Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 21 Băncile populare - factor al apariţiei sistemului cooperatist în România Conf. univ. dr. Mădălina-Gabriela ANGHEL ([email protected]) Universitatea „Artifex” din București Prof. univ. dr. Constantin ANGHELACHE ([email protected]) Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București Drd. Ștefan Gabriel DUMBRAVĂ ([email protected]) Academia de Studii Economice din București Drd. Andreea – Ioana MARINESCU ([email protected]) Academia de Studii Economice din București Abstract Începuturile cooperației în România se situează în deceniul opt al secolului nouăsprezece. Pentru început s-au înființat cooperativele de credit și consum care au fundamentat posibilitatea sprijinirii micilor producători. În acest context, s-au creat bănci populare care au înlesnit oferirea de credite pentru micii producători agricoli. Ulterior, creditul agricol a devenit o instituție care s-a consolidat și dezvoltat în perioadele următoare. Băncile populare s-au consolidat în creșterea capitalului care a putut sta la baza oferirii de credite. Concomitent, s-au legiferat în acest domeniu și posibilitățile de protejare a proprietarilor de asemenea bănci și s-au oferit garanții solide pentru cei care apelau la astfel de credite. Tot prin lege s-a înființat casa centrală a băncilor populare, ca organ de control, îndrumare și de ajutor al cooperației. După anul 1913, a crescut numărul băncilor populare de credit agricol care au atras un număr important de membri (583.632 persoane). În principal, ca structură, membrii băncilor populare erau structurați pe profesii, cum sunt: plugari, comercianți, meseriași, funcționari, proprietari, preoți și învățători. Din totalul acestora, 90,89% erau plugari. Creditele acordate de aceste bănci erau pentru creșterea animalelor, cumpărări de pământ, arendări și alte scopuri. Se poate constata că acestea erau acordate în scopuri productive. Între timp, prin lege s-a înfințat Direcția Generală a Casei Centrale care funcționa ca instituție de control și îndrumare. În întreaga perioadă de început, băncile populare au jucat un rol important în dezvoltarea sistemului cooperatist, acest gen de activități asociative funcționând și în prezent. Cuvinte cheie: bănci populare, credit agricol, Casa Centrală, împrumut, membri asociați Clasificarea JEL: G21, P13
Transcript
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 21
Băncile populare - factor al apariţiei sistemului cooperatist în România
Universitatea „Artifex” din BucureștiProf. univ. dr. Constantin ANGHELACHE ([email protected])
Academia de Studii Economice din București / Universitatea „Artifex” din București Drd. Ștefan Gabriel DUMBRAVĂ ([email protected])
Academia de Studii Economice din București Drd. Andreea – Ioana MARINESCU ([email protected])
Academia de Studii Economice din București
Abstract Începuturile cooperației în România se situează în deceniul opt al secolului nouăsprezece. Pentru început s-au înfi ințat cooperativele de credit și consum care au fundamentat posibilitatea sprijinirii micilor producători. În acest context, s-au creat bănci populare care au înlesnit oferirea de credite pentru micii producători agricoli. Ulterior, creditul agricol a devenit o instituție care s-a consolidat și dezvoltat în perioadele următoare. Băncile populare s-au consolidat în creșterea capitalului care a putut sta la baza oferirii de credite. Concomitent, s-au legiferat în acest domeniu și posibilitățile de protejare a proprietarilor de asemenea bănci și s-au oferit garanții solide pentru cei care apelau la astfel de credite. Tot prin lege s-a înfi ințat casa centrală a băncilor populare, ca organ de control, îndrumare și de ajutor al cooperației. După anul 1913, a crescut numărul băncilor populare de credit agricol care au atras un număr important de membri (583.632 persoane). În principal, ca structură, membrii băncilor populare erau structurați pe profesii, cum sunt: plugari, comercianți, meseriași, funcționari, proprietari, preoți și învățători. Din totalul acestora, 90,89% erau plugari. Creditele acordate de aceste bănci erau pentru creșterea animalelor, cumpărări de pământ, arendări și alte scopuri. Se poate constata că acestea erau acordate în scopuri productive. Între timp, prin lege s-a înfi nțat Direcția Generală a Casei Centrale care funcționa ca instituție de control și îndrumare. În întreaga perioadă de început, băncile populare au jucat un rol important în dezvoltarea sistemului cooperatist, acest gen de activități asociative funcționând și în prezent. Cuvinte cheie: bănci populare, credit agricol, Casa Centrală, împrumut, membri asociați Clasifi carea JEL: G21, P13
Romanian Statistical Review - Supplement nr. 2 / 201922
Introducere
În articolul acesta se face o prezentare a modului în care au apărut și s-au dezvoltat primele forme ale sistemului cooperatist din România. Acestea au fost băncile populare de credit care s-au înfi ințat din nevoia de a sprijini fi nanțarea micilor producători din agricultură și diverse meserii. Aceste bănci populare au reprezentat nucleul sistemului asociativ care pe parcurs s-a consolidat și a devenit forma principală de sprijinire prin împrumuturi a agriculturii și micilor meseriași. În articol, se face prezentarea structurală, pe județe a băncilor existente în România. La început, cele mai multe bănci de acest gen s-au înfi ințat în județele Dolj, Buzău, Ilfov, Gorj, Putna și Brăila. Se prezintă, în mod evolutiv, creșterea numărului de membri, subscrierea de capital, precum și nivelul împrumuturilor acordate, rezultând o creștere continuă a numărului de bănci și rolului acestora în activitatea de pe întreg teritoriul României. Pentru înțelegerea aspectelor privind dezvoltarea sistemului băncilor populare, în articol se prezintă tabele sintetice și reprezentări grafi ce.
Literature review
Anghelache și Anghel (2017) au analizat importanța sectorului cooperatist în economia națională. Anghelache (2018) a analizat apariția, evoluția și contribuția cooperației românești la dezvoltarea economiei. Birchall și Hammond-Ketilson (2009) au studiat modul în care cooperativele se manifestă în perioade de criză. O temă similară este studiată de Roelants, Dovgan, Eum șiTerrasi (2012). Levi și Davis (2008) au prezentat o serie de implicații ale cooperativelor pentru economia socială. Light (2006) a prezentat o serie de aspecte privind antreprenoriatul social, iar Novkovic (2008) s-a preocupat de particularitățile cooperativelor. Vieta și Lionais (2005) au studiat rolul cooperativelor în dezvoltarea comunității.
Metodologia cercetării, date, rezultate şi discuţii • Unele aspecte generale privind apariția băncilor populare și de
credit Primele momente privind apariția sistemului cooperatist în România își au germenii încă din anul 1844. Conceptul cooperatist a câștigat prin transformările României dintr-o țară de latifundiari într-o țară de mici proprietari. Dispariția marii proprietăți a constituit prilejul impunerii cooperației ca factor de creștere economică și instrument de consolidare națională. În 1844, conceptul cooperatist a fost adus de niște umili muncitori din Rochdale (Anglia).
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 23
În România, putem vorbi de începuturi ale cooperației prin anii 1870-1883. Eforturile lui P.S. Aurelian pentru a înfi ința, la orașe, cooperative de credit și consum, cu tot sprijinul acordat de Dimitrie Butculescu prin „Cooperatorul român” nu au avut rezultate deosebite. Despre sistemul cooperatist în sens defi nit putem vorbi pe la anul 1891. Despre cooperație putem aprecia că a fost, la început, forma de manifestare a populației rurale împotriva camătei, care ajunsese la dobânzi de 200, 300 și chiar 500% pe an. Specula incredibilă i-a determinat pe săteni să se îndrepte mai întâi către cooperația de credit, adică spre „Băncile Populare”. Băncile populare au înlesnit creditul atât de necesar agricultorilor săteni. La început, creditul agricol nu i-a ajutat prea mult pe săteni, care nu aveau încredere, iar sistemul bancar practicat era prea rudimentar. Ulterior, creditul agricol a devenit o instituție de Stat și exista posibilitatea să nu îi cunoască bine pe împrumutați, care erau siliți să împrumute numai pe amanet, deci tocmai cei săraci nu puteau apela la credit. Lipsa de credit și contractele agricole țineau în robie populația de la sate. Prima bancă populară s-a înfi ințat în comuna Urziceni, județul Ialomița, la 9 Ianuarie 1891. Între 1891 și 1898 s-au înfi ințat 24 bănci populare din inițiative locale. Reținem faptul că învățătorii, care au avut curajul să se pună în slujba cauzei cooperației, au fost considerați „oameni periculoși” ordinii sociale. Spiru Haret, devenind Ministru al Instrucțiunei Publice și apreciind rostul cooperației, a încurajat învățătorii și preoții să se implice în aceste bănci populare. Astfel, pe învă țătorul Gh. Dumitrescu-Bumbești, l-a numit responsabil pentru înfi ințarea băncilor populare.
• Situația băncilor populare până în 1913 Treptat, treptat, mișcarea cooperativă începe să se înfi ripeze. În tabelul 3.1, prezentăm evoluția numărului de bănci populare în perioada 1899-1902.
Numărul băncilor populare înfi ințate în perioada 1899-1902Tabelul 1
Anul Număr bănci populare înfi ințate1899 201900 441901 1681902 444
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Romanian Statistical Review - Supplement nr. 2 / 201924
Până în acest moment, nu putem vorbi de o mișcare cooperatistă în adevăratul sens al cuvântului. În anul 1903, când începuturile cooperației sunt consolidate de legea băncilor populare, activitatea unităților cooperatiste se dezvoltă și mișcarea coope rativă prinde contur. Este important de prezentat, care era situația băncilor populare când legislația cooperației era fapt împlinit și cum a evoluat mișcarea până la această dată. În acest sens, precizăm că între 1891 și 1902 s-au înfi ințat în total 700 bănci populare, prezentate în tabelul 2.
Numărul băncilor populare înfi ințate în perioada 1891-1902
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
În fi gura 1 se prezintă grafi c modul în care a evoluat numărul de bănci populare până în 1902.
Evoluția numărului băncilor populare înfi ințate în perioada 1891-1902
Figura 1
Sursa: reprezentare proprie.
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 25
Numărul băncilor populare înfi ințate în decursul celor 12 ani (1891-1902) a început să crească mai accentuat după anul 1898, odată cu sprijinul acordat mișcării de Spiru Haret. Repartizarea pe județe a celor 700 bănci populare este prezentată în tabelul 3.
Repartizarea numărului băncilor pe județeTabelul 3
Este interesant să constatăm distribuirea pe județe a numărului membrilor asociați, împreună cu capitalurile acestora, care la începutul anului 1903 era cea cuprinsă în tabelul 4.
Repartizarea numărului membrilor și a capitalului pe județe,
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Deci, la începutul anului 1903, existau 700 bănci populare, cu un capital de 4.250.600 lei, depus de 59.844 membri. În martie 1903, prin lege, se înfi ințează Casa centrală a băncilor populare, ca organ superior de control, de îndrumare și de ajutor al cooperației. Activitatea Casei centrale a dat existența legală celor 700 bănci populare și a înlocuit contabilitatea anarhică cu o contabilitate sistematică. Casa centrală a băncilor populare, ca instituție de stat, a avut infl uență asupra mișcării cooperatiste, îndrumând-o în mod profesionist. Subliniem meritul ce îi revine lui I.G. Duca, fostul director al Casei centrale, care a reușit, astfel, să organizeze primele cooperative. Se constată înfi ințarea de noi bănci populare, precum și creșterea vărsămintelor. Prezentăm în tabelul 5, evoluția mișcării cooperatiste de credit, până la 31 Decembrie 1913, conform „Anuarelor băncilor populare”, întocmite de Casa Centrală.
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 27
Situația băncilor populare în perioada 1902-1913Tabelul 5
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
În tabelul 5 se constată cum a evoluat numărul băncilor populare, al membrilor, creșterea capitalului, precum și volumul depunerilor și al împrumuturilor operate. În fi gura 2 este reprezentată grafi c evoluția numărului băncilor populare, în perioada 1902-1912 care relevă creșterea anuală a acestui indicator.
Evoluția numărului membrilor băncilor populare în perioada 1902-1913
Figura 2
Tabelul 6 refl ectă structura membrilor băncilor populare după profesie, în anul 1913. Reține atenția faptul că plugarii aveau o pondere de peste 90% din total.
Romanian Statistical Review - Supplement nr. 2 / 201928
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Datele din tabelul 6 sunt reprezentate grafi c în fi gura 3.3. În această diagramă se prezintă structura membrilor cooperatori după profesie. Această situație era în anul 1913, moment edifi cator, ținând seama de faptul că ne afl ăm la începutul Primului Război Mondial.
Structura membrilor cooperatori după profesie, în anul 1913
Figura 3
Sursa: reprezentare proprie.
Împrumuturile repartizate din punctul de vedere al scopului pentru care au fost acordate se prezintă în tabelul 7.
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 29
Repartizarea împrumuturilor din punctul de vedere al scopului
Hrană și nutreț 21.905.310,92 14,68Vite și unelte agricole 44.588.833,32 29,88Arendări de pământ 21.990.302,71 14,73Cumpărări de pământ 34.834.511,41 23,34Scopuri diferite 25.910.931,84 17,87Total 149.229.890,20 100.00
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Majoritatea împrumuturilor sunt acordate în scopuri productive și, totodată, facem remarca că, de la înfi ințarea băncilor populare, creditul nu mai este distructiv, nu mai ruinează pe cel împrumutat, ca în epoca cămătarilor, ci este constructiv, asigurând adevăratul salt în viața economică a satelor. Pe baza acestor date se poate constata că înainte de război, cooperația se găsea în plin progres. Pentru a ajunge la dezvoltarea menționată, a fost necesară legifi carea mai atentă în domeniul cooperației. Prin legea din 4 martie 1906 se înfi ințează „Direcțiunea generală a Casei centrale”, care funcționează ca „persoană morală”, despărțită de Creditul agricol. Legea din 19 Decembrie 1909 dă drept muncitorilor și meseriașilor din oraș să înfi ințeze și ei bănci populare și orice fel de cooperative, ca și la sate, sub protecția aceleiași legi și aceleiași Case centrale. Această stare de lucruri a durat până la 9 februarie 1919, când cooperația orășenească trece sub supravegherea și controlul „Casei Centrale a Meseriilor, Creditului și Asigurărilor Muncitorești”, înfi ințându-se, prin legea din 26 Aprilie 1920, „Direcția generală a cooperației orășenești”. Legea din 31 martie 1910 prevede obligația pentru băncile populare de a contribui cu 1% din benefi ciul lor net pentru personalul de control al băncilor și cooperativelor. După doi ani, Legea din 25 februarie 1912 desfi ințează Creditul Agricol.
• Situația băncilor populare și de credit
Odată cu încheierea păcii generale și cu înfăptuirea reformei agrare, mișcarea cooperativă a fost chemată să joace un rol de seamă în ceea ce privește aplicarea reformei agrare, fi ind nevoie de reorganizarea mișcării. Prin Legea din 31 Decembrie 1918, mișcarea cooperativă trece de la Ministerul de Finanțe la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, înfi ințându-se o instituție autonomă, cu personalitate juridică, „Casa Centrală a Cooperației și Împroprietăririi Sătenilor”, având cinci secțiuni: Centrala băncilor
Romanian Statistical Review - Supplement nr. 2 / 201930
populare; Centrala coopera tivelor de producție și consum; Centrala obștiilor și exploatării agricole; Direcțiunea funciară și a creditului ipotecar și Direcțiunea cadastrului și a lucrărilor tehnice. Toate operațiunile și atribuțiunile exercitate de fosta „Casă centrală”, au fost repartizate la cele trei secțiuni enumerate mai sus și anume: la Centrala băncilor populare, Centrala cooperativelor de producție și consum și la Centrala obștiilor. Celelalte două secțiuni: Direcția funciară și Direcția cadastrului aveau însărcinări tehnice în ceea ce privește executarea operațiunilor de expropriere și împroprietărire, neavând nicio atribuție de ordin cooperativ. Legea din 25 septembrie 1920 extinde Legea băncilor populare din 1903 și Legea din 31 decembrie 1918 pe tot cuprinsul României Mari și, totodată, participarea cu capital a Statului atât la Centrala băncilor populare cât și la Centrala cooperativelor de producție și consum. Prin Legea din 3 Noiembrie 1923, Centrala băncilor populare și Centrala cooperativelor de producție și consum trec de la Ministerul Agriculturii la Ministerul Muncii, Cooperației și Asigurărilor sociale, iar Centrala obștiilor rămâne tot la Ministerul de Agricultură. Tot în anul 1923 se desfi ințează Direcția generală a cooperației orășenești, atribuțiile ei trecând la centrala băncilor populare și Centrala cooperativelor de producție și consum, după natura operațiunilor, realizându-se astfel unifi carea cooperației orășenească cu cooperația sătească. În luna aprilie 1928, s-a aprobat „Codul cooperației”, prin care se concentrează toate dispozițiile legale, necesare pentru asigurarea dezvoltării și funcționării normale a întregii mișcări cooperative din România întregită. Prin codul cooperației se reduce numărul centralelor la două, respectiv: ▪ Centrala băncilor populare, cu atribuția fi nanțării întregii mișcări,
controlul și îndrumarea federalelor și băncilor populare; ▪ Centrala cooperativelor, cu misiunea de a controla și îndruma
mișcarea cooperativă, alta decât cea de credit. Centrala obștiilor sătești a fost desfi ințată și toate atribuțiile acesteia au trecut la Centrala cooperativelor. Pentru coordonarea activității celor două centrale, cât și pentru supravegherea și îndrumarea întregii mișcări cooperatiste s-a înfi ințat, prin codul cooperației, Consiliul superior al cooperației, alcătuit din membri aleși de mișcare și membri numiți. În anul 1926, activitatea mișcării cooperatiste de credit este caracterizată prin indicatorii prezentați în tabelul 8:
Revista Română de Statistică - Supliment nr. 2 / 2019 31
Situația mișcării cooperatiste de credit în anul 1926Tabelul 8
Bănci populare Număr membri Capitalul social (lei) Depuneri (lei) Împrumuturi (lei)4.413 915.388 971.746.812 754.119.324 2.891.986.422
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Băncile populare în număr de 4.413 în 1926, față de 2.901, câte erau la fi nele anului 1913, înregistrează o diferență în plus de 1.522. Numărul membrilor a sporit de la 583.632 din anul 1913 la 915.388, prezentând o creștere cu 333.756. Capitalul social era de 971.746.812 lei, față de 107.142.203 lei din anul 1913, sporind cu 864.604.609 lei. De asemenea, depunerile spre fructifi care, în sumă de 754.118.324 lei față de 17.540.612 lei exprimă o creștere în plus de 736.578.712 lei. Dar în afară de aceste aspecte, băncile populare dispun și de fonduri de rezerve, fonduri culturale și fonduri speciale, care în total erau de 214.563.684 lei, după cum se arată în tabelul 9.
Situația fondurilor băncilor populare, în anul 1926Tabelul 9
leiFond de rezervă 85.633.523
Fond cultural 6.938.973Fond mobilier 15.708.310Fond imobiliar 68.048.907
Fond de prevedere 38.233.971Total 214.563.684
Sursa: Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928.
Ponderea fi ecărui tip de fond al băncilor populare este prezentată în fi gura 4.
Structura fondurilor băncilor populare în anul 1926Figura 4
Sursa: Reprezentare proprie.
Romanian Statistical Review - Supplement nr. 2 / 201932
Putem constata că în România, cooperația de credit a crescut și după război, atât ca număr, cât și în ceea ce privește capitalul acestora.
Concluzii
Din studiul care a stat la baza acestui articol, se desprind o serie de concluzii, dintre care cea mai importantă este aceea că băncile populare au reprezentat prima formă de dezvoltare a activitații asociative în economia României. De asemenea, aceste bănci populare au oferit prima formă de sprijin fi nanciar pentru agricultori și mici meseriași, care ulterior s-au constituit în asociații cooperatiste. Pentru situația economică a României din perioada interbelică, băncile populare au reprezentat forma adecvată pentru a sprijini pe agricultori și meseriașii de la orașe și sate. Sistemul băncilor populare de credit s-a consolidat, atrăgând un număr important de membri, de cele mai diferite profesii. Capitalul social subscris s-a îmbunătățit și băncile populare au devenit sufi cient de puternice. Actualul sistem al băncilor cooperatiste din România reprezintă dezvoltarea băncilor populare incipiente, care prin îmbunătățirea legislației reprezintă și în prezent o formă de sprijin fi nanciar pentru membrii cooperatori și activitățiile productive sau comerciale desfășurate de acestea.
Bibliografi e
1. Anghelache, C., Anghel, M.G. (2017). The place and role of Romanian co-operation in economic evolution, International Symposium „Romania at a Crossroad. From the past, towards the future”, December 14th-15th, Bucharest
2. Anghelache, C. (2018). Evoluția Centenară a Sistemului cooperatist în România, Editura Economică, Bucureşti
3. Birchall, J., Hammond-Ketilson, L. (2009). Resilience of the Cooperative Business Model in Times of Crisis, Sustainable Enterprise Programme, International Labour Offi ce, Job Creation and Enterprise Development Department. Geneva: ILO
4. Levi, Y. and Davis, P. (2008). Cooperatives as the ”enfants terribles” of economics: Some implications for the social economy. The Journal of Socio-Economics, 37, 2178-2188
5. Light, P. (2006). Reshaping social entrepreneurship. Stanford Social Innovation
Review, 4 (3), 47-51 6. Novkovic, S. (2008). Defi ning the co-operative diff erence. The Journal of Socio-
Economics, 37 (6), 2168-2177 7. Roelants, B., Dovgan, D., Eum, H. and Terrasi, E. (2012). The resilience of the
cooperative model. How worker cooperatives, social cooperatives and other worker-owned enterprises respond to the crisis and its consequences. CECOP-
CICOPA Europe. 8. Vieta, M. and Lionais, D. (2005). The Cooperative Advantage for Community
Development. Journal of Entrepreneurial and Organizational Diversity, 1 (4) 9. *** Institutul Național de Statistică, Buletinul Statistic al României, nr. 2/1928
