Grupul Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui

- Profil TEHNIC-

Tema Proiect:

Memoria externa

1

Memoria externa

Ce este memoria?

Psihologia defineşte memoria ca un proces prin care oamenii şi alte organisme reuseşc să codifice, să stocheze şi să acceseze informaţia.

În acelaşi timp, memorie poate însemna şi un mecanism de reţinere a informaţiei ce urmează a fi utilizată de un calculator electronic.

Utilizarea noţiunii de memorie atât în cazul organismelor vii cât şi în cazul dispozitivelor electronice nu este o întâmplare. Memoria reprezintă un factor critic pentru funcţionarea ambelor categorii, iar procesarea unei informaţii presupune parcugerea aceloraşi trei etape:

Codare - procesarea informaţiei recepţionate într-o anumită formă

Stocare - procesul de creare a unei înregistrări permanente a informaţiei codificate

Apelare -procesele inerente utilizării informaţiei stocate

Ori de câte ori o informaţie ne parvine dintr-o zonă de memorie înseamnă că aceasta a fost mai

înainte codată, stocată şi într-un final apelată. Din contră, ori de câte ori o informaţie nu ne parvine

dintr-o zonă de memorie înseamnă că cel puţina una dintre cele trei etape nu a funcţionat

corespunzător.

Memoria – Notiuni introductive

Dar exista mai multe clasificari ale acestora:

Memorii interne 

- Caracterizate prin capacitate mica si viteza mare de operare ;

Memorii externe 

- De capacitate foarte mare si viteza redusa de operare (sau acces) ;

Memorii – tampon 

- De capacitate medie si viteza de operare comparabila cu a memoriilor

interne.

De asemenea, memoriile se mai pot clasifica in :

Memorii distructive 

- La care informatia este distrusa in urma citirii ;

Memorii nedistructive 

- La care informatia nu este alterata la citire.

2

Dupa modul de functionare, memoriile pot fi :

Statice 

- Retin informatia cat timp memoria este alimentata ;

Dinamice 

- Chiar si atunci cand sunt alimentate, stocheaza informatia un timp scurt

(1-2 ms) ; continutul memoriei trebuie improspatat din timp in timp ;

Din punct de vedere al modificarii continutului memoriei, memoriile pot fi :

Memorii numai citeste (ROM = READ ONLY MEMORY)

- Continutul se inscrie la fabricarea circuitului integrat.

Memorii citeste-scrie (RWM = READ WRITE MEMORY sau RAM = RANDOM ACCES MEMORY – memorie cu acces aleatoriu).

- Continutul poate fi citit si scris in timpul folosirii acesteia;

Memorii semipermanente

- Reprogramabile ( READ MOSTLY MEMORY).

Memorie externa pentru stocare digitala: stick de memorie, CD-ROM, card memorie

Documente, fisere pentru servici sau pentru folosul personal, totul se stocheaza astazi pe computer. Insa atunci cand memoria hard diskului e plina, aveti nevoie de dispozitive de memorie externa, fie pentru transferul de date, fie pentru pastrarea lor in formatul necesar. Tehnologia actuala permite achizitionarea de produse pentru stocare digitala a datelor, compatibile cu orice computer sau telefon mobil.

Memorie externa la indemana

3

Daca detineti un computer si un telefon mobil mai performant, cu siguranta aveti nevoie si de dispozitive de stocare digitala a datelor, mai ales atunci cand capacitatea de memorie a hardului sau a telefonului mobil este depasita. Alegerea unui stick de memorie performant sau a unui card de memorie pentru telefonul mobil este foarte importanta: compatibilitatea, viteza de transfer sau posibilitatea de instalare a unor programe care sa permita un transfer mai rapid si vizualizarea unor date constituie criterii importante de alegere.

Pentru alegerea unui stick de memorie USB cu fir sau wireless, este foarte importanta viteza de transfer si numarul de Gigabytes. Exista stick-uri fabricate de firme care si-au facut deja un renume in domeniu, iar acesta este un alt criteriu dupa care utilizatorii isi procura un stick de memorie USB. De asemenea, unii cumparatori doresc sa afle daca acesta este compatibil cu sistemul de operare pe care il folosesc in calculator: de exemplu, exista produse care nu sunt compatibile cu Linux sau alte sisteme.

Cardul de memorie trebuie sa fie compatibil cu produsul pe care il detineti (computer sau telefon mobil, iPod sau camera foto). Cardurile sunt de tipuri diferite: compact flash (CF), secure digital (SD - micro sau mini), multimedia card (MMC)...De asemenea, anumite firme emit carduri special si exclusiv create pentru produsele lor. Diferenta dintre carduri poate fi facuta si in functie de aparatul caruia ii este destinat. Un punct important in alegerea cardului de memorie, pe langa compatibilitate, este capacitatea de stocare digitala (memoria) si viteza de transfer.

CD-ROM-ul este poate cel mai des folosit suport de memorie externa si stocare digitala: desi acum a fost depasit de noile tehnologii, este ieftin si foarte usor de procurat, insa dezavantajul este ca acesta detine o capacitate limitata de memorie, asa incat nu se poate stoca un volum foarte mare de informatii. Pe de alta parte, un CD-Rom zgariat sau deteriorat intr-un fel nu mai are cu ce sa fie de folos.

O alta optiune folosita pentru computer este hard disk-ul extern, care va adauga cu siguranta un numar substantial de gigabytes memoriei actuale. In fond, nu mai are rost sa va complicati cu dispozitive de stocare digitala marunte, cand puteti achizitiona ceva mult mai folositor pentru computer. Evident, nu intra in calcul si marirea volumului de memorie pentru telefon si alte aparate.

Toate calculatoarele au memorie

Este puţin probabil ca cineva care a utilizat un calculator să nu fi aflat deja că acesta are memorie. Chiar şi persoanele care nu utilizează calculatoare ştiu acest lucru. Totuşi ce este memoria, în afara de ceva care se găseste în orice calculator?

Termenul de memorie poate avea semnificatii diferite. Sensul general este acela de mecanism de reţinere a datelor ce pot fi utilizate de un echipament electronic.

Atunci când vine vorba de calculatoare termenul de memorie face referire cel cel mai adesea la memoria internă a unui calculator.

Pentru a înţelege mai bine modul de lucru al calculatoarelor  (şi nu de dragul clasificărilor…) dispozitivele de memorie ce echipează un calculator pot fi încadrate ca aparţinând memoriei interne sau celei externe.

Memoria internă sau primară:

4

Este o memorie electronică ce operează la viteze foarte ridicate şi poate fi accesată direct de către microprocesor, zona de stocare în care ajung toate datele înainte de a putea fi procesate de catre

acesta.  Caracteristicile principale ale memoriei interne sunt următoarele:

memorie rapidă: dispozitivele de memorie internă sunt 100% electronice şi oferă o rată de transfer a datelor net superioară faţă de dispozitivele de memorie electronico-mecanice (precum hard disk-urile sau unităţile optice)

memorie temporară: datele sunt reţinute atât timp cât prin circuitele memoriei interne trece un curent electric. Întreruperea fluxului de electricitate sau închiderea calculatorului duce la dispariţia datelor conţinute.

memorie costisitoare: dispozitivele de memorie internă presupune costuri ridicate de producţie per megabait comparativ cu memoria externa. Din aceste motive cantitatea de memorie internă ce se găseşte într-un calculator este mult mai mică decât cantitatea de memorie externă.

memorie RAM: în cea mai mare parte memoria internă este alcătuită din memorie RAM aceasta fiind ajutată si de o cantitate mica de memorie ultrarapidă de tip cache care intră in componenţa microprocesorului.

Memoria externă

Orice altă formă de memorie alta decât cea internă intră în categoria memoriei externe sau secundare. Memoria externă este formată din dispozitive de stocare diverse care sunt mult mai lente decat memoria interna dar pot retine cantitati mari de date.

5

Datele continute de memoria externă a unui PC ce rulează Windows devin accesibile prin accesarea locaţiei My Computer (Computerul meu) :

Dispozitive si medii de stocare

În general, prin dispozitiv de stocare se înţelege un dispozitiv ce aparţin memoriei externe ale unui calculator. Chiar dacă şi dispozitivele de memorie internă sunt de asemena dispozitive de stocare, acest termen vizează în special dispozitivele ce aparţin memoriei externe a unui calculator.

Mediul sau suportul de stocare este componenta fizică a unui dispozitiv de stocare pe care ajung informaţiile să fie efectiv stocate.

Atunci când mediul de stocare nu poate fi separat de restul componentelor ce alcătuiesc dispozitivul de stocare suntem în prezenţa unei forme de stocare fixe. Hardisk-ul, de exemplu este un dispozitiv de stocare cu mediu de stocare nedetasabil.Mediile de stocare detaşabile pot fi separate de dispozitivul de stocare şi folosite împreună cu un alte dispozitive compatibile.

Tehnologii de stocareOrice mediu de stocare trebuie să reţină într-o formă sau alta de diverse cantităţi de biţi. Unele

medii de stocare pot reţine câteva sute de biţi (suficient pentru a memora frecvenţele posturilor radio favorite în cazul unui echipament audio) iar alte medii pot stoca cantităţi absolut impresionante de biţi, de oridinul miilor de miliarde. Chiar dacă în final scopul este acelaşi, tehnologiile de stocare utilizate pot diferi foarte mult şi pot prezenta atât avantaje cât şi dezavantaje. Iată care ar fi principale tehnologii folosite pentru a reţine informaţia pe diverse medii de stocare.

6

Tehnologie Cum sunt reprezentaţi biţii la nivel elementar

magnetică Biţii sunt reprezenţaţi sub forma unor particule magnetizabile încărcate negativ sau pozitiv.

Exemple: hard disk-ul, discheta obişnuită, alte tipuri de dischete, casetele şi benzile magnetice

optică Biţii sunt reprezentaţi sub forma unor puncte sau cavităţi microscopice ce au rolul de reflecta diferit lumina. Cu ajutorul unor instrumente fotosenzitive prezenţa sau absenţa unor astfel de elemente poate fi interpretată sub formă de biţi

Exemple: compact discul, DVD-ul, mini discul

electronică Prezenţa sau absenţa unui curent electric în anumite circuite, sau mofidicarea stării anumitor circuite(închis-deschis) poate fi de asemenea interpretată sub formă de biţi.

Exemple: memoria RAM, cardurile de memorie flash

Ce este hard disk-ul?Hard Disk-ul - Seiful datelor

Hard disk-ul sau discul dur este principalul dispozitiv de stocare al unui calculator personal. Cea mai mare şi mai importantă parte a software-ului cu care lucrează un calculator zi de zi se află stocată pe hard disk. Sistemul de operare se află stocat pe hard disk, majoritatea programelor programelor pe care le folosiţi se află stocate pe hard disk, probabil şi ultimul document pe care l-aţi creat se află stocat tot pe hard disk.

Un calculator personal fără hard disk nu prezintă prea mare utiltate, având în vedere că majoritatea software-ul este conceput să funcţioneze în prezenţa unui hard disk.

Anatomia unui hard disk

7

1. Disc sau discuri neflexibile din metal (platane) acoperite cu un strat de material magnetizabil. Aceste discuri sunt învârtite de un motor ce poate dezvolta o viteză de rotaţie de ordinul miilor de

rotaţii pe minut (RPM). În prezent hard disk-urile obişnuite sunt cotate la viteze ce încep de la 7200 de rotaţii pe minut.

2. Braţ deplasabil ce conţine capul de citire/scriere. În cazul în care un hard disk conţine mai multe platane suprapuse fiecare dintre acestea este deservit de un cap de citire/scriere propriu. Activitatea de citire /scriere produce un „bâzâit” specific datorită fenomenelor magnetice implicate în stocarea şi accesarea datelor. Hard disk-urile au devenit cu timpul din ce în ce mai silenţioase, zgomotul produs în timpul funcţionării fiind la unele modele aproape imperceptibil.

3. Un al doilea motor ce poate deplasa capul de citire scriere în orice punct al suprafeţei de stocare.

4. Parte electronică ce controlează activităţile de citire/scriere şi de transferare a datelor dinspre şi către calculator. În componenţa acestei părţi intră şi o cantitate redusă de memorie ultrarapidă de tip cache.

5. Carcasă din metal în care sunt încapsulate componentele mecanice şi o parte din cele electronice. Această carcasă are rolul de a se comporta şi ca un radiator prelunând caldura degajată de discurile ce se rotesc la viteze foarte mari.

8

Pentru comparaţie, banda unei casete audio se deplasează pe sub capul de citire cu o viteză de aproximativ 5-10 cm pe secundă (~0,3 km/h), în timp viteza de rotaţie a discurilor unui hard disk depăşete şi 136 km/h!

Tipuri de hard disk-uri3.5 inch, 2.5 inch sau 1.8 inch

În funcție de diametrul platanelor de stocare cele mai comune tipuri de hardisk-ri sunt cele de 3.5 inch respectiv 2.5 inch.

Hard disk-urile de 3.5 inch sunt cele mai răspândite în rândul PC-urilor obișnuite și se gasesc montate interiorul unității centrale. Un calculator obișnuit nu este limitat doar la un hard disk, acesta poate avea la dispozitie de regulă cel putin patru hard disk-uri interne, numărula acestora putând fi crescut prin adăugara unor plăci de extensie.

Hard disk-urile de 2.5 inch deserversc în general calculatoarele portabile dar și-au găsit utilitatea și în interiorul altor echipamente electronice cum ar fi DVD-Recordere, console, camere

video, MP3 playere,  etc.  Acest tip de hard disk-uri necesita o alimentare de doar 5V ceea ce reduce considerabil consumul de energie fata de modelele de 3.5 inch care necesita 12V pentru a functiona.

Daca la capitolul consum de energie aceste modele ies castigatoare, la capitolul performanță model de 3.5 inch dau dovadă de o rată de transfer a datelor superioară.

Pentru echipamentele portabile la fiecare milimetru contează există și hard disk-uri de 1.8 inch, cea mai comună utilizare a acestor hard disk-uri o reprezintă foarte popularele playere iPod cu hard disk produse de catre compania americana Apple.

9

Hard disk-uri interne și hard disk-uri externe

Hard disk-ul intern este gândit să functioneze în interiorul unității centrale.  Putem scoate un hard disk intern din unitatea centrală și il putem conecta la o altă unitate compatibilă dar nu este tocmai o soluție practică având in vedere că hard disk-urile sunt dispozitive sensibile la socuri. Pentru a transfera cantități mari de date și pentru portabilitate există hard disk-urile externe. Acestea încapsulează într-o cutie, de regulă metalică, un hard disk obișnuit de 3.5 sau 2.5 inch.

Hard disk-urile externe ce incorporeza un drive de 3.5 inch necesită și o sursă de alimetare separată pe cand cele echipate cu unitati de 2.5 inch se pot multumi si cu cei 5V  si  0.5A furnizati de portul USB. Conectarea unui hard disk extern se realizează preponderent prin interfața USB, dar există și soluții care folosesc interfața FireWire, eSATA (de la external SATA) sau chiar interfața ethernet pentru conectarea într-o rețea de calculatoare.

Interfata de conectare

Interfata de conectare a unui hard disk din punct de vedere al utilizatorului este reprezentată de cabluri si porturi, adică locurile unde sunt introduse aceste cabluri.

Pentru ca un hard disk sa poată comunica cu un alt echipament hardware este necesar ca cele două dispozitive să “vorbească aceeași limbă”. Aceasta presupune o anumită compatibilitate la nivel

10

hardware și software. La nivel hardware în cazul unei PC chip-ul responsabil cu interconectarea hard disk-ului se află montat de regulă pe placa de bază si poarta denumirea de controler. Controlerul poate fi un chip dedicat doar acestei funcții, cum e cel din imaginea de mai sus, dar în general responsabilitatea comunicarii cu hard disk-ul revine unui chip care îndeplinește mai multe funcții și este capabil să comunice cu o gama mai largă de dispozitive.

Porturi…Interconectarea dintre hard disk si controler o facem prin intermediul cablurilor si porturilor si

bineinteles cu concursul placii de baza.  Porturile si implicit interfata de conectare pentru hard disk-urile obisnuite poate fi de doua feluri:

clasica de tip ATA (de asemenea aceasta interfata mai poata denumirea de PATA (Parallel-ATA) sau IDE de la Integrated Drive Electronics )

de generatie mai noua de tip SATA (Serial-ATA)

11

… si cabluri

ATA, SATA si SCSI

Interfata ATA (AT Attachment) isi are originea in anii ‘80 in epoca de aparitie a PC-ul original fabricat de catre compania IBM. Aceasta interfata a cunoscut de-a lungul anilor diverse standardizari si imbunatatiri dar a reusit sa pastreze si compatibilitatea cu echipamentele mai vechi. Practic daca dorim sa conectam un hard disk de cateva sute megabaiti tipic pentru inceputul anilor ‘90 pe ultima versiune a acestei interfete nu ar trebui sa intampinam incompatibilitati.

Interfata SATA si-a facut aparitia pe piata calculatoarelor personale incepand cu anul 2003. Primele echipamente SATA  au beneficiat de o magistrala capabila sa gestioneze maxim 150 de magabaiti pe secunda.  Aceasta magistrala a fost imbunatita la o viteza de maxim 300 MB/s cunoscuta sub denumirea de SATA 2. Chiar daca magistrala pot fi transferati intr-o singura secunda peste 300 de megabaiti hard disk-urile obisnuite nu pot sustine transferuri de date mai mari de 100 de megabaiti pe secunda.

Trebuie stiut ca interfata ATA sau SATA nu este dedidacata doar hard disk-urilor aceasta interfata este folosita si de unitatile optice si alte echipamente de stocare.

SCSI de la Small Computer System Interface, este o interfata folosita in special in sistemele performante si scumpe precum serverele. Acesta interfata a fost alternativa profesionala la interfata ATA. In momentul de fata interfata SATA ofera facilitati care o vreme au apartiunut in exclusivitate doar intetfetei SCSI. (de exemplu posiblitatea de decuplare la cald (hot swap) a unui hard disk.

12

Preţul per megabait si capacitatea de stocare

Primele hard disk-uri ofereau un preţ per megabait astronomic acesta coborand pina la nivelul de vorbi de un preţ de 1$ per megabiat la începutul anilor ‘90. Astăzi putem vorbi de preturi si de 0,00015$ per megabait in cazul unui hard disk obisnuit de 500GB (500.000 de megabaiti).

De la începutul anilor ‘90 şi până astăzi dimensiunile unui hard disc obişnuit au rămas aceleaşi, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre capacitatea de stocare. Capacitatea de stocare a crescut de la an la an, ajungând astăzi de zeci de mii de ori mai mare faţă de cea a primelor hard disk-uri ce echipau calculatoarele la începutul anilor ‘90.

Perioada Capacitateade stocare tipică*

1990 100 -  200 MB

1995 500 -   1000 MB

2000 10.000 - 20.000 MB

2005 80.000 - 160.000 MB

2009 250.000 MB - 500.000 MB

*Capacitatea tipică de stocare are în vedere valorile cele mai des întâlnite în dotarea calculatoarelor cu o vechime de 1-2 ani destinate publicului larg.

Pentru majoritatea utilizatorilor capacitatea de stocare a unui hard disk pare imensă la momentul achiziţionării, dar inevitabil într-un final devine insuficientă.

Acest fenomen se explică prin faptul că dimensiunele software-ului destinat calculatorului personal nu bat pasul pe loc. Sistemul de operare lansat de Microsoft în 1995 - Windows 95, necesita mai puţin 100 de megabaiţi spaţiu de stocare pe hard disk, în timp ce mai noul Windows XP necesită

13

aproximativ 1000 de megabaiţi spaţiu pe hard disk iar Windows Vista  Ultimate necesta aproximativ 15GB spatiu liber.

De cat spatiu de stocare avem nevoie?

Pentru o mai bună întelegere a calculatoarelor trebuie să avem idee care este spațiul ocupat de anumite programe sau tipuri de fișiere. Sunt utilizatori care din dorința de a elibera spațiul de stocare dezinstealază programe care ocupă un spațiu de stocare cu totul nesemnificativ.

Discheta sau floppy discul

Atunci…Floppy discul sau discheta (termen adoptat

pentru a suna asemănător cu „casetă” [in engleza diskette vs. cassette]) a reprezentat un mediu de stocare cheie pentru calculatoarele personale de la apariţia acestora şi până spre sfârşitul anilor ‘90.

În lipsa unor soluţii convenabile de stocare (ca preţ şi eficienţă) dischetele repezentau la începutul erei calculatoarelor personale principalul mijloc de stocare şi de transport al datelor.

Primele floppy disc-uri au apărut la începutul anilor ‘70 sub forma unor discuri flexibile din material plastic cu un diametru de 8 inch. Acestor discuri le-au urmat alte formate de dimensiuni mai reduse şi astfel mai practice pentru un utilizator obişnuit.

3.5 inch - cheia succesului

Dischetele sub forma în care se prezintă astăzi au fost introduse pe piaţă în anul 1982 de către compania japoneză SONY. Este puţin probabil ca cineva care a folosit un calculator pentru o vreme să nu fi folosit la un moment dat şi o dischetă de 3.5 inch.

Inevitabil, discheta de 3.5 inch a cunoscut mai multe standardizări, dar care nu mai prezintă absolut nici o importanţă din moment ce formatul HD (High

14

Density - Densitate înaltă) cu o capacitate de de stocare de 1.44 MB reprezită cel mai comun tip de dischetă de sfârşitul anilor ‘80 încoace.

…si acum…

Primele dischete de 3,5 inch permiteau stocarea tuturor documentelor pe care le putea crea un utilizator obişnuit cu calculatorul la acea vreme, astăzi finalitatea unei dischete este cu totul alta. Spaţiul de stocare de doar 1.44 megabaiţi permit unei dischete să stocheze un document de câteva sute de pagini, câteva fotografii, ori alte pachete de date de dimensiuni reduse. Pentru preţul unei singure dischete (aproximativ 1 RON) un compact disc oferă o capacitate de stocare de aproximativ 400 de ori mai mare, iar un DVD peste 3000 de ori mai mare. Nu este greu de înţeles de ce dischetele sunt acum la final de carieră.

Romania, zilele noastreÎn ciuda capacităţii de stocare extrem de reduse dischetele continuă să mai fie folosite şi astăzi în special datorită ominiprezenţei unităţilor de citire/scriere. Acestea au cunoscut o relansare incepand cu anul 2003 cand unele obligatii fiscale au inceput sa fie predate de catre agentii economici in format electronic.

Stocarea de fişiere pe o dischetă

O dischetă obişnuită foloseşte un sistem de fişiere denumit FAT( de la File Allocation Table - Tabel de alocare a fişierelor). în urma formatării spaţiul de stocare al unei dischete este divizat în următorul fel:

512 baiţi alcătuiesc un sector

18 sectoare alcătuiesc o pistă

80 de piste alcătuiesc o faţă

Având în vedere că o dischetă are două feţe, se adună în total un număr 2880 de sectoare, care pot stoca 1,457,560 de baiţi (2880×512).

Dacă un fişier de 4 KB (4096 de baiţi) va ocupa 8 sectoare, un fişier de 500 KB (512.000 baiţi) va ocupa 1000 de sectoare din cele disponibile.

15

Dischetele şi interfaţa S-ATADischetele se fac utile atunci cand dorim instalarea driverelor pentru anumite controlere S-ATA

sub Windows XP. Mai exact, e vorba de acele controlere care nu sunt recunoscute in momentul instalarii sistemului de operare si care ne obliga sa serivm driverele de pe un dispoztiv cu o interfata standard, care poate fi accesat indiferent de restul configuratiei calculatorului. Si ce dispozitiv de stocare a ramas neschimbat de mai bine de 20 de ani? Ati ghicit… e vorba de unitatea floppy…

Daca tot suntem la capitolul SATA ar mai fi de mentionat ca daca nu avem unitate floppy sau pur si simplu ne incapatanam sa mai apleam la dischete, sunt si solutii alternative in privinta instalarii driverelor SATA.

Cel mai simplu, daca BIOS-ul ne permite, putem seta controllerul SATA sa emuleze un controler IDE. (nu mai beneficiem de unele avantaje aduse de interfata SATA, cum ar fi native command queuing (NCQ) sau hot plug dar viteza de transfer este in principiu aceiasi.)

BD (bluray) - discul de 25GB

Nevoia de spatiu

Conceputul de disc optic de densitate foarte mare si cu o capacitate de stocare pe masura nu este unul nou. Chiar dacă reprezenta o tehnologie de top la momentul lansarii pe piata, in 1996, DVD-ul nu oferea spaţiu suficient de stocare pentru conţinutul video de inaltă densitate. În aceste condiţii încă din anul 1998 Sony, Philips şi Pionner au inceput lucrul la ceea ce azi s-a concretizat în formatul blu-ray. Primele unităţi optice compatibile blu-ray au aparut pe piaţă în anul 2006 sub forma unor bluray playere.

Utilizare

16

Principala utilizare a discurilor blu-ray este in momentul de faţă este cea de mediu de stocare pentru filmele de înaltă definiţie si pentru distributia jocurilor pe consolele Play Station 3. Ca mediu de stocare pentru utilizatorii obisnuiti discurile blu-ray inca nu sunt foarte populare datorita preturilor in special pentru discurile inscriptibile.

Capacitate de stocare

La fel cum DVD-urile au adus o capacitate de stocare de aproximativ 6 ori mai mare decat ultraraspanditul Compat Disc (CD), discurile blu-ray (BD) vin cu o capacitate de stocare de aproximativ 6 ori mai mare decat cea a unui DVD obisnuit. Totul pe aceiasi suprafara standard de 12CM.

Tip Marime Capcitate single Capacitate Dual layer

Disc standard 12 cm, single sided 25 GB (23.28 GiB) 50 GB (46.56 GiB)

Disc mini 8 cm, single sided 7.8 GB (7.26 GiB) 15.6 GB (14.53 GiB)

Capacitatea de stocare a fost marita folosindu-se o reteta deja consacrata: reducerea distanteleor dintre piste si a marimii pit-urilor.

17

Spre deosebire de CD-uri si DVD-uri care sunt citite cu ajutorul unei raze laser de culoare rosie, tehnologia blu-ray se bazeaza pe o raza de culoare… ia ghiciti… albastra… (de unde si denumirea)

O alta noutate adusa de discurile blu-ray este rezistenta mai buna la zgarieturi datorita aplicarii unui strat special polimeric ce acopera suprafata de stocare si care o sa tina o vreme preturile destul de ridicate. Aceasta supra protectie a aparut datorita pozitionarii stratului de inregistrare mult mai aproape de fata citibila a discului. Un CD spre exemplu are pozitionat stratul de stocare la o adancime de 1mm fata de un disc bluray.

1X = 4.5MB/s

Da un in cazul unui CD un 1X echivaleaza cu 150KB/s, iar in cazul unui DVD un X echivaleaza cu 1.38MB/s discurile blu-ray au ridicat standardul la 4.5MB pe secunda.

Rata de transfer Timp de scriere a unui disc blu-ray(minute)

Mbit/s MB/s Single Layer Dual Layer

1× 36 4.5 90 180

2× 72 9 45 90

4× 144 18 23 45

6× 216 27 15 30

8× 288 36 12 23

12×* 432 54 8 15

*Teoretic, pe piata inca nu exista unitati capabile sa atinga aceasta viteza

18

Blu-ray si continutul video HD (High Definition)

Continutul video de inalta definitie necesita un suport de stocare de inalta densitate… cu o capacitate de stocare pe masura. O imagine statica la rezolutie standard presupune prezenta a 300 de mii de pixeli (640×480) pe cand una de inalta definitie presupune prezenta a doua milioane de pixeli (1920×1080). Asadar este necesara o cantitate destul de mare de date date daca dorim continut de inalta defintie.

In prezent ne putem bucura de peste 3500 de titluri in format bluray. Daca la inceput aveau privilegiul de a fi lansate si in varianta blu-ray doar titluri de prima-mana sau block-bustere, astazi sunt lansate pe blu-ray ultimele noutati dar si titluri mai vechi cu… sau fara pretentii.

Discurile blu-ray au avut de infruntat un format rival si anume HD-DVD-ul

19

Ce este un DVD-RAM?

Un DVD-RAM este un disc reinscriptibil din familia DVD-urilor ce oferă un spaţiu de stocare care  se comportă ca o dischetă imensă din punct de vedere al utilizatorului. Aceasta înseamă că se pot şterge şi copia fişiere direct din interfaţa sistemului de operare fara sa fie necesare programe specializate de scriere.

Windows XP/Vista, Mac OS X sau Linux suporta lucrul direct cu discurile DVD-RAM, cu menţiunea ca sub Windows XP sunt suportate doar discurile formatate in sistem FAT32. (instalând softul InCD se îmbunătăţeşte suportul pentru DVD-RAM)

Ciclul de scrieri/rescrieri este de 100.000 de mii.

Acest tip de stocare prezintă avantaje incontestabile faţă de standardele DVD-RW sau DVD+RW, dar face ca acest tip de disc să fie incompatibil cu o parte din echipamentele DVD-Player sau DVD-ROM,  chiar şi o parte însemnată dintre unităţile de inscripţionare fiind străine de acest standard.Totusi unii producători de seamă precum Panasonic, Hitachi, Toshiba sau LG Electronics promovează acest standard.

20

Capacitatea de stocare

Primele versiuni de discuri reinscriptibile aveau o capacitate de 2.6 GB single sided si 5.2GB in varianta cu doua fete. (double sided)

Acum discurile au aceiasi capacitate ca si variantele obisnuite 4.7GB respectiv 9.2GB

Erorile de stocare

Ce sunt erorile?

Erorile trebuie văzute ca neconcordanţa dintre datele care apar ca fiind stocate şi datele care se găsesc efectiv pe un mediu de stocare. Erorile pot fi împărţite în două mari categorii:

Erori de structură (sau logice) - Acest tip de erori apar în cadrul tabelei de alocare a fişierelor şi dosarelor. Cel mai comun tip de eroare se manifestă prin afişarea eronată a spaţiului de stocare disponibil.  Utiliarele specializate in corectarea erorilor pot corecta rapid acest tip de erori des întâlinite.

Cum apar astfel de erori?  Tocmai s-a întrerupt curentul electric? Calculatorul s-a blocat şi a trebuit să apelaţi la butonul reset?  Un program care tocmai se instala s-a blocat? Este posibil ca în urma acestor evenimente să fi apărut unele inconsistenţe în structura fişierelor şi dosarelor.

Erori de suprafaţă

Acet tip de erori au legătură cu hardware-ul în sine şi se manifestă prin apariţia unor sectoare defecte fizic pe suprafaţa de stocare.

Hard disk-ul este in prezent cel mai predisupus dispozitiv de stocare la astfel de erori. Capul de citire al hard diskului pluteste la o distanta de 0,3 microni fata de suprafaţa de stocare, asa că orice atingere dintre capul de citire si suprafaţa de stocare poate rezulta in apariţia unor puncte deteriorate in care biţii nu pot fi stocaţi corect.

21

Datele stocate în cadrul unui sector devenit defect sunt pierdute. În urma verificării suprafeţei de stocare, firmware-ul hard disk-ului sau sistemul de  operare izolează sectoarele defecte pentru ca stocarea datelor să se realizeze în condiţii de siguranţă.

Erorile de suprafaţă, mult mai grave de altfel pot interveni in situaţii diverse:

Manipulare neatentă. Hard disk-urile sunt dispozitive sensibile şi suportă în general şocuri de doar câteva sute de grame. Dacă aţi scăpat hard disk-ul pe podea consideraţi-vă o persoană norocoasă dacă nu v-aţi ales cu sectoare defecte.

Supraîncălzire. Discurile ce reţin informaţia se învârt cu un număr de rotaţii cuprins între 4400 şi 15.000. Temperaturile excesive atinse de un hard disk pot cauza defecţiuni. (aveţi şi opţiunea instalării unor sisteme de răcire a hard disk-ului dacă observaţi că acesta încălzeşte foarte tare)

Întreruperea bruscă a curentului electric. Hard disk-urile actuale sunt destul de rezistente la şocurile provocate de întreuperea bruscă a curentului electric în timpul scrierii sau accesării de date. Totuşi nu este cu totul exculsă posibilitatea avarierii suprafeţei de stocare.

Bad sectorsSectoarele defecte sunt numite în popor „bed-uri” denumire provenită de la „bad sectors”.

După un anumit timp de funcţionare orice hard disk este expus la apariţia „bed-urilor”. În majoritatea cazurilor „bed-urile” care apar reprezintă o cantitate neînsemnată din spaţiului de stocare (sub 0,001 % în cazul hard disk-urilor actuale).

Astăzi un hard disk beneficiază si de sectoare de rezervă - spare sectors în engleză. Atunci când electronica hard disk-ului detectează un sector defect îi scoate din uz, inclocuindu-i adresa cu una din cele ale sectoarelor de rezervă.  Acesta este şi motivul pentru care astăzi aproape la un hard disk nu ai observăm raportate sectoare defecte spre deosebire de generatiile mai vechi de hard disk-uri.

Garanţia unui hard disk nu acoperă sectoarele defecte decât atunci când numărul acestora este neobişnuit de mare.

SMART - Self-Monitoring, Analysis, and Reporting Technology (tehnologie de auto analiza si monitorizare a hard disk-ului)

Totusi daca un hard disk a inceput sa apleze la sectoarele de rezervă acesta este un semn că pe viitor este posibil sa avem probleme şi este indicat să nu-l mai folosim pentru stocarea de date importante. Pentru a verifica starea de sănătate a hard disk-ului avem la dispoziţie tehnologia SMART

22

care ne prezintă diverse informatii cum ar fi numarul ciclului de porniri/opriri, numărul de ore de funcţionare, temperatura,  sau daca s-a apelat la sectoarele de rezervă:

23

Ce este o partiţie?Orice hard disk are cel puţin o partiţie, adică o zonă în care datele sunt stocate conform unui

anumit standard denumit generic sistem de fişiere. O partiţie se poate întinde peste tot spaţiul de stocare disponibil, situaţie în care hard discul primeşte doar o singură literă de acces.

Dacă spaţiul de stocare al hard disk-ului este divizat în mai multe parţii, vor exista mai multe litere de acces - fiecare literă oferind accesul către o anumită partiţie.

În Windows XP, versiunea în limba română, veţi întâlni un termen sinonim pentru partiţie şi anume “volum”.

La ce sunt bune partiţile totuşi?

Partiţiile permit o gestionare mai bună a datelor înmagazinate de un hard disk. Astfel puteţi crea o partiţie special pentru sistemul de operare, una pentru documentele create de dumnevoastră, alta pentru muzica preferată si aşa mai departe.

O partiţie este tratată de sistemul de operare ca şi cum ar fi un hard disk în sine. Chiar dacă în realitate datele sunt stocate pe acelaşi disc, atunci când spaţiul de stocare al unei partiţii va ajunge la limită sistemul de operare nu va da buzna peste spaţiul de stocare atribuit altei partiţii.

Avand în vedere că literele de acces nu spun prea multe de la sine, parţiile pot fi etichetate după propria dumnevoastră imaginaţie. Partiţia pe care stocaţi muzică o puteţi denumi pur si simplu “Muzica”.

Literele de unitate (Drive letters)Literele de unitate au fost convenite cu ceva timp în urmă pentru calculatoarele personale IBM

si cele compatibile. Din punct de vedere convenţional lucrurile sunt cât se poate de simple:

- orice unitate de stocare este individualizată prin câte o literă urmată de două puncte A: , B: , C:

- se începe de la litera A

În sistemul de operare Windows unitatea de dischete este reprezentată de litera A:, iar primul hard disk este reprezentat de litera C:, restul hardware-ului de stocare primeşte literele ce urmează lui C.

24