Aşezările rurale

GUR

Prof.dr. Corneliu IAŢU

Suport de curs pentru studenţii din cadrul Departamentului de Geografie

Orice altă utilizare a acestui suport este contrară legii

Istorie îndepărtată

Perioada daco-romană:

– pagus (o circumscripţie rurală cu o singură

localitate drept centru)

– vicus (mai multe case grupate, putând fi şi un

sat),

– canabae (situat în jurul unităţilor militare,

formată din construcţii uşoare, barăcile

comercianţilor)

– castellum (o fortificaţie pentru apărare)

Perioada feudală:

Satele feudale erau formate din ţărani liberi sau aserviţi feudalilor

Satele de pe domeniile mănăstirilor sau ale feudalilor aparţineau acestora

perioada feudală a fost foarte frământată (războiae, boli, migraţii), toate determinând şi dispariţia sau apariţia de sate. La aceasta s-a adăugat uneori şi fiscalitatea excesivă (apariţia de “selişti” – sate părăsite şi “slobozii” – sate nou formate prin atragerea de populaţie prin promisiunea acordării unor facilităţi. Cei doi termeni se regăsesc în toponimia de astăzi în mod frecvent

Roirea satelor Roirea satelor s-a produs prin deplasarea populaţiei satelor din zona montană spre altitudini mai joase (din Carpaţii Meridionali spre Câmpia Bărăganului sau spre Dobrogea)

Deplasările populaţiei din Transilvania în cadrul migraţiilor transcarpatice a dat naştere la satele dublet (Carpaţi, Dobrogea, valea Dunării)

- mulţi oieri transilvăneni au trecut munţii şi s-au stabilit în Ţara Românească sau Dobrogea

toponimia arată acest fenomen: Berevoieşti Pamânteni şi Berevoieşti Ungureni, Mâneciu Pamânteni şi Ungureni, Albeşti Pamânteni şi Ungureni, Tismana Pamânteni şi Ungureni

Sau satele roite din Muntenia: Ciopea, Daia, Lisa; în Dobrogea: Săcele, Sibioara, Făgăraşu Nou, Galeşu; pe valea Dunării: Mârleanu, Olteni, Ghizdăreşti.

Secolul al XIX-lea

Este mai favorabil pentru extensiunea satelor în zonele deschise (câmpii, podişuri), zone care în perioada feudală nu erau sigure

Liberalizarea comerţului în urma Tratatului de la Adrianopol (1829) a dat un impuls agriculturii şi dezvoltării reţelei de sate (Bărăgan, Câmpia

Moldovei).

Construcţiile de şosele moderne şi de căi ferate au contribuit de asemenea la roirea unor sate pe văi (formarea unor “tentacule” spre satul de roire)

uneori, aşezarea dublet a ajuns să fie mai mare decât aşezarea de plecare (valea Siretului între Bacău şi Adjud - Domneşti, Orbeni, Sascut, Mândrişca, şi între Roman şi Baia)

alte exemple de roire sunt cele rezultate după construirea căilor ferate (mai ales de-a lungul căiii ferate Bucureşti-Feteşti) sdau datorită dezvoltării industriei cărbunelui în valea Jiului (Petros - Petroşani, Uric - Uricani), industriei lemnului în bazinul superior al Trotuşului (Brusturoasa, Păltiniş), prin reforme agrare (Cumpărătura - Suceava)

În depresiunea Transilvaniei sunt caracteristice

roirile din depresiunile intracarpatice sau a

satelor situate în rona de contact cu munţii şi

care formează sate noi pe axul bazinului, de-a

lungul şoselelor sau a căilor ferate (depresiunea

Tg. Secuiesc: Cernatu de Sus şi de Jos; zona

Bârgaielor: Susenii Bârgăului, Mijlocenii

Bârgăului, Josenii Bârgaului sau Blăjenii de Sus,

Blăjenii de Jos)

Este prezent şi fenomenul de roire inversă, care

s-a produs spre vârfurile munţilor (Şicheviţa în

defileul Dunării a stat la originea a 17 sate roite,

care au fost înainte sălaşe; în Munţii Bârgăului).

Reformele agrare Cele mai importante cu consecinţe la nivelul habitatului rural au fost cele din anii: 1864, 1878, 1921, 1945. Aceste sate sunt recunosacute facil datorită texturii rectangulare şi toponimiei specifice (Vânători, Independenţa etc.).

după 1945, sate noi au apărut în Bărăgan şi Banat (deportările deţinuţilor politici) sau pe lângă staţiunile pentru mecamizarea agriculturii (SMA) sau întreprinderi agricole de stat (Lehliu; Spătăreşti-Suceava).

Apar şi localităţi strămutate în urma construirii de hidrocentrale (bazinul mijlociu al Bistriţei; localitatea Ada Kaleh, pe Dunăre; comunele Ceauru şi Bolboceşti - Gorj, Cinciş pe Cerna)

În acelaşi timp, datorită “sistematizării” teritoriului, au dispărut unele sate (în jurulş Bucureştilor mai ales), ceea ce a determinat Occidentul să iniţieze operaţiunea “Villages roumains” prin care se urmărea realizarea de înfrăţiri pentru a le salva de la dispariţie

Repartiţia geografică a satelor

Cele 12956 de sate din anul 2010 (469 aparţin municipiilor şi oraşelor) se întindeau pe o altitudine destul de mare dacă avem în vedere favorabilitatea acesteia pe teritoriul României şi făceau parte din 2861 de comune

Energia habitatului în România este destul de mare (de la câţiva metri pe litoralul Mării Negre la 1500-1600 m în MUnţii Cibinului şi Lotrului (Piatra Albă este situată între 1560 m şi 1580 m).

în Obcinele Bucovinei, aşezările rurale sunt frecvente la altitudini mai mari de 1100 m (Poiana Ciungilor - 1470 m, Lucina - 1265 m). Satele dintre Ţara Dornelor şi Borsec sunt la altitudini de 1100-1300 m (Păltiniş, Glodu, Drăgoiasa). Satele din Carpaţii Orientali depăşesc destul de rar altitudinea de 1200 m (1450 m, Cuşma -Călimani; 1365 m, Colibiţa - Bârgău).

Carpaţii Meridionali au cea mai mare frecvenţă a satelor între 700 şi 1100 m (platforma Bran, Măgura, Moieciu, Podu Dâmboviţei, Rucăr). Munţii Parângului (Coasta à 1495 m), satele cuprinse între Răşinari şi Jina (1350-1400 m), Munţii Sebeşului (Oaşa şi Măgura la 1360 m), munţii Mehedinţi (Cloşani între 350-1340 m) sunt exemple tipice pentru dispersia aşezărilor rurale în altitudine.

Carpaţii Occidentali sunt cei mai umanizaţi. Cea mai mare parte a satelor se află la altitudini de 800-1200 m (Cărpiniş, Albac, Avram Iancu). În Munţii Apuseni se află satul Pietroasa, situat la cea mai mare altitudine din România (1250-1660 m).

energia cea mai mare de relief pe care se întinde un sat este în cazul localităţii Cloşani din Munţii Mehedinţi (cca. 1000 m)

Energia cea mai mică este în Carpaţii Orientali şi în Munţii Banatului

Repartiţia azezărilor rurale în altitudine arată o proporţie majoritară situată între 40 şi 200 m (37,9 %), ponderea cea mai mică fiind la altitudinile mai mari de 800 m (1,9 %)

Densitatea satelor Densitatea medie este de 6 sate/100 kmp. Valori mari ale densităţii satelor (15 sate/100 kmp) sunt în: Colinele Tutovei, Platformele Cândeşti şi Cotmeana, Subcarpaşii dintre Râmnic şi Buzău, Colinele Suplaiului (Bistriţa-Năsăud). Ordinea de mărime a satelor este invers proporţională cu densitatea. Numărul populaţiei este de 100-400 locuitori/sat pentru densităţile de 15 sate/kmp.

densităţile medii (5-6 sate/kmp) sunt specifice în Subcarpaţii Moldovei, partea centrală a Podişului Transilvaniei, depresiunile de contact şi intracarpatice, sudul Dobrogei.

Cele mai mici densităţi sunt înregistrate în câmpie (3-4 sate/kmp) şi sunt explicate de numărul mare al populaţiei unui sate. Cele mai mici densităţi sunt în regiunile montane (0,8-1 sate/100 kmp), judeţul Tulcea (1,7 sate100 kmp), Delta Dunării având doar 0,9 sate/100 kmp.

L’indice de dispersion des villages

(Demangeon)

e = populaţia reşedinţei comunale

n = numărul de sate din comună

t = populaţia totală a comunei

În funcţie de acest indice se disting trei tipuri de dispersie a satelor:

dispersie redusă (1-2,5) în câmpie şi depresiuni subcarpatice;

dispersie medie (2,5-5) în zona colinară;

dispersie mare (5-10) în zonele montane.

2)*

(t

nei

Clasificarea aşezărilor rurale după

numărul de locuitori

Numărul mediu de locuitori pe sat în România

în 1992 era de 821 locuitori dacă luăm în

calcul numai satele prin excluderea satelor

suburbane şi de 824 locuitori, dacă sunt luate

în calcul şi acestea din urmă

în 2002, media era de 804 locuitori şi de 808

locuitori în cele două cazuri

Clasificare:

- sate cu o populaţie sub 100 locuitori ( 9,9 % din totalul satelor şi 0,6 % din populaţia acestora). Aceste sate sunt răspândite în Colinele Tutovei (Corbu, Schitu - Vaslui, Corbasca - Bacău), Podişul Mehedinţilor (Giureşti), Munţii Apuseni (Pruni). Satele dispersate din zona montană înaltă se numesc"crânguri"

- satele cu o populaţie de 101-500 locuitori (39,3 % din totalul satelor şi 13,6 % din populaţia acestora). Piemontul Cotmeana, colinele piemontane situate între Gilort şi Olteţ, Podişul Mehedinţi, lSubcarpaţii de Curbură, Colinele Tutovei, Podişul Babadagului, culoarul Mureşului între Orăştie şi Deva etc. sunt regiuni caractéristice pentru această categorie de mărime

- satele cu o populaţie de 501-1500 locuitori (36,4 % din totalul satelor şi 37,7 % din populaţia acestora). Regiunile unde sunt răspândite: Câmpia Moldovei, Câmpia Banatului, Podişul Getic etc.

- satele cu o populaţie de 1501-4000 habitants ( 12,5 % din totalul satelor şi 35,6 % din populaţia acestora). Sunt răspândite în Câmpia Română şi Podişul Moldovei.

- satele cu o mpopulaţie mai mare de 4001 locuitori (1,8 % din totalul satelor şi 12,4 % din populaţia acestora). Sunt răspândite în Câmpia Română şi Podişul Moldovei.

Alte tipologii ale satelor Principalele criterii sunt: poziţia geografică,

geneza, morfostructura, functiile, numărul

populaţiei şi energia habitatului.

După fizionomie A fost printre primele criterii

Emm. de Martonne[1] (pentru Câmpia Română, De Martonne găseşte 2 tipuri de sate: satul propriu-zis şi "cătunul" (cuvânt de origine tracă, însemnând aşezare pastorală; în albaneză "kotun" = sat mic) ;

V. Mihăilescu elaborează o hartă cu tipurile de sate din România: risipit, răsfirat şi adunat (1927);

R.Vuia[2] (distinge pentru regiunile studiate: satul adunat pentru Ţara Haţegului şi "sălaşe");

N.Orghidan (1935 – distinge satele dispersate (risipite) Culoarul Bran-Rucăr şi Platforma Poiana Mărului şi satele adunate-compacte în Ţara Bârsei.) ;

I.Conea (1934 – găseşte în depresiunea Loviştei, sate adunate (centrul depresiunii) şi satele răsfirate (periferia depresiunii). Pentru zona subcarpatică a Olteniei, I. Conea descrie satele de tip “omidă". ) ; Vergez-Tricom (1928 - în zona Banatului, sate adunate în câmpie şi răsfirate în zona colinară şi montană) ; N.Al.Rădulescu (1937), V.Tufescu (1937), N.Lupu (1932), I.Gugiuman (1959) etc.

[1] De Martonne Emm. (1902) - La Valachie, Paris.

[2] Vuia Romulus (1926) - Ţara Haţegului şi Regiunea Pădurenilor.

Satele risipite au gospodăriile la distanţe de 100 până la 2000 m. Întreg spaţiul economic este concentrat în vecinătatea sa (terenul agricol, păşuni, uneori şi pădurea).

Câteva sate sunt reprezentative: – Sate risipite în areale sau liniare, specifice

platformelor înalte a Carpaţilor: Apuseni (Albac, Avram Iancu, Câmpeni), Poiana Ruscă, nordul munţilor Cibinului (Jina, Poiana), culoarele Timiş-Cerna şi Rucăr-Bran, Munţii Vrancei, Obcinele Bucovinei (Paltinu), Munţii Maramureşului, Culoarul Dunării (bazinul Orşovei, Ogradena, Şicheviţa)

– Sate cu o dublă dispersie (risipire) pe platouri şi liniară cu nuclee de concentrare pe văi: Fântânele în Pasul Tihuţa; Cornereva, Plugova în Culoarul Timiş-Cerna; Roşia, Lazuri în Munţii Pădurea Craiului; Şinteu în Munţii Plopiş; Bobeica în Obcine).

Satele răsfirate sunt considerate ca fiind tipice pentru Romania, ele fiind cele mai răspândite (altitudini de 400-800 m). Caracteristici: – o parte a terenului cultivat este inclus în perimetrul

satului, perimetrul incluzând numai case şi grădini.

– Conturul satelor este precis şi distanţa dintre două sate este mică

– economie complexă, agricultura (cereale, vii, păşuni, creşterea animalelor) fiind axa principală de dezvoltare. Resursele subsolului îşi aduc şi ele contribuţia la economia satelor

– Mărimea demografică a satelor răsfirate este de obicei mică sau medie, cele mai frecvente având sub 1000 de locuitori

Subtipuri sate "polinucleare" mai multe nuclee de 300-500 locuitori) -Colinele Tutovei, unde satele cu nuclee de concentrare sunt în centru, de unde pleacă aliniamente radiare de case

Satul stradă (germanul strassendorf) cu case de o parte şi de alta a străzii (Lunga-Covasna; Teleac, Izbuc - Bihor; Clit - Suceava) sau de-a lungul văilor montane sau a râurilor (Chişcău - Bihor; Vicovu de Jos et Vicovu de Sus - Suceava; Bouţari - Caraş Severin; Nistoreşti - Vrancea; Vălari, Dobriţa - Gorj; Valea Ursului şi Dobrogostea - Argeş).

Satul cu aglomerare liniară pe grinduri fluviatile (Crişan - Tulcea)

Satul liniar complex (în unghi): Periceiu Mic- Sălaj,

Satul liniar de contact (zone Şimleu Silvaniei - Nuşfalău).

Satele adunate sunt cele mai răspândite în câmpie şi ân depresiunile intracarpatice şi de contact (Transilvania). Caracteristici: aglomerarea caselor în perimetrul satelor, terenuri cultivate majoritar în afara satului, limite clare

Acest tip de sat constituie un reflex la necesitatea de a câştiga o suprafaţă tot mai amre de teren pentru agricultură

Răspund la o organizare teritorială necesară în cazul satelot răsfirate şi risipite

Cauzele aglomerării sunt:

Istorice (prezenţa marii proprietăţi), prezenţa apei la adâncimi de 30-40 de m în deporesiunile intracarpatice, bilanţ natural ridicat (Bistreţ - Dolj, Celei - Gorj, Islaz - Ilfov).

Subtip: satul compact (depresiunea Sibiu, Podişul Târnavelor, depresiunea Ciuc - Sânsimion, Sânmmartin, depresiunea Giurgeu) cu densităţi aproipiate de cele ale oraşelor (Ciucea – Cluj; Telciu, Feldru - Bistriţa-Năsăud; Nimăieşti – Bihor; Răşinari - Sibiu). Majoritatea acestor sate au avut o populaţie alogenă şi ami au parţial (germani, maghiari).

Alt subtip este cel mixt, satul adunat de vale cu aureolă de dispersie pe versanţi (Ciucea - Cluj; Feldru, Telciu - Bistriţa-Năsăud; Fărăgău - Mureş; Nimăieşti -Bihor).

Satele adunate sunt cele mai mari din punct de vedere demografic, unele având şi peste 10000 de locuitori dar devenind între timp oraşe (Dăbuleni - Dolj, Sântana - Arad, Voluntari - Ilfov).

După textură textura satelor este rezultanta condiţiilor naturale, sociale şi istorice: – Satele de pădure (evoluţia dintr-o textură liniară,

determinată de evoluţia lor la marginea pădurii, spre o textură ramificată);

– Satele de versant, instabile (modificări aproape permanente în textură);

– Satele de podgorie (reţeaua străzilor este condiţionată de forma loturilor). Lotizările au creat textura liniară (Melineşti pe Amaradia, Hârtieşti pe Argeşel, Bădeni pe Dâmboviţa, satele din Bărăgan- Gârbovi). Lotizările cu o structură în mozaic au creat texturi areolare (Voineşti-Iaşi). Textura mixtă (liniară şi areolară) este destul de răspândită.

Textura rectangulară este mai recentă (Uliuc, Şandra, Liebling -Timiş; Tunarii Noi şi Bistreţu Nou - Dolj).

Liebling

Formă forma este determinată la rândul său de aceleaşi condiţii ca textura. Satele cu o formă poligonală neregulată sunt foarte răspândite (Dioşti şi Mârşani - Dolj) cu mai multe subtipuri:

– Sat neregulat ramificat (Breţcu, Zăbala - Covasna, specific pentru zona monatnă şi cea colinară)

– Sate neregulat tentacular (în zonele de joncţiune sau noduri de comunicaţie: Vama -Suceava)

– Sat alungit stelar (Vârşolţ - Sălaj).

forma alungită-liniară este vizibilă mai mult în satele vechi dar este întâlnită şi în cazul unor sate mai noi. Prin unirea acestor sate, isu naştere satele-galerie (între Corabia şi Osica de Jos şi Osica de Sus - Olt).

Satele cu o formă liniară sunt organizate pe văi, lungimea lor depăşind câţiva kilometri (Negoieşti pe Motru, Rogojel pe malul drept al Jiului, Cocoreni pe malul stâng al Jiului, Hurezani pe Amaradia) sau urmând contactul cu munţii (Vălari în depresiunea Jiului, Teleac în bazinul Crişurilor, Voislova în Poarta Bistrei).

O pare din satele din Piemontul Getic îşi au originea în regruparea produsă ca urmare a măsurilor luate prin Regulamentele Organice şi puneilor în posesie cu terenuri agricole la reforma agrară din 1864. Forma lor alungită poate determina o textură mono-liniară sau biliniară. Alte regiuni cu acest tip de sat alungit: partea centrală a Platformei Someşului, depresiunea Beiuşului, depresiunea Giurgeului (Voşlobeni), în Deltă şi valea Dunării.

Satele cu o formă pătrată sau rectangulară sunt la originea lor de influenţă germanică (Banat - Biniş, Câmpia de Vest – Şintea Mare, Câmpia Română - Manasia, Depresiunea Huşilor - Lunca Banului, Câmpia Moldovei - Andrieşeni). Alte forme sunt triunghiulares (Câmpia Caracal), în cerc (Banat şi Câmpia Caracal).

Andrieşeni

clasificarea funcţională

prima clasificare funcţională a fost făcută

de geograful I. Rick (1932), acesta găsind

pentru Câmpia Moldovei trei tipuri de sate:

agricole, agricole-comerciale şi agricole-

industriale.

La nivelul României, în 1960, un colectiv

de autori (I.Şandru, I.Băcănaru şi al.) a

distins următoarele tipuri funcţionale:

1. satele cu funcţii agricole cu subtipurile:

a) cerealier (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei);

b) cerealier-zootehnic (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei);

c) cerealier-viticol (Subcarpaţii);

d) cerealier-pomicol (Subcarpaţii, zona colinară, Rădăşeni - Suceava; Voineşti - Dâmboviţa; Mărăcineni - Buzău) ;

e) viti-pomicol (Subcarpaţii, zona colinară, Jariştea, Fitioneşti, Urecheşti -Vrancea; Jidvei - Alba; Ostrov - Constanţa);

f) zootehnic-forestier (în munţi, Prigor, Băuţar - Caraş-Severin, Padeş - Gorj; Albac, Arieşeni - Alba).

Aceste sate sunt dominante pentru mediul rural românesc, cultura plantelor şi creşterea animalelor formând baza lor economică

economia satelor periurbane este condiţionată de nevoile specifice a acestor oraşe şi se observă o anumită sepcializare economică agricolă (culutra legumelor)

2.Satele cu activităţi industriale sunt destul de numeroase ca urmare a politicii vechiului regim comunist prin care exploatarea resurselor naturale constituia o prioritatea chiar dacă din pounct de vedere economic se înregistrau pierderi.

Industria extractivă este bine reprzentată (Derna, Tătăruş - Bihor; Cristolţel - Sălaj; Cozla - Defileul Dunării; Asău - Bacău; Godeni, Boteni - Argeş; Doiceşti, Pietroşiţa - Dâmboviţa pentru extragerea cărbunilor; Şuncuiuş şi Roşia - Bihor pentru exploatarea argilei şi bauxitei; Zemeş, Solonţ - Bacău; Gura Şuţii - Dâmboviţa; Bâlteni - Gorj - petrol), industria lemnului (Tismana, Runcu - Gorj; Tarcău; Ilva Mică - Bistriţa; Oituz - Covasna; Zăvoi – Poarta Bistrei), industria sticlei (Pădurea Neagră - Bihor); industria construcţiilor de maşini (Mârşa - Sibiu), industria textilă (Lunca Câlnicului -Braşov), industria alimentară (Sascut - Bacău; Băiculeşti - Argeş; Vădeni - Brăila; Remetea - Harghita).

3. Satele cu funcţii mixte a) funcţii agricole-transport feroviar (Vereşti - Suceava; Sărăţel - Bistriţa-Năsăud; Vinţu de Jos - Alba; Ciceu - Harghita);

b) funcţii agricole-industriale (Floreşti - Prahova; Baloteşti - Ilfov; Tulgheş - Harghita; Tomeşti - Iaşi; Fundu Moldovei - Suceava; Avram Iancu - Hunedoara);

c) funcţii agricole-forestiere (Straja – Suceava);

d) micile staţiuni balneare (Bizuşa-Băi, Zăuan-Băi - Sălaj; Colibiţa - Bistriţa-Năsăud; Băile Bălţăteşti - Neamţ);

e) satele turistice (Lereşti, Rucăr, Valea Urdii - Argeş; Fundata, Moieciu şi Bran - Braşov);

f) satele cu activităţi portuare (Drencova - Caraş-Severin; Şviniţa - Mehedinţi).

Aceste sate s-au dezvoltat datorită activităţilor industriale fie recente, fie tradiţionale. Activităţile agricole şi cele neagricole concurează aproape de o manieră egală la conturarea profilului funcţional al acestora

4. Sate cu funcţii speciale O funcţie specială este cea turistică, multe sate beneficiind de extinderea turismului agro-montan în mediul rural. Beneficiind de prezenţa monumentelor naturii sau a monumentelor cultural şi istorice, satele dezvoltă tot mai mult activităţile turistice, balenare etc. Alte funcţii clasice nu au dispărut (agricole, forestiere, industriale), creionând potenţialul mediului rural. Satele Deltei sunt cunoscute prin specificul piscicol şi atracţia turistică (Roşu, Mila 23).

Satele cu o funcţie turistică marcantă sunt de obicei în mediul montan sau în dealurile subcarpatice: Moneasa - Arad, Bazna - Sibiu, Agapia - Neamţ, Bălţăteşti - Neamţ, Bala - Mehedinţi, Praid - Harghita, Cojocna - Cluj, Ocna Şugatag - Maramureş, Homorod - Braşov, Polovragi - Gorj etc.