ASPECTE ETIO-PATOGENETICE ŞI OPTIMIZAREA … · Amigdalita cronică la copii este o problemă...

1

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA

IP UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„NICOLAE TESTEMIŢANU”

Cu titlu de manuscris

C.Z.U: 616.322-002.2-08-053.2

DANILOV LUCIAN

ASPECTE ETIO-PATOGENETICE ŞI OPTIMIZAREA

TRATAMENTULUI CONSERVATOR ÎN AMIGDALITA

CRONICĂ LA COPII

321.16 – OTORINOLARINGOLOGIE

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în ştiinţe medicale

CHIŞINĂU, 2016

2

Teza a fost elaborată la catedra Otorinolaringologie, IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”

Consultant ştiinţific: Ababii Ion, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, academician

Referenţi oficiali: Kischiuk Vasile, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, academician, Universitatea Naţională de Medicină din Viniţa „M.I. Pirogov”, Ucraina Costinov Mihail, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, Academia de Ştiinţe

Medicale, Institutul de Cercetări Ştiinţifice ale vaccinelor şi serului I. I. Mechnicov, Moscova,

Federaţia Rusă Rîvneac Victor, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar

Componenţa Consiliului ştiinţific specializat:

Popa Vladimir, preşedinte, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar Casian Dumitru, secretar ştiinţific, doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar Maniuc Mihail, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar Sandul Alexandru, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar Tarasova Galina, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor (Federaţia Rusă) Gavriluţa Vasile, doctor în ştiinţe medicale Andrieş Lucia, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar Costin Sava, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar (Germania) Tagadiuc Olga, doctor habilitat în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar Şaptefraţi Lilian, doctor habilitat în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar

Susţinerea va avea loc la 16 iunie 2016, ora 1400, în şedinţa Consiliului ştiinţific specializat DH 50.321.16-01 din cadrul IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” (MD 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 165).

Teza de doctor habilitat şi autoreferatul pot fi consultate la biblioteca IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” şi pe pagina web a CNAA (www.cnaa.md). Autoreferatul a fost expediat la „12ˮ mai 2016. Secretar al Consiliului ştiinţific specializat, Doctor în ştiinţe medicale, Conferenţiar universitar Casian Dumitru Consultant ştiinţific: doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar, academician Ababii Ion

Autor: doctor în ştiinţe medicale, conferenţiar universitar Danilov Lucian

© Danilov Lucian, 2016

http://www.cnaa.md/

3

REPERELE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

Actualitatea temei. Cercetările ştiinţifice în medicina modernă sunt axate pe investigarea

mecanismelor morfofiziologice implicate în procesele patologice ale organismului şi pe

elaborarea metodelor noi de diagnosticare, tratament şi profilaxie a acestora [10].

Amigdalita cronică este una dintre cele mai dificile şi complexe probleme ale

otorinolaringologiei pediatrice şi ale medicinei contemporane în general. În statutul imun al

copiilor cu amigdalită cronică se dezvoltă un dezechilibru al tuturor parametrilor imunităţii

celulare, umorale şi a caracteristicilor elementelor celulare fagocitare [3,17].

Această patologie, ca focar de infecţie, este studiată detaliat de către reprezentanţii

medicinei teoretice şi clinice de diferite specialităţi: pediatri, imunologi, alergologi,

reumatologi, nefrologi etc. Acest fapt ne demonstrează că otorinolaringologia, la nivel ştiinţific

şi practic, este un domeniu medical care se dezvoltă foarte dinamic şi multilateral, de rând cu

tehnologiile şi investigaţiile moderne [2,3].

În pofida interesului savanţilor faţă de studierea etiopatogeniei amigdalitei cronice şi a

realizărilor incontestabile ale farmacoterapiei în tratamentul ei, morbiditatea prin inflamaţia

cronică a ţesutului limfoepitelial amigdalian faringian la copii nu scade [3,6].

Starea sănătăţii omului este rezultatul unei interconexiuni complexe între particularităţile

ereditar-constituţionale ale organismului uman şi mediul înconjurător. S-a constatat că frecvenţa

faringitei streptococice depinde de particularităţile geografice şi climaterice continentale şi de

starea social-economică a populaţiei. Varietatea parametrilor imunologici ai organismului uman

în normă şi în caz de patologii, în funcţie de factorii geografici şi etnici, este un fapt deja

confirmat [9,11,12,16].

Amigdalita cronică la copii este o problemă majoră a medicinei practice întrucât îi revin

de la 4 % până la 15,8 % din totalul bolilor de care suferă copiii, iar în grupul patologiilor

cronice ale organelor ORL, de la 54 % până la 79% [15,18].

Incidenţa amigdalitei cronice este legată direct de problema copiilor frecvent bolnavi.

Fiecare al 4-lea copil face parte din acest grup, în care 82% acuză patologii ale căilor respiratorii

superioare şi ale organelor respiratorii [14]. La 43 % dintre copiii frecvent bolnavi este

diagnosticată amigdalita cronică, mai frecventă la copiii de vârstă medie şi şcolară. În ultimile

decenii se atestă o tendinţă de „întinerire” a contingentului de bolnavi cu această patologie [17].

Descrierea situaţiei în domeniul de cercetare şi identificarea problemelor de

cercetare. În Republica Moldova, incidenţa amigdalitei cronice la copii este în medie de 7,7 %,

puţin mai mare în mediul urban, şi se întâlneşte mai des la copiii din grupa de vârstă 12-13 ani.

Predominarea vădită a amigdalitei cronice compensate faţă de forma decompensată la copiii

mici face posibilă aplicarea tratamentului conservator la un număr mare de pacienţi [2,3].

4

Procesele inflamatorii din ţesutul limfatic amigdalian favorizează dezvoltarea

complicaţiilor sistemice în organism şi înrăutăţesc patogenia lor. Prin consecinţele sale asupra

sănătăţii populaţiei, amigdalita cronică nu prezintă doar o problemă medico-biologică, ci şi una

socială [1,4,5,6,10].

Factorul de bază în dezvoltarea unui proces inflamator în inelul limfatic faringoamigdalian

sunt microorganismele patogene sau relativ patogene, care persistă în acest ţesut, şi schimbările

imunoantigen specifice ale organismului, care produc inflamaţia în amigdalele palatine, cu

dereglarea imunităţii generale şi locale. Astfel, în dezvoltarea patologiilor acute şi cronice ale

sistemului limfoepitelial faringian există un lanţ etiopatogenetic complex, individual pentru

fiecare organism [3,13,17].

Încă la sfârşitul sec. XX au fost aduse argumente convingătoare că sistemul limfoepitelial

amigdalian faringian aparţine organelor inductive ale sistemului MALT (mucosa-associated

lymphoid tissue), care aprovizionează bariera imună a mucoaselor şi este unica regiune

stimulatoare a răspunsului B-celular cu formarea anticorpilor [7,8].

La moment nu există o părere unică privind aplicarea amigdalectomiei. Oponenţii acestei

proceduri se bazează pe datele imunologice şi imunohistochimice care denotă importanţa acestei

amigdale ca organ imunocompetent, antrenat în stabilirea imunităţii adaptive la copii şi la

formarea, pe parcursul vieţii, a unei corelaţii normale între imunitatea locală şi cea generală a

organismului. Alegerea între tratamentul chirurgical şi cel conservator în amigdalita cronică este

prerogativa medicului clinician. În vederea excluderii erorilor în alegerea tacticii de tratament,

este necesar de a elabora criteriile de diagnosticare şi prognosticare în caz de amigdalită

cronică la copii [3].

În prezent, o direcţie prioritară în domeniul otorinolaringologiei pediatrice este elaborarea

noilor metode de tratament conservator complex al amigdalitei cronice la copii, bazate pe

tehnologii avansate de explorări imune generale şi imunohistochimice, cu scopul de a păstra

amigdalele palatine ca organ important în formarea şi menţinerea imunităţii locale şi generale.

Este important de a stabili grupul de bolnavi cu diferite forme de amigdalită cronică cu

risc de decompensare a procesului inflamator, cu complicaţii din partea altor organe şi sisteme

în perioada latentă.

Aceste direcţii de investigaţii, împreună cu datele clinice, vor favoriza stabilirea

diagnosticului în perioada precoce şi a criteriilor unui prognostic mai precis în amigdalita

cronică la copii. Soluţionarea problemelor enumerate va ajuta clinicienii din domeniul

otorinolaringologiei, cardioreumatologiei, nefrologiei ş. a. să decidă înlăturarea amigdalelor

palatine, în caz dacă acestea reprezintă un focar de infecţie, sau păstrarea lor dacă îşi exercită

încă la maximum funcţiile.

5

Pentru determinarea unei noi direcţii de soluţionare a problemelor ce ţin de

diagnosticul şi tratamentul amigdalitei cronice la copii ne-am propus să elaborăm noi criterii de

diagnostic precoce şi de prognozare a evoluţiei proceselor inflamatorii cronice la copiii cu

diferite forme de amigdalită cronică. Aceasta va permite sporirea eficienţei tratamentului al

amigdalitei cronice la copii şi ameliorarea calităţii vieţii lor.

Scopul lucrării. Cercetarea mecanismelor de formare şi a aspectelor de diagnostic a

diferitor forme clinice ale amigdalitei cronice la copii pentru optimizarea tratamentului

conservator diferenţiat.

Obiectivele lucrării:

1. Analiza spectrului microbian a suprafeţei amigdalelor palatine la copiii cu amigdalită

cronică;

2. Cercetarea mecanismelor imune în diferite forme clinice ale amigdalitei cronice la copii;

3. Elaborarea criteriilor de diagnostic precoce diferenţiat al amigdalitei cronice de etiologie

streptococică;

4. Determinarea gradului de intoxicaţie endogenă la copii cu diferite forme ale amigdalitei

cronice;

5. Determinarea eficienţei tratamentului cu imunostimulare locală cu celule mononucleare

autologe în tratamentul conservator complex al amigdalitei cornice compensate la copii;

6. Stabilirea eficienţei terapiei de imunizare prin vaccinare cu preparatul “Synflorix” în

tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice compensate la copii;

7. Aprecierea efectului preparatului imunomodulator BioR asupra stării reactivităţii imune şi

rezistenţei preimune în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice

compensate la copii;

8. Analiza comparativă a impactului amigdalectomiei asupra evoluţiei reactivităţii

imunologice în amigdalita cronică decompensată;

9. Evoluţia schimbărilor imunohistochimice sub influenţa terapiei cu celule mononucleare

autologe aplicate local în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice

compensate la copii;

10. Caracteristică schimbărilor morfopatologice şi imunohistochimice ale amigdalelor

palatine în diferite forme de amigdalită cronică la copii.

Metodologia cercetării ştiinţifice. Studiul actual al amigdalitei cronice la copii reprezintă

o cercetare ştiinţifică complexă, cu un caracter multilateral determinat de multitudinea

aspectelor examinate.

Complexitatea cercetării ştiinţifice a solicitat utilizarea mai multor metode ştiinţifice

generale. Revista literaturii a fost efectuată în baza unor astfel de metode general-logice ca

6

analiza şi sinteza. Formularea concluziilor în urma studiilor efectuate a fost facilitată de

inducţie şi deducţie. Observaţia directă şi indirectă au stat la baza examinării clinice a

pacienţilor şi analizei fişelor de observaţii. Tratamentul conservator complex cu

imunostimulare locală (celule mononucleare autologe) şi generală (vaccinoterapia cu

SynflorixTM, BioR) s-a încadrat în categoria metodologică de „experiment”. Analiza statistică a

fost axată pe astfel de metode ca numărarea şi calcularea.

Studiul prospectiv a permis depistarea principalilor factori de risc ai complicaţiilor

amigdalitei cronice. Au fost utilizate diferite metode de laborator: analize clinice ale sângelui,

teste imunologice – aprecierea stării imunităţii celulare, umorale şi preimune în sângele

periferic, cercetări imunohistochimice ale bioptatelor amigdalelor palatine, prelevarea şi

cercetarea florei microbiene de pe suprafaţa amigdalelor palatine cu evidenţierea

particularităţilor ei.

Metodele statistice utilizate, comune ştiinţelor medico-biologice, au cuprins metode de

cercetare ştiinţifică: istorică, cronologică, comparativă, matematică, statistică, analitică.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică. A fost realizată o analiză amplă a florei

microbiene de pe suprafaţa amigdalelor palatine la copiii cu diferite forme ale amigdalitei

cronice pentru aprecierea rolului etiopatogenetic al factorului microbian în dezvoltarea

decompensării procesului cronic inflamator în amigdale.

Au fost determinate manifestările clinico-imunologice în imunitatea generală la copiii cu

diferite forme de amigdalită cronică în funcţie de vârstă, ceea ce a permis identificarea cauzelor

trecerii unei forme de amigdalită cronică în alta.

Au fost identificaţi un şir de factori de risc în dezvoltarea complicaţiilor la distanţă în

amigdalita cronică la copii, care facilitează stabilirea diagnosticului corect şi indicarea

tratamentului adecvat.

S-a elaborat o metodă nouă de diagnostic diferenţiat al formelor de amigdalită cronică de

etiologie streptococică.

S-a elaborat o metodă nouă de apreciere a intensităţii intoxicaţiei endogene la copiii cu

amigdalită cronică.

A fost confirmată eficienţa clinico-imunologică înaltă a aplicării imunomodulatorului

local (celule mononucleare autologe) şi a celor generali (vaccinoterapia cu „SynflorixTM”,

preparatul imunomodulator BioR) în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice

compensate la copii.

S-a confirmat, în baza studierii schimbărilor reactivităţii imunologice în catamneză,

eficienţa tratamentului chirurgical la copiii cu amigdalită cronică decompensată.

7

S-a apreciat, în premieră, cu ajutorul cercetărilor imunohistochimice ample în diferite

zone ale barierei limfoepiteliale a amigdalelor palatine, gravitatea schimbărilor imunologice

locale în diferite forme de amigdalită cronică şi efectul tratamentului imunostimulator local cu

celule mononucleare autologe.

Rezultatele principial noi pentru ştiinţă şi practică obţinute în cadrul acestei cercetări

au arătat că metodele clinico-diagnostice elaborate şi argumentate ştiinţific ale imunităţii

generale permit diagnosticarea corectă a formelor amigdalitei cronice la copii, evidenţierea

precoce a factorilor de risc care favorizează dezvoltarea complicaţiilor la distanţă ale

organismului. Analiza imunohistochimică a amigdalelor palatine la diferite niveluri

limfoepiteliale a determinat elaborarea modelului nou de diagnostic a particularităţilor imunităţii

locale şi aprecierea gravităţii evoluţiei procesului inflamator. Implementarea argumentată în

practica de laborator şi în serviciul otorinolaringologic a testelor imunologice informaţionale noi

în vederea facilitării diagnosticului şi prognosticului procesului inflamator a permis

personificarea evidenţei clinice a copiilor cu amigdalită cronică şi optimizarea tratamentului

etiopatogenetic conservator.

Semnificaţia teoretică. În baza cercetărilor efectuate s-a argumentat importanţa

examinărilor imunologice complexe ale imunităţii generale şi locale la copiii cu diferite forme

de amigdalită cronică. Aceasta va contribui la implementarea mai vastă şi argumentată în

practica de laborator şi în serviciul otorinolaringologic a testelor imunologice informaţionale în

vederea facilitării diagnosticului şi prognosticului procesului inflamator. Metodele de diagnostic

diferenţiat al formelor de amigdalită cronică de etiologie streptococică la copii şi de determinare

a gradului de intoxicaţie endogenă în diferite grupe de vârstă vor contribui la alegerea mai

corectă a tacticii terapiei patogenetice.

Valoarea aplicativă a lucrării. Rezultatele lucrării, care reflectă eficienţa clinico-

imunologică a imunomodulatorului local (celule mononuleare autologe) şi a celor generali

(vaccinoterapia cu „SynflorixTM”

, preparatul imunomodulator BioR) în tratamentul conservator

complex al amigdalitei cronice compensate la copii şi recomandările administrării acestor

preparate, pot fi aplicate în tratamentul bolnavilor cu amigdalită cronică în condiţii de staţionar

sau de ambulator.

Rezultate ştiinţifice principale înaintate spre susţinere

1. A fost stabilit că streptococul β-hemolitic este unul din principalii factori etiologici

microbeani ce favorizează decompensarea procesului cronic inflamator în amigdalele

palatine, destul de sensibil la diferite generaţii de cefalosporine şi amoxicilină+acid

clavulanic, precum şi la penicilinele semisintetice. Pe suprafaţa amigdalelor palatine se

constată un nivel înalt al pneumococului rezistent la antibioterapie.

8

2. La copiii cu amigdalită cronică decompensată şi la cei cu amigdalită cronică compensată

cu reacţii pozitive la ASL-O, PCR şi FR se determină cele mai pronunţate devieri ale

componentelor formulei leucocitare, CIC şi indicilor preimuni (СD16, AHTC, VSH, AN

şi indicii fagocitozei), creşterea în intensitate a reacţiilor alergice şi autoimune (conţinutul

IgE, ANAcombi), devieri mai mari ale imunităţii celulare şi umorale - cel mai scăzut

conţinut de limfocite CD3 şi CD4, precum şi cea mai redusă activitate a limfocitelor T,

dereglare vădită a conţinutului limfocitelor CD20 şi, corespunzător, a funcţiei lor

(producţia de IgG, IgA şi IgM), afectare într-o măsură mai mare a titrelor citokinelor

proinflamatoare TNF-α, IL-8 şi IL-1β şi a titrului citokinei antiinflamatoare IL-4, ceea ce

este caracteristic pentru un proces cronic inflamator de durată.

3. Evoluţia amigdalitei cronice depinde de vârstă: la cei mai mici copii, cu vârsta medie de

8,4±0,39 ani, se dezvoltă amigdalita cronică compensată, la copiii cu vârsta medie de

10,3±0,78 ani - amigdalita cronică decompensată, la cei cu vârsta medie de 13,5±0,68 ani

- amigdalita cronică compensată cu suspecţie de trecere în forma decompensată asociată

cu patologie reumatoidă, iar la copiii cu vârsta medie de 13,9±0,48 ani, la care s-au

depistat cei mai dereglaţi indici imuni şi preimuni - amigdalita cronică forma

decompensată complicată cu patologie reumatoidă.

4. În urma evaluării indicilor imunologici umorali şi celulari, în funcţie de normele de vârstă,

s-a demonstrat că utilizarea metodei elaborate de noi de diagnostic diferenţiat al formelor

de amigdalită cronică de etiologie streptococică la copii facilitează stabilirea unui

diagnostic cât mai corect şi corijarea la timp a programului terapeutic. Determinarea

gradului de intoxicaţie endogenă prin analiza concentraţiei complexelor imune circulante

cu diferite mase moleculare şi grad de toxicitate este o metodă modernă nouă care permite

identificarea stadiilor precoce ale amigdalitei cronice s-au a decompensării procesului

inflamator şi iniţierea oportună a unui tratament adecvat.

5. Metoda nouă de imunocorecţie locală (cu celule mononucleare autologe) în tratamentul

complex conservator al amigdalitei cronice compensate la copii este eficientă, confirmată

prin cercetări clinice, imunologice generale şi imunohistochimice.

6. Direcţia nouă în tratamentul complex conservator al amigdalitei cronice compensate la

copii prin imunostimulare postvaccinală cu preparatul „SynflorixTM”

(vaccinul conţine 10

serotipuri de polizaharidă pneumococică) a demonstrat un rezultat clinico-imunologic

pozitiv mai exprimat în comparaţie cu metoda tradiţională de tratament, face posibil

tratamentul acestei patologii în condiţii de ambulator, micşorând astfel numărul

spitalizărilor, şi ameliorează calitatea vieţii pacientului.

9

7. Administrarea preparatului biologic activ BioR în tratamentul complex conservator al

amigdalitei cronice compensate la copii influenţează pozitiv asupra proceselor imune

generale, inflamatorii locale şi astfel scade numărul de infecţii respiratorii ale căilor

respiratorii superioare şi frecvenţa a antibioterapiei.

8. Studierea schimbărilor reactivităţii imune comparate a eficienţei tratamentului chirurgical

şi conservator la copiii cu amigdalită cronică decompensată a arătat că amigdalectomia,

efectuată la timp şi conform recomandărilor medicale, normalizează caracterul tulburărilor

reactivităţii imune şi rezistenţei preimune a organismului bolnavului, are un efect clinic

pozitiv şi reduce probabilitatea apariţiei sau evoluării mai grave a complicaţiilor la

distanţă.

9. Amigdalita cronică la copii evoluează sub diferite forme morfopatologice cu

predominarea formei atrofice şi celei subatrofice, care se caracterizează prin reducerea

ţesutului limfoid. Analiza imunohistochimică a amigdalelor palatine, care a inclus factorii

celulari, umorali şi preimuni, la diferite niveluri limfoepiteliale amigdaliene, a permis

elaborarea unui nou model de diagnostic al particularităţilor imunităţii locale în diferite

forme de amigdalită cronică şi aprecierea gravităţii evoluţiei procesului inflamator local în

această patologie.

Aprobarea rezultatelor ştiinţifice. Principiile de bază stipulate în lucrare au fost

prezentate şi discutate la următoarele foruri ştiinţifice: la şedinţele Catedrei de

Otorinolaringologie a USMF ”Nicolae Testemiţanu” 2013-2014; Conferinţele stiinţifice anuale

ale colaboratorilor şi studenţilor USMF „Nicolae Testemiţanu” 2013-2014; Conferinţa moldo-

română a Asociaţiei ştiinţifico-practice a otorinolaringologilor din Republica Moldova

„Probleme actuale în Otorinolaringologie”, Chişinău, 2012; Научная конференция общества

ЛОР «Современные методы диагностики и лечения хронических ЛОР-заболеваний”,

Ucraina, 2012; Conferinţa moldo-română a Asociaţiei ştiinţifico-practice a otorinolaingologilor

din Republica Moldova „Actualităţi în otorinolaringologia pediatrică”, Chişinău, 2013;

Conferinţa ştinţifico-practică „Actualităţi în pneumologia pediatrică”, Chişinău, 2013;

Congresul V al Federaţiei pediatrilor ţărilor CSI „Otorinolaringologia pentru medicii pediatri:

întrebări şi răspunsuri”, Chişinău, 2013; Conferinţă a 2-a internaţională a Nanotehnologiilor şi

Ingineriei Biomedicale, Chişinău, 2013; 4-th Romanian Pediatric ENT Conference, Poiana

Braşov, România, 2013; VII Съезд Оториноларингологов Республики Беларусь, Minsk,

2013; The XVII-th International exhibition of research, innovation and technological transfer

(Medalia de aur), Iaşi, România, 2013; Conferinţa naţională ştiinţifico-practică cu participare

internaţională „Actualităţi în pneumologia pediatrică”, Chişinău, 2013; Expoziţia Specializată

Internaţională „Infoinvent” (Medalia de aur), Chişinău, 2013; 12-th International Congress of

10

the European Society of Pediatric Otorhinolaryngology (ESPO 2014), Dublin, Ireland, 2014;

Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, România, 2014; 2nd Regional Workshop „Health

Technology Management”, Chişinău, 2014; Conferinţa ştiinţifico-practică „Infecţiile

respiratorii la copii: strategii contemporane în managementul diagnostic şi terapeutic”,

Chişinău, 2014; The XVIII-th International Exhibition of Research, Innovation and

Technological transfer „Inventica 2014” (Medalia de aur), Iaşi, România, 2014; Salonul

Naţional al Cercetării şi Inovării (Medalia de aur), Bacău, România, 2014; 7-th EPA-UNEPSA

Europediatrics, Florence, Italia, 2015; 4-th Global Congress for Consensus in Pediatrics & Child

Health, Budapesta, Ungaria, 2015; The 3-rd International Conference on Nanotechnologies and

Biomedical Engineering-ICNBME, Chişinău, 2015; Conferinţa ştiinţifică aniversară a

colaboratorilor şi studenţilor a IP USMF ”Nicolae Testemiţanu”, Chişinău, 2015.

Teza a fost aprobată şi discutată la şedinţa catedrei Otorinolaringologie, IP USMF

„N. Testemiţanu” din 22.01.2016 (Proces verbal nr.1), a Seminarului ştiinţific de profil extern

„Pediatrie şi neonatologie (322.01)” din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului din

R. Moldova din 24.02.2016 (process verbal nr. 22) şi Seminarului ştiinţific de profil

„Otorinolaringologie - Oftalmologie” din cadrul IP USMF „Nicolae Testemiţanu” din

16.03.2016 (proces verbal nr.7).

Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Unele aspecte stiinţifico-didactice, emergente din

rezultatele obţinute în teză, au fost incluse în 3 brevete de invenţie. Rezultatele cercetărilor

obţinute în cadrul studiului ştiinţific, aplicarea metodelor complexe de diagnostic şi tratament au

fost implementate în Clinică de otorinolaringologie pediatrică „Em.Coţaga”, IP IMSP „Institutul

mamei şi copilului”, în procesul didactic cu studenţii anului V, Facultatea Medicină Generală la

disciplina Otorinolaringologie, în procesul didactic postuniversitar cu medicii rezidenţi-

otorinolaringologi şi de alte specialităţi în cadrul ciclurilor conexe „Otorinolaringologie”, în

procesul de educaţie continuă a medicilor otorinolaringologi la Catedra de otorinolaringologie a

IP USMF „Nicolae Testemiţanu”. Au fost înregistrate 5 acte de implementare în practică a

rezultatelor.

Publicaţii la tema tezei. În baza materialelor tezei au fost publicate 61 de lucrări

ştiinţifice, dintre care: monografi monoautor - 1, monografii colective – 2; articole în reviste

ştiinţifice din străinătate recunoscute – 10; articole în reviste ştiinţifice din Registrul Naţional al

revistelor de profil: categoria B – 6, categoria C – 20; articole în culegeri ştiinţifice – 1; teze la

foruri ştiinţifice naţionale şi internaţionale şi – 13; brevete de invenţie – 3; indicaţii şi îndrumări

metodice – 3; protocoale clinice – 2.

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este expusă pe 238 pagini text de bază şi conţine

adnotările în limbile română, rusă şi engleză, 3 capitole de cercetări proprii, concluzii generale

11

şi recomandări practice, bibliografie ce include 234 de surse citate, 13 anexe, declaraţia privind

asumarea răspunderii şi CV-ul autorului. Materialul tezei este ilustrat cu 116 tabele şi 88 figuri.

Cuvinte cheie: amigdalita cronică la copii, amigdala palatină, imunitate locală şi

generală, imunohistochimie, flora microbiană, complicaţie reumatoidă, diagnostic diferenţiat,

tratament conservator, imunostimulare.

CONŢINUTUL TEZEI

1. DATE CONTEMPORANE ETIO-PATOGENETICE ALE AMIGDALITEI

CRONICE LA COPII

Acest capitol conţine sinteza datelor din literatura de specialitate asupra temei abordate.

S-a descris detaliat rolul amigdalelor palatine în formarea şi menţinerea imunităţii locale şi

sistemice a organismului. În aspect etio-patogenetic, s-a elucidat rolul factorului infecţios în

dezvoltarea amigdalitei cronice, mecanismele imunologice sistemice şi locale în formarea

amigdalitei cronice. S-a scos în evidenţă rolul amigdalitei cronice în dezvoltarea complicaţiilor

locale şi sistemice. S-au descris direcţiile cunoscute ale tratamentului conservator a acestei

patologii. În concluzii s-a afirmat, că amigdalita cronică reprezintă o problemă medico-socială

majoră, de aceea metodele de diagnostic şi tratament a acesteia necesită o perfecţionare

continuă. Depistarea precoce a mecanismelor de dezvoltare a complicaţiilor la distanţă va

permite stabilirea diagnosticului corect şi efectuarea la timp a tratamentului etiopatogenic

necesar. Sporirea eficienţei metodelor de terapie a amigdalitei cronice trebuie să se bazeze pe

recuperarea factorilor naturali de apărare, dezvoltarea imunităţii specifice la cele mai frecvente

infecţii bacteriene şi corectarea devierilor imune.

2. METODOLOGIA CERCETĂRII

Studiul materialului clinic s-a efectuat în Clinica de otorinolaringologie pediatrică „E.

Coţaga” a IMSP “Institutul Mamei şi Copilului”.

Proiectul de cercetare şi protocolul de studiu au fost aprobate de Comitetul de Etică a

Cercetării al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” (Proces-verbal

nr.5 din 19.12.2013).

Studiul a fost organizat şi realizat conform design-lui prezentat în Figura 2.1.

Informaţiile obţinute din fişele de observaţie clinică ale pacienţilor selectaţi şi rezultatele

investigaţiilor au fost introduse într–o bază de date, folosind programul de calcul tabelar

Microsoft Excel, component al pachetului Microsoft Office 2007. Informaţiile au fost prelucrate

statistic prin intermediul programului Statistica, rezultatele fiind prezentate sub formă de tabele

şi teste statistice. Procesarea statistică a rezultatelor studiului imunologic a inclus metode

operante de evaluare statistică, inclusiv criteriul Student.

12

Design-ul studiului

464 copii cu amigdalită cronică cercetaţi clinico-imunologic (lotul de bază)

120 copii cu amigdalită cronică

decompensată (lotul I)


compensată (lotul II)

Sublotul II B – (126 copii) cu probe pozitive

(ASL-O, PCR şi FR)

Sublotul II A – (218 copii) cu probe negative

(ASL-O, PCR şi FR)


decompensată.

Recidive de angine. Patologie

reumatoidă

81 copii cu amigdalită

cronică

decompensată. Recidive de angine 331 copii cu amigdalită cronică compensată

13 copii cu amigdalită cronică compensată cu suspecţie de trecere în forma decompensată

asociată cu patologie reumatoidă


cronică decompensată (lotul I)


compensată (lotul II)


cronică

decompensată. Recidive de

angine


decompensată.

Recidive de angine. Patologie

reumatoidă

După tratamentul

conservator

Până la tratamentul

conservator


cronică compensată

trataţi prin metoda

tradiţională cu

imunostimulare locală

(celule mononucleare) autologe)


cronică compensată trataţi

prin metoda tradiţională

După tratamentul conservator

Până la tratamentul conservator

9 copii – lot de control

Cercetarea morfologică şi imunohistochimică a amigdalelor palatine

324 copii cu amigdalită cronică compensată şi decompensată trataţi conservator şi chirurgical

147 copii trataţi conservator prin metodă standardizată Imunostimulare locală cu celule mononucleate autologe - 32 copii + tratament terapeutic standardizat Tratament imunomodulator cu vaccinul „Synflorix

TM” - 34 copii + tratament terapeutic standardizat

Preparatul BioR - 51 copii + tratament terapeutic standardizat 60 copii cu amigdalită cronică decompensată (amigdalectomia –30 copii, tratament terapeutic standardizat – 30

copii)

13

Continuare Design-ul studiului (Fig. 2.1)

Fig. 2.1. Design-ul studiului

3. STAREA CLINICO-IMUNOLOGICĂ A COPIILOR CU DIFERITE FORME DE

AMIGDALITĂ CRONICĂ

3.1. Rolul factorului infecţios în dezvoltarea amigdalitei cronice la copii

În frotiurile de pe suprafaţa amigdalelor palatine la copiii cu amigdalită cronică

decompensată (lotul I) a predominat stafilococul auriu – 59,7 % din cazuri. În ordinea

descreşterii incidenţei au urmat streptococul β-hemolitic de grup A – 8,1 %, streptococul β-

hemolitic de grup C – 6,5% , pneumococul – 4,8 %, enterococul – 3,2 % şi neisseria spp. – 1,6

%. La 3 copii stafilococul auriu a fost însoţit de streptococul β-hemolitic de grup C, iar la 2 de

streptococul β-hemolitic de grup A.

În frotiurile de pe suprafaţa amigdalelor palatine la copiii cu amigdalită cronică

compensată (lotul II) a predominat stafilococul auriu – 41,4 % din cazuri. În ordinea

descreşterii incidenţei au urmat: pneumococul – 12,1 %, neisseria spp. – 7,4 %, enterococcus

spp. – 5,1 %, streptococul β-hemolitic de grup A – 4,3 %, streptococul β-hemolitic de grup C

– 2,3 % şi pseudomonas aeruginosa – 2 %.

Analizând acţiunea diferitor grupe de antibiotice asupra florei microbiene din lotul I şi II

am constatat că cefalosporinele din diferite generaţii (cefatoxima, cefazolina, cefalexina,

cefaclorul, cefuroxima, ceftriaxonul) au efecte impunătoare asupra acestei flore, înregistrându-

se o sensibilitate de 90-95 %. La reprezentanţii penicilinelor semisintetice, sensibilitatea a

constituit: la penicilină – 38 %, la oxacilină – 85 %, la ampicilină –37 %, la amoxacilină – 70%.

Acţiunea combinaţiei amoxacilină + acid clavulanic a fost pozitivă în 95 % din cazuri.

Cercetarea microbiologică

608 copii la care a fost cercetată flora microbiană de pe suprafaţa amigdalelor palatine, au fost

repartizaţi în V loturi: Lotul I – 87 de copii cu amigdalită cronică decompensată; Lotul II – 333 de copii cu amigdalită

cronică compensată. Loturi pentru comparaţie: lotul III – 91 de copii cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare

(angină, faringită şi rinofaringită acută); lotul IV – 48 de copii după antibioterapie (peste 1–3 zile) aplicată în infecţia acută a căilor respiratorii superioare; lotul V – 49 de copii practic sănătoşi

Copiii investigaţi pentru elaborarea metodei de diagnostic diferenţiat al formelor de

amigdalită cronică: 99 de copii sănătoşi de vârstă diferită şi 196 cu amigdalită cronică dintre care

155 cu amigdalită cronică compensată şi 41 cu amigdalită cronică decompensată.

Copiii investigaţi pentru elaborarea metodei de apreciere a gradului de intoxicaţie

endogenă: 29 de copii cu amigdalită cronică compensată, 39 cu amigdalită cronică decompensată,

39 cu amigdalită cronică decompensată asociată cu patologie reumatoidă. Lotul de control – 108 copii

14

Sensibilitatea faţă de preparatele din grupa macropenelor a fost de 70 % la eritromicina, de 83

% la claritromicina şi de 78 % la azitromicina.

În frotiurile copiilor cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (lotul III) a

predominat stafilococul auriu – 38,8 %. În 12,2 % din cazuri a fost depistată neisseria spp.,

pneumococul - în 10,2 %, streptococul β-hemolitic de grup A – în 9,2 %, streptococul β-

hemolitic de grup C – în 5,1%, streptococul β-hemolitic de grup G – în 3,1 %

În flora microbiană de pe suprafaţa amigdalelor palatine la copiii care au administrat

antibiotice (lotul IV), la fel, a predominat stafilococul auriu (30,4 %), dar cu o incidenţă mai mică

decât în primele trei loturi. În 21,7% din cazuri a fost prezent pneumococul , în 6,5 % - escherichia

coli, în 4,3 % - streptococul β-hemolitic de grup A.

La copiii practic sănătoşi (lotul V), pe suprafaţa amigdalelor palatine a predominat vădit

stafilococul auriu – 57,9 % din cazuri, urmând în ordinea descreşterii: pneumococul – 14,0 %

şi neisseria spp. –10,5 %. streptococul β-hemolitic de grup A a fost depistat în 3,5 % din cazuri,

escherichia coli – în 3,5 %. În doar 3,5 % din cazuri flora microbiană a lipsit.

Analizând particularităţile streptococului ß-hemolitic de grup A în primele 3 loturi de

studiu s-a constatat că acest antigen este sensibil la toate grupele de antibiotice, manifestând

activitate maximă la copiii cu amigdalită cronică decompensată.

3.2. Reactivitatea imunologică şi rezistenţa preimună la copiii cu diferite forme de

amigdalită cronică

Studiul a inclus 464 de copii şi adolescenţi cu amigdalită cronică decompensată şi

compensată. În funcţie de forma afecţiunii participanţii la studiu au fost divizaţi în două loturi

de studiu: 120 de copii cu amigdalită cronică decompensată (lotul I) şi 344 cu amigdalită cronică

compensată (lotul II). În funcţie de probele la ASL-O, PCR şi FR, lotul II a fost divizat în două

subloturi: sublotul II A (218 pacienţi) – cu probe negative sau restante, şi sublotul II B (126

pacienţi) – cu probe pozitive.

Investigaţiile imunităţii generale s-au efectuat în Laboratorul de Imunologie şi

Alergologie, IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”.

Cel mai înalt nivel al leucocitelor a fost determinat la pacienţii din lotul I, mai înalt pe

descendentă în raport cu subloturile IIA şi IIB (în toate cazurile p<0,001). La pacienţii din

sublotul IIB nivelul leucocitelor a fost mai înalt decât la pacienţii din sublotul IIA (p<0,001).

Cel mai înalt nivel al neutrofilelor nesegmentate s-a înregistrat în lotul I, în raport cu lotul

II şi subloturile IIB şi IIA (p<0,001 în toate cazurile). În sublotul IIB nivelul de neutrofile

nesegmentate a fost mai înalt decât în sublotul IIA (p<0,001).

Cel mai înalt nivel al CIC cu masă moleculară mică (PEG – 8,0 %) şi cele mai toxice, s-a

determinat în lotul I (p<0,001) şi cel mai înalt pe descendentă faţă de cel din sublotul IIB, din

15

lotul II (p<0,05) şi din sublotul IIA (р<0,001 în toate cazurile). La copiii din sublotul IIB nivelul

CIC cu masă moleculară mică a fost mai înalt în raport cu cel din sublotul IIA (p<0,001)

(Tabelul 3.1).

Tabelul 3.1. Nivelurile complexelor imune circulante în loturile şi subloturile de studiu

Indicii Lotul I n =120

Lotul II n =344

Sublotul IIA n =218

Sublotul IIB n=126

CIC(PEG-2,5%) (u.d.o.) 20,4±0,79 11,8±0,45○ 10,1±0,54● 14,7±0,73■□ CIC(PEG-4,2%) (u.d.o.) 42,4±1,75 33,5±0,90○ 30,4±1,00● 39,0±1,63□ CIC(PEG-8,0%) (u.d.o.) 424±12,7 276±6,60○ 229±7,2● 357±9,3■□

Notă: Diferenţe statistic semnificative între loturi şi subloturi: ○ – I şi II; ● – I şi IIA; ■ – I şi

IIB; □ – IIA şi IIB.

Cea mai înaltă concentraţie a limfocitelor CD16 (killeri naturali) s-a determinat la copiii

din sublotul IIA şi lotul II (р<0,05 comparativ cu lotul I), iar cea mai mică – la copiii din sublotul

IIB. Concentraţia limfocitelor CD16 în sublotul IIA a fost mai mare decât în sublotul IIB

(р<0,01).

Activitatea hemolitică totală a complementului (AHTC) a fost cea mai redusă în lotul I,

comparativ cu lotul II şi subloturile IIA şi IIB (р<0,001 în toate cazurile). O diferenţă pentru

acest indice s-a observat între pacienţii din cele două subloturi – IIA şi IIB (р<0,001)

Anticorpii normali (AN) au avut cel mai scăzut nivel, de asemenea, în lotul I în raport cu

lotul II şi sublotul IIA (р<0,001 în ambele cazuri). O diferenţă s-a determinat şi între subloturile

IIA şi IIB (р<0,001).

VSH cea mai mare s-a depistat la copiii din lotul I, iar mai scăzută la copiii din sublotul

IIB (p<0,001). Veridică a fost şi diferenţa nivelurilor VSH între loturile I şi II (p<0,001),

precum şi între subloturile IIA şi IIB (р<0,001).

Cele mai înalte valori ale capacităţii fagocitare a neutrofilelor (testul NBT) s-au înregistrat

în lotul I în raport cu lotul II, sublotul IIA, precum şi cu sublotul IIB (р<0,001 în toate cazurile).

O diferenţă s-a stabilit între loturile IIA şi IIB (р<0,001).

Indicele fagocitar (IF) a fost cel mai mic în lotul I, comparativ cu copiii din lotul II şi din

sublotul IIA (р<0,001 în ambele cazuri), precum şi comparativ cu sublotul IIB (р<0,05). Între

subloturile IIA şi IIB, diferenţele au fost la nivelul р<0,001.

Cel mai înalt nivel de eozinofile s-a determinat în lotul I în raport cu sublotul IIA

(p<0,05). Puţin mai scăzut acesta a fost în lotul II (p<0,05 comparativ cu lotul I). În sublotul

IIB, nivelul eozinofilelor a fost mai redus decât în sublotul IIA (Tabelul 3.2).

16

Tabelul 3.2. Nivelurile unor indici ai reacţiilor alergice şi autoimune în loturile şi subloturile de

studiu

Indicii Lotul I n=120

Lotul II n =344

Sublotul IIA n = 218

Sublotul IIB n = 126

Eozinofile (%) 2,7±0,23 2,2±0,09○ 2,3±0,11● 2,1±0,14 IgE (UI/ml) 73±9,6 53±4,6 51±5,9 56±7,4 CD4/CD8 (un. conv.) 1,94±0,028 2,07±0,019○ 2,05±0,020● 2,09±0,043■ ANAcombi (un.conv.) 1,4±0,08 1,0±0,03○ 1,0±0,03● 1,0±0,04■


IIB; □ – IIA şi II.

Titrul IgE a fost cel mai înalt în lotul I, însă această tendinţă nu s-a confirmat statistic.

Indicele de imunoreglare determinat după raportul CD4/CD8 a fost cel mai înalt la copiii

din sublotul IIB în comparaţie cu cei din lotul I (р<0,05). Indicele CD4/CD8 la copiii din

sublotul IIA, de asemenea, s-a deosebit de cel determinat la copiii din lotul I. Între loturile I şi

II, diferenţele după acest indice au fost la nivelul р<0,05.

Nivelul ANAcombi a fost cel mai crescut în lotul I de studiu în raport cu lotul II şi

subloturile IIA şi IIB (р<0,001în toate cazurile).

Nivelul ASL-O s-a dovedit a fi cel mai crescut în lotul I, comparativ cu lotul II şi sublotul

IIA (р<0,001), ceva mai scăzut în sublotul IIB (р<0,05), şi mai scăzut în lotul II (р<0,001 în

ambele cazuri). Veridică a fost şi diferenţa pentru titrul ASL-O între subloturile IIA şi IIB

(p<0,001) (Tabelul 3.3).

Tabelul 3.3. Nivelurile unori factori specifici ai imunităţii (ASL-O, PCR şi FR) în loturile

şi subloturile de studiu


Lotul II n =344

Sublotul IIA n =218


ASL-O (UI/ml) 341±20,9 120±10,3○ 4,9±2,32● 320±16,5□ PCR (mg/dl) 10,3±3,56 1,6±0,30○ 0,04±0,029● 4,3±0,78□ FR (UI/ml) 5,8±0,92 0,4±0,11○ 0,01±0,009● 1,0±0,29□

Notă: Diferenţe statistic semnificative între loturile şi subloturile: ○ – I şi II; ● – I şi IIA; ■ – I

şi IIB; □ – IIA şi IIB.

Cel mai înalt nivel al PCR l-au avut copiii din lotul I, puţin mai mic la cei din lotul II şi

sublotul IIA (р<0,05 şi р<0,01corespunzător). Veridică a fost şi diferenţa în nivelurile PCR între

subloturile IIA şi IIB (p<0,001).

Conform rezultatelor analizei, cel mai înalt nivel al sensibilizării celulare a fost cel la

antigenii streptococici, a fost înregistrat la pacienţii din lotul I: р<0,001 în raport cu cei din lotul

II şi din sublotul IIA, precum şi р<0,05 în raport cu copiii din sublotul IIB. Cel mai scăzut nivel

al sensibilizării celulare la antigenii streptococici s-a observat în lotul IIA (Tabelul 3.4).

17

Tabelul 3.4. Nivelurile sensibilizării limfocitelor Т la antigenii streptococici, pneumococici şi stafilococici în loturile şi subloturile de studiu


Lotul II n =344

Sublotul IIA n = 218


TTBL-streptococ (%)

4,6±0,13

2,9±0,08○

2,1±0,06●

4,2±0,12□■

TTBL-pneumococ (%)

1,2±0,06

0,9±0,04○

0,7±0,04●

1,3±0,06□

TTBL-stafilococ (%)

3,0±0,08

2,2±0,05○

2,0±0,05●

2,6±0,08□



Cel mai înalt nivel al limfocitelor T l-au avut copiii din sublotul IIA în raport cu cei din

lotul I (р<0,001) şi din sublotul IIB (р<0,001). Cel mai înalt nivel al limfocitelor T la copiii din

sublotul IIB a fost mai înalt în comparaţie cu cel avut la copiii lotului I (р<0,05).

Cea mai înaltă activitate funcţională a limfocitelor T s-a depistat la copiii din sublotul IIA

(p<0,001, comparativ cu copiii din lotul I). La copiii din lotul I, activitatea funcţională a

limfocitelor a fost mai redusă comparativ cu cei din sublotul IIA (р<0,001).

Nivelul limfocitelor CD3 a fost cel mai ridicat la copiii din sublotul IIA în raport cu cei

din lotul I (р<0,001) şi din sublotul IIB (р<0,001). La copiii din lotul IIB, nivelul limfocitelor

CD3 a fost mai mare decât la cei din lotul I. Cel mai înalt nivel al limfocitelor CD4 a fost

determinat în sublotul IIA, în raport cu lotul I (р<0,05). Nivelul limfocitelor CD8 a fost mai

înalt în lotul I în raport cu lotul IIB (р<0,05). Nivelul limfocitelor CD8 la copiii lotului I a fost

mai mare şi decât la copiii lotului II (р<0,05).

Cel mai înalt nivel de limfocite CD20 a fost determinat la copiii din lotul I de studiu în

raport cu cei din lotul II şi subloturile IIA şi IIB (р<0,001 în toate cazurile). În sublotul IIB

limfocitele CD20 au avut un nivel mai mare în raport cu sublotul IIA (р<0,001).

Cel mai înalt nivel al IgG s-a înregistrat la copiii lotului I în raport cu cei din lotul II, şi

subloturile IIA şi IIB (p<0,001 în toate cazurile). Nivelul Ig G în sublotul IIB a fost veridic mai

mare în sublotul IIA (p<0,05). Un nivel înalt al IgA s-a înregistrat, de asemenea, la copiii din

lotul I (p<0,05), comparativ cu cei din lotul II (p<0,05) şi din sublotul IIA (р<0,01). Nivelul

IgA în sublotul IIA a fost veridic mai mic decât în sublotul IIB (р<0,01). Şi nivelul IgM a fost

cel mai înalt la copiii din lotul I de studiu, în raport cu cei din lotul II, şi din subloturile IIA

(р<0,001 în ambele cazuri) şi IIB (р<0,01).

Cel mai înalt titru al TNF-α l-au avut copiii din lotul I de studiu, comparativ cu cei din

lotul II, din sublotul IIA (р<0,001 în ambele cazuri), precum şi comparativ cu copiii din

sublotul IIB (р<0,01). La copiii din sublotul IIB, titrul TNF-α a fost mai mare decât la copiii

din sublotul IIA (р<0,001) (Tabelul 3.5).

18

Tabelul 3.5. Titrele unor citokine în loturile şi subloturile de studiu


Lotul II n =344

Lotul IIA n =218

Lotul IIB n =126

TNF-α (pg/ml) 3,3±0,22 1,9±0,10○ 1,5±0,09● 2,4±0,18■□ IL-8 (pg/ml) 226±18,4 150±13,0○ 138±17,5● 165±19,1■ IL-1β (ng/ml) 165±14,1 131±11,9○ 121±16,4● 144±15,8□ IL-4 (pg/ml) 15,9±2,12 7,9±0,62 7,1±0,79 8,9±0,98

Notă: diferenţe statistic semnificative între loturi şi subloturi: ○ – I şi II; ● – I şi IIA; ■ – I şi


Cel mai ridicat titru al IL-8 a fost, de asemenea, la copiii din lotul I, comparativ cu cei din

lotul II, din sublotul IIA (р<0,001 în ambele cazuri) şi din sublotul IIB (р<0,05). Copiii din

sublotul IIB au avut un titru al IL-8 mai mare decât copiii din sublotul IIA (р<0,001). La copiii

din lotul I s-a înregistrat şi cel mai crescut titru al IL-1β, comparativ cu cei din sublotul IIA

(р<0,05 în ambele cazuri). La copiii din sublotul IIB, titrul IL-1β a fost mai mare decât la cei

din sublotul IIA (р<0,001). Titrul citokinei IL-4, de asemenea, a fost cel mai înalt la copiii din

lotul I, comparativ cu cei din lotul II, din sublotul IIA (р<0,001 în ambele cazuri) şi din sublotul

IIB (р<0,01). În sublotul IIB, titrul IL-4 a fost mai ridicat decât în sublotul IIA (р<0,001).

3.3. Determinarea stării imunologice la copiii cu amigdalită cronică complicată cu

patologia reumatoidă

În funcţie de forma afecţiunii, copiii din lotul de bază au fost repartizaţi în IV loturi de

studiu: 81 pacienţi cu amigdalită cronică decompensată (lotul I), 39 pacienţi cu amigdalită

cronică decompensată complicată cu diverse forme ale patologiei reumatoide: artrită juvenilă,

artrită reactivă şi febră reumatismală (lotul I PR), 331 pacienţi cu amigdalită cronică

compensată (lotul II) şi 13 pacienţi cu amigdalită cronică compensată cu suspecţie de trecere în

forma decompensată asociată cu diverse forme ale patologiei reumatoide (lotul II PR).

Nivelul CIC (PEG-8,0 %) a fost cel mai mare la copiii din lotul I PR şi mai scăzut la cei

din lotul I (p<0,001). Ceva mai scăzut a fost nivelul acestor CIC la copiii din lotul II PR,

comparativ cu loturile I şi I PR (p<0,001), iar cel mai scăzut în lotul II de studiu (Tabelul 3.6).

Tabelul 3.6. Nivelurile complexelor imune circulante în loturile de studiu


Lotul I PR n =39

Lotul II n = 331

Lotul II PR n = 13

CIC(PEG-2,5%) (u.d.o.) 17,0±0,85 27,4±1,03○ 11,4±0,45■ 20,9±1,36●□ CIC(PEG-4,2%) (u.d.o.) 34,9±1,56 58,4±1,61○ 32,5±0,89 58,7±2,40● CIC(PEG-8,0%) (u.d.o.) 383±15,3 509±15,7○ 272±6,8■ 372±12,1●□

Notă: Diferenţe statistic semnificative între loturile: ○ – I şi I PR; ● – II şi II PR; ■ – I şi II; □ – I

PR şi II PR.

19

Nivelul cel mai scăzut al markerului CD16 al celulelor NK s-a înregistrat în lotul I PR,

mai scăzut comparativ cu lotul II PR (p<0,01), iar cel mai înalt titru al limfocitelor CD16 a fost

în lotul II. În lotul I PR de studiu, titrul CD16 a fost mai mic, comparativ cu lotul I (p<0,01)

(Tabelul 3.7).

Tabelul 3.7. Nivelurile unor indici ai rezistenţei preimune în loturile de studiu


Lotul I PR n =39

Lotul II n = 331

Lotul II PR n = 13

CD16 (%) 14,7±0,49 12,7±0,29○ 15,1±0,20 14,3±0,38□ AHTC (CH50) 47,7±0,51 45,6±0,44○ 51,8±0,30■ 48,2±0,51●□ AN (ln.titru) 1,8±0,05 1,6±0,09○ 2,1±0,03■ 1,8±0,10●□ VSH (mm/oră) 14,1±0,55 13,7±1,11 6,9±0,24■ 11,5±1,32●

Notă: Diferenţe statistic semnificative între loturile: ○ – I şi I PR; ● – II şi II PR; ■ – I şi II; □ –

I PR şi II PR.

AHTC a avut cel mai scăzut nivel în lotul I PR, iar cel mai înalt în lotul II. În lotul II PR

de studiu copiii au avut AHTC mai înaltă comparativ cu lotul I PR (p<0,001), însă mai scăzut

comparativ cu lotul III (p<0,01). AHTC a fost mai scăzută în lotul I, comparativ cu lotul II

(p<0,001) şi în lotul I PR, comparativ cu lotul I (p<0,01).

Cel mai înalt titru al anticorpilor normali (AN) l-au avut copiii lotului II, iar cel mai scăzut

cei din lotul I PR (p<0,001). La copiii lotului I PR, titrul anticorpilor normali a fost mai scăzut

şi decât la copiii lotului II PR (p<0,05).

VSH cea mai înaltă s-a observat la copiii lotului I, iar cea mai scăzută – la cei din lotul II,

cu diferenţe statistic semnificative la nivelul p<0,001. La copiii lotului II PR, VSH a avut valori

veridic mai mari decât cele determinate în lotul II.

Capacitatea fagocitară a neutrofilelor, conform datelor testului NBT, a fost mai suprimată

la copiii lotului I PR, comparativ cu cei din loturile I şi II PR (p<0,001) şi din loturile I PR şi II

(p<0,01). O diferenţă s-a stabilit între indicii determinaţi în loturile II PR şi II de studiu

(p<0,001) şi în loturile I şi II (p<0,001).

Numărul neutrofilelor fagocitante (NF) s-a micşorat cel mai mult la copiii lotului I PR,

comparativ cu cei din lotul I şi II PR (pentru ambele cazuri p<0,01), înregistrând cele mai mari

valori în lotul II (diferenţe cu lotul II PR, p<0,001 şi lotul I, p<0,001).

Activitatea funcţională a neutrofilelor, apreciată după indicele fagocitar (IF), a fost cea

mai afectată la copiii din lotul I PR, comparativ cu cei din loturile II şi II PR (pentru ambele

cazuri p<0,01), şi mai puţin afectată comparativ cu cei din lotul I (p <0,001).

Nivelul eozinofilelor la copiii lotului I PR a fost mai înalt (fără veridicitate statistică),

comparativ cu cei din lotul I. Patologia reumatoidă în caz de amigdalită cronică a dus la

majorarea în continuare a nivelului eozinofilelor (diferenţele între loturile I şi I PR p<0,001 şi,

20

de asemenea, între loturile II şi II PR, p<0,01). IgE a fost mai crescut la copiii lotului II, decât

la cei din lotul I (fără veridicitate statistică). Patologia reumatoidă în amigdalita cronică a dus la

creşterea acestei imunoglobuline (deosebiri la nivelul p<0,001 între loturile I şi I PR şi la nivelul

p<0,01 între loturile II şi II PR).

Valorile indicelui de imunoreglare CD4/CD8 la copiii loturilor II şi II PR au fost mai

ridicate comparativ cu cei din loturile I şi I PR (diferenţe între indicii loturilor I şi III la nivelul

p<0,001, iar între indicii loturilor I PR şi II PR - p<0,01).

Cel mai înalt nivel al ANAcombi s-a înregistrat la copiii din lotul I PR comparativ cu cei

din lotul I (p<0,001). Diferenţe s-au stabilit şi între nivelurile de ANAcombi din loturile I PR şi

II PRde studiu (p<001).

Nivelul ASL-O a fost cel mai crescut la copiii lotului I, ceva mai scăzut la cei din lotul I

PR şi cel mai scăzut în loturile II şi II PR. Diferenţele între indicii din loturile I şi II au fost la

nivelul p<0,001, iar între indicii din loturile I PR şi II PR la nivelul p<0,01 (Tabelul 3.8).

Tabelul 3.8. Nivelurile unor factori specifici ai imunităţii în loturile de studiu


Lotul I PR n =39

Lotul II n = 331

Lotul II PR n = 13

ASL-O (UI/ml) 359±26,8 304±32,1 119±10,6■ 146±45,1□ PCR (mg/dl) 3,7±0,84 23,9±10,6 1,4±0,28 6,4±3,77 FR (UI/ml) 2,2±0,46 13,2±2,27○ 0,3±0,09■ 2,0±1,53□


I PR şi II PR.

Nivelul cel mai înalt al PCR l-au avut copiii din lotul I PR, ceva mai scăzut a fost acesta

la cei din lotul II PR şi cel mai scăzut a fost nivelul PCR la copiii din lotul II. La copiii din

lotul I, titrul PCR a fost mai crescut decât la cei din lotul II (p<0,01).

FR a avut cele mai înalte valori la copiii din lotul I PR (între lotul I şi I PR, p<0,001, între

lotul I şi II, p<0,001, între lotul I PR şi II PR, p<0,001).

Cel mai înalt nivel de sensibilizare al limfocitelor T la antigenii streptococici s-a

înregistrat la copiii din loturile I PR şi I, iar cel mai scăzut – la cei din lotul II (р<0,001).

Nivelul limfocitelor a fost cel mai înalt la copiii din lotul II (р<0,001 comparativ cu cei

din lotul I. Cel mai scăzut nivel al limfocitelor a fost la copiii din lotul I PR, acesta fiind şi cel

mai scăzut comparativ cu copiii din lotul II PR (р<0,001). Diferenţe s-au obţinut între indicii

copiilor din loturile I şi I PR (р<0,001), şi II şi II PR (р<0,001).

Activitatea funcţională a limfocitelor T după datele testului TTBL+PHA a fost cea mai

înaltă la copiii din lotul II (р<0,001 comparativ cu cei din lotul I). La copiii din lotul I PR

activitatea funcţională a limfocitelor T a fost cea mai suprimată şi, respectiv, a fost veridic mai

21

scăzută decât la copiii din lotul II PR (р<0,001). S-a stabilit o diferenţă între indicii copiilor din

loturile I şi I PR (р<0,01), şi II şi II PR (р<0,001).

Copiii din lotul II au avut cel mai crescut nivel al CD3 (р<0,001 comparativ cu copiii din

lotul I). Cel mai scăzut nivel al CD3 l-au avut copiii din lotul I PR. Diferenţe au fost consemnate

între indicii copiilor din loturile I şi I PR (р<0,001), şi II şi II PR (р<0,001). În mod similar, cel

mai înalt nivel al CD4 l-au avut copiii din lotul II, iar cel mai scăzut cei din lotul I PR, însă

aceste rezultate nu au atins nivelul autenticităţii statistice. Limfocitele CD8 au avut veridic cele

mai înalte niveluri la copiii din lotul I PR (р<0,001), comparativ cu cei din lotul II PR. Diferenţe

au fost stabilite între indicii copiilor din loturile I şi I PR (р<0,05), şi II şi II PR (р<0,001).

Nivelul limfocitelor CD20 a fost cel mai înalt la copii din lotul I PR, comparativ cu cei

din lotul II PR (р<0,05), iar cel mai scăzut în lotul II, comparativ cu lotul I (р<0,001) şi lotul II

PR (р<0,001). Nivelul IgG a fost cel mai crescut în lotul I PR, comparativ cu lotul I (р<0,001),

iar cel mai scăzut în lotul II, comparativ cu lotul I (р<0,001 în toate cazurile) şi lotul II PR

(р<0,001). Cel mai înalt nivel al IgA s-a determinat la copiii lotului II PR, comparativ cu cei din

lotul I, iar cel mai scăzut - la copiii lotului II. Nivelul IgM a fost mai crescut în lotul I PR,

comparativ cu lotul I (р<0,001), şi în lotul II PR, comparativ cu lotul II (р<0,001) (Tabelul 3.9).

Tabelul 3.9. Nivelurile indicilor cantitativi şi funcţionali ai limfocitelor CD20 în loturile de

studiu


Lotul I PR n =39

Lotul II n = 331

Lotul II PR n = 13

CD20 (%) 11,9±0,39 12,3±0,25 9,2±0,16■ 11,2±0,34●□ IgG (g/l) 13,9±0,48 16,5±0,30○ 11,5±0,18■ 15,6±0,49● IgA (g/l) 1,6±0,09 1,6±0,11 1,4±0,04 1,9±0,18● IgM (g/l) 1,3±0,06 1,7±0,05○ 1,3±0,02 1,6±0,10●


I PR şi II PR.

Cel mai înalt titru al TNF-α l-au avut copiii din lotul I PR, comparativ cu cei din lotul II

PR (р<0,001) şi din lotul I (р<0,05). Titrul TNF-α cel mai scăzut s-a determinat la copiii din

lotul II PR, comparativ cu cei din lotul II (р<0,01) şi cei din lotul I PR (р<0,001). S-a stabilit o

diferenţă între valorile titrului TNF-α la copiii din loturile I şi II (р<0,01). Titrul IL-8 a fost cel

mai crescut la copiii lotului I PR, comparativ cu cei din lotul II PR (р<0,05), şi cei din lotul II,

comparativ cu lotul I (р<0,05). Citokina IL-1β, unul din principalii mediatori responsabili de

dezvoltarea factorilor preimuni de protecţie, a avut cel mai înalt titru în lotul I PR, mai scăzut în

lotul II, şi cel mai scăzut în lotul II PR (fără diferenţe statistic autentice). Citokina IL-4 a

înregistrat cel mai înalt titru la copiii din lotul I, comparativ cu cei din lotul II (р<0,001) şi din

lotul I PR (р<0,001), iar cel mai scăzut la copiii din lotul II PR, comparativ cu cei din lotul II

(р<0,01).

22

3.4. Caracteristica imunologică la copiii cu diverse forme de amigdalită cronică în funcţie

de vârstă

Structura şi funcţiile sistemului imunitar uman se formează pas cu pas, de la naştere şi

până la sfârşitul pubertăţii, parcurgând perioade critice, cu risc maxim de instalare a patologiei

infecţioase din cauza imperfecţiunii sistemului imunitar în devenire. De aceea, aceste etape

trebuie luate în considerare la evaluarea stării de sănătate, la elaborarea programelor profilactice

şi la prescrierea tratamentului în caz de proces patologic.

În funcţie de vârstă, copiii din lotul de bază au fost divizaţi în IV grupe de studiu: 174

copii cu vârsta de 1-5 ani (grupa I); 131 copii - vârsta 6-10 ani (grupa II); 77 copii - vârsta 11-14

ani (grupa III) şi 82 adolescenţi şi tineri - vârsta 15-18 ani (grupa IV). Ca lot de control, în

studiu au fost incluşi 115 copii sănătoşi: 31 copii cu vârsta de 1-5 ani; 37 copii - vârsta 6-10 ani;

22 copii - vârsta 11-14 ani; 25 adolescenţi şi tineri - vârsta 15-18 ani.

Nivelul CIC (PEG-8,0 %) a fost cel mai scăzut la copiii cu vârsta cea mai mică - 1-5 ani,

iar maxim la adolescenţii şi tinerii de 15-18 ani. Aceste niveluri de CIC au fost mai mari la

copiii bolnavi, comparativ cu cei sănătoşi (de la р<0,01 până la р<0,001) (Tabelul 3.10).

Tabelul 3.10. Nivelurile complexelor imune circulante în grupele de studiu

Indicii Grupa I Grupa II Grupa III Grupa IV 1-5 ani n -174

6-10 ani n -131

11-14 ani n - 77

15 – 18 ani n – 82

CIC (PEG-2,5%) bolnavi (u.d.o.) sănătoşi

11,1±0,59 3,5±0,27*

12,4±0,72◊ 5,3±0,46*

17,0±0,99●□ 7,1±0,74*

19,8±1,10■ 8,3±1,12*


30,8±1,06○ 18,7±0,68*

34,7±1,49◊ 23,9±0,91*

40,8±2,06●□ 27,1±1,46*

43,6±2,00■ 32,0±1,57*


264±9,69○ 86±2,55*

299±11,6◊ 118±4,22*

368±15,9●□ 132±7,02*

386±14,1■ 154±8,9*

Notă: Diferenţe statistic semnificative între grupe: ○ – I şi II; ● – I şi III; ■ – I şi IV; □ – II şi

III; ◊ – II şi IV; ♦– III şi IV;* - copiii bolnavi şi copiii sănătoşi în grupele de studiu.

Nivelurile limfocitelor CD16 au fost cele mai mari la copiii cei mai mici (grupele de

studiu I şi II). Cu înaintarea în vârstă a copiilor, nivelurile limfocitelor CD16 au descrescut

treptat şi constant (de la р<0,05 până la р<0,001), atingând cotele minime la copiii de vârstă mai

mare (grupele III şi IV). Nivelurile killerilor naturali în grupele I, II şi III nu s-au deosebit de

cele ale copiilor sănătoşi, iar în grupa IV acestea au fost mai scăzute decât la copiii sănătoşi

(р<0,01).

Cea mai crescută AHTC au avut-o copiii din grupa I (1-5 ani), dar care nu s-a deosebit de

cea a copiilor sănătoşi. AHTC a fost mai scăzută comparativ cu copiii sănătoşi în grupele II, III

şi IV. AHTC la copiii sănătoşi s-a majorat constant de la grupa I la grupa IV, prin urmare s-au

23

intensificat manifestările unei carenţe de activitate hemolitică a complementului, care au atins

nivelurile maxime la categoriile de vârstă mai mare.

Nivelurile AN la copiii bolnavi au scăzut treptat şi constant de la grupa I la grupa IV, iar

carenţa de AN, comparativ cu norma de vârstă, a crescut constant, atingând valorile cele mai

mari la copiii din grupa IV.

VSH la copiii sănătoşi a avut aproximativ aceleaşi niveluri, iar la copiii bolnavi a crescut

treptat şi constant de la o categorie de vârstă la alta, cu diferenţe între indicii copiilor sănătoşi şi

bolnavi în toate grupele de studiu (de la р<0,05 până la р<0,001).

Cele mai înalte valori ale testului NBT s-au înregistrat la copiii de vârsta cea mai mică

(grupele I şi II). De la o categorie de vârstă de alta, valorile testului NBT s-au diminuat,

atingând nivelurile cele mai scăzute la copiii de vârsta mai mare (grupele III şi IV). Diferenţele

pentru nivelurile valorice ale testului NBT între copiii sănătoşi şi cei bolnavi au fost la nivelul

р<0,001 pentru grupele I şi II şi la nivelul р<0,01 pentru grupele III şi IV. Prin urmare, indicii

testului NBT la copiii de vârsta mică (grupele I şi II) sunt activaţi, iar la copiii de vârsta mai

mare (grupele III şi IV) suprimaţi.

Copiii grupelor I şi II au avut cele mai înalte niveluri ale NF. De la grupă la grupă,

nivelurile acestui indice au scăzut treptat şi constant, atingând cotele minime la copiii mai mari

(grupele III şi IV). Diferenţele între valorile NF la copiii sănătoşi şi cei bolnavi au fost la nivelul

de la р<0,05 până la р<0,001, în funcţie de perechile de grupe comparate.

IF a înregistrat cele mai înalte niveluri la copiii cei mai mici. Nivelurile acestui indice au

descrescut treptat şi constant de la o grupă la alta, atingând cele mai scăzute niveluri la copiii

mai mari (grupele III şi IV). Diferenţele între copiii sănătoşi şi cei bolnavi, de asemenea, au fost

de la р<0,05 până la р<0,001, în funcţie de perechile de grupe comparate.

Cel mai înalt nivel al IgE s-a înregistrat la copiii din grupa II (р<0,05 între grupele I şi

II). În toate grupele de studiu, acest indice a fost mai crescut la copiii bolnavi decât la cei

sănătoşi (р<0,001 în toate cazurile). Cele mai crescute valori ale indicelui de imunoreglare

(CD4/CD8) le-au avut copiii din grupa II (р<0,05 între gruple I şi II). Totodată, în toate grupele

de studiu indicele de imunoreglare a avut valorile mai înalte la copiii bolnavi, în raport cu cei

sănătoşi (de la р<0,05 până la р<0,001, în funcţie de perechile de grupe comparate).

ANAcombi au fost cei mai scăzuţi la copiii de vârstă mai mică, crescând treptat şi

constant de la o categorie de vârstă la alta şi atingând nivelul maxim la copiii mai mari.

ANAcombi la copiii sănătoşi de asemenea, odată cu creşterea în vârstă, şi-au crescut nivelurile,

însă la toate categoriile de vârstă acesta a fost mai înalt la copiii bolnavi în raport cu cei sănătoşi

(р<0,001 în toate grupele).

24

Cel mai scăzut nivel al ASL-O l-au avut copiii de vârstă mai mică. Treptat acest indice a

crescut veridic constant de la o categorie de vârstă la alta, atingând nivelul cel mai înalt la copiii

mai mari. Nivelurile ASL-O la copiii sănătoşi, de asemenea, au crescut de la grupă la grupă,

însă la toate categoriile de vârstă acestea au fost mai înalte la copiii bolnavi în raport cu cei

sănătoşi (р<0,001 în toate cazurile) (Tabelul 3.11).

Tabelul 3.11. Nivelurile unor indici specifici ai imunităţii (ASL-O, PCR şi FR ) în grupele de studiu

Indicii Grupa I Grupa II Grupa III Grupa IV 1-5 ani n -174

6-10 ani n -131

11-14 ani n - 77

15 – 18 ani n – 82

ASL-O bolnavi (UI/ml) sănătoşi

87±12,9 5,5±1,19*

196±20,5○ 13,3±5,52*

249±25,9● 11,5±2,97*

251±25,0■ 17,1±3,53*

PCR bolnavi (mg/dl) sănătoşi

1,3±0,36 0,8±0,38

2,4±0,59 0,9±0,37*

4,4±1,42● 1,1±0,55*

6,5±2,10■ 1,2±0,41*

FR bolnavi (UI/ml) sănătoşi

0,3±0,14 0,9±0,46

0,8±0,21 1,1±0,46

3,7±0,91●□ 1,2±0,52*

4,5±1,08■◊ 1,3±0,56*

Notă: Diferenţe statistic semnificative între grupe: ○ – I şi II;● – I şi III; ■ – I şi IV; □ – II şi


Cel mai scăzut nivel al PCR l-au avut copiii din categoria de vârstă mai mică. Nivelurile

PCR au crescut constant de la o categorie de vârstă la alta, cotele maxime fiind atinse la copiii

mai mari. Nivelurile PCR la copiii sănătoşi s-au mărit cu înaintarea în vârstă, însă la toate

categoriile de vârstă (cu excepţia grupei I) acestea au fost mai mari la copiii bolnavi, comparativ

cu cei sănătoşi (р<0,05 în toate grupele).

FR a avut cele mai scăzute valori, de asemenea, la copiii de vârstă mai mică. Crescând de

la o categorie de vârstă la alta, acest indice a atins cel mai înalt nivel la copiii mai mari. La

copiii sănătoşi, de la o categorie de vârstă la alta, nivelurile FR au crescut. La copiii bolnavi de

vârstă mai mare, FR a fost mai înalt comparativ cu copiii sănătoşi (р<0,05 în toate grupele) de

aceeaşi vârstă.

Sensibilizarea limfocitelor T la antigenii streptococului a fost mai slab exprimată la copiii

de vârsta mai mică, aceasta intensificându-se cu înaintarea în vârstă şi atingând valori maxime

la copiii de vârsta cea mai mare incluşi în studiu (grupa IV). La copiii sănătoşi, sensibilizarea la

antigenii streptococici, de asemenea, a fost cea mai slab exprimată la copiii mici, nivelurile

maxime fiind atinse la copiii de vârsta mai mare (diferenţele între grupele I şi II la nivelul

р<0,001). Datele sensibilizării limfocitelor T la antigenii streptococici între copiii sănătoşi şi cei

bolnavi în fiecare din grupele studiate s-au deosebit (de la р<0,05 la р<0,001 în funcţie de

perechile de grupe comparate) (Tabelul 3.12).

25

Tabelul 3.12. Nivelurile sensibilizării limfocitelor Т la antigenii streptococici, stafilococici şi

pneumococici în grupele de studiu

Indicii Grupa I Grupa II Grupa III Grupa IV 1-5 ani n =174

6-10 ani n =131

11-14 ani n = 77

15 – 18 ani n = 82

TTBL-streptococ bolnavi (%) sănătoşi

2,5±0,10 0,9±0,10*

3,4±0,15○ 1,0±0,10*

3,9±0,18●□ 1,5±0,15*

4,2±0,16■◊ 2,0±0,20*

TTBL-stafilococ bolnavi (%) sănătoşi

2,1±0,06 1,3±0,09*

2,4±0,09○ 1,5±0,10*

2,8±0,10●□ 1,6±0,13*

2,8±0,09■◊ 2,1±0,12*

TTBL-pneumococ bolnavi (%) sănătoşi

0,7±0,04 0,3±0,04*

1,0±0,06○ 0,3±0,04*

1,2±0,07● 0,4±0,04*

1,4±0,07■◊ 0,4±0,05*

Notă: Diferenţe statistic semnificative între grupe: ○ – I şi II; ● – I şi III; ■ – I şi IV; □ – II şi


TTBL+PHA, de asemenea, a fost cea mai înaltă la copiii cu vârsta cea mai mică. De la

grupă la grupă aceasta a descrescut. Tabloul este similar cu cel observat în cazul copiilor

sănătoşi implicaţi în acest studiu: activitatea funcţională a limfocitelor T a fost cea mai scăzută

la copiii mai mici, iar cea mai înaltă la copiii cei mai mari. TTBL+PHA între copiii sănătoşi şi

cei bolnavi s-au deosebit în toate loturile de studiu (р<0,001 în toate cazurile) (Tabelul 3.13).

Tabelul 3.13. Nivelurile indicilor cantitativi şi funcţionali ai limfocitelor T şi subpopulaţiilor

lor în grupele de studiu

Indicii Grupa I Grupa II Grupa III Grupa IV 1-5 ani n =174

6-10 ani n =131

11-14 ani n = 77

15 – 18 ani n = 82

Limfocite T bolnavi (%) sănătoşi

36,9±0,32 50,7±1,07*

33,6±0,32○◊ 44,9±0,84*

29,9±0,44●□ 35,2±1,32*

28,4±0,42■♦ 34,5±0,64*

TTBL+PHA bolnavi (%) sănătoşi

66,0±0,33 70,1±0,58*

60,0±0,45 73,8±0,59*

63,2±0,47●□ 74,8±0,90*

63,1±0,43■◊ 76,8±0,84*

CD3 bolnavi (%) sănătoşi

66,3±0,43 64,8±0,83

66,7±0,46 70,8±0,41*

63,0±0,56●□ 72,3±0,56*

63,2±0,50■◊ 73,3±0,73*


41,9±0,34 42,9±0,42

42,6±0,41 45,2±0,49*

42,2±0,37 44,7±0,86*

42,2±0,35 42,7±0,69


21,1±0,21 24,2±0,45*

20,8±0,29 24,9±0,49*

21,1±0,42 24,8±0,95*

20,8±0,36 23,9±0,58*

Notă: Diferenţe statistic semnificative între grupe: ○ – I şi II;● – I şi III; ■ – I şi IV; □ – II şi

III; ◊ – II şi IV; ♦– III şi IV; * - copiii bolnavi şi copiii sănătoşi în grupele de studiu.

Cele mai înalte niveluri ale limfocitelor CD3 s-au determinat la copiii cei mai mici. De la

grupă la grupă acestea s-au micşorat treptat şi constant, atingând nivelurile minime la cei mai

mari copii. În ceea ce priveşte copiii sănătoşi, nivelurile limfocitelor CD3 au fost cele mai mici

la copiii de vârsta cea mai mică, atingând maxima la copiii cei mai mari. Nivelurile limfocitelor

CD3 la copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-au deosebit în toate grupele de studiu (р<0,001 în toate

cazurile). Nivelurile limfocitelor CD4 au fost aproximativ aceleaşi între toate grupele de studiu.

Nivelurile limfocitelor CD4 la copiii sănătoşi s-au caracterizat printr-o creştere în grupele II şi

26

III în raport cu grupele I şi IV (р<0,05 în toate cazurile). Datele nivelului limfocitelor CD4 la

copiii sănătoşi şi cei bolnavi au demonstrat o descreştere a acestora la copiii bolnavi, comparativ

cu cei sănătoşi în grupele II şi III (р<0,05 în toate cazurile). Deosebiri între grupele de studiu nu

s-au înregistrat nici pentru limfocitele CD8 atât în cazul copiilor bolnavi, cât şi a celor sănătoşi.

Datele referitor la nivelurile limfocitelor CD8 la copiii sănătoşi şi cei bolnavi au demonstrat o

descreştere a acestui indice la copiii bolnavi, comparativ cu cei sănătoşi, în toate grupele de

studiu (р<0,05 în toate cazurile).

Pentru limfocitele CD20, cele mai scăzute niveluri s-au determinat, de asemenea, la copiii

cei mai mici. Nivelurile limfocitelor CD20 au crescut treptat de la grupă la grupă, nivelurile

cele mai ridicate fiind stabilite la categoria de vârstă cea mai mare. Pentru copiii sănătoşi,

nivelurile limfocitelor CD20 la fel au fost cele mai scăzute la copiii mai mici şi cele mai înalte

la vârsta cea mai mare. Nivelurile limfocitelor CD20 la copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-au

deosebit în toate grupele de studiu (р<0,001 în toate cazurile). IgG a avut cele mai scăzute

niveluri la copiii mai mici, crescând treptat de la o categorie de vârstă la alta. La copiii sănătoşi,

indicele dat, de asemenea, a crescut treptat, atingând nivelul maxim la copiii cu vârsta cea mai

mare. Diferenţele între nivelurile IgG la copiii sănătoşi şi cei bolnavi au fost în toate grupele de

studiu (de la р<0,05 până la р<0,001). În mod analog au crescut treptat nivelurile IgA - de la

copiii cei mai mici la cei mai mari incluşi în studiu. Acelaşi tablou s-a observat şi la copiii

sănătoşi: nivelurile IgA s-au mărit treptat cu înaintarea în vârstă, atingând maxima valorică la

copiii cei mai mari incluşi în studiu (diferenţele între grupele I şi IV la nivelul р<0,001).

Nivelurile IgG la copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-au deosebit în toate grupele de studiu (р<0,001

în toate cazurile analizate). Cele mai scăzute niveluri ale IgM s-au înregistrat la copiii de vârsta

cea mai mică, iar cele mai ridicate la copiii de vârsta cea mai mare. În cazul copiilor sănătoşi,

cele mai scăzute niveluri ale IgM le-au avut la fel copiii cei mai mici, iar cele mai ridicate

determinându-se la copiii cei mai mari. Nivelurile IgM între copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-au

deosebit în toate grupele de studiu (р<0,001 în toate cazurile analizate).

În cazul copiilor bolnavi titrele cele mai scăzute ale TNF-α le-au avut copiii de vârsta cea

mai mică, iar cele mai crescute copiii de vârsta cea mai mare. La copiii sănătoşi, titrele TNF-α,

de asemenea, au fost cele mai scăzute la copiii de vârsta cea mai mică şi cele mai crescute la cei

de vârsta cea mai mare. Titrele TNF-α la copiii sănătoşi şi la cei bolnavi s-au deosebit în toate

grupele de studiu (р<0,001). Cele mai scăzute titre al IL-8 le-au avut copiii bolnavi de vârsta cea

mai mică. Treptat, de la o grupă la alta, acest indice a crescut constant. Dinamica IL-8 în funcţie

de vârstă la copiii sănătoşi a purtat acelaşi caracter - cele mai mici titre s-au înregistrat la copiii

cei mai mici, iar cele mai ridicate la copiii cei mai mari. Titrele IL-8 la copiii sănătoşi şi cei

bolnavi s-au deosebit în toate grupele de studiu (р<0,001 în toate cazurile analizate). Titrele IL-

27

1β de asemenea s-au majorat treptat, de la o grupă la alta. În mod analog s-au modificat, în

funcţie de vârstă, titrele IL-1β la copiii sănătoşi. Titrele IL-1β la copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-

au deosebit veridic în toate grupele de studiu (р<0,001 în toate cazurile analizate). Titrele IL-4,

care au fost cele mai scăzute la copiii cei mai mici incluşi în studiu, au crescut treptat de la o

categorie de vârstă la alta. În mod analog s-au modificat, în funcţie de vârstă, titrele IL-4 la

copiii sănătoşi. Titrele IL-4 la copiii sănătoşi şi cei bolnavi s-au deosebit în toate grupele de

studiu (р<0,001 în toate cazurile analizate).

3.5. Diagnosticul diferenţiat al formelor de amigdalită cronică de etiologie streptococică la

copii (Brevet de invenţie 805Y)

Sistemul imunitar se dezvoltă la copii o dată cu creşterea şi se definitivează la vârsta de

14-16 ani. În dezvoltarea lui se disting câteva perioade critice, consemnate de diferenţe în

parametrii indicilor imuni. În legătură cu acest fapt este necesar la interperetarea rezultatelor

cercetărilor imunologice, să reieşim din normele concrete a categoriilor de vârstă, şi nu din

normele medii de vârstă.

Conform cercetărilor, metoda propusă de noi a inclus examenul clinic şi paraclinic cu

stabilirea următorilor indici: indicele individual a formării de anticorpi la antigenul de

streptococ a bolnavului (IIFA), indicele individual a sensibilităţii celulare a bolnavului la

antigenul streptococic (IISB), indicele al normei fiziologice a antistreptolizinei-O după

categoriile de vârstă (INACV), indicele al normei fiziologice a sensibilităţii celulare după

categoriile de vârstă (INSCV), apoi se calculează nivelul de deviere (ND), conform formulei:

IIFA IISB ND = ------------- + ----------------, INACV INSCV unde: INACV- valori absolute, care constituie 5,12 pentru copiii de 1-5 ani; 6,97 pentru copiii

de 6-10 ani; 10,5 pentru copiii de 11-14 ani şi 14,5 pentru copiii de 15-18 ani.

INSCV- UI/ml, care constituie 0,76 pentru copiii de 1-5 ani; 0,89 pentru copiii de 6-10

ani; 1,26 pentru copiii de 11-14 ani şi 1,93 pentru copiii de 15-18 ani.

Avantajele şi noutatea metodei propuse de către noi constă stabilirea indicilor imunologici

umorali şi celulari şi a devierilor lor de la normă în funcţie de vârsta pacientului. Aceasta ne va

ajuta să stabilim mai precis forma amigdalitei cronice la copil.

În Tabelul 3.14 sunt reflectaţi indicii medii normali ai sensibilităţii celulare şi ai formării

de anticorpi la antigenul de streptococ în funcţie de grupa de vârstă, iar în Tabelul 3.15, indicii

nivelului diagnostic la copiii cu diferite forme de amigdalită cronică pe grupe de vârstă.

28

Tabelul 3.14. Indicii medii normali ai sensibilităţii celulare şi ai formării de anticorpi la antigenul streptococic în funcţie de grupa de vârstă

Grupe de vârsta (ani)

Sensibilitătea celulară la antigenul

de streptococ (INSCV), % Formarea de anticorpi la antigenul de

streptococ (INACV), un/ml 1-5 0,76 5,12 6-10 0,89 6,97 11-14 1,26 10,5 15-18 1,93 14,5

Tabelul 3.15. Indicii nivelului diagnostic la copiii cu diferite forme de amigdalită cronică pe

grupe de vârstă

Grupe de vârstă (ani) Sănătoşi Amigdalită cronică compensată Decompensată

Lotul I Lotul II Lotul III Total copii incluşi în studiu ND 2,0±0,16 (n=99) 14,6±1,83 (n=155) 32,2±5,71(n=41) 1-5 ani ND 1,9±0,28 (n=22) 6,5±2,06 (n=49) 48,5±19,08(n=7) 6-10 ani ND 2,0±0,24 (n=28) 22,4±4,21(n=54) 46,2±8,66(n=14) 11-14 ani ND 2,0±0,34 (n=15) 17,7±4,15 (n=21) 35,9±7,27(n=8) 15 şi mai sus ND 2,0±0,35 (n=36) 9,0±1,20 (n=33) 17,2±1,99(n=12)

În cazul în care la copiii de 1-5 ani, ND este mai mare de 48,5 se diagnostichează forma

decompensată a amigdalitei cronice, iar când este mai mic - cea compensată. Dacă la copiii de

6-10 ani, ND este mai mare de 46,2 se diagnostichează forma decompensată, iar când este mai

mic – forma compensată. Dacă la copiii de 11-14 ani, ND este mai mare de 35,9, se

diagnostichează forma decompensată, iar când este mai mic - forma compensată. În caz de ND

mai mare de 17,2 la copiii 15-18 ani, se diagnostichează forma decompensată, la ND mai mic -

forma compensată.

3.6. Metodă de determinare a gradului de intoxicaţie endogenă la copiii cu amigdalită

cronică (Brevet de invenţie 963Y)

Au fost investigaţi 108 copii sănătoşi de diferite vârste şi gen (Lotul I) şi 107 copii de

diferite vârste şi gen, dintre care 29 cu amigdalită cronică compensată (Lotul II), 39 cu

amigdalită cronică decompensată (Lotul III) şi 39 cu amigdalită cronică decompensată

complicată cu patologie reumatoidă (Lotul IV).

Concentraţia CIC (Tabelul 3.16) cu masă moleculară mare (PEG-2,5 %), care manifestă

toxicitate mică, a fost la acelaşi nivel la copiii sănătoşi şi la copiii lotului II, iar la copiii loturilor

III şi IV mai mare comparativ cu cei sănătoşi (р<0,001 în ambele cazuri).

Concentraţia CIC cu masă moleculară medie (PEG-4,2 %), care manifestă toxicitate

medie, a fost la acelaşi nivel la copiii sănătoşi şi la cei din lotul II, iar la copiii din loturile III şi

IV mai mare comparativ cu cei sănătoşi (р<0,05 şi corespunzător р<0,001). Cea mai mică

concentraţie a acestor CIC a fost la copiii din lotul II. Mai mare, însă nesemnificativ,

29

comparativ cu lotul II, a fost la copiii din lotul III, şi semnificativ mai mare comparativ cu

loturile II şi III s-a constatat în lotul IV (р<0,001 în ambele cazuri).

Tabelul 3.16. Indicatorii (M±m) investigaţiilor copiilor cu diferite forme de amigdalită cronică Indicii

Sănătoşi Amigdalită

сronică compensată

Amigdalită сronică

decompensată

Amigdalită cronică

decompensată complicată

cu patologie reumotoidă Lotul I Lotul II Lotul III Lotul IV CIC(PEG-2,5%) (un. conv.)

6,3±0,33 8,0±1,08◊○ 18,3±1,42□ 27,4±1,03□●

CIC(PEG-4,2%) (un. conv.)

27,3±2,69 31,6±3,13◊ 36,0±2,43□ 58,4±1,61□●

CIC(PEG-8,0%) (un. conv.)

121±3,2 190±17,8□◊○ 408±25,2□ 559±16,3□●

CТT (un. conv. ) 2,82±0,276◊○ 5,04±0,298 5,77±0,153● Notă: □ – diferenţă semnificativă între sănătoşi şi bolnavi;○ – diferenţă semnificativă între

loturile II şi III; ◊ - diferenţă semnificativă între loturile II şi IV;● - diferenţă semnificativă între

loturile III şi IV.

Nivelurile CIC cu masă moleculară mică (PEG-8 %) şi cu toxicitate înaltă, la copiii

loturilor II, III şi IV au fost mai înalte decât la cei sănătoşi (р<0,001 corespunzător). Cea mai

mică concentraţie a acestor CIC a fost la copiii din lotul II, mai mare comparativ cu lotul II a

fost la cei din lotul III (р<0,001) şi semnificativ mai mare la copiii din lotul IV comparativ cu

cei din loturile II şi III (р<0,001 în ambele cazuri).

Astfel la bolnavii mai gravi (loturile III şi IV) s-a constatat majorarea concentraţiei celor

trei fracţii de complexe imune circulante, dovadă a unei intoxicaţii mai severe la aceşti bolnavi.

Nivelurile complexelor imune circulante сu masă moleculară medie (PEG-4,2 %) şi

toxicitate moderată valorile CTT (coeficientul total de toxicitate) se modificau în paralel, adică

s-au înregistrat diferenţe semnificative între loturile II şi IV (р<0,001) şi între III şi IV

(р<0,001).

Deosebirile dintre cele trei loturi de bolnavi după cantitatea complexelor imune circulante

сu masă moleculară mică (PEG-8 %) şi cu masă moleculară mare (PEG-2,5 %) erau statistic

veridice, după coeficientul total de toxicitate, diferenţe semnificative s-au determinat între

loturile II şi III (р<0,001), şi între II şi IV (р<0,001). Între loturile III şi IV modificări

semnificative nu s-au determinat.

Coeficientul total de toxicitate a fost diferit semnificativ între loturile II şi III (р<0,001), II

şi IV (р<0,001), şi III şi IV (р<0,05).

Astfel s-a demonstrat că la copii mai grav bolnavi (loturile III şi IV), conform

coeficientului total de toxicitate se apreciază o creştere semnificativă a concentraţiei celor trei

30

fracţii de complexe imune circulante, dovadă a unei intoxicaţii endogene mai severe la aceşti

bolnavi.

4. TRATAMENTUL AMIGDALITEI CRONICE LA COPII

4.1. Caracteristica clinico-imunologică a eficienţei tratamentului conservator complex cu

imunostimulare locală (cu celule mononucleare autologe) al amigdalitei cronice

compensate la copii

În prezent, o direcţie prioritară în studierea tratamentului amigdalitei cronice la copii este

considerată imunomodularea locală. Avantajele utilizării celulelor autologe sunt evidente: lipsa

conflictului imun, reducerea la minim a riscului de transmitere a maladiilor hemotransmisibile,

scurtarea duratei programelor de tratament şi, nu mai puţin important, lipsa problemelor de

ordin bioetic.

Studiul a inclus 64 de copii cu amigdalită cronică compensată care, în funcţie de tipul

tratamentului, au fost repartizaţi în două loturi de studiu egale. Lotul I de studiu, constituit din

32 de copii cu amigdalită cronică compensată, a beneficiat de tratament standard, suplimentat cu

aplicarea locală de celule mononucleare autologe. Lotul II, constituit din 32 de copii similari, a

beneficiat doar de tratament standardizat. Din lotul total de pacienţi, cercetărilor clinico-

imunologice au fost supuşi câte 22 copii din fiecare lot.

Tratamentul terapeutic standardizat a inclus: înlăturarea focarului de infecţie din

amigdalele palatine prin spălarea lacunelor amigdaliene cu soluţie de nitrofuran 1:5000,

badijonarea suprafeţei amigdalelor palatine cu soluţie Lugol, administrarea per os a

desensibilizantului difenhidramină şi a unui complex de vitamine.

Tratamentul imunomodulator local s-a efectuat prin infiltrarea în spaţiul periamigdalian a

celulelor mononucleare autologe activate, provenite din sângele venos al pacientului. Acestea

au fost separate din eşantionul de sânge şi apoi activate printr-o tehnologie originală, elaborată

în Laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare al IP USMF „Nicolae Testemiţanu”

(separare în gradient de concentraţie cu centrifugare, apoi cultivare pe mediu nutritiv special, timp

de 5 zile, într-un incubator cu CO2).

Analiza modificărilor survenite în expresia intoxicaţiei endogene a demonstrat că până la

tratament indicii acestei stări au fost la acelaşi nivel. Nivelurile CIC (PEG-2,5 %; PEG-4,2 %;

PEG-8,0 %) la copiii lotului I au descrescut post-tratament. La copiii lotului II s-a observat doar

o tendinţă de diminuare a acestora (Тabelul 4.1).

31

Тabelul 4.1. Nivelurile CIC în loturile de studiu până şi după tratament

Indicii

Lotul I (tratament standard + celule mononucleare autologe), n=22

Lotul II (tratament standard), n= 22

Până la tratament

După tratament

Până la tratament

După tratament

CIC CIC(PEG-2,5%) (u.d.o) 10,5±1,32 6,7±0,92■ 11,1±1,36 10,0±0,83● CIC CIC(PEG-4,2%) (u.d.o) 27,1±2,77 19,2±1,51■ 31,8±3,19 30,4±2,13● CIC CIC(PEG-8,0%) (u.d.o) 249±21,4 189±20,1■ 274±31,7 266±20,4●

Notă: Diferenţe statistic semnificative între loturile: ● – I şi II după tratament; ■ – între

indicii lotului I până şi după tratament.

IgE după tratament a scăzut la copiii lotului I (p<0,01), la cei din lotul II observându-se

doar o tendinţă de descreştere a acestui indice. Indicele de imunoreglare determinat din raportul

CD4/CD8 în dinamica tratamentului - fără deosebiri între loturi. ANA-combi în urma

tratamentului şi-a diminuat nivelurile. Totuşi, la copiii lotului II ANA-combi a rămas unul mai

înalt comparativ cu cei din lotul I (p<0,05).

Sensibilizarea celulară specifică la antigenii streptococici, stafilococici, pneumococici

până la tratament a avut niveluri aproape identice în ambele loturi de copii. În dinamica

tratamentului, sensibilizarea limfocitelor T la antigenii streptococici, stafilococici,

pneumococici şi-a diminuat nivelul doar la copiii lotului I.

Numărul total al limfocitelor în ambele loturi de studiu până la tratament a fost

aproximativ acelaşi. În dinamica tratamentului, nivelul lor s-a majorat la copiii din ambele

loturi, mai semnificativ, însă la cei din lotul I. La fel şi activitatea funcţională a limfocitelor

(TTBL+PHA) a avut aproximativ aceleaşi niveluri până la tratament în ambelor loturi. După

tratament, la copiii lotului I acest indice s-a majorat (p<0,001), iar la cei din lotul II s-a observat

doar o tendinţă de creştere a activităţii funcţionale a limfocitelor T.

Subpopulaţiile limfocitare T (CD3) au avut aproximativ niveluri egale la copiii ambelor

loturi până la tratament, crescând doar în dinamica tratamentului complex aplicat la cei din

lotul I (p<0,01), la care s-a observat şi o micşorare a nivelurilor subpopulaţiilor T helperi (CD4)

şi T supresori (CD8).

Limfocitel B (CD20), până la tratament au înregistrat aproximativ aceleaşi niveluri în

ambele loturi şi după tratament s-au micşorat doar în lotul I (p<0,01). La copiii lotului II, post-

tratament nivelul limfocitelor CD20 a prezentat o tendinţă de creştere şi a fost mai înalt decât

cotele valorice în lotul I (p<0,001). Titrele IgG post-tratament s-au micşorat doar la copiii

lotului I (p<0,05).

Titrele citokinei proinflamatoare TNF-α, fără deosebiri concludente până la tratament

între loturile de studiu, post-tratament au scăzut statistic numai la copiii lotului I (p<0,05).

Pentru copiii lotului II au fost caracteristice doar tendinţe de diminuare a titrelor acestei citokine

proinflamatoare. O evoluţie terapeutică asemănătoare s-a înregistrat şi în cazul IL-8. Cu titrele

32

fără deosebiri veridice între loturi până la tratament, în dinamică IL-8 a descrescut doar la copiii

lotului I (p<0,01). Titrul citokinei proinflamatoare - IL-1β, la fel, fără deosebiri veridice în

loturile de studiu până la tratament, după tratament a scăzut numai la copiii lotului I (p<0,05),

iar la cei din lotul II, a continuat să crească. Citokina antiinflamatoare IL-4 până la tratament a

avut niveluri aproape identice în ambele loturi de studiu. După tratament, concentraţiile IL-4 s-

au mărit în lotul I (p<0,001), în comparaţie cu lotul II (p<0,05) (Тabelul 4.2).

Тabelul 4.2. Titrele unor citokine în loturile de studiu până şi după tratament

Indicii Lotul I (tratament standard + celule

mononucleare autologe), n=22 Lotul II

(tratament standard), n= 22 Până la tratament După tratament Până la tratament După tratament

TNF-α (pg/ml) 1,8±0,23 1,2±0,13■ 1,9±0,26 1,4±0,17 IL-8 (pg/ml) 114±22,6 46±10,0■ 138±32,6 107±25,7● IL-1β (ng/ml) 140±38,7 51±14,6■ 152±40,5 198±28,5 IL-4 (pg/ml) 12,2±1,93 22,8±1,85■ 10,9±1,89 16,5±1,93□●

Notă: Diferenţe statistic semnificative dintre loturile: ○ – I şi II până la tratament; ● – I şi II

după tratament; ■ – între indicii lotului I până şi după tratament; □ – între indicii lotului II

până şi după tratament.

Numărul infecţiilor respiratorii acute (IRA) pe parcursul anului în ambele loturi de copii,

până la indicarea tratamentului, a fost aproximativ egal.

După efectuarea tratamentului conservator complex copiilor din lotul I, numărul IRA pe

parcursul unui an a scăzut (p<0,001). O evoluţie clinică pozitivă în catamneză s-a apreciat la

toţi copiii acestui lot, fiind caracterizată prin: micşorarea în volum a amigdalelor palatine şi

lipsa maselor cazeoase în lacune, scăderea numărului de IRA până la 1-2 cazuri pe parcursul

unui an. În lotul II, de asemenea a scăzut numărul de IRA, dar nu aşa semnificativ ca în lotul I.

Ca rezultat, numărul de IRA după tratamentul efectuat a rămas mai înalt la copiii lotului I,

comparativ cu cei din lotul I (p<0,001) (Tabelul 4.3).

Tabelul 4.3. Numărul infecţiilor respiratorii acute ale căilor respiratorii superioare şi

administrării antibioticelor pe parcursul anilor

Indicii Lotul I (tratament standard+celule

mononucleare autologe), n=32 Lotul II (tratament standard),

n= 32 Până la tratament După tratament Până la ratament După tratament

Pe parcursul primului an după tratament IRA (c.a.) 7,8±0,24 1,2±0,24■ 7,4±0,25 3,6±0,27□● Antibioterapie (c.a.) 5,8±0,22 0,5±0,15■ 5,1±0,19 2,4±0,27□●

Pe parcursul anului doi după tratament Lotul I(tratament standard+celule

mononucleare autologe), n=28 Lotul II(tratament standard),

n= 28 IRA (c.a.) 7,8±0,24 0,9±0,03■ 7,4±0,25 3,9±0,21□● Antibioterapie (c.a.) 5,8±0,22 0,3±0,09■ 5,1±0,19 2,7±0,30□● Notă: (c.a.) - cazuri pe parcursul unui an. Diferenţe statistic semnificative între loturile: ● –I şi

II după tratament; ■ – între indicii lotului I până şi după tratament; □ – între indicii lotului II

până şi după tratament.

33

După efectuarea tratamentului, numărul de antibioterapii a scăzut în ambele loturi de copii

(p<0,001). Totuşi, numărul de indicaţii a antibioterapiei la copiii din lotul II a fost mai mare în

comparaţie cu lotul I (p<0,001).

Pe parcursul anului doi după tratament, numărul de IRA şi antibioterapii a continuat să

scadă la copiii lotului I, mărindu-se neesenţial la copiii lotului II.

4.2. Vaccinoterapia în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice compensate

la copii

Studiul clinic a inclus 68 de copii cu amigdalită cronică compensată care, în funcţie de

tipul tratamentului, au fost repartizaţi în două loturi de studiu: lotul de bază - 34 copii cu

amigdalită cronică supuşi tratamentului imunomodulator cu vaccinul „SynflorixTM

” concomitent

cu terapia conservatoare standard; lotul de control - 34 copii cu amigdalită cronică trataţi

ambulator conform schemei terapeutice standard. Cercetărilor clinico-imunologice au fost

supuşi câte 24 copii din fiecare lot.

Vaccinul „SynflorixTM

”, care în 1 doză de 0,5 ml conţine 10 serotipuri de polizaharidă

pneumococică, s-a administrat intramuscular, în muşchiul deltoid al braţului copilului, într-o

singură doză.

Nivelurile CIC (PEG-8,0 %) după tratament au descrescut veridic numai la copiii lotului

de bază (p<0,01), la cei din lotul de control înregistrându-se doar o tendinţă de diminuare a

acestui indice (Тabelul 4.4).

Тabelul 4.4. Nivelurile CIC în loturile de studiu până şi după tratament

Indicii Lotul de bază, n=24 Lotul de control, n= 24

Până la tratament

După tratament

Până la tratament

După tratament

CIC (PEG-2,5%) (u.d.o.) 13,6±1,78 7,2±1,06■ 10,1±1,19 7,5±0,87 CIC (PEG-4,2%) (u.d.o.) 34,2±3,04 22,8±1,58■ 28,5±2,18 21,6±1,92□● CIC (PEG-8,0%) (u.d.o.) 290±27,0 187±16,2■ 243±32,6 196±20,6

Notă: Diferenţe statistic semnificative între: ● – lotul de bază şi lotul de control după

tratament; ■ – între indicii lotului de bază până şi după tratament; □ – între indicii lotului de

control până şi după tratament.

AHTC în dinamica tratamentului s-a intensificat, cu un nivel mult mai accentuat în lotul

de bază (p<0,001), decât în lotul de control (p<0,01). Post-tratament, nivelul AHTC a rămas

veridic mai înalt la copiii lotului de bază, comparativ cu copiii lotului de control (p<0,05).

AN, de asemenea au avut până la tratament titre aproape identice în ambele loturi. În

dinamica tratamentului, acestea au crescut în ambele loturi, însă, în lotul de bază gradul de

autenticitate pentru creşterea produsă a fost unul mai înalt (p<0,01), decât în lotul de control

(p<0,05).

34

În cazul VSH, până la tratament nivelurile au fost identice în ambele loturi. În dinamica

tratamentului nivelurile VSH s-au diminuat, mai accentuat în lotul de bază (p<0,01) comparativ

cu lotul de control (p<0,05).

Nivelurile ANAcombi în dinamica tratamentului s-au micşorat în ambele loturi de copii,

descreşterea fiind mai accentuată la copiii lotului de bază (p<0,001), comparativ cu copiii

lotului de control (p<0,05). În lotul de control, titrele ANAcombi şi după tratament au continuat

să prezinte niveluri înalte (p<0,05) faţă de copiii lotului de bază.

Nivelurile ASL-O, care nu s-au deosebit în loturile de studiu până la tratament, după

tratament au crescut doar în lotul de bază (p<0,05). La copiii lotului de control, ASL-O a

prezentat doar o tendinţă de creştere, păstrând post-tratament titre mai scăzute (p<0,01).

Sensibilizarea limfocitelor T la antigenii streptococului în dinamica tratamentului a

crescut la copiii lotului de bază (p<0,05). La copiii lotului de control acest indice a avut în

dinamică o tendinţă de descreştere, continuând şi după tratament să prezinte niveluri mai

scăzute decât la copiii lotului de bază (p<0,001).

Analiza unor componente ale reţelei citokinice în loturile de studiu demonstrează că titrele

citokinei proinflamatoare TNF-α nu s-au deosebit în loturile de studiu până la tratament, după

tratament reducându-se mai accentuat în lotul de bază (p<0,001), comparativ cu lotul de control

(p<0,05). Astfel, post-tratament, titrele citokinei proinflamatoare TNF-α au fost mai scăzute în

lotul de bază, decât în lotul de control (p<0,05).

Nivelurile citokinei proinflamatoare IL-8 în dinamica tratamentului s-au micşorat

substanţial la copiii lotului de bază (p<0,001), comparativ cu cei din lotul de control (p<0,05).

Dinamica a fost una similară şi pentru citokina proinflamatoare IL-1β. Fără deosebiri până

la tratament, în dinamica tratamentului IL-1β şi-a redus mult mai substanţial nivelul în lotul de

bază (p<0,001), comparativ cu lotul de control (p<0,05).

Titrele citokinei antiinflamatoare IL-4, apropiate în loturile de studiu până la tratament, în

dinamica tratamentului au crescut veridic, gradul de autenticitate fiind mai înalt în lotul de bază

(p<0,01), decât în cel de control (p<0,05).

În lotul de bază, după efectuarea tratamentului conservator complex cu aplicarea

vaccinoterapiei, numărul IRA pe parcursul unui an a scăzut (p<0,001). În lotul de control, după

tratamentul efectuat numărul de IRA de asemenea a scăzut, dar nu la fel de semnificativ ca în

lotul de bază. După tratamentul efectuat, numărul de IRA a rămas veridic mai înalt la copiii

lotului de control, comparativ cu cei din lotul de bază (p<0,001).

După efectuarea tratamentului, numărul de antibioterapii prescrise a scăzut în ambele

loturi (p<0,001), totuşi în lotul de control fiind mai mare în comparaţie cu lotul de bază

(p<0,01).

35

Pe parcursul anului doi după tratament, numărul de IRA şi antibioterapii a continuat s-ă

scadă la copiii lotului I şi a rămas la acelaşi nivel la copiii lotului II.

4.3. Preparatul BioR în tratamentul complex al amigdalitei cronice compensate la copii

Studiul clinic a inclus 102 de copii cu amigdalită cronică compensată. În funcţie de tipul

tratamentului aplicat, copiii au fost divizaţi în două loturi: 51 de copii cu amigdalită cronică

compensată şi decompensată cărora le-a fost aplicat tratament terapeutic standard în complex

cu preparatul imunomodulator BioR (lotul I) şi 51 de copii cu amigdalită cronică compensată şi

decompensată care au primit tratament standard (lotul II). Din lotul total de pacienţi, cercetărilor

clinico-imunologice au fost supuşi câte 29 copii din ambele loturi de cercetare.

Preparatul imunomodulator BioR s-a administrat per os dimineaţa, în comprimate a câte

5 mg, 10 zile.

CIC (PEG-8,0 %) cu masă moleculară mică şi cea mai mare toxicitate, în dinamica

tratamentului s-au micşorat mai expresiv la copiii lotului I (p<0,01), la lotul II înregistrându-se

doar o tendinţă de diminuare a nivelului acestora.

IgE până la tratament nu s-a deosebit în loturile de studiu, iar în dinamica tratamentului a

scăzut doar în lotul I (p<0,01), în lotul II fiind observată doar o tendinţă de scădere a nivelului

acestui indice.

ANAcombi au avut până la tratament aproximativ aceleaşi şi fără deosebiri niveluri între

loturi. În dinamica tratamentului s-a observat o descreştere a ANAcombi, cu un nivel mai înalt

la copiii din lotul I (p<0,001), comparativ cu cei din lotul II (p<0,05).

Sensibilizarea limfocitelor T la antigenii streptococici în dinamica tratamentului s-a

diminuat în ambele loturi de studiu, atingând nivelul veridicităţii doar la copiii lotului I

(p<0,05).

Citokina proinflamatoare TNF-α, fără deosebiri până la tratament în loturile de studiu, în

evoluţia tratamentului şi-a diminuat titrul atât în lotul I (p<0,001), cât şi în lotul II (p<0,05).

Descreşterea acestui indice a fost una mai accentuată la copiii lotului I, la copiii lotului II

continuând şi după tratament să fie la un nivel mai înalt decât la cei din lotul I (p<0,001).

Citokina proinflamatoare IL-8 până la tratament fără deosebiri între loturile de studiu. După

tratament, titrul acestei citokine a descrescut în lotul I (p<0,001), în lotul II observându-se doar

o tendinţă de diminuare. Citokina proinflamatoare IL-1β, fără deosebiri între loturi până la

tratament, în evoluţia tratamentului a descrescut numai la copiii lotului I (p<0,001), pentru lotul

II fiind caracteristică doar o tendinţă de descreştere. Citokina antiinflamatoare IL-4, cu titre

apropiate până la tratament în loturile de studiu, pe durata tratamentului a crescut, gradul de

creştere fiind totuşi mai înalt în lotul I (p<0,001), comparativ cu lotul II (p<0,01).

36

După efectuarea tratamentului conservator complex al copiilor din lotul I, numărul IRA

pe parcursul unui an a scăzut veridic (p<0,001). Dinamică clinică pozitivă în catamneză s-a

apreciat la toţi copiii, manifestată prin: micşorarea în volum a amigdalelor palatine şi lipsa

maselor cazeoase în lacunele amigdaliene, scăderea numărului de IRA până la 1-2 cazuri pe

parcursul unui an, fără necesitatea indicării antibioterapiei. La 3 copii numărul de IRA s-a

micşorat până la 4-5 ori pe parcursul anului, cu indicarea antibioterapiei în 2 cazuri de boală.

După tratamentul copiilor din lotul II, numărul de IRA a scăzut veridic, dar nu aşa de

semnificativ ca în lotul I (p<0,001).

Pe parcursul anului doi după tratament, numărul de IRA şi de antibioterapii a continuat să

scadă la copiii lotului I şi a rămas la acelaşi nivel la copiii lotului II.

4.4. Schimbările reactivităţii imunologice după amigdalectomie la copiii cu amigdalită

cronică decompensată

Deseori, după stabilirea diagnosticului de amigdalită cronică decompensată, la insistenţa

părinţilor, care din diferite motive refuză tratamentul chirurgical, se indică tratament

conservator. Consecinţele neefectuării la timp a amigdalectomiei pot fi nefavorabile din punct

de vedere a posibilelor complicaţii locale şi sistemice.

Scopul cercetării imunologice, expuse în acest compartiment a fost de a efectua analiza

comparată a schimbărilor reactivităţii imunologice după tratamentul chirurgical şi conservator la

copiii cu amigdalită cronică decompensată.

În studiu au fost incluşi 60 de copii cu amigdalită cronică decompensată. În funcţie de

metoda de tratament, pacienţii au fost împărţiţi în două loturi: 30 de pacienţi cu amigdalită

cronică decompensată (lotul I) trataţi prin metoda chirurgicală, şi 30 de pacienţi cu amigdalită

cronică decompensată (lotul II) care au refuzat sau au amânat intervenţia chirurgicală pe un

termen nedeterminat. Pacienţii din lotul II s-au aflat la evidenţa medicului de familie şi au urmat

un tratament conservator tradiţional ambulatoriu. Investigaţiile imunologice s-au efectuat până

şi după 3 luni de la tratament.

Nivelurile CIC (PEG-8,0 %; PEG-2,5 %) la copiii lotului I au descrescut veridic post-

tratament. La copiii lotului II s-a observat doar o tendinţă de diminuare a acestor niveluri.

Nivelurile ASL-O până la tratament nu s-au în ambele loturi de studiu, după tratament

acestea s-au micşorat în ambele loturi, cu un grad de autenticitate mai înalt la copiii lotului I

(p<0,001), decât la cei din lotul II (p<0,05), la care ASL-O a rămas şi post-tratament mai înaltă,

comparativ cu lotul I (p<0,05).

Nivelurile înalte ale PCR şi FR în dinamica tratamentului s-au diminuat la copiii lotului I

(p<0,01 şi p<0,05, corespunzător), iar la copiii lotului II modificările înregistrate nu au atins

nivelul de veridicitate statistică.

37

Sensibilizarea celulară specifică la antigenii bacterieni (streptococ, stafilococ, pneumococ)

până la tratament în ambele loturi de studiu a avut niveluri aproape identice. În dinamica

tratamentului aplicat, sensibilizarea limfocitelor T la antigenii streptococului, stafilococului şi

pneumococului şi-a diminuat veridic nivelurile doar la copiii lotului I.

În dinamica tratamentului, citokina proinflamatoare TNF-α şi-a diminuat concludent

nivelurile atât în lotul I (p<0,001), cât şi în lotul II (p<0,05). Descreşterea acestui indice a fost

mai accentuată în lotul I.

Titrele citokinei proinflamatoare IL-8, în dinamica tratamentelor aplicate, la fel au

descrescut în ambele loturi de studiu (p<0,001 pentru lotul I; p<0,05 pentru lotul II), în lotul II

mai puţin accentuat. O dinamică similară s-a înregistrat şi pentru citokina proinflamatoare IL-

1β, care în lotul I şi-a micşorat mai accentuat titrele, comparativ cu lotul II (p<0,01; p<0,05

respectiv). Citokina antiinflamatoare IL-4 până la tratament a avut titre apropiate în ambele

loturi de studiu. Post-tratament, conţinutul această citokină s-a majorat concludent în ambele

loturi de studiu, prezentând un nivel mai înalt în lotul I (p<0,01), comparativ cu lotul II

(p<0,05).

5. CARACTERISTICA MORFOPATOLOGICĂ ŞI IMUNOHISTOCHIMICĂ A

AMIGDALELOR PALATINE ÎN AMIGDALITA CRONICĂ LA COPII

Încercările de a formula diagnosticul amigdalitei cronice, atât din punct de vedere clinic,

cât şi patomorfologic, întâmpină anumite dificultăţi, deoarece unele semne, pe care se bazează

diagnosticul, pot fi depistate nu doar în hiperplazia amigdaliană sau în cronicizarea procesului

inflamator în ele, dar şi la amigdalele sănătoase. În afară de aceasta, patologia amigdaliană se

dezvoltă etapizat, uneori pe parcursul mai multor ani, ce nu se manifestă vădit prin

simptomatică locală sau generală.

În această ordine de idei, scopul cercetării noastre a fost determinarea particularităţilor

patomorfologice şi imunohistochimice a amigdalelor palatine în normă convenţională şi în

evoluţia diferitor forme de amigdalită cronică la copii.

Studiului imunohistochimic au fost supuse probele tisulare prelevate din amigdale palatine

de la 9 pacienţi a lotului de control (normă convenţională), 41 copii cu amigdalită cronică dintre

care 21 pacienţii cu amigdalită cronică compensată şi 20 pacienţi cu forma decompensată,

ultima fiind subdivizată în două forme: fără complicaţii la distanţă (n=10) şi cu complicaţii

reumatoide (n=10).

Având în vedere particularităţile structurale anatomo-histologice ale amigdalelor palatine

ca organ limfoepitelial, infectarea lor are loc la nivelul criptelor cu o ulterioară reacţie

imunologică asupra ţesutului limfoid, în calitate de reper de studiu au servit zonele: centrul

38

germinativ al nodulului limfatic, coroana centrului germinativ, epiteliul criptei şi epiteliul

tapetat.

În metodele imunohistochimice utilizate s-au folosit anticorpii CD3, CD4, CD8, CD20cy,

CD56, CD68, Plasma cell. Investigaţiile morfologice şi imunohistochimice s-au efectuat la

Сatedra de histologie, citologie şi embriologie a IP USMF “Nicolae Testemiţanu”.

Metodele de cercetare ale imunităţii locale au inclus determinarea în centrul germinativ al

nodulului limfoid al amigdalelor palatine a următorilor indici: e-ARN - acid ribonucleic

extracelular şi RLO - radical liber de oxygen. Investigaţiile s-au realizat în colaborare cu

Departametnul Biologie Moleculară şi Structurală al Institutului Max-Planck de Cercetare a

Inimii şi Plămânului (Bad-Nauheim, Germania).

5.1. Evaluarea particularităţilor morfopatologice ale amigdalelor palatine în amigdalita

cronică la copii

Morfologic, în lotul de control, amigdalele palatine sunt acoperite de un epiteliu stratificat

pavimentos nekeratinizat, de obicei neinfiltrat cu limfocite, cât şi prezenţa aceluiaşi epiteliu, dar

de caracter infiltrativ la nivelul criptelor. Epiteliu de cele mai dese ori manifesta caracter

continuu, clar cu definitivarea stratificării epiteliului. La nivelul criptelor cu lumen lărgit se

determinau celule epiteliale descuamate şi detrit limfo-polimorfocelular. Epiteliul criptei, cât şi

de tapetare era bine definit de lama proprie a mucoasei formată din ţesut conjunctiv fibros lax,

cu vase sanguine. Parenchimul lamei proprii a mucoasei este organizat sub formă de foliculi

limfoizi (zone antigen B-dependente), preponderent de tip secundar, cu limfocite de talie înaltă

în centrul reactiv bine exprimat. Adiacent, se determină ţesutul limfoid difuz organizat peri- şi

interfolicular (zone antigen T-dependente) într-o stromă citofibrilară. Amigdalele conţin o

capsulă din ţesut conjunctiv fibros dens dezordonat, ce o delimitează de submucoasa proprio-

zisă. La nivelul submucoasei se determină vase sanguine şi limfatice, nervi, cât şi porţiunile

secretorii terminale ale glandelor minore salivare, de tip mucos, secretul cărora este eliminat la

suprafaţa epiteliului amigdalelor. Exterior de submucoasă, se amplasează ţesutul muscular striat

scheletal, analog al tunicii musculare. Concomitent, amigdalele palatine la suprafaţă sunt

acoperite de epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat.

În baza studiului efectuat în eşantionul copiilor cu amigdalită cronică sau determinat

diverse modificări morfopatologice ce caracterizează formele clinice evolutive ale amigdalitei,

(Tabelul 5.1).

Conform rezultatelor noastre, amigdalita cronică la copii se caracterizează prin diferite

forme morfopatologice cu predominarea formei atrofice şi celei subatrofice. În amigdalita

cronică atrofică lacunar parenchimatoasă predomina forma compensată (52,4%). Forma

decompensată a fost stabilită în 25% cazuri.

39

Tabelul 5.1. Formele clinice evolutive ale amigdalitei cronice la copii

5.2. Caracteristica imunohistochimică a imunităţii celulare în amigdalita cronică

compensată până şi după tratamentul conservator complex cu aplicarea imunostimulării

locale (celule mononucleare autologe)

Densitatea limfocitelor СD3+ în CG al nodulului limfoid amigdalian a fost până la

tratament aproximativ aceeaşi în ambele loturi, dar mai mică comparativ cu lotul de control

(p<0,01 pentru ambele loturi). După tratament, la copiii lotului I (supuşi terapiei cu celule

mononucleare autologe) s-a observat creşterea densităţii de limfocite СD3+ în CG al nodulului

limfoid (p<0,01), atingând limitele lotului de control. Post-tratament, la copiii lotului I, s-a

observat o tendinţă către normalizarea densităţi limfocitelor СD4+, mărirea densităţii

limfocitelor CD8+ (p<0,01) la copiii din ambele loturi. Post terapie cu imunostimulare locală,

raportul CD4+/CD8+ la copiii lotului I s-a micşorat de 1,8 ori, iar la copiii lotului II de cercetare

– de 1,2 ori (Tabelul 5.2).

Tabelul 5.2. Nivelurile de densitate a unor indici ai imunităţii celulare în CG al nodulului

limfoid amigdalian în caz de amigdalită cronică compensată, până şi după terapia cu imunostimulare locală

Indicii

Lotul de control

(amigdale neafectate inflamator,

(n=9)

Lotul I (copii cu amigdalită cronică

compensată trataţi prin metoda de

imunostimulare locală, n=10)

Lotul II (copii cu amigdalită cronică

compensată trataţi prin

metoda tradiţională, n=11) Până la

tratament După

tratament Până la

tratament După

tratament СD3

+ 542±25,5 409±38,2◊ 524±6,4■ 421±19,4◊ 423±12.5

CD4+ 444±37,0 453±19,9 448±3,9 379±10,9◊● 402±19.5 CD8+ 59±13,5 21±1,6◊ 38±5,5■ 15±0,4◊● 20±0.5□ CD4+/CD8+ 7,5 21,6 11,8 25,3 20,1

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● –între loturile I şi II până la tratament;■ – între

indicii lotului I de studiu până şi după tratament; □ – între indicii lotului II de studiu până şi

după tratament; ◊ - între lotul de control şi bolnavi până la tratament.

Formele patomorfologice

intranozologice

Amigdalită cronică (n=41) Compensată (n=21)

Decompensată (n=20) Fără complicaţii la

distanţă n=10 Cu complicaţii la

distanţă n=10 Amigdalită cronică hipertrofică

folicular-lacunară parenchimatoasă 1

Amigdalită cronică subatrofică lacunar-parenchimatoasă

4 7 1

Amigdalită cronică subatrofică lacunar-chistică parenchimatoasă

5 1 5

Amigdalită cronică atrofică lacunar-parenchimatoasă

11 2 3

Amigdalită cronică atrofică lacunar-chistică parenchimatoasă

1

40

Densitatea limfocitelor CD3+ în partea periferică a nodulului limfoid a fost până la

tratament aproximativ acelaşi în ambele loturi de studiu. Post tratament, la copiii lotului I s-a

determinat o creştere a densităţii de limfocite CD3+ (p<0,01) şi СD4+ (p<0,01) comparativ cu

lotul II de copii, la care a fost caracteristică o descreştere a densităţii de limfocite СD4+

(p<0,01).

Densităţile limfocitelor СD3+ şi CD4+ din epiteliul criptal a fost până la tratament

aproximativ aceleaşi în ambele loturi de cercetare. Aceşti indici au fost statistic concludent mai

mari în comparaţie cu lotul de control în ambele loturi de copii (p<0,01; p<0,001

corespunzător). După tratament, la copiii din lotul I s-a determinat o creştere a densităii

limfocitelor CD3+ şi o tendinţă de creştere a subpopulaţiei celulelor CD4+, s-a produs o creştere

(în direcţia normalizării) a conţinutului de limfocite СD8+, pe când la copiii din lotul II s-a

observat doar o tendinţă de creştere a acestor indici. Raportul CD4+/CD8+ la copiii ambelor

loturi a fost până la tratament aproximativ acelaşi şi mai înalt ca în lotul de control. În dinamica

tratamentului, raportul CD4+/CD8+ s-a modificat în direcţia normalizării în lotul I, comparativ

cu lotul de control, iar la copiii lotului II de studiu în dinamică practic nu s-a schimbat.

5.3. Aprecierea imunohistochimică a imunităţii umorale în amigdalită cronică

compensată până şi după tratamentul conservator complex cu aplicarea imunostimulării

locale

Densitatea limfocitelor СD20+ în CG al nodulului limfoid atât în lotul de control, cât şi

în ambele loturi de studiu până şi după tratament a fost unul foarte mare şi nu a putut fi

cuantificat (predominare în tot câmpul de vedere) (Tabelul 5.3).

Tabelul 5.3. Nivelurile de densitate a unor indici ai imunităţii umorale în CG al nodulului limfoid amigdalian în caz de amigdalită cronică compensată până şi după terapia cu

autostimulare locală

Indicii

Lotul de control

(amigdale neafectate inflamator,

(n=9)


compensată trataţi prin metoda

de imunostimulare locală,

(n=10)

Lotul II (copii cu amigdalită cronică

compensată trataţi prin metoda

tradiţională, (n=11)

Până la

tratament După

tratament Până la

tratament După

tratament СD20cy + Predominare

în tot câmpul

de vedere

Predominare în tot câmpul

de vedere


de vedere


de vedere


de vedere Plasmacell 255±10,4 142±12,5◊ 123±8,2 122±5,4◊ 98±4,7

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● –între loturile I şi II până la tratament;■ – între


după tratament; ◊ - între lotul de control şi bolnavi.

41

Conţinutul celulelor plasmatice în CG al nodulului limfoid a fost până la tratament

aproximativ acelaşi în ambele loturi, şi mai mic în comparaţie cu lotul de control (p<0,001 în

ambele cazuri). După tratament, la copiii din lotul I s-a determinat o tendinţă neânsemnată către

descreşterea în continuare a conţinutului de celule plasmatice. La copiii din lotul II de cercetare

această tendinţă a fost una mai pronunţată.

În partea periferică a nodulului limfoid, în dinamica tratamentului, s-a observat o

descreştere nesemnificativă a celulelor plasmatice în lotul I de cercetare. În lotul II, conţinutul

celulelor plasmatice a descrescut (p<0,01).

În dinamica tratamentului, la copiii lotului I densitatea limfocitelor CD20cy+ în epiteliul

criptal a scăzut (p<0,01), pe când la copiii lotului II de cercetare acest indice din contra s-a

majorat (p<0,001). Drept rezultat, după tratament, densitatea limfocitelor CD20cy+ în epiteliul

criptal s-a apropiat în lotul I de nivelurile subiecţilor lotului de control, ceea ce relevă un efect

pozitiv mult mai pronunţat al terapiei cu autostimulare locală (Tabelul 5.4).

Tabelul 5.4. Nivelul de densitate a limfocitelor СD20cy+ în epiteliul criptal amigdalian în caz

de amigdalită cronică până şi după terapia cu imunostimulare locală

Indicii Lotul de control (n=9)

Lotul I (n=10) Lotul II (n=11) Până la

tratament După

tratament Până la

tratament După

tratament СD20cy

+ 589±45,7 622±14,4● 554±16,3■ 446±38,2◊ 662±17,1□ Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II până la tratament; ■ – între


după tratament; ◊ - între lotul de control şi bolnavi

5.4. Caracteristica imunohistochimică a factorilor rezistenţei preimune în amigdalita

cronică compensată până şi după tratamentul conservator complex cu aplicarea

imunostimulării locale

Densitatea celulelor СD56+ în CG al nodulului limfoid amigdalian până la tratament în

ambele loturi de studiu nu s-a deosebit de nivelurile densităţii acestor celule în lotul de control.

În dinamica tratamentului, densitatea celulelor СD56+ în CG al nodulului limfoid s-a majorat

esenţial în lotul I (p<0,001), pe când în lotul II de studiu acest indice s-a micşorat (p<0,05).

Macrofagele CD68+ în CG al nodulului limfoid au avut până la tratament aproximativ

aceleaşi densităţi celulare în ambele loturi de studiu şi care au fost mai scăzute comparativ cu

copiii din lotul de control (p<0,001 în ambele cazuri). În dinamica tratamentului, în lotul I

densitatea celulară DAB+ a crescut, pe când în lotul 2 de cercetare acest indice practic nu s-a

modificat (Tabelul 5.5).

42

Tabelul 5.5. Nivelurile de densitate a unor indici ai rezistenţei preimune în CG al nodulului limfoid în amigdalita cronică compensată, până şi după terapia cu imunostimulare locală

Indicii

Lotul de control (amigdale neafectate

inflamator, (n=9)

Lotul I (copii cu amigdalită

cronică compensată trataţi prin

metoda de imunostimulare locală,

(n=10)

Lotul II (copii cu amigdalită


metoda tradiţională, (n=11)

Până la tratament

După tratament Până la

tratament După tratament

CD56+ 5±1,6 2±0,4● 25±2,0■ 7±1,2 3±0,3□ CD68+ 96±6,0 57±1,5◊ 67±1,1■ 57±1,3◊ 57±1,2

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II până la tratament;■ – între


după tratament; ◊ - între lotul de control şi bolnavi.

Repartizarea celulelor CD+ în CG în ambele loturi sa dovedit a fi solitară dispersă,

omogenă, de o talie uşor mărită în lotul II (Figura 5.1. a,b).

a)

b)

Fig. 5.1. a,b. Expresia celulelor CD68+ în CG, în loturile I (a) şi II (b) după tratament. (x400).

Imunoreacţie anti-CD68, DAB.

Cantitatea e-ARN, în dinamica tratamentului a scăzut în ambele loturi, dar cu mult mai

accentuat în lotul I (p<0,001 şi p<0,05). Cantitatea RLO în dinamica tratamentului, de

asemenea, a scăzut în ambele loturi, însă mai accentuat în lotul I ( p<0,001 şi p<0,05) (Tabelul

5.6).

Tabelul 5.6. Nivelurile de denistate a e-ARN şi RLO în CG al nodulului limfoid în amigdalita cronică compensată, până şi după terapia cu imunostimulare locală

Indicii

Lotul de control (amigdale neafectate inflamator,

(n=9)


compensată trataţi prin metoda de

imunostimulare locală, (n=10)

Lotul II (copii cu amigdalită


metoda tradiţională, (n=11) Până la

tratament După tratament Până la

tratament După tratament

e-ARN 146,6±6,74 83,6±6,30■ 146,5±5,82 114,7±10,00□ RLO 172,0±7,91 114,5±4,44■ 171,8±6,83 137,2±9,03□

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II până la tratament;■ – între


după tratament

43

În Fig. 5.2. a,b şi 5.3. a,b sunt redate expresiile e-ARN şi RLO în CG la copiii lotului I

până şi după tratamentul tradiţional + imunostimularea locală cu celule mononucleare autologe.

a)

b)

Fig. 5.2. a,b Expresia e-ARN în CG, în lotul I de copii până şi după tratamentul tradiţional +

imunostimularea locală cu celule mononucleare autologe. (a) (Intensitatea fluorescenţei=123,34) (b) (Intensitatea fluorescenţei=53,44).

a)

b)

Fig. 5.3. a,b. Expresia RLO în CG, în lotul I de copii până şi după tratamentul tradiţional +

imunostimularea locală cu celule mononucleare autologe. (a) (Intensitatea fluorescenţei=200,28) (b) (Intensitatea fluorescenţei=95,27).

După tratament, la copiii lotului I s-a observat o creştere a densităţii celulelor CD56+

în

partea periferică a nodulului limfoid (p<0,001) (Figura 5.4. a,b). La copiii lotului II, acest indice

nu s-a modificat în dinamica tratamentului. Pentru copiii lotului I a fost caracteristică o creştere

a densităţii macrofagelor CD68+ după tratament (p<0,01). La copii lotului II s-a observat doar o

tendinţă de majorare a densităţii lor.

44

a)

b)

Fig. 5.4. a,b., Expresia celulelor CD56+ în coroana periferică a nodulului limfoid, în lotul I până (a) şi după (b) tratament cu autostimulare locală. (x400). Imunoreacţie anti-CD56, DAB.

În lotul I de copii, la nivelul epiteliului criptal, densitatea celulelor СD56+ în dinamica

tratamentului s-a mărit (p<0,001), pe când la cei din lotul II acest indice s-a micşorat (p<0,01).

La copiii lotului I s-a observat majorarea densitaăţii de macrofage CD68+ în epiteliul criptal. La

copiii lotului II creşterea numărului de macrofage CD68+ nu a fost atât de pronunţată.

5.5. Evaluarea imunohistochimică celulară în amigdalita cronică decompensată cu şi fără

complicaţii reumatoide

Conform studiului efectuat, în amigdalita cronică evoluată în formă decompensată fără

complicaţii la distanţă (lotul I, ACD), densitatea celulelor СD3+ în CG al nodulului limfoid nu

s-a deosebit de cel determinat în amigdalita cronică decompensată complicată cu patologie

reumatoidă (lotul II ACD PR), inclusiv şi faţă de lotul de control. Densitatea limfocitelor СD4+

în CG al nodulului limfoid a fost mai înaltă la copiii lotului I (p<0,01) în comparaţie cu cei din

lotul II. Densitatea limfocitelor СD8+

în CG al nodulului limfoid a fost aproximativ aceeaşi în

ambele loturi de studiu. În comparaţie cu lotul de control, la copiii lotului I densitatea celulelor

T-CD8+ a fost mai scăzută (p<0,05). Raportul CD4+ /CD8+ la copiii din lotul I a prevalat asupra

raportului CD4+ /CD8+ în lotul de control cu mai mult de 2 ori, iar la copiii din lotul II cu mai

puţin de 2 ori (Tabelul 5.7).

Tabelul 5.7. Nivelurile de densitate a unor indici ai imunităţii celulare în CG al nodulului

limfoid în caz de ACD şi ACD PR

Indicii

Lotul de control (amigdale neafectate

inflamator, (n=9)

Lotul I, ACD (copii cu amigdalită cronică

decompensată fără complicaţii

la distanţă, (n=10)

Lotul II, AСD PR (copii cu amigdalită cronică

decompensată complicată cu

patologie reumatoidă), (n=10) СD3+ 542±25,5 539±50,3 492±24,2 CD4+ 444±37,0 563±30,6◊ 453±17,4● CD8+ 59±13,5 29±6,4◊ 34±3,2 CD4+/CD8+ 7,5 19,4 13,3

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi bolnavi

45

Densitatea limfocitelor СD3+ în partea periferică a nodulului limfoid (coroană) în ambele

loturi de studiu a fost aceiaşi, dar cu o tendinţă de creştere în comparaţie cu lotul de control.

Densitatea limfocitelor СD4+ în regiunea coroanei a nodulului limfoid a avut în ambele loturi

aceleaşi valori. În comparaţie cu lotul de control, s-a observat o creştere a densităţii

limfocitelor СD4+ în lotulul II (p<0,05) şi doar o tendinţă de creştere a acestui indice în lotul I.

Limfocitele CD8+ au avut aceleaşi niveluri în ambele loturi, observândus-se doar o tendinţă de

descreştere a densităţii acestora faţă de lotul de control. Raportul CD4+ /CD8+ la copiii lotului I

a fost de 1,7 mai mare decât la copiii lotului de control, iar la copiii din lotul II de 1,9 mai mare.

Densitatea limfocitelor СD3+ în epiteliul criptal, la fel, a fost aceeaşi în ambele loturi. În

comparţie cu densitatea limfocitelor СD3+ în epiteliul criptal al lotului de control, acest indice a

fost mai înalt în lotul I (p<0,01) şi veridic mult mai înalt în lotul II (p<0,001). Nivelurile

limfocitelor СD4+ în ambele loturi de studiu au fost mai înalte în comparaţie cu lotul de control

(p<0,001). Densitatea celulelor СD8+ în epiteliul criptal a fost mai scăzută în lotul I în

comparaţie lotul II (p<0,05). Raportul CD4+/CD8+

în lotul I a fost de 2,5 mai majorat ca la

copiii lotului de control, iar în lotul II – de 2,1 ori mai mare.

5.6. Caracteristica imunohistochimică umorală în amigdalită cronică decompensată cu şi

fără complicaţii reumatoide

Studiul densităţii celulare a limfoctelor B-CD20cy+ în CG în toate loturile a pus în

evidenţă o expresie şi o intensitate accentuată marcată de caracter difuz, fapt ce nu a permis de a

aprecia valoarea cantitativă a celulelor CD+.

Densitatea celulelor plasmatice positive în CG al nodulului limfoid a fost mai înaltă

(p<0,01) în lotul I ACD, comparativ cu lotul II ACD PR. Acest indice a descrescut (p<0,001) în

lotul II ACD PR comparativ cu lotul de control (Tabelul 5.8).

Tabelul 5.8. Nivelul de densitate a celulelor plasmatice în CG al nodulului limfoid al amigdalei palatine în caz de ACD şi ACD PR

Indicele Lotul de control, (n=9) Lotul I, ACD( n=10) Lotul II, AСD PR (n=10) Plasma cell 255±10,4 210,4±32.2● 91±5,7◊

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi bolnavi.

Celulele plasmatice în partea periferică a nodulului limfoid au avut nivel mai mic (p<0,01)

în lotul II ACD PR, comparativ cu lotul I şi lotul de control (p<0,01) (Tabelul 5.9).

Tabelul 5.9. Nivelul de densitate a celulelor plasmatice în partea periferică a nodulului limfoid

amigdalian în caz de ACD şi ACD PR Indicele Lotul de control, (n=9) Lotul I, ACD (n=10) Lotul II, AСD PR (n=10)

Plasma cell 52±6,1 57±6,6● 29±3,7◊ Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi bolnavi.

46

Densitatea limfocitelor В-СD20+ în epiteliul criptal a fost mai scăzută (p<0,001) în lotul I

ACD în comparaţie cu lotul II ACD PR (Tabelul 5.10).

Tabelul 5.10. Nivelul de densitate a limfocitelor СD20cy+ în epiteliul criptal al amigdalei

palatine în caz de ACD şi ACD PR

Indicele

Lotul de control, (amigdale neafectate

inflamator), (n=9)


decompensată fără

complicaţii la distanţă),

n=10

Lotul II, AСD PR (copii cu amigdalită

cronică decompensată cu

complicaţii reumatoide la

distanţă), (n=10) СD20cy

+ 589±45,7 482,3±37,9● 656,6±20,5 Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi

bolnavi.

5.7. Aprecierea imunohistochimică a rezistenţei preimune în amigdalita cronică

decompensată cu şi fără complicaţii reumatoide

Densitatea killerilor naturali СD56+ în CG al nodulului limfoid a fost mai mare (p<0,01)

în lotul II ACD PR decât în lotul I ACD. În lotul II, titrele killerilor naturali-СD56+ în CG al

nodulului limfoid au fost mai mari (p<0,01) în comparaţie cu lotul de control (Tabelul 5.11).

Tabelul 5.11. Nivelurile de densitate ale unor indici ai rezistenţei preimune în CG al nodulului

limfoid amigdalian în caz de ACD şi ACD PR

Indicii


inflamator, (n=10)



la distanţă), (n=10)


decompensată

complicată cu patologie

reumatoidă, (n=10) CD56+ 5±1,6 5±1,8● 19±3,3◊ CD68+ 96±6,0 67±3,7◊ 66±2,8◊

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi

bolnavi.

La examinarea loturilor de studiu s-a determinat o densitate scăzută a celulelor CD56+ în

centrul germinativ al nodulului limfoid în lotul cu ACD faţă de lotul cu ACD PR, cu o

repartizare solitar-dispersă a celulelor şi cu o intensitate slabă, practic de caracter nuclear

(Figura 5.5. a,b).

47

a)

b)

Fig. 5.5. a,b. Expresia limfocitelor CD56 + în CG al nodulului limfoid, în lotul cu ACD (a) şi

în lotul cu ACD PR (b). (x400). Imunoreacţie anti-CD56, DAB.

Densitatea celulelor CD68+ în CG al nodulului limfoid a fost aproximativ aceeaşi atât în

lotul I, cât şi în lotul II, dar mai mică decât în lotul de control (p<0,001 în ambele cazuri).

Conform studiului efectuat, repartizarea celulelor CD68+ în CG era preponderent de

caracter solitar dispers cu aranjament uniform ale macrofagelor, în prezenţa unor macrofage cu

caracter polinucleat, mărite în dimensiuni şi fără o specificare oarecare în loturile studiate

(Figura 5.6. a,b).

a)

b)

Fig. 5.6. a,b. Expresia celulelor CD68+ în CG al nodulului limfoid, în lotul cu ACD (a) şi în

lotul cu ACD PR (b). (x400). Imunoreacţie anti-CD68, DAB

Densitatea e-ARN în CG în lotul II, ACD PR a fost mai înaltă, comparativ cu lotul I, ACD

(p<0,01). Şi RLO în lotul II a fost mai înalt, decât în lotul I (p <0,05) (Tabelul 5.12).

48

Tabelul 5.12. Nivelurile de densitate ale E-ARN şi RLO în CG al nodulului limfoid amigdalian

în caz de ACD şi ACD PR Indicii


inflamator, (n=10)



la distanţă), (n=10)


decompensată complicată

cu patologie reumatoidă,

(n=10) e-ARN 179,1±6,03● 209,2±7,73 RLO 173,5±10,51● 210,4±9,31

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II.

În Fig. 5.7. a,b şi 5.8. a,b sunt redate expresiile e-ARN şi RLO în CG al nodulului limfoid

amigdalian la copiii loturilor I ACD şi II ACD PR.

a)

b)

Fig. 5.7. a,b Expresia e-ARN în CG, în lotul cu ACD (a) (Intensitatea fluorescenţei=178,16) şi

în lotul cu ACD PR (b) (Intensitatea fluorescenţei=245,2).

a)

b)

Fig. 5.8. a,b. Expresia RLO în CG, în lotul cu ACD (a) (Intensitatea fluorescenţei=155,26) şi în

lotul cu ACD PR (b) (Intensitatea fluorescenţei=247,9).

La analiza densităţii celulelor CD56+ din aria coroanei adiacente a loturilor de studiu s-au

determinat aceleaşi densităţi în ambele loturi care nu s-au deosebit de lotul de control.

49

Killerii naturali СD56+ în epiteliul criptal amigdalian, de asemenea au avut aproximativ

aceleaşi niveluri în ambele loturi de studiu şi mai scăzute decât în lotul de control (p<0,05 în

ambele cazuri) (Tabelul 5.13).

Tabelul 5.13. Nivelurile de denistate ale unor indici ai rezistenţei preimune în epiteliul criptal

amigdalian în caz de ACD şi ACD PR Indicii Lotul de control, (n=9) Lotul I, ACD (n=10) Lotul II, ACD PR (n=10)

CD56+ 15±3,1 8±1,5◊ 8±1,4◊ CD68+ 73±4,10 78,6±4,9● 104,7±3,6◊

Notă: Diferenţe statistic semnificative: ● – între loturile I şi II; ◊ - între lotul de control şi

bolnavi.

Pentru macrofagele CD68+, în epiteliul criptal s-a determinat o densitate a lor mai mare

(p<0,01) în lotul II ACD PR, comparativ cu lotul I ACD (Figura 5.9. a,b). În lotul II ACD PR

densitatea acestor celule a fost mai mare (p<0,001) comparativ cu lotul de control.

a)

b)

Fig. 5.9. a,b. Expresia celulelor CD68+ în epiteliul criptal, în lotul cu ACD (a) şi în lotul cu

ACD PR (b). (x400). Imunoreacţie anti-CD68, DAB.

50

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI PRACTICE

Concluzii generale:

1. Principalul factor etiologic microbian, care favorizează decompensarea procesului cronic

inflamator în amigdalele palatine, este streptococul β-hemolitic, cu o sensibilitate mare la

diferite generaţii de cefalosporine şi amoxicilină+acid clavulanic precum şi la penicilinele

semisintetice. Pe suprafaţa amigdalelor palatine se constată un nivel înalt al

pneumococului, rezistent la antibioterapie.

2. În cadrul studiului, la copiii cu amigdalită cronică decompensată şi la cei cu amigdalită

cronică compensată cu reacţii pozitive la ASL-O, PCR şi FR, se determină cele mai

pronunţate devieri ale indicilor preimuni (СD16, AHTC, VSH, AN şi indicii fagocitozei),

creşterea în intensitate a reacţiilor alergice şi autoimune (conţinutul IgE, ANAcombi),

devieri mai mari ale imunităţii celulare şi umorale: cel mai scăzut conţinut de limfocite

CD-3 şi CD-4, cea mai redusă activitate a limfocitelor T, dereglarea vădită a conţinutului

limfocitelor CD-20 şi, corespunzător, a funcţiei lor (producţia de IgG, IgA şi IgM),

afectarea într-o măsură mai mare a titrelor citokinelor proinflamatoare TNF-α, IL-8 şi IL-

1β şi a titrului citokinei antiinflamatoare IL-4, ceea ce este caracteristic pentru un proces

cronic inflamator de durată.

3. Criteriul elaborat de diagnostic diferenţiat al formelor de amigdalită cronică de etiologie

streptococică la copii facilitează stabilirea diagnosticului şi corijarea la timp a

programului terapeutic şi anume: în cazul în care la copiii de 1…5 ani, indicele de deviere

(ND) este mai mare de 48,5 este posibilă decompensarea procesului inflamator în

amigdalita cronică, iar când este mai mic decât acest indice avem o amigdalită cronică

compensată; dacă la copiii de 6…10 ani, ND este mai mare de 46,2 este posibilă

decompensarea procesului inflamator în amigdalita cronică, iar când este mai mic decât

acest indice –amigdalită cronică compensată; dacă la copiii de 11…14 ani, ND este mai

mare de 35,9 este posibilă decompensarea procesului inflamator în amigdalita cronică, iar

când este mai mic decât acest indice - amigdalită cronică compensată; dacă la copiii de

15…18 ani, ND este mai mare de 17,2 este posibilă decompensarea procesului inflamator

în amigdalita cronică, iar când este mai mic decât acest indice – amigdalită cronică

compensată.

4. Determinarea gradului de intoxicaţie endogenă în caz de amigdalită cronică, prin analiza

concentraţiei complexelor imune circulante cu cele trei mase moleculare (mare - PEG

2,5%, medie - PEG 4,2% şi mică PEG - 8,0%) este o metodă nouă şi eficientă, care

permite identificarea stadiilor precoce ale decompensării procesului inflamator şi iniţierea

oportună a unui tratament adecvat.

51

5. Metoda nouă de imunocorecţie locală (cu celule mononucleare autologe) în tratamentul

complex conservator al amigdalitei cronice compensate la copii s-a dovedit a fi foarte

eficientă, dovadă servind efectul pozitiv clinic, normalizarea stării rezistenţei preimune a

organismului (conţinutul CD-16, anticorpilor normali, dinamica activităţii hemolitice

totale a complementului şi VSH), scăderea evidentă a indicilor crescuţi ai reacţiilor

alergice (сonţinutul eozinofilelor, IgE), descreşterea nivelurilor sensibilizării celulare

specifice la antigenii streptococului, pneumococului, majorarea conţinutului total al

limfocitelor, creşterea nivelurilor şi activităţii funcţionale a limfocitelor T şi B,

eficientizarea profilului citokinic, diminuarea nivelurilor citokinelor proinflamatoare

(TNF-α, IL-8, IL-1β) şi creşterea concentraţiilor serice ale citokinei antiinflamatoare (IL-

4). Imunostimularea locală diminuează prezenţa streptococului β-hemolitic în flora de pe

amigdale.

6. Administrarea preparatului „SynflorixTM” (vaccin care conţine 10 serotipuri de

polizaharidă pneumococică) demonstrează un rezultat clinico-imunologic pozitiv mai

mare în comparaţie cu metoda tradiţională de tratament, care se caracterizează prin:

eficientizarea profilului citokinic al copiilor, diminuând nivelurile supranormă ale

citokinelor proinflamatoare TNF-α, IL-8 şi IL-1β şi crescând titrele scăzute ale citokinei

antiinflamatoare IL-4. Majorarea nesemnificativă a nivelurilor de sensibilizare specifică a

organismului copiilor la antigenii streptococului, stafilococului, pneumococului, precum şi

creşterea conţinutului de subpopulaţii Т-helper (CD4) şi a titrelor ASL-O, IgA şi IgM

reprezintă o reflecţie a procesului de vaccinare care nu a indus o alergizare suplimentară a

copiilor. Aceasta contribuie la dezvoltarea conceptului de formare a rezistenţei imune

contra bacteriilor cu antibiorezistenţă mărită, care previne dezvoltarea complicaţiilor

bacteriene, inclusiv pe fond alergic.

7. Optimizarea evoluţiei post-tratament conservator a pacienţilor cu amigdalită cronică poate

fi realizată prin administrarea preparatului biologic activ BioR, care a influenţat pozitiv

procesele imune generale prin deminuarea expresivă a nivelurilor intoxicaţiei endogene,

scăderea indicilor modificaţi ai rezistenţei preimune a organismului şi descreşterea

indicilor înalţi ai reacţiilor alergice şi autoimune, normalizarea nivelurilor înalte ale

sensibilizării celulare specifice la antigenii bacterieni, normalizarea indicilor modificaţi ai

limfocitelor Т şi B, eficientizarea profilului citokinic, diminuând nivelurile citokinelor

proinflamatoare şi crescând concentraţiile serice ale citokinei antiinflamatoare. Toate

aceste modificări au intensificat diminuarea proceselor inflamatorii locale în organismul

pacientului şi scaderea numărului de infecţii respiratorii ale căilor respiratorii superioare.

52

8. S-a constatat că tratamentul chirurgical în caz de amigdalită cronică decompensată,

efectuat la timp şi conform recomandărilor medicale, exercită o acţiune complexă de

normalizare a caracterului tulburărilor reactivităţii imune şi rezistenţei preimune a

organismului bolnavului şi reduce probabilitatea apariţiei sau evoluării mai grave a

camplicaţiilor.

9. S-a stabilit că amigdalita cronică la copii evoluează sub diferite forme morfopatologice, cu

predominarea formei atrofice şi celei subatrofice. În amigdalita cronică atrofică lacunar

parenchimatoasă predomina forma compensată (52,4 %). Forma decompensată a fost

stabilită în 25 % din cazuri.

10. Analiza imunohistochimică a amigdalelor palatine în caz de amigdalită cronică

compensată demonstrează suprimarea expresivă a densităţii limfocitelor Т-СD3+, Т-СD4

+

şi Т-СD8+ cu dereglări a raportului CD4

+/CD8+ în zonele CG al nodulului limfoid şi în

partea periferică a acestuia. Scăderea esenţială a imunităţii umorale prin implicarea

limfocitelor B-CD20cy+, a celulelor plasmatice şi a imunităţii preimune (killerilor naturali

СD56+, macrofagelor CD68+

) în aceste zone. Creşterea nivelului de limfocite Т-СD3+ şi

Т-СD4+ în epiteliul criptal amigdalian are loc, posibil, din cauza stimulării compensatorii

a imunităţii celulare în zona contactului maximal, la nivelul barierei limfoepiteliale, cu

antigenii externi, în urma migrării acestor celule din alte zone.

11. Pentru amigdalita cronică decompensată complicată cu patologie reumatoidă sunt

caracteristice mai multe schimbări imunologice caracterizate prin activarea mai expresivă

a imunităţii celulare în partea periferică a CG al nodulului limfoid şi în epiteliul criptal, o

densitate scăzută a celulelor plasmatice în zonele CG şi în părţile periferice ale CG al

nodulului limfoid, un număr majorat al limfocitelor СD20+ în epiteliul criptal, creşterea

veridică a titrelor de killeri naturali CD56+ în CG al nodulului limfoid, descreşterea

densităţii macrofagelor CD68+ în zonele CG şi părţile periferice ale CG al nodulului

limfoid şi creşterea densităţii lor în epiteliul criptal. Scăderea numărului macrofagelor în

zona CG poate fi explicată prin migrarea lor compensatorie spre epiteliul criptal

amigdalian (zonă de recunoaştere şi de prelucrare a antigenilor) în ambele forme de

amigdalită cronică unde se depistează mărirea veridică a numărului lor în amigdalita

cronică compensată, faţă de lotul de control.

12. În agravarea formei clinice de amigdalită cronică are loc creşterea consecventă a

cantităţilor de e-ARN şi RLO în CG al nodulului limfoid. Se determină o cantitate veridic

mai mare de e-ARN în forma decompensată a amigdalitei cronice faţă de cea compensată

şi, respectiv, între loturile copiilor cu ACD complicată cu patologie reumatoidă, faţă de

cei cu ACD fără complicaţii la distanţă. S-a determinat creşterea veridică mai mare a

53

densităţii RLO în amigdale la copiii cu ACD cu complicaţii reumatoide, faţă de cei cu

ACD fără complicaţii la distanţă.

13. Cercetarea imunohistochimică a amigdalelor palatine demonstrează efectul

imunostimulator al infiltrării celulelor mononucleare autologe în spaţiul periamigdalian în

amigdalita cronică compensată, care asigură stimularea sau normalizarea componenţei

celulare imune a limfocitelor T (CD3+, CD4+ şi CD8+), a imunităţii umorale (limfocitele

В şi celulele plasmatice) şi a celulelor preimune (killerii naturali СD56+, macrofagele

CD68+) în toate zonele studiate ale barierei limfoepiteliale. Cantitatea de e-ARN şi RLO

în CG al nodulului limfoid, în dinamica tratamentului conservator a scăzut veridic în

ambele loturi de tratament conservator, dar cu mult mai accentuat în lotul cu aplicarea

imunostimulării locale cu celule mononucleare autologe.

14. Metodele clinico-diagnostice elaborate şi argumentate ştiinţific ale imunităţii generale

permit diagnosticarea corectă a formelor amigdalitei cronice la copii, evidenţierea precoce

a factorilor de risc care favorizează dezvoltarea complicaţiilor la distanţă ale

organismului. Analiza imunohistochimică a amigdalelor palatine la diferite niveluri

limfoepiteliale a determinat elaborarea modelului nou de diagnostic a particularităţilor

imunităţii locale şi aprecierea gravităţii evoluţiei procesului inflamator. Implementarea

argumentată în practica de laborator şi în serviciul otorinolaringologic a testelor

imunologice noi informaţionale în vederea facilitării diagnosticului şi prognosticului

procesului inflamator a permis personificarea evidenţei clinice a copiilor cu amigdalită

cronică şi optimizarea tratamentului etiopatogenetic conservator.

Recomandări practice

1. În cazul depistării steptococului β-hemolitic sau pneumococului pe suprafaţa

amigdalelor palatine la copiii cu amigdalită cronică se recomandă investigaţii

suplimentare, care reflectă reactivitatea imunologică a organismului faţă de antigenii

ASL-О, FR, PCR, CIC cu diferite mase moleculare (mare - PEG 2,5 %, medie - PEG 4,2

% şi mică PEG - 8,0 %) şi sensibilitatea limfocitelor Т la antigeni.

2. Pentru identificarea şi evaluarea mai exactă a formei amigdalitei cronice şi a posibilelor

complicaţii la distanţă, se recomandă cercetări imunologice mai profunde precum a

indicilor rezistenţei preimune (CD16, AHTC, AN), a valorilor indicilor fagocitozei

(testul NBT, NF şi IF), a indicilor reacţiilor alergice şi autoimune (eozinofile, IgE,

ANAcombi ), a indicilor cantitativi şi funcţionali ai limfocitelor T şi B, a profilulului

citokinic al copiilor, aplicarea metodelor de diagnostic diferenţiat al formelor de

54

amigdalită cronică de etiologie streptococică şi de determinare a gradului de intoxicaţie

endogenă.

3. Se recomandă aplicarea metodei de imunostimulare locală (cu celule mononucleare

autologe) în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice compensate la copii

în condiţii de staţionar în cadrul secţiilor otorinolaringologice sau în centrele

diagnostico-curative în concordanţă cu laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare

al IP USMF „Nicolae Testemiţanu”.

4. Vaccinul „SynflorixTM” şi preparatul BioR pot fi administrate în tratamentul conservator

complex al copiilor cu amigdalită cronică compensată în condiţii de ambulator conform

următoarelor scheme - „SynflorixTM” - 1 doză de 0,5 ml intramucscular; BioR - per os

dimineaţa, în comprimate a câte 5 mg, 10 zile.

5. Pentru aprecierea gravităţii evoluţiei procesului inflamator local cu posibile complicaţii

la distanţă şi a eficienţei tratamentului conservator al amigdalitei cronice se recomandă

cercetarea imunohistochimică a bioptatului amigdalian.

55

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Ababii I. Otorinolaringologia - domeniu prioritar al medicinei contemporane. Chişinău:

CEP Medicina, 2014. 200 p. 2. Ababii I., Danilov L., Maniuc M. ş.a. Amigdalita cronică la copii. Aspecte epidemiologice,

etiopatogenetice şi argumentarea tratamentului conservator complex. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale, 2012, 1(33), p.261-266.

3. Danilov L. Amigdalita cronică la copil. Chişinău: CEP Medicina, 2014. 210 p. 4. Danilov L. Problema amigdalitei cronice în otorinolaringologie şi pediatrie (sinteză de

literatură). În: Buletin perinatologic, Chişinău, 2013, vol. 2-3, nr. 58-59, p.143-148. 5. Danilov L. Amigdalita cronică la copii. În: Recomandări metodice. Chişinău, 2011. p.17-

19. 6. Popa V. Morbiditatea otorinolaringologică a populaţiei rurale din Republica Moldova.

Recomandare metodică. Chişinău, 2011. p. 4-15. 7. Brandtzaeg P. Immunology of tonsils and adenoids: everything the ENT surgeon needs to

know. In: Int J Pediatr Otorhinolaryngol, 2003, vol. 67, Suppl 1: S69-76. 8. Brandtzaeg P. The B-cell development in tonsillar lymphoid follicles. In: Acta Otolaryng.

1996, Suppl (523): 5559. 9. Steinhoff M. C., Rimoin A. W. Streptococcal pharyngitis. In: Issues Infect Dis. Bassel

Karger, 2004, vol. 3, p. 49-65. 10. Абабий И. Детская оториноларингология. В: Научно-практический медицинский

журнал. Москва, 2013, № 2. с.7-11. 11. Aгаджанян Н. А., Ермакова Н.В. Экологический портрет человека на Севере. Москва

: КРУК, 1997. c.74 -83. 12. Азнабаева Л. Ф., Арефьева Н. А., Хафизова Ф. А. Экология и иммунология

слизистых оболочек верхних дыхательных путей. В: Рос. ринология. Москва, 1996,

№ 2-3, с.9-10. 13. Азнабаева Л.Ф., Арефьева Н.А. Иммунологические аспекты хронического

тонзиллита. Вестник оториноларингологии N4, 2013, с. 4-8. 14. Альбицкий В. Ю., Баранов А. А. Часто болеющие дети. Клиническо-социальные

оспекты. Пути оздоровления. Саратов: Издателство Саратовского университета, 1986.

p.184. 15. Бережной В. В., Гляделова Н. П. Использование макролидов в терапии

фаринготонзиллитов у детей. В: Современная педиатрия, 2010, № 1(29), с. 24-29. 16. Быкова В. П. Современные аспекты проблемы тонзиллярной болезни. В:Российская

ринология. Москва, 1996, № 2-3, с.13-14. 17. Гаращенко Т. И. Тонзиллярная проблема в педиатрии. В: Рос. ринол., 1999, № 1, с.

68-71. 18. Лазарев В. Н. Хронический тонзиллит. В: Детская оториноларингология.

Руководство для врачей. Москва, 2005, № 1, с. 308-324.

56

PUBLICAŢIILE LA TEMA TEZEI:

LUCRĂRI ŞTIINŢIFICE

Monografie monoautor:

1. Danilov L. Amigdalita cronică la copil. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic „Medicina”,

2014, 210 p. ISBN 978-9975-118-63-7. • Monografii colective:

2. Ababii I., Danilov L. Procesele imune şi clinice în evoluţia inflamaţiei unui

organlimfoepitelial. În: Ababii I., Şroit I., Gladun E., Ghidirim G. Stimularea imunităţii

locale întratamentul procesului inflamator. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic „Medicina”, 2004, p. 99-115. ISBN 9975-907-19-9.

3. Ababii I., Danilov L. Imunitatea locală şi sistemică la copiii cu amigdalită cronică.

Tratamentul etiopatogenetic. În: I. Ababii, P. Ciobanu, Gh. Ghidirim, V. Nacu, I. Şroit.

Optimizarea regenerării reparatorii a ţesuturilor şi imunogenezei locale în contextul

funcţionarii nanosistemelor naturale. Chişinău: Centrul Editorial-Poligrafic „Medicina”,

2011, p. 192-218. ISBN 978-9975-913-59-1. • Articole în reviste din străinătate recunoscute:

4. Данилов Л., Стефании Д. Функциональное состояние местного и системного

иммунитета у детей с хроническим тонзиллитом. В: Российский Вестник

перинатологиии педиатрии. Москва, 1993, № 1, с. 27-29. 5. Данилов Л. Комплексное консервативное лечение хронического тонзиллита у детей.

В: Оториноларингология в Беларуси. Минск, Беларусь, 2011, №2 (03), с. 37-39. ISSN- 2220- 1416.

6. Абабий И., Данилов Л., Виноградова Т., Манюк М. Особенности гуморального

иммунитета у детей с хроническим компенсированным тонзиллитом. В: Российский

вестник перинатологии и педиатрии. Москва, Россия, 2011, № 5 (56), с.72-76. ISSN 1027-4065.

7. Данилов Л., Абабий И., Гинда С. Характеристика иммунологической реактивности

и преимунной резистентности у больных хроническим компенсированным

тонзиллитом разного возраста. В: Folia Otorinolaringologiae. Санкт-Петербург, Россия, 2013, № 3(19), с. 56-62. ISSN 2310-3825.

8. Данилов Л. Иммунологическая характеристика детей с хроническим тонзиллитом. В: Оториноларингология. Восточная Европа. Минск, Беларусь, 2013, № 3 (12), с. 51-56. ISSN 2226-3322.

9. Данилов Л., Абабий И., Манюк М. и др. Значения микробной флоры ротоглотки в

развитии острых и хронических заболеваний верхних дыхательных путей.В:

Оториноларингология. Восточная Европа. Минск, Беларусь, 2014, № 1(14), с. 121-130. ISSN 2226-3322.

10. Данилов Л., Гинда С., Абабий И. Диагностика компенсированного и

декомпенсированного тонзиллита у детей в зависимости от возраста.В:

Оториноларингология. Восточная Европа. Минск, Беларусь, 2014, №3 (16), с. 131-136. ISSN 2226-3322.

11. Данилов Л., Гинда С., Абабий И., Манюк М., Дьякова С., Кирошка В. Сравнительная характеристика доиммуной резистентности при хирургическом и

терапевтическом методе лечения хроничекого тонзиллита у детей. В:

57

Оториноларингология. Восточная Европа. Минск, Беларусь, 2014, № 3 (16), с. 8-15. ISSN 2226-3322.

12. Danilov L., Ghinda S., Ababii I., Maniuc M. Method of differential diagnosis of chronic compensated and decompensated tonsillitis in children by age category. In: Proceedings of the 6th edition of EUROINVENT European Exhibition of Exhibition of Creativity and Innovation. Iaşi, România, 2014, p. 511 – 518.

13. Danilov L., Ababii I., Ghinda S. Maniuc M., Ababii P., Diacova S., Bocan A., Cotelea I. BioR Medication in the Combined Treatment of Chronic Tonsillitis in Children. În: IFMBE

Proceedings 55, 2016, p. 440-442. Articole în reviste din Registrul Naţional al revistelor de profil cu indicarea

categoriei:

Categoria B

14. Danilov L., Ababii I., Cenuşa V. Indicii cantitativi şi funcţionali ai T-limfocitelor în

imunitatea locală şi sistemică la copiii cu diferite forme de amigdalite cronice. În: Curierul

Medical. Chişinău, 1994, nr. 1-2, p. 13–16. ISSN 0130-1535. 15. Danilov L., Ababii I., Maniuc M. ş.a. Tratamentul etiopatogenetic al amigdalitei cronice la

copii. În: Curierul Medical. Chişinău, 2009, nr. 5, p. 15-17. ISSN 1875-0666. 16. Ababii I., Danilov L., Maniuc M. Amigdalita cronică la copii. Aspecte epidemiologice,

etiopatogenetice şi argumentarea tratamentului conservator complex. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Ştiinţe Medicale. Chişinău, 2012, nr.1 (33), p. 261-266. ISSN 1857-0011.

17. Danilov L. ,Ababii I., Ghinda S. ş.a. Importanţa imunostimulării locale în tratamentul

conservator complex al amigdalitei cronice la copii. În: Curierul Medical. Chişinău, 2014, nr.6 (57), p. 7-13. ISSN 1857-0666.

18. Danilov L., Ababii I., Ghinda S. ş.a. Eficacitatea clinic-imunologică a amigdalectomiei la

copii cu amigdalită cronică decompensată. În: Buletinul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Ştiinţe medicale. Chişinău, 2015, nr.1 (46), p. 397-403. ISSN 1857-0011. 19. Ababii I., Ghinda S., Danilov L. Vaccinoterapia în managementul tratamentului complex

al amigdalitei cronice la copii. În: Sănătate publică, economie şi management în medicină. Chişinău, 2015, nr.2(59), p. 37-47. ISSN 1729-8687.

Categoria C

20. Danilov L., Maniuc M., Cabac V. Tratamentul conservator complex a amigdalitei cronice la copii. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae

Testemiţanu”. Chişinău, 2001, v. 5, p. 217-222.ISSN 1857-1719. 21. Nacu V.,Danilov L., Tagadiuc O. ş.a. Unele aspecte de activizare a procesului de

regenerare prin culturi celulare. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi

Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2005, vol. 1, p. 112-117. ISSN 1857-1719. 22. Danilov L., Maniuc M., Cabac V. ş.a. Importanţa tratamentului conservator al amigdalitei

cronice la copii. În: Buletin de Perinatologie. Chişinău, 2005, nr. 2, p. 15-16. ISSN 1810-5289.

23. Danilov L., Maniuc M., Cabac V. Actualităţi în tratamentul conservator a amigdalitei

cronice la copii. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie

„Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2007, vol. 4, p. 326-328. ISSN 1857-1719. 24. Danilov L., Maniuc M. Tratamentul conservator al tonsilitei cronice la copii. În: Arta

Medica. Chişinău, 2008, nr. 4 (31), p. 18- 20. ISSN: 1810-1852.

58

25. Danilov L. Aspecte epidemiologice ale amigdalitei cronice la copii în R. Moldova. În:

Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Chişinău, 2010, vol. 4, p. 350-353. ISSN 1857-1719. 26. Danilov L. Amigdalita cronică: aspecte epidemiologice şi etiopatogenetice. În: Anale

ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

Chişinău, 2010, vol. 2, p. 306-308. ISSN 1857-1719. 27. Danilov L., Maniuc M., Vinogradova T., Ababii P. Particularităţi ale imunităţii umorale

la copii cu amigdalită cronică compensată. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de

Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2011, vol. 4, p. 241- 245. ISSN 1857-1719.

28. Danilov L., Maniuc M., Ababii P., Otgon S. Rolul etiopatogenic al florei microbiene faringiene în dezvoltarea amigdalitei cornice. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat

de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2012, vol. 4, p. 235- 239. ISSN 1857-1719.

29. Danilov L., Maniuc M., Ababii P., Otgon S. Flora microbiană faringiană în caz de

amigdalită cronică compensată la copii. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de

Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2012, vol. 4, p. 240- 243. ISSN 1857-1719.

30. Danilov L. Etio-pathogenic aspects and complex conservative treatment of chronic tonsillitis in children. În: Tezele clei de 2-a conferinţă internaţională a Nanotehnologiilor şi

Ingineriei Biomedicale. Chişinău, 2013, p. 451- 454. ISBN 978- 9975-66-239-0. 31. Danilov L. Caracteristica imunologică şi reactivitatea preimună la copii cu amigdalită

cronică. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae

Testemiţanu”.Chişinău, 2013, vol. 4, p. 264- 271. ISSN 1857- 1719. 32. Danilov L. Flora microbiană a orofaringelui în caz de parologie inflamatorie cronică. În:

Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae

Testemiţanu”.Chişinău, 2013, vol. 4, p. 272- 278. ISSN 1857- 1719. 33. Danilov L., Revenco N., Maniuc M., Ababii P. Rolul amigdalitei cronice la copii în

etiopatogenia bolilor reumatice. În: Anale ştiinţifice ale Universităţii de Stat de Medicină

şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2013, vol. 4, p. 278- 286. ISSN 1857- 1719. 34. Ababii I., Danilov L., Vinogradova T., Maniuc M. Rolul focarului infecţios local şi

particularităţile imunologice în amigdalita cronică la copii. În: Buletin de Perinatologie. Chişinău, 2013, nr. 2(58) -3 (59), p. 25-29. ISSN 1810- 5289.

35. Danilov L. Problema amigdalitei cronice în otorinolaringologie şi pediatrie (sinteză de

literatură). În: Buletin de Perinatologie. Chişinău, 2013, nr. 2(58) -3 (59), p. 143-148. ISSN 1810- 5289.

36. Danilov L., Ghinda S., Ababii I. Caracteristica reactivităţii imune la bolnavii cu diverse

forme de amigdalită cronică asociată cu patologie reumatică. În: Arta Medica. Chişinău,

2014, nr. 2 (53), p. 19-23. ISSN 1810-1852. 37. Danilov L., Ghinda S., Ababii I. Caracteristica rezistenţei preimune la bolnavii cu

amigdaltă cronică asociată cu patologie reumatică. În: Arta Medica. Chişinău, 2014, nr. 2

(53), p. 26- 30. ISSN 1810-1852. 38. Danilov L. Particularităţile florei microbiene în patologiile inflamatorii acute şi cronice

orofaringiene la copii. În: Buletin de Perinatologie. Chişinău, 2014, nr.1 (61), p. 55-61. ISSN 1810-5289.

59

39. Ababii I., Ghinda S., Danilov L. ş.a. Imunostimularea locală cu celule mononucleate

autologe în tratamentul complex al amigdalitei cronice compensate la copii. Moldavian Journal of Health Sciences. Chişinău, 2015, vol. 5, 31-43. ISSN 2345-1467.

Articole în culegeri ştiinţifice

40. Danilov L., Maniuc M. Modalităţi de terapie conservativă a amigdalitei cronice la copii.

În: Materialele Congresului II naţional al imunologilor, alergologilor şi

imunoreabilitologilor cu participare internaţională. Chişinău, 2007, p. 15-21. • Teze la foruri ştiinţifice internaţionale:

41. Danilov L. The status of local and general immunity of children with chronic amigdalitis before and after conservative treatment. In: Abstract book at XVIWorld Congress of ORL, head and neck surgery. Sydnei, Australia, 1997, p. 348.

42. Danilov L., Maniuc M., Diacova S., Gavriluţa V. Иммунокоррекция в комплексном

консервативном лечении хронического тонзиллита у детей. В: Журнал вушних,

носових i горлових хвороб. Материалы весенней Конференции Украинского

Общества Оториноларингологов. Киев, Украина, 3- c, 2011, c. 252-253. ISSN 0044-4650.

43. Danilov L., Diacova S., Maniuc M., Ababii P. Humoral Immunity in Children with Chronic Tonsillitis. In: Archives of disease in childhood. London, UK, 2012, 97 (suppl 2), A1 – A539 (IF - 2,88).

44. Danilov L., Diacova S., Ababii I. et.al. Immunity in Children with Chronic Tonsilits. In: Abstract book, Otolaryngology – Head and Neck Surgery, Anual Meeting&OTO EXPO, USA, 2012, P. 2460. (IF –2.020).

45. Danilov L. Immunological and treatment particularities of chronic tonsilitis in paediatric otorynolaryngology. În: Teze la a 4-a conferinţă a otorinolaringologiei pediatrice. Poiana

Braşov, România, 2013, p.45-46. 46. Данилов Л., Иммунологическая характеристика детей с хроническим тонзиллитом.

В: Тезисы VII-го Съезда Оториноларингологов Республики Беларусь. Беларусь,

2013, с. 169 - 171. ISSN 2226- 3322. 47. Danilov L., Ababii I., Şciurov L., Diacova S. Bacterial pharyngeal flora in inflammatory

pathologies of upper airways in children. In: Folia Otorhinolaryngologiae. Russia, 2014, vol.20, nr. 2, p. 28-29. ISSN 2310-3825.

48. Danilov L. The Oropharyngeal Flora in Children With Chronic Tonsillitis Before And After Tonsilectomy. In: Abstract Book at 13th Danube International Otorhinolaryngological Congres and ENT National Congress. Cluj-Napoca, Romania, 2014, p. 170-171.

49. Danilov L. Pharyngeal microbial flora in inflammatory pathologies of upper airways in children. In: Abstract Book at 13th Danube Internationăl otorhinolaryngological Congres

and ENT National Congress. Cluj-Napoca, Romania, 2014, p. 163-164. • Teze la foruri ştiinţifice naţionale cu participare internaţională: 50. Danilov L. The role of stimulation the local community in the complex conservative

treatment of the chronic compensated tonsillitis children. In: Abstract book at2nd Regional Workshop “Health Technology Management”. Chişinău, 2014, p. 69.

51. Danilov L., Maniuc M., Utica I. Particularities of pharyngeal microbial flora in chronic tonsillitis in childeren. In: Abstract book at2nd Regional Workshop “Health Technology

Management”. Chişinău, 2014, p.70.

60

52. Danilov L., Ababii I., Ghinda S. et.al. BioR Medication in the Combined Treatment of Chronic Tonsilitis in Children. In: Abstract Book in 3-rd International Conference on Nanotehnologies and Biomedical Engineering. Chişinău, 2015, p. 106.

• Teze la foruri ştiinţifice naţionale:

53. Danilov L. Caracteristica imunologică şi reactivitatea preimună a copiilor cu amigdalită

cronică. În: Anale ştiinţifice ale USMF „Nicolae Testemiţanu”. Chişinău, 2013, vol. 4, p. 34. ISSN 1857-1719.

• Brevete de invenţie, certificate de înregistrare, materiale la saloanele de invenţii:

54. Brevet de invenţie. 3185, MD, A61K35/14, A61P11/04. Metodă de tratament a

amigdalitei cronice la copii / Lucian Danilov, Ion Ababii, Mihail Maniuc, Elena Camîş,

Vasile Cabac (MD). Cererea depusă 30.03.2006, BOPI nr. 11/2006. 55. Brevet de invenţie. 805Y, MD, A61B10/00. Metodă de diagnostic diferenţial al formelor

de amigdalită cronică de etiologie streptococică la copii /Ion Ababii, Serghei Ghinda, Lucian Danilov, Mihail Maniuc, Elena Tudor, Natalia Rotaru (MD). Cererea depusă

03.04.2014, BOPI nr 8/2014. 56. Brevet de invenţie. 936Y, MD, G01N 33/52. Metodă de determinare a gradului de

intoxicaţie endogenă la copii cu amigdalită cronică / Serghei Ghinda, Ion Ababii, Lucian

Danilov, Valentina Chiroşca, Evelina Lesnic, Olga Caraiani, Angela Guila (MD). Cererea depusă 19.03.2015, BOPI nr 10/2015.

LUCRĂRI ŞTIINŢIFICO-METODICE ŞI DIDACTICE

• Indicaţii/îndrumări metodice:

57. Ababii I., Popa Vl., Danilov L. ş.a. Amigdalita cronică la copii. Îndrumări metodice.

Chişinău, 2000, 15 p. 58. Ababii I., Popa Vl., Danilov L. ş.a. Хронический тонзиллит у детей. Методическиe

рекомендации. Chişinău, 2000, 22 c. 59. Danilov L. Amigdalita cronică la copii. Recomandare metodică. Chişinău, 2011, 24 p. • Protocoale clinice:

60. Ababii I., Maniuc M., Danilov L., Maximenco E. Tonsilita cronică la copil. Protocol

clinic naţional. Chişinău, 2008, 24 p. 61. Danilov L. Amigdalita cronică la copil. Protocol clinic standardizat pentru medicii de

familie. Chişinău, 2013, 2 p.

61

ADNOTARE

Danilov Lucian

“Aspecte etio-patogenetice şi optimizarea tratamentului conservator în amigdalita cronică

la copii”

Teza de doctor habilitat în ştiinţe medicale, Chişinău, 2016

Structura tezei: introducere, cinci capitole, concluzii generale şi recomandări, 234 surse

bibliografice, 13 anexe, 238 pagini text de bază, 88 figuri, 116 tabele. Rezultatele obţinute sunt

publicate în 61 lucrări ştiinţifice. Cuvinte cheie: amigdalita cronică la copii, amigdala palatină, cercetare imunologică,

imunohistochimia, imunitate locală şi generală, flora microbiană, tratament conservator,

imunostimulare. Domeniul de studiu: 321.16 – otorinolaringologie

Scopul studiului: Cercetarea mecanismelor de formare şi a aspectelor de diagnostic a

diferitor forme clinice ale amigdalitei cronice la copii pentru optimizarea tratamentului conservator diferenţiat.

Obiectivele lucrării: Cercetarea mecanismelor imune generale şi locale în diferite forme

clinice ale amigdalitei cronice la copii. Determinarea eficienţei imunostimulării locale cu celule mononucleare autologe, vaccinului “Synflorix” şi a imunomodulatorului BioR în

tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice. Noutatea ştiinţifică. Au fost determinate manifestările imunologice în imunitatea

generală şi locală la copiii cu diferite forme de amigdalită cronică şi factorii de risc în

dezvoltarea complicaţiilor la distanţă. A fost confirmată eficienţa clinico-imunologică a aplicării

locale a celulelor mononuleare autologe, vaccinoterapiei cu „SynflorixTM”

şi preparatului BioR

în tratamentul conservator complex al amigdalitei cronice. Rezultatele principial noi pentru ştiinţă şi practică obţinute constau în elaborarea şi

fundamentarea ştiinţifică a unui complex de metode de diagnosticare a formelor amigdalitei

cronice la copii, evidenţierea la timp a factorilor de risc care favorizează dezvoltarea

complicaţiilor la distanţă şi optimizarea tratamentului etiopatogenetic, fapt care a dus la

ameliorarea calităţii vieţii acestor pacienţi.

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. S-a argumentat importanţa

examinărilor imunologice ale imunităţii generale şi locale la copiii cu amigdalită cronică în

vederea facilitării diagnosticului şi prognosticului procesului inflamator, alegerea mai corectă a

tacticii terapiei etiopatogenetice în condiţii de staţionar sau de ambulator. Implementarea rezultatelor ştiinţifice. Rezultatele studiului au fost implimentate în

activitatea practică a specialiştilor clinicii pediatrice de otorinolaringologie “E.Coţaga” a IMSP

Institutul Mamei şi Copilului.

62

АННОТАЦИЯ

Данилов Лучиан

"Этиопатогенетические аспекты и оптимизация консервативного лечения

хронического тонзиллита у детей"

Диссертация доктора медицинских наук, Кишинев, 2016

Структура диссертации: введение, пять глав, выводы и рекомендации, список

литературы включающий 234 источника, 13 приложений, 238 основных страниц текста,

88 рисунков и 116 таблиц. Результаты исследования опубликованы в 61 научных работах. Ключевые слова: хронический тонзиллит у детей, небные миндалины,

иммунологические исследования, иммуногистохимия, местный и общий иммунитет,

микрофлора, консервативное лечение, иммуностимуляция. Область исследования: 321.16 - оториноларингология. Цель исследования: исследование механизмов формирования и диагностических

аспектов различных клинических форм хронического тонзиллита у детей для

оптимизации дифференцированного консервативного лечения. Задачи исследования: Исследование общих и местных иммунных механизмов при

различных клинических формах хронического тонзиллита у детей. Определение

эффективности местной иммуностимуляции аутологичными мононуклеарными

клетками, вакциной "Synflorix" и иммуномодулятором BioR в комплекстном

консервативном лечении хронического тонзиллита. Научная новизна. Были определены иммунологические проявления в общем и

местном иммунитете у детей с различными формами хронического тонзиллита и факторы

риска в развитии отдаленных осложнений. Была подтверждена клинико-иммунологическая эффективность местного применения аутологичных мононуклеарных

клеток, вакцинации с "SynflorixTM

" и препаратом BioR в комплекстном консервативном

лечении хронического тонзиллита. Научная проблема, решенная в данной области состоит в разработке и научного

обоснования комплекса диагностических методов определения клинических форм

хронического тонзиллита у детей, выделив своевременные факторы риска, которые

способствуют развитию отдаленных осложнений и оптимизации этиопатогенетического

лечения, что привело к улучшению качества жизни этих пациентов. Прикладная ценность работы. Утверждена важность иммунологических

обследований общего и местного иммунитета у детей с хроническим тонзиллитом в

постановке диагноза и прогноза воспалительного процесса, правильного выбора тактики

этиопатогенетического лечения в стационарном или амбулаторном условии. Научные результаты внедрены в практическую деятельность педиатрической

оториноларингологической клиники "Е. Коцага", НИИ ИМиР.

63

ANNOTATION

Lucian Danilov

“Etiopathogenetic aspects and optimization of conservative treatment of chronic tonsillitis

in children”

PhD Thesis in Medical Sciences, Chisinau, 2016

Thesis structure: introduction, five chapters, conclusions and recommendations, 234 bibliographic sources, 13 annexes, 238 pages basic text, 88 figures and 116 tables. The obtained results are published in 61 scientific papers.

Keywords: chronic tonsillitis in children, palatine tonsil, immunological research, immunohistochemistry, local and general immunity, microbial flora, conservative treatment, immunostimulation.

Field of study: 321.16 - ENT (otorhinolaryngology). Purpose of study: Research of formation mechanisms and diagnostic aspects of different

clinical forms of chronic tonsillitis in children for optimization of differentiated conservative treatment.

Objectives: To research general and local immune mechanisms in different clinical forms of chronic tonsillitis in children. To determine the efficiency of local immunostimulation with autologous mononuclear cells, "Synflorix" vaccine and BioR immunomodulator in the complex conservative treatment of chronic tonsillitis.

Scientific innovation. There were determined immunological manifestations in general and local immunity in children with various forms of chronic tonsillitis and risk factors in the development of follow-up complications. There was confirmed clinical and immunological efficiency of local application of autologous mononuclear cells, vaccinotherapy with "SynflorixTM" and BioR preparation in the complex conservative treatment of chronic tonsillitis.

The fundamentally new results in science and practice consist in development and scientific fundamentation of a complex of methods to diagnose the forms of chronic tonsillitis in children, and highlight timely risk factors that favor the development of follow-up complications and optimize etiopathogenetic therapy, which led to improvement of the quality of life of these patients.

Theoretical significance and applied value of the work. The importance of immunological examinations of general and local immunity in children with chronic tonsillitis was argued in order to facilitate the diagnosis and prognosis of the inflammatory process, correct choice of etiopathogenetic therapeutic tactics in inpatient or outpatient care.

Implementation of scientific results. The results were implimented in practice of pediatric otorhinolaryngology clinic "E.Coţaga" PMSI Institute of Mother and Child by ENT

specialists.

64

LISTA ABREVIERILOR

ACC - amigdalită cronică compensată

ACD - amigdalită cronică decompensată

AG - antigen

AHTC - activitatea hemolitică totală a complementului AJ - artrită juvenilă ANAcombi - titrul autoanticorpilor AN - anticorpi normali ARe - artrită reactivă ASL-O - antistreptolizina O CD-16 - killeri naturali CD-20 - limfocite B CD-3 - limfocite T CD-4 - limfocite T-helperi CD-8 - limfocite T- supresoare CD56 - markeri prototipici ai celulelor NK ai sistemului limfoepitelial amigdalian

CD68 - macrofage ale sistemului limfoepitelial amigdalian CDF - celule dendritice foliculare CG - centrul germinativ al nodulului limfoid CIC - complexe imune circulante CTT - coeficientul total de toxicitate DAB – densitate celulară e-ARN- acid ribonucleic extracelular FR - factor reumatoid HLA - complex major de histocompatibilitate HTA - hipertensiune arterială IF - indice fagocitar Ig A - imunoglobulina A Ig E - imunoglobulina E Ig G - imunoglobulina G Ig M - imunoglobulina M IL - interleukină IRA - infecţii respiratorii acute MALT - formaţiuni limfatice asociate cu ţesut mucosal NBT test - capacitatea fagocitară a neutrofilelor (test cu Nitro-Blue-Tetrazolium) ND - nivel de deviere NF - număr fagocitar NK - killeri naturli PCR - proteina C-reactivă PEG - masa moleculară a complexelor imunocirculante Plasma cell - celule plasmatice RLO - radicali liberi de oxigen

TTBL - reacţia de transformare blastică a limfocitelor TTBL+PHA - reacţia de transformare blastică a limfocitelor cu fitohemaglutinina TNF-α - factorul de necroză tumorală (citokina proinflamatorie) VSH - viteză de sedimentare a hematiilor

65

DANILOV LUCIAN

ASPECTE ETIO-PATOGENETICE ŞI OPTIMIZAREA

TRATAMENTULUI CONSERVATOR ÎN AMIGDALITA CRONICĂ LA

COPII

321.16 – OTORINOLARINGOLOGIE

Autoreferatul tezei de doctor habilitat în ştiinţe medicale

_________________________________________________________________________

Aprobat spre tipar: 03.05.16 Formatul hârtiei: 42x30

Hârtie ofset. Tipar ofset. Tiraj: 50 ex.

Coli de tipar: 4,0 Comanda: 193

_________________________________________________________________________

Centrul Editorial-Poligrafic Medicina

Bd. Ştefan cel mare 165, Chişinău, MD 2004

Date post:	25-Sep-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	11 times
Download:	4 times

ASPECTE ETIO-PATOGENETICE ŞI OPTIMIZAREA … · Amigdalita cronică la copii este o problemă...

Documents