MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII,

TINERETULUI ŞI SPORTULUI

Îndrumător, Elev:

VasluiIunie-2012

Tema:

“Clasificarea asigurărilor”

Page | 2

CUPRINS

ARGUMENT................................................................................................................ 4

CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR ......................................................................... 5

1.1 ASIGURAREA BUNURILOR ............................................................................ 7

1.2 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ .................................................... 13

1.3 ASIGURĂRI DE PERSOANE ............................................................................ 15

1.4 REASIGURAREA ............................................................................................... 20

BIBLIOGRAFIE....................................................................................................... 26

Page | 3

ARGUMENT

Lucrarea de față are la baza o singură temă și se intitulează “Clasificarea asigurărilor”.Ea este

abordată din toate punctele de vedere,iar in capitolele ce urmeaza sunt prezentate mai pe larg

doar câteva din tipurile de asigurări existente.Acestea sunt: 1.Asigurarea bunurilor,

2.Asigurarea de raspundere civila ,3.Asigurari de personae, 4.Reasigurarea .Desigur, nu se

poate vorbi de clasificarea asigurărilor fara o bună intelegere a conceptului de asigurare.

Încă din timpuri străvechi, oamenii au fost preocupaţi să prevină şi să suporte în

comun pagubele generate de producerea unor evenimente incerte nedorite (calamităţi naturale

şi accidente).

O compensare a pagubelor este posibilă prin două modalităţi:

efortul individual al fiecărei persoane care îşi poate constitui rezerve proprii cu

destinaţie specială (acoperirea pagubelor în caz de producere a pagubei);

efortul comun de constituire a unui fond bazat pe aportul unui număr mare de

persoane ameninţate de acelaşi pericol.

Ambele soluţii au în vedere constituirea unor fonduri cu destinaţie specială, şi anume

acoperirea unor pagube pricinuite de calamităţi naturale şi accidente.

A doua soluţie s-a impus în timp. Aceasta se bazează pe principiul comunităţii de risc

şi al mutualităţii, în virtutea căruia fiecare contribuabil participă cu sume mici pentru a fi

sprijiniţi, despăgubiţi cei care au suferit prejudicii în urma evenimentelor care au generat

unirea lor. Acest principiu stă la baza conceptului de asigurare.

Asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice care implică aportul unui număr

mare de persoane fizice şi juridice în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care sunt

ameninţate de aceleaşi pericole în existenţa şi activitatea lor, pericole probabile, posibile, dar

nesigure.

În ţările dezvoltate asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naţionale

pentru că, prin valoarea adăugată creată, societăţile de asigurare, de intermediere sau de

prestări de servicii inrudite participă la sporirea produsului intern brut, oferă locuri de muncă,

participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară şi prin sumele acordate

asiguraţilor contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate.

CLASIFICAREA ASIGURĂRILOR

Page | 4

1. După regimul juridic sau forma de realizare, se disting:

a. asigurări prin efectul legii – se caracterizează prin faptul că relaţiile de asigurări

dintre asiguraţi şi asiguratori sunt reglementate prin acte normative cu caracter

obligatoriu.

Astfel de asigurări se practică în toate ţările lumii, cu diferiţe de la şară la ţară. La noi,

în perioada 1949 – 1990, asigurarea prin efectul legii a avut o sferă de cuprindere extinsă

(asigurări de răspundere civilă auto, asigurări agricole, asigurări de accidente a călătorilor).

După 1991, sfera asigurărilor prin efectul legii s-a restrâns:

- prin Legea Asigurărilor s-a instituit excluderea obligativităţii asigurării

clădirilor şi a construcţiilor, a animalelor, a clădirilor agricole etc.;

- s-a legiferat menţinerea caracterului obligatoriu a asigurării de răspundere

civilă auto.

b. asigurări facultative (contractuale) – se caracterizează prin faptul că relaţiile dintre

asiguraţi şi asigurători se stabilesc prin liberul consimţământ al părţilor, pe baza unui

contract de asigurare.

2. După obiectul asigurării, există:

a. asigurări de bunuri – au ca obiect valorile materiale, animale, bunurile de tot felul,

susceptibile a fi distruse sau vătămate de accidente, calamităţi naturale, indiferent de

forma lor de proprietate. Principalele forme de asigurare în cadrul acestei ramuri sunt:

- asigurarea animalelor;

- asigurarea culturilor agricole;

- asigurarea clădirilor, construcţiilor şi a conţinutului acestora;

- asigurarea de transport terestru, aerian şi maritim;

- asigurarea autovehiculelor;

- asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice etc.

b. asigurări de persoane – au ca obiect persoanele fizice pentru cazuri de deces,

invaliditate permanentă din accident etc. Acestea pot fi:

- asigurări de viaţă

- asigurări pentru cazurile de accidente.

c. asigurări de răspundere civilă – au ca obiect răspunderea unei persoane fizice sau

juridice pentru pagubele cauzate şi vătămarea unor terţi. Se disting:

- asigurarea de răspundere civilă auto (obligatorie);

- asigurarea de răspundere civilă legală sau contractuală (facultativă);

Page | 5

- asigurarea răspunderii constructorului.

Prin asigurarea de răspundere civilă se realizează, de fapt, protecţia patrimoniului

asiguratului, pentru că, în cazul în care el ar produce un prejudiciu unui terţ, asigurătorul şi-a

asumat răspunderea şi intervine în acordarea despăgubirii persoanei fizice sau juridice.

3. În raport cu cadrul naţional în care operează diferite forme ale asigurării,

se disting:

a. asigurări interne – operează pe plan naţional, în cadrul fiecărei ţări, fiind

promovate prin intermediul societăţilor de asigurare care acţionează pe piaţa

asigurărilor din ţara respectivă;

b. asigurări externe sau internaţionale – s-au dezvoltat pe măsura amplificării

schimburilor de mărfuri între partenerii din diferite ţări şi se caracterizează prin

luarea în considerare a unor riscuri care pot afecta bunuri şi persoane aflate în

parcurs internaţional (ex.: cartea verde – pentru automobile, asigurarea pentru

riscuri financiare şi politice etc.)

4. După natura relaţiilor dintre părţile implicate în asigurare, există:

a. asigurarea directă sau propriu-zisă – în care sunt implicaţi, nemijlocit,

asiguratul şi asigurătorul între care intervine, după caz, contractul sau poliţa de

asigurare. Acestea sunt asigurări tradiţionale şi au o sferă largă de cuprindere,

vizând toate ramurile;

b. coasigurarea – este o formă de asigurare directă în care asiguratul încheie

contractul de asigurare, pentru masa bunurilor asigurate, cu mai multe societăţi de

asigurări în acelaşi timp, dar în cotă parte, riscurile vizate fiind greu de acoperit de

către o singură societate de asigurări;

c. reasigurarea – este o asigurare indirectă, fiind o formă de asigurare a

asigurătorului. Apariţia reasigurărilor este motivată de creşterea valorii bunurilor

aduse în asigurare de către asiguraţi şi de cerinţa impusă asigurătorului de a face

faţă unor riscuri grele. Prin reasigurare, asigurătorul cedează unui reasigurător

(societate de asigurări - reasigurări) o parte, mai mare sau mai mică, din riscurile

preluate de la asiguraţii săi şi primele de asigurare aferente.

1.1 ASIGURAREA BUNURILOR – CONSIDERAŢII GENERALE

Page | 6

În cadrul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la producerea

riscului asigurat să plătească asiguratului (beneficiarului) o despăgubire. Nu este obligatoriu

ca asigurătorul să plătească întreaga sumă pentru refacerea situaţiei financiare a asiguratului

care a suferit o daună, deoarece în contract pot exista prevederi care limitează suma asigurată.

Asigurări de bunuri pot încheia

persoane fizice şi persoane juridice cu domiciliul, sediul sau reşedinţa în România.

Într-un contract de asigurare de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes

patrimonial cu privire la bunul asigurat. O persoană are un interes patrimonial dacă

producerea unui eveniment asigurabil poate cauza o pierdere (prejudiciu) persoanei

respective. În cazul în care în contractul de asigurare este menţionat un beneficiar, altul decât

persoana asigurată, acesta trebuie să aibe un interes patrimonial faţă de bunul asigurat.

O regulă generală în asigurarea de bunuri este aceea ca interesul patrimonial să existe

atât în momentul încheierii asigurării, cât şi în momentul producerii riscului asigurat.

În asigurarea de bunuri, interesul patrimonial decurge, de regulă, din statutul de

proprietate al persoanei care doreşte să se asigure. Există situaţii în care şi alte persoane decât

proprietarul pot avea interes faţă de un bun, cum ar fi:

proprietate în comun - o persoană care deţine un bun în comun cu una sau mai

multe persoane are dreptul de a asigura bunul respectiv la întrega valoare. Aceasta

nu înseamnă că, în caz de distrugere a bunului asigurat, această persoană va fi

singura despăgubită, ci va beneficia de despăgubire doar în limita dreptului ei de

proprietate;

proprietatea ipotecată - în caz de ipotecă, ambele părţi au un interes asigurabil:

debitorul ipotecar - în calitate de proprietar, iar societatea ipotecară - în calitate de

creditor. În aceste situaţii se încheie un contract de asigurare în numele ambelor

părţi;

proprietatea inchiriată - în cazul în care chiriaşul încheie un contract de

asigurare, o face în numele şi folosul proprietarului, deci nu poate pretinde

încasarea despăgubirii, ci numai restituirea primelor de asigurare de la proprietar;

proprietatea aflată în custodie - custodele are un interes asigurabil, în ceea ce

priveşte bunul pe care îl deţine în custodie, pentru că, din punct de vedere legal,

este responsabil pentru orice daună produsă bunului respectiv;

Page | 7

persoanele din familia proprietarului - pot beneficia de utilizarea bunului

asigurat, ceea ce determină existenţa unui interes asigurabil al acestora faţă de

bunul respectiv.

În concluzie, pot fi asigurate bunuri aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor

juridice, bunuri primite în folosinţă sau aflate spre păstrare, reparare, prelucrare, vânzare sau

pentru a fi expuse în cadrul muzeelor şi expoziţiilor şi bunuri ce fac obiectul cantractului de

închiriere sau locaţie de gestiune.

Perioda de asigurare

În general, asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an, dar, la cererea

asiguratului, se poate încheia şi pe o perioadă mai mică, de trei sau şase luni.

Începutul şi încetarea răspunderii

Asigurarea se consideră încheiată prin plata primei de asigurare şi emiterea de asigurător a

poliţei de asigurare, fiind valabilă numai pentru bunurile şi riscurile specificate în poliţă la

adresele încheiate în aceasta.

Răspunderea asigurătorului începe la ora 0 a zilei menţionate în poliţă ca reprezentând

începutul asigurării, cu condiţia ca prima de asigurare să fi fost achitată, şi încetează la ora 24

a zilei la care încetează asigurarea. Răspunderea asiguratorului mai încetează şi în cazul în

care contractul de asigurare este reziliat, situaţie ce apare în următoarele împrejurări:

prima de asigurare se plăteşte în rate, iar asiguratul nu a achitat o rată la termenul

stabilit şi nici în termenul de graţie oferit de asigurător;

asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete sau nu a comunicat

asigurătorului schimbările esenţiale la împrejurările privind riscurile.

după încheierea contractului de asigurare, producerea evenimentului asigurat a

devenit imposibilă.

Riscul asigurat

În asigurarea de bunuri există o clasificare a riscurilor în:

- riscuri civile - asociate clădirilor care folosesc ca locuinţe şi birouri şi a

bunurilor din acestea;

- riscuri comerciale şi industriale - asociate clădirilor ce folosesc ca unităţi de

producţie şi comercializare şi bunurile aflate în acestea.

În general, în asigurarea de bunuri riscurile preluate în asigurare de societăţile de

asigurare sunt: incendiu, trăznet, explozie, ploaie torenţială, grindină, inundaţie, furtună,

Page | 8

cutremur, prăbuşiri şi alunecări de teren, greutatea stratului de zăpadă sau gheaţă, avalanşe de

zăpadă, căderea pe clădiri a altor corpuri, lovirea de către un autovehicul etc..

Unele societăţi de asigurare oferă asigurare pentru maşini, utilaje şi instalaţii, pentru

cazurile de avarie accidentală. În astfel de poliţe sunt acoperite riscuri cum sunt: ruperi sau

deformări în timpul funcţionării, ciocniri sau izbiri cu alte corpuri, explozii, efectele unor

substanţe chimice, scurtcircuit etc.

Bunurile sau alte valori (numerar, timbre poştale) pot fi asigurate şi în vederea furtului

sau jafului. Unele societăţi tratează aceste riscuri ca fiind de sine stătătoare, în timp ce altele

le asigură complementar, cu plata primei corespunzătoare sau le refuză.

Cele mai multe societăţi de asigurare oferă poliţe de asigurare pe mai multe nivele

care, în funcţie de riscurile acoperite, pot fi: poliţe de asigurare împotriva incendiului sunt

poliţe de asigurare standard (acoperă riscurile de incendiu, trăsnet, explozie şi cădere de

corpuri); poliţe de asigurare care acoperă, pe lângă riscurile cuprinse în poliţa standard, şi

câteva riscuri suplimentare; poliţe de asigurare totale, care acoperă toate riscurile (all risks) în

care nu sunt nominalizate riscurile acoperite, ci cele excluse.

Deşi de mai multe ori termenul de excludere e rezervat clauzelor poliţei identificate în

mod clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauză a poliţei, a cărei funcţie este de

a elimina acoperirea pentru anumite expuneri la daune.

În general, în poliţa de asigurare de bunuri nu se acordă despăgubiri pentru pagubele

provocate de război, invazie, revoluţie, naţionalizare sau rechiziţionare.

Alte excluderi se referă la uzura fizică, la pagubele provocate în urma actelor

intenţionate ale asiguraţilor sau la alte evenimente non-accidentale, în urma radiaţiei nucleare

sau a viciului intern al bunului (de exemplu: rugina fierului).

Suma asigurată

Aceasta nu trebuie să depăşească valoarea reală a bunurilor în momentul încheierii

contractului de asigurare si sa să fie în deplină concordanţă cu valoarea reală a acestora.

Pentru prevenirea subasigurării, majoritatea societăţilor de asigurare aplică principiul

răspunderii proporţionale.

Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:

Page | 9

la clădiri şi construcţii - valoarea de înlocuire (costul construcţiei sau achiziţionării

clădirii respective sau a uneia similare la preţurile uzuale pe piaţa locală) din care

se scade uzura (în raport de vechime şi starea construcţiei);

la mijloacele fixe şi obiecte de inventar - valoarea de înlocuire a acestora, din care

se scade uzura în raport de vechime şi starea de întreţinere a acestora;

la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri - preţul de cost sau de achiziţie

al acestora;

colecţii şi obiecte de artă - valoarea de circulaţie (de piaţă) determinată pe bază de

cataloage sau expertize.

În general, sumele asigurate se stabilesc fie separat, pe fiecare bun, fie global, pentru

toate bunurile din aceeaşi grupă prevazută în tariful de prime. Pentru obiectele de artă sumele

se stabilesc pentru fiecare obiect în parte.

Prima de asigurare

La asigurarea de bunuri, prima de asigurare se determină prin înmulţirea sumei

asigurate cu cota de primă tarifară, ce se exprimă în procente sau promile.

În cele mai multe cazuri, cotele de prime asigurate sunt diferenţiate:

- pe tipuri de localităţi (municipii, orase, comune);

- pe grupe de bunuri (locuinţe, mobilier, aparatură audio-video).

În cazul unităţilor de producţie, a magazinelor şi depozitelor, cotele de primă se

diferenţiază în funcţie de natura produselor folosite în procesul producţiei în:

produse care nu sunt combustibile, inflamabile sau explozibile;

produse combustibile;

produse inflamabile;

produse explozibile.

Obligaţiile asiguratului

Asigurarul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în condiţia de

asigurare, a căror neîndeplinire poate duce la rezilierea contractului sau la refuzul

asigurătorului de a plăti despăgubirea.

Există obligaţii corespunzătoare perioadei anterioare producerii unei daune şi obligaţii

care trebuie urmate de asigurat la producerea unei daune.

Una din obligaţiile asiguratului este de a întreţine şi folosi bunul asigurat în bune

condiţii, în scopul prevenirii riscurilor asigurate. Dacă prin nerespectarea acestor obligaţii s-ar

Page | 10

putea produce pagube, asigurătorul are dreptul să denunţe asigurarea, fără restituirea primelor

de asigurare.

Constatarea şi evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii

Când se produce un risc asigurat, în urma căruia asiguratul înregistrează o pagubă, se

declanşează, automat, mecanismul despăgubirii.

Despăgubirea se face în raport cu starea bunului în momentul producerii

evenimentului asigurat, iar valoarea acestuia nu poate depăşi cuantumul pagubei, suma

asigurată, nici valoarea bunului în momentul producerii evenimentului asigurat.

La asigurarea de bunuri există trei principii care se aplică la acoperirea pagubei:

principiul răspunderii proporţionale, principiul primului risc, principiul răspunderii limitate.

Cuantumul pagubei se stabileşte în funcţie de tipul pagubei (totală sau parţială).

Prin pagubă totală se înţelege:

la clădiri - distrugerea clădirilor în asemenea grad încât refacerea lor, prin reparare

sau restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) -

acea parte din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime sau a dispărut;

la celelalte bunuri - distrugerea bunurilor într-un asemenea grad încât refacerea,

prin reparare sau restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma

asigurată.

Prin pagubă parţială se înţelege:

la clădiri - distrugerea sau deprecierea parţială a lor, astfel încât prin repararea

acestora poate fi readusă la starea iniţială dinaintea producerii evenimentului

asigurat;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) -

deprecierea unei părţi din cantitatea totală care a rămas după producerea

evenimentului asigurat şi care scade valoarea bunurilor;

la celelalte bunuri - avarierea bunului astfel încât, prin refacerea sau reparare,

poate fi adus la starea iniţială.

Cuantumul pagubei reprezintă:

în caz de daună totală:

Page | 11

la clădiri - valoarea de înlocuire a clădirii distruse, la data producerii evenimentului

asigurat, din care se scade uzura la acea dată si valoarea resturilor care se pot

întrebuinţa sau valorifica;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m 2, m3) -

valoarea reală la data producerii evenimentului asigurat;

la celelalte bunuri - valoarea reală la data producerii evenimentului asigurat a bunului

distrus, din care se scade valoarea, la acea dată, a restuilor care se pot valorifica.

în caz de daună parţială:

la clădiri - costul reparaţiei din care se scade uzura şi valoarea, la data producerii

evenimentului asigurat, a resturilor care se pot valorifica sau întrebuinţa;

la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m 2, m3) -

valoarea pierderii din cantitate a aceleiaşi părţi din cantitatea totală care diminuează

valoarea totală;

la celelalte bunuri - costul reparaţiilor părţilor componente sau a pieselor avariate sau

costul de înlocuire a acestora, din care se scade uzura corespunzătoare şi valoarea

resturilor care se pot valorifica.

În limita sumei asigurate, societatea de asigurare acordă despăgubiri şi pentru:

cheltuielile făcute în scopul limitării daunei;

cheltuielile legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii evenimentului

asigurat;

daunele provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare prin distrugerea sau

avarierea lor, datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru limitarea sau

împiedicarea consecinţelor producerii riscurilor.

Din cuantumul pagubei se scad:

- franchisa prevăzută în contractul de asigurare;

- primele datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

Există situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata despăgubirilor, şi

anume:

dacă dauna a fost provocată, în mod intenţionat, de una din următoarele părţi:

- asiguratul sau beneficiarul;

- persoane fizice majore care locuiesc împreună cu asiguratul sau gospodăresc,

împreună cu acesta, bunul asigurat;

- un membru din conducerea persoanei juridice asigurate;

Page | 12

- reprezentanţi ai asiguratului sau beneficiarului.

în cazul în care una din aceleaşi persoane enumerate mai sus nu a luat măsurile

necesare pentru evitarea sinistrului sau limitarea acestuia, deşi putea să facă acest

lucru;

dacă cererea de despăgubire este făcută cu rea credinţă sau dacă asiguratul a

contribuit, în mod deliberat sau prin neglijanţă, la producerea daunei.

În cazul în care asiguratul a încheiat mai multe contracte de asigurare, pentru aceleaşi

riscuri, asigurătorul datorează numai o parte a despăgubirii, şi anume acea parte care rezultă

din repartizarea proporţională a despăgubirii datorate de toţi asigurătorii. În felul acesta se

urmăreşte ca despăgubirea plătită asiguratului să nu depăşească valoarea pagubei.

1.2 ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Aceasta are ca obiect acoperirea prejudiciului produs de asigurat unor terţe persoane, în

condiţiile în care asiguratul este răspunzător din punct de vedere legal.

Răspunderea civilă legală reprezintă temeiul în baza căruia o persoană poate acţiona în

instanţă o altă persoană sau organizaţie, care se presupune a fi vinovată de producerea unor

pagube, prin nerespectarea legislaţiei în vigoare.

Răspunderea civilă presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- săvârşirea de către asigurat a unei fapte ilicite;

- dovada existenţei unui prejudiciu;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus

terţei persoane şi constatarea culpei asiguratului care a săvârşit fapta ilicită.

Conceptul de răspundere civilă legală este foarte important pentru că societăţile de asigurare,

care încheie asigurări de răspundere civilă, sunt obligate să despăgubească, în numele

asiguratului, numai dacă acesta este răspunzator legal să plătească daune unei terţe persoane.

Riscurile asigurate

Prin încheierea contractului de asigurare se acoperă despăgubirile pentru sumele pe care

asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare pentru prejudiciul de care

răspunde în faţa legii şi pentru cheltuielile de judecată la care este obligat în procesul civil.

În cazul în care prejudiciul este provocat cu intenţie sau din neglijenţă, societatea de asigurare

nu va acorda despăgubiri.

Page | 13

De asemenea, există şi alte riscuri, care, în principiu, nu sunt acoperite prin poliţele de

asigurare de răspundere civilă.

Suma asigurată

Aceasta se stabileşte la valoarea stabilită de asigurat şi agreată de societatea de asigurare,

separat pentru deces, vătămări corporale sau pagube de bunuri.

În cazul persoanelor juridice, cuantumul acestei sume se determină în funcţie de cifra de

afaceri anuală estimată la încheierea contractului.

În cazul persoanelor fizice se poate aplica una din următoarele metode:

- metoda evaluării averii personale prezente şi viitoare,

- metoda evaluării averii personale prezente,

- metoda determinării sentinţei judecătoreşti maxime pentru vătămare corporală sau

deces.

O caracteristică a asigurărilor de răspundere civilă constă în stabilirea unei sume asigurate pe

perioadă şi a unei sume asigurate pe eveniment.

Evenimentul desemnează orice acţiune sau faptă a asiguratului, care antrenează răspunderea

civilă a acestuia şi care este acoperită prin poliţa de asigurare.

Indiferent de valoarea prejudiciului generat de asigurat, societatea de asigurări nu va plăti

despăgubiri mai mari decât valoarea sumei asigurate pe eveniment. De asemenea, indiferent

de numărul evenimentelor produse în perioada asigurată, asiguratorul nu va acorda

despăgubiri mai mari decât suma asigurată pe perioadă.

1.3 ASIGURĂRI DE PERSOANE

Page | 14

Consideraţii generale

Asigurările de persoane au drept scop protecţia persoanelor fizice împotriva unor riscuri care

pot afecta integritatea corporală sau viaţa asiguratului.

Protecţia prin asigurarea persoanelor se realizează de către societatea de asigurare, prin

garantarea plăţii unei indemnizaţii, în ipoteza producerii evenimentului asigurat.

În funcţie de riscul acoperit, asigurările de persoane pot fi structurate în:

A. asigurări de viaţă, care pot fi:

1. asigurări de supravieţuire;

2. asigurări de deces;

3. asigurări mixte;

B. asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă - de accidente, de boală.

Ambele categorii de asigurare au ca obiect persoanele fizice. În primul caz, prin

prisma protecţiei de risc, este vizată viaţa, iar în al doilea caz, prin prisma protecţiei pentru

riscuri de accidente, boala şi alte riscuri.

Între cele două ramuri specifice de asigurări există o serie de elemente comune:

1. asiguratul poate să încheie, după caz, unul sau mai multe contracte de asigurare

împotriva aceluiaşi risc sau a unui complex de riscuri, pentru sume variate (acest tip de

asigurare se încheie, în general, condiţionat de vârstă, starea sănătăţii, etc.);

2. au ca titular persoana, dar, în anumite forme de asigurare, pot avea ca referinţă

grupuri de persoane (familia, un grup profesional);

3. suma asigurată se stabileşte în mod forfetar, de către asigurat, în funcţie de

posibilităţile şi necesităţile sale financiare;

4. la producerea evenimentului asigurat, asiguratul sau beneficiarul de asigurare poate

fi indemnizat pentru toate contractele de asigurare încheiate cu diferite societăţi de asigurare;

5. suma asigurată se plăteşte asiguratului indiferent de drepturile care i s-ar cuveni din

alte contracte de asigurare;

6. suma asigurată cuvenită beneficiarului nu poate fi urmărită de creditorii

asiguratului;

7. asiguratorul nu plăteşte suma în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs prin

comiterea de către asigurat a unor fapte penale în mod intenţionat sau a fost cauzat de acţiuni

de război;

8. beneficiarul de asigurare este exclus din această calitate dacă a provocat intenţionat

decesul asiguratului.

Page | 15

Între asigurarea de viaţă şi alte asigurări de persoane, deşi înrudite prin subiectul

asigurării, există şi deosebiri. Astfel, acestea se deosebesc prin riscul sau complexul de riscuri

asigurate şi, mai ales, prin mecanismul asigurării şi prin tehnicile de asigurare.

Asigurarea de viaţă

Această asigurare se defineşte ca fiind contractul în virtutea căruia societatea de

asigurări se angajează, în schimbul primelor încasate de la o persoană fizică (asiguratul), să

plătească subscriitorului însuşi sau unui terţ beneficiar de asigurare, o sumă determinată, în

cazul decesului asiguratului sau al supravieţuirii lui după vârsta înscrisă în contract.

În funcţie de risc se pot identifica:

1. asigurarea de supravieţuire;

2. asigurarea de deces;

3. asigurarea mixtă de viaţă.

1. Asigurarea de supravieţuire se caracterizează prin faptul că asigurătorul se

angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca

acesta să fie în viaţă.

Această sumă se constituie din primele de asigurare plătite de asigurat, acumulate în

decursul perioadei de asigurare şi fructificate prin diferite modalităţi de asigurător.

Asiguratul beneficiază de suma asigurată numai în cazul în care este în viaţă la

expirarea contractului; în cazul decesului asiguratului, asigurătorul se consideră eliberat de

această prestaţie înscrisă în contract şi, deci, suma acumulată de asigurat revine de drept

societăţii de asigurare.

În cazul asigurării de supravieţuire cu titlu de rentă, suma cuvenită asiguratului la

expirarea contractului se plăteşte acestuia treptat, prin plăţi periodice cu titlu de rentă.

2. Asigurarea de deces are în vedere protecţia asiguratului pentru riscul de deces, “un

risc viitor şi sigur, dar incert ca moment”.

Practica perfectării şi derulării acestor asigurări reţine mai multe soluţii:

angajamentul asiguratului de a plăti prime de asigurare toată viaţa;

soluţia limitării plăţii primelor de asigurare la o anumită perioadă de timp prevăzută în

contract; soluţia plăţii primelor de asigurare pe o durata de “n” ani, până la o dată “t”, moment

Page | 16

critic (de exemplu: ieşirea la pensie); soluţia transformării unei asigurări de deces într-o

asigurare de rentă viageră opţională.

Asigurarea de deces încheiată în

termen limitat obligă pe asigurător să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul

asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a contractului. Dacă, la expirarea

contractului, asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat de orice răspundere faţă de

acesta. Aşadar, asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire, ci una de protecţie

împotriva unui risc determinat.

3. Asigurarea mixtă de viaţă se caracterizează prin faptul că, printr-un singur contract,

acordă protecţie împotriva celor două riscuri: de deces şi de supravieţuire.

Cuprinderea celor două riscuri într-un singur contract nu înlătură caracterul lor

contradictoriu. Dacă asiguratul este protejat pentru ambele riscuri, aceasta are loc în condiţiile

în care el suportă prima de asigurare aferentă ambelor riscuri, în mod cumulat.

Mecanismul asigurărilor de viaţă

Asigurările de viaţă au un grad de complexitate ridicat, atât prin natura riscurilor, cât

şi prin formele şi tehnicile de realizare a lor.

Ele au, după caz, o funcţie de protecţie de risc sau o funcţie de economisire, dar pot şi

îmbina aceste două funcţii în cadrul asigurărilor mixte.

Elementele generale ale mecanismului asigurărilor de viaţă sunt:

- au caracter facultativ;

- se încheie cu persoane cuprinse între anumite limite de vârstă, pe durate de

asigurare egale sau nu cu durata plăţii primelor de asigurare exprimate în ani;

- perioada de asigurare şi perioada de plată a primelor de asigurare se află în -

corelaţie cu suma asigurată, care are un plafon minim la perioade de asigurare de peste 10 ani;

- persoanele cu o invaliditate permanentă mai mare de 50 % nu sunt primite în

asigurare;

- prin contract se asigură o singură persoana, dar există şi excepţii, în cazul

asigurărilor familiale;

- tariful de prime este diferit pe forme şi variante ale asigurării;

- primele de asigurare sunt: crescătoare, în funcţie de grupele de vârstă ale

asiguraţilor; descrescătoare, în raport cu durata contractului şi durata plăţii primelor de

asigurare.

Page | 17

La toate variantele de asigurări de viaţă la care plata sumei asigurate se face şi la

expirarea perioadei de asigurare, se impune, cu necesitate, constituirea rezervei matematice.

Prin urmare, prima are în structura sa: prima de risc - pentru acoperirea sumei asigurate, în

caz de invaliditate sau deces în cursul perioadei de asigurare şi rezerva matematică - ca

exprimare a unui act de economie.

Constituirea rezervei matematice determină efecte specifice în tehnica asigurării de

viaţă, şi anume:

- reactivarea contractului;

- continuarea asigurării pe baza unei sume depuse, mai reduse;

- răscumpărarea;

- acordarea unor împrumuturi.

O particularitate care intervine în asigurările de viaţă este anticipaţia, care reprezintă prima

rată, inclusiv taxa de poliţă care se plăteşte la semnarea declaraţiei.

Răspunderea societăţii de asigurare începe în momente diferite, în funcţie de risc, dar

variabile de la o societate la alta.

În portofoliul societăţilor de asigurare din ţara noastră sunt incluse următoarele forme de

asigurare:

- asigurarea de viaţă cu formare de capital;

- asigurarea de viaţă cu acumulare de capital şi adaptare dinamică;

- asigurarea de deces cu acumulare de capital;

- asigurarea de deces cu acumulare de capital în fonduri;

- asigurarea mixtă de viaţă cu variantele:

- asigurarea mixtă de viaţă obişnuită;

- asigurarea mixtă de viaţă şi suplimentară de accidente;

- asigurarea familială mixtă de viaţă;

- asigurarea mixtă de viaţă cu pensie pentru urmaşi;

- asigurarea mixtă de viaţă cu formare de capital;

- alte asigurări de viaţă cum sunt:

- asigurarea de economie şi de invaliditate permanentă din accidente;

- asigurarea viagera de deces cu prima unică sau cu plata primelor de asigurare pe

termen limitat;

- asigurarea pe termen fix;

- asigurarea de rentă pe termen limitat, etc.

Page | 18

B. Alte asigurări de persoane

1. Asigurări de accidente - au drept scop protecţia persoanelor fizice de consecinţele

neaste ale unor evenimente neprevăzute, care le afectează viaţa, integritatea sau capacitatea de

muncă.

Consecinţele obiective ale accidentului corporal sunt, după caz: decesul; invaliditatea

parţială sau totală; cheltuieli impuse de refacerea sănătăţii prin tratamente, medicaţie,

proceduri medicale.

Multe societăţi de asigurare preiau protecţia de risc pentru invaliditate, totală sau parţială, din

accidente, doar în cazul în care are caracter permanent. Invaliditatea parţială, de regulă, se

încadrează în sfera asigurărilor sociale.

Asigurările de persoane pentru riscuri de accidente se încheie pentru perioade variabile de

timp (de 3, 5, 10 şi chiar 20 de ani), fiind, de regulă asigurări mutuale.

I. După regimul juridic al asigurării putem deosebi:

- asigurări prin efectul legii obligatorii de accidente;

- asigurări facultative.

În ţara noastră s-a practicat, până la sfârşitul anului 1995, o singură formă de asigurare

obligatorie a persoanei de accidente: asigurarea prin efectul legii de accidente a călătorilor.

Prin actuala lege, în ramura de bunuri, de persoane şi de viaţă nu mai funcţionează asigurările

prin efectul legii.

Elementele care au caracterizat asigurările prin efectul legii a călătorilor s-au transformat, de

fapt, într-o asigurare facultativă a acestora, prin excluderea obligativităţii şi a monopolului

asupra lor.

II. După efectele generate de accidente, în planul asigurării:

- asigurări de deces din accident;

- asigurări de invaliditate din accidente.

III. După gradul de autonomie al asigurării de persoane pentru cazurile de accidente, sunt:

- asigurări de accidente autonome - independente de alte forme de asigurare;

- asigurări de accidente complementare - asigurări incluse în contractul de

asigurare de bază (asigurare de accidente produse la domiciliul asiguratului integrată în

asigurarea complexă a gospodăriilor persoanelor fizice);

Page | 19

- asigurări de accidente suplimentare - se completează o asigurare de bază, dar

care presupune şi plata unor prime de asigurare distincte, suplimentare, realizând, asfel, şi o

protecţie suplimentară.

Asigurările de accidente se încheie în următoarele variante:

- asigurarea de accidente a călătorilor;

- asigurarea de accidente cu sume fixe sau cu sume convenite;

- asigurarea de accidente turistice;

- asigurarea familială de accidente;

- asigurarea de accidente a cetăţenilor români care participă la excursii organizate

de societăţi de turism;

- asigurarea de economie şi invaliditate permanentă din accidente;

- asigurarea pentru accidente a angajaţilor;

- asigurarea personalului navigant profesionist;

- asigurarea complexă a elevilor şi studenţilor;

- asigurarea managerilor.

2. Asigurarea de boală este practicată de mai multe ţări, alături de celelalte asigurări de

persoane. Această asigurare preia protecţia unei categorii de riscuri complexe, insuficient

cunoscute, care se transpun într-un risc patrimonial.

Asigurarea de boală acoperă cheltuielile de boală, cum sunt: cheltuielile de spitalizare;

cheltuielile pentru intervenţii chirurgicale; cheltuielile pentru tratamente; alte cheltuieli

medicale; complementar, incapacitatea temporară de muncă.

Suma asigurată se stabileşte prin convenţia părţilor, în raport cu mărimea cheltuielilor

medicale suportate efectiv de asiguraţi.

Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de cota de primă tarifară, variabilă de la o

societate la alta. Această asigurare are în vedere o perioadă de carenţă variabilă, în funcţie de

natura bolilor, care pot constitui riscuri asigurate.

1.4 REASIGURAREA

Page | 20

Reasigurarea reprezintă cedarea de către asigurător către alte societăţi, a unei părţi din riscul

subscris.

Reasigurarea este un mijloc de egalizare prin divizarea răspunderii între mai mulţi asigurători

dispersaţi pe arii geografice cât mai intinse de menţinere a unui echilibru între primele

încasate şi despăgubirile datorate de fiecare asigurător în parte.

Reasigurarea îl avantajează nu numai pe asigurător, dar şi pe asigurat, pentru că, prin cedarea

unei părţi din răspunderea iniţial asumată, asiguratul este pus la adăpost de surpriza neplăcută

ca în caz de daună asigurătorul să nu poată face faţă obligaţiilor de despăgubire.

Prin operaţia de reasigurare, societatea de asigurare care cedează devine reasigurant sau

cedant, iar cea care primeşte devine reasigurător. La rândul său, reasigurătorul poate ceda o

parte mai mare sau mai mică din riscul acceptat în reasigurare, până când riscul cuprins în

aigurarea iniţială va fi suficient de fărâmiţat între societăţi de asigurare diferite. Aceasta

operaţie se numeşte retrocesiune.

Spre deosebire de asigurare, reasigurarea se poate încheia numai între societaţi de asigurare.

Raporturi de reasigurare pot lua fiinţa în legătură şi ca urmare a unui contract de asigurare.

Fiind un contract derivat, contractul de reasigurare urmează soarta contractului principal

(contractul de asigurare). Dacă asigurarea este nevalabilă sau a fost lovită de nulitate, atunci şi

reasigurarea este nevalabilă.

Reasigurarea produce efecte numai între reasigurat şi reasigurător, adică asiguratul nu se

poate indrepta cu o acţiune juridică impotriva reasiguratorului, nefiind parte la contractul de

reasigurare.

Reasigurarea nu se poate încheia pentru o sumă mai mare decât cea asigurată prin contractul

de asigurare.

Cedând o parte din riscurile asumate, reasiguratul se comporta cu reasigurătorii la fel cum se

comportă asiguraţi cu ei.

Pentru că prin reasigurare, reasiguratul procedează la o împărţire a riscurilor, cedând pe cele

care depăşesc posibilităţile lui de acoperire, el poate conveni cu reasigurătorii, în reciprocitate,

să primească o parte din riscurile acestora. Astfel reasiguratul devine reasigurătorul

partenerilor săi.

Contractul de reasigurare poate avea diferite forme. Deosebirea dintre acestea constă în modul

de cuprindere, respectiv, de angajare a părţilor.

Contractul de reasigurare cuprinde:

- obiectul reasigurării;

- răspunderea asumată de reasigurător;

Page | 21

- răspunderea reţinută de reasigurător pe cont propriu;

- condiţiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării;

- modul de decontare a primelor şi daunelor;

- durata contractului;

- alte clauze privind raporturile reciproce (arbitrajul, decăderea din drepturi,

preavizul pentru ieşirea din obligaţii, etc.).

Contractul de reasigurare poate avea caracter:

- facultativ,

- obligatoriu,

- mixt.

In baza contractului de reasigurare facultativ reasigurătul propune şi reasigurătorul poate

să accepte sau să refuze reasigurarea. Acest contract nu acţionează în mod automat, ci

reasigurătul este obligat să înştiinţeze pe reasigurător de fiecare risc individual pe care doreşte

să-l reasigure. La rândul său, reasigurătorul, după o cercetare prealabilă, poate să accepte în

reasigurarea riscurilor propuse sau nu.

In baza contractului de reasigurare obligatoriu, reasiguratul se obligă să cedeze şi

reasigurătorul se obliga să accepte în reasigurare, categoriile de riscuri prevăzute în contract,

în proporţiile şi condiţiile stabilite. Caracteristicile generale ale acestui gen de contract

uşurează relaţiile între părţi. Reasiguratul nu are posibilitatea selecţionării riscurilor şi va ceda

o parte din toate riscurile subscrise, chiar şi pe cele de valori mici pe care le-ar putea acoperi

singur, fără nici o dificultate. Acest dezavantaj al reasiguratului este avantaj pentru

reasigurător, pentru că cedarea automată a unei părţi din riscurile acceptate în asigurare îl

pune la adăpost de tendinţa reasiguratului de selecţionare a riscurilor.

In baza contractului de reasigurare mixt, reasiguratul are libertatea sa cedeze sau nu

anumite riscuri în reasigurare, în timp ce reasigurătorul este obligat să le primească. Acest

contract îmbină particularităţile celorlalte doua contracte: pentru reasigurat funcţionează

principiul facultativităţii, pentru reasigurător funcţionează principiul obligativităţii.

Un asemenea contract cuprinde o categorie de riscuri şi nu un anume risc individual şi se

foloseşte, de obicei, pentru reasigurarea riscurilor de valori mari, pentru partea ce depăseşte

limita contractelor obligatorii.

Formele reasigurarii

Page | 22

1. In functie de modul de repartizare a riscurilor între reasigurat şi reasigurător, contractele

pot fi:

Contractele proportionale - răspunderile reasiguratului şi reasigurătorului se

stabilesc sub forma unei proporţii faţă de suma totală asigurată. Aceeaşi proportie se

utilizeaza la repartizarea primei de asigurare, ca si la decontarea daunelor. Reasigurarea

proportionala are urmatoarele variante:

Reasigurarea cota parte - participarea reasiguratului se stabileşte sub forma unei cote

procentuale din suma asigurată, prevăzută în contractul de asigurare. Participarea

reasigurătorului se stabileşte tot sub forma unei cote procentuale;

Reasigurarea excedent de sumă asigurată - reasiguratul stabileşte anticipat, sub

forma unei sume fixe, reţinerea sa proprie, denumită ”plin de conservare”. Excedentul până la

limita maximă a sumei asigurate îl cedează reasigurătorului. Plinul de conservare se exprimă

valoric şi variază de la o ramură de asigurare la alta şi în cadrul aceleaşi ramuri, de la un

obiect asigurat la altul.

Sistemul excedent de sumă asigurată îndeplineşte cel mai bine rolul reasigurării

deoarece omogenizează răspunderile reţinute de reasigurat. El prezintă pentru reasigurat,

avantajul că riscurile mici, intrând în cadrul reţinerii proprii, în plinul de conservare, nu pot fi

reasigurate, iar pentru reasigurător certitudinea că reasigurătorul este cel dintai interesat în

selectarea riscului. Mărimea reţinerii proprii în raport cu răspunderea maximă a

reasigurătorilor este un indiciu al calităţii riscurilor cedate în reasigurare, aceasta pentru că la

stabilirea reţinerii proprii reasiguratul va ţine seama de probabilitatea de producere a riscului,

de întinderea daunei, de mărimea medie a sumelor asigurate şi de mijloacele financiare de

care dispune.

La riscurile mai bune, plinul de conservare este mai mare decât la riscurile mai puţin

bune.

Reasigurarea proporţională - este o imbinare între cele 2 asigurări de mai sus. Din

suma asigurată a contractului individual, reasiguratul reţine o anumita cotă, iar restul il

cedează în cadrul secţiunii cotă parte. Odată depăşită limita răspunderii pentru participarea pe

bază de cotă parte, întreaga diferenţă este reasigurată pe principiul excedentului de sumă.

Reasigurarea mixtă favorizează pe reasigurătorii care participă la secţiunea cotă parte pentru

că ei vor avea un portofoliu la fel de dispersat ca şi cel al reasiguratului şi îi dezavantajează pe

reasiguraţii de la secţiunea excedent de sumă. Ţinând seama de aceste neajunsuri, contractul

de reasigurare mixt se plasează la aceeaşi reasigurători care vor participa la ambele secţiuni.

De aceea reasigurarea mixtă este mai puţin folosită.

Page | 23

Reasigurarea pe bază de pool de reasigurare - se face în vederea acoperirii unor

riscuri deosebite, sau unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare şi de aceea mai

multe societăţi de asigurare tind să creeze un pool de asigurare care să plaseze în reasigurare

contractele în cauză. Aceasta este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de

reasigurare şi le repartizează între membrii pool-ului, pe baza contractelor de subscriere la

care aceştia s-au angajat. Dacă membrii pool-ului nu acopeăa întreaga valoare a contractului

oferit în reasigurare, diferenţa se plasează în afara pool-ului.

Cauzele care au dus la crearea pool-ului de reasigurare sunt:

- necesitatea acoperirii unor riscuri deosebite, de proporţii foarte mari, care au o -

frecventa şi intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare);

- existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte mari (riscuri

de război);

- evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către societăţile de

asigurare dintr-o altă ţară sau alta zonă geografică.

Aceasta formă de reasigurare conduce la diminuarea cheltuielilor de administrare, în

schimb, înfiinţarea pool-urilor de asigurare, determină restrângerea sau chiar înlăturarea

concurenţei.

1.2. Contracte neproporţionale - au apărut datorită temerilor că contractele de valori mari nu

vor putea fi plasate integral în reasigurare, pe baze proportionale.

La contractele neproporţionale repartizarea răspunderii între reasigurat şi reasigurător se face

în funcţie de volumul posibil al daunei şi nu în baza unui raport proporţional faţă de suma

asigurată. La acest tip de contract, răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare

daună, iar în sarcina reasigurătorilor cade partea de daună ce depaşeste răspunderea

reasiguratului.

Contractele de reasigurare neproporţională au următoarele variante:

Contractul excedent de daună - în care răspunderea asigurătorilor este limitată

pentru fiecare daună la un anumit nivel denumit prioritate, franchisa sau prag, iar

răspunderea reasiguratorilor vizeaza partea de daună care depaseşte prioritatea, drept urmare

răspunderea reasiguratului se exprimă printr-o sumă fixă din daună posibilă răspunderea

asiguratorilor este fie limitată la o sumă fixă din daună, fie nelimitată.

În cazul contractelor de valori mari, răspunderile reasiguraţilor pot fi stabilite

diferenţiat în funcţie de nivelul daunei.

Exemplu: să presupunem ca la un contract de reasigurare de 6.200.000 $, prioritatea

este de 200.000 $, iar diferenţa de 6.000.000 $ se împarte pe 3 niveluri:

Page | 24

- la nivelul 1 se acopera partea de dauna cuprinsa intre 200.001 - 1.000.000 $;

- la nivelul 2 se acopera partea de dauna cuprinsa intre 1.000.001 - 3.000.000 $;

- la nivelul 3 se acopera partea de dauna mai mare de 3.000.000 $.

La producerea riscului asigurat, dauna se acoperă de reasigurat sau de reasigurat şi

reasigurător, în funcţie de mărimea daunei înregistrate: dacă avem o daună de 100.000 $,

aceasta rămâne în sarcina reasiguratului; dacă avem o daună de 1.500.000 $, 200.000 $ se

acoperă de către reasigurat, 800.000 $ se acoperă de către reasigurătorii care au subscris la

reasigurarea de excedent de daună la nivelul 1 si 500.000 $ de către cei ce au subscris la

nivelul 2; reasigurătorii care au subscris la reasigurarea cu excedent de dauna la nivelul 3, nu

acopera nimic.

Mărimea priorităţii depinde de capacitatea financiară a reasiguratului de a acoperi

singur o parte mai mare sau mai mică din daunele înregistrate, de volumul şi structura

portofoliului său.

Reasigurarea excedent de daună se utilizeaza în ramurile în care în urma producerii

riscului asigurat se pot înregistra daune foarte mari (răspunderea civilă a armatorilor pentru

poluarea apei mării sau a litoralului).

Reasiguratorii pot să se pună la adăpost folosind asigurarea exdent de daună în trepte,

în care nivelul 1 ţine loc de franchiză pentru nivelul 2, iar nivelul 2 pentru nivelul 3. În plus,

ei pot cere asiguratorului ca anumite riscuri să le fie cedate în reasigurare în condţtii de cotă

parte.

Reasigurarea excedent de daună prezintă avantajul pentru reasigurat că îi permite să îşi

limiteze răspunderea pentru daunele produse de acelaşi risc în funcţie de capacitatea sa de

plată, iar pentru reasigurător, că necesită un volum relativ redus de cheltuieli de administrare.

b. Reasigurarea oprire de daună - reasiguratul se angajează să acopere din daunele

făcute în cursul anului o sumă echivalentă cu un procent din volumul primelor încasate, iar

reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acel nivel. Participarea reasigurătorilor la

acoperirea daunelor este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare,

subunitar pentru că societatea de reasigurare suportă, pe lângă despăgubirile de asigurare şi

cheltuieli de administrare.

Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent din dauna

produsă raportată la primele încasate.

Page | 25

BIBLIOGRAFIE

Alexa, C. Ciurel, V. Asigurări si reasigurări în comerţul internaţional, Editura A.L.L.,

Bucureşti , 1992

Bistriceanu , Gh. D. Dicţionar de asigurări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991

Galiceanu, I. Asigurări şi reasigurări, Editura Universitaria, Craiova, 1997

Bistriceanu, Gh. D. Sistemul asigurărilor sociale din România, Editura Academiei, Bucureşti ,

1968 ‘

Berce Florian Probleme economico-financiare legate de sfera şi rolul asigurărilor de

bunuri în România , teza de doctorat, Biblioteca A.S.E., 1971

Dobrin Marinica Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Maine,

Bucureti, 2000

Bistriceanu, Gh. D. Asigurări si reasigurări, Editura Universitatea,Craiova, 2006

Suzana Camelia Ilie Asigurari, Editura Oscar Print

Violeta Ciurel Asigurari si reasigurari - O perspectiva globala, Rentrop&Straton [2011]

Page | 26