+ All Categories
Home > Documents > BAZELE PSIHOTERAPIEI

BAZELE PSIHOTERAPIEI

Date post: 18-Jul-2015
Category:
Upload: radu-mircea-hana
View: 321 times
Download: 4 times
Share this document with a friend

of 113

Transcript

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Program de studii de masterat

Psihodiagnoza Cognitiva si Consiliere PsihologicaBucuresti 2010

INTRODUCERE IN PSIHOTERAPIESinteze de curs

Conf. Univ. Dr. n Psihologie

Tamara Brsanu

1

CuprinsI.PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI I.1 DEFINITIE I.2 OBIECTIVELE PSIHOTERAPIEI I.3 ORIENTARI PSIHOTERAPEUTICE IN DIFERITE SITUATII CLINICE SI CONDITII NAZOGRAFICE I.4 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE II. PSIHOTERAPEUTUL I CLIENTUL II.1 RELATIA TERAPEUTICA II.2 SUGESTIA STRATEGIE DE COMUNICARE SI INFLUENTARE IN RELATIA CLIENT TERAPEUT II.3 RELATIA TERAPEUTICA IN TEORIA SI PRACTICA UNOR SCOLI TERAPEUTICE. II.4 PERSONALITATEA PSIHOTERAPEUTULUI II.5 SELECTIA PACIENTILOR PENTRU PSIHOTERAPIE II.6 DUREREA II.7 ASCULTAREA FIZICA III. ORIENTARI PRINCIPALE IN PSIHOTERAPIE IV. INCEPUTURILE PSIHOTERAPIEI IN EPOCA MODERNA V. PROCESUL PSIHOTERAPIEI V. 1 MANAGEMENTUL PSIHOTERAPIEI V. 2 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE V.3 BAZELE PSIHOLOGICE ALE PSIHOTERAPIEI SIMPTOMATICE V.4 RELAXAREA V. 5 PSIHOTERAPII COGNITIV - COMPORTANMENTALE PSIHOTERAPIA RATIONALA PSIHOTERAPII COMPORTAMENTALE ( SALKOVSKI) V.6 PSIHOTERAPII EXISTENIALE ( centrat pe client - C. ROGERS) V.7 METODA PSIHOTERAPEUTICA DUPA EMIL KUE (Pe baza actiunilor verbale imaginative) VI. EVALUAREA MULTIAXIALA -DSM IV VII. ASPECTE PRIVIND ATITUDINILE PRINTETI I DEZVOLTAREA PERSONALITAII COPILULUI BIBLIOGRAFIE

2

3

I. PROBLEME GENERALE ALE PSIHOTERAPIEI

I.1 DEFINITIE Este bine cunoscut faptul ca cuvantul poate sa raneasca omul, s-l duc n disperare ba chiar sa declaneze o boal adevarat. Se poate ntmpla i contrariul: poate s aline o durere, sa vindece o boala, sa linisteasca un suflet. Pe aceasta se bazeaza psihoterapia. Totusi, la intrebarea Poate, oare, cuvantul sa devina un intreg inteles nu numai pentru suflet dar si pentru corpul fizic? raspunsul este DA, ba chiar mai eficient decat orice medicament iar aceasta ne dovedesc rezultatele stiintifice a marilor savanti. Totul se axeaza pe teoria stiintifica a lui I. PAVLOV despre limbaj al doilea sistem de semnalizare si legatura lui cu inconstientul care dirijeaza procesele fiziologice in organism. Si daca aceasta legaura exista atunci cu ajutorul cuvantului se poate actiona asupra psihicului iar prin intermediul lui asupra proceselor fiziologice, ameliorand functia organelor interne, mobilizand autoreglarea. Este cunoscut faptul ca creierul pastreaza informatia atat despre fenomenele bolnave in organismul omului cat si despre cele sanatoase iar psihoterapia se bazeaza pe aceste fenomene care pot regla sfera fiziologica prin intermediul cuvantului. Toate fenomenele mintale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice inaccesibile constiintei si carora li se opune rezistenta scopul facilitatea intelegerii continutului inconstient al psihicului. Se porneste de la premisa ca orice comportament normal sau anormal este produsul a ceea ce a invatat sau nu a invatat omul. Scopul este invatarea noilor alternative comportamental- experentiale, astfel situatia de subestimare a dimensiunilor etice4

si a relatiilor morale cu altii are ca scop atingerea unei maxime constientizari, dezvoltarea autodeterminarii, creativitatii, autenticitatii. Pentru imbunatatirea starii organului intern respectiv, psihoterapia (cuvantul) normalizeaza dirijarea organului de catre sistemul nervos central. Astfel fluxul de sange se indreapta spre organul respectiv hranindu-l optimal si imbagatindu-l cu oxigen, dandu-i putere si energie. Astfel se poate obtine o imbuatatire reala a starii intregului organism printr-o orientare si mobilizare verbala adecvata. Marii savanti fiziologi au canstatat ca impulsurile sistemului II de semnalizare, obtinute prin actiunea cuvantului de la scoarta cerebrala se indreapta spre tesuturile organelor interne reglandu-le vitalitatea. Acesta este mecanismul dobandirii vitalitatii sanatoase obtinute prin puterea magica a cuvantului. Cercetarile ne dovedesc ca obtinem o stare optimala de o luna (inregistrata de aparate) ca rezultat al unei sedinte de 30 de minute. Tinand cont de analiza spectrala a cuvantului, a imbinarilor de cuvinte savantii psihologi si medici terapeuti, cu ajutorul unor indicatoare speciale au obtinut cele mai optimale si obiective informatii de pe punctele active biologice ale omului la adresa excitatiei verbale, intensitatea lor si reactia omului. In laboratoarele INSTITUTULUI CREIERULUI din bolnavul este asezat precum un cosmonaut SANKT PETERSBURG, dotat cu tot felul de casti,

audiometre care inregistreaza valentele potentialelor bioelectrice ca rezultat al reactiei organismului la continutul informatiei verbale. In cartoteca acestui institut sunt mai mult de 2000 de terapii verbale. Daca sub un anumit unghi medicina este considerata ca o forma a solidaritatii interumane, psihoterapia constituie , fara indoiala , expresia nobila a acestei solidaritati.

5

Suprimarea dialogului social duce in mod fatal la anularea dialogului interpersonal care constituie esenta psihoterapiei. Psihoterapia ofera nu numai pacientului ci si omului aflat in impas sau suferinta o punte spre realitate. Orice metoda de psihoterapie isi propune nu numai eliberarea omului de teama si complexe ci si o infuziune de sperante, o mai ampla respiratie a fiintei sale si un plus de cutezanta: acestea sunt posibile fie printr-un proces de reconstructie a ego-ului (dezideratul psihoterapiilor psihanalitice) fie prin eliminarea distorsiunilor ideative (principalul demers al psihoterapiilor cognitive). O societate bazata pe comunicare minidirectionata este in fapt

incompatibila cu psihoterapia. Consecintele negative se manifesta nu numai asupra actului terapeutic medical ci si in plan mai larg social cu atat mai mult cu cat psihoterapia in afara actiunilor sale sanogenetice constituie un garant al asanarii etice. Antiteza a terapiei medicale bazate pe bisturiu si drog, psihoterapia se instituie in esenta ca o abordare interumana bazata pe comunicare prin dialog. PSIHOTERAPIA este o metoda de actiune a terapeutului asupra psihicului unui bolnav sau asupra unui grup de bolnavi cu ajutorul cuvantului , asupra sistemului II de semnalizare in vindecarea atat a bolnavilor neuropsihici cat si somatici. Totodata actiunea terapeutica asupra psihicului se poate obtine si prin actiunea preparatelor psihotrope (neuroleptice, tranchilizante, etc). Baza actiunii psihoterapeutice este actiunea verbala a terapeutului prin intermediul cuvantului vindecator dar deseori cuvantului terapeutului poate sa-l lase pe bolnav neinfluentat in special la primele sedinte. Este necesar sa remarcam faptul ca cuvantul poate sa-l trateze pe bolnav doar atunci cand el aduce cu sine o informatie venita din suflet, cand terapeutul depune toata silinta pentru a vindeca bolnavul.6

Informatia pozitiva, de obicei raspunde la problemele cele mai importante, chiar vitale ale omului in suferinta, in special cand cuvantul reuseste sa-l mobilizeze pe om, sa-i aduca linistea si invers cuvantul negandit al terapeutului nechibzuit, care nu tine cont de actiunea lui asupra psihicului bolnavului poate actiona negativ, traumatizand pacientul si poate duce chiar la aparitia altor simptome patologice. Din aceste motive terapeutul trebuie sa fie foarte atent la cuvintele adresate pacientului. Aplicarea in practica a psihoterapiei cere cunostinte ample despre activitatea nervoasa superioara a pacientului, particularitatile lui individuale, tipologice ale caracterului, temperamentului. Deseori psihoterapia este metoda de baza a tratamentului in cazuri de balbaiala, nevroze, alcoolism, unele boli interne si de piele, unele boli endocrinologice, iar in alte cazuri psihoterapia serveste ca metoda complementara de tratament. Un loc insemnat il ocupa psihoterapia in tratamentul bolilor psihice. Metodele psihoterapeutice variaza in corespundere cu caracterul bolii, varsta pacientului, particularitatile institutiei medicale unde se face psihoterapia (stationar, policlinica, sanatoriu). Dintre metodele psihoterapeutice conditional se pot imparti in trei tipuri de terapii: 1. Rationala; 2. Sugestiva (tratarea prin sugestie); 3. Analitica (psihanaliza). La noi in tara si in tarile europene mai des se folosesc terapiile rationale si sugestive. In SUA si in unele tari din occident mai frecvent se apeleaza la psihanaliza. In afara acestor metode de baza in spihoterapie se mai folosesc si alte metode ca: antrenamentul autogen, psihoterapia colectiva, terapia cauzala, etc.7

CONTINUTUL NOTIUNII DE PSIHOTERAPIE Psihoterapia este sistemul actiunilor psihice alcatuit din sugestia verbala a terapeutului prin intermediul sistemului II de semnalizare asupra psihicului omului, iar prin psihic la intregul organism. Acest sistem de actiune se bazeaza pe cunostintele patogenezei bolii, cunoasterea metodelor de actiune asupra psihicului care ne da posibilitatea sa obtinem efectul terapeutic dorit. Baza psihoterapiei este principiul fiziologic bazat pe conceptia lui PAVLOV despre nevrism, conceptia despre reflexele conditionate care dezvaluie actiunea activitatii nervoase superioare asupra proceselor atat fiziologice cat si patologice . O importanta colosala are atat psihologia medicala cat si conceptia despre unitatea psihicului si somaticului, cat si dependenta organismului uman de mediu , in primul rand de cel social.

I.2 OBIECTIVELE PSIHOTERAPIEI In linii de maxima generalitate obiectivele psihoterapiilor pot fi: imediate sau de perspectiva iar comunicarea este ca un fir rosu la toate. Obiectivele imediate sunt orientate direct asupra starii pacientului in timp ce obiectivele de perspectiva integrare. Obiectivele imediate orientate asupra starii de sanatate urmaresc: interventia in criza si eliminarea anxietatii; reducerea simptomatologiei specifice; rezolvarea unor probleme limitate; realizarea unor clarificari intr-o zona circumscrisa de conflict. au in vedere reorganizarea personalitatii, relationare si adecvarea comportamentului si cresterea disponibilitatilor de

8

Obiectivele de perspectiva orientate asupra reorganizarii personalitatii si ameliorarii comportamentului au in vedere: reducerea intensitatii conflictului; intarirea capacitatilor integrative; reorganizarea structurilor defensive; modificarea conflictelor inconstiente fundamentale; redistribuirea mai mult sau mai putin profunda a investitiilor afective in vederea unei dezvoltari armonioase a personalitatii, modificarea organizarii personalitatii in directia functionarii adaptative si mature. Obiectivele amintite pot fi formulate relativ independent , in sensul ca in fata unui pacient in criza ne formulam obiective imediate, in timp ce pentru un pacient cu EGO slab, nevrotic, ne propunem obiective de perspecitva dupa cum ele pot fi inscrise intr-o anumita ordine, succesiunea lor fiind in functie de starea si situatia pacientului. Totodata obiectivele initial stabilite pot fi constant urmarite dupa cum pot fi modificate in succesiunea lor in continut sau pot fi inlocuite cu altele considerate mai adecvate. Desigur schimbarea obiectivelor este determinata de numerosi factori si in primul rand de disponibilitatea si responsivitatea pacientului fata de psihoterapie. Fara indoiala ca obiectivul major al psihoterapiei consta in realizarea unor schimbari a personalitatii pacientului care sa-i permita o mai buna adaptare fata de sine si fata de lume. Desi cele mai multe obiective sunt axate in primul rand asupra etiopatogeniei manifestarilor, obiectivul psihoterapiei consta in realizarea unei sanatati mintale inalt calitative capabile sa asigure realizarea maxima a potentialului uman al individului. Aceasta constituie nu numai obiectivul final ci si dezideratul psihoterapiei psihanalitice formulat de creatorul psihanalizei care preconiza ca terapeutul sa faca totul pentru ca aptitudinile pacientului sa se9

realizeze facandu-l pe acesta atat eficient cat si capabil sa se bucure pe cat este posibil (Sigmund Freud).

I.3 ORIENTARI

PSIHOTERAPEUTICE

IN DIFERITE

SITUATII

CLINICE SI CONDITII NAZOGRAFICE Eficacitatea psihoterapiei in functie de actiunile sale de la cele generale la cele specifice impun precizarea anumitor criterii de orientare in privinta alegerii metodei psihoterapeutice in fata diferitelor situatii clinice. Astfel: Pacientul cu manifestari psihopatologice acute recent aparute consecutive unor situatii psihostresante beneficiaza in primul rand de o psihoterapie suportiva, superficiala si abreviata. Pacientii cu dificultati de adaptare si relationare cu situatii interpersonale conflictuale, cu stima redusa fata de sine si cu manifestari psihopatologice cronice este angajat intr-o psihoterapie elaborata de profunzime si indelungata. Pacientul cu personalitate fragila, cu EGO slab si cu nivel de anxietate ridicat are nevoie de o psihoterapie mai directa, mai concreta si mai bine structurata. In tulburari nevrotice, tulburari de personalitate, in depresii de mai mica intensitate ca si in stari de anxietate pot fi recomandate metode psihoterapeutice apartinand uneia din cele trei arii psihoterapeutice principale: dinamica, umanista, comportamentala. In tulburarile psihotice (schizofrenii, boli afective, bipolare, depresii majore, etc.) psihoterapia cu unica abordare terapeutica nu este suficienta fiind necesara asocierea cu psihofarmacoterapia si cu sociometria.

10

In alcoolism, si in unele tulburari de personalitate (cu dificit etic si comportamental) psihoterapia are un rol complementar fiind mai indicate abordarile de grup si socioterapia. In tulburari psihosomatice psihoterapia se inscrie terapiei biologice specifice , aceasta abordare dovedindu-se superioara fata de terapia biologica superioara. In tulburari obsesivo-compulsive ca si in fobii simple este recomandata terapia comportamentala mai ales sub forma desensibilizarii sistematice eventual asociata cu o forma de relaxare. In deficientele mintale, domeniu considerat pana in ultimii ani exclus abordarii psihoterapeutice se recomanda terapia comportamentala susceptibila sa determine ameliorarea functionala sub aspect ocupational ca si in domeniul automaniei si al socializarii. In tulburari sexologice, de cuplu este contraindicata psihoterapia individuala recomandandu-se includerea ambilor parteneri.

I.4 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE Modele psihoterapeutice Actualmente psihoterapia a devenit tot mai elaborata astfel incat putem vorbi in prezent de aproximativ un numar de 2000 de tehnici de psihoterapie. Fiind atat de numeroase ele pot fi clar delimitate cu continut si moduri de actiune distincte si bine precizate. In functie de anumite criterii distingem urmatoarele: - metode orientate emotional sau afectiv11

- metode orientate intelectual sau cognitiv Din punct de vedere al demersului aplicativ se disting tehnici si metode de terapie bazate pe criterii precum: - criteriu investigativ preocupat in mod esential de organizarea psihismului uman - criterii care urmaresc in mod univoc eliminarea simptomului si vindecarea pacientului . In functie de distinctiile multor scoli , psihoterapii: - dinamice comportamentale

- experentiale. 1. Psihoterapiile dinamice - au la baza conceptia conform careia toate

fenomenele mentale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice (convingerile interioare date de subconstient sunt in contradictie cu gandurile din constient) . Inaccesibile constiintei omului si carora el le opune rezistenta, scopul psihoterapiilor dinamice consta in facilitatea intelegerii continutului inconstient al psihismului. 2. Psihoterapii comportamentale ele pornesc de la premisa ca orice comportament normal sau anormal este produsul a ceea ce a invatat sau nu individul. In consecinta bolile psihice au , dupa scoala , deprinderi invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar repetate si intarite de stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea cu psihoterapiile comportamentale pacientii invata noi alternative comportamentale care trebuie exersate atat in cadrul situatiei terapeutice cat si neaparat in afara ei.12

3. Psihoterapii experentiale au punctul de plecare situatia de subestimare a dimensiunilor etice ale omului si a relatiilor sale morale cu ceilalti. Psihoterapia experentiala are ca scop nu numai vindecarea bolii ci si dezvoltarea individului atat prin atingerea unei maxime constientizari cat si prin dezvoltarea unor dimensiuni expansive: autodeterminarea, creativitatea etc. Dupa numarul celor care participa in psihoterapie, acestea se impart in: psihoterapii individuale: 1. 2. 3. 4. psihoterapii dialectice psihanaliza restructurarea personalitatii prin terapii analitice: analiza experentiala psihoterapii nondirective psihoterapii scurte longoterapie

- psihoterapii sugestive hipnotice hipnoza= relaxare barbiturica psihoterapii de grup (colective) - psihodrama - socioterapia (consiliere terapeutica) - resocializarea - terapia familiei

II. PSIHOTERAPEUTUL I CLIENTUL II.1 RELATIA TERAPEUTICA RELATIA TERAPEUTICA = este legatura absolut obligatorie ce se stabileste intre client si terapeut in cadrul procesului terapeutic.13

Aceste relatii au un caracter complex fiind rezultatul interactiunii unor factori ce depind de client si terapeut cat si interactiunea dintre acestia. Cei mai conturati factori sunt: - alianta terapeutica - transferul - contratransferul - rezistentele In desfasurarea ei, relatia terapeutica prezinta niste etape dupa cum urmeaza: 1. etapa de inceput 2. etapa de lucru activ cu pacientul 3. etapa de detasare 4. etapa de incheiere Pentru fiecare etapa sarcinile terapeutului sunt diferite. Acesta trebuie sa creeze clientului sau conditii cat mai prielnice ca securitatea si suportul emotional. Inca de la inceput se va stabili un contact cat mai direct si mai apropiat pentru a evita inhibarea clientului asa cum observa si FREUD in epoca sa. Iata de ce mobilarea cabinetului de psihoterapie trebuie sa permita pacientului alegerea unui loc cat mai potrivit lui. Pozitia fata in fata poate inhiba pacientul. Asezarea laterala pentru aceiasi interlocutori poate oferi protectia subiectului, acesta retragandu-se in el atunci cand simte nevoia. Ideal este ca pacientul sa decida locul pe care va sta in timpul terapiei. Activitatea de sfatuire creaza un cuplu client+ terapeut apropiat de diada mamacopil. Treptat diada poate deveni triada, daca pacientul accepta sa fie ajutat de familie in timpul intalnirii terapeutice.14

RELATIA

TERAPEUTICA

IN

CONTEXTUL

CELORLALTE

INTERACTIUNI SOCIALE GILIERON (1997) observa ca majoritatea psihoterapiilor sunt delimitate de campul social-cultural caruia ii apartin clientul si terapeutul. In acest sens relatia terapeutica implica doua aspecte: 1. un ansamblu de coduri de relationare (regulile jocului) 2. un dispozitiv. In relatia terapeutica, anumite tabuuri sunt anulate, dar sunt instaurate alte interdictii. De exemplu in psihanaliza pacientului , se permite si chiar i se cere sa spuna orice ii trece prin minte, ceea ce in viata nu se intampla. Iata aici noutatea rolului prescris de codurile psihoterapeutice care prin simplul mod de comunicare direct si fara interdictii asigura puterea si stabilitatea relatieie psihoterapeutice. Astfel se va instala o noua ordine in campul terapeutic. Aceste reguli din cadrul relatiei terapeutice sunt aspecte valabile diadei client-terapeut: - un aspect etic - un aspect tehnic - un mod de comunicare specific Fiecare scoala psihoterapeutica presupune o anumita conceptie despre boala si sanatate si conform acestora sunt demarate procedurile terapeutice.

15

II.2 SUGESTIA STRATEGIE DE COMUNICARE SI INFLUENTARE IN RELATIA CLIENT TERAPEUT Dialogul dintre cei doi ne releva o distorsiune a mesajului care circula intre cei doi. Intalnirea se face intr-o situatie de mare incarcatura psiho-afectiva pentru pacient. Aici nu trebuie neglijat aspectul legat de personalitatea celor doi. Este pus in evidenta un registru de sugestiv. Pacientul va cunoaste o perioada de regresie si remisie care ii va creste sensibilitatea la sugestie. Cu cat anxietatea este mai mare cu atat bolnavul va apela la strategii subconstiente de santaj afectiv, exagerand acuzele. Astfel se va pune in miscare mecanisme de aparare psihica in care un rol mare il are autosugestia. Boala va fi prezentata de pacient conform mediului social cultural din care acesta face parte. De toate aceste aspecte psihoterapeutul trebuie sa tina seama daca doreste ca informatiile culese de la pacient sa fie cat mai clare si mai veridice. Comportamentul psihoterapeutului neverbal este de o majora. Astfel el poate sa transmita sugestii pozitive sau negative. Psihoterapeutul trebuie sa acorde timp destul expunerii pacientului pentru ca acesta sa nu il acuze de o lipsa de interes. Nici prelungirea excesiva a anamnezei nu este indicata. Interviul clinic poate fi influentat de unele efecte sugestive ale formatiei profesionale ale terapeutului. In anul 1986 GUDJONSSON si CLARK definesc sugestibilitatea importanta valori ce ne obliga la simulare/ disimulare, inselare/autoinselare fenomene ce ne apropie de fenomenul

interogativa ca masura in cadrul unei relatii sociale stranse in care oamenii

16

ajung sa accepte mesaje comunicate in timpul chestionarii, avand ca rezultate modificarea raspunsului comportamental ulterior Acest model presupune trei conditii pentru aparitia sugestiei interogative: - increderea interpersonala - incertitudinea - expectatiile interogative O serie de mituri clinice genereaza efecte sugestive astfel: Modelul VIROTIC orienteaza interviul clinic spre descoperirea unei cauze generate de un virus, un corp strain. Astfel terapeutul in demersul diagnostic trebuie sa gaseasca o cauza care sa justifice terapia. Modelul ENERGETIC este modelul conform caruia boala este interpretata ca un dezechilibru energetic ce implica terapii ce utilizeaza curentul electric. Modelul SINERGETIC se refera la faptul ca terapeutul care poseda energie supranormala corecteaza deficitul energetic al pacientului prin anumite metode. Modelul EDUCARII VOINTEI conform acestui model terapeutul foloseste indemnuri de interdictie la adresa pacientului ( ex nu mai fuma). Este emis faptul ca orice comportament se invata. Documentele medicale au importanta lor in raport de cel ce parafeaza dar si de unitatea emitenta. Astfel si ele pot influenta decizia diagnostica si terapeutica. ASPECTELE TEHNICE specifice relatiei terapeutice pot in anumite cazuri sa induca pacientului sentimentul de dependenta si sugestibilitate. Securizarea pacientului este o grija permanenta a psihoterapeutului.Aceasta sarcina este cu atat mai grea cu cat starea pacientului este mai alterata.

17

Influenta sugestiva in plan terapeutic este favorizata de factori ca: - personalitatea recunoscuta a terapeutului - responsabilitatea actului terapeutic - imaginea de sine, etc.

II.3 RELATIA TERAPEUTICA IN TEORIA SI PRACTICA UNOR SCOLI TERAPEUTICE. 1. Relatia terapeutica psihanalitica implica reguli dupa cum urmeaza: - regula asociatiei libere - comportamentul terapeutului - transferul - contratransferul - rezistentele la transfer 2. Relatia terapeutica in terapia centrata pe client. Acest gen de terapie are la baza un model al personalitatii care pune accent pe rolul dezvoltarii sau autoactualizarii. Actualizarea are ca obiectiv principal dezvoltarea personalitatii si tendinta evolutiei catre maturizare. Pentru o cat mai buna relatie terapeutica ROGERS sustine ca aceasta trebuie sa indeplineasca conditiile neconditionate si empatiei. In domeniul terapiei centrate pe client deosebim mai multe orientari: - psihoterapia experentiala (GENDLIN 1973) - abordarea dominant cognitiva (Wexler, RICE 1974) - abordarea dominant didactica (TRUAX/ CARKHUFF-1969).18

congruentei, atentiei (imaginii) pozitive

Psihoterapia interpersonala este o ramura directiva si are un caracter interactiv (KIESLER -1982). Are ca obiectiv identificarea, clasificarea si stabilirea de alternative la stilul comportamental rigid si auto-defensiv al clientului. 3. Relatia terapeutica n terapia cognitiv comportamentala. Acest gen de terapie se centreaza pe tehnicile folosite in cadrul relatiei client-terapeut. Cea mai importanta tehnica este transferul alaturi de inhibitia reciproca . Aici terapeutul are un rol directiv, de colaborare, ghidare si parteneriat. TENDINTE INTEGRATIVE In timp ce unele abordari terapeutice au abordat un singur aspect, altele au adus argumente in favoarea unor tendinte integrative. In cadrul relatiei terapeutice s-au delimitat relatii reale si relatii nereale. RELATIA PSIHOTERAPEUTICA-o constructie psihosociala. Relatia psihoterapeutica este o constructie psihosociala deoarece atat pacientul cat si terapeutul intra in interactiune cu credintele si asteptarile lor, cu experienta altor relatii sociale anterioare.

II.4 PERSONALITATEA PSIHOTERAPEUTULUI TERAPEUTUL CA IDEAL In aceasta categorie, sfatuitorul este persoana perfecta care face toate lucrurile fara greseala. El este aproape ca parintele idealizat din copilarie. Fata de el se constituie un set de comportamente semnificative ca: trimiterea de complimente si laude, de osanale aduse in fata altora, aprobarea tuturor19

interpretarilor sau reflectiilor produse de acesta, foamea de prezenta-obliga comunicarea cu terapeutul. Este posibila o anumita identificare - imitare a terapeutului, prin adoptarea imbracamintii, a stilului de a vorbi, a expresiilor acestuia.. Pentru inceput, sfatuitorul se simte excelent, este mandru de sine, de competenta sa. Aceasta luna de miere se consuma insa in comportamentul pacientului aparand frustrarea si mania sa si abia acum, terapeutul recunoaste modelul deviant al relatiei cu pacientul, ceea ce ii declanseaza tensiune, anxietate, confuzie. Prin modificarea reactiei de idealizare si a frustratiei consecutive, terapeutul va oferi un suport continuu Eului sfatuitului, prin tolerarea dezamagirii, depresiei, posibil a maniei, in momentul confruntarii acestuia cu reactia transferentiala. Confruntarea asteptarilor idealizate cu imaginea reala a terapeutului in diada client-terapeut, dar si in sfera relatiilor intime si de prietenie cu altii, ii provoaca subiectului o stare de furtuna, ceea ce va permite recunoasterea modelului sau dominant intrapunitiv de expresie, in care predomina atitudinile de autoumilire si de autonegare. Terapia poate aduce agravarea starii sale prin pierderea eului si adoptarea unuia fals care mimeaza pe cel al terapeutului. Prelucrarea relatiei transferentiale va duce la depasirea reactiei.

TERAPEUTUL CA VIZIONAR SI CARE HRANESTE Modelul terapeutului ca vizionar are multe similaritati cu cel anterior, esenta sa fiind ca i se atribuie terapeutului calitati de atotstiutor, de expert, si de putere. Clientul asteapta sfaturi si anticiparea sugestiile care ii pot fi oferite initial, sfatuitorul se simte mandru de sine, puternic, atotstiutor, suferind de o

20

adevarata autointoxicare. Cu timpul el incepe sa aibe indoieli asupra lui insasi, fapt care duce la dezamagire, la trairea de incopetenta , de esec terapeutic. Pentru a depasi aceasta reactie, trebuie luate in atentie asteptarile clientului, mai ales a celor ce reflecta exagerarea puterii altora, a terapeutului, dar si a persoanelor din jur. Se vor analiza motivele/nevoile clientului de a alege un asemenea mod de aparare- relationare cu lumea. In spatele lui se ascund sentimente de aparare, deinferioritate si frica de a lua decizii de unul singur. Pentru a se mentine intr-o stare de autoprotectie, el prefera sa delege altora dreptul de a lua decizii. Trecerea pacientului in etapa mult mai riscanta a deciziilor personale, autonome, este realmente dificila. Persoanele din aceasta categorie actioneaza ca neajutorati. Ei se simt incapabili sa intervina decisiv si oscileaza intre activitate si inactivitate, avand puternice nevoie de dependenta si fuziune care se exprima prin emotii puternice, tendinte la tipete si frici. Prin ele sfatuitorul solicita ordine si preluarea sa de cate terapeut. Acesta trebuie sa ia masuri, sa adopte solutii astfel starea pacientului se va agrava, intrucat sentimentele de slabiciune se pot accentua treptat in ciuda interventiei si pot aparea solicitari de atingere, de tinut in brate, si chiar imbratisat. Cea mai severa solicitare poate sa fie cea sexuala, care semnifica fuziunea, uniunea cu elementul puternic-sfatuitorul. Mai putin dramatic este refugiul in neajutorare sau lipsa de speranta, ca forma de evitare a confruntarii cu realitatea. In acest mod cleintul poate declansa reactii de compatimire si o atitudine protector-hranitoare din partea terapeutului. Recunoasterea terapeutului acestui model se realizeaza prin autoexaminarea

inca din momentul in care simte ca este solicitat excesiv sa

mangaie si sa ingrijeasca pe cel sfatuit. El poate trai o adanca parere de rau, compatimire fata de client, iar daca nu se reuseste sa se pastreze distanta, va intra intr-o reactie contratrasferentiala, care va bloca procesul terapeutic prin depresia si frustrarea proprie. Relatia terapeutica se va deteriora in timp.21

Solutia este buna autonomizare a atitudinilor sale, in paralele cu analiza atitudinii fundamentale a pacientului, caracterizata prin asertiunile sunt incapabil, ai grija de mine, etc, care exprima intense nevoi de dependenta. Pentru depasirea starii regresive a pacientului se impun masuri de reconstructie a Eului si o conduita suportiva pe aceasta perioada de timp. In vederea depasirii situatiei, analiza comportamentelor de fiecare zi ale ambilor parteneri si dezvoltarea alternativelor sunt cai lente dar reale. TERAPEUTUL CA O PERSOANA FRUSTRANTA Unii clienti vad in sfatuitor o persoana stresanta pentru experientele lor actuale. Ei au o atitudine defensiva, apar precautii excesive in impartasirea vietii lor. Exista reticente fata de implicarea in ceea ce se poate numi relatia de intimidare specifica psihoterapiei. Intimidarea semnifica permisiunea data intr-o atmosfera de prietenie unei alte persoane de a avea acces la detalii importante si bine aparate despre viata sa. In acest tip de reactie transferentiala, clientul manifesta suspiciune si neincredere, avand aerul unei persoane frustrate, nemultumite. El incearca sa intre in relatia terapeutica dar, foarte repede se retrage in sine, conturandu-se un joc de intrare-iesire. Fiindu-i frica de eventualele dezamagiri el declanseaza manevre de distantare, prin care testeaza reactia sfatuitorului: lipseste de la sedinte, intarzie, blocheaza discutiile, etc. Pentru a depasi fazele timpurii clientul are nevoie in aceste atitudini de castigarea increderii. Recunoasterea acestui tip de reactie porneste de la senzatia de si tensiune, de grija, pe care o resimte sfatuitorul care adopta treptat o prudenta de parca ar merge pe sarma, ceea ce duce la o monitorizare excesiva a raspunsurilor sale. Treptat el se simte din ce in ce mai incomodat si se poate retrage, traind un sentiment de neplacere, care se poate accentua pana la ostilitate si ura.

22

Plasat intr-o asemenea pozitie, sfatuitorul poate sa traiasca vinovatia fata de evolutia nefavorabila a terapiei. De aceea, sfatuitorul va trebui sa apeleze la experienta sa pozitiva cu alti clienti pentru a recunoaste ca este supus unei reactii transferentiale dificile. Prin prelucrarea ei se poate produce evolutia catree o atitudine normala a clientului, cu pierderea neincrederii si reducerea tendintei la distantare fata de sine si de altii. Se recomanda focalizarea atentiei asupra relatiei, asupra constituirii gesturilor de incredere, cum ar fi: oglindirea experientelor, empatie, etc. Dupa ce s-a realizat o relatie mai buna, se poate aborda si fenomenul intrare-iesire. Totodata, clientului i se va dezvalui motivatia prudentei sale excesive si i se vor semnala fenomenele de neincredere de cate ori ele devin vizibile in timpul terapiei. TERAPEUTUL CA O NON-ENTITATE Sfatuitul il percepe pe terapeut ca pe o persoana inanimata, lipsita de consistenta, de nevoi, de dorinte, de sperante, etc, ca urmare, el percepe un fel de vid in momentul discutiei, vid pe care il va umple prin volubilitate, un fel de diaree verbala intretesuta de miscari permanente. Se creaza un baraj de vorbe si gesturi, fara vreo tema semnificativa. Ora se consuma fara scop si sens, neputandu-se avansa. O asemenea miscare il obliga pe terapeut sa se regrupeze, sa initieze raspunsuri timide, senzatia sa dominanta fiind ca este manipulat, subapreciat, neluat in considerare ceea ce duce la frustratie si manie. Pentrun a contracara aceasta forma de transfer, sfatuitorul va stabili un cadru si reguli precise ale discutiei, pe care le va impune cu consecventa si fermitate. Repetarea intrebarilor si a eventualelor raspunsuri si interpretari reprezinta o tactica menita sa sparga zidul indiferentei clientului. Tendinta sfatuitului de a ignora expresiile consilierului va fi analizata cu voce tare ceea ce va antrena o evaluare comuna a mersului terapiei.

23

Acest fapt poate naste onestitatea relationala. In spatele fugii neincetate de contactul real cu sfatuitorul poate sa stea frica de reflectie asupra propriei soarte, ca posibila sursa de depresie si de percepere a golului interior. Dupa depasirea reactiei transferentiale se poate ajunge cu mult suport la problemele nerezolvate si la un stil de viata mai satisfacator.

II.5 SELECTIA PACIENTILOR PENTRU PSIHOTERAPIE Psihoterapia nu poate fi efectuata in orice situatii clinice sau oricarui pacient care o solicita fara a-i prejudicia succesul. Rigorile selectiei depind de metoda psihoterapeutica ce urmeaza a fi aplicata si de competenta si profesionalisml psihoterapeutului dar trebuie tinut cont ca psihoterapia psihanalitica impune selectia cea mai severa in opozitie cu terapia comportamentala. Pe de alta parte, natura tulburarii pacientului, amploarea manifestarilor sale clinice, gradul de organizare a personalitatii sale precum si capacitatea sa de testare a realitatii impun de asemenea rigori selectiei. In linii generale pentru a putea fi inscris intr-o cura de psihoterapie pacientul trebuie sa prezinte: 1. motivatia clara pentru psihoterapie; 2. dorinta puternica de schimbare; 3. un anumit grad de forta a EGO-ului; 4. o anumita capacitate de relationare; 5. un anumit grad de dezvoltare cognitiva. Se sustine ca psihoterapia este in primul rand eficace pentru tineri, adulti, anxiosi, suferinzi de tulburari minore ca si pentru indivizii care prezinta o functionare sociala satisfacatoare, capacitatea de a se exprima in plan afectiv.24

Foarte important este ca cel care solicita psihoterapia sa doreasca sa se vindece; sa realizeze ca are o problema; sa aiba un mic grad de forta a EGOului. Expresie a caracterului psihoterapiei deceniilor trecute ce caracterizeaza in primul rand psihoterapia psihanalitica o constituie suita adjectivelor care exprima tot atatea conditii: tanar, atragator, bogat, inteligent si cu succes. Aceste conditii dezirabile ale pacientului candidat la psihoterapie nu mai sunt impuse actualmente nici de reprezentantii psihoterapiei psihanalitice care le-au preconizat. Dupa selectia pacientilor are loc cel putin o sedinta de psihoterapie cu caracter investigativ-instructiv in cadrul careia sunt cunoscute expectatiile pacientilor care in acelasi timp iau cunostinta de continutul dar mai ales de forma psihoterapiei. Unii terapeuti vorbesc despre o faza initiala a psihoterapiei nesistematizata si nespecifica dupa care urmeaza cura de psihoterapie propriuzisa. De fapt, initierea psihoterapiei prezinta intotdeauna anumite dificultati care se intalnesc deseori si la incheierea ei. In cadrul acestor sedinte de evaluari orientative pot fi distinse urmatoarele caracteristici:1.

Pacientul obtine anumite informatii referitoare la natura si mecanismele tulburarii sale (sa-i vorbim despre el) ca si asupra continutului si modului de desfasurare a psihoterapiei.

2. Terapeutul permite pacientului sa treaca de la un subiect la altul sau poate intia o comutare a temelor in discutie cand constata ca pacientul devine anxios sau reticent. 3. Terapeutul se va concentra nu atat asupra cauzelor initiale ale pacientului, cat mai als asupra trasaturilor personalitatii lui . 4. Abtinerea terapeutului de a formula vreo judecata asupra pacientului.25

5. Terapeutul va manifesta interes fata de pacient ca si dorinta de a-l ajuta (sa simta ca vrem sa-l ajutam). In urma evaluarii orientative a problematicii pacientului, terapeutul va stabili numarul sedintelor pe care le considera necesare pentru pacientul respectiv. Terapeutul trebuie sa asculte cu atentie si interes nu numai continutul manifest ci si semnificatiile latente, inconstiente din relatarea pacientului. In plus terapeutul trebuie sa incurajeze pacientul in exprimarea directa neelaborata a gandurilor si sentimentelor sale.

II.6 DUREREA Durerea boala reprezinta o stare si o situatie a persoanei, modificarea subiectiv si obiectiv. Indispozitia, insomnia, durerile, tulburarile functionale diverse fac ca (dintr-o data sau treptat) corpul sa dobandeasca pentru Eu (adica subiectiv) o mare importanta, intr-un mod neobisnuit. Senzatii necunoscute (sau amintind senzatii avute altadata, in cursul starilor morbide) nasc intrebari, duc la interpretari, genereaza anumite convingeri. Bolnavul are viziunea ingrijoratoare a urarilor posibile, a progresiunii bolii, a consecintelor pe care episodul morbid le poate avea in viata personala, ca si in viata profesionala etc. Obiectiv este vorba, oricum, de nevoia de a fi ingrijit, de scaderea prestatiilor sociale si a veniturilor, de cheltuieli de tratament etc. preocuparile zilnice trebuie evitate, relatiile cu colaboratorii si cu prietenii vor fi intrerupte, indeplinirea unor proiete va fi amanata, unele placeri si satisfactii vor fi interzise etc. Fiecare dintre elementele poate lua proportii de catrastofa. Durerea este in primul rand o problema de fiziologie evolutionista. Se considera azi ca sensibilitatea dureroasa este o achizitie a filogenezei limitata26

poate la unele linii evolutive. Durerea este o contrafata a progresului biologic. Utilitatea ei in reactiile adecvate ale organismului (in adaptare) este reala, ceea ce nu inseamna insa ca orice durere este oportuna. Regiunile care au cea mai mare sensibilitate algica nu sunt cele mai vitale pentru organism. Nu exista paralelism intre suferinta fizica (durerea) provocata de o boala si gravitatea ei. Durerile de masele pot fi mult mai intense si mai suportabile decat unele dureri din cancer. Durerea vie provoaca reactii vegetative (si soc), care pot periclita viata chiar atunci cand leziunea de la care pornesc semnalele algice este lipsita de importanta. Durerea se insoteste de impotente functionale reflexe sau generate de teama de durere. Durerea simptom important al bolilor, face totodata obstacol de la unele interventii terapeutice necesare. Chirurgia nu s-ar fi putut dezvolta daca nu s-ar fi descoperit narcoza, anestezia locala. S-a spus de aceea , pe drept cuvant, ca durerea este si prieten si dusman. Durerea este, de multe ori, simptomul care forteaza pe bolnav sa se prezinte la medic - dar ea creaza si teama de medic. O recomandatie banala terapeutica este respectarea durerii pana la stabilirea cauzelor ei (adica la schitarea diagnosticului); explorarea clinica trebuie sa se calauzeasca dupa existenta zonelor si a punctelor dureroase. Toate manualele atrag atentia asupra existentei durerilor reflexe sau iradiate la distanta de organul bolnav (junghiul abdominal in pneumonie, direrea in umarul drept cu punct de plecare in colecist, durerea retrosternala si a membrului superior stang in angina coronariana), asupra zonelor de hiperestezie cutanata in suferinte viscerale etc. Durerea care nu mai serveste diagnosticului si ghidari mainii medicului (indiferent daca este vorba de infarctul miocardic, de o fractura sau de o nevralgie) trebuie in general suprimata. Trebuie combatuta, de asemenea, durerea care impiedica mobilizarea necesara recuperarii functionale. S-a presupus ca intermediarul intre excitantul nociv (care ar genera excitatii27

nociceptive) si aparatul care le receptioneaza ar fi substante algogene. Se cunosc, ce e drept, numeroase substante de origine celulara sau tisulara care poseda aceasta insusire. Algogene se gasesc in lichidele secretate (sucul gastric in contact cu peritonelul sau cu terminatiile nervoase ale pielii; lichidele acide; tripsina pancreatica; kininele plasmatice din sangele extravazat in cavitatea abdominala). Este durerea o senzatie sau un sentiment? Unii stimuli durerosi ii traim mai curand ca pe un sentiment sau emotie, in timp ce altii ii sesizam ca pe o senzatie. Se pare ca mecanismele nervoase periferice justifica aceasta bivalenta. Se poate vorbi despre o durere primara, resimtita imediat, acut, localizata cu usurinta si despre o durere secundara care implica personalitatea. Durerea primara ar fi condusa de asa numitele fibre A, cu viteza de 25m pe secunda, in timp ce durerea secundara, care apare dupa un timp de latenta, este condusa de fibrele C cu o viteza de I.5m pe secunda, mai greu localizata, iradiabila. Cele doua tipuri de fibre nervoase ar avea diferite potentiale de actiune. Ipoteza aceasta specifista se bazeaza si pe faptul ca exista fibre specializate care raspund numai la o satimulare intensa, dar nu inseamna ca ele sunt fibre de durere si ca ele produc intotdeauna durere sau numai durere. O a doua teorie incearca sa se foloseasca de ambele aceste principii intrun mod original. Este teoria controlului durerii prin porti medulare. Este o teorie pe care am putea-o numi cibernetica. Un sistem de control legat de substanta gelatinoasa din maduva ar modula impulsurile are sosesc la primele celule de transmisie centrala. Celulele de control (cu rol de inhibare) sunt stimulate de fluxul venit pe fibrele groase (cu conducere rapida) si inhibate de fluxul venit pe calea fibrelor subtiri (cu conducere lenta). Pentru perceptarea durerii, deoarece transmisia centrala rezulta in urma unor integrari (sumatiuni) spatiale si temporale ale impulsurilor. Distrugerea patologica a fibrelor groase28

poate motiva cazuri de anestezie dureroasa ca si dureri spontane. Dar avantajele teoriei portilor consta mai ales in posibilitatea influentarii sistemului de control medlar prin factori de control centrali superiori sau cu alte cuvinte in intelegerea neurofiziologica a dimensiunii motivationale a durerii. In fenomenul de durere sunt implicati neuroni noradrenergici si serotoninergici. Endorfinele si encefalinele ar avea rol de modulatori. Terminatiile nervoase libere transmit impulsurile spre maduva prin fibre subtiri (sensibilitate protopatica) unde are loc o prima confruntare intre neurotransmitatori, substanta P si encefaline. O a doua contruntare are loc in substanta cenusie periapeductala, alta la nivelul hipotalamusului. Acest filtru odata depasit, durerea devine emotie suferinta. Se admite ca endorfinele ar fi moleculele starii de bine iar substanta P moleculele durerii. Reglarea starii subiective ar depinde de intensitatea stimulilor (n-ar exista, la drept vorbind,receptori sau fibre pentru durere) si ca, in realizarea efectului, un rol insemnat il are varsarea peptidelor in lichidul cefalorahidian, endorfinele ar servi si ca transmitatori sau modulatori pentru medierea satisfactiei si a recompensei ca atare fiind implicati si in memorizare. Analgia (sau analgezia) congenitala lipseste organismul de un important dispozitiv de alarma si de protectie. Agresiunile care trebuie evitate gratie durerii se pot exercita liber si duc la leziuni grave in piele, mucoase si schelet. Sugarul caruia ii cresc dintii isi musca busele si limba, isi roade degetele, isi zgarie fata, mainile, corneea; ranile se infecteaza; raman cicatrice sau chiar mutilari. Mai tarziu, copii isi provoaca accidental arsuri, traumatisme osoase pana la fracturi. Izbeste imprudenta lor extrema si ca trasatura psihopatologica dorinta de a brava, lasandu-se maltratati eroic de catre alti copii, aruncanduse din copaci sau pe fereastra etc. Imobilizarea fracturilor este resimtita ca o presiune intolerabila. Comportamentul se schimba la pubertate, odata cu constiinta necesitatii de a-si ingriji corpul, uratenia fetei si muilarile creandu29

le complexe de inferioritate. Inteligenta este in limite normale. Din punct de vedere medical, se cere, indeosebi, supravegherea starii dentitiei si a complicatiilor infectioase. Durerea este insa si un comportament. La nivelul cel mai elementar, la animale,durerea poate fi studiata prin concomitentele sale; dezorganizare motrice, reactie de fuga (plus fenomene vasomotorii si neuroendocrine). Experienta dureroasa umana implica memorizarea globala a situatiei ce a provocat durerea, fenomenul agresiv devenind semnificantul durerii iar situatia respectiva este intampinata si retraita cu o reactie afectiva complexa. Durerea umana reprezinta totodata un raspuns la o situatie de esec. De aceea, durerile elementare, durerile acute, durerile organice cronice duc, in clinica, la comportamente variabile dupa varsta, nivel cultural, profesiune, boala ca si dupa motivatii, tendinte, educatie etc. Durerea copilului mic are semnificatia unei chemari, unei solicitari afective si se calmeaza de indata ce apelul este auzit. Inca din copilarie durerea face parte din relatiile cu lumea umana, cu celelalt, dar si din investitia in propriul corp a energiei libidinale sau a agresivitatii (se ajunge la distinctia intre durerea nociceptiva elemetara si durerea comportament. Durerea elementara este in multe cazuri pazitoarea vietii si a sanatatii, santinela protectoare dar uneori un obstacol in calea vietii, un fenomen ce face mai penibila si mai complicata o situatie irevocabila. Este un semnal inselator. Durerea-comportament, in algiile cronice rebele in suferintele morale si psihogene acopera de multe ori o situatie de esec. Omul suferind este mai preocupat de durere decat de ceea ce se ascunde sub ea. Linistirea durerii, a fost dintotdeauna un obiectiv al medicinii. In lupta impotriva durerii, medicina a folosit droguri de origine vegetala, produse chimice de sinteza si , recent, metode chirurgicale. Combaterea durerilor banale, nespecifice (cum ar fi cefaleea) revine in ultimle decenii antinevralgicelor care reprezinta30

medicamentele cale mai utilizate de catre marile mase, pana la abuz. Pentru noi este important sa notam ca durerile banale (dar nu numai ele) cedeaza intr-un mare procent de cazuri la administrarea unor substante indiferente (placebo) ceea ce demonstreaza valoarea psihoterapiei in combaterea durerii fizice. Experienta clinica inscrie alte numeroase argumente in acelasi sens: dureri cu origine organica (lezionale) evidenta, care cedeaza temporar la psihoterapie. Psihoterapia poate fi eficace si in cazurile de dureri talamice prin procese destructive cerebrale. Este cunoscuta metoda psihoprofilaxiei durerilor de nastere. Semiologica durerii este astazi un capitol diferentiat al medicinii clinice. O analiza subtila a formelor de durere a si a modalitatiilor se datoreste homeopatilor. Ca o problema psihologica, durerea face parte atat din viata normala cat, mai ales, din viata patologica a organismului. Pradines vedea in durere consecinta cresterii globale a sensibilitatii organismelor evoluate, in cadrul evolutiei telereceptiei primejdiei; asa se explica insusirea sa de avertisment barbar. In timp ce placerea apartine simtului nevoii, marcand indeplinirea unei functiuni, savarsirea ei, cucerirea unui obiect, succesul impulsului catre un obiect durerea semnalizeaza pericolul rezultat din partea unui obstacol, precede activitate de aparare care va expulza (sau care va invinge) obstacolul. Faptul ca organele interne (sau creiereul) pot fi bolnave fara sa doara, se explica prin aceea ca, in mod natural (fara interventia chirurgicala de exemplu) organismul este incapabil sa elimine (sa expulzeze) cauza acelei perturbari. Din acest punct de vedere, credem ca s-ar putea incerca o clasificare a durerilor, dupa intentionalitate, adica dupa modalitatea (intuita sau imaginara) care le-ar putea suprima sau atenua. Astfel, durerea ar puatea fi atenuata prin indepartarea agentului exterior sau prin departarea de noxa (fuga), prin indepartarea unei parti din corp, prin protejare sau dimpotriva prin dezvelire, prin imobilizare sau31

dimpotriva prin umblet, printr-o anumita pozitie a corpului, prin apasare, prin caldura, prin strigat, prin deschiee a zonei bolnave, prin expulzare (tenesme), prin contactul senzorial cu organul bolnav (sa pun mana, sa vad). Interesanta este impresia pe care o avem, uneori, dupa care prin intensificare durerea ar putea sa se lichideze; este oare o intuire a luptei organismului subiacenta durerii? Novalis vorbea de posibilitatea de a gasi satifactie in durere prin identificarea cu forta implicata in provocarea ei. Mentionam ca, in ileusul obstructiv, incetarea colicilor poate marca debutul fazei paralitice, de rau agur. In ultimile cazuri, bolnavul are impresia ca s-ar linisti daca s-ar preciza sediul durerii sau cauza dar aici este vorba de anxietate si nu de durere; sau este convins ca durerea va ceda prin trecerea timpului. Suntem in domeniul reactiilor la durere, reactii care au o componenta experimentala, culturala si de filozofie a vietii. In schimb, un fenomen proriu-zis psihofiziologic pare sa fie concurenta interalgica, faptul ca o durere poate masca o alta durere (de exemplu, o durere acuta poate oculta cronica, una neasteptata poate eclipsa o durere obisnuita). Admirand o relatie intre durere si nevoia (biologica) de expulzare (a unui corp strain sau devenit strain), este greu sa admitem teza dupa care nasterea normala este nedureroasa. Cercetarile au aratat ca atunci cand gravida nu sufera de nici o maladie, cand nu prezinta o patologie a contractiilor uterine, cand bazinul este sufucuent, iar caile genitale sunt normale ca dimensiuni si ca elasticitate, durerea de nastere, desi incontestabila , nu este excesiv de mare. Frica de durere si teama de necunoscut nu cresc intensitatea durerii ci adauga o stare de neliniste si de agitatie. Poate ca aceasta concluzie este intrucatva exagerata: durerea este si o reactie sau are o componenta reactionala (in acest sens vorbeste marele procent de dureri de orice natura pana la 35% - suprimate prin placebo). S-a constatat ca eficacitatea placebo-ului este atat mai mare cu cat stresul este mai puternic (placebo este de 10 ori mai eficace in suprimarea durerii patologice decat in anularea durerii experimentale).32

Diferentele individuale nu tin numai de vointa si de caracter ci de factori organici si psihici mai profunzi. La adulti s-au descris cazuri de hipoalgoestezie,, cu o toleranta uimitoare a leziunilor astfel dureroase sau a interventiilor operatorii. Mai frecventa si mai stanjenitoare este hiperalgezia, hiperestezia algica, susceptibilitatea crescuta fata de durere, hipealgosensibilitatea, algofilia, algopatia etc. in acest caz, rolul factorilor ongenitali pare mai mic decatcel a experientei vietii, al exercitiului, al calirii sau cocolosirii etc. Sensiibilitatea algica depinde evident de starea sistemului

nervosvegetativ; hipersensibilitatea acestu sistem explica genestopatiile si difuzarea durerii, autointretinerea prin mecanisme de cerc vicios etc. ea mai depinde de starea umorala si endocrina (hipo sau hipercalcemia, spasmofilia, hipertiroidismul, disfoliculina, acidoza). Ea depinde de asemenea de corticalitate, de factorul neuropsihologic sau pur si simplu de factori psihici. Interventia psihicului se manifesta ca amplificare sau adaos psihic (prin frica, anxietate, oboseala etc), ca fixare psihica (durere de urma, reziduala, durere amintire), ca psihalgie (durere psihogena, corticogena, centrogena, imaginativa, obsesiva, psihosomatica, nevrotica; cerebralgie; algohalucinoza etc). Durerea intrucat este simptom subiectiv si reactie psihica are un caracter individual, personal poate fi punctul de plecare al unei tipologii. Este ceea ce a incercat sa faca Fervers (1940). Pornind de la constatarea ca durerea este inseparabila de existenta umana, autorul recunoaste si aspectele sale legate de vigilenta si de constiinta corpului, a existentei etc. pe alta parte durerea poate fi considerata ca o insulta pentru suflet astfel incat analgezia sau narcoza sunt masuri de crutare sau de protectie a psihicului. Tipul Tetanic: reactioneaza la durere prin agitatie (hipermotrica), revolta, fiind posibila o atitudine dusmanoasa fata de partea bolnava (mai ales la33

schizotimi, introverti). Este un tip simpaticotonic si afectiv. Persoana se intereseaza de pronostic, priveste critic masurile terapeutice, este mai greu de tratat; recurge la alcool, la nicotina, la cafea. Tensiunea afectiva motorie se poate sublima: durerea poate da pinteni creatiei. Kant este cel care a sris ca durerea este un imbold sau un spin al activitatii (fire simpaticotonic-motorica, expansiva, agresiva). Tipul tetanic cu autodominare deplina i-a apartinut lui Scaevola, care s-a pedepsit pentru greseala cu consecintele politic-militare, arzandu-si bratul. Tipul Patic: se plange; este hipotonic, are tendinta al colaps, dar si rabdare. Este vagotonic, ciclotimic; in tipologia lui Jaensch ar fi un :B-in Tegrat. Se gandeste la moarte, doreste liniste, cauta un tu pe care sa se sprijine, este sinton (stabilind relatii afective cu persoanele ce-l incojoara). Isi proiecteaza temerile asupra obiectelor din jur (lumea dobandind fiziognomie). Daca este autostapanit se resemneaza. Tipul patic oscileaza intre inactivitatea depresiva si o stare de cvasi-betie euforica; are nevoie obiectiva de medicamente. Fervers insita asupra rolului sugestiei si autosugestiei in intretinerea si in tratamentul durerii. Medicul poate sugestiona bolnavului in mod incostient si naiv, atunci cand crede el insusi, sincer, in mijlocul intrebuintat; sau poate sa-l sugestioneze in mod constient si premeditat. Bolnavul, la randul sau , poate suporta sugestia pasiv, inconstient, uneori i se ofera voluntar sau o sustina prin autosugestie. Profiloaxia reactiilor exagerate fata de durere se face prin calire. Este interesant de mentionat ca in secolul al XVI-lea Montaigne recomanda introducerea unui anumit tip de calire pentru a putea rezista presiunilor prin mijlocirea torturii, pe atunci raspandita.

34

Este evident ca cercetarea tipurilor de activitate nervoasa superioara poate avea importanta nu numai in Psiho profilaxia durerilor de nastere, dar si in psiho profilaxia sau psihoterapia altor dureri. Dar aici intalnim doua modalitati de lucru: a) cea hipnosugestiva, in care scoarta cerebrala a paientului este inhibata; cuvantul care I se adreseaza are un caracter imperativ, iar rolul cel mai important revine personalitatii medicului; b) cea psihoprofilactica propriu-zisa, in care cuvantul este folosit intr-o forma logica ratopnala, educativa; centrul de greutate trece asupra personalitatii pacientului; scoarta sa cerebrala este activa, echilibrata, dar cu focare de excitatie puternica. Astfel este nevoie de relatii optime intre procesele fundamentale de excitatie si de inhibitie in scoarta, de relatii reciproce adecvate intre scoarta si centrii subtro[picali. In cazul nasterii, A.P Nikolaev preconizeaza crearea artificila a unui puterinic focar de excitabilitate cortical al carui continut sa fie convingerea despre evolutia favorabila a nasterii etc. inconjurat de o zona de inhibitie (prin inductie reciproca) el devine aprope inaccesibil pentru impulsurile interoceptive cu caracter dureros si dupa legea dominatiei, atrage impulsuri extero-si interoceptive nedureroase si distrage scoarta pentru alta activitate. In conceptia Pavloista, sugestia ste cel mai simplu si mai tipic reflex conditionat al omului iar educatia, intruirea, disciplinarea sunt siruri lungi de reflexe conditionate. Este discutabil insa daca restructurarea mentalitatii femeilor, daca asanarea psihicului nu este si altceva decat stingerea unor reflexe conditionate vechi si crearea unor reflexe conditionate noi. Dealtfel, metodacuprinde si inlaturarea emotiilor negative, rearea unor emotii pozitive, ca si procedee de analgezie medicamentoasa.

35

In general se poate spune ca in dureri se merge de la nivelul chimic (narcoza) pana la cel spiritual (care implica valorizarea, anxiologia suferintei) trecand prin ceea ce este neurofiziologi elementar si prin pysche)

II.7 ASCULTAREA FIZICA In ascultare exista o importanta componeneta fizica, denumita de catre unii specialisti si limbajul trupului (A.Pease 1993), aceasta facand parte din metacomunicare, mai ales pe timpul tacerilor sau a intervalului dintre asertiuni. Ea este singura componenta vizibila a mesajului emis continuu de catre ascultator. Influenta sa este decisiva, exprimand gradul real de disponibilitate al ascultatorului, ascultarea fizica poate construi la rasplatirea dar si la indepartarea subiectului. Mesajele communicate corporal au o complexitate deosebita si pot cateodata sa fie in discordanta cu disponibilitatea adevarata a sfatuitorului. Aceasta poate fi mascata sau deformata aparent de catre o indispozitie fizica sau psihica sau de alti factori din afara, care nu afecteaza participarea ascultatorului. Se descriu cateva componente ale pozitiei ideale de ascultare ca: postura corporala, deschiderea fizica, contactul vizual, miscarile corpului. O postura destinsa, relaxata, cu corpul elastic, mobil, expresiv conjugate cu o fata care ofera un zambet de simpatie, reprezinta semne majore de disponibilitate, de receptivitate fata de interlocutor, tot asa cum corpul rigid, bratele incrucisate, faciesul incruntat, in tensiune, pot transmite mesaje involuntare de respingere, de persoana nemultumita care judeca pe cel din fata lui. Deschidearea fizica presupune a sta cu bratele deschise, cu mainile legate, cu trupul putin aplecat in fata. Impreuna cu pozitia de fata in fata, el costituie36

elemente definitorii ale disponibilitatii fizice. Schimbul continuu de priviri, caracteristic pozitiei fata in fata poate fi greu de suportat de timizi sau de persoane cu trairi de vinovatie care se simt astfel visate, judecate. De aceea, ele pot prefera pozitia laterala. Trupul prea aplecat in fata catre interlocutor poate naste impresia de agresivitate din partea sfatuitorului, prin invadarea spatiului personal al clientului. Din contra, o pozitie prea relaxata a trupului, aplecat pe spate, a trandavie impresioneaza neplacut prin senzatia de nepasare, de lipsa de sensibilitate pe care o creaza. Un contact vizual bun reprezinta o importanta sustinere a clientului, in timp ce privirea in alte parti creaza si indica tensiune sau plictiseala, desi ea degajeaza interlocutorului, pentru un timp, depresiunea de a se simti privit ca obiect de studio. Pe de alta parte insa contactul vizual sustinut ofera posibilitatea de a se urmari jocul mimic al clientului, atat de important in procesul de comunicare. Zambetul si datul din cap destul de frecvent, in sens afirmativ, pe parcursul discutiei creaza prezenta, exprima atentia care se acorda clientului, dar si permisiunea de a vorbi si interesul fata de subiectul expus. O mimica si pantomimica expresie, bine marcate care reflecta trairile clientului, reprezinta un avantaj. In schimb, o atitudine de sfinx, cu zgarcenie in expresivitate, adica in dezvaluirea sfatuitorului, creaza raceala si distanta.

Componentele ascultarii de calitate Ascultarea presupune o serie de operatiuni aditionale din partea sfatuitorului ca: deschiderea discutiei, intrarea in cadrul intern de referinta al clientului, structurarea si disciplinarea ascultarii, utilizarea mesajelor de continuare, folosirea cuvintelor cheie, mentinerea cursului corect, evitarea sau37

reducerea la minimum a surselor de interferenta si a mesajelor de descurajare, oglindirea.

Descrierea discutiei Acesta presupune formularea unei invitatii, considerate si ca o permisiune de a vorbi. Ea poate avea si forma unei intrebari deschise(OPEN-ENTED), a-l carui raspuns este nedeterminat lasand libertatea clientului de a alege. Iata cateva deschideri: Aveti vreo problema? Sunt gata sa va ascult. Ati putea sa-mi spuneti ce va framanta? Pareti tulburat(a), aveti ceva pe suflet?. De multe ori clientul afirma ca el nu stie daca va reusi sa se exprime corect, sa-si expuna problemele si ca ar fi bine sa fie intrebat, el marginindu-se in a raspunde mai bine intrebati dumneavoastra. Astfel, clientul se retrage in pozitia de aparare, care ii este mai comoda. Prin aceasta apare riscul pentru terapeut de a fi plasat intr-o pozitie dominanta, de investigator. Daca tacearea se prelungeste excesiv, atunci este nevoie sa se accepte ca apararile clientului sunt prea rigide si nu vor putea fi depasite de la inceput fara ajutor: este greu sa-ti dezvalui problemeleviata e grea.(asertiunei nsotita de un sfat).

Structurarea discutiei Un interviu psihoterapic trebuie sa inceapa cu o serie de lamuriri asupra pozitiei participantilor. Ele vor fi repetate pe parcurs, ori de cate ori va fi nevoie. Clientii trebuie sa fie ajutati sa intre in pozitia activa, de persoane care doresc sa se implice, sa participle direct la procesul de vindecare sau de schimbare. Ei38

trebuie sa lupte, sa invete sa se ajute singuri. Pentru a realiza un asemenea obiectiv, ideal este sa ne plasa in pozitia de colaboratori, de persoane de ajutor, si nu de experti care rezolva si prescriu solutii existentiale, ca si cum ar oferi tratamente. Chiar daca se solicita un ajutor de tip medical, de ingrijire, activarea clientului se realizeaza numai prin reducearea rolului sfatuitorului, care il va ajuta sa lucreze la solutiile proprii si nu ii va oferi unele gata fabricate.

III. ORIENTARI PRINCIPALE IN PSIHOTERAPIE Cele doua tendinte importante din aceasta categorie sunt: cea clasica, tipic orientata catre problema, obiectiv si cea behaviorista. A. Orientarii clasice ii apartine consilierea scolara T. Allen, J.M. Whiteley 1968, prin care se incearca sa se demonstreze elevului/studenteului ca modul sau de abordare a scolaritatii este gresit. Sfatuitorul discuta, argumenteaza si incearca sa rationeze impreuna cu elevul pentru a-l aduce catre schimbare. Se incearca redirectionarea comportamentului acestuia catre conformismul social, adica o mai buna concentrare in clasa, respect fata de profesori, efectuarea temelor, etc. Aceasta binecunoscuta orientare a fost denumita rezolvarea realista a problemelor. Ea are limite deja mentionate in capitolul introductiv. Subiectul este plasat aprioriu in pozitia dezavantajoasa de vinovat, fapt ce poate crea bariere invizibile dar puternice in calea actiunii persuasive. B. In orientarea behaviorista sau teoria invatarii problema ar consta in modelele invatate ale comportamentului maladaptiv, orientarea fata de sarcina a clientului fiind necorespunzatoare, J. Brown, C. Brown 1977. Comportamentele nevrotice sau antisociale sunt considerate drept rezultat al unor intariri gresite. Elevul nu a reusit sa-si modeleze39

comportamentul social conform unor modele pozitive, proadaptative. Solutia ar fi identificarea contingentelor intaritoare ale comportamentelor gresite, iar prin manipularea mediului ele urmeaza sa fie eliminate, fiind inlocuite cu cele dezirabile . Aceasta reprezinta o manipulare obiectiva catre obiect. Ultimile dezvoltari stiintifice au adus argumente in favoarea teoriilor behavioriste. Astfel A. Bandura 1977 a produs o noua dimensiune a functionarii mintale si anume eficacitatea. Succesul actiunii si trairea eficace rezultata modifica substantial schemele mintale prin imbunatatirea imaginii de sine. Ea a fost demonstrata prin aplicarea tehnicii afirmarii de sine asertive training J.M. Boisvert, M. Beaudy, 1979. Pentru a largi cadrul stramt al conceptiilor behavioriste clasice au fost introduse ca variabile intermediare cognitia A.Beck 1979 si teoria sinelui cu functia sa reflexiva, de structurare a autonomiei si a coerentei interne D. Stern 1985, G. Rudolf 1993 care apartin altor curente, ceea ce a dus la dezvoltarea unei combinatii cognitiv comportamentale. C. Rezolvarea problemelor. Curentul denumit rezolvarea problemelor, dezvoltat in jurul experimentalismului lui J. Dewey 1913-1950, insista asupra imbunatatirii adaptarii sociale prin indrumarea educationala. Se realizeaza o mai buna autointelegere, fapt care duce in final la reorganizarea structurilor interne, a motivatiilor. Prezentarea didactica a problemelor trebuie impletita cu contactul afectiv si cu experentierea interactiunii terapeutice care favorizeaza asimilarea noilor continuturi. Desi scopul sfatuirii este rezolvarea problemelor, succesul este securitatea creata in timpul relatiei conditionat de trairea de

terapeutice si care depinde de abilitatea sfatuitorului. Modificarile produse in interactiunea terapeutica se rasfrang asupra ambilor parteneri.

40

Conceptul de rezolvare a problemelor, desi ia in consideratie valorile, realitatea exterioara si vinovatiile, se concentreaza asupra crearii alternativlor, a identificarii solutiilor, a gasirii mijloacelor de punere in aplicare. Alternativele ar trebui aduse pana la elaborarea unui plan de actiune. Decizia este traita ca un eveniment de catre individ care o va si pune in aplicare. Sfatuirea va fi terminata, problema fiind considerata ca rezolvata din momentul in care individul nu mai sufera de trairile grele de vinovatie, anxietate, depresie sau frustrare. Continuatorii lui Dewey au completat conceptele de baza prin dezvoltarea de proceduri, instrirea didactica, scimbari de atitudine sau au subliniat valoarea deciziei D. Greenwald 1973. Modelul propus de catre Dewey si scoala sa a dus la reorientarea substantiala a sfatuirii catre eficacitate, fiind reluat in buna masura de terapia realitatii W. Glaser 1976. Unul dintre cele mai fertile curente din psihologie s-a grupat in jurul ideii de intentionalitate, care postuleaza primordialitatea factorului intern J.Barcley 1973. Ideea a fost formulata de catre Toma dAquino dezvoltata apoi de Leibnitz si Spinoza Brentano 1838-1917, citat de J. Barcley 1973, a creat o psihologie a intentionalitatii din perspectiva acestui concept. Intentionalitatea se regaseste in teoriile psihanalitica, fenomenologica, gestaltista precum si in scoala umanista a lui A. Maslow 1970, C. Rogers.

IV. INCEPUTURILE PSIHOTERAPIEI IN EPOCA MODERNA Calea catre psihoterapie a fost destul de intortocheata. Ea trece prin teoria magnetismului dezvoltata de Messmer 1773-1815. Acesta sustinea ca intervine in ajutorul unot bolnavi prin intermediul magnetismului animal. Eficacitatea sa a ramas neexplicabila. Mai tarziu metoda sa a fost denumita hipnoza de J. Braid. Ea a fost perfectionata de Charcot 1825-1893 si altii, devenind prima metoda de41

psihoterapie medicala. foarte curand a fost elaborata si psihoterapia rationala Dubois,1848-1918 ca o contrapondere a ratiunii fata de factorul emotionalsugestiv al sugestiei. DUBOIS a intemeiat metoda persuasiva, directiva de tratament a nevrozelor. el a insistat foarte mult asupra delimitarii precise dintresugestie si persuasiune. Metoda sa consta in educatia vointei. Dupa o etapa de ascultare si cunoastere a problemelor pacientului urma ca prin intermediul metodei convingerii sa se produca clarificarea gandurilor si adoptarea ideilor propruse de terapeut, in calitate de bun prieten. Medicul trebuia sa-i insufle bolnavului increderea ca el se va vindeca si totodata sa-l insoteasca pe lungul drum al autoeducarii. Dupa D. Langen 1973 linia rationala creata de Dubois s-a sprijinit pe urmatoarele familiei sale. Inrudite cu psihoterapia rationala sunt metodele create de cel de al doilea razboi mondial: - terapia rational emotiva a lui A. Ellis 1943; precursoarea tehnicilor cognitive, - behaviorismul, mai ales in partea de instruire, - terapia realitatii N.Glaser, - terapia deciziei W. Greenwald. Cea mai apropiata este insa logoterapia lui V. Frankl 1858-1970 elemente: clarificarea, influentarea prin argumentatie a convingerilor gresite ale bolnavului si educatia sistematica destinata lui si

42

INDRUMAREA REALISTA PRIMORDIALITATEA MEDIULUI Pe aceeasi cale a apelului la intelepciune, in diferite asezaminte din SUA, dar si in alte tari, s-a dezvoltat un curent de indrumare realista la inceputul secolului. El a stat la baza sfatuirii scolare, a consilierii, apropiata de metodele practicate in aceeasi perioada de clinicile de indrumare a copilului si adolescentului child-guidance. Aceeasi orientare a fost adoptatade scoala invatarii si de terapia comportamentala. Obiectivul principal al acestui grup de tehnici este obtinerea unei mai mari adecvari fata de normele sociale, ale familiei si/sau comunitatii, a unei mai bune adaptari la probleele vietii, imbunatatirea relatiilor cu cei de aceeasi varsta. Este o orientare catre mediu, influenta sa fiind considerata drept fundamentala. Se considera ca existenta individuala este determinata de scopuri divergente, intre care se numara nevoia de securizare si nevoia de dezvoltare. Acestea isi gasesc expresia in comportamentele directionate catre o satisfacerea nevoilor. Cei care se prezinta pentru sfatuire au o problema generata de o atitudine sau de o exprimare comportamentala gresita sau au intrat intr-o situatie aparent fara solutie. Problemele trebuie sa fie rezolvate. Devierea comportamentala este partiala si poate fi corectata cu ajutorul cuiva din afara care va oferii solutii urmand ca subiectul sa preia apoi responsabilitatea pentru propria existenta, prin punerea in aplicare. Obiectivele terapeutice au fost limitate la rezolvarea unei situatii sau a unei probleme date. printre trasaturile orientarii catre mediu, L. Barcley 1973 distinge: respectarea normelor culturale, sociale, a realitatii obiective. Exista finalitate adica spre

un corp de morala, de valori si conduite care trebuie respectate. Scopul consilierii este clarificarea roblemelor persoanei. Ca metode se folosesc:43

intelegerea trairilor, identificarea deficientelor comportamentale si eliminarea lor prin invatare sociala. Schimbarile in comportament amorseaza modificari in atitudini, trairi si motivatii, iar succesul este determinat prin criterii obiective, sociale. Se realizeaza un model concret de rezolvare a problemelor, impartit in etape. Sfatuitorul se implica in definirea cailor de rezolvare si a resurselor, alegand dintre cele existente in repertoriul clientului. Scopul sau este de a-l ajuta pe client sa se schimbe.

V. PROCESUL PSIHOTERAPIEI V. 1 MANAGEMENTUL PSIHOTERAPIEI - numarul de sedinte - durata sedintelor - locul de desfasurare a acestora. - psihologul il interogheaza cu privire la factorii de natura situationala care ii inflienteaza comportamentul. - Starile fiziologice - Factorii ce tin de relatiile interpersonale cat si despre comportamentul ....... Interviul preliminar are insemnatate in cadrul demersului psihoterapeutic pentru ca adesea clientul se prezinta cu un numar impresionant de probleme iar psihologul este cel care il ajuta ca sa se ajute singur ( il ajuta sa-si ordoneze problemele) in asa fel incat clientul intelege ca dificultatile pot fi reduse la dimensiuni rezonabile si incetul cu incetul cu incetul intelege ca schimbarea este posibila. Exemplu: daca un client acuza ca are o serie de probleme (stari de ....., dispozitie proasta, pierderea interesului de viata, scaderea stimei de sine,44

tulburari de somn, lipsa sperantei pentru viitor) psihologul explica ca daca o sa accepte ca are aceste probleme atunci si schimbarea poate fi posibila incetul cu incetul. Reevaluarea propriei vieti. 1. subconstientul creeaza la fiecare om un program unicat . El se creeaza in situatiile vitale. 2. cu acest fenomen se ocupa subconstientul de la nastere. In subconstient se pastreaza informatiile intregii vieti. 3. copilul dezvoltat ca adult aduna experienta, receptioneaza factorii din exterior deja avand la baza experienta trecutului neconstientizand ca viata adultului este formata din radacinile copilariei Atitudinea constienta fata de mediul inconjurator se schimba permanent iar subconstientul poate sa ramana fidel acelor tipare formate chiar si ereditar. Exemplu: daca in copilarie a avut loc o situatie traumatizanta care a lasat o amintire ea exista in subconstient pana in prezent putand influenta situatia prezenta, de aceea este important ca eu singur sa-mi creez viata mea, lumea mea, cu gandurile si cu comportamentele. Boala = reflectarea gandurilor negative si a comportamentului negativ pe corpul fizic. Atatitudinea fata de mediul exterior se formeaza la copil sub influenta copiilor (gradinita, scoala etc.) cu timpul toate aceastea se sedimenteaza in programarea subconstienta comportamentala. Reflectarea tuturor acestora este mediul in care traim. Reevaluand viata personala noi schimbam omul, programand

subconstientul adica schimbam viata, modelul mental, modul de a trai.

45

Deoarece boala este reflectia pe planul psihic a gandurilor negative, a emotiilor, este foarte important sa cautam mai adanc si sa selectam in istoricul personal acele situatii care au dus la formarea unei astfel de atitudini. Studiu de caz: Pacient de 28 de ani acuza dureri lombare, dureri aparute in timpul nasterii unui copil mort. Dupa colaborarea cu subconstientul (intoarcerea spre sine) s-a demonstrat ca nu moartea copilului a provocat boala ci in plus moartea copilului s-a datorat programarii subconstiente de distrugere a copilului. Psihologul: Pana la prima sarcina ati avut ganduri de a scapa de copil, ati spus NU VREAU COPII!!!? Ori v-a fost frica sa ramaneti insarcinata, ori a fost aceasta o sarcina nedorita? Pacientul: Nu! Psihologul: Dar subconstientul dumneavoastra ne-a dat informatii conform carora boala si moartea copilului a fost provocata de acest program distructiv. In plus acest program distructiv s-a instalat in subconstientul dumneavoastra in copilarie. Pacientul: Nu tin minte nimic! Trecand prin copilarie, nu-mi amintesc sami fi dorit sa am copii ! Psihologul: Cand au aparut aceste sentimente? In ce circumstante? Pacientul: Tata cu mama se certau tot timpul iar eu mai mult timp mi-l petreceam la bunica care imi spunea ca parintii mei se certau din cauza mea. Deci daca eu nu eram, consider ca ei erau mai fericiti! Atunci au aparut durerile la spate! Sunconstientul a concluzionat atunci ca copii nu aduc fericirea parintilor. Aceasta este programa dorintei copilului46

tau moarte. Fetita pe atunci a uitat dar cand a dorit sa fie mama acest gand s-a realizat in nasterea copilului mort iar apoi in tasarea vertebrelor. Pacienta si-a amintit si alte ganduri si situatii cu acelasi caracter. Concluzie: boala este nevinovata. Bunica a reflectat prin cuvinte de fapt ceea ce noi numim programarea distructiva a fetitei. Faptul ca pacienta a avut mai multe avorturi este o manifestare a programarii de ucidere a copiilor. Schimband gandurile subiectului schimbam de fapt programul reprogramam subconstientul. Pentru unii oameni aceste programari sunt ascunse foarte adanc dar foarte important este autoevaluarea si scoaterea lor la iveala devenind revelant. Concluzie: boala este un semnal dat de subconstient.

V. 2 TEHNICI SI METODE IN PSIHOTERAPIE Modele psihoterapeutice Actualmente psihoterapia a devenit tot mai elaborata astfel incat putem vorbi in prezent de aproximativ un numar de 2000 de tehnici de psihoterapie. Fiind atat de numeroase ele pot fi clar delimitate cu continut si moduri de actiune distincte si bine precizate. In functie de anumite criterii distingem urmatoarele: - Metode orientate emotional sau afectiv - Metode orientate intelectual sau cognitiv Din punct de vedere al demersului aplicativ se disting tehnici si metode de terapier bazate pe criterii precum:47

- criteriu investigativ preocupat in mod esential de organizarea psihismului uman - criterii care urmaresc in mod univoc eliminarea simptomului si vindecarea pacientului . In functie de distinctiile multor scoli: Psihoterapii: dinamice, comportamentale, experentiale 4. Psihoterapiile dinamice - au la baza conceptia conform careia toate

fenomenele mentale sunt rezultatul interactiunii conflictuale a unor forte intrapsihice (convingerile interioare date de subconstient sunt in contradictie cu gandurile din constient) . Inaccesibile constiintei omului si carora el le opune rezistenta, scopul psihoterapiilor dinamic consta in facilitatea intelegerii continutului inconstient al psihismului 5. Psihoterapii comportamentale ele pornesc de la premisa ca orice comportament normal sau anormal este produsul a ceea ce a invatat sau nu individul. In consecinta bolile psihice ar dupa scoala deprinderile invatate sau raspunsuri dobandite in mod involuntar repetate si intarite de stimuli specifici din mediu. Pentru vindecarea cu psihoterapiile comportamentale pacientii invata noi alternative comportamentale care trebuie exersate atat in cadrul situatiei terapeutice cat si neaparat in afara ei. 6. Psihoterapii experentiale au punctul de plecare situatia de subestimare a dimensiunilor etice ale omului si a relatiilor sale morale cu ceilalti. Psihoterapia experentiala are ca scop nu numai vindecarea bolii ci si dezvoltarea individului atat prin atingerea unei maxime constientizari cat si prin dezvoltarea unor dimensiuni expansive: autodeterminarea, creativitatea, ....... Dpa numarul celor care participa in psihoterapie, acestea se impart in:48

psihoterapii individuale:-

psihoterapii dialectice; analiza experentiala; psihoterapii nondirective; psihoterapii scurte; longoterapie;

- psihanaliza restructurarea personalitatii prin terapii analitice:1. 2. 3. 4.

- psihpoterapii sugestive hipnotice hipnoza= relaxare barbiturica; psihoterapii de grup (colective);-

psihodrama; socioterapia (consiliere terapeutica); resocializarea; terapia familiei.

V.3 BAZELE PSIHOLOGICE ALE PSIHOTERAPIEI SIMPTOMATICE In timp ce psihoterapia patogenetica realizeaza principiul cauzal pentru a intelege si a anula cauzele si mecanismele aparitiei si dezvoltarii bolii psihoterapia simptomatica este directionata spre ameliorarea si lichidarea simptomelor dar in timpul tratamentului nu trebuie minializata importanta uneia sau alteia. Psihanalistul JEAN MARMAR a spus ca psihanalizatul este acelasi internist. De pilda, in cazul unei diarei de la o intoxicatie alimentara este suficienta o dieta si niste remedii simple dar cand este vorba de o patogeneza mai complicata sunt necesare si alte metode adecvate. Catre metodele psihoterapeutice de natura simptomatica des utilizate in tratamentul nevrozelor si a multor maladii sunt hipnoterapia, terapia autogena, sugestia si autosugestia.

49

HIPNOTERAPIA interesul catre acest fenomen reflecta posibilitatea lui terapeutica de a mari sugestibilitatea utilizand starea somnului hipnotic. Marii savanti au dezvaluit mecanismul fenomenului hipnotic si utilizarea lui in tratarea diverselor maladii nevrotice si somatice. Tinand cont ca sugestia si hipnoza au particularitati foarte comune este binevenit termenul de hipnosugestie prin intermediul careia se poate actiona practic asupra tuturor simptomelor de natura psihogena si psihosomatica ( frica, nelinistea, depresia, astenia, dereglarile neurovegetative motore, etc)

AUTOREGLAREA ADAPTATIVA ca metoda de tratament a fost descoperita in 1923 de I SCHULTZ apoi dezvoltata LEBEDINSCHI s.a. Paralele cu utilizarea acestei metode in practica de tratament se utilizeaza si in lucrul psihoigienic si psihoprofilactic la pregatirea studentilor si a persoanelor care isi petrec activitatea in situatii extremale. In multe lucrari este reflectata posibilitatea stimularii realizarii deprinderilor autoreglatorii prin intermediul principiului legaturii inverse biologice ( electromiografica, electroencefalografica), legatura inversa cu ritmul inimii. Savantul K. MIROVSCHI a dovedit ca utilizarea orientarii biologice a legaturii inverse in obtinerea relaxarii psihice permite miscarea timpului pentru insusirea exersarii metodei de autoreglare. fructuos in anii 70 de M

PSIHOTERAPII DIRECTIVE In acest cadru ar intra mai intai o serie de terapeutici nesistematice a caror actiune sugestiva nu este constient folosita pentru a restaura sanatatea. Ele50

fac apel la inteligenta, ratiune, sentimente morale si chiar religioase. Vindecarile miraculoase sau magice isi au in marte acelasi mecanism. Terapeutica de persuasiune isi gaseste cea mai tipica prezentare in lucrarile lui DUBOIS asupra psihonevrozelor. Prin conversatii el cauta sa inlocuiasca ideile absurde ale bolnavului prin ganduri filozofice. Hipnoza si sugestia sunt cunoscute din antichitate si se regasesc sub forme variate in toate civilizatiile. Tehnica variaza dupa experimentator si dupa bolnav, fiecare hipnoterapeut dezvoltandu-si tehnica sa de inductie pe care o adapteaza la pacient. Aplicarile hipnozei sunt de trei categorii. Hipnoza poate fi utilizata ca metoda de sugestie directa in scopul de a usura anumite simptome, ea poate fi utilizata ca un catarsis, metoda de descarcare emotionala si ea se poate combina cu psihoterapiile larii de cunostinta. Indicatiile hipnozei sunt foarte largi. S-a utilizat hipnoterapia in diverse tulburari functionale, in gastroenterologie, urologie, cardiologie, ginecologie, dermatologie, in ansteziologie se utilizeaza hipnoza cu sedare preoperatorie ca agent usurand industria anesteziei generale, ca sedativ postoperator. S-au obtinut analgezii in diverse situatii. Deasemeneea hipnoza este folosita in nevrozele actuale in anumite nevroze caracterioale, precum si in sindroame psihosomatice cronice. Se considera ca psihoticii nu sunt hipnotizabili. In psihiatria infantila sau tratat cazuri de enurezis, balbaieli, ticuri, etc. Hipnoza nu presupune somn, ea poate fi o stare speciala de veghe in cazuri speciale ea putand provoca sau vindeca leziuni. Autosugestia constienta este proprie metodei lui E. COUE. Aceasta autosugestie foloseste cuvantul. Se recomanda in primul rand evitarea autosugestiilor verbale negative,. In al doilea rand se recomanda o autosugestie pozitiva nespecifica: in toate diminetile la trezire si in fiecare seara subiectul va51

inchide ochii si fara sa fie atent la ceea ce spune va pronunta destul de tare ca sa se auda, numarand pe o sfoara douazeci de noduri, fraza: din toate punctele de vedere, zi de zi sunt din ce in ce mai bine, Autosugestia trebuie sa fie facuta intr-un chip cat se poate de simplu, mai copilaresc, mai mecanic si deci fara cea mai mica fortare. In cazuri specialem se adauga si autosugestii speciale, Pentru explicatia rezultatelor se vorbeste de captarea fortelor inconstientului, marele director al tuturor functiunilor. COUE recunoaste rolul favorizant al fricii de boala pentru instalarea ei. Orice boala este dubla: la orice boala fizica se grefeaza si una morala, predominanta. Bolile fizice se vindeca mult mai usor decat suferintele morale. COUE a sustinut ca nimeni nu ne poate da sugestii atat de puternice cum ne putem da singuri si impotriva parerii generale a aratat ca sugestia poate vindeca leziuni organice. Sugestiile de decor in cadrul practicii medicale au fost semnalate de R. LIEK. Peste orice act medical se suprapune o influenta psihica, in cadrul acesteia joaca un mare rol decorurile, ceremonialurile, si ritualurile dar mai ales aducatia personala a medicului. Orice actiune medicala are doua radacini: obiectiva si personala. Ca atare, arta vindecarii nu se pate desparti de miracol. In categoria vindecarilor miraculoase se pot ingloba si metodele medicale la moda: - au dat rezultate intr-un numar de boli eterogene - au dat rezultate excelente in mainile creatorilor lor si dubioase in alte maini - au dat rezultate bune in anumite medii social culturale si mediocre si alte medii. Multe metode si tehnici care se adreseaza sistemului nervos vegetativ fac parte din aceste grupe. Teoriile pe care se bazeaza interventiile nu rezista intotdeauna criticii, initiatorii lor fac greseala de a deduce din succesele personale veridicitatea teoriei.

52

Psihoterapia de relaxare are unele elemente particulare. Metodele psihoterap[eutice de relaxare deriva din unele mijloace utilizate de terapeuticile hipnozei si tehnicile Yoga. Se folosesc grade variate de detensionare musculara si se aplica in tratamentul unor stari nevrotice si ale unor tulburari psihosomatice . Cele mai cunoscute sunt relaxarea progresiva si metoda lui J.H. SCHULTZ de training autogen. Metoda lui SCHULTZ incepe printr-un tratament cu ajutorul unui medic si continua prin exercitii individuale. Tehnica cuprinde sase exercitii corespunzand frazelor cheie: sunt complet linistit, bratele si picioarele sunt grele, btratele si picioarele sunt complet calde, inima bate regulat, respiratia este linistita, plexul iradiaza cald, simt o racoare agreabila [e frunte. Considerand ca fiecare exercitiu cere in medie 15 zile este necesara o durata de 3 luni pentru a castiga un bun automatism. Dupa circa 6 luni frazele cheie pot sa se reduca la cuvintele cheie: linistire, greutate, caldura, inima calma, respiratie linistita, plex cald, frunte racoroasa. De la acest stadiu se trece la treapta superioara: stadiul culorii personale, stadiul obiectelor concrete, stadiul obiectului abstract. Psihoterapia de relaxare poate fi utilizata atat ca hipotensor al rezonantei afective car si pentru potentarea mecanismelor intelectuale. Psihoterapia de sinteza si de reconstructie metoda VITTOZ se bazeaza pe reeducarea receptivitatii senzoriale. Trebuie sa il ajutam pe bolnav sa simta obiectele in modul cel mai elementar, evcitand de ale conceptualiza. Dereglarea cerebrala tip care beneficiaza este PSIHASTENIA. Exercitiile metodei VITTOZ pot fi descompuse in exercitii de cunoastere, exercitii de concentrare, exercitii de vointa.

53

V.4 RELAXAREA METODA DE PSIHOTERAPIE SI REGLARE A STARILOR PSIHICE Termenul de relaxare semnifica o deconectare generala a individului de activitatea sa cotidiana. Acest proces contine mai multe forme si variate incepand cu odihna activa si terminand cu deconectarea. . In sens restrans, relaxarea este o tehnica psihoterapeutica si autoformativa, fundamentata stiintific, care urmareste realizarea unei relaxari musculare si nervoase avand ca efect economisirea energiei fizice si psihice, cresterea rezistentei la stres a organismului si diminuarea efectelor negative ale stresului deja instalat. Relaxarea este in acelassi timp o metoda de autoreglare a starilor psihice utilizate in tratamentul unor afectiuni de tip nevrotic sau psihosomatic si a pregatirii psihologice a sportivilor. La ora actuala tehnicile de relaxare sunt studiate cu cea mai moderna aparatura de laborator in foarte multe tari ale lumii interesul crescut pentru aceste sisteme fiind determinat de aplicatiile lor practice imediate in diferite domenii de activitate: medical, sportiv, antrenamentul pilotilor si chiar al cosmonautilor. Cele mai frecvente tehnici de relaxare folosite sunt: relaxarea musculara progresiva a lui IACOBSON si antrenamentul autogen a lui SCHULTZ. Metoda de relaxare musculara a lui IACOBSON se foloseste mai rar ca un procedeu de inductie in desensibilizare. Frecvent este folosita metoda antremnamentului autogen intr-o legatura genetica cu hipnoza. Marele neurolog OSCAR VOGT care, alaturi de contributiile lui importante in morfologia creierului s-a ocupat si de hipnoza si a descris fenomenul auto-hipnozei. In esenta era vorba despre urmatorul fenomen: anumiti subiecti erau capabili sa intre in stare de somn hipnotic repetand ei insisi in gand fomulele utilizate de54

hipnotizator. Pornind de la aceasta descoperire SCHULTZ

a elaborat un

procedeu special denumit de el antrenament autogen si calificat dreptr autorelaxare concentrativa. In aceasta metoda putem remarca acelasi efort de a depasi hipnoza, de a lasa obiectul pasiv, de a nu-l antrena in procesele nredobandirii echilibrului si disparitiei simptomelor. Dar starea pe care antrenamentul autogen este de presupus ca o induce nu este catusi de putin un somn (nici macar hipnotic) ci presupune dimpotriva o atentie de o anumita calitate, o veghere a constiintei dirijata de data aceasta inspre propriul corp. Ceea ce este mai putin usor de inteles dar in acelasi timp esential in metoda lui SCHULTZ, este ca aceasta autoconcentrare este in acelasi timp si o relaxare. Intoarcerea catre propriul corp nu presupune panda anxioasa a survenirii unei disfunctii organice ci dimpotriva, printr-un mecanism de autosugestie, ascultarea linistita a masinii umane in optimul ei de functionare. In acelasi timp autoconcentrarea presupune intoarcerea temporara de la relatia perturbanta cu lumea inconjuratoarea, o odihna absoluta a functiei de relaxare. Odihna activa insa pune in functiune fortele volitive dar totusi aceasta metoda nu este directionata spre educarea vointei ci de o cucerire treptata si sistematica a autocontrolului pornind de la stapanirea simpla a unei functii foarte accesibile vointei spre structurile organice autonome in raport cu activitatea deliberata. Ambitia lui SCHULTZ, nu se limiteaza insa la a-l inzestra pe pacient cu o metoda de autocontrol dirijata excllusiv catre corp. Dupa cum vom vedea, indivizii care si-au insusit cu succes partea intitiala a antrenamentului (ciclul I) pot purcede la o treapta superioara in care sa reuseasca sa-si domine masa reprezentarilor, a sentimentelor si chiar a evaluarilor lor etice (ciclul II). SCHULTZ spera sa obtina prin a


Recommended