BAZINUL PRUTULUI STUDIU DE HIDROLOGIE REZUMAT

Bazinul Prutului-Studiu de hidrologie-REZUMAT

1

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE GEOGRAFIE

REZUMAT

BUCUREŞTI 2008

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI


2

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

BAZINUL PRUTULUI-

STUDIU DE HIDROLOGIE

REZUMAT

Conducători ştiinţifici:

Prof. univ. dr. Grigore Posea

Doctorand: Florin VARTOLOMEI

BUCUREŞTI 2008

Prof. univ. dr. Ion PIŞOTA


3

C U P R I N S

INTRODUCERE 5 PARTEA I. DATE GENERALE 7 Aşezarea geografică 7 Istoricul cercetărilor geografice 12 Mijloace şi aspecte metodologice utilizate la elaborarea lucrării 17 1. Calcularea atributelor topografice primare de pe modele digitale de elevaţie 17 2. Aplicarea metodei CORINE Landcover pentru caracterizarea peisajelor şi a modului de utilizare a terenurilor în bazinul hidrografic Prut

19

3. Materiale şi metode utilizate la caracterizarea învelişului de soluri din bazinul hidrografic Prut 24 4. Mijloace GPS utilizate pentru determinări morfometrice în bazinul Prutului 25 PARTEA A II-A. CONDIŢII FIZICO-GEOGRAFICE ÎN CARE SE FORMEAZĂ RESURSELE DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI

26

CAPITOLUL 1. ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ 26 1.1 Scurt istoric al cercetărilor geologice 26 1.2. Unităţile structurale din bazinul Prutului 26 1.3. Soclul Platformei Moldoveneşti 27 1.4. Cuvertura sedimentară din bazinul Prutului 30 1.5. Tectonica Platformei Moldoveneşti de sub bazinul Prutului 35 1.6. Influenţa geologiei asupra resurselor de apă 37 CAPITOLUL 2. RELIEFUL CA SUPORT DETERMINANT AL EVOLUŢIEI REŢELEI HIDROGRAFICE ÎN BAZINUL PRUTULUI

38

2.1.Evoluţia paleogeografică a Văii Prutului 38 2.2 Aspecte geomorfologice din bazinul hidrografic Prut 38 2.3. Problema captărilor din bazinul Prutului 41 2.4. Unităţile de relief din cuprinsul bazinului Prut 43 2.5. Elemente morfometrice ale reliefului bazinului Prut 46 2.6. Elemente morfologice, petrografice şi structurale în bazinul Prut 47 2.7. Relieful fluviatil. Lunca şi terasele Prutului 48 2.8. Procese geomorfologice actuale din bazinul Prutului 52 2.9. Relieful antropic 55 CAPITOLUL 3. CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CLIMATICE 56 3.1. Structura reţelei meteorologice actuale din bazinul Prutului 56 3.3. Analiza principalilor parametri climatici din bazinul Prutului 59 3.3.1 Temperatura aerului 59 3.3.2. Precipitaţiile atmosferice 61 3.3.3. Evapotranspiraţia 68 3.3.4. Dinamica atmosferei 69 3.3.5. Fenomenele de îngheţ 70 3.3.6. Umezeala relatiVă 70 3.3.7. Nebulozitatea 71 CAPITOLUL 4. ASOCIAŢIILE VEGETALE DIN BAZINUL PRUTULUI ŞI MODUL DE UTILIZARE A TERENURILOR

72

4.1. Asociaţiile vegetale 72 4.2. Modul de utilizare a terenurilor 75 4.3. Influenţa vegetaţiei şi a modului de utilizare a terenului asupra formării surgerii 82 CAPITOLUL 5. ÎNVELIŞUL DE SOL ŞI INFLUENŢA ASUPRA SCURGERII ÎN BAZINUL PRUTULUI

84

5.1. Factori şi procese pedogenetice 84 5.2. Caracterizarea învelişului de sol 85 5.3. Influenţa învelişului de soluri asupra formării surgerii 94 PARTEA A III-A. RESURSELE DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI 99 CAPITOLUL 6. ACTIVITATEA DE MĂSURARE A PARAMETRILOR HIDROLOGICI ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

99

6.1. Dezvoltarea reţelei hidrometrice din bazinul Prutului. Scurt istoric 99 6.2. Obiectivele şi structura programului de observaţii şi măsurători hidrologice în bazinul Prutului

107

6.3. Structura reţelei hidrometrice actuale din bazinul Prutului 108CAPITOLUL 7. MORFOMETRIA BAZINULUI PRUTULUI 1137.1. Delimitarea sectoarelor caracteristice din bazinul Prutului 113


4

7.2. Prezentarea sistemului fluviatil din bazinul Prutului 1137.3. Elemente morfometrice privind reţeaua hidrografică şi bazinele afluenţilor Prutului 1167.3.1. Suprafaţa bazinelor hidrografice 1257.3.2. Perimetrul bazinelor hidrografice 1257.3.3. Lungimea şi lăţimea bazinelor hidrografice 1257.3.4. Altitudinile medii ale bazinelor hidrografice 1267.3.5. Pantele medii ale bazinelor hidrografice 1267.3.6. Forma bazinelor hidrografice 1267.4. Modelul drenajului 127CAPITOLUL 8. SCURGEREA LICHIDĂ 1308.1. Bilanţul hidrologic în bazinul Prutului 1308.2. Sursele de alimentare în bazinul Prutului 1318.3. Prelucrarea şirului de date privitoare la debitele lichide din bazinul Prutului 1348.4. Scurgerea medie 1418.5.Îmbunătaţirea preciziei paramerilor hidrologici utilizaţi în elaborarea sintezelor hidrologice prin eliminarea progresivă a influenţei factorilor spaţiali

157

8.6. Scurgerea maximă 1638.7. Scurgerea minimă 1668.8.Factorii care determină intensitatea mare a fenomenului de secare pe râurile mici din bazinul Prutului

171

CAPITOLUL 9. SCURGEREA SOLIDĂ 1779.1. Scurgerea apei şi eroziunea solului. Geneza aluviunilor 1779.2. Debitul solid mediu, mediu maxim şi mediu minim 179CAPITOLUL 10. PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE APELOR DIN BAZINUL PRUTULUI

184

10.1. Regimul termic şi de îngheţ al apelor din bazinul hidrografic Prut 18410.2 Caracterizarea chimică a apelor din bazinul hidrografic Prut 19010.2.1. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al indicatorilor regimului de oxigen

190

10.2.2. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al gradului de mineralizare

191

10.2.3. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al indicatorilor de eutrofizare

192

CAPITOLUL 11. LACURILE DIN BAZINUL PRUTULUI 19511.1. Condiţiile geografice care au favorizat formarea lacurilor şi au determinat regimul lor hidrologic

195

11.2. Etapele de construire a lacurilor antropice 19511.3. Prezentarea lacurilor artificiale din bazinul Prutului 19611.4. Caracteristici morfometrice ale iazurilor 20011.5. Lacul Brateş – cea mai importantă unitate acvatică naturală din bazinul Prutului 20211.6. Caracteristicile hidrologice ale lacurilor 20911.6.1. Bilanţul hidrologic 20911.6.2. Regimul nivelelor 21011.7. Proprietăţile fizice şi chimice ale apei lacurilor din bazinul Prut 21211.7.1. Regimul termic al lacurilor 21211.7.2. Regimul de îngheţ al lacurilor 21411.7. 3 Caracterizarea hidrochimică a lacurilor 21511.7.4. Transparenţa şi culoarea apei lacurilor 22011.8. Procesele de colmatare a lacurilor. Caracteristicile sedimentelor 22011.9. Vegetaţia lacurilor 22211.10. Împărţirea limnologică a bazinului mijlociu al Prutului 22211.11. Importanţa geografică şi economică a lacurilor din bazinul Prutului 223CAPITOLUL 12. AMENAJĂRI ANTROPICE CARE INFLUENŢEAZĂ DISTRIBUŢIA RESURSELOR DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI

225

12.1. Stadiul actual al amenajărilor de gospodărirea apelor din bazinul hidrografic Prut 22512.2. Date privind amenajările hidrotehnice din bazinul hidrografic Prut 233CAPITOLUL 13. UTILIZAREA APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT 23713.1. Evaluarea patrimoniului piscicol din bazinul hidrografic Prut 23713.2. Aprecieri asupra ihtiofaunei utilizate din bazinul Prutului 23813.3. Analiza unităţilor piscicole şi a bunurilor naturale din zona de luncă 24413.4. Utilizarea bălţilor naturale 25413.5. Scheme de amenajare privind utilizarea apelor din bazinul Prutului 25613.6. Utilizatorii de apă din bazinul Prutului 259


5

13.7. Folosinţe de apă din bazinul Prutului 265CAPITOLUL 14. SUPRAVEGHEREA CALITĂŢII APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

266

14.1. Reţeaua de supraveghere a calităţii apelor din bazinul Prutului 26614.2. Principalele secţiuni de control a calităţii apelor 26814.3. Tronsoane principale rezultate din analiza calitativă a apei râului Prut 27114.4. Calitatea apei în acumularea Stânca-Costeşti. Analiză 27214.5. Calitatea globală din punct de vedere fizico-chimic a apelor de suprafaţă în anul 2002 în bazinul hidrografic Prut

275

14.6. Calitatea globală din punct de vedere biologic al apelor de suprafaţă în anul 2002 în bazinul hidrografic Prut

275

14.7. Calitatea globală a apelor curgătoare de suprafaţă în anul 2002 în bazinul hidrografic Prut 27614.8. Sinteza calităţii apei principalelor lacuri din bazinul hidrografic Prut 27814.9. Aspecte globale privind calitatea apelor freatice în anul 2002 din bazinul hdrografic Prut 28114.10. Situaţia globală a apelor uzate în anul 2002 pe ansamblul principalelor surse de poluare 28214.11. Surse de poluare a apelor 293CAPITOLUL 15. APELE SUBTERANE DIN BAZINUL PRUTULUI 29915.1. Structura reţelei de foraje hidrogeologice din bazinul Prutului 29915.2. Influenţa proprietăţilor solului asupra formării stratelor freatice 30115.3. Condiţii hidrogeologice 30415.4. Resurse exploatabile de ape subterane din bazinul Prut 30515.5. Unităţile hidrostructurale 30915.6. Variaţiile în timp ale nivelului hidrostatic la forajele hidrogeologice din bazinul Prutului 309CAPITOLUL 16. MĂSURI DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN BAZINUL PRUTULUI 31516.1.Noţiuni generale 31516.2. Ocrotirea naturii în bazinul Prutului (organisme şi măsuri) 31516.3. Specii disparute din fauna şi flora bazinului hidrografic Prut 31616.4. Arii naturale protejate în bazinul Prutului 31716.5.Monumente ale naturii, specii endemice şi specii ocrotite în bazinul Prutului 32016.6.Arii naturale protejate şi posibilităţi de extindere în sectorul de nord al bazinului 32116.7.Parcul natural din sectorul de sud al bazinului Prutului 324CAPITOLUL 17. PROPUNERE PENTRU AMENAJAREA UNEI ZONE UMEDE PILOT ÎN SUDUL BAZINULUI PRUTULUI

332

17.1.Condiţiile naturale: premize ale amenajării sub-bazinului Horincei ca zonă umedă etalon în sectorul inferior al bazinului Prutului (favorabilităţi)

332

17.2.Propuneri 335CAPITOLUL 18. DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN BAZINUL PRUTULUI 33918.1.Planul de management al bazinului hidrografic Prut 33918.2.Programe naţionale de dezvoltare a managementului resurselor de apă din bazinul Prutului desfăşurate după norme şi Directive europene

340

18.3.Dezvoltarea durabilă a bazinului hidrografic Prut în contextul Regiunilor de dezvoltare din România

347

18.4.Proiecte implementate în bazinul hidrografic Prut pe sectorul din România 35318. 5.Aspecte legislative privind amenajarea teritoriului in context european 356CONCLUZII 358BIBLIOGRAFIE 362ANEXE I-IV 368


6

INTRODUCERE

Importanţa geopolitică a bazinului hidrografic Prut constă în faptul că în prezent râul care drenează acest bazin este graniţa de est a Uniunii Europene şi a NATO. Importanţa menţionată va avea efecte, atât în privinţa infrastructurii de monitorizare a resurselor de apă din bazin inegal distribuită şi dotată în cele trei state pe care se întinde (România, Republica Moldova şi Ucraina), cât şi în privinţa distribuţiei proprietăţilor calitative şi cantitative a apei din cele trei state aferente bazinului Prut. La acestea se adaugă diferenţele rezultate din politicile de management cantitativ, cerinţe economice, control al poluării factorilor de mediu în general şi a factorului hidric în special, precum şi din dotările cu rol de purificare şi epurare a apelor utilizate din afluenţii acestui bazin hidrografic în cele trei state, diferenţă determinată şi de tratatele internaţionale din domeniu la care fiecare din cele trei state sunt semnatare.

Bazinul hidrografic Prut este axa provinciei istorice Moldova, chiar dacă în prezent râul Prut separă două teritorii cu o lungă istorie comună, două popoare cu aceleaşi aspiraţii şi care vorbesc aceeaşi limbă. Atât Moldova, ca provincie istorică din România, cât şi Republica Moldova, numită şi Basarabia din punct de vedere istoric, deţin 2/3 din bazinul Prutului, la care se adaugă şi alte provincii din Ucraina (ţinutul Herţei), cu istorie comună cu provinciile amintite anterior, toate acestea formează un spaţiu cu o spiritualitate comună; mentalitatea asemănătoare acestor popoare a impus moduri de folosinţă a resurselor de apă din acest bazin hidrografic.

Frecvent acest bazin hidrografic este analizat în combinaţie cu bazinul alăturat de acelaşi ordin, afluent al Dunării, sub denumirea de Spaţiul hidrografic Siret-Prut, sau împreună cu o parte a acestui bazin hidrografic sub numele de Spaţiul hidrografic Bârlad-Prut. Explicaţia implică două aspecte: primul este legat de suprafaţa destul de redusă a bazinului hidrografic Prut pe sectorul acestuia de pe teritoriul României, iar al doilea aspect se referă la poziţia acestui spaţiu hidrografic la est de Siret, care este într-adevăr cel mai mare tributar al Dunării din România. Denumirile utilizate în studii subliniază diferenţa dintre cele două bazine Siret şi Prut, în aportul de resurse de apă în cadrul bazinului Dunării, şi evidenţiază o imagine parţială asupra bazinului Prutului, a cărui complexitate apare doar atunci când analizăm bazinul în întregul lui, în limitele naturale marcate de cumpăna de ape principală şi bine evidenţiată în relief. Când este analizat în întregime bazinul Prutului poate rivaliza cu orice bazin hidrografic de acelaşi ordin al Dunării, sub toate aspectele implicate de un studiu hidrologic.

Elaborarea unei sinteze hidrologice a oricărui bazin hidrografic presupune prelucrarea statistică prin metode matematice şi grafice a unui cumul de observaţii metrice sistematizate ale parametrilor hidrologici ce caracterizează bazinul respectiv.

Acest studiu este impus de faptul că zona este puţin studiată, dar şi de faptul că acest bazin hidrografic are o importanţă geografică şi geopolitică deosebite.

Lucrarea de faţă îşi propune să surprindă câteva din problemele cele mai importante privind caracteristicile hidrografice şi cele legate variaţia spaţio-temporală a resurselor de apă, obiective care se pot realiza utilizând datele prelucrate prin metodele statistice şi grafice moderne.

Aşadar, studiul este însoţit de numeroase grafice şi tabele, care ilustrează rezultatele analizei indicatorilor hidrologici, hărţile arătând răspândirea acestora în cadrul bazinului hidrografic al Prutului.

Structurarea lucrării urmăreşte elaborarea cât mai logică a subiectului propus. Reţeaua hidrografică, ca parte componentă a mediului fizico-geografic caracterizat prin factori

climatici care determină caracteristicile hidrologice (regimul precipitaţiilor, variaţiile de temperatură, evapotranspiraţia ş.a.) şi factori neclimatici care influenţează regimul scurgerii şi configuraţia reţelei (constituţia geologică, aspectul reliefului, învelişul edafic, covorul vegetal), este în acelaşi timp şi o rezultantă a interacţiunii acestor factori cu rolul determinant pe care îl are în prezent factorul antropic.

Cunoaşterea acestei componente a mediului fizico-geografic prin care se realizează scurgerea de suprafaţă a căpătat forme concrete odată cu dezvoltarea economică de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când apar primele observaţii sistematice pe cursurile de apă. Evoluţia societăţii în ansamblu, studiile meteorologice complexe solicitate, apariţia unor noi discipline ca ştiinţă au impus şi în acest domeniu de cunoaştere un ritm alert de dezvoltare materializat astăzi printr-o activitate laborioasă, dar eficientă privind hidrometria apelor de suprafaţă, atât la nivel naţional, cât şi în bazinul Prutului.

Hidrometria apelor de suprafaţă implică în primul rând efectuarea unui complex de observaţii şi măsurători în sistem staţionar sau expediţionar pe cursurile de apă şi în al doilea rând prelucrarea materialului primar rezultat în vederea sintezelor şi prognozelor hidrologice necesare elaborării studiilor pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea lucrărilor hidrotehnice şi de hidroamelioraţii, navigaţie, în organizarea şi sistematizarea teritoriului. Acest mare grad de utilizare apei din râuri solicită pe o scară tot mai mare asigurarea unui fond de date hidrometrice.

Doresc să mulţumesc tuturor specialiştilor din domeniul hidrologiei sau din alte domenii legate de studiul apei din România care în mod direct sau indirect m-au ajutat la realizarea acestui studiu. Mulţumirile mele speciale se îndreaptă către regretatul prof. univ. dr. Constantin Diaconu. De asemenea


7

doresc să menţionez următorii specialişti care mi-au furnizat date brute pentru prelucrările hidrologice din acest studiu sau mi-au oferit cunoştinţele necesare abordării unei astfel de teme de-a lungul anilor: prof. univ. dr. doc. Petre Gâştescu şi doamna CS I Octavia Bogdan din cadrul Institutului de Geografie din Bucureşti, prof. univ. dr. Ion Zăvoianu şi prof. univ. dr. Mihai Parichi din cadrul Facultăţii de Geografie a Universităţii Spiru Haret, doamna prof. univ. dr. Liliana Zaharia din cadrul Facultăţii de Geografie a Universităţii Bucureşti, doamna CS I Simona Rusu din cadrul I.N.H.G.A., Iurie Maxim din cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Petre Şerban din cadrul R.A. „Apele Române”, Cicerone Ionescu din cadrul AuditEco, Angela Eminovici din cadrul I.C.I.M. Bucureşti, Viorel Chendeş din cadrul I.N.H.G.A., dl. Tecuci din cadrul AquaProiect Bucureşti, Florin Prisecaru din cadrul A.P.M. Iaşi, Râclea Corneliu din cadrul A.P.M. Vaslui, Roxana Ivaşcu, din cadrul A.P.M. Botoşani, Gheorghe Tudosescu din cadrul A.P.M. Galaţi.

Aş dori şi pe această cale să mulţumesc domnului prof. univ. dr. Ion Pişota pentru sfaturile deosebit de stimulatoare şi de competente care au fost baza elaborării acestei lucrări. Mulţumesc de asemenea profesorilor din Facultatea de Geografie, care mi-au transmis în toţi anii de studiu cunoştinţele necesare abordării unei astfel de lucrări.

Doresc să mulţumesc în mod special domnului prof. univ. dr. Grigore Posea pentru sfaturile deosebit de utile care m-au ajutat să definitivez această lucrare şi pentru îndrumările oferite în momentele de impas din întreaga mea activitate de până acum.

PARTEA I DATE GENERALE

AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Prutul îşi are izvoarele în Carpaţii Păduroşi, pe teritoriul Ucrainei de pe versantul nord-estic al culmii Cerna-Hora (sau Cerna Gora), de sub vârful Hoverla, la altitudinea de 2068 m. Prin intermediul Izvorului Căţelei, afluent al Ceremuşului Alb Prutul îşi are izvoarele şi în România, în nordul ţării, între bazinele de ordinul I Tisa şi Siret.

Bazinul Prutului este situat în partea de sud-est a Europei, la contactul dintre Munţii Carpaţi în nord-vest, Podişul Moldovei în vest şi Podişul Podolic în est. Până la vărsarea în fluviul Dunărea, Prutul fiind ultimul mare tributar al acestui fluviu, parcurge teritoriul a trei state: Ucraina, Republica Moldova şi România.

Fig. nr. 1 Aşezarea bazinului Prutului în cadrul bazinului

Dunării În cadrul Europei

bazinul Prutului ocupă extremitatea estică a bazinului Dunării în vestul bazinului Nistrului.

Bazinul este extins longitudinal pe 4º31’01’’, între 24º06’20’’ longitudine estică şi 28º37’21’’ longitudine estică, iar latitudinal pe 3º26’28’’, între 48º53’05’’ latitudine nordică şi 45º26’37’’ latitudine nordică.

Punctele extreme ale întregului bazin hidrografic Prut sunt:

• în nord 48º53’05’’ latitudine nordică şi 24º51’12’’ longitudine estică; • în est 46º40’10’’ latitudine nordică şi 28º37’21’’ longitudine estică; • în sud 45º26’37’’ latitudine nordică şi 28º07’47’’ longitudine estică; • în vest 48º28’50’’ latitudine nordică şi 24º06’20’’ longitudine estică.


8

Fig. nr. 2 Aşezarea bazinului Prutului în cadrul Europei LIMITE

Limitele faţă de bazinele învecinate sunt marcate de o cumpănă de ape care în partea estică (cumpăna stângă a bazinului Prut), reprezintă în acelaşi timp şi cumpăna estică a bazinului Dunării. Cumpăna de ape a bazinului Prut are o lungime totală de 2582 km.

În partea de nord bazinul se învecinează cu bazinul hidrografic Nistru, tributar direct în cadrul bazinului Mării Negre, cumpăna coborând din zona montană de

la cca 1402 m din Carpaţii Păduroşi la cca 400 m în Podişul Basarabiei, pe o lungime de cca 500 km. Limita estică este faţă de acelaşi bazin al Nistrului pe 600 km, desfăşurată pe aliniamentul

dealurilor din Podişul Basarabiei, trecând şi prin punctul de maximă înălţime de pe teritoriul Republicii Moldova (Dl . Bălăneşti, 429m).

În partea de sud-est bazinul Prutului se învecinează cu suprafeţele bazinale ale unor limane nord-dunărene de pe teritoriul Ucrainei, pe o lungime totală de 190 km (limanele Cahul, limită cu b.h. Prut pe cca 100 km, Ialpug, limită cu b.h. Prut pe 90 km).

În sud limita bazinului Prut este foarte mult îngustată, o caracteristică a formei acestui bazin, fiind marcată de confluenţa cu fluviul Dunărea, în dreptul ostrovului Prut.

Limita vestică este mult mai sinuoasă cu o lungime totală de cca 700 km, desfăşurată pe teritoriul României (600 km) şi Ucrainei (100 km), faţă de bazinul Siretului şi faţă de bazinul Tisei în nord-vest.

Fig. nr. 3 Repartiţia suprafeţei bazinului pe ţările aferente DIMENSIUNI

Suprafaţa bazinului hidrografic al Prutului ocupă 27450 km2. în urma modelărilor prin mijloace GIS a reieşit o suprafaţă de 28460,43 km2 . În afară de poziţia geopolitică deosebit de importantă a râului Prut şi a bazinului său colector, delimitarea strict geografică este la fel de evidentă în teritoriu printr-o cumpănă de ape. Lungimea totală a cursului principal este de 967 km.

Fig. nr. 4 Repartiţia lungimii cursului principal pe cele trei ţări traversate

În Ucraina, Prutul are o lungime totală de 251 km, desfăşuraţi în totalitate în sectorul superior al râului (ceea ce reprezintă 26% din lungimea totală), la care se adaugă cei 21 km pe care Prutul formează graniţa naturală a Ucrainei cu România (2% din lungimea totală). Din suprafaţa totală a bazinului Prut, 30% de desfăşoară în Ucraina, ceea ce reprezintă 8300 km2 (doar 1,37% din suprafaţa Ucrainei).

În Republica Moldova Prutul are o lungime totală de 695 km şi formează în totalitate graniţa naturală cu România (ceea ce reprezintă 72% din lungimea totală). Din suprafaţa totală a bazinul Prut, 8250 km2 se desfăşoară pe teritoriul Rep. Moldova, reprezentând aproximativ 30% din totalul bazinului şi 24,37% din suprafaţa acestei ţări.

În România, bazinul Prutului ocupă 10900 km2, ceea ce reprezintă aproape jumătate din suprafaţa totală a bazinului (40%), suprafaţă care reprezintă doar 4,57% din suprafaţa ţării.

Romania40%

Rep. Moldova

30%

Ucraina30%

Romania-Rep.

Moldova72%

Ucraina-Romania

2%

Ucraina26%


9

MIJLOACE ŞI ASPECTE METODOLOGICE UTILIZATE LA ELABORAREA LUCRĂRII

Lucrarea de faţă se doreşte a fi o provocare asupra studierii acestei zone puţin cercetată a

României şi nu urmăreşte să detalieze multitudinea problemelor de ordin hidrologic ce caracterizează acest bazin hidrografic, ci să prezinte cele mai importante aspecte ale acestuia. Pentru redactare au fost consultate o serie de materiale de specialitate, citate în lista bibliografică, alături de interpretarea hărţilor topografice (scara 1:25000), a hărţilor geologice (scara 1:50000 şi 1:200000), a hărţilor pedologice (scara 1:200000), a imaginilor satelitare de tip LANDSAT şi SPOT, precum şi a aerofotogramelor cu scara 1:5000.

De asemenea sau prelucrat şi interpretat date preluate de la diferite instituţii: Administraţia Naţională de Meteorologie, Institutul Naţional de Hidrologie, de unde au fost prelucrate date meteorologice şi hidrologice până în anul 2000, respectiv 2005; Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor; Agenţiile de Protecţie a Mediului – Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi. Observaţiile în teren au fost însoţite de realizarea unor imagini fotografice.

Pe lângă acestea şi textul lucrării, au fost realizate o serie de hărţi tematice realizate prin intermediul tehnicilor moderne de tip SIG, care alături de grafice, redau într-un mod sugestiv aspecte referitoare la elementele care alcătuiesc cadrul natural în care se formează resursele de apă din bazinul Prutului.

PARTEA II CONDIŢIILE FIZICO-GEOGRAFICE ÎN CARE SE FORMEAZĂ

RESURSELE DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI ALCĂTUIREA GEOLOGICĂ

Unităţile structurale din bazinul Prutului

Din punct de vedere structural, alcătuirea geologică a bazinului Prutului corespunde atât unităţii de orogen, în sectorul superior al bazinului (cca. 20% din bazin), cât şi de platformă, în cea mai mare parte, cca 80% din bazin, zonă ce coincide cu unitatea geologică a Platformei Moldoveneşti, pentru care Prutul este asemenea unui ax şi care este inclusă în marea unitate geologică numită Platforma Rusă. Acest podiş se suprapune pe trei unităţi structurale: Platforma Moldovenească (până la falia Fălciu-Plopana), Platforma Bârladului (între faliile Fălciu –Plopana şi Adjud-Oancea) şi Platforma Covurluiului, prezentând fiecare câte un soclu cu formaţiuni cutate acoperit de o cuvertură, cu formaţiuni nedeformate prin cutări. Fundamentul reprezintă etapa de geosinclinal, în care s-au manifestat intense procese geodinamice (orogeneze, metamorfism, magmatism), finalizată în sisteme orogenice, iar cuvertura, o etapă de stabilitate, în care s-au acumulat depozite ce n-au fost deranjate tectonic. Această unitate reprezintă prelungirea pe teritoriul României a Platformei Ruse şi cunstituie vorlandul acesteia. În cadrul platformei s-a separat un fundament cutat şi consolidat, acoperit cu o discordanţă unghiulară de o cuvertură quasi-orizontală. Fundamentul împreună cu cuvertura sa se afundă cu înclinare slabă spre sud-vest şi vest către avanfosa carpatică, fapt relevat şi de izobatele construite la baza Neogenului. Scufundarea fundamentului acestei regiuni se face probabil în lungul faliei Siretului, falie jalonată de numeroase focare seismice locale, unele foarte active. Către această regiune converg şi toate apele din bazinul Prutului, dar şi din partea de NE a Câmpiei Române ceea ce subliniază continuarea subsidenţei şi astăzi. Partea de sud a bazinului Prutului, din punct de vedere structural se caracterizează printr-un fundament alcătuit din două unităţi distincte, peste care se suprapun parţial două depresiuni de vârste diferite. Fundamentul este afectat de un mănunchi de falii care se desprinde din colţul de SE al regiunii, orientat între SE-NV, faliile se răsfiră cu tendinţa de a se dirija NNV şi N către partea septentrională a regiunii. Cuvertura Mezozoică şi Neozoică

Întreaga arie a vorlandului este acoperită de o cuvertură sedimentară mai nouă, cretacică şi mioplicenă, mai dezvoltată în apropierea orogenului carpatic şi care se reduce treptat, atât ca grosime cât şi ca termeni, pe măsură ce se deplasează către est.

Jurasicul superior a fost interceptat pe circa 160 m de forajele de la Rădăuţi şi de la vest de Suceava. Este format din carbonatite cu intercalaţii subţiri de anhidrit. Cretacicul, are o dispunere discordantă peste termenii mai vechi şi este acoperit la rândul său de depozite badeniene sau chiar sarmaţiene, cu excepţia unei zone restrânse, în vest, unde local se păstrează o continuitate până în Eocen sau cum este cazul în est unde există un mic golf cu depozite eocen-oligocene, legate de bazinul Mării Negre . În succesiunea sa s-a remarcat prezenţa tuturor termenilor cuprinşi în intervalul Berriasian-Campanian, în partea de vest a regiunii studiate. Spre est se constată dispariţia lor treptată, deoarece de la meridianul văii Siretului rămâne reprezentat aproape numai prin depozite cenomaniene, rareori şi secvenţe senoniene. Numai în sud, pe direcţia Crasna-Fălciu-Valea Perjei-Chilia se mai păstrează o


10

bandă de depozite calcaroase şi grezoase beriassian-barremiene ce leagă practic bazinul carpatic cu cel al Mării Negre. În Cenomanianul inferior are loc o puternică transgresiune. Ca urmare , aceste formaţiuni acoperă întreaga platformă până în Valea Nistrului, pentru un interval scurt de timp ce cuprinde şi Cenomanianul mediu. În bază se cunosc conglomerate, microconglomerate şi gresii cu fosfaţi (5 m), gresii, nisipuri cuarţoase, frecvent glauconitice, dar care local prezintă şi intercalaţii de spongolite. La partea superioară se situează calcare cretoase cu concreţiuni de silex. Acestea se găsesc deschise în malurile Prutului, Nistrului şi a afluenţilor săi. Pe valea Prutului, între Rădăuţi şi Mitoc aceste depozite conţin o microfaună ce Rotalipera appenirica, Amphidonta conica, Entolium orbicularis (Ionesi, 1989).

Paleogenul a fost întâlnit în forajele de la Ivăneşti-Secuieni. Depozitele pelitice cu o gorsime de 45-90 m cu Triaxia tricarinata, Globigerina pseudobulloides ş.a. sunt atribuite Paleocenului. În forajele de la Horodnic, Frasin s-au întâlnit depozite cu grosimi de 10-100 m reprezentate prin gresii calcaroase slab glauconitice sau marne şi calcare ruginii cu numuliţi de vârstă eocenă. Mio-pliocenul debutează cu Badenianul superior, care acoperă direct formaţiunile cretacice sau mai vechi ale platformelor epicareliană şi epipaleozoică şi suportă Sarmaţianul şi ceilalţi termeni mai noi, într-o dispunere ordonată, de la nord spre sud. Badenianul superior aflorează numai în malurile Prutului şi Nistrului. În restul vorlandului carpatic, el a fost interceptat de numeroase foraje. În succesiunea sa au fost separate trei unităţi litologice: o parte detritică inferioară (gresii şi nisipuri), un orizont anhidritic (gipsuri, anhidrite) şi o parte terminală argilo-marnoasă, jalonată pe marginea sa litorală nord-estică de apariţii de calcare şi marne cu Lithothamnium.

Orizontul median anhidritic prezintă o importanţă deosebită prin proprietăţile sale fizice putând fi urmărit seismometric pe arii importante ale vorlandului Carpatic până la aliniamentul jalonat de localităţile

Botoşani-vest Iaşi-Vaslui-Bârlad-N Tecuci, permiţând descifrarea structurală a regiunii la acest nivel. Sarmaţianul acoperă întregul vorland şi aflorează atât în partea de nord, cât şi centrală a Moldovei până la linia Bacău-Vaslui-S Tighina, de unde începe să fie acoperit de Pliocen. Sarmaţianul aparţine Bazinului Dacic şi este reprezentat prin subetajele sale clasice:

- Buglovianul este cunoscut la zi pe valea Prutului între localităţile Oroftiana de Sus şi Ştefăneşti şi pe unele văi din nordul Moldovei între râurile Siret şi Suceava. Sunt depozite argiloase şi nisipoase cărora li se adaugă calcare recifale cu serpulite.

- Volhinianul este alcătuit preponderent din argile cu intercalaţii subordonate de nisipuri. Uneori apar şi niveluri de gresii sau de calcare oolitice.

- Bessarabianului îi revin argilele cu Cryptomactre, apoi alte argile şi nisipuri în partea sa inferioară şi calcare oolitice (Calcarul de Repedea) cu Mactra podolica, ce formează aglomerări lumaşelice, peste care urmează din nou nisipuri, argile şi calcare cu o bogată faună de cardiacee.

- Chersonianul este preponderent nisipos, cu unele intercalaţii de calcare şi argile. În partea estică este dezvoltat în facies mediu lacustru, iar în partea vestică în facies nisipos-grezos. - Meoţianul apare în general legat de Chersonian ca arie de dezvoltare şi este marcat de prezenţa unui nivel de cinerite, de gresii în plăci şi conglomerate uşor de urmărit, ce încheie sedimentarea pe platforma epicareliană. - În intervalul Ponţian-Romanian, sedimentarea este localizată pe aria Depresiunii Predobrogene.

Fig. 1 Harta unităţilor geologice din sectorul românesc al bazinului Prutului Depozitele situate deasupra Platformei Moldoveneşti îşi păstrează în general caracterul

primordial de sedimentare, sunt monoclinale şi au numeroase lacune stratigrafice. Din toată seria depozitelor existente în regiunea studiată ne vom opri pe scurt asupra celor care au fost scoase la zi de agenţii externi şi care, prin conţinutul lor litologic, influenţează scurgerea apelor subterane şi de


11

suprafaţă. Formaţiunile cele mai vechi, care apar la zi în malul Prutului între Mitoc şi Rădăuţi, aparţin

Cenomanianului şi sunt reprezentate prin nisipuri, marne şi cretă cu concreţiuni de silex. In foraje aceste depozite apar în facies grezos. Peste aceste formaţiuni, tot în extremitatea nord-estică a Moldovei, respectiv în valea Prutului, apar depozite tortoniene constituite din conglomerate, calcare, marne şi gresii şi apoi depozite bugloviene reprezentate prin gresii marnoase, marne şi calcare recifale. Aceste formaţiuni deţin un procent foarte mic din suprafaţa regiunii (cca 10%) şi prin aceasta desigur au o influenţă cu totul locală in organizarea scurgerii.

Formaţiunea geologică cea mai importantă, prin grosime şi extindere în suprafaţă, în care sunt sculptate toate sistemele de râuri din regiunea cercetată, aparţine sarmaţianului.

La începutul sarmaţianului inferior, printr-o mişcare epirogenetică negativă, se continuă sedimentarea începută in marea bugloviană. Această fază este urmată, la sfârşitul volhinianului, de o regresiune marină care face ca până la sfârşitul besarabianului întreaga regiune să fie exondată. Retragerea apelor a fost determinată de ridicarea Podişului Moldovenesc şi s-a făcut treptat pe direcţia sud-est, lăsând depozite sedimentare cu structură monoclinală.

Din punct de vedere litologic, sarmaţianul este reprezentat aproape exclusiv, prin roci detritice ca argile, marne, nisipuri cu intercalaţii de gresii şi calcare oolitice. Depozitele precuaternare, existente la zi în Câmpia Moldovei, sunt reprezentate printr-un complex argilo-marnos cu intercalaţii de nisipuri şi gresii. Spre vest şi sud de această unitate, către periferia bazinuluii hidrografic al Jijiei, peste aceste formaţiuni se găsesc frecvent nisipuri, gresii şi calcare oolitice.

Depozitele amintite în mare parte sunt acoperite cu formaţiuni mai noi, cuaternare, reprezentate prin prundişuri, nisipuri, nisipuri argiloase în diverse proporţii şi luturi loessoide. Aceste depozite se pot prezenta cu o structură diferenţiată, printr-o sedimentare normală, ca de exemplu, în terase şi şesuri. De asemenea, luturi se găsesc în loc şi pe interfluviile sculpturale apărute în procesul de transformare naturală a complexului argilo-marnos. Depozitele cuaternare uneori împreună cu cele sarmatice se pot prezenta şi sub forma unui amestec, mai mult sau mai puţin omogen, care îmbracă versanţii deluviali şi coluviali, sau se adună la baza lor în conuri de dejecţie şi glacisuri. Influenţa geologiei asupra resurselor de apă

Condiţiile geologice exercită o influenţă multilaterală asupra vieţii râurilor. În primul rând poate să influenţeze dimensiunea suprafeţei subterane de alimentare. În acest sens menţionăm că prezenţa arealului de subsidenţă şi structura monoclinală a depozitelor din sudul bazinului, explică sustragerea apelor de suprafaţă într-o circulaţie subterană, prin capetele stratelor secţionate de Coasta Iaşului, în sectorul mijlociu al bazinului, fapt ce permite scoaterea lor in afara bazinului. Datorită acestei situaţii satul Mogoşeşti, situat pe Coasta amintită, prin secarea fântânilor, în cea mai mare parte a anului, se alimentează cu apă din depresiunea de contact Bârca, dezvoltată la periferia Câmpiei Moldovei. De asemenea, în cursul lor superior, râurile de pe partea dreaptă a Bahluiului, în aval de Podu Iloaie, care drenează aceeaşi zonă de contact, sunt temporare şi în general au un debit mai redus în comparaţie cu cele de pe versantul opus, cuprinse în bazinul Bârladului.

Un alt exemplu asemănător îl oferă râul Nicolina, al cărui bazin pătrunde ca un golf cu ramificaţii în Podişul Central Moldovenesc. Râul Nicolina reuşeşte să înconjoare Dealul Repedea pe la sud, situaţie care îi asigură o alimentare constantă şi bogată din apele subterane acumulate în zona calcarelor.

De asemenea, o parte din izvoarele afluenţilor Jijiei, care merg pe coasta din estul Podişului Sucevei, se alimentează din apele freatice cuprinse in valea Siretului ca în sectoarele Dersca, Lozna, Bucecea. În zonele înşeuărilor menţionate râurile din bazinul Jijiei au captat unii afluenţi ai Siretului, întorcându-Ie cursul. Aşa s-a ajuns ca doi afluenţi ai Siretului, Corhana şi Fundoaia, care secţionează terasa inferioară a Siretului în dreptul localităţii Bucecea să fie în prezent cuprinşi în bazinul Sitnei.

Situaţii similare, datorită structurii de monoclin, se găsesc şi între alte bazine hidrografice. Astfel, apele subterane de pe interfluviile Sitna-Miletin, Miletin-Jijioara şi Jijioara-Bahlui sunt mai intens drenate, prin intermediul izvoarelor, de râurile care drenează versantul stâng al bazinelor respective, în timp ce izvoarele de pe versanţii din dreapta seacă foarte repede. Calitatea rocilor de a lăsa apa să circule prin ele are o mare importanţă în formarea stratelor acvifere subterane. Având în vedere această proprietate a rocilor se ajunge la concluzia că în rama înaltă a interfluviului Siret-Prut apele subterane se pot acumula în fisurile gresiilor şi calcarelor sau deasupra intercalaţiilor argiloase din depozitele de prundişuri şi nisipuri. Influenţa proprietăţilor fizice ale stratelor superficiale vor fi analizate mai detaliat la capitolul “Ape subterane” (adezivitatea, permebilitatea) şi la capitolul “Scurgerea solidă” , sub-capitolul 9.1.Scurgerea apei şi eroziunea solurilor. Geneza aluviunilor (textura). Apa va avea un gust plăcut, iar debitul va fi ridicat în raport cu cantitatea de precipitaţii pe care o primeşte regiunea respectivă. Datorită structurii de


12

monoclin vor apare atâtea strate acvifere câte strate impermeabile apar la zi prin intermediul coastelor. In Câmpia Moldovei, stratele acvifere subterane se pot forma în intercalaţiile nisipoase din interiorul complexului argilo-marnos având un gust sălciu, cât şi în depozitele nisipoase cu prundişuri de la baza teraselor şi şesurilor, având un gust uşor dulceag.

Condiţii de formare a apelor subterane mai există, pentru toată regiunea şi la baza depozitelor deluvio-coluviale când acestea se sprijină pe strate impermeabile. Apele subterane, în acest caz, sunt la adâncimi diferite şi au proprietăţi diferite in funcţie de calitatea şi de grosimea depozitelor respective.

RELIEFUL CA SUPORT DETERMINANT AL EVOLUŢIEI REŢELEI HIDROGRAFICE ÎN

BAZINUL PRUTULUI

Aspecte geomorfologice din bazinul hidrografic Prut

Particularitate a reţelei hidrografice din bazinul Prutului, este pusă în evidenţă de cursurile subsecvente ale râurilor de ordinul I-III, care, în anumite sub-bazine, încât întreaga morfologie a zonei, este influenţată de această caracteristică locală (văi disimetrice‚ ’’coaste’’ etc.). Astfel, cursul Prutului (între Cernăuţi-Lipcani), al Başeului (la Hudeşti), al Jijiei (între Dorohoi-Dândeni), etc. formează o primă zonă de frecvenţă a cursurilor subsecvente, între Podişul Podolic, care după Romer, Teisseire, ş.a. ar fi suferit o bombare recentă şi marginea de nord a Câmpiei Moldovei. În legătură cu aceasta C. Brătescu a întocmit o hartă cu terasele Prutului, cât şi ale şi Nistrului, din porţiunea lor subsecventă, în care se poate reconstitui cum aceste cursuri au migrat spre sud (în unele locuri chiar 20-25 km) din cauza bombării recente a Podişului Podolic.

Fig. 1 Profil longitudinal pe Prut, de la

intrarea în ţară până la vărsare Cursurile Bahlueţ-Bahlui (între

Tg. Frumos-Iaşi), Soloneţul în întregime, Ciulucul (între Coşcodeni-vărsare) etc. formează o a doua zonă de cursuri subsecvente între Câmpia Moldovei şi masivele deluroase din centrul Moldovei.

În fine, cursul mijlociu al Prutului (între Ceadâr Lunga şi Cozaclia), al Cogâlnicului (la Culm şi între Tepliţa-Satul nou), alcătuiesc, deşi mai puţin dinstinct, o a treia zonă de frecvenţă a cursurilor subsecvente, la partea de Sud a Colinelor Tutovei şi Dl. Hotărniceni, acolo unde, spre marginea de nord a Câmpiei Române, recent scufundată, terasele superioare şi mijlocii (ale Siretului şi Bârladului), se termină spre S printr-o largă platformă care rămâne suspendată deasupra albiei, unde terasa superioară se înfundă sub aluviuni (R. Sevastos).

Urmărind traseul cumpenei apelor dintre Siret, Prut şi Nistru, se constată de asemenea o serie de anomalii, care pot fi explicate doar prin fenomene tectonice. Astfel, fâşia dintre Siret şi Prut nu este despărţită longitudinal de cumpăna apelor, cum, în mod normal, îşi împart bazinele două râuri consecvente, ci transversal.

Cumpăna apelor, care în jumătatea nordică se menţine în imediata vecinătate a Siretului, taie transversal această fâşie, puţin mai la sud de Tg. Frumos-Iaşi. La aceasta se adaugă faptul că, în jumătatea de sud, cumpăna apelor se apropie foarte mult de râul cu nivelul cel mai coborât (Prutul), nu, cum în mod normal ar trebui să se afle aproape de râul cel mai înalt (Siretul). Din această cauză, mai toată jumătatea nordică a Podişului Moldovei, e tributară Prutului (Jijia ş.a.), pe când jumătatea sudică a fâşiei dintre Prut şi Siret, e tributară acestuia din urmă (Bârladul). Cursul Bârladului dealtfel, atât de ciudat curbat în forma unui “semn de întrebare”, pare a se depărta de Siret spre Est, spre a evita regiunea unde Podişul Moldovei prezintă maximum de altitudine (Ciolăneşti, 546 m) şi revine spre vest la vărsare, atras de Câmpia Joasă a Siretului Inferior (G. Vâlsan).

Există două pieţe de adunare a apelor: una în regiunea Ungheni-Iaşi, la 35 m altitudine absolută, localizată în bazinul Prutului, după cea mai mare dezvoltare a lui, acesta prezintă o adevărată gâtuitură între cele două masive înalte, având rol de nivel de bază local pentru Câmpia Moldovei, de unde Prutul culege numeroşi afluenţi (Başeul, Cihurul, Jijia cu Bahluiul, etc.) şi alta între Nămoloasa-Galaţi, la 20-10 m altitudine.


13

Această împărţire a bazinelor şi modul particular de grupare a acelor două pieţe de colectare a apelor, aproximativ de aceeaşi altitudine, dar la o distanţă atât de mare una de alta, este responsabilă de diferenţa de cca 200 m între altitudinea albiilor Siretului şi Prutului, din jumătatea nordică şi, ca urmare, de captările frecvente dintre aceste bazine, întotdeauna în favoarea Prutului (C. Brătescu, V. Tufescu).

Fig. 2 Lunca Prut-Jijia comună în aval de

Victoria Atât piaţa de colectare a apelor de la Nămoloasa, cât şi cea de la Ungheni, sunt locuri de

subsidenţă foarte recentă, după cum s-a dovedit, pentru prima prin migrarea albiilor şi părăsirea teraselor în evantai din Câmpia Română (G. Vâlsan), pentru a doua prin aplecările din ce în ce mai accentuate cu cât sunt mai tinere, a platformelor din marginea răsăriteană a Dealului Mare (V.Tufescu).

Scufundarea din sudul Moldovei, s-ar fi produs după Vâlsan, cum indică terasele de la intrarea Siretului în Câmpia Română (unde terasa inferioară se apleacă spre aluviunile albiei majore ale acestuia în timp ce terasele mijlocii şi superioare rămân retezate la o altitudine mare) după individualizarea terasei inferioare. Scufundarea de la Ungheni-Iaşi, este de asemenea foarte recentă, produsă în orice caz după terminarea ciclului Levantin, întru-cât, după cum arată M. David, platforma inferioară peneplenizată, este ruptă în sud de Bahlui şi rămâne ca o treaptă cu o denivelare importantă între aceste areale subsidente.

Fig. 3 Zona captărilor dintre afluenţii

Prutului şi ai Siretului Captările din bazinul hidrografic Prut se

pot grupa în funcţie de vârstă, dar trebuie subliniată necesitatea studierii acestor captări, prin prisma importanţei actuale pe care o prezintă această problemă.

Se pot deosebi două mari categorii sau grupe de captări: unele care sunt legate de schimbările nivelului de bază pe care îl ofereau depresiunile mari, din afara sau din interiorul

arcului carpatic şi altele care nu sunt legate de Carpaţi, adică cele dintre bazinul hidrografic Siret şi bazinul hidrografic Prut. Astfel, în bazinul hidrografic Prut deosebim:

a) captări recente (cuaternare), efectuate de afluenţii Prutului în dauna afluenţilor Siretului şi care au dus la mărirea bazinului Prutului, ajungând, în regiunea de nord a Podişului Moldovei, până aproape de albia Siretului. Aceste captări s-au efectuat datorită diferenţei de nivel de bază dintre cele două categorii de afluenţi, deoarece Prutul curge la un nivel mai coborât.

b) captări iminente datorită aceloraşi cauze şi care vor duce la decapitarea apelor Siretului şi la atragerea lor spre est, fenomen ce se va efectua prin cele trei porţi, sau coridoare, create de afluenţii Prutului la: Dersca, Bucecea şi Ruginoasa.

Captările vechi au fost prezente în afara bazinului hidrografic Prut, în bazinele de le vest şi de la sud.

CARACTERIZAREA ELEMENTELOR CLIMATICE

Rolul cel mai important în determinarea rezervelor de apă din lacuri şi a regimului hidrologic al

acestora îl au factorii climatici. Pentru caracterizarea lor s-a analizat regimul şi răspândirea teritorială a temperaturilor, precipitaţiilor, vânturilor şi ale evapotranspiraţiei folosind datele observaţiilor din perioada 1961-2006. 1. TEMPERATURA AERULUI

Analiza distribuţiei temperaturii aerului, scoate în evidenţă că în nord – vestul podişului, ca şi pe cea mai mare parte a Câmpiei Moldovei, urmare a condiţiilor favorabile acumulării aerului rece, temperatura scade sub –40C. Au existat însă şi ani când datorită invaziilor frecvente de aer rece, de origine arctică, mediile termice ale lunii ianuarie au coborât la multe staţii sub - 100C. De aceea, valorile amplitudinilor termice medii sunt mai mari în jumătatea sudică (25,20C), în partea centrală a podişului, în regiunile depresionare sau de confluenţă a văilor principale (Huşi, Iaşi 24,80C). Amplitudinile medii permit încadrarea celei mai mari părţi ale bazinului Prutului în regiunile cu amplitudini termice anuale mari (peste 24 – 250C) care corespund unui climat temperat tipic continental.


14

0100200300400500600700800900mm

Avrameni Iasi Husi Galatistatii

meteorologice

media anuala cea mai mare mediecea mai mica medie cant. max in 24 ore

Datorită interacţiunii dintre procesele advective şi cele de circulaţie locală, generate de bilanţul caloric al suprafeţei active, temperatura aerului poate urca în timpul verii la peste 350C, cu totul excepţional ajungând la peste 400C (Huşi 40,20C – iulie 1938), în timp ce iarna coboară în toate subunităţile podişului sub –250C, chiar sub –300C (în nord – 320C – februarie 1911). Întru-cât amplitudinea termică absolută depăşeşte 750C, înseamnă că în această unitate, continentalismul termic este evident. Vara pot să apară perioade când temperatura scade sub 100C, iar iarna apar perioade călduroase, în timpul cărora temperatura urcă peste 100C, producând dezgheţul şi topirea bruscă a stratului de zăpadă.

Fig. 1 Variaţia temperaturii medii multianuale a aerului la staţiile meteorologice caracteristice pentru cele trei sectoare ale bazinului Prutului

Partea centrală şi sudică a Câmpiei Moldovei este cuprinsă în interiorul izotermei medii anuale de 90C (valorile depăşind 9,50C în extremitatea de SE, la altitudini sub 50 m), iar cea nordică între 80 şi 90C.

Temperaturile medii scad spre zona spre zona înaltă a podişurilor din S şi V, pe măsură ce creşte altitudinea, ajungând sub 80 în Dealul Mare-Hârlău.

Temperaturile coborâte din timpul iernii (în medie între -20C şi -30C), numărul mare al zilelor de îngheţ (peste 126) şi al celor de iarnă (peste 40 de zile cu temperaturi maxime egale sau mai mari de 00C), valorile crescând de la SE spre NV, explică intensitatea şi durata diferită a proceselor de îngheţ pe lacurile din Câmpia Moldovei (100 zile în SE şi peste 110 zile în N).

Vara, valorile mari ale temperaturii medii (200C în S şi 180C în N), numărul apreciabil al zilelor de vară (75 în N şi 90 în S) şi al zilelor tropicale (30,1 la Iaşi) se reflectă în regimul termic al lacurilor şi în acelaşi timp, favorizând evapotranspiraţia şi evaporaţia (675-735 mm), determină o reducere a scurgerii şi a volumului de apă din lac.

Salturile termice mari de la o zi la alta (uneori de peste 150C), caracteristice anotimpurilor de tranziţie, explică formarea peste noapte a podului de gheaţă toamna pe lacuri (70% din cazuri la iazul Paharnic) şi topirea rapidă a zăpezii şi gheţii primăvara, favorizând formarea viiturilor. 2. PRECIPITAŢIILE ATMOSFERICE

Fig. nr. 2 Precipitaţiile medii multianuale caracteristice la staţiile meteo extrteme pentru cele trei sectoare ale bazinului Prutului

Ca urmare a poziţiei sale în regiunea extracarpatică, departe de influenţa maselor de aer Atlantic, larg deschisă acţiunii maselor de aer de origine continentală de est, nord-est şi nord, teritoriul Podisului Moldovei primeşte cantităţi anuale de precipitaţii moderate. Se constată că în lungul văilor principale şi în depresiuni cantităţile de precipitaţii sunt mai mici decât în regiunile înalte. În Câmpia

Moldovei, expusă direct maselor de aer continentale, în care aerul dinspre sud sau vest la coborârea înălţimilor podişurilor înconjurătoare suferă frecvent procese de föenizare, cantităţile de precipitaţii sunt reduse, oscilând în general, în jurul a 500 mm (în nord 564 mm, la Iaşi 529,4 mm).

Precipitaţiile atmosferice constituie una din verigile principale ale circuitului apei în natură şi reprezintă elementul de bază în alimentarea lacurilor.

În Câmpia Moldovei, precipitaţiile sunt mai reduse în partea central-estică, care este limitată de izohieta de 500 mm şi cresc spre N şi spre rama dealurilor înalte din V şi S unde depăşesc 600 mm în Dealul Mare-Hârlău şi Dealul Păun–Repedea. Cele mai multe precipitaţii cad vara (34-45%), cantităţile maxime fiind în luna iunie (în medie 66-93 mm), iar cele mai puţine iarna, mai ales în februarie (18-27 mm).

Deosebirile privind cantitatea şi regimul precipitaţiilor în Câmpia Moldovei apar evidente şi din compararea coeficienţilor pluviometrici care în partea de N au valori supraunitare cinci luni din an (mai-

-5

0

5

10

15

20

25oC

Avrameni Iasi Husi Galatistatii meteorologice

media anuala ianuarie iulie


15

septembrie), iar în S numai patru luni (mai-august),valorile maxime fiind de 1,9 la Dorohoi şi 1,7 la Iaşi, în luna iunie.

Ceea ce constituie o trăsătură specifică regimului pluviometric este marea lui variabilitate pusă în evidenţă de faptul că în unii ani cantităţile anuale de precipitaţii sau cele lunare depăşesc simţitor valorile medii multianuale (1021 mm la Hudeşti în 1932 din care 311 mm în iunie), iar în alţi ani sunt mai reduse decât mediile (211 mm la Săveni în 1907 sau 4 mm în iunie 1945 la Iaşi).

Seceta este un fenomen frecvent în Câmpia Moldovei (8-10 intervale secetoase în partea central-estică cu o durată medie de 14-16 zile), înregistrându-se îndeosebi la sfârşitul verii şi toamna, ceea ce determină scurgerea minimă din această perioadă şi chiar secarea unora din râurile mici, lipsind astfel alimentarea superficială a lacurilor din bazinele respective. În intervalul cald al anului, ploile au adesea caracter torenţial şi sunt cazuri când cantitatea căzută în 24 ore atinge sau depăşeşte media lunii respective (125,3 mm în 12 iulie 1969 la Iaşi), ceea ce determină creşterea scurgerii superficiale, variaţii diurne mari în regimul nivelurilor la lacuri (45 mm la Paharnic) şi uneori ruperea digurilor la lacurile antropice (1932, 1947, 1965, 1969). În acelaşi timp ploile torenţiale concură la intensificarea eroziunii solului, la creşterea scurgerii solide şi deci la grăbirea colmatării lacurilor.

Blocarea precipitaţiilor sub formă de zăpadă cca. două luni pe an şi deci sustragerea lor temporară din procesul de alimentare a râurilor şi lacurilor, perioadă în care devin predominante sursele subterane, are ca rezultat o creştere a mineralizării apei şi o schimbare a raportului între conţinutul diferitelor săruri (în iazul Axinte de pe Başeu apa avea 663,5 mg/l în mai şi 1086 mg/l în decembrie).

Stratul de zăpadă, depus peste podul de gheaţă ce acoperă lacurile, influenţează creşterea grosimii acestuia şi în acelaşi timp regimul de lumină şi căldură din lac.

Primăvara, în perioada de topire a zăpezii, mai ales când aceasta se produce brusc, au loc creşteri apreciabile ale nivelului apei în lacuri (cele mai mari medii lunare a variaţiilor de nivel fiind în acest anotimp) şi totodată scăderea gradului de mineralizare a acesteia. Fig. 3 Variaţia caracteristică pe sezoane a precipitaţiilor în bazinul Prut 3. EVAPOTRANSPIRAŢIA

Este un alt factor climatic care influenţează scurgerea şi implicit regimul hidrologic al lacurilor. În Câmpia Moldovei, evapotranspiraţia potenţială variază întrer 650-700 mm, cele mai mari valori fiind în partea central-estică a regiunii, vara când necesarul de apă pentru evapotranspiraţie depăşeşte cantitatea precipitaţiilor, se consumă rezerva acumulată în sol în perioada rece a anului.

Diferenţa dintre evapotranspiraţia reală şi cea potenţială, care are valori între 490-530 mm, scoate în evidenţă caracterul deficitar al Câmpiei Moldovei în ce priveşte umiditatea; aceasta explică caracterul

intermitent al râurilor mici, fapt care se resimte în alimentarea lacurilor.

0,0

20,0

40,0

60,0

80,0

100,0

120,0

140,0

160,0

180,0

martie aprilie mai iunie iulie august sept. oct. nov.

mm

Ciurea Dangeni Dorohoi Oancea PlopanaSolesti Stanca

Fig. 4 Variaţia valorilor evapotranspiraţiei medii lunare la staţiile meteorologice din bazinul Prutului

0 50 100 150 200 250 300 350 400

mm

Avrameni

Iasi

Husi

Galati

sem

estru

l rec

e

stat

ii m

eteo

rolo

gice

cea mai mica mediecea mai mare mediemedia semestriala

0 100 200 300 400 500 600 700

mm

Avrameni

Iasi

Husi

Galati

sem

estru

l cal

d

stat

ii m

eteo

rolo

gice

cea mai mica mediecea mai mare mediemedia semestriala


16

4. DINAMICA ATMOSFEREI Prezintă interes prin direcţia, frecvenţa şi viteza de deplasare a maselor de aer, caracteristici prin

care influenţează dinamica apei în lacuri, consumul prin evaporaţie şi regimul hidrotehnic. În Câmpia Moldovei, cea mai mare frecvenţă şi viteză în timpul anului au vânturile dinspre NV

(23,6% la Botoşani), cu maximul vara; ele transportă mase de aer umed oceanic sau marin, favorizând căderea precipitaţilor şi deci alimentarea lacurilor. Urmează ca valoare vânturile de SE (18,7% la Botoşani), mai frecvente spre toamnă; aducând mase de aer uscat vânturile din sectorul sudic intensifică evaporaţia şi evapotranspiraţia concurând la formarea scurgerii minime şi la scăderea volumului de apă din lacuri.

Valurile formate pe lacuri sub acţiunea vânturilor mai puternice desprind fragmente din ţărmurile cu faleză contribuind astfel al colmatarea cuvetelor.

Fig. 5 Variaţia vitezelor medii multianuale a vântului la staţiile meteorologice (cu program de evaporimetrie) din bazinul Prutului

5. FENOMENELE DE ÎNGHEŢ Fenomenul de îngheţ, în funcţie de cauzele sale genetice (radiative, advective, mixte) şi de particularităţile reliefului variază foarte mult ca moment de apariţie şi ca număr anual de zile de îngheţ care scade, în general de la nord la sud: 140 de zile la Rădăuţi – Prut, 111 zile la Iaşi şi 100 zile în extremitatea de sud. Mai

puţin evident este remarcată scăderea numărului mediu anual de zile cu îngheţ de la vest la est. Îngheţurile cele mai frecvente şi cele mai intense se produc în Depresiunea Elan – Horincea şi pe văile Prutului, Bahluiului ş.a. , ca urmare a frecventelor inversiuni de temperatură, fie ca urmare a canalizării şi stagnării aerului rece.

Perioada cu fenomene de îngheţ a fost cuprinsă între 1 ianuarie şi 25 martie, dar şi între 20 şi 30 decembrie. O excepţie importantă la acumularea Stânca-Costeşti fenomenele de îngheţ s-au păstrat până la data de 10 aprilie. Excesivitatea climei Podişului Moldovei mai este exprimată şi de numărul ridicat al zilelor de vară şi tropicale ce însumează în medie pe an, de la nord la sud, 50 – 100 de zile şi respectiv, 20 – 40 zile. 6. UMEZEALA RELATIVĂ

Regimul anual al umezelii relative este caracterizat prin valori cuprinse între 80 % în extremitatea nord-vestică şi 74% în sud-estul Câmpiei Moldovei, pe Valea Prutului, în Depresiunea Huşilor, Câmpia Fălciului, în partea nordică şi centrală a Podişului Covurlui. 7. NEBULOZITATEA

Nebulozitatea prezintă valori medii anuale cuprinse între 5 şi 6 zecimi, iar acestea cunosc o creştere dinspre sud-est (5 – 5,5 zecimi) spre nord-est (5,6 – 5,7 zecimi). În regiunile depresionare şi în sectorul mijlociu al Văii Prutului este caracteristică formarea norilor stratiformi, unde şi frecvenţa inversiunilor de temperatură este mai mare.

ASOCIAŢIILE VEGETALE ŞI UTILIZAREA TERENURILOR DIN BAZINUL PRUTULUI

Asociaţiile vegetale

Diversitatea factorilor fizico-geografici (relief, climă, soluri) au favorizat dezvoltarea unei vegetaţii variate. Cele două trepte de relief, munţii şi dealurile, pe care se desfăşoară cea mai mare parte a bazinului Prutului impun vegetaţiei caractere diferite.

În etajul montan se dezvoltă o vegetaţie formată din păduri de molid, brad, fag, păduri amestecate, dispuse etajat. Pajiştile montane au o mare răspândire, atât cele naturale, cât şi cele secundare rezultate din activitatea omului.

În zona munţilor înalţi, la peste 1.600 m se întâlnesc restrânse goluri de munte cu pajişti intens degradate pe care se dezvoltă o vegetaţie ierboasă rărită, cu valoare furajeră redusă şi slab productivă (2000-3500 kg/ha), căutate totuşi pentru păstorit.

Această vegetaţie este constituită în principal din asociaţii de păruşcă şi afine amestecate cu diverse alte specii montane şi submontane.

Pe pantele sudice şi estice ale Cerna-Horei se dezvoltă asociaţii vegetale formate din firuţă violacee, păiuş vânăt şi rogoz.

Toate pajiştile alpine sunt invadate în numeroase locuri de tufişuri şi buruieni dăunătoare ce ar trebui distruse, menţinându-se numai pe pantele supuse eroziunii: merişor, afinişuri, ienupăr, jneapăn, arin verde.

Mai jos de această limită, aproape în toată zona bazinului superior şi mijlociu al Prutului, se deosebesc trei subzone de vegetaţie:

0,0

0,5

1,0

1,5

2,0

2,5

3,0m/s

Ciurea Dangeni Dorohoi Oancea Plopana Solesti Stanca


17

1. subzona molidişurilor pure în zona mai înaltă a Munţilor Carpaţi, între 1.100-1.500 m; 2. subzona amestecurilor de brad, fag şi molid dezvoltată la marginea estică a etajului montan din

bazinul Prutului; 3. subzona făgetelor de deal, a gorunetelor şi a şleaurilor de deal în regiunea de dealuri înalte. În zona pădurilor de molid, elementul principal îl constituie molidul, dar el mai apare asociat cu

bradul, fagul sau paltinul de munte şi cu tufe de arbuşti ca: ienupăr, scoruş de munte, zmeur, soc roşu, cununiţă, caprifoi şi unele plante erbacee: horşti, trestie de pădure şi clopoţei.

În subzona pădurilor de amestec, speciile lemnoase predominante sunt: fagul, bradul începând chiar de la 600 m şi molidul până la 1400 m, iar ca însoţitor apar: paltinul de munte, alunul de munte, plopul de munte tremurător, mesteacănul, salcia căprească, plus arbuşti asemănători cu cei din zona anterioară, la care se mai adaugă păducelul, vornicerul şi călinul. Stratul ierbos cuprinde: vinariţă, colţişor, trestie de pădure, horşti şi afini.

Pe pajiştile poienilor şi golurilor din această subzonă, până la 1.200-1.600 m se întâlnesc: păiuş roşu, iarba câmpului, târşa, trifoiul, ghizdeiul, ţăpoşică, trestie de pădure, răpoage etc. Păşunile sunt de calitate mai bună şi productive ajungând la 3000-6500 şi chiar 11.000 kg/ha. Şi în această zonă sunt răspândite tufişurile invadatoare formate din ienupăr, afin, zmeur, iarbă neagră şi urzică.

Fig. 1 Repartiţia suprafeţelor forestiere (diferite tipuri cumulate) din sectorul românesc al bazinului Prutului în anul 2005, după medodologia CORINE

Brădetele cu fag sau fag şi molid se întâlnesc izolat la înălţimi cuprinse între 800 şi 1000 m între Ceremuşul Alb şi Ceremuşul Negru şi la altitudinile 1000-1200 m la obârşiile văilor afluente Ceremuşului (Putila); cu predominarea molidului, brădetele ajung până la 1400 m la cumpăna de ape Prut-Ceremuş.

Ultima subzonă apare în zona dealurilor din bazinul mijlociu şi inferior al Prutului.

În această asociaţie mai apar: paltin, carpen, păducel, salcie, corn, sânger, dârmcoz şi chiar paltin.

Stejarul pedunculat, izolat sau în amestec cu ulmul, carpenul, teiul alb, jugastrul şi frasinul apare pe platourile mai înclinate dinspre bazinul Bârladului, între 300-350 m altitudine. Pe pajiştile subzonei de gorunete, făgete şi şleauri, mai ales pe versanţii umbriţi apare iarba câmpului cu păiuşul stepei, păiuşul oilor, pirul târâtor, care dau până la 12000 kg/ha, masă vegetală. Calitatea acestora este diminuată de tufişuri şi buruieni dăunătoare constituite din cătină, păducel, porumbar etc. Etajul deluros, prezent în cea mai mare parte a bazinului Prutului, caracterizat prin energii maxime de relief în jur de 150-200 m, creează

condiţii pentru etajarea vegetaţiei. Astfel, la nivelul cel mai coborât al reliefului de pe văile Prutului, Bahluiului, Jijiei şi Başeului (pe

lunci bine drenate, terase inferioare, glacisuri şi conuri de dejecţie), până la altitudini de 70-80 m, condiţiile fito-pedo-climatice sunt caracteristice stepei. Speciile reprezentative sunt: pirul (Agropyrum cristatum), negara (Stipa capillata), colilia (Stipa lessingiana), păiuşul (Festuca valesiaca), iar pe terenuri degradate apar asociaţii de firuţă (Poa bulbosa), pir gros (Cynodon dactylon), obsigă (Bromustectorum). Între cca 80 şi 180 m, spaţiu altitudinal în care se încadrează cea mai mare parte a bazinului, sunt prezente condiţiile bioclimatice tipice de silvostepă. Ca specii reprezentative enumerăm: arbuşti est-continentali ca, voniceriu pitic (Evonymus nana), migdalul pitic (Amygdalus nana), caragana (Caragana frutex) şi arbuşti termofili sudici ca, scumpia (Cotinus coggygria), verigariu (Rhamnus tinctoria); pe versanţii erodaţi apar pajişti şi asociaţii secundare alcătuite din specii stepice, iar pe cei degradaţi prin păşunat intens apar frecvent grupări de obsigă, peliniţă, laptele câinelui şi multe alte plante ruderale. Culmile ce depăşesc 180-200 m, cu sectoare forestiere mai frecvente, marchează tranziţia între silvostepă şi zona forestieră propriu-zisă.

Zonă forestieră tipică nu întâlnim decât în aria pintenului Copălău-Cozancea-Guranda ce apare ca o prelungire fito-pedologică, spre est, a Podişului Sucevei (nu însă şi lito-geomorfologică) şi care


18

separă silvostepa de aici într-un compartiment nordic (sivostepa Săvenilor) şi un compartiment sudic (silvostepa Iaşilor), cu continuitate între ele de-a lungul văilor largi ale Jijiei şi Prutului. Specii reprezentative: fagul (Fagus sivatica) care formează arborete şi faciesuri de amestec cu gorunul (Quercus petraea), carpenul (Carpinus betulus), teiul pucios (Tilia cordata), mesteacănul (Betula verrucasa) şi mai rar paltinul (Acer pseudo-platanus), arţarul (Acer platanoides), ulmul (Ulmus montana), frasinul (Fraxinus excelsior), stejarul (Quercus robur), teiul argintiu (Tilia tomentosa), scoruşul (Sorbus torminalis). La aceste asociaţii se adaugă arbuştii (speciile mai dese, alun , corn, soc) şi pajiştile secundare dominate de păiuşcă, păiuş, timoftică, pieptănăriţă. La parterul pădurii întâlnim flora de mull cu următoarele specii componente: vinariţa, jaleşul, mierea ursului, urzica moartă, iarba moale, sănişoara, silnicul, ciocul berzei, bubericul, untişorul, floarea paştelui, ferigi, colţişorul, şugarul, obsiga, orbalţ, firuţa de pădure etc. la care se adaugă speciile de efemeride de primăvară- ghiocei (Galanthus nivalis), viorele (Scilla bifolia), toporaşi (Viola odorata), brebenei (Coyidalis solida), lăcrămioare (Convallaria majalis) ş.a.

Vegetaţia luncii Prutului este reprezentată prin formaţiuni vegetale naturale de pajişti şi pădure, specifice solurilor aluviale, inundate periodic şi cu exces de umiditate freatică. Aici, umezeala relativă este mai crescută şi au o frecvenţă mai mare a fenomenele hidrometeorologice (rouă, brumă, ceaţă). Pajiştile sunt alcătuite din specii mezofile şi mezohidrofile reprezentate prin graminee ca: firuţa (Poa pratensis), păişul (Agrostis temiis), coada vulpii (Alopecurus cyparias), trifoi (Trifolium repens), pir târâtor (Agropyrum repens).

Vegetaţia lemnoasă este alcătuită mai ales din esenţe moi ca: salcie (Salix alba), plop alb (Populus alba), cătină roşie (Tamarix ramosisimd).

Vegetaţia palustră (baltă) este reprezentată prin rogoz (Carex reparia), pipirig (Scirpus sylvatjcus), papură (Ţypha latifolia), stuf (Phragmites communis), coada calului (Equisetuni arvense), izmă broaştei (Mentua aquatica), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia).

În ochiurile de apă se întâlneşte: lintiţa (Lcmna triscula), iarba broaştei (Hydrocharis morsus - ranae), broscariţa (Potamogelon natans), nufărul (Nymphaea alba).

În sectorul inferior a luncii râului Prut s-au stabilit următoarele asociaţii vegetale: - Salceto - Populetum oberd. 53 (de plop şi salcie) identificată la Vădeni şi Rogojeni; - Cynodontetum dactylorfts'Rapaics 27 (de pir gros) identificată la Slobozia Oancea; - Artmisietum austriacae Sâvulesai 27 (de peliniţă) identificată la Oancea şi Vlădeşti; Ceratocarpetum arenarii Mititelu 70 (de ciulei) identificată la Oancea; - Agrostetum stoloniferae Arvat 39 (de iarba câmpului) identificată la Oancea, Vlădeşti, Brăneşti, în jurul bălţilor şi a lacului Brateş ; - Lemnetum minoris Oberd. 57 (de litiţă) identificată în zona bălţii Maicaş şi la Vădeni; - Hydrocharietum morsus - ranae Langed 35 (de iarba broaştelor) identificată în balta Şovârca; - Scirpetum lacustris Chouard 24 (de pipirig), identificată la Vădeni, Rogojeni şi în balta Maicaş; - Typhetum angiistifoliae - fatifoliae Schw. 39 (de papură) identificată la Oancea,

Slobozia Oancea şi la lacul Brateş; - Puecinellietum distantis Knapp 48 (de iarbă de sărătură) identificată la Vlădeşti. Modul de utilizare a terenurilor Aplicarea metodei CORINE LANDCOVER pentru inventarierea modului de utilizare a terenurilor în bazinul Prutului (sectorul românesc)

Elementele care pot fi considerate ca definitorii pentru un anumit tip de mediu diferă în funcţie de gradul de antropizare a peisajelor. Astfel, pentru zonele montane în care intervenţia antropică este slab resimţită, componentele definitorii sunt: relieful, unele elemente climatice (în special deficitul termic), comunităţile vegetale. În schimb, în cazul regiunilor puternic antropizate (zonele de podiş şi de câmpie, în care se încadrează sectorul românesc al bazinului Prutului), valenţele mediului sunt exprimate în peisaj prin modul de utilizare a terenurilor. Din acest punct de vedere am considerat utilă metoda CORINE. Aplicarea acesteia este exemplificată pe o hartă ce s-a realizat iniţial la scara 1: 50 000 şi care este prezentată pentru a ilustra acest studiu la scara 1: 1500000 (fig. 1).

Au fost selectate, pe scurt, în continare clasele cu acele tipuri de peisaje care se regăsesc în bazinul hidrografic Prut. Prezentarea metodologiei a fost facută într-un capitol anterior.

Peisajul specific structurii urbane discontinue (112) este caracteristic atât aşezărilor din lunca Prutului, precum şi aşezărilor din bazinele afluenţilor. Majoritatea aşezărilor sunt localizate, total sau parţial pe terase şi pe lunci (de exemplu Iaşi, Galaţi, Vutcani, Gorban, Folteşti ş.a.), dar şi pe interfluvii (precum Darabani, Pomârla) sau în zone depresionare (Huşi, Făciu). Datorită faptului că spaţiul construit se extinde şi pe versanţi sau interfluvii, adâncimea fragmentării în cadrul structurii urbane discontinue variază între 0-90 m la Iaşi, 0-50 m la Galaţi, 5-20 m la Huşi, 20-40 m la Botoşani punând, în unele cazuri, probleme de stabilitate a versanţilor (de exemplu Tirighina-Barboşi, lângă Galaţi sau Bârnova, lângă Iaşi).

Unităţile industriale şi comerciale (121) se regăsesc în mai multe aşezări din bazinul românesc al Prutului, ca de exemplu în Botoşani, Săveni, Huşi, dar cu suprafeţe mai mici de 25 ha, fapt care a condus la eliminarea lor. O suprafaţă mai mare o au arealele din oraşele Galaţi şi Iaşi.


19

Terenul arabil neirigat (211) este prezent în toate localităţile din bazinul studiat, fie în jurul, fie în interiorul acestora. Caracteristicile reliefului au impus existenţa unor mici areale cu astfel de utilizare, majoritatea având sub 25 ha, impunându-se deci, după caz, fie eliminarea lor, fie includerea în alte clase (241, 242). Arealele de teren arabil neirigat cu suprafeţe ce depăşesc 25 ha sunt localizate pe terenuri cvasiorizontale sau cu pante reduse, de 8o-11o (pe podul teraselor, caz în care substratul geologic este reprezentat din pietrişuri şi nisipuri de terasă, în luncă, pe unii versanţi cu pante domoale) şi cu adâncimea fragmentării de 50-60 m, ca de pildă în estul localităţii Galaţi, sud-vestul şi estul zonei dominată de oraşul Iaşi, la sud de Huşi.

Păşunile (231), categorie în care sunt incluse şi pajiştile împădurite (tot 231) ocupă suprafeţe mai mari în jumătatea nordică a zonei şi mai ales între văile Jijia şi Sitna, dar şi la vest de Jijia. Suprafeţe care nu depăşesc 25 ha există şi în jurul localităţilor, dar acestea au fost asimilate – în analiza de faţă – în alte tipuri de peisaje, conform regulilor impuse în cadrul metodei CORINE. Mare parte din păşuni sunt slab împădurite, incluzând arbori izolaţi şi tufişuri ori arbuşti.

Pădurile cu frunze căzătoare (311) ocupă înălţimile deluroase din nordul şi estul bazinului Prut şi sunt compuse în principal din fag, ori din fag şi mesteacăn (ca specii dominante). Cea mai mare suprafaţă cu acest tip de peisaj este localizată pe interfluviul dintre Prut şi Siret, dar şi la nord de Darabani. Păduri mult fragmentate de suprafeţe agricole se află şi în bazinul Bahluiului, de la Târgu Frumos în vest şi până la Iaşi, în est.

Terenurile umede (411) includ incintele umede clar delimitate, precum mlaştinile din zona de luncă, îndiguite şi terenurile supuse inundaţiilor periodice datorate oscilaţiilor de nivel din apropierea suprafeţelor lacustre. Astfel de terenuri umede sunt întâlnite zone plane, cu exces de apa freatică, din vecinătatea Prutului, cum sunt cele din sudul satului Rogojeni (bl. Şovârca), mlaştina din jurul lacului Măicaşu de la nord de Vlădeşti, terenurile umede de la sud de satul Chiraftei (de lângă Măstăcani) şi de la nord de Folteşti (bl. Covurlui) sau zona umedă Zătun de la est de Galaţi. Aceste zone se întind partea terminală nordică a Coridorului Verde al Dunării, declarat sit Ramsar dedicat protecţiei zonelor umede, dar şi habitatelor păsărilor de apă.

Organismele acvatice (51) corespund lacurilor, şi bălţilor cu origine naturală, dar şi antropică (cum este cazul special al heleşteelor şi iazurilor), conţinând apă curgătoare şi rulând apa din râuri. Zona reprezentativă pentru acest tip de peisaj atât pentru bazinul Prutului, cât şi la nivel naţional este Câmpia Jijiei. La această unitate se adaugă Culoarul Prutului de la sud de confluenţa cu Jijia şi până la vărsarea în Dunăre. Multe din aceste organisme acvatice fac obiectul unor arii naturale protejate sau chiar Parcuri naturale, cum este Parcul Natural “Lunca Joasă a Prutului Inferior” (Lacul Pochina, Lacul Vlăduşca, complexul lacustru Maţa-Rădeanu, Lacul Brateş ş.a.).

Cursurile de apă (511) corespund apelor curgătoare mai mari (Prut), deoarece lăţimea minimă pentru includerea cursului de apă în această categorie este de 100 m. Se includ şi nisipurile şi pietrişurile acumulate de-a lungul râului, dacă totalizează mai puţin de 25 ha. Ca urmare, nu tot cursul Prutului s-a încadrat în codul 511, ci numai sectoarele care corespund acestor condiţii. Se observă că arealele incluse în 511 după confluenţa cu Jijia, al cărei aport de debit determină această încadrare, iar suprafaţa acestui peisaj creşte progresiv spre aval, şi mai ales după confluenţa cu Elanul.

În concluzie, se constată că în bazinul hidrografic al râului Prut peisajele se încadrează în cele 5 clase şi anume: 1 (suprafeţe artificiale), 2 (suprafeţe agricole), 3 (păduri şi terenuri seminaturale), clasa 4 (terenuri umede) şi clasa 5 (organisme acvatice). În total, au fost diferenţiate 15 tipuri de peisaje privite prin prisma modului de utilizare a terenurilor: 112, 121, 211, 222, 231, 241, 242, 243, 244, 311, 322, 324, 333, 411 şi 511. Acestea se grupează în 10 categorii cu rang taxonomic mai mare: structură urbană (1.1), unităţi industriale, comerciale şi de transport (1.2), teren arabil (2.1), culturi permanente (2.2), păşuni (2.3), suprafeţe agricole eterogene (2.4), păduri (3.1), arbuşti (tufişuri) şi/sau asociaţii vegetale ierboase (3.2), spaţii deschise cu vegetaţie mică sau fără vegetaţie (3.3), terenuri umede interioare (4.1) şi ape interioare (5.1).

Totodată, se observă că multitudinea de clase şi subclase stabilite în cadrul CLC permite încadrarea fiecărui areal în subclasa care-l caracterizează cel mai bine din punct de vedere al caracteristicilor peisajului. La aceasta contribuie în mare măsură metodologia de stabilire a claselor/subclaselor atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ, prin impunerea unor anumite procente pentru modurile de utilizare, ceea ce duce la o ierarhizare riguroasă a peisajelor. Influenţa vegetaţiei şi a modului de utilizare a terenului asupra formării surgerii

Bazinul hidrografic analizat se dezvoltă în zona de pădure şi de silvostepă (după Harta Geobotanică a R. S. România, 1960). Diferenţierea teritorială naturală în repartiţia vegetaţiei s-a produs în funcţie de altitudine şi de condiţiile climatice.

De exemplu (fig. 1) în partea centrală şi de est, regiunea se prezintă aproape în exclusivitate despădurită, iar în partea de nord-vest, vest şi sud predomină pe suprafeţe mari pădurea. In sectoarele şeilor Bucecea şi Ruginoasa, din zona de pădure a Podişului Sucevei, ca şi în cea mai mare parte a silvostepei din Câmpia Moldovei, vegetaţia naturală spontană a fost înlocuită de om cu plante de cultură.

Vegetaţia influenţează desfăşurarea proceselor hidrologice prin intermediul solului.


20

Infiltrarea sau scurgerea superficială a apei din precipitaţii este determinată de gradul de acoperire a solului cu vegetaţie şi în general de modul de folosire a terenurilor. Aşa de exemplu (fig. 3), în regiunea cercetată, 90% din suprafaţa totală este acoperită cu diferite forme de folosinţe, demonstrând prin aceasta că omul are un rol important în formarea regimului scurgerii.

În sub-bazinele lipsite de un înveliş protector, când viteza de cădere a precipitaţiilor este mai mare decât cea de infiltrare apa se deplasează în suprafaţă în funcţie de unghiul de pantă şi de rezistenţa la eroziune. Materialul solid dislocat este antrenat de ape şi transportat pe versanţi spre talvegul râurilor.

In raport de modul ele folosire a terenurilor putem considera că peste 62% din suprafaţa regiunii este afectată într-o măsură mai mare de eroziunea apelor de şiroire, din care cea mai mare parte (cca. 3/4) aparţine Câmpiei Moldovei. Această situaţie explică turbiditatea ridicată a apei râurilor din partea de est a bazinului.

Terenurile acoperite cu plante de cultură exercită o influenţă diferită în funcţie de felul plantelor cultivate şi de metodele de lucru folosite, astfel folosindu-se aratul pe linia de cea mai mare pantă, se măreşte scurgerea superficială, mai ales în cadrul scurgerii maxime. Pentru Câmpia Moldovei astfel de situaţii sunt tot mai rare deoarece, prin comasarea terenurilor agricole s-a creat posibilitatea efectuării arăturilor corespunzătoare. Prin lucrările executate, pentru întreţinerea culturilor se distruge structura solului, micşorându-se infiltraţia. Totodată se creează condiţii prielnice pentru antrenarea particulelor solide şi creşterea scurgerii respective, deci un element în plus care contribuie la creşterea turbidităţii apei râurilor din bazinul Prutului. Faţă de terenurile descoperite creşte evaporaţia şi transpiraţia, în special la plantele tehnice. Toate aceste caracteristici trebuie luate în considerare la analiza regimului hidrologic dacă avem în vedere că cea mai mare parte a bazinului este reprezentată de terenul arabil.

Terenurile cultivate prezintă o influenţă pozitivă, în cazul utilizării raţionale, pe astfel de terenuri, datorită rugozităţii mărite, condiţionată de cultivarea plantelor cu înălţime diferită, se micşorează în primul rând scurgerea superficială. De asemenea, terenurile nefiind afânate prin lucrări agricole, favorizează formarea solului bine structurat, la care, prezenţa sistemului radicular măreşte posibilităţile de infiltrare a apei şi implicit creşterea scurgerii subterane. În acest caz, eroziunea terenurilor şi deci scurgerea solidă sunt mult mai reduse. Pe aceste terenuri rămâne ridicată scurgerea de primăvară produsă de topirea zăpezii care, fiind expusă direct acţiunii elementelor climatice (temperatură, vânt, precipitaţii) se topeşte concomitent pe suprafeţe mari.

Astfel de situaţii se găsesc în jumătatea inferioară a versanţilor de tip cuestă din bazinul Jijia, cât şi în poienile din zona de pădure, ocupând cca 23% din acest sub-bazin.

Influenţa cea mai mare asupra desfăşurării proceselor hidrologice, prin modul variat de manifestare, o exercită pădurea. Aceasta contribuie la atenuarea scurgerii maxime, la sporirea scurgerii minime Iichide, cât şi la micşorarea scurgerii solide, în regiunea cercetată pădurea ocupă o suprafaţă de cea 75.333 ha, din care 5010 se include în bazinul Volovăţ, 7010 în bazinul Başeu, 14010 în bazinul Corogea, iar cea mai mare parte, peste 90%, in bazinul Jijiei (C.C. Giurăscu, Istoria pădurilor din România, 1985).

ÎNVELIŞUL DE SOL

Caracterizarea învelişului de sol

Datorită condiţiilor orohidrografice, climatice şi de vegetaţie specifice bazinului Prut, pe o suprafaţă apreciabilă apare o gamă largă de soluri, de la cele specifice zonelor relativ semiaride din sud la cele întâlnite în zona umedă şi rece din partea de nord-vest. Acestea se găsesc distribuite, într-o zonalitate orizontală în regiunea de podiş şi într-o zonalitate verticală în partea cea mai înaltă, nord-vestică a podişului şi în cea montană.

În cuprinsul bazinului Prut apar în jur de 18 tipuri de sol care în sistemul actual de clasificare (Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor – S.R.T.S.-2003, aliniat la standardele internaţionale) sunt grupate în 8 clase.

Tabel nr. 1 Echivalarea denumirilor solurilor din Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, S.R.C.S. –1980, cu cele din Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor – S.R.T.S.-2003, la nivelul tipului şi

subtipului de sol S.R.C.S. –1980 S.R.T.S.-2003 Observaţii Litosoluri Litosoluri distric Regosoluri Regosoluri eutric; molic; calcanic Soluri aluviale Aluviosoluri eutric; entic Soluri bălane Kastanoziomuri tipic; gleic salinic Cernoziomuri Cernoziomuri tipic; cambic; argic Cernoziomuri argiloiluviale Faeoziomuri tipic; greic; cambic; argic Rendzine Rendzine eutrică Rendzine şi rendzine cambice Rendzine şi rendzine cambice tipic Soluri brune acide, soluri feriiluviale Districambosoluri şi prepodzoluri tipic


21

Soluri brune luvice şi soluri brune eu-mezobazice

Luvisoluri şi eutricambosol tipic

Soluri brune luvice şi soluri brune acide

Luvosoluri şi districambosoluri -

Luvisoluri albice Luvosoluri albice - Luvisoluri pseudogleice Luvosoluri stagnice tipic Podzoluri şi soluri brune feriiluviale Podzoluri şi prepodzoluri - Vertisoluri Vertosoluri tipic Lăcovişti Gleiosoluri eutric; molic Soloneţuri şi solonceacuri Soloneţuri şi solonceacuri tipic

Aproape 70% din suprafaţa bazinului Prut este ocupată de cernisoluri. Acestea sunt răspândite cu precădere în partea de sud a acestuia, atât pe dreapta, cât şi pe stânga sa, în cuprinsul Câmpiei Moldovei, Podişului Bârladului, Podişului Covurluiului, Câmpia Prutului Mijlociu şi în Câmpia Prutului Inferior. Sunt reprezentate prin kastanoziomuri, cernoziomuri, faeoziomuri, rendzine şi rendzine cambice.

Urmează luvisolurile (10%) într-o gamă variată de tipuri de la luvosoluri tipice, luvosoluri albice până la luvosoluri albice stagnice. Acestea ocupă partea mai înaltă, centrală şi nordică a dealurilor de pe cumpăna de ape din vest spre Siret, cu altitudini mai frecvente de 300-500 m, dar se întâlnesc pe suprafeţe apreciabile şi în nord-vestul bazinului în limitele dealurilor piemontane de la poalele masivului Cerna-Hora (Cerna Gora).

Cambisolurile şi spodisolurile împreună reprezintă de asemenea 10%, sunt solurile caracteristice regiunii muntoase (1221-2061 m) de la izvoarele Prutului.

Cu excepţia aluviosolurilor răspândite sub formă de fâşii înguste de o parte şi de alta a râurilor (4,5%) restul de 5,5% din suprafaţa bazinului este ocupat de soluri cu distribuţie locală (intrazonală),

dintre care menţionăm hidrisolurile, salsodisolurile, protisolurile şi vertosolurile. Fig. 1 Harta claselor şi tipurilor de sol din bazinul Prutului, după SRTS, 2003 Influenţa învelişului de soluri asupra formării surgerii

Solurile, prin proprietăţile lor hidro-fizice, mai ales prin textură, dar şi prin modul de utilizare a terenurilor, joacă un rol important în formarea scurgerii, mai ales a scurgerii lichide maxime, a scurgerii de aluviuni, dar şi în procesul alimentării apelor subterane prin infiltraţii. In mod normal rolul acestora este analizat în mod combinat, în acest sens fiind dezvoltaţi o serie de indici care să reflecte coeficientul de scurgere (ca raport între stratul de apă scurs şi stratul ded ploaie căzut), funcţie de cei doi factori.

Protisolurile, care deţin 23,2% din suprafaţa bazinului Prutului, sunt solurile cu cea mai mare importanţă hidrologică. În această clasă sunt cuprinse solurile aflate într-un stadiu incipient de formare, ca litosolurile, regosolurile şi aluviosolurile, cunoscute anterior ca soluri neevoluate (S.R.C.S., 1980).

Erodisolurile sunt un indicator al scurgerii solide, repartiţia acestora necesitând o analiză mai detaliată (fig. nr. 2 ).


22

Fig. nr. 2 Repartiţia şi ponderea Erodisolurilor în bazinul Prutului în România

Textura solurilor influenţează într-o mare proporţie comportamentul hidro-fizic al acestora şi, cel mai important, drenajul apei. Astfel, solurile alcătuite predominant din nisip sunt foarte permeabile pentru apă şi aer, au o capacitate redusă de reţinere a apei şi induc o infiltraţie rapidă în timpul viiturilor. La polul opus se situează solurile cu conţinut ridicat de argilă care au o coeziune mare, sunt puţin permeabile pentru apă şi aer, viteza de infiltraţie fiind mică, cu toate că pe termen lung pot înmagazina cantităţi mari de apă.

Din punct de vedere al texturii solului, diferenţierile între cele trei sectoare ale bazinului Prutului (superior, mijlociu, inferior) sunt mult mai evidente decât cele rezultate în urma analizei repartiţiei claselor. În acelaşi timp se observă şi o mozaicare a acestei caracteristici.

Grupele hidrologice de soluri sunt intens utilizate în S.U.A., fiind implementate ca factor de influenţă a scurgerii în majoritatea modelelor hidrologice din această ţară. Acestea au fost dezvoltate în cadrul USDA, fiind preluate în foarte multe articole de specialitate. Prin această clasificare, s-a dorit scoaterea în evidenţă a potenţialului de scurgere a fiecărui sol. Astfel, în funcţie de textură, solurile au fost clasificate în 4

grupe hidrologice: A, B, C, D. Grupa A cuprinde soluri de textură grosieră, care au cel mai mic potenţial de scurgere, în timp ce solurile din clasa D au o textură fină (argiloasă), ceea ce face să aibă potenţialul de scurgere cel mai mare, infiltraţia fiind minimă.

Fig. nr. 3 Grupele hidrologice de

soluri din bazinul Prutului Chiar dacă sistemul românesc de

clasificare a texturii ne este identic cu cel din SUA, această clasificare poate fi adaptată, fiind extrem de utilă în modelarea hidrologică a scurgerii pe versanţi. În tabelul nr. 3 sunt prezentate cele 4 grupe hidrologice de soluri şi texturile care formează aceste grupe, acestea putând suferi modificări dacă se vor realiza studii mai detaliate.

Cu toate că pe ansamblul bazinului repartiţia geografică a celor 4 grupe hidrologice de soluri este destul de uniformă, dar mai ales a ultimelor 3 grupe, pot fi remarcate o serie de diferenţieri regionale (fig. nr. 3).


23

Tabelul nr. 2 Relaţia dintre grupele hidrologice de soluri şi clasificarea românească a texturii Grupa Textura Descriere

A

Nisipoasă Nisipoasă-nisipolutoasă Nisipoasă-lutonisipoasă Nisipolutoasă Nisipolutoasă- lutonisipoasă Lutonisipoasă

Prezintă un potenţial de scurgere mic şi rate mari de infiltraţie atunci când sunt complet umede; Formate pe roci permebile, include soluri uşoare cu textură grosieră, soluri profunde, soluri bine şi chiar excesiv drenate, nisipuri sau pietrişuri care au o rată mare de transmitere a apei.

B

Nisipoasă-lutoasă Nisipolutoasă-lutoasă Lutonisipoasă-lutoasă Lutoasă Textură variată

Prezintă un potenţial de scurgere apropiat de mediu; Rată de infiltraţie medie atunci când sunt complet umede; Include soluri cu o textură medie (moderat fină spre moderat grosieră), soluri profunde sau cu adâncimi medii, soluri bine drenate.

C

Nisipolutoasă-lutoargiloasă Lutonisipoasă-lutoargiloasă Lutonisipoasă-argiloasă Lutoasă-lutoargiloasă

Prezintă un potenţial de scurgere puţin peste medie; Rată de infiltraţie mică atunci când sunt complet umede; Constau din soluri cu un strat acre împiedică mişcarea descendentă a apei de profil şi soluri cu o structură moderat fină spre fină.

D

Lutoasă-argiloasă Lutoargiloasă Lutoargiloasă-argiloasă Argiloasă

Prezintă cel mai mare potenţial de scurgere şi rate foarte mici de infiltraţie atunci când sunt complet umede; Formate în primul rând din soluri argiloase, cu textură grea, cu un mare potenţial de gonflare, soluri cu un nivel al apei freatice ridicat în permanenţă, soluri care au un orizont iluvial mai dezvoltat (un strat compact care are un conţinut în argilă mult mia ridicat decât orizonturile superioare ale profilului de sol), sau soluri care prezintă chiar un strat argilos la suprafaţă sau în apropiere. De asemenea, include şi solurile puţin adânci situate peste un material aproape impermebil.

PARTEA III RESURSELE DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI

REŢEAUA HIDROMETRICĂ DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

Dezvoltarea reţelei hidrometrice Corectitudinea principiilor menţionate mai sus şi aplicate în timp este explicată de însăşi evoluţia

reţelei hidrometrice şi de complexitatea observaţiilor şi măsurătorilor care se realizează în bazinul Prutului în prezent.

Fig. 1 Evoluţia în timp a reţelei hidrometrice de suprafaţă pentru niveluri şi debite lichide în bazinul Prutului (sectorul românesc)

Pentru o densitate a reţelei

hidrografice cuprinsă între 0,040 şi 0,325 km/km2 în cadrul diverselor limite de suprafaţă (tabel 1) s-a reuşit în perioada amintită să se creeze pe baze ştiinţifice o reţea de staţii hidrometrice foarte dezvoltată.

Tabel nr. 1 Densitatea reţelei

hidrografice (km/km2 ) pe limite de suprafeţe în bazinul hidrografic Prut (sectorul românesc)

Baz. hidrografic Limite de suprafeţe (km2)

10 – 100 100 – 1000 1000 – 10.000 10 – 10.000 Prut 0,196 0,089 0,040 0,325

0

5

10

15

20

25

30

35

1944 1950 1960 1970 1974 prezentAni

Nr.

stat

ii

Statii hidrometrice pt niv eluri Statii hidrometrice pt. debite lichide


24

Evoluţia în timp a activităţii de hidrometrie de suprafaţă este prezentată în fig. 1. Din materialul prelucrat şi analizat a rezultat că în anul 1950, în bazinul Prutului, cu o suprafaţă de 10 900 km2 exista câte o staţie hidrometrică la 473 km2.

În anul 1974, la trei ani după realizarea lucrării de referinţă a hidrologiei româneşti, Râurile României, lucrare coordonată de modernizatorul reţelei hidrometrice de stat din România, dr. ing. Constantin Diaconu, situaţia era mult îmbunătăţită, revenind în medie o staţie hidrometrică la 201 km2. Această reţea hidrometrică prezintă o variaţie a densităţii atât pe forme de relief, cât şi pe trepte de suprafaţă. În prezent există o densitate a posturilor cu măsurători de niveluri şi debite lichide de similară celei din ultimii 25-30 de ani, respectiv 1 post hidrometric la 213 km2 (tabel 2).

Tabel nr. 2 Evoluţia numerică a staţiilor hidrometrice pe tipuri de observaţii în bazinul Prutului

(sectorul românesc) şi a densităţii acestora* Staţii hidrometrice existente în anii Baz.

hidrogr.

Suprafaţa (sector rom.)

(km2)

Observaţii şi măsurători 1944 1950 1960 1970 1974 prezent

Niveluri 8 22 26 25 29 26 10990 Debite lichide 1 1 15 17 25 25 Densitatea: număr de staţii

hidrometrice/km2 1/1211 1/473 1/265 1/259 1/201 1/213

Debite solide 0 0 6 5 6 11 Temperaturi 0 0 18 15 14 7

PRUT

Din total staţii Chimism 0 0 1 10 15 7

*este de menţionat faptul că la unele staţii cu măsurători de niveluri se execută şi măsurători de debite lichide sau solide, precum şi determinări asupra temperaturii şi chimismului. Fig. 2 Staţiile hidrometrice actuale şi cele desfiinţate din bazinul Prutului (aflate în arhiva de date a I.N.H.-

G.A. Bucureşti) Studiul scurgerii lichide şi solide, precum şi

măsurătorile de niveluri pe întreaga suprafaţă a bazinului Prutului de 27450 km2 se realizează astăzi prin intermediul a 70 de posturi hidrometrice în funcţiune, din care 11 în Republica Moldova, 51 în România şi 8 în Ucraina, rezultând o densitate pe tot bazinul de 1 post hidrometric la 393 km2. (Tabel nr. 3).

Analiza duratei medii de funcţionare de la înfiinţare până în prezent a posturilor hidrometrice din întregul bazin al Prutului este de 47,03 ani, însă foarte diferenţiată pentru cele trei ţări aferente. Astfel, media duratei activităţii hidrometrice din Republica Moldova este de 37,4 ani, cea mai redusă medie a duratei de funcţionare, apoi media de 42,21 ani pentru posturile din Ucraina şi de 58,8 ani pentru posturile din România.

Tabel nr. 3 Reţeaua de posturi hidrometrice

cu măsurători de niveluri şi debite lichide şi solide din întreg bazinul hidrografic Prut: evoluţie şi densitate

Nr. de posturi hidrometrice Ţara Suprafaţa aferentă din b.h. Prut (km2) până în `46 1965 1980 1990 prezent

F pentru 1 post hidrometric

(km2) Rep.

Moldova 8250 6 18 13 20 11 750

România 10900 9 18 17 56 51 213 Ucraina 8300 4 14 9 14 8 1037 TOTAL 27450 19 50 39 75 70 393

Din totalul staţiilor menţionate mai sus evoluţia în timp a reţelei hidrometrice în care se execută măsurători doar asupra debitelor lichide în întreg bazinul Prutului este prezentată în fig. nr. 3.


25

0

5

10

15

20

25nr. p.h.

pana in 1946 1965 1980 1990 prezent

ani

Republica Moldova Romania Ucraina

Fig. 3 Evoluţia în timp a reţelei hidrometrice în care se execută măsurători doar asupra debitelor lichide în întreg bazinul Prutului

Se constată că media duratei de

funcţionare pentru posturile din România este cea mai mare, exprimând o coerenţă a activităţii hidrometrice şi o organizare superioară, precum şi un management mult mai eficient al resurselor de apă, motiv pentru care situaţia hidrometriei din acest sector al bazinului Prutului va fi analizată detaliat mai jos. Postul hidrometric cu cea mai mare durată de funcţionare este cel de la Cernăuţi de pe râul Prut din Ucraina, cu o existenţă neîntreruptă de 112 ani.

În România posturile cu cea mai lungă existenţă sunt situate pe afluenţii Prutului: pe Bahlui cu postul de la Iaşi, cu o durată de 87 ani şi cel

de la Victoria de pe Jijia, cu 84 ani de activitate neîntreruptă. Cea mai scurtă durată de funcţionare se constată la posturile din Republica Moldova cu o tentativă de înfiinţare a unui post hidrometric de 1 an (între 1964/1965) în satul Cârpeşti de pe râul Larga (16,7 Km2 suprafaţă controlată). Cu durate reduse de funcţionare au fost şi posturile din apropiere de pe râul Sărata din satele Sărata Nouă (7 ani) şi Filipeni (6 ani) (fig 4).

Fig. 4 Durata activităţii hidrometrice de suprafaţă la staţiile principale cu program de măsurare a debitelor

din întreg bazinul Prutului Activitatea hidrometrică de suprafaţă se realizează în prezent prin staţii hidrometrice

repartizate teritorial pe bazine hidrografice coordonate de Direcţia Apelor Prut. Aceasta este compusă din patru subunităţi numite Sisteme de Gospodărire a Apelor (SGA): SGA Botoşani, SGA Iaşi, SGA Vaslui şi SGA Galaţi (Fig. 6). În staţiile hidrologice din cadrul celor patru SGA amintite mai sus se realizează un program complex de observaţii şi măsurători privind metria apelor de suprafaţă. Pentru a ilustra atât saltul cantitativ, dar şi cel calitativ al metriei de suprafaţă, exceptând metria lacurilor, în bazinul Prutului, menţionăm faptul că dacă în anul 1950 se efectuau în întreg bazinul un număr de doar 350 de măsurători de debite lichide, cu 25 de ani mai târziu cifra acestor măsurători depăşea 6000, iar după alţi 25 de ani să se înregistreze o dublare a acestui număr de măsurători. La acestea adăugate şi cele peste 800 de măsurători efectuate în secţiunile satelit din raza staţiilor hidrometrice existente, precum şi cele 200 de măsurători la izvoarele de pe suprafaţa bazinului.

Dotarea acestor staţii hidrometrice este la nivelul cerinţelor actuale, iar personalul de specialitate angajat are o pregătire corespunzătoare. În prezent se fac eforturi pentru modernizarea sistemelor de transmitere a datelor colectate la staţii, precum şi a mijloacelor de avertizare privind apărarea împotriva inundaţiilor şi semnalarea eventualelor poluări a apelor.

Fig. 5 Schema de organizare a reţelei hidrometrice în D.A. Prut-Iaşi

020406080

100120

Lipca

ni

Corpac

i

Valea R

usulu

i

Cahul

Dora

Iasini

aPuti

laCajb

a

Filipen

i

Todire

ni

Todire

ni

Podu I

loaiei

Tg. Frum

os

statii hidrometrice

ani


26

MORFOMETRIA BAZINULUI PRUTULUI Delimitarea sectoarelor caracteristice din bazinul Prutului

După formă şi aspectul morfologic, bazinul Prutului se împarte în trei sectoare cu caractere bine conturate: unul superior montan, un sector de mijloc de podiş şi unul inferior de câmpie.

A. Sectorul superior, cu o lungime de 329 km cuprinde porţiuni din Carpaţii Păduroşi şi Obcinele Bucovinei şi are o lăţime maximă de 120 km. În Obcine se îngustează la 30-40 km.

B. Sectorul mijlociu în care Prutul străbate Podişul Moldovei de la localităţile Rădăuţi-Prut-Lipcani (Obcinele Bucovinei) până în Câmpie Prutului inferior (în dreptul localităţilor Corbani-Răducăneni) pe o distanţă de 380 km. În acest sector se pot deosebi două compartimente sau subsectoare: a. subsectorul nordic, în care valea Prutului are un caracter epigenetic, desfăşurat între

Rădăuţi-Prut şi Stânca-Ştefăneşti, cu un profil îngust şi fără terase pe malul drept. Bazinul prezintă o îngustare în acest sector, iar între Rădăuţi-Prut şi Mitoc bazinul se lărgeşte uşor până în zona stâncilor calcaroase de la sud de Mitoc. Valea prezintă terase pe ambele maluri, care au în acest sector origine climato-litologică.

b. subsectorul sudic din zona câmpiei depresionare până la aliniamentul localităţilor Corbani-Răducăneni-Grozeşti. C. Sectorul inferior se desfăşoară între localităţile Corbani-Grozeşti şi confluenţa cu Dunărea pe

o distanţă de 275 km. Bazinul nu depăşeşte în lăţime 30 km. La confluenţa Prutului cu Dunărea s-a format un ostrov de cca 60 ha. Şi acest sector se poate împărţi în două subsectoare:

a. subsectorul de la Corbani-Grozeşti până la Oancea-Cahul, uşor lărgit, cu depresiuni tectono-erozive.

b. subsectorul de la Oancea-Cahul până la vărsarea în Dunăre, în care bazinul Prutului se reduce la valea largă sub formă de estuar a râului principal.

Modelul drenajului Analiza modelului de drenaj s-a realizat pentru segmentele de râu de ordin 1 – 6 din bazinul Jijiei,

cel mai important afluent al Prutului din întregul bazin, urmărindu-se stabilirea coeficientului de realizare sub aspectul numărului total al segmentelor de râu, pentru determinarea stadiului de evoluţie pentru întreg bazinul Jijiei. Pe fondul evoluţiei din Sarmaţian, particularităţile petrografice s-au impus în realizarea numărului de râuri, ca urmare a rezistenţei reduse a rocilor la eroziune. În acest sens s-a urmărit determinarea numărului segmentelor de râu, lungimea însumată a segmentelor de râu şi lungimea medie a acestora, precum şi frecvenţa talvegurilor elementare, datele fiind centralizate în tabelul nr. 1. Analizând tabelele 1 şi 2 se observă că numărul de segmente de râu scade odată cu creşterea ordinului de mărime, iar lungimea medie a acestora creşte odată cu ordinul de mărime. Acest lucru se realizează după trei legi (legea segmentelor de râu de diferite ordine, legea lungimilor însumate şi legea lungimilor medii), sintetizate în felul următor:

• pentru numărul de segmente de râu: Valorile obţinute pentru numărul de râuri de ordine succesive formează o progresie geometrică inversă, în care primul termen (N1) este unitatea iar raţia o constituie raportul de confluenţa (Rc) (Horton, preluat de I Zăvoianu, 1978).

• pentru lungimile segmentelor de râu însumate: Sumele lungimii segmentelor de râu de ordine succesive tind să formeze o progresie geometrică descrescătoare, al cărei prim termen este dat de lungimea totală a cursurilor de ordinul 1 (L1), iar raţia o constituie raportul lungimilor (RL) (I. Zăvoianu, 1978).

• pentru lungimile medii ale segmentelor de râu: Lungimea medie a segmentelor de râu de ordine succesiv crescânde tinde să formeze o

progresie geometrică crescătoare, în care primul termen este dat de lungimea medie a cursurilor de primul ordin II, iar raţia rl de raportul lungimilor medii (Florina Grecu, 1992).

Raportul de confluenţă (RC) reprezintă raportul dintre numărul segmentelor de un anumit ordin şi numărul de ordin imediat superior:

Rc=Nx/Nx+1 Tabelul nr. 1 Numărul segmentelor de râu (N) şi frecvenţa talvegurilor elementare (f1)

Bazinul hidrografic

F (km2) N1 N2 N3 N4 N5 N6

Perimetrul (km) Rc Total

N f1=N1/F

Jijia 5757 2438 505 118 24 5 1 634 4,82 3091 0,42 Raportul lungimilor (RL) reprezintă media ponderată a raporturilor parţiale ( Ls-1/Ls) şi arată de

câte ori este mai mică lungimea cursurilor de un ordin oarecare faţă de lungimea cursurilor care aparţin ordinului imediat superior.

Raportul lungimi lor medii (rl) reprezintă raportul dintre RC şi RL. Modelul drenajului este definit de trei progresii geometrice (două descrescătoare şi una

crescătoare), care reprezentate grafic în scară logaritmică relevă existenţa unor interdeterminări calitative şi cantitative la nivelul bazinului hidrografic.


27

Tabel nr. 2 Parametrii modelului drenajului pentru bazinul Jijiei parametru ordinul ordinul ordinul ordinul ordinul ordinul 6 raţia realizare

măsurate 2438,00 505,00 118,00 24,00 5,00 1,00 nr segmente calculate 3786,86 937,00 231,85 25,98 11,38 0,99

4,04

măsurate 1026,29 390,18 182,89 98,12 54,81 49,76 lungime segmente calculate 896,11 390,18 169,89 79,63 42,72 13,46

2,30

măsurate 0,28 0,42 1,74 2,13 4,22 49,76 lungime medie calculate 0,24 0,42 0,73 3,07 3,75 13,60

1,76

85%

Fig. 1 Modelul morfometric al drenajului pentru

bazinul Jijiei Deşi numărul segmentelor de râu de ordinul 1

(N1) din bazinul Jijia reprezintă peste 75%, lungimea acestora însumează doar 55% (Fig. 1), ceea ce corespunde unei lungimi medii de 0,24 km.

Coeficientul de realizare a bazinului Jijia, obţinut din intersecţia dreptei ce reprezintă suma lungimilor segmentelor de râu de diferite ordine, cu dreapta ce reprezintă lungimea medie a segmentelor de râu, prezintă o valoare de 85%. Aceasta indică un stadiu de evoluţie marcat de captări şi de o rezistenţă mai mare a rocii faţă de agenţii erozivi.

Analiza poate fi continuată prin compararea acestor coeficienţi între bazinele de ordin inferior pentru a confirma cele afirmate mai sus. În mod normal cele mai realizate bazine sau chiar suprarealizate trebuie să fie de un ordin imediat superior.

Se poate anticipa faptul că cele mai puţin realizate bazine trebuie să fie cele din sectorul inferior al Jijiei (20% şi sub această valoare), dezvoltate în depozite cuaternare. Acest lucru relevă tinereţea acestora, dar şi faptul că eroziunea (deci şi evoluţia bazinului) este încetinită, chiar dacă se produce în roci friabile, datorită debitelor mici (în perioadele de vară şi

în general atunci când precipitaţiile sunt reduse, apa se infiltrează în depozitele groase de pietrişuri) şi a energiei de relief reduse.

SCURGEREA LICHIDĂ ÎN BAZINUL PRUTULUI 1. Bilanţul hidrologic

În bazinul Prutului bilanţul hidrologic are o repartiţie teritorială relativ uniformă. Marea majoritate a resurselor de apă ale Prutului se formează în regiunile carpatice şi subcarpatice de pe teritoriul Ucrainei.

În zona de obârşie a Prutului se observă o zonalitate verticală a elementelor bilanţului hidrologic, scurgerea medie cea mai ridicată fiind în jur de 900 mm la altitudinea de 1200 m. Precipitaţiile cresc şi ele până la 1300 mm.

Fig. 1 Ponderea surselor de alimentare pentru râul Prut (staţia Ungheni)

În zona precarpatică, evapotranspiraţia este în jur 530-550 mm, de unde scade spre altitudinile

mari ale Carpaţilor Păduroşi (spre Cerna Hora, până la 350-400 mm) şi spre Podişul Moldovei, unde din

0,10

1,00

10,00

100,00

1.000,00

10.000,00

nr segm

lungimi insumate

lungimi medii

nr segm 3.786,86 937,00 231,85 25,98 11,38 0,99

lungimi insumate 896,11 390,18 169,89 79,63 42,72 13,46

lungimi medii 0,24 0,42 0,73 3,07 3,75 13,60

ordinul 1 ordinul 2 ordinul 3 ordinul 4 ordinul 5 ordinul 6


28

cauza aridităţii climei scade la 450-400 mm. Aceste valori din urmă sunt caracteristice pentru afluenţii Prutului din sectorul mijlociu.

După cum se poate observa şi din tabelul nr. 1, în lungul Prutului creşte valoarea evapotranspiraţiei până la Bivolari, de unde apoi se simte o scădere treptată până la vărsare.

Tabelul nr. 1 Parametrii bilanţului hidric din bazinul Prutului (după I. Ujvari, 1972)

X= precipitaţii medii anuale, Y= scurgerea medie Q0= debitul mediu, Z= evapotranspiraţia, U= scurgerea subterană.

În sectorul mijlociu corespunzător Depresiunii Jijia-Bahlui bilanţul hidrologic prezintă o repartiţie teritorială specifică a elementelor lui. Astfel, în cadrul depresiunii, mărginite spre vest de Dealul Mare-Hârlău şi continuarea sa spre nord, se dezvoltă o adevărată etajare verticală, resimţindu-se şi unele efecte ale zonalităţii latitudinale ale umidităţii generale.

Urmărind repartiţia teritorială a elementelor de bilanţ vom observa valori de peste 600 mm ale precipitaţiilor medii în zona de creastă şi o scurgere medie corespunzătoare de circa 100 mm. În lungul văilor largi ale Jijiei şi Bahluiului însă, odată cu creşterea altitudinilor până la 30-80 m, descresc şi precipitaţiile sub 500 mm (460-500 mm), iar scurgerea medie scade până la 30-35 mm.

Este remarcabilă umiditatea mai redusă în bazinetul din jurul localităţii Podu Iloaiei din zona de confluenţă Bahlui-Bahluieţ aflată într-o poziţie relativ adăpostită.

Resursele locale de ape de suprafaţă în general sunt foarte reduse în comparaţie cu cerinţele utilizatorilor atât în sectorul mijlociu de o parte şi de alta a Prutului cât şi în sectorul inferior al bazinului Prutului, în bazinele Elan şi Chineja-Covurlui.

Acoperirea necesităţilor de apă se poate rezolva prin suplimentări de debite din Siret (prin trasee situate la izvoarele Jijiei sau ale Bahluieţului) şi prin realizarea de acumulări permanente sau semipermanente de tipul iazurilor şi eleşteelor.

2. Sursele de alimentare în bazinul Prutului

Particularităţile regimului scurgerii lichide şi în general a elementelor hidrologice (nivelul, scurgerea solidă, temperatura, compoziţia chimică) ale râurilor din nord-estul ţării, sunt determinate de felul sursei de alimentare şi de caracterul variaţiei ei în timpul anului.

Pentru râurile din ţara noastră sursele de alimentare cu apă au fost studiate de I. Ujvari (1954, 1957, 1960), D. Lăzărescu şi I. Panait (1958), Maria Pantazică (1970). In stabilirea acestei caracteristici hidrologice pentru râurile din bazinul Prutului, am folosit pe lângă lucrările amintite şi rezultatele noastre. In acest scop am prelucrat datele obţinute prin secţionarea hidrografelor debitelor şi nivelurilor zilnice din anii caracteristici de la postul hidrometric Ungheni de pe râul Prut (fig. 1). Rezultatele au fost extinse pentru punctele cu condiţii similare, obţinându-se în acest fel valori pentru încă 14 posturi (tabel nr. 2).

Din analiza datelor cuprinse în acest tabel se constată că râurile din regiunea studiată se. alimentează din surse de suprafaţă şi surse subterane.

a. Sursele de suprafaţă sunt formate din apa precipitaţiilor şi contribuie într-un procent decisiv la formarea scurgerii pentru multe din râurile din nord-estul ţării. Aportul lor, faţă de volumul total de apă transportat de râuri, oscilează între 85%, înregistrat frecvent în sudul Câmpiei Moldovei şi 96,4%, cu frecvenţa cea mai mare în dealurile înalte din partea de vest a bazinului Prutului.

Râul Postul hidrometric F (km2)

H med. (m)

Q0(m3/s) X0(mm) Y0(mm) Z0(mm) U0(mm)

Volovăţ Cotuşca 214 155 0,29 502 43 486 5,9 Başeu Săveni 586 149 0,77 490 42 448 5,6 Başeu Ştefăneşti 925 150 1,19 480 41 449 5,7 Prut Bivolari 14108 - 71,0 695 159 536 49 Prut Ungheni 15620 - 72,5 679 152 527 45 Jijia Dorohoi 249 266 0,39 592 49 548 2,4 Jijia Todireni 1082 175 1,36 503 40 463 6,0 Jijia Victoria 3350 150 3,47 514 33 481 5,2

Bahlui Hârlău 139 320 0,30 631 66 565 4,3 Bahlui Podu Iloaiei 587 206 0,63 553 34 519 6,8

Bahluieţ Podu Iloaiei 537 159 0,68 555 40 495 6,8 Bahlui Iaşi 1436 169 1,65 543 36 507 6,0 Jijia Chipereşti 5410 149 5,55 521 32 489 5,0 Prut Leova 23400 - 82,1 625 110 515 37 Elan Murgeni 424 162 0,46 495 34 461 6,5

Covurlui Fârţăneşti 467 161 0,56 490 38 452 6,8 Prut Oancea 26874 - 85,5 610 102 508 34


29

In anii cu scurgere redusă (cum au fost 1916, 1952, 1954, 1964) s-a observat frecvent pentru tot bazinul Prutului creşterea procentuală a alimentării de suprafaţă în raport cu altitudinea, în special în apropierea de rama dealurilor înalte din est, datorită creşterii în acelaşi sens a cantităţii de apă primită din ploile orografice. In anii cu scurgere bogată (ca de exemplu 1948, 1955, 1965) situaţia apare frecvent inversă. Aceasta este determinată de frecvenţa, în această parte, a ploilor de convecţie termică, produse sub formă de averse.

In cazul alimentării de suprafaţă, precipitaţiile contribuie la formarea scurgerii imediat, când sunt sub formă de ploaie, sau cu o oarecare întârziere, când sunt sub formă de zăpadă. Raportul cu care contribuie aceste două forme de precipitaţii se exprimă prin valoarea indicelui Z.

In medie, valoarea indicelui alimentării din zăpezi (Z), în comparaţie cu situaţia în cadrul ţării, variază în limite reduse, datorită unui grad relativ uniform a factorilor de influenţă existenţi în bazinul studiat. Cifric, se cuprind între 36% determinate pe Bahlui la Hârlău şi 43% determinate pe Jijia la Chipereşti şi pe Başeu la Ştefăneşti. Aceste limite medii au înregistrat oscilaţii destul de apreciabile în raport de condiţiile climatice din diverşi ani.

După normele de clasificare propuse de M.I. Lvovici şi I. Ujvari (1957) pentru sursele de suprafaţă, se consideră o alimentare de tip pluvial moderat (Pz) când indicele Z oscilează între 20% şi 40% şi pluvio-nival (pz) când are valoarea cuprinsă între 40% şi 50%. In raport de aceste norme, considerăm că râurile din bazinul Prutului sunt încadrate în general în două tipuri carac-teristice din punct de vedere al alimentării de suprafaţă.

Tipul pluvial moderat (Pz) este caracteristic dealurilor înalte (I. Ujvari, 1959), incluzând şi extremitatea vestică şi sudică a Câmpiei Moldovei, în zona· piemonturilor de contact. In scurgere acest tip de alimentare se manifestă prin ape mici iarna. Apele mari de primăvară se produc în martie-aprilie. Ceea ce trebuie menţionat în regimul scurgerii sunt viiturile de vară care frecvent pot acoperi şesurile cu apă într-un timp foarte scurt (1-2 ore), ca de exemplu în iunie 1965. Existenţa acestui tip este justificată de cantităţile de precipitaţii mai reduse căzute iarna, sub 10%, cât şi de întreg ansamblul geografic ce permite infiltrarea mai abundentă a apelor provenite dintr-o topire mai lentă a zăpezii.

Tipul pluvio-nival (pz) este caracteristic pentru restul bazinului Prutului. Datorită acestui tip de alimentare perioada apelor mari se produce în februarie-martie şi este mai bine reprezentată în regimul scurgerii deoarece precipitaţiile sub formă de zăpezi sunt mai bogate în comparaţie cu restul bazinului (reprezintă din total peste 15%) iar topirea lor se face în timp scurt, pe suprafeţe întinse.

Tabel nr. 2 Ponderea surselor de alimentare pentru principalele râuri din bazinul Prutului (după Maria Pantazică, cu completări)

% din total % din surse superficiale

Nr. crt. Râul Staţia

hidrometrică S X Z Z X

1 Prut Ungheni 26,3 42,3 31,4 43 57 2 Bahlui Iaşi 14,6 50,5 34,9 40,1 59,9 3 Bahlui Pd. Iloaie 14,5 51,3 34,2 40 60 4 Bahlui Hârlău 5,0 60,8 34,2 36 64 5 Miletin Vlădeni 14,3 49,7 36,0 42 58 6 Miletin N. Bălcescu 5,1 57,0 37,9 40 60 7 Sitna Todireni 14,5 49,3 36,2 42,5 57,5 8 Sitna Botoşani 5,2 56,9 37,9 40 60 9 Jijia Chipereşti 14,0 48,9 37,1 43 57 10 Jijia Victoria 14,3 49,4 36,3 42,5 57,5 11 Jijia Todireni 14,2 50,6 35,2 41 59 12 Jijia Dorohoi 3,6 60,8 35,6 37 63 13 Başeu Ştefăneşti 14,0 49,4 36,6 42,5 57,5 14 Başeu Săveni 13,6 49,3 37,1 43 57 15 Volovăţ Coţuşca 13,7 49,5 36,8 42,5 57,5

S-alimentare subterană; X-alimentare pluvială; Z-alimentare nivală. b. Sursele subterane reprezintă a doua posibilitate importantă în alimentarea râurilor şi

este formată în principal din apele subterane descendente, mai profunde, care nu se epuizează în perioadele secetoase. Aceste surse de alimentare sunt importante nu prin volumul de apă cu care contribuie (sub 20% pe afluenţii Prutului şi peste 20% pe râul Prut), ci prin caracterul lor


30

continuu, asigurând în acest fel curgerea permanentă a unor râuri din bazinul Prutului (Jijia, Bahlui, Buhai, Ibăneasa etc.), în timpul lipsei totale a alimentării de suprafaţă.

In medie, această sursă de alimentare subterană contribuie la formarea scurgerii cu 3,6% pe Jijia la Dorohoi şi cu 14,6% pe Bahlui la Iaşi. Deşi în dealurile înalte (dacă avem în vedere valorile determinate pentru Hârlău, Botoşani şi Dorohoi) procentul alimentarii din această categorie de surse subterane apare mai redus (sub 10%), el s-a doved1t mai uniform înregistrând o variaţie cantitativă mică, în timp. In bazinul mijlociu al Prutului sunt totuşi frecvente cazurile când în timpul toamnei puterea de cedare a stratelor acvifere descendente, mai adânci se reduce foarte mult încât izvoarele, practic nu mai contribuie la formarea scurgerii pe râuri (M. Pantazică, 1970).

După clasificarea prezentată de Lvovici, alimentarea din sursele subterane se consideră slabă când contribuie cu un procent mai mic de 10% la formarea scurgerii şi este moderată când contribuie într-un procent de 10%-35%.

Sursele de alimentare în bazinul Prutului încadrează acest areal în tipul de alimentare superficială pluvio-nivală, în bazinul mijlociu şi cea mai mare parte a bazinului inferior, cu alimentare din zăpezi 40-50% şi din subteran 10-35% la altitudini de peste 300 m, şi în tipul de alimentare pluvial moderat cu alimentare subterană moderată în sectorul superior al bazinului cu alimentare din zăpezi 30-40% şi din subteran 10-35%. La aceste tipuri se poate adăuga local, la extremităţile superioare şi inferioare ale bazinului, tipul de alimentare nivo-pluvial cu alimentare subterană moderată, cu alimentare din zăpezi 40-60% şi din subteran 10-35%, în condiţii atrofe în extremitatea sudică a bazinului inferior (reducerea alimentării superficiale) şi în condiţii izotrofe în extremitatea nord-vestică a bazinului superior (unde apare izotrofia de nivozitate, cu abateri sub 10%), la peste 2000 m în zona de obârşie a Prutului din culmea Cerna Hora sun vârful Hoverla (2061 m). 3. Scurgerea medie

În bazinul Prut, scurgerea medie lichidă multianuală prezintă o variaţie temporală, fiind sub directa condiţionare a factorilor climatici. Astfel, succesiunea anilor ploioşi şi secetoşi va impune o variaţie similară în ceea ce priveşte scurgerea medie anuală înregistrată la staţiile din b. h. Prut.

Dintre staţiile hidrometrice de pe râul Prut, cele mai importante sunt staţiile hidrometrice Rădăuţi, de la intrarea Prutului în ţară şi Ungheni din sectorul mijlociu, iar de pe afluenţi, staţia Todireni de pe Jijia.

Tabel nr. 3 Debitul mediu multianual la principalele staţii din bazinul Prutului (valori în m3/s)

perioada Rădăuţi-Prut Ştefăneşti Ungheni Dorohoi Todireni

Bădeni-Hârlău

Cărpinaţi-Victoria

1952-1990 Prut Başeu Prut Jijia Sitna Bahlui Jijia mc/s 78,28 1,94 85,97 0,66 2,03 0,44 6,65

perioada Todireni Podu Iloaie Podu Iloaie Iaşi Iaşi Murgeni Fârţăneşti1952-1990 Jijia Bahlui Bahluieţ Bahlui Nicolina Elan Covurlui mc/s 2,21 1,18 1,08 3,01 0,43 0,49 0,56

La staţia hidrometrică Rădăuţi, de pe râul Prut debitul mediu multianual în perioada 1952-1990

prezintă valoarea de 78,28 m3/s. Analizând datele din tabel putem face următoarele aprecieri: intervalul de ani cuprins între 1952 şi 1969 este un interval caracteristic secetos şi cuprinde 17 ani, excepţie face anul 1955 care a fost un an ploios, când valoarea medie anuală a fost de 135 m3/s, dar şi anul 1965 când valoarea debitului mediu anual a fost de 87 m3/s. După această perioadă urmează un interval ploios alcătuit din 14 ani, cuprins între anii 1970 şi 1982, cu o singură excepţie, anul 1972, care prezintă o valoare sub media multianuală şi anume de 74,9 m3 /s. Această perioadă de ani ploioşi este succedată de un interval de ani secetoşi. Perioada este cuprinsă între anii 1983 şi 1990 şi este alcătuită din 8 ani. Anul 1988 face excepţie, în care valoarea debitului este ridicată accidental din cauza precipitaţiilor căzute; în acel an debitul mediu anual a atins valoarea de 89,8 m3 /s.

La staţia hidrometrică Ungheni de pe râul Prut, debitul mediu multianual în perioada 1952-1990 a fost de 85,97 m3/s. Analizând datele din această perioadă putem afirma că sunt trei perioade şi anume: prima este cuprinsă între anii 1952-1969 şi sunt incluşi 17 ani. Este o perioadă de ani secetoşi cu două excepţii, şi anume anul 1955 când s-a înregistrat valoarea de 153 m3/s şi anul 1965 când valoarea înregistrată a fost de 98,5 m3/s. A doua perioadă, este una ploioasă, alcătuită din 13 ani începând cu 1970 până în 1982. În această perioadă este o singură excepţie, anul 1972, când s-a înregistrat valoarea de 79,6 m3/s. Perioada următoare este una de secetă, cuprinde 7 ani, începând cu 1983 până în 1990. Există şi aici trei excepţii, anul 1985, când s-a înregistrat o valoare de 89,9 m3/s, anul 1988 cu o valoare de 102,6 m3/s şi anul 1989 cu 88,9 m3/s.


31

P.h. Oroftiana-r. Prut

ianuarie

4%

februarie

3%martie

7%

mai

18%iunie

16%

iulie

13%

septembrie

6%

octombrie

4%

noiembrie

3%

decembrie

4%

august

9%

aprilie

13%

P.h. Ungheni-r. Prutianuarie

4%

februarie

5%martie

7%

mai

13%iunie

13%

iulie

11%

septembrie

8%

octombrie

6%

noiembrie

5%

decembrie

5%

august

10%

aprilie

13%

P.h. Iaşi-r. Bahlui

ianuarie

4%februarie

8%

aprilie

15%

mai

10%

iunie

12%

iulie

9%

octombrie

6%

noiembrie

4%

decembrie

5%

august

6%

septembrie

7%

martie

14%

P.h. Vlădeni-r. Jijia

ianuarie

5%februarie

6%martie

12%

mai

9%iunie

15%

iulie

8%

octombrie

7%

noiembrie

5%

decembrie

6%

august

6%

septembrie

9%

aprilie

12%

Scurgerea medie lunară Debitele medii lichide sunt prezentate centralizat pentru cele mai importante staţii din bazinul

Prutului în tabelele de mai jos la nivel lunar (în m3/s). Valorile în % sunt pezentate în Anexa IV.

Fig. 2 Ponderea scurgerii medii lunare la cele mai importante staţii hidrometrice din bazinul hidrografic Prut

Scurgerea medie anotimpuală Distribuţia anotimpuală a cantităţilor de apă transportate de către organismele fluviatile este

determinată de aportul surselor de alimentare care, la rândul lor, sunt influenţate într-o măsură considerabilă de condiţiile climatice.

După cum rezultă din analiza datelor cuprinse în tabelele anexate, în bazinul hidrografic al râului, cea mai bogată scurgere este specifică anotimpului de primăvară, când sunt tranzitate între 40%şi 50% din volumul mediu anual. Cantităţile mari de apă rulate în acest sezon sunt consecinţa trecerii la temperaturile ridicate ale aerului care determină topirea treptată a zăpezii, în funcţie de altitudine.

Astfel, pentru râurile care-şi adună apele din regiunea montană, datorită duratei mai mari a stratului de zăpadă, valorile procentuale ale scurgerii de primăvară sunt inferioare celor ale organismelor fluviatile care se alimentează din zonele mai joase. De remarcat că primăvara se înregistrează şi o frecvenţă sporită a ploilor care-şi aduc şi ele un aport însemnat la alimentarea râurilor.

Cele mai reduse volume de apă sunt tranzitate toamna şi iarna. Pe ansamblul bazinului, în anotimpul de toamnă se scurg doar între 10% şi 15% din volumul scurgerii medii anuale. Această situaţie se datorează gradului accentuat de ariditate (în special din lunile septembrie şi octombrie) şi faptului că rezervele subterane sunt epuizate şi nerefăcute. Iarna, scurgerea medie deţine între 10% şi 15% din volumul mediu anual. În acest sezon o mare cantitate de precipitaţii cade sub formă de zăpadă şi rămâne stocată la suprafaţa solului, nemaiputând alimenta curgerea. În plus, temperaturile negative ale aerului provoacă îngheţul. De aceea, râurile din zona montană în special, înregistrează în acest anotimp cea mai redusă scurgere.

Vara, volumul de apă transportat de râurile din bazinul hidrografic al râului reprezintă între 20% şi 3% din scurgerea medie anuală. În această perioadă organismele fluviatile se alimentează îndeosebi din precipitaţii care au, în general, un caracter torenţial şi o frecvenţă mai mare în regiunea montană. Pentru râurile din zonele subcarpatică şi de câmpie, unde cantităţile de precipitaţii sunt mai reduse, dar evapotranspiraţia mai ridicată, valorile procentuale ale scurgerii de vară sunt situate sub 25 % din volumul anual.

Distribuţia anotimpuală a cantităţilor de apă transportate de către organismele fluviatile este determinată de aportul surselor de alimentare care, la rândul lor, sunt influenţate într-o măsură considerabilă de condiţiile climatice.

După cum rezultă din analiza datelor cuprinse în tabelul nr. 4 precum şi din graficele de mai jos, în bazinul hidrografic al râului Prut cea mai bogată scurgere este specifică anotimpului de primăvară, când sunt tranzitate între 40% şi 50% din volumul mediu anual.


32

Tabel nr. 4 Debitul mediu anotimpual la principalele staţii din bazinul Prutului ( în %)

Cantităţile mari de apă rulate în acest sezon sunt consecinţa trecerii la temperaturile ridicate ale aerului care determină topirea treptată a zăpezii, în funcţie de altitudine.

Fig. 3 Ponderea scurgerii medii

sezoniere în întregul bazin hidrografic Prut

Astfel, pentru râurile care-şi adună apele din regiunea montană, datorită duratei mai mari a stratului de zăpadă, valorile procentuale ale scurgerii de primăvară sunt inferioare celor ale organismelor fluviatile care se alimentează din zonele mai joase. De remarcat că primăvara se înregistrează şi o frecvenţă sporită a ploilor care-şi aduc o contribuţie însemnată la alimentarea râurilor.

Cele mai reduse volume de apă sunt tranzitate toamna şi iarna. Pe ansamblul bazinului, în anotimpul de toamnă se scurg doar între 10% şi 15% din volumul scurgerii medii anuale. Această situaţie se datorează gradului accentuat de ariditate (în special din lunile septembrie şi octombrie), dar şi faptului că rezervele subterane sunt epuizate şi încă nerefăcute.

Fig. 4 Ponderea scurgerii

medii sezoniere în principalele secţiuni din

lungul Prutului

Iarna, scurgerea medie deţine între 8% şi 16% din volumul mediu anual. În acest sezon o mare cantitate de precipitaţii cade sub formă de zăpadă şi rămâne stocată la suprafaţa solului, nemaiputând

nr statia hidrom/raul alt (m) primăvară vară toamnă iarnă Ap/As1 Podu Iloaie/Bahlueţ 52 45,6 23,1 15,2 16,1 3,02 Tg. Frumos/Bahlueţ 89 39,8 25,2 15,7 19,3 2,53 Belceşti/Bahlui 70 47,7 27,1 13,9 11,2 4,34 Hârlău/Bahlui 128 49,7 26,3 10,0 14,0 5,05 Iaşi/Bahlui 36 40,0 26,6 16,6 16,8 2,46 Holboca/Bahlui 70 29,4 27,9 23,5 19,2 1,57 Havârna/Başeu 92 35,3 23,7 22,7 18,3 1,98 Ştefăneşti/Başeu 61 35,9 29,9 18,1 16,1 2,29 Dângeni/Jijia 71 42,3 26,5 13,6 17,6 3,110 Dorohoi/Jijia 140 45,8 29,1 10,4 14,6 4,411 Victoria/Jijia 35 39,3 29,3 14,9 16,4 2,612 Vlădeni/Jijia 30 33,5 29,6 20,0 16,9 2,013 Corjoaia/Măgura 50 46,1 24,5 11,9 17,5 3,914 N. Bălcescu/Miletin 88 49,1 29,1 8,2 13,7 6,015 Botoşani/Sitna 97 32,5 25,6 23,8 18,1 1,816 Iaşi/Vămeşoaia 64 34,7 31,1 15,8 18,3 2,217 Sârca/V. Oii 50 44,5 32,5 14,5 8,4 5,318 Cucuteni/Voineşti 50 38,5 36,5 15,4 9,6 4,019 Manoleasa/Volovăţ 155 39,9 25,8 10,1 24,2 4,020 Oroftiana/Prut 160 36,7 38,8 13,4 11,1 3,321 Rădăuţi-Prut/Prut 101 38,3 33,6 16,4 11,7 3,322 Stânca/Prut 60 26,0 37,4 21,4 15,1 2,523 Ungheni/Prut 30 32,6 34,3 19,4 13,7 2,5

primăvara39%

vara30%

toamna16%

iarna15%

34,60

15,69

13,27

36,44

38,76

13,44

11,10

36,70

33,57

16,40

11,72

38,30

37,41

21,43

15,13

26,02

34,29

19,43

13,67

32,61

0,00

20,00

40,00

60,00

80,00

100,00

%

Cernăuţi/Prut Oroftiana/Prut Rădăuţi-Prut/Prut Stânca/Prut Ungheni/Prut

iarna

toamna

vara

primăvara


33

alimenta curgerea. În plus, temperaturile negative ale aerului provoacă îngheţul. De aceea, râurile din zona montană în special, înregistrează în acest anotimp cea mai redusă scurgere.

Fig. 5 Ponderea scurgerii medii sezoniere pentru principalii afluenţi ai râului Prut Vara, volumul de apă transportat de râurile din bazinul hidrografic al râului reprezintă între 20% şi

31% din scurgerea medie anuală. În această perioadă organismele fluviatile se alimentează îndeosebi din precipitaţii care au, în general, un caracter torenţial şi o frecvenţă mai mare în regiunea montană.

Pentru râurile din zonele deluroase înalte din vestul sectorului mijlociu al bazinului şi din sectorul inferior, unde cantităţile de precipitaţii sunt mai reduse, dar evapotranspiraţia mai ridicată, valorile procentuale ale scurgerii de vară sunt situate sub 25% din volumul anual.

Fig. 6 Corelaţia polinomială de ordin 2 între altitudine şi scurgerea sezonieră la staţiile hidrometrice prezentate în tabelul nr. 4

Cele mai reduse valori procentuale sunt înregistrate iarna (condiţiile climatice) la nivelul întregului bazin hidrografic. Trebuie menţionat faptul că ponderea din scurgerea medie anuală a anotimpului de vară este puternic influenţată antropic în cazul râurilor din sectorul mijlociu al bazinului, prin amenajarea de iazuri şi heleştee, ocupaţie tradiţională a populaţiei din această zonă.

Repartiţia neuniformă în timpul anului este subliniată şi de raportul Ap/As, calculat prin împărţirea procentului scurgerii din anotimpul ploios (Ap) la cel secetos (As), care în cazul bazinului Prut scade de la nord, unde are valori în jurul a 3,3 la sud, cu valori de aproximativ 2,5.

Se observă că există o strânsă legătură între scurgerea anotimpuală şi sursele de alimentare a râurilor, pe de o parte şi între scurgerea anotimpuală şi condiţiile climatice pe de altă parte, la nivelul întregului bazin hidrografic. Tipul de repartiţie sezonieră a scurgerii medii lichide pentru cursul principal al bazinului (râul Prut) este de tipul vară-toamnă-iarnă (V-T-I).

Situaţia repartiţiei sezoniere a scurgerii medii lichide diferită dacă analizăm comparativ cursul râului Prut şi afluenţii principali ai acestuia (Jijia, Başeu, Bahlui, Volovăţ), constatându-se pentru râul Prut o egalizare a contribuţiei la scurgerea totală a primăverii şi a iernii (P≈I) prin reducerea contribuţiei din timpul anotimpului de toamnă. Ponderea cea mai mare pentru majoritatea cursurilor de apă revine anotimpului de primăvară sub aspectul repartiţiei resurselor de apă în timpul anului.

Relaţia cu altitudinea a scurgerii sezoniere pentru fiecare anotimp (tabelul nr. 11) este de directă proporţionalitate pentru primăvară şi iarnă, constantă pentru vară şi de inversă proporţionalitate pentru toamnă.

45,60

23,06

15,20

16,14

39,78

25,24

15,66

19,32

47,74

27,12

13,91

11,23

49,72

26,27

10,02

13,99

39,99

26,57

16,63

16,82

29,37

27,92

23,48

19,23

35,34

23,68

22,73

18,26

35,89

29,95

18,06

16,10

42,29

26,51

13,63

17,58

45,83

29,09

10,44

14,64

39,31

29,32

14,93

16,45

33,48

29,56

20,03

16,94

46,07

24,50

11,89

17,53

49,08

29,10

8,17

13,66

32,45

25,64

23,75

18,15

34,74

31,12

15,83

18,31

44,55

32,52

14,51

8,42

38,52

36,50

15,41

9,58

39,93

25,83

10,07

24,17

0,00

20,00

40,00

60,00

80,00

100,00

%

Pod

u Ilo

aie/

Bah

lueţ

Tg. F

rum

os/B

ahlu

eţ

Bel

ceşt

i/Bah

lui

Hâr

lău/

Bah

lui

Iaşi

/Bah

lui

Hol

boca

/Bah

lui

Hav

ârna

/Baş

eu

Şte

făneşt

i/Baş

eu

Dân

geni

/Jiji

a

Dor

ohoi

/Jiji

a

Vic

toria

/Jiji

a

Vlă

deni

/Jiji

a

Cor

joai

a/Măg

ura

N. B

ălce

scu/

Mile

tin

Bot

oşan

i/Sitn

a

Iaşi

/Văm

eşoa

ia

Sâr

ca/V

. Oii

Cuc

uten

i/Voi

neşt

i

Man

olea

sa/V

olovăţ

iarna

toamna

vara

primăvara

y = 0,7963x2 - 29,503x + 330,34

y = 0,4911x2 - 30,23x + 532,23

y = 0,0032x2 + 0,9746x + 33,991

y = 0,7005x2 - 20,516x + 218,22

0

20

40

60

80

100

120

140

160

180

0,0 10,0 20,0 30,0 40,0 50,0 60,0

%

altit

udin

ea m

edie

a b

azin

ului

(m)

primăvara

vara

toamna

iarna


34

Fig. 7 Izoliniile scurgerii medii sezoniere pentru sectorul românesc al bazinului hidrografic Prut

În lucrarea extinsă este prezentată pe larg o metodă de îmbunătaţire a preciziei paramerilor hidrologici utilizaţi în elaborarea sintezelor hidrologice prin eliminarea progresivă a influenţei factorilor spaţiali.

Îmbunătăţirea deteminărilor lui Cv, cu explicitări pentru qo (care cumulează influenţe hidro-climatice şi spaţiale) şi H (aceleaşi influenţe cumulate, dar supuse etajării), permite detalieri datorită faptului că scurgerea medie specifică, qo(l/s×km2), variază pe un ecart destul de mare, prezentând valori cuprinse între 8,62 l/s×km2 la staţia hidrometrică Rădăuţi pe Prut şi 1,29 l/s*km2 la staţia hidrometrică Fârţăneşti pe Covurlui, iar altitudinea medie, H(m), a staţiilor variază între 317 m, la Bădeni-Hârlău pe Bahlui şi 159 m, la Podu-Iloaie pe Bahluieţ.

Din explicitările grafice ale legăturilor Cv şi q, dar şi Cv şi H rezultă două drepte de corelaţie, fapt care impune o şi analiză sau regionalizare a lui Cv datorită faptului că râul trece printr-o unitate fizico-geografică cu altitudini variabile, forma bazinului hidrografic circumscris este neregulată, iar unele staţii hidrometrice în corelaţiile iniţiale ale lui Cv se menţin cu persistenţă departe de valoarea medie pe bazin. Se poate analiza şi situaţia când Cv creşte ca valoare calculată după diferite

explicitări la anumite staţii hidrometrice. În cazul celei de-a treia explicitări prezentate, influenţa lui F(km2) asupra lui β este foarte redusă

întrucât F(km2) este relativ mic (10 000km2, cu o densitate generală pe bazin a staţiilor hidrometrice cu şir lung de 1 s.h./750km2). Acest fapt este însă favorabil numărului de explicitări necesare, care sunt direct proporţionale cu suprafaţa bazinului.

Problema cea mai importantă care se pune pentru precizia regionalizării este eliminarea progresivă a influenţei FS asupra PH.

Astfel, pentru bazinul hidrografic al Prutului, pentru deteminarea gradului de influenţă a principalilor FS măsurabili direct sau indirect, se examinează corelaţiile grafice, aspectul, coeficienţii de corelaţie şi ecuaţiile dreptelor rezultate dintre valorile Cv şi FS menţionaţi în tabel la scări adecvate, cu valori logaritmate +1 pentru eliminarea cazurilor de tendinţă către 0. FS necuantificabili sunt consideraţi impliciţi unor FS cărora li se supun conform legilor etajării, zonării fizico-geografice sau sunt consideraţi global în regionalizarea FS neexplicitaţi Cv calculaţi pentru cele 14 staţii hidrometrice din bazin cu şiruri de măsurători de 39 de ani, după întocmirea curbelor de asigurare empirică şi determinările de coeficienţi caracteristici utilizând metoda coeficientului de înclinaţie şi formulele Pearson, prezintă abateri foarte mari de ± 0,2007 (± 36,16%).

După analiza legăturilor grafice dintre Cv şi principalii FS selecţionaţi s-a stabilit că că cea mai strânsă corelaţie esta cea cu qo. După explicitările cu acest factor abaterea absolută a Cv a scăzut la ± 0,1306, Cv = f (qo, α), unde α include influenţa lui F (km2), h (m) ş. a. Apoi, din analiza legăturilor grafice ditre α şi ceilalţi FS [F (km2), h (m)] s-a evidenţiat că influenţa lui F (km2) asupra lui α este mai slabă decât cea a lui h (m). S-a calculat apoi un Cv îmbunătăţit, Cv=f(qo, h, β), unde β include influenţele altor FS după explicitarea lui qo (l/s*km2) şi h (m). Acest Cv prezintă abateri de doar ± 0,1273. Influenţa lui F (km2) aupra lui β este foarte slabă, materializată grafic printr-o dreaptă ce indică β constant pentru F (km2) în creştere sau descreştere (o dreaptă paralelă cu axa suprafeţei). Scurgerea maximă

Debitele medii maxime lichide sunt prezentate centralizat pentru cele mai importante staţiidin bazinul Prutului în tabelele de mai jos la nivel lunar (în m3/s). Valorile în % sunt pezentate în Anexa IV.

Scurgerea maximă lichidă se înregistrează în lunile în care cantitatea de precipitaţii este mare (anotimpul de primăvară) şi care se asociază cu topirea zăpezilor, determinând apele mari de primăvară


35

cu o influenţă majoră asupra scurgerii. Aceste valori se reflectă şi în valorile medii anuale care determină o creştere anuală peste media multianuală.

Bazinul Prutului resimte din plin această situaţie. De regulă scurgea maximă în bazinul Prutului s-a înregistrat în perioada 1969-1971.De exemplu, la staţia Todireni pe Jijia s-au înregistrat 7,52 mc/s (în 1969), la staţia Iaşi pe Bahlui s-au înregistrat 8,18 mc/s (în 1980), la staţia Murgeni pe Elan s-au înregistrat 1,33 mc/s (în 1970). Valorile cele mai mari ale scurgerii maxime s-au înregistrat în amonte de Iaşi, la staţia Rădăuţi-Prut (139,2 mc/s în anul 1980) şi la staţia Ungheni pe râul Prut (153,0 mc/s în anul 1955 şi 147,5mc/s în anul 1980). Cele mai mici valori ale scurgerii maxime s-au înregistrat la staţia Iaşi pe râul Nicolina (1,01 mc/s în anul 1981), aceasta datorită bazinului mic controlat de staţie.

Prelucrarea superioară a datelor referitoare la scurgerea maximă a condus la obţinerea unor debite maxime de diverse asigurări (Tabel nr. 5), precum şi a unor volume maxime de diverse asigurări (Tabel nr. 6) Tabel nr. 5 Debite maxime de diverse asigurări la staţiile importante din bazinul Prut

debite max.cu diverse probabilităţi(Qmp/s/ql/s/kmp) râul

staţia h.

per.directă valorificată

L(km)

F(kmp)

H(m) 0.1% 0.5% 1% 2% 5% 10%

Q0(mc/s)

Cv

Cs

Jijia Dorohoi 59-86 23.0 225 262 455 310 250 190 125 77 38.7 1;2 4Cv 1784 1215 980 745 490 302 152

Sitna Todireni 53-86 65.8 940 167 685 470 375 290 185 115 58.3 1;2 728 500 399 308 197 122 62.0

Miletin N.Bălcescu 68-86 33.0 223 202 495 325 270 215 150 105 53.0 0.95 4Cv 2220 1457 1210 964 672 471 237

Bahlui Hârlău 54-86 240 125 317 485 345 280 220 155 105 53.1 1.0 3880 2760 2240 1760 1240 840 425

Vămeşoaia Iaşi 67-87 4;5 18.0 181 160 110 91 71 47 31 15;5 1;1 4Cv 8889 6111 5055 3944 2611 1723 861

Tabel nr. 6 Volume maxime de diverse asigurări la staţiile importante din bazinul Prut

T (zile)

val. max.cu diverse probabilităţi de depăş. mil.mc

râul

staţia h.

L(km)

F(kmp)

H(m)

per directă

valorificată 0.1% 0.5% 1% 2% 5% 10%

W (mil.mc)

Cv

Cs

Jijia Todireni 106 1080 186 53-86 2 55.6 41.0 34.7 28.4 20.8 15.1 80.9 0.80 4Cv 5 86.2 65.5 56.2 47.5 35.9 27.4 15.1 0.69 4Cv 10 87.0 69.6 61.9 54.4 44.3 36.4 20.6 0.58 3Cv 20 103 83.3 74.6 65.8 54.0 44.8 25.9 0.55 3Cv

Sitna Todireni 65.8 940 167 53-86 2 53.9 38.3 31,5 24.8 17.2 11.7 59.6 0.99 4Cv 5 78.4 57.7 48.9 40.0 29.3 21.3 11.4 0.80 4Cv 10 86.8 67.5 59.0 50.8 40.0 31.6 16.6 0.70 3Cv 20 98.2 77.8 68.9 60.0 48.3 39.2 21.6 0.62 3Cv

Miletin N.Bălcescu 33.0 225 202 68-86 2 23;3 17.6 15.1 12.7 9.59 7.27 3.98 0.70 4Cv 5 29;2 22.6 19.5 16.7 12.8 9.93 5.56 0.65 4Cv 10 31.9 25.0 22.0 19.0 15.1 12.1 6.53 0.66 3Cv 20 33.6 26.7 23.7 20.8 16.8 13.7 7.66 0.60 3Cv

Bahlui Hârlău 22.0 125 317 54-86 2 17.4 12.8 10.8 8.70 6.29 4.53 2.39 0.84 4Cv 5 10 20

Vămeşoaia Iaşi 18.0 181 67-86 2 3.65 2.66 2.22 1.79 1.28 0.91 0.48 0.87 4Cv 5 3.72 2.86 2.47 2.10 1.62 1.25 0.63 0.78 3Cv 10 3.92 3.04 2.66 2.28 1.79 1.41 0.74 0.71 3Cv 20 4.00 3.18 2.81 2.45 2.13 1.60 0.88 0.62 3Cv

Analiza viiturilor de pe râurile din bazinul Prutului a condus la determinarea elementelor

caracteristice medii ale undelor de viitură schematice (tip) la staţia hidrometrice importante din perspectiva acestui fenomen hidrologic (Tabel nr. 7).


36

Tabel nr. 7 Elementele caracteristice medii ale undelor de viitură schematice (tip) la staţiile importante din bazinul Prut

râul staţia h. L(km) F(kmp) Hm(m) Tt(ore) Tc(ore) v Başeu Havârna 25.0 208 202 55 10 0.28 Miletin N.Bălcescu 33.0 223 202 50 12 0.30 Bahlui Hârlău 22.0 125 317 43 10 0.23 Elan Tupilaţi 30;6 233 197 40 10 0.28

Scurgerea minimă Scurgerea apei în bazinul Prutului reprezintă produsul climei temperat-continentale în condiţiile

specifice Podişului Moldovenesc. Aceasta are o variaţie în timp, legată de evoluţia factorilor climatici şi una spaţială, dependentă de condiţiile de relief, rocă, sol, vegetaţie şi de activitatea omului. Principalele caracteristici ale scurgerii sunt determinate de variaţiile ei anotimpuale, altitudinale, latitudinale, de torenţialitate şi de factorii azonali. Scurgerea medie multianuală este cel mai general indicator al resurselor de apă, iar valorile ei indică măsura potenţialului resurselor de apă al râurilor aferente acestui bazin hidrografic.

Scurgerea minimă se înregistrează în perioada de iarnă, când o parte din debitul lichid este cantonat sub formă de gheaţă sau în perioada de vară când seceta prelungită poate afecta scurgerea de suprafaţă, determinând secarea râurilor, fenomen care este foarte frecvent în Podişul Moldovei, în mod special în cursul inferior al Prutului şi pe afluenţii acestuia. De exemplu, pentru staţiile din bazinul Prutului scurgerea minimă anuală înregistrează valori cuprinse între 0,08 m3/s la staţia Murgeni pe râul Elan (în anul 1968) şi 0,02 m3/s la staţia Iaşi pe râul Nicolina, în anul 1954 (aceasta fiind şi valoarea cea mai mică de pe întregul bazin).

Regimul scurgerii zilnice în interiorul anului poate fi caracterizat printr-o serie de indici dintre care cel mai important este KZm (coeficientul modul minim zilnic). Acesta este raportul dintre debitul mediu zilnic minim anual (QZm) şi debitul mediu multianual (Q), calculat prin relaţia: KZm= QZm/Q. Valorile determinate sunt utilizate la calculul indicelui general KZ, care este raportul dintre KZM (coeficientul modul maxim zilnic) şi KZm (coeficientul modul minim zilnic).

Pe afluenţii Prutului KZm variază în limite foarte largi, datorită pantelor scăzute care reţin precipitaţiile în perioada de vară favorizând procesul de evapotranspiraţie. Unele râuri prezintă chiar şi fenomenul secării. Astfel, coeficientul modul minim zilnic (după C. Diaconu, 1971) prezintă valori cuprinse între 0,003 pe Jijia la postul hidrometric Cârpiţi-Victoria şi 0,280, tot pe râul Jijia, la postul hidrometric Dorohoi. Pe cea mai mare parte din bazinul hidrografic Prut se constată valori ale KZm foarte reduse, în general sub 0,1, după cum urmează: 0,061 la postul hidrometric Todireni pe Jijia, 0,072 la postul hidrometric Iaşi amonte Nicolina pe Bahlui, 0,062 la postul hidrometric Iaşi pe Nicolina, 0,032 la postul hidrometric Bădeni Hârlău pe Bahlui. În sectorul inferior al bazinului Prutului valorile KZm sunt cuprinse între 0,038 pe Elan la postul hidrometric Murgeni şi 0,107 pe Covurlui la postul hidrometric Fârţăneşti. Prutul prezintă un coeficient modul minim zilnic de 0,110 la postul hidrometric Ungheni. O mare influenţă în variaţia temporală a scurgerii minime o au amenajările antropice din lungul afluenţilor Prutului (iazurile şi eleşteele), precum şi lacul de acumulare de la Stânca-Costeşti.

Deficitul în bilanţul hidric pe întreg sectorul mijlociu al bazinului Prutului este evident analizând cei doi termeni de bază din ecuaţia bilanţului hidric, precipitaţiile (450-550 mm/an) şi evapotranspiraţia potenţială (650-700 mm/an). Se constată un deficit care variază între 150-200 mm/an. Acest deficit raportat la valori medii multianuale capătă variaţii anuale şi sezoniere destul de mari, fapt ce determină intervenţia omului pentru a realiza acumulări de apă.

Seceta este un fenomen frecvent în sectorul mijlociu al bazinului Prutului (8-10 intervale secetoase în partea central-estică cu o durată medie de 14-16 zile), înregistrându-se îndeosebi la sfârşitul verii şi toamna, ceea ce determină scurgerea minimă din această perioadă şi chiar secarea afluenţilor mici, lipsind astfel alimentarea superficială a lacurilor din sub-bazinele respective.

Deosebirile privind cantitatea şi regimul precipitaţiilor în bazinul Prutului apar evidente pe lângă repartiţia segmentelor de râu cu secări frecvente şi din compararea coeficienţilor pluviometrici, care în partea de N au valori supraunitare cinci luni din an (mai-septembrie), iar în S numai patru luni (mai-august), valorile maxime fiind de 1,9 la Dorohoi şi 1,7 la Iaşi, în luna iunie.

Blocarea precipitaţiilor sub formă de zăpadă cca. două luni pe an şi deci sustragerea lor temporară din procesul de alimentare a râurilor şi lacurilor, perioadă în care devin predominante sursele subterane, are ca rezultat pe lângă apariţia secării sau scăderea valorilor medii ale scurgerii minime zilnice şi o creştere a mineralizării apei cu schimbarea raportului dintre conţinutul diferitelor săruri (în iazul Axinte de pe Başeu apa are un grad de mineralizare de 663,5 mg/l în mai şi 1086 mg/l în decembrie).

Dificultatea determinării cantitative a scurgerii minime zilnice, atât la nivel anual, cât şi în perioada IV-XI este evidenţiată şi prin prezentul studiu, care are ca scop evidenţierea lipsei de apă de pe afluenţii din acest bazin, precum şi justificarea existenţei micilor acumulări cu volum temporar de apă şi cu mare densitate (cea mai mare din ţară), fapt concluzionat şi de analiza scurgerii minime lunare, atât la nivel anual, cât şi în perioada IV-XI, studiu publicat anterior în cadrul aceleiaşi serii.


37

0

40

80

120

160

0 10 20 30 40

A(km2)

Ns(

days

)

Aşadar complexitatea analizei scurgerii minime zilnice atât la nivel anual cât şi pentru perioada IV-XI cumulează influenţele factorilor climatici predominanţi, dar şi a factorilor neclimatici, în special litologia, vegetaţia, panta şi amenajările antropice.

Analiza repartiţiei scurgerii minime zilnice, atât la nivel mediu anual, cât şi la nivel mediu pentru perioada IV-XI, evidenţiază rolul factorilor determinanţi ai scurgerii, clima şi relieful pe de-o parte şi mărimea suprafeţei bazinului de recepţie (F, km2), ca regularizator al scurgerii pe de altă parte. Factorii care determină intensitatea mare a fenomenului de secare pe râurile mici din bazinul Prutului

Rolul cel mai important în amplificarea intensităţii fenomenului de secare revine factorilor cadrului natural care constituie substratul (relief, geologie, sol, vegetaţie), pe de-o parte, dar şi factorilor climatici corespunzatori zonei, pe de altă parte (precipitaţii).

Fig. 8 Legătura ploaie (strat de precipitaţii în mm)-scurgere (debit în l/s) la bazinul experimental Tinoasa-s.h. Ciurea

•Geologia influenţează amplificarea intensitatii fenomenului de secare prin faptul că există foarte des cazuri de râuri la care talvegul albiei minore nu intersecteaza pânza fretică.Efectele imediate constau în faptul că nu există alimentare subterană pentru permanentizarea scurgerii de suprafaţă, aceasta producându-se numai datorită precipitaţiilor căzute pe suprafaţa bazinelor. •Vegetaţia, prin componenta cea mai influentă, aşa cum s-a arătat anterior la Capitolul “Învelişul vegetal”, pădurea, influenţează prin reţinerea în totalitate a precipitaţiilor mai mici de 15-20 mm în cazul căderii acestora după perioade lungi de secetă.

•Solul pot influenţa intensitatea fenomenului de secare prin prezenţa solurilor cenuşii podzolite care conţin un mare procent de argilă, de peste 20%, şi nu au capacitatea de înmagazinare a apei care

să poată prelungi scurgerea de suprafaţă.•Relieful este un factor fizico-geografic de substrat care poate inflenţa secarea prin prezenţa pantelor relativ mici de 15-17%.

•Precipitaţiile specifice climatului continental excesiv însumează cantităţi anuale de de 630 mm, dar care sunt neuniform distribuite în timp, având un puternic caracter de torenţialitate.

Fig. 9 Frecvenţa producerii fenomenului de secare funcţie de suprafaţa bazinală

În astfel de condiţii menţionate mai sus, frecvenţa producerii fenomenului de secare este de 40-50% în cazul bazinelor cu suprafaţa de 15-20 km

2 şi de peste 90% în cazul bazinelor cu suprafeţe

mai mici de 5 km2.

În cazul bazinului reprezentativ Tinoasa la p.h. Ciurea scurgerea pe tot parcursul anului a existat numai în anul 1980 (în perioada de observaţii de 35 ani din 1969 până în 2003).

Expresia matematică a frecvenţei fenomenului de secare este dată de funcţia:

f=(n/N)*100 unde, n-nr de ani în care s-a produs fenomenul secării; N-nr de ani ai perioadei de observaţii.

Durata medie multianuală a fenomenului de secare notată cu Ns (în zile) are de asemenea valori foarte ridicate. La staţia de închidere a bazinului hidrografic Tinoasa la Ciurea (aria A=4,17 km

2)

valoarea pentru Ns este de 131 zile. Fig. 10 Relaţia între durata medie multianuală cu fenomenul secării şi suprafaţa bazinală


38

0

5

10

15

20

25

30

35

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Ns(

days

)

În figura de mai sus se prezintă relaţia dintre Ns (zile) şi suprafaţa bazinală, (de tipul Ns = f(A)), din care se constată durate medii multianuale ale fenomenului de secare (adică Ns) de peste 120 zile în cazul suprafaţelor mai mici de 4-5 km

2.

Un rol important asupra mărimii duratei fenomenului de secare îl are şi distribuţia în timp a precipitaţiilor.

Durata maximă fără scurgere înregistrată în cazul bazinelor mici din acest bazin a fost în anul 1987 de 292 de zile la staţia hidrometrică de închidere a bazinului hidrografic Tinoasa Ciurea (A=4,71

km2) şi de 326 zile la staţia hidrometrică Humăria

(A=1,65 km2) din cadrul aceluiaşi bazin.

Precipitaţiile căzute în anul 1987 au fost de 470 mm. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în anul 1986 când au căzut mai puţine precipitaţii – numai 381 mm, adică mai puţin cu 89 mm decât în 1987. Totuşi valoarea Ns a fost mai mică, de numai 255 zile. Aceasta s-a datorat faptului că precipitaţiile au căzut mai mult în perioada de primăvară când umiditatea a fost mai mare şi a favorizat scurgerea.

Fig. 11 Variaţia anuală a numărului de zile cu fenomen de secare la bazinul experimental Tinoasa-s.h. Ciurea în perioada din 1969 până în 2003

Relaţia de sinteză dintre durata maxima a

fenomenului de secare cu probabilitate de 1% (Nsmax1%) şi suprafaţa bazinală poate depăşi 330 zile în cazul bazinelor cu suprafaţa mai mică de 5 km

2

şi mai mult de 330 zile în cazul bazinelor din aceeaşi categorie dar cu cu grad mare de împădurire.

Fig. 12 Relaţia de sinteză Nsmax1% = f(A)

În concluzie, la bazinele experimetale mici se pot

face calcule şi aprecieri exacte asupra: Numărului mediu multianual de zile cu

fenomen de secare; Numărului maxim de zile cu fenomen de

secare inregistrat; Valoarii numărului de zile cu fenomen de secare cu probabilitea de producere de 1%; Numărului maxim lunar de zile cu fenomen de secare înregistrat; Probabilităţii corespunzatoare;

Trebuie subliniat rolul determinant avut de factorii care amplifica fenomenul de secare, şi anume geologia (neintersectarea pânzei freatice) şi zonele împădurite (în cazul cantităţilor mai mici de precipitaţii).

Pentru realizarea hărţii secării râurilor din bazinul Prutului s-a folosit harta reţelei la scara 1:100000, codificarea cursurilor de apă din Atlasul Cadastrului Apelor din România, vol. I din 1964 şi hărţile din Atlasul secării râurilor din România, la scara 1:200000, publicate în 1974.

Pentru caracterizarea fenomenului de secare pe râurile din bazinul Prutului s-au stabilit următoarele categorii:

• Râuri cu secare permanentă, în care sunt incluse râurile cu scurgere numai la ploi foarte mari, o dată la mai mulţi ani.

• Râuri cu secare în fiecare an, în care sunt incluse cursurile cu apariţia secării în fiecare an, chiar dacă în câţiva ani din 30-40 ani nu s-a produs secare completă.

• Râuri cu secare o dată la câţiva ani, în care sunt incluse cursurile cu apariţia secării în medie pe lungă perioadă, o dată la 2-5 ani.

• Râuri cu secare rară, în care sunt incluse râurile cu apariţia secării în medie pe lungă perioadă, o dată la mai mult de 5 ani.

• Râuri cu secare şi cu apă în băltire în condiţii naturale. • Râuri cu secare şi cu apă în băltire în condiţii artificiale. • Râuri cu secare şi cu lipsa apei din albie în condiţii artificiale. • Râuri necunoscute sub aspectul secării.


39

Tabel nr. 8 Fenomenul de secare pe râurile din bazinul Prutului

Tip de secare

Nr. de segmente de râuri la scara

1:100000 (între confluenţe)

Lungimea totală a

cursurilor de apă (km)

Râuri cu secare permanentă 29 470 Râuri cu secare în fiecare an 30 22 Râuri cu secare o dată la câţiva ani 35 971 Râuri cu secare rară 44 1381 Râuri cu secare şi cu apă în băltire în condiţii naturale 32 2 Râuri cu secare şi cu apă în băltire în condiţii artificiale 30 5 Râuri cu secare şi cu lipsa apei din albie în condiţii artificiale 29 3 Râuri necunoscute sub aspectul secării 56 464 Cursuri permanente 479 1601 TOTAL (inclusiv canalele) 764 4919

După Atlasul secării râurilor din România, cu completări Trebuie menţionat faptul că sectoarele de râuri analizate sunt corespunzătoare hărţilor la scara

1:100000, inclusiv canalele identificate în lunca Prutului în sectoarele din judeţele Iaşi şi Galaţi. Baza de lucru a constituit-o Atlasul secării râurilor din România, prin cele 5 hărţi la scara

1:200000 aferente parţial bazinului Prutului, în completarea cărora s-au adus informaţii din studierea surselor bibliografice (Chiriac, V., 1962, Diaconu, C., 1961, Mociorniţă, C., Dincă, A., Niţulescu, M., 1963, Păduraru, A., Popovici, V., Marţian, F., Diaconu, C., 1973, Topor, N., 1964).

Fig. 13 Ponderea segmentelor de râuri din

bazinul Prutului pe categorii de secare

Din analiza hărţii

realizate şi din ilustrarea ponderii segmentelor de râuri după categoria de secare din fig. nr. 30 se pot extrage următoarele concluzii:

-râurile cu secare permanentă (în care sunt incluse râurile cu scurgere numai la ploi foarte mari, o dată la mai mulţi ani) totalizează 470 km şi sunt localizate în special în bazinul Bahluiului, dar şi în bazinele Miletinului şi Sitnei.

-râurile cu secare o dată la câţiva ani (în care sunt incluse cursurile cu apariţia secării în medie pe lungă perioadă, o dată la 2-5 ani) totalizează 971 km şi sunt caracteristice afluenţilor Jijiei din bazinele Miletinului şi Sitnei.

-râurile cu secare rară (în care sunt incluse râurile cu apariţia secării în medie pe lungă perioadă, o dată la mai mult de 5 ani) însumează lungimea cea mai mare (1381 km), aproape ¼ din lungimea cursurilor din sectorul românesc al bazinului Prutului.

-râurile necunoscute sub aspectul secării includ majoritatea canalelor, analizate ca parte componentă a reţelei hidrografice, localizate în lunca Prutului.

SCURGEREA SOLIDĂ

Debitul solid mediu, mediu maxim şi mediu minim Debitul solid mediu, mediu maxim şi mediu minim este dependent de scurgerea lichidă.

Turbiditatea medie are valori sub cele medii anuale, fiind cuprinse între 0,01 g/l la Stânca şi 8,84 g/l pe râul Bahluieţ la Târgu Frumos. Exceptând râul Prut şi râul Elan, pe celelalte râuri din bazin, turbiditatea medie anuală a înregistrat valori supraunitare.

Fenomenul scurgerii solide are valori ridicate în toată zona studiată, ceea ce îi asigură şi Prutului o alimentare bogată în aluviuni în suspensie.

10%0%

20%

28%0%0%9%

33%

0%

Râuri cu secare permanentă

Râuri cu secare în fiecare an

Râuri cu secare o dată la câţiva ani

Râuri cu secare rară

Râuri cu secare şi cu apă în băltireîn condiţii naturale

Râuri cu secare şi cu apă în băltireîn condiţii artificiale

Râuri cu secare şi cu lipsa apei dinalbie în condiţii artificiale

Râuri necunoscute sub aspectulsecării

Cursuri permanente


40

Turbiditatea apei (ρ, în g/mc) în râuri este în medie în jur de 1000-2500 g/mc, însă în zona depozitelor friabile pliocene din sudul bazinului ajunge la valori foarte mari (17 800 g/mc pe râul Covurlui la Fârţăneşti ).

Tabel nr. 1 Scurgerea solidă a râurilor din bazinul Prutuluiţ*-sintetizare

Râu

post hidrometric

Q MEDIU

R (Kg/s)

r (t/ha/an)

ρ (g/mc)

Başeu Săveni 0,68 1,09 0,58 1601,3

Başeu Ştefăneşti 1,08 2,31 0,79 2135,6 Prut*** Ungheni 72,3 56,0 1,13 775,0 Jijia** Dorohoi 0,42 0,43 0,54 1028,2 Jijia Todireni 1,48 3,44 1,00 2327 Jijia Victoria 4,34 11,4 1,07 2629,5 Sitna Botoşani 0,28 0,26 0,49 912 Sitna Todireni 1,30 2,34 0,79 1797

Miletin N. Bălcescu 0,49 0,40 0,59 822

Miletin Vlădeni 0,92 1,70 0,80 1841 Bahlui Hârlău 0,32 0,27 0,61 826,8 Bahlui Pod. Iloaiei 0,66 1,20 0,64 1812,2 Bahlui Iaşi 1,80 3,39 0,61 1886 Prut*** Oancea 74,5 52,0 0,61 700,0

Covurlui Fârţăneşti 0,45 8,00 5,40 17800 *după I. Ujvari,1972; **după M. Pantazică, 1953-1966; ***după C. Diaconu, 1964 (inclusiv râul Covurlui)

Scurgerea solidă specifică însă nu se ridică la valori prea mari din cauza scugerii medii lichide scăzute. Ea rămâne în jur de 0,5-1 t/ha/an, în bazinul Jijiei, şi se ridică la 5,4 t/ha/an în aria depozitelor pliocene.

Datorită aluviunilor bogate transportate de Prut (şi D. Cantemir a observat că apele acestui râu sunt mai grele decât ale Siretului), în lungul cursului său se observă aluvionări puternice pe sectoare care nu au fost însă cartate exact.

Debitul solid (R, în kg/s) al Prutului, la Oancea, este mai redus decât la Ungheni cu 4 kg/s, rezultând depuneri de 126 000 t/an. Socotind la vărsare un debit mediu de 50 kg/s de aluviuni, se obţine un volum de 700 000 mc (sau 1 580 000 t) de suspensii vărsate de Prut în Dunăre anual.

PROPRIETĂŢILE FIZICE ŞI CHIMICE ALE APELOR DIN BAZINUL PRUTULUI

Regimul termic şi de îngheţ al apelor din bazinul hidrografic Prut Evoluţia temperaturii apei urmăreşte evoluţia temperaturii aerului din acelaşi interval de timp, condiţionat de volumul de apă din reţeaua hidrografică şi de particularităţile schimbului caloric între acest volum şi mediu, realizat în mod specific prin deplasarea apei pe versanţi şi în albii. În aceeaşi zonă climatică se întâlnesc diferenţieri în evoluţia temperaturii apei datorită în special valorilor diferite ale debitelor. Alţi factori, cum ar fi aportul subteran sau evacuările de debite cu temperaturi diferite exercită în special influenţe locale.

În cazul râului Jijia la Todireni, caz luat ca exemplu, cu un debit în intervalul 13 - 14.IV.1968 de 0,29-0,30 m3/s, fiind de acelaşi ordin de mărime cu al Olteţului la acea dată, se constată că temperatura apei urmăreşte foarte fidel variaţiile temperaturii aerului decât în cazul Olteţului, studiat pentru comparaţie, fiind în alte condiţii climatice, pentru sublinierea ideii sus-menţionate. Cauza acestei apropieri între valorile temperaturii apei şi aerului o constituie faptul că valorile temperaturii aerului din zona amonte nu s-au diferenţiat practic de valorile temperaturii aerului din secţiunea Todireni, unde s-au efectuat şi măsurătorile asupra temperaturii apei. Diferenţele reduse între valorile termice ale aerului din secţiunea de măsurători şi zona din amonte se datorează în cazul râurilor de câmpie variaţiilor neînsemnate ale altitudinii pe mari zone hidrografice. Desigur o altă cauză a valorilor apropiate ale temperaturii apei şi aerului o constituie şi schimbul termic aer - apă, mult mai important în cazul râurilor cu debite reduse.

Evoluţia în timp şi spaţiu a principalelor forme de gheaţă în bazinul Prutului este analizată după datele sintetizate de Pompiliu Miţă şi publicate în 1986.

Staţiile hidrometrice la care s-au efectuat observaţii şi măsurători asupra fenomenelor de îngheţ sunt uniform distribuite pe suprafaţa bazinului.


41

Tabel. nr. 1 Durata în zile a fenomenelor de îngheţ pe principalele râuri din bazinul Prutului la principalele staţii hidrometrice (caracteristici pentru perioada de bază 1951-1980)

Durata în zile a podului de

gheaţă (raportată la numărul de ierni cu pod de

gheaţă)

Durata în zile a podului de

gheaţă (raportată la numărul de ierni cu

observaţii)

Durata totală în zile a formelor de gheaţă

(raportată la numărul de ierni cu forme de gheaţă)

Nr. crt. Râul Staţia

hidrometrică

Med

ie

Max

imă

Min

imă

Med

ie

Max

imă

Min

imă

Med

ie

Max

imă

Min

imă

1 Prut Rădăuţi 63 106 18 56 106 0 86 185 24 2 Başeu Havârna 36 120 3 32 120 0 56 124 11 3 Başeu Săveni 67 117 33 67 117 33 84 142 38 4 Başeu Ştefăneşti 63 116 12 61 116 0 87 123 36 5 Prut Ungheni 60 103 16 58 103 0 79 129 27 6 Jijia Dorohoi 59 117 12 59 117 12 92 137 40 7 Jijia Todireni 64 120 9 64 120 9 91 137 35 8 Sitna Botoşani 68 115 6 63 115 0 90 126 41 9 Sitna Todireni 59 117 10 59 117 10 85 123 37 10 Miletin N. Bălcescu 65 122 5 62 122 0 86 126 32 11 Jijia Victoria 55 115 20 53 115 20 81 123 30 12 Bahlui Hârlău 75 120 33 71 120 0 88 122 31 13 Bahluieţ Tg. Frumos 41 85 4 33 85 0 67 119 23 14 Bahluieţ Podu Iloaiei 46 116 18 33 116 0 61 117 11 15 Bahlui Iaşi 49 117 5 44 117 0 69 144 13 16 Prut Bumbăta 53 113 11 51 113 0 69 122 4 17 Prut Fălciu 42 99 3 29 99 0 68 118 5 18 Prut Oancea 50 94 13 47 94 0 64 109 4

Caracterizare chimică a apelor din bazinul hidrografic Prut

Ultimele campanii de prelevare pentru caracterizarea hidrochimică a acestui bazin hidrografic s-au executat în primăvara şi vara anului 1992. Au fost urmăriţi 40 de indicatori fizico-chimici de calitate a apei:

-indicatorii regimului de oxigen, RO (O2, CBO5, CCO-Mn, CCO-Cr); -indicatori ai gradului de mineralizare, GM (pH, alcalinitate, duritate, suspensii, reziduu fix

constant la 1050C, conductivitate specifică, cloruri, sulfaţi, bicarbonaţi, calciu, magneziu, sodiu, potasiu ); -indicatori de eutrofizare a apei (NH4

+, NO3-, NO2

-, N total, PO43-, P total);

-indicatori specifici de impurificare (CN-, fenoli, produse petroliere, izomeri HCH şi DDT, detergenţi anion-activi, Fe, Mn, Zn, Cu, Cr, Cd, Pb, Hg, Al, Mo). 1. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al indicatorilor regimului de oxigen

1.1. Oxigenul dizolvat Acest indicator a prezentat în secţiunile de pe râul Prut un ecart al valorilor cuprins între 7,2-11,2

mg/l în primăvară şi 5,8-10,4 mg/l în vară. Aceste valori se încadrează în general în limitele categoriei I STAS 4706/88, ceea ce indică o bună aerare a apelor râului Prut, chiar în sezonul cald. Se remarcă o tendinţă de scădere a conţinutului de OD în apă pe tronsonul inferior, după cunfluenţa cu Başeu, Jijia, Bahlui, afluenţi deosebit de impurificaţi cu compuşi uşor şi greu oxidabili.

În tronsonul din aval de lacul Stânca - Costeşti, se evidenţiază o diminuare a încărcării apei cu substanţe organice, ca efect atât al acţiunii de tamponare a lacului Stânca - Costeşti, cât şi datorită debitelor de uzinare crescute care au ca efect diluţia acestor compuşi în aval de această acumulare.

Pentru afluenţi, conţinutul cel mai scăzut de OD s-a înregistrat pe tronsonul inferior al râului Jijia (după confluenţa cu Sitna şi cu râul Bahlui- secţiunea Tomeşti 0,4 mg/l). Apa acestor râuri este de categoria aIII-a şi chiar degradată cf. STAS 4706/88 din punct de vedere al conţinutului de OD. În perioada de vară scăderi ale concentraţiilor de OD s-au pus în evidenţă şi pe râul Chineja (4,8 mg/l). Afluenţii Elan (8,1 mg/l) şi Başeu (7,1 mg/l) se încadrează în mod constant în categoria I de calitate.

1.2. CBO5 Dinamica valorilor momentane şi medii pentru indicatorul CBO5 scoate în evidenţă tronsoanele

de râu pentru care se înregistrează o impurificare cu substanţe biodegradabile. Râul Prut prezintă un grad scăzut de impurificare organică, apa fiind de categoria I referitor la acest indicator de calitate (2,7-4,1 mg/l).

O uşoară depăşire a limitei categoriei I se remarcă în mod constant în secţiunea Prisecani, ca efect, în principal, al impactului apelor râului Jijia. Tronsoanele de râu cele mai impurificate cu substanţe organice biodegradabile sunt afluenţii Jijia, mai ales după confluenţa cu Sitna şi Bahluiul (7,8-77 mg/l).


42

Ecartul de variaţie pentru râurile Sitna şi Bahlui s-a situat între 8,7-95 mg/l. Referitor la acest indicator, râul Jijia este de categoria a III-a în secţiunea Todireni şi degradat la confluenţa cu Prutul. În sezonul cald, temperaturile ridicate au favorizat activitatea micro-organismelor, astfel încât, râurile Elan şi Başeu prezintă de asemenea o impurificare organică, apa acestor afluenţi fiind de categoria a II-a şi a III-a, cf. STAS 4706/88.

1.3. CCO-Mn Urmărirea variaţiei concentraţiilor momentane şi medii pe campanii pentru indicatorul CCO-Mn

completează imaginea globală a impurificării apelor cu substanţe organice uşor oxidabile. Râul Prut este de categoria I, cu excepţia secţiunii Prisecani care prezintă o uşoară impurificare

cu astfel de compuşi (cat. II), ca urmare în principal a aportului adus de Jijia. De asemenea, râul Bahlui a prezentat o încărcare organică semnificativă, fiind de categoria a III-a sau degradat cf. STAS 4706/88, valoarea indicatorului CCO-Mn fiind cuprinsă între 15-22,6 mg/l. Pe râul Elan s-a pus în evidenţă un grad mai scăzut de impurificare cu substanţe organice uşor oxidabile, apărând o tendinţă de încărcare cu substanţe organice în perioada de vară (cat. II).

1.4. CCO-Cr Acest indicator dă o imagine a impurificării apelor cu substanţe greu oxidabile, este similară în

general cu cea a gradului de încărcare a apelor cu substanţe organice uşor degradabile şi scoate în evidenţă zonele de impurificare cu astfel de compuşi, respectiv: -pe râul Prut tronsonul Stânca-Costeşti - Prisecani, val. max. 17,7 mg/l (cat. II), şi secţiunea Giurgiuleşti, val. max. 13,3 mg/l (cat. II); -râul Jijia, pe tronsonul central şi inferior, este de cat. III şi degradat, val. max. 61,9 mg/l; -râul Bahlui, pe tronsonul din amonte de confluenţa cu râul Jijia este degradat cf. STAS 4706/88, val. max. 28,5 mg/l; -râul Başeu pentru care se depăşeşte de asemenea frecvent limita categoriei a III-a, val. max. 31,9 mg/l. 2. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al gradului de mineralizare

2.1. Conţinutul total de săruri minerale exprimat prin conductivitate şi reziduu filtrabil la 1050C este mediu pe întreg parcursul râului Prut. Dacă în primăvară s-a remarcat o tendinţă de creştere din amonte spre aval, în special după confluenţa cu Jijia, secţiunea Prisecani (550mg/l) până la confluenţa cu Dunărea (633 mg/l), în campania din vară, secetoasă, dar când debitul pe râul Prut a fost reglat prin uzinările din lacul Stânca-Costeşti, gradul de mineralizare a fost mai uniform pe întregul parcurs al râului Prut (281-409 mg/l) şi mai scăzut faţă de campania din primăvară.

Pentru afluenţi, scăderea debitelor în perioada de vară este evidentă şi are influenţă asupra conţinutului total de săruri minerale. Râurile Sitna la Botoşani (327 mg/l) şi Chineja la Fârţăneşti (297 mg/l) se menţin în cat. I STAS 4706/88, în timp ce râul Elan apare cu o încărcare minerală crescută (1019 mg/l), trecând în cat a II-a, iar râul Jijia la Todireni se încadrează în cat. I, dar cu o valoare a mineralizaţiei mai crescută decât cea întâlnită pe râul Prut (639 mg/l). pentru râul Bahlui valoarea mineralizaţiei totale se încadrează între 668-944 mg/l, punându-se în evidenţă o tendinţă de încărcare minerală, mai ales în zona din aval de confluenţa cu Bahluieţ.

2.2. Indicatorii Cl-, SO42-, HCO3, Ca2+, Mg2+, Na+, K+, prin valorile momentane şi medii se

încadrează într-o dinamică de evoluţie similară încărcării minerale totale. Astfel pentru râul Prut toţi aceşti indicatori se încadrează în cat. I de calitate cf. STAS 4706/88, cu o tendinţă de creştere pe tronsonul inferior, prezentând următoarele ecarturi de variaţie: Cl- 39-58 mg/l; SO4

2- 56-189 mg/l; Na+ 26-74 mg/l; Ca2+ 52-88 mg/l; Mg2+ 11-33 mg/l.

Pentru afluenţi, conţinutul de cloruri cuprins între 48-105 mg/l pentru prima recoltare (din primăvară) şi mai crescut, 40-230 mg/l în a doua recoltare (din vară), cât şi conţinutul de Ca2+ cuprins între 52-92 mg/l în ambele campanii, se încadrează în cat. I de calitate cf. STAS 4706/88.

Sulfaţii au fost cuprinşi cu concentraţii între 50-361 mg/l, cu valori mai mari pa râurile Bahlui (219-392 mg/l) şi Başeu (314-374 mg/l), depăşindu-se uneori limitele cat. a II-a, a IIIa.

Pentru ionii de Na+ ecartul de valori a fost foarte larg, cuprins între 48-300 mg/l. Numai pe afluenţii Sitna, aval Botoşani (max. 55 mg/l) şi Chineja la confluenţa cu Prutul (86 mg/l), apa este de cat. I. Pentru râul Jijia la Todireni (157 mg/l) şi la Oprişeni (137 mg/l) apa se încadrează constant în cat. a II-a, iar pe Bahlui (168-240 mg/l), este de cat. a II-a, a III-a şi chiar degradat, în secţiunea Podul Iloaiei şi de cat. a II-a, a III-a în secţiunea Tomeşti (93-119 mg/l). Râul Başeu la Ştefăneşti, prin ecartul restrâns 141-154 mg/l este de cat. a II-a, a III-a, râul Elan la Murgeni este degradat cf., STAS 4706/88 prezentând valori între 205-300 mg/l, referitor la conţinutul de sodiu.

Valorile pentru ionii de Mg2+ au evidenţiat în general un conţinut relativ mai ridicat al acestui ion în apele bazinului hidrografic Prut în comparaţie cu alte bazine hidrografice din ţară. Astfel, râul Sitna la Botoşani a înregistrat valori maxime de 21,9 mg/l, Bahlui la Tomeşti, Chineja la Fârţăneşti şi Jijia la Oprişeni, prin valori cuprinse între 30-49 mg/l se încadrează în cat. I. Cele mai mari concentraţii ale acestui indicator s-au remarcat pe râul Jijia la Todireni cu 59 mg/l, pe râul Bahlui la Podul Iloaiei cu 74 mg/l, pe Elan la Murgeni cu 61 mg/l şi pe Başeu la Ştefăneşti cu 58 mg/l, apa acestor râuri fiind de cat. a II-a cf. STAS 4706/88, referitor la Mg2+.


43

2.3. Pe râul Prut cât şi pe principalii afluenţi apa se caracterizează printr-o salinitate de tip bicarbonatato-sulfato-magneziană, cu o pondere a ionilor dizolvaţi de tipul HCO3

> -SO42- > Cl-, iar pentru

cationi este specific un conţinut mai crescut de Mg2+, faţă de Na+, K+, Ca2+. Acest tip de salinitate datorat în principal fondului natural al zonei, este confirmat, de valorile pH-

ului, cuprins între 7,8-8,6, pe râul Prut şi între 8,3-8,7 pe afluenţi şi care indică o reacţie uşor alcalină a apei, fapt confirmat de valorile alcalinităţii totale cuprinse între 2-8,3. Acest tip salin este afectat însă pe unele zone de impactul surselor de poluare învecinate. 3. Caracterizarea apelor din bazinul hidrografic Prut din punct de vedere al indicatorilor de eutrofizare

3.1. Conţinutul de azotiţi Toate secţiunile de pe râul Prut şi afluenţii principali s-au situat în general cu mult sub limita cat I

STAS 4706/88 de 1mg/l. În campania din primăvară concentraţiile de azotiţi au fost între 0,015-0,019 mg/l, iar în condiţiile din vară nu au putut fi sesizaţi prin dozare.

Pentru afluenţii Başeu la Ştefăneşti, Sitna la av. Botoşani şi Bahlui la Podul Iloaiei s-a constatat o situaţie similară celei de pe râul Prut. Pe râul Jijia pe tronsonul Todireni - Oprişeni s-au înregistrat concentraţii mai crescute faţă de alţi afluenţi , de 0,02-0,64 mg/l. Afluenţii Bahlui şi Elan în zona de confluenţă cu Jijia, respectiv Prutul, au prezentat în general concentraţii de NO2

- mai reduse în prima campanie (0,02-0,066 mg/l) faţă de a II-a campanie, 0-1 mg/l. Râul Chineja a avut valori comparabile în cele două campanii de prelevare cuprinse între 0,12-0,29 mg/l.

3.2. Conţinutul de azotaţi Aceştia, spr deosebire de azotiţi, au fost depistaţi în ambele campanii de prelevare de pe râul

Prut şi afluenţii săi. Conţinutul dozat în primăvară, cuprins între 6,2 mg/l la Rădăuţi şi 8,6 mg/l la Prisecani s-a menţinut în cat. I. În secţiunea Oancea, în prima campanie concentraţiile depăşesc limita cat. I având 10,3-13 mg/l, dar se situează în cat. I în vară cu 4,9-8,6 mg/l. În secţiunea Giurgiuleşti se observă o tendinţă de scădere a concentraţiilor faţă de tronsonul din amonte, în special în vară, cu 4-5 mg/l, apa fiind în cat. I STAS 4706/88.

Pentru afluenţii Elan, cu valori medii de 6,5 mg/l în primăvară şi de 3,2 mg/l în vară, Başeu la Ştefăneşti cu 6,2 mg/l respectiv 5 mg/l conţinutul de azotaţi nu depăşeşte limitele cat. I, cu o tendinţă de scădere a valorilor din vară faţă de primăvară. Râurile Jijia la Todireni şi Chineja la Fârţăneşti, prezintă scăderi mai accentuate ale concentraţiilor (valori medii de la 13 mg/l la 7,8 mg/l şi respectiv de la 11,3 mg/l la 6,8 mg/l) cu schimbarea cat de calitate de la a II-a la I-a. Pentru râul Sitna cu valori medii de 12,3 mg/l şi respectiv de 15 mg/l, râul Bahlui la Podul Iloaiei cu valori medii de 13,7 mg/l şi respectiv de 15,3 mg/l, iar la Tomeşti de 11,7 mg/l respectiv de 13 mg/l, conţinutul de azotaţi creşte uşor vara faţă de primăvară, dar valorile se menţin în limitele cat a II-a de calitate STAS 4706/88.

3.3. Ionii de amoniu Concentraţiile determinate în secţiunile de pe tronsonul superior Rădăuţi - Ungheni al râului Prut

nu depăşesc în cele două campanii de recoltare a probelor de analize limita de 1 mg/l prevăzută de STAS 4706/88 pentru cat I de calitate. Este de remarcat o scădere a conţinutului de ioni de amoniu în perioada de vară faţă de primăvară în secţiunea Stânca-Costeşti, ca urmare atât a variaţiei debitelor de uzinare din lac cât şi în legătură cu programul de amendare cu îngrăşăminte în zona agricolă riverană. Pe tronsonul inferior al râului Prut (Prisecani - Giurgiuleşti) atât în sezonul de primăvară (1-3 mg/l) cât şi în cel de vară (1,6-6,7 mg/l) c-a constatat o tendinţă de creştere a concentraţiilor de ioni de amoniu apa fiind de categoria a II-a. Cele mai crescute concentraţii s-au determinat la Giurgiuleşti (am. confl. cu Dunărea) de 6,74 mg/l.

Pentru afluenţi în cele două campanii concentraţiile cele mai crescute s-au determinat pe râurile Jijia la Oprişeni, de 5,8-11,8 mg/l şi Bahlui la Tomeşti 5,4-8,9 mg/l, apa fiind de cat. a III-a. Cel mai puţin impurificat este râul Başeu care prin valori cuprinse între 0,18-0,9 mg/l este de cat. I. Pentru râurile Jijia, la Todireni cu 2,4-5,2 mg/l şi Sitna, av. Botoşani cu 2-5,8 mg/l, apa se încadrează în limitele cat. a III-a de calitate în primăvară şi în cat. a II-a în vară.

3.4. Fosforul total Acest indicator, prin toate valorile determinate, atât pe râul Prut cât şi pe afluenţi, în toate

secţiunile de control cercetate în cele două campanii de prelevare, a depăşit limita de 0,1 mg/l indicată de STAS 4706/88, apa se poate deci considera ca degradată.

Pe râul Prut valorile momentane şi medii s-au încadrat în general într-un ecart cuprins între 0,1-0,5 mg/l depăşind de până la 5 ori CMA din STAS 4706/88, cu unele valori momentane mai mari de până la 9 ori ca de exemplu în amonte de confl. cu Dunărea la Giurgiuleşti, cu valori de 0,62-0,84 mg/l, în primăvară.

Pentru afluenţi ecartul de concentraţii a fost însă mult mai larg (0,13-7,17 mg/l) cu depăşiri frecvente de cca. 9-30 de ori ale CMA din STAS 4706/88, atât la valorile momentane cât şi la medii. Astfel de situaţii apar în ambele campanii la râul Jijia în ambele secţiuni Todireni cu 1,01-1,39 mg/l şi Oprişeni cu 0,94-1,26 mg/l, râul Sitna cu 0,8-1,4 mg/l, Chineja la Fârţăneşti cu 0,46-2 mg/l şi mai ales Bahluiul la Tomeşti cu 0,9-7,17 mg/l.

3.5. Ortofosfaţii


44

Aceşti indicatori impotanţi ai apei,care împreună cu fosforul total dau imaginea despre fenomenele de eutrofizare, au permis obţinerea unei imagini privind conţintul formelor de fosfor anorganic.

Pentru râul Prut ortofosfaţii nu depăşesc în general 42% din conţinutul de fosfor total, valorile cele mai mici s-au determinat în lacul Stânca-Costeşti, cca 6%, iar valorile cele mai mari în zonele de impurificare şi în condiţii de secetă, respectiv la Oancea, cca 80% şi Giurgiuleşti, cca 75%.

Dintre afluenţii cercetaţi numai râul Başeu la Ştefăneşti a avut constant un conţinut mai mic de 49% de ortofosfaţi, în timp ce pentru ceilalţi conţinutul de fosfor anorganic s-a situat în general între 54-99%, ceea ce evidenţiază zonele de maximă impurificare (Jijia la Oprişeni), Sitna av. Botoşani, Bahlui în secţiunile Podul Iloaiei şi Tomeşti.

LACURILE DIN BAZINUL PRUTULUI

Condiţiile geografice care au favorizat formarea lacurilor şi au determinat regimul lor hidrologic

Formarea lacurilor şi variaţiile cantitative şi calitative ale apei acestora sunt influenţate de complexul factorilor geografici (climatici şi neclimatici) în interacţiune cu elementele dimensionale ale cuvetelor lacustre şi ale bazinelor de alimentare. Un rol important revine omului care acţionează fie direct la formarea unor categorii de lacuri (iazurile de exemplu) şi la schimbarea raporturilor între elementele bilanţului hidric prin consumul unei părţi din apă, fie indirect prin transformarea celorlalţi factori fizico-geografici care determină regimul hidrologic al lacurilor.

Condiţiile favorizante construcţiei iazurilor pot fi prezentate pe scurt astfel (P. Gâştescu, 1971): • Deficitul în bilanţul hidric - analizând cei doi termeni de bază din ecuaţia bilanţului hidric, precipitaţiile (450-550 mm/an) şi evapotranspiraţia potenţială (650-700 mm/an), se constată un deficit care variază între 150-200 mm/an. Acest deficit raportat la valori medii multianuale capătă variaţii anuale şi sezoniere destul de mari, fapt ce permite intervenţia omului de a realiza acumulări de apă; • Litologia (roci cu un grad de permeabilitate mic) argile, luturi-argiloase, luturi nisipoase; • Configuraţia văilor în profil transversal - fundul plat şi neted precum şi îngustarea prin conurile de dejecţie de la confluenţa râurilor sau alunecarea deluviilor; • Profilul longitudinal al văilor caracterizate prin pante cu valoare mică. Prezentarea lacurilor artificiale din bazinul Prutului

Lacurile de acumulare (de interes hidroenergetic şi pentru irigaţii). Zona din vecinătatea Prutului, atât de pe teritoriul României, cât şi al R. Moldova prezintă o

anumită situaţie de specificitate în privinţa unor mari necesităţi de apă, pe de o parte, iar pe de alta, în lunca râului suprafeţe întinse erau supuse unor revărsări frecvente, fapt care nu permitea practicarea corespunzătoare a culturilor agricole. În vederea optimizării acestor necesităţi şi pentru obţinerea unei anumite cantităţi de energie electrică, în decembrie 1973 au început lucrările, atât de partea română, cât şi de partea moldovenească, pentru construirea a ceea ce frecvent a fost numit Nodul Hidrotehnic Stânca-Costeşti, care constă, în primul rând, în realizarea unui baraj din pământ situat între localităţile Stânca de pe teritoriul României şi Costeşti de pe teritoriul R. Moldova.

Ca urmare a faptului că albia Prutului este adâncită în cea mai mare parte în formaţiuni de calcare cretacice, valea râului este îngustă, puternic meandrată, formă sub care se prezintă şi lacul Stânca–Costeşti, care se întinde pe o lungime de 60 km, începând de la Stânca până în apropiere de Miorcani. Această retenţie, cu un volum de 1,4 mlrd. mc de apă, contribuie la atenuarea undei de viitură pe Prut şi scoate de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă de aproximativ 70 000 ha. În acelaşi timp, permite aprovizionarea cu apă a multor localităţi din aval, inclusiv din interiorul Podişului Moldovei (Iaşi, Vaslui ş.a.) şi irigarea a circa 70 000 ha de terenuri din lunca şi terasele Prutului de pe teritoriul judeţelor Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.

Folosinţa energetică a acumulării de pe Prut se realizează prin construirea de hidrocentrale pe malul drept şi stâng al Prutului, la baza barajului, fiecare dintre acestea cu o putere instalată de 15 MW, unităţi intrate în funcţiune în anul 1978.

Iazurile Din analiza răspândirii iazurilor pe bazine hidrografice, constatăm că cele mai multe se întâlnesc

pe Bahlui (69/1960,5 ha), după care urmează: Başeu (66/1225,5 ha), Sitna (40/1320,5 ha), Miletin (24/154 ha), Corogea (23/109 ha), Ibăneasa (14/421 ha), Jijioara (13/377,5 ha) (Tabel nr. 2).

Printre cele mai mari iazuri menţionăm: Drăcşani pe Sitna (486 ha)-cel mai mare din bazinul Prutului, apoi Podul Iloaiei pe Bahlui (148,5 ha), Ciurbeşti în bazinul Bahluiului (146 ha), Negreni (140 ha), Tătărăşeni (123,5 ha) etc. Adâncimea iazurilor este redusă. Adâncimea maximă, citată de Maria Schram (Schram, M., 1970) este de 4,8 m la iazul Franc din bazinul Başeului; restul se înscriu între 2 şi 3 m. Adâncimea medie se situează între 1 şi 1,5 m. Volumul cel mai mare de apă este prin urmare la iazul Drăcşani (5,5 mil. m3).


45

0

100

200

300

400

500

600

HucSav

a

Buzne

a

F(ha

)

Eleşteele1 (local, heleşteele) sunt amenajări antropice. De obicei, ele se formează în jurul izvoarelor pe versanţi sau la baza acestora, au suprafeţe mici, iar

când sunt localizate în vecinătatea iazurilor sunt folosite pentru reproducerea peştilor. Reprezentative sunt eleşteele din apropierea iazurilor existente în bazinul Prutului (ex. la Dumbrava, bazinul Nicolinei şi la Drăcşani, în bazinul Sitnei). Caracteristici morfometrice ale iazurilor

Iazurile, care formează adevărate salbe pe afluenţii Jijiei şi cei direcţi ai Prutului, nu sunt uniform răspândite. Astfel în bazinul Ghireni, sunt 9 iazuri cu dimensiuni între 1,5 şi 30 ha, ocupând 129,7 ha (1,8 % din suprafaţa bazinului). Din ele amintim: Iazul Ghireni, Horia, Iazul Morii Mitoc ş.a.

Fig. 1 Suprafaţa principalelor iazuri din bazinul Prutului (peste 20 ha)

În bazinul

Volovăţ, sunt 7 iazuri cu dimensiuni între 0,9 şi 40 ha, ocupând 98,9 ha (0,41 % din suprafaţa bazinului). În valea principală sunt situate iazurile Coţuşca, Nichiteni, Volovăţ, Flondura etc.

În bazinul Başeu sunt 66 iazuri cu o

suprafaţă totală de 1225,59 ha (1,3% din bazin). Dimensiunile lor sunt foarte variate, între 0,44 şi 150 ha, cele mai mari fiind în valea principală (Suharău, Franc, Axinte, Calu Popii, Tătărăşeni, Negreni etc.).

Bazinul râului Corogea cuprinde 23 de iazuri, cu suprafeţe între 2,5 şi 25 ha acoperind un total de 108,95 ha. Pe restul afluenţilor mai mici ai Prutului, sunt încă 10 iazuri, în general sub 10 ha.

Pe Jijia nu sunt iazuri, ele fiind situate doar pe afluenţii săi. Astfel, pe Ibăneasa sunt 14 iazuri cu o suprafaţă totală de 421 ha (coeficientul de acoperire 2,1%). Dimensiunea lor variază între 7-70 ha; cele mai mari fiind Dragulea, Slobozia, Vorniceni ş.a.

Bazinul Sitna deţine locul al II-lea prin numărul iazurilor (40) şi prin suprafaţa lor (1320,5 ha), având un coeficient de acoperire de 1,38 %. Dintre cele mai importante amintim: Gorovei, Starostea, Teişoara, Ghidu, Urechioi, Unţeni, Stăuceni şi Drăcşani, acestea din urmă având o suprafaţă de 400 ha – cel mai mare din Câmpia Moldovei.

Iazul Unţeni este situat pe valea Grajdului la confluenţa acesteia cu văile Funda şi Stuhoasa. În formarea cuvetei iazului un rol important l-a avut bararea naturală a văii Grajdului de către alunecările masive produse pe versantul drept al acestei văi.

Lacul are formă alungită cu axa mare orientată pe direcţia NV-SE, lungă de 2,3 km şi axa mică de 440 m. Suprafaţa sa totalizează 120 ha, iar ca adâncime nu depăşeşte un metru (localizată într-un areal la aproximativ 360 m în amonte de baraj).

Malurile lacului sunt asimetrice fiind săpate în depozite loessoide şi argilele sarmaţiene. Ele sunt spălate şi erodate aproape tot timpul anului, ca urmare a variaţiei nivelului apei şi valurilor.

Fundul lacului este acoperit cu un strat de nămol, gros de 20-30 cm, provenit din spălarea solurilor şi a materialelor parentale de pe pante. Sursele de alimentare cu apă a iazului sunt de ordin general (pluvial) dar şi local (subteran). În lac se adună apa din precipitaţii şi cea provenită din bazinul de recepţie al celor trei văi (scurgerea apei de pe versanţi, din reţeaua torenţială directă şi reţeaua hidrografică organizată). Mai primeşte de asemenea apa izvoarelor de pe versantul drept al iazului.

Iazul Ghidu are caracter artificial întrucât aceasta rezultă din acumularea apei pe valea Teişoara în amonte de digul peste care trece drumul comunal Nicşani-Dorobanţi, în dreptul localităţii Costeşti.

Cuveta sa are o formă alungită cu axa mare orientată NV-SE, lungă de 915 m şi axa mică de 285 m. Prezintă maluri asimetrice şi o reglementare a scurgerii printr-un deversor modern.

1 Iazurile sunt lacurile relizate prin construirea unui baraj transversal pe vale, în amonte de care se acumulează apa, iar eleşteele sunt bazinele de apă care se construiesc pe suprafeţe netede, joase, cu exces de umiditate, înconjurate din toate părţile de uscat (iazurile sunt alungite luând forma văii în care se găsesc, având adâncimea maximă spre baraj, iar heleşteele au forme geometrice, poligonale, de obicei cu adâncimi uniforme pe toată întinderea lor).


46

ad max/ad med

0

1

2

3

4

5

6

Podul

Iloaie

i

Negren

iHuc

Larga

Jijie

i

Axinte

Sava

Paharn

icFran

c

Buzne

a

Fig. 2 Relaţia dintre adâncimile maximă şi medie la principalele iazuri din bazinul Prut Iazul Ghidu

se alimentează din precipitaţii şi din apa

numeroaselor izvoare ce apar pe versantul drept al văii Botoşanca, emisar important al iazului.

În bazinul Miletinului sunt 24 iazuri cu dimensiuni între 0,8 şi 30 ha, ocupând o suprafaţă totală de 154 ha.

Iazuri mari, de peste 50 ha, se ţin lanţ şi pe Jijioara (Bulbucani, Gropniţa, Mălăeşti, Larga Jijia),

coeficientul de acoperire cu lacuri fiind de 1,93% (al II-lea după Ibăneasa). În bazinul Bahlui numărul lacurilor de baraj antropic ajunge la 69 acoperind o suprafaţă de 1960,5

ha (1,02% din bazin). Din ele cităm: Gurgueta, Strâmbu, Ureche, Plopi, Aroneanu, Totoeşti, Paharnic, Podul Iloaiei, Cucuteni, Ezăreni, Ciurbeşti etc.

În ce priveşte suprafaţa, se poate constata că din cele 320 lacuri antropice, 35 au suprafeţe sub un hectar, 155 au între 1 şi 10 ha, 24 din ele măsoară între 50 şi 100 ha şi numai 9 depăşesc 100 ha.

Fig. 3 Ponderea volumului total (stânga) şi a suprafeţei lacurilor (dreapta) din bazinul hidrografic Prut pe categorii de folosinţă

Caracteristicile morfometrice ale lacurilor din bazinul Prutului îşi schimbă valorile şi ponderile la intervale relativ scurte de timp datorită proceselor de sedimentare a cuvetelor şi de transformare a ţărmurilor, datorită tipului de folosinţă legat frecvent de tipul de proprietate a vetrei lacului sau ca urmare a însăşi schimbării raportului dintre alimentare şi consumul de apă.

Schimbarea mărimii volumului de apă şi a suprafeţei în funcţie de adâncime a fost pusă în evidenţă prin curba volumelor şi curba batigrafică, aceasta din urmă având forme variate în raport de aspectul profilului morfobatimetric al cuvetelor (apropiată de lina dreaptă, arcuită puternic la partea

inferioară cu concavitatea orientată spre axa absciselor, sau de formă sinuoasă).

Lacurile din bazinul hidrografic Prut, deşi diferite prin valoarea caracteristicilor morfometrice au însă, în majoritatea cazurilor, unele trăsături comune: forma alungită şi suprafaţa mare în raport cu adâncimea, elemente care se reflectă în regimul lor hidrologic.

Fig. 4 Ponderea pe intervale de

volume a amenajărilor complexe din bazinul Prutului

Ponde rea s uprafe te i F (ha) a lacurilor pe categorii de folos inta

76%

19%5%

Complexă

Pisc icul tură

Ac. neperm.

Ponderea volumului total (mil mc) al lacurilorpe categorii de folosinta

3%

95%

2%pis c ic ultura/49,22 mil mc

c omplex a/1753,74 mil mc

Ac . neperm./44,66 mil mc

Ponderea pe intervale de volum a Am. Complexe

60%20%

20%

0-5 mil mc 5-10 mil mc peste 10 mil mc


47

AMENAJĂRI ANTROPICE CARE INFLUENŢEAZĂ DISTRIBUŢIA RESURSELOR DE APĂ DIN BAZINUL PRUTULUI

Stadiul actual al amenajărilor de gospodărirea apelor din bazinul hidrografic Prut

Amenajările de gospodărirea apelor din bazinul hidrografic Prut au avut în vedere: acoperirea cerinţei de apă pentru centrele populate, industriale şi alte folosinţe combaterea efectelor distructive ale apelor valorificarea potenţialului hidroenergetic ale principalelor cursuri de apă din bazin protecţia calităţii surselor de apă din bazin asigurarea cerinţelor de sănătate şi ecologice ale populaţiei

În acest scop s-au realizat numeroase lucrări, instalaţii şi amenajări de gospodărirea apelor, din care se exemplifică ca fiind cele mai importante barejele principalelor lacuri de acumulare.

Tabel nr. 1 Principalele baraje ordonate după înălţime din bazinul hidrografic Prut

Nr crt

Numele barajului An Râul

H (m

)

L ba

raj

(m)

Vol.

(mil.

m

3 )

Supr

. la

c (h

a)

Scop

Q d

ev.

(m3 /s

)

Deţinător Proiectant

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

1. STÂNCA 1978 Prut 43 3000 1400 7700 CSIHF 2800

CNAR/CSAM

AQUAPROIECT

2. PÂRCOVACI 1985 Bahlui 25 290 9,4 58 SCI 450 CNAR AQUAPROIECT

3. CIUREA 1981 Nicolina 18 750 8,4 150 C 171 CNAR AQUAPROIECT

4. SARCA 1984 Valea Oii 17 343 23,3 238 IFC 194 CNAR DAP Iaşi

5. CATAMARESTI 1979 Sitna 15 540 17,5 270 IFC 157 CNAR OIFPCA

6. CAL ALB 1970 Başeu 14 296 16,3 260 IFC 141 CNAR ISPIF

7. CUCUTENI 1964 Voineşti 14 377 14,2 210 FIC 166 CNAR ISPIF

8. PODU ILOAIEI 1964 Bahlueţ 14 630 33,0 450 FCI 525 CNAR AQUAPROIECT

9. TANSA-BELCEŞTI 1977 Bahlui 14 4890 30,3 44 ICF 840 CNAR AQUAPROIECT

10. CIURBEŞTI 1964 Locii 13 438 14,4 208 CIF 155 CNAR AQUAPROIECT

11. MILEANCA 1975 Podriga 13 453 14,4 215 IFC 133 CNAR ISPIF

12. BÂRCA 1981 Locii 12 410 8,7 112 C 130 CNAR AQUAPROIECT

13. CÂMPENI 1985 Miletin 12 675 11,0 82 C 238 CNAR AQUAPROIECT

14. CORNETU 1980 Cornet 12 250 3,9 47 C 95 CNAR AQUAPROIECT

15. PLOPI 1978 Gurguiata 12 330 22,8 339 IFC 459 CNAR AQUAPROIECT

16. NEGRENI 1974 Başeu 11 995 25,0 27 CSIF 156 CNAR ISPIF

17. HÂLCENI 1986 Miletin 10 1013 41,1 620 SFIC 242 CNAR AQUAPROIECT

18. EZĂRENI 1964 Ezăreni 9 273 4,3 94 C 45 CNAR AQUAPROIECT

19. CÂRLIG 1981 Cacaina 8 225 3,1 86 C 260 CNAR AQUAPROIECT

20. IJDILENI 1989 Ijdileni 7 398 3,8 81 C 45 CNAR ISPIF

(după R.R.M.B.); *)explicaţia notaţiilor din col. 9: C - atenuare; I - irigaţii; H - hidroenergie; F - piscicultură; S - alimentare cu apă.

UTILIZAREA APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

Evaluarea patrimoniului piscicol din bazinul hidrografic Prut

Până în anul 1980 din bazinul hidrografic inferior al Prutului, zona de luncă, făceau parte bălţile naturale: Maţa, Rădeanu, Leahu, Pochina, Şovârca, Maicaş-Fântâna Ţiganului, Cotu Mare, Vlaşca, Cotu Chiului.

Începând din 1981 până în 1985, ţinându-se seama de nevoile dezvoltării economiei naţionale şi de obligativitatea ca sectorul piscăresc să asigure un procent de 3% din necesarul de proteină şi respectiv 10% din proteina animală, s-a impus amenajarea în scop piscicol şi agricol a bazinului inferior al râului Prut, zona de luncă, situaţie în care bunurile naturale mai sus menţionate au făcut obiectul unor lucrări de amenajare.

Măsura se justifica deoarece, la nivelul acelor ani, numai fosta A. P. Galaţi ar fi trebuit să realizeze o producţie de 6000 t în condiţiile în care baza tehnico-materială existentă asigura doar realizarea a 3100 t. Obligativitatea asigurării diferenţei impunea extinderea bazei tehnico-materiale cu 2500 ha şi în acest sens au fost proiectate şi executate două unităţi sistematice pe bălţile Maţa-Rădeanu şi Şovârca ce au intrat în administrarea fostei A. P. Galaţi.

În acelaşi context întreprinderea Piscicolă Vaslui, fosta Gospodărie de Partid şi C.C.P.P.P.I.P. Galaţi au executat fie extinderi ale amenajărilor existente, cazul Vlădeşti, fie noi amenajări, cazul Cotu Chiului, Cârja II.


48

Bălţile naturale Leahu, Pochina şi Cotu Mare au rămas în administrarea primăriilor. Vlaşca a continuat să fie administrată de actuala S.C.Pescogal S.A.

Proiectarea amenajărilor mai sus menţionate a fost făcută de I.S.P.I.F. Bucureşti şi Universitatea Galaţi.

Amenajările executate sunt de tipul crescătoriilor complexe, respectiv, pepiniere şi crescătorii vara Ia, a II-a, a III-a, asigurând în acelaşi timp scoaterea de sub influenţa viiturilor râului a unor suprafeţe cu, destinaţie agricolă.

Suprafeţele de interes piscicol sunt în imediata vecinătate a albiei râului şi sunt supuse regimului de inundaţie.

Digurile de apărare pentru aceste amenajări au fost realizate la o cotă de 5%, corelată cu partea sovietică.

Alimentarea şi evacuarea apei se efectuează gravitaţional, când nivelul Prutului o permite, şi prin pompare.

Prin proiectare, datele folosite fiind anterioare punerii în funcţiune a barajului Stânca-Costeşti, alimentarea gravitaţională s-a considerat posibilă în procent mare, respectiv de 60% din volumul total necesar.

Prin condiţiile impuse de exploatarea barajului de la Stânca Costeşti, alimentarea-evacuarea este dificilă în perioada de interes tehnologic.

Proiectarea acestor amenajări s-a cuantificat într-un efort financiar şi material mare, impus de condiţiile socio-politice. Acum în noile condiţii, efectul este resimţit negativ, suprafeţele amenajate nemaiputând fi exploatate în conformitate cu destinaţia iniţială, iar tehnologiile sunt modificate (s-a renunţat la evacuarea apei în totalitate sau parţial sau s-a trecut la exploatare agricolă). Totodată influenţa asupra mediului nu a fost tocmai favorabilă sub aspect ecologic şi s-a soldat cu restrângerea ariilor de reproducere a multor specii de peşti. Ihtiofauna din bazinul Prutului

La nivelul anului 2002 în bazinul hidrografic Prut erau semnalate 44 de specii subspecii de peşti din zece familii după cum urmează :

Familia Gasterosfeidae cu o specie; Familia Gobidae cu 2 specii; Familia Acipenseridae cu 2 specii; Familia Percidae cu 5 specii; Familia Gadidae cu o specie; Familia Centrarchidae cu 2 specii; Familia Sihtridm. cu o specie; Familia Cobitidae cu 5 specii; Familia Syngtiathidae cu o specie; Familia Esocidae cu o specie; Familia Cyprinidae cu 23 de specii.

Utilizatorii de apă din bazinul Prutului Pentru satisfacerea cantitativă a apei captate din râul Prut diverselor folosinţe consumatoare din

acumularea Stânca-Costeşti, sunt stabilite, la nivel de state, repartizarea debitelor de apă fiecărei părţi (România şi Republica Moldova), după cum urmează:

Pentru alimentarea centralizată a localităţilor şi industriilor 5,00 mc/s. Folosinţe piscicole 1,45 mc/s Irigaţii 32,30 mc/s Limite sanitare (debit salubru) 2,50 mc/s

Principalele folosinţe de apă cu preluare organizată de debite din apele de suprafaţă şi subterane sunt prezentate în tabelul nr. 15. O parte din acestea sunt influenţate direct de regimul nivelurilor şi restituţiilor de ape uzate evacuate de sursele de impurificare.

Pe teritoriul românesc cea mai mare folosinţă de apă, ca de altfel din întreg bazinul hidrografic, este unitatea de gospodărie comunală Iaşi, care captează un debit cuprins între 4,5-5,0 m3/s din râul Prut, asigurând apă potabilă pentru o parte din populaţia şi industria acestui municipiu. Celelalte folosinţe de apă care captează apă din râul Prut pe partea română au o capacitate instalată de maximum 2 m3/s.

Pe teritoriul Republicii Moldova cea mai mare folosinţă de apă este Uzina de conserve Cupcin, care are o capacitate instalată a sursei în sezonul de producţie cu un debit de 350 l/s, urmată de Combinatul de zahăr Glodeni cu 230 l/s, unitatea de gospodărie comunală Cahul cu 220 l/s, unitatea de gospodărie comunală Ungheni cu 150 l/s şi localitatea Cantemir cu 70 l/s.

Bazinul Prutului are un număr de 18 prize de apă fixe cu un debit instalat de 53,384m3/s asigurând apa pentru o suprafaţă amenajată de 74.086 ha, iar partea moldovenească are un număr de cca. 40 prize de apă cu un debit instalat de 9.850m3/s şi o suprafaţă amenajată pentru irigaţii de 84.962 ha.


49

Folosinţe de apă din bazinul Prutului Principalele folosinţe de apă cu preluare organizată de debite din apele de suprafaţă şi subterane

sunt prezentate în tabelul nr. 18. O parte din aceasta sunt influenţate direct de regimul nivelurilor şi restituţiilor de ape uzate evacuate de sursele de impurificare.

Tabel nr. 1 Tipuri de folosinţe din bazinul Prutului Categoria de calitate cf STAS 4706/1988

Sursa de apă Nr crt.

Tipul (caracterul folosinţei)

existentă necesară râul zona 1 Adăparea organizată a

animalelor I I Prut Oroftiana-Opriseneşti

II I Prut Opriseneşti-Grozeşti I I Prut Grozeşti-Berezeni II I Prut Berezeni-Giurgiuleşti I I Jijia Izvoare-Dorohoi III I Jijia Dorohoi-confl Prut I I Bahlui Izvoare-am Hârlău III I Bahlui Av Hârlău-confl Jijia III I Elan Tot cursul 2 Topitul plantelor textile - III Nu se practică 3 Pescuitul sportiv I-II I Prut Pe tot cursul III II Jijia Av. Dorohoi-confl râu Bahlui 4 Zonă edilitară II II Başeu Săveni II II Jijia Dorohoi II II Sitna Botoşani III II Bahlui Hârlău-Iaşi II II Bahluieţ Tg Frumos III II Huşi Huşi 5 Zonă turistică şi de

agrement II II Prut Albiţa

I I Ciric Iaşi I I Recea Huşi I I Chineja Popas turistic 6 Îmbăiere neorganizată I I Prut Puncte de trecere stabilite de

grăniceri în zona localit I-II I Jijia Până la confluenţa cu râul Bahlui 7. Navigarea I-II - Prut - Acumularea Stânca Costeşti

- Zona Bivolari - Confluenţa cu Fluviul Dunărea

SUPRAVEGHEREA CALITĂŢII APELOR DIN BAZINUL HIDROGRAFIC PRUT

Surse de poluare a apelor

Cele mai mari oraşe din bazin sunt: Iaşi (450.000 locuitori), Cernăuţi (280.000), Botoşani (126.000), Kolomia (62.000), Cahul (44.000), Ungheni (40.000) şi altele.

Principalele folosinţe de apă cu caracter de prelevare organizată de debit din râul Prut sunt: alimentări cu apă pentru populaţie şi industrii; regia Autonomă Judeţeană Apă Canal Iaşi cu un

debit instalat de 5 mc/s, GOSCOMLOC Huşi cu 0,2 mc/s; irigaţiile, cu o suprafaţă totală amenajată de 159.048 ha şi un debit instalat de 63,234 mc/s; acumulări de apă cu o suprafaţă totală la nivel mediu de retenţie de 16.875 ha, din care

acumularea Stânca-Costeşti 5.900 ha şi un volum de 930,24 milioane mc – din care Stânca-Costeşti 735,00 mil mc.

Nu sunt efectuate determinări de calitate a apei evacuate din acumulările de apă în care se practică creşterea peştelui în special în perioada pescuitului când se reduc volumele de apă în acest scop. Se întâlnesc situaţii când piscicultorii administrează hrană pentru peşti sub diferite forme şi concentraţii direct în acumulări. Hrana neconsumată împreună cu dejecţiile specifice se depun pe fundul acumulărilor de apă constituind surse de poluare cu substanţe organice consumatoare de oxigen, precum şi creşterea concentraţiilor de azot şi fosfor, ca urmare a administrării în scopul dezvoltării fondului piscicol.

Nu sunt stabilite zone de protecţie sanitară cu regim de restricţie şi regim sever a prizelor de alimentare cu apă pentru populaţie şi zootehnie din râul Prut. Fiecare parte (România şi Republica Moldova) dispune de acte normative diferite, ce necesită a fio corelate, având în vedere scopul comun al asigurării calităţii apei captate din aceeaşi sursă – râul Prut.

Prin caracterul său de râu de frontieră, Prutul oferă şi o atracţie pentru folosinţele neorganizate ca: pescuit sportiv, turism-agrement, baie, adăpat animale etc, în zone stabilite de primării şi unităţile de grăniceri.


50

După modul de folosire, teritoriul bazinului aferent părţii române se împarte după cum urmează: teren arabil – 57,8%, păşuni – 14,59%, păduri – 13,15%, fâneţe – 3,24%, vii – 2,3%, pomi – 1,3%, altele – 7,31% (1989).

Datorită văilor joase şi solului impermeabil, în unele zone se formează mlaştini cu vegetaţie specifică, care, prin putrezire, înrăutăţesc calitatea apelor în special pe afluenţii râului Prut.

Fenomenul de autoepurare se manifestă mai puternic în albia râului Prut, care are un debit permanent mult mai mare decât al afluenţilor.

În zonele mlăştinoase şi în lunci cresc arbori caracteristici ca: plop, sălcii şi alte esenţe moi, iar în zonele împădurite predomină stejarul, arţarul, carpenul, fagul. De asemenea, văile joase formează dezvoltarea iazurilor piscicole amenajate artificial, care asigură recreerea ca agrement, pescuit sportiv şi – posibil – în viitor agrementul cu bărci pe râul Prut.

În urma realizării studiului calităţii apelor în bazinul hidrografic Prut se pot trage următoarele concluzii:

■ râul Prut pătrunde pe teritoriul ţării noastre având aproape la toţi indicatorii ape de calitatea a II –a. După ieşirea din lacul de acumulare Stânca-Costeşti indicatorii de calitate prezintă ape de calitatea I, pentru ca în aval de confluenţa cu Bahluiul să revină la a II-a datorită deversărilor industriale din Iaşi. Această problemă se va rezolva după terminarea construcţiei staţiei de epurare Iaşi, care în prezent nu reuşeşte să acopere întreaga cantitate de apă folosită, determinând degradarea calităţii;

■ până la vărsarea în Dunăre, râul Prut reuşeşte să-şi autoepureze apele ajungând aici cu indicatori de calitatea I, aproape la toţi parametrii.

Pentru eliminarea tuturor problemelor de calitate ce există pe râul Prut ar mai fi necesară punerea în folosinţă a staţiei de epurare Huşi, care din motive de ordin tehnic încă nu funcţionează.

Calitatea apelor râului Prut s-a stabilit în baza STAS-ului 4706/84, prin colectarea şi analizarea probelor de apă din 10 secţiuni stabilite pe toată lungimea râului Prut. Datele se referă în principal la perioada 1990-2005 pentru tot cursul râului Prut şi la anul 1995 pentru secţiunea Oancea-Giurgiuleşti. Dinamica valorilor parametrilor fizico-chimici este prezentată în graficele anexate şi reprezintă media ponderală a valorilor fiecărui parametru analizat. Caracterizarea valorilor stabilite prin analize de laborator s-a făcut în baza valorilor limită din STAS 4706/84 de către ICIM Bucureşti şi APM-urile din Galaţi, Vaslui, Iaşi şi Botoşani.

APELE SUBTERANE DIN BAZINUL PRUTULUI

Activitatea de investigare a parametrilor măsurabili ai apelor freatice din bazinul Prutului (sectorul

românesc) este realizată prin intermediul unei reţele care totalizează 302 foraje hidrogeologice2, executate între 1964 şi 1985 de către ISPIF, însă cele mai numeroase au fost înfiinţate în perioada 1971-1975. Anul de început a observaţiilor şi măsurătorilor pentru majoritatea forajelor este la 1-2 ani după anul execuţiei.

Din totalul de 302 foraje hidrogeologice 298 sunt în administrarea a 6 staţii hidrologice, fiecare cu numeroase staţii hidrogeologice în subordine, la care se adaugă 4 foraje deţinute din 1964 de I.F.B.

(H.C.M. 3139). Distribuţia pe staţii hidrologice a numărului de foraje hidrogeologice este prezentată sintetic în fig. 1.

Fig. 1 Distribuţia forajelor hidrogeologice pe staţii hidrologice în bazinul

Prutului Unităţile hidrostructurale Principalele tipuri de structuri hidrogeologice din bazinul Prutului sunt:

Hidrostructuri de descărcare tip acvifer “fisuri

în reţea” multistrat, caracterizând depozitele volhinian-basarabiene; uneori, aceste hidrostructuri sunt dezvoltate şi sub nivelul de bază, dar nu au fost cercetate sistematic. Deasupra nivelului de bază,

2 inclusiv 4 foraje hidrogeologice de la sud de L. Brateş.

SH Galati18%

SH Barlad4%

SH Vaslui11%

SH Iasi45%

SH Botosani18%

SH Stanca-Stefanesti

4%


51

alimentarea este de tip pluvio-nival. Debitele sunt în funcţie de mărimea hidrostructurii şi de intensitatea fragmentării reliefului.

Hidrostructuri de descărcare “tip interfluviu”, al căror orizont acvifer se află la baza depozitelor loessoide. Alimentarea lor este de tip pluvio-nival. Depozitele sunt în funcţie de regimul precipitaţiilor şi mărimea bazinului izvorului.

Hidrostructuri aluvionare de terasă, cu alimentare pluvio-nivală şi din apele de suprafaţă. În general, sunt cu nivel liber, dar local, la inferioare, pot să apară şi zone cu ape sub presiune. De reţinut că nivelele de terasă dintr-un bazin hidrografic pot fi drenate de afluenţii bazinelor hidrografice limitrofe (fenomene de captare incipientă).

Hidrostructuri aluvionare, care oferă debite importante mai ales la vest de Prut; în general, sunt cu nivel liber, alimentarea fiind predominant din apele de suprafaţă. De notat că regimul lor hidrogeologic poate fi modificat sub influenţa amenajărilor hidrotehnice şi a regularizării albiilor.

Hidrostructuri de profunzime, sub nivelul de bază, reprezentate prin depozite dacian-pleistocene, de tip acvifer multistrat, cu grosimi apreciabile, cu ape sub presiune, manifestând uneori artezian. Sunt alimentate în special din reţeaua hidrografică, pe capetele de strat dar şi pluvio-nival pe interfluvii. Presiunii lor creşte de la nord spre sud pentru acviferele dacian-levantine şi predominant vest-est pentru cele pleistocene.

Nu au fost luate în considerare deluviile, care pot prezenta importanţă numai local. De menţionat că apariţiile de ape subterane pe versanţi pot genera deplasări de teren, care

afectează uneori suprafeţe foarte mari, determinând o complicată hidrogeologie subhipodermică. Drenarea acestor ape necesită lucrări speciale.

În bazinul hidrografic Prut s-au efectuat studii hidrogeologice pentru alimentarea cu apă a localităţilor, a unităţilor agrozootehnice şi industriale precum şi în scopuri hidroameliorative.

Cea mai deficitară zonă în ape subterane a bazinului hidrografic Prut este Depresiunea sau Câmpia Jijiei, rezolvarea necesităţilor fiind condiţionată de aducerea unor debite mari din afara zonei. Resursele exploatabile de ape subterane din bazinul Prut

Formaţiunile geologice din bazinul Prutului apar în ordinea vârstei geologice, cele volhiniene la nord şi cele levantine la sud; ele sunt orizontale sau prezintă o înclinare slabă spre SE.

Caracteristicile forajelor hidrogeologice cele mai importante din bazinul Prutului sunt prezentate în tabelul nr. 2. Aceste foraje sunt încă în exploatare şi sunt distribuite cu precădere în sectorul mijlociu al bazinului Prut.

Constituţia litologică şi posibilităţile de infiltraţie a apelor în subteran evidenţiază ca fiind susceptibile de a conţine ape subterane următoarele formaţiuni geologice:

Tortonian - faciesul recifal ; Volhinian - conglomeratele, gresiile şi calcarele oolitice cu intercalaţii argiloase; Bessarabian - calcarele de Repedea şi nisipurile de Scheia; Kersonian - complexul superior; Meoţian - orizontul al 3-lea, constituit din nisipuri cu stratificaţie torenţială (70-80 m); Dacian - nisipuri şi argile (100 m); Levantin - nisipuri cu lentile de gresii şi complexul Villafranchian (pietrişuri şi conglomerate); Cuaternar- faciesul lacustru nisipos, depozitele aluvionare, loessul şi depozitele deluviale. Silurianul s-a dovedit că este acvifer prin forajele executate Todireni, unde apa subterană,

puternic mineralizată, este cantonată în gresii poroase, întâlnite la adâncimile de 690 respectiv 790 m. La Socola Silurianul este acvifer între adâncimile 360 şi 500 m, apa manifestând artezian cu un debit de 0,32 l/s; prin pompare s-a obţinut un debit de 0,4 l/s; temperatura apei 32°C. După caracterul mineralizaţiei sunt asemănătoare cu apele de zăcământ de la Govora.

Cretacicul conţine ape bicarbonatate, su1fate, slab c1oruro-sodice, mineralizaţia fiind cuprinsă între 1000 şi 3000mg/l, aşa cum arată forajele executate la Ripiceni şi Mihălăşeni. La Socola un foraj executat a debitat 0,09 l/s artezian, între adâncimile 360-500 m (nu s-a separat Cretacicul de Tortonian); temperatura apei este de 17°C; din apă se degajau bule de gaz metan.

Tortonianul a fost menţionat pentru prima dată ca acvifer în foraju1 de la Socola. In zona Stânca, în calcare s-a pus în evidenţă apă cu calităţi asemănătoare celor de la Ripiceni (0,7 g/l), unde s-au obţinut debite mari; la Mihălăşeni apele au de asemenea calităţi corespunzătoare.

Sarmaţianul s-a dovedit a fi o formaţiune ce poate oferi debite importante. Forajele executate la Fabrica Textile Botoşani au consemnat în nisipurile volhiniene două

orizonturi acvifere puternic mineralizate, cantonate între adâncimile:38-47 m şi 168-172 m. S-au obţinut debile de 0,9-1,4 l/s pentru denivelări de 0,98-2 m.

Intercalaţiile argiloase din Sarmaţian au favorizat individualizarea a mai multor nivele acvifere, puse în evidenţă prin numeroase izvoare.

Încă în anul 1903 I. Simionescu a menţionat alimentarea cu apă a oraşului Botoşani din captări de izvoare ce apar din Sarmaţian la Bucecea.

Pentru Iaşi sunt captate izvoarele, de la Repedea, cu debile de24 1/s a căror duritate este foarte ridicată. Tot din calcarele de la Repedea s-a executat vechea captare de la Bârnova, care până


52

în1885 debita cea 2 l/s în grădina Socola. Analizarea condiţiilor hidrogeologice arată că este posibil ca din calcarele de la Repedea să se

obţină un debit suplimentar de 4,5 1/s. prin captarea celorlalte izvoare ce apar în aceeaşi hidrostructură (N. Macarovici, 1958).

Pentru alimentare cu apă au fost captate şi izvoarele ce apar între Lingurari şi Cucuteni precum şi cele dintre Cocoreni şi Cristeşti. Izvoarele ce apar sub coasta Dărăbanilor sunt folosite pentru alimentări cu apă locale.

Izvoarele din formaţiunile sarmaţiene au debite cuprinse între 0,01-5 1/s. Dintre apariţiile cele mai însemnate se menţionează cele de la Dorohoi, Strunga, Dăneşti, Dolbeşti, Buneşti, Rafaila, Ghermăneşti, Deleni, Rădeni, Strieşti, Scheia. Izvoarele de la Boldeşti, măsurate în 1898 de Lindley, au dat toate aproape 30 l/s. Meoţianul este de asemenea acvifer.

Pentru oraşul Huşi sunt captate izvoarele de la Drăslăvăţ; izvoarele din Dealul Lohanului, captate pentru satul Arsuri, dau cca 5 l/s, iar din orizontul de tufuri de la Breavu apar izvoare cu un debit total de 3 l/s.

Levantinul conţine de asemenea ape sub presiune; pe măsură, ce se sapă sub adâncimea de 100 m, debitul şi presiunea apelor cresc; debitele specifice sunt cuprinse între 5 şi 10 l/s. Din cauza nisipurilor fine se produce autocolmatarea puţurilor.

Cuaternarul oferă debite de apă importante în formaţiunile aluvionare (aluviuni, conuri de dejecţie, terase) ale râurilor mai importante; se exploatează apa şi de la baza loessului şi deluviilor.

Depozitele aluvionare au coeficienţi de filtraţie variabili, în funcţie de granulaţia elementelor detritice. În lunca râului Prut coeficientul de filtraţie are valoarea 10-1, iar în luncile Jijiei şi Bahluiului are valori de 10-3-10-5 m/zi.

Situaţia este similară şi pentru terasele Prutului, în special nivelele inferioare care sunt mai dezvoltate şi mai puţin drenate, oferă debite importante, în timp ce terasele Jijiei şi Bahluiului, ca urmare a condiţiilor morfologice şi a prezenţei la suprafaţă a unor depozite cu permeabilitate mică, au debit mic şi mineralizaţie ridicată (în special în S04 ş: NaC03H).

Ponderea resurselor extrase de ape subterane din totalul rezervelor exploatabile din bazinul Prutului, conform datelor I.N.G. Bucureşti, prezintă o contribuţie foarte redusă faţă de alte bazine din ţară a resurselor identificate aflate în exploatare pentru alimentarea localităţilor (8,82% din total resurse), pe lângă resursele în curs de identificare pentru exploatare (30,2% din total resurse). Se poate însă sublinia faptul că potenţialul hidrogeologic al acestui bazin este foarte mare datorită ponderii de 60,69% a resurselor neidentificate, care în viitor pot fi extrase spre exploatare pentru a diminua deficitul în alimentarea cu apă a localităţilor din acest spaţiu hidrografic.

Fig. 2 Ponderea resurselor extrase de ape subterane din total rezerve

în bazinul Prutului In luncile râului Prut şi ale

afluenţilor săi s-au obţinut debite de 0,08-1,10 l/s, corespunzând unei denivelări de 0,85-2,60 m (Dorohoi. Dângeni, Albeşti, Podu Iloaiei, Horodişte, Coţuşca); în zona Ţuţora s-au obţinut debite de 2,2-8,3 l/s/f corespunzând unor denivelări de 0,85-2,60 m. Mineralizarea apelor

este în general ridicată. Din terasele bazinului Prut, se obţin debite nu prea mari, de exemplu, în forajele executate s-au

obţinut debite de 0,1-0,8 l/s/f. Forajele executate între anii 1896-1897 de Paianu în aluviunile Bahluiului au arătat o grosime a

complexului acvifer de 16,85 m, obţinându-se un debit de cca 60 l/s. Forajele executate ulterior de Comitetul de Stat al Geologiei au dat un debit de 17 1/s.

Terasele Bahluiului oferă în total un debit de 10 1/s, apa- fiind cantonată în pietrişurile de Ciric (0,80 m); orizontul acvifer este captat în mai multe puncte (drenurile de la Ticău, cişmeaua La Butuc, cişmeaua Păcurari, izvoarele Râpa Galbenă, fântânile din Tătăraşi, etc.).

Izvoarele ce apar la Epureni, studiate de Gr. Cobălcescu în anul 1884, apar tot din pietrişurile de Ciric; din această zonă se pot obţine, cca 10 l/s, la care se adaugă şi izvorul de la Hor1eşti cu 1 1/s.

De la baza deluviilor (lehmuri) şi de·la baza loessului se obţin în general debite mici (0,0074-0,4 1/s, pentru denivelări de 1,26 m). Adâncimea la care se găseşte apa este determinată de grosimea acestor depozite; în general aceasta este de 5-10 m, dar în partea de sud a bazinului Prutului, acolo unde loessul atinge grosimi mari, adâncimea ajunge la 20 m. Aceste orizonturi acvifere nu pot constitui decât surse locale pentru alimentări cu apă. Din cauza condiţiilor nefavorabile de alimentare (pluvială), unele surse seacă, în

resurse in curs de identificare

30%

resurse neidentificate

61%

resurse identificate

9%


53

0,0

500,0

1000,0

1500,0

2000,0

2500,0

3000,0

3500,0

4000,0

4500,0

5000,0

FATANESTI

FALCIU

VETRISOAIA

IASI

BELCESTI

HARLAU

COTU RUSI

TODIRENI

STEFANESTI

RADAUTI PRUT

DARABANI

HAVIRNA

DOROHOI

MITOC

SAVENI

DRACSANI

COTNARI

BRATES

PODU ILOAIE

I

statii hidrogeologice

cm

primavara vara toamna iar

perioadele mai îndelungate de secetă. În cazu1 adâncimii mai mari a orizontului acvifer se obţin debite de 1 l/s, apa fiind corespunzătoare din punct de vedere calitativ.

În această categorie se menţionează izvoarele de pe Valea Seacă (captate la Nicolina), care au debit de 0,9 l/s.

Oraşul Iaşi se alimentează cu apă din conul de dejecţie de la Timişeşti, din afara bazinului Prutului, de unde prin captarea veche se obţin circa 250 l/s (captarea prin drenuri cu lungimea totală de 1 440 m): din conducta de aducţiune spre Iaşi mai iau apă oraşul Roman şi unele staţii CFR.

La Botoşani se folosesc apele captate prin drenuri din afara bazinului Prutului, din lunca Siretului (Bucecea) şi din puţuri (Fabrica de Zahăr) cu debit total de 140l/s.

Nivelurile minime anotimpuale pentru perioada 1995-2005 la cele mai importante 19 staţii hidrogeologice din bazinul românesc al Prutului:

Fig. 3 Variaţia nivelurilor hidrostatice minime anotimpuale la staţiile hidrogeologice importante din bazinul Prutului

Staţia hidrogeologică Cotnari cu forajul hidrogeologic F2 şi Staţia hidrogeologică Iaşi cu forajul hidrogeologic F10 prezintă situaţia din graficele anterioare datorită debitului pompat (0,35 l/s la Cotnari şi 1,52 l/s la Iaşi) şi grosimii mari a stratului acvifer captat (cca 1 m la Cotnari şi 4 m la Iaşi).

MĂSURI DE PROTECŢIE A MEDIULUI ÎN BAZINUL PRUTULUI (Ariile naturale protejate din bazinul Prutului-spaţii cu influenţă antropică redusă care contribuie la

formarea resurselor de apă) Ocrotirea naturii în bazinul Prutului (organisme şi măsuri)

Bazinul Prutului prin varietatea elementelor geomorfice, de floră şi faună este în permanenţă supus cercetărilor diverşilor specialişti din România, Republica Moldova sau din alte ţări.

Astfel, primele cercetări ştiinţifice asupra peşterii de ghips de la Criva au fost realizate în anul 1977 de către Institutul Pedagogic de la Tiraspol din Republica Moldova. În anul 1992, la iniţiativa şi sub patronajul Institutului Naţional de Ecologie din Republica Moldova în colaborare cu Institutul de Speologie Emil Racoviţă din Bucureşti şi cu specialişti din Franţa şi Belgia au demarat cercetările ştiinţifice complexe privind aspectele geologice, ecologice, biologice şi balneologice ale peşterii.

În anul 1994, Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului URBANPROIECT Bucureşti, împreună cu Centrul Tehnico-Ştiinţific pentru Arhitectură şi Urbanism din Chişinău au stabilit un program complex de măsuri economice, sociale şi de protecţie a bazinului râului Prut, prin „Studiu de fundamentare a P.A.T.N. Integrare Europeană, studiu de amenajare zonală a râului Prut”. Continuarea cercetărilor şi programelor enumerate mai sus au fost întrerupte din lipsa resurselor financiare.

Pentru viitor se propune completarea cercetărilor cu date noi referitoare în special la flora şi fauna care evoluează în timp, completarea parcelării arealelor propuse a fi protejate şi împărţirea lor în parcele şi subparcele pentru fiecare localitate în parte.

Pentru educaţia ecologică din cadrul bazinului hidrografic Prut precum şi pentru teme adiacente (mediatizări, acţiuni de ecologizare) contribuie şi organizaţiile ne-guvernamentale din acest domeniu, cum ar fi: Clubul „Salvaţi Natura”, Cercul ecoturistic „Car-Pates”, Fundaţia „Emil Racoviţă” din judeţul Botoşani, Fundaţia „Fauna” din Rep. Moldova şi ONG-ul Terra Nostra din Chişinău.

Un exemplu de colaborare în domeniul protejării naturii este cel care a dus la înregistrarea Rezervaţiei Emil Racoviţă ca zonă de importanţă internaţională în protecţia biodiversităţii.

Consiliul Judeţean Botoşani, în baza legislaţiei româneşti în vigoare şi împreună cu Agenţia de Protecţia Mediului (compartimentul de Protejare a Biodiversităţii Naturale), Filiala Romsilva, Societatea


54

Ornitologică Botoşani, Secţia de Gospodărire a Apelor, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Botoşani, precum şi consiliile locale incluse în zonă din judeţele Edineţ şi Botoşani au emis hotărâri privind regimul de ocrotire şi conservare a zonelor cu habitat deosebit din perimetrul declarat rezervaţie.

În România, în zona de interes, regimul de ocrotire şi conservare a fost stabilit pentru: rezervaţiile floristice de Schiwerickia podolica de la Ripiceni şi Ştefăneşti; perimetrul forestier pentru protecţia solului şi consolidări versanţi, respectiv pădurea zonei Prut din ocolul silvic Darabani şi Truşeşti; parcuri dendrologice la Ştefăneşti, Darabani, Hudeşti, Suharău şi Miorcani (Fig. 1).

În Republica Moldova, conform legii privind ariile naturale protejate de Stat, în această zonă au fost declarate ca monumente ale naturii: sectoare reprezantative cu vegetaţie silvică în pădurile de la Caracuşeni, Lipcani, Trestieni, Feteşti, Târnova, Volodeni, Larga (în aceste păduri sunt arbori seculari cu vârste cuprinse între 100 şi 400 ani); rezervaţia peisagistică Feteşti care cuprinde 555 ha pădure, defileul cu peşteri de la Burlăneşti– zona fiind denumită „Mica Elveţie”, rezervaţia Zăbriceni şi rezervaţia de la Teţcani.

DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN BAZINUL PRUTULUI

Planul de management al bazinului hidrografic Prut

Planul de Management al bazinului hidrografic Prut reprezintă principalul instrument de implementare a Directivei Cadru 2000/60/UE în domeniul apei. Planul de Management al acestui spaţiu hidrografic are drept ţintă atingerea “stării bune” a apelor în anul 2015, ceea ce va asigura aceleaşi condiţii de viaţă din punct de vedere al apelor pentru toţi cetăţenii El trebuie să se încadreze în Planul Naţional de Management al României, care se încadrează în Planul Districtului Hidrografic al Dunării (PMDHD).

Raportul ultim finalizat, cel de pe 2004, al Planului de Management al Spaţiului Hidrografic Prut răspunde obligaţiilor de raportare la Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Directivei Cadru 2000/60 Articolul 5, Anexa II şi Anexa III. De asemenea, furnizează informaţii despre progresele înregistrate pentru implementarea Articolului 6 şi Anexei IV privind inventarul zonelor protejate, precum şi progresele legate de Articolul 16 privind informarea şi consultarea publicului. Analiza de evaluare a stării apelor de suprafaţă şi subterane are drept scop determinarea corpurilor de apă “la risc” care e posibil să nu atingă obiectivele de mediu.

Datele prezentate în acest capitol au fost furnizate în principal de Direcţia Apelor, agenţi economici, Direcţiile Judeţene de Agricultură şi Filialele ROMSILVA din judeţele aparţinand spaţiului analizat, autorităţile locale şi judeţene, Agenţiile de Protecţia Mediului, Administraţiile Regiunilor de Dezvoltare, Institutul Naţional de Statistică, etc.

La elaborarea planurilor de management participă specialişti din Colectivul de Scheme Directoare de Amenajare şi Management din cadrul Direcţiei de Ape, experţi ai Direcţiei Planuri de Management şi Amenajare a Bazinelor Hidrografice din cadrul Administraţiei Naţionale “Apele Române“, precum experţi din institute de cercetare de profil.

Hotărârile se adoptă în Comitetele de Bazin. Organizarea şi funcţionarea Comitetelor de Bazin este reglementată prin următoarele acte legislative:

Legea apelor 107/1996 art. 47 stabileşte organizarea Comitetelor de Bazin şi atribuţiile acestora în deciziile de gospodărirea apelor, amenajarea bazinelor hidrografice, mecanismul de acces la informaţiile de gospodărire a apelor, consultarea şi participarea publicului şi a utilizatorilor de apă la activităţile de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor de suprafaţă şi subterane.

Hotărârea Guvernului nr. 1212 din 29 noiembrie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 644 din 11 decembrie 2000 prin care se stabileşte "Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetelor de Bazin".

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 678 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea componenţei nominale a grupurilor de înfiinţare a Comitetelor de Bazin şi a grupului naţional de coordonare a activităţilor de secretariat.

Ordinul Ministrului apelor şi Protecţiei Mediului nr 179 din 04 martie 2002 privitor la aprobarea sediilor secretariatelor tehnice permanente ale Comitetelor de Bazin.

La nivelul fiecărei subunităţi bazinale a Administraţiei Naţionale Apele Române se organizează un Comitet de Bazin format din reprezentanţi ai: Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Sănătăţii, primăriilor, prefecturilor, Consiliilor Judeţene, Administraţiei Naţionale Apele Române, asociaţiilor neguvernamentale, Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, utilizatorilor de apă. Comitetul de Bazin colaborează cu Administraţia Naţională Apele Române la aplicarea strategiei şi politicii naţionale de gospodărire a apelor, în care scop trebuie să: - avizeze schemele-cadru, precum şi programele de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor; - avizeze planurile de prevenire a poluărilor accidentale şi de înlăturare a efectelor lor, elaborate în funcţie de condiţiile locale; - aprobe schemele locale, stabilind priorităţile tehnice şi financiare şi să le integreze în schemele-cadru; - aprobe planul de gospodărire integrată a calităţii şi cantităţii apei din bazinul hidrografic respectiv; - propună revizuirea normelor şi standardelor din domeniul gospodăririi apelor şi, în caz de necesitate, să elaboreze norme de calitate a apei evacuate, proprii bazinului hidrografic; aceste norme pot fi mai exigente decât cele la nivel naţional; - stabilească norme speciale pentru evacuări de ape uzate, dacă este necesar, pentru respectarea normelor stabilite de calitatea apelor; - aprobe încadrarea în categorii de calitate a cursurilor de apă din bazinul hidrografic respectiv;


55

- recomande priorităţile privind finanţarea şi conformarea, în scopul realizării programelor de dezvoltare a lucrărilor, instalaţiilor şi amenajărilor de gospodărire a apelor; - asigure informarea publicului, garantarea unei perioade de timp necesare primirii comentariilor publicului, să organizeze audieri publice asupra tuturor aspectelor propuse pentru aprobare şi să asigure accesul publicului la documentele sale. Programe naţionale de dezvoltare a managementului resurselor de apă din bazinul Prutului desfăşurate după norme şi Directive europene

Direcţia Apelor Prut este implicată în câteva programe naţionale informatizate, dintre care cele mai importante sunt următoarele:

Proiectul de colaborare cu institutul RIZA din Olanda; Directiva Cadru 2000/60/EC in domeniul apei; DESWAT; IPROWAT/MOBIUS; AQUADOC-INTER; RNIDA; World Wide Fund for Nature International - Danube - Carpathian Programme (WWF-DCP).

Aspecte legislative privind amenajarea teritoriului in context european La începutul anilor `60 Adunarea Parlamentarã a Consiliului Europei3 preocupatã de concentrarea

excesivã a disparitãtilor regionale, declarã în cadrul rezolutiei 210/1961: Adunarea Parlamentarã este convinsã cã dezvoltarea spatialã armonioasã a activitãtilor economice, sociale, culturale este irealizabilã fãrã o politicã de amenajare a teritoriului.

Prin Rezoluţiile 525 si 526/1968 Adunarea Parlamentarã propune Comitetului de Ministri al Consiliului Europei sã angajeze o nouã formã de cooperare europeanã în domeniul amenajãrii teritoriului si sã instituie pentru aceasta o conferintã europeanã ministerialã permanentã, însãrcinatã cu elaborarea noilor orientãri politice de dezvoltare teritorialã a continentului european si sã asigure armonizarea politicilor nationale în domeniul amenajãrii teritoriului.

Prin Rezoluţiile 525 si 526/1968 Adunarea Parlamentarã propune Comitetului de Ministri al Consiliului Europei sã angajeze o nouã formã de cooperare europeanã în domeniul amenajãrii teritoriului si sã instituie pentru aceasta Prima Conferintã Europeanã a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT)a avut loc în 1970 la Bonn – Germania4.

Din 1970 CEMAT s-a reunit în 12 sesiuni si a adoptat de-a lungul timpului, documente fundamentale pentru amenajarea teritoriului european. Dupa 1991 România a participat constant la Sesiunile CEMAT prin reprezentanti ai ministerului responsabil cu amenajarea teritoriului.

„Carta Europeanã a amenajãrii teritoriului” adoptatã în 1983, de CEMAT la Torremolinos - Spania defineste amenajarea teritoriului ca expresia spatialã ale politicilor economice, sociale, culturale si ecologice a tuturor societãtilor cu urmãtoarele obiective fundamentale: -Dezvoltarea socio-economicã echilibratã a regiunilor;

-Ameliorarea calitãtii vietii; -Gestionarea responsabilã a resurselor naturale si protectia mediului; -Utilizarea raţionalã a solului.

Principalele documente europene la care România îsi aliniazã politicile sale în domeniul amenajãrii teritoriului

Carta europeanã a amenajãrii teritoriului – document al Consiliului Europei, adoptat de cea de a 6-a Conferintã Europeanã a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT), care a avut loc la Torremolinos, Spania (mai 1983)

Schema de Dezvoltare a Spatiului Comunitar (SDEC) – Dezvoltarea spatialã echilibratã si durabilã a teritoriului Uniunii Europene - document al Uniunii Europene, adoptatã la Consiliul Informal al Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului din tãrile Uniunii Europene – Potsdam, Germania (mai 1999)

Principii directoare pentru o dezvoltare teritorialã durabilã a continentului european – document al Consiliului Europei, adoptat la Conferinta Europeanã a Ministrilor Responsabili cu Amenajarea Teritoriului (CEMAT) – Hanovra, Germania (septembrie 2000)

Agenda Teritoriala Europeana - document al COMISIEI EUROPENE (mai 2007). Initiative comunitare care sprijinã amenajarea teritoriului. Activitatea de amenajare a teritoriului la nivel european este sprijinitã de INTERREG, ESPON.

BIBLIOGRAFIE

Amăriucăi, M. V., 1975, Consideraţii privind dezvoltarea activităţii metriei de suprafaţă în bazinele hidrografice Siret-Prut, Lucrările Staţiunii “Stejarul”, Seria Geologie-Geogrfie, Pângăraţi, p.329-335;

Băcăuanu, V., 1961, Observaţii geomorfologice asupra văii Prutului dintre Rădăuţi şi Stânca-Ştefăneşti, Analele Şt. ale Univ. “Al. I. Cuza” din Iaşi, seria II, Ştiinţe Naturale, Fascicola 2, p. 433-440, Iaşi;

Băcăuanu, V., 1968, Câmpia Moldovei-studiu de geomorfologie, Editura Academiei, p. 163, 176-177, Bucureşti; Băcăuanu, V., 1973, Evoluţia văilor din Podişul Moldovenesc, Realizări în Geografia României-Culegere de studii, p. 227-

235, Bucureşti; Băcăuanu, V., Barbu, N., Pantazică, Maria, Ungureanu, Al., Chirac, D., 1980, Podişul Moldovei - Natură, om, economie,

Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p. 98-129, Bucureşti; Băcilă, Ioan, C., 1929, Schiţă istorică asupra hotarelor Basarabiei, Arh. Basarabiei, an I, nr. 3, p. 39-49;

3 http://www.coe.int 4 http://www.coe.in/CEMAT


56

Băgăian, M., Gheorghiu, C., 1961, Contribuţii la calculul parametrilor curbei de asigurare (Cv, Cs) pentru determinarea frecvenţei unor caracteristici hidrologice, Meteorologia, hidrologia şi gospodărirea apelor nr.4, p.326-327, Bucureşti;

Boboc, N., Melniciuc, O., 2007, Resursele de apă ale bazinului estic al Prutului în condiţiile modificărilor antropice ale mediului natural, Studii şi cercetări de Geografie, Editura Academiei Române, tom. LI-LII/2004-2005, p. 49-64, Bucureşti;

Bocăneţu, Al., 1929, Istoria oraşului Cernăuţi pe timpul Moldovei, Glasul Bucovinei, in-8, p. 102, (extras din Codrul Cosminului VI, p. 137-238, 1929), Cernăuţi;

Bogdan, Octavia, 2007, Caracteristicile precipitaţiilor din sectorul vestic al văii Prutului (România), Studii şi cercetări de Geografie, Editura Academiei Române, tom. LI-LII/2004-2005, p. 13-28, Bucureşti;

Brătescu, Constantin, 1933, Poarta de la Cernăuţi, Buletinele Societăţii Regale Române de Geografie, Tom LII, Bucureşti; Bulat, T., G., 1929, Moldova dintre Prut şi Nistru după harta geografului francez I. B. d’Anville (în a doua jumătate a

secolului XVIII), Arh. Basarabiei, an I, nr. 4, p. 1-6; Cantuniari, Ştefan,1940, Asupra sondajelor de la Ripiceni şi Mihălăşeni, Dare de seamă inedită, ţinută la Institutul

Geologic Român la 26 ianuarie 1940; Cădere, R., Constantinescu, T., 1964, Apele de adâncime din Câmpia Română de nord-est şi sudul Podişului

Moldovenesc, Studii de Hidrogeologie, vol. II, p. 49-60, Bucureşti; Cădere, R., 1964, Problema apelor subterane în R.P.R., Studii de Hidrogeologie, vol. I, Bucureşti; Chiriac, V., 1962, Seceta meteorologică la Iaşi, Hidrotehnica, Gospodărirea Apelor, Meteorologia, nr. 3, p.221-224,

Bucureşti; Chiriac, V., 1964, Activitatea meteorologică, hidrologică şi hidrogeologică în Republica Populară Română, Hidrotehnica,

Gospodărirea Apelor, Meteorologia, vol IX, nr. 12, p.616-620, Bucureşti; Constantinov, Tatiana, Răileanu, V., Nedealcov, Maria, 2007, Utilizarea sistemelor informaţionale geografice în scopul

caracterizării climatice a bazinului estic al Prutului (Republica Moldova), Studii şi cercetări de Geografie, Editura Academiei Române, tom. LI-LII/2004-2005, p. 5-12, Bucureşti;

David, Mihai, 1922, Cercetări geologice din Podişul Moldovenesc, Bucureşti; David, Mihai,1940, Relieful Coastei Iaşilor şi probleme pe care le ridică sub raportul geomorfologic şi antropogeografic,

Extras din Lucrările Societăţii Geografice “Dimitrie Cantemir”, vol. III, Iaşi; Diaconu, C., Şerban, P., 1994, Sinteze şi regionalizări hidrologice, Ed. Tehnică, Bucureşti; Diaconu, C., 1971, Probe ale scurgerii de aluviuni a râurilor României, Studii de Hidrologie XXXI, Bucureşti; Diaconu, C., 1961, În problema coeficientului de variaţie al scurgerii anuale a râurilor RPR, Studii de Hidrologie, vol I,

INMH, Bucureşti; Diaconu, C., 1969, Elementele statistice ale reţelei hidrografice a României, Hidrotehnica, nr. 12 Bucureşti; Donciu, C., 1929, Regimul precipitaţiunilor în Basarabia, Acad. Română, M. Secţ. St., Seria III, Tom VI, Mem. 6, p. 169-

237; Dumitrescu, S., 1964, Variaţia scurgerii anuale la râurile din RPR, Hidrotehnica vol. IX, nr. 12, Bucureşti; Diaconu, Constantin, 1961, În problema coeficientului de variaţie al scurgerii anuale a râurilor R. P. Române, Studii de

Hidrogeologie, vol. I, p. 25-36, Bucureşti; Diaconu, C., Bălăşescu, L., Gilien, I., Miţă, Pompiliu, 1962, Coeficientul de variaţie al precipitaţiilor anuale şi legătura lui cu

coeficientul de variaţie al scurgerii anuale în R. P. Română, Studii de Hidrologie, vol. II, p. 47-62, Bucureşti; Diaconu, C., Vârcol, A., Vârcol, L., 1962, Unele rezultate ale studiului repartiţiei scurgerii în timpul anului al râurilor R. P.

Române, Studii de Hidrologie, vol. II, p. 65-88, Bucureşti; Diaconu, C., Avădanei, A., Ciobanu, S., Motea, I., Stănescu, S., 1962, Despre stabilitatea albiilor râurilor R.P.R. în ultimii

30-40 ani, Studii de Hidrologie, vol. III, p. 53-72, Bucureşti; Diaconu, C., Balaş, D., Burciu, O., Stroia, E., 1962, Unele rezultate ale studiului temperaturii apei râurilor din R. P.

Română, Studii de Hidrologie, vol. III, p. 25-49, Bucureşti; Florea, N., 1971, Acumularea sărurilor în apele râurilor din Câmpia Română de nord-est, Hidrotehnica, îmb. func., const.

hidrotehn., gosp. ape., meteor., vol. XVI, nr. 4, p. 186-194, Bucureşti, Gâştescu, P., Platagea, Gh., 1961, Apele din R.P. Română şi folosirea lor în economia naţională, Natura, seria Geografie-

Geologie, nr. 2, p. 32-41, Bucureşti; Gâştescu, P., 1962, Zonele lacustre de pe teritoriul R. P. Române, Comunicările Academiei R.P.R., vol. XII, nr. 11, p.

1247-1253, Bucureşti; Gâştescu, P., 1971, Lacurile din România. Limnologie regională, Editura Academiei R.S.R., p. 61-62, 252-263, Bucureşti; Gâştescu, P., 1960, Caracteristici hidrochimice ale lacurilor din R.P.R., Meteorologia, Hidrologia şi Gospodărirea Apelor,

nr. 2, p. 97-106, Bucureşti; Geacu Sorin, 2002, Colinele Covurluiului, Editura Univers Enciclopedic, p. 105-133, Bucureşti; Jelea, F., Pricop, Gh., 1960, Apele subterane din Platforma Covurlui, Lucrările Ştiinţifice ale Institutului Agronomic, p. 457-

464, Iaşi; Liteanu, E., 1961, Cercetări geologice şi hidrogeologice în Câmpia Română de nord-est, Studii tehnice şi economice, nr.

5, p.5-36, Bucureşti, Liteanu, E., Macarovici, N., Bandrabur, T., 1963, Studiu geologic şi hidrogeologic al zonei Iaşi prin foraje de mare

adâncime, Studii tehnice economice, seria E, nr. 6, p. 189-212, Bucureşti; Macarovici, Nicolae, Văscăuţanu, Th., 1935, Le sondage de Socola (Jassy) en 1927, Ann. Sc. de l’Univ. de Jassy, Tome

XX; Mihăilescu, Vintilă, 1928, Podişul înalt din vestul Botoşanilor, Buletinele Societăţii Regale Române de Geografie, Tom

XLVIII, Bucureşti; Mociorniţă, C., Anastasiu, S., Ciobanu, S., Dincă, A., Săndulescu, N., 1962, Consideraţii asupra perioadelor celor mai

indicate pentru calculul scurgerii medii în R. P. Română, Studii de Hidrologie, vol. II, p. 27-41, Bucureşti; Mociorniţă, C., Dincă, A., Niţulescu, M., Repartiţia scurgerii pe sezoane şi luni în cadrul anului mediu pe râurile din R.P.R.,

1963, Studii de Hidrologie, vol. V, p. 3-20, Bucureşti; Morariu, T., Gâştescu, P., Savu, A., Pişota, I., 1960, Tipurile genetice de lacuri şi delimitarea lor pe teritoriul R.P.R.,

Editura Academiei R.P.R., p. 83-97, Bucureşti; Mustaţă, L., 1974, În problema determinării debitelor maxime din ploi pe râuri mici, Hidrotehnica, îmb. func., const.

hidrotehn., gosp. ape., meteor., vol. XIX, nr. 5, p. 236-241, Bucureşti; Mustaţă, L., 1974, Probleme privind calculul debitelor maxime pe râuri mici, Studii de Hidrologie, vol. XLI, p. 9-23,

Bucureşti; Mustaţă, L., 1974, Calculul debitelor maxime din ploi pe râurile din România, Studii de Hidrologie, vol. XXXVI, p. 1-83,

Bucureşti; Mustaţă, L., Vlad, D., 1974, În problema scurgerii maxime pe râuri mici, Studii de Hidrologie, vol. XXXV, p. 115-131,

Bucureşti; Negulescu, M., 1960, Captarea apelor subterane, Editura Tehnică, p. 282, Bucureşti;


57

Nichitin, A., Iziumov, S., 1962, Studii asupra posibilităţilor de valorificare în comun a luncii Prutului, Revista Internaţională pentru Agricultură, nr. 1, p. 108-111, Bucureşti;

Pantazică, M., 1971, Scurgerea minimă pe râurile din nord-estul Moldovei, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al. I. Cuza, Iaşi, Seria Geografie, Tom XVII, p. 51-59;

Pascu, M., 1983, Ape subterane din România, Editura Tehnică, Bucureşti; Pavel, D., 1971, Gospodărirea raţională şi complexă a lacurilor, Hidrotehnica, îmb. func., const. hidrotehn., gosp. ape.,

meteor., vol. XVI, nr. 5, p. 231-235, Bucureşti; Păduraru, A., Popovici, V., 1972, Influenţa zonalităţii verticale a elementelor fizico-geografice asupra scurgerii medii

multianuale, Lucrările Simpozionului de Geografie Fizică a Carpaţilor, p. 307-316, Bucureşti; Păduraru, A., Popovici, V., Marţian, F., Diaconu, C., 1973, Scurgerea medie lunară minimă multianuală şi asigurată 80%

din perioada iunie-august pe râurile României, Studii de Hidrologie, vol. XLI, p. 113-135, Bucureşti; Păduraru, A., Popovici, V., 1973, Scurgerea medie zilnică minimă multianuală şi asigurată 80% şi 90% pe râurile

României, Studii de Hidrologie, vol. XXXVI, p. 173-189, Bucureşti; Păduraru, A., Popovici, V., Marţian, F., Diaconu, C., 1974, Analiza factorilor meteorologici care au generat scurgeri

minime remarcabile pe râurile României în perioada 1950-1970, Studii de Hidrologie, vol. XLII, p. 99-118, Bucureşti; Pişotă, I., 1963, Harta raionării apelor minerale din R.P.R., Probleme de Geografie, vol. IX, p. 147-153, Bucureşti; Pişotă, I., 1972, Câteva observaţii asupra regimului de îngheţ şi dezgheţ din lacurile României, Hidrobiologia, Tom XIII, p.

39-48, Bucureşti; Pişotă, I., 1992, Hidrologie (Lucrări Practice), Centrul de multiplicare al Universităţii Bucureşti, p. 45-55, Bucureşti; Pişotă, I., 1995, Hidrologie, Editura Universităţii Bucureşti, p. 207-215, Bucureşti; Pişotă, I., Zaharia, Liliana, 1995, Hidrologie (Lucrări Practice), Editura Universităţii Bucureşti, p. 47-129, Bucureşti; Pişotă, I., 1972, Biogeografie, Editions du Goeland, ed. III, p. 166-177, Bucureşti; Platagea, Gh., Ujvari, I., 1960, Principalele caracteristici ale regimului hidrologic pe teritoriul R. P. Române, Editura

Academiei R.P.R., p.65-81, Bucureşti; Podani, M., 1960, Criterii de clasificare a cursurilor de apă de pe teritoriul R.P.R. Codificarea cursurilor de apă,

Meteorologia, Hidrologia şi Gospodărirea Apelor, nr. 1, p. 37-41, Bucureşti; Pompiliu, M., 1986, Temperatura apei şi fenomenele de îngheţ pe cursurile de apă din România, Studii şi cercetări de

Hidrologie, vol. 54, p. 104-134, 139-142, Bucureşti; Popa, A., Stănescu, P., 1960, Scurgerea şi eroziunea produsă de ploile torenţiale din anul 1959 în Podişul Central

Moldovenesc, Comunicările Academiei R.P.R., Tom X, nr. 8, p.687-692, Bucureşti; Porucic, T., 1928, Relieful teritoriului dintre Prut şi Nistru, Buletinele Societăţii Regale Române de Geografie, Tom XLVII,

Bucureşti; Posea, Gr, 1999, România.Geografie şi geopolitică, Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 17-20, Bucureşti; Posea, Gr, 2003, Geografie Fizică Generală, partea I, Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 132-155, Bucureşti; Posea, Gr, 2004, Geografie Fizică Generală, partea a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 59-90, 98-104, 104-

109, 119-127, Bucureşti; Posea, Gr, 2005, Geomorfologia României, ediţia a II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 312-333, Bucureşti; Posea, Gr, Cruceru, N., 2005, Geomorfologia generală, Editura Fundaţiei România de Mâine, p. 154-189, Bucureşti; Prunescu, Arion, E., Brezeanu, Gh., Zamfir, V., Baltac, M., 1963, Studiul hidrobiologic şi piscicol al heleşteelor cu apă

pompată din râu, Studii şi cercetări de biologie animală, nr. 4, p.419-438, Bucureşti; Rădulescu, V., Al., 1930, Clima Moldovei de Sud, Milcovia, an I, p. 87-100; Rădulescu, Al., N., 1963, Consideraţii geografice asupra fenomenelor de secetă din R.P.R., Natura, seria Geo-Geologie,

nr. 1, p. 27-36, Bucureşti; Schram, Maria, 1971, Contribuţii privind transparenţa lacurilor din Câmpia Moldovei, Analele Ştiinţifice ale Universităţii Al.

I. Cuza, Iaşi, Seria Geografie, Tom XVII, p. 61-69, Iaşi; Schram, Maria, 1971, Contribuţii la studiul hidrochimic al lacurilor din Câmpia Moldovei, Lucrări Ştiinţifice Geografice, p.

145-152, Iaşi; Schram, Maria, 1971, Regimul termic al lacurilor din Câmpia Moldovei, Buletinul Societăţii Ştiinţifice Geografice, vol. I, p.

93-111, Bucureşti; Simionescu, Ion, 1897, Creta superioară şi calcarul cu lithothamnium pe malul Prutului, Arch. Soc. Liter. şi Şt., Iaşi; Simionescu, Ion, 1902, Constituţia geologică a ţărmului Prutului din nordul Moldovei, Acad. Rom., public. Fond Adamachi; Simionescu, Ion, 1903, Contribuţiuni la geologia Moldovei dintre Siret şi Prut, Acad. Rom., public. Fond Adamachi; Simionescu, Ion, 1902, Flora României, Fundaţia pentru Literatură şi Artă “Regele Carol”, p. 244-303, Bucureşti; Stoenescu, V., Stătică, St., Voicu, Gh., 1962, Aplicarea câtorva metode de calcul pentru determinarea evaporaţiei în

Câmpia de Vest (între Mureş şi Someş) şi în Depresiunea Jijiei, Studii de Hidrologie, vol. II, p. 125-139, Bucureşti; Stoenescu, V., Teodorescu, E., Voicu, Gh., 1963, Evaporaţia de la suprafaţa lacurilor din R.P.R., Studii de Hidrologie, vol.

V, p. 73-160, Bucureşti; Topor, N., 1964, Ani ploioşi şi secetoşi în R.P.R., C.S.A., Institutul Meteorologic, Bucureşti; Trufaş, V., 1972, Despre gazele dizolvate în apa lacurilor din România, Analele Universităţii Bucureşti, Seria Geografie,

an XXI, p. 71-79, Bucureşti; Tufescu, Victor, 1932, Captări actuale între afluenţii Prutului şi ai Siretului în judeţul Dorohoi, Buletinele Societăţii Regale

Române de Geografie, Tom LI, Bucureşti; Tufescu, Victor, 1934, Obervări asupra limitei de vest a depresiunii Jijiei, Buletinele Societăţii Regale Române de

Geografie, Tom LIII, Bucureşti; Tufescu, Victor, 1940, Fundamentul Podişului Moldovenesc, Extras din Revista Geografică Română, Anul III, Fascicola I,

Tipografia ziarului Universul, Bucureşti; Tufescu, V., 1946, Confluenţele şi formarea luncilor Siretului şi Prutului, Revista Geografică, ICGR III, , Bucureşti, p. 76-

98; Ujvari, I., 1959, Hidrografia RPR, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti; Ujvari, I., 1960, Condiţii de alimentare subterană a râurilor din R. P. Română, Comunicări de Geologie-Geografie, p. 121-

134, Bucureşti; Ujvari, I., 1972, Geografia apelor României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti; Vaisman, I., 1960, Raionarea ameliorativă şi hidromodulă a luncilor din bazinul râului Prut, Studii şi cercetări Ştiinţifice,

Biblioteca Ştiinţelor Agricole-Filiala Iaşi, Anul XI, Fascicola 1, p. 185-198, Iaşi; Vaisman, I., Gobjila, W., 1960, Contribuţii la problema combaterii inundaţiilor din regiunea Iaşi prin bazine de acumulare,

Lucrările Ştiinţifice ale Institutului Agronomic, p. 431-435, Iaşi; Vartolomei, F., 2000, Asupra preciziei parametrilor hidrologici folosiţi în elaborarea sintezelor hidrologice, Analele

Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 3, pag. 125-132, Bucureşti;


58

Vartolomei, F., Cruceru N., Stănilă Luiza, Parichi M., 2001, Contribuţii la cunoaşterea iazurilor din bazinul superior al Sitnei (Câmpia Moldovei), Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 4, pag. 37-42, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2002, Rezervaţiile naturale din bazinul hidrografic al Prutului, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 5, pag. 135-140, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2003, Graniţele pe ape ale României, Revista Forţelor Terestre, Nr. 1 din 2003, pag. 66-71, Bucureşti; Vartolomei, F., 2003, Despre utilizarea tehnicilor GPS la stabilirea limitelor ariilor protejate din România, Revista Mediul

Înconjurător, nr. 1 din 2003, pag. 61-66, Bucureşti; Vartolomei, F., 2003, Aspecte asupra calităţii apei în acumularea Stânca-Costeşti (bazinul hidrografic Prut), Analele

Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 6, pag. 59-64, Bucureşti; Vartolomei, F., 2004, Rezultatele ultimelor măsurători morfometrice asupra lacului Brateş, în Comunicări de Geografie,

Editura Universităţii din Bucureşti, vol. VIII, 2004, Bucureşti, pag. 217-221, Bucureşti; Vartolomei, F., 2004, Amenajări antropice în bazinului hidrografic Prut (sectorul românesc), Revista sesiunii anuale de

comunicări ştiinţifice a Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii “Al. Ioan Cuza” din Iaşi, intitulată „Procese şi factori pedogenetici din zona temperată“, vol. 3, Serie Nouă, Editura Universităţii “Al. Ioan Cuza”, pag. 153-162, Iaşi;

Vartolomei, F., 2004, Aspecte ale scurgerii minime în bazinul hidrografic Prut, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 7, pag. 71-74, Bucureşti;

Vartolomei, F., Gianina Chirilă, Simona Rusu, 2004, Ecartul tip de variaţie al debitelor medii (după Klemes). Studiu comparativ între bazinul hidrografic Prut şi Trotuş, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 7, pag. 75-80, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2005, Caracterizare chimică a apelor din bazinul hidrografic Prut, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 8, pag. 93-98, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2006, Măsuri superioare de protecţie a biodiversităţii naturale în bazinul hidrografic Prut, Revista Mediul Înconjurător, nr. 1 din 2006, pag. 59-65, Bucureşti;

Vartolomei, F., Parichi M., Anca Luiza Stănilă, 2006, Solurile României în Sistemul Român de Taxonomie – 2003, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 9, pag. 56-62, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2006, Tehnici G.I.S. utilizate la valorificarea potenţialului turistic natural în bazinul hidrografic Prut, Revista Simpozionului Universităţii Româno-Americane, Nr. 2, pag. 80-92, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2006, Ariile naturale protejate şi monumentele naturii din judeţul Vaslui, Editura Mondoro, pag. 60-90, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2007, Ariile naturale protejate din judeţul Vaslui, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 10, pag. 80-86, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2007, Activitatea de măsurare a parametrilor hidro-meteorologici în bazinul hidrografic Prut, Analele Universităţii „Spiru Haret“, Seria Geografie, Nr. 10, pag. 94-100, Bucureşti;

Vartolomei, F., 2007, Morfometria lacurilor din bazinul hidrografic Prut, în Comunicări de Geografie, Editura Universităţii din Bucureşti, vol. X, 2007, Bucureşti;

Văscăuţanu, Th., 1928, Fauna argilelor sarmatice de la Ungheni, Analele Institutului Geologic Român, Tom XIII, p. 56, Bucureşti;

Vernescu, M., 1980, Captările de ape subterane din România, Editura Tehnică, Bucureşti; * * * 1964, Atlasul Cadastrului Apelor din R.P.R., C.S.A. (D.G.G.A.), vol. I, partea I şi II, Bucureşti; * * * Anuarul Hidrologic, 1960, 1959, 1953, 1955, 1956, 1957, 1958, C.S.A. (I.S.C.H.), Bucureşti; * * * 1974, Atlasul secării râurilor din România, Institutul de Meteorologie şi Hidrologie şi I.G.F.C.O.T., p.73, Bucureşti; * * * 1971, Râurile României. Monografie hidrologică, I.M.H., Bucureşti; * * * 1987, Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea I - Colectarea şi sistematizarea datelor pedologice, Centrul

de material didactic şi propaganda agricolă - Redacţia de propagandă tehnică agricolă, p. 135-165, Bucureşti; * * * 1987, Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea II – Elaborarea studiilor pedologice în diferite scopuri,

Centrul de material didactic şi propaganda agricolă - Redacţia de propagandă tehnică agricolă, p. 223-264, 288-316, Bucureşti; * * * 1987, Metodologia elaborării studiilor pedologice, partea III – Indicatorii ecopedologici, Centrul de material didactic şi

propaganda agricolă - Redacţia de propagandă tehnică agricolă, p. 25-52, Bucureşti; * * * 1969, Monografia geografică a R.P.R., vol. I, Geografie fizică, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti; * * * 1983, Geografia României, vol. I, Geografie fizică, Ed. Academiei, Bucureşti; * * * 1992, Geografia României, vol. IV, Unităţile extracarpatice, Ed. Academiei, Bucureşti.

Surse bibliografice în format digital: * * * http://www.CorineLandCover 2000, EEA, Copenhaga * * * Bază de date în format GIS, INCDDD Tulcea, MMGA Bucureşti * * * http://www2.jpl.nasa.gov/srtm/instr.htm * * * www.rrmb.ro * * * Bază de date în format GIS, www.geo-spatial.org * * * www.gisdevelopment.net/glossary * * * Harta solurilor în format digital, I.C.P.A., Bucureşti

http://www2.jpl.nasa.gov/srtm/instr.htm

http://www.rrmb.ro/

http://www.geo-spatial.org/

Date post:	11-Aug-2015
Category:	Documents
Upload:	ciprianvsavxentivs
View:	528 times
Download:	19 times

BAZINUL PRUTULUI STUDIU DE HIDROLOGIE REZUMAT

Documents