Autonomia Locala - Caractere Generale
Autonomia locala. Caractere generale
Cuvantul autonomie deriva din limba greaca veche, in care
prefixul auto=singur, de la sine, independent, iar nomos=lege. Prin
urmare, in sens etimologic, prin notinea de autonomie urmeaza sa se
inteleaga libertatea (dreptul) de a se guverna prin propriile sale
legi. Raportandu-ne la pozitia in stat a diferitelor colectivitati
umane aflatoare pe teritoriul lui, ele vor putea fi considerate
autonome in cazul in care vor fi in situatia de a adopta norme
juridice in conditii de independenta fata de autoritatea publica
centrala.
Trebuie observat insa ca notiunea de autonomie astfel definita
nu poate fi corect inteleasa daca nu se are in vedere faptul ca in
societatea moderna, apare o ierarhizare a normelor juridice in
functie de forta lor juridica mai mare sau mai mica, in cadrul
careia actele autoritatilor administrative centrale si locale
trebuie sa fie conforme legilor. Avand in vedere aceasta
diversificare a normelor juridice, gradul de autonomie a organului,
care le emite, va putea varia la randul sau dupa cum el este
abilitat sa emita legi, adica acte normative cu cea mare forta
juridica sau acte juridice subordonate legilor. Astfel va putea
exista o autonomie legislativa atunci cand unor colectivitati umane
li se recunoaste dreptul de a adopta, fie direct, fie prin
intermediul unor reprezentanti, norme cu cea mai mare forta
juridica, adica legi constitutionale, organice sau ordinare.
Dimpotriva se va putea vorbi de o autonomie administrativa, atunci
cand respectivei colectivitati umane i se recunoaste numai dreptul
ca pe baza si in conformitate cu legile in vigoare, sa emita, prin
vot, fie direct, fie indirect, norme obligatorii de interes local.
Dupa cum se vede, clasificarea autonomiilor in autonomii
legislative si administative nu este decat o reflectare a
distinctiei mai generale intre functia legislativa si cea executiva
a statului. Daca unei colectivitati umane i se recunoaste dreptul
de a exercita ea insasi sau prin reprezentanti alesi de ea functia
legislativa, se va putea spune ca ea se bucura de autonomie
legislativa. Acesta este cazul stateler membre ale statelor
federale, in structura carora organele legislative proprii sunt
competente sa adopte legi in toate domeniile de raporturi sociale,
cu exceptia celor date, prin insusi textul Constitutiei, in
competenta organului legislativ federal. In schimb, daca ceea ce i
se recunoaste unei colectivitati umane este numai dreptul de a
adopta, direct sau prin reprezentanti, norme juridice cu o cu o
forta juridica subordonata legilor, vom fi in prezenta unei
autonomii administrative. Asa fiind, intrucat in sensul
Constitutiei si a art. 1 alin. (2) din Legea nr.69/1991, organele
alese ale comunelor, oraselor si judetelor se bucura numai de
autonomie administrativa, consecinta este ca ele nu vor putea emite
acte normative care sa modifice, sa abroge sau sa suspende legile
in vigoare, ci vor trebui sa li se conforme in intreaga lor
activitate.
Definitia data autonomiei locale de Legea nr. 69/1991 si de
Carta europeana lasa deschisa problema criteriului sau a
criteriilor de departajare a competentelor intre organele centrale
si locale, caci aceste texte se marginesc sa vorbeasca despre
dreptul si capacitatea autoritatilor locale de a rezolva o parte
importanta a treburilor publice, fara sa dea alte precizari.
In art. 119, Constitutia tarii noastre consacra principiul
autonomiei locale dupa care este organizata si functioneaza
administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale.
Totodata, determinat de caracterul unitar al statului nostru,
Constitutia consacra si cel de-al doilea principiu de organizare si
functionare al administratiei publice din unitatile
administrativ-teritoriale, si anume principiul descentralizarii
serviciilor publice. Faptul ca aceste doua principii sunt cuprinse
in acelasi articol demonstreaza ca aceste doua principii actioneaza
concomitent si ca cerintele lor se intrepatrund astfel incat sa se
asigure, pe de o parte, autonomia locala, iar pe de alta parte,
conducerea unitara intregii tari.
Un criteriu de departajare a competentelor intre autoritatile
publice locale si cele centrale pare a fi oferit de art. 120 alin.
(2) al Constitutiei, potrivit caruia consiliile locale si primarii
rezolva treburile publice din comune si orase, prevedere care lasa
sa se inteleaga ca ceea ce revine autoritatilor publice locale sunt
treburile de interes local, spre deosebire de treburile de interes
national, care apartin competentei organelor centrale.
In practica, o delimitare categorica intre treburile de interes
local si cele de interes general este de foarte multe ori greu de
facut. Aceasta pentru ca interesul public general nu este altceva
decat o rezultanta a ansamblului intereselor publice locale, pe
care le inglobeaza si le amalgameaza. Asa, de exemplu, mentinerea
ordinii publice in comune si orase este in primul rand o problema
de interes national, caci, la nivelul intergii tari, ordine publica
nu va exista decat daca ea este infaptuita in toate localitatile.
Asa fiind, ramae deschisa intrebarea de a sti ce sarcini legate de
mentinerea ordinii publice urmeaza sa revina organelor centrale si
care dintre ele sa revina organelor locale. Situatia este
asemanatoare si in sfera altor interese, cum sunt cele legate de
ocrotirea sanatatii publice, de asigurarea aprovizionarii cu
alimente si bunuri de consum ale populatiei, de buna desfasurare a
circulatiei pe drumuri publice, de aparare a tarii, etc.
Intrucat criteriile de delimitare a sferei de competenta a
organelor locale in raport cu cea a organelor centrale oferite de
Constituita din 1991, revizuita in 2003 si de Carta autonomiei
locale sunt foarte elastice, a revenit Legii nr. 69/1991 sarcina de
a concretiza cateva conditii minimale pentru a putea fi vorba de o
adevarata autonomie locala. Aceste conditii sunt:
a). O prima conditie este ca diferitele comunitati locale
(comuna, orasul si judetul) sa dispuna de organe proprii, alese in
mod liber prin votul direct sau indirect al tuturor cetatenilor
maturi, demni si capabili, domiciliati in raza lor.
b). O a doua conditie pentru a considera o colectivitate locala
ca fiind autonoma este ca ea sa fie inzestrata atat cu
personalitate juridica civila, cat si cu personalitate de drept
public.
c). O a treia conditie, care-si gaseste reflectare in Legea
nr.69/1991, se refera la faptul ca, pentru a fi autonoma, o
colectivitate locala trebuie sa dispuna de un minim de atributii in
ceea ce priveste in stabilirea propriei sale organizari .
d). Pentru a fi vorba de o autonomie a colectivitatilor locale
este necesar, in al patrulea rand, ca acestora sa li se recunoasca
dreptul de a exercita independent atributii functionale cat mai
largi.
e). Autonomia comunitatilor locale presupune, in sfarsit,
diminuarea pana la disparitie a conrolului administrativ
ierarhic.
f). Autonomia locala vizeaza nu numai activitatea organelor
colegiale ale comunitatilor locale, ci si pe cea a organelor
individuale alese prin vot de cetateni.
In acest sens, art. 120 alin. (2) al Constitutiei prevede:
consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, cu
autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din
comune si orase.
Pentru a da un cat mai larg spatiu de manevra legiuitorului
organic si ordinar in reglementarea organizarii si functionarii
administratiei publice locale, Constitutia din 1991,revizuita in
2003, s-a marginit doar sa creioneze in 4 articole cateva repere cu
totul generale in materie.
Un prim reper se refera la insasi notiunea de administratie
publica locala.
In aceasta privinta, unul din primele articole ale Constitutiei:
art.3 alin.(30) determina foarte precis sfera acestei notiuni,
atunci cand prevede ca teritoriul Romaniei este organizat, sub
aspect administrativ, in comune, orase si judete, adaugand apoi ca,
in conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii. In
lumina acestei dispozitii este limpede ca, in sensul Constitutiei,
in notiunea de administratie publica locala sunt cuprinse numai
cele trei unitati administrativ-teritoriale mentionate mai sus. De
aici consecinta ca principiile de baza stabilite de Constitutie cu
privire la administratia publica locala si anume principiul
autonomiei locale si cel al descentralizarii serviciilor publice,
sunt aplicabile exclusiv in raporturile cu organele care
functioneaza cadrul comunelor, oraselor si judetelor.
Constitutia nu defineste notiunea de autonomie locala. Totusi,
una din notele caracteristice ale acestei notiuni isi gaseste
reflectare in acea dispozitie a Constitutiei, potrivit careia
consiliile comunale, orasenesti si judetene, ca si primarii din
comune si orase sunt organe alese de corpul electoral. De asemenea,
dispozitiile Constitutiei, in sensul carora consiliile locale si
primarii coordoneaza activitatea consiliilor locale si orasenesti
in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean, pot
oferi anumite indicii cu privire la domeniile in care principiul
autonomiei urmeaza sa opereze in cadrul administratiei publice
locale.
Autonomia administratiei publice locale consta in dreptul
autoritatilor publice locale, reprezentative, de a dispune toate
masurile pentru realizarea, pe plan local, a sarcinilor puterii
executive - satisfacerea intereselor generale ale locuitorilor din
unitatea administrativ-teritoriala in care functioneaza organul
administratiei publice locale. Conform art. 3 alin. (1), din Legea
administratiei publice locale nr.215/2001, prin autonomia locala se
intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor
administartiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in
numele si in interesul colectivitatii locale pe care le reprezinta,
treburile publice, in conditiile legii. Desi aceste doua principii
al autonomiei locale si al descentralizarii serviciilor publice
actioneaza concomitent si cu intensitati diferite, este de observat
ca in legatura cu ele se manifesta doua tendinte, pe de o parte,
aceea a organelor administratiei publice locale si chiar a
locuitorilor, care reclama o cat mai mare autonomie locala, iar, pe
de alta parte, aceea a organelor de specialitate ale administratiei
publice centrale care, in virtutea caracterului unitar al statului
nostru, sustin conducerea de la centru a tuturor laturilor puterii
executive.
Aceste doua tendinte se vor manifesta pana la realizarea unui
echilibru intre aceste doua principii, astfel incat organele
administratiei publice centrale sa se ocupe de satisfacerea acelor
interese generale ale societatii care nu pot fi realizate pe plan
local de catre organele administratiei publice locale cum ar fi :
apararea tarii, paza frontierelor, siguranta statului, politica
externa si altele asemenea. Este adevarat ca orice stat prin
organele administrative publice centrale trebuie sa se preocupe de
nivelul de educatie al locuitorilor sai, de sanatatea acestora, dar
aceasta nu inseamna ca organele de specialitate ale administratiei
publice centrale trebuie sa le rezolve, de la centru, toate
aspectele care se ivesc in practica. Aceste organe de specialitate
ale administratiei publice centrale trebuie sa asigure numai
conducerea generala a acestor laturi ale activitatii puterii
executive.Spre deosebire de descentralizarea serviciilor publice
administrative, care a constituit, evident, un progres, inca de la
proclamarea acestui principiu, in primii ani ai Marii Revolutii
Franceze, sau la noi prin Regulamentele Organice, dar cu deosebire
prin Constitutia din 1866, autonomia locala, desi s-a manifestat cu
intensitati diferite in tara noastra, constituie viitorul in ceea
ce priveste conducerea unitatilor administrativ-teritoriale.
Organizarea si functionarea organelor administratiei publice locale
potrivit cerintelor principiului autonomiei locale asigura
satisfacerea intereselor cu caracter local ale locuitorilor
unitatilor administrativ-teritoriale in care acestea sunt alese si
functioneaza.
Pentru organizarea si functionarea organelor administratiei
publice locale potrivit cerintelor principiului autonomiei locale
si realizarea atributiilor ce le au, este necesar ca aceste organe
sa dispuna de venituri proprii, constituite din surse realizate pe
teritoriul unitatilor administrativ-teritoriale in care
functioneaza. Fara baza materiala necesara realizarii atributiilor
ce le revin, de satisfacere a intereselor locuitorilor, consideram
ca autonomia locala ramane numai un deziderat.Principiul autonomiei
locale, dupa care sunt organizate si functioneaza organele
administratiei publice locale, implica, dupa cum rezulta din
prevederile art. 3-5 din Legea administratiei publice locale nr.
215/2001, urmatoarele aspecte :
a). Aceste organe sa fie alese prin vot universal, egal, direct,
secret si liber-exprimat al locuitorilor cu drept de vot, care au
domiciliul in unitatea administrativ-teritoriala in care vor
functiona acele organe;
b). Sa aiba initiativa, in conditiile legii, in toate domeniile
cu exceptia celor care sunt date in mod expres in competenta altor
autoritati publice;
c). Sa organizeze functionarea, competentele si atributiile,
precum si gestionarea resurselor care, potrivit legii, apartin
comunei, orasului sau judetului, dupa caz.
Alegerea acestor organe, prin votul direct al cetatenilor cu
drept de vot din unitatile administrativ-teritoriale, evidentiaza
si faptul ca, spre deosebire de unele organe care functioneaza isi
desfasoara activitatea la nivelul unitatilor, unor unitati
administrativ-teritoriale,care sunt numite de la centru, consiliile
locale, primarii, consiliile judetene, precum si presedintii
acestora sunt organe reprezentative alese de cei in interesul
carora isi desfasoara activitatea. Sunt numiti de la centru
prefectii judetelor, de catre Guvern, si conducatorii serviciilor
publice descentralizate, de catre ministrii si conducatorii
celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale, cu avizul prefectilor.
Autonomia locala implica si dreptul organelor administratiei
publice locale de a adopta, in mod independent fara nici un amestec
al altor organe actele juridice necesare in vederea realizarii
atributiilor ce le revin potrivit legii. Altfel spus, autonomia
locala se exercita conform legilor statului, iar in cazul in care,
in virtutea autonomiei locale, un consiliu adopta o hotarare care
incalca legea, aceasta hotarare este lovita de nulitate. In acest
sens vom da urmatorul exemplu:
Un consiliu comunal a adoptat o hotarare care cuprindea, printre
altele, obligatia locuitorilor comunei de a contribui, prin munca,
la executarea unor lucrari gospodaresti si de infrumusetare a
localitatii.Constatand ca acasta parte din hotararea consiliului
comunal contravine prevederilor art.39 alin. (1) din Constitutie,
potrivit carora munca fortata este interzisa, prefectul judetului a
cerut instantei de contencios administrativ competente anularea
partiala a hotararii consiliului comunal.
Solutionand litigiul, instanta de contencios administrativ a
admis actiunea astfel cum aceasta a fost formulata.
Impotriva acestei solutii, consiliul comunal in cauza, a cerut
instantei supreme desfiintarea hotararii pronuntate de instanta de
fond.
Judecand recursul, Sectia de contencios administrativ a Curtii
Supreme de Justitie, prin Decizia nr. 75/1993,a respins recursul
formulat de recurentul parat.
Intr-o alta cauza, prefectul judetului a cerut instantei de
contencios administrativ competente anulareahotararii unui consiliu
local municipal prin care s-au stabilit taxe speciale pentru
oficierea casatoriilor in zilele de sambata si duminica.Solutionand
cauza, instanta de fond a admis actiunea astfel cum a fost
formulata. Judecand recursul, instanta suprema a retinut ca,
printre atributiile pe care le exercita primarul, potrivit art.
44din Legea nr. 69/1991 astazi art. 68 lit.) din Legea nr. 215/2001
este si aceea prevazuta la lit.t) referitoare la faptul ca
indeplineste functia de ofiter de stare civila. Fiind un serviciu
legal datorat el este, in esenta, gratuit si nu poate deveni oneros
prin hotararea consiliului local, daca se exercita in zile
nelucratoare si, cum instituirea de impozite si taxe constituie
atributii expres prevazute de lege, prin Decizia nr. 494/1992 a
Sectiei de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie,
recursul a fost respins. Autonomia locala implica respectarea legii
in intreaga activitate de rezolvare a treburilor publice, inclusiv
in activitatea de adoptare de acte administrative, desfasurata de
consiliile locale si, in mod corespunzator, si de consiliile
judetene.
Coroborand prevederile art. 120 din Constitutie cu cele ale art.
121 observam ca notiunea de autonomie locala ca principiul dupa
care sunt organizate si functioneaza organele administratiei
publice locale - este folosita numai in legatura cu consiliile
locale, in timp ce pentru consiliile judetene nu se mai foloseste
aceasta notiune. Astfel, potrivit art. 120 alin. (1), autoritatile
administratiei publice prin care se realizeaza administratia
publica locala in comune si orase sunt consiliile locale alese si
primarii alesi, in conditiile legii, ca autoritati administrative
autonome si rezolva treburile publice din comune si orase. Cat
priveste consiliul judetean, in art. 121 alin. (1) se precizeaza ca
el este autoritatea administratiei publice pentru coordonarea
activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea
realizarii serviciilor publice de interes judetean.Din textul citat
rezulta ca desi nu este folosita notiunea de autonomie locala,
aceasta nu inseamna ca, in raporturile cu centrul, consiliul
judetean nu actioneaza autonom in realizarea atributiilor ce-i sunt
stabilite prin lege. Cu alte cuvinte, autonomia locala este un
principiu dupa care sunt organizate si functioneaza atat consiliile
locale si primarii comunelor si oraselor, cat si consiliile
judetene si presedintii acestora.
Desi principiul autonomiei locale actioneaza atat la nivelul
organelor administratiei publice locale, cat si la acela al
organelor administratiei publice judetene, trebuie sa subliniem
faptul ca in ceea ce priveste autonomia locala, atat la un nivel
cel local -, cat si celalalt cel judetean nu se exclud reciproc, ci
ele actioneaza cu luare in considerare a prevederilor art. 6 alin.
(2) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, conform
carora in relatiile dintre autoritatile administratiei publice
locale si consiliul judetean, pe de o parte,precum si intre
consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de
subordonare.
In ce ne priveste, consideram ca dispozitiile cuprinse in alin.
(1) al art. 6 din aceeasi lege, potrivit carora, raporturile dintre
autoritatile administratiei publice locale din comune si orase si
autoritatile administratiei publice de la nivel judetean se bazeaza
pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii,
cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor intregului
judet. Dar, adevarata natura a raporturilor dintre consiliile
locale si cele judetene este determinata de alin. (1) al art. 101
din aceeasi lege , potrivit caruia, consiliul judetea este
autoritatea administratiei publice locale, constituita la nivel
judetean, pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si
orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes
judetean.Autonomia locala a consiliilor locale si a celor judetene
rezulta si din faptul ca, dupa cum un consiliu judetean nu poate
anula un act administrativ de autoritate adoptat de consiliul local
ori emis de catre primar, tot asa, nici Guvernul, si cu atat mai
putin un minister sau alt organ de specialitate al administratiei
publice centrale nu poate anula un act administrativ de autoritate
adoptat de consiliul judetean sau emis de presedintele consiliului
judetean. In realizarea cerintelor principiului autonomiei locale,
actele ilegale ale consiliilor locale si a celor judetene pot fi
anulate numai de catre instantele judecatoresti de contencios
administrativ, la sesizarea prefectului si a celor care se
considera vatamati in drepturile lor recunoscute de lege, in
conditiile Legii nr. 29/1990.Al doilea principiu dupa care este
organizta si functioneaza administratia publica din unitatile
administrativ-teritoriale este acela al descentralizarii
serviciilor publice, in temeiul caruia Guvernul, ministerele si
celelalte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale isi desemneaza propriile servicii publice care isi
desfasoara activitatea, de specialitate, in unitatile
administrativ-teritoriale.
Prevederile art. 122 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora
prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local si conduce
serviciile publice descentralizate ale ministerelor si ale
celorlalte organe centrale, din unitatile
administrativ-teritoriale, stabilesc pozitia juridica a prefectului
reprezentant al Guvernului si a serviciilor publice descentralizate
din unitatile administrativ-teritoriale servicii publice de
specialitate ale ministerelor si ale celorlalte organe de
specialitate ale administratiei publice centrale care isi
desfasoara activitatea, nu la centru, ci in unitatile
administrativ-teritoriale in care au fost organizate.
Formele si limitele autonomiei locale
Autonomia locala, cum s-a exprimat si Anibal Teodorescu, in
ordinea evenimentelor istorice, este anterioara statului, ea
pastrandu-se ca realitate socio-psihologica chiar si atunci cand
puterea politica centrala a aplicat cele mai directe si brutale
mijloace de . Ca realitate juridica, autonomia locala a variat si
variaza dupa mai multi factori, intre care: a) traditia
istorica;
b) cadrul geografic; c) resursele economice; d)gradul de
instructie civica sau politica;
e)stadiul atins de reglementarile nationale si
internationale.
Se poate spune ca, la acest inceput de secol si de mileniu, cel
putin in spatiul european, problemele autonomiei locale li se
acorda o importanta mare in ceea ce priveste mentinerea pacii
sociale si a stabilitatii politice,pe de o parte, si prefigurarea
viitoarei organizari politice a continentului, inclusiv intr-un
cadru constitutional unic al viitoarelor state unite ale Europei,
pe de o parte. Aceasta este cu atat mai importanta daca ne referim
la asocierea care se face tot mai mult intre autonomia locala si
rezolvarea problemelor minoritatilor etnice, culturale sau
lingvistice.
La ora actuala, ca regula, principiul descentralizarii sau ideea
autonomiei locale comporta doua forme:a)descentralizarea
teritoriala;
b)descentralizarea tehnica.
Descentralizarea teritoriala presupune existenta unor interese
comune ale locuitorilor dintr-o fractiune geografica, ce reprezinta
o portiune din interiorul unui stat, interese ce conduc la afaceri
locale in cele mai diverse domenii de activitate, distincte de
afacerile (problemele) nationale. Strict sociologic vorbind,
solidaritatea cetatenilor in jurul acestor interese depinde de
dimensiunea cadrului teritorial, ea fiind foarte puternica intr-o
mica localitate rurala si foarte superficiala intr-o mare
aglomeratie urbana sau la nivelul unei regiuni.
In alti termeni, descentralizarea teritoriala presupune
existenta unor autoritati locale alese, care au competenta
materiale generala.
Descentralizarea tehnica presupune existenta unor persoane
morale de drept public care presteaza anumite servicii publice,
detasate din masa serviciilor prestate de autoritatile statale.
Aceste persoane morale sunt denumite, traditioanal, stabilimente
publice locale.
Doctrina actuala retine ideea dupa care descentralizarea
teritoriala este o repartizare de afaceri administrative comandata
de diversitatea sociala si politica a tarilor asupra ansamblului
teritoriului, pe cand descentralizarea tehnica corespunde
exigentelor unei repartizari armonioase a functiilor intre
diferitele ramuri ale adimistratiei. Prima raspundere, astfel, unor
aspiratii politice, pe cand a doua unor preocupari de eficacitate ,
ceea ce face ca ideea de autogestiune sa fie mai putin pronuntata
in cazul descentralizarii tehnice, decat in cel al decentralizarii
teritoriale.
Indiferent de forma, autorii contemporani sunt unanimi in a
aprecia descentralizarea ca o problema exclusiv de natura
administrativa, spre deosebire de federalism, care este o problema
de natura politica, de putere politica, presupunand Constitutia si
clasica trinitate a separatiei puterilor. Oricat de larga este
autonomia locala, deci competenta autoritatilor alese sau, dupa
caz, a stabilimentelor publice(tehnice) de a rezolva problemele
locale, aceste autoritati desfasoara o activitate in cadrul unui
stat(unitar) si nu in afara acestuia. Sunt doua lucruri total
distincte, anume natura de autoritati autonome fata de stat a
autoritatilor, prin care se realizeaza descentralizarea
administrativa, si limita statala a activitatii acestora. Daca nu
s-ar admite aceasta limita, care este data, fireste, de
Constitutie, de lege si de actele autoritatilor centrale
specializate, autoritatile locale autonome nu numai ca s-ar
transforma in autoritati politice, ca in cazul federatiei, dar, mai
mult, s-ar transforma in veritabile structuri statale independente,
cu consecinte dintre cele mai dramatice pe plan national si
international. Este adevarat ca orice cetatean de pe mapamond cand
paraseste spatiul sau privat, adica domiciliul sau resedinta (fie
aceasta si o camera de hotel) se loveste de barbaria concretului de
pe strada, din localitate (salubritate, aprovizionare, asistenta de
toate genurile, comunicatii, transport in comun etc.) si, in
consecinta, instinctiv, primul sau gand, primele sale rectii sunt
indreaptate catre primar sau consiliul local (eventual,
departamentul sau regional), dar, nu este mai putin adevarat, atata
timp cat vorbim de un stat care are un Parlament, un Guvern, o
Constitutie, ministere etc. dorintele cetatenilor fata de primar,
consiliul local, consiliul departamental, nu pot fi nelimitate.
Este de la sine inteles ca acestea nu pot fi decat conforme ordinii
constitutionale so ordinii juridice a tarii, de unde
circumstantierea, cel putin in aceste limite, si a competentei
autoritatilor autonomiei locale.
Descentralizarea, cum am mai spus, se situeaza exclusiv pe
terenul administrativ, care este comandat de vointa
legiuitorului.
Evolutia reglementarii privind autonomia locala in Romania.
Admitem si noi ca, pentru prima data, ideea de autonomie locala
este prezenta in Regulamentele Organice, dar numai pentru orase:
Stapanirea, socotind ca ingrijirea pentru toate cele ce privesc
buna fericire a vreunui oras nu poate fi mai bine incredintata
decat acelora cari mai cu deosebire se folosesc dintrinsa, au
socotit sa le daruiasca drepturi de a-si redobandi ale lor
interesuri prin sfaturi orasenesti alcatuite de madulari alese de
catre insusi locuitorii acelor orase(sub.ns.A.I).
Dreaptul de a fi alesi in stat il aveau cei care domiciliau in
orasul respectiv si aveau proprietati imobiliare in valoare de cel
putin 8 000 de piastri. Aceste sfaturi aveau ca atributii
principale adiminstrarea si gospodrirea orasului in cele mai
diverse domenii si sectoare, regulamentle cuprindeau dispozitii
foarte amanuntite care se refereau la o gama larga de materii
adiminstrative, de la votarea bugetului, incheierea de contracte,
pavarea si iluminatul oraselor pana la politica de infrumusetare a
orasului etc. Sfaturile respective erau tutelate si controlate in
intreaga lor activitate de catre Sfatul Administrativ (Guvernul,
cum se exprima unii autori).
Satele au fost lasate de Regulamentele Organice in situatia lor
anterioara, fiind conduse de anumite comisii cu functii anuale,
locuitorii satelor puteau sa-si aleaga cate un parcalab (Tara
Romaneasca) sau vornic (Moldova), insa cu stirea sau invoirea atat
a carmuitorului judetului, cat si stapanului mosiei, dupa vechiul
obicei.
Cu toate aceste inovatii si tendinte de modernizare a
organizarii administrative locale, trebuie precizat ca
Regulamentele Organice mentin orasele embaticate, adica orasele
proprietate particulara.
Aceasta idee, cum remarca si prof. Anibal Teodorescu, a devenit
un punct programatic in revendicarile miscarii de la 1848 din cele
doua Principate, fiind preluata de Conventia dela Paris (art. 46
alin.ultim), iar Legile lui Cuza din 1 si 2 aprilie 1864 au pus-o
efectiv in practica, recunoscand personalitatea juridica atat
judetelor, cat si comunelor, inzestrandu-le cu organe deliberative
si reprezentative.
Adevarata administratie moderna pe plan local in Romania se
instituie deci prin legile lui Cuza din 1864, Legea pentru
infiintarea consiliilor judetene si Legea comunala, ambele de
influienta franceza. Interesant este de retinut ca, in conceptia
acestor acte normative, judetul si comuna erau circumscriptii
teritorial-administrative investite cu personalitate juridica,
avand atributii cu caracter patrimonial si de putere publica, ele
erau administrate de consilii alese pe baza votului cenzitar. In
judete, pe langa consilii functiona cate un prefect, iar in comune
cate un primar, ambii numiti de guvern; prefectul era comisar al
guvernului si executor al deciziilor consiliului judetean, iar
primarul-executorul deciziilor consiliului comunal.
Organizarile administrative ulterioare pe baza constitutiilor si
a legilor ordinare, ce au fost adoptate pana la instaurarea
republicii, au cautat sa consacre solutii cu privire la realizarea
administratiei de stat pe plan local, osciland intre
descentralizare, desconcentrare, autonomie si centralizare, fara ca
sa puna problema constituirii unor organe administrative de
specialitate. In linii generale, s-a mentinut formula organelor
colective si, respectiv, a organelor individuale ca organe menite a
rezolva, cu o autonomie mai mare sau mai mica, de la o lege la
alta, toate problemele unitatii administrativ- teritoriale,
indiferent de natura acestora.
Cum s-a mentionat deja, Constitutia din 1948 introduce, dupa
modelul sovietic, organele locale ale puterii de stat, sub
denumirea de cinsilii populare, reglementand si comitetele
executive, ca organe de directie si executie ale consiliilor
populare. In cadrul Facultatii de Drept consiliile populare devin o
institutie a Dreptului constitutional, fiind studiate la aceasta
materie, iar comitetele executive au inceput sa fie studiate la
Dreptul administrativ, conceptie care s-a mentinut si la baza
Constitutiilor din 1952, 1969, precum si in baza legilor elaborate
pe baza acestor Constitutii. In plus, au aparut si autoritatile
locale specializate (organe locale de specialitate).
Astfel, organele locale de specialitate ale adiminiastratiei de
stat, sub denumirea sectiuni de pe langa comitetele executive ale
sfaturilor populare, au fost create prin Decretul nr.259/1950, emis
in baza art. 85 al Constitutiei din 1948, problema la care s-a
referit expres si Constitutia din 1952 (art.62). In baza acestor
reglementari, sectiile respective se subordonau orizontal fata de
comitetul executiv si vertical fata de sectiunea corespunzatoare de
pe langa comitetul executiv imediat superior, pana la ministerul
sau organul central administrativ din acel resort. A doua etapa a
reglementarii acestor organe este marcata de aparitia Legii nr.
6/1957 pentru organizarea si functionarea sfaturilor populare.
Acesata reglemantare, in redactarea sa defectuasa, parea ca
stabileste o legatura a sectiilor cu organele centrale din aceeasi
specialitate numai prin comitetul executiv respectiv, ceea ce
determinat pe unii autori sa sustina ca sectiunile si-au schimbat
natura juridica, devenind compartimente ale aparatului propriu. Cea
de-a treia etapa in reglementarea acestor autoritati ale
descentralizarii tehnice a fost data de Constitutia din 1965
(art.93, devenit, dupa modificarea din 1974, art.100) si,
corespunzator, de Legea nr.57/1968, lege care cuprindea un capitol
special intitulat: Organele locale de specialitate ale
administratiei de stat. In baza acestor reglementari cu caracter
general au fost adoptate o serie de acte normative cu caractere
special-organic, la care ne-am referit pe larg in lucrarea din
1983. Retinem, pentru o mai buna edificare asupra acestei conceptii
de organizare administrativa, dispozitiile Constitutiei din 1965:
Consiile populare organizeaza, potrivit legii, pe langa comitetele
lor executive sau, dupa caz, birourile executive, organe locale de
specialitate ale administratiei de stat. Organele locale de
specialitate ale administratiei de stat sunt subordonate atat
consiliului popular si comitetului executiv sau, dupa caz, biroului
executiv, cat si organelor locale si centrale ale administratiei de
stat ierarhic superioare.
Se poate spune ca prin Constitutia din 1991 se marcheaza nu
numai a patra etapa in ceea ce priveste reglementarea oragnelor
locale de specialitate, dar si schimbarea fundamentala a filozofiei
care sta in spatele acestei reglemantari. Legiuitorul constituat,
dupa ce arata care este rolul consiliilor locale, al primarilor si
al consiliilor judetene, ca autoritati ale descentraliazarii
teritoriale, vorbeste si despre rolul prefectului ca reprezentant
al Guvernului pe plan local, deci ca autoritate deconcentrata. In
acest context de idei, in redactarea din 1991 a art.122 alin.(2) se
arata ca prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale
ministerelor si ale celorlalte organe centrale din unitati
administrativ-teritoriale. In Comisia de redactare a Proiectului de
Constitutie s-au purtat multe discutii asupra aceste formulari, in
final a fost preferata expresia descentralizate, mai uzuala, in
locul expresiei desconcentrate, mai tehnica, dar mai precisa din
punct de vedere al stiintei dreptului administrativ. Este unul din
locurile in care redactorii au fost nevoiti sa se indeparteze de
exigentele tehnico-juridice pentru a ne incadra in cele politice,
ceea ce nu ne-a putut impiedica ca, la vremea respectiva, intr-un
discurs teoretic sa stabilim adevarata semnificatie.
Ca dovada, in cele din urma, rigoarea stiintifica a prelevat
asupra considerentelor de alta natura iar Legea de revizuire a
Constitutiei din 2003 a adaugat la cele doua principii ale textului
din 1991 si principiul deconcentrarii serviciilor publice. Acest
principiu dobandeste, asadar, dimensiune constitutionala iar prin
inscrierea lui expresa, shiar daca pana la revizuirea legii
fundamentale in 2003 principiul descentralizarii includea si sensul
deconcentrarii, inlatura acum orice dubiu.
De asemenea, prin revizuirea art.122, devenit in urma
renumerotarii art.123, este clar prevazut acum si ca prefectul
conduce pe plan local serviciile din teritoriu ale ministerelor,
deci serviciilor, statale, care sunt calificate ca servicii
decincentrate si nu descentralizate. Autoritatile descentralizate
nu sunt decat cele care realizeaza autonomia locala, autoritati
alese de cetateni, adica consiliile locale, primarii si consiliile
judetene, cum se mentioneaza in art.121 si 122.
Organele locale de specialitate ale administratiei de stat au,
asadar, o subordonare functionala, pe orizontala, fata de prefect
si o subordonare organica, pe verticala, fata de ministru.
Existenta acestora nu exclude, insa, formarea de catre consiliile
locale sau consiliile judetene, deci autoritatile descentralizarii
teritoriale, de regii autonome, societati comerciale sau institutii
publice, care, in viziunea occidentala infatisata, ne apar ca
veritabile autoritati ale descentralizarii tehnice.
Prefectul, ca autoritate de tutela administrativa
Autonomia locala, mai ales intr-un stat unitar, cum s-a aratat
mai sus, nu poate fi conceputa decat in anumite limite. Aceste
limite sunt inerente, unele avand o determinare economica
obiectiva, altele fiind determinate de considerente politice. Este
de neconceput intr-un stat de drept ca sa fie nesocotita legea,
autoritatea executivului central sau a justitiei pe motiv de
autonomie locala. Autonomia locala nu poate fi realizata decat in
cadrul principiilor statului de drept, principiul autonomiei locale
insasi fiind unul din acestea. De aici, legatura organica trebuie
sa existe intre autonomia locala si lege, dintre interesele locale
si interesele nationale exprimate prin lege. Asa se explica de ce
in toate tarile democratice, la nivelul unitatii
administrativ-teritoriale cu gradul cel mai mare de extensie este
un reprezentant al statului, mai exact al executivului central, cu
rolul de a veghea asupra aplicarii legii de catre autoritatile
administrativ publice locale, inclusiv ale comunitatilor autonome.
Dupa sistemul francez, traditional, acest rol la noi l-a avut
prefectul.
AUTONOMIA LOCAL I REGLEMENTAREA EI N CONSTITUIILE RILOR UNIUNII
EROPENE
Pentru a analiza modul de reglementare a autonomiei locale la
nivelul constituional al fiecrui stat membru al Uniunii Europene
trebuie s facem o prim distincie ntre statele care au constituii
adoptate nainte de deceniul ase al secolului XX i cele care au
adoptat constituii ulterior acestei date.
Astfel, dac constituiile unor state ca Germania (1949), Belgia
(1831), Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de
Nord(1215,1628, 1679, 1689, 1911, 1949, 1958), Irlanda (1937),
Danemarca (1953), nu utilizeaz expres termenul de autonomie local,
n schimb state care au adoptat constituii mai recente: Spania
(1978), Grecia (1975), Luxemburg (1868 cu revizuire n 1948 i 1993),
Portugalia (1976), au consacrat n reglementrile lor fundamentale
aceast terminologie.
O a treia categorie o formeaz statele care nu utilizeaz n mod
expres o atare terminologie , dar care dispun de o legislaie intern
ce conine conceptul de autonomie local. Este cazul Franei.
Exist, n principiu, dou modaliti de recunoatere a autonomiei
locale:
- ca regim juridic unic i general;
- ca regim juridic excepional i particular.
n prima categorie se ncadreaz acele state care asigur o
identitate de tratament juridic comunitilor locale, utiliznd o baz
juridic unic. De exemplu, Constituia Greciei reglementeaz
organizarea administraiei de stat pe baza unui sistem de
desconcentrare, ncredinnd gestiunea afacerilor locale
colectivitilor locale, care se bucur de autonomie administrativ
(art.102, pct.2). Constituia Luxemburgului, comunele formate din
comuniti autonome, constituite pe baz teritorial, posednd
personalitate juridic i girnd, prin propriile organe, propriul
patrimoniu i interes (art.107, pct.1).
n a doua categorie se ncadreaz acele state care, prin legea lor
fundamental, avnd n vedere particularitile istorice i lingvistice
ale constituirii lor, atribuie un anumit sistem particular de
autonomie fie comunitilor locale, fie comunitilor lingvistice, fie
anumitor structuri teritoriale.
Astfel, Constituia Italiei, dup ce consfinete organizarea
statului n regiuni, provincii i comune (art.114), recunoate, pe de
o parte, calitatea regiunilor de organisme autonome ce dispun de
puteri particulare i funcii proprii (art.115), iar pe de alt parte,
atribuie Sardiniei, Siciliei etc., forme i condiii particulare de
autonomie n termenii unor statute speciale adoptate prin legi
constituionale.
n Spania exist dou regimuri juridice aplicabile, distingndu-se
ntre autonomia comunal, guvernat i administrat de consilii
municipale i comunitile autonome. Art.113, pct.1 din Constituia
Spaniei recunoate provinciilor limitrofe, avnd caracteristici
istorice, culturale i economice comune, teritoriilor insulare i
provinciilor avnd o identitate regional istoric, posibilitatea de a
se guverna ele singure, prin constituirea n comuniti autonome. n
art.2 se recunoate i garanteaz dreptul de autonomie a naionalitilor
i a naiunilor care o compun i solidaritatea dintre ele.
n Portugalia este reglementat un anumit regim politic i
administrativ arhipelagului Azorelor i Maderelor, bazat pe
caracteristicile geografice, economice, sociale i culturale a
acestor regiuni i pe imemoriabilele aspiraii autonomiste ale
populaiilor insulare (art.227 pct.3).
Dei autonomia regiunilor vizeaz participarea cetenilor la viaa
democratic a acestora i la promovarea propriilor interese economice
i sociale, ea este limitat prin aceea c Autonomia politic i
administrativ regional nu poate atenta la suveranitatea statului.
Ea se exercit n cadrul conferit de Constituie (art.227 pct.3).
Situaia Franei este oarecum diferit, deoarece Constituia
acesteia din 1958 nu utilizeaz n mod expres termenul de autonomie
local, colectivitile teritoriale (comunele, departamentele i
comunitile de peste mri) se administreaz liber prin consilii alese
n condiiile prevzute de lege (art.72 alin.2).
Din punctul de vedere al tehnicii juridice utilizate de
legiuitorul constituant n consacrarea autonomiei locale, se pot
distinge dou sisteme: unul ce const din simpla enunare a termenului
i altul coninnd elementele definitorii ale autonomiei locale.
Din cel de-al doilea sistem face parte i Constituia Belgiei,
care d competen legii de a reglementa instituiile provinciale i
comunale, pe baza urmtoarelor principii:
- alegerea direct a membrilor consiliilor provinciale i
comunale;
- exercitarea atribuiilor consiliilor n limita determinat de
interesul provincial i comunal;
- descentralizarea atribuiilor ctre instituiile provinciale i
comunale;
- publicitatea edinelor consiliilor;
- intervenia autoritii de tutel ori a puterii legislative pentru
asigurarea respectrii legii i a protejrii interesului general
(art.108 aln.1).
Exemplele utilizate permit surprinderea contextului
constituional european al reglementrii autonomiei locale la care se
adaug concluzia diversitii modalitilor de a concepe autonomia
local.
Practic fiecare Constituie nglobeaz o form particular de
reglementare a autonomiei locale ce ine de condiiile istorice ale
formrii statului respectiv, de structura acestuia i forma de
guvernmnt, de coloratura etnic a populaiei i de tradiiile i
aspiraiile cetenilor respectivi.
Concluzia lui Henri Oberdorff, n lucrarea Les Constitusions de
LEurope de Douze, este c aceste diferite constituii europene, prin
demersul lor descentralizator, autorizeaz nflorirea unei Europe
infraetatic complementar unei Europe a comunitii de state .
Eugen Popa, n lucrarea Autonomia local n Romnia, nu este ntru
totul de acord cu afirmaia lui H. Oberdorff susinnd c n marea
majoritate a cazurilor autonomiile locale nu exercit atribuii de
suveranitate intern sau extern, la care se adaug i neutilizarea
terminologiei respective n ase din cele dousprezece constituii ale
statelor Uniunii Europene. Autorul lucrrii scoate n eviden dou
tendine ce, n opinia sa, se contureaz cu claritate:
- preocuparea statelor de a integra autonomia local n contextul
mai general al principiilor democratice, al participrii comunitilor
locale la afirmarea propriilor interese, tendin afirmat mai
pregnant n legislaia special;
- conturarea conceptului de autonomie local, n ultimii patruzeci
de ani, culminnd cu adoptarea Cartei europene a autonomiei locale,
la Strasbourg, n anul 1985 .
Document politic i juridic deopotriv, Carta european a
autonomiei locale a fost deschis semnrii la 15 octombrie 1985 i a
intrat n vigoare la data de 1 septembrie 1988. importana a fost
apreciat n felul urmtor: Carta european a autonomiei locale este
pentru comunitile locale ceea ce este pentru popoarele europene
Convenia pentru aprarea drepturilor omului i a libertilor
fundamentale.
Este de remarcat n acelai timp faptul c, n cadrul primei sesiuni
a Congresului Puterilor Locale i Regionale din europa, desfurat la
Strasbourg ntre 31 mai 3 iunie 1994, s-a adoptat iniiativa
pregtirii unei Carte europene pentru autonomie regional care ar
urma s utilizeze ca model Carta european pentru autonomie
local.
Scopul principal urmrit de o asemenea cart este crearea
mecanismelor de realizare i concentrare n vederea eliminrii dublei
impuneri i de asigurare a complementaritii aciunii colectivitilor
locale. n acest context se recomand autoritilor naionale realizarea
cadrului juridic corespunztor n cadrul dreptului intern care s
permit promovarea i aprofundarea cooperrii interregionale i
transfrontaliere.Problema secuilor din Romania
Problema secuimii este un subiect extrem de delicat. Dorinta
secuilor din Ardeal de a obtine autonomia teritoriala, de a deveni
stat in stat, reprezinta o amenintare la adresa Constitutiei, dar
si a ordinii si sigurantei nationale. Autonomia teritoriala pe
criterii etnice este acceptata in aproape toate tarile occidentale
pe al caror teritoriu exista regiuni populate majoritar de o
minoritate nationala. Este cazul Spaniei, Marii Britanii,
Finlandei, Belgiei, Italiei. De regula, autonomia presupune
existenta unui guvern si a unui parlament local, ca si o legislatie
care protejeaza identitatea nationala a minoritatilor, inclusiv
ponderea acesteia in respectiva regiune.
De ani de zile, la fiecare sarbatoare de 15 martie politicienii
din zona Harghita-Covasna reitereaza cunoscutele cereri de
autonomie locala, prezentand cele mai diverse argumente. Cele care
se refera la specificul cultural al secuimii, la o anume identitate
de grup pastrata ca atare chiar sub monarhia austro-ungara, cred ca
merita atentie si trebuie luate in considerare cu seriozitate.
Alaturi de acestea, apare insa si argumentul redistributiei de
resurse in cadrul statului roman, care se zice ca ar fi net
defavorabil zonei secuiesti. Dupa cum spunea un lider din zona la
inceputul acestui an, "vrem ca taxele si impozitele noastre sa se
intoarca inapoi la noi, nu sa sustina zonele sarace ale Moldovei".
Dac asa ar sta lucrurile, sa zicem ca enervare ar scuza franchetea
cam meschina a ideii. De partea cealalta, adversarii autonomiei
speciale in tinutul secuiesc rspund de regula cu chemari la
solidaritate la nivel national, pentru dezvoltare echilibrata,
etc.Vestea proasta pentru ambele tabere este ca disputa lor pe
impartirea resurselor este inutila, pentru ca pleaca de la o
iluzie: anume, ca zona respectiva ar fi autosuficienta economic, ca
ar fi donatoare neta de resurse publice si ar avea de castigat
dintr-o marire a autonomiei financiare locale (adica, autoritatile
sa se bazeze mai mult pe surse locale de bani, cu mai putina
redistributie prin intermediul guvernului central). Daca toate
aceste elanuri pro sau contra descentralizarii, cu regim special de
autonomie pentru secui sau nu, ar fi fundamentate de ambele parti
mai putin pe poezie romantic de secol XIX si pe cantece patriotice,
si mai mult pe analiza aplicata a ceea ce se intampla de fapt pe
teren, am avea cu totii de castigat, minoritari si majoritari.
Adevarul este ca, asa cum reiese din incasarile bugetare, tinutul
secuiesc, inteles in sens larg ca incluzand judetele Harghita,
Covasna si Mures, se plaseaza sub media national ca nivel al
veniturilor proprii pe cap de locuitor ale judetelor si
localitatilor. Daca excludem Muresul, judetele Harghita si Covasna
nu sunt mult pestemedia Moldovei ca incasari la bugetele locale.
Cum aceste venituri proprii ale autoritatilor locale includ
impozitele pe terenuri, cladiri, vehicule, precum si cota-parte
fixa din impozitul pe veniturile personale ale cetatenilor cu loc
de munca in circumscriptia respectiva, ele constituie cea mai buna
masura a fortei economice reale a unei regiuni. Fara aceste
venituri proprii, autoritatile locale fie nu cu ce sa finanteze
serviciile locale, fie depind de transferurile speciale prin
intermediul bugetului national, adica au autonomie scazuta.
Harghita se numara printre judetele cel mai puternic subventionate
din Romania, alaturi de Vrancea, Suceava, Botosani, Tulcea si
Salaj. Cu alte cuvinte, plecarea de resurse de aici catre alte zone
este un mit al politicianismului regionalist, realitatea stand
exact pe dos. Clivajul etnic nu joaca nici un rol in mecanismul de
finantare a judetelor si localitatilor n Romania, dupa cum o arata
cifrele. Prin urmare, daca e sa se discute in acesti termeni,
singurele entitati care pot sa pretinda intemeiat ca sunt donatoare
nete de resurse bugetare sunt Muntenia industriala, Constanta si
cele 4-5 judete dezvoltate de peste munti (Cluj, Brasov, Sibiu si
Banatul). Servicii mari consumatoare de resurse precum educatia
sunt obiectiv mai scumpe in zonele cu minoritati, din cauza
diversitatii lingvistice si de curriculum care trebuie asigurata,
iar acest lucru este luat in calcul in formulele de alocarea
banilor pentru scoli, in pregatire la Ministerul Educatiei, ca
parte a descentralizarii invatamantului preuniversitar. E trist ca
tehnocratii care stiu ce se intampla, de exemplu cei din
inspectoratul scolar Harghita (practic, cu toti maghiari si membri
UDMR), judet-pilot in simularea de descentralizare, ce muncesc
impreun cu Ministerul pentru a gasi solutii sa impace autonomia
locala cu o finantare mai mare de la centru, nu-si fac curaj sa
informeze politicienii locali si publicul asupra realitatilor din
sistem. SAR este un mare sustinator al descentralizarii, autonomiei
locale si consolidarii institutiilor direct alese de comunitati,
pentru ca acestea sunt partea administratiei romanesti care merge
realmente spre bine n ultimii ani. Spre deosebire de presedintele
Basescu, credem ca descentralizarea asimetrica poate fi luata in
calcul: adica drepturi si atributii speciale ale comunitatilor in
anumite zone, care nu exista in altele (unele deja s-au introdus de
altfel, cum ar fi folosirea limbii materne n administratie n
localitatile cu peste 20% minoritati, deci n-avem de ce sa ne
speriem de acest principiu). Astfel se raspunde unor nevoi
identitare autentice ale cetatenilor. Descentralizarea trebuie sa
fie una rezonabila, asigurand un echilibru al resurselor, pentru ca
altminteri e usor s accezi in Europa cu Bucurestiul, Valea
Prahovei, litoralul, Timisoara si Clujul, lasand restul trii de
izbeliste. Si, oricum, nimic nu este mai contraproductiv decat
guvernarea pe baza de mituri si legende, care creaza asteptari mari
dar nerealiste, apoi esec inevitabil, urmat de tot felul de teorii
conspirationiste la fel de rupte de realitate, folosite politic
pentru a explica nereusitele, perpetuand astfel ciclul frustrarii
cetatenesti.
Autonomia Tinutului Secuiesc - conditie pentru aderarea Romaniei
la UE
Jozsef Csapo, presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS),
a declarat ca Legislativul de la Budapesta ar trebui sa aprobe
Tratatul de aderare a Romaniei la UE doar daca Bucurestiul acorda
autonomie teritoriala secuilor si autonomie individuala etnicilor
maghiari. El a transmis o scrisoare deschisa adresata
parlamentarilor ungari. Jozsef Csapo le-a reamintit ca au o
responsabilitate constitutionala fata de etnicii maghiari din alte
tari. Potrivit radicalului maghiar, Parlamentul European a
mentionat in raportul sau din 13 aprilie, privitor la aderarea
Romaniei, ca trebuie sa adopte masuri speciale pentru protejarea
comunitatii maghiare din Transilvania si pentru respectarea
principiilor guvernarii locale si ale subsidiaritatii. "Am
solicitat UE si Parlamentului European ca Romania sa nu fie primita
in organizatie atat timp cat nu garanteaza autonomia Tinutului
Secuiesc", a afirmat Jozsef Csapo. Presedintele Comisiei de
politica externa din Parlamentul Ungar, Zsolt Nemeth, declara, in
luna aprilie, ca Ungaria sprijina integrarea Romaniei in UE, insa
nu fara conditii. Iata viziunea lui Nemeth: "Consideram ca este
important sa atingem scopul strategic al maghiarilor din Romania,
respectiv autonomia comunitatii maghiare, scop ce a fost conceput
dupa schimbarea de regim, in concordanta cu hotararea Comisiei de
politica externa a Parlamentului European, potrivit careia trebuie
reglementata situatia maghiarilor din Romania.Iorgovan: Autonomia
teritoriala, atac la Constitutie
Senatorul PSD Antonie Iorgovan a combatut, cu argumente
constitutionale, cererea radicalilor secui de a obtine autonomia
teritoriala a Tinutului Secuiesc. Iorgovan a precizat ca in
articolul 1, alineatul 1, din Legea Fundamentala, se arata:
"Romania este stat national, suveran si independent, unitar si
indivizibil". In acest sens, el a precizat ca articolul 152,
alineatul 1, specifica faptul ca "dispozitiile prezentei
Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si
indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant,
integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul
politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii". "Mai
mult decat atat, articolul 40, alineatul 2, subliniaza ca partidele
sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor,
militeaza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului
de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei
Romaniei sunt neconstitutionale"
Situatia TransnistrieiTransnistria este o regiune de circa 4000
de kilometri patrati, aflata pe malul stang al Nistrului, teritoriu
ce apartine de jure Republicii Moldova. La 2 septembrie 1990,
slavii de pe acest teritoriu isi declara independenta, iar in 1992
izbucneste un razboi civil care va duce la moartea a aproximativ
1500 de oameni. Intr-un final, fortele armate ale Republicii
Moldova nu au mai putut face fata fortelor separatiste ajutate de
militarii Armatei a 14-a din Rusia, si conducerea de la Chisinau a
fost nevoita sa semneze un acord cu puterea separatista si cu
conducerea de la Moscova, acord ce a pus capat confruntarii armate
intre cele doua parti.
Desi toate statele de sine statatoare, toate organismele
internationale privesc Transnistria ca un teritoriu al Republicii
Moldova si nu recunosc legitimitatea Republicii Moldovenesti
Nistrene, aceasta s-a constituit ca un stat independent, cu o
Constitutie, cu institutii ale puterilor legislative, executive si
judecatoresti, cu armata si organe de militie in teritoriu. Nu este
un lucru necunoscut faptul ca multe din regimurile totalitare din
ultima jumatae de secol au avut un cadru teoretic bine intocmit
care sa reglementeze drepturile omului, desi in practica lucrurile
stateau mai intotdeauna altfel. Vom vedea daca acesta este si cazul
autoproclamatei Republici Moldovenesti Nistrene.
Sa ne oprim intai la prevederile Constitutiei Republicii
Moldovenesti Nistrene care fac referire la etniile ce convietuiesc
pe teritoriul tarii si la drepturile acestora. Astfel, articolul 12
din Partea I a Constitutiei spune ca Statutul de limba oficiala
este conferit in mod egal limbilor moldoveneasca, rusa si
ucraineana. Mai apoi, partea a II-a a Constitutiei se intituleaza
Drepturile omului si cetateanului, libertate, datorii si garantii.
Articolul 17 prevede egalitatea drepturilor si libertatilor si
egalitatea in fata legii indiferent de sex, rasa, nationalitate,
religie, origine sociala, opinii, statut social si personal. Mai
apoi, articolul 41 statueaza dreptul la educatie al tuturor, iar
articolul 43 spune ca Fiecare are dreptul sa-si pastreze
identitatea nationala. Nimeni nu poate fi fortat sa-si aleaga
identitatea nationala. Umilirea demnitatii nationale este interzisa
prin lege. Fiecare are dreptul sa foloseasca limba sa nativa, sa
aleaga limba de comunicare. Toate aceste drepturi si libertati sunt
incluse in tabloul teoretic al drepturilor si libertatilor
fundamentale, garantate de Constitutia Transnistreana.
Insa, avand in vedere faptul ca vorbim despre un regim
totalitar, majoritatea acestor drepturi si libertati sunt incalcate
in mod continuu de catre regimul de la Tiraspol, lucru cunoscut
prin prisma rapoartelor realizate de Misiunea OSCE in Moldova, de
catre Ambasada Statelor Unite ale Americii din Chisinau, dar si
prin prisma numeroaselor relatari si articole din presa
internationala.
Autoritatile din Tiraspol au pus in miscare un process de
asimilare a grupului etnic moldovenesc, prin construirea unei
identitati artificiale: cea a poporului transnistrean. Diferentele
dintre etnii sunt vizibile cel mai mult in privinta limbii
folosite, iar procesul de asimilare fortata se va axa in cea mai
mare proportie pe politicile lingvisitice duse de puterea
separatista.
Prima politica lingvistica dusa in acest sens a fost
implementarea unui hibrid format din limba romana si cea slava, si
anume folosirea limbii moldovenesti cu grafie chirilica. Astfel, in
majoritatea scolilor procesul de invatamant se realizeaza pe baza
limbilor rusa si ucraineana, iar in 2004, din totalul de 79 000 de
elevi din sistemul de invatamant transnistrean, 11 200 invatau in
scoli cu predare in limba moldoveneasca cu grafie chirilica. Acest
lucru este fundamentat pe mai vechea teorie sovietica potrivit
careia moldovenii sunt un popor aparte, cu identitate etnica
diferita de cea a romanilor si cu limba proprie. Nemultumirile
aduse de invatarea in aceasta limba-hibrid nu sunt putine. Atat
profesorii, cat si parintii si elevii se plang de faptul ca limba
moldoveneasca in grafie chirilica este iesita din uz si nu ofera
nici un fel de perspective de viitor. Procesul de invatamant se
desfasoara pe baza unor manuale vechi, uzate moral si fizic. Destul
de dese sunt cazurile in care profesorii ii invata in mod
clandestin pe elevi grafia latina, pentru a putea urma o scoala in
Republica Moldova sau in Romania.
In afara de aceste scoli cu predare in limba moldoveneasca pe
baza grafiei chirilice, mai exista cateva scoli in care procesul
educational se realizeaza in limba moldoveneasca (romana), pe baza
grafiei latine, scoli care au fost mereu supuse persecutiei si
presiunilor puterii de la Tiraspol. Potrivit relatarilor mai multor
cadre didactice care lucrau in aceste institutii, de-a lungul
anilor elevii au fost brutaliuzati in repetate randuri,
perchezitionati, le-au fost confiscate caietele si cartile tiparite
in baza grafiei latine, iar cadrele didactice care predau in limba
romana, au fost deseori duse la sediile militiei pentru
interogatorii, arestate si chiar concediate. De asemenea, unii
parinti care nu vroiau sa-si dea copiii la scoli cu predare pe baza
grafiei chirilice erau mustrati, persecutati, urmariti, concediati.
Mai mult decat atat, aceste institutii au fost sicanate de catre
autoritati in numeroase moduri: ba nu primeau autorizatii de
functionare, ba li se taia alimentarea cu apa sau energie
electrica, ba nu primeau spatii corespunzatoare pentru defasurarea
cursurilor. Din aceasta reiese clar faptul ca membrii unui anumit
grup etnocultural au fost supusi discriminarii lingvistice de catre
autoritatile republicii separatiste din stanga Nistrului.
Apogeul acestei discriminari a fost atins in vara anului 2004,
cand toate cele sase scoli cu predare in grafia latina de pe
teritoriul autoproclamatei Republici Moldovenesti Nistrene au fost
inchise. Astfel, in data de 15 iulie 2004, militia si fortele
speciale au ocupat cu forta localul scolii Lucian Blaga din
Tiraspol, impiedicand profesorii si elevii sa mai intre in
interiorul ei. Apoi, la 29 iulie, liceul din Rasnita a avut aceeasi
soarta, iar unii profesori si parinti au fost arestati si
condamnati. Misiunea OSCE in Moldova s-a aratat dezamagita de
decizia Tiraspolului si a sustinut cauza profesorilor si a
parintilor care doreau predarea limbii romane pe baza grafiei
latine.
Daca ne aplecam asupra rapoartelor Misiunii OSCE, a Ambasadei
Statelor Unite ale Americii la Chisinau, si asupra a ceea ce se
scrie in presa internationala, vom vedea ca incalcarea drepturilor
minoritatilor si politica lingvistica discriminatorie dusa de
regimul coondus de Igor Smirnov sunt doar aspecte restranse din
totalitatea incalcarilor flagrante ale drepturilor si libertatilor
fundamentale ce se petrec in autoproclamata Republica Moldoveneasca
Nistreana. Libertatea presei, libertatea de opinie, libertatea
religioasa, egalitatea in fata legii sunt lucruri straine
locuitorilor societii civile din Transnistria.
In cele din urma, Parlamentul de la Chisinau adopta la 22 iulie
2005 Legea cu privire la prevederile de baza ale statutului juridic
special al localitatilor din stanga Nistrului (Transnistria), Nr.
173-XVI. Potrivit acesteia, Transnistria se va constitui unitate
teritoriala autonoma, pe baza referendumurilor locale, cu organe
legislative si executive, cu simboluri proprii. Legea organica a
fost adoptata Bazandu-se pe respectarea suprematiei legii, a
drepturilor omului si minoritatilor nationale () precum si pe
principiile democratizarii si demilitarizarii Transnistriei. Legea
a fost adoptata in cvasi-uninominalitate de catre Legislativul
moldovean, insa ramana fara acoperire in practica atata timp cat
regimul de la Tiraspol nu renunta la putere si la forma actuala de
separatie, nu recunoaste legitimitatea conducerii de la Chisinau pe
teritoriul Transnistriei si mai ales, atata vreme cat trupele
militare rusesti, aflate inca in Transnistria sub pretextul
stabilizarii conflictului si protectiei internationale sprijina si
protejeaza regimul separatist.
Aspectul care ar trebui sa ne preocupe cel mai mult este faptul
ca la o distanta de mai putin de 1000 de kilometri de frontiera
estica a Romaniei, drepturile si libertatile fundamentale sunt
incalcate in mod flagrant, iar unii oameni care se revendica a fi
de aceeasi nationalitate cu noi (sau, macar de o nationalitate
inrudita - moldoveneasca), au de suferit de pe urma acestui lucru
si nu se pot manifesta in mod liber, fiind supusi unor numeroase
nedreptati. Este greu de grezut ca in Europa anului 2006 se pot
intampla si astfel de lucruri.
SPETA 1:Competenta materiala. Fond funciar. Act administrativ.
Decizie a Prefectului de anulare a titlurilor de proprietate
Reclamantii A.V. si A.D. au chemat in judecata Prefectura
Judetului Mehedinti, pentru anularea deciziei nr.11787 din 7
decembrie 1993. In motivarea actiunii, reclamantii arata ca,
potrivit dispozitiilor Legii nr.18/1991, li s-a reconstituit
dreptul de proprietate si in acest sens li s-au emis titlurile
nr.563/1991 si 564/1991 de catre Comisia comunei Butoiesti, pentru
aplicarea Legii nr.18/1991. Ulterior, Prefectura Judetului
Mehedinti, prin decizia nr.11787/1993, le-a anulat aceste titluri
in mod abuziv. Actiunea a fost introdusa la Curtea de Apel Craiova
si aceasta prin sentinta civila nr.47 din 27 aprilie 1994 si-a
declinat competenta in favoarea Tribunalului Mehedinti (desi in
considerente se mentioneaza Judecatoria Strehaia). Reclamantii au
declarat recurs, care este intemeiat. Pentru reconstituirea
dreptului de proprietate, reclamantii au urmat procedura prevazut
de Legea nr.18/1991, art.11, in sensul ca li s-a reconstituit
dreptul de proprietate de catre comisia comunala si hot ararea
acesteia a fost validata de comisia judeteana, care nefiind atacata
s-a procedat la emiterea titlurilor (provizorii) nr.563 si
564/1991. Anularea de catre Prefectura Judetului Mehedinti a
acestor titluri constituie un act administrativ din cele prevazute
de Legea nr.29/1990 si supus controlului Curtii de Apel. Astfel
fiind, urmeaza a se admite recursul declarat de reclamanti, a se
casa sentint atacata si a se trimite cauza aceleiasi instante
pentru a solutiona, in fond, cererea reclamantilor.
SPETA 2:
Tarife pt serviciilor prestate populatiei si agentilor economici
de o regie autonoma de interes local. Competenta organelor locale.
Act adminisrativ. Decizie a consiliului judetean
Prin adoptarea Legii nr.69/1991, s-a urmarit crearea unei
autonomii proprii, a unor organe ce fac parte din sistemul
administratiei publice. In acest sens, prin lege s-au stabilit in
mod expres, competentele pe care le au fiecare dintre aceste
organe, cum si limitele in care anumite organe pot interveni pentru
verificarea respectarii legalitatii. Depasirea oricarei dintre
atributiile stabilite, ori preluarea lor sub orice forma,
constituie o incalcare a legii. Potrivit art.21 din Legea
nr.69/1991, consiliul local are initiativa si hotareaste, cu
respectarea legii, in probleme de interes local, cu exceptia celor
care sunt date prin lege in competenta altor autoritati publice.
Inte problemele de interes local, cu privire la care consiliul
local are initiativa si hotaraste, este si aceea de a stabili
impozite si taxe locale, de a urmari, controla si analiza
activitatea agentilor economici si a institutiilor publice care se
afla sub autoritatea sa. In ce priveste consiliul judetean, el
poate coordona activitatea consiliilor locale in vederea realizarii
de servicii publice de interes judetean, insa nu are stabilite
atributii si nici delegare de competenta, de a hotari in probleme
care tin exclusiv de interesele locale. Intrucat in cauza este
vorba de stabilirea unor tarife ce urmeaza a fi practicate de catre
o institutie de interes local, competenta de a emite decizii in
acest sens apartinea consililui local si nu consiliului judetean.
Ca urmare, Consiliul judetean Tulcea si-a depasit atributiile
conferite de lege, astfel incat, in mod corect prima instanta a
admis actiunea formulata de prefect si a anulat decizia, ca fiind
emisa cu incalcarea competentelor conferite de lege. Pentru
considerentele aratate, urmeaza a se constata ca recursul
Consiliului Judetean Tulcea est nefondat si va fi respins.
BIBLIOGRAFIE:
1. Drganu, Tudor, Drept constituional i instituii politice, 2
vol., Editura Lumina Lex, 1998;
2. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura All
Beck, Bucureti, 2002;3. Vrabie, Genoveva; Popescu, Sofia,
Constitutia Romaniei revizuita in anul 2003, Editura Stefan
Procopiu, Iasi, 2003;4. Crisu, Constantin, Practica si literature
juridica, Editura Juris Argessis, Arges5. Internet .PAGE 2
