Țurcanu Rodion
1
Cuprins 1. Istoria Băncii Central Europene
2. Misiunile Băncii Central Europene
3. Organele de decizie
4. Organizarea
5. Politica monetară
6. Independență
7. Principalele instrumente și canale de comunicare
utilizate de BCE
8. Concluzie
Țurcanu Rodion
2
1. Istoria Băncii Central Europene
Un scurt istoric introductiv poate fii definit ca următoarele fapte:Banca Centrală Europeană
(BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de administrare a politicii monetare în
cele 19 țări care folosesc euro ca monedă. Își are sediul în Frankfurt am Main.
Banca a fost înființată la 1 iunie 1998, ca urmare a Tratatului de la Amsterdam. Actualul
președinte al BCE este Mario Draghi. BCE colaborează cu băncile centrale din toate cele 28 de
state membre ale Uniunii Europene. Împreună, formează Sistemul European al Băncilor
Centrale(SEBC). BCE stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale ale celor 19 state
membre care au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro. Cooperarea existentă
la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de „eurosistem”.BCE are ca obiectiv menținerea
inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%. BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea
de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca
o creștere anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%,
stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu.
Tratatul de la Maastricht a fost negociat și ratificat de parlamentele naționale pornind de la
premisa că, în timp, toate statele membre ale UE vor adopta moneda euro și, prin urmare,
Sistemul European al Băncilor Centrale va îndeplini toate atribuțiile legate de moneda unică.
Banca Centrală Europeană a fost înființată la data de 1 iunie 1998, devenind banca centrală
independentă responsabilă de moneda unică europeană (euro), care a fost lansată în luna
ianuarie 1999. În luna mai 1998, Consiliul European a adoptat una dintre deciziile cele mai
importante din istoria integrării europene. Liderii UE au hotărât că 11 state membre
îndeplineau condițiile pentru adoptarea euro. Acest eveniment istoric își are originea în
semnarea, în anul 1992, a Tratatului de la Maastricht, prin care a fost definit cadrul instituțional
al Sistemul European al Băncilor Centrale. Timp de aproximativ 10 ani stabilitatea prețurilor a
fost menținută în general, în pofida majorărilor semnificative ale prețurilor materiilor prime la
nivel mondial, care au afectat Europa și restul lumii și asupra cărora politica monetară nu are
nicio influență directă, ceea ce a determinat creșterea ratei medii a inflației la un nivel ușor
superior celui de 2% după adoptarea monedei euro. În deceniile care au precedat lansarea
monedei euro, ratele anuale medii ale inflației din țările respective erau mult mai ridicate decât
cele din zona euro în ultimii 10 ani. Integrarea monetară europeană a debutat la începutul
anilor ’60, atunci când cei șase membri ai Comunității Economice Europene (CEE) au inițiat
cooperarea în domeniul afacerilor monetare. În anul 1969, în urma unei serii de crize a cursului
de schimb și a balanței de plăți, liderii celor șase țări membre ale CEE au decis elaborarea unui
plan de uniune economică și monetară. Această decizie s-a materializat în anul 1970, sub forma
Raportului Werner, care prevedea realizarea uniunii în trei etape până în anul 1980. Acest
proiect ambițios a fost abandonat în anul 1971, după prăbușirea sistemului cursurilor de schimb
fixe de la Bretton Woods.Primul pas a fost făcut în 1972, odată cu crearea așa-numitului „șarpe
monetar”, care avea drept scop stabilizarea cursurilor de schimb pentru mai multe monede
europene, dar care a devenit curând victima unor noi tulburări monetare și a recesiunii
internaționale care a urmat primei crize petroliere din anul 1973. După ce mai multe monede
au aderat la acest sistem sau l-au părăsit, „șarpele” se limita în 1977 la „zona mărcii germane”,
formată din Germania, țările din Benelux și Danemarca. Consiliul European a încredințat unui
Țurcanu Rodion
3
comitet de experți, prezidat de Jacques Delors, mandatul de a formula propuneri pentru
posibilitatea realizării uniunii economice și monetare europene. Rezultatul a fost Raportul
Delors, care a condus la conturarea Tratatului de la Maastricht, semnat de șefii de stat și de
guvern ai statelor membre ale UE în anul 1992 și ratificat de toate țările Uniunii Europene până
în anul 1993. Acest Tratat a stat la baza introducerii, după aproximativ 10 ani, a monedei euro.
Institutul Monetar European (IME), înființat în anul 1994, a demarat pregătirea cadrului de
reglementare, organizatoric și logistic necesar noului sistem supranațional al băncilor centrale,
esențial pentru crearea Băncii Centrale Europene și a Sistemului European al Băncilor Centrale,
pentru îndeplinirea sarcinilor acestora și pentru introducerea noii monede unice.
Odată cu prezntarea raportului Delors a fost pus scopul de formare a unei Uniuni Economice și
Monetare(UEM),acest scop realizîndu-se in trei etape distincte:
Prima etapă a UEM
Pe baza Raportului Delors, Consiliul European a hotărât, în luna iunie 1989, ca prima etapă a
realizării uniunii economice și monetare să înceapă la 1 iulie 1990. În principiu, la acea dată au
fost eliminate toate restricțiile privind libera circulație a capitalurilor între statele membre.
Comitetul guvernatorilor:
S-au acordat o serie de atribuții suplimentare Comitetului guvernatorilor băncilor centrale din
statele membre ale Comunității Economice Europene, care a jucat un rol tot mai important în
cooperarea monetară de la înființarea sa în luna mai 1964. Acestea au fost prevăzute într-o
decizie a Consiliului din 12 martie 1990. Printre noile atribuții se numărau desfășurarea de
consultări pe tema politicilor monetare aplicate în statele membre și promovarea coordonării
acestor politici, în scopul asigurării stabilității prețurilor.
Având în vedere intervalul disponibil relativ scurt și complexitatea atribuțiilor, Comitetul
guvernatorilor a demarat și pregătirile pentru cea de-a treia etapă a Uniunii Economice și
Monetare (UEM). Primul pas l-a constituit identificarea tuturor aspectelor care necesitau o
analiză într-o fază incipientă, stabilirea unui program de lucru până la sfârșitul anului 1993,
precum și delimitarea corespunzătoare a mandatelor acordate subcomitetelor existente și
grupurilor de lucru înființate în acest scop.
Pregătiri juridice:
Pentru realizarea etapelor a doua și a treia, Tratatul de instituire a Comunității Economice
Europene (Tratatul de la Roma) necesita o revizuire, astfel încât să poată fi creată structura
instituțională necesară. În acest scop, în anul 1991 a fost convocată o conferință
interguvernamentală dedicată UEM, care s-a desfășurat în paralel cu o conferință
interguvernamentală axată pe uniunea politică.
Negocierile au condus la elaborarea Tratatului privind Uniunea Europeană, care a fost adoptat
în luna decembrie 1991 și semnat la Maastricht la data de 7 februarie 1992. Cu toate acestea,
având în vedere întârzierile înregistrate în procesul de ratificare, Tratatul (care modifică Tratatul
de instituire a Comunității Economice Europene – redenumit „Tratatul de instituire a
Comunității Europene” – și la care este atașat, printre altele, Protocolul privind Statutul
Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene și Protocolul privind
Statutul Institutului Monetar European) a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 1993.
Țurcanu Rodion
4
PRIMA ETAPĂ de la 1 iul. 1990
libertatea deplină de derulare a operațiunilor cu capital
intensificarea cooperării între băncile centrale
utilizarea liberă a ECU (unitate monetară europeană care a precedat euro)
îmbunătățirea convergenței economice
A doua Etapă UEM
Înființarea IME și a BCE:
Înființarea Institutului Monetar European (IME) la 1 ianuarie 1994 a marcat atât debutul celei
de-a doua etape a UEM, cât și dizolvarea Comitetului guvernatorilor. Existența temporară a IME
a reflectat, de asemenea, gradul de integrare monetară din cadrul Comunității. IME nu a avut
atribuții de implementare a politicii monetare în Uniunea Europeană – aceasta rămânând în
sarcina autorităților naționale – și nici nu a fost abilitat să intervină pe piața valutară.
Cele două atribuții principale ale IME au fost:
consolidarea cooperării între băncile centrale și a coordonării politicilor monetare și
desfășurarea activităților pregătitoare necesare pentru instituirea Sistemului European
al Băncilor Centrale (SEBC), în vederea implementării politicii monetare unice și a
introducerii monedei unice în a treia etapă.
În acest sens, IME a reprezentat un cadru propice pentru consultări și schimburi de opinii și
informații cu privire la diverse aspecte de politică monetară, asigurând totodată cadrul
normativ, organizatoric și logistic necesar SEBC pentru îndeplinirea atribuțiilor sale în a treia
etapă.
Despre activitățile pregătitoare desfășurate de IME:
Lucrările conferinței dedicate celei de-a 20-a aniversări a înființării IME pdf ePub
În luna decembrie 1995, Consiliul European a convenit asupra denumirii „euro” pentru unitatea
monetară europeană care urma să fie introdusă la începutul celei de-a treia etape, confirmând
totodată că această etapă a UEM urma să debuteze la data de 1 ianuarie 1999. A fost anunțat,
în prealabil, un calendar al evenimentelor legate de trecerea la euro. Acest scenariu se baza în
principal pe propunerile detaliate elaborate de IME.
MCS II:
În același timp, IME a primit sarcina de a desfășura activitățile pregătitoare necesare în vederea
stabilirii viitoarelor raporturi monetare și valutare între țările din zona euro și alte țări din UE. În
luna decembrie 1996, IME a înaintat Consiliului European un raport pe baza căruia a fost
elaborată Rezoluția Consiliului European privind principiile și elementele fundamentale ale
noului mecanism al cursului de schimb (MCS II), adoptată în luna iunie 1997.
Noile bancnote:
Țurcanu Rodion
5
Tot în luna decembrie 1996, IME a prezentat Consiliului European și, ulterior, publicului larg
elementele grafice selectate pentru bancnotele euro care urmau să fie puse în circulație la data
de 1 ianuarie 2002.
Pactul de stabilitate și creștere:
Pentru a completa și a clarifica dispozițiile Tratatului referitoare la UEM, Consiliul European a
adoptat, în luna iunie 1997, Pactul de stabilitate și creștere – cuprinzând două regulamente –,
menit să asigure disciplina bugetară în contextul UEM. În luna mai 1998 pactul a fost completat
printr-o declarație a Consiliului în care se reafirmau angajamentele statelor membre. Acesta a
fost modificat în mod substanțial în 2005 și 2011.
Participanții inițiali:
La data de 2 mai 1998, Consiliul Uniunii Europene – reunit la nivel de șefi de stat sau de guvern
– a hotărât în unanimitate că 11 state membre îndeplinesc condițiile necesare pentru
participarea în a treia etapă a UEM și adoptarea monedei unice la 1 ianuarie 1999. Participanții
inițiali au fost Belgia, Germania, Spania, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Austria,
Portugalia și Finlanda. Șefii de stat sau de guvern au ajuns, de asemenea, la un acord politic în
privința persoanelor care urmau a fi recomandate pentru numirea ca membri în Comitetul
executiv al Băncii Centrale Europene (BCE).
Activități pregătitoare în vederea fixării cursurilor de schimb:
Tot în luna mai 1998, miniștrii finanțelor din statele membre care adoptau moneda unică au
convenit cu guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre respective, Comisia
Europeană și IME asupra utilizării, la stabilirea cursurilor de schimb irevocabile pentru euro, a
cursurilor de schimb centrale bilaterale valabile în MCS la momentul respectiv.
Desemnarea organelor de decizie:
La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre participante au numit președintele,
vicepreședintele și ceilalți patru membri ai Comitetului executiv al BCE. Aceste numiri au intrat
în vigoare la 1 iunie 1998 și au marcat înființarea BCE. BCE și băncile centrale naționale ale
statelor membre participante formează Eurosistemul, care elaborează și stabilește politica
monetară unică în cadrul celei de-a treia etape a UEM.
IME și-a îndeplinit misiunea odată cu înființarea BCE la 1 iunie 1998. În conformitate cu articolul
123 [fostul articol 109 litera (l)] din Tratatul de instituire a Comunității Europene, IME s-a
dizolvat în momentul creării BCE. Toate activitățile pregătitoare încredințate IME au fost
finalizate la timp, iar BCE a alocat restul anului 1998 testării finale a sistemelor și procedurilor.
A DOUA ETAPĂ de la 1 ian. 1994
înființarea Institutului Monetar European (IME)
instituirea interdicției de finanțare a sectorului public
consolidarea coordonării politicilor monetare
Țurcanu Rodion
6
consolidarea convergenței economice
finalizarea procesului de realizare a independenței băncilor centrale naționale, cel târziu până la data înființării Sistemului European al Băncilor Centrale
derularea activităților pregătitoare pentru a treia etapă
Etapa a treia UEM
Fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb:
Cea de-a treia și ultima etapă a UEM a debutat la 1 ianuarie 1999 cu fixarea irevocabilă a
cursurilor de schimb pentru monedele celor 11 state membre participante inițial la Uniunea
Monetară și cu implementarea de către BCE a unei politici monetare unice.
Numărul statelor membre participante a ajuns la 12 la data de 1 ianuarie 2001, când Grecia a
intrat în a treia etapă a UEM. Slovenia a devenit al 13-lea stat membru al zonei euro la data de 1
ianuarie 2007, fiind urmată un an mai târziu de Cipru și Malta, apoi de Slovacia la data de 1
ianuarie 2009, de Estonia la data de 1 ianuarie 2011, de Letonia la data de 1 ianuarie 2014 și de
Lituania la data de 1 ianuarie 2015. În momentul aderării fiecărui stat la zona euro, banca
centrală a acestuia a devenit, în mod automat, parte a Eurosistemului.
A TREIA ETAPĂ de la 1 ian. 1999
fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb
introducerea monedei euro
implementarea politicii monetare unice de către Sistemul European al Băncilor Centrale
intrarea în vigoare a mecanismului european al cursului de schimb (MCS II)
intrarea în vigoare a Pactului de stabilitate și creștere
2. Misiunile Băncii Central Europene
Misiunile Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC) și ale Eurosistemului sunt prevăzute
în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și precizate în Statutul Sistemului European al
Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene. Statutul este un protocol atașat la Tratat.
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene face trimitere, în general, la SEBC, și nu la
Eurosistem, în condițiile în care a fost redactat pornind de la premisa că toate statele membre
ale UE vor adopta în cele din urmă euro. Eurosistemul este alcătuit din BCE și băncile centrale
Țurcanu Rodion
7
naționale (BCN) din statele membre ale UE a căror monedă este euro, în timp ce SEBC are în
componență BCE și BCN din toate statele membre ale UE [articolul 282 alineatul (1) din Tratat].
Atât timp cât există state membre ale UE a căror monedă nu este euro, va trebui să se facă
distincția între Eurosistem și SEBC.
Obiective
Articolul 127 alineatul (1) din Tratat stabilește obiectivul principal al Eurosistemului:
„Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale […] este menținerea stabilității
prețurilor”.
Și: „Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile
economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii,
definite la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană”.
Uniunea Europeană are mai multe obiective (articolul 3 din Tratatul privind Uniunea
Europeană), printre care dezvoltarea durabilă a Europei întemeiată pe o creștere economică
echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de piață cu un grad ridicat de
competitivitate, care tinde spre ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social. În
consecință, stabilitatea prețurilor nu este numai obiectivul principal al politicii monetare a BCE,
ci și un obiectiv al Uniunii Europene în ansamblu. Astfel, Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene și Tratatul privind Uniunea Europeană stabilesc o ierarhie clară a obiectivelor
Eurosistemului, evidențiind faptul că stabilitatea prețurilor reprezintă cea mai importantă
contribuție pe care o poate avea politica monetară la asigurarea unui mediu economic favorabil
și a unui nivel ridicat de ocupare a forței de muncă.
Misiuni fundamentale
În conformitate cu articolul 127 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
misiunile fundamentale care urmează să fie îndeplinite prin intermediul Eurosistemului sunt:
definirea și punerea în aplicare a politicii monetare pentru zona euro;
efectuarea operațiunilor de schimb valutar;
deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor din zona euro
(administrarea portofoliilor);
promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.
În plus, în temeiul articolului 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene și al Regulamentului (CE) nr. 1024/2013 al Consiliului(„Regulamentul privind MUS”),
BCE este responsabilă de îndeplinirea unor atribuții specifice din domeniul supravegherii
prudențiale a instituțiilor de credit cu sediul în țările membre participante. BCE își îndeplinește
aceste atribuții în cadrul Mecanismului unic de supraveghere, format din BCE și din autoritățile
naționale competente. Website-ul privind supravegherea bancară
Alte misiuni
Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro.
Țurcanu Rodion
8
Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informațiile statistice necesare în
vederea îndeplinirii misiunilor SEBC, fie de la autoritățile naționale, fie direct de la
agenții economici.
Supraveghere și stabilitate financiară: Eurosistemul contribuie la buna desfășurare a
politicilor autorităților competente cu privire la supravegherea prudențială a instituțiilor
de credit și la stabilitatea sistemului financiar.
Cooperare la nivel internațional și european: BCE întreține relații de cooperare cu
instituțiile, organele și forurile competente, atât în cadrul UE, cât și pe plan
internațional, cu privire la misiunile încredințate Eurosistemului.
După cum demonstrează și criza actuală, stabilitatea financiară joacă un rol esențial în ceea ce
privește sistemul financiar și economia pe ansamblu. Având în vedere numărul din ce în ce mai
mare de instituții financiare active la ora actuală în două sau mai multe țări, respectiv pe două
sau mai multe continente, stabilitatea financiară la nivel mondial a devenit și mai importantă.
3. Organele de decizie
Activitatea Băncii Central Europene este guvernată,administrată,dirijată și urmărită de patru
principale organe ale BCE.Aceste organe sunt responsabile de activitatea băncii ,deciziile și
îndeplinirea misiunilor puse în povara acestei instituții.
Divizarea,componența acestor organe fiind următoarea:
Consiliul guvernatorilor
Consiliul guvernatorilor este principalul organ de decizie al BCE. Acesta este alcătuit din:
cei șase membri ai Comitetului executiv, la care se adaugă
guvernatorii tuturor băncilor centrale naționale (BCN) ale celor 19 țări din zona euro.
Țurcanu Rodion
9
În cadrul atribuțiilor Consiliului de Guvernatorii intră:
adoptarea orientărilor și deciziilor necesare pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor
încredințate BCE și Eurosistemului;
formularea politicii monetare a zonei euro. Aceasta include adoptarea deciziilor
privind obiectivele în materie de politică monetară, ratele dobânzilor reprezentative,
furnizarea de rezerve Eurosistemului și stabilirea orientărilor pentru implementarea
deciziilor respective;
în contextul noilor responsabilități ale BCE legate de supravegherea bancară,
adoptarea deciziilor referitoare la cadrul general în care sunt luate deciziile în
materie de supraveghere și adoptarea proiectelor de decizii complete propuse de
Consiliul de supraveghere în cadrul procedurii aplicabile în cazul absenței unei
obiecții.
Consiliul guvernatorilor se întrunește, de regulă, de două ori pe lună, la sediul BCE din Frankfurt
pe Main, Germania.Consiliul guvernatorilor evaluează evoluțiile economice și monetare și
adoptă deciziile privind politica monetară la fiecare șase săptămâni. În cadrul celorlalte ședințe,
Consiliul discută, în principal, chestiuni legate de alte atribuții și responsabilități ale BCE și ale
Eurosistemului. Pentru a asigura separarea atribuțiilor BCE în domeniul politicii monetare și în
alte domenii de responsabilitățile în materie de supraveghere, se organizează ședințe separate
ale Consiliului guvernatorilor.Deciziile de politică monetară sunt explicate în detaliu într-o
Țurcanu Rodion
10
conferință de presă organizată la fiecare șase săptămâni. Președintele, asistat de
vicepreședinte, conduce conferința de presă.În plus, BCE publică dări de seamă periodice
referitoare la ședințele Consiliului guvernatorilor privind politica monetară înainte de data
ședinței următoare.
Rotația drepturilor de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE:
Aderarea Lituaniei la zona euro la data de 1 ianuarie 2015 a condus la implementarea unui
sistem conform căruia guvernatorii băncilor centrale naționale dispun pe rând de drepturi de
vot în cadrul Consiliului guvernatorilor.
În continuare va fii prezentată rotația dreptului de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE:
Consiliul
guvernatorilor 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
președinte,
Deutsche
Bundesbank
Jens
Weidmann
guvernator,
Banco de
España
Luis María
Linde
guvernator,
Banque de
France
Christian
Noyer
guvernator,
Banca d'Italia
Ignazio
Visco
președinte, De
Nederlandsche
Bank Klaas Knot
guvernator,
Nationale Bank
van
België/Banque
Nationale de
Belgique Jan Smets
guvernator,
Eesti Pank
Ardo
Hansson
guvernator,
Central Bank of
Ireland
Patrick
Honohan
guvernator,
Bank of Greece
Yannis
Stournaras
Țurcanu Rodion
11
guvernator,
Central Bank of
Cyprus
Chrystalla
Georghadji
președintele
Consiliului de
Administrație,
Lietuvos bankas
Vitas
Vasiliauska
s
guvernator,
Latvijas Banka
Ilmārs
Rimšēvičs
guvernator,
Banque centrale
du Luxembourg
Gaston
Reinesch
guvernator,
Central Bank of
Malta
Josef
Bonnici
guvernator,
Oesterreichisch
e Nationalbank
Ewald
Nowotny
guvernator,
Banco de
Portugal
Carlos
Costa
guvernator,
Banka Slovenije
Boštjan
Jazbec
guvernator,
Národná banka
Slovenska
Jozef
Makúch
guvernator,
Suomen Pankki -
Finlands Bank
Erkki
Liikanen
Membrii Consiliului guvernatorilor BCE(ilustrat):
Mario Draghi
președintele BCE
Țurcanu Rodion
12
Vítor Constâncio Benoît Cœuré Sabine Lautenschläger
vicepreședintele BCE membru al Comitetului executiv al BCE membră a Comitetului executiv al BCE
Yves Mersch Peter Praet Jan Smets
membru al Comitetului executiv al BCE membru al Comitetului executiv guvernator,Banque Nationale de Belgique
Jens Weidmann Ardo Hansson Patrick Honohan
președinte, Deutsche Bundesbank guvernator, Eesti Pank guvernator, Central Bank of Ireland
Yannis Stournaras Luis María Linde Christian Noyer
Țurcanu Rodion
13
guvernator, Bank of Greece guvernator, Banco de España guvernator, Banque de France
Ignazio Visco Chrystalla Georghadji Vitas Vasiliauskas
guvernator, Banca d'Italia guvernator, Central Bank of Cyprus Lietuvos bankas
Ilmārs Rimšēvičs Gaston Reinesch Josef Bonnici
guvernator, Latvijas Banka Banque centrale du Luxembourg Central Bank of Malta
Klaas Knot Ewald Nowotny Carlos Costa
De Nederlandsche Bank Oesterreichische Nationalbank Banco de Portugal
Boštjan Jazbec Jozef Makúch Erkki Liikanen
Țurcanu Rodion
14
guvernator, Národná banka Slovenska Banka Slovenije Finlands Bank
Comitetul executiv
Comitetul executiv este alcătuit din:
președinte;
vicepreședinte și
alți patru membri.
Toți membrii sunt numiți de Consiliul European, care hotărăște cu majoritate calificată.
Responsabilități:
pregătește ședințele Consiliului guvernatorilor;
aplică politica monetară pentru zona euro, în conformitate cu orientările specificate și
deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. În acest sens, Comitetul executiv
furnizează instrucțiunile necesare BCN din zona euro;
gestionează activitatea zilnică a BCE;
Țurcanu Rodion
15
exercită anumite competențe care i-au fost delegate de Consiliul guvernatorilor. Unele
dintre acestea au caracter de reglementare
Mario Draghi Vítor Constâncio Benoît Cœuré
președintele BCE vicepreședintele BCE membru al Comitetului executiv al BCE
Sabine Lautenschläger Yves Mersch Peter Praet
Membrii a Comitetului executiv al BCE
Consiliul general
Consiliul general este alcătuit din:
președintele BCE;
vicepreședintele BCE;
guvernatorii băncilor centrale naționale (BCN) ale celor 28 de state membre ale UE.
Cu alte cuvinte, Consiliul general include reprezentanții celor 19 țări din zona euro și reprezentanții celor 9 țări din afara zonei euro.
Ceilalți membri ai Comitetului executiv al BCE, președintele Consiliului UE și un membru al
Comisiei Europene pot participa la ședințele Consiliului general, dar nu au drept de vot.
Țurcanu Rodion
16
Responsabilități
Consiliul general poate fi considerat un organ de tranziție. Acesta îndeplinește atribuțiile
preluate de la Institutul Monetar European, care îi revin BCE în cea de-a treia etapă a Uniunii
Economice și Monetare, având în vedere faptul că nu toate statele membre ale UE au adoptat
încă euro.
De asemenea, Consiliul general contribuie la:
xercitarea funcțiilor consultative ale BCE;
colectarea datelor statistice;
întocmirea raportului anual al BCE;
stabilirea normelor necesare pentru standardizarea procedurilor contabile și raportarea
operațiunilor efectuate de BCN;
luarea de măsuri privind stabilirea grilei de repartiție pentru subscrierea capitalului BCE,
altele decât cele prevăzute în Tratat;
stabilirea condițiilor de angajare a personalului BCE și
pregătirile necesare pentru fixarea irevocabilă față de euro a cursurilor de schimb ale
monedelor „statelor membre care fac obiectul unei derogări”.
Conform dispozițiilor Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale
Europene, Consiliul general va fi dizolvat după ce toate statele membre ale UE vor fi adoptat
moneda unică.
Membrii:
Țurcanu Rodion
17
1. Mario Draghi președintele BCE
2. Vítor Constâncio vicepreședintele BCE
3. Jan Smets guvernator, Nationale Bank van België/Banque Nationale de Belgique
4. Dimitar Radev guvernator, Bulgarian National Bank
5. Miroslav Singer guvernator, Česká národní banka
6. Lars Rohde guvernator, Danmarks Nationalbank
7. Jens Weidmann președinte, Deutsche Bundesbank
8. Ardo Hansson guvernator, Eesti Pank
9. Patrick Honohan guvernator, Central Bank of Ireland
10. Yannis Stournaras guvernator, Bank of Greece
11. Luis María Linde guvernator, Banco de España
12. Ignazio Visco guvernator, Banca d'Italia
13. Boris Vujčić guvernator, Hrvatska narodna banka
14. Chrystalla Georghadji guvernator, Central Bank of Cyprus
15. Ilmārs Rimšēvičs guvernator, Latvijas Banka
16. Vitas Vasiliauskas președintele Consiliului de Administrație, Lietuvos bankas
17. Gaston Reinesch guvernator, Banque centrale du Luxembourg
18. György Matolcsy președinte, Magyar Nemzeti Bank
19. Josef Bonnici guvernator, Central Bank of Malta
20. Klaas Knot președinte, De Nederlandsche Bank
21. Ewald Nowotny guvernator, Oesterreichische Nationalbank
22. Marek Belka președinte, Narodowy Bank Polski
23. Carlos Costa guvernator, Banco de Portugal
24. Mugur Constantin Isărescu guvernator, Banca Națională a României
25. Boštjan Jazbec guvernator, Banka Slovenije
26. Jozef Makúch guvernator, Národná banka Slovenska
27. Erkki Liikane guvernator, Suomen Pankki - Finlands Bank
28. Stefan Ingves guvernator, Sveriges riksbank
29. Mark Carney guvernator, Bank of England
Consiliul de supraveghere
Consiliul de supraveghere este alcătuit din:
un președinte (numit pentru un mandat de cinci ani care nu poate fi reînnoit);
un vicepreședinte (ales dintre membrii Comitetului executiv al BCE);
patru reprezentanți ai BCE;
reprezentanți ai autorităților naționale de supraveghere.
În cazul în care autoritatea națională de supraveghere desemnată de un stat membru nu este o
bancă centrală națională (BCN), reprezentantul autorității competente poate fi însoțit de un
reprezentant al BCN.
Țurcanu Rodion
18
Membrii Consiliului de supraveghere
Membri ai BCE
Președintă Danièle Nouy
Vicepreședintă Sabine Lautenschläger
Reprezentant al
BCE Ignazio Angeloni
Reprezentant al
BCE Luc Coene
Reprezentantă a
BCE Julie Dickson
Țurcanu Rodion
19
Reprezentantă a
BCE Sirkka Hämäläinen
Reprezentanți ai autorităților naționale competente
Belgia
Mathias Dewatripont (Nationale Bank van België/Banque
Nationale de Belgique)
Germania
Elke König (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht)
Andreas Dombret (Deutsche Bundesbank)
Estonia
Kilvar Kessler (Finantsinspektsioon)
Madis Müller (Eesti Pank)
Irlanda
Cyril Roux (Central Bank of Ireland/Banc Ceannais na
hÉireann)
Grecia Ilias Plaskovitis (Bank of Greece)
Spania Fernando Restoy Lozano (Banco de España)
Franța Robert Ophèle (Banque de France)
Italia Fabio Panetta (Banca d’Italia)
Cipru Yiangos Demetriou (Central Bank of Cyprus)
Letonia
Kristaps Zakulis (Finanšu un kapitāla tirgus komisija)
Zoja Razmusa (Latvijas Banka)
Lituania Ingrida Šimonytė (Lietuvos bankas)
Luxemburg
Claude Simon (Commission de Surveillance du Secteur
Financier)
Norbert Goffinet (Banque centrale du Luxembourg)
Țurcanu Rodion
20
Malta
Karol Gabarretta (Malta Financial Services Authority)
Alexander Demarco (Bank Ċentrali ta’ Malta/Central Bank of
Malta)
Țările de Jos Jan Sijbrand (De Nederlandsche Bank)
Austria
Helmut Ettl (Finanzmarktaufsicht)
Andreas Ittner (Oesterreichische Nationalbank)
Portugalia António Varela (Banco de Portugal)
Slovenia Stanislava Zadravec Caprirolo (Banka Slovenije)
Slovacia Vladimír Dvořáček (Národná banka Slovenska)
Finlanda
Anneli Tuominen (Finanssivalvonta)
Kimmo Virolainen (Suomen Pankki – Finlands Bank)
Responsabilități
planificarea și îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere ale BCE;
propunerea de proiecte complete de decizii Consiliului guvernatorilor.
Un Comitet director sprijină activitățile Consiliului de supraveghere.
Procedura aplicabilă în cazul absenței unei obiecții
Procesul decizional din cadrul Mecanismului unic de supraveghere se bazează pe procedura
aplicabilă în cazul absenței unei obiecții.
Țurcanu Rodion
21
4.Organizarea
Banca Centrală Europeană are un capital subscris de 5 miliarde de euro, capital deținut de
băncile centrale naționale. Acțiunile Băncii Centrale Europene nu sunt transferabile și nu pot fi
folosite ca și colateral(gaj). Modul de alocare a acțiunilor a fost stabilit în 1998 pe baza
populației statelor și a produsului intern brut al fiecărui stat. Mai jos se află un tabel cu acțiunile
deținute de fiecare bancă centrală la 1 ianuarie 2011. Băncile centrale care nu fac parte
din Zona Euro sunt obligate să participe cu un procent mai mic la capitalul social.
Băncile Centrale Naționale Procent din capitalul
total (%)
Capital vărsat
(€)
Nationale Bank van België / Banque Nationale
de Belgique 2,4256 180 157 051,35
Deutsche Bundesbank 18,9373 1 406 533
694,10
Țurcanu Rodion
22
Băncile Centrale Naționale Procent din capitalul
total (%)
Capital vărsat
(€)
Eesti Pank 0,1790 13 294 901,14
Central Bank of Ireland 1,1107 82 495 232,91
Bank of Greece 1,9649 145 939 392,39
Banco de España 8,3040 616 764 575,51
Banque de France 14,2212 1 056 253
899,48
Banca d'Italia 12,4966 928 162 354,81
Central Bank of Cyprus 0,1369 10 167 999,81
Banque centrale du Luxembourg 0,1747 12 975 526,42
Central Bank of Malta 0,0632 4 694 065,65
De Nederlandsche Bank 3,9882 296 216 339,12
Oesterreichische Nationalbank 1,9417 144 216 254,37
Banco de Portugal 1,7504 130 007 792,98
Banka Slovenije 0,3288 24 421 025,10
Národná banka Slovenska 0,6934 51 501 030,43
Suomen Pankki - Finlands Bank 1,2539 93 131 153,81
Total 69,9705 5 196 932
289,36
Zona Non-Euro:
Българска народна банка (Banca Națională a
Bulgariei) 0,8686 3 505 013,50
Česká národní banka 1,4472 5 839 806,06
Danmarks Nationalbank 1,4835 5 986 285,44
Latvijas Banka 0,2837 1 144 798,91
Țurcanu Rodion
23
Băncile Centrale Naționale Procent din capitalul
total (%)
Capital vărsat
(€)
Lietuvos bankas 0,4256 1 717 400,12
Magyar Nemzeti Bank 1,3856 5 591 234,99
Narodowy Bank Polski 4,8954 19 754 136,66
Banca Națională a României 2,4645 9 944 860,44
Sveriges Riksbank 2,2582 9 112 389,47
Bank of England 14,5172 58 580 453,65
Total 30,0295
121 176 379,25
5.Politica monetară Competența în domeniul politicii monetare a zonei euro a fost transferată la nivel comunitar
fapt stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Tratatul de la Maastricht atribuie BCE
responsabilitatea pentru politica monetară unică și îi încredințează un obiectiv fundamental,
respectiv menținerea stabilității prețurilor. Țările participante la zona euro nu mai dispun de
politici monetare și valutare și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe alte politici pentru a
Țurcanu Rodion
24
promova competitivitatea și a se adapta la șocuri. În zona euro, deciziile de politică monetară
sunt luate de Consiliul guvernatorilor BCE, care este format din cei șase membri ai Comitetului
executiv al BCE și din guvernatorii băncilor centrale naționale ale țărilor din zona euro, pe baza
principiului „o persoană, un vot”. În ceea ce privește operațiunile prin care sunt puse în aplicare
deciziile de politică monetară, Consiliul guvernatorilor le derulează, ori de câte ori este posibil și
adecvat, prin intermediul băncilor centrale naționale, în conformitate cu principiul
descentralizării operaționale. Tratatulinterzice în mod explicit finanțarea deficitelor
bugetare prin intermediul băncilor centrale. Acesta mai prevede că sectorul public nu trebuie să
beneficieze de acces privilegiat la instituțiile financiare. În plus, așa-numita clauză „no bail-out”
din Tratat menționează clar faptul că nici Comunitatea, niciun stat membru nu poate fi
considerat responsabil pentru angajamentele asumate de un alt stat membru. Tratatul impune
statelor membre UE obligația de a evita deficitele excesive. În ceea ce privește statele membre
care nu respectă plafoanele pentru deficitul bugetar și pentru datoria publică stabilite în
Protocolul privind procedura de deficit excesiv (PDE), anexat Tratatului, aplicarea acestei
proceduri poate conduce, în ultimă instanță, la sancțiuni financiare. Pe baza analizelor
economice și monetare periodice, Consiliul guvernatorilor ia decizii referitoare la nivelul
principalelor rate ale dobânzilor BCE în vederea realizării obiectivului de stabilitate a prețurilor.
Apoi, Comitetul executiv al BCE răspunde de implementarea deciziilor de politică monetară.
Acestea sunt aplicate prin orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară
către nivelul ratelor dobânzilor hotărât de Consiliul guvernatorilor. Pentru orientarea ratelor
dobânzilor pe termen scurt de pe piața monetară către nivelul ratelor dobânzilor stabilit de
Consiliul guvernatorilor, BCE și Eurosistemul utilizează trei instrumente:
rezervele minime obligatorii (RMO)
operațiunile de piață
facilitățile permanente
Funcția principală a rezervelor minime obligatorii este stabilizarea ratelor dobânzilor pe piața
monetară. Băncile trebuie să dețină rezervele minime obligatorii în conturile Eurosistemului.
Aceste rezerve generează cererea structurală de lichiditate din partea sectorului bancar al zonei
euro, nivelul acestora fiind stabilit în funcție de bilanțul fiecăreiinstituții de credit. Aproximativ 6
000 de bănci fac obiectul constituirii rezervelor minime obligatorii. RMO trebuie îndeplinite, în
medie, pe parcursul perioadei de constituire, respectiv intervalul pentru care se calculează
nivelul rezervelor care trebuie constituite de către bănci. Această perioadă începe de obicei în
ziua de marți următoare ședinței Consiliului guvernatorilor care are programată evaluarea
orientării politicii monetare. Rezervele minime obligatorii sunt remunerate de Eurosistem la o
rată a dobânzii medii marginale aferente operațiunii principale de refinanțare din perioada de
constituire. Rezerve minime obligatorii reprezintă nivelul minim al rezervelor pe care instituțiile
de credit sunt obligate să le dețină la banca centrală. Pentru fiecare instituție, se calculează ca
procent din totalul depozitelor constituite de clienții nebancari la acea instituție de credit.
Operațiunile de piață dețin rolul cel mai important în gestionarea condițiilor de lichiditate ale
sectorului bancar din zona euro și în orientarea ratelor dobânzilor pe termen scurt de pe piața
monetară. Acestea se realizează descentralizat, respectiv BCE coordonează operațiunile, dar
tranzacțiile sunt derulate practic la nivelul BCN.
Eurosistemul desfășoară trei categorii de operațiuni, și anume:
Țurcanu Rodion
25
1. operațiunile principale de refinanțare – OPR
2. operațiunile de refinanțare pe termen mai lung – ORTL
3. operațiunile de reglaj fin – ORF
Prin intermediul operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe
termen mai lung, Eurosistemul creditează băncile. Creditele sunt întotdeauna acordate pe o
perioadă scurtă și prestabilită, în schimbul garanțiilor, pentru protejarea Eurosistemului de
riscul financiar. Operațiunile principale de refinanțare sunt efectuatesăptămânal, sub forma
unor licitații cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, pe bază de oferte, având scadența
la o săptămână. În cadrul acestor licitații, băncile pot depune oferte cu mai multe rate ale
dobânzii, la un nivel egal sau superior ratei dobânzii minime acceptate anunțate în prealabil.
Ofertele cu cele mai ridicate rate ale dobânzii sunt satisfăcute cu prioritate, după care urmează
celelalte oferte, în ordine descrescătoare, până la epuizarea volumului de lichiditate care face
obiectul alocărilor. 'Operațiunile de refinanțare pe termen mai lung se desfășoară sub forma
unor licitații lunare cu o rată a dobânzii minimă acceptată variabilă, având scadența la trei luni.
La operațiunile principale de refinanțare și operațiunile de refinanțare pe termen mai lung pot
participa numeroase bănci, aproximativ 1 700. Operațiunile de reglaj fin nu constituie un
instrument cu frecvență periodică în ceea ce privește furnizarea sau absorbția de lichiditate,
aceste operațiuni fiind efectuate în funcție de necesități.
Eurosistemul pune la dispoziția băncilor două facilități permanente și anume:
facilitatea de creditare marginală
facilitatea de depozit
Facilitatea de depozit este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în posibilitatea
contrapartidelor de a constitui la o BCN depozite overnight, remunerate la o rată a dobânzii
prestabilită.
Facilitatea de creditare marginală este facilitatea permanentă a Eurosistemului, care constă în
posibilitatea contrapartidelor de a obține credite overnight de la o BCN, la o rată a dobânzii
prestabilită, garantate cu active eligibile.
Țurcanu Rodion
26
6.Independență
Banca Centrală Europeană este o instituție independentă. Nici Banca Centrală Europeană, nici
băncile centrale naționale din Eurosistem și niciun membru al instanțelor însărcinate cu luarea
deciziilor nu pot cere sau accepta instrucțiuni de la un alt organism. Toate instituțiile UE și toate
guvernele naționale trebuie să respecte acest principiu.
Noul Tratat de la Lisabona include BCE printre instituțiile Uniunii Europene. Aceasta reflectă
faptul că politica monetară este indivizibilă și că băncile centrale trebuie să fie independente
pentru a asigura stabilitatea prețurilor.
Eurosistemul beneficiază de un grad înalt de independență față de influențele politice. În
schimb, politicile economice (fiscale sau structurale) rămân, în mare măsură, de resortul
statelor membre, înscriindu-se într-un cadru european menit să asigure
disciplina. Independența instituțională a BCE față de orice ingerință, inclusiv din partea
guvernelor, este garantată prin dispozițiile articolului 108 din Tratatul de la Maastricht.
Controlul deplin asupra bazei monetare este asigurat prin monopolul asupra emiterii de
bancnote și prin cerința ca emiterea de monede de către statele membre să fie supusă
aprobării BCE. Articolul 101 din Tratat protejează Eurosistemul împotriva presiunilor în
favoarea finanțării datoriei publice prin interzicerea acordării de credite sectorului public de
către Eurosistem.
Țurcanu Rodion
27
Independența personală le garantează membrilor Consiliului guvernatorilor siguranța
mandatului și le permite să evite orice conflicte de interese. În această privință, Statutul
SEBC/BCE protejează independența personală a organelor de decizie ale BCE prin prevederea
unor contracte pe durată determinată relativ îndelungate și prin interzicerea revocării din
funcție pe baza rezultatelor unor politici aplicate anterior. În acest sens, se consideră esențial ca
guvernatorii băncilor centrale să dețină mandate semnificativ mai lungi decât cele ale
politicienilor;
Astfel, guvernatorii băncilor centrale pot avea în vedere un orizont mai îndepărtat,
concentrându-se asupra aspectelor pe termen mediu, în timp ce politicienii au obiective pe
termen mai scurt, în concordanță cu ciclurile electorale. În cadrul UEM, independența este
asigurată prin bugetul propriu al BCE, care este independent de cel al UE, și prin subscrierea și
vărsarea integrală a capitalului BCE de către băncile centrale naționale din cadrul
Eurosistemului. Legitimitatea democratică a băncilor centrale independente este reglementată
diferit în funcție de fiecare sistem democratic. Legitimitatea democratică a BCE/SEBC, pot fi
evidențiate trei elemente. În primul rând, ratificarea Tratatului și a amendamentelor aduse
statutelor băncilor centrale naționale de legislația națională, în al doilea rând, numirea
membrilor Consiliului guvernatorilor, alcătuit din membrii Comitetului executiv al BCE și din
guvernatorii băncilor centrale naționale, de către instituții democratice. Președintele BCE și
ceilalți membri ai Comitetului executiv pot fi audiați de comisiile competente ale Parlamentului
European, fi e la solicitarea Parlamentului, fi e la solicitarea acestora.
7.Principalele instrumente și canale de comunicare
utilizate de BCE
Președintele și vicepreședintele BCE susține o conferință de presă lunară, imediat după
prima ședință a Consiliului guvernatorilor din luna respectivă. Cu această ocazie,
președintele prezintă declarația introductivă în numele Consiliului guvernatorilor.
Buletinul lunar este un canal de comunicare important utilizat de către BCE. Această
publicație furnizează publicului larg și piețelor financiare o analiză detaliată și
aprofundată a mediului economic și a evoluțiilor monetare. În general, Buletinul lunar
este publicat la o săptămână după desfășurarea ședinței Consiliului guvernatorilor
Președintele BCE se prezintă de patru ori pe an în fața Comisiei economice și
monetare a Parlamentului European. Președintele oferă explicații privind deciziile de
politică monetară ale BCE și apoi răspunde întrebărilor formulate de membrii Comisiei
Europene.
8.Concluzie
Țurcanu Rodion
28
Banca Centrală Europeană gestionează moneda euro și trasează și pune în aplicare politica
economică și monetară a UE. Scopul său principal este să mențină stabilitatea prețurilor,
sprijinind astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Ce face BCE?
Fixează rata dobânzilor la care acordă credite băncilor comerciale din zona euro,
controlînd astfel masa monetară și inflația.
Gestionează rezervele valutare străine din zona euro, precum și cumpărarea și
vânzarea de valută pentru a echilibra cursurile de schimb.
Se asigură că instituțiile și piețele financiare sunt supravegheate corespunzător de
către autoritățile naționale și că sistemele de plăți funcționează corect.
Garantează siguranța și soliditatea sistemului bancar european.
Autorizează tipărirea de bancnote euro de către țările din zona euro.
Monitorizează evoluția prețurilor și evaluează riscul pe care aceasta îl poate
reprezenta pentru stabilitatea prețurilor.
Componență
Președintele BCE reprezintă instituția la reuniunile europene și internaționale la nivel
înalt. BCE dispune de următoarele trei organisme decizionale:
Consiliul guvernatorilor este principalul organ decizional.
Este alcătuit din Comitetul executiv (a se vedea mai jos) și din guvernatorii băncilor
centrale din zona euro.
Comitetul executiv gestionează activitățile cotidiene ale BCE.
Este format din președintele și vicepreședinte BCE și alți 4 membri desemnați de liderii
țărilor din zona euro, pentru un mandat de 8 ani.
Consiliul general are mai ales un rol de consultanță și coordonare.
Este format din președintele și vicepreședintele BCE și din guvernatorii băncilor centrale
din toate statele membre.
Cum lucrează BCE?
BCE colaborează cu băncile centrale ale tuturor statelor membre ale UE. Împreună,
formează Sistemul European al Băncilor Centrale.
BCE dirijează cooperarea între băncile centrale din zona euro (eurosistem).
Atribuțiile organelor decizionale
Consiliul guvernatorilor analizează evoluțiile economice și monetare, definește politica
monetară a zonei euro și fixează ratele dobânzilor la care băncile comerciale pot obține
bani de la BCE.
Comitetul executiv aplică politica monetară, gestionează operațiunile zilnice, pregătește
reuniunile Consiliului guvernatorilor și exercită competențele pe care acesta din urmă i
le deleagă.
Țurcanu Rodion
29
Consiliul general contribuie la acțiunile de consultare și coordonare și oferă sprijin
țărilor care se pregătesc să adere la zona euro.
