TRAIND

BIRUINŢE SPIRITUALE

Puternicul Principiu

al celor Trei Scaune

B R U C E W I L K I N S O N

Autorul cărţii RUGĂCIUNEA LUI IAEBEŢ

Bestseller-ul nr. 1 al New York Times

cu DAVID KOPP

1

„Trăind biruinţe spirituale este o carte profundă şi va schimba viaţa oricui o citeşte serios şi atent. Recomand această carte fără echivoc“.

RON BLUE Ronald Blue & Company

„Iată o imagine puternică, dar simţitoare a locului unde ne aflăm fiecare în umblarea noastră cu Dumnezeu. Bruce Wilkinson înţelege ce se întâmplă în familiile noastre şi în bisericile noastre. Dacă vreţi să aveţi un impact pentru Hristos asupra generaţiilor viitoare, trebuie să citiţi ce a scris el“.

Dr. DAVID JEREMIAH Gazda emisiunii radiofonice Momentul Crucial

Autorul cărţilor Dumnezeu în tine şi Rugăciunea: Marea Aventură

„Trăind biruinţe spirituale aduce familiile la un punct în care pot cunoaşte puterea lui Hristos direct atât în relaţiile lor cât şi în viaţa de zi cu zi. Este un mesaj foarte necesar pentru societatea de astăzi“.

Dr. JOHN MAXWELL Fondator al INJOY Ministries

„Trăim într-o vreme când poporul lui Dumnezeu este neutralizat printr-o imunizare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Trăind biruinţe spirituale pătrunde în miezul acestei situaţii critice“.

Dr. TERRY TAYLOR Fost Preşedinte al U.S. Navigators

„Trăind biruinţe spirituale este o carte foarte bună a unui mare om al lui Dumnezeu care a avut un impact uriaş asupra mea, asupra familiei mele şi asupra a mii de oameni de afaceri şi teologi din toată ţara. Bruce Wilkinson este neîntrecut în ce priveşte concentrarea pe caracterul biblic trăit zilnic în adevăr atât cât poate înghiţi fiecare, în mod practic şi de la viaţă la viaţă“.

2

PHIL DOWNER PREŞEDINTE AL CBMC MINISTRY TO THE MARKETPLACE „Dacă tu sau cineva cunoscut doreşte ca lumina lui Dumnezeu să descopere un domeniu cu probleme din viaţa personală – şi să aibă o biruinţă spirituală adevărată – să citească această carte! O carte care nu trebuie să lipsească din biblioteca unui om credincios“. Dr. RALEIGH B. WASHINGTON VICE PREŞEDINTE AL RECONCILIATION, PROMISE KEEPERS „Trăind biruinţe spirituale este o carte care loveşte tare, direct şi cinstit, pentru că se ocupă cu felul în care îşi aranjează creştinii agenda lor privată de lucru. Ea pune în discuţie în mod realist păcatul, cuplat cu mărturisirea, curăţirea şi reabilitarea. Aici Bruce este la înălţime!“ JOHN E. KYLE VICE PREŞEDINTE TITULAR AL EVANGELICAL FELLOWSHIP OF MISSION AGENCIES „Bruce Wilkinson iar a dat lovitura. Înţelegerea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu, cuplată cu călăuzirea interioară a Duhului, cu metaforele creatoare şi cu îndrumările practice de aplicare, oferă o motivaţie şi o încurajare imensă pentru noi toţi“. PAT MACMILLAN TEAM RESOURCES, INC. „Fiecare pagină a acestei cărţi străpunge inima şi chiar centrul existenţei noastre“. MARGARET A. BRIDGES ADMINISTRATOR TABERNACLE SCHOOL, CONCORD, CALIFORNIA

3

TRĂIND BIRUINŢE

SPIRITUALE

DR. BRUCE H. WILKINSON

TRADUCEREA DANIELA DOMAINSCHI

4

CUPRINS

Mulţumiri ……………………………………………………………6 Introducere …………………………………………………………..7

PARTEA ÎNTÂI

Trăind biruinţe spirituale 1. Momentele destinului

Adevărul despre biruinţele spirituale .…………………………..10 2. Taina celor trei scaune

Unde te situezi tu şi familia ta? …………………………………16 3. Durerea Omului din mijloc

O privire mai atentă asupra vieţii de pe scaunul al doilea ……..30

PARTEA A DOUA Trăind biruinţele cu Dumnezeu

4. Decizii adânci ca marea

Biruinţa în slujirea lui Dumnezeu ……………………….………43 5. Monstrul din garaj

Drumul biruinţei spre o inimă curată ……………………………54 6. Obiceiurile vicleniei

Drumul biruinţei spre libertate …………………………………..62

PARTEA A TREIA Trăind biruinţe în căsnicia ta

7. Cheia pentru inima ei

Drumul biruinţei spre dragoste şi conducere ……………………73 8. Inima care face căminul

Drumul biruinţei spre ajutorare şi supunere …………………….83 9. Abaterea de la trădare

Drumul biruinţei spre loialitate ………………………………….95

5

PARTEA A PATRA Trăind biruinţe în calitate de părinţi

10. O idee grozavă a lui Dumnezeu pentru mămici şi tătici

Biruinţa în pregătirea generaţiei viitoare…………………….…109 11. Capodopere în devenire

Biruinţa în creşterea de copii evlavioşi …………………….…...119 12. Rana ascunsă a copiilor

Drumul biruinţei spre iertare şi vindecare ……………………...131 Epilog ……………………………………………………………144 Resurse …………………………………………………………..146

6

DEDICAŢIE

Pentru această carte, m-am întrebat: „Care este singura persoană pe care o cunosc care şade pe Cel dintâi Scaun ca stil de viaţă şi în acelaşi timp îmi dă cel mai mult posibilitatea să urmăresc acest Prim Scaun de-a lungul întregii mele călătorii?“ Răspunsul a venit imediat. O singură persoană a fost, pentru mai mult de treizeci de ani, un model pentru mine de sfinţenie şi de pasiune pentru Domnul Isus Hristos. O singură persoană continuă să fie cea mai mare sursă de inspiraţie şi de încurajare pentru mine în procesul de a deveni tot mai mult un adevărat ucenic al Domnului Isus Hristos.

Fără dragostea, rugăciunile şi sprijinul ei, cartea aceasta n-ar fi fost scrisă niciodată, pentru că eu n-aş fi putut s-o scriu – n-aş fi fost martor la adevărul acestei cărţi în viaţa ei, şi n-aş fi fost în stare să plătesc preţul trăirii lui în viaţa mea. Aşa că îmi face o deosebită plăcere să dedic Trăind biruinţe spirituale tovarăşei mele de drum, de suflet, de luptă spirituală, celei mai apropiate prietene, şi soţie …

Darlene M. Wilkinson

7

MULŢUMIRI

Sunt recunoscător multor oameni pentru încurajarea şi sprijinul acordat în realizarea acestei cărţi. În primul rând, bunului meu prieten, John Van Diest – mulţumesc pentru cei douăzeci de ani de prietenie, de îndemnare şi de încăpăţânată îmboldire de a face acest material mai bun decât predicile şi casetele şi de a-l pune într-o carte. Fără tine, această carte ar fi rămas doar un vis.

Instructorului Bill McCartney de la Promise Keepers (Cei ce-şi ţin promisiunea) – vă mulţumesc pentru invitaţia şi încurajarea de a predica acest mesaj la sute de mii de oameni, şi de a solicita răspunsul lor.

Lui Gene Mims de la LifeWay Resources (Resurse pentru stilul de viaţă) care m-a provocat să revizuiesc seria de casete video şi materialele cu Cele trei scaune – multe mulţumiri, prietene.

Conducerii şi personalului de la Walk Thru the Bible, care au fost pentru mine o sursă de multă putere şi bucurie de-a lungul multor ani – mulţumesc! Fie ca acest instrument să ne ajute să extindem împreună lucrarea noastră în toată lumea.

Lui Chip MacGregor care a lucrat cu atâta sârguinţă la acest proiect mai demult, îi transmit cele mai călduroase mulţumiri. Lui Don Jacobson şi tuturor celorlalţi din minunata echipă Multnomah – mi-a făcut plăcere să lucrez cu bărbaţi şi femei atât de dăruiţi misiunii şi mesajului.

Editorilor mei, David şi Heather Kopp – ce bucurie şi ce privilegiu să împărtăşim considerabilele daruri pe care Dumnezeu le-a pus în voi! Cu o rară măiestrie, aţi transformat aceste concepte în frumuseţi pe hârtie, îmbunătăţind cu mult atât conţinutul cât şi impactul lor emoţional. Vă doresc să vă bucuraţi de acest rod al slujirii voastre pe măsură ce ajunge în toată lumea, pentru Hristos.

Şi în final, membrilor familiei mele, care au tot dreptul să fie încântaţi că acest proiect s-a realizat în sfârşit – vă mulţumesc pentru răbdarea, înţelegerea, încurajarea şi dragostea voastră.

8

INTRODUCERE

Foarte mulţi creştini mi-au împărtăşit frustrările lor cu privire la biruinţele spirituale. „Se pare că am încercat totul şi nimic nu merge“, spun ei. „Poate că aştept ceva ce este posibil doar pentru super-sfinţi, dar nu pentru mine“.

Prietene, ce nădăjduieşti tu este posibil! De fapt, Dumnezeu a tot aşteptat momentul acesta. Şi El promite să vină în întâmpinarea a ceea ce cauţi de o viaţă: „«Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi», zice Domnul“ (Ieremia 29:13-14).

Am scris această carte special pentru tine – un credincios care este gata să facă ceva pentru o schimbare de durată în viaţa lui. Trăind biruinţe spirituale te invită să aduci cele mai reale şi mai profunde nevoi ale tale de creştere şi de schimbare în contact direct cu ceea ce Dumnezeu vrea să-ţi ofere.

Pe lângă acest volum, ai la dispoziţie câteva mijloace ajutătoare. Thirty Days to Experiencing Spiritual Breakthroughs (Treizeci de zile ca să trăim biruinţe spirituale) este o colecţie de lecturi zilnice de la cei mai buni învăţători ai Bibliei şi scriitori biblici. Fiecare lectură vizează un subiect cheie care este discutat în paginile care urmează. Şi ai grijă să nu pierzi resursele enumerate la pagina 146 din volumul pe care-l ţii în mână. Aceste remarcabile resurse tipărite, audio şi video de la Walk Thru the Bible ministries te pot ajuta să faci ca procesul tău de învăţare, individual sau în grup, să fie mult mai satisfăcător şi mai complet.

Indiferent unde te afli în călătoria ta spirituală, perspectivele care-ţi stau chiar acum în faţă sunt captivante. De îndată ce pietrele mari sunt date din drum, obstacolele sunt depăşite, şi vechile şi distructivele obiceiuri sunt lăsate în urmă, vei experimenta o schimbare imediată şi profundă. Scopurile minunate ale lui Dumnezeu vor începe să se dezvăluie în tine şi în jurul tău. Când vei pune această carte jos, vei fi alt om. De ce? Pentru că vei fi experimentat acele biruinţe spirituale speciale pe care Domnul tău iubit le-a dorit întotdeauna pentru tine.

Fii binecuvântat în călătorie!

9

TRĂIND BIRUINŢE

SPIRITUALE

10

PARTEA ÎNTÂI

Trăind biruinţe spirituale

11

Capitolul Unu

Momentele destinului

ADEVĂRUL DESPRE BIRUINŢELE SPIRITUALE

Poate fi numit un moment critic – una din acele clipe de absolută claritate, de sensibilitate perfectă … de spaimă desăvârşită. Nu mai scap viu de aici!

Desigur, nu aceasta le-am spus celor trei coechipieri ai mei de căţărat. În definitiv, acesta era un program de antrenament în sălbăticie pentru lideri – o săptămână de ducere a lucrurilor până la extrem în căutarea unei legături şi a unei încrederi foarte puternice între oameni. Numai bărbaţii duri trebuie să recurgă la el.

„Băieţi“, am zis eu, în timp ce mă uitam cu ochii întredeschişi în sus spre soare, „ce ne gândeam noi?“

Deasupra noastră se întrezărea o stâncă verticală de o sută cincizeci de picioare. Obiectivul nostru era simplu – noi cei trei să ajungem de aici jos acolo sus. O frânghie şerpuia în jos pe peretele stâncii şi se încolăcea ameninţător la picioarele noastre.

Nu ne ajuta faptul că unii coechipieri reuşiseră deja la această fază a antrenamentului şi acum ne aruncau încurajări din vârful stâncii. Sau că partenerul meu Al era ocupat cu spargerea crizei noastre în părţi uşor de înghiţit.

„O sută cincizeci de picioare înseamnă cam cincisprezece etaje, cred“, a spus el. „Probabil şase secunde de cădere liberă. Loveşte pământul chiar aici cu aproximativ tot atâta forţă cât, o, poate …“

„Al“, l-am întrerupt eu brusc, „de ce nu-i dai mai bine frânghia lui Jeff“. Din fericire pentru genunchii mei care tremurau, Jeff era următorul care trebuia să urce.

L-am ajutat să se prindă bine în hamurile de siguranţă. Toată treaba în această încercare cu stânca era să ne învingem frica. Învăţând să ne încredem nu numai în echipamentul nostru, ci şi în ceilalţi oameni din echipa noastră, vom reuşi să ajungem la un nivel mai înalt de încredere personală şi spirit de echipă.

„Omul din vârful stâncii lucrează cu tine la fiecare pas al traseului“, a spus antrenorul nostru de alpinism. „Mecanismul este bine calculat. Ai să te descurci, mai ales dacă nu te uiţi în jos“.

Când Jeff a fost în siguranţă în hamurile lui, a strigat în sus: „Sunt gata! Cine ţine frânghia mea? Viaţa mea este în mâinile tale!“

„Vince!“ vine răspunsul de sus de departe. Dintr-odată Jeff a îngheţat, apoi s-a dat un pas înapoi şi şi-a desfăcut hamurile. Era

clar că nu vroia să urce. A început să-şi fluture mâinile şi să dea din cap către echipa de sus. „Nu urc nici un pas pe stânca asta cât timp tipul acela ţine de frânghia mea!“ a strigat el. „Daţi-mi pe altcineva!“

În tăcerea care a urmat acestui şoc, un sentiment şi mai bolnăvicios decât frica de înălţime m-a lovit în stomac. Era gândul la stânjeneala totală a lui Vince, omul din vârf,

12

respins ca un partener de alpinism nevrednic de încredere. Era conştiinţa zdrobitoare că toată camaraderia pe care o construisem pas cu pas zile în şir era pe punctul de a se prăbuşi.

Toţi trei ne-am uitat în sus. Echipa de sus privea cercetător în jos. Şi nici unul din noi nu ştia ce să facă.

Până când Al a păşit în faţă. Am auzit un clic. Al s-a aşezat în hamurile care atârnau şi şi-a închis catarama. Într-o clipă el atârna de frânghie.

„Vince!“ a strigat el. „Da?“ „Eşti gata?“ „Sunt gata!“ a venit înapoi răspunsul. „Vin!“ a strigat Al. Şi a început să urce pe suprafaţa stâncii. Când Al a ajuns la o înălţime de numai aproximativ o secundă de cădere liberă pe

stânca aceea, am avut al doilea moment al meu de izbândă. Genunchii mei erau încă moi, dar cel puţin puteam să respir din nou. O să fie bine, a spus acea voce interioară. Vei urca stânca aceea foarte bine … tot drumul până sus.

Şi la sfârşitul zilei, exact asta făcusem. SFORŢARE PENTRU A AJUNGE LA MAI MULT Cartea pe care o ţineţi în mână este despre biruinţe spirituale. Este despre a face paşi

riscanţi spre o adevărată schimbare în viaţă – chiar şi când, sau mai ales când, simţi că îngheţi pe loc, copleşit de obstacole.

Dacă citeşti această pagină, îmi imaginez că-i ceri Domnului o biruinţă într-un domeniu vital din viaţa ta. Poate ai avut încredere în ceea ce ai realizat, în ce ai devenit, în felul cum se desfăşoară căsnicia ta, sau în felul cum cresc copiii tăi. Când te-ai uitat peste acest inventar scris undeva în inima ta, ai fost dezamăgit sau chiar profund descurajat.

Sau poate că pur şi simplu realizezi că este timpul să urci spre un nou nivel de angajare în umblarea ta cu Dumnezeu. Poticnirea sau alunecarea înapoi nu sunt pentru tine. Tu eşti un alpinist spiritual angajat, dornic să alerge spre maturitate şi spre o experienţă mai plină de tot ce are mai bun Domnul pentru viaţa ta.

Şi acum iată-te, uitându-te în sus la acel perete de stâncă, privind cu ochii întredeschişi spre soare. Doamne, sunt aici. Vreau să mă schimb. Vreau tot ce ai mai bun. Ajută-mă să urc!

În cei treizeci de ani ai mei de slujire, am văzut dorinţa arzătoare după o schimbare personală şi spirituală scrisă pe mii de feţe. Am predicat pe stadioane pline de căutători de gung ho şi am stat de vorbă de la om la om cu un mare număr de femei şi bărbaţi serioşi. Întrebările lor sunt în mod surprinzător similare:

Ce-mi lipseşte? Ce are Dumnezeu foarte bun pentru viaţa mea şi pentru familia mea – şi pot să

experimentez şi eu aceasta personal? Cât mă va costa? Cum pot fi sigur că nu voi eşua şi de data aceasta? De unde să încep? Cum pot să transmit acest fel de experienţă de viaţă creştină copiilor mei?

13

I-aţi văzut – poate că aţi şi fost unul dintre ei: ei merg la biserică, se duc la întâlnirile speciale, citesc cea mai recentă carte de autoajutorare. Ei încep să facă un nou angajament. Apoi peretele abrupt al stâncii schimbării îi copleşeşte. „Oricum nu voi ajunge niciodată sus acolo“, gândesc ei. Ei se poticnesc, alunecând înapoi la ceea ce li se pare confortabil.

Şi ce se întâmplă atunci? Viaţa lor spirituală dispare treptat-treptat. Relaţiile lor sunt zdruncinate. Copiii lor şchioapătă alături de cale.

Dar viaţa creştină n-a fost menită să ajungă aşa. În Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a dat principii simple dar puternice care ne ajută să avem biruinţe mari şi durabile în domeniile cheie ale vieţii noastre.

Această carte îţi va arăta, poate pentru prima dată, nu numai unde te invită Dumnezeu să faci o schimbare în viaţa ta, dar şi cum să o faci. Prietene, eu pot să spun aceasta cu încredere pentru că am văzut rezultatele în mii de oameni exact ca tine. Pe măsură ce Dumnezeu îţi deschide ochii pagină cu pagină, vei avea mai multe momente de „aha!“ decât ai crezut vreodată că este posibil!

GEOGRAFIA SCHIMBĂRII Poate că ai observat că viaţa ta pare să treacă de la o perioadă de siguranţă şi odihnă

la o perioadă de dezbinare şi nesiguranţă, şi iar înapoi. Viaţa ta nu este o pantă mereu crescătoare şi nici un podiş fără sfârşit. Altfel spus, tu călătoreşti prin geografia schimbării. Dacă traversezi un platou întins, mulţumit de locul unde te găseşti, dai de o ridicătură sau de o stâncă, de o provocare sau de un obstacol; şovăi şi te întorci, alegând mai degrabă să rămâi pe platoul tău, poate chiar te dai înapoi la o distanţă sigură de stânca aceea. Sau profiţi de această ocazie favorabilă de a avea o biruinţă şi începi să urci; răzbaţi până în vârf şi acolo îţi consolidezi câştigurile; începi să mergi mai departe şi acum traversezi un platou mai înalt.

Notează-ţi locul din geografia schimbării în care tu, alpinistul spiritual, trebuie să faci o alegere crucială. Mâna ta este pe frânghie. Ochii tăi privesc în sus. Pulsul îţi creşte – da, ai înţeles – bun venit la baza stâncii!

Nu contează cât de înspăimântătoare şi de confuză pare acum situaţia ta, te afli într-un loc nemaipomenit. De fapt, Domnului Îi face plăcere să ne aducă în aceste locuri de izbândă în care o dorinţă intensă de a învinge şi de a ne schimba răzbate repede prin zidul de rezistenţă.

Acum când mă gândesc în urmă la experienţa mea cu escaladarea stâncii, văd cât de mult ne-a schimbat pe noi toţi. Am învăţat lecţii mari despre încredere şi despre lucrul în echipă şi despre asumarea riscurilor. Unele lucruri vor fi mereu posibile pentru noi acum, lucruri care înainte nu erau posibile. În momentul în care m-am căţărat la loc sigur pe vârf şi i-am dat lui Vince un cinci cu felicitări, am ajuns literalmente pe un nou platou al vieţii.

Ai observat cât de puţine momente cruciale ca acesta am experimentat în vieţile noastre? Pentru majoritatea dintre noi, cred că mai puţin de o duzină. Şi totuşi noi toţi ne evaluăm vieţile prin ele, pentru că ştim fără îndoială că ele ne-au făcut ceea ce suntem. Văd limpede că biruinţele au controlat în cele din urmă aproape toate domeniile vieţii mele. Cât de recunoscător sunt că la fiecare pas al drumului, cineva mi-a întins mâna să

14

mă ajute când mă simţeam singur şi fără speranţă, privind în sus şi nevăzând nimic decât stâncă.

O FUNIE ARE DOUĂ CAPETE Ştii de ce Jeff s-a dat jos din hamurile de căţărare în acea zi? Am să-ţi spun. S-a

întâmplat ceva între el şi Vince în trecut. Vince, alpinistul din vârful stâncii, şi-a călcat cuvântul faţă de Jeff într-o afacere. L-a lăsat cu buza umflată clasa întâi. Jeff nu s-a gândit prea mult la asta în ultima vreme, şi părea c-a lăsat-o moartă … până când s-a suit în hamurile acelea în timp ce trădătorul lui ţinea frânghia. În momentul acela, el trebuia dintr-odată să se încreadă în Vince pentru viaţa sa, şi n-a putut.

O, acele momente dureroase când aşteptam să vedem ce se va întâmpla! Tot timpul cât Al s-a trudit să urce pe peretele stâncii, provocarea lui Jeff răsuna în urechile noastre: „Cine ţine frânghia? Viaţa mea este în mâinile tale!“ Putea Jeff să ajungă la încredere? Şi putea Vince să se dovedească vrednic de ea?

Sunt fericit să spun că amândoi bărbaţii au avut o mare biruinţă în ziua aceea. După ce Al s-a căţărat în siguranţă pe vârf, Vince s-a aplecat peste margine.

„Hei, Jeff?“ O pauză lungă. Toţi ne-am ţinut respiraţia. „Da“, a venit răspunsul de la căţărătorul de jos. „Eu nu mai sunt acel Vince! Te-am trădat în afacerea aceea, şi-mi pare rău. N-am să

mai fac asta niciodată. Mă ierţi?“ a strigat el. „Şi n-am să dau frânghia aceasta la nimeni altcineva. Îţi cer să ai încredere în mine. Viaţa mea este de asemenea în mâinile tale!“ Şi a aruncat jos frânghia de siguranţă.

Jeff trebuie că s-a gândit bine în timpul acesta, pentru că de data asta n-a mai ezitat. S-a legat repede, şi – un pas, o apucare, o tragere a frânghiei – amândoi bărbaţii au lăsat în urmă trecutul.

Îţi spun această istorie pentru că nimeni nu poate face un pas spre schimbare fără un nivel semnificativ de încredere într-un rezultat bun. Căderile şi rănile trecute şi temerile prezente te pot trage înapoi. Dar prietene, ca urmaş al lui Hristos, nu trebuie niciodată să pierzi din vedere încrederea în bunele intenţii ale lui Dumnezeu pentru tine şi în puterea Lui de a le împlini în viaţa ta.

Gândeşte-te la creşterea spirituală ca la o frânghie cu două capete – şi o sută cincizeci de picioare de stâncă verticală între ele. La un capăt al frânghiei eşti tu. Dacă prinzi posibilităţile şi te încordezi spre maturitate cu toată puterea ta, îţi va fi frică de cădere, de necazuri, de împotrivire, de necunoscut. Vei simţi că ţi se învârte capul. Genunchii îţi vor tremura. Dar aici este vestea cea mare: Nu va trebui niciodată să urci pe acea stâncă a schimbării singur. Dumnezeu este mereu la lucru la capătul Lui de frânghie. Poţi să ajungi la schimbare cu deplină încredere în Persoana de deasupra ta!

De fapt, o putere uriaşă curge deja prin viaţa ta. Iată ce vreau să spun: unul din cele mai importante lucruri pe care pot să-l spun

despre orice zdrobire spirituală autentică este că aceasta e tot lucrarea lui Dumnezeu. „Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi“, scria Pavel credincioşilor din Filipi, fiind „încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos“ (Filipeni 1:3,6).

Această parte a schimbării personale nu apare niciodată în cele mai multe doctrine. „Spiritualitatea“ n-a fost niciodată mai populară, nici chiar în cercurile seculare. Dar se

15

pare că este din ce în ce mai puţin legată de Dumnezeu şi de ce a spus El, şi din ce în ce mai mult de tehnicile centrate pe om. Dar aceste abordări ascund sub o aparenţă înşelătoare o mare problemă – alpinistul spiritual încearcă să aibă o biruinţă singur.

Creştinii ştiu altceva! Domnul Însuşi este Cel care ne atrage spre o zdrobire spirituală. Mai departe în aceeaşi scrisoare către Filipeni, Pavel îndeamnă: „Astfel dar, preaiubiţilor, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, … căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea“ (Filipeni 2:12-13).

Domnul Însuşi este Cel care ne va ţine strâns, ne va întări şi ne va încuraja mereu în timp ce urcăm. Şi putem să-I încredinţăm Lui vieţile noastre.

AI SPUS SCAUNE? Din când în când, apare o idee care îi acaparează pe oameni, şi ilustraţia celor Trei

Scaune este una dintre ele. În capitolul următor vă voi prezenta un model conceptual la care voi face referire pe parcursul acestei cărţi numit principiul celor Trei Scaune. Am urmărit cum a folosit Dumnezeu adevărurile redate aici ca să ajute mii de oameni din toată lumea să răspundă inimii Lui pline de dragoste, să aleagă un drum nou şi să experimenteze o schimbare semnificativă şi durabilă.

Fiecare din cele Trei Scaune reprezintă un alt fel de om şi de credinţă, trei feluri diferite de angajare faţă de Dumnezeu. Dacă eşti creştin, atunci ai stat pe fiecare din aceste scaune odată în viaţa ta. Nu-ţi va trebui mult timp să descoperi care din aceste Scaune îl ocupi tu şi cum se raportează ele la aproape orice aspect din viaţa ta. Vei descoperi de asemenea lucruri incredibile despre viaţa ta, dezvăluind motivele pentru care gândeşti aşa cum gândeşti şi acţionezi aşa cum acţionezi. Îi vei înţelege pe părinţii tăi şi influenţa lor asupra ta altfel decât înainte. Şi pe măsură ce vei medita la Scaunul pe care şezi, s-ar putea să fii şocat de cât de dramatic influenţează Scaunul alegerii tale viaţa spirituală a copiilor şi a nepoţilor tăi.

Ţinta mea este să te ajut să recunoşti Scaunul pe care şezi tu şi familia ta şi apoi să te ajut să ai victoriile necesare ca să te muţi împreună cu cei pe care îi iubeşti pe Scaunul unde vrei cu adevărat să fii – şi să te ajut să rămâi acolo.

Pe parcursul acestei cărţi, vom analiza felul în care aceste Scaune se raportează la trei domenii cheie ale vieţii – de fapt, cele trei relaţii cheie pe care le ai în viaţă – şi cum putem avea biruinţe spirituale (motivate de Dumnezeu şi cu ajutorul lui Dumnezeu) în fiecare din acestea:

• căsnicia ta • familia ta • relaţia ta cu Domnul În fiecare capitol, ne vom concentra asupra unui domeniu specific, vom vedea unde

ai avea nevoie de o schimbare dramatică, şi te voi ajuta să răspunzi la invitaţia lui Dumnezeu pentru creştere personală, maturitate şi binecuvântare.

VEDERE DIN VÂRF Recent am stat de vorbă cu un inginer civil al unei corporaţii naţionale importante.

Privită din afară, viaţa lui n-ar fi putut arăta mai prosperă şi mai în regulă. Dar înăuntru

16

era împotmolit la baza stâncii, luptându-se cu Dumnezeu pentru problema unei zdrobiri critice din viaţa lui. Am stat de vorbă, ne-am rugat şi am plâns împreună, şi când conversaţia noastră a luat sfârşit, el era un alt om. Pe când pleca, mi-a spus: „Bruce, nu voi uita niciodată acest moment, pentru că ştiu că nu voi mai fi niciodată acelaşi om“.

Aceasta este o biruinţă. Privind în urmă, vezi o viaţă. Privind înainte, vezi alta. Totul este altfel, este schimbat, este mai bun.

Adu-ţi aminte, prietene, ca şi copii preaiubiţi ai lui Dumnezeu, noi nu trebuie niciodată să rămânem împotmoliţi la baza stâncii. Tatăl nostru ne-a creat pentru o viaţă de libertate, de împlinire şi de slujire spre gloria Lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu, începi să împlineşti ceva bun şi important şi promiţător.

E timpul să apuci frânghia.

17

Capitolul Doi

Taina celor trei scaune

UNDE TE SITUEZI TU ŞI FAMILIA TA?

Odată când mă plimbam prin parcul unui mare centru de conferinţe, directorul s-a

apropiat de mine. Mi-a mulţumit călduros pentru prezentările mele – vorbeam despre subiectele acestei cărţi. Amândoi eram de acord că răspunsul auditoriului fusese extraordinar. Apoi el a spus ceva ce nu voi uita niciodată.

„Dr. Wilkinson, am participat la lucrările acestei conferinţe de mai mult timp, după cum ştiţi. Avem numai vorbitori buni aici. Am observat că ceea ce au de spus se poate încadra în trei categorii. Unii vin să însufleţească. Alţii să înveţe. Ce faci tu se încadrează în a treia categorie. Tu vii să aduci schimbare de viaţă.

„Oamenii aceştia“ – directorul s-a oprit ca să arate spre grupurile de oameni adunate în parcul centrului de conferinţe – „când se vor întoarce acasă, vor fi schimbaţi“.

Pot să te asigur că el nu se referea la vreun talent de-al meu care face să se cutremure platforma. Schimbarea de viaţă care durează este pur şi simplu ceea ce se întâmplă când suntem confruntaţi cu adevărul lui Dumnezeu şi alegem să răspundem. Nu vom mai fi niciodată aceiaşi. Fie avem o zdrobire şi mergem înainte, fie cădem înapoi. Nu există teren neutru.

După ce vei da de adevărurile Scaunelor din acest capitol, nici tu nu vei mai fi acelaşi. Vei avea o cunoştinţă nouă şi clară despre locul în care te găseşti din punct de vedere spiritual – şi această cunoştinţă va cere o decizie din partea ta.

Cum ştiu că o simplă ilustraţie poate produce o încărcătură spirituală atât de importantă? Pentru că am văzut-o lucrând în sute de mii de vieţi. Hai să fiu şi mai specific:

• Modelul vizual al celor Trei Scaune te va ajuta să înţelegi unde te-au dus alegerile din viaţa ta până acum în valorile şi în relaţiile tale cheie.

• Scaunele îţi vor arăta cu o claritate uimitoare ce are Dumnezeu cel mai bun pentru tine.

• Ele te vor ajuta să vezi unde s-ar putea să te ducă în viitor, pe tine şi familia ta, alegerile tale din trecut şi din prezent.

• Şi ştiind ce Scaun ocupi, te va ajuta să afli ce urmează să faci dacă doreşti creştere spirituală.

Acest capitol este probabil cel mai important din carte – şi ar putea fi cel mai provocator. Dar orice zdrobire potenţială pe care vrem s-o urmăm va fi construită pe principiile redate aici. Mă rog ca Duhul Sfânt să vă deschidă inima şi înţelegerea pentru fiecare adevăr.

18

TREI SCAUNE ALE CREDINŢEI Imaginează-ţi cu ochii minţii trei scaune pe o scenă bine luminată. Fiecare reprezintă

starea spirituală a unui om înaintea lui Dumnezeu. Vom numi scaunul din stânga Primul Scaun; scaunul din mijloc, al Doilea Scaun; şi scaunul din dreapta, al Treilea Scaun. Toate împreună, le voi numi Scaunele credinţei, pentru că ele oferă o imagine fidelă a felului în care fiecare om de pe planetă reacţionează la Dumnezeu.

Un credincios de pe Primul Scaun nu este doar mântuit, ci a trecut dincolo de primirea darului mântuirii la respectarea de bunăvoie a autorităţii şi a îndrumării lui Hristos. Acest om Îl cunoaşte pe Domnul ca prieten şi Mântuitor personal, şi dezvoltă o relaţie semnificativă şi în continuă creştere cu El pentru sine însuşi şi pentru cei de care răspunde. Apostolul Pavel numeşte aceasta stare spirituală. În mintea ta, brodează cuvântul dedicare în ţesătura uzată a Primului Scaun.

Unii oameni îşi imaginează că sunt creştini de pe Primul Scaun pentru că se ridică repede până la Primul Scaun pe valul unei experienţe de vârf sau al unei crize adânc simţite care produce o revărsare de recunoştinţă şi intenţii bune. Dar când fluxul evenimentelor şi a sentimentelor puternice se retrage, adevărata lor stare iese la iveală. Aceste experienţe sunt importante, cu siguranţă, dar viaţa pe Primul Scaun este ancorată în tot intelectul, voinţa şi inima unui om.

Omul de pe Primul Scaun este absorbit de o călătorie spre maturitate spirituală care ţine toată viaţa. Întrucât ascultarea şi singularitatea scopului caracterizează această stare, Duhul lui Dumnezeu poate să-l ducă pe cel care stă pe Primul Scaun mai sus spre acea binecuvântare, împlinire şi eficacitate personală pe care Dumnezeu le doreşte pentru toţi copiii Săi.

Al Doilea Scaun reprezintă pe cel care a primit viaţa nouă în Hristos, dar nu s-a hotărât cât de puţin sau cât de mult să-L urmeze. El pretinde că crede aceleaşi adevăruri ca şi cel de pe Primul Scaun, urmează „stilul de viaţă“ creştin în multe aspecte exterioare, şi de obicei are cele mai bune intenţii.

Dar calea lui este marcată de instabilitate şi inconsistenţă. Dacă nu trece prin viaţa lui un val spiritual, un om de pe al Doilea Scaun îşi pierde repede puterea interioară, pentru că îi lipsesc anumite angajamente de bază. În timp, oamenii de pe al Doilea Scaun tind să alunece cât mai departe de rudele lor de pe Primul Scaun şi cât mai aproape de vecinii lor de pe al Treilea Scaun. Eventual, stilul lor de viaţă pentru o perioadă lungă de timp poate să ajungă să nu se deosebească deloc de stilul de viaţă al unui om care nu-L cunoaşte pe Hristos ca Mântuitor. Pavel numeşte aceasta starea carnală.

Brodează cuvântul compromis pe acest scaun. Aceasta ne aduce la un adevăr critic care se ascunde întotdeauna după cuvântul

compromis. Stând la pândă acolo, ca un pescar sub pod, el este pur şi simplu un alt angajament concurent. De aceea, cu toate că am folosit cuvântul dedicare ca să descriu Primul Scaun, aş putea să folosesc cu uşurinţă acelaşi cuvânt ca să descriu al Doilea Scaun.

Deoarece compromisul fundamental este un angajament simţit adânc faţă de sine, omul de pe al Doilea Scaun Îl are pe Dumnezeu pe vârful limbii, dar pe tronul inimii lui stă eul. Dacă acest angajament de bază nu se schimbă, încercările de a avea biruinţe spirituale nu vor aduce efecte durabile.

19

Al Treilea Scaun este pentru cineva care nu I-a răspuns personal lui Dumnezeu. Un om de pe al Treilea Scaun poate fi un om care a ştiut dintotdeauna că nu este creştin, poate fi un om care L-a respins pe Dumnezeu în mod conştient, sau poate fi confuz cu privire la starea lui spirituală. Mai ales dacă a crescut într-o familie creştină înconjurat de discuţii despre Dumnezeu şi despre biserică, el poate să arate, să acţioneze, să simtă şi să gândească precum creştinii – aproape. Dar între el şi Dumnezeu este un golf plin de păcat şi de răzvrătire. Până nu va îngenunchea la cruce, el luptă împotriva Creatorului său şi a scopului Său în viaţă.

Brodează cuvântul conflict pe acest scaun. Din anumite puncte de vedere, omul de pe al Treilea Scaun poate avea o viaţă mai

simplă decât cei de pe primele două Scaune. Se poate să se fi hotărât să trăiască cu ideea că Dumnezeu nu există. Nu există nici o autoritate mai înaltă faţă de care să fii răspunzător, şi nici o influenţă concurentă care să-l tragă într-o parte sau în alta. Deciziile lui se bazează fără nici o scuză pe ceea ce vrea el, punct.

Întrucât omul de pe al Treilea Scaun nu L-a primit niciodată pe Hristos ca Mântuitor, următoarele încercări de a avea biruinţe spirituale se vor solda cu înfrângeri frustrante. El încă mai este în ceea ce Pavel numea stare naturală (vezi 1 Corinteni 2-3). El nu a fost încă născut din nou din punct de vedere spiritual, şi de aceea lucrarea Duhului lui Dumnezeu în viaţa lui este limitată.

Dar vestea bună este că oricine se află în această stare este un candidat pentru cea mai importantă biruinţă spirituală dintre toate. Răspunzând prin credinţă Domnului Isus Hristos şi cerând iertarea şi viaţa nouă pe care El le oferă, cei ce stau pe al Treilea Scaun pot păşi astăzi în familia lui Dumnezeu.

Şi iată că ai acum: trei portrete, trei stări spirituale – şi nici o excepţie. Fiecare dintre noi se încadrează în una din aceste descrieri şi, poate ca şi mine, cunoşti fiecare Scaun din proprie experienţă.

Iată un rezumat la ceea ce am văzut până acum:

UN INSTANTANEU AL STĂRII SPIRITUALE A FIECĂRUIA

PRIMUL SCAUN

AL DOILEA SCAUN

AL TREILEA SCAUN

DEDICARE MÂNTUIT SPIRITUAL

COMPROMIS

MÂNTUIT CARNAL

CONFLICT

NEMÂNTUIT NATURAL

Acum că am descris fiecare Scaun, este timpul să le vedem în acţiune în viaţa reală –

aşa cum ni s-a spus în Biblie. Prima mea întâlnire cu aceste stări spirituale pe care le-am numit Cele Trei Scaune a apărut în Vechiul Testament. Acolo, în câteva capitole – de la sfârşitul lui Iosua până la începutul Judecătorilor – am dat peste o prezentare dramatică a celor trei stări, foarte aproape una de alta, în acelaşi interval de timp, şi o generaţie după alta.

Să vă arăt ce am descoperit.

20

POVESTEA GENERALULUI În timpul vieţii lui îndelungate, Iosua se ridicase de la rob în Egipt, la slujitor al lui

Moise, la spion în deşert şi în sfârşit la general şi conducător al naţiunii în timpul cuceririi Canaanului. În Iosua 23 şi 24, Iosua realizează că se apropie de sfârşitul vieţii lui. La momentul acela, invazia istorică a Ţării Promise se încheiase. Israel este gata să se bucure de roadele victoriei.

Bătrânul general îi cheamă împreună pe conducătorii naţiunii pentru o serie de întruniri de familie. „Aţi văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru!“ le spune el. „Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi!“ (Iosua 23:3,10).

După ce Iosua trece în revistă întreaga epopee a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de Israel, el aruncă o provocare pentru o viaţă întreagă: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi. … Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24:15).

Întreaga viaţă strălucită a lui Iosua a condus la acest moment unic de mare biruinţă. Fără îndoială, aceasta a fost cea mai importantă întrebare pe care poporul lui Dumnezeu din zilele acelea a auzit-o vreodată: „Alegeţi – cui vreţi să slujiţi?“

Căpeteniile lui Israel adunate în ziua aceea i-au răspuns lui Iosua fără ezitare. Ei au spus da – de două ori – şi au jurat să urmeze exemplul lui Iosua cu orice preţ.

Anii care au urmat au dovedit că ei au fost oameni de cuvânt. Căpeteniile, sau bătrânii aşa cum îi numeşte Biblia, nu s-au dus după alţi dumnezei. „Israel a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel“ (Iosua 24:31).

Până aici totul a fost bine. Şi totuşi, dacă urmăriţi ce se spune despre aceşti bătrâni, veţi găsi suficiente dovezi că aceşti bătrâni au slujit Domnului doar parţial, mai mult când considerau că lucrul acesta este în avantajul lor. De exemplu, singura acţiune militară care îi rămăsese de făcut lui Israel după moartea lui Iosua era să cureţe cuiburile de rezistenţă rămase şi închinarea păgână. Dar uitaţi ce s-a întâmplat în schimb:

„Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean … Efraim n-a izgonit pe canaaniţii care locuiau la Ghezer … Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron“ (Judecători 1:27-30).

În timp ce Iosua fusese pe deplin dedicat să asculte de Dumnezeu, bătrânii erau doar parţial dedicaţi. Când triburile inamice s-au dovedit a fi greu de înlăturat, bătrânii au hotărât să oprească lupta şi să-i supună pe canaaniţi la un tribut. Fără îndoială că acesta părea un plan nemaipomenit: nu tu luptă, nu tu moarte, şi o mulţime de bani de încasat. În curând israeliţii şi vecinii lor păgâni erau în relaţii bune, şi curând după aceasta, şi unii şi alţii au început să-şi dea fiii şi fiicele în căsătorie.

Dar ceea ce părea a fi un nou şi stabil portret al poporului lui Dumnezeu – trăind într-un sensibil compromis – s-a schimbat din nou. Următoarea generaţie de israeliţi, cunoscuţi ca fiind copiii bătrânilor, nu erau nici dedicaţi nici compromişi.

Citiţi singuri ce s-a întâmplat: „Şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul … Copiii

lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului … Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor … şi au mers după alţi dumnezei … şi au mâniat pe Domnul … se stricau din nou, mai mult decât părinţii lor … şi stăruiau în această purtare şi împietrire“.

(Jud. 2:10-12,19)

21

Aici avem o descriere deloc măgulitoare a poporului care trăia în conflict cu Dumnezeu. Poate că încă mai povesteau de la străbunicii lor despre o minune care a avut loc la Marea Roşie. Poate îşi aduceau aminte că au auzit de la bunicii lor despre strigătul lui Iosua – „Alegeţi!“ Dar ei au crescut cu părinţi care trăiau în pace şi belşug. Şi ceea ce le-a format înţelegerea despre Dumnezeu era compromis.

Cum a trăit această a treia generaţie? Ca popor al lui Dumnezeu doar cu numele. Astăzi, noi am spune că erau necredincioşi – oameni care trăiau într-o stare spirituală afară de, şi în conflict cu, Dumnezeu.

Acum putem arăta cum a stat familia lui Iosua în fiecare din Cele Trei Scaune. Pe măsură ce mergem mai departe, vom învăţa mai mult despre cum şi de ce au ajuns ei acolo.

UN INSTANTANEU AL CELOR TREI GENERAŢII

IOSUA BĂTRÂNII COPIII BĂTRÂNILOR Scaunul Unu

Dedicare Scaunul Doi Compromis

Scaunul Trei Conflict

Nu trebuie să fii un geniu ca să te uiţi la scurtele profile ale acestor trei grupuri şi să

vezi unde este cel mai mult nevoie de biruinţe spirituale. Dar modelul nostru vizual al Scaunelor ne oferă un ajutor mult mai mare. De exemplu:

• Dacă un Scaun sau o generaţie corespunde unei stări spirituale, cum ar arăta viaţa

unui om, şi prin ce s-ar deosebi ea, la fiecare Scaun? • Care ar fi elementele cheie ale biruinţei spirituale pentru fiecare caz? • Care ar fi consecinţele pe termen lung ale alegerii unei vieţi pe fiecare Scaun? Pentru a răspunde la aceste întrebări, vreau să mă întorc de la vremurile biblice şi să

vă arăt cum se trăiesc adevărurile Scaunelor astăzi. Vom vedea cum afectează scaunul dedicării noastre trei domenii principale – cum ne raportăm la Dumnezeu, cum ne raportăm la lume şi cum ne alegem valorile, şi cum ne raportăm la familiile noastre.

Şi ca să fie mai uşor pentru voi, vreau să-i dau fiecărui Scaun o înfăţişare şi un nume: • Pe Scaunul Unu o veţi găsi pe Iulia, 35 de ani, o mamă necăsătorită a doi copii

care locuieşte în New Jersey. • Stând pe Scaunul Doi, vi-l prezint pe Ernie, 48 de ani. El lucrează la un post de

radio creştin din Phoenix. El şi soţia lui au trei copii adolescenţi. • Şi ocupând Scaunul Trei, v-o prezint pe Kate, 27 de ani, o programatoare din

Minneapolis a cărei mare pasiune în momentul de faţă este să ajute la o cantină gratuită pentru nevoiaşi din oraş în fiecare sâmbătă.

Pe măsură ce voi descrie obiceiurile şi concepţiile acestor trei oameni, prevăd că veţi

simţi o asemănare crescândă cu unul dintre ei. Gândurile lor vor suna ca ale voastre, visurile şi priorităţile şi problemele lor sunt ca ale voastre. De fapt, când veţi ajunge la sfârşitul acestui capitol, veţi şti fără îndoială care din aceste Scaune are numele vostru pe el.

22

CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE LA DUMNEZEU Dumnezeu şi Scaunul Unu. Iulia se gândeşte la Dumnezeu ca la un Tată apropiat şi

iubitor. Acest adevăr înseamnă mult pentru ea pentru că tatăl ei era foarte distant şi rece, şi ca mamă singură, ea găseşte mângâiere în grija constantă a lui Dumnezeu.

Ea vorbeşte cu plăcere despre relaţia ei cu Domnul, aşa cum vorbea în trecut despre căsătoria ei („Am nevoie de timp să stau cu El“, ar putea spune, sau „Mi-a vorbit despre…“ sau „Relaţia mea spirituală trece într-adevăr printr-o perioadă de criză în ultima vreme“.) De fapt, ea vorbeşte deseori cu Dumnezeu în timpul zilei, fie într-o rugăciune formală fie când îi rămâne maşina în pană în plin trafic. Dacă ai ruga-o să facă un tablou al acestei relaţii, ţi-ar arăta doi oameni stând pe veranda din spate a casei ei şi uitându-se la copiii ei cum se joacă. Cei doi sunt adânciţi în conversaţie. „Aceasta sunt eu în stânga cu ceaşca de cafea“, ar spune ea. „Şi acesta este Isus în dreapta“.

Prietenii ei spun uneori despre ea că este religioasă, dar Iulia nu gândeşte niciodată aşa despre ea însăşi. Religia are de a face cu ritualuri, cu ce să faci şi ce să nu faci, şi cu clădiri sfinte, spune ea. Ce are ea este o relaţie intimă care este atât sursa cât şi rezultatul vieţii ei spirituale, şi care face apoi din maturitatea spirituală o perspectivă atrăgătoare.

Ascultarea nu este un cuvânt pe care să-l folosească mult, dar este o asumare nerostită a felului în care ea se raportează la Dumnezeu. Una din întrebările ei favorite este: „Doamne, ce ai de făcut pentru mine astăzi?“ Ascultarea rareori pare o povară când eşti dedicat unui Dumnezeu pe care Îl şi iubeşti. Nu înseamnă că Iulia este un robot – ea are o imaginaţie vie şi foarte multe preocupări artistice. Dar Dumnezeu este înainte şi dincolo de sine ca Cel care comandă.

Dumnezeu şi Scaunul Doi. Ernie ştie mai mult despre Dumnezeu, despre Biblie, şi ce se întâmplă în lumea creştină decât oricare din grupul lui de la biserică. El poate să dezbată diferitele păreri cu privire la vremurile din urmă chiar şi cu cei mai buni dintre ei.

Ernie s-a rugat în public şi în particular de când L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al lui în penultimul an de facultate. Dar Ernie se gândeşte la Dumnezeu mai mult ca la un conducător puternic într-o lume haotică. De fapt, lui Ernie i-a trecut prin minte că un om trebuie să păstreze suficientă distanţă între el şi Dumnezeu ca să poată auzi bine glasul lui Dumnezeu, dar să poată interpreta dorinţele Lui într-un fel sau în altul. Bineînţeles că este foarte recunoscător pentru viaţa, moartea şi învierea lui Hristos şi pentru promisiunea vieţii eterne. Şi el ştie multe despre Domnul Isus. Dar dacă ar fi pe deplin cinstit, ar alege mai degrabă cuvântul „cunoştinţă“ decât relaţie ca să descrie nivelul prieteniei lui cu Domnul Isus.

Când se roagă, Ernie îşi imaginează uneori că este o persoană neimportantă care stă într-o mare sală a tronului: el speră că Împăratul îl poate auzi, dar este o distanţă foarte mare, o mare mulţime de oameni mai importanţi, şi multe ecouri, aşa că nu este sigur. El tinde să se roage aceleaşi lucruri iar şi iar. În general, el vrea ca puterea lui Dumnezeu să-l ajute să reuşească, să-l ţină în siguranţă pe el şi familia lui, să-i multiplice investiţiile şi „să binecuvânteze această hrană pentru trupurile noastre, Amin“.

A fi creştin este un lucru important pentru Ernie („Este ceea ce trebuie să faci“, îi place să spună, adăugând cu un rânjet: „atât timp cât nu exagerezi!“). Oricum, familiile creştine se prezintă mai bine în public, şi oamenii din biserică în ansamblu sunt o companie mai plăcută. A ţine legătura cu biserica este o responsabilitate serioasă (lui

23

Ernie nu-i place să se simtă vinovat). Întrucât lucrează la un post de radio creştin, contactele lui din biserică îl ajută să facă reclamă emisiunii lui de după-amiază.

„Ascultare“? Acesta este un cuvânt al bisericii din anii '50, consideră el; un lucru despre care părinţii lui ar fi mormăit. Ernie crede că este supraevaluat – un cuvânt codificat pe care pastorul îl rosteşte şi care înseamnă: „Daţi mai mulţi bani“, sau „Mergeţi ca misionari în Zamboanga“. Ernie preferă un termen ca „sensibilitate spirituală“. El crede că Dumnezeu ne-a dat dorinţe interioare cu un motiv şi că noi trebuie să le urmăm dacă ele nu contrazic cele Zece Porunci. Dacă ar trebui să aleagă, s-ar pune pe sine pe primul loc, şi pe Dumnezeu pe al doilea. Să nu înţelegeţi greşit – pe Ernie îl interesează într-adevăr ce vrea Dumnezeu. Dar de obicei el face ce vrea el.

Dumnezeu şi Scaunul Trei. Kate a uitat aproape tot ce a învăţat de la bunica ei când era tânără, dar are sentimente puternice cu privire la ideea de Dumnezeu, şi uneori se simte aproape de „Mama Terra“ când stă la cort în Ozarks. Căutarea Domnului Isus istoric i-a stârnit de curând interesul, aşa cum s-a întâmplat şi cu scrierile lui Dalai Lama şi ale lui Stephen Jay Gould. Dar lucrul la cantina săracilor îi dă într-adevăr un simţ al importanţei.

Pentru a ilustra apropierea ei de Dumnezeu, Kate este ca un microorganism scufundat într-un ocean de microorganisme. În rarele momente când a simţit o convingere interioară că Dumnezeu doreşte mai mult de la şi pentru ea, s-a tras înapoi. Simpla cunoştinţă că „Dumnezeu este pretutindeni şi în toate“ îi aduce mângâiere – şi asta e de ajuns. Dumnezeu este ca gravitaţia – o forţă care te ţine ca să nu pluteşti, dar nu ceva la care trebuie să te gândeşti, nu?

Ea visează la o frumoasă nuntă în biserică într-o zi, dar religia în general, şi creştinismul în mod deosebit, sunt pentru ea instituţii demodate care asupresc oamenii din întreaga lume. Ea crede că televangheliştii sunt nişte profitori meschini şi „o relaţie personală cu Isus Hristos“ este un slogan pe care ei îl folosesc ca să obţină bani.

Ca bună şoferiţă şi strălucită profesionistă, Kate îşi ia deciziile în funcţie de ce este cel mai important pentru cariera ei. A încercat meditaţia şi psihoterapia ca să ia legătura cu fiinţa ei interioară. Pentru că cea mai înaltă autoritate pentru ea nu este Dumnezeu, ci este eul ei iluminat. Ea crede că cu cât înţelege şi urmează mai mult adevăratul ei eu, cu atât va fi mai în stare să-şi împlinească destinul.

Iată cum se clădeşte portretul Scaunelor noastre până acum: CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE LA DUMNEZEU

PRIMUL SCAUN

AL DOILEA SCAUN

AL TREILEA SCAUN

Caracteristică Ilustraţie Cunoaşterea lui Dumnezeu Raportarea la Dumnezeu Slujirea lui Dumnezeu

Dedicare

Iulia

Un prieten apropiat

Relaţie

Dumnezeu întâi, eu al doilea

Compromis

Ernie

O cunoştinţă

Responsabilitate

Eu întâi, Dumnezeu al doilea

Conflict

Kate

Cunoştinţe despre

Religie

Numai eu

24

CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE FAŢĂ DE LUME Lumea şi Scaunul Unu. Iulia iubeşte viaţa, dar deseori este împotriva lumii din jurul

ei. Ea se încrede mai degrabă în Biblie pentru influenţă şi îndrumare, când ia decizii pentru ea însăşi sau pentru cei doi copii ai ei. De ce? Ea are o încredere aproape neclintită în înţelepciunea lui Dumnezeu care ştie ce este cel mai bine pentru ea, în bunătatea Lui care doreşte aceasta pentru ea şi în puterea Lui care face să se împlinească aceasta. Din ziua aceea de acum zece ani când ea a reuşit să-şi pună deplin încrederea în Dumnezeu cu toate speranţele şi visele ei, toate celelalte alegeri grele care s-au ivit au fost bune şi cu mai puţină luptă.

Valorile Iuliei – de exemplu, priorităţile familiei, ce filme să vadă, cum să se îmbrace, cum să se raporteze faţă de persoanele de sex opus, importanţa administrării banilor – în toate acestea ea se bazează pe o examinare atentă a Cuvântului lui Dumnezeu. Uneori rânduielile lui Dumnezeu pentru trăire par nepopulare, dificile, ba chiar dureroase, dar experienţa ei în testarea acestor principii prin trăirea lor i-a dat o comoară de convingeri bine înrădăcinate. Cea mai importantă este că Dumnezeu este în întregime demn de încredere. Deoarece poruncile lui Dumnezeu sunt atât de importante în viaţa ei, lui Iulia îi place să petreacă timp în mod regulat studiind Biblia şi ascultând de voia lui Dumnezeu pentru ea şi familia ei.

Ea consideră că slujba ei de valoare la această etapă în familia ei este să creeze un cămin pentru copiii ei şi să-i crească pentru a-L iubi şi a-I sluji lui Dumnezeu. „Creşterea copiilor este vocaţia mea – cel mai bun lucru pe care îl are Dumnezeu pentru mine acum“, spune ea. Pentru a se descurca cu modestul ajutor pentru copii, ea locuieşte într-o casă mică, proprietatea părinţilor ei, şi munceşte suplimentar în acord. Când copiii vor fi mai independenţi, ea vrea să-şi termine studiile şi să lucreze în afara căminului.

De fapt, ea are simţământul puternic că Dumnezeu este Cel care o întreţine, şi nu o slujbă oarecare. Iulia l-a avertizat într-o zi pe tatăl ei nemântuit, când a spus: „Slujba mea este să ascult de chemarea lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta înseamnă să fac unele lucruri foarte dificile câteodată“. Ea are o mare biruinţă ştiind că orice slujbă este doar un alt mijloc al lui Dumnezeu de a lucra prin ea ca să-i atingă pe alţii.

Lumea şi Scaunul Doi. La prima vedere, Ernie şi Iulia par să aibă multe concepţii

similare despre influenţa lumii asupra alegerii stilului lor de viaţă. El este obişnuit cu învăţăturile biblice referitoare la cele mai importante aspecte ale moralităţii şi la adevăratele valori, dar spre deosebire de Iulia, el interpretează Biblia ca pe un document social care se potriveşte cel mai bine vremurilor pentru care a fost scris. „În aceste zile, dacă vrei să ştii cum să trăieşti ca un creştin“, spune el prietenilor săi, „trebuie să citeşti Biblia cu «ochelarii bunului simţ» pe nas“.

Cele mai multe dintre convingerile lui Ernie despre ce este important în viaţă au coborât la el de la părinţii săi. Poate este din cauza poziţiei lui la postul de radio, dar el pare să-şi bazeze majoritatea alegerilor cu privire la stilul lui de viaţă pe tendinţele curente din comunitatea creştină plină de avânt din Phoenix. „A nu fi o piatră de poticnire“ este o regulă importantă pentru Ernie bazată pe experienţă. De fapt, el a observat în ultima vreme mult mai multă libertate în ce priveşte valorile creştine, de când audienţa postului său de radio este formată dintr-un procent tot mai mare de noi convertiţi şi de creştini marginal dedicaţi. Lucrul acesta i se pare un progres, pentru că acum nu mai

25

este aşa de jenant să fii cunoscut ca creştin. El a observat că anumite filme care îl revoltau foarte mult înainte, acum le urmăreşte împreună cu soţia şi adolescenţii lui. Este un lucru bun că tinerii frecventează încă destul de regulat grupul de tineret al bisericii.

Ernie îşi iubeşte munca şi spune deseori că el crede că acesta este locul unde-l doreşte Dumnezeu. Dar o chemare? Aceasta este pentru misionari. Rugăciunile lui ca Dumnezeu să-i aducă succes profesional par să lucreze. Cu comisioanele pe vânzări şi câteva emisiuni radiofonice suplimentare, munca lui îl ajută să-şi întreţină foarte bine familia.

Lumea şi Scaunul Trei. Împotriva lumii? Kate nu ştie ce să facă cu această întrebare.

Trebuie un peşte să fie împotriva apei în care înoată? se întreabă ea. E adevărat, uneori lumea pare un loc rău sau periculos pentru Kate, dar schimbările sociale şi noile posibilităţi pe care ea le aduce o entuziasmează. Îi place să trăiască pe muchie de cuţit. Pentru a lua o decizie convenabilă, ea compară pur şi simplu ce vrea ea cu ce-i oferă societatea – şi face cea mai bună afacere posibilă.

Kate este strâns legată de preocupările curente. Părerile ei – nu pentru majoritatea avorturilor, da pentru căsătoriile între homosexuali, poate pentru sinuciderea asistată de doctor – sunt cele care au sens pentru ea, punct. Întrucât adevărul şi moralitatea sunt de cele mai multe ori relative, Kate crede că ceea ce este într-adevăr important este dreptul ei de a gândi pentru ea însăşi.

Pentru ea, slujba unui om este terenul de joc în care trebuie să se vadă dacă este un învingător sau un învins în ce priveşte banii, ambiţiile, statutul social, şi împlinirea personală. Cu alte cuvinte, ceea ce îţi dă valoare ca om. Este de asemenea un loc foarte bun pentru a întâlni pe cineva de sex opus cu interese similare. Kate intenţionează să câştige pe toate planurile.

Iată noile informaţii pe care le-am adăugat despre cei trei prieteni ai noştri:

CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE LA LUME PRIMUL

SCAUN AL DOILEA

SCAUN AL TREILEA

SCAUN Caracteristică Ilustraţie Modelat de: Trăieşte prin: Munca este:

Dedicare

Iulia

Scriptură

credinţă fermă

o chemare a lui Dumnezeu

Compromis

Ernie

alţi creştini

convingeri

o slujbă binecuvân-tată de Dumnezeu

Conflict

Kate

societate

păreri

teren de experienţă

CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE LA CĂSĂTORIE ŞI FAMILIE Căsătoria, Familia, şi Scaunul Unu. Când soţul Iuliei a ieşit din căsnicia lor,

încrederea ei în sine, credinţa ei şi perspectivele ei ca mamă au fost zdruncinate rău. Dar ea a ieşit din încurcătură. De fapt, trauma acelor timpuri a ajutat-o să selecteze ceea ce

26

conta într-adevăr. Cu ajutorul unor prieteni şi a comunităţii unei biserici puternice, Iulia a realizat că dorinţele şi aşteptările lui Dumnezeu pentru ea ca mamă au rămas aceleaşi după divorţ ca înainte: slujba ei ca mamă creştină era tot aceea de a creşte copii evlavioşi. Ea a realizat că Dumnezeu nu doar a dorit aceasta, ci, dacă ea urma principiile biblice, putea să aibă încredere că El o va şi împlini. „Oricât de zdrobită şi de lovită ar fi familia ta“, i-a spus pastorul, „Biblia prezintă răspunsuri de absolută încredere care atunci când sunt urmate declanşează puterea lui Dumnezeu de a face lucruri mari în familia ta“. Ea vede deja semne de creştere spirituală în amândoi copiii ei.

Iulia a ţinut legământul căsătoriei ei – un acord necondiţionat de a fi „un singur trup până când moartea ne va despărţi“ – chiar dacă soţul ei nu l-a ţinut. Prietenii ei credeau că e nebună, dar ea a observat că bucuria şi libertatea sunt principiile de bază ale vieţii ei în aceste zile în loc să fie vina şi teama. „Calea lui Dumnezeu funcţionează, fetelor!“ le spune ea prietenelor ei, şi continuă să se ţină de acest adevăr chiar când descurajarea şi singurătatea nu-i dau pace. Nu ştie sigur ce-i rezervă viitorul, dar spune că Dumnezeul viitorului ei S-a dovedit a fi demn de toată încrederea.

Iată ce doreşte ea să vadă când se uită înapoi la viaţa ei: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului!“ Ea doreşte ca copiii ei să-şi aducă aminte de efortul, de scopul şi de serviciile divine care au dus la formarea unei familii creştine. Ea doreşte ca copiii ei să-şi amintească de glasul ei când se ruga pentru ei. Cu toate greşelile şi căderile temporare, ea s-a hotărât să împlinească dorinţa profundă a lui Dumnezeu pentru ea de a creşte copii care să ştie că sunt „în misiune“ pentru El în lume.

Căsătoria, Familia şi Scaunul Doi. Ernie este plin de speranţă pentru căsnicia şi

copiii lui. În definitiv, ei aveau de toate: o familie mare, unită, o biserică cu un program minunat pentru tineret, siguranţă financiară. Adolescenţii lui par să petreacă mai mult timp cu prietenii lor necreştini decât acasă, dar notele lor sunt foarte bune şi toată lumea spune că sunt copii politicoşi şi buni. De fapt, el e aproape sigur că ei se droghează şi fac sex, dar la ce te poţi aştepta de la adolescenţii din ziua de azi? El speră că ei îşi vor continua studiile la colegiu.

Căsnicia lui Ernie pare trainică. Fără prea mult romantism după toţi aceşti ani, bineînţeles, dar şi fără multă zarvă. El şi soţia lui au un bun parteneriat de lucru – un fel de contract tacit, reciproc avantajos pentru succes. Cât timp el ţine finanţele în stare bună, soţia lui îl tratează bine. Cât timp ea se îngrijeşte, el îi este credincios. Pentru alţii, ei par să fie imaginea unui frumos cuplu creştin.

Când alţii vor privi înapoi la familia lui, Ernie crede că vor zice: „Cât despre Ernie şi familia lui, ei au încercat să-I slujească Domnului“. El speră că copiii lui îşi vor aduce aminte de toate jocurile sportive pe care le-au practicat, şi de ce au învăţat în tabără despre convingerile lor. El speră că ei n-au observat niciodată ce mult timp a petrecut la postul lui de radio, sau că creştinismul familiei lor începea mai ales când intrau pe porţile bisericii şi era foarte rar în jurul casei.

Căsătoria, Familia şi Scaunul Trei. Kate vrea să se căsătorească atunci când va găsi

un candidat promiţător şi după ce va fi realizat ceva de care să fie mândră în cariera ei. Ea se gândeşte să se mute şi să locuiască împreună cu prietenul ei actual ca să vadă cum merg lucrurile. Dacă o relaţie nu este pozitivă şi convenabilă, ce rost are? se întreabă ea.

27

De un lucru e sigură: nu va rămâne într-o relaţie nici un minut mai mult dacă nu este în avantajul ei.

Ea aşteaptă cu nerăbdare să aibă o familie şi să crească copii. Deja are idei ferme despre felul în care le va oferi orice avantaj intelectual şi social. Ei vor fi „copii buni“ în toate privinţele şi mari oameni de succes. Dar ea a observat deja că sfatul parental în cele mai multe reviste pentru femei tinde să se schimbe odată cu timpurile, aşa că este cam confuză în ce priveşte detaliile.

Kate doreşte copii care să-şi amintească de ea ca fiind deşteaptă, independentă, plină de iniţiativă, grijulie şi simpatică. „Mama ştia ce vrea, şi aceasta a urmărit!“ – aceasta ar fi o bună moştenire pentru orice părinte.

Acum putem completa imaginea vieţii lui Iulia, Ernie şi Kate în cele Trei Scaune:

CUM SE RAPORTEAZĂ SCAUNELE LA CĂSĂTORIE ŞI FAMILIE PRIMUL

SCAUN AL DOILEA

SCAUN AL TREILEA

SCAUN Caracteristică Ilustraţie Abordarea căsătoriei: Abordarea creşterii copiilor: Scopul creşterii copiilor:

Dedicare

Iulia

Legământ necondiţionat

Aplicarea

principiilor biblice; încrezător

Să crească copii

evlavioşi

Compromis

Ernie

Contract condiţionat

Influenţat de principii; plin de

speranţă

Să crească copii buni, creştini

Conflict

Kate

Convenienţă legală

Alege propria abordare; confuz

Să crească copii buni, de succes

Cu detalii minuţioase, am construit portretul celor trei ocupanţi ai Celor Trei Scaune

ale credinţei. Am început cu o definiţie – fiecare Scaun reprezintă starea spirituală sau nivelul sensibilităţii unui om faţă de Dumnezeu. De acolo am arătat cum se descoperă consecinţele acelei stări spirituale în relaţiile cheie ale vieţii – cu Dumnezeu, cu lumea, şi în cadrul căsniciei şi a familiei.

De acum sper că vedeţi că distincţia dintre oamenii care stau pe fiecare din cele Trei Scaune nu este una de măsură. De exemplu, Iulia nu este cu 25% mai bună decât Ernie, şi aşa mai departe. Ceea ce arată Scaunele nu sunt nuanţe ale valorii, ci o diferenţă fundamentală, radicală. Vieţile lor şi alegerile lor nu vor sfârşi niciodată în acelaşi loc pentru că – în fiinţa lor interioară – felul cum ei Îl văd pe Dumnezeu, valoarea, lucrarea şi relaţiile personale îi aşază pe planete separate!

Aceasta înseamnă că pentru a trece de la un Scaun la următorul este nevoie nici mai mult nici mai puţin decât de o transformare spirituală fundamentală, radicală.

Acum puteţi vedea de ce Ernie poate să promită că va citi mai mult Biblia, sau că va încerca mai mult să-i convingă pe adolescenţii lui, sau că va frecventa mai mult biserica –

28

dar nimic nu se va schimba … dacă nu-şi înfruntă inima egocentrică, rebelă şi plină de compromis.

Acum înţelegeţi de ce Kate poate medita sau poate ajuta la cantina săracilor sau poate discuta despre religie tot restul vieţii ei – dar nimic nu se va schimba … dacă nu are loc o realizare spirituală în străfundul fiinţei ei.

Acum puteţi vedea de ce Iulia poate să se aştepte ca graficul creşterii ei spirituale să urce neîntrerupt spre o relaţie mai profundă, mai demnă de răsplată cu Dumnezeu şi spre o înţelegere mai deplină a chemării Lui minunate pentru viaţa ei.

O DESCOPERIRE SURPRINZĂTOARE Am păstrat cea mai promiţătoare şi, în unele privinţe, cea mai tulburătoare analiză a

principiului celor Trei Scaune pentru la urmă. În discuţiile noastre de până acum, am folosit imaginea Scaunelor ca locuri ale dedicării, pentru a ne ajuta să înţelegem unde ne-au dus alegerile din viaţa noastră. Folosite în felul acesta, fiecare Scaun lucrează ca un instantaneu, lăsându-ne să vedem starea noastră de sănătate spirituală chiar acum. Noi aplicăm cele Trei Scaune ca un diagnostic.

Dar principiul lucrează şi dinamic – adică, el poate descrie ce se va întâmpla în familii peste timp. Ne ajută să înţelegem cum ne-au influenţat părinţii noştri, şi ne spune dinainte cum va influenţa dedicarea noastră pentru Dumnezeu (sau lipsa ei) generaţia următoare, şi cea care va veni după ea.

Când ne uităm la locul în care ne situăm pe Scaune ca la o istorie a generaţiilor, vedem consecinţele pe termen lung ale diagnosticului – şi motivaţia noastră pentru biruinţele spirituale ating un nivel de urgenţă cu totul nou.

Primul loc din Biblie în care am observat cum sunt influenţate Scaunele de către generaţii a fost în viaţa lui Iosua şi a celor două generaţii care au urmat după el. Dar iată descoperirea surprinzătoare: am găsit aceasta din nou în istoria lui Avraam, a fiului său Isaac şi a nepotului său Iacov. Apoi am găsit-o extinsă în istoria lui David, a fiului său Solomon şi a nepotului său Roboam.

Când am pus aceste trei ilustraţii diferite una lângă alta, am văzut modelul celor trei generaţii în fiecare dintre situaţii. Iată cum se aşază:

CUM SE POTRIVESC GENERAŢIILE CU SCAUNELE CREDINŢEI

PRIMUL SCAUN AL DOILEA SCAUN AL TREILEA SCAUN dedicare

Iosua

Avraam

David

compromis

bătrânii

fiul Isaac

fiul Solomon

conflict

copiii bătrânilor

nepotul Iacov

nepotul Roboam Poate că deja aţi remarcat acest model oglindindu-se în portretele noastre de pe cele

Trei Scaune. Trebuie să admit că la început l-am omis. Ce se vede este un model al alunecării generaţiilor. Această tendinţă de la Primul

Scaun la Al doilea la Al treilea merge implacabil în jos şi este descurajantă. Deplasarea

29

pare să fie doar într-o singură direcţie – departe de viaţa Primului Scaun. Dacă vă amintiţi elementele de bază ale istoriei lor biblice, veţi cunoaşte linia generală a vieţii acestor oameni:

Iosua, Avraam şi David aveau trăsăturile Primului Scaun. Ei Îl cunoşteau pe Dumnezeu şi au văzut puterea Lui în viaţa lor. Ei L-au iubit şi I-au slujit, şi au văzut în viaţa lor extraordinarele binecuvântări pe care acest fel de devotament le aduce.

Urmaşii lor – respectiv, bătrânii, Isaac şi Solomon – prezintă un set cu totul diferit de trăsături comune. Ei ştiau ce făcuse Dumnezeu pentru părinţii lor şi au răspuns adevărului Său, dar compromisul, şi nu dedicarea, a descris viaţa lor spirituală. Cei din a doua generaţie s-au aşezat cu toţii pe Al doilea Scaun.

La următoarea generaţie – a treia generaţie descrisă în Judecători, Iacov şi Roboam – indexul spiritual s-a mutat aproape în întregime pe Al treilea Scaun. Detaliile diferă, dar tema principală este luarea deciziilor în mod egocentrist şi conflictul. Moştenirea pe care au primit-o de la părinţii lor a fost doar o ştire de mâna a doua, dezbrăcată de toată puterea care putea să-i tragă spre evlavie.

TABLOUL TULBURĂTOR AL ALUNECĂRII GENERAŢIILOR

PRIMA GENERAŢIE A DOUA GENERAŢIE A TREIA GENERAŢIE Primul Scaun

Îl cunoaşte pe Dumnezeu

Credinţă de prima mână

Are „lucrări“

Ascultă de Biblie

Al doilea Scaun

Cunoaşte despre Dumnezeu

Credinţă de mâna a doua

A văzut „lucrările“

Respectă Biblia

Al treilea Scaun

Nu-L cunoaşte pe Dumnezeu

Nu are credinţă

Nu crede în „lucrări“

Are o Biblie Luată ca un model istoric, această informaţie este foarte gravă, chiar greu de crezut.

Evreii care au trăit în perioada cuceririi Canaanului au alunecat în viaţa celui de-Al doilea Scaun? David, omul „după inima lui Dumnezeu“, a crescut un conciliator şi un apostat în persoana lui Solomon? Iacov, nepotul celui mai mare erou al credinţei din Vechiul Testament, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii lui luptând împotriva lui Dumnezeu?

Din nefericire, da. Părinţii buni, bine-intenţionaţi, care-L caută pe Dumnezeu nu reuşesc în mod automat să împlinească mandatul lui Dumnezeu de a creşte copii evlavioşi. Cunosc bărbaţi şi femei care stau pe Primul Scaun în relaţia lor cu Dumnezeu, a căror căsnicie este orice numai o căsnicie corespunzătoare Primului Scaun nu, sau ale căror eforturi de creştere a copiilor au dus la rezultate spirituale descurajante.

După douăzeci şi cinci de ani de predare a acestui material, am ajuns la unele concluzii interesante: un procent copleşitor de copii din părinţi care stau pe Primul Scaun vor ajunge la un punct în viaţa lor când vor alege de bunăvoie să se încreadă în Hristos pentru mântuirea lor eternă. Sunt la fel de convins că marea majoritate a copiilor din părinţi care stau pe Al doilea şi pe Al treilea Scaun vor respinge în mod voluntar pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal.

Decât să fiţi intimidaţi de aceste dovezi, sper mai degrabă că veţi fi încurajaţi în progresul vostru pas cu pas ca să revendicaţi orice arenă a vieţii voastre pentru

30

Dumnezeu. Acum realizaţi că Scaunul pe care îl alegeţi va afecta nu numai viaţa voastră, ci şi generaţiile care vor veni.

Dar prietene, chiar dacă eşti sigur de acum că eşti bine înfipt în Scaunul Doi, este posibil pentru tine să trăieşti acele biruinţe care te vor duce şi te vor ţine aşezat pe Primul Scaun al credinţei – şi acest lucru este posibil şi pentru toată familia ta. În capitolele care urmează vom vorbi pe larg despre cum puteţi fi un părinte care stă pe Primul Scaun şi cum puteţi creşte copii evlavioşi.

STAŢI PE UN SCAUN, ALEGEŢI UN DESTIN Ce părere aveţi de Scaunul pe care staţi acum? Vă place? Sunteţi mulţumiţi de

alegerea voastră până acum? Şi, poate cea mai importantă întrebare dintre toate, vreţi să vă petreceţi restul vieţii în acel Scaun?

Alegerea pentru o realizare depinde de voi. După ce am predicat acest mesaj în Houston, o tânără mamă şi fiul ei în vârstă de

cincisprezece ani m-au oprit în parcare. Am observat că ea avea lacrimi în ochi, dar dorea să-mi spună o poveste. Avusese o viaţă grea, şi petrecuse o parte din ea departe de Dumnezeu. Dar lucrurile s-au schimbat.

„Imediat după serviciul divin, m-am uitat la fiul meu şi i-am pus acea întrebare grea: «Fiule, pe care Scaun crezi că stă mama ta?»“ a spus ea. „Abia mai puteam să respir întrebându-mă ce va spune. Dar m-am simţit uşurată când el a trântit-o: «Mamă, tu eşti categoric o mamă de Primul Scaun! Tu Îl iubeşti pe Dumnezeu, asta-i sigur»“. Pe faţa ei era zâmbetul unui om care nu a lăsat ca eşecurile trecute sau vechile obiceiuri să devină o închisoare.

Când l-am întrebat pe fiul ei unde şedea el, s-a uitat la mama lui şi s-a gândit o clipă. „Ei bine, când eram mai tânăr, cred că şedeam pur şi simplu în poala mamei mele“, a spus el. „Dar acum doi ani, am intrat într-o încurcătură de mâna întîi. Atunci Dumnezeu mi-a atras într-adevăr atenţia, şi m-am predat Lui. Aşa că acum, cred că stau chiar lângă ea. Amândoi stăm chiar acolo unde totul este minunat!“

Prietene, o schimbare de viaţă dramatică şi durabilă este voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi pentru viaţa copiilor tăi. Taina celor Trei Scaune este că Dumnezeu este gata cu toate puterile spirituale ale cerului să te împingă înainte pe tine şi familia ta spre maturitate şi binecuvântare. Indiferent în ce stare spirituală te găseşti acum, aceasta este nici mai mult nici mai puţin voia lui Dumnezeu şi tot ce are El mai bun pentru tine.

Dacă bănuieşti – sau ştii fără îndoială – că eşti împotmolit în viaţa Scaunului Doi, s-ar putea să te simţi sortit să trăieşti o viaţă spirituală de mâna a doua. Poate n-ai idee de ce nu poţi avea realizări spirituale. În capitolul următor, vreau să-ţi arăt ce-i ţine pe unii din cei mai drăguţi şi mai „înţelepţi“ oameni pe care îi ştiu departe de destinul minunat pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru fiecare dintre noi.

31

Capitolul Trei

Durerea omului din mijloc

O PRIVIRE MAI ATENTĂ ASUPRA VIEŢII

DE PE SCAUNUL AL DOILEA Mi-aduc aminte cum mă-mpingeam prin mulţime la o mare conferinţă creştină,

încercând să nu pierd urma colegului meu de cameră. Îl voi numi Bill. Fiecare seminar părea să se fi terminat deodată, şi holul principal era ticsit cu oameni nerăbdători care încercau să treacă pe la chioşcuri şi totodată să ajungă la următoarea sesiune la timp. Deodată Bill a reperat o faţă familiară în partea cealaltă a holului şi a pornit repede înainte, lăsându-mă să-l urmez în siajul lui.

Când l-am ajuns din urmă, Bill şi prietenul lui trecuseră de saluturi şi rămăseseră dintr-odată într-o tăcere penibilă. De fapt, stăteau pur şi simplu acolo, uitându-se băţoşi unul la altul, înconjuraţi de o mare de zgomote vesele.

„Bruce, el e Wally“, a spus Bill. „Lucrează în biroul de lângă mine acasă“. „Uau, e nemaipomenit!“ am spus şi i-am strâns mâna lui Wally. Dar când am încercat

să fac puţină conversaţie, n-a mers. Cei doi bărbaţi păreau să fie surprinşi de ceva. Probabil că acasă nu prea se înţelegeau.

În sfârşit Bill a trecut la subiect. „Wally, nu m-aşteptam să te văd aici“. O altă pauză penibilă. „Ei bine, vreau să spun, tu nu eşti creştin, nu-i aşa?“ a întrebat el.

„Ba da, sunt“, a spus Wally. „Dar … tu?“ „Sigur că da“, a spus Bill, arătând încurcat. „De treizeci de ani!“ Atunci amândoi au

izbucnit în râs şi s-au îmbrăţişat ca doi membrii de familie care nu s-au mai văzut de mult.

În drum spre următoarea sesiune, Bill a spus ceva ce nu voi uita multă vreme: „Nu-mi vine să cred. Wally şi cu mine am lucrat unul lângă altul timp de douăzeci de ani, şi până astăzi n-am ştiut că e creştin. Cred că am fost amândoi clandestini. Apoi chicoti cu stânjeneală.

Acea conversaţie mi-a răsunat în gând toată ziua. Cu cât mă gândeam mai mult la ea, cu atât eram mai trist. Mă tot gândeam la stânjeneala acestor doi creştini, la stângăcia lor, la tăceri. Undeva în inima lor, totodată, eram sigur că Wally şi Bill ştiau că ceva nu era în regulă deloc cu ce s-a întâmplat.

Gândeşte-te o clipă şi răspunde cu da sau nu la patru întrebări. Am să le numesc „Examenul preliminar Bill şi Wally“:

1. Ai auzit vreodată de un ambasador clandestin? 2. Ai văzut vreodată un curcubeu fără culori? 3. Crezi că doi fraţi care sunt prinţi ar petrece ani din viaţa lor împreună fără să

vorbească niciodată despre tatăl lor, împăratul – omul a cărui poziţie, bogăţie şi putere explică rangul lor de nobleţe?

32

4. Este posibil ca un om care „are totul“ să trăiască o viaţă nefericită ca un cerşetor în zdrenţe?

Ei bine, ce-ai făcut? Sunt sigur că ai răspuns la primele trei întrebări cu nu. În definitiv, „clandestin“ şi „ambasador“, şi „fără culori“ şi „curcubeu“ sunt oximoroni – cuvinte care se contrazic. Imposibile. Şi cei doi fraţi din palat care nu pomenesc niciodată de tatăl lor, omul care şade pe tron? Puţin probabil.

Dar ce părere ai de întrebarea patru? Un om bogat în zdrenţe? Răspunsul corect care te-ar putea surprinde şi întrista este: „Da. De fapt, se întâmplă tot timpul!“

În acest capitol vreau să vorbesc mai ales despre creştinii care trăiesc pe Scaunul Doi. Ei îmi sunt foarte dragi, pentru că şi eu am fost unul din ei. Creştinii de pe Scaunul Doi nu sunt cei răi. Ei nu sunt pe lista neagră a lui Dumnezeu. De fapt, ca şi Wally şi Bill, ei umplu conferinţele noastre creştine cu feţe însetate. Se poate să fi mers la biserică zeci de ani. Omul acela energic care se îmbracă şi care lucrează pe coridor aproape de tine poate fi unul.

Dar viaţa creştinilor de pe Al doilea Scaun, indiferent cât de prosperă pare din afară, în realitate este un studiu de caz în pierdere – culorile se fac gri şi destinele se risipesc. Ce vezi pe din afară poate fi o prosperitate demnă de invidiat, oameni bine-echilibraţi, dar în interior sunt asaltaţi de îndoieli şi nemulţumire.

De aceea am intitulat acest capitol despre creştinii de pe Al doilea Scaun: „Durerea omului din mijloc“. Scaunul din mijloc este un loc dureros pe care nu-l putem numi „acasă“. Creştinii de pe Al doilea Scaun nu sunt nici păgâni desfrânaţi şi împietriţi în vinovăţie, nici creştini liberi, fără vină. Prin alegerea lor, ei sunt prinşi într-o zonă crepusculară. Ei au dat bucuria de a-L urma pe Dumnezeu cu toată inima pentru „înţelepciunea“ de a-şi croi singuri drumul – şi au sfârşit, poate fără să-şi dea seama, ca moştenitori ai împăratului care trăiesc ca cerşetorii.

Putem presupune desigur că Wally şi Bill nu erau credincioşi de pe Primul Scaun. De ce? Pentru că dacă ar fi fost, ar fi trăit în fiecare zi întâi ca nişte credincioşi, şi al doilea ca împreună-lucrători. Valorile, convingerile, mărturia, rugăciunea, pasiunile şi priorităţile lor ar fi pătruns peste tot la locul lor de muncă. „Clandestin“? Glumeşti! Aceasta nu merge la creştinii dedicaţi, plini de bucurie, chiar şi la cei sfioşi ca iepuraşii.

Dacă încă te mai întrebi de ce folosesc cuvinte ca tristeţe sau durere pentru a descrie viaţa de pe Al doilea Scaun, pot să-ţi spun că din pricină că pierderea este atât de mare – atât pentru omul acela cât şi pentru lucrarea lui Dumnezeu în lumea noastră – şi procentul celor care sfârşesc aici este foarte ridicat. De departe cel mai ridicat procent al creştinilor de astăzi care frecventează o biserică sunt, după părerea mea, împotmoliţi în viaţa de pe Al doilea Scaun.

Cum au putut fiii şi fiicele lui Dumnezeu care au fost răscumpăraţi să ajungă atât de departe de viaţa plină de bucurie, îmbelşugată şi biruitoare pe care El o promite celor care sunt ai Lui? Dacă te recunoşti în aceste descrieri, cum a putut să ţi se întâmple ţie?

Hai să aruncăm o privire mai atentă la bărbatul sau femeia din mijloc. UN SCRIN CU SERTARE În capitolul anterior l-am descris pe Ernie, omul nostru plăcut dar greşit îndrumat, de

pe Al doilea Scaun, cu expresii cheie ca: • Mântuit

33

• Compromis • Motivat de sine • Predispus la vină • Tinde să confunde activităţile bisericii cu experienţa de viaţă creştină • Marcat de inconsecvenţele interioare şi exterioare • Nediferenţiat în stilul de viaţă de ne-creştini Şi acum doresc să adaug un alt identificator: • Compartimentat În cultura noastră, tindem să ne vedem viaţa ca un scrin cu sertare, cu câte un sertar

separat pentru fiecare interes, valoare, sau distracţie. Un sertar poate fi pentru muncă, altul pentru recreere; unul pentru „adevăratul tu“ la staţia de benzină, altul pentru „adevăratul tu“ la o petrecere sau la o conferinţă de instruire a părinţilor. Putem avea câteva sertare disponibile doar pentru biserică – unul pentru când suntem cu pastorul, altul pentru când stăm în parcare după serviciul divin. Pentru fiecare sertar, tindem să ţinem la îndemână un set separat de valori şi un limbaj diferit.

Aceasta înţeleg eu prin „compartimentare“ – întregul este împărţit în părţi separate, care nu se suprapun.

Când trăim pe Al doilea Scaun, aproape întotdeauna folosim sertarele pentru a ne mânui uşor viaţa. Asta n-ar trebui să ne surprindă. În definitiv, compromisul, auto-slujirea şi inconsecvenţa descriu deja principiile după care acţionăm. Deci pentru fiecare situaţie nouă pe care o întâlnim, tindem să adăugăm un alt sertar care să asigure caracterul adecvat şi siguranţa deplină. În loc să avem o unicitate, o integritate a caracterului nostru, preferăm să jucăm mai multe roluri.

Bineînţeles, într-o anumită măsură, toţi arătăm diferitele faţete ale personalităţii, ale darurilor şi ale intereselor noastre în diverse situaţii. Dar eu nu vorbesc despre faţetele aceluiaşi om, ci despre diferitele roluri şi responsabilităţi pe care toţi trebuie să le avem ca adulţi. Mă refer la o lipsă de consistenţă şi de integritate, care pătrunde peste tot, cu privire la cine eşti tu cu adevărat, mai bun sau mai rău, în orice situaţie.

Compartimentarea lucrează bine dacă vrei să fii flexibil, nededicat, poate chiar invizibil. Îţi este mai la îndemână, dacă trăieşti în frică, şi ţi se pare de-a dreptul genial, dacă ai pierdut orice speranţă că există totuşi un tu real, autentic, creat de Dumnezeu.

Dar dacă încerci să ajungi la tot ce are Dumnezeu mai bun pentru tine, compartimentarea este doar o fotocopie a unei biruinţe în loc de o biruinţă reală. Cum poţi, de exemplu, să fii sigur că mai mult de un sertar al vieţii tale este într-adevăr interesat să stăruiască în lucrurile lui Dumnezeu? Şi ce se va întâmpla dacă tu-ul tău de la biserică ia o decizie pe care tu-ul tău de pe terenul de golf nu intenţionează s-o onoreze?

Trebuie să admit că America secolului douăzeci şi unu pare să se fi obişnuit să trăiască după diferitele sertare. Gândiţi-vă la aceasta. Abia dacă-i cunoaştem pe vecinii noştri. Ne ducem la o biserică aflată la mile distanţă, deseori intrând şi ieşind ca nişte anonimi. Lucrăm cu o mulţime de oameni şi ne distrăm sau ne rugăm cu alta. Ocaziile pentru o mică activitate clandestină sunt aproape nelimitate. Atât timp cât nimeni nu te cunoaşte în nici un alt context, poţi să te reinventezi pentru fiecare context în parte.

34

Şi la fel ca în societate, am hotărât că succesul într-un rol nu are nimic de a face cu ceea ce se întâmplă în celelalte roluri ale noastre. Pastori care pot trece prin multe divorţuri, dar îşi continuă slujba pentru că predică bine. Politicieni care pot să afişeze o morală personală respingătoare, dar îşi menţin popularitatea pentru că economia este puternică sau pentru că votează pe linia partidului.

Dar Dumnezeu ne-a arătat clar că atunci când Se uită la noi, El nu vede şiruri de compartimente sau o colecţie de performanţe separate. El vede un om întreg. Cine eşti când nu se uită nimeni este acelaşi lucru pentru El cu cine eşti când stai în văzul tuturor. Şi Dumnezeu cere integritate în viaţa poporului Său.

De aceea trebuie să ne ocupăm de viaţa noastră în totalitate – şi să ne angajăm să aducem fiecare domeniu al vieţii pe Primul Scaun. Pentru un credincios, posibilitatea compartimentării eu-lui nu este o opţiune. Şi oricum, în cele din urmă se dovedeşte a fi o cale falimentară. Este o înţelepciune zidită pe nisipurile ipocriziei. Fiecare om de pe Al doilea Scaun descoperă destul de curând că ce a început ca o cale isteaţă de a câştiga (trecând chiar şi peste voia revelată a lui Dumnezeu) sfârşeşte ca o mare pierdere personală. Relaţiile se clatină sub greutatea înşelăciunii. Visele se năruiesc. Duhul tânjeşte şi în cele din urmă admite înfrângerea.

Din proprie experienţă pot să-ţi spun că cei mai nefericiţi, cei mai frustraţi, cei mai stresaţi şi cei mai deziluzionaţi oameni din lume nu sunt ne-creştinii aşa cum te-ai fi aşteptat, ci oamenii de pe Al doilea Scaun care-L cunosc pe Hristos şi totuşi luptă împotriva Lui şi a conducerii Lui de ani şi chiar zeci de ani de zile.

De ce? Pentru că atunci când credincioşii compromişi se îndepărtează de Domnul şi face un târg cu păcatul, Duhul Sfânt îi condamnă şi îi disciplinează ca să se întoarcă. De ce n-ar face asta? Ei s-au dat pe ei înşişi în grija eternă a lui Dumnezeu în momentul mântuirii. Însă când au încercat să se întoarcă spre Domnul ca să primească tot ce avea El mai bun, având doar câteva aspecte ale vieţii lor în acord cu Dumnezeu (adică, fără să accepte în totalitate voia Lui pentru ei şi stăpânirea Lui în orice „sertar“), au trăit doar frustrare şi eşec. Bineînţeles! Dumnezeu ne-a făcut cu o singură voinţă, o singură gândire, o singură inimă şi un singur duh; minciuna lui Satan este cea care ne lasă frânţi şi paralizaţi.

Eu cred că ceea ce conduce un om spre un stil de viaţă compartimentat mai mult decât orice altceva este acest angajament fundamental de a folosi orice ocazie şi dar pe care ţi l-a dat Dumnezeu ca să obţii totul pentru tine însuţi. Şi ca să obţii cel mai mare profit când trăieşti, până una alta trebuie să joci multe roluri diferite. Pentru creştinii de pe Al doilea Scaun, această decizie tranzacţională apare clar când ne punem o întrebare simplă.

„PE CINE ŞI CE IUBESC?“ Ca să aflăm dacă suntem prinşi în stilul de viaţă de pe Al doilea Scaun, trebuie să ne

punem o întrebare foarte grăitoare: „Pe cine şi ce iubesc eu cel mai mult?“ Prin dragoste, nu înţeleg sentimente calde. Înţeleg pasiuni care te stăpânesc, motivaţii zilnice, interese majore şi priorităţi.

Răspunsul nostru la această întrebare aparent nevinovată va împărţi creştinii în două grupe care la început pot părea asemănătoare. De exemplu, amândouă mărturisesc în

35

public că urmează şi slujesc acelaşi Domn. Totuşi diferenţa dintre ele se cască precum Marele Canion.

Ce dragoste te motivează pe tine cu adevărat? Uită-te înapoi la calendarul tău de activităţi sau gândeşte-te la săptămâna care a trecut. Ce ai încercat să realizezi? La ce ai visat? Ce ar spune prietenii tăi despre tine? Pentru ce realizare îţi dai tu viaţa? Nu te încrede în răspunsurile tale reflexe sau în bunele tale intenţii – priveşte pur şi simplu faptele.

Iată cum determină modelul Scaunelor felul cum răspund credincioşii la această întrebare:

Credincioşii de pe Primul Scaun iubesc şi sunt foarte interesaţi de oameni. Credincioşii de pe Al doilea Scaun iubesc şi sunt foarte interesaţi de altceva. PENTRU IUBIREA DE OAMENI E adevărat. Ori de câte ori credincioşii de pe Primul Scaun sunt pe aproape, dragostea

lor de oameni este evidentă. Indiferent că sunt introvertiţi sau extrovertiţi, tăcuţi sau expresivi, glumeţi sau sobri, ei caută întotdeauna modalităţi de a se îngriji de nevoile altora. Îi invită pe oameni la ei acasă sau merg împreună cu ei în altă parte. A ajunge la inima oamenilor este o temă principală a vieţii lor.

Biserica timpurie a înţeles această prioritate îndată ce şi-a luat Numele lui Hristos ca identitate a lor. Când se adunau, creştinii împărţeau totul (Fapte 2:44-47). Dacă era necesar, îşi vindeau proprietăţile ca să aibă grijă unii de alţii. Dădeau cu generozitate ca să ajute bisericile în vremurile grele, susţinându-l fără egoism pe Pavel şi pe alţi evanghelişti care duceau evanghelia unei lumi nemântuite. În loc să se gândească la nevoile lor, ei se gândeau mai întâi la nevoile altora – şi de nevoile lor se avea grijă în acest proces. Faptul că se iubeau unii pe alţii atât de mult era ca un parfum plăcut, atrăgându-i şi pe alţii în familia iubirii (2 Cor. 2:14-16). Dorinţa lor de a sluji cu smerenie unii altora le-a adus favoarea celor de afară, care puteau apoi să-L cunoască pe Dumnezeul dragostei.

Când te dedici Domnului, eşti dedicat aceloraşi lucruri ca şi El. De aceea credincioşii de pe Primul Scaun iubesc în primul rând oamenii.

A venit Dumnezeu în grădina Edenului ca să Se intereseze de strugurii Lui laureaţi sau să Se plimbe la umbra unui ulm însemnat? Nu, a venit să Se intereseze de copiii Lui, Adam şi Eva, şi să Se plimbe şi să stea de vorbă în compania lor plăcută.

A venit Hristos ca să salveze afaceri, să ridice clădiri publice, să asigure pensiile, să scrie o capodoperă literară, sau să câştige un loc în conducerea şcolii? Nu, El a venit să salveze oameni pierduţi – minuni create după chipul Său – ca să putem avea o relaţie eternă cu El.

Şi cât de mult a însemnat acea dedicare pentru El? Mulţi dintre noi au cunoscut adevărul din copilărie:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El“.

(Ioan 3:16-17)

36

Când Domnul Isus a vorbit despre scopul pentru care a venit pe pământ, a spus: „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească, şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!“ (Marcu 10:45). Domnul Isus întotdeauna a avut timp pentru oameni, indiferent cine a venit la El. Oriunde citeşti în evanghelii, nu se poate să nu observi faptul că prima iubire a Domnului a fost întotdeauna pentru oameni – oameni de toate rasele, în orice situaţie, puternici sau nu, plăcuţi sau nu, tineri şi frumoşi sau acoperiţi de răni şi zbârcituri.

Noi îi învăţăm pe copiii noştri să cânte: „Isus iubeşte copilaşii, toţi copilaşii din lume“. Însă unii dintre noi am dat copiilor noştri aurul acestei cunoştinţe, dar am păstrat pentru noi înşine numai rugina de a face, de a realiza şi de a avea aceasta.

Fiecare creştin de pe Primul Scaun are doar o singură alternativă la cine sau ce contează cel mai mult: Dacă-L îmbrăţişezi pe Domnul într-o dedicare totală, vei îmbrăţişa şi dragostea Lui pentru alţii.

PENTRU DRAGOSTEA DE POSESIUNI, DE PLĂCERI, DE PUTERE ŞI DE PRESTIGIU „Să-i iubeşti pe alţii cel mai mult? Sună frumos“, spune omul prudent şi perceptiv din

mijloc. „Dar ca mod de viaţă, nu sunt sigur. Nu pentru asta sunt pastorii şi lucrătorii sociali?“

În locul unui interes precumpănitor pentru oameni este … altceva. În definitiv, toţi urmărim ceea ce conştient sau subconştient ni se pare important şi atrăgător. Cu cât este ceva mai atrăgător pentru noi, cu atât suntem mai pasionaţi şi mai concentraţi asupra lui, şi cu atât ne dedicăm mai mult gândurile, timpul şi energia pentru a-l dobândi.

Când trăim pe Al doilea Scaun, (din motive lesne de înţeles) ne îndepărtăm de priorităţile lui Dumnezeu în ce priveşte iubirea de oameni. Dar cine ne poate învinui? Am luat înapoi viaţa în mâinile noastre şi încercăm să reuşim, să facem alegeri isteţe, să realizăm cât mai mult cu resursele şi timpul pe care le avem. Spre ce ne întoarcem astfel, în mod cert? Spre propriul nostru interes.

De fapt, pentru credincioşii de pe Al doilea Scaun este foarte greu să-i pună pe oameni pe primul loc în viaţa lor, decât dacă aceştia îi ajută să obţină o altă prioritate, cum ar fi succesul, plăcerea sau o poziţie socială. A veni în întâmpinarea nevoilor oamenilor ca un lucru care merită osteneala în sine, sau pur şi simplu pentru a onora priorităţile lui Dumnezeu, nu ne motivează prea mult timp. Curând oamenii trec pe planul al doilea.

„Pe cine sau ce iubeşti tu cel mai mult?“ Pentru omul din mijloc, un nou set de priorităţi făcute de comandă ia locul oamenilor. Interesele care-l mână de obicei corespund uneia din următoarele categorii:

• dorinţa de a achiziţiona bunuri • dorinţa pentru plăceri personale • dorinţa de putere şi prestigiu Dar ceea ce arată ca un bilet câştigător pentru omul din mijloc se transformă în

ruină. Dacă nu mă crezi, uită-te în jurul tău la credincioşii nefericiţi de pe Al doilea Scaun. Uită-te la un om din Biblie care a avut tot ce putea să dea Dumnezeu de sus şi pământul de jos – şi totuşi a reuşit să-şi compromită viaţa în distrugere şi disperare.

37

Şi, ca tine şi ca mine, nu era un prost. De fapt, era cel mai înţelept om care a trăit vreodată.

JURNALUL UNUI OM DE PE AL DOILEA SCAUN Numele lui era Solomon. A crescut ca fiu mai tânăr, dar prinţ favorizat în familia

regală a împăratului David. Mama lui, Batşeba, era frumoasă, puternică şi total dedicată să-l conducă în siguranţă printre intrigile vieţii de la curte. Tatăl lui era deja o legendă, şi privind înapoi, îl vom clasa repede pe David ca unul din oamenii de frunte ai Bibliei care a stat pe Primul Scaun.

Este încoronat prinţul Solomon – frumos, dotat, bogat, educat, şi totuşi, după părerea de odinioară a tuturor, smerit şi loial. Dacă ar trebui să alegi un om din Vechiul Testament care ar putea cel mai probabil să reuşească în lumea audio-vizuală a marilor ecrane de astăzi, acela ar fi Solomon. El este cel pe care l-ai angaja să-ţi conducă afacerile. Să se ocupe de instituţia ta. Să predice. Foarte probabil, să fie prietenul şi consilierul tău personal.

Când Solomon a ajuns împărat, Domnul i-a apărut într-un vis şi i-a spus: „Cere ce vrei să-ţi dau“. Valorile Primului Scaun sunt evidente în răspunsul lui Solomon:

„Dă dar robului Tău o inimă pricepută ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta aşa de mare la număr!“ Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Şi Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viaţă lungă, nici bogăţii, nici moartea vrăjmaşilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău… Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă“. (1 Împăraţi 3:9-13)

Îţi poţi imagina un om cu un mai bun portofoliu pentru succes, atât spiritual cât şi material, ca tânărul Solomon? Inima tatălui său pentru Dumnezeu era legendară. Domnul l-a dotat cu mai multă înţelepciune şi judecată decât oricare alt om din istorie. Şi naţiunea pe care a moştenit-o intra în cea mai măreaţă perioadă de pace şi prosperitate a ei.

Ce ar fi putut merge prost? Şi totuşi ceva n-a mers. Şi Biblia ne arată ce: „Când a îmbătrânit Solomon, … inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului

său, cum fusese inima tatălui său David. Solomon s-a dus după Astartea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon. … Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel“. (1 Împăraţi 11:4-9)

Ce a atras inima lui Solomon departe de toate promisiunile vieţii de pe Primul Scaun ca să-şi sfârşească viaţa urmând dumnezei păgâni? Sunt convins că averile, plăcerile şi puterea au ajuns să-i controleze viaţa. Credea că e destul de înţelept ca să ignore ultimele sfaturi ale lui David:

„Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om! Păzeşte poruncile Domnului Dumnezeului tău, umblând în căile Lui şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce“. (1 Împăraţi 2:2-3)

38

În prezicerea sinistră a alunecării lui Solomon, legea lui Moise conţinea trei interdicţii specifice pentru conducători (vezi Deuteronom 17:14-20).

• Un împărat nu trebuia să-şi înmulţească averea personală. (Asta însemna să nu profite de slujba lui pentru câştig personal.)

• Un împărat nu trebuia să mărească numărul soţiilor lui („ca să nu i se abată inima“).

• Un împărat nu trebuie să aibă mulţi cai (ca să nu devină dependent de Egipt, sursa cailor de rasă din vremea aceea).

Dar Solomon a ignorat toate aceste trei reguli. El a dat prioritate averilor. A doua Cronici 9:13 menţionează că „Greutatea aurului

care venea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur“. Aceasta ar însemna aproape 4 bilioane de dolari după standardele de astăzi.

Problema era că împăratul achiziţiona averea pentru sine. Când doreşti aceste lucruri pentru tine, cazi în cursa care se ţese după modelul celui de Al doilea Scaun. În loc să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, te concentrezi asupra persoanei tale. În loc să te concentrezi asupra iubirii altora, te concentrezi asupra iubirii de sine. Pericolele pentru viaţa ta spirituală sunt evidente.

El a dat prioritate plăcerilor personale. Întâia Împăraţi ne arată că „Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui faraon; moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: «Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor». De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire“ (1 Împăraţi 11:1-2). În cele din urmă, el a avut şapte sute de neveste şi trei sute de ţiitoare.

În mod inexorabil, aceste loialităţi personale l-au tras spre închinarea faţă de dumnezeii nevestelor lui străine şi spre construirea de temple şi locuri înalte pentru ca nevestele lui să se poată închina idolilor lor. Prin exemplul lui, Solomon a dus întreaga naţiune în idolatrie. Ceea ce a început ca un drept al împăratului de a-şi urma plăcerile s-a transformat într-o răzvrătire activă împotriva lui Dumnezeu.

El a dat prioritate puterii şi prestigiului. În 1 Împăraţi 4:26, citim: „Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carele lui, şi douăsprezece mii de călăreţi“. În capitolul 10, citim de asemenea că: „Solomon îşi aducea caii din Egipt … aduceau cai cu ei pentru toţi împăraţii hetiţilor şi pentru împăraţii Siriei“ (1 Împăraţi 10:28-29). Nu că lui Dumnezeu nu-I plăceau caii. Ci El nu dorea ca împăratul să pună puterea şi statutul pe care le-a dobândit înaintea slujirii lui Dumnezeu.

Ioan descrie cele trei dorinţe principale ale eului cu care toţi oamenii se confruntă cât timp sunt pe acest pământ: puterea, plăcerile şi averile:

„Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume“ (1 Ioan 2:15-16).

În grădina Edenului, şarpele a oferit înţelepciune, ceva bun de mâncat şi plăcut de privit – putere, plăcere şi avere. În timpul ispitirii din pustiu, Satan I-a oferit lui Hristos hrană, bogăţie şi putere – fără să fie nevoit să asculte de Dumnezeu. La această ofertă, Domnul Isus a spus NU.

La efectiv aceeaşi ofertă, Solomon, omul din mijloc, a spus da – prea bună ca să-i scape.

39

În momentul acela, şi în timpul numeroaselor decizii care au urmat, Solomon a alunecat tot mai departe de Primul Scaun. De ce? Pentru că dacă răspunsul tău la întrebarea: „Pe cine şi ce iubeşti tu cel mai mult?“ este altceva decât iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de alţii, tu te muţi pe Scaunul Doi. Bineînţeles că alegerea ta ţi se va părea normală, logică, ba chiar chibzuită. Sunt sigur că aşa i s-a părut şi lui Solomon. Dar fiecare alegere va conduce la alte alegeri, toate ducând într-o direcţie greşită.

Consecinţele pentru Solomon personal şi pentru Israel ca naţiune n-au fost nimic altceva decât dezastru. Solomon şi-a sfârşit viaţa ca un păgân practicant. Închinarea la idoli a fost acceptată din nou, ba chiar la modă, în Israel. Copiii lui Solomon au crescut fără o înţelegere clară a destinului şi chemării lor ca prinţi din casa istorică a lui David, conducătorii aleşi ai poporului lui Dumnezeu. Naţiunea a gemut sub birurile grele impuse pentru a susţine stilul de viaţă decadent al împăratului. Şi cu toată înţelepciunea lui, Solomon a sfârşit făcând pe nebunul. Împăratul a gemut la bătrâneţe sub greutatea dezamăgirii şi a regretului … şi şi-a înregistrat suferinţa în cartea Eclesiastul.

Ascultaţi durerea omului din mijloc: „«O, deşertăciune a deşertăciunilor», zice Eclesiastul, «o, deşertăciune a

deşertăciunilor! Totul este deşertăciune»…. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!“ (Eclesiastul 1:2, 12-14)

CUM AM AJUNS AICI? Dacă viaţa de pe Primul Scaun este atât de minunată şi viaţa de pe Al doilea Scaun

este aşa un impas, cum se ajunge la viaţa de pe Al doilea Scaun, şi de ce este aşa de răspândită?

M-am gândit mult la lucrul acesta. Dacă te uiţi atent la acest grup, vei vedea două feluri de creştini reprezentativi pentru toată mulţimea celor de pe Al doilea Scaun.

Cazul 1. Primul este omul care a început pe Primul Scaun, apoi a continuat să trăiască mai mult din amintirea convertirii lui (fără să meargă mai departe în relaţia lui vie cu Hristos ca Domn), apoi treptat a alunecat în compromis.

Tocmai am fost martori la alunecarea lui Solomon. Am văzut acelaşi lucru în istoria celor douăsprezece triburi din Judecători. Au primit victoria şi Ţara Promisă. Erau gata să termine cucerirea în fiecare din teritoriile lor. Tot ce trebuia Israel să facă era să nimicească cuiburile de rezistenţă şi închinarea păgână. Dar aşa cum am văzut în capitolul doi, nu au reuşit.

Şi istoria înfrângerilor continuă prin triburile lui Beniamin, Aşer, Neftali şi Dan tot drumul până la consecinţa previzibilă: „Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul canaaniţilor, a hetiţilor, a amoriţilor, a fereziţilor, a heviţilor şi a iebusiţilor; au luat de neveste pe fetele lor şi au dat de neveste fiilor lor pe fetele lor şi au slujit dumnezeilor lor“ (Judecători 3:5-6).

Ce s-a întâmplat? În loc să se angajeze şi să sfârşească lucrarea care le-a fost dată, cele douăsprezece

triburi au hotărât s-o ia mai uşor. S-au gândit că aveau deja cea mai mare parte din ţară. E de înţeles că erau obosiţi de atâta luptă. Pe lângă asta, oamenii care locuiau acolo păreau

40

destul de drăguţi. Aşa că, probabil la fel ca Wally şi Bill din întâmplarea de la începutul capitolului, israeliţii au făcut o alegere: au luat ce-a fost mai bun din ambele lumi. Au încălecat linia. Au făcut ce li s-a părut potrivit atunci. Stai ascuns dacă trebuie. Toate acestea se adaugă la alternativa de a nu se supune.

Cazul 2. Al doilea fel în care te poţi trezi şezând pe Al doilea Scaun este că ai crescut sprijinindu-te pe Primul Scaun – şi cineva s-a mutat.

Ai fost crescut într-o casă în care ai recunoscut dedicarea creştină a părinţilor tăi, şi ţi-ai modelat viaţa după a lor. Dar credinţa părinţilor trebuie să devină credinţă personală pentru ca să fie posibilă creşterea şi binecuvântarea ta spirituală. Când exemplul părinţilor tăi este luat din drum sau tu te muţi departe de influenţa lor, viaţa ta spirituală îşi pierde căldura.

Să privim din nou la povestea triburilor. Care era diferenţa dintre Iosua şi bătrânii care au trăit după el?

• Iosua se încredea în Dumnezeu (Primul Scaun). • Bătrânii se încredeau în Iosua, care se încredea în Dumnezeu (Al doilea Scaun). Bătrânii care au trăit după Iosua Îl cunoşteau pe Domnul, şi ştiau de toate lucrările

Lui măreţe. Totuşi, refuzând să păşească dincolo de linia dedicării, ei de fapt Îl respingeau pe Dumnezeu şi voia Sa pentru ei. În loc să-i alunge pe vrăjmaşii care au mai rămas, ei au făcut legământ cu ei. N-au dărâmat altarele falşilor dumnezei, deşi li s-a spus în mod explicit să facă aceasta.

Credinţa Primului Scaun priveşte la dificultatea unui angajament şi face apel la resursele atotputernicului Dumnezeu. Credinţa celui de Al doilea Scaun priveşte la dificultate şi ia măsurile care par practice. Credinţa celui de Al doilea Scaun nu-i învinge niciodată pe uriaşi. Credinţa celui de Al doilea Scaun nu mută niciodată munţii.

În cele din urmă, creştinul compromis înclină atât de mult spre Al treilea Scaun încât – ca şi în cazul lui Wally, Bill şi împăratul Solomon – observatorul din afară vede foarte greu diferenţa.

Din fericire, nu acesta este sfârşitul poveştii, îndeosebi a poveştii tale. LĂSÂND LOCUL DIN MIJLOC ÎN URMĂ Poate te-ai recunoscut în Wally sau în Bill. Viaţa ta apare deodată ca o schemă bine

gândită pentru a orchestra diferitele tale interese, dorinţe şi nevoi (şi credinţa ta este pur şi simplu una din acestea). Dar acum vezi minciuna vieţii compartimentate. Vrei să ajungi la plinătate şi la integritate şi să-L pui pe Dumnezeu pe primul loc.

Poate, ca şi Solomon, te-ai lăsat dus de la moştenirea Primului Scaun la ruina celui de Al doilea Scaun pentru ceea ce păreau a fi cele mai bune raţiuni: Ţi-ai evaluat viaţa. Te-ai încrezut în instinctele tale. Mai tot timpul te-ai străduit din greu. Dar acum ai sfârşit într-un desiş spiritual, şi consecinţele dureroase a egocentrismului se îngrămădesc în jurul tău.

Mesajul meu pentru tine este plin de speranţă. Făcând abstracţie de ce s-a întâmplat până acum în viaţa ta, chiar acum tu stai de fapt pe pragul biruinţelor pe care le vei păstra ca pe o comoară pentru totdeauna! Dumnezeu te va întâmpina acolo unde eşti, dacă vii la El cu sinceritate, cu onestitate şi cu pocăinţă.

Îţi pun doar aceste trei întrebări cercetătoare: Ai curajul să afli şi să priveşti în faţă adevărul despre Dumnezeu?

41

Ai dorinţa şi voinţa de a crede adevărul? Vrei să acţionezi în consecinţă – să-ţi formezi obiceiuri şi practici pentru viaţa ta –

bazându-te pe ceea ce şti şi crezi? Atunci eşti gata să părăseşti Scaunul Doi. Eşti gata pentru biruinţele din capitolele

următoare. Ţi-aduci aminte de povestea de la începutul capitolului întâi? Priveai cu ochii

întredeschişi spre soare, întrebându-te cum vei reuşi să escaladezi stânca din faţa ta. Următorii paşi pentru o schimbare personală formează ceea ce eu numesc Trusa de Scule a Zdrobirii pentru alpiniştii spirituali. În oportunităţile de zdrobire care îţi stau înainte, poţi folosi următorul ghid ca să te ajute să afli unde te găseşti şi ce s-ar putea să se întâmple în continuare. Poate vrei să pui un semn de carte la pagina aceasta ca să te poţi întoarce uşor la ea pe măsură ce citeşti.

1. Diagnostichează situaţia sau problema ta. Pentru a decide dacă ai nevoie de o zdrobire într-un domeniu dat, întreabă-te:

• „Există ceva ce aş vrea să fie altfel, dar eu nu pot să schimb?“ • „Sunt eu împotmolit într-un loc uscat, stagnant?“ • „Cad în mod repetat într-un anumit păcat?“ • „Mi-a atras Dumnezeu atenţia asupra unei schimbări necesare?“ • „Şi-au exprimat alţi oameni dorinţa ca eu să mă schimb?“ • „Am eu o dorinţă sinceră, dedicată de a face o schimbare?“ 2. Defineşte ţinta biruinţei tale. Fii specific. Cum ar arăta o biruinţă din domeniul

acesta? Cum ai putea gândi altfel? Cum te-ai putea purta sau ai putea să-ţi ordonezi viaţa altfel? Cum ai putea să simţi altfel? Cum ar apărea altora noul tău nivel de viaţă?

3. Descrie obstacolele pe care le ai în faţă. Ce stă în drumul tău – o persoană, o obligaţie, un obicei, o teamă, o posesiune, un program sau o atitudine? O resursă care lipseşte? În timp ce numeşti obstacolele, roagă-L pe Dumnezeu să-ţi arate care sunt reale şi care nu – cele mai multe obstacole în calea biruinţelor spirituale sunt de fapt bazate pe minciuni pe care le luăm drept adevăruri.

4. Discerne adevărul. Ce spune Biblia despre acel lucru? Domnul Isus a spus că adevărul ne face liberi. Nu este de mirare că biruinţele vin adesea după ce am avut o descoperire din Scriptură, de la Duhul Sfânt sau de la un prieten creştin. Cere-I Domnului înţelepciune şi aşteaptă-te să o primeşti (Iacov 1:5).

5. Hotărăşte-te să te pocăieşti şi fă aceasta tot timpul. Cei mai mulţi dintre noi ne luptăm să trecem de partea cealaltă a unei comportări nedorite, pentru că încă ne mai agăţăm de ceva de pe partea asta – un obicei sau un comportament plăcut, o atitudine egoistă, o dorinţă rea, o asumare comodă. Vrei să renunţi la ele? Vrei să fii zdrobit? Eşti gata să te îndepărtezi de rău, să te îndrepţi şi să mergi într-o nouă direcţie? Dacă da, poţi să te odihneşti în siguranţă, ştiind că dragostea, îndurarea şi puterea lui Dumnezeu sunt acum libere să aducă zdrobirea de care ai nevoie.

6. Fă ceva ca să-ţi asiguri biruinţa. Poate cel mai important pas în cimentarea biruinţei tale este să acţionezi în baza ei imediat. Petru a ieşit afară şi a făcut exact invers decât făcuse înainte: în loc să-L tăgăduiască pe Domnul Isus, L-a mărturisit la mii de oameni (vezi Fapte 2). Pentru a-ţi cimenta biruinţa, acţionează în baza ei îndată ce ai ocazia. Începe acum să-ţi implementezi ţintele zdrobirii, spune nu minciunilor care te-au ţinut captiv, spune da adevărurilor care te-au eliberat, şi mergi înainte în noua ta viaţă într-o atitudine continuă de pocăinţă.

42

MESAJ CĂTRE UN MOŞTENITOR Ce mult mi-aş dori să putem sta împreună pe o bancă într-un parc într-o zi frumoasă

şi să vorbim. Cred că am începe prin a schimba impresii despre copiii noştri sau a discuta despre vreme. Am putea vorbi despre ce vrei tu de la viaţă, despre ce nu-ţi merge bine şi despre ce îţi merge. Dar mai devreme sau mai târziu, te-aş privi în ochi şi ţi-aş transmite mesajul meu:

Prietene, eşti regesc. Eşti privilegiat. Eşti incredibil! Vezi tu, eu îmi imaginez că dacă Dumnezeu, Tatăl tău, ar fi pe banca aceea din parc

lângă tine, asta I-ar place cel mai mult să-ţi spună. El ar privi dincolo de luptele tale, de dezamăgirile tale, de bunele tale intenţii, de dezastrele tale prosteşti, obişnuite, la adevărata ta persoană – un copil regesc cu o împărăţie şi un viitor date în mâinile tale.

Dumnezeu nu doreşte ca tu să te concentrezi atât de mult asupra problemelor tale spirituale încât să pierzi din vedere perspectivele – lucrurile de neschimbat, garantate de Dumnezeu cu privire la tine, moştenitor al Împăratului.

Prietene, eşti regesc. Eşti privilegiat. Eşti incredibil! Dacă eşti asemenea multor creştini frământaţi cu care am vorbit în momente ca

acesta, poate eşti un prinţ sau o prinţesă rănită care porţi în fiecare zi o dovadă în inima sau în memoria ta că Dumnezeu nu este demn de încredere. Că nu este iubitor sau puternic. Acea dovadă este o durere sau o dezamăgire nerezolvată, o cădere resimţită, sau un necaz foarte real care îţi ţine inima şi voinţa închise.

Tatăl tău ceresc, Împăratul, te-a adus la această pagină, prietene, la această discuţie serioasă pe o bancă în parc. Numai Satan doreşte ca tu să crezi că Tatăl tău nu este pe deplin şi veşnic demn de încredere ca să fie Domnul vieţii tale. Numai Satan doreşte ca tu să crezi minciuna că maturitatea spirituală este un lucru vast şi misterios posibil numai pentru anumiţi creştini cu aptitudini spirituale speciale.

Dacă-L urmezi pe El, Dumnezeu te va conduce spre plinătate şi dragoste. Duhul Său te va călăuzi blând, dar ferm, în diverse ocazii în care să alegi să-L pui pe El pe primul loc. Acestea sunt momente ale destinului, pentru că fiecare alegere te va împinge înainte spre Scaunul Unu – sau te va lăsa împotmolit la mijloc.

Pot să-ţi spun din proprie experienţă că renunţarea la agenda ta personală de lucru este poate cel mai greu lucru pe care îl vei face vreodată. Dar prin voinţa şi efortul tău, şi purtat înainte de nemărginita putere a lui Dumnezeu care lucrează în tine, încleştarea ta de vechiul şi compromisul mod de viaţă va slăbi. Îi vei da lui Dumnezeu un deget după altul …

Şi vei începe să primeşti viaţa regească minunată pentru care ai fost creat încă de la început.

43

PARTEA A DOUA

Trăind biruinţe cu Dumnezeu

44

Capitolul Patru

Decizii adânci ca marea

BIRUINŢA ÎN SLUJIREA LUI DUMNEZEU

Aventura a început cu un avion particular lustruit care ne aştepta pe pistă pe mine şi pe fiul meu. Johnny, un prieten bogat, avea un plan pentru următoarele două zile, şi când Johnny îşi punea ceva în gând, nimic nu-l oprea. Aşa se face că pilotul lui era acolo în Atlanta ca să ne escorteze la avionul lui Johnny.

Mergeam să pescuim în largul mării. Johnny îşi rezolvă treburile foarte uşor. Are o statură impunătoare, se îmbracă

precum milionarii, şi niciodată nu pleacă de acasă nebronzat. Ce viaţă! Doar cu un telefon, directorii sar în sus. Banii curg. Afacerile clocotesc sau zboară. Întotdeauna am avut impresia că Johnny are lumea la degetul lui mic.

Cu mai puţin efort decât îmi ia mie să pornesc maşina de tuns iarba – sau cel puţin aşa părea – am fost petrecuţi uşor de la avion la limuzina luxoasă şi apoi la iahtul cu motor. A doua zi dimineaţă devreme, Johnny conducea vasul său cu două motoare dincolo de geamanduri în direcţia locului lui favorit de pescuit dinspre coastă.

„Veţi prinde peşte până veţi pica de oboseală!“ ne-a promis el, având un ochi lipit de cadranele calculatoarelor de la bord.

Avea dreptate. Câteva ore mai târziu, fiul meu şi cu mine abia mai puteam ridica o cană cu apă minerală. Ne-am cheltuit fiecare uncie de putere trăgând în barcă peşti mari care se zbăteau. Fusese o zi în care am urmărit peştii cum trăgeau straşnic sfoara de undiţă de pe mosoarele noastre şi ne lăsau cu răsuflarea tăiată până când în sfârşit îi vedeam stând acolo şi zbătându-se din greu pe punte.

În timpul lungii călătorii de întoarcere la apusul soarelui, Johnny şi cu mine am stat de vorbă la cârmă. El este un prieten bun, dar ştiam de câtva timp că angajamentele lui creştine erau compromise şi că foarte probabil el stătea pe Al doilea Scaun. Conversaţia noastră a deviat spre lucrurile spirituale.

„Johnny“, am început eu, „crezi că ai destui bani?“ Nu s-a supărat că l-am întrebat, dar a fost totuşi surprins.

„Ei bine, cred că da“, a spus el. „Nu m-am gândit niciodată la asta. Vreau să spun, cum ai putea să ştii dacă ai destui bani?“

Am ascultat o clipă motoarele puternice care huruiau sub picioarele mele. Atunci am riscat un răspuns: „Ei bine, ai putea să trăieşti în stilul tău de viaţă actual cu banii sau investiţiile pe care le ai acum tot restul vieţii tale – fără să mai munceşti nici o zi?“

Era clar că nu se gândise niciodată la această întrebare. După câteva momente, a spus: „Ei, acum dacă aşa ai pus problema, răspunsul este da. Am destui bani acum“.

Simţind îndemnul Domnului, l-am privit pe prietenul meu drept în ochi şi l-am întrebat: „Ei bine, dacă lucrul acesta este adevărat, de ce nu tragi o linie în contul tău din

45

bancă, şi de-acum înainte fiecare dolar pe care îl câştigi în plus să-l dai pentru lucrarea Domnului?“

Johnny arăta de parcă ar fi primit o lovitură puternică de pumn în falcă. S-a dat înapoi, sprijinindu-se de balustradă. S-a lovit peste frunte. „Dar, Bruce, dacă îi dau pe toţi“, bolborosi el în cele din urmă, „eu din ce-o să trăiesc?“

Asta era. Adevărul, stătea întins pe puntea lui ca un peşte care a luat premiu. Omul care părea să aibă totul la comanda lui era de fapt prins el însuşi în strânsoarea unui alt stăpân.

În timp ce culorile apusului de soare străluceau şi noi ne îndreptam repede spre casă, conversaţia l-a pus pe Johnny pe gânduri. Pentru prima dată în viaţa lui, stătea în sfârşit faţă-n faţă cu provocarea lui Iosua: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi“.

Până acum, Johnny a admis că a ales să slujească banului şi a urmărit banii. Dumnezeul lui îi cerea timpul lui, energia lui, sudoarea lui, gândurile lui – şi indiferent cât a prosperat, indiferent cât de stăpân pe situaţie se simţea, dumnezeul lui nu avea niciodată destul. În consecinţă, el nu mai avea timp pentru o relaţie mai profundă şi mai semnificativă cu Domnul.

Anii au trecut, şi iată ce îmi amintesc despre acea excursie în largul mării: sunetul peştilor mari şi lucioşi care loveau puntea, durerea braţelor mele, şi un trofeu uman care stătea lângă mine în apusul de soare şi îşi alegea un alt stăpân.

Astăzi, nu l-ai recunoaşte pe Johnny. Este la fel de abil în afaceri, dar pe primul loc pentru el este să-I slujească Domnului. Dacă ar fi să-l întrebi pe Johnny care stăpân aduce cea mai mare semnificaţie, satisfacţie, importanţă, bucurie şi binecuvântare în viaţă, el n-ar ezita. Ar zâmbi, te-ar ruga să stai jos, şi ţi-ar depăna povestea lui favorită de la pescuit.

Aceea în care Domnul vieţii a coborât şi i-a pescuit inima. CUI SLUJEŞTI? În ziua aceea a avut o zdrobire cu privire la slujire care a fost atât de radicală încât l-a

transferat imediat de pe Scaunul al Doilea al credinţei pe Primul Scaun al credinţei. În căutarea biruinţelor noastre spirituale, şi noi va trebui să ne confruntăm cu întrebarea cine comandă în viaţa noastră şi cui sau cărui lucru îi slujim de fapt.

A te confrunta cu această întrebare, care este esenţa provocării lui Iosua, nu este uşor. Unii dintre noi continuăm să alergăm în sus pe stânci trecând peste acest element ani de zile, dacă nu chiar toată viaţa.

De fapt, acest capitol s-ar putea să-i facă pe unii dintre voi să se simtă ca şi cum cineva tocmai le-a tras un pumn în falcă. Până acum, ai crezut că umblarea ta creştină înseamnă cum ar putea Dumnezeu să te ajute să obţii ceea ce doreşti – cum ar putea viaţa ta să fie mai bună, mai sigură, mai fericită decât a vecinului tău păgân. Deodată realizezi că încă te mai poticneşti de stâncile întrebării: cine este stăpânul vieţii tale.

Problema de bază în orice relaţie dedicată cu Dumnezeu este aceasta: Cine va fi stăpânul, şi cine va fi slujitorul? Sau altfel spus: Îl voi lăsa pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în viaţa mea?

Acest adevăr despre slujirea lui Dumnezeu este greu de lansat pe piaţa de informaţii, îţi spun eu. Nu are prea multă valoare distractivă şi nici strălucire atrăgătoare. Şi trebuie

46

să recunoaştem că această chemare a noastră de a ne preda total în slujba lui Dumnezeu nu are nimic în comun cu dreptul nostru de a urma Visul american.

Dar biruinţele spirituale cu Dumnezeu pornesc de aici – pentru tine şi pentru mine, aşa cum au început pentru Johnny.

Ţi-aduci aminte de povestea lui Petru? Ca ucenic luptător care încerca să aibă şi capra şi varza, Petru a falimentat deplorabil. (Aceasta este problema cu Scaunul Doi, printre altele: nici credinţa ta nici viaţa ta personalănu merg bine de fapt. Întotdeauna una o va compromite şi o va împiedica pe cealaltă.) El Îl numea pe Domnul Isus „Domn“, dar stăpânul pe care îl slujea de fapt erau propriile lui impulsuri.

Dar Petru n-a rămas în Al doilea Scaun. La sfârşitul vieţii lui, el proclama nu numai că Domnul Isus este Mesia, ci şi că Isus este Domn!“

Pe tot parcursul epistolelor apostolilor vei găsi dovada că fiecare dintre aceşti bărbaţi s-au confruntat cu provocarea lui Iosua – şi au îngenuncheat înaintea lui Hristos. În repetate rânduri, aceşti foşti credincioşi de pe Al doilea Scaun, care acum sunt lideri respectaţi ai unei mişcări care a zguduit lumea cunoscută, au ales un cuvânt cheie pentru titlul slujbei lor:

„Pavel, rob al lui Isus Hristos …“ (Romani 1:1). „Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos …“ (Iacov 1:1). „Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos …“ (2 Petru 1:1). Vezi, odată ce clarificăm întrebarea cine va fi stăpânul, avem claritate absolută cu

privire la modul în care trebuie să ne apropiem şi să ne raportăm la Dumnezeu. Ca slujitor. Aceasta înseamnă că ori de câte ori venim la Domnul căutând victorii, nu vom ajunge nicăieri dacă încercăm să păstrăm o poziţie de putere sau încercăm să facem manevre şi să ne târguim pentru ceea ce vrem.

Pentru fiecare dintre noi, problema conducerii va fi ca Marele Zid Chinezesc în calea creşterii noastre spirituale până când problema este confruntată şi rezolvată aşa cum o cere Dumnezeu. Putem experimenta diferite biruinţe – în rugăciunile noastre, în slujirea altora, în cunoaştere. Dar biruinţa precumpănitoare care ne duce de pe Scaunul Doi pe Scaunul Unu depinde de decizia noastră de a-I sluji Lui.

Aşa cum te aşteptai, slujirea Domnului implică mai mult decât acţiuni exterioare. Implică şi atitudini interioare – să ai o inimă şi o minte puse să facă ce-I este plăcut Lui.

Din fericire pentru noi ca şi copii ai lui Dumnezeu, Domnul Isus ne-a spus într-o frază memorabilă ce înseamnă să-L tratăm pe El ca Domn şi să urmăm numai voia Lui. Această frază a zdrobirii licăreşte aproape de suprafaţa unei predici a Domnului Isus ca un diamant în apă, ca un peşte-trofeu care luceşte.

SECRETUL DE SUB SUPRAFAŢĂ Ei bine, nu ţi-am spus secretul lui Johnny de prindere a acelor peşti într-adevăr mari.

Ca în toate celelalte domenii ale vieţii lui, Johnny şi-a pus în gând să câştige. Când a venit vorba de pescuit sportiv pe coasta Floridei, el şi prietenii lui „au spart codul“. În timp ce ne grăbeam spre locul de pescuit în dimineaţa aceea, el mi-a spus totul.

Au descoperit un banc de peşti promiţător nu departe de coastă şi cu timpul l-au transformat într-un fel de depozit de vechituri. Exact. La fiecare excursie pe care o făceau în zonă, aduceau la bord bucăţi mari din maşini vechi, aparate vechi, orice fel de obiecte uzate. Apoi, folosind sistemul de navigare dirijat prin satelit, ei se întorceau în

47

acelaşi loc şi-şi aruncau încărcătura peste bord. Cu timpul şi-au creat propriul lor recif – un sălaş perfect pentru o bogată varietate de creaturi marine şi pentru peştii mari buni pentru pescuit.

Şi a mers. Johnny nu trebuia să umble orbeşte pe ocean, sperând că peştii vor găsi barca lui. Mergea direct la locul desemnat unde ştia că va găsi ceea ce caută.

Prietene, lasă-mă să te duc la locul meu favorit pentru trofee unde cresc credincioşii – Matei 6:33. Mulţi căutători (pescari spirituali) umblă prin apele Bibliei arătând spre un principiu bun într-un loc, sau spre valoarea unui caracter puternic în alt loc. Şi cumva ei se aşteaptă să fie transformaţi. Dar nu găsesc niciodată secretul slujirii lui Dumnezeu – şi zdrobirea spirituală pe care aceasta o promite. Ea stă acolo aproape de suprafaţă pentru fiecare inimă care o caută. Domnul Isus a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“.

Am să împart versetul în cuvinte şi expresii ca să-l putem analiza mai atent şi să găsim indicii pentru slujirea lui Dumnezeu.

Cuvântul „căutaţi“ defineşte punctul meu de pornire. „Căutaţi“ este un verb de acţiune; este ceva ce faci tu. Cuvântul înseamnă „să mergi în căutare de; să încerci să descoperi; să încerci să obţii sau să dobândeşti“. Când Johnny iese la pescuit în largul mării, e clar că el caută ceva – toată atenţia lui este îndreptată spre căutarea unui peşte mare, şi el ştie unde să caute. În acelaşi fel, noi Îl căutăm pe Dumnezeu unde poate fi găsit – în Biblie, în cuvintele altora, în rugăciune. De fapt, El ne promite că dacă Îl vom căuta, Îl vom găsi (vezi Ier. 29:13).

Cuvântul „mai întâi“ defineşte prioritatea pe care trebuie s-o dau acestei acţiuni. Ceva care are prioritatea întâi are cel mai înalt rang şi poziţia supremă. Când stabilim priorităţi, acordăm în mod deliberat un tratament preferenţial lucrurilor care contează cel mai mult. Când priorităţile noastre nu sunt în ordine, sfârşim prin a sluji altui lucru sau altcuiva decât lui Dumnezeu şi alunecăm în viaţa celui de Al doilea Scaun.

„Împărăţia Lui“ defineşte pentru mine ceea ce am de căutat sau de realizat. Şi nu prea e loc de întors aici. Gândeşte-te la Împărăţie ca la agenda Împăratului.

Ai lucrat vreodată la un proiect în grup care părea că-şi pierde mereu direcţia? Problema poate fi deseori urmărită înapoi până la o persoană sau mai multe care insistă că au ţelurile grupului în minte, dar ale căror acţiuni şi accent arată clar că ei de fapt urmăresc propria lor agendă de lucru.

Când un om caută „Împărăţia Lui“, el îşi investeşte viaţa ca să urmărească ceea ce Domnul doreşte să împlinească pe acest pământ.

Nu poţi rata cele două obiective foarte importante pe care Domnul Isus le pune pe agenda Sa pentru Împărăţia Sa (vezi în special Matei 28:19-20):

1. Să ducem vestea cea bună oricărui om din lume, cu evanghelia minunată a Domnului Isus Hristos, astfel încât ei să creadă în El şi să primească mântuirea.

2. Să facem ucenici din toţi credincioşii din lume, ca să asculte de tot ce ne învaţă Biblia, astfel încât să fim transformaţi deplin în acelaşi chip cu al Domnului Isus Hristos.

Slujirea lui Dumnezeu îşi împlineşte scopul ei pentru alţii când noi le aducem adevărurile despre Împărăţie.

„Neprihănirea Lui“ defineşte ce fel de om am să devin. Neprihănirea Lui este a doua mea prioritate. Căutarea Împărăţiei Lui pune accent pe rânduielile Lui, în timp ce neprihănirea Lui pune accent pe caracterul Lui. Prima este ceea ce căutăm să realizăm pentru Domnul; a doua este ceea ce căutăm să devenim în Domnul. Domnul Isus nu

48

vorbeşte aici despre neprihănirea perfectă care mă acoperă ca dar al mântuirii mele, ci de asemănarea cu Hristos care creşte în viaţa credinciosului care luptă pentru maturitate şi sfinţenie.

De fapt, Domnul Isus dedică cea mai mare parte a predicii Lui de pe munte descrierii punct cu punct a acestor fapte specifice neprihănirii – rugăciunea, postul, milostenia şi aşa mai departe. Când căutăm în mod activ să extindem viaţa Lui în a noastră, caracterul Lui devine treptat al nostru.

Acum avem o descriere a ceea ce înseamnă „să slujeşti Domnului“, după care putem lucra: căutăm şi practicăm în primul rând ce este pe agenda Lui, luptând între timp să devenim tot mai mult asemenea Lui.

Pare simplu. Şi totuşi de ce atât de mulţi dintre noi se împotmolesc? M-am gândit mult de ce atât de puţini creştini stau la piciorul crucii, alegând să

slujească mai întâi şi numai lui Dumnezeu şi Împărăţiei Lui. Mi-am întors viaţa şi pe faţă şi pe dos ca să găsesc răspunsuri. Dacă Domnul Isus a fost atât de clar când a vorbit despre ce înseamnă să-I slujim Lui, de ce atât de mulţi dintre noi cad încă, fiind incapabili să facă acest salt spre credinţa lepădării de sine?

Concluzia mea este că suntem înşelaţi de iluzii. ILUZIILE ÎMPĂRĂŢIEI Domnul Isus a făcut pentru prima dată anunţurile Lui încurajatoare despre Împărăţia

lui Dumnezeu către mulţimile entuziasmate, care aclamau puternic, şi către ucenici de mai multe ori. Ţi-aduci aminte? Toţi acei evrei plini de praf, ţintuiţi de boli, cu inima îndurerată erau siguri că au găsit în sfârşit răspunsul. Da, acest Isus va restaura împărăţia şi puterea lui Israel – şi-i va alunga pe asupritorii romani.

Şi apoi a venit opoziţia oficială. Şi apoi au venit învăţăturile tulburătoare de la Mesia Însuşi – cuvinte ca: „Dacă

voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi…“ (Luca 9:23).

Şi apoi a venit arestarea, un proces ruşinos şi în sfârşit o răstignire umilitoare. Când a sosit clipa morţii, mulţimile curioase se împrăştiaseră deja pe la casele lor.

Deasupra capului însângerat al Victimei, o inscripţie publică stătea în bătaia vântului: „Acesta este Isus, Împăratul iudeilor“.

Ce se întâmplase cu împărăţia lui Dumnezeu? Aparent, s-a dus. Probabil a fost doar o iluzie…

Poţi să te imaginezi, un pelerin spiritual, privind în sus la faţa blândă şi zdrobită a Acelui muribund şi punând aceeaşi întrebare? Şi apoi plecând? Eu pot. Eu cred că aş fi plecat de acolo în ziua aceea hotărât ca niciodată să nu mă mai las păcălit.

Cred că mii de creştini au făcut exact acest lucru. Ce dureros şi poate jignitor este pentru mine să spun aceasta! La fel ca acei căutători simpli de acum două milenii, majoritatea dintre noi Îl urmează fericiţi pe Hristos cât timp promisiunile şi răsplătirile pe care noi le avem în minte sunt ţinute.

Ne agăţăm de propriile noastre iluzii cu privire la Împărăţie. Ele n-au nimic de a face cu realitatea Împărăţiei lui Hristos, ci au de a face numai cu ceea ce căutăm noi şi cu ce facem ca să găsim ce căutăm.

Iată cum se întâmplă:

49

1. Suntem păcăliţi de ceas Dacă te voi întâlni în cer peste o sută de ani, ştiu ce vei face acolo. Iată previziunea: Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi

al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor … Şi vor împărăţi în vecii vecilor. (Apocalipsa 22:3-5)

După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului!“ … Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în Templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui. (Apocalipsa 7:9-10,15)

Iubesc aceste versete! Ele îmi spun că viitorul nostru etern va fi o revărsare de extatică bucurie în dragoste, laudă şi slujire a Împăratului nostru. Este destul de surprinzător că în noua viaţă „a-L sluji“ pe Dumnezeu şi „a împărăţi“ cu El vor fi imposibil de deosebit. Şi Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui.

Vezi, ceasul ne păcăleşte complet când pierdem din vedere eternitatea – şi adu-ţi aminte că am fost creaţi fiinţe eterne. Lăsăm la o parte identitatea noastră. Am uitat de planul lui Dumnezeu. Tot ce vedem este prezentul, tot ce auzim este tic, tic, tic, şi Împărăţia Domnului Isus pare o iluzie.

Dar este reală. Cu un bilion de ani mai reală decât ceasul acesta. 2. Închinarea noastră nu este către Dumnezeu deloc Dacă ne întoarcem la Iosua 24, îl vedem pe Iosua numind obstacolul numărul unu în

calea slujirii lui Dumnezeu: idolatria. El zice: „Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru“ (v. 23). Indiferent unde călătoresc prin lume, văd cum idolatria ţine oamenii departe de

Primul Scaun. Poate fi iubirea de bani sau de lucruri care-l îndepărtează pe om de Dumnezeu. Pentru alţii, poate fi o relaţie care a devenit un dumnezeu la care nu pot renunţa. Sau poate se închină puterii, şi astfel lucrează o sută de ore pe săptămână.

Cum ştii că slujeşti unui idol? Întreabă-te „Cu ce şi cu cine îmi petrec timpul, îmi cheltuiesc banii şi îmi irosesc talentele?“ Este ceasul, carnetul de cecuri, copiii? Este şeful tău?

Zdrobirea care trebuie să aibă loc în inima unui om de obicei nu are loc până când idolul lui nu este răsturnat – şi atunci începe să se închine cu adevărat Împăratului.

3. Pierdem Intenţiile bune ale lui Dumnezeu A treia iluzie are în centru faptul că ne e frică că ne vom pierde viaţa dacă Îl slujim pe

Dumnezeu. Credem că toată bucuria şi fericirea vor dispare curând dacă ne trăim viaţa după legea Lui. Suntem siguri că în momentul în care Îi vom spune cu adevărat Domnului: „Voi face orice doreşti; voi merge oriunde îmi vei spune“, imediat El ne va da

50

un bilet pentru o ambarcaţiune de viteză mică către cel mai îndepărtat colţ al pământului, unde ne vom stinge într-o uitare totală.

La rădăcina acestei iluzii este minciuna că Domnul nu preţuieşte vieţile noastre şi că odată ce „Îi dăm Lui autoritatea deplină“, El ne va trata cu atâta desconsiderare şi neatenţie încât vom rătăci pentru totdeauna în pustiul zădărniciei.

Pe de altă parte, ne gândim că dacă putem rămâne în control şi dacă ne putem hotărî singuri destinul – lucru care presupune bineînţeles să ţinem mâinile Lui departe de viaţa noastră (cu excepţia zilei de duminică dimineaţă) – atunci vom şti cu siguranţă cum să ne aranjăm viaţa şi cum să-i dăm cel mai bun sens şi scop.

Dar să privim la cuvintele Domnului Isus: „Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui“, şi: „Ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?“ (Marcu 8:35-36).

Hristos merge direct la beregată când spune că oricine doreşte să-şi scape viaţa, în cele din urmă o va pierde. De fapt, Domnul Isus ne învaţă că ei vor fi aceia care îşi vor irosi viaţa.

Acum vine partea provocatoare şi răspunsul miraculos pe care Hristos ni le descoperă în predica Sa de pe munte. Dacă un om va dedica tot mai mult din timpul şi efortul său în slujba Împărăţiei lui Hristos, cine va avea grijă de toate celelalte? Domnul Isus a anticipat tocmai lucrul acesta în viaţa celor care caută mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Lui:

„Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6:31-33).

Domnul Isus face contrastul neîndoios, nu-i aşa? Dacă vei căuta mai întâi Împărăţia Lui, atunci Tatăl Său îţi va adăuga fiecare din acele lucruri. Tatăl ştie tot ce ai nevoie, şi Tatăl îţi va da. Când schimbi agendele, schimbi şi şefii, de la tine la El. El Îşi asumă întreaga responsabilitate de a avea grijă de toate nevoile tale „după bogăţia Sa, în slavă“ (Filip. 4:19).

Cu alte cuvinte, schimbă-ţi şeful şi pachetul cu beneficii al noii conduceri va include tot ce s-ar putea să ai nevoie.

TRAMBULINE SPRE SLUJBA ÎMPĂRĂŢIEI Vrei un punct practic de pornire? În definitiv, una din cele mai importante părţi ale

procesului zdrobirii este trecerea la acţiune. Slujirea lui Dumnezeu în capul tău este o intenţie bună nu o schimbare a vieţii. Slujirea lui Dumnezeu presupune să faci – să faci cu fiecare fibră a pasiunii şi a dedicării tale.

Iată câteva trambuline pe care le poţi folosi oricând ca să te apropii cu încă un pas de dedicarea totală faţă de Hristos şi faţă de Împărăţia Sa.

1. Dedică mai mult din timpul tău pentru Împărăţie Consultantul financiar Ron Blue spune adesea că poţi să-ţi dai seama de valorile unei

persoane privind doar la două carneţele: carnetul de cecuri şi agenda cu întâlniri. Are dreptate. Punctul de pornire al „căutării mai întâi“ este întotdeauna timpul tău – chiar şi

51

puterea ta de câştig începe aici. Cea mai frecventă greşeală a oamenilor care încearcă să facă o schimbare în priorităţile timpului este să înghesui încă ceva de făcut într-o viaţă deja supraîncărcată. Dar această abordare te va duce doar la eşec. În schimb, ia-ţi o oră şi urmăreşte cum ţi-ai petrecut timpul săptămâna trecută. Priveşte la perioadele de o oră. Ceva trebuie să rezolve problema, pentru că a introduce ceva mai important, presupune ca ceva mai puţin important să iasă. Aşa că, apucă-te şi fă un calcul.

Unul din prietenii noştri a hotărât să-şi ia responsabilitatea de a preda o oră la Şcoala duminicală. Singura perioadă de timp când putea să se pregătească era de la 5:oo la 8:30 în fiecare duminică dimineaţă. Ceva important – somnul – a ieşit pe fereastră ca să facă loc pentru ceva mai bun. (El spune că acum respectă cu stricteţe somnul lui de duminică după-amiază!)

Eşti tu gata să investeşti o oră pe săptămână direct în Împărăţie? Atunci identifică ce poate să meargă şi fă schimbarea. Eu estimez că în curând inima te va trage tot mai mult spre activităţile Împărăţiei. Iată câteva angajamente noi legate de timp pe care prietenii le-au făcut cu mare succes:

• Au negociat o săptămână de lucru de patru zile a câte zece ore ca să poată dedica zilele de vineri pentru slujire;

• Şi-au redus stilul de viaţă, vânzându-şi casele mari şi mutându-se într-una mai mică, ca să poată lucra cu 20% mai puţin în fiecare săptămână;

• Au folosit concediul de vară drept călătorie misionară; • Au primit în gazdă o mamă necăsătorită care nu avea unde să stea. Dacă eşti motivat, Domnul te va ajuta să-ţi faci timp pentru a împlini porunca Sa. De

fapt, fii atent la minuni. 2. Donează mai mult din câştigul tău pentru Împărăţie Domnul Isus ne-a învăţat că inima şi comoara noastră se găsesc întotdeauna în

acelaşi loc (Matei 6:21). Aplicaţia practică este evidentă: Dacă doreşti ca inima ta să se adâncească mai mult în viaţa Împărăţiei, atunci investeşte-ţi comorile acolo cu un scop precis şi comorile tale proaspăt mutate te vor atrage drept spre ele! Dar mai este un principiu care lucrează aici: Inima ta se mută după comoara ta în aceeaşi măsură în care a trebuit să te sacrifici ca s-o pui acolo. Dacă donaţia ta nu te-a costat prea mult, atunci nu foarte mult din inima ta o va urma.

Uneori cele mai mari comori ale noastre valorează cei mai puţini bani. Iată câteva istorii favorite cu comori de pe lista mea:

O femeie i-a dat alteia cel mai preţuit tablou al ei în ulei; O familie a dat a doua lor maşină unei mămici în nevoie care lucra; Un om a dat toate hainele pe care le avea în afară de ce avea pe el; Un cuplu a dat toată pensia lor; O adolescentă a dat banii ei de Crăciun; Un director a dat stiloul lui la care ţinea foarte mult unui prieten care era şomer şi era

descurajat. Şi lista continuă: animale împăiate, mobilă, indemnizaţii de călătorie pentru cei care

zboară des cu avionul, o excursie la mare câştigată la un concurs, bijuterii de la nuntă, un rinichi pentru o soră în pericol de moarte. Aş dori să poţi să cunoşti şapte bărbaţi

52

„pleşuvi“ pe care i-am întâlnit – ei şi-au ras tot părul din compasiune pentru un prieten de-al lor care era pe moarte şi care îşi pierduse părul din cauza cancerului.

Poţi să vezi acum că viaţa în Împărăţie este plină de surprize şi marcată de bucurie? Acest fel de slujire pentru Dumnezeu ne face bogaţi.

Şi adu-ţi aminte de învăţătura Domnului Isus că secretul dăruirii nu este numai cantitatea ci şi măsura sacrificiului nostru. Nu trebuie să ai milioane ca Johnny ca să devii un mare dăruitor. Când văduva săracă a pus cele mai mici monede posibile în vistieria templului, Domnul Isus a spus privitorilor uimiţi că ea a dat mai mult decât oricine altcineva în ziua aceea – pentru că a dat tot ce avea.

3. Donează mai mult din talentul tău pentru Împărăţie În fiecare duminică, femei, bărbaţi şi tineri foarte dotaţi şi competenţi intră în

bisericile din această lume şi într-un mod cu totul misterios alunecă în Zona Pasivă. În timpul săptămânii, la lucru, îşi folosesc toată energia, toate abilităţile şi toată creativitatea pentru un salariu. Dar odată ce au intrat în biserică, dintr-odată devin incapabili. „Dar eu nu sunt bun la nimic“, mormăie ei. Sau: „Eu prefer să mă uit“. Sau: „Eu dau zeciuială, aşa că nu e neapărat nevoie să mă şi implic, nu-i aşa?“

Cu cât suntem mai angajaţi să căutăm creşterea şi bunăstarea împărăţiei lui Dumnezeu, cu atât vom dori mai mult să folosim tot ceea ce suntem şi putem face pentru lucrarea lui Hristos. Aceasta este pur şi simplu o bună administrare.

Fă-ţi timp o clipă pentru o introspecţie. Ce ar spune oamenii care te cunosc cel mai bine că ştii să faci cel mai bine?

1. Cea mai mare putere/îndemânare a mea este ____________________________ 2. A doua mare putere/îndemânare a mea este _____________________________ 3. A treia mare putere/îndemânare a mea este _____________________________ Acum mergi cu acest examen personal un pas mai departe: Cât la sută din fiecare

aceste puteri/îndemânări foloseşti în mod curent pentru înaintarea împărăţiei lui Dumnezeu? Nu mă refer la procentul din timpul tău, ci la cât de mult din talentele, pasiunile şi instruirea ta reală dedici pentru împărăţie? Scrie undeva estimarea ta.

Dacă eşti deschis, Duhul Sfânt va începe să aducă în mintea ta unele oportunităţi noi şi importante.

4. Dezvoltă-ţi abilităţile prin exersare pentru împărăţie Pe lângă somn şi lucru, noi petrecem mai mult timp din viaţa noastră instruindu-ne

decât cu orice altceva. Gândiţi-vă numai la anii petrecuţi în şcoală şi la programele de pregătire profesională. Exersarea abilităţilor ne ajută să obţinem rezultate maxime în ceea ce dorim să realizăm. La Walk Thru the Bible, am instruit peste 100000 de învăţători şi pastori ca să comunice mai eficient. În fiecare an, sponsorizăm o instruire intensă locală, The Institute for Excellence (Institutul pentru Excelenţă), pentru a dezvolta mai departe abilităţile fiecărui membru din echipă.

De ce investesc organizaţiile isteţe atât de mult în instruire? Pentru că organizaţiile beneficiază de multe ori prin creşterea productivităţii, o calitate mai bună şi o forţă de muncă mai fericită. Aceleaşi principii ar trebui aplicate şi în viaţa noastră spirituală.

53

Biblia ne învaţă că Dumnezeu doreşte ca toţi să facem lucrări bune şi să aducem mult rod pentru El în timpul vieţii noastre.

Gândeşte-te la oportunităţile de a te instrui, care te vor ajuta să-I slujeşti lui Dumnezeu mai eficient şi cu realizări mai mari: cărţi creştine, seminarii, casete audio, casete video sau DVD, cursuri serale la un seminar din apropiere sau colegiu biblic, şi numeroasele resurse care apar pe Internet.

Hotărăşte-te să rămâi deschis pentru învăţătură toată viaţa şi să te ţii de ea până când El te va chema acasă. Stabileşte-ţi scopuri realiste dar stimulatoare, şi scrie undeva cum le vei împlini înainte de 31 decembrie.

5. Visează mai mult cu privire la slujba ta specială în Împărăţie Mulţi dintre noi lâncezim în apatie şi în dezinteres faţă de slujirea Domnului, pentru

că nu suntem conduşi de o conştienţă mobilizatoare a planului pe care Domnul îl are cu noi. Oamenii pe care i-am întâlnit şi care slujeau lui Dumnezeu cu cel mai mult zel şi încredere făceau aşa pentru că aveau un sens clar al destinului vieţii lor. Nu vorbesc despre vreo convingere iluzorie care le-a picat în poală în timpul unei rugăciuni sau în timpul unei plimbări prin pădure. Ci mai degrabă, ei sunt absolut siguri că ceea ce fac cu viaţa lor are o importanţă şi o semnificaţie eternă.

Această siguranţă aduce focalizare şi sens. Ea îi ajută să determine ce nu are legătură, ce nu este productiv, şi ce este departe de ţinta lor. Ca şi Pavel, ei simt că sunt ţinuţi de mână de Dumnezeu – şi se ţin şi ei.

Pavel a descris siguranţa lui personală ca fiind „apucat“ de Dumnezeu. El a trăit ca fiind apucat de mână de Dumnezeu – şi el, de asemenea, Îl ţinea de mână cu toată puterea. Această conştienţă că Dumnezeu avea de gând să facă ceva important, personal şi unic în viaţa lui a fost ingredientul principal al energiei incredibile pe care Pavel a avut-o toată viaţa în slujba lui Hristos. Iată cum o descrie el: „Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus“ (Filip. 3:12).

Vezi tu puterea din aceste cuvinte? „Alerg înainte ca să apuc şi să am pentru mine acea viaţă pentru care Domnul Isus m-a apucat şi m-a făcut al Său!“ Dumnezeu te apucă de mână pe tine – tu Îl apuci pe Dumnezeu. Acesta este dinamul destinului personal care se roteşte înăuntrul fiecărui slujitor consacrat al lui Dumnezeu.

Prietene, e adevărat – Domnul te-a apucat şi pe tine aşa cum l-a apucat pe Pavel. Păstrează acest vis viu în inima ta. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să vezi care este slujba ta, s-o cunoşti şi s-o iei tot mai mult în primire în fiecare zi. Şi pe măsură ce îţi aliniezi priorităţile şi activităţile la slujba ta specială în Împărăţia lui Hristos, slujba ta pentru El va exploda de vitalitate, de împlinire şi de rezultate.

SĂ PESCUIM PENTRU PREMIU Te-a ţinut cumva problema stăpân/slujitor în Scaunul Doi? Sper că acest capitol a

adus puţină claritate şi convingere în duhul tău. Mă rog cu toată bunăvoinţa ca tu să ajungi la un punct limită – ca tu să îngenunchezi sau să vrei să îngenunchezi înaintea marelui şi iubitorului tău Stăpân.

Aceasta este realizarea spirituală în care îţi pierzi viaţa – ca s-o salvezi.

54

Nu există altă cale. Şi nu există nici o altă cale cu o asemenea răsplată. Pavel a numit-o „premiul

chemării“. Prietenul tău pescar, Petru, a descris-o ca „o bucurie negrăită şi strălucită“ pe care el a găsit-o în slujirea lui Dumnezeu (citeşte 1 Petru 1:1-9 pentru detalii).

Îţi dai seama că poate te-ai împotmolit pentru o vreme în procesul de tranziţie. E-n regulă. Până acum în viaţa ta, dacă ai slujit mai întâi agendei tale de lucru, ţi-ai construit apoi un întreg mod de viaţă în jurul ei. Când vechile tale priorităţi mor înaintea Domnului şi a agendei Lui de lucru, poţi să treci printr-o perioadă în care viaţa ta poate să nu mai pară atât de palpitantă şi de interesantă ca înainte – ispitindu-te să te întorci la vechile tale căi.

Nu interpreta greşit această experienţă! Sunt doar dureri de reacţie la drogul lăcomiei. Roagă-L pe Duhul Sfânt să te poarte prin această perioadă intermediară, pustie până când vei atinge Ţara Promisă pe partea cealaltă. Aţinteşte-ţi din nou privirile asupra Domnului, care stă chiar în faţa ta tot timpul, îndemnându-te mereu spre alţi paşi şi alte etape ale credincioşiei.

Perseverenţa ta în căutarea lui Dumnezeu este scumpă pentru El – te rog să-ţi aminteşti aceasta. Chiar şi luptele, loviturile primite, certurile şi îndoielile tale repetate. Pentru că Dumnezeu este la lucru în tine, prietene. Inima Lui bate în permanenţă pentru tine, şi scopurile Lui pline de dragoste şi foarte specifice ţie au fost hotărâte încă din eternitatea trecută. De aceea slujirea lui Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot timpul tău şi cu toate darurile tale este o biruinţă care îţi va da ceea ce căutai:

Destinul tău. Cred că pot să-l văd ridicându-se din apele albastre. E uriaş, îţi spun! Trage tare de

capătul funiei tale. Te dor braţele. Îţi arde spatele. Dar nu-i da drumul. Johnny strigă de încurajare. Petru râde, ţipând: „Ţine-te bine!“

Iată-l, străpunge suprafaţa apei. Trofeul unei vieţi, şi e numai al tău.

55

Capitolul Cinci

Monstrul din garaj

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE O INIMĂ CURATĂ Acum câteva weekend-uri, în sfârşit a ajuns la mine. Ajunsese la soţia mea cu mult

timp înainte, şi chiar câinele începuse să mârâie la această privelişte. Monstrul din propriul meu garaj. Pentru mine trezirea s-a produs în ziua când am ajuns cu maşina acasă, am deschis

uşa de la garaj, şi mi-am dat seama că va trebui să las maşina în stradă. Permanent. Înaintea mea se vedea nedesluşit o grămadă ameninţătoare de cutii; cutii de vopsea

pe jumătate goale; biciclete prăfuite cu cauciucurile sparte; containere pline de deşeuri refolosibile; tot felul de obiecte de reparat dezlipite, demontate şi neterminate; pomul de Crăciun aşteptând încă să fie dus în pod; o grămadă sau două de frunze de astă-toamnă; şi un pistol cu apă verde ca lămâia. Se zvonea că doi copii din vecinătate dispăruseră fără urmă în catacombele lui. Şoarecii se mutaseră acolo.

Şi acum maşina va trebui să rămână afară. Această eventualitate stânjenitoare părea să fie imboldul final de care aveam nevoie.

Am respirat adânc şi m-am apucat de treabă, curăţând, sortând, păstrând şi aruncând. Ştii, odată ce m-am apucat să fac ordine printre vechiturile de acolo, în scurt timp garajul a început să arate mai bine.

Ţi se pare cunoscut? De ce lăsăm vechiturile să se strângă grămadă în felul acesta? Probabil că toate păreau indispensabile la momentul respectiv. Sau poate că suntem pur şi simplu prea leneşi sau prea grăbiţi să dispunem de lucruri aşa cum trebuie. Curând ne trezim că avem un monstru în mâinile noastre şi nu mai avem loc să ne mişcăm.

Aşa este păcatul în viaţa noastră. Mici şi mari, păcatele se adună cu fiecare decizie egoistă pe care o luăm; cu fiecare prioritate prost plasată; cu fiecare răzvrătire. Curând avem un depozit îngrozitor de păcate care ameninţă să ne distrugă. Şi în timpul acestui proces, ne abatem de la calea lui Dumnezeu, şi glasul Lui devine din ce în ce mai îndepărtat şi mai străin de noi.

Tu – un creştin responsabil, atent, care-L caută pe Dumnezeu – ai probleme cu păcatul? Da.

Eu – un învăţător al Bibliei absolvent al seminarului teologic şi un fan al Vitejilor din Atlanta – un păcătos? Desigur.

Dacă eşti ca majoritatea creştinilor, chiar în momentul acesta, ai păcate în viaţa ta din trecut care strică viaţa ta creştină. Sau ai păcate prezente pe care le comiţi fie regulat fie sporadic şi de care ai renunţat să mai încerci să te ocupi. Poate că, fără tragere de inimă, le-ai lăsat să devină parte din tabloul interior al vieţii tale, ca mobila sau tapetul.

În ultimul capitol, am discutat ce înseamnă să slujeşti Domnului. Sper că ai reuşit în dedicarea ta să-L pui pe El şi Împărăţia Lui pe primul loc. Dar dacă n-ai putut să faci

56

acest salt, dacă ceva încă te mai trage înapoi, părerea mea este că a intervenit păcatul. De fapt, dacă m-ai întreba de câte ori depozitul de păcate este motivul pentru care creştinii nu reuşesc să-L slujească pe Dumnezeu sau să aibă o relaţie semnificativă cu El, răspunsul meu va fi „aproape întotdeauna“.

Chiar dacă Îi slujeşti lui Dumnezeu şi stai pe Primul Scaun al credinţei, tot ai nevoie de acest capitol. Păcatul acumulat şi nemărturisit este forţa principală care ne trage jos de pe Primul Scaun şi ne leagă strâns de Al doilea Scaun. După ce Iosua i-a provocat pe israeliţi să aleagă să slujească Domnului, el le-a spus: „Scoateţi dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru“ (Iosua 24:23). El le cerea să se mai uite o dată şi să vadă dacă există ceva în viaţa lor la care ei se închină sau căruia îi slujesc în afară de Dumnezeu. Orice era împotriva voii Sale şi a căilor Sale. Cu alte cuvinte, orice era păcat.

Dumnezeu vroia să spună: „Tu nu poţi să-Mi slujeşti dacă nu îndepărtezi tot ce se interpune între noi“. Singura cale pentru oricare dintre noi de a rămâne pe Scaunul dedicării este să urmărim sfinţenia cu Domnul şi să învăţăm să vedem, să înfruntăm şi să curăţim păcatele din cele mai îndepărtate colţuri ale inimii noastre.

CUM SE FACE UN DEPOZIT De obicei ne gândim la un depozit ca la un lucru bun; o cămară este un depozit de

alimente; un siloz este un depozit de cereale. Dar în viaţa creştină, cel mai mare şi cel mai des întâlnit depozit este cel al păcatelor. Nu al unui singur fel de păcat, ci al mai multora; nu doar al păcatelor recente, ci şi al celor comise peste ani şi chiar zeci de ani; nu doar mici prostioare, ci şi dezastre nimicitoare şi pline de consecinţe; nu numai neascultări particulare, ci şi căderi publice.

Te rog să înţelegi că nu-ţi vorbesc despre păcate care te despart de Dumnezeu pentru eternitate. Dacă eşti creştin, ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu pentru iertarea Lui şi pentru promisiunea vieţii eterne. Nici un păcat nu te poate despărţi de mântuirea ta pentru că Domnul Isus a murit pentru fiecare păcat al tău în parte – trecut, prezent şi viitor.

Pentru a preveni confuzia, avem nevoie de doi termeni pentru două feluri de iertări: 1. Iertarea pentru mântuire are loc o singură dată, în momentul convertirii când

Domnul iartă păcatele omului; îi dă viaţa eternă; îl transformă dintr-un vrăjmaş al lui Dumnezeu într-un copil al lui Dumnezeu; trimite Duhul Sfânt în viaţa lui ca o pecete până în ziua răscumpărării; şi face multe alte schimbări după cum este scris în Noul Testament.

2. Iertarea în părtăşie trebuie să aibă loc în mod repetat pe parcursul vieţii oricărui credincios. De ce? Ori de câte ori credincioşii născuţi din nou păcătuiesc (şi noi toţi păcătuim înainte şi după mântuire), suntem învăţaţi de Biblie să ne mărturisim păcatele. Purtarea noastră necuviincioasă şi refractară nu ameninţă viitorul nostru etern cu Dumnezeu, ci pângăreşte şi slăbeşte capacitatea noastră de a-I sluji Lui pe deplin, de a-I răspunde şi de a ne bucura de El în prezent.

Deci vezi, fiecare păcat Îl întristează pe Domnul şi într-o anumită măsură afectează relaţia noastră cu El. Tocmai din acest motiv El ne învaţă să ne mărturisim Lui păcatele – astfel încât relaţia noastră să poată rămâne în armonie, astfel încât disciplinarea noastră exercitată de Tatăl Său să poată lua sfârşit; astfel încât viaţa noastră să revină la sfinţenie

57

în toate aspectele ei; şi astfel încât vrăjmaşul să nu mai aibă prilej să ne necăjească şi să zădărnicească planul lui Dumnezeu.

Poate de aceea apostolul Pavel dă acest avertisment tuturor credincioşilor:

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? (Romani 6:11-12,16)

Mulţi creştini din zilele noastre au reacţionat împotriva evlaviei şi a rigidităţii

religioase din timpurile mai îndepărtate. Chiar şi cuvântul păcat şi-a pierdut trecerea. Creştinii parcă se văd plutind în siguranţă într-o mare de har. Cât timp ei fac tot ce le stă în putinţă, îndurarea lui Dumnezeu va avea grijă de restul.

Însă aceasta este o viziune limitată – şi foarte convenabilă – despre cum ar trebui să fie umblarea creştină. Dumnezeu nu închide niciodată ochii la păcat. Şi fără intervenţia lui Dumnezeu, nu vom scăpa niciodată de consecinţele lui. Poate de aceea Biblia afirmă clar că avem un rol şi o responsabilitate permanentă de a ne ocupa de păcat şi de „a ne curăţi“.

Ia aminte la aceste sfaturi ale lui Pavel:

Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui“ şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!“ … Deci, dacă cineva se curăţeşte … va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor Stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 2:19,21)

Nu există nici o confuzie în aceste două versete cu privire la cine trebuie să facă

acţiunea de „curăţire“ – „oricine rosteşte Numele Domnului“. Această curăţire – sau nevoia de iertare în părtăşie, aşa cum am numit-o noi – nu este

un act care se face o dată pentru totdeauna, ci un proces continuu care duce la tot mai multă sfinţire a vieţii, pe care Biblia o descrie ca fiind „sfinţirea [dusă] până la capăt“. Aşa cum spune în 2 Corinteni 7:1: „Preaiubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu“.

De-a lungul anilor, m-am luptat să înţeleg şi apoi să aplic acest concept de asumare a responsabilităţii pentru curăţirea mea de păcatele cunoscute. Deşi poate părea simplu, nu este uşor. De fapt, am văzut că mărturisirea şi curăţirea sunt cel mai greu de practicat. Pentru cei mai mulţi dintre noi, chiar ideea de a ne ocupa de păcatele noastre este tot atât de atrăgătoare ca sfredelirea unui dinte – sau dereticarea unui garaj.

În ambele cazuri, cu cât aşteptăm mai mult să ne ocupăm de păcat, cu atât ne va costa mai mult şi va fi mai neplăcut. Cu acest gând în minte, e timpul să nu ne mai holbăm uimiţi la acel depozit de păcate şi să trecem la acţiune.

58

LUAREA DEPOZITULUI Imaginează-ţi că stai în mijlocul garajului. Ai un plan. Maşina de gunoi e gata. Acum

am să-ţi dau o unealtă puternică pe care poţi s-o foloseşti ori de câte ori trebuie să-ţi lichidezi depozitul. Am învăţat mii de oameni să facă aceşti paşi spre curăţirea de păcat, şi pot să-ţi promit două lucruri: 1) Întâi că dă rezultate, şi vor da şi pentru tine – de fiecare dată, fără excepţie; 2) Al doilea că procesul nu este uşor, dar rezultatele sunt copleşitor de minunate.

Pasul 1: Admite că ai un depozit de păcate Primul pas spre o schimbare spirituală este întotdeauna acelaşi – înfruntă adevărul şi

pune un diagnostic situaţiei. Practic, aceasta înseamnă să nu mai: 1) eviţi adevărul; 2) dai explicaţii raţionale la ceea ce şti că este o problemă; 3) rămâi pasiv când este vorba să faci ceea ce şti că este bine. În experienţa mea, starea depozitului nostru de păcate ne este deja cunoscută. De ce?

Pentru că Dumnezeu este întotdeauna în comuniune cu noi, copiii Lui. Noi suntem cei care ne astupăm urechile la ceea ce nu vrem să auzim, aşa cum fac preşcolarii încăpăţânaţi. Dar din momentul primei abateri, Duhul Sfânt, care este întotdeauna prezent, ne şopteşte, ne îndeamnă cu răbdare, numeşte problema, aprinde lumina adevărului şi ne convinge să facem o schimbare.

Această parte este întotdeauna o veste proastă, şi este dureros să admitem cât de experţi am devenit în nerecunoaştere. Pentru a scăpa de această deprindere, trebuie să fim complet sinceri şi să admitem că într-adevăr avem o problemă importantă cu păcatul pe care am alimentat-o în mod inconştient, dar pe care acum suntem constrânşi, prin îndurarea şi harul Domnului, s-o rezolvăm.

Pasul 2: Crede că te poţi bucura de o inimă complet curată Nu uita vestea cea bună. De fapt, putem să ne poticnim chiar înainte să începem şi să

pierdem orice măsură a motivaţiei dacă tot ce vedem e numai nevoia noastră. De aceea Ioan le-a amintit credincioşilor să îmbrăţişeze ambele părţi ale adevărului despre curăţire:

Partea întâi: „Dacă ne mărturisim păcatele…“ Partea a doua: „El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească

de orice nelegiuire“ (1 Ioan 1:9). Da, avem un depozit pe care trebuie să-l lichidăm, dar Dumnezeu are un depozit şi

mai mare „de iertare“ pregătit pentru spălarea noastră. Sângele plin de putere al lui Hristos poate şi vrea să spele toate păcatele noastre cu un val masiv de dragoste curăţitoare.

Din proprie experienţă pot să te asigur că – indiferent ce munte de gunoaie vechi ai în faţă – cu ajutorul lui Dumnezeu, depozitul tău nu va fi o problemă. Încrede-te în El. El este gata să te întărească până când nu va mai fi nici măcar un singur păcat necurăţit, nici în cele mai întunecate colţuri ale inimii tale.

Pasul 3: Pregăteşte-te pentru îndoieli şi atacuri Acum, fii atent! Când schimbarea este gata să se producă, vrăjmaşii progresului –

acele obstacole nedesluşite – se strâng. Vechile tale obiceiuri confortabile sunt un vrăjmaş. Şi Satan este altul. El va face un baraj împotriva ta cu îndoieli dacă într-adevăr

59

poţi şi vrei să faci lucrul acesta. O voce interioară va protesta: Nu pot să fac asta … nu va merge niciodată … e prea greu … sunt prea multe păcate … sunt alte chestiuni practice mult mai presante… Anticipează aceasta salvă de săgeţi ascuţite de îndoială. Aşteaptă-te la pierderea încrederii, la priviri aruncate în urmă, chiar la disperare. Dar adu-ţi aminte că aceasta este singura cale de a răzbate prin aceste atacuri spre un teren mai înalt.

Cunosc totul despre acest teren. M-am poticnit de spaimă şi am fost smuls prin nebăgare de seamă. De aceea vreau să continui să te încurajez. Dacă dai înapoi acum, vei avea şi mai mult din ceea ce ai încercat şi nu doreşti: mai mult păcat, cădere, neascultare şi încarcerare; mai puţin din incredibilele lucruri foarte bune pe care Dumnezeu le ţine pentru tine.

Ridică-te cu credinţă, crede în sângele vărsat al Domnului Isus Mântuitorul, şi mergi drept înainte. Vei descoperi imediat că acest atac durează atâta timp cât îi permiţi tu.

Pasul 4: Roagă-L pe Domnul să-ţi descopere tot ce este în depozit Acum eşti gata pentru acel pas extrem de important: roagă-L pe Dumnezeu să-ţi arate

tot adevărul. Du-te într-un loc liniştit, departe de tot ce te-ar putea distrage, inclusiv oameni şi

telefon. Asigură-te că ai la dispoziţie cel puţin o oră neîntreruptă. Găseşte un loc privat în casa ta, stai într-un loc din biserica ta locală, sau mergi într-un loc liniştit în mijlocul naturii. Ia-ţi Biblia cu tine, câteva foi, un pix … şi câteva chibrituri.

După ce te-ai aşezat, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ţi vezi depozitul. Domnul doreşte mai mult decât tine să-ţi vadă depozitul lichidat. El te va întări în acest proces şi îţi va descoperi toate lucrurile de care trebuie să te ocupi. Roagă-te cu voce tare, nu repede, roagă-te din inimă, folosind cuvinte ca acestea:

Dragă Doamne,

Mă smeresc înaintea sfinţeniei Tale. Intru în curţile Tale şi cer harul şi îndurarea Ta.

Sunt într-un moment de mare nevoie; cer ajutorul Tău. Te rog, ajută-mă! Vreau să mă supun poruncii Tale de a mă curăţi de toate păcatele.

Vreau să fiu sfânt, aşa cum Tu eşti sfânt, în toată purtarea mea. Vreau să-Ţi fiu plăcut şi vreau să fac un nou început în viaţa mea.

Vrei Te rog să-mi descoperi toate păcatele din depozitul meu? Arată-mi ce vezi Tu ascuns în inima mea.

Adu-mi aminte, Duhule Sfânt, tot ce Te întristează.

Prin aceasta promit că, cu ajutorul Tău, îmi voi face partea ca să curăţ fiecare păcat.

În Numele Domnului Isus, Amin. După ce te-ai rugat, începe să scrii. Înşiră pe hârtie fiecare păcat pe care ţi-l

descoperă Domnul, scriindu-l pe fiecare pe un rând. Nu le evalua, nu te apăra, nu te mira dacă te-ai ocupat deja de acel păcat. Nu trebuie nici măcar să-ţi faci griji că va citi cineva acele cuvinte îngrozitoare. Adu-ţi aminte că ai luat chibrituri! Nu contează cât de dureros sau de încercat este păcatul, nu contează cât este de mare sau de mic, dacă l-ai făcut demult sau recent, scrie tot ce-ţi pune Duhul Sfânt în gând.

60

Ca să fiu complet, îţi recomand să te rogi cele zece întrebări bazate pe inventarul „faptelor firii pământeşti“ făcut de Pavel în Galateni 5:19-21.

Roagă-te Domnului fiecare întrebare rar şi cu voce tare, apoi taci câteva secunde şi scrie toate păcatele adiţionale.

1. „Doamne, cine m-a rănit şi trebuie să-l iert?“ Fă o pauză şi scrie. 2. „Pe cine am rănit eu?“ Fă o pauză şi scrie. 3. „Am furat vreodată ceva de la cineva?“ Fă o pauză şi scrie. 4. „Am minţit vreodată sau am îndrumat greşit pe cineva în mod intenţionat?“ Fă o

pauză şi scrie. 5. „Am bârfit vreodată pe cineva în mod intenţionat?“ Fă o pauză şi scrie. 6. „Adu-mi aminte toate păcatele sexuale“. Fă o pauză şi scrie. 7. „Am invidie sau ură în inima mea?“ Fă o pauză şi scrie. 8. „Am păcătuit cu droguri, cu alcool, sau cu petreceri destrăbălate?“ Fă o pauză şi

scrie. 9. „După părerea Ta, am păcătuit prin supărare sau mânie?“ Fă o pauză şi scrie. 10. „Am ambiţii egoiste, sau sunt separatist?“ Fă o pauză şi scrie.

În momentul acesta, probabil că eşti stors din punct de vedere emoţional. E de

aşteptat – în definitiv, Domnul te trece printr-o operaţie spirituală pe inimă, şi a fi „zdrobit“ face parte din proces. Mi-aduc aminte că am făcut pentru prima dată Lista aceasta cu ani în urmă. A fost una din cele mai descurajante zile din viaţa mea. Aproape că nu-mi venea să cred ce citeam, dar era acolo în faţa ochilor mei, scrisă de mâna mea.

Nu te descuraja. Lista ta nu reprezintă cine eşti tu acum; este o evidenţă onestă a ceea ce ai făcut în trecut. Este dovada că ai făcut un pas curajos – ai privit înapoi ca să înfrunţi adevărul şi astfel să te poţi întoarce cu faţa înainte şi să-L priveşti pe Domnul cu bucurie!

Pasul 5: Mărturiseşte Domnului fiecare păcat din depozit unul câte unul Fiecare păcat pe care îl comitem este o entitate obiectivă reală care este cunoscută de

Domnul şi care, credem noi, că este cunoscută acum şi de noi. Fiecare este diferit, şi fiecare îşi are realitatea lui, care include consecinţa lui în viaţa noastră. Biblia ne învaţă că numai o dată sunt iertate toate păcatele tale împreună – în momentul mântuirii. Din momentul acela, fiecare păcat este tratat individual. De aceea, Domnul aşteaptă să-I mărturisim fiecare din păcatele noastre. În timpul acestui proces de mărturisire, vom experimenta iertarea Lui deplină.

Poţi continua acum cu mărturisirea ta astfel: 1. Îngenunchează înaintea Domnului – aşază-te literalmente pe genunchi. Ai câteva

motive grele să-I ceri iertare Domnului. Smereşte-te. Dacă ţi se pare prea greu în momentul acesta, mai bine nu mergi mai departe; inima ta este încă prea refractară.

2. Spune-I Domnului exact ce simţi în momentul acesta şi de ce îngenunchezi în prezenţa Lui.

3. Începe să parcurgi lista, păcat după păcat, spunând cu voce tare ceva de felul acesta: „Doamne, Îţi mărturisesc că am păcătuit prin _________ Iartă-mă şi curăţeşte-mă de nedreptatea aceasta“.

4. Roagă-te pentru fiecare în parte rar şi din toată inima ta. Dacă unul este dificil, încercuieşte-l, şi roagă-te pentru el a doua oară înainte să treci la următorul.

61

5. După ce ai terminat lista, odihneşte-te o clipă. 6. Pentru acele păcate care par deosebit de apăsătoare şi de grele, mărturiseşte-le a

treia oară. Dacă ceva mai profund încă mai rămâne, roagă-L pe Domnul să te ajute. El te va ajuta.

7. După ce ai terminat, fă o pauză şi spune-I Domnului: „Mai este ceva între noi care trebuie mărturisit şi rezolvat?“ Dacă se iveşte ceva, scrie-l pe foaia ta şi mărturi-seşte-l.

Pasul 6: Repară tot ce a fost afectat de depozitul tău de păcate Îmi imaginez că pe măsură ce ai trecut prin acest timp de mărturisire, anumite păcate

„strigă la tine“. S-ar putea să aibă nevoie de ceva mai mult decât mărturisirea ta – pot avea nevoie de acţiuni de reparare.

Ai vreo relaţie ruptă sau rece pe care trebuie s-o îndrepţi? Trebuie să returnezi ceva ce ai furat? O minciună pe care acum poţi s-o îndrepţi spunând adevărul? Nu întârzia să faci orice îţi va pune Domnul pe inimă. Ai început această curăţire remarcabilă; acum du-o la bun sfârşit ca să consolidezi ce ai câştigat şi să păstrezi puterea şi favoarea lui Dumnezeu care curg în viaţa ta.

Îmi place să aud istorisiri despre victorie şi eliberare de la cei care au ales să repare: unii i-au condus pe vrăjmaşi şi pe membrii înstrăinaţi ai familiei lor la Domnul doar prin faptul că s-au smerit şi au cerut iertare; unii au luat legătura cu cei cu care au fost imorali mai înainte, căutând iertare şi vindecare; mulţi i-au iertat pe cei care i-au rănit, inclusiv pe aceia care deja au murit. Un om mi-a spus că a returnat cincizeci de cenţi pe care i-a furat cu cincizeci de ani în urmă de la farmacia din colţ. Gândeşte-te la asta – un act prostesc i-a întinat inima şi conştiinţa timp de cincizeci de ani.

Ultima parte a pasului restaurării este legat de păcatele încă prezente în viaţa ta. Vezi tu, mărturisirea nu va da rezultate dacă în adâncul inimii încă mai ai de gând să cedezi în faţa unor păcate atunci când te vei întâlni în viitor cu ispita. În acest moment trebuie să iei o decizie foarte importantă – să te pocăieşti şi să renunţi la păcatele tale şi să umbli în ascultare de Domnul.

Uneori, aceasta înseamnă că trebuie să te uiţi bine la păcatele tale şi să găseşti sursa ispitei. Cunosc mulţi bărbaţi şi femei care şi-au anulat contractele pentru cablu şi satelit pentru că se uitau la pornografie. Alţii şi-au golit barul de băuturi alcoolice. Iar alţii au respins imoralitatea punând capăt unei relaţii sexuale necurate.

Indiferent ce fiară trebuie să înfrunţi, fii sigur că Domnul te va ajuta s-o învingi prin harul Său. Dacă vezi că ai căzut din nou în păcat, împărtăşeşte aceasta cu un credincios de încredere, mai în vârstă şi de acelaşi sex (vezi Iacov 5). Roagă acea persoană să te considere răspunzător până îţi vei stabili un mod de a obţine victoria. Dacă vrei mai mult ajutor ca să scapi dintr-o fortăreaţă din viaţa ta, îţi recomand să citeşti cartea mea Sfinţenia personală în timpuri de ispită, mai ales începând cu pagina 110, unde prezint „Cei zece paşi pentru curăţirea profundă“.

În sfârşit, priveşte la cele mai grele situaţii cu care te confrunţi şi roagă-L pe Domnul: „Ce vrei să fac ca să trăiesc în ascultare şi să fiu liber de păcat?“ Indiferent ce faci, nu începe cu păcatele uşoare, pentru că nu vei termina niciodată. Vei ajunge curând la compromis şi vei fi înfrânt din nou. În schimb, ocupă-te imediat doar de cea mai dificilă problemă pe care o ai şi urmăreşte-o până la rezolvarea ei completă.

62

În ciuda durerii, vei fi înălţat prin bucuria şi puterea lui Dumnezeu – pentru că eşti eliberat prin ascultarea de voia Sa.

Pasul 7: Arde vechea listă de inventar şi sărbătoreşte-ţi curăţirea S-ar putea să-ţi ia o zi, sau câteva zile, sau chiar o săptămână, cel mult două, dar până

la urmă îţi vei epuiza lista – şi conştiinţa ta va fi perfect curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. În anii care vor veni, îţi vei da seama că acest act major al „curăţirii de sine“ se va dovedi a fi una din cele mai importante pietre de hotar din viaţa ta.

După ce ai terminat, caută să ajungi la această armonie. Într-un loc potrivit şi sigur, ia lista ta şi arde-o, mulţumindu-I în timpul acesta

Domnului Isus pentru moartea Sa pe cruce şi pentru iertarea Sa inepuizabilă. Când cea din urmă pagină s-a transformat în cenuşă, bucură-te că fiecare din acele păcate a ieşit din inima ta.

Dacă vrăjmaşul le aduce înapoi ca să te acuze şi să te înfrângă, nu trebuie să tolerezi asta nici o clipă. Spune doar cu voce tare: „Mi-am mărturisit complet păcatul de _______ şi declar prin aceasta adevărul că am fost iertat pe deplin prin sângele preţios al Domnului Isus“.

Bucură-te, prietene! Ai avut o biruinţă spirituală de proporţii uriaşe. UN ULTIM CUVÂNT DESPRE ACEST GARAJ AL MEU Dumnezeu a folosit o măgăriţă ca să-i atragă atenţia lui Balaam. Din gura acelei

măgăriţe umile a ieşit un mesaj pe care acest presupus om deştept părea că nu-l poate primi altfel. Acel garaj al meu m-a învăţat şi pe mine ceva: Când un păcat ajunge de nesuportat pentru tine, ai o realizare cu Dumnezeu.

Îmi amintesc de sensul ordinii, al curăţeniei şi al sincerităţii depline ori de câte ori stau acolo în mijlocul garajului. Nu numai că am descoperit o eliberare incredibilă – şi câteva lucruri care lipsiseră luni de zile – dar comunicarea dintre mine şi soţia mea s-a îmbunătăţit în mod dramatic. Într-un fel, faptul că am lichidat acel depozit m-a inspirat. De fapt, m-am dus direct în casă şi am pornit războiul în debaraua mea.

Am observat însă un lucru cu privire la garaje curate şi inimi curate. Cel mai bun mod de a păstra curăţenia este să faci din curăţenie un mod de viaţă.

Cum putem realiza lucrul acesta în viaţa noastră spirituală? Cu siguranţă că ţi-ai pus deseori această întrebare. Orice ucenic serios doreşte fierbinte să păcătuiască mai puţin, să facă progrese în înţelegerea cauzelor esenţiale ale păcatului în viaţa lui, să-L onoreze pe Domnul cu o rezistenţă tot mai mare faţă de ispită.

În capitolul următor, vreau să te ajut să arunci o privire în lăuntrul fiinţei tale, în cămăruţele interioare ale motivaţiilor şi nevoilor tale. Acela este locul de unde pornesc cele mai multe din greşelile noastre stupide şi din răzvrătirile noastre încăpăţânate. Şi Dumnezeu are o victorie care te aşteaptă acolo.

63

Capitolul Şase

Obiceiurile vicleniei

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE LIBERTATE Zilele acestea rareori am mai ajuns să citesc ziare nostime. (Tot aşa le numesc şi

astăzi?) Dar acum câţiva ani am dat peste o bandă desenată cu Calvin şi Hobbes care m-a urmărit întotdeauna.

Era cam aşa: căruciorul roşu al lui Calvin aleargă sub un cer albastru mulţumită tigrului Hobbes, prietenul lui imaginar, care-l împinge de la spate.

„E adevărat, Hobbes“, zice băiatul, „ignoranţa este fericire!“ Calvin se îndreaptă spre o pădure întunecoasă. „Odată ce cunoşti lucrurile, începi să vezi probleme peste tot, şi odată ce vezi problemele, simţi că trebuie să încerci să le rezolvi, şi…“

Cei doi trec acum în viteză pe o cărare îngustă printre copaci. Hobbes a sărit în cărucior. Calvin conduce căruciorul în curbe ca Mario Andretti. „Şi rezolvarea problemelor necesită întotdeauna o schimbare personală“, strigă el peste umăr, „şi o schimbare înseamnă să faci lucruri care nu sunt nostime! Eu spun pfui la asta!“

Capul vărgat al lui Hobbes abia reuşeşte să evite o creangă. Ce bine că totuşi Calvin poate să conducă fără să se uite. Apoi, deodată, căruciorul iese din pădure şi trece ca săgeata peste creasta unui deal. Odată cu căruciorul, discursul lui Calvin prinde viteză. „Dar dacă eşti prost dinadins, nu cunoşti ceva mai bun, aşa că poţi să continui să faci tot ce-ţi place!“ urlă el. „Secretul fericirii este egoismul prost pe termen scurt!“

Căruciorul roşu se abate spre o formă albă şi goală de pe pagină. Ochii lui Hobbes ies din orbite. „Ne îndreptăm spre stânca aceea!“ zbiară el.

Dar Calvin îi acoperă ochii. „Nu vreau să ştiu despre asta“, zice el. În următoarea imagine se vede cerul albastru. Prin mijlocul lui, căruciorul roşu, tigrul

imaginar şi băiatul blond zboară separat prin nimic altceva decât spaţiu – „Uauuuuu!“ Ultimul cadru. Hobbes este un tigru foarte plat cu stele învârtindu-se în jurul capului

său. „Nu sunt sigur că pot să suport atât de multă fericire“, zice el stând în mijlocul gunoaielor.

Din apropierea căruciorului său îndoit, Calvin răspunde: „Fii atent! Noi nu vrem să învăţăm nimic din asta“.

Îmi place această bandă desenată, pentru un singur lucru. Am fost eu însumi de câteva ori în acel cărucior roşu, declamând acelaşi fel de retorică uşoară. Cine dintre noi n-a simţit aceeaşi sete după senzaţional, aceeaşi atracţie ameţitoare faţă de comportările nebuneşti, aceeaşi lipsă de tragere de inimă de a ajunge la o schimbare personală. Şi nu e de mirare că vieţile noastre sfârşesc în acelaşi morman dezamăgitor.

Calvin, teologul din banda desenată, introduce subiectul nostru pentru acest capitol: „egoismul prost pe termen scurt“.

Cuvântul lui Dumnezeu pentru aceasta este păcat.

64

În capitolul anterior am vorbit despre curăţirea grămezii de păcate din viaţa noastră. Acum suntem gata să învăţăm cum să păzim garajul să nu se umple din nou. Vreau să te ajut să priveşti dincolo de suprafaţa vieţii tale, să cureţi cojile şi să-ţi pui întrebări grele: „De ce păcătuiesc în mod repetat în anumite domenii?“ „Cum pot să spun că Îl iubesc pe Dumnezeu şi vreau să-L cunosc mai bine, să-I fiu mai plăcut şi să devin mai asemenea Lui – şi totuşi să cad în păcat în mod regulat?“

Care este adevăratul motiv pentru care atât de mulţi creştini bine-intenţionaţi coboară cu toată viteza muntele ispitei, se lovesc de stânca păcatului, şi aterizează într-un morman de ruine?

Toţi avem micile noastre cărucioare roşii, colecţia noastră de raţionamente în care ne punem încrederea, şi albumul nostru gros cu consecinţe dezastruoase. Dar trăim aşa din anumite motive, oricât de ascunse ar fi ele pentru noi. Suntem fiinţe complicate, contradictorii, care vrem mai multe lucruri deodată. De cele mai multe ori, vrem să ne simţim mai bine acum.

Într-un fel Satan foloseşte toate acestea împotriva noastră ca un expert, nu-i aşa? El speră că nu va veni niciodată ziua în care să alegem să ne luăm mâinile de la ochi şi să învăţăm ceva. Satan ştie de asemenea, cred eu, că tu şi cu mine nu putem avea următoarea noastră realizare spirituală dacă nu facem tocmai lucrul acesta. Nu vom scăpa niciodată de ciclul păcatului din viaţa noastră dacă nu facem paşi înainte în rezolvarea problemei atracţiei persistente a păcatului însuşi.

Recunosc că acest teren este întunecos şi ne intimidează. Poate chiar nici nu te simţi pregătit să iei în considerare acest pas spre maturitatea spirituală. Dar dacă vrei să progresezi, fii sigur că Dumnezeu va primi eforturile tale ca pe un act de închinare, nu doar ca o recunoaştere a eşecului.

Şi în timp ce citeşti, adu-ţi aminte că: • a vorbi despre păcat nu ne face păcătoşi; • a mărturisi prezenţa păcatului repetat în viaţa noastră nu înseamnă că nu suntem

mântuiţi; şi • a recunoaşte forţa de atracţie a păcatului nu ne aruncă în lada de gunoi a celor

repudiaţi din familia lui Dumnezeu. Nimeni altul decât apostolul Pavel a scris: „Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac

ce urăsc. … O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi …?“ (Romani 7:15,24). Lupta împotriva păcatului pentru acest uriaş al credinţei a fost foarte reală. Dar spre deosebire de cartea comică a lui Calvin, Pavel a lepădat ignoranţa ca scuză. El alerga spre biruinţă cu toată încrederea, strigând la Domnul său după adevăr, după ajutor şi după har.

Aceasta vom face împreună acum. PROFILUL PĂCATULUI TĂU PERSONAL Când conduc grupuri de la conferinţă ca să aibă biruinţe spirituale în acest domeniu,

îi rog pe participanţi să facă un inventar cu unul sau două păcate repetate care îi supără cel mai mult. O să-l numim un profil al păcatelor personale, dacă vrei. Întrebările sunt cam de genul acesta:

1. În ce zi a săptămânii păcătuieşti cel mai mult? 2. În ce perioadă a zilei păcătuieşti cel mai mult?

65

3. Unde te găseşti când păcătuieşti cel mai mult? 4. Cine este cu tine când păcătuieşti cel mai mult? 5. Care este păcatul pe care îl săvârşeşti cel mai mult în aceste împrejurări? 6. Care sunt emoţiile specifice pe care le simţi cu puţin înainte să păcătuieşti?

Ca să fac mai uşor de înţeles subiectul întrebării 6, i-am rugat apoi să transforme

răspunsul lor într-o descoperire personală: „Emoţiile pe care le simt cu puţin înainte să cad în ispită sunt __________“.

Participanţii la conferinţă sunt de obicei uimiţi să descopere că aceste sentimente sunt întotdeauna aceleaşi. De fiecare dată când sunt tentaţi să păcătuiască, indiferent de păcat, sentimentele care preced alegerea lor nu se schimbă, numai împrejurările se schimbă.

Apoi i-am rugat să facă un pas mai departe în ceea ce au aflat – întrebarea 7: „În momentul acela, ce îţi promite orice ispită cu care te confrunţi?“

Probabil că ştii de acum răspunsul lor: „Promisiunea este că dacă săvârşesc acel păcat, sentimentul negativ pe care îl am în momentul acela va dispare sau va fi înlocuit cu un sentiment pozitiv care-mi place“.

În acest punct, îi rog pe participanţii la conferinţă să scrie toate cuvintele care descriu cel mai bine ceea ce simt de obicei cu puţin înainte să păcătuiască. Poţi să anticipezi alegerile lor? Stai o clipă şi pune-ţi aceeaşi întrebare.

Dacă răspunsurile tale sunt ca ale celorlalţi, ai scris cuvinte ca: copleşit, singur, înstrăinat, respins, nefericit, plictisit, trădat, inutil, „într-o durere chinuitoare după ceva ce nu pot să definesc“, nemulţumit, ratat, speriat şi neliniştit.

Bineînţeles că ceea ce oferă ispita – de fapt pare să promită – este exact opusul acestor sentimente negative. În locul tuturor acelor emoţii negative puternice, păcatul oferă emoţii pozitive liniştitoare. Sau, aşa cum am ajuns să cred, o senzaţie de confort.

Două motive dominante stau la baza faptului că păcătuim. Motivul 1: Căutăm plăcerea care vine prin acel păcat. Motivul 2: Căutăm absenţa durerii care constituie sursa imediată a ispitei noastre de a

comite acel păcat. Sună la fel? În lucrurile importante, nu sunt la fel. Să luăm de exemplu beţia. În

ultimă instanţă, oamenii se îmbată pentru unul din două motive: Primul, le place senzaţia iniţială de euforie şi libertate personală pe care o simt la început când sunt sub influenţa alcoolului. Ies cu băieţii vineri seara, de exemplu, de obicei cu scopul de a se distra. Beţia este pentru distracţie.

Dacă, însă, omul se îmbată în particular acasă sau la birou şi se îmbată regulat, atunci e foarte probabil că motivul beţiei nu este distracţia. În schimb, acum motivul este să potolească o durere interioară care pur şi simplu nu vrea să treacă. Păcatul beţiei în acest caz, deci, este motivat nu de promisiunea plăcerii, ci de dorinţa de a scăpa de acea durere.

Am putea vedea imoralitatea sexuală în aceeaşi lumină. Sexul este o plăcere, dar mulţi îl folosesc mai mult ca un drog – ca să mascheze durerea singurătăţii, a înstrăinării sau a neputinţei.

Este căutarea unei plăceri un lucru rău în ochii lui Dumnezeu? Este căutarea înlăturării unei dureri un lucru rău în ochii lui Dumnezeu?

Categoric nu. De fapt, Domnul ne-a făcut pe toţi la fel în privinţa aceasta: nici unuia din noi nu-i place durerea, şi tuturor ne place plăcerea. Nu ceea ce căutăm este motivul, ci metoda. Căutarea unui lucru bun unde nu trebuie. Dar odată ce ai înţeles cele două

66

motive pentru păcat – păcatul pentru plăcere şi păcatul pentru uşurarea unei dureri – ai la îndemână câteva realizări spirituale importante.

Realizările spre care vreau să ne concentrăm aici încep cu întrebările: Dacă bei de plăcere, n-ar fi mai puţin probabil să te îmbeţi dacă vezi că te simţi foarte

bine? Dacă bei ca să maschezi durerea, n-ai înceta să bei în exces dacă durerea ţi-ar trece?

CUM SĂ AJUNGI LA MÂNGÂIERE Cu câţiva ani în urmă, am avut o realizare dramatică cu privire la înţelegerea

păcatului. Într-un anumit domeniu din viaţa mea, doream foarte mult să nu păcătuiesc, dar mă trezeam uneori parcă în totul copleşit de ispită. Nu exista oare nici o soluţie reală pentru victorie, mă întrebam eu? Mi-aduc aminte exact unde mă aflam când Domnul m-a luminat cu privire la o soluţie evidentă, dar puţin înţeleasă, care m-a ajutat pe mine şi pe mii de alţi oameni.

Iată ce s-a întâmplat: Când am descoperit că înainte de fiecare ispită am sentimente de tristeţe până la un anumit nivel şi căutam de fapt mângâiere, L-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate o altă cale de a o găsi. Atunci mi-am amintit promisiunea Domnului Isus de a trimite pe Cineva care să fie Mângâietorul meu personal. Ascultaţi ce le-a spus El ucenicilor în camera de sus:

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână

cu voi în veac; şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. (Ioan 14:16-17)

În mod incredibil, Domnul Isus ne-a dat Duhul Sfânt ca să fie „în“ noi şi să fie sursa

noastră de mângâiere personală permanentă. Într-un fel, eu n-am făcut niciodată legătura între această resursă şi lupta mea împotriva păcatului. Când mi-au trecut prin minte aceste gânduri, m-am întrebat ce s-ar întâmpla dacă aş cere în mod specific această mângâiere când sunt ispitit. Mi-ar da Duhul Sfânt mângâierea de care am disperată nevoie ca să nu mai simt nevoia de a păcătui?

M-am hotărât să încerc. Cererea mea simplă era aceasta: „Dragă Duhule Sfânt, Tu mi-ai fost trimis ca să fii Mângâietorul meu personal. Am disperată nevoie de mângâiere. Nu vreau să păcătuiesc. Mângâie-mă, Te rog! În Numele Domnului Isus, Amin“.

Asta a fost. Mi-am scos ceasul de la mână ca să văd ce se va întâmpla şi când. La început, nu s-a întâmplat absolut nimic. Ce descurajat şi înfrânt m-am simţit în

momentul acela! Dar apoi, încetul cu încetul, am observat ceva – mă simţeam mângâiat! Nu ştiam exact când am fost mângâiat, ştiam doar că am fost – şi că sufletul meu era liniştit şi nu mai simţea durerea.

Când m-am întors spre ispita aceea, am descoperit că alunecase în mod miraculos în întuneric, departe de simţurile mele. Eram liber. În loc să-mi fie greu să nu păcătuiesc în momentul acela, îmi era uşor pentru că nevoia de a păcătui trecuse, şi inima mea era înconjurată de mulţumire şi căldură.

M-am rugat de multe ori Mângâietorului meu de la acea primă ocazie, şi am descoperit două adevăruri invariabile: Duhul Sfânt întotdeauna – într-adevăr întotdeauna

67

– Îşi împlineşte răspunderea în inima mea; şi îmi dă întotdeauna mângâierea Sa în trei minute, deşi nu pot să stabilesc niciodată exact momentul când o face.

Acum numesc această rugăciune pentru mângâiere „Nimicitorul ispitei în trei minute“. Data viitoare când te vei simţi ispitit să păcătuieşti, dă-ţi bine seama că şi tu ai sentimente negative şi inima ta are un gol şi simte nevoia de mângâiere. Du acea nevoie profundă la Dumnezeu. Cere ca Mângâietorul Său să vină la tine. Apoi scoate-ţi ceasul de la mână şi cronometrează-te – pot să garantez că Duhul te va mângâia în mai puţin de trei minute. Şi atunci nu vei mai avea nevoie să păcătuieşti pentru că ispita nu va mai exista.

SĂ AJUNGEM LA SURSĂ Există un al doilea răspuns la tratarea acelei dureri interioare care ne trimite să

căutăm uşurare. El nu stă în găsirea unei alinări a durerii, ci în încercarea de a înlătura durerea de la sursa ei.

Orice durere sau emoţie negativă devine un teren fertil pentru ispită, şi dacă nu sunt de natură fizică, fiecare îşi are rădăcina într-o problemă sau situaţie nerezolvată din viaţa noastră. Ca parte a călătoriei tale în lumea realizărilor spirituale, te încurajez să începi prin a-L ruga pe Dumnezeu să-ţi descopere cauza suferinţei tale interioare. Îţi promit că o va face. Pe baza experienţei mele şi a multor altora, am găsit că un procent uimitor de 70% din durerile noastre interioare îşi au rădăcina în neiertare; 20% par să se datoreze unor conflicte personale nerezolvate, şi toate celelalte reprezintă cele 10% rămase.

Aşa cum am văzut în ultimul capitol, tratând neiertarea ta şi conflictele tale personale nerezolvate, durerea ta va dispare ca un abur. Ca urmare, ispitele tale se vor diminua rapid, pierzând mult din puterea şi frecvenţa lor. Şi tu vei experimenta apropierea de Dumnezeu aşa cum n-ai experimentat-o niciodată înainte. De ce? Pentru că atunci când eşti prins în păcat, vinovăţia şi ruşinea ridică o barieră spirituală în inima ta care te face să simţi că Dumnezeu e la un milion de kilometri depărtare. Bineînţeles că nu este aşa; El este doar pe partea cealaltă a acestei victorii, gata să te mângâie, să-ţi conducă paşii spre iertare şi împăcare, şi să te ajute în orice altă situaţie dificilă.

În capitolele 5 şi 12 sunt prezentaţi cu grijă paşii mărturisirii, curăţirii şi restaurării pentru problemele profunde de amărăciune şi neiertare. Citeşte aceste capitole cu rugăciune şi curaj. Adu-ţi aminte că nu eşti niciodată singur când vrei să te dedici mai mult sfinţeniei în viaţa ta. Dumnezeu este interesat de aceste experienţe ascunse, dureroase, care-ţi bântuie viaţa şi te împiedică în călătoria ta spirituală.

Ai înţeles cu adevărat cât de mult doreşte Dumnezeu să aducă satisfacţie, vindecare şi mângâiere în viaţa ta? Iată câteva pasaje cheie la care să meditezi şi de care să-ţi aduci aminte în lupta ta cu păcatul:

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după

bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:19) Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se

tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27) Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi

desfătări veşnice în dreapta Ta. (Psalmul 16:11)

68

Aceste versete ne amintesc că Dumnezeu doreşte să ne dea tot ce avem nevoie şi să ne dăruiască minunata Sa pace interioară când Îl urmăm în ascultare deplină. Cel mai satisfăcut om din lume este omul care stă pe Primul Scaun, care umblă călăuzit de Duhul Sfânt şi care s-a confruntat cu căderi şi răni ale trecutului şi s-a ocupat de fiecare din ele până când au fost rezolvate complet.

ÎN CENTRUL FIINŢEI TALE Am văzut pe scurt cum poate durerea în emoţiile şi împrejurările noastre să ne

motiveze să căutăm uşurare prin păcat. Acum este timpul să pătrundem mai adânc – direct în acel centru întunecat şi misterios al fiinţei tale pe care numai Dumnezeu îl poate vedea desluşit.

În centru, durerea şi insatisfacţia apar altfel decât suferinţa din cauza împrejurărilor, a relaţiilor rupte, sau a nevoilor fizice şi emoţionale neîmplinite. Deseori, noi le simţim la fel, şi încercăm să le alinăm la fel. Dar ele sunt altfel. Una este înrădăcinată în împrejurări şi în natura noastră fizică, cealaltă în natura noastră spirituală.

Să-ţi explic. La început, Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva după chipul Său şi a făcut o lume pentru ei în care ei aveau părtăşie personală cu Domnul în fiecare zi, în fiecare clipă. Dar după căderea lor în păcat, noi am experimentat o foame nesăţioasă după Persoana şi prezenţa Sa. Deoarece Dumnezeu ne-a făcut fiinţe spirituale, suntem pe deplin convinşi că viaţa este mult mai mult decât ceea ce putem vedea, auzi şi atinge.

Acest gol, această nevoie care te mână o simte orice fiinţă umană. A fost intenţia lui Dumnezeu să ne facă să-L căutăm. Gândeşte-te la acest gol din inimă ca la un vid care caută mereu să fie umplut, ca la un dor de casă pe care noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, îl avem de a fi cu El, de a experimenta mai deplin viaţa Lui şi de a fi reuniţi cu El într-o zi în cer.

Intenţia lui Dumnezeu cu această foame după El este ca noi să ne-o satisfacem numai cu El. Dar oamenii tratează golul în multe feluri. (Numai pentru că este de natură spirituală nu înseamnă că oamenii se vor concentra asupra priorităţilor spirituale.) De exemplu, a face afaceri trebuie să fie una din reacţiile cele mai răspândite. Afacerile ascund realitatea golului pentru o vreme. Televizorul, sportul şi muzica sunt folosite ca să astupe golul. Dar golul continuă să te tragă mereu. Şi cea mai mare favoare a lui Dumnezeu ar fi să nu ne elibereze niciodată de această forţă de atracţie din sufletul nostru care zice: „Vino, copilul Meu, găseşte-Mă!“

Ascultă-l pe apostolul Pavel vorbind despre acest gol în cuvântarea sa către atenieni:

El [Dumnezeu] a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur [Adam], să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa … „Suntem din neamul Lui“ (Fapte 17:26-28).

Ai prins cuvântul „bâjbâind“ după El? Deşi Dumnezeu nu este departe de noi, trebuie

să alegem să ajungem la El. Aşa cum îţi poţi imagina, felul cum reacţionăm faţă de acest gol interior, şi ceea ce căutăm să facem ca să-l umplem, depinde în totul de Scaunul dedicării pe care stăm.

69

Creştinul de pe Primul Scaun consideră acest gol ca un stimulent pentru tot ce va deveni foarte important în viaţa lui. Acest om a descoperit că o relaţie intimă cu Domnul satisface golul. De fapt, golul se inversează, devenind în schimb un râu de viaţă şi de binecuvântare care curge din fiinţa omului respectiv (Ioan 7:37-39). Psalmii sunt plini de mărturii despre felul în care credincioşii de pe Primul Scaun şi-au îndreptat foamea lor interioară spre Dumnezeu care o poate satisface (vezi mai ales Psalmii 23, 42 şi 119).

Creştinul de pe Al doilea Scaun recunoaşte golul, dar nu crede că numai Dumnezeu poate să-l umple. În momentul în care omul acesta a devenit creştin, Duhul Sfânt a intrat în inima lui şi a început să-i şoptească despre posibilităţile profunde ale unei relaţii neîntrerupte cu El. Dar deşi au fost perioade de părtăşie de tipul Primului Scaun, ele au fost superficiale şi de scurtă durată. Totuşi omul de pe Al doilea Scaun este sigur că ia tot ce-i mai bun din ambele lumi – puţin de la Dumnezeu, puţin de la lume. În definitiv, lui Dumnezeu nu trebuie să-I dai prea mult control. (Nu este El Cel care ucide bucuria şi urăşte distracţia?) Pentru toţi în afară de cei dotaţi spiritual, cum ar fi sfinţii şi predicatorii, dăruirea faţă de Dumnezeu poate să aştepte până în cer. Aici şi acum, un creştin de pe Scaunul Al doilea umple până la refuz golul cu posesiuni, carieră, sex, recreere, şi doze judicioase de religie. Cel puţin el ştie că mântuirea lui eternă este asigurată.

Omul de pe Al treilea Scaun simte golul, dar – întrucât nu poate fi vorba de o relaţie personală cu Dumnezeu – încearcă să-l umple cu înlocuitori: spiritualitate, religii false, artă, muzică, sau pasiuni de diverse feluri. Aceşti înlocuitori sunt idoli – dumnezei reinventaţi creaţi din gândurile, sentimentele, valorile şi imaginaţia unui om. Omul de pe Scaunul Trei poate conclude că golul este mai degrabă o slăbiciune de temperament, o tendinţă spre melancolie, decât o neîmplinire creată a omului. Cântecele populare, romanele şi filmele sunt pline de poveşti despre acest gol: cum, de exemplu, o relaţie de dragoste te poate scăpa de el, sau cum nimic nu poate, şi întrucât altceva nu există, poţi foarte bine să mănânci, să bei şi să te distrezi.

Unde te găseşti tu şi eu în acest tablou în momentul de faţă? Sunt sigur că înţelegi care-i situaţia: dacă nu înfruntăm adevărul despre natura noastră, golul care ne poate trage spre Dumnezeu va fi folosit de Satan ca să ne tragă mereu în păcat.

OMUL SĂRAC DIN PALAT Toate acestea ridică o întrebare cheie: Dacă gaura din centrul nostru este de forma lui

Dumnezeu, aşa cum spunea Augustin, de ce aproape toţi – inclusiv creştinii bine intenţionaţi – încearcă să-l umple cu altceva?

Cred că un motiv este faptul că nu credem întotdeauna că Dumnezeu ne spune adevărul. Mai exact, ne îndoim că este posibil să avem într-adevăr o relaţie continuă, intimă, satisfăcătoare cu Dumnezeu. Aceasta este bineînţeles gândirea de pe Al doilea Scaun. Drept urmare, noi reacţionăm nebuneşte la durerea din al doilea strat (motivaţii, nevoi, lipsuri) şi la golul din centrul nostru interior (golul nostru spiritual de forma lui Dumnezeu).

De fapt, putem să umplem atât de bine golul din inima noastră cu înlocuitori ai prezenţei lui Dumnezeu, încât de-abia mai sesizăm durerea. Este uluitor cum nu reuşim să vedem că încercările noastre de a umple aceste nevoi ne conduc în mod consecvent la

70

păcat şi mizerie. Ca şi Calvin, chiar când ne prăbuşim, preferăm să nu învăţăm nimic care ar putea ameninţa controlul nostru asupra vieţilor noastre.

Domnul Isus spune că în acele momente când credem că suntem în control, nu suntem; când slujim celor mai bune interese ale noastre, ne trădăm destinele; când credem că am făcut cea mai bună afacere posibilă, ţinându-ne de Dumnezeu, de fapt trăim ca săracii.

Adu-ţi aminte de mesajul Domnului Isus stârnit de creştinii din Laodiceea:

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic“, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. (Apoc. 3:17-18)

Aici avem o perspectivă completă asupra căruciorului nostru cu care coborâm dealul.

Ce pare a fi interes personal se dovedeşte a fi pierdere. Omul care pare să aibă totul (creştinul compromis) se dovedeşte a fi omul sărac din palat.

Acum priveşte la invitaţia familiară şi mângâietoare a Domnului Isus pentru fiecare dintre noi, copiii Săi binevoitori şi rătăciţi: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine“ (Apocalipsa 3:20).

Am putea parafraza mesajul Domnului Isus: „Da, Eu sunt aici ca să te salvez şi să te duc în cer când vei muri. Dar pot să fac mult mai mult acum, dacă Mă vei lăsa să intru“.

Şi uite cum descrie Domnul Isus acel gol din centru, acea cameră goală care tânjeşte după ceva mai mult – o cameră de ospăţ a părtăşiei, a plinătăţii şi a satisfacţiei maxime!

Deşi Domnul Isus face întotdeauna primul pas când Se apropie de un om (bătând mereu la uşă), El aşteaptă întotdeauna decizia noastră de a-L invita mai departe şi mai adânc în viaţa noastră (deschizând uşa acelei camere din inima noastră).

Domnul Isus îl asigură atunci pe creştinul căldicel că dacă Îl va invita, El va răspunde – va „cina cu el“. În cultura acelei vremi, a cina cu o altă persoană însemna să stabileşti o relaţie apropiată şi importantă. Cel care deschidea uşa altuia îl invita la prietenie. Şi această relaţie va fi reciprocă: „Eu voi cina cu el, şi el [va cina] cu Mine“.

Fă un inventar a tot ce ai pus în acea cameră goală din centru. Ai umplut acel gol cu alte lucruri astfel încât cina intimă cu Hristos ar fi nepotrivită sau imposibilă?

Prima invitaţie a realizării, deci, pornind de la acest adevăr despre inima ta este să înlături cu fermitate, cu persistenţă şi cu rugăciune orice altă metodă de a umple golul lui Dumnezeu decât cu Dumnezeu Însuşi. Când vei face aceasta, vei începe să fii şi mai înfometat după El – şi tocmai această foame te va trage spre creşterea şi vigoarea spirituală pe care o doreşti.

Să răsfoim jurnalul spiritual al lui David, unde el consemnează în Cartea Psalmilor cum a lăsat foamea din inima lui să-l împingă departe de păcat şi aproape de Dumnezeu:

Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!“ Şi Faţa Ta, Doamne, o caut! (Psalmul 27:8)

71

Puii de leu duc lipsă şi li-i foame, Dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine. (Psalmul 34:10) Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, Aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! (Psalmul 42:1) Îmi vei arăta cărarea vieţii; Înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse Şi desfătări veşnice în dreapta Ta. (Psalmul 16:11) SĂ NE PLECĂM SPRE DUMNEZEU Odată ce ţi-ai golit inima de toţi înlocuitorii concurenţi, eşti gata să ai o a doua

realizare. Aceasta se întâmplă când îţi pleci inima spre Dumnezeu. Iosua a înţeles aceasta când i-a instruit pe copiii lui Israel după ce aceştia L-au ales încă o dată pe Domnul:

Voi sunteţi martori … că aţi ales pe Domnul, ca să-I slujiţi … Scoateţi

dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, şi întoarceţi-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israel. (Iosua 24:22-23)

A-L alege pe Domnul nu este acelaşi lucru cu a-ţi întoarce inima spre Domnul. A

sluji Domnului nu este acelaşi lucru cu a-ţi întoarce inima spre Domnul. A îndepărta păcatul şi falsa închinare nu este acelaşi lucru cu a-ţi întoarce inima spre Domnul. A-ţi întoarce inima spre Domnul înseamnă să îndrepţi din nou toate dorinţele arzătoare ale inimii tale spre El şi numai spre El.

Imaginează-ţi o plantă care se îndreaptă cu fiecare fibră a fiinţei ei spre raza de lumină care vine prin fereastră în fiecare dimineaţă. David nu numai că a tânjit după Dumnezeu în felul acesta, ci a hotărât să-şi îndrepte toate pasiunile şi planurile inimii lui spre voia lui Dumnezeu, nu a lui. Ascultă cum îl încurajează pe fiul său, Solomon, să caute acest fel de relaţie cu Domnul:

Şi tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău şi slujeşte-I cu

toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine. (1 Cronici 28:9)

Prietene, indiferent cât de adânc simţi acea foame în inima ta, pot să-ţi promit că

Dumnezeu nu încearcă să Se ascundă de tine! Dacă alegi să-L cauţi, Îl vei găsi. El foloseşte dorinţa ta predată după El ca să te tragă mai departe spre centrul binelui suprem pe care îl are pentru tine. La fel ca în grădina Edenului, Domnul Dumnezeu doreşte să Se întoarcă şi să Se plimbe în răcoarea dimineţii cu tine.

A te extinde în căutarea lui Dumnezeu de obicei revine la câteva decizii foarte practice. Înseamnă aceasta să alegi să te scoli mai devreme în fiecare zi ca să-L cauţi în

72

Cuvântul Său? Înseamnă aceasta să păzeşti cu gelozie clipele liniştite ale zilei pur şi simplu ca să asculţi sunetul glasului Său? Înseamnă aceasta că trebuie să notezi ce priorităţi încep să-ţi întoarcă inima spre alte utilizări ale timpului şi energiei tale?

Indiferent ce alegeri trebuie să faci, începe de astăzi. Dumnezeu este gata să intre şi să slujească dorinţelor tale lăuntrice dacă tu te pleci spre El şi spre bunătatea Lui cu toată puterea ta.

SĂ ZBURĂM REPEDE SPRE CASĂ Am parcurs mult teren de când am pornit prima oară coborând vijelios panta aceea

împreună cu Calvin şi Hobbes. Şi întrucât suntem hotărâţi să învăţăm într-adevăr ceva – hai să facem incredibilul: un scurt rezumat. De fapt, acest capitol este atât de important că îţi recomand să faci ceea ce ar fi de neconceput pentru Calvin: să te întorci şi să-l citeşti din nou ca să fii sigur că n-ai pierdut nimic.

Am pornit cu întrebarea: „Este într-adevăr posibil să păcătuieşti mai puţin, să nu laşi garajul acela să se umple din nou?“

Ţi-am promis că răspunsul este da. Dar cheia înfrângerii păcatului era să înţelegem mai mult despre ceea ce ne împinge la păcat. Am aflat că experimentăm două impulsuri principale care ne împing la păcat: a simţi plăcere sau a scăpa de durere. Am descoperit două feluri de realizări cu care să tratăm aceste impulsuri:

1. Putem merge la Dumnezeu ca să găsim mângâiere. 2. Putem să tratăm în mod pozitiv sursa durerii noastre. Apoi am pătruns mai adânc. Am aflat că foamea noastră după Dumnezeu îşi are

originea într-un gol sau vid spiritual pe care îl simţim în centrul fiinţei noastre. Acest gol ne poate face să păcătuim dacă vom căuta mijloace false de a-l umple. Dar am ajuns la două căi de realizare prin care Dumnezeu ne invită să răspundem la acest impuls misterios şi puternic:

1. Trebuie să descoperim şi să îndepărtăm toţi înlocuitorii pe care ne-am bazat ca să umplem golul nostru de Dumnezeu şi să lăsăm ca acel gol să ne tragă numai înspre Dumnezeu.

2. Trebuie să ne plecăm inimile – să ne îndreptăm cu toate pasiunile şi afecţiunile noastre fundamentale – spre Dumnezeu.

Cu harul şi puterea lui Dumnezeu, eşti pe cale să trăieşti o viaţă de biruinţă asupra păcatului. Vezi, depozitul de păcate este opţional. Înfrângerea spirituală nu este niciodată inevitabilă. Data viitoare când căruciorul tău aleargă spre o stâncă, vei şti că Dumnezeu are grijă de motivul pentru care faci ceea ce faci. Rugăciunea mea este ca Dumnezeu să folosească aceste adevăruri în viaţa ta ca să te abată de la o altă ciocnire şi în schimb să te aducă degrabă acasă.

Ce uşurare este pentru creştinii care caută să ştie că a trăi în încleştarea „egoismului prost, pe termen scurt“ nu este ceea ce Dumnezeu are în gând pentru vreunul dintre noi. Nu este doar posibil, ci face parte în totul din moştenirea noastră să umblăm zilnic într-o relaţie de satisfacere, de mângâiere şi de vindecare cu Dumnezeul nostru creator.

Şi – ce păcat că n-a aflat şi Calvin asta – aceasta este exact atât de multă fericire cât poate duce orice om.

73

PARTEA A TREIA

Trăind biruinţe în căsnicia ta

74

Capitolul Şapte

Cheia pentru inima ei

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE DRAGOSTE ŞI CONDUCERE

Un prieten de-al meu a cărui căsnicie este o sursă de inspiraţie pentru mine m-a sunat nu de mult. „Hei, Bruce, am o întrebare“, a spus el. Părea încurcat.

„E-n regulă, spune, Dan“, am replicat eu. „Eşti bine?“ „Cred că da. Mă întrebam dacă suntem într-adevăr străini?“ Atunci a râs, dar îmi

dădeam seama că avea ceva pe inimă. „Bruce, trebuie ca o căsătorie nemaipomenită să fie socotită într-adevăr normală? Sau eu sunt străin de lucrurile acestea?“

Era oare acesta un aranjament pentru o pildă înţeleaptă, dar l-am lăsat pe prietenul meu să continue. El mi-a spus că tocmai se întorsese cu avionul dintr-o călătorie prin ţară. În timpul călătoriei s-a dus în spatele avionului să ia o Coca-Cola. A spus că era fericit şi fredona o melodie. Una din însoţitoarele de bord părea curioasă.

„Sunteţi cu siguranţă fericit“, i-a spus ea lui Dan. „Ei bine, da, sunt“, a spus el. Ea vroia să ştie de ce. „O, e simplu. Am să sărbătoresc douăzeci şi şase de ani de la nunta mea când voi

ajunge acasă, şi abia aştept să ajung!“ Apoi Dan mi-a spus: „Bruce, s-a uitat la mine de parcă aş fi minţit. Sau de parcă aş fi

băut prea multe cocktailuri. Nu-i venea să creadă că fusesem căsătorit atât de mult timp cu aceeaşi persoană şi încă mai eram fericit cu aceasta. I-am spus: „Doamnă, sunt foarte mişcat de lucrul acesta!“

Dan a întrebat-o despre căsnicia ei. A aflat că fusese măritată, dar acum era divorţată. Cumva micul lor schimb de cuvinte s-a transformat într-o conversaţie în spatele avionului. Însoţitorii de bord şi pasagerii au început să intervină în discuţie. Consensul femeilor a fost că ele renunţaseră la căsătorie în general şi căutau un bărbat bun în particular.

În sfârşit prima însoţitoare de bord a spus: „Domnule, eu nu cunosc nici un om care să fie fericit în căsnicie“.

„Cred că glumeşti“, a replicat Dan. „Nu cunoşti pe nimeni?“ „Pe nimeni“. Atunci Dan a spus că pe faţa ei a apărut un mic zâmbet ciudat. „N-ai

cumva un frate care nu este căsătorit?“ I-am spus lui Dan că el avea ceva ce toată lumea ar vrea. După o pauză, Dan a spus: „Cred că am fost flatat de această remarcă pe moment.

Dar cu cât mă gândeam mai mult la lucrul acesta, cu atât mă miram mai mult: Ce se întâmplă în lumea noastră? Şi ce am putea face noi pentru aceasta?

75

Nu ştiu în ce stadiu se află căsnicia ta astăzi, prietene. Dacă ai da peste nişte însoţitoare de bord decepţionate, ce ar vedea ele în ochii tăi când vorbeşti despre căsnicia ta?

Aş vrea să-ţi pot spune că dacă eşti pe Scaunul Unu în umblarea ta cu Dumnezeu, vei avea automat o căsnicie fericită. Dar nu pot. Este adevărat că dedicarea spirituală făcută din toată inima va afecta fiecare domeniu al vieţii tale spre bine. Dar cei mai mulţi dintre noi încă mai avem nevoie de biruinţe solide şi semnificative în domeniile critice ale vieţii noastre de zi cu zi.

Aceasta include şi căsnicia noastră. (Chiar dacă vorbesc direct soţilor în acest capitol, şi soţiilor în capitolul următor, încurajez soţiile să citească şi aceste rânduri. Ştiind ce aşteaptă Dumnezeu de la soţul tău, nu poate decât să te ajute să-l ajuţi pe el.)

Dacă eşti un soţ a cărui căsnicie s-a împotmolit în Scaunul Doi – care merge şchiopătând, rănită, care în unele aspecte dezonorează pe Dumnezeu şi pe soţia ta – acest capitol este pentru tine. Dacă nu te-ai căsătorit încă, sau căsnicia ta înfloreşte pe Scaunul Unu, acest capitol este şi pentru tine – pentru că mesajul te poate ajuta să eviţi unele capcane foarte frecvente pe care mai devreme sau mai târziu majoritatea căsniciilor le întâlnesc.

ÎNAPOI LA ELEMENTELE DE BAZĂ De cele mai multe ori dacă ceva nu merge în căsnicia noastră, trebuie să ne întoarcem

la elementele de bază. Când computerul tău nu mai merge, nu iei toată aparatura şi o duci la gunoi. Verifici cordonul de alimentare, conexiunile, felul cum utilizezi discurile. Pui mâna pe manual.

Crearea unei căsnicii de Scaunul Unu începe cu consimţirea de a reexamina chestiunile fundamentale cu privire la felul în care tu te raportezi faţă de soţia ta (la fel cum credinţa de pe Primul Scaun a început cu reexaminarea felului în care tu te raportezi faţă de Dumnezeu). Aşa cum ai pune mâna pe manualul de utilizare al computerului tău, te rog să ai încredere şi să pui mâna pe planul revelat al lui Dumnezeu din Biblie.

De fapt, s-ar putea să mai fi auzit înainte ceea ce trebuie să-ţi împărtăşesc. (Foarte probabil că ţi-a zburat pe la ureche într-un moment când erai mai puţin motivat, şi acum eşti tentat să gândeşti că „ai mai auzit asta înainte“.) Sau poate că gândeşti: „O, căsnicia – ei bine, a mea este destul de mult ceea ce este şi ceea ce va fi întotdeauna“. Sau: „Dar n-ai cunoscut-o pe soţia mea!“

Ascultă, dacă vrei să te smereşti în prezenţa lui Dumnezeu când citeşti aceste pagini, Duhul Sfânt îţi va arăta noi oportunităţi de schimbare a vieţii. Şi ele pot fi tocmai acolo unde credeai că nu există decât vorbe goale – am văzut întâmplându-se aceasta de sute de ori.

Mai întâi, stai o clipă şi gândeşte-te cum este de obicei descris un soţ în lume: stă tot timpul la birou sau la bar, flirtează, îşi înşală soţia, este condus de bani sau de putere, habar nu are de copii, nu este demn de încredere, interesat de sex mai mult decât de următoarea lui respiraţie, şi predispus la bătăi cu pumnul când e beat.

Dar bineînţeles că el conduce o maşină frumoasă şi are un stomac foarte sănătos. Acum gândeşte-te la promisiunea unei căsnicii creştine de pe Primul Scaun: Promisiunea unei căsnicii de pe Primul Scaun este că vei experimenta o prietenie

care te împlineşte profund, afecţiune şi sex; veţi construi împreună un cămin al iubirii şi o

76

familie de copii evlavioşi; şi vei primi de la soţia ta respectul şi sprijinul de care ai nevoie ca să-ţi duci la îndeplinire misiunea ta specială pe pământ.

Poţi să vezi de ce nu este o exagerare să spui că o căsnicie evlavioasă – citeşte aceasta, „proiectată de Dumnezeu“ – este de fapt ceea ce orice soţ sensibil doreşte. De ce să încerci o altfel de relaţie între bărbat şi femeie pentru care nu am fost niciodată creaţi? De ce să optezi pentru o versiune TV, indiferent cât de sclipitoare? Nu vom face decât s-o sfârşim în dezamăgire şi eşec.

Am să te rog să faci câteva lucruri când vei citi restul acestui capitol. Lasă deoparte toate acele false mesaje care poluează înţelegerea şi aşteptările noastre. Pune-ţi mândria într-o pungă maro şi azvârle-o în stradă. Gândeşte-te bine şi cu înţelepciune la descrierea rolului biblic al unui soţ. Fii dornic să iei decizii serioase, posibil dureroase, şi să le urmezi.

Şi – aici e partea cea mai bună – aşteaptă-te la o realizare în căsnicia ta. ROLUL UNUI SOŢ Toate căsniciile profund împlinite cu care sunt familiarizat au un lucru în comun:

Soţii înţeleg temelia biblică pentru rolul şi responsabilităţile fiecăruia în parte – şi le împlinesc chiar şi când drumul este greu.

Rolul tău defineşte scopul tău şi obiectivul general. Este descris de titlul unei slujbe. La lucru, rolul tău poate fi de director, de exemplu.

Responsabilităţile tale, pe de altă parte, definesc felul în care îţi duci la îndeplinire slujba descrisă. Directorii de obicei sunt responsabili cu organizarea şi îndrumarea oamenilor ca să poată lucra.

Punând deoparte toate preconcepţiile tale cu privire la rolul soţului, ce cuvânt unic ai alege ca să descri acest rol după Biblie?

Citeşte acest verset ca să localizezi acel cuvânt care se potriveşte: „Căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului“ (Efeseni 5:23).

Rolul principal al bărbatului în căsnicie este să fie capul. El trebuie să fie capul în acelaşi fel în care Domnul Hristos este capul Bisericii.

Dar cum este Domnul Hristos capul? Cap înseamnă să fii cel căruia i s-a dat autoritate; cel care este responsabil, persoana care comandă, conducătorul, cel care are grijă de nevoile celor din subordinea lui.

Ai observat că Biblia nu spune: „Căci bărbatul trebuie să încerce să fie capul nevestei“? Nu, ea spune: „bărbatul este capul“.

Lucru care conduce la o întrebare pe care ţi-ai putea-o pune chiar acum: Ce trebuie să faci tu atunci dacă soţia ta este bineînţeles mai deşteaptă ca tine, îi place să conducă şi să preia sarcinile, şi ţie nu? De ce să n-o pui pe ea cap al familiei?

Pentru că Dumnezeu n-a intenţionat niciodată ca rolurile în căsnicie să fie hotărâte aşa cum sunt în lumea organizată, unde contează numai competenţa. Din motivele Lui, Dumnezeu l-a conceput pe bărbat ca să conducă şi pe femeie să răspundă la conducerea lui în căsnicie. Şi o căsnicie de pe Scaunul Unu este o relaţie în care planul Domnului domneşte suprem. În cazul în care alergi deja să cumperi un tron pentru tine şi o tavă de servit ceaiul pentru soţia ta, aşteaptă puţin. Trebuie să ştii că acest rol de conducere este

77

strict limitat. Biblia ne învaţă că bărbatului i s-a dat acest rol de autoritate numai în două domenii – în căsnicie şi în biserică.

Dincolo de a comanda în căsnicia ta, ca şi cap trebuie să te asiguri că oamenii pentru care eşti răspunzător sunt fericiţi, sunt mulţumiţi, sunt bine aprovizionaţi, sunt protejaţi şi sunt împliniţi. Consideră rolul tău ca un model. Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi complet şi prin sacrificiu pentru nevoile şi interesele miresei Sale, Biserica.

Vreau să te asigur că orice soţie normală va fi încântată să urmeze un bărbat care are grijă întotdeauna de interesele ei, chiar şi atunci când drumul este dificil.

Dacă privim mai îndeaproape descrierea lui Pavel cu privire la felul în care Domnul Hristos este Capul Bisericii Sale, vom vedea o expunere în trei puncte a ceea ce ar trebui să fie rolurile noastre de soţi:

Soţilor, iubiţi-vă soţiile, cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, • ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, • ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau

altceva de felul acesta, ci • ca să fie sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele. (Efeseni 5:26-28) Iată deci – „rolul“ Domnului Hristos ca şi Cap al miresei Sale, Biserica, este s-o

aducă la plinătate, la sfinţenie şi frumuseţe; cu alte cuvinte, s-o ajute să ajungă la măsura deplină a intenţiilor lui Dumnezeu pentru viaţa ei.

Dacă treci peste limbajul religios din acest pasaj, vei face nişte descoperiri uimitoare pentru căsnicia ta. Observă, de exemplu, că toate motivele pentru care Domnul Hristos iubeşte Biserica sunt legate de ceea ce poate face El pentru Biserică, nu de ceea ce face Biserica pentru El.

Hmmm. Dintr-odată, rolul de conducător nu arată prea arogant. (Te gândeşti: Poate că ar trebui să cumpăr acea tavă de servit ceai pentru mine ca s-o servesc pe ea!)

Lasă-mă să te duc un pas mai departe: dacă toate acestea sunt adevărate, ar trebui să fii în stare să evaluezi eficacitatea ta în rolul de conducere prin observarea rezultatelor ei în soţia ta.

N-am s-o uit niciodată pe doamna Tracey. Ea era decana femeilor la colegiul pe care eu şi Darlene l-am urmat în New Jersey. O demnă locuitoare din Noua Anglie, ea a adus multă clasă colegiului. Într-o zi, la zece ani după ce am absolvit, am întâlnit-o pe doamna Tracey în hol când m-am întors în campus pentru o vizită. Pe când sporovăiam despre trecut, un cuplu care absolvise cu douăzeci de ani mai devreme a urcat şi s-a alăturat nouă în depănarea amintirilor.

La un anumit punct în conversaţie, doamna Tracey a exclamat către soţie: „De ce, eşti pur şi simplu radioasă! Ai o strălucire minunată a chipului tău. Într-adevăr, eşti mult mai frumoasă acum decât erai ca studentă cu ani în urmă!“

Apoi, aproape fără pauză, i-a acordat soţului o privire aprobatoare şi a spus: „Iar tu, tinere, ca soţ al ei, tu ai făcut asta!“

Zile în şir m-am gândit la acel compliment dublu şi profund al doamnei Tracey. Ar putea un soţ să primească un astfel de credit? Să fie într-adevăr această influenţă pur şi simplu pentru că el este cap aşa cum a vrut Dumnezeu să fie?

Data următoare când m-am uitat la învăţăturile despre căsătorie ale lui Pavel din Efeseni, aproape că au sărit de pe pagină. Bineînţeles, doamna Tracey avea dreptate. Ea a recunoscut pur şi simplu modelul de conducere al Domnului Isus într-un soţ, privind faţa

78

frumoasei lui soţii. Şi ea arăta numai într-o singură căsnicie evlavioasă ceea ce Dumnezeu oferă şi aşteaptă de la noi toţi.

Stai o clipă şi întreabă-te: Dacă m-aş uita în ochii soţiei mele, dacă aş urmări viaţa ei pe parcursul unei săptămâni, dacă aş putea să-i citesc gândurile, să-i trăiesc emoţiile, să-i simt sufletul – ce aş descoperi cu privire la felul meu de a conduce?

CUM SĂ-ŢI CORECTEZI BALANSUL Acum poate zici: „Uşor de imaginat, puţin mai greu de făcut“. Aşa că vreau să te ajut

să te gândeşti la toate obstacolele care te-ar putea împiedica să-ţi îndeplineşti acest rol important de conducere biblică în căsnicia ta.

Consilierii maritali şi soţiile tind să fie de acord cu cel puţin un „obstacol în conducere“. Prea mulţi soţi se înclină ca Moş Ene când într-o parte când în alta, fie sunt prea agresivi fie sunt prea pasivi.

Soţii care înclină în direcţia agresivităţii îşi împrăştie influenţa în jur ca şi cum ei ar fi centrul sistemului solar al familiei. „Dacă eu sunt şeful, tu trebuie să fii sclavul“, declară aceşti soţi. Pentru ei, conducerea înseamnă că în sfârşit au pe cineva care este obligat să slujească nevoilor lor, răspunzând la toate capriciile lor. Dar agresorii fac mai mult decât să ţină hăţurile familiei. De obicei ei încep să-i mâne pe ceilalţi repede, în mod egoist, fără să le pese de ce simt cei de la capătul frâielor. Şi din nefericire, agresorii deseori ajung la abuzuri, rănindu-i chiar pe aceia pe care au promis să-i iubească şi să-i protejeze.

Dacă înclini în general în această direcţie, am veşti proaste – nu prea eşti apreciat, admirat sau respectat de soţia ta sau de familie. Cu cât vei domina mai mult, cu atât vei trăi mai mult ca un străin în propria casă, fie că eşti conştient de aceasta sau nu. Şi eu îţi garantez că nici nu vei obţine ceea ce vrei într-adevăr din căsnicia ta. De fapt, vei fi prins în mreaja unei iluzii. Ai confundat tăria cu puterea şi unitatea cu controlul.

Ce putem spune însă despre soţii care înclină în direcţia pasivităţii? Aceşti bărbaţi găsesc că este mai uşor să lase soţia să ducă povara luării deciziilor. „Ea îşi asumă mai bine riscurile“, concluzionează ei. Contrar cu ce ai putea crede tu, un soţ peste măsură de pasiv nu este mai puţin egoist decât un agresor. El doar a învăţat să obţină ceea ce vrea dar în alt fel – lăsând pe altcineva să ducă greul, în timp ce el o ia mai uşor. Soţii pasivi pe care i-am întâlnit au început prin a fi indolenţi, apoi au abdicat de la rolul lor de conducători, şi uneori au abandonat cu totul relaţia.

Dacă înclini undeva în această direcţie – fie că crezi sau nu – trebuie efectiv să faci faţă aceloraşi veşti proaste ca şi agresorul. Nu prea eşti apreciat, admirat sau respectat de soţia ta şi de familie. Trăieşti din ce în ce mai mult ca un străin în propria casă, şi nu ai ceea ce ai fost creat să ai din căsătorie. Şi tu, de asemenea, ţi-ai acaparat decepţii scumpe: ai confundat detaşarea cu pacea şi iresponsabilitatea cu nevinovăţia.

Care este planul mai bun al lui Dumnezeu pentru soţi? Îmi place să-l descriu ca fiind putere în echilibru. Poziţia echilibrată este cea care se

află chiar la mijloc între cele două trăsături de caracter nefericite. Cu putere în echilibru, eşti într-un loc unde poţi să creşti, să înfloreşti şi să reuşeşti. Pe măsură ce devii un conducător autentic, responsabil şi iubitor în căsnicia ta, te vei bucura de căsnicia pe care ai dorit-o întotdeauna – căsnicia care-I place şi lui Dumnezeu.

Voi fi cinstit: Fiecare soţ pe care-l cunosc se luptă să împlinească aceasta. Deseori, el face greşeli pentru că se ia după exemple proaste. Probabil că încearcă să conducă la fel

79

ca un şef de-al lui pentru care a lucrat. Poate că încearcă să fie ca un tată pentru soţia lui ca şi cum ea ar fi un copil.

Într-o discuţie cu prietenii Săi, Domnul Isus a explicat cum ucenicii Săi ar putea învăţa de la, nu rivaliza cu, şefii răi ai zilelor lor.

Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai

neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa“ (Marcu 10:42-43)

În acest text sunt cuibărite adevăruri cu privire la două din cele mai comune erori pe

care le fac soţii care caută să-şi împlinească rolul de cap al soţiei. Mai întâi, expresia „domnesc peste ele“ exprimă conceptul folosirii puterii personale

pentru a forţa o persoană mai slabă să se supună. Ori de câte ori soţul face aceasta, el foloseşte manipularea bazată pe persoana lui – cât de tare vorbeşte, cum se apleacă înainte într-o atitudine care inspiră putere, ce foloseşte pentru a ameninţa. E clar, intimidarea nu-şi are locul în portofoliul tacticilor noastre de conducere. Există un secret binecunoscut cu privire la soţii care intimidează: Când recurgi la această metodă de a fi cap, nu conduci nici din dragoste nici din putere, ci din frică şi slăbiciune.

În al doilea rând, expresia „le poruncesc cu stăpânire“ se referă la o conducere violentă, nu autentică. Dacă lucrurile nu merg conform planului lui, acest bărbat va striga: „Ascultă, femeie! Cine este capul acestei căsnicii, tu sau eu?“ Dar acest fel de conducere cade pentru simplul motiv că nimeni nu vrea să asculte. Autoritatea nu te face conducător, ci doar îţi dă responsabilitatea de a fi unul. Sfatul meu pentru tine este să nu pierzi niciodată ocazia şi să nu te ascunzi niciodată după etichetă.

CHEIA CĂTRE INIMA EI (ŞI FERICIREA TA) Deci ştim că rolul soţului ca şi cap este să-şi conducă soţia astfel încât s-o sprijine şi

să-i permită să împlinească scopurile lor comune. Dar care sunt de fapt responsabilităţile lui?

O responsabilitate începe cu o obligaţie pentru care eşti răspunzător. Fără îndoială de aceea învăţăturile Noului Testament despre responsabilităţile principale ale unui soţ sunt date ca porunci sau imperative:

• „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea“ (Efeseni 5:25).

• „Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor“ (Efeseni 5:28).

• „Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine“ (Efeseni 5:33). • „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, şi nu ţineţi necaz pe ele“ (Coloseni 3:19). Imediat după ce observi tonul de poruncă, vei vedea obligaţia, repetată mereu:

Bărbaţilor, iubiţi. De ce crezi tu că Creatorul căsătoriei a ridicat această responsabilitate în vârful

catargului pentru soţ? Pentru că este esenţială, cheia principală care deschide toate celelalte lucruri bune ale lui Dumnezeu pentru bărbaţi în căsnicie. Bărbaţii trebuie să-şi iubească soţiile. De aici încep realizările.

80

Gândeşte-te: Care este lucrul esenţial pe care îl căuta soţia ta la soţul ei? Citeşte orice revistă pentru femei. Întreabă pe orice psiholog. „Să mă iubească cu adevărat … mult“.

Planul lui Dumnezeu pentru căsătoriile făcute în cer şi de care ne bucurăm pe pământ cere ca soţul să realizeze că cea mai importantă responsabilitate în toată căsnicia lui este ca el să-şi iubească soţia. Poţi să te gândeşti la o altă nevoie pe care ar avea-o soţia şi care n-ar fi împlinită dacă el şi-ar iubi soţia cu adevărat?

Eu cred că bărbaţilor trebuie să li se spună să iubească în căsniciile noastre pentru că acest fel de dragoste nu vine în mod aşa de firesc la noi. Biologic vorbind, noi suntem puşi în mişcare mai mult de căutare, de dorinţa de a învinge, de muncă, de pionierat, de sex, de protejarea celor tineri ca să-i aducem înapoi în tabără. Dar dragostea autentică – cel puţin aşa cum o înţeleg şi o doresc soţiile noastre? Aceasta este un lucru la care trebuie s-o luăm mai încet şi să învăţăm.

De exemplu: • Încearcă să gândeşti ca subiectul tău, să trăieşti sentimentele ei şi să ai visele ei. • Întreabă, ascultă şi observă foarte atent. • Cercetează Cartea de Instrucţiuni. • Pune în practică. Odată ce ne vedem responsabilitatea în această lumină, majoritatea bărbaţilor pot cu

adevărat să se deprindă cu aceasta. Soţii pe care îi admir sincer recunosc că îşi studiază nevestele – o pun sub obiectiv, cum se spune, şi se străduiesc din toată inima să afle preferinţele ei naturale, dorinţele ei cele mai lăuntrice şi nevoile ei cele mai profunde. Pentru ei, „Bărbaţilor, iubiţi…“ aproape că a dispărut ca datorie. În schimb, a devenit atât o provocare, cât şi un privilegiu pentru întreaga viaţă.

UN ALT FEL DE DRAGOSTE A învăţa să iubeşti o soţie deseori conduce un soţ la întrebarea: „Dar cum s-o iubesc

dacă nu simt nimic?“ Un bun prieten de-al meu s-a luptat întotdeauna să-şi iubească soţia. El simţea că

dacă emoţiile dragostei nu erau prezente în viaţa lui, s-ar purta cu ipocrizie cu o „dragoste falsă“. Ani de zile căsnicia lui a fost victima acestei gândiri aparent logice, dar totuşi cu totul nebiblică. Numai când a realizat că adevărata dragoste este o alegere, nu o emoţie, a fost liber să-şi iubească cu adevărat soţia.

Problema vorbitorilor de limbă engleză este că cuvântul dragoste este frustrant de inexact. Îl folosim pentru o mulţime de aplicaţii: prieteni, dragoste înfocată din anii de şcoală, un fel de prăjitură biscuit cu ciocolată, sex, Atlanta Braves. Nu-i de mirare că suntem derutaţi când îl folosim în căsnicie.

Din fericire, greaca Noului Testament este mai de ajutor. Două cuvinte greceşti diferite pot fi traduse în engleză cu dragoste – phileo şi agape. (Al treilea, eros, din care provine cuvântul erotic, se aplică bineînţeles la atracţia sexuală. Cam de la vârsta de treisprezece ani ai văzut că acest impuls biologic poate exista şi fără o relaţie sau chiar fără o persoană reală.)

Deşi dragostea phileo şi dragostea agape se suprapun uneori, înţelegerea diferenţelor dintre ele te va ajuta să vezi mai clar responsabilităţile tale de a-ţi iubi soţia:

81

1. Phileo presupune ca doi oameni să se aprecieze unul pe altul, agape nu. Phileo este reciprocă prin aceea că amândoi oamenii trebuie să aibă un anumit grad de respect unul faţă de celălalt; agape poate fi în întregime unilateral.

2. Phileo este condiţionată, şi dacă anumite condiţii nu sunt îndeplinite, atunci phileo se poate sfârşi. Agape vine fără nici o funie ataşată, pentru că se bazează pe consacrarea interioară a unei persoane faţă de alta, necondiţionat.

3. Relaţiile phileo pot să dureze o anumită perioadă de timp, apoi încetează datorită schimbării circumstanţelor. Agape există, punct. Nu depinde de timp.

4. Phileo presupune un anumit nivel de ataşament emoţional şi de afecţiune personală pentru a merge bine. Agape înfloreşte în solul dedicării; orice experienţă emoţională pozitivă nu face decât s-o sporească.

5. Phileo poate fi un amestec de atitudini şi acţiuni egoiste şi de dăruire de sine. Agape, pe de altă parte, caută întotdeauna beneficiul altuia, deseori pe cheltuiala ei.

Acum notează aceasta: Când Domnul porunceşte soţului să-şi iubească soţia,

cuvântul pe care îl foloseşte este cuvântul agape, nu phileo. De ce? Domnul ştie că orice soţ poate să aleagă să-şi iubească soţia cu agape oriunde şi oricând, indiferent de ce s-a întâmplat sau nu s-a întâmplat.

Responsabilitatea noastră – „Bărbaţilor, iubiţi“ – nu începe cu sentimentele (deşi în experienţa mea, întotdeauna sfârşeşte acolo în cele din urmă). Mai degrabă începe cu decizia de a iubi; urmează să fie constantă, necondiţionată, gata de sacrificiu şi fără sfârşit. Promisiunea dragostei agape este ceea ce a cucerit-o pe soţia ta la început. Şi este singurul fel de dragoste care contribuie la o minunată căsnicie. Prin planul lui Dumnezeu, exprimarea ei deplină şi consecventă îţi va da mare putere în căsnicie. Domnul Isus îi iubeşte pe aleşii Săi în felul acesta, şi El este modelul perfect al rolului oricărui soţ.

Ani de zile am încercat să fac socoteala căsniciei mele cu aritmetica phileo. Trăiam sub impresia că era acceptabil pentru mine să-mi reţin dragostea faţă de Darlene dacă ea era rece faţă de mine. Îmi închipuiam că dragostea mea era exact aşa – dragostea mea, nu a ei. Când se purta într-un fel care îmi plăcea, atunci îi dădeam puţină dragoste. Când într-adevăr îmi era plăcută, îi dădeam o bucată mare de dragoste. Cu alte cuvinte, dragostea mea era egoistă şi condiţionată.

Din nou aici, bărbaţilor, ceea ce am învăţat de la cei mai mulţi dintre şefii noştri, antrenorii noştri şi instructorii noştri pământeşti, şi ceea ce ne vine din instinctul nostru de supravieţuire nu ne ajută. Acele răspunsuri te pot ţine în amărăciune, soţia ta insensibilă şi căsnicia ta veştejită cu totul.

Într-o zi Dumnezeu mi-a arătat un alt set de numere. Am ajuns să înţeleg şi să descopăr dragostea jertfitoare a lui Dumnezeu pentru mine. Ştiind că El S-a dedicat mie mai ales când eu L-am părăsit, am vrut să-L iubesc şi să-I fiu plăcut tot mai mult. Apoi am avut o biruinţă de neuitat în căsnicie – am realizat că El vrea să-i dau soţiei mele acelaşi fel de dragoste. Alegerea depindea de mine. De fapt, felul cum mă purtam depindea în întregime de mine şi nu avea nimic de a face cu ea. Ea putea sau nu să se poarte faţă de mine în felul în care doream eu să se poarte, dar puteam întotdeauna să aleg să mă port într-un fel iubitor faţă de ea.

Când am ajuns la această înţelegere, a apărut perspectiva unei căsnicii minunate. Mi-am cerut iertare cu toată sinceritatea că am fost zgârcit cu dragostea mea şi că am manipulat-o, şi i-am spus lui Darlene că vreau să mă schimb. Printre lacrimi, ea m-a

82

iertat. Vechile răni au ieşit la suprafaţă pentru a fi vindecate. În ziua aceea mi-am luat angajamentul faţă de ea că-mi voi accepta cu bucurie responsabilitatea – „Soţule, iubeşte!“

Într-un fel, ceva a fost descătuşat înăuntrul meu când am ajuns să înţeleg că puteam s-o iubesc pe Darlene cu sau fără acele emoţii neprevăzute ale dragostei – că momentele în care am simţit că o iubesc cel mai puţin se poate să fi fost momentele în care de fapt am iubit-o cel mai mult. Pe măsură ce învăţam din nou obiceiurile dragostei necondiţionate, o altă relaţie se ivea înaintea ochilor mei. Era acea căsnicie – şi acea soţie – pe care încercasem în tot timpul acesta s-o realizez.

Dragostea agape este şi chemarea ta în căsnicie. Oportunitatea ta – cheia principală spre biruinţă în relaţia ta.

Şi închipuie-ţi! Tu poţi s-o faci! CUM SĂ IEŞIM DIN ACEASTĂ SITUAŢIE GREA La o conferinţă recentă unde am vorbit despre aceste principii la două mii de bărbaţi

şi femei, am încercat un experiment. I-am rugat pe toţi bărbaţii prezenţi să stea în picioare lângă soţiile lor şi să se aşeze numai când citesc o caracteristică a dragostei adevărate în care el nu putea reuşi cu soţia lui. (Am luat întrebările direct din binecunoscuta descriere a lui Pavel a dragostei agape din 1 Corinteni 13.) Iată ce am citit:

1. Suferi cu răbdare când soţia ta trece prin dificultăţi? 2. Eşti tu bun, oricât de răutăcioasă ar fi ea? 3. Refuzi să fii invidios pe ea sau pe ceva din viaţa ei? 4. Îţi faci tu un principiu din a-i acorda ei credit? 5. Refuzi să te porţi urât cu ea, în public sau în particular? 6. Alegi să nu ceri niciodată să se facă cum vrei tu? 7. Nu te exprimi niciodată faţă de ea cu ameninţări sau mânie necontrolată? 8. Nu te îndoieşti niciodată de ea şi nu te întrebi niciodată dacă într-adevăr îţi spune

adevărul? 9. Nu te bucuri niciodată în taină când i se întâmplă ei ceva rău? 10. Îi spui adevărul, chiar când e greu? 11. Suporţi orice vine în viaţa ta? 12. Ai încredere în ea, mai ales când ea nu are? 13. Nădăjduieşti tot ce poate fi mai bun pentru ea? 14. Rabzi tu şi suferi în dragostea ta pentru ea? 15. Laşi tu ca dragostea ta să nu aibă sfârşit?

Ai fi crezut că războiul microbilor a lovit auditoriul. La sfârşitul întrebării a doua,

mai mult de 30 la sută erau jos. La sfârşitul întrebării a şaptea, abia dacă a mai rămas vreun bărbat în picioare. Să fi auzit fluierăturile celorlalţi bărbaţi şi râsetele femeilor.

Apoi i-am rugat pe bărbaţii cam stânjeniţi să se ridice încă o dată în picioare. „De data asta, vreau să staţi jos numai dacă ştiţi fără îndoială că într-adevăr nu puteţi împlini aceste caracteristici ale dragostei“, am spus eu. „De exemplu, dacă ai avut o problemă cu faptul că te-ai supărat pe soţia ta, ai putea să hotărăşti să nu te mai superi pe ea dacă alegi aşa? Dacă da, când citesc fiecare caracteristică a dragostei, te rog să rămâi în picioare“.

83

Am parcurs aceeaşi listă: răbdare, bunătate, protecţie, încredere … Nici un bărbat nu s-a aşezat jos. Toţi au admis, mulţi pentru prima dată, că întotdeauna a stat în puterea lor să asculte de porunca lui Dumnezeu de a-şi iubi soţiile.

Acelaşi lucru este adevărat şi pentru tine şi pentru mine. Unde te găseşti astăzi, prietene? Ai nevoie de o schimbare în felul cum trăieşti rolul

tău de cap sau responsabilitatea de a iubi? Adu-ţi aminte că tu călătoreşti spre Dumnezeu în căutarea unor biruinţe în căsnicia

ta. El vine spre tine totodată, dorind să împlinească dorinţa inimii tale. Vrei să faci tot ce poţi ca s-o primeşti? Notă: Walk Thru the Bible are o serie de şase casete video pentru soţii care doresc

să-şi îmbunătăţească la maximum căsnicia. Sunaţi la 800-763-5433 pentru informaţii despre „A conduce şi a iubi“ sau vizitaţi site-ul nostru la www.walkthru.org.

84

Capitolul Opt

Inima care face căminul

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE AJUTORARE ŞI SUPUNERE

Într-o seară caldă când eram în vizită în Hawaii, urmăream un film documentar TV despre unele din cele mai remarcabile flori de pe pământ. Frumoase şi rare, ele se agăţau de viaţă pe formaţiunile de lavă sus în munţii Maui. Dar după spusele comentatorului, aceste flori erau pe cale de dispariţie, nu din cauza mediului lor aspru de viaţă, ci din cauza unei păsări care dispăruse din insule – dispărută din cauza năvălirii omului şi a invaziei speciilor străine în acest paradis tropical.

Ce anume, mă întrebam eu, are a face o pasăre cu această floare? Pe măsură ce se desfăşura povestea, am aflat că pasărea aceea tropicală rară făcea un

lucru specific, neobişnuit. Obişnuia să zboare peste stâncile lui Maui polenizând floarea aceea la fel de rară cu ciocul ei de o formă unică. Acesta era rostul ei. Ciocul pentru floare era o potrivire exactă; hrănirea cu nectar pentru transferul de polen, un schimb perfect. Nici o altă pasăre sau insectă nu putea să facă lucrul acesta.

Acum că pasărea a dispărut, floarea exotică nu se mai putea reproduce, şi era de asemenea pe cale de dispariţie.

Apar nişte bărbaţi pe post de păsări. Pe ecran, doi alpinişti coboară cu frânghia de-a lungul unei stânci periculoase. Fiecare are o prăjină lungă care se termină cu un cui ciudat. „Ei încearcă să reproducă obiceiul de a poleniza al păsării dispărute“, a explicat comentatorul solemn.

După cum s-a văzut, încercarea bărbaţilor atârnaţi de frânghii cu prăjini în mâini nu prea a avut succes, şi programul s-a încheiat cu o prognoză sumbră pentru acea floare de munte.

Uimitor! Atât floarea cât şi pasărea aceea au fost create de Dumnezeu să trăiască într-un loc foarte neobişnuit şi să prospere acolo, potrivindu-se perfect una cu alta. Strică planul, şi două creaturi frumoase vor muri.

Aşa este şi căsnicia. Când Domnul a hotărât să creeze femeia, El a modelat soţia cu o perfecţiune absolută şi având în minte un scop specific. Tot ce a creat Domnul în femeie – abilităţile, impulsurile şi potenţialul ei – a fost croit să împlinească ceva special în căsnicie. Împlineşte acel rol, şi atât femeia cât şi bărbatul vor înflori. Renunţă la el, şi ceva frumos va dispare.

Din nefericire, la fel ca acea relaţie dintre floare şi pasăre, destinul rar şi frumos al femeii în căsnicie a fost greu atacat în ultimii cincizeci de ani, împingând căsnicia biblică spre dispariţie ca normă culturală. Chiar şi pentru creştinii contemporani, îndrumările clare ale lui Dumnezeu pentru căsătorie pot părea ciudate, inaplicabile şi chiar jignitoare.

Să luăm soţia descrisă în mass-media de astăzi: îi place să pregătească masa de prânz şi să facă cumpărături. Rareori stă acasă cu copiii ei – dacă are copii. Nu inspiră încredere

85

din punct de vedere emoţional, nu vine niciodată la biserică (decât dacă este bătrână, sau needucată, sau amândouă), intrigantă şi bârfitoare, interesată mai mult de „călătoria ei personală“ decât de jurămintele căsătoriei ei, şi predispusă la desfrâu emoţional când e nefericită cu soţul ei.

Dar bineînţeles că are unghii făcute de un designer. Nu e de mirare că multe soţii cu care Darlene şi cu mine am vorbit ne-au spus că se

simt în derivă pe o mare furtunoasă. Se simt neînţelese, dispreţuite, suprasolicitate şi vinovate. Mai mult decât orice, ele suferă de senzaţia că ceva frumos şi preţios s-a pierdut. Şi pentru fiecare soţie care suferă, îţi garantez că există undeva pe aproape şi un soţ care suferă.

Care este rolul unei femei în căsnicie? Care sunt responsabilităţile ei faţă de soţul ei? Şi ce se întâmplă când schimbul rânduit de Dumnezeu se strică?

Acestea sunt întrebările pe care vreau să le analizez împreună cu tine în acest capitol. În faţa acestor lucruri serioase, mai întâi vreau să afirm că Dumnezeu are o veste bună pentru căsnicia ta. Lăsaţi-mă să atârn departe de stânca aceea, ca să spun aşa, şi să spun ceva plin de speranţă sinceră: este voia lui Dumnezeu ca tu să ai o căsnicie plină de bucurie.

De ce sunt atât de sigur de asta? Pentru că planul lui Dumnezeu pentru soţii şi soţi merge mult mai departe de ceea ce lucrează simplu pentru ce este frumos, rar, şi minunat şi încântător.

Singura cerinţă pentru realizarea unei schimbări în viaţă, în relaţia ta cu soţul tău este ca tu să urmezi planul creaţiei lui Dumnezeu. Vrei să faci lucrul acesta? Ce vei face dacă vei descoperi (sau redescoperi) în următoarele pagini o învăţătură biblică clară care nu concordă deloc cu obiceiurile tale curente în căsnicie?

Rugăciunea mea este ca tu să ai curajul să întinzi mâna după ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru tine. Ştii de acum că nimic în afară de compromis nu te poate ţine în Scaunul Doi – cu toate căderile şi pierderile pe care le atrage după sine această poziţie. Dacă tu crezi într-adevăr că planul tău înlocuitor va lucra, mai gândeşte-te o dată. Adu-ţi aminte de acea floare minunată, care dispare din insule. Ascultă-i pe vecinii tăi, ascultă ştirile şi ascultă-ţi inima. Şi roagă-te, cerându-I lui Dumnezeu să-ţi arate calea Sa spre biruinţă.

Îţi promit că o va face. ROLUL SOŢIEI: UN AJUTOR Din Geneza, ştim că aspectele importante cu privire la bărbat şi femeie sunt

distribuite în mod egal: amândoi au aceeaşi valoare, şi amândoi au aceeaşi misiune: Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. I-a făcut după chipul lui

Dumnezeu: parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ“ (Geneza 1:27-28).

Şi totuşi, nu trebuie să citeşti departe în Geneza ca să găseşti un mesaj imediat şi clar despre rolul distinct al femeii:

86

Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.… Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om“ (Geneza 2:18,22).

Am văzut în ultimul capitol că, deşi egal cu soţia lui ca valoare, rolul principal (scopul, ţinta) soţului este să conducă. Termenul biblic care descrie rolul soţiei este cuvântul ajutor.

Această deosebire majoră este descoperită şi susţinută în tot restul Bibliei: rolul bărbatului din prima zi a legământului căsătoriei a fost să fie capul; rolul femeii din prima zi a fost să fie ajutorul lui. Claritatea cu privire la acest lucru este temelia căsătoriei de pe Primul Scaun.

Noul Testament clarifică şi mai mult lucrul acesta: „În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat“ (1 Corinteni 11:8,9). Aceasta înseamnă că înainte chiar ca Dumnezeu să înceapă să creeze femeia, El avea în minte sfârşitul – şi a lucrat de acolo înapoi. Când Dumnezeu a hotărât să creeze femeia, tot geniul creativităţii divine a mers spre realizarea unui fel cu totul particular de scop şi funcţie – un ajutor.

Dumnezeu nu a spus că avea de gând să-l facă pe Adam o menajeră, un trofeu, o jucărie sexuală, sau o mamă pentru copiii lui. Ci mai degrabă, Dumnezeu ne-a descoperit că El avea în minte un complement perfect care să fie:

Făcută să aibă suveranitate … Iubită la fel … Perfect potrivită pentru nevoile bărbatului … Prevăzută cu înţelegere pentru singurătatea bărbatului … Înzestrată în mod unic ca să facă o viaţă frumoasă împreună cu el. ADEVĂRATA SEMNIFICAŢIE A AJUTORULUI Ai simţit vreodată că persoana care primeşte ajutorul este mai fericită decât persoana

care îl dă? Sau că a fi un ajutor nu este foarte palpitant, poate chiar umilitor? Atunci priveşte cine este descris cel mai des ca fiind un ajutor în Biblie: Dumnezeu!

Uită-te la aceste Scripturi şi vei vedea ce vreau să spun: Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu; nu mă

voi teme. Ce mi-ar putea face omul?“ (Evrei 13:6) Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă

duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. (Ioan 16:7)

Domnul este marele ajutor din Biblie. Şi numele pe care I l-a dat Domnul Isus Duhului Sfânt este Mângâietor. A ajuta este o sarcină plină de putere, foarte importantă şi divină.

Un ajutor este cineva care vine în întâmpinarea nevoilor altuia. Ea acoperă lipsurile, hrăneşte, protejează şi oferă sprijin acolo unde celălalt este slab sau şovăitor. Ea este ca pasărea aceea care făcea posibil ca floarea să aibă un viitor.

Când am urmărit cuvântul ajutor în Biblie, nu mi-a scăpat înţelesul lui întreg – când soţul are o nevoie, rolul ajutorului este să aducă toate resursele posibile pentru împlinirea acelei nevoi repede şi deplin. Ce tablou frumos!

87

Când tu, deci, iei în consideraţie rolul tău ca ajutor, împlineşti un rol important pe care Dumnezeu Însuşi îl împlineşte. Poate de aceea ne-a învăţat Domnul Isus că cel mai mare dintre noi este acela care slujeşte cel mai mult.

Dacă sarcina principală a soţiei este bunăstarea soţului, atunci cea mai importantă întrebare pe care ea ar trebui să i-o pună lui este: „Cum pot să te ajut mai bine decât o fac acum?“

Nu pot să-ţi spun numărul soţilor care îmi spun că soţiile lor habar n-au prin ce trec ei, care sunt nevoile lor cele mai profunde, sau unde ar avea nevoie de mai mult sprijin. Uneori, bineînţeles, soţul trebuie să înveţe să vorbească mai deschis cu soţia lui. Dar deseori problema începe cu o soţie care este prea concentrată pe altceva, încercând să găsească realizare şi împlinire în afara căsniciei şi căminului ei.

Te întrebi tu cum se simte soţul tău în căsnicia lui? Dacă se simte sprijinit, ajutat, şi întărit de tine? Există un singur mod de a afla – întreabă-l. S-ar putea să şovăie şi să se bâlbâie pentru o vreme, dar ascultă-l cu atenţie. Aşteaptă. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a rugăciunilor tale, el îţi va da „indicaţii ajutătoare“ care vor schimba radical relaţia ta în mai bine.

Peste ani, soţii ne-au împărtăşit, lui Darlene şi mie, unele lucruri – sau domenii în care era nevoie de ajutor – care contau foarte mult pentru ei:

• „Am nevoie să vin acasă într-un loc unde să fie pace şi ordine. Casa nu trebuie să fie ca la expoziţie – ci un loc unde să pot să mă refac după o zi rea fără să fiu lovit de şi mai mult stress din clipa în care intru pe uşă. Asta înseamnă căminul pentru mine“.

• „Îmi place când Sandy mă atinge, îmi face masaj pe spate, stă aproape de mine, şi altele de felul acesta. Băieţilor le place asta – mie cel puţin îmi place. Port o mare tensiune pe umerii şi gâtul meu. Atingerea ei este medicamentul meu“.

• „Te rog să fii mai răbdătoare cu mine în societate. Nu vorbi pentru mine şi nu încerca «să mă corijezi» de faţă cu alţii“.

• „Când trecem prin momente grele cu notele de plată şi cu stricarea maşinilor, soţia mea niciodată nu mă lasă să mă simt ca un înfrânt. Bineînţeles că acest fel de sprijin din partea ei înseamnă totul pentru mine“.

• „Noi avem copii, dar eu nu sunt copil. Tratează-mă ca pe un adult – poate chiar ca pe un prieten pe care vrei să-l cunoşti mai bine. Acest fel de respect ar face cu mult mai mult“.

• „O simplă cină cu soţia şi copiii mei în jurul mesei. Aceasta înseamnă familie pentru mine. Suntem cu toţii acolo şi vorbim despre orice. Chiar dacă mâncăm fasole şi cârnaţi, asta nu contează“.

• „Ann-Lise face o treabă aşa de bună că se îngrijeşte de nevoile mele sexuale. Niciodată nu mă face să roşesc de ruşine şi niciodată nu spune nu. Vreau să spun că ştie să mă facă să mă simt dorit. Am vorbit cu mulţi prieteni care sunt foarte nenorociţi din acest punct de vedere“.

• „Soţia mea nu încearcă niciodată să mă facă să-mi împlinesc îndatoririle spirituale – ca de exemplu, cum mă rog, sau când vorbesc în biserică, sau ce ştiu despre Biblie. Sunt foarte stângaci în domeniul acesta, şi ea înţelege. Asta-i minunat. De fapt lucrul acesta mă ajută să doresc să cresc în credinţa mea“.

• „Ea se îngrijeşte de speranţele şi visele mele. Mă întreabă de ele tot timpul. Ştiu că ele sunt în capul listei ei de rugăciune, şi ea mă ajută să urmăresc ceea ce Dumnezeu s-ar putea să facă pentru împlinirea lor“.

88

Nu voi uita niciodată valul de apreciere şi de dragoste pe care l-am simţit pentru Darlene când pentru prima dată mi-a spus că vrea să postească pentru mine toată ziua. „Ai de gând să nu mănânci toată ziua pentru mine?“ am întrebat-o, pentru că nu prea îmi venea să cred ce auzeam. Dar ea vorbea serios. Ştia că mă confruntam cu nişte probleme dificile în munca mea, şi postul era felul ei de a spune: „Sunt în întregime de partea ta, dragul meu. Am să mă rog ca într-adevăr Domnul să te binecuvânteze astăzi la lucru“.

Când o soţie îşi pune cu adevărat în gând să-şi ajute soţul astfel încât Domnul s-o aprobe, atunci ea intră pe tărâmul pentru care a fost creată în mod suveran de atotputernicul nostru Dumnezeu. Pe acest tărâm, ea este puternică, de neînlocuit şi binecuvântată. „Ea îi face [soţului ei] bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale“ (Proverbe 31:12). Ea este în poziţia perfectă de a avea tot felul de realizări în relaţia ei cu soţul ei. Şi ea face să se împlinească miracolul căsniciei – aşa cum numai o soţie poate – indiferent unde-şi fac căminul ea şi fericitul ei soţ.

Chiar dacă este pe coasta stâncii. SEMNIFICAŢIA REALĂ A GOSPODINEI Când Pavel descrie slujba soţiilor, vedem că modul principal în care o femeie este un

ajutor pentru soţul ei este ca supraveghetor al unui domeniu particular:

Ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii; să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.

(Tit 2:4-5) Sunt puţine cuvinte care să sune mai bizar în zilele noastre decât cuvântul

„gospodină“. Este acolo sus împreună cu „oaspete de onoare“ şi „şerveţel“! Dar ca şi cuvântul ajutor, trebuie doar să ne întoarcem la Cuvântul atemporal al lui Dumnezeu ca să descoperim adevărata semnificaţie a acestui rol. Cuvântul de aici pentru gospodină este un cuvânt grecesc compus din două cuvinte simple. Primul este cuvântul uzual pentru „cămin“ sau „casa şi împrejurimile ei“. Al doilea este cuvântul pentru „lucru“ sau „muncă“.

Acum uită-te la ce i-a scris Pavel tânărului păstor Timotei: „Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului nici un prilej de ocară“ (1 Timotei 5:14). În acest caz, cuvintele gospodine la casa lor dau o descriere mai completă cu privire la ce avea Domnul în gând. Gospodine la casa lor este traducerea unui alt cuvânt grecesc compus. Prima parte este cuvântul normal pentru casă, dar a doua parte te va surprinde. Este cuvântul pentru „despot“. Şi un despot este cineva care are control total.

Trebuie să recunosc că acest cuvânt m-a şocat. Domnul nu numai că le învaţă pe soţii să fie gospodine, dar El doreşte ca ele să-şi împlinească această chemare cu o libertate şi o putere incredibile. Acest cuvânt a fost o realizare pentru mine. Până la acest punct în căsnicia noastră, eu credeam că în calitate de cap al casei, eu eram responsabil cu casa, dar împărtăşeam deciziile cu soţia mea. Dar acest verset mă învăţa că greşeam. Deşi soţul este capul soţiei, soţia este despotul casei.

89

Deşi ea este încă sub acoperirea autorităţii mele finale în căsnicie, Darlene este împuternicită de Dumnezeu să-şi exercite autoritatea în casă. În general, Dumnezeu trimite soţul la piaţă ca să-şi aprovizioneze familia, dar soţia este trimisă în casă pentru a avea grijă de ea complet.

Acum înţeleg că soţia are şi ea rolul ei conducător – casa şi împrejurimile ei sunt gazonul ei. Dacă nu mă crezi, priveşte o clipă în Biblie la cel mai complet portret al unei soţii la lucru în rolul ei. Îl vei găsi în Proverbe 31:

• „Ea de departe îşi aduce pâinea“. • „Ea se scoală când este încă noapte, şi dă hrană casei sale“. • „Se gândeşte la un ogor şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie“. • „Vede că munca îi merge bine“. • „Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit“. • „Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură“. • „Ea face cămăşi şi le vinde, şi dă cingători negustorului“. • „Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă“. Descrierea lui Dumnezeu ne arată o persoană care este o minune a abilităţilor şi a

influenţei la lucru – o femeie de afaceri cu angajaţi, cu averea ei imobilă proprietate personală, cu afacerile ei, şi cu contribuţia ei de neînlocuit la calitatea vieţii familiei ei.

Cât de incorect ar fi să spunem, deci, că Biblia dă învăţături împotriva soţiei care lucrează. De fapt, Biblia dă învăţături exact opuse, dar cu anumite condiţii clare:

• Soţul ei trebuie să fie prioritatea numărul unu pentru ea şi să primească tot ce-i

mai bun din energia şi atenţia ei; • Copiii ei trebuie să fie prioritatea următoare pentru ea, şi ea trebuie să fie

lucrătorul principal în casa ei; • Orice altă afacere a ei (şi acestea pot fi multe) trebuie să pornească de pe poziţia

ei de putere şi în urma realizărilor de acasă. Fiind dat scopul misiunii unei soţii în căsnicie, mă întreb uneori de ce o soţie ar vrea

să-şi lase familia şi să contribuie cu toată iscusinţa şi energia ei la îmbogăţirea unei alte companii sau persoane. Bineînţeles, femeile sunt la fel de înzestrate ca şi bărbaţii pentru a reuşi să înveţe şi să lucreze ceea ce le oferă lumea. Şi poate că tu eşti o persoană pe care Dumnezeu a chemat-o să-şi exprime talentele în afara casei în moduri deosebite. Poate că venitul real al familiei tale te obligă să lucrezi ceva în afara casei.

Dar îndemnul Bibliei pentru tine este acesta: Asigură-te că tu, soţul tău şi familia ta nu pierdeţi nimic din toate posibilităţile pe care Dumnezeu le are în gând pentru tine. Prin lucrarea Lui suverană, plină de putere şi de dragoste, pe care o face în viaţa ta, El ţi-a dat o misiune pentru toată viaţa. Aş parafraza lucrul acesta astfel:

„Mergi şi împlineşte visul Meu pentru viaţa ta, ajutându-l pe soţul tău cu toată competenţa, capacitatea, creativitatea şi compasiunea pe care ţi le-am dat. Dacă faci aceasta, fiecare vis pe care l-am pus în adâncul inimii tale se va împlini“.

Pe măsură ce vei căuta ce este adevărat, Dumnezeu îţi va răspunde şi te va călăuzi. El îţi va arăta ţie şi soţului tău cum puteţi să răzbateţi până la tot ce are El mai bun pentru

90

voi în toate privinţele. Şi am încredere că tu vei câştiga incredibila onoare şi aprobare pe care Biblia le rezervă numai pentru o soţie evlavioasă:

Fiii ei se scoală şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală şi-i aduce

laude. (Proverbe 31:28) RESPONSABILITATEA SOŢIEI: SUPUNEREA Pentru soţ, aşa cum am văzut în capitolul 7, responsabilitatea care apărea în mod

natural din rolul său de cap era să-şi iubească soţia. Deci dacă ajutorul este rolul soţiei în căsnicie, care este responsabilitatea ei?

Apropo, poţi să anticipezi ce doreşte cel mai mult şi într-un mod caracteristic bărbatul de la soţia lui? Cu alte cuvinte, care a fost darul pe care l-ai adus tu ca „ajutor în creaţie“ cu care ai cucerit inima soţului tău?

Răspunsul tău ar putea fi cam aşa: „Ei bine, am fost sigură că am dat peste partida vieţii mele. Cred că l-am admirat şi l-am respectat, şi îi sorbeam toate cuvintele. Ne plăcea să fim împreună. De fapt, când m-a cerut în căsătorie i-am spus că-l voi urma până la capătul pământului – şi vorbeam foarte serios!“

Care a fost rezultatul pentru el? S-a simţit ca şi cum ar fi fost regele lumii. Afecţiunea ta tandră şi loialitatea ta vehementă i-au dat o putere interioară cum nu mai cunoscuse niciodată. Aceasta a făcut ca luarea iniţiativei să fie mai uşoară.

Hai să zicem aşa: • Dumnezeu a făcut ca fiecare femeie să dorească un soţ care să fie conducătorul ei

şi în acelaşi timp s-o iubească mai mult decât orice şi decât oricine altcineva. • Şi Dumnezeu a făcut ca fiecare bărbat să dorească o soţie care să-l onoreze, să-l

respecte şi să-l urmeze mai mult decât orice şi decât oricine altcineva. Cuvântul biblic pentru acest dar de a urma pe cineva şi de a-l susţine în dragoste este

supunere. Supunerea poate că sună slab, demodat sau chiar oarecum jignitor pentru tine. Dar pentru soţul tău, o soţie care alege supunerea este invitaţia lui placată cu aur pentru succes. În definitiv, fără cineva care vrea să-l urmeze, cum va funcţiona rolul lui dat de Dumnezeu – „de a conduce“?

Şi ce va fi pentru tine? Biblia ne învaţă că acest principiu al supunerii ca atitudine şi responsabilitate a ta majoră faţă de soţul tău deţine secretul succesului, împlinirii şi incredibilei tale influenţe într-o căsnicie evlavioasă.

Tocmai pentru că Domnul l-a creat pe soţul tău să fie conducătorul în căsnicia ta, el doreşte aceasta şi este întărit de afirmarea, de bunăvoinţa şi de loialitatea pură pe care le găseşte în tine. Crede-mă, voinţa iubitoare de a-l urma pe care el o vede în tine este benzina cu cifră octanică ridicată care îi dă putere să meargă şi să conducă.

Întreabă pe orice bărbat. Cu acest fel de dragoste, capătul pământului e chiar după colţ! Pe de altă parte, pot să te asigur că nimic nu va frustra, nu va demoraliza şi nu va mânia mai repede şi mai profund un soţ decât răzvrătirea şi lipsa de respect la soţia sa. Nimic. Când acest atac vine de la copiii lui, se simte provocat. Dar când vine de la soţia lui, se simte profund trădat.

Acum să ne uităm la ce spune Biblia:

91

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, cum se cuvine în Domnul. (Coloseni 3:18) Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este

capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. (Efeseni 5:22-24)

Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se

teamă de bărbat. (Efeseni 5:33) Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca dacă

unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor. (1 Petru 3:1)

Dacă credeai că supunerea ca responsabilitate majoră a soţiei este doar o opţiune

pentru căsnicie, aceste versete ar trebui să-ţi schimbe părerea. Supunerea este în mod clar cel mai bun lucru al lui Dumnezeu pentru soţii. Dacă doreşti serios o realizare spirituală pentru o căsnicie de tip Scaunul Unu, supunerea faţă de soţul tău este privilegiul tău şi oportunitatea ta. Încă de la creaţie, acesta a fost singurul plan al lui Dumnezeu pentru o soţie care doreşte să-I placă Lui şi să împlinească binecuvântările Lui în căsnicia ei.

ADEVĂRATA SEMNIFICAŢIE A SUPUNERII Nu sunt sigur dacă aşa este la magazinul de alimente unde îţi faci tu cumpărăturile,

dar la magazinul nostru, nu poţi să ajungi la casele de verificare dacă nu-ţi împingi căruciorul pe tot culoarul magazinului. De pe aproape fiecare copertă de revistă, titlurile hărţuiesc şi gâdilă simţurile gospodinelor obosite cu o învăţătură de tip Madison Avenue care nu poate fi prea departe de ce discutăm noi aici. Le-ai văzut – fac reclamă cam aşa:

„Poţi să ai totul – cu sau fără el!“ „Cum să-l înfăşori pe degetul tău (şi să-l ţii acolo!)“ „Iubeşte-i şi lasă-i: ce ştiu fetele isteţe despre sex fără regrete“ „Instruieşte-ţi bărbatul să se poarte frumos cu tine!“ Dacă iei prea în serios aceste promisiuni superficiale, poţi să mergi acasă şi cu o

migrenă pe lângă tăiţeii şi asparagusul tău. Dar ce ar fi dacă aceste reviste pentru femei ar oferi ceva cu totul diferit?

„Lasă-l să conducă (îl vei urma drept spre căsnicia visurilor tale)“ „«Am fost făcută să-l ajut»; povestea adevărată a unei soţii fericite“ „E sublim să te supui – 10 secrete pe care soţiile isteţe doresc ca tu să le ştii“ Reclamele mele sună puţin cam ciudat, nu-i aşa? Şi probabil că revistele nu s-ar

vinde, dar cel puţin n-ar face reclamă pentru iluzii. Vezi, ceea ce nu ştiu editorii acestor reviste este că noi nu trebuie niciodată să alegem

între o viaţă bună şi viaţa lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru nu s-a apucat să creeze cu cruzime rolul unei femei în căsnicie ca să încline balanţa spre avantajul soţului tău, ca să te lipsească de o viaţă plină de sens, sau ca să te împiedice să-ţi atingi potenţialul.

92

Adevărurile lui Dumnezeu sunt pentru binele nostru suprem, indiferent că suntem femei sau bărbaţi, soţi sau soţii.

Cei mai mulţi dintre noi trebuie mai întâi să triem numeroasele concepţii greşite care trec drept adevăruri înainte să putem intra cu toată inima într-o căsnicie de tipul Primului Scaun. După mai mulţi ani de consiliere a cuplurilor, Darlene şi cu mine am observat un număr de concepţii greşite foarte răspândite cu privire la ce înseamnă să te supui.

Concepţia greşită nr. 1: Slujba unui soţ este să-şi facă soţia să se supună Greşit! Biblia nu învaţă niciodată că soţul trebuie să-şi facă soţia să se supună. Mai

degrabă, Biblia ne învaţă că soţia alege în mod voluntar să asculte de Domnul şi să se dăruiască, ca o soţie supusă, soţului ei.

Cuvântul englezesc supunere este tot un cuvânt compus în limba greacă, hupotasso. Combină două rădăcini care înseamnă „sub“ şi „a aranja împreună“. După definiţia ei cea mai îngustă, supunere înseamnă să aranjezi toate piesele dedesubt. Soţia, deci, trebuie să aranjeze toate piesele vieţii ei sub conducerea soţului ei.

De aceea Biblia nu foloseşte un cuvânt ca ascultare în loc de supunere. A te supune faţă de cineva trece mult dincolo de simpla ascultare. De exemplu, poţi să asculţi de altul fără să aduci nimic sub autoritatea lui sau a ei decât numai fapta aceea. Supunerea se concentrează asupra elementelor mai profunde şi mai importante din inima şi intenţiile cuiva.

Gândeşte-te cât de dramatic va schimba această abordare multe căsnicii. În locul unei soţii care se luptă dacă să se supună sau nu într-o anumită problemă, ea a ales deja să se supună – chiar şi atunci când nu este deloc de acord cu el (mai ales în această situaţie fierbinte). Când soţia a reuşit să ajungă la adevărata supunere biblică ca un angajament al ei pentru o căsnicie fericită, atunci supunerea în diverse împrejurări devine mult mai uşoară.

Concepţia greşită nr. 2: Dacă o soţie trebuie să se supună soţului ei

„ca Domnului“, atunci ea trebuie să se poarte şi să-şi trateze soţul ca şi cum el ar fi Domnul Însuşi.

Această concepţie greşită îşi are originea în acea pepită puternică a unei expresii din

Efeseni 5:22 – „ca Domnului“. Pune aceste cuvinte în mâinile unui bărbat care confundă funcţia de conducere a unui soţ cu monarhia absolută şi vei avea o încurcătură regească. Aceşti soţi cred de fapt că ei pot să dea un decret şi să se aştepte ca soţia să privească fiecare cuvânt ca venind direct de la tronul ceresc.

Nici o şansă. Ca soţie creştină, tu deja iubeşti şi slujeşti unui Împărat, şi bărbatul din bucătăria ta nu este Acela! Expresia „ca Domnului“ vrea să-ţi aducă aminte că alegerea ta de a te supune soţului tău este o expresie plină de dragoste a supunerii tale iniţiale faţă de Domnul Isus, singurul tău Monarh absolut. Cerinţa supunerii a venit de la El, nu de la soţul tău.

Pentru acele momente în care trecerea ta sub autoritatea soţului tău 100 la sută uman devine dificilă, aşa cum se întâmplă, Pavel te încurajează să priveşti dincolo de el la Domnul Isus şi apoi să te supui, „ca Domnului“. Răspunsul tău devine astfel o expresie

93

puternică a încrederii tale în Dumnezeu – că El stă în spatele tuturor planurilor Lui, şi că toate planurile Lui pentru tine şi căsnicia ta sunt numai spre bine.

Concepţia greşită nr. 3: Dacă o soţie se supune soţului „în toate

lucrurile“, atunci ea trebuie să-l urmeze şi în păcat sau în primejdie Supunerea este o atitudine şi un angajament atotcuprinzător care descrie felul în care

te vei raporta tu la soţul tău. Dar acest angajament trece el înaintea supunerii faţă de Dumnezeu?

Bineînţeles că nu. Dacă Dan Disperatul îi spune lui Edna Mae că ea trebuie să dea o spargere la magazinul de pe colţ, ea nu poate să asculte de instrucţiunile lui. Dumnezeu a spus: „Să nu furi“. Dacă Sam Neglijentul îi spune lui Rosie să devină prostituată sau să comită un alt act clar imoral, ea nu este obligată să asculte de instrucţiunile lui. Dumnezeu a spus: „Să nu preacurveşti“ şi a dat alte porunci cu privire la comportarea sexuală.

Oportunitatea pentru soţie în aceste situaţii este să refuze să facă acea faptă rea datorită supunerii ei mai înalte faţă de Dumnezeu – fără să arate lipsă de respect faţă de soţul care îi propune aceasta.

Nu sugerez aceste îndrumări cu uşurinţă. Principiile lui Dumnezeu pentru o căsnicie bună lucrează chiar şi în timpuri de aspră încercare. Dacă tu sau cineva drag se confruntă vreodată cu acest obstacol în calea supunerii, încrede-te în Dumnezeu ca să-ţi arate o cale de ieşire. Să presupunem că soţia are de a face cu un soţ nefericit. Dacă el ştie că este în neregulă, e foarte posibil să devină defensiv, acuzator şi mânios. Dar dacă soţia este respectuoasă şi calmă, puterea lui Dumnezeu se declanşează şi aduce convingere, vindecare şi unitate în căsnicie.

Dar ce putem spune despre situaţiile în care soţia este ameninţată cu violenţă sau cu lucruri primejdioase?

Darlene şi cu mine am vorbit cu multe femei consternate care s-au confruntat cu situaţii dureroase de abuz şi degradare. Acelaşi principiu rămâne valabil. O soţie care se supune faţă de Dumnezeu nu poate coopera cu ceea ce Dumnezeu numeşte păcat. Tabloul lui Pavel pentru Timotei cu privire la omul care este vrednic să fie supraveghetor arăta că acesta nu trebuie să fie „bătăuş …, ci să fie blând, nu gâlcevitor …“ (1 Timotei 3:3).

Darlene le aminteşte deseori soţiilor atacate că supunerea nu este doar ceea ce faci; este atitudinea de a dori cu toată inima şi voinţa ta să-ţi onorezi soţul. Încurajarea ei pentru soţiile care trec prin aceste situaţii este întotdeauna: „Dumnezeu este aşa de credincios! El îţi va arăta cum să fii înţeleaptă, să ai grijă de copiii tăi, şi în acelaşi timp să te supui soţului tău într-un fel care să-L onoreze pe Domnul“.

Concepţia greşită nr. 4: O soţie trebuie să se supună soţului ei, dar şi el

trebuie să se supună ei Multe cupluri tinere se agaţă de ideea „supunerii reciproce“, un concept propus de

mulţi învăţători ai Bibliei foarte bine-intenţionaţi. Această abordare sugerează că este biblic pentru ambii soţi să fie în mod egal supuşi unul altuia; sau că uneori soţul trebuie să se supună soţiei, şi alteori soţia trebuie să se supună soţului.

94

La prima vedere, supunerea reciprocă pare logică şi corectă. În definitiv, nimeni nu poate avea dreptate tot timpul. Cei care propun această abordare fac referire la Efeseni 5: „Nu vă îmbătaţi de vin … Dimpotrivă, fiţi plini de Duh. … Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile … Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos“ (v.18-21). Dar acest pasaj este concluzia la aproape cinci capitole de sfaturi pentru trupul lui Hristos de la Efes, în care Pavel arată ce înseamnă să fii creştin şi cum trebuie să ne raportăm unii faţă de alţii în biserică.

Supunerea unuia faţă de altul, deci, se adresează aici credincioşilor individuali în contextul bisericii locale, nu soţilor în contextul căsniciei. De fapt, chiar în versetul următor, Efeseni 5:22, Pavel trece de la instrucţiunile generale la unele specifice:

1) pentru soţii, să se supună (Efeseni 5:22) 2) pentru soţi, să iubească (Efeseni 5:25) 3) pentru copii, să asculte şi să cinstească (Efeseni 6:1) 4) pentru taţi, să nu întărâte la mânie (Efeseni 6:4) 5) pentru robi, să slujească cu toată inima (Efeseni 6:5) 6) pentru stăpâni, să nu ameninţe (Efeseni 6:9)

Apoi, începând de la 6:10, Pavel se întoarce din nou la instrucţiunile generale cu

rugămintea lui familiară către toţi credincioşii de a se îmbrăca cu toată armura lui Dumnezeu.

Contextul face diferenţa. În biserică, Domnul Isus este capul – şi credincioşii fără roluri de conducere desemnate special trebuie să se supună „unii altora“. Dar în căsnicie, Dumnezeu este clar: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri“.

Aceasta nu înseamnă că un soţ nu poate şi nu trebuie să-şi ajute soţia sau să aleagă să ţină cont de părerea ei. Doar fiindcă tu eşti ajutorul soţului nu înseamnă că soţul tău nu trebuie să te ajute. Când el te ajută, nu-şi asumă rolul pe care Biblia ţi l-a delegat ţie; el te ajută să-ţi împlineşti rolul.

În mod similar, când el alege să ţină cont de decizia ta într-o problemă, nu înseamnă că a încetat să mai fie conducătorul, ci că îşi exercită mai înţelept şi cu încredere conducerea în căsnicie, încrezându-se în judecata ta atunci când tu eşti în măsură să iei cea mai bună decizie. În definitiv, o marcă a marilor conducători este să ştie cine poate exercita cea mai bună judecată asupra problemei în cauză.

Concepţia greşită nr. 5: Dacă mă supun soţului meu, atunci nu voi putea

să-mi exprim părerile şi nu voi fi sigură că sentimentele şi ideile mele contează

Supunerea este orice numai nu pasivitate. Ce concepţie greşită şi distructivă este

aceasta! Punctul cel mai important al rolului şi al responsabilităţii tale ca soţie evlavioasă este să favorizezi succesul soţului tău şi să conduci imperiul căminului tău cu înţelepciune. Cred că dacă tu îţi împlineşti rolul dat de Dumnezeu, soţul tău nu numai că va realiza dar va şi preţui echilibrul, înţelepciunea, intuiţia şi perspectiva diferită pe care le vei aduce tu în căsnicie.

Dar ce se întâmplă dacă soţul tău se confruntă cu o problemă şi te tratează rău, dar nu vrea să ceară ajutor? Din nou, Biblia susţine valoarea ta egală, potenţialul tău egal şi

95

destinul tău egal cu al lui înaintea lui Dumnezeu. Unicitatea ta este vitală pentru succesul căsniciei tale. Sentimentele şi ideile tale contează. Aceasta înseamnă că tu poţi să nu fi de acord cu concluziile şi comportamentul soţului tău. Îţi garantez că se va întâmpla. Dar ceea ce contează este cum se va întâmpla.

Sugestia noastră este să întrebi cu tot respectul: „Eşti deschis la ideile mele asupra acestui subiect acum? Cred că pot să te ajut“. Sau adu-i la cunoştinţă: „Dragul meu, simt într-adevăr nevoia să-ţi spun ce părere am despre asta“. Poţi să fii insistentă şi vehementă fără să calci peste rolul lui de cap. Adu-ţi aminte că un om care nu se simte ameninţat, rareori se va apăra. Şi nimeni nu este mai înzestrat să deschidă inima celui mai încăpăţânat şi mai nerezonabil soţ decât o soţie evlavioasă şi supusă. Dacă ai senzaţia că el se simte în nesiguranţă sau manipulat, asigură-l că vei fi de partea lui oricare ar fi decizia lui.

ÎNFLORIŢI ŞI CREŞTEŢI Pot să-mi amintesc când Darlene a avut o biruinţă importantă în viaţa ei în ce priveşte

supunerea. Cu mai bine de cincisprezece ani în urmă, printr-un sfat înţelept, prin citirea Cuvântului şi prin rugăciune, ea a ajuns la o biruinţă importantă. Iată cum a exprimat-o ea: „Nu sunt responsabilă pentru deciziile lui Bruce. Sunt responsabilă numai pentru răspunsul meu la deciziile lui“.

Crede-mă, n-a trecut nici o săptămână şi ea a avut prima oportunitate de a-şi testa supunerea. La un moment dat, eu vroiam s-o iau la stânga; ea era sigură că trebuie s-o luăm la dreapta. Dar când a văzut că eu mă hotărâsem, a trecut imediat de partea deciziei mele. Nu numai atât, dar s-a şi implicat ca să pună pe roate ideea mea de mâna a doua.

Relaţia noastră nu a mai fost niciodată la fel. În momentul acela, era ca şi cum cineva dezlegase o frânghie de pe chei, şi acum barca noastră cu pânze putea să prindă vântul şi să navigheze înainte.

Trebuie să recunosc că nici unul din noi n-a trăit întotdeauna la înălţimea standardelor Noului Testament pentru căsnicia noastră. Dar când am încercat amândoi, pot să-ţi spun aceasta – cu greu mai puteam recunoaşte căsnicia noastră faţă de cum fusese. Înţelegerea devotată a lui Darlene cu privire la supunere ca responsabilitate şi dar al ei faţă de mine a ajutat o frumoasă căsnicie să înflorească. Prin ea, eu am fost schimbat, la fel şi copiii noştri, şi prin căsnicia noastră cred că mii de alţi oameni au fost atinşi spre gloria lui Dumnezeu.

Aceasta este chemarea şi scopul fiecărei soţii creştine. Ca floarea exotică şi pasărea rară din Hawaii, soţia şi soţul au fost creaţi să înflorească – împreună.

Notă: Walk Thru the Bible are o serie de şase casete video pentru soţiile care doresc

să-şi îmbunătăţească la maximum căsnicia. Sunaţi la 800-763-5433 pentru informaţii despre „Inima care face căminul“ sau vizitaţi site-ul nostru la www.walkthru.org.

96

Capitolul Nouă

Abaterea de la trădare

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE LOIALITATE Amantă. Trebuie să fie unul din cele mai urâte cuvinte din toate timpurile. Şi totuşi, într-o zi

cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, am venit acasă de la lucru şi am auzit acest cuvânt rostit de soţia mea. Şi ea vorbea despre mine …

Puteam să spun că Darlene era tulburată când am intrat în casă. Abia mi-am pus servieta jos şi mi-am slăbit puţin cravata că a început să dea frâu liber sentimentelor ei.

Cu lacrimi izvorând din ochii ei, a spus: „Tu iubeşti Walk Thru the Bible mai mult decât pe mine“.

Puteai să mă dai jos cu o pană. Soţia mea nu se dedă la auto-compătimire sau la căderi emoţionale spontane. După un timp, m-am aşezat jos în faţa ei.

„Tu chiar simţi aşa?“ am întrebat. „Da“. „Dar eu te iubesc mult mai mult decât Walk Thru!“ „Nu, nu mă iubeşti“, a spus ea, neclintită. „Iubeşti munca ta mai mult decât pe mine.

Ea este amanta ta. Şi cum Walk Thru este ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, nu pot concura cu ea, nu-i aşa?“

Parcă mi se împlânta un cuţit în inimă, şi era cuţitul durerii soţiei mele. „Scumpa mea, te rog“, am protestat eu. „Nu este adevărat. Tu ştii că te iubesc!“

Am vorbit mai mult timp. Am încercat să ascult tot ce avea de spus. Am încercat şi mai mult să aduc dovezi în apărarea mea. Dar n-am putut să-i schimb părerea nici să-i vindec inima.

În noaptea aceea n-am prea dormit. Târziu în ceasurile de întuneric, cu scumpa mea soţie care se tot răsucea lângă mine în pat, L-am întrebat pe Domnul dacă ce a spus ea era adevărat. Dar ştiam răspunsul înainte să-mi fi terminat rugăciunea.

Soţia ta spune adevărul. „Ce trebuie să fac?“ am întrebat cu voce tare în acel dormitor liniştit. Depinde de tine. M-am tot răsucit în pat când pe o parte când pe alta. M-am plimbat prin casa

adormită. Şi dimineaţă, când m-am aşezat la cereale şi cafea în faţa lui Darlene, am ştiut că trebuie să acţionez. Prea puţin a realizat ea atunci că viaţa noastră de familie avea să se schimbe radical şi permanent … spre mai bine.

Citeşti această carte pentru că vrei mai mult. Vrei tot ce are mai bun Dumnezeu. Concret, doreşti fierbinte o căsnicie înfloritoare, împlinită şi plăcută lui Dumnezeu. Dar dacă tu cauţi cu conştiinciozitate să asculţi de Domnul, trăind o căsnicie biblică, şi totuşi realizările nu apar în viaţa ta, atunci poate că suferi de o orbire similară cu a mea.

97

În aceşti douăzeci de ani, am descoperit că mii de căsnicii creştine aparent solide şi chiar exemplare au aceleaşi probleme. Ceva în interiorul angajamentului marital s-a rupt sau lipseşte. O amantă de vreun fel s-a strecurat înăuntru.

Ce uşor va fi pentru tine să sari peste acest capitol dacă respingi posibilitatea infidelităţii emoţionale sau fizice de orice fel în relaţia ta. Sau dacă angajamentele tale personale, la fel ca ale mele, par în general lăudabile, ba chiar nobile. Dar eu vreau să vorbesc despre o orbire care ţine legiuni de soţi şi de soţii blocaţi în Scaunul Al doilea an după an, întrebându-se de ce nu se schimbă lucrurile în mai bine şi de ce nu apar biruinţele spirituale.

Mai în urmă în timpul lui Maleahi (cam în anul 450 î. H.), templul era plin cu oameni care căutau cu stăruinţă lucrurile spirituale, întrebându-se cum să răzbată până la ele. Ceva nu mergea bine nici la ei, dar nu-şi puteau da seama ce.

O VIOLENŢĂ ÎN INIMĂ Povestea lor este ascunsă în ultima carte a Vechiului Testament. Cred că aceasta este

una din cele mai remarcabile revelaţii din întreaga Biblie. Israel trece prin vremuri tulburi – Dumnezeu pare să fie departe, recoltele nu se fac, copiilor nu le merge bine. Şi ca buni copii ai lui Avraam, evreii vin cu plângerile lor la templu. Acolo ei încearcă să-şi rezolve problemele cu rugăciuni pline de lacrimi, cu daruri de mâncare, şi multe jertfe.

În mijlocul acestei scene religioase, apare Maleahi. El are răspunsul lui Dumnezeu, dar răspunsul n-are nimic de a face cu recoltele sau cu copiii. În Maleahi 2, profetul pregăteşte scena: „Acoperiţi cu lacrimi altarul Domnului, cu plânsete şi gemete, aşa încât El nu mai caută la darurile de mâncare, şi nu mai poate primi nimic din mâinile voastre. Şi dacă întrebaţi: «Pentru ce?»“ (Mal. 2:13-14).

Nu-ţi sună cunoscut? Mie da. Când simţim că ceva nu e-n regulă în vieţile noastre, mulţi dintre noi merg mai mult la biserică, dau mai mult, se roagă mai mult. Apoi, dacă nu se întâmplă nimic, ne putem simţi frustraţi de Dumnezeu, ba chiar puţin supăraţi pe El.

Maleahi dezvăluie misterioasa piedică din viaţa de rugăciune a lui Israel. Ce spune el trebuie să-i fi luat prin surprindere: „Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ“ (v. 14).

Motivul pentru care Domnul a refuzat să Se uite la lacrimile lor şi la darurile lor de mâncare a fost ceea ce a văzut în căsniciile lor. Lucrurile nu mai puteau rămâne ascunse. Dumnezeu Însuşi preluase rolul de martor, întrerupând slujba lor impresionantă pentru a face un raport public:

N-ai fost credincios soţiei tale. Multe versiuni traduc expresia „n-ai fost credincios“ cu „ai lucrat perfid“. Perfidia

sau trădarea – un alt cuvânt urât – înseamnă să încalci o obligaţie sau să trădezi încrederea cuiva. O porţiune înşelătoare a unui râu se caracterizează prin primejdii ascunse, riscuri, sau pericole. Trădarea este opusul onestităţii sau loialităţii.

Maleahi mai are multe de spus din partea lui Dumnezeu: „«Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie», – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, – «şi pe cel ce îşi acoperă haina cu silnicie», – zice Domnul oştirilor“ (v. 16).

Acum punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la adevărata problemă a lui Israel iese clar la iveală. Soţii au lucrat perfid cu soţiile lor, călcând jurămintele lor. Acest act

98

de trădare, zice Dumnezeu, este într-adevăr un act de violenţă; adică, un act de forţă care răneşte sau abuzează pe un altul. Soţii desfrânaţi au semănat neloialitate şi au cules o catastrofă – pentru soţiile lor, pentru copiii lor, pentru ei înşişi, pentru familiile lor şi în ultimă instanţă pentru naţiunea lor.

Într-o duminică seara, realitatea acestui fel de violenţă m-a lovit în punctul sensibil. Am predicat despre acest pasaj la o mare biserică din sud-est. La sfârşitul serviciului divin, sute de adulţi s-au năpustit în faţă. Mulţi plângeau cu suspine. Credeam că aceştia erau soţi şi soţii plini de căinţă, care divorţaseră şi doreau să găsească vindecare, dar m-am înşelat total. Fără nici o excepţie, fiecare persoană care se grăbea să vină în faţă pentru rugăciune şi mângâiere era un copil adult al unor părinţi care divorţaseră. Durerea în grupul acela era copleşitoare. Rănile lor, unele provocate de ruinarea familiei cu ani sau chiar zeci de ani înainte, s-au adâncit.

În sfârşit, o femeie de vârstă mijlocie a vorbit: „Eşti primul om pe care l-am auzit descriind violenţa divorţului asupra copiilor. Sunt aici pentru că întotdeauna m-am simţit vinovată pentru durerea mea, ca şi cum ar fi fost vina mea, sau ca şi cum n-ar fi trebuit să mă simt atât de devastată. Părinţii mei spuneau: «N-o pune la inimă». Dar ei au comis violenţa direct împotriva mea!“

Când am întrebat mulţimea dacă „violenţă“ era o descriere corectă a ceea ce şi ei experimentaseră, toţi au dat din cap cu o sumbră aprobare.

Te asigur că atunci când consecinţele trădării în căsnicie sunt chiar în faţa ta şi lacrimile curg pe obraji, ai o nouă perspectivă a motivului pentru care Dumnezeu urăşte divorţul. Urăşte durerea şi pierderea şi prejudiciile pe care le provoacă. Dar te rog să nu crezi că Dumnezeu urăşte oamenii care divorţează sau copiii părinţilor divorţaţi. Nici o secundă! Pe aceşti oameni dragi – şi poate tu eşti unul dintre ei – Dumnezeu îi iubeşte cu o iubire veşnică, şi cu o dragoste necondiţionată. El lucrează pentru ei în fiecare zi, aducând vindecare acolo unde este rană şi integritate acolo unde este o inimă zdrobită.

Lasă-mă să te întreb ceva: Ce doreşte Dumnezeu în centrul căsniciei tale în loc de trădare? Pot să-ţi sugerez două cuvinte? Aceste două cuvinte sunt atât de puternice pentru declanşarea biruinţelor spirituale în viaţa soţilor şi soţiilor creştine încât contează foarte mult pentru tine acum chiar dacă nici gândul nici realitatea divorţului n-a pătruns vreodată în căsnicia ta.

Cuvintele sunt loialitate absolută. O CAMERĂ DOAR PENTRU DOI Acestea sunt zile palide pentru loialitate. Pentru majoritatea urechilor, cuvântul sună

învechit şi auster. Loialitatea este foarte bună dacă eşti cercetaş, dar adulţii bănuiesc că este mai degrabă o acoperire pentru slăbiciune, prostie sau insuficientă ambiţie. Cum poţi să cauţi să fii numărul unu, întrebăm noi, dacă ţi-ai vândut toate drepturile altcuiva? Nu este punerea ta pe primul loc, întreabă terapistul, cea mai bună cale de a te asigura că vei avea ce să oferi „celeilalte persoane importante“ pentru tine?

Pe lângă faptul că e nepopulară, loialitatea absolută în căsătorie este pur şi simplu foarte greu de realizat în viaţă. Indiferent în ce direcţie te uiţi, ispitele reale şi mereu prezente te ademenesc şi-ţi atrag atenţia. Oamenii, priorităţile şi plăcerile strigă după timpul tău, după talentele tale, după pasiunile tale, după trupul tău. Cariere promiţătoare

99

te cheamă. Opţiuni pentru creştere personală şi intelectuală par să aibă numele tău scris pe ele.

Dar ai observat ceva surprinzător? Cele mai multe din aceste chemări oferă loc doar pentru tine, nu şi pentru partenerul tău de viaţă. Deşi de multe ori este dureros, simpla cerinţă a oricărui soţ sau soţie este să insiste asupra unei politici de non-separare în orice punct decizional. Voi doi aţi devenit una, şi orice lucru care încearcă să vă despartă din nou în doi nu trebuie acceptat. Nici o persoană, nici un scop, nici o activitate sau efort care crează o despicătură nu trebuie îngăduit!

Iată o regulă de loialitate maritală pe care o recomand cu căldură: Loialitatea maritală totală nu permite nici o competiţie pentru a face incursiuni în relaţie. Aceasta înseamnă că partenerul tău nu va mai fi niciodată nevoit să facă faţă competiţiei pentru devotamentul tău total. Acest angajament radical – gândeşte-te la el ca la legământul tău „de adeziune“ – va face căsnicia ta să se înalţe spre noi înălţimi.

Stai o clipă şi întreabă-te: „Care este cea mai mare concurenţă cu care trebuie să se lupte partenerul meu ca să aibă întreaga mea loialitate?“ Partenerul tău simte că este vioara a doua faţă de:

• munca ta? • distracţiile tale? • uitatul la televizor sau Internet? • copiii tăi? • prietenii tăi? • investiţiile tale? • slujirea ta pentru Domnul?

Bineînţeles că un domeniu crucial al loialităţii în căsătorie îl constituie integritatea

sexuală. Şi nu vorbesc numai de actul comiterii adulterului. Loialitatea sexuală merge mult mai departe. Mulţi oameni din ziua de azi încearcă să separe actul final al infidelităţii sexuale de momentele în care practicăm infidelitatea privată prin închipuirile noastre, prin conversaţiile noastre, prin citit şi vizualizare, sau chiar prin atingeri fizice. Nu vrem să acceptăm că am făcut deja o despicătură de neloialitate şi infidelitate în căsnicia noastră când vedem o persoană care într-adevăr ne atrage şi începem să visăm cu ochii deschişi cum ar fi dacă am avea o relaţie intimă cu ea.

Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla în acele prime stadii ale trădării private dacă partenerul nostru ar putea să ne citească gândurile, să pătrundă în închipuirile noastre, sau să facă cunoştinţă cu poftele noastre. Imaginează-ţi cât de trădat s-ar simţi!

În acest domeniu, cred că se aplică legile consecinţelor naturale: trădarea privată generează întotdeauna trădare publică; gândurile neleale produc întotdeauna planuri neleale; şi planurile neleale produc întotdeauna acţiuni neleale – şi o alunecare maritală spre divorţ.

CELE ŞAPTE ETAPE ALE ALUNECĂRII MARITALE După mai mulţi ani, m-am apucat să caut o imagine vizuală a felului în care are loc

această alunecare de la plăcere totală la trădare totală în căsnicia unui cuplu obişnuit. În sfârşit, în timp ce lucram la cursul video intitulat Portretul biblic al căsătoriei la Walk

100

Thru the Bible, am dat peste un model care a ajutat mii de cupluri. Gândeşte-te la fiecare etapă ca la o cutie. Pe măsură ce le citeşti, încearcă să identifici unde vă găsiţi tu şi partenerul tău acum.

Etapa 1: PLĂCEREA – Cutia niciodată, niciodată Prima etapă a plăcerii cuprinde începutul idilei, logodna, nunta şi prima perioadă a

căsătoriei. Umbli cu capul în nori pentru că acolo este inima ta. Căsnicia ta pare să fie dusă mai departe fără nici un efort, de către o putere mai mare. Ce minunat e să fii îndrăgostit!

Eşti convins că mariajul tău a fost făcut în cer. Nu-ţi poţi imagina de ce unii oameni au probleme în căsnicie. Şi divorţ? Să rupi această unitate remarcabilă de armonie, dragoste şi afecţiune? Niciodată!

Aceasta poate fi numită cutia Niciodată, Niciodată pentru că în acest punct din viaţa şi căsnicia ta nu ţi-ai părăsi niciodată partenerul. Jurămintele tale sunt încă proaspăt gravate în inima ta, şi dacă există un lucru pe care ai de gând să-l faci bine, acesta este căsnicia ta! Eşti complet angajat ca niciodată, niciodată să nu rupi relaţia sau legământul tău marital.

CELE ŞAPTE ETAPE ALE ALUNECĂRII MARITALE

Etapa 1: PLĂCERE „Niciodată, niciodată“

Etapa 2: DESCURAJAT „Căsnicia este mai grea decât mă aşteptam“.

Etapa 3: DEZILUZIONAT „Căsnicia mea este plictisitoare şi frustrantă. Ar trebui îmbunătăţită“.

Etapa 4: NEHOTĂRÂT „Dilema incertitudinii“.

Etapa 5: DEZNĂDĂJDUIT „Voi încerca totul; n-am nimic de pierdut“.

Etapa 6: DISPERAT „Ce mai contează ce se întâmplă; am pierdut orice speranţă“.

Etapa 7: DIVORŢ „Să ne despărţim, să ne despărţim“.

Etapa 2: DESCURAJAT – Cutia Căsnicia este mai grea decât mă aşteptam Undeva în primii ani, partenerul tău nu-ţi mai aduce flori în fiecare săptămână sau

nu-ţi mai serveşte mâncarea preferată la lumina lumânărilor. Neglijenţa îşi înalţă capul

101

hidos şi îţi răneşte inima. Nu poţi să crezi că partenerul tău ar putea vreodată să dorească altceva în afară de tine în fiecare clipă a căsniciei tale.

Cu timpul, continui să descoperi că nici partenerul tău nici relaţia ta nu sunt conform aşteptărilor tale. Dacă până acum obişnuiai să fii orb la micile lucruri iritante, acum nu mai poţi suporta faptul că el încă îşi mai aruncă ciorapii pe podea sau că ea vorbeşte ore întregi cu mama ei la telefon. Devii un candidat pentru neloialitate, dar poate că tu n-ai ales asta.

Pe măsură ce dezamăgirile se înmulţesc, ţi-e tot mai greu să învingi declinul tău emoţional. Această pierdere a puterii şi slăbire a curajului se numeşte „des-curaj-are“. Puterea căsniciei tale de a continua să funcţioneze în mijlocul problemelor scade. Căsătoria cu siguranţă poate fi cu mult mai dură decât te-ai fi aşteptat!

Etapa 3: DEZILUZIONAT – Cutia Căsnicia mea este plictisitoare şi

frustrantă şi ar trebui îmbunătăţită Câteodată te ridici cu hotărâre să „repari“ căsnicia ta şi s-o aduci înapoi la acele zile

mai fericite de la început, zile cu stele, cu râs şi cu romantism. Uneori reuşeşti, dar acum trebuie să lucrezi mai mult la aceasta.

De multe ori sentimentele tale se răcesc. Eşti înconjurat de deprimare. Spui cuvinte care rănesc, din mânie sau pentru că ai fost rănit, şi contrar zilelor de la început, uneori nici nu ţi le retragi şi nici nu-ţi ceri iertare. Începi să ai alte interese, şi în loc să cedezi în faţa celuilalt, gândeşti că partenerul tău ar trebui să facă aceasta. Fără să alegi în mod conştient, începi să pui interesele şi nevoile tale personale pe primul loc – primele etape ale trădării.

Câteodată vrei pur şi simplu să evadezi. Ca să faci aceasta în siguranţă, stai toate serile lipit de televizor şi abia dacă schimbi o vorbă cu partenerul tău.

Începi să realizezi că lucrurile s-ar putea să nu se schimbe niciodată. Realităţile dure se înalţă ca nişte ziduri de granit. Într-o zi te trezeşti că pur şi simplu le accepţi – „Asta e căsnicia mea; trebuie să mă ocup de ea“. Nu-mi mai fac iluzii, nu mai cred în basme. Acum stai în lumina palidă a soarelui „dez-iluzie-i“.

Etapa 4: NEHOTĂRÂT – Cutia Dilema incertitudinii Începi să nutreşti gânduri care n-au mai apărut niciodată înainte – vrei într-adevăr

să-ţi trăieşti restul vieţii în felul acesta, cu această persoană? Aceste gânduri te bat la cap în special în momentele de durere şi de singurătate. Poate, te întrebi tu, nu m-am căsătorit cu persoana potrivită. Poate că aş fi mult mai fericit cu altcineva, cineva care m-ar preţui, m-ar iubi, m-ar trata într-un fel special, m-ar găsi irezistibil.

Incertitudinea şi îndoiala răsar ca ciulinii. Suspiciunea şi neîncrederea colorează părerile şi opţiunile tale cu privire la partenerul tău. Chiar şi tentativele tale de bunătate şi afecţiune sunt discreditate de îndoielile şi ezitările tale. Tu cauţi sinceritate, dar ascunzi în inimă nesinceritate. Cauţi integritate, dar nu poţi să scapi de duplicitatea ta. Te-ai împotmolit în noroiul „nehotărârii“. Duhul trădării (ascuns în raţionamentele auto-conservării şi a gândirii practice) îşi face prăvălie în inima ta.

102

În sinea ta, începi să faci o listă pro şi contra – motive ca să rămâi, motive ca să pleci. Nu pentru că te-ai hotărât să pleci, dar nici nu te-ai hotărât să rămâi. Aştepţi ceva final şi indisputabil care să te facă să iei hotărârea.

Etapa 5: DEZNĂDĂJDUIT – Cutia Voi încerca totul; n-am nimic de pierdut Circumstanţele şi emoţiile încep să te împingă într-un colţ. Uneori eşti înnebunit. O

barieră invizibilă te desparte de perechea ta. Eşti tras la faţă şi îmbătrâneşti văzând cu ochii. La picioarele tale stau încercările anterioare de reconciliere care au eşuat. În miez de noapte mintea ta caută un miracol, o cale de ieşire din această durere.

Deznădejdea te face să te comporţi într-un fel în care nu ţi-ai fi putut imagina vreodată. Intervii pe lângă partenerul tău să mergeţi înapoi la biserică, să treceţi prin naos şi să vă reînnoiţi jurămintele. Te întorci la calea cea dreaptă, pe care ai neglijat-o – căutând voia lui Dumnezeu, ascultând de poruncile Lui, urmând călăuzirea biblică. Sau te rătăceşti şi mai mult în compromis, încercări şi alegerile tale pe primul loc. O relaţie emoţională sau fizică în afara căsătoriei pare acum irezistibilă; ar fi exact tonicul de care are nevoie căsnicia ta.

Etapa 6: DISPERAT – Cutia Ce mai contează ce se întâmplă; am pierdut orice speranţă Nici măsurile disperate nu reuşesc să aducă înapoi la viaţă relaţia care moare.

Aluneci în deprimare şi în final în întunericul depresiei. Până şi personalitatea ta păleşte sub greutatea disperării crescânde. Speranţă, ce speranţă?

Nu mai poţi să faci faţă inevitabilului. Nu mai simţi nici o dorinţă de a lucra pentru o schimbare. Acest nivel de resemnare de fapt aduce un fel de uşurare – cel puţin şti rezultatul final.

Acum eşti dus în derivă. Orice urmă de loialitate de care ai putea să te mai agăţi în căsnicie ar fi doar pentru motive pur practice – ca să plăteşti facturile, să ai grijă de copii, să mai treacă o zi. Poţi să mergi aşa în derivă, ataşat de partenerul tău, ani de zile – nenumărate căsnicii merg aşa. Dar relaţia în sine este moartă.

Etapa 7: DIVORŢUL – Cutia Să ne despărţim, să ne despărţim Sfârşitul poate veni cu o şoaptă sau cu zgomot, dar într-o zi pur şi simplu vei pleca –

literalmente sau emoţional. Dintr-odată, în mintea ta acum nu mai este viaţa ta în căsnicie, ci viaţa ta după căsnicie. Orice atac verbal şi emoţional acum este intenţionat şi puternic – vrei să-ţi ocupi ultima poziţie, să strici tot ce a mai rămas. Trebuie să-ţi pui în joc poziţia, să stabileşti a cui e vina şi să te convingi pe tine şi pe alţii că ce se întâmplă acum este inevitabil.

Tot ce mai rămâne acum este să formalizezi moartea şi s-o extinzi de la tine în public. Este timpul să alegi divorţul – sau să-ţi manipulezi partenerul să-l aleagă el pentru tine. Indiferent de cale, amândoi aţi ajuns aici.

Violenţa pare completă, dar în atât de multe cazuri, ea se răspândeşte în cercuri din ce în ce mai largi.

103

Ce tragică este această alunecare de la plăcere la divorţ! Şi ce incredibil de dureroase, de copleşitoare şi de nimicitoare sunt efectele neloialităţii în legământul căsătoriei când trece de la trădare la violenţă totală.

Când ai citit aceste şapte etape de la plăcere la divorţ, poate te-ai simţit puţin deprimat. Poate te-ai putut identifica cu unele din ele sau chiar cu toate. Cele mai fericite căsnicii pe care le cunosc au atins sau au trecut prin destul de multe din aceste etape undeva pe drumul lor. Unii şi-au permis lor şi relaţiei lor să continue să alunece spre dezastru în timp ce alţii au ales să oprească procesul. Împreună, ei încep să aleagă să se schimbe. Ei urcă cu curaj înapoi pe panta pe care au alunecat în cutia plină de pace a lui niciodată, niciodată.

Timpul şi maturitatea şi familiaritatea schimbă într-adevăr relaţiile noastre de căsătorie, nu-i aşa? Nu putem sta în biserică la nuntă pentru totdeauna. Dar Biblia ne dă toate motivele să ne aşteptăm la unitate, împlinire şi, da, plăcere continuă în căsniciile noastre. Eu cred că o căsnicie de succes este rezultatul faptului că te îndrăgosteşti de nenumărate ori – şi întotdeauna de aceeaşi persoană!

Acum acest fel de viitor în căsnicie merită să fie protejat de alunecarea periculoasă. Biblia ne arată de unde să începem. Şi nu este cu flori sau ciocolată sau rude bogate.

SECRETUL: DUHUL TĂU ŞI DUHUL LUI Ai întâlnit vreodată un cuplu logodit care să creadă că relaţia lor de căsătorie nu va

merge? Eu n-am întâlnit. Noi pur şi simplu nu intrăm în căsnicie cu nefericire, cu atât mai puţin cu divorţul în gând. În schimb, credem – indiferent de avertismentele Mătuşii Meg sau a statisticilor naţionale – că relaţia noastră de căsătorie va fi exact aşa cum ne-am gândit noi că va fi atunci când păşeam pe acel culoar în naos în ziua nunţii noastre.

Deci ce nu merge? Ce putem face ca să împiedicăm seminţele dezbinării, ale neloialităţii şi ale trădării să încolţească şi să prindă rădăcini în căsnicia noastră? Hai să ne uităm din nou la pasajul din Maleahi. Dumnezeu ne spune că El urăşte divorţul din cauza modului în care se produce (neloialitate şi trădare) şi din cauza consecinţelor lui asupra oamenilor (violenţă). Atunci El ne descoperă soluţia Lui pentru protejarea unei căsnicii înfloritoare şi de durată: „De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!“ (Maleahi 2:16).

Cu alte cuvinte, din perspectiva Domnului, cea mai strategică influenţă asupra căsniciei cuiva o are starea duhului său. Dumnezeu arată spre lăuntrul fiinţei noastre (cel mai înalt centru de comandă şi securitate al nostru) şi zice: „Păzeşte-te!“

Consecinţele trăirii vigilente sunt enorme. Să luăm de exemplu căsnicia mea: Indiferent de acţiunile sau atitudinile lui Darlene, eu îmi rezerv responsabilitatea şi puterea deplină de a-mi păzi duhul şi de a rămâne absolut loial legământului nostru de căsătorie, rezistând în faţa tuturor compromisurilor şi competitorilor.

Până la urmă, nu putem să controlăm prea multe lucruri la partenerii noştri, nu-i aşa? Dar să veghem asupra duhului nostru este foarte posibil şi depinde în totul de noi. Şi starea duhului nostru va determina dacă alegem să fim neloiali sau absolut loiali. Solomon a recunoscut aceasta când a scris: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii“ (Proverbe 4:23).

104

De-a lungul anilor, am sfătuit nenumărate cupluri, şi am ajuns la aceeaşi concluzie: Nefericirea, dezbinarea şi necredincioşia maritală toate vin din aceeaşi sursă – o fiinţă interioară ieşită de sub control, un duh nepăzit.

Ce se întâmplă cu bărbaţii şi femeile care nu-şi ţin în stăpânire duhul, care permit duhului lor să rătăcească liber oriunde şi oricând îi place? Proverbele ne zugrăvesc un tablou foarte tulburător: „Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri“ (Proverbe 25:28).

O cetate fără ziduri este imposibil de apărat împotriva celor care caută să intre, s-o înfrângă, s-o cucerească sau s-o controleze. Când un soţ nu-şi stăpâneşte duhul, este ca şi cum ar fi dărâmat toate zidurile căminului său, ar fi smuls sistemul de alarmă, ar fi deschis uşile la perete şi ar fi declarat tuturor trecătorilor că mariajul lui este o pradă uşoară pentru un acaparator ostil.

Odată am participat la adunarea anuală a unei mari asociaţii creştine. Cei două mii de pastori şi lideri de biserici care s-au adunat aproape au umplut hotelul înalt. Timp de trei zile, ne-am întâlnit de dimineaţă până seara. Ne-am rugat, am cântat şi am vorbit despre schimbarea lumii noastre pentru gloria lui Dumnezeu. Toată conferinţa a fost foarte impresionantă.

Dar când am ajuns acasă, un prieten care participase împreună cu mine m-a sunat să-mi spună că avea o altă perspectivă asupra evenimentului. Mi-a spus că a dat mărturie faţă de directorul executiv al hotelului. În timpul conferinţei a vorbit cu directorul despre ce schimbare remarcabilă a făcut Hristos în viaţa lui şi în familia lui. Bărbatul părea să fie mişcat de evanghelie – până la momentul verificării.

Prietenul meu aştepta la uşa din faţă a hotelului ca să meargă la aeroport, când a apărut directorul. Părea distant, poate chiar deprimat. Când a sosit taxiul, directorul i-a trântit ceea ce-l supăra: „Tocmai am primit înregistrările de la întrunire“, a spus el. „Grupul dumneavoastră de slujitori ai lui Dumnezeu au ocupat aproape toate camerele pe care le-am avut. Dar sunt foarte tulburat. Puteţi să-mi explicaţi de ce mai mult de jumătate din camere au urmărit noaptea trecută filme pornografice?“

Ce tragedie! Alegând să nu-şi controleze duhul, aceşti bărbaţi nu doar că şi-au ponegrit mărturia creştină, dar şi-au trădat soţiile pe care pretindeau că le iubesc.

Cum s-a putut întâmpla un asemenea lucru? Crezi sau nu, mulţi creştini par să nu creadă că e într-adevăr posibil să-ţi „stăpâneşti“ duhul. Am cumpărat o minciună culturală cum că suntem amanetaţi pasiunilor noastre, suntem sclavii circumstanţelor noastre prezente, suntem victimele trecutului nostru. Dar cum Biblia ne porunceşte să „păzim“, să „stăpânim“ şi să „luăm seama la“ duhul nostru, trebuie să concludem că Domnul nu numai că ne-a delegat această responsabilitate, dar ne-a dat şi puterea să ne-o împlinim.

„Roada Duhului este … înfrânarea poftelor“, scrie Pavel în Galateni 5. În timp ce Vechiul Testament ne arată că fiecare trebuie să încerce „să-şi păzească duhul“, Noul Testament ne descoperă că adevărata sursă a înfrânării poftelor pentru cel credincios este Duhul Sfânt care lucrează cu putere în tandem cu duhul şi voinţa noastră.

Cu cât trăiesc mai mult, cu atât sunt mai uimit şi mai mulţumitor că Domnul a dăruit fiecăruia dintre noi puterea şi privilegiul de a-şi „stăpâni duhul“, de a „umbla călăuzit de Duhul“ şi de a „fi plin de Duhul“ ca să avem roada înfrânării poftelor. Această eliberare personală este un dar fragil şi nepreţuit de la Domnul.

105

CINCI MODALITĂŢI DE A-ŢI PĂZI INIMA Am să sugerez câteva modalităţi practice care întăresc căsătoria, ca să laşi acest dar al

înfrânării poftelor şi al eliberării evlavioase să înflorească în căsnicia ta. 1. Restrânge-ţi viaţa la cutia Niciodată, niciodată Deşi lucrul acesta poate părea peste măsură de simplist, există o modalitate

indisputabilă şi universală de a nu aluneca niciodată spre acele etape dăunătoare şi auto-distructive în căsnicia ta, şi anume să hotărăşti cu toată inima că nu vei părăsi niciodată cutia Niciodată, niciodată!

Aceasta este ceea ce eu numesc loialitate voliţională. Loialitatea voliţională se bazează pe faptul că tu ai o voinţă şi poţi să faci o alegere cu privire la loialitate. Prea mulţi dintre noi cred tragica minciună că partenerul nostru sau o circumstanţă a vieţii ne pot împinge afară din această cutie. Dar există doar o singură modalitate de a ieşi din cutia Niciodată, niciodată şi aceasta este să te caţeri afară după propria ta alegere.

Te-ai hotărât cu privire la locul în care stai în raport cu acea cutie? I-ai spus partenerului tău?

Mi-aduc aminte când m-am dus la soacra mea şi i-am spus: „Vreau să vă spun ceva. N-am s-o părăsesc niciodată pe fiica dumneavoastră, indiferent ce se întâmplă. Puteţi conta pe asta“.

I-ai spus vreodată aceasta soţiei tale? Copiilor tăi? Îţi recomand aceasta. Când ai s-o faci, Domnul Se va bucura şi partenerul tău şi copiii tăi vor fi cu siguranţă mutaţi într-un teritoriu mai înalt şi mai sigur – departe de ameninţarea violenţei.

2. Renunţă la orice persoană, activitate sau ţel concurent Aşa cum am notat deja, la începutul căsniciei tale, numai partenerul tău îţi capta

interesul şi timpul. Mai târziu, însă, alţi oameni şi alte oportunităţi au concurat pentru atenţia ta. Şi hai să fim cinstiţi, nu-i aşa că unele din aceste interese concurente par mai atrăgătoare decât partenerul tău uneori?

Răspunsul tău are de a face cu nivelul loialităţii tale emoţionale. Cum poţi să ştii dacă ai trecut de acea linie invizibilă când concurenţa ţi-a câştigat inima şi ai devenit neloial? Te sfătuiesc să petreci timp gândindu-te, rugându-te şi făcând un inventar drastic şi onest.

Dar cel mai bun ajutor al tău aici va fi jumătatea ta. Şi nu aştepta o confruntare plină de lacrimi ca să afli despre asta, cum am făcut eu. Pur şi simplu întreab-o pe ea sau pe el. „Te tratez ca şi cum ai fi cea mai importantă persoană din lume pentru mine? Eşti tu numărul unu pentru mine?“ Îmi pare rău, dar răspunsul lor este răspunsul.

Fii atent cu privire la împărtăşirea dezamăgirilor sau nevoilor tale personale cu o persoană de sex opus – şi nu lăsa niciodată ca neajunsurile din căsnicia ta să devină subiect de discuţie. Adu-ţi aminte că Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel că o conversaţie intimă ne conduce repede la o legătură emoţională.

106

3. Restaurează-ţi duhul rămânând pe Primul Scaun Iată un raţionament foarte răspândit care a intrat pe piaţa creştină: „Viaţa mea

spirituală nu are nimic de a face cu căsnicia mea. Dacă vorbim unul cu altul, menţinem pacea, nu ne băgăm prea mult în datorii, mergem la biserică şi nu păcătuim prea mult, atunci căsnicia noastră va fi e-n regulă“.

Dar acest raţionament este greşit. Vorbind conform Bibliei, soluţia numărul unu la problemele maritale este ca indivizii să-şi apuce inima, şi s-o ducă cu toată hotărârea înapoi pe Primul Scaun şi s-o lege de el, s-o bată în cuie, s-o lipească şi chiar s-o prindă în scoabe. Eu numesc aceasta practicarea loialităţii spirituale în căsnicie.

Smereşte-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, pocăieşte-te de păcatele tale personale, de răzvrătire şi de egoism, şi fă exact ce-ţi spune Domnul să faci – şi vei vedea nemijlocit incredibila minune că Domnul dezleagă căsniciile celor care trăiesc în felul Său.

Roagă-L pe Dumnezeu să-ţi arate care sunt domeniile în care ai nevoie în mod deosebit să-ţi păzeşti duhul sau să exersezi mai mult înfrânarea poftelor. El va face aceasta – şi El îţi va arăta acei paşi simpli spre victorie dacă Îl rogi şi dacă asculţi.

4. Aprinde din nou viaţa ta sexuală cu intimitate, niciodată pornografie Intimitatea sănătoasă este o legătură puternică între partenerii căsătoriţi, în timp ce

adulterul, inclusiv pornografia, este un puternic distrugător. Ţine cont de consecinţele severe legate de acest avertisment împotriva infidelităţii sexuale: „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie … Nimeni să nu fie cu vicleşug şi cu nedreptate în aceste lucruri faţă de fratele său; pentru că Domnul pedepseşte toate aceste lucruri, după cum v-am spus şi v-am adeverit“ (1 Tes. 4:3,6).

Dumnezeu ne cere loialitate fizică faţă de partenerul nostru. Descrie o politică pentru felul în care vei face să funcţioneze un set de reguli pentru succes în acest domeniu, şi discut-o cu partenerul tău. Cu chibzuinţă şi câteva reguli simple, puteţi amândoi să evitaţi o lume de dureri. De exemplu, cum vei atinge o persoană de sex opus? N-o atingi deloc? Doar o îmbrăţişare? Vei închide uşa dacă eşti singur în biroul tău cu „rivala“ soţiei tale? Ce faci cu mesele şi călătoriile de afaceri? Din nou, te îndemn să stabileşti un set de reguli pentru loialitate absolută.

Sexul sănătos în căsnicie este menit să fie o plăcere a dragostei, o afecţiune împărtăşită, o intimitate semnificativă şi o experienţă confirmată. După cum spune Geneza 2:24-25: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine“.

În sfârşit, dacă viaţa voastră sexuală este un punct sensibil, nu crea mai multe probleme nefăcând nimic. Caută un sfat la pastorul tău; la un prieten creştin matur, mai în vârstă, de acelaşi sex; sau la un consilier creştin.

5. Rămâi credincios legământului şi partenerului tău Legămintele în Biblie sunt fie condiţionate fie necondiţionate. Un legământ

condiţionat se formează după formula: „Dacă tu faci aceasta, atunci eu voi face aceasta“. Cu alte cuvinte, dacă îţi împlineşti obligaţiile conform înţelegerii, atunci eu îţi garantez

107

un anumit răspuns; dacă nu, nu sunt obligat să-ţi dau. (Legământul lui Dumnezeu cu israeliţii înainte ca ei să intre în Canaan era condiţionat; vezi Deuteronom 29.)

Un legământ necondiţionat, însă, funcţionează pe baza unei loialităţi necondiţionate – fără situaţii neprevăzute. Tu afirmi: „Eu voi … punct“. (Legămintele lui Dumnezeu cu Noe şi Avraam erau necondiţionate; vezi Geneza 9 şi 15.) În acest legământ, o parte se angajează să întreprindă anumite acţiuni fără să ţină seama de atitudinile, răspunsul sau meritele celeilalte părţi.

Ce fel de legământ ai făcut tu când te-ai căsătorit? Te-ai angajat „să te iubesc şi să-ţi port de grijă dacă tu continui să mă iubeşti şi să-mi porţi de grijă“? Sau „să mă păstrez numai pentru tine cât timp nu iei douăzeci de kilograme în greutate“? Sau „să te respect cât timp faci bani şi-mi cumperi lucruri frumoase“? Poate că lucrul acesta este o noutate pentru tine, dar dacă ai făcut nuntă creştină, atunci ţi-ai dat acordul pentru o relaţie total necondiţionată, care va dura până la moarte.

N-ai idee ce multe cupluri creştine se strică, suferind şi plângându-se că mica barcă a căsniciei lor abia mai pluteşte, dar unul sau ambii parteneri sunt jumătate în barcă şi jumătate în apă!

În momentul în care faci faţă naturii radicale a jurămintelor tale de căsătorie şi consimţi în mod radical să respecţi condiţiile lor, căsnicia ta se va ridica pe valuri plină de o nouă viaţă. De ce? Pentru că acum alegerile şi aşteptările tale sunt determinate de jurămintele tale, nu de partenerul tău. Nu va mai fi loc pentru răzbunare şi pentru reţinerea dragostei (nimeni nu mai ţine scorul). Nu mai este loc pentru josnicie sau egoism ca să-l faci pe celălalt să plătească (nu mai datoraţi nimic unul altuia). În schimb, vei fi liber să-ţi iubeşti partenerul întotdeauna cu tandreţe şi bunăvoinţă.

MAI MULT DECÂT ORICE Cu cât vei înţelege mai mult şi vei pune stăpânire pe incredibila putere a

legământului necondiţionat pe care tu şi partenerul tău de viaţă l-aţi făcut, cu atât vei avea mai multe motive să rămâi în acea cutie Niciodată, niciodată pentru totdeauna.

Leagă-te în acea cutie, prietene. Scoate-ţi pantofii de călătorie şi bate-te în cuie în acea cutie. Toarnă superglue pe gleznele tale. Leagă frânghii care nu se pot rupe de fiecare gând, ambiţie sau închipuire a ta. Când vei face aceasta, se vor petrece unele lucruri uimitoare aproape imediat. Nu numai că vei aduce multă bucurie şi pace ţie şi partenerului tău, dar şi copiilor şi nepoţilor tăi. Vei aduce onoare şi plăcere Tatălui tău din ceruri. Şi aproape în fiecare caz, vei deveni un candidat care va primi o dragoste de aceeaşi calitate cu aceea pe care o oferă – şi aceasta este ceea ce probabil ai căutat încă de la început.

Ceea ce ne aduce înapoi la ce i-am spus lui Darlene după descoperirea ei cu privire la mine, că eu compromiteam în mod serios relaţia mea cu ea. M-am gândit mult şi stăruitor. M-am rugat. Am calculat cum mi-am petrecut zilele şi orele, cum mi-am cheltuit energia şi banii. Am pus pe hârtie diferite scenarii. Şi nu mult după aceea, m-am aşezat jos împreună cu ea şi i-am mărturisit loialitatea mea.

„Darlene, ce ai spus cu privire la faptul că aş avea o amantă trebuie să fie adevărat“, am început eu. „Nu mi-am dat seama, dar acum văd că ai dreptate. Acum vreau să-ţi dovedesc ţie şi mie că acest lucru nu va mai fi adevărat. Deci începând de astăzi, anulez

108

toate angajamentele de a vorbi pentru cel puţin un an. Voi veni acasă de la lucru la ora cinci în fiecare seară“.

Darlene s-a uitat la mine ca să fie sigură că nu sufeream de o insolaţie de modă veche din Georgia. Dar eu nu terminasem: „Şi o să vindem casa noastră şi ne vom muta la ţară ca să facem tot felul de lucruri plăcute împreună ca o familie. Iubito, nu sunt afectat, nici supărat, nici amar“, am continuat eu. „Tu ai avut dreptate şi eu am greşit, şi îmi pare foarte rău. Când va veni timpul să simţi că tu eşti din nou numărul unu pentru mine şi Walk Thru este numărul doi, te rog să-mi spui. Dar eu nu te voi întreba niciodată“.

Şi aşa s-a întâmplat. Am vândut casa noastră unei firme de construcţii şi am cumpărat o fermă la ţară cu o casă mică cu două dormitoare. Eram acasă în fiecare seară la ora cinci, şi am dispărut din circuitul vorbitorilor timp de un an.

În timpul acesta, a avut loc o biruinţă în căsnicia noastră. Toate compromisurile şi rivalităţile din afară au fost îndepărtate. Nici o lucrare „amantă“ n-a mai fost între noi. Şi totuşi nu m-am simţit niciodată închis în casă sau sacrificat. Cu fiecare zi care trecea, deveneam tot mai convins că acest fel de „părăsire a celorlalţi“ era ceea ce trebuia să fac. Şi în solul fertil al acestei serioase loialităţi, inima mea şi a ei au devenit una.

Într-o zi ne plimbam în pădurile de pe malul unui eleşteu. Darlene a spus: „Bruce, cred că este timpul să călătoreşti din nou. Sunt o mulţime de motive bune ca tu – ca noi – să facem aceasta“.

„Vorbeşti serios?“ am întrebat eu. „Da“, a spus ea. Apoi m-a luat de mână şi a spus cuvintele pe care aşteptam să le aud.

„Şi ştiu că mă iubeşti mai mult decât orice pe lume“. Notă: Walk Thru the Bible are o serie de patru casete video foarte bune din seria

Biblical Manhood intitulate „Sfinţenia personală în timpuri de ispită“ care ne arată răspunsul lui Dumnezeu la ispitele imoralităţii sexuale. Sunaţi la 800-763-5433 pentru informaţii.

109

PARTEA A PATRA

Trăind biruinţe în calitate de părinţi

110

Capitolul Zece

O idee grozavă a lui Dumnezeu pentru

mămici şi tătici

BIRUINŢA ÎN PREGĂTIREA GENERAŢIEI VIITOARE La începutul anilor ’70 a fost un timp al începuturilor pentru noi. Proaspăt căsătoriţi,

Darlene şi cu mine am început familia noastră şi viaţa noastră de slujire împreună. Eram atunci la capătul din faţă al multor cotituri din care aveam de învăţat. Poate că ai fost acolo – visele tale sunt la fel de mari ca un autobuz pentru curse lungi, dar tu mergi încă cu tricicleta. Un lucru ştiam sigur – vroiam să facem ca viitorul nostru să conteze pentru Dumnezeu.

În timpul acela, îmi amintesc că m-am înscris la o conferinţă seculară de pregătire pentru conducere. Am luat notiţe în mare viteză în timpul seminariilor şi am înălţat rugăciuni fierbinţi în timpul pauzelor. În mijlocul unei sesiuni, un prieten lângă care stăteam mi-a făcut semn către masa de alături. „Îl vezi pe tipul acela de acolo cu cravată roşie?“ a spus el. „Este fiul lui dr. Johnson“.

Nu-mi venea să cred această coincidenţă. Frederick Johnson (nu este numele lui adevărat) era un renumit lider creştin, practic era un nume de-al casei la Wilkinsoni. Iată-l aici pe fiul lui, şi nici măcar nu era o conferinţă creştină. Ce ocazie grozavă să culeg câteva idei atât despre familie cât şi despre slujire într-o singură conversaţie.

În prima pauză din program, m-am grăbit să mă prezint. Am vorbit puţin despre conferinţă, apoi am spus: „Înţeleg că tu eşti fiul lui dr. Johnson?“

„Da, sunt“, a răspuns el, aranjându-şi cravata. „Ascultă, eu sunt abia la început, aşa că sunt curios“, am continuat eu. „Cum este să

creşti în casa unui lider creştin atât de renumit?“ Nu voi uita niciodată ce am auzit după aceea. Atitudinea omului s-a schimbat brusc şi

un potop de înjurături a ieşit din gura lui. După ce l-a blestemat pe tatăl său şi tot ce susţinea el, s-a luat de mama lui. Apoi s-a lansat într-un atac viguros şi plin de ură împotriva creştinismului. În momentul acela faţa lui era aproape la fel de roşie ca şi cravata lui. Tot ce am putut să fac a fost să încerc să ascult.

Când a terminat, s-a adunat, s-a răsucit pe călcâie şi a plecat. Mai târziu, când am întrebat de el, mi s-a spus că a părăsit conferinţa.

Am plecat acasă a doua zi cu capul plin de idei despre conducere, dar inima mea era plină de altceva – o întristare profundă şi o frică de moarte. La cină împreună cu Darlene am stat de vorbă mult şi serios despre dr. Johnson şi fiul lui furios. Nu ne puteam imagina o consecinţă mai rea a vieţii noastre împreună decât un copil care se răzvrăteşte atât de mult şi atât de amar împotriva noastră şi împotriva lui Dumnezeu.

111

Cum putem trece moştenirea noastră de credinţă în contul copiilor noştri? Aceasta, în două cuvinte, este întrebarea hotărâtoare pentru fiecare dintre noi ca părinţi creştini. Nu e de mirare că editorii revistei Creşterea copiilor de astăzi după morala creştină raportează că din miile de părinţi pe care ei i-au intervievat anual, eşecul în faţa acestei provocări continuă să fie singura şi cea mai mare frică a cititorilor lor.

Urgenţa unei realizări spirituale în creşterea copiilor tăi vine dintr-un fapt înspăimântător: în fiecare an, creştini sinceri, dedicaţi de pe Primul Scaun cresc copii care vor ajunge creştini compromişi, iar unii chiar se vor întoarce împotriva Domnului.

Dar nu trebuie să fie aşa. Scopul meu în acest capitol este să te ajut să te asiguri că lucrul acesta nu se va întâmpla niciodată în familia ta. Când Domnul a inventat fiinţele umane, a creat copiii să fie complet neputincioşi fără o intervenţie constantă a părinţilor. De fapt, El a creat vlăstarul omului să fie cel mai neputincios şi pentru cea mai lungă perioadă de timp. Dacă pui alături nevoile unui copil cu influenţele lumii de astăzi, sarcina unui părinte poate părea ca o cauză pierdută.

Însă Dumnezeu n-a greşit. El a avut un scop şi un plan bine stabilit. Dacă am putea înţelege şi pune în practică rolul şi scopul pe care le-a vrut Dumnezeu pentru noi ca mamă şi tată, am putea să ne creştem copiii cu încredere. Nu trebuie să trăim cu teama că vom creşte copii pierduţi, furioşi şi necredincioşi.

De acum ai văzut cum înaintează această carte: o dorinţă, o alegere, un domeniu o dată, mergem spre stăpânirea deplină a vieţilor noastre pentru Dumnezeu. În zilele lui Iosua, campania militară era pentru cucerirea cetăţilor. Pentru noi, lupta se duce pentru a avea biruinţe spirituale importante. Care este premiul? – „Ţara promisă“ a binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru noi şi pentru copiii noştri şi pentru copiii copiilor noştri.

Provocarea mea pentru tine în acest capitol ar putea să necesite curaj: Când vei înţelege clar ce vrea Dumnezeu pentru tine ca părinte creştin, vei voii să

faci orice schimbare care va fi necesară? Vei lua măsuri pentru a aduce convingerile şi comportamentul tău în ce priveşte creşterea copiilor în concordanţă cu planul revelat al lui Dumnezeu?

Dacă răspunsul tău este da, atunci perspectivele pentru generaţiile următoare din familia ta sunt într-adevăr foarte promiţătoare.

MARELE PLAN AL LUI DUMNEZEU PENTRU PĂRINŢI Deci care este marele plan al lui Dumnezeu pentru părinţi? Încă o dată, răspunsul este în conversaţia lui Dumnezeu cu israeliţii prin profetul

Maleahi. Aşa cum am văzut în capitolul anterior, iudeii erau supăraţi că Dumnezeu nu răspundea rugăciunilor lor. Ei se simţeau înconjuraţi, împiedicaţi şi urmăriţi de un nor de nenorociri. Răspunsul surprinzător al lui Dumnezeu la plângerea lor era că problemele lor porneau direct de la încălcarea jurămintelor lor de căsătorie. Este interesant că în timp ce Domnul îi mustră pentru căsniciile lor, El le descoperă menirea specială pe care El a dat-o bărbatului şi soţiei lui ca părinţi în ziua creaţiei:

„Şi nu i-a făcut El una? Având o rămăşiţă a Duhului? Şi de ce una? El căuta sămânţă

dumnezeiască. Deci luaţi seama la duhul vostru; şi nimeni să nu se poarte cu necredincioşie faţă de soţia tinereţii lui“. (Maleahi 2:15, Holy Bible)

112

Ai înţeles? În ziua creaţiei, Dumnezeu a pus la punct o mare idee, un plan important, şi l-a dat spre păstrare sigură la doi oameni – un tată şi o mamă. El n-a pus acest plan la punct doar pentru plăcerea egoistă a cuplului în cauză. El vroia ceva. El aştepta aceasta, conta pe aceasta, şi depindea de aceasta pentru ca restul planului Său să se poată împlini: Prin unirea dintre bărbat şi femeie, El căuta sămânţă dumnezeiască.

Notează că motivul principal al lui Dumnezeu pentru unirea prin căsătorie nu include:

• să profiţi de reducerea impozitelor pentru „cel căsătorit, care este cap de familie“; • să fii invitat la mai multe mese festive; • să uneşti veniturile; • să faci sex; • să faci copii cu acelaşi nume de familie; sau • să creşti copii bine-adaptaţi, educaţi şi de succes. Mai degrabă, în mintea lui Dumnezeu căsătoria urma să fie punctul de pornire pentru

popularea globului mai ales cu oameni care să-L iubească pe Dumnezeu şi să-I slujească. De aceea pot să-ţi spun că ceea ce răsună atât de adânc în inima ta este pur şi simplu

confirmarea faptului că ai ghicit care este marea idee a lui Dumnezeu pentru tine. Domnul vrea să ai o integritate deplină şi să fii vrednic de chemarea ta – şi apoi să-i aduci pe băieţeii şi fetiţele tale cu tine. Ei vor călca pe urmele tale, îşi vor însuşi valorile tale, vor sluji Dumnezeului tău, Îl vor alege pe Domnul tău ca Domn al lor. Da, este dorinţa şi planul şi aşteptarea Domnului nostru ca tu să dai mai departe torţa evlaviei generaţiei care vine!

Remarcabil, nu-i aşa? Vreau să spun că Dumnezeu putea să creeze seminţe dumnezeieşti ca monezile strălucitoare de aramă, cu milioanele, fără să descrie nici o slujbă importantă pentru mamă şi pentru tată. În schimb Domnul a creat o metodă incredibilă, care se răspândeşte singură, dependentă de părinţi, care produce o populaţie mereu în creştere de bărbaţi şi femei care Îi aparţin Lui.

Mijloacele interne ale lui Dumnezeu de a câştiga închinători (familii evlavioase care produc vlăstari evlavioşi) virtual întrec cu mult mijloacele externe ale lui Dumnezeu (misiunile şi evanghelizarea). Dar gloria acestui plan este şi punctul lui vulnerabil: rolul tatălui şi al mamei.

Gândeşte-te ce s-ar fi întâmplat dacă Adam şi Eva şi toţi urmaşii lor ar fi ascultat de Domnul. Evlavia şi armonia s-ar fi răspândit pe tânărul pământ în locul desfrâului şi a întunericului. În Geneza 6, citim că „toate întocmirile gândurilor din inima [omului] erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău“ (6:5). Ceva mersese deja teribil de prost şi era de nereparat. Şi Dumnezeu a trebuit să înceapă din nou.

Biblia este într-adevăr mărturia unui Tată cu inima zdrobită care o ia de la capăt de multe ori în efortul Lui plin de iubire de a aduce acasă pe copiii Săi pierduţi. („Inima evangheliei este durerea lui Dumnezeu“, a scris un teolog.) Şi în căutarea evlaviei globale, Dumnezeu pune aceeaşi întrebare fiecărei perechi noi de părinţi: „Vreţi să împliniţi planul Meu pentru voi şi să transmiteţi moştenirea evlaviei generaţiei următoare, care acum gângureşte în braţele voastre?“

Gândeşte-te la această moştenire de evlavie ca la moştenirea pe care ai agonisit-o pentru copiii tăi sau ca la cea mai nepreţuită bijuterie de familie a ta.

113

Gândeşte-te la ea ca la o ştafetă într-o alergare de ştafetă. Ai urmărit vreodată o alergare de ştafetă la un concurs de atletism? Într-o alergare de ştafetă, o echipă de sprinteri lucrează împreună ca să ducă ştafeta de la linia de pornire la linia de sosire în timpul cel mai scurt. Când un alergător se apropie de capătul cursei lui sau a ei, următorul alergător prin rotaţie aleargă cu viteză maximă unul lângă altul. Când ei ajung pe aceeaşi pistă, primul alergător întinde mâna înainte cu ştafeta în timp ce proaspătul alergător întinde mâna înapoi ca s-o apuce. Când ştafeta trece dintr-o mână în alta, la fel se întâmplă şi cu alergarea. Cursa nu se termină până nu-şi fac turele toţi cei patru sprinteri – şi nimic nu contează dacă ultimul alergător nu duce ştafeta dincolo de linia de sosire.

O alergare de ştafetă mi-a făcut întotdeauna impresia unei ilustraţii puternice pentru creşterea copiilor. Succesul pentru noi ca mame şi taţi nu este numai după cât de bine alergăm noi ca indivizi, ci şi după cât de bine pasăm ştafeta. Şi numai când se va relata istoria generaţiilor care ne urmează, atunci va fi cunoscută „victoria“ noastră în creşterea unor copii evlavioşi.

Psalmistul prinde frumos această alergare de ştafetă în creşterea copiilor, când se roagă:

„Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţe; Şi până acum eu vestesc minunile Tale. Nu mă părăsi, Dumnezeule, Chiar la bătrâneţe cărunte, Ca să vestesc tăria Ta neamului de acum, Şi puterea Ta neamului de oameni care va veni!“ (Psalmul 71:17-18) Priveşte la mişcarea ştafetei de credinţă în aceste versete: Ca şi copil, psalmistul a

primit-o, şi „până acum“ a trăit-o personal, dar scopul lui pentru care a primit ştafeta nu se va împlini până nu o va da cu toată fermitatea în mâna „neamului de oameni care va veni“.

Aceasta este „marea idee“ a lui Dumnezeu pentru noi ca părinţi creştini, şi eu cred că aceasta este dorinţa inimii tale pentru familia ta. Totuşi, dacă aruncăm o scurtă privire în jur, vedem multe ştafete căzute din mână. Vedem pretutindeni familii care alunecă în compromis. Întâlnim copii adulţi ai unor părinţi creştini care resping credinţa şi scuipă numai resentimente şi furie faţă de moştenirea lor.

Deci trebuie să întrebăm: „De ce nu funcţionează întotdeauna planul lui Dumnezeu pentru părinţi? De ce, de fapt, linia credinţei deseori pare că merge în jos cu fiecare generaţie care vine?“

O parte a răspunsului stă în principiul alunecării generaţiilor, pe care l-am prezentat în capitolul 2. După cum îţi aminteşti, când am înşirat descendenţii lui Avraam şi ai lui David, s-a văzut că era un model descurajator de îndepărtare constantă de viaţa de pe Primul Scaun.

Prima Generaţie Primul Scaun

A doua Generaţie Al doilea Scaun

A treia Generaţie Al treilea Scaun

Iosua Avraam David

Bătrânii lui Israel Isaac

Solomon

Următoarea generaţie Iacob

Roboam

114

Nu încape îndoială că tendinţa generaţiilor în timp este de a aluneca departe de Dumnezeu. Totuşi Biblia este plină şi de relatări care vin în sprijinul familiei despre părinţi care au schimbat istoria trecând moştenirea evlaviei în contul copiilor lor. Citeşte despre Boaz şi Rut, care au fost străbunicii lui David. Sau despre Ana şi Elcana, a căror ascultare totală faţă de Dumnezeu i-a ajutat să-l formeze pe profetul Samuel. Sau despre devotamentul simplu al Elisabetei şi al lui Zaharia, care l-au crescut pe Ioan Botezătorul.

În dorinţa ta de a fi un părinte de pe Primul Scaun, te alături planului provocator al lui Dumnezeu de a-ţi modela viitorul pentru El – câte un zâmbet ca în reclamele la pastă de dinţi şi câte un sărut cu gust de unt de alune odată.

Să privim mai îndeaproape la ceea ce poţi spera. EFECTUL ISUS (UN MAGNET ÎN CASĂ) Dacă ai crescut într-o casă creştină cu adevărat dedicată, înţelegi incredibila influenţă

şi atracţie pe care o exercită Domnul Hristos. Cum părinţii tăi nu numai că te-au iubit pe tine, dar s-au iubit unul pe altul şi de asemenea L-au iubit pe Dumnezeu, tu te-ai simţit puternic atras spre ceea ce îi atrăgea pe ei. Bucuria pe care ai văzut-o în ei era bucuria pe care ai fi dorit-o şi tu pentru tine. Înţelepciunea răbdătoare pe care ei au găsit-o în Cuvântul lui Dumnezeu ai fi vrut desigur să devină punctul de pornire pentru alegerile tale în viaţă.

„Ce mi-a rămas cel mai pregnant în memorie despre creşterea mea este bucuria autentică a părinţilor mei de a-I sluji lui Dumnezeu“, spune un prieten de-al meu care a crescut într-o familie de misionari. „Tatăl meu spunea: «Fiule, am cea mai bună slujbă de pe pământ!» Niciodată nu înceta să spună cât de binecuvântat era el pentru că-L slujea pe Dumnezeu. Acest fel de exemplu rămâne mult mai mult timp în memorie decât cuvintele“.

Ştii ce se întâmplă în acest tip de familii creştine dedicate, dar nu perfecte? Copiii se hotărăsc să-L accepte pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al lor personal. Credinţa şi vitalitatea credinţei părinţilor lor în Domnul Hristos şi a relaţiei lor cu Domnul Hristos lucrează ca un magnet care îi atrage mereu spre decizia de a-şi schimba viaţa – şi de a părăsi pentru totdeauna Scaunul al Treilea (înstrăinarea de Dumnezeu sau conflictul cu Dumnezeu). Dovezile arată că între 80 şi 85 la sută din aceşti copii vin la credinţa personală de foarte tineri – înainte să împlinească treisprezece ani.

Iar rezultatul pe termen lung, cred cu toată fermitatea că este chiar şi mai uimitor decât atât. Observarea rezultatului mântuirii:

Dacă copiii voştri cresc într-o casă creştină cu adevărat dedicată în care

voi ca părinţi aveţi o relaţie strânsă cu Domnul şi căutaţi într-adevăr să-I slujiţi, copiii voştri vor ajunge să-L cunoască pe Domnul ca Mântuitor personal 100 la sută din acest timp. După ce am întrebat sute de mii de oameni din întreaga lume, eu personal n-am întâlnit niciodată o excepţie de la acest fapt.

Află că eu nu cunosc nici un verset din Biblie care să arate această cerinţă. Cel mai

apropiat pe care îl putem găsi este Proverbe 22:6 – „Învaţă pe copil calea pe care trebuie

115

s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea“. Dar pot să spun cu toată siguranţa că deşi poate exista şi o excepţie, aceasta va fi extrem de rară. Iată ce cer:

Dacă ai fost crescut într-o casă de creştini născuţi din nou, şi părinţii tăi nu doar L-au iubit pe Domnul şi au avut o relaţie vie cu El, dar I-au şi slujit cu o dedicare autentică în fluxul şi refluxul vieţii normale, şi tu sau oricare din fraţii sau surorile tale nu au ajuns până acolo încât să-şi pună încrederea în moartea şi învierea Domnului Isus Hristos ca plată desăvârşită pentru toate păcatele lor şi ca unică speranţă de salvare, atunci te rog să ridici mâna sau să vii şi să-mi spui după terminarea acestei sesiuni.

În Johanesburg, Africa de Sud, nici o persoană din 3000 nu a ridicat mâna şi nu a venit la mine după adunări. În SilverDome din Detroit, nici una din 80000. Nici în cea mai mare biserică din Singapore. Nici printre studenţii de la Wheaton College. Nici când am pus întrebarea la adunările naţionale ale Comitetului oamenilor de afaceri creştini sau ale învăţătorilor creştini ai naţiunii. Nici unul.

Foarte bine, poţi să spui că-mi place să pun această întrebare! Găsesc atât de multă încurajare în această mărturie. Şi sper că şi tu.

Însă de aici înainte, îmi pare rău că trebuie să spun, mărturia generaţiilor începe să-şi piardă strălucirea. După cum am observat în capitolele 2 şi 3, foarte adesea copiii părinţilor de pe Primul Scaun doar „au văzut lucrările Domnului“, însă nu le-au experimentat personal. Această calitate de mâna a doua a credinţei lor face ca aceşti copii ai părinţilor de pe Primul Scaun să aibă tendinţa de a trece sub pulpana hainei spirituale a părinţilor. Când copiii cresc şi trebuie să aleagă pentru ei înşişi, ei tind să-şi arate adevărata faţă. Este în totul Scaunul Al doilea.

Nu numai că următorul principiu este biblic adevărat, dar experienţa mea în slujire îl validează de fiecare dată. Observarea rezultatului dedicării:

Deşi 100 la sută din copiii creştinilor dedicaţi devin evident credincioşi

născuţi din nou, totuşi un procent relativ mic aleg să devină la fel de dedicaţi faţă de Domnul Hristos ca părinţii lor – şi un procent încă şi mai mic aleg să devină chiar mai dedicaţi decât părinţii lor.

Oricât de mult am vrea să fie altfel, băncile bisericii noastre sunt pline de dovezi care

susţin acest principiu. O experienţă de mântuire autentică, chiar una dintr-o casă de tip Primul Scaun, nu produce întotdeauna bărbaţi şi femei care sunt dedicaţi cu toată inima slujirii Domnului.

Din acest motiv, îi încurajez pe părinţii creştini dedicaţi să facă din aceasta ţinta familiei lor, ca să crească copii care să preia moştenirea lor de credinţă intactă şi s-o ducă mai departe. Cred într-adevăr că ideea lui Dumnezeu este ca moştenirea noastră să crească, nu să se diminueze, în valoare şi în influenţă când este transmisă mai departe. Aceasta nu s-a întâmplat cu oamenii din diagrama noastră care arăta alunecarea generaţiilor. Dar se poate întâmpla pentru tine aşa cum s-a întâmplat pentru mulţi alţii.

O DEZMOŞTENIRE A FIILOR Încearcă să-ţi imaginezi pentru o clipă marea diferenţă dintre a creşte într-o familie în

care tatăl şi mama au o relaţie personală, statornică şi dinamică cu Domnul şi trăiesc plini de bucurie dedicaţi Lui şi Împărăţiei Lui, şi a creşte cu un tată şi o mamă care Îl cunosc

116

pe Domnul, dar numai superficial, şi-şi trăiesc viaţa dedicaţi cel mai mult lor înşile şi dorinţelor lor. Gândeşte-te la ce te vei aştepta de la Dumnezeu când vei creşte.

Din punct de vedere spiritual, viaţa în a doua familie ar fi cam aşa … 1) să stai lângă un foc care nu dă căldură 2) să asculţi o simfonie cu urechile astupate 3) să încerci să scoţi la capăt o întâlnire cu un tip care zice că e nebun după tine, dar

nu vorbeşte decât despre Molly, Molly, Molly. Legile spirituale ale lui Dumnezeu nu există într-o lume care este departe de felul în

care El ne-a făcut să gândim şi să reacţionăm ca oameni. Poţi vedea, deci, de ce părinţii de pe Al doilea Scaun – atraşi de alte priorităţi, terfeliţi în compromis, caracterizaţi prin mesaje amestecate – aproape întotdeauna cresc copii care sunt mai răi spiritual decât ei. Aceştia sunt „copiii de biserică“ care abandonează creştinismul în adolescenţă şi nu mai revin decât mai târziu, dacă mai revin.

Bineînţeles, copiii părinţilor de pe Primul Scaun se pot răzvrăti sau pot să alunece. Şi copiii părinţilor de pe Al doilea Scaun se pot muta temeinic pe Primul Scaun. Dar în ambele cazuri, copiii trebuie să sfideze mesajul vieţii dominante a părinţilor lor şi influenţa acumulată a educaţiei lor ca să ajungă acolo. Adevărul este că o majoritate copleşitoare de copii care cresc în cămine creştine, dar aleg să-L părăsească pe Domnul sunt copii ai părinţilor de pe Al doilea Scaun, nu de pe Primul Scaun.

În una din cele mai sfâşietoare povestiri din Biblie, ni se spune despre un tată de pe Al doilea Scaun care a crescut copii de tip Al treilea Scaun. Eli, marele preot al lui Israel, a crescut doi fii care au slujit sub autoritatea lui ca preoţi. Dar ei s-au răzvrătit împotriva tatălui lor şi a Domnului. Povestea lor începe în 1 Samuel 2:12 cu cuvintele: „Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul“. Ei şi-au folosit în mod flagrant poziţia de lideri spirituali ca să stoarcă mită şi să obţină favoruri sexuale.

Dar când Eli a aflat despre scandal, el doar i-a mustrat uşor. Dumnezeu a fost insultat. Printr-un profet, El i-a spus lui Eli: „Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele … Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine?“ (2:29). Apoi Dumnezeu arată reacţia Lui faţă de păcatul de compromis al lui Eli: „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc, vor fi dispreţuiţi“ (v. 30).

Situaţia se înrăutăţeşte. Fiii lui Eli au murit în bătălie, şi Eli când a auzit vestea, a căzut de pe scaun pe spate şi şi-a rupt gâtul. Atunci oştile vrăjmaşe au capturat chivotul legământului. Grămada de nenorociri au făcut-o pe nora lui Eli să intre prematur în durerile naşterii. Pe când murea în timpul naşterii, ea a spus moaşelor să-i pună fiului ei numele Icabod, care înseamnă „S-a dus slava“.

Povestea e foarte dură, ştiu, dar acum ai tabloul. Acumularea compromisurilor unui părinte va conduce în mod frecvent la ruinarea spirituală a unei familii. Sper că ai observat că Eli nu L-a pus pe Domnul pe primul loc pentru un motiv care sună foarte contemporan – el i-a pus pe copiii lui şi fericirea lor pe primul loc. Dar din aceasta a rezultat doar întristare. Amândoi fiii muriseră spiritual cu mult timp înainte să fie omorâţi în bătălie. Încercând să lase o moştenire fiilor săi, Eli i-a dezmoştenit complet.

Există motive de înţeles, dar posibil fatale ca să nu reuşeşti să transmiţi copiilor tăi moştenirea ta de credinţă?

117

VORBIND ÎN BUCĂTĂRIE Mulţi părinţi pe care îi cunosc cugetă cel mai limpede şi cel mai onest la familiile lor

când stau la o cafea în bucătărie. Prietenii de încredere se opresc aici. Copiii fug afară la joacă. Curând adulţii se apleacă peste masa galbenă de bucătărie dând frâu liber speranţelor şi temerilor lor pentru copiii lor.

Hai „să vorbim şi noi în bucătărie“. Îmi imaginez că poate te lupţi cu o întrebare sau două. Duhul lui Dumnezeu este la lucru în inima ta, şi rotiţele bunului tău simţ se învârt. După ce am predat acest subiect la mii de oameni de-a lungul anilor, ştiu că există puncte foarte sensibile şi zone de posibilă confuzie:

„Vorbeşti ca şi cum eu sunt responsabil pentru viaţa spirituală şi

alegerile copilului meu. Nu este aceasta o chestiune personală pe care fiecare copil trebuie s-o decidă?“

Da, fiecare om de pe pământ trebuie în ultimă instanţă să ia propria lui decizie de a

răspunde faţă de Dumnezeu. Dar dacă noi n-am fi responsabili în mod special pentru viitorul spiritual al copiilor noştri, Domnul n-ar lega „evlavia“ copiilor noştri de noi atât de direct. Dacă noi ca părinţi n-am fi fost capabili să facem angajamente importante în favoarea copiilor noştri, Iosua n-ar fi putut spune niciodată: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24:15). Acest îndemn al Bibliei pentru noi s-ar mai putea citi şi astfel: „Creşteţi-vă copiii cât de bine puteţi, astfel încât când vor fi gata să decidă, să poată răspunde la dorinţa lui Dumnezeu în ce priveşte evlavia într-un fel potrivit lor“.

Dumnezeu nu numai că ne face răspunzători, dar copiii noştri pot fi cel mai obiectiv test pentru starea spirituală a umblării noastre cu Dumnezeu, a căsniciei noastre şi a familiei noastre. Când Domnul a stabilit cerinţele pentru conducători în biserica Sa, El a descoperit caracteristicile şi cerinţele specifice: „Trebuie ca episcopul … să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?“ (1 Timotei 3:1-8).

Pe lângă faptul că trebuie să fie fără prihană şi blând, un „părinte“ de biserică trebuie să se dovedească a fi bun în casa lui înainte să fie invitat să conducă în biserica Domnului. Testul pentru „să-şi chivernisească bine casa“ este comportarea copiilor lui. Dar tu poţi fi testat şi făcut răspunzător pentru o sarcină numai dacă ţi s-a dat această responsabilitate înainte.

Foarte bine. Dar nu este aceasta o idee periculoasă? Este drept să

judeci un creştin după copiii lui? Să fim atenţi întotdeauna să nu ne erijăm în judecători ai fraţilor şi surorilor noastre.

Linia responsabilităţii merge de la părinte la Domnul lui, punct. Când vorbesc despre folosirea principiului Scaunului Al treilea ca să te ajut să-ţi revizuieşti angajamentele spirituale, rugăciunea mea este ca tu să-L laşi pe Dumnezeu să folosească aceasta în viaţa ta şi în vieţile acelora pentru care eşti direct răspunzător.

118

Toţi cunoaştem familii care suferă foarte mult din cauza copiilor rătăciţi şi a relaţiilor rupte. Cum se frânge inima de Tată a lui Dumnezeu când vede această durere! Mulţi oameni pe care îi cunosc au mai multă durere şi mai multe probleme în domeniul familiei decât în oricare alt domeniu. Şi există mai multă vină legată de acest subiect al creşterii copiilor, şi a felului în care se desfăşoară lucrurile în realitate, decât orice alt subiect despre care vorbesc.

Să privim întotdeauna cu har spre alţii. După numai câteva zile în care încearcă să crească un copil ca să-L cunoască pe Dumnezeu orice părinte creştin ajunge să-I ceară lui Dumnezeu îndurare. A pune un diagnostic familiei care stă lângă noi în biserică este o capcană mortală şi o pierdere de timp.

Dar copiii mei sunt deja mari, şi văd lipsuri serioase la ei. E prea târziu

pentru mine? Prietene, Domnul te-a condus cu dragoste şi fermitate până în acest punct. Dumnezeu

aşteaptă să restaureze şi să răscumpere – chiar Numele Lui este Răscumpărătorul (ce mult trebuie să urască Satan faptul acesta!).

Încurajarea mea pentru tine este să te pocăieşti de fiecare păcat chiar acum. În felul acesta ciclul eşecurilor este rupt. Aceasta Îl invită pe Dumnezeu înapoi în procesul de zidire a moştenirii. Spune-I Domnului: „Îmi pare rău, n-am făcut ce era drept. Am făcut ce mi-a venit mai uşor. Am trăit pentru mine. Pentru toate aceste motive, n-am lucrat ca să produc sămânţă dumnezeiască aşa cum ai vrut Tu să fac. Într-adevăr am stricat totul. Te rog, iartă-mă, şi arată-mi ce să fac acum“.

Pune-te pe tine şi căsnicia ta pe Scaunul Unu – şi ia-o de la capăt. Niciodată nu e prea târziu să începi să-ţi influenţezi copiii. Tu încă mai domini ca un uriaş vieţile lor – şi un tată sau o mamă smerită, care învaţă, caută şi onorează pe Dumnezeu la orice vârstă este cea mai puternică influenţă dintre toate.

Dar dacă soţia mea şi cu mine nici măcar nu avem sau nu dorim să avem

copii? Este căsnicia noastră fără rost în ochii lui Dumnezeu? Foarte mulţi tineri pe care îi întâlnesc astăzi nu vor să aibă copii. Ei întreabă: „Poţi

să-ţi imaginezi ce înseamnă să aduci un copil în această lume de întuneric de astăzi?“ Dar Dumnezeu zice că tocmai acesta este rostul. Tu trebuie să aduci în lume copii ai luminii care să împingă înapoi întunericul. Te îndemn, în loc să reacţionezi din frică sau din convenienţă, să cauţi să ajungi la scopurile mai desăvârşite pentru care Dumnezeu trebuie să folosească viaţa ta de căsnicie şi căminul tău ca să influenţezi lumea pentru El.

Ce se întâmplă dacă nu poţi să ai copii? Ştiu că aceasta este deseori o situaţie chinuitoare pentru soţi şi soţii. Dar gândeşte-te la asta – eu cunosc multe cupluri care nu pot avea copii, dar care adoptă sau care îngrijesc copii. Cunosc un cuplu nefertil care are – ţine cont – treizeci de copii pe care „îi cresc“ indirect prin relaţii neîntrerupte şi cu un scop precis (şi împlinit). Ceea ce vrea Dumnezeu de la voi ca soţ şi soţie este încă acelaşi lucru – sămânţă dumnezeiască. Chiar în centrul voii lui Dumnezeu pentru căsnicia voastră veţi găsi cea mai mare bucurie a voastră, vă promit.

119

Dar cum poate influenţa mea să înceapă să concureze cu toate celelalte influenţe care sunt în lume?

Aproape toate studiile sociologice cu care sunt familiarizat au rezumat cercetările lor

asupra acestui subiect în acelaşi fel: Un părinte are de departe cea mai mare influenţă – mai mare decât prietenii, mai mare decât şcoala şi mai mare decât mass-media – în determinarea caracterului şi în orientarea copilului.

Întrebarea nu este dacă ai influenţă asupra copilului tău, ci ce fel de influenţă exerciţi asupra lui şi cu ce scopuri. Planul lui Dumnezeu este ca influenţa ta să fie atât de atrăgătoare şi de irezistibilă încât copilul tău să plece din casa ta cu titlul ceresc de „sămânţă dumnezeiască“.

Ai făcut o alegere deliberată şi pe viaţă de „a creşte sămânţă dumnezeiască“? Mai mult de 90 la sută din toţi părinţii creştini n-au făcut niciodată această simplă şi puternică declaraţie. Şi fără un angajament din adâncul inimii de a îmbrăţişa ţelul Domnului pentru copiii tăi, orice altă mişcare faci te va slăbi şi te va abate din drum. Mămico sau tăticule, încurajarea mea pentru voi este să stabiliţi mintal o linie de sosire – investeşte fiecare fărâmă din energia şi din dedicarea ta ca să-ţi vezi copiii trecând linia de sosire pentru Dumnezeu.

După ce ai acceptat acest rol divin de părinte, te vei găsi într-un loc extraordinar – alipit în totul de cel mai mare vis al lui Dumnezeu pentru tine şi familia ta. Şi vei fi pregătit să vorbeşti despre modalităţile practice de a creşte copii dumnezeieşti. Acum că-ţi cunoşti rolul, care sunt responsabilităţile tale? După cum vei vedea în capitolul următor, Dumnezeu nu face nici un secret din ele.

120

Capitolul Unsprezece

Capodopere în devenire

BIRUINŢA ÎN CREŞTEREA DE COPII EVLAVIOŞI Aproape de locul unde stăteam în Oregon, un bătrân de nouăzeci de ani transformă

surcelele de aprins focul în muzică. „Doc“ Renno se auto-denumeşte în glumă măcelar de lemn, dar lumea îl cunoaşte ca un fabricant de viori de prima mână (un lutier, ca să fiu mai exact). Atelierul lui Renno este un loc liniştit, dar fiecare lemn, fiecare daltă şi fiecare oală pentru clei de acolo parcă scoate sunete.

„Până nu termini una, nu ştii dacă ai obţinut o vioară sau surcele pentru foc“, îi place lui să spună. „Dar o vioară bună are un suflet. Cum se explică aceasta, nu ştiu. Vine din adâncul ei“.

Dacă ai auzit vreodată un maestru violonist sau scripcar mişcând arcuşul pe corzi, ştii despre ce vorbeşte Renno. Dintr-un dispozitiv de lemn de o formă minunată şi din corzi iese o muzică ce-ţi face sufletul să se înalţe.

Uneori creşterea copiilor are asupra mea acest efect. Multă materie brută – zâmbete ştirbe, mânere de uşă lipicioase, radiouri care urlă, lungi ture cu maşinuţa, biciclete în mijlocul drumului, grămezi de rufe murdare – dar noi avem de gând să facem ceva mai mult decât surcele pentru aprins focul. Noi avem grijă cu răbdare, cu pasiune de ceva din adâncul fiinţei copiilor noştri … de o capodoperă.

Ce mult dorim Darlene şi cu mine ca ai noştri copii şi nepoţi să fie instrumente frumoase în mâinile Maestrului! Vrem ca fiecare din odraslele noastre să fie „lucrate de mână“ – modelate intenţionat, cu răbdare şi iscusinţă (aşa cum ne arată Cuvântul lui Dumnezeu) ca să fie tot ce pot ele să fie pentru Dumnezeu.

Poţi să te gândeşti la o măsură de succes pământesc care să însemne mai mult pentru tine decât reuşita cu copiii tăi? Chiar şi pentru directorii cu mare putere pe care i-am intervievat în nenumărate sesiuni de instruire, baza reală a succesului lor nu erau cifrele, ci numele: „soţia mea, Connie“; „băieţii mei, Trent şi Chad“; „ce se întâmplă când intru pe uşa din faţă a casei mele la şase fără un sfert – aceasta contează cel mai mult pentru mine“.

Nu pot să-ţi spun de câte ori în sesiunile de consiliere am auzit părinţi cu inima zdrobită spunând: „Aş da tot ce am ca să-l aduc pe fiul meu înapoi, să mai am o şansă“. Dacă copiii tăi ar fi înstrăinaţi şi ar trăi pe muchia distrugerii, ai da fiecare leu, fiecare investiţie, fiecare urmă de reputaţie ca să garantezi eliberarea lor personală, emoţională şi spirituală.

Cu mize atât de mari, de ce atât de puţini părinţi creştini îşi iau un angajament de tip Primul Scaun ca să crească copii în ascultare deplină de învăţăturile lui Dumnezeu?

După cum vei vedea, prea des ne bizuim mai degrabă pe speranţe şi pe intenţii bune decât pe planul lui Dumnezeu pentru creşterea copiilor aşa cum ne-a fost descoperit în

121

Biblie. Priveşte doar în jur şi vei putea vedea cum „ceea ce vine în mod natural“ duce familiile bune în necaz.

Spre deosebire de Doc Renno şi viorile lui, noi putem şti ce vor ajunge copiii noştri dacă urmăm instrucţiunile lui Dumnezeu pentru creşterea unor copii evlavioşi. Cred că până la sfârşitul acestui capitol vei avea o realizare clară, radicală, şi care îţi va schimba viaţa, în creşterea copiilor tăi, pentru că vei descoperi ceea ce contează într-adevăr pentru a creşte copii evlavioşi.

FACI PE PĂRINTELE AUTOMAT? Ai întâlnit vreodată pe cineva care vorbea mereu despre cât de mult ar dori să fie

într-o zi bogat, însă ai observat că n-a făcut niciodată nimic pentru aceasta? În loc să ia în serios veniturile, economiile şi investiţiile, el doar vorbea – sau poate cumpăra din când în când un bilet la loterie.

Trebuie să fim atenţi în creşterea copiilor noştri ca ceea ce spunem că vrem să corespundă cu ceea ce facem ca să se împlinească ceea ce vrem. Altfel, ne înşelăm singuri. Comunitatea creştină este plină de părinţi care vorbesc şi se roagă şi se îngrijorează şi dau mărturie despre creşterea copiilor evlavioşi. Dar dacă priveşti dincolo de cuvinte la acţiunile lor, vei vedea că de fapt n-au nici o legătură.

Aceşti oameni cumsecade cresc copii pe principiul părintelui automat. Ei creează o viaţă de familie fără îndeplinirea obligaţiilor, în loc s-o facă intenţionat. Ei reacţionează automat, în loc să reacţioneze în mod voit. Ascultă, această confuzie între cuvinte (sau convingeri afirmate) şi acţiuni este o decepţie teribilă – şi este întotdeauna periculoasă! Când părinţii care merg pe pilot automat nu obţin ceea ce spun că vor cu copiii lor, deseori pun la îndoială validitatea sau caracterul practic al scopului lor, sau – cel mai rău dintre toate – adevărul dragostei şi puterii lui Dumnezeu, în timp ce rămân orbi faţă de ceea ce au făcut ca să-şi ducă familia de râpă.

În experienţa mea, părinţii automaţi tind să meargă pe câteva căi distincte. Am identificat şapte stiluri de a creşte copiii în care sistemul de convingeri reale al părinţilor (uitând pentru o clipă ce spun ei în biserică) ar putea fi parafrazat astfel:

Stilul 1. Părintele închide ochii şi speră la ce este cel mai bun. Creşterea copiilor este în principal o întreprindere biologică, după părerea acestor părinţi raţionali. Ceva asemănător cu creşterea fasolei. Deci tu ai grijă de lucrurile de bază şi natura va avea grijă de restul. Îi îmbraci, îi hrăneşti şi îi duci încoace şi încolo – şi la timpul potrivit vei avea o recoltă bună.

Stilul 2. Părintele care spune: îi duci acolo şi ei îi învaţă să se poarte. Creşterea copiilor este în principal o problemă de conducere pentru aceşti părinţi orientaţi spre a da de lucru altora. Ei au învăţat secretul maximizării eforturilor lor – să delege pe altul. În cazul copiilor, aceasta ar însemna baby-sitter sau să-i dai în grijă cuiva, să-i înscrii la şcoala potrivită, să-i înscrii la Cercetaşi, la diferite sporturi şi în taberele organizate de biserică. Dacă apar probleme, soluţia trebuie să fie undeva „pe-acolo“ – un consilier, un program de tratament, eventual Armata Statelor Unite. În speranţa că copilul nu va observa ingredientele care lipsesc – mămica şi tăticul.

Stilul 3. Părintele care spune: copiii mei merită tot ce-i mai bun şi aceasta din belşug. Banii vorbesc pentru acest părinte – creşterea copiilor este în special o problemă financiară – şi cumpărăturile devin totodată limbajul principal al dragostei lor. Semnele

122

apar devreme – cu camere pentru copii frumos decorate, cu haine moderne demne de invidiat şi cu jucării despre care sigur se va vorbi. Cel mai bun remediu pentru nemulţumire sau stres este de obicei mai mult din ceva de la magazin.

Stilul 4. Părintele care spune: îmi pare rău sunt prea ocupat cu munca. Copiii isteţi din această familie vor lovi cu putere în planificările zilnice ale părinţilor lor, pentru că în această casă creşterea copiilor este o problemă de programare. Fără o programare, copilul este de cele mai multe ori „uitat“ de părinţi. De ce? Pentru că pentru acest părinte, munca şi avansarea sunt măsura succesului. Fără succes în carieră, cum vor plăti ei colegiul juniorului? Atât timp cât nu este nici o criză şi nici o catastrofă sub piciorul casei, totul trebuie să fie bine. Acum, înapoi la serviciu …

Stilul 5. Părintele care spune: îi ţin sub puterea mea până vor fi pe picioarele lor. Creşterea copiilor este o problemă de poliţie. Purtarea exterioară contează – toată treaba aceea cu vorbitul şi cu sentimentul este numai pentru filme. Aceşti părinţi gen poliţişti de pază merg cu o navă etanşă mulţumită unui arsenal bine pus la punct de reguli, pedepse, detenţie, critică, ameninţări, intimidare, manipulare, şi urmărire permanentă.

Stilul 6. Părintele care spune: închide-i în biserică ori de câte ori e deschis. Pentru acest părinte creşterea copiilor este o problemă de protecţie (sau poate este doar o chestiune de păstrare). Soluţia? Ţine-i în biserică. Perspectivele pentru succes cresc direct proporţional cu cât de mult timp petrec copiii în biserică şi cu activităţile bisericii şi cât de puţin timp petrec ei în altă parte. Problemele se strecoară neobservate când acest părinte foloseşte timpul petrecut la biserică drept pedeapsă. Dar, în general, alianţa părinte-biserică pare să fie cu judecată. Teoretic, insectele care-şi fac coconul pe pereţii bisericii întotdeauna se transformă în fluturi frumoşi.

Stilul 7. Părintele care-i duce peste tot şi îi pune să facă orice. Părintele şofer de maxi-taxi experimentează creşterea copiilor mai mult ca o problemă de transport. În definitiv, a aranja un calendar plin cu activităţi grozave şi a te asigura că copiii ajung acolo este ceea ce face succesul unei familii. Sport, muzică, teatru, balet, gătit, prelucrarea lemnului, tae kwon do, grupuri de tineret – aceşti părinţi extenuaţi îşi închipuie că copiii ocupaţi nu vor avea energia şi timpul să dea de bucluc.

Recunoşti puţin din tine sau din alţii pe care îi cunoşti în aceste descrieri? Cred că aceste abordări ale creşterii copiilor lipsite de adevăr sunt în esenţă înţelepciunea creşterii copiilor de pe Al doilea Scaun. De fapt, sub fiecare dintre ele se ascunde un compromis păcătos de un anumit fel: lenevie, egocentrism, lăcomie, deşertăciune lumească, teamă, religiozitate şi iresponsabilitate.

Ai nevoie să te desprinzi de o abordare a creşterii copiilor de pe Scaunul Doi? Încearcă un inventar personal: Punând deoparte pentru moment ceea ce spui în sinea ta şi altora că vrei, evaluează-ţi convingerile cu privire la creşterea copiilor numai pe baza realizărilor şi a activităţilor. Ce propoziţie ai folosi ca să descrii sistemul tău real de convingeri? Care cuvânt te-ar descrie pe tine cel mai bine?

Acum vreau să te ajut să pui laolaltă cât de riguros posibil ceea ce doreşti ca părinte creştin şi ceea ce faci pentru aceasta. Ai încredere în mine, acesta este un salt uriaş înainte.

Să punem întrebarea în termeni simpli: „Cum pot eu prin cuvânt şi faptă să cresc efectiv copii evlavioşi şi dedicaţi de tip Primul Scaun care să-I placă lui Dumnezeu, să-mi facă inima să cânte, şi – când voi fi bătrân şi ridat ca o prună uscată – să mă facă să simt că a meritat osteneala întregii mele vieţi?“

123

ŞAPTE PAŞI SPRE CREŞTEREA COPIILOR EVLAVIOŞI E interesant – în momentul în care alegem să împlinim dorinţa lui Dumnezeu în

familia noastră, producând sămânţă dumnezeiască, Dumnezeu imediat redirecţionează atenţia noastră de la copiii noştri la noi, părinţii lor! Aceasta pentru că Dumnezeu nu începe niciodată cu consecinţele, ci cu cauzele. Şi părinţii evlavioşi fac copii evlavioşi.

Această regulă este simplă, dar deseori neconvenabilă. Vrei să vezi o lecţie importantă ricoşând direct din capul fiului tău? Încearcă să-l înveţi ceva care, în inima ta, nu crezi că tu trebuie să ştii. Cuvintele tale te vor plesni înapoi peste faţă atât de repede încât vei crede că au fost ataşate de un bumerang. Dar copilul tău nu este încăpăţânat şi dificil, este doar isteţ. El te-a urmărit ca un uliu de când era în pătuţ. Şi când ai decis (prin acţiunile tale, nu prin cuvintele tale) că ceea ce încerci să-l înveţi nu este foarte important pentru tine, el conclude că n-are nici un rost s-o aplice la el.

Prietene, începe de aici … din inima ta. Primul pas. Iubeşte-L pe Domnul cu toată inima ta Evlavia personală – pentru noi şi pentru copiii noştri – este întotdeauna înrădăcinată

într-o relaţie vie, care respiră şi înfloreşte. Şi acest fel de relaţie nu începe niciodată cu comportamentul sau cerinţele. Începe în centrul fiinţei tale.

Lasă-mă să-ţi spun secretul unui mare învăţător. La Walk Thru the Bible am instruit peste 50000 de învăţători profesionali şi peste 50000 de învăţători laici, aşa că am ceva experienţă în acest domeniu. O învăţătură plină de putere nu ţine, în cele din urmă, de tehnica învăţătorului, ci de inima învăţătorului. Nimic nu va influenţa un student mai repede şi mai profund decât inima învăţătorului. Pasiunea autentică, dedicarea mobilizatoare a învăţătorului – acestea sunt ca electricitatea care pune totul în funcţiune în clasă ca să putem învăţa.

În timp ce te urmăresc pe tine, părintele lor, cum îţi dedici timpul, cum îţi investeşti banii, şi îţi foloseşti talentele pentru lucrarea Domnului, sunt şi ei atraşi şi constrânşi să facă acelaşi lucru. Dacă, pe de altă parte, eşti angajat să alergi după Visul american, ei vor fi atraşi spre asta.

Moise vorbeşte despre această electricitate în faimoasa lui prelegere despre creşterea copiilor, pe care o găsim în Deuteronom 6. Aici, după repetarea celor zece porunci, Moise le spune israeliţilor că singura cale prin care ei vor lua în stăpânire ţara şi se vor bucura de viaţă lungă este să transmită învăţăturile lui Dumnezeu copiilor lor şi copiilor lor după ei. Dar observaţi cum dragostea înflăcărată, personală a părinţilor pentru Domnul vine întâi: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta“ (Deuteronom 6:5).

„Întâi asigură-te că inima ta Îl doreşte pe Dumnezeu şi doreşte o comportare plăcută lui Dumnezeu“, spune Moise. „Asigură-te că puterea intră în funcţiune!“ Numai atunci continuă el să-i îndemne pe părinţi să-i înveţe pe copiii lor aceleaşi priorităţi.

Te surprinde faptul că Domnul nu ne porunceşte în acest pasaj „Să iubiţi pe copiii voştri cu toată inima voastră, cu tot sufletul vostru şi cu toată puterea voastră“? Cred că dacă angajamentul care ne mână este să ne iubim copiii în loc să-L iubim pe Domnul, nu vom reuşi să transmitem mai departe moştenirea noastră. Vom căuta atunci, în mod natural, să satisfacem mai degrabă nevoile copilului nostru decât să ascultăm directivele

124

Dumnezeului nostru – din al cărui angajament mai important vine într-adevăr tot ce poate fi mai bun pentru copiii noştri.

Unul din semnele distinctive ale bărbaţilor şi ale femeilor de pe Primul Scaun este că ei Îl iubesc pe Domnul Isus Hristos. Crede-mă, nu este buna lor purtare, treaba lor în biserică, sau cât de mult cunosc despre teologie. Pe măsură ce aceste persoane care influenţează copiii se maturizează, dragostea lor pentru Hristos invadează orice motivaţie, orice prioritate, orice activitate şi orice relaţie. A-L iubi pe El cu toată inima lor, cu tot sufletul lor şi cu toată puterea lor devine o realitate. Şi orice persoană din jurul lor – soţul, sau soţia, copilul, prietenul, studentul – este luminat de o viaţă mai plină pentru Dumnezeu.

Aceasta este electricitate! Şi copiii tăi nu se vor trezi la evlavie fără ea. Dacă Dumnezeu are cu adevărat inima ta, inima ta va atrage inima copiilor tăi ca

nimic altceva de pe pământ. Apoi vei fi gata pentru pasul următor al Domnului spre succesul în creşterea copiilor. La al doilea pas, centrul atenţiei este tot asupra ta, părinte.

Al doilea pas. Să cunoşti şi să asculţi tu însuţi de Cuvântul lui Dumnezeu Imediat după ce le-a spus părinţilor israeliţi că trebuie să înceapă să-L iubească pe

Dumnezeu, Moise le spune că trebuie să iubească adevărurile Lui. Numai în măsura în care poruncile lui Dumnezeu sunt aplicate deplin în vieţile lor vor reuşi să transmită mai departe trăirea evlavioasă către generaţia următoare:

Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le

întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale.

(Deuteronom 6:6-9) Îmi place felul în care acest pasaj dă o imagine atât de vie a Cuvântului lui

Dumnezeu care trebuie să fie în centrul vieţii părinţilor. Trebuie să tatuezi un verset din Biblie pe bicepşii tăi sau să pictezi cele zece porunci pe cutia ta poştală? Nu cred. Dar adevărurile lui Dumnezeu – cuvintele Lui din Biblie – trebuie să fie tot atât de vizibile în toate aspectele într-o familie creştină.

Cât de importantă este în realitate Biblia pentru tine? Dacă ne bazăm răspunsul pe cât de multe Biblii avem, majoritatea dintre noi stăm foarte bine aici. Însă problema reală nu este cât de multe Biblii avem, ci cât din noi aparţine Bibliei. Şi apartenenţa este aproape imposibil de ascuns. De exemplu:

• Te prind copiii tăi citind Biblia din proprie iniţiativă? • Ai început recent o conversaţie cu ei ca să faci legătura dintre un verset din Biblie

şi o întrebare a zilei? • Ştiu copiii tăi că Cuvântul lui Dumnezeu este bucuria inimii tale, aşa cum era

pentru Ieremia (Ieremia 15:16)? • Când se ridică o întrebare despre comportare sau valoare, îţi îndrepţi familia spre

Scriptură ca să găsească standardele lui Dumnezeu?

125

Un prieten mi-a spus că se roagă în fiecare zi să se îndrăgostească de soţia lui – şi spune că deja căsnicia lui este binecuvântată cu afecţiune şi prietenie. „Nu aştepta pur şi simplu să vină sentimentele şi motivaţia“, ne sfătuieşte el. „Cere-le. Şi apoi cere mai mult!“

Îmi place această abordare. Aşa că îţi spun: • Doreşti să-L iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată

puterea ta? Spune-I că nu-L iubeşti atât de mult cât ai dori. Roagă-L să mărească această pasiune din inima ta. Roagă-L în fiecare zi!

• Doreşti să împlineşti Cuvântul Lui şi învăţăturile Lui în modul cel mai vizibil şi mai dinamic cu putinţă în casa ta? Spune-I că nu preţuieşti suficient de mult Cuvântul Său tu însuţi, şi cu atât mai puţin copiii tăi. Roagă-L să-ţi schimbe inima. Roagă-L să-ţi arate cum. Roagă-L în fiecare zi!

Dacă ai probleme ca să începi să citeşti Biblia tu sau familia ta, te încurajez să iei o Daily Walk Bible (Umblare zilnică cu Biblia) sau să te abonezi la una din revistele devoţionale Walk Thru (Umblând prin Biblie). Am trimis mai mult de 100 de milioane de reviste ca să încurajăm credincioşi ca tine. Pentru un plan mai detailat, vezi cartea mea: Personal Holiness in Times of Temptation (Sfinţenia personală în momente de ispită), pagina 216 şi următoarele.

Mai mult decât orice altceva nu aştepta ca să începi. Pe măsură ce faci aceşti primi paşi sinceri în Cuvântul lui Dumnezeu, El va începe să infuzeze viaţa ta cu putere şi înţelepciune. Electricitatea va veni în viaţa ta. Cum ştiu asta? Pentru că Dumnezeu a avut în gând de la începutul timpului misiunea ta de a creşte copii evlavioşi, şi El doreşte chiar mai mult decât tine să reuşeşti.

Acum eşti gata să-ţi întorci atenţia de la tine la copiii tăi. Al treilea pas. Vorbeşte-le frecvent copiilor tăi despre lucrările lui Dumnezeu Acest pas îi surprinde pe oameni. Poate pentru că trăim într-o vreme în care a da

mărturie publică nu mai are trecere. Liderii bisericilor tind să creadă că a proclama Cuvântul Lui prin predicare şi învăţătură este de ajuns. Am uitat că ceea ce ştim despre lucrările Domnului afectează direct succesul sau eşecul umblării noastre în credinţă.

Prin lucrări, Biblia înţelege isprăvi. Împliniri. Răspunsuri la rugăciuni. Intervenţii. Minuni. Vezi tu, Dumnezeu doreşte ca mărturiile Lui să fie cunoscute şi apreciate, nu ascunse, interpretate greşit sau uitate. Dacă ai experimentat personal lucrările lui Dumnezeu, poţi să te ridici în picioare şi să spui oricui: „Trebuie să auzi ce a făcut Dumnezeu în viaţa mea. Totul s-a schimbat!“

Biblia ne arată ce se întâmplă când cunoştinţa faptelor lui Dumnezeu se şterge. Hai să ne întoarcem la povestea lui Iosua de exemplu. După cum îţi aminteşti, una din principalele diferenţe dintre cele trei generaţii era felul în care se raportau ei faţă de „lucrările Domnului“.

Generaţia lui Iosua a experimentat şi a participat ea însăşi la „lucrările Domnului“; toate acele intervenţii divine din pustie şi cucerirea Canaanului făceau parte din istoria vieţii lor.

Generaţia bătrânilor a crescut văzând şi auzind despre purtarea de grijă şi puterea lui Dumnezeu. Cu moartea primei generaţii, însă, aceste lucrări au devenit amintiri, care nu mai determinau evenimente în viaţă.

126

A treia generaţie a crescut doar cu relatări de mâna a doua şi a treia despre lucrările lui Dumnezeu. Ce fel de mărturie puteau ei să ducă mai departe? Nu prea mult, cu excepţia îndoielii şi incertitudinii. Uită-te la ce spune Biblia: „Tot neamul acela de oameni [de bătrâni] a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel“ (Judecători 2:10).

Vezi de ce sunt convins că probabilitatea de a alege evlavia este direct proporţională cu cât cunoaşte un om în mod experimental despre „lucrările Domnului“ din trecut, prezent şi chiar din viitor?

Părinţii de pe Primul Scaun iubesc Psalmul 78, pentru că descrie atât de clar cum Dumnezeu doreşte să se vorbească în familii despre isprăvile Sale. Tot psalmul este o relatare a lucrurilor:

Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, Nu vom ascunde de copiii lor; Ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, Puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut. … Pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, Să nu uite lucrările lui Dumnezeu, Şi să păzească poruncile lui. (Psalmul 78:3-4,7)

Motivul presant pentru care trebuia păstrată această mărturie, după cum declară

psalmistul, este că lucrurile au mers foarte prost în trecut în această privinţă:

Să nu fie ca părinţii lor, Un neam neascultător şi răzvrătit, Un neam care n-avea o inimă tare… Au dat uitării lucrările Lui, Minunile Lui, pe care li le arătase. (Psalmul 78:8,11)

Ca o mămică sau ca un tătic care ia în serios această strategie spirituală, vei urma

tradiţia unor mari lideri din Biblie. Vrei să fii instruit în mărturisirea lucrărilor lui Dumnezeu? Începe cu îndemnurile părinteşti ale lui Moise din Deuteronom (în special capitolele 6-8, 11 şi 28) şi cuvântările lui Petru din Fapte (capitolele 2-4). Ai grijă să-i laşi pe copiii tăi să afle că Dumnezeul care umblă cu ei pe coridoarele şcolii este acelaşi Dumnezeu care l-a condus pe Israel cu stâlpii de foc şi de nor de-a lungul anilor petrecuţi în pustie.

Următorul pas este să treci peste prăpastia timpului din trecut în prezent fără să pierzi nici o ocazie de a spune copiilor tăi ce face Dumnezeu în viaţa ta, în familia ta, în finanţele tale, în inima şi în mintea ta acum.

Şi la fel ca Israel, să faci un semn comemorativ al lucrărilor lui Dumnezeu în familia ta. Pentru tine ar putea fi o fotografie pe frigider, un verset pe bordul maşinii, o jertfă de mulţumire la biserică. După traversarea miraculoasă a râului Iordan de către întreaga naţiune a lui Israel – pe uscat – Iosua a poruncit unui om din fiecare seminţie să ia o piatră din mijlocul Iordanului şi să ridice un altar. Ascultaţi motivul:

127

Când vor întreba copiii voştri într-o zi pe părinţii lor: „Ce înseamnă pietrele acestea?“ să învăţaţi pe copiii voştri, şi să le spuneţi: „Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat. Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat înaintea voastră apele Iordanului până când aţi trecut, după cum făcuse Domnul Dumnezeul vostru la Marea Roşie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să ştie că mâna Domnului este puternică, şi să vă temeţi totdeauna de Domnul Dumnezeul vostru.

(Iosua 4:21-24) Al patrulea pas. Învaţă-i pe copiii tăi Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu Când părinţii se gândesc la creşterea unor copii evlavioşi, imediat se gândesc la acest

pas particular – să-i înveţe pe copiii lor Biblia. Încă o dată Psalmul 78 ne dă o imagine ajutătoare:

El a pus o mărturie în Iacov, A dat o lege în Israel, Şi a poruncit părinţilor noştri Să-şi înveţe în ea copiii, Ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, De copiii care se vor naşte, Şi care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; Pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, Să nu uite lucrările lui Dumnezeu, Şi să păzească poruncile Lui. (Psalmul 78:5-7)

Nu există nici o îndoială că aceasta este slujba noastră ca părinţi – nu a preoţilor, a

împăraţilor sau a profeţilor – să-i învăţăm pe copiii noştri adevărul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că atunci când copiii noştri învaţă de la noi, vor trece mai uşor de la simpla cunoaştere la ascultare.

Deuteronom 6 prezintă patru nivele sau moduri diferite de a-i „învăţa“ pe copiii noştri Cuvântul lui Dumnezeu:

1. „Să le întipăreşti (poruncile) în mintea copiilor tăi“ (Deuteronom 6:7a). Aceasta se referă la învăţătura formală în care tu ca părinte ai o agendă şi doreşti

să-i înveţi pe copii ceva anume. De exemplu, azi dimineaţă la micul dejun, am citit şi am discutat Coloseni 1 cu fiica noastră de unsprezece ani, Jessica, înainte să plece la şcoală. Era ora 6:30, locul era la masă la micul dejun, agenda era similară cu ce era în fiecare dimineaţă de şcoală, şi învăţătorul căuta să-şi împlinească responsabilitatea de a „întipări“.

2. „Să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca

şi când te vei scula“ (Deuteronom 6:7b). Aceasta se referă la învăţătura neformală care continuă în mod natural în timpul

zilei. Acest tip de învăţătură va fi ocazional şi neplanificat ca răspuns la iniţiativa copiilor

128

noştri. Pe măsură ce devii mai iscusit la aceasta, vei învăţa cum să aduci conversaţia înapoi la Biblie printr-o întrebare sau o afirmaţie naturală. Dacă copilul n-o prinde, deseori nu este momentul sau locul să continuăm.

3. „Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între

ochi“ (Deuteronom 6:8). Pentru evrei, acest fel de învăţătură a fost pus în practică când şi-au înfăşurat mici

părţi din Scriptură pe mână sau pe frunte într-un fel sau altul ca să le amintească semnificaţia şi importanţa ei. Astăzi mulţi indivizi poartă un fel de ace de cravată sau bijuterii care poartă un mesaj creştin – prezentat cu gust, dar foarte clar pentru un observator individual.

4. „Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale“ (Deuteronom 6:9). Aceasta se referă la o „învăţătură“ care este mai publică şi mai vizibilă. Dacă aş

umbla prin casa ta sau prin locul tău de muncă, cât de multe „scrie-le“ diferite aş descoperi pe pereţii tăi, pe CD-urile tale, în biblioteca ta, pe frigiderul tău, sau în biroul tău? Biblia ne încurajează să nu ascundem niciodată lumina noastră sub obroc, ci s-o lăsăm să strălucească din vârful munţilor.

Nu se menţionează nici o sinagogă, nici o biserică, nici o tabără de studiu biblic, nici un baby-sitter. Toate aceste căi de învăţare a Bibliei sunt desigur valabile, dar numai rolul părintelui de a da învăţătură este indispensabil. Puterea de a reproduce sămânţă dumnezeiască rămâne primordială pentru părintele care-L iubeşte pe Domnul, care cunoaşte şi ascultă de Cuvântul Său şi este angajat până în adâncul inimii lui să producă sămânţă dumnezeiască.

Este clar că Dumnezeu vroia părinţi care să dea învăţătură tot timpul, într-un fel sau altul, şi să demonstreze că credinţa lor nu este doar particulară, ci şi publică. Când te gândeşti la extinderea influenţei învăţăturii tale părinteşti, ai putea îmbunătăţi comunicarea ta verbală sau nonverbală fie prin căi private, personale, fie prin căi publice?

Al cincilea pas. Fă-i să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor Întreabă pe orice părinte creştin – unul din cele mai măreţe momente este să-l

conduci pe fiul tău sau pe fiica ta în rugăciunea lor pentru mântuire. „De fapt, noi stăteam pe scări de vorbă. Ştiu că n-am spus tot ce trebuia, dar Kelly era într-adevăr gata“, mi-a spus o mămică. „Vroia să-L aibă pe «Domnul Isus în ea» – aşa înţelegea ea. Nu voi uita niciodată acel moment deosebit“.

Un părinte de pe Primul Scaun este pregătit în fiecare zi de Duhul Sfânt să fie gazda sau mediatorul sau mijlocitorul pentru un copil care aşteaptă să-L întâlnească personal pe Dumnezeu. Şi după cum am menţionat mai devreme, aceasta aproape întotdeauna se întâmplă înainte de adolescenţă.

Unii părinţi sunt preocupaţi de validitatea experienţei mântuirii copiilor lor, mai ales dacă aceasta are loc foarte devreme. Dar să ne aducem aminte că Domnul Isus a spus în mod specific: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi…“ (Matei 19:14). Cu altă ocazie, Domnul Isus a fost chiar şi mai specific cu privire la capacitatea copilaşilor noştri de a exercita credinţa mântuitoare: „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor“ (Matei 18:3).

129

Tu poţi să-ţi conduci copilul în familia lui Dumnezeu simplu şi cu dragoste. Construieşte-ţi conversaţia în jurul adevărurilor de bază şi a alegerilor la care ele îl invită pe copilul tău:

• „Domnul Isus te iubeşte şi doreşte ca tu să fii al Lui pentru totdeauna“. • „Dar gândurile rele şi lucrurile rele pe care tu le faci te ţin departe de El. Cuvântul

lui Dumnezeu pentru această problemă este păcat“. • „Dumnezeu te iubeşte atât de mult că L-a trimis deja pe Fiul Său Isus să te

salveze. Domnul Isus a trăit o viaţă perfectă şi a murit pe cruce ca să plătească pentru păcatele tale şi să le şteargă“.

• „Dar tu trebuie să alegi acest dar pentru tine însuţi: Vrei să-I spui Domnului Isus că-ţi pare rău pentru păcatele tale? Vrei să-L rogi pe Domnul Isus să te ierte, să fie Mântuitorul tău personal şi să te ducă în cer când vei muri?“

• „Hai să-I vorbim Domnului Isus împreună. Eu mă voi ruga primul şi tu poţi să te rogi după mine dacă vrei“.

• „Acum tu aparţii Domnului Isus! El ţi-a spălat toate păcatele şi trăieşte în inima ta. Tu vei trăi în ceruri cu El pentru totdeauna“.

• „Roagă-L pe Domnul Isus să fie Domnul vieţii tale în fiecare zi. Angajează-te să faci ce doreşte El. Încearcă să-I slujeşti acasă şi la şcoală. El este întotdeauna cu tine să te ajute şi să te iubească“.

Al şaselea pas. Încurajează-i şi învaţă-i să-L iubească pe Domnul şi să-I

slujească În fine, ţelul Tatălui pentru copiii tăi nu este numai ca ei să ajungă să-L cunoască pe

Hristos ca Mântuitor al lor, nu numai ca ei să cunoască şi să creadă lucrările Lui minunate, nu numai ca ei să cunoască şi să asculte de Cuvântul Lui inspirat, ci şi ca ei să aleagă prin voinţa lor liberă să-L iubească şi să-I slujească.

Ai observat cât de mult s-a pierdut acest sens al chemării lui Dumnezeu în familiile noastre? L-am vândut pentru ceea ce eu numesc uneori „aparenţe creştine“ – copii bine spălaţi, cu aspiraţii înalte, foarte bine crescuţi, care nici nu s-ar gândi să-şi jeneze părinţii cu alegeri sociale iresponsabile, dar care totuşi rămân aproape inaccesibili când este vorba să fie folosiţi de Dumnezeu.

Se pare că am uitat că ai noştri copii ne-au fost împrumutaţi ca un dar de la Domnul, că scopul nostru nu este să folosim creştinismul ca să le oferim o viaţă lipsită de griji şi de pericole, ci ca să folosim oportunitatea de a fi părinţi ca să-i creştem ca slujitori evlavioşi, dedicaţi şi în totul folositori pentru scopurile mai înalte ale lui Dumnezeu.

Aceasta este o linie critică de despărţire între părinţii de pe Primul şi Al doilea Scaun. Pentru mămica sau tăticul de pe Al doilea Scaun, biserica este cea mai bună oportunitate pentru copiii lor de a face carieră, de a ajunge vrednic de toată lauda. Dar părintele de pe Primul Scaun realizează mereu că Domnul îi cheamă pe toţi copiii Săi – inclusiv pe copiii noştri – la o anumită lucrare în viaţă. Separarea între carieră şi slujire aproape că dispare. Copiii noştri sunt lumini strălucitoare, oriunde ar fi – şi de aceea sunt acolo! De fiecare dată, întrebarea vocaţională revine la: „Ce crezi că vrea Domnul să faci cu viaţa ta?“

Obişnuiam să petrec mult timp în campusurile colegiilor creştine. Una din cele mai triste descoperiri pe care le-am făcut a fost cât de puţini studenţi creştini aveau cât de cât

130

o înţelegere sau chiar o convingere că Domnul are o chemare specifică pentru viaţa lor. Când întrebam: „Ce este cel mai important pentru tine, şi de ce ai ales lucrul acela?“ majoritatea răspunsurilor se concentrau asupra banilor, a oportunităţilor sau erau confuze – „Nu ştiu, îmi cam place“.

Biblia este clară – trebuie să fim bărbaţi şi femei responsabili, muncitori, de o înaltă integritate, care obţin rezultate semnificative din munca lor. Ceea ce Biblia ne spune de asemenea foarte clar este că slujba noastră nu este niciodată suplinitorul nevoilor noastre; Domnul este. Când deciziile sunt luate numai în conformitate cu „nevoia de a-ţi câştiga existenţa“ în loc să luptăm în procesul de „cum pot să slujesc cel mai bine Domnului şi Împărăţiei Sale“, atunci deseori vei sfârşi prin a avea o viaţă încătuşată de datorii, plină de activităţi neimportante, şi în permanente conflicte însoţite de regrete.

Al şaptelea pas. Priveşte în perspectivă Creşterea copilului nu se termină când copilul tău părăseşte în mod fizic căminul.

Domnul nu ne-a chemat să ne creştem copiii până împlinesc optsprezece ani. Domnul ne cheamă la un angajament pe viaţă – contribuţia noastră şi influenţa noastră asupra copiilor noştri ţine toată viaţa. Puţin timp petrecut în Cartea Proverbe îţi va arăta că sfatul bătrânilor – în special a părinţilor în vârstă – este o sursă purificată, nepreţuită şi continuă de învăţătură pentru generaţia viitoare.

Dacă nu poţi să îmbrăţişezi rolul de părinte pe viaţă pe care îl prezintă Biblia, vei experimenta frecvent frustrarea, dezamăgirea şi chiar deziluzia. Când copiii tăi pleacă sau se căsătoresc, slujba ta de părinte nu s-a terminat. A început un nou capitol. Independenţa lor faţă de tine este o necesitate pentru sănătate şi maturizare, dar nevoia lor de tine nu trebuie să scadă atât de mult încât să se schimbe.

Acum devii un mentor şi un prieten preţuit. Aşa cum unuia din prietenii noştri buni îi place să spună: „Treci de la a le spune ce să facă la a-i întreba ce cred ei că ar trebui să facă“. Dar influenţa părintească în această chestiune rămâne enormă.

Nu voi uita niciodată o duminică după-amiază când fiul nostru Dave m-a sunat să-mi ceară un sfat. Era proaspăt căsătorit şi puteam să spun că nu era sigur că încă trebuia să cheme după ajutor. „Cred că ar trebui să pricep aceasta singur acum, nu-i aşa?“ a spus el.

Am râs. „Fiule, tocmai am terminat de vorbit la telefon cu tatăl meu. Încă mai am nevoie de sfatul lui atât de mult“. I-am amintit lui Dave că deşi toate deciziile lui erau acum în deplina lui responsabilitate, totuşi el nu trebuia să poarte singur povara lor. Mămica lui şi cu mine vom fi totdeauna gata să-l ajutăm să-şi formuleze opiniile.

Profesorul meu de seminar, Howard Hendricks, obişnuia să spună: „Vei cunoaşte calitatea creşterii copiilor tăi numai când vei vedea ce devin nepoţii tăi“. În sfârşit, Biblia leagă împreună nu numai relaţia de creştere a copiilor dintre tine şi copiii tăi, ci şi dintre tine şi nepoţii tăi.

Trebuie să admit că în lumea agitată de astăzi, unde copiii noştri se pot muta la mii de mile depărtare, e nevoie de mai multă hotărâre ca să împlineşti acest rol important de creştere a copiilor după „optsprezece ani şi liber“. Multe dimineţi mă rog pentru nepoţii noştri pe nume şi cer ca Domnul să-mi arate cum să fiu pentru ei bunicul care El doreşte să fiu. Pe măsură ce viaţa merge înainte, majoritatea bunicilor au mai mult timp de investit cu copiii şi nepoţii lor – şi valorile pot fi cultivate pentru mult timp.

131

Când te gândeşti la copiii şi la nepoţii tăi şi la implicarea şi rolul tău cu privire la ei, evlavia este mai puternică sau mai slabă în generaţiile următoare?

Ţi-aduci aminte de Doc Renno? În ciuda vârstei lui, Doc spune că n-are de gând să înceteze să mai facă ceea ce-i

place. „Nici un adevărat fabricant de viori nu are dreptul să pună jos uneltele lui“, spune el. El îţi aminteşte imediat că Antonio Stradivarius, care a făcut el însuşi viori foarte bune acum trei sute de ani, n-a ajuns să-şi pună numele acum legendar pe un instrument până nu a învăţat ca ucenic timp de peste douăzeci de ani.

Înţelegi acum? Începând de la naşterea copilului tău, tu ca părinte eşti un meşter pentru Dumnezeu. În mâinile tale este sufletul generaţiei următoare, şi cu fiecare lovitură măiastră plină de dragoste, tu îi dai chip spre gloria lui Dumnezeu.

TĂRÂMUL ÎNCREDERII Când vei termina acest capitol, vei fi poate şi încurajat şi descurajat. Încurajat

datorită lucrurilor pe care tu ca părinte le-ai făcut „bine“, şi nu tot aşa de încurajat din cauza altor lucruri pe care poate că va trebui să le faci. Indiferent ce faci, însă, nu te lăsa învins de trecut.

Trecutul nu mai poate fi schimbat, dar prezentul este atelierul lui Dumnezeu în care totuşi putem face capodopere. Ştim de acum că avem întotdeauna oportunitatea de a porni într-o nouă direcţie, de a face schimbări, şi de a le urma. Şi El este gata să lucreze în fiecare moment.

Darlene şi cu mine dorim amândoi profund să producem în copiii noştri exact ceea ce Domnul caută: sămânţă dumnezeiască. Aceasta nu ne face în mod automat părinţi perfecţi. Dar noi nu trebuie să trăim într-o mlaştină a regretului cu privire la trecut sau pe acele dealuri învăluite în ceaţă ale speranţei oarbe. În schimb, putem trăi în pace pe tărâmul senin al încrederii profunde. De ce? Pentru că dacă ne creştem copiii după metodele revelate de Domnul, putem conta pe binecuvântarea Lui.

Este de-a dreptul remarcabil, nu-i aşa, că Domnul ne permite să fim personal şi profund implicaţi în agenda Lui de lucru pentru formarea fiinţelor umane?

Când Doc Renno lucrează la o piesă foarte bine cotată din molid sau din mahon, sculptând-o, frecând-o cu nisip şi finisând-o, fiecare efort al lui are ca scop să dea naştere unei capodopere care să fie gata să vibreze de viaţă. Gândeşte-te cu cât mai valoroase sunt eforturile tale ca părinte. Fii sigur că dacă tu îţi faci partea – formându-ţi copiii după adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, netezind colţurile aspre cu dragostea Lui – copilul tău va deveni într-adevăr un instrument frumos şi nepreţuit în mâinile Maestrului.

Şi când urmezi aceşti paşi pentru creşterea unor copii evlavioşi, te poţi bizui ca un meşter iscusit pe principiul modelator din Proverbe 22:6:

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, Şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

132

Capitolul Doisprezece

Rana ascunsă a copiilor

DRUMUL BIRUINŢEI SPRE IERTARE ŞI VINDECARE

Ai condus vreodată atât de departe dincolo de orizont încât ai ajuns la capătul

pavajului, apoi la capătul drumului, şi apoi – după multe mile în mijlocul lui nicăieri – la capătul urmelor de jeep şi la fundul rezervorului tău de benzină?

Cunosc părinţi care trăiesc această experienţă cu copiii lor. Aceste mămici şi aceşti tătici poate că n-au părăsit graniţele oraşului ani de zile, dar într-o relaţie nereuşită şi frustrantă cu copilul lor au ajuns de mult la capătul pământului. Nimic nu pare să mai meargă. Nu mai au încotro să meargă şi nu este nici un mijloc de a ajunge acolo.

Dacă ştii despre ce vorbesc, acest capitol este pentru tine. Nu foarte de mult, am fost în colectivul de conducere al unei conferinţe despre tată şi

fiu cu fiul meu, David. Sala de conferinţe era arhiplină de bărbaţi şi băieţi de toate vârstele. Fiul meu şi cu mine eram bine pregătiţi şi foarte entuziasmaţi de oportunitatea de a sluji împreună.

Prima sesiune de vineri seară a mers bine, dar parcă lipsea ceva, şi nu puteam să-mi dau seama ce. David şi cu mine ne-am rugat împreună cu privire la aceasta, apoi în dimineaţa următoare ne-am apucat să culegem informaţii. Bineînţeles că bărbaţii nu vorbesc mult înainte de micul dejun, aşa că n-am prea avut interviuri. „Bun“, „Grozav“ sau „Minunat“ păreau să fie răspunsurile repetate. Poate, ne gândeam noi, ne făceam griji degeaba.

Sâmbătă dimineaţă a început bine, cu toate acele rânduri de cămăşi cadrilate şi şepci de baseball care păreau treze şi interesate. Totuşi … vroiam mai mult.

De data aceasta când David şi cu mine ne-am întâlnit ca să schimbăm păreri, el a fost de acord cu mine. Ceva nu mergea bine. Aşa că am reevaluat planul nostru de instruire. Apoi ne-am rugat, şi ne-am întrebat, şi am aşteptat.

În seara aceea, amândoi am simţit că Domnul vroia să lăsăm deoparte planul nostru. Când a sosit timpul să predic, m-am ridicat în picioare şi am spus: „Cred că Domnul are alt program în seara aceasta. N-am libertatea să predic mesajul pe care l-am pregătit. Dar nu ştiu sigur ce are Domnul de gând“.

La aceasta, am păşit în afara podiumului şi am stat în faţa rândurilor de taţi şi de fii, căutând prin auditoriu un indiciu. Îţi spun, nimeni nu moţăia atunci. De fapt, cei mai mulţi dintre ei aveau acea privire de căprioară prinsă în lumina farurilor.

Au trecut câteva clipe. În sfârşit, am spus: „Unul dintre voi, bărbaţilor, are cu siguranţă o problemă majoră pe care doreşte s-o poată rezolva în seara aceasta. Dacă doreşti să-ţi deschizi inima şi să mă laşi să te ajut în faţa tuturor, atunci te rog să vii lângă mine aici“.

133

Am luat două scaune de pe rândul din faţă al sălii de conferinţe şi le-am pus faţă-n faţă în faţa platformei.

Încă nimic. „Dacă tu eşti omul acela“, am spus eu, „atunci ştii cine eşti. Dacă într-adevăr ai

nevoie de ajutor, ridică mâna“. În clipa aceea, un bărbat cu barbă roşie care şedea mai în faţă a ridicat mâna şi

aproape că a strigat: „Eu!“ „Vrei să mă laşi să te ajut în faţa tuturor acestor oameni?“ am întrebat eu. El a

încuviinţat şi a pornit spre platformă. Numele lui era Mike. Am aşezat scaunul lui cu faţa spre audienţă şi pe al meu cu faţa spre el şi cu spatele

spre audienţă. „Care este problema?“ am întrebat. „Mă mânii tot timpul“, a spus el. „De ce te mânii?“ „Nu ştiu, dar mă mânii“. Cu blândeţe, am sondat mai departe. „Mike, ai fost vreodată abuziv în mânia ta?“ „De unde şti?“ a întrebat Mike surprins. „Ei bine, uneori. Asta-i problema mea –

mânia mea şi personalitatea mea abuzivă“. „Nu asta-i problema ta“, am spus eu, „asta-i numai dovada exterioară a unei

probleme mai profunde. Ştii care este?“ Tăcere. Apoi a dat din cap. Habar n-avea. „Cine te-a rănit cel mai mult în viaţa ta?“ am întrebat eu. Răspunsul lui a venit imediat. „Tatăl meu. Tatăl meu nu mi-a spus niciodată că mă

iubeşte. Nici măcar o dată în toată viaţa mea!“ Când a rostit aceste cuvinte, am observat că Mike nu se mai uita la mine, ci privea în

sală. Am continuat. „Te-a rănit aceasta foarte mult?“ „Dacă m-a rănit? Glumeşti?“ Din nou şi-a luat ochii de la mine. Privea peste umărul

meu drept spre acelaşi loc din sală ca mai înainte. „Nici măcar o dată în toată viaţa mea… tatăl meu … nu mi-a spus că mă iubeşte“. Pe când se silea să rostească fiecare cuvânt, Mike strângea din fălci şi îşi încorda muşchii de la braţe.

Dar continua să se uite departe. Deodată am înţeles că de fapt el vorbea cuiva din sală. M-am întors încet, urmărind privirea omului tulburat. Chiar lângă scaunul acum gol al lui Mike şedea un domn distins cu părul alb care arăta şi mai încordat şi mai tulburat decât Mike.

„Domnule“, i-am spus eu, „sunteţi tatăl lui Mike?“ În momentul acela, rândurile de bărbaţi încremeniseră complet. Parcă fuseseră

ciopliţi din granit. Nici unul nu respira, nici unul nu privea în altă parte, pentru că nici unul, inclusiv eu, nu puteam crede ce se întâmpla chiar sub ochii noştri.

Bărbatul cu părul alb s-a ridicat în picioare. „Da, eu sunt tatăl lui“, a spus el… În noaptea aceea am dat peste o biruinţă a mea. Am descoperit că un număr mare de

membrii ai familiilor creştine sunt legaţi în lanţurile neiertării, ale amărăciunii, ale urii şi ale răzbunării. Domnul mi-a arătat – a arătat tuturor celor din cameră în noaptea aceea – cum această injurie dintre un copil şi un părinte ţine relaţiile de familie în temniţă şi opreşte maturizarea spirituală.

134

Dacă simţi nevoia de ajutor şi vindecare în acest domeniu, inima mea şi rugăciunile mele sunt cu tine. Ceea ce simţi probabil este epuizare, frustrare şi înfrângere în relaţiile tale cu copiii – la capătul acelor urme de jeep cu rezervorul gol!

Dar Dumnezeu te-a adus până la această pagină pentru un motiv foarte promiţător, şi cred că cu ajutorul Lui îl vei găsi. Cu El, vei experimenta o realizare spirituală în familia ta pe care n-o vei uita niciodată.

Vreau să mă întorc la Mike şi tatăl său, şi să-ţi spun restul acelei poveşti uimitoare din seara aceea. Dar mai întâi, hai să analizăm cum putem identifica şi zdrobi aceste lanţuri.

ADEVĂRUL DESPRE RĂNILE SUFLETULUI Cu cât am examinat mai mult rănile emoţionale care sabotează relaţiile dintre părinţi

şi copii, cu atât am fost mai sigur de câteva elemente cheie: • Relaţiile stricate sunt răspunzătoare de majoritatea copleşitoare a problemelor de

lungă durată în creşterea copiilor din familiile creştine; • Când îndrumările biblice pentru creşterea copiilor evlavioşi au fost aplicate şi par

să nu funcţioneze, relaţiile stricate sunt de obicei vinovate de aceasta; şi • Relaţiile stricate sunt forţa majoră, ascunsă care îi îndepărtează pe copiii noştri de

trăirea de pe Primul Scaun, şi uneori şi de credinţă. Este important pentru noi să medităm la aceste afirmaţii în contextul acestei cărţi

despre biruinţele spirituale. Luate împreună, aceste concluzii arată că rădăcina unei probleme spirituale vizibile şi foarte rezistente în timp poate fi o problemă emoţională ascunsă şi adânc înrădăcinată.

Termenul meu pentru această rană din inima unei familii, rană care te scoate din luptă, este „rana sufletului“. Rănile sufleteşti sunt răni pe care ochii nu le pot vedea, mintea nu le poate explica, dar pe care inima fără îndoială le simte. Ele provoacă o destrămare distructivă în interiorul fiinţei copilului tău care afectează capacitatea lui de a avea relaţii sănătoase cu alţii, în special cu părinţii şi cu viitorii parteneri de viaţă, şi cu Dumnezeu.

Pentru a înţelege cum poate o rană sufletească să-ţi afecteze copilul, gândeşte-te ce se întâmplă când te răneşti, să zicem că ai o tăietură adâncă la braţ. Protejezi foarte mult braţul acela. Te loveşti în lift la rana proaspăt cusută, şi te crispezi de durere şi te dai repede înapoi spre colţ. Eşti lovit intenţionat, şi bineînţeles că te superi. Şi dacă altă persoană, situaţie sau lucru este răspunzător de rana aceea, vei evita acea sursă cu orice preţ.

Aceleaşi răspunsuri se aplică pentru rănile emoţionale şi spirituale. Dacă copilul tău a primit o rană în inimă de la tine sau de la celălalt părinte al lui (sau de la amândoi), în mod intuitiv va ridica ziduri despărţitoare, rămânând retras indiferent de ce spui sau faci. De ce? Pentru că el caută mai degrabă siguranţa distanţei decât riscul intimităţii. El poate manifesta mânie spontană sau poate să-şi dea în petic în multe feluri. El poate avea o comportare din ce în ce mai auto-distructivă.

Dar există o diferenţă importantă. Rănile sufleteşti sunt deseori ascunse, ca nişte soldaţi inamici camuflaţi, atât de părinte cât şi de copil.

Imaginează-ţi frustrarea părinţilor în următoarele scenarii dacă, aşa cum se întâmplă deseori, habar n-au că există o rană, cu atât mai puţin că ei au provocat-o:

135

• Ei se îndreaptă cu afecţiune şi inocenţă spre un fiu, şi el instinctiv se trage înapoi în spatele unui văl de pretexte sau diversiuni.

• Ei încearcă să impună nişte limite rezonabile sau să disciplineze o fiică, dar ea strigă obscenităţi şi fuge.

• Ei se luptă să transmită mai departe moştenirea evlaviei la care ei ţin atât de mult, dar copilul o respinge cu încăpăţânare, fie pasiv fie pe faţă.

Un indiciu obişnuit la un copil cu o rană sufletească ascunsă este că el încearcă să-şi aline durerea în locuri nepotrivite şi cu o intensitate distructivă. Din nefericire, un răspuns obişnuit din partea unor părinţi fără călăuzire este să încerce „să repare“ comportamentele înrădăcinate în rănile invizibile ale copilului lor cu tot felul de soluţii greşite.

Poate în momentul acesta te gândeşti: „Eu nu mi-am blestemat niciodată fiul, şi nici nu l-am lovit cu mânie!“ sau „Dar tatăl lor şi cu mine am stat împreună numai pentru ei!“

Trebuie să-ţi spun că cele mai persistente răni sunt deseori cele mai adânc îngropate, cele mai puţin aşteptate, cele mai uşor de îndepărtat din discuţie. Te-ai întrebat vreodată ce impact au alegerile tale greşite asupra copiilor tăi? Se poate să se fi simţit abandonaţi sau neglijaţi de tine? Se poate ca trăirea de pe Al doilea Scaun în viaţa ta – compromisuri, contradicţii, lipsă de integritate – să fie cauza unor conflicte interioare dureroase pentru copilul tău aflat în creştere?

Chiar dacă te gândeşti că răspunsul ar putea fi da, te îndemn să ţii cont de faptul că copilul tău are o rădăcină de neiertare, de amărăciune, de mânie, de ură ascunsă, şi chiar de răzbunare împotriva ta. Copilul tău te iubeşte (Dumnezeu l-a creat să te iubească şi să aibă nevoie de tine), dar din cauza rănii, el te şi urăşte. Nu vei ajunge nicăieri până nu vei privi în faţă rana şi în acelaşi timp te vei ocupa de ea. Şi o biruinţă spirituală minunată te aşteaptă când vei face aceasta.

Adu-ţi aminte când treci prin acest capitol că tu nu numai că ai copii, dar şi tu eşti un copil. Ascunsă în inima ta poate fi o rană similară. Dacă o astfel de rană există şi vrei să te ocupi de ea acum, îţi garantez că multe lucruri confuze, frustrante şi dureroase din viaţa ta se vor lămuri curând.

Toată această discuţie despre rana din inima unei relaţii care înseamnă foarte mult pentru tine poate fi teribil de deprimantă pentru o mamă sau un tată, ştiu. Dar există speranţă şi împlinire înainte. Înainte să se termine acest capitol, vei şti exact ce trebuie să faci ca să vindeci astfel de răni. Te vei elibera pe tine însuţi şi familia ta de lanţurile ascunse. Şi odată ce această realizare va deveni realitate, vor veni şi alţii repede.

CUM SE PRODUC RĂNILE SUFLETEŞTI O rană sufletească se poate furişa în aproape orice relaţie, chiar şi în cea mai bine-

intenţionată. Un tată autoritar face unele presupuneri false cu privire la ce-l va motiva pe fiul său. O mamă care doreşte tot binele pentru fiica ei este oarbă la cât de mult este afectată (chiar denaturată) relaţia ei cu fata de nevoile neîmplinite din propria ei viaţă. Credincioşii care acţionează în principal ca părinţi de pe Primul Scaun nu sunt scutiţi. Neînţelegerile pot prinde rădăcină. Anumite domenii din viaţa noastră pot avea încă nevoie de zdrobiri spirituale – şi copiii noştri pot să sufere din cauza lipsei lor. Şi în definitiv, suntem încă oameni, şi oamenii au permanent nevoie de iertare.

136

Totuşi eu cred că ocaziile în care un părinte care-L onorează pe Hristos îşi răneşte intenţionat copilul nu sunt frecvente. În experienţa mea, cele mai multe răni sunt provocate de un părinte care trăieşte departe de Domnul într-o anumită măsură.

Hai să transpunem aceasta în limbajul acestei cărţi: părinţii de pe Al doilea Scaun îşi rănesc copiii mult mai mult decât părinţii de pe Primul Scaun. Însă nu pentru că ei n-ar fi la fel de drăguţi, că n-ar ţine la fel de mult la copiii lor, sau că ar fi în vreun fel oameni de mâna a doua. Problema porneşte de la felul de dedicare în care trăiesc ei şi care determină experienţa creşterii copiilor. Când şezi pe Al doilea Scaun, trăieşti o viaţă de compromis, nu de dedicare; a mea şi a lui Dumnezeu, nu a lui Dumnezeu şi a mea; de preţuire mai mult a posesiunilor decât a oamenilor; de slujire a eului şi nu de slujire a Domnului; a unui creştinism bazat pe aparenţe şi responsabilităţi, nu pe o relaţie pasionantă de inimă.

Consecinţa acestor dedicări de tip Al doilea Scaun este că un părinte va tinde întotdeauna să le urmărească în afara graniţelor marilor marje de timp şi energie de care Domnul a făcut ca toţi copiii să aibă nevoie de la părinţii lor. Luată singură, aceasta, cred eu, este cea mai comună sursă de rănire a unui copil. Conflictul are loc între nevoia copilului de părinte şi nevoia părintelui de pace, de plăcere şi de posesiuni personale. Mai tot timpul părinţii îşi îndepărtează copiii chiar fără să-şi dea seama. Sunt atât de ocupaţi să-şi facă o viaţă mai bună prin propria lor energie, încât pur şi simplu nu observă semnele pericolului pe care un părinte cu spirit de observaţie care lucrează după priorităţile Primului Scaun se va apleca să le culeagă.

Din cauză că inima părintelui de pe Al doilea Scaun este încă puternic dedicată eului, copilul devine uşor un obstacol sau o sursă de iritare. Ori de câte ori părintele alege eul în defavoarea copilului, copilul se alege cu o tăietură. „Mai târziu“, „Sunt prea obosit“, „Data viitoare, îţi promit“, „Nu acum, nu vezi că mă uit la meci“, „Nu poţi să găseşti altceva de făcut decât să mă enervezi?“ sau „Aş fi vrut să vin la ziua ta, dar a intervenit ceva la serviciu“ – fiecare din acestea este o tăietură în inimă. În primii ani, copilul pare să se adapteze. Dar pe măsură ce trece timpul şi copilul se maturizează, apare un calus protector. Copilul învaţă să-şi compenseze pierderile pe căi nesănătoase. Se dezvoltă o rană sufletească.

Deci de ce aceşti părinţi grijulii nu schimbă lucrurile? Nu-şi dau seama ce fac? Părerea mea este că nu pot – chiar dacă încearcă cu toată sinceritatea. De ce? Pentru

că atât timp cât şed pe Al doilea Scaun şi rămân dedicaţi lor înşile mai mult decât Domnului, toate deciziile lor privitoare la creşterea copiilor vor fi motivate de vinovăţie, vor fi poluate de frustrare, şi vor fi diluate de un sentiment persistent al obligativităţii. Pentru un copil sensibil, aceste încercări de a pune lucrurile la punct vor deveni curând insesizabile faţă de problemă.

Chiar când familia face o schimbare, rareori durează. În general răspunzător de aceasta este faptul că vina este un agent supraevaluat, fără putere de schimbare. Vina este o emoţie negativă puternică, dar temporară. Ai observat? Sentimentele de vină scad rapid când creşte familiaritatea cu problema, chiar cu hotărârea de a face ceva în privinţa problemei. Dar aceasta se întâmplă înainte să se schimbe de fapt ceva. Şi odată ce sentimentele nedorite au dispărut, a dispărut şi motivaţia. De aceea atât de mulţi părinţi care iau decizia corectă dar pentru un motiv greşit se bucură rar de succesul pe care în mod intuitiv ştiu că ar trebui să-l aibă.

Profeţia care încheie Vechiul Testament vorbeşte exact despre acest lucru:

137

„Iată, vă voi trimite pe profetul Ilie Înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare. El va întoarce Inima părinţilor spre copii, Şi inima copiilor spre părinţii lor, Ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!“ (Maleahi 4:5-6) Deşi acesta este un pasaj profetic, nu se poate să nu observi nevoia inimii de a „se

întoarce“ în ambele direcţii – părinte către copil şi copil către părinte. Este interesant că aceeaşi profeţie se aplică lui Ioan Botezătorul şi mai târziu îşi dezvăluie înţelesul pentru noi. Când îngerul i-a vorbit lui Zaharia despre naşterea fiului său, Ioan, el l-a descris cu aceste cuvinte:

„[Ioan Botezătorul] se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale. El va

întoarce pe mulţi din fiii lui Israel la Domnul Dumnezeul lor. Va merge înaintea lui Dumnezeu (Mesia) în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un popor bine pregătit pentru El“. (Luca 1:15b-17)

Amândouă aceste pasaje ne arată că păcatul părinţilor de îndepărtare de Domnul şi de

neascultare este direct legat de întoarcerea inimilor părinţilor de la copiii lor. Păcatul faţă de Dumnezeu produce păcat faţă de copiii tăi. Împietrirea inimii faţă de

Dumnezeu produce împietrirea inimii faţă de copiii tăi. Îndepărtarea de Dumnezeu conduce la îndepărtarea de urmaşii tăi. O relaţie ruptă cu Domnul poate conduce în cele din urmă la o relaţie ruptă cu copilul tău. Relaţia pe care părinţii o au cu Domnul este întotdeauna rădăcina şi factorul de control care determină tipul de relaţie pe care ei o au cu copilul lor.

Nu e de mirare că Maleahi în îndemnurile lui cu privire la producerea seminţei dumnezeieşti afirmă că întrucât Dumnezeu caută sămânţă dumnezeiască din căsnicia ta, trebuie să iei seama la mintea ta (Maleahi 2:15). Şi acum putem vedea firul comun al violenţei în relaţii care are loc între noi şi aceia pe care îi iubim cel mai mult dacă nu ne păzim inimile în Dumnezeu.

Cred sincer că atât timp cât creştinii nu vor înţelege şi nu vor îmbrăţişa deplin trăirea de pe Primul Scaun, se vor lupta întotdeauna cu rolul lor de părinte. Până nu se vor muta pe Primul Scaun, până nu vor deveni dedicaţi Domnului mai presus de sine, şi până nu vor îmbrăţişa apoi scopul Lui de creştere a „seminţei dumnezeieşti“ ca cel mai important scop al unui părinte, vor experimenta mereu nehotărârea, frustrarea şi chiar depresia.

Urmează-mă acum ca să căutăm împreună calea de vindecare a ta însuţi şi a sufletului familiei tale.

CUM SE VINDECĂ RĂNILE SUFLETEŞTI ALE COPIILOR TĂI Există un vechi proverb chinezesc despre înfruntarea temerilor tale: „Aleargă

întotdeauna spre dragon“. Aceasta s-ar putea să sune ca un sfat îndrăzneţ pentru tine, dar orice băiat chinez ştie ce înseamnă asta. Ei se gândesc la celebrarea Anului Nou

138

chinezesc, când băieţilor le place să facă în grabă zmee care se trag, sub formă de dragon legate de beţe mici. Zmeele din hârtie colorată flutură în urma lor, umplute cu aer ca un ciorap de vânt pe un aeroport. În parade, grupuri de bărbaţi aleargă pe străzi ţinând în sus variante uriaşe, lungi cât un bloc ale aceluiaşi zmeu dragon. Dacă ei aleargă, dragonul se ridică în sus şi se face mare, umplându-se cu aer. Dacă ei se întorc şi aleargă spre dragon, imediat acesta se desumflă şi cade la pământ, transformându-se într-un morman de hârtie.

Ce trebuie să faci cu privire la rana sufletească ce-ţi ameninţă şi-ţi distruge familia chiar acum? Nu aştepta nici nu fugi nici nu te eschiva. Fă stânga-mprejur. Mergi drept spre rană, prietene. Dacă mergi cu credinţă şi cu rugăciune spre sursa durerii, care acum poate părea uriaşă, înspăimântătoare şi imposibil de învins va începe să meargă în zigzag şi să se lăbărţeze şi să se plieze şi să se prăbuşească.

La timpul potrivit al lui Dumnezeu, dragonul durerii se va transforma în bucăţi de hârtie şi într-o amintire. Iată un proces pas cu pas care a ajutat mulţi părinţi exact ca tine:

1. Începe prin a te ocupa de rănile din inima ta Este voia desăvârşită şi deplină a lui Dumnezeu ca tu să ai o relaţie profundă şi plină

de înţeles cu fiecare din copiii tăi şi ca prin această relaţie să-i pregăteşti şi să-i influenţezi pe copiii tăi să crească şi să devină bărbaţi şi femei pe care cerul să-i caracterizeze ca fiind sămânţa ta dumnezeiască.

Este de asemenea voia desăvârşită şi deplină a lui Dumnezeu ca tu însuţi să fii perfect integru. Şi ca să vindeci rănile sufleteşti ale copiilor tăi, şi tu trebuie să găseşti vindecare pentru orice fel de răni de la părinţii tăi.

Când începe această vindecare, multe realizări incredibile în creşterea copiilor devin posibile. Mi-aduc aminte că am fost interceptat în parcarea unei biserici după o zi de predicare pe acest subiect. O mamă şi fiica ei în vârstă de şaisprezece ani au alergat după mine.

„Aş vrea să vă spun“, a zis mama, „că azi dimineaţă în drum spre biserică i-am spus fiicei mele că nu cred că mai este posibil să am vreo relaţie cu mama mea. Habar n-aveam despre ce urma să vorbiţi!“

S-a uitat la fiica ei şi apoi din nou la mine. „În timp ce ascultam“, a zis ea, „am realizat că inima mea era plină de neiertare şi de ură faţă de mama mea. Ea a fost şi este extrem de egoistă. În adevăr, niciodată n-a putut să-mi dea dragoste în felul în care aveam eu nevoie şi meritam. Dar astăzi am realizat totodată că amărăciunea mea faţă de propria mamă se strecoară în relaţia mea cu fiica mea“.

A făcut o pauză ca şi cum ar fi vrut să-şi adune curajul. „Şi, ştiam că mama mea nu-şi va cere niciodată scuze pentru ce a făcut“. Lacrimi izvorau din ochii ei.

„Îmi pare foarte rău“, am spus eu. Dar ea a continuat. „Aşa că azi dimineaţă după serviciul divin, i-am telefonat în

California. I-am spus că aveam nevoie s-o iert şi apoi i-am spus toate felurile în care mă rănise şi că am iertat-o pentru fiecare rană. I-am spus că n-aveam de gând s-o mai urăsc. Am spus: «Mamă, te iert, şi-ţi dau din nou inima mea, chiar dacă o vei răni din nou. Te voi iubi oricum!»“

Am fost mişcat de povestea ei. „Ce s-a întâmplat după aceea?“ am întrebat eu. „O, o tăcere lungă“, a spus ea. „Credeam că s-a întrerupt telefonul. Dar în cele din

urmă mama a început să vorbească. Încă nu-mi vine să cred ce a spus. A fost: «Scumpa

139

mea, îmi pare atât de rău. Te rog să mă ierţi. Mă doare inima de tine. Te rog, vino să mă vezi!»“

În momentul acesta, lacrimi mari se rostogoleau pe obrajii fiicei ei adolescente. „Vom pleca împreună cu avionul“, a spus femeia. „Toate trei vom plânge împreună ca nişte fete bune şi ca nişte vechi prietene, şi apoi vom începe să recuperăm toţi acei ani pierduţi“.

Prin harul lui Dumnezeu, vindecarea în această familie avea să se întindă peste trei generaţii. Vezi, odată ce copilul devine în tine, părintele, un candidat la vindecare, moştenirea rănirii de care te temeai poate fi schimbată cu o moştenire a dragostei. Copiii tăi vor moşteni de la tine binecuvântarea în loc de întristare.

2. Recunoaşte că ţi-ai rănit copilul Însuşeşte-ţi bine faptul că ţi-ai rănit copilul, fie intenţionat fie accidental. Nu-ţi

îngădui să raţionezi, să te aperi, sau să-ţi spui că probabil o meritau. Dacă nu ajungi la încredinţarea deplină că ţi-ai rănit sufleteşte copilul şi nu trebuia, nici să nu te apropii de următorul pas. Copilul tău te va citi într-o secundă.

3. Pregăteşte-ţi inima pentru durerea pe care o vei simţi Aceasta va fi ca o „operaţie pe inimă“ pentru voi amândoi – şi oricât de mult ai vrea

să nu te doară, nici pe tine nici pe copilul tău, o să vă doară. În definitiv, motivul pentru care aceste răni sunt încă infectate este că copilul tău a văzut, dintr-un motiv oarecare, că erau prea dificil sau prea dureros de tratat. Straturile mecanismelor de rezolvare s-au îngrămădit unele peste altele. O negare nereuşită a faptului că există o problemă poate fi primul lucru care iese de pe buzele copilului tău – şi ceea ce doreşti cel mai mult să auzi – dar să n-o crezi până nu ai terminat procesul şi până nu ţi-a arătat Dumnezeu tot adevărul.

Petrece timp rugându-te cu privire la ce ai făcut şi la felul în care lucrul acesta l-a afectat sau ar fi putut să-l afecteze pe copilul tău. Cere-I Domnului priceperea şi înţelepciunea pe care le-a promis. Roagă-L să-ţi trezească sentimentele şi să creeze în tine o tandră putere de pătrundere şi respect pentru sentimentele copilului tău. Dacă încă n-ai ajuns în punctul în care să regreţi cu adevărat partea ta în ceea ce s-a întâmplat şi să te întorci cu disperare, atunci inima ta încă nu este gata.

4. Alege cu grijă momentul şi locul O conversaţie cu un copil rănit despre ceva atât de profund ca o rană sufletească este

probabil una din cele mai dificile conversaţii din viaţa ta. Cel puţin la început. Alege un loc privat care să fie confortabil pentru amândoi. Fă o plimbare într-un parc

din apropiere dacă activitatea fizică te ajută să te relaxezi. Mergi cu maşina la ţară dacă una sau ambele părţi ar vorbi mai uşor cu ochii îndreptaţi spre înainte. Sau alege un colţ întunecat dintr-un restaurant.

Alege un timp în care să nu fie nimic care să limiteze durata conversaţiei voastre. Recomand ca acest timp să fie după cină în jurul orei 8 seara. Am impresia că cei mai mulţi dintre noi suntem puţin mai destinşi mai târziu seara şi suntem mai deschişi pentru

140

o vorbire transparentă. Apoi fă-ţi partea de a te ruga şi de a te pregăti emoţional pentru această sarcină.

În aceste prime momente cu copilul tău, fii în mod deosebit atent la limbajul corpului copilului tău şi la contactul vizual. Protejează-i pe cât posibil sentimentele de siguranţă. Duhul Sfânt te va ajuta.

Uneori nevoia este atât de mare că nu cauţi momentul cel mai potrivit – consideri potrivit chiar momentul acela. Îmi amintesc că mă uitam peste gardul unei ferme de undeva din vest într-o zi foarte călduroasă şi prăfoasă, şi m-am trezit cufundat într-o conversaţie cu un tânăr cow-boy. Deşi abia îl cunoscusem, puteam să spun că era pierdut şi descurajat. Nu după mult timp, am sesizat o rană sufletească profundă provocată de tatăl său. Şi acesta a fost începutul unui incredibil lanţ de evenimente – o ajungere la iertare, o decizie de a zbura înapoi acasă ca să repare lucrurile cu părinţii săi, şi o schimbare majoră în întreaga lui familie. Astăzi el este un om căsătorit fericit şi stabil cu un viitor promiţător. Şi totul a început cu câteva cuvinte schimbate peste gard. Încă mai pot mirosi boxele cailor şi pot auzi bâzâitul muştelor în căldură. Dar Dumnezeu a aranjat o întâlnire pentru noi amândoi, şi El va face la fel pentru tine şi copiii tăi.

5. Cere-le permisiunea să vorbeşti cu ei despre ceva personal Te-ai pregătit timp de ore, zile sau chiar săptămâni. Ţi-ai permis să cobori pe această

cărare dificilă. Dar copilul tău habar n-are ce are să se întâmple. Clar şi simplu, întreabă-l pe copilul tău dacă este de acord ca tu să-i vorbeşti despre ceva care este personal pentru tine şi care ar putea fi dificil pentru el de tratat. După ce ai pus întrebarea, taci, nu vorbi vrute şi nevrute, şi dă-i ocazia să răspundă.

Dacă copilul tău spune da, înseamnă că şi-a deschis puţin inima pentru tine. Poţi trece la pasul următor. Sugerează-i momentul şi locul la care te-ai gândit, propunând cu încredere chiar momentul acela.

Dacă răspunsul este nu, nu-ţi exprima frustrarea şi nu încerca să argumentezi. Să nu-l întrebi niciodată de ce nu este gata. Răspunde cu un e-n regulă şi cu un zâmbet, şi spune-i copilului că întrucât problema aceasta este foarte importantă pentru tine, o să-l soliciţi din nou altă dată. Apoi, schimbă subiectul.

6. Împărtăşeşte-le că ţi-ai dat seama că i-ai rănit Când sunteţi amândoi în siguranţă în locul ales de tine pentru conversaţie,

concentrează-te asupra a ceea ce trebuie să simtă şi să se întrebe copilul tău. Cei mai mulţi copii se simt ameninţaţi, sau cel puţin bat în retragere în mod instinctiv, când un părinte vrea să vorbească introspectiv despre durere şi eşec în relaţia părinte-copil.

Ţine minte lucrul acesta când începi să vorbeşti despre subiectul tău: Crezi că ţi-ai rănit copilul şi poate încă îl mai răneşti; îţi pare nespus de rău de lucrul acesta şi vrei să schimbi lucrurile.

Faptul că tu admiţi că i-ai rănit poate fi foarte surprinzător. Şi deoarece cuvintele tale străpung ca o suliţă rănile lor infectate, copilul tău s-ar putea da înapoi supărat. În exterior, copilul tău va reacţiona probabil în unul din aceste trei feluri:

• Va izbucni imediat în lacrimi şi va admite că într-adevăr l-ai rănit, • Te va trata cu tăcere şi cu o privire de răzvrătire ursuză, sau

141

• Va nega repede şi impetuos că s-a întâmplat sau ar fi putut să se întâmple vreodată aşa ceva.

Oricare ar fi reacţia lor, tu eşti cel care trebuie să continui să vorbeşti. Deschide-ţi inima faţă de ei şi spune-le cât de rău îţi pare că i-ai rănit.

7. Cere-le iertare pentru fiecare rană pe care le-ai produs-o Infecţia din inima copilului tău (indiferent de vârstă) poate fi incizată şi apoi curăţată

numai prin alegerea copilului tău de a te ierta pentru fiecare rană specifică. Dacă spui: „Îmi pare rău că te-am făcut să suferi; vrei să mă ierţi?“ s-ar putea să te ierte, dar aceasta nu va însemna mare lucru.

Îţi aduci aminte de paşii de curăţire pe care i-am făcut în capitolul 5? Rănile sunt specifice, deci şi iertarea trebuie să fie specifică. Continuă-ţi conversaţia ţinând cont de faptul că trebuie să tratezi numeroasele categorii de răni şi neiertare una câte una.

Cum găseşte o mămică sau un tătic cuvintele potrivite pentru momente ca acestea? • Nu arunca vina pe alţii. Nu te explica, nici nu te apăra. Nu teoretiza, nici nu

predica. Şi nu trage concluzii, nici nu alege sentimente pentru copilul tău. • Vorbeşte simplu şi direct, păstrând contactul vizual. Asumă-ţi responsabilitatea

pentru tine însuţi şi pentru rolul tău de părinte. • Ascultă cu atenţie. Ascultă îndemnul lui Dumnezeu. Ascultă, nu doar cuvintele

copilului tău, ci şi ceea ce se luptă să spună în spatele lor. Începe cu cuvinte ca: „Mi-am dat seama că într-adevăr te-am făcut să suferi când am

rămas la serviciu de ziua ta, când ai împlinit şapte ani, şi-mi pare foarte rău. Vrei să mă ierţi?“ Apoi aşteaptă răspunsul copilului tău înainte de a trece mai departe la următoarea rană.

Primele cereri de iertare pot părea teribil de dificile atât pentru tine cât şi pentru copilul tău. Ai răbdare. Pe măsură ce straturile de amorţire, de timiditate sau de uitare sunt date la o parte, untdelemnul iertării va începe să curgă şi inimile voastre se vor deschide tot mai mult una faţă de cealaltă.

Sunt rare familiile care nu au nevoie de cel puţin una din aceste „curăţiri ale inimii“ din timpul anilor de creştere a copiilor. Uneori rănile sunt cunoscute, dar de multe ori ele zac îngropate sub straturile de coji emoţionale care trebuie în cele din urmă să fie rupte pentru ca puroiul să iasă afară.

Mi-aduc aminte ziua când am rugat-o pe fiica mea mai mare, Jennifer, să facem o plimbare cu maşina după-amiază. Ajunsesem la concluzia că o rănisem – acum depindea de mine să încerc vindecarea.

Ce greu era să rosteşti acele prime câteva propoziţii! Ce dificil era să admit că rănisem o persoană care îmi era atât de dragă! Conversaţia noastră a durat mai mult de o oră, timp în care ne-am tot învârtit prin împrejurimi. Am luat fiecare rană, una după alta, şi i-am cerut iertare. Şi cu fiecare rană, lacrimile curgeau pe obrajii noştri, dar când ne-am întors în şosea, inimile noastre începuseră să se vindece.

Au trecut mulţi ani de atunci, şi privesc înapoi la acele mile ca la cele mai importante mile pe care le-am parcurs vreodată. Şi ce mulţumitor sunt că Jenny şi cu mine suntem mai apropiaţi acum decât am visat că va fi posibil vreodată. Când durerea este înlăturată, inima poate îmbrăţişa. Mulţumesc, Jenny.

142

8. Când nu-ţi mai poţi aminti de nici o rană, întreabă-i „Ce mai este?“ Contează pe asta. Nu se poate să-ţi aminteşti sau să cunoşti toate rănile. Dar copilul

tău ştie. Adevărul aşa cum l-au trăit ei este stocat undeva în ei, chiar dacă nu este pe vârful limbii lor. Treaba ta este să-l ajuţi pe copilul tău să se deschidă în toate domeniile.

Când ţi-ai epuizat lista, spune: „Ştiu că te-am rănit şi în alte feluri. Care este rana care te-a supărat într-adevăr?“

Indiferent de răspunsul lor, există aproape sigur şi alte răni. Dacă nu primeşti nici un răspuns, deschide-ţi inima astfel încât copilul tău să poată auzi din nou că tu într-adevăr te căieşti şi doreşti cu disperare iertarea lui. Repetă întrebarea. În cele din urmă, vor ieşi la suprafaţă şi alte răni. Ţine minte să nu te aperi. Rana este reală în ei, punct, şi numai cererea ta de iertare îi poate elibera ca să experimenteze vindecarea.

Când urmezi aceşti paşi, aşteaptă-te la lacrimi şi întristare de ambele părţi. Aceasta pentru că acordarea iertării este în mod profund vindecare atât pentru cel care o acordă cât şi pentru cel care o primeşte.

Când conversaţia ta a luat sfârşit, mulţumeşte copilului tău. Spune-i din nou că îl iubeşti. Apoi întreabă-l: „Îţi vei deschide din nou inima către mine şi vei dărâma zidurile pe care le-ai ridicat ca să te protejezi?“ Dacă copilul tău alege să-şi deschidă inima faţă de tine, dărâmând orice zid protector, vei intra într-o relaţie cu copilul tău care credeai că este posibilă doar în cărţile de poveşti.

ÎNCEPUTURILE TERIBILE POT AVEA VEŞNICII MINUNATE Ce s-a întâmplat între Mike şi tatăl său? Te-am lăsat mai devreme cu Mike privind

furios de pe platformă spre cineva, şi tatăl său cu părul alb şi faţa cadaverică stând în picioare în sală.

Lăsându-l pe Mike pe platformă, am coborât pe culoarul din mijloc până am ajuns lângă tatăl. „Domnule, vreţi ca această rană din viaţa dumneavoastră să fie vindecată?“

El a încuviinţat. „Atunci vă rog să veniţi cu mine“, am spus eu, şi am mers cu el în faţă şi l-am aşezat

pe scaunul meu, care era cu faţa spre fiul său. Singurul lucru care bătea mai tare decât inima mea erau mâinile mele care băteau la porţile cerului pentru călăuzire, discernământ şi sensibilitate spirituală imediată. În adâncul sufletului meu ştiam totuşi că Domnul era în control şi că El era vrednic de toată încrederea.

Cu Mike şi tatăl său acum în faţă, am întors cele două scaune astfel încât să fie faţă-n faţă, la numai câteva picioare unul de altul, cu laturile lor spre sală. Am îngenuncheat în spatele scaunelor şi l-am întrebat pe tatăl: „Domnule, este adevărat că nu i-aţi spus niciodată fiului dumneavoastră în toată viaţa lui că îl iubiţi?“

A încuviinţat din nou, sugrumat de emoţie. Din nou am întrebat: „Doriţi să schimbaţi toate aceste lucruri chiar acum?“

A încuviinţat din nou. Apoi s-a aplecat spre mine şi a şoptit răguşit: „N-aş fi crezut vreodată c-o să vină ziua aceasta“.

„Domnule“, am spus, „puneţi-vă mâinile pe umerii fiului dumneavoastră şi spuneţi-i că-l iubiţi“. Şi-a ridicat braţele şi mâinile lui s-au aşezat pe umerii largi ai fiului său. Ochii lui Mike erau plini de lacrimi.

143

Tatăl a spus: „Fiule, te iubesc“. Dar cuvintele sunau goale, şi limbajul trupului lui Mike striga: „Nu te cred!“ Am sesizat că oamenii din sală simţeau acelaşi lucru.

„Domnule, dacă aţi fi tatăl meu şi mi-aţi spune că mă iubiţi în felul acesta, nu cred că v-aş crede“, am riscat eu. De ce nu spuneţi aceste cuvinte din nou. Lăsaţi-le să pătrundă în inima dumneavoastră“.

Tatăl a inspirat adânc. „Mike … fiule“, a început el. Părea că scoate cuvinte şi sentimente neobişnuite din străfundurile inimii. „Te iubesc cu adevărat“.

Zidurile s-au clătinat şi au început să cadă. „Aceasta a fost bine, prietene“, am spus eu. „Acum te rog să spui aceste cuvinte din nou din toată inima ta, dar de data aceasta vreau să le spui prin ochii tăi, în ochii lui, şi până în adâncul inimii lui“.

De data asta, dragostea s-a revărsat din acea inimă bătrână şi îmbâcsită ca şi cum s-ar fi rupt un baraj vechi. Tatăl şi fiul s-au îmbrăţişat în timp ce o sală plină de alţi taţi şi fii urmăreau acest moment sfânt.

Atunci l-am întrebat pe Mike: „Crezi că tatăl tău te iubeşte?“ Acum Mike era cel care nu putea decât să dea din cap, în timp ce lacrimile curgeau

pe faţa şi pe barba lui. „Domnule“, am spus din nou tatălui său, „acum vreţi vă rog să vă puneţi mâinile din

nou pe umerii fiului dumneavoastră şi să-l binecuvântaţi? Spuneţi-i de speranţele şi visele dumneavoastră cu privire la el chiar aici – în faţa noastră, a fraţilor dumneavoastră. Exprimaţi-vă încrederea şi afirmarea în ceea ce face Dumnezeu, şi va mai face încă, în viaţa lui. Binecuvântaţi-l pe fiul dumneavoastră în Numele Domnului Isus. Vreţi să faceţi aceasta cât de bine puteţi şi cu cuvintele dumneavoastră?“

Trebuia să fi auzit binecuvântarea tatălui. A fost absolut incredibil. Visele de mult abandonate păreau să-şi găsească cuvintele şi să prindă viaţă.

Când tatăl său a terminat, m-am întors către Mike. „Este inima ta vindecată, Mike?“ am întrebat eu. Atunci înainte ca el să poată răspunde, m-am grăbit spre ţintă. „Vreau să spun, Mike, crezi că mai ai vreun motiv să fii supărat sau jignit?“

Atunci s-a întâmplat. Rânduri întregi de bărbaţi şi băieţi au văzut cum începe să dispară cicatricea sufletului unui copil. Mike a înţeles dintr-odată că mânia lui nu era împotriva soţiei lui sau a copiilor lui, ci împotriva tatălui său. Şi tatăl a putut experimenta eliberarea lui din închisoarea tăcerii şi a distanţei. Cutele adânci de pe feţele lor s-au destins. Înaintea ochilor noştri, ei păreau să se schimbe şi să arate mai tineri. Când cei doi bărbaţi au coborât de pe platformă braţ la braţ, audienţa s-a ridicat în picioare şi i-a întâmpinat cu aplauze furtunoase.

Şi totuşi când ne-am aşezat din nou, am simţit din partea lui Dumnezeu că nu terminasem încă. Cercetând feţele celor din sală, am recunoscut aceeaşi durere pretutindeni. Rugându-mă pentru har, am plonjat înainte. „Câţi dintre voi aveţi răni sufleteşti de la taţii voştri care au schilodit viaţa voastră până în momentul de faţă?“ am întrebat eu.

Aproape toate mâinile s-au ridicat. Am auzit chiar suspine tăcute din câteva direcţii…

În seara aceea, când David şi cu mine ne întorceam încet spre camera mea de hotel, am mulţumit Domnului pentru harul şi îndurarea Sa. Eram mulţumitor pentru puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului Său care a lucrat în inimile noastre ca să doboare barierele, să vindece familiile şi să facă toate lucrurile noi.

144

Gândeşte-te la aceasta: Adevărul Cuvântului Său este atât de puternic, încât dacă noi am urma exact ceea ce spune el, am putea – şi am reuşi – să ne bucurăm de o realizare care ar putea întoarce familiile noastre la El.

Prietene, ai o rană sufletească, sau ai provocat cuiva o rană sufletească, sau şi una şi alta?

Îndrăzneşte. Pe această cale de a spune adevărul cu dragoste şi iertare, Dumnezeu are o biruinţă spirituală care te aşteaptă, de o bucurie negrăită!

145

Epilog

N-am să uit niciodată faţa acelui reporter furios. Era un om mare cu foc în priviri, şi

când a intrat în locul rezervat reprezentanţilor presei la Silverdome în Detroit, avea deja microfonul îndreptat spre mine.

„Doar nu vreţi să-mi spuneţi, nu-i aşa, Dr. Wilkinson“, aproape a răcnit el, „că toată asta va schimba ceva în viitor?“

În spatele lui, puteam să văd mii de bărbaţi care încă se mai întorceau la locurile lor. Erau Cei care îşi ţin Promisiunea care se năpustiseră în faţa stadionului ca răspuns la mesajul acestei cărţi. De o parte şi de alta a reporterului, s-au grăbit să intre şi alţi jurnalişti.

„Doar nu crezi cu adevărat“, a continuat primul reporter, „că toţi aceşti bărbaţi care coboară de-a lungul culoarelor ca să ia o decizie – tot acest spectacol emoţionant, această venire în faţă – va schimba un singur lucru până la urmă, nu-i aşa?“ A făcut o pauză, care mă îndemna să evit glonţul lui. Ceilalţi reprezentanţi ai presei prezenţi acolo îşi ţineau microfoanele, aplecaţi spre mine cu nerăbdare, şi aşteptau.

Nu-mi venea nimic în minte. Am clipit din ochi. Dar apoi, îndată ce am putut respira o rugăciune de ajutor, a venit răspunsul.

„Domnule, îţi mulţumesc pentru această întrebare“, am spus eu. „Este o întrebare grozavă. Dar lasă-mă să-ţi răspund cu o întrebare de-a mea. Te-ai căsătorit cumva într-o biserică?“

Acum era rândul reporterului să clipească. „Ei bine, da, m-am căsătorit, dar …“ „Şi cu această ocazie, n-ai mers de-a lungul unui culoar, şi n-ai fost puţin

emoţionat?“ „Ei, da“, a spus el, privind nedumerit. „Şi când ai mers de-a lungul acelui culoar n-ai luat tu o decizie care ţi-a schimbat tot

restul vieţii?“ „Da, domnule, aşa am făcut“. „Ei bine, presupun că dacă a mers cu tine, la fel poate să meargă şi cu zece mii de alţi

bărbaţi, nu crezi?“ Toţi oamenii din cameră au râs, şi a râs şi cel care mă interoga. O alegere care poate schimba o viaţă? Absolut! Ceea ce aproape a pierdut din vedere reporterul acela este că vieţile noastre, de la un

capăt la celălalt, sunt o sumă a angajamentelor noastre. Dacă ai putea să faci stânga împrejur şi să priveşti înapoi la viaţa ta chiar acum, ai vedea că este alcătuită din puncte de cotitură care te-au adus acolo unde eşti astăzi. Ai luat-o la stânga în loc s-o iei la dreapta. Ai spus da în loc să spui nu. Ai lăsat în urmă duzini de opţiuni bune; una singură ai îmbrăţişat.

146

Tot aşa, viaţa ta este suma totală a biruinţelor tale spirituale. Şi sper că acum când priveşti înapoi la paginile şi capitolele acestei cărţi, vezi multe. Dacă da, atunci ştiu dincolo de orice îndoială că fiecare din ele produce deja o schimbare în viaţa ta.

„Dar acum“, ai putea să mă întrebi, „ce aş putea face ca să continui să am biruinţe spirituale pe calea vieţii?“

Sfatul meu pentru tine este simplu, uneori costisitor – şi foarte necesar. Trebuie să continui să iei decizii. Continuă să mergi pe culoarul acela. Continuă să te abaţi de la tot ce înseamnă sine şi păcat şi bine de mâna a doua – şi caută să pui mâna pe alegerea radicală, binecuvântată a trăirii de pe Primul Scaun. Pentru că alegerea (şi fiecare zi oferă sute) ţine întotdeauna de tine.

Gândeşte-te la această alegere ca la o viaţă de pocăinţă; adică, recunoaşte că fără o dorinţă continuă din partea ta de a renunţa la ceea ce în mod impulsiv şi cel mai natural cauţi să apuci, Dumnezeu nu poate să-ţi umple viaţa cu cele mai bune şi curate lucruri pe care doreşte să ţi le dea. O viaţă de pocăinţă înseamnă să fii grabnic să-I ceri iertare lui Dumnezeu, grabnic să te îndrepţi şi suficient de curajos ca s-o iei din nou de unde ai rămas. O viaţă de pocăinţă înseamnă să continui să ai biruinţe spirituale, şi harul şi puterea lui Dumnezeu să curgă prin viaţa ta într-o abundenţă din ce în ce mai mare.

Ţine la această viaţă de pocăinţă ca la cea mai mare biruinţă a ta – aceea prin care devii, aşa cum spune Noul Testament, „o jertfă vie“ (Romani 12:1). Credincioşii de la început ştiau ce înseamnă acest termen pentru că ei erau foarte familiari cu jertfele de la templu. O jertfă era un animal mort, omorât ca un dar religios. Nimic frumos.

Dar nu pierde din vedere legătura inspirată pe care o face Pavel între aceste două cuvinte – „jertfă“ şi „vie“. Vezi, într-un sens foarte real, tu ai valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu – tu atingi lumea pentru El – numai între momentul când vii la viaţa nouă în Hristos şi momentul când intri în prezenţa Lui pentru totdeauna. În această perioadă de timp, oricât ar fi de lungă sau de scurtă, Dumnezeu îţi cere să fii o jertfă vie pentru El – să mori faţă de sinele tău, să renunţi la toate drepturile tale personale, să-ţi tai toate legăturile, să te încrezi pur şi simplu în El în mod deplin cu toate nevoile şi speranţele şi visele tale.

Aceasta este viaţa de biruinţă pe care Dumnezeu ţi-o oferă acum – pentru binele tău şi pentru gloria Sa.

O jertfă vie. Să alegi să te întorci, şi să te întorci din nou. Prietene, hai să continuăm să mergem împreună pe culoarul acela plini de bucurie şi

de speranţă.

Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:1-2)

147

Resurse

Trăind biruinţe spirituale este un proiect comun a trei organizaţii creştine care s-au

unit ca să creeze această unealtă a lucrării creştine pentru tine. LifeWay Resources (800-233-1123, www.lifeway.com), Multnomah Publishers

(800-929-0910, www.multnomahpubl.com), şi Walk Thru the Bible (800-868-9300, www.walkthru.org) fiecare contribuind după puterile lor pentru a produce următoarele mijloace de lucru:

1. Casete Video O serie de patru casete video ale lui Dr. Bruce Wilkinson care prezintă Trăind

biruinţe spirituale cu scenete atrăgătoare şi grafică, disponibile pentru şcolile duminicale, pentru studii biblice acasă, pentru servicii divine de seară la biserică, pentru tabere şi pentru conferinţe. Un caiet de curs şi un ghid pentru lideri însoţesc această serie. Sunt disponibile de la LifeWay Resources şi Walk Thru the Bible.

2. Casete audio Patru casete audio conţinând înregistrarea fiecăreia din cele patru sesiuni ale Dr.

Wilkinson despre cursul Trăind biruinţe spirituale pe o parte a casetei cu comentarii devoţionale zilnice pregătite special şi cu introspecţii schimbătoare de viaţă pe cealaltă parte. Sunt disponibile de la LifeWay Resources şi Walk Thru the Bible.

3. 30 de Zile ca să Trăim Biruinţe Spirituale Această carte cuprinde treizeci din cele mai bune articole despre felul cum poţi birui

în viaţa ta, în căsnicia ta, în familia ta şi în Domnul. Scrise de autori cum ar fi James Dobson, Oswald Sanders, Andrew Murray, Charles Swindoll, Gary Smalley şi Joseph Stowell. Pot fi folosite separat sau citite împreună cu cursul. Sunt disponibile de la Multnomah şi Walk Thru the Bible.

4. Conferinţe cu „Trăind Biruinţe Spirituale“ Conferinţe speciale pentru biserici, colegii, centre conferenţiare şi tabere pe baza

principiilor schimbătoare de viaţă ale celor Trei Scaune. Sunaţi la Walk Thru the Bible pentru detalii.

148