaza,ă ăţ ă Aşcalon, Gat şi Ecron (1 Samuel 6:17). Fiecare din aceste cet i împreun cuăţ ă terenul din împrejurimi, care era cultivat de solda i sub comanda unor instructoriţ pl ti i, avea la conducerea ei un „domn” in¬dependent. Totuşi pentru realizareaă ţ unor eluri politice sau militare, conduc torii celor cinci cet i colaborau întreţ ă ăţ ei. Spre deosebire de triburile israelite, filistenii ac ionau uni i în toateţ ţ problemele de r spundere. Şi acest lucru îi f cea puternici.ă ă

Biblia ne vorbeşte şi de alte „Popoare ale m rii” care au sosit cu filistenii,ă aşezându-se tot pe coasta Canaanului. „Iat c îmi întind mâna împotrivaă ă filistenilor, nimicesc cu des vârşire pe chereti i (cretani) şi pr p desc tot ce aă ţ ă ă mai r mas pe coasta m rii” (Ezechiel 25:16). Creta este o insul din Mediteranaă ă ă destul de îndep rtat de Israel. Cu¬noscând deja împrejur rile istorice aleă ă ă invaziei „Popoare¬lor m rii” sensul cuvintelor biblice ni se va p rea mult maiă ă clar.

Ele se potrivesc cu situa ia de atunci.ţ

Când filistenii au venit în Canaan, a ap rut şi un nou tip de ol rie. Ea poate fiă ă uşor deosebit de cea folosit atât în oraşele canaanite cât şi în aşez rileă ă ă israelite. În toat zona ocupat de cele cinci cet i filistene - şi numai înă ă ăţ aceast zon - s p turile au scos la iveal acest tip de ceramic .ă ă ă ă ă ă

Prima descoperire a ol riei filistene i-a surprins pe arheologi. Formele şiă culorile le erau deja cunoscute. Cupele şi vasele co¬lorate, cu figuri geometrice roşii şi negre, cu lebede care-şi cur pe¬nele, toate aceste modele îşi aveauăţă originea la Micene. De la 1400 î.Cr. ceramica micenian a fost foar¬te c utat ,ă ă ă exportul cu celelalte ri fiind clar dominat de aceste pro¬duse. Cu pu in timpţă ţ înainte de 1200 î.Cr., odat cu distrugerea civi¬liza iei miceniene, importul dină ţ Grecia a încetat brusc. Filistenii au trecut probabil prin Micena preluând acest tip de ceramic . „N-am scos Eu pe Israel din ara Egiptului ca şi pe filisteni dină ţ Caftor?” (Amos 9:7). Caftorul este chiar Creta, mare insul din apropiereaă Greciei.

Dar ceramica filistenilor ilustreaz înc un lucru la care se refer Biblia. Multeă ă ă din c nile descoperite sunt prev zute cu un filtru. Nu e greu de ghicit la ceă ă foloseau. Erau c ni pentru bere.ă

Filtrul trebuia s opreasc cojile de orz care altminteri ar fi ajuns în gâtlejulă ă omului. Au fost descoperite numeroase cupe pentru vin şi c ni pentru bere.ă Filistenii trebuie s fi fost nişte b utori zdraveni. Câteva petreceri suntă ă men ionate în istoria lui Samson (Judec tori 14:10; 16:25); ca s m reascţ ă ă ă ă con¬trastul cu filistenii, Biblia ni-l arat pe puternicul b rbat is¬raelită ă ab inându-se de la orice b utur alcoolic . Berea nu este îns o inven ie aţ ă ă ă ă ţ filistenilor! Primele fabrici de bere au func ionat în orientul sudic. În hanurileţ din Babilon existau mai multe tipuri de bere: slab , amar , proasp t , foarte tareă ă ă ă şi o bere special pentru export, bere cu miere. Aceasta era un extract deă r d cini care inea foarte mult timp. Ame¬stecat cu ap , d dea berea, un adev rată ă ţ ă ă ă prototip al b uturii folosite în rile tropicale: bere seac .ă ţă ă

Dar alt descoperire avea s se dovedeasc mult mai im¬portant . Filistenii auă ă ă ă fost primii locuitori ai Canaanului care au prelucrat fierul. Mormintele lor ascund arme, lucruri, ornamente din acest metal pre ios pentru vremea aceea. Ca şiţ în cazul vaselor miceniene, ei îşi lucrau propriul metal.

Primele ateliere ale Canaanului au ap rut pe teritoriul fili¬stenilor. Secretulă topirii fierului f cea parte din prada cu care canaani ii veniser din Asia Mic ,ă ţ ă ă acolo unde hiti ii au fost descoperitorii fierului.ţ

Formula aceasta smuls prin for era acum p strat de filisteni ca ochii din cap.ă ţă ă ă Era monopolul lor, comer ul lor. Israelul, de-a lungul şederii în regiunileţ muntoase nu îşi putea permite s cumpere fier. Lipsa uneltelor, a cuielor, aă armelor de fier constituia un mare handicap. Dup ce filistenii au ocupat şiă mun ii şi câmpia, ei au încercat s împiedice fabri¬carea unor noi arme prinţ ă blocarea fierarilor. În toat ara lui Israel nu se g sea nci un fierar; c ciă ţ ă ă filistenii ziser „s îm¬piedic m pe evrei s -şi fac s bii şi suli e”.ă ă ă ă ă ă ţ

„Şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca s -şi ascut fierul plugului,ă ă coasa, securea şi sapa” (1 Samuel 13:19-20).

Echipa i cu cele mai moderne arme, încerca i în r zboaie, organiza i într-unţ ţ ă ţ sistem politic unitar, filistenii st teau pe coasta Canaanului dornici deă cuceriri. Aveau în fond ace¬laşi el ca şi israeli ii: s pun mâna pe Canaan.ţ ţ ă ă

Faptele nemaipomenite, farsele lui Samson, sunt de do¬meniul legendei (Judec toriă cap. 14-16). Exist totuşi câteva fap¬te demne de remarcat. Filistenii începuseră ă s se extind spre est.ă ă

Dealurile - separate între ele de lungi v i - merg din câmpia de coast pân înă ă ă Mun ii lui Iuda. Una din v i este Sorec. Samson tr ia în orea (Judec tori 13:2).ţ ă ă Ţ ă Nu departe de aici, în Timna, el s-a c s torit cu „o femeie din feteleă ă fi¬listenilor” (Judec tori 14:1). Se pare c şi Dalila locuia acolo (Judec toriă ă ă 16:4). Prin aceast vale au trimis înapoi filistenii chivotul pe care-lă capturaser (1 Samuel 6:12). Aceast in¬filtrare a filistenilor în regiuneaă ă deluroas a fost numai un preludiu la b t lia cu Israelul.ă ă ă

„Israel a ieşit înaintea filistenilor, ca s lupte împotri¬va lor. Au t b râtă ă ă lâng Eben-Ezer, şi filistenii t b râser la Afec” (1 Samuel 4:1). Afecul eraă ă ă ă aşezat la exremitatea nordic a domeniilor filistene. O movil cu d râm turi Tellă ă ă ă el-Mucmar p streaz tot ce a mai r mas din ce era aşezat cândva pe albia unui râuă ă ă care se vars în mare la nord de Iaffa. Din punct de vedere strategic, Afecul eraă perfect situat. La est se afla drumul spre mun ii Palestinei, ad pos¬tul evreilor.ţ ă La marginea mun ilor se g sea Eben-Ezerul, locul unde s-au întâlnit cele douţ ă ă armate. Prima dat , fili¬stenii au ieşit înving tori. Israeli ii, în situa ieă ă ţ ţ critic , au trimis dup chivot, la Şilo. În a doua b t lie, au fost completă ă ă ă distruşi de for ele superioare filistene. Resturile armatei is¬raelite au fostţ puse pe fug , iar chivotul a devenit prada de r zboi a înving torilor (1 Samuelă ă ă 4:2-11).

Regiunea deluroas era deci ocupat , Israelul dezarmat. Apar garnizoane înă ă teritoriile tribale. Filistenii şi-au atins scopul din primul atac; Palestina central era în mâinile lor.ă

Aceast înaintare a filistenilor nu convenea deloc Israelu¬lui, dup cum oă ă dovedesc şi m rturiile din acea perioad . Templul de la Şilo construit pentruă ă chivot a fost ars pân în temelii. La 22 km sud de Sihem se afl Seilun, cândva ună ă oraş înfloritor pe nume Şilo.

Pe un deal din apropiere se g seau înprejurimile sfinte, sanctuarul şi locul deă pelerinaj al Israelului (Iosua 18:1, Judec tori 21:19, 1 Samuel 3:21). După ă perioada Vechiului Testament aici au fost ridicate monumente ale creştinismului timpuriu şi edificii musulmane.

Între I926 şi 1929 o expedi ie danez sub conducerea lui H. Kjaers a intreprinsţ ă cercet ri în aceast zon . R m şi ile cet ii Şilo indic clar c oraşul a fostă ă ă ă ă ţ ăţ ă ă distrus în jurul anului 1050 î.Cr., aproape de victoria filistenilor asupra

Israelului. Şilo a z cut în ruine mult timp. La 400 ani dup c derea lui, profetulă ă ă Ieremia avea s spun : „Duce i-v dar la locul care-Mi fusese închinat la Şilo,ă ă ţ ă unde pusesem s locuiasc odinioar Numele Meu, şi vede i ce i-am f cut dină ă ă ţ ă pricina r ut ii poporului Meu” (Ieremia 7:12). Şi alte lo¬curi din zona muntoasă ăţ ă a Iudeii au împ rt şit aceeaşi soar¬t .ă ă ă

Arheologii au descoperit urme elocvente de cenuş la Tell Beit Mirsim, lângă ă Hebron, în Debirul biblic şi la Bet- ur, la sud de Ierusalim.ţ

În jurul anului 1050 î.Cr. îns şi existen a Israelului a fost amenin at . El seă ţ ţ ă vedea în situa ia de a pierde toate cu¬ceririle f cute în cei 200 de ani deţ ă colonizare. Israelul nu mai avea decât perspectiva jugului filistean, a unei robii neîndur toare. Singura sanş de salvare era unirea triburi¬lor într-un frontă ă puternic.

În fa a acestei primejdii Israelul a devenit o na iune.ţ ţ

Pe vremea aceea nu era posibil decât o singur form de guvernare: monarhia.ă ă ă Alegerea s-a oprit asupra lui Saul, beniamit, om vestit pentru vitejia şi în l imea sa (1 Samuel 9:2). A fost de altfel o alegere în eleapt , deoarece Saulă ţ ţ ă apar inea celui mai slab trib (1 Samuel 9:21). Celelalte tribu¬ri nu aveau vreunţ motiv s fie invidioase. Saul a f cut ca¬pital din oraşul s u natal Ghibea (1ă ă ă ă Samuel 10:26, 11:4), a creat o armat permanent şi a început r zboiul de gue¬rilă ă ă ă (1 Samuel 13:1 etc.). Atacând prin surprindere, el a înce¬put s loveasc înă ă trupele filistene de ocupa ie.ţ

Dup 3000 de ani, s-a dovedit înc odat c Saul era un mare tactician. Un exempluă ă ă ă unic în felul s u ne arat cât de precis este Biblia chiar şi în cele mai miciă ă ă detalii, cât de demne de crezut sunt datele şi informa iile oferite de ea.ţ

Maiorul Vivian Gilbert din armata britanic ne-a l sat în „memoriile” (14) saleă ă urm toarea m rturisire: „În primul r zboi mondial un maior de brigad din armataă ă ă ă lui Allen¬by c uta cu ajutorul lumân rii un nume în Biblie. Detaşa¬mentul s uă ă ă primise ordin s cucereasc un sat aflat pe par¬tea stâncoas a unei v i. Satulă ă ă ă purta un nume care îi suna familiar: Micmaş. În cele din urm se opri la 1 Samuelă 13 şi citi: ‚Saul, fiul s u Ionatan, şi poporul care se afla la ei, se aşezaseră ă la Ghibea lui Beniamin, şi filistenii t b rau la Micmaş’” (v.16).ă ă

Se povesteşte apoi cum au reuşit Ionatan şi slujitorul care purta armele s ajungă ă la „straja filistenilor”: „Era un pisc de stânc de o parte şi un pisc de stâncă ă de cealalt parte; unul purta numele Bo et şi cel lalt Sene” (1 Samuel 14:4). Eiă ţ ă s-au c rat pe aceste stânci şi au omorât str jile, „au ucis dou zeci de oameni,ăţă ă ă pe întinderea de aproape o ju¬m tate de pogon de p mânt”. Trupele, trezite deă ă aceast înc ierare, au crezut c sunt înconjurate de Saul, „a intrat groaza înă ă ă tab r , în ar şi în tot poporul” (1 Samuel 14:15).ă ă ţ ă

Atunci Saul a atacat cu tot efectivul tab ra duşmanilor. „Domnul a izb vit peă ă Israel în ziua aceea” (1 Samuel 14:23).

Maiorul gândi c aceast trecere printre stânci trebuie s existe, iar la cap tulă ă ă ă ei aceea „jum tate de pogon de p mânt”. Îl scul pe comandant pentru a mai citiă ă ă odat împreun . Câteva patrule au fost trimise în recunoaştere. Ele au g sită ă ă trecerea care era p zit destul de prost de turci. Din vârf, au putut z ri laă ă ă lumina lunii un mic platou.

Comandantul şi-a schimbat planul de atac. În loc s -şi desf şoare tot detaşamentulă ă el a trimis o singur companie pe întuneric. Cei câ iva turci care au ap rut auă ţ ă fost ime¬diat imobiliza i, stâncile au fost escaladate, şi cu pu in timp înainteaţ ţ

zorilor compania se afla în posesia platoului. Tur¬cii, trezi i din somn, au luat-ţo la fug crezând c sunt in¬cercui i de armata lui Allenby. Unii au fost ucişi,ă ă ţ ceilal i lua i prizonieri. Astfel, dup mii de ani trupele engleze au reeditatţ ţ ă tactica lui Ionatan şi Saul, conchide maiorul Gil¬bert.

Succesele lui Saul au dat Israelului un nou impuls. Pre¬siunea asupra mun ilorţ fusese în mod evident uşurat . Dar acesta n-avea s fie decât un scurt r gaz. Înă ă ă prim vara ur¬m toare filistenii lansau contraatacul. La sfârşitul anotimpu¬luiă ă ploios de iarn ei s-au strâns din nou în oraşul Afec (1 Samuel 29:1). Dar de dataă eceasta filistenii aveau un alt plan de atac. Voiau s evite orice ciocnire înă mun i tocmai pentru c israeli ii cunoşteau bine locurile.ţ ă ţ

Comandan ii filisteni pl nuiau s înainteze spre nord, prin Câmpia Izreel (1ţ ă ă Samuel 29:4), locul de desf şurare al luptei Deborei, şi apoi spre est pân laă ă malurile Iordanului. „La fântâna lui Izreel” (1 Samuel 29:1) - izvorul Harod de la poalele mun ilor Ghilboa - regele Saul şi armata sa au îndr znit s -i atace peţ ă ă filisteni în câmpie.

Rezultatul a fost dezastruos. La primul atac armata a fost împr ştiat , iară ă fugarii urm ri i şi doborâ i. Saul s-a sinucis dup ce şi-a pierdut fiii în lupt .ă ţ ţ ă ă

Triumful filistenilor a fost total. Întregul Israel era acum ocupat: teritoriile centrale, Galilea şi Transiordania (1 Samuel 31:7).

Corpul lui Saul precum şi ale fiilor s i au fost trase în eap şi expuse peă ţ ă zidurile cet ii Bet-Şan, nu departe de locul b t liei. „Au pus armele lui Saul înăţ ă ă casa Astartee¬lor” (1 Samuel 31:10), care era zei a fertilit ii. Se p rea cţ ăţ ă ă ceasul din urm al Israelului a sosit, c acest popor e con¬damnat la pieire.ă ă Primul regat care debutase atât de pro¬mi tor cunoştea un sfârşit dezastruos.ţă Poporul liber c ¬dea din nou în robie, iar ara promis intra în mâinile unoră ţ ă str ini.ă

Arheologii au descoperit printre atâtea ruine înnegrite de timp şi dovezi din aceast trist perioad . Sunt ziduri care au fost martore la victoriile şiă ă ă înfrângerile Israelului, la trium¬ful şi sfârşitul ruşinos al lui Saul.

La câ iva kilometri nord de Ierusalim, lâng str vechiul drum spre Samaria, seţ ă ă afl movila Tell-el-Ful, care nu este altceva decât fosta Ghibea.ă

În 1922, o echip trimis de Centrul American de Cer¬cet ri Orientale a început să ă ă ă sape aici. Profesorul W. F. Albright conducea lucr rile acestei expedi ii. Auă ţ ieşit la iveal urme de ziduri.ă

Dup o lung pauz Albright şi-a reluat cercet rile în 1933. Întâi a fostă ă ă ă descoperit un turn în form de butuc, apoi alte trei, legate între ele printr-ună zid dublu. În interior se deschidea o curte de 40/25 m Aspectul s lbatic ală con¬struc iei inspira o sfidare de nuan rustic . Albright a stu¬diat fragmenteleţ ţă ă de lut r spândite printre ruine. Ele prove¬neau din nişte vase folosite între 1020ă şi 1000 î.Cr. Albright descoperise de fapt fort rea a lui Saul, primul castelă ţ regal al Israelului. „Împ ratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lâng perete”ă ă (1 Samuel 20:25). De aici a condus Saul în¬conjurat de prietenii s i intimi, deă Ionatan fiul s u, de Ab¬ner, v rul s u şi comandant al armatei, de David tân rulă ă ă ă scutier. Aici a pus la cale planul de a elibera poporul Israelit, de aici şi-a coordonat partizanii împotriva filistenilor.

Cel lalt loc legat de destinul lui Saul se afl la 70 km spre nord. La margineaă ă Câmpiei Izreel se ridic o mare movil de d râm turi, Tell-es-Husun, vizibil la oă ă ă ă ă mare de¬p rtare. Pe acest loc se afla cetatea Bet-Şan. Din pantele de la nord şiă

la sud se ridic puternicile temelii ale unor temple. Arheologii de laă Universitatea Pensylvania condu¬se de Clarence S. Fisher, Alan Rowe şi G. M. Fitzgerald au s pat îm aceast zon în 1921 şi 1933 cam în aceeaşi pe¬rioad înă ă ă ă care castelul lui Saul era descoperit la Ghibea.

Obiectele religioase g site printre ruine, în special medalioane şi mici racle cuă motive cu şerpi, dovedesc c aceste temple erau închinate Astarteei, zeiă ţă canaanit a fertilit ii şi lui Dagon, zeul principal al filistenilor, jum tateă ăţ ă peşte-ju¬m tate om. Pere ii confirm atitudinea filistenilor fa de Saul,ă ţ ă ţă exprimat în Biblie: „Au pus armele lui Saul în casa Astarteelor şi i-au atârnată trupul pe zidurile Bet-Şanului” (1 Samuel 31:10). Casa Astarteelor nu e alta decât un tem¬plu aflat acum în ruine, „şi i-au atârnat easta capului de templul luiţ Dagon” (1 Cronici 10:10). Iar acesta este templul descoperit pe latura nordic aă movilei.

V. CÂND ISRAEL A FOST UN IMPERIUDe la David la Solomon

Capitolul 19David, un mare rege

„Astfel to i b trânii lui Israel au venit la împ rat în Hebron, şi împ ratul Davidţ ă ă ă a f cut leg mânt cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împ rată ă ă peste Israel... şi a domnit patruzeci de ani” (2 Samuel 5:3-4)

Noul rege era atât de multilateral, încât e greu s spui as¬t zi pentru care dină ă calit ile sale a stârnit atâta admira ie.ăţ ţ

La fel de greu ar fi s g sim o personalitate atât de înzes¬trat şi conturat înă ă ă ă timpurile mai apropiate. Care este omul care a devenit celebru în egal m sur caă ă ă militar, om poli¬tic, poet şi muzicant? Numai pentru compozi iile sale, un Davidţ modern ar fi ob inut premiul Nobel. Ca orice truba¬dur medieval el era în acelaşiţ timp poet, compozitor şi mu¬zicant.

Aceast calitate n-a fost întâmpl toare. Nici un popor nu era mai devotat muziciiă ă ca cel din Canaan. Palestina şi Siria erau recunoscute pentru muzica lor, dup cumă ne spun izvoarele egiptene şi mediteraniene. Printre bunurile luate de grupul patriarhal, descris în picturile murale de la Beni-Hasan, un loc bine precizat îl ocup instrumentele muzicale. Instrumentul obişnuit era lira cu opt coarde.ă

Psalmii 6 şi 12 sunt preceda i de observa ia: „Pe harfa cu opt coarde”. Lira aţ ţ traversat apoi Canaanul ajungând în Egipt şi Grecia.

În Noul Regat al Egiptului (1580-1085 î.Cr.) se g ¬sesc o seam de inscrip ii şiă ă ţ basoreliefuri care vorbesc despre muzica şi instrumentele canaanite. Canaan era o comoar inepuizabil de muzican i, aprovizionând cu cânt re i sau chiar orchestreă ă ţ ă ţ cur ile de pe Nil, Eufrat şi Tigru. Cel mai mult erau solicitate orchestrele deţ femei şi balerinele. Artiştii cu angajamente interna ionale nu erau o raritate.ţ Iar re¬gele Ezechia din Iuda a ştiut ce face când, în 701 î.Cr., a trimis un grup de cânt re i şi cânt re e la Sanherib, puter¬nicul rege al Asiriei.ă ţ ă ţ

Din situa ia disperat în care se afla, subjugat de filiste¬ni, Israelul a c p tatţ ă ă ă în câteva decenii putere şi m re ie.ă ţ

Tot ce s-a f cut în acest sens a fost opera lui David, poetul şi cânt re ul deă ă ţ psalmi. La început aproape necunoscut, scutier al lui Saul, apoi c pitan deă mercenari, dup aceea în rezisten , sfârşind în cele din urm pe tronul poporuluiă ţă ă s u, în plin ascensiune.ă ă

Aşa cum se întâmplase şi cu dou secole în urm , în epoca lui Iosua, eforturileă ă lui David au fost sprijinite şi de condi¬ ii externe favorabile. Dup începutulţ ă ultimului mileniu î.Cr. nu mai exista nici un stat în Mesopotamia, Asia Mic ,ă Siria sau Egipt care s poat opri o expansiune ca¬naanit .ă ă ă

Dup moartea lui Ramses al XI-lea, (1085 î.Cr.) ulti¬mul din dinastia Ramseşilor,ă Egiptul a r mas în mâna unui grup de preo i care guvernau ara din Teba. Templulă ţ ţ intr în posesia unor bog ii nemaiîntâlnite. Cu o sut de ani înainte, dup cumă ăţ ă ă ne informeaz Papyrusul Harris, 2 % din popula ie era folosit ca servitori aiă ţ ă templului şi 15 % din teritoriul agricol se afla în proprietatea templului. Tur¬mele se ridicau la o jum tate de milion de capete. Preo ii aveau la dispozi iaă ţ ţ lor o flot de 88 de vase, 53 de şantiere, 169 de localit i.ă ăţ

Fastul ritualurilor nici nu poate fi descris. Numai pentru cântarul templului pe care se puneau jertfele de la Heliopo¬lis au fost necesare 106 kg de aur şi 230 kg de argint. În gr dinile luxuriante din oraşul regal Pi-Ramses munceau 8000 deă sclavi.

Imaginea pe care o avea str in tatea fa de Egiptul ace¬stui regim preo esc neă ă ţă ţ este oferit de jurnalul de c l torie al lui Wen-Amon, trimis egiptean în jurulă ă ă anului 1080 î.Cr. Misiunea lui Wen-Amon era de a ob ine lemn de cedru din Feniciaţ pentru vasele sfinte ale zeului Amon din Teba. He¬rihor, marele preot, îi d duseă pu in aur şi argint. În schimb, îl înzestrase cu o pictur a lui Amon, în care îşiţ ă pusese mari speran e.ţ

Experien a lui Wen-Amon a l sat urme de neşters în rela¬ iile sale. În porturi elţ ă ţ a fost tratat ca un cerşetor, ca un om f r drepturi, a fost jefuit şi insultat.ă ă El, ambasador al Egiptului, urmaş al unor trimişi care se bucura întotdeauna de la etaj, rezemat de o fereastr . M-a întrebat: de ce Wen-Amon, r mânând f r bani îşiă ă ă ă d du seama c sfârşitul c l toriei e foarte aproape. „Am ajuns în portul Biblos.ă ă ă ă Prin ul din Biblos mi-a trimis vorb : ‚Pleac din portul meu’”.ţ ă ă

Aceast stare de lucruri a durat 19 zile. Wen-Amon, în disperarea sa, era peă punctul de a se înapoia în Egipt. St pâ¬nul portului veni şi-mi spuse: prin ulă ţ vrea s te vad . A doua zi el trimise dup mine... L-am g sit în camera de stim ,ă ă ă ă ă era la un pas de a fi omorât. În cele din urm ai venit? Am r spuns: Am venit să ă ă iau lemn pentru barca lui Amonc-Ra, regele zeilor. Tat l t u l-a dat, bunicul t uă ă ă l-a dat, şi tu trebuie s -l dai. Atunci el mi-a spus: E adev rat c ei i l-auă ă ă ţ dat... Da, familia mea i-a dat lemn, dar pe vremea aceea faraonul trimitea şaseţ cor bii înc rcate cu lucruri din Egipt...ă ă

În ce m priveşte, nu sunt slujitorul t u, nici al celui care te-a trimis... Ceă ă fel de cerşetorie e asta!... Am r spuns: Nu vorbi prostii! Asta nu e cerşetorie”.ă

În zadar a încercat Wen-Amon s sublinieze puterea şi faima Egiptului. Pre ul aă ţ r mas acelaşi. Din lips de bani el a trebuit s se târguisc pentru pictura unuiă ă ă ă zeu cu pu¬tere. Afacerea cu cedrii s-a încheiat abia în momentul în care mesagerul trimis de Wen-Amon în Egipt s-a întors cu aur şi argint, cu pânz fin , cuă ă papirus, cu piei de animale, frânghii, dou zeci de saci de linte şi treizeci deă coşuri cu peşte.

„În a treia lun a verii, copacii au fost duşi pe malul m rii.ă ăPrin ul a ap rut şi mi-a spus: Acum e gata şi ultimul butuc.ţ ăFii bun şi încarc cât mai repede. Nu cumva s faci din vremea proast un pretextă ă ă pentru a r mâne aici”.ă

Lui David nu avea pentru ce s -i fie fric de Egipt, din moment ce ambasadorulă ă

acestui regat era tratat cu atâta lips de respect.ă

David a înaintat mult spre Sud, cucerind Edomul care îi refuzase cândva lui Moise trecerea pe „Calea împ r teasc ” (2 Samuel 8:14).ă ă ă

Pentru David asta însemna deschiderea unor noi perspec¬tive economice. Deşertul Araba, care se întinde din sudul M rii Moarte pân la Golful Akaba, este bogat înă ă cupru şi fier, exact bog iile de care avea nevoie David. Duşmanii lui,ăţ filistenii, aveau deja monopolul asupra fierului (1 Samuel 13:19-20). Dar oricine ar fi controlat Edomul ar fi pu¬tut s înl ture suprema ia filistean înă ă ţ ă z c mintele de fier.ă ă

David nu şi-a pierdut timpul: „A preg tit şi fier din belşug pentru cuiele de laă aripile uşilor şi pentru scoabe, ara¬m atât de mult încât nu puteau s-o numere”ă ă (1 Cronici 22:3).

Cea mai important rut pentru caravane din Arabia de Sud, faimosul „Drum ală ă Mirodeniilor”, se termin , de ase¬menea în sudul Edomului.ă

Înaintând spre malurile golfului Akaba, îşi f cea loc din¬ colo de Marea Roşieă spre Arabia de Sud şi Estul Africii. Conjunctura era favorabil şi pentru oă înaintare spre Nord. În câmpiile de la poalele Hermonului, în v ile rodi¬toare dină fa a Muan ilor Antiliban, triburile din Deşertul Arabiei îşi g siser un ad postţ ţ ă ă ă permanent. Ei apar ineau unei rase menite s joace un rol important în via aţ ă ţ Israelului, ara¬maicii, în Biblie numi i foarte simplu sirieni.ţ

Ei fondaser oraşe, state şi mici regate pân la fluviul Jarmuk, la Sud de Laculă ă Galileea, în Transiordania.

În jurul anului 1000 î.Cr. ei erau pe punctul de a se extinde în est, spre Mesopotamia. În cursul acestei înain¬t ri, ei au fost confrunta i cu o reac ieă ţ ţ asirian . În câteva secole, asirienii aveau s devin cea mai mare putere aă ă ă antichit ii. Dup c derea Babiloniei, asirienii au supus Me¬sopotamia, pe totăţ ă ă cursul Eufratului. Textele cuneiforme din palatele de pe Tigru relateaz c Asiriaă ă era amenin at din vest. Aceast amenin are venea tocmai din partea ara¬maicilorţ ă ă ţ care for au cu tot mai mult hot râre.ţ ă ă

Îi aceast situa ie David a înaintat spre nord prin Tran¬siordania pân laă ţ ă Orontes. Biblia spune: „David a b tut pe Hadarezer, împ ratul obei, spre Hamat,ă ă Ţ când s-a dus s -şi aşeze st pânirea peste râul Eufratului” (1 Cronici 18:3).ă ă Tex¬tele asiriene confirm autenticitatea acestui pasaj biblic. Re¬gele David l-aă atacat pe regele aramaic când acesta era pe punctul de a cuceri teritoriul asirian de pe Eufrat.

F r s -şi dea seama, David i-a salvat pe asirieni care vor distruge mai târziuă ă ă regatul lui Israel.

Posturile de frontier israelite au fost mutate în valea fluviului Orontes.ă Patrulele din nord supravegheau Lacul Holms chiar la poalele Mun ilor Liban.ţ Ast zi petrolul adus prin „pipe-lines” de la Kirkuk trece şi prin aceste locuri.ă Din aceast zon sunt 600 km în linie dreapt pân la E ion-Gheber, extremitateaă ă ă ă ţ sudic a regatului.ă

S p turile au scos la iveal numeroase urme de expan¬siune ale regatului luiă ă ă David. Exist o adev rat rut de descoperiri care dubleaz înaintarea saă ă ă ă ă istoric , inclusiv ar¬derea oraşelor din Câmpia Izreel. Nu mai târziu de anul 1000ă î.Cr. Bet-Şean împreun cu alte sanctuare p gâne au fost scoase la lumin .ă ă ă Arheologii de la Universitatea din Pennsylvania au descoperit pe locul acelor

b t lii necru toare, urme de temple, straturi adânci de cenuş , obiecte de cult,ă ă ţă ă şi ceramic filistean . David s-a r zbunat crunt pe oraşul vinovat de c dereaă ă ă ă primului regat israelit. Dea¬supra straturilor de cenuş nu exist semne de viaă ă ţă timp de câteva secole de la distrugerea oraşului. Câteva construc¬ ii datând dinţ prima perioad a domniei lui David au r ¬mas într-o stare destul de bun . E vorbaă ă ă de fort re ele din Iuda destinate ap r rii împotriva filistenilor. Arhitecturaă ţ ă ă tr deaz modelul fort re ei din Ghibea din timpul lui Saul. Amândou au acelaşă ă ă ţ ă stil cu ziduri din piatr dur .ă ă

La 12 km Nord de Ierusalim s p turile arheologice din 1956 au scos la lumin nuă ă ă numai zidurile oraşului Ghibea, atât de des men ionat în Biblie, ci şi imagineaţ unei sângeroase confrunt ri din acea vreme. Aşa cum ni se spune în 2 Samuel,ă cândva a avut loc aici o lupt între sus in torii generalilor Ioab şi Abner. Deă ţ ă fiecare parte erau doisprezece, adic de partea lui David şi de partea fiului luiă Saul. Dup 2 Samuel 2:13 ei „s-au întâlnit la iazul din Gabaon”.ă

Sub un câmp de roşii din el-Jib, cum este numit ast zi locul, profesorul J. B.ă Pritchard de la Universitatea Colum¬bia, a descoperit „iazul din Gabaon”, probabil foarte cu¬noscut pe vremea lui.

Pritchard a descoperit un pu cu un diametru de 11 m şi cu o adincime de 10 mţ s pat vertical în stânc . O potec spiral ducea în pu . Mai încolo începea oă ă ă ă ţ scar cu dou de¬schiz turi, pentru aer şi pentru lumin , care cobora pân laă ă ă ă ă iz¬vor înc 15 m t iat în calcar. Dup ce d râm turile au fost îndep rtate,ă ă ă ă ă ă ă rezervorul a început s se umple din nou cu ap , exact ca acum 3000 de ani. Acestă ă „iaz din Gabaon” aprovi¬ziona oraşul cu ap proasp t în caz de asediu.ă ă ă

Cercet torii americani au g sit printre d râm turile din pu dovezi ale bog ieiă ă ă ă ţ ăţ Gabaonului. „Gabaon era o cetate mare ca una din cet ile împ r teşti” (Iosuaăţ ă ă 10:2). Ast zi e limpede c proprietetea Gabaonului era bazat în primul rând pe ună ă ă comer bine organizat cu vin. Şaizeci de cozi de ulcioare de lut, împreun cuţ ă dopurile şi vasele potrivite, erau imprimate cu caractere vechi, ebraice repre¬zentând numele unor firme comerciale, printre ele fiind şi câteva regiuni viticole cu rezonan biblic . Marca Gabao¬nului apare în mod repetat.ţă ă

În afar de ea mai apare cuvântul care înseamn „vie îngr dit cu ziduri”,ă ă ă ă Celelalte ulcioare poart numele unor oraşe din Iuda, ca Ierihonul, Sucot, Zifă (Iosua 15:24).

Chiar lâng rezervor, s p turile care au urmat în iarna lui 1959-1960, au dus laă ă ă descoperirea unor întinse pivni e de vinuri; 66 cavit i aproape circulare cu oţ ăţ adâncime şi un diametru de cca. 2 m erau s pate în stânc şi astupate cu cepuri deă ă piatr . Câteva din aceste pivni e au fost folosite pentru stoarcerea strugurilor.ă ţ

Unele cavit i, învelite de un strat care le ap r de umi¬ditate, erau probabilăţ ă ă destinate fermenta iei. Capacitatea total atinge 2270 hectolitri.ţ ă

În lumina acestor noi dovezi despre industria vinului din Gabaon, cap tă ă semnifica ii un element pân acum neglijat în istorisirea biblic . El se refer laţ ă ă ă un incident care a avut loc în preajma cuceririi Canaanului de c tre israe¬li i.ă ţ Citim în Iosua 9:3-5: „Locuitorii din Gabaon... când au auzit ce f cuse Iosuaă Ierihonului... au luat nişte burdufuri vechi pentru vin... iar în picioare purtau înc l¬ minte veche şi cârpit ”. Astfel deghiza i ei au ap rut în fa a lui Iosua.ă ţă ă ţ ă ţ Iosua n-a putut s afle cât de bogat era aceast aşezare.ă ă ă

În sfârşit, la Ierusalim, capitala de mai târziu a lui Da¬vid, urmele unor construc ii dovedesc m iestria lui de arhi¬tect. „David s-a aşezat în cet uie...ţ ă ăţ A f cut înt rituri de jur împrejur în afar şi în untrul lui Milo... ” (cet uia)ă ă ă ă ăţ

(2 Samuel 5:9).

Împrejur rile romantice în care fort rea a puternic a Ierusalimului a c zut înă ă ţ ă ă mâinile lui David au fost scoase la lumin în secolul trecut de spiritul iscoditoră al unui c pi¬tan englez.ă

La est de Ierusalim unde stâncile coboar în Kidron se afl „Ain Sitti Maryam”,ă ă adic „Fântâna Fecioarei Maria”. În Vechiul Testament este numit Ghihon, „izvorulă ă apei”. Aceast fântân a fost întotdeauna principala surs de ap a locuitorilor.ă ă ă ă Drumul pân la ea trece pe lâng rui¬nele unei moschei şi sfârşeşte sub o bolt .ă ă ă Treizeci de trepte duc spre un mic bazin în care se adun apa care curge dină stânci.

În 1867 c pitanul Warren, înso it de un grup de pelerini, a vizitat această ţ ă faimoas fântân unde, potrivit legendei, Maria ar fi sp lat hainele fiului ei. Înă ă ă ciuda semiobscurit ii, Warren a observat o adâncitur în acoperiş, la câ ivaăţ ă ţ metri de locul din care ieşea apa. Warren a încercat s afle ceva despre această ă adâncitur , dar nimeni nu ştia de existen a ei. A doua zi a revenit la Fântânaă ţ Fecioarei cu o scar şi cu o frânghie lung . Nici nu b nuia ce aventur îlă ă ă ă aşteapta! În spatele izvorului se afla un pu care mergea întâi orizontal şi apoiţ direct în stânc . Warren era expert în astfel de c r ri pe coşuri. Prudent, elă ăţă ă şi-a f cut loc în sus. Dup ap¬roape 13 m, pu ul s-a terminat brusc. Bâjbâindă ă ţ drumul prin întuneric, Warren a g sit o trecere îngust . Târându-se, el aă ă continuat s înainteze.ă

Câteva trepte erau t iate în stânc . Apoi el a v zut o lumin care pâlpâia.ă ă ă ă Ajunsese într-o camer boltit , plin cu vase şi sticle acoperite cu praf. Aă ă ă trecut printr-o cr p ¬tur , ajungând în cele din urm la lumina zilei. Fântânaă ă ă ă Fe¬cioarei se afla sub el.

Cercet rile din 1910 conduse de înv atul Parker care ve¬nea din Marea Britanie,ă ăţ sub auspiciile Fondului de Explo¬rare Palestinean, au ar tat c toat această ă ă ă structur da¬teaz din mileniul al doilea î.Cr. Locuitorii vechiului Is¬raelă ă încercaser s fac un coridor prin stânc pentru a-şi asigura apa în caz deă ă ă ă asediu.

Curiozitatea lui Warren a dus la descoperirea trucului fo¬losit de David pentru surprinderea Ierusalimului. Iscoadele lui David (trebuie c ) cunoşteau această ă trecere secret , dup cum ne arat şi un pasaj biblic pân acum destul deă ă ă ă neîn eles. „Oricine va bate pe Iebusi i s arunce în canal... ” (2 Samuel 5:8)ţ ţ ă (Cuvântul „Sinnor” înseamn şi pu , canal).ă ţ

Tot în timpul lui David a început şi cronica exact a Vechiului Testament.ă „Trebuie s privim istorisirile lui. Da¬vid ca pe nişte fapte istorice”, scrieă Martin Noth, teolog german de fin observa ie.ă ţ

Claritatea, luciditatea crescând a textelor contemporane sunt puse pe seamaă form rii unui sistem politic nou pentru Israel, opera de maturitate a lui David.ă Federa ia de triburi devenise o na iune.ţ ţ

Coloniştii formaser un imperiu care acoperea Palestina şi Siria. Pentru acestă teritoriu întins, David a creat o ad¬ministra ie de stat, condus de un cancelarţ ă secondat de un sofer. „Sofer” înseamn „scriitor de cronici” (2 Samuel 8:16-17).ă Al doilea om în ierarhie era deci un scriitor.

În fa a milioanelor de secretare şi dactilografe din lumea modern , în fa aţ ă ţ tonelor de hârtie consumate în maşinile de scris, gloria legendarului „scrib” a apus de mult. Nici chiar secretarul unui magnat al petrolului nu poate fi comparat

cu corespondentul s u din antichitate, nici ca influen , nici ca salariu. Dară ţă scribii au jucat un rol de seam numai în lu¬mea antic . E limpede de ce neă ă surprinde autoritatea lor. Cu¬ceritorii şi domnii imperiilor celor mai puternice erau st pânii lor, st pâni care nu ştiau nici s scrie, nici s citeasc .ă ă ă ă ă

Acest lucru poate fi uşor observat din stilul scrisorilor. Ele sunt adresate în primul rând nu persoanei care o primeşte, ci sunt deschise de salut ri reciproceă ale scribilor. Exist , de asemenea, o rug minte ca con inutul s fie citită ă ţ ă integral, limpede.

O scen din Ministerul de Externe al faraonului Meremptah ne arat cum mergeauă ă treburile în lu¬mea scribilor. Departa¬mentul scribilor era îm¬p r it în treiă ţ sec ii. În fie¬care stau înghesui i circa 10 secretari. Câ iva din ei îşi sprijinţ ţ ţ ă piciorul de un scaun, iar pe genunchi in suluri mari de papirus.ţ

Sectorul din mijloc este rezervat şefului. Un sclav alung muştele cu un evantai.ă La intrare stau doi curieri. Unul din ei îi spune celuilalt: „Stropeşte cu ap şiă f r coare. Şeful e foarte ocupat cu scrisul”.ă ă

F r nici o îndoial c la Ierusalim birourile erau mai pu in impresionante.ă ă ă ă ţ Tân rul stat Israel era prea rustic, prea s rac pentru a-şi permite asemeneaă ă lucruri; totuşi „scriitorul” lui David trebuie s fi fost o personalitateă au¬toritar . Misiunea sa era de a copia „Analele Imperiale”, care sunt şi bazaă documenta iei sistemului social şi politic din timpul lui David. Printre aceasteaţ se afl şi recens ¬mântul na ional condus în baza planului Mari (2 Samuel 24),ă ă ţ precum şi peleti i, un fel de gard ca cea elve ian , alc tuit probabil, dinţ ă ţ ă ă ă cretani şi filisteni (2 Samuel 8:18; 15:18; 20:7).

Soferul a fost cel care a scris pentru prima oar numele noului suveran. Această ă surprinz toare descoperire s-a f cut cu ocazia descifr rii unor texte din palatulă ă ă Mari de pe Eufrat. Cuvântul Davidum apare de mai multe ori. El înseamnă „comandant” sau „general”.

Nu este nici un nume propriu, ci un titlu. Numele propriu de Caesar a devenit mai târziu un titlu, „Cezar”, „Kaiser” şi „ ar”.Ţ

În cazul lui David, lucrurile s-au întâmplat tocmai invers. Titlul s u militar,ă care data de pe vremea când era un „con¬dotier”, a devenit nume propriu. „Davidum” a ajuns David r mânând aşa pân ast zi.ă ă ă

Problema „scrisului” ne aduce aminte de argumentele ri¬dicate de criticii Bibliei. În Egipt s-au descoperit vagoane de papirusuri, iar în Babilonia şi Asiria mun iţ de t bli e cuneiforme. Unde sunt atunci documentele literare ale Pale¬stinei?ă ţ

Arheologii şi meteorologii au r spuns la aceast întreba¬re.ă ă

La începutul ultimului mileniu î.Cr. Canaanul a p ¬r sit scrierea cuneiform peă ă ă t bli e, pentru o metod mai pu in greoaie.ă ţ ă ţ

Pân atunci textele erau zgâriate pe lut moale cu ajutorul unui condei. Apoi lutulă trebuia ars sau uscat la soare. Era deci o metod care lua destul timp. Un nou tipă de scriere, cu rânduri în valuri ia locul acesteia. E vorba de alfabet ¬ap rut şiă în încerc rile de scriere ale minerilor semi i din Sinai. Condeiul şi t bli ele deă ţ ă ţ lut nu se mai potriveau cu aceste litere aproape rotunde. Atunci s-au c utat noiă in¬strumente de scris. Şi s-au g sit cerneala şi c limara. Ar¬heologii numescă ă aceste t bli e cu scris liber „Ostraca”.ă ţ

Acestea erau înlocuite în cazuri speciale, de papirus, cel mai elegant material de

scris din antichitate. Wen-Amon ara¬t cât de cerut este el dincolo de grani eleă ţ Egiptului. Prin ul din Biblos a primit în schimbul cedrilor 500 de suluri, peste 2ţ km de suprafa scris .ţă ă

Palestina avea un climat umed, datorit averselor de ploaie. În asemenea condi iiă ţ cerneala dispare foarte repede, iar papirusul se dezintegreaz . Spre sup rareaă ă arheologilor şi istoricilor înseta i de surse de documentare, toate ma¬nuscriseleţ Canaanului au disp rut pentru totdeauna. Faptul c Egiptul e atât de bogat înă ă documente se datoreaz apro¬pierii sale de deşert precum şi climatului deosebit deă uscat.

Capitolul 20Solomon, regele de aramă

„Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la car le lui şiă dou sprezece mii de c l re i” (1 Împ ra i 4:26)ă ă ă ţ ă ţ

„Şi Solomon a zidit... toate ceta ile slujindu-i ca ma¬gazii...” (1 Împ ra i 9:17,ţ ă ţ 19)

„Împ ratul Solomon a mai f cut şi cor bii la E ion -Gheber, lâng Elot... S-auă ă ă ţ ă dus la Ofir şi au luat de aco¬lo aur...” (1 Împ ra i 9:26,28)ă ţ

„Toate paharele împ ratului Solomon erau de aur... Nimic nu era de argint: peă vremea lui Solomon argintul n-avea nici o trecere... Împ ratul avea pe mareă cor bii din Tars... şi cor biile din Tars veneau la fiecare trei ani aducând aură ă şi argint, fildeş, maimu e şi p uni” (1 Împ ra i 10:21,22)ţ ă ă ţ

„Casa pe care a zidit-o împ ratul Solomon Domnului era... c ptuşit toat cuă ă ă ă aur...” (1 Împ ra i 6:2,22)ă ţ

„Solomon îşi aducea caii din Egipt... aduceau cai cu ei pentru to i împ ra iiţ ă ţ heti ilor şi pentru împ ra ii Siriei” (1 Împ ra i 10:28,29)ţ ă ţ ă ţ

„Greutatea aurului care venea lui Solomon pe fiecare an, era de şase sute şase zeci şi şase de talan i de aur” (1 Împ ra i 10:14)ţ ă ţ

Nu sun oare toate acestea ca un basm?ă

Oricare om, chiar şi un rege, despre care s-ar spune atâtea lucruri n-ar putea să scape de acuza ia de l ud ros. Iar cronicarul care ar relata asemenea istorii arţ ă ă fi repede com¬promis pentru exager ri. Exist desigur relat ri în Biblie care suntă ă ă socotite de unii ca neverosimile, cum e de pild istoria lui Balaam - vr jitorulă ă şi a m g ri ei sale care vor¬bea (Numeri 22) sau ca istoria lui Samson care-şiă ă ţ avea ascun¬s puterea în p r (Judec tori 13-16). Dar cea mai copleşitoare relatareă ă ă dintre toate nu e nici pe departe o legend .ă

Arheologii şi-au f cut drum spre miezul real al istoriei lui Solomon.ă

Dup ce „povestea” împ ratului Solomon - mul i o con¬sider şi ast zi la fel - aă ă ţ ă ă fost golit de toate zorzoanele, pe locul ei a ap rut un cadru istorică ă verificabil. Este una din cele mai interesante descoperiri din timpurile noastre. Abia în 1937 dou expedi ii americane au scos la iveal do¬vezile acestei istoriiă ţ ă biblice adev rate.ă

Caravana care p r sea Ierusalimul era înzestrat cu cel mai modern echipament, dară ă ă şi cu perforatoare, lope i şi târn coape şi înso it de geologi, istorici,ţ ă ţ ă arhitec i, s p tori, şi fotografi, aceştia din urm devenind indispensaliţ ă ă ă

oric ¬rei expedi ii ştiin ifice. Conduc torul ei era Nelson Glueck, care la fel caă ţ ţ ă şi ceilal i f cea parte din Institutul American de Cercet ri Orientale (Americanţ ă ă Schools of Oriental Re¬search).

Curând mun ii cafenii din Iudea au r mas în urma lor. Se îndreptau spre sud prinţ ă aridul Negheb. Apoi caravana a intrat în „Wadi el-Arabah”, „Valea Deşertului”. Oamenii aveau impresia c se afl într-o lume primitiv asupra c ¬reia o foră ă ă ă ţă titanic ac ionase chiar de la formarea p mântului: era o parte din enorma fisură ţ ă ă care începe în Asia Mic şi se termin în Africa.ă ă

Dar dup ce îşi revin din admira ie, cercet torii îşi în¬cep treaba. Privirileă ţ ă iscoditoare le alearg pe suprafa a stân¬cilor abrupte. Lumina şi umbra alternează ţ ă în func ie de pozi ia soarelui. Din loc în loc, piatra este crestat . Rocileţ ţ ă con in feldspa i de un galben închis, mic alb , argintie, iar acolo unde culoareaţ ţ ă ă devine roşcat cenuşie apare minereul de fier şi un mineral verde, malahit sauă carbonat de cupru.

De-a lungul întregii v i, cercet torii americani au des¬coperit depozite deă ă minereu de fier şi cupru. În locurile în care aparatele indic prezen a minereuluiă ţ ei g sesc galerii s pate în stânci, r m şi ele minelor de odinioar .ă ă ă ă ţ ă

În cele din urm caravana ajunge pe malurile golfului. Învingând tenta ia de aă ţ r mâne în portul Akaba (Elotul din Biblie) dup o c l torie istovitoare prină ă ă ă pustiuri, cercet torii trec şi de acest nod (15) al celor trei lumi. intaă Ţ c l toriei este „Tell el-Kheleifeh”. Aceast movil singuratic , care nu pare maiă ă ă ă ă mult decât un morman de d râm turi, apare chiar în mijlocul câmpiei.ă ă

O cercetare de prob cu lope ile inaugureaz s p turile. Rezultatele ies la iveală ţ ă ă ă ă pe neaşteptate: cârlige de undi din cupru. Mai încolo, c r mizi şi urme deţă ă ă ziduri. În apro¬pierea movilei se g sesc gr mezi în care se poate recunoaşteă ă culoarea verde. Nu e altceva decât zgura. Peste tot cerce¬t torii d deau de acesteă ă rezidururi verzi. ¬

În cortul s u, Glueck reflecta asupra rezultatelor. Deo¬camdat , nimic deosebit.ă ă Mai are de studiat toat Transior¬dania. Glueck vrea s r scoleasc Edomul,ă ă ă ă Moabul, Amo¬nul pân la Damasc. Îşi revede noti ele şi face calcule. Mi¬nereul deă ţ fier şi malahit , în Arabah, - dar în d râm tu¬rile din fa a cortului s u seă ă ă ţ ă g sesc urme de ziduri, cârlige de cupru şi zgur - şi toate acestea în apropiereaă ă golfului nu¬mit de Biblie „Marea Roşie”. Prins de acest gând, Glueck deschide Biblia la un pasaj care vorbeşte de Marea Roşie: „Împ ratul Solomon a mai f cut şiă ă cor bii la E ion-Ghe¬ber, lâng Elot, pe rmurile M rii Roşii, în ara Edomului”ă ţ ă ţă ă ţ (1 Împ ra i 9:26).ă ţ

În timpurile biblice Edomul ajungea chiar pân la acest golf; s fie această ă ă movil ... ?ă

S-a hot rât ca a doua zi s se cerceteze am nun it movila el-Kheleifeh. Cercetândă ă ă ţ materialul scos din pu uri, arheolo¬gii descoper funda iile unui zid. Mai jos deţ ă ţ el nu e decât p mânt. Câteva cioburi le indic vechimea construc iei. Da¬tează ă ţ ă dup 10000 î.Cr., cam din aceeaşi perioad cu domnia lui Solomon.ă ă

Presat de timp, Glueck a fost nevoit s opreasc cercet ¬rile. Expedi ia avea alteă ă ă ţ planuri de îndeplinit. În urm torii ani îns , americanii au continuat lucr rile înă ă ă trei etape, ul¬tima terminându-se în 1940 cu confirmarea teoriei lui Glueck. Primele ruine, care fuseser scoase la iveal , erau locuin e ale muncitorilor deă ă ţ odinioar . Apoi au ap rut metereze din prima perioad a epocii fierului. Dar celeă ă ă mai interesante descoperiri r mân formele de turnare şi zgura.ă

Forma de turnare şi zgur r mas dup prelucrarea cup¬rului? Ce s caute acesteă ă ă ă ă lucruri în aceast câmpie ars de soare?ă ă

Glueck a încercat s g seasc o explica ie acestui fapt straniu. De ce trebuiauă ă ă ţ aşezate atelierele chiar în calea fur¬tunilor de nisip care veneau f r încetareă ă din nord? De ce nu erau situate la câteva sute de metri mai departe, la ad ¬postulă dealurilor, lâng surse sigure de ap ? R spunsul nu s-a putut da decât după ă ă ă încheierea ultimei etape de s p turi.ă ă

În mijlocul spa iului împrejmuit cu ziduri se ridica o construc ie. Decolorareaţ ţ verdelui de pe ziduri nu mai l sa ni¬ci o urm de îndoial : era un furnal.ă ă ă Peretele de c r mizi avea dou deschideri. Acestea erau coşurile care asigurauă ă ă intrarea aerului în cuptor. Întregul sistem respect întocmai principiul lansat înă industria modern abia în secolul trecut de Bessemer. Coşurile sunt aşezate pe oă ax nord-sud. C ci vânturile, furtunile necontenite din Valea Arabah aveau ro¬lulă ă de foale. Aşa se lucra acum 3000 de ani. Ast zi aerul com¬primat este introdus înă forj .ă

O singur problem r mânea înc nerezolvat : cum era prelucrat cuprul în această ă ă ă ă ă aparatur antic ? Exper ii de ast zi nu pot elucida misterul.ă ă ţ ă

Vase de ceramic pentru topit se afl în jurul construc iei. Multe din ele au oă ă ţ capacitate respectabil . În dealurile dimprejur, mul imea de grote s pate înă ţ ă stânc indic intr rile în galerii. Fragmentele de sulfat de cupru m rturisescă ă ă ă prezen a unor lucr tori în aceste mine cu câteva mii de ani în urm .ţ ă ă

În timpul incursiunilor în regiunile din apropiere, mem¬brii expedi iei descoperţ ă numeroase mine de cupru şi fier în v ile din deşertul Arabah.ă

În cele din urm , Nelson Glueck a descoperit în zidul în¬t rit al movilei oă ă intrare masiv prev zut cu trei sisteme de închidere. Nu mai era loc pentruă ă ă îndoieli: Tell el-Khelei¬feh era de fapt E ion-Gheberul de odinioar , multţ ă c utatul port al regelui Solomon: „Împ ratul Solomon a mai f cut şi cor bii laă ă ă ă E ion-Gheber, lâng Elot” (1 Împ ra i 9:26).ţ ă ă ţ

Dar E ion - Gheberul nu era numai un port. În docurile sale se construiau vaseţ oceanice. Mai presus îns de orice, E ion-Gheberul era centrul industriei deă ţ cupru. Nic ieri în „Semiluna Fertil ”, nici în Babilonia, nici în Egipt, nu pu¬teaă ă fi g sit un furnal atât de mare. E ion-Gheberul avea, deci, cele mai bune sistemeă ţ de topire din Orientul Antic. El producea metal pentru accesoriile rituale ale Templului din Ierusalim cum ar fi „stâlpii de aram ”, „acoperişurile de aram ”, şiă ă altele relatate în 1 Împ ra i 7:15 etc şi 2 Cronici 4.ă ţ

Se ştie c „împ ratul a pus s le toarne în câmpia Iorda¬nului, într-un p mântă ă ă ă humos, între Sucot şi artan” (1 Împ ra i 7:46). O recent expedi ie olandez aŢ ă ţ ă ţ ă stabilit locul acestor aşez ri. La Tell deir Alla în Transiordania, acolo undeă râul Iabok p r seşte dealurile cu 10 km înainte de a întâlni Ior¬danul, această ă ă expedi ie a descoperit urmele Sucotului, ora¬şul israelit care dateaz din vremeaţ ă lui Iosua.

Uimirea lui Glueck poate fi depistat în rapoartele care înso esc cercet rile deă ţ ă la Golful Akaba: „E ion-Gheberul a fost rezultatul unei atente planific ri, fiindţ ă construit ca o structur arhitectural model, de înalt tehnicitate. De fapt,ă ă ă întreg E ion-Gheberul, luând în considerare locul şi vremea, a fost un oraşţ industrial extraordinar, f r rival în toat istoria Orientiului antic. E ion-ă ă ă ţGheberul era un Pittsburgh al Palestinei şi în acealşi timp un port deosebit de impor¬tant”.

Regele Solomon, pe care Glueck îl denumeşte „regele cup¬rului”, trebuie s se fiă num rat printre cei mai mari expor¬tatori de cupru din antichitate. Cercet rileă ă din alte regiuni completeaz imaginea economic a Palestinei lui Solomon. La sudă ă de str vechiul oraş filistean Gaza, Flinders Petrie a descoperit instala ii deă ţ topire în Valea Ghaza. Cuptoarele sunt ca acelea de la Tell el-Kheleifeh, dar de dimensiuni mai mici. David a avut de luptat pentru monopolul fierului, iar secretul procesului de topire nu e decât un rezultat al vic¬toriei sale. Sub Solomon fierul şi cuprul au fost puternic exploatate.

La dou zeci de ani dup descoperirea cuprului şi a zgurei, f cut de Glueck, ună ă ă ă arheolog amator, Benno Rothenberg, a dat de o alt min de cupru în aceeaşi valeă ă el-Arabah. În prim vara lui 1959, la 30 km nord de E ion-Gheber în Valea Timna,ă ţ expedi ia lui Rothenberg a dat de nişte lucr ri întinse. Piatra fusese t iat înţ ă ă ă pl ci, încercându-se o transportare a zgurei în nişte etuve de bazalt.ă

„C ci Domnul, Dumnezeul t u, are s te duc într-o a¬r bun ... ar ale c reiă ă ă ă ţ ă ă ţ ă ă pietre sunt de fier şi din ai c rei mun i vei scoate aram ” (Deuteronom 8:7-9)ă ţ ă

Astfel este descris o parte din ara Promis . Cupru şi fier în Palestina?ă Ţ ă Arheologii au dovedit cât de adev rat este aceast descriere, ad ugând un elementă ă ă ă nou la vechea imagine pe care o aveam despre Palestina. De acum încolo, va trebui s inem seama şi de ascensiunea ei economic .ă ţ ă

Solomon a fost un conduc tor foarte progresist. El avea un adev rat fler înă ă exploatarea inteligen ei şi talentului str in. Acesta este secretul, altfel deţ ă neîn eles, care explic evolu ia surprinz toare de la regimul rural al lui Davidţ ă ţ ă la o organizare economic de prim mân . Aici se afl şi secre¬tul bog iei peă ă ă ă ăţ care Biblia pune atâta accent. Solomon a im¬portat tehnicieni topitori din Fenicia. Huram-Abhi (16), meşte¬şugar din Tir a fost îns rcinat cu turnareaă auxiliarelor temp¬lului (1 Împ ra i 7:13,14). În E ion-Gheber, Solomon a fun¬dat oă ţ ţ important întreprindere de comer exterior. Israeli ii nu fuseser niciodată ţ ţ ă ă marinari şi nici nu ştiau s construias¬c vase. În schimb, fenicienii aveau înă ă spatele lor o experien¬ de câteva secole. De aceea, Solomon a trimis în Tir dupţă ă specialişti pentru şantiere şi marinari pentru vase. „Şi Hi¬ram (regele Tirului) a trimis cu aceste cor bii, la slujitorii lui Solomon, pe înşişi slujitorii lui,ă marinari care cunoşteau marea” (1 Împ ra i 9:27).ă ţ

Construc ia unui port la Marea Roşie este men ionat în sursele feniciene. Preotulţ ţ ă Sanchuniathon a descris acest eve¬niment. Hiram din Tir s-a oferit „s -i pun laă ă dispozi ie prin ului iudeilor materiale de construc ie pentru un nou palat, cuţ ţ ţ condi ia ca acesta s -i cedeze un port la Marea Etiopian ”. Prin ul iudeilor, „i-aţ ă ă ţ dat oraşul şi portul Eilota (Elot)”. Regele Solomon şi-a construit un palat, faimoasa „cas din p durea Libanului” (1 Împ ra i 7:1 etc.). „Fiindc Hiram,ă ă ă ţ ă împ ratul Tirului, d duse lui Solomon lemne de chiparos, şi aur cât a voit,ă ă împ ratul Solomon a dat lui Hi¬ram dou zeci de cet i în ara Galileii” (1ă ă ăţ ţ Împ ra i 9:11). Pa¬sajul biblic este completat de acelaşi Sanchuniathon.ă ţ

„Deşi erau multe p duri de palmieri prin împrejurimi, nici un lemn de acest fel nuă se potrivea la construc ie aşa c Ioram (Hiram) a trebuit s transporte materialulţ ă ă s u aco¬lo pe 8000 de c mile. Din acest lemn s-a construit o flot de zece vase.”ă ă ă Chiar şi numele c pitanilor vaselor îi erau cu¬noscute lui Sanchuniathon.ă „Marinarii care cunoşteau mar¬ea” erau Kedarus, Jaminus şi Kotilus.

E ion-Gheberul era un centru de comer bine utilat şi foarte ap rat. Din E ion-ţ ţ ă ţGheber vasele porneau în c l torii spre rmuri dep rtate şi necunoscute.ă ă ţă ă

Ofir - unde se afla, oare, t râmul legendar al firului, „de¬pozitul” din care seă aproviziona Orientul cu m rfurile cele mai de pre ?ă ţ

Asupra Ofirului s-au dus nenum rate discu ii. Întotdeau¬na s-a g sit cineva careă ţ ă s lupte pentru elucidarea acestui caz. Germanul Carl Mauch a dat în 1864 deă ruinele unui templu, la grani a dintre Rhodesia şi Mozambic.ţ

Cinisprezece ani mai târziu, Steinberg din Africa de Sud a scos la iveală instala ii miniere precreştine despre care se credea c au leg tur cu templul.ţ ă ă ă Semnele unor în¬cerc ri de sondare ar tau c locul fusese explorat de aur şiă ă ă ar¬gint. În 1910, celebrul explorator african Dr. Karl Peters din Germania a fotografiat nişte s p turi care p reau s indice urme feniciene.ă ă ă ă

Şi totuşi, deocamdat , Ofirul le scap printre degete oamenilor de ştiin . Multeă ă ţă din semne ar indica Africa de Est. Exper i ca Prof. Albright presupun c Ofirul s-ţ ăar afla în Somalia. Asta ar explica foarte bine lungimea drumului de care aminteşte şi Biblia.

„... la fiecare trei ani... ” (1 Împ ra i 10:22).ă ţ

„Flota pleca probabil din E ion-Gheber în noiembrie sau decembrie” - scrieţ Albright „şi se reîntorcea în mai sau iunie în cel de-al treilea an. În acest fel z puşeala era evitat pe cât posibil”.ă ă

Astfel c l toria nu lua mai mult de 18 luni. Mai mult chiar, natura m rfurilor,ă ă ă „aur, argint, fildeş şi maimu e” (1 Împ ra i 10:22), indic Africa drept loc sigurţ ă ţ ă de origine.

Egiptenii erau bine informa i de „Punt”, care poate fi identificat cu Ofirul. Ei,ţ trebuie c erau aten i la fiecare mişcare. Cum ar fi putut s apar altfelă ţ ă ă impresionantele reprezent ri ale „Puntului” pe zidurile templului de la Deir el-ăBahri? Basoreliefuri de o rar frumuse e împodobesc templul acesta din partea deă ţ vest a Tebei, împrumutând farmec unei doamne deja trecute - regina Puntului ¬şi suitei ei. Ca de obicei, egiptenii dau şi aici o exagerat aten ie costumelor,ă ţ p l riilor rotunde, animalelor şi fructe¬lor „Puntului”. Oricine s-ar uita la ele,ă ă ar avea clar în minte imaginea legendarului Ofir.

Înscrip iile care înso esc basoreliefurile relateaz sen¬za ionala expedi ieţ ţ ă ţ ţ ordonat de o femeie în direc ia „Puntului” în 1500 î.Cr.ă ţ

Pe tronul faraonilor, în acea vreme, în calitate de core¬gent al lui Tutmes IIL, se afla faimoasa regin Hatşepsut „prima mare femeie a istoriei”, cum a denumit-oă egiptolo¬gul Breasted.

Ca r spuns la oracolul zeului Amon care reclama explo¬rarea c ilor spre „Punt” şiă ă reluarea rela iilor comerciale cu Marea Roşie dup întreruperea din timpulţ ă hicsoşilor, regina a trimis o flot de cinci vase în al nou lea an de dom¬nie. Eleă ă trebuiau s aduc smirn pentru terasele templelor. Flota a navigat pe Nil de-aă ă ă lungul unui canal în partea esti¬c a deltei, spre Marea Roşie, „ajungând înă siguran la Punt”. Aici produsele egiptene au fost schimbate pentru smirn ,ţă ă abanos, aur, precum şi pe alte mirodenii şi articole egzotice ca lemn de santal, piei de panter , etc.ă

Tebanii au avut parte de un spectacol nemaiîntâlnit în ziua când locuitorii Puntului au adus reginei minunatele m rfuri din ara lor. „I-am f cut din gr dină ţ ă ă ă un alt Punt, aşa cum mi-a comandat” - spune Hatşepsut extaziat , re¬ferindu-se laă smirna de pe terasele templului. Egiptologii au descoperit r d cini uscate deă ă smirn în nisipul fierbin¬te din fa a templului de la Deir el-Bahri.ă ţ

Ca şi tebanii, şi femeile din Israel trebuie c au stat uimi¬te pe cheiurileă

E ion-Gheberului când flota regelui s-a în¬tors din dep rtatul Ofir, desc rcândţ ă ă lemn de santal, pietre pre ioase, aur, argint, fildeş, maimu e şi p uni (1ţ ţ ă Împ ra i 10:11,22).ă ţ

În mod normal, lucr rile arheologice se pot începe în momentul când proprietarulă p mântului sau guvernul îşi dau permisiunea. Aceasta nu este atât de uşor deă ob inut, nemaipunând la socoteal faptul c , pe parcurs, pot ap rea tot felul deţ ă ă ă interdic ii. În 1925, americanii au descoperit un mod sigur de a fi l sa i în paceţ ă ţ pe tot timpul lucr rilor. Ei au cump rat movila cu d râm turi Tell el Mutesellimă ă ă ă din Câmpia Izreel de la 90 de proprietari. C ci Institul Orien¬tal de laă Universitatea din Chicago pl nuia nişte s p turi exemplare pentru întreg Orientulă ă ă Mijlociu, cea mai cu¬prinz toare, cea mai anevoioas , cea mai precis cercetareă ă ă care avusese vreodat loc în Palestina.ă

Tell el Mutesellim se afl pe locul oraşului Meghido din Biblie. Această ă descoperire se bazeaz pe lucr rile de propor ii conduse aici de Societateaă ă ţ Oriental German prin Dr. J. Schumacher, între 1903 şi 1905.ă ă

Ca o copie micşorat a Platoului Muntos, Tell el-Mute¬sellim e aşezat într-ună decor unic. Privind în jos de pe pla¬tou pare c în fa e un loc întins, verde.ă ţă În dep rtare, se întinde marea câmpie (valea Izreel: Iosua 17:16) pe care p şunileă ă alterneaz cu grânarele.ă

Stoluri de cocori şi berze animeaz spa iul acesta. Unde se termin câmpia seă ţ ă înal Carmelul deasupra malului me¬diteranean. Spre nord, dealurile Galileii cuţă micul sat Na¬zaret dau o nuan alb struie, iar în dreapta, vârful sobru alţă ă Muntelui Tabor st ca o barier spre adânca fisur a v ii Iordanului.ă ă ă ă

Nimic nu tr deaz în acest rodnic triunghi semnele unor b t lii hot râtoare careă ă ă ă ă au avut loc cu câteva mii de ani în urm .ă

În jurul anului 1500 î.Cr., faraonul Tutmose III, con¬ducând „un car de aur”, şi-a dus armata sa printr-o trec toare în câmpie atacându-i pe canaani i. Aceştia s-auă ţ refu¬giat speria i în Meghido. Pe aceeaşi câmpie, israeli ii, stimu¬la i de eroicaţ ţ ţ Debora, au str puns invincibilitatea carelor canaanite. Tot aici, Ghedeon i-aă surprins pe nomazii care fugeau din Madian, tot aici Saul a pierdut b t lia cuă ă filiste¬nii, tot aici regele Iosia al Iudeii a murit în anul 600 î.Cr. dup ce elă şi oamenii s i s-au aruncat în disperare asupra puternicei armate egiptene conduseă de Neco. Ruinele indic locul castelului de la Faba ocupat de cavalerii Sfântuluiă Ioan şi Templieri în timpul Cruciadelor pân când Saladin i-a nimicit dup oă ă încleştare cumplit . La 16 aprilie 1799 aici a avut loc o lupt între turci şiă ă francezi. Cu numai 1500 de oameni, Kleber generalul francez, a inut în şah oţ arma¬t de 25.000 de oameni. Francezii au luptat ca nişte eroi din zori până ă seara. 600 de c l re i au sosit în momentul critic. Ofi erul care-i conducea eraă ă ţ ţ Napoleon Bonaparte. Dup victoria de la Tabor, Napoleon s-a urcat pe dealurilieă Galileii şi şi-a luat cina în Nazaret.

În 1918, cavaleria englez condus de lordul Allenby a trecut prin aceeaşiă ă strâmtoare ca şi Tutmose III şi a zdro¬bit armata turceasc , care era aşezat înă ă câmpie.

Martor t cut al tuturor acestor evenimente era Tell el-¬Mutesellim. Aici şi-aă început Clarence S. Fisher în 1925, opera iile.ţ

Movila a fost t iat efectiv în buc i - cm cu cm ¬exact cum ai t ia o pr jitur ,ă ă ăţ ă ă ă numai c aici feliile erau orizontale. Secolele erau imortalizate ca într-ună caleidoscop. Fiecare strat îndep rtat semnifica un capitol de istorie din perioadaă secolelor 10-4 î.Cr.

La început, stratul I con inea ruine din timpul imperiilor persane şi babiloniene.ţ Cyrus, regele Persiei, a distrus for a babilonian în 539 î.Cr. Regeleţ ă Nebucadne ar al Babilo¬nului cucerise Siria şi Palestina cu jum tate de secol maiţ ă devreme, în 597 î.Cr. Zidurile unui palat neobişnuit de solid din perioada aceea mai d inuie şi azi. Stratul II dove¬dea domina ia asirian prin ruinele care datauă ţ ă din secolul 8 î.Cr. Tiglat-Palasar III, a supus Palestina în 733 î.Cr. Stratul III şi IV cuprindeau perioada israelit .ă

Cea mai important descoperire în acest strat au fost cele dou sigilii cu litereă ă vechi ebraice pe ele. Unul din ele purta inscrip ia „Sema”; slujitorul luiţ Ieroboam I a fost primul domnitor al Israelului dup ce regatul s-a divizat (926-ă907 î.Cr.). O piatr p stra de asemenea un nume familiar: Faraonul Sesonk I ală ă Egiptului. Biblia îl numeşte faraonul Sişak. În 922 î.Cr., al cincilea an al domniei lui Ieroboam, acest faraon a atacat Palestina.

Dup aproape zece ani de munc , sapele au ajuns la stra¬tul care data de pe vremeaă ă lui Solomon, care a murit cu patru ani înaintea atacului lui Sişak (926 î.Cr.). Cel mai jos nivel din stratul IV i-a uluit pe arheologii Gordon Loud şi P. L. O. Guy.

Pe vremea lui Solomon, s-a adoptat o nou metod de construire în cazul cl diriloră ă ă publice, zidurilor de ap rare, etc. Noul stil presupunea introducerea de pietreă netede la col uri şi în spa iile dintre ziduri. La cel mai jos nivel din stratulţ ţ IV ruinele unui palat au dezv luit aceast caracteri¬stic . Ele sunt cuprinse deă ă ă nişte ziduri p trate cu o lungime de 60 m. O protec ie suplimentar era asigurată ţ ă ă de intrarea flancat de trei perechi de coloane. Arheologii mai întâlnise¬ră ă asemenea por i de intrare cu trei sisteme de siguran ; la E ion-Gheber şi laţ ţă ţ Lachiş. O construc ie masiv scoas la lumin în aceeaşi perioad s-a dovedit a fiţ ă ă ă ă un grânar, una din „magazii” (1 Împ ra i 9:19). Magazii de acest tip au mai fostă ţ descoperite la Bet-Şan şi Lachiş. Meghido era centrul administrativ din cel de-al cincilea district al lui Solomon.

Reprezentatul lui Solomon în acest palat, responsabil şi cu taxele şi d rile înă natur , era „Baana, fiul lui Ahilud” ca¬re, „avea Taanac şi Meghido” (1 Împ ra iă ă ţ 4:12).

Deşi aceste descoperiri au fost remarcabile ele nu erau totuşi senza ionale.ţ Surpriza cea mare st tea înc în inima movilei. În cursul s p turilor ap ruseă ă ă ă ă printre d râm turile de pe movil o suprafa plat pres rat cu buc i ciobite deă ă ă ţă ă ă ă ăţ piatr , aşezate unele în spatele celorlalte, de form p tra¬t .ă ă ă ă

Loud şi Guy n-au în eles la început despre ce-i vorba. P ¬reau c nu se maiţ ă ă sfârşesc aceste suprafe e plate care ieşeau din ruine din metru în metru. Lui Guyţ i-a venit ideea c ar putea fi din grajduri. Nu vorbea Biblia de caiiă nemai¬pomeni i ai lui Solomon? .ţ

Dup monotonia s p turilor de câ iva ani, ideea lui Guy trezea parc interesulă ă ă ţ ă general.

Uimirea arheologilor a crescut cu fiecare element nou ieşit la lumin . Ei au v zută ă c mai multe grajduri erau grupate în jurul unei cur i pavate cu mortar din piatră ţ ă de var. O trecere de 3 m f cea leg tura cu fiecare din (boxe) graj¬duri. Multe dină ă ele mai aveau urme de jgheaburi, iar apro¬vizionarea cu ap putea fiă reconstituit . Chiar şi pentru zile¬le noastre, grajdurile se prezentau excelent.ă Judecând dup grija cu care erau construite, se poate vedea cât de pre ui i erauă ţ ţ caii. În orice caz, erau mai de pre decât oamenii.ţ

Dup ce toat aşezarea a fost scoas la lumin , Guy a num rat boxele individualeă ă ă ă ă din grajduri. Erau 450. Pentru care erau 150 de hale. Într-adev r, un grajd regală imens. „Iat cum stau lucrurile cu privire la oamenii de corvoa¬d ... pentruă ă zidirea Casei Domnului şi a Casei sale Milo şi a zidului Ierusalimului, Ha orului,ţ Meghidoului şi Ghe¬zerului” (1 Împ ra i 9:15). „Solomon a strâns care şi c l rime;ă ţ ă ă avea o mie patru sute de care şi dou sprezece mii de c l re i pe care i-a pus înă ă ă ţ ce ile unde îşi inea carele şi la Ierusa¬lim lâng împ rat” (1 Împ ra i 10:26).ţăţ ţ ă ă ă ţ Având în vedere m ri¬mea grajdurilor regale de la Meghido, a grajdurilor şiă şurelor de la Tell el-Hesi (Eglon), de la Taanac şi Ierusalim, putem spune că Biblia relateaz chiar prea modest despre faptul acesta. Rezultatele impresionanteă ale acestor s p turi ne dau o imagine clar a prosperit ii epocii imperiale aă ă ă ăţ Israelului.

În sfârşit, Meghido era una din garnizoanele cu care de lupte ale lui Solomon, o parte din armata permanent a regelui.ă

În unul din grajdurile vechi s pate adânc în stânc sub zidurile Ierusalimului,ă ă crucia ii şi-au priponit caii dup cucerirea Cet ii Sfinte de c tre Godfrey deţ ă ăţ ă Boulogne, la 2000 de ani dup Solomon.ă

Caii şi carele de lupt erau considerate pe vremea lui Solomon m rfuri. În acestă ă domeniu Israelul avea un adev ¬rat monopol (1 Împ ra i 10:28, 29).ă ă ţ

Toate marile caravane pentru Egipt, Siria, Asia Mic tre¬ceau prin regatul luiă Solomon. Egiptul era principalul ex¬portator de care de lupt ; „o ceat deă ă negustori se ducea s -i ia cu gr mada pe un pre hot rât: un car se aducea dină ă ţ ă Egipt cu şase sute de sicli de argint”.

Rotarii egipteni erau neîntrecu i în fabricarea carelor ra¬pide pe dou ro i, buneţ ă ţ de vân toare şi de lupt . Lemnul de esen tare trebuia importat din Siria.ă ă ţă Aceasta explica cur¬sul ascendent al schimburilor. Dup Biblie, un car valora câtă 4 cai (1 Împ ra i 10:29)ă ţ

Caii veneau din Egipt şi din „Koa”, dup cum ne in¬formeaz o alt surs . Koa eraă ă ă ă numele unui stat din Cilicia, aflat în Câmpia fertil dintre Mun ii Taurus şiă ţ Marea Me¬diteran . Dup distrugerea regatului Mitanni de c tre hiti i, Cilicia aă ă ă ţ devenit ara cresc torilor de cai şi ad postul graj¬durilor din antichitate.ţ ă ă Herodot men ioneaz c mai târ¬ziu, perşii au adus din Cilicia cai mai buniţ ă ă Mesagerului Im¬perial.

Partenerii de comer în nord erau „împ ra ii Siriei” şi „împ ra ii hiti ilor” (1ţ ă ţ ă ţ ţ Împ ra i 10:29). Din punct de vedere istoric este foarte exact. Regatul hiti iloră ţ ţ disp ruse înaintea lui Solo¬mon. R m seser în schimb câteva st tule e. Unulă ă ă ă ă ţ dintre ele a fost descoperit în 1945 de profesorul german H. T. Bossart. Era vorba de un castel regal în p durea de pe Muntele Kara¬tepe, nu departe de Adana, înă sud-estul Turciei. Asitawan¬da, constructorul acestui castel din secolul 9 î.Cr., a fost unul din „împ ra ii hiti ilor”.ă ţ ţ

Capitolul 21Regina din Seba, pertener de afaceri

„Împ r teasa din Seba a auzit de faima lui Solomon, şi a venit la Ierusalim ca s -ă ă ăl încerce prin întreb ri grele. Ea avea un alai foarte mare, şi c mile înc rcateă ă ă cu mi¬rodenii, aur mult de tot şi pietre scumpe” (2 Cronici 9:1).

De-a lungul a mii de ani, caravane cu m rfuri de tot felul şi-au f cut drum dină ă „fericita Arabie” spre nord. Ele erau familiare locuitorilor Egiptului, Greciei şi Imperiului Ro¬man. Împreun cu ele soseau poveşti despre oraşe fabuloa¬se, despreă

morminte pline cu aur. Poveştile acestea au d i¬nuit secole de-a rândul. Împ ratulă ă roman Augustus se ho¬t rî îns s afle ce era adev rat în laudele conduc toriloră ă ă ă ă de c mile. Aelius Gallus a fost îns rcinat cu preg tirea unei expedi ii militare,ă ă ă ţ în vederea clarific rii legendelor incredi¬bile ce circulau pe seama Arabiei. Cu oă armat de 10.000 de solda i, Gallus a pornit din Egipt de-a lungul M rii Roşii.ă ţ ă Maribul, legendara capital , era inta acestei expedi ii. Dar, Gallus nu va ajungeă ţ ţ acolo niciodat . În inima deşertului, atacat de triburi s lbatice, decimat deă ă ă ă boli perfide, arma¬ta sa se risipi curând. Supravie uitorii care au reuşit s seţ ă întoarc în ar , nu erau în m sur s clarifice istoriile fa¬buloase ale „Arabieiă ţ ă ă ă ă Felix”.

„În fericita Arabie”- scrie grecul Dionysius în anul 90 d.Cr. „sim i în n ri mereuţ ă parfumul mirodeniilor, fie c e vorba de t mâie, fie c e vorba de smirn .ă ă ă ă Locuitorii au turme mari de oi pe p şunile lor. Din insule îndep rtate p s rileă ă ă ă aduc frunze de scor işoar ”.ţ ă

Arabia de Sud era în lumea antic cea mai mare expor¬tatoare de mirodenii.ă Situa ia nu s-a schimbat nici în zilele noastre. Ea r mânea totuşi învelit înţ ă ă mister. Nici un om nu o v zuse cu proprii s i ochi. „Arabia Felix” r mânea o carteă ă ă cu şapte pece i. Primul om din vremurile mai apro¬piate de noi care s-a încumetatţ s str pung acest mister a fost germanul Carsten Niebuhr. În secolul XVIII, el aă ă ă con¬dus o expedi ie danez în Arabia de Sud, ajungând în cele din urm pân laţ ă ă ă Sana. Înc 100 de kilometri şi ar fi ajuns la ruinele Maribului.ă

Acum aproape un secol, un francez şi un austriac, J. Ha¬levy şi Dr. Eduard Glaser, au fost primii albi care au atins acest punct str vechi. Deoarece nici un str in,ă ă cu atât mai mult un european, nu avea voie s treac frontiera Yeme¬nului, Halevyă ă şi Glaser au încercat o stratagem care i-ar fi putut costa via a. Au închiriat oă ţ barc cu care au ajuns pe ascuns în Golful Aden. Cei doi erau deghiza i înă ţ beduini. Dup o c l torie istovitoare de peste 300 de kilometri, tra¬versând ună ă ă inut muntos pustiu, ei au ajuns la Marib. L ¬sând pruden a la o parte, cei doi s-ţ ă ţau c rat pe ruine.ăţă

B nuitori, b ştinaşii s-au apropiat de ei. Ştiind c dac vor fi demasca i potă ă ă ă ţ pl ti cu via a, cei doi cercet tori au disp rut în grab . Dup un lung ocol, plină ţ ă ă ă ă de aventuri, au ajuns la Aden. Sub burnuzurile lor purtau copii şi desene după inscrip ii. Cu ajutorul lor, ei vor dovedi c Maribul nu este o legend .ţ ă ă

Mai târziu, negustorii au adus şi ei inscrip ii de acest fel. Pân în prezent eleţ ă ating considerabilul num r de 4000 bu¬c i. Cercet torii au examinat şi triată ăţ ă materialul. Scrierea este alfabetic , ceea ce dovedeşte originea ei palestinian .ă ă Inscrip iile ne dau informa ii despre zei, triburi, oraşe de milioane deţ ţ locuitori, precum şi numele a patru ri ¬Regatele Mirodeniilor - Minaea, Kataban,ţă Hadhramaut şi... Seba.

Regatul Minaea era aşezat în nordul Yemenului. Refe¬rin ele asupra lui merg pânţ ă în secolul XII î.Cr. Scrieri din secolul IX î.Cr. men ioneaz şi pe vecinul s uţ ă ă din sud, inutul sebanilor. Documente asiriene din secolul VIII î.Cr. amintesc deţ asemenea de Seba, de leg turile comer¬ciale strânse cu ara ai c rei regi erauă ţ ă numi i „Mukkarib”, adic preo ii princiari.ţ ă ţ

Treptat, cu ajutorul descoperirilor, aceast legendar a¬r a c p tat un contură ă ţ ă ă ă bine definit.

Un dig gigantic oprea râul Adhanat în Seba, adunând ploaia de pe o larg regiune.ă Apa era apoi condus în canale de iriga ii, care asigurau fertilitatea p mântului.ă ţ ă R ¬m şi ele acestei minuni tehnice, în fapt nişte ziduri de 18 m în l ime,ă ă ţ ă ţ sfideaz şi azi dunele de nisip. Dup cum este ast zi Olanda o ar a lalelelor,ă ă ă ţ ă

Seba era pe vre¬mea ei o ar a mirodeniilor, o adev rat gr din parfumat deţ ă ă ă ă ă ă cele mai scumpe mirodenii. În mijlocul ei se afla Mari¬bul, capitala. Timp de 1500 de ani, aceast gr din a mirode¬niilor a înflorit în jurul Maribului, pân în 542ă ă ă ă î.Cr., când digul s-a pr buşit. Deşertul a invadat pur şi simplu i¬nuturileă ţ roditoare de odinioar . „Oamenii din Seba” ¬scrie Coranul - „aveau gr diniă ă frumoase în care înflore¬au cele mai de pre fructe”. Dar oamenii au întorsţ spatele lui Dumnezeu. El i-a pedepsit, distrugându-le digul. Dup asta n-au maiă crescut acolo decât fructe amare.

În 1928, cercet torii germani Carl Rathjens şi H. von Wissmann au scos la lumină ă templul de lâng Sana, acelaşi cu cel v zut mai înainte de Niebuhr. P rea s fieă ă ă ă un debut promi tor. Dar mai avea s treac înc un sfert de secol pân laţă ă ă ă ă organizarea unei expedi ii de amploare. La sfârşitul lui 1951 arheologii dezlegauţ enigma Sebei. „Funda ia Ame¬rican pentru Studierea Omului” a fost deosebit deţ ă gene¬roas în finan area acestei expedi ii. Organizatorul ei, un paleontologă ţ ţ capabil de la Universitatea din California, Wendell Phillips, avea numai 29 de ani. Dup lungi trata¬tive cu Regele Iman Ahmed ei au ob inut permisiunea de aă ţ s pa la Marib. Maribul este situat la extremitatea su dic a peninsulei Arabe, laă ă în l imea de circa 2000 m. Arheologii por¬neau cu mari speran e.ă ţ ţ

O lung coloan de jeepuri şi camioane se îndrepta spre nord, înv ¬iuit într-ună ă ă ă nor de praf. Terenul muntos nu avea şosele, nici c i de trecere. Pe neaşteptate,ă ap rur din dunele de nisip nişte coloane masive în ruin . Era Haram Bilqis,ă ă ă str ¬vechiul Almaqa-templul lui Amon un centru religios de legend . El se afl înă ă ă apropiere de Marib, ca¬pitala anticului regat al Sebei. Deşi în parte e acoperit de dune de nisip de m rimea unor case, conturul acestui temp¬lu oval de 110 m ieseă clar în eviden . Sanctuarul e din acelaşi tip descoperit în Mozambic, în junglaţă din estul Africii, cu ocazia c ut rii biblicului Ofir. Planurile temple¬lor suntă ă izbitor de asem n toare.ă ă

Conform unei inscrip ii de pe zid, Ilumqu, zeul lunii, era venerat la Haramţ Bilqis. Gr mezi de nisip au acoperit temp¬lul care era aşezat în mijloculă ovalului. S p turile au înce¬put deci la intrarea în marele cerc. Din acest punct,ă ă arheolo¬gii vroiau s se apropie de templu treptat. Sub soarele in¬candescent seă ivi o loj de intrare de o uluitoare frumu¬se e. Nişte trepte largi, acoperite cuă ţ bronz, duceau în untru. Curtea interioar era înconjurat de o sal cu coloane:ă ă ă ă Stâlpi de piatr cu o în l ime de 5 m sus ineau un acoperiş, care proteja curteaă ă ţ ţ de soare. Încadrat de coloane pe fiecare parte, drumul ducea de aici direct spre sanctuarul zeului lu¬nii. Un dispozitiv ornamental a stârnit uimire. De la o în l ime de peste 5 m, fântâni arteziene trebuie c func io¬nau în aceast curteă ţ ă ţ ă liniştit . Dup ce cobora, apa era dus printr-un canal care str b tea întreagaă ă ă ă ă curte.

Ce sim eau pelerinii care-şi opreau privirile la fântânile scânteietoare, ame i iţ ţ ţ de parfumul t mâiei şi al smirnei, prin¬tre cur ile de coloane ale acestoră ţ minunate edificii arabe?

S p turile au continuat pân la câ iva metri de templu. Arheologii puteau s vadă ă ă ţ ă ă în fa a lor poarta splendid a templului, încadrat de dou coloane zvelte. Dar,ţ ă ă ă în acest moment, lucr rile au fost abandonate. Presiunile f cute de guvernatorulă ă Maribului atinseser apogeul. Membrii expe¬di iei nu se mai sim eau în siguran .ă ţ ţ ţă Pur şi simplu ei au fost obliga i s fug , l sând totul balt . Din fericire, auţ ă ă ă ă salvat nişte fotografii, printre alte lucruri, în graba lor spre oraşul Yemen.

În apropiere, la Hadhramaut, s p turile au continuat în anii urm tori cu mai multă ă ă succes.

Curând dup ce exper ii începeau s evalueze rezultatele acestor patru scurte, dară ţ ă

dramatice expedi ii, prof. W. F. Albright declara: „Cercet totii sunt aproape deţ ă revolu iona¬rea viziunii asupra istoriei culturale şi cronologiei Arabiei de Sud.ţ Pân acum rezultatele demonstreaz domina ia politic şi cultural a Sebei înă ă ţ ă ă primele secole dup anul 1000 î.Cr.”ă

Dup cum cor biile lui Solomon f ceau c l torii lungi pe Marea Roşie spre Arabiaă ă ă ă ă şi Africa, tot aşa se desf şura şi traficul pe coasta M rii Roşii prin Marea deă ă Nisip. Noua form de transport, numit nu destul de corect „cor bii aleă ă ă deşertului”, consta din c mile. Ele puteau s str bat distan¬ e socotite până ă ă ă ţ ă îtunci imposibile.

Datorit îmblânzirii şi antren rii acestor animale, comer¬ ul din aceat zonă ă ţ ă ă arid a luat în preajma anului 1000 î.Cr. un avânt nemaicunoscut. Arabia de Sudă care p ¬ruse la fel de îndep rtat ca şi cerul, intra pe neaşteptate în circuitulă ă ă mediteranean, luând contact şi cu alte regate ale antichit ii. Dup cumăţ ă introducerea transportului aerian a apropiat America de Earopa, tot aşa s-a întâmplat - bineîn¬ eles la o alt scar - şi cu leg tura dintre Arabia de Sud şiţ ă ă ă Lumea Veche.

Înainte se foloseau m garii pentru transport, cu mersul lor greoi. C l toria seă ă ă desf şura sub obsesia izvoarelor de ap , precum şi sub amenin area unor atacuriă ă ţ din deşert. Astfel se transportau bog iile Arabiei pe str vechiul „Drum alăţ ă Mirodeniilor”, de 2000 de km. Prin introducerea unui alt sistem de transport, un nou val de m rfuri vine din „fe¬ricita Arabie”. Noua metod era mai rapid ,ă ă ă aproape in¬dependent de sursele de ap , deci nelegat de rutele com¬plicate prină ă ă deşert, trasate în func ie de izvoare. În afar de asta, se putea transporta multţ ă mai mult. C mila avea o capacitate mai mare decât asinul.ă

Punctul terminus al „Drumului Mirodeniilor” era Is¬raelul. Func ionarii luiţ Solomon, „negustorii împ ratului” se ocupau de preluarea m rfurilor pre ioase.ă ă ţ

De ei depindea şi permisiunea ca transporturile s treac prin regatul lui Solomonă ă spre Egipt, Fenicia sau Siria.

Nu e de mirare c „faima lui Solomon” a ajuns La urechi¬le împ r tesei din Seba (1ă ă ă Împ ra i 10:1). inând cont de toate aceste elemente şi citind înc odat 1ă ţ Ţ ă ă Împ ra i 10, nu ne vom mai gândi la o „poveste pioas ” şi nu o vom mai socoti peă ţ ă aceast împar teas un personaj de basm. Din contr , întreg pasajul sun veridică ă ă ă ă şi e foarte uşor de în eles. „A sosit la Ierusalim cu un alai foarte mare şi cuţ c mile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre scumpe. S-a dus laă Solomon şi i-a spus tot ce avea pe inim ” (1 Împ ra i 10:2). F r îndoial că ă ţ ă ă ă ă regina din Seba avea câteva lucruri im¬portante de discutat. C ci omul cu careă trebuia s vor¬beasc era regele unei ri cu care şi prin care se f cea aproa¬peă ă ţă ă tot comer ul Sebei. Ast zi am putea defini aceast dis¬cu ie ca „tratativeţ ă ă ţ comerciale” pentru care exist destui ex¬per i. Dar aceşti exper i poart deă ţ ţ ă obicei în servietele lor diplomatice „cadouri” pentru şeful statului partener. Cu astfel de cadouri venea şi imp r teasa din Seba.ă ă

Capitolul 22Via a cotidian multicolor a Israeluluiţ ă ă

În mijlocul acestor revela ii asupra splendorilor egiptene, babiloniene sauţ asiriene, am fi tenta i s neglij m cenuşia, aparent monotona via cotidian aţ ă ă ţă ă Israelului. Desigur nu sunt descoperiri care s rivalizeze cu tezaurul de aur ală Troiei, cu Tutancamon sau cu seduc torarea Nefertiti. Dar era oare via aă ţ israeli ilor atât de monoton , de lipsit de interes şi culoare?ţ ă ă

Israeli ii iubeau culorile luminoase. Ei îşi colorau haine¬le, zidurile caselorţ

iar femeile, fe ele lor. Chiar şi pe vremea patriarhilor interesul pentru culoriţ este prezent: „Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe to i ceilal i fii ai s iţ ţ ă pentru c îl n scuse la b trâne e; şi i-a f cut o hain pestri ” (Geneza 37:3).ă ă ă ţ ă ă ţă

Una din picturile din mormântul de la Beni Hasan ne înf işez acest model deăţ ă hain colorat în albastru şi roşu. Roşul şi albastrul erau culorile pentruă ă îmbr c mintea b r¬ba ilor, în timp ce verdele p rea rezervat femeilor. În tim¬pulă ă ă ţ ă pribegiei prin deşert se vorbeşte de „materii vopsite în albastru, purpuriu, cârmiziu” (Exod 25:4).

„Fiicele lui Israel! Plânge i pe Saul, care v îmbr ca în stacojiu şi alteţ ă ă podoabe” (2 Samuel 1:24) - sun strig tul de jale al lui David la moartea primuluiă ă rege al Israelului. Despre Tamar, fiica lui David se vorbeşte astfel: „Ea avea o rochie pestri ; c ci aceasta era haina pe care o purtau fetele împ ratului, câtţă ă ă ă vreme erau fecioare” (2 Samuel 13: 18).

Natura a înzestrat inutul Canaanului cu multe bog ii. Copiii lui Israel nuţ ăţ trebuiau decât s întind mâinile şi s le adune.ă ă ă

Rodiile şi şofranul d deau galbenul viu, r d cina de roib (17) d dea roşulă ă ă ă ă aprins, drobuşorul un albastru intens.

Mai existau de asemenea şi ocrul, şi calcarul roşu. Marea oferea marfa cea mai de pre a vopsitorilor: melcul Murex. Corpul s u moale, incolor se transform subţ ă ă lumina soare¬lui în purpur ; în acest fel el se şi desface.ă

Mun i întregi de cochilii golite au fost descoperite la Tir şi Sidon, ceea ceţ indic clar c acesta era centrul extragerii purpurii. Fenicienii au fost primiiă ă care au creat o industrie a purpurii. Mai târziu, Palestina se va ocupa şi ea de aceast rentabil culegere de melci.ă ă

Oraşul textil Beth-Asbea din sudul Iudeii era celebru pentru „byssus”, cea mai bun calitate de pânz albit . 10 c m şi de byssus sunt de asemenea men ionateă ă ă ă ă ţ într-o ins¬crip ie a lui Asarhadon, puternicul rege asirian. Hebronul şi Chiriat-ţŞefer aveau renumele de cet i produc toare de colo¬ran i. Bazine mari de piatr ,ăţ ă ţ ă instala ii asem n toare unor ca¬zane cu sisteme de alimenta ie şi scurgere s-auţ ă ă ţ dovedit a fi cuve de vopsitorie. În Tell Beit Mirsim, str vechiul Debir, seă cunoşteau chiar şi vopselele vechi. „Îmi voi zidi o cas mare, şi... o c ptuşeşteă ă cu cedru şi o vopseşte cu roşu” (Ieremia 22:14).

Zidurile erau spoite, mozaicurile şi es turile, pieile şi lem¬nul erau vopsite;ţ ă la fel şi buzele, obrajii şi pleoapele femei¬lor frumoase. „Buzele tale sunt ca un fir de cârmâz, şi gura ta este dr gu ; obrazul t u este ca o jum tate de rodie...ă ţă ă ă şi p rul t u este ca purpura împ r teasc ... ce lipici în des¬mierd rile tale,ă ă ă ă ă ă soro mireaso. Desmierd rile tale pre uiesc mai mult decât vinul, şi miresmele taleă ţ sunt mai pl cute decât toate miresmele” (Cântarea Cânt rilor 4:3; 7:6; 4:10) -ă ă astfel cânta însuşi Solomon, într-unul din cele mai frumoase poeme de dragoste din lume.

Folosind un limbaj poetic rafinat, el se refer la pl cerea Israelului de a seă ă împodobi, şi în mod discret dezv luie câteva din tainele cosmeticii. Acesteă parfumuri şi culori, creme şi vopsele de p r, toate excep ionale şi foarteă ţ costi¬sitoare, s-ar bucura şi ast zi de aceeaşi apreciere în industria europeană ă şi mondial de cosmetic . Parfumurile suave au fost întotdeauna foarte pre uite.ă ă ţ

R şinile aromate nu erau apreciate numai pentru ritualul din templu, ci aveau ună rol al lor în via a de fiecare zi, acas , în îmbr c minte, în p r şi în paturi.ţ ă ă ă ă

„Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi din Egipt, mi-am stropit aşternutul cu smirn , aloe şi scor işoar ” (Proverbe 7:16 etc.) - sună ţ ă ă demascarea per¬fidelor mijloace folosite de femeia adulter . „Smirna, aloia şiă casia î i umplu de miros toate veşmintele” laud în schimb Psalmul 45:8.ţ ă

Botaniştii au cercetat aceste m rturisiri care adesea poart un ton de basm. Ei auă ă c utat ingredientele parfumurilor şi materiile prime pentru coloran i. Le-au g sită ţ ă printre flo¬rile şi ierburile delicate, în seva arbuştilor şi a mugurilor. Multe din ele veneau din ri str ine, altele cresc şi azi în Palestina.ţă ă

Din India venea casia (Cinnamonum cassia), un copac cu coaj asem n toare celui deă ă ă scor işoar . Tot de acolo era adus şi obligeana (Andropogon aromaticus), numitţ ă ă ă şi iarb de ghiubir. Ele veneau traversând Oceanul Indian pe dru¬mul mirodeniiloră care trecea prin Arabia de Sud îndrep¬tându-se apoi spre rile mediteraneene.ţă

Scor işoara avea în spatele ei un adev rat tur al lumii. Originar din China, ea aţ ă ă ajuns întâi în Persia, apoi în India, unde s-a şi înp mântenit, fiind apoiă exportat în Arabia.ă

T mâia era ob inut din arbustul de Boswellia care îşi are originea în Arabia şiă ţ ă Somalia, la fel ca şi Commifora myrr¬ha, smirna. Aloia venea din insula Socotra, la cap tul de jos al M rii Roşii.ă ă

De altfel, numele ei este Aloe succotrina.

Asupra balsamului au existat mai multe dispute. Pare c Biblia greşeşte aici,ă deoarece botaniştii ştiu foarte bine c arborele de balsam (Commiphoraă opobalsamum) creşte nu¬mai în Arabia.

Cum poate deci s sus in Ezechiel 27:17 c Iuda şi Israel au trimis Tiruluiă ţ ă ă „turt , miere, untdelemn şi leac alin tor (balsam)”?ă ă

Totuşi, şi botaniştii şi Ezechiel au dreptate. Botaniştii l-au pierdut din vedere pe Josephus, marele istoric iudeu, care ne informeaz c balsamul exista înă ă Palestina înc de pe vre¬mea lui Solomon. Tufele erau cultivate mai ales înă apropie¬re de Ierihon.

Josephus rezolv şi problema apari iei lor în Palestina. Balsamul ap ruse datorită ţ ă ă unor semin e aduse de regina din Saba printre alte daruri. Aceasta pare îns oţ ă afirma ie îndr znea .ţ ă ţă

Dar mai exist o dovad . Când romanii au intrat în Pa¬lestina au g sit planta iiă ă ă ţ de balsam în câmpia Ierihonului. Cuceritorii au apreciat atât de mult această plant încât au trimis la Roma câteva ramuri în semn de victorie. În anul 70 d.Cr.ă Vespasian a pus o gard care s p zeasc aceast planta ie. O mie de ani maiă ă ă ă ă ţ târziu crucia ii n-au mai g ¬sit nici urm de balsam. Turcii neglijaser aceastţ ă ă ă ă plant , astfel c pân la urm ea disp ru.ă ă ă ă ă

Fisticul, men ionat de asemenea de Ezechiel, se g seşte şi azi în Palestina.ţ ă Acestea sunt de fapt globulele alb-g lbui, transparente ale fisticului (Pistaciaă lentiscus). Sunt foarte a¬preciate pentru parfumul lor şi pentru calit ile lorăţ curative. Copiii se dau în vânt dup acest „chewing-gum” (18) natural, l udat şiă ă în antichitate pentru înt rirea danturii. În ara pro¬mis urm toarele r şini suntă ţ ă ă ă indigene: halvanul care pro¬vine dintr-o plant asem n toare cu p trunjelul (Exodă ă ă ă 30:34), stacte care provine din arbustul storax (Exod 30:34), ladanu¬mul care provine dintr-un trandafir de stânc şi tragacanth (Geneza 37:25) dintr-o specieă înrudit cu trifoiul.ă

Botaniştii au indentificat toate aceste mirodenii biblice. Vasele în care erau depozitate aceste pre ioase articole au fost descoperite de arheologi subţ d râm turile caselor, printre ruinele caselor patriciene, în palatele regale.ă ă Rezervoare de calcar, de fildeş şi uneori de alabastru erau folosite pentru amestecarea ingredientelor aromatice ale celor mai fine ali¬fii. Re etele acestorţ exper i erau foarte c utate. Sticle mici de lut ars p strau parfumul. În vase maiţ ă ă mari mirodeniile erau înlocuite cu ulei de m sline. Uleiul era binecunoscut pentruă calit ile sale în îngrijirea p rului şi a pielii. Chiar şi cei s raci se foloseauăţ ă ă de el, f r a mai folosi ingrediente parfumate de lux. De ulei nu mai era greu să ă ă faci rost cu atâtea planta ii din jur.ţ

Sp larea cu ap era o necesitate zilnic , ceva de la sine în eles.ă ă ă ţ

Se sp lau înainte şi dup mas , sp lau picioarele oaspe¬ ilor şi pe ei înşişi înă ă ă ă ţ fiecare sear . Bazinele de piatr , b ile de picioare, lighene de lut descoperiteă ă ă în întreaga ar confirm numeroasele, referin e biblice f cute la aceastţ ă ă ţ ă ă practi¬c (Geneza 18:4, 19:2, 24:32.; Cântarea Cânt rilor 5:3, Iov 9:30, Lucaă ă 7:44, Marcu 7:3 etc.). Leşia proveni¬t din plante şi minerale era fo¬losit caă ă lo iune şi s pun (Ieremia 2:22, Iov 9:30). „Prea iubitul meu îmi este ca unţ ă m nunchi de mir care se odihneşte între â ele mele” (Cântare Cânt rilor 1:13). Eă ţ ţ ă o aluzie discret la faptul c femeile purtau sub veşminte o pung cu mir. Niciă ă ă acele de prins p rul, nici agrafele, oglinzile - discuri metalice-sclipitoare - nuă ajungeau pe m su ele de toalet . Aceste articole de înfrumuse are impor¬tante erauă ţ ă ţ socotite ca importuri de lux din Egipt, unde de¬veniser indispensabile nevesteloră faraonilor.

Oricât de porni i erau profe ii, ei nu reuşeau s scoat anu¬mite obiceiuri dinţ ţ ă ă budoarele celor boga i. Femeile obişnuiau s -şi împodobeasc p rul cu r mureleleţ ă ă ă ă arbustului dre e. Mult mai încântate erau îns când se pudrau cu o pudr galben-ţ ă ăroşcat extras din scoar a şi frunzele acestui ar¬bust. Arabii îl numesc Henna.ă ă ţ Cu aceast henn ele îşi vop¬seau p rul şi unghiile de la mâini.ă ă ă

Arheologii au descoperit urme ale acestui lac roşu pe picioarele mumiilor egiptene. Laboratoarele cosmetice fo¬losesc înc acest produs „henna” în ciudaă tuturor moderni¬z rilor ap rute.ă ă

Sprâncenele şi genele erau vopsite cu galen , iar praful de lazulit era folosită pentru umbrele de pe pleoape. Insectele uscate asigurau, ca la rujul modern, carminul seduc tor al buzelor.ă

Datorit delicatelor sticlu e cu parfum, ale cutiilor de fildeş pentru pomezi, aleă ţ vaselor pentru amestec scoase la iveal din ruinele oraşelor israelite, ne putemă face o imagine despre amenin area rostit de profetul Isaia în mijlocul unei lumiţ ă preocupate atât de mult de culoare, cosmetic şi par¬fumuri: „Şi atunci în loc deă miros pl cut va fi putoare; în loc de brâu, o funie; în loc de p r încre it, ună ă ţ cap pleşuv, în loc de mantie larg , un sac strâmt; un semn de înfierare, în loc deă frumuse e” (Isaia 3:24).ţ

În Vechiul Testament se vorbeşte de obiceiul de a lua masa stând pe pat. Nimeni nu mergea s ce culce aşa cum facem noi azi. Patul era un articol de lux în mobilier.ă

Faraonii şi lumea bun de la curte au fost primii care s-au bucurat de nişteă paturi de dormit. Pe Nil s-a realizat pri¬mul model al acestei mobile de care ne-ar fi foarte greu s ne dispens m ast zi.ă ă ă

Foarte încântat, Sinuhe remarca la întoarcerea sa: „Am dormit înc o dat în pat”.ă ă Dar chiar şi cu 500 de ani mai târziu patul era o raritate.

C ci prin esa din Mitanni, Taduchepa, probabil dup re¬gina Nefertiti, laă ţ ă c s toria ei cu un membru al familiei re¬gale egiptene a adus ca zestre nişteă ă cuverturi de pat, într¬adev r foarte fin lucrate - dar numai nişte cuverturi.ă Pala¬tul regal de la ea de acas nu avea în el nici un pat - to i dormeau peă ţ podele.

În Israel numai cercurile aristrocratice se puteau bucura de un asemenea lux. Patul omului de rând era chiar mantia sa. Noaptea el se învelea în ea şi dormea. „Dac iei z log haina aproapelui t u, s i-o dai înapoi înainte de apusulă ă ă ă soarelui, c ci este singura lui învelitoare, este haina cu care îşi înveleşteă trupul; cu ce are s se culce?... ” (Exod 22: 26-27). Se vede de aici c legeaă ă permitea s iei ca z log „patul” cuiva, dar numai în timpul zilei. Evident că ă ă noap¬tea, haina trebuia înapoiat . O întâmplare fericit a dus în 1959 laă ă descoperirea printre ruinele de la Yavne Yam, 13 km sud de Tel-Aviv, a unui document mic care aminteşte un caz de amanetare a hainei.

Într-o scrisoare din secolul VII î.Cr., textul este scris clar cu cerneal pe ună fragment de ceramic , un ran, c ruia i se luase ca z log haina, nega c ar fiă ţă ă ă ă avut vreo dato¬rie. Arheologii au descifrat f r dificultate: „Şi el a luat hainaă ă slujitorului t u dup ce am adus recolta... şi to i fra ii mei pot m rturisi c nuă ă ţ ţ ă ă am nici o datorie”. Haina era de fapt o învelitoare de lân şi se pare c putea fiă ă folosi¬t în orice împrejurare. inea de cald, servea ca pat şi covor (2 Împ ra iă Ţ ă ţ 9:13, Matei 21:7-8).

Patul nu a fost niciodat apreciat ca loc de odihn nici în Israel, şi nici înă ă Orientul Antic. R mânea o deprindere str in . O rud a sa, divanul, un produs deă ă ă ă altfel al „Semi¬lunei Fertile”, a devenit celebru pentru confortul s u, ca şiă pentru pernele sale. El e de fapt şi prototipul varia iei contemporane de interiorţ prin r spândirea pernelor de zi ca şi a celor de noapte.ă

Ceea ce îşi putea permite şi Europa Central bombar¬dat şi cele mai modesteă ă locuin e ale secolului nostru, r mânea o raritate pentru mobilierul de acum 3000ţ ă de ani! Divanul a fost şi el cunoscut în Israel.

„Ai şezut pe un pat m re , înaintea c ruia era întins o mas ... ” (Ezechielă ţ ă ă ă 23:41).

Suntem desigur s tui de zgomotul maşinilor şi nu de pu ine ori râvnim la timpurileă ţ de linişte. Dar era mai bine în Israel?

În loc de difuzoare, se auzeau de diminea pân seara sunetele râşni elor deţă ă ţ mân . În zori începea m cinarea grâului, pisarea sa pân se f cea f in . Intra înă ă ă ă ă ă atribu iile femeii, ca şi râşnitul cafelei de ast zi. Dar numai c m cinareaţ ă ă ă f i¬nei cerea un efort mult mai mare.ă

Uneori trebuiau dou femei ca s întoarc piatra de m ¬cinat.ă ă ă ă

O campanie împotriva polu rii sonore de care se vor¬beşte în zilele noastre ar fiă însemnat pe vrelnea aceea un lucru însp imânt tor.ă ă

Dac zgomotul morilor sau al râşni elor ar fi încetet, foa¬mea ar fi cuprins ara.ă ţ ţ Ieremia a prezis de altfel o catastro¬f care va urma exilului în Babilon: „Voiă face s înceteze între ei strig tele de bucurie şi strig tele de veselie,ă ă ă cântecele mirelui şi cântecele miresei, huruitul morii şi lumina l mpii. Toată ă ara aceaste va fi o paragin ” (Ieremia 25:10-11).ţ ă

VI. DOI REGI - DOU REGATEĂDe la Roboam la Ioiachin

Capitolul 23Umbra unei noi supraputeri

„Astfel s-a deslipit Israel de casa lui David pân în ziua de azi... Semin ia luiă ţ Iuda a fost singura care a mers dup casa lui David” (1 Împ ra i 12:19-20)ă ă ţ

Marele împ rat Solomon a murit în anul 926 î.Cr. Visul Israelului de a deveni oă mare putere se n rui. Sub conduce¬rea a doi b rba i deosebit de înzestra i - Davidă ă ţ ţ şi Solo¬mon - acest vis îndr zne , se ridicase piatr cu piatr timp de două ţ ă ă ă genera ii. Dar chiar dup moartea lui Solomon ve¬chile disensiuni tribaleţ ă izbucnir din nou. Imperiul Siriei şi al Palestinei se dezmembrar ca urmareă ă fireasc a acestor certuri. Ap rur în schimb dou regate, regatul Israelului înă ă ă ă nord şi regatul Iuda în sud. Începu un nou capitol în istoria poporului biblic.

Israeli ii au fost cei care au provocat dezmembrarea im¬periului. Încet-încet,ţ ambele popoare vor îmbr işa un de¬stin amar: Israelul va c dea sub asirieni, iarăţ ă Iuda sub babi¬lonieni. Astfel împ r ite, cele dou regate nu vor avea parte deă ţ ă liniştea anonimatului. Aveau s fie prinse între cele dou puteri care vor dominaă ă lumea antic în urm toarele secole. Israel şi Iuda au fost cuprinse deă ă înv lm şeala luptei iar la numai 350 de ani de la moartea lui Solomon ele nu voră ă mai exista.

Ultima dorin a lui Solomon a fost îndeplinit ; fiul s u Roboam a luat tronulţă ă ă Ierusalimului conducând pentru scurt timp toate triburile. Disensiunile dintre triburi au gr bit sfârşitul imperiului, în fond, ele nu însemnau altceva decâtă r zboi civil. Zece triburi din nord s-au separat. Ieroboam, care nu-şi pierduseă timpul de la venirea sa din exilul din Egipt, prelu tronul şi se declar rege ală ă Israelului în nord. Restul imperiului r mase credincios lui Roboam, formândă regatul Iuda cu capitala la Ierusalim (1 Împ ra i 12:19-20).ă ţ

Între Iuda şi Israel nu a existat nici un un fel de în ele¬gere. Îşi v rsauţ ă sângele în lupte nesfârşite. Cu timpul prob¬lema frontierelor a devenit tot mai spinoas . „Totdeauna a fost r zboi între Roboam şi Ieroboam” (1 Împ ra i 14:30).ă ă ă ţ Sub urmaşii lor situa ia nu s-a schimbat. „Între Asa şi Baeşa, împ ratul luiţ ă Israel, a fost r zboi în tot timpul vie ii lor” (1 Împ ra i 15:16). Iuda aă ţ ă ţ construit fort rea a de la Mi ¬pa pe drumul principal de la Ierusalim spre nord.ă ţ ţ Mai spre est a înt rit cetatea Gheba. „Împ ratul Asa le-a întrebuin¬ at (pietreleă ă ţ şi lemnul) la înt rirea Ghebei lui Beniamin şi Mi pei” (1 Împ ra i 15:22). Aceastaă ţ ă ţ a r mas grani a definitiv .ă ţ ă

Între 1927 şi 1935 o expedi ie american de la „Pacific School of Religion” a scosţ ă la iveal sub conducerea lui Wil¬liam Frederik Bade, masive lucr ri în piatr dină ă ă Tell en¬Nasbe, 12 km. nord de Ierusalim. Erau de fapt ruinele vechii fort re eă ţ Mi pa. Zidul împrejmuitor avea o grosime de 8 m. Acest nemaipomenit zid de ap rareţ ă arat cât de crâncen era r zboiul civil dintre nord şi sud.ă ă

Israelul era prins din dou p r i; la sud, de Iuda care apelase chiar la sprijinulă ă ţ filistenilor, iar la nord, de regatul aramaicilor care-şi oferise ajutorul Iudei în urma unui tratat (1 Împ ra i 15:18 etc).ă ţ

Astfel au trecut secole pline de lupte. R zboaiele au încetat abia dup zdrobireaă ă aramaicilor de c tre o nou supraputere: Asiria. Dar prin apari ia Asiriei, zileleă ă ţ Israelului, zilele ambelor regate, erau deja num rate.ă

Şi pe lâng toate acestea, chiar dup izbucnirea r zboiului civil, a intervenit peă ă ă neaşteptate o invazie str in , prima dup atâtea greut i. Şişac al Egiptuluiă ă ă ăţ (faraonul Seşonk I) a atacat cu armatele sale, jefuind tot ce i-a ieşit în cale.

Pra¬da cea mai mare a fost luat din Ierusalim: „Şişac, împ ratul Egiptului s-aă ă suit împotriva Israelului. A luat vistieriile Ca¬sei Domnului şi vistieriile casei împ ratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le f cuse Solomon”ă ă (1 Împ ra i 14:25-26). Templul şi casa din Liban - aşa este numit pa¬latul regală ţ în Biblie - abia erau ridicate de dou zeci de ani, când dintr-odat semneleă ă m re iei lui Solomon cad în mâinile str inilor. „Împ ratul a f cut în locul loră ţ ă ă ă nişte scuturi de aram ” (1 Împ ra i 14:27) Era un gest de prost augur.ă ă ţ

Primul european de vaz care a luat contact cu documen¬tele faraonului numit deă Biblie Sişac a fost Napoleon Bona¬parte. El nu era înc conştient de aceasta,ă deoarece pe vre¬mea aceea hieroglifele nu fuseser înc descifrate. În 1799,ă ă foarte impresionat de cele ce v zuse el, a f cut o incursiune împreun cu un grupă ă ă de cercet tori francezi la templul de la Karnak, în partea estic a Tebei. Înă ă mijlocul celui mai mare templu construit de mâna omului se afl 134 de coloaneă care ating o în l ime de pân la 23 m şi care sprijin acoperişul unei cur iă ţ ă ă ţ colosale. Pe zidul exterior din partea sudic se afl un impun tor basorelief careă ă ă imortalizeaz expedi ia de jaf a faraonului.ă ţ

Zeul Amon, inând o sabie de forma unei seceri, îi aduce faraonului Seşonk I, 156ţ de prizonieri palestinieni înc tuşa i, lega i cu funie de mâna sa stâng . Fiecareă ţ ţ ă prizonier repre¬zint unor oraş sau un sat. Câteva din ele au nume biblice caă „împ ratul Aradului” (Iosua 12:14, Judec tori 1:16) sau „câmpul lui Avraam”.ă ă Oraşul fortificat Meghido se afl printre ele. Printre ruinele Meghidoului, s-aă g sit numele lui Seşonk I.ă

Campania lui Seşonk a r mas mult timp şi ultima. Dup nu mai mult de 300 de aniă ă Egiptul reuşea s -şi impun din nou suveranitatea asupra teritoriilor siriano-ă ăpalestiniene.

Dar marea primejdie venea din nord, din Asiria. În timpul domniei lui Omri (882-871 î.Cr.), Asiria s-a preg tit s atace. Prima manevr a fost lovitura dat dină ă ă ă vest, din Me¬sopotamia. „Din Alep am pornit atacul şi am trecut râul Orantes”. Aceast inscrip ie cuneiform a lui Assurnarsipal II, sun ca deschiderea unui coră ţ ă ă de trompete. 200 de ani i-au fost necesari Asiriei pentru a-şi domina adversarii din Me¬sopotamia şi din afara ei. Din str vechea cetate Asur de pe Tigru, botezată ă astfel dup numele zeului lor, rasa semitic a asirienilor, oameni dornici deă ă cuceriri şi capabili de-a ad¬ministra, şi-a întins domina ia asupra tuturorţ popoarelor din Mesopotamia. Ochii lor erau acum a inti i asupra întregii lumi.ţ ţ Preludiul avea s fie coasta Siriei şi Palestinei care barau drumul spreă Mediterana. Nu mai pu in importante erau ocuparea porturilor, controlul rutelorţ comerciale im¬portante şi al drumului militar spre Egipt.

Când Asiria şi-a pus în fa aceste obiective soarta Siriei şi a Palestinei eraţă deja pecetluit .ă

Raportul lui arat pe scurt ce îi aşteapta şi pe evrei: „Am pornit de peă Orantes... Am cucerit oraşele... Am m ce¬l rit, am distrus, am d râmat, am ars. Peă ă ă solda i i-am f cut prizonieri şi apoi i-am tras în eap în fa a cet ilor. Peţ ă ţ ă ţ ăţ asi¬rieni i-am aşezat în locul lor... Mi-am sp lat armele în mare”. Asirienii auă plecat cu aceeaşi iu eal cu care veniser , înc rca i de „argint, aur, plumb,ţ ă ă ă ţ cupru”, tributul oraşelor feniciene Tir, Sidon şi Byblos.

Regele Omri al Israelului auzi toate acestea ca o neagr presim ire. Acest fostă ţ ofi er de armat îşi arat flerul chiar şi acum când era rege. În inima Samarieiţ ă ă el a cump rat o movil pe care a construit o nou capital pentru Israel,ă ă ă ă for¬t rea a Samariei (1 Împ ra i 16:24). El ştia c Israelul va avea nevoie deă ţ ă ţ ă aceast cetate, şi înc ce nevoie!ă ă

Alegerea acestui loc, descoperea un expert mânat de con¬siderente strategice. Samaria e aşezat pe un deal singura¬tec, la o în l ime de 100 m, în mijlocul uneiă ă ţ câmpii largi şi fertile, înconjurat de un semicerc de mun i. Un izvor aflat aiciţ face din acest loc un bastion excelent. La vest, perspectiva se întinde pân laă Mediterana. Regele Omri a f ¬cut impresie asupra asirienilor. La un secol după ă pr bu¬şirea dinastiei sale, Israelul era înc oficial numit în tex¬tele cuneiformeă ă „Casa lui Omri”.

Optsprezece ani dup moartea lui Omri amenin area de¬venea o realitate. Salmanasară ţ III se n pusti asupra Carche¬mişului de pe Eufrat, în drumul s u spre Palestinaă ă (853 î.Cr.).

Ahab, fiul lui Omri, b nui cam ce ar putea s însemne o încleştare cu o putere deă ă talia Asiriei. De curând, el îşi b tuse un vechi duşman, Benhadad din Damasc,ă regele ara¬meicilor. În loc s -l umileasc , îl trat cu o neobişnuită ă ă ă generozitate: „L-a suit în carul lui”, l-a numit „fratele meu” şi apoi „a f cută leg mânt cu el şi i-a dat drumul” (1 Împ ra i 20:32, 33, 34). Astfel Ahab f cuă ă ţ ă dintr-un duşman un prieten. Poporul s u nu a în eles aceast manevr , iar unul dină ţ ă ă profe i s-a gr bit s -i cear socoteal . Numai vii¬torul avea s arate cât deţ ă ă ă ă ă inspirat fusese Ahab. C ci r z¬boiul pe dou fronturi trebuia evitat.ă ă ă

„Cu b rci din piei de oaie am traversat Eufratul”, po¬vestesc cuneiformele luiă Salmanasar, regele Asiriei. Tehnicie¬nii lui ştiau s fac poduri din piei deă ă animale umflate cu aer.

În Siria a fost primit de o coali ie ostil siriano-palesti¬nian . Era şi normalţ ă ă s cerceteze cu aten ie compozi ia acestei armate. În afar de trupele bibliculuiă ţ ţ ă Benhadad, al Damascului şi ale unui prin sirian, se mai g seau „2000 de care şiţ ă 10.000 de solda i apar inând lui Ahabbu Sirilea¬nul”. Acesta din urm care veneaţ ţ ă şi cu cea mai puternic armat era regele Israelului.ă ă

Alian a dintre Israel şi Damasc nu a durat mult. La scurt timp dup ce asirieniiţ ă au p r sit ara, vechile duşm nii au ieşit din nou la suprafa . Ahab moareă ă ţ ă ţă luptând împotriva aramaicilor (1 Împ ra i 22:34-38).ă ţ

Biblia consacr şase capitole vie ii acestui rege. O mare parte a fost considerată ţ ă legend , ca de pild „casa de fil¬deş” (1 Împ ra i 22:39) sau c s toria sa cu oă ă ă ţ ă ă prin es fenicia¬n : „A mai luat de nevast şi pe Izabela, fata lui Etbaal,ţ ă ă ă împ ratul sidoni ilor, şi a slujit lui Baal şi s-a închinat înaintea lui” (1ă ţ Împ ra i 16:31) sau marea secet din ar : „Ilie... a zis lui Ahab: în aniiă ţ ă ţ ă aceştia nu va fi nici rou , nici ploaie, decât dup cuvântul meu” (1 Împ ra iă ă ă ţ 17:1).

Şi totuşi acestea sunt fapte reale.

Movila cu ruine a Samariei a fost supus la dou mari asalturi. Prima campanie aă ă fost condus de George A. Reis¬ner, Clarence S. Fisher şi D. G. Lyon de laă Universitatea Harvard în 1908-1910. A doua campanie a fost organi¬zat de o echipă ă anglo-american sub conducerea arheolo¬gului englez J. W. Crowfoot între 1931 şiă 1935.

Funda iile capita¬lei Israelului erau aşezate pe un teren virgin. Omri luase deciţ un teren nou.

În timpul celor şa¬se ani de domnie acest loc liniştit şi singuratec, de altfel, trebuie s fi devenit un şantier agitat.ă

Blocurile fortifica¬ iilor dezv luie in¬ten iile strategice ale constructorilor.ţ ă ţ

Zi¬durile au o grosime de 5 m. De aproape, în partea de vest a dealului se pot ve¬dea funda iile şi zi¬durile unei cl diri. Acestea închideau o întins curte,ţ ă ă palatul regal al Israelului.

Dup Omri, a tr it aici fiul s u, Ahab. El a continuat opera de construire conformă ă ă planurilor tat lui s u. Construc ia a fost executat cu o remarcabil îndemânare,ă ă ţ ă ă fiind întrebuin ate numai blocurile uriaşe de calcar - cioplite cu grij .ţ ă

La transportul materialului dezgropat de arheologi au fost observate numeroase „aşchii” de fildeş. G sirea de fil¬deş, nu constituie în sine ceva neobişnuit înă construc iiie palestiniene. Aproape în fiecare loc dai peste acest materialţ pre ios, dar numai în buc i izolate, exceptând Samaria, un¬de p mântul esteţ ăţ ă practic acoperit cu fildeş. La fiecare pas, la fiecare metru p trat se g sescă ă aceste fragmente îng lbe¬nite, l sând s ve vad prelucrarea minunat , cuă ă ă ă ă reliefuri realizate de adev ra i maiştri fenicieni.ă ţ

Explica ia pentru toate aceste descoperiri nu este decât una singur : acest palatţ ă a fost celebra „cas de fildeş” a regelui Ahab (1 Împ ra i 22:39). Evident că ă ţ ă acest monarh nu şi-a construit întregul palat din fildeş. Întrucât acest lucru fusese afirmat şi mul i s-au îndoit de adev rul biblic, acum se poate conchide:ţ ă Ahab şi-a decorat pere ii palatului cu acest material minunat şi tot din fildeş aţ fost confec ionat şi mobila.ţ ă

Dovezile pentru adev rul istoric al secetei şi al socrului lui Ahab, Etbaal dină Sidon, ne-au fost l sate de Menandru din Efes, un istoric fenician. Bibliculă Etbaal era numit de fenicieni şi a fost în zilele lui Ahab, regele portu¬lui Tir (19). Menandru relateaz despre seceta catastrofal , care a fost peste Palestinaă ă şi Siria, în timpul domniei lui Itobaal.

Sub domnia regelui Ioram, fiul lui Ahab, Israelul a su¬ferit o invazie cu urm riă îngrozitoare şi pierderi considera¬bile de teritoriu.

Sirienii au atacat, împresurând Samaria. O mare foamete a chinuit poporul din cetate. Împ ratul Ioram face respon¬sabil pentru aceasta pe proorocul Elisei,ă vrând s -l omoare. În acelaşi timp îns , Elisei prooroceşte c foametea va luaă ă ă sfârşit chiar a doua zi. Dup cum arat Biblia, „c l re ul pe bra ul c ruia seă ă ă ă ţ ţ ă sprijinea împ ratul” (2 Împ ra i 7:2), s-a îndoit de aceast profe ie.ă ă ţ ă ţ

Acest „c l re ” a dat mult b taie de cap cercet torilor şi a provocat mariă ă ţ ă ă ă discu ii. Func ia sa p rea s fie mai mult decât enigmatic . Nu se ştia nimicţ ţ ă ă ă despre o asemenea func¬ ie la curtea împ r teasc . Comentatorii biblici c utauţ ă ă ă ă za¬darnic explica ia. În sfârşit, filologii au dat de-o urm . Cu¬vântul ebraicţ ă „şliş”, tradus prin „c l re ”, vine de la „trei”. Dar un ofi er de rangul trei nuă ă ţ ţ a existat niciodat . Când reliefurile asiriene au fost examinate mai bine subă lup , s-a g sit adev rata explica ie.ă ă ă ţ

Fiecare car de lupt avea un echipaj de trei persoane. Un conduc tor, un lupt toră ă ă şi un om care st tea în spatele acestora. Cu bra ele întinse acesta inea două ţ ţ ă h uri scurte, fixate de ambele p r i ale carului, oferind în acest felăţ ă ţ aco¬perirea şi stabilitatea, ca ceilal i s nu fie proiecta i afar în timpulţ ă ţ ă luptei, când se trecea peste cadavre şi r ni i. Iat cine era acest al „treilea”,ă ţ ă respectiv „c l re ul pe bra ul c ¬ruia se sprijinea împ ratul” anume, omul careă ă ţ ţ ă ă inea centura carului de lupt al împ ratului Ioram.ţ ă ă

Sub domnia lui Ioram, Israelul a pierdut o mare parte din teritoriul de r s rit ală ă Iordanului. Moab în Transiordania pl tea tribut Israelului. Exist o relatareă ă detaliat a unei campanii a lui Meşa, regele rebel, supranumit „regele-¬batal”.ă „Meşa, împ ratul Moabului, avea turme mari şi pl ¬tea împ ratului lui Israel ună ă ă

bir de o sut de mii de berbeci cu lâna lor. La moartea lui Ahab, împ ratulă ă Moabului s-a r sculat împotriva împ ratului lui Israel” (2 Împ ra i 3:4-5).ă ă ă ţ Israelul chem atunci regatul lui Iuda, din sud, şi Edomul în ajutor. Ei hot r scă ă ă s atace împreun , din sud, Moabul. Aceasta însemna s înconjoare Marea Moart .ă ă ă ă Bazându-se pe profe ia: „Nu ve i vedea vânt şi nu ve i vedea ploaie, dar totuşiţ ţ ţ valea aceasta se va umplea de ap , şi ve i bea, voi, turmele voastre şi viteleă ţ voastre...” (2 Împ ra i 3:17) alia ii s-au încumetat s treac prin aceast zonă ţ ţ ă ă ă ă pustie. „...şi, dup un drum de şapte zile, n-au avut ap pentru oştire şi pentruă ă vitele care veneau... ”, dar iat c , „dimi¬nea a... a venit apa de pe drumulă ă ţ Edomului, şi s-a umplut ara de ap ”. Spionii moabi i au constatat aceasta, dis deţ ă ţ diminea , „când a str lucit soarele peste ape, moabi ii au v zut în fa a lorţă ă ţ ă ţ apele roşii ca sângele”, (2 Împ ra i 3:9, 16, 20, 22), au crezut c este sânge deă ţ ă la duşmanii lor şi sco ându-şi s biile, ei s-au t iat unii pe al ii.ţ ă ă ţ

Coali ia aliat a repurtat o victorie în Moab, devastând ara. „Au sf râmatţ ă ţ ă cet ile, au aruncat fiecare pietre în toate ogoarele cele mai bune şi le-auăţ umplut cu pietre, au astupat toate izvoarele de ap şi au t iat copacii cei maiă ă buni; arcaşii au înconjurat şi au b tut Chir-Hareset, din care n-au l sat decâtă ă pietrele” (2 Împ ra i 3:25).ă ţ

În mod curios, aceast campanie plin de succes, sfârşeşte prin aceea c Israelulă ă ă „s-a dep rtat de împ ratul Moabului, şi s-a întors acas ” (2 Împ ra i 3:27).ă ă ă ă ţ

În 1868, misionarul alsacian, F. A. Klein, a vizitat lo¬curile biblice din Palestina. Ruta a fost Transiordania, apoi Edom şi în sfârşit la Moab. Ajungând în vecin tatea Diba¬nului, vechiul Dibon pe cursul mijlociu al Arnonului, i-a atrasă aten ia o piatr mare, peste care se aşternuse mult ni¬sip galben. Klein coborîţ ă curios de pe cal şi se aplec asupra pietrei. Descoperi atunci o scriere ebraic .ă ă Nu putea crede ochilor. Cu mult trud , mai ales datorit soarelui arz tor de laă ă ă ă amiaz , a scos la iveal greaua piatr din bazalt. Piatra are un metru în l ime şiă ă ă ă ţ este rotunjit la vârf. Klein o cur plin de grij cu cu itul şi batista,ă ăţă ă ţ sco ând la iveal 34 rânduri de text.ţ ă

Ar fi preferat s ia documentul de piatr cu sine, dar era mult prea greu. Afară ă ă de asta, imediat a fost înconjurat de o ceat de arabi înarma i. Gesticulândă ţ s lbatic, ei arat c piatra le apar ine, şi pretind de la misionar un preă ă ă ţ ţ fan¬tastic.

Klein îşi d seama c a f cut o descoperire foarte impor¬tant şi devine disperat.ă ă ă ă Misionarii nu au de obicei bani mul i. Încerc rile lui de a-i convinge peţ ă b ştinaşi, r mân f r rezultate. Ei nu-şi schimb p rerea şi lui nu-i r mâneă ă ă ă ă ă ă altceva de f cut, decât s marcheze pe hart locul pietrei. Îşi între¬rupeă ă ă c l toria, c l reşte repede la Ierusalim şi de acolo în Germania, unde încearc să ă ă ă ă ă colecteze banii necesari pentru arabii aceia.

Între timp îns , negociaz al ii. Şi aceasta a fost desigur un lucru bun, pentruă ă ţ c altfel s-ar fi putut pierde pentru tot¬deauna o m rturie de mare pre dină ă ţ istoria biblic .ă

Cercet torul francez Clermont-Ganneau, care lucra la Ierusalim, a auzit deă descoperirea misionarului german şi imediat a pornit spre Diban. I-a trebuit o mare putere de con¬vingere pentru ca s determine pe suspicioşii arabi s -iă ă per¬mit m car s examineze scrierea de pe piatra din bazalt. În¬conjurat de ochiiă ă ă duşm noşi ai b ştinaşilor, Clermont-Gan¬neau a reuşit s fac o copie a suprafe eiă ă ă ă ţ scrise. Dup luni de zile, când înv a ilor de la Paris li se prezint traducereaă ăţ ţ ă textului, guvernul francez hot r şte imediat achizi ionarea pietrei. Dar, ceă ă ţ deziluzie! Când caravana francez ajunge la Diban, împreun cu banii necesari, nuă ă mai g seşte piatra, care disp ruse, l sând doar urmele unei explozii. Arabii ¬dină ă ă

avari ie - o sp rseser cu praf de puşc , sperând c va fi mai profitabil s-oţ ă ă ă ă comercializeze europenilor dornici de an¬tichit i sub forma unor buc i mai mici.ăţ ăţ

Ce-i r mâne lui Clermont-Ganneau altceva de f cut, decât s porneasc vân toareaă ă ă ă ă dup fiecare buc ic în parte din valorosul document? Dup multe str danii, aă ăţ ă ă ă reuşit, în sfâr¬şit, s g seasc o parte din ce c uta, respectiv dou blocuri mariă ă ă ă ă şi 18 buc i care încep s fie grupate şi completate con¬form schi ei pe care aăţ ă ţ f cut-o ini ial.ă ţ

Şi astfel, înc înainte ca misionarul Klein s fi putut strân¬ge banii necesari înă ă Germania, valoroasa achizi ie se g sea deja la muzeul Louvre din Paris.ţ ă

Ea poart urm toarea inscrip ie: „Eu sunt Meşa, fiul lui Kemoş, regele Moabului...ă ă ţ tat l meu a fost timp de 30 de ani rege peste Moab şi eu am domnit dup tat l meu,ă ă ă şi eu am în l at acest sanctuar la Kemoş (20), în Qerihoh (21), un sanctuar deă ţ refugiu, c ci el m-a salvat de to i opresorii mei şi mi-a dat izbând asupraă ţ ă tuturor vr jmaşilor mei. Omri a fost rege în Israel şi a ap sat Moabul multe zile,ă ă pentru c Kemoş era mâ¬nios pe ara lui. Apoi a urmat fiul lui, care şi el a spus:ă ţ ‚Vreau s asupresc Moabul!’ În zilele mele a spus acesta, eu îns am biruit asupraă ă lui şi asupra casei sale. Şi Israel a pie¬rit pentru totdeauna... Eu am poruncit s fie s pate de c tre israeli i, gropile de la Querihoh... ” ¬ă ă ă ţ

Mesajul moabitic de biruin a trezit un deosebit interes în cercurileţă ştiin ifice. Unii savan i nu-şi ascund suspiciunea c ar fi vorba de un fals.ţ ţ ă Exper i din toat lumea pun piatra şi cu inscrip ia de pe ea sub lup . Toateţ ă ţ ă examin rile arat , f r îndoial , c e vorba de un document istoric; o relatareă ă ă ă ă ă contemporan cu biblicul rege Meşa al Moabului.ă

De asemenea, constituie cel mai vechi document scris din Palestina, datând din jurul anului 840 î.Cr. - în dialect moabit, care este înrudit cu ebraica Bibliei. Aceast desco¬perire era cu adev rat senza ional .ă ă ţ ă

Audiatur et altera pars - Ascult şi partea cealalt !ă ă

Dac vrei s te informezi obiectiv, eşti sf tuit s ascul i rapoartele ambeloră ă ă ă ţ p r i beligerante. Pe aceast cale cape i o imagine mai clar asupra realit ii.ă ţ ă ţ ă ăţ În cazul acesta descrierea biblic şi textul moabitic se completeaz de minune.ă ă Inscrip¬ ia aduce am nunte în plus pe care Biblia nu le men ioneaz . În punctulţ ă ţ ă principal, cele dou relat ri corespund în totul.ă ă

Campania a sfârşit cu înfrângerea regelui Israelului. Biblia descrie am nun ită ţ biruin ele ini iale ale Israelului, pe care re¬gele Meşa le trece cu vederea.ţ ţ Sfârşitul nefavorabil al campa¬niei este numai pe scurt ar tat de Biblie, regeleă Moabului îns îşi descrie pe larg victoria final . Astfel, ambele relat ri suntă ă ă adev rate şi se completeaz .ă ă

În ce priveşte „apa însângerat ” care i-a salvat pe alia i în marşul lor prin araă ţ ţ pustie de la însetare, ea şi-a g ¬sit explica ia la un geolog. Dac se sap oă ţ ă ă albie în tuful de la Marea Moart , aceasta se umple imediat cu ap ce seă ă infil¬treaz de la platourile înalte şi care-şi datoreaz culoarea roşieă ă caracterului solului. Pân ast zi, deseori îşi procur apa pe aceeaşi caleă ă ă p storii din Iordania de r s rit.ă ă ă

„Şi Israelul a pierit pentru totdeauna”, scrie triumf tor cronicarul pe piatr .ă ă Prin aceasta se în elege distrugerea lui Omri şi a dinastiei sale. Regele Ioram aţ fost omorât. Nu a fost cru at nici un membru din casa regal , care favorizaseţ ă cultul lui Baal în Israel, prin c s toria regelui Ahab cu prin¬ esa feniciană ă ţ ă Izabela (2 Împ ra i 8:24 etc. 10:1)ă ţ

În anul 841 î.Cr. ajunge Iehu împ rat al Israelului (2 Împ ra i 9:1). Preo ii luiă ă ţ ţ Baal au acelaşi destin ca şi casa lui Omri, fiind to i m cel ri i (2 Împ ra iţ ă ă ţ ă ţ 10:25).

Ştirile despre domnia regelui Iehu sunt s r c cioase: „Pe vremea aceea, Domnul aă ă ă început s taie câte o bucat din inutul lui Israel, şi Hazael i-a b tut la toateă ă ţ ă hotarele lui Is¬rael... ” (2 Împ ra i 10:32). Pierderile totale sunt ar tate abiaă ţ ă într-o relatare biblic în timpul lui Ioahaz (818-802 î.Cr.). „Din tot poporul luiă Ioahaz Domnul nu-i l sase decât cinci¬zeci de c l re i, zece car , şi zece mii deă ă ă ţ ă pedeştri; c ci împ ¬ratul Siriei îi pr p dise şi-i f cuse ca pulberea pe care oă ă ă ă ă calci în picioare” (2 Împ ra i 13:7). Din armata de care de lupt a lui Ahab ceă ţ ă num rase 2000, s-a ajuns la zece. Cum a fost po¬sibil aceasta?ă

Un tân r englez, Henry Layard, jurist de profesie şi ataşat la Constantinopole, aă avut în 1845 un mare noroc. Cu numai 50 de lire sterline în buzunar, pornise să sape un deal de lâng Tigru, respectiv s cerceteze Tell-nimrud. În a treia zi aă ă dat de ruinele palatului. Pune s sape mai departe, dar nu d decât de nisip şiă ă iar nisip. Când a ajuns la 20 m adâncime, Layard p r seşte dezam git s p turile,ă ă ă ă ă cu atât mai mult cu cât terminase şi banii.

Tocmai când îşi strângea ab tut utilajele, auzi un strig t al unui b ştinaş care-lă ă ă chema la cap tul şan ului, unde se vedea ceva negru în contrast cu nisipul galben.ă ţ Imediat s-au conti¬nuat acolo s p turile, sco ându-se la lumin o mare piatră ă ţ ă ă neagr sub forma unui obelisc. Cu mult r bdare cur Layard piatra de praf şiă ă ă ăţă murd rie. Şi astfel se ivesc reliefuri, imagini şi inscrip ii cuneiforme pe toateă ţ cele patru p r i.ă ţ

Bine împachetat şi p zit ca lumina ochiului, c l toreşte aceast piatr într-oă ă ă ă ă ă ă plut pe Tigru în sus pentru a fi pre¬zentat domnilor nu mai pu in uimi i aiă ă ţ ţ ambasadei britanice de la Constantinopole.

O biat sum de 50 lire sterline adusese dobânzi neb nuite. Niciodat înă ă ă ă arheologie nu s-a mai repetat şansa aceasta, ca o sum atât de mic s aduc ună ă ă ă asemenea rezultat.

Plini de mândrie, tehnicienii au pus piatra la loc de cinste la British Museum. Mii de londonezi şi savan i din Europa admir martorul str vechi din Orientulţ ă ă îndep rtat. Vârful obeliscului de bazalt negru, de 2 m în l ime, formeaz un turnă ă ţ ă de templu în trei trepte.

Vizitatorii privesc uimi i reliefurile minunate pe cele cinci rânduri, în jurulţ coloanei.

Personaje regeşti ies la iveal în mod plastic; unii se aplea¬c pân la p mânt;ă ă ă ă coloane lungi de purt tori de poveri, care duc cu sine fildeş, baloturi de pânze,ă vase şi coşuri. Printre animalele ce sunt incluse în convoi se poate observa un elefant cu urechi foarte mici, apoi c mile, maimu e, anti¬lope, chiar şi un bouă ţ s lbatec şi-un unicorn misterios.ă

Oricine ar fi încercat s interpreteze semnifica ia reliefu¬lui, nu ar fi putută ţ face decât presupuneri. C ci înc nimeni din toat lumea nu poate citi scriereaă ă ă cuneiform . Piatra r mâne mut . Chiar şi cei mai înv a i nu ştiu despre asirieniă ă ă ăţ ţ mai mult decât arat Biblia. La începutul sec. XIX, chiar şi numele sumerieniloră sau akadienilor nu însemna înc nimic. „O lad nu mai mare de un metru p trat”,ă ă ă scrie Layard, „plin de cilindri, sigilii şi alte fragmente cu texte, ce nu pot fiă m car sistematizate, iat tot ce se g sea la Londra din istoria veche aă ă ă Mesopotamiei”. Abia dup ani, se constat ¬prin traducerea textelor - c obelisculă ă ă

negru era de fapt un monument de victorie al regelui asirian Salmanasar III (22), contemporan şi adversar al regelui Ahab din Israel, care cele¬breaz o nesfârşită ă campanie sângeroas .ă

Enumerarea con ine o relatare extrem de interesant care corespunde relat rilorţ ă ă biblice din acea vreme.

De trei ori, în anii 6, 11, şi 14 ai domniei sale, asirienii au dat, în timpul campaniilor de cucerire în vest, peste o alian¬ de regi din Siria şi Palestina.ţă În campania din anul al 18-lea de domnie nu l-a mai întâmpinat în aceast zonă ă decât un rege. Textele asiriene numesc ca adversar numai pe bibli¬cul rege Hazael din Damasc.

Despre fostul aliat al regeiui Damascului, Iehu din Israel, monumentul ofer ampleă informa ii.ţ

A doua band de relief arat un şir lung de trimişi îmbr ¬ca i cu tunici bogată ă ă ţ ornamentate şi fesuri. Textul înso itor arat : „Tributul lui Jaua din Bât-Humri;ţ ă argint, aur, ulcic de aur, pahar de aur, g leat de aur, buc i de plumb,ă ă ă ăţ scep¬tru din lemn de balsam - pentru rege -, am primit de la el.”

„Jaua din Bât-Humri” nu e altul decât regele Iehu din Is¬rael. Asirienii numeau Israelul „Bât-Humri” - ceea ce în¬semna: „Casa lui Omri”.

Aceast inscrip ie din palatul regal de la Tigru, ofer cheia pentru interpretareaă ţ ă grelelor pierderi prin care a trecut regatul din nord - Israel - sub domnia lui Iehu.

Tribut nu pl teşte decât cel ce se supune de bun voie; de la duşmanul înfrânt, seă ă ia prad . Iehu devenise dependent de asirieni şi trebuia s le aduc daruri.ă ă ă Pentru necredin¬cioşia fa de vechiul aliat, pentru p r sirea Damascului, Iehu şiţă ă ă fiul s u, Ioas, dar mai ales poporul Israel, au avut de pl tit cu amar. Abia aă ă întors asirianul spatele Siriei şi imediat Hazael din Damasc a pornit un r zboiă nimicitor de r zbunare împotriva Israelului. Rezultatul îl arat Biblia: „Peă ă vremea aceia, Domnul a început s taie câte o bucat din inutul lui Israel; şiă ă ţ Hazael i-a b tut la toate hotarele lui Israel” (2 Împ ra i 10:32)ă ă ţ

„Ei se culc pe paturi de fildeş, şi stau întinşi a lene pe aşternuturile lor;ă m nânc miei din turm , şi vi ei puşi la îngr şat. Aiureaz în sunetul al utei, seă ă ă ţ ă ă ă cred iscusi i ca Da¬vid în instrumentele de muzic . Beau vin cu pahare largi, seţ ă ung cu cel mai bun untdelemn... ” (Amos 6:4-6)

Faptul c Asiria a avut dup Salmanasar III un şir de regi slabi, a f cut peă ă ă Israel şi Iuda s respire uşurat o vreme. Întrucât Asiria a fost ocupat cuă ă tulbur rile din interior, Is¬rael şi Iuda a avut între anii 827-745 î.Cr. linişteă din par¬tea aceasta.

Cinci decenii a domnit regele lepros Azaria (numit şi Ozia în 2 Cronici 26) în Iuda, în care timp, domneşte Iero¬boam II în Israel patruzeci şi unu de ani (787-747 î.Cr.). Sub domnia sa îndelungat înfloreşte din nou Israelul, se îmbog teşte,ă ă luxul creşte şi p tura de sus tr ieşte în huzur, în stric ciune moral şiă ă ă ă dec dere. Proorocul Amos îşi ridic glasul cu avertizare şi mustr aspru felulă ă ă acesta de via .ţă

Rapoarte arheologice, noti e expedi ionare arunc o lu¬min puternic asupraţ ţ ă ă ă adev rului acestor avertiz ri profe¬tice, în Israel şi în jurul unor ruini aă ă vechii Samarii. M r¬turii numeroase atest bun starea şi belşugul prin straturileă ă ă superioare ale solului care corespund deceniilor de dup anul 800 î.Cr., subă

domnia lui Ieroboam II. Palatul regal din Samaria ad postea un num r considerabilă ă de t bli e de lut elegante, înscrise cu cerneal şi tuş. Pe 63 de note deă ţ ă expedi ie a unor cantit i de vinuri şi uleiuri, figureaz nume de administratoriţ ăţ ă ai cur ii regale, fermieri şi al i an¬gaja i.ţ ţ ţ

Din aceeaşi vreme provin şi o serie de fildeşuri gravate splendid, unele din ele fiind încrustate cu aur, cu pietre scumpe sau praf de sticl colorat . Eleă ă prezint motive mitologice împrumutate de la egipteni, figuri de zei, ca Isis şiă Horus sau heruvimi. Pe vremea aceea pretutindeni în Is¬rael erau construite depozite şi hambare, care s poat prelua surplusul de produse şi m rfuri.ă ă ă

Care a fost motivul acestei schimb ri bruste? Cui se da¬tora aceast bog ie?ă ă ăţ

Câteva decenii înainte, Israelul ar ta foarte r u. O sin¬gur fraz a cronicaruluiă ă ă ă vremii domniei lui Ieroboam II, cuprinde cheia de explica ie: „A luat înapoiţ hotarele lui Israel, de la intrarea Hamatului pân la marea câmpie...” (2 Împ ra iă ă ţ 14. 25). „Marea câmpie” fiind de fapt Marea Moar¬t . Din nou se extinde ara până ţ ă în Iordania de r s rit, şi¬ ca-n timpurile lui David şi Solomon - pân la Siria.ă ă ă

În jurul anului 800 î.Cr., cucerirea Damascului de c tre asirieni a rupt putereaă arameilor şi prin aceasta - ca şi cum soarta ar fi fost ironic - a fost scos dină cale duş¬manul str vechi al Israelului. Israelul a avut ocazia s -şi recucerească ă ă teritoriile de mult pierdute, a exploatat si tua ia spre avantajul s u şi tributulţ ă din Transiordania s-a dovedit a fi o surs de noi bog ii pentru Israel.ă ăţ

Dovada unei perioade similare de pace şi prosperitate în regatul de sud a lui Iuda a ieşit recent la iveal . Prof. Michael Evenari, vicepreşedinte al Universit iiă ăţ ebraice, a descoperit în 1958 urmele mai multor ferme înzestrate cu cisterne, sisteme de irigi ii, fortifica ii în zona arid a Ne¬ghebului, aproape de Mi pa-ţ ţ ă ţRamon. Descoperirile din tim¬pul regelui Ozia (Ozaria) al Iudeii. Ni se relatează în 2 Cronici 26:10; c acest rege „a zidit turnuri în pustie, şi a s pat multeă ă fântâni pentru c avea multe turme... ”ă

În 1959, prof. Aharoni de la Universitatea Ebraic a fost primul care a descoperită un palat iudaic, la circa 3 km sud de Ierusalim. Pe dealul Rahelei, pe drumul spre Betleem, în locul unde, conform tradi iei se spune c Maria şi Iosif s-au odihnitţ ă şi r corit la un izvor, - în drum spre Betleem pentru „înscriere” (recens mânt),ă ă acolo este locul unui castel datând din sec. al 8-lea î.Cr. Acesta fusese înconjurat de un zid de cazemate ca cel al regelui Ahab din Samaria şi avusese o poart tripl în stilul zilelor lui Solomon. Trei p r i erau înconjurate deă ă ă ţ construc ii, din care dou pentru reşedin şi a treia pentru depozite. Cândţ ă ţă arheologii s-au întrebat cine a fost constructorul acestui complex şi cui îi era destinat în acest loc izolat, s-a g sit un singur r spuns: „Îm¬p ratul Ozia a fostă ă ă lepros pân în ziua mor ii, şi a locuit într-o cas deosebit , ca lepros, c ci aă ţ ă ă ă fost izgonit din Casa Domnului... ” (2 Cronici 26:21).

Diferite obiecte g site în preajma acestui loc indic adev ¬rul şi dreptateaă ă ă profe ilor care condamnau idolatria, intro¬dus prin Astarteele aduse pân aici (2ţ ă ă Împ ra i 15:4).ă ţ

Cutremur toare au fost avertiz rile prorocului Amos în acele zile de pseudo-ă ăprosperitate. „Vai de cei ce tr iesc... la ad post pe muntele Samariei... crede iă ă ţ c ziua nenoroci¬rii este departe, şi face i s se apropie domnia sâlniciei... Deă ţ ă aceia, vor merge în robie în fruntea prinşilor de r zboi, şi vor înceta strig teleă ă de veselie ale acestor desf ta i” (Amos 6:1,3,7). Dar degeaba, urechile au r masă ţ ă surde. Singur regele Ieroboam nu a avut mare încredere în pace, poate tocmai pentru c luase în serios cuvintele profetului. El a folosit toate prilejurile caă s -şi consolideze ap rarea ce¬t ii regale Samaria.ă ă ăţ

J. W. Crowfoot, arheologul britanic, a descoperit ceeace a s vârşit Ieroboam cuă în elepciunea sa. Samaria a fost în¬conjurat cu un zid dublu, iar zidurile masiveţ ă existente, le-a înt rit şi mai mult. În sec iunea din nordul acropolei, undeă ţ Samaria trebuie s fi fost mai vulnerabil , Crowfoot a v zut un bastion titanic.ă ă ă L-a m surat şi era de necrezut. A m surat din nou, şi a g sit c zidul - construită ă ă ă în intregi¬me din piatr solid - avea 10 m l ime.ă ă ăţ

Capitolul 24Sfârşitul regatului din nord al Israelului

„Pul, împ ratul Asiriei, a venit în ar ...” (2 Împ ra i 15:19).ă ţ ă ă ţ

Lapidare, chibzuite, f r patim sunt cuvintele care vestesc ceasul mor ii ce aă ă ă ţ venit pentru împ r ia din nord a Israelului.ă ăţ

Decesul lui Ieroboam îi face introducerea la ultimul act al dramei. În acelaşi an 747, închide ochii şi regele lepros Ozia din Iuda. Din mijlocul acelei scurte anarhii care a urmat, s-a ridicat ca rege al Samariei Menahem. În anul 745 î.Cr. s-a urcat pe tronul Asiriei un fost soldat simplu cu numele Pul, şi care de atunci încolo s-a numit Tiglat-Palassar III (745-727 î.Cr.). El este primul dintr-o ceată de tirani brutali, care cuceresc cea mai mare împ r ie care a exi¬stat până ăţ ă atunci în Vechiul Orient. inta lor este Siria, Pale¬stina şi Egiptul, ultimulŢ pilon de sprijin al lumii vechi. Prin acest fapt Israelul şi Iuda ajung sub nemiloasele pietre de m cinat dintr-un stat militarist, pentru care cuvântul paceă este vrednic de dispre uit şi pentru ai c rui despo i şi cohorte numai treiţ ă ţ cuvinte au valoare: a înainta, a cuceri şi a asupri.

Din nordul Siriei, Tiglat Palassar III se desl n uie asupra rilor de la Mareaă ţ ţă Mediteran , şi face ca nişte popoare li¬bere s devin provincii imperialeă ă ă asiriene şi nişte state ob¬ligate la plata unui tribut. La început, Israelul se supune de bun voie: „Şi Menahem a dat lui Pu (23) o mie de talan i de argint, caă ţ s -l ajute s -şi înt reasc domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la to iă ă ă ă ţ cei cu avere din Israel, ca s -l dea împ ratului Asiriei; i-a pus s dea fiecareă ă ă câte cin¬cizeci de sicli de argint. Imp ratul Asiriei s-a întors înapoi şi nu s-aă oprit atunci în ar ” (2 Împ ra i 15:19-20).ţ ă ă ţ

„Eu am primit tribut de la Menahem din Samaria”, men¬ ioneaz Tiglat-Palassar IIIţ ă în Anale.

O mie de talan i corespunde cu 7 1/2 milioane m rci de aur. Iar cincizeci deţ ă talan i argint de fiecare om „dintre cei mai boga i”, aceasta este egal cu 215ţ ţ m rci-aur. Eco¬nomistul şi statisticianul trag urm toarea concluzie din fap¬tul deă ă mai sus: Trebuia s fi existat în Israel pe vremea aceea 60.000 de oameniă înst ri i!ă ţ

Dar regele Menahem devine prada acestei am giri, c în elegerea cu acel tiran şiă ă ţ tributul pl tit de bun voie ar fi r ul cel mai mic. Îns lucrul acesta a produsă ă ă ă sânge r u propriului s u popor. Sup rarea poporului din cauza birului impus deă ă ă asirieni degenereaz în conjura ie şi omor. Sluj¬başul regelui, Pecah, îl omoară ţ ă pe fiul şi moştenitorul lui Menahem şi pune mâna pe domnie. Din ceasul acela, partida care era împotriva asirienilor va dirija politica viitoare a regatului nordic.

Re in, regele Damascului, ia ini iativa cu hot râre. Sub conducerea lui, ligaţ ţ ă defensiv a statelor aramaice împotriva asirienilor este adus din nou la via .ă ă ţă State feniciene şi de ale arabilor, cet i de-ale filistenilor şi edomi ilor seăţ ţ ata¬şeaz alian ei. Şi Israelul trece de partea acestei uniuni. Numai Ahaz,ă ţ

împ ratul statului din sud al lui Iuda, se ine cu dârzenie de-o parte, iar Re ină ţ ţ şi cu Pecah încearc s -l înglobeze cu for a în liga lor. „Atunci Re in, împ ratulă ă ţ ţ ă Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împ ratul lui Israel, s-au suit împotrivaă Ierusalimului ca s lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz, dar n-au putut s -ă ăl biruiasc ” (2 Împ ra i 16:5).ă ă ţ

În aceast strâmtoare suprem , împ ratul din Iuda Lan¬seaz o chemare de ajutor:ă ă ă ă „... Ahaz a trimis soli lui Tiglat-¬Pileser, împ ratul Asiriei, s -i spun : ‚Euă ă ă sunt robul t u şi fiul t u; suie-te şi izb veşte-m din mâna împ ratului Si¬riei,ă ă ă ă ă şi din mâna împ ratului lui Israel, care se ridic îm¬potriva mea. Şi Ahaz a luată ă argintul şi aurul din Casa Dom¬nului şi din visteriile casei împ ratului şi l-aă trimis ca dar împ ratului Asiriei’” (2 Împ ra i 16:7-8).ă ă ţ

„Am primit tribut şi de la Iauhazi (Ahaz) din Iuda” noteaz din nou asirianul.ă

Şi acum nenorocirea îşi urmeaz cursul ei. Iar cunoştin a noastr despre cele ceă ţ ă s-au întâmplat în continuare, o dator m la dou mari transmiteri istorice. Înă ă primul rând Bibliei. Apoi t bli elor din lut şi piatr cu scrieri cuneiforme, peă ţ ă care - la o distan de o mie de kilometri de la locul grozavelor întâmpl ri -ţă ă mersul luptelor a fost „notat pe baz de acte”. Mai mult de 2500 ani, aceleă docu¬mente s-au odihnit în palatele luxuoase de pe malurile fluviului Tigru, până ce flerul unor arheologi savan i le-a scos din nou la lumin şi le-a tradus înţ ă limba noastr . Ele ne pun în fa a ochilor din nou, într-un mod cu totul unic,ă ţ con inutul istoric autentic al istorisirilor bibli¬ce. Atât Biblia cât şi acesteţ documente asiriene ne relateaz pe deplin, la unison, despre evenimentele care auă fost nimici¬toare pentru împ r ia nordic a Israelului. Cronicarul Ve¬chiuluiă ăţ ă Testament noteaz acele evenimente cu sobrietate, istoriograful asirian le scrieă îns cu înfior toare am nunte:ă ă ă

a) A doua carte a împ ra ilor:ă ţ

„Împ ratul Asiriei... s-a suit împotriva Damascului, l-a luat, a dus pe locuitoriă în robie la Chir, şi a omorât pe Re in” (2 Împ ra i 16:9).ţ ă ţ

„Pe vremea lui Pecah, îm¬p ratul lui Israel a venit Tiglat-Pileser, împ ratulă ă Asi¬riei şi a luat... Ha or, Ga¬laad şi Galilea, toat ara lui Neftali şi peţ ă ţ locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria” (2 Împ ra i 15:29).ă ţ

„Osea... a f cut o unelti¬re împotriva lui Pecah... l-a lovit şi l-a omorât şi aă domnit el în locul lui” (2 Împ ra i 15:30).ă ţ

b) Textul cu scrierea cunei¬form al lui Tiglat-Palas¬sar III:ă

„Pe curtenii lui i-am tras în eap de vii şi am ar tat acest spectacol riiţ ă ă ţă sale. Am nimicit la p mânt gr dinile şi livezile lui f r num r de pomi roditori.ă ă ă ă ă Reşedin a lui Rezon (Re in) din ara Da¬mascului am asediat-o şi am cucerit-o. Peţ ţ ţ 800 din oamenii lui i-am dus în robie împreu¬n cu averea lor. Oraşele din 16ă districte ale Damascului le-am distrus aşa cum a dis¬trus potopul dealurile” (Din Campania militar împotri¬va apusului 734-733 î.Cr.).ă

„Bet-Omri (Israel) ale c ¬rui cet i le-am anexat pe toate în campaniile meleă ăţ tre¬cute şi am l sat numai ceta¬tea Samaria... De asemenea, ara întins a luiă ţ ă Neftali, eu am anexat-o la teritoriul rii Asiriei. Pe slujbaşii mei i-am pusţă guvernatori acolo. Toat ara lui Bet-Omri, totaliata¬tea locuitorilor lui, cuă ţ averea lor, i-am dus în robie în Asi¬ria” (Din Campania militar spre Apus şiă Campania Mili¬tar contra Gazei şi a Da¬mascului, 734-733 î.Cr.).ă

„Pe Pecah, regele lor, ei l-au detronat, şi pe Osea eu l-am pus ca s domneasc caă ă

rege peste ei” (Din: Campa¬nia militar împotriva Gazei şi a Damascului).ă

M rturiile lugubre despre cucerirea Ha orului prin rege¬le Asiriei Tiglat Palassară ţ III (2 Împ ra i 15, 29) ne-au fost p s¬trate cu credincioşie de c tre un strat deă ţ ă ă moloz de la Tell el-Qedah din Israel. Cu ocazia s p turilor recente f cute deă ă ă savan ii universit ii evreieşti, au fost scoase din nou la lumina zileiţ ăţ r m şi ele acelei cet i israelite distrus care fusese reconstruit pe loculă ă ţ ăţ ă ă cet ii canaanite, cucerit de Iosua pe vremea regilor - şi reconstruit de c treăţ ă ă ă Solomon şi apoi de Ahab - pentru motive de ap rare. Acea citadel , cu zidurile eiă ă late de 2 m, era de o astfel de rezi¬sten , încât a fost întrecut numai de c treţă ă ă celebrele palate ale Samariei, care şi ele au fost redescoperite în mod asem ¬n tor.ă ă

Înc perile acestei cet i a Ha orului au fost g site aco¬perite de un strat deă ăţ ţ ă cenuş , gros de aproximativ 1 m, iar pietrele s-au ar tat înnegrite de fum, deă ă asemenea, pe duşu¬mea z ceau împr ştiate grinzi carbonizate şi buc i sparte dină ă ăţ fosta c ptuşeal a tavanului. De asemenea, din acele gr mezi de moloz s-au putută ă ă scoate cu grij şi piese pre ioa¬se de art meşteşug reasc din nordul Israelului:ă ţ ă ă ă o statuet a unei fete frumos piept nat , şi o lingur din marmur , folosit laă ă ă ă ă ă t mâiere. Ca un giuvaer deosebit, g sit printre vase şi cioburi, în scrierea vecheă ă semitic , a fost numele în¬suşi al regelui Pecah. Prin acest fapt a fost dovedită ă pentru prima dat în scris existen a unui rege israelit în Galilea.ă ţ

Când r zboinicele hoarde asiriene p r sesc din nou Pale¬stina, ele las ara luiă ă ă ă ţ Israel lovit de moarte, pr buşit la p mânt, decimat prin deport ri şi nimicită ă ă ă ă ă ă pân la un neînsemnat col al acestui regat nordic. Cu excep ia Sama¬riei, toateă ţ ţ celelalte oraşe sunt anexate, ara este împ r it în provincii, în careţ ă ţ ă guvernatorii şi slujbaşii asirieni exercit o administra ie dur .ă ţ ă

Din fostul Israel n-a mai r mas acum decât un stat pitic, un punct mititel peă hart : mun ii lui Efraim cu capitala Samaria. Acolo tr ia regele Osea.ă ţ ă

Este adev rat c deocamdat statul sudic al lui Iuda este cru at de o astfel deă ă ă ţ domina ie str in ! Dar el este obligat s -i pl teasc un tribut lui Tiglat-ţ ă ă ă ă ăPalassar III.

Acest puternic colos militar al Asiriei a legat cu un pumn puternic toată „Semiluna cea fertil ”, de la malurile Golfului Persic, de la lan urile de mun iă ţ ţ ale Persiei pân în Asia mic ; de la şesul rii dintre cele dou fluvii pesteă ă ţă ă Liban şi Anti¬libanonul, şi pân în Palestina. Numai capitala Samaria, a mai r masă ă mare de 7 hectare situat jos de tot, la sud-vest, împreun cu câ iva kilometriă ă ţ p tra i de ogoare cu grâu şi orz, ca teren de aprovizionare.ă ţ

Şi din cuprinsul acestui rest de ar , este aruncat la picioarele asirianuluiţ ă ă m nuşa discordiei!ă

Dup moartea lui Tiglat-Palassar III, regele Osea face o în elegere conspirativă ţ ă cu Egiptul. El a refuzat s le mai pl ¬teasc asirienilor tributul datorat înă ă ă fiecare an. Salma¬nassar V (727-722 î.Cr.), urmaşul lui Tiglat-Palassar III, riposteaz îns imediat. C ci, deoarece „împ ratul Asiriei a descoperit o uneltireă ă ă ă la Osea, c ci trimisese soli lui So, şi nu mai pl tea pe fiecare an birulă ă împ ratului Asiriei - îm¬p ratul Asiriei l-a închis şi l-a pus în lan uri într-oă ă ţ temni ” (2 Împ ra i 17:4).ţă ă ţ

Împreun cu Samaria, ultima r m şi a regatului nor¬dic al lui Israel, îndur şiă ă ă ţă ă aceasta soarta Damascului: „...În al nou lea an al lui Osea, împ ratul Asiriei aă ă luat Samaria, şi a dus pe Israel în robie în Asiria... ” (2 Împ ra i 17:6).ă ţ

Timp de 3 ani, acea mic cetate din mun i, s-a împotrivit cu un curaj de leu,ă ţ acelei puteri superioare şi ap s toare (2 Împ ra i 17:5).ă ă ă ţ

Texte cuneiforme ne istorisesc c Salmanassar V a mu¬rit în mod neaşteptat înă timpul asediului Samariei. Totuşi urmaşul s u, Sargon II, (721-705 î.Cr.) aă continuat lup¬ta. „În primii mei ani de domnie”, astfel îl laud analele luiă Sargon, „eu am asediat şi am cucerit Samaria... 27.290 de oameni, care locuiau într-însa, i-am dus în robie”.

Descoperirea inscrip iilor lui Sargon, f cut cu peste 100 de ani în urm , seţ ă ă ă aseam n cu o istorioar romantic din ara de basm a califilor. Dar nu mai pu in,ă ă ă ă ţ ţ aceasta este şi o piatr de hotar, în cercetarea ştiin ific a antichit ii. C ciă ţ ă ăţ ă odat cu aceast descoperire a b tut şi ceasul de na¬ştere al asiriologiei, aleă ă ă c rei descoperiri senza ionale au putut s le acorde abia atunci un veritabilă ţ ă con inut istoric la multe din istorisirile biblice.ţ

Înc nu fusese inventat automobilul, iluminatul electric înc nu era cunoscut,ă ă înc nu se în l a din întinderile de nisip de la fluviul Tigru nici un fel deă ă ţ schel din o el al vreunui turn de foraj petrolier, iar oraşul Mosul mai ofereaă ţ înc icoana vie şi scânteietoare a unui oraş ca cele din o mie şi una de nop i. Şiă ţ nu lipseau nici bazarele şi nici haremu¬rile, şi nici vreun calif în carne şi oase. Era înc b trânul şi profundul Vechi Orient, şi se scria în calendar anulă ă 1840.

Ca o adiere de jar apas vara peste oraşul cu gra ioasele minarete albe şi cuă ţ îngustele şi murdarele uli e cu p mânt. Pentru un european arşi a aceasta esteţ ă ţ insuportabil şi-i îm¬boln veşte nervii. Paul-Emile Botta, noul agent consulară ă francez caut s fug de câte ori are posibilitatea din acest cuptor aprins,ă ă ă pentru ca printr-o rait de c l rie pe malu¬rile Tigrului, s mai respire pu ină ă ă ă ţ aer mai curat. Dar foar¬te curând, nişte coline pustii de pe cel lalt mal ală fluviului Tigru, exercit asupra lui înc un şi mai mare farmec decât oricare altă ă lucru. Este adev rat c lucrul acesta n-are nici o leg tur cu obliga iile deă ă ă ă ţ rutin ale unui agent consular. Totuşi Monsieur Botta este un om cult. El aă urm rit cu mare aten ie o disput contradictorie între savan i, care s-a n s¬cută ţ ă ţ ă în jurul unui nume biblic - şi anume în jurul Ninivei! Nimeni nu poate s spun cuă ă exactitate, unde ar fi putut s fie situat oraşul acesta în vremurile str vechi.ă ă Şi astfel o presupunere se înfrunta cu o alt presupunere. Una din aceleă presupuneri se refer la regiunea din jurul oraşului Mo¬sul. Prin plimb rile luiă ă printre colinele nisipoase de culoare brun-galben de pe cel lalt mal ală ă fluviului, lui Botta îi atrag aten ia de repetate ori resturi de c r mizi. Nu suntţ ă ă decât nişte f r mituri neînsemnate, care nu spun nimic. To¬tuşi el face o men iuneă ă ţ despre ele într-o scrisoare trimis la Paris. R spunsul vine printr-o altă ă ă scrisoare de la Mon¬sieur Mohl, secretarul lui „Société Asiatique”, Societatea Asiatic . El î1 încurajeaz s sondeze ceva mai îndeaproape acel teren.ă ă ă

Botta angajeaz pe punga lui proprie o ceat de localnici. În b rcile lor tipică ă ă rotunde ei trec peste valurile Tigrului, dincolo, la acele coline, pentru s p turi.ă ă

Acestei prime încerc ri a unui european modern de a ataca direct problemaă str vechii Ninive şi s -i dezv luie tai¬nele ei, bineîn eles c îi lipseşteă ă ă ţ ă succesul mult dorit. Botta dispune ca pe mai multe povârnişuri ale colinelor, p mântul s fie s pat. Şi cât ai bate din palme trec câteva s pt mâni de cercet riă ă ă ă ă ă harnice. Dar rezultatul este egal cu zero. Botta îşi vede banii arunca i în zadarţ şi dezam git întrerupe aceast expedi ie privat început cu atâta entuziasrn.ă ă ţ ă ă

Poate c el s-ar fi l sat pentru totdeauna de alte cerce¬t ri ulterioare înă ă ă regiunea aceasta, dar el a auzit ceva care îi d du un impuls nou. În satulă

Chorsabad, situat cu 11 km mai la nord, arabii ar fi g sit, cu ocazia lucr riloră ă lor agicole, nişte coloane mari din piatr !ă

În primele zile ale lui martie 2842, Botta şi cu lucr ¬torii lui se aflau la fa aă ţ locului. Şi lucrarea cu cazmaua începe. Imediat, în aceeaşi zi, ei se izbesc de o lucrare de zid ¬rie, de pere ii unei cl diri mari.ă ţ ă

Botta este fericit, deşi în clipa aceea el înc nu b ¬nuieşte c a declanşat ună ă ă eveniment istoric şi ştiin ific de primul rang. Acea lucrare de zid rie era oţ ă parte a primului palat asirian uriaş, care trebuia s ias din nou la iveal după ă ă ă un somn de mii de ani. Era ora de naştere a asiriolo¬giei. Dar primul lucru care s-a strecurat în aceast ştiin nou a fost - dup cum vom vedea imediat - oă ţă ă ă eroare.

Înc o dat ştiin a francezilor a dovedit şi în cazul acesta o siguran aă ă ţ ţă instinctului. Academia francez , denumit „Académie des Inscription”, înştiin ată ă ţ ă în grab de Botta, convinge guvernul s pun imediat la dispozi ie fondurileă ă ă ţ necesare. Este adev rat c la început nu este o sum prea mare, dar francul-aură ă ă conteaz ceva în Orient. Şi sultanul elibereaz autoriza ia solicitat pentruă ă ţ ă s p ¬turi.ă ă

Dar inimaginabile şi şicanatoare pân la maximum sunt dificult ile pe care Bottaă ăţ însuşi trebuie s le îndure la fa a locului din partea autorit ilor locale dină ţ ăţ Mosul. Odat şan urile s pate, au fost declarate în mod b nuitor ca fiind tranşeeă ţ ă ă militare, iar a doua oar locuin ele primitive ale participan ilor expedi iei auă ţ ţ ţ fost suspectate ca fiind un cantonament de trupe militare. Aceast mare ac iune deă ţ s p turi arheologice se p rea c trebuie s fie împiedicat cu toate mijloacele.ă ă ă ă ă ă Mai mult decât o singur dat , Botta este nevoit s trimit la Paris dup ajutoră ă ă ă ă şi diploma ia fran¬cez trebuie s intervin .ţ ă ă ă

Dar cu toate cele de mai sus, nisipului de la Chorsabad îi sunt r pite p r i aleă ă ţ unei construc ii uriaşe de palat. Eugène N. Flandin, un desenator cu renume dinţ Paris, care era specializat în antichit i, a primit din partea Muzeului Louvreăţ misiunea care î1 priveşte în zilele noastre pe fotograful unei expedi ii. Creionulţ lui de desen a pus cu exactitate pe hârtie lucrurile pe care le d ruia p mântul.ă ă Ace¬le desene au fost adunate într-o minunat colec ie şi acea lucrare de formată ţ mare a fost împodobit cu acest titlu mândru „Le Monument de Ninive” (Monumentulă din Ni¬nive). C ci Botta era convins c la Chorsabad el a g sit oraşul biblică ă ă Ninive. Dar lucrul acesta a fost o eroare!

Dac acolo pe colinele din preajma Mosulului, unde cu doi ani în urm el aă ă renun at la o lucrare care i s-a p rut f r de nici o şans , ar fi s pat numaiţ ă ă ă ă ă câ iva centimetri mai adânc, atunci cu adev rat i-ar fi reuşit acea mareţ ă descoperi¬re a vie ii sale! Dar în felul acesta, meritul de a fi descope¬ritţ Ninive îi revine lui Henry Layard, care în anul 1845, din îns rcinarea guvernuluiă britanic, a reluat s p turile exact în acelaşi loc în care Botta d duse greş.ă ă ă

Şi aşa-zicând la prima lovitur de cazma, el a dat peste zidurile unui palat uriaşă din Ninive.

Ceea ce a scos Botta afar din p mânt la Chorsabad a fost cetatea uriaş a luiă ă ă Sargon, reşedin a regelui Asiriei, Sargon II. Dar lucrul acesta a ieşit la ivealaţ abia mai târziu. Dac Botta ar fi putut citi t bli ele din lut pe care le-a scosă ă ţ din p mânt la Chorsabad, el n-ar fi c zut niciodat în eroarea de mai sus. „Dur-ă ă ăSharrukin” - Cetatea lui Sar¬gon - scria acolo în litere cuneiforme, care în 1842 înc nu fuseser definitiv descifrate. Cheia de descifrare a fost probat abia ună ă ă deceniu şi jum tate mai târziu.ă

În 1857, englezii Rawlinson şi Hincks precum şi franco-¬germanul Oppert, au tradus, fiecare din ei independent, o bucat din aceste texte, şi traducerea aă fost identic . Prin acest fapt, descifrarea scrierii asiriene a fost asigurat .ă ă

În octombrie 1944, t bli ele de lut şi textele analelor g ¬site de Botta, împreună ţ ă ă cu statuete şi blocuri de coloane, au început o c l torie aventuroas . De laă ă ă Chorsabad, aceast înc rc tur pre ioas s-a leg nat în josul Tigrului, pe b rciă ă ă ă ţ ă ă ă şi pe plute. În Basra, pe malul golfului Persic, vasul „Cor¬moran” a preluat acele bunuri pre ioase şi a pornit spre Europa. Parisul a tr it clipe de mare senza ie,ţ ă ţ care au trezit un interes arz tor atât la marele public, cât şi la savan i.ă ţ

În înc perile m re e ale Luvrului construit de Percier şi Fontaine, la 1 mai 1847,ă ă ţ „regele burghez” Louis Philippe a predat poporului printr-un act festiv, colec iaţ cu primele m rturii din împ r ia istorisirilor biblice. Prin acest fapt a fostă ă ăţ întemeiat primul muzeu asirian din lume.

Colinele vechii Ninive au d ruit lumii noi cea mai uriaş colec ie de documenteă ă ţ primare din antichitate.

Dar istoria descoperirii lor n-a r mas pentru Fran a f r o latur nepl cut . Cândă ţ ă ă ă ă ă au început cercet rile englezilor, o parte din acele coline au fost rezervateă pentru francezi.

În sectorul de s p turi britanice a ieşit la iveal un palat uriaş şi a fostă ă ă identificat oraşul istoric şi biblic - Ninive. Dar ce putea oare s se maiă ascund , dincolo, în sectorul Fran ei? Cercet torul Rassam s-a folosit îns de ună ţ ă ă prilej favorabil. Profitând de lipsa şefului s u, dar şi de lumina cea de argint aă lunii, conduc torul s p turilor, Rawlinson, a f cut o excursie serioas prină ă ă ă ă sectorul rezervat francezi¬lor. La prima s p tur el a dat peste palatul luiă ă ă Assurba¬nipal împreun cu celebra bibliotec a acestui domnitor, de altfel cea maiă ă renumit din tot vechiul orient. Şi astfel, 22.000 de t bli e cuneiforme au luată ă ţ drumul spre muzeul britanic (British Museum).

Ele con in substan a istoric şi spiritual a rii dintre cele dou fluvii, aţ ţ ă ă ţă ă popoarelor sale, a împ r iilor şi destinului lor, a culturilor şi religiilor ei,ă ăţ şi printre ele şi istorisirea su¬merienilor despre potop şi epopeea lui Gilgameş.

O carte a istoriei lumii noastre, care pân atunci st tuse închis şi tainic , aă ă ă ă început deodat s -şi deschid o pagin dup alta. Şi astfel domnitori, oraşe,ă ă ă ă ă r zboaie şi istorii, despre care oamenii n-au auzit atâta vreme decât din Vechiulă Testament, au ieşit acum la iveal ca nişte realit i istorice.ă ăţ

Localitatea biblic Erec, care este men ionat în capit. 10 din Geneza, ca f cândă ţ ă ă parte din împ r ia lui Nimrod, „a viteazului vân tor înaintea Domnului”, apar ineă ăţ ă ţ tot de acesta. La o distan de aproximativ 70 km nord-vest de localitateaţă haldeic Ur, profesorul Heinrich J. Lenzen, a dezgropat, prin campania sa deă s p turi care ine din anul 1928 şi pân ast zi, într-un câmp de ruine pe careă ă ţ ă ă arabii îl numesc „Warka”, m rturiile cele mai impresionante ale fostului mare oraşă Uruk, dup cum este denumit localita¬tea Erec în textele cu scrierea cuneiform .ă ă ă Printre acele m rturii se g sesc şi t bli e scrise, care dateaz înapoi, pân înă ă ă ţ ă ă mileniul 4 şi 3 înaintea erei noastre. Acest arheolog ger¬man a g sit şi resturiă de ziduri, care îi sunt atribuite legen¬darului rege Ghilgameş. Ele înconjoar peă o distan de 9 km str vechea localitate biblic .ţă ă ă

Între timp îns , oamenii au uitat de mult, ceea ce a fost de fapt imboldul pentruă toate acese cercet ri şi descoperiri atât de uimitoare şi generatoare de agita ie:ă ţ f r de Biblie, poate c ele n-ar fi avut niciodat loc!ă ă ă ă

Pe la mijlocul secolului trecut au fost reg site oraşul Ninive, cetatea luiă Sargon, de asemenea şi cetatea Calah a lui Tell Nimrod din Geneza, „pe care a zidit-o Nimrod” (Geneza 10:11). Dar a trebuit s mai treac decenii întregi, până ă ă ce a fost descifrat num rul uriaş de texte cuneiforme şi traduse, astfel ca ele să ă devin accesibile unui cerc mai mare de oameni. Abia pe la sfârşitul secoluluiă trecut au ap rut câteva opere cuprinz toare ale unor savan i, cu tra¬ducerile uneiă ă ţ p r i a textelor de mai sus, printre care analele unor domnitori asirieniă ţ men iona i adeseori în Vechiul Tes¬stament ca „Tiglat-Palassar”, „Pul”, „Sargon”,ţ ţ „Sanhe¬rib” şi „Asar-Haddon”. De atunci, ele apar in de patrimo¬niul unorţ biblioteci universitare, de stat, al unor in¬stitute sau seminarii. Iat un izvoră unic, în felul s u, de do¬cumente g site, studiate şi folosite cu h rnicie deă ă ă istorici, de asiriologi, de studen i în teologie, deci de nişte oameni deţ spe¬cialitate. Dar în afar de cei de mai sus, cine le mai citeşte şi cine le maiă cunoaşte? În cazul acesta, dac ne gândim numai la t bli ele scrise în relief, s-ă ă ţar putea anexa cu uşurin la Biblie o carte istoric cu imagini, multilateral şiţă ă ă intuitiv !ă

Dar ce belşug de lucruri interesante şi instructive şi care fortific con inutulă ţ de adev r istoric al Bibliei, con in aceste documente asiriene!ă ţ

Botta a g sit în cetatea lui Sargon de la Chorsabad rela¬t ri despre campaniileă ă militare ale acestui împ rat contra Siriei, a Palestinei, cât şi despre cucerireaă Samariei.

„... În primii mei ani de domnie, eu am asediat şi am cu¬cerit Samaria: Regele Sargon II a domnit de la 721 pân 705 î.Cr.” Prin urmare statul nordic al luiă Israel s-a nimicit în anul 721 î.Cr (2 Împ ra i 17:6).ă ţ

„Pe oamenii din aceste ri, prinşii de r zboi ai mâinilor mele, eu i-am l sat sţă ă ă ă locuiasc acolo. Pe slujbaşii mei i-am pus ca guvernatori peste ei, şi le-am impusă biruri şi un tri¬but, ca şi în rile asiriene” se spune despre cucerireaţă Sama¬riei, în aceste anale. Vechiul Testament ne descrie şi în ca¬zul acesta acea tactic de dezr d cinare a unor dictatori ne¬miloşi, care a preexistat atunciă ă ă pentru prima dat prin asi¬rieni în marele experiment al lumii:ă

„Împ ratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi dină Sefarvaim, şi i-a aşezat în cet ile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pusăţ st pânire pe Sa¬maria, şi au locuit în cet ile ei” (2 Împ ra i 17:24).ă ăţ ă ţ

Zeci şi alte zeci de mii de oameni au fost izgoni i cu for a din patria lor, auţ ţ fost deporta i în ri str ine, iar golurile l ¬sate de ei au fost umplute din nouţ ţă ă ă cu al i deporta i din alte regiuni.ţ ţ

inta era limpede: particularitatea etnic , şi prin aceasta şi voin a pentruŢ ă ţ nesupunere, trebuiau s fie înfrânte. Toat acea regiune a „Semilunei Fertile” aă ă fost zguduit . Popoarele au fost amestecate între ele; iar din toat această ă ă împreunare cu for a a diferitelor rase ca şi a diferitelor culturi, a rezultat unţ nou amestec.

Aceast popula ie atât de împestri at , se va numi ulterior „samariteni”. Astfelă ţ ţ ă „samaritean” devine un cuvânt de ocar şi conteaz ca o expresie a oroarei.ă ă Samaritenii cad în dispr atât din punct de vedere etnic, cât şi din punct deţ vedere re¬ligios: „Iudeii, în adev r, n-au leg turi cu samaritenii” (Ioan 4:9).ă ă

Abia Domnul Isus Cristos, rostind Pilda samariteanului milos, transform cuvântulă „samaritean” dintr-unul de oca¬r , într-o no iune a unei iubiri practice fa deă ţ ţă aproapele nostru (Luca 10).

Poporul împ r iei nordice şi împreun cu el şi regatul se afund din ce în ce maiă ăţ ă ă mult şi absorbi i de popula ia unor alte ri, ele nu vor mai reapare niciodat înţ ţ ţă ă istorie. Toate cercet rile efectuate pentru a descoperi existen a celor zeceă ţ semin ii care şi-au avut acolo patria nu au dat pân azi nici un rezultat.ţ ă

Capitolul 25Iuda sub jugul Asiriei

„De aceea plâng, m bocesc, umblu descul şi gol, strig ca şacalul şi gem caă ţ stru ul. C ci rana ei este f r leac; se întinde pân la Iuda, p trunde pân laţ ă ă ă ă ă ă poarta popo¬rului meu, pân la Ierusalim” (Mica 1:8-9).ă

Poate c în Iuda s-or fi bucurat unii de pr buşirea frate¬lui lor duşm nit. Dară ă ă copleşit de durere, pe proorocul Mica îl apuc o fric aprins la aflarea veştii.ă ă ă El presimte c lovi¬tura care a zdrobit Samaria, va lovi într-o zi şi pe poporulă lui Iuda, şi cetatea Ierusalimului. Pe vremea aceea Ezechia era rege în Iuda (725-697 î.Cr.). „El a f cut ce este pl cut înaintea Domnului... ” (2 Împ ra i 18:1-3).ă ă ă ţ De când tat l lui Ezechia s-a supus de bun voie în 733 î.Cr. lui Tiglat-Pileseră ă III, Iuda a fost un stat vasal dependent, ale c rui contribu ii tributare erauă ţ înregistrate cu grij în Ninive. Dar Ezechia nu era dispus s umble şi el peă ă aceast cale a tat lui s u. Odat cu el, pe tronul rii a venit şi reac iunea. Elă ă ă ă ţă ţ a devenit „r s¬culat împotriva împ ratuiui Asiriei” (2 Împ ra i 18:7).ă ă ă ţ

Ezechia nu este un om iute la fire, ci un b rbat în elept, care le cânt reşte peă ţ ă toate la rece şi care priveşte lucrurile în mare. El ştie foarte precis că inten ia lui înseamn un joc foarte periculos şi foarte riscant, atât pentru elţ ă cât şi pentru poporul lui. Numai la o distan de 50 km de Ierusalim, în Samaria,ţă şade guvernatorul asirian, care îl observ cu ochi b nuitori. Un pas nechibzuit,ă ă un singur semn spre Ninive şi Ezechia va fi detronat şi pus în lan uri. Tronul nuţ este de¬cât o feud . De aceea Ezechia procedeaz cu toat precau ia şi aten ia.ă ă ă ţ ţ „Şi el a izbutit în tot ce a f cut” (2 Împ ra i 18:7).ă ă ţ

În la fel de oprimatul stat filistean Aşdod, se ivesc mani¬fest ri antiasiriene.ă Este organizat o lig împotriva asupri¬torilor de pe Tigru (în anul 713 î.Cr.).ă ă Ezechia vede astfel o prim şans pentru planul s u. El simpatizeaz cu ei, dar înă ă ă ă mod oficial, r mâne de o parte. Negociaz îns în tain .ă ă ă ă

În vremea aceea, la Ierusalim, se aflau în vizit nişte figuri înalte de „dincoloă de râurile Etiopiei” (Isaia 18:1). Erau trimişii etiopieni. În Egipt st pânea peă atunci Şabaka, un fa¬raon etiopian.

Dar dezordinilor din Aşdod, asirianul li se opune cu for a armelor. Un „turtanu”,ţ un feldmareşal, apare cu o for ar¬mat . „În anul când a venit Tartan la Aşdod,ţă ă trimis de Sar¬gon, împ ratul Asiriei, s bat Aşdodul, şi l-a luat” (Isaia 20:1).ă ă ă

Pe pere ii cet ii lui Sargon, scriitorii de la curte au descris astfel aceastţ ăţ ă expedi ie de pedepsire: „...Aşdodul... eu l-am asediat şi l-am cucerit... iar peţ zeii lui, femeia lui, fiii şi fiicele sale, toate averile sale, comoara palatului s u, îm¬preun cu oamenii rii sale i-am socotit ca prad a mea. Iar oraşeleă ă ţă ă acele le-am repopulat din nou... ”

Iat deci c liga aceasta antiasirian a fost desfin at chiar la apari iaă ă ă ţ ă ţ asirianului. Regiunea Aşdodului a devenit o pro¬vincie asirian .ă

Regelui Ezechia îns nu i s-a întâmplat nimic, deşi era trecut pe lista neagr .ă ă Spioni asirieni au dat de urma jocului s u şi l-au informat pe Sargon II cuă exactitate şi despre nego¬cierile tainice ale lui Ezechia cu ara Nilului, dupţ ă cum re¬zult din acest fragment:ă

„Philistia, Iuda, Edom şi Moabul, care au pl nuit ac iuni duşm noase, dezordiniă ţ ă f r num r... , şi care pentru ca s -l a â e cu duşm nie împotriva mea, au trimisă ă ă ă ţ ţ ă darurile lor oma¬giale... faraonului, regelui rii Egiptului... şi s cear oţă ă ă alian cu el... ”ţă

Dar ca un fulger se r spândeşte în anui 705 î.Cr. vestea care, ca o lovitur deă ă ciocan, declanşeaz o nou speran de eliberare de sub robie: Sargon a fostă ă ţă omorât! În toate locurile din „Semiluna cea fertil ” în provinciile asiriene şi înă statele vasale, încep comploturi, convorbiri şi negocieri.

„În vremea aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte” (2 Împ ra i 20:1).ă ţ

Lucrul acesta, petrecut tocmai în clipa acelei înfrigurate activit i politice,ăţ era un handicap grav. C ci multe state din Siria şi Palestina priveau pline deă speran spre regele priceput din Iuda.ţă

Ce s-ar fi putut face pentru ca Ezechia s fie vindecat de boala sa grav ? „Isaiaă ă a zis: ‚Lua i o turt de smochine’. Au luat-o şi au pus-o pe umfl tur . Şi Ezechiaţ ă ă ă s-a vindecat” (2 Împ ra i 20:7).ă ţ

Mersul lumii este câteodat bogat în paralele şi potriviri vrednice de notat. Laă fel este şi în cazul acestei terapii bibli¬ce.

În portul Ras-Şamra din Siria nordic , arheologi francezi scurm în 1939 înă ă ruinele cet ii feniciene maritime Ugarit şi g sesc frânturi ale unei str vechiăţ ă ă c r i veterinare, care con ine prescrip iuni de tratament pentru caii bolnavi şiă ţ ţ ţ suferinzi. Marele maestru de c l rie al regelui din Ugarit a pus s se scrie înă ă ă acea carte din anul 1500 î.Cr. nişte tratamente în¬cercate, ca acesta: „Are calul un cap umflat sau un nas r nit, atunci preg teşte o alifie din smochine şiă ă stafide, amestecat cu f in de ov z şi cu ap . Acest amestec trebuie apoi turnată ă ă ă ă în n rile calului”.ă

Pentru orice fel de îmboln vire exist o re et foarte pre¬cis . Mijloaceleă ă ţ ă ă principale de vindecare sunt formate din plante şi fructe, precum muştarul sau lemnul dulce - zeam de lemn dulce. N-au lipsit nici sfaturile pentru tratamentulă cailor care muşc şi - dar care cresc tor sau între in tor modern de cai ştieă ă ţ ă aceasta? - necheaz prea mult. Pe vre¬mea aceea nechezatul cailor putea s fieă ă fatal! Caii erau întrebuin a i în r zboi sau la vân toare. Pentru un detaşa¬mentţ ţ ă ă de care de lupt , oricât de bine ar fi fost el camuflat într-o ascunz toare, ună ă nechezat însemna tr dare. La fel era şi la vân toare.ă ă

Mijloacele de vindecare ar tate au fost probate din vremuri imemorabile laă popoarele vechiului Orient. Ele sunt nişte leacuri naturale care pot s fieă folosite cu succes şi la oa¬meni. Medicamentul „Debelah” l udat cu deosebire înă cartea veterinar de mai sus, un fel de turt presat din smochine, e unul dină ă ă ele. O astfel de „debelah” i-a prescris proorocul regelui Ezechia împotriva unei astfel de umfl turi. Şi dup trei zile Ezechia a fost pe deplin s n tos.ă ă ă ă

Din patrimoniul experien elor medicale din vremea biblic care s-au bazat peţ ă folosirea mijloacelor naturale de vindeca¬re s-a pierdut mult sau au fost uitate multe în iureşul eve¬nimentelor. Dar unele dintre re ete totuşi, în mod tacit, auţ fost transmise din genera ie în genera ie. Re eta aceasta cu smochinele este unaţ ţ ţ dintre ele. Unii medici elve ieni mai prescriu înc şi în zilele noastre smochineţ ă t iate m runt şi fierte înn buşit în lapte împotriva unor anumite feluri deă ă ă ab¬cese. Dar despre acel „debelah” ne aminteşte şi un medica¬ment arab, şi anume un fluid dens, ob inut din sirop de stru¬guri, care se numeşte în limba lorţ autohton „dibis”.ă

„În acelaş timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împ ¬ratul Babilonului, aă trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, c ci auzise de boala lui Ezechia” (2ă Împ ra i 20:12).ă ţ

Lucrul acesta între domnitori era un obicei tradi ional de curtoazie regal şiţ ă inea de regulile bunei cuviin e în ¬rile orientului. Se trimiteau daruri şi seţ ţ ţă cereau veşti despre starea s n t ii „fratelui” respectiv. Pe t bli ele din lut deă ă ăţ ă ţ la El-Amarna se poate citi adeseori despre acestea.

Pentru Merodac-Baladan, boala lui Ezechia nu a constituit decât ocazia, pretextul de a putea intra în contact cu regele Ezechia. Adev ratul motiv al acestor gesturiă de cur¬toazie z cea în nişte lucruri de politic înalt .ă ă ă

„Merodac-Baladan, regele Babilonului” a fost pentru citi¬torii Bibliei, cât şi pentru savan i o figur misterioas . Acum îns un lucru este sigur, c el a fost oţ ă ă ă ă personalitate foarte im¬portant în vremea lui. Chiar şi din obiceiurile saleă particula¬re ne este cunoscut câte ceva. De pild , el a fost un mare prie¬ten ală gr din ritului, şi anume lui nu-i p sa atât de mult de splendoarea parcuriloră ă ă împ r teşti, ci îl preocupau nişte luc¬ruri mult mai realiste şi anume gr dinileă ă ă de zarzavaturi şi soiul fructelor din Mesopotamia, fie c era vorba de andivii, deă sfecl , castrave i, cimbru, coriandru, şofran, piersici sau de moşmoni. El aă ţ descris diferite soiuri de lugume şi cultiva¬rea lor, devenind astfel, autorul unui tratat practic de cultu¬ra legumelor în gr din , lucru care a constituit oă ă mare sur¬priz pentru arheologi.ă

F când abstrac ie de aceste pl ceri particulare cu privire la gr din rit, Merodac-ă ţ ă ă ăBaladan ca rege şi ca babilonian a fost duşmanul cel mai îndârjit şi neînduplecat al Ninivei. De altfel nici un alt domnitor din „Semiluna ertil ” nu a urât atât deă mult decenii întregi pe asirieni şi nu le-a provo¬cat atâtea lupte aprinse, sau n-a f cut atâtea intrigi perma¬nente împotriva asupritorilor de la Tigru, ca el.ă

Moartea lui Sargon prin mâna unui ucigaş l-a adus ime¬diat pe scen şi pe Merodac-ăBaladan. În vremea aceasta cade şi vizita trimişilor s i la Ezechia. Ce s-aă discutat în realitate cu ocazia acestei vizite oficiale nu ştim. Se în eleg doarţ pu ine lucruri, citite mai mult printre rânduri. „Ezechia i-a as¬cultat pe soli şiţ le-a ar tat locul unde erau lucrurile lui de pre ... casa lui cu arme şi tot ce seă ţ afla în visteriile lui...” (2 Împ ra i 20:13). Iar proorocul Isaia vorbeşte încă ţ ă şi mai l ¬murit „... şi le-a ar tat toat casa lui de arme... ” (Isaia 39:2), deciă ă ă arsenalele lui Iuda. Iat o înarmare t inuit , nişte preg tiri înfrigurate pentruă ă ă ă ziua X, pentru mult dorita mare r fuial cu Asiria. Toate acestea erau în plină ă ă desf şurare. „... a zidit din nou zidul care era stricat şi l-a ridicat pân laă ă turnuri. A mai zidit un alt zid în afar , a înt rit Milo în cetatea lui David şi aă ă preg tit o mul ime de arme şi scuturi” (2 Cronici 32:5).ă ţ

Înt riturile Ierusalimului au fost modificate, fortificate pentru un asediu maiă greu; zidul din afar a fost ref cut din nou, sp rturile au fost drese şi s-auă ă ă construit turnuri. În par¬tea nordic a oraşului, care este punctul cel maiă vulnerabil, s-a mai ad ugat construc ia unui al doilea zid exterior. În scopulă ţ acesta Ezechia a hot rât s fie demolate chiar şi unele case (Isaia 22:10). Dară ă prin toate acestea purtarea lui de grij înc n-a fost epuizat .ă ă ă

„Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate ispr vile lui, şi cum a f cut iazul şiă ă canalul de ap şi a adus apele în cetate, nu sunt scrise oare în Cartea Croniciloră împ ra ilor lui Iuda?” (2 Cronici 20:20).ă ţ

Şi cronicarul face aceast completare: „Tot Ezechia a astu¬pat şi gura de sus aă apelor Ghihon şi le-a adus în jos spre apus de cetatea lui David... ” (2 Cronici

32:30).

Ierusalimul, vechea cetate a lui David, are multe locuri tai¬nice. Pelerini din toat lumea, reprezentând cele trei religii mondiale, creştini, evrei şiă mahomedani, vin în pelerinaj spre locurile lui. Dar numai rareori se r t ceşteă ă vreunul din aceşti vizitatori f r num r ca s ajung afar , dincolo de ziduri, laă ă ă ă ă ă locul acela întunecat şi ap s tor, acolo jos sub str zile pli¬ne de larm aleă ă ă ă oraşului, loc care depune o m rturie gr itoare despre un timp de mult apus, ună ă timp plin de team şi de amenin are. Acel loc fusese dat uit rii; dar în 1880 aă ţ ă fost descoperit din întâmplare. El mai poart înc , uşor de recu¬noscut, toateă ă semnele unei preg tiri înfrigurate.ă

În fa a oraşului, acolo unde în partea de sud-est povârni¬şurile dealurilor seţ apleac în mod lin spre Valea Chedron, acole se afl un loc mic, înconjurat de ună ă zid. Este lacul Siloam. Odat , doi tineri arabi s-au jucat acolo şi unul din ei aă c zut în ap . Înnotând din toate puterile, el a ajuns de cealalt parte, unde seă ă ă ridic un perete de stânc dea¬supra lacului. Dar deodat el a v zut c în jurulă ă ă ă ă lui se face un întuneric ca o noapte adânc . Plin de fric el a început s pip ieă ă ă ă în jurul s u şi a descoperit un coridor în¬gust.ă

Numele acelui tân r arab a fost dat uit rii, dar nu şi istorisirea lui. Oamenii auă ă mers pe urmele acelei istorisiri şi au dat peste un lung tunel subteran.

Un coridor îngust de 60 cm şi înalt de numai 1,5 m este f cut prin stânca deă calcar. Prin el se poate intra numai în cizme de cauciuc şi numai în pozi ie uşorţ aplecat . Pe o lun¬gime de o jum tate de kilometru canalul acesta face cotituri şiă ă urc pe neobservate în sus. Apoi el se termin la izvorul Mariei, care este încă ă ă din vechime furnizorul de ap al Ierusalimului. În timpul biblic, el s-a numită „Izvorul Ghi¬hon”.

Cu ocazia examin rii acestui coridor, specialiştii au ob¬servat la luminaă fl c rilor luminilor pe care le purtau, c nişte litere ebraice sunt scrise peă ă ă perete.

Inscrip ia aceasta, care este gravat în stânc la numai câ iva paşi de laţ ă ă ţ intrarea în lacul Siloam, spune urm toare¬le: „Iat c str pungerea a ajuns laă ă ă ă cap tul ei. Şi aceasta este şi istoria acestei str pungeri: Când lucr torii au maiă ă ă ridicat înc odat târn copul, unul dup altul, şi când mai era ne¬cesar oă ă ă ă ă str pungere de trei co i, atunci s-a auzit cum a strigat unul c tre cel lalt, că ţ ă ă ă în stânc s-a f cut o gaur , care d la dreapta şi la stânga. În ziua aceea aă ă ă ă str pungerii lucr torii din tunel s-au întâlnit lovind în stânc unii în fa aă ă ă ţ celorlal i, un târn cop în fa a celuilalt târn cop. Şi acolo au început s curgţ ă ţ ă ă ă apele din izvor spre lac, pe o distan de o mie dou sute de co i, iar în l imeaţă ă ţ ă ţ stâncii care era deasupra capetelor lucr torilor tunelului, era de o sut deă ă co i”.ţ

Înaintea primului r zboi mondial, guvernul turc a dispus ca inscrip ia aceasta să ţ ă fie scoas din stânc . Acum ea se afl expus în muzeul din Constantinopol.ă ă ă ă

Aceasta a fost deci lucrarea apeductului regelui Ezechia! La un asediu, asigurarea cu ap de b ut este problema nu¬m rul unu. Întemeietorii Ierusalimului, iebusi ii,ă ă ă ţ au str ¬puns în scopul acesta un canal de intrare prin munte în jos spre izvorulă Ghihon; iar Ezechia a f cut ca apa acelui izvor s curg prin stânc , spre parteaă ă ă ă de sud-vest a oraşului, ap care de altfel se scurgea spre Valea Chedron. Iară lacul Şilo este situat înl untrul locului înconjurat de cel de-al doilea zidă exterior, care a fost construit de el.

Dar ceasurile erau num rate; trupele asiriene puteau s apar de azi pe mâine înă ă ă

fa a zidurilor Ierusalimului. De aceea, lucr torii au pornit la lucru din douţ ă ă direc ii. Urme¬le lucr rii f cut cu târn coapele de str pungere, dup cum neţ ă ă ă ă ă ă descrie şi inscrip ia, duc unele spre altele.ţ

Dar vrednic de luat în seam este şi faptul c acel ca¬nal duce, în form de S,ă ă ă prin dou mari arcuri s pate în stânc . Dar, de ce oare lucr torii n-au str punsă ă ă ă ă acea galerie subteran dinspre lacul Silo şi de la izvorul Ghihon, pe drumul celă mai scurt, deci în linie dreapt , una în fa a celei¬lalte? În felul acesta, aceaă ţ lucrare ostenitoare ar fi fost terminat mult mai regede; din lungimea de 512 m s-ăar fi scutit 217 m de munc atât de grea şi istovitoare.ă

În ar circul o veche istorioar , care a mers de la gur la gur , şi care vreaţ ă ă ă ă ă s spun , pentru care motive a fost nevoie s fie f cute acele ocolişuri. Se spuneă ă ă ă c între izvor şi lac, ar z cea, adânc sub stânc , mormintele regilor David şiă ă ă Solomon.

Cercet torii au mers pe urmele acestei istorioare ciudate din gura poporului, auă cioc nit în mod sistematic pere ii din acel tunel îngust şi umed, au dispus chiară ţ s se sape din vârful dealului nişte pu uri în jos, dar totul a fost în zadar.ă ţ

„În al patruprezecelea an al împ ratului Ezechia, Sanhe¬rib, împ ratul Asiriei, s-ă ăa suit împotriva tuturor cet ilor în¬t rite din Iuda, şi a pus st pânire pe ele”ăţ ă ă (2 Împ ra i 18:13).ă ţ

Un timp de patru ani le-a r mas statelor din Siria şi Pa¬lestina pentru m surileă ă lor de ap rare. Guvernatorii asirieni au fost lua i la goan . A luat fiin oă ţ ă ţă puternic lig . Împ ra ii din Aşcalon şi Ecron au f cut o alian cu Ezechia, iară ă ă ţ ă ţă Egip¬tul a promis ajutor în cazul unor complica ii r zboinice.ţ ă

Noului domnitor asirian Sanherib (705-681 î.Cr.), bi¬neîn eles c toate cele deţ ă mai sus nu i-au r mas ascunse. Dar Sargon, în r s ritul împ r iei sale, a începută ă ă ă ăţ rebeliunea. Impulsul era dat de Merodac-Baladan. Dar imediat ce la sfârşitul anului 702 î.Cr. Sanherib devine din nou st pân pe situa ia din ara dintre celeă ţ ţ dou râuri, el porneşte în spre apus şi bate într-un singur marş militar toateă micile state r zvr tite. Un destin similar îl are şi armata egiptean , pe careă ă ă faraonul Şabaca a trimis-o sub conducerea nepotului s u Taharca împotrivaă asirienilor. Acestui viitor moşteni¬tor al tronului care ine de asemenea deţ dinastia etio¬pian , atât a doua carte a împ ra i lor, cât şi Isaia, îi acordă ă ţ ă deja lauri cu anticipa ie, vorbind dcspre el tocmai în acea vreme tulbure, deja caţ despre „Tirhaca, împ ratul Etiopiei” (2 Împ ra i 19:9 şi Isaia 37:9).ă ă ţ

Tot regatul Iuda este ocupat de armatele lui Sanherib, iar regele Ezechia este asediat în Ierusalim. Dintre cet ile de la frontier doar Lachiş se mai opune.ăţ ă Împotriva acestui neobişnuit de înt rit oraş, Sanherib trimite trupele sale deă asalt.

Cine doreşte s retr iasc împreun cu ei şi în mod plastic şi dramatic pân laă ă ă ă ă cel mai mic am nunt, îngrozitoarea lupt ce s-a dat pentru aceast cetate Lachiş,ă ă ă acela trebuie s fac o vizit la muzeul britanic din Londra. Aici şi-au g sită ă ă ă locul acele reliefuri uriaşe, pe care martori oculari le-au creat cu 2650 de ani mai înainte, la porunca lui San¬herib. Iar Sir Henry Layard a scos acele giuvaeuri din gr ¬mada de moloz de la Ninive.ă

Pe turnuri şi pe parapetele cet ii înt rite Lachiş cu zi¬durile ei înalte şiăţ ă puternice, ap r torii iudei se lupt cu îndârjire. Ei îi acop r pe atacatori cu oă ă ă ă ploaie de s ge i, pr ¬buşesc pietre în jos, arunc f clii aprinse - bombeleă ţ ă ă ă incen¬diare ale antichit ii - în mijlocul duşmanilor. Fe ele, p rul cre , b rbileăţ ţ ă ţ ă tunse scurt, se pot recunoaşte cu claritate. Nu¬mai pu ini din ei poart o pav zţ ă ă ă

ap r toare pe cap sau pe corp.ă ă

La poalele zidurilor, asirienii atac cu o vehemen extre¬m şi cu toateă ţă ă categoriile de arme. Sanherib a pus în ac iune o scal întreag de mijloace deţ ă ă atac încercate. Fiecare asirian este înarmat pân în din i şi poart o pav z peă ţ ă ă ă piept şi un coif. Pionierii au construit nişte suişuri piezişe din p ¬mânt şiă pietre, din copaci t ia i de la r d cin . Pe acele parapeturi piezişe se urcă ţ ă ă ă ă maşini de asediu - primele tan¬curi din lume - şi care izbesc zidurile. Ele au în fa un pinten de lovit, care iese în afar ca o eav de tun. Echipajul uneiţă ă ţ ă astfel de maşini se compune din trei b rba i. Din dosul unei cupole ap r toareă ţ ă ă trage arcaşul intaş. Un alt oştean manevreaz berbecele, iar sub greutateaţ ă lovituri¬lor pietrele zidurilor şi c r mizile sar în nd ri. Al treilea b rbată ă ţă ă ă toarn cu un polonic ap pe maşin , ca s sting bombele incendiare fumegânde. Maiă ă ă ă ă multe unit i ale acestui fel de maşini sunt puse în acelaşi timp în ac iune. Înăţ ţ acelaşi timp se sap în p mânt un tunel sub temelia zidului. Sub el avea mâinileă ă legate. Dup uciderea predecesorului s u protec ia acelor maşini de atac,ă ă ţ infanteria înainteaz , la fel şi arcaşii, parte din ei stând în genunchi sauă apleca i şi ap ra i şi ei de c tre un purt tor de scut. Şi iat c primiiţ ă ţ ă ă ă ă prizonieri b rba i şi femei sunt duşi în robie. Alte trupuri neînsufle ite atârnă ţ ţ ă pe nişte stâlpi ascu i i... sunt oameni traşi în eap .ţ ţ ţ ă

James Lesley Starkey, un arheolog englez, a dezgropat ruinele zidurilor cet iiăţ Lachiş. Înc şi azi se pot vedea cu claritate g urile şi sp rturile f cute înă ă ă ă acele ziduri de tancurile asiriene.

Dar din zarva luptelor, din zgomotul asediului din jurul cet ilor de la frontierăţ ă ale lui Iuda, a pornit de la Sanherib o porunc : „Împ ratul Asiriei a trimis dină ă Lachiş la Ieru¬salim, la împ ratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris şi pe Rabşache cuă o oştire puternic ...” (2 Împ ra i 18:17).ă ă ţ

Lucrul acesta a însemnat - atac asupra Ierusalimului!

Ceea ce s-a întâmplat atunci, cronicarii regelui Asiriei au scris. O prism dină lut cu şase fe e, luat din gr mezile de moloz ale Ninivei, ne vorbeşte astfel:ţ ă ă „Şi Ezechia din Iuda, care nu s-a supus st pânirii mele..., pe el însuşi, eu l-amă închis la Ierusalim, ca pe o pas re în colivie, în reşedin a sa. Am s pat şan uriă ţ ă ţ împotriva lui, şi cine a ieşit pe poart afar , aceluia eu i-am r spl tită ă ă ă nelegiuirea lui. Iar oraşele lui, pe care le-am jefuit, eu le-am desp r it de araă ţ ţ lui... ”

Acum ar fi trebuit s urmeze comunicarea despre c derea Ierusalimului, despreă ă cucerirea capitalei. Dar textul continu astfel: „Pe el îns , pe Ezechia, frica deă ă str lucirea st pâni¬rii mele l-a trântit la p mânt... 30 talan i de aur... oă ă ă ţ co¬moar grea, precum şi fiicele sale, femeile sale de la curte, pe cânt re ii şiă ă ţ cânt re ele lui, el i-a adus în urma mea la Ninive. Şi ca s -mi predea tributulă ţ ă s u şi s m omagieze, el l-a trimis pe ambasadorul s u”. Aceasta nu este decât oă ă ă ă relatare f cut cu l ud roşenie despre plata unui bir, şi ni¬mic altceva.ă ă ă ă

„Şi împ ratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împ ratul lui Iuda, trei sute deă ă talan i de argint şi treizeci de talan i de aur” (2 Împ ra i 18:14).ţ ţ ă ţ

În mod nemijlocit, textele asiriene trec de la descrierea faptelor r zboinice dină jurul Ierusalimului, la plata unui tri¬but din partea lui Ezechia. Într-o singură clipit , atunci când toat ara era deja cucerit , iar asediul Ierusalimului,ă ă ţ ă ultimul punct de sprijin al rebeliunii, era în plin desf şu¬rare, s-a întâmplată ă ceva cu totul neaşteptat: Sanherib a întrerupt - cinci minute înainte de ora 12 - atacul s u. Numai ceva cu totul neobişnuit a putut s -l împing la încetareaă ă ă luptelor. Şi care a putut s fie acel lucru?ă

În timp ce relat rile asiriene sunt înv luite de t cere, Biblia ne spuneă ă ă urm toarele: „În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tab raă ă asirienilor 185.000 de oame¬ni. Şi când s-au sculat diminea a, iat c to i erauţ ă ă ţ nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împ ratul Asiriei, şi-a ridicat tab ra, aă ă plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive” (2 Împ ra i 19:35-36).ă ţ

Herodot din Halicarnassos, cel mai renumit explorator mondial din antichitate, scriitor de istorie şi autorul primu¬lui ghid de tip Baedeker, a ajutat la dezlegarea acestei taine. Acest prieten al lui Peric¬le şi al lui Sofocle, n scută pe la anul 500 î.Cr., a posedat o foarte pronun at în elegere pentru tot ceea ceţ ă ţ era vrednic de notat despre oameni şi po¬poare. Ca o personificare a unui chestionar, în timpul c ¬l toriilor sale prin vechiul orient, el scotea de laă ă contem¬porani tot ceea ce era vrednic de ştiut şi el nu cunoştea. În Egipt, el a avut o discu ie lun¬g cu un preot din templu, care i-a dest inuit acestui grecţ ă ă dornic de a şti totul, o isto¬rioar ciudat .ă ă

Tocmai în acea vreme, când regele Asiriei Sanherib venea cu o armat mareă împotriva Egiptului, rege al Egiptului a fost un preot care dispre uia peţ r zboinici. De aceea oştenii egipteni, care fuseser trata i atât de dispre uitor,ă ă ţ ţ au refuzat s mearg la lupt . Atunci, plin de disperare, regele preot a alergată ă ă la templu. Acolo el a aflat c dumnezeirea îi va trimite ajutoare. Încrezându-seă în lucrul acesta, regele, pe care în realitate nu-l urmau nişte oşteni, ci numai nişte negustori, meseriaşi şi adun tur din pia , a pornit împotriva luiă ă ţă Sanherib. Şi în trec torile rii „s-a rev rsat în timpul nop ii peste vr jmaşiiă ţă ă ţ ă lor un puhoi de şoareci de câmp... , care le-au ros tolbele şi arcurile, ast¬fel c au fugit despuia i de arme, iar o mul ime din ei au c zut”. „De aceea stă ţ ţ ă ă acum”, aşa se termin însemn rile lui Herodot, „acest rege în templul luiă ă Hephästus cu un şoarece în mân , care spune astfel în cele scrise: ‚Uit -te laă ă mine şi vei r mâne nev t mat’”.ă ă ă

Oricât de întunecat ar p rea în elesul care se ascunde în aceast legendă ţ ă ă religioas , totuşi sâmburele ei este istoric.ă

Şoarecele a însemnat pentru toate popoarele antichit ii, la fel ca şi în Biblieăţ (1 Samuel 6:4), acelaşi lucru ca în Evul Me¬diu şobolanul. Şoarecele este simbolul... ciumei!

La marginea oraşului Lachiş, arheologul Starkey a g sit în anul 1938 o dovadă ă zguduitoare: un mormânt comun s pat în stânc cu 2000 schelete omeneşti, arunca iă ă ţ acolo inconte¬stabil, în mare grab . Rezult c epidemia trebuie s fi f cut cuă ă ă ă ă adev rat ravagii nimicitoare printre r zboinicii asirieni.ă ă

Deci drama campaniei mi¬litare se terminase şi Ierusali¬mul sc pase înc o dat .ă ă ă Dar peste tot în jurul rii lui Iuda situa ia era însp imân¬t toare. „Şi fiicaţă ţ ă ă Sionului a r mas” aşa se plânge proorocul Isaia, „ca o colib în vie, ca o covercă ă ă într-un câmp de castrave i”. „ ara v este pustiit , cet ile v sunt arse deţ Ţ ă ă ăţ ă foc... v pustiesc şi nimicesc, ca nişte s lbatici” (Isaia 1:7-8).ă ă

Numai gândul la minunata salvare a oraşului lui David îi d greu încercatuluiă popor o nou speran şi curaj. F r team el foloseşte toate puterile sale laă ţă ă ă ă reconstruc ie, care nefiind tulburat de Ninive, progreseaz repede. C ciţ ă ă ă San¬herib nu se mai întoarce niciodat , deoarece urm toarele dou decenii suntă ă ă dedicate campaniilor militare şi b t liilor acestui despot în Mesopotamia. Iară ă dup acestea, şi San¬herib cade ca şi tat l s u Sargon, lovit de o mân de ucigaş.ă ă ă ă „Şi pe când se închina în casa dumnezeului s u Nisroc, Ad¬ramelec şi Şare er, fiiiă ţ s i, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ara Ararat. Şi, în locul lui, a domnită ţ fiul s u Esar-Hadon”, scrie în mod scurt şi obiectiv în Biblie (2 Împ ra i 19:37).ă ă ţ

Iar Esar-Hadon însuşi, urmaşul la tron, descrie am nun¬ it şi plastic acele zileă ţ turbulente din Ninive: „O aspira ie nedreapt a pus st pânirea pe fra ii mei... şiţ ă ă ţ ei s-au r sculat. Şi ca s exercite ei domnia regeasc , l-au omorât pe Sanherib.ă ă ă Iar eu m-am înfuriat ca un leu şi sufletul meu s-a agitat... ”.

Cu toate c era un frig aspru, prin z pad şi ghia , el porneşte în a doua lun aă ă ă ţă ă anului 681 î.Cr. f r ezitare la nimicirea duşmanilor s i: „Acei jefuitori aiă ă ă tronului... au fugit într-o ar necunoscut . Am ajuns apoi la cheiul Tig¬rului şiţ ă ă am l sat ca armatele mele s sar peste acest fluviu lat, ca peste un canal. Înă ă ă luna Adar (luna a XII-a)... eu am sosit în Ninive... şi eram bucuros. Vesel m-am aşezat pe tronul tat lui meu. Adia atunci vântul de miaz zi a c rui adiere esteă ă ă prielnic pentru exercitarea domniei regeşti . .. Eu sunt Esar-Hadon, regeleă lumii, regele Asiriei... fiul lui Sanherib... ”.

Capitolul 26Religiile seduc toare ale Canaanuluiă

„Manase avea doisprezece ani când a ajuns împ rat şi a domnit cincizeci şi cinciă de ani la Ierusalim... El a f cut ce este r u înaintea Domnului, dup urâciunileă ă ă nea¬murilor pe care le izgonise Domnul di;zaintea copiilor lui Israel” (2 Împ ra iă ţ 21:1-2).

„Urâciuni ale neamurilor” - spune relatarea oficial . Iar Isaia, marele prooroc şiă contemporan al regelui Manase (696-642 î.Cr.), devine şi mai explicit, atunci când se plânge cu am r ciune: „Vai, cetatea aceea credincioas , cum a ajuns o curv !”ă ă ă ă (Isaia 1:21).

La fel ca Isaia, to i ceilal i prooroci rostesc cu asprime şi f r echivoc, de-aţ ţ ă ă lungul secolelor, unul şi acelaşi reproş, care i se pare cititorului Bibliei atât de îngrozitor.

Asemenea unui fir roşu se întinde aceast învinuire prin multe c r i ale Veciuluiă ă ţ Testament şi aceasta înso eşte istoria cea plin de schimb ri a copiilor luiţ ă ă Israel.

Ea s-a auzit înc din vechime când Israelul, dup o lung c l torie prin pustie, aă ă ă ă ă ajuns la Iordan, în anul 1230 î.Cr. (Numeri 25:1-2). De asemenea ea a r sunat şiă în vremea ju¬dec torilor (1 Samuel 2:22). La fel a r sunat şi de-a lungul celoră ă dou împ r ii, atât cea a lui Iuda… (1 Împ ra i 14:23 -24), cât şi împ r ia dină ă ăţ ă ţ ă ăţ nord a lui Israel.. (Osea 4:13-14). Dar ea nu s-a stins nici chiar în anii robiei de la apele Babilonului din sec. 6 î.Cr (Ezechiel 16:15 şi urm.)

Timp de 1500 de ani de când c r ile biblice au c p tat intrare în Europa,ă ţ ă ă con inutul lor nu a fost transmis popoare¬lor decât exclusiv prin preo i şiţ ţ c lug ri. C ci ele erau scrise în ebraic , în greceşte sau latineşte. Abia în Evulă ă ă ă Mediu, când primele traduceri au fost şi tip rite putând s fie achizi¬ ionate deă ă ţ oricine, şi când treptat, nenum ra i oameni au în¬ceput s citeasc ei singuriă ţ ă ă Biblia, au dat de p r i din Biblie de care s-au speriat. C ci în Biblie era vorbaă ţ ă şi de curve. Şi este de în eles cât de pu in au putut s în eleag lucrul acestaţ ţ ă ţ ă oamenii ale c ror case şi locuin e se tupilau în aproprierea şi sub scutulă ţ Domurilor şi a Catedralelor care îşi în l au turlele lor spre ceruri.ă ţ

Ce idee putea s aib omul din rile Apusului pentru care Dumnezeu era „cetateă ă ţă tare”, despre toate acele religii ale ¬rii în care a fost scris odinioarţă ă ă Biblia?

Proorocii şi cronicarii au trebuit s apar ca nişte b rba i care în râvna loră ă ă ţ

pentru Iehova şi în mânia lor împotriva unor religiuni str ine, or fi mers poateă ceva prea departe. Acest reproş a r mas ag at de Biblie pân în zile noastre.ă ăţ ă

Dar totuşi exist şi un martor lumesc pentru acel lucru, pe care Biblia îlă denumeşte prin cuvintele „urâciunile neamuri¬lor”. Philo din Byblos, un înv atăţ fenician, care a tr it cu o sut de ani î.Cr., a adunat din patria sa şi a scrisă ă „Phoini¬kika”, adic „Istoria fenician ”. Ea porneşte din trecutul cel maiă ă îndep rtat şi red întâmpl rile istorice din oraşele ma¬ritime şi din republicileă ă ă canaanite de pe malul m rii. Afar de acestea ea mai descrie şi zeit ileă ă ăţ feniciene, mitologiile şi religiunile lor. Ca izvor sigur pentru scrierea sa, Philos din Byblos a folosit pe deja citatul preot fenician Sanchuniathon, care a tr it în sec. 6 sau 7 î.Cr. Atunci când într-o zi din cauza unui cutremur s-auă pr buşit stâlpii acoperi i de scrieri ale templului Melikertes din Tyr,ă ţ Sanchuniathon a copiat acele inscrip ii str vechi.ţ ă

Episcopul Eusebiu din Cesareia a descoperit în Palestina în anul 314 d.Cr. scrierile lui Philos din Byblos şi a relatat despre ele. Unele lucruri g siteă acolo şi mai ales mito¬logia şi cultele p reau de neconceput pentru cercet tori.ă ă

Deasupra Baalilor Canaanului, zeul El se afla pe primul loc. So ia lui era Aşira,ţ o zei , care este amintit şi în Biblie. Cel de sus s-a c s torit cu cele treiţă ă ă ă surori ale sale, dintre care una era Astarte. Sub numele de Astartea (Judec toriă 2:13; 10:6 ş.a.m.d.), ea este amintit de repetate ori în Vechiul Testa¬ment. Dară El nu l-a omorât numai pe fratele s u, ci chiar şi pe propriul s u fiu. El a t iată ă ă capul propriei sale fiice, a castrat pe tat l s u, ba chiar şi pe sine însuşi şiă ă i-a silit şi pe coreligionarii lui ca s fac acelaş lucru.ă ă

Şi atunci de ce s ne mai mir m c oameni din vre¬mea creştin nu vor s acordeă ă ă ă ă nici un fel de crezare unor astfel de relat ri despre asemerea monstruozit i!ă ăţ

Pentru noi este ceva de la sine în eles ca fiecare stat oricât de civilizat ar fiţ el s vegheaze asupra moralit ii cet enilor s i. Dar în vechiul Canaan cultulă ăţ ăţ ă sim urilor era în vremea aceea o slujb adus zeilor, aman ii de sex masculin sauţ ă ă ţ femenin ineau de personalul cultului fiind considera i „sfin i”, iar darurileţ ţ ţ primite pentru „slujbele” lor erau v rsate în casieria templului în calitate deă „jertf adus zeit ii”.ă ă ăţ

Pe coasta nord-sirian , exact în fa a vârfului estic al insulei Cipru, se află ţ ă localitatea Minet-el-Beida, sau „portul cel alb”. Valurile M rii Mediterane seă sparg aici de pl cile alb str lucitoare de calcar, într-un minunat joc ală ă culori¬lor, care alterneaz de la verdele deschis şi pân la un pro¬fund albastru-ă ăviolet. Straturi uriaşe de nori înconjoar în direc ia uscatului, vârful pustiu ală ţ muntelui „Jebel Aqra”. Localnicii istorisesc c acest munte ar fi fost pe vremuriă locuin a zeilor înaintaşilor lor.ţ

În apropierea m rii, un ran a descoperit în 1928, cu ocazia lucr rilor deă ţă ă ar tur , un lung coridor subteran. O prim cercetare a condus la constatarea că ă ă ă acest coridor duce spre o camer mortuar . Este vorba de o bolt mor¬tuar , înă ă ă ă stilul celor din Micene.

La vestea acestei descoperiri, Fran a care a fost puterea mandatar asupra Siriei,ţ ă a reac ionat imediat, cu repeziciu¬nea obişnuit când este vorba de anitichit iţ ă ăţ orientale şi a tri¬mis urgent pe prof. F. A. Schaeffer împreun cu al i oameni deă ţ specialitate spre „Portul Alb”. Descoperiri senza ionale îi aşteaptau acolo!ţ

La o distan de 800 m de la malul m rii şi de la vechiul mormânt Micene, seţă ă ridic o colin artificial . Aceasta este înconjurat de ambele p r i de bra eleă ă ă ă ă ţ ţ unui pârâu. De tot¬deauna, acel dâmb se numeşte în vorbirea poporului „Ras es

Şamra”, sau „Capul molotrului”. Şi, de fapt, acolo pe acea îngr m dire de ruine,ă ă cresc din belşug ierburile de molotru, care ascund r m şi ele fostei cet iă ă ţ ăţ regeşti Ugarit. Înainte cu mai mult de trei mii de ani aceast cetate a fostă distrus în urma atacurilor date de diferite popoare de pe coasta m rii.ă ă

Schaeffer a avut un noroc nemaipomenit atunci când a f ¬cut s p turile de laă ă ă „Capul molotrului”, c ci aici s-a desco¬perit, în fine, dovada cea mult c utat cuă ă ă privire la religiile cele mai def imate ale Canaanului. Între dou temple, dină ă care unul a fost dedicat zeului Baal, iar al doilea zeului Da¬gon, el a g sit casaă de locuit a marelui preot, situat în mij¬locul altor case ale unor negustoriă boga i şi care posed o bibliotec impozant , dup cum ne arat multele t bli eţ ă ă ă ă ă ă ţ scri¬se şi p strate acolo. Experien a lui Schaeffer l-a aju¬tat s recunoasă ţ ă ă imediat c scriitorul acelor t bli e trebuie s fi folosit un alfabet feniciană ă ţ ă necunoscut pân atunci. Des¬cifrarea lor s-a f cut uimitor de repede înc în anulă ă ă 1930 de c tre trei savan i: prof. german H. Bauer de la Universi¬tatea Halle şiă ţ doi francezi C. Virolleaud şi E. Dhorme. Acele documente scrise în dou limbi - laă una din ele este vorba de un str vechi dialect canaanit, care se apropie oarecumă de vechea ebraic premozaic - se ocup exclusiv de zeii şi cul¬tele vechiuluiă ă ă Canaan, cu care Israelul, la intrarea sa în ara f g duit , a trebuit s aib oŢ ă ă ă ă ă întâlnire cu urm ri atât de ne¬fericite.ă

Miturile şi datinele descrise în aceaste documente unice în felul lor, abund înă întâmpl ri sângeroase cu zei şi semizei şi arat ce însemn tate deosebit a fostă ă ă ă acordat ritualelor în special pentru zei ele fecundit ii din Canaan.ă ţ ăţ

Cultul, care era practicat în Canaan în leg tur cu fecun¬ditatea, se întindeaă ă pân şi în via a cea de toate zilele. Sub fiecare cas care a fost dezgropată ţ ă ă acolo, s-a g sit o bolt mortuar în care locuitorii din Ugarit îşi îngropau peă ă ă dece¬da ii lor. Nişte conducte din lut ars, modelate în forme curioase, se afundauţ în adâncul p mântului; prin aceasta se tri¬miteau celor mor i ap , vin, ulei,ă ţ ă carne şi sângele unor ani¬male jertfite. Dar acele culturi ale fecundit ii nu s-ăţau oprit nici m car în fa a lumii celor mor i. Zidurile acelor pu uri subterane nuă ţ ţ ţ las nici o îndoial în privin a aceasta. Ele sunt împodobite cu simboluriă ă ţ corespunz toare.ă

În ritualurile pentru cei vii, m tr guna a jucat un rol mare. R d cinilor eiă ă ă ă c rnoase, vechii canaani i şi fenicienii îi atribuiau însuşiri afrodisiace.ă ţ Aceasta trebuia s aib capaci¬tatea de a stimula amorul şi de a vindecaă ă sterilitatea.

Crude şi s lbatice sunt, în acelaşi timp, atât Astartea cât şi Annath, zei aă ţ fecundit ii şi zei a r zboiului. Epopeea lui Baal din Ugarit ne descrie astfel peăţ ţ ă zei a Anath: „Cu mare putere ea a secerat la p mânt pe locuitorii oraşelor, aţ ă omorât poporul de pe malul m rii, şi a nimicit pe b rba ii din r s ¬rit.” Ea aă ă ţ ă ă gonit pe b rba i în templul ei şi i-a încuiat por ile, pentru ca nimeni s nuă ţ ţ ă poat sc pa.” Ea a aruncat cu scaune în tineri, cu mese în oşteni şi cu sc uneleă ă ă în b rba ii cei voi¬nici. Ea a înotat în sânge pân la genunchi, ba chiar pân laă ţ ă ă gât.” La picioarele ei z ceau capete de oameni, deasupra ei zburau bra e omeneştiă ţ ca l custele. Ea îşi lega drept podoab pe spate capetele victimelor ei, iară ă mâinile lor le lega la brlul ei. „Ficatul ei se umplea de râs, inima ei era plină de bucu¬rie, şi ficatul Annathei era plin de veselie.” „Şi când a fost în fine satisf cut ”, atunci şi-a sp lat mâinile în sângele ome¬nesc care a curs, pentruă ă ă ca s se ocupe apoi din nou de alte lucruri.ă

Annath este sora şi so ia lui Baal, zeul tr znetelor şi al fur¬tunilor. Simbolulţ ă lui este un cap de taur. Baal era cel ce d dea ploaie şi f cea s crească ă ă ă ierburile prin care s se îngraşe vi¬tele de pe p şune. El se intereseaz şi deă ă ă reproducerea lor. Dac în decursul deceniilor el moare, dac este biruit, „pre¬cumă ă

taurul sub cu itul celui ce-l jertfeşte”, atunci îndatori¬rile de mai sus le preiaţ fiul s u. „Copii lui Israel au f cut atunci ce nu pl cea Domnului, şi au slujită ă ă Baalilor” (Judec tori 2:I 1). La Ha or a fost g sit chipul unui asemenea idolă ţ ă prezent şi în Israel. El a fost g sit în mijlocul unui loc p gân de în¬chinare.ă ă Dup relat rile Bibliei, asemenea locuri de închinare la zei au fost f cute deă ă ă c tre copiii lui Israel în multe locali¬t i unde ei au şi slujit dumnezeiloră ăţ str ini. În mijlocul unui teren închis cu nişte pietre netede şi cu dou locuri deă ă adus jertfe prin ardere, înc din vremea preregeasc , s-a g sit, al ¬turi de arme,ă ă ă ă şi un ulcior din p mânt ars. El con inea împreu¬n cu alte figurine din bronz, şiă ţ ă figura unei zeit i şezânde ¬a unui „Baal”.ăţ

În Ugarit profesorul Schaeffer a g sit şi imagini mici şi amulete ale Astarteei.ă Ele sunt f cute din aur şi lut şi o arat pe zei goal . Şerpii şi porumbeii,ă ă ţă ă renumi i în ve¬chiul orient din cauza rodniciei lor, sunt simbolurile ei.ţ

Aceste zei e ale fecundit ii au fost adorate mai ales pe dealuri şi pe mun i.ţ ăţ ţ Aici le-au fost ridicate „în l imi”, au fost înfip i „stâlpi sfin i i” al turi deă ţ ţ ţ ţ ă copaci, sub care se ce¬lebrau „cultele” lor, dup cum ni se arat de repetate oriă ă şi în Biblie: „Şi-au zidit şi ei în l imi, cu stâlpi închina i idolilor şiă ţ ţ Astartee pe orice deal înalt şi sub orice copac verde” (1 Împ ra i 14:23).ă ţ

Abia dup ce au fost v zute rezultatele cercet rilor ştiin i¬fice asupra zeiloră ă ă ţ Canaanului şi a cultelor feniciene, s-a pu¬tut estima pe deplin uriaşa luptă moral pe care au trebuit s-o duc israeli ii.ă ă ţ

Ce mare ispit au constituit aceste zeit i pentru un popor simplu de p stori cumă ăţ ă a fost Israelul şi ce periculoase au fost ade¬menirile lor! Şi nu o dat acesteă închin ciu¬ni aduse lui Baal, au ajuns pân la Tempul lui Iehova, pân la loculă ă ă preasfânt.

F r severa sa Lege moral , f r cre¬din a sa într-un singur Dumnezeu, f ră ă ă ă ă ţ ă ă fi¬gurile predominante ale proorocilor s i, Is¬raelul n-ar fi putut niciodat să ă ă înving în aceast lupt cu Baalii, cu cultul zei elor fecundit ii, cu Astarteeleă ă ă ţ ăţ şi cu în l imile!ă ţ

Iat motivul pentru acele „versete necuvincioase”. De aceea, de dragul m rturiei,ă ă ele n-ar fi trebuit s fie trecute sub t cere.ă ă

Capitolul 27Sfârşitul unei puteri mondiale: Ninive

„Eşti tu mai bun decât No-Amon, cetatea care şedea între râuri... Etiopia şiă egiptenii f r num r erau t ria ei... Şi totuşi a trebuit s plece şi ea înă ă ă ă ă surghium, s-a dus în robie; şi pruncii ei au fost zdrobi i în toate col u¬rileţ ţ uli elor...” (Naum 3:8-10).ţ

În anul 663 î.Cr., asirienii au repurtat cel mai mare triumf din toat istoriaă lor. Regele Assurbanipal a cucerit cetatea No-Amon, pe care grecii au numit-o Theba, şi care dup spusele lui Homer avea 100 de por i şi care pân atunci aă ţ ă contat ca o cetate de necucerit. Un eveniment care a stârnit o uimire enorm , atâtă în lumea vechiului orient, în „semiluna cea fertil ”, cât şi pân în Grecia.ă ă

Asirianul a jefuit aceast metropol , ale c rei temple ad posteau bog iiă ă ă ă ăţ nem surate. „Tot oraşul l-am cucerit eu... Argint, aur, pietre scumpe, tot avutulă din palatul s u, stofe colorate, pânzeturi, cai minuna i, robi şi roabe, două ţ ă obeliscuri mari din bronz str lucitor în greutate de 2500 de talan i, la felă ţ por ile templului le-am luat de la locul lor, şi le-am adus în Asiria. O pradţ ă enorm de o valoare de nem surat am adus în Asiria, şi pe care am luat-o cu mineă ă

din Theba”, - aşa povestea jubilând Assurbanipal.

Maşina de r zboi asirian f cuse tabula rasa în acest oraş al templelor, renumită ă ă pân în ri dep rtate. S p turile au adeverit pe deplin aceast catastrof ,ă ţă ă ă ă ă ă descris de proorocul Naum şi de cuceritorul însuşi. Aceast metro¬pol dină ă ă Egiptul de sus nu s-a mai ref cut niciodat de la aceast lovitur .ă ă ă ă

Dup acest marş de cucerire, lumea de atunci a c zut la picioarele asirienilor. Deă ă la cursul superior al Nilului, pân la mun ii Armeniei şi pân la rev rsareaă ţ ă ă Eufratului, popoa¬rele erau subjugate, iar statele au fost înjosite pân laă va¬salitate.

Dar abia ce a urcat Asiria pân la vârful puterii ei, şi t ria acestei împ r iiă ă ă ăţ mari a şi început s sl beasc . Assur¬banipal n-a mai fost un cuceritor şi un regeă ă ă r zboinic de talia tat lui s u, Assar-Haddon, şi cu atât mai pu in a uriaşului s uă ă ă ţ ă bunic Sanherib. Assurbanipal, „marele şi ve¬stitul Osnapar” (Ezra 4:10), avea deja alte interese.

Dup marele şir de despo i mânji i cu sânge, acest singur asirian şi-a câştigat ună ţ ţ merit inestimabil. El a dispus s fie copiate marile opere ale literaturiiă akkadiene - de care apar ine şi epopeea babilonian despre crearea lumii; a dispusţ ă s fie întocmite dic ionare şi c r i de gramatic pentru diferitele limbi care seă ţ ă ţ ă vorbeau în uriaşa lui împ r ¬ ie. Biblioteca alc tuit de el la Ninive este ceaă ă ţ ă ă mai mare şi cea mai important bibtotec a întregului vechi orient. F r deă ă ă ă aceast colec ie pre ioas , omenirea ar fi mult mai s rac în ceea ce priveşteă ţ ţ ă ă ă comoara de gândire şi de concep ie care merge pân în timpul cel mai str vechi alţ ă ă „semilunei fertile”.

Totuşi nici în acest ultim vl star important - din nea¬murile asiriene deă domnitori, s lb ticia n-a fost înblânzit pe deplin - c ci al turi de art şiă ă ă ă ă ă literatur , el iubeşte şi vân toarea. Assurbanipal este vân tor de animale mari înă ă ă cel mai veritabil în eles al cuvântului, şi urmaşii lui în acea¬st profesiuneţ ă numai cu greu pot ine pasul cu el. Nu cu avionul sau cu un jeep blindat şi cu oţ vitez de 100 km la or , şi nici cu arma de vân toare pentru elefan i, cu sistemulă ă ă ţ ei încercat de ochire la mare distan şi care î i permite ca s tragi foculţă ţ ă mortal de la o distan de unde nu te amenin nici o lovitur de ghiar şi niciţă ţă ă ă un col de fiar s lbatec , atac acest vân tor de animale mari, fiarele pe careţ ă ă ă ă ă le vâneaz . Pe minunatele reliefuri vii de format mare, care au fost g site înă ă palatele sale de pe Tigru se vede cum el vâneaz într-o uşoar şaret de vân toareă ă ă ă pe dou ro i, sau chiar numai c lare pe cal cu s geata şi cu arcul, iar câteodată ţ ă ă ă numai cu lancea de mân . „30 de elefan i, 257 de animale s lbatice, 370 de lei”,ă ţ ă la atâta se cifreaz prada impun toare a lui Assurbanipal, dup cum rezult dină ă ă ă textele cuneiforme g site”.ă

„Vai de cetatea v rs toare de sânge... Gr mezi de tru¬puri moarte, mor i f ră ă ă ţ ă ă num r...” (Naum 3:1, 3)ă

În felul acesta anun proorocul Naum sfârşitul Nini¬vei, sfârşitul domnieiţă mondiale al unei tiranii sângeroase de sute de ani. ¬

Odat cu moartea lui Assurbanipal (în anul 626 î.Cr.) începe brusc şi rapidă pr buşirea împ r iei lui. Marile puteri noi ale indo-asirienilor şi aleă ă ăţ semi ilor, se unesc şi iau aceast înjghebare uriaş în cleştele lor, o nimicescţ ă ă şi îşi îm¬part între ei aceast prad de propor iile unui mamut.ă ă ţ

În nord-est se n scuse, în mun ii Iranului împ r ia me¬zilor. Acolo „Cyaxares aă ţ ă ăţ preluat domnia” scrie Herodot, „care a unit toat Asia de dincolo de Halys subă condu¬cerea sa. Acum el adun pe to i cei ce-i st pâneşte şi porneşte împotrivaă ţ ă

Ninivei, pentru ca s cucereasc oraşul acesta.”ă ă

La sud-estul rii dintre cele dou râuri, crescuse cel de-al doilea vr jmaşţă ă ă pentru asirieni care trebuia luat în serios. De la marginea acestei ri deţă cultur şi anume de la sud de rev rsarea Eufratului, acolo unde se afla şi „Ur dină ă Haldea”, de acolo au p truns semin ii semitice şi i-au adus vechii împ r ii dină ţ ă ăţ jurul Babelului puteri noi. Ace¬ştia se numeau „haldei”. Merodac-Baladan, care a f cut s se vorbeasc despre el înc cu o sut de ani mai înainte şi care i-aă ă ă ă ă produs Asiriei atâta grav b taie de cap, a fost unul dintre ei.ă ă

Între timp concet enii s i au reuşit s ocupe toat ara în nişte valuri de atacăţ ă ă ă ţ care se reînnoiau mereu. În 625 î.Cr. un haldeu a pus mâna pe sudul Mesopotamiei. Astfel Na¬bopolassar devine regele şi întemeietorul noii împ r ii babiloniene.ă ăţ Aceşti haldei nu cunosc decât o singur int , aceea de a nimici Asiria.ă ţ ă

În acelaşi timp, când la nord şi sud, cele dou puteri stau la pând ca s -iă ă ă aplice Asiriei o lovitur mortal , din re¬giunea Caucazului se revars o hoardă ă ă ă s lbatic care aco¬per „semiluna cea fertil ”, p trunde în Media şi inundă ă ă ă ă ă împ r ia asirian - sunt sci ii. Jefuind şi dând foc, ei p trund din Mesopotamia,ă ăţ ă ţ ă peste Palestina şi pân la fron¬tierele Egiptului.ă

Acest nest vilit puhoi de c l re i sci i, galopeaz prin şesul de pe coasteleă ă ă ţ ţ ă M rii Mediteraniene. Faima lor însp imânt toare merge mult înaintea lor:ă ă ă Locuitorii din Iuda trebuie s -i fi v zut în vale de pe mun ii lor; şi proo¬roculă ă ţ efania priveşte cu înfiorare la cele ce aveau s vin . „C ci Gaza va fi p r sit ,Ţ ă ă ă ă ă ă Aşcalonul va fi pustiit, poporul din Aşdod va fi izgonit ziua namiaza mare, şi Ecronul va fi smuls din r d cini...” ( efania 2:4).ă ă Ţ

„Ei s-au repezit asupra Egiptului” istoriseşte Herodot, „şi când au fost în Siria palestinian , le-a ieşit înainte Psammitichus, regele Egiptului (este vorba deă Psametich I -663-609 î.Cr.) şi prin daruri şi rug min i i-a oprit s înainteze înă ţ ă continuare. Dar, când mai târziu, în retragerea lor sci ii au ajuns în oraşulţ sirian Aşcalon, câ iva dintre ei au r mas în urm şi au jefuit locaşul sfânt alţ ă ă Afroditei Urania. Ca urmare, atât sci ii care au pr dat locaşul sfânt din Ascalon,ţ ă cât şi urmaşii lor din toate vremurile, au fost lovi i de c tre zei cu o boalţ ă ţă ă femeiasc ”.ă

Dar numai dup un singur deceniu poporul acela asiatic de c l re i a disp rut dină ă ă ţ ă nou ca o n luc hidoas .ă ă ă

În Palestina amintirea sci ilor a r mas legat de numele unui oraş. Vechiul oraşţ ă ă „Bet-Şean” care a devenit „Sky¬topolis”.

Dup acestea mezii şi neo-babilonienii au început s înainteze împotrivaă ă asirienilor în acelaşi timp din nord şi din sud. Assur, oraşul şi cetatea puternic de pe Tigru, cade prima în anul 614 î.Cr. „Regele din Babilon şi oştireaă lui, care veniser în ajutor mezilor, n-au ajuns la timp la locul b t liei. Regeleă ă ă Babilonului şi Cyaxares - regele me¬zilor - s-au întâlnit deasupra ruinelor oraşului”, se spune într-o cronic neo-babilonian , „şi au încheiat o prietenie şiă ă o alian între ei... O mare şi nem surat prad au luat ei din oraş şi auţă ă ă ă transformat oraşul într-o colin cu d râm turi şi cu moloz.”ă ă ă

În anul 612 î.Cr. alia ii, mezi şi neo-babilonieni au ajuns la int : dup oţ ţ ă ă „lupt puternic oraşul a fost cucerit”; şi Ninive a c zut prad distrugerii! „Elă ă ă ă îşi va întinde mâna şi spre miaz noapte, va nimici Asiria şi va preface Niniveă într-o pustietate, într-un p mânt f r ap ca pu¬stia” ( efania 2:13) a zisă ă ă ă Ţ proorocul efania, şi iat c cele de mai sus s-au întâmplat acum. Nervul centralŢ ă ă al puterii asiriene - Ninive, a fost distrus şi cetatea ars pân la te¬melie, eaă ă

care în decursul secolelor, prin campaniile ei, prin subjugare, prin teroare şi prin deport ri în mas , n-a a¬dus decât sânge şi lacrimi peste lumea cea veche.ă ă

„Semiluna cea fertil ” a r suflat acum uşurat . Un iureş de bucurie a cuprinsă ă ă popoarele chinuite - n dejdi noi au început s încol easc .ă ă ţ ă

La fel şi în Iuda.

Deja atunci când, dup moartea lui Assurbanipal, acest nesuferit colos asirian aă fost scuturat de primul tremur al neputin ei, regele Iosia (639-609 î.Cr.) aţ desfiin at f r mult vorb cultele de stat str ine din Ierusalim. Acest lucru aţ ă ă ă ă ă fost ceva mai mult decât un act de împotrivire religioas . El însemna în modă limpede denun area rela iei de vasalitate, pentru care zeii cei importa i dinţ ţ ţ Ninive cu de-a sila contau ca un simbol. Cu aceste zeit i impuse „...Iosia aăţ stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spu¬neau viitorul, terafimii, idolii” din Mesopotamia (2 Împ ra i 23:24). El a izgonit şi religiile canaanite (2ă ţ Împ ra i 23:7).ă ţ

Aceste reforme ale lui Iosia au preg tit terenul pentru un nou sim mânt religiosă ţă şi pentru o renaştere na ional , care la sosirea veştii despre c derea Ninivei s-aţ ă ă pref cut într-un adev rat iureş de bucurie.ă ă

Dar iat c pe neaşteptate între timp se produce un eve¬niment, care amenin dină ă ţă nou s distrug subit totul: „...Faraon Neco, împ ratul Egiptului, s-a suită ă ă împotriva împ ratului Asiriei, la râul Eufratului. Împ ratul Iosia i-a ieşită ă înainte; şi Faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a v ¬zut” (2 Împ ra i 23:29).ă ă ţ Textul biblic de mai sus este un exem¬plu clasic, cum un singur cuvânt poate să denatureze total în elesul unei relat ri. Aici cuvântul împotriv a fost folo¬sitţ ă ă greşit (24). El îl arat pe regele Iosia ca fiind un aliat al nesuferitului tiran.ă Probabil cândva acest cuvânt „împotri¬v ” a fost copiat greşit. C ci în realitateă ă faraonul Neco a pornit în ajutorul asirianului, deci „spre el”. Abia printr-o descoperire întâmpl toare asiriologul C. I. Gadd a dat de urma acestui „demon”,ă care a comis aceast eroare istoric de scris.ă ă

Şi cu totul în afara şabloanelor arheologice, locul acelei descoperiri nu a fost vreo ruin , ci un muzeu. În anul 1923, Gadd a tradus în Muzeul Britanic dină Londra, o inscrip ie cuneiform foarte deteriorat şi care a fost g sit cu ani înţ ă ă ă ă urm cu ocazia sap turilor efectuate în ara dintre cele dou fluvii.ă ă ţ ă

Acea scriere a avut urm torul cuprins: „În luna Du’uz (iunie/iulie) (609 î.Cr.),ă regele Asiriei şi-a adus o mare armat egiptean şi a pornit împotriva Haranului,ă ă ca s -l cucereasc ... Pân la luna Ulul (august/sept.) el a luptat împotrivaă ă ă oraşului dar n-a realizat nimic”.

„Marea armat egiptean ” era oştirea faraonului Neco. Dup c derea Ninivei resturiă ă ă ă din armata asirian s-au retras în Mesopotamia nordic . Regele lor a f cută ă ă încercarea disperat de a recâştiga de acolo ceea ce pierduse. În sco¬pul acestaă îi venise în ajutor şi faraonul Neco. Dar când a v zut c dup o lupt de două ă ă ă ă luni el n-a putut cuceri nici m car oraşul Haran, Neco s-a retras din nou.ă

Apari ia trupelor egiptene în Palestina l-a f cut pe re¬gele Iosia s ia hot râreaţ ă ă ă de a împiedica cu orice pre ajuto¬rul armat pentru asirieni. Astfel s-a ajuns laţ acel marş al acelei neînsemnate oştiri iudaice împotriva armatei egip¬tene cu mult superioare, marş care s-a terminat în mod tra¬gic, la Meghido. „Neco”, scrie Herodot, „a învins şi pe sirieni (adic pe Iuda) într-o lupt pe câmpul de laă ă Magdo¬lus” (Meghido).

În drumul s u de întoarcere spre Egipt, faraonul Neco şi-a dat ifose ca şi când ară

fi st pân peste toate Siria şi Pa¬lestina. În Iuda el d un exemplu, pentru ca să ă ă nu mai aib loc nici o îndoial , de cine atârn acum aceast ar . Astfel Ioahas,ă ă ă ă ţ ă fiul şi urmaşul lui Iosia, este dezbr cat de demnita¬tea sa regeasc , şi e dus caă ă prizonier la Nil (2 Împ ra i 23:31¬34). În locul lui, Neco aşaz pe tron pe un altă ţ ă fiu al lui Iosia, şi anume pe Eliakim, al c rui nume îl modific în Ioiachim (2ă ă Împ ra i 23:34).ă ţ

Despre faraonul Neco egiptologii n-au putut s g seasc pân acum nici un fel deă ă ă ă scrieri de glorificare a lui. „Haina lui, în care el a s vârşit chiar aceleă ispr vi”, a aflat Hero¬dot cu 150 de ani mai târziu de la preo i egipteni, el aă ţ închi¬nat-o templului lui Apollo din Milet, drept mul umire pen¬tru participareaţ unor mercenari greci la armata sa. În ara cea învins el n-a l sat decât oţ ă ă singur urm . Aceasta este numele s u aflat într-o scriere cu hieroglife. Iară ă ă frânturile acestei scrieri s-au g sit în Sidon.ă

Dar numai 4 ani mai târziu - în 605 î.Cr. „visul lui Neco de-a st pâni pesteă Asia”, dup cum l-au numit înaintaşii lui, s-a spulberat.ă

Înc pe timpul când el încasa tributuri din Palestina, al ii au şi luat hot râreaă ţ ă cu privire la „cuceririle” sale. Dup biruin a lor repurtat în comun, mezii şi cuă ţ ă neo-babilonienii au împ r it între ei împ r ia Asiriei. Mezii au anexat nor¬dulă ţ ă ăţ şi estul nordic, iar Babilonul, sudul şi sudul-vestic. Prin aceasta, Siria şi Palestina au revenit regelui Nabopolassar. Între timp, îmb trânind şi nemaiputândă face fa oboseli lor de c l torie, Neco a trimis în locul s u pe prin ul deţă ă ă ă ţ co¬roan haldeu, pe fiul s u Nebucadne ar, ca s ia în st pânire noile ri.ă ă ţ ă ă ţă

Este adev rat c Neco a mai întreprins o încercare de ap rare, dar aceasta a eşuată ă ă lamentabil. La Carchemiş, în aceeaşi regiune, unde cu 4 ani în urm el a încercată s ajute pe ultimul rege asirian, el a fost b tut cu des vârşire lâng renumitulă ă ă ă vad peste Eufrat din Mesopotamia spre Siria nor¬dic (Ieremia 46:2).ă

Neco a trecut în fug prin Palestina, acoperit de batjocura şi de ironiaă proorocului Ieremia: „Faraon, îm¬p ratul Egiptului, nu este decât un pustiu; c ciă ă a l sat s treac clipa potrivit ... I se aude glasul ca fâşâitul unui şarpe...”ă ă ă ă (Ieremia 46:17, 22).

Dup aceast fug ruşinoas , Iuda nu l-a mai v zut ni¬ciodat pe Neco. „Împ ratulă ă ă ă ă ă ă Egiptului n-a mai ieşit din ara lui, c ci împ ratul Babilonului luase tot ce eraţ ă ă al împ ratu¬lui Egiptului, de la pârlul Egiptului pân la râul Eufratu¬lui” (2ă ă Împ ra i 24:7). Prin ul de coroan haldeu, n-a putut îns s se foloseasc peă ţ ţ ă ă ă ă deplin de biruin a sa de la Carche¬miş. Primind în timpul b t liei vestea despreţ ă ă moartea tat ¬lui s u, el a trebuit s se înapoieze la Babilon. Iar dup ceă ă ă ă Nebucadne ar şi-a luat în primire tronul (605-562 î.Cr.), treburi importante deţ stat l-au silit ca în anii urm tori s r mân în ara lui. Astfel regatul lui Iudaă ă ă ă ţ a fost scutit deocamdat de o nou ocupa ie; el a fost l sat de capul lui.ă ă ţ ă

Cu privire la lucrurile care s-au întâmplat în am nunt pe la sfârşitul secol. 6 înă Iuda, ne lipsesc relat ri din acea vre¬me. Nici Biblia nu ne d o imagine clar ,ă ă ă de pild când au ap rut haldeii pentru prima dat în ar şi de când au început eiă ă ă ţ ă s pretind tribut. Împ ra ii neo-babilonieni n-au l sat în urma lor anale bogateă ă ă ţ ă în explica ii, ca predecesorii lor asirienii. Unele inscrip ii p strate pe cl diriţ ţ ă ă nu fac de¬cât s se poat b nui anumite evenimente istorice.ă ă ă

Capitolul 28Ultimele zile ale lui Iuda

„Pe vremea sa, Nebucadne ar, împ ratul Babilonului, a pornit cu r zboi, Ioiachimţ ă ă i-a fost supus trei ani” (2 Împ ra i 24:1).ă ţ

Pe la sfârşitul celui de al VI-lea secol î.Cr. a avut loc acel eveniment plin de nenorocire, care a f cut ca în numai pu ini ani Iuda s dispar pentru totdeaunaă ţ ă ă din istoria vechiu¬lui orient. Într-o grab mare, noi evenimente se revars pe¬steă ă micul stat vasal şi peste locuitorii lui de pe malurile Ior¬danului, evenimente care vor avea ca urmare timpul cel mai amar de suferin e pentru Iuda. Şi acesteaţ se vor sfârşi cu dru¬mul robiei, cu deportarea în Babilon.

Aceasta a început cu refuzul de-a pl ti tributul şi r scoala tacit împotrivaă ă ă noului st pânitor. Dar în anul 598 î.Cr. rebeliunea din Iuda izbucneşte pe fa .ă ţă Regele Ioiachim „s-a r sculat din nou împotriva lui” (2 Împ ra i 24:1).ă ă ţ

La început, Nebucadne ar nu intervine personal. Poate c lucrul acesta nu i s-aţ ă p rut destul de important; într-un mare imperiu nişte rebeliuni locale nu sunt oă raritate. De aceea la prima sa interven ie el nu foloseşte decât b rba i din Moab,ţ ă ţ Amon şi Siria, c rora le d ca sprijin trupe regu¬late haldeene. Dar se pare c eiă ă ă n-au putut s pun sub control situa ia. Şi abia atunci Nebucadne ar însuşiă ă ţ ţ alearg spre Iuda.ă

Pe când Nebucadne ar cu o oştire însemnat se afla în drum spre Palestina, Ioachimţ ă moare subit şi în modul cel mai surprinz tor. Fiul s u îi urmeaz pe tron:ă ă ă „Ioiachin avea optsprezece ani când a ajuns împ rat, şi a domnit trei luni laă Ierusalim... Nebucadne ar, împ ratul Babilonului, a venit înaintea cet ii pe cândţ ă ăţ o împresurau slujitorii lui... A dus în robie tot Ierusalimul... A str mutat peă Ioiachin la Babilon…” (2 Împ ra i 24:8-15).ă ţ

Deci în anul 597 î.Cr., dup cum ne spune Biblia, rege¬le Ioiachin şi ai s i suntă ă lua i ca prizonieri în Babilon. Dar ci¬ne ar mai putea s verifice într-un modţ ă concret aceast con¬statare dup un r stimp de 2500 de ani? Totuşi cu pu in timpă ă ă ţ înainte de începutul celui de al XX-lea secol, i se mai ofer cercet riiă ă ştiin ifice înc o şans de a afla ceva precis despre soarta familiei regale a luiţ ă ă Iuda.

În anul 1899, Societatea Oriental German organizeaz o mare expedi ie subă ă ă ţ conducerea arhitectului profesor Ro¬bert Koldewey, spre vestitele gr mezi de ruineă numite „ba¬bil”, de pe malurile Eufratului. Ea se dovedeşte a fi o ac iune foarteţ înceat ; abia dup 18 ani este dezgropat cea mai renumit metropol aă ă ă ă ă antichit ii, reşedin a lui Ne¬bucadne ar. De asemenea a fost dezgropat una dinăţ ţ ţ ă cele „şapte minuni ale lumii”, şi anume acele „gr dini suspenda¬te” atât de multă l udate de c l torii greci de mai târziu, pre¬cum şi „E-temen-an-ki”, legendarulă ă ă turn din Babilon. În pa¬latul lui Nebucadne ar şi lâng poarta Iştar din imediataţ ă lui apropiere, au fost scoase la lumina zilei nenum rate inscrip ii.ă ţ

Totuşi ele produc savan ilor o anumit dezam gire. Prin contrast cu inscrip iileţ ă ă ţ explicative ale domnitorilor asirieni, în care au fost fixate în mod istoric adeseori şi numele şi soarta unor regi din Israel şi Iuda, aceste inscrip ii neo¬-ţbabiloniene nu men ioneaz aproape nimic altceva decât nişte evenimente legate deţ ă religia sau arhitectura din vremea aceea. De pild ele nu con in nici un fel deă ţ indiciu despre evenimentele din Iuda.

Dar trei decenii dup ce acele piese m re e descoperite în leg tur cu „babil”,ă ă ţ ă ă şi-au g sit locul lor în arhive şi în muzee, la Berlin au ap rut la lumin , dină ă ă nemijlocita apro¬piere a acelei por i Iştar, o mul ime de documente unice!ţ ţ

În muzeul de pe insula din mijlocul fluviului Spree - în inima capitalei germane - minunata poart Iştar din Babilon a fost reconstruit în marea sal iluminat aă ă ă ă muzeu¬lui Kaiser Friedrich. Amenin tori şi siniştri st teau acolo, pe olaneleţă ă zm l uite ale str zii de procesiuni pentru Mar¬duc (zeul Babilonului) într-un şiră ţ ă

lung, trupurile de un galben ip tor al leilor. La fel ca şi odinioar la Eufrat,ţ ă ă tot aşa şi acum leii flancau pe oamenii uimi i ai sec. XX, care se îndreptau spreţ acea poart cu balaurii şi bivolii ei s lbateci, minunata poart închinat zei eiă ă ă ă ţ Iştar.

Şi în timp ce sus, în sala plin de lumin , vizitatori din toat lumea st teauă ă ă ă adânc impresiona i în fa a acelei str ¬lucitoare por i duble, şi prin care ca şiţ ţ ă ţ Nebucadne ar, alt ¬dat treceau şi ei pe sub arcade pe strada procesiunilor, jos,ţ ă ă în înc perile beciurilor acelui muzeu, vreo 300 de t bli e de lut cu scriereă ă ţ cuneiform , aşteptau ca s fie descifrate.ă ă

Colaboratorii lui Koldewey au scos aceste t bli e din cl dirile anexe aleă ţ ă palatului lui Nebucadne ar, care era aproape de poarta Iştar, le-au numerotat, le-ţau împachetat în l zi, şi împreun cu mormane de c r mizi zm l uite în culori viiă ă ă ă ă ţ şi cu reliefuri de lei, de zmei şi de bivoli s lba¬teci, ele au pornit înă c l toria lor lung spre Berlin, unde din întâmplare s-au potrivit în aşa felă ă ă lucrurile, încât acele t blii vechi, acum bine împachetate lâng fluviul Spree, să ă ă fie depozitate, aproape la fel ca şi la Babilon, numai cu câ iva metri sub poartaţ Iştar.

Dup anul 1933, asiriologul E. F. Weidner s-a apucat de sortarea şi examinareaă t bli elor şi a cioburilor din acele înc peri ale pivni elor de sub muzeul Kaiser-ă ţ ă ţFriedrich. Apoi el le-a tradus bucat cu bucat . Ele nu cuprindeau altceva decâtă ă nişte liste de la curte, acte justificative privind aprovizionarea cu alimente a cur ii regale, diferite înregi¬str ri ale unor birocra i antici; nişte lucruriţ ă ţ cotidiene şi searb de.ă

Cu toate acestea, Weidner buchiseşte neobosit, zi dup zi, în pivni a de subă ţ poarta Iştar, şi traduce f r întrerupere. Pe neaşteptate îns , munca lui destulă ă ă de monoton , îşi g ¬seşte o înviorare deosebit . Printre acele vechituri stupideă ă ă cu privire la administra ie, Weidner g seşte dintr-odat nişte noti e nepre uiteţ ă ă ţ ţ ale acelui antic şoarece de birou.

În patru chitan e diferite referitoare la nişte produse ali¬mentare, printreţ altele el a dat şi peste un nume cunoscut din Biblie: „Ja’-u-kinu”... Acesta este Ioiachin.

Nici o eroare nu este posibil c ci numele lui Ioiachin este înso it de rangul:ă ă ţ „Rege al rii Iuda”. Aceste chitan¬ e babiloniene din lut, în afar de cele deţă ţ ă mai sus, poar¬t şi data celui de al 13-lea an de domnie al regelui Nebu¬cadne ar.ă ţ Aceasta înseamn anul 592 î.Cr., deci cinci ani dup c derea Ierusalimului şi după ă ă ă deportare. În acelaşi timp, intendentul babilonian cu aprovizionarea a men ionatţ în trei cazuri şi pe cinci din fiii regelui, care au fost încredin a i spreţ ţ îngrijire unui slujitor cu numele evreiesc „Ke¬naiai”.

În calitate de primitori de ra ii alimentare din maga¬ziile lui Nebucadne ar, suntţ ţ men iona i „opt oameni din ara Iuda”, care se poate s fi apar inut de suitaţ ţ ţ ă ţ regelui Ioiachin, printre ei fiind şi un gr dinar cu numele Sialamja¬a-ma.ă

Ioiachin, regele detronat din Iuda, a tr it împreun cu fa¬milia şi suita sa, înă ă Babilon, în palatul lui Nebucadne ar. În felul acesta descoperirile lui Weidner,ţ clarific şi întregesc relatarea biblic din a doua carte a împ ra i lor:ă ă ă ţ „Împ ratul Ba¬bilonului a purtat grij necontenit de hrana lui zilnic , pân înă ă ă ă ziua mor ii lui, în tot timpul vie ii sale” (Ieremia 52:34).ţ ţ

O completare senza ional la cele de mai sus, a fost adus în anul 1955 prinţ ă ă studierea unor t bli e cu scriere cunei¬form , vechi de 2500 de ani, care auă ţ ă dormit neb gate în seam şi uitate de mult vreme în Muzeul Britanic din Londra.ă ă ă

Cu ocazia descifr rii lor, cercet torul de antichi¬t i D. J. Wiseman, a dat, spreă ă ăţ marea lui surprindere, peste urm toarea comunicare din cancelaria regeluiă Babilonului:

„În anul al şaptelea, în luna Kislev, regele... şi-a luat oştirea sa şi a pornit spre ara Chatti (Siria).El şi-a aşezat tab ra fa în fa cu oraşul iudeilor şiţ ă ţă ţă a cucerit oraşul în ziua de 2 Adar (martie 597 î.Cr.) Pe regele (Ioiachin) l-a luat prizonier, şi pe alt rege dup inima lui (Zedechia) l-a îns rcinat cu domnia.ă ă Iar birurile grele oferite de acel oraş le-a luat cu el şi a dispus s fie aduseă la Babilon”.

Aceasta este relatarea original a cronicii haldee asupra primei cuceriri aă Ierusalimului de c tre Nebucadne ar, aşa cum ne este transmis şi de c tre Biblieă ţ ă ă în cap. 24 al c r ii a doua a împ ra i lor.ă ţ ă ţ

„În al nou lea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea,ă Nebucadne ar, împ ratul Babilonului a venit cu toat oştirea lui împotrivaţ ă ă Ierusalimului... Ce¬tatea a fost înpresurat pân la al unsprezecelea an ală ă împ ratului Zedechia” (2 Împ ra i 25:1-2).ă ă ţ

De la data când Ioiachin este luat prizonier şi de la pri¬ma deportare în Babilon trecuser 11 ani. Şi acuma venise vremea ca soarta statului Iuda s fieă ă pecetluit .ă

Ultima scen din tragedia acestui mic popor ne ofer un exemplu model, cumă ă relatarea biblic şi descoperirea cercet torilor arunc lumin asupra aceluiaşiă ă ă ă eveniment, dar din dou unghiuri de vedere diferite, şi cât de exacte apar peă lâng relatarea oficial ştiin ific , şi indica iile date de prooroc în a douaă ă ţ ă ţ Carte a împ ra i lor şi în Cronici. Ieremia a schi at în tr s turi sumareă ţ ţ ă ă situa iile din acea desf şurare agitat şi ap s toare a evenimentelor, situa iiţ ă ă ă ă ţ care, aşa cum arat s p turile şi piesele g site în Palestina din zilele noast¬re,ă ă ă ă sunt dovedite ca fiind uluitor de exacte şi veritabile din punct de vedere istoric.

Dup prima cucerire a Ierusalimului din anul 597 î.Cr. Nebucadne ar a admis caă ţ Iuda s existe mai departe ca stat vasal. Urmaş pe tronul lui Ioiachin, careă fusese luat prizonier, a devenit unchiul lui, numit Mattanya şi c ruia regeleă haldeu i-a dat un alt nume, cel de Zedechia. Dup cum putem vedea din Ieremiaă 13:19, teritoriul regatului a fost micşorat: „Cet ile de la miaz zi sunt închise,ăţ ă şi nu-i cine s deschid ” (Ieremia 13:19).ă ă

Deşi deportarea fra ilor de acelaşi neam le mai st tea în fa a ochilor, şi deşiţ ă ţ experien ele amare de 150 de ani pre¬cum şi soarta nemângâiat a împ r iei dinţ ă ă ăţ nord a lui Israel mai erau vii în amintirea lor, totuşi voin a de împotrivire dinţ Iuda nu s-a stins.

C ci foarte curând încep s se aud glasuri, care a â împotriva Babilonului şiă ă ă ţ ţă care cer recâştigarea situa iei pier¬dute (Ieremia 28:1-4). Proorocul Ieremia îiţ avertizeaz s nu se r scoale, dar totuşi cercurile antibabiloniene sunt aceleaă ă ă care cap t tot mai mult influen . Ele r zvr tesc poporul şi câştig în cele dină ă ă ţă ă ă ă urm influen a şi asupra re¬gelui lipsit de energie şi care se cl tina uşor.ă ţ ă Astfel se reiau alian ele cu statele vasale învecinate. La regele Zedechia, înţ Ierusalim, are loc întâlnirea „solilor” din Edom, din Moab şi Amon, precum şi din oraşele maritime Tyr şi Si¬don (Ieremia 27:3).

Faptul c în 588 î.Cr. s-a urcat pe tron noul faraon Apries (25) a influen at înă ţ mod evident hot rârea de izbucnire a r scoalei (Ieremia 44:30). Noul domnitoră ă asupra Egiptu¬lui trebuie s -i fi dat lui Iuda asigur ri în privin a unui ajutoră ă ţ

cu arme, c ci „Zedechia s-a r sculat împotriva împ ¬ratului Babilonului” (2ă ă ă Împ ra i 24:20).ă ţ

În „luna a zecea” (2 Împ ra i 25:1) a aceluiaşi an 588 î.Cr. acela era „anul ală ţ nou lea” al regelui Zedechia - vine din Babilon, Nebucadne ar cu o oştireă ţ puternic . Şi campa¬nia lui de pedepsirea statului rebel al lui Iuda s-aă desf şu¬rat uimitor de repede.ă

Diviziile haldee compuse din infanterie, din detaşamen¬te rapide de c l re i şiă ă ţ din corpuri de care de lupt sf r m orice fel de împotrivire şi cuceresc oraşă ă ă ă dup oraş, pân la capitala Ierusalim şi cet ile înt rite din sud, Lachiş şiă ă ăţ ă Azeca, st pânind în cele din urm toat ara.ă ă ă ţ

Dar Ierusalimul, Lachiş şi Azeca sunt hot râte s lupte mai departe, pân laă ă ă sfârşit: „...pe când oastea împ ratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimuluiă şi împot¬riva tuturor celorlalte cet i ale lui Iuda, împotriva La¬chişului şiăţ Azechei, c ci acestea erau cet ile care mai r m ¬seser din toate cet ileă ăţ ă ă ă ăţ înt rite ale lui Iuda” (Ieremia 34:7).ă

M rturii clare şi impresionante aduc în fa a ochilor po¬sterit ii ultima faz aă ţ ăţ ă acestei lupte lipsite de orice n dejde.ă

La o distan de 30 km sud-vest de Ierusalim, se în¬tinde pân departe în mun iiţă ă ţ lui Iuda valea cea verde nu¬mit Elach. Acesta a fost locul acelei lupte în doi:ă David cu Goliat, filisteanul uriaş care arunca vorbe de ocar la adresa Israeluluiă (1 Samuel 17).

Şi azi mai curge înc micul pârâiaş din care David şi-a adunat „cele cinci pietreă netede” pentru praştia sa (1 Samuel 17:40).

De la acest mic pârâu, se ridic lin povârnişurile care apoi formeaz o cupol deă ă ă 300 m în l ime. De aici, de sus, se v d întinzându-se ogoarele cu cereale şiă ţ ă livezile de m slini care scânteiaz la orizontul apusean. În aceste locuri în 1898ă ă englezul Dr. Frederik J. Bliss a identificat o citadel cu 8 turnuri puternice, caă fiind vechea Azec , una din acele cet i înt rite şi neînvinse de la grani . Iară ăţ ă ţă exact cu 20 km mai la sud, ruinele Lachişului ad postesc nişte m rturii înc şiă ă ă mai pre ioase. Arheologul J. L. Starkey împreun cu ex¬pedi ia britanic Welcome-ţ ă ţ ăMarston, smulge în jurul anului 1930 din molozul uriaşei por i a acelui oraş,ţ acolo unde lupta a fost cea mai îndârjit , 18 buc i de ostraka, nişte cioburi cuă ăţ inscrip ii pe ele, care p streaz relat ri de la forturile ei exterioare, de laţ ă ă ă punctele de sprijin şi de ob¬serva ie ale trupelor iudaice, care înc nu fuseserţ ă ă înfrânte. Sunt depeşe de comunic ri, scrise pe lut, din zilele celei de „a zeceaă lun ” a anului 588 î.Cr. şi care îi sunt adresate lui „Iauş” „comandantul cet iiă ăţ Lachiş”. Comunic rile mâzg lite acolo în grab ne fac s sim im uriaşa tensiuneă ă ă ă ţ din preajma pr buşirii. Una din aceste comunic ri care este o m rturie oculară ă ă ă spune: „Fac Iehova ca domnul meu s primeasc o veste bun tocmai acuma... noiă ă ă ă suntem aten i la sta iunile de semnalizare din Lachiş, dup semna¬lele pe care niţ ţ ă le-a indicat domnul meu,... dar noi nu mai vedem semnalele din Azeca”. Această comunicare îi spune comandantului Iauş din Lachiş c Azeca a c zut. Ca urma¬reă ă Nebucadne ar a putut s -şi retrag pionierii de acolo, pentru a-i folosi laţ ă ă asaltul asupra penultimei cet i.ăţ

Cu privire la sfârşitul plin de groaz al cet ii Lachiş, arheologii britanici aiă ăţ expedi iei Welcome-Marston, au tre¬buit s fac şase campanii înainte de-a g si,ţ ă ă ă în 1938, une¬le clarific ri.ă

Acestea au constituit de altfel şi ultimul succes care a încununat via a deţ cercet tor şi arheolog renumit al lui Ja¬mes Lesley Starkey. C ci cu ocaziaă ă

tulbur rilor dezl n uite în acea ar , în drumul s u de la Lachiş spre Ierusalim,ă ă ţ ţ ă ă în apropiere de Hebron, la vârsta de 43 de ani şi în urma unei fatale confund ri,ă el este împuşcat de arabi. În timpul lungei sale perioade de s p turi îi crescuseă ă barba, şi ara¬bii l-au socotit drept evreu!

În anul 701 î.Cr. trupele de asalt ale regelui Sanherib al Asiriei au atacat zidurile cet ii Lachiş cu „tancurile” lor înarmate cu pinteni de d râmare.ăţ ă Trupele speciale ale lui Nebucadne ar au folosit o cu totul alt tehnic pentru caţ ă ă s ob in predarea cet ii.ă ţ ă ăţ

Cercetarea stratului de p mânt din timpul distrugerii ba¬biloniene a dat laă iveal , spre uimirea lui Starkey, urm to¬rul rezultat: cenuş . Cenuş în cantit iă ă ă ă ăţ incredibile. Unele straturi sunt înalte de mul i metri şi înc ast zi - dup pesteţ ă ă ă 25 de secole de ani - ele sunt mai înalte decât zidurile grosolane şi digurile cet ii. Pionierii lui Nebucadne ar au fost specialişti în pârjolire prin foc,ăţ ţ erau meşteri în produce¬rea unor vâlv t i uriaşe de foc!ă ă

Orice fel de lemn s-ar fi putut g si pe acolo, ei l-au adus cu ei, au golită împrejurimile Lachişului de orice copac sau p durice, au pleşuvit pe întinderi deă kilometri orice deal, au îngr m dit materialul de ars pân la în l imea unei ca¬seă ă ă ă ţ în fa a zidurilor şi i-au dat foc. Nenum rate dumbr vi de m slini trebuie s fiţ ă ă ă ă c zut prad topoarelor lor, c ci stra¬tul de cenuş con inea şi nenum rateă ă ă ă ţ ă cantit i de sâmburi de m sline carboniza i.ăţ ă ţ

Ziua şi noaptea fl c rile uriaşe s-au ridicat spre cer şi au înv luit ca un inelă ă ă de foc zidurile cet ii. Şi f r întrerupere asediatorii au c rat lemne alimentândăţ ă ă ă focul, pân când pietrele zidurilor au cr pat din cauza c ldurii şi toat t riaă ă ă ă ă zidului a cedat.

Aşa a c zut Lachişul şi numai Ierusalimul singur a mai rezistat. Asupra lui însă ă s-a concentrat toat puterea de lupt a babilonienilor. În cazul Ierusalimuluiă ă îns atacatorii nu au mai putut folosi aceiaşi tactic a focului ca în cazulă ă cet ii Lachiş. În jurul Ierusalimului se aflau pu ini copaci. Aceştia au disp rutăţ ţ ă din jurul Ierusalimului înc de pe tim¬pul patriarhilor şi a cuceririi rii deă ţă c tre Iosua. Nu mai erau decât din loc în loc nişte dumbr vi s r c cioase şi nişteă ă ă ă ă tuf rişuri (Iosua 17:15,18).ă

De aceia, Ierusalimul a trebuit s fie cucerit prin alte me¬tode, de asediereă prelungit şi de d râmare, metode care au mai fost încercate şi în alte locuri.ă ă

Timp de 18 luni Ierusalimul a fost asediat şi ap rat cu vitejie: „Cetatea a fostă împresurat pân la al unsprezecelea an al împ ratului Zedechia” (2 Împ ra iă ă ă ă ţ 25:2).

Ceea ce i-a f cut pe cei asedia i ca s reziste, în ciuda fap¬tului c foametea deă ţ ă ă mult timp f cea ravagii în oraş şi îşi cerea victimile sale, era speran aă ţ disperat în ajutorul Egip¬tului.ă

La un moment dat aceast speran p rea s se realizeze, c ci babilonienii s-auă ţă ă ă ă retras subit. „Oastea lui Faraon ieşise din Egipt şi haldeii, care împresurau Ierusalimul, când au¬ziser vestea aceasta, plecaser ” (Ieremia 37:5). De fapt,ă ă atunci, dup cum men ioneaz şi Herodot, o armat a fa¬raonului Apries s-aă ţ ă ă deplasat din ara Nilului în sus. Dar inta marşului acestei armate n-a fostţ ţ Ierusalimul, ci Apries a înaintat atât pe ap cât şi pe uscat, împotriva cet iloră ăţ maritime ale fenicienilor.

Cercet torii au g sit în fragmentele unor monumente egiptene dovezi pentruă ă prezen a de atunci a lui Apries în Tir şi Sidon.ţ

Şi astfel lucrurile s-au întâmplat aşa, cum le prevestise Ieremia: „Iat c oasteaă ă lui Faraon, care pornise s v ajute, se întoarce în ara ei, în Egipt” (Ieremiaă ă ţ 37:7). În¬cât dup câteva zile, vr jmaşul s-a întors din nou în fa a Ierusalimuluiă ă ţ şi asediul a fost continuat cu toat îndârjirea, iar dezastrul nu se mai puteaă opri.

„Atunci s-a f cut o sp rtur în cetate; şi to i oamenii de r zboi au fugit noapteaă ă ă ţ ă pe drumul por ii dintre cele dou ziduri de lâng gr dina împ ratului... ” (2ţ ă ă ă ă Împ ra i 25:4).ă ţ

Pe baza rezultatelor ob inute prin s p turi, drumul acesta al fugii celor asedia iţ ă ă ţ se poate reconstitui f r greutate.ă ă

Regele Ezechia luase m sura ca vechile înt rituri ale ora¬şului lui David s fieă ă ă înt rite mai sigur printr-un al doilea dig construit spre sud (2 Cronici 32:5), şiă ale c rui r m şi e au fost dezgropate.ă ă ă ţ

În clipa când vr jmaşul printr-o sp rtur a zidului a p truns în oraş ap r toriiă ă ă ă ă ă s-au retras mai întâi în partea cea sudic a cet ii care avea dou ziduri, şiă ăţ ă abia dup ce s-a întunecat ei au fugit afar printr-o poart lateral şi apoi maiă ă ă ă departe peste coline spre Ierihon. Cu aceast ocazie regele Zedechia a fost prins.ă În fa a ochilor s i, copiii lui au fost „junghia i”, iar lui i-au fost scoşi ochiiţ ă ţ (2 Împ ra i 25:7) - o pedeaps grea aplicat de babilonieni tr d torilor în timpă ţ ă ă ă ă de r zboi. De multe ori aceast pedepsire crud prin orbire a fost consemnat deă ă ă ă reliefuri.

Acum Ierusalimul cade prad jafului; palatul regal şi Templul sunt incendiate, iară zidurile cet ii şi celelalte înt ¬rituri sunt d râmate. Ordinul de distrugere aăţ ă ă fost dat lui „Nebuzaradan, c petenia str jerilor” (2 Împ ra i 25:8), un mareă ă ă ţ vizir, şi care în relatarea cur ii babiloniene apare sub numele „Nabu-seri-ţindinnam”. Şi din nou în 587 î.Cr. o parte a popula iei a fost deportat (2ţ ă Împ ra i 25:11). Iar Nebucadne ar a nimicit casa regal a lui David, care aă ţ ţ ă d inuit f r întrerupere patru sute de ani. ara lui Iuda a devenit o provincieă ă ă Ţ babilonian . Unii din cei r maşi în ar au desf şurat din ascunzişurile lor dină ă ţ ă ă mun i, o lupt de partizani, c reia i-a c zut prad şi dreg torul Ghedalia pus deţ ă ă ă ă ă Babilon. Iar r splata pentru acest omor a constat într-o a treia şi cea din urmă ă deportare (Ieremia 52:30).

Dar mici grupuri de iudei au reuşit s scape prin fuga lor în Egipt (2 Împ ra iă ă ţ 25:26 şi Ieremia 43:7). Astfel cortina istoriei se l s în jos peste o ară ă ţ ă depopulat . Semin iile israelite au fost împr ştiate în toat lumea.ă ţ ă ă

Dar împotriva acestei afirma ii tradi ionale a Bibliei cu privire la un nou exil,ţ ţ unii oameni de ştiin , ca de pild englezii S. A. Cok şi C. C. Torrey, au opusţă ă veto-ul lor. Dup p rerea lor n-a existat niciodat o deportare în mas din Iuda,ă ă ă ă ci doar numai câ iva din nobilime au fost duşi în robia babilonian .ţ ă

Dar s p turile au dovedit exact contrariul. Începând cu anul 1926, au fostă ă dezgropate total sau numai în parte un num r însemnat de oraşe şi cet i din Iuda,ă ăţ şi care au fost cercetate cu grij în ceea ce priveşte data distrugerii sauă depopul rii lor. „Rezultatele sunt unitare şi conving ¬toare” spune profesorulă ă Albright: „Multe oraşe au fost distruse la începutul sec. VI î.Cr., şi n-au mai fost repopu¬late niciodat ; altele au fost distruse în acelaşi timp, dar în parte,ă au fost repopulate ceva mai târziu; de asemenea, altele au fost distruse, dar n-au mai fost locuite decât dup un r stimp lung de la p r sirea lor. Nu exist nici ună ă ă ă ă singur caz cunoscut, în care un oraş din Iuda s fi fost locuit f r întrerupereă ă ă în timpul exilului”. Babilonienii au distrus în mod definitiv ara lui Iuda şi auţ

depopulat-o; sau pe scurt, cum zic arheologii, ei „au l sat o mas curat !”.ă ă ă

La şase sute cincizeci de ani dup ce copiii lui Israel au intrat sub conducereaă lui Iosua în ara f g duit , nici unul din urmaşii lor n-a mai r mas în ar .ţ ă ă ă ă ţ ă Cuvintele amenin¬ toare şi avertizatoare ale proorocilor s-au îndeplinitţă întoc¬mai şi pedeapsa de la Dumnezeu prevestit a venit peste ei. „Iat , voi daă ă porunc , zice Domnul... Şi voi preface ce¬t ile lui Iuda într-un pustiu f ră ăţ ă ă locuitori” (Ieremia 34:22).

Istoria copiilor lui Israel s-a sfârşit - de acum începe istoria evreilor.

VII. DE LA EXIL LA REGATUL MACABEILORDe la Ezechiel la Ioan Hyrcanus

Capitolul 29Educa ie prin exilţ

„Zidi i case şi locui i-le; s di i gr dini şi mânca i din roadele lor!... ca s vţ ţ ă ţ ă ţ ă ă înmul i i acolo unde sunte i, şi s nu v împu ina i. Urm ri i binele cet ii înţ ţ ţ ă ă ţ ţ ă ţ ă ţ care v-am dus în robie...” (Ieremia 29:5-7).

Astfel a scris proorocul Ieremia din Ierusalim c tre b trâ¬nii, c tre preo ii,ă ă ă ţ c tre proorocii şi c tre întregul popor, care la porunca lui Nebucadne ar a fostă ă ţ dus în robie în Babilon.

Conformându-se sfatului s u bine gândit, ei au c utat şi au g sit „binele cet ii”ă ă ă ăţ şi nu le-a mers r u. Robia din Babilon nu putea s fie comparat cu via a aspr aă ă ă ţ ă copii¬lor lui Israel de la Nil, din Pitom şi Ramses de pe vremea lui Moise. Cu excep ia câtorva cazuri, acolo n-a existat o munc aspr for at (Isaia 47:6).ţ ă ă ţ ă Nic ieri pe Eufrat n-a fost vorba despre o munc de facerea c r mizilor, deşi peă ă ă ă atunci Babilonul dispunea probabil de cea mai mare produc ie de c r mizi din lumeaţ ă ă acelei vremi. C ci nici mtr-o epoc nu s-a cl dit atât de mult în Mesopotamia caă ă ă pe timpul lui Nebucadne ar.ţ

Cine şi-a f cut un dreptar din sfatul lui Ieremia, aceluia i-a mers bine, iară unora chiar foarte bine. O familie, care a ajuns s se c p tuiasc , le-a l sată ă ă ă ă urmaşilor ei din lume documentele ei comerciale, scrise pe nişte t bli e pr fuiteă ţ ă din lut. Este vorba de „Murashu şi Fiii” - o mare banc interna ional -ă ţ ă Asigur ri, şi contracte de arendare şi împrumuturi - Mobile şi imobile - Sediulă administrativ la Nippur, iar filialele ei erau în toate locurile; aceasta era firma lor, renumit şi cunoscut în toat lumea.ă ă ă

Da, aceşti Murashu - nişte oameni dispersa i din Ieru¬salim - au ajuns de la 587ţ î.Cr. s -şi creeze o situa ie la Nippur. Ei au devenit o cas bine stabilit încă ţ ă ă ă din vremea perşilor; firma lor era un nume cunos¬cut în Mesopotamia. „Actele comerciale” ale firmei „Muras¬hu şi Fiii” sunt bogate în am nunte explicative cuă privire la via a celor deporta i, ca de exemplu numele lor, ocupa iile,ţ ţ ţ propriet ile.ăţ

Savan i ai universit ii din Pennsylvania - S.U.A., au descoperit o parte dinţ ăţ documentele depozitate în vechea cas comercial a firmei evreieşti din Nippur.ă ă Ele s-au aflat în nişte ulcioare mari de lut, care dup prescrip iunile deă ţ asigurare din vremea aceea au fost închise cu grij , fiind lipite cu bitum. Şi nuă numai cercet torii asiriologi şi-au g sit marea lor bucurie în textele traduse.ă ă

În înc perile birourilor firmei Murashu şi Fiii a domnit o activitate sus inut ,ă ţ ă timp de peste o sut cincizeci de ani. Ea s-au bucurat de un mare prestigiu înă ochii clien ilor ei, fie c era vorba de arendaşii unor mari terenuri sau ale unorţ ă

por iuni de canal, fie de nişte sclavi. Pe atunci, cine nu putea scrie când seţ ajungea în fine, dup multe discu ii, la semnarea solemn a actului, îşi punea înă ţ ă locul numelui s u, în josul documentului amprenta unghiei de la un deget. Luc¬rulă acesta, care se f cea atunci în fa a martorilor, corespunde cu cele „trei cruci”ă ţ ştiute, şi care sunt simbolul analfabe ilor din vremea noastr .ţ ă

Într-o zi au venit la firma Murashu şi Fiii, trei giuvaer¬gii... şi „Elilaha-iddina şi Belsunu şi Hatin au vorbit astfel c tre Elil-nadin-sum, fiul luiă Murashu: ‚În ceea ce pri¬veşte inelul cu piatr de smarald, care este f cut dină ă aur, noi garant m pentru o perioad de 20 ani c piatra de smarald nu va c deaă ă ă ă afar din inel. Iar în ziua când sma¬raldul va ieşi totuşi din inel înc înainteă ă de scurgerea celor 20 ani, cei trei Elil-aha-iddina, Belsunu şi Hatin îi vor pl tiă lui Elil-nadin-sum o desp gubire de 10 talan i de ar¬gint’”. Documentul acesteă ţ este semnat de şapte persoane. Înaintea semn turii notarului, t bli a de lut neă ă ţ arat trei amprente de degete. Ele sunt „semn turile” celor trei giu¬vaergiiă ă neştiutori de carte.

Evreul deportat Mannudannijama a venit la firma Mu¬rashu şi Fiii, deoarece dorea s încheie un contract de aren¬d cu un babilonian asupra unei cirezi importanteă ă de vite:

„13 berbeci b trâni; 27 berbeci de 2 ani, 152 de oi mari şi gestante, 40 deă berbeci de 1 an, 40 de miei de 1 an, un ap b trân, un ap de 2 ani... În totalţ ă ţ 276, ‚albe şi negre’, ani¬male mari şi mici... contra unei pl i... Pentruăţ p şunat, ingrijire şi paz a susnumitelor animale mici garantează ă ă Mannudannijama... Nippur, la 25 Ulul... Semnat: Amprenta degetului lui Mannudannijama”.

Se depuneau la aceast întreprindere bancar şi pl i care reprezentau garan iiă ă ăţ ţ pentru datornicii aresta i; aceast în¬treprindere avea şi nişte sec ii specialeţ ă ţ pentru toate proble¬mele legate de poli e şi datorii!ţ

M rimea dobânzii percepute era de 20 %, şi bineîn eles c m rimea ei n-a fostă ţ ă ă stabilit de Murashu. Era dobânda obişnuit în vremea aceea.ă ă

„Murashu şi Fiii” pot s conteze ca un exemplu pentru noua profesiune, care încă ă din timpul robiei, s-a alipit de copiii lui Israel. Ea a devenit pentru ei o profesiune „par excellence” şi a r mas pân ast zi: aceea de negustor, deă ă ă co¬merciant. În patria lor n-au existat decât agricultori, colo¬nişti, cresc toriă de animale şi chiar meseriaşi. Legea lui Is¬rael nu cunoştea nici un fel de dispozi iuni cu privire la co¬mer ; acesta era str in pentru ei. Numele deţ ţ ă „canaanit” era identic pentru ei cu „m mular”, „negustor de m run işuri”,ă ă ţ obiceiurile acestora au fost biciuite cu str şnicie de prooroci.ă

„Dar Efraim este un negustor care are în mân o cump ¬n mincinoas . Îi place să ă ă ă ă înşele” astfel tuna şi fulgera proo¬rocul Osea (Osea 12:7 şi Amos 8:5-6).

Reorientarea israeli ilor spre aceast ocupa ie care pân atunci fusese dezavuat ,ţ ă ţ ă ă fapt care numai rareori este în¬ eles cum trebuie, a fost neobişnuit deţ în eleapt . C ci ea s-a dovedit a fi pe lâng o cale de alipire strâns de vecheaţ ă ă ă ă credin şi o cale de salvare, mijloc pentru continuarea exi¬sten ei lui Israel caţă ţ popor. Ca agricultori şi colonişti, împr ¬ştia i şi însingura i într-o ară ţ ţ ţ ă str in , ei s-ar fi înrudit şi încuscrit cu oameni de alt ras , şi în decursul aă ă ă ă pu ine ge¬nera ii ar fi fost absorbi i de str ini şi ar fi disp rut. Dar noua lorţ ţ ţ ă ă ocupa ie i-a obligat s locuiasc în comunit i mari sau foarte mari, în cuprinsulţ ă ă ăţ c rora ei au putut s -şi formeze o comunitate a lor proprie şi s se dedice şiă ă ă serviciilor lor religioase. Acest lucru le-a conferit coeziune şi existen înţă continuare.

Fiii lui Israel n-ar fi putut s -şi doreasc un loc mai bun de înv tur caă ă ăţă ă Babilonul. Pentru oraşele şi marile metro¬pole din lumea întreag , care de acumă încolo au devenit patria celor f r patrie, Babilonul, ca centru interna ional deă ă ţ comer , de industrie şi de comunica ii, a fost şcoala cea bun .ţ ţ ă

Aceast metropol , ale c rei ruine ne fac s b nuim, dup dou mii şi jum tate deă ă ă ă ă ă ă ă ani, fosta ei putere şi m re ie, nu a avut asem nare.ă ţ ă

O sut de kilometri mai la sud de harnicul oraş Bagdad, deşertul a fost s pat,ă ă scormonit şi br zdat. Atât de departe cât po i cuprinde cu ochii, se întindea oă ţ înv lm şeal de şan uri, de gr mezi de moloz şi de pu uri, care toate depun oă ă ă ţ ă ţ m rturie despre acea campanie a unor arheologi germani care a durat 18 ani (dină 1899-1917) şi prin care lucrare profesorul Robert Koldewey a reuşit s dezgroapeă şi s aduc din nou la lumina zilei, legendarul oraş Babel men¬ ionat în Biblie.ă ă ţ

Dar abia dac au trecut câteva decenii de la acele s p tu¬ri, şi toate aceleă ă ă locuri nu ne ofer decât o privelişte dezo¬lant şi haotic . Vântul şi nisipulă ă ă deşertului acoper din nou, încet, dar f r împotrivire uriaşul schelet al vechiiă ă ă me¬tropole. Numai într-o singur parte se mai ridic în sus câteva turnuriă ă grosolane, cu conturul lor ascu it. Zidurile lor, care odinioar erau împodobiteţ ă cu olane sm l uite în culori vii, stau ast zi goale. De aici, de lâng poartaă ţ ă ă Iştar a început şoseaua cea lung a procesiunilor. Acolo unde ea se termin , deă ă cealalt parte a oraşului, un deal uriaş ne vorbeşte despre una din cele mai mariă opere arhitectonice din lumea veche şi anume despre turnul Babel.

Atât str lucirea cât şi m re ia, atât puterea cât şi m rimea acestui oraş, care „aă ă ţ ă p c tuit împotriva Domnului” (Iere¬mia 50:14), au c zut prad distrugerii şi s-auă ă ă ă pr p dit. Niciodat oraşul acesta n-a mai fost locuit. Şi oare ar fi putută ă ă prevestirea proorocului Isaia s se îndeplineasc într-un mod mai des vârşit?ă ă ă

„Şi astfel Babilonul, podoaba împ ra ilor, falnica mând¬rie a Haldeilor, va fi caă ţ Sodoma şi Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu. El nu va mai fi locuit, nu va mai fi niciodat popor în el... ci fiarele pustiei îşi vor face culcuşul acolo,ă bufni ele îi vor umplea casele, stru ii vor locui acolo... şacalii vor urla înţ ţ casele lui împ r teşti şi câinii s lbatici în casele lui de petrecere...” (Isaiaă ă ă 13:19-22).

Dar de mult vreme chiar şi şacalii, bufni ele şi mai ales stru ii, au p r sită ţ ţ ă ă locurile acestui oraş. Ba chiar şi m re ul Eufrat, în ale c rui ape s-au oglindită ţ ă odinioar zi¬durile lui împotrivitoare şi turnul cel înalt pân la ceruri i-aă ă întors spatele. Fluviul şi-a c utat o nou albie. Numai si¬luetele unor palmieriă ă indic din dep rtare noul lui curs. Mica localitate a arabilor, cu numele „Babil”ă ă p streaz în numele ei amintirea acelui oraş mândru. Aceast localita¬tea îns seă ă ă ă afl cu câ iva kilometri mai la nord de ruinele oraşului.ă ţ

„Halta Babilon” este scris în limba arab şi englez şi ea se afl pe linia ferată ă ă ă Bagdad. Aceasta permite rarilor vizitatori s fac o plimbare printre ruinele deă ă culoare maro-g lbui şi care se afl la numai câteva sute de metri de colineleă ă oraşului. Ajunşi aici, vizitatorii sunt cuprinşi de o linişte deplină caracteristic unei izol ri des vârşite.ă ă ă

Aceste ruine au p strat în sânul lor ca pe cea mai de pre comoar , nişteă ţ ă documente de o valoare inestimabil . Mul umit lor, posteritatea a avută ţ ă posibilitatea s -şi fac o imagine exact asupra timpului robiei evreilor, timpă ă ă care a fost totodat şi epoca cea mai înalt de înflorire a Ba¬bilonului.ă ă

„Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de

şedere împ r teasc , prin puterea bog iei mele şi spre slava m re iei mele?”ă ă ă ăţ ă ţ (Daniel 4:30).

Aceste cuvinte pe care Daniel le pune în gura regelui Ne¬bucadne ar, nu sunt oţ exagerare. Nici un alt domnitor din vechime nu a construit cu atâta h rnicie caă el. Despre pre¬g tiri de r zboi, despre cuceriri şi campanii militare, seă ă vor¬beşte numai pu in. Pe primul plan se afl mereu activita¬tea de constructor aţ ă lui Nebucadne ar. Sute de mii de c r ¬mizi poart pe ele numele lui, iar de laţ ă ă ă multe construc ii ni s-au p strat şi planurile. De fapt Babilonul a întrecut toateţ ă oraşele chiar din vechiul Orient, el a fost mai mare decât Theba, decât Memphis sau Ur, şi chiar mai mare decât Ninive.

„Interiorul oraşului care este plin de cl diri cu trei şi patru etaje, esteă str b tut numai de şosele drepte, atât de-a latul cât şi de-a curmezişul, şoseleă ă care apoi trec dincolo de fluviu”. În felul acesta a fost v zut şi descrisă Babilonul cu mult mai târziu de c tre Herodot.ă

Planul oraşului Babilon ne aduce aminte de planurile par¬c şablon ale mariloră oraşe americane.

Veni i din Palestina lor şi chiar din mândrul oraş Ieru¬salim, deporta ii nu ştiauţ ţ decât despre str zi înguste şi cu numeroase cotituri, str zi care de fapt nu erauă ă decât nişte uli e. În schimb în Babilon ei au putut vedea şosele largi ca nişteţ bulevarde late şi drepte, parc trase cu linia. Fiecare dintre ele purta numeleă unuia din zeii Pantheonului babi¬lonian. Astfel au existat str zile Marduk şiă Zababa, de pe malul stâng al râului. În unghiul de la dreapta lor, ele se încrucişau cu str zile Sin, zeul lunii şi al lui Enlil, „st pâ¬nul lumii”. Peă ă malul drept trecea de la r s rit spre apus strada Adad. Ea se întret ia cu stradaă ă ă lui Samaş, zeul soare¬lui.

Babilonul n-a fost numai metropola comercial , ci şi cea cultural , dup cumă ă ă rezult din urm toarea inscrip ie: „În total în Babilon exist 53 de temple aleă ă ţ ă zeilor mari, 55 de capele ale lui Marduk, 300 de capele ale zeilor p mânteni, 600ă pentru zeii cerului, 180 de altare pentru zei a Iştar, 180 pentru zeii Nergal şiţ Adad şi alte 12 altare pentru diverşi al i zei.”ţ

O asemenea mul ime de zei, cu cultul şi ritualul lor, şi care ajungeau chiar pânţ ă la prostitu ia public , ar fi trebuit dup concep iile noastre de ast zi, s -iţ ă ă ţ ă ă confere acestui oraş amprenta unui bâlci anual. „Dar obiceiul cel mai urâcios al babilonienilor este urm torul” se scandalizeaz Herodot (I. 199): „Fiecare femeieă ă a rii trebuie s se expun odat în templul zei ei Afrodita, pentru ca odat înţă ă ă ă ţ ă via a ei s se împreune cu un str in... şi abia dup ce s-a împreunat şi i-aţ ă ă ă slujit în felul acesta zei ei, se poate întoarce acas : şi de atunci încoace, niciţ ă un dar nu era destul de mare ca s le mai tenteze. Femeile înzestrate cu frumuse eă ţ şi cu un trup înalt, sc pau uşor de acolo; cele lipsite îns de gra ii trebuiau să ă ţ ă aştepte mult vreme înainte de a putea îndeplini cerin a legii; dar şi unele şiă ţ altele dintre ele trebuiau s aştep¬te un timp de trei sau chiar patru ani”.ă

Evreilor din robie le-au r mas neşterse din memorie ace¬ste ispite şi ademeniriă scârboase, care în Babilon ineau de via a cea de toate zilele. Chiar dup sute deţ ţ ă ani şi pân în vremea lui Cristos, aceast metropol a m re iei n-a fost pentru eiă ă ă ă ţ decât „Babilonul cel mare, mama spurc ciuni¬lor p mântului” (Apoc. 17:5). No iuneaă ă ţ de „Babilonul p ¬catelor” este înr d cinat în vocabularul tururor limbiloră ă ă ă moderne.

Treizeci de mii de metri cubi de moloz au trebuit s dea la o parte cercet toriiă ă germani, pân ce au putut s scoat la lumin o parte a templului lui Marduk de laă ă ă ă Eufrat, care a fost reconstruit din nou sub Nebucadne ar. Construc ia aceastaţ ţ

inclusiv dependin ele ei a avut dimensiunile de 450 x 550 metri! în fa a ei seţ ţ ridica Ziguratul, turnul locaşu¬lui sfânt al lui Marduk.

„’Haidem s facem c r mizi şi s le ardem bine în foc’”. Şi c r mida le-a inută ă ă ă ă ă ţ loc de piatr , iar smoala le-a inut loc de var... ‚Haidem! s ne zidim o cetateă ţ ă şi un turn al c rui vârf s ating cerul şi s ne facem un nume...’” (Ge¬nezaă ă ă ă 11:3-4).

Chiar şi aceast tehnic a zid ritului ar tat de Biblie şi folosit pentruă ă ă ă ă ă construirea turnului Babel, corespunde cu rezultatele ob inute de cercet rileţ ă arheologilor. La construc¬ ie, dup cum ne confirm cercet rile, s-au folosit, maiţ ă ă ă ales la aşezarea funda iei, numai c r mizi asfaltate. Lucrul ace¬sta a fost în modţ ă ă evident necesar din motive de „securita¬te a construc iei”, şi anume, pentruţ asigurarea stabilit ii cl dirii. C ci la o construc ie în apropierea unui fluviu,ăţ ă ă ţ tre¬buiau avute în vedere inunda iile regulate şi permanenta umiditate aţ terenului. De aceea, cu „smoala” care este as¬faltul, atât funda ia cât şi restulţ zid riei au fost f cute refrac¬tare şi rezistente la umiditate.ă ă

Despre începutul construirii turnului scrie în Geneza, şi faptul s-a petrecut înainte de vremea patriarhilor. Avraam a tr it cum s-a putut constata dină dezgrop rile f cute la Mari, cu 19 secole î.Cr. S fie vorba de o contrazicere?ă ă ă

Istoria turnului, „al c rui vârf s ajung pân la cer”, ne îndreapt spre ună ă ă ă ă trecut foarte îndep rtat. Turnul a fost distrus de mai multe ori şi apoiă reconstruit. Dup moartea lui Hammurabi, heti ii au încercat s rad de pe fa aă ţ ă ă ţ p ¬mântului aceast construc ie uriaş . Nebucadne ar n-a f cut decât s -lă ă ţ ă ţ ă ă renoveze.

Şapte rânduri de trepte, „şapte cuburi” se gr m desc unul deasupra celuilalt.ă ă T bli a de lut scris de un „arhitect” şi g sit în templu ne descrie în modă ţ ă ă ă explicit, c lun¬gimea, l imea şi în l imea lui au fost toate egale, şi c numaiă ăţ ă ţ ă terasele au avut dimensiuni diferite. Lungimea p r¬ ilor laterale ale temeliei neă ţ este ar tat ca având ceva mai mult de 89 metri; iar arheologii au m surat 91,5ă ă ă metri. Deci turnul trebuie s fi avut aproape 90 metri în l ime.ă ă ţ

Şi acest turn din Babel a stat în slujba unui cult întune¬cat. În aceast privină ţă Herodot ne scrie urm toarele: „Pe ultimul turn (vrea s spun pe ultima treapt )ă ă ă ă se afl un templu mare, şi în acel templu se afl un mare pat de dor¬mit bineă ă aranjat, iar în fa a patului este aşezat o mas din aur. Se mai afl acolo şiţ ă ă ă statuia unui chip, dar nu este aşezat în picioare, şi nici nu doarme acolo înă timpul nop ii nici un om afar de o femeie dintre locuitori, pe care şi-a ales-oţ ă în mod special dumnezeu dintre toate celelalte, dup cum spun haldeii, adică ă preo ii acelui zeu. La fel, tot ei afirm , ceea ce nu pot s cred, c dumnezeuţ ă ă ă însuşi viziteaz acest templu şi se odihneşte pe acel pat, dup cum este cazul şiă ă în Theba egiptean , dup cele spuse de egipteni; c ci şi acolo doarme o femeie înă ă ă locaşul sfânt al lui Zeus din The¬ba...”.

Pe str zile şi în pie ele dintre temple, dintre capele şi altare, înflorea şiă ţ negustoria, se dezvolta şi comer ul. Nişte procesiuni s rb toreşti, nişte caravaneţ ă ă supraînc rcate cu m rfuri, c ru e de-ale negustorilor, preo i, pelerini,ă ă ă ţ ţ comer¬cian i, to i aceştia mişunau în culori pitoreşti şi f când mare larm , to iţ ţ ă ă ţ deavalma. Slujba cultic şi negustoria erau atât de proprii vie ii de toate zileleă ţ din Babilon, încât deseori ele se amestecau între ele şi sem nau cu ceea ce seă f cea şi în temple. De altfel ce ar fi putut s fac preo ii cu toate ace¬leă ă ă ţ jertfe, cu toate acele „zeciuieli”, care veneau în fiecare zi pe altarele lor şi din care multe se stricau foarte repede dac nu ar fi putut s le transforme câtă ă mai repede posibil în bani? Ca şi în oraşul Ur, şi în Babilon, administratorii templelor dispuneau de magazinele lor, de propriile lor depozite de vânzare. Şi

pentru ca s poat plasa toate ace¬le venituri cu profit, ei între ineau chiar şiă ă ţ b nci proprii.ă

În fa a zidurilor duble, care erau atât de late „încât o tr sur cu patru caiţ ă ă putea s circule pe ele” (spune Herodot), se aflau „camerele de comer ”. Pe malulă ţ fluviului se sta¬bileau pre urile, se fixau valorile de schimb pentru bunuri¬leţ care erau aduse cu corabia. „Karum” sau „Kai” în¬seamn în limba babilonian loculă ă pe care noi îl numim ast zi burs . Împreun cu acest Kai, cu bursa, apusul aă ă ă preluat şi sistemele de m surat şi de cânt rit ale centralei co¬merciale dină ă Babilon.

Chiar dac evreii ar fi dorit s caute şi s afle „ceea ce era spre bineleă ă ă cet ii”, chiar dac în oraşele Babiloniei ei ar fi înv at foarte multe lucruriăţ ă ăţ pentru genera iile ce aveau s urmeze şi şi-ar fi l rgit felul lor de a priviţ ă ă lucruri¬le, chiar dac şi-ar fi îmbun t it standardul de via , fapt care ar fiă ă ăţ ţă putut s slujeasc în multe privin e genera iilor ce aveau s vin - totuşi dorulă ă ţ ţ ă ă dup mica şi îndep rtata lor patrie de lâng Iordan, r mânea nepotolit în inimileă ă ă ă lor. Ei nu puteau s uite cetatea lui David, iubitul lor Ierusalim. „Pe malurileă râurilor Babilonului, şedeam jos şi plângeam, când ne aduceam aminte de Sion” (Psalm 137:1). Cuvintele de mai sus nu sunt o vorb rie goal . C ci mii de evrei auă ă ă pornit pe drumul anevoios de întoarcere acas . Ei au recl dit din nou cetateaă ă distrus şi templul lui Ieho¬va. F r de dorin a arz toare dup patria pierdut ,ă ă ă ţ ă ă ă lucrul acesta nu s-ar fi realizat niciodat .ă

Capitolul 30Apus în Orientul antic

„Iat , nenorocirea merge din popor în popor, şi o mare furtun se ridic de laă ă ă marginile p mântului” (Ieremia 25:32).ă

Ar t toarele ceasului lumii se apropiau de anul 500 î.Cr. Vechiul Orient ducea înă ă spinarea sa mai mult de trei mii de ani. Popoarele din „fertila semilun ” şi de laă Nil au îmb trânit, substan a lor creatoare s-a epuizat, ei şi-au îndeplinită ţ misiunea, şi încet vremea lor a ajuns la coacere, când trebuiau s p r sească ă ă ă arena istoriei.

Soarele vechiului Orient este pe cale de a apune şi popoarele lui devin conştiente în sinea lor de noaptea care vine.

În cei ce au obosit, s-a mai înfl c rat înc odat vechea lor energie; ei şi-auă ă ă ă mai adunat înc odat toate puterile. Din Egipt şi pân în rile de pe malurileă ă ă ţă Eufratului şi ale Tigrului, s-a produs ceva ca o ultim împotrivire vehemen¬tă ă contra c derii în anonimat. Oare privind înapoi, ei şi-au amintit de rolul lor deă frunte din arena mondial ? S-ar p rea c aşa este; domnitorii lor au privit înapoiă ă ă spre ma¬rile exemple ale unui trecut plin de str lucire. Ei credeau c prin noiă ă impulsuri de putere vor putea s opreasc ceea ce era inevitabil.ă ă

Faraonii Neco şi Apries şi-au dat silin a s recucereasc Siria - Palestina.ţ ă ă Vechiul imperiu şi „campaniile sale mi¬litare împotriva Asiei” sunt idealul celei de-a 26-a dinastii (anii 663-525 î.Cr.). S-au construit flote mari şi s-a f cută încercarea de a reface din nou canalul dintre Nil şi Marea Roşie.

Dac aceste impulsuri de putere n-au adus nici un fel de rezultat, şi dac niciă ă unele n-au avut succesul scontat, atunci amintirea exemplelor din marea epoc aă constructorilor piramidelor, a avut un efect învior tor dar pe alte terenuri.ă Pictorii şi sculptorii au copiat operele marilor înaintaşi. Nu¬mele unor faraoni din mileniul al treilea au fost gravate în noile skarabeuri. S-au reintrodus str vechile titluri din administra ia statal şi de la curtea domneasc şi totă ţ ă ă

apara¬tul administrativ şi func ion resc a fost reprofilat pe aşa zi¬saţ ă „antichitate”.

Lucruri asem n toare se întâmplau şi în Fenicia, pe coa¬stele M rii Mediterane. Înă ă ă anul 814 î.Cr. a fost întemeiat oraşul Cartagina, ca o colonie nord african aă oraşului Tyr. În aceste momente puterea maritim şi comercial a fe¬nicieniloră ă ajunsese la unicul ei apogeu pe care l-a avut vreodat . De la Marea Neagr şi până ă ă la strâmtoarea Gib¬raltarului, Fenicia a posedat colonii comerciale şi puncte de sprijin pe malurile M rii Mediterane. O sut de ani mai târ¬ziu deja grecii auă ă intrat în posesia moştenirii comer ului lor mondial. Preotul Sanchuniathon scrieţ istoria Feniciei; el primeşte din partea unui rege îns rcinarea s copiezeă ă inscrip ii şi textele vechi, pe care Filon din Byblos mult mai târziu le-a folositţ ca izvoare istorice.

Cu Assurbanipal (anii 669-626 î.Cr.) împ r ia Asiriei ajunge la apogeul puteriiă ăţ sale; ea se întindea de la golful Per¬sic şi pân la partea de sus a Egiptului.ă Acest tigru al vechiu¬lui Orient era acum s tul şi domnitorul acestui uriaş poporă de cuceritori s-a l sat s fie pictat sub o bolt de vi , cul¬cat pe un pat moaleă ă ă ţă şi oferindu-i-se o cup cu vin.ă

Înjghebarea primului anticariat, a celei mai mari biblio¬teci din lumea veche, era a doua lui pasiune. Din îns rcina¬rea lui, magaziile vechilor temple au fostă r scolite în c uta¬rea de documente vechi. Scribii lui au întocmit copii dup miiă ă ă de t bli e din vremea marelui Sargon I (anul 2.350 î.Cr.).ă ţ

Iar pasiunea fratelui s u Şamaş-Sumukini din Babilon, a mers înc şi mai departe.ă ă El a dispus ca evenimentele ac¬tuale s fie scrise în limba str veche aă ă sumerienilor.

Şi pe Nebucadne ar (anul 605-562 î.Cr.), ultimul mare domnitor de pe tronul dinţ Babel, l-a chinuit nostalgia dup trecut. Cronicarii de la curtea lui trebuiau să ă stilizeze inscrip¬ iile în vechea limb babilonian , pe care nici un om nu maiţ ă ă putea nici s-o citeasc şi nici s-o vorbeasc . Arta de a construi şi literatura auă ă mai înflorit înc odat sub haldei.ă ă

Cercetarea cerului în slujba astrologiei a f cut progrese neb nuite. S-a ajuns deă ă atunci la antedatarea eclipselor de soare şi de lun . În şcoala babilonian deă ă astronomie s-au scris pe la anul 750 î.Cr. însemn ri asupra corpurilor ce¬reşti şiă s-a continuat cu aceast scriere neîntrerupt timp de peste 350 de ani. Acesteaă constituie cea mai lung serie de observa ii astronomice care s-a f cut vreodat .ă ţ ă ă Pân prin sec. 18, calculele observa iilor de mai sus dep şeau, în ceea ceă ţ ă priveşte exactitatea, pe cele ale astronomilor europeni.

Nabonid (anii 555-538 î.Cr.) pare s fi fost primul arheolog al lumii: Acest ultimă domnitor babilonian a dispus ca s se dezgroape locaşuri şi temple dec zute deă ă cultur , s fie descifrate şi s se traduc inscrip iile vechi. Dup cum rezultă ă ă ă ţ ă ă din documentele g site la Tell al Muayyar, el a renovat turnul de la Ur construită în trepte şi care sl bise din cauza b trâne ii.ă ă ţ

Principesa Bel-Shalti-Nannar, sora biblicului Belşa ar, a avut aceleaşi preocup riţ ă ca şi tat l ei Nabonid. Woolley a descoperit în înc perile unui templu din Ur,ă ă unde sus nu¬mita a activat în calitate de preoteas , un adev rat muzeu, cu pieseă ă arheologice din statele Mesopotamiei sudice - pro¬babil primul muzeu iin lume. Toat colec ia sa era înre¬gistrat cu grij , pies dup pies , pe un cilindru dină ţ ă ă ă ă ă lut. Dup cuvintele lui Woolley, acel cilindru este „cel mai vechi ghid muzeistică pe care îl cunoaştem”.

Numai un singur popor - împr ştiat în multe p r i şi dus în vremea aceea departeă ă ţ

pân dincolo de „fertila semilun ” - nu se las biruit de satura ie şi deă ă ă ţ moleşeal : sunt fiii lui Israel, urmaşii patriarhilor; ei sunt plini de o n dejdeă ă arz toare şi au o int precis . Ei nu se pr p desc, dimpotriv g sesc putere să ţ ă ă ă ă ă ă ă se salveze şi s se men in în cursul mileniilor pân în ziua de azi.ă ţ ă ă

Timp de 1500 de ani lumina cea mai vie i-a str lucit ome¬nirii din parteaă „semilunei fertile” cel mai vechi centru de cultur şi civiliza ie de la timpulă ţ epocei de piatr . Dar de la anul 500 î.Cr. începe s se lase pe neobservate, dară ă într-un mod irezistibil, întunericul asupra rilor şi popoarelor care au p stratţă ă în sânul lor s mân a a tot ceea ce avea s vin în viitor... în alte ri.ă ţ ă ă ţă

O nou raz de lumin str luceşte deja din mun ii Iranu¬lui; vin perşii. Marileă ă ă ă ţ împ r ii semitice şi Egiptul şi-au înde¬plinit misiunea lor istoric ; sectorulă ăţ ă cel mai însemnat şi decisiv al tinerei omeniri a conlucrat la preg tirea terenuluiă pentru împ r iile indo-germanice, care vor aduce la via ara apusului - Europa.ă ăţ ţă ţ

De la cel mai extrem vârf din sud-estul continentului, lumi¬na începe s seă deplaseze tot mai mult spre apus. Din Grecia spre Roma, peste bariera Alpilor, peste Europa de apus, în sus, spre Scandinavia şi spre insulele britanice.

Ex oriente lux!

Pe drumul ei înfloresc în pu ine secole, culturi şi civiliza ii noi, arta ajungeţ ţ La culmi neb nuite de frumuse e şi armonie, priceperea omeneasc p trunde prină ţ ă ă filosofia şi ştiin ele na¬turale ale grecilor, pân la acele culmi care nu i-auţ ă fost în¬g duite vechiului orient.ă

În drumul ei, lumina poart cu ea şi moştenirea cea felurit şi împestri at aă ă ţ ă vechiului Orient, de la utilul sistem de m surat şi de cânt rit pân în sus, laă ă ă astronomie, şi cu ele scrierea, alfabetul şi - Biblia.

Capitolul 31Cir, regele Persiei

„Aşa vorbeşte Domnul c tre unsul S u, c tre Cir, pe care-l ine de mân , ca să ă ă ţ ă ă doboare neamurile înaintea lui, şi s dezlege brâul împ ra ilor, s -i deschidă ă ţ ă ă por ile, ca s nu se mai închid ” (Isaia 45:1).ţ ă ă

Şapte ani dup moartea lui Nebucadne ar, se urc în anul 555 î.Cr. pe tronulă ţ ă babilonian, Nabonid, primul arheolog. El va fi ultimul domnitor al rii dintreţă cele dou râuri. C ci evenimentele din podişul Iranului arat c istoria lumii seă ă ă ă îndreapt repede înspre o mare r sturnare.ă ă

La cinci ani dup urcarea pe tron a lui Nabonid, odat cu domnia perşilor, începeă ă o nou er .ă ă

Mezii, care de la c derea Ninivei în anul 612 î.Cr. au devenit împreun cuă ă Babilonienii moştenitorii împ r iei învinse a Asiriei, vor fi supuşi peă ăţ neaşteptate de poporul ve¬cin şi vasal al perşilor. Regele mezilor Astyages este învins de propriul s u nepot Cyrus. Biblia îl numeşte Cir.ă

Marii b rba i din vechime obişnuiau s -şi anun e venirea lor într-un mod cu totulă ţ ă ţ neobişnuit; deseori ei ieşeau în evi¬den prin împrejur rile sau prezicerileţă ă vrednice de luat în seam , chiar înainte de naşterea lor. Potrivit cu cele de maiă sus soarta lui Cir a fost hot rât prin dou vise neobişnuite. Ele au circulat dină ă ă gur în gur , peste tot în vechiul Orient, şi astfel ele au ajuns pân la urechileă ă ă lui Herodot, care ne istoriseşte:

„Lui Astyages... i s-a n scut o fiic , c reia i-a pus numele Mandane. Ea a avut ună ă ă vis în care se f cea c din ea a ieşit atâta ap încât a acoperit întregul oraş,ă ă ă ba a inundat chiar şi întreaga Asie. Astyages a istorisit aceast vedenie deă noapte la t lm citorii s i de vise şi la vr jitori. Când a auzit de la eiă ă ă ă însemn tatea acestui vis s-a speriat. Ca urmare, atunci când fiica s-a f cut deă ă m ritat, Astyages n-a dat-o niciunui b rbat dintre mezi de frica celor visate deă ă ea, ci a c s torit-o cu un persan cu numele de Cambyses...ă ă

În primul an dup c s toria Mandanei cu Cambyses, Astyages a avut un vis. Se f ceaă ă ă ă c din sânul fiicei lui creştea un butuc de vi de vie care s-a f cut atât deă ţă ă mare încât a acoperit întreaga Asie. Dup acest vis, pe care iar şi l-a istori¬sită ă t lm citorilor de vise, el a dispus ca fiica lui s fie adus din ara perşilor,ă ă ă ă ţ cu toate c era aproape s nasc . De cum a venit la Astyages, acesta a pus-o subă ă ă supraveghere fiind hot rât s nimiceasc rodul pântecelui ei; c ci dup vedeniaă ă ă ă ă lui, vr jitorii lui pricepu i în tâlcuirea viselor, i-au prezis c odrasla fiiceiă ţ ă lui va deveni rege în locul lui. Tocmai de acest lucru s-a temut şi Astyages, şi când s-a n scut Cyrus, el a chemat pe Harpagus, omul cel mai de încredere dintreă to i cei din casa lui şi dintre... mezi. C tre acesta, deci Astyages a vorbitţ ă astfel: ‚...Ia copilul pe care l-a n scut Mandane, du-l în casa ta şi ucide-l...’”ă

Dar nici Harpagus n-a putut s execute aceast îns rcinare de a ucide, dat deă ă ă ă bunic, şi nici v carul c ruia el i-a transmis mai departe aceast porunc . Şiă ă ă ă astfel Cyrus a r mas în via¬ .ă ţă

Dar nu numai naşterea şi copil ria lui Cyrus au fost esute de legend . Acest fiuă ţ ă de rege, din neamul persan al Aheme¬nizilor, a preocupat mai mult ca oricare alt prin al lumii vechi fantezia popoarelor şi a stârnit admira ia lor. Greculţ ţ Xenophon a glorificat întemeierea împ r iei lui într-un roman întreg, înă ăţ „Cyropedia”.

Biblia îl p streaz în amintire ca pe aduc torul luminii. Ascensiunea lui f ră ă ă ă ă seam n de rapid şi de str lucit , n-a fost p tat de nici un act al violen ei.ă ă ă ă ă ă ţ Politica lui în eleapt şi dus cu o inim larg , a f cut din el una din cele maiţ ă ă ă ă ă sim¬patice figuri ale vechiului Orient. Cea mai resping toare în¬suşire aă domnitorilor orientali dinaintea lui, cruzimea des¬potic , a fost str in acestuiă ă ă persan.

Persoana lui Cyrus este men ionat de istorie pe la anul 550 î.Cr. În anul acestaţ ă el cucereşte Ecbatana, capitala îm¬p r iei mezilor. Iar bunicul s u regescă ăţ ă Astyages trebuie s plece în exil. Şi Cyrus contopeşte ara mezilor cu împ r iaă ţ ă ăţ perşilor. Împotriva acestui biruitor, Babilonia, Lidia din Asia Mic şi Sparta facă o alian . Regele Lidiei, Cresus - numele lui mai este înc şi ast zi proverbialţă ă ă pentru o avere mare îl atac pe acest persan. Dar Cyrus cucereşte capitala Sardisă (situat la 80 km r s rit de Smirna) şi îl învinge.ă ă ă

Şi acum drumul spre Babilonia este liber, iar Babel se afl ademenitor în fa aă ţ lui.

Pe terenul acestei situa ii a putut s creasc o povestire mi¬sterios-lugubr ,ţ ă ă ă care - transmis de Biblie - a preocupat în mod activ fantezia popoarelor apusene:ă

„Imp ratul Belşa ar a f cut un mare osp celor o mie de mai mari ai lui, şi aă ţ ă ăţ b ut vin înaintea lor... Au b ut vin şi au l udat pe dumnezeii de aur, de argint,ă ă ă de aram şi de fier, de lemn şi de piatr . În clipa aceea s-au ar tat degeteleă ă ă unei mâini de om şi au scris în fa a sfeşnicului, pe tencuiala zidului palatuluiţ împ r tesc... Atunci împ ratul a îng lbenit, şi gândurile atât l-au tulburat c iă ă ă ă ă s-au desf cut încheieturile şol¬durilor, şi genunchii i s-au izbit unul deă altul... Apoi împ ¬ratul a luat cuvântul şi a zis în elep ilor Babilonului:ă ţ ţ

‚Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui, va fi îmbr ¬cat cuă purpur , va purta un l n işor de aur la gât, şi va avea locul al treilea înă ă ţ cârmuirea împ r iei’” (Daniel 5:1,4-7) „Mene, mene, tekel, u-pharsin”, au sunată ăţ cuvintele celebre de pe perete. Ele aveau acest în eles: „Num rat, num rat,ţ ă ă cân¬t rit şi împ r it... Dumnezeu i-a num rat zilele domniei... ai fost cânt rită ă ţ ţ ă ă în cump n şi ai fost g sit uşor... Împ ¬r ia ta va fi împ r it , şi dat meziloră ă ă ă ăţ ă ţ ă ă şi perşilor” (Daniel 5:25-28).

Atunci când Iosif, fiind în Egipt, a ştiut s tâlcuiasc visele lui Faraon cu celeă ă şapte vaci grase şi şapte vaci slabe şi cu spicele de grâu, el a devenit al doilea b rbat din conducerea împ r iei, adic mare-vizir.ă ă ăţ ă

Dar ce puteau s însemneze aceste cuvinte, care spuneau c pentru descifrareaă ă acele scrieri misterioase, se promitea c „va avea locul al treilea în cârmuireaă împ r iei”?ă ăţ

Acest verset biblic a fost neîn eles şi şi-a g sit explica ia abia cu ajutorulţ ă ţ arheologiei.

Cine a fost acest Belşa ar se ştie ast zi cu siguran din textele cu scriereaţ ă ţă cuneiform ale propriului s u tat .ă ă ă

El n-a fost, fiul lui Nebucadne ar, ci al lui Nabo¬nid, care într-o inscrip ieţ ţ spune urm toarele: „Şi în inima lui Belşa ar, a întâi n scutului meu fiu,ă ţ ă vl starul coapselor mele, s pui frica de dumnezeirea ta sublim , ca s nu facă ă ă ă ă nici un p cat, ci s se mul umeasc cu bog ia vie ii.”ă ă ţ ă ăţ ţ

Prin aceasta a devenit limpede faptul c Belşa ar era prin¬cipe moştenitor, şi caă ţ atare era al doilea b rbat din Babi¬lonia. Prin urmare, el n-a putut s promită ă ă decât al treilea loc de conducere din împ r ia sa.ă ăţ

Istoria osp ului lui Belşa ar şi a scrierii pe perete, privit în perspectiva saăţ ţ ă profetic , ne arat situa ia politic din vremea aceea: anul 539 î.Cr.ă ă ţ ă

Cyrus l-a atacat pe Nabonid şi oştirea babilonian a fost înfrânt . Prin acestă ă fapt ceasurile ultimei mari împ r ii me¬sopotamiene erau num rate.ă ăţ ă

„Pogoar -te şi şezi în rân , fecioar , fiica Babilonului; şezi pe p mânt, f ră ţă ă ă ă ă ă scaun de domnie, fiica faldeilor” (Isaia 47:1)

Un an dup b t lia de mai sus, regele perşilor Cyrus, îşi face intrarea înă ă ă Babilonul cel învins.

Şi heti ii, casi ii şi asirienii i-au preg tit de multe ori acestei cet i uriaşeţ ţ ă ăţ aceeaşi soart . Aceast ultim cucerire îns iese cu totul afar din tiparulă ă ă ă ă obişnuit al cuceririlor depe atunci. Şi în metodele r zboinice ale vechiuluiă Orient, ea este f r asem nare. La aceast cucerire a Babilonului, nu s-au maiă ă ă ă ridicat în sus nici un fel de coloane de fum din dosul zidurilor cucerite şi nici un templu sau palat n-a fost ras de pe fa a p ¬mântului; nici o cas n-a fostţ ă ă jefuit , şi nici un om n-a fost m cel rit sau tras în eap . Cilindrul din lut aă ă ă ţ ă lui Cyrus ne istoriseşte cum s-au întâmplat de ast dat lucrurile.ă ă

„Când am intrat în mod paşnic în Babilon, şi în veselie şi bucurie mi-am stabilit locuin a mea de domnie în palatele domnitorilor, marele st pân Marduk a f cut caţ ă ă inima cea lar¬g a babilonienilor s se aplece înspre mine, în timp ce în fie¬careă ă zi eu eram preocupat ca s -i fac slujbele de adora ie. Ar¬matele mele întinse auă ţ cutreierat în mod paşnic Babilonul şi nim nui din Sumer sau Akkad n-am îng duit caă ă s se tearn . De asemenea m-am preocupat cu pl cere de tot interiorul Ba¬bilonuluiă ă ă

şi de toate cet ile lui. Pe locuitorii Babilonului... eu i-am eliberat de jugulăţ care nu li se potrivea. Am dres lo¬cuin ele lor degradate, am îndep rtat triste eaţ ă ţ lor... C ci eu sunt Cyrus, regele tuturor, marele şi puternicul rege, rege¬leă Babilonului, regele din Sumer şi Akkad, regele celor patru p r i ale lumii... ”ă ţ

Ultimele propozi iuni ale citatului de mai sus ne fac aproape s credem cţ ă ă cronicarul biblic ar fi cunoscut cuprin¬sul cuvintelor de pe acel cilindru. „Aşa vorbeşte Cir, împ ra¬tul Perşilor: Domnul, Dumezeul cerurilor, mi-a dat toateă împ r iile p mântului” (2 Cronici 36:23).ă ăţ ă

Ca nişte domnitori s -şi afişeze toleran a pe frontispiciul lor, şi înc şi pe celă ţ ă cultic, acest lucru era neobişnuit şi l-a caracterizat pentru prima dat pe regeleă perşilor.

Dup intrarea lui în Babilon, Cir d dispozi ie ca toate icoanele şi sanctuareleă ă ţ zeilor locali s fie ref cute. El se preo¬cup de „slujba de adorare a zeuluiă ă ă principal al oraşului” ¬Marduk. În oraşul Ur face acelaşi lucru. Pe unul din cilindrii din lut, care era spart şi s-a p strat în acele ruine, Cyrus spu¬ne elă însuşi: „Sin, cel ce lumineaz cerul şi p mântul, mi-a dat în mâinile mele cuă ă semnul lui de bun voin cele patru p r i ale lumii. Eu i-am adus înapoi pe zei înă ţă ă ţ sanctuarele lor”.

Şi toleran a aceasta a lui le-a prins bine şi evreilor. Dup ani lungi de exil,ţ ă dorin a lor cea mai arz toare a putut acum s -şi vad împlinirea.ţ ă ă ă

Capitolul 32Întoarcerea la Ierusalim

„În anul întâi al domniei împ raoului Cir, împ ratul Cir a dat aceast poruncă ă ă ă privitoare la Casa lui Dum¬nezeu din Ierusalim: ‚Casa s fie zidit iar şi, ca să ă ă ă fie un loc unde s se aduc jertfe, şi s aib temelii tari. S aib o în l ime deă ă ă ă ă ă ă ţ şase zeci de co i, o l ime de şase zeci de co i...’” (Ezra 6:3).ţ ăţ ţ

Aceasta a fost încuviin area întoarcerii la Ierusalim! Tex¬tul acestui decretţ regal a fost redactat în aramaica oficial , noua limb administrativ a perşilor.ă ă ă Cercetarea ştiin ific a putut dovedi în mod clar autenticitatea acestui decretţ ă preluat în capitolul 6 din cartea lui Ezra.

Era vorba de un act de repara ie desp gubitoare. C perşii se considerau urmaşi aiţ ă ă babilonienilor, rezult şi din dispo¬zi iile privitoare la executarea lucr rii:ă ţ ă „...cheltuielile vor fi pl tite din casa împ ratului, mai mult uneltele de aur şiă ă de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebu¬cadne ar din Templul de laţ Ierusalim şi le adusese la Babi¬lon, s fie date înapoi, duse în Templul dină Ierusalim la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu” (Ezra 6:4-5).

Cu executarea acestui ordin marele împ rat Cyrus l-a în¬s rcinat pe dreg torulă ă ă Seşba ar (Ezra 5:14), un principe evreu şi probabil apar inând de casa lui Davidţ ţ (se presupune c „Seşba ar” este identic cu „Sena ar”; cel de-al patrulea fiu ală ţ ţ regelui Ioiachim - 1 Cronici 3:18).

Este un lucru de în eles c dup cincizeci de ani de la de¬portare, nu to i evreiiţ ă ă ţ au folosit aceast posibilitate de-a se întoarce în ara p rin ilor. În orice caz,ă ţ ă ţ în vremea aceea era un risc ca s pleci din ara bogat a Babiloniei, în care seă ţ ă aşezaser şi unde cei mai mul i din ei crescuser , într-o c l ¬torie aspr spreă ţ ă ă ă ă ruinele unei ri devastate. Cu toate acestea, dup nişte preg tiri care au luatţă ă ă mult timp, în prim vara anului 537 î.Cr. se adun o caravan lung de evrei careă ă ă ă s întreprind marşul spre vechea patrie.ă ă

„Toat adunarea era de 42.360 inşi, afar de robii şi roabele lor, în num r deă ă ă 7.337. Între ei se aflau dou sute de cânt re i şi cânt re e. Aveau şapte suteă ă ţ ă ţ treizeci şi şase de cai, dou sute patruzeci şi cinci de catâri, patru suteă treizeci şi cinci de c ¬mile şi şase mii şapte sute dou zeci de m gari” (Ezraă ă ă 2:64-67).

Despre coloana de marş a acestei mul imi uriaşe nu avem pân azi nici un fel deţ ă m rturii din vremea aceea, nici din Ve¬chiul Testament, şi nici din alte izvoare.ă Dar nu este necesar o fantezie mult prea mare ca s - i po i imagina cum s-aă ă ţ ţ mişcat încet, de-a lungul râului Eufrat şi anume în susul flu¬viului această caravan lung cu preo i şi cânt re i, cu ani¬male de povar , cu femei şi copii.ă ă ţ ă ţ ă

Aproape 1.300 km trebuiau parcurşi din Babilon pân în îndep rtatul Ierusalim,ă ă înso i i permanent de acea cea pro¬dus de mul imea de praf ce se ridica în sus!ţ ţ ţă ă ţ Într-o bun zi ei au trecut prin locurile vechii cet i Mari. Apoi au ajuns înă ăţ locul unde pe cel lalt mal, fluviul Belich se vars în Eufrat, şi în al c rui cursă ă ă inferior se afla şi Haran.

Şi din locul acela, aceşti oameni care se întorceau acas au mers pe acelaşi drumă pe care, cu 1400 de ani înaintea lor, a mers şi Avraam, din ara p rin ilor s iţ ă ţ ă spre Canaan. Ei au mers prin Damasc, pe la poalele Hermonului şi de-a lungul lui spre lacul Ghenezaret, pân când într-o zi, din vârfurile brune ale mun ilor luiă ţ Iuda, au ap rut înaintea lor ruinele p r site ale cet ii Sionului - Ierusalimul.ă ă ă ăţ

Şi ce însemn tate avea s aib aceast c l torie pentru ge¬nera iile viitoare!ă ă ă ă ă ă ţ „C ci împreun cu acest marş spre Ieru¬salim, a mers şi viitorul lumii”, seă ă exprim educatoarea şi savanta american Mary Ellen Chase, care începând cu anulă ă 1926 pred la universit i cursuri asupra temei „Biblia ca literatur ”.ă ăţ ă

„De acest marş a depins existen a Bibliei, aşa cum o cu¬noaştem ast zi, o Biblie,ţ ă o credin evreiasc , o creştin tate şi o cultur apusean de multe sute de ani.ţă ă ă ă ă Dac n-ar fi existat nici o înapoiere la Ierusalim atunci şi cei din Iuda ar fiă avut cel pu in în mare, aceeaşi soart ca şi cei din Israel, adic s-ar fiţ ă ă amestecat şi ei cu Orientul, şi în cele din urm ar fi disp ¬rut ca popor de sineă ă st t tor”.ă ă

Imediat dup sosirea israeli ilor la Ierusalim, a fost pus cu mare entuziasmă ţ ă temelia pentru noul templu. Apoi îns lucrarea a fost oprit (Ezra 5:16).ă ă

Îns marea însufle ire a celor întorşi acas s-a potolit re¬pede; via a era preaă ţ ă ţ aspr şi s rac în aceast ar depopu¬lat , în care nişte case d râmate nu- iă ă ă ă ţ ă ă ă ţ ofereau decât un ad ¬post s r c cios. La acestea se mai ad uga şi grija pentruă ă ă ă ă hra¬na cea de toate zilele. Astfel c mai întâi „fiecare din ei a alergat pentruă casa lui” (Hagai 1:9).

De aceea reconstruc ia templului a progresat încet. Primii colonişti au fostţ s raci, şi dup cum a rezultat şi din lucrurile r mase de pe urma lor, ei au fostă ă ă pu ini la num r. Lucrurile g site cu ocazia s p turilor arheologice, oglindesc cuţ ă ă ă ă claritate asprimea acelui timp.

Cyrus, eliberatorul, într-o campanie spre r s rit, moare în anul 530 î.Hr, şi esteă ă înmormântat la reşedin a sa Pasar¬gade de lâng Persepolis (50 km la nord-est deţ ă localitatea Se¬ras, cunoscut ast zi în sudul Iranului ca centru de esută ă ţ co¬voare). Palatul s u a fost construit sub forma unor pavilioa¬ne separate;ă fiecare din ele era situat în mijlocul unei gr dini minunate; şi tot palatul s uă ă cu pavilioanele lui era înconjurat de ziduri înalte. Pe coama de miaz zi a unuiă lung lan de dealuri, zace înc din zilele lui Cyrus, în iarba aspr de mun¬te, oţ ă ă mic şi neînsemnat construc ie din piatr . Şase pietre cubice formeaz scara spreă ă ţ ă ă

o înc pere îngust , iar deasupra intr rii acelei înc peri era mai înainte oă ă ă ă inscrip ie care î i vorbea astfel: „O, omule, oricine ai fi tu şi oricând vei veniţ ţ pe aici, c ci eu ştiu c vei veni - eu sunt Cyrus, şi eu le-am cucerit perşiloră ă împ r ia lor mondial . S nu m pizmuieşti deci pentru aceast palm de p mânt,ă ăţ ă ă ă ă ă ă care îmi acopere tru¬pul meu.”

Zadarnic! Îngusta înc pere din piatr , în care un sarcofag din aur închidea în elă ă r m şi ele muritoare a marelui persan, se afl ast zi la fel de goal ca şi acelă ă ţ ă ă ă loc de deasupra intr ¬rii, care purta inscrip ia. Câteodat p storii trecă ţ ă ă nep s tori cu turmele lor pe lâng acest loc uitat la fel cum f ceau şi înă ă ă ă vremurile de demult, pe acest podiş întins, în care leul mai este înc şi acumă st pân mai ales când iese s -şi vâneze prada.ă ă

Lui Cyrus îi urmeaz pe tron fiul s u Cambyses II (530¬522 î.Cr.). Sub domniaă ă acestuia şi dup cucerirea Egiptului, Persia devine cel mai mare imperiu pe careă l-a v zut lumea vreodat ; el se întindea din India şi pân la Nil.ă ă ă

Abia pe timpul urmaşului s u Dariu I (522-486 î.Cr.) - se trece în Ierusalim înă mod definitiv la recl direa Temp¬lului, de la punerea temeliei c ruia trecuseră ă ă aproape dou decenii. La întrebarea dreg torului responsabil pentru ara lui Iuda,ă ă ţ a satrapului regiunii de dincolo de Eufrat, Dariu I confirm în mod explicită decretul lui Cyrus. Schimbul de scrisori oficiale cu curtea regelui Perşilor în problema acea¬sta, se poate citi în cartea lui Ezra (cap. 5:6 pân la 6:12).ă

Asupra autenticit ii istorice a acestor documente vechi, nu mai persist nici unăţ ă fel de îndoial . Nenum rate texte de alt categorie din vremea aceea confirm câtă ă ă ă de mult a spriji¬nit Dariu I, ca şi înaintaşii lui, toate cultele în orice privin¬ , şi nu numai în Palestina, ci şi în Asia Mic şi în Egipt.ţă ă

Astfel în inscrip ia medicului egiptean Usahor se pot citi urm toarele: „Şi mi-aţ ă dat ordin regele Dariu - o, de ar tr i el veşnic! - ca s m duc în Egipt... ca să ă ă ă reinstalez din nou num rul scriitorilor sfin i din templu şi s fac s reînvie dină ţ ă ă nou ceea ce c zuse în ruin ... ”.ă ă

Lui Gadata, administratorul domeniilor, Dariu îi scrie de-¬a dreptul sup rat. Elă îi adreseaz aspre observa ii pentru comportarea lui fa de preo imea templuluiă ţ ţă ţ lui Appolo din Magnesia: „Eu aud c tu nu te conformezi în totul dispozi¬ iiloră ţ mele. Chiar dac te osteneşti cu terenul meu, prin aceea c plantezi plante deă ă dincolo de Eufrat, pe p mântul Asiei Mici. Eu laud aceast activitate a ta, şi veiă ă avea pentru aceasta o mare mul umire la curtea mea regeasc . Pentru faptul îns ,ţ ă ă c nu ii seama de atitudinea mea fa de zei, te voi face ca s sim i odat , înă ţ ţă ă ţ ă caz c nu vei proceda în altfel, mânia mea, la care m-ai înt râtat. C ci i-ai pusă ă ă pe gr dinarii care îi sunt sfin i lui Apollo, la un impozit şi i-ai obligat laă ţ prelucrarea unui p mânt profan, ne inând seama de principiile înaintaşilor meiă ţ fa de Dumnezeu, care le-a vorbit per¬şilor... ”.ţă

Ostenelile celor ce s-au înapoiat la Ierusalim, mult timp s-au redus numai la recl direa Templului din Ierusalim. Lucr rile de construc ie au început prină ă ţ octombrie -¬noiembrie anul 520 î.Cr. La 12 Martie 515 î.Cr. ele au fost terminate (Zaharia 1:1 - în luna a 8-a, anui al 2-lea al lui Dariu - oct. - nov. 520 î.Cr. - începerea zidirii; Ezra 6:15 - ziua a 3-a a lunii Adar (babil. Adaru) din al 6-lea an al lui Dariu = 12 martie 515 î.Cr. - terminarea lucr ¬rii).ă

În ce priveşte zidul cet ii, israeli ii au amânat lucrarea pân în secolulăţ ţ ă urm tor. Ei reîncep lucr rile la zidul cet ii abia sub Neemia, care este instalată ă ăţ de regele Artaxerxe al perşilor (465-424 î.Cr.) ca guvernator al Iudeii. Recon¬struirea zidului îns a fost terminat într-un timp neobişnuit de scurt.ă ă „Zidul a fost ispr vit... în cincizeci şi dou de zi¬le” (Neemia 6:15). Oă ă

reconstruc ie în numai 52 de zile este ceva de necrezut! Neemia însuşi istoriseşteţ c „zidurile Ierusalimu¬lui erau d râmate, iar por ile arse de foc” (Neemia 2:13).ă ă ţ Zidurile au fost aşa, dar numai restaurate. Şi lucrul acesta trebuia f cut înă grab , c ci popoarele învecinate şi înainte de toate samaritenii vroiau să ă ă împiedice cu toate mijloacele re¬fortificarea Ierusalimului. De aceea evreii au trebuit s stea mereu de veghe „cu o mân lucrau, iar cu alta ineau arma” (Neemiaă ă ţ 4:17).

Şi lucr rile de reconstruc ie al ranilor, muncitorilor şi p storilor din statulă ţ ţă ă Israel de azi se desf şoar în acelaşi fel ca cele de atunci.ă ă

Sp rturile ref cute în grab şi cr p turile cârpite ale zidurilor, oglindescă ă ă ă ă presiunea timpului de atunci şi neliniştea înfrigurat , în care se executatuă lucr rile. Arheo¬logul englez J. Garrow Duncan a dezgropat p r i de-ale ziduluiă ă ţ din sectorul micului deal din sud-est, deasupra izvorului Ghihon. În raportul s uă asupra celor g site acolo, se spune: „Pietrele sunt mici, necioplite, diforme şiă nee¬gale. Unele din ele sunt neobişnuit de mici şi par s fie numai nişte aşchii,ă rupte din blocuri mai mari; este ca şi cum ar fi folosit orice fel de material care le c dea sub mân . Marile sp rturi şi înc perile goale sunt umplute cu ună ă ă ă amestec neordonat de tencuial cu nd ri mici de piat¬r ... ”ă ţă ă ă

Din vremea când Neemia era guvernator al Ierusa¬limului dateaz şi reg sireaă ă focului sacru pentru Templu.

A doua carte a Macabeilor relateaz c Nee¬mia „a trimis vorb aceloraşi urmaşi aiă ă ă preo¬ ilor care au ascuns focul, ca ei s -l caute din nou”. Şi c aceia „n-auţ ă ă g sit nici un foc, ci numai o ap dens ”.ă ă ă

Când îns la îndemnul lui Neemia ei au turnat acea ap den¬s „peste lemnul şiă ă ă peste jertfa care era pe lemn”, „atunci s-a aprins un foc mare; şi s-au mirat to i” (2 Macabei 1:21-22). Mult timp nimeni n-a acordat aproape nici o aten¬ ieţ ţ urm toarelor cuvinte scrise în cartea Macabeilor: „Şi to¬var şii lui Neemia auă ă numit apa aceea Nephtar” (2 Macabei 1:36). C acest verset biblic con inea ună ţ indiciu precis despre un fenomen cu totul interesant legat de subsolul p mân¬tului, fenomen care trebuia s fi fost deja cunoscut de israeli i - s-aă ă ţ constatat abia de curând. În noul stat Is¬rael s-au g sit izvoare de i ei, adică ţ ţ ă nafta, dup cum este denumirea babilonian a i eiului. Din anul 1953, cu ocaziaă ă ţ ţ sondajelor f cute în jurul M rii Moarte, la Neghev şi în apropiere de Ascalon, s-ă ăau g sit izvoare israeliene de petrol.ă

Şi a mai fost oare de mirare, c dup aceast descope¬rire a ap rut în Israelă ă ă ă presupunerea, c şi cu ocazia sentin ei divine de pe muntele Carmel (1 Împ ra iă ţ ă ţ 18:34-38) ar fi putut s fie vorba de acelaşi produs al subsolului p mân¬tului?ă ă

Recl direa Templului şi a vechii cet i a lui David dup întoarcerea din robiaă ăţ ă babilonian sunt nişte indicii înve¬derate c Israelul devenise conştient că ă ă vremurile împ r ¬ iei lui trecuser în mod irevocabil şi c numai coeziuneaă ă ţ ă ă strâns a comuniunii cultice ar fi putut s mai garanteze continuitatea acestuiă ă mic popor, indiferent ce ar mai fi pu¬tut s aduc de acum încolo evenimenteleă ă politice. De aceea, plini de râvn pentru acest scop al lor, ei au recl dită ă locaşurile sfinte care alc tuiesc punctul central al evrei¬lor, atât al celor careă locuiau în patria lor, cât şi al celor care erau dispersa i în toat lumea. Astfelţ ă „marele preot” al noului Templu din Ierusalim a devenit c petenia între¬guluiă Israel. Din acea clip , acest mic stat al preo ilor nu şi-a mai adus nici oă ţ contribu ie vrednic de remarcat la treburile politice ale lumii din secoleleţ ă urm toare. Israelul a întors spatele politicii.ă

Cu încuviin area perşilor, „Legea lui Dumnezeu” de¬vine obligatorie pentru Israel,ţ

ba chiar pentru to i evreii de pretutindeni, dup cum ne este transmis în modţ ă expres prin cartea lui Ezra 7:23-26.

Acest pasaj biblic este înt rit în mod conving tor şi printr-un alt document dină ă vremea aceea.

În anul 1905, s-au descoperit pe insula cu palmieri Ele¬fantine, care se afl laă prima cascad a Nilului din apropie¬rea barajului de la Assuan, trei documenteă str vechi scrise pe papyrus. Ele sunt scrise în limba statal aramaic şi datează ă ă ă din anul 419 î.Cr. Unul din ele este o scrisoare a regelui perşilor Dariu II, trimis cu ocazia Paştelor, şi cu un ordin cum s fie celebrat s rb toareaă ă ă ă ă Passah. Destinatara scriso¬rii era colonia militar evreiasc din Elephantine. Caă ă expe¬ditor semneaz Hanania, „referent pentru problemele ev¬reieşti de la curteaă guvernatorului persan din Egipt”.

Dou sute de ani au exerci at perşii domina ia lor asupra Ierusalimului. Istoriaă ţ ţ lui Israel pare s nu fi avut nimic deosebit de relatat pentru aceast perioad deă ă ă timp. Nici Biblia nu pomeneşte nimic despre aceast epoc şi nici straturile deă ă p mânt dezgropat nu ne spun nimic esen¬ ial despre aceast lung perioad de timp.ă ţ ă ă ă Şi construc ii mari şi alte obiecte de art meşteşug reasc lipsesc în orice cazţ ă ă ă cu des vârşire din rezultatul s p turilor arheologice f ¬cute în stratul de p mântă ă ă ă ă al timpului respectiv. Doar nişte cioburi ale unor simple unelte gospod reşti neă dovedesc ce s r c cioas şi ce restrâns a fost via a pe vremea aceea în Iudea.ă ă ă ă ă ţ

Negreşit c în decursul se¬colului al IV-lea î.Cr. apar şi monede. Ele poartă ă inscrip ia mândr „YE¬HUD”, adic „IUDA”. Este evident c perşii i-au acordatţ ă ă ă marelui preot dreptul de a bate monede de argint. Dup modelul drahmelor antice,ă aceste monede sunt ornamentate cu imaginea lui Zeus şi a bufni ei din Atena. Oţ dovad , cât de puternic au ştiut s se impun peste tot în Orient, comer ul şiă ă ă ţ influen a greceasc , cu mult timp înaintea lui Alexandru cel Mare.ţ ă

Capitolul 33Sub influen a greacţ ă

„Dup ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieşit din araă ţ Chitim şi a b tut pe Darie, regele perşilor, şi al mezilor, a domnit în locul lui,ă fiind cel dintâi împ rat de neam grecesc.ă

Şi a f cut r zboaie multe, a biruit multe cet i şi a nimicit pe regii p mântului”ă ă ăţ ă (1 Macabei 1:1-2).

În secolul al IV-lea î.Cr. centrul de domina ie politi¬c se mut treptat din razaţ ă ă „Semilunei fertile” înspre apus. Preludiul acestei evolu ii care avea s fieţ ă hot râtoare pentru mersul lumii, l-au format deja cu o sut de ani mai înainteă ă dou b t lii celebre, în care grecii au opus o stavil per¬şilor n v litori.ă ă ă ă ă ă Astfel la Marathon (490 î.Cr.), armatele persane ale lui Dariu sunt biruite de greci. La Salaamis, în fa a Atenei (480 î.Cr.) grecii bat cu zece ani mai târziuţ flota persan .ă

La Issus, în apropierea portului actual Alexandrette din nordul Siriei, în anul 333 î.Cr., odat cu victoria lui Alexandru cel Mare (336-323 î.Cr.) asupra regeluiă per¬san Dariu III (336-331 î.Cr.), grecii îşi trec de par¬tea lor rolul de conducere din concertul lumii de atunci.

Prima int a lui Alexandru este Egiptul. Cu o armat de elit de 32.000 solda iţ ă ă ă ţ pedeştri şi 5.000 de c l re i, tân rul rege de 24 ani porneşte spre miaz zi,ă ă ţ ă ă înso it pe mare de o flot compus din 160 de cor bii. Dar Alexandru este oprit deţ ă ă ă dou ori pe coasta sirio-palestinian .ă ă

Prima dat din cauza Tirului. Aceast cetate fenician înt rit şi ocrotit deă ă ă ă ă ă ziduri înalte şi puternice, st şi p zeşte coasta de pe mica ei insul .ă ă ă

Alexandru realizeaz aici o adev rat oper -minune în ceea ce priveşte tehnicaă ă ă ă militar , prin aceea c las s se construiasc un dig lung de 600 metri prină ă ă ă ă mijlocul m rii pân la cetatea din mijlocul itisulei. Pentru securitateaă ă lucr ¬rilor a fost nevoie s se foloseasc nişte scuturi protectoare mobile, aşaă ă ă numitele „broaşte estoase”. Totuşi lucrarea de construire a digului a fostţ împiedicat în mod continuu de o neîntrerupt ploaie de proiectile duşmane. Întreă ă timp îns , pionierii construiesc pe coast coloşi, denumi i „he¬lepoli”, nişteă ă ţ turnuri de asalt mobile, cu multe etaje supra¬puse unul peste altul. Pe ele se instaleaz detaşamentele de arcaşi şi artileria uşoar . Un pod mobil care se l saă ă ă în jos din partea frontal a acestor turnuri de asalt, permitea asaltarea rapid aă ă zidurilor cet ii asediate. Aceste turnuri de asediu au fost cele mai înalte, dinăţ câte s-au folosit vreodat în istoria r zboaielor. Ele au avut 20 de etaje şi prină ă în l imea lor de 50 m au dep şit cu mult în l imea oric rui zid de cetate.ă ţ ă ă ţ ă

Şi când aceşti monştri înarma i, dup o preg tire de 7 luni, au început sţ ă ă ă înainteze încet şi greoi spre cetatea Tir, soarta acestei cet i maritime care eraăţ considerat ca invincibil , a fost pecetluit .ă ă ă

A doua oar , marşul lui Alexandru a fost oprit din cauza Gazei, vechea cetate aă filistenilor. Asediul Gazei nu a durat îns decât dou luni, şi apoi drumul spreă ă ara Ni¬lului a devenit liber.ţ

Cu siguran c asediul cet ii Gaza din partea de sud¬vest a Palestinei, n-aţă ă ăţ putut s scape în primul rând aten iei iudeilor. Zgomotul armatelor care t b rauă ţ ă ă şi treceau în jo¬sul coastei maritime, trebuia s fi ajuns pân la în l imeaă ă ă ţ colinelor lor. Totuşi Biblia nu ne transmite nimic despre aceste evenimente, la fel ca şi despre domina ia greceasc care a durat peste 150 ani. Descrierileţ ă biblice nu trec dincolo de sfârşitul regatelor din Israel şi Iuda, şi dincolo de înfiin area statului preo esc de sub guvernarea suprem a perşilor. Abia cuţ ţ ă începutul luptelor macabeilor, ea intr din nou în am nunte istorice.ă ă

Din vremea aceasta îns , istoricul evreu Josephus Flavius a scris o istorie extra-ăbiblic despre marşul r zboinic al cuceritorului grec prin Siria şi Palestina.ă ă Dup cucerirea cet ii Gaza, aşa se spune în acea istorisire, Alexandru cel Mare aă ăţ venit la Ierusalim. Poporul şi Marele Preot Jaddua l-au primit cu mari onoruri. Alexandru a oferit o jertf pentru Templu şi i-a acordat poporului înlesniri.ă

Probabil c Alexandru nu va mai fi avut timp disponi¬bil pentru o mic deplasareă ă spre Ierusalim, mai ales c fusese deja re inut timp de 9 luni din cauzaă ţ rezisten ei Tiru¬lui şi a Gazei. Dup c derea Gazei el s-a gr bit s mearg peţ ă ă ă ă ă drumul cel mai scurt spre Egipt, l sând cucerirea rii interioare s fieă ţă ă des vârşit de mareşalul s u Parmenio, care de altfel a şi cucerit acel teritoriuă ă ă f r greutate.ă ă

Numai capitala guvernatorului Samariei a trebuit s fie cucerit cu for a. Şi caă ă ţ pedeaps , aceasta a fost ocupat de o colonie macedonean .ă ă ă

Ierusalimul şi provincia Iudea par s se fi supus f r nici o discu ie nouluiă ă ă ţ cuceritor. În orice caz, nici un izvor isto¬ric din acea vreme, cunoscut nou până ă ast zi, nu ne vor¬beşte nimic despre o rezisten a statului preo esc ală ţă ţ evrei¬lor.

Probabil c vizita lui Alexandru la Ierusalim nu este de¬cât o legend care posedă ă ă şi un oarecare sâmbure de adev r. Ea ne ofer o dovad elocvent c şi cuceritorulă ă ă ă ă

grec a tolerat formele de via din statul preo esc Iudea; ca urmare, comunitateaţă ţ religioas de acolo a r mas netulburat .ă ă ă

Cele de mai sus corespund întru-totul şi cercet rilor ar¬heologice. În Iudea dină vremea aceea nu s-au g sit nici urmele unei cuceriri greceşti şi nici ale uneiă ocupa ii mili¬tare.ţ

Numai în Samaria învecinat a luat fiin , în jurul anu¬lui 322 î.Cr. o cetateă ţă puternic greceasc . S p torii arheo¬logi au scos la lumin o serie întreag deă ă ă ă ă ă turnuri rotunde. Ele se sprijineau de vechiul dig cu cazemate, din vremea când Samaria mai era capitala regatului lui Israel.

În Egipt, care îl primeşte ca pe un cuceritor, Alexandru r mâne în timpul ierniiă anului 332 spre 331 î.Cr. Acolo el întemeiaz cetatea Alexandria, situat peă ă partea superioar extrem a Deltei Nilului, c reia i se atribuie apoi rolul deă ă ă oraş mondial al epocii celei noi. Ea înfloreşte re¬pede devenind centrul unei noi vie i spirituale care atrage în sfera vrajei sale capetele cele mai luminate aleţ lumii gre¬ceşti şi orientale.

La începerea lucr rilor de construire a oraşului, Alexan¬dru d o dispozi ie, careă ă ţ avea s aib în viitor o însemn ta¬te covârşitoare. El le acord evreilor -ă ă ă ă urmaşii refugia i¬lor din vremea babilonian - aceleaşi drepturi ca şiţ ă com¬patrio ilor lui! Preluat de la urmaşii marelui macedonean, dispozi ia de maiţ ă ţ sus a f cut ca Alexandria s devin unul din cele mai însemnate centre de adunareă ă ă ale evreilor.

Abia în Faptele Apostolilor apare în Scriptur numele acestui oraş construit deă Alexandru: „La Efes a venit un iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi” (Fapte 18:24).

În drum spre una din cele mai mari campanii de cuceri¬re, pe care o cunoaşte istoria, Alexandru mai trece înc o dat prin Palestina.ă ă

Toate rile din vechiul Orient i se supun; el ajunge pân la râul Indus, aproapeţă ă de poalele masivului Himalaia. Pe drumul de întoarcere îl apuc o febr . Alexandruă ă moare în vârst de 33 ani - la data de 13 iunie 323 î.Cr., în Babilon.ă

„Arunca i-v ochii printre neamuri şi privi i, uimi i¬v ... Iat voi ridica peţ ă ţ ţ ă ă haldei popor turbat şi iute, care str bate întinderi mari de ri...” (Habacucă ţă 1:5-6), scrie proorocul Habacuc în Ierusalim şi-L întreab cu mirare pe Dumnezeulă s u: „... Cum ai putea privi Tu pe cei mişei şi s taci, când cel r u m nânc peă ă ă ă ă cel mai neprih nit decât el?” (Habacuc 1:13).ă

Faptul c elenismul chiar cu mult timp înainte de Alexandru îşi întinsese anteneleă sale în mii de feluri pân în Mesopotamia şi în Egipt, pare s nu fi fost cunoscută ă evreilor, lucru care nu poate decât s stârneasc uimirea noastr . În statul loră ă ă preo esc vremea pare s se fi oprit în loc, şi „Tora”, Legea divin , numai ea pareţ ă ă s fi preo¬cupat via a micii comunit i religioase.ă ţ ăţ

De mult vreme au existat deja în armatele faraonului Psammetic II şi a regeluiă haldeu Nebucadne ar mercenari greci. De mult vreme se întinseser deja de-aţ ă ă lungul coa¬stelor Siriei şi ale Palestinei primele porturi şi centre comer¬ciale greceşti. În secolul al V-lea deja, mul i greci de frunte au c l torit şi auţ ă ă studiat rile vechiului Orient, ca Hero¬dot şi Xenofon, Hecateu şi Ktesias.ţă

Oare b rba ii din statul preo esc al evreilor n-au mai re¬cunoscut sau n-au maiă ţ ţ în eles semnele timpului? Sau, îm¬potrivindu-se orbeşte celor ce aveau s vin ,ţ ă ă şi-au închis în mod conştient ochii?

Dar cât de vehement trebuie s fi fost trezirea lor când s-au întâlnit cu Greciaă ă ajuns numai la o distan de câ iva paşi de locaşul cel sfânt, de Templul lor, şiă ţă ţ când nu mai putea fi trecut mult vreme cu vedere nici faptul c tineretulă ă israelit acceptase cu pl cere aruncarea discului, sport importat din Grecia. Iară luptele sportive dup modelul grecesc au g sit repede un ecou entuziast înă ă tineret.

Dar nu prin suprema ia puterii armelor sau prin ade¬meniri imorale a devenitţ Grecia periculoas pentru iudei, ci mai ales prin faptul c începuse s adie ună ă ă vânt de mai mult libertate al unei lumi nemaiauzit de moderne. Elada urcase prină Pericle, Eschil, Sofocle, Euripide, prin Fidias şi Polygnot, prin Platon şi Aristotel, o nou treapt a dez¬volt rii umane.ă ă ă

Dar, nep s tor fa de noua epoc a neamului omenesc, micul stat al preo ilor îşiă ă ţă ă ţ vedea cu st ruin de propriul s u drum şi se inea cu tenacirate şi cu dârzenieă ţă ă ţ de cele moştenite din trecut. Cu toate acestea el nu avea s fie scutit deă confruntarea cu noua gândire a lumii. Dar pentru toate acestea mai era înc vremeă suficient pân la cel de al doilea secol î.Cr.ă ă

„Şi a domnit Alexandru timp de doisprezece ani, şi a murit.Şi au st pânit slugile lui fiecare la locul s u.ă ăŞi au pus to i steme dup ce a murit el, şi fiii lor dup dânşii ani mul i, şi s-ţ ă ă ţau înmul it r ut ile pe p mânt” (1 Macabei 1:8-10)ţ ă ăţ ă

No iunea aceasta de „luptele diadohilor” se mai men ine înc chiar şi în politicaţ ţ ă secolului XX. Dar şi în edi ia lor ori¬ginal , ele nu au alc tuit, în nici un caz,ţ ă ă o pagin de glorie pentru profesia unui comandant de oşti. Conduc torii oştiriiă ă marelui Alexandru au dat f r nici un fel de scrupul la o parte din calea lor peă ă întreaga lui familie, pe fratele s u vi¬treg Philipp Arrhideus, pe mama saă Olympia, pe v duva lui Roxana şi au asasinat pe fiul s u abia n scut. Iară ă ă confrun¬t rile dintre ei au culminat cu dezmembrarea împ r iei în alte treiă ă ăţ împ r ii:ă ăţ

Împ r ia macedoniei, în partea de nord a Greciei. Împ r ia seleucid , care seă ăţ ă ăţ ă întindea din Tracia, prin Asia Mic şi Siria pân la frontierele Indiei. Capitalaă ă acestei a doua împ r ii mult mai întins ca prima a fost Antiohia situat peă ăţ ă ă malurile fluviului Orantes din nordul Si¬riei. Aproape to i domnitorii seleuciziţ au ad ugat numele lor propriu la numele acestui oraş: Antiochus.ă

A treia a fost împ r ia ptolomeilor, din regiunea Nilu¬lui cu capitalaă ăţ Alexandria. A fost condus de o dinastie, al c rei ultim reprezentant, Cleopatra,ă ă s-a bucurat în de¬cursul vremurilor de un anumit renume, deoarece s-a price¬put să suceasc mintea unor contemporani atât de însem¬na i ca Cezar şi Antonius.ă ţ

Primul domnitor din aceast dinastie a fost Ptolomeu I. Înc de pe vremea când eraă ă general, el a intrat în anul 320 î.Cr. în Ierusalim. Încorporarea statului preo esc Iuda în împ r ia elenist a ptolomeilor a însemnat ceva mai mult decâtţ ă ăţ ă schimbarea unui domnitor. Dimpotriv , faptul acesta era primul pas pe caleaă înf ptuirii celor prev zute în Biblie şi redate într-un mod atât de semnificativ,ă ă în Ge¬neza: „Dumnezeu s l rgeasc locurile st pânite de Iafet, Iafet s locuiască ă ă ă ă ă în corturile lui Sem... ” (Geneza 9:27).

Dup cele scrise în Geneza, de la Noe, pe p mânt, trebuiau s fie trei neamuri deă ă ă oameni: Sem, Ham şi Iafet, str moşii şi fondatorii a trei rase omeneşti. Din Semă se trag semi ii, iar din Ham hami ii; aceştia tr iesc în Africa. Urmaşii lui Iafetţ ţ ă îns , sunt, dup locurile lor de trai, pe care Biblia ni le indic foarte exact,ă ă ă din rasa arian . Printre ei sunt men¬ iona i şi urmaşii lui Chitim, care suntă ţ ţ

grecii.

Doi domnitori cu vederi neobişnuit de largi, şi anume Ptolemeu I şi fiul s uă Ptolemeu II Philadelphos, dezvolt capitala lor Alexandria şi fac din ea locaşulă de prop şire al culturii şi ştiin ei greceşti, al c rei renume se va întinde ca ună ţ ă str lucitor punct de atrac ie chiar şi pentru emigran¬ ii din Iuda. În acest cazană ţ ţ de topire ei se afund adânc în frumuse ea limbii greceşti, singura care îi faceă ţ s poat ajunge la savurarea progreselor covârşitoare ale gândirii şi sim iriiă ă ţ omeneşti, la limba interna ional a ştiin ei şi a comer ului, şi care devine chiarţ ă ţ ţ limba a zecii de mii de israeli i r maşi f r patrie.ţ ă ă ă

Aşa se face c noua genera ie care se ridic nu-şi mai cunoaşte limba ei matern ,ă ţ ă ă ebraica. La serviciul religios din sinagog , noua genera ie nu mai poate să ţ ă urm reasc Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea în diaspora egiptean se maturizează ă ă ă hot rârea de a traduce vechile scrieri ebraice. Pe la anul 250 î.Cr. „Tora” esteă tradus în greceşte, o lucrare de o importan incomensurabil pentru omenireaă ţă ă apusean !ă

Pentru iudeii din Egipt, traducerea Bibliei în limba grea¬c a fost un evenimentă atât de uluitor al progresului, încât faptul acesta a devenit ceva de domeniul legendelor. O ast¬fel de legend este consemnat în cartea apocrif a luiă ă ă Ari¬steas din Alexandria.

Al doilea domnitor din dinastia Ptolemeilor, Philadelphos (285-246 î.Cr.) a avut ambi ia şi mândria s aib colec ia celor mai frumoase c r i din lume. Şi astfelţ ă ă ţ ă ţ bibliotecarul s u i-a adus la cunoştin într-o zi c în cele 995 de c r i pe careă ţă ă ă ţ le-a adunat, el are deja literatura cea mai bun a tuturor popoarelor. Dar, aă ad ugat el, cele mai însemnate c r i din toate, şi anume cele cinci c r i ale luiă ă ţ ă ţ Moise, înc nu se afl printre ele. Ca urmare, Ptolemeu II Philadelphos a trimisă ă soli la marele preot şi l-a rugat s transcrie acele c r i. În acelaşi timp l-aă ă ţ rugat s -i trimit şi nişte b rba i care s le poat traduce în greceşte. Mareleă ă ă ţ ă ă preot a îndeplinit aceast cerere şi în afar de transcrierea Torei, el a maiă ă trimis şi 72 de scriitori înv ¬ a i şi în elep i. Serb ri fastuoase au fostă ţ ţ ţ ţ ă organizate în onoarea acelor b rba i veni i din Ierusalim ale c ror cunoştin e şiă ţ ţ ă ţ în elepciune i-a uimit atât pe rege cât şi pe curtenii s i. Dup terminareaţ ă ă festivit ilor ei s-au apucat de misiunea lor enorm de grea pentru care nu existaăţ nici model şi nici dic¬ ionar. Ei au lucrat pe insula Pharaos, din fa aţ ţ Alexandriei, la picioarele uneia din cele „şapte minuni ale lumii” - a fa¬rului înalt de 180 m, pe care Ptolemaios II l-a construit ca pe un semn de avertizare vizibil de departe pentru marinari ¬şi anume fiecare din ei a lucrat singur într-o c m ru sepa¬rat . Când înv a ii aceştia au terminat lucrarea şi au com¬parată ă ţă ă ăţ ţ traducerile între ele, toate cele 72 de traduceri au co¬respuns cu mare exactitate. Aceast lucrare, traducerea Bibliei în limba greac , a fost numită ă ă „Septuaginta”, ceea ce înseamn cei şaptezeci.ă

Ceea ce pân acum n-a fost p strat decât în sfântul locaş, şi care n-a fostă ă propov duit decât în limba veche şi numai pentru un singur popor, a devenită deodat accesibil şi de în eles şi pentru oameni de alt limb şi de alt ras .ă ţ ă ă ă ă Prin aceasta, uşa cea p zit pân acum cu team a fost deschis - în „corturileă ă ă ă ă lui Sem”.

Apartenen a Iudeii la împ r ia ptolemeilor a durat mai mult de 100 de ani. Apoiţ ă ăţ îns seleucizii din Antiohia au reuşit s realizeze extinderea lor spre sud peă ă care o râvneau de mult.

Dup o b t lie victorioas în anul 195 î.Cr. Ptolemaios V a fost învins lângă ă ă ă ă izvoarele Iordanului. Antiahos III, numit Cel Mare, a luat Palestina în st pânire,ă şi astfel Iudea şi-a schimbat din nou st pânitorul.ă

Dar treptat s mân a str in greceasc a rodit şi în cuprinsul statului preo ilor.ă ţ ă ă ă ţ Feluritele şi permanentele influen e ale noului spirit grecesc, care lucrau dinţ timpul campaniei de cucerire a lui Alexandru, şi-au spus şi ele cuvântul lor în mod progresiv.

Când „... Antioh Epifan,... a st pânit în anul o sut treizeci şi şapte al domnieiă ă grecilor” (1 Macabei 1:11) „şi Iason a fost investit cu slujba de mare preot, el i-a obişnuit de îndat pe oamenii s i cu datinile p gâne... ”.ă ă ă

„.Şi îng duind regele, a dobândit st pânirea şi îndat a în¬ceput s înve eă ă ă ă ţ obiceiuri greceşti pe cei din neamul s u...ă

C , f r ruşine, tocmai sub cetate a întemeiat şcoal şi pe cei mai tari dintreă ă ă ă tineri îi silea s înve e obiceiurile şi jocu¬rile elineşti.ă ţ

Şi într-acest chip se înt rea elenismul şi sporeau obiceiurile celor de alt neam,ă pentru acea prea mare necur ie a acestui Iason, p gân şi nu arhiereu.ăţ ă

Aşa încât preo ii nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci neb gând seam deţ ă ă templul Domnului şi p r sind jertfele, se gr beau s se împ rt şeasc cu privireaă ă ă ă ă ă ă cea f r de lege a luptei la disc, dup ce se auzea chemarea crainicilor” (2ă ă ă Macabei 4:10, 12-14).

Aceast „cas de joc” - aşa a tradus Luther - n-a fost altceva decât un stadionă ă sportiv. De ce dar s facem atâta problem din cauza unui stadion sportiv?ă ă Exerci ii fizice la Ierusalim, arunc tori cu discul şi alerg tori în oraşul sfânt,ţ ă ă toate acestea, este adev rat, c sun cam neobişnuit de avansat, dar oare de ceă ă ă nu-i plac lui Iehova toate ace¬stea, şi deci, cum ar putea din cauza aceasta un mare preot s fie considerat ca nelegiuit?ă

Între felul de a practica sportul ast zi şi între practicarea sportului atunciă exist o deosebire mic , dar foarte esen¬ ial . Ea nu const în exerci iile careă ă ţ ă ă ţ au r mas aproape aceleaşi de peste 2000 de ani. Deosebirea const înă ă îmbr ¬c minte. Fidele modelului olimpic, jocurile sportive se practicau în pieleaă ă goal . Trupul n-avea voie s fie „acope¬rit” decât cu o pojghi sub ire de ulei!ă ă ţă ţ

Dar tocmai aceast nuditate trebuia s fie considerat de c tre to i credincioşiiă ă ă ă ţ habotnici din Iuda drept o provocare. Ei credeau în mod nestr mutat înă stric ciunea firii omeneşti înc din tinere e şi în starea de p c toşenie aă ă ţ ă ă trupului. Şi era de necrezut ca aceast activitate sportiv în fa a Temp¬lului, laă ă ţ o distan de numai pu ini paşi de locul prea sfânt, s nu fi fost privit ca unţă ţ ă ă afront aspru şi s nu fi provocat opozi ia cea mai îndârjit . Conform cuă ţ ă relat rile contempo¬rane, marele preot Iason a dispus ca acel stadion s fieă ă construit în mijlocul Ierusalimului, la poalele dealului Temp¬lului, jos „în vale” (La Flavius Josephus scrie „Tyropeon” „Valea” produc torilor de brânz ).ă ă

Dar aceste lucruri care erau nemaiauzite pân atunci înc n-au fost îndeajuns.ă ă C ci n-a durat mult vreme, şi sportivii evrei s-au f cut vinova i de o altă ă ă ţ ă înc lcare grav a Legii, ei „nu mai f ceau t ierea împrejur” (1 Macabei 1:16).ă ă ă ă

Sim mântul pentru frumos al grecilor şi t ierea împrejur a unor concuren iţă ă ţ sportivi evrei, purtat în plin public, erau dou lucruri care nu se potriveauă ă între ele. B rba ii sportivi evrei stârneau ironie şi batjocor , ba chiar şiă ţ ă dezgust - nu în Ierusalim c ci acolo erau între ei - ci de îndat ce ap ¬reau laă ă ă întrecerile sportive din afar . Despre „Iar când se ineau... jocurile cele dină ţ cinci în cinci ani, la care era de fa regele,” ne relateaz şi apocrifele (2ţă ă Macabei 4:18).

Mul i din ei trebuie s fi suferit atât de mult din cauza acelei orori pe care oţ ă produceau, încât au trebuit s caute o cale de ieşire. Alte traduceri ne vorbescă chiar c s-ar fi f cut interven ii chirurgicale, care ar fi restabilit starea loră ă ţ natural .ă

Pentru a doua oar , aceast nuditate a venit în Iudea şi ca o mare ispitire.ă ă Goliciunea era semnul foarte distinctiv al zei elor fecundit ii din Canaan şiţ ăţ concuren ii sportivi se prezentau acum goi în public în toate stadioanele careţ ap ruser în ar . Exerci iilor trupeşti de atunci li se atri¬buia o cu mult maiă ă ţ ă ţ profund importan decât sportului în în elesul de ast zi. Ele erau nişte jocuriă ţă ţ ă cultice, dedicate zei¬lor str ini, Zeus şi Apollo ai grecilor. De aceea,ă reac iunea evreilor care ineau credin a lor cu severitate nu putea s fie decâtţ ţ ţ ă dur fa de aceast nou amenin are.ă ţă ă ă ţ

Şi noii st pâni ai rii, seleucizii, în scurt timp au dat prilej pentru acestă ţă lucru.

Capitolul 34B t lia pentru libertatea religioasă ă ă

„Şi cu mâini nelegiuite a luat sfintele vase şi cele ce au fost puse de al i regiţ spre creşterea, m rirea şi cinstea lo¬cului, cu nelegiuite mâini tr gându-le, leă ă da” (2 Macabei 5:16)

Regele Antiohos IV (175-163 î.Cr.) numit Epipha¬nes, în anul 168 î.Cr. jefuieşte şi profaneaz templul din Ierusalim. Jefuirea templelor era profesiunea luiă deose¬bit , dup cum adeveresc contemporanii lui. Istoricul grec Polybiosă ă men ioneaz în scrierea sa de 40 de volume „Isto¬ria lumii”, c acest Antiochus IVţ ă ă „a jefuit cele mai multe locaşuri sfinte”.

Dar acestui Seleucid comoara din Templu nu i-a fost suficient . El a mai trimis şiă pe Apollonius, mai marele pe¬ste strâng torii de biruri, cu o putere armat laă ă Ierusalim. Acesta „a jefuit oraşul şi a dat foc caselor, a d râmat zidu¬rile şi aă dus cu el şi pe femei cu copii, şi pe animale” (1 Ma¬cabei 1:33-34; 2 Macabei 5:24 şi urm.).

Nimic din ceea ce un popor în istoria lui plin de fr mân¬t ri poate tr i n-aă ă ă ă ocolit poporul Israel. Dar niciodat pâ¬n acum, nici sub asirieni şi nici subă ă babilonieni, el n-a pri¬mit o lovitur ca cea rezultat din dispozi ia pe care aă ă ţ dat-o Antioh Epiphanes, şi prin care el a vrut s dea o lovitur nimicitoareă ă credin ei lui Israel. „Şi a trimis regele c r i prin mâinile solilor în Ierusalimţ ă ţ şi în cet ile Iudei, poruncind s umble dup legile cele str ine de ar ...” (1ăţ ă ă ă ţ ă Macabei 1:46).

În Templu a fost introdus cultul lui Zeus Olympios. Iar pentru exercitarea tuturor actelor cultice evreieşti, ca jert¬fele tradi ionale, sabatul şi t ierea împrejurţ ă era prev zut pedeapsa cu moartea. Sfintele scrieri au fost nimicite. Acea¬sta aă ă fost prima persecu ie religioas din istorie, care a fost executat în modţ ă ă meticulos!

Dar cu acest prilej Israelul a dat un exemplu întregii lumi, cum un popor care nu vrea s renun e la sine însuşi, poate şi trebuie s reac ioneze la o asemeneaă ţ ă ţ constrângere a conştiin ei.ţ

Bineîn eles c au existat şi atunci caractere slabe, c ro¬ra le-a pl cut s umbleţ ă ă ă ă pe calea celei mai mici împotriviri. Mul i îns „...mai bine au voit a muri, decâtţ ă a se pâng ¬ri...” (1 Macabei 1:66). Şi numai râvna mare pentru cre¬din a unuiă ţă

b rbat b trân a fost cea care a aruncat în ar f clia aprins a revoltei.ă ă ţ ă ă ă

Modin era o localitate mic la o distan de 30 km de la Ierusalim, pe marginea deă ţă apus a mun ilor lui Iuda, şi care ast zi este târguşorul cu numele el-Medieh. Aiciţ ă a locuit „preotul Mattathias” cu cei cinci feciori ai s i. Când trimişii deă c petenie ai lui Antiochus au venit şi la Modin, ca s -i constrâng pe locuitoriă ă ă „s se lepede de Legea lui Dumnezeu, s nu mai aduc jertfe şi s nu maiă ă ă ă t mâieze”, Mattathias a refuzat s se conformeze poruncii de mai sus, iar când aă ă v zut pe un concet ean al s u c aduce jertf zeilor p gâni, „...s-a aprins deă ăţ ă ă ă ă râvn şi i s-au cutremurat r runchii şi, dând drumul dreptei sale mânii, a alergată ă şi l-a junghiat pe jertfelnic.

Şi pe omul regelui, care silea s jertfeasc , l-a omorât în aceeaşi vreme şiă ă jertfelnicul l-a stricat” (1 Macabei 2:24-25), dând prin aceasta imbold la o revolt pe fa , la o lupt pe via şi pe moarte pentru libertatea credin ei - laă ţă ă ţă ţ „r zboaiele macabeilor”.ă

Mattathias reuşeşte s fug împreun cu fiii s i. În ascun¬zişuri în mun i şi prină ă ă ă ţ peşteri, ei adun în jurul lor o ceat de tovar şi de credin , cu care poart ună ă ă ţă ă r zboi îndârjit de gueril împotriva st pânirii. Dup moartea b trânului preot,ă ă ă ă ă fiul s u Iuda, cu porecla „Makkabaios” (ciocan) devine conduc torul r scula ilor.ă ă ă ţ

În inutul muntos din Iuda, r scula ii câştig primele lor victorii. Ei sunt cuţ ă ţ ă adev rat vrednici de admira ie. Acea mic şi neinstruit ceat , slab înarmat ,ă ţ ă ă ă ă învinge trupele instruite şi numeric superioare ale ocupan ilor. Localit ile Bet-ţ ăţHoron, Emaus şi Bet- ur sunt cucerite. Seleucizii se retrag pân ce sosescŢ ă ajutoare din Antiohia. În 164 î.Cr., Iuda Macabeul elibereaz Ierusalimul şiă restabileşte din nou vechea rânduial a Templului. Altarul este ref cut din nou şiă ă jertfele îi sunt aduse din nou lui Iehova ca şi mai înainte (1 Macabei 4:43 şi urm.)

În expedi iile sale r zboinice, care sunt duse mereu din¬colo de grani eleţ ă ţ provinciei Iudea, Iuda Macabeul ajunge şi în Galilea, în ara de r s rit aţ ă ă Iordanului, unde locuiau israeli ii care ineau cu credincioşie de comunitatea lorţ ţ cul¬tic . În drum spre Idumea din sudul Iudeii, vechea cetate Hebron a fostă asediat şi distrus . Continuitatea succese¬lor militare ale lui Iudas Makkabaiosă ă îl sileşte pe regele An¬tiohus V Eupator (163-162 î.Cr.), fiul lui Epiphanes, să intervin cu o mare armat de lupt . În b t lia deci¬siv , care se d lâng Bet-ă ă ă ă ă ă ă ăZaharia (azi se numeşte Bet-iskar¬je), la o distan de 10 km sud-vest de Betleem,ţă seleucizii îşi aduc elefan ii lor r zboinici, flanca i de detaşamente deţ ă ţ cavalerie. Nefiind în stare s in piept unei astfel de superiorit i uriaşe,ă ţ ă ăţ macabeii sunt înfrân i. Dar o disen¬siune intern îi sileşte pe biruitori sţ ă ă încheie pacea, care prevede o serie de condi ii neb nuit de favorabile pentru ceiţ ă învinşi. Astfel dispozi iile lui Antiohus IV Epiphanes din anul 167 î.Cr. îşiţ pierd valabilitatea, libera practicare a serviciului divin este asigurat şiă comunitatea cultic din Ierusalim este din nou recunoscut (1 Macabei 6:30 şi urm.ă ă şi 58 şi urm t.)ă

Astfel scopurile revoltei evreieşti au fost atinse.

Dar nefiind mul umi i numai cu atâta, macabeii se str ¬duiesc, pe lâng libertateaţ ţ ă ă credin ei, s ob in şi independen a politic . Urmaşii lui Iuda Macabeul, fra iiţ ă ţ ă ţ ă ţ lui, Io¬natan şi Simon, aprind din nou focul r zboiului, care se sfârşeşte în anulă 142 î.Cr, sub Simon prin aceea, c Siria le acord şi libertatea politic (1ă ă ă Macabei 15:1 şi urm.).

O cetate care i-a aflat în punctul central al luptelor şi care şi-a schimbat de mai multe ori ocupan ii, este Bet- ur. Rezultatele s p turilor arheologiceţ Ţ ă ă

corespund situa iei istori¬ce descrise în prima carte a Macabeilor.ţ

„Chirbit et-tubeka” se numeşte ast zi aceast localitate care odinioar a formată ă ă un loc de lupte aprins.e. Ea domin vechiul drum care duce de la Ierusalim spreă Hebron, la fron¬tiera între Iuda şi Idumea cea situat la sud. În 1931 ar¬heologiiă americani W. F. Albright şi O. P. Sellers au g sit aici o mare mul ime de monede.ă ţ 126 din totalul de circa 300 sunt gravate cu numele lui Antiohus Epiphanes şi Antiochus Eupator.

Dealul respectiv mai poart şi acum temeliile unei cet i puternice, la care seă ăţ pot observa, în mod clar, trei perioade de construc ie. Din temelia cea mai deţ jos, cea mai veche, s-au p strat numai nişte fragmente. Ele sunt din vremeaă per¬şilor. Cea de deasupra are un caracter oriental. Ea este opera lui Iuda Macabeul, din prima epoc a revoltei lor birui¬toare. „Şi au rânduit acolo oştireă s -l p zeasc . Apoi au înt rit cu paz cetatea Bet ur, ca s aib poporul înt rireă ă ă ă ă ţ ă ă ă dinspre Edom” (1 Macabei 4:61).

Dup b t lia cu elefan ii de la Bet-Zaharia, Antiochus V Eupator a dispus caă ă ă ţ cet ile de la frontier s fie ocupate. „Şi a luat regele Bet urul şi a pus acoloăţ ă ă ţ paz , ca s -l p zeasc ” (1 Macabei 6:50).ă ă ă ă

Dar şi armatele seleucizilor au l sat în urma lor semne indiscutabile aleă prezen ei lor. Dup cum au constatat ar¬heologii, în ruinele zidurilor ridicate deţ ă Iuda Macabeul, exist resturi din activitatea unor cantine ale seleucizilor. Înă ra ia de aprovizionare a acelor oşteni era inclus şi vinul, un suc de struguri deţ pe dealurile Greciei. Albright şi Sellers au putut s constate, prin citirea unoră date de pe cioburile toartelor de la damigenele de vin, cioburi care erau împr ¬ştiate peste tot în mare num r, chiar şi locul de unde au fost aduseă ă vinurile. Un negustor de vinuri din Rodos, trebuie s fi fost furnizorul principală al armatei.

Cele de mai sus s-au întâmplat în anul 162 î.Cr. Un an mai târziu, seleucizii au înt rit din nou Bet- ur-ul. Deasupra zidurilor distruse ale macabeilor s-a ridicată Ţ o nou ci¬tadel , cu o zid rie caracteristic greceasc . Comandantul oştirii lor,ă ă ă ă Bacchides, „... a zidit cet i tari în Iuda...ăţ

Şi a înt rit cetatea cea din Bet ur... şi au pus în ele oştire şi hran ” (1ă ţ ă Macabei 9:50, 52).

Relatarea biblic se sfârşeşte cu uciderea lui Simon, frate¬le lui Iuda Macabeul.ă Conducerea spiritual şi politic a rii Iuda este transmis , împreun cu slujbaă ă ţă ă ă de mare preot, asupra fiului lui Simon, cu numele Ioan. El a fost numit Hyrkanus.

„Marele preot Ioan şi comunitatea iudeilor” - „Marele preot Ioan, c peteniaă comunit ii iudeilor” st scris pe monedele pe care le-a b tut el şi care au fostăţ ă ă g site în ar . Însemn rile îngrijite ale lui Flavius Josephus, transmită ţ ă ă istoriografiei şi o descriere exact a acestui macabeu şi a ur¬maşilor luiă (Josephus îi denumeşte, dup numele bunicului lor, tat l lui Mattathias,ă ă „hasmoneii” (Bellum Judaicum I, 1:3). În cursul r zboaielor neîntrerupte,ă conştien i de inta lor, ei împing grani ele Iudeii tot mai mult în afar . Subţ ţ ţ ă Alexandru Janneus (103-76 î.Cr.), ei şi-au exins teritoriul st pânit de ei,ă aproximativ asupra teritoriului fostelor dou regate ale lui Israel şi Iuda.ă

Dar cu cât erau vr jmaşi mai învechi i, cu atât seleucizii trebuiau s fieă ţ ă considera i mai pu in ca nişte vr jmaşi serioşi. Lor le lipsea for a necesar caţ ţ ă ţ ă s se mai împotriveasc şi macabeilor, dup ce Roma - care de la înfrângerea luiă ă ă Ha¬nibal din Cartagina (anul 202 î.Cr. în lupta de la Zamma) devenise st pânaă absolut a coastelor apusene ale m rii Me¬diterane - a început s -şi întind sferaă ă ă ă

ei de st pânire peste Grecia spre Asia Mic .ă ă

Dar prin regatul seleucizilor, generalul roman Pompeius ajunge pân în Palestina.ă Dup un asediu de 3 luni, legiuni¬le romane intr în anul 63 î.Cr. În Ierusalim.ă ă Iudea de¬vine o provincie roman . Şi prin aceasta independen a poli¬tic aă ţ ă Israelului ajunge la un sfârşit subit.

ARHEOLOGIANOULUI TESTAMENT

I. ISUS DIN NAZARET

Capitolul 35Palestina de la Mare Nostrum

„Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a tri¬mis pe Fiul S u…” (Galateniă 4:4).

În rile din jurul M rii Mediterane, începând din Africa de Nord şi Spania pânţă ă ă la rmurile Asiei Mici, domnea în mod absolut voin a noului st pân al lumii,ţă ţ ă Roma. Dup dis¬pari ia marilor imperii semite ale „Semilunei Fertile”, Pale¬stinaă ţ a fost integrat în noua lume, împ rt şind şi ea desti¬nele acesteia. Trupele deă ă ă ocupa ie au impus voin a Romei într-o ar cârmuit şi exploatat de oameni numi iţ ţ ţ ă ă ă ţ tot de Roma. Via a din Imperiul Roman se asem na tot mai mult cu cea din Grecia.ţ ă Civiliza ia Roman era în mare m sur tributar culturii eline. În Orient limba deţ ă ă ă ă circula ie era cea greac .ţ ă

Cutreirând Palestina din acea vreme ai fi putut avea impresia c te afli înă Grecia.

Cele „zece oraşe” (26) men ionate în Evanghelii (Matei 4: 25, Marcu 5:20) au luatţ drept model Atena, având şi ele temple închinate lui Zeus şi Artemis, teatru, forum, stadion, gimnaziu şi b i. În ce priveşte arhitectura şi obiceiurileă locui¬torilor, acestea erau greceşti. E vorba în special de Cezarea, reşedin aţ guvernamental a lui Pilat, aflat la Marea Medi¬teran , la sud de Carmel, Seforisă ă ă şi Tiberiada, care se aflau la câteva mile nord de Nazaret, pe malul M riiă Galileii, Ce¬zarea lui Filip, construit la poalele Hermonului şi de ase¬meneaă Ierihonul. Stilul arhitectural israelit a fost p strat în oraşele şi sateleă Galileii şi ale Iudeii. Isus a tr it şi a muncit în mijlocul veritabileloră comunit i evreeşti din aceste locuri, relat rile Evangheliilor demonstrând c Elăţ ă ă n-a locuit niciodat în vreun oraş grecesc ci doar în apropierea lor (Marcu 7:31).ă

Totuşi veşmântul şi o bun parte din felul de trai grecesc s-au infiltrat şi înă comunit ile evreeşti. Cu mult înainte de vremea lui Isus locuitorii indigeni aiăţ Galileii şi Iudeii purtau aceleaşi haine ca şi locuitorii Alexandriei, Romei sau Atenei. Îmbr c mintea aceasta era alc tuit din tunic şi pelerin , pantofi sauă ă ă ă ă ă sandale şi p l rie pentru acoperirea capului. În mobilier era inclus şi patul peă ă care, în virtutea unui vechi obicei grecesc, mâncau culca i, sprijinindu-se peţ cot.

Vechiul Testament acoper o perioad de aproape 1200 de ani, dac socotim de laă ă ă ieşirea din Egipt sub conducerea lui Moise, sau aproximativ 2000 de ani, dacă socotim dinvremea patriarhilor. Dimpotriv , Noul Testament acoper o perioa¬d deă ă ă mai pu in de 100 de ani. Intervalul cuprins între mo¬mentul începerii lucr rii luiţ ă Isus şi sfârşitul activit ii relatate în Faptele Apostolilor este cu pu in maiăţ ţ mare de treizeci de ani. Vechiul Testament reflect amplu istoria poporului luiă Israel; în timp ce Noul Testament prezint via a şi activita¬tea câtorva persoane,ă ţ totul gravitând în jurul înv turii lui Isus, în jurul ucenicilor şi apostolilor.ăţă

Arheologia nu poate oferi date multe din perioada NT, fiindc via a lui Isus nuă ţ ofer nimic din ceea ce ar putea l sa importante urme materiale; nici palateă ă regale, nici temple, nici campanii victorioase, nici oraşe şi nici sate. Isus era prin excelen om paşnic; El propov duia Cuvântul lui Dumne¬zeu. Arheologii auţă ă în eles c sarcina lor este de a recon¬stitui mediul în care a tr it Isus, de aţ ă ă scoate la lumin satele şi oraşele în care El a locuit, a lucrat şi a murit. Dară în acest scop arheologii nu au avut decât o singur c l uz . Nici un eveniment dină ă ă ă întreaga istorie greco-roman , nici un manu¬scris al vreunui autor clasic nu aă ajuns pân la noi în atâtea copii felurite ca scrierile Noului Testament. Ele potă fi num ¬rate cu miile, cele mai vechi dintre ele fiind scrise doar cu câ¬tevaă decenii mai târziu de timpul lui Cristos. De exemplu, un manuscris, renumitul Papirus Bodmer II con inând o parte din Evanghelia Sf. Ioan, dateaz din timpulţ ă lui Traian, împ rat roman care a domnit între 98-117 d.Cr. Acest do¬cument grecescă pre ios este pân acum cea mai veche scriere a Noului Testament. El a fostţ ă descoperit dintr-o întâmplare fericit în 1935, în Egipt.ă

„În vremea aceea a ieşit o porunc de la Cezar August s se înscrie toat lumea.ă ă ă Înscrierea aceasta s-a f cut întâia dat pe când era dreg tor în Siria Quirinius.ă ă ă To i se duceau s se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el dinţ ă Galilea, din cetatea Nazaret, ca s se duc în Iudea, în cetatea lui David, numită ă ă Betleem - pentru c era din casa şi din se¬min ia lui David, s se înscrieă ţ ă împreun cu Maria logodnica lui, care era îns rcinat ” (Luca 2:1-5).ă ă ă

Recens mântul nu este în nici un caz o inven ie a statisti¬cienilor moderni. Ca şiă ţ ast zi, el era practicat şi atunci în ge¬neral în dou scopuri principale: înă ă primul rând, pentru a ob¬ ine date în leg tur cu recrutarea b rba ilor pentruţ ă ă ă ţ serviciul militar şi, în al doilea rând, pentru impozite. În rile sub¬jugate,ţă romanii urm reau mai mult cel de-al doilea scop. F r tributul stors de laă ă ă coloniile sale, Roma n-ar fi fost ni¬ciodat în stare ca prin propriile puteri s -ă ăşi permit luxul de a avea construc ii atât de m re e, de a tr i într-un modă ţ ă ţ ă ex¬travagant, de a-şi administra imperiul printr-un sistem co¬stisitor. Împ ra iiă ţ romani puteau asigura poporului „Panem et circenses” - pâine şi jocuri, f r s -iă ă ă coste nimic. Egiptul trebuia s furnizeze grâul pentru pâinea gratuit , iar marileă ă arene de jocuri erau construite de sclavi cu banii pro¬veni i din tribut.ţ

Recens mântul avea loc în Imperium Romanum, la fiecare patrusprezece ani afectândă al turi de „Cives romani” ce¬t enii romani, Spania, Galia, Egiptul, Siria şiă ăţ Palestina. Dreg torul Quirinius era senatorul P. Sulpicius Quirinius, cunoscut deă altfel nou din documente romane. Împ ratul Augustus a dat o înalt apreciereă ă ă remarcabilelor calit i de militar şi administrator ale acestui arivist. El s-aăţ n scut într¬un mediu modest lâng Tusculum din dealurile albane, o sta¬ iuneă ă ţ favorit a familiilor romane nobile.ă

În anul 6 d.Cr., Quirinius a plecat în Siria în calitate de trimis al împ ratului.ă Coponius a fost trimis de Roma îm¬preun cu el, pentru a fi primul procurator ală Iudeii. Între anii 6 şi 7, Quirinius şi Coponius au organizat un recens ¬mânt.ă Acesta îns nu poate fi cel la care se refer evangheli¬stul Luca, fiindc în aceaă ă ă vreme, Isus avea mai mult de zece ani. Conform relat rii Biblice, recens mântulă ă decretat de Ce¬zar Augustus a avut loc în jurul anului naşterii lui Cristos. Este oare cu putin ca Luca s fi f cut o greşeal ? Timp în¬delungat aşa s-a crezut.ţă ă ă ă Îns , un fragment dintr-o inscrip ie roman descoperit în Antiohia a adus lumină ţ ă ă ă în aceast problem . Quirinius fusese în Siria o singur dat înainte, fiindă ă ă ă trimis de împ ratul Augustus într-o misinne în zilele proconsulului Saturnius.ă

În vremea aceea, îns rcinarea lui fusese în exclusivitate de ordin militar. El aă condus o companie împotriva unui trib din Mun ii Taurus ai Asiei Mici numitţ homonadenzii. Qui¬rinius şi-a stabilit reşedin a guvernamental şi cartierulţ ă

gene¬ral în Siria între anii 10-7 î.Cr.

Capitolul 36Steaua din Betleem

„Dup ce S-a n scut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele imp ratului Irod, iată ă ă ă c au venit nişte magi din R s rit la Ierusalim, şi au întrebat: ‚Unde esteă ă ă împ ra¬tul de curând n scut al iudeilor? Fiinc I-am v zut steaua în R s rit, şiă ă ă ă ă ă am venit s ne închin m Lui’” (Matei 2:1-2).ă ă

Pentru omul modern expedi iile interna ionale ale astro¬nomilor sunt de mult timpţ ţ ceva firesc. Oamenii de ştiin din întreaga lume înarma i cu tot felul deţă ţ aparate, dau n ¬val în orice col al p mântului, oriunde are loc vreo eclip¬să ă ţ ă ă total de soare sau un alt fenomen astronomic intere¬sant.ă

S fi fost, oare, c l toria magilor din r s rit spre Palesti¬na, f cut într-ună ă ă ă ă ă ă scop asem n tor?ă ă

Secole de-a rândul, istorisirea lui Matei despre steaua me¬sianic a pus la lucruă imagina ia omului. Opiniile profani¬lor ca şi ale unor exper i referitoare laţ ţ aceast problem , şi¬au g sit expresia într-un bogat volum de literatur . Oriceă ă ă ă corp în mişcare pe bolta cereasc , şi de multe ori chiar şi simplele produse aleă imagina iei omeneşti au fost considera¬te şi numite chiar „Steaua Betleemului”.ţ

Biblia îns ne relateaz în termeni clari c avem de-a fa¬ce cu un fenomenă ă ă astronomic neobişnuit. Singurii care pot da o explica ie ştiin ific în aceastţ ţ ă ă privin sunt exper ii în problemele fenomenelor cereşti, adic astronomii.ţă ţ ă

Apari ia neaşteptat a unui punct str lucitor pe cer poate fi interpretat în douţ ă ă ă ă moduri (bineîn eles exceptând ideea c ar fi o stea c z toare), el poate fi oţ ă ă ă comet sau o nou stea, denumit în termeni de specialitate o „nova”.ă ă ă

Presupuneri de felul acesta au fost f cute înc din ve¬chime. Origen, unul dintreă ă scriitorii bisericeşti, care a tr it în Alexandria pe la anul 200 d.Cr., scrie:ă „Sunt de p re¬re c steaua care i-a c l uzit pe magii din r s rit era o stea nou ,ă ă ă ă ă ă ă deosebit de cele care apar pe bolta cereasc sau în p r ile mai joase aleă ă ă ţ atmosferei. Probabil ea f cea parte din acea categorie de focuri cereşti care apară din când în când, şi care sunt numite de greci, în func ie de forma lor, fieţ comete, fie raze str lucitoare, fie mul imi stelare, fie cozi de stele sauă ţ altfel”.

Comete str lucitoare cu cozi care se întindeau adesea pe aproape jum tate dină ă bolta cerului, au f cut totdeauna o pu¬ternic impresie asupra oamenilor. Există ă ă credin a c ele anun evenimente deosebite. Este oare surprinz tor, c cel maiţ ă ţă ă ă m re dintre toate spectacolele stelare a fost asociat ideii de stea a magilor deă ţ la R s rit? Mul i pictori au folo¬sit acest motiv atr g tor în operele lor,ă ă ţ ă ă reprezentând naşte¬rea lui Cristos printr-o comet , care str luceşte deasupraă ă ies¬lei din Betleem.

S p turi şi scrieri antice de curând scoase la lumin au furnizat informa iiă ă ă ţ am nun ite şi în acelaşi timp uimitoare în leg tur cu evenimentele astronomiceă ţ ă ă petrecute în ur¬m cu mii de ani. Ast zi posed m note şi observa ii din surseă ă ă ţ greceşti, romane, babiloniene, egiptene şi chinezeşti.

Dup asasinarea lui Cezar din anul 44 î.Cr., la pu in timp dup Idele lui Marte, aă ţ ă fost observat o comet str lu¬citoare.ă ă ă

Cu şaptesprezece ani înainte de începerea erei noi, a ap ¬rut pe neaşteptate oă

alt comet deosebit de luminoas , care a putut fi v zut o noapte întreag înă ă ă ă ă ă rile mediteraniene. Urm toarea comet de o str lucire orbitoare a ap rut în anulţă ă ă ă ă

66 d.Cr., cu pu in timp înainte de sinuciderea lui Ne¬ro. În intervalul dintreţ aceste dou apari ii mai exist o re¬latare, cât se poate de am nun it ,ă ţ ă ă ţ ă apar inând astronomilor chinezi. Observa iile lor sunt adunate în enciclopediaţ ţ Wen¬hien-thung-Kbac a înv atului chinez Ma Tuan-Lin.ăţ

În primul an al împ ratului Yven-Yen, în luna a şaptea, în ziua Sin-ouei (25ă august) a fost v zut o comet în re¬giunea cerului, cunoscut sub numele deă ă ă ă Toung-tsing (în ap¬ropiere de My din constela ia gemenii). Ea a trecut deţ On¬tschoi Heou (Gemenii), dup ce pornise din Ho-Su (Castor şi Pollux) spre nordă şi apoi spre grupul Hien-youen (capul T.eului) şi casa lui Thaiouei (coada Leului)... În ziua 56-a a disp rut împreun cu Dragonul albastru (Scorpionul). Înă ă total cometa a fost observat 63 de zile.ă

Aceast relatare ampl , provenit din surse antice chine¬zeşti, con ine primaă ă ă ţ descriere a vestitei comete a lui Halley, acea stea mare care reapare totdeauna în preajma soarelui, la interval de 76 de ani. Ultima dat a fost v zut între aniiă ă ă 1909-1911. Neobişnuitul fenomen va avea loc din nou în anul 1986, deoarece drumul eliptic prin spa iu se des¬f şoar dup un program foarte precis. Nu totdeauna şiţ ă ă ă pre¬pretutindeni aceast comet este vizibil în aceeaşi m sur . În anul 12 î.Cr.ă ă ă ă ă a avut loc în China un fenomen ceresc care a putut fi observat în toate fazele lui. Din rile meditera¬niene, din Mesopotamia şi Egipt, nu exist îns nici oţă ă ă men iu¬ne c ar fi existat în acea perioad un asemenea corp ceresc str lucitor.ţ ă ă ă

Acelaşi lucru e valabil şi pentru „stelele noi”. Aceste „no¬va” sunt constela iiţ în univers care plesnesc brusc, ca un fel de explozii atomice de mari propor ii.ţ Str lucirea lor care între¬ce pe cea a multor alte stele este totdeauna remarcat ,ă ă ceea ce a f cut pe mul i s scrie despre ele. În jurul trecerii de la era veche laă ţ ă era nou , numai de dou ori, în anul 134 î.Cr. şi 173 d.Cr., se aminteşte deă ă lumina puternic a unei stele noi. Nici una dintre sursele vechi, nici tradi ia,ă ţ nu pomeneşte nici de vreo comet foarte str lucitoare; nici de vreo stea nou , înă ă ă zona Mediteranean , în jurul anului zero.ă

În noaptea de 17 decembrie 1603, deci în preajma Cr ciu¬nui, matematiceanul şiă astronomul cur ii imperiale Johanes Kepler, aflat la Praga, a observat cu ajutorulţ modestului s u telescop, apropierea a dou planete.ă ă

Specialiştii numesc „conjunc ie” pozi ia a dou corpuri cereşti aflate la acelaşiţ ţ ă grad de longitudine. Câteodat dou planete se deplaseaz atât de aproape una deă ă ă alta încât dau impresia unei singure stele mai mari şi mai luminoase. În acea noapte Saturn şi Jupiter şi-au dat întâlnire în spa iu în con¬stela ia Peştelui.ţ ţ

Cercetând mai târziu notele sale, Kepler şi-a amintit brusc de scrierile rabinului Abarbanel. Acesta se referea la impor¬tan a neobişnuit dat de astrologii iudeiţ ă ă aceleaşi constela ii. Mesia trebuia s apar în timpul conjunc iei lui Saturn şiţ ă ă ţ Jupiter în constela ia Peştelui. Oare în timpul naşterii lui Cristos a putut aveaţ loc aceeaşi conjunc ie pe care a obser¬vat-o Kepler în preajma Cr ciunului dinţ ă anul 1603?

Kepler şi-a verificat calculele de nenum rate ori. Acest om avea calit i deă ăţ savant, dar şi de vr jitor, astronom şi astrolog. El era adept al doctrineloră considerate ca asem n toare cu amestecarea otr vurilor dup Codul lui Iustinian.ă ă ă ă Rezultatul a fost o tripl conjunc ie în decursul unui an. Calculele astronomiceă ţ indicau anul 7 î.Cr. În timp ce tabele astrologice se pronun au în favoarea anuluiţ 6 î.Cr. Kepler a optat pentru anul 6 î.Cr. fixând z mislirea lui Cristos în anul 7ă î.Cr.

Uimitoarea sa descoperire a fost publicat în nenum rate c r i. Dar acest geniuă ă ă ţ care a stabilit legi planetare care îi poart de altfel numele s-a cufundat înă cele din urm în mi¬sticism. În consecin , ipotezele sale au fost mult timpă ţă ne¬glijate. Abia în secolul 19 astronomii şi-au adus aminte de ele. Dar chiar şi atunci a fost greu s li se g seasc nişte do¬vezi ştiin ifice sigure. Abia ast ziă ă ă ţ ă s-au g sit explica iile nece¬sare.ă ţ

În 1925 înv atul german P. Schnabel, a descifrat docu¬mentele cuneiforme neo-ăţbabiloniene care apar ineau unei şcoli celebre antice, Şcoala de Astrologie dinţ Sippar în Babi¬lon. În seriile nesfârşite de date şi observa ii obişnuite a dat şiţ peste o not în leg tur cu gozi ia planetelor în constela¬ ia Peştelui. Jupiteră ă ă ţ ţ şi Saturn sunt observate cu atenye pe o perioad de cinci luni socotit după ă calendarul nostru; era anul 7 î.Cr.

Arheologii şi istoricii au datoria de a reconstitui cu ajuto¬rul monumentelor şi documentelor, al descoperirilor şi frag¬mentelor scrise izolat, imaginea unei lumi trecute. Pentru astronomul modern este îns mai simplu deoarece el poate întoarceă ceasul cosmic înapoi în orice moment. În planetariul s u el poate reconstitui cuă exactitate, aspectul cerului înste¬lat de acum câteva mii de ani, pentru orice an, orice lun sau orice zi. Pozi ia stelelor poate fi deci calculat cu precizieă ţ ă chiar şi pentru timpurile de mult apuse.

În anul 7 î.Cr., Jupiter şi Saturn s-au întâlnit într-ade¬v r în constela iaă ţ Peştelui şi dup observa ia lui Kepler s-au întâlnit de trei ori. Calculeleă ţ matematice au stabilit mai târziu c aceast întreit conjunc ie a fost clară ă ă ţ vizibil în special în regiunea mediteranean . Perioada acestei întâlniriă ă planetare este redat în sistemul de datare al calculelor astronomice moderne camă în felul urm tor:ă

Spre sfârşitul lui februarie în anul 7 î.Cr. cele dou planete au început s seă ă apropie. Jupiter a ieşit din constela ia Peştelui. Fiindc în acel moment, soareleţ ă se g sea şi el în acelaşi loc, lumina sa aco¬perea constela ia Peştelui. La 12ă ţ aprilie ambele planete s-au ridicat heliacal în constela ia Peştelui, cu oţ diferen de 8 grade longitudine. „Heliacul” sau „r s ¬ritul” este cuvântulţă ă ă folosit de astronomi pentru a indica prima în l are a unei ste¬le vizibile înă ţ zorii zilei.

Pe data de 29 mai, vizibil pentru dou ore pe cerul dimine ii, prima întâlnire aă ă ţ avut loc la al 21-lea grad al constela iei Peştelui, cu zero grade longitudine şiţ 0,98 grade latitudine. A doua conjunc ie a avut loc în ziua de 3 octombrie la alţ 18-lea grad al constela iei Peştelui.ţ

Pe data de 4 decembrie, Jupiter şi Saturn s-au întâlnit pentru a treia şi ultima oar , de data aceasta la al 16-lea grad al constela iei Peştelui. În anul 6 î.Cr.,ă ţ la sfârşitul lui ianua¬rie, Jupiter a ieşit din constela ia Peştelui intrând înţ conste¬la ia Berbecul.ţ

„I-am v zut steaua în R s rit” (Matei 2:2), au spus magii. Traducerea este însă ă ă ă incorect , deoarece cuvintele „În r s ¬rit” sunt în original „En te anatole” - laă ă ă singular în greceşte, iar în alt parte „anatolai” la plural în greceşte.ă

Forma singularului „anatole” are o anumit semnifica ie astronomic , implicândă ţ ă observarea în l rii stelei în zori, aşa numita în l are heliacal . Luther îns nuă ţă ă ţ ă ă putea şti acest lucru.

Dac „en te anatole” ar fi tradus exact, atunci versetul din Matei 2:2 ar sunaă astfel: „I-am v zut steaua ap rând în zorii zilei”. Aceast traducere ară ă ă corespunde întocmai ade¬v rurilor astronomice.ă

Dar de ce a avut loc expedi ia celor trei magi în Palestina, când dup cât seţ ă ştie, ei puteau urm ri fenomenul la fel de bine şi din Babilon? Cercet toriiă ă cerului din r s rit au acor¬dat, ca astrologi, fiec rei stele o anumită ă ă ă semnifica ie. Con¬form înv turii haldeilor, constela ia Peştelui era semnulţ ăţă ţ Apusului, al rilor mediteraneene iar tradi ia evreiasc o socotea semnul luiţă ţ ă Israel, semnul lui Mesia. Constela ia Pe¬ştelui se g sea la sfârşitul drumuluiţ ă parcurs de soare şi la înce¬putul unui drum nou. Ce a putut fi mai firesc decât ca ei s vad în aceasta semnul sfârşitului unei epoci vechi şi începu¬tul unei ereă ă noi!

Jupiter a fost considerat de toate popoarele şi în toate timpurile, o steaă norocoas , o stea regal . Tradi ia veche a evreilor socotea planeta Saturn dreptă ă ţ protectoarea lui Israel, Tacitus confundând-o chiar cu Dumnezeul lor. Astrologia ba¬bilonian vedea în Saturn steaua specific Siriei şi Palestinei.ă ă

De la Nebucadne ar, în Babilon au tr it mii de evrei şi mul i dintre ei, esteţ ă ţ probabil c au înv at la şcoala de Astro¬logie din Sippar. Aceast minunată ăţ ă ă întâlnire a lui Jupiter cu Saturn, protectoarea lui Israel, în constela ia „ riiţ Ţă de la Apus”, a lui Mesia, a impresionat profund pe astrologii evrei. Conform gândirii astrologice, semnul acesta anun a apari ia unui rege puternic în ara deţ ţ Ţ la Apus, ara p rin ilor lor.ţ ă ţ

Motivul c l toriei celor trei magi a fost deci dorin a de a se convinge personal,ă ă ţ de a vedea totul cu proprii lor ochi. Probabil cam aşa s-au întâmplat lucrurile în ziua de 29 mai, anul 7 î.Cr. când ei, de pe acoperişul Şcolii de Astrologie din Sippar, au observat prima întâlnire a celor dou planete. În acea perioad ,ă ă c ldura era deja insuportabil în Mesopo¬tamia, împiedicând astfel efectuarea deă ă c l torii lungi şi gre¬le. Magii îns ştiau c va avea loc şi o a doua conjunc ie,ă ă ă ă ţ pe data de 30 octombrie. Ei puteau prezice aceast întâlnire tot atât de exact cumă ar fi f cut şi cu viitoarele eclipse de soare şi lun . Faptul c 3 octombrie eraă ă ă la evrei ziua isp şirii, a însemnat probabil pentru magi o prevenire şi pesemneă şi-au în¬ceput c l toria chiar la acea dat .ă ă ă

C l toria cu caravane chiar şi pe c mile, constituia cel mai rapid mijloc deă ă ă transport; dar totuşi cerea mult timp. În cazul în care c l toria a durat şaseă ă s pt mâni, magii tre¬buie s fi ajuns la Ierusalim, spre sfârşitul lui noiembrie.ă ă ă

„’Unde este împ ratul de curând n scut al iudeilor? Fiindc i-am v zut steaua înă ă ă ă R s rit şi am venit s ne închin m Lui’. Când a auzit împ ratul Irod acest lucru,ă ă ă ă ă s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreun cu el” (Matei 2:2-3).ă Pentru astronomii din R s rit aceasta trebuie s fi fost pri¬ma problem care aă ă ă ă stârnit de altfel mare interes la Ierusa¬lim. Cei trei magi nu ştiau nimic despre şcolile de astrologie din Cetatea Sfânt .ă

Vestea naşterii unui nou rege l-a alarmat pe Irod. Tiranul urât de popor, îşi vedea deja tronul amenin at. Surse istorice ne relateaz c poporul era însţ ă ă ă pl cut impresionat de acea¬st ştire. Cam la un an dup conjunc ia planetelor,ă ă ă ţ descrise în paginile precedente, a luat fiin o puternic mişcare me¬sianic .ţă ă ă Aproximativ în aceeaşi perioad , ne relateaz istori¬cul evreu Flavius Josephus,ă ă s-a r spândit şi zvonul c Dum¬nezeu a hot rât s pun cap t st pânirii str ineă ă ă ă ă ă ă ă romane şi c un semn dumnezeiesc anun ase venirea unui rege evreu. Irod careă ţ fusese investit de romani nu era de fel evreu, ci idumean.

Irod n-a stat prea mult pe gânduri, şi „a adunat pe to i preo ii cei mai de seamţ ţ ă şi pe c rturarii norodului şi a c utat s afle de la ei unde trebuia s se nască ă ă ă ă Cristosul”. Aceştia au cercetat vechile scripturi sfinte ale neamului şi au g sită aluzia con inut în cartea prorocului Mica, scris cu 700 de ani înainte, înţ ă ă

regatul Iudeii: „Şi tu, Betleeme Efrata, m car c eşti prea mic între cet ile deă ă ăţ c petenie ale lui Iuda, totuşi din tine îmi va ieşi Cel ce va st pâni pesteă ă Israel...” (Mica 5:2).

Aşadar, Irod a chemat pe magi la el şi „apoi i-a trimis la Betleem” (Matei 2:4-8). Fiindc Jupiter şi Saturn s-au în¬tâlnit pentru a treia oar în constela iaă ă ţ Peştelui pe data de patru decembrie, „n-au mai putut de bucurie”, şi au pornit spre Betleem ”şi iat c steaua, pe care o v zuser în R s rit, mergea înainteaă ă ă ă ă ă lor” (Matei 2:9-10).

Pe drumul spre Hebron, la o dep rtare de 8 km de Ierusa¬lim, se întinde satul „Betă Lahm”, vechiul Betleem al Iudeii. Vechiul drum pe care a mers şi Avraam cândva, este orientat exact de la nord spre sud.

La a treia conjunc ie, planetele Jupiter şi Saturn p reau c s-au contopit într-oţ ă ă singur stea mare şi str lucitoare. În amurg, acest punct foarte luminos eraă ă vizibil în direc ia su¬dului, astfel c magii din R s rit, pe drumul lor de laţ ă ă ă Ierusa¬lim spre Betleem au avut tot timpul înaintea ochilor steaua str lucitoare.ă Într-adev r, steaua „mergea înaintea lor”, du¬p cum spune Evanghelia.ă ă

An de an, milioane de oameni din lumea întreag aud istoria magilor de la R s rit.ă ă ă „Steaua Betleemului”, simbol asociat totdeauna Cr ciunului, influen eaz via a înă ţ ă ţ diferite moduri. În dic ionarele biografice ca şi pe pietrele funerare de mormânt,ţ ea îşi avea locul lâng data naşterii.ă

Lumea creştin s rb toreşte Cr ciunul între 24 şi 25 de¬cembrie. Astronomii şiă ă ă ă istoricii laici şi eclesiastici sunt îns în mod unanim de p rere c ziua de 25ă ă ă decembrie a anului zero nu a fost data real a naşterii lui Cristos nici înă privin a zi¬lei şi nici a anului. Responsabilitatea acestei erori o poartţ ă c ¬lug rul scit Dionysius Exiguus care a f cut multe greşeli în calculele lui. Elă ă ă a tr it la Roma şi în anul 533 d.Cr., a fost îns rcinat cu stabilirea dateiă ă începerii erei noastre, prin cal¬cularea invers a anilor. Dar Dionysius a uitată s introduc anul (0) între anii 1 î.Cr. şi 1 d.Cr. De asemenea a trecut cuă ă vederea şi cei patru ani în care împ ratul Augustus a domnit sub numele s u,ă ă Octavian.

Biblia ne d aceast clar indica ie: „Dup ce S-a n scut Isus în Betleemul dină ă ă ţ ă ă Iudea, în zilele împ ratului Irod...” (Matei 2:1). Din numeroase surseă contemporane cunoaştem cine a fost, când a tr it şi a domnit Irod: în anul 40ă î.Cr., romanii l-au numit rege al Iudeii el p strând acest titlu pân în anul 4ă ă î.Cr., când a murit. Prin urmare Isus trebuia s se fi n scut înainte de anul 4ă ă î.Cr.

În anul 354 d.Cr., la 25 decembrie, apare pentru prima dat în documente, ziuaă Cr ciunului. În timpul împ ratului roman Justinian (27), aceast dat a devenită ă ă ă s rb toare oficial . Un rol important în alegerea acestei zile, l-a jucat o vecheă ă ă s rb toare roman . În vechea Rom , 25 decembrie era „Dies Natalis Invicti”, „ziuaă ă ă ă naşterii neînvinsului”, ziua solsti iu¬lui de iarn şi în acelaşi timp, ultima ziţ ă din Saturnalia. Acea¬sta degenera de obicei într-un carnaval debordant, permi ândţ creştinilor s se simt în siguran din partea prigonitorilor.ă ă ţă

Al turi de istorici şi astronomi, un cuvânt greu de spus în problema stabiliriiă datei naşterii lui Cristos, îl au şi meteo¬rologii. Luca ne informeaz c : „Înă ă inutul acela erau nişte p stori, care st teau afar în câmp, şi f ceau de strajţ ă ă ă ă ă noap¬tea împrejurul turmei” (Luca 2:8).

Meteorologii au înregistrat cu exactitate varia iile de tem¬peratur din Hebron.ţ ă Acest col işor din partea sudic a re¬giunii muntoase din Iudea, prezint aceleaşiţ ă ă

condi ii climati¬ce ca şi în Betleem, aflat de altfel în apropiere. M sur torileţ ă ă meteorologice f cute în perioada celor trei luni de iarn , au dat urm toareleă ă ă rezultate: decembrie —2,8˚, ianurie, —1,6˚, februarie, —0,1˚ C.

Primele dou luni au de asemenea cele mai mari c deri de precipita ii ale anuluiă ă ţ (147 mm în decembrie; 187 mm în ianuarie). Potrivit informa iilor existente, climaţ Palestinei nu s-a schimbat aproape deloc în decursul ultimelor 2.000 de ani. Aşadar observa iile meteorologice moderne atât de pre¬cise pot fi luate înţ considera ie.ţ

În vremea Cr ciunului, Betleemul este cuprins de ger, ast¬fel c nici o turm nuă ă ă poate ieşi la câmp la aceast dat . Talmudul remarc şi el c în împrejurimi,ă ă ă ă turmele ieşeau la p scut în martie şi se înapoiau în noiembrie, r mânând la p scută ă ă în total opt luni.

În Palestina, şi ast zi de Cr ciun, animalele şi p storii, se afl la ad post.ă ă ă ă ă

Men iunea lui Luca subliniaz deci faptul c naşterea lui Isus a avut loc înainteţ ă ă de c derea iernii. Cât despre steaua de care vorbeşte Matei, ea indic anul 7ă ă î.Cr.

Capitolul 37Fuga în Egipt

„Dup ce au plecat magii, un înger al Domnului se arat în vis lui Iosif şi-iă ă zice: ‚Scoal -te, ia Pruncu lşi pe mama Lui, fugi în Egipt şi r mâi acolo pân î iă ă ă ţ voi spune eu: c ci Irod are s caute Pruncul ca s -L omoare’. Iosif s-a sculat aă ă ă luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a r mas pân laă ă moartea lui Irod” (Matei 2:13-15).

Oricine îşi p r seşte ara pentru a se sim i în siguran , dac poate, caută ă ţ ţ ţă ă ă ad post la rude şi prieteni, iar cine are cu sine şi un prunc va prefera de bună ă seam un loc cât mai apropiat de grani .ă ţă

La aproximativ 10 km nord de Cairo, pe drumul care lea¬g Palestina de Egipt, seă întinde Mataria, un s tuc liniştit de pe malul drept al Nilului. Datorit pozi ieiă ă ţ sale, trebuie tra¬versat fluviul pentru a se ajunge la el. Din mijlocul câmpiilor de trestie de zah r, se iveşte cupola Bisericii Sfintei Familii, „Sanctae Familiaeă în Aegypto Exuli”.

Povestirile str vechi, esute pe seama micu ei gr dini din apropiere, auă ţ ţ ă constituit pentru iezui ii francezi, motivul în l¬ rii bisericu ei.ţ ă ţă ţ

Ast zi, ca şi în vechime, pelerini din lumea întreag , intr prin poartaă ă ă paraginit în aceast gr din şi se opresc în fa a unui trunchi de smochin, numită ă ă ă ţ „Pomul Sfintei Fecioare”. O legend sfânt spune c în trunchiul scobit al acestuiă ă ă smochin s-a ascuns Maria cu pruncul Isus, când a fost urm rit . Se mai spune c ună ă ă p ianjen a esut deasupra fugarilor o pânz atât de deas , încât ei n-au mai putută ţ ă ă fi descoperi i.ţ

Au existat p reri contradictorii în leg tur cu vârsta ace¬stui smochin. Existen aă ă ă ţ sa este atestat de martori oculari, doar de câteva secole încoace. Se maiă cunoaşte o poveste ve¬che de 2000 de ani despre acest sat.

În Evul Mediu gr dina din Mataria era cunoscut sub nu¬mele de „Gr dinaă ă ă Ierburilor”, fiindc aici creşteau plante unice în Egipt. „Pomişori sub iri, nuă ţ mai înal i decât cureaua de la pantalonii de c l rie al c ror lemn se aseam n cuţ ă ă ă ă ă al vi ei de vie”, scria Sir John Maundeville, cu ocazia c l ¬toriilor sale dinţ ă ă

1322. Aceste plante nu sunt altceva decât tufe de balsam. Istoricul Flavius Josephus ne informeaz despre modul cum au ajuns aceşti arbuşti pre ioşi în Egipt.ă ţ

Dup asasinarea lui Cezar, Marcus Antoniu a venit în Alexandria. Este ştiut faptulă c a existat o leg tur amoroa¬s între el şi Cleopatra, ambi ioasa regin aă ă ă ă ţ ă Egiptului. Acea¬sta inten iona s restaureze puterea vechiului stat egiptean, careţ ă inclusese, înainte, şi Palestina. Cleopatra a vizitat de mai multe ori Iudea şi Ierusalimul, încercând s ob in numirea ei în locul lui Irod, prin compromitereaă ţ ă acestuia. Dar Irod era mult prea inteligent şi mult prea realist pentru a nu-şi da seama c o astfel de aventur ar fi stârnit mânia puternicului Antoniu. Totuşiă ă respingerea Cleopatrei era s -l coste via a. R nit în mândria ei de femeie,ă ţ ă ă aceasta a început s unelteasc împreun cu Marcus Antoniu îm¬potriva lui Irod. Aă ă ă ajuns chiar pân la chemarea acestuia la Alexandria pentru a r spunde unoră ă acuza ii grave care i se aduceau. Cleopatra a dat dovad de mult iscusin¬ , însţ ă ă ţă ă Irod era şi mai viclean decât ea. Înc rcat cu aur el s-a dus s -l viziteze peă ă Marcus Antoniu. Era de ajuns pentru a-l mitui. Aceasta a constituit o alt umilireă cât se poate de înjositoare pentru regin ! Dar pân la urm regina nu a ple¬cat cuă ă ă mâinile goale. Irod a trebuit s -i cedeze întregul rm al Palestinei împreun cuă ţă ă oraşele de pe el. Marcus Antoniu d dea aceste regiuni amantei sale. În plus ea aă mai primit şi oraşul Ierihon de la Iordan, împreun cu gr dinile înmires¬mate dină ă jur, în care se g seau cele mai pre ioase plante: tufele de balsam. Acesteaă ţ crescuser din semin ele pe care re¬gina din Seba le-ar fi adus în dar regeluiă ţ Solomon.

Josephus ne informeaz c marea st pân a adus ml di e din aceast tuf şi înă ă ă ă ă ţ ă ă Egipt, dând dispozi ie s fie cultivat în gr dinile din Heliopolis, oraşul „On”ţ ă ă ă din Biblie (Geneza 41:50). Sub îngrijirea iscusi ilor gr dinari evrei din valeaţ ă Iordanului, aceste tufe pre ioase au înflorit şi în Egipt, în „gr dina cu ierburi”ţ ă din Mataria.

Treizeci de ani mai târziu, dup pierderea b t liei mariti¬me de la Actium,ă ă ă Cleopatra şi Marcus Antoniu s-au sinucis.

Iosif şi Maria trebuie s -şi fi g sit un ad post sigur printre evreii care lucrauă ă ă în gr dinile de balsam din Mataria.ă

Multe urme şi drumuri duc mereu spre acest punct. Poate c într-o zi unul din eleă se va dovedi real din punct de vede¬re istoric.

Capitolul 38Nazaret, în Galileea

„Dup ce a murit Irod, un înger al Domnului se arat în vis lui Iosif, în Egipt,ă ă şi-i zice: ‚Scoal -te ia Pruncul şi pe mama Lui şi du-te în ara lui Israel, c ciă ţ ă au murit cei ce c utau s ia via a Pruncului’. Dar când a auzit c în Iudeaă ă ţ ă împ r eşte Arhelau, în locul tat lui s u Irod, s-a temut s se duc acolo” (Mateiă ăţ ă ă ă ă 2:19,20,22).

Irod a murit în anul 4 î.Cr. la vârsta de şaptezeci de ani, dup ce domniseă treizeci şi şase de ani. Se spune c la scurt timp dup moartea sa, pe data de 13ă ă martie dup calculele astronomilor moderni; a avut loc o eclips de lun .ă ă ă

Câteva decenii mai târziu, Flavius Josephus îl va judeca aspru pe Irod în scrierile sale: „El n-a fost un rege, ci cel mai crud tiran suit vreodat pe tron.ă A ucis un mare num r de oameni, iar celor l sa i în via le-a aplicat un asemeneaă ă ţ ţă regim, încât aceştia preferau mai bine moartea. El a chinuit nu numai pe supuşi lua i în mod izolat, ci chiar comunit i întregi. Pentru a înfrumuse a oraşeţ ăţ ţ str ine, le-a jefuit pe ale sale şi a f cut altor neamuri daruri pl tite cuă ă ă

sângele evreilor. În loc de prosperitate şi linişte, poporul a cunoscut doar o neagr s r cie şi demoralizare. În cei câ iva ani ai domniei lui Irod, evreii auă ă ă ţ suferit mai mult decât au suferit str moşii lor în îndelungata perioad ce aă ă trecut pân la p r sirea Ba¬bilonului şi întoarcerea lor care a avut loc în timpulă ă ă lui Xer¬xe. În 36 de ani n-a existat aproape nici o zi în care s nu fie cinevaă condamnat la moarte. Irod nu şi-a cru at nici fa¬milia, nici prietenii, niciţ preo ii. Pe lista victimelor fi¬gurau numele celor doi so i ai sorei saleţ ţ ‚Salomea’, al so iei sale Mariamne şi ale celor doi fii ai s i Alexandru şiţ ă Aristo¬bul. Cumnatul s u a fost înecat în Iordan, iar soacra sa Alexandraă lichidat . Doi înv a i care au smuls vulturul ro¬man de aur de pe poarta mare aă ăţ ţ templului au fost arşi de vii.

Hyrcanus, ultimul dintre Hasmoneeni a fost de asemenea ucis. Familii nobile au fost exterminate în întregime şi mul i farisei au pierit. Cu cinci zile înainte deţ moarte, b trânul Irod l-a asasinat pe Antipater, fiul s u. Şi acestea nu suntă ă decât o parte din crimele acestui om care ‚a domnit ca o fiar ’”.ă

Masacrul pruncilor din Betleem de care Biblia îl face r spunz tor se potriveşteă ă perfect au caracterul s u (Matei 2:16).ă

Dup uciderea lui Antipater, pe patul de moarte Irod a f cut un testament în careă ă erau numi i ca succesori trei dintre fiii s i mai tineri.ţ ă

Arhelau urma la tronul regatului, iar Irod Antipa şi Filip deveneau tetrarhi, cu alte cuvinte conduc tori ai Galileii, Pereiei, ai unei p r i din Transiordania şiă ă ţ ai teritoriului din nord-estul lacului Galileii. Arhelau a fost recunoscut ca rege de familia sa şi aclamat de c tre mercenarii lui Irod ¬germani, gali şi traci.ă

Vestea mor ii despotului a declanşat r scoale de o violen¬ rar întâlnit laţ ă ţă ă evrei. Ura arz toare împotriva casei lui Irod s-a amestecat cu aversiunea fa deă ţă romani.

În loc de a plânge moartea lui Irod, evreii şi-au manifestat durerea fa deţă moartea victimelor nevinovate ale acestuia. Poporul a cerut ca înv a ii Iehudaăţ ţ ben Sarifa şi Matatia ben Margoloth, care au fost arşi de vii, s fie reabilita i.ă ţ Arhelau a r spuns acestei cereri trimi ându-şi trupele în Ierusalim. Trei mii deă ţ oameni au fost m cel ri i într-o singur zi. Cur¬ ile templului erau pline deă ă ţ ă ţ cadavre. Aceast prim fapt a dezv luit de la bun început adev ratul caracter aă ă ă ă ă lui Arhe¬lau, fiul lui Irod, care nu s-a l sat cu nimic mai prejos decât tat lă ă s u, în ceea ce priveşte cruzimea şi nedreptatea.ă

Totuşi testamentul trebuia s fie aprobat de împ ratul Au¬gustus. În consecin ,ă ă ţă Arhelau şi Irod Antipa au plecat la Roma, unul dup altul. Dar în acelaşi timpă cincizeci dintre b trânii poporului s-au gr bit s ajung la Augustus pentru a-lă ă ă ă implora s -i scape de aceast „monarhie”. În absen a iro¬dianilor tulbur rile auă ă ţ ă luat amploare. Ca m sur de preve¬dere a fost detaşat La Ierusalim o legiuneă ă ă roman . Chiar în mijlocul acestei harabarburi a sosit un roman pe care evreii îlă urau în mod deosebit: Sabinus, agentul tezaurului imperial. Neluând în seamă avertismentele, el şi-a stabilit locuin a în palatul lui Irod şi a început sţ ă verifice impozitele şi tributul Iudeii. Un mare num r de pelerini a umplut Cetateaă Sfânt în vederea S rb torii S pt mânilor. Au urmat conflicte sân¬geroase. O luptă ă ă ă ă ă înverşunat s-a încins chiar în zona Temp¬lului. S-a aruncat cu pietre în trupeleă romane care au dat foc arcadelor şi s-au n pustit apoi în Templu, jefuindu-l.ă Sabi¬nus însuşi a luat din tezaurul templului 400 de talan i. Pe ur¬m el aţ ă trebuit s se retrag repede în palat şi s se barica¬deze.ă ă ă

R scoala s-a întins de la Ierusalim în toat ara. Palatele regale ale Iudeii auă ă ţ fost pr date şi incendiate. Guvernatorul Siriei s-a gr bit s intervin , aducândă ă ă ă

cu sine o armata ro¬man puternic , înt rit cu trupe din Beirut şi Arabia.ă ă ă ă În¬dat ce s-au ar tat lâng Ierusalim coloanele de solda i, re¬beliii-au fugit.ă ă ă ţ Ei au fost urm ri i şi prinşi în num r mare.ă ţ ă

Au fost crucifica i 2000 de oameni.ţ

Guvernatorul roman al Siriei, care a dat acest ordin, a r ¬mas cunoscut înă istorie, în urma înfrângerii totale, pe care a suferit-o în anul 9 d.Cr. El era Quintilius Varus, care a fost mutat din Siria în Germania, unde a pierdut b t liaă ă din P ¬durea Teutoburgian .ă ă

Aceasta era îngrozitoarea realitate când, întorcându-se din Egipt, Iosif „a auzit c în Iudea împ r eşte Arhelau în lo¬cul tat lui s u Irod”. De aceea, „s-a temută ă ăţ ă ă s se duc acolo”. „A venit acolo şi a locuit într-o cetate numit Nazaret” (Mateiă ă ă 2:23).

Mul i înv a i şi scriitori au pream rit frumuse ea locuri¬lor în care Isus şi-aţ ăţ ţ ă ţ petrecut copil ria şi tinere ea. Sf. Iero¬nim a numit Nazaretul „Floareaă ţ Galileii”. În ziua de azi Na¬zaretul este un or şel cu 8000 de locuitori. Subă arcadele str ¬du elor şi aleilor sunt ateliere în aer liber unde îşi vândă ţ m rfurile tâmplarii.ă

Juguri de lemn pentru boi, pluguri şi multe alte feluri de instrumente şi unelte întrebuin ate de c tre micii proprietari în trecut ca şi ast zi sunt f cute acolo.ţ ă ă ă

În timpul lui Irod femeile c rau ap în carafe pe care le aduceau cu îndemânare peă ă cap de la izvorul de la poalele dealului. Numele acestei fântâni a fost dintotdeauna „Ain Maryam”, „Fântâna Mariei”: Este singura surs de ap din această ă ă zon .ă

Vechiul Nazaret a l sat multe urme. Era situat mai sus de cât cel de azi, şiă acolo, la 400 m în l ime, printre casele cu pere i de lut, se afla şi casaă ţ ţ tâmplarului Iosif.

Ca şi Ierusalimul, Nazaratul este înconjurat de dealuri; dar cât de deosebite sunt cele dou tablouri ca aspect şi ca at¬mosfer .ă ă

Mun ii Iudeii respir înc un aer de amenin are şi triste e. Ei dau acestui peisajţ ă ă ţ ţ un aspect nobil şi auster, caracteristice unei lumi din care s-au ridicat profe iiţ care n-au f cut corn¬promisuri, profe i care au înfruntat nedrept ile acesteiă ţ ăţ lumi, profe i care au biciuit imoralitatea, şi profe i care au mustrat popoare şiţ ţ na iuni.ţ

În contrast, împrejurimile Nazaretului sunt ferm c toare, paşnice. Satul de raniă ă ţă şi meşteşugari e înconjurat de gr ¬dini şi câmpuri. Crânguri de curmali, smochiniă şi rodii acoper dealurile dinprejur. Ogoarele sunt pline de grâu şi orz, viileă abund de struguri, iar pe drumuri şi poteci cresc o mul ime de flori viuă ţ colorate.

Aceasta este regiunea care a oferit lui Isus surse de inspira¬ ie pentruţ parabolele sale: pilda sem n torului, pilda grâului şi neghinei, pildaă ă gr untelelui de muştar, pilda vi ei de vie şi exemplul crinilor de pe câmp.ă ţ

Totuşi, Nazaretul din vechime nu era total scos din circui¬tul mondial. Drumul militar roman care venea din nord, tre¬când peste dealurile Galileii, includea şi Nazaretul, unde se afla chiar şi o oprire. Şi nu departe de Nazaret şi la sud de el, trecea o str veche rut de transport; era cea care f cea leg tur comercială ă ă ă ă ă între Damasc şi Egipt şi care traversa câmpia lui Izreel.

Capitolul 39Ioan Botez torulă

„Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la Ioan ca s fie botezat de el”ă (Matei 3:13).

Acesta a fost evenimentul care l-a scos pe Isus pentru prima oar din satul s uă ă Nazaret. Dup anii copil riei şi ai tinere ii, despre care nu ştim aproape nimic,ă ă ţ El a intrat în lume, pentru începerea lucr rii Sale publice. „Isus avea aproapeă treizeci de ani când a început s înve e pe norod” (Luca 3:23).ă ţ

Ioan predica şi boteza în valea Iordanului, la sud de Ieri¬hon, unde râul este traversat de binecunoscutul vad. Aşadar, el se afla pe teritoriul lui Irod Antipa, tetrarhul numit de Roma.

În afar de botezarea lui Isus, Ioan a devenit cunoscut în lumea întreag şi prină ă sfârşitul s u tragic. El fost decapitat. Oare a existat într-adev r un botez toră ă ă dumnezeiesc care a ap rut în momentul ar t rii lui Isus în lume? Contempora¬nulă ă ă s u, Josephus scrie c Ioan era un caracter nobil care îi îndemna pe evrei s seă ă ă str duiasc la atingerea perfec iunii, şi-i sf tuia s se poarte drept unii faă ă ţ ă ă ţă de al ii, s fie sme¬ri i în fa a lui Dumnezeu şi s se boteze. Fiindc veneau laţ ă ţ ţ ă ă el oameni din toate p r ile, Irod s-a temut ca nu cumva in¬fluen a unui astfel deă ţ ţ om s duc la tulbur ri. Ca urmare a suspiciunilor lui Irod, Ioan a fost pus înă ă ă lan uri, trimis la castelul din Machaerus şi acolo decapitat.ţ

„C ci Irod, prinsese pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temni¬ din pricinaă ţă Irodiadei...” (Matei 14:3; Marcu 6:17; Luca 3:19).

Josephus fixeaz evenimentul într-un cadru istoric con¬cret, castelul dină Machaerus, una din numeroasele fort re e construite de Irod cel Mare, înă ţ Palestina.

Machaerus, locul unde Ioan şi-a pierdut via a, se afla într¬un inut sumbru peţ ţ malul r s ritean al M rii Moarte. Nici un drum nu leag acest col cu lumea dină ă ă ă ţ afar . Poteci înguste duc din valea Iordanului în mun ii dezgoli i şi pustii aiă ţ ţ Moabului de odinioar . În v ile uscate câteva familii de beduini r t cesc cuă ă ă ă turmele lor în c utarea ierbii atât de aspre şi rare. Nu departe de râul Arnon oă culme înalt se ridic deasupra în l imilor celorlal i mun i.ă ă ă ţ ţ ţ

Beduinii numesc acest loc pustiu „El Maşnaka”, „Pala¬tul suspendat”. Aceasta era fort rea a din Machaerus. Departe, spre nord, se poate vedea cu ochiul liber loculă ţ din Valea Iordanului unde Ioan a botezat poporul şi unde apoi a fost arestat.

Pân acum nu s-au f cut nici un fel de s p turi printre ruinele lui „El Maşnaka”ă ă ă ă şi foarte pu ini oameni au vizitat singuraticul col de aici.ţ ţ

Mai jos de vârf, stânca are o scobitur adânc . Nişte dru¬muri înguste duc într-oă ă mare sal boltit care ofer ad post nomazilor şi turmelor lor, când suntă ă ă ă surprinşi de vreo furtu¬n în mun ii Moabului. Dup zidurile amenajate acolo, seă ţ ă poate vedea clar c aceasta a fost odat închisoarea lui Ioan. Aceast boltă ă ă ă întunecat l-a ad postit pe Ioan Botez torul dup ce a fost arestat şi tot aici elă ă ă ă a fost decapitat.

Oricine aude de decapitarea lui Ioan asociaz acest fapt în mod automat cu numeleă „Salomea” şi se gândeşte imediat la fiica Irodiadei, care la sugestia mamei sale, a cerut capul lui Ioan ca r splat pentru dansul ei. Fiica Irodiadei a intrat înă ă literatura universal . Oscar Wilde a scris o pies întitulat „Salomea”.ă ă ă

În Noul Testament nu este pomenit numele acestei prin¬ ese. Numai în istoriaţ vie ii lui Ioan Botez torul ea este nu¬mit simplu „fata Irodiadei” (Marcu 6:22).ţ ă ă

Tot Josephus este cel care ne-a f cut cunoscut numele ace¬stei „fete a Irodiadei”.ă Chipul ei a fost p strat pentru po¬steritate pe o mic moned , pe care ea apareă ă ă al turi de so ul ei, Aristobul. Moneda poart urm toarea inscrip ie: „Regeleă ţ ă ă ţ Aristobul - regina Salome”. Fiica Irodiadei trebuie s fi fost doar o copil cândă ă Ioan Botez torul a fost decapitat, având probabil 19 ani.ă

„Când a auzit Isus c Ioan fusese închis, a plecat în Galilea. A p r sită ă ă Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lâng mare în inutul Zabulon şiă ţ Neftali” (Matei 4:12-13).

În timpul scurt al lucr rii lui Isus, care potrivit evangheliştilor Matei, Marcuă şi Luca, nu a durat mai mult de un an şi jum tate, un anumit loc are totdeaunaă prioritate. Matei îl numeşte o dat „cetatea Sa” (Matei 9:1): Capernaum pe ma¬lulă lacului Galileii. La extremitatea nordic , nu departe de lacul unde apele repeziă ale Iordanului se vars în lac, malul se arcuieşte formând un mic golf. Dină verdele tufelor de Eu¬calipt se v d pietrele pavajului cur ii, iar coloaneleă ţ sparte şi blocurile de bezalt gravate zac împr ştiate în jur. Tot ce a r masă ă dintr-o fost intrare sunt treptele late ale unei sc ri, ul¬timele r m şi e aleă ă ă ă ţ unei splendide sinagogi de odinioar .ă

Aceasta este tot ce mai atest m rturii despre vechiul Ca¬pernaum. În anul 1916ă ă arheologii germani H. Kohl şi C. Watzinger au descoperit sub resturile acoperite cu iarb , fragmente ale fa adei acestui edificiu.ă ţ

Franciscanii au reconstruit din d r m turi o parte din ve¬chea fa ad ; zidurileă ă ă ţ ă cl dirii originale erau f cute din calcar alb, iar şiruri de stâlpi înal i oă ă ţ înconjurau din trei p r i. In¬teriorul m surând 25 x 15 m, era decorat cuă ţ ă sculpturi repre¬zentând palmieri, ramuri de vi de vie, lei şi centauri.ţă

Cei doi arheologi erau convinşi c au g sit sinagoga din Capernaum datând dină ă timpul lui Cristos. Îns în Palestina nu existe nici o sinagog din vremea aceea.ă ă Când romanii în timpul a dou r zboaie sângeroase au ras Ierusalimul de pe fa aă ă ţ p mântului şi au împr ştiat pe locuitorii vechii ri în cele patru vânturi,ă ă ţă sanctuarele au c zut şi ele prad distruge¬rii.ă ă

Cl direa a fost ridicat pentru prima oar cam pe la anul 200 d.Cr., pe ruinele şiă ă ă temeliile sinagogii în care adesea Isus predica în ziua sabatului: „S-au dus la Capernaum. Isus a intrat îndat în sinagog , şi a început s înve e pe norod”ă ă ă ţ (Marcu 1:21) .

Cei mai mul i dintre locuitorm or şelului Capernaum tr iau din ceea ce le ofereaţ ă ă lacul. Colibele şi casele lor se g seau fie pe pantele dulci, fie împrejurulă sinagogii. În ziua în care Isus a venit din Nazaret la Capernaum, El a f cută primul pas hot râtor în proclamarea mesajului S u: „Pe când trecea Isus pe lângă ă ă Marea Galileii, a v zut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, axwuncând oă mreaj în mare, c ci erau pescari. Isus le-a zis: ‚Veni i dup Mine: şi v voiă ă ţ ă ă face pescari de oameni’” (Marcu 1:16-17). El a întâlnit pe al i doi fra i, Iacovţ ţ şi Ioan, care îşi reparau mrejile. Primii oameni care au ascultat cuvintele Lui, au primit înv tura Lui şi I-au devenit ucenici, au fost oameni simpli, pescariăţă din Galilea.

Deseori Isus a mers pe dealurile Galileii predicând în multe oraşe şi sate, dar întotdeauna se întorcea în or şelul de pes¬cari care a r mas centrul principal ală ă misiunii Sale.

În ziua când a p r sit Capernaumul, plecând împreun cu cei doisprezece ucenici laă ă ă Ierusalim, aceasta a însemnat pentru El şi ultima c l torie. El nu s-a mai întorsă ă niciodat în Capernaum.ă

Capitolul 40Ultima c l torie, judecata şi r stignireaă ă ă

„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: ‚Iat c ne suim la Ierusalimă ă şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul Omului, se va împlini’” (Luca 18:31).

Dintre toate c l toriile f cute de Isus, una poate fi ur¬m rit f r nici oă ă ă ă ă ă ă greutate - ultima Sa c l torie prin Palestina, drumul de la Capernaum laă ă Ierusalim.

Pentru a ajunge acolo a trebuit s ocoleasc mult, fiindc cel mai scurt drum careă ă ă leag Galilea de Cetatea Sfânt , este orientat spre sud, trecând peste dealurileă ă Samariei. C rarea duce prin mun i, peste vârfurile Garizim şi Ebal, loculă ţ ve¬chiului Iuda, şi apoi prin Betel pân în inima inutului Iuda, de-a lungulă ţ vechiului drum pe care a mers Avraam cu familia şi turmele sale. Trei zile dura aceasta c l torie de la Galilea la Ierusalim.ă ă

Dar, fiindc El cunoştea bine sentimentul anti-evreiesc al samaritenilor, seă îndoia c El şi mica Sa ceat , vor fi l ¬sa i s treac prin acest inut. Pentru aă ă ă ţ ă ă ţ fi sigur îns , a trimis înainte pe doi dintre ucenicii S i - Iacov şi Ioan ¬şiă ă într-adev r samaritenii le-au refuzat cererea.ă

De aceea, Isus şi ucenicii S i, au plecat pe drumul din „ i¬nutul Iudeii, dincoloă ţ de Iordan” (Marcu 10:1).

Acest drum merge în aval, pe mijlocul v ii largi şi toride, unde numai malurileă sunt împodobite cu vegeta ie tropical , cu mici p duri de Tamarix şi plopi, cuţ ă ă ricin şi lemn dulce „Mândria Iordanului” (Zaharia 11:3; Ieremia 12:5) cunoaşte adân¬ca singur tate şi linişte, fiindc timp de nou luni aceast vale se afl înă ă ă ă ă b taia razelor puternice ale unui soare tropi¬cal şi ca urmare nu este aproapeă deloc populat . Pentru a ajunge la Ierihon, Isus a trecut Iordanul, prin vadul,ă prin care odinioar au trecut şi copiii lui Israel, sub conducerea lui Iosua.ă

Ierihonul nu mai era cetatea puternic de alt dat , a ve¬chiului Canaan. Înă ă ă partea sudic a dealului se întindea ca o adev rat perl a arhitecturii greco-ă ă ă ăromane, un nou oraş construit de Irod cel Mare. La poalele citadelei numită Cyp¬rus, fusese ridicat un palat m re . Teatrul, amfiteatrul s pat în coastaă ţ ă dealului, şi arcul, toate ornate cu coloane albe, scânteiau în lumina soarelui.

În afara oraşului se întindeau planta iile de tufe de bal¬sam, cele mai de preţ ţ plante din întregul inut mediteranean, al turi de crângurile de palmieri careţ ă ofereau r coare şi umbr .ă ă

Isus a petrecut noaptea în Ierihon în casa unui vameş evreu numit Zacheu (Luca 19:2), departe de toate aceste splendori. El nu a putut ocoli Ierihonul, adev rată centru al p gânismului grec, fiindc drumul spre Ierusalim trecea chiar prin acestă ă oraş.

Drumul plin de praf de la Ierihon la Ierusalim are o lungi¬me de 37 km şi şerpuieşte printre stânci abrupte înalte de aproximativ 1200 m. Cu greu mai poate fi g sit undeva în lume un astfel de drum care pe o distan scurt s ofereă ţă ă ă con¬traste atât de puternice.

Din tabloul oferit de impresionanta vegeta ie luxuriant de pe malurile Iordanuluiţ ă şi din arşi a insuportabil datora¬t soarelui tropical, se trece brusc înţ ă ă atmosfera friguroas a piscurilor aride şi cu înf işare neprietenoas .ă ăţ ă

Acest drum str b tut cu o s pt mân înainte de Paşti de Isus şi de ucenicii S i,ă ă ă ă ă ă era parc un preludiu al sfârşitului. Tot în acel timp, evreii de pretutindeni seă îndreptau spre ceta¬tea sfânt pentru a celebra marea s rb toare. În por iuneaă ă ă ţ aflat la cea mai mare în l ime, care se g seşte cam pe la sfârşitul drumului, seă ă ţ ă g seşte cetatea sfânt ridicându-se di¬napoia culmii muntelui M slinilor.ă ă ă

Priveliştea pe care o oferea Ierusalimul lui Isus şi uceni¬cilor S i, poate fiă dedus din aceast descriere contempora¬n :ă ă ă

„Cine nu a v zut Ierusalimul în toat frumuse ea lui, nu a v zut înc în via a saă ă ţ ă ă ţ un oraş m re şi minunat. Şi cine n-a v zut cl direa celui de-al doilea Templu, n-ă ţ ă ăa v zut nici odat o construc ie impresionant ”. Aceasta era aprecierea plin deă ă ţ ă ă mândrie a rabinilor evrei ai timpului.

Rezultatul cercet rii înf iş rii vechiului Ierusalim a fost exprimat de englezulă ăţ ă Garstang în aceste cuvinte: „Niciodat n-au ar tat mai minunat templul şi oraşul.ă ă Ritmul şi armonia artei greco-romane au în buşit tendin ele arhi¬tecturale,ă ţ extravagante ale lui Irod, şi au adus ordine şi bun gust în tradi ionalul haos alţ oraşului”.

„Zidurile se în l au la 75 m deasupra v ii. În spatele cre¬nelurilor se profilauă ţ ă contururile grandioaselor edificii. În partea opus muntelui M slinilor, în primă ă plan, se afla temp¬lul care întrecea în m re ie toate celelalte cl diri. Fa ada saă ţ ă ţ înalt şi lat de 50 m, orientat spre r s rit, era f cut în întregime dină ă ă ă ă ă ă marmur uşoar . Toate ornamentele templu¬lui fuseser f cute din aur curat.ă ă ă ă Colonadele de sus inere împrejmuiau cur ile spa ioase şi holurile. Cel maiţ ţ ţ atractiv în¬s a fost tabernacolul din centru, care sclipea ca un vârf de munteă înz pezit”, dup cum se exprima Flavius Josephus.ă ă

În partea nord-vestic a zidului templului se afla turnul „Antonia”, ridicat pe oă în l ime stâncoas . Fiecare din cele patru laturi, m sura aproape 35 m Un viaductă ţ ă ă pornea din partea sudic a templului îndreptându-se c tre palatul has¬monenilor înă ă por iunea superioar a oraşului. Pe cel mai înalt loc al oraşului se întindeaţ ă palatul lui Irod, înconju¬rat de trei turnuri înalte de 40, 30 şi 25 m.

Irod a numit aceste turnuri Hippicus, Phasael şi Mariam¬ne. Din acest loc porneşte un zid gros care împarte înc oda¬t inima oraşului în dou p r i.ă ă ă ă ţ

Deasupra acestui oraş ale c rui fortifica ii, ziduri şi tur¬nuri înconjoară ţ ă Templul, pluteşte o und de amenin are, de neîmblânzire. Unui excursionist,ă ţ Ierusalimul i-ar inspira în¬dârjire, rigiditate şi inflexibilitate. Îns acesteaă sunt atributele care timp de 1000 de ani au ajutat pe evrei s reziste oric ¬reiă ă puteri a lumii. Tot rigiditatea, neînduplecarea şi inflexibi¬litatea, au dus odată la distrugerea Ierusalimului şi alunga¬rea evreilor de pe p mântul p rin ilor lor.ă ă ţ

Isus a proorocit soarta Ierusalimului: „Când S-a apropiat de cetate şi a v zut-o,ă Isus a plâns pentru ea” (Luca 19:41). „Diminea a preo ii cei mai de seam au f cutţ ţ ă ă îndat sfat cu b trânii, c rturarii şi tot Soborul. Dup ce au legat pe Isus, L-auă ă ă ă .dus şi L-au dat în mâinile lui Pilat... Pilat a vrut s fac pe placulă ă norodului... iar pe Isus, dup ce a pus s -l bat cu nuiele, L-a dat s fieă ă ă ă r stignit” (Marcu 15:1,15).ă

Descrierile f cute în cele patru Evanghelii, cu privire la judecat , condamnare şiă ă

r stignire, au fost controlate în mod ştiin ific de c tre mul i înv a i şi,ă ţ ă ţ ăţ ţ istoriceşte vorbind, au fost g site demne de încredere pân şi în cele mai miciă ă am ¬nunte. Martorii principali ai acuz rii lui Isus au fost desem¬na i în modă ă ţ indirect, iar locul în care a fost pronun at sen¬tin a a fost stabilit cuţ ă ţ precizie, în urma s p turilor. Nu¬meroasele incidente survenite în timpulă ă judec ii, reies atât din sursele contemporane cât şi în urma cercet rilor f cuteăţ ă ă în zilele noastre.

Odat cu arestarea a început marea tragedie. Isus îşi adu¬nase ucenicii în jurulă Lui, în gr dina Ghetsimani de pe Mun¬tele M slinilor, şi îndat , „pe când vorbeaă ă ă El înc , a venit Iuda, unul din cei doisprezece şi împreun cu el a venit oă ă mul ime de oameni cu s bii şi cu ciomege, trimişi de preo ii cei mai de seam , deţ ă ţ ă c rturari şi de b trâni” (Marcu 14:43).ă ă

Un cântec ironic din Talmud ne aduce aminte de marii preo i boethusianici, care auţ st pânit din zilele lui Irod:ă

„Vai de casa lui Boethus: vai mie de ciomegele lor!„Vai de casa lui Ana: vai de denun torii lor!”ţă

Sfârşitul acestui cântec e în felul urm tor: „Fiindc ei sunt mari preo i, fiiiă ă ţ lor tezaurieri, ginerii lor în guvern, iar ser¬vitorii lor bat poporul cu ciomege”.

Printre marii preo i se afla unul al c rui nume este spe¬cificat de evanghelii:ţ ă „Ana”. Ceata ostaşilor, c pitanul lor şi aprozii Iudeilor, au prins deci pe Isusă şi L-au legat. L-au dus întâi la Ana, c ci el era socrul lui Caiafa, care era mareă preot în anul acela. Şi Caiafa era cel ce d duse iudeilor sfa¬tul acesta: „Este deă folos s moar un singur om pentru no¬rod” (Ioan 18:12-14).ă ă

Iosif ben Caiafa fusese numit mare preot de c tre procura¬torul roman Valeriusă Gratus p strând aceast demnitate şi sub succesorul acestuia, Pontius Pilat (28).ă ă Dup ce a fost arestat, Isus a fost adus înaintea Marelui Sfat - Sanhedrinul -ă care în acel timp era cea mai înalt autoritate evreiasc în problemele spiritualeă ă ca şi în cele lu¬meşti.

Sanhedrinul era totodat şi cea mai înalt instan jude¬c toreasc a evreiloră ă ţă ă ă fiind convocat sub Templu, lâng po¬dul care permitea trecerea spre partea maiă înalt a oraşului.ă

Care au fost motivele condamn rii lui Isus la moarte? Profesorul Martin Nothă scrie: „Speran a vechilor profe i evrei, în venirea unui rege mesianic, seţ ţ transformase în tim¬pul îndelungatei ocupa ii str ine în n dejdea apari iei unuiţ ă ă ţ eliberator politic. Pe cât de puternic era resentimentul evreilor fa deţă ocupan ii romani pe atât de fierbinte era dorin a lor ca s se arate odatţ ţ ă ă eliberatorul mesianic care s -i scape de jugul str in. Privit prin aceasta prism ,ă ă ă Isus din Nazaret nu putea fi în nici un caz Mesia cel aşteptat şi dorit de ei… Dar dac Isus din Nazaret nu era Mesia ‚Cristosul’, atunci El trebuia s fie ună ă impostor şi dac era un impostor, li¬niştea vie ii religioase a Ierusalimuluiă ţ trebuia salvat prin înl turarea Lui. Afirma ia lui Isus c El este Mesia şi deciă ă ţ ă conform Vechiului Iestament, Fiul lui Dumnezeu, a fost su¬ficient pentru a-Iă atrage condamnarea la moarte, ca blasfe¬miator.”

Legea în vigoare prevedea ca orice sentin de condam¬nare la moarte s fieţă ă confirmat de c tre procuratorul roman, c ruia îi apar inea aşa numitul iusă ă ă ţ gladii. El era organul care putea îng dui aplicarea pedepsei cu moartea. În acelă timp, procuratorul Iudeii, era Pontius Pilatus (29). Contempora¬nii ca Flavius Josephus şi Philo din Alexandria (30) îl descriau ca fiind un om avid de bani şi

setos de sânge, un tiran şi un caracter coruptibil. „Era crud şi inima lui împie¬trit nu cunoştea mila. În zilele lui, guvernarea Iudeii a în¬semnată corup ie, violen , jaf, asuprire, nenorocire, execu ii f r judecat şi oţ ţă ţ ă ă ă nelimitat cruzime.” Evreii ştiau bine c Pilat îi ura şi îi dispre uia. Pilată ă ţ trebuie s -şi fi dat seama imediat c acuzatul Isus era victima urii dezl n uite aă ă ă ţ fariseilor. Acesta putea fi singurul motiv în baza c ruia el avea dreptul s leă ă refuze cererea şi s -L achite pe cel învinuit. Şi într-adev r, f r a ezita, Pilată ă ă ă L-a declarat nevinovat: „Pi¬lat a zis preo ilor celor mai de seam şi noroadelor:ţ ă ‚Eu nu g sesc nici o vin în omul acesta’” (Luca 23:4).ă ă

Înt râtat de c rturari şi de preo ii cei mai de seam , gloa¬ta a cerut cuă ă ă ţ ă hot râre pedeapsa cu moartea. Pontius Pilat a cedat. Dar cum se face oare c acestă ă tiranic duşman al ev¬reilor a dat curs unei cereri a lor?

Evanghelia lui Ioan con ine o l murire precis : „Dar iu¬deii strigau: ‚Dac daiţ ă ă ă drumul omului acestuia, nu eşti prie¬ten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împ rat este împotri¬va Cezarului’” (Ioan 19:12).ă

Aceasta era o serioas amenin are pentru situa ia lui Pi¬lat, în cazul în careă ţ ţ Roma ar fi aflat c el şi-a neglijat func¬ ia iertând pe un rebel.ă ţ

A se face pe sine împ rat, însemna tr dare fa de împ ra¬tul roman, ceea ce eraă ă ţă ă pedepsit prin Lex Iuliana, cu moartea. Pilat se temea de aceast amenin are f işă ţ ăţ ă fiindc ştia c ev¬reii sunt gata s mearg pân la cap t.ă ă ă ă ă ă

Philo ne informeaz c Pontius Pilat adusese la Ierusalim scuturi de aur purtândă ă numele împ ratului şi le atârnase în palatul lui Irod în mijlocul oraşului.ă Aceasta era o serioas ofens adus drepturilor comunit ii religioase a evreiloră ă ă ăţ care fuseser garantate de Roma. Evreii i-au cerut s mute scutu¬rile de aur dină ă Cetatea Sfânt îns el a refuzat în mod dispre¬ uitor. În consecin ei s-auă ă ţ ţă adresat Romei pentru asigurarea drepturilor lor şi însuşi împ ratul Tiberiu aă poruncit ca scu¬turile de aur s fie mutate. Din pricina ac iunilor sale abu¬ziveă ţ care d unau politicii coloniale a Romei, reputa ia lui Pilat nu era preaă ţ str lucitoare în timpul în care a avut loc procesul (judecata).ă

„Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afar şi a şezut pe scaunul deă judec tor, în locul numit ‚Pardosit cu pietre’, iar evreieşte ‚Gabata’... Atunciă L-a dat în mâi¬nile lor ca s fie r stignit” (Ioan 19:13,16).ă ă

Pavajul din curtea lui Pilat, unde a avut loc aceast scen , a supravie uit chiară ă ţ şi în urma distrugerii Ierusalimului din anul 70 d.Cr. Descoperirea lui a fost rodul anilor de munc ai p rintelui arheolog L. H. Vincent şi a fost po¬sibilă ă ă datorit descrierii exacte con inute de Evanghelia lui Ioan în Noul Testament.ă ţ Cuvântul „Lithostroton” a fost tra¬dus prin „pardosit cu pietre”. Cuvântul aramaic „Gabata” înseamn „loc ridicat”.ă

Chiar în vecin tatea zidului dinspre nord-vest al Temp¬lului se g sea în timpulă ă lui Isus puternicul Turn Antonia. Fusese construit pe o în l ime stâncoas adică ţ ă ă pe un „loc ri¬dicat”. Irod I, a fost cel ce l-a construit, dându-i numele unui prieten. Trupele romane de ocupa ie l-au transformat într-o garnizoan . În anul 70ţ ă d.Cr. În timpul cuceririi Ierusalimului, Titus a d râmat turnul Antonia. Maiă târziu pe ruinele lui au fost construite noile cl diri.ă

Pe locul unde fusese curtea fortifica iei Antonia, Vincent a descoperit suprafa aţ ţ de 2.500 mp, pavat , construit în stil roman şi tipic pentru timpul lui Isus.ă ă ă

Acesta este locul în care Isus a stat înaintea lui Pilat în timp de gloata urla afar şi tot aici a avut loc flagelarea (Ioan 19:1). Biciuirea preceda întotdeaunaă

r stignirea, dup cum precizeaz de dou ori Josephus. Trupul era dezgolit şiă ă ă ă biciuit pân când carnea însângerat atârna în fâşii.ă ă

Apoi Isus a fost luat de solda ii romani pentru a fi cruci¬ficat. Cicero calificţ ă r stignirea, drept „cel mai crud şi în¬grozitor mijloc de execu ie”, Josephusă ţ numind-o, „cea mai vrednic de mil moarte”. Aceast pedeaps capital tipică ă ă ă ă ă roman era necunoscut în codul penal al evreilor. În cl di¬rile cur ii solda iiă ă ă ţ ţ şi-au dat frâu liber violen ei lor nejustifi¬cate fa de Isus şi L-au îmbr catţ ţă ă într-o hain de purpur , au împletit o cunun de spini şi I-au pus-o pe cap”ă ă ă (Mar¬cu 15:17).

Pân în clipa de fa , botaniştii nu au ajuns la un punct de vedere comun, în ceă ţă priveşte specia plantei din care a fost f cut cununa. Singurul lucru cert este că ă ă „cununa de spini” a lui Cristos, cunoscut în Europa şi SUA., în zilele noastreă (31), nu are nimic comun cu cununa de spini din Biblie.

Este o plant originar din Madagascar şi era complet ne¬cunoscut în zilele luiă ă ă Isus, spune botanistul american Dr. Harold Moldenke. Mul i exper i sunt de p rereţ ţ ă c acea cu¬nun de spini a fost împletit dintr-o plant sirian , numit „spinulă ă ă ă ă ă lui Cristos” (32). Spinul lui Cristos este o tuf sau un arbust înalt de 3-5 m cuă crengu e albe flexibile, având fie¬care câte doi ghimpi puternici care se curbeazţ ă înapoi. Potri¬vit afirma iilor Dr. G. E. Post, expert în astfel de probleme,ţ aceasta plant creşte în apropierea vechiului Ierusalim în special pe suprafa a peă ţ care e Golgota.

Din fericire, drumul de la tribunal la Golgota a fost scurt: „pentru c locul eraă aproape de cetate” (Ioan 19:20), lâng drumul pricipal, dinspre nord-vest careă intr în Ierusalim. Un pelerin din Bordeaux care a vizitat Ierusalimul în anul 333ă a men ionat în mod deosebit „micul deal Golgota (33), unde Domnul a fostţ r stignit”.ă

„I-au dat s bea vin amestecat cu smirn , dar El nu l-a luat” (Marcu 15:23).ă ă Asemenea acte de caritate erau frec¬vente şi în alte împrejur ri. Un vechiă scriitor evreu Baraita ne relateaz : „Oricine este condus la locul de execu ieă ţ pri¬mea o cup de vin în care s-a pus pu in smirn -t mâie, pentru a-i paralizaă ţ ă ă ă sim urile... Femeile m rinimoase din Ierusalim şi-au f cut chiar un obicei din aţ ă ă alina în felul ace¬sta ultimele clipe ale victimelor”. Moldenke, care a cercetat în mod am nun it flora Bibliei, spune: „Lui Isus i s-a dat vin amestecat cu smirnă ţ ă pentru micşorarea durerii chiar înainte de r stignire, dup cum pacien ilor ceă ă ţ trebuiau s fie opera i li se d deau anestezice sau b uturi toxice.”ă ţ ă ă

Isus îns a refuzat aceast b utur şi a îndurat în întregi¬me chinul r stigniriiă ă ă ă ă pe cruce.

„Când L-au r stignit era ceasul al treilea” (Marcu 15:25). Potrivit împ r iriiă ă ţ actuale a timpului, „ceasul al treilea” din Orientul antic corespunde orei 9 a.m. de ast zi. „Şi în ceasul al nou lea” în zilele noastre, ora 15, tragedia a luată ă sfârşit. „Dar Isus a scos un strig t tare şi Şi-a dat duhul” (Marcu 15:34, 37).ă

Care a fost cauza mor ii lui Isus?ţ

Acum câ iva ani Dr. Hermann Mödder a f cut în Köln o serie de cercet riţ ă ă ştiin ifice, pentru a r spunde acestei între¬b ri, în termeni medicali. În cazulţ ă ă unei persoane care este suspendat de cele dou mâini, sângele se adun în scurtă ă ă timp în partea de jos a trupului. În şase pân cel mult dou spre¬zece minute,ă ă tensiunea arterial a sc zut aproape la jum ¬tate, iar pulsul s-a dublat. Preaă ă ă pu in sânge mai poate ajunge la inim şi astfel victima leşin . Aceasta duce la unţ ă ă rapid co¬laps ortostatic datorat insuficien ei sângelui care circul la creier şiţ ă

inim . Moartea prin r stignire se datoreaz aşadar, insuficien ei coronariene.ă ă ă ţ

Este cunoscut faptul c victimele r stignite mureau abia dup o zi sau dou ,ă ă ă ă uneori chiar dup mai multe. Pe stâlpul vertical al crucii se ataşa de multe oriă un mic suport, numit „sedile” (loc) sau „cornu” (corn). Dac victima se sprijineaă din când în când pe acest suport, sângele se reîntorcea în ju¬m tatea superioar aă ă trupului şi astfel, pentru pu in timp, sl biciunea trecea. Când tortura celuiţ ă r stignit trebuia s ia sfârşit, se aplica „crurifragium” adic , zdrobireaă ă ă fluierelor picioarelor, prin lovituri de m ciuc . Aceasta însemna c victima nu-şiă ă ă mai putea sprijini greutatea pe acel mic suport, şi în consecin , se instala cuţă repeziciune insuficien a coro¬narian . Isus a fost cru at de „crurifagium”.ţ ă ţ Ostaşii au ve¬nit şi au zdrobit fluerele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuialt care fusese r stignit împreun cu El. „Când au venit la Isus şi au v zută ă ă c murise, nu i-au mai zdrobit fluerele picioarelor” (Ioan 19:32, 33).ă

Iudeii îi ceruser lui Pilat s ordone aplicarea „crurifa¬giumului” fiindc eraă ă ă „ziua dinaintea Sabatului şi totodat , „ziua preg tirii” (Marcu 15:42; Lucaă ă 23:54). Potrivit legii evreilor, trupurile celor r stigni i nu trebuiau s r mână ţ ă ă ă în timpul nop ii atârnate pe lemn (Deuteronom 21:23). La orele 18 începea Sabatul,ţ şi orice activitate era interzis . Importan a s rb torii explic graba întregiiă ţ ă ă ă ac iuni: arestarea, judeca¬rea, executarea pedepsei şi aşezarea în mormânt au locţ în numai câteva ore.

Între arcul Ecce Homo, aflat în locul de judecat a lui Pi¬lat şi Bisericaă Sfântului Mormânt sunt cam 1000 de paşi dac mergem de-a lungul îngustei Vieiă Dolorosa.

În anul 326, împ ratul Constantin a ridicat un m re turn deasupra mormântului luiă ă ţ Isus, mormânt care tocmai fusese descoperit.

Ast zi Biserica Sfântului Mormânt este o încurc tur de capele întunecoase.ă ă ă Fiecare ramur a Bisericii creştine şi-a stabilit un col işor de închin ciuneă ţ ă aici, în cel mai sfânt loc al creştin t ii.ă ăţ

În „Capela Sfântului Mormânt” sunt nişte trepte care duc în adânc, la o grot dină care a fost s pat uu mormânt de doi metri lungime.ă

Este oare acesta locul în care a fost înmormântat Isus? Peste 1000 de morminte au fost g site în Palestina, datând din acea perioad , dar toate se g sesc înă ă ă cimitire sau cavouri familiale. Potrivit relat rii Evangheliei, Isus a fost pusă într-un mormânt nou. Iosif a luat trupul, l-a înf şurat într-o pânz cu¬rat de ină ă ă şi L-a pus într-un mormânt nou al lui însuşi, pe care-l s pase în stânc . Apoi aă ă pr v lit o piatr mare la uşa mormântului şi a plecat (Matei 27: 59-60). Se puneă ă ă îns întrebarea: De ce nu au fost consemnate evenimentele acelor zile şi în alteă scrieri în afar de cele ale Noului Te¬stament?ă

„Istoria din acel timp nu l-a remarcat pe Isus din Naza¬ret” scrie profesorul Martin Noth în lucrarea sa „Istoria Is¬raelului”. „Pentru scurt timp apari ia Luiţ a captivat aten ia ierusalimitenilor, îns apoi a devenit un episod de domeniulţ ă trecutului şi lumea a început s se preocupe de lucruri care îi p reau maiă ă interesante. Dar în momentul în care discipolii S i au devenit o for recunoscută ţă ă şi de istorie, a început s fie men ionat şi numele Lui.”ă ţ

Flavius Josephus în lucrarea „Antichit i iudaice”, pe care a scris-o în ultimaăţ parte a secolului I al erei noastre, referin¬du-se la prima comunitate creştină din Ierusalim, aduce vor¬ba despre „Isus care era numit Mesia” (34). Istoricul roman Ta¬citus îl pomeneşte pe Isus în „Analele” (35) sale când explică semnifica ia cuvântului „creştin”. „Cristos, de la care ei îşi trag numele, a fostţ

condamnat la moarte de procuratorul Pontius Pilat în timpul împ ratului Tiberius”.ă

Cel mai important comentariu apar ine îns unui alt isto¬ric roman, Suetoniu (36).ţ ă El descrie o mişcare mesianic în tim¬pul lui Claudius, împ rat roman care aă ă domnit între 41-54 d.Cr. În cartea sa „Cei doisprezece Cezari” avându-l în vedere pe Claudius, scrie: „El i-a alungat din Roma pe evreii care provocau dezordine din pricina lui Chrestus”. Orosius men ioneaz c aceast expulzare a avut loc în alţ ă ă ă nou lea an al domniei lui Claudius, adic în 49 d.Cr. Aceasta înseamn c oă ă ă ă comunitate creştin este atestat în Roma nu dup mai mult de 15-20 de ani de laă ă ă r stignire. În Faptele Apostoli¬lor exist o uimitoare confirmare a acestor dateă ă provenite de la romani, când Pavel a venit în Corint de la Atena, a g sit aici peă un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, ve¬nit de curând din Italia cu nevasta-sa Priscila, deoarece Clau¬diu poruncise ca to i iudeii s plece din Roma (Fapteţ ă 18:2).

II. ÎN ZILELE APOSTOLILOR

Capitolul 41Pe urmele apostolului Pavel

„Şi-Mi ve i fi martori în Ierusalim, în toat Iudea, în Samaria şi pân laţ ă ă marginile p mântului” (Faptele Apostolilor 1:8).ă

„Eu sunt iudeu din Tarsul din Cilicia, cet ean al unei ce¬t i nu f răţ ăţ ă ă însemn tate”. Astfel se descrie pe sine în Faptele Apostolilor 21:39, Pavel, aă c rui meserie era facerea corturilor (Faptele Apostolilor 18:3).ă

Tarsus, un or şel de 20.000 de locuitori de la poalele mun¬ ilor Taurus din sudulă ţ Turciei, nu a mai p strat nimic din gloria lui de odinioar . Pavel avea toateă ă motivele s -şi laude oraşul lui natal.ă

O inscrip ie denumeşte Tarsusul „marea şi minunata capi¬tal a Ciliciei” iarţ ă geograful grec Strabo (anul 63 î.Cr. - 20 d.Cr.) men ioneaz c Tarsusul avea oţ ă ă universitate care rivaliza cu cele din Atena şi Alexandria. Renumitul pro¬fesor al împ ratului Augustus, filozoful Athenodorus, era unul din fiii lui. Tot ce a maiă r mas din trecutul lui este fa¬cerea corturilor. La fel ca în zilele lui Pavel,ă materialul vine de la turmele de capre cu blana lor deas , ce pasc printre mun iiă ţ Taurus unde z pada r mâne chiar pân în luna mai.ă ă ă

C l toriile lungi pe mare şi pe uscat, aşa cum a f cut Pa¬vel, nu prezentau nici oă ă ă dificultate în acele zile, sau cel pu¬ in nu erau ieşite din comun. Drumurileţ romane erau în fe¬lul lor cele mai bune şi chiar Europa de vest le-a cunoscut ca atare, pân ce au început s fie construite c ile ferate în sec. al 19-lea. Oă ă ă inscrip ie de pe piatra mormântului unui negustor frigian, în inima Turciei deţ ast zi, declar cu mândrie c în via a lui el a f cut 72 de c l torii numai laă ă ă ţ ă ă ă Roma. Drumurile imperiale circulate şi bine între inute erau prev zute cu sta iiţ ă ţ de oprire pentru schimbarea carelor şi a cailor. Hanurile şi osp t riile ofereauă ă c l torilor odihn şi mânc ruri. O for poli ieneasc special avea r spundereaă ă ă ă ţă ţ ă ă ă protej rii drumurilor împotriva atacurilor din partea tâlha¬rilor la drumul mare.ă

Extraordinara re ea de drumuri din cuprinsul vastului im¬periu - o capodoper aţ ă dib ciei şi spiritului de organizare roman - împreun cu limba greac pe careă ă ă Pavel o putea folosi în toate c l toriile lui, au contribuit foarte mult la rapidaă ă dezvoltare a creştinismului în comunit ile evreieşti larg r spândite.ăţ ă

„Ierusalimul nu este numai capitala Iudeii” - scria re¬gele Irod Agripa I (Regele Agripa, anii 37-44 d.Cr., cel din Faptele Apostolilor 12) c tre împ ratul Caligulaă ă „ci şi a celor mai multe ri din lume prin coloniile care s-au întemeiat laţă

vremea lor în rile învecinate”.ţă

Chiar în secolul trecut, oamenii de ştiin , au început s caute oraşele din Asiaţă ă Mic , ale c r r nume au devenit atât de familiare lumii creştine prin Fapteleă ă ă Apostolilor şi episto¬lele sfântul apostol Pavel.

Unde erau locurile a c ror locuitori a primit renumita epi¬stol c tre Galateni?ă ă ă

În 1833, Francis V. J. Arundell, capelan britanic în Smir¬na, a descoperit vechea „Antiohie din Pisidia” (Faptele Apostolilor 13:14) în apropierea oraşului turcesc Ialobaci. La nord de Taurus, un mare apeduct cu arcade coboar prin m re ul decoră ă ţ al mun ilor Sultandagh. La începutul celei de-a doua decade a secolului nostru,ţ cercet torii universit ii din Michigan au r ¬mas fermeca i în fa a r m şi eloră ăţ ă ţ ţ ă ă ţ monumentelor de o frumuse e unic . În centrul vechii cet i, arheologii auţ ă ăţ descoperit un şir de trepte la cap tul c rora st teau trei arcuri de triumf.ă ă ă Reliefe minunate descriau victoriile împ ratului Au¬gustus pe uscat, în timp ce oă friz cu Poseidon, tritoni şi delfini comemorau victoria naval a lui Augustus laă ă Actium. În cartierele romane ei au g sit mesele de joc unde solda ii îşi petrecauă ţ timpul lor liber. Arheologii aveau în fa Antiohia, atât de des amintit , înţă ă Faptele Apostolilor, unde Pavel a in¬temeiat o biseric în prima lui c l torieă ă ă misionar (Faptele Apostolilor 14:21).ă

Şi ei „s-au dus în Iconia... Listra şi Derbe, şi în inutul de prinprejur. Şi auţ propov duit Evanghelia acolo” (Faptele Apostolilor 13:51 şi 14:6-7).ă

Konia, la 96 km sud-est de Antiohia şi sta ie principal de cale ferat înţ ă ă Anatolia, este Iconia unde Pavel a activat ca misionar. În 1885, profesorul J. R. Sterrett a descoperit r m şi ele unui altar în mun i, la 40 km dep rtare spre sud.ă ă ţ ţ ă O lespede groas de piatr poart o inscrip ie latin care ne informeaz c peă ă ă ţ ă ă ă acest loc a existat o colonie roman . El a putut s descifreze numele „Lustra”ă ă (adic Listra).ă

La dep rtare de o c l torie de o zi, Sterrett a mai descope¬rit vechea Derbe.ă ă ă Aceste patru cet i - Antiohia, Iconia, Listra şi Derbe - apar ineau în zilele luiăţ ţ Pavel, provinciei romane Galatia.

În insula Cipru, aproape de vechiul oraş Pafos, a ieşit la lumin o inscrip ieă ţ roman . Ea men ioneaz pe Paulus pro¬consulul, care este descris ca „un omă ţ ă în elept” (Faptele Apostolilor 13:7), la fel şi r scoala din Efes, aşa cum oţ ă descrie NT a devenit o realitate vie, datorit eforturilor neobosite aleă arheologi¬lor.

„Un argintar numit Dimitrie, f cea temple de argint de ale Dianei, şi aduceaă lucr torilor s i nu pu in câştig cu ele. I-a adunat la un loc şi le-a zis:ă ă ţ ‚Oamenilor, şti i c bog ¬ ia noastr atârn de meseria aceasta’”. Apoi el aţ ă ă ţ ă ă continuat ca s -i atâ e: „Şi vede i şi auzi i c Pavel acesta, nu numai în Efes,ă ţ ţ ţ ă dar aproape în toat Asia, a înduplecat şi a ab tut mult norod”; şi în modă ă plastic, descrie cum ei to i, drept ur¬mare, vor duce lips . „Mare este Dianaţ ă efesenilor”, a fost r spunsul lor prin strig te. „Toat cetatea s-a tulburat. Auă ă ă dat n val cu to ii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe... tovar şii deă ă ţ ă c l torie ai lui Pavel” (Faptele Apostolilor 19:24-29).ă ă

Aceast istorisire a aprins dorin a unui arhitect englez, J. T. Wood, s cercetezeă ţ ă templul Artemisei (Artemisa, zei a greac a vân toarei, era numit „Diana” deţ ă ă ă c tre romani), care era foarte cunoscut în lumea antic . British Musem i-a pus laă ă dispozi ie fonduri pentru aceast ac iune, şi la înce¬putul lui mai 1863, Woodţ ă ţ debarc pe coasta din fa a insu¬lei Samos. Dac n-ar fi persistat într-un mod deă ţ ă necrezut şi dac n-ar fi fost obsedat de planul lui, el ar fi putut prea bine să ă

nu ajung niciodat la realizarea lui. Timp de şase ani el a s pat cu înc p ânareă ă ă ă ăţ în fiecare strat ceea ce mai r m sese din zid ria cet ii vechi, şi n-a g sită ă ă ăţ ă nimic. În cele din urm , în timp ce s pa în vechiul amfiteatru, locul r scoa¬lei,ă ă ă el a g sit un indicator care l-a pus pe drumul cel bun.ă

O inscrip ie enumera mai multe imagini de aur şi de ar¬gint ale Artemisei, fiecareţ în greutate de cca. 1-3 kg, care urmau s fie oferite ca dar zei ei şi puse înă ţ templu. Vanita¬tea acelui donator roman i-a ar tat lui Wood drumul spreă îndeplinirea visului lui f r alte formalit i. Pentru a se asi¬gura ca un num ră ă ăţ ă cât mai mare cu putin de oameni s -i admire darurile, el a descris în detaliuţă ă drumul exact pe care ele urmau s fie purtate în procesiune solemn la ziua deă ă naştere a zei ei, de la templu la ceremonia din amfiteatru şi înapoi. Darurileţ urmau s fie duse în untru prin poarta magnesian .ă ă ă

Wood a c utat poarta şi a g sit-o, a urmat drumul prescris şi a ajuns cam la 1,5ă ă km nord-est de cetate, la punctul final al procesiunii care era şi sfârşitul final al c ut rii lui st rui¬toare.ă ă ă

Cam la trei sferturi de metru sub p mânt şi moloz, a dat peste un splendid pavaj,ă peste fundamentul unor stâlpi masivi şi peste nişte cilindri din pietre mari, orna i cu sculpturi: Templul Artemisei! Altarul a fost desenat de Dinocrates,ţ re¬numitul arhitect din Alexandria; lui Alexandru cel Mare i se atribuie completarea lui cu o aşa de mare splendoare încât în timpurile antice templul era admirat ca una din cele şapte minuni ale lumii.

Funda ia m sura cam 117 m lungime şi 78 m l ime; aco¬perişul era din pl ci deţ ă ăţ ă marmor alb şi o sut de coloane înalte cam de 19,5 m deschideau drumul spreă ă ă interiorul templului care era decorat într-un mod extravagant cu sculp¬turi, picturi şi ornamenta ii de aur.ţ

Dup 35 de ani, unul din concet enii lui Wood, David G. Hogarth, a g sit subă ăţ ă altarul sf râmat, o mare colec ie de statui de ale zei ei f cute din bronz, aur,ă ţ ţ ă fildeş şi argint. Ele fuseser f cute de acei meseriaşi şi lucr tori care auă ă ă pre¬sim it în predicarea Evangheliei de c tre Pavel La Efes, o amenin are aţ ă ţ existen ei lor şi de aceea au r spuns lui Dimitrie cu strig tele de „Mare esteţ ă ă Diana Efesenilor”.

„...am c utat îndat s ne ducem în Macedonia, c ci în elegeam c Domnul ne cheamă ă ă ă ţ ă ă s vestim Evanghelia. Du¬p ce am pornit din Troa...” (Faptele Apostolilor 16:10-ă ă11).

Acolo unde odat st pânea Troia, mândra fort rea a lui Priam, sfântul Pavel s-aă ă ă ţă urcat pe o corabie cu pânze ca s fac prima lui c l torie în Europa. El a pusă ă ă ă piciorul pe solul european în apropiere de satul de pescari Kavalla (apoi Nea¬polis) şi a pornit pe vechea Via Egnatia care urc în mun ii s lbatici aiă ţ ă Macedoniei, la Filipi.

Poate cineva s aud numele acestei cet i f r s se gân¬deasc la cuvinteleă ă ăţ ă ă ă ă amenin toare „M vei vedea la Filipi”? C ci aici în anul 42 î.Cr., legiunile luiţă ă ă Antonius şi ale tân ru¬lui Octavian au câştigat o victorie str lucit asupra luiă ă ă Bru¬tus şi Cassius care îl asasinaser pe Cezar, încercând s fereasc republicaă ă ă Romei de dictatur .ă

Dar cine se gândeşte, c dincolo de zidurile cet ii Filipi, sf. Pavel a câştigată ăţ pentru creştin tate prima lui b l lie pe solul Europei?ă ă ă

Arheologii francezi, for a i de m rturia precis din cartea Faptele Apostolilor,ţ ţ ă ă au f cut s p turi în colonia roman . Ei au g sit vechiul forum, templele şiă ă ă ă ă

cl dirile publice, arcadele cu stâlpi, str zile pavate şi pie ele publice cuă ă ţ rigolele înc intacte. La ieşirea dinspre apus a cet ii, un mare arc de triumfă ăţ colonial deschide Via Egnatia, care, curând dup aceea, trece peste repedele şiă îngustul râu Gangites.

„În ziua sabatului am ieşit afar pe poarta cet ii, lâng un râu, unde credeam că ăţ ă ă se afl un loc de rug ciune” (Faptele Apostolilor 16:13).ă ă

Pe malurile râului Gangites, primul convertit al lui Pa¬vel a fost Lidia vânz toarea de purpur .ă ă

Trecând prin Tesalonic (ast zi Salonic) şi Atena, unde a predicat numai pu ină ţ timp, Sf. Pavel şi-a îndreptat paşii spre Corint.

În 1893, excavatoarele au t iat un canal îngust prin ist¬mul care leagă ă Peleponezul cu continentul, şi în felul acesta s-a realizat planul care era deja în min ea oamenilor mari din antichitate, Alexandru cel Mare şi Iuliu Cezar. Înţ anul 63 d.Cr., Nero începuse într-adev r s pun acest plan în a¬plicare. Dup oă ă ă ă cântare de laud lui Neptun, la care s-a acom¬paniat singur cu harfa, el a dată prima lovitur de cazma, cu o cazma de aur. Pentru t ierea canalului fuseseră ă ă recruta i şase mii de evrei; îns el a fost foarte repede astupat, când a începutţ ă s circule b nuiala c o deschiz tur în uscat ar putea face s se scufundeă ă ă ă ă ă Peleponezul.

La trei ani dup trecerea primului vas prin noul canal, Şcoala American de Studiiă ă clasice a început s fac cercet ¬ri cu privire la renumitul şi importantul centruă ă ă comercial şi de depozitare, Corintul, unde m rfurile vechiului orient se întâlneauă cu cele din Europa. Aici arheologii au umblat de asemenea şi pe urmele Sf. Ap. Pavel, prin locurile care, dac ar fi vorbit, ar fi putut spune atât de multeă despre activi¬tatea marelui apostol.

Drumul de la Lechaeum, portul de vest, duce în inima vechii cet i a Corintului.ăţ Prin marea arcad de marmur a Propylaenului, el d în pia „agora”. În aceleă ă ă ţă zile car¬tierul comercial era situat la apus de strada Lechaeumului şi colonadele treceau peste pr v liile lui pân la treptele temp¬lului lui Apolo. Ceea ce aă ă ă trezit o adev rat admira ie printre americanii, care erau obişnui i cu igiena, aă ă ţ ţ fost sistemul ingenios de conducte de ap pe care le-au g sit imediat sub caseleă ă care d deau spre larga şi frumoasa pia pavat . Este evident c ele aduceau înă ţă ă ă pr v lii un debit constant de ap proasp t de munte ca s p streze proaspeteă ă ă ă ă ă ă alimentele care erau repede supuse perisabilit ii. O inscrip ie din loculăţ ţ ace¬sta, datând din ultimii ani ai domniei lui Augustus, vorbeşte despre „o piaţă de carne”. Creştinilor din Corint li se per¬mitea s -şi fac cump r turile dină ă ă ă aceste pr v lii, f r nici o mustrare de cuget. „S mânca i din tot ce se vinde peă ă ă ă ă ţ pia¬ ”, este sfatul lui Pavel c tre biseric (1 Corinteni 10:25).ţă ă ă

La treptele de marmur ale Propyleunului, cei care s pau acolo, au g sit ună ă ă frontispiciu greu de piatr pe care au pu¬tut s citeasc cuvintele: „Sinagogă ă ă ă evreiasc ”, s pate clar cu litere greceşti. Casa în care Pavel f cea cunoscută ă ă ă noua înv tur trebuie s fi fost dincolo de colona de piatr în partea str ziiăţă ă ă ă ă Lechaemului. C ci el „vorbea în sinagog în fiecare zi de Sabat şi îndupleca peă ă iudei şi greci” (Faptele Apostolilor 18:4). Printre ruinele numeroaselor case de locuit, în acelaşi cartier al cet ii, trebuie s fie desigur şi acelea ale caseiăţ ă lui Iust în care a locuit Pavel „a c rui cas era vecin cu sina¬goga” (Fapteleă ă ă Apostolilor 18:7).

În cele din urm , arheologii au g sit în pia o platform ridicat , pe care oă ă ţă ă ă inscrip ie latin ar ta c aceasta fusese „rostra”, scaunul de judecat . „Pe cândţ ă ă ă ă era Galion cârmui¬tor al Ahaei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui

Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecat şi au zis: ‚Omul acesta a â peă ţ ţă oameni s se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii’”. Galionă îns a refuzat s intervin „şi i-a alungat de la scaunul de judecat ” (Fapteleă ă ă ă Apostolilor 18:12-16).

Reproducerea detaliat a scenei procesului a dat posibili¬tatea s se stabilească ă ă exact timpul pe care l-a petrecut Pa¬vel în Corint.

Lucius Junius Annaeus Novatus Galion - numele întreg al guvernatorului - a fost descendentul venerabil al unei familii foarte respectate. Fratele lui, Lucius Annaeus Seneca, marele filozof roman şi tutor al lui Nero, i-a dedicat dou c r iă ă ţ (De Ira şi De Vita Beata). Iar poetul Statius l-a numit „prea iubitul Galion”.

În vechiul Delphi a ieşit la lumin o scrisoare a împ ratu¬lui Claudius din careă ă reiese c Galion trebuie s fi fost în Corint de la anii 51 la 52 d.Cr. Scrisoareaă ă con ine cuvin¬tele: „Dup cum a scris Lucius Junius Galion, prietenul meuţ ă proconsulul Ahaei... ” (Peleponezul era pe timpul roma¬nilor provincia Ahaia), şi poart data începutul anului 52. Potrivit unui decret al lui Claudius, demnitariiă nou nu¬mi i, trebuiau s plece din Roma în provinciile lor, la 1 iunie. Galionţ ă trebuie s fi sosit prin urmare în Ahaia pe la 1 iulie anul 51 d.Cr.ă

Pavel „a r mas aici un an şi şase luni şi înv a printre co¬rinteni Cuvântul luiă ăţ Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 18:11) pân ce evreii s-au mâniat şi l-au târât înă fa a guvernatorului. Este foarte probabil deci, c apostolul s-a dus în Corint laţ ă înce¬putul anului 51 d.Cr.

Fanaticul prigonitor al creştinilor, Saul din Tars, a fost convertit la creştinism la doi ani dup r stignirea Domnu¬lui Isus (Faptele Apostolilor 9:3). Aproapeă ă exact treizeci de ani dup aceea, marele misionar şi evanghelist s-a îmbarcată pentru ul¬tima lui c l torie, de data aceasta, ca de inut. În Iudea, Festus fuseseă ă ţ procurator din anul 61 d.Cr. El l-a trimis pe Pavel la Roma în grija sutaşului Iuliu (Faptele Apostolilor 27:1) ca s dea socoteal de o acuza ie serioas . Acoloă ă ţ ă i s-a îng duit lui Pavel „s r mân într-un loc deosebit cu un ostaş care îlă ă ă ă p zea” (Faptele Apostolilor 28:16).ă

„Pavel a r mas doi ani întregi într-o cas pe care o luase cu chirie. Primea peă ă to i care veneau s -l vad , propov duia Împ r ia lui Dumnezeu şi înv a pe oameniţ ă ă ă ă ăţ ăţ cu toat îndr zneala şi f r nici o piedic , cele privitoare la Domnul Isusă ă ă ă ă Cristos”. Cu aceaste cuvinte, cartea Faptele Apostoli¬lor întrerupe istoria creştinismului.

În timpul prigoanei creştinilor, care a avut loc sub Nero, Pavel a murit ca martir. Ca cet ean roman el n-a murit pe cruce ca Petru, ci i s-a t iat capul.ăţ ă

Capitolul 42Mormântul lui Petru

„Şi Eu î i spun: tu eşti Petru, şi pe aceast piatr voi zidi Biserica Mea, şiţ ă ă por ile Locuin ei mor ilor nu o vor birui” (Matei 16:18).ţ ţ ţ

Dup cucerirea ei de c tre musulmani, în anul 637, ara Sfânt a reprezentat oă ă Ţ ă carte închis pentru creştinii din restul lumii, timp de mai multe secole, cuă excep ia perioadei cru¬ciadelor.ţ

Singurul loc de pe glob, în afara orientului, unde tradi¬ ia creştin a fostţ ă p strat f r întrerupere timp de aproape 2000 de ani este Biserica Sf. Petru dină ă ă ă Roma (37). Numai aici s-a men inut de-a lungul timpurilor o leg tur continuţ ă ă ă între genera ii, de pe timpul Domnului Cristos şi al ucenicilor S i pân în zileleţ ă ă

noastre.

Cine a fost Petru? Ce ştim despre el din Noul Testament? Simon era pescar în Capernaum, o cetate de pe malul La¬cului Galileii. EI a fost adus la Domnul Isus de c tre fratele s u Andrei: „Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: ‚Tuă ă eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa’” (Ioan 1:42). În limba greac ,ă Chifa se traduce prin Petru, care înseamn „piatr ”. Astfel el a devenit unulă ă dintre primii ucenici ai Domnului Isus.

Dup moartea Mântuitorului, Petru a fost primul ucenic care a adus la mântuire peă un p gân (Faptele Apostolilor 10). El a fost conduc torul primei comunit iă ă ăţ creştine din Ierusalim şi Iudea, iar mai târziu şi-a extins activitatea dincolo de hota¬rele Palestinei. Dou din scrierile sale adresate creştinilor din Asia Mică ă fac parte din Noul Testament. În Evanghelia dup Ioan ne este p strat oă ă ă convorbire dintre Domnul Isus şi Petru care se refer la felul cum avea s moară ă ă Petru: „’Adev rat, adev rat, î i spun c , atunci când erai mai tân r, singur teă ă ţ ă ă încingeai şi te duceai unde voiai; dar când vei îmb trâni, î i vei întindeă ţ mâinile, şi altul te va încinge, şi te va duce unde nu vei voi’. A zis lucrul acesta ca s arate cu ce fel de moarte va prosl vi Petru pe Dumnezeu” (Ioan 21:18-ă ă19).

Tradi ia creştin atât cea vorbit cât şi cea scris umple unele goluri din Noulţ ă ă ă Testament cu privire la via a lui Petru. Ea vorbeşte despre moartea sa ca martirţ la Roma şi men¬ ioneaz locul unde i-ar fi fost depuse osemintele pentru p strare:ţ ă ă sub altarul principal al Bisericii Sf. Petru de pe colina Vaticanului. Pe locul unde se afl acum pia a Biseri¬cii Sf. Petru din Roma, Caligula (38) a construit oă ţ pist de curse de care singurul martor al acesteia este obeliscul actual dină pia , pe care Caligula însuşi l-a adus pe mare din Egipt.ţă

În luna iulie a anului 64 dup Cristos, mirosul greu al fumului a umplut str zileă ă oraşului. Fumul se ridica din pa¬latele şi cl dirile Romei în fl c ri. S-au auzită ă ă şoapte c în¬suşi Nero l-ar fi provocat. Dar în acest timp împ ratul nu era înă ă Roma, ci la Antium. S-a întors degrab în oraş şi a f cut tot ce era cu putin ,ă ă ţă ca focul s fie stins. Opera iile de stingerea focului au durat îns foarte multă ţ ă şi au avut efect slab. Atunci Nero a privit împrejur pentru a g si un apă ţ isp şitor. Vina a fost aruncat pe creştini, care dup expresia folosit deă ă ă ă stoicul Suetonius „erau oameni cu idei noi şi d un toare”, „o sect ” care datorită ă ă ă ignoran ei mase¬lor era acuzat de toate crimele posibile.ţ ă

Pe pista de curse au început s apar dup aceea, scene de groaz . Pe nisipulă ă ă ă arenei a curs sângele multor creştini şi pro¬zeli i ai acestora. Unii dintre ei şiţ dintre cei ce au venit dup ei au fost chiar r stigni i acolo. Printre ei s-aă ă ţ num rat şi apo¬stolul Petru.ă

Dup tradi ia roman , trupul neînsufle it al celui execu¬tat trebuia s fie dată ţ ă ţ ă rudei celei mai apropiate. Chiar în noaptea mor ii sale, pe cruce, cei ce urmau peţ Petru i-au îngropat r m şi ele. Ca şi în cazul Domnului Isus pe dealul Golgotei,ă ă ţ trupul lui Petru a fost înf şurat în pânz sub ire de in şi îngropat pe ascunsă ă ţ într-un mormânt de pe Via Cor¬nelia, sub pl cile de stânc ale arenei. Acestă ă cimitir p gân se g sea pe un teren cunoscut sub numele de Vatican, nume ce vine deă ă la cuvântul latin „Vatis”, care înseamn „prooroc”. În vremurile care au urmat, peă acest petec de p mânt a fost construit un oracol etrusc.ă

Locul de veci al lui Petru a fost pus aici între multe alte morminte. Primul care a ridicat v lul care acoperea mormân¬tul apostolului a fost Sf. Anacletus. El aă fost uns preot de c tre Sf. Petru, fiind al treilea episcop al Romei. Oricineă trecea, putea s vad inscrip ia pus de el pe colin . Gaius, un preot din secolulă ă ţ ă ă al treilea, scria: „Du-te deci la Vatican, şi pe drumul Ostian ai s veziă

monumentele memoriale ale întemeietorilor Bisericii Romei”.

Cu toate c prezen a lor acolo nu a fost sigur , creştinii au ales mormântulă ţ ă apostolului ca loc al întâlnirilor lor, în primele veacuri ale creştinismului. În faptele Sf. Sebastian se spune c Sf. Zoe a fost arestat acolo şi dus s fieă ă torturat. Pelerini creştini din secolele care au urmat veneau în ascuns la Roma, aşa cum au venit Sf. Marcius cu so ia şi copiii s i din Persia în anul 269, iarţ ă Sf. Maurus din Africa, în anul 284.

Necazurile şi persecu iile s-au inut lan pân când Con¬stantin (306-337) aţ ţ ţ ă devenit primul împ rat creştin al imperiului roman. El a dat papei Silvestru Iă aprobarea s cl ¬deasc o biseric mare pe Via Cornelia, pe vechiul loc deă ă ă ă înmormântare al apostolului Petru şi al primilor papi cre¬ştini. Mormântul lui Petru nu a fost distrus în acest timp, ci dimpotriv , partea lui de deasupra aă devenit îns şi altarul cel mare al bisericii. Pietrele de construc ie provin dină ţ cir¬cul lui Caligula. Partea de nord a arenei a fost închis în funda iaă ţ bisericii, iar partea nordic a ei s-a extins pe locul pistei de curse.ă

Construirea bisericii a durat un sfert de veac, din anul 326 pân în 349. Treizeciă şi cinci de trepte duceau la o curte lar¬g pavat cu marmur care a fostă ă ă împrejmuit cu altare.ă

În mijlocul gr dinii interioare este o fântân , în care ⺬neşte ap dintr-ună ă ţ ă rezervor de argint sus inut de pilaştri, constituind peretele isp şirii.ţ ă

Partea de deasupra a bisericii reprezint capodopera con¬struc iei, cu cele cinciă ţ mave. Printre nenum ra ii pilaştri de marmur se g sesc 52 de altare în care zi şiă ţ ă ă noapte ard 700 de lumân ri. Pe pere i şi pe arcade este pus mozaic aurit dină ţ belşug. Un baldachin m re acoper mormântul apostolui. Pelerinii obişnuiau să ţ ă ă coboare pe mormânt batiste sau alte obiecte cu ajutorul unei vergele, astfel încât acestea s ating sarcofagul Sfântului apostol Petru. Agiulphus, decan ală ă Tu¬rului, a vizitat biserica prin anul 600. Pân în zilele noastre s-a p strată ă descrierea detaliat a ceea ce a v zut el atunci.ă ă

„Sfântul Petru este îngropat într-o biseric care din tim¬puri str vechi a fostă ă numit Vatican. Mormântul s u, care se g seşte sub altar, este cel mai vizitat locă ă ă din biseric . Când cineva vrea s se roage acolo, deschide grilajul dimprejură ă tra¬verseaz monumentul şi dup ce a deschis o fereastr mic poate s bage capulă ă ă ă ă înl untru şi s se roage.”ă ă

Probabil c mormântul Sfântului Petru a fost încetul cu în¬cetul zidit complet,ă pentru a-l feri de degradarea la care ar fi fost supus de asaltul vizitatorilor. Un timp el a disp rut îns din aten ia istoricilor, şi mult vreme nu s-a maiă ă ţ ă re¬ferit nimeni la existen a lui.ţ

În decursul a peste 1150 de ani, marele acoperiş de lemn al bisericii s-a degradat, iar zidul sudic al bisericii care se sprijinea pe vechiul zid al circului d dea semne de pr buşire, ceea ce a f cut necesar ini iativaă ă ă ă ţ reconstruirii bisericii. În 1506 s-a hot rât ca vechea biseric s fie recl dit ,ă ă ă ă ă dup proiectul arhitectului Bramante. Printre arhitec i au fost incluşiă ţ celebrit i, cum sunt Raphael şi Michelangelo, care au primit sarcina conduceriiăţ lucr rilor dup anul 1547.ă ă

În anul 1594, când arhitectul Giacomo della Porta s-a ocu¬pat de mormântul apostolului Petru, printr-o cr p tur larg , care i s-a deschis la picioare, aă ă ă ă v zut sub el o bolt curioas . Înştiin at de aceasta, Papa Clement VIII şi treiă ă ă ţ cardinali, au luat parte la inspectarea locului. În bolt era o cruce de aur deă m rimea unui om. Tradi ia creştin spune c aceasta a fost pus pe mormântul luiă ţ ă ă ă

Petru în anul 326. Totul a fost aşezat la loc şi zidit în prezen a Papei Clementţ VIII.

Pilaştrii marelui baldachin, care trebuiau s fie construi i pe locul mormântului,ă ţ aveau nevoie de turnarea unei funda ii solide. Bernini, care în iunie 1626 aţ încercat funda ia crip¬tei în acest scop, a dat peste resturi de schelete de om.ţ Par¬doseala bisericii constantine acoperea un şir de morminte.

Nimic din aceast descoperire nu a fost dat publicit ii.ă ăţ

Dar în arhivele Vaticanului exist schi e ale acestei descope¬riri şi descriereaă ţ lor. Acest raport a fost g sit de profesorul Armellini în 1891.ă

„Apoi s-a început s p tura funda iilor pentru al doilea pi¬lastru în partea dină ă ţ fa a locului de spovedanie” spune ra¬portul. Când s-a ajuns la circa 1 mţă adâncime, într-o parte s-a g sit un sicriu mare f cut din buc i de marmur . Cândă ă ăţ ă s-a deschis partea de jos s-a dat peste cenuş şi o colec ie de oase. Ele erauă ţ puse în rânduial şi pe jum tate arse. Oasele aminteau de vestitul incendiu de peă ă timpul lui Nero, care a avut loc cu trei ani înainte de omorârea Sfântului Petru, când creştinii care au fost acuza i c au fost autorii focului, au suferit caţ ă martiri în cursul reprezenta iilor de circ date de Nero. Dou dintre sicriileţ ă principale con ineau dou trupuri capetele lor fiind îndreptate spre altar. Eleţ ă erau îmbr cate în veşminte lungi, de culoare închis , aproape negre din pri¬cinaă ă vechimii. Corpurile au fost puse al turi cu cea mai mare grij . Dar imediat ceă ă erau întinse, se transformau în pulbe¬re. Numai unele resturi de îmbr c minte erauă ă mai rezistente.

O schi a locului arat c mormintele erau aranjate ca spi ele unei ro i,ţă ă ă ţ ţ indicând punctul central de sub altarul cel mare, cel mai vechi dintre toate.

În afar de turnarea funda iei pentru cei patru pilaştri ai baldachinului, totă ţ restul construc iei de sub locul de spove¬danie a r mas neatins. Noua biseric Sf.ţ ă ă Petru din Roma a fost terminat , lucrarea durând mai mult de 100 de ani. Sfin ireaă ţ solemn a avut loc în anul 1626.ă

Au trecut al i trei sute de ani. La începutul anului 1949, Papa Pius VII, men ionaţ ţ în mod expres într-o scrisoare adresat studen ilor, c mormântul Sf. Petru seă ţ ă g seşte dede¬subtul centrului bisericii. Auditoriul cunoştea tradi ia creşti¬n ,ă ţ ă dar nimeni nu ştia c pontiful se referea la noi descoperiri arheologice. Ele erauă cunoscute de un cerc restrâns de specia¬lişti.

Pentru a se preîntâmpina prelucrarea prematur a rezulta¬tului cercet rilor, totulă ă a fost inut în cel mai mare secret. Marele public nu a fost informat de acesteţ cercet ri, pân ce totul n-a devenit clar şi cu totul sigur, atestat de exper iă ă ţ interna ionali, astfel încât orice incertitudine s fie evitat .ţ ă ă

„A fost într-adev r descoperit monumentul Sf. Petru?” - a r sunat vocea papei laă ă 23 decembrie 1950, într-un discurs radiodifuzat, ascultat de întreaga omenire. Şi el în¬suşi a dat şi r spunsul: „Da”.ă

Reverendul Dr. Ludwig Kaas, profesor de drept bisericesc în Germania Federal , aă fost ini iatorul cercet rilor efectuate cu privire la mormântul Sf. Petru. Poateţ ă c n-ar fi f cut-o dac nu s-ar fi n scut şi nu ar fi tr it un timp în Trier, undeă ă ă ă ă Elena, mama împ ratului Constantin, a cl dit prima sa bi¬seric . Însuşi împ ratulă ă ă ă Constantin a petrecut o parte din via a sa acolo. Studen ii din Trier au f cutţ ţ ă rând pe rând noi descoperiri despre vechea Rom . În anul 1933 Kaas a p r sită ă ă Germania şi s-a dus la Vatican.

Papa Pius XI l-a îns rcinat cu descoperirile legate de Sfântul apostol Petru, careă dup spusa lui, „odihneşte sub pardosea”.ă

Când şi-a început cercet rile pentru prima dat , Kaas, a constatat marea confuzieă ă care domneşte în ceea ce priveşte mormântul Sf. Petru. A dat peste greut i imenseăţ pentru a g si calea printre cripte, pietre de aducere aminte şi sicrie de marmur ,ă ă morminte vechi şi monumente. Confuzia legat de datele existente cu privire laă recl direa bisericii de mai mul i ani, a devenit şi mai mare între timp, inândă ţ ţ seama de fap¬tul c 144 de papi, cardinali şi prin i au fost înhuma i înă ţ ţ bi¬seric . Nu a fost deloc uşor s reconstitui totul, s distingi care esteă ă ă sarcofagul prefectului Romei din anul 359 de acela al împ ratului Otto II, sau ală singurului pap englez - Adrian IV, de acela al reginei Cristiana a Suediei, aă c rei fa a fost acoperit cu o masc sub ire de argint.ă ţă ă ă ţ

În timpul cercet rilor efectuate pentru a se pune ordine în aceast mareă ă dezordine, Kaas a fost tot mai atras de lucrul în sine decât de obiectivul pentru care a început cercet rile. Papa Pius XI, nu era încântat de acest rezultat, dar aă venit vremea s -l urmeze în lumea cealalt pe Papa Pius X.ă ă

Dou zile înaintea funeraliilor, Kaas c uta înc un loc prielnic pentru înhumareaă ă ă lui. În timp ce s-a ridicat o bucat mare de marmur dintr-un perete, în gauraă ă respectiv s-a descoperit o cript veche. Când a v zut-o Kaas a excla¬mat: „Euă ă ă ştiu ce este asta! Seam n exact cu ceea ce am v zut în Trier” - metoda de zid rieă ă ă ă caracteristic primilor creştini la ridicarea bisericilor.ă

Primele cercet ri ştiin ifice cu privire la Sf. Petru au fost începute subă ţ îndrumarea Papei Pius XII, în prim vara anu¬lui 1939. Ele s-au continuat în deplină secret, şi au permis ob¬ inerea unor rezultate extraordinare, şi anume întoarcereaţ înapoi, pe firul timplului, pân la primele veacuri ale creş¬tinismului.ă

Luând în considerare rezultatele preliminare ob inute, di¬rectorul institutuluiţ papal de arheologie creştin , Prof. En¬rico Josi a ajuns la concluzia c oriceă ă cercetare referitoare la mormântul Sf. Petru trebuie s înceap cu funda iaă ă ţ biseri¬cii Constantin. Pe m sur ce cercet rile au avansat, aceast concluzie s-aă ă ă ă dovedit corect .ă

S-a constatat c biserica Sf. Petru este construit deasupra unui cimitir, ceea ceă ă permite de inerea unor date extrem de importante despre creştinii din primeleţ veacuri. Încetul, cu încetul, „Sampietrinii” (muncitorii Vaticanului) au descope¬rit un adev rat oraş al mor ii. S p turile primejduiau nu nu¬mai un mareă ţ ă ă num r de obiecte arheologice de o însemn tate covârşitoare, dar îns şi funda iileă ă ă ţ marii biserici. S-au desco¬perit mausolee importante şi urme funerare splendide care aduceau contribu ii noi la cunoaşterea Romei p gâne. Mai târziu, îns ,ţ ă ă cimitirul a fost folosit, de asemenea, de c tre creştini. Un mausoleu creştină con ine cel mai vechi mozaic creştinesc descoperit pân acum, chipul Domnuluiţ ă Cristos în¬coronat cu soarele. Cele mai vechi mozaicuri creştine dateaz dină secolul al treilea. Un sarcofag foarte frumos dateaz din primele secole ale ereiă creştine.

Extrem de revelatoare a fost descoperirea dificult ilor pe care trebuie s le fiăţ ă avut creştinii în timpul lui Constantin, prin aceia, c au vrut s men ină ă ţ ă pardoseala vechii biserici cu cele cinci nave ale sale, la nivelul mormântului Sf. Petru. De aceea, arhitec ii au fost obliga i s construiasc pere i de sus inereţ ţ ă ă ţ ţ puternic pe panta dealului Vaticanului. O parte a dealului a trebuit s fieă ă s pat , iar cealalt astupat - cu p mânt - pân la vârf. Nu s-au g sit urme dină ă ă ă ă ă ă zidul cir¬cului lui Nero. Dar monumentul unui roman indic cu pre¬cizie loculă acestuia. Inscrip ia de pe el arat dorin a acestuia de a fi înmormântat chiarţ ă ţ lâng zidul circului.ă

Pe m sur ce lucr rile au avansat a devenit din ce în ce mai clar c mareaă ă ă ă construc ie a fost plasat f r nici o gre¬şal la un nivel corespunz tor subţ ă ă ă ă ă marele altar. Cercet rile s-au concentrat deci în acest punct central.ă

La circa 7 m sub pardoseala bisericii Sf. Petru, sapele au atins un mormânt situat chiar sub marele altar. Mormântul era ca oricare altul, un mic mausoleu roman din acel timp, cu excep ia faptului c era decorat cu mozaicuri cu teme creştineşti.ţ ă Unul dintre ele înf işa un pescar cu n vodul (Petru), un altul pe Blândul P stor,ăţ ă ă iar al treilea pe Iona aco¬perit de valuri.

Departe sub marele altar, s p torii au descoperit un zid roşu str vechi. Centrulă ă ă acestui zid roşu este înc solid şi pe el se prijin un pilastru. Se ştie c peă ă ă mormântul apostolului se g sea un monument şi acesta era situat pe panta dealuluiă Vaticanului. S-a considerat c acest pilastru trebuie s fac parte din acestă ă ă monument.

În ziua în care s-a descoperit intrarea în mormânt, por¬ ile bisericii Sf. Petruţ s-au închis. Papa Pius XII a coborât el însuşi în cript s vad cea mai mareă ă ă descoperire arheologi¬c din istoria creştinismului. Cercet ri repetate, efectuateă ă de diferi i critici, au îndep rtat rând pe rând îndoielile. Toate detaliileţ ă s p turilor, toate obiectele esen iale care pot aduce o contribu ie ştiin ific deă ă ţ ţ ţ ă seam , au fost colecta¬te şi reproduse în 1500 de copii, sub numele „Esplo¬razioneă sotto la Confessione di San Pietro în Vaticano”. Nu¬mai dup ce, pe bazaă materialului s-au efectuat recenzii de c tre cei mai distinşi exper i în materie,ă ţ raportul a fost pus la dispozi ia marelui public. În lucrarea Vaticanului privindţ mormântul lui Petru, nu exist men iunea unei urne de lut ars; aceasta a fostă ţ g sit în groapa lui Petru, con inând r ¬m şi e de oase omeneşti, o coaps şiă ă ţ ă ă ţ ă fluierul piciorului, pre¬cum şi buc i de purpur .ăţ ă

În acest fel, o poveste frumoas clasat pân de curând în rândul tradi ieiă ă ă ţ creştine nesigure şi-a g sit confirmarea istoric la Roma.ă ă

Capitolul 43Distrugerea Ierusalimului

„Pe când vorbeau unii despre Templu, c era împodo¬bit cu pietre frumoase şiă daruri, Isus a zis: ‚Vor veni zile când nu va mai r mâne aici piatr pe piatr ,ă ă ă care s nu fie d râmat . Când ve i vedea Ierusalimul încon¬jurat de oşti, s şti iă ă ă ţ ă ţ c atunci pustiirea lui este aproape. Vai de femeile care vor fi îns rcinate şi deă ă cele ce vor da â în acele zile! Pentru c va fi o strâmtorare mare în ar şiţ ţă ă ţ ă mânie împotriva norodului acestuia. Vor c dea sub ascu işul s biei, vor fi lua iă ţ ă ţ robi printre toate nea¬murile; şi Ierusalimul va fi c lcat în picioare de neamuri,ă pân se vor împlini vremurile neamurilor’” (Luca 21:5, 6, 20, 23, 24).ă

Au fost zmulse trecutului castele şi palate regale f r num r, oraşe, temple,ă ă ă construc ii a c ror funda ie a fost pus în primul, al doilea şi chiar al treileaţ ă ţ ă mileniu înainte de Cristos. Cu pre uI unor mari eforturi, arheologia a folositţ hârle ul şi inteligen a ascu it a exper ilor pentru a le elibe¬ra din praful înţ ţ ţ ă ţ care au fost îngropate. Dar str daniile arheologilor au ocolit oraşul şi Templulă din Ierusalim, a c ror importan pentru posteritate nu poate fi estimat : ele auă ţă ă fost nimicite pentru totdeauna de pe acest p mânt. Abia genera ia care a urmată ţ dup r stignirea Domnului Isus, a sufe¬rit în acele „Zile de r zbunare” (Luca 21,ă ă ă 22) soarta pe care El le-a profe it-o.ţ

Vechiul Israel, a c rui istorie cuprinde lucr rile şi cuvin¬tele Domnului Isus,ă ă comunitatea religioas a Ierusalimului care L-a condamnat şi L-a r stignit, s-auă ă stins într-un infern care este aproape f r seam n în istorie: „R zboiul evreilor”ă ă ă ă

(anii 66-70 d.Cr.).

Protestele împotriva romanilor urâ i se înmul eau. Fana¬ticii şi rebelii s-auţ ţ grupat în partidul „zelo ilor”, cerând f r încetare schimbarea puterii str ine.ţ ă ă ă

Fiecare din ei avea un pumnal ascuns sub manta. Actele lor de violen tulburauţă ara. Înc lcarea tiranic a legilor f cut de procuratorul roman a ridicatţ ă ă ă ă tensiunea. Tot mai mul i sprijinitori treceau de partea radicalilor.ţ

Aceast furie a culminat cu r scoala din mai 66, când pro¬curatorul Florus a cerută ă 17 talan i din visteria Templului. Garnizoana roman a fost invadat . Ierusalimulţ ă ă a c zut în mâinile rebelilor. Interzicerea sacrific rilor care se f ceau zil¬nică ă ă pentru împ rat, era o declara ie deschis de r zboi îm¬potriva Imperiului Roman.ă ţ ă ă Micul Ierusalim a aruncat m nu¬şa la picioarele Romei şi a provocat marele Imperiuă Ro¬man.

Acesta a fost semnalul pentru întreaga ar . Rebeliunea a izbucnit pretudindeni.ţ ă Florus nu mai era st pân pe situa ie. Guvernatorul unei provincii din Siria, C.ă ţ Cestios Gallus, i-a venit în ajutor cu o legiune şi un mare num r de trupeă auxi¬liare, dar a fost for at s se retrag cu pierderi mari. Re¬beliiţ ă ă supravegheau ara.ţ

Fiind siguri c Roma va ataca cu toat for a sa ei s-au gr bit s fortificeă ă ţ ă ă oraşele. Au înt rit vechile ziduri de ap ¬rare şi au numit comandan i militari.ă ă ţ Joseph, cunoscut mai târziu sub numele de Flavius Josephus, istoricul, a fost numit comandantul şef al Galileii. De partea roman împ ratul Nero a încredin ată ă ţ comanda generalului Titus Flavius Jo¬sephus Vespasianus, care s-a dovedit a fi un soldat str lucit şi s-a distins în timpul luptelor pentru cucerirea Britaniei.ă

Înso it de fiul s u Titus, de trei din cele mai bune legiuni ale armatei şi deţ ă numeroase trupe auxiliare, el a atacat Ga¬lilea dinspre nord.

Satele de pe malul lacului Galileea, unde doar cu câteva decenii mai înainte Domnul Isus a propov duit pescarilor, au fost sângeros m cel rite. Întreagaă ă ă Galilee a fost înfrânt în octombrie 67. În mul imea prizonierilor mergea Josephusă ţ - comandantul şef. Din ordinul lui Vespasian, el a fost pus în lan uri şi dus laţ cartierul general. 6000 de evrei au fost duşi ca sclavi, s construiasc Canalulă ă Corint.

În prim vara urm toare a fost reluat reprimarea rebeli¬lor din Iudea. În mijloculă ă ă luptei a sosit o veste care a oprit campania - Nero s-a sinucis.

La Roma, r zboiul civil a încetat. Vespasian aştepta des¬f şurarea evenimentelor.ă ă Unul dup altul, trei împ ra i neîn¬semna i şi-au pierdut tronul şi via a. În celeă ă ţ ţ ţ din urm au intervenit armatele din r s rit. La un an dup moartea lui Nero, ună ă ă ă strig t a r sunat în Egipt, în Siria, în Palestina prin întregul Orient: „Vivată ă Caesar” „Tr iasc Cezar”. Vespasian devenise conduc torul Imperiului Roman. Dină ă ă Cezareea, de pe coasta Palestinei unde a aflat aceast veste, el s-a îmbar¬cată f r întârziere pentru Roma, l sând pe fiul s u Titus s încheie ultimul act ală ă ă ă ă R zboiului din Iudea.ă

În prim vara anului 70, cu pu in înainte de luna plin , Ti¬tus a ap rut cu oă ţ ă ă armat enorm în preajma Ierusalimului. Coloanele în marş au umplut şoselele şiă ă drumurile îndreptân¬du-se spre oraşele Iudeei în care nu mai fuseser . Au fostă mo¬bilizate legiunile V, X, XII, XV, înso ite de cavalerie, pio¬nieri, genişti şiţ alte trupe auxiliare însumând aproape 80.000 de oameni.

Oraşul sfânt era în esat de lume. C l tori din toate col u¬rile lumii veniser sţ ă ă ţ ă ă

s rb toreasc Paştele. Neîn elegerile dintre extremiştii, zelo ii şi partidulă ă ă ţ ţ moderat au întrerupt ru¬g ciunile şi s-au soldat cu mul i r ni i şi mor i care auă ţ ă ţ ţ stat mult timp pe drum.

În acest timp, romanii înaintau în taberele din împrejuri¬mile oraşului. Cu cuvinte de bajocur , s-a lansat chemarea la capitulare. Titus a r spuns cu comandă ă ă de atac. Artileria ro¬man , „Scorpionii” carele rapide de asediu, arunc toarele deă ă pietre se apropiau. Fiecare din aceste arme grele puteau s arunce pietre înă greutate de 50 de kg pe o distan de aproape 200 de metri. În partea de nordţă pionierii au sf râmat „C l¬câiul lui Ahile” al fort re ii. În sud, est şi vestă ă ă ţ pr p stii foarte abrupte ap rau meterezele. Partea nordic era şi ea puternică ă ă ă înt rit de trei pere i masivi. Berbecii şi carele de asediu au fost puse înă ă ţ mişcare ca s atace funda iile. Numai atunci când oraşul a fost lovit de o ploaieă ţ neîntrerupt de pietre mari, când ziua şi noaptea nu se auzeau decât bubuiturileă grele ale berbecilor, numai atunci r zboiul civil s-a sfârşit în untrul cet ii.ă ă ăţ Frac iunile rivale au c zut la învoial . Simon bar Ghiora, conduc torulţ ă ă ă modera ilor, a preluat ap rarea p r ii nordice, Ioan de Gischala, conduc torulţ ă ă ţ ă „zelo ilor” a pre¬luat ap rarea regiunii Templului şi a turnului „Antonia”.ţ ă

Pe la începutul lunii mai, într-un interval de 2 s pt mâni, carele de asediu auă ă f cut o sp rtur în zidul din partea nordic . Cinci zile mai târziu, romaniiă ă ă ă treceau prin cel de-al doilea zid. Un contraatac hot rât i-a pus pe ap r tori încă ă ă ă odat în posesia zidului. Câteva zile mai târziu, îns , romanii l-au capturat dină ă nou. De atunci regiunea nordic a fost cu des vârşire în mâinile romanilor.ă ă

Convins fiind c în aceast situa ie Ierusalimul va capi¬tula, Titus a pornită ă ţ atacul. Spectacolul grandios pe care-l reprezenta parada for elor sale armate şiţ care se desf şurau sub ochii celor asedia i i-a f cut cu siguran s -şi apreciezeă ţ ă ţă ă neputin a.ţ

Romanii şi-au scos uniformele de lupt , şi şi-au lustruit uniformele de gal până ă ă când au str lucit. Legionarii şi-au pus armurile, tunicile şi coifurile. Cavaleriaă şi-a împodobit caii şi în sunetelor zecilor de mii de trompete ale r zboinici¬loră în marş, trecea Titus primind onorurile. Timp de 4 zile, din zorii dimine ii pânţ ă în noapte a r sunat tropotul picioarelor acestor coloane de romani invincibili.ă

Dar nu s-a realizat nimic. În partea de nord a Templului îngr m dit, strâns de-aă ă lungul vechiului zid şi de pe fiecare acoperiş poporul îşi v rsa ura pe romani.ă Demonstra ia a fost inutil - garnizoana nu avea de gând s capituleze.ţ ă ă

Titus a f cut o ultim încercare de-ai ocupa. Le-a trimis pe compatriotul loră ă prizonier Flavius Josephus, comandantul şef al Galileii, ca s le in o predică ţ ă ă de pe zidurile cet ii.ăţ

Vocea lui Josephus r suna: „O, oameni f r inim , arun¬ca i armele, ave i mil deă ă ă ă ţ ţ ă ara noastr care se afl pe margi¬nea pr pastiei. Privi i în jurul vostru laţ ă ă ă ţ frumuse ile pe care sunte i gata s le tr da i. Ce oraş! Ce templu! Cineţ ţ ă ă ţ îndr z¬neşte s dea toate acestea fl c rilor? Exist între voi unul care să ă ă ă ă ă doreasc ca toate acestea s nu mai existe? Ce alt comoar mai pre ioas poate fiă ă ă ă ţ ă dat oamenilor spre p strare? - O, creaturi împietrite, mai nesim itoare decâtă ă ţ aceste piet¬re!”

În cuvinte sfâşietoare, Josephus le-a amintit de faptele mari din trecut, de str moşii lor, de istoria lor, de misiunea Israelului - îns avertismentele lui auă ă lovit nişte urechi sur¬de.

Lupta a început din nou de la cel de-al doilea zid şi s-a îndreptat spre fortul Antonia. Frontul a fost împins înainte pe str zile din suburbiile Templului şi înă

partea de sus a oraşului. Romanii au încercat toate metodele de asediu folo¬site în alte r zboaie. Preg tirile lor erau îns sistematic îm¬piedicate de eforturileă ă ă ap r torilor de a-i tulbura. Au dat foc meterezelor şi au folosit cele maiă ă s lbatice metode de ap ¬rare. Când s-a l sat întunericul frontul roman a fostă ă ă încon¬jurat de un furnicar de oameni, siluete care se furişau de peste tot din ascunz tori, de pe ziduri prin trec tori subtera¬ne.ă ă

Titus a ordanat represalii împotriva acestor stafii pe ju¬m tate moarte de foameă şi împotriva dezertorilor. To i cei care în timpul raziilor vor fi prinşi în afarţ ă ca şi dezertorii s fie r stigni i. Cinci sute erau zilnic r stigni i în afaraă ă ţ ă ţ oraşului. Treptat, o întreag p dure de cruci se ridica pe colinele din jur, dară ă lipsa lemnului a determinat încetarea acestui procedeu înfricoş tor.ă

Copac dup copac era sacrificat pentru cruci, pentru rampe de asediu, pentru sc riă ă şi pentru focurile de pe front. Ro¬manii se g seau într-o ar înfloritoare. Acumă ţ ă podgoriile, smochinii şi m slinii disp ruser . Chiar pe Muntele M slini¬lor nu seă ă ă ă mai g sea umbr . O duhoare insuportabil plutea deasupra acestui inut desp durit,ă ă ă ţ ă dezolant. Cadavrele ce¬lor mor i în timpul luptelor şi ale celor mor i de inani ieţ ţ ţ atârnau pe metereze sau erau îngr m dite cu miile sub ziduri. Cine avea t ria s -iă ă ă ă înmormânteze dup tradi ie?ă ţ

„Orice str in care a v zut înainte Iudea şi minunatele sub¬urbii ale capitaleiă ă sale şi vede acum acest dezastru”, se v ita Josephus, „ar izbucni în lacrimi, ară deplânge îngrozitoarele schimb ri. R zboiul a transformat toate frumuse ile într-ă ă ţun pustiu. Oricine ştia aceste locuri dinainte nu le-ar mai putea recunoaşte acum.”

Pentru a închide ermetic oraşul, Titus a dat ordin s fie ridicate noi înt rituriă ă - „circumvallatio”. Lucrând zi şi noapte, romanii au construit un zid înalt şi masiv care f cea un cerc larg în jurul Ierusalimului, înt rit în 13 puncte deă ă fortifica ii şi p zit de un lan continuu de pichete.ţ ă ţ

Dac pân acum era totuşi posibil contrabanda cu ali¬mente şi provizii în oraş,ă ă ă în timpul nop ii, pe drumuri secrete, în tuneluri sau în şan uri, „circumvallatio”ţ ţ a oprit chiar şi aceste slabe încerc ri. Spectrul foamei a cuprins oraşul care eraă arhiplin de turişti, iar moartea dobora ca într-un groaz¬nic seceriş. Groaza de moarte prin inani ie îi f cea pe oame¬ni s treac peste ori ce limit şi le-aţ ă ă ă ă distrus cele mai umane şi fireşti instincte.

„Foametea teribil care creştea în aceste zile însp imân¬t toare a nimicit familiiă ă ă întregi. Parcurile erau pline de fe¬mei şi copii, c zute de foame, aleile erauă în esate de corpurile b trânilor. Copii şi tinerii lihni i de foame r t ceau caţ ă ţ ă ă stafii¬le pân c deau. Erau atât de epuiza i încât nu mai erau în stare s -iă ă ţ ă îngroape pe cei mor i, iar dac încercau s-o fac , c deau mor i peste corpurileţ ă ă ă ţ celor pe care voiau s -i înmor¬mânteze. Mizeria ajunsese de nedescris. De îndată ă ce ap rea undeva cea mai mic f râm de mâncare, începea lupta pentru ea. Cei maiă ă ă ă buni prieteni ajungeau s se bat , s se sfâşie pentru lucruri de nimic. Nimeni nuă ă ă credea c muri¬bunzii nu aveau provizii pe undeva. Tâlharii se aruncau asupraă celor care-şi d deau ultima suflare şi le scotocea toate lucrurile. Aceşti tâlhariă alergau ame i i, cl tinându-se pe picioare ca nişte câini turba i, şi cioc neau laţ ţ ă ţ ă uşile oamenilor ca nişte câini turba i, şi cioc neau la uşile oamenilor ca nişteţ ă oameni be i. În disperarea lor, nimereau în aceaşi cas de 3-4 ori pe zi. Foameaţ ă devenise insuportabil şi de aceea ajungeau s mestece orice întâlneau. Întindeauă ă mâinile dup lucruri pe care cele mai josnice animale nu le-ar fi atins, niciă decum s le m nânce. Îşi mâncaser de mult curelele, pantofii şi celelalte obiecteă ă ă de piele pe care le-au sfâşiat şi le-au meste¬cat. Mul i dintre ei mâncau fânţ vechi sau paie de grâu care se vindeau foarte scump. Dar pentru ce aş descrie ruşinea şi jignirea pe care foamea a adus-o asupra oamenilor, f cându-i s m nânceă ă ă

lucruri atât de nefireşti?” - întreab Josephus în istoria sa despre R zboiulă ă Iudeilor.

„Pentru c spun lucruri necunoscute pân acum în istorie, nici la greci, nici laă ă barbari. Este însp imânt tor s vorbeşti despre ele şi de necrezut s le ascul i.ă ă ă ă ţ Aş fi trecut bucu¬ros sub t cere acest dezastru şi nu v-aş fi stricat reputa iaă ţ men ionând lucruri care ar putea s apar posterit ii de¬gradante. Dar nu pot sţ ă ă ăţ ă fac aşa ceva, pentru c am prea mul i martori şi în afar de aceasta, ara mea nuă ţ ă ţ ar avea motive s -mi fie recunosc toare, dac eu aş trece sub t cere o perioa¬dă ă ă ă ă în care ea a îndurat o astfel de mizerie”.

Josephus, a c rui proprie familie suferea împreun cu ap r torii nu s-a temut să ă ă ă ă descrie întâmpl rile inumane care dovedeau c furia foametei începuse s întuneceă ă ă min ile oa¬menilor.ţ

Zelo ii umblau pe str zile oraşului în c utarea hranei. De la o cas ieşise mirosţ ă ă ă de friptur ; oamenii au n v lit în cas , unde au dat de Maria, fiica nobiluluiă ă ă ă Beth-Ezob din Trans¬iordan, o familie foarte bogat . Ea venise în Ierusalim caă pelerin pentru a s rb tori Paştele. Zelo ii au amenin at-o cu moartea dac nu leă ă ă ţ ţ ă va da carnea. Cu o privire lacom ea le-a dat ce au cerut. Îngrozi i ei au v zută ţ ă al turi un copil pe jum tate consumat - copilul Mariei.ă ă

Curând vestea a ajuns peste tot str b tând chiar şi zidul frontului roman. Titus aă ă jurat c va îngropa toate aceste lucruri sub ruinile întregului oraş. Mul i,ă ţ fugind de moartea prin inani ie se aruncau în focul armelor. Se auzeau printreţ romani c cei fugi i de dincolo de ziduri poart bijuterii şi aur, pe care le-auă ţ ă înghi it ca s nu le fie furate. Când aceşti suspec i erau prinşi erau trânti i laţ ă ţ ţ p mânt iar corpurile lor spintecate în nesfârşita dorin de jaf. Numai într-oă ţă noapte, 2000 oameni şi-au pierdut via a în acest fel.ţ

Titus era furios. F r mil şi-a trimis cavaleria ca s deci¬meze o unitateă ă ă ă auxiliar . A fost dat un ordin prin care crima era pedepsit cu moartea. Dară ă situa ia nu s-a schim¬bat prea mult c ci m celul continua în ascuns. Între timpţ ă ă carele de r zboi atacau suburbiile oraşului ziua şi noaptea. Au fost f cute noiă ă rampe de lansare. Titus se gr bea; voia s termine cu acest coşmar însp imânt toră ă ă ă cât mai curând posi¬bil. La începutul lunii iulie, solda ii s i au luat cu asaltţ ă tur¬nul Antonia. Castelul în care Isus din Nazaret a fost con¬damnat la moarte, a fost şters de pe fa a p mântului. El se învecina cu zidul din partea de nord aţ ă Templului.

Urma acum turnul Templului, un complex solid şi bine fortificat, de cur i,ţ galerii, balustrade. Comandantul şef dis¬cuta situa ia cu ofi erii s i. Mul iţ ţ ă ţ dintre ei vroiau s trateze Templul ca pe o fort rea , dar Titus s-a opus. El ară ă ţă fi vrut s cru e - dac era posibil - acest sanctuar renumit, care ajunseseă ţ ă cunoscut în tot imperiul. Pentru ultima dat solii s i au cerut rebelilor s seă ă ă predea, iar aceştia înc odat au refuzat. În sfârşit, Titus a pornit ataculă ă împotriva obiective¬lor sfinte.

O ploaie de s ge i şi pietre grele a c zut peste curte. Iudeii au luptat cuă ţ ă patriotism şi nu au cedat nici un pas. Se bizuiau pe credin a lor în Iehova, şi înţ faptul c El le va veni în ajutor în ultimul moment ca s -şi apere altarul.ă ă

De mai multe ori legionarii au ajuns la zidul periferic c ¬ rându-se pe sc ri. Deă ţă ă fiecare dat erau arunca i înapoi. Ar¬mele lor de lupt erau lipsite de putere înă ţ ă fa a acestor ziduri. Era imposibil s sf râme blocurile masive de piatr , din careţ ă ă ă Irod a construit Templul. Pentru a for a intrarea, Titus a dat foc por ilor deţ ţ lemn ale Templului. Apoi a dat ordin s se sting focul şi s se fac o trecereă ă ă ă pentru ca legionarii s poat începe atacul. „Salva i sanctuarul” striga el. Dară ă ţ

în timpul nop ii focul a ajuns la curtea interioar . Rebelii r zboinici auţ ă ă profitat de aceast întâmplare favorabil , ca s declanşeze un atac violent. Înă ă ă timpul acestui masacru ne¬milos, legionarii i-au împins pe evrei înapoi şi i-au urm rit pân în interiorul cur ilor. În groaznicul tumult, lupta s-a înte it înă ă ţ ţ jurul sanctuarului.

Împins de mânie, „un soldat, f r s aştepte ordine, f r nici un respect fa deă ă ă ă ă ţă cele sfinte, cu mult sânge rece, a apu¬cat o f clie aprins , şi ridicat pe umeriă ă de unul din camarazii s i, a aruncat f clia prin fereastra de aur care d dea înă ă ă camerele de lâng Sfânta Sfintelor”.ă

Aceste înc peri erau împodobite cu panouri de lemn vechi şi aveau în ele materialeă folosite pentru jertfe, care erau inflamabile, ca vase cu ulei sfânt. Tor aţ aprins şi-a g sit combustibil din belşug. Titus v zând fl c rile, a încercat să ă ă ă ă ă opreasc întinderea lor.ă

„Cezar (39) a dat ordin s fie stins focul, strigând el însuşi cât putea laă solda ii care se aflau acolo şi f cându-le semn cu mâna dreapt . Dar ei nu auzeauţ ă ă nimic din ce le spunea. Pen¬tru c Cezar era incapabil s opreasc acest ravagiuă ă ă incan¬descent provocat de solda i şi pentru c fl c rile se întindeau tot maiţ ă ă ă departe, el a intrat în Templu în Locul Sfânt, îm¬preun cu comandantul s u.ă ă V zând c incendiul nu a ajuns la camerele din interior, ci a cuprins doară ă înc perile care în¬conjurau Tabernacolul, Titus a constatat c numai acesta poateă ă fi salvat, aşa c a cerut solda ilor s fac tot ce le este posibil pentruă ţ ă ă aceasta. De asemenea, a mai ordonat chiar gardei sale personale s -i bat cuă ă pr jini pe solda ii care re¬fuz s participe la stingerea focului. Cu toate că ţ ă ă ă entuziasmul lor fa de Cezar era mare, ca şi teama de amenin rile lui, totuşiţă ţă ura fa de iudei era la fel de mare. Dorin a de a pr ¬da îi îndemna îns pe mul iţă ţ ă ă ţ s înainteze. Ei presim eau c aceste camere sunt pline cu aur şi vedeau c într-ă ţ ă ăadev r, totul era f cut din aur curat. Astfel, Locul prea Sfânt a ars pân laă ă ă temelii, f r încuviin area lui Cezar”.ă ă ţ

În august 70, legionarii romani şi-au în l at drapelele în locaşurile sfinte şi auă ţ adus jertfe înaintea lor. Cu toate c jum tate din Ierusalim era în mâinileă ă duşmanului, cu toate c din Templul arzând, se ridicau spre cer coloane negre deă fum, fanaticii nu voiau s capituleze.ă

Ioan de Gischala a evadat din regiunea Templului împ¬reun cu un mare grup deă oameni în partea de sus a oraşu¬lui. Al ii au fugit în turnurile înt rite aleţ ă palatului lui Irod. Înc o dat Titus a trebuit s -şi desf şoare artileria, careleă ă ă ă de asediu şi toat m iestria tehnic . În septembrie şi por i¬le acestui palat auă ă ă ţ fost for ate iar ultimele bastioane cuceri¬te.ţ

Omorând şi jefuind, cuceritorii au pus st pânire pe oraşul care le rezistase atâtă de aprig pân acum şi care îi costase atâta sânge şi timp. Cezar a dat ordin caă tot oraşul şi Temp¬lul s fie rase de pe fa a p mântului. Au r mas în picioareă ţ ă ă numai turnurile Fasael, Hippicus şi Mariamne şi o parte din zid, în partea de vest a oraşului şi aceasta pentru aprovizio¬narea garnizoanei care r m sese în spate.ă ă

Legiunea care a ocupat garnizoana a purtat timp de 60 de ani ini ialele Leg. XFţ adic „Legiunea a X-a Fretensis”. Romanii au l sat în urma lor şi în jurulă ă Ierusalimului mii şi mii de indica ii cu privire la prezen a lor. Gr dinarii şiţ ţ ă ra¬nii g seau întâmpl tor buc i mici de igl cu num rul le¬giunii şi emblemaţă ă ă ăţ ţ ă ă

galerei.

Pierderea de vie i omeneşti în rândul evreilor a fost de nei¬maginat. Dup Tacitusţ ă popula ia oraşului era în timpul ase¬diului de 600.000 oameni. Josephus a apreciatţ num rul pri¬zonierulor la 97.000, f r s -i numere pe cei r stigni i sauă ă ă ă ă ţ

spinteca i. La aceştia se adaug 115.800 cadrave care au ieşit pe o singur poartţ ă ă ă a oraşului într-o perioad de numai 3 luni.ă

În anul 71, Titus a s rb torit marea sa victorie asupra Ierusalimului printr-oă ă procesiune triumfal de-a lungul str ¬zilor Romei. Printre cei 700 de evreiă ă prizonieri, Ioan de Gischala şi Simon bar Ghiora mergeau în lan uri. În mijlo¬culţ acestei mari veselii a procesiunii erau purtate 2 mari tro¬fee de aur curat. Sfeşnicul cu 7 bra e şi masa pentru punerea pâinilor înainte, din Ierusalim.ţ Aceste dou piese ale ritualu¬lui iudaic pot fi şi acum v zute la mormântul luiă ă Titus care a fost ridicat în amintirea victorioasei lui campanii.

În partea de sus a acestor triste şi dezolante ruine pe care nici iudeii nici creştinii nu au voie s pun piciorul, împ ra¬tul Adrian (40) a construit o nouă ă ă ă colonie roman : Aelia Capi¬tolina. Priveliştea acestui aşez mânt str in peă ă ă p mântul sfânt al Iudeii a provocat o alte rebeliune. Julius Severus a fost chemată în Iudea de guvernatorul s u din Britania şi a pri¬mit un apel disperat din parteaă iudeilor de a le recâştiga li¬bertatea. Dar i-au trebuit 3 ani s fac asta.ă ă Imp ratul Adrian a ridicat un hipodrom, dou b i şi un teatru mare. Statuia luiă ă ă Jupiter a fost pus pe ruinele Templului iudaic, iar acolo unde religia creştină ă credea c a fost Mormântul Sfânt, str inii au ridicat treptele unei terase careă ă ducea la templul zei ei Venus.ţ

Majoritatea popula iei din ara F g duin ei, care n-a fost masacrat în timpulţ Ţ ă ă ţ ă sângerosului r zboi al iudeilor din 66-70 şi al rebeliunii Bar-Kokhba din 132-135,ă a fost vândut în sclavie: „Vor muri trecu i prin ascu işul s biei şi vor fi duşiă ţ ţ ă prizonieri printre toate popoarele”.

Arheologii nu au g sit nici o dovad a existen ei israeli i¬lor în Palestina după ă ţ ţ ă anul 70 şi nici m car o piatr de mor¬mânt cu inscrip ie iudaic . Sinagogile auă ă ţ ă fost distruse, chiar şi Casa lui Dumnezeu din liniştitul Capernaum a fost trans¬format în ruine. O mân necru toare a şters Israelul din rândulă ă ţă na iunilor.ţ

Dar înv tura lui Isus, care uneşte şi ine popoarele, îşi pornise deja de multăţă ţ cursul biruitor, de nest vilit în lume.ă

O NOU LUMIN ASUPRA VECHIULUI ADEV RĂ Ă Ă

Capitolul 44S fie lumină ă

„La început Dumnezeu a f cut cerurile şi p mântul. P mântul era pustiu şi gol;ă ă ă peste fa a adâncului de ape era întunerec şi Duhul lui Dumnezeu se mişca peţ dea¬supra apelor. Dumnezeu a zis: ‚S fie lumin !’. Şi a fost lumin ” (Geneza 1:1-ă ă ă3).

Concep ia de „Epoc a progresului” cuprinde o bog ¬ ie covârşitoare ca dezvoltare,ţ ă ă ţ inven ii şi descoperiri.ţ

Mintea neobosit a omului a reuşit s p trund totul. Norii în form de ciupercă ă ă ă ă ă ai cumplitei explozii atomice au ajuns un tablou familiar. Instala iileţ electronice înlo¬cuiesc sute de matematicieni, ingineri constructori şi personal de birou. Utilaje-robot conduc fabricile automat. Sateli i ar¬tificiali aiţ p mântului înconjoar globul, iar gândul c foarte curând nave spa iale conduse deă ă ă ţ om pot fi lansate în locuri îndep rtate ale universului, nu mai surprinde pe omulă de pe strad .ă

Când oamenii vorbesc despre progres, în eleg în general, progresul tehnic. Darţ

avansul revolu ionar real se face în noile descoperiri ale fizicii şi matematicii,ţ ale astronomiei şi în multe alte ramuri ale ştiin ei. Şi ca o completare în aţ modifica radical concep ia lumii, oamenii au deschis perspec¬tive de nemaipomenitţ în cosmos, atât în microcosm, cât şi în macrocosmos.

În epoca progresului s-a g sit şi r spunsul la o întrebare ca¬re a preocupată ă permanent omenirea, chiar de la început, ve¬chea întrebare cu privire la originea p mântului şi a univer¬sului. Şi lucru surprinz tor este, c r spunsul pe careă ă ă ă ştiin a îl d este în esen acelaşi cu minunatul tablou al crea iei pe care îlţ ă ţă ţ descrie Biblia.

„Orice încercare de a pune de acord istoria biblic a crea iei cu rezultateleă ţ ştiin elor naturale, a fost inutil şi trebuie s fie aşa totdeauna”, a scrisţ ă ă savantul german, profesorul Delitzsch, în cartea sa intitulat : „Babilonul şiă Biblia” publicat în 1902.ă

Şi el n-a fost singurul de acest p rere. El nu a f cut alt¬ceva decât a dat glasă ă ă opiniei ştiin ei din vremea lui.ţ

Ast zi, numai dup cincizeci de ani, aceast p rere a fost înlocuit şi noileă ă ă ă ă vederi şi percepte ale ştiin ei apar atât de categorice, încât nici chiar Bisericaţ nu-şi mai închide por ile în fa a lor. La Roma, unde a fost condamnat Copernic şiţ ţ Galileo, se credea imposibil ca vreodat înal ii demnitari ai Bisericii Catoliceă ţ s vorbeasc despre istoria crea iei în lumina ştiin e moderne. Dar Papa Pius ală ă ţ ţ XII-lea - într-o scrisoare adresat Academiei de Ştiin e din Roma, şi care a atrasă ţ aten ia în mod deosebit - îşi d p rerea asupra recentelor cunoştiin e ştiin ificeţ ă ă ţ ţ în leg tur cu relatarea biblic a crea iei.ă ă ă ţ

„Când omul de ştiin din lumea de azi priveşte spre vii¬tor, este obligat sţă ă recunoasc în microcosmos şi în macrocos¬mos, c lumea îmb trâneşte. În decursul aă ă ă mii de milioane de ani, masa aparent inepuizabil de atomi îşi pierde ener¬giaă efectiv . Materia se apropie, ca s zicem aşa, de starea unui vulcan stins, formată ă din lav . Astfel, dac lumea pre¬zent , care este plin de via , nu are o temelieă ă ă ă ţă pentru exi¬sten în sine îns şi, cu atât mai pu in va avea lumea din trecut, aceaţă ă ţ lume peste care a trecut umbra mor ii.ţ

Cu cât ne ducem mai în trecut, cu atât mai mult g sim c materia a fost mai bogată ă ă într-o energie spontan , cât şi fap¬tul c ea a fost scena unor mari revolu iiă ă ţ cosmice.

Totul indic faptul c lumea material înzestrat cu re¬surse de energieă ă ă ă inimaginabile, îşi are un început la un mo¬ment dat. Ni se prezint astfel două ă întreb ri: poate ştiin a s spun când a avut loc marele început al lumii? Şi careă ţ ă ă a fost starea (stadiul) lumii la începutul ei?”

Ca s r spund la aceste întreb ri - a c ror ordine, în ce priveşte importan a,ă ă ă ă ă ţ este desigur, doar aproximativ - ştiin¬ a adopt diferite metode care sunt, maiă ţ ă mult sau mai pu in independente una fa de cealalt , dar converg în rezultate.ţ ţă ă Iat pe scurt care sunt aceste metode:ă

1. - Mişcarea centrifug a nebuloaselor spirale sau a sis¬temelor galactice.ăCercetarea numeroaselor nebuloase spirale care a fost realizat în special deă Edwin E. Hubble la obser¬vatorul Mount Wilson a condus la concluzia c acesteă siste¬me galactice îndep rtate au tendin a de a se dep rta unul de altul într-ună ţ ă asemenea ritm, încât distan a dintre dou din aceste nebuloase s se dubleze înţ ă ă circa 1300 milioane ani. Acest proces al unui Univers în expansiune sugerează ideea c la o anumit dat în trecut, în orice caz acum 1.000-10.000 milioane deă ă ă ani, materia toturor nebuloaselor spira a fost compresat într-un spa iuă ţ

comparativ mic.

2. - Vârsta scoar ei terestre.ţCa s afl m vârsta substan elor radioactive originale pu¬tem lua cu aproxima ieă ă ţ ţ rezonabil datele transform rii izoto¬pului de uraniu 238 într-un izotop de plumbă ă (RaG), de ura¬niu 235 în actiniu D (AcD) şi a izotopului de toriu 232 în toriu D (ThD). Masa de heliu care se produce poate ac iona ca un verificator. Concluziaţ arat c media vârstei celor mai vechi minerale este cel mult 5000 milioane deă ă ani.

3. - Vârsta meteori ilor.ţAceeaşi metod aplicat la meteori i pentru stabilirea vâr¬stei acestora, ajungeă ă ţ aproximativ la aceeaşi cifr de 5000 mi¬lioane de ani. Acest rezultat are oă semnifica ie deosebit acum când se sus ine originea interstelar a meteori ilor.ţ ă ţ ă ţ

4. - Stabilirea sistemelor binare şi a constela iilor.ţVaria iile în gravita ie la care sunt supuse aceste sisteme (din afara lor), ca şiţ ţ fluxurile, fixeaz stabilitatea lor în cadrul limitelor de 5000-10000 milioaneă ani.

Aceste cifre pot p rea surprinz toare, dar nu sunt în con¬tradic ie cu primeleă ă ţ cuvinte ale Bibliei, nici pentru cel mai simplu creştin: „La început”, înseamnă începutul lucruri¬lor în timp. Cifrele oamenilor de ştiin dau acestor cu¬vinteţă ale Scripturii o exprimare concret şi în acelaşi timp matematic .ă ă

Cu acelaşi sim de r spundere şi o libertate asem n toare în cercetareaţ ă ă ă cunoştin elor, savan ii au considerat şi cealal¬t întrebare, desigur, mult maiţ ţ ă dificil , întrebarea despre natura şi propriet ile materiei originare.ă ăţ

Oricine examineaz în mod serios aceste probleme din punct de vedere al ştiin eiă ţ moderne trebuie s renun e la ideea unei materii total independent şi autohton ,ă ţ ă ă necreat sau autocreat , şi trebuie s adopte concep ia unui Creator. Cu acelaşiă ă ă ţ ochi limpede şi critic cu care judec faptele, el va recunoaşte opera uneiă Atotputernicii Creatoare, a c rei pu¬tere pus în mişcare de un mare „FIAT” („Să ă ă fie...”) în urm cu milioane de ani în urm , se împarte pe sine în întregul cosmosă ă şi printr-un act de dragoste aduce la via Universul material cu energia saţă exploziv .ă

Probabil c este dev rat c pân în prezent faptele sta¬bilite nu produc o dovadă ă ă ă ă absolut a Crea iei în timp, aşa cum se întâmpl cu argumentele din metafizic şiă ţ ă ă re¬vela iune cu privire la Crea ie. Faptele ştiin ei cer o cer¬cetare şi oţ ţ ţ confirmare în continuare, iar teoriile care se bazeaz pe ele, cer o continuă ă dezvoltare şi noi dovezi ca s -şi poat crea o temelie solid pentru o discu ieă ă ă ţ care. prin îns şi natura ei r mâne în afara domeniului ştiin elor natu¬rale.ă ă ţ

Oricum, este de cea mai mare importan faptul c ştiin a modern consider cţă ă ţ ă ă ă ideea cre rii universului este în total acord cu atitudinea ştiin ific şi aceastaă ţ ă pe temeiul propriilor sale cercet ri.ă

Numai cu câteva decenii în urm o asemenea ipotez a fost respins categoric caă ă ă fiind incompatibil cu pozi ia ştiin ei în acel moment. În 1911, celebrul fiziciană ţ ţ Svante Arrhenius, a declarat: „P rerea c se poate crea ceva din nimic, este înă ă contradic ie cu pozi ia actual a ştiin ei care sus ine c ma¬teria nu este supusţ ţ ă ţ ţ ă ă modific rilor” (?).ă

Cât de deosebit şi cât de realist este p rerea exprimat de un remarcabil om deă ă ă ă ştiin din zilele noastre. Sir Edmund Whittaker spune cu privire la cercet rileţă ă cosmice: „Diferite calcule conduc la concluzia c a fost un timp acum 1000 pân laă ă

10000 milioane de ani în urm când, cosmosul, dac a existat, a existat într-ună ă mod cu totul diferit de cel pe care îl ştim noi ast zi. Acest timp reprezintă ă pentru noi cea mai dep rtat limit a cunoştin ei. Probabil c putem numi această ă ă ţ ă ă perioad , timpul crea iei.”ă ţ

Care este atunci semnifica ia ştiin ei moderne pentru dova¬da existen ei luiţ ţ ţ Dumnezeu, care depinde de faptul c cosmo¬sul este susceptibil schimb rii?ă ă Ştiin a, prin cercet rile sale precise şi detaliate în macrocosmos şi înţ ă microcosmos a l rgit şi a adâncit baza empiric a acestei doevezi. Din faptul că ă ă exist schimbare, putem coclude c exist o Fiin Ab¬solut a c rei natur esteă ă ă ţă ă ă ă neschimb toare.ă

Crea ia în timp: aceasta presupune un Creator, presu¬pune pe Dumnezeu! Aceastţ ă declara ie, chiar dac nu este o declara ie final - a fost cerut de noi stiin eiţ ă ţ ă ă ţ şi aşteptat de om din partea ştiin ei, - se bazeaz pe o considera ie matur şiă ţ ă ţ ă limpede, a unui singur aspect al universului, caracterul s u schimb tor. Dar acestă ă aspect este suficient ca s provoace întreaga omenire, coroana şi expresiaă ra ional a macrocos¬mosului şi microcosmosului, s reflecteze la Creatorul s u,ţ ă ă ă s -I recunoasc activitatea în spa iu şi timp, s cad în genunchi şi s seă ă ţ ă ă ă închine în fa a sublimei sale majest i.ţ ăţ

Ce schimbare de necrezut!

Chiar în secolul dou zeci, nu a existat nici o ipotez ştiin ific în leg tur cuă ă ţ ă ă ă originea universului, şi aceasta pentruc temelia pentru ea lipseşte.ă

Aceasta nu a împiedecat pe om s lupte cinstit ca s g ¬seasc o solu ie pentruă ă ă ă ţ marea problem , cu toate c el era convins c este imposibil s furnizeze, înă ă ă ă aceast privin , date exacte.ă ţă

În 1654, arhiepiscopul Ussher din Irlanda a declarat c , crea ia a avut loc la 9ă ţ a.m 26 oct. anul 4004 înainte de Cristos, bazându-şi aceast afirma ie pe ună ţ studiu atent asupra Scripturii. Mai mult de un secol aceast dat a fostă ă considerat valabil . Oricine a sugerat o dat anterioar acesteia, a fostă ă ă ă considerat eretic.

Ştiin a modern a estimat timpul care s-a scurs de la crearea universului.ţ ă Discursul lui Pius al XII-lea înseamn c cea mai înalt autoritate a bisericiiă ă ă catolice şi-a dat acor¬dul!

Capitolul 45Reconstruirea cu ajutorul Bibliei

Nimeni nu poate contesta faptul c Vechiul Testament este str b tut de acea putereă ă ă moral şi spiritual care dureaz în timp şi nu se pierde odat cu trecereaă ă ă ă acestuia. Dar ca aceast for s existe pân şi la modificarea economiei uneiă ţă ă ă ri, aceasta este o afirma ie senza ional .ţă ţ ţ ă

Din 1948, „Cartea C r ilor”, care are peste 3000 ani ve¬chime, a jucat rolul unuiă ţ sf tuitor de încredere în reconstrui¬rea modernului stat Israel. În dezvoltareaă atât a agriculturii, cât şi a industriei, informa iile istorice precise indicateţ în Bib¬lie s-au dovedit a fi de cea mai mare importan .ţă

Teritoriul noului stat cuprinde circa 20.000 km2. În 1948, numai câmpia lui Izreel şi valea productiv de la Lacul Gali¬leii p reau s fie o reflectare slab aă ă ă ă descrierii biblice despre „ ara F g duin ei, în care curge lapte şi miere” în timpŢ ă ă ţ ce suprafe ele întinse în Galilea şi regiunea muntoas a Iudeii prezentau unţ ă aspect cu totul diferit de cel ar tat de Biblie. Secole întregi de p r sire auă ă ă

distrus tot ce era verde. Cultiva¬rea neîngrijit a m slinului şi a smochinului peă ă colinele rii a dus la distrugerea lor. Singurele urme vizibile erau un p ¬mântţă ă sterp şi o eroziune pe suprafe e foarte mari.ţ

Coloniştii neexperimenta i, c rora ara le era complet ne¬cunoscut , au g sit înţ ă ţ ă ă Vechiul Testament o asisten nepre uit . Astfel ei au fost ajuta i s ia hot râriţă ţ ă ţ ă ă în probleme de cultivare, de împ durire, şi de dezvoltare industrial . Nu eraă ă nimic neobişnuit, chiar şi pentru exper i s consulte Biblia în prob¬leme maiţ ă dificile.

„Din fericire”, spune Dr. Walter Clay Lowdermilk, un expert în problemele agricole, „Biblia ne spune ce plante pot creşte în anumite locuri. Ştim din cartea Judec tori c filistenii cultivau grâu, deoarece Samson a legat cozile vulpi¬loră ă şi a pus câte o f clie între cele dou cozi lamijloc, a aprins f cliile şi a dată ă ă drumul vulpilor în grânele filistenilor. În ace¬laşi fel a dat foc şi gr diniloră de m slini, iar în drum cu p rin ii s i spre Timna el a trecut printr-o regiune deă ă ţ ă vii (Judec tori 15:5). Toate aceste plante cresc acum foarte bine aco¬lo.” Oriceă încercare de a se cultiva aceste plante la Neghev trebuie s li se fi p rută ă lipsit de orice speran . Sudul mun¬ ilor lui Iuda între Hebron şi Egipt nu eraă ţă ţ decât deşert. M sur torile meteorologice au ar tat media anual a ploi¬lor sub 150ă ă ă ă mm. Era o perspectiv descurajatoare.ă

Nimic nu putea creşte într-un loc atât de lipsit de ploi. Dar oare istoria patriarhilor nu putea contribui cu nimic la aceasta? „Avraam a plecat de acolo în ara de miaz zi, s-a aşezat între Cadeş şi Şur şi a locuit ca str in în Gherar”ţ ă ă (Geneza 20:1). Tat l patriarhilor era p stor şi pentru turmele sale avea nevoie deă ă p şuni şi ap .ă ă

Un grup de cercetare a petrecut câteva s pt mâni împreu¬n cu geologi sondândă ă ă dunele de nisip dezolante şi dealurile pietroase din „Sudul rii”. Ei au g sit deŢă ă fapt ceea ce c utau. Şi Israel a f cut exact ceea ce f cuse Isaac. „Isaac a plecată ă ă de acolo şi a t b rât în Valea Gherar, unde s-a aşezat cu locuin a. Isaac a s pată ă ţ ă din nou fântânile de ap pe care le s paser robii tat lui s u Avraam” (Genezaă ă ă ă ă 26:17-18). Astu¬pate cu nisip, vechile fântâni sunt tot acolo, dar ca şi înainte, din ele izvor şte „ap de izvor” aşa cum o numeau slujitorii lui Isaac. Prină ă aceasta ei în elegeau ap potabil - c ci apa subteran din Neghev - aşa cum s-aţ ă ă ă ă dovedit prin testele solului - era ap s lcie şi rea la gust. Înc o dată ă ă ă corturile s-au întins pe aceleaşi locuri unde au fost s pate fântâni. Fântânaă lâng care s-a oprit Hagar, roaba alungat de A¬vraam cu fiul ei Ismael (Genezaă ă 21:14-19), furnizeaz ast zi ap pentru 60 de familii de colonişti. Evreii româniă ă ă s-au sta¬bilit în partea deluroas a Israelului la numai câ iva kilome¬tri deă ţ biblicul Beerşeba.

În aceeaşi regiune exist o alt tr s tur reamarcabil . Cei ce s-au aşezat acoloă ă ă ă ă ă au plantat r saduri, pomi tineri şi sub¬ iri care se dezvolt excep ional. „Primulă ţ ă ţ copac pe care l-a plantat Avraam în p mântul din Beerşeba a fost un tama¬risc”, aă declarat Dr. Joseph Weitz expert forestier israelit. „Urmând exemplul lui, am plantat 2.000.000 de pomi din aceştia în regiune. Avraam f cuse exact ceea ceă trebuia. C ci tamariscul este unul din pu inii pomi, dup cum s-a dovedit, careă ţ ă înfloreşte în aceast regiune unde ploile anuale sunt sub 150 mm”. Aşa cumă men ioneaz Biblia: „Av¬raam a s dit un tamarisc la Beerşeba” (Geneza 21:33).ţ ă ă

Înp durirea este o condi ie esen ial ca un p mânt lipsit de ap s devin fertil.ă ţ ţ ă ă ă ă ă De la începutul întoarcerii lor în Pale¬stina evreii au plantat p duri. Acumă câ iva ani când s-a pus întrebarea dac pantele muntelui Golan din nordul rii arţ ă ţă putea fi împ durite. Cartea lui Iosua le-a dat r spuns: „Iosua a zis casei luiă ă Iosif, lui Efraim şi lui Manase: ‚Voi sunte i un popor mare la num r, şi putereaţ ă voastr este mare, nu ve i avea un singur sor . Ci ve i avea muntele, c ci ve iă ţ ţ ţ ă ţ

t ia p durea’” (Iosua 17:17-18).ă ă

Este ştiut c aceste semin ii au ocupat nordul Ierusalimu¬lui, deci creastaă ţ muntelui Betel la poalele muntelui Garazim spre câmpia Isreelului. „C ci p dureaă ă creşte mai bine pe lo¬cul pe care a mai fost p dure înainte” a afirmat profesorulă Zohary de la Universitatea Ebraic „şi noi ne bizuim pe Cartea C r ilor”.ă ă ţ

S-au purtat multe discu ii în jurul unor probleme extrem de obscure care pân acumţ ă câ iva ani nu erau în elese de nimeni: „L-a suit pe în l imile rii şi Israel aţ ţ ă ţ ţă mâncat roade¬le câmpului, i-a dat s sug miere din stânc , untdelemn care ieseă ă ă din stânca cea mai tare” (Deuteronom 32:13). Problema acestei taine a fost dezlegat atunci când la Neghev au fost descoperite mii de indiguiri mici deă piatr . Nu era nici o ap în apropiere, nici izvoare sau vreo surs de apă ă ă ă freatic . Dar când nisipul a fost dat la o parte, de sub el au ieşit la iveală ă resturile str vechi ale unor r d cini de m slini şi butuci de vie. Digurile dină ă ă ă piatr fuseser folosite de str moşi ca rezervoare pentru colectarea de rou .ă ă ă ă

Construc ia lor a dovedit o uimitoare cunoaştere a proce¬sului condens rii.ţ ă Pietrele erau aranjate în aşa fel încât s permit vântului s sufle prin ele. Înă ă ă acest fel, umezeala din aer era depozitat în untru. Aceast umezeal eraă ă ă ă suficient ca s alimenteze un m slin sau o vi . În spatele fiec rui zid eraă ă ă ţă ă totdeauna un singur copac. Sucul dulce al boabelor în timpurile vechi era deseori asem nat cu „mierea”. În mo¬mentul de fa Israel a f cut mari depozite de ap cuă ţă ă ă ajuto¬rul acestor mici colectoare de rou , importante în dezvolta¬rea agriculturiiă lor.

În a doua jum tate a anului 1953, pentru prima oar în Israel s-au scos 3000 toneă ă de cupru. Acolo unde cu 3000 ani în urm erau casele lucr torilor lui Solomon, seă ă ridic ast zi noile locuin e ale minerilor. Dr. Ben Tor, geolog, a încercată ă ţ vechile mine de cupru în 1949 pentru a vedea resur¬sele lor ca şi posibilit ileăţ de exploatare. Exper ii au estimat c ar fi suficient minereu ca s se poatţ ă ă ă extrage 100.000 tone de cupru. Dup calculele lor, ramifica ile minelor ar puteaă ţ produce înc aprox. 200.000 tone.ă

În biroul principal al companiei exist un text atârnat pe perete: „C ci Domnulă ă Dumnezeul t u are s te duc într-o ar bun , ar cu pâraie de ap cu izvoare şiă ă ă ţ ă ă ţ ă ă cu lacuri, care âşnesc din v i şi din mun i... ar ale c rei pietre sunt de fierţ ă ţ ţ ă ă şi din ai c rei mun i vei scoate aram ” (Deuteronom 8:7, 9).ă ţ ă

Fierul nu era înc exploatat din mine. Z c mintele au fost abia descoperite. Nuă ă ă departe de Beerşeba, exact acolo unde locuiau topitorii de fier filisteni, s-au observat coline abrup¬te cu urme negre roşcate în sol, semnul depozitelor de mi¬nereu de fier. Cercet rile au ar tat o cifr estimativ de 15.000.000 tone. Ceaă ă ă ă mai mare parte din acest minereu este de calitate inferioar , dar în cursulă cercet rilor s-a descope¬rit şi un minereu excelent ce con ine între 60-65 % fier.ă ţ

Un alt pasaj din Biblie bine cunoscut l-a preocupat pe Xiel Federmann, un om de afaceri priceput. Fraza în care este descris distrugerea Sodomei şi Gomorei,...ă „şi iat c a v ¬zut ridicându-se de pe p mânt un fum, ca fumul unui cup¬tor”ă ă ă ă (Geneza 19:28), nu i-a mai dat linişte. Oare acest in¬cendiu nu era un indiciu că ar exista gaze subterane? Şi aco¬lo unde este gaz, exist şi depozite de i eiă ţ ţ (petrol) aşa cum de altfel s-a şi dovedit.

S-a format o companie, şi exper ii care au fost trimişi la Marea Moart auţ ă confirmat presupunerea lui Federmann. La 3 noiembrie 1953, s-a extras pentru prima dat petrol în Israel. Peste 50 de ferme au ap rut între aşez rile biblice Dan şiă ă ă Beerşeba. Aproape fiecare din ele au o sta ie de pompare modern deasupra uneiţ ă fântâni sau a unui izvor care dateaz din vechime.ă

Treptat multe p r i din ar au ajuns s se asemene tot mai mult cu minunatulă ţ ţ ă ă tablou din vechime descris în Vechiul Testament.

Grea este sarcina pe care şi-a propus-o statul Israel. Dar poporul lui e pe deplin convins c împreun cu urmaşii, vor birui toate greut ile, - şi nu în ultimulă ă ăţ rând, datorit Bib¬liei, din care ei aşteapt împlinirea proorociei lui Ezechielă ă f cut pentru copiii lui Israel.ă ă

„ ara pustiit va fi lucrat iaraşi, de unde pân aici era pustie în ochii tuturorŢ ă ă ă trec torilor. Şi se va spune atunci: ‚ ara aceasta pustiit a ajuns ca o gr din aă Ţ ă ă ă Edenului...’” (Ezechiel 36:34-35).

Capitolul 46Manuscrisele de la Marea Moartă

„Iarba se usuc , floarea cade; dar Cuvântul Dumnezeu¬lui nostru r mâne în veac”ă ă (Isaia 40:8).

Mohamed Dib, un p stor beduin din tribul Ta’Amireh, a f cut o experienă ă ţă asem n toare cu a tân rului Saul care a plecat s g seasc m g ri ele tat lui s uă ă ă ă ă ă ă ă ţ ă ă ce se pierduser şi a dobândit un regat (1 Samuel 9:10).ă

Într-o zi frumoas din prim vara lui 1947, Mohamed cer¬ceta pr p stiile stâncoaseă ă ă ă de pe rmul de nord al M rii Moarte, în c utarea unui miel pierdut, când, f r sţă ă ă ă ă ă ştie, a dat peste o adev rat comoar regeasc sub forma de ma¬terial biblic.ă ă ă ă

Se c rase degeaba timp de mai multe ore, urcând şi cobo¬rând prin despic turileăţă ă şi viroagele crestei, care de multe ori servise ca ascunz toare pentru pustnici şiă diziden i reli¬gioşi, ca s nu mai vorbim de ho i, - când descoperi o cr p ¬turţ ă ţ ă ă ă neagr deasupra capului s u, în stânca ce se g seşte fa în fa cu Wadi Qumran.ă ă ă ţă ţă Ar fi putut mielul lui s se fi ad ¬postit acolo? O piatr bine intit a zburată ă ă ţ ă prin aer. Dar în loc de o lovitur seac la care se aştepta, din grot a ve¬nit ună ă ă zgomot surd urmat de un huruit. Mohamed Dib fugi plin de spaim şi aduse la fa aă ţ locului doi tovar şi din tri¬bul lui. Ei s-au apropiat de grot cu mare grij şiă ă ă în cele din urm s-au strecurat cu greu prin intrarea ei strâmt . Spre ui¬mireaă ă lor, ei v zur în lumina obscur a unei mici bolte, câ¬teva vase de lut. Primulă ă ă lor gând a fost c au dat peste o co¬moar . Şi cei trei p stori s-au n pustită ă ă ă asupra vaselor şi le-au spart. Dar spre dezam girea lor, ele nu con ineau niciă ţ bijuterii, nici aur, nici monede; ci numai nişte suluri scrise, ce p reau uzate,ă din piele învechit şi din papirus, învelite în pânz de in. În sup rarea lor, eiă ă ă au tras cu nep sare la o parte descoperirea lor, c lcând în picioare multe dintreă ă ele pân ce, dintr-odat le trecu prin minte c ar putea câştiga bani pe ele. Eiă ă ă au luat câteva suluri dintre cele ce p reau mai bune, ca s vad dac nu cumva seă ă ă ă puteau lua bani pe ele. Şi aşa aceste documente antice au pornit într-o c l torieă ă extraordi¬nar .ă

Ele au fost aduse pe ascuns în Betleem şi au ajuns prin speculan i în mâinileţ negustorilor de antichit i. Colec iona¬rii evrei şi arabi au cump rat câtevaăţ ţ ă suluri, şi o leg tur de patru dintre ele a juns în posesia arhiepiscopuluiă ă ortodox din Ierusalim Yeshue Samuel pentru un pumn de monezi. Arhie¬piscolul habar n-avea cât de pre ioas era comoara pe care o dobândise, pân ce nişte exper i deţ ă ă ţ la Şcoala American de Cercet ri Orientale au f cut o vizit la Mân stirea Sf.ă ă ă ă ă Marcu unde erau p strate documentele. Dup o examinare superficial , arheologii s-ă ă ăau convins c aveau de-aface cu nişte do¬cumente biblice de o vechime neobişnuit .ă ă Printre ele era un sul lung de vreo 7 m cu textul complet al c r ii lui Isaia înă ţ limba ebraic .ă

Un scurt raport publicat de c tre americani cu privire la descoperirea lor aă produs o uimire îndoielnic printre exper¬ ii din întreaga lume. Întrebareaă ţ imediat care se punea îns cu privire la descoperirea lor era vârsta exact aă ă ă pielei şi a papirusului care putea s fie l murit cel mai bine exa¬minându-seă ă ă locul unde ele fuseser g site.ă ă

Cu nesfârşit oboseal şi r bdare s-a putut trasa originea documentelor mergându-ă ă ăse înapoi pe la negustori şi specu¬lan ii din Betleem, la arabii tribuluiţ Ta’Amireh şi în felul acesta la grota de la Wadi Qumran. Dar accesul la grot eraă interzis, pentru c în urma întemeierii statului Israel în 1948, a izbucnită r zboiul arabo-israelian şi întreaga Pale¬stin era un focar de nelinişte.ă ă

Insisten a unui observator belgian al Na iunilor Unite la Ierusalim a ajutat înţ ţ cele din urm s se înving toate dificul¬t ile. C pitanul Philippe Lippensă ă ă ăţ ă studiase papirologia la ve¬chea universitate din Louvain. La sfârşitul anului 1948 el a luat contact cu englezul Gerald Lankester Harding, direc¬torul Departamentului de Antichit i din Amman, capitala Iordaniei. Eforturile lor uniteăţ au reuşit s trezeasc interesul ofi erilor din Legiunea Arab pentru grota unde aă ă ţ ă fost f cu¬t descoperirea. Patruzeci şi opt de kilometri într-un jeep de la Ammană ă la Wadi Qumran nu prezenta nici o problem . Dup mai multe cercet ri nefructuoaseă ă ă printre numeroasele grote, în cele din urm , ei au g sit-o pe cea c utat .ă ă ă ă

Intrarea în grot a fost p zit de sentinele pân când în februarie 1949, G. L.ă ă ă ă Harding şi p rintele dominican Ro¬land de Vaux, director al şcoalei francezeă „Ecole Biblique et Archeologique” din Ierusalim, au fost personal la fa a locului.ţ

Dar speran ele lor au suferit o deziluzie. Ei n-au g sit nici suluri complete şiţ ă nici vase nev t mate. Toate lucrurile adevereau c între timp al ii au scotocit peă ă ă ţ socoteala lor prin grota misterioas . Cu o r bdare şi cu eforturi inepuizabi¬le,ă ă cei doi specialişti, au examinat tavanul grotei, pur şi simp¬lu, cu unghiile degetelor în c utarea chiar, şi a celor mai mici r m şi e de manuscrise sau vaseă ă ă ţ de lut. Ceea ce au colec io¬nat sub forma de fragmente le-a permis totuşi s tragţ ă ă unele concluzii importante. Cioburile erau, în general, greco-roma¬ne, datând din anul 30 î.Cr. pân în anul 70 d.Cr. Cele şase sute de buc ele mici de piele şiă ăţ papirus, au dat posibilitatea s se recunoasc transcrieri ebraice din Geneza,ă ă Deu¬teronom şi cartea Judec torilor. Prada lor s r c cioas a fost completat deă ă ă ă ă ă nişte buc i de es tur de in care au servit la învelirea sulurilor.ăţ ţ ă ă

R spunzând la o invita ie f cut de americani, arhiepisco¬pului Yeshue Samuel, înă ţ ă ă vara lui 1949, şi-a dus pre ioasele lui suluri în Statele Unite şi le-a supus spreţ examinare la „Oriental Institute” din Chicago. Printre exper i a izbucnit oţ disput violent cu privire la vârsta şi autenticitatea docu¬mentelor.ă ă

Pentru a se ajunge la o în elegere în aceast chestiune, unul dintre ei a propusţ ă ceea ce era pân atunci neobişnuit arheologilor, anume s se cear concursul unuiă ă ă fizician ato¬mist. Aceasta era cât se poate de uşor deoarece Oriental In¬stitute era vecin cu Universitatea din Chicago, unde fizi¬cienii atomişti începuser să ă determine vârsta substan elor organice cu ajutorul aparatului Geiger.ţ

Profesorul Willard F. Libby de la Institutul din Chicago de fizic nuclear ,ă ă efectuase deja cu succes şi uimitor de exact, primul lui calcul al vârstei prin folosirea aşa-numitu¬lui „calendar atomic” pe care el îl dezvoltase. Ideea care st la baza acestei metode, este urm toarea: ca rezultat al bombardamentului cuă ă raze cosmice, care în mod constant p trund din spa iu în atmosfera noastr , azotulă ţ ă este transfor¬mat în izotop radioactiv de carbon C-14. Orice organism viu - oameni, animale, plante - sorb acest C-14 cu hrana lor şi cu aerul pe care î1 inspir în fiecare zi, pân la moarte. În decurs de 5.600 de ani acest carbonă ă pierde jum tate din ra¬dioactivitatea lui ini ial . În cazul unei substan eă ţ ă ţ

organice moarte, un aparat Geiger foarte sensibil, poate stabili care este pierderea de radioactivitate din con inutul ei de C-14. Aceasta d posibilitateaţ ă s se calculeze cu câ i ani în urm aceast substan a absorbit pentru ultimaă ţ ă ă ţă dat carbon.ă

S-a cerut profesorului Libby s dirijeze o investiga ie.ă ţ

El a luat nişte buc i de pânz de in în care fusese învelit sulul lui Isaia, le-aăţ ă ars pân le-a f cut cenuş , le-a pus într-o baterie de tuburi Geiger şi a ajuns laă ă ă o concluzie uimitoare. Pânza fusese f cut dintr-un in ce se recoltase pe vremeaă ă Domnului Isus.

Documentele ce fuseser învelite în ea, trebuie s fi fost prin urmare mai vechi.ă ă Dup o complet şi minu ioas exa¬minare, papirologii au ajuns la aceeaşiă ă ţ ă concluzie. Textul lui Isaia din grota de la Qumran fusese în realitate copiat cam pe la anul 100 î.Cr., dup cum profesorul Albright, odat mai mult, fusese primulă ă care recunoscuse aceasta.

Aceast descoperire însemneaz mai mult decât o simpl senza ie ştiin ific .ă ă ă ţ ţ ă Pentru a se aprecia importan a sulurilor de la Marea Moart , este necesar sţ ă ă amintim c , cel mai ve¬chi text al Bibliei pe care îl posed m în limba ebraic -ă ă ă aşa numitul text masoretic (masora = tradi ie), lucrare a scribi¬lor rabinici -ţ dateaz nu mai mult decât din sec. 9-10 d.Cr. Sursele principale pentru versiuneaă noastr a Scriptu¬rilor sunt Septuaginta, în traducere greac , şi Vulgata,ă ă tra¬ducere latin a Sf. Jerome (sec. 4 d.Cr.). Cunoaşterea tex¬tului biblic deă c tre noi s-a bazat un timp îndelungat pe ni¬mic altceva decât pe aceste două ă traduceri şi pe manuscrisul ebraic de dat foarte târzie. Dar odat cuă ă descoperirea su¬lului de la Marea Moart , a lui Isaia, avem un text ebraic ală Bibliei care este cu 1000 de ani mai vechi. Şi fapt remarcabil şi surprinz toră este, c sulul vechi a lui Isaia, la fel ca şi car¬tea proorocului din oriceă Biblie tip rit , fie în ebraic , grea¬c , latin , german sau orice alt limb ,ă ă ă ă ă ă ă ă are şaizeci şi şase de capitole şi corespunde cu textul nostru de ast zi.ă

Şaptesprezece buc i de piele care cusute împreun ajun¬geau la o lungime deăţ ă aproape 7 m - aşa trebuie s fi ar tat sulul proorocului ce a fost înmânată ă Domnului Isus în Sina¬goga din Nazaret ca s citeasc din el adun rii... „şi i S-aă ă ă dat cartea proorocului Isaia” (Luca 4:16-17). „Orice miş¬care a mâinilor Domnului Isus este adus mai aproape de noi”, scrie profesorul Andre Parrot, „pentru că ă putem vedea înc pe dosul pielei urmele degetelor cititorului”.ă

Prima descoperire f cut din întâmplare de un beduin în anul 1947 la Qumran, aveaă ă s duc la o serie întreag dintre cele mai uimitoare şi extrem de semnificativeă ă ă descoperiri. Pu in dup aceia a fost întreprins pentru prima dat , o cercetareţ ă ă ă sistematic a colinelor din Iudea în vederea g si¬rii de mai multe documente şiă ă noi m rturii istorice. Au fost organizate expedi ii atât în Israel cât şi înă ţ Iordania. În regiu¬nea M rii Moarte, au fost cercetate sute şi sute de viroageă singuratice şi grote pân atunci neexploarate. De multe ori a fost o adev rată ă ă întrecere între exper i şi exploratori neo¬ficiali, din cauz c foarte curândţ ă ă devenise clar pentru indi¬geni c aceste neînsemnate fragmente de pergament şiă papi¬rus, cu urme de scriere pe ele, aveau o mare valoare. Rezultatul a fost c înă decurs de zece ani au fost date la iveal o mul ime de documente şi însemn riă ţ ă scrise, incluzând multe scrieri din Vechiul Testament, ce au procurat o vastă canti¬tate de noi cunoştin e cu privire la timpurile biblice şi post¬biblice.ţ

În Khirbet Qumran, în apropiere de grota unde au fost f cute primele descoperiri,ă specialiştii au dat peste ruinele unei aşez ri şi al unui cimitir al secteiă evreşti a esenienilor, despre a c rei existen aveam cunoştin mai înainte dină ţă ţă relat rile f cute de scriitorii antici Philo, Josephus şi Pliniu. Esenienii -ă ă

men iona i prima dat în timpul lui Ionatan, fratele lui Iuda Macabeu (anii 160-ţ ţ ă143 î.Cr.), erau mebrii unui ordin de asce i care tr ia într-o conformitateţ ă strict cu legea. Acest ordin a format comunit i care erau în mod complet de sineă ăţ st t toare şi refuzau s fac serviciul militar. Grupul separat de la Qumran aă ă ă ă supravie uit pân la invazia roman din anul 68 d.Cr. Se presupune c membriiţ ă ă ă acestui grup au scris multe din exemplarele c r ilor Vechiului Testament care auă ţ fost scoase din grotele de pe colinele aflate în vecin tate, deoarece printreă ruinele aşez rii a fost descoperi¬t o înc pere unde se scriau manuscriseleă ă ă (scriptorium). Or¬dinul monahal evreiesc, aşa dup cum dezv luie acum însem¬n rileă ă ă g site, recunoaşte drept c petenie a lui pe un „în¬v tor al neprih nirii” careă ă ăţă ă le-a descoperit o regul de via¬ secret . Unii cercet tori au fost înclina i să ţă ă ă ţ ă spun la înce¬put c Qumran-ul a înfluen at în mod puternic pe Ioan Bo¬tez torul,ă ă ţ ă pe Isus şi biserica primar . Acest punct de vedere, care a produs agita ie laă ţ timpul acela, la o cercetare mai am nun it s-a dovedit nefondat.ă ţ ă

Aproape în acelaş timp cu descoperirea sulurilor de la Ma¬rea Moart , a fostă g sit o colec ie de manuscrise nu de¬parte de Luxor în Egipt, care s-a dovedit aă ă ţ fi extrem de sem¬nificativ pentru în elegerea de c tre noi a creştinismuluiă ţ ă pri¬mar. La Nag Hammadi, în apropiere de vechiul Chenobos¬kion, Fellaheen descoperise un vas de lut ce con inea trei¬sprezece volume legate în piele cuţ aproape 1000 de file Aceste manuscrise din papirus, scrise în limba copt , datândă din secolul 3 şi 4 d.Cr. şi incluzând o colec ie a spuselor lui Isus, atribuiteţ apostolului Toma, „Evanghelia lui Toma”, arunc lumin asupra unei secte creştineă ă gnostice despre care, în afar de scrierile primilor p rin i creştini, cunoşteamă ă ţ prea pu in sau chiar nimic pân acum. P rin ii creştini con¬siderau pe gnostici caţ ă ă ţ eretici, fiindc ei încercau s amestece înv tura creştin cu misticismulă ă ăţă ă egiptean, babilonian, grec, persan şi evreiesc. Manuscrisele de la Nag Hammadi, cu to¬tul aparte de ce au dezv luit cercet rile ulterioare cu privire laă ă autenticitatea înv turii lui Isus pe care ele o con ineau, ne fac s ne d măţă ţ ă ă oarecum seama de formidabila opozi ie pe care au întâmpinat-o şi de lupta pe careţ au trebuit s-o duc primii înv tori creştini.ă ăţă

Dup descoperirile de la Marea Moart , care au trezit un mare interes în lumeaă ă întreag , a urmat descoperirea din 1952 a dou suluri de aram , gravate, f cut înă ă ă ă ă grota de la nord de ruinele m n stirii Qumran. Când, în cele din urm , în iar¬naă ă ă anilor 1955-56, dup experimente chimice f cute cu grij , exper ii de laă ă ă ţ Manchester College of Technology au reuşit s le desfac , s-a constatat că ă ă con inutul lor, cu pri¬vire la care to i erau curioşi, nu era decât un curiosţ ţ inventar al tezaurului ascuns. În timp ce exper ii sunt înc departe de-a stabiliţ ă care este reala semnifica ie a acestei liste, o re¬ferin geografic din textţ ţă ă confirm autenticitatea unei in¬form ri topografice con inut în cea de-a patraă ă ţ ă evanghelie. Dup Ioan 5:2 „în Ierusalim, lâng poarta Oilor, este o sc ld toare,ă ă ă ă numit în evreieşte Betesda, care are cinci prid¬voare...”. Exactitatea acesteiă descrieri a fost discutat pân nu de mult, când Betesda a fost scoas din coşulă ă ă de hârtie al secolelor şi adus înc odat la lumina zilei: o vast sc ld ¬toareă ă ă ă ă ă dubl în suprafa de peste 5.000 de mp, la nord de locul Templului. Ea avea deă ţă fapt cinci colonade. Patru dintre ele înconjurau întregul loc, iar a cincea, în care bolnavii aşteptau s fie vindeca i, se g sea pe o creast de stânc ceă ţ ă ă ă desp r ea cele dou sc ld tori. Textul sulului de aram clari¬fic destul de bineă ţ ă ă ă ă ă c Betesda se compunea din dou sc ld ¬tori, unul dintre izvoarele ei este ar tată ă ă ă ă ca fiind mai mic de¬cât cel lalt.ă

În vechea fort rea evreiasc Massada, de la Marea Moart , specialiştiiă ţă ă ă israelieni au dat, în 1956, peste depozi¬tul de arme şi magaziile de alimente ale lui Irod cel Mare. A fost descoperit un fragment de papirus, scris cu caractere ebraice cu cerneal neagr . Dup Dr. Aharoni, fortul şi pa¬latul lui Irod, careă ă ă era deasupra, au fost distruse de romani în anul 73 d.Cr. la sfârşitul r zboiuluiă iudaic.

Alte expedi ii au f cut descoperiri interesante, care, ici şi colo, arunc oţ ă ă lumin în plus asupra r scoalei evreilor sub Simon Bar-Kokhba, care a avut locă ă dup perioada biblic . Pân în prezent, tot ce se cunoaşte despre aceast mareă ă ă ă r scoal a evreilor împotriva împ ratului Adrian şi lupta lor împotriva legiuniloră ă ă lui Iulius Severus const din comentarii în scrieri evreeşti de mai târziu, înă lucr rile istoricului grec Dio Cassius şi ale scriitorilor creştini Eusebiu şiă Ieronim.

În 1951, savan ii Lankester Harding şi Pater de Vaux au descoperit la sud deţ Qumran şi Wadi Murabat unul din cele mai pustii locuri din Palestina, scrisori originale ale conduc torului r scoalei datând din anul 130 d.Cr. - inclusiv maiă ă multe copii ale unui document emis de Bar-Kokhba, care anun eliberarea. Apoi, înţă anul 1960 un grup de arheologi sub conducerea prof. Yigael Yadin de la Universitatea din Ierusalim, a g sit în grotele de pe râpele Hever, ordineă militare ale conduc torului c tre subalter¬nii lui. Scrisorile originale tratauă ă despre arest ri, confisc ri de recolte şi mutarea popula iei din Tekoa, locul deă ă ţ naştere al proorocului Amos. O a doua expedi ie condus de prof. Yadin în anulţ ă 1961 a g sit în acelaşi loc o leg tur de do¬cumente - papirusuri în ebraic ,ă ă ă ă greac şi aramaic . Se cre¬de c acestea sunt note, datând din anul 134 d.Cr., dină ă ă arhivele comandantului fort re ei de la En-Ghedi, lâng Ma¬rea Moart care a fostă ţ ă ă instalat acolo de Bar-Kokhba. Împreun cu monedele „Fiului unei stele” - titlulă ă lui Bar¬-Kokhba - şi buc i de oale, pe arheologi îi aştepta o desco¬perireăţ înfior toare: scheletele r zvr ti ilor d deau la iveal ultimul act disperat ală ă ă ţ ă ă acestei tragedii din istorie. Femeile şi b rba ii care se refugiaser acolo auă ţ ă murit de foame în ascunzişurile lor.

L sând la o parte recuperarea a numeroase manuscrise bib¬lice, toate acesteă descoperiri, începând cu cele din 1947, au contribuit la iluminarea perioadei imediat urm toare pe¬rioadei biblice într-un mod în care nimeni, acum câ iva ani,ă ţ n-ar fi îndr znit s spere.ă ă

Pân acum num rul total al manuscriselor descoperite la Marea Moart se ridic laă ă ă ă peste 400, între care 100 de ma¬nuscrise biblice. În afar de cartea Esterei, suntă reprezentate toate c r ile Vechiului Testament. Cea mai cunoscut îns dintre eleă ţ ă ă este sulul complet al c r ii lui Isaia. Sulurile şi fragmentele venite de laă ţ Qumran dateaz de pe la anul 200 î.Cr. pân la anul 68 d.Cr.; cele de la Wadiă ă Murabba’at se urc pân la anii 132-135 d.Cr.ă ă

Aceste descoperiri neaşteptate, folosind cuvintele prof. Lankester Harding, sunt „poate evenimentul arheologic cel mai senza ional al timpului nostru. O întreagţ ă genera ie de exper i în cercetarea biblic va fi preocupat cu stabilirea valoriiţ ţ ă ă acestor manuscrise.”

ANEXE

Cele mai vechi texte biblice (manuscrise)descoperite pân acumă

În vara anului 1947 o coinciden a dus la descoperirea celor mai vechi texteţă biblice cunoscute pân acum. Printre scrierile pe papirus şi pe piei, pe care le-ăau r scolit p storii beduini în peştera Wadi Qumram de la malul nordic al M ¬riiă ă ă moarte, s-a g sit un sul de pele lung de 7 m, cuprinzând textul integral al c r iiă ă ţ lui Isaia în ebraic . Cercetarea docu¬mentului de c tre exper i a scos la iveală ă ţ ă faptul neîndoios c textul Isaia ar fi fost scris în jurul anului 100 î.Cr. Esteă vor¬ba de originalul unui sul profetic, ca cel pe care l-a inut Isus în mâini,ţ când a citit în Nazaret din Luca 4; 16 etc., într-o zi de Sabat. Aceast copie aă lui Isaia, cu o vechime de peste 2000 de ani, este o dovad unic , despreă ă

transcrierea ne¬falsificat a Sfintelor Scripturi, întrucât textul acestaă co¬respunde întocmai cu cela ce este scris în Biblila zilelor noastre.

Cele mai vechi şi complete texte ale Vechiului şi Noului Testament, au fost până nu demult, renumitele Codex Vati¬canus şi Codex Sinaiticus din sec. IV d.Cr., suplimentat în 1931 de Chester Beatty papyri datând din sec II-III d.Cr. Al turiă de acestea, mai exist câteva fragmente din Vechiul Testament (fragmentele Fua şiă Ryland) datând din timpuri¬le precreştine. Dar toate aceste documente sunt în limba grea¬c , deci în ce priveşte Vechiul Testament, traduceri. Cel mai vechi şiă complet manuscris în ebraic a fost Codex Petropoli¬tanus, datând din 916 d.Cr.ă Dar descoperirea sulului Isaia de la Marea Moart , duce înapoi textul ebraic cuă aproape 1000 de ani. Din Noul Testament se descoper în 1935 o parte dină Evanghelia dup Ioan în greac , renumitul Papirus Bodner II - din timpulă ă împ ratului Traian (98-117 d.Cr.). Acestei manucrise vechi, constituie cel maiă conving tor r s¬puns la toate îndoielile cu privire la veracitatea texteloră ă biblice pe care le avem pân în zilele noastre.ă

Post-fa laţăNOUA EDI IE REVIZUITŢ Ăde Joachim Rehork

Este adev rat c Biblia „are dreptate”? — Nepotriviri — Nişte patriarhiă ă problematici —Biblia: opera literar supus celei mai detaliate verific ri —ă ă ă Întreh ri peste întreb ri — „O strângere de mân cu trecutul” — Şi atun¬ci mai areă ă ă Biblia dreptate? — Vechiul Israel între fronturi — „A citi printre rânduri” — Biblia ca descriere a unor evenimente tr iteă

Au trecut mai bine de dou decenii de la prima apari ie a acestei c r i. Ne afl mă ţ ă ţ ă acum la sfârşitul unei încerc ri de a integra în aceast carte nişte cunoştin eă ă ţ noi. Critica lucru¬rilor şi a tendin elor, critic legat de lucrarea de mai sus,ţ ă ă nu distruge substan a textului ini ial. Şi dac ne-am întreba acum din nou: „Areţ ţ ă oare Biblia dreptate?”, atunci am pu¬tea constata, c unii cititori ar r spunde cuă ă un „DA” hot rât, iar al ii cu un „NU” la fel de hot rât. Între aceste două ţ ă ă ex¬treme exist mult loc pentru concep iile cele mai diferite.ă ţ

Unii înv a i - istorici, teologi, filologi, arheologi ¬- dup o atent cercetareăţ ţ ă ă a modului de transmitere a textului biblic, au ajuns la concluzia c ar fi de oă importan secun¬dar dac întâmpl rile relatate de Biblie corespund sau nu cuţă ă ă ă realitatea. Biblia este destinat în primul rând lucr rii de „propov duire”, fiindă ă ă un mesaj religios propagat cu mijloa¬cele vremurilor ei - sau chiar mai mult decât atât, Biblia este o extrem de complex alc tuire din numeroase „structuri deă ă creştere”, sudate în decursul a sute de ani. Acestea formeaz figura „Bibliei” peă care o avem azi în fa a noastr , l sând în urm nişte „înn dituri” sau „cercuri deţ ă ă ă ă creştere” distincte. De aceea este mai important s se fac lumin în istoriaă ă ă deve¬nirii ei, în procesul de creştere a colec iei de scrieri care formeazţ ă „Biblia” şi s se clarifice cum fiecare element singu¬lar din tradi ia biblic seă ţ ă integreaz în complexul acestui în¬treg. Posedând o astfel de cunoaştere se poateă forma o idee despre ceea ce a inten ionat s comunice cititorilor s i fiecareţ ă ă scriitor al c r ilor Bibliei. În orice caz, accentul cade pe pro¬pov duire, şi nuă ţ ă pe exactitatea unor am nunte istorice.ă

Dimpotriv , pentru majoritatea cititorilor Bibliei, precum şi pentru o întreagă ă serie de renumi i cercet tori ai Bibliei, conteaz înc posibilitatea de aţ ă ă ă verifica afirma iile biblice. De exemplu, p rintele dominican Roland de Vaux, unaţ ă din figurile proeminente în cercetarea începuturilor biblice, con¬di ioneazţ ă capacitatea de a tr i şi de a supravie ui a credin ei evreieşti şi creştine, deă ţ ţ concordan a între istoria „religioas ” şi cea „obiectiv ”. El spune astfel:ţ ă ă „...dac credin a istori¬c a lui Israel nu este fundamentat în istorie, atunciă ţ ă ă

acea credin este greşit , şi acelaşi lucru este valabil şi pentru credin aţă ă ţ noastr .”ă

Asem n toare este şi p rerea americanului George Ernest Wright specializat înă ă ă arheologie biblic :ă

„În credin a biblic totul depinde de faptul dac eveni¬mentele centrale au avutţ ă ă loc cu adev rat.”ă

Din acest spririt s-a n scut cu mai mult de 20 de ani în urm cartea lui Werneră ă Keller.

Dar chiar şi de Vaux şi Wright, au fost violent ataca i de unele cercuri deţ specialişti. Şi nu numai din partea unor cole¬gi de specialitate „mai pu in tariţ în credin ”, ci din partea unor savan i pentru care religia lor nu era mai pu inţă ţ ţ serioas decât aceea a lui de Vaux sau a lui Wright însuşi, dar care cu toateă acestea doreau s -şi pun convingerea pe un funda¬ment mai rezistent decât peă ă stabilitatea unor date istorice din Biblie. Şi nu-i nici o mirare, c ci înă privin a aceasta Biblia produce mult b taie de cap cercet torilor ei. Ea esteţ ă ă ă plin de declara ii extrem de problematice şi reprezentan i ai celor mai diferiteă ţ ţ discipline ştiin ifice, „şcoli” sau dogme şi-au b tut mereu capul în leg tur cuţ ă ă ă unele nepotriviri, contraziceri şi dubluri din textul biblic - neconcordan eţ asupra c rora vom da în cele ce urmeaz câteva exemple:ă ă

Astfel în Biblie exist dou relat ri asupra crea iei (Geneza 1:1-2:3 şi Genezaă ă ă ţ 2:4 şi urm t.)ă

În prima din cele dou relat ri biblice Dumnezeu l-a creat pe om la urm .ă ă ă Dimpotriv , în relatarea a doua Dumnezeu îl creaz la început (adic : înainteaă ă ă tuturor celorlalte f p¬turi).ă

Odat Dumnezeu l-a creat p.e om chiar de la început „ca b rbat şi ca femeie”, apoiă ă îns , a fost f cut mai întâi b rba¬tul „din râna p mântului”, iar femeia a fostă ă ă ţă ă „crea¬t ” abia ulterior dintr-o coast a b rbatului.ă ă ă

Cea de-a doua relatare despre crea ie con ine nişte am nunte pe care prima nu leţ ţ ă men ioneaz .ţ ă

Şi dup forma lor literar , cele dou relat ri despre crea¬ ie se deosebesc întreă ă ă ă ţ ele. Prima are o form de imn, ase¬m n toare unei litanii, cea de-a doua este maiă ă ă degrab o simpl povestire.ă ă

Pân aici n-a fost vorba decât de dubluri. Dar, în trei feluri de variante ne-aă fost transmis numele socrului lui Moise: prima dat ca Iithro, respectiv Ietro sauă Ieter (Exod 3:1 şi 4:18 şi 18:1-12), apoi ca Reguel (Exod 2:18) şi în cel din urmă ca Chobab sau Hobab (Judec tori 1:16 şi 4:11). Apoi se mai wdang şi alte verseteă ă bihlic, la citirea c rora î i pui întrebarea: „Care este sensul lor?” - deă ţ exemplu:

Ce fel de „întunerec bezn ” a fost cel din Egipt, care i-a lovit numai peă egipteni, pe când evreii care robeau în Egipt n-au suferit din cauza lui? (Exod 10:22 şi urm t.).ă

Cum a putut Moise s -şi descrie propria lui moarte (Deuteronom 34)? Sau, altfelă spus: Oare cele cinci c r i ale lui Moise sunt scrise cu adev rat de el însuşi,ă ţ ă dac în cuprin¬sul lor este vorba despre moartea lui Moise?ă

Acestea sunt numai câteva exemple de neconcordan e bibli¬ce. Aceste „nepotriviri”ţ

au dat naştere la întreb ri şi au f cut ca oamenii de ştiin s examineze Biblia,ă ă ţă ă şi s atribuie mereu alte lumini şi interpret ri. De genera ii întregi Bibliaă ă ţ trece prin focul criticii ştiin ifice. Ea se poate l uda c este nu numai cea maiţ ă ă r spândit şi mai c utat carte, ci şi opera cea mai temeinic cercetat din punctă ă ă ă ă de vedere ştiin ific, din toat literatura mondial . Ea con ine elemente din celeţ ă ă ţ mai diferen iate genuri de literatur ; de la scurtul tratat de zi¬dire spiritualţ ă ă pân la romanul de aventuri, de la predic pân la textul legii, de la imnulă ă ă liturgic pân la cântarea de dragoste şi de la descrierea istoric pân la nuvel ;ă ă ă ă legendele, anecdotele sau basmele populare, nici ele nu lipsesc din ea. G sim oă întreag „literatur na ional ”, în aceast colec ie, denumit „Biblie”. De aceea,ă ă ţ ă ă ţ ă unii istorici şi arheologi atri¬buie unor c r i biblice, din capul locului maiă ţ mult greutate istoric decât celorlalte, care pot fi în elese mai degrab caă ă ţ ă „literare”. Biblia nu-i nicidecum o lucrare „turnat printr-o singur şarj ”, şiă ă ă într-o oarecare m sur noi cunoaştem „înn diturile” acestei „turn ri”.ă ă ă ă

De fapt au trecut sute de ani, pân la reunirea şi fixarea în scris a „Bibliei”.ă Poate c aşa numita „cântare a Mariei” (Exod 15:21) este cu adev rat o parte dină ă veritabila şi ne¬falsificata avere ce ne-a fost transmis din epoca târzie aă bronzului (secol. 13 î.Cr.), iar cea mai recent din scrie¬rile biblice (aşaă numita „a doua epistol a lui Petru”), ar fi putut fi scris abia în al doileaă ă sfert al secol. 2 din era noastr . Cea mai mare parte îns din scrierile bibliceă ă au luat probabil fiin între secol. 6 î.Cr. şi primul secol d.Cr., formândţă aceast oper combinat „Biblia”. S-au ad ugat, eventual la începutul acestuiă ă ă ă interval de timp, câteva sute de ani pentru unele din scrierile biblice, iar la sfârşitul acestui interval, doar câteva decenii pentru unele din c r ile Nouluiă ţ Testament.

Oricât de multe lucruri am şti ast zi despre Biblie - tot nu le putem şti peă toate. Întreb rile n-au ajuns înc la sfârşitul lor. Dimpotriv , fiecareă ă ă descoperire nou genereaz întreb ¬ri noi. Şi nu ducem nici o lips de descopeririă ă ă ă noi, mai ales de cele arheologice. Şi tocmai în regiunea principal aă eve¬nimentelor biblice - în vechiul şi în actualul Israel - a început un adev rată boom arheologic. Rezultatele cercet ri¬lor arheologice se bucur în acea ar de oă ă ţ ă publicitate pe care probabil n-o vor avea niciodat în ara noastr (RFG). Şi nuă ţ ă este de mirare, c ci pentru israeli ii de ast zi, arheologia este doar „oă ţ ă strângere de mân cu trecutul”, piesele g site prin s p turile arheologice fiindă ă ă ă considerate nişte „saluturi de la înaintaşi”! E o parte din acea c utare după ă identitatea co¬lectiv , care se documenteaz aici, o c utare dup acel ceva, careă ă ă ă îi uneşte pe to i cei care au emigrat în Israel din toate rile lumii; fie cţ ţă ă sunt religioşi, fie c sunt liberali. Dar fie¬care din aceste „saluturi din parteaă str bunilor”, şi fiecare din aceste nenum rate „strângeri de mân cu trecutul”,ă ă ă for¬meaz mai mult sau mai pu in şi o contribu ie la cercet rile biblice. Acesteă ţ ţ ă contribu ii nu ajut numai la rezolvarea unor probleme, ci în acelaşi timp eleţ ă genereaz unele probleme noi. La fel se întâmpl în ştiin a biblic , precum şi înă ă ţ ă alte ramuri ale ştiin ei. Acesta este şi motivul pentru care o carte ca aceasta aţ necesitat, dup un interval de dou decenii, o nou revizuire.ă ă ă

Ca exemplu, ne referim înc odat la descoperirea acelor t bli e de lut cu scrieriă ă ă ţ de la Nuzi (Iorgan Tepe). Descoperi¬rea acelor scrieri a adus nişte l muririă frapante în privin a rela iilor juridice ale patriarhilor. În acelaşi timp aceleţ ţ scrieri au pus sub semnul întreb rii problema stabilirii epo¬cii patriarhilor,ă epoc care fusese considerat pân acum ca fiind sigur şi valabil .ă ă ă ă ă

Şi atunci, în fa a acestei „p duri” de semne de întreb ri şi de suprapuneri, seţ ă ă mai poate spune c Biblia „are dreptate”? Bineîn eles, ea poate s „aibă ţ ă ă dreptate”, dar lucrul acesta se poate referi la planuri cu totul diferite. Astfel noi avem planul credin ei, al convingerii religioase şi al faptului su¬biectiv cţ ă noi consider m un lucru ca fiind adev rat. În cazul acesta terenul de mai susă ă

r mâne cu totul neatins, c ci ceea ce apar ine de credin trebuie s r mân şi peă ă ţ ţă ă ă ă mai departe o problem a credin ei. Ca document al credin ei Biblia nu poate să ţ ţ ă fie nici dovedit , dar nici nu i se poate contesta omului credincios, dreptul de aă crede în ea, c ci credin a in¬cepe tocmai de acolo unde ştiin a ajunge la limitaă ţ ţ ei. În ortce caz, dovezile, aşa cum le c ut m noi, pot s fie aduse atât înă ă ă favoarea, cât şi împotriva autenticit ii afirma iilor Biblice, ca izvor de dateăţ ţ istorice.

Ajunşi la punctul acesta, trebuie s ne pronun m împotri¬va unei deprinderi releă ţă din zilele noastre:

În ultimul timp, s-a încet enit pentru Biblie o denumire cam dispre uitoare, înăţ ţ sensul c ea este „mai pu in valoroas decât o carte istoric ”. Chiar şi uniiă ţ ă ă autori respectabili de ast zi se dedau la acest obicei r u. Cu aceast ocazie eiă ă ă uit lucrul urm tor: Biblia doreşte ea îns şi s fie în eleas ca o descriereă ă ă ă ţ ă istorie . Cel pu in lucrul acesta este vala¬bil pentru multe pasaje din texteleă ţ ei. Şi ar fi un lucru neîn elept, dac noi am mustra-o pentru aceasta, deoareceţ ă autorii ei nu s-au inut de normele pe care noi obişnuim s le aplic m ast zi uneiţ ă ă ă descrieri istorice (norme care nu sunt destinate pentru veşnicie). Dar s nu uit mă ă nici acest lucru: Biblia ne vorbeşte de la o dep rtare istoric ! Iar dep rtareaă ă ă istoric este o putere. Şi ea are de-a face cu „felul de a fi” al omului, cuă dispozi ia lui sufleteasc , cu curentele timpului s u care îl influen eaz , cuţ ă ă ţ ă influen ele anturajului la care este expus, cu duhul vremii respective careţ lucreaz înl untrul s u, precum şi cu modele a c ror prad devine. Numai în luminaă ă ă ă ă tuturor acestor lucruri putem noi s cunoaştem lumea noastr înconjur toare. Şiă ă ă toate acestea abia decid care ele¬ment poate s intre în sfera evenimenteloră vie ii noastre de¬venind accesibil pentru cunoştin ele noastre!ţ ţ

Cu alte cuvinte, noi n-avem voie s for m Biblia ca s in¬tre în patul luiă ţă ă Procust al preten iilor noastre - şi acestea destul de problematice din punctulţ lor de vedere - cu pri¬vire la „adev rul istoric” şi la „obiectivitateaă ştiin ific ”. Biblia este (sau şi mai mult, a fost) o oper istoric , dar nu înţ ă ă ă felul cum o în elegem noi. Ea este povestirea despre un po¬por şi despre Dumnezeulţ s u, a c rui cârmuire adep ii Lui au aflat-o în istorie. Şi ea nici nu seă ă ţ str duieşte s fie numai un proces-verbal neutru al evenimentelor pe care leă ă descrie. Pentru aceasta ea este atât de interesant . Biblia este preamultă îndatorat vremii a c rei limb o vorbeşte. Nici lucrul ace¬sta nu trebuie uitat:ă ă ă Biblia se foloseşte de nişte mijloace discriptive, care nu sunt totdeauna ca cele ale noastre. Limba biblic nu este bineîn eles în cele din urm decât oă ţ ă abstrac¬ ie, deşi este cu mult mai bogat în imagini decât limba noastr . Lucrulţ ă ă acela pe care noi c ut m s -l spunem dup posibilitate într-o forma scurt şi uşoră ă ă ă ă de în eles, Biblia îl preface în istorie pur , iar metaforele ei sunt adeseoriţ ă nişte adev rate „ghicitori” („rebus”), c rora li s-au dat nu ara¬reori şi cuă ă inten ie mai multe în elesuri.ţ ţ

Astfel întâmplarea cu jertfirea lui Isaac cerut de Dumne¬zeu lui Avraam şi peă care El o împiedic în ultima clip (Geneza 22:1-13), poate s aib trei feluri deă ă ă ă în elesuri:ţ

A) Poate s fie vorba de ecoul unui str vechi rit al ini ierii, un fel de „boteză ă ţ al sângelui”. Numai omul care I se supune Dumnezeului s u în mod total şi f ră ă ă condi ii, numai acela poate s devin m dular adev rat al comunit ii.ţ ă ă ă ă ăţ

B) Aceast întâmplare este - aşa zicând sub forma ei de „ghicitoare ilustrat ” - oă ă negare a practicii mult r spândit în Vechiul Orient de a se jertfi oameni şi maiă ă ales b ie ii.ă ţ

C) Poate s fie vorba şi de o încercare a credin ei lui Av¬raam. Această ţ ă

explica ie ne-o ofer însuşi autorul acestui ca¬pitol biblic, la începutulţ ă istorisirii, când se exprim astfel: „Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam”.ă

Noi, care nu mai avem nici suficient timp disponibil şi nici r bdare, ne sim im deă ţ regul extrem de nemul umi i, când ne trezim în fa a obliga iei de a descifraă ţ ţ ţ ţ astfel de „ghicitori în imagini vorbite”.

Şi pentru ca s ne putem transpune în trecutul lumii de gânduri a autoriloră Bibliei, ar trebui ca în acelaşi timp s d m înapoi şi roata istoriei pân la acelă ă ă punct, când a început codificarea - fixarea în forma lor scris - a tuturoră am ¬nuntelor ce ni s-au transmis pân acum verbal sau prin scris, despre vechiulă ă Israel, aceasta ca s ajungem astfel la mo¬mentul când a început creşterea acesteiă alc tuiri complexe care este „Biblia”.ă

Dar atunci, Biblia mai are oare dreptate? Cu siguran c la aceast întrebare vomţă ă ă putea r spunde f r re ineri în mod afirmativ, mai ales în leg tur cu aceleă ă ă ţ ă ă pasaje care au fost adeverite în mod indubitabil cu ajutorul unor izvoare paralele independente şi nebiblice şi care la rândul lor sunt vrednice de crezare, sau cu ajutorul unor dovezi g site cu ocazia s p turilor arheologice. Dar ea mai poate să ă ă ă aib preten ia şi la o alt form de „a avea dreptate”, atunci când aduce maiă ţ ă ă aproape de noi şi vremea ei şi pe oamenii de atunci, cu felul lor de a gândi şi de a se comporta, astfel în¬cât noi putem s înv m s în elegem mai bine predicile,ă ăţă ă ţ pildele, alegoriile, viziunile, simbolurile, imaginile şi toate aluziile lor. Şi poate c într-o bun zi, vom ajunge chiar în situa ia, când aflându-ne în fa aă ă ţ ţ unui verset care azi ni se pare înc enigmatic sau neclar, s putem confirma: „Şiă ă to¬tuşi Biblia are dreptate” - dac o vom privi cu ochii tim¬pului ei!ă

Tabel cronologic privind originea Bibliei(dup Claus Westermann: Abriss der Bibelkunde, pag. 266)ă

EPOCA TIMPUL TEXTELE BIBLICE„Intrarea în Canaan” Sec. 13 î.Cr. Cântarea Mariei (Exod 15:21)Epoca Judec toriloră aprox.sec. 12/11 î.Cr. Cartea Leg mântului (Exod 20:22ă pân la 23:33)ăDavid aprox. 1000 î.Cr. Începuturile compunerii Psalmilor.Istorisirea despre chivotul leg mântului (1 Samuel 4-6; 2 Samuel 6)ăEpoca împ ra ilor (Solomon şi mai târziu, cele dou împ r ii).ă ţ ă ă ăţ sec. 10 pân laă anul 722/721 Apari ia primelor izvoare scrise (41) (Jahwiste şi Elohiste)ţEzechia din Iuda anii 727(721) pân la 698(693) î.Cr.ă Aşa-zisa "Protoisaia" (= Isaia 1-39); MicaAşa-zisa "Reform Deuteronomist " (42) (621 î.Cr.)ă ă Regele Iosia din Iuda (639/638 pân la 609 î.Cr.)ă Deuteronom, Habacuc, Naum, efaniaŢPrima ducere în robie 597 î.Cr. Ieremia (sul vechi). O mic parte din carteaă lui Ezechiel.Robia babiloniană 586-539/8 î.Cr. Plângerile lui Ieremia, aşa-zisa "Deuteroisaia" (= Isaia 40-55), aşa-zisa "Istorie Deuteronomic " (43) (Iosua, Judec torii,ă ă Samuel, Împ ra i), aşa zisa "Scriere preo easc "ă ţ ţ ăRestaurarea pân la sfin irea „Templu lui al doilea”ă ţ 539/8-515 î.Cr. Aşa-zisa "Tritoisaia" (= Isaia 56-66), Hagai, Zaharia 1-8Epoca perşilor 539/8 î.Cr. pân la Alexandru cel Mare (Rege: 336-323 î.Cr.)ă

460 Maleahi, pe la 450 probabil Ezra şt Neemia (Neemia a fost guvernator sub Artaxerxe I (465-424 î.Cr.). Între 400 şi 200 î.Cr.: Iona; poate în sec. 4 î.Cr.: Iov; sec. 4, resp. 3 î.Cr.: Ioel şi aşa-numita "Istorie Cronistic ".ăHelenismul De la Alexandru cel Mare pân la alipirea Egiptului de Roma (30 î.Cr.)ă

În jurul anului 332: Zaharia 9-14. Sec. 3: Proverbe şi Cântare Cânt rilor.ăÎn jurul anului 250: Eclesiastul. Începutul Septuagintei (între 285-246 î.Cr.).Macabeii 167/66 î.Cr. pân la interven ia lui Pompei (63 î.Cr.), respectiv până ţ ă la Irod cel Mare (37-4 î.Cr.) Între 170-160 î.Cr.: Estera, Daniel (Probabil între

166-160 î.Cr.: Prima canonizare a Bibliei/sub Iuda Macabeul/?)Textele de la QumranEpoca romană Dup anul 6 d.Cr.: (66 d.Cr.: R scoala; 70 d.Cr.: Distrugereaă ă Templului lui Irod; 73 d.Cr.: C derea Massadei)ă Mijlocul sec. 1 d.Cr.: scrierile epistolare ale NT. În jurul anului 70 d.Cr.: Evanghelia dup Marcu; între 75 şiă cca 90 d.Cr.: Evanghelia dup Matei şi Luca. Probabil dup anul 90: Apocalipsa luiă ă Ioan; sfârşitul sec. 1: Faptele Apostolilor şi Evanghelia dup Io¬an; Stabilireaă canonului bi¬blic ebraic la Jabne (Jam¬nia). Alte scrieri epistolare NT. La mijlocul sec. 2 d.Cr.: 2 Petru.

NOTE

(1) În anul 1977 (N. Tr.)

(2) Port maritim fenician, la nord de Beirutul de azi.

(3) Teritoriu pustiu la est de Damasc.

(4) Nume semitic, amorit.

(5) Denumirea pentru zona muntoas din nordul Palestinei.ă

(6) Trimişii lui Faraon erau atunci pretutindeni în Canaan şi Siria.

(7) De aici se deduce traficul dintre Egipt şi Palestina.

(8) Tuş de gene (rimel).

(9) Iacov a primit de la Yahwe numele Israel (Geneza 32:28), dup care mai târziuă poporul a fost numit „copiiilui Israel”.

(10) „MS” st pentru Mosu; hieroglifele egiptene nu foloseau vocalele.ă

(11) Acesta este Canaan

(12) Egiptul mijlociu.

(13) Urcat pe tron în 1234 î.Cr.

(14) „Romanul ultimei cruciade”.

(15) Leag Africa, Arabia şi Palestina (Siria).ă

(16) În unele traduceri ale Bibliei, Hiram.

(17) Plant erbacee cu frunze lanciolate şi flori albe-g lbui.ă ă

(18) Gum de mestecat.ă

(19) Istoricii biblici folosesc des termenul „sidonieni” în referirea lor la fenicieni.

(20) Chemoş – zeitate la moabi i; în timpul lui Solomon venerat şi la Ierusalim.ţ

(21) Biblicul Chir-Hereset (2 Împ ra i 3:25).ă ţ

(22) 858-824 î.Cr.

(23) Pul = Tiglat Palassar se scrie şi Tiglatpalassar.În Biblie = Tiglat Pileser

(24) Este o p rere pesonal a autorului nedovedit .ă ă ă

(25) (588-568 î.Cr.) pe care Ieremia îl numeşte „Hofra”.

(26) În limba grac „Dekapolis”.ă

(27) A domnit între anii 527 şi 565 d.Cr.

(28) 18-36 d.Cr.

(29) 26-36 d.Cr.

(30) 25-50d.Cr.

(31) Euphorbia milii Desmoul.

(32) Zizyphus spina Christi.

(33) Monticulus Golgota.

(34) Antichit i iudaice XX, 9, 1 § 200ăţ

(35) Annales XV, 44, scris în 115-117 d.Cr.ă

(36) 65-135 d.Cr.

(37) Dovezile recente arat c creştinismul a fost viu în multe alte locuri.ă ă

(38) 37-41 d.Cr.

(39) Titus a devenit în anul 79 împ ratul Romeiă

(40) 117-138 d.Cr.

(41) Izvoare scrise (sursele istorice) ale primelor 5 c r i atribuite lui Moiseă ţ (aşa-numitul „Pentateuh"). Pentru „Dumnezeu", sursa „jahvistic " foloseşte numeleă lui Dumnezeu, JAHWE, cea „Elohistic ", dimpotriv no iunea generic ELOHIM. Textulă ă ţ ă (lucrarea) jahvistic a luat naştere probabil în sec. 10-9 î.Cr, în regatul de sudă al lui Iuda; cel elohist probabil în sec. 8 în regatul din nord al lui Israel.Mai târziu au fost contopite, în primul rând, ele amândou , şi apoi cu „cea de aă doua lege" (Deuteronomul [sec. 7. î.Cr.]) şi „Textul sacerdotal" (sec. 6 [epoca exilului] sau abia în sec. 5 î.Cr.) formând aşa-numitele „Cele cinci c r i ale luiă ţ Moise".

(42) Se vorbeşte despre o „Reform deuteronomic ", pentru c aceast reformă ă ă ă ă realizat la 621 î.Cr. de c tre regele Iosia din Iuda (639/8-609 î.Cr.) caut să ă ă ă stabileasc normele „Celei de a doua legi" (Deuteronomul aşa-numit Carte a cinceaă ă a lui Moise) ce fusese abia cu pu in înainte codificat (622 î.Cr.), dup care -ţ ă ă în str duin a de a i se conferi mai mult importan - aceast carte urma s fieă ţ ă ţă ă ă redat drept cuvântarea lui Moise de la sfârşitul pribegiei prin pustie.ă

(43) Prin „Istorie Deuteronomic " se în elege colec ia de scrieri biblice (Iosua,ă ţ ţ Judec tori, Samuel, Regi), care, concepute înc în sec. 6 î.Cr., au fost redactateă ă în întregime în spiritul celei de „A doua legi" (Deuteronomul) (aşa numita carte a

cincea a lui Moise) codificat în sec. 7 (622 î.Cr.) şi a „Reformei Deuteronomice"ă f cut de regele Iosia (621 î.Cr.).ă ă

Negreşit, ele au numai o leg tur de con inut, în nici un caz de timp, cuă ă ţ „Deuteronomul", fiindc ele au ap rut, dup cum s-a mai ar tat, abia în sec. 6ă ă ă ă î.Cr., dac nu şi mai târziu.ă