8/18/2019 Auzul.pdf

1/7

 O      

seară liniştită la ţară, departe de larma

civilizaţiei, îţi oferă posibilitatea să te cufunzi în

freamătul plăcut al nopţii. O uşoară adiere

stârneşte un foşnet slab printre frunze. Insecte,

 păsări şi animale îşi unesc chemările

îndepărtate. Ce senzaţie plăcută e să auzi toate

aceste sunete delicate! Le auzi?

Capacitatea sistemului auditiv uman

este pur şi simplu uimitoare. Dacă stai o

 jumătate de  oră într -o cameră anecoidă —  

o încăpere izolată fonic, ale cărei suprafeţe

absorb sunetele  —, capacitatea de a auzi ţi

se va mări îndeajuns ca să începi să auzi

8/18/2019 Auzul.pdf

2/7

sunete neobişnuite chiar în corpul tău. Alton Everest, specialist în acustică,

descrie o astfel de experienţă în lucrarea The  Master   Handbook  of   

 Acoustics. Mai întâi auzi destul de tare bătăile inimii. După vreo

oră petrecută în cameră, auzi sângele curgând în vene. În final,

dacă ai auzul fin, „răbdarea îţi este răsplătită când auzi un

şuierat ciudat între bătăile inimii şi zgomotul circulaţiei

sângelui. Ce este acesta? Este sunetul produs în urechi de

 particulele de aer care se lovesc de timpane“, explică

Everest. „Vibraţia timpanului cauzată de acest şuierat

este incredibil de mică —   doar 1 la sută dintr -o

milionime a unui centimetru!“ Acesta este „pragul

auzului“, limita inferioară a capacităţii tale de a

 percepe sunetele. O mai mare sensibilitate auditivă

nu ar fi de nici un folos, deoarece sunetele mai

slabe ar fi înăbuşite de zgomotul particulelor de

aer care se lovesc de timpane.

Auzul se datorează funcţiilor urechii

externe, ale celei medii şi ale celei interne

împreună cu capacitatea sistemului nervos şi

a creierului de a percepe şi de a prelucra

sunetele. Sunetul străbate aerul sub formă

de unde produse de variaţiile de presiune.

Aceste unde produc o mişcare a timpanelor

înainte şi înapoi, iar această mişcare, la

8/18/2019 Auzul.pdf

3/7

rândul ei, este transmisă de urechea medie urechii interne. La acest nivel,

vibraţia este transformată în influxuri nervoase care sunt percepute

de creier ca sunete.

Importanţa 

urechii 

externe 

Partea exterioară flexibilă a urechii ce prezintă

 proeminenţe arcuate se numeşte  pavilion.  Pavilionul

captează sunetul, dar face mult mai mult decât atât. Te-ai

întrebat vreodată de ce are urechea atât de multe cute?

Undele sonore reflectate de suprafeţele pavilionului

sunt uşor modificate în funcţie de unghiul lor de

incidenţă. Creierul este capabil să decodifice aceste

minuscule variaţii şi să determine poziţia sursei

sunetului. Creierul face acest lucru pe lângă faptul

că pune în legătură durata cu intensitatea unui

sunet în timp ce acesta pătrunde în ambele

urechi.

De exemplu, pocneşte-ţi degetele

mişcându-ţi mâna în sus şi în jos, exact în

faţa unei persoane care stă cu ochii închişi.

Cu toate că degetele tale rămân la aceeaşi

distanţă faţă de fiecare dintre urechile sale,

 persoana va fi totuşi în stare să îşi dea

seama dacă sunetul vine de sus, de jos sau

de undeva de la mijloc. De fapt, chiar şi o

8/18/2019 Auzul.pdf

4/7

 persoană care aude bine doar cu o ureche poate stabili destul de bine de

unde vin sunetele.

Urechea 

medie 

 —  

O 

minune 

a 

mecanicii 

Funcţia principală a urechii medii este de a transmite

vibraţiile timpanului la lichidul care umple urechea internă.

Acest lichid este mult mai greu decât aerul. Astfel, ca în

cazul unui biciclist care urcă pe un deal abrupt, este nevoie

de un bun „raport de transmisie“ pentru a transmite

energia în cel mai eficient mod posibil. În urechea

medie, vibraţia timpanului este transmisă de trei

oscioare, cunoscute sub numele de ciocan, nicovalăşi scăriţă datorită formei pe care o au. Acest

mecanism în miniatură formează un „raport de

transmisie“ aproape perfect pentru urechea

internă. S-a estimat că, fără acesta, s-ar pierde

97 la sută din puterea sunetului. 

În urechea medie există doi muşchi

delicaţi care sunt ataşaţi acestui mecanism.

Când urechea este expusă timp de o sutime

de secundă unui sunet puternic de joasă

frecvenţă, aceşti muşchi se contractă

automat, împiedicând în mare măsură

vibraţia mecanismului şi prevenind astfel

 posibile afecţiuni ale auzului. Acest reflex

8/18/2019 Auzul.pdf

5/7

este suficient de rapid ca să te protejeze, practic, de toate sunetele puternice

care apar în mediul înconjurător, totuşi, nu de toate sunetele produse

de echipamente electronice sau mecanice. Mai mult decât atât,

aceşti muşchiuleţi îşi pot menţine poziţia protectoare numai

timp de 10 minute. Dar acest lucru îţi dă posibilitatea de a te

îndepărta de zgomotul supărător. Interesant, când vorbeşti,

creierul trimite anumite semnale la aceşti muşchi ca să

reducă sensibilitatea auzului, astfel încât vocea ta să nu

fie prea tare pentru tine.

Uimitoarea 

ureche 

internă 

Partea componentă a urechii interne care are un

rol în auz se află în melc  (sau cohlee), cavitate

numită astfel datorită formei sale. Cavitatea care îi

 pr otejează mecanismul delicat este cel mai tare os

din corp. În acest labirint se găseşte membrana 

bazilară,  unul dintre ţesuturile care împart

melcul în canale longitudinale. De-a lungul

membranei bazilare se află organul  lui Corti, 

care susţine mii de celule ciliate  —   celule

senzoriale ce prezintă terminaţii

asemănătoare părului care se prelungesc în

lichidul cohlear.

Când vibraţia oscioarelor urechii

medii este transmisă la  fereastra  ovală  a

8/18/2019 Auzul.pdf

6/7

melcului, aceasta produce unduiri în lichid. Aceste unduiri pun în mişcare

membranele, la fel cum vălurelele unui iaz unduiesc frunzele

 plutitoare. Unduirile încreţesc membrana bazilară în locuri care

corespund anumitor frecvenţe. Celulele ciliate din această

regiune ating membrana tectoria care se află deasupra.

Această atingere excită celulele ciliate care, la rândul lor,

generează influxuri pe care le trimit la creier. Cu cât

sunetul este mai puternic, cu atât celulele ciliate sunt

stimulate mai mult, iar vibraţiile lor sunt mai rapide.

Astfel, creierul percepe sunetele mai puternice.

Creierul 

şi 

auzul 

Creierul este cel mai important organ al

sistemului auditiv. El are capacitatea extraordinară

de a transforma avalanşa de informaţii sub formă

de influxuri nervoase în percepţia mentală de

sunet. Această funcţie importantă a creierului

arată clar legătura specială dintre gândire şi

auz, obiect de studiu al  psihoacusticii.  De

 pildă, creierul vă ajută să detaşaţi un dialog

dintre multe altele într-o cameră

aglomerată. Un microfon nu are această

capacitate şi, prin urmare, o  înregistrare

făcută în aceeaşi cameră ar fi aproape

ininteligibilă. 

8/18/2019 Auzul.pdf

7/7

 Neplăcerea cauzată de sunetele nedorite demonstrează un alt aspect

al acestei legături. Indiferent cât de mică este intensitatea unui

sunet, dacă totuşi îl auzi chiar dacă nu vrei, acest lucru poate fi

iritant. De pildă, intensitatea zgomotului produs de un robinet

care picură este foarte scăzută. Totuşi poate fi foartesupărător dacă, în liniştea nopţii, te ţine treaz! 

Într-adevăr, sentimentele noastre sunt strâns legate

de auz. Gândiţi-vă doar la efectul contagios al unui râs

din inimă sau la căldura pe care o transmite un cuvânt

sincer de afecţiune sau de laudă. În mod asemănător, o

mare parte din ceea ce învăţăm pe plan intelectualasimilăm prin intermediul urechilor.