+ All Categories
Home > Documents > Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

Date post: 30-May-2018
Category:
Upload: duraioan
View: 255 times
Download: 1 times
Share this document with a friend

of 21

Transcript
  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    1/21

    MISTICA VEDERII LUI DUMNEZEU

    Cuviosul Arhimandrit Sofronie

    PREDOSLOVIE

    Domnul ne-a poruncit sa nu facem naintea oamenilor nici milostenie, nici post, nicialte fapte bune, socotind acest lucru drept o cautare fatarnica a slavei desarte. Tatalnostru cel din ceruri, care este "ntr-ascuns...si vede ntr-ascuns" (Mt. VI 1-18), nubinevoieste sa primeasca asemenea fapte. Dar nu numai porunca lui Dumnezeu necere sa ascundem vointa noastra launtrica de ochii straini, ci si instinctul duhovnicescnormal, ca un "imperativ categoric" ne interzice sa divulgam taina sufletului.Rugaciunea de pocainta n fata Celui Preanalt este locul cel mai intim al duhuluinostru. De aici vine dorinta sa ne ascundem ca nimeni sa nu ne vada, nimeni sa nu neauda, ca totul sa ramna ntre Dumnezeu si suflet Asa mi-am trait primii zece ani aipocaintei mele naintea lui Dumnezeu.

    Pe deasupra, amara mea experienta mi-a aratat de mai multe ori ca este necesar sa neferim si de referirile asupra noastra, caci altminteri devenim victima duhului slaveidesarte sau a multumirii de sine. Din cauza acestor miscari ale duhului nostru avemde suferit parasirea lui Dumnezeu.

    Totusi, prin continutul lor esential, ele mi-au descoperit situatia tragica a milioanelorde oameni, risipiti pe toata fata pamntului. Nu este exclusa posibilitatea caspovedania mea, mai bine zis - autobiografia mea duhovniceasca, sa le usurezemacar unora din ei sa gaseasca o bine-placuta hotarre n ncercarile ce pot veniasupra lor.

    Cele ce s-au petrecut cu mine n-au fost urmarea initiativei mele, ci Dumnezeu, prinProvidenta sa, numai de El cunoscuta, a binevoit sa ma cerceteze si sa-mi ingaduie ama atinge de Vesnicia Lui. Mna Lui cea Sfnta ma arunca fara crutare n bezne denedescris. "Acolo", uimit pna la groaza, am devenit spectatorul unor realitati, caredepaseau puterile mele rationale. Despre acestea ncerc sa vorbesc n paginile careurmeaza.

    Experientele mele nu erau dintr-o data nsusite de ratiunea mea. Au trecut zeci de anipna cnd ele au luat n mine forma unei cunostinte dogmatice. nainte de a ficercetat de Dumnezeu, cnd citeam Evanghelia sau epistolele Apostolilor, nureuseam sa nteleg n chip real ce fel de realitate ontologica se ascunde sub fiecarecuvnt al Sfintei Scripturi. nsasi viata mi-a aratat ca n afara de experienta vie cuDumnezeu sau de ntlnirea cu stapniile si cu conducatorii lumii ntunericuluiacestui veac, cu duhurile rautatii de sub cer (Ef. VI 12), o cunoastere pur intelectualanu ne conduce spre sensul nsusi al credintei noastre: adica la cunoasterea luiDumnezeu - care a creat toate cele ce exista - la "cunoasterea" - ca intrare n nsusi

    actul Vesniciei Sale. "Viata vesnica, aceasta este ca sa te cunoasca pe tine, singurul,adevaratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis" (Ioan XVII, 3).

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    2/21

    n ceasurile cnd se atingea de mine Iubirea lui Dumnezeu, eu "recunosteam" ntr-nsa pe Dumnezeu: "Dumnezeu este iubire si cel ce ramne n iubire ramne nDumnezeu, si Dumnezeu ramne n el" (I Ioan IV, 16). Iar dupa cercetarea de Sus,citeam Evanghelia cu o ntelegere diferita de cea de pna acum: ncercam o bucurieprofunda si o vie recunoastere, gasind aici confirmarea propriei experiente. Acesteminuante concidente ntre cele mai esentiale momente de cunoastere a lui Dumnezeusi datele revelatiei Noului Testament sunt nemasurat de scumpe sufletului meu. Eleau fost un dar ceresc: nsusi Dumnezeu se ruga n mine. Dar toate acestea luau forma"propriei stari".

    Eu am fost botezat chiar din primele zile ale aparitiei mele n lume. Dupa rnduialaBisericii noastre, n timpul acestei Taine pe toate membrele trupului meu s-a pus"Pecetea darului Duhului Sfnt": Oare nu aceasta "Pecete" m-a salvat cnd rataceampe cai straine? Nu a fost ea oare pricina multor "minunate coincidente" ale trairilormele n duhul Revelatiei evanghelice?

    ADUCEREA-AMINTE DE MOARTE

    Dupa ce au trecut mai bine de cincizeci de ani [cartea e scrisa n 1984; nota Andrei],mi este cu neputinta sa restabilesc n memorie firul cronologic al ntmplarilor ce aumarcat sufletul meu. Zborul duhului nostru n spatiul mintii nu-l poti cuprinde cu

    ntelegerea, cum a spus nsusi Domnul n convorbirea cu Nicodim: "Vntul suflaunde vrea si tu auzi vuietul lui, dar nu stii de unde vine, nici ncotro se duce: astfeleste cu oricine care e nascut din Duhul" (Ioan III, 8). n acest moment gndul meu seopreste la unele din acele situatii greu de suportat si disperate, dar care, n cele dinurma, s-au dovedit a fi pentru mine o pretioasa cunoastere si un izvor de putere nnevointele mele. Cele ce mi s-au ntmplat s-au imprimat n viata mea ca o taietura npiatra si mi dau posibilitatea sa vorbesc despre ce-a facut cu mine dreapta luiDumnezeu.

    nca din tinerete gndul la vesnicie se alipise de sufletul meu. Pe de-o parte era unlucru firesc ca urmare a rugaciunilor din copilarie adresate Dumnezeului celui viucatre care s-au dus bunicii si stramosii mei; pe de alta parte, copiii cu care atunci ma

    jucam, cu o naiva seriozitate, se opreau gnditor asupra acestei taine. Pe masura cecresteam, ma ntorceam din ce n ce mai des la meditatiile asupra vesniciei: mai ales

    n convorbirile cu fratele meu mai mic Nicolae (1898-1979). El era mai ntelept dectmine si eu am nvatat multe de la el.

    Eu stiam din rugaciunile mele de copil ca generatiile care ne-au precedat au plecat nnadejdea lui Dumnezeu; dar n acele zile nu mai aveam credinta de copil. Oare sunteu vesnic ca orice alt om sau vom cobor toti n ntunericul nefiintei? Aceasta

    ntrebare tsnita dintr-o minte de copil care alta data contempla linistita, deveniseasemenea unei mase nca amorfe de metal incandescent. n adncul inimii si facea

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    3/21

    loc un simtamnt ciudat -zadarnicia tuturor agoniselilor pe pamnt. Era ceva cu totulnou n inima mea, care nu mai semana cu nimic altceva.

    n cele din afara , eu totusi eram linistit; adesea chiar rdeam cu inima deschisa;traiam asa cum traieste toata lumea. Si totusi, n tacere, ceva se mplinea n inimamea; mintea, abatndu-mi-se de la toate, si concentra ntreaga sa atentie catre

    nauntru. Peste necuprinsele ntinderi ale tarii mele trecea un plug urias, care scotearadacinile trecutului. Toata lumea era n stare de alerta, peste tot mocnea o ncordare,care depasea puterile omenesti. Mai mult dect att: n toata lumea se produceauevenimente care marcau nceputul unei ere noi n istoria omenirii, dar duhul meu nuse oprea asupra lor. Multe se prabuseau n jurul meu, dar prabusirea mea launtricaera mult mai intensa, ca sa nu spun mai importanta pentru mine.

    Cum astfel? n acele zile, eu nu eram capabil de o gndire logica. Gndurile senasteau nauntru, din starea duhului meu: "Daca eu mor n mod real, adica daca mascufund n neant, atunci si toti ceilalti oameni, semenii mei, dispar de asemenea faraurma. Asadar, toate sunt desertaciune; adevarata viata nu ne este data. Toateevenimentele mondiale nu sunt mai mult dect o bataie de joc sinistra asupraomului".

    Asa concepeam atunci moartea. Duhul care ma stapnea ma despartea de pamntsi eram aruncat ntr-o zona obscura, unde timpul nu exista.

    ...

    Vesnica uitare, ca o stingere a luminii constiintei mi dadea groaza. Aceasta stare mazdrobea, ma domina mpotriva vointei mele. Ceea ce se petrecea n jurul meu miamintea n mod obsedant de sfrsitul inevitabil al istoriei universale. Viziunea bezneidevenea fara ncetare prezenta si numai din cnd n cnd mi dadea o oarecareodihna. Aducerea-aminte de moarte atinsese o asemenea intensitate, nct lume,toata lumea noastra mi aparea asemenea unui miraj, gata oricnd sa dispara nvesnicele abisuri ale nefiintei.

    Realitatea efectiva a unei alte rnduieli, nepamntesti, nentelese, ma domina, npofida ncercarilor mele de a ma sustrage ei. mi aduc aminte perfect: n viata detoate zilele eram ca toti ceilalti oameni, dar erau momente cnd nu-mi mai simteampamntul sub picioare. Cu ochii mei vedeam ca de obicei, n timp ce n duh erampurtat deasupra prapastiei fara fund. La aceasta aparitie mai trziu s-a adaugat alta:

    n fata mea, n gndul meu, se ivise o bariera, pe care o resimteam ca pe un perete deplumb. Nici o raza de lumina spirituala, ca si peretele care nu era material, nupatrundea n inima mea. Multa vreme m-am simtit zdrobit de aceasta opacitate carese ridica n fata mea.

    Independent de toate cele exterioare: razboaie, boli, precum si alte nenorociri, pentrumine era un chin de nesuportat sa recunosc ca sunt condamnat la moarte maidevreme sau mai trziu. Si iata, fara sa reflectez la ceva anume, dintr-o data mi-a

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    4/21

    intrat n inima acest gnd: daca omul este n stare sa sufere att de profund,nseamna ca el este maret prin natura sa. Faptul ca, odata cu moartea lui, moare toatalumea si chiar Dumnezeu, nu este posibil dect daca omul nsusi apare, ntr-un sensoarecare, ca centrul ntregului univers. Si n ochii lui Dumnezeu, desigur, el este maide pret dect toate celelalte lucruri create.

    Domnul stie cta recunostinta am pentru ca nu m-a crutat "si nu m-a lepadat, toatefacnd, pna cnd m-a naltat" sa vad mparatia, macar numai "n parte" (nceputulcanonului Liturgic al Sf. Ioan Gura de Aur si I Cor XIII, 12). O, grozavii ale acestuitimp binecuvntat! Nimeni nu este n stare sa mearga de bunavoie n calea acestor

    ncercari.

    mi vine n minte acum acel cosmonaut, care trimitea disperate apeluri catre pamntdin spatiu ca sa-l scape de moarte; radioul capta gemetele, dar nimeni n-a avutmijloacele necesare ca sa-i vina n ajutor. Ma gndesc daca, pna la un anumit punct,sa fac o paralela ntre ceea ce a trait bietul cosmonaut si ceea ce am ncercat eu nmomentele prabusirii mele n bezna ntunericului. Cu toate acestea duhul meu se

    ndrepta nu spre pamnt, ci spre Acela, pe Care eu nca nu-l cunosteam, dar de aCarui Existenta nu aveam nici o ndoiala. Eu nu-l cunosteam, dar El era, nu stiu cum,cu mine, avnd n stapnire toate mijloacele pentru mntuirea mea. Cel ce patrundecu Fiinta Lui toate, se ascundea de mine. Am vazut moartea nu dupa trup, nici nformele ei pamntesti, ci n vesnicie.

    Astfel, "sub semnul unui minus" se deschidea n mine Fiinta cea mai profunda.Lumea materiala si pierdea consistenta, iar timpul - dimensiunea. Eu ma chinuiam,nentelegnd ce se ntmpla cu mine

    ...

    Nici odata nu voi putea ntrupa n cuvinte bogatia specifica acelor zile, cnd Domnul,fara sa ia n seama protestele mele, m-a luat n puternicele Sale mini si cu mnie m-aaruncat n nemarginirea lumii creata de El. Ce sa spun? ntr-un mod aspru, El mi-adeschis orizonturile unei alte Realitati. Peripetiile mele pline de suferinta au fostadevarate "treceri prin vamile chinurilor".

    Viziunea existentei tragice a omenirii nu stiu cum crestea mpreuna cu sufletulmeu si aducerea aminte de moarte nu ma parasea oriunde m-as fi dus. Eram despicat

    n doua ntr-un chip straniu: duhul meu traia n acea tainica sfera pe care nu reusescs-o exprim prin cuvinte, pe cta vreme judecata si starea mea sufleteasca parca traiapotrivit cu obiceiurile lor de toate zilele, adica asemenea tuturor celorlalti oameni.

    ...

    ...Dispretuiam bogatia materiala si nu prea pretuiam pe cea intelectuala, caci nu-midaduse raspuns la cele ce cautam. Daca mi s-ar fi oferit un secol de viata fericita, n-asfi primit aceasta oferta. Duhul meu avea nevoie de vesnicie, si vesnicia, cum am

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    5/21

    nteles mai trziu, statea n fata mea, renascndu-se n mod activ. Eram orb, fararatiune. Ea, vesnicia, batea la usa sufletului meu, n care ma inchisesem fiindu-mifrica de mine nsumi, dar n-o stiam (Apoc. III, 18-20).

    O! sufeream! dar nu gaseam nicaieri o iesire, afara de rugaciunea care se renascuse nmine, rugaciune catre Cel pe Care nca nu-L cunosteam, sau mai bine zis catre Cel pecare-L uitasem! O rugaciune nflacarata m-a cuprins n cele mai dinlauntru ale melesi n decurs de mai multi ani nu m-a parasit nici aievea, nici un somn. Chinul meu afost de lunga durata. Ajunsesem pna la epuizarea tuturor parerilor mele. Atunci, cutotul pe neasteptate,ceva ca un ac mi-a strabatut grosimea peretelui de plumb, si princanalul de subtirimea unui fir de par a patruns o raza de Lumina.

    ...

    La Parintii Bisericii am gasit nvatatura privitoare la aceasta forma a harului.Aducerea-aminte de moarte este o stare deosebita a duhului nostru, care nu seamanadeloc cu toate cunostintele pe care ni le-am nsusit, n care descoperim ca ntr-o zi saualta vom muri. Aceasta minunata aducere-aminte scoate duhul nostru din atractiacelor pamntesti. Fiind o putere ce coboara de sus, ea ne asaza mai presus depatimile pamntesti, ne elibereaza de sub stapnirea poftelor si atasamentelorvremelnice si, prin acestea, ne face n chip firesc sa traim o viata sfnta. Chiar ntr-oforma negativa, ea ne strnge totusi la pieptul Celui Vesnic.

    ...

    Aducerea-aminte de moarte ne da experienta nepatimirii, a victoriei asuprapasiunilor; nca nu pe cea pozitiva care apare ca o deplina posedare a iubirii luiDumnezeu. Ea nu are, totusi, un caracter pur negativ adica ceva opus iubirii. Ea

    ntrerupe actiunea patimilor si prin aceasta, pune nceputul unei schimbarifundamentale n toata activitatea vietii noastre, schimbnd si felul de percepere atuturor lucrurilor. Faptul ca ea ne face sa traim moartea noastra ca pe un sfrsit al

    ntregului univers, confirma Revelatia care ne spune ca omul este dupa chipul luiDumnezeu si, ca atare, el este capabil sa-L primeasca n sine pe Dumnezeu sicosmosul creat. Acesta este nceputul concretizarii n noi a principiului personal.Aceasta experienta pregateste duhul nostru spre o mai reala primire a Revelatieicrestine si spre acea teologie la baza careia se afla experienta unei alte existente.

    ...

    Cnd prin puterea aducerii-aminte de moarte, toata fiinta mea a fost mutata n planulvesniciei, atunci, n mod natural, a venit sfrsitul distractiei mele copilaresti,pasiunea mea pentru arta care ma stapnea ca un rob. Strmta si plina de necazurieste calea credintei noastre: tot trupul vietii noastre se acopere de rani la toatenivelurile; uneori durerea atinge asemenea intensitate nct mintea suferinda esteredusa la tacere si intra ntr-o stare situata nafara vremii. Revenind din aceastacontemplare existentiala, descoperim deja n strafundurile fiintei noastre gnduri

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    6/21

    gata alcatuite, nu de noi inventate; n acele gnduri se cuprind anticiparilerevelatiilor ce vor urma sa vina de la Dumnezeu. Acest dar al harului nu poate fidescris cu cuvintele noastre de toate zilele. Experienta ne dovedeste ca el nu se poatedobndi altfel dect printr-un ndelungat proces de lepadare de sine totala. Atunci,peste toate asteptarile, vine Lumina Necreata, care vindeca toate ranile.

    n stralucirea acestei Lumini, calea "ngusta" pe care am strabatut-o ne apareasemenea chenozei lui Hristos (Filip. 2.7), prin care si noua ni se daruieste nfiereafata de Dumnezeu-Tatal. n masura n care ni se descopera Fiinta Absoluta, noisimtim din ce n ce mai puternic nimicnicia si necuratia noastra. Aceasta viziune estegroaznica

    Domnul mi-a dat sa traiesc n valurile milostivirii Sale, dar eu nu pricepeam nimic; laEl toate sunt altfel. Dar El nu m-a lasat n ntuneric pna la sfrsit: El m-a condus lapicioarele Fericitului Siluan si am vazut atunci ca toata experienta meapremergatoare m-a pregatit sa nteleg nvatatura lui.

    ...

    DESPRE FRICA DE DUMNEZEU

    Exista multe trepte si forme ale ei, dar noi ne vom opri mai nti asupra uneia dinele, care n chip deosebit actioneaza pentru mntuirea noastra: "groaza" de a ne aflanevrednici de Dumnezeu, care ni s-a descoperit n Lumina neapusa. Cei ce sunt

    nsemnati de aceast sfnta frica se elibereaza de orice alta teama pamnteasca.Parintii nostri, nenfricati slujitori ai Duhului, se ndepartau n pustietati si traiau cufiarele salbatice, n conditii aspre, ntr-o saracie totala, care ntrece nchipuirileoamenilor contemporani. Si asta, pentru a putea fi liberi sa plnga, constienti fiindct de departe sunt de Dumnezeul cel iubit. Nu este poate dat oricui a ntelegepentru ce barbatii duhovnicesti, care au dispretuit toate cele din lumea aceasta, plngtot att de mult, daca nu chiar mai mult dect mamele deasupra mormintelor fiilorlor att de scumpi inimilor lor. Acesti sihastri plng cnd contempla n launtrul lorbezna ntunecoasa; cnd vad radacinile adnci ale "cunoasterii raului", pe care nu lepot smulge cu propria lor putere. Pentru cei ce nu cunosc aceasta stare a duhului,toate acestea vor ramne pentru totdeauna de nenteles. Taina aceasta se ascunde dinfata ochilor straini, nu pentru ca Dumnezeu cauta la fata omului, ci pentru ca harulacesta se ncredinteaza numai acelora care ei nsisi se ncredinteaza lui Dumnezeu -Hristos. Si acest har este, de asemenea, darul iubirii lui Dumnezeu, fara de carelacrimile nu vor curge.

    ...

    Darurile Duhului Sfnt sunt nepretuite. Orice dar adevarat nu este altceva dect oflacara de iubire. Dar pentru largirea inimii noastre pna la capacitatea de a cuprindeiubirea lui Hristos n aparitiile ei luminoase, e necesar ca noi toti, fara exceptie, satrecem prin multe ncercari. Cei care traiesc ntr-o lenevire trupeasca se atrofiaza n

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    7/21

    cele duhovnicesti si traiesc nchisi n fata iubirii universale a lui Hristos. Asemeneaoameni traiesc si mor fara ca duhul sa-i poata nalta la ceruri. ntre darurile de Sus sinevointele ascetice exista o oarecare masura comuna: toti cei ce merg pe caleaporuncilor lui Hristos, urmarindu-l ndeaproape, sunt renascuti, unii mai mult, altiimai putin...

    Prin mpreuna rastignire cu Dumnezeu-Cuvntul ntrupat coboara asupracredinciosului harul divin, care l aseamana pe om cu Dumnezeu. Acest dar deasemenea include n sine "teologia" de viata purtatoare, printr-o reala petrecere nLumina iubirii.

    Darul pocaintei se da celor care primesc cu deplina credinta cuvntul lui Hristos carespune ca daca nu vom crede n El, n Dumnezeirea Lui si n absolutul adevar altuturor celor ce ni s-au poruncit de catre El, atunci pacatul nu se va descoperi pentrunoi n adncimea lui ontologica si "vom muri n pacatele noastre" (Ioan X VIII 21 si24)

    Notiunea de pacat se arata acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut siomul-creatura capata caracter personal. Altminteri, ramne numai o reprezentareintelectuala despre o treapta sau alta de desavrsire a formei de existenta. Pacatul

    ntotdeauna este o crima mpotriva iubirii Tatalui ceresc. El apare ca o ndepartare anoastra de Dumnezeu si ca o nclinare a noastra spre patimile noastre. Pocainta estelegata ntotdeauna de o rezistenta a noastra fata de tenebrele pacatului. Nu numai ncrestinism se duce o lupta cu patimile; si n umanism se observa deasemeneapreocuparea de a elimina unele vicii; dar, ntruct lipseste cunostinta privitoare laprofunzimea pacatului si, n masura n care orgoliul, aceasta radacina rea, ramnenebiruita, tensiunea tragismul istoriei nu nceteaza sa creasca.

    Sfintii Parinti spun ca numai smerenia poate salva omul si ca mndria singura ajungesa-l poata arunca n n ntunericul iadului. Iar biruinta asupra ntregului complex alpatimilor nseamna redobndirea unui mod de a fi asemenea lui Dumnezeu. Toatepatimile sunt neaparat mbracate ntr-o forma oarecare, vizuala sau gndita aimaginatiei. n rugaciunea fierbinte de pocainta, duhul crestinului se disociaza dereprezentarile lucrurilor vazute sau de conceptiile rationale.

    n marea sa ntristare de a-L fi pierdut pe Dumnezeu, sufletul se dezbraca deimaginile materiale si gndite; atunci mintea - duhul se apropie de hotarul de undepoate aparea Lumina. Dar aceasta granita poate ramnea netrecuta, daca mintea seva ntoarce asupra ei. Nu sunt excluse cazurile cnd n timpul ntoarcerii mintiiasupra ei, intelectul sa se vada asemenea luminii. Important este sa stim ca aceastalumina este proprie mintii noastre, ntruct ea este creata dupa chipul lui Dumnezeu,care ni s-a descoperit ca o Lumina n care nu se afla nici o ntunecime (I Ioan I 5). Asase savrseste trecerea spre o alta forma de gndire, spre un alt fel de ntelegere,superioara celei empirice din domeniul cunoasterii stiintifice.

    n elanul pocaintei depasind tot ce este trecator, duhul nostru vede de undeva de sus

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    8/21

    relativitatea si cauzalitatea tuturor informatiilor noastre practice. Si iarasi, si iarasi:Dumnezeu este cu adevarat trait ori ca un foc curatitor ori ca o lumina stralucitoare.

    "nceputul ntelepciunii este frica de Dumnezeu" (Ps. 110, 10). Aceasta frica coboaraasupra noastra de Sus. Ea, este un simtamnt duhovnicesc, mai nti frica deDumnezeu si apoi de noi nsine. Noi traim n starea de frica n virtutea prezentei vii aunui Dumnezeu Viu, constienti fiind de necuratia noastra. Aceasta frica ne asaza

    naintea fetei lui Dumnezeu, ca sa fim judecati de El; noi nsa am cazut att de jos,nct durerea noastra pentru noi nsine devine o profunda suferinta, mult mai greadect chinul de a ne vedea n spaima necunostintei, n paralizia insensibilitatii, nrobia patimilor. Aceasta frica este o trezire din somnul de veacuri al pacatului. Dar eane aduce lumina ntelepciunii: pe de o parte, devenim constienti de starea noastra depierzare, iar pe de alta parte, simtim sfintenia lui Dumnezeu. Uimitoare este naturaacestei frici: fara actiunea ei curatitoare, desigur nu ni se va deschide calea spre odesavrsita iubire a lui Dumnezeu. Frica aceasta este nu numai nceputul

    ntelepciunii, ci si al iubirii. Frica ne cutremura, facndu-ne sa ne vedem pe noi nsineasa cum suntem si ne leaga de Dumnezeu printr-o dorinta irezistibila de a fi cu El.Frica nsoteste uimirea n fata lui Dumnezeu, care ni se descopera. A se recunoastenevrednic naintea unui asemenea Dumnezeu, iata n ce consta spaima noastra.

    ...

    Frica de a fi vesnic n acel ntuneric al iadului, a carui esenta o zarim datoritaLuminii necreate, nca invizibila pentru noi, dar care ne da totusi putinta s-o"vedem", ne provoaca o chinuitoare sete de a ne rupe din bratele asupritoare alecaderii noastre, de a intra n sfera Luminii nenserate, si de a merge spre Dumnezeuliubirii sfinte. Numai prin credinta n Dumnezeu-Hristos primim criteriul autentic larealitatea lumilor create si necreate. Dar pentru aceasta este necesar sa construimtoata fiinta noastra, si cea vremelnica si cea vesnica, pe neclintita piatra a poruncilorlui Hristos. Foarte multi merg la biserica ca sa se roage, dar nu sunt deloc multi careafla "calea ngusta care duce la biserica cea nefacuta de mna n ceruri" (Mt. VII, 14).

    La nceputul pocaintei noastre, parca nu vedem nimic, n afara de iadul nostrulauntric, dar n mod ciudat, Lumina nevazuta nca de noi patrunde deja nauntru ca osimtire vie a prezentei lui Dumnezeu. Daca noi ne vom tine, puternic, cu amndouaminile de marginea vesmntului lui Iisus Hristos, atunci minunea cresterii noatre nDumnezeu se va intensifica mereu si va ncepe sa ni se descopere minunatul chip allui Iisus si vom contempla n El Proiectul, dupa care noi, oamenii, am fost zamisliti

    nainte de facerea lumii. Pentru ca sa nu se mndreasca inima omului din cauzabogatiei darului, i se da de catre Providenta sa mearga pe urcusul abrupt spre aceastacunostinta care oboseste si mintea si sufletul, si trupul. Din timp n timp, Dumnezeu

    si retrage mna de la nevoitor si atunci duhul strain gaseste o ocazie sa clatine inimasi gndul nostru. De aceea nu ne simtim niciodata ntr-o siguranta desavrsita sichiar n timpul marilor revarsari de mila din partea iubitului Dumnezeu nu ne"naltam"

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    9/21

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    10/21

    n omul luat ca o persoana oarecare, nzestrat cu libertatea de a se autodefini, eposibil sa se vada un fel de divinitate, care n-ar avea nevoie, ca sa zicem asa, de a sereferi la "un alt Dumnezeu". El poate sa recunoasca ca este nrudit, chiar de o fiinta cuFiinta Primara; el poate sa se decida sa realizeze auto-ndumnezeirea; sa se ntoarcala existenta sa de la nceput

    Pe cale filozofica, eu nu puteam cugeta Principiul Absolut ca pe o fiinta personala.Cauza tuturor acestora era, n parte, aflarea mea pe calea ratacirilor generale alecercurilor n care activam: amestecul ntre conceptul de persoana cu cel de individ, ntimp ce, n sens teologic, cele doua concepte sunt diametral opuse. Din copilarie amfost nvatat sa ma rog Nemuritorului Tata ceresc, catre care au plecat mosii sistramosii mei. Atunci, n credinta mea de copil (Mt. 18, 3; Lc. 18, 17), Persoana siVesnicia se uneau fara dificultate. Si astfel, personalismul crestin pe care l-au primitdin copilarie a devenit la un moment dat problema existentiala: Oare, Fiinta,Absolutul, poate fi personal? Experienta mea "rasariteana" [vorbeste de o perioada ncare a practicat mistica budista] era, mai degraba, sincera, dar ea mbraca o formaintelectuala, despartita de inima: asceza conducea la o abatere mintala de la tot ceeste relativ. Treptat, ma ncredintam ca ma aflu pe o cale gresita; ca ma departez deadevarata si reala Fiinta si ca ma ndrept, din contra, catre ne-fiinta. La orizontulduhului meu nca nu exista o cunoastere vrednica de crezare.

    Aceasta perioada a fost extraordinar de ncordata pentru mine: starea mintii mele eraasemenea unei mici barci pe o mare nvolburata, ntr-o noapte ntunecoasa: cnd se

    nalta pe culmea unui val, cnd din nou un alt val o arunca n jos cu mnie. DarAcela, pe care eu L-am lasat "ca pe ceva ce nu-mi este necesar", nu si-a ntors cu totulFata de la mine si El nsusi cauta prilejul sa mi se arate. Dintr-o data, El mi-a pus

    nainte textul Biblic al Revelatiei de pe muntele Sinai: "Eu sunt Cel ce sunt" (Ies. III,14). Fiinta sunt Eu; Dumnezeu, Stapnul Absolut al tuturor lumilor stelare, estepersonal: Eu sunt.

    Odata cu acest Nume s-au deschis n fata mea orizonturile cele mai ndepartate, carese pierd n inaccesibil. Acest Dumnezeu Personal a devenit pentru mine, nu n sensulunei gndiri abstracte, ci de o maniera existentiala, o evidenta care o traiam cu toatafiinta mea. Toata constructia vietii mele duhovnicesti se transfigurase: desi nu ncalamurit cu totul, totusi duhul meu stia ncotro sa nazuiasca: Lumina stelei polareatinsese privirea mea, iar mintea mea se putea nalta pna la ea. Da, acest Dumnezeueste nspaimntator de ndepartat, dar poate fi accesibil cugetului nostru. A pretindeca esti dumnezeu n afara de acest Unic Adevarat Dumnezeu este o nebunie, mai readect toate celelelte forme de nebunie. Si eu am izbucnit ntr-un plns disperat, amar,arzator, dndu-mi seama de grozava mea cadere: Domnul mi-a dat o disperareharica. Si cnd ma lamentam cu un plns profund, nendraznind sa-mi naltgndurile spre El, mi-a aparut n Lumina Sa. Asa a marcat El nceputul unei vieti noi

    n mine, renascndu-ma din lacrimi de pocainta. Tot ce-a fost nainte atragatorpentru mine n lumea aceasta, si-a pierdut farmecul, si nemaigndindu-ma la nimicaltceva, m-am cufundat n rugaciune

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    11/21

    Darul pocaintei este rapirea sufletului la Dumnezeu cnd este atras de aparitiaLuminii. La nceput, aceasta Lumina nu este nca vizibila, dar la caldura ei inima

    ncepe sa-si piarda duritatea. Sufletul este rupt n doua: pe de o parte, el este ncercatde groaza de a se vedea asa cum este; pe de alta parte, el simte revarsarea unei puteripna atunci necunoscute, provocate de vederea Dumnezeului Celui viu. ntr-un chipciudat, n acest moment, prevaleaza disperarea pentru sine nsusi, n asa masura

    nct, chiar cnd El era cu mine si n mine, nu puteam sa-mi curm plnsul pentrupacatul meu, care pentru mine n esenta lui metafizica, depasea toate greselilevizibile. Dorinta mea puternica de a rupe cu tot trecutul lua forma "urii de sine": am

    nceput sa ma urasc pe mine nsumi, pentru viata mea de alta data. Partea pozitivaera ndepartarea de patimile mele; ea aparea, n acelasi timp, ca un act de

    nradacinare a mea n Dumnezeu care mi s-a descoperit.

    Am fost cuprins de o oarecare spaima sfnta, recunoscnd ca eram un necredincios siapostat si ca voi ramne pentru totdeauna nevrednic de un "astfel de Dumnezeu".Nu fara durere mi-aduc aminte acum de acea ngrozitoare si, totodata, minunatavreme. Ma rugam atunci ca un nebun, cu plnsete multe, zdrobindu-mi nsesi oaselemele. n timpul acestei rugaciuni am simtit nauntru un foc, care parea ca mi aprindetoate cele dinlauntru. Nu stiu cum de-am supravietuit. Niciodata nu voi putea saexprim n cuvinte "focul" si disperarea si, totodata, acea putere care ma retinea pemine n rugaciunea nencetata ani de zile si ntr-o ncordare suprema. Pe moment, nu

    ntelegeam nimic, dar acum nu gasesc cai potrivite ca sa-I arat lui Dumnezeurecunostinta mea pentru "Mna Lui cea tare" de Sfnt Sculptor. mi era greu; ntr-adevar sufeream pe toate planurile fiintei mele. Sunt n admiratie n fata Lui: El a re-format urtenia mea infernala n altceva, mai putin ndepartata de negraita LuiLumina.

    La nceputul acestei perioade nspaimntatoare, dar cu toate acestea binecuvntate,precumpanea n rugaciunea mea o durere fara de nadejde, care adesea era nsotita desenzatia unui foc. Nu cunosteam natura acestui foc si nici nu cautam o explicatie,

    ntruct mintea mea era atrasa spre El, spre Dumnezeul meu. Aceasta flacara de focmistuia ceva n mine; arderea nu se petrecea fara durere. Dupa trecerea mai multorani, cnd ma aflam n Athos, si cnd duhul meu petrecea n pace, mi-aduceamaminte de cele traite mai devreme ca de o ntmplare care m-a renascut si mi-a asezatviata mea pe o noua orbita, n sfera altei existente

    Vremea pocaintei disperate, descrisa de mine, sunt nclinat sa recunosc ca nuconstituie poate numai pentru mine un eveniment. Cum sa nu ma mir? n primulmeu drum gresit, din existenta mea vremelnica, eu ma departam undeva departe deviata obisnuita. Si iata ca acolo mna Lui m-a ajuns. Acesta a fost momentul nasteriimele cea de-a doua. Eu am fost chemat din "nefiinta" spre lumina vietii

    Daca as ncerca sa analizez procesul launtric al ntoarcerii mele catre Dumnezeudupa caderea mea, mi-ar veni n minte urmatoarea comparatie: Lumina luiDumnezeu, Lumina Duhului Sfnt, pe care nca n-am zarit-O, ma lumineaza de

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    12/21

    undeva de departe, din spate, aratndu-mi acel "loc" nematerial n care petrec; sinumele acestui loc este iadul.

    Eu nu vad Lumina ca atare, ea doar mi deschide ochii ca eu sa nteleg n ce ntunerictraiesc. Eu nu as putea ntelege ntunericul, daca nu ar exista lumina opusa. Prinnevazuta prezenta a acestei Lumini eu reusesc putin cte putin sa contemplu ideeape care o avea creatorul meu "nainte de ntemeierea lumii" (Ioan XVII, 21).Cunostinta mea noua despre Dumnezeul cel viu, care de-abia acum ncepe, ma aducesa vad n Hristos tocmai acel chip dupa care suntem ziditi (Fac. I, 26-27). Inima mea elovita de tristete: "Iata cum trebuie sa fie fiecare dintre noi, ca sa-si traiasca unitatea,indestructibila n veci, cu Tatal tuturor celor ce exista. O, nenorocire! Eu am pierduttoate acestea. Mi-a fost data din copilarie ideea despre vesnicie; mi s-a dat deasemenea o oarecare experienta sau o apropiere de experienta Fiintei necreate. Iaracum, eu mor ntr-un ntuneric fara sens, al ignorantei mele pe toate planurile".

    Acest ntuneric statea n fata mea ca un perete de plumb, despartindu-ma deDumnezeu cu o putere pe care eu nsumi n-o puteam birui. Sfntul Apostol Pavel anumit acest zid "legea pacatului" (Rom. VIII, 2). Dumnezeul nostru este Lumina si nel nu este nici un ntuneric (I Ioan I, 5), pentru aceea el refuza sa se uneasca cu

    ntunericul nsotru. Noi trebuie sa ne curatim de necuratiile care ne stapnesc,altminteri nu vom intra n mparatia Adevarului si a Luminii (Apoc. XXI, 27).

    Din momentul n care mi s-a dat harul pocaintei, mi-am dat seama ca ma aflu n iad.Orict de dureros mi-era uneori acest drum, totusi alta cale nu era spre poartaVesniciei divine pentru fiii cazuti ai lui Adam. Durerea mea este profunda cnd cautexpresii ca s-o exprim. Am fost educat sa ocolesc n limbajul meu cuvintelebombastice, iar acum toate cuvintele, toate limbile mi par decolorate, incapabile saexprime recunostinta mea fata de Dumnezeu.

    Eu l-am cunoscut pe Dumnezeul Cel viu din cea mai frageda copilarie. Erau cazuri,cnd la iesirea din biserica - ca sa spun mai precis, scos din biserica pe brate, -vedeam orasul, care n acea vreme era lumea ntreaga pentru mine, luminat cu douafeluri de lumina. Lumina soarelui nu ma mpiedica sa simt prezenta altei Lumini.Amintirea acestei Lumini se mpletea cu o bucurie blnda, care atunci mi umpleasufletul. Din amintirea mea s-au pierdut aproape toate ntmplarile din aceaperioada, dar aceasta Lumina n-am uitat-o.

    Cnd am atins vrsta adolescentei m-am ndepartat de Dumnezeul meu. N-amsavrsit crime pedespite de lege, dar prin mintea mea, treceau liber tot felul demonstri.

    Dumnezeul nostru este de neajuns, nevazut, de neatins, de nepatruns sunt caile Luin Providenta Lui. n ce chip mna Lui gingasa, dar puternica, m-a prins cnd cuncapatnarea nebuniei mele tineresti nazuiam spre pustietatea nefiintei? Foculceresc mi-a patruns nauntru si inima mea topita era jarul lui. Rugaciunea mea depocainta o aduceam Sfntului Dumnezeu lipind fruntea de podele, de pamnt. O,

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    13/21

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    14/21

    epuizam, facem experienta chenozei. Desigur, cea mai grea ncercare consista nfaptul ca, n pofida nemasuratei noastre ncordari de a ramne credinciosi luiDumnezeu, suferim perioade de parasire din partea lui Dumnezeu. Saraciaduhovniceasca, unindu-se cu parasirea lui Dumnezeu, ne afunda n deznadejde. Nise pare ca asupra noastra atrna un oarecare groaznic blestem. Noi putem suferi ntoate planurile fiintei noastre: cu duhul, cu mintea, cu inima, cu trupul. Tocmai nasemenea momente n fata duhului nostru se nfatiseaza revelatia biblica privitoarela caderea omului n tragismul ei autentic si atunci, credinta n Hristos, n iubirea luiHristos ne sugereaza sa ne predam, pe ct se poate, unei depline pocainte. Cu ct maiprofunda va fi pocainta noastra, cu att mai mult se va descoperi n fata noastra siadncimea existentei noastre, care mai nainte era ascunsa de noi nsine. Dndu-neseama lamurit de deznadajduita noastra situatie, vom ncepe sa ne urm asa cumsuntem.

    n felul acesta se savrseste curatirea noastra de acel blestem (Fac. III, 14-19) prinmostenire; pe o astfel de cale, trepta, patrunde n noi de data aceasta o noua energienecreata: noi ne mpartasim cu Fiinta Divina. Atunci apare Lumina lui Dumnezeu sine cuprinde; Duhul Adevarului, care de la Tatal purcede si care n Fiul odihneste,coboara n inimile noastre ca Mngietor: Fericiti cei ce plng, ca aceia se vormngia (Mt. V, 4). ntorcndu-ne n nimic, noi devenim un material din care estepropriu Dumnezeului nostru sa creeze. El si nimeni altul a descoperit pentru noiaceasta taina. Dndu-ne n sfintele Lui mini si resimtind n noi nsine procesul Luicreator, ntelegem cum mintea noastra nu poate cuprinde tot ce ni se trimite de sus:sunt lucruri pe care ochiul nu le-a vazut, la inima noastra nu s-au suit (I Cor. II, 9)...

    Pentru a renaste n Dumnezeu, n frumusetea duhovniceasca cea dinti este necesarsa ne conducem dupa nvatatura Evangheliei. Numai o credinta puternica ca Hristoseste Dumnezeu Atottiitorul ne va ajuta sa ne mentinem "pe piatra neclintita aporuncilor Lui". n aceste conditii rasare o grea lupta cu toate cele ce am agonisit ncaderea noastra. Credinta ca Hristos este unicul adevarat Mntuitor al omului, nu neva ngadui sa cadem de la El, cnd va veni neprevazutul proces al purificarii noastrede "bogatia" pacatoasa.

    Trecerea de la putreziciunea mostenita de la Adam catre Lumina nenserata a luiHristos este un eveniment mult mai important dect toate celelalte fapte de pepamnt. Semnul apropierii noastre de aceasta mare taina este aparitia sfintei uri denoi nsine (Lc. XIV, 26). Scris este: nimic necurat nu va intra n mparatia Mielului luiDumnezeu (Apoc. XXI, 27). Sa ne ncercam cu toata severitatea pe noi nsine si sa neosndim fara mila la iad, ca pe niste nevrednici de Dumnezeu. Numai asa vom biruiindulgenta pentru neputintele noastre, de a ierta cu usurinta greselile noastre, maiales daca ele sunt savrsite numai cu gndul. Jocul este grandios, n miza merge toatafiinta noastra:cstigul este nemurirea n Lumina fara de nceput. "mparatia Cerurilorse ia prin staruinta si cei ce se silesc pun mna pe ea".

    n limitele vietii noastre pe pamnt nu exista desavrsire absoluta si este primejdiospentru noi sa ne multumim cu cele dobndite pna acum. Cei ce nu cred n

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    15/21

    Dumnezeu nu cunosc ce este parasirea lui Dumnezeu. Aceasta durere este traitanumai de aceia care au cunoscut deja bunatatea lui Dumnezeu si nazuiesc cu toateputerile sa ramna n El si cu El. Cu ct omul a gustat ntr-o mai mare masura dinbucuria unirii cu Dumnezeu, cu att mai profund sufera cnd se desparte de El.Ultima limita a acestei despartiri, cunoscuta de noi din evanghelie, a fost atinsa de

    nsusi Domnul: dupa rugaciunea cu sudori de snge din Ghetsimani, n care El S-adat cu totul Tatalui Sau, pe cruce, El "a strigat cu glas tare ...Dumnezeul Meu,Dumnezeul Meu! pentru ce m-ai parasit?... si din nou a strigat... si si-a dat duhul (Mt.XXVII, 46-50)..

    Nemultumirea acuta de sine, traita ca o scrba de sine nsusi, este primul semn alapropierii de iubirea lui Dumnezeu totala, ce ni s-a poruncit, adica nvingereateribilului prag al urii de sine. n rugaciunea, nascuta din ura de sine, nlauntrulnostru se deschide o noua existenta, de data aceasta supralumeasca si noicontemplam maretia lui Dumnezeu.

    Fericitul Staret Siluan deosebea doua genuri de smerenie: ascetica si dumnezeiasca.Cu putin nainte de sfrsitul lui, la ntrebarea mea: "Vreti sa muriti?", el mi-a raspuns:"nca nu m-am smerit". N-am nici o ndoiala ca el avea n vedere smerenia luiHristos, cea dumnezeiasca, ce nu se poate descrie si pe care el niciodata n-a putut-ouita. Aducndu-si aminte de toate acestea, el scria astfel: "Fericit este cel care-sipastreaza curatia sufleteasca si trupeasca, caci Dumnezeu l iubeste si i da harulSfntului Duh. Si harul acesta ndeamna sufletul ca sa-l iubeasca pe Dumnezeu asade mult, nct dulceata Duhului Sfnt l face sa nu se mai poata desparti deDumnezeu si sa nazuiasca cu o sete nepotolita spre El, caci iubirea lui Dumnezeu nueste sfrsit. Si totusi eu am cunoscut un om (acesta este el nsusi) pe care l-a cercetatDomnul cel Milostiv cu harul Sau si daca l-ar fi ntrebat pe el Domnul: "Vrei sa-ti daumai mult har?", atunci sufletul, neputincios n trup, I-ar fi raspuns: "Doamne, Tu vezica daca mi-ai da mai mult n-as suporta si as muri" (Siluan, p. 135-6).

    DESPRE IUBIREA PNA LA URA DE SINE

    De cte ori sufletul meu ca o mica fiinta fara ajutor nu atrna deasupra prapastiei,cuprins de o mare spaima; nu era o spaima pamnteasca , caci nu nazuiam catre oinfinita prelungire a acestei vieti. Groaza mea provenea din faptul ca, de ndata ceDumnezeu a cobort pna la mine, am vazut cu ce rani eram plin. Mi-am dat seamaca sunt cu totul incapabil de mparatia Sfntului Dumnezeu. Nu sunt n stare sadescriu acea durere care ma afunda n ndelungatul plns profund. Desi fara minte,eu totusi stiam ca ma aflu n minile Creatorului, despre care este scris: "Cumplitlucru este sa cazi n minile Dumnezeului celui viu" (Evr. X, 31). Greutatea care masfarma era aproape insuportabila si nu o data am ncercat sa ma smulg din sfinteleLui mini (Ioan X, 28), dar toate ncercarile mele s-au prabusit, deoarece nu aveamunde ma duce: nimic din lumea aceasta nu ma atragea, nimic nu putea satisfaceduhul meu.

    Cutremurul n fata pierii vesnice si plnsul de pocainta ma prefaceau ntr-un chip

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    16/21

    tainic n ntregime m "rugaciune". Duhul meu liber, nesilit de vointa, se nalta la oasemenea stare n care contemplam realitati necunoscute mai nainte: nemarginitaprapastie a iadului, dar si Cerul plin de stralucirea Luminii necreate. Fiebinecuvntat Numele Lui n vecii vecilor!

    Sa nu va asteptati de la mine sa descriu dupa regulile artei istoria sufletului meu dinndelungatii ani ai trecutului meu. Uneori, sufletul meu cobora n vaile cele mai dejos ale iadului, iar n alte momente l nalta Domnul pna la ceruri. Din timp n timp,sufletul statea pe acel nedefinit hotar de unde venea si Lumina Dumnezeirii si"ntunericul cel mai dinafara", care aducea groaza n suflet. O groaza care nu semanacu groaza din fata mortii fizice. O, nu, aceasta era ceva de alta natura. n fata duhuluimeu se deschidea vesnicia cea buna, care era nca departe de mine, precum si

    ntunericul atemporal, care si anunta prezenta launtrica. Eram ntr-o stare deexplozie; neeliberat de tirania patimilor, sufeream si n setea mea dupa binele absolutnazuiam spre Dumnezeu.

    Rugaciunea plina de pocainta ma mistuia. O putere imponderabila, nevazuta matransporta ntr-un spatiu spiritual. "Acolo" eram singur. Disparea pamntul, nu eranici soare, nici stele, nici oameni, nici o alta oarecare faptura. Nu-mi simteam nicitrupul. Se ntmpla sa nu vad lumina ca atare si, totusi, vederea mea patrundea nadncimi abisale. Sufletul cuprins de o dureroasa disperare l chema pe Dumnezeu.Da, eu sunt pacatos, dar mi-e sete de Dumnezeu, de sfntul Dumnezeu. n amintireamea nu erau acte concrete din trecutul meu, n afara de patrunzatoarea constiinta alepadarii mele de Dumnezeu, pe care l stiam din anii copilariei mele si din primatinerete

    O asemenea rugaciune a pus stapnire pe mine cu o deosebita putere, cnd ma aflamdeja n pustie. Nu voi putea spune acum ct au durat rugaciunile mele n acea noaptesau n cealalta. Mi-aduc aminte ca, atunci cnd sufletul meu se ntorcea spreobisnuita simtire a lumii materiale, simtamntul duhovnicesc pe care l ncercam dinrugaciune n acea stare fara sunete, mai presus chipuri ramnea cu mine, n mine. nacea nemarginire nu exista nici sus, nici jos, nici nainte, nici napoi, nici la dreaptanici la stnga.

    DESPRE LUMINA NECREATA 1. Calea spre vedere

    Lumina mparatiei ceresti vazuta pe Tabor sau pe drumul Damascului ori n altemprejurari atrage spre sine, dar se vede n chip neajuns, depasind la infinit vrednicianoastra, mai bine zis nevrednicia noastra. Rugaciunea tsnita din aceasta sfntadurere lanseaza duhul omului n alta lume; si aceasta lume pamnteasca este uitata;si nsusi trupul nu se mai simte. Parintii numeau aceasta stare "iadul pocaintei", carene aseamana cu Hristos, pogorndu-se n "iadul Iubirii". Orict de greu ar fi acest"chin adamic", orict de mare ar fi aceasta suferinta, lnga ea este prezenta bucuriachemarii lui Dumnezeu si lumina unei vieti noi.

    Mi-e mi-a fost dat sa traiesc cteva genuri de lumina si de lumini: "lumina" inspiratiei

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    17/21

    artistice, provocata de frumusetea lumii vazute; "lumina" contemplatiei filozofice,care trece n experienta mistica; vom introduce aici si "lumina" cunoasterii stiintifice,care are ntotdeauna si inevitabil o valoare relativa; am fost ispitit de aparitiileluminoase aduse de duhurile vrajmase. Dar, deja, n vrsta matura, cnd m-am ntorsla Hristos, ca la un Dumnezeu desavrsit, mi-a stralucit Lumina cea fara de nceput.Aceasta minunata Lumina, n masura n care dupa bunavointa de Sus mi-a fost dat s-o cunosc, le-a ntunecat pe toate celelalte, ntocmai cum soarele ce rasare nu permitesa se vada nici chiar stelele cele mai luminoase.

    Faptul ntruparii lui Dumnezeu ocupa un loc central n istoria omenirii, de la crearealumii. Acest eveniment a rasturnat toate ncercarile omenesti de a cunoaste nceputulCel fara de nceput, prin eforturi venind de jos, chiar daca aceste eforturi par uneorigeniale

    Dar nici acum nu pot povesti acel profund proces care se petrece nlauntrul meu.Nu pot gasi numele acelei puteri, care n chip retinut, dar activ, mi vindeca mintea siinima. n locul cel mai intim al inimii se nalta ceva tainic, totusi ceva cunoscut dinfrageda mea copilarie. Cresterea aceasta era unica: cnd primea o forma lenta dintr-un proces anevoios, cnd izbucnea...

    Noi coborm, n actul osndirii de sine, n prapastii ntunecoase, pentru ca nmomentul cnd, ntru Hristos si prin El, ni se deschide chipul cel mai nainte de vecial Omului n mintea creatoare a lui Dumnezeu, sa ncepem sa sesizam bezna

    ntunecarii noastre. Dupa cum fulgerul care scnteiaza n noapte face ntunericul mainepatruns, tot astfel , ivindu-se noua lumina Dumnezeirii, prin contrast, ne face savedem ntunericul din launtrul nostru, asemenea unei mase dense de murdarierespingatoare. Aceasta vedere genereaza nlauntrul nostru o mare durere, careloveste fiinta noastra n toate planurile. Suferinta duhului nostru n acest timp trecepeste limitele temporale: ea depaseste oricare durere fizica. Ne afundam n ntregime

    n rurile lacrimilor. Fiind robi ai patimilor, noi ne vedem deodata rupti de laDumnezeu, a carui sageata a iubirii ne-a ranit pe noi. "Din adncuri strigam catre El"(Ps. 129, 1).

    Asa se zamisleste n noi pocainta. La nceput, ea este nsotita de o profunda tristete;apoi, schimbndu-se n intensitatea ncordarii si n formele sale, cainta ramne cu noinedespartita. Pocainta pe pamnt nu are sfrsit,caci sfrsitul sau ar nsemna odeplina ndumnezeire a noastra printr-o desavrsita asemanare cu Hristos cel naltat.

    Elanul de pocainta, din timp n timp, devine atotmistuitor. n minte si n inima nuexista nimic dect constiinta plina de suferinta: "Eu sunt prizonierul raului ntuneric".Si iata, ntr-un chip neprevazut, n temnita sufletului, patrunde Lumina Soareluinecreat, acea Lumina care umple toate dimensiunile cosmice. Ea umple cu dragostemintea si inima noastra. Noi o vedem si petrecem n ea; totusi, nu suntem nca nstare sa credem n aceasta minune a Bunatatii Parintelui nostru

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    18/21

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    19/21

    acestui Foc si acestei Lumini. Sufeream n pocainta mea cu toata fiinta mea, dar stiamca am nviat cu duhul.

    La nceputul anilor '30, cnd eram deja diacon, timp de doua saptamni bunavoirealui Dumnezeu a fost cu mine. Seara, cnd soarele era gata sa apuna si sa se ascundadupa muntii Olimpului, ma asezam ntr-un balcon n apropierea chiliei mele cu fatala luminatorul care apunea. n acele zile am vazut lumina de seara a soarelui sitotodata o alta Lumina care ma nconjura cu gingasie si care patrundea n inima mealinistita, ntr-un mod de nespus, dndu-mi sa ncerc compatimirea si iubirea deoameni, care se purtau cu mine aspru. Totodata, simteam si o oarecare compatimirenedureroasa pentru faptura n general. Dupa apusul soarelui intram n camera mea,ca de obicei, pentru ca sa-mi fac pravila pregatitoare pentru Sfnta Liturghie de adoua zi si lumina nu ma parasea n tot timpul rugaciunii.

    Mai nainte, lumina naturala mi se parea imateriala, dar mai trziu, dupacontemplarea Luminii Necreate a lui Dumnezeu, lumina naturala a devenit pentrumine grosolana, unori agresiva. Ea lumineaza natura pamnteasca, dar ea nu da prinea nsasi duhului nostru patrunderea n taina Fiintei Divine. n mod contrar, Luminadivina aduce mai nti de toate o revelatie asupra mparatiei tatalui Ceresc.

    Dar cnd a aparut Lumina necreata, si ncredinta duhul meu ca sunt nafara mortii,atunci tot ce mai nainte murea n mine s-a ridicat cu mine prin actiunea acesteiLumini. Si ntunericul mortii care ma speria si apasatoarea scrba de mine nsumipentru pacatul care era n mine, si pe care l simteam ca o rupere de Dumnezeuliubirii, si amara deznadejde si revolta contra existentei n general, asa cum ea sereflecta mai nainte n constiinta mea, toate acestea erau renascute prin putereapocaintei si transfigurate n mod radical, devenind o chenoza asemanatoare celei alui Hristos

    DESPRE PRINCIPIUL PERSONAL N FIINTA DIVINA SI N FIINTA UMANA

    Cnd omul ajunge la cea mai nalta tensiune a rugaciunii si Dumnezeu se roaga n el,el primeste o vedere a lui Dumnezeu dincolo de orice imagine. Atunci omulpersoana se roaga cu adevarat "fata catre fata" cu Cel Vesnic. n aceasta ntlnire aomului cu Persoana lui Dumnezeu se actualizeaza n noi ceea ce, la nceput, nu eradect virtual: persoana. Stimulati de duhul rugaciunii pentru lumea ntreaga, de aparticipa la rugaciunea Domnului din Ghetsimani,noi vedem dintr-o data

    mplinindu-se n noi minunea Dumnezeiasca: n interiorul nostru se ridica soarelespiritual al carui nume este "persoana". Este nceputul unei noi forme de viata afiintei, de data aceasta nemuritoare. Pe de alta parte, noi ntelegem nu superficial saurational, ci din strafundul fiintei noastre, revelatia principiului ipostatic din SfntaTreime. Taina cea mai sublima a Fiintei fara nceput se descopera noua n lumina:Dumnezeul personal, Viu, Unul n Trei Persoane, Dumnezeul iubirii, singuruladevar.

    "Eu sunt Cel Ce Sunt". Acest "Eu" este Fiinta esentiala. Proorocii (Isaia si Ieremia) au

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    20/21

    exprimat foarte frumos acest acest text: "Sunt viu" (49-18, Ieremia 22, 24 46, 18) siApostolul Pavel a repetat aceleasi cuvinte (Rom. 14, 11). Totul este n acest "Eu". Sinoi avem o fagaduinta a vesniciei personale: "Eu traiesc si voi veti trai" (ca persoane,Petru, Ioan, Andrei), a spus Domnul (Ioan 14, 19). Dupa iesirea din aceasta lume,duhul nostru personal se va pastra ca atare, si nu se va varsa n oceanul supra-personal al absolutului ca o picatura oarecare sau ca rasuflarea noastra care secontopeste cu atmosfera si se topeste n ea.

    Numai Persoana viaza n mod real. n afara acestui principiu de viata nimic nu poateexista: "ntru El era viata si viata era lumina oamenilor" (Ioan I. 4): Continutulesential al acestei vieti este iubirea: "Dumnezeu este iubire" (I Ioan 4.8). Numai prin

    ntlnirea n iubire a uneia sau mai multor persoane se realizeaza fiinta ca persoana.

    Datorita rugaciunilor parintelui meu duhovnicesc, ale Staretului Siluan, Hristos adescoperit si n mine, chiar daca numai n parte, misterul persoanei. Am cunoscut ndecursul a nenumarati ani o lunga perioada de rugaciune marcata de disperare. DarDomnul nu m-a dispretuit si s-a aplecat cu milostivire pna la mine. Pentru nceput,cuvntul sau evanghelic a lucrat asupra mea. Acest cuvnt, care vine de la Tatal (Ioan7, 16-17; XVIII 14; XVIII 17), si ntindea radacinile sale n inima mea, si sfarma

    mpietrirea ei. n dureri s-a nascut viata mea dupa Dumnezeu. n primele momenteeram singur, nca n afara Bisericii. Nu stiam atunci nimic, dar un foc nevazut maardea, si ntr-o mare mhnire, sufletul meu era ntins spre Cel ce ma putea salva.Undeva lumina o lumina slaba a sperantei; ea a biruit frica mea si m-a angajat pecalea durerii

    DESPRE RUGACIUNEA N CARE SE DESCOPERE DUMNEZEU-ADEVARUL

    Oftnd duhul meu era atras de Adevarul Viu. Si "suspinul meu nu s-a ascuns de laEl" (Ps. 7, 10). "Din adncul prapastiei am chemat numele Lui si El a auzit plnsulmeu" (Plngerile III, 55-56). Iubirea Lui s-a atins de inima mea. Mi-a stat naintefrumoasa lume de nedescris prin rugaciunea plina de pocainta. Ea lua diferite forme.Uneori fiinta mea, adunndu-se nauntru, devenea ncordata n centrul spatiuluinemasurat de mic. n alte dati se petrecea parca invers: duhul meu meu se introducea

    n o oarecare sfera mintala, care nu cunostea limite, si plnsul meu de pocainta nchip ciudat se contopea ntr-una cu contemplarea beznei. Se ntmpla de asemenea ca

    n rugaciune mbratisam, simteam, toata lumea. Domnul mi dadea momente derugaciune curata fata catre Fata si vesnicie linistita, dar patrundea cu stapnire ninima mea si comunica mintii mele fericirea de a fi topit n flacara iubirii, carepurcedea din inima. Aceasta topire a ntregii fiinte: mintea, inima si trupul ntr-una

    mi dadea simtirea existentei integrale, att de deosebita de obisnuita dezbinaredintre duhul nostru, puterile sufletesti si trupesti. Acum eu marturisesc despreAdevarul pe care L-au cunoscut Parintii si stramosii nostri. Marturisesc acum:Adevarul a binevoit sa-mi apara ca raspuns la ndelungatul si mistuitorul plns depocainta. Eu am trait acest Adevar, ca pe ceva din veci autentic, si pe masuracredintei mele vorbesc si scriu

  • 8/14/2019 Arhim.sofronie - Mistica Vederii Lui Dumnezeu

    21/21

    CLATINARI N CAUTAREA CELUI NECLATINAT

    Si aceasta rugaciune nebuna, care mi-a zguduit toata fiinta, mi-a atras compatimirealui Dumnezeu cel Preanalt si Lumina Lui a stralucit n ntunericul existentei mele.ntr-o profunda tacere mi-a fost dat sa contemplu bunatatea Lui, ntelepciunea Lui,Sfintenia Lui. Prin iadul deznadejdii mele a venit izbavirea cereasca. nlauntrul meudescopeream puteri noi, o alta vedere, un alt auz. O frumusete de nedescris a devenitaccesibila sufletului receptiv Totusi, aceasta n-a fost a "mea". Clatinarile nca nu s-au terminat n existenta mea. Ma pravaleam din seninatatea de deasupra lumii, ma

    ntorceam n saracia mea. Si totusi, am nteles ca Sfnta mparatie a lui Hristos este orealitate vesnica. Aceatsa realitate trebuie dobndita ntr-o ndelungata nevointa arugaciunii. "mparatia lui Dumnezeu se ia cu sila" (Mt. XI, 12). topul paginii

    EXPUNERE SUMARA A DUHULUI NOSTRU

    ... Chinul sufletului meu era nencetat - ziua si noaptea. Acest chin se revarsa naceeasi nencetat rugaciune chiar n somn sau cnd ma aflam printre oameni. Totusi

    n prezenta martorilor o putere oarecare ma oprea de la manifestari exterioare, dar dendata ce ma rentorceam acasa, nainte de a izbuti sa-mi nchid usa camerei mele,plnsul punea stapnire pe mine. n unele momente durerea sufletului meupricinuita de despartirea mea de Dumnezeu ma arunca pe podele si, n linisteanoptii, ceasuri ntregi nu ncetam plngnd din cauza inexprimabilei si marii melepierderi. ntreaga mea fiinta: mintea, inima si chiar trupul meu, - totul se unea n una,strns, solid, asemenea unui nod strns legat. Si cnd plnsul trecea un hotaroarecare, atunci pamntul, toata lumea vazuta, cadeau din constientul meu siramneam eu singur n fata lui Dumnezeu. lumina insesizabila, care iesea din Celfara de nceput, mi dadea posibilitatea sa ma vad pe mine n aspectul meu exterior,nu n conditiile mele de toate zilele, dar lucru ciudat, pe care eu nu-l pot descrie: eustateam n fata Creatorului meu pna la capat dezgolit n nsasi natura mea, si nu era

    n mine nimic ascuns de la ochii Lui.


Recommended