prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
1 / 16
Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
prof. drd. Felicia Stela Ionescu
CCD Mureș
0. Argument
Dincolo de tradiţia surplusării tezaurului de concepte ale analizei discursului,
cercetarea noastră ţinteşte la stabilirea de conexiuni pertinente şi edificatoare ale domeniilor şi
componentelor studiului lingvistic cu exerciţiul „ingineriei lingvistice“ a domeniului
(re)construcţiei didactice a informaţiei prin comunicarea mediată de calculator.
0.1. ipoteza
Luând în considerare aprecierea prof. dr. Elena Dragoş, potrivit căreia „comunicarea
nu mai este considerată un simplu transfer de cunoştinţe, ci o strategie de persuasiune şi
interpretare, ea se bazează pe o relaţie fiduciară (de încredere) modulată de instanţele explicite
ale credibilizării şi asumării acestei credibilităţi“, (Dragoş, 2000: 89) ne propunem să
identificăm, în această cercetare, gradul în care unele elemente definitorii ale conceptului de
discurs şi, în mod particular, unele mecanisme discursive se regăsesc între caracteristicile
discursului didactic mediat de calculator.
În acest scop, pornim de la ideea că discursul didactic reprezintă o formă particulară
a discursului, la nivelul căreia caracteristicile conceptului se regăsesc în grade diferite de
manifestare. Ne ocupăm, pentru a cerceta aceste caracteristici, de definirea conceptelor,
formulată de teoreticienii discursului şi ai discursului didactic / comunicării didactice mediate,
trecem în revistă definiţiile şi analizele realizate de teoreticieni asupra discursului didactic şi
ale comunicării didactice mediate de calculator, pentru ca, în final, să apreciem unele aspecte
de pragmatică lingvistică manifestate în acest tip special de discurs.
Formulăm, aşadar, ipoteza că discursul didactic, mai ales cel mediat de calculator,
potenţează, pe de o parte, şi minimalizează, pe de altă parte, manifestarea unora dintre
caracteristicile comunicării, în general, ale comunicării didactice, în special.
1. Stadiul actual al cercetării pragmatice
1.1. teorii ale discursului
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
2 / 16
Discursul este aproape unanim considerat de cercetători drept o unitate a pragmaticii.
Sunt definite şi explicate în articole științifice, o serie de noţiuni care contribuie la
circumscrierea noţiunii de discurs. Într-o abordare sumară şi nu neapărat cronologică, vom
trece în revistă câteva abordări ale definiţiei discursului, ca variantă sintagmatică a limbajului,
de astă dată insistând numai asupra acelora care se înscriu mai exact pe linia cercetării
noastre.
Cesare Segré (Segré, 1986) - Discursul este înlănţuire cu scopuri semnificative
a unor cuvinte din langue. Adoptarea termenului de discurs de către lingviştii
postsaussurieni se încadrează fie în tentativele de a rezolva antinomia langue /
parole, fie în cele de a clarifica natura şi funcţiile sintagmelor;
A. H. Gardiner (apud Moeschler, Reboul 1999: 39) - Discursul este activitatea
umană, declanşată, în general, de un eveniment particular, de un stimul, prin
care un locutor comunică cu un interlocutor, utilizând semnale verbale
organizate după un cod comun;
Eric Buyssens defineşte discursul considerând combinaţiile în care subiectul
vorbitor utilizează codul limbii în vederea exprimării gândirii sale personale,
diferenţiindu-l de parole prin care înţelege mecanismul psiho-fizic care-i
permite să exteriorizeze aceste combinaţii;
Dominique Maingueneau (apud ) - Limba este considerată un ansamblu finit
relativ stabil, iar discursul este loc al creativităţii, al contextualizărilor
imprevizibile ce conferă noi valori unităţilor limbii;
Elena Dragoş (2000: 54) menţionează că direcţia culturalistă, saussuriană
acordă discursului accepţiunea lui parole (parole este un act individual de
voinţă şi inteligenţă);
Direcţia psihosistematică - discursul este activitatea verbală momentană,
realizată prin acte de vorbire, în limitele impuse de limbă (Dragoş, 2000: 54);
Emile Benveniste (apud ) - accentuează distincţia saussuriană între raporturile
asociative şi raporturile sintagmatice, arătând că, din punctul de vedere al
teoriei enunţării, discursul este un eveniment verbal;
Anca Runcan Măgureanu (Semantică și semiotică 1981: 44) identifică două
înţelesuri ale termenului:
"discursul este activitatea lingvistică individuală (parole, énonciation,
performance), care impune studiul urmelor enunţării în obiectul produs"
(Semantică și semiotică 1981: 44);
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
3 / 16
"discursul este activitatea lingvistică cu caracter social, bazată pe
existenţa unor reguli (convenţii) normative care reglementează utilizarea
regulilor constitutive ale unei limbi naturale" (idem 1981: 44);
discursul este manifestarea caracterului pragmatic al comunicării, comunicare
în anumite condiţii de producere, este PAROLE + CONDIŢII DE
PRODUCERE.
În lucrarea Introducere în teoria argumentării şi metodologie, Andrei Marga, Ştefan
Minică, Marius Mureşan (Marga, 2004: 30) realizează atât o definire, cât şi o clasificare a
discursului.
"Discursul este acea formă mai înaltă a comunicării în care se tematizează
satisfacerea pretenţiilor de validitate problematizate şi se schimbă argumente pentru a
întemeia pretenţii de adevăr, respectiv de justeţe." (Marga, 2004: 30)
Discurs teoretic – când în dezbatere este pretenţia de adevăr a susţinerilor şi
operăm cu argumente recrutate dintre cunoştinţele empirico-teoretice şi în
cadrul unor asumpţii teoretice (Marga, 2004: 30);
Discurs practic – în dezbatere este pretenţia de justeţe a regulilor şi se operează
cu argumente recrutate dintre cunoştinţele moral-practice şi în cadrul unor
reprezentări ale dreptului şi ale moralei. (Marga, 2004: 30)
Ne vom ocupa în continuare de o decantare, dintre clasificările şi caracterizările
discursului, a trăsăturilor specifice discursului didactic, mai apoi a celui mediat de calculator.
2. Schiţă de istorie a limbajului didactic românesc
2.1. excurs de definiri ale discursului didactic / comunicării didactice
Daniela Rovenţa-Frumuşani (2000: 141-142) identifică o serie de tipuri de discurs
structurat, valabile şi în cazul comunicării didactice:
discurs de tip narativ - „organizat secvenţial, prezentând acţiuni şi evenimente
corelate prin relaţii cauzale, finale şi temporale“ (logica povestirii depinde de
logica acţiunii raţionale, a comportamentului cu sens);
discurs de tip descriptiv - organizat „ca o constelaţie de atribute şi specificări
(nomenclaturi geografice, muzicale)";
discurs de tip expozitiv - „asociat analizei şi sintezei reprezentărilor
conceptuale";
discurs de tip instructiv - „care incită la acţiune (fişe, prospecte)";
discurs de tip argumentativ - „centrat pe o luare de poziţie“ şi „care urmăreşte
adeziunea la anumite idei“.
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
4 / 16
După Daniela Rovenţa-Frumuşani (2000: 140), în analiza discursului, operaţia
clasificatoare este o condiţie firească: „un tip de discurs este o configuraţie de trăsături
formale, asociate unui efect de sens, caracterizând atitudinea locutorului faţă de discursul său
şi, prin discurs, faţă de destinatar“ (Marandin 1979)
Discursul, ca eveniment, ca generare, este „un proces premergător produsului
obţinut, care este textul (scris sau oral). Discursul trebuie conceput „în situaţie", ancorat într-
un anume context cultural şi social, modelat de o anume epistemă, vizând o anume finalitate,
dependentă de statutul (rolurile) agenţilor discursivi (conform conceptului de context: verbal,
referenţial, situaţional, acţional şi psihologic, precizat de Herman Parret) (apud Rovenţa
Frumuşani, 2000: 140).
3. Probleme de metodologie a cercetării
3.1. obiectul studiului
3.2. metode de cercetare
3.3. finalităţile studiului
4. Pragmatica discursului didactic
4.1. concepte operaţionale provenind din analiza pragmatică
"Una dintre sarcinile pragmaticii este de a explica cum poate ajunge un auditor să
înţeleagă o enunţare la modul non literal şi de ce locutorul a ales mai curând un mod de
expresie nonliterală decât un mod de expresie literală. În alţi termeni, pragmatica are ca
sarcină să descrie, cu ajutorul unor principii nonlingvistice, procesele de inferenţă necesare
pentru a accede la sensul comunicat de enunţ" (Moeschler, 1999).
5. Discursul didactic - forme şi caracteristici
5.1. definiţii
În lucrarea ''Langage et discours, éléments de sémiolinguistique'', apărută la Paris în
1983, Patrick Charaudeau (Institutul Naţional al Audiovizualului Francez) - directorul
departamentului de lingvistică al Universităţii din Paris, citat de Doina Săucan, (coautor al
Dicţionarului de analiză a discursului - Maingueneau) arată că discursul didactic este o
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
5 / 16
comunicare de mare complexitate psiho-socio-cognitivă, în care se reunesc (care convoacă)
toate procedurile discursului în general, toate operaţiile de punere în scena discursivă a
obiectului învăţării, aparatul enunţiativ (care conferă locul şi statutul protagoniştilor actului de
limbaj), aparatul narativ (care organizează şi descrie lumea prin prisma operaţiilor mentale,
cognitive) şi, în sfârşit, aparatul retoric care organizează şi descrie materialul lingvistic din
punctul de vedere al operaţiilor de punere în relaţie morfo-semantică.
Noi privim discursul didactic ca pe un discurs educaţional, pedagogic. Sunt autori
care fac o dihotomie între discursul pedagogic de predare/însuşire a cunoştinţelor, marcat de o
didacticitate primară, directă, explicită, supus unui „contract“ didactic ferm, şi discursul
didactic în general, „orice discurs care îşi propune să transmită informaţii şi cunoştinţe unui
destinatar generic“ (Vasile Dospinescu - Semiotica şi discursul didactic) şi care presupune o
didacticitate secundară, indirectă, uneori implicită, generată de o intenţionalitate
conjuncturală, contigentă.
Acum, chiar dacă este puternic legitimat şi ar trebui ca educatorul să se bucure de
autoritate, discursul didactic (comunicarea didactică) tot este centrat(ă) pe elev, subordonat
nevoilor acestuia de cunoaştere.
Concepţiile, conceptele, constructele sunt instrumente esenţiale pentru profesori, care
le pot folosi ca indicii ale unei gândiri pe cale de a se construi, pentru a stabili grila de
lectură/înţelegere a elevului, pentru a determina alegerea proceselor didactice şi a-i permite
elevului construirea obiectului de cunoaştere, activitate care supradetermină apoi actele de
limbaj ale profesorului. Elevul devine astfel co-constructor al discursului clasei,
determinându-l pe profesor să-şi formuleze discursul în funcţie de producţiile anterioare ale
elevului, pe care le evaluează, corectându-le prin reformulare şi repetare.
Putem spune că discursul didactic antrenează o întreagă paletă de acte locutorii şi de
maniere semantice (provocări, acte de persuasiune) având ca scop să reconstruiască o
competenţă ideală, corespunzătoare modelului de om pe care profesorul vrea să-l formeze.
Acel ''contract'' de transmitere trebuie reactivat în mod constant cu ajutorul unor proceduri de
captare (trezirea atenţiei, solicitarea elevilor), situaţie în care Paolo Fabbri consideră discursul
ca ''un câmp de manevre didactice'' în care sunt angajaţi actanţi, ale căror interese nu sunt
întotdeauna convergente. Profesorul şi elevul ''negociază un simulacru de contract enunţiativ,
contract care defineşte nivelul de inteligibilitate, fondează competenţa pragmatică a
profesorului, în calitatea sa de ''reglator'' al ''luărilor de cuvânt“ în plan sintagmatic, între
actanţii comunicării.
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
6 / 16
Acest contract enunţiativ validează, de fapt, strategia didactică, pe de o parte şi
selectarea lacunelor în cunoştinţele elevului, pe de altă parte şi ''solicită'' acceptarea de către
elev a ''înfăptuirii'' cognitive a profesorului.
Credem că putem numi aici acea ''înfăptuire interpretativă'', acel ''faire interprétatif''
despre care vorbesc Greimas şi Courtes, semiotică, o înfăptuire reflexivă, care controlează
procesul de transmitere de cunoştinţe pentru a asigura derularea sa în condiţii optime şi
evaluarea rezultatelor.
La Vasile Dospinescu, în lucrarea „Semiotică şi discurs didactic“ se găseşte o
articulare a schemei CINEVA ÎNVAŢĂ (PREDĂ) CEVA CUIVA pe teoria comunicării, iar
cele 5 întrebări (Laswell) pentru a descrie şi defini fenomenul comunicării, devin CINE
PREDĂ ?, CE ?, CUI ?, UNDE ?, CUM ?, CÂND ?, CU CE EFECTE ?
CINE este profesorul, CE - conţinutul disciplinei, CUI - elevul, UNDE - locul actului
predării, CÂND - durata şi momentul actului pedagogic, CUM - condiţiile discursului şcolar
ş.a.m.d., iar CU CE EFECTE se raportează la dobândirea competenţei cognitive de către elev,
receptor al discursului didactic şi la recunoaşterea acestuia de instanţa delegată. Catherine
Kerbrat-Orrechioni (citată tot de Doina Săucan) (La mise en place, Décrire la conversation -
Ligon 1987) stabileşte şi dinamismul unui tip de discurs pe care în numeşte pre-pedagogic,
marcat puternic de spectrul elevului, de fiecare dată când profesorul îşi pune în cauză
performanţa pedagogică. Deţinătorul acestui discurs este profesorul care se dedublează
ocupând, în raport cu el însuşi, în poziţia de enunţiator al propriului discurs, locul elevului.
Acest discurs este de fapt o simulare a discursului real ce urmează a fi actualizat în clasă,
discurs în situaţie. În situaţia aceasta delimitată spaţio-temporal de ora de clasă, profesorul
recurge, în afara limbii naturale, la alte coduri semiotice (limbaj mimico-gestual, coduri
iconice etc.) pentru punerea în scenă a obiectului învăţării.
Se poate spune că nici un al tip de discurs, poate cu excepţia celui teatral, nu recurge
pt a ajunge la receptor, la un arsenal atât de bogat de mijloace semiotice.
5.2. formele discursului didactic: argumentarea, explicaţia, descriere, naraţiune.
A. discursul argumentativ este un discurs al performanţei - se caracterizează prin forţă
persuasivă, utilizează toate categoriile de enunţuri (descriptive, apreciative, prescriptive)
şi urmăreşte obţinerea rezultatelor intenţionate prin intervenţii discursive.
B. explicaţia didactică este secvenţa discursivă construită în vederea înţelegerii unei situaţii,
concept, relaţii, în centrul ei stau valori necontroversate, recunoscute ştiinţific.
C. descrierea aduce în faţa elevilor elemente care ţin de ordinea naturală a lucrurilor,
concretizate în propoziţii. Asigură o anumită coloratură retorică intervenţiei discursive,
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
7 / 16
creează stări emoţionale, activează pasiuni, interese, aspiraţii, utilizându-se cu succes la
clasele mici.
D. naraţiunea folosită mai ales în predarea literaturii, filosofiei, alături de explicaţie şi este
în măsură să-l introducă pe elev în atmosfera problematicii discursului şi să îl facă părtaş
la această aventură cognitivă specifică fiinţei umane.
Discursul didactic trebuie, de fapt, privit şi ca o intervenţie cu valoare cognitivă, dar
şi afectivă, profesorul intervine asupra elevului în amplitudinea personalităţii sale.
5.3. construcţia discursului didactic mediat
Luând în considerare definirea elementelor constitutive ale discursului, aşa cum sunt
ele prezentate de d-na prof. dr. Elena Dragoş (2000: 56-57), vom încerca să le decantăm la
nivelul discursului didactic, în susţinerea căruia este interpus calculatorul
A. Agentul sau locutorul
a. "cunoaşterea parţială a sistemului receptor“ - se manifestă prin...
b. "sistemul de dorinţe în afara cărora intenţia nu e motivată"
c. "sistemul intern de evaluări“ de la care derivă judecăţile de valoare implicate în
actele de vorbire/comunicare"
În cadrul comunicării didactice, agentul se construieşte prin...
B. Situaţia de act (starea de fapte)
a. - orice propoziţie descrie o stare de fapte; este „domeniul unei intenţii de a acţiona“
.
b. Noţiuni circumscrise:
formaţia discursivă
comunitatea discursivă (Maingueneau, 1987)
universul de discurs
câmpul discursiv
spaţiul discursiv
C. Motivul / intenţia, formal, pot fi tratate ca entităţi modalizatoare
D. Practica discursivă, ca noţiune complementară - aprofundează articularea dintre
discurs şi condiţiile de producere şi presupune delimitarea noţiunii de formaţie
discursivă
E. Formaţia discursivă, componentă a formaţiei ideologice.
În acelaşi studiu sintetizator, d-na prof. dr. Elena Dragoş subliniază că „structura
internă a discursului depinde de prezenţa vs. absenţa interlocutorilor“ (2000: 63) şi, de aici,
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
8 / 16
noi desprindem concluzia că discursul didactic se încadrează tipului discurs dialogat / discurs
povestire, având în vedere şi celelalte clase de discurs menţionate: discurs conversaţie /
discurs expunere, discurs didactic /neutru) vs. discurs polemic (idem)
5.4. procedee discursive didactice
Ion Albulescu vorbeşte despre procedee discursive didactice
Procedee discursive
explicaţia
definiţia
5.5. argumentarea - proiecţii în discursul didactic mediat
Referindu-se la argumentare ca mecanism discursiv, în sinteza „Introducere în
pragmatică", d-na prof. dr. Elena Dragoş (2000: 84) consideră că „argumentarea acţionează în
discurs dialogal“ .
Din această perspectivă, credem că discursul didactic mediat de calculator se poate
caracteriza prin anihilarea efectului dialogal şi prin inducerea de mărci temporale feed-back-
ului, elongaţie temporală, absenţa elementelor de comunicare paraverbală.
De asemeni, putem considera că funcţiile elementelor nonverbale sunt intensificate,
iar imperativele argumentării, ca „spaţiu privilegiat al reconstrucţiei limbajului ca acţiune“
(Rovenţa Frumuşani, 1995:148) sunt suprapotenţate, devin mult mai importante decât în
comunicarea didactică normală.
5.6. influenţa calculatorului asupra comunicării didactice
Răspândirea tehnologiei informaţionale în societatea contemporană, utilizarea
acesteia toate domeniile de activitate umană a influenţat fundamental şi educaţia. Sistemul de
învăţământ a reacţionat prompt la noile exigenţe de formare.
Instruirea asistată de calculator, ca tehnologie de tratare, stocare şi comunicare a
informaţiilor apare ca una din cele mai bogate resurse şi cea mai adaptabilă dintre maşinile de
instruire.
În instruirea asistată de calculator au un rol important programele (software) realizate
în acest scop şi care îndeplinesc funcţii complementare: de informare, de exerciţii, de
evaluare, de modelare (elevul este confruntat cu un caz particular sau date particulare),
utilitare (asigură asistenţă construcţiei de texte, grafice), de simularea (în afara situaţiilor
adevărate).
Calculatorul este tehnologia de comunicare interactivă - proces de comunicare în
care emiţătorul şi receptorul joacă alternativ rol de comunicator, fiecare primind un feedback
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
9 / 16
imediat şi complet. Comunicarea de masă, convenţională (presa) este puţin interactivă, pentru
că fluxul de mesaje este unilateral.
Interactivitatea este un control reciproc, exercitat mai ales asupra conţinutului
comunicării interpersonale. Tehnologiile de comunicare nu permit acelaşi grad de
interactivitate, ca şi comunicarea interpersonală, dar datorită noilor reţele Videotex, online,
programele educaţionale, deosebirile tind să se estompeze.
AVANTAJE DEZAVANTAJE
formă atractivă
ritm personal
implicare
priceperi şi deprinderi neasistate de factorul
uman
Competenţa şi dezvoltarea profesorului rămân condiţia asigurării succesului.
6. Concluzii
Reforma curriculară a sistemului de învăţare este orientată în intenţiile ei esenţiale,
de o nouă concepţie privind instruirea şi educarea tinerei generaţii. Tocmai de aceea,
profesorul, prin discursul didactic practicat nu îşi mai propune să transmită pur şi simplu idei,
ci şi să argumenteze în favoarea lor şi să-i determine pe elevi să le accepte, pentru a le
influenţa schimbările de natură cognitivă, afectivă şi comportamentală.
El apelează la mijloace retorice şi logice cu ajutorul căruia modifică sentimentele,
convingerile, atitudinea elevilor, atrăgându-i de partea unor idei, decizii, sau îndepărtându-i
de altele. Calitatea actului didactic este dată de capacitatea sa de a-şi multiplica efectele
formative asupra elevilor. Succesul cel mai mare în are atunci când recurge la strategii activ-
participative (interactive) care în transformă pe elev în subiect al instruirii, ce se dezvoltă prin
acţiune proprie. Comunicarea didactică mediată este o formă de excepţie a acestuia, a actului
didactic.
7. note
i Ipoteza lucrării, tezei noastre, tocmai în această abordare am găsit-o, mai precis într-o idee a lui
Greimas, menţionată de Elena Dragoş şi de Daniela Rovenţa Frumuşani: „semioticile modale se subsumează
semioticilor comunicaţionale, dominate de conceptul de eficacitate (legată de comunicarea asumată sau
participativă)“ .
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
10 / 16
Câtă vreme comunicarea nu mai este considerată un simplu transfer de cunoştinţe, ci o strategie de
persuasiune şi interpretare, ea se bazează pe o relaţie fiduciară (de încredere) modulată de instanţele explicite ale
credibilizării şi asumării acestei credibilităţi. (Dragoş, 2000);
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
11 / 16
8. Bibliografie
* * * 1981, Semantică şi Semiotică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (Sub Red.
Acad. I. Coteanu, Prof. Dr. Lucia Wald),
ALBULESCU, ION, 2004, Pragmatica predării, Cluj-Napoca, Presa Unversitară Clujeană,
ALBULESCU, ION, ALBULESCU, MIRELA, 2006, Pedagogia comunicării, Cluj-Napoca,
Editura NAPOCA STAR.,
ALBULESCU, ION, 2006, Pragmatica predării. Activitatea profesorului între rutină şi
creativitate, Editura Paralela 45,
ANSCOMBRE, JEAN CLAUDE, 1990, Voulez-vous dériver avec moi? , [în]
Communications, 32, Voulez-vous dériver avec moi? , p. 61 -124.
ARMENGAUD, FRANÇOISE, 1985, La pragmatique, Paris, Presses Universitaires de
France., deuxième édition mise à jour 1990, juin, (reeditat 1995).
ARMENGAUD, FRANCOISE, 1986, La pragmatique, [în] Communication et langages, La
pragmatique, Armand Colin, p. 126-127.
BARTHES, ROLAND, 1994, Plăcerea textului, Cluj, Editura Echinox, (traducere de
Marian Papahagi, postfaţă de Ion Pop).
BEACCO, JEAN-CLAUDE & MOIRAND, SOPHIE, 1995, Autour des discours de
transmission des connaissances, [în] Langages, Autour des discours de
transmission des connaissances, Armand Colin, p. 32-53.
BEACCO JEAN-CLAUDE, MOIRAND SOPHIE, 1995, Autour des discours de
transmission des connaissances, [în] Langages, n° 117, 29e année,
<http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/lgge_0458-
726x_1995_num_29_117_1704>, Consulté le 17 août 2010
BENTOLILA, A., 1977, Temps, aspect et modalisation dans un acte de communication,
[în] Langue française, Temps, aspect et modalisation dans un acte de
communication, Armand Colin, p. 58-70.
BERRENDONNER, ALAIN, ____, Eléments de pragmatique linguistique, Les Editions de
Minuit,
BIDU-VRANCEANU, ANGELA, CALARASU, CRISTINA, IONESCU-RUXANDOIU,
LILIANA, MANCAS, MIHAELA, PANA DINDELEGAN, GABRIELA,, 2001,
Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Editura Nemira
CHARAUDEAU, PATRICK, 1983, Langage et discours, éléments de semiolinguistique,
Paris,
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
12 / 16
COIRIER, P. & PASSERAULT, J. M., 1990, Expertise et stratégies dans le résumé de
textes argumentatifs, [în] L'année psychologique, Expertise et stratégies dans le
résumé de textes argumentatifs, Université René Descartes, Paris 5, p. 359-380.
CORTI, MARIA, 1981, Principiile comunicării literare, Bucureşti, Editura Univers
(Traducere De Ştefania Mincu, Prefaţă De Marin Mincu),
CRISTEA, TEODORA, 1983, Lingvistica discursului şi didactica limbilor străine, [în]
Limbile modeme în şcoală, I, Lingvistica discursului şi didactica limbilor
străine, p. 11-18.
DOSPINESCU, VASILE, 1998, Semiotica şi discurs didactic, Bucureşti, Editura Didactică
şi Pedagogică,
DRAGOŞ, ELENA, 2000, Introducere în pragmatică, Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă,
DUCROT, O., 1979, Les lois de discours, [în] Langue française, Les lois de discours,
Armand Colin, p. 21-33.
ECO, UMBERTO 1982, Tratat de semiotică generală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, (Traducere De Anca Giurescu Şi Cezar Radu, Postfaţă Şi Note De
Cezar Radu), seria Enciclopedia de buzunar
EZECHIL, LILIANA, 2002, Comunicarea educaţională în context şcolar, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică,
FONTANIER, PIERRE, 1977, Figurile limbajului, Bucureşti, Editura Univers (Traducere,
Prefaţă Şi Note De Antonia Constantinescu),
HARRIS, ZELLIG S., 1969, Analyse du discours, [în] Langages, Analyse du discours,
Armand Colin, p. 8-45.
IONESCU-RUXANDOIU, LILIANA, 1991, Naraţiune şi dialog în proza românească -
Elemente de pragmatică a textului literar, Bucureşti, Editura Academiei
Române,
IONESCU-RUXANDOIU, LILIANA, 1995, Conversaţia: structuri şi strategii. Sugestii
pentru o pragmatică a românei vorbite, Bucureşti, Editura ALL, seria
Lingvistică şi Filologie,
LATRAVERSE, FRANÇOISE, ____, La pragmatique: Histoire et critique, Bruxelles;
Belgique Pierre Mardaga, Editeur,
MAINGUENEAU, DOMINIQUE, 1987, Nouvelle tendances en analyse du discours, Paris,
Hachette,
MARGA, ANDREI, MINICĂ, ŞTEFAN, MUREŞAN, MARIUS, 2004, Introducere în
teoria argumentării şi metodologie,
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
13 / 16
MOESCHLER, JACQUES, REBOUL, ANNE, 1999, Dicţionar enciclopedic de
pragmatică, Cluj, Editura Echinox, (Traducere Din Limba Franceză De: Elena
Dragoş, Ligia Florea, Ştefan Oltean, Liana Pop, Dorina Roman, Carmen Vlad;
Coordonarea Traducerii: Carmen Vlad, Liliana Pop),
MOESCHLER, JACQUES, AUCHLIN ANTOINE,, 2005, Introducere în lingvistica
contemporană, Cluj, Editura Echinox, (Traducere din Limba Franceză de: Liana,
Pop),
PARRET, HERMAN, 1983, L'énonciation en tant que deictisation et modalisation [în]
Langages, 13, juin, L'énonciation en tant que deictisation et modalisation p. 83-
97.
PERELMAN, CH., OLBRECHTS-TYTEKA, , 1970, Traité de l'argumentation. La
nouvelle rhétorique, Bruxelles, Editions de l'Institut de Sociologie. Université
Libre de Bruxelles, 2e édition.
REBOUL, ANNE, MOESCHLER, JACQUES, 1998, La pragmatique aujourd'hui, Une
nouvelle science de la communication, [în] paru dans le mensuel Sciences
Humaines, no. 89, décembre, Paris, Point Senil,
http://www.unige.ch/lettres/linge/moeschler/
REBOUL, ANNE, MOESCHLER, JACQUES, 2001, Pragmatica, azi. O nouă ştiinţă a
comunicării, Cluj, Editura Echinox, Pop), (Traducere Din Limba Franceză:
Liliana,
ROVENŢA-FRUMUŞANI, DANIELA, 2000, Argumentarea, modele şi strategii,
Bucureşti, Editura BIC ALL,
SĂUCAN, DOINA-ŞTEFANA, 2003, Comunicarea didactică, Bucureşti, Editura ATOS,
TUŢESCU, MARIANA, 2005, L'Argumentation, Introduction a l'étude du discours, [în]
Bucureşti, Editura Universităţii,
http://www.unibuc.ro/eBooks/lls/MarianaTutescu-Argumentation/index.htm
februarie
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
14 / 16
9. CUPRINS
0. Argument .............................................................................................. 1
0.1. ipoteza ............................................................................................ 1
1. Stadiul actual al cercetării pragmatice ................................................ 1
1.1. teorii ale discursului ....................................................................... 1
2. Schiţă de istorie a limbajului didactic românesc ................................. 3
2.1. excurs de definiri ale discursului didactic / comunicării didactice 3
3. Probleme de metodologie a cercetării ................................................. 4
3.1. obiectul studiului ............................................................................ 4
3.2. metode de cercetare ........................................................................ 4
3.3. finalităţile studiului ........................................................................ 4
4. Pragmatica discursului didactic ........................................................... 4
4.1. concepte operaţionale provenind din analiza pragmatică .............. 4
5. Discursul didactic - forme şi caracteristici .......................................... 4
5.1. definiţii ........................................................................................... 4
5.2. formele discursului didactic: argumentarea, explicaţia, descriere,
naraţiune. ....................................................................................... 6
5.3. construcţia discursului didactic mediat .......................................... 7
A. Agentul sau locutorul ....................................................................... 7
B. Situaţia de act (starea de fapte) ......................................................... 7
C. Motivul / intenţia, formal, pot fi tratate ca entităţi modalizatoare7
D. Practica discursivă, ca noţiune complementară - aprofundează
articularea dintre discurs şi condiţiile de producere şi presupune
delimitarea noţiunii de formaţie discursivă ................................ 7
E. Formaţia discursivă, componentă a formaţiei ideologice. ............. 7
5.4. procedee discursive didactice ......................................................... 8
5.5. argumentarea - proiecţii în discursul didactic mediat .................... 8
5.6. influenţa calculatorului asupra comunicării didactice .................... 8
6. Concluzii ............................................................................................... 9
7. note ....................................................................................................... 9
8. Bibliografie ......................................................................................... 11
9. CUPRINS ............................................................................................ 14
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
15 / 16
ANEXA 1
Într-o anexă a prezentei cercetări am definit câteva importante concepte legate de
argumentare.
acţiuni pe relaţia locutor-alocutor:
a. convingere (a învinge pe cineva - interlocutorul, preopinentul, cu propriile
argumente) se bazează pe probe;
b. persuadarea (a contribui la ideile (tezele) subiectului vorbitor; dându-i
iluzia independenţei în alegere); poate declanşa acţiunea.
strategii discursive: cele care susţin caracterul argumentativ al discursului; sunt relaţii
succesive reunite într-un sistem logic (Vignaux, apud Tuţescu) şi comportă 3 feluri de
operaţii: discursive, logice, retorice
strategii argumentative: interogaţia (interogaţia retorică), negaţia polemică,
respingerea cauzei, metafora (şi chiar ipoteza, justificarea, dezminţirea)
orientarea argumentativă a enunţului, forţa argumentativă (a semnifica, pentru un
enunţ înseamnă a orienta)
operatori argumentativi (conectori pragmatici - cuvinte ale discursului) care susţin
forţa argumentării (şi sunt conjuncţii coordonatoare şi subordonatoare, locuţiuni
adverbiale, sintagme care leagă acte de vorbire, nu enunţuri) (Tuţescu 1999)
acte de argumentare (mai abstracte decât argumentarea; sunt acte ilocuţionare
realizate în şi prin enunţ unic al cărui enunţiator acreditează o concluzie primită de la
destinatar (idem 1999: )
tipuri de argumentare:
a. explicite (discurs ştiinţific) sau
b. implicite (discursul publicitar) – posibile sau decisive
clase argumentative - noţiune legată de cea de concluzie sau de locutor; forţa
argumentativă - identificată în cadrul aceleiaşi clase argumentative, pornind de la a
cărei considerare delimităm argumente slabe, puternice;
scară argumentativă (Moeschler, Reboul 1999: 510) - indică relaţia de ordine sau de
forţă din interiorul unei clase argumentative; o scară argumentativă este o clasă
argumentativă orientată, ordonată;
modalizare şi argumentare - modalizarea presupune ideea că, în analiza semantică a
unui enunţ se are în vedere conţinutul său propoziţional şi un punct de vedere al
prof. drd. Felicia Stela Ionescu, Aspecte ale discursului didactic mediat de calculator
16 / 16
vorbitorului asupra acestui enunţ, dictum şi modus, aspecte asumate şi de
argumentare; pragmatica (prin modalităţi şi argumentare) este locul de reuniune a
trei elemente: cunoaşterea enciclopedică, apoi cunoaşterea limbajului şi acţiunea
(Rovenţa-Frumuşani).
teatralitate (Vignaux anul) - discursul intervine în judecata receptorului, îl schimbă
atitudinal, îl convinge, practic argumentarea dispune de o structură teatrală. (Tuţescu,
1999) actori (subiectul sau obiectul care acţionează); procese (relaţii între actori);
situaţii (context în care se nasc relaţii dintre actori şi procese); mărci ale operaţiilor
(determinări, asocieri, calificări diverse); discursul e astfel mai mult decât un discurs,
argumentarea spune mai mult decât se exprimă.
atitudinile propoziţionale mobilizate în procesul argumentării ca elemente de
formare a discursului