Capitolul II

APROBAREA, AUTORIZAREA ŞI AVIZAREA PROIECTELOR OBIECTIVELOR DE INVESTIŢII Mod de lucru Cuprins 2.1. Fluxul aprobării, autorizării şi avizării documentaţiei obiectivelor de investiţii2.2. Studii de amplasament

2.2.1. Studiul de amplasament la nivel macroeconomic2.2.2. Studiul de amplasament la nivel microeconomic

2.3. Ridicarea topografică2.4. Studiul geotehnic 2.5. Planul urbanistic de detaliu (P.U.D.)2.6. Studiul de prefezabilitate2.7. Studiul de fezabilitate2.8. Noţiuni fundamentale

RezumatÎntrebări recapitulativeConcepte

Studiu de prefezabilitate Studiu de fezabilitate Ridicare topografică Studiu geotehnic Plan urbanistic de detaliu Certificat de urbanism

Anexe

MOD DE LUCRU

1. Parcurgeţi cu atenţie conţinutul capitolului şi a informaţiilor primite la

curs.

2. Localizaţi în text conceptele din rezumat.

3. Răspundeţi la întrebările recapitulative sub forma unor expuneri

verbale, dar şi în scris.

4. Rezolvaţi testele de autoevaluare.

Elaborarea documentaţiei în vederea aprobării, autorizării şi avizării proiectelor obiectivelor de investiţii are la bază tema de proiectare emisă de către beneficiar şi aprobată de Adunarea Generală a Acţionarilor (A.G.A.) în cazul societăţilor comerciale sau de Ordonatorul Principal de credite în cazul investiţiilor finanţate din surse publice. Tema de proiectare se elaborează pe baza unor studii privind necesitatea şi oportunitatea realizării obiectivului de investiţii.

2.1. Fluxul aprobării, autorizării şi avizării documentaţiei

obiectivelor de investiţii Elaborarea documentaţiei în vederea aprobării, autorizării şi avizării

proiectelor obiectivelor de investiţii necesită parcurgerea într-o succesiune logică a unor faze şi etape, care au ca scop clarificarea şi obţinerea unor date care stau la baza procesului de concepţie a proiectului tehnic şi care privesc: aplasamentul, furnizorii de materii prime, materiale şi utilităţi, clienţii, utilajele şi echipamentele.

Pe parcursul elaborării documentaţiei trebuie să existe în mod inevitabil o colaborare între specialiştii care pregătesc documentaţia şi cei care au răspunderi în anumite domenii (sistematizare-urbanism, finanţatorii, furnizorii de utilităţi etc.) pentru a ajunge la o rezolvare de sinteză optimă a cerinţelor aparent contradictorii în unele cazuri ale obiectivului de investiţii.

Elaborarea în faze şi etape a documentaţiei în mod logic şi raţional impune ca fiecare problemă legată de realizarea obiectivului de investiţii să fie studiată şi analizată global, pentru a putea fi determinate relaţiile reciproce şi corelaţiile dintre diferite faze, etape şi părţi ale proiectului tehnic al obiectivului de investiţii. Adâncirea doar în detaliu fără a clarifica concepţia globală de ansamblu a obiectivului de investiţii conduce la întârzierea elaborării documentaţiei, modificări importante de soluţii pe parcursul execuţiei şi deci la punerea în funcţiune cu mari întârzieri a obiectivului de investiţii. Conform legislaţiei în vigoare, elaborarea documentaţiei în vederea aprobării, autorizării şi avizării proiectelor obiectivelor de investiţii este descompusă în trei faze (studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate, proiectul tehnic) (fig. 2.1).

Fig. 2.1. Fluxul aprobării, autorizării şi avizării proiectelor obiectivelor de investiţii Fiecare fază necesită parcurgerea succesivă sau în paralel a unor etape care

au scopuri bine definite şi care se concretizează într-o documentaţie scrisă şi desenată. Toate fazele sunt supuse unui control final cu caracter de aprobare, destinat să permită elaborarea fazei următoare.

Aprobarea proiectelor obiectivelor de investiţii diferă în funcţie de provenienţa surselor de finanţare (publice sau private).

În cazul surselor private aprobarea şi avizarea fiecărei faze sunt date de către investitor (beneficiar).

În cazul surselor publice aprobarea fiecărei faze se face de către: - beneficiarul obiectivului de investiţii - Ordonatorul secundar sau terţiar de

credite; - investitorul - Ordonatorul principal de credite; - Ministerul de Finanţe;

Studiu de amplasament

Ridicare topografică

Studiu geotehnic

Plan urbanistic de detaliu P.U.D.

Certificat de urbanism C.U.

Studiu de prefezabilitate aprobat

Obţinerea avizelor

Obţinerea autorizaţiei de construcţii

Studiu de fezabilitate aprobat

Întocmire proiect tehnic

Verificare de către specialişti atestaţi

Proiect tehnic aprobat

- pentru obiectivele de investiţii a căror valoare depăşeşte plafonul prevăzut în Legea bugetului anual de stat, Guvernul României emite Hotărâre de Guvern în baza avizului favorabil dat de către Ministerul de Finanţe la solicitarea Ordonatorului principal de credite.

Indiferent de sursa de finanţare, proiectul tehnic este supus verificării în vederea avizării de către specialişti atestaţi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (M.L.P.A.T.) şi Ministerul Industriei şi Comerţului, după care este aprobat de către beneficiarul obiectivului de investiţii.

Elaborarea documentaţiei celor trei faze este precedată de: studii de ampla-sament, ridicare topografică, studiu geotehnic, întocmirea planului urbanistic de detaliu (P.U.D.).

2.2. Studii de amplasament Studiile de amplasament a obiectivelor de investiţii cu caracter industrial au

ca scop identificarea celor mai convenabile amplasamente din punct de vedere economic, social, tehnic şi ecologic. Modul cum sunt abordate aceste studii - bazate nu pe supoziţii şi empirism, ci numai pe criterii ştiinţifice, influenţează în mod direct volumul cheltuielilor de execuţie, exploatare şi întreţinere a obiec-tivului de investiţii.

Studiile de amplasament a obiectivelor de investiţii cu caracter industrial trebuie abordate atât la nivel macroeconomic, cât şi la nivel microeconomic.

Studiul de amplasament la nivel macroeconomic are ca scop alegerea zonei - localităţii unde se va amplasa obiectivul de investiţii, iar studiul de amplasament la nivel microeconomic are ca scop alegerea amplasamentului din localitatea unde urmează a fi amplasat obiectivul de investiţii.

2.2.1. Studiul de amplasament la nivel macroeconomic Stabilirea localităţii în care se va amplasa obiectivul de investiţii necesită o

serie de studii în teren asupra unor factori specifici locali. Factorii specifici locali pe care echipa de specialişti (ingineri, arhitecţi, eco-

nomişti, sociologi) trebuie să-i analizeze sunt: perspectiva localităţii (zonei) prin prisma strategiei de dezvoltare a ţării, materiile prime şi piaţa, forţa de muncă, energia, combustibilul, apa, clima, serviciile de transport.

* Perspectiva localităţii Prin Strategia Naţională de dezvoltare economică a ţării pe termen mediu se

impun anumite priorităţi în care obiectivul de investiţii trebuie să se circumscrie. Priorităţile care influenţează alegerea localităţii sunt cele care vizează protecţia mediului, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională a ţării în care sunt evidenţiate următoarele obiective:

- asigurarea unei dezvoltări durabile şi echilibrate a tuturor localităţilor; - revitalizarea zonelor defavorizate;

- extinderea procesului de urbanizare a ţării; - promovarea unor politici diferenţiate în funcţie de particularităţile zonale

(zone monofuncţionale - predominant agricole, miniere, aglomerări urbane, zone naturale şi construite protejate, zone de graniţă, zone cu probleme de mediu).

Unele dintre obiective sunt însoţite şi de o serie de facilităţi fiscale: scutiri de taxe şi impozite în zonele defavorizate – cu o mare concentrare de forţă de muncă disponibilizată, precum şi acordarea unor facilităţi stimulative I.M.M.-urilor: garanţii pentru credite, subvenţionarea dobânzii, granturi, servicii de consultanţă şi training gratuite sau la preţuri reduse.

Facilităţile fiscale favorabile pe termen mediu nu trebuie să constituie însă un argument în favoarea unei localităţi (zone).

Subestimarea celorlalţi factori locali (cu pondere mare în volumul chel-tuielilor de execuţie, exploatare şi întreţinere a obiectivului de investiţii) pot con-duce la decizii, care, în timp, se vor dovedi mult mai costisitoare. Aceste facilităţi trebuie luate în considerare numai după ce s-a ales localitatea care îmbină cel mai favorabil ceilalţi factori specifici locali.

* Materiile prime şi piaţa Toate procesele de fabricaţie presupun intrări sub formă de materii prime,

materiale, semifabricate şi ieşiri sub formă de produse finite, semifabricate. Pentru orice obiectiv de investiţii infrastructura zonei are o pondere impor-

tantă, care se reflectă în preţul de vânzare a produselor. Distanţele se măsoară în funcţie de costul transportului. Cheltuielile de aprovizionare-desfacere sunt specifice fiecărui proces de fabricaţie funcţie de caracteristicile intrărilor, avantajul amplasării în apropierea furnizorilor, a pieţei de desfacere, precum şi a reţelei de drumuri şi căi ferate a zonei.

În analiza cheltuielilor de aprovizionare trebuie să se ia în considerare următoarele:

- amplasarea furnizorilor – distanţa; - preţul, calitatea şi cantităţile disponibile; - cheltuielile de transport; - termenele de livrare. Subestimarea calităţii şi a termenelor de livrare în favoarea cheltuielilor de

transport pot influenţa însă calitatea produselor finite şi funcţionarea la parametrii proiectaţi a obiectivului de investiţii. De asemenea, este necesar să se analizeze piaţa locală şi cheltuielile de transport al produselor.

Analiza pieţei locale trebuie să se axeze atât asupra volumului cererii, cât şi a ofertei de produse similare. Caracterul dinamic al pieţei impune o analiză complexă a evoluţiei acesteia, care se va concretiza în studii care să furnizeze informaţii complete despre producătorii locali privind: numărul, importanţa (firma), poziţia pe piaţă şi posibilităţile viitoare, tehnologia, sistemul de distribuţie şi acţiunile de promovare a produselor, precum şi despre consumatori: gradul de satisfacere, resursele, numărul acestora şi evoluţia populaţiei în viitor.

Cheltuielile de transport a produselor trebuie determinate funcţie de aria care oferă cele mai mari avantaje pe baza analizei tarifelor de transport practicate de ceilalţi producători şi a poziţiei acestora pe piaţă. Amplasarea obiectivelor de investiţii trebuie făcută acolo unde transportul este avantajos şi asigură controlul unei pieţe substanţiale.

* Forţa de muncă Ca o localitate să poată fi luată în considerare, este important ca aceasta să

dispună de un real şi permanent surplus de forţă de muncă. Forţa de muncă trebuie analizată din punct de vedere al disponibilităţii, nivelului de pregătire, vârsta, costului şi costului vieţii, a implicării acesteia în sindicate, cultura acestora privind modul în care îşi rezolvă problemele salariale (prin greve, dispute sau negocieri).

Informaţii privind disponibilitatea, nivelul de pregătire şi vârsta se obţin fie de la Oficiul local de evidenţă a forţei de muncă, fie din anunţurile în ziare sau prin investigaţii proprii (metoda care răspunde cel mai bine scopului urmărit).

Costul forţei de muncă şi costul vieţii diferă de la o zonă la alta ca urmare a raportului cerere-ofertă, a nivelului de calificare şi a nivelului economic al localităţii.

Forţa de muncă este un factor decisiv care se reflectă direct în competitivitatea obiectivului de investiţii pe parcursul exploatării (prin preţul şi calitatea produselor), dar şi în politica de personal şi management care va putea fi promovată – posibilitatea stabilirii sau nu a unor relaţii de colaborare între manageri şi executanţi.

* Energia Costul energiei constituie o cheltuială importantă care se reflectă în preţul

produselor. Opţiunea privind alimentarea cu energie produsă în hidrocentrale poate să

conducă în cursul anului la întreruperi ca urmare a fluctuaţiei debitelor apei, dacă în zonă nu există şi o termocentrală care să preia o parte din sarcină în perioadele cu debit redus. Acest lucru impune racordarea obiectivului de investiţii la două surse de energie, racordări care măresc cheltuielile de execuţie a obiectivului de investiţii.

De asemenea, distanţa mare a hidrocentralelor şi a centralelor nucleare de zonele consumatoare şi condiţiile dificile de teren pot mări frecvenţa între-ruperilor. Este necesar să se ia în calcul şi rezervele de energie a localităţii pentru a constata dacă aceasta poate face faţă unui consum suplimentar, precum şi capacitatea liniilor de transport – dacă acestea pot să asigure şi necesarul de energie suplimentară la parametrii necesari obiectivului de investiţii.

* Combustibilul (cărbuni, gaze naturale, petrol) În procesele de fabricaţie în care combustibilul este utilizat ca materie

primă, amplasarea trebuie făcută funcţie de criteriul economicităţii aprovizionării cu combustibil.

În evaluarea economică pe baza căreia se va opta între petrol, gaz şi cărbune (în cazul proceselor de fabricaţie care permit utilizarea oricărui tip de combustibil) trebuie să se ia în calcul şi legislaţia privind protecţia mediului şi deci a cheltuielilor necesare realizării instalaţiilor şi echipamentelor ecologice, precum şi corelaţia dintre puterea calorică a cărbunelui şi preţul acestuia.

În cazul în care se optează pentru gaz natural trebuie să se ia în considerare următoarele:

- prezenţa unei conducte magistrale nu este un indiciu asupra disponibilităţii acestui combustibil, numai amplasarea în imediata apropiere a zonelor de extracţie poate garanta aprovizionarea la parametrii normali (datorită consumului mare în perioadele reci ale anului, scade presiunea);

- aprovizionarea localităţii cu gaz metan nu garantează rezervele suficiente pentru procesul de fabricaţie, trebuind verificate cantităţile suplimentare care pot fi livrate.

Se va lua în considerare pe cât posibil evitarea dependenţei faţă de o singură sursă de combustibil.

* Apa Aprovizionarea cu apă este unul din factorii premergători alegerii localităţii

într-o serie de industrii, cum sunt: siderurgia, industria alimentară (conserve de legume şi fructe, zahăr, carne etc.).

Alimentarea cu apă se poate face fie direct de la reţeaua publică sau prin tratarea surselor de suprafaţă (lacuri, râuri) sau subterane (izvoare, puţuri).

Sursele de apă de suprafaţă sunt supuse uneori contaminării datorită deversării unor reziduuri, prezintă duritate mare şi au variaţii mari de debite. Se impune deci stabilirea compoziţiei şi a debitelor maxime şi minime. Duritatea apei poate distruge sistemele de pompare şi circulare, conductele de apă caldă, rezervoarele, conducând astfel la cheltuieli suplimentare în exploatare, creând şi întreruperi în funcţionare.

Apele subterane provin din rezervele subterane, iar scoaterea acestora la suprafaţă necesită cheltuieli (forare de puţuri, pompare) care depind de adâncimea pânzei freatice a zonei. În plus, debitul acestora este influenţat de nivelul precipitaţiilor şi de consumul de apă care se înregistrează în zonă.

În apele subterane sunt prezente minerale care pot afecta gustul, măresc corozivitatea, colorează, iar în funcţie de concentraţia mineralelor pot deveni poluante.

* Clima Se ştie că eficienţa şi comportamentul uman sunt influenţate de climă, de

starea vremii. Presiunea atmosferică, umiditatea, ceaţa, soarele influenţează randamentul oamenilor, în plus, volumul precipitaţiilor şi temperatura influenţează asupra tipului de construcţii care adăpostesc procesele de fabricaţie.

Cheltuielile aferente încălzirii spaţiilor de producţie şi întreţinerii acoperişurilor, străzilor, prin îndepărtarea gheţii şi zăpezii precum şi protejarea mijloacelor de transport şi a echipamentelor din incinta obiectivului de investiţii au o pondere însemnată.

În zonele cu temperaturi ridicate se impune crearea unor condiţii climaterice interioare optime. Viteza şi direcţia vânturilor dominante influenţează modul de ventilare a halelor (naturală sau artificială) în special în cele în care se produc fum şi căldură.

* Serviciile de transport În localităţile (zonele) industrializate (urbane) serviciile de transport sunt

organizate în societăţi de transport, în timp ce în localităţile neindustrializate (rurale) prezenţa acestora este mai rară. De aceea este preferabil să se aleagă loca-litatea în care aceste servicii sunt asigurate de cel puţin o societate de transport.

Trebuie analizată şi posibilitatea ca transportul să fie asigurat de la (la) depozitele obiectivului de investiţii până la (de la) clienţi (furnizori) în vederea reducerii la minim a transbordărilor. Acest lucru este posibil pentru transportul rutier, în timp ce pentru transportul pe cale ferată trebuie analizate posibilităţile de execuţie şi racordare a unei căi ferate proprii (uzinale) la triajul zonei industriale a localităţii (dacă există) sau la gara (staţia) cea mai apropiată de localitate.

Deşi costurile amenajării şi execuţiei unei căi ferate uzinale proprii sunt mari, acestea se vor amortiza repede deoarece costurile necesare utilizării transportului rutier de la depozit la cea mai apropiată staţie, gară sau triaj sunt cu mult mai mari. În plus, trebuie luate în considerare şi transbordările din mijloacele de transport rutier în mijloacele de transport de cale ferată şi invers. Se va avea în vedere utilizarea acelor mijloace de transport care pot asigura pe cât posibil atât transportul materiilor prime, materialelor şi semifabricatelor, cât şi a produselor finite în vederea eliminării curselor goale.

Studiul amplasării obiectivului de investiţii se reduce în final la o analiză de costuri a factorilor cuantificabili analizaţi. Considerarea unui model matematic global, pentru analiza globală ţinând seama simultan de toţi factorii cuantificabili, nu este posibilă, în schimb, se poate face apel la o serie de modele matematice utilizate în sistematizare în vederea stabilirii unei localităţi din cele analizate luând în considerare succesiv fiecare factor cuantificabil.

Pentru aplicarea modelelor matematice este necesar ca datele culese în teren să fie centralizate într-un tabel (tabelul 2.1.), urmând ca prin comparări şi evaluări succesive luând în considerare şi factorii necuantificabili să se elimine localităţile dezavantajoase.

În final, în studiu vor rămâne numai localităţile avantajoase asupra cărora se va continua analiza pe baza modelelor matematice.

Tabelul 2.1.

Localităţile Factori cuantificabili A B C D E F - costuri de transport

* aprovizionare * desfacere

- costul forţei de muncă * direct productivă * indirect productivă

- costul energiei - costul apei - costul combustibilului

* gaz natural * petrol * cărbune

- cheltuieli suplimentare pe care le necesită amplasamentul * captare, tratare apă * reţele transport, utilităţi * echipamente ecologice * soluţii constructive * racordări la infrastructură

2.2.2. Studiul de amplasament la nivel microeconomic Investigarea diferitelor amplasamente se va face numai după ce s-a ales

localitatea care corespunde cel mai bine din punct de vedere economic, social, tehnic şi ecologic.

Alegerea amplasamentului se va face pe baza planului urbanistic general al localităţii (P.U.G.*) (Anexa 1) care conţine zonificarea localităţii pe funcţiuni: industrială, comercială, locuinţe, recreere etc. şi a Planului cadastral de drumuri şi reţele (Anexa 2).

Pe cele două planuri se vor analiza următoarele elemente: a. zonele unde ar putea fi amplasat obiectivul de investiţii funcţie de

caracteristicile procesului de fabricaţie – poluare, pericol de explozii şi incendii; b. sistemul local de transport al localităţii. În general, mulţi salariaţi sunt

dependenţi de sistemul local de transport, de aceea se impune ca zona să fie cât mai aproape de liniile locale de transport;

c. traseul conductelor de utilităţi şi canalizare. În general, traseul acestora este puţin flexibil, iar prelungirea acestor trasee necesită cheltuieli considerabile, de aceea se impune alegerea unei zone care să fie în apropierea acestor trasee.

* P.U.G. se eliberează de către Direcţia de Sistematizare şi Urbanism teritorială din cadrul Primăriei de care aparţine localitatea.

După alegerea zonei din localitate, urmează ca pe baza planului urbanistic al zonei (P.U.Z.** – Anexa 3) să se identifice amplasamentul cel mai favorabil din zonă a cărui suprafaţă permite amplasarea obiectivului de investiţii, inclusiv posibilităţile de dezvoltare ulterioară.

Definitivarea amplasamentului se va face ţinând cont şi de caracteristicile topografice şi geotehnice ale terenului, în urma ridicării topografice şi a studiului geotehnic.

Dacă caracteristicile topografice – relieful terenului şi geotehnice – presiunea admisibilă, adâncimea pânzei freatice şi compoziţia chimică a apei, stabilitatea terenului şi adâncimea de fundare etc. nu ridică probleme deosebite privind execuţia şi exploatarea obiectivului de investiţii (probleme care s-ar reflecta negativ în cheltuielile de execuţie şi exploatare), atunci se va opta pentru amplasamentul ales.

Dacă amplasamentul este într-o zonă agricolă vor trebui făcute demersurile pentru scoaterea din circuitul agricol şi achiziţionare în vederea dobândirii actului de proprietate.

O dată definitivat amplasamentul se va întocmi un plan de amplasare în zonă şi devizul de cheltuieli aferent studiului de amplasament.

2.3. Ridicarea topografică Scopul ridicării topografice este acela de a stabili distanţele pe orizontală ale

conturului terenului unde urmează să fie amplasat obiectivul de investiţii, precum şi determinarea suprafeţei acestui teren în plan orizontal, a cotelor relative de nivel aferente diverselor puncte de nivelment de pe conturul şi interiorul terenului.

Documentul care stă la baza ridicării topografice este planul de amplasare în zonă.

Indiferent de metoda folosită în ridicarea topografică (reţeaua de îndesire, a drumuirii sau a aliniamentelor), ridicarea topografică presupune parcurgerea succesivă a următoarelor etape:

a. studierea documentelor din arhivă în vederea procurării coordonatelor şi cotelor de nivel a punctelor topografice existente;

b. completarea planului de amplasare în zonă (pe baza unor planuri de ridicare topografică din arhivă), cu curbele de nivel şi toate punctele topografice existente în zona unde urmează să fie amplasat obiectivul de investiţii, precum şi punctele care trebuie obţinute, respectiv în colţurile şi în interiorul amplasamentului (Anexa 4);

c. recunoaşterea terenului are ca scop definitivarea şi punerea de acord a planului întocmit cu condiţiile din teren. Se va verifica existenţa punctelor topografice, amplasamentul punctelor care trebuie obţinute – posibilităţile de acces; ** P.U.Z. se eliberează de către Direcţia de Sistematizare şi Urbanism teritorială din cadrul Primăriei de care aparţine localitatea.

d. marcarea şi semnalizarea punctelor are ca scop marcarea punctelor noi prin ţăruşi, borne, buloane metalice şi, după caz, refacerea unor marcaje ale punctelor existente deteriorate.

e. măsurarea pe teren a distanţelor, unghiurilor verticale şi orizontale dintre punctele noi;

f. prelucrarea datelor constă în calculul coordonatelor relative ale punctelor noi, precum şi ale cotelor absolute de nivel. Această operaţie este necesară deoarece datele din teren trebuie raportate la un plan – terenul se proiectează pe un plan orizontal;

g. întocmirea planului de ridicare topografică (Anexa 5) constă în reprezentarea punctelor noi cu indicarea cotelor de nivel a distanţelor şi a coordonatelor acestora într-un sistem de coordonate rectangulare. În funcţie de configuraţia terenului astfel obţinut, acesta se poate descompune în diferite figuri geometrice simple: triunghiuri, trapeze, pătrate, romb, pe baza cărora se va determina suprafaţa totală a terenului în plan orizontal;

h. reprezentarea grafică a suprafeţei terenului fie prin profile topografice longitudinale şi transversale (fig. 2.2.), fie prin curbe de nivel (fig. 2.3.);

i. întocmirea devizului pe baza normelor de deviz în vigoare, a listei cu materiale necesare (aparatură: tahimetre, teodolite, mire, panglica de oţel etc.), cheltuieli de transport.

Fig. 2.2. Reprezentarea profilului topografic

Fig. 2.3. Reprezentarea curbelor de nivel

1 2

3 4 5 6 78 9

135132,5

130127,5

125

2.4. Studiul geotehnic Scopul elaborării studiului geotehnic este acela de a furniza date privind

terenul de fundare, date necesare definitivării amplasamentului obiectivului de investiţii (când acest amplasament nu a fost fixat pe baza altor criterii tehnico-economice) proiectării şi execuţiei obiectivului de investiţii. Aceste date se referă la:

a. precizarea caracteristicilor fizico-mecanice ale straturilor ce alcătuiesc terenul de fundare şi în funcţie de portanta acestuia – alegerea sistemului de fundare;

b. precizarea rezervelor de materiale locale (pământuri, deşeuri industriale) necesare execuţiei umpluturilor în corpul construcţiilor sau în incinta obiectivului de investiţii;

c. determinarea efectelor acţiunii apelor subterane asupra construcţiilor; d. încadrarea terenului din punct de vedere al seismicităţii; e. semnalarea eventualelor condiţii naturale speciale ce s-ar putea întâlni

în timpul execuţiei şi exploatării (fenomene de instabilitate, existenţa unor goluri subterane, emanaţii de gaze, posibilitatea apariţiei unei viituri de apă în lucrările subterane etc.);

f. încadrarea rocilor din terenul de fundare după natura lor, după proprie-tăţile coezive şi modul de comportare la săpat în categorii prevăzute în Normele de deviz privind lucrările de terasamente şi săpături.

Documentele care stau la baza elaborării studiului geotehnic sunt: - planul de amplasament în zonă al obiectivului de investiţii; - planul de ridicare topografică a terenului. Elaborarea studiului geotehnic presupune parcurgerea următoarelor etape: 1. cercetarea materialului documentar de arhivă; 2. recunoaşterea şi cartarea geologică – tehnică a terenului; 3. prospectarea şi explorarea terenului; 4. încercări asupra terenului de fundare şi lucrări experimentale. 1. Cercetarea materialului documentar de arhivă are ca scop strângerea şi

studierea materialelor cu privire la amplasamentul care trebuie studiat. În acest scop se studiază:

- publicaţiile, studiile, rapoartele de expertiză asupra problemelor similare studiate;

- colecţiile geologice şi mineralogice existente care se referă la regiunea de cercetat sau la regiuni învecinate;

- hărţile topografice, geotehnice existente ale regiunii studiate; - date regionale sau locale cu privire la meteorologie, seismicitate,

climatologie.

În funcţie de datele obţinute în această etapă se întocmeşte un program de lucru şi se stabileşte volumul de cercetări de teren şi laborator pentru următoarele etape.

2. Recunoaşterea şi cartarea geologică – tehnică a terenului are ca scop obţinerea unor date cu privire la:

- topografia amplasamentului şi a zonelor înconjurătoare - se examinează pe baza planului de ridicare topografică;

- particularităţile geomorfologice ale zonei constau în identificarea văilor, luncilor, teraselor şi a vegetaţiei zonei;

- geologia şi tectonica regiunii se studiază prin: urmărirea pe teren a apariţiei rocilor, cercetarea pe teren a profilelor geologice şi a accidentelor tectonice (fisuri), a fenomenelor fizico-geologice (alunecări, forme de eroziune etc.), colectarea probelor de teren pentru determinarea vârstei formaţiunilor componente;

- apele de suprafaţă şi subterane se studiază prin: observaţii asupra nivelurilor şi culegerea datelor privind variaţia lor în timp, precum şi asupra posibilităţilor de inundare a amplasamentului; culegerea datelor asupra precipitaţiilor din regiune; prelevarea probelor de apă în vederea determinării în laborator a agresivităţii asupra materialelor de construcţii; studiul influenţei apei asupra terenului de fundare;

- antecedentele terenului se studiază prin observaţii şi culegerea de informaţii cu privire la existenţa pe amplasamentul studiat a zonelor cu umpluturi, exploatări miniere, cariere etc.;

- comportarea în timp a construcţiilor existente se studiază prin observaţii directe şi culegerea de informaţii privind stabilitatea construcţiilor din zonă, tasările produse, crăpăturile şi degradările apărute.

3. Prospectarea şi explorarea terenului are ca scop completarea şi precizarea datelor obţinute în etapa de recunoaştere şi cartare referitoare la: stratificaţia terenului şi delimitarea straturilor întâlnite, natura şi starea fizică a rocilor, regimul apelor subterane.

Prospectarea şi explorarea terenului de fundare se efectuează prin utilizarea unor metode specifice de cercetare, cum ar fi:

- cercetări geofizice executate la suprafaţa terenului sau în sondaje; - cercetări prin sondaje deschise; - cercetări prin puţuri şi galerii; - cercetări prin foraje sau prin penetrare dinamică. Dispunerea în plan şi stabilirea numărului de sondaje, puţuri, foraje etc. (în

funcţie de metoda aleasă) se vor face ţinând cont de următoarele: a. când amplasamentul de studiat se află în vecinătatea unor construcţii

similare care s-au comportat favorabil în timp: - se poate renunţa la sondaje când există siguranţa că terenul de fundare este

acelaşi, iar construcţiile existente sunt în imediata apropiere a amplasamentului de studiat;

- se va executa cel puţin un sondaj care se va compara cu sondajele executate în zona construcţiilor existente în cazul în care construcţiile existente nu sunt în imediata apropiere a amplasamentului studiat.

b. când amplasamentul de studiat nu se află în vecinătatea unor construcţii: - în cazul în care amplasamentul este stabilit se vor executa minim două

sondaje dacă terenul este cunoscut; - în cazul în care se urmăreşte alegerea amplasamentului pe baza celui mai

favorabil teren de fundare se vor dispune sondaje în toate nodurile unei reţele octogonale cu latura cuprinsă între 20 şi 300 metri.

Pe planul de amplasament se vor dispune sondajele şi se vor numerota. Pe măsura execuţiei sondajelor se va întocmi fişele puţurilor conform Anexei 6, care vor trebui să conţină adâncimea, grosimea şi descrierea stratului, probele recoltate şi nivelul apei.

4. Încercări asupra terenului de fundare şi lucrări experimentale au ca scop precizarea caracteristicilor fizico-mecanice, petrografice şi chimice ale rocilor din terenul de fundare, precum şi precizarea modului de conlucrare între teren şi construcţiile ce se vor proiecta.

Încercările asupra terenului de fundare şi lucrările experimentale se efec-tuează pe teren sau în laborator.

Pe teren se determină caracteristicile fizico-mecanice ale terenului, cum ar fi: granulozitate, greutăţi volumice, permeabilitate, compresibilitate, rezistenţa la frecare etc., cu aparate adecvate.

În laborator se fac studii petrografice, mineralogice, chimice asupra probelor prelevate, precum şi determinarea caracteristicilor fizico-mecanice.

Studiul geotehnic cuprinde următoarele părţi: a. Introducerea – în care se arată scopul cercetărilor efectuate, cercetările

anterioare, natura şi volumul cercetărilor efectuate. Se delimitează zona studiată încadrând-o într-o unitate geografică, geologică şi tectonică a ţării.

b. Partea generală conţine: - geomorfologia zonei studiate constă în: descrierea formelor de relief,

aprecierea evoluţiei acestor forme în viitor; - structura geologică constă în: descrierea generală cu privire la stratificaţia

şi tectonica terenului; - condiţiile hidrogeologice şi hidrologice constau în descrierea reţelei

hidrografice (direcţia de curgere a apelor, caracterul rocilor) a torenţilor, regimul apelor subterane şi agresivitatea acestora;

- roca de bază a terenului şi starea acesteia privind fisuraţia, alterarea, compactitatea etc.;

- vegetaţia, descrierea tipului şi influenţa acesteia asupra stabilităţii terenului;

- gradul de seismicitate; - adâncimea de îngheţ şi climatul zonei; - antecedentele terenului - existenţa umpluturilor, a exploatărilor miniere;

- observaţii asupra construcţiilor existente. c. Partea specială cuprinde următoarele: - semnalarea fenomenelor fizico-geologice nefavorabile construcţiilor

(alunecări de teren, surpări, fenomene carstice, nisipuri mişcătoare, zone mâloase) cu indicarea măsurilor de siguranţă necesare în vederea asigurării stabilităţii construcţiilor;

- interpretarea rezultatelor obţinute prin prospectarea şi exploatarea terenului, a încercărilor de laborator;

- date privind sursele de materiale locale ce pot fi folosite ca materiale de construcţie.

d. Concluzii şi recomandări ce cuprind: - amplasamentul şi sistemul constructiv optim; - capacitatea portantă a terenului şi deformările probabile; - stabilitatea terenului; - adâncimea şi sistemul de fundare optim; - măsuri pentru execuţie dictate de teren; - încadrarea rocilor din terenul de fundare în categorii prevăzute în Normele

de deviz privind lucrările de terasamente şi săpături. e. Devizul întocmit pe baza normativelor de deviz în vigoare, lista cu

materiale necesare – aparatura, utilaje, cheltuieli de transport. 2.5. Planul urbanistic de detaliu (P.U.D.)

Scopul elaborării planului urbanistic de detaliu (P.U.D.) (Anexa 7) este acela de a obţine certificatul de urbanism (C.U.) (Anexa 8) . În planul urbanistic de detaliu se reprezintă construcţiile aferente obiectivului de investiţii, împrejmuirea, vecinii, carosabilul, trotuarul, aliniamentul construcţiilor faţă de axul străzilor existente (cotele). În plan se specifică suprafaţa terenului, suprafeţele construite, suprafaţa desfăşurată, indicele de utilizare a terenului, regimul de înălţime a construcţiilor.

Planul urbanistic de detaliu se elaborează pe baza planurilor cadastrale de drumuri şi reţele, planul de ridicare topografică şi planul general de principiu. Mărimea suprafeţei construite depinde de configuraţia fluxului tehnologic general conceput de tehnolog, a capacităţii sistemului de fabricaţie a S.T.E.*, a dimensiunii sistemelor parţiale aferente sistemului logistic şi suport, funcţie de facilităţile oferite de localitate (existenţa sau nu în localitate a unor servicii de transport va influenţa dimensiunea sistemului de depozitare şi transport extern) şi de amplasament (existenţa sau nu în apropierea amplasamentului a utilităţilor va influenţa dimensiunea sistemului de gospodăria utilităţilor şi protecţia mediului).

* Sistem tehnico-economic (S.T.E.) – un ansamblu de factori de producţie în interacţiune, organizaţi spaţial, integraţi în scopul obţinerii de profit din realizarea unor servicii şi produse prin transformarea şi controlul materialelor, resurselor financiare, energiei şi informaţiei; STOICA M., Proiectarea sistemelor tehnico-economice, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

În vederea obţinerii certificatului de urbanism (C.U.), P.U.D. trebuie însoţit de o documentaţie scrisă – documentaţie pedologică şi de bonitate a terenului prin care se descrie caracteristicile geologice, hidrologice, climatologice etc. – aprobată de Oficiul de Studii Pedologice şi Agricultură, precum şi de actul de proprietate asupra terenului.

2.6. Studiul de prefezabilitate

Studiul de prefezabilitate este documentaţia tehnico-economică care are ca scop prezentarea sumară a obiectivului de investiţii: necesitatea şi oportunitatea investiţiei, investitorul (ordonatorul de credite), amplasamentul, suprafaţa terenului, caracteristicile construcţiilor (suprafeţe) şi ale reţelelor (lungimi şi diametre), sursele de finanţare, valoarea estimativă a obiectivului de investiţii, cheltuielile pentru studiile de prefezabilitate şi fezabilitate, cheltuieli pentru obţinerea avizelor şi a documentaţiei necesare elaborării studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate.

Studiul de prefezabilitate se elaborează pe baza temei de proiectare, a studiului de amplasament, ridicarea topografică, studiul geotehnic şi P.U.D. Studiul de prefezabilitate aprobat şi actul de proprietate asupra terenului stau la baza obţinerii certificatului de urbanism.

2.7. Studiul de fezabilitate Studiul de fezabilitate se elaborează după obţinerea avizelor stipulate în

certificatul de urbanism. Studiul de fezabilitate reprezintă un prim proiect ideal al obiectivului de

investiţii cu o evaluare bazată pe previziuni ale pieţei interne şi externe, evaluări şi calcule de eficienţă economică din care rezultă în principal:

- necesitatea şi oportunitatea investiţiei; - profilul, sortimentele şi capacitatea de producţie; - termenele de punere în funcţiune; - tehnologia, utilajele şi instalaţiile tehnologice; - destinaţia produselor – clienţii; - furnizorii de materii prime şi materiale; - soluţiile constructive şi arhitecturale de principiu; - utilităţile – modul de asigurare; - sursele de finanţare; - manopera şi numărul locurilor de muncă; - eficienţa economico-financiară a investiţiei; - valoarea totală a obiectivului de investiţii (devizul general). Studiul de fezabilitate aprobat stă la baza obţinerii autorizaţiei de construcţii

şi la elaborarea proiectului tehnic (proiectului de execuţie).

2.8. Noţiuni fundamentale * Planurile cadastrale conţin reprezentarea prin semne convenţionale a

frontierelor de stat, hotarele teritoriilor administrative (comune, oraşe, judeţe, municipii), hotarele dintre unităţile posesoare de teren, limitele intravilane cu evidenţa perimetrului construibil.

Planul cadastral de drumuri şi reţele conţine: - căile ferate - se reprezintă prin semne convenţionale - limitele zonei de

protecţie cu specificarea categoriilor de folosinţă a parcelelor din zonă; - drumurile, limitele carosabilului şi ale zonei de protecţie conţin: lăţimea

carosabilului şi lăţimea totală a autostrăzii şi şoselelor, lăţimea totală pentru drumurile comunale şi de exploatare, alei;

- tunelele, rambleele şi debleele căilor de comunicaţie se reprezintă prin semne convenţionale;

- reţelele electrice şi telefonice se reprezintă prin poziţia planimetrică a stâlpilor de susţinere;

- reţelele de conducte de orice fel se reprezintă conform poziţiei plani-metrice de pe teren;

- hidrografia şi construcţiile hidrotehnice conţin: fântânile, izvoarele, apele curgătoare, iazurile, bazinele, lacurile, mlaştinile, castele de apă.

Planurile cadastrale sunt eliberate de Oficiul de cadastru pe teritoriul căruia va fi amplasat obiectivul de investiţii. Planurile cadastrale se întocmesc la scara 1:20.000 sau 1:10.000.

* Ridicare topografică – ansamblul operaţiilor de proiectare, marcare, semnalizare, măsurare şi calculele aferente, precum şi reprezentarea pe planuri şi hărţi a unei suprafeţe de teren (STAS 7488/75).

* Punct topografic – punct materializat, numerotat, semnalizat, definit prin distanţe faţă de diferite repere (fig. 2.4.). Punctele topografice sunt materializate în teren prin borne, balize, piramide, cruci de biserică, coşuri de fabrici, troiţe.

Fig. 2.4. Descrierea unui punct topografic

d1 = 14,5

d3 = 10,6

d2 = 15,8 204

* Altitudinea (înălţimea sau cota unui punct) – distanţa verticală de la suprafaţa de nivel zero (zero fundamental) la suprafaţa de nivel a punctului considerat.

* Suprafaţa de nivel zero (So) – suprafaţa de referinţă faţă de care se măsoară altitudinea punctelor de pe scoarţa terestră. Această suprafaţă se confundă cu suprafaţa liniştită a mărilor şi oceanelor presupusă prelungită sub continente (fig. 2.5.).

* Zero fundamental – cota suprafeţei de nivel zero faţă de care se stabilesc cotele de nivel ale diferitelor puncte de pe suprafaţa terestră. Pentru România, zero fundamental este portul Constanţa de cota 2,3637 metri.

* Cota absolută (ZA.ZB,ZF) – înălţimea unui punct raportată la o suprafaţă de nivel (SF,SA,SB) ce trece prin punctul considerat şi poate fi pozitivă când se găseşte deasupra nivelului zero şi negativă când se situează sub nivelul zero.

* Diferenţa de nivel (∆ZA-B; ∆ZB-A) dintre două puncte oarecare de pe suprafeţele de nivel care trec prin cele două puncte considerate reprezintă distanţa măsurată pe verticală dintre suprafeţele de nivel aferente. Diferenţa de nivel poate fi pozitivă sau negativă în funcţie de mărimea cotei punctului al doilea.

Fig. 2.5. Suprafeţe de nivel * Profilul topografic constă în reprezentarea grafică rezultată din

intersecţia unui plan vertical cu suprafaţa terenului după anumite direcţii. * Curbele de nivel sunt curbe care unesc pe un desen topografic toate

punctele care, faţă de un plan orizontal de referinţă, au aceleaşi cote. Ca regulă generală de citire se consideră că atunci când sensul creşterii curbelor de nivel merge spre concavitatea curbei avem o culme, iar când sensul creşterii cotelor merge spre convexitatea curbei avem o vale (fig. 2.6.).

+ ∆zA-B = zB – zA

– ∆zB-A = zA - zB

A

A

B

FIBIzA

zB

zF

SF F

SA SO(2,3637)SB

culme vale

Fig. 2.6. Curbe de nivel * Studiul geotehnic – documentaţia în care se sintetizează rezultatele

cercetării terenului de fundare şi care face parte integrantă din proiectul obiectivului de investiţie.

* Terenul de fundare – mulţimea straturilor de roci influenţate de încărcările transmise prin fundaţii.

* Pământurile (roci dezagregate) sunt materiale alcătuite din fragmente de roci minerale coezive şi necoezive şi din roci cu conţinut organic.

* Caracteristicile fizice ale pământului privesc fazele constituente ale pă-mânturilor (solidă, lichidă, gazoasă) şi interacţiunea acestor faze. Caracteristicile fizice ale pământurilor sunt: granulozitatea, densitatea, porozitatea, umiditatea, plasticitatea, permeabilitatea.

* Caracteristicile mecanice ale pământurilor se referă la comportarea pământurilor sub acţiunea unor solicitări exterioare. Caracteristicile mecanice ale pământurilor sunt: compresibilitatea şi rezistenţa la forfetare.

* Portanţa – capacitatea portantă (presiunea admisibilă) a pământului este presiunea maximă care poate fi admisă pe terenul de fundare şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- nu provoacă deformaţii plastice importante ale pământului de sub talpa fundaţiei, acesta nefiind expus pericolului de rupere şi cedare laterală;

- nu produce tasări dăunătoare construcţiei sau exploatării normale a acesteia. Unitatea de măsurare este kg/cm2 variind între 30 kg/cm2 – roca stâncoasă şi 1 kg/cm2 – nisip argilos.

* Adâncimea maximă de îngheţ este adâncimea până la care temperaturile pot atinge valori mai mici decât 00C.

* Categoriile în care se încadrează rocile din terenul de fundare în funcţie de natura, proprietăţile coezive şi comportarea la săpat sunt:

200201

202

203200

201202

203

Categoria A – teren uşor (exemplu: pământ vegetal de suprafaţă, până la 0,30 m grosime, nămol consistent, nisip mare etc.);

Categoria B – teren mijlociu (exemplu: loess, praf, nisipos, nisip argilos etc.); Categoria C – teren tare (exemplu: lut, moloz afânat, argilă nisipoasă

compactată etc.); Categoria D – teren foarte tare (exemplu: argilă grasă compactată, argilă

sistoasă, roci stâncoase etc.)

* Cerificatul de urbanism (C.U.) – documentul eliberat de către Primăria de care aparţine obiectivul de investiţii.

Certificatul de urbanism are o valabilitate de 2 ani de la data emiterii şi atestă dreptul de a executa obiectivul de investiţii pe amplasamentul ales conform P.U.D. fără a opera schimbări ulterioare. Orice schimbare în P.U.D. atrage după sine solicitarea unui nou certificat de urbanism. Prin certificatul de urbanism se atestă faptul că obiectivul de investiţii se încadrează armonios în zona respectivă din punct de vedere arhitectural şi urbanistic.

În certificatul de urbanism se specifică documentele şi avizele, care urmează a se obţine în vederea eliberării autorizaţiei de construcţii funcţie de destinaţia obiectivului de investiţii şi de amplasament. Dintre acestea amintim:

- actul de proprietate asupra terenului; - avizul Brigăzii de pompieri; - avizul Centrului de Medicină Preventivă; - aviz Protecţie Civilă; - aviz Amplasament Conel; - aviz privind racordarea la reţele de apă-canal; - acord furnizare energie termică; - aviz Romtelecom; - aviz Agenţia de Protecţia Mediului; - contract prestări servicii salubrizare; - avizul Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului

(M.L.P.A.T.); - studiul de fezabilitate aprobat.

* Suprafaţa construită – suprafaţa orizontală a clădirii la cota ± 0.00. Pentru construcţiile subterane şi subsoluri suprafaţa construită se măsoară la cota finită a pardoselii. Suprafaţa construită se măsoară pe conturul exterior al pereţilor.

* Suprafaţa construită desfăşurată – suma suprafeţelor orizontale ale clădirii, aferentă tuturor nivelurilor delimitate de conturul exterior al pereţilor.

* Indicele de utilizare a terenului – un indicator global de evaluare a eficienţei utilizării terenului (pentru terenurile urbane). Indicele de utilizare se determină ca raport dintre suprafaţa construită şi suprafaţa terenului (a incintei).

* Suprafaţa utilă desfăşurată – suprafaţa construită desfăşurată mai puţin suprafaţa pereţilor interiori şi exteriori.

• ANTEMĂSURĂTOAREA – documentaţia care redă cantităţile de lucrări pe categorii de lucrări ce urmează a fi executate pe baza proiectului de execuţie.

• ATAŞAMENTUL – documentaţia care redă cantităţile fizice pe categorii de lucrări executate într-o anumită perioadă de timp (de obicei o lună).

• SITUAŢIA DE LUCRĂRI – documentaţia care redă valoric şi cantitativ volumul lucrărilor executate într-o anumită perioadă de timp (de obicei o lună) pe baza căreia se face decontarea lucrărilor lunare de către beneficiar (finanţator). Situaţia de lucrări se întocmeşte pe baza ataşamentului.

• TRAVEE – distanţa pe orizontală măsurată între axele a două elemente de rezistenţă (stâlpi, pereţi) alăturate aflate pe direcţia lungă a unei construcţii.

• DESCHIDERE – distanţa pe orizontală măsurată între axele a două elemente de rezistenţă (stâlpi, pereţi) alăturate aflate pe direcţia scurtă a unei construcţii.

REZUMAT

Elaborarea documentaţiei în vederea aprobării, autorizării şi avizării proiectelor obiectivelor de investiţii este descompusă în trei faze: studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate şi proiect tehnic (de execuţie). Fiecare fază necesită parcurgerea succesivă sau în paralel a unor etape, care au scopuri bine definite şi care se concretizează într-o documentaţie scrisă şi desenată. Toate fazele sunt supuse unui control final cu caracter de aprobare, destinat să permită elaborarea fazei următoare.

Studiile de amplasament a obiectivelor de investiţii cu caracter industrial au ca scop identificarea celor mai convenabile amplasamente din punct de vedere economic, social şi ecologic. Modul cum sunt elaborate aceste studii influenţează volumul cheltuielilor de investiţii şi exploatare a obiectivului de investiţii.

Ridicarea topografică are ca scop stabilirea distanţelor pe orizontală ale conturului terenului şi determinarea suprafeţei de plan orizontal a terenului, stabilirea cotelor de nivel relative aferente diverselor puncte de nivelment de pe conturul şi interiorul terenului.

Studiul geotehnic furnizează date necesare proiectării şi executării obiectivului de investiţii privind terenul de fundare.

Pentru obţinerea Certificatului de urbanism este necesar să se întocmească P.U.D. pe baza Planului general de principiu întocmit de tehnolog cu ocazia proiectării S.T.E., a Planului cadastral de drumuri şi reţele şi a Planului de ridicare topografică.

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE 1. Care sunt fazele elaborării documentaţiei în vederea aprobării,

autorizării şi avizării proiectelor obiectivelor de investiţii? 2. Care este scopul studiilor de amplasament la nivel macroeconomic şi ce

se analizează? 3. Care este scopul studiilor de amplasament la nivel microeconomic şi ce

se analizează? 4. Care este scopul ridicării topografice? 5. Care este scopul studiului geotehnic? 6. Ce conţine şi care este scopul elaborării P.U.D.? 7. Ce conţine şi care este scopul C.U.? 8. Care este scopul elaborării studiilor de prefezabilitate? 9. Care este scopul elaborării studiului de fezabilitate?

Anexa 1 Planul urbanistic general

Anexa 2 Plan cadastral de drumuri şi reţele (de scanat)

Anexa 3 Planul urbanistic al zonei

Anexa 4 Plan de amplasare în zonă completat cu puncte de nivel şi puncte

topografice existente

Anexa 5 Planul de ridicare topografică

Anexa 6 Fişa puţului (gropii)

Anexa 7 Plan urbanistic de detaliu

Anexa 8 (faţă)

(verso)