Aspectul Stabilizarii Si Sporirii Sigurantei

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris

C.Z.U.:336.71(478):339.923:061.1EU(043)

CUCU MARIANA

ASPECTUL STABILIZĂRII ŞI SPORIRII SIGURANŢEI

FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI BANCAR AL REPUBLICII MOLDOVA ÎN

CONTEXTUL INTEGRĂRII ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

Specialitatea 08.00.10 - Finanţe; monedă; credit

Teza de doctor în economie

Conducător ştiinţific: Ludmila Cobzari

prof. univ., dr.hab.

Autor: Cucu Mariana

CHIŞINĂU, 2007

2

CUPRINS Introducere 3

Capitolul I. Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în procesul

de integrare în UE

1.1 Argumentări teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea bancară 8

1.2 Metode moderne de analiză şi asigurare a stabilităţii sistemului bancar 27

1.3 Influenţa procesului de integrare în UE asupra stabilităţii sistemului bancar al RM 38

Capitolul II. Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM

2.1 Analiza situaţiei actuale a sistemului bancar al RM 50

2.2 Reglementarea, supravegherea şi stabilitatea sistemului bancar 62

2.3 Instabilitatea sistemului bancar şi căile de prevenire 75

2.3.1 Cauzele instabilităţii sistemului bancar şi căile de prevenire 75

2.3.2 Scheme de garantare a depozitelor şi stabilitatea sistemului bancar 83

Capitolul III. Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului bancar al RM

în perspectiva integrării în UE

3.1 Perspectivele de consolidare a sistemului bancar al RM în contextul integrării în UE 89

3.2 Direcţiile principale de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al RM 101

3.3 Evaluarea econometrică a stabilităţii sistemului bancar al RM 109

Încheiere 121

Bibliografie 125

Anexe 146

Adnotare 187

Cuvinte – cheie 190

Lista abrevierilor 191

3

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare. Stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar reprezintă o

importanţă majoră pentru protejarea intereselor deponenţilor şi pentru asigurarea continuităţii

intermedierii activităţii financiare şi a prestării serviciilor bancare sigure agenţilor din diverse

ramuri ale economiei naţionale. Măsurile întreprinse în vederea realizării şi menţinerii stabilităţii

sistemului bancar, de asemenea, contribuie la crearea premiselor necesare pentru atragerea

investiţiilor în sistemul bancar şi acumularea mijloacelor băneşti temporar libere, fapt ce

favorizează dezvoltarea economică a ţării.

Problemele asigurării stabilităţii sistemului bancar, de care sînt preocupaţi atît deponenţii, cît

şi autorităţile statale, organismele financiare internaţionale, sunt reflectate în lucrările ştiinţifice ale

specialiştilor din instituţiile naţionale şi internaţionale şi abordate în diverse strategii de dezvoltare a

sistemului financiar, implementate pe plan naţional şi internaţional. Autorităţile multor state acordă,

în ultimii ani, o atenţie deosebită cu privire la asigurarea stabilităţii şi siguranţei sectorului financiar,

inclusiv al celui bancar, fapt confirmat prin numărul crescînd al rapoartelor cu privire la stabilitatea

financiară, publicate de către instituţiile financiare internaţionale şi băncile centrale ale acestor ţări.

Gradul de studiere a temei de cercetare. Cercetările privind evaluarea tendinţelor de

dezvoltare şi stabilizare ale sistemului bancar sunt efectuate în diverse instituţii de învăţămînt

superior, de către autorităţile competente în domeniu, în instituţii de cercetare ştiinţifică - pe plan

naţional şi internaţional. Este necesar de menţionat, însă, că aspectele asigurării stabilităţii şi

siguranţei sistemului bancar din Republica Moldova (RM) în contextul integrării în Uniunea

Europeană (UE) şi impactul proceselor de integrare asupra stabilităţii sistemului bancar autohton nu

sunt încă suficient abordate, vizavi de tendinţele recente ale vectorului proeuropean, fapt ce

demonstrează actualitatea şi oportunitatea subiectului ales pentru cercetare. Or, lucrarea în cauză,

care abordează aspectele stabilizării activităţii bancare este oportună şi inserează informaţii şi

argumente ce confirmă noutatea ei ştiinţifică.

Scopul lucrării constă în analiza stabilităţii sistemului bancar al RM, în fundamentarea

direcţiilor de bază privind stabilizarea sistemului bancar autohton şi menţinerea siguranţei acestuia

în condiţiile aderării la UE.

Scopul propus este concretizat în următoarele sarcini ale cercetării:

aprofundarea conceptelor fundamentale referitoare la sistemul bancar, stabilitatea şi siguranţa

bancară;

aprofundarea problematicii privind supravegherea bancară şi determinarea autorităţilor care

exercită cel mai eficient supravegherea băncilor (banca centrală sau o autoritate independentă);

4

identificarea vulnerabilităţilor de bază cu care se confruntă sistemul bancar autohton în

contextul integrării în UE;

analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate Financiară şi a exigenţelor faţă de principalii

indicatori care reflectă activitatea stabilă a băncilor din RM cu cele ale statelor – membre UE şi

ţărilor CSI;

aprofundarea analizei standardelor şi practicilor europene în domeniul asigurării stabilităţii

sistemului bancar şi abordarea beneficiilor preluării şi aplicării unor practici eficiente în

sistemul bancar autohton;

elaborarea modelului econometric de evaluare a factorilor principali care influenţează

stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.

Obiectul cercetării cuprinde sistemul bancar al RM, inclusiv Banca Naţională a Moldovei şi

băncile comerciale din republică; băncile centrale şi autorităţile de supraveghere financiară din

statele UE.

Drept suport teoretico-ştiinţific şi metodologic al cercetării, au servit lucrările ce

fundamentează reglementarea, dezvoltarea şi managementul activităţii bancare, printre care

enumerăm lucrările savanţilor şi economiştilor străini: A.Demirgiüc-Kunt, E.Detragiache,

C.Goodhart, D.Schoenmaker, R.Levine, Z.Horvath, T.Mayer, D.VanHoose, J.Daesenberry,

F.Mishkin, J.Trichet, P.Rouz, O.Lavruşin, I.Balabanova, G.Beloglazova, precum şi lucrările

cercetătorilor autohtoni şi români: D.Moldovanu, L.Cobzari, A.Caraganciu, G.Iliadi, A.Gudîm,

A.Berea, C.Kriţescu, Ş.Dumitrescu, V.Dedu, N.Dardac, C.Basno, T.Barbu, I.Turcu, N.Hoanţa etc.

Baza informaţională a cercetării o constituie rapoartele şi publicaţiile instituţiilor financiare

internaţionale (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Centrală Europeană, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare

Economică, Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est etc.); rezultatele

cercetărilor unor centre internaţionale de cercetări ştiinţifice economice şi financiare, cum sunt:

Banca pentru Decontări Internaţionale, Academia de Ştiinţe din Rusia, Biroul Naţional al

Cercetărilor Economice din Cambridge, London School of Economics and Political Science;

publicaţiile şi datele statistice furnizate de Banca Naţională a Moldovei, Biroul Naţional de

Statistică al Republicii Moldova, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene etc.;

publicaţii la tema de cercetare ale băncilor centrale din statele europene şi CSI; evaluările

companiilor internaţionale de rating etc. Drept bază metodologică de informare au servit actele

legislative şi normative ale RM şi ale statelor - membre UE şi CSI, precum şi alte publicaţii de

ordin juridic şi statistic ce ţin de subiectul de cercetare.

5

Metodologia de cercetare aplicată în lucrare are la bază utilizarea metodelor ştiinţifice de

cercetare, cum sunt: analiza economică, metoda statistică, metoda normativă, metoda grafică,

metoda sintezei, comparaţiei, inducţiei şi deducţiei, modelarea economico-matematică etc.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constă în:

1. Aprofundarea investigaţiilor teoretice privind supravegherea bancară, precum şi argumentarea

oportunităţii exercitării supravegherii bancare în sistemul bancar autohton de către banca

centrală.

2. Aplicarea unui set de Indicatori de Stabilitate Financiară pentru efectuarea analizei comparate

între sistemul bancar din RM şi sistemele bancare ale statelor – membre UE şi ale ţărilor CSI.

3. Identificarea standardelor şi practicilor europene în domeniul asigurării stabilităţii sistemului

bancar şi argumentarea oportunităţii preluării şi aplicării unor practici eficiente în sistemul

bancar autohton.

4. Aprofundarea analizei teoretice privind influenţa funcţionării schemelor de garantare a

depozitelor asupra stabilităţii sistemului bancar şi formularea unor propuneri de eficientizare a

sistemului de garantare a depozitelor existent în Republica Moldova.

5. Elaborarea în baza cercetărilor a modelului econometric de evaluare a factorilor principali care

influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de recomandările

conţinute în aceasta, a căror implementare va contribui la stabilizarea şi sporirea siguranţei

funcţionării sistemului bancar autohton în contextul alegerii vectorului proeuropean. Printre cele

mai importante recomandări menţionăm:

identificarea direcţiilor principale de consolidare şi stabilizare a sistemului bancar prin

formularea recomandărilor cu privire la posibilitatea implementării unor practici europene

eficiente în sistemul bancar autohton;

evaluarea beneficiilor şi costurilor determinate de eventuala implementare a noului Acord cu

privire la capital, Basel II, pentru stabilitatea sistemului bancar al RM;

argumentarea oportunităţii exercitării supravegherii bancare în sistemul bancar autohton de către

banca centrală şi abordarea posibilităţii îmbunătăţirii eficienţei supravegherii bancare prin

majorarea gradului de cooperare dintre autoritatea de supraveghere a băncilor şi organul de

supraveghere a sectorului nonbancar, precum şi prin exercitarea supravegherii pe baza

consolidată şi transfrontalieră a băncilor;

formularea propunerilor privind eficientizarea schemei de garantare a depozitelor existente în

Republica Moldova, prin diferenţierea mărimii primelor de asigurare plătite de bănci în funcţie

6

de expunerea la risc a băncilor şi acordarea posibilităţii deponenţilor de a participa benevol în

schemele de garantare a depozitelor;

elaborarea în baza cercetărilor a modelului econometric de evaluare a factorilor principali care

influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar din RM.

Aprobarea rezultatelor investigaţiei. Abordările teoretice şi metodologice ale lucrării au fost

prezentate şi discutate în cadrul conferinţelor şi simpozioanelor ştiinţifice cu tematică aferentă

proceselor de integrare europeană şi influenţei acestora asupra stabilităţii financiare şi economice,

organizate în cadrul Academiei de Studii Economice din Moldova în perioada 2004-2006.

Structura şi conţinutul tezei. Scopul şi sarcinile investigate au condiţionat structura tezei,

după cum urmează: introducerea, trei capitole, încheiere, bibliografia şi anexe.

În Introducere este specificată actualitatea temei, sunt determinate scopul şi sarcinile, este

menţionat suportul teoretico-metodologic al tezei, noutatea ştiinţifică şi importanţa practică a

lucrării.

În capitolul I „Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în procesul de

integrare în UE” sunt evaluate bazele teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea funcţionării

acestuia, sunt abordate metodele moderne de analiză şi de asigurare a stabilităţii sistemului bancar,

este definit conceptul de integrare în Uniunea Europeană, fiind evaluată influenţa procesului dat

asupra funcţionării sistemelor bancare din statele membre şi cele adiacente. Totodată, sunt evaluate

perspectivele integrării pentru stabilitatea şi siguranţa sectorului bancar din Republica Moldova,

condiţionate de alegerea vectorului proeuropean.

Capitolul II „Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM” este centrat asupra cercetării

situaţiei actuale a sistemului bancar autohton. O deosebită atenţie se acordă abordării rolului ce îi

revine supravegherii şi reglementării sistemului bancar pentru asigurarea stabilităţii acestuia. Este

analizată experienţa de supraveghere a statelor-membre UE şi abordat modul optim de supraveghere

a sistemului bancar pentru RM (de către banca centrală sau o autoritate de supraveghere

independentă). Se efectuează analiza comparată a legislaţiei bancare a RM în raport cu cea a UE, în

vederea determinării divergenţelor şi convergenţelor aferente exigenţilor de bază ce influenţează

stabilitatea sistemului bancar, stipulate de cadrul juridic bancar autohton, cu Directivele europene.

Este efectuată analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate Financiară ale RM cu referire la

indicatorii statelor-membre UE şi ţărilor CSI. De asemenea, se abordează fenomenul de

destabilizare financiară a sistemului bancar, fiind evaluate modalităţile de prevenire a acestora. Este

evidenţiată importanţa funcţionării sistemelor de garantare a depozitelor cu scopul stabilităţii

sistemului bancar.

7

În capitolul III „Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului bancar al RM în

perspectiva integrării în UE”, ca rezultat al cercetărilor efectuate în capitolele I şi II din lucrare,

sunt generalizate şi analizate perspectivele de dezvoltare a sectorului bancar autohton din

perspectiva integrării RM în structurile europene şi abordate direcţiile principale de consolidare a

acestuia. Este elaborat modelul econometric de evaluare a factorilor principali care influenţează

stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar al RM.

Compartimentul încheiere cuprinde rezultatele de bază ale cercetărilor efectuate şi inserează

concluziile, efectuate drept rezultat al cercetărilor şi recomandările, care, în opinia autorului,

reprezintă importante măsuri şi direcţii de consolidare şi stabilizare a sistemului bancar autohton în

contextul integrării în structurile europene.

Publicaţii. Tezele principale ale lucrării şi-au găsit reflectare în publicaţiile ştiinţifice, fiind

expuse în 10 lucrări cu un volum total de 2,7 coli de autor.

Cuvinte-cheie: sistemul bancar, integrare europeană, consolidare, guvernare corporativă,

garantare a depozitelor, Indicatori de Stabilitate Financiară, reglementare, supraveghere, stabilitate

bancară.

8

„Instituţiile bancare sînt mai primejdioase decît arma încărcată”. Thomas Jefferson, al 3-lea preşedinte al SUA [200]

CAPITOLUL I. Aspecte teoretice privind stabilitatea sistemului bancar în procesul de integrare în UE

1.1 Argumentări teoretice privind sistemul bancar şi stabilitatea bancară Un sistem bancar stabil, eficient şi viabil care asigură mobilizarea disponibilităţilor

monetare ale economiei naţionale, orientîndu-le spre desfăşurarea activităţilor financiare eficiente,

constituie o premisă importantă pentru dezvoltarea economică. Sistemul bancar este unul dintre cei

mai importanţi piloni ai economiei unei ţări, reprezintînd veriga de legătură dintre ramurile

economiei, a căror activitate influenţează situaţia economică, socială şi politică a unui stat.

Importanţa stabilităţii sistemului bancar este mult mai vizibilă în condiţiile instabilităţii

financiare, iar imperfecţiunile sistemului financiar, vulnerabilitatea băncilor la schimbările mediului

economic şi crizele bancare constituie factorii principali ce trezesc un interes major faţă de studierea

şi realizarea în practică a stabilităţii bancare.

Încrederea deponenţilor este pilonul de bază pe care se bazează activitatea bancară a oricărei

ţări. Perceperea de publicul a slăbiciunilor chiar şi a unei singure bănci din sistem, poate determina

reacţii disproporţionale, panică, retragerea depunerilor - evenimente care pot afecta stabilitatea

întregului sistem bancar, întrucît este greu de ştiut exact care anume dintre bănci are probleme

proprii şi care – problemele „aduse” de băncile slabe din sistem. Datorită acestui fapt, modalităţile

de asigurare a stabilităţii sistemului bancar se află în centrul atenţiei publicului larg, organelor de

conducere ale statului, organismelor internaţionale şi a investitorilor.

Care este specificul activităţii bancare şi al sistemului bancar şi ce subînţelegem prin

stabilitatea acestui sistem? Punctul de plecare în contextul abordării propuse este banca, de aceea

vom analiza mai întîi de toate termenul de „bancă”.

Conceptul de „bancă” îşi are începutul din cele mai vechi timpuri. Pînă în prezent nu se

cunoaşte cu exactitate data şi locul apariţiei primei instituţii bancare, urme ale existenţei unor astfel

de instituţii au fost descoperite la babilonieni, egipteni, evrei, greci şi români cu mult înaintea erei

noastre. Cei mai buni bancheri s-au dovedit a fi preoţii egipteni şi greci care au transformat

templele de rugăciuni în adevărate instituţii bancare, devenind primii „bancheri” ai timpului, care

practicau pe scară largă schimbul de monedă, efectuau plăţi, păstrau capitaluri etc. Totodată,

documentele istorice demonstrează că primele operaţiuni bancare constau în acordarea

împrumuturilor şi acceptarea depozitelor, care şi astăzi reprezintă activităţi de bază ale oricărei

9

bănci [59,p.103]. Astfel, încă codul lui Hammurabi, care datează din secolul al XVIII-lea a.Chr.,

conţinea o serie de prevederi ce reglementau depozitul şi împrumutul [38,p.11].

Termenul de „bancă” este de origine italiană. În evul mediu comerţul cu bani se înfăptuia în

oraşele italiene la mese aşezate în centrul oraşului, unde „bancherii” efectuau plăţi şi decontări între

clienţi care se deserveau la un singur „bancher”, numărau şi schimbau bani. Cu toate că instituţiile

bancare efectuau diverse activităţi, „prima bancă, în adevăratul sens al cuvîntului, ar fi instituţia

înfiinţată în 1171, de dogele Michele XI, sub numele de Banco de Venezzia, cu scopul principal de

a face operaţiuni de administrare a banului public pentru Cetate” [49,p.143]. În secolele XVII-

XVIII activitatea bancară se dezvoltă în toate formaţiunile statale din Europa. Astfel, în 1609 în

Olanda este înfiinţată Banco di Amsterdam, în 1619 în Germania este creată banca de depozit, iar în

anul 1791 Congresul Statelor Unite autorizează crearea şi funcţionarea Primei Bănci din SUA. În

acest timp, ţările româneşti aflate sub suzeranitate turcească sînt lipsite de dreptul de a bate monedă

şi doar în 1839, cînd starea bancherilor devenise mai stabilă, apare posibilitatea organizării băncilor

şi pe teritoriul Ţării Româneşti.

Vorbind despre poziţiile dominante pe piaţa bancară a ţărilor europene vom enumera doar

cîteva dintre ele, şi anume: Banca din Amsterdam s-a afirmat ca una din primele pieţe bancare şi

financiare din Europa, unde erau acceptate ca depozit doar metale preţioase. Germania a fost prima

ţară care a mobilizat economiile populaţiei, prin asigurarea unei dobînzi fixe garantate. Astfel,

bancherilor germani le datorăm pentru invenţia metodei de calculare a dobînzilor (aşa-zisă metodă

hamburgheză). În Italia, Banca Veneţiei printre primele a utilizat metode noi, înmînînd

depunătorilor recipise (chitanţe) la purtător, aducătoare de dobînzi. Una din pîrghiile inovatoare ale

activităţii Băncii Angliei o constituia tradiţia giuvaergiilor care luau spre păstrare aurul şi argintul

clienţilor, iar cu timpul au decis că ar putea fi împrumutate şi monede, reieşind din volumul

rezervelor disponibile de monedă.

În epoca de formare a capitalismului băncile au contribuit la colectarea şi înmulţirea

capitalului, concentrînd economiile unor straturi sociale, pentru a le pune ulterior, sub formă de

capital, la dispoziţia întreprinzătorilor. Treptat, băncile au început să joace un rol important şi în

operaţiunile de bursă şi circulaţie a capitalului internaţional, devenind forţe financiare cu puternică

influenţă în viaţa financiară, economică şi politică.

Pe măsura evoluţiei sistemului bancar, mai mulţi experţi au încercat să definească noţiunea de

„bancă”, dar pînă în prezent nu s-a ajuns la o definiţie unanim acceptată. Conform primelor

definiţii, o companie putea fi considerată banca, dacă era oficial recunoscută drept bancă şi deţinea

o permisiune sub forma unei autorizaţii de a efectua tranzacţii cu mijloace băneşti.

10

Glosarul bancar al Marei Britaniei defineşte banca ca fiind o instituţie care acceptă depozite

de la persoane fizice, companii, organizaţii şi prestează diverse servicii financiare acestor persoane;

plăteşte dobîndă la depozite (fixă sau variabilă) care variază în funcţie de termenul şi suma depusă;

acordă credite şi percepe dobîndă pentru acestea [312].

Dicţionarul complet al economiei de piaţă propune o definiţie mai detaliată, şi anume: banca

sau instituţia bancară este o instituţie financiară şi de credit, de stat sau particulară, autorizată de

organele de drept pentru a fi desemnată ca bancă, ale cărei funcţii principale sînt atragerea

mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor la conturile deschise acestora, acordarea de

credite pe diferite termene (scurt, mijlociu sau lung), pentru efectuarea de operaţiuni (viramente)

între conturile clienţilor şi de transferuri în conturile deschise la alte bănci, emiterea instrumentelor

de credit şi efectuarea tranzacţiilor cu asemenea instrumente, vînzarea – cumpărarea de valută şi

alte operaţiuni valutare [47, p.76].

Savantul român, N.Hoanţă, în definirea conceptului de bancă, face referire la lucrarea

economistului clasic David Ricardo, care spunea că „Marea deosebire dintre o bancă şi toate

celelalte afaceri constă în faptul că o bancă se înfiinţează doar în cazul cînd are şi alte profituri decît

cele din folosirea propriului capital; avantajul real începe atunci, cînd întrebuinţează capitalul altora.

Alte afaceri, dimpotrivă, obţin profituri enorme, doar prin utilizarea propriului capital”1. Pornind de

la definiţia bancherului clasic, autorul român concluzionează că, banca este o firmă care face comerţ

cu bani: atrage depozite, acordă împrumuturi (exercitînd rolul de intermediar între cei care au

disponibilităţi în exces, dorind să le valorifice şi cei care au deficit de lichidităţi şi sînt nevoiţi să

facă împrumuturi), plasează împrumuturile de stat şi cumpără valori mobiliare din cont propriu sau

din contul clientelei sale [52, p.84].

Autorul român, V.Dedu tratează băncile ca instituţii specializate ce se ocupă de organizarea şi

realizarea împrumuturilor, obiectul lor de activitate fiind, în principal, gestionarea acestora, iar

scopul final - obţinerea profitului bancar. Pe lîngă alte funcţii de bază ale băncilor, autorul

menţionează că activitatea instituţiilor bancare se întrepătrunde cu activitatea economică, penetrînd

mecanismul complex al acesteia, avînd totodată rolul de a servi procesul decizional şi luarea

măsurilor impuse de politicile monetar-financiare ale statului [48, p.4].

În definirea conceptului de bancă profesorul român C.Kriţescu tratează banca ca o instituţie

financiară, de credit, de stat sau particulară, ale cărei funcţii principale sînt: (1) atragerea

mijloacelor băneşti temporar disponibile ale clienţilor la conturile deschise acestora; (2) acordarea

de credite pe diferite termene; (3) efectuarea de viramente între conturile clienţilor şi de transferuri

1 David Ricardo. Opere alese. Editura Academiei, Bucureşti, 1962, vol.2, p.190

11

în conturile deschise la alte bănci; (4) emiterea de instrumente de credit şi efectuarea de tranzacţii

cu asemenea instrumente; (5) vînzarea-cumpărarea de valută şi alte operaţiuni valutare [56,p.58].

Conform definiţiei economistului rus G.Beloglazova, banca este o organizaţie de credit care

dispune de dreptul exclusiv de a efectua operaţiuni, cum sînt: atragerea mijloacelor băneşti de la

persoane fizice şi juridice sub formă de depozite bancare; plasarea acestor mijloace în numele şi din

cont propriu cu condiţia rambursării acestora în termenul stabilit; deschiderea şi efectuarea

operaţiunilor în conturile bancare ale persoanelor fizice şi juridice [67,p.17].

Savantul american P.Rouz defineşte banca ca o instituţie financiară care propune un spectru

vast de servicii, în primul rînd, de creditare, de economii şi de plată şi care exercită diverse funcţii

financiare [72, p. 4-5]. În abordarea termenului de bancă, comparativ cu definiţiile altor autori citaţi

mai sus, economistul american analizează mai multe funcţii de bază caracteristice unei instituţii

bancare. Funcţiile de bază atribuite unei instituţii bancare în definiţia propusă de P.Rouz sînt

prezentate în figura 1.1.1.

Figura 1.1.1 Funcţiile de bază exercitate de o bancă universală contemporană*

*Sursa: П. Роуз Банковский менеджмент, издательство «Дело», Москва, 1997 [72, p.5]

În aceeaşi ordine de idei, ne vom referi şi la legislaţia bancară autohtonă, potrivit căreia banca

este o instituţie financiară care prin activitatea sa acceptă de la persoane fizice sau juridice depozite

sau echivalente ale acestora, transferabile prin diferite instrumente de plata, şi care utilizează aceste

mijloace total sau parţial pentru a acorda credite sau a face investiţii pe propriul cont şi risc [3].

Analizînd definiţiile propuse de diferiţi autori, şi reieşind din prevederile legislaţiei Republicii

Moldova, putem constata că, în definiţiile analizate sînt specificate cele mai importante funcţii ale

băncii: de intermediere, de atragere a mijloacelor băneşti şi de acordare a creditelor din contul

mijloacelor atrase. Sintetizînd definiţiile menţionate mai sus şi ţinînd cont de activitatea specifică a

Funcţia de asigurare (garantare)

Funcţia de investitor bancar sau funcţia de

underwriter

Funcţia de broker

Funcţia fiduciară Funcţia de creditare

Funcţia de planificare investiţională

Funcţia de plăţi şi de decontări

Funcţia de economii Funcţia de gestionare a

fluxurilor mijloacelor băneşti

Banca

contemporană

12

instituţiilor bancare putem propune următoarea definiţie a termenului de „bancă”: Banca este o

instituţie financiară, autorizată de organele competente, care activează cu mijloacele băneşti atrase

de la persoane fizice şi juridice sub formă de depozite şi plăţi, acordă credite din contul acestor

mijloace, emite instrumente de plată, face investiţii pe propriul cont şi risc, propunînd clienţilor săi

un spectru vast de servicii, prevăzut de legislaţie. Pentru a aduce un element de noutate în definiţia

băncii menţionăm că, banca este un mecanism complex, de a cărei activitate stabilă depinde

eficienţa funcţionării sistemului bancar al unei ţări, care pe lîngă alte funcţii importante stipulate în

legislaţie exercită managementul riscurilor în sistemul bancar, prin verificarea credibilităţii

debitorilor şi monitorizarea calităţii creditelor din numele investitorilor (deponenţilor), astfel

asigurînd un nivel înalt al calităţii investiţiilor. Banca asigură repartizarea oportună a investiţiilor în

proiecte cu o credibilitate înaltă şi expunere minimă la risc. Realizarea eficientă de către bănci a

funcţiilor nominalizate permite asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

În contextul abordării noţiunii stabilităţii sistemului bancar este necesar de examinat banca nu

doar ca o instituţie separată, ci ca un component indispensabil al sistemului bancar. Diferiţi

economişti au examinat banca în contextul sectorului bancar. Astfel, autorii români N.Dardac şi

T.Barbu menţionează că pentru a evidenţia rolul băncilor este necesară încadrarea acestora în

sistemul financiar, al cărui element principal şi îl constituie [44,p.191].

Savantul rus O.Lavruşin, tratînd banca ca o celulă a sistemului bancar, menţionează, că pentru

a funcţiona în cadrul sistemului bancar, instituţia bancară urmează: (1) să dispună de calităţi

generice care i-ar permite să fie parte componentă a unui întreg (să dispună de statut de bancă,

precum şi de licenţă pentru desfăşurarea activităţilor bancare), să funcţioneze conform normelor

general acceptate; (2) să activeze în limita unor legi generale şi specifice normelor juridice ale

societăţii; (3) să fie aptă pentru autoreglementare, ceea ce impune promptitudine în adaptarea la

mediul în care funcţionează, să se dezvolte şi să se perfecţioneze; (4) să fie într-o ineracţiune

oportună cu alte elemente ale sistemului bancar [70,p.18]. Astfel, pornind de la definiţia lui

O.Lavruşin propunem următoarea figură pentru a caracteriza banca ca celula sistemului bancar

(figura 1.1.2).

Figura 1.1.2 Specificul băncii ca o celulă a sistemului bancar* *Sursa: elaborat de autor

Banca - celulă a sistemului bancar

dispune de

calităţi generice

funcţionează conform normelor general

acceptate

funcţionează în limita unor legi

şi norme juridice ale societăţii

este aptă să se adapteze prompt la

mediul în care funcţionează

se află în ineracţiune cu

alte elemente ale sistemului bancar

13

Autoarea rusă G. Beloglazova, în contextul perceperii băncilor comerciale ca element al

sistemului bancar, le diferenţiază de banca centrală. Astfel, în opinia G.Beloglazova, băncile

comerciale, formînd cel de-al doilea nivel al sistemului bancar, exercită intermedierea plăţilor,

proceselor de creditare şi de investiţii, dar nu participă în procesul de elaborare şi realizare a

politicii monetar-creditoare şi se bazează în activitatea lor pe parametrii masei monetare, ratelor

dobînzii şi ritmului inflaţiei stabilite de bancă centrală. Autoarea accentuează că, în procesul de

funcţionare, băncile comerciale urmează să respecte normele şi exigenţele băncii centrale aferente

nivelului capitalului, formării provizioanelor pentru pierderi la credite etc. [67, p.15]

Astfel, băncile comerciale nu reprezintă instituţii separate, ci constituie un sistem care în

activitatea lor se conformează unor reguli comune de activitate, stabilite de banca centrală, şi pentru

asigurarea activităţii continue şi stabile a întregului sistem bancar trebuie să fie într-o interacţiune

oportună cu alte elemente ale sistemului bancar, respectînd exigenţele prudenţiale în desfăşurarea

activităţii.

Tinînd cont de faptul că sistemul bancar este de neconceput fără bancă centrală este oportun să

ne referim la conceptul şi istoricul apariţiei acesteia. În literatura de specialitate este specificat că

primele bănci centrale au apărut în a doua jumătate a secolului XVII, ca rezultat al dezvoltării

istorice a băncilor comerciale. Băncile centrale care se bucurau de încrederea statului se

împuterniceau să emită bani, devenind astfel bănci emitente. Una dintre cele mai vechi bănci

centrale este Banca Suediei, Sveriges Riksbank care activează din 1668. În anul 1694 a fost

înfiinţată Banca Angliei. Băncile centrale ale altor state au apărut mult mai tîrziu: Banca Norvegiei

– a.1816, Banca Franţei – a.1800, Banca Italiei – a.1893, Banca Japoniei – a.1882, Banca SUA –

a.1913 [50,p.46]. Evoluţia numărului de bănci centrale înfiinţate în perioada anilor 1870-2000 este

reflectată în tabelul 1.1.1.

Tabelul 1.1.1

Evoluţia numărului de bănci centrale, 1870-2000*

Anul Nr.băncilor Anul Nr.băncilor 1870 15 1940 45 1880 17 1950 60 1890 20 1960 80 1990 22 1970 110 1910 23 1980 135 1920 30 1990 150 1930 42 2000 178

*Sursa: N.Dardac, T.Barbu Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2006 [44, p.319]

14

În perioada constituirii băncilor centrale s-au identificat mai multe categorii de bănci, în

funcţie de provenienţa capitalului. Astfel, în Anglia banca de emisiune a fost constituită cu capital

privat; în Suedia, Finlanda, Austria, Bulgaria băncile s-au constituit prin participarea capitalului de

stat, pe cînd în astfel de ţări cum sînt România şi Bulgaria capitalul băncilor era mixt.

Examinînd activitatea băncilor centrale ale diferitelor state, constatăm că în marea majoritate

ele se află în proprietatea statului. Acest fapt permite guvernului de a interveni într-o măsură

oarecare în politică monetară. Savanţii moldoveni A. Caraganciu şi G. Iliadi menţionează că orice

bancă centrală, într-o anumită măsură, îmbină în sine trăsături de bancă şi trăsături de instituţie de

stat, precum şi susţin că independenţa băncii centrale are un caracter relativ, deoarece politica

economică a guvernului nu poate fi promovată cu succes, fără o corelare a principalelor sale

elemente: politica bănească şi de credit şi politica financiară [40, p.143].

Mai mult ca atît, este necesar de menţionat că, legislaţia cu privire la băncile centrale poate fi

modificată cu o simplă majoritate a voturilor în Parlament (în o bună parte, dacă nu în toate ţările

lumii) şi independenţa băncilor centrale este vulnerabilă la schimbările în gîndirea economică şi

politica promovată în ţară la un anumit stadiu de activitate. Totodată, strînsele relaţii dintre banca

centrală şi stat nu confirmă faptul că statul poate exercita fără nici o limită influenţă asupra politicii

băncii [40,p.143].

Putem aduce exemplele băncilor centrale „independente” care funcţionează în conformitate cu

regulile ce au ca scop prevenirea intervenţiei politice a statului: Rezervele Federale ale SUA, Banca

Angliei (a.1997), Banca de Rezervă a Indiei (1935), Banca Mexicului (1993), Banca Japoniei,

Banca Canadei, Banca de Rezervă a Australiei şi Banca Centrală Europeană [128].

După forma de proprietate băncile centrale pot fi divizate în: bănci de stat (Regatul Unit,

Germania, Franţa, Spania, Olanda, Rusia, RM); societăţi pe acţiuni, ai căror acţionari pot fi băncile

(ca exemplu, Federal Reserve System ), sau companii de asigurări, după cum este în Italia; sau chiar

persoanele fizice, juridice sau statul (Japonia, Belgia, Elveţia) [223].

Însuşi termenul de „bancă centrală” este relativ mai nou comparativ cu termenul de „bancă”,

totodată, literatura de specialitate propune diverse definiţii pentru termenul de „bancă centrală”. Din

definiţiile analizate reiese că banca centrală este autoritatea monetară principală a unui stat, care

îndeplineşte funcţiile de bază, inclusiv emiterea monedei naţionale şi reglementarea ofertei de

credite în economie. Astfel, analizînd banca centrală prin efectuarea unei paralele cu activitatea

băncilor comerciale, autorul rus O.Lavruşin subliniază că, banca centrală ca şi orice bancă,

funcţionează în domeniul de schimb, fiind o instituţie economică şi nefinanciară. Activînd în

domeniul schimbului economic, banca centrală propune subiecţilor economici produsele şi

serviciile sale şi, asemănător băncilor comerciale, obţine pentru prestarea acestor servicii o plată

15

determinată, care compensează cheltuielile şi eforturile ei. Totodată, potrivit acestui autor, spre

deosebire de băncile comerciale obţinerea profitului nu reprezintă obiectivul principal al activităţii

unei bănci centrale [71, p.37].

Conform unei alte definiţii propuse de savantul român N. Hoanţa, orice bancă centrală se

menţine între două principii: ea trebuie să evite o creştere excesivă de active monetare, mai ales cele

deţinute de persoane fizice, pentru a nu favoriza o situaţie infliaţionistă; dar concomitent trebuie să

monitorizeze situaţia pentru a evita un proces invers: deflaţia [52,p. 224].

Economistul moldovean C.Grigoriţă defineşte banca centrală ca fiind banca care promovează

şi gestionează politica monetară la nivel de stat, băncilor comerciale care formează nivelul doi al

sistemului, atribuindu-le rolul de intermediari între cei ce deţin fluxuri monetare libere şi cei ce au

nevoie de ele [50,p.45].

Economistul rus G.Beloglazova, spre deosebire de definiţiile de mai sus, extinde funcţiile

atribuite băncii centrale, definind-o ca instituţie ce constituie primul nivel al sistemului bancar care

exercită funcţiile de reglementare monetar-creditoare, de supraveghere bancară şi de gestionare a

sistemului de plăţi într-un sistem financiar [67,p.16].

Savanţii americani J.Daniels şi D.VanHoose caracterizează banca centrală prin atribuirea

acesteia a trei categorii de funcţii: funcţiile realizate pentru guvern (depozitar şi agent fiscal al

statului); prestarea serviciilor financiare băncilor private; exercitarea politicii monetare a statului

[45,p.213]. Autorii menţionează şi responsabilitatea băncilor centrale de agent fiscal al statului, fapt

ce presupune că acestea emit, administrează şi achită datoria în numele statului, precum şi

responsabilitatea lor de creditor de ultimă instanţă, care prevede disponibilitatea băncii centrale de a

credita o bancă temporar nelichidă, dar totodată solvabilă, în scopul evitării eventualei situaţii în

care poziţia nelichidă a acesteia poate conduce la pierderea credibilităţii instituţiei date [45, p.214-

215].

Glosarul Băncii de Rezerve a Australiei, asemănător caracteristicii propuse de O.Lavruşin,

defineşte banca centrală ca o bancă necomercială. Totodată, conform definiţiei acestui Dicţionar,

banca centrală poate fi dependentă sau nu de guvern şi îşi asumă toate funcţiile cum sînt: elaborarea

politicii monetare; supravegherea stabilităţii sistemului financiar; emiterea monedei naţionale;

activitatea în calitate de bancă a statului; supravegherea instituţiilor financiare şi reglementarea

sistemului de plăţi [310].

Dicţionarul Wikipedia tratează banca centrală ca un sinonim al termenului de autoritate

monetară şi o defineşte drept entitate responsabilă pentru politica monetară din ţară sau din grupul

de state (de exemplu, Uniunea Europeană). Reieşind din această definiţie, responsabilitatea atribuită

băncii centrale este de a menţine stabilitatea monedei naţionale şi a ofertei de bani, pe cînd alte

16

obligaţiuni ale acesteia includ controlul asupra ratelor dobînzii la credite şi rolul de creditor de

ultimă instanţă în perioadele de criză financiară [308]. În dicţionarul în cauză de asemenea este

specificat şi faptul că băncile centrale dispun de putere şi autoritate de supraveghere pentru a nu

admite activitatea riscantă sau frauduloasă a băncilor şi instituţiilor financiare.

În dicţionarul financiar, banca centrală apare ca o entitate responsabilă pentru supravegherea

sistemului monetar într-o ţară (sau un grup de ţări). Astfel, potrivit acestui dicţionar băncile centrale

dispun de un şir de responsabilităţi – de la supravegherea politicii monetare pînă la asigurarea

obiectivelor specifice, cum ar fi stabilitatea monedei, nivelul scăzut de inflaţie şi şomaj, emiterea

monedei, activitatea ca bancă a statului, reglementarea sistemului de credit, supravegherea băncilor

comerciale, precum şi rolul de creditor de ultimă instanţă [311].

Savanţii moldoveni A.Caraganciu şi G.Iliadi referindu-se la funcţiile băncilor centrale

menţionează că sarcina prioritară a fiecărei bănci centrale este de a menţine puterea de cumpărare şi

cursul valutar al monedei naţionale şi de a asigura stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar,

eficienţa şi fiabilitatea sistemului de plăţi. Pentru a realiza aceste obiective, potrivit autorilor, banca

centrală îndeplineşte următoarele funcţii de bază: reglementarea sistemului bănesc şi de credit,

emiterea cu drept de monopol a bancnotelor, precum şi funcţiile – economică externă, de bancă a

băncilor, de bancă a guvernului, de control şi supraveghere (monitorizare) a instituţiilor de credit

[40,p.143].

Chiar dacă rolul de asigurare a stabilităţii financiare nu este expres prevăzut de legislaţie sau

de actele normative ale statului, banca centrală este percepută de public ca fiind instituţia care îşi

îndreaptă eforturile spre sporirea siguranţei sistemului bancar şi menţinerea stabilităţii financiare.

Banca centrală are două atribuţii ce ţin de obiectivul de stabilitate financiară: prevenirea

instabilităţilor şi managementul consecinţelor acestora. Pentru realizarea acestor obiective sunt

formulate reglementări financiare prudente, este asigurată supravegherea efectivă a instituţiilor

financiare şi managementul sistemului de plăţi. Totodată pentru a micşora consecinţele

instabilităţilor financiare, băncile centrale aplică diverse instrumente: politica ratelor dobânzilor,

cerinţele faţă de rezervele obligatorii, facilitatea de creditor de ultima instanţă.

După cum s-a menţionat în definiţiile analizate, una dintre funcţiile importante ale băncilor

centrale este cea de creditor de ultimă instanţă (sau de ultim rang), care presupune responsabilitatea

băncii centrale de a asigura creditarea băncilor comerciale în perioade de instabilitate. Astfel,

creşterea numărului băncilor centrale şi asumarea de către acestea a rolului de împrumutător de

ultim rang evidenţiază implicarea activă a băncilor centrale în asigurarea stabilităţii sistemului

bancar. Tabelul 1.1.2 reflectă cronologia dezvoltării băncilor centrale pe plan internaţional, inclusiv

asumarea de către băncile centrale a responsabilităţii de împrumutător de ultim rang.

17

Tabelul 1.1.2

Dezvoltarea băncilor centrale ale ţărilor UE şi statelor adiacente*

Banca

Anul fondării

Dobîndirea responsa-bilităţii de împrumu-

tător de ultim rang

Banca

Anul fondării

Ddobîndirea responsa- bilităţii de împrumu-

tător de ultim rang

Sveriges Riksbank (Suedia) 1668 1890 Belgian National Bank (Belgia) 1850 1850

Bank of England (Anglia) 1694 1870 Banco de Espana (Spania) 1874 1910

Banque de France (Franţa) 1800 1880 Reichsbank (Germania) 1876 1880

Bank of Finland (Finlanda) 1811 1890 Bank of Japan (Japonia) 1882 1890

De Nederlandsche Bank(Olanda) 1814 1870 Banca D’Italia (Italia) 1890 1893

Austrian National Bank (Austria) 1816 1870 Indonezia 1828

Norges Bank (Norvegia) 1816 1890 Bulgaria 1879

Danmarks Nationalbank (Danemarca) 1818 1880 România 1880

Banco de Portugal (Portugalia) 1846 1870 Serbia 1883

*Sursa: N.Dardac, T.Barbu Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2006 [44, p.319]

Conform legislaţiei bancare autohtone Banca Naţională a Moldovei (BNM) are rolul

principal de asigurare şi menţinere a stabilităţii preţurilor, de promovare şi menţinere a unui sistem

financiar bazat pe principiile pieţei. Din atribuţiile de bază ale BNM fac parte şi stabilirea,

implementarea politicii monetare şi valutare de stat, funcţionarea ca bancher şi agent fiscal al

statului, autorizarea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare, activitatea ca

organ unic de emisiune a monedei naţionale etc. [2] Astfel, în scopul asigurării stabilităţii sistemului

bancar Banca Naţională a Moldovei este unicul organ care exercită autorizarea, reglementarea şi

supravegherea băncilor, fiind împuternicită în acest scop să emită actele normative necesare şi să ia

măsuri de rigoare adecvate pentru a-şi exercita împuternicirile şi atribuţiile stipulate de legislaţie.

BNM autorizează instituţiile financiare şi elaborează standarde de supraveghere a acestora,

efectuează controlul instituţiilor financiare cu scopul verificării respectării de către acestea a

legislaţiei şi impune măsuri de remediere sau aplică sancţiuni corespunzătoare instituţiilor care nu

se conformează exigenţelor stipulate.

Sintetizînd definiţiile pentru termenul de „bancă centrală” analizate, concluzionăm că banca

centrală este o instituţie necomercială, care îşi realizează obligaţiunile cu scopul major de a

promova politica monetară la nivel de stat, de a menţine stabilitatea monedei naţionale (stabilitatea

preţurilor) şi a ofertei creditelor în economie, de a gestiona sistemul de plăţi, precum şi de a susţine

băncile ca creditor de ultimă instanţă în cazurile survenirii crizelor bancare. Pe lîngă aceasta, banca

centrală, pentru menţinerea viabilităţii şi funcţionării stabile a sistemului bancar, este împuternicită

18

să emită acte normative şi să ia măsuri pentru asigurarea respectării acestora, precum şi să aplice

sancţiunile oportune legale în cazurile de nerespectare.

În acest context, se propune următoarea figură care caracterizează funcţiile de bază exercitate

de o bancă centrală (vezi figura 1.1.3):

Figura 1.1.3. Funcţiile de bază ale unei bănci centrale* *Sursa: elaborat de autor

Astfel, banca centrală şi băncile comerciale formează un ansamblu integru – sistemul bancar.

Analiza sistemelor bancare contemporane evidenţiază că acestea sînt structurate în două nivele, la

nivelul I fiind situată banca centrală, iar băncile, denumite de asemenea bănci de sistem, se află la

nivelul II.

Economiştii români N.Dardac şi T.Barbu examinează sistemele bancare din punctul de vedere

al organizării activităţii bancare şi al gradului de specializare, stabilind distincţia dintre două tipuri

de sisteme bancare:

- sisteme bancare ale Europei continentale, care sînt puţin specializate şi funcţionează după modelul

băncii universale;

- modelul american, aplicat şi în Japonia, bazat pe principiul unei specializări stricte a instituţiilor

bancare.

Aceşti economişti, de asemenea, specifică şi un număr de trăsături care caracterizează

sistemele bancare din statele dezvoltate cum ar fi: diversitate, concentrare, bancarizare a activităţii,

amplificarea operaţiunilor de restructurare, disponibilitatea către relaţiile cu străinătatea [44,p.204].

Totodată, autoarea autohtonă C.Grigoriţă defineşte sistemul bancar ca fiind un ansamblu

coerent de instituţii bancare ce funcţionează într-o ţară, corespunzătoare necesităţilor unei etape

Banca centrală

Politica monetară Menţinerea stabilităţii monedei naţionale

Rolul de creditor de ultimă instanţă

Reglementarea ofertei creditelor în economie

Gestionarea sistemului de plăţi

Reglementarea şi supravegherea sistemului

bancar

Agentul fiscal al statului

19

concrete de dezvoltare social-economică. În opinia autorului, sistemul bancar al unei ţări cuprinde:

cadrul instituţional – format din banca centrală (cu rol de coordonare şi supraveghere), bănci

comerciale şi alte instituţii financiare şi cadrul juridic – format din ansamblul reglementărilor care

guvernează activitatea bancară. C. Grigoriţă, în definirea termenului de sistem bancar pune accentul

major pe funcţiile de bază ale băncii centrale şi caracterizează sistemul bancar ca fiind unul care

este organizat avînd axa de referinţă banca centrală, ce înfăptuieşte politica monetară, valutară şi de

credit a statului şi un număr de bănci comerciale, bănci de afaceri, instituţii de credit specializate –

uniuni de credit, case de economii, organizaţii de împrumut, bănci ipotecare etc. [50,p.15].

Savanţii români C. Kriţescu şi E.Dobrescu definesc sistemul bancar ca fiind un ansamblu al

operaţiunilor şi tranzacţiilor active şi pasive efectuate de aparatul bancar. Termenul de „aparat

bancar” în lucrarea autorilor prevede „ansamblul diverselor categorii de bănci cu capital autohton

sau privat, precum şi combinaţii mixte ale acestora, ce îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul unei

ţări” [57, p.15].

Autoarea I. Balabanova, spre deosebire de definiţiile analizate mai sus, în definirea

conceptului de sistem bancar nu apelează la caracterizarea participanţilor din sistem, ci menţionează

caracteristicile de bază ale sistemului, cum sînt: structura ierarhică; existenţa relaţiilor şi

interconexiunilor de sistem, care creează un tot întreg; reglementarea elementelor, relaţiilor şi

interconexiunilor acestuia; acţiunea reciprocă cu mediul, în procesul căreia sistemul îşi manifestă şi

formează propriile sale calităţi; existenţa proceselor de management [66,p.37].

Potrivit savanţilor români C.Basno şi N.Dardac totalitatea băncilor care funcţionează într-o

economie formează sistemul bancar în structura căruia se disting: banca centrală; băncile

comerciale sau de depozit; societăţile financiare, băncile şi instituţiile de credit specializate. Autorii

de asemenea menţionează că stabilitatea sistemului bancar reprezintă un obiectiv integrat al politicii

de stabilizare macroeconomică şi constată că aceasta şi este cauza că sistemul bancar este unul

dintre cele mai reglementate domenii, avînd un anumit specific şi, deci, necesită o apreciere aparte

faţă de alte sectoare ale economiei, deşi se bazează tot pe mecanismele pieţei [36,p.13].

Autorul român A. Berea, la examinarea termenului de „sistem bancar” de asemenea

menţionează importanţa stabilităţii acestuia, argumentînd faptul că gradul în care un sistem bancar

sprijină dezvoltarea economică a unei ţări depinde în mare măsură de starea „de sănătate” a

acestuia; „slăbiciunile” sectorului bancar pot compromite funcţia fundamentală de intermediar

financiar, pot afecta eficacitatea politicii monetare stabilite de banca centrală şi pot genera

importante costuri legate de salvarea băncilor [38,p.10]. A.Berea caracterizează sistemul bancar

printr-un şir de elemente componente importante, după cum sînt:

20

• Intrările în sistemul bancar - factorul care condiţionează existenţa şi funcţionarea celorlalte

componente ale sistemului, cu care se află într-o strînsă legătură (resursele umane; mediul

economic; resursele financiare; informaţiile);

• Structura de transformare care reprezintă banca cu structura sa organizatorică;

Ieşirile – produse şi servicii bancare ce reprezintă rezultatul acţiunii primelor două elemente, de

calitatea acestei acţiuni depinzînd în final valoarea mulţimii de ieşiri;

• Structura de conducere a băncii, care are ca obiectiv organizarea, planificarea şi controlul

elementelor de mai sus, în scopul realizării obiectivelor băncii [38,p.18-19].

După cum se poate observa, unii autori, pe lîngă părţile componente de bază ale unui sistem

bancar, cum sînt banca centrală şi băncile comerciale, analizează şi alte părţi ale acestuia. În

definirea sistemului bancar, autoarea I.Balabanova, spre deosebire de alţi economişti, menţionează

ca parte componentă şi indispensabilă a unui sistem bancar asociaţia băncilor care, conform

definiţiei propuse de autoare, este o instituţie necomercială, ai cărei membri sînt băncile comerciale.

Asociaţia băncilor este creată cu scopul reprezentării intereselor băncilor comerciale în organele

legislative, executive şi judiciare, avînd drept obiectiv coordonarea şi perfecţionarea activităţii

băncilor [66,p.45]. I.Balabanova demonstrează importanţa asociaţiilor băncilor în cadrul sistemului

bancar prin conlucrarea permanentă a lor cu băncile centrale şi cu alte organe competente, a căror

acte normative se răsfrîng asupra activităţii băncilor comerciale, cu scopul protecţiei poziţiei

băncilor în cadrul sistemului bancar, precum şi implicarea în procesul de pregătire profesională,

schimbul de experienţă a specialiştilor din sectorul bancar şi participarea în alte activităţi de

perfecţionare.

Vizavi de faptul că susţinem importanţa asociaţiei băncilor, nu considerăm oportună

examinarea acesteia în teză ca fiind un component separat al sistemului, deoarece asociaţia băncilor

este constituită din bănci comerciale şi reprezintă interesele acestora.

Drept concluzie este de menţionat că, în condiţiile actuale băncile reprezintă nu doar un număr

ocazional de instituţii, ci un sistem integru cu o multitudine de elemente aflate în relaţii de

interconexiune, care formează un tot întreg. Printre elementele de bază ale sistemului bancar putem

distinge banca centrală, care este responsabilă pentru promovarea politicii monetare, reglementarea

şi supravegherea sistemului bancar în scopul atingerii stabilităţii acestuia şi băncile comerciale,

autorizate de banca centrală pentru a exercita funcţiile de intermediere în sistemul bancar.

Care este specificul sistemului bancar şi anume, prin ce se deosebeşte banca de alte instituţii

financiare?

Viziunile economiştilor cu privire la specificul activităţii bancare diferă substanţial. Astfel,

economistul american B.Bossone, afirmă că “băncile sînt, nici mai mult nici mai puţin, intermediari

21

financiari” [134]. Potrivit unui alt savant E.Fama [157] băncile se deosebesc prin prestarea

serviciilor de tranzacţionare şi managementul portofoliului, pe cînd economistul J.Kareken [178]

menţionează rolul de administrare a sistemului de plăţi ca fiind cel de bază al unei bănci care şi o

deosebeşte de alte instituţii financiare.

Economistul american E.Corrigan afirmă că, rolul băncilor în economia contemporană este

unic, deosebit comparativ cu cel al agenţilor economici din sectorul real al economiei sau financiar,

şi anume: dezvoltarea bancară asigură, în ultima instanţă, structura necesară funcţionării economiei

de piaţă [146].

Autorii români A.Berea şi O.Berea subliniază rolul deosebit şi unic al băncii luînd în

consideraţie funcţiile principale pe care le îndeplineşte: o eficientă alocare a disponibilităţilor

băneşti, prin furnizarea de credit către sectorul real al economiei; un transfer monetar între instituţii

şi agenţi economici, potrivit unei politici monetare adecvate a băncii centrale prin intermediul

cerinţelor sale faţă de rezerve şi al operaţiunilor de „open market”, precum şi asigurarea

operaţiunilor de depozit pentru agenţi economici, ca o dovadă de încredere în stabilitatea şi

lichiditatea sistemului bancar [37,p.14].

În comparaţie cu alţi participanţi ai sistemului financiar, şi anume cu companiile de asigurări,

fondurile pe investiţii, instituţiile implicate în activitatea cu valori mobiliare (care de asemenea

reprezintă o importanţă majoră pentru societate), băncile exercită funcţia de intermediar, fapt ce şi

explică importanţa şi necesitatea asigurării stabilităţii funcţionării acestora. Tradiţional, specificul

băncilor a fost caracterizat prin expresia bănească a obligaţiunilor şi activităţilor lor, precum şi prin

participarea în sistemul de plăţi din economie. Banca, ca o instituţie specifică creează produsul, care

diferă semnificativ de rezultatul activităţii din domeniul producerii bunurilor materiale. Rezultatul

activităţii bancare este un produs deosebit care îmbracă formă de bani şi mijloace de plată [70,p.16].

Potrivit sistemului de drept common law „băncile sînt acele organizaţii care primesc depozite,

acordă credite, plătesc cecuri şi prestează alte servicii specifice clienţilor” [38,p.8]. Cu toate că

activitatea băncilor cu timpul devine mai complicată, activitatea de bază a acestora se concentra

permanent asupra acordării creditelor din contul mijloacelor plasate în bănci de către clienţi, fapt

care şi determină caracterul riscant al activităţii bancare. Totodată, bilanţurile băncilor sînt

constituite din depozitele pe termen scurt din partea obligaţiunilor şi activele pe termen lung, care

pot fi dificile pentru o lichidare rapidă. Datorită acestui fapt, băncile se deosebesc de alte instituţii

financiare şi sînt supuse unei supravegheri specifice, precum şi unor măsuri speciale de protecţie de

faliment. Totodată, în lucrările lor savanţii J. Tobin [216] şi J.Kareken [178] menţionează că nu este

cazul de tratat băncile în calitate de instituţii specifice doar datorită supunerii acestora unor

reglementări deosebite.

22

La cele menţionate se poate de adăugat că, băncile sînt acele instituţii care în permanenţă sînt

angajate în activităţi riscante şi, ca rezultat, sînt expuse unui şir de riscuri. Specificul activităţii

băncilor constă în faptul că, în cazul unei activităţi adecvate, veniturile revin acţionarilor, iar în

cazul eşecurilor, pierderile sînt suportate de către creditori (deponenţi).

Băncile se află într-o strînsă interconexiune (prin piaţa interbancară şi sistemul de plăţi),

astfel, problemele unei bănci se pot răsfrînge şi asupra altor instituţii financiare, avînd ca efect

instabilitatea sistemului financiar în ansamblu, fapt care poate majora costurile crizelor financiare.

Falimentul unei instituţii bancare nu se tratează de deponenţi ca fiind un fenomen caracteristic

economiei de piaţă, ci condiţionează neîncredre în întregul sistem bancar cu consecinţele negative

corespunzătoare.

Mai mult ca atît, nu doar băncile sînt vulnerabile, instabilitatea sistemului bancar poate avea

drept consecinţă instabilitatea altor industrii, reieşind din faptul că băncile activează din contul

mijloacelor atrase de la consumatori şi producători. Astfel, băncile joacă un rol important în

circuitul capitalului într-o economie, de aceea acestora le revine o încredere publică specială ţinînd

cont de faptul că acestora le sînt încredinţate mijloacele populaţiei.

După cum s-a menţionat, băncile prestează servicii financiare oportune economiei,

intermediază fluxurile mijloacelor băneşti. Aşadar, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi

siguranţa fiecărei bănci în parte constituie obiectivul de bază al oricărui stat şi al băncii centrale.

Prin intermediul băncilor este efectuată finanţarea economiei naţionale, vînzarea-cumpărarea

titlurilor de valoare, tranzacţiile de intermediere şi gestionare a economiilor populaţiei etc. Din

aceste activităţi rezultă importanţa şi specificul funcţionării instituţiilor bancare vizavi de alte

instituţii ale sistemului financiar. Realizarea funcţiilor de bază ale sistemului bancar este cu mult

mai reuşită, dacă banca se bucură de încrederea clienţilor, ţine evidenţa riguroasă a operaţiunilor şi

asigură confidenţialitatea bancară [50, p.30]. Din acest context rezultă importanţa majoră a studierii

modalităţilor de stabilizare a sistemului bancar şi a examinării termenului de „stabilitate financiară”.

„Stabilitate” conform Dicţionarului explicativ al limbii române (DEX) înseamnă însuşirea de a

fi stabil, solid, trainic [46, p.1014]. Noţiunea de stabilitate a sectorului bancar presupune acţiunea de

consolidare şi statornicire a acestuia. Beneficiarii de ultimă instanţă a stabilităţii sectorului bancar

sînt persoanele fizice şi juridice ale unei ţări, precum şi economia ei.

Managerul General al Băncii pentru Decontări Internaţionale, M.Knight, defineşte sistemul

financiar stabil ca fiind unul în care toţi agenţi economici – gospodăriile, companiile de afaceri,

instituţiile ce prestează servicii financiare, şi guvernul – exercită operaţiuni cu activele financiare

fără a se supune unor riscuri şi instabilităţi ce pot submina valorile lor financiare [182,p.314].

23

Din lucrările savantul F. Mishkin [193,194] reiese că, stabilitatea financiară constă în

menţinerea unui sistem financiar capabil să asigure o bază durabilă, fără dezechilibre majore în

alocarea eficientă a oportunităţilor de economii şi investiţii (această idee fiind susţinută şi în

lucrările altor autori - T.Padoa Schioppa [201], A. Heldane, G.Hoggart şi V.Saporta [171]).

O altă modalitate de definire a stabilităţii financiare este propusă de economiştii U.Das,

M.Quintyn şi K.Chenard care caracterizează sistemul financiar stabil prin lipsa crizelor bancare şi

stabilitatea preţurilor la active [148]. Totodată, potrivit economistului O. Issing falimentul unei

bănci nu denotă neapărat instabilitatea financiară, ci uneori din contra, poate contribui la

eficientizarea intermedierii financiare, menţinerea şi sporirea nivelului de stabilitate [176].

Economistul A. Crockett menţionează că, pentru a asigura stabilitatea financiară este necesar

ca: (i) instituţiile de bază ale unui sistem financiar să fie stabile, să se bucure de credibilitate, să-şi

poată onora fără asistenţa altor organisme obligaţiunile contractuale, (ii) pieţele de bază să fie

stabile şi participanţii acestora să-şi poată desfăşura tranzacţiile în condiţii de confidenţialitate, la

preţuri stabile ce nu variază substanţial pe termen scurt [143].

Pentru atingerea stabilităţii sectorului financiar, savantul C. Meyer propune estimarea a trei

„C”: Cauze (Causes), Consecinţe (Consequences), Cure (Cure) ale instabilităţii financiare.

Totodată, C.Mayer este de părere că este cu mult mai uşor de prevenit instabilitatea decît de a

„trata” consecinţele şi astfel, guvernele şi băncile centrale urmează să acţioneze în modul

corespunzător, în primul rînd, pentru a evita apariţia crizelor financiare [192].

Activitatea bancară este supusă unor riscuri ce pot afecta stabilitatea sectorului financiar şi nu

există măsuri, remedii, standarde pentru preîntîmpinarea acestora. Activitatea bancară evoluează

continuu, fapt ce condiţionează apariţia noilor situaţii de risc, care şi determină necesitatea unui

control corespunzător. Referindu-ne la premisele stabilităţii sistemului bancar, menţionăm că,

mediul macroeconomic stabil şi sigur reprezintă o premisă importantă pentru stabilitatea financiară

şi creşterea economică durabilă continuă. Instabilităţile macroeconomice pot cauza apariţia unei

eventuale crize şi înrăutăţirea calităţii activelor. Băncilor centrale le revine un rol important în

asigurarea stabilităţii şi creşterii economice pe termen lung, fapt ce presupune promovarea

stabilităţii preţurilor, preîntîmpinarea potenţialelor instabilităţi atît de origine internă cît şi externă,

depistarea şi „tratarea” acestora.

Savantul M.Blejer presupune că instabilitatea bancară poate fi cauzată de riscul

insolvabilităţii, iar pentru a depista sursele instabilităţii este necesar de investigat sursele

insolvabilităţii unei bănci. Abilitatea sistemului bancar de a menţine situaţia stabilă şi sigură, în

opinia autorului, depinde de profitabilitatea şi capitalizarea băncilor [130].

24

Economiştii F.Allen şi D.Gale la examinarea sistemului bancar, pun un accent major pe

eventualele instabilităţi, gravitatea cărora, în opinia autorilor, variază în funcţie de nivelul

interconexiunilor dintre bănci [111]. Astfel, autorii abordează trei modalităţi de interconexiuni:

„deplină”, în care fiecare bancă este într-o dependenţă simetrică de alte bănci în sistem; „parţială”,

în care băncile sînt în interconexiune doar cu acele bănci care sînt implicate în activităţi adiacente şi

„incompletă”, în care băncile funcţionează independent de alte bănci din sistem, şi nu sînt afectate

de instabilităţile înregistrate într-o bancă. Schematic, interdependenţa băncilor poate fi reflectată în

modul prezentat în figura 1.1.4:

deplină parţială incompletă

Figura 1.1.4. Modalităţile de interconexiune dintre băncile în sistemul bancar* *Sursa: F.Allen, D. Gale Financial Contagion. Journal of Political Economy, nr.108(1):1-33, 2000 [111]

Prin aceste scheme autorii demonstrează că într-o piaţă cu interconexiune deplină, şocurile se

pot răsfrînge asupra tuturor băncilor din sistem. Atare sistem este mai vulnerabil la instabilitate

bancară. Într-o piaţă cu interconexiune parţială, instabilitate bancară va fi mai puţin pronunţată, pe

cînd în cel de-al treilea model al sistemului bancar propus de autorii nominalizaţi, contagiunea se va

răspîndi doar asupra cîtorva bănci şi nu va afecta întregul sistem.

Economiştii M.Arpa, I. Guilini şi P.Franz consideră că rezultatele financiare şi probabilitatea

apariţiei instabilităţilor într-o bancă, depind în mare măsură de managementul intern al băncii, sau

de micro factori [114,p.91-92]. Astfel, contabilitatea şi practicile de audit necorespunzătoare,

administrarea şi controlul intern insuficient pot constitui principalele cauze care condiţionează

problemele bancare. Aceşti autori susţin că, instabilităţile macroeconomice nu pot cauza probleme

serioase în condiţiile acţiunilor prudente întreprinse la timp de către bancă. În opinia lor, pierderile

şi falimentele bancare, precum şi vulnerabilitatea pieţei sînt inevitabile şi chiar necesare pentru o

piaţă economică dinamică. Asemănător opiniei economistului O.Issing [176], examinate mai sus,

M.Arpa, I. Guilini şi P.Franz susţin că un anumit nivel de stres financiar poartă un caracter pozitiv

şi impune băncile să-şi îndrepte eforturile spre îmbunătăţirea şi consolidarea situaţiei economice,

prin adoptarea noilor practici şi, ca rezultat, se înregistrează progrese în domeniul politicii

monetare, supravegherii şi managementului crizelor.

Stabilitatea reflectă şi capacitatea băncilor de a rezista în cazul apariţiei unor evenimente

nedorite şi a crizelor financiare. Economiştii au propus diverse definiţii pentru termenul de „criză

25

financiară”. Astfel, în primele definiţii, propuse de Friedman şi Schwarz în anul 1963 şi Bordo în

anul 1986, crizele bancare sînt caracterizate prin falimente şi panică bancară.

Autorii americani J.Daniels şi D.VanHoose definesc o criză financiară ca o situaţie în care

instabilităţile devin atît de considerabile, încît sistemul financiar al unui stat nu mai poate funcţiona

stabil [45,p.41]. Crizele financiare, după părerea lor, reprezintă schimbări majore în funcţionarea

pieţei financiare şi sistemului bancar al unui stat care implică criza bancară, valutară şi criza datoriei

externe. Autorii nominalizaţi consideră că pentru a limita sau a preveni crizele financiare politicienii

trebuie să cunoască cauzele ce pot conduce la survenirea acestora.

Potrivit savanţilor americani M. Burton şi R. Lombra, criza financiară poate fi definită ca o

tulburare critică a pieţei financiare, caracterizată printr-un declin brusc al preţurilor la active şi

insolvabilitatea companiilor financiare şi nonfinanciare [39,p.305].

În lucrarea economistul C. Lindgren criza este abordată drept instabilitate, reflectată în

ineficienţă profundă, venituri şi capitalizare scăzute, care în ansamblu conduc la crize bancare

[187]. Savantul P.Gupta descrie criză bancară ca o situaţie în care la un grup semnificativ de

instituţii financiare obligaţiunile depăşesc valoarea de piaţă a activelor, ceea ce condiţionează

nerambursarea depozitelor, insolvabilitatea instituţiilor financiare şi/sau intervenţia guvernului. În

asemenea condiţii creşterea ponderii creditelor nefavorabile, pierderilor financiare, descreşterea

valorii investiţiilor băncii condiţionează probleme de lichiditate şi falimente bancare, contopiri şi

absorbţii, precum şi restructurarea sistemului bancar în ansamblu [165].

Savantul rus M.Matovnikov, analizînd literatura de specialitate, menţionează factorii cel mai

des abordaţi de diferiţi autori drept cauzele macroeconomice ale crizelor bancare: scăderea bruscă a

ratei inflaţiei, “boom”-urile creditoare neîntemeiate, problemele balanţei de plăţi şi schimbarea

bruscă a preţurilor la active [191]. De menţionat că, literatura economică se concentrează mai mult

asupra premiselor macroeconomice ale stabilităţii financiare şi într-o măsură mai mică asupra

premiselor financiare.

Economiştii U.Das şi M.Quintyn, analizînd crizele financiare ce au avut loc pe parcursul

ultimului deceniu în Asia de Est, Ecuador, Mexic, Rusia, Turcia şi Venesuela, concluzionează că,

drept premise comune de survenire a acestora pot servi – implicarea statului în procesele de

reglementare şi supraveghere, cunoscîndu-se faptul că reglementarea şi supravegherea „slabă”

reprezintă factorii de bază ce contribuie la declanşarea crizelor sistemice şi retragerile în masă ale

depunerilor [148].

Pentru analiza mai detaliată a crizelor bancare este necesară abordarea fenomenului de criză

financiară conform şcolilor economice, şi anume a şcolii keinisiste şi monetariste. Astfel, şcoala

keinisistă consideră drept principala cauză a crizelor financiare descreşterea cererii. Potrivit acestei

26

şcoli, în evaluarea riscurilor financiare la care se expune banca trebuie să se ia în consideraţie

dezvoltarea componentelor cererii agregate, măsurate direct sau, preferabil cu ajutorul unor

indicatori disponibili. Monetariştii la rîndul lor atribuie o importanţă moderată variabilelor ciclice,

analizînd economia din punctul de vedere al dezvoltării monetare [215,p.119-120], considerînd

cauza principală a declanşării crizei financiare din SUA din 1930 creşterea ratelor dobînzilor

promovate de Rezervele Federale în anul 1928. Monetariştii tratează criza nominalizată ca un

fenomen monetar, explicînd acest fapt prin consecinţele crizei, şi anume micşorarea

multiplicatorului monetar. Astfel, potrivit acestora, din cauza politicii monetare expansioniste,

oferta de bani a scăzut rapid, cauzînd recesiune.

Potrivit economistului T.Timmermans survenirea crizelor financiare poate fi explicată prin

informare asimetrică [215,p.120]. Acest autor susţine că, hazardul moral şi selecţia adversă pot

cauza dificultăţi în canalele de intermediere, deoarece aceste fenomene afectează informaţia

disponibilă băncilor cu privire la calitatea debitorilor. Analizînd cauzele ce pot condiţiona informare

adversă şi, ca urmare crizele financiare, se menţionează patru categorii esenţiale de factori:

deteriorarea bilanţurilor sectorului financiar, creşterea ratelor dobînzilor, majorarea incertitudinii,

deteriorarea bilanţurilor non-financiare determinate de schimbările preţurilor la active. Anexa 1

reflectă teoriile de bază care analizează şi caracterizează fenomenul de criză financiară.

Reieşind din cele expuse mai sus, propunem următoarea caracteristică a conceptului de

stabilitate bancară. Stabilitatea unei băncii presupune capacitatea acesteia de a-şi îndeplini adecvat

funcţiile, de a beneficia de încrederea deponenţilor şi de a garanta siguranţa depunerilor persoanelor

juridice şi fizice. Un sistem bancar stabil presupune asigurarea efectuării neîntrerupte a tranzacţiilor

de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de credibilitate a participanţilor în sistem,

precum şi monitorizarea adecvată a riscurilor bancare pentru a evita vulnerabilităţi şi efecte adverse

în activitatea desfăşurată de instituţiile financiare, ce se pot transforma în crize bancare. În opinia

noastră un sistem bancar stabil şi sigur trebuie să fie susţinut printr-un mediu macroeconomic stabil,

reglementare şi supraveghere prudenţială corespunzătoare, management eficient al riscurilor,

precum şi printr-un nivel înalt de transparenţă etc.

Pentru menţinerea unui sistem bancar stabil şi sigur, capabil să aloce eficient resursele şi să

absoarbe şocurile, în practica financiară internaţională sînt implementate diverse metode de analiză

şi de promovare a stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, unele din care sunt abordate în punctul

2.1 al tezei.

27

1.2 Metode moderne de analiză şi asigurare a stabilităţii sistemului bancar

În punctul 1.1 al tezei am constatat că un sistem bancar sănătos constituie o condiţie

primordială pentru creşterea economică continuă. Luînd în consideraţie semnificaţia crescîndă a

sistemului bancar rezultă importanţa determinării şi examinării surselor apariţiei instabilităţilor

potenţiale şi abordării căilor de stabilizare a acestuia. Pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar,

este necesară, în primul rînd, analiza situaţiei fiecărei bănci în parte din cadrul acestui sector.

Această analiză urmează să includă evaluarea punctelor forte şi a instabilităţilor, cum ar fi:

expunerea băncii la eventuale riscuri, determinarea condiţiilor care cauzează riscuri, veniturile

băncii, gradul de pregătire al băncii în confruntarea cu pierderile posibile etc.

În practica financiară internaţională sînt utilizate diverse metode de analiză a stabilităţii

sistemului bancar. În acest capitol vom estima metodele utilizate de Fondul Monetar Internaţional

(FMI) şi Banca Mondială (BM) în cadrul Programului comun de Evaluare a Sectorului Financiar

(FSAP - Financial Sector Assestment Program). Metodele de analiză abordate în prezentul capitol

au fost elaborate de organizaţiile financiare internaţionale nominalizate cu scopul estimării cît mai

eficiente a stabilităţii sectorului financiar-bancar şi au la bază experienţa internaţională în domeniul

stabilităţii financiare. Mai întîi de toate menţionăm că, începînd cu a.1944 FMI şi BM au înfiinţat

sistemul Bretton Woods cu scopul dirijării sistemului economic european după cel de-al doilea

război mondial şi protejării ţărilor în promovarea stabilităţii ratelor mondiale de schimb, precum şi

pentru asigurarea controlului asupra mişcării capitalului. Sistemul în cauză urma să îndeplinească

trei funcţii de bază: regulatorie - de administrare a regulamentelor ce guvernează valorile valutare şi

convertibilitatea; financiară – de asigurare a ofertei de lichidităţi suplimentare membrilor ce se

confruntă cu deficit al balanţei de plăţi; consultativă - exprimată prin asigurarea forumului pentru

cooperare dintre guverne. Scopul major actual al FMI şi BM nu diferă de cel de pe timpurile

Bretton Woods. În prezent organizaţiile nominalizate îşi îndreaptă eforturile spre asigurarea

stabilităţii sistemelor financiare internaţionale şi spre integrarea comercială şi financiară crescîndă,

prin lansarea diverselor iniţiative în scopul diminuării frecvenţei apariţiei şi costurilor crizelor

financiare şi întreprinderea măsurilor pentru majorarea transparenţei sistemelor financiare ale ţărilor

membre, optimizării politicilor economice şi asigurării unei discipline oportune pe piaţă. O

iniţiativă importantă în domeniul asigurării stabilităţii financiare internaţionale şi prevenirii crizelor

a FMI şi BM este Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP), lansat în luna mai 1999.

Acest program, realizat nu doar în ţările industrial-dezvoltate, ci şi in cele în curs de dezvoltare are

ca scop determinarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor în sectoarele financiare ale diferitor ţări,

precum şi evaluarea surselor de apariţie a riscurilor. Accentul programului FSAP (cadrul general al

28

programului de evaluare este prezentat în Anexa 2) este axat în primul rînd, pe prevenirea şi

diminuarea cauzelor şi mai puţin pe înlăturarea consecinţelor crizelor care deja s-au declanşat.

Instrumentele „diagnostice” de bază ale FSAP, destinate pentru analiza riscurilor

macroprudenţiale ale sistemelor financiare sînt: analiza tendinţelor Indicatorilor de Stabilitate

Financiară şi efectuarea testărilor stres care demonstrează în ce mod vor „reacţiona” indicatorii ce

reflectă stabilitatea financiară (de ex. suficienţa capitalului şi profitabilitatea) la diverse şocuri.

Indicatorii de Stabilitate Financiară (Financial Soundness Indicators - FSI) reprezintă

parametrii ce reflectă stabilitatea curentă a instituţiilor financiare din ţara examinată. Aceşti

indicatori includ date agregate ale instituţiilor individuale şi indicatorii caracteristici pentru piaţă în

care funcţionează instituţiile financiare şi sînt destinate estimării şi supravegherii punctelor forte şi

vulnerabilităţilor sistemului financiar. Indicatorii de Stabilitate Financiară reflectă starea “sănătăţii”

financiare curente şi siguranţa instituţiilor financiare dintr-o ţară, fapt prin care şi se explică rolul

major al acestora în estimarea stabilităţii pieţei financiare dintr-o ţară. FSI sînt calculaţi cu scopul

utilizării lor în supravegherea macroprudenţială şi se împart în două categorii - indicatori de bază şi

indicatori suplimentari. Indicatorii de bază reflectă doar situaţia din sectorul bancar, astfel fiind

accentuat rolul central ce îi revine băncilor într-un sistem financiar. Aceşti indicatori au o

importanţă majoră în procesul de supraveghere bancară, iar calcularea lor nu este complicată de

lipsa datelor necesare. FSI ce ţin de sectorul bancar pot fi divizaţi în 6 grupe de indicatori (cadrul

CAMELS: Suficienţa Capitalului, Calitatea Activelor, Siguranţa Managementului, Venituri şi

Profitabilitatea (Earnings), Lichiditatea, Sensibilitatea la riscul de piaţă). Astfel, indicatorii ce ţin de

suficienţa capitalului pot fi utilizaţi în aprecierea capacităţii sectorului bancar de a absoarbe

riscurile. Ţinînd cont de faptul că riscul de solvabilitate al instituţiilor financiare deseori reiese din

calitatea insuficientă a activelor, cea de-a doua categorie a Indicatorilor de Stabilitate Financiară

este calitatea activelor. Indicatorii din această categorie monitorizează calitatea creditelor şi

concentrărilor expunerilor din portofoliul activelor băncilor. Indicatorii de apreciere ai eficienţei

activităţii băncilor sînt utilizaţi în primul rînd pentru evaluarea importanţei managementului

băncilor şi în scopul asigurării stabilităţii şi siguranţei acestora. Datele cu privire la venituri şi

cheltuieli se utilizează pentru evaluarea veniturilor şi profitabilităţii băncilor, deoarece acestea

indică abilitatea lor de a absoarbe pierderile fără a apela la capital. Totodată, creşterea rapidă a

veniturilor în acelaşi timp poate expune banca unor riscuri excesive, astfel, evaluarea lichidităţii

demonstrează abilitatea sistemului bancar de a absorbi şocurile fluxurilor de numerar. Aprecierea

lichidităţii permite determinarea activelor lichide disponibile ale unei bănci în cazul unor pierderi

generate de riscul de piaţă şi de retragerea depozitelor. În Anexa 3 sînt arătaţi FSI utilizaţi în

evaluarea stabilităţii sistemelor financiar-bancare pe plan internaţional. De menţionat că, în

29

evaluarea stabilităţii sistemului bancar al RM (punctul 2.1 al tezei), pe lîngă altele, vom recurge şi

la analiza FSI de bază, datorită cărui fapt considerăm oportună evaluarea sensului economic al

indicatorilor de bază (tabelul 1.2.1).

Tabelul 1.2.1 Indicatorii de Bază ai Stabilităţii Financiare*

Indicator Rolul indicatorului Comentarii Capitalul reglementat raportat la activele ponderate la risc

Evaluarea suficienţei capitalului

Evaluarea capitalului, inclusiv suficienţei acestuia în cazurile survenirii riscurilor nedorite şi pierderilor neaşteptate

Capitalul reglementat de gradul I raportat la activele ponderate la risc


Calitatea capitalului, cum ar fi capitalul acţionar în raport cu activele ponderate la risc

Provizioanele nete la creditele nefavorabile raportate la capital


Demonstrează mărimea potenţială a provizioanelor adiţionale care pot fi necesare în raport cu capitalul

Creditele nefavorabile în total credite Calitatea activelor Demonstrează calitatea creditelor din portofoliul de credite al băncilor

Distribuţia după sector a creditelor în total credite

Calitatea activelor Indică expunerile concentrate în sectoarele determinate

Rentabilitatea activelor şi rentabilitatea capitalului

Venituri şi profitabilitatea Importanţa (rolul) activelor pentru venituri care acoperă pierderile de capital şi de credite

Marja dobînzii la venitul brut Venituri şi profitabilitatea Indică importanţa venitului net şi a scopului de a absorbi pierderile

Cheltuielile neaferente dobînzilor raportate la venitul brut

Venituri şi profitabilitatea Indică nivelul în care cheltuielile mari neaferente dobînzilor micşorează veniturile

Activele lichide în total active şi activele lichide în obligaţiunile pe termen scurt

Lichiditate Permite evaluarea vulnerabilităţii sectorului la pierderi rezultate de lipsa accesului la sursele fondurilor de piaţă sau de retragerea depozitelor

Poziţia deschisă netă în valută străină raportată la capital

Expunerea la riscul de schimb valutar

Evaluarea expunerii băncii la riscuri valutare.

*Sursa: Worldbank, IMF. Financial Sector Assessment: A Handbook, USA, 2005 [174, p.23] cu unele modificări şi adăugări introduse de autor

Categoria suplimentară a indicatorilor de stabilitate financiară include indicatorii calculaţi

pentru sectorul bancar, precum şi indicatorii din sectorul nonbancar, deoarece vulnerabilităţile

sectoarelor nonbancare pot afecta stabilitatea băncilor. Alegerea indicatorilor de stabilitate

financiară depinde de situaţia în sectorul financiar al ţării examinate.

Testările stres constituie o altă metodă de evaluare a stabilităţii financiare, reprezentînd o

modalitate de determinare a riscurilor care nu pot fi evaluate cu precizie doar cu utilizarea

Indicatorilor de Stabilitate Financiară. Rezultatele testărilor stres permit evaluarea sensibilităţii

băncilor la riscurile de piaţă, cum ar fi modificarea preţurilor de piaţă, ratelor dobînzilor şi de

schimb valutar etc. Astfel, testările stres şi Indicatorii de Stabilitate Financiară necesită abordări

diferite, dar care se completează una pe alta în procesul de evaluare a stabilităţii financiare. FSI

permit evaluarea continuă şi monitorizarea vulnerabilităţilor şi punctelor forte ale unui sistem

bancar, pe cînd testările stres se aplică în vederea evaluării potenţialelor pierderi (de obicei

exprimate ca modificări în raport cu FSI) asociate cu aceste vulnerabilităţi la o anumită perioadă de

timp [139, p.31].

30

La nivelul instituţiilor individuale testările stres sînt aplicate de băncile internaţional active

începînd cu anii 1990, dar au devenit un mijloc de evaluare a întregului sistem financiar mult mai

tîrziu, şi, după cum s-a menţionat, constituie un component important al Programului FSAP. Spre

deosebire de FSI, testările stres reprezintă estimările aproximative cu privire la eventualele

schimbări în valoarea portofoliului instituţiilor financiare în cazul survenirii unor modificări

considerabile în anumiţi factori de risc (de ex. schimbările în preţuri la active). Testările stres

reprezintă procesul multilateral care include examinarea vulnerabilităţilor de bază ale unui sistem

financiar şi permite evaluarea sensibilităţii bilanţurilor instituţiilor din sistem la diverse şocuri.

Termenul „estimări aproximative” este utilizat de FMI în definirea testărilor stres pentru a

evita tratarea acestora în calitate de un instrument „absolut” care poate fi utilizat cu o precizie

ştiinţifică. Economistul M.Jones defineşte testările stres ca simplele tehnici analitice care pot fi

utilizate pentru a estima numeric sensibilităţile determinate [177]. Totodată, M.Jones menţionează

că procesul de testare stres este mai mult decît o simplă aplicare a unui set de formule, deoarece

incorporează şi o serie de analize şi presupuneri care pot fi importante pentru formarea unor

rezultate valoroase. Aceste măsurări pot permite supraveghetorilor să estimeze suficienţa de capital

a băncilor în conformitate cu riscurile potenţiale la care sînt supuse. Testările stres sistemice sînt

tratate ca un proces complex cu mai multe componente, reflectate în figura 1.2.1.

EFECTELE FEEDBACK Figura 1.2.1. Cadrul testărilor stres* *Sursa: M. Sorge Stress-testing financial systems: an overview of current methodologies, BIS Working Papers no.165, Decembrie 2004 [212]

După cum se poate observa din figura 1.2.1, testările la stres cuprind mai multe etape: (1)

definirea scopului analizei; (2) determinarea scenariilor macroeconomice de stres; (3) evaluarea

impactului direct al scenariilor simulate asupra stabilităţii instituţiilor analizate; (4) interpretarea

rezultatelor şi evaluarea capacităţii de asumare a riscurilor în sistemul financiar; (5) efectele

potenţiale de feed-back într-un sistem financiar şi economia reală.

Estimarea vulnerabilităţii

factorilor specifici de risc

Integrarea analizei

riscurilor de ţară şi de piaţă

Definirea scopului portofoliului agregat Determinarea scenariilor testărilor la stres

Evaluarea capacităţii de asumare a riscurilor sectorului financiar

31

Utilitatea testărilor stres reiese din faptul că, în majoritatea pieţelor financiare informaţia

disponibilă nu conţine date suficiente cu privire la comportamentul pieţei ca rezultat al survenirii

unor evenimente extreme. În acelaşi timp, dezvăluirea rezultatelor testărilor stres poate prezenta

unele probleme ce ţin de confidenţialitate. Instituţiile participante în testări pot fi împotriva

publicării informaţiei şi dezvăluirii eventualelor „neajunsuri”, deoarece aceasta poate fi interpretată

în mod advers. Unii analişti interpretează informaţia scenariilor, ca o viziune oficială, ceea ce nu

corespunde realităţii.

Atît metodele moderne de analiză a stabilităţii financiare, cît şi căile general acceptate de

asigurare a stabilităţii sectorului bancar merită o deosebită atenţie în contextul temelor abordate în

prezenta lucrare. Obiectivul principal al asigurării stabilităţii bancare constă în limitarea riscului

sistemic prin protejarea sectorului bancar de faliment şi vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a

resurselor, determinarea normelor prudenţiale (controlul asupra solvabilităţii, lichidităţii şi

impunerii cerinţelor minime faţă de capital, limitarea expunerilor unui singur debitor, formarea

provizioanelor pentru pierderi la credite etc.). Asigurarea stabilităţii financiare este un scop

multiopţional, care implică un număr de autorităţi cu diferite perspective şi responsabilităţi. Băncile

centrale, precum şi agenţiile specializate promovează politici active în domeniul reglementării şi

supravegherii bancare bazate pe standardele general acceptate. Ca rezultat, scopul primordial al

fiecărei bănci centrale şi ale autorităţilor de supraveghere din diferite ţări constă în asigurarea

stabilităţii sistemului bancar prin implementarea standardelor internaţionale elaborate de Comitetul

Basel pentru Supraveghere Bancară (CBSB) - Principiile de Bază pentru Supraveghere Bancară

Efectivă şi Acordul cu privire la Capital Basel II. Conformitatea cu documentele nominalizate

constituie obiectivul de bază al autorităţilor respective, avînd ca scop asigurarea stabilităţii

sistemului bancar, astfel, în contextul problematicii abordate este necesară estimarea prevederilor

acestora. Mai mult ca atît, în cadrul Programului FSAP, stabilitatea sistemului bancar este evaluată

reieşind din corespunderea cu Principiile de Bază pentru Supraveghere Bancară Efectivă ale CBSB.

Concomitent, în exercitarea funcţiilor sale, supraveghetorii din toată lumea se conformează

Principiilor de bază ale Comitetului Basel (25 de principii, elaborate în a. 1998 şi modificate printr-

un nou document al Comitetului Basel în 2006). Aceste principii au ca scop limitarea influenţei

negative a vulnerabilităţilor macroeconomice asupra stabilităţii sectorului financiar, prin

determinarea unor exigenţe faţă de suficienţa capitalului, formarea provizioanelor pentru pierderi la

credite, concentrarea activelor, lichiditatea, managementul riscului, sistemele de control intern etc.

Caracteristica detaliată a fiecărui dintre cele 25 de principii, precum şi respectarea de către

RM a acestora sînt prezentate în Anexele 4-5 la teză.

32

Un alt document al CBSB care a devenit un standard pentru toate sistemele financiare din UE

prin includerea prevederilor acestuia în Directiva 2006/48/CE cu privire la iniţierea şi desfăşurarea

activităţii instituţiilor de credit este Noul Acord Basel (Convergenţa Internaţională a Măsurării

Capitalului şi Standardelor de Capital – Un Cadru Revizuit), sau Basel II. Basel II reprezintă o

îmbunătăţire semnificativă a Acordului de Capital din 1988 al CBSB, elaborat de supraveghetorii

bancari din ţările industrial dezvoltate, care cu timpul a devenit un standard internaţional, căruia se

conformează majoritatea sistemelor bancare în contextul calculării suficienţei capitalului pentru

asigurarea stabilităţii şi siguranţei băncilor. Noul Acord este mai sensibil la risc datorită faptului că

pe lîngă riscurile de credit şi de piaţă analizate conform Basel I, include şi riscul operaţional. Figura

1.2.2 cuprinde evoluţia schimbărilor implementate în Acord.

Basel II Basel I

1993 Basel I 1988

Figura 1.2.2 Îmbunătăţirea managementului riscurilor prin intermediul Acordului Basel* *Sursa: elaborat în baza documentelor Comitetului Basel [116-117]

Începînd cu anul 2007 circa 100 de ţări au purces la implementarea noului acord cu privire la

capital, cu scopul promovării stabilităţii financiare internaţionale, prin coordonarea definiţiilor de

supraveghere a capitalului, estimării riscurilor şi standardelor de suficienţă a capitalului pe plan

internaţional. Basel II a stimulat interesul statelor membre pentru perfecţionarea sistemelor de

supraveghere bancară şi de gestiune a riscului băncilor, devenind un stimulent pentru

diagnosticările şi îmbunătăţirile în reglementarea şi supravegherea bancară.

Managementul riscului de

credit

Managementul riscului

financiar

Managementul tuturor

riscurilor

Riscul de credit Riscul de credit

Riscul de piaţă Riscul de piaţă

Riscul de credit

Organizare şi proces

Sisteme informaţionale

Organizare şi proces

Factorul uman

Cauzele externe

Riscul operaţional

33

Noul document - cadru prevede standarde, potrivit cărora băncile vor avea de estimat

suficienţa capitalului în raport cu profilul de risc şi conţine călăuze pentru: (1) estimarea de către

instituţiile financiare a suficienţei capitalului, (2) regulatorii care revizuiesc astfel de estimări şi (3)

comunitatea investiţională pentru îmbunătăţirea disciplinei de piaţă ca rezultat al transparenţei

majore în activitatea instituţiilor financiare. Astfel, implementarea noului acord, Basel II are ca scop

asigurarea stabilităţii financiare prin sisteme avansate de gestiune a riscului în bănci, o supraveghere

mai perfectă în statele membre, precum şi o disciplină de piaţă mai dură. Basel II de asemenea

susţine tot mai mult cooperarea transfrontalieră şi schimbul de informaţii între supraveghetorii din

ţara gazdă şi supraveghetorii din ţara de origine, îndeosebi, în acele sisteme financiare în care

băncile străine operează în diferite sisteme de reglementare a capitalului comparativ cu băncile

locale. Noul cadru este o etapă importantă pentru soluţionarea punctelor slabe din Basel I, în special

pentru îmbunătăţirea gestiunii riscului în instituţiile financiare. Implementarea cu succes a Basel II

va întări sistemul financiar al fiecărei ţări în particular şi sistemul financiar internaţional în general,

contribuind la asigurarea stabilităţii financiare globale.

În acelaşi timp, Basel II nu constituie un document obligatoriu pentru statele cu sisteme

bancare mai puţin avansate, în care băncile nu desfăşoară activitate pe plan internaţional. Mai mult

ca atît, Basel II ar putea distrage supraveghetorii de la probleme stringente, cum ar fi construirea

unui sistem puternic de supraveghere zilnică, bazată pe risc. Deşi prin implementarea noului acord

statele beneficiază de practici moderne avansate de supraveghere şi îmbunătăţire a disciplinei de

piaţă, adoptarea prematură a Basel II în ţările cu capacitate limitată ar putea redisloca iraţional

resursele destinate unor priorităţi, slăbind în final supravegherea în schimbul consolidării acesteia.

Stabilitatea şi siguranţa băncilor, a întregului sistem bancar începe de la capitalul instituţiilor

financiare. Astfel, ţinînd cont de faptul că noul acord cu privire la capital Basel II reprezintă o

metodă importantă general acceptată de asigurare a stabilităţii sectorului bancar, ne vom referi la

prevederile acestuia, precum şi la beneficiile rezultate din implementarea lui pentru sistemul bancar.

Structura noului acord Basel II este prezentată în Anexele 6-7 la teza. Primul pilon al Basel II

impune băncilor obligativitatea de a dispune de capital cel puţin la nivelul calculat în conformitate

cu abordările propuse, destinate acoperirii riscurilor de credit, operaţional şi de piaţă. Pilonul I al

Acordului prevede două abordări de măsurare a riscului de credit – abordare standardizată şi

abordare bazată pe rating intern. Prima abordare este destinată unor bănci mici şi mai puţin

sofisticate care nu dispun de experienţă în dezvoltarea modelelor tehnice de evaluare a riscurilor de

credit. Aceste bănci urmează să utilizeze ratingul extern, care este constituit din ponderările pentru

state, băncile centrale, comerciale, sectorul corporativ etc. Totodată, cel de al doilea pilon are ca

scop monitorizarea tuturor riscurilor, inclusiv a celor din Pilonul I (riscul ratei dobînzii, riscul de

34

lichiditate, strategic, economic, în baza unor testări stres) şi le permite autorităţilor de supraveghere

să impună cerinţe individuale majore, în conformitate cu profilul de risc al fiecărei instituţii. Potrivit

pilonului II al acordului Basel, în procesul de supraveghere băncile trebuie să calculeze suficienţa

capitalului în baza propriei metodologii de management al riscurilor interne. Rolul activ al

autorităţilor de supraveghere încurajează băncile să dezvolte în continuare funcţiile de management

al riscurilor. Pilonul III impune obligaţiunea băncilor de a dezvălui informaţia completă cu privire

la riscurile, sistemele de management, precum şi suficienţa de capital a acestora, majorînd astfel

transparenţa şi disciplina de piaţă în sectorul financiar.

Conform noului acord Basel II, indicatorul de solvabilitate al băncilor (rata de suficienţă a

capitalului) se va calcula în baza principalelor riscuri ce pot fi acoperite de capitalul unei bănci

(formula 1.2.1):

Rata de suficienţă a capitalului (8%) = Capitalul total . (1.2.1) (Riscul de credit + Riscul de piaţă + Riscul operaţional)

Pentru evaluarea fiecărei categorii de risc băncile pot alege una dintre diversele metode

propuse de noul Acord, reieşind din criteriile de complexitate a acestora (de la abordările cu o

complexitate redusă la cele complexe, bazate pe calcule probabilistice).

Spre deosebire de Acordul Basel I care determină cerinţele faţă de mărimea capitalului

reieşind din criterii generale, nefiind luate în consideraţie diferenţierea în credibilitatea debitorilor

individuali, noul Acord reflectă caracterul real al riscurilor asumate de către bănci şi propune

modalităţile de eficientizare a procesului de management al riscurilor. Basel I reprezintă un cadru

mai puţin flexibil pentru a cuprinde întregul spectru al profilului de risc al instituţiilor de credit,

deoarece utilizează un număr relativ restrîns de categorii ale ponderărilor de risc de credit pentru

expunerile băncilor (0%, 20%,50%,100%). Totodată, instrumentele de diminuare a riscurilor

utilizate potrivit Basel I nu sunt perfecte, avînd în vedere că în prezent garanţiile oferite de

administraţiile locale şi regionale, de entităţile din sectorul public sau de alte entităţi de rating sporit

nu sînt recunoscute ca diminuatoare de risc de credit.

Astfel, elementul noutăţii, adus de Basel II constă şi în lărgirea gamei ponderărilor la risc de

credit, de la patru la opt categorii: 0%, 10%,20%,35%,50%,75%,100%,150% şi diversificarea

instrumentelor de diminuare a riscului de credit, prin recunoaşterea ca diminuatoare de risc a

garanţiilor oferite de administraţiile locale şi regionale, entităţile sectorului public sau alte entităţi

cu un rating sporit.

Simplitatea raportului Cooke, utilizat în Acordul Basel I este determinată prin faptul că

ponderările la risc prevăzute de acest standard nu pot reflecta adecvat nivelul riscurilor: de exemplu

35

un credit acordat unei companii care reprezintă un risc înalt de default este tratat la fel ca un credit

de calitate înaltă acordat unei bănci centrale. Acest fapt conduce băncile în activităţi riscante prin

extinderea activităţii de creditare unor debitori riscanţi şi evitarea creditării mai puţin riscante, dar şi

mai puţin profitabile. Noul cadru permite evitarea principiului „one size fits all” şi asigură o

diferenţiere mai mare dintre capitalul format pentru fiecare credit. Noul Acord fiind mai sensibil la

risc are ca rezultat cerinţele faţă de capital, care variază în funcţie de fluctuaţiile calităţii creditelor:

cu deteriorarea calităţii creditelor se majorează şi cerinţele faţă de capital.

Tabelul 1.2.2 include datele comparative aferente cerinţelor faţă de capital prevăzute de

Acordul Basel I şi Basel II (abordare standardizată şi bazată pe raing intern).

Tabelul 1.2.2

Datele comparative cu privire la cerinţele faţă de capital calculate conform Acordului Basel I vs. Acordul Basel II (Corporaţii)*

Rating Probabilitatea de

default (PD) Cerinţe faţă de capital Basel I

Cerinţe faţă de capital Basel II Abordare standardizată

Cerinţe faţă de capital Basel II pe baza IRB

A A A 0,03 8 1,6 1,13 AA 0,03 8 1,6 1,13 A 0,03 8 4,0 1,13 BBB 0,20 8 8,0 3,61 BB 1,40 8 8,0 12,35 B 6,60 8 12,0 30,96 CCC 15,00 8 12,0 47,04

*Sursa: Bank of England Spring Quarterly Bulletin, Spring 2001 [77], cu unele modificări ale autorului

Din acest tabel putem conclude că, cerinţele faţă de capital pentru creditele cu un nivel de

rating mai sporit ca BBB se vor reduce, pe cînd pentru cele ce depăşesc acest nivel vor creşte

considerabil în comparaţie cu nivelul stabilit de Basel I. Astfel, poate fi preconizată majorarea

nivelului de creditare a companiilor cu un rating înalt şi cu o probabilitate scăzută a riscurilor.

Ce ar însemna în realitate noul acord Basel II pentru industria bancară? Un sistem sofisticat

care favorizează băncile mari sau un mijloc de consolidare transfrontalieră a sistemelor bancare?

Un studiu efectuat recent de compania de rating Ernst&Young demonstrează că bancherii

tratează noul Acord Basel II ca o „sursă de mişcare”. Trei pătrimi din respondenţii care au participat

în acest studiu au confirmat că noul Acord va contribui la schimbări substanţiale în afacerile

bancare, 89% din respondenţi au menţionat că Basel II ar majora cadrul competitiv cu organizaţi

mari cu o infrastructură bine dezvoltată, acestea din urmă obţinînd un avantaj concurenţial [233].

Totodată, rămîne deschisă o altă întrebare, ce bănci urmează să constituie subiectul Acordului

Basel II: acelea ce îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional (Internationally Active Banks) sau

toate băncile? Cît de oportună este implementarea acestui Acord pentru sistemul bancar dintr-o

36

ţară? Aceste întrebări preocupă autorităţile de supraveghere ale tuturor statelor din momentul

adoptării Noului Acord. Astfel, unii specialişti care pledează pentru implementarea acestuia

argumentează că noul Acord constituie o premisă pentru stabilitate, siguranţă şi eficacitate a

sistemului bancar, pe cînd alţii susţin opinia privind imposibilitatea implementării Basel II.

Noul Acord nu se limitează doar la descrierea metodelor de evaluare a riscurilor separate.

Acesta necesită o îmbunătăţire a sistemelor de guvernare corporativă, inclusiv majorarea rolului

managementului, îmbunătăţirea coordonării activităţii comune a consiliului, organelor executive,

subdiviziunilor responsabile pentru managementul riscurilor şi auditul intern, astfel este evidentă

influenţa pozitivă determinată de implementarea Acordului pentru stabilitatea sistemului bancar.

Cel mai important avantaj al implementării Basel II, atît pentru bănci, cît şi pentru organele de

supraveghere constă în posibilitatea determinării mărimii capitalului necesar pentru acoperirea

pierderilor imprevizibile. În cazul în care rezervele de capital nu sînt suficiente pentru a acoperi

aceste pierderi, băncile se pot confrunta cu situaţii în care nu vor fi capabile să acopere pierderile,

fapt ce poate duce la insolvabilitatea băncilor, precum şi la expunerea excesivă la riscuri a

mijloacelor deponenţilor şi investitorilor. Totodată, cererea de rezerve de capital a crescut

considerabil conform normelor Basel II şi noii metodologii de rating, diferite de metodologia

Acordului Basel I, ceea ce poate avea un efect contractor pentru creditare şi ca rezultat efecte

macroeconomice nedorite.

Disciplina de piaţă joacă un rol deosebit în menţinerea capitalului instituţiilor bancare la un

nivel adecvat, iar implementarea Basel II va contribui la siguranţă la stimularea performanţelor şi

disciplinei de piaţă. Dezvăluirea publică conform noului Acord majorează disciplina de piaţă şi

permite participanţilor acesteia să estimeze suficienţa capitalului băncilor şi constituie o premisă

majoră pentru instituţiile bancare în desfăşurarea afacerilor într-un mod eficient şi sigur.

Complexitatea datelor solicitate este semnificativă, de aceea implementarea Basel II impune crearea

unei baze de date robuste, ţinînd cont de faptul că orice soluţie de implementare a Basel II este

fundamentată pe bazele de date necesare cerute de noul Acord. Totodată, colectarea informaţiilor

necesare şi implementarea cerinţelor de dezvăluire şi transparenţă în activitatea bancară creează un

mediu benefic pentru participanţii pieţei, prevede un acces liber la informaţia cu privire la riscurile

în băncile individuale şi, în baza celor menţionate - asigură o disciplină de piaţă efectivă.

Implementarea măsurilor de management al riscului prevăzute de Basel II presupune şi costuri

considerabile la nivelul băncilor, în special pentru adaptarea sistemelor informaţionale,

implementarea noilor standarde de contabilitate şi instruirea angajaţilor etc. Potrivit unui studiu

efectuat de Institutul Bancar Român, costurile de implementare a sistemului Basel II s-ar putea

ridica la 30 de milioane euro pentru fiecare bancă din sistem [221]. Cele mai mari costuri de

37

implementare ale acordului sînt legate de managementul riscului de credit (85%), pe cînd costurile

de implementare legate de riscul operaţional reprezintă aproximativ 15% din totalul investiţiilor

aferente trecerii la Basel II. Schimbarea sistemului informatic (costurile legate de asigurarea

infrastructurii tehnologice), potrivit acestui studiu, ating aproximativ 60 la sută din totalul

cheltuielilor impuse de implementarea Basel II.

Este o consecinţă logică a principiilor Acordului – de a „răsplăti” instituţiile ce au tehnici de

management al riscurilor mai sofisticate. Filialele şi sucursalele băncilor străine, care fac uşor faţa

cheltuielilor cerute, sînt în avantaj, deoarece pot prelua unele proceduri şi o parte din infrastructura

de la băncile - mamă. Băncile mari cu activităţi sofisticate vor cîştiga la sigur din implementarea

noului Acord, întrucît managementul sofisticat al riscurilor necesită costuri pe care şi le pot permite

mai degrabă băncile mari. Totodată, costurile de pregătire de Basel II nu sînt cu mult mai scăzute

pentru băncile mici comparativ cu acelea de mărimi medii sau mari, deoarece sînt necesare

cheltuieli fixe.

Noile cerinţe faţă de capital introduse de Basel II, de asemenea pot complica lupta

concurenţială cu băncile străine, deoarece ultimele au cu mult mai multe posibilităţi să se

conformeze acestor standarde. De menţionat că, noile standarde de capital vor conduce la o

discriminare dintre sistemele bancare, inclusiv băncile dintr-un sistem se vor diviza în: bănci care

implementează şi bănci care nu implementează acest Acord. Băncile din ţările în curs de dezvoltare

vor fi dezavantajate în comparaţie cu băncile din ţările dezvoltate, active pe plan internaţional.

Astfel, băncile care nu vor implementa recomandările Acordului Basel II (ceea ce necesită timp şi

costuri considerabile) vor fi caracterizate printr-un rating mai scăzut, drept consecinţă şi

posibilităţile de atragere a capitalurilor străine vor fi reduse. Astfel, pentru acoperirea riscurilor la

creditele acordate companiilor sau băncilor din ţările ce nu implementează noul Acord va fi

necesară o rezervare a capitalului în mărime ce depăşeşte de cîteva ori rezervele formate reieşind

din standardele existente. Marjele de risc vor creşte comparativ cu situaţia actuală, se pot crea

condiţii de creditare nefavorabile pentru băncile şi companiile ce nu dispun de un rating înalt.

Astfel, implementarea noului Acord ar putea afecta volumul afacerilor derulate de băncile dintr-un

sistem bancar, solvabilitatea băncilor influenţînd negativ concurenţa pe piaţa bancară, precum şi ar

putea condiţiona retragerea de pe piaţă a băncilor mici.

În contextul celor expuse putem constata că, noul Acord Basel II va avea ca rezultat

modificări substanţiale în activitatea instituţiilor financiare din toată Europa. Acestea, bineînţeles, se

vor răsrfînge într-o anumită măsură şi asupra activităţii băncilor din RM. Cu toate că, potrivit

documentelor organizaţiilor financiare internaţionale, Basel II este destinat şi constituie o necesitate

de bază pentru băncile mari, active pe plan internaţional, includerea prevederilor acestuia în

38

Directivele Europene trebuie să preocupe autorităţile competente din ţară. Indiscutabil, este

prematură implementarea oficială a Acordului Basel II în Moldova, unde la moment lipsesc

asemenea instituţii, totodată, este necesar de anticipat că, odată cu integrarea în structurile europene,

va fi necesară implementarea noului Acord şi în republica noastră, ceea ce va conduce cu siguranţă

la stimularea performanţelor şi disciplinei pe piaţa.

În acelaşi timp, integrarea în structurile europene presupune nu doar necesitatea întreprinderii

eforturilor pentru eventuala implementare a Acordului Basel II. În Punctul 1.3 sunt abordate alte

direcţii de bază pe calea integrării sistemului financiar, precum şi analizată posibila influenţă a

proceselor integraţioniste asupra stabilităţii sistemului bancar.

1.3 Influenţa procesului de integrare în UE asupra stabilităţii sistemului bancar al RM

Sub influenţa proceselor de integrare relaţiile politice, economice, sociale între ţări evoluează

dinamic, iar fenomenul globalizării implică tot mai multe state. Termenul de „integrare” este asociat

tot mai des cu astfel de noţiuni, cum ar fi dezvoltare, democraţie, stabilitate, pe cînd Europa nu se

mai percepe doar în sens geografic, istoric sau cultural, ci se conturează ca o fuziune politico-

economică dinamică [51].

Integrarea în structurile Uniunii Europene, care la moment este unul din cei mai semnificativi

participanţi ai pieţei mondiale şi a doua după mărime economie din lume, constituie un deziderat şi

pentru Republica Moldova. Moneda europeană unică a dat un impuls major pentru creşterea şi

integrarea pieţelor de capital, anterior segmentate, precum şi a contribuit la micşorarea riscurilor

ratei dobînzii şi de schimb valutar, care limitau în trecut diversificarea geografică a investiţiilor,

astfel contribuind la creşterea stabilităţii economice, monetare şi financiare a ţărilor membre.

Procesele de integrare contribuie la dezvoltarea unei pieţe comune a capitalului şi a serviciilor

financiare, determinînd dreptul instituţiilor financiare să efectueze operaţiuni transfrontaliere,

conferindu-le, totodată, şi un anumit grad de libertate.

Ţările membre ale UE au întreprins deja diverse măsuri pentru a reduce barierele în activitatea

bancară transfrontalieră. Aceste măsuri sînt recunoscute ca programul de „piaţă unică”, potrivit

căruia Comisia Europeană şi Consiliul de Miniştri al Uniunii Europene au elaborat directive spre

garantarea tratării egale a băncilor străine de către autorităţile naţionale, supravegherea

transfrontalieră a băncilor, liberalizarea fluxurilor internaţionale de capital, armonizarea

reglementărilor în domeniu etc.

Deşi sensul termenului de „integrare” este utilizat pe larg, nu există pînă în prezent o definiţie

unanimă.

39

Conform Glosarului Bretton Woods, integrarea europeană reprezintă un şir de măsuri privind

reducerea barierelor dintre ţări în procesul efectuării tranzacţiilor, circulaţiei libere a bunurilor,

capitalului, forţei de muncă, inclusiv armonizării legislaţiei, regulamentelor şi standardelor în

domeniu [307].

În Dicţionarul de termeni comunitari conceptul de Uniune Europeană apare în sensul

procesului, în cadrul căruia ţările membre ale Uniunii Europene se înţeleg să-şi transfere în mod

progresiv, de la nivel naţional la nivel supranaţional, o serie de competenţe ce ţin de resortul

suveranităţii naţionale, acceptînd să le exercite în comun şi cooperînd în domeniile respective de

activitate în scopul atingerii unor obiective de natură politică, economică, socială, culturală ce

vizează progresul şi dezvoltarea acestor state [311].

Savanţii C.Walkner şi J.Raes, caracterizînd procesele de integrare aferente sectorului bancar,

menţionează căile oportune de atingere a unor performanţe în activitatea bancară, şi anume:

creşterea numărului filialelor şi sucursalelor băncilor străine, contopirile şi absorbţiile

internaţionale, precum şi prestarea serviciilor bancare transfrontaliere [218].

În viziunea economiştilor I.Cabral, F.Dierick şi J.Vesala conceptul de „integrare” presupune

situaţia în care din pieţele de un singur produs (sau de produse substitute) iniţial fragmentate este

creată o piaţă unică şi coerentă [135].

Astfel, se poate de concluzionat că integrarea financiară este un obiectiv, în care potenţialii

participanţi ai pieţei financiare cu caracteristici relevante asemănătoare, activează în conformitate

cu un set unic de norme, au acces şi tratare egală pe piaţă şi cooperează într-un şir vast de activităţi

cu scopul atingerii unor obiective comune.

Cu toate că în literatura de specialitate se menţionează faptul că rădăcinile istorice ale Uniunii

Europene îşi au începutul de pe timpul celui de-al doilea război mondial, economistul ungar Z.

Horvath susţine că, idea integrării europene a fost formulată cu mult înaintea secolului XX, în

lucrările multor filozofi şi savanţi ca Dante, Comenius, Erasmus of Rotterdam şi Emanuel Kunt

[53,p.25]. Încă în anul 1849 Victor Hugo a utilizat termenul “Statele Unite ale Europei” pentru a

sublinia obiectivul integrării urmărit de pe atunci de fiecare ţară europeană. Saint-Simon în

studierea condiţiilor tehnice şi economice a integrării europene a abordat necesitatea creării unei

organizaţii europene comprehensive, un fel de Parlament European. În analiza documentelor care

confirmă oportunitatea creării UE, Z.Horvath face referinţă şi la cartea “Pro-Europa” a unui

cetăţean din Monarchia austro-ungară, Richard Coudenhove Calergi, care a fost publicată încă în

anul 1923 şi conţine o listă concretă a propunerilor de unificare a Europei [53,p.25].

Referindu-ne la iniţierea de facto a proceselor de integrare, constatăm că iniţiativa integrării

europene aparţine politicianului francez Arstide Briand şi datează din perioada interbelică. Deşi

40

iniţiativa „de apropiere” dintre Franţa şi Germania a eşuat din cauza celui de-al doilea război

mondial, ideea unităţii europene a fost reluată după finisarea războiului. Primul pas în procesul

fondării Comunităţii Europene a fost făcut de ministrul de externe francez Robert Schuman.

Conform declaraţiei lui R.Schuman din 9 mai 1950 „Europa nu va fi creată imediat sau conform

unui plan unic, ci prin realizări concrete care ar crea de facto solidaritatea” [209]. De menţionat că,

derularea proceselor de integrare pe parcursul a 50 de ani demonstrează corectitudinea prognozelor

lui Schuman. În iniţierea proceselor de integrare europeană au participat prin aplicarea unor acţiuni

practice concrete şi prim-ministrul Regatului Unit, Winston Churchill şi „arhitectul Uniunii

Europene” Jean Monnet, care nefiind ales oficial a lucrat în diferite perioade pentru guvernele

Statelor Unite şi cel European, promovînd integrarea europeană. În procesul de integrare şi-au adus

contribuţia şi alţi reprezentanţi politici din acele timpuri. Crearea Uniunii Europene a parcurs mai

multe etape, dar referindu-ne la cele mai importante evenimente din domeniul economic menţionăm

în acest context că, în 1948 a fost fondată Organizaţia pentru cooperare economică în Europa, iar în

1949 – Consiliul Europei din 10 ţări membri, şi anume: Belgia, Franţa, Danemarca, Luxemburg,

Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Italia, Irlanda şi Suedia, care încearcă să stabilească o cooperare

politică între ţările europene. Cu timpul numărul membrilor a atins cifra de 45 ţări, din care face

parte şi Republica Moldova [317]. UE a cunoscut o cale lungă prin crearea în 1957 a Comunităţii

Economice Europene, în 1986 a Comunităţii Europene, iar în 1992 a Uniunii Europene. Punctul de

plecare în procesele de integrare europeană îl constituie semnarea Tratatului de la Maastricht, intrat

în vigoare la 2 noiembrie 1993. Termenul „Uniune” este utilizat pe primele pagini ale tratatului

pentru a demonstra importanţa istorică a fondării acesteia. Astfel, în articolul A al tratatului Uniuni

Europene se afirmă „Acest tratat marchează un pas nou în procesul creării unei trainice uniuni

dintre popoarele Europei” [86,p.5].

Iniţial Uniunea Europeană (UE) a fost constituită din 6 ţări: Belgia, Germania, Franţa, Italia,

Luxemburg şi Olanda. Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit au aderat în anul 1973, Grecia în 1981,

Spania şi Portugalia în 1986, Austria, Finlanda şi Suedia în 1995. În 2004 a avut loc cea mai

semnificativă lărgire a UE, în care au intrat încă 10 ţări, iar la începutul anului 2007 a avut loc

integrarea a două state noi: Bulgaria şi România.

O realizare majoră a Uniunii Europene este crearea pieţei unice, care a contribuit la

prosperitatea statelor membre şi a permis să devină o forţă economică semnificativă într-o lume a

globalizării. Unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene este de a fi accesibilă

oricărei ţări europene, în cazul cînd se constată conformitatea cu cerinţele stipulate în tratatele ce

stau la baza Uniunii. Corespunderea ţării criteriilor economice presupune şi existenţa unei pieţe

economice funcţionale, capacitatea de a rezista presiunii concurenţiale în Uniune, fapt ce este

41

determinat prin respectarea subcriteriilor, cum ar fi: sistemul juridic adecvat, stabilitatea

macroeconomică, prezenţa unui sistem financiar dezvoltat şi lipsa barierelor semnificative pentru

integrarea pe piaţă. O intermediere financiară robustă de asemenea este o condiţie importantă ce

face parte din criteriile vizate.

Unitatea de drept a UE este acquis communitaire – format din totalitatea acordurilor, normelor

şi legilor adoptate pe parcursul integrării, divizat în dreptul primar - tratate, şi dreptul secundar -

directive, regulamente şi decizii elaborate de organele de resort ale Uniunii Europene. În domeniul

bancar cadrul regulator este determinat de Prima şi a Doua Directiva bancară „privind coordonarea

legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative legate de începerea şi desfăşurarea activităţii

instituţiilor de credit”, care ulterior au fost incluse în Directiva 2000/12/EC cu privire la iniţierea şi

desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit, integrată recent în Directiva 2006/48/EC cu denumirea

identică celei precedente, precum şi o nouă Directivă nr. 2006/49/CE cu privire la rata de suficienţă

a capitalului întreprinderilor de investiţii şi a instituţiilor de credit.

În contextul subiectelor abordate, este necesar să ne referim la Sistemul European al Băncilor

Centrale (SEBC), constituit din Banca Centrală Europeană (BCE) şi băncile centrale ale statelor

membre. Crearea SEBC după modelul de tip federal, asemănător celui existent în SUA are ca

obiectiv principal menţinerea stabilităţi preţurilor şi susţinerea politicii economice îndreptate spre

realizarea obiectivelor de bază ale Uniunii Europene. BCE este una dintre cele mai tinere instituţii

ale Uniunii Europene, care şi-a început activitatea în 1999 o dată cu introducerea monedei unice

Euro. Concomitent cu crearea BCE, ţările din zona Euro au cedat o parte din suveranitatea lor

economică şi monetară în favoarea BCE, care coordonează Sistemul European al Băncilor Centrale

din ţările UE. Principala sarcină, care revine BCE, prevăzută de Tratatul Uniunii Europene este

„menţinerea stabilităţii preţurilor” sau controlul inflaţiei. Totodată, se pot enumera şi alte

responsabilităţi ale Băncii Centrale Europene, cum sînt: susţinerea politicilor economice generale

ale Uniunii Europene şi intervenţiile pe pieţele valutare externe; asigurarea respectării

reglementărilor privind plăţile din zona Euro, inclusiv prin supravegherea sistemului computerizat

de plăţi transfrontaliere din Europa-TARGET (Trans-European Automated Real-time Gross

Settlement Express Transfer System); gestionarea, monitorizarea şi protejarea rezervelor valutare şi

rezervelor de aur ale ţărilor membre; cooperarea cu autorităţile naţionale de supraveghere a

instituţiilor de credit şi asigurarea stabilităţii sistemului financiar; asumarea responsabilităţii în

domeniul emisiunii monetare, fiind singura instituţie care are dreptul de a autoriza emiterea de

bancnote în cadrul Uniunii Europene. Obiectivele majore ale BCE în domeniul stabilităţii financiare

constau în prevenirea şi managementul oportun al crizelor. Preşedintele Băncii Centrale Europene,

Jean-Claude Trichet, analizînd situaţia economică în UE menţionează importanţa şi influenţa

42

majoră pentru asigurarea stabilităţii financiare în Uniune a unor factori, cum ar fi: introducerea

monedei unice, prin care s-au evitat riscuri ale ratelor de schimb în ţările-membre; adoptarea

politicilor unice bazate pe stabilitatea preţurilor; disciplina fiscală şi implementarea reformelor

structurale; impulsionarea eforturilor întreprinse de autorităţile bancare în dezvoltarea pieţelor

financiare; un sistem de reglementare şi supraveghere bancară eficient; cooperarea internaţională şi

schimbul de informaţii dintre autorităţi etc. [217]

Comitetul european de supraveghere bancară, constituit din băncile centrale şi supraveghetorii

bancari din cele 27 de ţări membre, asistă sistemul european în atingerea obiectivului de stabilitate

financiară. După aderarea ţărilor la UE băncile centrale devin membri ai Sistemului European al

Băncilor Centrale, astfel, integrarea în structurile europene ar însemna pentru Moldova o participare

deplină în dezvoltarea politicilor de reglementare bancară europene (prezenţa în Comitetul Bancar

Consultativ şi Comitetul de Supraveghere Bancară a BCE) şi cooperarea amplă în domeniul

supravegherii bancare (participare în grupul de contact).

Analizînd vectorul proeuropean al Republicii Moldova este de menţionat că procesul de

integrare a fost iniţiat prin semnarea în anul 1994 a Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre

RM şi UE, fapt important ce a însemnat şi recunoaşterea oficială a RM ca partener al UE. După

aceasta, statul urma să-şi axeze activitatea pe 5 domenii prioritare: armonizarea legislaţiei,

cooperarea vamală şi transfrontalieră, combaterea criminalităţii, studierea posibilităţilor de

cooperare în cadrul spaţiului de liber schimb şi susţinerea oportună a investiţiilor străine, în vederea

alinierii ţării noastre din punct de vedere financiar, monetar şi bancar la cerinţele convenite la

Copenhaga, scopul primordial fiind adaptarea legislaţiei naţionale la cerinţele europene. Astfel, pe

parcursul ultimilor ani legislaţia bancară a Republicii Moldova este treptat racordată la cea a UE.

Drept exemplu, putem menţiona adoptarea în 2001 a Legii cu privire la prevenirea şi combaterea

spălării banilor, elaborată în conformitate cu prevederile Directivei 91/308/CEE, în 2002 a Legii cu

privire la garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar în corespundere cu Directiva

94/19/CE cu privire la schemele de garantare a depozitelor, precum şi elaborarea şi implementarea

unui şir de modificări în legislaţia bancară autohtonă etc. Anexa 9 include directivele de bază

aferente sectorului financiar al UE, precum şi determină conformarea exigenţilor bancare autohtone

acestor directive.

Opţiunile de bază ale Moldovei întreprinse în scopul asigurării stabilităţii sistemului financiar

în procesele de integrare europeană sînt reflectate în actele statale de o semnificaţie extrem de

importantă, precum Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi Planul de Acţiuni

Republica Moldova – Uniunea Europeană, ultimul fiind elaborat în strînsă colaborare cu Uniunea

Europeană şi aprobat în 2005. Documentele menţionate includ obiectivele strategice pentru

43

cooperarea dintre RM şi UE. Totodată, au fost elaborate şi alte strategii îndreptate, de asemenea,

spre asigurarea stabilităţii sistemului bancar.

Acţiunile prioritare pentru atingerea scopului de integrare a sectorului financiar-bancar din

Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană includ, pe lîngă alte obiective,

oportunitatea asigurării implementării recomandărilor Fondului Monetar Internaţional, obţinute în

cadrul Programului FSAP; optimizarea cadrului regulator prudent pentru pieţele financiare şi o

supraveghere echivalentă cu cea existentă în UE; instituirea şi instruirea personalului autorităţii de

supraveghere în sectorul bancar; instituirea şi asigurarea implementării eficiente a unor autorităţi

independente de supraveghere în conformitate cu standardele recunoscute la nivel internaţional

[79]. Astfel, premisele de bază pentru asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur în vederea

integrării financiare în Uniune Europeană sînt, în primul rînd, armonizarea legislaţiei bancare cu cea

europeană, cooperarea vastă cu instituţiile financiare din UE şi realizarea reformelor sistemului

bancar reieşind din recomandările organelor financiare internaţionale, accentul major fiind pus pe

procesul de supraveghere a activităţii băncilor.

Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) include de asemenea măsuri,

a căror realizare contribuie la stabilizarea sistemului bancar, ceea ce este necesar pentru integrarea

în UE. În acest context, BNM va întreprinde mai multe acţiuni care vor avea drept scop:

consolidarea ulterioară a capitalurilor băncilor prin sporirea cerinţelor faţă de capitalul minim;

perfecţionarea reglementării activităţii bancare şi supravegherii ei; dezvoltarea sistemului de audit

bancar intern pentru reducerea riscurilor; asigurarea transparenţei informaţionale privind activitatea

sectorului bancar [9]. Potrivit SCERS, este necesară coordonarea nu doar a politicii

macroeconomice, dar şi a acţiunilor legate de ameliorarea condiţiilor de creditare, menţinerea

stabilităţii sistemului bancar şi minimizarea riscurilor bancare.

Atingerea obiectivului de integrare financiară este posibilă şi prin realizarea altor strategii ale

statului. Astfel, potrivit Programului Naţional al RM „Prosperarea ţării - bunăstarea poporului”,

scopul major urmărit de politica şi acţiunile statului în domeniul dezvoltării durabile a sistemului

bancar constă în perfecţionarea şi consolidarea în continuare a modului de funcţionare a băncilor,

fapt ce va spori gradul de siguranţă în activitatea acestora [318]. În documentul dat este menţionată

necesitatea creării unor condiţii favorabile pentru concentrarea mijloacelor temporar libere în

băncile care îşi desfăşoară activitatea cu un grad mai înalt de prudenţă, susţinerea proceselor de

fuziune şi asociere a băncilor care vor decide să-şi majoreze capacitatea de competitivitate pe piaţă

şi crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea unui sector bancar puternic şi competitiv.

Obiectivul de bază al unei alte opţiuni – Strategia de dezvoltare a sectorului financiar în

perioada 2005-2010, este consolidarea în continuare a sistemului bancar prin perfecţionarea

44

reglementării şi supravegherii activităţii băncilor comerciale, care va spori gradul siguranţei

activităţii sistemului bancar al Moldovei şi capacitatea băncilor de a satisface cerinţele economiei

naţionale în servicii bancare [11]. Astfel sînt prevăzute un şir de acţiuni care urmează a fi îndreptate

spre consolidarea sistemului bancar în ansamblu şi a fiecărei bănci în parte, ţinînd cont de

particularităţile acestora. Pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii sectorului bancar

strategia dată, similar strategiilor nominalizate mai sus, evidenţiază necesitatea îmbunătăţirii

cadrului legal, precum şi determină necesitatea perfecţionării mecanismului de funcţionare a

pieţelor financiare în vederea asigurării transparenţei şi stabilităţii lor. Obiectivul principal al

strategiei este de a asigura dezvoltarea şi perfecţionarea în continuare a sistemului financiar,

inclusiv perfecţionarea guvernării corporative în bănci, reducerea nivelului inflaţiei şi menţinerea

acesteia la un nivel relativ jos, acceptabil pentru o creştere economică durabilă, creşterea rolului

Guvernului şi Băncii Naţionale în elaborarea, promovarea şi corelarea politicilor bugetar-fiscale,

monetare, valutare, de credit şi investiţionale în vederea dezvoltării continue a unui sistem financiar,

inclusiv bancar viabil şi stabil.

Integrarea europeană a Republicii Moldova va avea un rol major în creşterea financiară şi

economică, însă, ar putea, totodată, condiţiona şi noi riscuri, specifice proceselor de globalizare şi

liberalizare care urmează a fi adecvat administrate. Referindu-ne la influenţa acestor procese asupra

stabilităţii sectorului bancar autohton, în continuare constatăm impactul lor pozitiv, precum şi unele

eventuale riscuri specifice integrării sistemului bancar.

Procesele de integrare au ca obiectiv o consolidare semnificativă a sectoarelor bancare ale

statelor membre. Sunt evidente dezvoltări, determinate de integrare, şi anume: liberalizarea mişcării

capitalului, creşterea economică robustă şi de un progres considerabil privind micşorarea inflaţiei,

vizavi de majorarea nivelului de intermediere în ţările în proces de integrare, precum şi intrarea pe

piaţă a băncilor străine.

E de menţionat că, perspectiva şi scopul prioritar al aderării la UE accelerează realizarea

reformelor, inclusiv în domeniul sistemului bancar. Tendinţa RM de a corespunde cît mai curînd

posibil criteriilor politice de aderare la UE stimulează autorităţile statale să amplifice ritmul

reformelor, să le coordoneze cu UE, cu Consiliul Europei şi cu alte organisme internaţionale,

precum şi să beneficieze de asistenţă în diverse aspecte ale acestora. Accelerarea proceselor de

integrare, modificările de pe piaţa financiară internaţională şi creşterea continuă a concurenţei

contribuie la diversificarea instrumentelor financiare propuse pe piaţă şi impune implementarea

inovaţiilor şi tehnologiilor noi. Realizarea reformelor structurale în ţară reprezintă cheia succesului

pentru dezvoltarea acesteia.

45

Una dintre condiţiile necesare pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii

sectorului bancar în contextul integrării este independenţa băncii centrale în domeniul politicii

monetare, reglementării şi supravegherii bancare. În perspectiva aderării la structurile europene,

banca centrală îşi va asuma obligaţiuni adiţionale, cum ar fi reprezentantul statului şi partenerul

instituţiilor europene şi al autorităţilor naţionale care promovează politică monetară a statelor

europene. Mai mult ca atît, art. 107 al Tratatului cu privire la Uniunea Europeană prevede că

instituţiile comunităţii, instanţele şi Guvernele statelor membre nu trebuie să influenţeze factorii de

decizie ai BCE şi ai altor bănci centrale naţionale în exercitarea obiectivelor sale [86,p.239]. Astfel,

modificările recente operate în legislaţia bancară autohtonă, care atribuie Băncii Naţionale un grad

sporit de independenţă, reprezintă un pas important în procesul de integrare a statului nostru în UE.

Totodată, reformele în cadrul bănci centrale nu se vor limita doar la asigurarea independenţei

acesteia faţă de stat. Creşte necesitatea perfecţionării instruirii şi pregătirii personalului, care ne va

reprezenta ţara în negocierile la nivelul european. Obiectivele principale vor include şi stabilizarea

inflaţiei la un nivel apropiat de cel european, şi implementarea noului cadru cu privire la suficienţa

capitalului, precum şi determinarea unei modalităţii eficiente de exercitare a supravegherii şi

reglementării bancare (de către banca centrală sau o autoritate separată). Acestea vor constitui unele

dintre principiile de bază care vor contribui la crearea unui mediu economic stabil şi la o creştere

economică continuă.

Unul dintre factorii majori ce influenţează negativ stabilitatea sectorului bancar, precum şi

procesele de integrare în Uniunea Europeană este proprietatea statului din sistemul bancar. Acest

fapt a fost confirmat de rezultatele evaluărilor programului FSAP din diferite ţări, inclusiv Moldova

[85]. Băncile aflate în proprietatea statului extind credite mai mult în baza relaţiilor politice decît în

baza evaluării riscurilor şi se pot implica în finanţarea întreprinderilor de stat neprofitabile sau să

efectueze finanţarea în condiţii preferenţiale a unor regiuni sau sectoare. Numărul privatizărilor

bancare ce au avut loc începînd cu anii 1970 constituie evidenţa faptului defavorizării băncilor de

stat. În lucrarea sa economistul M.Andrews evaluează 235 de privatizări bancare ce au avut loc în

circa 65 de state şi constată că, necatînd la un număr considerabil al privatizărilor bancare pe plan

internaţional, băncile aflate în proprietatea statului continuă să joace în rol important în pieţele

financiare a multor ţări [112]. Băncile aflate în proprietatea statului reprezintă un obstacol în

liberalizarea sistemului financiar şi în dezvoltarea concurenţei, fiind posibilă funcţionarea acestora

în regim de supraveghere preferenţial. Proprietatea statului în sistemul bancar nu permite

respectarea principiului potrivit căruia statele care tind să devină membre UE trebuie să asigure o

deplină autonomie băncilor centrale, eliminînd acţiunea factorului politic asupra instituţiilor de

emisiune. Ca rezultat al atingerii dezideratului de integrare europeană şi al eforturilor întreprinse în

46

acest context, excluderea proprietăţii statului din sistemul bancar autohton va avea un impact

pozitiv asupra stabilităţii acestuia, contribuind astfel la asigurarea independenţei organului de

supraveghere.

Pieţele bancare bine dezvoltate şi stabile reprezintă o premisă esenţială pentru integrarea cu

succes în Uniune Europeană. Intensificarea proceselor de globalizare impune sporirea rezistenţei

sistemului bancar la crize financiare. O consecinţă semnificativă a integrării europene constă şi în

consolidarea – atît în interiorul sistemului bancar dintr-o ţară, cît şi cea transfrontalieră – fapt ce

condiţionează ajustările structurale la un mediu mai competitiv. Consolidarea sistemului bancar

contribuie la sporirea bunăstării clienţilor prin îmbunătăţirea ratelor la credite, precum şi prin

facilitarea accesului la credite al debitorilor.

Ţinînd cont de rolul major pe care îl joacă băncile în economia UE, putem constata că un

sector bancar bine integrat este şi o premisă importantă pentru crearea unei pieţe financiare unice. În

condiţiile integrării europene, inclusiv a unei integrări continue a pieţei serviciilor bancare, va

apărea necesitatea dezvoltării relaţiilor cu autorităţile de reglementare şi supraveghere din statele

europene. Stabilirea şi dezvoltarea acestor relaţii va determina intensificarea schimbului de

informaţii şi de experienţă pe plan internaţional, fapt ce va contribui la crearea unui sistem bancar

stabil şi sigur. O altă latură pozitivă a integrării pentru sistemul bancar autohton constă în creşterea

reţelei filialelor, a numărului clienţilor, apariţia noilor forme de management al afacerilor bancare.

Cadrul suficienţei robuste a capitalului băncilor de asemenea reprezintă o condiţie de bază

pentru piaţă financiară unică şi un sistem financiar european eficient. Pentru realizarea acestui

obiectiv este necesară racordarea exigenţelor faţă de capital la măsurile respective privind

diminuarea şi evitarea riscurilor la care sînt supuse instituţiile bancare. În condiţiile integrării în

Uniunea Europeană creşte necesitatea asigurării disciplinei de piaţă şi promovării transparenţei în

activitatea sectorului bancar prin dezvăluirea informaţiei publicului. Astfel, în contextul integrării

sistemului bancar al RM în cel european rezultă oportunitatea implementării prevederilor celor trei

„piloni” ai noului Acord Basel cu privire la capital (Basel II), incluse în Directiva 2006/48/CE.

Aceasta va conduce la sporirea stabilităţii financiare prin implementarea unor sisteme avansate de

gestiune a riscurilor, la care sînt supuse băncile în condiţiile integrării în sistemul financiar

european, precum şi va asigura o supraveghere mai eficientă a sistemului bancar autohton şi o

disciplină de piaţă mai dură.

Integrarea economică crescîndă influenţează şi participaţiunile străine în sistemele bancare.

Majoritatea ţărilor tratează investiţiile strategice străine în sectorul bancar ca fiind o posibilitate de a

îmbunătăţi cantitatea şi calitatea intermedierii financiare. Savantul S. Claessens, efectuînd un studiu

pe circa 80 de ţări în perioada anilor 1988-1995, menţionează că, cu toate că în majoritatea statelor

47

examinate apariţia pe piaţă a băncilor străine determină reducerea profitabilităţii băncilor existente,

impactul benefic al concurenţei se simte imediat după intrarea pe piaţă a băncilor străine, iar reacţia

băncilor din ţara de origine urmează într-o perioadă foarte scurtă de timp [142]. Economiştii

R.Lensik şi N.Hermes demonstrează că intrarea pe piaţă a băncilor străine sporeşte competitivitatea,

micşorînd totodată costurile şi majorînd calitatea serviciilor bancare; aduce noi practici şi servicii

financiare care impun băncile din ţara de origine să se adapteze la condiţiile noi concurînd cu cele

străine [229].

Astfel, perspectiva aderării la piaţa financiară europeană condiţionează atragerea pe piaţa

financiară a RM a băncilor internaţional active, fapt care constituie o modalitate de obţinere a

capitalului, de preluare a tehnologiilor bancare performante, de îmbunătăţire a cadrului regulator şi

a experienţei manageriale. Totodată, riscul la care se expun băncile care desfăşoară activitate pe

plan internaţional devine tot mai pronunţat şi poate condiţiona vulnerabilităţi în sistemului bancar

autohton. Mai mult ca atît, reieşind din principiul „paşaportului unic”, instituţiile financiare din UE

pot acorda servicii transfrontaliere: direct, prin înfiinţarea filialelor sau sucursalelor. Este posibil ca

odată cu simplificarea procedurilor de deschidere a sucursalelor pe teritoriul RM, cu reducerea

costurilor corespunzătoare pe piaţa financiară autohtonă să apară mai multe instituţii financiare

internaţionale, fapt ce trezeşte interesul băncilor autohtone de a îmbunătăţi şi de a adopta noi

tehnologii moderne. Totodată, schimbările rapide pe piaţa financiară, produsele şi modalităţile noi

de management al afacerilor reprezintă o sursă suplimentară a instabilităţilor financiare, iar în cazul

concurenţei, băncile autohtone se pot „antrena” şi în investiţii riscante, pentru a-şi menţine

veniturile. Astfel, procesele de integrare, pe lîngă toate avantajele şi momente pozitive, pot

condiţiona şi riscul unei concurenţe sporite, băncile autohtone fiind nevoite să concureze

concomitent pe multiple segmente ale pieţei financiare, precum şi cu alte instituţii financiare.

Liberalizarea globală a activităţii economice creează premise pentru desfăşurarea afacerilor

legale, precum şi a celor ilegale. Aceste fenomene stopează considerabil creşterea economică a ţării

şi, ca urmare, constituie un obstacol în atingerea scopului strategic de integrare a RM în Uniunea

Europeană. Indicele nivelului corupţiei „Transparency International” pentru Republica Moldova în

anul 2006 a constituit 3.2 puncte (din cele 10 posibile în sens pozitiv), plasîndu-ne pe locul 79 din

cele 163 examinate, Rusia fiind pe locul 121 cu un indice de 2.5, România – pe locul 84 cu 3.1

puncte, pe primul loc s-a situat Finlanda cu un indice de 9.6, cu cel mai jos nivel al corupţiei [314].

Spălarea banilor este un exemplu vădit al acestor fenomene şi reprezintă o crimă de

semnificaţie economică. Cu toate este imposibilă determinarea cifrelor concrete cu privire la

volumul banilor spălaţi, potrivit lui Camdessus, volumul total al acestor mijloace constitue 2-5 la

sută din PIB-ul global [214]. FBI (Biroul Federal al Investigaţiilor) estimează volumul banilor

48

spălaţi la nivel global în mărime de 600 miliarde – 1,5 trilioane dolari SUA, pe cînd remunerările

plătite de criminali intermediarilor se cifrează 5-15% din banii spălaţi [214]. Din raportul anual

FATF (Financial Action Force on Money Laundering) pe perioada anilor 2001-2002 constatăm că,

autorităţile din Republica Moldova estimează volumul veniturilor organizaţiilor criminale ca fiind

mai înalte decît a doua parte din venitul total al economiei naţionale, iar evaluările MONEYVAL

(Council of Europe Select Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money Laundering

Measures) denotă faptul că existenţa Republici Transnistria facilitează decurgerea acestui proces

extrem de negativ [315]. Soluţionarea acestei probleme va contribui la ameliorarea situaţiei privind

lupta cu corupţia şi spălarea banilor.

După cum s-a menţionat în capitolul 1.1 al tezei, într-un sistem financiar performant, banca

centrală este cea mai importantă verigă, căreia îi revine un rol deosebit în promovarea politicii

monetare, prevenirea abuzului utilizării sectorului financiar în scopuri criminale, precum şi în

realizarea funcţiilor sistemelor de plăţi şi nu în ultimul rînd a funcţiilor de reglementare şi

supraveghere bancară. Importanţa supravegherii bancare va spori concomitent cu integrarea

sistemului bancar autohton în cel european. Este important de menţionat că în majoritatea

sistemelor financiare ale statelor europene are loc separarea funcţiilor aferente politicii monetare de

cea de supraveghere bancară. În capitolul 2.2 al tezei sînt analizate exemplele diverselor sisteme

financiare europene, în unele din care supravegherea bancară este exercitată de băncile centrale, iar

în altele de autorităţi separate. Astfel, în condiţiile integrării europene, în sistemul bancar al

republicii noastre poate apărea necesitatea de alegere a modului şi sistemului potrivit de

supraveghere, reieşind din cele două abordări posibile: unificarea funcţiilor de supraveghere asupra

stabilităţii întregului sistem financiar sau exercitarea separată a supravegherii sistemului bancar de o

altă instanţă. Totodată, va fi necesară determinarea modalităţii exercitării acestor funcţii de către

banca centrală sau de către un alt organ competent şi responsabil pentru supravegherea sistemului

bancar, sectorului de asigurări, sau a altor instituţii ce prestează servicii financiare. Mai mult ca atît,

atragerea băncilor străine va impune necesitatea unei supravegheri pe o bază consolidată şi

transfrontalieră a acestora.

Astfel, concluzionăm că, în condiţiile integrării europene stabilitatea sistemului bancar

autohton poate fi asigurată prin: nivelul înalt al armonizării cadrului regulator bancar cu cel existent

în UE; promovarea colaborării autorităţilor de supraveghere din ţara noastră cu organele respective

din alte state; implementarea prevederilor noului Acord cu privire la Capital (Basel II); privatizarea

băncilor de stat; determinarea sistemului şi organului oportun responsabil pentru supravegherea

băncilor etc.

49

Pentru a determina direcţiile principale de consolidare a sistemului bancar autohton, în

capitolul II este estimată situaţia actuală în sectorul bancar al RM. Concomitent, este evidenţiat

rolul autorităţii de supraveghere şi efectuată analiza cu privire la cel mai potrivit organ de

supraveghere bancară în condiţiile de integrare a RM în UE. Totodată, sunt abordate posibilele

disfuncţionalităţi aferente unui sistem bancar, precum şi principalele cauze ale survenirii acestora.

Sporirea şi dezvoltarea continuă a gradului de stabilitate a sectorului bancar al RM este îndeosebi

determinată de protejarea intereselor deponenţilor şi neadmitearea riscului excesiv în sistemul

financiar. Pornind de la aceasta, capitolul II cuprinde analiza obiectivelor şi importanţei funcţionării

sistemului de garantare a depozitelor, pentru evitarea vulnerabilităţilor din sistemul bancar.

50

CAPITOLUL II. Analiza stabilităţii sistemului bancar al RM

2.1 Analiza situaţiei actuale a sistemului bancar al RM

După cum s-a menţionat în capitolul I al tezei, sistemul bancar al RM este constituit din două

nivele: Banca Naţională a Moldovei (nivelul I) şi băncile autorizate de BNM (nivelul II). La rîndul

său, din băncile autorizate de BNM fac parte băncile în care statul are participaţiuni, bănci cu

proprietate privată, băncile aflate în proprietate străină, sucursalele băncilor străine. Astfel, structura

sistemului bancar al RM este reprezentată în figura 2.1.1.

Nivelul I Nivelul II

Figura 2.1.1 Structura sistemului bancar al RM* *Sursa: elaborat de autor

La finele anului 2006 în Republica Moldova funcţionau 15 bănci comerciale, inclusiv două

sucursale ale băncilor străine. Pe piaţa bancară a RM îşi desfăşoară activitatea şi o reprezentanţă a

băncii străine. Numărul total de instituţii bancare la situaţia din 31.12.2006 a constituit 966, dintre

care 227 filiale şi 739 reprezentanţe [82]. Tabelul 2.1.1 incorporează informaţia cu privire la

structura de proprietate a băncilor (inclusiv sucursalele băncilor străine), ce au activat pe piaţa

bancară a RM pe anii 1999-2006, după criza bancară ce a avut loc în 1998.

Tabelul 2.1.1

Srtuctura de proprietate a băncilor autorizate de BNM, 1999 - 2006*

Anul

Indicatorul

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Instituţii bancare (cu proprietate străină)

20(10) 20(11) 19(10) 16(10) 16(9) 16(9) 16(7) 15(13)

din care: sucursalele băncilor străine 3 4 3 2 2 2 2 2

Cota activelor băncilor în proprietatea statului (%)

7,9 9,8 10,2 13,4 15,5 17,6 19,3 16,5

Cota activelor în proprietatea băncilor străine (%)

34,4 39,8 34,9 36,7 35,2 33,6 19,6 36,7

Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor (%)

48,9 59,6 60,9 59,8 60,2 52,4 50,6 62,7

*Sursa: BERD.Transition Reports, 2003-2006 [74]; Rapoartele anuale BNM [82],calculele autorului

Bănci autorizate de

BNM Bănci cu participarea statului

Bănci cu proprietate privată

Bănci cu proprietate străină

Sucursalele băncilor străine

Reprezentanţele băncilor străine

Banca Naţională a Moldovei (BNM)

51

Din tabelul dat observăm că cota activelor băncilor autohtone aflate în proprietatea statului

este relativ înaltă, constituind 16,5 la sută din total active pe sector bancar la finele anului 2006, fapt

ce, bineînţeles, trezeşte unele îngrijorări şi comentarii din partea instituţiilor financiare

internaţionale, care sunt discutate în detalii în capitolul III al tezei.

La fel poate fi constatat faptul că, pe parcursul perioadei analizate cotele activelor sistemului

bancar aflate în proprietatea băncilor străine au constituit circa o treime din activele totale ale

sistemului bancar (în diferiţi ani ai acestei perioade). Cota investiţiilor străine în sectorul bancar

autohton este în creştere continuă, majorîndu-se de la 48,9 la sută în anul 1999, pînă la 62,7% la

finele anului 2006. E de menţionat că la situaţia din 31.12.2006 din numărul total al băncilor

autohtone 3 bănci dispuneau de capital format complet din investiţii străine, 2 bănci – de capital

format complet din investiţii autohtone şi 10 bănci - de capital format din investiţii străine şi

autohtone [82]. Astfel putem constata că numărul băncilor autohtone în care au cote de participare

investitorii străini este în creştere continuă. După cum putem observa din tabelul 2.1.1, numărul

acestor bănci s-a majorat de la 7 (în anul 2005) pînă la 13 (în 2006). Doar pe parcursul ultimului an

pe piaţa noastră bancară, prin procurarea cotelor majoritare în băncile autohtone, au apărut băncile

străine cum sînt: „Veneto Group” din Italia, „Societe Generale” din Franţa şi „Erste Banca” din

Austria. Pe lîngă aceste bănci, printre investitorii străini care participă la formarea capitalului

băncilor din RM se numără: Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare, două bănci din

România, o bancă din Rusia, precum şi investitorii din Rusia, SUA, Grecia, Cipru, Slovenia, Cehia,

Marea Britanie şi alte ţări [82]. La situaţia din 31.12.2006 în structura investiţiilor străine ponderea

cea mai mare a revenit Italiei – 40,7 la sută, Rusiei – 14,5 la sută, României – 10,5 la sută [82].

În cadrul programului FSAP - Moldova s-a confirmat că, sistemul bancar al RM este „unul

stabil caracterizat de nivelul înalt de profitabilitate şi riscuri de creditare moderate” [85]. În acest

capitol ne vom referi la indicatorii de bază care reflectă stabilitatea sistemului bancar din ţară.

Concomitent este efectuată şi analiza în dinamică a principalelor Indicatori de Stabilitate

Financiară, utilizaţi de instituţiile financiare internaţionale în cadrul programelor de evaluare a

stabilităţii sistemului bancar, precum şi efectuată analiza comparată a acestora cu indicatorii

înregistraţi de statele-membre ale UE, statele-candidate pentru aderare la UE şi ţările CSI.

Cît priveşte analiza dinamicii indicatorilor de bază ale sistemului bancar al RM pe parcucrul

anilor 2002 – 2006 (prezentate în tabelul 2.1.2), aceasta permite constatarea pe parcursul ultimilor

ani a unei dezvoltări semnificative în sectorul bancar autohton.

52

Tabelul nr.2.1.2

Dinamica indicatorilor de bază ale sistemului bancar al RM, 2002-2006*

2002 2003 2004 2005 2006 Anul

Indicatorul

mil.lei creştere

% mil.lei creştere

% mil.lei creştere

% mil.lei creştere

% mil.lei creştere

%

Total active 7943,9 32,9 10289,9 29,9 13313,2 29,5 18007,7 35,4 22776,7 27,0

Active în valută străină

4026,2 49,0 5754,5 42,9 6404,6 11,4 7934,6 23,9 9452,3 19,1

Obligaţiuni în valută străină

3781,2 -0,3 5396,7 42,7 6203,3 14,95 7606,8 22,63 9406,8 23,7

Total credite 4263,5 35,1 6123,9 43,6 7686,4 25,5 10077,6 31,1 13830,5 37,4

Total depozite 5117,9 48,5 6866,1 34,2 9502,3 38,4 13735,0 44,5 17247,3 25,6

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82], calculele autorului

Reieşind din datele prezentate în tabel, activele totale ale sistemului bancar sînt în creştere

continuă. Astfel, pe parcursul anilor 2002-2006 creşterea anuală a activelor în sistemul bancar a

constituit 32,9%, 29,9%, 29,5%, 35,4% şi 27,0 la sută, respectiv. O dinamică pozitivă continuă

consemnează de asemenea şi activele în valută străină, înregistrînd în perioadă analizată o creştere

de 49,0%, 42,9%, 11,4% , 23,9% şi 19,1 la sută, respectiv. Totodată, tendinţe de creştere

înregistrează şi obligaţiunile în valută străină a sistemului bancar, majorîndu-se de la 3781,2 mil.lei

în anul 2002 pînă la 9406,8 mil.lei la finele anului 2006.

Ţinînd cont de faptul, că stabilitatea sistemului bancar de asemenea este caracterizată şi de

volumul depozitelor şi creditelor, din informaţia prezentată tabelul 2.1.2 putem observa o creştere

considerabilă a volumului creditelor şi depozitelor pe parcursul perioadei analizate. Portofoliul total

de credite al sistemului bancar s-a majorat de la 4263,5mil.lei la finele anului 2002 pînă la 13830,5

mil.lei la situaţia din 31.12.2006, pe cînd volumul depozitelor a înregistrat o creştere şi mai

semnificativă. Pe parcursul perioadei analizate dinamica pozitivă a volumului depozitelor în

sistemul bancar a înregistrat 48,5%, 34,2%, 38,4%, 44,5% şi 25,6 la sută, respectiv, înregistrînd o

creştere de la 5117,9 mil.lei la finele anului 2002 pînă la 17247,3 mil.lei la situaţia din 31.12.2006.

Figura 2.1.2 incorporează informaţia cu privire la dinamica creditelor, depozitelor şi activelor

sistemului bancar faţă de PIB pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006.

Astfel reieşind din informaţie prezentată în figura nominalizată, credibilitatea sistemului

bancar al RM poate fi demonstrată prin ponderea crescîndă a depozitelor bancare. Se observă

majorarea treptată a ponderii depozitelor pe sistemul bancar în PIB de la 22,7% în anul 2002 pînă la

39,1 la sută la finele anului 2006, faptul ce denotă majorarea încrederii populaţiei în sistemul

bancar.

53

35,137,2 41,5

37.251,7

22,218,924,0 26,8

31,422,7

24,929,7

36,539,1

10

20

30

40

50

60

31.12.2002 31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006

Activele totale/PIB Portofoliul total de credite/PIB Total depozite/PIB

Figura 2.1.2. Dinamica activelor, creditelor şi depozitelor faţă de PIB, 2002-2006 (%)* *Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Reieşind din creşterea volumului de depozite în sectorul bancar, constatăm şi sporirea

nivelului de creditare de către băncile din Moldova. Din figura 2.1.2 observăm că portofoliul de

credite al băncilor a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul ultimilor ani, dinamica creşterii

ponderii acestora în PIB pe parcursul perioadei 2002-2006 constituind 18,9%, 22,2%, 24,0%,

26,8% şi 31,4 la sută, respectiv. În anul 2005 a fost atinsă media acestui indicator caracteristică

statelor UE, care constituie 25%.

Creşterea volumului de creditare este evidentă şi constantă, momentul care demonstrază că

sistemul bancar continuă să-şi mărească treptat influenţa asupra dezvoltării sectorului real al

economiei. Cu toate că, creşterea volumului de creditare este un indicator pozitiv care demonstrează

dorinţa clienţilor de a împrumuta bani de la bancă şi este un factor important, care prezintă sursa de

venit pentru bănci, în situaţii în care are loc un „boom” creditor, sistemul financiar poate deveni

slab şi neperformant. Avertizările expuse în rapoartele organizaţiilor financiare internaţionale

denotă îngrijorările ce ţin de riscul de credit în sistemul bancar autohton. Totodată, după părerea

noastră, tempoul nominalizat al creşterii volumului de creditare nu este atît de înalt încît să poată

cauza o criză bancară (comparativ cu o creştere a raportului dintre credite şi PIB de la 28% pînă la

55% în Chile în 1981-1982, sau o majorare a acestui indicator de la 28% pînă la 38% în Mexic în

1995, ceea ce a şi determinat în mare măsură instabilităţile pe piaţa bancară în aceste state). Este de

remarcat şi îmbunătăţirea calităţii portofoliului de credite în perioada analizată şi, ca rezultat,

reducerea creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase şi compromise) în portofoliul de credite

al băncilor autohtone. Creditele nefavorabile înregistrează un nivel ce nu depăşeşte 10 la sută din

total credite, cu toate că, ponderea creditelor aflate „sub supraveghere” rămîne a fi mai înaltă şi

înregistrează la 41,2% situaţia din 31.12.2006 din total credite acordate pe sistem bancar (tabelul

2.1.3).

54

Tabelul 2.1.3

Dinamica structurii portofoliului de credite şi a leasingului financiar al sectorului bancar din RM conform gradului de risc al operaţiunilor investiţionale, 1999-2006*

Anul

Indicatorul

1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Cota creditelor standarde (în % din total credite)

38,9 49,5 58,8 57,4 58,2 59,2 56,5 54,5

Cota creditelor supravegheate (în % din total credite)

31,8 30,2 30,8 35,0 35,4 33,9 39,2 41,2

Cota creditelor substandarde (în % din total credite)

13,8 14,0 6,2 5,2 4,9 5,0 3,6 2,9

Cota creditelor dubioase (în % din total credite)

13,4 5,8 3,8 2,3 1,3 1,6 0,4 1,4

Cota creditelor compromise (în % din total credite)

2,1 0,5 0,4 0,1 0,2 0,3 0,3 0,03

Cota creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase, compromise) (în % din total active)

29,3 20,3 10,4 7,6 6,4 6,9 4,3 4,3

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Astfel, reieşind din datele prezentate în tabel, menţionăm dinamica de descreştere continuă şi

considerabilă a creditelor nefavorabile (substandarde, dubioase şi compromise) în portofoliul de

credite al băncilor comerciale autohtone de la circa o treime în anul următor după criză bancară

(1999) pînă la 20,3% în anul 2000, 10,4% în 2001, 7,6% în 2002, 6,4 la sută în 2003, 6,9% în 2004,

atingînd cea mai scăzută pondere de 4,3% la finele anilor 2005-2006. Atingerea îmbunătăţirii

calităţii portofoliului de credite în perioada analizată poate fi explicată prin dezvoltarea sistemului

de control intern, perfecţionarea procedurilor interne ale băncilor privind acordarea şi

supravegherea creditelor [82]. Totodată acest indicator depăşeşte media europeană de circa 3 la suta

pe parcursul ultimilor ani (Anexa 13). În statele CIS, cu excepţia Ucrainei ponderea creditelor

nefavorabile în total active de asemenea înregistrează valori mai scăzute decît nivelul de 4% al

sistemului bancar din RM.

Condiţiile de creştere în dinamică a volumului creditelor acordate de băncile autohtone este

susţinută de reducerea continuă pe parcursul perioadei analizate a ponderii creditelor expirate,

inclusiv a celor în stare de neacumulare a dobînzii în total credite [82] (figura 2.1.3).

Astfel, figura 2.1.3, prezentată mai jos, reflectă descreşterea ponderii creditelor expirate în

portofoliul de credite pe sectorul bancar al RM de la 4,1% la situaţia din 31.12.2002 pînă la 3,5% la

finele anului 2006, ceea ce de asemenea demonstrează factorul de stabilizare a sistemului bancar

autohton.

55

90,6

4,1

96,7

3,3

96,1

3,9

96,7

3,3

96,5

3,5

0%10%20%30%40%50%60%70%80%90%

100%

31.1

2.20

02

31.1

2.20

03

31.1

2.20

04

31.1

2.20

05

31.1

2.20

06

Credite curente Credite expirate

Figura 2.1.3. Dinamica structurii portofoliului de credite pe sectorul bancar al Republicii Moldova potrivit oportunităţii efectuării plăţilor privind achitarea creditelor, 2002- 2006 (%)* *Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

În contextul examinării dinamicii volumului creditelor şi depozitelor în sistemul bancar

autohton, este necesar să ne referim şi la ratele medii stabilite de către băncile din sistem pentru

credite şi depozite pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006. E de menţionat că, cu toate că pe

parcursul ultimilor ani s-au creat premise pentru micşorarea ratelor dobînzilor, acestea deocamdată

înregistrează niveluri înalte (tabelul 2.1.4).

Tabelul 2.1.4 Dinamica ratei inflaţiei, ratei de bază a BNM, ratelor medii la depozite şi la credite,

2002-2006* Anul

Indicatorul 2002 2003 2004 2005 2006

Rata inflaţiei (media anuală (%)) 5,2 11,6 12,4 11,9 12,7

Rata de bază a BNM la sfîrşit de perioadă (%)

9,5 14,0 14,5 12,5 14,5

Rata medie a dobînzilor la depozite în monedă naţională (%)

14,4 12,7 15,2 12,9 11,9

Rata medie a dobînzilor la depozite în valută străină (%)

3,2 3,1 5,0 5,2 5,2

Rata medie a dobînzilor la creditele acordate în monedă naţională (%)

23,1 19,2 20,9 18,9 18,2

Rata medie a dobînzilor la creditele acordate în valută străină (%)

12,2 10,9 11,4 11,1 11,1

Rata medie a dobînzilor la creditele interbancare (%)

5,2 13,0 13,3 6,3 9,5

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82] Din tabel se poate de observat ratele înalte ale dobînzilor atît la credite cît şi la depozite pe

parcursul perioadei analizate, care depăşesc considerabil indicatorii similari în ţările din UE, fapt ce

poate constitui un obstacol în calea de integrare a republicii noastre în structurile europene. De

56

remarcat că diminuarea ratelor de dobîndă nu poate fi totalmente determinată şi influenţată de către

banca centrală, mărimea acestora pe lîngă altele fiind influenţată de rata inflaţiei (care reieşind din

observaţiile din tabelul 2.1.4 rămîne a fi înaltă), necesitatea de lichiditate a băncilor comerciale,

cererea de bani în economie, marja de intermediere bancară etc. Politica monetară şi valutară a

BNM prevede menţinerea stabilităţii cursului de schimb al leului moldovenesc şi reducerea

nivelului inflaţiei pînă la limita de 8-10%. Stabilitatea economică şi consolidarea în continuare a

sistemului bancar urmează să micşoreze diferenţa dintre ratele dobînzilor la credite şi depozite.

Reieşind din practica internaţională, băncile centrale dirijează ratele dobînzii în funcţie de situaţia

economică a statului. Pe parcursul ultimilor ani, Banca Naţională a creat premise pentru micşorarea

ratelor dobînzilor, fapt ce poate fi demonstrat de Hotărîrea privind ratele dobînzii în instituţiile

bancare, luată în anul 2001 de BNM [15], prin care organelor de conducere ale băncilor li s-a

propus reexaminarea politicilor referitor la ratele dobînzilor bancare şi adoptarea unor planuri de

măsuri cu privire la optimizarea cheltuielilor şi eficientizarea veniturilor. Necătînd la aceasta,

diferenţa dintre ratele dobînzilor la credite şi depozite, cu toate că înregistrează tendinţe de scădere,

de la circa 9% în anul 2002, pînă la circa 6% în perioada anilor 2003-2006, depăşeşte de cîteva ori

cifra înregistrată în majoritatea statelor din UE. Atingerea obiectivului de micşorare a ratelor

dobînzilor poate avea loc doar prin promovarea în continuare a politicii de macrostabilizare,

micşorarea nivelului inflaţiei şi a costului investiţiilor străine atrase de bănci, acordarea facilităţilor

fiscale băncilor pentru creditele acordate pe termen mediu şi lung etc.

Un alt indicator care caracterizează stabilitatea sistemului bancar este capitalul. Capital

constituie baza extrem de importantă pentru activitatea sigură a unei bănci. Creşterea capitalului

sistemului bancar al RM la fel denotă o tendinţă pozitivă şi continuă de consolidare (tabelul 2.1.5).

În contextul examinării capitalului băncilor este necesar de analizat atît Capitalului Normativ Total

(CNT) al acestora, cît şi dinamica capitalului de gradul I, faţă de care şi este stabilită mărimea

necesară, căreia urmează să se conformeze băncile.

Tabelul 2.1.5 Dinamica capitalului sistemului bancar al RM, 2002-2006 (mil.lei)*

Anul

Indicatorul 31.12.2002 31.12.2003 31.12.2004 31.12.2005 31.12.2006

CNT 1695,0 2041,0 2434,0 2871,1 3801,3Capitalul de gr.I 1695,7 2041,0 2434,1 2871,2 3801,3

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Astfel pe parcursul perioadei analizate se observă o creştere treptată şi continuă a mărimii

capitalului normativ total de la 1695,0 mil.lei la sfîrşitul anului 2002 pînă la 3801,3 mil.lei la

57

situaţia din 31.12.2006, faptul care a contribuit la o majorare în dinamică a gradului de consolidare

şi stabilitate a sistemului bancar.

În acelaşi timp, media suficienţei capitalului ponderat la risc (raportul valorii capitalului

normativ total la activele ponderate la risc) pe sistemul bancar în perioada anilor 2001-2006 a

înregistrat o tendinţă de scădere semnificativă, reflectată în figura 2.1.4. Dinamica acestui indicator

este analizată începînd cu anul 2001 pentru a demonstra o micşorare considerabilă a suficientei

capitalului ponderat la risc a sistemului bancar al RM ce a avut loc pe parcursul acestei perioade.

43,536,39

31,58 31,36 27,23 27,8

0

10

20

30

40

50

2001 2002 2003 2004 2005 2006

Figura 2.1.4. Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sistem bancar, 2001-2006 (%)* *Sursa: rapoartele anuale BNM [82]

Reieşind din informaţia prezentată în figura 2.1.4 menţionăm o scădere semnificativă a

indicatorului de suficienţă a capitalului ponderată la risc de la 43,5 la sută în anul 2001 pînă la 27,8

la sută la situaţia din 31.12.2006, totodată acesta fiind situat la un nivel înalt (nivelul minim stabilit

în Republica Moldova constituie 12 la sută, normativul Comitetului Basel fiind de 8 la sută). Faptul

că indicatorul în cauză înregistrează tendinţe de scădere demonstrează capacitatea crescîndă a

băncilor de a gestiona şi de a redistribui fluxurile de mijloace băneşti disponibile. Nivelul înalt al

suficienţei capitalului reflectă siguranţa sistemului bancar din punctul de vedere al posibilei

acoperiri a pierderilor imprevizibile ce pot surveni în sistemul bancar. Concomitent, valoarea

suficienţei capitalului ponderat la risc rămîne a fi destul de ridicată, depăşind de cîteva ori

indicatorul menţionat în majoritatea statelor din Comunitatea Europeană. Astfel, după cum se

observă din Anexa 13, suficienţa capitalului ponderat la risc în statele europene pe parcursul

perioadei analizate nu depăşeşte limita de 20 la sută, pe cînd în statele candidate pentru aderare la

UE şi ţările CSI, acest indicator asemănător situaţiei din RM, înregistrează valori înalte.

58

E de remarcat că în spaţiul euro acest indicator pe parcursul ultimilor ani se menţine la

mărimea de circa 11,5 la sută. La situaţia din 31.12.2005 cel mai înalt nivel în acest sens a fost

înregistrat în Finlanda (17,3%), pe cînd cel mai scăzut – în Ungaria, constituind 10,7 la sută.

De menţionat că reducerea în continuare a suficiţei capitalului ponderat la risc şi în RM va

contribui la o angajare mai reliefată a băncilor autohtone în procesul de creditare şi majorarea

gradului de concurenţă pe piaţă.

În vederea aprecierii nivelului de dezvoltare al sistemelor bancare se analizează gradul de

concentrare al activităţii sectorului bancar (ca pondere a activelor a 5 bănci comerciale care au cele

mai mari active în totalul activelor sistemului bancar). De menţionat că potrivit studiilor economice,

în ţările în tranziţie gradul de concentrare înregistrează valori înalte, iar pe măsura ce PIB-ul ţării

sporeşte, indicele de concentrare scade. Tabelul 2.1.6 incorporează informaţia cu privire la capitalul

normativ total (CNT) al 5 bănci care au cel mai mare capital raportat la total CNT, precum şi cu

privire la activele a 5 bănci care au cele mai mari active din total active pe sistemul bancar.

Tabelul 2.1.6

Dinamica ponderii capitalului normativ total şi activelor a celor mai mari 5 bănci din RM din total capital normativ total şi total active ale

sistemului bancar autohton, 2002-2006 (în %)* Anul

Indicatorul 2002 2003 2004 2005 2006

CNT al 5 bănci care au cel mai mare capital /total CNT al sistemului bancar 53,2 56,5 56,6 57,8 58,9 Active ale 5 bănci care au cele mai mari active /total active ale sistemului bancar 71,0 70,8 70,4 69,7 66,5

*Sursa: pagina oficială web a BNM [284]

Datele prezentate în tabel ne permit să constatăm gradul înalt de concentrare a sectorului

bancar autohton, ţinînd cont de faptul că CNT şi activele celor mai mari bănci, deşi înregistrează o

tendinţă de descreştere, totuşi se caracterizează prin pondere înaltă în total CNT şi total active ale

sistemului bancar autohton, astfel persistă riscul aşa-ziselor bănci prea mari pentru a falimenta (too-

big-to-fail banks).

Stabilitatea sistemului bancar poate fi reflectată prin veniturile şi cheltuielile înregistrate de

către bănci. Tabelul 2.1.7 reflectă majorarea pe parcursul perioadei 2002-2006 a veniturilor şi

cheltuielilor (aferente şi neaferente dobînzilor) ale instituţiilor financiare autohtone, precum şi

dinamica rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului sistemului bancar al RM.

E de menţionat că indicatorii rentabilităţii sistemului bancar autohton, asemănător veniturilor

şi cheltuielilor, au continuat să înregistreze rate înalte pe parcursul perioadei 2002-2003, după ce a

fost consemnată o descreştere, atît în rentabilitatea activelor cît şi în rentabilitatea capitalului pe

59

parcursul perioadei 2004-2005. Totodată în anul 2006 s-a înregistrat o majorare nesemnificativă a

rentabilităţii activelor, rentabilităţii capitalului şi a marjei nete a dobînzii.

Tabelul 2.1.7

Dinamica structurii veniturilor şi cheltuielilor instituţiilor financiare, rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului, 2002-2006 (mil.lei)*

AnulIndicatorul

2002 2003 2004 2005 2006

Venituri Total venituri aferente dobînzilor inclusiv 744,3 982,7 1258,7 1548,7 2123,5 Total venituri neaferente dobînzilor 498,3 591,3 682,7 791,7 976,2 Cheltuieli Total cheltuieli aferente dobînzilor 281,9 335,0 525,9 791,8 1007,7 Total cheltuieli neaferente dobînzilor 562,1 669,9 798,0 901,9 1082,8 Dafalcări în fondul de risc 62,5 101,0 127,0 130,8 200,2 Rentabilitatea Activelor (%) 4,5 4,5 3,8 3,2 3,4 Rentabilitatea Capitalului (%) 17,5 20,3 18,1 17,3 20,7 Marja netă a dobînzii (%) 9,4 9,3 8,4 6,4 6,8

*Sursa: rapoartele anuale BNM [82], pagina oficială web a BNM [284]

Astfel, după cum putem observa din tabel, rentabilitatea activelor sistemului bancar, care se

caracterizează prin raportul dintre venitul net anualizat şi activele medii a înregistrat o creştere de la

4,5% pe parcursul anilor 2002 - 2003, după ce s-a diminuat pînă la 3,8 şi 3,2 la sută, respectiv în

anii 2004-2005 şi s-a majorat nesemnificativ în anul 2006, atingînd la finele anului valoarea de

3,4%. Necătînd la dinamica de scădere a acestui indicator, nivelul înregistrat în RM, depăşeşte

considerabil mărimea rentabilităţii activelor înregistrată în statele UE (care în majoritatea statelor nu

atinge nivelul de 1%). Doar în astfel de state europene cum sunt Bulgaria, Letonia şi România

rentabilitatea activelor la situaţia din 31.12.2006 a constitut circa 2 la suta. În statele candidate

pentru aderare în UE, precum şi în statele CSI, valoarea acestui indicator este mai înaltă, fiind

comparabilă cu rezultatele înregistrate în RM.

Rentabilitatea capitalului acţionar pe sistemul bancar, care reprezintă raportul dintre venitul

net anualizat şi capitalul acţionar mediu a înregistrat o dinamică asemănătoare indicatorului de

rentabilitate a activelor, majorîndu-se de la 17,5% pînă la 20,3% în perioada anilor 2002-2003, după

ce a înregistrat o descreştere pînă la 18,1 şi 17,3 la sută respectiv la situaţia din 31.12.2004 şi

31.12.2005. Totodată, asemănător rentabilităţii activelor, rentabilitatea capitalului s-a majorat în

anul 2006, comparativ cu anul precedent, şi a înregistrat 20,7 la sută la situaţia din 31.12.2006. Cît

priveşte valorile acestui indicator înregistrate în statele europene şi CSI, situaţia creată este similară

celeia aferente rentabilităţii activelor. Astfel, mărimea acestui indicator înregistrată de statele UE şi

CSI la situaţia din 31.12.2006, este mai scăzută decît valoarea de 20,7% din RM, cu excepţia

60

statelor cum ar fi: Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Polonia şi Ungaria, unde ROE depăşeşte această

limita.

Diminuările rentabilităţii activelor şi rentabilităţii capitalului înregistrate în sistemul bancar pe

parcursul anilor 2004-2005, pot fi explicate prin ritmurile mai înalte de creştere ale activelor şi

capitalului acţionar comparativ cu ritmul de creştere al venitului băncilor. Din tabelul 2.1.7 de

asemenea observăm că marja netă a dobînzii, care reprezintă raportul dintre venituri nete aferente

dobînzilor anualizate şi media activelor generatoare de dobîndă înregistrează o descreştere continuă

de la 9,4% la situaţia din 31.12.2002 pînă la 6,4% la situaţia din 31.12.2005, după ce s-a majorat

nesemnificativ pe parcursul anului 2006, înregistrînd la finele anului 6,8%.

Ţinînd cont de faptul că în analiza situaţiei sistemului bancar autohton deja ne-am referit şi la

unii indicatori ce fac parte din Indicatori de Stabilitate Financiară, analizaţi de organizaţiile

financiare internaţionale în cadrul estimării stabilităţii financiar-bancare a unui stat, în tabelul 2.1.8

este prezentată dinamica FSI de bază a sistemului bancar al RM pentru perioada 2002-2006.

Tabelul 2.1.8

Indicatori de Stabilitate Financiară, 2002-2006 (%)*

Indicator 2002 2003 2004 2005 2006 Suficienţa capitalului

Capitalul reglementat raportat la activele ponderate la risc

36,4 31,6 31,4 27,3 27,8

Calitatea activelor Credite nefavorabile la total active 7,6 6,4 6,9 4,3 4,3 Provizioanele nete la creditele nefavorabile raportate la capitalul de gradul I

3 2 3 2 0

Credite sub supraveghere raportate la total credite

35,0 35,4 33,9 39,2 41,2

Credite nefavorabile şi credite sub supraveghere la total credite

42,6 41,8 40,8 43,5 45,5

Venituri şi profitabilitate Rentabilitatea capitalului 17,5 20,3 18,1 17,3 20,7 Rentabilitatea activelor 4,5 4,5 3,8 3,2 3,4 Veniturile neaferente dobânzilor/total venituri 40 38 35 34 31

Lichiditatea Active lichide la total active 35,9 32,1 36,3 36,7 36,7 Principiul I al lichidităţii 0,5 0,5 0,5 0,5 0,6

*Sursa: IMF Republic of Moldova—First Review Under the Three-Year Arrangement Under the Poverty Reduction and Growth Facility and Requests for Waiver of Performance Criterion and Augmentation of Access, Country Report no. 06/184, 2006 [262, p.36], rapoartele anuale BNM [82]

Pe parcursul ultimilor ani, indicatorii lichidităţii pe sistemul bancar reflectă capacitatea

băncilor de a-şi onora atît obligaţiunile curente cît şi cele pe termen lung. Astfel, principiul I al

lichidităţii (active cu termenul de rambursare mai mare de 2 ani/resursele financiare cu termenul

potenţial de retragere, ce depăşeşte 2 ani) care conform actelor normative în vigoare nu trebuie să

61

depăşească cifra 1, demonstrează că lichiditatea pe termen lung, în perioada 31.12.2002-31.12.2006

a fost constantă şi a constituit 0,5, iar la situaţia din 31.12.2006 s-a majorat pînă la nivelul de 0,6

[82]. Nivelul acestui indicator, încadrat în limitele stabilite de BNM, denotă abilitatea băncilor de a-

şi onora obligaţiunile şi disponibilitatea resurselor acestora, care pot fi investite pe termen lung.

Lichiditatea curentă, reprezentată prin principiul II (active lichide/total active), care potrivit

reglementărilor BNM trebuie să depăşească 20 la sută, de asemenea demonstrează rezultate bune pe

sistem, constituind pe parcursul perioadei 31.12.2002-31.12.2006 35,9%, 32,1%, 36,3%, 36,7% şi

36,7 la sută, respectiv [82].

Analiza comparată a indicatorilor de stabilitate financiară ale RM cu cele ale altor state (UE şi

non-EU, prezentate în Anexa 13) ne permite să constatăm că atît indicatorii de rentabilitate a

capitalului cît şi cei ai rentabilităţii activelor ale RM depăşesc indicatorii respectivi înregistraţi în

UE, iar indicatorii de lichiditate, precum şi cei ce reflectă calitatea activelor şi expunerea la riscul de

piaţă sunt comparabili, sau chiar uneori şi depăşesc indicatorii respectivi înregistraţi de statele UE şi

statele-candidate pentru aderare. Totodată, nivelul înalt al suficienţei capitalului ponderat la risc,

care depăşeşte considerabil, atît normativul stabilit de BNM, cît şi nivelul mediu înregistrat în

statele UE denotă faptul că gradul de angajare a băncilor în activitate de creditare poate fi extins,

însă totodată asigură stabilitatea sistemului bancar.

Sectorul bancar este unul dintre cele mai fragile elemente ale economiilor în tranziţie.

Totodată, după cum se poate de observat din evaluările efectuate în prezentul subcapitol, în cazul

sistemului bancar al RM s-a creat o situaţie favorabilă, fapt demonstrat de rezultate pozitive şi o

consolidare continuă. Astfel, indicatorii de capitalizare şi de expunere la risc se încadrează în

cerinţele minime stabilite de BNM, contribuind la sporirea încrederii deponenţilor în sectorul

bancar, fapt ce poate fi demonstrat prin creşterea considerabilă a volumului depozitelor pe parcursul

perioadei analizate. La fel, activitatea de creditare este în expansiune, iar calitatea creditelor

manifestă o tendinţă de îmbunătăţire, ceea ce, la rîndul său, atestă un management îmbunătăţit al

riscurilor etc. Totodată, pe parcursul anilor 2004-2005 s-a înregistrat o descreştere în astfel de

indicatori, cum sînt rentabilitatea activelor, rentabilitatea capitalului şi marja netă a dobînzilor, care

denotă abilitatea mai scăzută a băncilor de a genera profituri. În acelaşi timp, ratele dobînzilor la

credite stabilite de către băncile autohtone înregistrează nivele înalte depăşind media europeană,

fapt ce poate constitui un eventual obstacol în procesele de integrare.

Îmbunătăţirea performanţelor sectorului bancar este posibilă doar în condiţiile unei

reglementări şi supravegheri continue prin care este urmărit scopul evitării survenirii unor

instabilităţi ce ar putea submina siguranţa băncilor. Astfel, în continuare este abordată necesitatea

reglementării şi supravegherii bancare pentru promovarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

62

2.2. Reglementarea, supravegherea şi stabilitatea sistemului bancar

Procesele de integrare europeană reduc barierele dintre pieţe financiare, facilitează circulaţia

capitalurilor, asigurînd accesul liber la pieţele bancare europene. Stabilitatea sistemului bancar este

extrem de importantă pentru imaginea ţării pe plan internaţional. Situaţia în sistemul bancar este

evaluată reieşind din criteriul siguranţei băncilor, profitabilitatea reală a acestora, din gradul lor de

pregătire în prestarea serviciilor comunităţii. Performanţele în domeniile menţionate pot fi atinse

doar prin reglementare şi supraveghere adecvată a sistemului bancar.

Nici omul de pe stradă, nici agenţii economici nu pot face o analiză adecvată şi

corespunzătoare a activităţii băncilor din punctul de vedere al eficienţei şi profitabilităţii, deoarece

acest lucru necesită informaţii adecvate şi cunoştinţe de domeniu. De aceea, în toate sistemele

financiare funcţionează o instituţie specializată, fie bancă centrală, fie Ministerul de Finanţe, fie o

altă instituţie responsabilă pentru reglementare şi supraveghere a instituţiilor bancare.

Stabilitatea sistemului bancar şi încrederea investitorilor în mare măsură depinde de cadrul

legal în baza căruia îşi desfăşoară activitatea. În vederea asigurării siguranţei sistemului bancar, pe

parcursul ultimelor decenii pe plan internaţional a fost elaborat un număr considerabil de norme în

domeniul sistemelor de plăţi, contabilităţii şi auditului, insolvabilităţii, transparenţei, combaterii

spălării banilor etc. Ca exemplu, putem menţiona Directivele bancare ale UE, care conţin principii

de bază, condiţii şi proceduri în domeniu şi creează premisele necesare pentru funcţionarea efectivă

a unei pieţe bancare unice. Descrierea principalelor directive ale UE aferente pieţei bancare şi

evaluarea corespunderii legislaţiei bancare autohtone cu prevederile acesteia sînt prezentate în

Anexele 9 şi 11 la prezenta lucrare.

Reglementarea şi supravegherea sistemului bancar reprezintă singura modalitate de a

transpune în viaţă politici monetare şi valutare ale băncii centrale. Reglementarea bancară este

reprezentată de mai multe legi şi acte normative care urmează a fi respectate de către bănci pentru

ca politica monetară şi valutară a băncii centrale să fie efectiv aplicată, iar autoritatea de

supraveghere este responsabilă pentru verificarea gradului de corespundere a activităţii băncilor

normelor stabilite. Supravegherea corespunderii activităţii băncilor reglementărilor prudenţiale

facilitează determinarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor fiecărei bănci în parte.

Reglementarea bancară include toate aspectele activităţii bancare: intrarea pe piaţă a băncilor,

managementul capitalului minim necesar, alocarea activelor, deschiderea filialelor etc. De exemplu,

potrivit actelor normative bancare autohtone pot obţine licenţă doar acele bănci, al căror capital şi ai

căror acţionari şi administratori pot demonstra capacitatea de a asigura o bună funcţionare. Băncilor

nu li se permite crearea filialelor şi reprezentanţelor, atît pe teritoriul republicii, cît şi peste hotarele

63

ei fără aprobarea BNM. De asemenea, sînt prevăzute limitele maxime cu privire la expunerea faţă

de o persoană sau un grup de persoane etc. Prevederile actelor normative bancare au ca scop

asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi evitarea premiselor pentru apariţia situaţiilor de criză în

activitatea ulterioară a băncii. Anexa 10 include principalele reglementări îndreptate spre asigurarea

stabilităţii bancare şi reflectă influenţa acestora asupra stabilităţii sistemului bancar. În acelaşi timp

reglementările urmează să asigure independenţa juridică, operaţională, financiară şi administrativă a

băncilor şi să fie îndreptate spre stimularea concurenţei şi a inovaţiilor, evitînd riscurile şi

comportamentul ilegal al participanţilor sistemului bancar.

Importanţa supravegherii şi reglementării bancare este evidentă, deoarece examinarea situaţiei

fiecărei bănci în parte îi permite organului de supraveghere să joace un rol important în asigurarea

unui sistem bancar stabil şi sigur. Reieşind din specificul activităţii băncilor, în opinia noastră,

supravegherea sectorului bancar este mai importantă decît cea a altor sectoare financiare, datorită

vulnerabilităţii mai pronunţate a băncilor la diverse instabilităţi. Prin reglementarea şi

supravegherea bancară sînt protejate interesele deponenţilor (persoanelor fizice şi juridice) şi este

asigurată stabilitatea întregului sistem bancar. De asemenea, supraveghetorii bancari se angajează

nu doar în analize la distanţă ale performanţelor băncilor, ci efectuează şi inspecţii pe teren, fapt

care amplifică monitorizarea pentru menţinerea siguranţei sectorului bancar şi prevenirea

falimentelor bancare.

Economiştii M.Arnone, S.Dabar şi S.Gambini menţionează că caracteristicile importante ale

oricărei autorităţi de reglementare şi supraveghere financiară sînt: independenţă, responsabilitate şi

transparenţă [113,p.5]. Astfel, independenţa constituie elementul cheie în atingerea şi menţinerea

obiectivului de stabilitate financiară şi presupune capacitatea de a rezista unor interferenţe politice

în procesul de luare a deciziilor. Responsabilitatea prevede nivelul în care autorităţile de

supraveghere poartă responsabilitate pentru acţiunile, deciziile şi performanţele lor, precum şi le pot

explica şi justifica participanţilor pe piaţă. Transparenţa prevede nivelul în care informaţia cu

privire la activităţile autorităţilor (obiectivele, cadrul economic, juridic, instituţional, deciziile,

acţiunile etc.) pot fi verificate şi comunicate părţilor interesate în timp util.

Pentru a micşora fragilitatea sistemelor bancare, multe state se află într-un proces continuu de

consolidare a sistemelor de reglementare şi supraveghere bancară. Într-un studiu recent savanţii A.

Demirguc-Kunt, E.Detragiache şi T.Tressel au examinat sistemele bancare din 39 de ţări în

contextul corespunderii principiilor de bază ale Comitetului Basel şi au demonstrat că băncile care

corespund în mare măsură principiilor de bază sunt bănci stabile [149]. Drept concluzie importantă

a studiului efectuat, autorii menţionează şi importanţa dezvăluirii informaţiei în conformitate cu

principiile Basel, deoarece aceasta constituie o condiţie necesară pentru menţinerea disciplinei

64

efective. Cît priveşte situaţia RM la acest compartiment, Anexa 5 la teză reflectă conformitatea

sistemului de supraveghere bancară existent în RM cu cele 25 de Principii Basel pentru

Supraveghere Bancară Efectivă, iar în capitolul III sînt reflectate căile de îmbunătăţire a activităţii

autorităţii de supraveghere bancară autohtone în vederea armonizării acesteia cu principiile

nominalizate.

Studiul efectuat de M.Arnone, S.Dabar şi S.Gambini, menţionat mai sus, examinează

autorităţile de supraveghere bancară din 116 ţări, de asemenea prin prisma evaluărilor corespunderii

acestora Principiilor Comitetului Basel [113]. Economiştii în cauză demonstrează că în majoritatea

ţărilor se observă complianţa cu condiţiile pentru o supraveghere bancară efectivă (capitolul 1 al

Principiilor Basel), ceea ce contribuie la dezvoltarea şi atingerea obiectivelor clare,

responsabilitatea şi independenţa operaţională. Astfel, 76,55% din ţările estimate „corespund” sau

„în mare parte corespund” principiilor capitolului 1 ale celor 25 de principii Basel. Ponderea este şi

mai înaltă pentru practicile ce ţin de licenţiere şi atribuţiile supraveghetorilor de a aproba sau a

refuza schimbări în structura de proprietate a băncilor (83,05 %). Totodată, cele mai puţin urmărite

principii fac parte din capitolul 3 (reglementări şi cerinţe prudenţiale) şi 6 (drepturile

supraveghetorilor de a întreprinde măsuri) ale acestor principii. Circa 40 la sută din statele

examinate se gradează ca „nefiind în corespundere” sau „în mare parte nefiind în corespundere”

privind complianţa cu principiile din aceste două capitole. Mai mult ca atît, complianţa inadecvată a

supraveghetorilor cu principiul independenţei operaţionale, precum şi cu principiile 11,12 şi 13

(monitorizarea şi controlul riscului financiar) îngrijorează în lumina implementării noului Acord

Basel II, potrivit căruia supraveghetorilor le revin responsabilităţi tot mai importante în evaluarea

estimărilor capitalului intern al băncilor [113].

Modalităţile şi procedurile de asigurare a stabilităţii sistemului bancar aplicate de

supraveghetori sînt în continuă dezvoltare şi dacă cu 20 de ani în urmă, supravegherea băncilor în

toate ţările era exercitată de bancă centrală, cu timpul situaţia s-a schimbat esenţial. Tendinţa de

separare a funcţiilor de supraveghere de cele de politică monetară se observă în tot mai multe

sisteme financiare. În aceste state, autorităţile monetare îşi îndreaptă ratele dobînzilor şi politicile de

creditare spre realizarea obiectivului de stabilitate a preţurilor, pe cînd autorităţile de supraveghere

efectuează supravegherea prudenţială a întregului sector financiar.

Ţinînd cont de experienţa din ultimele decenii, putem constata că, existenţa unui model unic şi

superior al structurii de supraveghere bancară aplicabil tuturor statelor este o iluzie. Structura

optimă depinde de trăsăturile specifice ale sistemului financiar dintr-o ţară.

Instituţiile împuternicite cu funcţiile de supraveghere a sistemului bancar diferă de la un stat la

stat: în unele state supravegherea băncilor este exercitată de banca centrală, în altele - de Ministerul

65

de Finanţe, pe cînd în multe state (ca exemplu statele membre ale UE) se observă tendinţa de a

transmite obligaţiunile de supraveghere a sectorului bancar unor autorităţi specializate,

independente.

Actualmente nu există o evidenţă empirică care ar determina influenţa autorităţii alese pentru

exercitarea funcţiei de supraveghere a sectorului bancar, deoarece datele ce ţin de supravegherea

bancară poartă un caracter confidenţial. Totodată, unii economişti au încercat să compare efectele

transfrontaliere condiţionate de exercitarea supravegherii bancare de către bancă centrală sau o altă

autoritate. De exemplu, savantul R.Heller [167], economiştii C.Goodhart şi D.Schoenmaker [162]

compară ratele inflaţiei atinse de băncile centrale care exercită funcţia de supraveghere şi cele care

nu au această responsabilitate. Rezultatele acestor studii demonstrează că în ţările în care băncile

centrale exercită supravegherea băncilor, rata inflaţiei este mai înaltă decît în acele ţări unde

autoritatea de supraveghere a sistemului financiar este separată de bancă centrală. Autorii explică

acest fapt prin existenţa unui „conflict de interese”. Într-un alt studiu, efectuat pe un eşantion de 104

ţări economiştii C.Goodhart şi D.Schoenmaker [163] au analizat modul în care băncile centrale au

acţionat în cazul crizelor bancare, din punctul de vedere al frecvenţei falimentelor bancare, al

influenţei asupra lor şi al surselor de finanţare. Ei au demonstrat că, în sistemele financiare unde

banca centrală exercită funcţiile de supraveghere au loc mai puţine falimente bancare. Potrivit

studiului, în ţările în care băncile centrale combină funcţiile de supraveghere şi de politică

monetară, numărul falimentelor a fost mai redus (33 din 104), comparativ cu situaţia ţărilor în care

supravegherea bancară este realizată de alte instituţii (71 din 104).

Pentru a aborda în continuare acest subiect, considerăm oportun să examinăm practica

europeană în domeniul dat, precum şi costurile şi beneficiile exercitării funcţiilor de supraveghere

bancară de o autoritate separată. Astfel, după cum se poate observa din Anexa 12 la teză, în Grecia,

Olanda, Slovenia, Spania şi Portugalia băncilor centrale le revine responsabilitatea de supraveghere

atît a instituţiilor bancare cît şi a altor participanţi ai pieţei financiare. În aşa ţări, ca Austria, Belgia,

Danemarca şi Germania există o cooperare strînsă dintre banca centrală şi Autoritatea de

supraveghere financiară în exercitarea funcţiilor de supraveghere, pe cînd în Republica Cehă,

Estonia, Finlanda şi Suedia în asigurarea stabilităţii sectorului bancar se poate de observat o strînsă

cooperare dintre autoritatea de supraveghere şi Ministerul de Finanţe.

Analizînd situaţia aferentă structurii de supraveghere a sectorului bancar în statele UE,

menţionăm trăsăturile specifice, caracteristice sistemelor financiare ale unei sau altei ţări. În

Polonia, de exemplu, stabilitatea sectorului bancar, precum şi supravegherea activităţii băncilor este

asigurată de Comisia pentru supraveghere bancară şi organul executiv al acesteia - Inspectoratul

general de supraveghere bancară. Totodată, Comisia face parte din structura Băncii Naţionale a

66

Poloniei şi reprezintă interesele acesteia prin autorizarea băncilor, elaborarea reglementărilor

prudenţiale, efectuarea controalelor pe teren şi la distanţă, precum şi efectuarea supravegherii pe

bază consolidată a băncilor.

În Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord banca centrală supraveghează sistemul de

plăţi şi evaluează riscul la care este supus întregul sistem bancar, pe cînd instituţiile financiare

individuale, la rîndul lor, sînt reglementate şi supravegheate de Autoritatea serviciilor financiare.

Banca Angliei, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Trezoreria au semnat Memorandumul de

înţelegere, potrivit căruia este prevăzut schimbul de informaţii, Banca Angliei avînd accesul liber şi

deplin la informaţia de supraveghere.

Similar situaţiei din Regatul Unit, în Belgia băncii centrale îi revine rolul de supraveghere

macroprudenţială (supravegherea sistemelor de plăţi şi de decontări), pe cînd supravegherea

microprudenţială este exercitată de Comisia financiară, bancară şi de asigurări. Totodată, legislaţia

de domeniu prevede cooperarea obligatorie dintre Banca Naţională şi Autoritatea de supraveghere

financiară a Belgiei în vederea utilizării eficiente a resurselor informaţionale şi efectuării unei

supravegheri efective.

În Finlanda agenţia responsabilă pentru elaborarea legislaţiei bancare şi emiterea autorizaţiilor

instituţiilor care operează pe piaţa financiară, inclusiv bancară este Ministerul de Finanţe, pe cînd

Banca Finlandei este responsabilă pentru promovarea politicii monetare adecvate şi asigurarea

activităţii efective a sistemelor de plăţi din ţară. Totodată, supravegherea pieţelor bancare, de

asigurări şi a valorilor mobiliare este efectuată de Autoritatea de supraveghere financiară în

colaborare cu Banca Finlandei şi Autoritatea de supraveghere a asigurărilor.

În Luxemburg Comisia de supraveghere a sectorului financiar, creată în 1998, este

împuternicită cu responsabilităţile de supraveghere a sectorului financiar, inclusiv a sistemului

bancar, neavînd relaţii instituţionale sau aranjamente de cooperare cu Banca Centrală a

Luxemburgului.

În Olanda banca centrală supraveghează instituţiile de credit, fondurile de pensii, participanţii

pe piaţa asigurărilor şi valorilor mobiliare prin exercitarea supravegherii prudenţiale ale acestor

sectoare. Totodată, rolul crescînd al conglomeratelor financiare şi dezvoltarea produselor financiare

au dus la crearea Consiliului supraveghetorilor financiari, unde în acelaşi timp acesta nu este un

organ separat, ci doar asigură cooperarea în formularea politicilor intersectoriale, după cum este

supravegherea conglomeratelor, dezvăluirea informaţiei, implementarea principiilor „fit and proper”

etc.

În Portugalia, asemănător situaţiei din Olanda, crearea Consiliului naţional al

supraveghetorilor financiari nu a impus modificări în atribuţiile autorităţilor sectoriale de

67

supraveghere, asigurînd schimbul de informaţii şi colaborarea dintre autorităţile sectoriale şi

promovarea regulilor şi practicilor de supraveghere a conglomeratelor financiare.

În Estonia, din anul 2001 responsabilităţile Băncii Naţionale de a elabora şi a promova politici

în domeniu şi de a supraveghea sectorul bancar, precum şi cele ale Ministerului Finanţelor de a

supraveghea politicile sectorului de asigurări şi al valorilor mobiliare au fost unificate şi transmise

Autorităţii de supraveghere financiară, reieşind din necesitatea efectuării supravegherii pe bază

consolidată. Preşedintele consiliului de directori al Autorităţii în cauză este Ministrul Finanţelor,

membrii consiliului sînt reprezentanţi ai Băncii centrale, Ministerului de Finanţe şi experţi ai

sectorului financiar, autoritatea fiind independentă de bugetul statului şi de banca centrală prin

aplicarea unor plăţi periodice de către subiecţii supuşi supravegherii, proporţionale cerinţei faţă de

capitalul minim indicat în licenţă.

În Franţa reglementarea şi supravegherea este exercitată de trei organe interdependente:

Comitetul pentru supraveghere bancară, Comitetul pentru instituţiile bancare şi Comisia bancară.

Concomitent, guvernatorul Băncii Franţei şi Ministrul Finanţelor, sau persoanele delegate de

aceştia, sînt membri ai consiliilor celor trei autorităţi, îndeplinind funcţiile de preşedinte şi

vicepreşedinte.

Totodată, în Germania, Bundesbank este antrenat în supravegherea bancară şi acordă o

deosebită atenţie stabilităţii pieţei financiare. Bundesbank şi Autoritatea de supraveghere financiară

federală au semnat un acord cu privire la obligaţiunile de supraveghere a fiecărei dintre aceste

autorităţi. Astfel, Bundesbank şi-a asumat majoritatea responsabilităţilor ce ţin de supravegherea

bancară: evaluarea rapoartelor, conturilor anuale şi rapoartelor auditorilor prezentate de către

instituţiile financiare, pe cînd Autoritatea federală de supraveghere Financiară este responsabilă

pentru aplicarea măsurilor supreme. Obligaţiunile Autorităţii, care este un organ independent de

bugetul de stat şi funcţionează din contul taxelor şi contribuţiilor instituţiilor aflate sub

supravegherea acestuia, nu se limitează doar la licenţierea, monitorizarea şi lichidarea instituţiilor

financiare, dar se extind şi asupra asigurării stabilităţii sectorului financiar.

Anexa 12 reflectă analiza specificului şi atribuţiilor de bază ale autorităţilor de supraveghere

din toate 27 de state membre ale UE. În contextul integrării în structurile europene, va fi necesar şi

pentru sistemul bancar din RM să fie ales sistemul potrivit de supraveghere bancară reieşind din

experienţa altor state ale UE, şi anume, dintre cele două abordări existente: exercitarea funcţiilor de

supraveghere a sistemului bancar de către banca centrală sau de un organ separat de supraveghere al

sectorului financiar. Astfel, perspectiva integrării RM în structurile europene, paralel cu dezvoltarea

pieţei valorilor mobiliare şi a asigurărilor, pe termen lung poate impune consolidarea supravegherii

acestor sectoare cu cel bancar, şi eventual crearea unei autorităţi de supraveghere separate. Mai mult

68

ca atît, e de menţionat că în RM actualmente se pune baza pentru crearea unei autorităţi separate a

sectorului nonbancar [262, p.13-14], căruia cu timpul îi poate fi transferată şi funcţia de

supraveghere a băncilor. Astfel, apare întrebarea, cît de oportună este consolidarea autorităţilor de

supraveghere ale sectorului financiar din RM? Pentru a răspunde adecvat la această întrebare,

adiţional la examinarea practicii europene în acest domeniu, este necesar de estimat diverse

argumente pro şi contra exercitării supravegherii bancare de către bancă centrală sau de o altă

instituţie specializată. Totodată, este necesar de specificat că, indiferent de argumentele pro şi

contra separării puterii de supraveghere bancară de cea a politicii monetare, este necesar de ţinut

cont de faptul că pieţele financiare, sistemele politice şi obiectivele de reglementare diferă de la o

ţară la alta, deoarece condiţiile economice sînt influenţate de precedente istorice, astfel, nu există o

soluţie unică „bună” şi „corectă” pentru toate statele.

Mai întîi de toate să examinăm argumentele pentru crearea unei autorităţi de supraveghere

separate de bancă centrală care ar exercita supravegherea întregului sistem financiar:

Cel mai răspîndit argument pentru separarea responsabilităţilor politicii monetare de funcţia

de supraveghere bancară constă în faptul că, combinarea acestor funcţii poate genera conflict de

interese: stabilitatea monetară şi a preţurilor, pe de o parte, şi stabilitatea financiară, pe de altă parte.

Responsabilitatea primară a băncilor centrale este de a asigura stabilitatea macroeconomică, pe cînd

supraveghetorii bancari au ca scop principal atingerea stabilităţii sistemului bancar. Uneori,

scopurile prudenţiale ale supraveghetorilor vin în contradicţie cu obiectivele politicii monetare.

Reglementarea suficienţei capitalului reprezintă un exemplu elocvent al conflictului de interese

dintre aceste două funcţii. Astfel, ca un component important al politicilor prudenţiale ale băncilor,

reglementarea suficienţei capitalului prevede că băncile trebuie să dispună de capital suficient, ca o

„rezervă” pentru acoperirea eventualelor pierderi ce pot fi cauzate de riscuri bancare. Cînd

bilanţurile băncilor se înrăutăţesc ca rezultat al instabilităţilor economice, supraveghetorii bancari

reacţionează prin constrîngeri de reglementare a capitalului care nu le permite băncilor să

desfăşoare activităţi riscante. Un sistem bancar supravegheat într-un mod mai „constrîns” poate

micşora volumul creditării bancare, generînd în economie o criză şi mai profundă, în schimbul

creditelor suficiente pentru revigorarea economiei. În cazul în care banca centrală deţine

responsabilitatea dublă - pentru exercitarea concomitentă a supravegherii bancare şi a politicii

monetare, există pericolul promovării unei politici inadecvate în evitarea efectelor adverse cu

privire la profitabilitatea băncii şi calitatea creditelor. Consolidarea agenţiilor de supraveghere într-o

instituţie aparte acordă posibilitatea băncilor centrale să se concentreze pe deplin asupra

principalului său obiectiv – stabilitatea monedei şi a preţurilor.

69

Totodată, în cazul în care responsabilitatea pentru supravegherea băncilor îi revine băncii

centrale există riscul de reputaţie. Dacă banca centrală exercită supravegherea băncilor,

credibilitatea acesteia poate fi subminată în cazul în care pe piaţă se înregistrează careva

vulnerabilităţi şi insolvabilităţi bancare. Astfel, în cazul în care survin instabilităţi majore şi

falimente bancare, este subminată încrederea populaţiei în bancă centrală. Acest fapt poate fi utilizat

de guvern în scopul majorării autorităţii sale în activitatea băncilor centrale şi astfel, în politica

monetară, ceea ce poate condiţiona micşorarea nivelului de independenţă a băncii centrale.

Un alt argument pentru crearea autorităţii care exercită supravegherea întregului sector

financiar este complexitatea crescîndă a industriei serviciilor financiare. Instituţiile financiare

continuă să-şi diversifice activităţile şi un singur regulator poate fi mai eficient în monitorizarea

acestor activităţi, deoarece utilizează o singură bază de licenţiere şi aprobare a administratorilor. În

Anexa 17 este reflectată diferenţa dintre o piaţă financiară tradiţională şi o piaţă dezvoltată. Apariţia

conglomeratelor financiare impune necesitatea creării unei instituţii puternice care ar fi capabilă să

supravegheze activitatea holdingurilor şi grupurilor bancare ca un tot întreg pentru examinarea

adecvată a expunerii la risc a sistemului bancar. Multe produse şi servicii prestate consumatorilor de

industria asigurărilor sau cea a valorilor mobiliare devine tot mai dificil de delimitat de la cele

prestate de instituţiile de creditare. Respectiv, supravegherea integrată evită tratarea regulatorie

diferită a produselor similare.

Mai mult ca atît, un singur regulator poate fi mai flexibil, reacţionînd rapid şi eficient la

schimbările ce au loc pe piaţă, comparativ cu cazurile agenţiilor separate de supraveghere care au

propriile sale politici şi impedimente de ordin birocratic, politic şi juridic. Totodată, o singură

autoritate de reglementare şi supraveghere a sectorului financiar poate fi mai transparentă şi mai

responsabilă în exercitarea funcţiilor sale decît agenţiile de reglementare separate.

Exercitarea supravegherii bancare de către o autoritate separată contribuie la evitarea

riscului îndeplinirii concomitente de către banca centrală a funcţiilor de supraveghetor bancar şi

creditor de ultima instanţă, deoarece în cazul falimentului unei bănci supravegheate de banca

centrală, aceasta din urmă poate acorda suportul de lichidităţi, care uneori poate depăşi limita

necesităţilor economice.

În cazul supravegherii transfrontaliere – o autoritate unică poate contribui şi la o cooperare

internaţională de supraveghere mai efectivă, deoarece va exista un singur „punct de contact”. Astfel,

aceasta va contribui la soluţionarea problemelor de coordonare, cooperare şi comunicare mai

efectivă datorită unei structuri unice a managementului, fapt ce nu este posibil în cazul separării

responsabilităţilor dintre agenţiile specializate.

70

Referitor la argumentele pentru exercitarea supravegherii bancare de către banca centrală,

acestea nu sînt mai puţine decît argumentele pentru crearea unei autorităţi separate de supraveghere

a întregului sector financiar.

Mai întîi de toate, menţionăm că argumentul forte contra consolidării autorităţilor de

supraveghere într-o singură agenţie separată este faptul că o concentrare excesivă a puterii poate

afecta piaţa financiară, deoarece este posibil să genereze birocraţie excesivă în sectorul financiar.

Un alt argument pentru exercitarea rolului de supraveghere bancară de către băncile centrale

constă în faptul că poate îmbunătăţi funcţiile de promovare şi implementare a politicii monetare,

deoarece informaţia obţinută de supraveghetorii bancari facilitează abilitatea băncilor centrale de a

prevedea etapele ulterioare, în primul rînd pentru îmbunătăţirea prognozelor care constituie baza

politicii monetare. Banca centrală trebuie să dispună de informaţie exhaustivă şi în timp util privind

condiţiile şi performanţele băncilor, solvabilitatea şi lichiditatea acestora, în scopul exercitării

funcţiei de creditor de ultim rang. Exercitarea acestor două funcţii este binevenită în perioada

crizelor, cînd creditarea de către bancă centrală a băncilor necesită decizii prompte şi corecte. Ca

rezultat, acţiunile în exercitarea politicii monetare şi supravegherii bancare urmează să fie

coordonate continuu şi este necesară efectuarea schimbului permanent de informaţii, îndeosebi în

timpul instabilităţilor financiare, obiectiv ce poate fi mai bine realizat prin exercitarea ambelor

responsabilităţi de către o singură instituţie - banca centrală.

În acelaşi timp, pentru banca centrală este cu mult mai uşor să răspundă la riscurile sistemice

şi să prevină apariţia acestora, dacă supraveghetorii bancari au responsabilităţi şi deci Know-how în

astfel de domenii ale sistemului bancar, cum sînt: funcţionarea pieţei bancare şi a sistemelor de plăţi

şi de decontări etc. Supravegherea bazată pe risc necesită ca banca centrală să angajeze

supraveghetori cu cunoştinţe vaste şi solide, în astfel de domenii cum ar fi analiza econometrică,

managementul riscurilor, testările stres etc. Personalul cu atare cunoştinţe poate susţine banca

centrală în exercitarea politicii monetare, managementul riscurilor şi crizelor bancare. Concomitent,

odată cu cunoştinţele obţinute prin procesul de elaborare a politicii monetare şi datorită activităţilor

de plăţi, informaţia obţinută prin realizarea măsurilor de supraveghere permite băncii centrale o

înţelegere mai vastă a problemelor privind dezvoltarea pieţei şi a instituţiilor financiare.

Totodată, combinarea funcţiilor de supraveghere bancară cu cele de supraveghere a pieţei

valorilor mobiliare şi a asigurărilor presupune trecerea supravegherii bancare la o altă instituţie din

afara băncii centrale, deoarece supravegherea asigurărilor şi a pieţei de capital nu face parte din

obligaţiunile băncilor centrale. Crearea unei autorităţi separate de supraveghere implică inevitabil

costuri şi riscuri pentru perioada de tranziţie, iar specializarea tehnică în efectuarea supravegherii

necesită cunoştinţe în domeniu (ca de exemplu, riscul bancar este cu totul diferit de riscul

71

asigurărilor sau de riscurile care afectează fondurile de pensii) fapt ce poate afecta stabilitatea

sistemului bancar. În acest context, supravegherea bancară poate fi mai puţin eficientă. Totodată, în

afara băncii centrale gradul de corupţie şi ineficienţă poate fi mai sporit.

Un alt avantaj al exercitării supravegherii bancare de către bancă centrală este faptul că

aceasta este o instituţie (îndeosebi pe pieţele în tranziţie) care dispune de independenţă şi autoritate

necesară, de credibilitate pentru a implementa politicile prudenţiale şi pentru a limita intervenţia

statului în funcţionarea activităţii de supraveghere. Intervenţia factorilor politici asupra unor

organisme de supraveghere bancară, separate de banca centrală, este mult mai posibilă. Mai mult ca

atît, banca centrală care desfăşoară şi alte activităţi aducătoare de profituri, pe lîngă funcţia de

supraveghere a băncilor, dispune de mijloace suficiente pentru exercitarea adecvată a atribuţiilor de

supraveghere şi nu este dependentă în acest context de contribuţiile instituţiilor supravegheate.

Exercitarea funcţiilor de supraveghere a sectorului financiar de mai multe agenţii specializate

contribuie la utilizarea de către acestea a diferitelor abordări de supraveghere. Astfel, autorităţile

separate pot analiza informaţia importantă care nu poate fi generată de o singură agenţie. Multiplele

agenţii de supraveghere pot încuraja concurenţa dintre supraveghetori şi pot răspunde adecvat la

toate schimbările de pe piaţă.

Luînd în considerare argumentele menţionate, precum şi faptul că nu există un singur răspuns

la chestiunea abordată, iar fiecare stat decide privind alegerea potrivită a structurii în cauză, în

funcţie de situaţia creată în sectorul financiar relatăm următoarele.

Nimeni nu poate controla băncile şi sistemul bancar mai bine decît banca centrală, adica

întocmai acea instituţie care reglementează activitatea băncilor. Plus la aceasta, în cazuri extreme

anume banca centrală este instituţia cu autoritate şi independenţa necesară care acordă credite

preferenţiale băncilor ce se confruntă cu dificultăţi. Aşadar, banca centrală trebuie să cunoască

gradul de credibilitate al respectivei bănci, posibilitatea acesteia de a-şi relua activitatea normală şi

să aibă certitudinea că situaţia creată în această bancă nu va afecta stabilitatea sistemului bancar în

ansamblu. Să luăm de exemplu cazurile în care Ministerul Finanţelor are responsabilitatea de

supraveghere a băncilor. Acesta nu poate cunoaşte specificul activităţii bancare mai bine decît

banca centrală, mai mult ca atît, poate fi mai mult influenţat de principiile politice ale statului în

activitatea sa de supraveghere.

Totodată, dacă supravegherea sistemului bancar este exercitată de către o altă agenţie

specializată, care exercită doar funcţiile de supraveghere, este necesar ca aceasta să aibă cunoştinţe

solide în domeniul activităţii bancare şi independenţa necesară în procesul de luare a deciziilor.

Influenţa politică, precum şi cea din partea instituţiilor supravegheate este cu mult mai înaltă în

72

cazul unor agenţii independente, care îşi desfăşoară activitatea doar din contul mijloacelor vărsate

de instituţiile supravegheate.

Astfel, după părerea noastră, reglementarea şi controlul activităţii băncilor cel mai bine pot fi

exercitate de către banca centrală, organul care a emis normative privind activitatea băncilor şi este

responsabil de activitatea bancară pe plan macroeconomic. La moment, după părerea noastră

crearea unui organ separat care va impune contopirea organelor de supraveghere ale sectorului

financiar, aprobarea metodelor şi procedurilor unice de supraveghere este prematură. Totodată,

reieşind din practica altor state europene am putea propune pentru implementare schema existentă

în Olanda sau Portugalia (Anexa 12), şi anume crearea unui organ asemănător Consiliului

supraveghetorilor financiari din Olanda şi Consiliului naţional al supraveghetorilor financiari din

Portugalia. În acest caz procesele de supraveghere a sectorului financiar, precum şi atribuţiile ce le

revin autorităţilor de supraveghere existente nu vor fi supuse unor modificări substanţiale, dar

totodată se va majora gradul de cooperare dintre autorităţile de supraveghere a sectorului financiar.

În acest caz, va fi necesară crearea cadrului legal pentru reglementarea cooperării dintre organul de

supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a sectorului nonbancar. Cadrul juridic va trebui

să definească atribuţiile organelor care vor face parte din eventualul Consiliu, procedurile pentru

elaborarea reglementărilor sectorului financiar, colectarea rapoartelor şi informaţiilor, schimbul de

informaţie, precum şi normele de conduită şi de comunicare în situaţii de criză. O cooperare mai

strînsă a organelor de supraveghere a acestor sectoare bazată pe un cadru legal binegîndit va

contribui la o monitorizare mai eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar, reieşind din

activitatea băncilor comerciale pe piaţa valorilor mobiliare şi a asigurărilor. Indiferent de cine va

supravegherea sistemul bancar este necesar de a determina obligaţiunile autorităţii respective pentru

asigurarea stabilităţii financiare.

Tendinţa băncilor de a oferi servicii din ce în ce mai complexe implică nu doar necesitatea

unei strînse colaborări dintre supraveghetorii din domeniul bancar, de asigurări şi cel al valorilor

mobiliare, ci şi supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor financiare, care să corespundă

deciziilor generate de guvernarea corporativă a grupurilor financiare, inclusiv prin capacitatea de a

impune reguli şi reglementări la nivelul întregului sistem, drept consecinţă a integrării sporite a

activităţilor financiare.

Supravegherea pe bază consolidată a băncilor, care în opinia noastră la moment nu se aplică

pe deplin în sectorul bancar autohton, are ca scop evitarea unor situaţii similare suportate de „Bank

of Credit and Commerce International”, ale cărei organe de conducere au structurat activitatea

băncii în aşa mod, încît să fie evitată reglementarea şi supravegherea din partea organelor

competente atît din ţara de origine cît şi din ţara gazdă. Falimentul acestei bănci a şi determinat

73

organele de supraveghere bancară pe plan internaţional să-şi reevalueze structura organizatorică şi

sarcinile. Ca rezultat au apărut astfel de noţiuni, cum ar fi: „organele din ţara gazdă”, „organele din

ţara de origine”, „supravegherea consolidată”.

Propunerea Comitetului Basel de a introduce schema de supraveghere pe bază consolidată

datează din anul 1970, cu scopul supravegherii ample a întregului sistem bancar – a sucursalelor,

instituţiilor-fiice sau a subdiviziunilor pe plan internaţional. Actualmente, standardele

internaţionale, cum sînt Directiva europeană, Metodologia Principiilor de Bază Basel, Programul de

Evaluare a Sectorului Financiar tratează supravegherea pe bază consolidată care a devenit o cerinţă

obligatorie în multe state, ca un factor indispensabil al unui sistem bancar stabil şi sigur. Lipsa unor

astfel de cerinţe poate cauza netransparenţă în sectorul bancar, fapt ce poate provoca reacţii în lanţ

şi ar putea afecta situaţia financiară şi reputaţia întregului grup. Supravegherea pe bază consolidată

este îndreptată spre estimarea riscurilor bancare generate de instituţii financiare afiliate şi include

monitorizarea şi reglementarea riscurilor consolidate şi permite determinarea expunerii băncii

riscurilor bancare care rezultă din participarea în grupul consolidat.

În cadrul Programului de evaluare FSAP în diferite state s-a constatat că 40 la sută din ţările

examinate, din care face parte şi ţara noastră, au demonstrat „slăbiciuni” în corespunderea cu

principiul aferent supravegherii consolidate, în lipsa căreia este extrem de dificilă identificarea

creditării conexe. De obicei, o guvernare complexă sau o structură sofisticată a acţionarilor sau a

unui grup bancar este utilizată pentru a ascunde expunerile conexe. Fără o consolidare adecvată a

conturilor supraveghetorii nu-şi pot crea o viziune deplină cu privire la riscurile la care este expusă

banca şi structura de guvernare a acesteia. Lipsa conturilor consolidate şi a rapoartelor prudenţiale

împiedică înţelegerea adecvată a solvabilităţii băncii şi expunerilor riscului agregat ale

conglomeratului, deoarece banca poate fi expusă riscului de la subdiviziunile neconsolidate. De

asemenea, corespunderea cu alte standarde prudenţiale, cum ar fi diversificarea activelor, expunerile

mari şi creditarea conexă devin dificil de monitorizat fără exercitarea consolidării rapoartelor

băncilor.

Experienţa şi legislaţia altor state prevede prezentarea rapoartelor pe bază consolidată

trimestrial, supraveghetorii fiind totodată împuterniciţi cu dreptul de a solicita la orice moment

informaţia necesară pentru procesul de supraveghere. În unele state, de exemplu Slovacia, legislaţia

prevede dreptul băncii centrale de a amenda banca, în cazul în care orice instituţie nonbancară care

face parte din grupul consolidat refuză efectuarea controlului on-site sau nu dezvăluie informaţia,

precum şi poate pedepsi banca pentru orice iregularităţi semnificative în conducerea afacerilor din

grupul în cauză, care pot afecta interesele deponenţilor.

74

Lipsa stipulărilor normative aferente supravegherii consolidate constituie un obstacol pentru

supraveghetori în obţinerea informaţiilor complete cu privire la componenţa grupului bancar şi

analiza activităţii persoanelor ce fac parte din acest grup, a căror supraveghere este efectuată de alte

organe competente. În prezent aceasta nu are influenţă negativă asupra stabilităţii sistemului bancar

autohton şi asupra calităţii activităţii de supraveghere, reieşind din investiţiile nesemnificative ale

băncilor în instituţiile nonbancare şi datorită faptului că băncile noastre nu au sucursale şi filiale

peste hotarele republicii. Odată cu integrarea în structurile E.U., oportunitatea implementării şi

exercitării supravegherii şi raportării pe bază consolidată creşte substanţial. Supravegherea

consolidată, după părerea noastră, reprezentă una dintre premisele de bază, necesară pentru

funcţionarea stabilă a sistemului bancar autohton.

Drept concluzie menţionăm că, reglementarea şi supravegherea bancară constituie premisa

principală în procesul de promovare a unui sistem financiar stabil şi sigur şi a unui mediu favorabil

pentru prestarea serviciilor financiare. Scopurile de bază ale reglementării şi supravegherii bancare,

bazate pe aplicarea regulilor de guvernare corporativă şi dezvăluirea informaţiilor, constă în

protejarea deponenţilor şi, ca rezultat, monitorizarea şi neadmiterea riscului sistemic; determinarea

potenţialelor vulnerabilităţi la momentul iniţial al apariţiei acestora şi evitarea problemelor majore

care pot fi cauzate de condiţiile macroeconomice ale pieţei financiare. Astfel, eforturile regulatorilor

şi supraveghetorilor sînt îndreptate spre promovarea funcţionării prudente a instituţiilor bancare.

Analiza beneficiilor şi costurilor exercitării supravegherii bancare de bancă centrală, precum şi a

experienţei europene în acest domeniu ne permite să concluzionăm că pentru o reglementare şi

supraveghere cît mai efectivă a sistemului bancar autohton, supravegherea trebuie exercitată de

către banca centrală. Totodată, este oportună asigurarea unei cooperări strînse între autorităţile de

supraveghere a sectorului bancar cu cel nonbancar, precum şi raportarea de către bănci pe bază

consolidată.

Reglementarea şi supravegherea bancară este importantă, deoarece deponenţii au capacitate

limitată pentru monitorizarea stabilităţii financiare a băncilor. Supravegherea băncilor permite de a

micşora riscul survenirii instabilităţilor în sistemul financiar, care poate provoca panică în rîndurile

deponenţilor şi reacţii în lanţ în sectorul bancar. Reglementarea şi supravegherea inadecvată

constituie una dintre cauzele de bază ale instabilităţilor financiare şi crizelor bancare. Alte cauze ale

instabilităţilor financiar – bancare, precum şi eventualele căi de prevenire a acestora vor fi

examinate în punctul 2.3 al tezei.

75

2.3 Instabilitatea sistemului bancar şi căile de prevenire

2.3.1 Cauzele instabilităţii sistemului bancar şi căile de prevenire

Pornind de la specificul activităţii bancare examinate în capitolele I şi II ale tezei şi ţinînd cont

de faptul că panica în rîndurile deponenţilor şi crizele bancare au devenit evenimente tot mai

frecvente şi costisitoare pe plan internaţional, autorităţile competente din întreaga lume îşi îndreaptă

eforturile spre prevenirea fenomenelor menţionate, prin perfecţionarea mijloacelor de control,

procedurilor de inspecţie, instituirea normelor prudenţiale, precum şi adoptarea unui cadru contabil

şi juridic perfect etc.

Fenomenul de instabilitate bancară a îngrijorat comunitatea bancară internaţională începînd cu

anii 1930, ca rezultat al marii depresiuni din SUA, care a luat o mai mare amploare în 1974, cînd au

avut loc trei crize bancare mari: criza băncii Herstatt din Germania, Franklin National Bank din

SUA şi a sucursalei British Israel Bank din Londra care, spre deosebire de alte instabilităţi bancare

de pe atunci au avut o rezonanţă internaţională majoră. Crizele declanşate ulterior în Mexic în anii

1994-1995, în Asia în anii 1997-1998, în Rusia în 1998, în Brazilia – în 1999 şi în Turcia în 2001,

în Argentina în anii 2001-2002 au demonstrat importanţa consolidării sistemelor bancare şi limitării

sau chiar prevenirii instabilităţilor financiare.

Instabilităţile financiare nu se manifestă neapărat prin crize bancare, acestea se pot reflecta şi

prin falimente bancare. Concomitent, falimentul unei bănci pe lîngă consecinţele negative poate

avea şi un impact pozitiv. Cel negativ constă în panica în rîndurile deponenţilor ce se poate

răsfrînge şi asupra unor bănci „sănătoase”, iar băncile rămase sînt nevoite să majoreze rata dobînzii

la depozite pentru atragerea mijloacelor băneşti disponibile, astfel fiind redusă profitabilitatea

băncilor. Totodată, băncile care au supravieţuit beneficiază de un venit strategic datorită migraţiunii

deponenţilor de la banca falimentară. Dacă nu ar falimenta nici o instituţie bancară, ar lipsi

concurenţa pe piaţa bancară şi dorinţa băncilor de a-şi îmbunătăţi şi stabiliza activitatea. Chiar şi

eforturile de supraveghere şi reglementare bancară nu urmăresc ca scop prioritar excluderea

falimentelor, eforturile fiind îndreptate mai cu seamă spre managementul eficient al băncilor şi

asigurarea stabilităţii sistemului bancar în ansamblu.

Crizele financiare reprezintă o formă pronunţată a instabilităţii financiare şi pot apărea, cînd

presiunea este suficientă pentru a afecta funcţionarea întregului sistem semnificativ şi pe o perioadă

îndelungată de timp. Stabilitatea financiară constă în capacitatea şi abilitatea sistemului financiar de

a rezista crizelor şi şocurilor sistemice, iar crizele financiare reprezintă survenirea evenimentelor

76

sistemice în sectorul financiar, care au drept consecinţă pierderi economice considerabile şi

neîncrederea populaţiei în sistemul bancar, ceea ce impune costuri concrete economiei reale.

Ţinînd cont de rolul de intermediere a fondurilor care le revine băncilor, instabilităţile

sistemului bancar pot duce la un declin în procesele de creditare şi investiţii, precum şi

insolvabilitatea instituţiilor neviabile, fiind implicate atît băncile mici cît şi cele mari care, de

regulă, se consideră a fi mai sigure. Totodată, cîteva instituţii aflate în situaţii de stres pot provoca

efectul „domino” şi pot cauza disfuncţionalităţi în întregul sector bancar, fapt ce şi determină

necesitatea asigurării stabilităţii nu doar a întregului sistem bancar, ci şi a fiecărei instituţii bancare

în parte. Declanşarea crizelor poate avea loc în cîteva etape: etapa iniţială, caracterizată prin

înregistrarea problemelor în bilanţurile instituţiilor financiare, care în condiţii nefavorabile trece în

cea de-a doua etapă, criza monetară propriu-zisă. Într-un sistem bancar instabil este mai puţin

probabil că banca centrală va întreprinde măsuri de protecţie a monedei naţionale, deoarece acest

fapt va conduce neapărat la majorarea ratelor şi, astfel, la înrăutăţirea bilanţurilor băncilor, ceea ce

poate genera apariţia celei de-a treia etape, criză financiară. Economiştii americani M.Burton şi

R.Lombra, caracterizînd structura crizelor financiare, menţionează că etapa iniţială a declanşării

acestora este cauzată de riscurile caracteristice intermedierii financiare, care odată cu segmentarea

creanţelor financiare poate duce la default şi se poate solda cu criză financiară (figura 2.3.1)

Figura 2.3.1. Structura unei crize financiare* *Sursa: M. Burton, R. Lombra The Financial System and the Economy Principles of Money and Banking, ed. Thompson-South-Western, 2003 [39, p.306]

Riscul aferent intermedierii financiare

Riscul ratei dobînzii

Riscul de lichiditate

Riscul de schimb valutar

Combinat cu segmentarea creanţelor financiare

trece în

Default, care cauzează crizele financiare

Riscul de default

77

Estimarea costurilor unei crize financiare este deseori dificilă. În medie, costurile acţiunilor

„de reparaţie” a sectoarelor bancare în ţările în tranziţie sînt caracterizate prin 10% din PIB-ul ţării.

Economiştii G.Hogarth şi V.Suporta estimează costurile crizelor bancare sistemice cu cifra de 20%

din PIB [169]. În tabelul 2.3.1 sînt reflectate costurile suportate de diverse state, ca urmare a

crizelor financiare ce au avut loc în anii 1990-1995.

Tabelul 2.3.1 Costul crizelor bancare, 1990-1995*

Ţara Perioada Costul exprimat în % din PIB Finlanda 1991-1994 8,4 Japonia 1990-1997 20 Spania 1977-1985 16,8 Suedia 1991 6,4 SUA 1980-1986 2,5 Chile 1981-1983 41,2 Argentina 1980-1982 55,3 Indonezia 1987-1988 80 Israel 1977-1983 30 Coreea 1987-1988 60 Malaysia 1987-1988 45 Thailanda 1987-1988 45 Uruguay 1981-1984 24,2 Venezuela 1994-1995 18,2

*Sursa: Bank of England. Financial Stability and Central Banks, CCBS, Routledge, 2000 [115]

Acest tabel denotă faptul că valoarea economică a stabilităţii financiare este considerabilă,

fapt ce şi determină necesitatea întreprinderii măsurilor de rigoare în vederea evitării crizelor

sistemice posibile.

Pe lîngă rezonanţă sistemică, instabilităţile financiare pot avea o amploare internaţională,

determinată de cele trei elemente de bază ale unui sistem financiar – instituţiile financiare, piaţa

financiară, sistemele de plăţi şi de decontări, care se internaţionalizează continuu. Dacă la începutul

anilor 1980 practic fiecare ţară OECD limita sau chiar refuza înfiinţarea instituţiilor financiare

străine pe teritoriul său, cu timpul, această „discriminare” a dispărut. Internaţionalizarea sistemelor

bancare a luat amploare odată cu procesele de integrare şi globalizare, liberalizarea legislaţiei

bancare din aceste ţări şi, concomitent, cu oportunităţile de afaceri propuse băncilor străine de către

sistemele bancare ale ţărilor-gazdă.

Integrarea statelor noi în UE, pe lîngă dezvoltarea sectoarelor financiare implica şi diverse

riscuri pentru stabilitatea sectorului bancar menţionate la punctul 1.3 al tezei. Problemele sistemului

bancar dintr-o ţară se pot extinde şi asupra sistemelor bancare ale altor state membre, în primul rînd

prin intermediul băncilor ce îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional. În baza celor menţionate

constatăm că, un pas important în procesele de integrare europeană îl constituie cooperarea

transfrontalieră eficientă. Funcţia dată la nivelul de UE îi revine Comitetului pentru Supraveghere

78

Bancară din cadrul Sistemului European al Băncilor Centrale. Mai mult ca atît, crizele pieţelor

financiare din anii 1990 au dus la majorarea schimbului de informaţii şi la o strînsă cooperare

internaţională în domeniul stabilităţii financiare.

Consecinţele crizelor determină necesitatea examinării cauzelor de bază ale instabilităţilor

financiare, deoarece acestea reprezintă o valoare majoră pentru supravegherea bancară şi cea a

pieţelor financiare.

Este cert că, instabilităţile financiare pot fi cauzate şi influenţate de factorii macroeconomici.

Pentru a demonstra aceasta este de ajuns să analizăm riscurile de bază pentru bănci: riscul de piaţă,

riscul ratelor dobînzii, riscul valutar, riscul de default, riscul de credit, riscul de lichiditate etc.

Savantul rus M.Matovnikov, analizînd cauzele macroeconomice care provoacă instabilităţi

financiare, menţionează 3 categorii de factori: scăderea bruscă a inflaţiei; creşterea volumului de

creditare; problemele balanţei de plăţi şi schimbări esenţiale în preţurile la active [191]. Însă, mediul

macroeconomic instabil nu este unicul factor care cauzează probleme în sectorul bancar.

În aşa mod, proprietarii şi supraveghetorii neexperimentaţi, precum şi informarea asimetrică,

schimbările tehnologice ce rezultă din dezvoltarea economică de asemenea reprezintă cauzele de

bază ale apariţiei instabilităţilor bancare. Expansiunea creditelor şi creşterea preţurilor la active sînt

factori care au precedat practic toate crizele bancare în diverse ţări şi, deci, reprezintă de asemenea

premise pentru apariţia instabilităţilor financiare. De exemplu, în crizele din Mexic şi Asia de Est

ponderea creditelor nefavorabile a depăşit cu zece la sută indicatorul menţionat pînă la criză [152].

Cauzele principale ale unui astfel de indicator rezultă din managementul necorespunzător al

procesului de acordare a creditelor, precum şi al riscurilor determinate de acest proces. Totodată,

diversificarea portofoliului nu reprezintă o garanţie pentru eliminarea deplină a riscului de faliment,

îndeosebi pentru băncile care se specializează în creditarea unui sector determinat. Drept exemplu

pot servi îngrijorările apărute în sectorul bancar autohton în anul 2006, ca rezultat al crizei vinului.

Cu toate că, creditele acordate vinificaţiei au constituit circa 14% din portofoliul creditelor

sistemului bancar şi chiar nerambursarea acestora nu ar fi cauzat criză sistemică, a apărut panică în

rîndurile deponenţilor, trezînd neliniştea autorităţilor naţionale şi internaţionale cu privire la

stabilitatea sistemului bancar. Astfel, putem concluziona că riscul de faliment este imposibil de

eliminat în absolut.

O altă problemă importantă care poate cauza instabilităţi bancare constă în faptul că

majoritatea băncilor se află în relaţii de afiliere cu grupuri industriale şi comerciale. Numele

adevăraţilor proprietari ai băncilor pot fi „camuflate” după companii sau persoane „nule” ce nu se

divulgă publicului. O astfel de situaţie cauzează mari riscuri din punct de vedere informaţional şi al

guvernării corporative, ceea ce constituie o cauză a evaluării nesatisfăcătoare a riscurilor, reieşind

79

din volumul de creditare a terţilor. Opacitatea proprietăţii în sistemul bancar favorizează creditarea

conexă a părţilor legate, fapt ce poate avea o influenţă negativă asupra băncii. Astfel,

disfuncţionalităţile în sistemul bancar de asemenea pot fi provocate şi de creditele extinse

managerilor, acţionarilor sau părţilor legate ale băncilor, în condiţii mai favorabile decît cele de

piaţă, fapt ce expune banca unor riscuri excesive.

Disfuncţionalităţile bancare pot apărea şi din cauza unei guvernări corporative inadecvate,

absenţa unei structuri oportune a acţionarilor, managerilor, deponenţilor şi supraveghetorilor,

precum şi din cauza lipsei unui comportament prudent al acestor bănci. Nerespectarea principiilor

„potrivit şi adecvat” (fit and proper) poate condiţiona instabilităţi în sistemele bancare, îndeosebi în

statele aflate în tranziţie, ceea ce se datorează faptului că licenţa de funcţionare a băncilor în aceste

ţări este acordată uneori cu uşurinţă, iar supravegherea bancară este insuficientă pentru asigurarea

stabilităţii sistemului. Astfel de neregularităţi au determinat apariţia şi manifestarea unui număr

considerabil de instabilităţi bancare.

Mexic, Ecuator, unele ţări din Asia de Est şi Rusia au avut de trecut prin crize financiare şi din

cauza unei reglementări şi supravegheri financiare nesatisfăcătoare. Cînd liberalizarea financiară a

deschis noi oportunităţi pentru asumarea riscurilor, sistemele de reglementare şi supraveghere

bancară nu erau capabile să limiteze în mod oportun supunerea excesivă la riscuri şi hazardul moral.

Actualmente, autorităţile competente ale statelor, precum şi instituţiile financiare internaţionale (de

ex. în cadrul Programului FSAP) pun un accent major, pe lîngă aplicarea principiilor „potrivit şi

adecvat” faţă de managementul băncilor şi lichidarea instituţiilor bancare insolvabile şi pe

promovarea supravegherii băncilor comerciale, inclusiv pe instruirea şi, nu în ultimul rînd, pe

remunerarea supraveghetorilor.

Suplimentar la aceasta, o altă problemă care poate submina stabilitatea sistemului bancar, mai

cu seamă a ţărilor aflate în tranziţie, constă în implicarea statului în activitatea sistemului bancar.

Un număr considerabil de instabilităţi bancare ar putea fi prevenit, dacă autorităţile de supraveghere

ar dispune de independenţă şi de pîrghiile necesare pentru o intervenţie eficientă, promptă şi în timp

util. Pentru promovarea unui sistem stabil, supraveghetorii bancari trebuie să dispună de o

independenţă operaţională şi nicidecum să nu fie supuşi presiunilor politice.

Disfuncţionalităţile financiare de asemenea pot de fi cauzate şi de liberalizarea financiară

prematură. În perioada de tranziţie este dificil de efectuat managementul riscurilor asociate cu noile

activităţi în care se implică instituţiile financiare din cauza experienţei insuficiente a managerilor şi

supraveghetorilor, fapt care şi poate majora probabilitatea apariţiei instabilităţilor bancare. Mai mult

ca atît, în cazul concurenţei cu băncile străine, băncile autohtone deseori sînt încurajate să facă

investiţii riscante pentru a-şi menţine veniturile.

80

O problemă acută reprezintă dolarizarea excesivă a sectorului bancar. Riscul generat de

dolarizarea excesivă poate provoca instabilităţi în cazurile în care băncile acceptă depozite în

monedă naţională şi acordă credite în valută străină. Astfel, o depreciere neaşteptată a monedei

naţionale poate afecta profitabilitatea băncii. Drept exemplu pot servi Mexic şi ţările din Asia de

Est, unde în perioadele de criză băncile şi alte instituţii financiare au avut obligaţiuni semnificative

în valută străină, a căror valoare a crescut brusc ca rezultat al deprecierii monedei naţionale.

Problemele agenţilor economici, firmelor şi gospodăriilor au determinat incapacitatea acestora de a

rambursa datoriile, fapt care a şi condiţionat pierderi la credite în partea activă a bilanţurilor

instituţiilor financiare. De aceea Directivele europene prevăd reglementări care limitează poziţia

valutară a băncii. E de menţionat că, actele normative bancare autohtone, asemenea Directivelor

europene reglementează poziţia valutară deschisă a băncilor, fapt care influenţează pozitiv

stabilitatea sectorului bancar al RM.

Pot contribui la instabilităţile sectorului bancar şi aşa-numitele bănci „prea mari pentru a

falimenta” (too-big-to fail banks). Banca se consideră a fi prea mare pentru a falimenta, dacă efectul

falimentului acesteia asupra stabilităţii sistemului financiar şi asupra activităţii economice reale este

atît de sever încît este necesară susţinerea acesteia de către organele competente. De exemplu,

guvernul SUA a început promovarea politicii de susţinere a băncilor prea mari pentru a falimenta,

după falimentul băncii mari Continental Illinois în 1984 care a cauzat instabilităţi considerabile în

sistemul bancar al SUA [206]. Conform Actului cu privire la Asigurarea Federală a Depozitelor, la

proprie sa discreţie, guvernul putea susţine orice bancă falimentară, dacă funcţionarea în continuare

a unei astfel de bănci era esenţială pentru asigurarea prestării serviciilor bancare adecvate în

comunitate [207,p.354]. Băncile „mari” sînt prea importante pentru sistemul bancar, astfel

presiunea pe care o pot exercita este semnificativă reieşind din rolul care le revine în cadrul

sistemului bancar. Deşi stabilitatea băncilor „prea mari pentru a falimenta” este importantă, nu

trebuie ignorate nici băncile mici, deoarece chiar şi prăbuşirea unei bănci mici poate provoca panică

în rîndurile deponenţilor.

De asemenea, una din cauzele caracteristice crizelor financiare este emisiunea obligaţiunilor

de stat cu venituri extrem de înalte. Spre exemplu, dacă creanţele în ţările dezvoltate se plasează cu

o rată de cel mult 4-5% anual, în ţările în curs de dezvoltare – cu o rată de 10-15%, în ţările CSI – în

unele cazuri atingînd circa 20%, în Moldova obligaţiunile de stat în perioada crizei anilor 1990 au

fost plasate cu dobînzi de 40-80%, ceea ce denotă cu certitudine că emisia de creanţe se făcuse fără

a se ţine cont de posibilităţile de stingere a lor.

O altă problemă care poate condiţiona instabilitatea sistemului bancar constă în faptul că

dezvoltarea sistemului bancar şi instrumentele financiare moderne pot fi folosite de infractori în

81

scopurile de spălare a banilor. Băncile pot acţiona involuntar ca intermediari în transferul sau

depozitarea mijloacelor băneşti provenite din activitatea criminală, ceea ce poate submina imaginea

băncii prin asocierea acesteia cu activităţile criminale. Reputaţia deteriorată a băncii provoacă

neîncrederea deponenţilor şi chiar retragerea depozitelor, fapt ce afectează atît stabilitatea băncii în

cauză, cît şi a întregului sistem bancar.

În contextul celor expuse, ne referim la factorii de bază care ar putea preveni apariţia

instabilităţilor bancare sau cel puţin ar micşora influenţa acestora asupra stabilităţii şi siguranţei

sectorului bancar. Căile principale de prevenire a instabilităţilor şi crizelor financiare la care face

referinţă savantul F.Mishkin sînt supravegherea prudenţială; contabilitatea şi cerinţele cu privire la

dezvăluire; disciplina de piaţă; elaborarea sistemului juridic şi a cadrului legal oportun;

managementul capitalului; reducerea rolului instituţiilor financiare aflate în proprietatea statului;

eliminarea instituţiilor prea mari pentru a falimenta (too-big-to-fail banks); politica monetară şi

stabilitatea preţurilor; respectarea regimurilor de schimb valutar şi menţinerea rezervelor de valută

străină etc. [195].

Experienţa multor ţări ne demonstrează că o condiţie oportună pentru evitarea apariţiei

crizelor este promovarea politicii monetare axate pe un sistem financiar stabil şi o credibilitate

certă, deoarece piaţa financiară este un indicator care evidenţiază problemele fundamentale

existente în sistem. Numitorul comun al ţărilor care au trecut prin crize financiare îl reprezintă

problemele ce rezultă din greşelile economiei politice şi din imperfecţiunile cadrului normativ.

Acestea pot fi înlăturate prin implementarea continuă de către autorităţile din ţară a standardelor

internaţionale, cum ar fi cele elaborate de Comitetul Basel şi Directivele europene, în domeniul

sistemelor de plăţi, contabilităţii şi auditului, asigurării măsurilor de transparenţă în politicile

monetare şi fiscale. Mai mult ca atît, crizele financiare recente au determinat slăbiciunile şi au

demonstrat necesitatea asigurării transparenţei şi dezvăluirii informaţiei, ceea ce pot fi realizate prin

implementarea noului Acord Basel II.

Pornind de la subiectele discutate la punctul 1.2 ce ţin de prevederile Acordului Basel II

menţionăm că, după părerea noastră, capitalul joacă rolul decisiv în prevenirea instabilităţilor

bancare, reprezentînd o garanţie contra insolvabilităţii şi protejează sistemul bancar de expunerea

excesivă la risc. Capitalul bancar serveşte drept un instrument de bază în perioadele de instabilitate

economică, iar creşterea nivelului capitalului sau constituirea lui ca fiind element mai sensibil la

risc contribuie la stabilizarea sistemul bancar şi micşorarea costurilor cauzate de falimentele

bancare. Cerinţele de majorare a capitalului reprezintă soluţia problemei de reglementare a

riscurilor care provoacă crize sistemice, deoarece anume capitalul contribuie la stabilitatea şi

siguranţa sectorului bancar. Capitalul protejează băncile de pierderi imprevizibile şi, prin asigurarea

82

solvabilităţii şi lichidităţii, micşorează costurile de îndatorare ale băncilor şi reduce posibilitatea

survenirii falimentelor bancare. Totodată, nu vom supraaprecia rolul capitalului în asigurarea

stabilităţii sectorului bancar. Suficienţa capitalului este doar un singur aspect al supravegherii

prudenţiale, pe lîngă multe alte aspecte ale managementului riscului, care sînt de o importanţă

majoră pentru stabilitatea băncilor.

În contextul celor menţionate, pentru asigurarea stabilităţii sectorului financiar şi prevenirea

instabilităţilor bancare se evidenţiază şi rolul reglementării şi supravegherii financiare. Astfel, în

scopul prevenirii instabilităţilor financiare este necesară asigurarea aplicării unor acţiuni de corecţie

prompte de către autoritatea de supraveghere pentru stoparea declinului şi activităţilor nedorite ale

instituţiilor financiare, limitarea hazardului moral prin supravegherea prudenţială a acestora şi

pentru impunerea acoperirii eventualelor pierderi de către acţionarii şi managerii băncilor, precum

şi suspendarea activităţii instituţiilor financiare care nu dispun de capital suficient. În condiţiile

intensificării interconexiunilor dintre pieţele financiare este tot mai greu de abordat tema stabilităţii

financiare în limitele sistemului bancar naţional. Astfel, în contextul integrării în structurile

europene este necesară examinarea căilor posibile de exercitare a supravegherii pe bază consolidată

şi transfrontalieră a băncilor.

Totodată, pentru evitarea instabilităţilor sistemului bancar este necesară efectuarea unui

management eficient al riscurilor prin determinarea politicilor şi exigenţelor faţă de desfăşurarea

activităţilor ce prezintă un risc major pentru activitatea instituţiilor financiare, implementarea unor

sisteme de control intern adecvate pentru monitorizarea şi evaluarea acestor riscuri, precum şi

prevenirea fraudelor sau activităţilor ilegale ale unor angajaţi. În acest context de asemenea se

impune necesitatea implementării noului Acord Basel.

Este absolut necesară asigurarea transparenţei sectorului bancar, precum şi respectarea

principiilor „potrivit şi adecvat” în autorizarea băncilor şi în confirmarea persoanelor în funcţia de

administrator a acestora.

Pentru evitarea instabilităţilor financiare este necesară stimularea proceselor de reorganizare

şi privatizare a instituţiilor financiare, ceea ce ar permite micşorarea influenţei statului asupra

sectorului bancar, atragerea şi accesul pe piaţă al băncilor străine, ar impulsiona procesele de

contopire şi absorbţie a băncilor.

Pentru a evita instabilităţile bancare cauzate de procesele de spălare a banilor prin intermediul

instituţiilor financiare, băncile sînt obligate prin actele normative în vigoare să determine adevărata

identitate a clienţilor săi, sursa mijloacelor financiare, precum şi operaţiunile potenţiale ale

clienţilor. Fiecare instituţie financiară dispune de un program continuu de instruire a angajaţilor, de

selecţie strictă a cadrelor pentru a asigura profesionalismul lor înalt şi a recurge la audit pentru

83

exercitarea controlului asupra sistemului. Cunoaşterea mai bună a clienţilor băncilor şi

monitorizarea continuă a conturilor şi tranzacţiilor le permite managerilor să asigure stabilitatea

băncilor şi să evite expunerea acestora la riscul de imagine.

Una dintre cauzele principale a contagiunii sistemului bancar constă în opacitatea acestuia şi

în dezinformarea publicului. Îndeosebi în timpul panicii, deponenţii, îngrijoraţi de siguranţa

economiilor lor, îşi retrag depozitele, fapt care cauzează probleme întregului sistem bancar. În

scopul prevenirii instabilităţilor şi crizelor financiare sau cel puţin pentru micşorarea frecvenţei

apariţiei acestora multe ţări au creat sisteme de asigurare a depozitelor. Punctul 2.3.2 analizează

beneficiile şi riscurile privind stabilitatea sistemului bancar determinate de crearea unor astfel de

scheme.

2.3.2 Schemele de garantare a depozitelor şi stabilitatea sistemului bancar

Specificul activităţii băncilor condiţionează necesitatea existenţei unui mecanism de garantare

a depozitelor, ceea ce reprezintă o modalitate general acceptată în menţinerea stabilităţii şi

viabilităţii sistemului bancar. Scopul prioritar al unui astfel de mecanism este prevenirea „panicii”

în rîndurile deponenţilor şi, ca rezultat, evitarea retragerii masive a depozitelor.

În cazul lipsei sistemelor de garantare a depozitelor uneori şi o mică vulnerabilitate financiară

poate cauza insolvabilitatea băncilor şi instabilitatea întregului sistem bancar, determinată de

neîncrederea deponenţilor. Astfel, costurile asumate de băncile comerciale prin participarea în

schemele de garantare a depozitelor nici nu pot fi comparate cu consecinţele retragerii masive a

depozitelor bancare atît din instituţiile financiare problematice, cît şi din sistemul bancar în

ansamblu.

Protecţia depozitelor este un element esenţial, extrem de important în condiţiile de concurenţă

şi conduce la asigurarea stabilităţii pe piaţă bancară şi financiară, concluzie care poate fi confirmată

prin experienţa celor 70 ani de funcţionare a schemelor de garantare în 95 de ţări [319]. Stabilirea

unui sistem eficient de garantare a depozitelor contribuie la atragerea deponenţilor, stimulîndu-i să-

şi investească mijloacele băneşti păstrate „sub pernă”. Mai mult ca atît, sistemele de garantare de

asemenea îi scutesc pe deponenţii mici de necesitatea estimării periodice a situaţiei financiare a

băncii, în care aceştia îşi depun mijloacele băneşti, fapt ce nu este deloc uşor pentru persoanele ce

cunosc mai puţin piaţa financiară.

Totodată schemele de garantare a depozitelor nu soluţionează problemele bancare existente pe

piaţă şi nu asigură stabilitatea sistemului financiar. Nici o schemă de garantare cît de perfectă ar fi,

nu poate rezolva în ansamblu problemele de acest gen. Schemele de asigurare a depozitelor nu

84

reprezintă o soluţie magică, ci constituie un component care împreună cu altele alcătuiesc cadrul

optim pentru asigurarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

În multe ţări stabilirea schemelor de garantare a depozitelor a fost condiţionată de

instabilităţile bancare şi crizele de sistem: în SUA – ca urmare a marii depresiuni de la începutul

anilor 1930; în Marea Britanie – ca urmare a crizei bancare din anii 1970, în Italia – în legătură cu

falimentul „Banco Ambroziano” [71].

Practica internaţională ne demonstrează diverse modele şi scheme de garantare a depozitelor

care diferă de la o ţară la alta. Acestea pot fi administrate în mod oficial sau privat; participarea în

schemele de garantare poate fi benevolă sau obligatorie; prin scheme pot fi garantate depozitele

persoanelor fizice şi juridice sau numai cele ale persoanelor fizice; poate fi prevăzută garantarea

parţială sau totală a depozitelor; plata primelor de asigurare poate fi stabilită în funcţie de volumul

depozitelor asigurate sau reieşind din indicatorii aferenţi situaţiei financiare etc.

Prin urmare, fiecare ţară determină modalitatea potrivită de administrare a schemelor de

garantare, astfel încît să asigure stabilitatea sistemului bancar. Ca exemplu, în unele ţări schemele

de garantare a depozitelor sînt administrate de autorităţile publice: în Canada, Statele Unite ale

Americii şi în Marea Britanie – de corporaţii de stat independente, în Slovenia – de banca centrală,

în aşa ţări ca Norvegia, Germania şi Finlanda – de sectorul privat în cadrul asociaţiilor bancare.

În Elveţia, Germania, Taiwan pe parcursul unei perioade îndelungate de timp participarea în

sistemele de garantare a depozitelor a fost benevolă. Actualmente, practic în toate ţările participarea

în schemele de garantare este obligatorie, fapt care previne alegerea greşită a băncilor de către

deponenţi şi, ca rezultat, condiţionează stabilitatea sistemului bancar.

Actualmente, schemele de garantare a depozitelor prevăd asigurarea depunerilor pînă la o

anumită limită care variază de la o ţară la alta. Ca exemplu, în statele europene plafonul de

garantare constituie - 20000 euro2, Statele Unite ale Americii - 100000 dolari SUA, Italia - 103291

euro, Franţa - 60979 euro, Suedia - 28000 euro, Finlanda - 25288 euro, România - 15000 euro,

Bulgaria - 5000 euro, Rusia - 3000 euro, Ucraina 800 euro, pe cînd în Moldova limita în cauză

constituie circa 380 euro. Cele mai bune practici recunoscute pe plan internaţional ne demonstrează

că, acoperirea efectivă a depozitelor presupune un plafon de garantare care urmează să fie

echivalent cu cel puţin 1-2 ori PIB pe cap de locuitor. În Moldova acest indicator constituie 0.42, pe

cînd în Ucraina - 0.57, Rusia - 0.73, Uniunea Europeană - 1.13, Finlanda - 1.25, Suedia - 1.41,

România şi Bulgaria - 1.86, Franţa - 2.15, în Statele Unite ale Americii - 2.38, în Italia - 4.05.3

2 Nota: Directiva 94/19/EC a Parlamentului şi Consiliului European din 30 mai 1994 privind schemele de garantare a depozitelor 3 Nota: Calculele sînt efectuate reieşind din Listă de ţări în funcţie de PIB pe cap de locuitor, 2005

85

Totodată, în unele ţări, ca Turcia, Mexic şi Japonia o perioadă îndelungată de timp depozitele

se asigurau pe deplin. Avantajele unei astfel de scheme de garantare constituie faptul că falimentele

bancare sînt practic excluse. Concomitent, asigurarea deplină a depozitelor contribuie la survenirea

riscului „hazardului moral”. Astfel, pentru neimplicarea în riscuri excesive, asigurarea nu trebuie să

fie excesivă, fapt care poate justifica trecerea ţărilor menţionate la scheme de garantare parţială a

depozitelor. Volumul primelor de asigurare plătite de către bănci, similar limitelor de asigurare se

deosebesc considerabil de la o ţară la alta, variind de la 0.03 la 0.3 la sută din suma depozitelor

garantate [234]. Pe parcursul ultimilor ani, în mai multe state, se întreprind eforturi semnificative

pentru introducerea plăţii contribuţiilor, în funcţie de nivelul indicatorilor ce caracterizează situaţia

financiară şi expunerea la risc a băncii contribuabile. Un atare principiu există deja în Ungaria,

Argentina, Italia, Elveţia şi Statele Unite ale Americii unde plata primelor de asigurare se calculează

reieşind din volumul creditelor neperformante ale băncilor. În Finlanda, de exemplu, primele de

asigurare sînt constituite din două părţi: una fixă – 0.05 la sută din volumul depozitelor garantate şi

alta care depinde de indicatorul aferent suficienţei capitalului. Ţinem să precizăm că, de regulă, cu

cît este mai mic nivelul suficienţei capitalului cu atît mai înaltă este cea de-a doua parte a primelor

ce urmează a fi plătite, fapt ce, fără îndoială, stimulează băncile să-şi menţină indicatorii aferenţi

stabilităţii financiare la un nivel adecvat. Reieşind din parametrii enumeraţi, pentru asigurarea unui

sistem bancar mai stabil, o abordare similară ar putea fi aplicată în practică în Republica Moldova,

şi anume, în scopul impulsionării situaţiei deja existente a schemei autohtone de garantare.

În acest context, menţionăm faptul că, eficacitatea funcţionării schemelor de garantare a

depozitelor, depinde de regulă de mai mulţi factori, şi anume: crearea instituţiilor de garantare a

depozitelor este în strînsă legătură cu existenţa instituţiilor de supraveghere bancară, restructurarea

sistemului bancar, a auditului intern şi extern. Astfel, un sistem de supraveghere bancară adecvată

este o premisă necesară pentru funcţionarea efectivă a schemelor de garantare a depozitelor. Doar

prin supraveghere continuă este posibilă identificarea problemelor existente în bancă la etapa

iniţială de apariţie a acestora şi luarea măsurilor prompte de remediere necesare pentru micşorarea

eventualelor pierderi. În lipsa supravegherii corespunzătoare, banca centrală şi schema de garantare

a depozitelor pot implica băncile insolvabile în activităţi riscante, fapt ce poate afecta stabilitatea

întregului sistem bancar.

Un alt factor care influenţează eficacitatea schemelor de garantare a depozitelor constituie

nivelul de transparenţă a sectorului bancar. Asigurarea depozitelor poate avea efect advers în cazul

opacităţii în activitatea băncilor. În mediul transparent, deponenţii pot „disciplina” băncile care se

angajează în asumarea excesivă a riscurilor prin retragerea depozitelor. Într-un sistem funcţional de

86

asigurare a depozitelor, participarea deponenţilor în monitorizarea stabilităţii sistemului bancar este

redusă, responsabilitatea pentru acest factor fiind transferată autorităţii de reglementare şi

supraveghere. De aici concluzionăm că, reglementarea prudenţială efectivă şi supravegherea

îndeplinirii de către bănci a normelor stabilite pot preveni impactul potenţial al schemelor de

garantare.

Cu toate beneficiile acordate de schemele de garantare a depozitelor, acestea, totuşi, nu

constituie o soluţie a tuturor problemelor.

Funcţionarea acestora într-o legătură strînsă cu fenomenul hazardului moral poate condiţiona

decizii riscante şi comportament imprudent al băncilor. Posibilităţile adverse ale unui sistem de

garantare excesivă a depozitelor uneori pot „îmbrăca” şi forma instabilităţilor sistemului bancar din

cauza încurajării băncilor în finanţarea unor proiecte riscante. Astfel, schemele de protecţie a

depunătorilor trebuie să fie bine chibzuite, în aşa mod încît să nu fie prea generoase.

Practica şi calculele simple demonstrează că schemele de garantare nu pot acoperi totalmente

pierderile rezultate din crizele financiare din cauza lipsei resurselor necesare. Această afirmaţie

poate fi susţinută de următorul exemplu: în Republica Moldova resursele acumulate de către Fondul

de Garantare a Depozitelor destinate garantării acestora constituie doar 0,1 la sută din volumul total

al activelor pe sistemul bancar.

Referindu-ne la sistemul de asigurare a depozitelor autohton, acesta funcţionează în republică

din anul 2004 şi este administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, care este

constituit ca persoană juridică de drept public. Faptul dat oferă independenţă juridică organului

respectiv, ceea ce presupune evitarea în luarea deciziilor a influenţei politice, industriei bancare etc.

Concomitent, sistemul de garantare a depozitelor din Moldova presupune obligativitatea

participării tuturor băncilor din republică şi se răsfrînge asupra majorităţii depozitelor în moneda

naţională şi în valută străină păstrate de către persoanele fizice rezidente şi nerezidente în băncile

respective.

În Moldova plafonul de garantare constituie 4500 lei, acoperind ponderea cea mai mare a

depozitelor mici, totodată fiind evitată depăşirea capacităţii de finanţare a băncilor din sistem.

Plafonul stabilit este adecvat situaţiei actuale pe piaţa bancară a republicii, păstrîndu-se principiul

neafectării stabilităţii financiare a băncilor şi respectiv, promovării integrităţii sistemului bancar.

Mijloacele Fondului de garantare a depozitelor din Republica Moldova, destinate pentru plata

depozitelor garantate se acumulează din contribuţiile iniţiale şi trimestriale plătite de către bănci. În

cazul insuficienţei mijloacelor acumulate, băncile sînt obligate să plătească contribuţii speciale în

condiţiile stabilite de către Fond. Dacă activele Fondului, inclusiv contribuţiile speciale, sînt

87

insuficiente pentru achitarea integrală a depozitelor garantate, acesta poate apela pentru susţinere

din partea statului (Ministerul Finanţelor) şi a instituţiilor financiare prin contractare de împrumut.

În scopul exercitării atribuţiilor sale Fondul este în drept să solicite informaţii, în limita

disponibilităţii, de la băncile comerciale şi Banca Naţională a Moldovei, ceea ce-i permite să

desfăşoare adecvat activitatea. Specificul schemei de garantare a depozitelor existent în RM este

reflectat în Anexa 14 la teză.

În baza celor expuse, constatăm că fenomenul de garantare a depozitelor poate avea o

apreciere dublă: pe de o parte, acesta contribuie la prevenirea instabilităţilor bancare ce pot fi

cauzate de retragerile masive ale depozitelor în cazul unor destabilizări financiare, iar pe de o altă

parte, determină asumarea anumitor riscuri suplimentare de către instituţiile financiare care

participă în schemele de garantare, fapt ce generează riscurile sistemice pentru întregul sistem

bancar.

Totodată, remarcăm importanţa existenţei sistemelor de garantare a depozitelor pentru

asigurarea stabilităţii sectorului bancar, deoarece însuşi faptul funcţionării acestora, contribuie la

rezolvarea mai multor probleme, şi anume: menţinerea credibilităţii sistemului bancar; stimularea

atragerii mijloacelor băneşti pe termen lung şi extinderea posibilităţilor investiţionale ale băncilor;

promovarea mecanismului de evitare a crizelor de lichiditate a sistemului bancar în ansamblu sau a

unor bănci în parte; reducerea cheltuielilor băncilor şi a statului pentru „reanimarea” sistemului

bancar în perioadă de criză etc.

Funcţionarea schemelor de garantare a depozitelor nu poate asigura stabilitatea sistemului

bancar. Totodată, fără un cadru de supraveghere bancară care impune promovarea transparenţei şi

disciplinei de piaţă, schemele de garantare pot fi ineficiente şi pot chiar majora riscul hazardului

moral, precum şi costurile de rezolvare a instabilităţilor financiare şi a situaţiilor de criză.

Pentru a micşora probabilitatea survenirii riscului hazardului moral propunem o diferenţiere în

mărimea primelor de asigurare plătite de bănci. Astfel, pentru băncile cu un grad sporit de risc

primele în cauză urmează să fie mai mari decît cele prevăzute pentru băncile care se încadrează în

categoria băncilor „neriscante”. Întru realizarea acestui obiectiv este necesară o colaborare adecvată

între autoritatea de supraveghere şi Fondul de garantare a depozitelor în vederea atribuirii nivelului

expunerii la risc a fiecărei bănci în parte şi determinarea în baza acestuia a primelor de asigurare ce

urmează a fi plătite de către bănci.

Astfel, în contextul celor expuse în capitolul II al tezei concluzionăm că, politica de asigurare

a stabilităţii financiare trebuie să fie îndreptată în următoarele direcţii:

88

- reglementarea şi supravegherea continuă a sistemului bancar autohton de către banca

centrală şi asigurarea unei cooperări mai strînse dintre autorităţile de supraveghere a sectorului

bancar cu cele ale sectorului nonbancar, precum şi raportarea de către bănci pe bază consolidată;

- majorarea cerinţei faţă de capital şi evaluarea mai sensibilă la risc a acestuia, cu scopul

promovării consolidării sistemului bancar;

- restructurarea sistemului bancar, în scopul micşorării influenţei statului asupra sistemului

bancar, atragerii investitorilor străini şi lichidării băncilor neviabile (prin privatizarea băncilor de

stat şi stimularea proceselor de contopire sau absorbţie a instituţiilor financiare);

- prevenirea utilizării băncilor în scopurile de spălare a banilor prin aplicarea măsurilor

îndreptate spre cunoaşterea mai bună a clienţilor băncilor, monitorizarea continuă a conturilor şi

tranzacţiilor, îndeosebi a celor cu un grad înalt de risc, care pot afecta siguranţa şi imaginea

băncilor;

- sporirea credibilităţii sectorului bancar prin implementarea schemelor de garantare a

depozitelor şi asigurarea transparenţei activităţii băncilor.

În capitolul III al tezei, pe lîngă perspectivele de consolidare a direcţiilor menţionate de

sporire a siguranţei sistemului bancar autohton, sunt abordate şi alte direcţii de bază de stabilizare a

acestuia, a căror realizare reprezintă o importanţă majoră pentru atingerea dezideratului de integrare

europeană.

89

CAPITOLUL III. Stabilizarea şi sporirea siguranţei funcţionării sistemului bancar al RM în perspectiva integrării în UE

3.1 Perspectivele de consolidare a sistemului bancar al RM în contextul integrării în UE

Stabilitatea sistemului financiar, prin prisma integrării în spaţiul european, depinde de un şir

de factori, influenţa majoră revenind în primul rînd, cadrului legal şi instituţional, reformelor

regulatorii, în al doilea rînd, modului de supraveghere a sectorului bancar, precum şi prevenirii

instabilităţilor acestuia.

Consolidarea funcţionării sistemului bancar autohton constituie o premisă importantă pentru o

eventuală integrare a acestuia în structurile europene. Pentru a determina direcţiile principale de

consolidare este necesar să ne referim la impedimentele în funcţionarea lui, mai cu seamă la acelea

care îngrijorează atît autorităţile autohtone, cît şi instituţiile financiare internaţionale. Astfel, mai

întîi de toate, vom analiza principalele rezerve cu privire la funcţionarea sistemului bancar autohton,

ce stau în calea stabilizării şi sporirii siguranţei acestuia şi vom evalua posibilele căi de evitare a lor.

De menţionat faptul că, sectorul financiar nu funcţionează într-un vacuum, iar eficienţa şi

stabilitatea acestuia depinde nu doar de standardele prudenţiale respective, de instituţiile financiare,

dar şi de stabilitatea macroeconomică.

Savanţii R.King şi R.Levine într-un studiu bazat pe examinarea situaţiilor în 80 de state în

perioada 1960 – 1989, demonstrează existenţa unei corelări directe dintre sectorul bancar dezvoltat

şi creşterea economică [181,p.513]. Faptul că dezvoltarea pieţei financiar-bancare este într-o

dependenţă directă şi robustă de creşterea economică curentă şi pe termen lung este susţinut şi în

lucrarea savanţilor americani R.Levine şi S.Zervos [184,p.538].

Totodată, într- o altă lucrare, savantul R.Levine demonstrează pe exemplul a 74 de state,

analizate în perioada anilor 1960 - 1995, o interdependenţă dintre dezvoltarea intermedierii

financiare şi creşterea economică, utilizînd un şir de indicatori de intermediere, cum sînt: creşterea

numărului total al instituţiilor financiare ce desfăşoară activitate de intermediere şi extinderea

activităţilor de creditare a sectorului privat de către instituţiile financiare [186,p.31]. R.Levine de

asemenea demonstrează că dezvoltarea intermedierii financiare este susţinută de astfel de factori

cum sînt: (1) legislaţia care acordă prioritate creditorilor asiguraţi care primesc valoare prezentă

totală a creanţelor companiilor falimentate; (2) sistemul juridic care forţează îndeplinirea clauzelor

contractuale; (3) calitatea înaltă a standardelor de contabilitate care asigură o raportare financiară

comprehensivă şi comparabilă.

Menţionăm că aceste premise sînt caracteristice doar unei economii stabile şi dezvoltate, astfel

se poate de concluzionat cu privire la existenţa unui cerc vicios: fără o economie stabilă este

imposibilă funcţionarea sigură a unui sistem bancar, pe cînd fără un sistem bancar eficient şi

90

competitiv este imposibilă crearea unei economii dezvoltate. Totodată, în capitolul ce urmează

accentul major va fi pus anume pe problemele de ordin prudenţial, aferente activităţii sistemului

bancar.

Ţinînd cont de faptul că una dintre direcţiile strategice pentru dezvoltarea sistemului financiar,

incluse în Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană este asigurarea

implementării recomandărilor Fondului Monetar Internaţional obţinute în cadrul Programului de

Evaluare a Stabilităţii Sectorului Financiar (FSAP)- Moldova [79, p.16], vom estima în primul rînd

neajunsurile de bază menţionate de FMI şi Banca Mondială ca rezultat al evaluării sistemului

bancar autohton [85, p.4-5].

Printre deficienţele menţionate de misiune în cadrul programului FSAP au fost următoarele:

probleme ce ţin de lipsa transparenţei în structura proprietarilor băncilor, ceea ce nu permite

autorităţii de supraveghere să garanteze respectarea limitelor de prudenţă pentru împrumuturi şi

riscuri mari, impactul expansiunii creditelor, problemele provenind din rolul crescînd al statului în

sistemul bancar [85,p.4-5]. Unele dintre aceste probleme, şi anume netransparenţa în structura

proprietarilor şi clienţilor băncilor, rolul crescînd al statului în sistemul bancar au fost menţionate şi

în Rapoartele de Tranziţie întocmite de BERD pentru ultimii ani [74]. Mai mult ca atît, în Raportul

de Tranziţie BERD pentru anul 2006, pe lîngă altele, sînt specificate lipsa unui sistem efectiv de

supraveghere bancară care determină persistenţa în continuare a guvernării corporative inadecvate,

nivelul de concurenţă insuficient şi opacitatea în sistemul bancar al RM [74].

Transparenţa constituie una dintre condiţiile principale privitor la respectarea disciplinei

efective de piaţă, deoarece deponenţii mici reprezintă stratul cel mai puţin informat şi neprotejat al

participanţilor în procesele economice. Abordarea disciplinei de piaţă, realizată prin intermediul

dezvăluirii informaţiei publicului, este unul dintre cei trei „piloni” ai noului Acord Basel II

[117,p.184-199] şi face parte din noile Directive europene, fapt care demonstrează importanţa

acesteia pentru promovarea unui sistem bancar stabil şi sigur.

Transparenţa este elementul de bază al unui sistem bancar efectiv supravegheat, stabil şi sigur.

Dezvăluirea informaţiei, disciplina efectivă de piaţă şi supravegherea oportună presupun

determinarea exigenţelor faţă de date, care sînt necesare pentru estimarea corectă a activităţii

băncilor şi riscurilor cu care se confruntă. Transparenţa în sectorul bancar contribuie la sporirea

posibilităţilor agenţilor economici şi persoanelor fizice de a selecta corect băncile care activează în

condiţii suficient de prudente, fapt ce stimulează investirea mijloacelor temporar disponibile în

băncile capabile să-şi dirijeze prudent activitatea.

În baza prevederilor actelor normative bancare autohtone în vigoare, băncile publică periodic

un şir de indicatori financiari care facilitează aprecierea calităţii activelor, rentabilităţii capitalului

91

etc. şi permit verificarea gradului de conformitate al activităţii băncilor cu exigenţele impuse de

legislaţia în vigoare, ceea ce într-un anumit mod confirmă existenţa transparenţei în sistemul bancar

al RM. Totodată, o problemă majoră reflectată în rapoartele organizaţiilor financiare internaţionale

este dezvăluirea incompletă a informaţiei cu privire la structura proprietarilor băncilor. Această

problemă trezeşte îngrijorări, deoarece opacitatea proprietăţii bancare şi o guvernare corporativă

inadecvată condiţionează imposibilitatea implementării efective a anumitor norme prudenţiale de

către bănci şi, drept consecinţă, la expunerile mari în acordarea creditelor persoanelor afiliate, fiind

complicată evaluarea la justa valoare a riscurilor.

Eliminarea totală a opacităţii structurii proprietarilor este imposibilă. Adoptarea Legii cu

privire la modificarea Legii instituţiilor financiare şi a Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare

[10] a avut menirea de a soluţiona într-o oarecare măsură această problemă prin micşorarea mărimii

cotei substanţiale în capitalul instituţiilor financiare de la 10% pînă la 5%, solicitarea de la bănci a

unui volum extins de raportare, a informaţiei cu privire la componenţa proprietarilor, limitarea

drepturilor proprietarilor din zonele sau ţările off-shore etc. Modificările ce ţin de limitarea drepturilor de a deţine cote substanţiale în capitalul băncilor de

către rezidenţii zonelor off-shore au permis micşorarea investiţiilor provenite din jurisdicţiile şi

centrele financiare menţionate, ce sînt supuse unei reglementări insuficiente. Identitatea şi

experienţa fondatorilor, managerilor şi proprietarilor beneficiari din aceste zone deseori nu sînt

verificate sau sînt verificate insuficient. Modificările menţionate au permis asigurarea transparenţei

în provenienţa mijloacelor băneşti vărsate în capitalul băncilor din ţară şi în mare măsură limitează

posibilităţile de spălare a banilor prin contribuţii în capitalul băncilor. De asemenea, ca rezultat al

acestor modificări, faţă de persoanele care pretind să deţină o cota substanţială în capitalul unei

bănci sînt aplicate testele „fit and proper”(potrivit şi adecvat). Prevederile adoptate sînt aplicate

doar noilor acţionari şi nu au putere retroactivă, însă, extinderea prevederilor Legii menţionate

impune modificarea cerinţelor faţă de persoanele care cumpără sau vînd acţiunile băncilor şi

presupune sporirea continuă a transparenţei în sectorul bancar.

Totodată, pentru promovarea în continuare a unui sistem bancar transparent este oportună

armonizarea practicilor de contabilitate cu standardele internaţionale. Pilonul trei al Acordului

Basel II ce ţine de asigurarea disciplinei de piaţă susţine convergenţa normelor internaţionale cu

privire la dezvăluirile bancare. Cu toate că în UE au avut loc mai multe eforturi pentru o raportare

unică efectuată de bănci, standardele de raportare financiară diferite utilizate de diverse state

împiedică comparabilitatea rapoartelor financiare şi astfel, servesc drept o barieră în procesele de

consolidare şi integrare a sectoarelor financiare. De exemplu, un raport al Standard&Poors

abordează dificultăţile în compararea calităţii deciziilor de creditare şi corespunderea

92

provizioanelor dintre ţări, din cauza dificultăţilor ce sînt determinate de divergenţe în reglementări

şi practici de management ce ţin de „contabilitatea calităţii activelor” [81]. În raportul în cauză, de

asemenea se menţionează că există divergenţe considerabile dintre definiţiile creditelor dubioase,

nefavorabile şi compromise şi, astfel, diferă şi politicile ratelor dobînzilor din aceste state.

Considerăm că, în vederea corespunderii standardelor şi practicii europene şi internaţionale ar fi

oportună „trecerea” băncilor din republică la raportare conform Standardelor Internaţionale de

Raportare Financiară (SIRF). E de menţionat că, în prezent băncile se conduc de Standardele

Naţionale de Contabilitate care au fost elaborate în baza Standardelor Internaţionale de

Contabilitate. Aceste standarde periodic se modifică în scopul aducerii lor în corespundere cu

prevederile SIRF, astfel sînt oportune eforturile axate pe modificarea standardelor naţionale de

raportare şi utilizarea SIRF în practica bancară autohtonă.

O altă modalitate de a majora gradul de transparenţă în sectorul bancar şi financiar este şi

publicarea periodică a unor rapoarte cu privire la stabilitatea în sectorul financiar, practică deja

aplicată în statele UE. Autorităţile financiare ale ţărilor europene au majorat în ultimii ani atenţia

acordată stabilităţii sectorului financiar, fapt ce poate fi demonstrat prin numărul crescînd al

rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară publicate de către băncile centrale. În diferite state

aceste rapoarte poartă denumiri diferite (Financial Stability Review, Financial System Review,

Monetary and Financial Stability Report etc.). Primele rapoarte de stabilitate financiară au fost

publicate la mijlocul anilor 1990 în Marea Britanie şi în unele ţări nordice. Numărul băncilor

centrale ce publică rapoartele în cauză a crescut rapid de la 2 în anul 1995 pînă la circa 50 la

sfîrşitul anului 2005 [139, p.10]. Toate rapoartele sînt axate pe elucidarea amplă a stabilităţii

sistemului financiar (circa două treimi din rapoartele publicate în statele europene sînt emise pe o

bază semestrială, iar o treime – pe bază anuală). Băncile centrale din aceste state publică rapoarte

separate cu privire la structura sistemului financiar şi informaţiile ce ţin de vulnerabilităţile şi

dezvoltarea acestuia, reflectate prin intermediul unui număr de indicatori financiari. De exemplu,

toate Rapoarte cu privire la stabilitatea financiară prezintă indicatorii ce ţin de suficienţa capitalului,

calitatea activelor, profit şi profitabilitatea sistemului financiar-bancar. Aceste rapoarte de asemenea

reflectă informaţii cu privire la activitatea de supraveghere a sectorului financiar şi prezintă date

utile privind modul şi autorităţile de supraveghere a pieţei financiare, instrumentele utilizate de

către băncile centrale pentru estimarea stabilităţii sistemului financiar.

În rapoartele cu privire la stabilitatea financiară (RSF) o deosebită atenţie se acordă analizei

subsectoarelor financiare nonbancare, a căror activitate este strîns legată şi poate influenţa

indicatorii băncilor şi pot reprezentă o sursă majoră a riscului pentru stabilitatea acestora. În context

cu cele expuse, o deosebită atenţie este acordată riscului creditar, reieşind din faptul că acesta

93

prezintă o sursă majoră pentru declanşarea riscurilor bancare şi a instabilităţii financiare. RSF

abordează riscurile şi expunerile sistemului financiar, astfel asemenea publicaţii, cum sunt

rapoartele anuale emise de băncile centrale ce reflectă performanţele sistemului bancar pe parcursul

ultimului an nu pot fi calificate ca RSF, deoarece în aceste sunt dezvăluite performanţele sistemului

bancar fără a fi abordate riscurile şi expunerile de bază ale acestuia. Totodată, spre deosebire de

rapoarte anuale, în care se evaluează preponderent starea sistemului bancar, RSF incorporează

analiza subsectoarelor din întregul sistem financiar.

Publicarea rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară poate contribui la promovarea

stabilităţii financiare prin faptul că acestea permit: promovarea cunoştinţelor cu privire la

stabilitatea financiară, înţelegerea riscurilor prin punerea la dispoziţia persoanelor interesate a

informaţiei cu privire la sursele de risc şi vulnerabilitatea sectorului financiar; motivarea băncilor şi

participanţilor de pe piaţă să promoveze stabilitatea financiară şi să îmbunătăţească infrastructura

financiară; majorarea responsabilităţilor băncii centrale în procesul de asigurare a stabilităţii

financiare, asigurînd transparenţa băncilor centrale şi personalului acestora şi o mai mare disciplină

în calitatea proceselor de supraveghere.

Examinarea practicii statelor europene în domeniul publicării RSF (prezentată în Anexa 15 la

teză) ne permite să constatăm că rapoartele din marea majoritate a statelor din UE se axează

preponderent pe activitatea şi riscurile sectorului bancar. Totodată, se poate de concluzionat că un

raport cu privire la stabilitatea financiară trebuie să includă cel puţin: informaţia cu privire la

analiza secolului nonfinanciar, deoarece acesta poate reprezenta o sursă potenţială a riscurilor de

credit pentru sectorul bancar; analiza sectorului financiar nonbancar, ţinînd cont de faptul că

interconexiunea sectorului bancar cu alte subsectoare financiare este în creştere continuă; abordarea

factorilor de risc care pot afecta activitatea sectorului bancar etc. Pe lîngă raportarea financiară de

acest gen în RM ar fi recomandabil să fie incluse şi articolele pe marginea temelor actuale aferente

indicatorilor de stabilitate financiară, publicate atît de autorii autohtoni cît şi publicaţiile

economiştilor străini (practica aplicată în RSF din Austria, Germania, Cehia, Belgia, Suedia,

Regatul Unit etc.). Este oportună şi abordarea în RSF autohtone a dimensiunilor interne şi externe

ale stabilităţii financiare, asemănător rapoartelor Olandei, Irlandei, Austriei, Belgiei şi ale altor

state.

Totodată, pentru emiterea şi extinderea rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară poate fi

atinsă doar prin dezvoltarea bazei analitice a băncii centrale în domeniu. Pentru realizarea celor

expuse este necesară intensificarea cooperării cu organele de reglementare şi supraveghere din alte

state, precum şi alte subsectoare financiare, astfel încît rapoartele date să includă toate domeniile

sistemului bancar. Analiza stabilităţii financiare a ţării prezintă de asemenea o importanţă majoră

94

pentru constituirea şi menţinerea relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv Banca

Centrală Europeană, scopul prioritar al căreia include susţinerea politicilor ce ţin de stabilitatea

sectorului financiar din Uniunea Europeană. Mai mult ca atît, determinarea la timp a

vulnerabilităţilor poate reduce expunerea la riscuri şi contribuie la sporirea rezistenţei sistemului

financiar la eventualele şocuri.

O altă problemă menţionată în îngrijorările instituţiilor financiare internaţionale şi în capitolul

II al tezei este şi creşterea considerabilă pe parcursul ultimilor ani a volumului de creditare în

sistemul bancar autohton. De obicei, dinamică crescîndă a volumului de creditare demonstrează

dorinţa populaţiei de a împrumuta bani de la bancă şi constituie una din sursele veniturilor acestora.

Totodată, pentru orice bancă şi pentru sistemul bancar în ansamblu, există o corelaţie directă dintre

volumul creditelor acordate şi riscul asumat, astfel, în cele mai multe cazuri, unei creşteri mari a

împrumuturilor acordate i se asociază şi riscuri respective înalte. Însă în situaţia în care are loc un

„boom” creditor sistemul financiar poate deveni slab şi neperformant, iar ţara la rîndul ei poate fi

supusă unui risc major de şoc macroeconomic. Cu cît mai mare este rata de creştere a

împrumuturilor acordate, cu atît mai uşor se deteriorează calitatea lor.

În aceste condiţii scopul consolidării sistemului bancar constă în minimizarea riscurilor

aferente activităţii creditoare prin îmbunătăţirea modalităţii de management al activelor şi pasivelor,

asigurarea dirijării adecvate a sistemelor de control intern, precum şi în pregătirea personalului

bancar în domeniul creditării cu un accent major pe evitarea riscului de credit. Riscurile de creditare

sînt riscuri de bază care pot destabiliza situaţia financiară a băncilor, de aceea este necesară

promovarea îmbunătăţirii continue a politicilor interne de creditare ale băncilor, în special prin

îmbunătăţirea metodelor de analiză a posibilităţii de rambursare a creditelor, de evaluare a gajului, a

riscurilor şi de formare a provizioanelor pentru eventualele pierderi aferente creditelor.

În acest context, precum şi în vederea implementării pe viitor a prevederilor noului Acord

Basel II, care solicită de la bănci cunoaşterea informaţiei pentru ultimii ani cu privire la creditele

acordate, este binevenită crearea unui birou de credite în care s-ar acumula informaţia cu privire la

debitorii „problematici” şi „litigioşi” ai băncilor, moment prevăzut şi de Strategia cu privire la

dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-2010 [11]. Astfel, crearea

unui birou specializat ar facilita obţinerea informaţiei ample necesare pentru activitatea de creditare

a băncilor. Activitatea acestui birou ar minimiza riscurile cu care se confruntă băncile în activitatea

lor de creditare, precum şi ar constitui o modalitate de micşorare a termenului de acordare a

creditelor. Indiferent de formă de organizare juridică, fie sub formă de entitate de drept public (după

cum este Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar), fie o unitate privată

(asemănătoare Fondului de Garantare a Creditelor „Garantinvest”, constituit de o companie privată

95

şi băncile din republică), biroul ar avea drept obiectiv principal colectarea volumului necesar de

informaţii asupra persoanelor juridice şi fizice, clienţii băncilor care nu şi-au onorat obligaţiunile şi

ale căror datorii au fost clasificate ca fiind dubioase sau compromise, precum şi orice alte date care

ar putea conduce la diminuarea riscurilor de creditare. Crearea acestui birou de asemenea ar

contribui la ridicarea nivelului de cultură bancară a populaţiei, prin dezvăluirea informaţiilor cu

privire la riscurile la care se expune în cazul alegerii băncii sau a unui anumit produs. Informaţia

privind achitarea de către debitori a datoriilor la credite, conturile şi cardurile bancare. Aşa birouri

funcţionează deja în majoritatea statelor europene, Federaţia Rusă şi în alte ţări.

Îmbunătăţirea guvernării corporative care a fost menţionată ca fiind un punct vulnerabil al

sistemului bancar autohton, de asemenea, urmează a fi tratată ca una dintre direcţiile prioritare

pentru asigurarea stabilităţii fiecărei bănci în parte şi, ca rezultat, a sistemului bancar în întregime.

Cu cît mai bine este organizată guvernarea corporativă în bănci, cu atît mai mare este probabilitatea

că băncile îşi vor onora obligaţiunile faţă de clienţi şi faţă de piaţă, vor proteja drepturile

acţionarilor şi persoanelor interesate, contribuind la creşterea încrederii investitorilor şi

depunătorilor.

Totodată, o guvernare corporativă inadecvată determină probleme ce ţin de nivelul înalt al

concentrării structurii proprietarilor şi opacitatea acesteia, un sistem sofisticat al managementului

corporativ în cadrul grupurilor bancare, fapt ce influenţează apariţia tranzacţiilor cu persoanele

afiliate, a conflictului de interese, utilizarea unor metode netransparente de efectuare a afacerilor şi

imposibilitatea implementării anumitor norme prudenţiale. De exemplu, în cazul expunerilor mari şi

acordării creditelor persoanelor afiliate, este împiedicată evaluarea la justa valoare a riscurilor.

Din perspectiva activităţii bancare, guvernarea corporativă implică modul în care sînt

guvernate activitatea şi afacerile băncii de către consiliul de directori şi managementul superior, ce

determină modul în care se stabilesc activele corporative, se gestionează activitatea băncii de zi cu

zi, se onorează obligaţiunile faţă de acţionari, se iau în considerare interesele altor persoane legate,

se realizează corespunderea activităţilor şi conduitei corporative pentru a asigura că banca operează

într-un mod sigur, stabil şi în conformitate cu legislaţia în vigoare. Îndeplinirea acestor obiective

prezintă un element de bază pentru funcţionarea sigură şi stabilă a băncii şi poate atenua riscurile

activităţii bancare. Organele de supraveghere trebuie să trateze guvernarea corporativă ca un

element de protecţie a deponenţilor şi să acorde ajutorul oportun băncilor privind eficientizarea

guvernării corporative, să evalueze dacă banca a aprobat şi a implementat corect politicile şi

practicile de guvernare corporativă.

Practicile eficiente ale guvernării corporative sînt deosebit de importante în cazurile în care

banca se confruntă cu probleme sau cînd sînt necesare acţiuni de corecţie semnificative, deoarece

96

supraveghetorul poate solicita implicarea consiliului de directori în determinarea soluţiilor adecvate

şi ulterior în supravegherea aplicării măsurilor corective de către bancă.

Promovarea guvernării corporative în bănci este îndreptată spre îmbunătăţirea eficacităţii

activităţii acestora şi, din perspectiva sistemului bancar, presupune majorarea transparenţei,

ameliorarea mecanismului de protecţie a drepturilor acţionarilor şi investitorilor etc. Drept

concluzie, direcţiile prioritare pentru asigurarea guvernării corporative adecvate, pe lîngă altele,

trebuie să includă: asigurarea depozitelor, determinarea şi consolidarea cerinţelor faţă de capital,

controlul prudenţial din partea organelor de supraveghere. Soluţionarea problemelor nominalizate ar

spori credibilitatea sistemului bancar şi ar trezi interesul investitorilor strategici, inclusiv străini. În

continuare, ne vom opri la fiecare dintre direcţiile sus-menţionate.

Una dintre direcţiile de bază ale guvernării corporative adecvate constă în protejarea

intereselor deponenţilor prin aplicarea schemelor de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Schema de garantare a depozitelor în sistemul bancar autohton a fost abordată în punctul 2.3.2 al

tezei, totodată, este oportun să concretizăm posibilele căi de îmbunătăţire a acesteia, ceea ce poate

avea un efect pozitiv şi asupra practicilor de guvernare corporativă.

După părerea noastră, siguranţa depozitelor în sistemului bancar autohton ar fi mai mare, dacă

în schemele de garantare ar putea participa activ deponenţii care vor decide benevol cu privire la

participarea în schemele de garantare a depozitelor şi plata primelor de asigurare. În această schemă

voluntară primele de asigurare ar putea fi achitate de către deponenţii din contul viitoarelor venituri

sau transferate băncilor în prealabil. Nivelul primelor de asigurare poate depinde de termenul şi

tipul depozitelor, precum şi diferenţiat de la o bancă la alta în funcţie de evaluările băncii centrale

sau ale companiilor de rating independente cu privire la corespunderea băncilor cerinţelor

prudenţiale. În astfel de scheme, în cazul survenirii insolvabilităţii unei bănci, sumele garantate vor

fi plătite tuturor deponenţilor reieşind din prevederile legislaţiei (suma maximă achitată conform

legislaţiei în vigoare fiind de 4500 lei), iar deponenţilor asiguraţi li se achită suplimentar o anumită

sumă, reieşind din mărimea depozitului, termenul de păstrare a acestuia şi alte prevederi stipulate

într-un acord adiţional anexat la contractul cu privire la deschiderea depozitului într-o bancă.

Totodată, pentru a micşora probabilitatea survenirii riscului hazardului moral în sistemul

bancar propunem o diferenţiere în mărimea primelor de asigurare plătite de bănci în Fondul de

Garantare a Depozitelor, practică aplicată recent în Statele Unite ale Americii. Astfel, pentru băncile

cu un grad sporit de risc primele în cauză urmează să fie mai înalte decît cele prevăzute pentru

băncile care se încadrează în categoria băncilor „neriscante”. Întru realizarea acestui obiectiv este

necesară o colaborare adecvată între autoritatea de supraveghere şi Fondul de Garantare a

Depozitelor în vederea atribuirii nivelului expunerii la risc a fiecărei bănci în parte şi determinarea

97

în baza acestuia a primelor de asigurare ce urmează a fi plătite. Astfel, succesul schemei de

garantare a depozitelor în perspectivă pe termen lung depinde de calitatea supravegherii bancare şi

de capacitatea băncii centrale de a preveni falimentul instituţiilor financiare problematice.

O altă direcţie de îmbunătăţire a practicii de guvernare corporativă în sistemul bancar

autohton, ce merită atenţie, este consolidarea cerinţelor faţă de capital. Menţionăm ca la 31.12.2005

băncile din RM au fost obligate să se conformeze noilor cerinţe faţă de capital, şi anume 50 mil.lei

(circa 3 mil.euro) pentru capitalul de gradul I al acestora. Conform Directivelor europene cerinţa

faţă de capitalul băncilor constituie 5 mil.euro. În Anexa 16 la teză este efectuată analiza

comparativă a cerinţelor faţă de capital stabilite de băncile centrale ale statelor-membre ale UE ce

au aderat începînd anul 2004, a statelor candidate pentru aderare şi a ţărilor CSI. Această analiză ne

permite să constatăm că în majoritatea statelor există doar o singură categorie de autorizaţie a

băncilor (spre deosebire de cele trei categorii de licenţe prevăzute în sectorul bancar al RM), iar

cerinţa faţă de capital este identică celei stabilite de Directiva Europeană, sau chiar mai înaltă.

Astfel, în Bulgaria, Belarus şi Ucraina banca nou-înfiinţată trebuie să dispună de capitalul minim în

mărime de 10 mil.euro, pe cînd în Cehia această cerinţă constituie 17,5 mil.euro. Pentru ca să fie

majorat nivelul de competitivitate a băncilor autohtone este oportună majorarea în continuare şi în

Republica Moldova a cerinţei faţă de capitalul minim necesar, încît acesta să fie comparabil cu

exigenţele stabilite de directivele europene. Băncile, la rîndul lor, trebuie să compenseze

instabilitatea mediului economic şi a sistemului bancar prin asigurarea nivelului de capital, chiar şi

mai înalt decît nivelul cerinţei stabilite de către banca centrală. Mai mult ca atît investirea băncilor

cu capital se află într-o dependenţă directă cu stabilitatea financiară a lor, deoarece mărimea

capitalului determină abilitatea băncii de a amortiza influenţa negativă a riscurilor la care este

supusă banca şi asigură capacitatea de plată faţă de deponenţi şi creditori. Totodată, referindu-ne la

prevederile noului Acord cu privire la Capital, Basel II, menţionăm că, în sectorul bancar autohton

lipsesc stipulările ce ţin de evaluarea riscului de capital. Implementarea în termen mediu şi lung a

metodelor de evaluare a acestor riscuri va contribui la consolidarea sistemului bancar.

Supravegherea prudenţială continuă constituie şi ea unul din factorii importanţi privind

consolidarea guvernării corporative în bănci. Ţinînd cont de argumentele expuse în capitolul 2.2 al

tezei, pentru îmbunătăţirea proceselor de supraveghere în sistemul bancar autohton, reieşind din

practica altor state europene, propunem implementarea schemei de supraveghere existente în

Olanda sau Portugalia, şi anume crearea unui organ asemănător Consiliului supraveghetorilor

financiari din Olanda sau Consiliul naţional al supraveghetorilor financiari din Portugalia.

Implementarea acestei scheme presupune că se va majora gradul de cooperare dintre autorităţile de

supraveghere a subsectoarelor financiare, în baza unui cadru legal, care lipseşte la moment, şi care

98

va reglementa cooperarea dintre organul de supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a

sectorului financiar non-bancar. Cadrul juridic va trebui să definească expres atribuţiile organelor

care vor face parte din eventualul Consiliu, modul de colaborare dintre acestea, schimbul de

informaţie, precum şi regulile de conduită şi comunicare în cazul apariţiei situaţiilor de criză. O

cooperare mai strînsă a organelor de supraveghere a acestor sectoare, bazată pe un cadru legal

binegîndit, va contribui la o monitorizare mai eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar

reieşind din activitatea băncilor comerciale pe piaţa valorilor mobiliare şi a asigurărilor. Totodată,

tendinţa băncilor de a oferi servicii din ce în ce mai complexe şi perspectivele aderării în structurile

europene, internaţionalizarea activităţii bancare şi formarea conglomeratelor financiare determină

nu doar necesitatea unei strînse colaborării dintre supraveghetorii din domeniul bancar, de asigurări

şi cel al valorilor mobiliare, ci şi supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor financiare, care să

corespundă deciziilor generate de guvernare corporativă a grupurilor financiare. Aceasta va

constitui un răspuns adecvat la evoluţia sistemului bancar şi financiar determinată de presiunile de

integrare, globalizare, revoluţia tehnologică etc. Toate statele Uniunii Europene implementează

schemele de supraveghere consolidată a băncilor care fac parte din grupuri bancare, holdinguri sau

conglomeratele financiare. Conform legislaţiei în vigoare, băncile din RM nu sînt obligate să

prezinte rapoarte consolidate ale băncilor cu persoanele afiliate ale acesteia (companii de asigurări

etc.). Totodată, conform Regulamentului cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul

unităţilor economice [25] băncile autohtone urmează să prezinte BNM rapoartele unităţilor

economice în care deţin cote ce depăşesc 25 la suta din capitalul băncii. Totodată, această raportare

separată este doar primul pas spre consolidarea rapoartelor băncilor şi instituţiilor financiare afiliate,

după cum este prevăzut în Directivele europene şi efectuat în statele europene. Raportarea

financiară consolidată ar permite organului de supraveghere bancară să obţină informaţii detaliate

cu privire la situaţia şi rezultatele financiare nu doar ale băncilor în parte, ci şi ale altor persoane ce

pot influenţa stabilitatea lor, ceea ce ar oferi posibilitatea evaluării activităţii instituţiilor aflate în

relaţii de afiliere cu băncile din republică.

Concomitent cu evoluţia şi inovaţiile din industria financiară, supravegherea bancară continuă

să joace un rol extrem de important în arhitectura financiară internaţională şi este necesară

armonizarea continuă a acesteia la schimbările permanente de pe piaţa financiar-bancară naţională

şi internaţională. În aşa mod, doar o supraveghere bancară perfectă poate asigura asumarea adecvată

a riscurilor, menţinerea stabilităţii şi siguranţei băncilor, precum şi stabilităţii sistemului financiar

internaţional.

Una din îngrijorările experţilor FMI, Băncii Mondiale şi BERD expusă la începutul acestui

capitol este rolul crescînd al statului în sistemul bancar autohton. La situaţia din 31.12.2006 în

99

proprietatea statului se aflau 16,5 la sută din activele sistemului bancar. Acest indicator reprezintă

unul dintre obstacolele de bază în procesele de integrare în Uniunea Europeană. Instituţiile de stat,

în cazul nostru băncile, sînt expuse politicilor statului şi presiunilor indirecte. Astfel, potrivit

argumentărilor menţionate de misiunea programului FSAP, în special, BC Banca de Economii SA,

banca de stat, este vulnerabilă la astfel de presiuni [85, p.11]. Băncile aflate în proprietatea statului

prezintă un obstacol şi în liberalizarea sistemului financiar şi dezvoltarea concurenţei, fiind posibilă

funcţionarea acestora în regim de supraveghere preferenţial. Tratatul privind Uniunea Europeană

stipulează că, statele care tind să devină membre ale UE trebuie să asigure o deplină autonomie

băncilor centrale, eliminînd acţiunea factorului politic asupra instituţiilor de emisie [86,p.5].

Totodată, participaţiunea statului în sistemul bancar autohton nu permite realizarea deplină a

Principiului de bază nr.1 a Comitetului Basel, care prevede independenţa organului de supraveghere

şi neimplicarea statului în activitatea acestuia.

Din experienţa statelor-membre ale UE constatăm că problemele, cîndva ignorate, cu privire

la proprietatea sau controlul statului în unele bănci au cauzat deficienţe de ordin fiscal, precum şi au

determinat dificultăţi de alocare a creditelor. Mai mult ca atît, băncile de stat prezintă un obstacol

pentru dezvoltarea concurenţei. Reieşind din aceasta, conform recomandărilor FSAP, în ţările în

care persistă proprietatea statului în sistemul bancar a fost necesară operarea modificărilor în

legislaţie şi introducerea restricţiilor privind participarea statului în instituţiile financiare.

În cazul republicii noastre, e de menţionat că, în prezent asemenea restricţii legislative lipsesc,

cu toate că influenţa benefică a introducerii acestora pe viitor este evidentă. Totodată, Guvernul RM

şi-a anunţat deja intenţia de privatizare în termen mediu a BC Banca de Economii SA. Privatizarea

acestei bănci va avea o contribuţie substanţială asupra dezvoltării şi stabilizării sectorului bancar

autohton, determinată prin extinderea gamei şi calităţii serviciilor prestate, majorarea nivelului de

concurenţă în sistemul bancar, şi ca rezultat eforturile băncilor îndreptate spre perfecţionarea

managementului şi creşterea eficienţei operaţiunilor sale.

O condiţie primordială pentru realizarea obiectivului de asigurare a stabilităţii sectorului

bancar este şi independenţa băncii centrale în domeniul politicii monetare, reglementării şi

supravegherii bancare. Acest fapt poate fi regăsit în sistemele bancare din Uniunea Europeană. În

perspectiva aderării la structurile europene, banca centrală îşi va asuma obligaţiuni adiţionale, cum

sînt reprezentantul autorităţilor naţionale şi partenerul instituţiilor Europene care promovează

politică monetară în statele-membre. Împrumuturile directe acordate de BNM statului – permise

anterior de legislaţia bancară, periclitau independenţa băncii centrale, deşi aceasta a fost funcţional

independentă în ceea ce priveşte politica monetară şi controlul prudent. Totodată, modificarea Legii

cu privire la Banca Naţională a Moldovei cu scopul determinării stabilităţii preţurilor ca fiind

100

obiectivul principal al BNM, imposibilitatea creditării directe a Guvernului de către BNM,

asigurarea deplinei independenţe a membrilor consiliului de administraţie a băncii centrale în

exercitarea obligaţiunilor sale şi acordarea acestei instituţii unei depline autorităţi în politică

monetară contribuie la micşorarea influenţei statului asupra sistemului bancar autohton. Din cele

expuse, rezultă necesitatea asigurării independenţei băncii centrale de influenţa statului.

Concomitent, constatăm că, în perspectiva integrării în structurile europene, statutul Băncii

Naţionale va necesita un nivel respectiv de pregătire profesională a personalului, care o va

reprezenta la nivel european, în negocierile pe marginea diverselor probleme ce pot surveni în

procesul de aderare a ţării la UE. De menţionat că personalul (ne referim mai mult la organele de

supraveghere, decît la executivul băncilor comerciale) urmează să fie adecvat remunerat, pentru

motivarea acestuia de a efectua examinări detaliate obiective în bănci, îndeosebi în bănci

„sofisticate”, „problematice” şi, mai mult ca atît, în grupuri bancare. Acest fapt se evidenţiază în

condiţiile integrării în structurile europene, cînd personalul băncilor centrale este implicat direct în

cooperare cu autorităţile de supraveghere ale statelor-membre pentru implementarea strategiilor

oportune axate pe atingerea dezideratului propus şi poate compara nivelul de remunerare pentru

serviciile similare asigurat de către băncile centrale din UE. Astfel, este actual accentul pus pe

programele de instruire şi motivare a personalului.

Pentru depăşirea problemelor instituţiilor financiare internaţionale aferente vulnerabilităţilor

sistemului bancar autohton concluzionăm următoarele. Pentru consolidarea sistemului bancar al RM

în condiţiile de integrare în structurile europene este oportună promovarea încrederi populaţiei în

sectorul bancar prin asigurarea transparenţei activităţii şi proprietăţii băncilor atinse prin publicarea

şi informarea periodică a publicului larg privind evoluţiile şi vulnerabilităţile sistemului financiar-

bancar din republică şi prin utilizarea unor practici de contabilitate transparente şi performante;

promovarea unor procese de creditare prudente şi crearea biroului de credite în vederea extinderii

disponibilităţii informaţiei creditoare pentru îmbunătăţirea evaluării debitorilor de către bănci;

aplicarea unor practici de guvernare corporativă adecvate, şi anume perfectarea schemei de

asigurare a depozitelor în sistemul bancar al RM, consolidarea în continuare a cerinţelor faţă de

capital şi evaluarea acestuia din punctul de vedere al expunerii la riscuri, ajustarea practicilor de

supraveghere bancară la schimbările continue ce au loc pe piaţă financiară, inclusiv efectuarea unei

supravegheri a băncilor pe bază consolidată; limitarea influenţei statului asupra sistemului bancar

prin privatizarea băncilor aflate în proprietatea statului şi asigurarea independenţei depline a băncii

centrale etc.

Vizavi de modul de depăşire a vulnerabilităţilor din sistemul bancar autohton care îngrijorează

instituţiile financiare internaţionale şi căile de consolidare a sistemului bancar în contextul integrării

101

în UE, abordate mai sus, considerăm că este extrem de important să analizăm şi alte direcţii de

stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al Republicii Moldova.

3.2 Direcţiile principale de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar al RM

Adiţional la măsurile de consolidare a sistemului bancar autohton analizate la punctul 3.1. este

necesar să ne referim şi la alte direcţii importante care vor contribui la stabilizarea şi sporirea

siguranţei sistemului bancar al RM.

Într-un raport al Comisiei Europene, axat pe evaluarea tendinţelor din economia RM, se

constată că finisarea negocierilor de aderare la UE este preconizată pentru anul 2015, iar guvernul

sesizează următoarele impedimente: legislaţia imperfectă comparativ cu cea comunitară, lipsa

instituţiilor adecvate şi a personalului necesar, conflictul transnistrean [84, p.53]. Astfel, mai întîi de

toate ne vom axa pe aceste direcţii de bază, care influenţează şi stabilitatea sectorului bancar.

Analiza comparativă a actelor normative bancare autohtone şi a Directivelor europene,

efectuată în capitolul II (Anexele 9,11) ne permite să remarcăm că legislaţia bancară autohtonă în

mare parte corespunde prevederilor Directivelor europene. Totodată, este de menţionat şi noile

prevederi ale actelor recent intrate în vigoare - Directivele europene, în special Directiva

2006/48/CE privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit. Această Directivă,

aplicată în toate statele europene începînd cu anul 2007, prevede implementarea Acordului Basel II,

şi anume: metodele de calculare a riscurilor (de credit, operaţional); cerinţele cu privire la

dezvăluirea informaţiilor de către instituţiile bancare etc. Noul Acord Basel, cu referire la băncile

„sofisticate” care îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional, lasă la discreţia autorităţilor de

supraveghere a ţărilor respective decizia cu privire la necesitatea implementării acestuia, iar

instituţiile financiare internaţionale nu insistă asupra aplicării obligatorii a Acordului Basel II în

practica bancară a oricărui stat. Implementarea sau neimplementarea lui la moment nu se tratatează

ca unica de importanţă majoră la evaluarea stabilităţii financiare a ţărilor, totodată includerea

prevederilor Basel II în Directiva europeană înseamnă că acest document reprezintă un standard

european. Astfel, orice ţară care a ales vectorul proeuropean urmează să se conformeze standardelor

menţionate. În acest context şi RM trebuie să întreprindă eforturi considerabile pentru

implementarea pe termen lung a standardelor nominalizate în sistemul autohton. Mai mult ca atît, în

capitolul I s-a menţionat că procesul de implementare determină nu doar costuri, ci şi beneficii

importante pentru stabilitatea şi siguranţa unui sistem bancar. În acelaşi timp, similar Basel II,

Directiva europeană poate fi caracterizată prin flexibilitate, oferind posibilitatea alegerii de către

bănci a unor metode optime de evaluare a riscurilor şi cerinţele privind evaluarea exigenţelor faţă de

102

capital, de a adopta de către instituţiile financiare cele mai adecvate abordări reieşind din situaţia

financiară concretă care determină managementul oportun al riscurilor. Un rol important va reveni

şi îmbunătăţirii continue a proceselor de supraveghere şi dezvăluire a informaţiilor, care de

asemenea au fost incluse în prevederile Directivei.

Implementarea noului document cadru (Basel II) şi crearea unui sistem comprehensiv de

evaluare a riscurilor este o direcţie importantă pe viitor, a cărei realizare va contribui la stabilizarea

şi sporirea în continuare a siguranţei sistemului bancar autohton. Eforturile băncilor în elaborarea şi

menţinerea funcţiilor de management al riscurilor va avea ca rezultat stabilizarea întregului sistem

bancar. Rolul activ al supraveghetorilor va încuraja în continuare funcţiile de management al

riscurilor în bănci, participanţii pe piaţă avînd în acelaşi timp informaţia amplă pentru evaluarea

adecvată a riscurilor, performanţelor şi suficienţei de capital ale instituţiilor.

O importanţă majoră pentru stabilizarea şi sporirea siguranţei sistemului bancar autohton are

şi evaluarea expunerii băncilor la riscul operaţional. Pierderile bancare atribuite riscului operaţional

pe parcursul anilor 1980-2000 pe plan intenţional se pot cifra la 200 miliarde euro. În prezent,

riscurile operaţionale nu sînt suficient evaluate, nu reprezintă obiectul unor cercetări istorice, dar

sînt supuse unei atenţii din ce în ce mai mari, de unde şi reiese necesitatea gestionării lor adecvate.

Evaluarea riscului operaţional trebuie să fie realizată direct de către bancă, ca fiind un pas esenţial

în acest proces de inventariere pe categorii şi pentru crearea unor metodologii care să identifice şi să

prevadă măsuri concrete de evitare a acestor riscuri.

În Anexa 8 sînt prezentate principalele trei abordări de evaluare a riscului operaţional.

Instituţii financiare din Uniunea Europeană au ales preponderent Abordarea Standardizată pentru

calculul riscului operaţional. Băncilor autohtone li se poate propune pe termen lung aplicarea

abordării indicatorului de bază, deoarece aceasta este mai simplă şi mai puţin costisitoare.

Totodată, care dintre abordările prevăzute de Directivă şi de noul Acord pentru evaluarea

riscului de credit şi operaţional nu ar fi alese de bănci, implementarea acestora poate constitui o

problemă pentru băncile autohtone deoarece, cel mai important compartiment ţine de clasificarea

portofoliului de credit reieşind din ratingul atribuit debitorilor.

Băncile se vor confrunta cu necesitatea dispunerii de propriul control intern care ar asigura

efectuarea adecvată a ratingului. Acest fapt poate fi dificil pentru sistemul nostru bancar, deoarece

băncile nu dispun de rating atribuit de agenţiile de rating cunoscute. Probabil, pe viitor o alternativă

o va constitui crearea unor companii de rating în ţară. Băncilor trebuie să li se recomande să adopte

de pe acum atare sisteme de management al riscurilor, deoarece adaptarea acestora „într-un

moment” va fi complicată sau chiar imposibilă.

103

Mai mult ca atît, băncile comerciale, implicîndu-se în relaţii cu băncile străine, se expun

riscurilor de ţară. Evaluarea acestor riscuri este realizată nu doar de autoritatea de supraveghere, ci

conform Recomandărilor BNM cu privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer de

către băncile din RM, ea trebuie efectuată în mod obligatoriu şi de către băncile comerciale.

Implementarea unui sistem naţional de rating bancar şi exercitarea acestei activităţi de către o

instituţie independentă ar facilita atît autorităţile competente, cît şi analiştii bancari, deponenţii şi

potenţialii investitori în evaluarea gradului de stabilitate a unei anumite bănci, precum şi a

sistemului bancar autohton ca un tot întreg. Or, este oportună crearea în RM a unei companii de

rating care îşi va concentra activitatea asupra studierii stării financiare a băncilor comerciale prin

utilizarea diverselor metode performante contemporane şi astfel ar permite elaborarea unei statistici

cu privire la stabilitatea băncilor comerciale. Acest fapt ar contribui şi la eficientizarea

managementului riscurilor asumate de către bănci, avînd ca rezultat sporirea siguranţei întregului

sistem.

În cazul creării unei astfel de agenţii, în procesul de rating ar fi oportun să se ia în considerare

cel puţin trei elemente necesare. Primul factor necesar în procesul de atribuire a ratingului este

independenţa; persoanele care efectuează ratingul băncilor să fie independente, inclusiv de

veniturile băncilor, astfel decizia lor să nu poată fi influenţată de bancă. Al doilea element constă în

faptul că acest grup, precum şi auditul intern al băncii să revizuiască ratingul deja atribuit. Şi

ultimul factor, dar nu mai puţin important, constă în asigurarea transparenţei în procesele de rating.

Aici urmează a fi examinat faptul, dacă criteriile de rating sînt obiective şi dacă banca aplică

politicile şi procedurile care documentează atribuirea fiecărei categorii de rating. Cu cît mai înalt

este gradul de transparenţă, cu atît şi mai uşor este pentru partea terţă să auditeze ratingurile.

Respectarea acestor elemente contribuie la realizarea sigură şi adecvată a procesului de rating.

Atît Acordul Basel II, cît şi Directiva europeană 2006/48/CE analizată în acest capitol

stipulează şi o altă necesitate pentru bănci, realizarea căreia pe termen lung va fi necesară şi pentru

băncile din RM. Ne referim la necesitatea exercitării supravegherii instituţiilor bancare pe o bază

transfrontalieră. În capitolul II am evidenţiat deja importanţa supravegherii bancare pentru

asigurarea stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, iar în punctul 3.1 al tezei am analizat

importanţa îmbunătăţirii cadrului de supraveghere existent în republică prin implementarea unei

strînse cooperări a autorităţilor de supraveghere din republică şi exercitarea supravegherii pe bază

consolidată. Totodată, în contextul abordării oportunităţii implementării noilor Directive europene

şi Acordului Basel II în sistemul bancar autohton, precum şi luînd în consideraţie vectorul

proeuropean ales de ţara noastră, vom evalua în continuare necesitatea asigurării unei supravegheri

104

transfontaliere ca fiind o direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar autohton pe

viitor.

Este evident că, în condiţiile integrării europene şi ca rezultat al integrării continue a pieţei

serviciilor bancare, pe termen lung, va fi necesară dezvoltarea relaţiilor cu autorităţile de

reglementare şi supraveghere din statele europene. E de menţionat că, BNM şi în prezent

colaborează permanent cu băncile centrale atît din UE, cît şi din CSI, iar începînd cu anul 1996 face

parte din Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est, ceea ce permite

autorităţii de supraveghere să participe la schimbul de experienţă între membrii Grupului, precum şi

la procesele de perfecţionare continuă a calificării personalului [82]. Integrarea în structurile

europene va necesita stabilirea unei colaborări mai largi, precum şi determinarea cadrului de

efectuare a supravegherii pe bază transfrontalieră. Această necesitate este generată de dezvoltarea

continuă a “banking-ului internaţional”, noul climat investiţional care confruntă supraveghetorii cu

probleme de coordonare a activităţii de supraveghere în ţările gazdă şi în ţările de origine. În faţa

acestor probleme este imposibilă simpla coordonare dintre autorităţile naţionale europene

independente, după cum este prevăzut în cea de-a doua Directivă europeană. Noul cadru regulator

european (Directiva nr.2006/48/CE) determină şi clarifică cerinţele pentru schimbul de informaţii

dintre autorităţile de supraveghere responsabile pentru evaluarea diferitor entităţi din grup. Acest

cadru promovează şi facilitează cooperarea de supraveghere efectivă, importantă pentru băncile

mari care îşi desfăşoară activitatea pe plan internaţional.

Cooperarea şi coordonarea transfrontalieră a eforturilor de supraveghere devine stringenţa

luînd în considerare atragerea pe piaţă autohtonă a băncilor străine. Începînd cu anul 2006 pe piaţă

bancară autohtonă au apărut astfel de bănci străine, cum sînt: Societe Generale din Franţa (a

procurat în ianuarie 2007 o cotă de 70,57% la BC Mobiasbanca SA) [237], „Venetto Banca” din

Italia (a procurat în mai 2006 BC Eximbanck SA) [74(2006),p.63], Reiffeisenbank una dintre cele

mai mari bănci din Europa Centrală şi de Est (şi-a deschis reprezentanţa în ianuarie 2006 pe piaţa

autohtonă). Mai mult ca atît, avizul Guvernului cu privire la obiectivul pe termen mediu de

privatizare a BC Băncii de Economii SA de către un investitor strategic, de asemenea, poate

„aduce” o altă bancă străină activă pe plan internaţional. Este un pas înainte, deoarece pe parcursul

unei perioade îndelungate de timp, prezenţa băncilor străine în sistemul bancar autohton a fost mai

scăzută comparativ cu alte state, fiind reprezentată doar de două subdiviziuni ale băncilor străine –

Banca Comercială Română, sucursala Chişinău şi BC Unibank SA, aflată în proprietatea

Petrocomerţ, Rusia. Deschiderea sistemului bancar pentru pătrunderea băncilor străine, poate

determina şi unele vulnerabilităţi în sectorul bancar, în cazul în care procesele de supraveghere a

acestora nu vor fi coordonate pe plan transfrontalier, ceea ce presupune şi necesită schimbul de

105

informaţie şi chiar întîlniri periodice dintre autorităţile de supraveghere autohtone şi din ţara de

origine cu privire la evaluarea situaţiei băncii „mamă” şi a subdiviziunilor acesteia, a căror

stabilitate poate influenţa siguranţa băncii - fiică din ţara noastră. Este evident că o atare colaborare

va contribui nu doar la stabilitatea subdiviziunilor băncilor străine înfiinţate în Moldova şi la un

schimb efectiv de experienţă dintre autoritatea de supraveghere autohtonă şi autorităţile competente

din alte state, dar şi va conduce neapărat la consolidarea sistemului bancar al RM.

Atragerea băncilor străine, pe lîngă necesitatea asigurării unei coordonări pe bază

transfrontalieră a eforturilor de supraveghere bancară, poate constitui şi o problemă pentru unele

bănci din republică. Activitatea băncilor ineficiente poate conduce la lezarea intereselor

deponenţilor şi la răspîndirea riscurilor excesive în sectorul bancar. În acest context, în scopul

evitării lezării intereselor deponenţilor şi răspîndirii riscurilor excesive în sectorul bancar, băncile

care dispun de capital insuficient şi practică o activitate „restrînsă” se pot antrena în procese de

reorganizare, şi anume în cele de contopire sau absorbţie, în vederea creării unor instituţii financiare

stabile şi competitive. Astfel, următoarea direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului

bancar autohton la care ne vom referi include procesele de contopire şi absorbţie a băncilor. Aceste

procese sînt binevenite pentru consolidarea sistemului bancar, deoarece pot contribui la majorarea

activelor şi capitalului propriu ale băncii nou-create, iar ca rezultat, la sporirea bazei de obţinere a

veniturilor. Conform reglementărilor emise de BNM, băncile cu activitate riscantă nu sînt admise să

achiziţioneze alte bănci, iar cele admise trebuie să fie suficient de competitive şi puternice, încît

banca nou-creată să fie capabilă să protejeze interesele deponenţilor, să nu admită riscuri excesive

în sistemul financiar şi să contribuie la promovarea unui sistem bancar stabil, competitiv şi sigur. În

cazul incapacităţii băncii de a activa la nivelul unor standarde de şi a-şi onora obligaţiunile la timp

şi fără pierderi esenţiale, acesteia i se recomandă absorbţia sau contopirea cu o altă bancă, a cărei

situaţie financiară este mai puternică.

Aceste procese permit creşterea activelor generatoare de dobîndă, majorează capacitatea

băncilor de a acorda credite şi de a menţine clientela, de a spori posibilităţile de atragere a clienţilor

noi, de a extinde serviciile prestate, de a lărgi reţeaua de filiale şi reprezentanţe şi au ca rezultat

stabilizarea şi siguranţa sistemului bancar.

După cum s-a menţionat, una dintre problemele majore, care stau în calea realizării

imperativului de integrare a republicii noastre în Uniunea Europeană este conflictul transnistrean.

Reintegrarea teritorială a ţării rămîne un element primordial al modernizării economiei, avînd drept

obiectiv formarea unui spaţiu economic unic, îndreptat spre eliminarea barierelor interne în vederea

circulaţiei libere a mărfurilor, capitalului şi persoanelor, creării condiţiilor pentru creşterea

economică stabilă şi dezvoltarea socială dinamică pe întreg teritoriul ţării [318]. Realizarea acestor

106

obiective determină necesitatea unor schimbări în relaţiile băncilor din ţară cu băncile din regiunea

Transnistriei. E de menţionat că, băncile din Transnistria nu sînt autorizate, reglementate şi

supravegheate de BNM şi conform evaluărilor organizaţiilor financiare internaţionale în activitatea

acestora lipseşte transparenţa, fapt ce conduce la procese de spălare a banilor.

Atingerea stabilităţii sistemului bancar şi a dezideratului de integrare europeană impune

întreprinderea unui şir de măsuri pentru unificarea sistemului bancar din republică. În acest scop va

fi necesară asigurarea circulaţiei monedei naţionale unice, promovarea politici monetar-creditoare şi

valutare unice, asigurarea funcţionării eficiente şi stabile a sistemului bancar unic, crearea pieţei

financiare unice, precum şi aplicarea sistemului de plăţi integrat. Aceste eforturi vor contribui pe

termen lung la consolidarea sistemului bancar unic prin armonizarea treptată a normelor de

licenţiere, de reglementare şi de supraveghere a băncilor, fapt ce va conduce la asigurarea stabilităţii

sistemului bancar autohton.

O problemă ce poate afecta stabilitatea băncilor este şi o eventuală spălare a banilor, în care se

pot implica băncile, de aceea următoarea direcţie de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului

bancar autohton, ce merită o deosebită atenţie în contextul temelor abordate, constă în prevenirea şi

combaterea spălării banilor.

Organele de supraveghere urmează să impună structurilor financiare o politică prudentă, prin

promovarea căreia să reducă riscurile excesive care condiţionează destabilizarea întregului sistem

financiar. Urmează a fi elaborate şi aprobate, reieşind din examinarea experienţei altor ţări, legi şi

regulamente, încheiate acorduri naţionale şi internaţionale între autorităţile de supraveghere şi

instituţiile financiare. E de menţionat că, pe zi ce trece sînt inventate noi metode în vederea spălării

banilor, de aceea este important de reacţionat prompt şi la timp, deoarece din cauza lipsei în

legislaţia noastră a unor anumite scheme, ce nu fac parte din lista tranzacţiilor suspecte, criminalii

nu pot fi traşi la răspundere.

În lipsa unui sistem adecvat de prevenire şi combatere a spălării banilor şi survenirii unor

obstacole în calea investigaţiilor crimelor ce ţin de acest domeniu, fenomenul de spălare a banilor,

precum şi alte crime financiare ar putea deveni un impediment serios în calea asigurării stabilităţii

sistemului bancar şi al dezvoltării economice crescînde, precum şi pentru integrarea ţării noastre în

structurile europene.

Băncile comerciale autohtone, în conformitate cu cerinţele impuse de BNM, sînt obligate să

elaboreze şi să se conducă în activitatea lor de Programe de prevenire şi combatere a spălării

banilor, constituite dintr-un şir de politici şi proceduri, inclusiv reguli „cunoaşte-ţi clientul”, care

promovează norme de etică şi profesionalism în sectorul financiar şi previn utilizarea instituţiilor

financiare, intenţionat sau nu, de către elemente criminale.

107

Totodată, pentru asigurarea unei activităţi prudente a băncilor şi neimplicării acestora în

activităţile de spălare a banilor este necesară îmbunătăţirea continuă de către autoritatea de

supraveghere a celor mai bune practici în domeniu, examinarea permanentă a corespunderii

activităţii băncilor prevederilor Programelor de prevenire şi spălare a banilor, precum şi aplicarea

unor acţiuni prompte în cazul depistării neajunsurilor. Aceasta va contribui, la rîndul său, la evitarea

diminuării reputaţiei unor anumite bănci, precum şi a sistemului bancar în ansamblu atît pe plan

naţional, cît şi cel internaţional, precum şi avînd drept rezultat protejarea deponenţilor şi sporirea

stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar.

În capitolul I al tezei, ca o consecinţă a proceselor de integrare, am menţionat necesitatea

efectuării unor reforme. Vorbind despre oportunitatea acestora în cadrul sistemului bancar, în

vederea accelerării procesului de integrare europeană, propunem şi o direcţie adiţională orientată

spre stabilizarea sistemului bancar autohton. Considerăm potrivită crearea unei direcţii specializate

în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, care şi-ar îndrepta activitatea exclusiv spre estimarea şi

transpunerea în practică a prevederilor Directivelor europene, ar examina experienţa statelor

membre ale UE în domeniul bancar, ar evalua paşii întreprinşi de băncile centrale din statele

membre în procesul de integrare europeană, precum şi ar asigura implementarea celor mai bune

practici în acest domeniu. Spre deosebire de Ministerul specializat în acest domeniu (Ministerul

Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM), această subdiviziune şi-ar axa activitatea exclusiv

pe apropierea sistemului bancar autohton de standardele şi practicile europene. Drept exemplu,

poate servi Banca Naţională a României (BNR) care a perfecţionat mecanismul instituţional intern,

prin crearea unei subdiviziuni noi „Direcţia integrare europeană şi relaţii externe”. Formarea

acesteia a asigurat o coordonare eficientă şi transparentă a procesului de preluare a acquis-ului

comunitar în domeniile specifice pentru banca centrală şi a contribuit la centralizarea operaţiunilor

de monitorizare a angajamentelor asumate de BNR. Preluarea acestei practici ar fi binevenită în

condiţiile acceptării vectorului proeuropean şi ar contribui indiscutabil la stabilizarea funcţionării

sistemului bancar autohton prin aplicarea experienţei europene în practica financiară a RM.

O altă problemă constatată în capitolul II al tezei, ţine de faptul că Banca Naţională a

Moldovei se confruntă în permanenţă cu necesitatea realizării obiectivului reducerii nivelului

inflaţiei şi a ratelor dobînzilor pe piaţa financiară din republică, care depăşesc considerabil ratele

propuse în ţările europene. Considerăm oportună îndreptarea eforturilor pentru atenuarea acestei

probleme, ca fiind o direcţie importantă în procesul de stabilizare şi consolidare a sistemului bancar

autohton. Inflaţia este indicatorul de bază care influenţează nivelul ratelor, atît pe depozite cît şi pe

credite. Luînd în consideraţie principalele obiective de asigurare a stabilităţii monetare, precum şi

orientarea proeuropeană a Republicii Moldova, Banca Naţională a Moldovei a decis să stabilească

108

drept scop al politicii monetare reducerea nivelului inflaţiei pînă la 5% în 2010 [84, p.34].

Menţionăm că, politica monetară şi valutară pentru anul 2007 prevede menţinerea stabilităţii

preţurilor şi un nivelul al inflaţiei încadrat în limita ce nu va depăşi 10%. Acesta este unul dintre

scopurile de bază care (pe lîngă alinierea la nivelul maxim de 3% anual determinate de Tratatul

Maastricht) ar contribui şi la crearea unui mediu economic stabil şi la o creştere economică

constantă.

Diminuarea preţului resurselor financiare şi ca rezultat, diminuarea continuă a ratelor

dobînzilor la credite poate fi realizată prin orientarea eforturilor spre reducerea riscurilor aferente

operaţiunilor active ale băncilor, sporirea gradului de acoperire a acestor riscuri cu capital propriu,

dezvoltarea sistemelor de control intern şi majorarea nivelului dezvăluirii de către bănci a

informaţiilor aferente activităţii sale care au ca scop stabilizarea în continuare, sporirea credibilităţii

sistemului bancar şi creşterea potenţialului acestuia de a acorda credite sectorului real al economiei.

În contextul celor expuse mai sus, concluzionăm că, direcţiile principale de stabilizare şi

sporire a siguranţei funcţionării sistemului bancar autohton pe termen mediu şi lung sînt

următoarele: armonizarea în continuare a prevederilor actelor normative bancare autohtone cu

standardele europene; implementarea pe termen lung a stipulărilor Acordului cu privire la capital

Basel II; crearea pe piaţa bancară a RM a unor agenţii specializate ce ar exercita evaluarea

independentă şi cu atribuirea ratingului a băncilor din sistem; stabilirea unor relaţii strînse între

autorităţile de supraveghere din RM cu autorităţile similare din alte state şi exercitarea pe termen

lung a supravegherii pe bază transfrontalieră a băncilor autohtone înfiinţate de bănci străine;

întreprinderea eforturilor pentru prevenirea şi combaterea proceselor de spălare a banilor în sistemul

bancar autohton; micşorarea ratelor inflaţiei şi dobînzilor etc.

Totodată, atingerea obiectivului de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului bancar este

imposibilă fără a cunoaşte factorii determinanţi ai unui sector bancar stabil. În punctul 3.3 prin

aplicarea unor metode statistico-matematice este demonstrată interdependenţa dintre indicatorii de

bază ai sectorului bancar, precum şi evaluată influenţa acestor indicatori asupra stabilităţii şi

siguranţei sistemului bancar autohton. Determinarea factorilor cu o influenţă considerabilă asupra

activităţii stabile a sistemului bancar ne va permite evaluarea indicatorilor, stabilizarea cărora

constituie o premisă importantă pentru promovarea unui sistem bancar sigur.

109

3.3 Evaluarea econometrică a stabilităţii sistemului bancar al RM

Evaluarea factorilor ce determină şi caracterizează funcţionarea stabilă a fiecărei bănci în parte,

precum şi a sistemului bancar în ansamblu, constituie o metodă importantă, avînd o vastă valoare şi

aplicare practică. Drept motivare pentru astfel de evaluări au servit instabilităţile financiare şi crizele

bancare din toată lumea, care au şi condiţionat interesul internaţional faţă de astfel de probleme cum

sînt: în ce mod poate fi evaluată stabilitatea sistemului bancar, ce parametri caracterizează

stabilitatea sistemului bancar a unui stat, prin ce poate fi determinată eficienţa activităţii bancare?

Pe parcursul ultimului deceniu au apărut lucrări care analizează cauzele instabilităţii financiare

şi a crizelor bancare. În ele este evaluată calitatea parametrilor activităţii băncilor, şi se propun

diverse modele econometrice. Astfel, în lucrarea sa, A.Estrella aplică analiza Logit unde modelează

probabilitatea falimentului băncilor şi demonstrează, pe exemplul sistemului bancar din SUA că,

parametrii de bază care influenţează probabilitatea de default a băncilor sînt: venitul, lichiditatea,

cheltuielile nete, impozitele neplătite, datoriile, raportul capitalului propriu către pasive, mărimea

instituţiei bancare etc [153]. În lucrările altor autori, la fel prin metode matematice, se demonstrează

pe exemple concrete că probabilitatea survenirii riscurilor este mai înaltă în perioadele declinului

economic şi mai scăzută în perioada creşterii economice. În lucrarea economistului J. Kolari, se

propun modele econometrice de evaluare a situaţiei instituţiilor de credit, fiind aplicate în contextul

supravegherii prudenţiale a activităţii bancare, şi în scopul creării unor sisteme adecvate de

avertizare timpurie (Early Warning Systems) [179].

În acelaşi timp, analizei econometrice a sistemului bancar autohton nu i s-a acordat o atenţie

cuvenită. În lucrarea dată am elaborat modelul econometric de evaluare a stabilităţii sistemului

bancar care permite a determina indicatorii de bază care influenţează stabilitatea şi siguranţa

funcţionării sistemului bancar autohton. Totodată menţionăm, că în lucrările de profil în care sunt

elaborate modelele econometrice sunt neglijaţi factorii macroeconomici. În modelul propus în

lucrare vom analiza preponderent variabilele explicative nemijlocit caracteristice sistemului bancar,

dar în acelaşi timp, vom estima şi factorii de origine macroeconomică, pentru a determina influenţa

acestora asupra stabilităţii sistemului bancar (modelul nr.4).

Modelul matematic dat reprezintă o reflectare a dependenţei funcţionale şi deci o analogie

simplificată a unor procese economice. Astfel, pentru a formaliza procesele economice, este necesar

de elaborat modelul în baza teoriei economice şi de a identifica factorii principali care influenţează

semnificativ variabilele explicate.

110

În teză ne-am propus ca scop elaborarea unui model ce ar permite evaluarea stabilităţii

sectorului bancar, fapt care presupune analiza unor indicatori (variabilele endogene) care

caracterizează situaţia sistemului bancar. Astfel, un rol important în evaluarea stabilităţii sistemului

bancar îi revine criteriilor şi indicatorilor de activitate a instituţiilor financiare din sistem.

În capitolul II al tezei s-a efectuat analiza evoluţiei indicatorilor de dezvoltare şi de siguranţă a

sectorului bancar autohton raportate la indicatori macroeconomici (dinamica activelor, depozitelor,

creditelor şi capitalului faţă de PIB), precum şi a unor indicatori macroprudenţiali (suficienţa

capitalului, calitatea activelor, lichiditatea, etc.). S-a constatat că în conformitate cu practica

internaţională indicatorii de stabilitate a sistemului bancar se divizează în 6 categorii de bază:

suficienţa capitalului, calitatea activelor, eficienţa managementului, venituri şi cheltuieli, lichiditate

şi sensibilitatea la riscul de piaţă. Orice sistem bancar este evaluat prin prisma acestor categorii de

indicatori de către organizaţiile financiare internaţionale (de ex. Indicatori de Stabilitate Financiară

estimaţi de FMI şi Banca Mondială în cadrul programului FSAP), autorităţile de supraveghere şi

băncile (de ex. evaluările CAMELS). Indicatorii ce fac parte din fiecare din aceste categorii, reflectă

diferite aspecte a activităţii sectorului bancar şi, respectiv, se utilizează în procesul de evaluare a

stabilităţii financiare.

Avînd în vedere importanţa acestor indicatori pentru stabilitatea sistemului bancar, în modelul

propus vom evalua factorii de bază care au o influenţă directă asupra indicatorilor din categoriile

nominalizate. Drept variabilele explicate am propus acelea, ce reflectă suficienţa capitalului ponderat

la risc, calitatea activelor, venituri şi profitabilitatea, obligaţiuni. După părerea noastră, aceşti factori

reflectă mai adecvat stabilitatea sistemului bancar. Modelul propus va permite să identificăm

variabilele de influenţă care explică semnificativ variabilele rezultative, şi care, fiind în dependenţă

directă de ultimele, influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar.

Modelul evaluării stabilităţii sectorului bancar include mai multe ecuaţii de regresie, fiecare

dintre care reflectă analiza comportamentului anumitei variabile explicate. În modelul propus vom

analiza baza de date aferentă funcţionării sistemului bancar autohton pentru perioada anilor 1997-

2006 (Anexa 18). Datele sînt generalizate pe întregul sistem bancar, sunt reale şi reprezintă

indicatorii financiari de bază caracteristici activităţii sectorului bancar al RM.

Variabilele care formează structura modelului econometric elaborat sunt selectate în

dependenţă de importanţa care le revine în contextul stabilităţii sistemului bancar, disponibilitatea

informaţiei şi analiza preventivă comparativă a influenţei acestora asupra variabilelor rezultative

analizate şi sunt prezentate în tabelul 3.3.1.

111

Tabelul 3.3.1

Variabilele care formează structura modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar*

Nr/o Indicatorul Abreviere 1 Suficienţa capitalului ponderat la risc,% SUFCAP 2 Capitalul sistemului bancar,% CAPB 3 Total active ale sistemului bancar, mil.lei ACTIVB 4 Active generatoare de dobînda pe sistemul bancar, mil.lei ACTIVDOB 5 Activele ponderate la risc pe sistemul bancar (în valută naţională), mil.lei ARW 6 Creditele nefavorabile pe sistemul bancar, mil.lei CREDITNF 7 Rata anuală la active, % RA 8 Venit net pe sistemul bancar, mil.lei VENITNET 9 Rentabilitatea capitalului pe sistemul bancar,% ROE 10 Rentabilitatea activelor pe sistemul bancar,% ROA 11 Marja netă a dobînzii pe sistemul bancar,% MARJA 12 Obligaţiuniunile sistemului bancar, mil.lei OBLIGAT 13 Produsul Intern Brut PIB 14 Rata de bază a Băncii Naţionale a Moldovei,% RATANBM 15 Ponderea investiţiilor în PIB,% INVPIB 16 Variabila aleatoare (eroare), care sintetizează ansamblul

variabilelor, care influenţează variabila endogenă, dar nu e specificată în U

17 Variabila timp T *Sursa: elaborat de autor

Astfel, în model au fost identificate 15 variabile endogene şi exogene, valorile cărora sînt

analizate pentru perioada de 10 ani consecutivi. Informaţia utilizată în calculele efectuate este

accesibilă pe pagina oficială Web a Băncii Naţionale a Moldovei [284], rapoartele anuale ale

acesteia [82], şi pe pagina oficială a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292].

La momentul de faţă tipologia metodelor econometrice este foarte diversificată. În modelul

propus sînt aplicate unele metode analitice de corelaţie şi regresie. Se ştie că corelaţia permite

măsurarea intensităţii legăturii dintre două variabile .Valorile coeficientului de corelaţie (r) pot varia

între -1 şi +1. În cazul în care coeficientul de corelaţie r este mai apropiat de -1 sau +1, se constatată

că există o corelaţie „puternică” între variabile, pe cînd în cazul dacă r se apropie de 0 corelaţia este

„slabă”. Coeficientul de corelaţie permite de a estima prezenţa sau lipsa dependenţei a două

variabile. Regresia estimează interdependenţa dintre două sau mai multe variabile prin cunoscuta

metoda a celor mai mici pătrate. Metodele de analiză regresivă reprezintă una dintre metodele

statistice de bază aplicate în econometrie, importanţa acestora explicîndu-se prin faptul că

economiştii nu pot utiliza probe (experienţe).

Evaluarea modelului matematic propus va include mai multe etape: (1) instituirea relaţiilor

matematice pe baza reprezentării grafice a corelaţiei; (2) estimarea parametrilor pentru fiecare model

în parte; (3) testarea semnificaţiei modelului şi a coeficienţilor funcţiilor demonstrate; (4)

112

interpretarea economică a parametrilor modelului; (5) utilizarea evaluărilor obţinute pentru

prognoze.

În continuare urmează elaborarea a patru ecuaţii lineare multifactoriale de regresie, care

permit identificarea factorilor ce influenţează semnificativ stabilitatea şi siguranţa funcţionării

sistemului bancar al RM.

Modelul 1. Suficienţa capitalului ponderat la risc

Avînd în vedere importanţa suficienţei capitalului ponderat la risc pentru stabilitatea

sistemului bancar, precum şi ţinînd cont de problemele abordate în prezenta lucrare (importanţa

implementării noului Acord cu privire la capital Basel II, care atribuie rolul evaluării suficienţei de

capital în funcţie de risc), în modelul teoretic propus, vom evalua factorii ce au influenţă asupra

indicatorului suficienţei capitalului.

Astfel, modelul teoretic poate fi reprezentat în modul următor (formula 3.3.1):

SUFCAPt = ß0CAPBtß1ARWt

ß2CREDITNFtß3ut, (3.3.1)

unde:

SUFCAP – suficienţa capitalului ponderat la risc; CAPB – capitalul sistemului bancar; ARW – activele ponderate la risc (în valută naţională); CREDITNF – creditele nefavorabile pe sistemul bancar; u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă

influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model; t – momentul de timp t

Pentru determinarea legăturilor dintre variabilele menţionate se calculează matricea de

corelaţie, elementele căreia sunt coeficienţi de corelaţie simpli.

Tabelul 3.3.2

Matricea de corelaţie pentru modelul 1. (formula 3.3.1)*

Ln(SUFCAP) Ln(ARW) Ln(CAPB) Ln(CREDITNF)

Ln(SUFCAP) 1.00 -0.81 0.69 0.48 Ln(ARW) -0.81 1.00 0.98 0.31 Ln(CAPB) 0.69 0.98 1.00 0.23

Ln(CREDITNF) 0.48 0.31 0.23 1.00 *Sursa: elaborat de autor

Coeficienţii de corelaţie obţinuţi demonstrează că există o legătură pozitivă dintre suficienţa

capitalului şi capitalul băncii (r = 0,69), astfel odată cu creşterea capitalului creşte şi indicatorul de

suficienţă a capitalului. O legătură negativă este identificată de coeficientul simplu de corelaţie r =-

0,81, dintre suficienţa capitalului şi activele ponderate la risc. Rezultatele obţinute cu privire la

corelaţia coeficienţilor menţionaţi sunt evidente şi se explică prin formula lui Cooke aferentă

113

suficienţei capitalului. Se evidenţiază şi coeficientului de corelare r =0,48 dintre suficienţa

capitalului şi creditele nefavorabile, care denotă faptul că odată cu sporirea volumului creditelor

nefavorabile va creşte necesitatea majorării nivelului suficienţei capitalului ponderat la risc. Avînd

analiza coeficientelor de corelaţie în cauză, putem calcula modelul empiric de regresie.

Pentru obţinerea şi estimarea parametrilor cantitativi ale ecuaţiei de regresie a fost utilizată

metoda celor mai mici pătrate ordinare. Pentru aplicarea metodei de evaluare a modelului nelinear,

este necesar să îl transformăm la tipul linear. În acest scop am modificat modelul prin logaritmare.

S-a obţinut modelul:

ln(SUFCAPt) = ln (ß0)+ ß1 ln(CAPBt) + ß2 ln (ARWt) + ß3 ln (CREDITNFt) + ln (ut) (3.3.2)

Simbolul ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 exprimă elasticităţile

influenţei asupra SUFCAP a variabilelor explicative, incluse în model.

Rezultatele estimării au condus la ecuaţia:

Ln(SUFCAPt ) = 4.609 - 1.001ln(ARWt) + 1.001ln(CAPBt ) + 0.001ln(CREDITNFt) (3.3.3) tc (1330.4) (-1172.72) (963.7) (2.32)

n=10 , R2 = 0.99, Fcalc = 1096608,0, DW = 1.72

Prezentarea grafică a devierilor reziduale pentru acest model (modelul 1) se prezintă în

Anexa 19.

Criteriile statistice cum sunt: coeficientul de determinare, testul Student şi testul Snedecor-

Fisher (indicatorul F-static), testul privind existenţa autocorelării (Durbin-Watson) arată că

modelul este statistic semnificativ şi deci descrie adecvat comportamentul variabilei explicate.

În particular, coeficientul de determinare R2 (care reprezentă unul dintre criteriile de calitate

a modelului regresiv obţinut) denotă că circa 99% a varianţei ln(SUFCAP) este explicată de

variaţia variabilelor independente explicative (ARW, CAPB, CREDITNF).

Cu ajutorului testului Fisher este evaluată influenţa totală a regresorilor asupra variabilei

explicate. Dacă valoarea obţinută a testului Fisher depăşeşte valoarea tabelară, pentru pragul

corespunzător de semnificaţie, se presupune că regresorii pe deplin explică comportamentul

variabilei rezultative. Ftab(0.05;3;6) = 4,8. În cazul modelului nostru Fcalc = 1096608.0 > 4,8, astfel

ipoteza nulă se respinge şi se aplică ipoteza alternativă cu privire la faptul că modelul obţinut este

adecvat situaţiei reale.

Testul Student permite confirmarea adiţională aferentă semnificaţiei fiecărui regresor în

parte. În cazul în care conform testului Student regresorul este statistic nesemnificativ, acesta poate

114

fi tratat ca fiind nesemnificativ, sau ne avînd influenţă majoră asupra variabilei analizate şi poate fi

„eliminat” din model. Testul Student este efectuat în modul ce urmează: sînt propuse două ipoteze,

ipoteza nulă cu privire la lipsa semnificaţiei statistice a parametrilor analizaţi şi ipoteza alternativă

cu privire la influenţa semnificativă a regresorului asupra variabilei analizate. În cazul în care tcalc

> tcrit(0.05;6) = 2.4, ipoteza nulă se respinge şi se preia ipoteza alternativă cu privire la faptul că

regresorul este statistic semnificativ. În modelul propus toţi indicatori sînt statistic semnificativi.

Potrivit testului privind determinarea existenţei autocorelării (testul Durbin-Watson),

valoarea obţinută DW=1.72, este aproape de doi, ceea ce ne permite să concluzionăm că

autocorelaţia lipseşte.

Să efectuăm transformarea modelului de regresie linear-logaritmic într-o funcţie nelineară

iniţială, care este mai accesibilă pentru interpretarea valorilor obţinute.

Ln(SUFCAPt ) = 100.4*ARWt -1.00 *CAPBt1.00CREDITNFt

0.001 (3.3.4)

Astfel, menţionăm că coeficientul de elasticitate în raportul cu ARW şi cu CAPB are

valoarea unitara (în condiţiile că ceilalţi indicatori nu se modifică). Astfel, rezultă influenţa majoră

a acestora asupra SUFCAP. Elasticitatea indicatorului SUFCAP în raport cu CREDITNF este

egală cu 0,001, adică este nesemnificativă.

Modelul 2. Calitatea activelor băncii

Datorită importanţei calităţii activelor pentru activitatea stabilă a unei bănci, în următorul

model analizăm influenţa factorilor de bază, care influenţează starea activelor unei bănci. Teoretic,

modelul poate fi prezentat în felul următor:

ACTIVBt = β0 ACTIVDOBt β1 ARWt β2 RAt β3 ut , unde (3.3.5) ACTIVB – total active ale sistemului bancar; ACTIVDOB – active generatoare de dobîndă pe sistemul bancar; ARW – activele ponderate la risc pe sistemul bancar (în valută naţională); RA – rata anuală la active; u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă

influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model; t – momentul de timp t

Să evaluăm matricea de corelaţie prezentată în tabelul 3.3.3:

Tabelul 3.3.3

Matricea de corelaţie pentru modelul 2. (formula 3.3.5)*

Ln (ACTIVB) Ln (ACTIVDOB) Ln (ARW) Ln (RA) Ln (ACTIVB) 1.00 0.99 0.99 -0.92

Ln (ACTIVDOB) 0.99 1.00 0.99 -0.92 Ln (ARW) 0.99 0.99 1.00 -0.92 Ln (RA) -0.92 -0.92 -0.92 1.00

*Sursa: elaborat de autor

115

Astfel, după cum observăm din tabelul 3.3.3, variabila explicată ACTIVB - activele

sistemului bancar se află în legătură de intensitate semnificativă cu activele generatoare de dobîndă

(ACTIVDOB) şi activele ponderate la risc (ARW).

Modelul propus spre estimare prin metoda celor mai mici pătrate (MCMMP) are forma:

ln(ACTIVBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(ACTIVDOBt) + ß2 ln (ARWt) - ß3 ln (RAt) + ln (ut) (3.3.6)

S-a obţinut ecuaţia:

Ln(ACTIVBt ) = -1.201 +0.203ln(ACTIVDOBt) + 0.915ln(ARWt) - 0.196ln(RAt) (3.3.7) tcalc (-0,91) (1.69) (2.56) (-1.97)

n=10 , R2 = 0.99, Fcalc = 693.3, DW = 1.79

Prezentarea grafică a devierilor reziduale se prezintă în Anexa 20.

Caracteristicile statistice arată că modelul estimat este adecvat: potrivit testului Fisher

modelul este statistic semnificativ, toţi coeficienţii estimaţi au trecut evaluarea privind importanţa

statistică (testul Student) depăşind valorile distribuţiei Student şi devieri în autocorelare nu se

observă. Modelul este calitativ şi linia de regresie estimată coincide cu variabila analizată reală

(Anexa 20).

Efectuăm antilogaritmarea modelului 2:

Ln(ACTIVBt ) = 0,3* ACTIVDOBt 0.203 * ARWt 0.915RAt

.-0.196 (3.3.8)

Astfel, poate fi confirmată concluzia, expusă mai sus că influenţa majoră asupra activelor o au

activele ponderate la risc (ARW), pe cînd elasticitatea indicatorului RA şi activelor generatoare de

dobîndă (ACTIVDOB) este nesemnificativă.

3. Venituri şi profitul

În următorul model vom analiza influenţa unor factori ale activităţii financiare a băncilor

asupra veniturilor şi profiturilor, care au o influenţă substanţială asupra activităţii stabile a

băncilor, precum şi a sistemului bancar în ansamblu.

Modelul teoretic are forma:

VENITNETt = β0 MARJAt β1ROAt β2 ROE t β3 ut, unde (3.3.9)

VENITNET – venit net pe sistemul bancar; ROA – rentabilitatea activelor pe sistemul bancar; ROE – rentabilitatea capitalului pe sistemul bancar; MARJA – marja netă a dobînzii pe sistemul bancar; u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi reprezintă

influenţa altor factori care nu au fost identificaţi în model; t – momentul de timp t.

116

Înainte de elaborarea nemijlocită a modelului teoretic, determinăm factorii de bază care

influenţează considerabil profitabilitatea sistemului bancar. În primul rînd vom analiza matricea de

corelaţie (tabelul 3.3.4).

Tabelul 3.3.4

Matricea de corelaţie pentru modelul 3. (3.3.9)*

Ln(VENITNET) Ln(MARJA) Ln(ROA) Ln(ROE)

Ln(VENITNET) 1.000 0.773 0.428 0.569 Ln(MARJA) 0.773 1.000 0.042 0.796

Ln(ROA) 0.428 0.042 1.000 0.207 Ln(ROE) 0.569 0.796 0.207 1.000


Astfel, nivelul intensităţii dependenţei pozitive dintre VENITNET şi MARJA (r=0.773) este

cel mai mare. Concomitent cu creşterea marjei nete a dobînzii în sistemul bancar creşte şi venitul

net. Variabilele ROE şi ROA au o influenţă la fel pozitivă asupra VENITNET (coeficienţii de

corelaţie constituind respectiv r=0.428 şi r= 0.569).

Procedeul MCMMP (asemănător celuia efectuat în modelele precedente) în continuare a

condus la următoarele rezultate (formula 3.3.10):

VENITNETt = 2367.3* MARJAt 1.143 ROAt 1.375 * ROEt

0.839 (3.3.10)

t calc (1,24) (1,78) (2,0) (0,45)

n=10 , R2 = 0.76, Fcalc = 6.41, DW = 0.9

Devierile reziduale ale modelului 3 sunt prezentate în Anexe 21-22. Totodată, verificarea

modelului cu utilizarea criteriilor statistice permite să constatăm că coeficientul de determinare R2

demonstrează că proporţia în care variabilele explicative (MARJA, ROA, ROE) determină variaţia

variabilei dependente este 76%. Conform testului Fisher, modelul poate fi caracterizat ca statistic

semnificativ, deoarece valoarea obţinută Fcalc = 6,41 depăşeşte valoarea tabelară Ftab(0.05;3;6) = 4,8.

Prin utilizarea testului Student s-a determinat semnificaţia statistică a fiecărui dintre

variabilele independente utilizate în model în parte. Prin compararea t-statisticilor obţinute cu

valorile de tabel Student tcrit(0.05;6) = 1,9, valoarea de tabel Student are o probabilitate de 90%. De

asemenea ne vom conduce după concluzia statisticianului rus, S.Aivazian [65], care în lucrările

sale confirmă că, pentru estimarea cu un număr redus al evaluărilor pentru regresorii, în care t-

statistic depăşeşte valoarea unu, este acceptabil să se considere statistic semnificative. Utilizînd

această concluzie putem constata că regresorii MARJA şi ROA sînt statistic semnificative, iar

regresorul ROE diferă nesemnificativ de zero, şi deci este statistic nesemnificativ. Conform

117

testului Student astfel de regresor, nu influenţează asupra variabilei examinate şi astfel este

„eliminat” din model.

Testul Durbin-Watson, şi anume valoarea obţinută DW=0,9 este aproape 0, astfel putem

constata existenţa autocorelării în model. Modelul urmează a fi reestimat. Ca rezultat al

reestimării, obţinem modelul de regresie linear-logaritmic, după cum urmează:

Ln(VENITNET t ) = 4,25+ 1.381ln(MARJAt) + 1.253ln(ROAt) (3.3.11) tcalc (9.26) (4.03) (2.11)

n=10 , R2 = 0.76, Fcalc = 10.74, DW = 1.4

Verificarea modelului ne permite a constata că coeficientul de determinare R2 demonstrează

că comportamentul modelului, doar la 76% poate fi explicat de comportamentul variabilelor

independente explicative incluse (regresori MARJA şi ROA). Astfel asupra comportamentului

modelului influenţează nu doar regresorii cantitativi, ci şi alţi parametri calitativi (putem presupune

că veniturile băncilor sunt dependente de stabilitatea politică, situaţia economică şi financiară,

climatul investiţional etc.) Conform testului Fisher modelul este statistic semnificativ, deoarece

valoarea obţinută Fisher Fcalc = 10,74, depăşeşte valoarea tabelară Ftab(0.05;3;6) = 4,8. Toţi coeficienţii

estimaţi au depăşit valorile tabelare ale distribuţiei Student şi deci sînt statistic semnificativi.

Testul Durbin Watson DW = 1,4 care tinde spre 2, infirmă existenţa autocorelării în modelul

analizat.

Efectuăm antilogaritmare şi obţinem modelul după cum urmează:

VENITNET t = 70,1* MARJAt 1.381 *ROAt 1.253 (3.3.12)

Coeficientul de elasticitate pentru variabila explicativă MARJA demonstrează că, în

condiţiile în care se vor păstra tendinţele precedente de dezvoltare, odată cu creşterea marjei nete a

dobînzii cu 1%, va fi înregistrată o creştere a venitului net cu 1,38%. De asemenea asupra venitului

net o influenţă pozitivă o are şi rentabilitatea activelor, coeficientul de elasticitate constituind 1,25.

Astfel, consolidarea acestor indicatori va avrea drept rezultat majorarea veniturilor băncilor, şi ca

urmare, consolidarea sistemului bancar.

4. Obligaţiunile băncilor

Luînd în consideraţie faptul că stabilitatea sistemului bancar este cert dependentă de

stabilitate macroeconomică, în următorul model am evaluat influenţa asupra variabilei explicate

118

(obligaţiunilor băncilor) a unor astfel de factori de origine macroeconomică cum sînt: PIB, rata de

bază a BNM, cota investiţiilor în PIB.

Astfel, modelul teoretic este prezentat în modul următor:

OBLIGATt = β0 PIBt β1RATANBMt β2 INVPIB t β3 ut , unde (3.3.13)

OBLIGAT – obligaţiunile pe sistemul bancar; PIB – Produsul Intern Brut; RATANBM – rata de bază a BNM; INVPIB – ponderea investiţiilor în PIB; u – variabila eroare, care se conformează legii distribuirii normale şi include

influenţa altor factori care nu fac parte din model t – momentul de timp t

Analizăm matricea de corelaţie, constituită din coeficiente pare de corelaţie:

Tabelul 3.3.5

Matricea de corelaţie pentru modelul 4 (formula 3.3.13)*

Ln (OBLIGAT) Ln (PIB) Ln (RATANBM) Ln (INVPIB)

Ln (OBLIGAT) 1.000 0.991 0.821 0.612 Ln (PIB) 0.992 1.000 -0.835 0.514

Ln (RATANBM) 0.821 -0.835 1.000 -0.269 Ln (INVPIB) 0.612 0.514 -0.269 1.000


Conform matricei de corelaţie indicatorul analizat OBLIGAT este într-o strînsă corelare cu

PIB (r=0,992). Această interdependenţă poate fi explicată prin faptul că odată cu creşterea PIB, se

majorează şi veniturile persoanelor fizice şi juridice, fapt ce le permite să acumuleze mijloacele

băneşti, plasîndu-le în sistemul bancar. Cota investiţiilor în PIB de asemenea influenţează pozitiv

asupra mărimii obligaţiunilor, fapt ce este demonstrat prin mărimea coeficientului de corelaţie

r=0,612. Coeficientului de corelaţie r=0,821 înregistrat dintre obligaţiunile sistemului bancar şi

rata NBM, poate fi explicat prin faptul că odată cu creşterea ratei de bază, investiţiile populaţiei în

sistemul bancar se majorează, astfel se majorează şi obligaţiunile sistemului bancar.

Prin utilizarea MCMMP obţinem următoare formulă (3.3.14):

Ln(OBLIGATBt )= -6.054 +1.326ln(PIBt) + 0.101ln(RATANBMt) + 0.669ln(INVPIBt) (3.3.14) tcalc (-9,77) (23,6) (1,69) (7,17)

n=10 , R2 = 0.99, Fcalc = 1158.2, DW = 2.78

Reprezentarea grafică a modelului este inclusă în Anexa 23. Verificarea modelului permite a

constata că coeficientul de determinare R2, egal cu 0,99 demonstrează că comportamentul

modelului analizat poate fi exprimat 99% de variaţia variabilelor independente incluse – regresori

(PIB, RATANBM, INVPIB). Aceasta ne permite să presupunem că, în general, obligaţiunile

119

sistemului bancar sînt într-o dependenţă directă de indicatori macroeconomici, care reflectă situaţia

economică (şi nu doar cea a sectorului bancar). Conform testului Fisher, modelul este statistic

semnificativ, valoarea obţinută Fisher Fcalc= 1158,2 depăşind semnificativ valoarea de tabel

Ftab(0.05;3;6) = 4,8. Toţi regresorii estimaţi au depăşit valorile tabelare ale distribuţiei Student, şi pot

fi consideraţi statistic semnificativi. Cu ajutorul testului Durbin Watson DW = 2, care tinde spre 2,

demonstrăm lipsa autocorelării în modelul analizat.

Efectuăm antilogaritmare şi obţinem modelul după cum urmează:

OBLIGATt = 0.002* PIBt 1.326 RATANBMt 0.101 * INVPIBt

0.669 (3.3.15)

Modelul obţinut ne permite să constatăm că cea mai nesemnificativă influenţă asupra

variabilei rezultate OBLIGAT o are variabila explicativă RATANBM – rata de bază a BNM,

coeficientul de elasticitate fiind egal cu 0,101, pe cînd cea mai mare influenţă este determinată de

variabila PIB, coeficientul de elasticitate fiind egal cu 1,326.

După cum a fost menţionat în prezentul paragraf, ecuaţiile utilizate în model pot fi utilizate

pentru efectuarea prognozelor referitoare la variabilele dependente. Astfel, prognoza poate fi

calculată în condiţiile că dinamica factorilor explicativi nu va înregistra schimbări semnificative pe

parcursul următorilor ani. Valorile de prognoză pot fi obţinuţi prin metodele de formalizare sau

prin datele propuse. Astfel, ţinînd cont de dinamica indicatorilor analizaţi pe parcursul perioadei

analizate, în Anexa 18(3) am presupus evoluţia viriabilelor explicative pentru anii 2007-2009, şi

prin efectuarea calculelor în baza modelelor analizate în acest capitol, obţinem prognoza pentru

variabilele explicate, după cum este prezentat în tabelul 3.3.6.

Tabelul 3.3.6

Prognoza pentru variabilele explicate în modelul econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar*

2007 2008 2009 Suficienţa capitalului ponderat la risc 27,5 26,2 24,92Total active ale sistemului bancar 25941 34507 44173Venit net pe sistemul bancar 925 1108 890 Obligaţiunile sistemului bancar 24178 30545 38213

*Sursa: obţinut de autor în baza modelului econometric

Astfel, în cazul în care dinamica variabilelor explicative va păstra tendinţele înregistrate pe

parcursul ultimilor ani, putem anticipa consolidarea sisemului bancar prin sporirea activelor,

venitului şi obligaţiunilor acestuia. Totodată, indicatorul suficienţei capitalului se va micsora în

continuare, contribuind la majorarea gradului de concurenţă în sistemul bancar.

În opinia noastră, modelul este binevenit pentru analiza stabilităţii sistemului bancar autohton.

Astfel, în cazul în care în cadrul utilizării modelului propus, de către băncile din sistem, prognozele

obţinute vor corespunde strategiilor de management a băncilor, acestea urmează să menţină

120

tendinţele existente aferente indicatorilor explicativi. Dacă prognoza obţinută ca rezultat al aplicării

modelului, nu corespunde scopurilor managementului băncii, este posibilă prevenirea eventualelor

tendinţe negative prin întreprinderea măsurilor de consolidare a acestora.

Totalizînd cele expuse în cadrul evaluării şi propunerii unor metode econometrice pentru

determinarea factorilor ce influenţează stabilitatea şi siguranţa sistemului bancar autohton, cu

referinţă la suficienţa capitalului, calitatea activelor băncilor, venituri şi profitul, obligaţiunile

acestora se poate constata că s-a făcut o tentativă oportună de obiectivizare prin metode

matematico – statistice a indicatorilor cantitativi şi calitativi a activităţii bancare stabile şi sigure.

Importanţa potenţială a modelelor propuse constă în posibilitatea utilizării acestora atît în

aprecierea activităţii interne a băncilor, cît şi în procesul de supraveghere a sectorului bancar de

către bancă centrală. Astfel este adecvată îndreptarea eforturilor băncilor şi autorităţilor de

supraveghere către stabilizarea indicatorilor, care conform rezultatelor modelului au o influenţa

considerabilă asupra stabilizării şi sporirii siguranţei sistemului bancar, cum sunt: capitalul băncilor,

rentabilitatea activelor, calitatea creditelor etc.

121

ÎNCHEIERE

În baza investigaţiilor efectuate referitor la aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei

funcţionării sistemului bancar al Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană,

s-a ajuns la formularea următoarelor concluzii:

1. Sistemul bancar al unei ţări este constituit din banca centrală (cu funcţii de coordonare şi

supraveghere) şi băncile comerciale, funcţionarea şi interacţiunea cărora este efectuată în baza

unui ansamblu de acte normative ce reglementează activitatea bancară.

2. Băncile sunt instituţii „specifice”, deoarece funcţionează din contul mijloacelor atrase şi

prestează servicii financiare de intermediere a fluxurilor mijloacelor băneşti din economia

unei ţări. Astfel, asigurarea stabilităţii sistemului bancar şi siguranţei fiecărei bănci în parte, în

primul rînd, în scopul protejării intereselor deponenţilor, constituie obiectivul de bază al

oricărei bănci centrale.

3. Un sistem bancar stabil presupune, la rîndul său, asigurarea exercitării neîntrerupte a

tranzacţiilor de intermediere financiară, menţinerea unui nivel înalt de credibilitate a

participanţilor în sistem, lipsa vulnerabilităţilor şi efectelor adverse în activitatea desfăşurată

de instituţiile financiare etc.

4. Luînd în considerare semnificaţia crescîndă a sistemului bancar, este necesar de a efectua

analiza situaţiei fiecărei bănci în parte (prin evaluarea punctelor forte şi a instabilităţilor),

ţinîndu-se cont de practicile moderne utilizate de organizaţiile financiare internaţionale, cum

sunt: Indicatori de Stabilitate Financiară şi testările stres.

5. Obiectivul principal al asigurării stabilităţii bancare constă în limitarea riscului sistemic,

protejarea sectorului bancar de faliment şi de vulnerabilităţi, asigurarea alocării optime a

resurselor, determinarea regulilor prudenţiale, ceea ce poate fi realizat prin implementarea în

practica autohtonă a ghidărilor de asigurare a stabilităţii sectorului bancar, general acceptate,

elaborate de Comitetul Basel.

6. Evaluarea indicatorilor principali care reflectă stabilitatea sistemului bancar autohton

(capitalul, activele, lichiditatea etc.), precum şi analiza comparată a Indicatorilor de Stabilitate

Financiară ai sistemului bancar autohton cu indicatorii respectivi ai statelor-membre ale UE şi

ai statelor CSI, demonstrează, în general, tendinţe de consolidare pe parcursul ultimilor ani.

Analiza comparată a principalelor reglementări bancare ale RM în raport cu exigenţele

Directivei UE nr. 2000/12/EC cu privire la iniţierea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de

credit, a demonstrat că acestea, în mare parte, se conformează prevederilor Directivei. S-a

122

constatat că şi practica de supraveghere bancară autohtonă este adecvată (cu unele excepţii)

Principiilor de bază pentru supraveghere bancară eficientă ale Comitetului Basel.

7. Analiza practicii europene în domeniul asigurării stabilităţii sistemului bancar, privind

determinarea autorităţii care exercită supravegherea bancară (banca centrală sau o autoritate

independentă de supraveghere) demonstrează că în mai multe state din UE se observă o

tendinţă de creare a unui organ separat de supraveghere a întregului sector financiar, fapt

determinat de dezvoltarea şi integrarea continuă a serviciilor prestate de subsectoarele pieţei

financiare.

8. Protejarea intereselor deponenţilor prin aplicarea schemelor de garantare a depozitelor în

sistemul bancar reprezintă o importanţă majoră pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar,

deoarece însuşi funcţionarea acestora contribuie la: menţinerea credibilităţii sistemului bancar,

stimularea atragerii mijloacelor băneşti pe termen lung, promovarea mecanismului de evitare a

crizelor de lichiditate, reducerea cheltuielilor băncilor şi a statului pentru „reanimarea”

sistemului bancar în perioada de criză etc.

9. În contextul integrării sistemului bancar al Republicii Moldova în structurile europene,

principalele surse de vulnerabilitate care alertează instituţiile financiare internaţionale sunt:

proprietatea statului în sistemul bancar, lipsa transparenţei în structura proprietarilor băncilor,

extinderea excesivă a creditelor, guvernarea corporativă inadecvată, lipsa concurenţei pe piaţa

bancară etc.

10. Asigurarea şi menţinerea stabilităţii şi siguranţei sistemului bancar, presupune, în condiţiile

unui mediu macroeconomic stabil, o reglementare şi supraveghere prudenţială

corespunzătoare, un management eficient al riscurilor caracteristice activităţii instituţiilor

financiare, un nivel înalt de transparenţă, promovarea principiilor de guvernare corporativă,

precum şi neimplicarea statului în activitatea băncilor etc.

Cercetările efectuate în scopul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar

autohton, permit punerea în evidenţă a următoarelor recomandări.

1. Asigurarea unui nivel sporit al transparenţei în sectorul bancar va contribui la majorarea

posibilităţii agenţilor economici şi persoanelor fizice de a determina corect băncile care

activează în condiţii suficient de prudente, fapt ce va stimula investirea mijloacelor temporar

disponibile în băncile capabile să-şi dirijeze prudent activitatea. Transparenţa înaltă a

activităţii şi proprietăţii băncilor poate fi atinsă prin informarea periodică a publicului larg

privitor la dezvoltarea şi vulnerabilităţile actuale ale sistemului financiar-bancar din republică,

123

prin publicarea Rapoartelor cu privire la stabilitatea financiară şi utilizarea unor practici de

contabilitate, transparente şi performante.

2. Pentru evitarea unor vulnerabilităţi cauzate de extinderea excesivă a creditelor, este necesară

promovarea proceselor de creditare prudente şi crearea biroului de credite care ar colecta şi ar

distribui informaţiile în domeniu, inclusiv cu privire la riscul de credit şi la clienţii

„problematici” ai băncilor.

3. Este oportună îmbunătăţirea practicilor de guvernare corporativă, şi anume, perfectarea

schemei de asigurare a depozitelor în sistemul bancar al RM, prin acordarea posibilităţii

deponenţilor de a participa benevol în schemele de garantare a depozitelor, ceea ce va permite

ca, în cazul survenirii insolvabilităţii unei bănci, sumele garantate să fie plătite tuturor

deponenţilor reieşind din prevederile legislaţiei, iar deponenţilor asiguraţi li se va achita,

suplimentar, o anumită sumă, reieşind din mărimea şi termenul depozitului, precum şi din

gradul de stabilitate al băncii.

4. Pentru a reduce probabilitatea survenirii riscului hazardului moral în sistemul bancar provenit

din participarea băncilor în schema de garantare a depozitelor, s-ar putea propune o

diferenţiere în mărimea primelor de asigurare plătite de către bănci în Fondul de Garantare a

Depozitelor, şi anume, pentru băncile cu un grad sporit de risc, primele în cauză urmează să

fie mai mari decît cele prevăzute pentru băncile care se încadrează în categoria băncilor

„neriscante”.

5. Pentru sporirea nivelului de competitivitate a băncilor autohtone, este oportună majorarea, în

continuare, a cerinţei faţă de capitalul minim necesar, astfel încît acesta să fie comparabil cu

exigenţele stabilite de directivele europene. Băncile, la rîndul lor, trebuie să compenseze

instabilitatea mediului economic şi a sistemului bancar prin asigurarea nivelului de capital,

fiind chiar mai înalt decît nivelul cerinţei stabilite de către banca centrală.

6. Este oportună implementarea, pe termen mediu şi lung a prevederilor noului Acord cu privire

la Capital, Basel II, deoarece, la moment, în sectorul bancar autohton lipsesc stipulările ce ţin

de evaluarea capitalului bancar bazată pe risc. Implementarea metodelor de evaluare a

riscurilor adiţionale la care este expusă banca, deja aplicată în practica bancară europeană, va

contribui la consolidarea continuă a sistemului bancar autohton.

7. Una din reformele de bază ce urmează a fi realizată cu scopul implementării noului Acord

Basel II, determinată de necesitatea utilizării, de către bănci, a sistemelor de rating pentru

calcularea suficienţei capitalului ponderat la risc şi pentru evaluarea riscului de credit, este

crearea unei agenţii de rating independente în RM. Aceasta ar facilita atît activitatea

autorităţilor competente, cît şi analiştilor bancari, deponenţilor şi potenţialelor investitori

124

privind determinarea gradului de stabilitate a unei anumite bănci, precum şi a sistemului

bancar din Republica Moldova ca un tot întreg, contribuind, totodată, la o monitorizare mai

eficientă a riscurilor la care este supus sectorul bancar.

8. Deşi crearea unui supraveghetor separat pentru întregul sistem financiar este prematură în

Republica Moldova, mersul proceselor de supraveghere în sectorul financiar-bancar poate fi

îmbunătăţit substanţial, prin majorarea gradului de cooperare dintre autoritatea de

supraveghere a băncilor şi organul de supraveghere a sectorului nonbancar.

9. Limitarea influenţei statului asupra sistemului bancar prin privatizarea băncilor aflate în

proprietatea statului şi asigurarea independenţei depline a băncii centrale va permite

consolidarea sistemului bancar autohton.

10. Este oportună crearea unei direcţii specializate în cadrul Băncii Naţionale a Moldovei, care şi-

ar îndrepta activitatea, exclusiv, spre estimarea şi transpunerea în practică a prevederilor

Directivelor europene, ar examina experienţa statelor membre ale UE în domeniul bancar, ar

evalua paşii întreprinşi de băncile centrale din statele membre în procesul de integrare

europeană, precum şi ar asigura implementarea celor mai bune practici în acest domeniu.

125

B I B L I O G R A F I E

Acte legislative şi normative ale Republicii Moldova

1. Legea RM cu privire la bani nr.1232-XII din 15.12.1992 (Monitorul Oficial nr. 3/51 din

30.03.1993).

2. Legea RM cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21.07.1995 (Monitorul

Oficial al RM nr. 56-57/624 din 12.10.1995);

3. Legea instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995 (Monitorul Oficial al RM nr. 1/2 din

01.01.1996).

4. Legea RM, privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-XV din

26.12.2003 (Monitorul Oficial al RM nr.30-34/169 din 20.02.2004).

5. Legea RM cu privire la societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.1997 (Monitorul Oficial al

RM nr. 38-39/332 din 12.06.1997).

6. Legea RM cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XVI din 18.11.1998 (Monitorul Oficial

al RM nr.27-28/123 din 23.03.1999).

7. Legea RM cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului nr.

633-XV din 15.11.2001 (Monitorul Oficial al RM nr.139-140/1084 din 15.11.2001).

8. Legea RM, Codul Civil nr. 1107-XV din 06.06.2002 (Monitorul Oficial al RM nr. 82-86/661

din 22.06.2002).

9. Legea RM privind aprobarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-

2006) nr. 398-XV din 02.12.2004 (Monitorul Oficial al RM nr.5-12/44 din 14.01.2005).

10. Legea pentru modificarea şi completarea Legii instituţiilor financiare nr. 550-XIII din 21 iulie

1995 şi a articolului 24 din Legea nr. 199-XIV din 18 noiembrie 1998 cu privire la piaţa valorilor

mobiliare (Monitorul Oficial al RM nr. 154-156/771 din 18.11.2005).

11. HGRM cu privire la dezvoltarea sectorului financiar al Republicii Moldova în perioada 2005-

2010 nr. 135 din 08.02.2005 (Monitorul Oficial al RM nr. 30-33/252 din 25.02.2005).

12. HGRM cu privire la aprobarea Planului de acţiuni pentru realizarea Programului de activitate a

Guvernului pe anii 2005-2009 nr. 790 din 01.08.2005 (Monitorul Oficial al RM nr. 104-106/853

din 05.08.2005).

13. HGRM cu privire la aprobarea Programului Naţional „Satul Moldovenesc” (2005-2015)

(Monitorul Oficial al RM, ediţie specială din 17.05.2005).

126

14. Hotărârea CA al BNM privind notificarea Băncii Naţionale a Moldovei referitor la deschiderea

de către băncile străine a reprezentanţelor pe teritoriul Republicii Moldova, hotărârea nr.208

din 7 iulie 2005 (Monitorul Oficial al RM nr.98-100 din 22.07.2005).

15. Hotărîrea privind ratele dobînzii în instituţiile bancare (Monitorul Oficial al RM nr.92-93/243

din 03.08.2001).

16. Regulamentul nr.1/09 privind tranzacţii cu persoane afiliate băncii (proces-verbal nr.31 din

10.11.95) (Monitorul Oficial al RM nr. 67 din 30.11.95, publicat cu completarea din 20.11.95, p-

v nr.33 din 20.11.95).

17. Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile «mari» (proces-verbal nr.37 din 1 decembrie

1995) (Monitorul Oficial al RM nr.70 din 14 decembrie 1995).

18. Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor (proces-verbal nr.37 din 15 august

1996) (Monitorul Oficial al RM nr.59-60 din 12 septembrie 1996).

19. Regulamentul nr.33/09-01 cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi

(proces-verbal nr.43 din 18 septembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.64, 3 octombrie

1996).

20. Regulamentul nr.37/09-01 cu privire la deschiderea filialelor de către bănci (proces-verbal

nr.51 din 15 noiembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.75-76 din 21 noiembrie 1996).

21. Regulamentul nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii (proces-

verbal nr.53 din 29 noiembrie 1996) (Monitorul Oficial al RM nr.80 din 12 decembrie 1996).

22. Regulamentul nr.53/09-01 cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii (proces-verbal

nr.15 din 26 martie 1997) (Monitorul Oficial al RM nr.24 din 17 aprilie 1997).

23. Regulamentul cu privire la modul de întocmire şi prezentare a rezultatelor auditului, hotărârea

nr.29 (proces-verbal nr.28 din 8 august 1997), (Monitorul Oficial nr.64-65 din 2 octombrie

1997).

24. Regulamentul privind poziţia valutară deschisă a băncii, hot.126 din 28.11.97 (Monitorul

Oficial al RM nr.112-114 din 14.10.1997).

25. Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor economice,

hotărârea nr.81 din 9 aprilie 1998, proces-verbal nr. 16 (Monitorul Oficial al RM nr.49 din 28

mai 1998).

26. Regulamentul cu privire la creditele expirate, hotărârea nr.130 din 15 mai 1998 (Monitorul


27. Regulamentul cu privire la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la

credite (fondul de risc), hotărârea nr.164 din 22.06.1998, proces-verbal nr.24 (Monitorul


127

28. Recomandările BNM cu privire la sistemele de control intern în BC din RM, HCA nr.330 din

9.11.98 (Monitorul Oficial al RM nr.14-15 din 12.02.1999).

29. Regulamentul cu privire la dirijarea riscului ratei dobânzii, hotărârea CA al BNM nr.249 din

22.09.99 (Monitorul Oficial al RM nr.109-111 din 07.10.1999).

30. Regulamentul cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din Republica Moldova, HCA al

BNM nr.143 din 02.06.2000 (Monitorul Oficial al RM nr.65-67 din 08.06.2000).

31. Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către băncile din RM a informaţiei despre activitatea

lor financiară, HCA al BNM nr.392 din 21.12.2000 (Monitorul Oficial al RM nr.163-165 din

29.12.2000).

32. Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc, hotărârea nr.269 din 17

octombrie 2001 (Monitorul Oficial al RM nr.130 din 26.10.01) (în vigoare din 30.09.2002).

33. Recomandări referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor

privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, HCA al BNM nr.94 din 25.04.02 (Monitorul


34. Regulamentul cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare (HCA al BNM nr.53 din

2.03.2006) (Monitorul Oficial al RM din 10.03.2006).

35. Instrucţiunea cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor

financiare, hotărârea nr.36 (proces-verbal nr.28 din 8 august 1997), (Monitorul Oficial al RM

nr.64-65 din 2 octombrie 1997 publicată împreună cu modificările din 11 septembrie 1997

Hotărârea CA nr.59).

Manuale, monografii, cărţi

36. Basno C., Dardac N. Operaţiuni bancare. Instrumente şi tehnici de plată. Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2001, 251p.

37. Berea A., Berea O. Orientări în activitatea bancară contemporană. Editura Expert, Bucureşti,

1999, 162p.

38. Berea A., Paul A. Modernizarea sistemului bancar. Editura Expert, Bucureşti, 2003, 150p.

39. Burton M., Lombra R. The Financial System and the Economy. Principles of Money and

Banking, third Edition, Editura Thomson South-East, Mason, Ohio, 2003, 676p.

40. Caraganciu A., Iliadi G. Monedă şi credit. (Manual). Editura ASEM, Chişinău, 2004, 249p

41. Cerna S. Unificarea monetară în Europa. Colecţia „Biblioteca Băncii Naţionale”, Editura

Enciclopedică, Bucureşti, 2007, 129p.

42. Cobzari L. Competitivitatea băncilor în reformarea sistemului bancar concurrent. Chişinău,

1996.

128

43. Coman F. Control şi audit bancar. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, 207p.

44. Dardac N., Barbu T. Monedă, bănci şi politici monetare. Editura Didactică şi Pedagogică, R.A.,

Bucureşti, 2006, 439p.

45. Daniels J., VanHoose D. International Monetary and Financial Economics. Third Edition,

Editura Thomson South-East, Mason, Ohio, 2005, 600p.

46. Dicţionar Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Univers Enciclopedic, Bucureşti 1996,

1195p.

47. Dicţionarul complet al economiei de piaţă. redacţia „Buletinul Economic”, Bucureşti, 1995,

360p.

48. Dedu V. Gestuine bancară, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti,1996, 216p.

49. Dumitrescu Ş. Tratat de monedă (schimbul şi tehnica monetară), ediţia a II-a, Bucureşti, 1948,

676p.

50. Grigoriţă C. Activitate bancară, ediţia a III-a, Cartier, Chişinău, 2005, 418p.

51. Gudîm A. Republica Moldova şi Uniunea Europeană ca parteneri. TACIS, Centrul de

Investigaţii Strategice şi Reforme, Chişinau 2002, 59p.

52. Hoanţa N. Bani şi bănci. Editura economică, Bucureşti, 2001, 280p.

53. Horvath Z. Handbook on the European Union, ediţia doua, Editura „hvgorac”, Budapest, 2005.

54. Ionescu L. Fundamentele profesiunii bancare. Băncile şi operaţiunile bancare, Institutul

Bancar Român, Editura Economică, 1996.

55. Koch T., McDonald S. Bank Management. fifth Edition, Editura Thomson South-East, Mason,

Ohio, 2004, 888p.

56. Kriţescu C. Monedă. Mică enciclopedi. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982,

282p.

57. Kriţescu C., Dobrescu E. Băncile – mică enciclopedie. Editura Expert, Bucureşti, 1998, 494p.

58. LeRoy Miller R., VanHoose D. Money, Banking, and Financial Markets. second Edition,

Thomson South-Western, Mason, Ohio, 2004, 723p.

59. Mayer T., Duesenberry J., Alber R. Banii, activitatea bancară şi economie, Bucureşti, Editura

didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1993, 590p.

60. Moldovanu D. Doctrine Economice. Editura ARC, Chişinău, 2003, 260p.

61. Păun N. Bani şi bănci în structuri europene. Colecţia de studii europene, Cluj, 1995, 248p.

62. Puntea A., Ruscanu G. Băncile în economia Românească, 1774-1995. Editura Economică,

Bucureşti, 1995, 300p.

63. Tudorache D., Pîrjol T. Monedă, Bănci, Credit. Editura Universitară, Bucureşti, 2005, 511p.

64. Turcu I. Operaţiuni şi contracte bancare. Editura Lex, Bucureşti, 1994, 351p.

129

65. Айвазян С.А. Прикладная статистика. Классификация и снижение размерности.

Москва, 1989.

66. Балабанова И.Т. Банки и банковское дело. издательство «Питер», Санкт-Петербург, 2002,

304p.

67. Белоглазова Г.Н., Кроливецкая Л.П. Банковское дело. Учебник. издательство «Финансы и

статистика», Москва, 2004, 591p.

68. Финансы, Оксфордский толковый словарь. издательство «Весь мир», Москва, 1997, р.34.

69. Лаврушин О.И, Мамонова И.Д., Валенцева Н.И. Банковское дело. издательство

«Финансы и статистика», Москва, 1999, 671p.

70. Лаврушин О.И. Банковское дело. издательство «Финансы и статистика», Москва, 2005.

71. Лаврушин О.И, Мамонова И.Д., Валенцева Н.И. Банковское дело. Учебник. издательство

«Кронус», Москва, 2006, 766p.

72. Роуз П. Банковский менеджмент. издательство «Дело», Москва, 1997, 768p.

Rapoartele băncilor centrale şi organismelor internaţionale

73. BERD Moldova Country Report 2005. noiembrie 2005.

74. BERD Transition Report,1998-2006.

75. BERD Strategia pentru Moldova, aprobată de CA, 1 iulie 2003.

76. BSCEE Review, Group of Banking Supervisors from Central and Eastern Europe, 2000-2005.

77. Bank of England Spring Quarterly Bulletin, Spring 2001.

78. ECB, Monthly Bulletin, Accounting for the Resilience of the EU Banking Sector Since 2000,

July 2004, 12p.

79. Planul de Acţiuni Republica Moldova –Uniune Europeană, Februarie 2005.

80. Standard&Poor’s. Report on CIS Banking Systems: Mixed Prospects but Common Risks,

decembrie 2004.

81. Standard&Poor’s. Report published on differences in bank asset quality accounting accross

Europe, press release, 3 aprilie 2003.

82. Rapoartele anuale ale Băncii Naţionale a Moldovei,1998-2006.

83. Raportul anual al Băncii Naţionale a României, Capitolul IV. Stabilitatea financiară şi

supravegherea pudenţială, 2003, p.83-159.

84. Raportul Comisiei Europene Moldova. Tendinţe în Economie, Martie 2005.

85. Raportul FMI Republica Moldova. Evaluarea Stabilităţii Sistemului Financiar, aprobat de

Stefan Ingves şi Michael Deppler, 14 ianuarie.2005.

130

Legislaţia bancară internaţională

86. Maastricht Treaty. Treaty on European Union, 92/C 191/01, Maastricht 7.02.1992, p.5.

87. First Council Directive 77/780/EEC of 12 December 1997 on coordination of laws, regulations

and administrative provisions relating to the taking up and pursuit of the business of credit

institutions, Official Journal L 322/17.12.1977.

88. Council Directive 89/299/EEC of 17 April 1989 on the own funds of credit institutions, Official

Journal L 124/5.5.1989.

89. Second Council Directive 89/646/EEC of 15 December 1989 on the coordination of Laws,

regulations and administrative provision relating to the taking up and pursuit of the business of

credit institutions, Official Journal L 386/30.12.1989.

90. Council Directive 89/647/EEc of 18 December 1989 on a solvency ratio for credit institutions,

Official Journal L 386/30.12.1989.

91. Council Directive 92/30/EEC of 6 April 1992 on the supervision of credit institutions on

consolidated basis, Official Journal L 110/28.4.1992.

92. Council Directive 92/121/EEC of 21 December 1992 on monitoring and control of large

exposures of credit institutions, Official Journal L 29/5.2.1993.

93. Directive 2000/12/EC on taking up and pursuit of the business of credit institutions. Official

Journal of the European Union L 126/26.5.2000.

94. Directive 2006/49/CE of the European Parliament and of the Council on the capital adequacy

of investment firms and credit institutions (recast), Official Journal of the European Union L

177/30.06.2006.

95. Directive 2006/48/CE of the European Parliament and of the Council relating to the taking up

and pursuit of the business of credit institutions (recast), Official Journal of the European

Union L 177/30.06.2006.

96. Austrian National Bank Act 1984, Federal Law Gazette No. 50/1984, cu modificări şi

completări ulterioare.

97. Banca D’Italia, The 1993 Banking Law, cu modificări şi completări ulterioare.

98. Estonia Credit Institutions Act, RT2 I 1999, 23, 349, din 9 februarie 1999, cu modificări şi


99. Bulgaria Law on Banks, 38th National Assembly din 25 Junie 1997, cu modificări şi completări

ulterioare.

100. Czech Republic Act on Banks No. 21/1992 Coll., din 20 decembrie 1991, cu modificări şi


131

101. Hungarian Financial Supervisory Authority, Authorization Guidelines (Money market), iulie

2006.

102. Legea cu privire la Banca Naţională a Elveţiei, în vigoare din 1 mai 2004, cu modificări şi


103. Macedonia Banking Law, “Official Gazette of RM” No. 63/2000, cu modificări şi completări

ulterioare.

104. Poland Banking Act, 29 August 1997,cu modificări şi completări ulterioare.

105. Republic of Slovenia Banking Act, Official Gazette of the Republic of Slovenia: No. 7/99, cu

modificări şi completări ulterioare.

106. Republic of Latvia Law on Banks 19 mai, 1992, cu modificări şi completări ulterioare.

107. Republic of Lithuania Law on Banks No IX-2085 din 30 martie 2004, cu modificări şi


108. Republic of Cyprus Banking Law no.66(1) din 1997, cu modificări şi completări ulterioare.

109. Slovak Republic Banking Act No. 483/2001 Coll. din 5 Octombrie 2001 cu modificări şi


110. Инструкция о порядке принятия Банком России решения о государственной

регистрации кредитных организаций и выдаче лицензий на осуществление банковских

операций, № 109-И, Cap.VIII, , cu modificări şi completări ulterioare.

Lucrările organizaţiilor financiare internaţionale şi băncilor centrale

111. Allen F., Gale D. Financial Contagion. Journal of Political Economy 108(1): 1-33, 2000.

112. Andrews M. State-Owned Banks, Stability, Privatization, and Growth: Practical Policy

Decisions in a World Without Empirical Proof. IMF Working paper, WP/05/10, January 2005,

55p.

113. Arnone M.,Darbar S.,Gambini A. Banking Supervision: Quality and Governance. IMF

Working Paper, WP/07/82, april 2007, 56p.

114. Arpa M., Guilini I., Ittner A., Pauer F. The influence of macroeconomic developments on

Austrian Banks: implications for banking supervision. BIS Papers No.1 martie 2001, 116p.

115. Bank of England. Financial Stability and Central Banks. CCBS, Routledge, 2000, 132p.

116. Basel Committee International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards.

July 1988, 30p.

117. Basel Committee International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards

(Revised Framework). November 2005, 251p.

132

118. Basel Committee Enhancing Bank Transparency. Public Disclosure and Supervisoy

Information that Promote Safety and Soundness in Banking Systems. Bank for International

Settlements, september 1998, 29p.

119. Basel Committee Basel Core principles Methodology. Bank for International Settlements,

october 2006, 54p.

120. Basel Committee Operational Risk Transfer across Financial Sectors. Bank for International

Settlements, august 2003, 237p.

121. Basel Committee Bank Failure in Mature Economies. Working Paper No. 13, april 2004, 75p.

122. Basel Committee Enhancing Corporate Governance in Banks. Bank for International

Settlements, february 2006, 30p.

123. Balino T. Financial Sector Assessment Program – Background Paper. International Monetary

Fund, february 2005.

124. Battista Pittaluga G., Seghezza E. Interest – Group Pressures, Independence of Central Banks

and Supervision Function. Universita di Genova, WP no.8/2003, august 2003, 41p.

125. Bernauer T., Koubi V., Banking Crisis vs. Credit Crunch? A Criss-Country Comparison of

Policy Responces to Dilemmas in Banking Regulation. Business and Politics, Volume 6, Isue

2, Article 2, 2004.

126. BIS Stress testing at major financial institutions: survey results and practice. Survey, CGFS

publications, no.24, January 2005, 42p.

127. Balino T., Calari C. Financial Sector Assessment Program – Review, Lessons, and Issues

Going Forward. IMF, World Bank, 22 february 2005.

128. Barth J., Caprio G., Levine R. Banking Systems Around the Globe: Do Regulation and

Ownership Affect Performance and Stability? World Bank Policy Research, WP no. 2325,

november 2001.

129. Blanschke W., Jones M., Majnoni G., Martinez P. Stress testing of Financial Systems: An

Overview of issues, Methodologies and FSAP Experiences. IMF Working Paper, WP/01/88,

2001, 57p.

130. Blejer M. Central Banks and Price Stability: Is a Single Objective Enough? IMF, Journal of

Applied Economics, Vol.1, No.1 noiembrie 1998, p.105-122.

131. Bonin J., Wachtel P. Dealing with financial fragility in transition economies. Bank of Finland

BOFIT – Institute for Economies in Transition, Discussion Papers, no. 22, 2004, 30p.

132. Bonello M. Securing Financial System Stability: Problems and Prospects for New EU

Members. SUERF-European Money and Finance Forum, Joint Publication with central bank of

Malta, martie 2003, 88p.

133

133. Boyd J., Nicolo G., Smith B. Crises in Competitive Versus Monopolistic Banking Systems. IMF

Working Paper WP/03/188, septembrie 2003, 50p.

134. Bossone B. What makes Banks Special? A study on banking, finance, and economic

development. World Bank, 2000, 60p.

135. Cabral I., Dierick F., Vesala J. Banking Integration in the Euro Area. ECB occasional paper

series no.6, december 2002.

136. Carmine D., Giorgio G. Should Banking Supervision be given to Different Agencies. Economic

Working Papers Series, Universitat Pompeu Fabra, Spain, 19 October, 1999, 39p.

137. Caprio G., Honohan J. Beyond Capital Ideas: Restoring Banking Stability. World Bank, 30

November 1999, 46p.

138. Carletti E., Hartmann F. Competition and Stability: What’s Special About Banking? ECB

Working Paper no. 146, mai 2002, 50p.

139. Carson C., Ingves S. Financial Soundness Indicators. International Monetary Fund, Mai 2003.

140. Cesare C., Ingves.S. Implementation of the Basel Core Principles for Effective Banking

Supervision, Experiences, Influences and Perspectives. IMF and World Bank Paper, September

2002, 90p.

141. Cihak M. How do Central Banks Write on Financial Stability? IMF Working Paper,

WP/06/163, June 2006, 56p.

142. Claessens S., Demirgüc-Kunt A., Huizinga H. How Does Foreign Entry Affect the Domestic

Banking Market? World Bank Paper No.1918, mai 1998, 30p.

143. Crockett A. Why is the Financial Stability a Goal of Public Policy? Federal Reserve Bank of

Kansas City Journal „Economic Review” Q IV, 1997, p.5-22.

144. Crockett A. Marrying the micro- and macroprudential dimensions of financial stability.

Financial Stability Forum, Elveţia, Basel, September 2000, 11p.

145. Coresetti G., Pesenti P.,Roubini N. What Caused the Asian Currency and Financial Crisis?

Part I and II. NBER Working Papers, No.6833, 6844, 1998, 51p.

146. Corrigan E. Are banks Special. Federal Reserve Bank, Annual Report, essay, 1982, 8p.

147. Cuadro L., Gallego S., Herrero A. Why do coutries develop more financially then others? The

role of Central Bank and Banking Supervision. Banco de Espania, Working Paper no.0304006,

April 2003, 52p.

148. Das U., Quintyn M., Chenard K Does Regulatory Governance Matter for Financial System

Stability? An Empirical Analyses. IMF Working Paper, WP/04/89, May 2004, 44p.

149. Demirgiüc-Kunt A., Detragiache E. The determinants of Banking Crises: Evidence from

Industrial and Developing countries. IMF Working Paper, WP/97/106, 1997.

134

150. Demirguc-Kunt A., Detragiache E., Tressel T., Banking on the Principles: Compliance with

Basel Core Principles and Bank Soundness. IMF Working Paper WP/06/242, Washington DC,

October 2006, 35p.

151. De Santis G., Gerard B. International asset prices and portfolio diversification with time-

varying risk. Journal of Finance Vol.5, December 1997, p.1881-1912.

152. Duisenberg W. The future of banking supervision and the integration of financial markets.

speach of the president of ECB at theconference „Improving integration of financial markets in

Europe”, Turin, 22 May 2000.

153. Estrella A. Credit ratings and Complimentary Sources of Credit Quality Informatio., Basel

Committee, Working Paper no.3, August 2000, 180p.

154. Eitrheim Y., Gulbrandsen B. A model based approach to analyzing financial stability. BIS

Papers No.1, 2000, 20p.

155. English W. Inflation and financial sector size. Federal Reserve Board Finance and Economic

Discussion Series no.16,FEDS Paper no.96-16, April 1996, 49p.

156. Evans O., Leone A., Gill M., Hilbers P. Macroprudential Indicators of Financial System

Soundness. IMF Occasional Working Paper no.190, Washington DC, April 2000, 59p.

157. Fama E. Banking and the Theory of Finance. Journal of Monetary Economics, Vol.6, January

1980, p.39-57.

158. Fischer I. The Debt-Deflation Theory of Great Depression. Econometrica. Vol.1 (October),

1933, p.337-357.

159. Goldstein M., Turner P. Banking crises in emerging economies: origins and policy options, BIS

economic papers No.46, October 1996, 67p.

160. Gillian G. Deposit Insurance: A Survey of Actual and Best Practices. IMF Working Paper,

WP/99/54, 1999, 49p.

161. Greenspan A. Globalization and innovation, speech at the Conference Bank Structure and

Competition, Chicago, Illinois, BIS Review 27/2004, 6 May 2004.

162. Goodhart C., Schoenmaker D. Institutional Separation between Supervisory and Monetary

Agencies, Giornale degli Economisti e Annali di Economia 9-12, Working Paper no.SP

521992, p.353-439.

163. Goodhart C., Schoenmaker D. Should the Functions of Monetary Policy and Banking

Supervision be Separated? Oxford Economic Papers no.47, 1995, p.539-560.

164. Grünbichler A., Darlap P. Integration of European Supervisory Systems: Harmonization or

Unification? Journal of Financial Regulation and Compliance, 2004, p.36-44.

135

165. Gupta P. Currency Crises, banking Crises and twin crises: a comprehensive review of the

literature. IMF, 1996.

166. Heikensten L. The Integration of European Banking: Some Regulatory Challenges. seminar

„The integration of Financial Markets in Europe”, Stockholm, 21 aprilie 2004.

167. Heller R. Prudential Supervision and Monetary Policy. Essays in Honor of Jaques Polak, IMF,

1991, p.269-281.

168. Hilbers P, Matthew J. Stress Testing Financial Systems. IMF Working Paper, WP/04/127,

2004, 38p.

169. Hoggarth G., SaportaV. Costs of Banking System Instability: Some Empirical Evidence.

Working Paper 144, Bank of England, 2001, 134p.

170. Hüpkes E., Quintyn M., Taylor M. The Accountability of Financial Sector Supervisors.

Principles and Practice. IMF Working Paper, WP/05/51, Washington DC, March 2005, 52p.

171. Heldane A., Hoggarth G., Saporta V. Assessing financial system stability, efficiency and

structure at the Bank of England. BIS Papers No.1, 2001, p.138-159.

172. IMF Evaluation of the Financial Sector Assessment Program (FSAP). Issues Paper, Prepared

by Independent Evaluation Office, 20 October 2004, 19p.

173. IMF Financial Soundness Indicators. Compilation Guide, Washington DC, 2006, 290p.

174. IMF, World Bank Financial Sector Assessment Program. A Handbook. no.33797, Washington

DC September 2005, 488p.

175. Impavido G., Musalem A., Tressel T. Conractual Savings Institutions and Banks’ Stability and

Efficiency. World Bank, November 2001.

176. Issing O. Monetary and Financial Stability: Is there a Trade-Off? BIS Papers no. 18, Basel

Committee, 2003, 41p.

177. Jones M., Hilbers P., Slack G. Stress Testing Financial Systems: What to do When the

Governor Calls. IMF Working Paper WP/04/127, July 2004, 38p.

178. Kareken J. Insurance of Financial Stability, The Search of Financial Stability: The Past Fifty

Years Conference, Federal Reserve Bank of San Francisco, June 1985, p.53-78.

179. Kolari J., Glennon D., Shin H. Predicting large US commercial bank failures. Economic Policy

Analyses, Working Paper 2000-1, January 2000, 45p.

180. Klaus L. The Importance of the Bretton Woods Institutions for Small Countries. Conference on

“60 Years of Bretton Woods”, Vienna, 21 June 2004, 8p.

181. King R., Levine R. Finance, enterpreneurship, and growth – theory and evidence. Journal of

Monetary Economics no.32, 1993, p.513 – 542.

136

182. Knight M. The Central Banks role in fostering financial system stability: A Canadian

Prospective, IMF, Washington, 2000, p. 314.

183. Lazea V., Bichi C., Donovici C. Condiţionalităţi pentru aderarea Romîniei la Uniunea

Europeană: situaţia pieţelor Financiare şi Politicile competiţionale. Centrul Român de Politici

Economice, lucrare nr.20, 2000.

184. Levine R., Zervos S. Stock markets, banks and economic growth. American Economic Review,

Vol.88, no.3, iunie1998, p.537-558.

185. Levine R. Denying foreign bank entry: implications for bank interest margins. Central Bank of

Chile Working Papers, No.222, August 2003, 34p.

186. Levine R. et al. Financial intermediation and growth: casualty and causes. Central Bank of

Chile, Working Papers no.56, December 1999, 52p.

187. Lindgren C., Garcia G., Saal M. Bank Soundness and Macroeconomic Policy. IMF Working

Paper, 1996.

188. Login F., Solnik B. Extreme correlation of international equity markets. Journal of Finance,

LVI (2), 2001, p.649-676.

189. Matousek R. The Czech Banking System in the Light of Regulation and Supervision. Czech

National Bank Working Paper no. 5, Praha 1998, 46p.

190. Mankiew N.G. The Allocation of Credit and Financial Collapse. NBER Working Paper 1786,

1986.

191. Matovnikov M. Banking System Operations During Transition to Monetary Stability.

Economics Education and research Consortium, Russian Academy of Science, Moskow 2001.

192. Meyer C. The Assessment: Financial Instability. Oxford Review of Economic Policy Vol.15

no.3, p.1-8.

193. Mishkin F. Anatomy of a Financial Crisis. Cambridge National Bureau of Economic Research,

Working Paper No. 3934, 1991, Journal of Evolutionary Economics, August 1992, p.115-130,

30p.

194. Mishkin F. The Causes and Propagation of Financial Instability: Lessons for Policymakers.

Symposium at Federal Reserve Bank of Kansas City, Jackson Hole, Wyoming, 1997, p.55-96,

42p.

195. Mishkin F. Financial Policies and the Prevention of Financial Crises in Emerging Market

Economies. Graduate School of Business, National Bureau of Economic Research, Working

Paper no.8087, January 2001, 42p.

137

196. Mörner A. Banking law reform in Central and Eastern Europe – the influence of European

Union Banking Legislation. Essays in International Financial and Economic Law, No.11,

London Institute of International Banking, Finance & Development Law, 1997.

197. Nicolo G., Myron L. Systemic Risk and Financial Consolidation: Are They Related? IMF

Working Paper, WP/02/55, martie 2002, 20p.

198. Northcott C. Competition in Banking: a Review of the Literature. Bank of Canada Working

Paper no.24, 2004, 44p.

199. Quintyn M., Taylor M. Should Financial Sector Regulators be Independent? IMF, Economic

Issues no.32, 8 March 2004.

200. Papademos L. Monetary Stability and Financial Integration in Europe. Speech by Vice

President of ECB, BIS Review 35/2005, 9 May 2005.

201. Padoa–Schioppa T. Central Banks and Financial Stability. Central Banking Conference,

Frankfurt am Mein, 24-25 October 2002.

202. Rajan R. Is there a future in banking? Towards a new theory of the commercial bank.

Nothrwestern University, University of Chicago, November 1996, 28p.

203. Rajan R., Zingales L. Banks and Markets: the Changing Character of European Finance.

National Bureau of Economic Research Working Paper Series, Working Paper 9595, martie

2003, 70p.

204. Ralph de Haas, Iman van Leyveld Foreign Banks and Credit Stability in Central and Eastern

Europe: Friens or Foes? De Nederlandsche Bank, MEB Series no. 2003-04, Research Series

Supervision no. 58, 2004.

205. Rime B. Do „too big to fail” expectations boost large banks issuer ratings? A Workshop on

Applied Banking Research, Swiss National Bank, May 9, 2005, 28p.

206. Salsman R. Banking without the „Too-Big-to-Fail” Doctrine. Federal Reserve Bank,

Foundation for Economic Education, Freeman-Ideas on Liberty, Vol.42, no.11, November,

1992.

207. Samuelson P., Kross H. Documentary History of Banking and Currency in the United States.

Vol.IV, New York: Chelsea House Publishers, 1983, p.354.

208. Simmons The Future of Central Bank Cooperation. BIS Working Papers, No. 200, february

2006, 50p.

209. Schuman R. declaraţia din 9 mai 1950, www.europa.eu.

210. Simmons B. The Future of Central Bank Cooperation. BIS Working Papers, No. 200, february

2006, 50p.

138

211. Schinasi G. Teixeira P. The Lender of Last Resort in the European Single Financial Market.

IMF Working Paper, WP/06/127, mai 2006, 23p.

212. Sorge M. Stress testing financial systems: an overview of current methodologies. BIS Working

Papers no. 165, December 2004, 41p.

213. Stevens E. Evolution in Banking Supervision. Federal Reserve Bank of Cleveland, Economic

Paper Comentary, 1 Martie 2000, 4p.

214. Takats E. A Theory of „Crying Wolf”: the Economics of Money Laundering Enforcement. IMF

Working Paper, WP/07/81, April 2007, 56p.

215. Timmermans T. Monitoring the macroeconomic determinants of banking system stability. BIS

Papers No.1, 2000, 117p.

216. Tobin J. Commercial Banks as Creators of Money. „Banking and Monetary Studies”

(Homewood, IL: Irwin), Working Paper no. 159, 1963, p. 408-419, 17p.

217. Trichet J. The current state of the EU banking sector. speach at the Annual Congress of

German Savings Bank, Frankfurt, BIS Review 26/2004, mai 2004.

218. Walkner C., Raes J. Integration and consolidation in EU banking - an unfinished business.

Economic paper no.226, Brussels: European Commission, April 2005.

Articole din reviste şi ziare

219. Claessens S. How does foreign entry affect domestic banking markets? Journal of Banking &

Finance 25, p. 891-911, 2001.

220. Baicu C. Cauzele transformării bancare. Finanţe.Bănci.Asigurări. nr.4, aprilie 2002.

221. Bârligea B., Taudor A. Noul Acord de Capital, hop de proporţii şi în România. Băncile gîfîie în

cursa Basel II. e-Finance, nr.66, februarie 2006.

222. Davidescu N. Rolul şi funcţiile de bază ale băncii. Finanţe.Bănci.Asigurări. nr.7-8 iulie –

august 1998.

223. Dicova I. Banca Centrală şi problemele acesteia. Profit, nr.7-8 iulie-august, 2001.

224. Dvorsky S. Central Bank Independence in Southeastern Europe with a view to Future EU

Accesion. Osterreichische Nationalbank, „Focus” nr.2, 2004.

225. Deutsche Bank Research. Reform of EU regulatory and supervisory structures: progress report

EU Monitor, Financial Market Special. 3 iulie 2003, p.3.

226. Dedu V., Ganea T. Consideraţii privind supravegherea bancară. Finanţe.Bănci.Asigurări, nr.5,

mai 2002.

139

227. IMF Executive Board Discusses Implications of the New Basel Capital Adequacy Framework

for Banks (Basel II). Public Information Notice (PIN) No.05/54, 7 November, 2005.

228. IMF Finisarea consultărilor din 2003 dintre FMI şi Republica Moldova pe marginea

prevederilor Articolului IV Comunicat informativ nr. 04/5 din 02.02.2004.

229. Lensik R., Hermes N. The short-term effects of foreign bank entry on domestic bank behaviour:

does economic development matter? Journal of Banking and Finance no.28, 2004, p.553-568.

230. Orăscu A. Importanţa independenţei şi autorităţii pentru dezvoltarea sistemului bancar din

România. Economistul, nr.160, 15 noiembrie 1999.

231. Stariţîn L. Politica Monetară şi a creditelor şi stabilitatea sistemului bancar naţional. Profit

nr.5, mai 2001.

232. Stariţîn L. Mecanizmul stabilizării sistemului bancar şi direcţiile principale de reglementare.

Profit nr.10, octombrie 2001.

233. Sokolov D. Basel II and Banking Consolidation. The New Game. Structured Finance

International Journal, Issue 44, May/June 2006.

234. Воронин Д.В. Страхование депозитов – экономический и социальный стабилизатор

рыночной экономики. Банковское дело, 1’1999;

235. Суэтин А. Легализация нелегальных финансовых потоков. Бизнес и Банки № 21(807)

май 2006.

236. Такий А. Иностранные банки уже пришли. Logos press nr. 5(645) din 10 februarie 2006.

237. Такий А. Все только начинается. Logos press nr. 2(690) din 19 ianuarie 2007.

Rapoartele FMI utilizate pentru analiza Indicatorilor de Stabilitate Financiară

238.Austria: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation, Insurance Regulation, and Anti-Money Laundering and Combating the Financing of Terrorism, IMF Country Report No. 04/238, august 2004, p.13, 53p.

239.Austria: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Austria, IMF Country Report No. 05/248, iulie 2005, p.13-21, 43p.

240.Belgium: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 07/89, martie 2007, p.23, 45p.

241.Belgium: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation, Insurance Supervision and Regulation, and Securities Settlement Systems, IMF Country Report No. 06/75, februarie 2006, 64p.

140

242.Bulgaria: 2006 Article IV Consultation, Third Review Under the Stand-By Arrangement, and Request for Rephasing, Waiver of Applicability and Nonobservance of Performance Criteria and Extension of the Arrangement—Staff Report; Staff Statement; and Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/298, august 2006, p.40, 100p.

243.Bulgaria: 2004 Article IV Consultation and Ex Post Assessment of Longer-Term Program Engagement––Staff Reports; Staff Statement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 04/176; iunie 2004;Czech Republic: 2006 Article IV Consultation—Staff Report and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 07/84, februarie 2007, p.15;31, 95p.

244.Cyprus: Detailed Assessments of Observance of Standards and Codes for Banking Supervision, Insurance Supervision, and Securities Regulation, IMF Country Report No. 06/376, octombrie 2006, 128p.

245.Cyprus: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Cyprus, IMF Country Report No. 07/76, februarie 2007 p.28, 61p.

246.Denmark: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Denmark, IMF Country Report No. 06/341, octombrie 2006, p.31, 50p.

247.Euro Area Policies: Staff Report; Staff Supplement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director on Euro Area Policies, IMF Country Report No. 06/287, august 2006, p.43, 51p.

248.Finland: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Finland, IMF Country Report No. 06/36, ianuarie 2006, p.16, 37p.

249.France: 2006 Article IV Consultation—Staff Report, Staff Supplement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/389, octombrie 2006, p.39, 63p.

250.Former Yugoslav Republic of Macedonia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Former Yugoslav Republic of Macedonia, IMF Country Report No. 06/344, octombrie 2006, p.43, 66p.

251.Georgia: 2006 Article IV Consultation, Third Review Under the Poverty Reduction and Growth Facility, and Request for Waiver of Performance Criteria—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Georgia, IMF Country Report No. 06/175, mai 2006, p.10, 92p.

252. Georgia: Selected Issues, IMF Country Report No. 06/170, mai 2006, p.29, 63p.

253.Germany: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Germany, IMF Country Report No. 06/438, decembrie 2006, p.49-50, 71p.

141

254.Greece: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Greece, IMF Country Report No. 07/26, ianuarie 2007, p.36-37, 61p.

255. Hungary: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/379, octombtrie 2006, p.42, 64p.

256.Ireland: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/293, august 2006, p.5, 34p.

257.Italy: Financial System Stability Assessment, including reports on the Observance of Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Payment Systems, Insurance, Securities Regulation, Securities Settlement and Payment Systems, Monetary and Financial Policy Transparency, and Anti–Money Laundering and Combating the Financing of Terrorism, IMF Country Report No. 06/112, martie 2006, 53p.

258.Italy: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Italy, IMF Country Report No. 07/64, februarie 2007, p.34-35, 53p.

259.Kingdom of the Netherlands—Netherlands: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/283, iulie 2006, p.26-28, 54p.

260.Luxembourg: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Luxembourg, IMF Country Report No. 06/164, mai 2006, p.31-32, 50p.

261.Malta: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Malta, IMF Country Report No. 05/381, octombrie 2005, p.35, 61p.

262. Republic of Moldova: 2006 Article IV Consultation and Request for a Three-Year Arrangement Under the Poverty Reduction and Growth Facility – Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Moldova (International Monetary Fund Country Report no. 06/184), May 2006.

263.Republic of Armenia: 2004 Article IV Consultation, Sixth Review Under the Poverty Reduction and Growth Facility, and Request for Waiver of Performance Criteria—Staff Report; Staff Statement; and Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion, decembrie 2004, p.30, 64p.

264.Republic of Armenia: 2006 Article IV Consultation and Third Review Under the Poverty Reduction and Growth Facility—Staff Report; Public Information Notice and Press Release on the Executive Board Discussion; and Statement by the Authorities of the Republic of Armenia, IMF Country Report No. 06/433, decembrie 2006, p.32, 82p.

265.Republic of Belarus: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Belarus, IMF Country Report No. 06/314, august 2006, p. 37, 62p.

142

266.Republic of Croatia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Croatia, IMF Country Report No. 07/81, februarie 2007, p.37, 72p.

267.Republic of Estonia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Estonia, IMF Country Report No. 06/418, noiembrie 2006, p.26, 46p.

268.Republic of Latvia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Latvia, IMF Country Report No. 06/353, octombrie 2006, p.35, 58p.

269. Republic of Latvia: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by theExecutive Director for Republic of Latvia, IMF Country Report No. 05/282, august 2005, p.29, 61p.

270.Republic of Lithuania: Selected Issues, IMF Country Report No. 07/137, aprilie 2007, p.6, 47p.

271.Republic of Poland: Financial Sector Assessment Program—Technical Note—Credit, Growth, and Financial Stability, IMF Country Report No. 07/103, martie 2007, p.21, 39.

272.Portugal: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Securities Regulation, and Insurance Regulation, IMF Country Report No. 06/378, octombrie 2006, p.51-52, 34p.

273.Romania: 2006 Article IV Consultation—Staff Report. Staff Statement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Romania, IMF Country Report No. 06/168, mai 2006, p.39, 74p.

274.Russian Federation: 2004 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 04/314, septembrie 2004, p.14, 58p.

275.Russian Federation: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Statement; and Public

Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/429, decembrie 2006, p.39, 65p.

276.Republic of Slovenia: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Slovenia, IMF Country Report No. 06/249, iulie 2006, p.9, 63p.

277. Republic of Slovenia: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for the Republic of Slovenia, IMF Country Report No. 05/253, iulie 2005, 60p.

278.Slovak Republic: 2005 Article IV Consultation—Staff Report; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 06/119, martie 2006, p.42, 61p.

279.Spain: Financial System Stability Assessment, including Reports on the Observance of Standards and Codes on the following topics: Banking Supervision, Insurance Supervision, Securities Supervision, Payment Systems, Securities Settlement Systems, and Financial Policy Transparency, IMF Country Report No. 06/212, iulie 2006, p.29, 78p.

143

280.Turkey: Third and Fourth Reviews Under the Stand-By Arrangement and Request for Waiver of Performance Criteria—Staff Report; Staff Supplement, Press Release on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for Turkey, IMF Country Report No. 06/402, noiembrie 2006, p.31, 106p.

281.Ukraine: 2004 Article IV Consultation—Staff Report; Staff Supplement; and Public Information Notice on the Executive Board Discussion, IMF Country Report No. 05/15, ianuarie 2005, p.37, 76p.

282.Ukraine: Statistical Appendix, IMF Country Report No. 07/48, februarie 2007, p.31, 42p.

283.United Kingdom: 2006 Article IV Consultation—Staff Report; Public Information Notice on the Executive Board Discussion; and Statement by the Executive Director for United Kingdom, IMF Country Report No. 07/91, martie 2007, p.37, 49p.

Resurse Internet

284. www.bnm.org 285. www.imf.org 286. www.worldbank.org 287. www.federalreserve.gov 288. www.bis.org 289. www.ier.ro 290. www.fgdsb.md 291. www.moldova.md 292. www.statistica.md 293. www.justice.md 294. www.europa.eu 295. www.cepr.org 296. www.cisr-md.org 297. www.delmda.cec.eu.int 298. www.mfa.md 299. www.ecb.eu 300. www.c-ebs.org 301. www.iasb.org 302. www.standardandpoors.com 303. www.fitchratings.com 304. www.moodys.com 305. www.moneyval.com 306. www.bscee.org 307. www.brettonwoodsproject.org 308. www.wikipedia.org 309. http://tgbr.com/tgrb/terms.html#c Global Banking Resource 310. http://www.rba.gov.au/Glossary/text_only.asp Glossary Reserve Bank of Australia 311. http://financial-dictionary.thefreedictionary.com/Central+Bankn Financial Dictionary 312. http://www.fairinvestment.co.uk/bank-Banking-glossary-110.html Glosar Bancar al Marei

Britatiei. 313. http://www.mie.ro/informaţii/Romana/dicţionar/index.html. Popescu A., Jinga I. Dicţionar de

termeni comunitari . 314. http://www.transparency.org/policy_research/surveys_indices/cpi/2006

144

315. http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/legal_co-operation/combating_economic_crime/ 5_money_laundering/ evaluations/MONEYVAL(2004)4ResF-Moldova2.pdf (Deuxieme Rapport D’Evalution Mutuelle sur la Moldova.Resume, MONEYVAL, iulie 2004)

316. www.nasledie.ru/fin/6_1/6_1_1/fin_ek_kriz.htm, articolul Финансово-экономический кризис 1998 года: внешний толчок, но внутренняя основа

317. http://www.anph.ro/Comunicate/2004/Europe/puncteREPER.htm. Consiliul Europei-puncte de reper.

318. www.moldova.org/print/rom/1/2026/, prezentarea programului de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 Modernizarea ţării - bunăstarea poporului

319. www.iadi.org Country System List, International Association of Deposit Insurers, June 2006

Paginile oficiale Web ale băncilor centrale:

• din Uniune Europeană 320.http://www.ecb.int/home/html/index.en.html Banca Centrală Europeană 321.http://www.oenb.at/ Banca Naţională a Austriei 322.http://www.nbb.be/pub/index.htm Banca Naţională a Belgiei 323.http://www.bnb.bg/ Banca Naţională a Bulgariei 324.http://www.centralbank.gov.cy/ Banca Centrală a Cipru 325.http://www.cnb.cz/cz/index.html Banca Naţională a Cehiei 326.http://www.nationalbanken.dk/dnuk/.nsf Banca Naţională din Danemarca 327.http://www.bankofestonia.info/frontpage/en/ Banca Estoniei 328.http://www.bof.fi/en Banca Finlandei 329.http://www.banque-france.fr/ Banca Franţei 330.http://www.bundesbank.de/ Deutsche Bundesbank 331.http://www.mnb.hu/Engine.aspx Banca Ungariei (Magyar Nemzeti Bank) 332.http://www.centralbank.ie/ Banca Centrală şi Autoritatea de

Supraveghere Financiară a Irlandei 333.http://www.bancaditalia.it/ Banca Italiei 334.http://www.bank.lv/lat/main/all/ Banca Letoniei 335.http://www.lb.lt/home/default.asp Banca Lituaniei 336.http://www.bcl.lu/fr/index.php Banca Centrală din Luxemburg 337.http://www.centralbankmalta.com/ Banca Centrală a Maltei 338.http://www.dnb.nl/dnb/home Banca Olandei (De Nederlansche Bank) 339.http://www.nbp.pl/ Banca Naţională a Poloniei 340.http://www.bportugal.pt/ Banca Portugaliei 341.http://www.bnro.ro/def_en.htm Banca Naţională a României 342.http://www.nbs.sk/ Banca Naţională a Slovaciei 343.http://www.bsi.si/ Banca Sloveniei 344.http://www.riksbank.se/ Banca Suediei (Sveriges Riksbank) 345.http://www.bde.es/ Banca Spaniei 346.http://www.bankofengland.co.uk/ Banca Angliei (Regatul Unit)

• din statele candidate pentru integrare în Uniune Europeană 347. http://www.hnb.hr/ Banca Naţională a Croaţiei 348. http://www.nbrm.gov.mk/default-MK.asp Banca Naţională a Republicii Macedonia 349. http://www.tcmb.gov.tr/ Banca Naţională a Turciei

• din statele – membre ale Comunităţii Statelor Independente

350.http://www.cba.am/ Banca Centrală a Armeniei

145

351.http://www.nba.az/ Banca Naţională a Azerbaidjanului 352.http://www.nbrb.by/engl/ Banca Centrală a Republici Belarus 353.http://www.nbg.gov.ge/NBG_New/home_nf1.htm Banca Naţională a Georgiei 354.http://www.cbr.ru/eng/ Banca Centrală a Rusiei 355.http://www.bank.gov.ua/ Banca Naţională a Ucrainei

146

A N E X E

147

Anexa 1

Principalele abordări cu privire la crizele financiare*

Abordare Sursa crizelor financiare Avantajele de bază ale abordării

Dezavantajele de bază ale abordării

Indicatorii menţionaţi

Abordările esenţiale empirice

Sursa este determinată pe bază ad-hoc, deseori fiind făcută referinţă la depresiunea din anii 1930.

Simplitatea. Episoadele sunt aproape de realitate. Includ mediul istoric şi socio-economic.

Se concentrează asupra crizelor ce au avut loc, ne luînd în consideraţie potenţialele crize.

Un şir foarte larg de indicatori.

Abordare Keynisistă

Cererea globală insuficientă Accentul este pus asupra factorilor ciclici care constituie factori determinanţi de bază ai unei crize financiare

Sunt neglijate cauzele neciclice ale crizelor financiare.

Cererea agregată şi componentele acesteia, sau indicatori disponibili mai rapid

Abordare Monetaristă

Crizele financiare tot timpul au origine monetară (dezvoltare inadecvată a agregatelor monetare sau ratele dobînzii inadecvate).

Accentul este pus pe stabilitatea monetară

Este neglijat cauzele caracteristice ale fragilităţii băncilor. Crizele financiare sunt definite prea restrictiv.

Ratele dobînzilor, agregatele monetare, lichiditatea pieţelor interbancare, etc.

Modele de informare asimetrică

Problemele selecţiei adverse (alegerea incorectă a părţii contractante) şi hazardul moral (comportamentul dăunător al părţilor contractante).

Factorii de bază care agravează hazardul moral sau selecţie sunt deteriorarea capacităţilor de plată, creşterea ratelor dobînzilor şi volatilitatea preţurilor la active.

Definiţia strictă a crizelor financiare. Bazele teoretice stricte, adaptate la activitatea de intermediere a băncilor.

Abordarea accentuează esenţial riscurile de credit şi de piaţă. Nu sunt examinaţi factorii de criză care nu intensifică problemele de informare asimetrică.

Solvabilitatea şi lichiditatea companiilor, gospodăriilor şi băncilor. Ratele nominale şi reale ale dobînzilor. Ratele inflaţiei Preţurile la acţiuni şi obligaţiuni şi ratele de schimb valutar (care afectează garanţiile).

*Sursa: T.Timmermans Monitoring the Macroeconomic Determinants of Banking System Stability , BIS Papers No. 1, 2000 [215,p.120]

148

Anexa 2

Cadrul Programului de Evaluare a Sectorului Financiar FSAP*

*Sursa: IMF Evaluation of the Financial Sector Assessment Program (FSAP). Issues Paper,

20 October 2004 [172, p.9]

Rezultatele intermediare - Schimbările politice şi instituţionale - Reducerea vulnerabilităţilor financiare

Obiectivele Finale - Contribuţia în domeniul prevenirii crizelor - Dezvoltarea sectorului financiar

Supravegherea şi programele FMI

Asistenţa Tehnică şi crearea capacităţilor

Input - Estimarea riscurilor şi vulnerabilităţilor sistemului financiar: analiza caracteristicilor instituţionale, structurale şi de piaţă; stress testing; FSI; standarde şi coduri - Re-evaluarea şi realizarea recomandărilor şi acţiunilor propuse

Output - Estimarea vulnerabilităţilor, recomandările politice şi prioritizarea planurilor de acţiuni - Aide memoire, estimări detaliate, notele tehnice destinate autorităţilor ţărilor - FSSA pentru Consiliul Executiv - Determinarea necesităţilor de asistenţă tehnică (TA)

149

Anexa 3

Indicatori de Stabilitate Financiară: Seturile Indicatorilor de Bază şi Suplimentare*

Setul Indicatorilor de bază Instituţiile de depozit Suficienţa capitalului Capitalul reglementat raportat la activele ponderate la risc

Capitalul normativ de gradul I la activele ponderate la risc Calitatea activelor Creditele nefavorabile la total credite brute Creditele nefavorabile nete din provizioanele la capital Distribuţia sectorială a creditelor la total credite Expunerile mari la capital Venituri şi probabilitatea Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului Marja dobînzii la venitul brut Cheltuielile ne aferente dobînzilor la venitul brut Lichiditate Activele lichide la total active (raportul activelor lichide) Activele lichide la obligaţiunile pe termen scurt Sensibilitatea la riscul de piaţă Durata activelor Durata obligaţiunilor Poziţia deschisă netă în valută străină la capital

Setul Indicatorilor suplimentari Instituţiile de depozit Capital la active Distribuirea geografică a creditelor la total credite Poziţia brută a activelor în derivatele financiare la capital Poziţia brută a obligaţiunilor în derivatele financiare la capital Venitul comercial la total venit Cheltuielile personale la cheltuielile ne aferente dobînzilor Spread dintre ratele la credite şi ratele la depozite Spread dintre ratele interbancare cele mai înalte şi cele mai joase Depozitele clienţilor la total credite (non-interbancare) Creditele acordate în valută străină la total credite Obligaţiunile în valută străină la total obligaţiuni Poziţia deschisă netă la acţiuni la capital Lichiditatea de piaţă Diferenţa medie dintre cerere şi ofertă pe piaţa valorilor mobiliare Rata medie a rulajului pe piaţa valorilor mobiliare

Instituţiile financiare non-

bancare

Activele la total active ale sectorului financiar

Active raportate la PIB Sectorul corporativ Datoria totală la capital Rentabilitatea capitalului Venituri la dobîndă şi cheltuielile principale Expunerea valutară corporativă netă la capital Datoria gospodăriilor la PIB Serviciul datoriei de gospodărie ăi plata de bază la venit Piaţa imobilului Preţurile la imobil Creditele rezidente acordate pentru imobil la total credite Credite comerciale imobile la total credite

*Sursa: C.Carson, S. Ingves Financial Soundness Indicators, IMF, mai, 2003[139]

150

Anexa 4

Prevederile Principiilor de Bază ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancară efectivă*

Principiului Conţinutul Principiul 1 Obiective, independenţă, puteri, transparenţă şi cooperare

Un sistem eficient al supravegherii bancare presupune determinarea responsabilităţilor şi obiectivelor clare pentru fiecare autoritate implicată în supravegherea organizaţiilor bancare. Fiecare astfel de autoritate trebuie să aibă independenţă operaţională, prelucrări transparente, guvernare efectivă şi resurse adecvate, şi să fie explicită în îndeplinirea obligaţiunilor. Este necesar un cadru legal corespunzător, incluzînd prevederi ce ţin de autorizarea organizaţiilor bancare şi supravegherea lor continuă; atribuţii pentru a asigura conformitatea cu legislaţia, precum şi preocupări pentru siguranţa şi soliditatea sistemului bancar; şi protecţie legală pentru supraveghetori.

Principiul 2 Activităţi permise

Activităţile permise instituţiilor care sunt autorizate şi supuse supravegherii în calitate de bănci, trebuie să fie definite în mod explicit, iar utilizarea cuvîntului „banca” în denumiri trebuie să fie controlată.

Principiul 3 Criteriile de autorizare

Autoritatea de licenţiere trebuie să dispună de dreptul de a stabili exigenţe şi de a respinge cereri de înfiinţare care nu îndeplinesc standardele stabilite. Procesul de autorizare trebuie să includă, cel puţin, evaluarea structurii şi guvernării acţionarilor băncii şi a grupului, inclusiv corectitudinea şi conformarea directorilor şi a conducerii superioare, a planului strategic sau operaţional, controalelor interne şi managementul riscului, şi situaţiei sale financiare proiectate, inclusiv a bazei de capital. În cazul în care acţionarul propus sau instituţia mamă este o bancă străină, este necesară obţinerea în prealabil a acordului supraveghetorului din ţara de origine.

Principiul 4 Transferul dreptului de proprietate semnificativ

Supraveghetorul are autoritatea de a analiza şi de a respinge orice propuneri, de a transfera drepturi de proprietate semnificative sau drepturi de control deţinute direct sau indirect în băncile existente altor persoane.

Principiul 5 Achiziţii majore

Supraveghetorii dispun de autoritatea de a analiza achiziţiile sau investiţiile majore a unei bănci, şi asigură că afilierile sau structurile corporaţiei nu expun banca unor riscuri şi nu împiedică o supraveghere eficientă.

Principiul 6 Capital adecvat

Supraveghetorii trebuie să stabilească pentru toate băncile cerinţe prudente şi corespunzătoare minimului de capital adecvat, ce reflectă riscurile asumate de bancă şi trebuie să determine componentele capitalului prin prisma capacităţii lor de a absorbi pierderile. Pentru băncile active pe plan internaţional, aceste cerinţe trebuie să nu fie mai mici decît cele stabilite în acordul Basel.

Principiul 7 Procesele de management a riscurilor

Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile şi grupurile bancare să aibă un proces al gestiunii riscului (inclusiv controlul directorilor şi conducerii superioare) de identificare, evaluare, monitorizare şi control sau atenuarea tuturor riscurilor materiale şi evaluarea capitalului adecvat în raport cu profilul lor de risc.

Principiul 8 Riscul de credit

Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor procese de gestiune a riscului de credit luînd în consideraţie profilul de risc al instituţiei, de politici prudente şi proceduri de identificare, măsurare, monitorizare şi control al riscului de. Aceasta va include acordarea împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor, evaluarea calităţii acestor împrumuturi şi investiţii, şi gestiunea continuă a portofoliului de împrumuturi şi investiţii.

Principiul 9. Activele problematice, provizioane şi rezerve

Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile să stabilească şi să adere la politici şi practici pentru gestiunea activelor problematice şi evaluarea adecvării provizioanelor şi a rezervelor.

Principiul 10 Limitele expunerilor mari

Supraveghetorii trebuie să aplicarea de către bănci a unor politici şi practici ce permit gestiunea expunerilor mari şi stabilesc limite prudente de restricţionare a expunerilor bancare unei persoane sau unui grup de persoane.

Principiul 11 Expunerile părţilor asociate

Pentru a preveni abuzurile cauzate de expunerile persoanelor afiliate şi adresarea conflictelor de interese, supraveghetorii trebuie să aplice cerinţe faţă de bănci, aferente persoanelor afiliate; aceste expuneri fiind eficient monitorizate; luate măsuri potrivite de control sau atenuare a riscurilor; anularea acestor expuneri conform politicilor şi practicilor standarde.

151

Principiul 12 Riscul de ţară şi de transfer

Supraveghetorii trebuie să urmărească că băncile aplică politici şi proceduri corespunzătoare pentru identificarea, calcularea, monitorizarea şi controlul riscului de ţară şi a riscului de transfer în activităţile lor de acordare a împrumuturilor şi efectuarea investiţiilor pe plan internaţional şi menţinerea provizioanelor şi rezervelor adecvate formate pentru acoperirea acestor riscuri.

Principiul 13 Riscul de piaţă

Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor politici şi proceduri care să identifice, să măsoare, monitorizeze şi să controleze cu precizie riscurile de piaţă; supraveghetorii trebuie să aibă atribuţii pentru a impune limite specifice şi/sau o marjă specifică de capital asupra expunerilor riscului de piaţă.

Principiul 14 Riscul de lichiditate

Supraveghetorii trebuie să urmărească strategia băncilor de a gestiona lichidităţii ţinînd cont de profilul riscului instituţiei, cu politici şi proceduri prudente de identificare, măsurare, monitorizare şi control al riscului de lichiditate şi de gestionare zilnică a bazei lichidităţii. Supraveghetorii solicită băncilor elaborarea planurilor pentru orice eventualitate pentru a face faţă problemelor de lichiditate.

Principiul 15. Riscul operaţional

Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor politici şi proceduri de gestiune a riscului de identificare, estimare, monitorizare şi control/atenuare a riscului operaţional. Aceste politici şi proceduri trebuie să fie măsurabile conform mărimii şi complexităţii băncii.

Principiul 16 Riscul ratei dobînzii în registrul bancar

Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor sisteme eficiente de identificare, măsurare, monitorizare şi control a riscului ratei dobînzii în registrul bancar, inclusiv o strategie bine definită aprobată de conducere reieşind din mărimea şi complexitatea acestui risc.

Principiul 17 Controlul intern şi audit

Supraveghetorii trebuie să urmărească dispunerea de către bănci a unor proceduri de control intern corespunzătoare mărimii şi complexităţii activităţii lor. Acestea trebuie să includă angajamente şi responsabilităţi clare pentru autoritatea delegată; separarea funcţiilor ce implică angajarea băncii de a efectua plăţi din fondurile proprii şi contabilizarea activelor şi pasivelor sale; reconcilierea acestor proceduri; protejarea activelor băncii.

Principiul 18 Abuzul serviciilor financiare

Supraveghetorii trebuie să urmărească ca băncile să aplice politici şi proceduri adecvate, inclusiv reguli stricte de tipul „cunoaşte-ţi clientul”, care promovează standarde etice şi profesionale în sectorul financiar şi care previn utilizarea băncii, intenţionat sau involuntar, în activităţi criminale.

Principiul 19 Metode de supraveghere

Un sistem eficient de supraveghere bancară cere ca supraveghetorii să dezvolte şi să menţină o înţelegere completă a operaţiunilor băncilor individuale şi a grupurilor de bănci, şi de asemenea a sistemului bancar la general, bazîndu-se pe siguranţă şi eficacitate, stabilitatea sistemului bancar.

Principiul 20 Tehnicile de supraveghere

Un sistem eficient de supraveghere bancară trebuie să conţină supraveghere on-site şi off-site şi contacte permanente cu managementul băncii.

Principiul 21 Raportare de supraveghere

Supraveghetorii trebuie să dispună de mijloace de colectare, verificare şi analiză a raportărilor prudente şi a statisticii veniturilor băncilor, atît individual cît şi pe bază consolidată, şi mijloace de verificare independente a rapoartelor, prin examinare on-site sau folosirea experţilor externi.

Principiul 22 Contabilitate şi dezvăluire

Supraveghetorii trebuie să urmărească ca fiecare bancă să menţină înregistrări întocmite în conformitate cu politici şi practici care sunt pe larg acceptate internaţional şi publicate pe o bază regulatorie, informaţie ce reflectă în mod corect profitabilitatea şi situaţia sa financiară.

Principiul 23 Puterea de corecţie şi de remediere a supraveghetorilor

Supraveghetorii trebuie să aibă la dispoziţia directive corespunzătoare de măsuri de supraveghere, pentru a aplica din timp măsuri de corectare. Aceasta include capacitatea, unde este adecvat, de a revoca licenţa bancară sau de a recomanda revocarea ei.

Principiul 24 Supravegherea consolidată

Un element esenţial al supravegherii bancare este că supraveghetorii trebuie să supravegheze grupul bancar pe o bază consolidată, monitorizată corespunzător şi, avînd posibilitate, să aplice norme prudente a tuturor aspectelor a afacerilor conduse de către grupul din întreaga lume.

Principiul 25 Relaţiile transfrontaliere

Supravegherea consolidată necesită cooperare şi schimb de informaţie între supraveghetorii locali şi de alţi supraveghetori implicaţi, mai întîi supraveghetorii băncilor-gazdă. Supraveghetorii bancari trebuie să solicite ca operaţiunile locale ale băncilor străine să fie aduse la aceleaşi standarde stabilite faţă de instituţiile locale.

*Sursa: Comitetul Basel, Basel Core principles Methodology, Bank for International Settlements, octombrie 2006 [119]

152

Anexa 5 Principiile de Bază ale Comitetului Basel pentru supraveghere bancară efectivă şi

corespunderea cu acestea a sistemului bancar al RM*

Principiile de bază (PB)

core

srun

de

core

spun

de în

m

are

măs

ură

nu c

ores

pund

e

nu e

ste

aplic

abil*

1. Obiectivele, independenţa, împuternicirile, transparenţa şi cooperare

X

1.1 Responsabilităţi şi obiectivele X 1.2 Independenţa, contabilizare şi transparenţa X 1.3 Cadrul juridic X 1.4 Drepturile legale X 1.5 Protecţia legală X 1.6 Cooperare X 2. Activităţile permise X 3. Criteriile de licenţiere X 4. Transferul proprietăţii semnificative X 5. Achiziţii majore X 6. Suficienţa capitalului X 7. Procesele de management a riscurilor X 8. Riscul de credit X 9. Activele problematice, provizioane şi rezerve X 10. Limitele de expuneri mari X 11. Expunerile părţilor asociate X 12. Riscul de ţară şi de transfer X 13. Riscul de piaţă X 14. Riscul de lichiditate X 15. Riscul operaţional X 16. Riscul ratei dobînzii în registrul bancar X 17. Controlul intern şi audit X 18. Abuzul serviciilor financiare X 19. Metode de supraveghere X 20. Tehnicile de supraveghere X 21. Raportare de supraveghere X 22. Contabilitate şi dezvăluire X 23. Puterea de corecţie şi de remediere a supraveghetorilor

X

24. Supravegherea consolidată X 25. Relaţiile transfrontaliere X

*Sursa: evaluările autorului în baza documentului Comitetul Basel, Basel Core principles Methodology, Bank for International Settlements, octombrie 2006 [119]

* ţinând cont de adoptarea recentă a noii versiuni a Principiilor Basel pentru supraveghere bancară efectivă, unele dintre principii încă nu sunt aplicabile sistemului bancar autohton

153

Anexa 6

Structura Acordului Basel II*

*Sursa: versiunea autorului reieşind din prevederile documentului Comitetului Basel, International

Convergence of Capital Measurement and Capital Standards, noiembrie 2005 [117]

Cerinţe Minime faţă de Capital

Riscul de credit - abordare standardizată - abordare bazată pe rating intern - abordare bazată pe rating intern (avansată)

Riscul operaţional - Indicatorul de bază - standardizat - abordare de măsurare avansată

Riscul de piaţă - abordare standardizată (avansată)

Procesul de Supraveghere

• Guvernare Internă - Structura corporativă - Rolul Consiliului şi Managementului Executiv - Controlul Intern - Dezvăluire publică

• Evaluarea Capitalului • Estimarea tuturor riscurilor • Procesul de testare la stres

Disciplina de piaţă

• Politicile şi procedurile de dezvăluire

• Dezvăluirile cantitative şi calitative

SUFICIENŢA CAPITALULUI BASEL II

3 PILONI

Piloni suplimentari care formează un cadru flexibil

154

Anexa 7 Basel II – cadrul flexibil, care permite multiple abordări de management a riscurilor*

Scăzut Nivelul de sofisticare Înalt Scăzut Nivelul de sofisticare Înalt Abordările de bază /Standardizate Abordările avansate

*Sursa: prevederile documentului Comitetului Basel, International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards, noiembrie 2005 [117]

Riscul Bancar

Riscul de credit Riscul de piaţă

(Basel I) Riscul

Operaţional

Abordare standardizată

Abordare bazată pe rating intern (IRB)

Abordare de bază IRB

Abordare avansată IRB

Standardizat Modele interne (Value at Risk)

Abordarea Indicatorului de Bază

Abordarea standardizată

Abordarea de măsurare avansată (AMA)

155

Anexa 8

Trei Metode de Evaluare a Riscului Operaţional conform Acordului Basel II*

(1) Indicatorul de Bază

Conform acestei metode (abordarea indicatorului de bază) cerinţa faţă de capital, care va acoperi riscul operaţional constituie 15 la sută din venitul mediu anual brut pentru ultimii trei ani ai băncii.

K=GI*&

Unde K = cota capitalului GI = venitul bancar brut mediu pentru ultimii trei ani & = 15%

(2) Abordarea standardizată

În conformitate cu Metodă de Abordare Standardizată venitul brut al băncii este divizat în opt linii de afaceri diferite. Cota capitalului este calculată pentru fiecare linie de credit prin înmulţirea venitului brut respectiv cu factorul – determinat de Comitetul Basel – atribuit acelei linii de afaceri. Cerinţele faţă de capital pentru riscul operaţional total reprezintă astfel suma unor cerinţe faţă de capital individuale în aceste opt domenii de afaceri. K = Σ (GI1-8 *ß1-8)

Unde K = cota capitalului GI 1-8= venitul bancar brut mediu pentru ultimii trei ani pentru fiecare dintre cei 8 linii de afaceri ß1-8 = rata procentuală fixă (stabilită de Comitetul Basel) pentru fiecare linie de afaceri

Linia de afaceri Beta Finanţe corporative (ß1) 18% Comerţul şi vînzări (ß2) 18% Retail banking (ß3) 12% Bankingul comercial (ß4) 15% Plăţi şi decontări (ß5) 18% Servicii de păstrare şi de agenţie (ß6) 15% Managementul activelor (ß7) 12% Brokerajul retail (ß8) 12%

(3) Abordarea de Măsurare Avansată (AMA)

A treilea metodă, cea mai sofisticată după modul de calculare constă din abordare de măsurare avansată (AMA-Advanced Measurement Approach). Conform AMA, cerinţa faţă de capitalul reglementat este calculat în baza sistemelor interne a băncilor de măsurare a riscurilor, care urmează să ia în consideraţie nu doar datele actuale cu privire la pierderle interne şi externe dar de asemenea şi analiza scenariilor şi factorilor ce ţin de mediul de afaceri a băncilor şi controlul intern. Sistemele interne de management a riscurilor elaborate de bancă trebuie să includă totodată şi datele istorice (pierderile interne şi externe) şi datele pe viitor (analiza scenariilor de evenimente potenţiale, factorii ce ţin de mediul de management şi controlul intern).

*Sursa: elaborat de autor în baza prevederilor documentului Comitetului Basel, International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards, noiembrie 2005 [117]

156

Anexa 9 Principalele directive ale Uniunii Europene aferente pieţei bancare*

Nr.directivei Domeniul la care se

referă directiva Scurtă caracteristică a directivei Corespunderea legislaţiei

bancare a RM cu prevederile directivei

77/780/CEE Coordonarea legilor, reglementărilor şi dispoziţiilor administrative referitoare la iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (prima directivă bancară)

- primul pas în implementarea actualului cadru de reglementare comunitară bancară, - determină reguli privind începerea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor de credit, - a introdus principiul controlului ţării de origine (home country), stabilind principiile de bază ale cooperării dintre autorităţile de supraveghere din statele membre, - determina obligaţia instituţiilor de credit să obţină o autorizaţie înainte de a începe să funcţioneze, - a impus o serie de reguli privind supravegherea instituţiilor de credit, - obligativitatea dispunerii instituţiei de credit de fonduri minime adecvate şi permanente, - activitatea băncii trebuie să fie gestionată efectiv de cel puţin două persoane (cu o bună reputaţie şi suficientă experienţă pentru a-şi îndeplini atribuţiile).

Prevederile cheie ale Directivei au fost transpuse în actele normative bancare autohtone

89/299/CEE Fondurile proprii ale instituţiilor de credit

- stabileşte o definiţie comună a „fondurilor proprii” ale instituţiilor de credit şi stipulează criteriile de determinare a structurii acestora (în corespundere cu prevederile Acordului Basel din a.1988 privind standardele de capital, acestea fiind împărţite în fonduri proprii de bază („core capital”) şi fonduri proprii suplimentare („supplementary capital”)), - a reprezentat un element cheie în crearea pieţei unice în domeniul bancar, deoarece existenţa unor fonduri proprii adecvate asigură stabilitatea instituţiilor de credit şi protejează economiile publicului.

Prevederile prezentei Directive sunt transpuse în actele normative bancare autohtone (Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc, potrivit căruia capitalul normativ total a unei bănci este împărţit în capitalul de gradul I – componenta de bază, şi capitalul de gradul II – componenta suplimentară a capitalului normativ total).

157

89/646/CEE Coordonarea legilor reglementărilor şi dispoziţiilor administrative referitoare la iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit (a doua directivă bancară)

- modifică directiva 77/780/CEE, cu scopul creării pieţei bancare unice, - determină libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor de către o instituţie de credit în cadrul UE, pe baza recunoaşterii mutuale a autorizaţiei pe care a primit-o într-un stat membru unde îşi are sediul, - stabileşte că odată ce o instituţie de credit a fost autorizată într-un stat membru, aceasta poate stabili sucursale sau presta activităţi în alte ţări membre pe o bază transfrontalieră, -adiţional la obligaţiunea autorităţilor competente de a verifica calitatea acţionarilor ce deţin participaţiuni considerabile la acordarea autorizaţiei de funcţionare, directiva prevede şi faptul că obţinerea participaţiunii calificate la o instituţie de credit sau intenţionează să-şi majoreze o asemenea participaţie, astfel încît aceasta să depăşească nivelul de 20%,33% sau 50% din capital sau drepturile de vot, aceştia trebuie să notifice autoritatea competentă.

Prevederile directivei, cu excepţia acelora ce se referă la prestarea liberă a serviciilor financiare de către bancă în orice stat membru a UE şi recunoaşterii mutuale a autorizaţiei bancare, sunt transpuse în actele normative bancare autohtone.

89/647/CEE Rata de solvabilitate a instituţiilor de credit

- armonizează regulile de supraveghere prudenţială necesare pentru completarea pieţei interne şi consolidează standardele de solvabilitate ale instituţiilor de credit comunitare pentru protejarea deponenţilor, investitorilor şi asigurarea stabilităţii sistemului bancar în cadrul UE, - determină că rata solvabilităţii se calculează ca un raport între fondurile proprii ale instituţiilor de credit (numărătorul) şi activele, elementele în afară de bilanţ ale acestora ponderate în funcţie de riscul de credit (numitorul).

Prevederile prezentei directive sunt transpuse în actele normative bancare autohtone (reglementările aferente suficienţei capitalului băncilor).

91/308/CEE* Spălarea banilor - directiva a avut ca obiectiv principal atenuarea nivelului de spălare a banilor în sistemul bancar şi stipulează măsurile principale îndreptate spre prevenirea şi combaterea proceselor de spălare a banilor în acesta.

Legislaţia în vigoare (Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor) corespunde cu prevederile Directivei.

92/30/CEE Supravegherea instituţiilor de credit pe o bază consolidată

- directiva a avut ca obiectiv principal aprecierea totalităţii riscurilor asumate, direct sau indirect, de către o instituţiile de credit, care fac parte dintr-un grup bancar (la nivel naţional sau internaţional): societate mamă, filiale, subsidiare. În acest caz, o instituţie de credit trebuie să poată fi supravegheată pe baza situaţiilor financiare consolidate, altfel spus, prin luarea în consideraţie a tuturor riscurilor asumate de grup.

Prevederile prezentei directive nu sunt transpuse în actele normative bancare autohtone.

92/121/CEE Supravegherea şi controlul expunerilor semnificative ale instituţiilor de credit

- a determinat necesitatea de monitorizare şi control al expunerilor mari, ca o parte a supravegherii bancare, cu scopul evitării concentrării excesive a riscurilor de credit faţă de o persoană sau de un grup de persoane, - a stabilit criteriile de determinare a expunerilor mari şi a fixat limite pentru acestea în relaţie cu fondurile proprii ale instituţiilor de credit, ce sunt obligatorii la nivelul instituţiilor din ţările membre UE, - expunerile mari necesită a fi raportate autorităţilor de supraveghere şi nu pot depăşi 25% din fondurile proprii ale instituţiei de credit implicate.

Prevederile prezentei Directive sunt transpuse pe deplin în actele normative bancare autohtone. (Regulamentul cu privire la expunerile mari).

158

94/19/CEE * Sistemele de garantare a depozitelor

- asigurarea unui nivel minim armonizat al garantării depozitelor, indiferent de localizarea acestora în interiorul Uniunii Europene. - principiul participării obligatorii la un sistem de garantare a depozitelor a oricărei instituţii de credit autorizate în cadrul UE. - determină că sucursalele înfiinţate de o instituţie de credit extracomunitară trebuie să dispună de un plafon de garantare echivalent cu cel stipulat de directivă, în caz contrar aceste sucursale trebuie să adere la schema ţării gazdă, nivelul minim de garantare fiind stabilit de directiva la nivelul de 20.000 de euro.

Legea cu privire la garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar al RM, incorporează prevederile Directivei în cauză, plafonul de acoperire fiind stabilit reieşind din situaţia sectorului bancar al RM.

2000/12/CE Iniţierea şi exercitarea activităţii a instituţiilor de credit

E de menţionat că Directivele incluse în tabel, cu excepţia celor marcate cu semnul „*” au fost combinate într-un text unic al Directivei Parlamentului şi Consiliului European nr. 2000/12/CE, cu modificări ulterioare, astfel momentele de bază incorporate în această directivă sunt menţionate mai sus.

Actele normative bancare autohtone se conformează în mare parte prevederilor prudenţiale ale prezentei directive, faptul ce se poate observa în Anexa 10.

2006/48/CE Iniţierea şi exercitarea activităţii a instituţiilor de credit

- stabileşte normele privind iniţierea şi exercitarea instituţiilor de credit şi supravegherea lor prudenţială; - pe lîngă prevederile incorporate în Directiva 2000/12/EC, include şi prevederile îndreptate spre implementarea Acordului Basel II, şi anume: metodele şi abordările de calculare a riscurilor (de credit, operaţional); cerinţele cu privire la dezvăluirea informaţiilor de către instituţii bancare, etc.

Actele normative autohtone se conformează prevederilor prezentei Directive preluate din Directiva 2000/12/EC şi se conformează parţial cu celelalte prevederi ale acesteia.

2006/49/CE Rata de suficienţă a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit

- cooperarea strînsă şi regulată şi convergenţă mărită a practicilor de reglementare şi supraveghere dintre autorităţile competente ale statelor membre, - stabileşte cerinţe privind rata de sufiienţă a capitalului aplicabile instituţiilor de credit, normele pentru calcularea acestora şi normele de supraveghere prudenţială a acestora.

Prevederile prezentei Directive, preponderent nu sunt transpuse în actele normative bancare autohtone.

*Sursa: elaborat de autor în baza [87-95]

159

Anexa 10

Principalele reglementări bancare ale RM care influenţează stabilitatea sistemului bancar autohton*

Regulamentul RM Prevederi de bază Influenţa asupra stabilităţii sistemului bancar Regulamentului nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor

-stipulează cerinţele de bază pentru înfiinţarea unei băncii. -prevede acceptarea de BNM pentru înfiinţarea unei bănci noi, doar a eventualilor acţionari, trecutul şi situaţia financiară ale cărora, creează premisele suficiente pentru funcţionarea oportună a băncii, -prevede acceptarea în funcţie de administrator a băncii doar a persoanelor a căror calificarea, experienţa şi integritatea morală creează premise suficiente pentru realizarea planului de afaceri al eventualei băncii.

Prevederile Regulamentului reprezintă o importanţă majoră pentru asigurarea stabilităţii sectorului bancar, prin faptul acordării licenţelor doar acelor bănci, capitalul, acţionarii şi administratorii cărora vor asigura funcţionarea adecvată a acestora. Regulamentul contribuie la evitarea înfiinţării băncilor „fantomă”.

Regulamentul nr. 37/09-01 cu privire la deschiderea filialelor de către bănci

- stipulează condiţiile de bază stabilite faţă de posibilitatea şi procesul de deschidere a filialelor de către bănci; - prevede posibilitatea înfiinţării filialelor de către bănci care au activat cel puţin un an, şi faţă de care nu sunt aplicate careva măsuri de remediere.

Prevederile Regulamentului contribuie la asigurarea stabilităţii sistemului bancar prin neadmiterea extinderii excesive a activităţii băncilor, perioada de activitate a cărora este mai mică de un an, sau faţă de care sunt aplicate careva măsuri de remediere la momentul deschiderii filialei.

Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor în capitalul unităţilor economice

-stipulează că băncile pot deţine o cotă substanţială în capitalul unităţilor economice doar cu permisiunea BNM -fără permisiunea BNM, banca nu poate deţine cote, valoarea curentă totală a cărora depăşeşte 50%din capitalul normativ total al băncii.

Regulamentul contribuie la stabilitatea băncilor prin evitarea problemelor financiare cazate de imobilizarea mijloacelor băncilor ca rezultat a investirii unor sume excesive în capitalul unităţilor economice.

Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc

-impune anumite cerinţe băncilor privind mărimea minimă a capitalului normativ total pe care trebuie să menţină pentru a desfăşura activitatea financiară -stipulează determinarea coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc, care urmează să fie menţinut de bancă.

Investirea băncilor cu capital influenţează direct stabilitatea şi siguranţa a acestora. Menţinerea coeficientului suficienţei capitalului ponderat la risc permite băncii activitatea continuă în cazurile unor vulnerabilităţi financiare şi survenirii unor pierderi neaşteptate.

Regulamentului nr.3/09 cu privire la expunerile “mari”

-expunerea băncilor faţă de o persoană sau un grup de persoane acţionînd în comun nu poate depăşi limita de 25 la sută din capitalul normativ al băncii, -suma tuturor expunerilor “mari” nu poate depăşi de 5 ori capitalul normativ total al băncii, -suma datoriilor nete la credite acordate la 10 persoane, inclusiv grupurile persoanelor acţionînd în comun, ce au cele mai mari datorii nete nu poate depăşi 50% din portofoliul de credite al băncii.

Prin stabilirea unor limite în efectuarea operaţiunilor creditare. Regulamentul contribuie la asigurarea stabilităţii băncilor şi la diversificarea portofoliului de credite şi riscurilor respective.

160

Regulamentul nr.1/09 privind încheierea acordurilor cu persoanele afiliate băncilor comerciale, inclusiv eliberarea creditelor

-stipulează că tranzacţiile cu persoanele afiliate trebuie să reflecte interesele băncii şi nu pot fi încheiate în condiţii mai avantajoase decît cu alte persoane, -acordarea creditelor şi acceptarea depozitelor de la persoanele afiliate au loc în aceleaşi condiţii ca şi pentru persoanele neafiliate, -prevede limitele maxime cu privire la expunerile totale a băncii faţă de o persoană sau un grup de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată băncii.

Regulamentul influenţează stabilitatea băncilor prin neadmiterea riscurilor excesive cauzate de creditarea persoanelor afiliate prin limitarea posibilităţilor băncilor de a se implica în atare operaţiuni.

Regulamentul nr.33/09-01 cu privire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi

-stabileşte cerinţe şi restricţii referitor la acordarea creditelor funcţionarilor băncilor

Regulamentul influenţează stabilitatea băncii prin neadmiterea riscurilor excesive în operaţiunile creditare (legate de extinderea creditelor funcţionarilor băncilor).

Regulamentul cu privire la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc)

-prevede mecanismul de formare a provizioanelor pentru pierderi la credite -stipulează cerinţe referitor la sesizarea organelor de anchetă (prezentarea de către băncile comerciale a documentelor respective în organele de anchetă privind creditele dubioase şi compromise, precum şi iniţierea de către acestea a proceselor în organele de drept privind rambursarea creditelor compromise trecute la scăderi din contul reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc)).

Regulamentul contribuie la micşorarea influenţei riscului creditar, care poate destabiliza situaţia financiară a băncilor, prin impunerea băncilor să formeze provizioanele pentru eventualele pierderi la credite.

Regulamentul cu privire la investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung

-prevede limite maxime ce ţin de investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung. Astfel, investiţiile unei bănci în active materiale pe termen lung nu pot depăşi 50 la sută din capitalul normativ total al acesteia. Valoarea totală a investiţiilor unei bănci în active materiale pe termen lung şi a cotelor de participare în capitalul unităţilor economice nu trebuie să depăşească capitalul normativ total al acesteia.

Regulamentul contribuie la activitatea stabilă a băncilor prin evitarea investirii excesive a activelor băncii în mijloace fixe, ţinînd cont de faptul că băncile îşi desfăşoară activitatea, preponderent din contul mijloacelor atrase.

Regulamentului nr.42/09-01 cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii

-Banca Naţională permite transferurile prin tranzacţii a cotelor substanţiale din capitalul băncilor (5%,25%,33%,50%) numai către persoanele care, reieşind din situaţia sa financiară şi activitatea din trecut, pot fi considerate suficient de capabile de a-şi conduce afacerile eficient şi prudent.

Ţinînd cont de faptul că transferurile prin tranzacţii a cotelor substanţiale din capitalul băncilor pot fi efectuate doar cu permisiunea scrisă a BNM, acest regulament contribuie la neadmiterea riscurilor excesive în bănci, şi astfel la stabilitatea şi siguranţa acestora.

Regulamentul nr.53/09-01 cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii

-stipulează exigenţe faţă de persoanele numite în componenţa organelor de conducere. -prevede numirea în componenţa organelor de conducere a băncii a persoanelor calificarea, experienţa şi integritatea morală a cărora, sunt suficiente pentru a conduce afacerile băncii.

Regulamentul contribuie la asigurarea stabilităţii băncilor prin intermediul sporirii calităţii administrării a acestora, ceea ce presupune managementul efectiv şi prudent a afacerilor băncilor.

Recomandări cu privire la sistemele de control intern în băncile din Republica Moldova

-incorporează prevederile aferente evaluărilor organizatorice şi administrative, metodelor de dirijare, separare a funcţiilor şi obligaţiunilor, procedeelor de autorizare, aprobare, ţinere a evidenţei contabile, dirijare, verificare şi evaluare a băncilor.

Asigurarea funcţionării eficiente a sistemului financiar este atinsă prin stabilirea şi realizarea de către bănci a sistemelor de control intern, care le permite administrarea eficientă şi prudentă a activităţilor bancare.

161

Regulamentului cu privire la lichiditatea băncii

-presupune că băncile trebuie să corespundă exigenţelor privind lichidităţile disponibile curente ale băncii.

Corespunderea prevederilor regulamentului prevede asigurarea capacităţii băncii de a-şi onora cererile la termen şi fără pierderi, fapt care influenţează direct stabilitatea financiară.

Regulamentul cu privire la contopirea sau absorbţia băncilor din Republica Moldova

-stabileşte reguli şi proceduri, ce au ca scop favorizarea proceselor de contopire sau absorbţie a băncilor comerciale.

Regulamentul are ca scop promovarea competitivităţii pe piaţa serviciilor financiare, astfel contribuind la consolidarea sistemului bancar.

Regulamentul cu privire la dezvăluirea de către băncile comerciale din Republica Moldova a informaţiei despre activitatea lor financiară

-prevede cerinţele referitor la dezvăluirea de către bănci a informaţiei privind activitatea sa financiară, inclusiv cerinţe privind activitatea de creditare, de acceptare a depozitelor, privind prestarea serviciilor, precum şi altor informaţii plasate pe panou în oficiile bancare.

Regulamentul contribuie la asigurarea unui grad înalt de transparenţă în sectorul bancar, şi ca urmare la stimularea disciplinei de piaţă şi ridicarea nivelului de credibilitate în sistemul bancar. Dezvăluirea informaţiilor stipulate în Regulament permite clienţilor determinarea corect băncilor, ce activează în condiţii prudente. Acest fapt permite atragerea mijloacelor populaţiei în instituţiile financiare, care sunt capabile să-şi dirijeze prudent activitatea.

Instrucţiunea cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor financiare

-stipulează volumul informaţiei care urmează să fie prezentat de către bănci sub formă de rapoarte financiare prezentate BNM.

Dezvăluirea informaţiei cu privire la activitatea băncilor contribuie la stabilizarea acestora. Astfel, rapoartele prezentate dau posibilitatea de a aprecia just situaţia financiară ale băncilor comerciale de către proprietarii şi administratorii băncilor, organului de supraveghere (BNM) şi publicul cointeresat.

*Sursa: elaborat de autor în baza [16-34]

162

Anexa 11 Analiza comparativă a prevederilor prudenţiale bancare de bază ale RM cu prevederile directivei europene 2000/12/EC cu privire la

iniţierea şi exercitarea activităţii a instituţiilor de credit*

Directiva UE (2000/12/EC) cu privire la iniţierea şi exercitarea activităţii a

instituţiilor de credit

Regulamentul BNM/cerinţa prudenţială Concluzia

Cerinţele prevăzute de Directiva europeană faţă de mărimea capitalului băncii nou create constituie 5 mil.euro

Regulamentul cu privire la autorizarea băncilor nr.23/09-01 Cuantumul capitalului minim necesar pentru băncile nou deschise şi pentru băncile care activează şi care vor înainta cereri pentru primirea autorizaţiei bancare, de un nivel mai înalt, vor reieşi din cuantumul capitalului minim necesar (pentru capitalul de gradul I) în mărime 50 mil. lei

- pentru deţinerea autorizaţiei de categorie: - A> 50mln.lei - B> 100mln.lei

- C> 150mln.lei

Cerinţa faţă de capital în Uniune Europeană este 5 milioane euro, ceea ce constituie echivalentul a circa 80 mil.lei. Astfel pe viitor, în scopul consolidării şi stabilizării sistemului bancar, precum şi aducerii exigenţelor bancare ale RM cu cele ale UE, este oportună majorarea cerinţelor faţă de capital.

Orice persoană care vrea să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie de capital de cel puţin 10% sau să-şi mărească participaţia peste pragurile de 20%, 33% sau 50% trebuie să informeze autoritatea de supraveghere care se poate opune achiziţiei

Regulamentul cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii Transferul prin tranzacţii a unei cote din capitalul băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM, dacă în urma unui astfel de transfer orice persoane care acţionează în comun vor deţine, direct sau indirect:

- o cotă substanţială în capitalul acestei bănci >5% - precum şi în cazul în care, în urma majorării unei astfel de

cote , se vor atinge sau se vor depăşi limitele de:25%;33%;50%.

-

Regulamentul în cauză este în corespundere cu prevederile Directivei Europene

Nivelul suficienţei capitalului ponderat la risc prevăzut de Directiva Europeană este 8%

Regulamentul cu privire la suficienţa capitalului ponderat la risc a) Cuantumul capitalului minim necesar pentru băncile cu capitalul de gradul I, cu autorizaţia de categoria A - 50 mil.lei, categoria B – cuantumul dublu al capitalului minim necesar, C-cuantumul triplu al capitalului minim necesar

b) Coeficientul minim al suficienţei capitalului ponderat la risc (CNT raportat la activele ponderate la risc) trebuie să depăşească 12%.

Exigenţele regulamentului autohton sunt în corespundere cu prevederile Directivei Europene, mai mult ca atît stabilind o limită de 12%, comparativ cu 8% stipulate în Directivă pentru coeficientul minim al suficienţei capitalului ponderat la risc, ceea ce contribuie la o stabilitate mai înaltă a băncilor.

163

Raportul datoriei totale pe credite acordate unei persoane afiliate sau unui grup de persoane acţionînd în comun cu persoana afiliată la capitalul normativ total al băncii. Nu trebuie să depăşească 20%

Regulamentul nr.1/09 privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor comerciale, inclusiv eliberarea creditelor a) Raportul datoriei totale pe credite acordate unei persoane afiliate şi/sau unui grup de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată la capitalul normativ total al băncii ≤ 20% b) Raportul sumei totale a datoriilor pe creditele acordate persoanelor afiliate bănci şi/sau unui grup de persoane care acţionează împreună cu persoana afiliată la capitalul de gradul I ≤ 1

Regulamentul în cauză este în corespundere cu prevederile Directivei Europene.

Raportul datoriei nete la creditele acordate de bancă unei persoane sau unui grup de persoane acţionînd în comun la capitalul băncii. ≤ 25% Raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane ≤ 50% Raportul sumei tuturor creditelor "mari" la capitalul băncilor. ≤ 8 ori

Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile «mari» a) Raportul datoriei nete la creditele acordate de bancă unei persoane sau unui grup de persoane acţionînd în comun la capitalul normativ total ≤ 25% b) Raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, inclusiv la grupurile persoanelor acţionînd în comun care constituie după mărime primele datorii nete la credit minus alocările pentru pierderi la credite (fondul de risc) la aceste credite către portofoliul total de credite ≤ 50% c) Raportul sumei tuturor creditelor "mari" la capitalul normativ total ≤ 5 ori

Regulamentul în cauză este în corespundere cu prevederile Directivei Europene, mai mult ca atît, prevede o limită mai scăzută (de 5 ori capitalul băncii comparativ cu 8, prevăzute de Directivă) pentru suma totală a creditelor mari, ceea ce nu permite expunerea excesivă a băncii la riscuri bancare.

*Sursa: elaborat de autor în baza [16-34; 93]

164

Anexa 12 Supravegherea sectorului bancar în sistemele financiare din UE şi rolul atribuit

băncilor centrale şi autorităţilor de supraveghere*

Statul din UE

Autoritatea de Supraveghere a Băncilor

Rolul Băncii

centrale

Rolul autorităţii în activitatea de supraveghere

Autoritatea Pieţei Financiare a Austriei (Austrian Financial Market Aithority)

NCB*

Începînd cu a.2002, responsabilitatea de supraveghere bancară, care anterior i-a revenit Ministerului de Finanţe a Austriei a fost asumată de Autoritatea Pieţei Financiare a Austriei (FMA). Autorităţii nominalizate îi revine monitorizarea şi inspectarea instituţiilor de credit în ceea ce priveşte corespunderea acestora cu standardele ce ţin de domeniul activităţii bancare îndeosebi cele ce ţin de limitarea riscurilor (de credit, de piaţă, de lichiditate, etc.) şi aplicarea măsurilor corespunzătoare în cazul nerespectării acestora. FMA acordă şi retrage licenţe de desfăşurare a activităţii bancare, aprobă contopirile şi absorbţiile băncilor, cooperează cu autorităţile de supravegherea bancară din alte state etc.

Austria

Banca Naţională a Austriei Banca centrală a Austriei susţine FMA în activitatea de supraveghere. Astfel, băncii centrale îi revine responsabilitatea de efectuare a controalelor pe teren în instituţiile bancare.

Comisia Bancară, Financiară şi de Asigurări (Banking, Finance and Insurance Commission)

NCB Comisia a fost creată în anul 1935, prin Decretul nr.185 cu privire la supravegherea băncilor şi regulilor de guvernare a emisiunii valorilor mobiliare. Aceasta este autoritatea care autorizează şi supraveghează activitatea instituţiilor de credit.

Belgia

Banca Naţională a Belgiei Banca Naţională a Belgiei exercită rolul de supraveghere macroprudenţială (supravegherea sistemelor de plăţi şi de decontări). Legislaţia de domeniu prevede cooperarea obligatorie dintre Banca Naţională şi Autoritatea de Supraveghere Financiară a Belgiei în vederea utilizării eficiente a resurselor informaţionale şi efectuării unei supravegheri efective.

Bulgaria

Banca Naţională a Bulgariei CB Reglementarea şi supravegherea bancară este realizată de către o subdiviziune specializată a Băncii Naţionale a Bulgariei (Departamentul supraveghere bancară). Banca Naţională a Bulgariei licenţiază băncile, efectuează inspecţiile pe teren a acestora, primeşte rapoartele băncilor. Instituţiile financiare non-bancare, astfel cum sunt casele financiare, de asemenea constituie subiectul licenţierii şi supravegherii băncii centrale.

Cipru Banca Naţională a Cipru CB Banca centrală a Cipru licenţiază şi supraveghează activitatea instituţiilor bancare din ţară. Supravegherea este efectuată atît la distanţă cît şi pe teren.

Cehia Banca Naţională a Cehiei CB Banca Naţională a Cehiei licenţiază băncile (în coordonare cu Ministerul Finanţelor), emite reglementări

prudenţiale pentru activitatea băncilor şi monitorizează activitatea băncilor şi sucursalelor băncilor străine, precum şi efectuează supravegherea pe teren şi la distanţă a băncilor ce fac parte din sistem.

* NCB-simbolizează sistemele în care supravegherea bancară este efectuată de către o altă autoritate de supraveghere decît banca centrală CB- simbolizează sistemele în care supravegherea bancară este efectuată de către banca centrală

165

Autoritatea de Supraveghere Financiară din Danemarca

NCB

Autoritatea de Supraveghere Financiară (care activează pe lîngă Ministerul Afacerilor Economice şi Comerciale) efectuează supravegherea şi monitorizarea activităţii băncilor, altor instituţii financiare şi piaţa valorilor mobiliare; elaborează proiectele actelor legislative, şi realizează funcţiile de informare cu privire la datele statistice şi datele de bază ce ţin de sectorul financiar. Autoritatea efectuează supravegherea la distanţă a băncilor prin obţinerea rapoartelor periodice şi efectuarea controalelor pe teren în bănci. Danemarca

Banca Naţională din Danemarca

Banca Naţională monitorizează stabilitatea financiară din Danemarca, prin efectuarea analizei continue şi evaluării dezvoltărilor în sectorul financiar şi stabilitatea financiară în Danemarca; participarea în elaborarea legislaţiei aferente sectorului financiar, publicarea rapoartelor cu privire la stabilitate financiară, etc. Aceste activităţi sunt desfăşurate de o subdiviziune specializată a Băncii: Departamentul Pieţei Financiare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a Estoniei (Estonian Supervision Authority)

NBC

Autoritatea de Supraveghere Financiară este o agenţie cu buget şi competenţe proprii, care este monitorizată de Banca Estoniei. Preşedintele Consiliului de Administraţie a Autorităţii este Ministrul de Finanţe, pe cînd membrii consiliului includ reprezentanţii Băncii Estoniei, Ministerului Finanţelor şi altor experţi din sectorul financiar. Funcţiile de supraveghere incorporează instituţiile de credit, piaţa asigurărilor, valorilor mobiliare, fondurile de investiţii, companiile de management şi alte domenii din sectorul financiar. Autoritatea este independentă în activitatea sa de supraveghere şi activează în scopul majorării stabilităţii, siguranţei, transparenţei şi managementului eficient a riscurilor în sistemul financiar-bancar şi prevenirea utilizării sistemului financiar în scopuri criminale.

Estonia

Banca Estoniei Asigurarea stabilităţii sistemului financiar este obiectivul Băncii Estoniei, atins prin cooperare strînsă dintre Banca Estoniei (Departamentul Pieţei Financiare, şi Departamentul Stabilităţii Financiare), Ministerul Finanţelor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Finlanda

Autoritatea de Supraveghere Financiară (Financial Supervision Authority)

NBC

Pînă la 1993, reglementare şi supraveghere a instituţiilor financiare a fost realizată de banca centrală. În a.1993 a fost constituită Autoritatea de Supraveghere Financiară (FSA), a cărei activitatea este îndreptată spre supravegherea băncilor, companiilor de investiţii, bursei, precum şi altor instituţii financiare. Domeniul de supraveghere include poziţia financiară, expunerea şi managementul riscului şi codul de conduită. Astfel, activitatea de supraveghere a instituţiilor pieţei financiare revine FSA, activitatea acesteia din urmă fiind corelată cu Banca Finlandei. Băncii Finlandei îi revine responsabilitatea pentru supravegherea macroprudenţială a pieţelor financiare. Activitatea de reglementare a pieţei financiare este efectuată de Ministerul de Finanţe.

166

Comisia Bancară a Franţei (French Banking Comission)

NBC

Comisia Bancară, succesoarea Comisiei de Supraveghere Bancară, înfiinţată în a.1941, este o subdiviziune a Băncii Franţei şi supraveghează activitatea băncilor, unităţilor de schimb valutar şi instituţiilor ce prestează servicii investiţionale. Comisia este constituită din şase membri şi este condusă de Guvernatorul Băncii Franţei. Secretariatul General al Comisiei este implicat în examinarea continuă a documentelor contabile şi prudenţiale, precum şi în supravegherea pe teren. Comitetul de reglementare bancară şi financiară, are ca obiectiv „stabilirea reglementărilor aplicabile instituţiilor de credit”, prin determinarea condiţiilor generale de desfăşurare a activităţii bancare, îndeosebi prin stabilirea exigenţelor prudenţiale; delimitarea activităţilor ce pot fi efectuate de instituţiile de credit; organizarea pieţei interbancare; stabilirea regulilor contabile, standardelor de management şi procedurilor de control intern, etc. Comitetul Instituţiilor de Credit şi Firmelor de Investiţii, efectuează autorizarea instituţiilor de credit, care se angajează în operaţiunile bancare precum şi poate retrage autorizaţiile în cauză; supraveghează accesul pe piaţă financiară a Franţei şi prestarea serviciilor de către instituţiile de credit din UE.

Franţa

Banca Franţei Totodată, Banca Franţei, fiind o parte integrantă a Sistemului European al Băncilor Centrale este autoritatea responsabilă pentru promovarea unei politici monetare unic, prin aplicarea diverselor instrumente ale politicii monetare.

Germania

Deutschebundesbank Autoritatea de Supraveghere Financiară a Germaniei (German Financial Supervisory Authority)

BC/NBC Banca centrală este integral implicată în procesul de supraveghere a sectorului bancar. Totodată începînd cu a.2002, a fost creată Autoritatea de Supraveghere Financiară a Germaniei (ASFG). Astfel, din momentul creării acestei autorităţi, responsabilităţile de supraveghere a sectorului financiar au fost divizate dintre Deutschebundesbank şi ASFG după cum urmează: obligaţiunile operaţionale de supraveghere bancară revin Bundesbank-ului, atinse prin intermediul reglementării activităţii bancare, controalelor pe teren în bănci, proceselor continue de monitorizare a documentaţiei respective, rapoartelor, conturilor anuale, rapoartelor anuale, prezentate de instituţiile bancare, precum şi auditarea periodică a operaţiunilor bancare. ASFG, este responsabilă pentru licenţierea şi aplicarea măsurilor majore, participînd doar în cazuri excepţionale în auditarea operaţiunilor bancare (în colaborare cu Bundesbank).

Grecia Banca Greciei BC Banca Greciei (Departamentul pentru supraveghere a instituţiilor de credit şi altor instituţii financiare )

exercită reglementarea şi supravegherea instituţiilor de credit astfel încît să asigure stabilitatea întregului sistem bancar.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a Ungariei (Hungarian Financial Supervisory Authority)

NBC

Piaţa Financiară este supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară a Ungariei. Obiectivele de bază a cesteia includ asigurarea activităţii continue şi transparente a pieţei financiare, promovarea concurenţei şi dezvoltării pieţei financiare, protecţia intereselor legale ale participanţilor pe piaţă, micşorarea riscurilor prin asigurarea unui acces adecvat la informaţie şi participarea în prevenirea crimelor financiare. Ungaria

Banca Centrală a Ungariei Atribuţiile băncii centrale privind reglementarea şi supravegherea bancară se limitează doar la circulaţia monetară, schimbul valutar, rezervele minime obligatorii.

167

Irlanda

Banca Centrală şi Autoritatea Serviciilor Financiare a Irlandei (Financial Services Authority of Ireland)

BC

NBC

Reglementarea şi supravegherea bancară au revenit Băncii Centrale din anul 1971. Din anul 1989 acesteia îi revine responsabilitatea de autorizare a activităţii bancare, a autorităţilor de schimb valutar, investiţii şi operaţiuni de intermediere. În a.1995 responsabilităţile sale au fost extinse şi asupra bursei de valori. În a.1998 Guvernul a decis stabilirea unei singure autorităţi de reglementare a activităţii bancare, din domeniul pieţei de capital şi asigurărilor.

Italia Banca Italiei BC Banca Italiei este responsabilă pentru reglementarea prudenţială a sectorului bancar, şi efectuarea inspecţiilor în bănci examinarea corespunderii activităţii acestora reglementărilor prescrise.

Letonia

Comisia Pieţei Financiare şi de Capital (Financial and Capital Market Commission)

NBC

Începînd cu anul 2001, supravegherea instituţiilor bancare din Letonia este efectuată de Comisia Pieţei Financiare şi de Capital, care a incorporat Departamentul de supraveghere a băncii centrale a Letoniei. Astfel, Comisia efectuează supravegherea tuturor participanţilor de pe piaţa financiară şi de capital (emitenţii, investitorii, instituţiile de credit, de asigurări, fondurile de pensii, brokerii de asigurări, burse de valori, companiile investiţionale). La fel de la banca centrală au fost preluate şi principiile, legile şi regulamentele elaborate de Banca Letoniei, care anterior a supravegheat piaţa bancară. Comisia acordă şi retrage autorizaţiile de desfăşurare a activităţii bancare.

Lituania Banca Lituaniei BC Banca Lituaniei exercită atribuţiile de reglementare şi supraveghere a sectorului bancar prin

monitorizarea complianţei instituţiilor de credit cu standardele prescrise de aceasta, precum şi de instituţiile financiare internaţionale.

Luxemburg

Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar (Commission de Surveillance du Secteur Financier)

NBC

Începînd cu a. 1999, Comisia de Supraveghere a Sectorului Financiar a asumat responsabilităţile de supraveghere a burselor de valori şi rolul de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit, precum şi altor participanţi ai pieţei financiare, companiilor pe investiţii, fondurilor de pensii, sistemelor de plăţi şi de decontări, etc. Departamentul specializat al acestei Comisii, Departamentul de Supraveghere Bancară efectuează supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit autohtone (avînd statutul de bancă universală) şi subdiviziunile străine ale acestora, băncile emitente a obligaţiunilor ipotecare, subdiviziunilor băncilor străine înregistrate în alte state decît cele membre ale UE, subdiviziunilor băncilor din UE, precum şi instituţiile financiare electronice. Departamentul nominalizat asigură că băncile îşi desfăşoară activitatea în corespundere cu standardele din domeniul financiar-bancar, şi evaluează expunerea la risc a băncilor şi grupurilor bancare pe bază consolidată.

Malta

Autoritatea Serviciilor Financiare din Malta

NBC Autoritatea Serviciilor Financiare din Malta (ASFM), stabilită în a.2002 este o instituţie publică independentă, care raportează Guvernului pe o bază anuală. ASFM a preluat funcţiile anterior exercitate de Banca Maltei, Bursa de Valori a Maltei şi Centrul Serviciilor Financiare a Maltei. Obligaţiunile ASFM includ reglementarea şi supravegherea activităţii sectorului financiar, inclusiv a băncilor, companiilor de investiţii, asigurărilor, etc.

Banca Maltei Totodată, Banca Maltei (Direcţia Stabilitate Financiară), exercită analiza tendinţelor pe piaţa financiar–bancară din Malta.

Olanda

Banca Olandei (Nederlandsche Bank)

BC Banca Olandei activează cu scopul asigurării unui sistem financiar sigur. În acest context, Banca Olandei supraveghează instituţiile de credit, fondurile de pensii, participanţii pe piaţa asigurărilor, şi pe piaţa valorilor mobiliare, prin exercitarea supravegherii prudenţiale în aceste sectoare financiare. Sepravegherea fiecărui dintre aceste sub-sectoare ale sistemului financiar sunt exercitate de subdiviziunile (Departamentele) separate din cadrul băncii centrale.

168

Polonia

Banca Naţională a Poloniei (Comisa Pentru Supraveghere Bancară)

BC Comisia pentru Supraveghere Bancară şi organul executiv al acesteia - Inspectoratul General de Supraveghere Bancară, care fac parte din structura Băncii Naţionale a Poloniei şi reprezintă interesele acesteia exercită supravegherea activităţii băncilor. Inspectoratul autorizează băncile şi monitorizează stabilitatea financiară a acestora, prin aplicarea sistemului de raportare prudenţială, elaborarea reglementărilor prudenţiale, efectuarea controalelor pe teren a băncilor

Portugalia

Banca Portugaliei BC Banca Portugaliei are obiectivul de a promova stabilitatea sectorului financiar al ţării, prin exercitarea funcţiilor de reglementare, supraveghere a instituţiilor de credit şi companiilor financiare (companiilor de investiţii, de leasing, de factoring etc.), precum şi îndeplinirea rolului de creditor de ultim rang în sectorul bancar. Totodată în a. 2000 s-a format Consiliul Naţional al Supraveghetorilor Financiari. Cu toate că cadrul juridic al acestuia nu introduce careva modificări în atribuţiile autorităţilor sectoriale de supraveghere, acesta asigură schimbul de informaţii şi colaborare dintre autorităţile sectoriale şi promovează regulile şi practicile de supraveghere a conglomeratelor financiare.

România Banca Naţională a României BC Banca Naţională a României are o competenţă exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit (exercitată

de Direcţia reglementare şi autorizare) şi răspunde de supravegherea prudenţială (Direcţia supraveghere) a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat.

Slovacia Banca Naţională a Slovaciei BC Banca centrală exercită reglementarea activităţilor băncilor şi supravegherea activităţii acestora în scopul asigurării stabilităţii sectorului bancar.

Slovenia Banca Naţională a Sloveniei BC Banca Sloveniei exercită supravegherea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a băncilor şi băncilor de economii.

Spania Banca Spaniei BC Banca Spaniei reglementează şi supraveghează activitatea instituţiilor de credit (bănci, bănci de economii, băncile cooperative de credit, sucursalele băncilor străine, emitenţii monedei electronice etc.).

Suedia

Autoritatea de Supraveghere Financiară (Finanzinspectionen)

NBC Autoritatea de Supraveghere Financiară a fost stabilită în a.1991. Activitatea băncilor este coordonată de guvern prin Consiliul de Inspecţie Bancară. Autoritatea de Supraveghere Financiară este o autoritate publică. Rolul acesteia este de a promova stabilitatea şi eficienţa sistemului financiar, precum şi de a asigura protecţia efectivă a consumatorilor. Acestei Autorităţi, responsabile faţă de Ministerul de Finanţe, îi revine rolul de a autoriza, supraveghea şi monitoriza toate companiile ce operează pe piaţa financiară a Suediei.

Regatul Unit

Autoritatea Serviciilor Financiare (Financial Service Authority)

Banca Angliei

NBC În anul 1998 supravegherea financiară a fost consolidată prin crearea unui organ de supraveghere a tuturor serviciilor financiare (îndeosebi bancare). Astfel, actualmente, banca centrală supraveghează sistemul de plăţi şi evaluează riscul, căruia este supus întregul sistem bancar, pe cînd instituţiile financiare individuale, la rîndul lor, sunt reglementate şi supravegheate de Autoritatea Serviciilor Financiare.

*Sursa: elaborat de autor în baza informaţiei obţinute pe paginile Web ale băncilor centrale şi autorităţilor de supraveghere din statele-membre UE [320-355]

169

Anexa 13 Indicatori de Stabilitate Financiară ale satelor-membre ale UE, statelor candidate pentru aderare la UE şi a ţărilor CSI, 2001-2005(%)*

(indicatori cu privire la suficienţa capitalului şi calitatea activelor) Suficienţa capitalului Calitatea activelor

Capitalul reglementat raportat la activele ponderate la risc

Capitalul de gradul I raportat la activele

ponderate le risc

Credite nefavorabile a total credite

Provizioanele nete pentru creditele nefavorabile

raportate la capital

Indicator anul

Ţara 20

01

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

Spaţiul Euro 13,8 11,4 11,6 11,5 - 9,0 8,4 8,4 8,4 - 3,6 3,4 3,4 3,05 - - 19,8 17,9 13,3 -

Statele-membre ale Uniunii Europene Austria 14,6 14,1 14,5 14,7 - 9,5 9,1 9,9 - - 1,3 1,3 2,2 2,3 - -12,3 -15,3 - - - Belgia 12,9 13,2 12,9 12,9 11,8 8,2 8,6 8,8 9,4 8,5 2,9 3,0 2,6 2,3 2,2 14,4 15,2 15,7 12,8 13,9 Bulgaria - 25,2 22,0 16,1 15,2 - - - - - - 6,5 7,3 7,1 7,7 - - - - - Cipru 14,0 12,7 11,7 11,4 12,4 11,6 10,1 10,0 9,8 10,0 7,9 9,5 11,3 11,7 7,1 - - 99,4 72,0 34,8 Cehia 15,4 14,3 14,5 12,6 11,9 - - - - - 13,4 8,1 4,9 4,1 4,3 - - - - - Danemarca 12,9 13,5 13,9 13,4 13,2 9,6 10,2 10,7 10,7 10,2 0,7 0,9 0,8 0,7 - 1,3 2,0 2,0 1,8 - Estonia 14,4 15,3 14,5 13,4 11,7 - - - - - 1,3 0,8 0,4 0,3 0,2 - - - - - Finlanda 10,5 11,7 18,9 19,6 17,3 - - - - 0,6 0,5 0,5 0,3 0,3 - - - - - Franţa 12,1 11,5 11,9 11,5 11,4 10,5 9,2 9,0 8,8 8,2 5,0 5,0 4,8 4,2 3,5 - - - - - Germania 12,0 12,7 13,4 13,2 12,2 8,0 8,6 8,8 8,7 8,0 4,6 5,0 5,3 5,1 4,1 46,1 47,5 52,1 46,2 35,0 Grecia 12,4 10,5 12,0 12,8 13,2 10,9 8,8 9,8 10,0 10,9 5,6 5,5 5,1 5,4 5,5 17,4 18,7 16,1 16,3 18,0 Irlanda 10,6 12,3 13,9 12,6 12,0 - - - - - 1,03 0,97 0,93 0,82 0,68 - - - - - Italia 10,4 11,2 11,4 11,6 10,6 7,8 8,2 8,5 8,8 8,1 6,7 6,5 6,7 6,6 5,3 24,4 22,4 21,8 20,9 14,2 Letonia 14,2 13,1 11,7 11,7 10,1 - - - - - 2,8 2,0 1,4 1,1 0,7 - 2,4 0,9 0,1 0,1 Lituania 16,3 15,2 12,6 11,4 10,0 12,1 11,4 9,7 8,6 7,4 6,7 5,3 2,4 2,1 2,5 21,3 21,1 11,7 12,6 16,4 Luxemburg 13,7 15,0 17,1 17,5 17,5 11,4 13,1 14,4 14,7 14,1 0,6 0,4 0,5 0,5 0,4 - - - - - Malta 17,4 18,7 19,7 21,4 19,1 - - - - - - 13,4 11,1 9,1 9,3 - - - - - Olanda 11,4 11,9 12,1 12,1 12,4 8,5 8,9 9,4 9,8 10,1 2,3 2,4 2,0 1,5 1,2 31,1 31,2 24,3 19,2 15,7 Polonia 13,5 14,2 13,8 15,4 14,5 14,1 14,2 13,9 15,3 14,4 - - 10,4 9,2 7,7 - - 31,1 22,5 11,9

170

Suficienţa capitalului Calitatea activelor Capitalul reglementat

raportat la activele ponderate la risc

Capitalul de gradul I raportat la activele

ponderate le risc

Credite nefavorabile a total credite

Provizioanele nete pentru creditele nefavorabile

raportate la capital

Indicator anul

Ţara 20

01

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

Portugalia 9,5 9,8 10,0 10,2 11,3 7,3 7,1 7,1 7,0 7,1 2,2 2,3 2,4 1,6 1,5 - - - - - România - - 20,0 18,8 20,2 - - 10,1 8,5 8,8 - - 8,3 8,1 8,3 - - 11,9 12,5 11,1 Regatul Unit 13,2 13,1 13,0 12,7 12,8 - - - - - 2,6 2,6 2,5 1,9 1,0 - - - - - Slovacia 19,6 21,3 22,4 20,4 15,9 15,9 18,5 21,6 20,5 16,4 11,1 7,9 3,7 2,8 2,0 12,7 6,0 4,2 3,5 5,6 Slovenia 11,9 11,9 11,5 11,0 - 11,3 10,0 9,8 9,1 - 7,0 7,0 6,5 5,7 - 35,5 36,3 34,3 29,1 - Spania 12,9 12,5 12,6 12,3 12,2 9,0 8,6 8,5 8,1 8,1 0,9 1,0 0,9 0,7 0,6 0,2 1,6 0,5 -1,0 - Ungaria 13,9 13,0 11,8 12,4 10,7 8,5 8,7 8,3 8,5 8,3 2,7 2,9 2,6 2,7 2,5 7,3 10,0 10,7 10,0 8,9

Statele candidate pentru aderare la UE Croaţia 18,5 17,4 16,5 16,0 15,2 16,9 15,2 14,1 13,7 13,5 7,3 5,9 5,2 4,6 4,0 22,6 20,7 24,1 22,5 19,9 Macedonia 34,3 28,1 25,8 23,0 21,3 35,1 28,3 26,2 23,9 21,6 33,7 15,9 15,1 13,2 10,9 52,4 41,6 32,5 29,5 26,1 Turcia 15,3 25,3 30,9 28,8 24,2 29,3 17,6 11,5 6,0 4,8

Statele membre ale C.S.I. Armenia 13,6 30,5 33,8 32,3 33,7 12,3 28,8 32,2 30,2 31,7 - - 5,4 2,1 1,9 - - - - - Belorusia 20,7 24,2 26,0 25,2 26,7 - 19,2 21,7 21,0 18,7 14,9 9,0 3,7 2,8 1,9 32,9 31,2 13,1 11,4 6,3 Georgia 33,1 21,9 20,3 18,8 17,5 - - - - - 11,6 7,9 7,5 6,2 3,8 - - - - - Moldova 43,5 36,4 31,6 31,4 27,3 - - - - - 10,4 7,8 6,4 6,9 4,3 - - - - - Rusia 20,3 19,1 19,1 17,0 16,0 16,7 15,8 14,5 15,9 15,1 6,2 5,6 5,0 3,8 3,2 - - - - - Ucraina 20,7 18,0 15,2 16,8 15,0 - - - - - 25,1 21,9 28,3 30,0 19,6 62,9 66,6 144,6 147,6 110,2

*Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor FMI [238-283], şi informaţiei obţinte pe paginile oficiale Web ale băncilor centrale [320-355],

calculele autorului

171

Anexa 13 (continuare)

Indicatori de Stabilitate Financiară ale satelor-membre ale UE, statelor candidate pentru aderare la UE şi a ţărilor CSI,2001-2005(%)* (indicatori cu privire la venituri şi profitabilitare lichiditate, riscul de piaţă)

Venituri şi profitabilitate Lichiditate Riscul de piaţă

Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului Active lichide la total active Poziţia deschisă netă în

valută străină la capital

Indicator, anul

Ţara

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

Spaţiul Euro 0,2 0,3 0,3 0,4 - 5,7 7,6 7,6 10,5 - - - - - - - - - - -

Statele-membre ale Uniunii Europene Austria 0,5 0,3 0,4 0,4 - 9,8 5,4 7,2 9,3 - 31,5 30,3 30,2 30,3 - 2,7 2,7 2,2 2,3 - Belgia 0,5 0,5 0,5 0,6 0,7 19,2 17,1 17,1 21,1 24,7 35,3 33,3 33,2 32,7 31,0 6,8 8,5 7,0 5,3 5,8 Bulgaria - 2,1 2,4 2,1 2,1 - 14,9 22,7 20,6 22,1 - - - - - - -4,2 -4,9 -5,9 -5,6 Cipru 0,6 -0,7 -0,3 0,2 0,8 8,4 -11,1 -4,7 4,3 14,1 - - - - 29,5 5,8 1,9 2,9 - 2,0 Cehia - - - - - - - - - - 20,8 32,5 35,9 32,8 32,1 - - - - - Danemarca 0,8 0,7 0,9 0,9 1,0 12,8 12,1 15,4 13,7 16,3 - - - - - - - - - - Estonia - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Finlanda 0,7 0,6 0,7 0,8 0,9 13,5 10,7 11,3 8,6 10,0 14,0 10,7 12,0 12,9 11,2 - - - - - Franţa 0,5 0,5 0,4 0,5 0,6 9,6 9,1 8,5 10,6 11,9 20,4 20,7 21,6 21,3 19,9 2,9 4,9 3,5 4,8 3,9 Germania 0,2 0,1 -0,1 0,1 0,3 4,6 2,9 -1,5 1,9 9,0 1,4 1,4 1,3 1,4 12,0 10,8 6,1 3,7 3,7 6,9 Grecia 0,1 0,5 0,6 0,3 0,9 12,4 6,8 8,9 5,6 16,2 41,1 39,5 37,0 33,4 34,0 3,5 7,2 5,8 3,5 2,9 Irlanda 0,9 1,0 0,9 1,0 - 16,0 18,0 17,8 20,7 - 30,0 30,0 33,6 33,0 34,2 - - - - - Italia 0,6 0,5 0,5 0,7 0,7 8,6 7,1 7,4 9,3 - 8,7 7,8 8,6 8,3 7,5 4,9 3,9 3,6 2,4 3,0 Letonia 1,5 1,5 1,4 1,7 2,1 19,0 16,4 16,7 21,4 27,1 - 62,1 57,9 58,1 52,3 3,7 7,1 5,4 15,0 Lituania -0,2 1,0 1,2 1,2 1,3 -1,6 9,2 12,0 13,8 16,6 31,7 24,0 24,1 26,4 24,6 2,5 -1,2 6,6 -0,9 1,8 Luxemburg 0,5 0,4 0,5 0,5 0,5 40,7 36,4 34,9 39,8 37,8 63,0 63,0 63,0 62,0 62,0 - - - - - Malta 0,8 0,7 0,9 1,5 1,6 9,4 8,7 8,9 14,7 18,0 27,6 24,5 24,4 24,3 23,9 - - - - - Olanda 0,4 0,4 0,5 0,5 0,5 10,9 9,1 11,7 13,8 14,6 - - - - - 4,8 4,3 6,11 4,1 0,8

172

Venituri şi profitabilitate Lichiditate Riscul de piaţă

Rentabilitatea activelor Rentabilitatea capitalului Active lichide la total active Poziţia deschisă netă în

valută străină la capital

Indicator, anul

Ţara

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

2001

2002

2003

2004

2005

Polonia 0,9 0,5 0,5 1,4 1,6 12,4 6,1 5,8 17,1 20,7 17,8 24,1 26,1 26,2 26,2 2,1 1,1 0,3 1,5 2,5

Portugalia 1,0 0,8 0,9 0,6 1,0 17,8 14,1 16,2 12,5 16,9 15,3 12,5 17,1 15,3 15,3 - 1,8 0,2 1,8 1,3 România - - 2,7 2,5 1,9 - - 20,0 19,3 15,4 - - 62,7 63,6 61,8 - - 1,6 -2,0 -0,6 Regatul Unit 0,5 0,4 0,6 0,7 0,8 7,7 6,1 8,6 10,9 11,8 - - - - - - - - - - Slovacia 1,0 1,2 1,2 1,0 0,9 16,3 13,9 12,5 11,5 12,4 21,7 28,9 16,8 14,0 15,4 -41,0 -77,0 -53,0 -47,0 -30,0

Slovenia 0,5 1,1 1,0 1,1 - 4,8 13,3 12,5 14,2 - 89,3 90,6 93,2 88,4 - 33,9 51,6 58,6 55,1 - Spania 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 13,5 12,1 13,2 14,1 16,9 33,2 30,9 30,3 30,4 34,3 24,0 13,5 8,6 11,5 11,4 Ungaria 1,3 1,4 1,5 2,0 2,0 15,8 16,2 19,3 25,3 24,6 29,9 24,3 19,5 21,1 21,0 6,9 2,1 2,1 6,0 3,5

Statele candidate pentru aderare la UE Croaţia 0,9 1,6 1,6 1,7 1,6 6,6 13,7 14,1 16,1 15,1 26,8 17,6 18,7 16,1 11,5 - - 24,7 18,2 7,4 Macedonia -0,7 0,4 0,5 1,1 1,3 -3,2 2,1 2,3 6,2 8,1 54,6 44,8 45,0 42,8 46,9 60,5 56,2 56,3 52,1 49,6 Turcia -5,5 1,1 2,3 2,3 1,7 -69,4 9,3 16,0 16,4 11,8 - - - - - - - - - -

Statele membre ale C.S.I. Armenia -9,1 3,9 2,7 3,2 3,1 -78,6 21,6 14,4 18,4 15,5 33,1 44,5 47,5 47,1 44,2 88,3 15,3 13,8 7,4 4,9 Belorusia -1,1 -0,3 2,3 0,5 1,0 -7,1 -1,4 9,5 2,8 5,4 13,9 16,0 28,7 27,7 30,4 - -7,2 -3,6 -5,2 -14,5

Georgia 1,6 4,2 4,0 2,4 3,1 5,0 14,9 15,0 10,0 14,9 80,4 92,6 92,1 104,2 76,5 6,9 9,3 8,5 7,4 7,5 Moldova 4,3 4,5 4,5 3,8 3,2 14,3 17,5 20,3 18,1 17,3 60 56 48 53 50 - - - - - Rusia 2,4 2,6 2,6 2,9 3,2 19,4 18,0 17,8 20,3 24,2 40,8 39,1 36,1 30,3 27,3 5,6 11,7 12,4 12,6 14,4 Ucraina 1,2 1,2 1,0 1,1 1,3 7,5 8,0 7,6 8,4 10,4 15,3 13,5 15,3 16,7 16,4 22,3 21,5 17,7 14,7 8,6

*Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor FMI [238-283], şi paginile oficiale Web a băncilor centrale [320-355], calculele autorului

173

Anexa 14 Compatibilitatea sistemului de garantare a depozitelor din Republica Moldova cu cele mai

bine practici în acest domeniu* Cele mai bune

practici Experienţa Republicii Moldova Comentarii

Evitarea riscului moral Sistemul definit în

mod explicit de legislaţia în vigoare

Da, Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar nr.575-XV din 26.12.2003 [4]

sistemul de garantare a depozitelor din sistemul bancar, se răsfrînge doar asupra depozitelor persoanelor fizice

Plafon de garantare limitat

Da, 4500 lei (circa 380 dolari) nivelul plafonului de garantare nu este comparabil cu standardul UE şi este inferior nivelului din alte state (E.U; CSI)

Sistem de măsuri de remediere prompte

Da este asigurat de BNM, aplicat în baza art.38 din Legea instituţiilor financiare

Închiderea şi lichidarea rapidă a băncilor

lichidarea băncilor desfăşoară încet lichidarea instituţiilor financiare are loc prin numirea unui administrator în oficiu, pentru a lua sub control şi în gestiune banca

Evitarea selecţiei adverse Participare obligatorie Da legislaţia prevede participarea obligatorie a

tuturor băncilor în sistemul de garantare a depozitelor

Contribuţii ajustate în funcţie de risc

Nu Fiecare bancă plăteşte o contribuţie iniţială fixă: unică de 1% şi contribuţie trimestrială de 0,25% din suma depozitelor garantate în funcţie de plafonul stabilit [4, art.11-12]

Evitarea problemelor de agenţie Fondul este independent

Da Fondul este constituit ca o persoană juridică de drept public [4, art.2(2)]

Relaţiile strînse cu autoritatea de supraveghere

parţial Fondul este administrat şi supravegheat de Consiliul de Administraţie, din care face parte şi un membru fără vot, propus de BNM [4, art.24(2)]

Asigurarea integrităţii şi stabilităţii financiare Înfiinţarea sistemului de garantare a depozitelor cînd sistemul este sănătos

sistemul de garantare a depozitelor a fost înfiinţat în RM în 2004 (cînd nu s-au înregistrat careva instabilităţi financiare )

după înfiinţarea fondului nu a falimentat nici o bancă

Asigurarea cu resurse adecvate

Contribuţia iniţială este de 1% din suma depozitelor garantate în funcţie de plafonul stabilit; contribuţia trimestrială este 0,25% din suma depozitelor garantate în funcţie de plafonul stabilit [4, art.11-12].

în cazul insuficienţei mijloacelor Fondului, băncilor i se solicită să plătească o contribuţie specială în condiţiile stabilite de Consiliul de administraţie; contribuţia se calculează în funcţie de depozitele înregistrate în ultima zi a trimestrului precedent [4, art.13].

Investire prudentă a resurselor

Da Fondul poate investi mijloacele financiare disponibile numai în titluri emise de Guvern sau BNM [4, art.9(3)]

Plata rapidă a depozitelor

Plata urmează să fie făcută maxim în trei luni după intentarea procesului de insolvabilitate a băncii [4,art.19]

termenul stabilit de legislaţia autohtonă este comparabil cu prevederile similare ale statelor din E.U. şi CSI

Transparenţa corespunzătoare

sunt publicate rapoartele anuale, actele normative aferente activităţii Fondului, comunicate de presă etc.

pagina oficială Web: www.fgdsb.md

*Sursa: adaptat de autor la G. Gillian Deposit Insurance: A Survey of Actual and Best Practices IMF WP/99/54[160]

174

Anexa 15 Exemplele Structurii Rapoartelor de Stabilitate Financiară, emise de băncile centrale ale statelor-membre ale UE*

Austria (Banca Austriei)

Germania (Deutsche

Bundesbank)

Slovenia (Banca Sloveniei)

Cehia (Banca Naţională a Cehiei)

Belgia (Banca Naţională a Belgiei)

Slovacia (Banca Naţională a Slovaciei)

Estonia (Banca Estoniei)

• Sumarul Executiv • Rapoarte

o Beneficii pentru sistemul financiar rezultate de condiţiile economice bune

o Mediul internaţional o Intermediari financiari

autohtoni o Economia reală

autohtonă şi pieţele financiare

• Teme speciale o teme actuale cu privire

la investitorii strategici; riscuri internaţionale; modelarea riscurilor (de credit, etc.)

• Anexe • Note

• Analiza • Evaluare generală • Evaluarea factorilor de

risc ce afectează sistemul financiar o Riscurile

macroeconomice o Riscurile pieţei

financiare • Stabilitatea sectorului

bancar al Germaniei o Riscuri de credit o Riscuri de piaţă o Capacitatea de a

asuma riscurile o Fonduri deschise şi

ipotecare • Stabilitatea sectorului

asigurărilor o Factorii de risc o Capacitatea de a

asuma riscurile • Contribuţia infrastructurii

financiare şi regulatorii asupra stabilităţii financiare o Sistemul de plăţi o Reglementarea

sectorului financiar • Articolele (consolidarea sectorului bancar; FSI)

• Concluzii • Sumar • Tendinţe economice şi mediul internaţional • Sectorul gospodăriilor • Sectorul corporativ • Sistemul financiar

o Structura sistemului financiar

o Integrarea în cadrul sistemului financiar

o Intermediere financiară şi analiza comparativă cu statele UE

o Pieţele financiare autohtone

• Sistemul bancar o Băncile şi bănci de

economii o Schimbări în structura

bilanţului o Indicatori de

profitabilitate o Riscurile sectorului

bancar o Solvabilitatea băncilor

• Instituţii financiare non-bancare • Infrastructura financiară

o Sistemul de plăţi o Sistemul de decontări

• Anexe statistice

• Sumar • Cadrul macroeconomic

o extern o autohton o dezvoltările pieţei

financiare autohtone • Sectorul corporativ şi

gospodăriile • Sectorul financiar

o Comparaţii internaţionale

o Structura sectorului financiar

o Sectorul bancar o Companii de asigurări şi alţi participanţi ai pieţei financiare

o Aspecte internaţionale • Infrastructura financiară • Articole tematice • Sumarul testărilor stres a

băncilor

• Sumar executiv • Analiza stabilităţii financiare o Pieţe financiare

internaţionale o Analiza sectorului privat o Analiza sectorului

bancar o Companii de asigurări o Anexe statistice • Siguranţa infrastructurii financiare o Evaluarea complianţei

cu standardele IOSCO;CPPS; SWIFT,etc.

• Articolele cu privire la temele actuale (referitor la riscuri; indicatori ce reflectă stabilitatea sistemului financiar; căile de depăşire a crizelor, etc.)

• Introducere şi sumar executiv

• Mediul extern o Creştere economică în

regiunile de bază a economiei mondiale

o Creşterea economică a partenerilor Slovaciei

o Stabilitatea financiară mondială

o Sectorul financiar al UE

• Mediul economic autohton

• Sectorul bancar o Concurenţa şi

concentrarea în sectorul bancar

o Active şi obligaţiuni o Profitabilitatea o Lichiditatea o Suficienţa capitalului o Riscurile bancare

• Pieţe financiare o Piaţa interbancară o Piaţa obligaţiunilor de

stat o Piaţa de capital o Piaţa valutară

• Instituţiile de pe piaţa de capital şi a asigurărilor

• Sistemul de plăţi • Anexe

• Sumar o Mediul extern şi

macroeconomic o Riscuri şi comportament

financiar o Piaţa bancară şi a

asigurărilor şi alţi intermediari financiari

o Sistemul de plăţi • Economia mondială şi economia ţării o Mediul extern o Creştere economică

autohtonă şi riscuri macroeconomice

• Comportamentul financiar al companiilor şi gospodăriilor şi riscurile acestora • Stabilitatea şi riscurile sectorului bancar • Piaţa Valorilor Mobiliare • Alte pieţe financiare • Sistemul de plăţi

* Notă: 1.În toate statele-membre examinate în tabel Rapoartele de Stabilitate Financiară se publică de către bancă centrală şi se plasează pe paginile oficiale Web a acestora. 2.În astfel de state cum sunt: Danemarca, Grecia, Italia, Cipru, Malta şi Luxemburg pe paginile oficiale Web ale băncilor centrale şi a autorităţilor de reglementare şi supraveghere a sectorului financiar nu a fost găsită careva informaţie cu privire la Rapoarte de Stabilitate Financiară, astfel putem presupune că în statele nominalizate lipesc atare raportări.

175

Polonia (Banca Naţională a Poloniei)

Olanda (Banca Olandei)

Suedia (Sveriges Riksbank)

Ungaria (Magzar Nemzeti)

Regatul Unit (Banca Angliei)

Letonia (Banca Letoniei)

Lituania (Banca Lituaniei)

• Sumarul executiv • Impactul economiei reale asupra stabilităţii sectorului financiar • Piaţa financiară şi piaţa de proprietate • Stabilitatea sectorului bancar

o Riscul de credit o Riscul de schimb

valutar o Riscul ratei dobînzilor o Riscul de lichiditate o Venitul o Capitalul băncilor

• Instituţii financiare non-bancare • Operaţiunile sistemului de plăţi şi riscuri • Grupuri strategice în sectorul bancar autohton

• Introducere • Dezvoltările mediului macro-financiar • Evaluarea stabilităţii financiare din ţară • Dezvoltările financiare şi economice • Riscurile cu care se confruntă companiile pe asigurări şi conglomeratele • Scenariile de asigurare a ratelor dobînzilor scăzute • Ajustările la disbalanţele mondiale • Dimensiunile transfrontaliere a stabilităţii financiare • Concluzii

• Introducere • Sumarul evaluărilor cu privire la stabilitate financiară • Pieţele financiare • Debitorii băncilor din Suedia • Dezvoltările în sectorul bancar

o Profitabilitatea o Activele şi capitalul o Riscul de lichiditate

• Evaluarea instituţiilor aflate în situaţii de stres

• Activitatea comercială şi implicări pentru stabilitatea financiară

• Articolele din rapoartele cu privire la stabilitate financiară.

• Analiza riscurilor şi cheltuielilor de bază

• Riscuri macroeconomice şi financiare o Mediul schimbător o Scenarii de risc

• Stabilitatea instituţiilor financiare

• Riscurile sistemului bancar o riscul de credit o riscul de piaţă o situaţia financiară a

sistemului bancar • Riscurile sistemului

nefinanciar • Riscurile sistemului de

plăţi şi de decontări • Anexe

• Evaluări generale • Sursele de bază ale vulnerabilităţilor în sistemul financiar al ţării

o Situaţia economică şi instrumentele financiare

o Instabilităţile economice şi instrumentele financiare

o Lichiditatea pieţei financiare

• Structura sistemului financiar al ţării • Perspectivele pentru sistemul financiar al ţării • Micşorarea riscurilor în sistemul financiar al ţării • Alte publicaţii cu privire la stabilitate financiară

• Sumar executiv • Mediul economic extern şi dezvoltările economice din ţară • Riscul de credit al băncilor • Profitabilitate bancară • Suficienţa capitalului • Riscul ratei dobânzii a băncilor • Riscul de schimb valutar • Lichiditatea băncilor • Vulnerabilitate financiare • Instituţiile financiare non-bancare • Concurenţa şi nivelul de concentrare în sectorul bancar al Letoniei • Cadrul nou cu privire la suficienţa capitalului

• Introducere • Sumar • Analiza macroeconomică • Corporaţiile non-financiare • Gospodăriile • Sectorul bancar o Participanţi o Profitabilitatea şi

eficienţa o Active o Obligaţiuni şi lichiditate o Riscul de credit o Riscul de piaţă o Suficienţa capitalului o Testările stres a riscului

de credit • Sistemul financiar şi instituţiile financiare non-bancare

Portugalia (Banca Portugaliei)

România (Banca Naţională României)

Bulgaria (Banca Bulgariei)

Spania (Banca Spaniei)

Franţa (Banca Franţei)

Irlanda (Banca Irlandei)

Finlanda (Banca Finlandei)

• Evaluări generale • Mediul macroeconomic

o Activitatea o Profitabilitatea o Acoperirea riscurilor

• Riscul de piaţă • Riscul de credit • Riscul de lichiditate • Articole • Anexe

• Sinteza • Cadrul Macroeconomic

o Contextul economic şi financiar internaţional

o Riscuri aferente evoluţiilor macroeconomice interne

• Sistemul financiar şi riscurile asociate acestuia

o Sectorul bancar o Sectorul financiar

nebancar o Piaţa de capital • Infrastructura sistemului financiar • Evoluţiile cadrului de reglementare

• Pieţele financiare din Bulgaria • Piaţa monetară • Piaţa interbancară • Piaţa valutară • Piaţa de capital

• Introducere • Riscuri bancare

o Riscuri şi activitatea intermediarilor financiari

o Riscul de credit o Riscul de lichiditate o Riscul de piaţă

• Profitabilitate o Situaţia generală o Analiza bazată pe

instituţii individuale • Solvabilitate

o Situaţia generală o Analiza bazată pe

instituţiile individuale • Note explicative

• Introducere • Generalizare

o Sumar o Mediul şi pieţele

internaţionale • Sectorul Financiar • Articolele cu privire la

temele actuale aferente sistemului financiar autohton

• Introducere • Evaluarea sectorului financiar autohton o Analiza

macroeconomică o Sectorul gospodăriilor o Sectorul non-financiar o Sectorul bancar o Sectorul asigurărilor o Sistemul de plăţi şi de

decontări • Dimensiuni internaţionale • Creşterea îndatorărilor ipotecare • Rolul lichidităţii şi stabilitatea financiară

• Intermediere financiară • Bănci şi companii de asigurare • Piaţa valorilor mobiliare • Infrastructura • Graficele ce reflectă dinamica indicatorilor de bază ce reflectă stabilitatea sectorului financiar, mai ales a celui bancar • Tabele o Rapoartele băncilor o Ratele pe depozite şi

credite

*Sursa: elaborat de autor, Rapoartele de Stabilitate Financiară obţinute pe paginile Web ale băncilor centrale din statele UE[320-355]

176

Anexa 16

Exigenţele minime faţă de capitalul băncilor stabilite de legislaţia bancară a statelor-membre ce au aderat la UE începând cu anul 2004, a statelor candidate pentru aderare la UE şi a

ţărilor CSI*

Ţara Exigenţele faţă de capital stabilite de legislaţie Uniunea Europeană

Directiva UE nr. 2006/48/CE privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit prevede că pentru a primi autorizaţia de desfăşurare a activităţilor bancare, banca urmează să corespundă exigenţelor minime faţă de capital, care nu poate fi mai mic de 5 mil. euro (art. 9).

Statele UE ce au aderat în anul 2004 Cehia

Pentru a obţine licenţa, băncile din Cehia, conform Legii Cehiei cu privire la bănci, urmează să dispună de un capital minim în mărime de cel puţin 500000000 CZK (echivalent a circa 17.5 mil. euro), fiind prevăzut doar o singură categorie de licenţă (art. 4 (1-2); 5).

Cipru Banca înfiinţată în Republica Cipru, urmează să dispună de capitalul minim în mărime de 3 milioane funţi (sau echivalent a circa 5,2 mil.euro) sau orice altă mărime mai înaltă, stabilită de Banca Centrală. (art.15;20-23).

Estonia

Conform Legii cu privire la instituţiile financiare a Cehiei, capitalul acţionar al băncilor urmează să fie reprezentat de echivalentul în monedă naţională a cel puţin 5 mil. euro reieşind din rata oficială de schimb a Băncii Estoniei. Totodată este prevăzut doar un singur tip de licenţă indiferent de activităţile bancare desfăşurate (art.13).

Malta O bancă înfiinţată în Malta urmează să dispună de fondurile proprii în Lire Malteze sau orice altă valută acceptată de autoritatea competentă în mărime ce nu va fi mai mică de 2 mil. Lire Malteze (circa 4,7 mil. euro). Legislaţia nu prevede necesitatea majorării capitalului în scopul obţinerii permisiunii de a desfăşura activităţi bancare suplimentare.

Letonia Legea cu privire la bănci determină nivelul minim al capitalului bancar în mărime de echivalentul a 5 mil. euro şi prevede doar o singură categorie de licenţă, indiferent de activităţile desfăşurate de bănci (art.2).

Lituania

Legea bancară conţine exigenţe cu privire la capitalul minim necesar pentru obţinerea licenţei bancare în mărimea echivalentului în lite a 5 mil. euro şi prevede o singură categorie de autorizaţie indiferent de activitatea financiară desfăşurată de bancă (art. 9 ;40).

Slovacia

Legea bancară prevede că depozitul monetar minim a capitalului bancar înregistrat este SKK 500000000 (sau circa 13 mil. euro) şi nu conţine careva stipulări cu privire la diversitatea categoriilor de licenţe (art.7).

Slovenia

Actul Bancar al Sloveniei stipulează o mărime minimă a capitalului de 1220000000 tolari (sau circa 5 mil. euro) căreia urmează să corespundă instituţia pentru a obţine autorizaţia de desfăşurare a activităţilor bancare. Actul Bancar totodată nu are careva stipulări cu privire la existenţa mai multor categorii de autorizaţii (art. 6; 15).

Polonia Actul bancar al Poloniei prevede că capitalul băncilor înfiinţate trebuie să constituie cel puţin echivalentul în Zloţi a 5 mil. euro, precum şi nu stipulează mai multe categorii de autorizaţii în dependenţă de activităţile financiare desfăşurate de bănci (art.32).

Ungaria

Legea cu privire la bănci determină nivelul capitalului de 5 mil.euro şi nu determină mai multe categorii de autorizaţii în dependenţă de activitatea desfăşurată de către instituţiile financiare.

Statele UE ce au aderat în anul 2007 Bulgaria

Capitalul minim necesar prevăzut de Legea bancară urmează să fie de puţin 10 milioane BGL (5 mil. EUR), fiind prevăzută doar o singură categorie a licenţei (art.6, art.7 şi 13).

România

Legea privind activitatea bancară stipulează că capitalul băncilor nu poate fi mai mic decât echivalentul a 5 mil. Euro şi nu conţine careva prevederi cu privire la necesitatea majorării capitalului pentru a desfăşura careva activităţi financiare suplimentare (art.11;58).

177

Ţara Exigenţele faţă de capitalul stabilite de legislaţie Statele-candidate pentru aderare în UE

Croaţia Mărimea capitalului minim acţionar necesar pentru fondarea unei bănci prevăzută de Legea bancară a Croaţiei este de 40 milioane Kuna (sau circa 5,3 mil. EUR), fiind prevăzută doar o singură categorie de autorizaţie pentru desfăşurarea activităţilor bancare (art. 4; 6; 34).

Macedonia Capitalul minim necesar prevăzut de Legea bancară pentru înfiinţarea unei bănci este de 3.5 mil.Euro pentru desfăşurarea activităţilor financiare cum sunt: acceptarea depozitelor de la persoanele fizice şi juridice; acordarea şi obţinerea creditelor pe teritoriul ţării, operaţiunile de schimb valutar, emiterea cardurilor de credit şi monedei electronice, leasing financiar, operaţiunile de plăţi autohtone, leasing financiar, consulting economic şi financiar, etc.(art.8;45). Totodată, pentru desfăşurarea activităţilor bancare internaţionale (de plăţi, de transfer), creditarea şi operaţiuni de garanţie cu străinătate, factoring, activităţi în valută străină, underwrinting şi activităţi cu derivatele financiare, etc.(art.46), banca urmează să dispună de capital în mărime minimă 9 mil. Euro.

Statele – membre ale CSI Belarus Legea bancară prevede cerinţa faţă de capitalul minim normativ al băncilor în mărime de

cel puţin 10 mil. Euro, şi prevede o categorie de licenţă unică pentru desfăşurarea activităţilor bancare.

Rusia Legea bancară prevede cerinţa faţă de capital în mărime de 5 mil. Euro pentru toate tipurile de licenţă (art.5;11), totodată actele normative prevăd necesitatea obţinerii diferitor categorii de licenţe pentru activităţi, cum sunt:

• operaţiuni în ruble ruseşti fără dreptul de a atrage depozite de la persoane fizice; • operaţiuni în ruble ruseşti şi valută străină fără dreptul de a atrage depozite de la persoane

fizice; • atragerea depozitelor şi plasarea metalelor preţioase; • licenţa generală, care acordă dreptul de a efectua concomitent toate activităţile menţionate.

Ukraina Legea bancară determină cerinţa faţă de capitalul minim al băncilor în mărime de 10 mil.

Euro, iar pentru a desfăşura activităţi suplimentare, Băncii Naţionale a Ucrainei, îi revine dreptul de a stabili cerinţe suplimentare (20 mln. euro), totodată fiind prevăzute mai multe categorii de autorizaţii (art.31;47).

*Sursa: elaborat de autor în baza legislaţiei bancare a ţărilor examinate [96-110]

178

Anexa 17 STRUCTURA UNEI PIEŢE FINANCIARE TRADIŢIONALE*1

STRUCTURA UNEI PIEŢE FINANCIARE DEZVOLTATE*

1 *Sursa: elaborat de autor

Parlamentul, Guvernul şi Autorităţile publice

Reglementarea pieţei asigurărilor

Reglementarea pieţei bancare

Reglementarea pieţei valorilor mobiliare

Piaţa asigurărilor

Piaţa valorilor mobiliare

Sectorul bancar

Supravegherea pieţei asigurărilor

Supravegherea pieţei bancare

Supravegherea pieţei valorilor mobiliare

Organele publice independente / agenţiile

Parlamentul, Guvernul şi Autorităţile publice

Reglementarea pieţei asigurărilor

Reglementarea pieţei bancare

Reglementarea pieţei valorilor mobiliare

Supravegherea pieţei asigurărilor

Supravegherea pieţei bancare

Supravegherea pieţei valorilor mobiliare

Organele publice independente / agenţiile

CONGLOMERATE FINANCIARE

Sectorul bancarPiaţa valorilor mobiliare Piaţa asigurărilor

179

Anexa 18

Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova (1) *

Anul

Suficienţa capitalului ponderat la risc %

Ponderea creditelor nefavorabile în total credite %

Creditele nefavorabile mil.lei

Total portofoliu de credite mil.lei

Capitalul normativ total pe sistem bancar mil.lei

ARW – activele ponderate la risc (monedă naţională) mil.lei

A (ra) activele totale pe sistemul bancar mil.lei

Raportul activelor generatoare de dobinda/ active (%)

Active genera-toare de dobînda mil.lei

SUFCAP CREDITNF CREDITNF PCREDIT CNT ARW ACTIVE % ACTIVDOB 1997 35.1 26.0 420.25 1616.33 593.7 1690.0 2281.1 71.20 1623.4 1998 39.9 31.9 565.08 1771.42 735.7 1841.6 2660.9 82.19 2187.0 1999 46.8 28.3 455.29 1608.80 940.3 2009.2 3223.5 65.79 2120.8 2000 48.5 20.3 465.97 2295.40 1399.6 2885.8 4665.1 77.20 3604.1 2001 43.4 9.8 309.17 3154.80 1653.9 3810.8 5985.4 81.40 4854.8 2002 36.4 7.6 324.06 4263.90 1708.4 4693.4 7943.9 72.34 5747.4 2003 31.8 6.2 379.68 6123.90 2041.0 6418.2 10289.9 76.12 7832.7 2004 31.4 6.9 530.36 7686.40 2441.9 7776.8 13313.2 77.53 10321.7 2005 27.5 4.3 433.34 10077.60 2871.1 10440.4 18007.7 77.83 14015.4 2006 27.8 4.3 594.71 13830.45 3801.3 13662.4 22776.7 83.47 19011.7

Sursa: rapoartele anuale ale BNM [82], Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292], calculele autorului*

180


Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova (2)*

Anul

Ponderea investiţiilor în Produsul Intern Brut

Produsul Intern Brut (preţuri curente), mil.lei

Rata de bază a BNM

L (ra) total obligaţiuni pe sistemul bancar mil.lei, %

Capital actionar

ra – rata anuală medie la credite (în valută naţonală)%

rL – rata anuală medie la depozite (în valută naţională) %

Venitul net, mil.lei

Rentabilitatea activelor %

Rentabilitatea capitalului %

marja netă a dobînzii %

INVPIB PIB RATANBM OBLIGAT CAPB RA RO VENITNET ROA ROE MARJA 1997 53.2 8917 17.0 1667.2 613.9 32.76 23.18 116.4 5.1 19.0 9.3 1998 45.0 9122 32.7 1923.63 737.3 30.06 20.99 101.2 4.0 15.2 18.0 1999 52.3 12322 31.0 2281.06 942.4 35.48 27.39 157.2 4.4 15.3 14.9 2000 49.6 16020 27.0 3238.67 1426.4 33.29 24.62 297.9 6.4 20.9 6.4 2001 50.1 19052 13.0 4329.27 1656.1 28.46 20.60 245.6 4.7 15.8 11.3 2002 52.5 22556 9.5 6108.56 1835.3 23.14 14.38 302.1 4.5 17.5 9.4 2003 53.3 27619 14.0 8120.63 2169.3 19.18 12.68 411.1 4.4 20.3 9.0 2004 51.2 31992 14.5 10728.26 2584.9 20.96 15.16 430.7 3.8 18.1 8.5 2005 50.4 37652 12.5 14997.88 3009.8 18.90 13.00 480.2 3.2 17.3 6.4 2006 45.8 44069 14.5 18843.02 3933.7 18.28 11.93 691.7 3.4 20.7 6.8

Sursa: rapoartele anuale ale BNM [82], Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova [292], calculele autorului

181


Date utilizate la construirea modelului econometric de evaluare a stabilităţii sistemului bancar al Republicii Moldova (3) *

2007 2008 2009

CCAPB 4576 5560 6758

ARW 16594 21200 27054

CREDITNF 464 423 436

ACTIVDOB 24030 31672 36744

RA 18,12 17,65 18,33

ROA 3.4 3.3 3.5

MARJA 6.5 7.4 6.3

PIB 52753 61786 72256

RATA NBM 12.56 12.26 12.04

INV PIB 20.6 22.8 25.2


182

Anexa 19 Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 1) *

ln(SUFCAPt) = ln (ß0)+ ß1 ln(CAPBt) + ß2 ln (ARWt) + ß3 ln (CREDITNFt) + ln (εt)

ln – reprezitnă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 reprezintă elasticităţile influenţei

asupra SUFCAP a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0. Dependent Variable: Ln(SUFCAP) Method: Least Squares

Sample: 1997 2006 Included observations: 10

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob. Ln(ARW) -1.000776 0.000853 -1172.669 0.0000

LN(CAPB) 1.001315 0.001039 963.6791 0.0000LN(CREDITNF) 0.001289 0.000555 2.324027 0.0591

C 4.609447 0.003465 1330.413 0.0000R-squared 0.999998 Mean dependent var 3.588255Adjusted R-squared 0.999997 S.D. dependent var 0.204712S.E. of regression 0.000339 Akaike info criterion -12.85437Sum squared resid 6.88E-07 Schwarz criterion -12.73334Ln likelihood 68.27186 F-statistic 1096608.Durbin-Watson stat 1.726484 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.1

-0.0006

-0.0004-0.0002

0.00000.0002

0.00040.0006

3.2

3.4

3.6

3.8

4.0

97 98 99 00 01 02 03 04 05 06

Residual Actual Fitted

*Sursa: obţinut de autor în baza ecuaţiei multifactoriale (modelul 1)

183

Anexa 20 Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 2) *

ln(ACTIVBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(ACTIVDOBt) + ß2 ln (ARWt) - ß3 ln (RAt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, ß3 reprezintă elasticităţile influenţei

asupra ACTIVB a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0. Dependent Variable: LN(ACTIVB) Method: Least Squares Sample: 1997 2006 Included observations: 10

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob. LN(ACTIVDOB) 0.203490 0.294618 1.690690 0.5156

LN(ARW) 0.915441 0.357593 2.560006 0.0429LN(RA) - 0.195652 0.201092 -1.972950 0.3682

C -1.201094 1.313671 -0.914304 0.3958R-squared 0.997124 Mean dependent var 8.838964Adjusted R-squared 0.995685 S.D. dependent var 0.805784S.E. of regression 0.052929 Akaike info criterion -2.750556Sum squared resid 0.016809 Schwarz criterion -2.629522Ln likelihood 17.75278 F-statistic 693.2984Durbin-Watson stat 1.793191 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.2

-0.10

-0.05

0.00

0.05

0.10

7.5

8.0

8.5

9.0

9.5

10.0

10.5

97 98 99 00 01 02 03 04 05 06



184

Anexa 21 Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 3.1)*

ln(VENITNETt) = ln (ß0)+ ß1 ln(MARJAt) + ß2 ln (ROAt) + ß3 ln (ROEt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2 reprezintă elasticităţile influenţei asupra

VENITNET a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0. Dependent Variable: LOG(VENITNET) Method: Least Squares Sample: 1997 2006 Included observations: 10

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob. LOG(MARJA) 1.143211 0.641687 1.781571 0.1251

LOG(ROA) 1.375293 0.685878 2.005156 0.0918LOG(ROE) 0.839220 1.865917 0.449763 0.6687

C 7.769576 6.287766 1.235666 0.2628R-squared 0.762227 Mean dependent var 5.614047Adjusted R-squared 0.643341 S.D. dependent var 0.632776S.E. of regression 0.377900 Akaike info criterion 1.180799Sum squared resid 0.856850 Schwarz criterion 1.301833Log likelihood -1.903996 F-statistic 6.411398Durbin-Watson stat 0.901677 Prob(F-statistic) 0.026645

figura 4.3.3

-0.8-0.6-0.4-0.20.00.20.4 4.5

5.0

5.5

6.0

6.5

7.0

97 98 99 00 01 02 03 04 05 06



185

Anexa 22 Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 3.2)*

ln(VENITNETt) = ln (ß0)+ ß1 ln(MARJAt) + ß2 ln (ROAt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2 reprezintă elasticităţile influenţei asupra

VENITNET a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0. Dependent Variable: LN(VENITNET) Method: Least Squares Sample: 1997 2006 Included observations: 10

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob. LN(MARJA) 1.380928 0.342519 4.031680 0.0050

LN(ROA) 1.252640 0.592390 2.114554 0.0723C 4.250013 1.138935 9.258408 0.0000

R-squared 0.764211 Mean dependent var 5.614047Adjusted R-squared 0.683986 S.D. dependent var 0.632776S.E. of regression 0.355716 Akaike info criterion 1.013958Sum squared resid 0.885738 Schwarz criterion 1.104733Ln likelihood -2.069789 F-statistic 10.73986Durbin-Watson stat 1.409143 Prob(F-statistic) 0.007362

figura 4.3.4

-0.8-0.6-0.4-0.20.00.20.4 4.5

5.0

5.5

6.0

6.5

7.0

97 98 99 00 01 02 03 04 05 06



186

Anexa 23 Prezentarea grafică a ecuaţiei multifactoriale (modelul 4)*

ln(OBLIGATBt) = ln (ß0)+ ß1 ln(PIBt) + ß2 ln (RATANBMt) + ß3 ln (INVPIBt) + ln (εt)

ln – reprezintă logaritmul natural. Parametrii ß1, ß2, reprezintă elasticitatea influenţei asupra

OBLIGAT a parametrilor explicativi, incluse în model.

Calculele au fost efectuate în pachetul econometric Eviews 3,0. Dependent Variable: LOG(OBLIGAT) Method: Least Squares Sample: 1997 2006 Included observations: 10

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob. LOG(PIB) 1.326243 0.056199 23.59921 0.0000

LOG(RATANBM) 0.101574 0.060102 1.690041 0.1420LOG(INVPIB) 0.669019 0.093280 7.172147 0.0004

C -6.053904 0.619837 -9.766931 0.0001R-squared 0.998276 Mean dependent var 8.562915Adjusted R-squared 0.997414 S.D. dependent var 0.865895S.E. of regression 0.044030 Akaike info criterion -3.118710Sum squared resid 0.011632 Schwarz criterion -2.997676Log likelihood 19.59355 F-statistic 1158.250Durbin-Watson stat 2.777662 Prob(F-statistic) 0.000000

figura 4.3.5

-0.10

-0.05

0.00

0.057.07.58.08.59.09.510.0

97 98 99 00 01 02 03 04 05 06



187

ADNOTAREA

la teza de doctor în economie cu tema

„Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al Republicii

Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană”

Cercetarea „Aspectul stabilizării şi sporirii siguranţei funcţionării sistemului bancar al

Republicii Moldova în contextul integrării în Uniunea Europeană” contribuie la extinderea

cercetărilor în domeniu, ce ţin de evaluarea tendinţelor de consolidare şi stabilizare a sistemului

bancar. Subiectul cercetării reprezintă o importanţă majoră, deoarece stabilitatea şi siguranţa

sistemului bancar au o mare însemnătate pentru protejarea intereselor deponenţilor, asigurarea

continuităţii intermedierii activităţii financiare şi prestării serviciilor bancare, precum şi pentru

dezvoltarea economică a ţării. Actualitatea temei reiese din oportunitatea abordării perspectivelor de

dezvoltare şi direcţiilor principale de consolidare a sistemului bancar ce rezultă din procesele de

integrare ale statului în UE.

Lucrarea evidenţiază aspectele teoretice şi practice de stabilizare şi sporire a siguranţei

sistemului bancar autohton. Astfel, autorul abordează standardele europene şi practica statelor-

membre ale UE şi ţărilor CSI în domeniul asigurării stabilităţii sistemului bancar, precum şi

analizează eventualele beneficii şi vulnerabilităţi condiţionate de alegerea vectorului proeuropean

pentru stabilitatea şi siguranţa sectorului bancar al RM.

O deosebită atenţie în lucrare se acordă abordării rolului ce îi revine autorităţii de

supraveghere în asigurarea stabilităţii sistemului bancar, precum şi analizei oportunităţii preluării

practicii europene în determinarea modului optim de supraveghere a sistemului bancar (de către

banca centrală sau autoritate de supraveghere independentă). Teza dezvoltă problematica

instabilităţii bancare prin abordarea cauzelor principale şi eventualelor căi de prevenire a acesteia.

De asemenea autorul evidenţiază oportunitatea funcţionării sistemelor de garantare a depozitelor

pentru stabilitatea sistemului bancar şi, prin prisma analizei practicii internaţionale, propune căile de

perfecţionare a schemei de garantare a depozitelor existente în RM.

Concluziile privind căile de consolidare a sistemului bancar autohton, obţinute de autor ca

rezultat al cercetărilor teoretice şi studierii practicii europene în domeniu, facilitează elaborarea

unor propuneri concrete cu aplicabilitate în procesul de stabilizare şi sporire a siguranţei sistemului

bancar autohton în condiţiile integrării europene.

188

ANNOTATION

to the thesis for the doctor degree in Economics

„The aspect of stabilization and increase in soundness of functioning of Moldovan banking

sector in the context of the European Union integration”

The research „The aspect of stabilization and increase in soundness of functioning of

Moldovan banking sector in the context of the European Union integration” contributes to the

extension of research in the respective field, related to the banking sector development and

stabilization trends. The research subject represents a major importance, given the significance of

the stability and soundness of banking sector for the depositor interests’ protection, for insuring of

the continuous intermediation of financial activity and carrying out banking services, as well as for

the country’s economic development. The actuality of the theme results from the opportunity to

analyse development perspectives and basic consolidation trends of banking sector determined by

the EU integration processes.

The present work emphasizes theoretic and practical aspects of stabilization and maintenance

of Moldovan banking sector soundness. The author estimates European standards and experience of

the EU member-states and CIS-countries in the field of banking sector stability attainment, as well

as analyses eventual advantages and vulnerabilities for the stability and soundness of Moldovan

banking sector, determined by the pan-European vector.

A special attention in the present work is drawn to the analyses of the supervisory authorities’

role in the stability of banking sector, as well to the opportunity to implement in Moldovan banking

sector the relevant European experience, through determining the optimal way in supervision of

banking system (by the central bank or by an independent supervision authority). Thesis analyses

challenges related to the banking sector instability, through estimation of causes and eventual ways

of prevention thereof. At the same time, author emphasizes importance of the deposit guarantee

schemes for the stability of banking sector and, based on the international experience, proposes the

ways to improve the deposit guarantee scheme presently functioning in Moldova.

The conclusions on the ways of consolidation of the Moldovan banking system, obtained by

the author as a result of theoretic research and examination of European experience in the banking

field, facilitate the elaboration of concrete proposals with applicability in the process of stabilization

and increase of Moldovan banking sector soundness in the context of European integration.

189

АННОТАЦИЯ

диссертации на соискание ученой степени доктора экономических наук на тему: «Аспект стабилизации и увеличения прочности деятельности банковского сектора

Республики Молдова в условиях интеграции в Европейское Сообщество »

Исследование «Аспект стабилизации и увеличения прочности деятельности

банковского сектора Республики Молдова в условиях интеграции в Европейское

Сообщество» содействует расширению исследований в соответствующей области, связанных

с тенденциями развития и стабилизации банковского сектора. Объект исследования

представляет собой значимость, поскольку стабильность и прочность банковского сектора

особенно важны для защиты интересов вкладчиков, обеспечения непрерывности в

посредничестве финансовой деятельности и банковских услуг, а также для экономического

развития страны. Актуальность темы определяется необходимостью рассмотрения

перспектив развития и основных направлений консолидации банковского сектора

Республики Молдова, истекающих из процессов европейской интеграции.

Работа раскрывает теоретические и практические аспекты стабилизации и поддержания

прочности банковского сектора Республики Молдова. Автор анализирует европейские

стандарты и опыт стран-членов ЕС и стан СНГ в области обеспечения стабильности

банковского сектора, а также рассматривает возможные преимущества и уязвимости для

стабильности и прочности банковского сектора РМ, предопределенные процессом

интеграции.

Особое внимание в работе уделяется изучению роли, которая отводится органу

банковского надзора в обеспечении стабильности банковского сектора, а также возможности

заимствования европейского опыта в выборе оптимального метода осуществления надзора

банковского сектора (центральным банком либо независимым надзорным органом).

Диссертационная работа развивает проблематику банковской нестабильности, содержит

анализ основных причин и возможных направлений для их предотвращения. Автор также

рассматривает важность функционирования систем страхования вкладов для стабильности

банковского сектора, и, основываясь на международный опыт, предлагает пути

усовершенствования схемы страхования вкладов, действующей в РМ.

Выводы, касающиеся путей стабилизации банковского сектора РМ, полученные

автором в результате теоретических исследований и изучения европейского опыта в

соответствующей области, позволяют разработать конкретные предложения, которые могут

быть использованы в процессе стабилизации и увеличения прочности деятельности

банковского сектора Р.М. в условиях интеграции в Европейское Сообщество.

190

CUVINTE – CHEIE Acordul Basel II

Activele

Banca

Banca centrală

Banca Centrală Europeană

Banca Naţională a Moldovei

Capitalul

Criză bancară

Consolidare

Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară

Credite

Garantare a depozitelor

Indicatori de Stabilitate Financiară

Instabilitate bancară

Integrare

Model econometric

Program de Evaluare a Sectorului Financiar

Raport de Stabilitate Financiară

Reglementare bancară

Stabilitate bancară

Sistemul bancar

Sistemul financiar

Suficienţa capitalului

Supraveghere bancară

Testările stres

Uniune Europeană

191

LISTA ABREVIERILOR

BC – băncile comerciale

BCE – Banca Centrală Europeană

BCR – Banca Naţională a României

BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

BM – Banca Mondială

BIS – Bank for International Settlements

BNM – Banca Naţională a Moldovei

BSCEE – Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală şi de Est

CE – Comisia Europeană

CEBS – Committee of European Bank Supervisors (Comitetul Supraveghetorilor Bancari din

Europa)

CBSB – Comitetul Basel pentru Supraveghere Bancară

CSI – Comunitatea Statelor Independente

ECAI - External Credit Assessment Institution

FATF - Financial Action Force on Money Laundering

FBI – Biroul Federal al Investigaţiilor (Federal Bureau of Investigation)

FMI – Fondul Monetar Internaţional

FSI – Financial Stability Indicators

FSAP – Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (Financial Sector Assessment Program)

FSSA – Financial Sector Stability Assessment

ISF - Indicatori de Stabilitate Financiară

MCMMP – metoda celor mai mici pătrate

MONEYVAL - Council of Europe Select Committee of Experts on the Evaluation of Anti-Money

Laundering Measures

PESF – Programul de Evaluare a Sectorului Financiar

RSF – Raport de Stabilitate Financiară

SEBC – Sistemul European al Băncilor Centrale

SCERS – Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei

SIRF – Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

SUA – Statele Unite ale Americii

TARGET - Trans-European Automated Real-time Gross Settlement Express Transfer System

TA – asistenţă tehnică

UE – Uniunea Europeană

Date post:	21-Jan-2016
Category:	Documents
Upload:	cristina-cebanu
View:	50 times
Download:	0 times

Aspectul Stabilizarii Si Sporirii Sigurantei

Documents