Microsoft Word - Aprovizionarea cu apa a cetatii Tomis corectat
dupa calc 2006.docROMAN I ROMAN TÂRZIE
Introducere…………………………………………. 11
II. Apa la romani………………………………………. 21
III. Romanii pe rmul vestpontic
i la gurile
Dunrii………………………………………………..
VI. Galeriile tomitane…………………………………... 70
VIII. Concluzii……………………………………………... 95
Am marea – i în acelai
timp – onoranta
satisfacie de a
anuna c prin acest volum se inaugureaz îndelung ateptata
serie monografic Tomis. El va
fi dedicat de remarcabilul
arheolog Gheorghe Papuc sistemului de aprovizionare cu ap
potabil a cetii, tem
simbolic dac ne reamintim c unul
din marii filozofi
din Milet, metropola coloniei tomitane,
i
anume Thales, considera apa ca izvorul prim i esena tuturor
lucrurilor din natur. Sub aceste
benefice auspicii vechea colonie
milesian îi va putea etala –
printro serie monografic care are
toate ansele si asigure perenitatea
– rolul de creuzet al
procesului de interculturaie grecogete,
apoi, din epoca roman, când
Tomisul devine marea
Metropol a Pontului Stâng, al celui de romanizare – desigur
de factur oriental – pentru ca începând din secolul al IVlea
p. Chr., când ctitoria milesian
este recunoscut oficial drept capitala
noii provincii Scythia (Minor),
accedând ulterior la rangul
de mitropolie, s constituie unul
din cele mai active
focare de difuzare a credinei
cretine, corolarul ideologic al
romanitii târzii i, totodat,
fundamentul etnogenezei româneti.
Înc din secolul al XVIIlea ruinele cândva „preastrlucitei
ceti a tomitanilor” vor
fi atras atenia cltorilor strini, aa
cum ne apar ele în notele
lui Evlia Celebi. Din secolul al XIX
lea interesul pentru antichitile
tomitane este în continu cretere,
aa cum neo demonstreaz meniunile
unui Ion Ionescu de
la Brad, apoi ale inginerilor francezi C. Allard i J.
Michel sau ale consulului grec de
la Varna, A. Papadopoulos Vretos i,
în fine, ale arheologilor E.
Desjardins sau C. Schuchardt, autorul
unei descrieri a valurilor din
Dobrogea
înc de neînlocuit. Îneleg c meniunile tuturor acestor autori
6
– la care mai pot fi adugai muli alii – vor fi enumerate înc
din acest prim volum, dar este
sigur c la un moment dat
republicarea lor integral – care
s scuteasc viitoarele
generaii de arheologi de
consultarea unor publicaii practic
inaccesibile – ar putea forma materia unui volum separat.
La scurt vreme de
la revenirea Dobrogei în
fruntariile ei
fireti – cele ale României moderne – Tomisul intr în atenia
arheologilor români. Chiar de la
sfâritul secolului XIX, Gr. Tocilescu
– în calitate de director
al Muzeului Naional de Antichiti
– întreprinde ample spturi în
necropola tomitan, spturi ale cror
rezultate ar putea fi recuperate
atât pe baza manuscriselor sale
cât i a lotului de materiale
arheologice aflate în depozitele
Muzeului Naional de Antichiti de
pe lâng Institutul de Arheologie
„Vasile Pârvan” din Bucureti. Fr a
întreprinde cercetri speciale la Tomis,
marele su succesor, Vasile Pârvan,
dedic una din importantele sale
contribuii zidului de incint al
oraului
(Analele Academiei Române. Memoriile
Seciei Istorice, 37, 1914 1915, p.
415450), multe alte descoperiri fiind
publicate de diveri autori,
între 1920 i 1938, în recent
reluatele Anale ale Dobrogei. De
la mijlocul secolului trecut,
monumentele tomitane încep a fi
cercetate, cum era i firesc, de
ctre cercettorii – muzeografi
ai Muzeului de Istorie Naional i
Arheologie Constana. În vremea unuia
dintre cei mai întreprinztori
directori ai acestui muzeu, înfiinat
înc din anul 1879, Vasile
Canarache, se efectueaz importante
cercetri atât la zidul de incint, cât i în necropolele oraului,
dar mai cu seam cele care au dus
la descoperirea edificiului cu mozaic,
toate aceste descoperiri fiind doar
sumar menionate. V. Canarache public,
este drept, un important ghid
al Tomisului în colecia Meridiane
(Tomis, Bucureti, 1961) ca
i un volum dedicat
celebrului depozit de sculpturi
(Tezaurul de sculpturi de la
Tomis, Bucureti, 1963), dar este
sigur c cel mai important merit
al su const în editarea
revistei Pontica (primele dou numere sub numele de Pontice).
Apogeul activitii muzeului constnean avea s fie atins îns
deabia în vremea succesorului su
Adrian Rdulescu. Personalitate puternic,
înzestrat cu deosebit spirit de
ctitor,
7
A. Rdulescu a tiut, înainte de
toate, si constituie o valoroas,
i în acelai timp, stabil echip
de cercetare arheologic, cea care,
pindui pe urme, este îndrituit
s aspire
la recunoaterea muzeului constnean ca una din cele
mai importante instituii de profil
din România, oricum de muzeu de
rang naional. Cu ajutorul acestei
echipe,
A. Rdulescu a reuit s
revigoreze muzeografia antichitii
de pe raza întregului
jude constnean; nar fi decât s citm
muzeele de sit de la Histria,
Mangalia sau Medgidia, dar
înainte de toate metodologia de reconstituire a monumentului
triumfal, Tropaeum Traiani, de
la Adamclisi împreun cu atât
de expresivul muzeu local. Autor el
însui al unei importante contribuii
privind perioada roman târzie de
la Tomis
(Monumente romanobizantine din sectorul de vest al cetii Tomis,
Constana, 1966), emblematicul director
al muzeului constnean, patroneaz
ample cercetri – prin fora
împrejurrilor, doar de salvare –
în metropola tomitan, cum ar
fi cele de la zidul de
incint, de
la noua bazilic din colul
de nordest al oraului sau din necropole. În sfârit, na putea
încheia seria meritelor lui A.
Rdulescu fr a meniona revista
Pontica – devenit un periodic
cu o larg circulaie
internaional. Deopotriv, redactorul
ef – A. Rdulescu , i
colectivul redacional, cu probitate
tiinific i discernmânt, au asigurat
prestigiosului anuar o apariie
continu pe
parcursul aproape a patru decenii.
Actuala echip de arheologi constneni – cum
spuneam, cea mai valoroas din
toat istoria muzeului constnean de
126 de ani – vrea s fac
un pas înainte prin iniierea
seriei
monografice Tomis, cea destinat asigurrii perenitii tuturor
cercetrilor mai sus schiate. Ca
unul care militez de ani de
zile pentru acest proiect i care, preluând pilda înaintailor am
fost obligat s creionez viitoarea
soart a seriei monografice
Histria, îmi voi permite în continuare s visez cu ochii deschii
la titlurile mult doritei de
mine, ca i de toi cei de
bun
credin, seriei monografice Tomis. Dup acest prim volum ar
trebui s urmeze alte câteva dedicate monumentelor tomitane.
Astfel, tot Gheorghe Papuc pare
cel mai chemat s adune
întrun singur volum toate
cercetrile de la incinta
tomitan,
8
începând cu cele ale lui Th.
Ivanov i Alexandrina Alexandrescu, ale
lui A. Aricescu, Valeriu Georgescu sau cele
foarte recente ale lui Laureniu Cleante, toate de coroborat atât
cu propriilei cercetri, cât i
cu acelea mai vechi ale lui
V. Pârvan sau cu cele inedite
ale lui Scarlat Lambrino. Nu vd
cine ar putea reconstitui datele
necesare publicrii – întro
manier acceptabil – atât ale edificiului
cu mozaic cât i ale vestiarului
(lentiarion) termelor, o parte a
acestora fiind
cercetate mai demult de ctre Gh. Papuc i Traian Cleante. În
schimb, este sigur c Virgil Lungu, autor al unei lucrri despre
cretinismul vestpontic (Cretinismul în
contextul vestpontic, Sibiu –
Constana, 2000) pare cel mai
îndrituit s reia toate datele
care se cunosc despre numeroasele
bazilici cretine
tomitane. Tot astfel, îndelungatele cercetri ale lui V. Lungu i
Constantin Chera, ultimul autor
dealtfel al unei teze de
doctorat cu acest subiect, vor
trebui s reia toate datele
referitoare la necropolele tomitane,
începând desigur cu cele mai sus
menionate ale lui Gr. Tocilescu
i continuând cu
amplele cercetri la acest obiectiv ale lui Vasile Barbu.
Fr a omite excelenta lucrare a
Mariei Brbulescu
referitoare la mediul rural dobrogean (Viaa rural în Dobrogea
roman. Sec. IIII p. Chr., Constana, 2001), la care – pe msura
înmulirii datelor – sar putea
aduga un volum consacrat special
teritoriului tomitan, este sigur c
un alt volum din seria
monografic Tomis va trebui dedicat
inscripiilor tomitane aprute dup
începutul anilor ’80, lucrare ce
ar trebui s poarte semnturile
Mariei Brbulescu, Liviei
Buzoianu i ale tinerei lor colaboratoare Adriana Câteia. Dup
cum se tie, inscripiile de la
Tomis au reinut atenia
epigrafitilor înc de la
jumtatea secolului al XIXlea, printre
acetia – fie ca editori de culegeri – putândui enumera pe un
L. Mercklin, A. PapadopoulosVretos,
St. Kumanudis, E. Desjardins, G.
Perrot, Gr. Tocilescu, Th. Mommsen
i colaboratorii, R. Cagnat
sau W. Dittenberger, aceasta fr
a omite volumul unui colectiv
consacrat de cercettori constneni a
unui important lot epigrafic (Noi
monumente
epigrafice din Scythia Minor, Constana, 1964) sau culegerea
lui Em. Popescu, Inscripiile greceti
i latine din secolele IVXIII
9
descoperite în România (Bucureti, 1976). În anul 1987, lui Iorgu
Stoian, care va fi publicat în
anul 1962 lucrarea Tomitana.
Contribuii epigrafice la istoria
cetii Tomis, îi apare postum al
doilea volum din seria Inscriptiones
Scythiae Minoris, în care sunt
reeditate toate inscripiile tomitane
publicate cum spuneam, pân la
începutul anilor ’80. Numai i
adugarea celor aprute dup aceast
dat, pentru a nu mai vorbi
de firetile corrigenda la culegerea
mai sus menionat, fac
necesar publicarea unor mai mult decât profitabile
addenda. Tot astfel,
la aproape centenara culegere a
lui K. Regling (Die antiken
Münzen NordGriechenlands. Die antiken
Münzen von Dacien und Moesien,
II, Berlin, 1910) i vor trebui
adugate importantele loturi numismatice
tomitane publicate dea lungul
timpului de M.C. Sutzu, N.A.
Mumov, R.
Netzhammer, W. Knechtel, L. Ruzicka, C. Moisil, Gh. Poenaru
Bordea, R. Ocheeanu, Al. Popeea
sau Antoaneta Vertan, sarcin
obligatorie de care vor trebui
s se achite Gabriel Custurea
i Gabriel Talmachi, chiar i
recurgând la ajutorul unor numismai
bucureteni sau ieeni. În sfârit,
din seria artefactelor care au
reinut, în timp, atenia specialitilor
– cum ar fi Gabriella
Bordenache sau Maria Alexandrescu
Vianu – sculpturile dein un
loc de seam, cea chemat s
le adune întrun volum aparte
fiind Zaharia Covacef, cea creia îi
datorm deja elevata sintez Arta
sculptural în Dobrogea
roman, secolele IIII (ClujNapoca, 2002).
Aceasta nu înseamn c materialele
care sau bucurat
pân acum de o atenie mai sczut nar merita
la rândul lor publicri monografice,
cum ar fi de pild piesele
de
arhitectur (un corpus al lor figureaz în inteniile de viitor ale
Monici MrgineanuCârstoiu secondat de
specialiti ai muzeului sau, i
cu atât mai mult – dat
fiind bogia descoperirilor tomitane
producia ceramic sau sticlria,
domeniu în care indiscutabila experien a lui Costin Bjenaru
îl impune ca autor de culegere.
Nu trebuie pierdute din vedere
tocmai începuturile. Emporion sau
colonie, sau polis cu funcii
comerciale evidente (asigurate prin
poziie, interese
externe dar i locale , i mai târziu prin instituii, funcionari,
asociaii sau „case”), Tomis este
în msur s ofere i
10
argumentaia arheologic. Mai departe, relaiile din
interiorul lumii elenice (egeopontice
sau numai pontice) i cele greco
indigene (grecolocale sau din
teritoriu) pot fi decelate doar
prin competena lui Mihai Irimia.
Permiândumi
sl parafrazez pe Henric al
IVlea atunci
când afirm c Tomisul merit pe deplin o serie monografic,
numi rmâne, în încheiere, decât
s le urez dragilor mei
prieteni i colegi constneni sntate, via lung i putere de
munc în realizarea nobilelor lor intenii.
Prof.univ.dr. Alexandru Suceveanu
Director adj. al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”,
responsabil tiinific al antierului arheologic Histria
INTRODUCERE
Am ales
tema aprovizionrii cu ap a Tomisului din mai
multe motive pe care voi
încerca s le prezint în cele
ce urmeaz. Aparent i subliniem
acest aspect, lucrurile par la
prim vedere foarte simple, subiectul
nepermiând o dezvoltare deosebit,
deoarece aprovizionarea cu ap
a unei ceti, ar presupune
identificarea pe cât posibil a
sursei de
ap, modul de captare a acestei surse, transportul apei spre un
rezervor principal
i distribuirea apei ctre consumatori. Ori,
de la bun început trebuie precizat c cercetrile arheologice în
aceast privin sunt, prin prisma
rezultatelor, destul de srccioase.
Munca de cercetare arheologic, pornind de la sptura în
sine a traseului unui apeduct
este deosebit de dificil,
deoarece trebuie identificat cu precizie direcia strbtur de
conducte pe mai muli kilometri în cazul Histriei, sursa de la
Fântânele se afla la peste 25
km, iar în urma unor zeci
de sondaje în care situaiile se
repet, întreaga activitate de
cercetare arheologic poate fi aezat
în 23 pagini de
elaborare tiinific.
Tema aprovizionrii cu ap a
cetilor vestpontice, în istoriografia
româneasc pentru perioada roman i
romano târzie a cunoscut o minim
atenie. De rezultate notabile sa
bucurat Histria, dar i în acest
caz lucrurile sunt tratate i
considerate parial rezolvate, dup cum rezult din volumul I
al monografiei, unde pe 5
pagini i o plan în cadrul
sectorului VI sunt prezentate
apeductele Histriei; i aceasta
este o situaie
fericit, deoarece conductele de aducere a apei
în cetate au constituit obiectul
cercetrii. La data publicrii datelor
despre apeducte, chiar în monografie
un subcapitol este dedicat
termelor (azi numite terme 1, cum
le vom nota în
12
continuare i noi, dup
autorul monografiei privind
termele, Al.
Suceveanu). Nu au fost folosite
o serie de repere cronologice
oferite de cldirea monumental a
termelor complexitatea construciei,
ofer astfel de repere; construcia
funciona doar cu apa adus de apeducte.
Lipsa sau abundena apei capt în
mod categoric o
conotaie de prim mrime din punct de vedere al dezvoltrii
structurilor urbane i vom încerca, pe cât cercetarea de teren o
permite, s o surprindem în cadrul subiectului tratat.
Despre modul de aprovizionare cu
ap a Tomisului, au aprut din
al aptelea deceniu al secolului
trecut o serie de articole i
ipoteze care cutau s aib o
inut tiinific mergând pe
linia studiilor
interdisciplinare; sau dovedit îns
în final a
fi nu realiti, cum erau prezentate de autorii
lor, ci nite fantezii, rezultate
doar ale unor preocupri circum
staniale.
Sa încercat în câteva articole
prezentarea apeductelor
cetii Callatis, a
surselor de ap ale cetii doriene,
încercri ce merit toat atenia
din partea celor care studiaz
problema.
Dac pentru zona noastr problema
cercetrii aprovi zionrii cu ap a
cetilor de pe malul Mrii Negre
dateaz
din perioada de dup cel deal
IIlea rzboi mondial, în zona de
sud a litoralului vestpontic
lucrurile stau altfel:
apeductele cetilor din aceast parte au constituit obiectul de
studiu al unor oameni de tiin
înc din primul deceniu al
secolului XX, mrturie stau studiile
lui K. Skorpil din 1905, 1909,
despre apeductele descoperite la
Varna. Istoriografia
bulgar în perioada interbelic se ocup de alimentarea cu ap
a cetilor romane, apeductele
constituind subiectul a mai
multor zeci de studii i articole.
La noi primul studiu privind apeductele unei ceti apare
în 1972 având ca subiect
aezarea de la Tropaeum Traiani i
autorul este Al.S. tefan. La un an distan, în 1973, Academia
Polonez publica lucrarea Malgorzatei
BiernackaLubanska despre apeductele romane
i bizantine timpurii din sudul
Moesiei Inferioare i nordul Traciei, care prezint i analizeaz
13
descoperiri din peste 100 de puncte de pe
teritoriul Bulgariei de astzi.
Deabia în deceniile 8 i 9 au început s apar informaii i
articole, mai rar studii care s
vizeze alimentarea cu ap a unor
comuniti în epoca roman atât
în Dobrogea cât i în restul
rii, perioada în care colegii
notri de la sud considerau,
cam devreme credem noi, acest
subiect rezolvat, dovad numrul foarte
redus de articole din ultima
vreme
care vizeaz problema în discuie.
În cadrul lucrrii, un capitol
este ocupat de prezentarea structurii
i caracteristicilor geohidrografice ale
Dobrogei, areal pe care geologii
îl împart în trei pri de
nord, de
centru i de sud, zone în care se afl câte unul din obiectivele
noastre, Histria
luândui apele din sectorul nordic, Tomisul
din cel central, iar Callatis
din partea sudic. Structura geo
hidrologic nu poate fi modificat
decât de lucrri hidrotehnice de
mare anvergur cum este cazul
Canalului DunreMarea Neagr, construcie
care a avut un impact important
în zona centraldobrogean, i sistemele de
irigaii, a cror
influen este mult mai redus,
(ele având i un efect
invers, de cretere a cantitii apelor de suprafa).
Nu putem trata uniform oraele
antice de pe litoralul
nostru, ci în funcie de spturile arheologice i materializarea
rezultatelor acestora. Dac la Histria cercetrile din aezare au
rezultate care permit obinerea unor
date indirecte despre aprovizionarea
cu ap, la Callatis lucrurile
stau altfel. Aici sptura arheologic
a avut ca obiect zidul incintei
i fragmente urbane nesemnificative.
Un accent deosebit al lucrrii va
fi pus pe Tomis, atât în
calitatea sa de „preastrlucit metropol a Pontului Stâng” cât
i în aceea de capital a provinciei scitice. Interesul nostru este
motivat mai ales de faptul c
aici am efectuat dea lungul
anilor spturi fie de salvare, mai rar sistematice, care întrun
fel sau altul au legtur cu subiectul lucrrii.
Construirea unui apeduct, indiferent
de lungimea sa, în
cazul celor îngropate, fie din zidrie, fie din tuburi, presupune
trecerea acestuia prin terenuri, care au un anume regim: fie se
afl în proprietatea oraului, fie
pmântul are un alt
14
proprietar. Astfel îngroparea unui
ir de tuburi ceramice d natere
unor probleme privind proprietatea
ori traseul conductei; în unele
cazuri nu poate ocoli anumite
zone,
problem care presupune o sporire a costului conductei.
Sunt i situaii când datorit nivelului la care se afl sursa
de ap, antreprenorul este obligat
la executarea unor lucrri
de minerit pentru
realizarea unor galerii, era nevoie deci de
un lucrtor specializat i
care nu exista nici în
cetate, ba mai mult nici chiar
în provincie, i atunci acest
tip de lucrtor trebuie adus din
zonele miniere ale imperiului. Aceste
probleme i multe altele constituie subiectul lucrrii noastre.
Credem din cele doar enunate
mai sus s rezulte c problema
aducerii apei la consumator, în
interiorul oraului este mult mai
complex i ea merit atenia
cuvenit. Sunt
cazuri când conducta principal de aprovizionare a oraului a
determinat în anumite puncte
amplasarea unor fortificaii permanente
de tip burgus, care aveau i
rolul de a apra
apeductul.
Acest cuvânt
introductiv nu se poate
încheia fr a aduce mulumiri pentru
sprijinul acordat regretatului
prof.univ.dr. A. Rdulescu, conductorul
tiinific al lucrrii noastre de
doctorat, i mult timp director al Muzeului de istorie naional
i arheologie Constana; Facultii de
istorie din cadrul Universitii
„Ovidius” din Constana, i în
mod special
colegilor notri, dlui Mihai Irimia
i dnei Maria Brbulescu; dlui Al.
Barnea, decan al Facultii de
Istorie din cadrul
Universitii Bucureti i dlui Al. Suceveanu, director adjunct
al Institutului de Arheologie „V.
Pârvan” al Academiei Române.
Rmâne ca observaiile specialitilor
pentru perioada roman i romantârzie
precum i viitoarele descoperiri
privind alimentarea cu ap a cetilor vestpontice s confirme
utilitatea demersului nostru.
Autorul
15
HIDROGEOLOGIA DOBROGEI
A. Caracterizarea fizicogeografic a Dobrogei
inutul dobrogean, sub aspect
geomorfologic, aparine
provinciei platformei esteuropene cu
subprovinciile: Platforma Dobrogei de
nord i Platforma prebalcanic
(Dobrogea de sud).
Platforma Prebalcanic este un podi
tabular cu interfluvii larg vlurite
i plane, cu înlimi medii,
cuprinse între 100
200 m, care se termin printro abrupt cdere în Dunre i în
Marea Neagr. Relieful Dobrogei de
sud a fost modelat de ape,
în trepte, de la vest la
est i ctre Valea Carassu (zona
maxim de coborâre a Dobrogei de sud), ce coincide cu o arie
de afundare tectonic. Caracterul de platform este evideniat
de depozitele slab ondulate, aproape
plane, care au suferit micri de
basculare epirogenetic, ultima dintre
acestea afectând recent zona. Prezena
vilor meandrate cu perei abrupi,
care se continu i pe platforma
continental, este consecina acestor
micri epirogenetice. Energia mic de
relief (în jur de
cca. 50 m), suprafeele interfluviale
întinse i slab vlurite, cu
înlimi medii de 100200 m,
caracterizeaz
un inut de câmpie tabularstructural1.
Podiul Dobrogei se subdivide în trei domenii:
Podiul Dobrogei maritime, cu altitudini ce nu depesc 100
m, este un podi structural cu
suprafee interfluviale largi, acoperite
de loess i cu fragmentare
redus. În relief apar
1 Monografia geografic a R.P.R., ed. Academiei, Bucureti, 1960, p. 118
130; R. Ciocordel, E. Protopopescu,
Comisia geologic de studii tehnico
economice, Seria E, nr. 3, p. 1017.
16
dou trepte: una cu altitudine
în jur de 100 m (podiul
propriuzis) i alta limanic, situat
la 20 pân la 40 m
deasupra nivelului mrii, având
aspectul unui nivel de abraziune
marin. rmul mrii este înalt, cu
faleze în depozitele sarmaiene i
cuaternare (loessurile), în care apar
fenomene de surpri sufozionale
(terase de surpare). Înlimile
falezelor oscileaz între 17 i
30 m. Micrile epirogenetice au
generat vi adânci cu guri de
limane
suspendate, închise cu perisipuri. Ctre largul mrii se întinde
o platform submarin inundat recent2.
2 C. Brtescu, Pmântul Dobrogei,
Bucureti, 1928, p. 78; P.
Cote,
Hidrobiologia, nr. 7, 1966, p. 7375; M.
Iancu, S.
Iana, Studii geografice asupra
Dobrogei, Bucureti, 1969, p. 158162.
3 Buletinul Societii Regale de Geografie, XL, Bucureti, 1942, p. 38.
17
implicaii asupra condiiilor hidrogeologice,
implicaii ce deriv din variabilitatea
areal i pe vertical a
faciesurilor petrografice, grosimea
depozitelor, natura contactelor între
formaiuni, prezena formaiunilor capabile
s înmagazineze volume importante de
ap, legturile laterale sau verticale
între sursele acvifere.
Principalele structuri acvifere din
Dobrogea de sud se dezvolt în
formaiunile carbonatate,
afectate de un puternic sistem
fisuralcarstic. Pe criterii litologice,
structurale i în
principal având în vedere proprietile hidraulice sau separat
trei sisteme acvifere i anume:
sistemul acvifer cuaternar, sistemul
acvifer sarmaian eocen i sistemul
acvifer cretacic jurasic.
Evoluia tectonic are implicaii asupra
condiiilor hidrodinamice, a parametrilor
ce caracterizeaz acviferele, a
calitii apelor etc. Dobrogea de
sud reprezint o arie cu
structuri acvifere având debite mari de ap potabil.
Sistemul acvifer cuaternar îi
corespund formaiunile de loessuri ce
au o larg extensiune, depozitele
aluvionare ale
vilor i nisipurilor din cordoanele litorale a cror importan
hidrogeologic este redus. Loessurile
reprezint depozite având o porozitate
ridicat cuprins între 40 i 65%,
situaie reflectat în capacitatea mare
de înmagazinare. Datorit
dimensiunilor mici ale porilor, circulaia apelor este
lent, iar capacitatea de cedare
este foarte sczut. Apariia în mas
a
loessurilor la diferite nivele ale unor soluri fosile argiloase cu
dezvoltare lentiliform i a argilelor
roii din baza acestora, creaz
condiii favorabile pentru apariia
unei acvifere suspendate, nepermanente.
Grosimea cuverturii de loess nu
este uniform, aceasta fiind depus
pe un relief preexistent.
Eroziunea pluviatil a produs numeroase discontinuiti care
se reflect asupra
continuitii acviferului, motiv pentru
care nu se poate întocmi o
hart hidrogeologic a acestui sistem
acvifer. În general parametrii
hidraulici ce caracterizeaz sistemul
acvifer în discuie au valori
mici. Depozitele aluvionare sunt
alctuite din nisipuri argiloase,
argile
18
nisipoase, nisipuri i pietriuri,
având o extindere limitat, excepie
fcând vile care au form de
canion, cu aluviuni a cror
grosime pot atinge 30 m4. Sub
aspect calitativ, apele subterane din
formaiunile cuaternare din Dobrogea
de sus sunt în general puin
potabile. În extremitatea sudvestic a
Dobrogei de sud exist depozite
pliocene alctuite din nisipuri,
pietriuri i intercalaii de argile
i calcare lacustre,
care constituie acvifer cu importan local.
Sistemul acvifer sarmatianeocen
caracterizat prin depozitele sarmatiene,
acoper aproape în întregime
suprafaa Dobrogei de sus; aria în
care se afl acviferul este
ceva mai restrâns, datorit poziiei
structurale a acestuia i
efectului eroziunii fluviale care a coborât sub calcarul su. Sa
considerat c depozitele nisipoase i
calcaroase eocene,
calcarele aolitice i lamuselice sarmaiene alctuiesc un sistem
acvifer cu proprieti hidrodinamice
unitare, avânduse în vedere
raporturile stratigrafice dintre acestea,
precum i
legturile hidraulice existente, datorit sistemului fisural ce le
afecteaz. Variabilitatea areal a
parametrilor acviferului
evideniaz o caracteristic esenial a acestui acvifer, anume
omogenitatea i anizotropia specific
unui sistem fisural. Grosimea acestor
depozite variaz între 0 i 300
m5. Se
constat o îngroare concomitent cu afundarea acestora ctre
litoral, situaie mai pregnant
în zona Constana – Mangalia,
facilitat de gradul intens de
tectonizare. De aici deriv i
grosimea variabil a straturilor de ap. Cotele absolute la care
se situeaz nivelul apelor din acest sistem acvifer cresc treptat
de la est spre vest i
sudvest. Rezult de aici c
principala arie de alimentare a
acviferului se afl plasat în
zona podiului prebalcanic.
Sistemul acvifer cretacicjurasic,
constituie cel mai puternic
acvifer al Dobrogei de sud, având o dezvoltare pe vertical de
4 C. Brtescu, Oscilaiile de
nivel ale apelor i bazinul Mrii
Negre în
Cuaternar, în Buletinul
Societii Regale Române de Geografie,
LXII, 1944, p. 27.
5 Uynari I. Hidrografia R.P.R., Ed. Academiei, Bucureti, 1959, p. 131.
19
ordinul sutelor de metri6. Acestui
sistem i sau atribuit formaiuni
carbonatice jurasice, barremiene i
seria detoitic carbonatic cretacic,
inclusiv calcarele cretoase i
cretele, având în vedere proprietile
hidrodinamice unitare. Uneori între
complexul de depozite cretacice
inferioare se interpune un pachet
argilos marnos cu gipsuri i
anhidrite, datorit raporturilor tectonice
dintre blocuri; existena legturilor
le
confer proprieti hidrodinamice asemntoare. Acest sistem
este afectat de un puternic sistem
fisural cu dezvoltarea pân la
carst, inegal distribuit areal i
pe vertical. Grosimea
variabil a acestui sistem acvifer este accentuat de deplasarea
pe vertical a blocurilor
tectonice, de contactul direct al unor
formaiuni de vârst i litofacies
variat. Existena legturilor hidraulice
directe între blocuri se reflect
în continuitatea curgerii7. Principala
zon din care se realizeaz
alimentarea acestui sistem acvifer,
este situat în Podiul Prebalcanic
în timp ce drenajul se face
pe trei direcii, una secundar
spre Dunre ctre Rasova
i alte dou principale spre Mangalia
i lacul Siutghiol8. Subordonat, de
la nord de Rasova, alura
izopiezelor indic un aport de
ap din Dunre. În zona
litoralului curbele izopieze de cot
mai ridicat, indic o diminuare
a acviferului dinspre mare, situaie
care nu este posibil deoarece
apele nu sunt srate. În zona
central a
Dobrogei de sud, se observ o schimbare de direcie a fluxului
subteran ctre Dunre, pentru ca din
zona Petera – Rasova,
fluxul subteran si schimbe direcia ctre nordest.
Problema alimentrii sistemelor acvifere,
a preocupat numeroi specialiti,
emiânduse o diversitate de ipoteze.
Dintre sursele care concur
la alimentarea sistemelor acvifere
din Dobrogea de sud au fost reinute:
- alimentarea din precipitaii care cad în decursul unui an
în Dobrogea de sud; se acumuleaz în subteran maximum 5%
din valoarea precipitaiilor, ceea ce reprezint 3,76% m3/s;
6 Ana Capot, Studiu geologic,
hidrologic i chimic privind
apele
mezotermale sulfuroase din zona Mangalia de Nord, Bucureti, 1980, p. 28.
7 C. Dragomirescu, Cercetri
hidrogeologice prin foraje executate
în
Dobrogea de sud, Bucureti, 1927, p. 23 i urm.
8 Ana Capot, op.cit., p. 42.
20
- alimentarea din Podiul Prebalcanic
care constituie principale surse din
zon unde formaiunile tectonice i
jurasice apar la zi. Alimentarea
se realizeaz din precipitaii,
din volumele de ap ce
formeaz scurgeri permanente pe vi
i care dispar în totalitate în apropierea teritoriului nostru;
- alimentarea din Dunre, care
constituie o surs
permanent pentru calcarele barremiene pân la cota + 8 m pe
un sector de circa 70 km cuprins între Ostrov i Cernavod, iar
pentru calcarele jurasice pân la cota +6 în zona Ostrov9;
- condensarea eudocarstic este ultima
surs de alimentare. Estimrile
efectuate au artat c aceasta
poate
reprezenta 30% din valoarea precipitaiilor. Aceast surs are
influen local10.
Având în vedere complexitatea
surselor de alimentare a acviferelor,
o cunoatere mai precis a
ponderii surselor de alimentare a
structurilor acvifere din Dobrogea de
sud se
poate realiza numai prin efectuarea unui bilan hidric global.
9 A. Cineti, op.cit., p. 93.
10 G. Costany, Prospeciunea i
exploatarea apelor subterane,
Bucureti,
1972, p. 75. 11
V. Moldoveanu, Canalul Poarta Alb
– Midia – Nvodari, Studiu
hidrologic privind chimismul nivelurilor
i debitele de atenie i de
alarm la
captrile de ape subterane ale municipiului Constana, 1988, p. 21.
21
CAPITOLUL II APA LA ROMANI
1.Identificarea sursei de ap
Modelul roman de aprovizionare cu
ap a unui centru
orenesc a stat la baza
dezvoltrii urbanismului în oraele
imperiului, fenomen care a atins un nivel nemaicunoscut pân
atunci. Înc de la începutul
primului secol al erei cretine,
Dionysios din Halicarnas, profesor de retoric
la Roma care a contribuit la
impunerea criticii ca gen distinct,
considera: „pentru mine cele
trei opere romane magnifice care redau cel
mai bine grandoarea
Imperiului, sunt apeductele, drumurile i
canalele, nu prin utilitatea
lor direct ci prin ceea ce
ele vor determina”1.
Prima faz care trebuia rezolvat
în problema aprovizionrii cu ap
a unei aglomerri umane era
identificarea sursei care ar putea
fi izvor la suprafa2 sau un
dren executat întrun teren acvifer3. Putea fi utilizat ca surs i
un râu sau alt curs de ap pe care se construia un baraj. Dac
toate acestea lipseau, Vitruvius ne indic mai multe moduri de
a localiza apa4. Astfel, de diminea, înaintea rsririi soarelui
s se priveasc de la rasul solului de jur împrejur pân când se
1 Rhomaika Arhoiologia, 1, 1, 3.
2 Izvoarele, ca i în antichitate, se împart în izvoare de coast i izvoare
de teras. Izvoarele de cost provin din rocile fisurate cu debite
importante
dar ieiri difuze care necesit executarea unei galerii. Izvoarele de teras fac
ca apa s ias vertical sau
lateral i pot fi captate prin
puuri (vezi I. Pâslrau, N.
Rotaru, M. Teodorescu, Alimentarea cu
ap, Bucureti, 1964,
p. 56).
3 Drenul se folosete în cazul
pânzelor de ap subterane i la
care stratul de baz
impermeabil nu depete 68 m, acviferul este
cantonat în
roci granulate, alimentat din bazine subterane întinse.
4 Vitruvius, Despre Arhitectur, VIII, 1.
22
vor observa aburi. Acest mod de
identificare a apei este
specific zonelor plane, deci câmpiilor. Autorul atrage atenia,
dac terenul este argilos sau
mâlos, gustul apei nu este
grozav, iar cantitatea este destul de mic. Dac pmântul este
negru
(humus) apa are gustul bun, dar
rezervele sunt destul de mici.
Vegetaia de la suprafaa solului
poate indica existena
apei: astfel papura, rchita, salcia i trestia nu cresc decât dac
apa este aproape. Apa din câmpie este slcie i
în general are un gust neplcut5.
Dac alte semne la suprafaa
solului nu
indic prezena apei, atunci se trece la sparea unei gropi de 5
picioare (circa 1,5 m) în care se aeaz cu gura în jos un vas de
cupru sau bronz care în
prealabil fusese dat cu ulei i
este lsat pe timpul nopii. Dac
de diminea pe pereii vasului
exist picturi de ap este un
indiciu clar c apa nu este
la
prea mare adâncime. În locul vasului de metal poate fi folosit
un vas de lut nears care
în cazul dezintegrrii sale indic
prezena apei. Se mai poate aeza în groapa spat un opai cu
picior, aprins; dac dimineaa
lampa continu s ard, indic prezena
apei, ce se poate observa în
stropii condensai pe
corpul acestuia6.
Vitruvius acord o mare atenie
calitii apei; în cazul apelor
de suprafa de care se folosesc
anumite comuniti (este vorba de
ape de suprafa, cursuri sau
lacuri) calitatea apei este dat
de starea fizic a oamenilor
locului7. Alt modalitate de aflare
a calitii apei este proba cu
vasul de
Corint, probabil un vas din bronz specific epocii autorului,
i pe care apa, dac era de
calitate nu trebuia sl pteze.
În urma fierberii unei probe de
ap întrun vas metalic
depunerile de pe fundul vasului
sunt un indiciu a ceea ce se
afla în ap. Proba fierberii
legumelor, care ar
trebui s sufere
5 Gustul neplcut al apei este
dat de substanele organice în
descompunere, de microorganismele vii i de substanele ce se gsesc întro
cantitate mai mare decât cea normal: gustul srat
indic NaCl sau Na2SO4, gustul amar
este dat de srurile de magneziu,
iar gustul acru este datorat
Cl2Fe i FeCO3.
6 Vitruvius, VIII, 1.
7 Ibidem.
23
tratarea termic în timp scurt,
fapt ce ar arta c apa
este potabil8.
2.Stabilirea traseului i a tipului de apeduct
Operaiunea care urmeaz dup gsirea sursei de ap este
stabilirea traseului pe care urmeaz s fie construit apeductul.
Aceast aciune este de o
importan deosebit deoarece cu aceast
ocazie se va stabili felul
apeductului i în funcie de
conducta folosit, este preul lucrrii – factorul determinant ,
acum comunitatea va ti dac
poate sau nu si permit
realizarea acestui obiectiv.
Operaiunea de nivelment se face cu ajutorul unor aparate
pentru acest scop. Se pot
folosi dioptra, cumpenele nivelante
sau corobatul. Dioptra, era folosit
la nivelment înc din sec. al
VIlea a. Chr., dup cum ne
spune Herodot, care îl
amintete pe Eupalinos cel care a construit un
tunel de peste 1 100
metri pentru aducerea apei la
Samos. În prealabil
instrumentul fusese perfecionat de Heron din Alexandria9.
Instrumentul cel mai des folosit
în trasarea unei conducte pentru
transportul apei este corobatul, care
este alctuit dintro rigl
aezat pe dou brae prinse
perpendicular la
capete. Pe rigl se afl executat o nuire lung de 1,5 m care
se umplea cu ap, formânduse
astfel o nivel. Aceast
„nivel” se folosea când se lucra pe vreme nefavorabil (vânt),
i nu puteau s mai fie folosite cele dou fire cu plumb aflate
la capetele riglei. Întreg
instrumentul avea o lungime de
20
picioare, deci cca. 6 m.
Operatorul care realiza nivelmentul se numea librator; unii
dintre libratores proveneau din topometrii, veterani din armata
roman10.
a) Apeducte din tuburi ceramice
Odat traseul stabilit se trecea
la punerea în oper a
apeductului, alegânduse materialul necesar
lucrrii.
Apeductul putea fi realizat din tuburi ceramice care au pereii
8 Duritatea se datoreaz srurilor de calciu i magneziu.
9 Herodot, III, 60.
10 CIL, VIII, 2728.
24
groi de dou degete, iar cele
dou capete prevzute cu elemente
de îmbinare (manon i muf)11.
Pentru etanarea
perfect a celor dou tuburi se folosea varul nestins i ulei de
msline.
Avantajele pe care le oferea
folosirea conductelor din
pmânt ars (tubuli) sunt legate în primul rând de costul sczut
al lucrrii deoarece 80% din valoare sunt materialele folosite12.
Înlocuirea unor piese componente se
fcea destul de simplu, calificarea
celor ce efectuau operaiunile de
reparare i întreinere nu era
deosebit. Tuburile din pmânt ars
nu afectau calitatea lichidului
transportat, pentru acest lucru
pledând faptul c cei cu dare
de mân, numii plastic de
Vitruvius „cei ce au mese
împodobite cu vase de argint”, îi
ineau apa în vase mari ceramice pentru pstrarea gustului.
Problema care o punea conducta din
tuburi ceramice era
aceea a burii pe care o
fcea conducta dea lungul traseului.
În capul conductei, care ajunge
la pragul burii se aeaz o
piatr grea, de obicei stânc roie. Acelai lucru se întâmpl i
la terminarea burii, astfel conducta
face fa ocului produs
de venirea apei13.
La momentul terminrii lucrrii unui
apeduct ceramic, coloana
se va umple cu ap întrun
ritm lent, iar în apa care
ptrunde în conduct se va pune
funingine pentru astuparea unor
eventuale îmbinri neetane14. Începutul
apeductului
numit caput aquae, se afl
întrun castellum de captare,
în care erau adunate izvoarele;
în cazul râurilor din barajele
de zidrie, apa era condus în
castelul captant. Conducta are o
anumit înclinare care s permit
scurgerea gravitaional a apei;
Vitruvius d o pant de un
sfert de deget la 100 de
picioare, Palladius d o alt valoare a înclinrii de un picior i
jumtate la 100 de picioare, iar Franontinus considera necesar
11 Malgorzata BiernackaLubanska, Wodociagi
Bzimskie i
wczesnobizantyjskie z obszaru Mezji Dolnej
i Polnocnej Tracji, Warszawa, 1973,
p. 161.
12 I. Pâslrau i colab., op.cit., p. 232.
13 Vitruvius, VIII, 6.
14 Ibidem.
25
înclinarea de
jumtate de picior la 100 de picioare15. Înclinaia
are mare importan în
construirea unui apeduct, de aceasta
inând funcionarea conductei. O pant
mare va genera
implicit o uzur rapid a componentelor instalaiei.
În vederea interveniilor
în cazul unor defeciuni aprute pe
traseu se indic ridicarea unor
castele la 200 de msuri,
adic cca. 7 km16. Aceste castele vor
fi amplasate numai unde
traseul este drept.
b) Conducte din eav de plumb
La transportul apei pot fi folosite evi din plumb, care pot
fi turnate mai scurte de 10
picioare (3 m). Limea foii de
plumb variaz în funcie de
diametrul evii i în funcie de
lime, variaz bineîneles i
greutatea. Denumirea evii era
dat de limea foii msurate în degete. Cea mai lat foaie era
de 100 degete i avea o
greutate de 1 200 livre, iar
eava cu diametrul cel mai mic,
din cele 10 tipuri, avea limea
de numai 5 degete i cântrea
60 de livre17. În zonele unde
denivelarea era pronunat se recurgea
la realizarea substruciilor din
zidrie. Pericolul pe carel semnaleaz
Vitruvius la apeductele care folosesc
evi din plumb este apariia
ceruzei, care nu este
altceva decât oxid de plumb i
care este otrvitor; autorul antic
face trimiterea la cei care
prelucreaz plumbul – plumbuitori, cum
îi numete, care au culoarea
corpului palid, datorit unei boli
profesionale pe care o contacteaz
în timpul prelucrrii metalului. În afar de
acest inconvenient, evile de plumb sunt montate de muncitori
specializai, i dac mai adugm
preul plumbului care era destul
de ridicat i în antichitate, se
observ dezavantajele folosirii acestor
tuburi. Plcile de plumb erau uor prelucrate
cu ajutorul unor tipare din
lemn sub form cilindric sau
uneori profilul transversal al evii
este un triunghi cu
unghiurile rotunjite.
Pentru lipirea evilor Heron din
Alexandria recomanda folosirea cositorului
curat, dar se mai folosea i
amestec de
15 Ibidem. 16 Ibidem.
17 Ibidem.
26
plumb cu cositor18. Din greutile date de Vitruvius –
rezulta c tabla din care se
fceau tuburile, era turnat i
apoi laminat pân ajungea la o
grosime puin sub 6,27 mm.
Îmbinarea tuburilor se fcea
fie prin lipire fie prin
ranforsare
la cald. Dac panta de scurgere era mare, i sau fcut calcule,
eava de plumb era
supus unei presiuni deosebite i
cedau lipiturile dintre tuburi19.
Apeductele de
la Lyon au în componena lor zone în care
sau folosit tuburi din plumb.
Arheologii au identificat 8
sifoane care au asigurat traversarea vii Izeron la Beaunat pe o
distan de 2,6 km. Diametrul evilor de plumb care deserveau
sifoanele era de 27 cm, iar conductele aveau ca substrucie un
pod mai mic decât cele care
suport un specus20. Dar despre
apeductele lyoneze vom mai vorbi. Am dat un singur exemplu
de folosire a tuburilor din
plumb, la care se recurgea în
general, în situaii deosebite.
c) Conducta tip galerie
Dac în traseul proiectat al unui apeduct aprea o înlime
i care nu putea fi ocolit
atunci se trecea la strpungerea
acesteia. Am amintit mai sus,
la aparate de nivelment, de
tunelul din Samos, construit
în perioada tiranului Policrates, de
ctre Eupalinos din Megara. Galeria
avea seciunea de
form ptrat cu latura de 2,5 m i subtraversa o ridictur de
relief la 300 de metri adâncime de vârful acesteia. Lucrarea de
excavare a tunelului a început
din ambele capete, cele dou
sectoare având în zona de
racordare doar o mic deviere21.
Vitruvius spune c dac solul este
tuf sau stânc se va spa
canalul direct în el; dac terenul este nisipos sau pmântos se
va zidi în galerie perei cu bolt. La strpungerea galeriilor se
18 John Gray Landers, Die Tecknik
in der antiken Welt, ed.
4a, Verlag,
C.H. Beck, München, 1989, p. 64. Lipirea
tablei de plumb pentru obinerea
tubului se fcea cu plumb topit
i picurat dea lungul crestturii.
Etaneitatea era perfect, dar rezistena slab.
19 J.G. Landers, op.cit., p. 5657; presiunea de un bar este specific unei
diferene de 10 m. La presiunea
de 3,5 bari, efectul este
distrugtor
indiferent dac conducta este din ceramic sau din plumb.
20 Ch. Germain, Les aqueducs
antiques de la cité de Lyon,
Paris, 1909, passim.
21 J.G. Landers, op.cit., p. 49.
27
vor folosi în ajutor puurile
verticale între care se va afla
o
distan de 120 picioare22. În aceast situaie este nevoie ca cel
puin supraveghetorul de lucrare s aib cunotine de minerit
dar chiar i aa, lucrtorul era
unul specializat. Ordinea operaiunilor
în realizarea unui tunel este
urmtoarea: dup proiectarea traseului
se stabilea locul puurilor; acestea
vor intra primele în lucru; dup
ce se ajunge la cota
stabilit are
loc unirea pe orizontal
a dou puuri prin galerii. Omul de
baz este libratorul. În situaia în care forma de teren ce trebuie
strpuns are înlimi mari, atunci
se renun la puurile verticale,
iar pentru scurtarea la jumtate
a timpului de execuie lucrrile
de excavare vor începe din
ambele capete. Nu
întotdeauna panta obinut era
cea proiectat sau uneori
direcia era nevoie s fie corectat.
Acest fel de apeduct are o
serie de inconveniente; am
meniona c punctul de lucru este foarte strâmt, fapt ce face ca
s nu poat lucra decât un singur om la o operaiune. Este de
remarcat i riscul erorilor de proiectare.
Tipul acesta de apeduct îi are originea în Orient, de unde
va fi preluat de romani prin
intermediul grecilor; o serie de
termeni specifici tunelurilor sunt neromani. O astfel de lucrare
este celebr datorit faptului c
sa pstrat inscripia pe care am
amintito mai sus, la nota 10.
În nordul Africii, în
localitatea Bongie, aflat la 200 km est de Alger, se afla oraul
antic Soldae. Inscripia îl amintete
pe un oarecare Nenius
Datus care la anul 152 p. Chr. era librator, mai clar, topometru
pensionat al armatei romane,
care prin intermediul epigrafei
nu fcea altceva decât s consemneze propriile merite (el fiind
i cel care ia comandat
inscripia) pentru salvarea unui
proiect important de la ratarea
complet. A fost desemnat
printrun ordin al
împratului Antoninus Pius
(138161) de a supraveghea lucrrile
la apeduct. La începutul cltoriei,
echipa sa împreun cu el, a
fost atacat de latrones, care leau
luat totul. La Soldae, libratorul
sa întâlnit cu guvernatorul
provinciei, Clemens, care la condus la dealul de unde începea
tunelul i unde ia gsit
lamentânduse pe cei care
22 Vitruvius, VIII, 6.
28
proiectaser
lucrarea i acum erau pe punctul de a renuna
la întregul proiect. Se spase la
tunel o distan mai mare decât
lungimea dealului. Deci aici lucrarea
la tunel se atacase din
ambele capete. Cele dou echipe de constructori se abtuser
de la traseu, cei de la
est deviaser spre sud iar
ceilali deviaser spre nord. Datus
a refcut msurtorile i dup
stimularea celor dou grupri de
lucrtori, opera a fost finalizat
în scurt timp. Inscripia se
încheia cu menionarea marelui
eveniment local al punerii festive
în exploatare a
apeductului în prezena guvernatorului23.
d) Apeductul din zidrie (canalis structilis)
Ultimul tip de apeduct la
care ne vom referi este
cel din
canalul de zidrie, despre care Vitruvius spunea c va fi fcut
cât mai solid iar fundul anului
va avea o înclinare de un
sfert de deget la o sut
de picioare24. Dac aceste canale,
pe care latinii le numeau
specus, întâlneau în traseul
lor vi sau depresiuni, era
necesar construirea unei substrucii
din zidrie plin, care era
folosit i în cazul conductelor
de ceramic sau din plumb. Dac
cu acel zid nu se ajungea
la
nivel se foloseau arcadele (opus arcuatum) pentru a da panta de
scurgere conductei, care era de fapt partea esenial a
întregii construcii.
Pe zidul de susinere se
amenajeaz radierul i se ridic
lateralele canalului obinânduse cuveta
apeductului (seciunea)25.
Cuveta are o diversitate de
forme dar, de obicei, unui
apeduct îi era specific o
anumit form de cuvet. Unghiul
creat între radier i pereii
laterali se etan printro bordur
etanoare (scafe laterale) alctuite
din mortar hidraulic, care
23 Philippe Leveau, Aqueducs, Enciclopédie Universale, Paris, 1992, p.
694; lungimea tunelului era de 428 m; apeductul conducea apa de la Tandja
pân
la Bongie, pe sub colina El Abel. Celebritatea acestei
lucrri este dat
nu de opera în sine ci de inscripia care sa pstrat.
24 Vitruvius, VIII, 6. 25 În
spturile executate pe traseul
apeductului de la Ovidiu, pe
marginea lacului Siutghiol,
în zonele unde construcia a
fost distrus pân ctre talpa
cuvetei se observ clar trei
ziduri lipite, dar distincte: cel
din mijloc reprezint cuveta,
iar cele
laterale sunt pereii apeductului. La 1020
cm se afl radierul de la care pornesc cele 3 ziduri.
29