BAZELE ANATOMO-FUNCŢIONALE ALE MIsCĂRII Planuri si axe de miscare Pozitia antomica - stând cu membrele superioare apropiate de partile laterale ale trunchiului, coatele exteinse, mâinile în supinatie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare apropiate, genunchii extinsi, picioarele în unghi drept pe gambe, calcâiele apropiate, vârfurile apropiate sau departate la unghi de maxim 45 0 . Planurile anatomice = sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta. În raport cu orientarea fata de pozitia anatomoca a corpului se descriu 3 planuri: frontal - dispus paralel cu fruntea, împarte corpul într-o parte anterioara si o parte posterioara. sagital - este dispus vertical si antero-posterior, împarte corpul într-o parte dreapta si una stânga. transversal - este dispus orizontal si paralel cu solul, împarte corpul într-o parte superioara si una inferioara. Planurile medii ale corpului: medio-frontal, medio-sagital, medio-transversal sunt planuri principale. La intersectia celor trei planuri medii se gaseste centrul de greutate al corpului. Axele - se formeaza prin intersectarea a doua planuri: axul vertical - la intersectia planului frontal cu cel sagital axul sagital (antero-posterior) - la intersectia planului sagital cu cel transversal axul frontal (transversal) - la intersectia planului frontal cu cel transversal Toate articulatiile distale permit efectuarea unor miscari pure, într-un singur ax. Articulatiile proximale (umar, sold) permit efectuarea miscarilor în mai multe axe simultan. Articulatiile intermediare (cot- humerolnara, humeroradiala, radioulnara proximala, genunchi) realizeaza miscari în doua axe. În una din aceste axe se produce rotatia. Exemple: la cot miscarea de rotatie se executa în jurul axului longitudinal al antebratului. Ulna este imobila si miscarea este realizata doar de radius. Rotatiile la nivelul antebratului se numesc: pronatie - miscarea prin care fata palmara devine posterioara si policele medial supinatie - miscarea prin care fata palmara devine anterioara si policele lateral la genunchi miscarile de rotatie însotesc miscarile de flexie si extensie, datorita inegalitatii condililor femurali si a interventiei ligamentelor încrucisate:
Transcript
BAZELE ANATOMO-FUNCŢIONALE ALE MIsCĂRII
Planuri si axe de miscare
Pozitia antomica - stând cu membrele superioare apropiate de partile laterale ale trunchiului, coatele exteinse, mâinile în supinatie, degetele (inclusiv policele) extinse, membrele inferioare apropiate, genunchii extinsi, picioarele în unghi drept pe gambe, calcâiele apropiate, vârfurile apropiate sau departate la unghi de maxim 450.
Planurile anatomice = sunt suprafete care sectioneaza imaginar corpul sub o anumita incidenta. În raport cu orientarea fata de pozitia anatomoca a corpului se descriu 3 planuri:
frontal - dispus paralel cu fruntea, împarte corpul într-o parte anterioara si o parte posterioara. sagital - este dispus vertical si antero-posterior, împarte corpul într-o parte dreapta si una
stânga.
transversal - este dispus orizontal si paralel cu solul, împarte corpul într-o parte superioara si una inferioara.
Planurile medii ale corpului: medio-frontal, medio-sagital, medio-transversal sunt planuri principale. La intersectia celor trei planuri medii se gaseste centrul de greutate al corpului.
Axele - se formeaza prin intersectarea a doua planuri:
axul vertical - la intersectia planului frontal cu cel sagital axul sagital (antero-posterior) - la intersectia planului sagital cu cel transversal
axul frontal (transversal) - la intersectia planului frontal cu cel transversal
Toate articulatiile distale permit efectuarea unor miscari pure, într-un singur ax. Articulatiile proximale (umar, sold) permit efectuarea miscarilor în mai multe axe simultan. Articulatiile intermediare (cot- humerolnara, humeroradiala, radioulnara proximala, genunchi) realizeaza miscari în doua axe. În una din aceste axe se produce rotatia.
Exemple:
la cot miscarea de rotatie se executa în jurul axului longitudinal al antebratului. Ulna este imobila si miscarea este realizata doar de radius. Rotatiile la nivelul antebratului se numesc:
pronatie - miscarea prin care fata palmara devine posterioara si policele medial
supinatie - miscarea prin care fata palmara devine anterioara si policele lateral
la genunchi miscarile de rotatie însotesc miscarile de flexie si extensie, datorita inegalitatii condililor femurali si a interventiei ligamentelor încrucisate:
flexia peste 700 se asociaza cu rotatia interna a gambei prin care vârful piciorului este orientat medial. Amplitudinea rotatiei este de pâna la 200
extensia maxima se însoteste de rotatia externa a gambei prin care vârful piciorului este orientat lateral
Din punct de vedere biomecanic miscarile se produc astfel:
în plan sagital si ax frontal (transversal) - flexia si extensia în plan frontal si ax sagital - abductia si adductia
în plan transversal si ax vertical - rotatia interna si externa
Miscari posibile în articulatii:
Flexia - este miscarea prin care 2 segmente articulate între ele se apropie unul de celalalt. Extensia - este miscarea inversa celei de flexie, prin care 2 segmente articulate între ele se
îndeparteaza unul de celalalt.
La umar miscarea de flexie mai este denumita proiectie înainte sau anteductie, iar cea de extensie proiectie înapoi sau retroductie.
La articulatia gleznei avem flexie dorsala = flexia piciorului si flexia plantara = extensia piciorului.
Abductia - este miscarea prin care segmentul respectiv se îndeparteaza de linia mediana a corpu lui.
Adductia - este miscarea prin care segmentul se apropie de linia mediana a corpului.
Rotatiile - se executa în jurul axei lungi a segmentului. Ele pot fi interne si externe. La nivelul antebratului vorbim de pronatie = rotatie interna si supinatie = rotatie externa.
Circumductia - este miscarea care se executa concomitent pe mai multe planuri, miscare prin care segmentul descrie un con al carui vârf este reprezentat de axa articulatiei.
Motricitatea voluntara
Miscarea voluntara - este aleasa de subiect si adaptata unui scop precis.
În acest sens muschii actioneaza ca:
agonisti - sunt muschii care initiaza si produc miscarea. Se mai numesc "motorul principal" antagonisti - sunt muschii care se opun miscarii produse de agonisti. Au rol frenator,
reprezinta frâna elastica musculara care intervine de obicei înaintea celei ligamentare sau osoase
Muschii agonisti si antagonisti actioneaza întotdeauna simultan dar au rol opus:
când agonistii lucreaza tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea antagonistilor, care controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii prin reglarea vitezei, amplitudinii si directiei
când tensiunea antagonistilor creste miscarea initiata si produsa de agonisti înceteaza
Prin jocul reciproc echilibrat dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa. Interactiunea dintre agonisti si antagonisti mareste precizia miscarii, cu atât mai mult cu cât este angrenat un numar mai mare de muschi.
Cu cât relaxarea antagonistilor este mai mare cu atât miscarea este mai rapida si mai puternica.
sinergisti - sunt muschi prin a caror contractie actiunea agonistilor devine mai puternica. Acest lucru se observa în cazul agonistilor biarticulari sau poliarticulari. Sinergistii confera si ei precizie miscarii prevenind aparitia miscarilor aditionale (secundare) pe care agonistii au tendinta sa le produca simultan cu actiunile lor principale. Interventia sinergistilor este involuntara.
Exemplu: o parte din muschii adductori ai umarului produc secundar si rotatia interna a bratului, motiv pentru care la initierea miscarii de adductie se produce si miscarea aditionala de rotatie interna care este frânata de muschii sinergisti.
fixatori - actioneaza tot involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor, antagonistilor si sinergistilor. Fixarea nu se realizeaza continuu pe întreaga cursa de miscare a unui muschi.
Muschii pot lucra cu sau fara producerea miscarii, realizând contractii izotonice sau izometrice.
Contractiile izotonice:
se realizeaza când muschiul deplaseaza segmentele pe care se gasesc punctele sale de insertie
se produc cu scurtarea sau alungirea muschiului sau a grupului muscular respectiv
contractiile izotonice cu scurtare - se produc când capetele de insertie ale muschilor se apropie. Exemplu: în miscarea de flexie a antebratului pe brat din pozitia antomica = pozitia zero (cu antebratul în prelungirea bratului) se produce scurtarea flexorilor
contractiile izotonice cu alungire - se produc când capetele de insertie ale muschilor se departeaza încet unul de celalalt. Exemplu: revenirea antebratului din flexie se produce cu alungirea progresiva a flexorilor
Exemplu:
în pozitia zero anatomic pentru cot (antebratul în prelungirea bratului) muschii flexori se afla în zona lunga si cu cât progreseaza în realizarea flexiei trec prin zona mijlocie pâna când ating amplitudinea maxima a flexiei când ajung în zona scurta. În acest caz muschii flexori sunt agonisti
pe tot parcursul miscarii de flexie antagonistii sufera modificari inverse ale lungimii - în pozitia zero anatomic sunt scurtati la maxim (zona scurta) iar în amplitudine maxima de flexie a antebratului pe brat sunt alungiti la maxim (zona lunga)
zona medie se suprapune pentru agonisti si antagonisti
majoritatea muschilor desfasoara activitati curente când sunt contractati în zona mijlocie
contractiile în zona scurta solicita intrarea în actiune a unui numar mare de unitati motorii. La aceasta lungime a agonistilor antagonistii se afla în zona lunga, care poate coincide cu momentul fortei maximale, tinzând sa schimbe directia de miscare. Din acest motiv contractiile în zona scurta sunt dificile.
contractiile în zona lunga sunt de asemenea dificile pentru ca o parte din efort este utilizat pentru comprimarea suprafetelor articulare.
Contractiile izometrice
rezulta din scurtarea fibrelor contractile dar lungimea muschiului ramâne constanta
modificarile se produc la nivelul tensiunii musculare care creste.
Din punct de vedere structural si functional muschii scheletici se clasifica astfel:
muschi fazici (de tip II):
o sunt superficiali , biarticulari
o au tendoane lungi
o sunt formati din fibre albe, sarace în mioglobina, care se contracta rapid, motiv pentru care se numesc fibre fazice (rapide)
o aceste fibre sunt bogate în fosfati, glicogen si enzime necesare pentru producerea pe cale anaeroba a energiei
o inervatia este asigurata de motoneuronii alfa (α) fazici mari (α1) cu conducere nervoasa rapida si descarcari ample si scurte de impulsuri nervoase. Din aceste motive obosesc usor prin acumulare de lactat si scaderea pH-ului
o acesti muschi:
sunt raspunzatori de solicitarile musculare rapide, puternice
intervin în motricitatea fina, precisa
muschi tonici (de tip I):
o sunt proximali, uniarticulari, antigravitationali
o au tendoane late
o sunt formati din fibre rosii, bogate în mioglobina, care se contracta lent, motiv pentru care se numesc fibre lente, tonice
o aceste fibre contin putin glicogen si multe enzime oxidative necesare pentru producerea de energie pe cale aeroba
o inervatia este asigurata de motoneuronii alfa (α) tonici mici (α2) cu conducere lenta si descarcari de impulsuri nervoase permanente dar cu frecventa joasa
o acesti muschi:
asigura tonusul postural
sunt muschi de sprijin în actiune
realizeaza miscarile de apucare si mentinere a unor obiecte
Numarul de motoneuroni care corespund unui muschi este variabil:
cu cât muschiul executa miscari mai fine, de precizie, cu atât numarul fibrelor musculare inervate de respectivul motoneuron este mai mic
Fiecare muschi contine un numar variabil de fusuri neuromusculare, dependent de gradul de automatism al muschiului:
muschii cei mai voluntari (muschii fazici, albi) au cea mai scazuta concentratie de fusuri neuromusculare
muschii antigravitationali (muschii tonici, posturali, rosii) care detecteaza rapid modificarile pozitiei corpului au cele mai mari valori
- muschii bogati în fusuri neuromusculare participa predominant la activitati reflexe automate
- muschii saracii în fusuri neuromusculare participa predominant la activitati voluntare
Motricitatea reflexa
Definitie - miscarea reflexa este realizata prin contractie musculara involuntara (dar constientizata) ca raspuns la un stimul senzitiv-senzorial adecvat.
Se bazeaza pe arcul reflex care este format din:
receptor - specific diferentiat sau terminatie nervoasa libera
cale aferenta (senzitiva) - reprezentata de fibre sensitive (dendrite) care culeg informatii le de la receptorii periferici si se îndreapta catre unul sau mai multi neuroni senzitivi. Transporta influxul nervos exteroceptiv cutanat si proprioceptiv (constient si inconstient) provenit de la receptorii musculari, tendinosi, ososi si articulari
centrii nervosi - reprezentati de motoneuronii α si γ situati în coarnele anterioare ale maduvei spinarii
cale eferenta (motorie) - reprezentata de fibre motorii, axoni care transmit comanda la organul efector
organul efector - muschiul
Atitudinea (postura) de ansamblu a corpului se realizeaza prin reflexe statice si statokinetice.
1. Reflexele statice:
reactiile de adaptare statica = reflexele de postura:
o intervin pentru mentinerea pozitiei verticale opunându-se fortelor dezechilibrante (presiuni, tractiuni) care se exercita pe trunchi si cap, pozitionând trunchiul si membrele în raport cu capul
reactiile de echilibrare sau reflexele de redresare:
o intervin când reflexele statice sunt depasite
o au punct de plecare în tegument, structuri articulare, muschi, labirint
o printr-un joc continu de contractii musculare se opun fortelor dezechilibrante (presiuni, tractiuni) mentinând aliniamentul ortostatic
2. Reflexele statokinetice:
sunt mai rapide decât reflexele statice
constau din adaptari ale tonusului muscular secundare informatiilor primate de la diversi receptori.
au ca scop mentinerea pozitiei corpului si a segmentelor lui în timpul deplasarii
asigura stabilitatea organismului în miscare adaptând tonusul muscular si pozitia membrelor
includ:
o reflexele de acceleratie si deceleratie liniara - apar în timpul deplasarii într-un vehicul care accelereaza sau frâneaza brusc
o reactia liftului - consta în flexia membrelor inferioare la coborâre
o reactia de aterizare - consta din adoptarea pozitiei pregatitoare unei sarituri
EXERCIŢIUL FIZIC TERAPEUTIC
Definitie - exercitiul fizic reprezinta repetarea sistematica a unor cicluri de miscari care au drept scop influentarea dezvoltarii fizice si a capacitatii de miscare a individului, fara producerea unor modificari morfologice vizibile. Prin exercitiul fizic cresc capacitatile coordinative:
echilibrul orientarea în spatiu
precizia
Obiectivele exercitiului fizic terapeutic
Obiectivele se clasifica dupa efectele induse în:
morfologice favorizeaza procesele de crestere si dezvoltare fizica
prevenire atitudinilor incorecte ale corpului
corectarea atitudinilor si deficientelor corpului
functionale
cresterea capacitatii generale de efort
cresterea capacitatii functionale a aparatului cardiovascular (debit sistolic, VO2 max)
cresterea capacitatii functionale a aparatului respirator (volume si capacitati pulmonare)
cresterea capacitatii functionale a aparatului locomotor (amplitudini articulare, proprietati musculare)
cresterea capacitatii functionale a celorlalte aparate si sisteme ale organismului
neuropsihice
dezvoltarea capacitatii de relaxare fizica (musculara, functionala) si psihica
dezvoltarea capacitatilor cognitive
dezvoltarea capacitatilor de învatare motrica, a expresivitatii si cursivitatii miscarilor
social-educationale
favorizeaza integrarea si reintegrarea în grupuri sociale (familie, colectiv de munca, echipa)
formarea obisnuintei de a practica sistematic exercitiile fizice în scop profilactic si terapeutic
formarea reflexului de atitudine corecta a corpului
Principiile de baza ale exercitiului fizic:
exercitiile se executa lent, ritmic, fara miscari bruste. exercitiile trebuie sa se bazeze pe pozitii de start stabile, solide, menite sa faciliteze travaliul
muschilor si sa permita apoi o recuperare cât mai buna a acestui travaliu
progresivitatea exercitiilor va fi lenta, de la stadiile cele mai joase de forta musculara, redoare sau incoordonare trecându-se treptat spre exercitiile care cer forta, amplitudine sau coordonare aproape normale. Nu se vor sari aceste etape
se va urmari ca exercitiile de tonifiere musculara sa se execute întotdeauna pe toata amplitudinea de miscare articulara posibila
cu cât un exercitiu a cerut o contractie musculara mai intensa, cu atât pauza de relaxare care urmeaza va fi mai lunga, pentru a asigura refacerea. Din alternanta exercitiu-relaxare se creeaza ritmul exercitiului
orice exercitiu trebuie sa se execute în limitele maxime posibile ale unghiului de miscare a segmentului. Numai în acest fel vor intra în actiune toate fibrele musculare iar amplitudinea miscarii se va mentine sau va redeveni normala
Dintre aceste principii cele mai importatnte sunt pozitia de start si principiul progresivitatii.
Pozitia de start s-a demonstrat ca o mare parte a insucceselor sau a întârzierilor efectelor
pozitive ale exercitiilor fizice terapeutice sunt consecinta pozitiilor inadecvate de pornire
crearea unei perfecte stabilitati a coprpului si/sau a segmentului în timpul exercitiului fizic este o conditie de baza
pozitia stând departat este mult mai stabila decât cea de stând cu picioarele apropiate, pentru orice exercitiu de trunchi sau membre. Daca în cadrul
exercitiului sunt necesare miscari spre înainte ale bratelor stabilitatea se obtine daca se duce un picior anterior
exceptia de la acest principiu este în cazul exercitiilor de coordonare neuromusculara, când pozitia de start este aleasa astfel încât sa creeze dificultati de mentinere a echilibrului, deoarece prin dezechilibrari si reechilibrari succesive se obtine în final coordonarea
Principiul progresivitatii se aplica în exercitiile pentru:
tonifierea musculara - se realizeaza prin mai multe metode:
cresterea progresiva a lungimii sau a rezistentei aplicate miscarii.
Exemple de exercitii:
tonifierea extensorilor toracolombari - din decubit ventral, cu bratele pe lânga corp, cu bratele la ceafa, cu bratele întinse pe lânga cap - sunt 3 trepte de progresivitate
tonifierea rotatorilor trunchiului - din decubit dorsal, cu bascularea stânga - dreapta a unui membru inferior ridicat la verticala, bascularea ambelor membre inferioare - sunt 2 trepte de progresivitate
aceeasi metoda se foloseste si la exercitiile simple cu rezistenta, în care rezistenta se aplica treptat tot mai distal de articulatia în miscare. Exemplu - în flexia cotului rezistenta aplicata la mijlocul antebratului este mai mica decât cea aplicata la extremitatea distala
în concluzie - o rezistenta este cu atât mai mare cu cât punctul de aplicare este mai distal de centrul de miscare. Rezistenta = greutatea aplicata x distanta de la centrul de miscare la punctul de aplicare al greutatii
scoaterea treptata a ajutorului dat unei miscari de musculatura accesorie. Exemple:
tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, membrele inferioare rasturnate peste cap, vârfurile degetelor picioarelor ating podeaua, membrele superioare se sprijina cu palmele pe podea, membrele superioare se ridica de pe podea, membrele superioare ajung la verticala
explicatie - când palmele se sprijina pe podea marele dorsal, rotundul mare si pectoralul mare ajutau la mentinerea flexiei coloanei toracolombare; când membrele superioare au ajuns la verticala efortul de flexie a coloanei este realizat de musculatura abdominala
cresterea amplitudinii unei miscari executate contra gravitatiei sau cu o greutate adaugata
tonifierea musculaturii abdominale - decubit dorsal, forfecarea pe verticala a membrelor inferioare, se creste amplitudinea de forfecare
asocierea unor miscari la un exercitiu care antreneaza grupul muscular principal
tonifierea musculaturii dorsolombare - decubit ventral, ridicarea trunchiului; se asociaza si ridicarea unui membru inferior, apoi ridicarea ambelor membre inferioare - etape de solicitare tot mai mare pentru musculatura paravertebrala
modificarea ritmului unei miscari
în cazul unei contractii excentrice - o miscare lenta solicita mai mult musculatura decât aceeasi miscare executata rapid
în cazul unei contractii concentrice - orice schimbare de ritm (lent sau rapid) care se abate de la ritmul optim, natural al miscarii respective creste solicitarea musculara
tonifierea cvadricepsului - izometria cvadricepsului; apoi cu un sul sub genunchi (care sa asigure o flexie de 300 a genunchiului) se executa extensia gambei
succesiunea miscare în pozitie fara efectul gravitatiei - miscare cu implicarea gravitatiei
se aplica în cazul muschilor cu forta între 2 si 3 (la bilantul muscular)
cresterea greutatii (sarcinii) care reprezinta rezistenta aplicata
cresterea se face în general cu 150-250 g
prelungirea duratei în timp a exercitiului dupa ce se trece de perioada de adaptare, când apare impresia ca efortul este din ce în ce mai usor
cresterea amplitudinii miscarii se realizeaza în urmatoarele moduri:
modificarea ritmului miscarilor care se executa pe toata amplitudinea posibila
adaugarea unei serii de miscari mici si ritmice la limitele sectorului de mobilitate articulara
introducerea unor te]nsiuni prelungite pe directia miscarii ce trebuie recuperata (aceasta fortare nu trebuie sa produca durere importanta)
coordonare se poate realiza astfel:
se trece progresiv de la miscari ale articulatiilor mari spre miscari ale articulatiilor mai mici (miscarile articulatiilor mici necesita un control coordonator mai mare decât miscaile articulatiilor mari)
cresterea preciziei în executarea unei miscari. Exemplu:
la un pacient hemiplegic - de la o flexie necoordonata a membrului superior se ajunge la ducerea mâinii la gura, apoi a mâinii cu o lingura la gura
combinarea miscarilor diverselor articulatii si segmente. Exemple:
genuflexiune, cu ridicarea bratului homolateral
genuflexiune, cu ridicarea bratului heterolateral
Aceste 3 modalitati pot fi aplicate la orice grup de articulatii. La acestea se adauga metode specifice utilizate în coordonarea membrelor inferioare si a trunchiului:
diminuarea treptata a poligonului de sustinere. Exemple:
picioarele departate - apropiate - ridicarea pe vârfuri - stând într-un picior - stând într-un picior pe vârf
mers pe o banca de gimnastica - mers pe partea îngusta a bancii de gimnastica
cresterea dificultatii de a mentine în echilibru o pozitie prin:
ridicarea centrului de greutate al corpului (bratele deasupra capului)
miscarea libera a diverselor articulatii ale membrelor superioare perturbând echilibrul
ridicarea înaltimii bârnei sau a bancii de gimnastica pe care se merge (efect psihologic care perturba echilibrul)
utilizarea de sarituri usoare pe un picior, alternativ cu opriri bruste în anumite pozitii sau pasi înainte, lateral, în spate (ca la dans) cu flexia si extensia câte unui genunchi
Pozitiile fundamentale si derivate ale exercitiului fizic
Exercitiul fizic este initiat si finalizat din pozitiile de pornire sau de start care pot fi fundamentale si derivate.
Pozitii fundamentale:
o pozitia stând:
se mai numeste pozitie ortostatica
descriere:
pozitie verticala, barbia orizontala, privirea anterior (înainte), umerii relaxati, trunchiul drept, bratele relaxate pe lânga corp, mâinile în pozitie intermediara de pronosupinatie, coapsele si genunchii în extensie, picioarele apropiate; varianta calcâiele apropiate si vârfurile departate la un unghi maxim de 450
caracteristici:
are cea mai mica baza de sustinere
centrul de greutate este în pozitia cea mai înalta si se proiecteaza în mijlocul bazei de sustinere.
este cea mai instabila pozitie fundamentala, care solicita musculatura posturala si reflexele respective
favorizeaza miscari ample
este indicata în reeducarea:
deficientelor fizice globale si segmentare
a mersului
echilibrului
o pozitia asezat:
descriere:
pacientul asezat pe un scaun ale carui dimensiuni trebuie sa asigure flexia la 900 a articulatiilor soldurilor si genunchilor, genunchii sunt usor departati, picioarele se sprijina cu plantele pe sol orientate anterior, calcâiele si vârfurile sunt apropiate; varianta - calcâiele apropiate si vârfurile departate la un unghi maxim de 450
capul ca la pozitia stând
membrele superioare ca la pozitia stând sau mâinile se sprijina pe coapse
trunchiul se sprijina pe tuberozitatile ischiadice (regiunea fesiera)
sprijinul se realizeaza partial si pe fetele posterioare ale coapselor
caracteristici:
baza de sustinere mai mare
pozitie fixatoare pentru coloana lombara si bazin
centrul de greutate este situat mai jos, este o pozitie comoda, odihnitoare, care este mentinuta cu consum mininim de energie
o pozitia" pe genunchi":
descriere:
barbia orizontala, privirea anterior (înainte), umerii relaxati, trunchiul drept, membrele superioare relaxate pe lânga corp, mâinile în pozitie intermediara de pronosupinatie, degetele usor flectate, genunchii flectati
sprijinul se realizeaza pe fata anterioara a gambelor si pe fata dorsala a picioarelor mentinute în extensie maxima
caracteristici:
baza de sustinere mare
centrul de greutate situat jos, mentinerea pozitiei este destul de dificila
trunchiul inferior si bazinul pot fi mobilizate cu usurinta
o pozitia decubit dorsal:
descriere:
cu membrele inferioare apropiate, extinse din sold si genunchi, picioarele cu vârfurile orientate în sus,
membrele superioare pe lânga corp, palmele în pronatie sau pronosupinatie
punctele de sprijin sunt reprezentate de:
regiunea occipitala
partea dorsala superioara a trunchiului
regiunea fesiera
calcâie
caracteristici:
baza de sustinere mare
centrul de greutate foarte aproape de suprafata de sprijin
este pozitia cea mai odihnitoare, relaxanta
corpul are cea mai mare stabilitate
mentinerea ei pe o perioada îndelungata induce efecte osteoporozante generale, deoarece ofera gravitatiei posibilitatea actiunii pe o suprafata cât mai întinsa
o pozitia atârnat:
descriere:
corpul este mentinut în rectitudine,
membrele superioare abduse peste 900 din umeri, coatele extinse, mâinile prind bara fie în pronatie, fie în supinatie
membrele inferioare apropiate, extinse din sold, genunchi si picioare, nu ating solul
mentine coastele ridicate si trunchiul usor extins
blocheaza respiratia în inspir si stânjeneste circulatia motiv pentru care este contraindicata bolnavilor pulmonari si cardiovasculari
caracteristici:
centrul de greutate este situat sub suprafata de sprijin (în acest caz de sustinere)
mentinerea pozitiei necesita un efort mare
Pozitii derivate - se obtin din pozitiile fundamentale prin modificarea:
bazei de sustinere (suprafetei de sprijin)
pozitiei trunchiului si/sau a capului
pozitiei membrelor superioare
pozitiei membrelor inferioare
combinatii partiale sau totale ale posibilitatilor anterioare, realizând modificari complexe
o derivate din pozitia stând:
modificarea bazei de sustinere:
o stând pe vârfuri
o stând pe calcâie
o stând pe marginea interna sau externa a piciorului
o stând cu un picior în fata celuilalt
o stând departat
modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului
o stând cu trunchiul înclinat anterior pâna la 300, cu capul în extensie
o stând cu trunchiul aplecat pâna la 900
o stând cu trunchiul îndoit anterior peste 900
o stând cu trunchiul si capul în extensie
o stând cu trunchiul înclinat sau rasucit stânga sau dreapta
modificarea pozitiei membrelor superioare:
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si mâinile mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,
o membrele superioare cu coatele extinse se încruciseaza anterior sau posterior
modificarea pozitiei membrelor inferioare - consta în modificarea suprafetei de sprijin
modificari complexe
o stând pe vârfuri, genunchii în extensie, capul mentinut la verticala, mâinile pe solduri (la nivelul crestelor iliace), coatele flectate, bratele abduse, trunchiul înclinat dreapta sau stânga
o derivate din pozitia asezat:
modificarea suprafetei de sprijin:
o asezat la marginea mesei de reeducare
o asezat pe o fesa (hemiasezat)
o asezat pe podea
modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:
o asezat pe scaun cu trunchiul si capul în extensie
o asezat pe scaun cu trunchiul aplecat peste coapse
o asezat pe scaun cu trunchiul aplecat între coapse
modificarea pozitiei membrelor superioare:
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si mâinile mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,
o membrele superioare cu coatele extinse se încruciseaza anterior sau posterior
modificarea pozitiei membrelor inferioare:
o asezat pe podea cu coapsele si genunchii flectati
o asezat pe podea cu un genunchi flectat si celalalt extins
o asezat pe podea cu membrele inferioare departate
modificari complexe:
o asezat pe podea cu sprijin posterior pe antebrate si anterior pe plante, membrele inferioare fiind flectate din articulatiile genunchilor si soldurilor, trunchiul si capul în extensie
o asezat pe podea cu sprijin posterior pe mâini si anterior pe plante, membrele inferioare fiind flectate din articulatiile genunchilor si soldurilor, trunchiul si capul în extensie
o asezat pe podea cu sprijin posterior pe mâini si anterior pe plante, un membru inferior extins din genunchi iar celalalt flectat si sprijinit pe planta, trunchiul si capul în rectitudine
o derivate din pozitia" pe genunchi":
modificarea suprafetei de sprijin:
o pe genunchi cu sprijin pe palme (coate sau antebrate), trunchiul la orizontala (sub sau deasupra ei), pozitie numita patrupedie. Se foloseste frecvent în recuperare pentru urmatoarele caracteristici:
suprafata mare de sprijin
centru de greutate în pozitie medie (stabilitate relativa)
elibereaza coloana
faciliteaza mobilizarea
modificarea pozitiei trunchiului si/sau a capului:
o pe genunchi cu trunchiul înclinat anterior, capul mentinut în rectitudine
o pe genunchi cu trunchiul si capul înclinate lateral dreapta sau stânga
modificarea pozitiei membrelor superioare:
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin lateral (abductie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu coatele extinse se mentin anterior (flexie din articulatia umarului)
o membrele superioare cu flexia antebratului pe brat si mâinile mentinute: pe umeri, la ceafa, pe vertex,
modificarea pozitiei membrelor inferioare:
o pe genunchi cu membrele inferioare departate
o pe genunchi cu un genunchi anterior fata de celalalt
modificari complexe:
o pe genunchi cu sprijin pe palme, cu trunchiul deasupra orizontalei, capul flectat, mâna si genunchiul de aceeasi parte (homolateral) sau de partea opusa (hetero-sau contralateral) situate anterior
o pe genunchi cu sprijin pe coate, trunchiul sub orizontala, capul flectat
o pe un genunchi, sprijin pe palme, celalalt membru inferior extins din sold si genunchi, capul si trunchiul în extensie
o pe genunchi departat cu trunchiul în extensie
o pe genunchi în sprijin pe antebrate, gâtul în extensie
o derivate din pozitia decubit dorsal:
modificarea suprafetei de sprijin:
o decubit lateral - este o pozitie stabila pentru ca are baza mare de sustinere si centrul de greutate situat jos. Este folosita în reeducarea neuromotorie a marilor disabilitati pe care îi pregateste pentru activitati uzuale (îmbracat, miscari libere în pat)
o decubit ventral:
are o baza mare de sustinere: menton sau partea laterala a fetei, fata anterioara a toracelui, coapselor, gambelor, fata dorsala a picioarelor
centrul de greutate este aproape de suprafata de sprijin
modificarea pozitiei trunchiului:
o culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de extensie
o culcat rezemat cu trunchiul la diferite grade de flexie
modificarea pozitiei membrelor superioare:
o decubit dorsal, membrele superioare cu coatele extinse, bratele departate de trunchi (abduse)
o decubit dorsal cu mâinile pe vertex, pe umeri, sub axile, pe sold
o decubit dorsal cu membrele superioare încrucisate anterior
modificarea pozitiei membrelor inferioare:
o decubit dorsal cu membrele inferioare departate (abduse) la diverse amplitudini
modificari complexe:
o decubit lateral cu genunchii flectati, trunchiul în rectitudine, capul flectat, sprijinit pe antebratul de partea decubitului, cotul fiind flectat
o decubit dorsal cu genunchii flectati, sprijin pe plante, membrele superioare cu mâinile la ceafa
o decubit lateral cu membrul inferior contralateral (heterolateral) în flexie, trunchiul în rectitudine, capul în extensie
o decubit ventral cu sprijin pe coate, trunchiul si capul în extensie se numeste "postura papusii" si este folosita în reeducarea neuromotorie pentru tonifierea muschilor extensori ai cefei, spatelui si soldului
o derivate din pozitia atârnat:
modificarea suprafetei de sprijin - consta în modificarea prizei
o sprijinul se realizeaza cu o mâna orientata în pronatie sau în supinatie sau cu ambele mâini, dar cu mentinerea coatelor în flexie
o se mai poate folosi sprijinul pe vârful picioarelor sau pe calcâie (în pozitia atârnat cu spatele la scara fixa)
modificarea pozitiei trunchiului:
o atârnat cu fata la scara fixa, mâinile în pronatie, trunchiul extins, înclinat sau rasucit stânga - dreapta
modificarea pozitiei membrelor superioare - reprezinta modificarea suprafetei de sprijin
modificarea pozitiei membrelor inferioare:
o atârnat cu membrele inferioare departate (abduse), încrucisate (adduse), flectate din sold si genunchi
o atârnat cu membrele inferioare extinse din genunchi si flectate la 900 din sold
modificari complexe:
o atârnat cu mâinile în supinatie, trunchiul flectat, capul în rectitudine, membrele inferioare adduse
o atârnat cu mâinile în pronatie, trunchiul si capul rasucite stânga-dreapta, membrele inferioare cu genunchii si soldurile flectate la 900
Structura exercitiului fizic terapeutic
Exercitiul fizic terapeutic are urmatoarea structura:
pozitia de start - reprezentata de o pozitie fundamentala sau derivata executia miscarii - prin contractia concentrica a agonistilor, excentrica a antagonistilor si
statica a fixatorilor
mentinerea pozitiei obtinute - prin contractie statica, izometrica
revenirea în pozitie de start - prin inversarea agonistilor si antagonistilor
Pozitia de start:
este importanta pentru ca asigura succesul în actul recuperator
alegerea ei depinde de starea functionala a pacientului si de miscarile ce urmeaza sa fie efectuate
pentru a facilita activitatea musculara o pozitie de start corecta trebuie sa fie stabila:
suprafata bazei de sustinere a corpului sa fie cât mai mare
perpendiculara din centrul de greutate sa se proiecteze cât mai în centrul suprafetei de sprijin
distanta dintre centrul de greutate al corpului si suprafata de sustinere sa fie cât mai mica
greutatea corpului sa fie suportata de un numar cât mai mare de articulatii
trebuie sa tina cont de tipul contractiei musculare:
pentru contractiile izometrice se aleg pozitii care încarca articulatia prin greutatea corpului sau care permit terapeutului compresiunea în ax a segmentelor
pentru contractiile izotonice se folosesc pozitii care lasa articulatiile libere si care permit tractiuni usoare în ax ale segmentelor
exceptia de la conditia de stabilitate este în cazul exercitiilor de coordonare nuromusculara, situatie în care pozitia va fi aleasa în asa fel încât sa creeze dificultati în mentinerea echilibrului, pentru ca prin dezechilibrari si reechilibrari succesive se va obtine în final coordonarea
Executia miscarii este influentata de:
numarul articulatiilor ce intra în schema de miscare
modificarile de tonus muscular care sunt induse reflex de miscarea respectiva. În functie de scopul urmarit pot fi stimulate sau inhibate urmatoarele reflexe:
miotatic
de tendon
reflexele statice posturale generale sau de echilibru
la sfârsitul unei miscari, corpul sau segmentele sale se afla în echilibru instabil, pe care grupele musculare încearca sa-l restabileasca prin intrarea în functiune a musculaturii de fixare, care sustine segmentul în pozitia cea mai utila si confera forta miscarii
Mentinerea pozitiei obtinute - este realizata prin contractia statica, izometrica a grupelor musculare ce actioneaza împotriva gravitatiei sau a unei rezistente ce se opune miscarii
contractia izometrica se efectueaza la diferite nivele de lungime ale muschilor si anume zona scurta, medie sau lunga:
pentru muschii tonici, posturali, antigravitationali - care se contracta lent - se prefera pozitionarea în mod normal în zona medie sau scurta
pentru muschii fazici, flexori - care se contracta rapid si obosesc greu - se prefera pozitionarea în zona lunga spre medie, pentru ca influentele reflexului miotatic la acest nivel faciliteaza contractia
când forta musculara este scazuta rezistenta se aplica în zona scurta pentru ca reflexul de întindere este facilitat la acest nivel
aplicarea rezistentei când muschiul se gaseste în zona lunga va scadea si mai mult forta musculara, reflexul de întindere fiind inhibat
Revenirea în pozitia de start - se realizeaza prin:
contractia excentrica a agonistilor
contractia concentrica a antagonistilor
contractia statica a fixatorilor
Dupa scoala de kinetoterapie din Boston exercitiului fizic are trei parti care constituie un sistem unitar notat ATE unde prima parte se denumeste "activitate" ("activities"), a-II-a parte "tehnica" ("techniques") si a-III-a parte "elemente" ("elements"). Folosind acest sistem ATE exercitiile fizice terapeutice pot fi descrise astfel:
E - rotatia externa a bratului (pentru mobilizarea umarului)
3. A - decubit lateral, flexia soldului homolateral
T - contractie concentrica
E - placa talcata, gravitatia exclusa (pentru tonifierea muschiului psoasiliac la forta 2)
Exercitiul fizic urmareste fie cresterea fortei musculare, fie mobilizarea articulara, fie coordonarea neuromotorie sau abilitatea.
Modalitati de aplicare a exercitiilor fizice
Exercitii în grup sau terapia în grup:
se folosesc în cazul pacientilor cu acelasi tip de afectiuni:
cu simptomatologie asemanatoare
vârste apropiate
acelasi sex
în aceeasi faza evolutiva a bolii
avantaje:
de natura pragmatica - posibilitatea tratarii unui numar mai mare de pacienti într-o unitate de timp
de natura psihica - motivatia si emulatia de grup pentru învatarea unui program de exercitii, vor scadea durata tratamentului de recuperare, factorul social devine un factor de ordin terapeutic
dezavantaj:
capacitatea redusa a terapeutului de corectare individuala a pacientilor
Exercitii individuale
se recomanda în situatiile în care se impune supravegherea unui singur pacient
când executia atinge parametrii impusi pacientul va fi constientizat asupra necesitatii repetarii exercitiilor si în afara programului de la sala
în functie de informatiile subiective si de reactivitatea psihica a pacientului programul de recuperare se va reconsidera zilnic sau la intervale scurte de timp
