Cuprins:

1.Introducere……………………………………………………………………………………..1

2.Instituţii şi acorduri de integrare economică din Asia………………………………………1

Banca Asiatică de Dezvoltare……………………………….…………………………...1

Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific……………………………….....3

Asociaţia pentru Cooperare Regională în Asia de Sud………………………………..4

Iniţiativa din Golful Bengal pentru Cooperare Multi-Sectorială Tehnică şi

Economică………………………………………………………………………………...5

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai……………………………………………...5

Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC)………………………………………….6

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)…………………………………...6

3.Premisele formării ASEAN……………………………………………………………………6

4.Statele membre ASEAN. Motto. Emblemă…………………………………………………10

5.Obiectivele şi principiile ASEAN…………………………………………………………….11

6.Evoluţia procesului de integrare………………………………………………………….….13

7.Instituţii ale ASEAN……………………………………………………………………….…18

8.Evoluţiile produsului intern brut, a ratei inflaţiei şi a investiţiilor străine directe în statele

membre ASEAN………………………………………………………………………………...22

9.Relaţiile comerciale ale ASEAN………………………………………………………….….25

10.Concluzii………………………………………………………………………………….….29

1.Introducere

Privite la ansamblul mondial, zonele de integrare sunt foarte numeroase şi foarte diferite

ca dimensiune şi grad de integrare. Problema care se pune, nu este legată de numărul acestor

grupări sau asociaţii ci de rolul lor în dezvoltarea economică a fiecărei naţiuni.. În ultimii 50 de

ani, încercări de integrare au fost multiple. O parte dintre ele au cunoscut succese foarte mari în

plan economic, politic sau militar, iar altele au rămas la faza de proiect sau au eşuat.

Se observă că într-o economie mondială caracterizată de internaţionalizarea producţiei şi

a pieţelor de capitaluri, de promovarea tehnologiilor avansate şi de creşterea rolului societăţilor

transnaţionale în activităţile economice, participarea statelor la procesul de cooperare şi integrare

economică este indispensabilă economiei mondiale.

Deşi înregistrează un nivel ridicat al comerţului intra-regional, economiile din zona

Asia-Pacific nu au arătat prea mult entuziasm pentru crearea de aranjamente comerciale

regionale, cum sunt cele din Europa şi America Latină. Grupările regionale nu sunt nici

numeroase şi nici nu au avansat foarte mult pe calea integrării.

Atracţia către regionalizare a ţărilor asiatice a crescut simţitor. Guvernele asiatice, găsesc

din ce în ce mai mult în crearea de acorduri regionale o modalitate eficientă de integrare în

economia mondială, încercând să se îndrepte către globalizare prin regionalizare. În cele ce

urmează, vom prezenta instituţiile şi acordurile de integrare economică din Asia, punând accent

pe cea mai mare formă de integrare economică a acestei regiuni, şi anume Asociaţia Naţiunilor

din Asia de Sud- Est ( ASEAN).

2.Instituţii şi acorduri de integrare economică din Asia

Banca Asiatică de Dezvoltare ( Asian Development Bank)

Banca Asiatică de Dezvoltare este o instituţie de finanţare, dedicată reducerii sărăciei şi

îmbunătăţirii bunăstării populaţiei din Asia şi Pacific. Această instituţie s-a înfiinţat la 19

decembrie 1966 şi are sediul la Manila, capitala statului Filipine. Dacă la început, organizaţia

număra 31 de membri, acum ea cuprinde 67, dintre care 48 sunt localizaţi în Asia sau Pacific, iar

19 dintre ei din afara acestei regiuni geografice.

Membrii regionali: Afghanistan, Armenia, Australia, Azerbaijan, Bangladesh, Bhutan,

Brunei Darussalam, Cambodgia, China, Cook Islands, Georgia, Hong Kong, India, Indonesia,

Japonia, Kayakhstan, Korea de Sud, Republica Kârgâză, Lao, Malaezia, Insulele Maldive,

Insulele Marshall, Micronesia, Mongolia, Myanmar, Nauru, Nepal, Noua Zeelandă, Pakistan,

Palau, Papua Noua Guinea, Filipine, Samoa, Singapore, Insulele Solomon, Sri Lanka,

Taipei( China), Tajikistan, Thailand, Timor- Leste, Tonga, Tukmenistan, Tuvalu, Uzbekistan,

Vanuatu, Vietnam.

Membrii neregionali: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania,

Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Norvegia, Portugal, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia,

Regatul Unit şi Statele Unite.

În 2008, A.D.B. a aprobat împrumuturi în valoare de 10.5 miliarde dolari pentru 86 de

proiecte, dintre care majoritatea s-au dus spre sectorul public. Banii erau distribuiţi pentru

asistenţă tehnică, pentru a pregăti şi implementa proiecte şi pentru sprijinirea activităţilor de

consultanţă regionale.

Tot în 2008, conducerea Băncii a aprobat Strategia 2020, un cadru strategic pe termen

lung. În 2009, Consiliul Guvernatorilor a hotărât mărirea capitalurilor, de la 55 miliarde, la 165

miliarde dolari americani, oferindu-i resurse necesare pentru a răspunde efectelor crizei

financiare globale şi de asemenea pentru acoperirea nevoilor de dezvoltare pe termen lung a

zonei Asia- Pacific.

Până în 2012, se aşteaptă ca 80% din împrumuturile A.D.B. să fie repartizate în 5 zone

operaţionale cheie, identificabile şi ca puncte forte ale Băncii, şi anume:

Infrastructura ( transport, comunicare, energie, rezerva de apă, dezvolatarea

sistemului sanitar şi dezvoltarea urbană)

Mediul înconjurător

Cooperarea şi întegrarea regional

Dezvoltarea sectorului financiar

Educaţia

Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific ( Economic and Social

Commission for Asia and the Pacific )

Înfiinţată în 1947, cu sediul in Bangkok, Thailanda, ESCAP urmăreşte să soluţioneze

unele dintre cele mai mari probleme ale regiunii. Îşi desfăşoară activitatea în trei domenii

principale:

Reducerea sărăciei

Abordarea problemelor sociale

Globalizarea

Statele membre:

1. Afghanistan

2. Armenia

3. Australia

4. Azerbaidjan

5. Bangladesh

6. Bhutan

7. Brunei Darussalam

8. Cambodgia

9. China

10. Fiji

11. Franţa

12. Georgia

13. India

14. Indonezia

15. Iran

16. Japonia

17. Kazahstan

18. Kiribati

19. Coreea (Democratic

People Republica)

20. Coreea (Republica)

21. Kirghizstan

22. Republica Democrataǎ

Lao

23. Malaezia

24. Maldive

25. Insulele Marshall

26. Micronezia

27. Mongolia

28. Birmania

29. Nauru

30. Nepal

31. Olanda

32. Noua Zeelandă

33. Pakistan

34. Palau

35. Papua Noua Guinee

36. Filipine

37. Federaţia Rusă

38. Samoa

39. Singapore

40. Insulele Solomon

41. Sri Lanka

42. Tadjikistan

43. Thailanda

44. Timorul de Est

45. Tonga

46. Turcia

47. Turkmenistan

48. Tuvalu

49. Regatul Unit al Marii

Britanii şi Irlandei de Nord

50. Statele Unite

51. Uzbekistan

52. Vanuatu

53. Vietnam

Membri asociaţi:

1. Samoa

2. Insulele Cook

3. Polinezia franceză

4. Guam

5. Hong Kong China

6. Macao China

7. Noua Caledonie

8. Niue

9. Insulele Mariane de Nord

Asociaţia pentru Cooperare Regională în Asia de Sud ( South Asian

Association for Regional Cooperation)

Spre sfârşitul anilor 70’, preşedintele Bangladeshului, Ziaur Rahman, a propus creearea

unui bloc de comerţ ce viza ţările Asiei de Sud. Propunerea sa a fost acceptată de India, Pakistan

şi Sri Lanka, în cadrul întâlnirii din 1981 de la Columbo, iar 2 ani mai târziu, în august 1983, la

întâlnirea de la New Delhi, au adoptat Declaraţia de Cooperare Regională în Asia de Sud.

SAARC a luat naştere pe 8 decembrie 1985, în urma acordului semnat de liderii din Bangladesh,

Bhutan, India, Maldives, Nepal, Pakistan şi Sri Lanka. În 2007, în urma celui de-al

paisprezecelea summit, şi Afghanistan s-a alăturat la SAARC.

SAARC este un concept unic de cooperare regional, cuprinzând un mediu foarte diferit

din punct de vedere geografic şi cultural. Având în componenţa sa una din cele mai populate ţări

din lume, SAARC cuprinde aproximativ 1,5 miliarde de locuitori, reprezantând circa 22% din

populaţia globală.

Creşterea economică este principalul obiectiv al SAARC. Cooperarea la nivel economic

între membri a fost iniţiată urmărind “Study on Trade, Manufactures and Services (TMS) “,

finalizat în iunie 1991. În present, SAARC promovează cooperarea în domeniul economiei,

comerţului şi al finanţelor.

Iniţiativa din Golful Bengal pentru Cooperare Multi-Sectorială

Tehnică şi Economică ( Bay of Bengal Initiative for Multi-Sectorial Technical

and Economic Cooperation)

La 6 iunie 1997, o nouă grupare sub-regională cu numele BIST-EC (Bangladesh, India,

Sri Lanka and Thailand Economic Cooperation ) s-a format la Bangkok. La 22 decembrie 1997,

după aderarea statului Myanmar, denumirea a fost schimbată în BIMST-EC, iar în 2003, alte

două state, Nepal şi Bhutan s-au alăturat grupării. La primul summit din 31 iulie 2004, liderii au

convenit ca numele grupării să fie BISMTEC (Bay of Bengal Initiative for Multi-Sectoral

Technical and Economic Cooperation ).

Scopul BISMTEC este crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea economicǎ,

accelerarea progresului social în sub-regiuni şi promovarea unei colaborări active de interes

comun, între membrii săi. BISMTEC a fost fondat în ideea combinării politicii de vest ale

Tailandei şi ASEAN-ului cu politica de est a Indiei şi a Asiei de Sud, pe scurt, o legătura între

ASEAN şi SAARC.

Începând cu anul 2005, Banca Asiatică de Dezvoltare a devenit un partener important al

BIMSTEC, pentru efectuarea unui studio menit să promoveze şi să îmbunătăţească infrastructura

şi logistica transportului între membrii BIMSTEC.

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai ( Shanghai Cooperation

Organisation )

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai este o alianţă militară interguvernamentală,

fondată în 2001 la Shanghai, de liderii statelor China, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Russia,

Tajikistan şi Uzbekistan. Cu execpţia Uzbekistanului, toate celelalte ţări au fost membre ale

“Shanghai Five”.

Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC)

APEC a fost fondat în anul 1989, în vederea intensificării creşterii economice,

îmbunătăţirii nivelui de trai din regiune precum şi pentru consolidarea comunităţii Asia-Pacific.

Încă de la înfiinţare, în APEC s-a dorit reducerea tarifelor şi a altor bariere comerciale existente

de-a lungul regiunii Asia-Pacific, în scopul creării de economii interne eficiente şi a sporirii

exporturile. La întâlnirea care a avut loc în anul 1994, în Bogor, Indonezia, liderii APEC au

adoptat “obiectivele Bogor” pentru un comerţ liber şi deschis şi pentru investiţii în Asia-Pacific.

APEC are 21 de state membre, care împreună reprezintă aproximativ 41% din populaţia

mondială, aproximativ 56% din produsul intern brut mondial si 49% din comerţul mondial. Cele

21 de ţări membre APEC sunt: Australia, Brunei Darussalam, Canada, Chile, Republica Populară

Chineză, Hong Kong-China, Indonezia, Japonia, Republica Corea, Malaezia, Mexic, Noua

Zeelandă, Papua Noua Guinee, Peru, Republica Filipine, Federaţia Rusă, Singapore, Taipeiul

Chinez, Thailanda, Statele Unite ale Americii, Vietnam.

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est ( Association of Southeast

Asian Nations – ASEAN)

Premisele formării ASEAN

În Asia de Sud Est, colonialismul a început sǎ-şi facă simţită prezenţa încă de la sfârşitul

secolului al XV- lea. El a avut însă de înfruntat o rezistenţa fermă din partea popoarelor din zonă.

Lupta de eliberare naţională purtată de aceste popoare, pentru câştigarea dreptului de a-şi decide

soarta în deplină libertate şi a-şi alege singure calea dezvoltării economice şi sociale, a fost

intensificată în perioada de după cel de-al doilea război mondial. Iniţiatoare ale procesului

mondial de decolonizare, ţările Asiei de Sud-Est şi-au cucerit independenţa după război (cu

excepţia Thailandei care nu a fost niciodată colonizată).

O privire asupra hărţii politice şi economice a Asiei este suficientă pentru a ne da seama

de importanţa şi complexitatea regiunii. În această regiune este inclusă o ţară industrializată,

mult mai avansată din punct de vedere economic decât orice stat vest-european - Japonia, trei ţări

de dimensiuni continentale - India, China şi Japonia; două ţări care se apropie ca nivel de

dezvoltare de capacitatea tehnologică şi economic a statelor industrializate avansate - Singapore

şi Coreea de Sud; două arhipeleaguri cu mii de insule – Filipine şi Indonezia - ce deţin controlul

asupra unor căi maritime importante, Thailanda şi Birmania, două ţări importante ca dimensiune

a populaţiei, Coreea de Nord - un producător de arme nucleare şi rachete cu rază lungă de

acţiune; Malayezia şi Indonezia, state cu populaţie musulmană foarte importantă; Vietnamul – un

brav luptător, de un naţionalism violent în războaiele de apărare.

Trecutul colonialist a lǎsat însǎ adânci urme de subdezvoltare în structura lor economicǎ

şi socialǎ. În climatul internaţional determinat de practicile “războiului rece” care a urmat celui

de-al doilea război mondial, scena politică a regiunii a fost martora unui vast proces de atragere

şi menţinere a unor state din zona în sfera intereselor imperialiste, de promovare a unei politici

de amestec nedorit în treburile interne ale acestor state, pe baza unor acorduri impuse. După cel

de-al doilea război mondial, puterile europene în special Germania şi Franţa au încercat să-şi

reinstaureze puterea dominatoare asupra teritoriilor ocupate de către bazele lor militare.

În acest fel se explică, de exemplu, prezenţa în anii de după război a trupelor britanice în

Singapore sau transformarea Thailandei şi Filipinelor în mari baze militare aviatice şi navale ale

S.U.A. La începutul anilor ’50 au luat naştere 2 blocuri militare: ANZUS, constituit de SUA,

Australia şi Noua Zeelandă, şi SEATO (Marea Britanie, Franţa, SUA, Australia, Noua Zeelandă,

Thailanda, Filipine, Pakistan). Obiectivele acestor blocuri militare erau limitate la încercări de

menţinere a unor stări care nu mai erau în concordanţă cu vremurile respective.

Totodată, în rândul statelor sud-est asiatice s-a accentuat şi nemulţumirea pentru efectele

de natură economică şi socială resimţite de pe urma strânselor raporturi cu Occidentul. În

consecinţă, ţările din regiune au început a privi cu mai multă atenţie către vecinii lor, a-şi analiza

mai bine propriile posibilităţi.

În acest cadru, la începutul anilor ’60 au apărut o serie de organizaţii regionale, cum ar fi

ASA (Asociaţia Asiei de Sud Est) înfiinţată de Filipine, Malayezia şi Thailanda, sau Maphilindo

alcătuită de Malayezia, Filipine, Indonezia. Acestea au fost însă asociaţii temporare, care n-au

supravieţuit, fie din cauza divergenţelor interne, fie a influenţelor din afară. Dar s-a păstrat ideea

necesităţii cooperării regionale.

Un prim pas în această direcţie l-a constituit soluţionarea paşnică a unor conflicte

existente în zonă precum şi înlǎturarea urmelor politicilor colonialiste. Dupǎ îndelungate dispute

în anul 1965 a fost creat noul stat independent Singapore iar în cursul anilor 1965-1966 a încetat

starea de “confruntare” dintre Indonezia şi Malayezia. Paralel cu acest proces de pregǎtire a

terenului pentru colaborare prin eliminarea principalelor divergenţe teritoriale şi politice a avut

loc un schimb mai intens de pǎreri pe cǎi bilaterale între ţǎrile din zonǎ. În acest context s-a

evidenţiat încǎ o datǎ necesitatea şi dorinţa gǎsirii unor forme noi de colaborare regionalǎ, bazatǎ

pe principiile egalitǎţii şi avantajului reciproc.

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud Est a apǎrut ca o tentativǎ a cinci ţǎri din regiune:

Filipine, Indonezia, Malayezia, Singapore şi Thailanda de a sprijini procesul de dezvoltare

naţional şi în zonǎ, printr-o cooperare economicǎ activǎ ca obiectiv esenţial. În Declaraţia

semnatǎ în momentul formǎrii ASEAN statele membre se arǎtau conştiente cǎ “într-o lume a

interdependenţelor, idealurile înalte de pace, libertate, dreptate socialǎ şi bunǎstare sunt strâns

legate de cele de bunǎ înţelegere, bunǎ vecinǎtate şi cooperare reciproc avantajoasǎ între ţǎrile

regiunii care sunt deja legate prin afinitǎţi istorice şi de culturǎ”.

Încǎ de la formarea sa în 1967, ASEAN a suferit o serie de schimbǎri majore în contextul

mediului regional al Asiei de Sud Est. În anii ‘60 perspectivele de viitor ale securitǎţii regionale

şi stabilitǎţii în sud-estul Asiei erau destul de sumbre. Zona era descrisǎ de cele mai multe ori ca

un spaţiu al revoltei, o regiune a domino-urilor. Elementele definitorii ale acestei zone erau:

slaba legaturǎ socio-politicǎ între noile state ce şi-au câştigat independenţa dupǎ cel de-al doilea

rǎzboi mondial, probleme ale guvernelor post-coloniale legate de respectarea legilor, disputele

teritoriale interstatale, amestecul exterior în problemele interne ale statelor. Aceste conflicte au

reprezentat o ameninţare nu numai pentru supravieţuirea statelor care îşi câstigaserǎ de curând

independenţa, cât şi pentru perspectivele unei ordini regionale. Rǎzboiul Rece în sud estul Asiei

a declanşat dorinţa guvernului comunist din Indochina de a extinde revoluţia izbucnitǎ aici şi în

statele vecine.

Invazia Vietnamului asupra Cambodgiei în 1978 a reaprins tensiunile intraregionale şi

rivalitǎţile în regiune. In timp ce lupta teritoriala pentru regiunea Sabah între Filipine şi

Malayzia, dar şi confruntarea între Malayzia, Singapore şi Indonezia erau elementele definitorii

ale mediului regional în perioada imediatǎ post-colonialǎ, invazia Vietnamului asupra

Cambodgiei a reprezentat punctul cel mai fierbinte al celui de-al doilea rǎzboi rece în Asia de

sud-est. În ciuda acestui fundal evenimentele care au condus la înfiinţarea ASEAN în august

1967 nu au inspirat prea multǎ încredere pentru o integrare regionalǎ în Asia de sud-est. La un an

de la formarea ASEAN, ambasadorul SUA în Thailanda între anii 1961-1963, afirma

urmǎtoarele lucruri, mai degrabǎ pesimiste decât optimiste: ”Este îndoielnic faptul cǎ

descentralizarea regionalǎ existentǎ, precum şi tendinţa statelor de autoapǎrare se vor dizolva

pentru a încuraja echilibrul regional, colaborarea politicǎ sau apǎrarea colectivǎ. Tendinţele de

diviziune regionalǎ şi centrifuge sunt mult prea puternice. Autoritǎţile naţionale vor fi mai

degrabǎ interesate de colaborarea cu statele aflate în afara Asiei de sud est, decât de o colaborare

între state vecine aflate în aceeaşi regiune. De asemenea, vor fi interesate sǎ participe la

conferinţe şi organizaţii internaţionale din afara zonei Asiei de sud-est decât sǎ se integreze

numai în structurile exclusiv din aceasta zonǎ. Aceste state sunt conştiente cǎ adevărata putere

dar şi resursele de care au nevoie vor continua sǎ vinǎ din exteriorul regiunii. Nici mǎcar teama

de guvernul comunist chinez sau ameninţarea minoritǎţilor chineze nu vor dezvolta nici o formǎ

de solidaritate sau sǎ rezolve disputele politice”.

Într-adevǎr, perioada imediatǎ înfiinţǎrii ASEAN a creat mai multe îndoieli deoarece

conflictele insterstatale s-au amplificat (precum cel între Malayzia şi Filipine asupra teritoriului

Sabah). Cooperarea functionalǎ, incluzând liberalizarea comerţului, a apǎrut de asemenea foarte

greu. Încercarea ASEAN din 1970 de a schiţa o ordine regionalǎ prin Zona de Pace, Libertate şi

Neutralitate (ZOPFAN-Zone of Peace, Freedom and Neutrality) a fost un eşec, fiind încǎ de la

început contestatǎ.

Dar ASEAN a supravieţuit iar la începutul anilor ’90 membrii sǎi puteau declara cǎ fac

parte din cel mai de success experiment de cooperare regionalǎ din întreaga lume. În mijlocul

preocupǎrilor ASEAN a fost rolul grupǎrii de a modera conflictele intra-regionale şi de a

minimaliza riscul producerii unui rǎzboi.

Statele membre ASEAN. Motto. Emblemă

Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) a luat naştere la 8 august 1967, în

urma semnǎrii declaraţiei de la Bangkok de cǎtre cele 5 state membre fondatoare:

- Indonezia- cea mai mare ţară arhipelag din lume având 18.100 de insule

- Malayzia- cel mai mare producǎtor mondial de ulei de palmier

- Filipine- ţarǎ arhipelag cu 7100 insule

- Singapore- cel mai mare port din lume din punct de vedere al tonajului transportat şi cel

de-al patrulea centru comercial de schimb valutar din lume

- Thailanda- ţara care s-a bucurat de cea mai mare creştere mondialǎ din 1985 pânǎ în

1995, o creştere medie anualǎ de 9%. Este ţara care a provocat şi criza asiaticǎ din 1995-1997

când moneda localǎ, bath-ul, s-a devalorizat masiv în momentul în care Guvernul a hotǎrât sǎ

lase cursul liber. Având şi o datorie externă uriaşă, Thailanda aproape că a intrat în faliment iar

această criză s-a răspândit rapid în zonă, cuprinzând toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia.

Cele mai afectate ţări au fost Korea de Sud, Indonezia şi Thailanda.

Au mai aderat la Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud Est şi Brunei Darussalam (8

ianuarie 1984), Vietnam (28 iulie 1995), Laos şi Myanmar (23 iulie 1997), Cambodgia (30

aprilie 1999).

Cu o populaţie de 567 milioane, un produs intern brut ce depăşeşte 1 trilion USD, cu

schimburi comerciale de 300 miliarde USD în cadrul organizaţiei şi 900 miliarde USD cu terţii,

ASEAN a cunoscut o dezvoltare remarcabilă în toate domeniilor în cadrul celor 40 de ani de

existenţă.

Motto-ul ASEAN este: “O viziune, o identitate, o comunitate”

Emblema ASEAN reprezintǎ stabilitatea, pacea, unitatea şi dinamismul grupǎrii.

Albastrul reprezintǎ pacea şi stabilitatea, roşul curajul şi dinamismul, albul aratǎ puritatea şi

galbenul prosperitatea. Cele 10 tulpini legate la mijloc reprezintǎ cele 10 state membre ale

Asociaţiei, unite prin prietenie şi solidaritate, iar cercul reprezintǎ unitatea ASEAN.

Obiectivele şi principiile ASEAN

Asociaţia Naţiunilor Unite din Asia de Sud-Est este considerată o enigmă economicǎ. În

timp ce în Asia de Nord-Est, nu au existat scheme de integrare regională între ţările cu economie

de piaţă în perioada postbelică, în zona de sud-est au fost multe tentative. ASEAN a avut o

importantă dimensiune politică (pe fondul escaladării tensiunilor în Indochina): stoparea

avansului doctrinei comuniste în regiune şi apărarea în faţa ameninţării vietnameze.

Obiectivele Asociaţiei au fost sintetizate pe următoarele direcţii:

1) accelerarea creşterii economice şi a progresului social, precum şi dezvoltarea culturii din

regiune prin intermediul unor străduinţe comune în spiritul egalităţii şi parteneriatului în

vederea întăririi fundaţiei unei comunităţi prospere şi paşnice a Naţiunilor din Asia de

Sud-Est.

2) promovarea păcii şi stabilităţii regionale prin asigurarea respectării continue a justiţiei şi

legii în relaţiile dintre ţările din regiune şi aderarea la principiile Cartei Naţiunilor Unite.

3) promovarea unei colaborări active şi a unei asistenţe reciproce pe teme de interes comun

în domenii economice, sociale, culturale, tehnice, ştiinţifice şi administrative.

4) furnizarea de asistenţă reciprocă sub forma de facilităţi de pregătire şi cercetare în sferele

educaţionale, profesionale, tehnice şi administrative.

5) îmbunătăţirea colaborării pentru utilizarea mai bună a agriculturii, industriei, expansiunii

schimburilor comerciale, inclusiv studierea problemelor schimbului internaţional de

mărfuri, îmbunătăţirea facilităţilor de transport şi comunicare şi creşterea standardului de

viaţă a popoarelor din cadrul ASEAN.

6) promovarea studiilor despre Asia de Sud-Est.

7) menţinerea unei cooperări strânse şi benefice cu organizaţiile internaţionale şi regionale

ce au scopuri similare şi explorarea tuturor căilor pentru o cooperare tot mai strânsă.

Principiile fundamentale în baza cǎrora membrii ASEAN şi-au propus sǎ colaboreze sunt

menţionate în Tratatul de Armistiţiu şi Cooperare în Sud Estul Asiei (TAC), din 1976:

- Respect reciproc pentru independenţa, suveranitatea, integritatea teritorialǎ şi a

integritǎţii naţionale a tuturor statelor;

- Dreptul fiecǎrui stat de a-şi crea propria existenţǎ naţionalǎ neţinând cont de

interferenţele exterioare, de supunere sau constrângere faţǎ de alt stat;

- Neimplicarea membrilor în rezolvarea problemelor interne aferente fiecǎrui stat;

- Rezolvarea disputelor pe cale amiabilǎ, într-o manierǎ paşnicǎ;

- Eliminarea ameninţǎrilor sau implicarea folosirii forţei majore în ameliorarea

conflictelor;

- Cooperarea eficientǎ între statele membre.

Evoluţia procesului de integrare

În ultimile decenii, în zona Pacificului are loc un proces profund de regionalizare, de

creare a unor sisteme productive care gravitează în jurul Japoniei şi includ ţări recent

industrializate precum: Coreea de Sud, Hong-Kong, Singapore, Taiwan, Filipine, Thailanda şi

Indonezia, la care s-ar putea adăuga state ca Australia, Noua Zeelandă sau China. Aşa-numitul

„bloc asiatic” în curs de fomare în zona Pacificului, reprezintă una dintre cele mai dinamice şi

prospere regiuni ale lumii, ca urmare a creşterii economice impresionante înregistrate de Japonia

în ultimile decenii şi a ritmurilor susţinute de dezvoltare manifestate începând din anii '60-'70 în

Coreea de Sud, Taiwan, Hong-Kong şi Singapore, ţări sugestiv denumite „Cei patru dragoni

asiatici” sau „Tigrii mari”. Ulterior, în anii '80, Malayezia, Thailanda şi într-o măsură mai mică

Indonezia şi Filipine, ţări cunoscute sub numele de „Micii dragoni asiatici”, au urmat acelaşi

trend de creştere economică. În interiorul acestui bloc economic de state s-a manifestat tot mai

pregnant tendinţa de liberalizare a fluxurilor comerciale, de capitaluri şi de forţă de muncă.

Autorităţile din ţările membre ASEAN promovau politica de deschidere spre economia

mondială, prin reducerea gradului de protecţie vamală şi prin înlăturarea sau restrângerea

barierelor netarifare. Se constată totodată o renunţare, în mai multe ţări, la obstacolele netarifare

şi paratarifare şi practicarea unor taxe moderate. Pe ţări, situaţia prezintă diferenţieri relativ

importante, în funcţie de interesele naţionale, care impun anumite trepte de protecţionism

comercial. Cu bariere netarifare în regiune, se remarcă în special, marcajele şi regulile de origine,

extrem de stricte. Paralel cu lansarea cooperării pe planul schimburilor comerciale, statele

membre ASEAN au iniţiat programe pentru dezvoltarea relaţiilor intraregionale în domeniul

cooperării industriale, ca de exemplu, ASEAN Industrial Projects Programme, creat în anul

1977. Efectele acestui program industrial au apărut relativ târziu, începând cu anul 1984, şi cu

toate eforturile depuse de statele membre şi sprijinul financiar japonez, la scurt timp, au început

să se manifeste divergenţe cu privire la derularea proiectelor şi în final, unele ţări s-au retras. În

anul 1981, ca urmare a dorinţei comune a statelor membre, a fost creată o corporaţie financiară

regională, prin participarea a 140 de bănci comerciale şi acţionari individuali, care şi-au propus

ca obiectiv promovarea cooperării economice la nivelul grupării ASEAN. Această instituţie nu a

avut însă succesul aşteptat, astfel că în anul 1988 s-a transformat în bancă comecială, având ca

principal obiect de activitate acordarea de fonduri pentru realizarea unor proiecte ASEAN şi

stimularea exporturilor.

În anul 1977, în cadrul ASEAN, a fost semnat un acord cu privire la Aranjamentele

Comerciale Preferenţiale. În anul 1987, acesta a fost lărgit printr-un protocol prin care se

prevedea adoptarea de măsuri pentru stimularea şi dezvoltarea schimburilor economice

intraregionale prin:

- extinderea preferinţelor tarifare

- liberalizarea barierelor netarifare

- contracte pe termen lung asupra volumului fizic al schimburilor

- susţinerea financiară prin rate preferenţiale ale dobâzii la creditele atrase.

Aranjamentele Comerciale Prefenţiale urmau să acţioneze pe trei direcţii: alcătuirea unor

liste unilaterale de produse ce intrau sub incidenţa preferinţelor tarifare, negocierea pe cale

bilaterală şi dupa principiul de la produs la produs a unor concesii tarifare şi reducerea

substanţială a taxelor vamale la bunurile de import cu o valoare în vamă de minim 50 000 dolari.

Principala piedică în calea dezvoltării comerţului intraregional au constituit-o strategiile diferite

ale statelor membre în privinţa politicilor comerciale. În timp ce Singapore a renunţat la strategia

de industrializare prin substituirea importurilor, celelalte ţări fondatoare au păstrat trendul

protecţionist, renunţând târziu la această tactică.

Se constată că “ startul” acestei grupări nu a fost foarte bun, ASEAN confruntându-se cu

multe eşecuri în plan economic. După mai bine de un sfert de veac de funcţionare se constată că

un progres vizibil a înregistrat sfera politică şi cea instituţională. Până la criza financiară din

1997, Asia de Sud-Est s-a caracterizat printr-o creştere economică fără precedent. Avântul

economic al noilor ţări industrializate (NIE) din Extremul Orient şi Asia de Sud-Est au

transformat Asia în “motorul” dezvoltării şi catalizatorul transformărilor tehnologice, financiare

şi social-economice. Cel mai spectaculos eveniment petrecut în evoluţia economiei mondiale, în

ultimele două decenii ale veacului trecut a fost transferarea graduală a puterii economice din

Europa şi America de Nord către Asia de Sud-Est şi Japonia.

Căderea, în luna iulie a anului 1997, a monedei naţionale thailandeze, bahtul, a constituit

"piatra" ce a provocat valurile masive ale unei profunde perioade de crize economice. De la ţările

Asiei de Sud-Est, aceasta s-a propagat până în Argentina, Brazilia şi India. În mai puţin de trei

săptămâni, monedele unor ţări s-au depreciat spectaculos (spre exemplu, cea a Taiwanului s-a

depreciat cu 45% faţă de dolarul american). Situaţia financiară a băncilor şi a întreprinderilor

locale s-a deteriorat rapid, astfel că multe dintre ele au fost declarate insolvabile (56 dintre ele

numai în Thailanda). Specialiştii s-au referit ulterior la "o criză neprevăzută", dat fiind că un

raport al Băncii Mondiale estima, în mai 1997 (deci cu mai puţin de două luni înainte de apariţia

"tăvălugului"), că Asia de Sud-Est se bucură de o creştere economică sănătoasă şi puternică (9%

în ultimii 10 ani).

Probabil că cea mai importantă decizie legată de evoluţia acestei organizaţii a fost luată în

anul 2003, în cadrul celui de al 9-lea summit din Bali, Indonezia şi s-a referit la crearea unei

comunităţi ASEAN până în anul 2020 (ţinta a fost mutată ulterior pentru 2015), care urma să se

bazeze pe trei stâlpi:

1. Comunitatea de securitate ASEAN;

2. Comunitatea economică ASEAN;

3. Comunitatea socio-culturală ASEAN.

Principiile de funcţionare ale Comunităţii de Securitate ASEAN urmau să se bazeze pe

procesele, acordurile şi structurile construite de a lungul timpului prin intermediul următoarelor

declaraţii sau tratate:

- Declaraţia de formare a ASEAN- Bangkok, 08.08.1967;

- Declaraţia zonei de pace, libertate şi neutralitate- Kuala Lumpur, 27.11.1971;

- Declaraţia Concordului ASEAN- Bali, 24.02.1976;

- Tratatul de Prietenie şi Cooperare din Sud-Estul Asiei;

- Declaraţia ASEAN referitoare la Marea Chinei de Sud- Manila, 22.07.1992;

- Tratatul Zonei Libere de Arme Nucleare din Asia de Sud-Est- Bangkok, 15.12.1997;

- Viziunea 2020 pentru ASEAN- Kuala Lumpur, 15.12.1997;

- Declaraţia Concordului II ASEAN- Bali, 07.10.2003.

Componentele principale ale Comunităţii de Securitate ASEAN pot fi grupate în:

- dezvoltarea relaţiilor politice;

- conturarea şi uniformizarea normelor;

- prevenirea şi rezolvarea conflictelor;

- reconstrucţia păcii postconflict;

- realizarea mecanismelor de implementare.

Membrii Comunităţii s-au angajat să utilizeze numai măsuri paşnice în reglementarea

diferendelor şi să considere propria securitate ca fiind conectată fundamental de securitatea

celorlalte naţiuni, având la bază localizarea geografică, viziunea comună şi obiectivele.

ASEAN s-a implicat încă din 1994 şi în afara graniţelor sale din punct de vedere al

securităţii înfiinţând FORUMUL REGIONAL ASEAN, având drept scop promovarea construirii

încrederii, dezvoltarea diplomaţiei preventive şi elaborarea de abordări pentru cazurile de

conflict.

Comunitatea socio-culturală ASEAN comunitate are la bază trei zone de acţiune

importante:

1. dezvoltarea socială având ca scop ridicarea standardului de viaţă pentru grupurile

dezavantajate şi populaţia din zona rurală.

2. forţa de muncă- cu referire la creşterea investiţiilor în asigurarea cadrului educaţional

de bază şi superior, pregătirea forţei de muncă, dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei,

crearea de locuri de muncă şi protecţia socială.

3. îmbunătăţirea cooperării în zona sănătăţii publice.

În acest moment există câteva proiecte socio-culturale derulate în cadrul ASEAN:

- Programul de muncă ASEAN pentru asistenţă socială, familie şi populaţie;

- Programul de muncă ASEAN pentru HIV/ASEAN;

- Programul de muncă ASEAN pentru vârstnici;

- Programul de muncă ASEAN pentru pregătirea tinerilor, Angajare Durabilă şi alte

provocări ale globalizării;

- Reţeaua Universitară pentru promovarea colaborării dintre cele 17 universităţii din

ASEAN;

- Programul de schimb de experienţă pentru studenţi, Forum cultural pentru tineret şi

forumul tinerilor vorbitori din cadrul ASEAN;

- Săptămâna culturală ASEAN, Tabăra tineretului ASEAN şi Concursul ASEAN, ce au

loc în fiecare an;

- Programul de schimb Media din cadrul ASEAN;

- Cadrul pentru oraşe cu un mediu natural durabil şi Acordul ASEAN pentru Poluarea

atmosferică transfrontalieră.

Scopul Comunităţi Economice ASEAN este de a transforma zona geopolitică în cauză

într-o regiune economică competitivă, stabilă şi prosperă în care bunurile, serviciile şi investiţiile

să circule liber şi capitalul să circule mai liber decât în prezent. De asemenea, se urmăreşte

realizarea unei dezvoltări economice echitabile şi reducerea sărăciei şi a disparităţilor sociale

până în 2015.

În vederea realizării Comunităţii Economice, ţările membre ASEAN au stabilit:

- mecanisme şi măsuri noi de îmbunătăţire a implementării iniţiativelor economice

existente, incluzând: Zona de Liber Schimb din cadrul ASEAN (ASEAN Free Trade

Area), Acordul Cadru pentru Servicii din cadrul ASEAN (ASEAN Framework

Agreement on Services) şi Zona Investiţională ASEAN (ASEAN Investment AREA).

- accelerarea integrării regionale în următoarele sectoare prioritare până în 2010:

transportul aerian, produsele agricole, autovehicule, e-commerce, produse electronice,

ferme piscicole, sănătate, produsele de bază din cauciuc, textile şi îmbrăcăminte,

turism şi produse bazate pe lemn.

- facilitarea mişcării oamenilor de afaceri, a muncitorilor calificaţi şi a talentelor.

- întărirea mecanismelor instituţionale ale ASEAN, inclusiv îmbunătăţirea Mecanismului

de Reglementare a Disputelor din cadrul ASEAN pentru a se asigura o rezolvare

legală şi rapidă pentru orice dispută economică.

Zona de Liber Schimb a fost înfiinţată în 1992, urmărindu-se eliminarea barierelor

tarifare şi netarifare dintre ţările membre, în vederea creşterii eficienţei economice, a

productivităţii şi a capacităţii concurenţiale.

Începând cu 01.01.2005, taxele vamale pentru 99% din produsele incluse în Lista

Acordului (Inclusion List) pentru 6 ţări membre (Brunei, Indonezia, Malaiezia, Filipine,

Singapore şi Tailanda) au fost reduse până la o valoare maximă de 5%. De asemenea, 60% din

produsele din această listă au o taxă vamală de „0%”, iar media taxelor vamale pentru toate

aceste produse este de 2%. În cazul noilor ţări membre (Cambogia, Laos, Myanmar, Vietnam),

81% din produsele incluse în Lista Acordului au taxe vamale cuprinse în intervalul 0-5%.

Alte activităţi importante legate de integrarea economică sunt:

- Traseul pentru integrarea financiară şi monetară în patru zone: dezvoltarea pieţei de capital,

liberalizarea contului de capital, liberalizarea serviciilor financiare şi cooperarea în

privinţa monedei;

- Reţeaua de transport trans-ASEAN formată din reţelele importante de autostrăzi şi căi

ferate dintre state, inclusiv calea ferată dintre Singapore şi Kunming, prinicpalele porturi

şi culoarele marine, transportul fluvial şi principalele legături aeriene civile;

- Traseul pentru Integrarea Sectorului de transport aerian;

- Interoperatibilitatea şi Interconectivitatea echipamentelor şi serviciilor naţionale de

telecomunicaţii, inclusiv Aranjamentul Recunoaşterii Reciproce Sectoriale a Consiliilor

Regulatorilor din Telecomunicaţii din cadrul ASEAN referitor la Evaluarea Conformităţii

pentru Echipamentele de Telecomunicaţii;

- Reţelele de energie trans-ASEAN, ce includ Reţeaua de curent electric şi Proiectele

de conducte de gaz;

- Iniţiativa pentru Integrarea ASEAN orientată spre infrastructură, dezvoltarea resurselor

umane, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi integrarea economică regională, în

special în ţările CLMV (Cambogia, Laos, Myanmar, Vietnam);

- Campania „Vizitează ASEAN” şi Organizaţia „ASEAN Hip-Hop Pass” condusă de sectorul

privat pentru promovarea turismului în cadrul ASEAN;

- Acordul asupra Rezervei de securitate pentru hrană în cadrul ASEAN.

Instituţii ale ASEAN

Preşedenţia ASEAN este aleasă anual, prin rotaţie, în ordinea alfabetică a denumirii statelor

membre în limba engleză. ASEAN are într-un an calendaristic un singur mandat prezidenţial, în

care statul aflat la conducere are următoarele atribuţii:

organizează summituri ASEAN;

conduce Consiliul Coordonator ASEAN;

conduce Consiliile Comunitare ASEAN;

alege Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi.

1. Summitul ASEAN:

- este format din liderii statelor membre sau conducătorii guvernelor acestora;

- este principala instituţie creatoare de politici din cadrul ASEAN;

- furnizează în mod expres asistenţă politică şi ia decizii privind problemele principale care

împiedică realizarea obiectivelor ASEAN, problemele întâmpinate de statele membre şi

toate celelalte probleme ridicate de Consiliul Coordonator ASEAN, Consiliul Comunităţii

ASEAN şi Corpul Sectorial Ministerial ASEAN1;

- instruieşte ministerele relevante în fiecare dintre consiliile preocupate de organizarea

unor întâlniri ad-hoc inter-ministeriale şi adresează probleme în ceea ce priveşte

intervenţia Consiliului Comunitar. Aceste reguli sunt adoptate de Consiliul Coordonator

ASEAN;

- adresează situaţii de urgenţă care afectează ASEAN prin luarea de măsuri adecvate;

- autorizează stabilirea şi dizolvarea Corpurilor Sectoriale Ministeriale şi a altor instituţii

ASEAN;

- numeşte Secretarul General al ASEAN, cu rangul şi statutul de ministru, ce va răspunde

de liderii statelor membre;

- este întrunit de două ori pe an şi este găzduit de statul membru ce se află la guvernarea

ASEAN;

- este convocat, ori de câte ori este necesar, ca o adunare specială ad-hoc, condusă de statul

membru la guvernare.

2. Consiliul Coordonator ASEAN:

- este format din miniştrii de externe ASEAN şi se întruneşte de cel puţin două ori pe

an;

- pregăteşte Summitul ASEAN;

- coordonează implementarea acordurilor şi deciziilor Summitului ASEAN;

- colaborează cu Consiliul Comunităţii ASEAN pentru a îmbunătăţi coerenţa politică,

eficienţa şi cooperarea;

- transmite raporturile Consiliului Comunitar ASEAN către Summit-ul ASEAN;

- analizează raportul anual al Secretarului General privind munca desfăşurată de

ASEAN;

- analizează raportul Secretarului General asupra funcţiilor şi operaţiilor efectuate de

Secretariatul ASEAN şi de alte corpuri relevante ;

- aprobă numirea şi destituirea din funcţie a Secretarului General Adjunct;

- preia alte sarcini atunci când Summitul ASEAN îi cere;

1 ASEAN Sectorial Ministerial Bodies

- trebuie susţinut de cei mai importanţi înalţi funcţionari.

3. Consiliul Comunitar ASEAN:

- cuprinde Consiliul Comunitar al Politicilor de Securitate ASEAN, Consiliul Comunitar

Economic ASEAN şi Consiliul Comunitar Socio-Cultural ASEAN;

- fiecare Consiliu din cele de mai sus trebuie să ţină cont de competenţele Corpului

Sectorial Ministerial ASEAN;

- fiecare stat membru îşi va delega singur propriul reprezentant pentru fiecare întrunire a

Consiliului Comunitar ASEAN;

- asigură implementarea deciziilor Summitului ASEAN;

- coordonează munca din diferitele sectoare ce intră în competenţa sa;

- constituie rapoarte şi recomandări către Summitul ASEAN cu referire la domeniul de

competenţă al Consiliului;

- fiecare Consiliului Comunitar ASEAN se întruneşte de cel puţin două ori pe an şi este

condus de ministerul adecvat din statul guvernator;

- trebuie susţinut de cei mai importanţi înalţi funcţionari.

4. Corpurile Sectoriale Ministeriale ASEAN

- funcţionează în concordanţă cu mandatele lor stabilite;

- implementează înţelegerile şi deciziile Summitului ASEAN sub competenţele

acestora;

- întăreşte cooperarea în domeniile de integrare şi dezvoltare a comunităţii;

- formulează rapoarte şi recomandări pentru Consiliul Comunitar.

5. Secretarul General şi Secretariatul ASEAN:

- Secretarul General ASEAN este numit de Summitul ASEAN, cu un mandat unic valabil 5

ani, ales din statele membre ASEAN printr-o rotaţie alfabetică, dar totodată ţinând cont

de integritate, aptitudini, experienţă profesională şi egalitatea între sexe;

- funcţiile Secretarului General:

(a) efectuează datoriile şi responsabilităţile biroului său în concordanţă cu

dispoziţiile ASEAN;

(b) facilitează şi monitorizează progresul în cadrul aplicarea înţelegerilor şi

deciziilor ASEAN, şi întemeiază un raport anual către Summitul ASEAN

privind acţiunile desfăşurate;

(c) participă la Summitul ASEAN, la Consiliul Comunitar , la Consiuliul

Coordonator ASEAN şi la alte întâlniri importante în cadrul ASEAN;

(d) prezintă viziunea ASEAN la întâlnirile cu părţile externe;

(e) recomandă numirea sau demiterea din funcţie a Secretarului General Adjunct.

- este şeful Biroului Administrativ ASEAN;

- este asistat de 4 Secretari Generali Adjuncţi cu rangul şi statutul de ministri adjuncţi;

- cei 4 adjuncţi trebuie să fie de naţionalităţi diferite faţă de Secretarul General şi trebuie să

provină din 4 state membre diferite;

- Secretariatul ASEAN este compus din Secretarul General şi personalul necesar;

- funcţiile Secretariatului:

a) susţine cel mai înalt nivel de integritate, eficienţă şi competenţă în efectuarea

datoriilor secretariatului;

b) trebuie să nu ţină cont de nicio altă instituţie în afara ASEAN;

c) trebuie să se abţină de la orice acţiune ce ar putea compromite poziţia

ASEAN-ului sau a instituţiilor sale;

Alte instituţii: Comitetul Reprezentaţilor Permanenţi, Secretariatele Naţionale

ASEAN, Corpul Drepturilor Omului şi Fundaţia ASEAN.

Evoluţiile produsului intern brut, a ratei inflaţiei şi a investiţiilor străine

directe în statele membre ASEAN

1. Evoluţia PIB

Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, toate ţările ASEAN au înregistrat, din

2005 până în 2008, inclusiv, creşteri a mărimii produsului intern brut. Excepţie o face anul 2009

în care o parte din ţări, pe fondul crizei economice mondiale, au înregistrat o scădere a PIB, dar

nu în proporţii considerabile. Per total, pe anul 2009, ASEAN a înregistrat un PIB de 1,499,400.8

milioane USD, faţă de anul 2008 când valoarea PIB a fost de 1,512,707.0 milioane USD.

Pe primul trimestru din 2010 se observă creşteri ale produsului intern brut faţă de aceeaşi

perioadă a anului 2009, pentru fiecare din cele 10 ţări.

2. Evoluţia ratei inflaţiei

2 www.aseanasec.org/stat/Table5.pdf

Din 2005 până în 2009, inclusiv, rata inflaţiei în cele 10 state ASEAN a oscilat. Aşa cum

se poate observa şi din tabelul de mai sus, cea mai mică valoare a ratei inflaţiei a înregistrat-o

statul Brunei Darussalam, 0,7% pe anii 2005 şi 2006, pe când cea mai ridicată valoare s-a

înregistrat în Vietnam, în anul 2008, aceasta atingând valoarea de 19,9 %. Analiza anului 2009

din punct de vedere al ratei inflaţiei arată o scădere a acesteia în toate ţările ASEAN.

În prezent, pe primul trimestru al anului în curs de desfăşurare, se observă o tendinţă de

scădere a ratei inflaţiei, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

3. Investiţiile străine directe în cadrul ASEAN

3 www.aseansec.org/stat/Table8.pdf

Principalii investitori străini în ASEAN sunt Uniunea Europeană, Japonia şi Statele

Unite. Aşa cum se prezintă şi în tabelul de mai sus, nivelul investiţiilor străine directe a urmat un

trend descendent din anul 2007 până în anul 2009. Per total, în anii 2007-2009, în ASEAN au

intrat investiţii străine directe în valoare de 163,518.1 milioane USD.

Luate separat, exporturile şi importurile pe anii 2008 şi 2009, din fiecare din cele 10 ţări

ASEAN, se prezintă conform tabelului următor.

4 www.aseansec.org/stat/Table27.pdf

Relaţiile comerciale ale ASEAN

Principalii parteneri de comerţ ai ASEAN sunt China, Uniunea Europeană, Japonia,

Statele Unite ale Americii, aşa cum se poate observa şi din tabelul de mai jos.

5 www.aseansec.org/stat/Table17.pdf

Relaţiile comerciale ASEAN - UE:

Relaţiile dintre ASEAN şi UE pot fi grupate, cronologic, pe trei etape:

1. perioada 1967- 1980, în care s-au pus bazele contactelor dintre cele două zone;

2. 1980- 1994 perioadă caracterizată de întărirea relaţiilor economice şi politice, finalizată

cu semnarea Acordului de Cooperare EC-ASEAN în martie 1980;

3. în prezent, începând din anii 2000, se urmăreşte realizarea unui cadru multilateral

pentru dezvoltarea relaţiilor pe baze egale.

ASEAN este interesată de dezvoltarea relaţiilor cu UE pe trei mari direcţii: economică,

politică şi securitate.

Domeniul economic este considerat ca fiind unul prioritar. În acest sens, în luna mai 2007

s-a început negocierea pentru un Acord de Liber Schimb între ASEAN şi UE. Deşi se dorea

finalizarea acestui acord până în 2009, nici în 2010 acest lucru nu s-a realizat. La 27-28 mai

2009, într-o întâlnire efectuată la Phnom Penh, s-a hotărât accelerarea acordului. La întâlnirile

6 www.aseansec.org/stat/Table20.pdf

din 26 mai 2010, de la Madrid, şi cea din 23 iulie 2010 de la Ha Noi, dintre oficialii celor două

grupări, s-a stabilitt intensificarea relaţiilor între regiuni şi anunţarea unor noi amendamente

aplicabile pentru anii 2011-2012.

Acest Acord de Liber Schimb se doreşte a fi unul extins, acoperind, pe lângă comerţul cu

bunuri, serviciile, facilitarea investiţiilor şi protejarea proprietăţii intelectuale..

ASEAN este interesată de semnarea ALS pentru a-şi asigura intrarea pe piaţa UE şi

pentru a beneficia de experienţa UE în managementul relaţiilor comunitare. Principalul interes al

UE în privinţa ASEAN este acela de a-şi întări poziţia în această zonă faţă de principalii

concurenţi globali, Japonia şi SUA. Se estimează că prin semnarea acestui ALS, valoarea

exporturilor ASEAN în UE va creşte cu 18,5%, iar valoarea exporturilor UE în ASEAN va creşte

cu 24%.

În privinţa negocierii ALS cu ASEAN, Comisia Europeană s-a regăsit în situaţia de a

avea trei variante la dispoziţie (ALS cu toate ţările ASEAN; ALS UE-ASEAN „-” 3; 7 ALS

bilaterale). În această situaţie s-a ajuns datorită mai multor realităţi, cum ar fi situaţia politică,

nerespectarea drepturilor omului şi a libertăţilor în Myanmar sau faptul că ţări precum Cambogia

şi Laos sunt considerate prea sărace pentru a face faţă renunţării la taxele vamale.

În pofida crizei economice mondiale, în 2009, deşi valoarea comerţului a scăzut cu 16%

faţă de 2008, acesta a fost de 171,7 miliarde USD. Europa a rămas destinaţia de top a

exporturilor ASEAN, cu o valoare de 11,5% din totalul exporturilor ASEAN pe 2009.

Relaţiile comerciale ASEAN – China:

Comerţul ASEAN cu China a crescut semnificativ în ultimul deceniu, de la aproape 8

miliarde USD în 1991 la aproape 41 miliarde USD în 2001. În 2002 la Cambodgia s-a semnat

un acord ( Free Trade Area- FTA) între ASEAN şi China, conform căruia, până în 2010-2015, va

fi creată cea mai mare zonă de liber-schimb din lume, schimburile comerciale bilaterale (China -

ASEAN) urmând să ajungă la 1.200 miliarde dolari anual. La întâlnirea de la Bangkok,

Thailanda, din august 2009, acordul de liber schimb dintre cele două părţi s-a finalizat.

Din 2005, cele două părţi au început să implementeze măsurile de reduceri tarifare. După

reducerea substanţială a taxelor vamale între China şi ASEAN, a crescut şi volumul exportului

ţărilor ASEAN către China a unor produse precum materii prime ( petrol, gaze natural) , ulei de

palmier, cauciuc natural, lemn şi fructe tropicale, dar şi produse petrochimice, circuite integrate,

semiconductori, produse mecanice şi electrice. ASEAN şi China au convenit asupra 11 domenii

prioritare de cooperare: energie, transport, cultură, sănatate publică, turism, agricultură,

tehnologii informaţionale, investiţii (în ambele sensuri), dezvoltarea resurselor umane,

dezvoltarea bazinului râului Mekong şi mediul înconjurător. În anii 2007- 2008, ASEAN şi

China au încheiat mai multe acorduri de dezvoltare comună, cu date de finalizare în 2011- 2012

privind agricultura, turismul şi infrastructura transporturilor.

În prezent, China ocupă prima poziţie în topul principalilor parteneri comerciali ai

ASEAN, iar schimburile comerciale dintre ASEAN şi China au ajuns la valoarea de 376,207.3

milioane USD. Acordul FTA a făcut ca schimburile dintre cele două părţi să ajungă la 13,7% din

totalul schimburilor globale şi aproape jumătate din schimburile comerciale asiatice.

Relaţiile comerciale ASEAN- Japonia:

Începând cu martie 1977, când au început dialogurile dintre ASEAN şi Japonia, şi până în

prezent, relaţiile dintre aceste grupări au cunoscut un progres semnificativ.

Relaţiile au luat amploare odată cu semnarea “Tokyo Declaration for the Dynamic and

Enduring ASEAN-Japan Partnership in the New Millennium” împreună cu “ASEAN-Japan Plan

of Action” la întâlnirea de la Tokyo, Japonia, din decembrie 2003, şi totodată prin adoptarea

declaraţiei comune asupra aprofundării şi extinderii parteneriatului ASEAN – Japonia, semnat în

decembrie 2005 la Kuala Lumpur, Malaesia.

La cel de-al zecilea Summit ASEAN- Japonia, ţinut la Cebu, în ianurie 2007, s-a convenit

asupra desemnării unui grup de persoane eminente, care să evalueze istoricul relaţiilor ASEAN –

Japonia şi să descopere noi modalităţi de aprofundare şi extindere a relaţiilor dintre cele două

entităţi. Raportul acestora trebuia finalizat şi prezentat în octombrie 2009 la Summitul din

Thailanda.

ASEAN şi Japonia continuă să-şi aprofundeze şi să-şi extindă legăturile comerciale. În

2008, totalul schimburile comerciale dintre ASEAN şi Japonia s-a mărit cu 22,1% faţă de anul

2007, ajungând la valoarea de 211,4 miliarde USD, faţă de 173,1 miliarde USD în 2007.

Exporturile ASEAN către Japonia au crescut cu 22,8% faţă de anul 2007, iar pentru aceeaşi

perioadă de timp, importurile au crescut de la 87,9 miliarde USD la 106,8 miliarde USD, adică

cu 21,5%.

CONCLUZII

Viitorul ASEAN poate fi la fel de plin de succes ca pânǎ acum dacă organizaţia îşi va

dezvolta componenţa de cooperare regionalǎ şi va da curs cererii Timorului de Est de a deveni

membru (şi-a depus candidature în anul 2006 şi este supus unui proces de aderare de 5 ani),

incluzând această ţară în zona de solidaritate deja creată, concomitent cu atragerea Australiei,

care şi-a manifestat interesul pentru o posibilă candidatură. De asemenea, întrucât ţările membre

nu dispun de capacităţi militare deosebite, este importantă dezvoltarea componentei de securitate

umană, ca element-cheie al promovării scopurilor ASEAN stabilite prin Declaraţia de la

Bangkok.

ASEAN deţine un rol decisiv pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în Asia de sud-est. Ca

şi în cazul celor mai importante organizaţii prezente în lume, viitorul ei depinde în mare măsură

atât de dezvoltarea cooperării, în toate dimensiunile securităţii, în cadrul şi în afara organizaţiei,

cât şi de extinderea lor, astfel încât să dispună în permanenţă de noi resurse ce vor fi alocate

problemelor ce apar, menţinând gradul de cooperare la un nivel acceptabil.

Se pare că intenţia iniţială, a ASEAN, de a deveni o replică la integrarea economică

europeană a fost prea curajoasă. Pe plan regional însă, rolul ASEAN nu este de neglijat,

menţinând echilibrul politico-economic în regiune. ASEAN este o grupare deschisă la care poate

adera orice ţară doritoare din Sud-Estul Asiei care se angajează să respecte principiile care stau

la baza existenţei sale. ASEAN este o grupare aflată mereu la răscruce, deocamdată insuficient

de eficientă astfel încât să îşi atingă obiectivele propuse. Ea se dezvoltă în umbra APEC, grupare

cu deschideri mult mai largi în Asia. Statele membre ASEAN par să considere că cea mai

importantă organizaţie economică la nivel global rămâne Organizaţia Mondială a Comerţului,

apreciind-o ca fiind cel mai eficient forum de coordonare a elementelor de politică comercială

din lume. Ele doresc totodată să menţină climatul de cooperare regională şi de acţiune comună

pentru a deveni o zonă de creştere economică susţinută.

BIBLIOGRAFIE:

1. Jurgen Haacke - “ASEAN's Diplomatic and Security Culture: Origins, Development and

Prospects”,RoutledgeCurzon, 2003

2. Amitav Acharya - “Constructing a Security Community in Southeast Asia: ASEAN and

the Problem of Regional Order (Politics in Asia)”, American Political Science Review,

2009

1. Michael G Plummer, Chia Siow Yue- “Realizing the ASEAN Economic Community: A

Comprehensive Assessment” , Institute of Southeast Asian Studies, 2009

2. Vasile Popa, Alexandra Sarcinschi, “Perspective în evoluţia organizaţiilor internaţionale

de securitate “ , Bucureşti, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, 2007

3. Hew, D. (2005)- “Southeast Asian Economies: Towards Recovery and Deeper

Integration”, in Wah, Chin Kin and Singh, Daljit, Southeast Asian Affairs 2005,

Singapore,Institute of Southeast Asian Studies.

4. www.aseansec.org

5. www.adb.org

6. www.unescap.org

7. www.saarcsec.org

8. www.bimstec.org

9. www.apec.org