Instrucţiuni privind tactica şi metodicade audiere a părţilor în proces

1. Reguli generale de efectuare a audierii

Audierea, din punct de vedere a teoriei procesual penale şi a tacticii

criminalisticii - este o acţiune de urmărire penală, scopul căreia este

dobîndirea şi fixarea de către persoana cu funcţie de răspundere în

corespundere cu legislaţia procesual-penală în formă de depoziţii, care

cuprind date despre o anumită faptă - probă, care are importanţă pentru

cercetarea cauzei penale. În Codul de procedură penală este oglindită

audierea părţilor bazată pe teoria generală a procesului penal şi a tacticii

criminalistice.

În primul rînd, este determinată ordinea de citare a părţilor, cărora nu

li s-a aplicat măsuri preventive.

În Titlul VIII Capitolul II a Codului de procedură penală a Republicii

Moldova este indicat scopul citării şi consecinţele nerespectării ei (art. 235

CPP), modul de citare (art. 236 CPP), conţinutul citaţiei (art. 237 CPP),

locul de citare (art. 238 CPP), cui îi este înmînată citaţia (art. art. 239, 240

CPP), cercetări în vederea înmînării citaţiei (art. 241 CPP), dovada de

primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei (art. 242 CPP).

Scopul citării şi consecinţele nerespectării ei. Citarea în procesul

penal constituie acţiunea procedurală prin care organul de urmărire penală,

judecătorul de instrucţie sau instanţa de judecată asigură prezentarea unei

persoane în faţa sa pentru desfăşurarea normală a procesului penal. Persoana

citată este obligată să se prezinte conform citaţiei, iar în caz de imposibilitate

de a se prezenta la data, ora şi locul la care a fost citată, ea este obligată să

informeze organul respectiv despre aceasta, indicînd motivul imposibilităţii

de a se prezenta. În cazul în care persoana citată nu anunţă despre

imposibilitatea de a se prezenta la data, ora şi locul indicat şi nu se prezintă

nemotivat la organul de urmărire penală sau la instanţă, această persoană

poate fi supusă amenzii judiciare sau aducerii silite.

Modul de citare. Chemarea unei persoane în faţa organului de

urmărire penală sau a instanţei de judecată se face prin citaţie scrisă. Citarea

se poate face şi prin notă telefonică sau telegrafică ori prin mijloace

electronice. Citarea se va face în aşa fel ca persoanei chemate să i se

înmîneze citaţia cu cel puţin 5 zile înainte de data cînd ea trebuie să se

prezinte conform citaţiei în faţa organului respectiv. Această regulă nu se

aplică la citarea bănuitului, învinuitului, inculpatului, a altor participanţi la

proces pentru efectuarea unor acţiuni procesuale de urgenţă în cadrul

desfăşurării urmăririi penale sau al judecării cauzei. Citaţia se înmînează de

către agentul împuternicit cu înmînarea citaţiei (denumit în continuare agent)

sau prin serviciul poştal.

Conţinutul citaţiei. Citaţia este individuală şi conţine:

1) denumirea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată care

emite citaţia, sediului său, data emiterii şi numărul dosarului;

2) numele, prenumele celui citat, calitatea procesuală în care este citat şi

indicarea obiectului cauzei;

3) adresa celui citat, care trebuie să cuprindă: localitatea, strada, numărul

casei, apartamentului, precum şi orice alte date necesare pentru a preciza

adresa celui citat;

4) ora, ziua, luna şi anul, locul de prezentare a persoanei, menţionându-se

consecinţele legale în caz de neprezentare.

Citaţia se semnează de către persoana care o emite.

Locul de citare. Persoana se citează la adresa unde locuieşte, iar

dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă prin serviciul

de personal al instituţiei în care lucrează. Dacă, printr-o declaraţie, dată

anterior în cursul procesului penal, persoana a indicat un alt loc pentru a fi

citată, ea se citează la locul indicat. În caz de schimbare a adresei indicate în

declaraţia sa, persoana este citată la noua sa adresă numai dacă a informat

organul de urmărire penală ori instanţa de judecată despre schimbarea

intervenită sau dacă organul de urmărire penală ori instanţa determină că s-a

produs o schimbare de adresă pe baza datelor obţinute de agentul respectiv.

Bolnavii aflaţi în spital sau într-o altă instituţie medicală se citează

prin administraţia acestora.

Deţinuţii se citează la locul de deţinere prin administraţia instituţiei de

detenţie.

Militarii încazarmaţi se citează la unitatea militară din care fac parte

prin comandantul acesteia.

Citarea persoanelor de peste hotare se efectuează în condiţiile

prevederilor tratatelor de asistenţă juridică în materie penală.

Înmânarea citaţiei destinatarului. Citaţia se înmânează personal celui

citat, care va semna dovada de primire. Dacă persoana citată nu vrea să

primească citaţia sau, primind-o, nu vrea sau nu poate să semneze dovada de

primire, agentul lasă citaţia celui citat ori, în cazul refuzului de primire, o

afişează pe uşa locuinţei acesteia, întocmind despre aceasta un proces-

verbal. În cazul în care citarea se face potrivit art.238 alin.(1), (4)-(6),

administraţiile instituţiilor respective sînt obligate să înmîneze de îndată

citaţia persoanei citate contra semnătură, certificându-i semnătura în dovada

de primire sau indicînd motivul pentru care nu s-a putut obţine semnătura

acesteia. Dovada de primire se predă agentului procedural, care o înaintează

organului de urmărire penală sau instanţei de judecată care a emis citaţia.

Înmânarea citaţiei altor persoane. Dacă persoana citată nu se află

acasă, agentul înmînează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care

locuieşte cu ea ori care în mod obişnuit îi recepţionează corespondenţa.

Citaţia nu poate fi înmînată unui minor sub 14 ani sau unei persoane bolnave

mintal. Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe

apartamente, într-un cămin sau la hotel, în lipsa persoanelor indicate mai

sus, citaţia se predă administratorului, persoanei de serviciu sau celor care în

mod obişnuit îi înlocuiesc.

Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar

agentul, certificând identitatea şi semnătura, întocmeşte proces-verbal. Dacă

aceasta nu vrea sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează

citaţia pe uşa locuinţei, întocmind proces-verbal.

În lipsa persoanelor a căror adresă unde locuiesc nu este cunoscută

sau persoana, care printr-o delegaţie, a indicat un alt loc pentru a fi citată,

agentul este obligat să se intereseze cînd poate găsi persoana citată pentru a-i

înmîna citaţia. Dacă nici pe această cale nu reuşeşte să o înmîneze, agentul

afişează citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate, întocmind proces-verbal.

În cazul în care persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe

apartamente, într-un cămin sau la hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat

apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă

investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat,

agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii sau la locul de afişare a

informaţiei, întocmind proces-verbal şi făcînd menţiune despre

circumstanţele care au făcut imposibilă înmînarea citaţiei.

Cercetări în vederea înmînării citaţiei. Dacă persoana citată şi-a

schimbat adresa, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei indicate în citaţie şi

se informează pentru a afla noua adresă, menţionînd în procesul-verbal

datele obţinute.

Dovada de primire şi procesul-verbal de predare a citaţiei. Dovada

de primire a citaţiei trebuie să cuprindă numărul dosarului penal, denumirea

organului de urmărire penală sau a instanţei care a emis citaţia, numele,

prenumele şi calitatea procesuală a persoanei citate, precum şi data pentru

care este citată. Dovada de primire trebuie să cuprindă, de asemenea, data

înmînării citaţiei, numele, prenumele, calitatea şi semnătura celui ce

înmînează citaţia, certificarea de către acesta a identităţii şi a semnăturii

persoanei căreia i s-a înmânat citaţia, precum şi indicarea calităţii acesteia.

Ori de cîte ori, cu prilejul predării sau afişării unei citaţii se

întocmeşte un proces-verbal, acesta va cuprinde, în mod corespunzător, şi

menţiunile sus indicate.

Înainte de audierea bănuitului, învinuitului, părţii civile şi a părţii civilmente

responsabile, în conformitate cu prevederile articolelor, după cum urmează,

104 al. 2 CPP, art. 112 al. 1 CPP, a martorului şi a părţii vătămate, în

conformitate cu prevederile articolelor, după cum urmează, 105 al. 3 CPP,

art. 111 al. 2 CPP persoana care efectuează urmărirea penală constată

identitatea părţilor, şi anume: numele, prenumele, data, luna, anul şi locul

naşterii, precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familiară şi

persoanele pe care le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie

necesară pentru identificarea persoanei lui în cauza respectivă. Un moment

foarte important la identitatea persoanei o are verificarea de către ofiţerul de

urmărire penală a actelor de identitate, care includ şi fotografia persoanei.

Faptul dat permite ofiţerului de urmărire penală de a identifica obiectiv

persoana ce trebuie a fi audiată. Aceasta se efectuează din considerentul că

de multe ori în practică se întîlnesc cazuri cînd se audiază de jure o persoană,

dar de facto alta.

Dacă ofiţerul de urmărire penală are careva dubii că partea care

urmează a fi audiată nu posedă sau posedă slab limba în care se desfăşoară

urmărirea penală, acesta trebuie să concretizeze aceasta şi să întrebe

persoana în ce limbă doreşte să fie audiată şi să dea declaraţii. În cazul în

care părţile la proces nu cunosc limba în care se desfăşoară urmărirea penală

sau o posedă puţin, ofiţerul de urmărire penală este obligat să-i explice şi să-

i asigure dreptul de a depune plîngeri, de a da explicaţii şi depoziţii, să

înainteze demersuri şi cereri în limba pe care aceştea o posedă. În aceste

cazuri ei au dreptul să se folosească în mod gratis de serviciile interpretului.

Persoanei, care a fost citată în proces pentru a fi audiată şi după

claritatea identităţii ei, de către ofiţerul de urmărire penală i se explică

drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia procesual-penală în

dependenţă de statul ei procesual, şi anume: în cazul audierii părţii vătămate

i se explică aceste drepturi şi obligaţiuni în conformitate cu prevederile art.

60 CPP, a bănuitului în conformitate cu prevederile art. 64 CPP, etc. Tot în

acest context, ofiţerul de urmărire penală este obligat de a explica părţilor

dreptul de a nu declara împotriva sa, a membrilor familiei sale, a rudelor ei,

fapt despre care se consemnează în procesul-verbal de audiere.

Persoana, care a fost citată în calitate de parte vătămată sau martor, se

preîntâmpină despre răspunderea penală pe care o poartă în cazul

declaraţiilor mincinoase (art. 312 CP) şi refuzul sau eschivarea de a face

declaraţii (art. 313 CP). Totodată lor li se explică dreptul să refuze de a face

declaraţii dacă acestea pot fi folosite ca probe care mărturisesc împotriva sa

sau a rudelor sale apropiate.

Dacă, partea vătămată sau martorul, după această preîntâmpinare doresc de a

depune careva mărturii, ofiţerul de urmărire penală le explică faptul că

depoziţiile date de ei pot fi ca probe în procesul penal, iar în cazul de refuz

de la depoziţiile date anterior pot fi atraşi la răspundere.

Legislaţia procesual-penală în mod direct nu permite ca orcicare

depoziţii să fie dobîndite prin constrîngere, ameninţare şi prin alte metode

ilicite.

În procesul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să folosească orice

tactică întru căpătarea informaţiei necesare într-un anumit proces penal, cu

excepţia întrebărilor provocatoare. Codul de procedură penală permite ca

orice parte la proces să fie însoţită de un apărător sau reprezentant legal întru

apărarea intereselor acestora.

Pe parcursul anilor tactica audierii şi-a dobândit recomandările sale.

De regulă, audierea trebuie începută cu propunerea ofiţerului de urmărire

penală către partea audiată de a povesti ceia ce cunoaşte acesta despre cauza

ce se cercetează. În cazul care partea audiată vorbeşte despre circumstanţe,

care vădit nu se referă la fapta cercetată, ei i se comunică aceasta, după ce se

solicită de a se expune la întrebarea adresată anterior.

După finele povestirii libere (orale) de către partea audiată, acesteia i

se pot pune întrebări orientate la concretizarea şi completarea depoziţiilor.

Partea audiată este în drept să se folosească de documente, acte şi

înscrieri, care la cererea, demersul sau acordul ei pot fi anexate la procesul-

verbal de audiere.

În timpul audierii ofiţerul de urmărire penală poate să prezinte părţii

audiate corpuri delicte, documente, reproducerea cărora înregistrări audio şi

video, pe marginea cărora este în drept de a adresa acesteia întrebări, întru

administrarea unor probe care ar duce la cercetarea completă, obiectivă şi

sub toate aspecte a cauzei penale.

Depoziţiile date de către partea audiată se consemnează într-un

proces-verbal. Aceasta poate fi întocmit atît prin scrierea liberă, cît şi cu

ajutorul tehnicii de tapat. În cadrul audierii se poate de folosi înregistrarea

audio şi video, care se păstrează împreună cu procesul-verbal în cauza

penală.

În conformitate cu prevederile art. art. 260, 261 CPP procesul-verbal

de audiere se întocmeşte în timpul efectuării acestei acţiuni sau imediat după

terminarea ei de către persoana care efectuează urmărirea penală.

Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

1) locul şi data audierii;

2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;

3) numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la audiere,

iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;

4) data şi ora începerii şi terminării audierii cu concretizarea pînă în minut;

5) descrierea amănunţită a faptelor constatate;

6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării audierii, a fotografierii,

filmării, înregistrării audio, privind mijloacele tehnice utilizate la efectuarea

acţiunii respective de urmărire penală, condiţiile şi modul de aplicare a lor,

obiectele faţă de care au fost aplicate aceste mijloace, rezultatele obţinute,

precum şi menţiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele tehnice, despre

aceasta s-a comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de

urmărire penală.

Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor care au participat la

efectuarea acţiunii date de urmărire penală, explicându-se, totodată, că au

dreptul de a face obiecţii, iar acestea urmează să fie consemnate în procesul-

verbal.

Fiecare pagină a procesului-verbal se semnează de persoana care îl

întocmeşte, precum şi de persoanele audiate, interpret sau traducător. Dacă

vreuna din aceste persoane nu poate semna sau refuză să semneze procesul-

verbal, despre aceasta se face menţiune.

La procesul-verbal se anexează schiţele, fotografiile, peliculele,

casetele audio şi video, care au fost dobîndite pe parcursul audierii.

În practică se întîlnesc cazuri cînd persoanele refuză de a semna

procesul-verbal de audiere sau nu au posibilitate de al semna. Legislatorul a

prevăzut asemenea cazuri pe care le-a consemnat în art. 261 CPP, şi anume:

(1) Dacă persoana care a participat la audiere refuză să semneze

procesul-verbal, despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal, care va

fi semnat pentru conformitate de către persoana care a efectuat acţiunea.

(2) Persoanei care a refuzat să semneze procesul-verbal trebuie să i se

acorde posibilitatea de a explica cauzele refuzului, iar explicaţiile ei vor fi

consemnate în procesul-verbal.

(3) Dacă persoana care a participat la efectuarea acţiunii de urmărire

penală nu poate semna procesul-verbal din cauza vreunui defect fizic, cel

care întocmeşte procesul-verbal cheamă o persoană străină care, cu

consimţămîntul celui care nu poate semna, certifică cu semnătura sa

exactitatea conţinutului procesului-verbal.

2.Particularităţile audierii bănuitului.

În conformitate cu prevederile art. 63 Cod de procedură penală

bănuitul este persoana fizică faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o

infracţiune pînă la punerea ei sub învinuire. Persoana poate fi recunoscută în

calitate de bănuit prin unul din următoarele acte procedurale, după caz:

1) procesul-verbal de reţinere;

2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive

neprivative de libertate;

3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit.

După ce persoana a fost recunoscută în calitate de bănuit este în drept

imediat să primească de la persoana care l-a recunoscut informaţie în scris

despre drepturile de care dispune conform art. 64 CPP, inclusiv dreptul de a

tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi să primească de la organul

de urmărire penală explicaţii asupra tuturor drepturilor sale.

Aşadar, drepturile şi obligaţiile bănuitului sunt cuprinse în dispoziţia

art. 64 Cod de procedură penală.

Dintre toate aceste drepturi şi obligaţii evidenţiem pe cele, care

nemijlocit au tangenţă la audierea a acestei părţi în proces.

În acest context, menţionăm că primordial bănuitul are dreptul la

apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege,

asigurat de organul de urmărire penală. Persoana bănuită are dreptul să

cunoască de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere

sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii

preventive sau recunoaşterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezenţa

apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul bănuielii şi despre

încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este suspectat

(art. 54, al.2, pct.1 CPP). La fel, din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă

actul procedural de recunoaştere în calitate de bănuit, să fie asistat de un

apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie

asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, precum şi, în cazurile admise

de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi (art. 64, al.2, pct.5

CPP).

Legislaţia procesual-penală acordă posibilitate persoanei bănuite să se

folosească de asistenţa apărătorului din momentul începerii urmăririi penale

(dacă urmărirea penală a fost pornită în privinţa unei persoane concrete) sau

din momentul reţinerii în conformitate cu prevederile art. art. 165, 166 CPP.

Din acest moment, persoana reţinută este în drept să primească

consultaţie juridică, în condiţii confidenţiale, din partea apărătorului pînă la

începutul primei audieri în calitate de bănuit (art. 64, al.2, pct. 4). Însă,

durata acestei întrevederi poate fi limitată de către ofiţerul de urmărire

penală pînă la 2 ore, cu condiţia că ofiţerul anterior a preîntîmpinat bănuitul

şi apărătorul lui. Este foarte important faptul, că ca temei de limitare a astfel

de întrevederi, se poate de efectuat numai dacă este necesitatea de a efectua

careva acţiuni de urmărire penală cu participarea bănuitului.

Depoziţiile bănuitului - sunt informaţii, date de el la audiere în formă

orală sau scrisă, la fel şi la efectuarea altor acţiuni de urmărire penală cu

participarea lui. Bănuitul este în drept să facă declaraţii sau să refuze de a le

face. Dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa

apărătorului. În acest caz ofiţerul de urmărire penală este obligat de a-i aduce

la cunoştinţa bănuitului că depoziţiile ce urmează ca să le depună vor fi

folosite ca probă în cauza penală.

În timpul audierii bănuitul poate să prezinte probe, ceia ce nu este şi

obligat.

Totodată, bănuitul are şi alte drepturi, cum ar fi:

a) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit;

b) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit;

c) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate

la dosarul penal;

d) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală;

e) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală

independentă;

f) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate

hotărîrile adoptate care se referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să

primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste hotărîri;

g) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi

să ceară includerea obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale

respective;

h) să retragă orice plîngere a sa sau depusă de către apărătorul său.

La fel, bănuitul are dreptul după finisarea audierii să ia cunoştinţă cu

procesul-verbal de audiere şi să facă obiecţii asupra corectitudinii acestuia,

precum şi să ceară completarea lui cu circumstanţe care, în opinia sa, trebuie

să fie menţionate.

În timpul audierii apărătorul, cu permisiunea ofiţerului de urmărire

penală, poate să adreseze bănuitului întrebări. În cazul cînd ofiţerul de

urmărire penală refuză întrebările date de către apărător, acestea se scriu în

procesul-verbal de audiere a bănuitului, iar mai apoi se scrie motivul

refuzului. În procesul audierii, apărătorul (în prezenţa ofiţerului de urmărire

penală) poate să dea mici consultaţii bănuitului pe întrebările adresate de

către ofiţerul de urmărire penală, la care îi vine greu să răspundă.

Apărătorul, în momentul audierii, este în drept să depună cereri şi

demersuri în scris, îndreptate la apărarea intereselor clientului, mai mult ca

atît acesta poate să facă însemnări şi obiecţii în procesul-verbal de audiere a

bănuitului privind corectitudinea şi plenitudinea depoziţiilor persoanei.

Este important de reţinut că în timpul audierii bănuitului, întrebările

puse de către apărător, cererile şi demersurile acestuia pot influenţa la

urmărirea penală în favoarea apărării, de aceia trebuie de acordat la acest

moment o atenţie sporită, efectuînd o tactică de audiere corectă, iar

întrebările puse de către apărător trebuiesc atent studiate întru cercetarea

obiectivă a cazului, în corespundere cu planul şi programa audierii.

Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau

renunţarea lui la aceste drepturi nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi

nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el. Bănuitul nu poartă

răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor în care el face un

denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care, de

fapt, nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei.

Potrivit articolului 103 al Codului de procedură penală declaraţiile

bănuitului sînt informaţiile orale sau scrise, depuse de acesta la audiere în

conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, referitor la

circumstanţele care au servit temei pentru al recunoaşte în această calitate,

precum şi la alte împrejurări ale cauzei pe care le cunosc.

Recunoaşterea vinovăţiei de către persoana bănuită de săvîrşirea

infracţiunii poate fi pusă la baza învinuirii doar în măsura în care este

confirmată de fapte şi circumstanţe ce rezultă din ansamblul probelor

existente în cauză.

Bănuitul nu poate fi forţat să mărturisească împotriva sa sau împotriva

rudelor sale apropiate ori să-şi recunoască vinovăţia şi nu poate fi tras la

răspundere pentru refuzul de a face astfel de declaraţii.

Datele comunicate de bănuit nu pot servi ca probe dacă ele se bazează

pe informaţii a căror sursă nu este cunoscută. Dacă declaraţiile bănuitului se

bazează pe spusele altor persoane, este necesar ca şi aceste persoane să fie

audiate.

Audierea bănuitului, potrivit art. 104 CPP, se face numai în prezenţa unui

apărător ales sau numit din oficiu, imediat după reţinerea bănuitului, dacă

acesta acceptă să fie audiat. Nu se permite audierea bănuitului în stare de

oboseală, precum şi în timpul nopţii, decît doar la cererea persoanei audiate

în cazurile ce nu suferă amînare, care vor fi motivate în procesul-verbal al

audierii.

Persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-l audia pe

bănuit îl întreabă numele, prenumele, data, luna, anul şi locul naşterii,

precizează cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familială şi persoanele

pe care le întreţine, ocupaţia, domiciliul şi altă informaţie necesară pentru

identificarea persoanei lui în cauza respectivă, după aceea îl întreabă dacă el

acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii. În cazul în care bănuitul refuză să

facă declaraţii, aceasta se menţionează în procesul-verbal al audierii. Dacă

bănuitul acceptă să facă declaraţii, persoana care efectuează audierea îl

întreabă dacă recunoaşte bănuiala ce i se impută şi îi propune să facă în scris

explicaţii asupra acesteia, iar dacă bănuitul nu poate scrie sau refuză să scrie

personal declaraţia, aceasta se consemnează în procesul-verbal de către

persoana care efectuează audierea.

Audierea bănuitului nu poate începe cu citirea sau reamintirea

declaraţiilor pe care acesta le-a depus anterior. Bănuitul nu poate prezenta

sau citi o declaraţie scrisă mai înainte, însă poate utiliza notele sale asupra

amănuntelor greu de memorizat.

Fiecare bănuit este audiat separat. Persoana care efectuează audierea

trebuie să ia măsuri ca bănuiţii chemaţi în aceeaşi cauză să nu comunice

între ei.

Declaraţiile bănuitului se consemnează în procesul-verbal al audierii,

întocmit în conformitate cu prevederile art.260 şi 261 CPP.

În cazul în care bănuitul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale

anterioare sau are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea se

consemnează şi se semnează în condiţiile articolelor 260 şi 261 CPP.

Dacă bănuitul nu are posibilitate de a se prezenta pentru a fi audiat,

organul de urmărire penală procedează la audierea acestuia la locul aflării

lui.

Faţă de bănuitul, în privinţa căruia ofiţerul de urmărire penală nu a

aplicat reţinerea, ci obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală,

la audiere primul este citat.

În cazul în care, fără careva motive întemeiate, bănuitul nu se prezintă

la organul de urmărire penală, acesta poate fi adus silit în corespundere cu

prevederile art. 199 Cod de procedură penală. Ca motive întemeiate la

neprezentarea bănuitului în organul de urmărire penală, unde a fost citat, pot

servi:

- boala gravă, care nu-i permite bănuitului de a se prezenta;

- moartea unui membru de familie sau a unei rude apropiate;

- calamităţi naturale;

- alte motive, care împiedică bănuitul de a se prezenta la timp în

organul de urmărire penală.

La fel bănuitul este obligat să comunice în primul rînd ofiţerului de

urmărire penală despre neprezentarea lui şi motivele ce servesc ca temei

pentru aceasta. Aceste motivele trebuiesc afirmate prin careva acte, care se

anexează la cauza penală. Mai mult ca atît, despre acestea, bănuitul, printr-o

formă scrisă, explică motivele care au dus la neprezentarea lui în organul de

urmărire penală.

Bănuitul care se află sub strajă se cheamă prin intermediul

administraţiei locului de detenţie.

3. Aspecte etice cu privire la audierea părţilor în proces.

Vorbind la general, în activitatea organelor afacerilor interne întîrzie

formarea profilului psihologic, adaptat societăţii democratice bazate pe o

economie de piaţă de tip capitalist, care în ochii populaţiei ar trebui să apară

nu ca forţă represivă a statului, ci în primul rînd ca un mediator profesionist

şi imparţiabil în conflictele care se nasc între cetăţeni şi între cetăţeni şi

autorităţile publice.

Unele din aceste conflicte se soluţionează şi de către ofiţerul de

urmărire penală în cercetarea cazurilor penale, care se rezolvă datorită

profesionalismului şi eticii, ce include în sine nu numai cunoaşterea la un

nivel înalt a legislaţiei, ci şi unele metode şi procedee tactice menite să

armonizeze relaţia ofiţer de urmărire penală - cetăţean, instrumente practice

de formare a unor priceperi şi deprinderi de a comunica amiabil şi

constructiv cu cetăţeanul.

Aplicarea corectă a metodelor şi mijloacelor menţionate face posibilă

stabilirea unui contact psihologic în dialogul cu cetăţenii. Vorbim despre

contactul psihologic, deoarece procesul de interacţiune nu exclude situaţii de

conflict, mai ales în cazul unei tratări agresive, unde nu mai rămîne loc

pentru relaţii de cooperare. Este necesar ca ofiţerul de urmărire penală să

posede asemenea cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, care îi vor permite, cu

siguranţă, a bloca, în mare parte, sursa de conflict şi a atrage atenţia

interlocutorului (a părţii în proces) asupra subiectului dorit, ceea ce este

posibil doar în cazul în care se va ţine cont de particularităţile şi trăsăturile

de personalitate ale acestuia.

Dacă ne referim la cele expuse, menţionăm că cele mai dese conflicte

legate de relaţia ofiţer de urmărire penală - cetăţean, persistă în cadrul

procesului penal, şi anume la acţiunea de urmărire penală - audierea, din

considerentul că anume această acţiune de urmărire penală şi de tactică

criminalistică urmăreşte scopul de dobîndire şi fixare în formă de depoziţii a

datelor despre o anumită faptă, şi este o probă care are importanţă pentru

cercetarea cauzei penale.

Anume aici, pentru elucidarea conflictelor apărute şi soluţionării

obiective a urmăririi penale, ofiţerul de urmărire penală trebuie să-şi pună în

valoare principalele calităţi - inteligenţa, imaginaţia, tactul, puterea de

convingere, calmul, echilibrul emoţional puternic, spiritul de observaţie şi nu

în ultimul rînd capacitatea de a asculta. În acelaşi timp, ofiţerul de urmărire

penală trebuie să fie capabil a alege acele metode şi mijloace de comunicare

care ar corespunde particularităţilor de personalitate ale părţii pe care o

audiază.

O importanţă deosebită pentru ofiţerul de urmărire penală este

manifestarea de o atitudine binevoitoare, ascultând cu atenţie şi răbdare

declaraţiile pe care le fac părţile, fapt care ar favoriza crearea unei relaţii de

încredere, iar apoi să le consemneze, iar întrebările pe care le adresează

pentru clarificarea unor situaţii ce au importanţă pentru cauză să fie

accesibile (pe înţelesul persoanei audiate, adaptându-şi întrebarea în funcţie

de gradul de cultură a audiatului).

Vorbind despre cazurile de sesizare a organului de urmărire penală

prin plîngere (vizînd interesele personale), relatăm că, în asemenea situaţii

ofiţerul de urmărire penală trebuie să exprime un răspuns satisfăcător (în

măsură a răspunde câtuşi de puţin aşteptărilor petiţionarului).

În practică se întîlnesc cazuri cînd datorită atitudinilor părţilor în

proces poate să-l irite pe colaborator. În asemenea cazuri ofiţerul trebuie să-

şi stăpânească emoţiile, să analizeze situaţia cretă, reacţiile apărute, să

deplaseze obiectul conflictului şi să facă să înceteze cauzele agresiunii şi să

adopte o atitudine nonconflictuală. Mai mult ca atît, în cazurile în care una

din părţi proferează ofense în adresa ofiţerului de urmărire penală sau îi

reproşează ceva, acest fapt trebuie privit drept o reacţie firească, o

manifestare a instinctului de autoapărare, o reacţie de compensare a

inferiorităţii. În atare situaţii este cel mai bine să ignorăm invectivele părţii şi

să încercăm să direcţionăm conversaţia spre făgaşul dorit.

În cazul cînd ofiţerul de urmărire penală îşi verifică competenţa în

baza art. 271 Cod de procedură penală şi constată că nu este competent a

efectua urmărirea penală, el trebuie să explice persoanei ce la sesizat a cărui

organ este competenţa în cazul de faţă, să-l îndrume pe cetăţean în mod

corect, şi nici într-un caz ofiţerul de urmărire penală nu trebuie să respingă

brutal cererea sau să o lase fără atenţie şi fără un răspuns.

O reacţie pozitivă a persoanei audiate faţă de ofiţerul de urmărire

penală va fi în cazul unei ascultări active şi eficiente, care este o latură a

profesionalismului, şi include în ea următoarele cerinţe: în timpul ascultării

este necesar de a privi persoana, de al încuraja prin aprobări din cap, de al

întrerupe cît mai puţin posibil, de al ajuta să se exprime atunci cînd nu-şi

găseşte cuvintele potrivite.

Nu în ultimul rînd, important pentru ofiţerul de urmărire penală, este

atitudinea sa faţă de partea audiată, indiferent de statutul ei procesual

(victimă, parte vătămată, martor sau bănuit). Potrivit art. 10 al Codului de

procedură penală în desfăşurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus

la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu

poate fi deţinut în condiţii umilitoare, nu poate fi silit să participe la acţiuni

procesuale care lezează demnitatea umană.

Toate aceste metode şi mijloace duc la o conlucrare adecvată a

ofiţerului de urmărire penală cu părţile în proces, şi numai în aşa măsură se

va ridica imaginea nu numai a organului de urmărire penală, ci a întregului

colectiv a Ministerului Afacerilor Interne.

Prin aceste metode se va naşte o reacţie corectă care va cultiva o

relaţie civilizată şi de respect a cetăţenilor faţă de poliţie.

Tot în acest context, ofiţerul de urmărire penală trebuie să respecte nu

numai prevederile legislaţiei procesual-penale şi juridico-penale, dar şi

prevederile Codului de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin

Hotărîrea Guvernului RM nr. 481 din 10 mai 2006.

4. Cazuri excepţionale.

Practica denotă că în multe cazuri, în timpul efectuării de către ofiţerul

de urmărire penală a unor acţiuni de urmărire penală, mai ales la audiere,

părţile se comportă neadecvat cerinţelor sau chir uneori pot jigni onoarea şi

demnitatea colaboratorului, spunând în adresa acestuia cuvinte necenzurate,

astfel ultragiindu-l. În asemenea cazuri ofiţerul de urmărire penală trebuie să

acţioneze legal şi să nu întreprindă măsuri de jignire a părţii audiate. Astfel,

ofiţerul de urmărire penală, depune un raport pe numele conducătorului

organului de urmărire penală sau a conducătorului instituţiei, unde

menţionează fapta de ultragiere a sa, după care cheamă inspectorul de sector

de serviciu pentru întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenţia

administrativă. În cazul cînd la audiere se află în biroul de serviciul a

ofiţerului de urmărire penală colegul său, apărătorul părţii audiate sau

reprezentanţi legali, de la aceştea se i-a o explicaţie cu privire la cazul dat.