COLECŢIE COORDONATĂ DE

VASILE DEM. ZAMFIRESCU

Arta hârjoneliiExerciţii amuzante de practicat cu copiii

ANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

Traducere din engleză de Olga Ceauşu

EDITORI:Silviu DragomirVasile Dem. Zamfirescu

DIRECTOR EDITORIAL:Magdalena Mărculescu

REDACTOR:Manuela Sofia Nicolae

DESIGN:Faber Studio

DIRECTOR PRODUCŢIE:Cristian Claudiu Coban

DTP:Gabriela Chircea

CORECTURĂ:Duşa UdreaMihail Nacu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiDEBENEDET, ANTHONY T. Arta hârjonelii / Anthony T. DeBenedet, Lawrence J. Cohen; trad.: Olga Ceauşu. - Bucureşti: Editura Trei, 2015 ISBN 978-606-719-328-2

I. Cohen, Lawrence J.II. Ceauşu, Olga (trad.)

159.922.7

Titlul original: The Art of Roughhousing. Good Old-Fashioned Horseplay and Why Every Kid Needs It.Autori: Anthony T. DeBenedet, M.D. si Lawrence J. Cohen, Ph.D.

Copyright © 2010 by Anthony T. DeBenedet, M.D., Lawrence J. Cohen, Ph.D.

© Editura Trei, 2015pentru prezenta ediţie

Prezenta ediţie s-a publicat prin acord cu Agenţia Literară Livia Stoia

O.P. 16, Ghişeul 1, C.P. 0490, BucureştiTel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20E-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

Soţiei mele, Anna, o maestră când vine vorba de joacă şi sufletul familiei noastreCopiilor noştri, Ava, Mia şi Lola, adevărata şi nepreţuita bucurie a vieţii noastreŞi părinţilor mei, Karen şi Nelson,Care m‑au susţinut întotdeauna.

— Anthony

Soţiei mele, Liz, şi copiilor noştri, Emma şi Jake, antrenorii mei de luptePărinţilor mei, Ruth şi Alvin. Nu‑mi amintesc să ne fi hârjonit vreodată, dar s‑au străduit să‑mi arate dragoste, afecţiune şi să mă încurajeze cât de bine s‑au priceput.

— Larry

CuprinsAvertisment 9

Prefaţa lui Anthony 11

Prefaţa lui Larry 13

Capitolul 1. Argumentele noastre convingătoare în favoarea hârjonelii 15

Capitolul 2. Să începem cu hârjoneala „la minut“ 31

Capitolul 3. Zborul 49

Capitolul 4. Jocuri 79

Capitolul 5. Contact 109

Capitolul 6. Imaginaţia 145

Capitolul 7. Jocuri extreme 171

Concluzie. Bucuria hârjonelii 199

Note 201

Bibliografie 202

Index de activităţi 205

Mulţumiri 207

AvertismentHârjoneala e foarte amuzantă. Este şi puţin periculoasă. De fapt, hârjoneala este foarte amuzantă tocmai pentru că este periculoasă.

Iar dacă vă hârjoniţi deseori cu copiii — aşa cum facem noi — e foarte firesc să vă aşteptaţi ca la un moment dat cineva să se rănească.

Noi credem însă că vânătăile şi juliturile sunt un atribut al co‑pilăriei. Datorită lor am învăţat adesea să ne ridicăm, să ne reve‑nim şi să mergem mai departe. Datorită lor am căpătat încredere în noi şi am descoperit legile fizicii.

Contăm pe voi — adulţi responsabili — să vă supravegheaţi copiii şi să aveţi grijă ca numărul acestor vânătăi şi julituri să fie cât mai mic. Vrem să vă simţiţi bine şi să vă distraţi alături de copii. Să vă maimuţăriţi. Contăm pe voi, dar să nu mergeţi prea departe. Dacă aveţi un copil prea mic să se dea cu sal‑teaua pe scări (pagina 164), aşteptaţi să mai crească. Dacă vă este greu să ridicaţi o geantă de voiaj ca s‑o puneţi în compar‑timentul de sus în avion, nu recurgeţi la tehnica prezentată la pagina 64.

Editorul şi autorii nu pretind că informaţiile din carte sunt complete sau adecvate pentru orice situaţie. Editorul şi autorii nu încurajează şi nu sunt de acord cu niciun tip de compor-tament iresponsabil şi îşi declină orice responsabilitate pen-tru orice accident, rănire sau neplăcere ar putea interveni ca

10 Arta hârjoneli iANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

urmare a folosirii inadecvate a vreunei sugestii, informaţii sau a unor instrucţiuni din această carte. Vă cerem să respectaţi în permanenţă legea şi regulile bunului-simţ când vă jucaţi cu copiii.

Acesta a fost avertismentul nostru. La joacă acum!

Prefaţa lui AnthonyPe măsură ce am crescut, eu şi tata am interacţionat tot timpul fizic. Deşi rareori se întâmpla să mă îmbrăţişeze aşa cum o fac mai toţi părinţii, tata îşi manifesta afecţiunea lovindu‑mă uşor cu pumnul, îndemnându‑mă să batem palma deasupra capului (high five) ca sportivii şi strângându‑mă tare în braţe1, de mi se tăia ră‑suflarea. Aşa simţea tata că este mai convingător, genul acesta de afecţiune îi stătea în fire. Chiar şi acum ni se mai întâmplă uneori să facem un schimb amical de pumni.

Iată‑ne în anul 2007: acum eu sunt tatăl. Într‑un weekend, pri‑etenul meu David Fuelling şi familia lui vin în vizită la noi. La un moment dat, eu şi David ne hârjoneam cu copiii în casă, pe covor. În timp ce ne tăvăleam (şi alergam, săream şi îi făceam pe copii avion), m‑am întrebat dacă s‑a gândit vreodată cineva să adune într‑o carte toate tipurile de activităţi pe care le au la înde‑mână părinţii pentru a se distra cu copiii lor. A doua zi, am căutat pe internet o astfel de carte, dar n‑am găsit. La scurt timp după aceea, m‑am apucat să mă documentez serios şi să studiez materi‑ale ştiinţifice referitoare la joaca dintre părinţi şi copii, care mi‑au confirmat ceea ce intuisem deja: hârjoneala le oferă copiilor ne‑numărate beneficii fizice şi psihologice.

Pe măsură ce am aflat tot mai multe lucruri despre arta hârjo‑nelii, mi‑am dat seama că am nevoie de un specialist în domeniu

1 Bearhug, în original, literal „îmbrăţişarea ursului“. (N.red.)

12 Arta hârjoneli iANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

ca să pot scrie o carte pe această temă. Cercetările m‑au condus la lucrarea Reţete de jocuri, scrisă de Lawrence J. Cohen, un doctor în psihologie din Boston specializat pe terapia jocului. Cartea lui Larry conţinea un capitol despre hârjoneală, care mi‑a plăcut în mod deosebit, aşa că l‑am sunat, am stat de vorbă şi a acceptat imediat să mi se alăture.

Dacă simţiţi nevoia să citiţi o carte care să vă ofere o perspec‑tivă inedită asupra a ceea ce înseamnă să fii părinte, atunci aţi ales cartea potrivită. Mama obişnuieşte să spună că, atunci când eşti părinte, nu ai voie să greşeşti, că nu ţi se oferă o nouă şansă să repari ce ai greşit. Aşadar, hai la joacă!

Prefaţa lui LarryEu, spre deosebire de Anthony, sunt nou‑venit în lumea hârjone‑lii. Tata nu era un luptător, cu atât mai puţin cele trei surori ale mele. Când eram copil, prin „luptă“ eu înţelegeam să fiu bătut măr de băieţii mai mari, mai puternici şi mai răi. Prin urmare, eu am evitat lupta când fiica mea Emma era mică. Iubirea părin‑tească este însă o adevărată forţă. Singurul argument care m‑a convins să mă hârjonesc cu fiica mea a fost dragostea pe care i‑o purtam. Când am observat când de mult se distra Emma când se „lupta“ cu alte persoane, mi‑am spus că trebuie s‑o fac şi eu.

La scurt timp după aceea, am devenit un adept convins al hârjonelii şi am început să le vorbesc şi altora despre binefa‑cerile ei. Iar apoi… nu e uşor să fii părinte, nu‑i aşa? După ce Emma a crescut, a ajuns la vârsta adolescenţei şi am lăsat‑o mai moale cu hârjoneala noastră (n‑am renunţat însă niciodată complet la ea), m‑am confruntat cu o situaţie total diferită, care a apărut odată ce a intrat în viaţa mea Jake, fiul meu vitreg în vârstă de 10 ani. A trebuit să învăţ reguli noi care, în esenţă, mă fereau pe mine de a fi rănit. Jake nu avea limite când era vorba de hârjoneală şi de ţipete (unele reale, altele false), ceea ce pe mama lui o îngrozea.

Aşadar, dacă încă aveţi reţineri când vine vorba de hârjoneală, vă invit călduros să citiţi această carte. Iar dacă nu, vă invit să ci‑tiţi această carte şi să vă daţi frâu liber!

Capitolul 1Argumentele noastre convingătoare în favoarea hârjonelii

„Este dificil să defineşti în cuvinte… ce înseamnă jocul în viaţa reală. Dacă ne gândim însă la impresia generală pe care o lasă practic toate mamiferele, putem spune că este o dezlănţuire de exuberanţă.“

— Jaak Panksepp, în Affective Neuroscience

Hârjoneala o recunoaşteţi la prima vedere: lupte, bătaie cu per‑ne, sărituri în pat, săniuş cu salteaua pe scări. În această carte vă oferim multe exemple de hârjoneală, dar am vrea să analizăm mai întâi filosofia ei. Ce este hârjoneala şi ce importanţă are ea pentru părinţi şi copii?

Hârjoneala este o joacă ce presupune spontaneitate, improvi‑zaţie şi bucurie. Când ne hârjonim nu ne pasă cum arătăm sau cât timp trece. Este o activitate fizică, ce promovează condiţia fizică, eliberarea de tensiuni şi starea de bine. Este interactivă, creează legături strânse între părinţi şi copii, în special atunci când pă‑rinţii se aşază pe jos şi intră în lumea copiilor, în care domnesc exuberanţa şi imaginaţia. Reţineţi un aspect extrem de important,

16 Arta hârjoneli iANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

hârjoneala este zgomotoasă, dar nu şi periculoasă. Dacă aveţi grijă ca totul să se desfăşoare în deplină siguranţă, hârjoneala dă frâu liber energiei creatoare a fiecărei persoane, eliberându‑ne de in‑hibiţii şi rigiditate.

Joaca gălăgioasă, fizică şi interactivă este în mod cert cel mai des întâlnit tip de joacă din lumea animalelor. O putem întâlni la toate speciile de mamifere, ba chiar şi la alte specii. Am văzut cu toţii filme cu pui de lei luptându‑se; aţi fi uimiţi să aflaţi la cât de multe specii putem întâlni o formă sau alta de hârjoneală — ele‑fanţi, balene, chiar şi furnici.

Harry Harlow a fost prima persoană care a cercetat ştiinţa hâr‑jonelii, care a studiat în anii 1950 şi 1960 pui de maimuţe rhe‑sus în laboratorul său de psihologie animală de la Universitatea din Wisconsin. Harlow a remarcat că maimuţele practicau ceea ce el a numit „o joacă brutală“. Harlow şi‑a desfăşurat activitatea într‑o perioadă în care oamenii de ştiinţă nu considerau joaca un subiect viabil pentru cercetări serioase, dar asta nu l‑a descura‑jat, şi‑a continuat cercetările şi a descris în detaliu acest tip de joacă‑luptă. El a observat că maimuţele afişau deseori o aşa‑nu‑mită expresie a feţei de joacă — gura larg deschisă, dinţii la ve‑dere — care oamenilor li se părea ameninţătoare, în timp ce pen‑tru alte maimuţe era o invitaţie la joacă.

Pornind de la observaţiile lui Harlow, cercetătorii comporta‑mentului uman au descoperit că semănăm foarte bine cu maimu‑ţele rhesus atunci când suntem implicaţi într‑o joacă fără reguli. Când se joacă, şi copiii noştri au o anumită expresie, care este însoţită de zâmbete şi râsete, menite să semnaleze că hârjoneala lor este o joacă, nu o acţiune agresivă. Copiii care se hârjonesc, la fel ca maimuţele, aleargă, se urmăresc, sar, se luptă, cad, se bat în joacă. Loviturile în joacă se aplică ţinând palma deschisă (nu pumnul strâns) şi nu sunt puternice. Copiii schimbă (inver‑sează) rolurile, fiind pe rând agresor şi victimă. În timp ce par că se joacă brutal, copiii — la fel ca puii de maimuţă — sunt când vânător, când vânat, când învingător, când învins.

17

UNDE NE AFLĂM ACUM

Din păcate, în multe familii din zilele noastre, joaca a fost aproape uitată. Siguranţa era cândva prioritară când era vorba despre copii, acum a devenit unica. Majoritatea părinţilor se tem mai mult ca odraslele lor să nu‑şi julească genunchii sau să nu fie jigniţi decât de adevăratele pericole ale vieţii: lipsa creativităţii şi apatia. În Statele Unite se construiesc şcoli fără locuri de joacă.

Am întâlnit părinţi care se tem că hârjoneala le poate induce copiilor ADHD (tulburare de hiperactivitate, deficit de atenţie). Să nu exagerăm! Ei se tem că hârjoneala le poate induce copiilor agresivitate şi impulsivitate, care pot conduce cel mai adesea la haos şi anarhie. Prin urmare, mulţi taţi, care ar simţi nevoia să se hârjonească în timpul liber cu copiii, se abţin s‑o facă; le citesc copiilor, dar nu îndrăznesc să se ia la trântă cu ei. Şi progresul tehnologic are partea lui de vină. Copiii petrec tot mai mult timp în faţa ecranelor decât afară, la joacă.

Iar atunci când copiii nu stau cu ochii pironiţi la ecranele com‑puterelor sau televizoarelor, sunt supraîncărcaţi, protejaţi exce‑siv, împiedicaţi să se confrunte cu situaţii deosebite. În prezent, „timpul de joacă“ al copiilor este dominat de activităţi organizate, controlate de adulţi. Adulţii trebuie să fie vigilenţi, fireşte, pentru a‑şi scuti copiii de abuzuri, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să le interzică acestora să se joace în legea lor. Altfel spus, copiii sunt împiedicaţi să se joace aşa cum îşi doresc şi sunt manipulaţi de noi să ne respecte regulile.

Pe scurt, aşa stau lucrurile în privinţa hârjonelii. Adepţii „în‑răiţi“ ai hârjonelii, ca noi, sunt însă întotdeauna pregătiţi să înfrunte o nouă provocare. Ce poate fi mai pasionant decât să spunem lucrurilor pe nume şi să încercăm să‑i dăm o şansă artei hârjonelii?

18 Arta hârjoneli iANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

ARGUMENTE CONVINGĂTOARE

Joaca — în special joaca fizică activă, precum hârjoneala — îi ajută pe copii să fie isteţi, inteligenţi emoţional, plăcuţi şi agre-abili, corecţi, să se dezvolte armonios şi să fie binedispuşi.

Nu exagerăm (prea mult). Hârjoneala activează diferite părţi ale corpului şi ale creierului. De la amigdale, care procesează emoţiile, şi cerebel, care gestionează abilităţi motorii complexe, până la cortexul prefrontal, care ia deciziile importante. Aşadar, timpul de joacă alocat hârjonelii este benefic atât pentru corp şi creier, cât şi pentru cele mai rafinate niveluri ale spiritului uman: onoare, integritate, moralitate, bunătate şi cooperare.

HÂRJONEALA ÎI FACE PE COPII INTELIGENŢI

Cercetătorii care au studiat comportamentul animalelor au con‑statat că cu cât o specie este mai inteligentă, cu atât puii ce aparţin acestei specii se joacă mai mult. Hârjoneala contribuie la elibera‑rea unei substanţe chimice — BDNF (factor neurotrofic cerebral). După cum scrie Margot Sunderland în The Science of Parenting, BDNF este ca un îngrăşământ pentru creierul nostru. El contri‑buie la stimularea creşterii neuronilor în cortex şi hipocamp, care sunt vitale pentru învăţarea eficientă, memorie şi comportament evoluat, precum limbajul şi logica. Altfel spus, joaca le face pe animale mai inteligente.

Când un copil şi un părinte se hârjonesc, ei activează diferite zone în creierul lor, inclusiv căile responsabile pentru coordona‑rea motorie, creativitate şi ataşament emoţional. Această activare coordonată realizează conexiunile necesare la nivelul celulelor creierului, altfel spus plăsmuieşte inteligenţa.

Această asociere între joacă şi inteligenţă este cât se poate de îndreptăţită. O modalitate de a evalua inteligenţa este aceea de a

19

observa cum reacţionează o persoană în situaţii noi, neobişnuite. Lumea este un loc complicat; nimeni nu poate memora o listă de răspunsuri corecte care să îl ajute să gestioneze orice situaţie posibilă. După cum spuneau Marc Bekoff şi Jessica Pierce în car‑tea lor Wild Justice: The Moral Lives of Animals, joaca fizică ajută animalele să facă faţă situaţiilor imprevizibile; joaca permite cre‑ierului lor să fie mai flexibil şi le sporeşte abilităţile de învăţare. Acest lucru este valabil în cazul furnicilor, al urşilor polari şi, în special, în cazul copiilor — care pot învăţa concepte complicate precum încrederea, hârjonindu‑se cu mama sau cu tata.

Când afirmăm că hârjoneala sporeşte inteligenţa copiilor, ne referim la crearea bazelor pentru reuşita la învăţătură de mai târ‑ziu. Hârjoneala stimulează performanţele şcolare. Amuzamentul care însoţeşte joaca în care sunt antrenaţi părintele şi copilul poate fi ceea ce ajută copilul să înveţe să vorbească atât de uşor. Colaboratorul nostru, Anthony Pellegrini (profesor de psiholo‑gie la Universitatea din Minnesota), specializat în studierea com‑portamentului copiilor la locul de joacă, a ajuns la concluzia că modul în care se poartă copiii la locul de joacă — inclusiv cât de bine şi cât de mult se implică în hârjoneala cu ceilalţi copii — pre‑zice cu mai multă acurateţe decât rezultatele testelor de la gră‑diniţă ce realizări vor avea în clasa I. Cu alte cuvinte, Pellegrini consideră că joaca necontrolată de părinţi, în special când include libertatea de a se implica în hârjoneli cu alţi copii, are un rol po‑zitiv şi contribuie atât la îmbunătăţirea rezultatelor la teste, cât şi a relaţiilor cu colegii lor la şcoală.

Această observaţie ridică o întrebare: Dacă hârjoneala este atât de benefică pentru rezultatele şcolare, de ce atunci tot mai mulţi directori de şcoli din SUA interzic contactul fizic? În mar‑tie 2009, directorul unui gimnaziu din Connecticut a introdus în şcoală regula „fără atingeri“ ca urmare a unui incident care a avut loc între doi elevi. Într‑o scrisoare adresată părinţilor, di‑rectorul scria: „Recent, s‑au observat comportamente menite să trezească îngrijorare, inclusiv lovituri cu piciorul în abdomen,

20 Arta hârjoneli iANTHONY T. DEBENEDET, LAWRENCE J. COHEN

atingerea altor elevi în zonele intime, îmbrăţişări şi îmbrânceli. Este interzis contactul fizic pentru a garanta siguranţa elevilor în spaţiul de învăţământ“. Bănuim că gestul acestor directori este motivat de o înţelegere greşită a noţiunii de siguranţă. Nimeni nu este de acord cu violenţa în şcoli. Numai că, potrivit noii politici introduse în şcoli, „bate palma“ şi îmbrăţişările prieteneşti sunt considerate deplasate.

În cartea sa Affective Neuroscience, Jaak Panksepp, cercetător în domeniul neuroştiinţei, evidenţiază o strânsă legătură între joaca fizică şi învăţare. „În timp ce se joacă“, scrie el, „animalele sunt mult mai dispuse să aibă un comportament flexibil şi crea‑tiv.“ Panksepp recomandă ca în şcoli să se folosească joaca drept recompensă pentru copiii care învaţă bine sau drept stimulent ca elevii să înveţe mai bine. Copiii s‑ar putea strădui mai mult dacă li s‑ar oferi şansa de a se hârjoni cu colegii lor, aşa cum şoarecii vor învăţa să iasă dintr‑un labirint dacă au ocazia să se lupte cu alţi şoareci. Cercetătorul sugerează totodată să se adopte un pro‑gram pentru prevenirea şi tratarea ADHD: iar acest program să presupună multă, multă joacă. Joaca nu le‑ar oferi doar ocazia să se defuleze, ci şi să‑şi refacă reţelele neuronale care controlează capacitatea de concentrare, implicarea motivaţională, perseve‑renţa şi raţiunea.

Un alt motiv pentru care hârjoneala este un stimulent atât de important pentru învăţare este acela că le oferă copiilor ocazia să facă greşeli fără să se teamă că vor fi pedepsiţi. Toţi copiii învaţă aşa mai bine. Bekoff şi Pierce au constatat că în cadrul multor specii „păcatele“ şi greşelile sunt iertate — iar scuzele sunt accep‑tate în timpul jocului — mai ales atunci când unul dintre cei care se joacă este un pui, iar celălalt un adult. Dacă un pui de lup îşi muşcă mama prea tare în timp ce se hârjonesc prieteneşte, ea îl ceartă cu blândeţe, dar continuă să se joace. Aşa se explică, pro‑babil, expresia feţei specifică jocului, pe care a observat‑o Harry Harlow: în timp ce se joacă, animalele şi oamenii simt nevoia să transmită în mod constant mesajul: „Nu te supăra pe mine dacă

21

greşesc; e totuşi doar o joacă“. Când părinţii se hârjonesc cu co‑piii, ei reacţionează atunci când se încalcă regulile, dar nu dau pedepse.

Să nu trageţi însă concluzia că hârjoneala îl va transforma pe copilul vostru într‑un geniu. Ceea ce vrem să spunem este că hâr‑joneala, un factor ce stimulează dezvoltarea intelectuală a unui copil, nu este de neglijat. E adevărat că nu avem informaţii despre copilăria lui Einstein şi nu ştim cât de mult se juca, dar ştim, de pildă, câte ceva despre copilăria lui Dalai Lama. În autobiografia sa, povesteşte că, atunci când a început să înveţe la mănăstire, el şi fratele său au fost despărţiţi, pentru că altfel s‑ar fi jucat toată ziua.

HÂRJONEALA STIMULEAZĂ INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ

Să fii inteligent nu înseamnă doar să ai note bune şi punctaj mare la teste. Pentru a reuşi în viaţă, omul are nevoie şi de inteligenţă emoţională. Joaca, în special hârjoneala, stimulează inteligenţa emoţională. Prin urmare, când eu şi colegii mei suntem întrebaţi de părinţii îngrijoraţi ce pot face să le asigure bebeluşilor lor ac‑cesul la un liceu bun, răspunsul nostru este „Jucaţi‑vă mai mult cu ei!“

Inteligenţa emoţională este cea care ne ajută să ne controlăm emoţiile şi să descifrăm emoţiile celorlalţi. Este lesne de înţeles de ce aceste abilităţi sunt vitale pentru a ne bucura de succes la ma‑turitate. De asemenea, este uşor să constatăm că, la vârste mici, copiilor le lipsesc aceste abilităţi. Hârjoneala este de mare ajutor în dezvoltarea lor. În timpul unei hârjoneli pe cinste, părintele şi copilul se înfierbântă în toiul jocului şi apoi se calmează, ceea ce îl ajută pe copil să înveţe cum să îşi controleze emoţiile puter‑nice. În timpul hârjonelii folosim comunicarea nonverbală pen‑tru a ne exprima emoţiile, iar acest lucru are un impact mult mai mare decât orice cuvinte. În timpul zbenguielii, o hârjoneală în