Arhitectura Vernacular A Vers Arhitectura Neovernaculara

[

]

2010

MASTER: ENERGETICA CLADIRILOR. CERTIFICARE SI AUDIT

SORINA GABRIELA DRAGOMIRESCU

ARHITECTURA VERNACULARA VS. ARHITECTURA NEOVERNACULARA

DELIMITAREA ARIEI DE DISCUTIE

In acesta lucrare vreau sa fac prezent subiectul atat de actual, dar netratat, al arhitecturii vernaculare, exprimand notiunea si domeniul ei de bataie, unde exista aceasta arhitectura si cum poate ea supravietui.

Traind intr-o lume postmoderna, informationala, sau chiar futurista, dar care rascoleste prin trecutul ei, din arhitectura vernaculara avem de invatat anumite atitudini de abordare in procesul crearii arhitecturii, astfel nascandu-se arhitectura neo-vernaculara.

In finalul lucrarii voi face cateva paralele intre cele doua arhitecturi, lasand deschisa lista si acest subiect.

ARHITECTURA VERNACULARA

Pre-text

Arhitectura vernaculara denumeste arhitectura rurala si urbana, cea fara architect, neproiectata, facuta direct de cel ce urmeaza a o locui, eventual cu mana de lucru, specializata mai mult sau mai putin, a unor mesteri.

S-ar putea spune ca notiunea este sinonima cu cea de arhitectura populara (vernacullus in latina inseamna indigen, domestic), dar acest termen a fost preluat in literatura actuala de specialitate tocmai pentru a iesi din ambiguitatea atributului de “popular”.

Noua notiune este un anume mod de a face arhitectura; ea nu se refera nici la conotatia politica, nici la cea propagandistica, chiar acestea pot fi luate in considerare pentru nuantarea anumitor dimensiuni/semnificatii. Dupa cum reiese, termenul de arhitectura vernaculara este mai restrans si mai operational din perspectiva arhitecturii.

In acelasi timp, in istoria arhitecturii, prin arhitectura populara (ca si prin termenul de folclor) s-a desemnat mai ales arhitectura rurala, ceea ce excludea din discutie arhitectura urbana de aceeasi factura care a intrat in interesul specialistilor ceva mai tarziu. Noua notiune evita aceasta confuzie.

CONTEXT

Fiind facuta chiar de cei care o locuiesc, arhitectura vernaculara reprezinta totdeauna transpunerea directa (fara intermediar) in forme, a nevoilor practice si spirituale ale membrilor comunitatii respective, rezultate din modul de

Ing. Sorina Gabriela Dragomirescu Page 2


viata specific si din sistemul de valori pe care comunitatiile respective il impartasesc.

Forma casei si asezarii este prescrisa prin traditie (este vorba de traditia vernaculara, care se transmite din generatie in generatie prin forme nescrise), este foarte durabila in timp (foarte conservatoare) si exprima “automat” (neteoretizat) sistemul de valori colective ale tipului de societate sau comunitate care ii da nastere si careia i se adreseaza. Cum societatiile care au dat nastere acestei arhitecturi sunt – de regula – societati pre-moderne (mai putin dinamice si in care exista un consens mai organic intre individ si comunitate), sistemul de valori este colectiv, impartasit de membri comunitatii, iar originalitatea individuala este limitata. De aici rezulta atat armonia dintre individ, comunitate si mediu contruit, cat si marea unitate formala a arhitecturii unei comunitati (atat la nivelul asezarii cat si in timp).

In acelasi timp, in arhitectura vernaculara exista o anumita simbioza, intre construit si mediul natural in care se intervine.

INTRODUCERE

Arhitectura vernaculara ocupa un loc central in sufleul si mandria tuturor oamenilor si a fost acceptata ca un produs al societatii caracteristic si atractiv, cu o imagine informala, dar nu si dezordonata. Este o arhitectura utilitara si in acelasi timp poseda interes si frumusete. Este o arhitectura contemporana dar detine si memoria istoriei societatii, este creatia timpului.

Este o arhitectura nevrednica mostenirii omului daca nu este conservata aceasta armonie traditionala, care de fapt constituie samburele experientei umane. Arhitectura vernaculara este expresia culturii unei comunitati, este relatia cu terenul, adaptabilitatea si expresia diversitatii lumii culturale.

Construirea vernaculara este modalitatea naturala in care casele comunica intre ele.Este un proces continuu care include schimbarile necesare si continua adaptarea ca un raspuns la contextul si constrangerile mediului inconjurator. Supravietuirea acestei traditii si arhitecturi este amenintata de puterea economica, culturala si omogenizarea arhitecturii.

Datorita omogenizarii culturii si globalizarii, transformarii socio- economice, structurile vernaculare devin extrem de vulnerabile, infruntand probleme serioase de invechire, echilibru intern si integrare. Pentru aceste cauze trebuiesc stabilite principii pentru ingrijirea si protectia mediului vernacular.

ASPECTE GENERALE

Exemplele de arhitectura vernaculara pot fi recunoscute dupa:1. Modalitatea in care participa cladirea2. Caracterul recognoscibil regional raspunzand mediului inconjurator3. Coerenta silului de la imagine sau tipul traditional al cladirii4. Designul traditional constructiv transmis pe cale informala (verbala)5. Raspunsul categoric la functionalitate, constrangerile sociale si de mediu



6. Aplicabilitatea efectiva a sistemelor traditionale si a mestesugarieiAprecierea si protejarea cu success a mediului vernacular depinde de

implicarea si suportul comunitatilor, utilizarea continua si mentenanta.Arhitectura vernacularã produce normalitate si întelegere; conformîndu-se

realitãtii, gãsind rãspunsuri echilibrate, în armonie cu experienta si cu posibilitãtile reale, ea refuzã facilitatea originalitãtii cu orice pret; creeazã „locuri” unde grupul devine constient, deci se poate schimba si ameliora.

Arhitectura vernacularã nu a fost, nu este si nu poate fi universalã. Universalã este capacitatea de adaptare a limbajului sãu prin utilizarea memoriei si ingeniozitãtiiproducãtorului de arhitecturã, prin utilizarea celei mai avansate tehnologii proprii momentului si locului edificãrii. Oricît de complex este efortul spiritual si oricît de simple sau sofisticate mijloacele tehnice, ele rãmîn invizibile; în arhitectura vernacularã tehnica cea mai simplã, adusã la un rafinament extrem, capãtã maximã valoare esteticã, transgresînd astfel cãtre un simbolism intrinsec.

Determinatã teluric-material si moral, arhitectura vernacularã nu se supune – spre deosebire de arhitectura cultã – deciziilor princiare si gustului gratuit, nu are vanitatea gestului demiurgic, nu se dilueazã în politicã, economie sau religie. Este o arhitecturã liberã, bogatã, deschisã, dãruitãutilizatorului.

Arhitectura vernacularã ne reaminteste cã:- arhitectura nu este un obiect ci un cadru vital- imaginea nu este realitate

Arhitectura vernacularã este pur si simplu arhitectura, iar arhitectul robul ei.

Guvernele si autoritatiile responsabile sunt obligate sa recunoasca dreptul tuturor comunitatiilor in vederea mentinerii stilului de viata, pentru a proteja prin toate legiile, administratiile si modalitatiile financiare si de a le pasa generatiilor viitoare.

CRIZA ARHITECTURII VERNACULARE

Se refera la disparitia acestui mod de edificare, odata cu societatea moderna, din multe ratiuni. Ceea ce nu inseamna ca nu exista forme contemporane de vernacular, al caror studiu este in curs si de la care se asteapta anumite idei care sa ajute adecvarea proiectului contemporan, de arhitectura la nevoile utilizatorilor si la mediul natural.

SUPRAVIETUIREA SAU NU

Una din trasaturile specifice ale istoriei noastre regionale – est-europene – este ca procesul de transformare a satelor, practice incheiat in nordul si vestul Europei. La noi a intarziat cu cateva decenii. In Elvetia sau Germania, constructiile satesti – salvate si mentinute in mod exemplar – sunt locuite mai ales



de oraseni, sau daca locuitorii sunt inca agricultori, modul lor de viata este atat de “urbanizat”, incat putetm vorbi de sate doar intr-un sens foarte larg sau mai bine spus foste sate. In schimb, in Europa rasariteana, satele continua sa mai existe nu doar in forma lor fizica, ci si cu un mod de viata inca asemanator vremurilor pre-industriale, incluzand practicarea a numeroase tehnici si mestesuguri traditionale. Aici se ascunde un soi special de patrimoniu cultural, pretios pentru intreaga cultura europeana.

In acest loc este util a reaminti un exemplu deja des citat. In Japonia, mesterii care reconstruiesc in mod ritual templele shinto, respectiv maiestria lor, beneficiaza in legislatie de denumirea de “tezaur national intangibil”. Dar aceasta formulare nu face decat sa accentueze si mai mult fragilitatea unei cunoasteri altminteri condamnate la uitare, caracterul “ artificial” al mentinerii sale in viata. Sentimentul identitatii religioase si culturale ii impinde pe japonezi sa extraga in acest chip mestesugurile traditionale din fluxul natural al istoriei.

Noi in Europa, ar trebui sa ocrotim acest soi de traditii inca ne-uitate pentru ca ele constituie un mijloc de a pastra vie o competent, de a edifica inteleasa ca fondatoare antropologic.

In consecinta, mentinerea in viata a maiestriilor traditionale nu este numai una din componentele posibile, ci si una cruciala, nu doar a conservarii monumentelor ci si a culturii contemporane in ansamblul ei. Cat timp le mentinem vii, precum japonezii, cu un scop bine definit, ramanem pe un teritoriu limitat religios, stiintific sau artistic. Daca insa incercam sa restituim acestemaiestrii, bunaoara, prin intermediul educatiei elementare, oamenii (nespecialisti) interesati de ele, atunci poate izbutim sa canalizam intr-o directive fructuoasa creativitatea naturala, simtul instinctiv pentru frumos, nevoia nepretentioasa de expresie. Atunci, creatorul popular anonim poate va umple cu grafifti doar peretii frusti de beton ai pasajului subteran urban, nu si gardul de zidarie al castelului baroc restaurat cu mari cheltuieli. Sau poate pentru propria placere, dar si din economie, va confectiona singur caramizile noii sale case, ii va despica sindrila, ii va ciopli capetele de grinda. Prelucrarea estetica a problemei trebuie sa fie doar un stadiu intermediar. Azi e deja de domeniul absolutului ca cercetarea, sistematizarea, descrierea si analiza traditiilor constructive taranesti constituie o resursa imensa (desi nu inepuizabila) pentru cultura edificatoare contemporana. Insa partea cea mai pretioasa si totodata cea mai amenintata a acestor traditii, anume spontaneitatea lor se refuza cunoasterii rationale. Tocmai desfigurarea cu contructii noi a satelor, pe buna dreptate deplasata de specialisti, dovedeste ca impulsul edificator nu a disparut. Doar a luat-o razna. Noul folclor, cat exista, este urban si postindustrial. Daca dorim sa facem sa supravietuiasca traditiile populare, nu doar prin programe de conservare si restaurare, ci si in fiinta lor “naturala”, o putem face numai prin strategii educationale de lunga durata.

PRINCIPII DE CONSERVARE

1. Conservarea cladirilor vernaculare trebuie avuta in grija de expertize multidisciplinare.



2. Lucrarile contemporane asupra cladirilor vernaculare, grupuri si asezari, trebuie sa respecte calorile cultural si caracterul traditional.

3. Vernacularitatea este reprezentata doar individual de structure singular si este cel mai bine conservata prin mentenanta si conservarea grupurilor si asezarilor caracterului reprezentativ, regiune cu regiune.

4. Arhitectura vernaculara este parte integrala a peisajului cultural si aceasta relatie trebuie luata in considerare in dezvoltarea modului de conservare.

5. Vernacularitatea nu adopta doar modul fizic si realizarea de cladiri, structuri si spatii, dar modul in care sunt utilizate si intelese, traditiile si asociatiile intangibile atasate acestora.

INDRUMARE PRACTICA

1. Cercetare si documentare Orice interventie fizica pe structuri vernaculare, trebuie facuta cu circumspectie si trebuie precedata de o analiza amanuntita a stilului, formei si structurii ei. Acest document trebuie stocat intr-o arhiva accesibila.

2. Situri, peisaje si grupuri de cladiriInterventiile asupra structurilor vernaculare trebuie realizate cu atentie si

intr-o maniera care va respecta si mentine integrarea in situ, relationarea psihologica si peisajului cultural, si al unei structuri cu alta.

3. Sistem traditional de cladireContinuarea sistemelor traditionale de construire si pricepere

mestesugareasca, asociata cu vernacularitatea, este fundamentala pentru expresivitatea vernacularului si esentiala pentru repararea si restaurarea acestor structuri. Asemenea indemanari ar trebui retinute, inregistrate si pasate unei nou generatii de meseriasi si constructori, educati si sa urmeze cursuri de specialitate.

4. Refacerea materialelor si de fragmente.Modificarile care sunt legitime si raspund nevoilor contemporane ar trebui

realizate prin introducerea de materiale care pastreaza consistenta expresiei, aparentei texturii si forma prin structura si consistenta materialelor.

5. Adaptarea.Adaptarea si reutilizarea structurilor vernaculare ar trebui realizate intr-o

maniera care sa respecte integrarea structurii, caracterului si formei, fiind in celasi timp si compatibile cu standardele de trai. Unde nu exista intreruperi in continuarea utilizarii formelor vernaculare, codul eticii poate servi ca un instrument de interventie.

6. Schimbari si restaurari periodice.Schimbarile de-a lungul timpului ar trebui apreciate si intelese ca aspecte

importante ale arhitecturii vernaculare. Conform tuturor partilor unei cladiri dintr-o singura perioada, nu va fi in mod normal tinta interventiei vernaculare.

7. Cursuri intensive.In loc de a conserva valorile culturale ale expresiei vernacular, guvernul,

autoritatiile responsabile, grupuri si organizatii trebuie sa puna accent pe:1. Programe educationale pentru conservatori in principiile vernaculare



2. Cursuri intensive pentru asistenta comunitatiilor si mentinerea sistemelor traditionale, materiale si mestesugarit

3. Programe de informare care sa imbunatateasca constiinta publica a vernacularitatii, in special printre generatia noua

4. Retele regionale printre arhitecturi vernaculare pentru a schimba pareri si experiente.

In ordinea cronologica a lucrurilor, prima arhitectura este cea pe care oamenii si-au facut-o singuri, fara ajutorul unui specialist, cea pe care o numim uzual arhitectura populara. De altfel, aceasta forma de arhitectura (perfect inclusa in definitia contemporana a arhitecturii) este in continuare foarte prezenta in multe zone ale lumii, chiar daca in zonele dezvoltateeconomic, ea poate sa fi fost inlocuita de arhitectura facuta de specialisti.

Caracteristici:- forma admisa este prescrisa prin traditie => exprima sistemul de valori

colective ale tipului de societate.- traditia = transmisia orala a normelor, comportamentelor, atitudinilor

corespunzatoare sistemului de valori ale colectivitatii respective si a tot ce presupune acumularea productiilor si institutiilor colectivitatii respective.

Transmitere:- prin transmisie orala, face parte din educatie inca de la nastere, din

procesul de socializare a individului (enculturatie); uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi cultural (aculturatie)

- traditia = acord comun => are valoare de lege = autoritate colectiva- procedeaza prin modele formale (forme prescrise) = forme admise care se

preiau si/sau se ajusteaza => variatiuni- societati foarte traditionaliste => forma prescrisa de traditie e foarte

rezistente (inovatia nu este o valoare pozitiva)- fara pretentii estetice si teoretice (intentiile artistice nu sint

conceptualizate, uneori nu exista nici vocabular tehnic)Utilizare- raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor

acesteia

ARHITECTURA CULTA

Arhitectura culta/înalta este practicata de specialist, care elaboreaza un proiect. El apartine unei culturi de specialitate care se transmite prin diferite forme de învatamant. Este constient orientat catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, de placere estetic , de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, de a exprima individualitatea, etc.) si este teoretizat.

Si arhitectura culta îsi are propria traditie care se transmite în general prin forme de învatamant prin contacte culturale constient dirijate.

Spre deosebire de traditia vernaculara, traditia culta este caracterizata prin dinamism formal si inventivitate (chiar daca exista limbaje arhitecturale si tipuri formale care au avut o mare persistenta în timp). Ceea ce ne intereseaza pentru



moment este faptul ca între utilizatori si arhitectura care le este dat spre folosire se interpune atât sistemul de valori al unei culturi de specialitate (antropologii o numesc o subcultura , nu în sens peiorativ, ci în sensul ca este mai putin decît acel ansamblu care înglobeaza toate manifestarile, materiale si spirituale ale unei societati, adica sensul larg al notiunii de cultura), cât si un personaj de arhitectul de care o reprezinta.

Se poate spune ca arhitectura culta procedeaza printr-un ansamblu de cunostinte de breasla teoretice si practice) care mediaza exprimarea prin forme a necesitailor sociale, economice,politice ale momentului“, ansamblu pe care unii autori îl numesc— “modele arhitecturale“. Circulatia acestor modele teoretice si formale, care de obicei sînt generate în diverse nuclee culturale puternice, explica dezvoltarea arhitecturala a diverselor locuri în care ele sînt preluate, interpretate, îmbogatite, uneori capata alte semnificatii.

Criza arhitecturii culte este de cu totul alt factura decît cea a arhitecturii vernaculare. Ne intereseaz pentru moment doua dimensiuni importante care rezulta din paralela cuarhitectura vernaculara:

• Relatia cu mediul natural, pe care dezvoltarea moderna risca sa o distruga (ceea ce nu se prea întîmpla în arhitectura vernaculara unde se stabileste un echilibru cu mediul natural).

De aici pana la dezechilibrul ecologic, în care are si arhitectura are partea ei de vina, se desfaoara o lunga lista de discordante între mediul natural si cel artificial, care reprezinta probleme cheie ale arhitecturii contempoane.

• Relatia cu necesitaile utilizatorilor, carora arhitectura moderna s-a dovedit incapabila sa le raspunda într-o anumita masura. Tocmai pentru ca între arhitectura si utilizator se interpune un tert, arhitectul, poate sa apara o discrepanta între forma creata de arhitect (cladire, spatiu urban,etc.) în concordanta cu cultura sa de specialitate si valorile si modul de viata real la care aspira utilizatorii. In acest caz, se produce o criza (criza care nu poate aparea în cazul arhitecturii vernaculare).

Se poate obiecta ca arhitectul trebuie sa cunoasca ceea ce are nevoie utilizatorul, dar aceasta nu este totdeauna posibil (din varii motive), mai ales atunci cînd utilizatorul reprezinta o masa anonima de oameni pentru care arhitectul trebuie totusi sa construiasca. Se mai poate chiar ca arhitectul sa creada ca stie ceea ce este bine sa le livreze acestor oameni, pentru ca asa a fost învatat, pentru ca aplica o anume teorie si raspunde unor anumite necesitati.

Acest lucru s-a petrecut în arhitectura lumii, cu precadere dupa cel de al doilea razboi mondial, cand constructia de locuinte s-a facut majoritar în cartiere cenusii. Acestea reprezinta exemple locale ale asa numitului — urbanism liber“. Ele exista, în diferite proportii (în general mari), în toate orasele din lume. Dupa o vreme, s-a constatat ca oamenii nu se simt bine, ca se simt dezorientati, ca se simt frustrati si nu se pot atasa de locurile respective, ca criminalitatea este crescuta (ca si alte forme de comportamente deviante), ca postasul nu gaseste adresele, cu atît mai putin musafirul care vine în vizita ... Deci nu corespund necesitailor reale ale celor pentru care au



fost construite. Aceste nemultumiri i-au facut pe arhitecti sa-si re-gandeasca critic propria meserie si menire. Directiile acestei retrospectii critice au fost ( si sunt) multe si reprezinta dimensiuni ale arhitecturii contemporane. Una dintre ele, foarte prezenta, este legata tocmai de recursul din perspectiva actuala la arhitectura vernaculara. Acest recurs ia doua directii pricipale:

1. Patrimonializarea: recunoasterea institutionalizata a calitatii acestei arhitecturi prin introducerea celor mai valoroase exemplare (cladiri, ansambluri, situri) pe Lista monumentelor istorice si, prin aceasta, instituirea unui regim special de protectie si prezervare a acestora.

2. Modul în care acest patrimoniu poate fi conservat fara sa devina numai un exponat de muzeu, sa se mumifice, ramâne una dintre chestiunile care preocupa lumea arhitecturala actuala .

DIFERENTE DINTRE ARHITECTURA VERNACULARA SI CEA CULTA

1. Alegerea formei· a.v.- forma admisa este prescrisa prin traditie si exprima sistemul de valori

colective ale tipului de societate.- traditia = transmisia orala a normelor, comportamentelor, atitudinilor

corespunzatoare sistemului de valori ale colectivitatii respective si a tot ce presupune acumularea productiilor si institutiilor colectivitatii respective.

· a.c.- forma este inventia unei “subculturi” (in sens de sub-parte a unei culturi,

nu in sens peiorativ) profesionale si exprima valorile acestei culturi “de elita”.2. Transmisia formei· a.v.

- prin transmisie orala, face parte din educatie inca de la nastere, din procesul de socializare a individului (enculturatie); uneori (cazul vernacularului indigen) se face si prin imprumuturi/schimburi cultural (aculturatie)

- traditia = acord comun si are valoare de lege= autoritate colectiva- procedeaza prin modele formale (forme prescrise) = forme admise care se

preiau si/sau se ajusteaza à variatiuni- societati foarte traditionaliste si forma prescrisa de traditie e foarte

rezistenta (inovatia nu este o valoare pozitiva)- fara pretentii estetice si teoretice (intentiile artistice nu sint

conceptualizate, uneori nu exista nici vocabular tehnic)· a.c.- si aici exista o traditie, dar este scrisa, teoretizata si transmisa prin

diferite forme de invatamint- se transmite si prin schimburi cultural (aculturatie)



- este constient orientata catre scopul de a produce o impresie (de dominare asupra maselor, sau de placere estetica, de suscitare a respectului grupurilor rafinate, de elita, etc.) si teoretizata ca atare

- procedeaza prin modele teoretice si formale = modele arhitecturale= “ ansamblu de cunostiinte de breasla care mediaza exprimarea prin forme a necesitatilor sociale, economice, politice ale momentului

- caracterizata prin dinamism formal si inventivitate3. Forma in utilizare· a.v.- raspunde totdeauna modului de viata specific al societatii si valorilor

acesteia· a.c.- intre utilizatori si forma interpunindu-se sistemul de valori ale subculturii

de specialitate, poate aparea o discrepanta intre forma creata si valorile si modul de viata al utilizatorilor à criza (ex. orasul Cartei de la Atena = urbanismul liber)

Societatea moderna si vernacularul modern

1. Cind traditia vernaculara dispareCauzele disparitiei:- accentuarea specializarii si diferentierii societatii- tipuri de constructii in numar si complexitate foarte mare- pierderea sistemului de valori comun si cresterea individualismuluiRezultate:- inlocuirea regulii acceptate a traditiei prin controlul institutionalizat

(coduri, regulamente, legislatie)- ordinii morale i se substituie ordinea tehnica- cultura originalitatii- habitatul in criza

2. Exista un vernacularul modern?- cultura de masa- ~75 % din constructia de locuinte in lume = vernaculara- reglarea pietii cu ajutorul vernacularului si limbajul vernacular al tipurilor- soft architecture

FORMA IN ARHITECTURA VERNACULARA

A. Critica teoriilor deterministe privind forma in arhitectura



1. Clima si nevoia de adaposta. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedere si

Desi in general exista o adaptare climatica, se poate demonstra ca alegerea formei nu este conditionata numai de clima, iar acelorasi conditii climatice li se poate raspunde prin forme foarte diferite.

2. Materialele, constructia, tehnologiaa. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedere ca

Omul nu face neaparat ceva pentru ca stie sa-l faca, iar aceleasi materiale pot da nastere la forme foarte diferite.

3. Situla. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedere ca

Situri diferite dau nastere la forme asemanatoare, iar situri similare la forme diferite à intelegerea sitului in sens spiritual face ca efectele produse de sit sa fie mai ales de ordin cultural (se va relua la perspectiva contextualista).

4. Economiaa. Enuntul deterministb. Exemple care contrazic determinarea formei din acest punct de vedere -

in acest caz, tranzitia public-privat este foarte importantag.2.- locuinta este totalitatea cadrului de viata, iar aglomerarea este vazuta

numai ca un tesut conectiv.- discutii pe marginea acestui aspect in cultura urbanistica moderna vs.

traditia vernaculara europeana

B. Factori de persistenta si schimbare in natura omului si a institutiilor sale in raport cu alegerea formei

1. Natura biologica a omului = factor de persistenta pentru anumite nevoi sint permanente, chiar daca sint interpretate diferit in diverse culturi

2. Natura duala a perceptiei si a comportamentului: = innascute si constante= culturale si schimbatoare

3. Cercetarile antropologice arata ca:- nevoile biologice fundamentale,- nevoia de stimulare si satisfactie senzoriala,- nevoia psihologica de securitate,- nevoia de comunicare,- impulsurile religioase si rituale,- tendinta de creare a simbolurilor,- nevoia de identitate,- instinctul teritorial si nevoia de intimidate sint:· permanente si esentiale cu grad mare de constringere



· formele pe care le iau sint culturale si schimbatoare

VERNACULARUL PENTRU ARHITECTURA CULTA

1. Vernacularul ca origine a arhitecturii culte- sursa pentru a.c. (Gheorghe Curinschi- Vorona, Arhitectura comparata)- mostenire ornamentala transfigurata2. Vernacularul ca sursa de inspiratie pentru arhitectura culta- optiuni individuale- cautarile nationale “programatice” in arhitectura- limite si pericole- exemple- discutie despre arhitectura neoromaneasca si despre “specificul national”- regional si universal- regionalismul critic- cercetarea antropologica ca fundament al proiectului3. Strategii de conlucrare dintre arhitectura culta si vernacular azi:- forme “dirijate” de vernacular:- participarea- community architecture- dezvoltarea durabila / abordarea ecologica

LECTIA MORALA SI DEONTOLOGICA A VERNACULARULUI

1. Avertismentele antropologiei- tarile in curs de dezvoltare- aculturatia- pericolul importului de modele- tarile dezvoltate- neglijarea microdimensiunilor- orasul ca patchwork2. Specificitatile locale “amenintate” de globalizare, un subiect

deschis

VERNACULAR VERSUS ACADEMIC (CULT)

Diferenta intre arhitectura vernaculara si cea academica (culta) nu a fost atat de importanta in trecut ca acum, in prezent. Ambele modalitati de gandire asupra edificarii, in trecut, sunt foarte asemanatoare, caci modul vernacular a fost sursa modului academic. In peisajul arhitectural al oraselor si satelor, gandirea vernaculara – alaturi de bisericile a caror stil original era international – armonizat cu spatial inconjurator intr-un sens real si psihologic. Ambele materiale si tehnici de constructie au fost similare, cu rezultatul ca amandoua au generat rapid si profund un rezultat estetic,armonios si complementar. In buna pastrare a satelor datand din Evul Mediu, este usor a remarca urmatoarele: Cladirile proiectate de arhitectii tineri academici si



construite de mesterii acelor perioade, desi aveau implementate stiluri straine - au luat caracteristicile locale si au devenit o sinteza a conceptelor particulare ale spatiului, structurii, formei si functiei. Dupa Renastere, prapastia intre arhitectura ca si cariera profesionala si arhitectura vernaculara s-a accentuat tot mai mult – in ciuda a catorva intentii de coexistent armonioasa si imbogatire mutuala emanata de ambele parti.

In mediul cultural, larg si sigur, pot exista cladiri academice, completandu-se intre ele, care au clare legaturi cu cladirile vernaculare, care fiecare arata una catre cealalta mutatia originara. Aceste cladiri se afla in aceeasi relationare catre origine, precum modul varnacular il are catre Natura – aceasta fiind pozitia delicata, statut tensionat dialectic ce conceptualizeaza, tensioneaza si reinventeaza echilibrul dintre arhitectura si mediul inconjurator, dintre civilizatie si natura.

Cladirile vernaculare se integreaza in natura pentru ca ultima sa importanta este functia ca un contrapunct pentru munca artizanala, catalogand arhitectura vernaculara ca un gol astazi, balanta fragila ce a fost pastrata decenii, a fost distrusa si imprastiata de arhitectura moderna.

Dominand functionalismul, rationalismul, paradoxalul, deriva din modul vernacular ca un rezultat al mixarii de noi materiale industriale. Rezultatul este un nou stadiu al arhitecturii moderne: arhitectura academica moderna, care nu mai este confruntata esthetic de arhitectura vernaculara timpurie ori de natura. Standardizarea, simplitatea si puritatea liniei, si universalitatea modelelor arhitecturale, toate acestea conduc la atitudini contemporane ce ignora sau neaga relatia vernacular-natura, fara a substituinoi valori estetice.

Noi cladiri in stilul academic nu sunt implicate in vreun dialog cu trecutul arhitectural, daca nu vernacular sau istoric.

Cand criteriile moderne vin sa domine, stilul vernacular este mai degraba abandonat sau expulzat ca nelegitim; ceea ce pare mai degraba relevant este falsa diversitate a modelelor neovernaculare. Aceste modele nu au radacini si nu compenseaza lipsa de calitate estetica ce defineste bazica relatie de abordare.

Ultima si cea mai rea consecinta a acestui proces istoric este ca arhitectura vernaculara insasi este supusa reconstruirii (uneori numita restaurare) in stilul academic modern. Acesta distruge esenta antropologica si estetica a arhitecturii vernaculare.

Modul academic modern domina arhitectura urbana in toata lumea, cu arhitectura vernaculara atarnand doar in unele regiuni din lumea-treia. Ca o consecventa, calitatea estetica naturala a arhitecturii vernaculare a fost mutata, substituita de un rationalism neovernacular urat si kitsch-os. Cladirile de locuite si-au pierdut calitatea antropologica, iremediabila, asemanator cu casele vernaculare, si totul in numele unei presupuse notiuni functionale de confort.

Impreuna cu degradarile conceptului de locuite, se alatura seioasa degradare a calitatii vietii fiintei umane contemporane.

Este clar, desi dificil de a masura, ca integrarea estetica si antropologica a caselor de lemn a unei ferme – se armonizeaza precum o face cladirile anexe (dependintele) cu mediul



inconjurator – este este infinit superior fata de un bloc de beton de locuit ori un motel. Chiar o tendinta mai eroica de a contopi modernul cu vernacularul – prin modelul caseitaranesti cu ornamente cu pseudo-ville – s-au revelat in scurt timp a fi creatii de replici ornamentale.Silurile Neovernaculare europene sunt exemple bune de cum trasaturile populare superficial nu pot atinge esteticul modul vernacular fara a deriva totul intr-o pastisa. De exemplu, autorii de ville moderne, utilizand materiale din arhitectura vernaculara si pretinzand sa integreze casele intr-un mediu natural (Frank Lloyd Wright's - "Fallingwater") sunt indisponibile majoritatii oamenilor, si este neclar daca ating ceva estetic. Daca vrem sa intelegem ideile de baza a constructiei ce se manifeste in modul vernacular al arhitecturii – idei ce au fost comentate admirabil de o varietate de autori, de la poeta Rainer Maria Rilke la filosoful Martin Heidegger si la eseistul henry David Thoreau, de la scriitorul James Agee la urbanistul Charles Alexander si la o multime de altii este necesar sa extragem trasaturile care inevitabil in fiecare colt al lumii, au produs cladiri locuibile ce satisfac antropologic si estetic.

Cele cinci principii caracteristice propuse bazei modului vernacular sunt:1. Constructorii, indiferent ca sunt artizani sau viitorii locatari sunt

nonprofesionali2. Sa fie o adaptare armonioasa, utilizand materiale naturale, din spatiul

local geografic3. Cladirile existente implica o gandire intuitiva, fara schite-proiecte, si este

deschisa unor madificari ulterioare, precum este uzual cu anexele unei ferme.4. Sa existe un echilibru social/economic, functional si estetic.5. Pattern-urile arhitecturale si stilurile sunt supuse unei evolutii incete a

stilului traditional corespunzator regiunii etnice.Aceste principii ce nu fac abatere de a descrie ori defini midul vernacular,

conform oricaror criterii stintifice stricte, puncteaza bazicele conditii catre o o arhitectura vernaculara adevarata si supravietuirea acesteia – este in directa opozitie cu tot un set de cinci principii ale arhitecturii academice:

1. Constructorii sunt profesionisti, cu specialitati tehnice2. Nu exista modificari, ostile intrun sens formal catre mediul inconjurator,

si predomina materialele prefabricate.3. Gandirea este una rationalista, utilizand un design definit. Pattern-urile

globale si stilurile, gradat devin identice in toate spatiile culturale.4. Exista o balanta intre functiile sociale si economice pe o parte si valorile

estetice si simbolice de cealalta parte.5. Exista modele universale si stiluri ce progresiv standardizeaza zonele.Este clar ca diferentele radicale dintre cele doua moduri afecteaza toate

caracteristicile implicate in construirea de cladiri de locuit. Acest fapt duce la mari disimilaritati alecaracteristicilor antropologice si estetice ale celor doua tipuri de locuire. In prezent, prapastia dintre acestea este mai mare ca niciodata.

Uitandu-ne la tranzitia de la vernacular la modul academic al arhitecturii, putem trage concluzii privind directia economiei modern si tehnologiei moderne,



si intr-un final schimbarile globale ce le-au produs acestea. Motivul real pentru situatia prezenta a lumii nu este aceeasi cu o analiza care sa ipotezeze o succesiune de stiluri moderne, mai exact, explicatia adevarata o gasim in lupta indirecta de a produce o mentalitate total moderna. In interiorul arhitecturii, modul academic s-a impus singur ca exclusiv, excluzand,interzicand, caricaturizand modul vernacular. Pierderea de echilibru mentionata mai devreme, cand modul academic mai putin dominant nu mai coexista fericit impreuna cu modul vernacular, conduce inevitabil la o shimbare istorica in care modul academic al arhitecturii a fost fortat sa imbratiseze o cale functionalista si abstracta – golul arhitectonic al teoriei si practicii cladirii in fiecare regiune a lumii.

Desi modul modern/academic al arhitecturii a inlocuit vernacularul, urme tarzii continua sa existe,posibilitatea de a construi o casa cu propiile-ti maini este in fapt esenta moduluivernacular – care intotdeauna va ramane marginal de civilizatia noastra. Cu toate acestea, suntem convinsi ca vernacularitatea nu este singura si unica abordare de a construi; este de asemenea o forma de viata ce intotdeauna va fi atractiva fiintei umane. Daca este exemplar intr-un nou teritoriu ori intr-o izolare de saracie extrema, precum Robinson Crusoes, fiinta umana intoteauna va fi apropiat vernacularului in a construit casa pentru el. Pe de alta parte, exista o problema; a devenit vizibil ca vernacularul se zbate sa supravietuiasca intr-un mediu dominat de arhitectura moderna si academica.

Cand o tentativa individuala pentru a-si construi pentru el o a doua casa in lumea intai sau cand oamenii isi construiesc propriile-si case in orasele cocioabe din lumea a treia, este usor a conclude care este filosofia tarilor dezvoltate.

In zonele periferice ale marilor orase din lumea a treia din Africa, Asia, Sud-America – imprastiatele orase cocioaba au aparut. Migrari masive din zone catre marile orase sau invaziile din Africa din zonele urbane catre cele rurale, au produs efecte ciudate, rezultatul unor oameni meseriasi priceputi plini de imaginatie locuind intr-o cultura arhitecturala rationalista, dar nevoiti sa utilizeze modul vernacular de constructie. Desi acesti oameni ar fi preferat sa locuiasca in case de tip modern, necesitatile date de saracie i-au fortat sa reinventeze un model arhitectural vernacular degradat, ceea ce am tot numit “cocioaba”.

Cocioabele sunt construite de proprii locatari, fara proiecte, utilizand materiale disponibile in imediata apropiere; cu toate acestea, datorita dificultati si circumstantelor particulare, nici o atentie nu poate fi achitata functiei socio-econimice, nici valorilor estetice planificate. Mai mult decat atat, diversitatea patternurilor cladirii depinde de o disponibilitate aleatoare a unei mari varietati de materiale de constructie. Dupa cum se vede, o cocioaba este mai mult decat un mod vernacular incercand a se adapta unui mediu urban.

Din punctul meu de vedere, orasele cocioaba au propriile valori estetice si antropologice, care pot fi, in unele cazuri, a fi mai pozitive decat majoritatea modernitatii de azi, ori locuintelor vulgare. Spunand acestea, nu pretind pastrarea oraselor cocioaba, pentru ca au merite estetice (neclare) ci pur si simplu putem admira prezenta a ceva nedefinit, ceva ce are o actiune umana. Precum cladirile, cu spontaneitatea organizarii locuintelor, cu “urbanismul” lor,



orasele cocioaba ne spun, lasand la o parte prejidiciile sociale si economice, ceva despre imutabilul om ca vrea sa construiasca. In felul sau personal, locuintele orasului cocioaba, impartaseste ceva din stilulvernacular cat si cel academic arhitectural. Fenomenul orasului cocioaba are o istorie de la New York's Central Park squatters' din 1869, construit din lemn si fier, pana Rio Janeiro de azi.

In zilele noastre, in lumea intai, acest fenomen nu reprezinta o preocupare majora. Fireste, in unele tari, cladirile cocioaba au fost transformate intr-o forma specifica de cladire rurala neproiectata, intr-o prima faza, ca o metoda de discriminare impotriva minoritatii etnice precum tiganii spanioli.

Cu toate acestea, exista o amenintare in viitor, de migratiile masive din lumea a treia, si nu putem ignora posibilitatea ca orasele cocioaba pot redeveni realitate chiar in lumea intai in doar cateva decade. Putem face o propunere, ce poate fi considerata utopica, poate chiar imposibila: daca se dovedeste a fi imposibila impotrivirea migratiilor din lumea a treia, cu arhitectura lor vernaculara, atunci ar trebui sa le oferim acestora resursele si materialele pentru a-si organiza singuri intr-un zona a oraselor propriile-si orase. Cred ca cea mai buna solutie pentru a reusi o implicare multiculturala in viitor, cel putin, ferindune de de o integrare despotica a culturii straine cu pattern-urile noastre arhitecturale si urbanistice, permitand acestora in schimb a-si dezvolta propriile-si pattern-uri.

Pe scurt, ar trebui sa aratam respect si coabitare. Dupa greselile asimilarilor culturale – stramutand grupuri entice (nomadice) precum tiganii spanioli, ori tiganii fhalasas — sa aratam experienta si plauzibilitatea propunerii noastre.

Intr-un final, acest fenomen complex ar trebui studiat, inclusiv toate implicatiile – de exemplu estetice si consecintele antropologice – daca putem ajunge la un raspuns politic silegislativ asupra problemelor comunitatilor in viitor, in timp ce ocolim concepte rigide si utopice ale arhitecturii moderne.

Cu aceasta ne-am putea apropia de o flexibilitate naturala sau practici similar cu modul vernacular, ce functioneaza de cateva secole.

CONCLUZII

In zilele noastre, se pare imposibil sa recuperam modul vernacular de a construi. De abia indraznim sa initiem o ambitioasa abordare sa ne reintoarcem la un mod academic mai “batran” ( in opozitie cu modul modern sivirtual academic).

Arhitectura de acum nu mai este o arta, ci adevenit pur si simplu o tehnica, pasibil necontrolabila economic, tehnologic, ducand la tensiuni sociale.

Singura noastra speranta este ca cu cat mai creativi si sensibili sunt arhitectii si urbanistii – in contextul unor crize viitoare

– vom privi inapoi catre aspectele modului vernacular, care, intrucat sunt compatibile cu unele caracteristici academice, sugereaza posibilitati de supravietuire.



Pana sa se intampla aceasta, exista cel putin posibilitatea ca intr-un viitor apropiat ca aceste stiluri sa devina din nou atractive, chiar stimulante. Pana sa ajunga aceste hipoteoretice momente, vom fi neconvinsi, daca ne limitam singuri in vagi si critici retorice sau plangeri impotriva modernitatii arhitecturale. Intr-un mod general, va fi necesara o campanie pentru o noua politica culturala constienta, directionata pe patrimoniul vernacular al fiecarei tari.

Photo, exterior, traditional New Orleans shotgun house



Photo, exterior overview of Allen house, Deerfield, MA

This photo is one of a series called Age of the Domiciles, l982-3, and shows that the hand of man on the landscape of the American southwest reveals strategies for adaptability in th is hostile environment.



The owners of this cabin appear in The timber-framed barn from Cowfold front of their home in Union Point, dates from 1536, its main use was for the storage of Greene County, ca. 1900. The timber for crops. such cabins was usually cut and hewn on the building site.

A family poses in front of its millhouse, located in the ChattanoogaAvenue area of Dalton, in 1919 afterwinning a contest sponsored by atextile mill for the most attractiveyard.



Zambian women beautify and strengthen their homes with plaster.

Oras cocioaba



Flawil House 2000SwitzerlandArch. Markus Wespi undJerome de Meuron


Date post:	26-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	sorinagabriela
View:	439 times
Download:	21 times

Arhitectura Vernacular A Vers Arhitectura Neovernaculara

Documents