Anul LXV Arad, 4 Maiu í94i Nr. là

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C I A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

R e d a c ţ i a şi A d m i n i s t r a ţ i a

A R A D , STR. E M 1 N E S C U 18 A P A R E D U M I N E C A

Redactor: P r . I l a r i o n V . F e l e a

A B O N A M E N T E :

P e n t r u i a n 3oo L e i ; 6 l u n i i 5 o L e i

N r . 2 1 3 7 / 1 9 4 1 .

A N D R E I , din mila lui Dumnezeu dreptcredinciosul Episcop al Eparhiei Aradului ,

Ienopolei şi Hălmagiului.

Prea Cucernicilor şi Onoraţilor membri din cler şi mireni ai Adunării noastre Eparhiale, har şi milă dela Dumnezeu Tatăl şi dela Domnul nostru lisus Hristos, iar dela smerenia Noastră arhierească binecuvântare.

In t e m e i u l a r t . 1 3 2 şi 1 3 4 d i n S t a t u t u l p e n t r u o r g a n i z a r e a B i s e r i c i i o r t o d o x e r o m â n e , c o n v o c a m Adunarea Eparhială a Aradulu i î n s e s i u n e o r d i n a r ă p e z i u a d e

Duminecă, 1 8 Maiu 1941 o r a 9 d i m i n e a ţ a , c â n d se v a o f i c i a S f â n t a L i t u r g h i e şi C h e m a r e a D u h u l u i S f â n t î n C a t e d r a l a d i n A r a d , d u p ă c a r e v a u r m a d e s c h i d e r e a A d u n ă r i i E p a r h i a l e , î n s a l a f e s t i v ă a A c a d e m i e i t eo log i ce .

A r a d î n 3 0 A p r i l i e 1 9 4 1 . f A N D R E I

E p i s c o p u l A r a d u l u i *

Z I U A M U N C I I 1 M a i ! O a n c o r a r e pe f i l e l e c a l e n d a ­

r u l u i , p e n t r u a p e c e t l u i î n s e m n ă t a t e a u n e i m a r i v i r t u ţ i : munca. N u t r e b u e să n e î n ­r e g i m e n t ă m n i c i o d a t ă în r â n d u r i l e c e l o r ce c o n s i d e r ă m u n c a o r u ş i n e . D u p ă Sf . S c r i p ­t u r ă , m u n c a es te o b i n e c u v â n t a r e a l u i D u m n e z e u , L a p o p o a r e l e m a r i , ea a f o s t r i d i c a t ă l a r a n g d e s u p r e m ă v a l o a r e . S ă n u m e r g e m m a i d e p a r t e , ci să n e o p r i m l a ce l m a i s e n i n s c r i i t o r a l n o s t r u — Ion C r e a n g ă — şi v o m v e d e a , î n „ P o v e s t e a u n u i om leneş" , f i n a s t i g m a t i z a r e a p o p o r u l u i l a a d r e s a „ e r o u ­l u i " şi s e n t i m e n t u l d e v ă d i t ă s a t i s f a c ţ i e , î n t r e z ă r i n d p e d e p s i r e a l u i p r i n s t r a n g u l a r e .

O r i c e m u n c ă î n s ă , t r e b u e să f i e d i s c i ­p l i n a t ă ; şi r o a d e l e a p a r m u l t i p l i c a t e . G â n -d i ţ i - v ă că s c r i i t o r u l c a r e a r s c r i e n u m a i d o u ă p a g i n i pe zi, l a s f â r ş i t u l u n e i v i e ţ i l u n g i , a r a t i n g e î n c a n t i t a t e , o p e r a u n u i

B a l z a c ( c a r e a s c r i s pes te 1 0 0 d e Volume), sau a u n u i V o l t a i r e . „ E s t e o v r e m e p e n t r u t o a t e — z ice î n ţ e l e p t u l S o l o m o n —- u n a p e n t r u a m u n c i , alta p e n t r u a te d is tra"» C u a t â t m a i b i n e v o m m u n c i d u p ă u n e l e d i s t r a c ţ i i î n ţ e l e p t e , — şi odihna nu*i decât o r ă s p l a t ă a m u n c i i . „ P r i n m u n c ă , l a o d i h n ă ) p r i n l u p t ă , l a i s b â n d ă " ( T o m a K e m p i s ) ; O d a t ă a n g r e n a t î n l a b o r a t o a r e l e m u n c i i , o m u l a l u n g ă g r i j i l e şi m i c i l e m â h n i r i ale v i e ţ i i , d e v e n i n d a s t f e l s t ă p â n u l u n u i isvor de fericire. N u p u t e m să t ă g ă d u i m că u r i a ş ă f o r ţ ă p e c a r e o e t a l e a z ă î n fa ţa o c h i l o r n o ş t r i ce l d e a l III-lea R e i c h , n u - i decât u r m a r e a u n e i t i t a n i c e s f o r ţ ă r i a î n t r e g u l u i popor g e r m a n 1 ) .

i) C â n d î n u n e l e ţ ă r i , p e s t e c a r i a v e n i t a p o i d e z a s t r u l , m u n ­c i t o r i m e a f ă c e a g r e v e r ă s u n ă t o a r e , c a să ae î m p u ţ i n e z e o r e l e s ă p t ă m â ­n a l e d e m u n c ă , î n G e r m a n i a m u n c i t o r i m e a f ă c e a o r e s u p l i m e n t a r e pentru patrie. — N o t a R e d s

Pag. 146 B I S E R I C A Ş I Ş C O A L A Nr. 18 4 Maiu 194]

S o c i o l o g i a a î n c o r p o r a t în p e r s p e c t i v a ei p r o b l e m a a t â t d e i m p o r t a n t ă a m u n c i i , s i n t e t i z â n d - o î n t r e i p u n c t e ;

1 . Importanţa socială a muncii r e e s e d e l a p r i m u l n o s t r u c o n t a c t c u v i a ţ a s o c i a l ă şi o r g a n i z a r e a ei . S p r e d e o s e b i r e d e a n i m a l , o m u l t r a n s f o r m ă n a t u r a , a d a p t â n d - o n e ­v o i l o r s a l e . A n i m a l u l e u n a s i s t e n t p a s i v , c a r e s f â r ş e ş t e p r i n a f i s u b j u g a t . O m e n i r e a iese d i n p r i m i t i v i t a t e , c â n d î n t r e b u i n ţ e a z ă p r i m e l e instrumente, p r i m e l e u n e l t e d e m u n c ă . V r e m e a m a r i l o r d e s c o p e r i r i , c a r e a u a j u t a t m u l t a p l i c a r e a p r i n c i p i u l u i „ m a x i m u m d e p r o f i t , c u m i n i m u m d e c h e l t u i a l ă " , es te v r e m e d e m u n c ă , d e î n c o r d ă r i m a r i , î n c u ­n u n a t e c u t r i u m f u r i m a r i . A c o l o u n d e n a ­t u r a n e o f e r ă t o t u l d e - a g a t a , n u r ă s a r c i ­v i l i z a ţ i i l e . T o a t ă t r a g e d i a şi t o a t ă m ă r e ţ i a o m u l u i s t a u î n a c e s t d e s t i n , d e a v o i t o t m e r e u , d e a c r e i a n e v o i şi a l e b i r u i ; d e a c i şi c a r a c t e r u l s o c i a l a l v i e ţ i i u m a n e .

2 . Valoarea morală a muncii r e z i d ă t o t î n c a r a c t e r u l ei e s e n ţ i a l soc ia l . O m u l o r g a -n i z â n d u - ş i m u n c a , c i m e n t e a z ă î n c o n ş t i i n ţ a l u i c o n v i n g e r e a c ă m u n c a es te n u n u m a i u n drept, c i ş i o datorie. „ C o n c e p ţ i a pes i ­m i s t ă c ă m u n c a es te u n blestem, t r e b u e î n ­l o c u i t ă c u c o n c e p ţ i a v i g u r o a s ă a m u n c i i d r e p t o a d e v ă r a t ă r e l i g i e " ( P e t r u P . I o n e s c u ) .

3 . Importanţa naţională a muncii. D a c ă o n a ţ i u n e se r e c o m a n d ă l u m i i p r i n p r o d u ­se le e i s u p e r i o a r e , p r i n a r t i ş t i i , p r i n sa­v a n ţ i i , p r i n m a r i i ei c o n d u c ă t o r i , î n a c e e a ş m ă s u r ă î n s ă , e a se r e c o m a n d ă şi p r i n m u n c a ei , p r i n p r o d u s e l e ei a g r i c o l e , t e h n i c e şi i n d u s t r i a l e . „ O n a ţ i u n e în s i t u a ţ i a a c t u a l ă a l u m i i , t r e b u e să f i e o v a s t ă u z i n ă , u n e n o r m ş a n t i e r d e l u c r u n e o s t o i t , c o n d i ţ i e p r i m ă a i n d e p e n d e n ţ e i s a l e , a ceea ce se n u m e ş t e c u u n t e r m e n d e s î n t â l n i t az i , au-tarchie" ( P e t r u P . Ionescu) .

C l a s i c e s u n t e x e m p l e l e pe c a r e n i l e - a f u r n i z a t p o p o r u l r o m a n , î n v r e m e a l u i d e g l o f i e , c â n d c o n s u l u l şi s e n a t o r u l a p u c a u c o a r n e l e p l u g u l u i , î n a i n t e s a u du p a c e p ă ­r ă s e a u f u n c ţ i u n i l e p u b l i c e . A s t f e l m u n c a e r a o m ă s u r ă a v a l o r i i u m a n e .

V o m î n c h e i a z i c â n d c u Gray: y, Mulţumită muncii căpătăm odihna sufletului; Zilele pline de lucru ne dau nopţi liniştite. Bogaţi, tocmai fiindcă n'avem bogăţii, A v e m cele mai de preţ daruri ale cerului:

pacea şi sănătatea". Teodor Rudolf F loruţ iu

R e m u ş c ă r i î n l i t e r a t u r a m o d e r n ă

In opera lui V. Papilian Trecem la au toru l r o m â n de c a r e ne-am pro­

pus să ne ocupăm, la d. prof. V i c t o r P a p i l i a n . Dsa e î n c ă în v i a ţ ă . C r e d e m c ă v a ma i s c r i e î n c ă mult. O c u p r i n d e r e complec tă a concep t iun i i dsa le a r fi p r e a de t impur iu să se f acă . C â t e v a cu­v i n t e însă suntem d a t o r i să spunem desp re e r o i i s c r i e r i l o r dsa le , pen t ru felul i zb i t o r de nou, î n c a r e ne p r e z i n t ă concepţ ia dsa le de p â n ă a c i . Dl prof. P a p i l i a n nu e t r e cu t î n c ă în c ă r ţ i l e de i s to r i e a l i t e r a t u r i i . N ' a s c r i s p â n ă t â r z iu . C â n d a începu t să s c r i e , a i n t r a t în l i t e r a t u r ă n ă v a l n i c şi fur­tunos, cum i n t r ă r e m u ş c a r e a în suflet. Ş i î n d r ă z n i m , tot pen t ru ace s t e concepţ i i , să-1 punem de pe acum a l ă t u r e a de Ibsen şi Dos to i evsch i . M a i t â r z i u îl v o r pune — suntem s i g u r i — şi a l ţ i i . D i n poves­t i r i l e dsa le luăm c â t e v a , la î n t â m p l a r e c a s ă în­cheiem cu o p r i v i r e în romanu l î n t i t u l a t „In c re ­d in ţa ce lor şap te s feşn ice" şi în mis teru l r e l i g i o s : „Ce ru r i l e spun".

I a t ă „Ochiul cu două pupi le" . U n s a v a n t c e r e să i se f a c ă o opera ţ ie , s ă i se pună î n c ă o pup i l ă la ochiu, ca să v a d ă lumina i luz ie i , să deosebească el co loarea de lumină . In a d e v ă r a junge să g ă ­s e a s c ă rea lu l i luz ie i , d a r e r a a şa de frumos a c e s t r e a l a l i luz ie i , că-1 s u p ă r a pupi le le vech i . V r e a să v a d ă numai i luz ia . V r â n d să-ş i c i c a t r i z e z e pupi la veche , d a r l ips i t de a b i l i t a t e , se împunge cu un a c f in şi-şi p e r f o r e a z ă ochiul ş i î n t r e g con­ţ inutul se scurge . C â n d şi cu a l doi lea ochiu d ă g r e ş , se împuşcă în cap , p r i n t r ' u n ochiu. Au to ru l v r e a să z i c ă : noi , oameni i suntem f ă p t u r i cu su­flet şi t rup . A ş a cum suntem, t r e b u e să ne înca ­d r ă m în mediul î ncon ju ră to r , cu amfib ismul nostru , cum a r z ice dl L u c i a n B l a g a . Ş i sufletul şi t rupul î ş i a u p a r t e a lor de m u n c ă ş i unul pe al tul se a ju tă , se î n a l ţ ă se s f in ţesc . A c e s t e a două t r e b u e s c a p r o p i a t e şi nu pot fi d i s t a n ţ a t e , cum a v r u t s ă să le d i s tan ţeze B r a n d .

Alta. In „Cre ie ru l poe tu lu i" as i s ten tu l uni­v e r s i t a r nu g ă s e ş t e poezia ş i în u n i v e r s nu v e d e pe Dumnezeu. C ă t ă l i n a în să , f i i c a unui t a t ă ma­t e r i a l i s t şi a l unei mame roman t i ce , î n ţ e l ege c ă poezia e rodul i u b i r i i unui suflet , i a r u n i v e r s u l rodul i u b i r i i lui Dumnezeu ş i î n ţ e l ege rea i se p a r e ma i de p re ţ d e c â t c o b o r î r e a l u c e a f ă r u l u i lui Emi-nescu, pe pămân t . E d e c i a c e e a ş t r ă i r e în două o r i z o n t u r i : în i m e d i a t şi în mis t e r .

In „ E m a n c i p a r e " ne a r a t ă , c ă ceea ce numim noi e m a n c i p a r e , e de fapt î n c e r c a r e a de a i e ş i d in r â n d u i a l a s t a t o r i t ă de Dumnezeu ş i se nu­meşte p ă c a t , c a r e t u r b u r ă suf le tul şi m u r d ă r e ş t e t rupul . E t eo r i a dos to i evsch i ană de sp re s p u r c a r e a p ă m â n t u l u i p r i n p ă c a t .

In nuvela întitulată „Neîngropat" d. Papiîian întrece pe cei mai mari scriitori. Ca subiect sea­mănă cu al lui Tolstoi în povestea despre,, Asar-hadon, regele Asiriei", că viaţa e una şi că oa­menii îşi fac rău numai lor înşişi, când voesc să facă rău altora. Tosltoi desleagă problema printr'o frumoasă poveste. Că Asarhadon, prinzând pe Laelie, îl încbide într'o cuşcă de f ier şi se gân­deşte, la ce chinuri să-1 supună. Un bătrân ii arată : tu şi Laelie sunteţi una. Ii toarnă apă pe cap şi Asarhadon într'o clipă se vede pe sine în cuşcă, pe soldaţii săi orbiţi, familia sa prinsă şi v in la el duşmanii să-1 tragă în ţeapă. In faţa groazei văzute, el ţipă. Bătrânul nu-i mai toarnă apă şi Asarhadon înţelege că el şi Laelie şi ori­care om, sunt una. D. Papilian în „Neîngropat" rezolvă problema psihologiceşte şi mult mai presus decât Tolstoi: Colonelul M i t r o f a n şi colonelul Secarea merg împreună la cimitir şi copiii, fata lui Mi tro fan şi băiatul lui Secarea duc florile. Odată găseşte mormântul unui general care-i pri­gonise. M i t r o f a n se răzbună şi scuipă, apoi aruncă o piatră în mormântul generalului „parcă să stră­bată pământ şi sicriu până în inima mortului". M a i notează-mă prost dacă poţi. M i t r o f a n ajunge general, prietenul e pensionat. Intre ei începe o ură. Noul general se însoară a doua oră cu o unguroaică, cu bucătăreasa. începe războiul. M i ­trofan comandă un corp, tânărul Secarea e ofiţer. M i t r o f a n trădează. Armata se retrage. La căpă­tâiul tatălui său Secarea, ca să fie pe placul tâ-tăne-sau învinueşte pe M i t r o f a n că a t rădat şi că e incapabil. In Iaşi întâlneşte pe M i t r o f a n şi-1 scuipă, cum a scuipat el mormântul celuifalt. Din data aceasta însă se petrece ceva în el, îi pare că a scuipat un mort, un mormânt. Lui Secarea îi moare un copil şi nu ştie de ce îi pare că copilul mort nu e îngropat. Vestea despre moartea lui Mi tro fan îi răscoleşte trecutul din suflet. Pleacă din Chişinău la Bucureşti, îl caută la toate cimi­tirele şi nu găseşte odihnă până nu află cenuşa lui M i t r o f a n la crematoriu. Aşa a v r u t el, să fie ars, să nu-1 batjocorească nimeni, să nu-i scuipe mai ales un Secarea mormântul. Ii găseşte şi fata, întrată acum servitoare, că unguroaica i-a luat averea şi a fugit la Budapesta. Banii adunaţi de soţie pentru copilul care murise, Secarea îi dă fetei lui Mi tro fan , de pomană şi cenuşa mortului o duc s'o înmormânteze. Să aibă un mormânt creştinesc, pe care să se poată pune o floare, un mormânt simplu, f ă r ă cavou, de ţărână neagră, cu o cruce simplă, căci mormântul este fereastră, prin care sufletul priveşte deadreptul în marea de taină. Ş i el, Secarea, care până atunci nu-şi punea problema Dumnezeirii, nici a sufletului, care n'ar fi crezut că faptele se pot urmări cu atâta

precizie şi că între greşală şi pedeapsă să fie atâta înlănţuire, abia acum după înmormântarea cenuşei lui M i t r o f a n îşi simţi şi copilul său în­mormântat aevea. Această dublă remuşcare: a lui M i t r o f a n pentru batjocorirea unui mormânt şi pentru trădare şi a lui Secarea pentru că a scuipat pe Mitrofan , e redată cu o neîntrecută măiestrie. Ea se mărgineşte la pământ şi la familie, car i însă îi dau cadrul cosmic, deschis prin fereastra mormântului în taina cea mare.

Alta. In „Obsesie" cadrul cosmic e lărgit . Tânărul student Golgot sufere rămuşcări că nu şi-a adus aminte la şcoală de tatăl său din Baia de Criş şi de părintele Puşcaş din al cărui îndemn a mers la şcoală. Remuşcarea i se deşteaptă pr iv ind stampele cu uciderea lui Horia şi Cloşca, i-o deş­teaptă mai mult fostul profesor, acum zincograful Hârâstossy care-i face o copie de pe stampă şi mai ales operaţia prin care trece şi care anume în acest scop i-a fost rânduită dela Dumnezeu şi în timpul căreia retrăieşte sufleteşte şi simte în corpul său toată mizeria Moţi lor , toate chinurile lui Horia şi Cloşca. Ş i se spovedeşte părintelui Puşcaş care a venit s ă i v a d ă : Mi-am uitat de toate, mi-am uitat de neamul nostru însemnat, pentru pomenire, de Dumnezeu cu numele ăsta de Golgot... şi mi-am uitat de mucenicii ţinutului meu, de Horia, Cloşca şi Crişan... Preotul îi spune:... Dumnezeu are grije să-i amintească de câte ori omul slab şi neputincios îşi uită de datorie. Fiecare în felul şi la rândul său... Căci mucenicia, ca şi darul Domnului nostru lisus Hristos, în toate felurile se poate arăta- O privelişte, o bucurie, un cântec sau chiar numai o vorbă sunt adeseori de ajuns. Istoria întreagă a unui neam întreg, toată firea împrejmuitoare v in să mustre sufletul lui Golgot pentru păcatul ne-recunoştinţei, pentru uitare. A c i de fapt e intuită gândirea dlui Lucian Blaga, că Mare le Anonim, ne atrage, în avantajul nostru, la sine. Ş i sunt aşa de nepătrunse căile prin care ne căută şi ne atrage. După cele cunoscute despre d. prof. Papilian, dsa a trecut prin mari prefaceri sufleteşti. A p r o a p e toate scrierile dsale sunt de felul acesta: cu ră ­tăcir i şi renegări, apoi cu un misticism care înalţă sufletul, sau cu o totală prăbuşire, cum e în cea întitulată: Un mare nedreptăţit.

„In credinţa celor şapte sfeşnice sunt doi eroi de seamă: profesorul ateu Bălăceanu şi M a x i m Muscă şeful mileniştilor din Ghiriş. Profesorul nu vrea să ştie nici de neam, nici de religia ortodoxă. Preotul Prăgoi, fiica acestuia ca studentă, cu su­biectele lor din naţionalism şi religie îi dau de gândit, un doctor Latour îi arată deosebirile de concepţie catolică, protestantă şi ortodoxă despre Hristos şi-1 apropie mai mult; admiraţia Jui pen­tru estetica, pentru folosul şi organizaţia bisericii

catolice i-1 poate spulbera numai un atentat pus la cale de preotul catolic prin Iren, o misionară catolică, împotriva lui. Sectarul Muscă e un corp f ă r ă suflet, caută un ţinut imprecis, parcă la gra­niţele dintre vieaţă şi moarte, prin preajama mor­mântului. Totuş e un teluric cu toată puterea şi pasiunea ancestrală. Adună aderenţi de toate lim-bele, nu vrea să ştie nici el de neam şi de lege. Uneori, ca un vis , îi v in amintiri din copilărie, cum umblă să colinde în ajunul de Crăciun. în­doiala prinde în el mai ales după ce cunoaşte mijloacele şi apucăturile de propagandă a sectari­lor : bani, minciuni, fantezii, desfrâu în numele religiei lor. Amintiri le din copilărie, rugăciunile de atunci nu le mai ştie: „Doamne Dumnezeule, e timp îndelungat, decând nu mi-am mai căutat scăpare în rugăciune". Constată însuş că a lucrat, a predicat, a ostenit, dar iubire n'a avut. înşelat de soţie cu un alt sectar, pe acesta îl împuşcă, apoi vieaţa i se năruie. D. prof. Papilian ne dă aci două remuşcări: pe a profesorului Bălăceanu, cam în felul remuşcării studentului Golgot şi pe a sectarului care se prăbuşeşte în crimă şi tem­niţă. Romanul are o putere descriptivă, cu fră­mântările religiei şi cu vieaţa sectelor ca M e r e j -covschi în „Petru cel Mare" , iar ca zbucium lăun­tr ic al eroilor, îl putem pune alături de cele mai puternice romane ale lui Dostoievschi. La dl Pa­pilian cosmicul se realizează în chipul cel mai fi­resc prin naţionalism şi prin religie. Cu naţiona­lismul suntem încopciaţi în omenire şi este exclusă o încopciere în a fară de neam. Cine n'are neam, a săpat o prăpastie între sine şi omenire şi cel ce v r e a să treacă prăpastia e înghiţit de ea, ca M i t r o f a n şi ca sectarul Muscă. Cu religia ne legăm de cer. Cele mai multe scrieri ale dsaîe pa-recă sunt intuiri pentru gândul cu pământ naţional şi cer comun al dlu: prof. Nichifor Crainic. D a r tocmai intuirea aceasta, legarea de cer prin pă­mânt, dă scrierilor dsale cadrul cosmic.

Tema principală pomenită a dlui profesor Papilian se tratează măreţ şi simbolic pentru tot ce a scris, în misterul religios „Cerurile spun". Eroul principal, Ion, fiul boerului Cornea Arde­leanul pictează icoane ortodoxe pentru biserica satului. Deşi se împotriveşte, e trimis de tatăl său, la îndemnul preotului catolic, în Apus, să cunoască acolo biserica lui Hristos. In Apus uită de sat, se lapădă de biserica sa, apoi cade tot mai jos, până la ucidere. Ca un fiu rătăc i t se în­toarce acasă, unde însă îl urmăreşte năluca celui pe care 1-a ucis. întâlneşte pe preotul cu icoanele pictate nainte de plecare. E zguduit. Preotul îl mustră şi-1 mângâie. El se pocăieşte şi apoi pleacă pe jos, luând drumul spre Moldova, spre Mănăs­tirea Neamţu.

Din punctul de vedere al remuşcării şi al pocăinţei „Cerurile spun" e cea mai frumoasă scriere a dlui profesor V i c t o r Papilian. Sâmburele tuturor celorlalte e în aceasta : Că Dumnezeu a dat fiecărui neam o comoară şi cine v a nesocoti bogăţia primită păcătueşte şi trebue să primească crucea pocăinţei, care stă şi din căinţă, dar şi din refacerea comorii şi din împăcarea cu Dum­nezeu al cărui dar 1-a nesocotit.

Ş i orice scriere am lua din l i teratura bună a timpurilor moderne, căinţa şi pocăinţa v o r fi tot în acest fel înfăţişate. Cine a călcat rânduiala pusă de Dumnezeu şi în univers şi în fiecare om, e chemat prin conştiinţa lui la întoarcere. M i j ­loacele de chemare sunt nenumărate. O secetă în­delungată ca pe vremea lui Ilie proorocul, răz­boaie sau şi numai veşti de războaie, un cântat de cocoş cum a fost cea din noaptea în care Petru s'a lepădat de Domnul, o bucurie cum a fost in­trarea lui Iisus în casa lui Zaheu, o boală cum a fost boala lui Golgot în „Obsesia" lui Papilian, sau cum spune, tot acolo, părintele Puşcaş: „O privelişte, o bucurie, un cântec sau chiar numai o v o r b ă sunt adeseori de ajuns". Căci şi remuş-carea e un dar al lui Dumnezeu şi totul a târnă de întrebarea, cum întrebuinţăm noi acest dar al lui Dumnezeu. In scrierile pomenite ale lui Ibsen, Dostoievschi şi Papilian am văzut atâtea remuş­cări zguduitoare, în atâtea feluri chinuitoare. A t â r n ă de fapt de f irea fiecărui om, de sufletul singuraticului. Toate însă pot fi reduse la două: la o remuşcare desnădăjduită până în sfârşit , ca a lui Iuda Iscarioteanul care a curmat căinţa în spânzurătoare şi la o remuşcare ca a fiului pierdut, care s'a întors şi şi-a curmat căinţa în braţele tatălui său, sau ca a apostolului Petru, care a pus-o la picioarele Mântuitorului lângă lacul Gheniza-retului.

Scrieri le bune ale marilor gânditori, înfăţi­şând mustrări de conştiinţă, parecă nici nu mai spun vreo noutate, parecă mereu repeţesc durerea omului căzut din raiu, zbuciumul lui Cain, căinţa lui Da vid, desnădăjduită remuşcare a lui Iuda şi frumoasa şi după gândul lui Hristos pocăinţă a lui Petru. Repeţesc mereu omenescul din Scr iptura S fântă căci Sfânta Scr iptură ne prezintă pe om cu tot dumnezeescul şi diabolicul din el. Felul poate fi nou, forma. Fondul e acelaş.

Ş i nu este om viu şi să nu păcătuiască îm­potr iva comorii date şi împotriva aproapelui sau împotriva lui Dumnezeu care ne-a încredinţat co­moara, cum spunea preotul Pavel către pictorul Ion întors din Apus. Ortodoxia ne chiamă la po­căinţă pe toţi, f ă r ă deosebire şi ne vesteşte ier­tarea făgăduită de Hristos Mântuitorul . „Doamne, tu toate ştii, tu ştii că te iubesc" a zis Petru şi

Hristos atâta ne c e r e : iubire. Iubire faţă de tot ce am urît. Când iubeşti comoara dată de el pe el îl iubeşti. Când iubeşti pe aproapele tău, pe Hristos îl iubeşti. Când iubeşti pe Hristos cu adevărat , nu poţi să urăşti. Ş i atunci, gândul nostru în faţa sfintei Taine a Pocăinţei acesta trebue să f i e : Doamne tu toate ştii. Şt i i cât suntem de neputincioşi, cât sunt de slabi. Tu ştii că păcatul nostru e din pricină slăbiciunii noastre. Tu ştii că ţărână suntem şi ţărâna ne trage în jos, dar ştii că suntem a ta făptură şi suflet din suflarea Tatălui avem şi sufletul la tine năzueşte. Tu toate ştii, tu ştii că te iubim. Ajută iubirii noastre ca şi faţă de comoara ta şi faţă de aproapele nostru şi faţă de tine, Doamne, să fie desăvârşită iubirea noastră. Tu eşti Mare le Anonim care ne atrage la sine şi ştim că e spre binele nostru să fim de Tine legaţi. Ajută-ne ca şi noi spre tine să îndreptăm puţina noastră sus-pinare. F. C.

Despre ce să predicăm ? In Dumineca Slăbănogului , 11 M a i u 1941,

să vorbim despre p u r t a r e a creşt inului în v r e m e de boală.

Slăbănogul din Evanghelie (Ioan 5 v. 1 — 15) este pilda bolnavului plin de credinţă şi răbdare , care se r idică din boală cu sufletul renăscut. Cei 38 ani de boală au fost un timp de lungă încer­care din partea lui Dumnezeu, iar din partea slă­bănogului prilej de desăvârşire în credinţă şi răbdare .

Boala este o cercetare a lui Dumnezeu, fie că vine ca o pedeapsă pentru păcate săvârşi te , fie că Dumnezeu îngădue diavolului să ne pună la încercare, ca pe dreptul Iov. M a i mult decât vin­decarea trupului, Dumnezeu urmăreşte prin ea curăţirea şi desăvârşirea sufletului, ceasurile de boală fiind prilejul cel mai bun de examinare a vieţii şi faptelor, precum şi foc curăţitor de con­ştiinţă, prin lacrimi de pocăinţă şi hotărâre de îndreptare.

Dumnezeu nu ne lasă singuri nici în boală. El ne mustră, ca un părinte, dar nu întră la ju­decată cu noi. El, care ne făgădueşte învierea din morţi şi preamărirea în viaţa cea vecinică, să nu ne poată oare vindeca de boală? El ne poate feri şi de boală, la fel cu celelalte primejdii, dar dacă a îngăduit ca boala să pună stăpânire peste noi, tot El ne făgădueşte vindecarea la timpul potr iv i t . Până atunci El ne cheamă la dese în­tâlniri- cu Dânsul, în rugăciunile şi mărturisiri le de conştiinţă ce le facem pe patul durerilor. Atunci când ştiinţa medicală orbecăeşte şi se arată ne­putincioasă, tocmai atunci El, doftorul doftorilor,

pregăteşte vindecarea cea sigură. Câte v indecări nu s'au făcut fără ajutorul mijloacelor omeneşti! D o v a d ă că bolile ascultă de o putere mai presus de cea omenească. Celce porunceşte vânturi lor şi mării , Acela este şi stăpânul duhurilor şi al bo­lilor. In. v indecare se arată atotputernicia-şi îndu­rarea lui Dumnezeu.

Hristos Domnul şi-a arăta t puterea dumne­zeiască şi marea iubire de oameni vindecând toată boala şi neputinţa. El a vindecat pr in : punerea manilor sau chiar şi prin atingerea celui bolnav de poala hainelor Lui (Lc. 8 v. 44). Uneori bolnavul era de faţă, altădată Mântui torul a vindecat chiar şi din depărtare, numai prin cuvânt (Mt . 8 v. 13). In toate cazurile de vindecare Mântuitorul a cerut credinţă dela cel bolnav. Aceasta e o dovadă că vindecarea şi renaşterea trebue să înceapă în suflet.

Apostolii şi urmaşii lor au primit şi ei dela Mântuitorul puterea de a vindeca pe cei bolnavi (Mt . 10 v. 8 ; M c . 6 v. 1 3 ; Lc. 9 v. 2). Apostolul Petru a vindecat pe un olog din naştere, pe pa­raliticul Enea, a înviat pe Tavita, iar ap. Pavel Învie pe tinărul Eutihie, vindecă muşcătura de v iperă şi un om bântuit de friguri şi urdinare cu sânge (F. Ap . 3 v. 1 — 8 ; 9 v. 33, 34, 4 1 ; 20 v. 9 — 1 0 ; 28 v. 6, 8). Ceice primiseră puterea de a lega şi deslega păcatele (In. 20 v. 23), cum să nu aibă şi putere de v indecare asupra trupului ?

Bolnavul creştin să privească boala ca o cer­cetare a lui Dumnezeu, ca o încercare a credinţei şi răbdăr i i sale, să rabde creştineşte, ştiind că răbdarea aduce desăvârşirea credinţei (Rom. 5 v. 4 ; 15 v. 4; Iac. 1 v . 4), să-şi pună nădejdea, de vindecare în Dumnezeu, Lui să-I ceară ajutorul, iar după vindecare să nu întârzie a-I mulţumi, făgăduindu-I o v iaţă nouă, ferită de stricăciune şi necumpătare.

Iubirea faţă de aproapele ne obligă de a cer­ceta pe cei bolnavi (Mat . 25 v. 36), de a-i mân­gâia şi chiar de a ne ruga pentru ei, fiindcă „ru­găciunea credinţei v a mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica pe el". (Iac. 5 v. 15).

* Pericopa ev. despre Slăbănog (In. 5 v. 1—15)

are şi un înţeles figurat. a) Vitesda în evreeşte înseamnă casa îndu­

rării, unde Dumnezeu arată celor neputincioşi în­durarea Sa. Ea este Biserica lui Hristos. Scăldă­toarea oilor (Vitesda), în care preoţii V . T. spălau oile ce se aduceau de jertfă , a preînchipuit Bi­serica creştină, unde oile cele cuvântătoare se spală, se sfinţesc şi se îndreptează (I. Cor. 6 v. 11) în taina sf. botez şi se vindecă de prihana păca­telor. Cele 5 foişoare, în care zăceau diferiţii bol­navi , închipue cele 5 simţuri omeneşti, prin care păcatul întră în om şi pune stăpânire pe el. Tur-

hurarea apei s imbol izează l u c r a r e a ha ru lu i d i v i n p r i n sf inte le t a ine . Ce lce nu se foloseşte de ele la t impul p o t r i v i t a ce l a zace , ca s lăbănogul , la m a r g i n e a ape i .

b ) Făcând bine în z iua S â m b e t e i , M â n t u t o r u l a s f in ţ i t z iua de od ihnă î n c h i n a t ă lui Dumnezeu. P r i n r u g ă c i u n e şi f ap te de mi los tenie , suntem şi noi d a t o r i a c ins t i D u m i n e c a şi zilele de s ă r b ă t o a r e .

c ) . Cel vindecat es te da to r a mulţumi în bi­s e r i c ă (In. 5 v. 14) lui Dumnezeu şi a m ă r t u r i s i pe Hr i s to s (In. 5 v. 15) ca pe doftorul sufletelor şi a l t rupur i lo r noas t re .

Cărţi şi Reviste I. Matei: Noul regim a l actelor de stare

c iv i lă şi binecuvântarea rel igioasă. B r a ş o v 1941, 71 pag in i .

Dl I. M a t e i , profesor de D r e p t c i v i l la A c a ­demia C o m e r c i a l ă „Regele M i h a i I" d in C!ui-Bra­şov, foa r t e cunoscut au to r al unor s tud i i de m a r e î n s e m n ă t a t e a s u p r a problemelor de po l i t i că re l i ­g ioasă a S t a t u l u i Român , a da t 3a i v e a l ă un nou s tud iu de a c t u a l i t a t e , în c a r e se ocupă de i s tor i ­cul luptelor pen t ru i n t r o d u c e r e a o b l i g a t i v i t ă ţ i i că ­s ă t o r i e i r e l ig ioase . S tud iu l începe cu d e s b a t e r i l e cons t i tuan te i de la 1866, c â n d se i n t roduce p r i m a o r ă în cons t i tu ţ ie un a r t i co l — 22 — c a r e p r in s t i l i z a r e a lui n e p r e c i s ă ( î n t o c m i r e a ac te lo r c i v i l e „va t r ebu i să p r e c e a d ă î n to tdeauna bened ic ţ iunea r e l i g i o a s ă " ) , a desch i s uşa c ă s ă t o r i i l o r c i v i l e şi a da t n a ş t e r e la o c o n t r o v e r s ă c a r e nu s'a î nche i a t n i c i a s t ă z i , deş i în cons t i tu ţ i a d in anul 1938 obli­g a t i v i t a t e a c ă s ă t o r i e i r e l i g i o a s e a fost c u p r i n s ă d in nou.

Es te i n t e r e s a n t de cons t a t a t c ă în pr imul a n de a p l i c a r e a cons t i tu ţ i e i de la 1866, c ă s ă t o r i i l e au scăzu t dela 37.143 la 23.873, i a r în v r e m e de 20 a n i număru l n a ş t e r i l o r ne leg i t ime au c re scu t dela 3655 la 10.873. Ş i mai i n t e r e s a n t es te că deşi cons t i tu ţ i a nu a î n l ă t u r a t formal o b l i g a t i v i t a t e a c ă s ă t o r i e i r e l i g ioase , to tuş i codul c i v i l a î n l ă t u r a t s i s t ema t i c a c e a s t ă o b l i g a t i v i t a t e , f ă c â n d d in ar ­t icolul r e s p e c t i v al cons t i tu ţ ie i , după cum e şi as ­tăz i , o l i t e r ă moar t ă . A ş a î n c â t lupta pen t ru re­i n t r o d u c e r e a o b l i g a t i v i t ă ţ i i c ă s ă t o r i e i r e l i g i o a s e se dă la noi, — în t r 'o ţ a r ă cu vech i t r a d i ţ i i c r e ş t i ne şi cu p re t en ţ i i de conduce re c r e ş t i n ă , — de a-proape o su tă de an i f ă r ă r ezu l t a t f a v o r a b i l . A u fost şi sunt ma i t a r i , t o tdeauna , d o c t r i n a r i i şi le­g i s l a t o r i i in f luen ţa ţ i de cu ren te le p ă c ă t o a s e a le Apusulu i , d e c â t c o n d u c ă t o r i i cu simţ de răspun­d e r e a i S t a t u l u i şi a i B i s e r i c i i .

S tud iu l d-lui prof. I. M a t e i es te în p r i v i n ţ a a c e a s t a e locvent şi în t r 'o o a r e c a r e m ă s u r ă a l a r -

mant , deoa rece re fo rma v i e ţ i i soc ia le corup te nu se poate f ace f ă r ă de re fo rma mora lă a v i e ţ i i fa­mi l i a r e , i a r cons t i tu ţ i a v i e ţ i i f a m i l i a r e e r e l i g i a , nu codul c iv i l .

Protos. Nicodem loniţă: Rânduiala sfin­tei slujbe a Dumnezeieştilor Patimi ale Domnului nostru lisus Hristos. B u c u r e ş t i 1941. 3' p a g i n i .

C u p r i n d e t ip icu l ş i t e x t u l unei slujbe spec ia le , în felul sf. C e a s u r i , ce se cunoaş te numai în Ru­sia şi în B a s a r a b i a . Ros tu l ei es te de a spor i pie­t a t e a o r t o d o x ă f a ţ ă de s f in te le Pa t im i .

Luceafărul. Revistă lunară de literatură, artă şi cultură generală. S e r i e nouă, anul 1, Nr . 1, A p r i l i e 1941, S i b i u . Abonamentu l anua l 300 lei . E x e m p l a r u l 30 lei .

Cel ma i p r o a s p ă t e v e n i m e n t l i t e r a r din anul a c e s t a , la noi, es te r e î n v i e r e a r e v i s t e i „Lucea fă ­ru l" , a p ă r u t ă î n a i n t e de r ăzbo iu l mondia l la Bu­dapes t a ş i apoi la S ib iu , sub c o n d u c e r e a lui O. Goga şi O. T ă s l ă u a n u .

A c u m , g e n e r a ţ i a celor ma i buni s c r i i t o r i ar­de len i r e i a , tot la S i b i u , firul a c t i v i t ă ţ i i L u c e a ­fă ru lu i , sub v r a j a a c e l u i a ş idea l şi sub conduce­r e a unui comi te t de r e d a c ţ i e a l c ă t u i t d in d-nii V i e tor # Pap i l i an , G:\igore Popa şi Ol impiu Bor toş .

P r imul n u m ă r a l r e v i s t e i a a p ă r u t în p r e a j ­ma Sf in te lo r Paş t i . In Cuvântul de început se a-nunţă v e s t e a bună că s'a a p r i n s „din nou v a t r a de foc a L u c e a f ă r u l u i " , cu mis iunea să d u c ă î n casele Români lo r ae ru l t a r e a l c r ed in ţ e i în d rep­tu r i l e v e ş n i c e ale neamulu i şi s ă î n t ă r e a s c ă cre­d in ţa „în sf inţenia i de i i de un i t a t e p a n r o m â n e a s c ă " şi „în p e r f e c t a p o t r i v i r e d in t r e peisajul g e o g r a f i c al Ţ ă r i i şi profi lul suf le tesc al Neamulu i" .

A r t i c o l u l al doi lea , despre „ S e m n i f i c a ţ i a Lu­c e a f ă r u l u i " e semnat de dl Gr igo re P o p a ; în el se desc r i e a tmosfe ra c a l d ă în c a r e a p a r e L u c e a ­f ă ru l şi ideologia l i t e r a r ă şi na ţ i ona l ă m i l . t a n t ă de c a r e s 'au condus r e d a c t o r i i ş i c o l a b o r a t o r i i iu i . Dl Popa cons t a t ă pe bună d r e p t a t e că „ ideologia l i t e r a r ă şi e s t e t i c ă a L u c e a f ă r u l u i n 'a l âncez i t pe meandre l e formulelor de a r t ă confec ţ iona te d in Apus . N u vom g ă s i în pag in i l e lui n i c i s imbol ism, n i c i exp res ion i sm, n ic i a r t ă pen t ru a r t ă , ci numai a r t ă pusă în s lujba v i e ţ i i neamului . Ş i să nu ui­t ă m : scopul suprem nu e cu l tu ra , c i v i a ţ a , cu a-p r i g a ei dor in ţă de m â n t u i r e . C u l t u r a poa te s ă f ie o ca le , o metodă în s lujba v i e ţ i i , d a r n i c i o d a t ă scopul ul t im. A c e s t scop ult im, a c e a s t ă valoare-terminus, es te v i a ţ a şi core la tu l ei t r a n s c e n d e n t , m â n t u i r e a " .

C u v i n t e a d m i r a b i l e , demne de a fi s c r i s e pe p ă r e ţ i i t u tu ro r şcoale lor şi de a fi i m p r i m a t e cu s igi l de foc pe in imile t u tu ro r s c r i i t o r i l o r şi c ă r ­t u r a r i l o r .

In continuare, după rânduială, proza se al­ternează cu poezia. Părintele I. Agârbiceanu sem­nează schiţa „Denii"; dl V . Papilian începe nu­ve la: „Poveste de tbamnă", V . Netea scrie des­pre „Copilăria şi tinereţea lui Ilar ie Chendi" (fiul de preot din Dârlos de pe Târna ve ) ; poeţii T. Murăşanu, Gherghinescu Vania , G. Popa, I. V . Spiridon (frumoasa „Rugăciune pentru Fata Albă") , Petre Pascu (versuri admirabile despre „Murăş , lotru blăstămat), D. Danciu, I. Olteanu şi I. Ne-goiţescu publică poezii în cari se oglindeşte pei­sajul, istoria, dorul şi sufletul ardelean.

In restul reviste i avem material de cronică l iterară, filosofică şi muzicală.

Aşa după cum a început Luceafărul nou, — în ritmul militantismului l i terar şi în slujba idealului unirii naţionale şi teritoriale al vechiului Luceafăr , — v a fi, ca şi acela, „un preludiu al desrobirilor vi itoare".

Ii salutăm apariţia cu toată dragostea şi-i do­rim cel mai desăvârşi t succes.

Informatiuni 9 Numiri şi t r a n s f e r ă r i . In şedinţa adm.

bisericească a Ven . Consiliu Eparhial, ţinută la 29 Apri l ie 1941, s'au făcut următoarele numiri şi t ransferăr i de preoţi:

Pr. D. Popa din Sântana şi Pr. R. Oancea din Macea la cerere proprie se transformă unul în locul altuia cu data de 1 M a i 1941 ;

Pr. I. Bugariu se transferă dela Zabrani la Zimbru, prot. Gurahonţ;

Dl Andre i M i t r o i candidat de preot e nu­mit la parohia Musteşti , prot . Gurahonţ şi

Ierom. Iulian Micloş dela mănăstirea H. Bo-drog, licenţiat în teologie, este numit duhovnic Ia Academia Teologică.

• Români i din Jugos lav ia şi Macedonia, după prăbuşirea — în trei săptămâni — a Jugos-laviei şi Greciei sub ocupaţia germană, cer să fie luaţi sub protecţia Statului Român. S'au trimis delegaţii la Bucureşti cu misiunea de a cere spri­jinul guvernului.

In Macedonia, Tesalia şi Epir sunt peste un milion de Români. In Banatul jugoslav şi valea Timocului sunt peste 400.000 Români. Pe Va lea Timocului sunt trei judeţe: Kra ina , Pojarevatz şi Timoc, cu populaţie majoritară românească. După datele unei statistici sârbeşti din 1921, rămase până astăzi secrete, publicate abia acum de către ziarul „Dacia" din Timişoara, numai în judeţul Kra ina sunt 73.860 Români, faţă de 32.515 Sârbi .

Acţiunile patriotice şi memoriile înaintate factori lor în drept, pentru unirea tuturor Roma

nilor, în momentele istorice prin care trecem, sunt deci fireşti, necesare şi perfect îndreptăţite.

Unirea !... Acum ori niciodată... H Dl Const. Kir i ţescu , fostul director al în­

văţământului universitar, a publicat în numărul Vie Paşti al ziarului „Universul" un articol semni­f icat iv despre „întoarcerea la Dumnezeu", din care estragem următoarele pesagii:

„Pastile sunt sărbătoarea învieri i , a bucuriei, a nădejdiilor. Anul acesta, marele praznic al creş­tinătăţii ne găseşte mâhniţi şi îngrijoraţi . Toate neamurile trăesc vremuri grele. S'ar părea că Dumnezeu a trimis omenirii toate încercările. Cine ar putea v o r b i astăzi de popoare fericite ? Noi, Românii suntem printre cele ce au sorbit din adânc potirul amărăciunilor. Istoria noastră naţională a fost întoarsă din drumul ei. Pământul ţări i a fost îmbucătăţit şi neamul sfâşiat. Un cu­tremur devastator, cum nu s'a mai pomenit pe plaiurile noastre, a semănat distrugeri, moarte şi jale. Ţara este pe picior de război şi zăngănit de arme se aude la hotare...

„Mai mult decât oricând, sărbători le sfinte ale patimilor şi învieri i Mântuitorului ne dau pri­lejul de a stimula gândirea copiilor, de a oţeli su­fletele şi a-i înarma împotriva rătăc ir i lor morale şi îndoelilor. Cel ce a suierit nedreptăţile duş­manilor, cel ce a fost hulit şi crucificat, n'a pro-poveduit ura, ci dragostea; nu răzbunarea, ci ier­tarea. „Iubiţi-vă unul pe altul", „îmbrăţişaţi pe cei ce v ă lovesc", acestea sunt lozincile unei mo­rale divine, formulări de reguli d? v iaţă ale unei religii de dragoste, de milă, de generozitate, de jertf ire de sine. Sublima învăţătură a adus creş­tinismul la biruinţă şi la cucerirea lumii.

„Să nu ne lăsăm înşelaţi crezând că practica religiei creştine ar însemna resemnare pasivă, re­nunţare laşă, abdicare la revendicări le juste. Pilda vieţii Mântuitorului învaţă tocmai contrariul. Per­severenţa în credinţă, jertfa în suferinţă, sunt arme sufleteşti în faţa cărora violenţele nu pot recolta de cât cel mult succese efemere. întâm­plările dureroase pe care le-a t ră i t neamul nostru în vremea din urmă au adăugat noi pilde întru dovedirea marelui adevăr că ideile nu pier odată cu persoana fizică a aceluia sau acelora care le întrupau şi predicau. Dimpotrivă, suprimările vio­lente aşază pe fruntea celor căzuţi aureola lumi­noasă a martiriului, creează o mistică în jurul ideii pe care ei o propagau, îi însuteşte puterea şi-i călăuzeşte paşii spre biruinţă. Aceasta este ade­v ă r a t atât pentru oameni cât şi pentru neamuri. Se înşală aceia cari, folosind o conjunctură priel­nică, spre a sfâşia un neam, cred că au pus o lespede de neclintit peste urma crimei şi şi-eu a-sigurat pe veci stăpânirea prăzii. „S'a sfârşit",

exclamaseră odată fariseii şi complicii lor. Ş i is­toria a ară ta t cât de crud se înşelaseră.

„Credinţa creştină e un suport sufletesc ce ne îngădue a îndura cu seninătate loviturile fizice şi morale. Ea pregăteşte, cu răbdare , biruinţele drepte. Ea trebue însă practicată cu înţelegere*şi sinceritate. Ea ne porunceşte să nu introducem în şcoală morala urii şi violenţei. Să slăvim jertfa curată, dar să osândim crima. Nimic nu e mai anticreştinesc decât să răspundem la greşala altuia, cu crima noastră. A d e v ă r a t u l eroism este acela care salvează vieţile, nu cel care le distruge. V i a ţ a e cel mai mare bun pe care ni 1-a dăruit Provi­denţa. A-l irosi necugetat, este o pagubă mare pentru un neam şi un păcat de neiertat în faţa lui Dumnezeu. J e r t f a vieţii poate deveni preţul suprem pe care, — în împrejurări excepţionale să-1 pretindă mântuirea unui neam; ea nu poate fi cerută pentru a asigura isbânda unei tovărăş i i de ambiţioşi, de grăbiţ i ori de rătăciţ i . Nu trebue înmulţit nefolositor numărul mucenicilor neamu­lui. Calendarul lor este şi aşa destul de înrărcat .

„In preajma sărbători lor sfinte ale Patimilor şi învier i i , ne dăm mai bine seama că alături de comoara de cunoştinţe consacrată de tradiţia şco­lară ori de cea impusă de cerinţele actualităţii, este trebuincioasă temeinica învăţătură de purifi­care morală şi de întăr ire a sufletelor pe care ne-o dă religia creştină. Să ne întoarcem deci la învăţături le Domnului, dar să nu-i luăm numele în deşert. Să stăm smeriţi în faţa altarului şi a amvonului bisericii şi să căutăm să pătrundem sfintele învăţături , nu ca o lecţie banală din ora de religie, ci ca un act de mărturisire a unei cre­dinţe mântuitoare şi înviorătoare . Şi, mai ales, să le urmăm şi în faptă".

• Păr . Diacon Vint i l â Popescu, profesor la Academia Teologică din A r a d şi directorul re­vistei „Catihetul", cu prilejul Sf. sărbător i ale Paştilor a primit dela P. S. S. Părintele Episcop Andre i binecuvântarea de a purta brâu roşu.

H Cununii . In urma misiunilor religioase or­ganizate în parohiile Gurahonţ şi Honţişor şi în urma râvne i pastorale a conducătorului celor 2 parohii, au fost cununaţi în b i s e r i c i l e Gurahonţ şi Honţişor de către Păr. Virgi l Bulz 21 perechi concubini, dintre care 5 perechi în comuna Gurahonţ şi 16 în comuna Honţişor.

Toate acestea arată dragostea şi zelul pastoral cu care se lucrează în acest protopopiat. Merite le rev in deopotrivă Păr. Prot. C. Lazar şi neobosi­tului Păr. V . Bulz iubit de turma pe care o păs­toreşte în cele 2 comune. Dumnezeu să le ajute 1 (Cor.)

• Păr . Toma N, F lorea din Tomeşti, prot. Hălmagiu, şi a răscumpărat cununa pe mormântul lui Dr . T. Botiş, trimiţând Fondului Eparhial al Milelor suma de 500 lei.

S'au primit cu mulţumire şi binecuvântare.

• „Ţara", „Dacia" şi „Via ţa" sunt cele mai noui cotidiane româneşti ce apar în ultimul timp ca organe de informaţie. „Ţara" la Sibiu sub di­recţia harnicului şi distinsului profesor şi scri i tor Grigore Popa, „Dacia" la Timişoara sub aceeaş egidă a Astre i Bănăţene ca şi mai 'nainte şi „Viaţa" la Bucureşti sub direcţia marelui nostru scriitor, romancier şi membru al Academiei Ro­mâne, d-1 Liv iu Rebreanu.

Le dorim viaţă lungă şi spor la muncă.

• In S ta tu l Virg in ia din America, după o lege veche ce există şi se menţine şi acum, o per­soană care lipseşte dela biserică trei săptămâni în rând, este judecată de un tribunal ce o poate condamna chiar şi la moarte.

O disciplină e necesară în toate şi mai ales în raporturi le noastre cu oamenii şi cu Dumnezeu.

• Cununie. Duminecă în 27 Aprilie s'a ce­lebrat în Cocora jud. Ialomiţa cununia d-lui Ioan Ganea fiul C. P. Ganea din M i l o v a cu d-ra Ce-cilia Brăcăcescu fiica C. P. Brăcăcescu din Co­cora. Nuni au fost d. Eugen Barbul cu D-na.

Fericire lor.

B Apel . Cine dintre preoţii Eparhiei a împru­mutat dela redactorul revistei Biserica şi Şcoala: „Dogma Soteriologică" de Păr. I. Mihălcescu e ru­gat să o restitue cu posibilă urgenţă.

Nr. 2074/1941.

Comunicat Prea Cucernicii Preoţi sunt invitaţ i să acti*

Veze în cadrele Pregătirii Premilitare ale tineretu­lui în calitate de confesori de subcentre.

Subinspectoratul P. P. A r a d prin adresa Nr» 1487 din 17 Apri l ie 1941 Ne comunică, că acolo unde nu este posibil ca premilitarii să între în biserică din cauza numărului prea mare, Cucernicii Preoţi sunt rugaţi să ţină predici religioase la ora f ixată în program (când nu este slujbă religioasă) sau după terminarea serviciului religios;

A r a d , în 29 Apri l ie 1941. / Andrei Prot, Caius Tiirictt Episcop. consilier ref. eparhial;