Apologetica 

Pagina de Apologetică este realizată de

 Octavian C. Obeada

Preşedintele Misiunii Vox DeiApologet Baptist

 

  

El a mers la sinagogă NT menționează de mai mult de 10 ocazii în care lucrarea lui Isus a avut loc în sinagogă. Evangheliile notează că „Isus mergea prin Galileea, învățând în sinagogă”. Dar cititorul creștin rar înțelege semnificația unei astfel de structuri, aparent comune, dar atât de centrală în lucrarea lui Isus. Sinagoga oferea o platformă potrivită pentru învățăturile lui Isus și ulterior pentru apostolul Pavel. În acest fel, dovedea a fi parte semnificativă din pregătirea de către Dumnezeu a practicilor culturale exacte pentru lucrarea Fiului Său. Dar mai mult, Isus, ucenicii Lui, Pavel, ca și majoritatea urmașilor evrei de la început ai lui Isus, mergeau la sinagogă să se închine. Sinagoga nu era doar un loc un de se propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, ci și o parte importantă a relației poporului evreu cu Dumnezeu. Poate surprinde cretinii moderni care descoperă că multe practici bisericești sunt baze pe obiceiuri ale sinagogii urmate de Isus. Înțelegerea sinagogii și locul ei în viața lui Isus și învățătura este un pas important în auzirea mesajului Lui în contextul cultural în care Dumnezeu a pus-o. ORIGINEA Sunt multe teorii despre originea sinagogii. Termenul grec înseamnă adunare și este folosit în locul termenului ebraic de congregație sau comunitate în Israel. La început, probabil s-a referit la oameni adunați și în timp, a ajuns loc de adunare. Nu se referă niciodată la Templu care era locul locuinței lui Dumnezeu și nu era un loc de adunare pentru comunitate. Numai leviții și preoții puteau intra în Templu. Toți membrii unei comunități evreiești puteau participa la viața de comunitate din sinagogă. Unele tradiții evreiești susțin că erau locuri de adunare pentru studierea Torei în timpul Templului lui Solomon. VT indică că practica rugăciunii, cu sau fără jertfă, care era centrală în sinagogă, începuse deja (Ps. 116:17; Isa. 1:11,15; 1 Sam. 1:10). Începutul adunării poporului în scopul studiului și rugăciunii, închinarea evreiască, pare a fi exilul babilonian după distrugerea primului Templu. Învățații evrei cred promisiunea liniștitoare a lui Ezechiel că Dumnezeu va da un sanctuar (11:16)

1

poporului Său, este o referire la grupurile mici care se adunau în casele lor în timpul exilului pentru a-și aminti legământul lui Dumnezeu, legea și promisiunile de răscumpărare ale profeților. Probabil că acești oameni ai lui Dumnezeu, adunați regulat la studiul Torei, au învățat o lecție grea despre importanța supunerii față de Dumnezeu, se adunau regulat pentru a studia Tora și a preveni păcatele strămoșilor de a nu se repeta. Un grup de experți ai legii și interpretarea ei învățau și studiau în asociații mici și locații umile numite case de studiu. Aceste locuri de studiu și reflectarea nevoii de a fi supus sunt rădăcinile sinagogii, sanctuar ce inspiră supunerea față de Dumnezeu. În ciuda accentului ulterior pus pe rugăciune și studiu în locul de adunare, probabil că atenția principală a primelor adunări de evrei era pe nevoia de a menține identitatea ca popor ce trăia într-o țară străină și păgână. Sinagoga a început ca centru al vieții sociale evreiești este confirmat de faptul că era centrul comunității și în sec.1. Sinagoga era școala, locul de întâlnire, judecătoria, locul de rugăciune. În unele orașe, sinagoga probabil era și hotel pentru călători. Era locul unde grupări mici de studenți evrei erau adunați pentru citirea scripturii și discuții despre Tora și tradiția orală. Aceasta înseamnă că închinarea și studiul, prietenia și celebrarea comunității, chiar guvernarea comunității erau făcute de aceiași oameni în același loc. Pare că biserica primară s-a modelat pe sinagogă și a continuat aceeași practică de viață și închinare împreună ca și comunitate, adesea în case particulare (Fapte 2:42?47). adunarea modernă a urmașilor lui Isus ar face bine să-și amintească de faptul că rădăcinile bisericii sunt într-o comunitate ce trăiește și se închină împreună. Închinarea, rugăciunea era o extensie naturală a vieții comunității. SINAGOGILE DIN TIMPUL LUI ISUS În sec. 1, sinagoga se afla în majoritatea orașelor și satelor din Galileea. Evangheliile menționează specific pe cele din Nazaret (Mat.13:54) și Capernaum (Marcu 1:21). Dovezi arheologice sunt puține despre aceste prime sinagogi, deși ulterior celelalte sinagogi au lăsat mai multe urme. Tipic, erau construite pe punctul cel mai înalt din oraș sau pe o platformă ridicată. Cât timp a stat Templul în Ierusalim, sinagogile nu erau cu fața spre Ierusalim. În unele cazuri, fațada avea trei uși. în interior erau bănci pe trei laturi ale încăperii. Era o platformă mică unde vorbitorii și cititorii stăteau, și probabil o menorah mică (sfeșnic cu șapte brațe), ca cel din Templu. Podeaua era de obicei pământ sau pietre și oamenii simpli stăteau probabil pe ștergare pe jos, în timp ce oamenii importanți stăteau pe bănci de piatră (Mat. 23:6). În sinagogile de mai târziu, mozaice elaborate cu o varietate de design acopereau podeaua, nici una din vremea lui Isus. Era un scaun pentru cititorul Torei, numit Scaunul lui Moise sau Scaunul de onoare, deoarece Tora conținea cuvintele lui Moise, astfel că cititorul lua locul lui Moise (Mat. 23:2). Manuscrisele Tora și scrierile profeților erau păstrate într-un cufăr portabil și aduse la sinagogă pentru închinare sau erau ținute în sinagogă, într-un

2

cabinet al Torei permanent, numit arca sfântă. Afară era o baie rituală, Mikveh pentru curățarea simbolică înainte de intrarea în sinagogă. Bătrânii locului guvernau sinagoga, un fel de democrație. În timp ce membrii adulți ai comunității aparțineau sinagogii, doar adulții bărbați de la 13 ani în sus puteau fi bătrâni. Un îngrijitor local, numit uneori conducător din nefericire, în biblia englezească, numit hazzan, era responsabil cu menținerea construcției și organizarea slujbelor de rugăciune (Marcu 5:22, 35?36, 38; Luca 8:41?49, 13:14). Hazzan era uneori învățătorul școlii sinagogii, mai ales la sate. Anunța venirea sabatului sunând din shofar. Deși hazzan controla slujbele de închinare, liderul de rugăciune, cititorii și chiar pe cel care livra predica , el putea fi orice membru al comunității. Toți erau recunoscuți ca putând oferi cuvântul lui Dumnezeu cum i-a învățat Dumnezeu în umblarea zilnică. În acest fel, comunitatea încuraja chiar pe cei mai tineri membrii să fie participanți activi la viața religioasă. (întâlnirea lui Isus cu învățătorii înțelepți în curtea Templului era neobișnuită, nu doar datorită vârstei lui, ci datorită întrebărilor înțelepte pe care le punea Luca 2:41?47.) hazzan avea grijă de manuscrisele Tora și alte scrieri sacre și le aducea la timp (Luca 4:17?20). Preoții și leviții erau bine veniți la sinagogă, la închinare, dar nu aveau un rol special, doar că numai preoții puteau da binecuvântarea lui Aaron din Tora (Num. 6:24?27) la finalul slujbei. SINAGOGA ȘI SABATUL În timp ce clădirea sinagogii funcționa ca centru al comunității, școală, judecătorie și loc de studiu în timpul săptămânii, în sabat era locul de rugăciune (1). Când primele trei stele se puteau vedea vineri seara, hazzan sufla în shofar și anunța sabatul. Poporul se aduna la apus să mănânce masa de sabat acasă. Mâncarea era deja preparată, deoarece nu era permisă munca în acest timp, în majoritatea tradițiilor. Dimineața următoare, comunitatea e aduna la sinagogă. Slujba începea cu câteva binecuvântări oferit lui Dumnezeu. Congregația recita Shema: auzi Israele: Domnul Dumnezeul tău este singurul (Deut. 6:4). Manuscrisele Torah erau aduse de hazzan și erau citite părți din ele, uneori chiar șapte. Oameni diferiți erau programați să citească o parte săptămânal. Citirea era programată, ca cititorul să nu aibă de ales pasajul. După citirea Torei, o secțiune din profeți, Haphtarah se citea de aceeași persoană sau de altcineva. După citire, o slujbă scurtă era oferită de cititorul Torah sau Haftarah. Orice membru adult al comunității era eligibil să vorbească slujba numită derashah. Slujba era scurtă, Isus a vorbit câteva cuvinte (Luca 4:21). Slujba se sfârșea cu o binecuvântare folosind binecuvântarea Aaronică găsită în Tora (Num. 6:24?26), dacă era prezent un preot. Isus a petrecut mult timp în sinagogi (Mat. 4:23). Învăța în ele (Mat. 13:54), vindeca (Luca 4:33?35; Marcu 3:1?5), dezbătea interpretarea Torei (Ioan 6:28?59). Clar, aparținea comunității sinagogii, deoarece vizita Nazareth, și era programat să citească Haphtarah (Luca 4:16?30) și poate Tora și poate

3

concluziona cu derashah. Este un exemplu remarcabil al pregătirii lui Dumnezeu, deoarece pasajul citit de Isus era exact pasajul folosit pentru explicarea lucrării sale. Creștinii de la început continuau să meargă la sinagogă, cu o nouă interpretare pentru Tora, fiind revelat Mesia (Fapte 13:14). Noua comunitate a lui Isus s-a născut din sinagogă. Credincioșii au devenit adunări, nu indivizi care îl caută singuri pe Dumnezeu. Ne adresăm lui Dumnezeu cu Tatăl nostru, deoarece suntem adunarea Lui. Suntem un trup pentru că suntem făcuți așa de Isus (1 Cor. 12:12?13). În lumea noastră dezbinată, cu egoismul ei, modelul sinagogii, imaginea comunității lui Dumnezeu, prezintă un mesaj atrăgător. Am face bine să înțelegem sinagoga Galileii. ȘCOALA SINAGOGII Băieți și fete mergeau la școală în Galileea deși băieții continuau până la 15 anii dacă avrătau abilități neobișnuite, fetele erau deja măritate la acea vârstă. Studenții probabil mergeau la școala de la sinagogă și erau învățați de hazzan sau de un învățător al Torei. Studiul începea la 5-6 ani, numit bet sefer. Subiectul era Tora, metoda era memorarea. Deoarece învățarea comunității se făcea oral, memorarea tradiției și a cuvintelor lui Dumnezeu era esențială. La început, studenții studiau doar Torah. Mai târziu studiau interpretări orale mai complicate ale Torah. Sesiuni de întrebări și răspunsuri între învățător și student erau adăugate memorării. Studenții mai dăruiți continuau după 12-13 ani în beth midrash (cas studiului). Aici începea procesul intens al înțelegerii și aplicării Torei și a tradiției orale la situații specifice. Cei dăruiți plecau acasă să studieze cu un rabin faimos, să devină ca el, talmid (discipol). Deși discuția lor și studiul avea loc în sinagogă, acești discipoli călătoreau cu rabinul lor, învățând înțelepciune Torei și tradiția orală aplicate la situațiile zilnice întâlnite. Când deveneau adulți, știau Scripturile pe de rost. Dacă cineva recita un pasaj, audiența știa dacă era corect sau nu reprodus. Isus începea cu „este scris…” pentru a păstra cultura, știind că audiența va recunoaște un citat corect. Mishnah (înregistrarea scrisă a tradiției orale a lui Isus) arată că studentul dăruit începe studiul Torei scrise la 5 ani, tradiția orală la 12 ani,, devenea adult religios la 13 ani, și studia aplicarea Torei și tradiția la 15 ani,învăța o meserie la 20 de ani și intra în totala abilitate la 30 de ani. Deși acest lucru s-a scris după Isus, reprezintă practica timpului Lui. Este semnificativ că El a venit la Ierusalim la 12 ani, înțelept, apoi a învățat meserie de la tatăl lui, până a început lucrarea la 30 de ani. Vița Lui a urmat practicile de educație ale poporului. A mers cu siguranță la școala locală din Nazareth și a învățat de la marii rabini. A fost numit Rabbi, ceea ce indică pe cineva care a învățat de la un rabbi. Selecta grupări de studenți care-L urmau, învățând din mers. Peste tot, audiența cunoștea Biblia pe care Isus își baza învățătura. Note 

4

1      Creștinii descriu activitatea bisericii de interacțiune formală cu Dumnezeu ca fiind închinare. Evreii descriu aceeași activitate în sinagogi sau în Templu, ca rugăciune. În pilda lui Isus, vameșul și fariseii merg la Templu să se roage (Luca 18:10). Activitatea lor includea rugăciunea, deoarece mersul la Templu pentru rugăciune implica închinarea și jertfele. Templul este numit Casă de rugăciune (Isa. 56:7; Luca 19:46), loc de închinare.

ESTE TERMENUL “RABBI” FOLOSIT IN NOUL TESTAMENT UN ANACRONISM?

  Actuala opinie academică este că ori scriitorii Evangheliei au folosit termenul anacronistic (introducerea în mod artificial a unui termen într-o situaţie istorică înainte ca aceasta să existe cu adevărat) sau termenul nu a implicat cu adevărat tipul de autoritate religioasă pe care l-a luat odată cu dezvoltarea unei coordonări oficiale. Din păcate, documentele din timp sunt rareori specifice cu privire la INTENŢIA lor când folosesc termenul sau alte forme ale acestuia. Nu există nici un text care ne “spună/anunţe” că termenul a trecut de la o descriere practică/utilitară a funcţiei la un titlu tehnic, onorific formal. Nu sunt sigur ce reprezintă elementul “cu valoare adăugată” pentru admiterea opiniei academice, în afară de faptul că permite omului să se îndoiască de apariţia termenului în Evanghelie. Astfel, putem demonstra “data lor târzie” şi să punem la îndoială exactitatea lor istorică. Cu toate acestea, dacă ne îndreptăm în acea direcţie, vom avea mai multe întrebări decât răspunsuri. De exemplu, în timp ce Evangheliile erau scrise, este în mare parte recunoscut faptul că, Creştinismul timpuriu încearcă să se distanţeze de Iudaism din mai multe motive: pentru a-şi crea o identitate proprie şi un motiv pentru a exista, să creeze o distanţă faţă de Iudaism astfel intervenind necesitatea adepţilor de a alege una dintre ele, avantajul politic şi economic de disociere faţă de grupurile de oameni răzvrătiţi/cuceriţi/acum asupriţi, etc. Întrebare: în acest caz, de ce comunitatea Creştină introduce intenţionat un anacronism, în textele sale sacre, care va demonstra clar o conexiune între Iudaism şi Creştinism. O întrebare legată de subiect: dacă textele care folosesc cuvântul rabbi pentru indivizi ca Ioan (Baptistul, Jn 3:26) şi Isus (Mt 26:25, 49; Mk 9:5; 11:21; 14:45; Jn 1:38, 49; 3:2; 4:31; 6:25; 9:2; 11:8) utilizează acei termeni anacronistici, de ce ar face asta într-o manieră care pare direct împotriva intenţiilor Învăţătorului lor (Mt 23:7-9) ? De ce Noul Testament pare mereu că reuşeşte să menţină contextul corect – funcţia rabinilor (învăţători autoritari ai Scripturilor, modele de urmat şi instructori de “ucenici”), unde apare termenul (la Matei, Marcu şi Ioan, dar nu şi în Evanghelia Elenistică a lui Luca, nici în Acte [rabinii fiind un fenomen exclusiv Palestin], şi nici în Epistolele Pauline), etc? De ce există forme înrudite ca de exemplu rabbounei (Marcu 10:51; Ioan 20:16 [în acest pasaj, echivalentul grecesc oferit este la fel ca cel oferit pentru termenul de rabbi, “învăţător”])  şi alte forme rabinice ca rav şi rabban? 

5

Nu existenţa acestor variaţii presupun o formă originală, de bază, care ar fi fost înţeleasă de toţi membrii societăţii? Pentru a avansa cu încă un pas cu acest punct de vedere; dacă rabbi ar fi fost anacronistic inserat de autorii Evangheliei într-un moment nefast în care nici nu exista, trebuie de asemenea să presupunem că aceeaşi autori au avut motivul să creeze termeni înrudiţi ca rabbounei de exemplu (Marcu 10:51 şi Ioan 20:16, când termenul original rabbi ar fi fost suficient şi mai consistent în folosirea Noului Testament) şi să-l insereze în contextele potrivite cu înţelesul corect ataşat de fiecare dată când e folosit. Trebuie de asemenea să presupunem că aceeaşi variantă s-a dezvoltat, independent şi mai mult sau mai puţin simultan, în comunităţile Ioaniste şi Marciste (sau trebuie să acceptăm, în acest moment, folosirea Ioanistică a tradiţiei Marciste –  încă o concluzie neaprobată). Oare acest lucru acceptă regula ştiinţifică numita “Lama lui Ockham” (adică cea mai simplă explicaţie este şi cea corectă)? Altă întrebare (încă fără răspuns) este, ”De ce ar fi altă biserică greacă predominantă, din vest, interesată de lingvistică şi în evoluţii ecleziastice din Palestina Iudaică pentru ca apoi să le urmărească cu atenţie evoluţia şi să le încorporeze în propria lectură sacră?” Similar (şi de asemenea nerăspunsă), “Având în vedere ţinta lor, de ce ar folosi Evangheliştii, intenţionat, termeni tehnici nefamiliari pentru vorbitorii de greacă, dacă nu cumva aceste tehnici făceau deja parte din tradiţia orală perpetuată de prima generaţie de creştini?” În cele din urmă, există numeroase autorităţi în curentul tradiţional Iudaic cărora le-au fost lăsate titlurile rav, rabban sau altă formă morfologică şi semantică de acest tip. Câteva dintre aceste autorităţi (probabil cele mai de seamă fiind Gamaliel şi Yochanan ben Zakkai) au înflorit admirabil înainte de dărâmarea templului. Desigur, este posibil şi a fost de asemenea argumentat faptul că aceşti indivizi au trăit înainte de distrugerea templului, dar aceste titluri au fost anacronistic date lor mai târziu de generaţiile următoare. Cu toate acestea, cei care fac acest argument, trebuie să trateze problema nu numai cu tradiţiile textuale din Noul Testament, dar şi cu cele din Literatura rabinică. Ei trebuie să ne ceară nouă să credem că toţi autorii din antichitate au făcut aceleaşi greşeli istorice în utilizarea aceluiaşi cuvânt! Cu siguranţă că trebuie să fi fost cu toţii membrii ai aceleaşi reţele de Facebook! (Asta cu adevărat ar fi un anacronism!). În realitate, onorificul titlu rav este atestat, cel putin, încă din secolul II î.e.n. (aproximativ un secol şi jumătate până la Isus şi Ioan), în dictonul lui Yehoshua ben Perachya, ”aseh lecha rav” (o traducere vagă ar fi ”ia-ţi un îndrumător spiritual sau profesor autoritar”, Mishnah Avot 1:4). Acest imperativ presupune existenţa unor astfel de persoane care erau cunoscute şi demne de o astfel de poziţie de influenţă, dar totuşi acest lucru nefăcând saltul total la titlul mai personalizat de rabbi. Desigur, aceleaşi voci care au ridicat obiecţii privind utilizarea Evangheliei, vor pretinde de asemenea că vorbele lui Yehoshua au fost inventate de generaţiile următoare – alt lucru nedovedit. Din nou trebuie pusă întrebarea, ”Este asta cea mai bună explicaţie a dovezilor?”. În plus, dacă Literatura Rabinică este vinovată de utilizarea greşită a termenilor, de ce există această diversitate intenţionată şi consistentă în utilizare lor? Anumite autorităţi rabine primesc doar unele titluri, nu toate. Defapt, dacă autorităţile rabine şi cărturarii de mai târziu actualizează şi standardizează tradiţia folosind titluri onorifice mai noi, cu siguranţă, liderii de seamă ai vechilor generaţii, cum ar fi Hille şi Shammai ar primi titlul de rabbi dacă nu chiar rabban (”Marele NOSTRU

6

învăţător/maestru versus Marele MEU învăţător/maestru”). Cu toate acestea, ce vedem noi în înregistrarea literară, contrazice acest lucru, Hillel apărând de regulă cu numele de HaZaken (”Bătrânul”), iar Shammai apare de obicei fără titlu. Titlul de Rabban nu a apărut în tradiţie până cand n-a fost acordat lui Gamaliel I, nepotul marelui Hillel. În concluzie, există un set de întrebări substanţiale şi enervante ridicate de opinia academică, prin poziţia adoptată, care sunt suficiente pentru a pune la îndoială concluzia conform căreia termenii rabbi şi rabbounei sunt folosiţi anacronic în Evanghelia Noului Testament. În plus, întrebarea dacă aceşti termeni indică o anumită formă de ”coordonare oficială” sau pur şi simplu sunt doar simple titluri onorifice neformale, nu este o problemă îngrijorătoare, deoarece textele cu pricina nu impun această problemă. Nu există nimic, nici o Evanghelie care pretinde termenul smichah (hirotonirea oficială, publică, la finalizarea cu succes a unui curriculum prescris, completat cu punerea mâinilor) pentru Ioan sau Isus (sau Saul/Paul defapt), şi nici o menţiune de existenţa unei astfel de ceremonii în care Isus face acest lucru lui Petru sau oricărui dintre ceilalţi apostoli. Dacă acest text există cu adevărat, căutarea antecedentelor şi corolarea evidenţelor extra-biblice ar fi într-adevăr justificată. Atât timp cât există dovada, o astfel de dezbatere nu ar trebui să ne irosească timpul şi eforturile. În analiza finală, se pare că această parte a discuţiei actuale este ”mult zgomot pentru nimic”. W.E. Nunnally, Ph.D.Professor of Early Judaism and Christian OriginsEvangel UniversitySpringfield, MO

PHILO DE ALEXANDRIA, RABINII ȘI EVANGHELIILE – DEZVOLTAREA FINALĂ A

ELENISMULUI ÎN RELAȚIA SA CU RABINISMUL ȘI EVANGHELIA LUI IOAN  Este curios ce puțin cunoaștem despre istoria personală a scriitorilor evrei neinspirați din vechime, deși a avut o poziție așa de proeminentă în timpul său. [173]. Philo s-a născut în Alexandria, în anul 20 ÎH. A fost descendent al lui Aaron, și a aparținut unei familii foarte influente și bogate dintre prinții comercianți evrei din Egipt. Fratele lui era liderul politic al comunității din Alexandria, și el însuși își reprezenta co-religionarii deși fără succes, la Roma, [174] ca lider al ambasadei care asigura protecția Caligula de persecuțiile rezistenței evreiești ca și consecință a așezării statuilor cu chipul împăratului în sinagogile evreiești. Dar nu cu Philo, evreul bogat și aristocrat din Alexandria, ci cu marele scriitor și gânditor care a completat elenismul evreiesc, avem de-a face aici. Să vedem care era relația lui cu

7

filozofia păgână și cu credința ebraică, al căror apărător era și cum combina în sistemul lui învățăturile celor două. Philo a unit învățătura greacă cu entuziasmul evreu. În scrierile sale folosește des moduri de exprimare clasice [175], numește 74 de scriitori greci, [176] și face aluzie sau citează frecvent Homer, Hesiod, Pindar, Solon, tragedienii greci, Platon, și alții. Dar pentru el, aceștia nu erau păgâni. Stătuse la picioarele lor și învățase să împletească sistemul lui Pythagoras, Plato, Aristotel, și stoicii. Adunările acestor filozofi erau sfinte și Platon era măreț. Dar mai sfântă era adunarea întregului Israel și mai mare ca toți, Moise. De la el învățaseră toți înțellepții și a el era tot adevărul, nu în literă, ci sub literă, sfânta Scriptură. Dacă în Numeri 23:19 citim că Dumnezeu nu e om și în Deut. 1:31 că Dumnezeu e ca un om, nu implică revelația adevărului absolut al lui Dumnezeu și adaptarea Lui la cei slabi? Aici era principiul unei duble interpretări a Cuvântului lui Dumnezeu - literal și alegoric. Litera textului trebuie păstrată și personajele biblice și istorice erau reale. Doar sclavii literari înguști la minte s-ar opri aici, cu atât mai mult cu cât uneori sensul literal singur este absurd; în timp ce interpretarea alegorică dă adevăratul sens, chiar dacă uneori se opune literei. Patriarhii reprezentau stări sufletești și orice reprezenta ad literam, Iosif era un om supus cărnii, pe care frații lui îl urau pe drept, Simeon era sufletul ce țintea mai sus, uciderea egipteanului de către Moise era subjugarea pasiunii, etc. dar această interpretare alegorică, pe marginea literalului (Peshat al Palestinienilor) – deși doar pentru unii, nu era arbitrară. Ea are legile proprii și canoanele – unele din ele excludeau interpretarea literal, altele o admiteau pe lângă sensul mai înalt [177]. Primul: sensul literal trebuie dat deoparte când implică ceva nedemn de divinitate, ceva imposibil sau contrar rațiunii. Acest canon dacă este aplicat strict va rezolva nu doar toate antropo-morfismele, ci va și alunga orice dificultăți insurmontabile. Philo va găsi o interpretare alegorică pe lângă cea literală, indicată în reduplicarea unui cuvânt și în multe cuvinte, particule sau expresii [178]. Acestea pot avea doar sensul presupus de Philo despre actuala inspirație a versiunii LXX. Similar, în acord exact cu canonul talmudic, 179 orice repetiție a ceea ce s-a afirmat deja va duce la ceva nou. Acestea erau legi mai bune de exegeză. Nu la fel este și cu dreptul de a altera liber punctuația 180 propozițiilor și noțiunea lui că dacă un cuvânt din mai multe sinonime a fost ales într-un pasaj, acesta arată spre un sens special. Mai extravagantă era ideea că un cuvânt care apărea în LXX. Poate fi interpretat conform cu orice umbră de sens pe care o avea în greacă și alt sens se poate da prin ușoara alterare a literelor. Ca alte canoane alegorice ale lui Philo, acestea au fost adoptate de rabini și interpretările Haggadice erau frecvent prefațate de : nu citi aceasta, ci aceasta.' Dacă această violență se poate aplica textului, nu trebuie să ne întrebăm ce interpretare este bazat pe jocul de cuvinte sau părți de cuvinte. Toate modurile ciudate de exprimare ce apar în Scriptură trebuie să aibă sensul lor special și deci orice particulă, adverb, sau prepoziție. Poziția unui verset, succesiunea lui după altul, aparenta nesocotită prezență sau absență a unui cuvânt poate furniza aluzii la un sens mai adânc și astfel, un singular pentru un plural neașteptat sau vice versa, folosirea unui timp sau gen în cuvânt. Mai serios, o interpretare alegorică poate fi angajată ca bază pentru alta [181]. 

8

Aceste canoane alegorice ale lui Philo sunt aceleași în esență cu cele din tradiția ebraică Haggadah, [182], doar ultimele nu erau rațiuni și erau mult mai strălucite în aplicare. [183] palestinianul avea avantajul exegezei alexandrine. Aceasta indica ce poate fi omis în citirea publică și de ce; ce expresii ale originalului au fost modificate de Meturgeman, și cum pentru a se evita unele pericole prin oferirea unui pasaj ad literam și altul prin adăugarea la textul sacru sau conferirea unei impresii greșite despre Ființa Divină sau darea ocaziei celor neînvățați și neavizați de a deveni amestecați în speculații. Tradiția evreiască așează unele principii cu mare folos practic. Ni se spune [184] că Scriptura folosește modurile de exprimare comune oamenilor. Aceasta include toate antropomorfismele. Uneori, cu o originalitate considerabilă, o sugestie este luată de la un cuvânt, cum Moise a știut că șarpele va fi făcut de aramă din similaritatea celor două cuvinte (nachash, șarpe, și nechosheth, aramă.) [185] Similar, se observă că Scriptura folosește un limbaj eufemistic pentru a păstra delicatețea. [186] Aceste cazuri pot fi înmulțite dar cele de mai sus sunt de ajuns. În interpretările sale simbolice, Philo rar făcea ca rabinii. Simbolistica numerelor în ce privește Sanctuarul, a culorilor și materialelor se poate spune că are baza în VT. Aceeași remarcă se aplică parțial la nume. Rabinii așa interpretau [187]. Dar aplicația făcută de Philo era diferită. Totul devenea simbolic în mâinile lui, dacă se potrivea scopului său: numere,în mod arbitrar, animale, păsări, fiare, plante, pietre, elemente, substanțe, condiții, sex – deci un termen sau o expresie poate avea mai multe sensuri, chiar contradictorii, dintre care interpretatorul putea alege. Din considerarea metodei prin care Philo deriva din Scriptură vederile sale teologice, ne întoarcem la analiza acestor vederi [188]. 1. Teologe. – cu referire la Dumnezeu găsim una lângă alta vederi aparent contradictorii din școlile Platonice și Stoice. Apoi, distincția dintre Dumnezeu și lume. Dumnezeu nu există nici în spațiu, nici în timp; nu are calități omenești sau asentimente; este fără calități (poios), și chiar fără nume (etos); deci total necunoscut omului (katleptos). Schimbând punctuația și accentele, LXX. Din Gen. 3:9 a fost citit: Adam ești undeva;' dar Dumnezeu nu are undeva cum părea Adam să gândească când s-a ascuns de Dumnezeu. În sensul de mai sus, și în Exodul 3:14 și vi.3, au fost explicate și cele două nume Elohim și Iehova aparțineau celor două puteri divine, în timp ce faptul că Dumnezeu nu era recunoscut apare din Exodul 20:21. Dar trebuie să salvăm ideea evreiască sau VT de creație și providență, noțiunea stoică de Dumnezeu imanent în lume – de fapt, ca ceva real care lucrează, adică să folosim expresia lui Panteistică ca El Însuși și toți' (es ka t pn). Lider în ființa Sa, în bunătate, care a fost baza creației. Numai binele vine de la El. cu materia nu are nimic de-a face – deci de aici numărul plural din povestirea creației. Dumnezeu a creat sufletul și aceasta din bine. În sensul imanenței, Dumnezeu este peste tot – toate lucrurile sunt în El sau El este real în toate Dumnezeu este lumina sufletului – Salvatorul din Egipt. Două lucruri urmează. Cu ideile lui Philo despre separarea dintre Dumnezeu și materie era imposibil ca întotdeauna să se poată da socoteală pentru miracole și inter-pozițiuni. Acestea sunt deci alegorizate, uneori sunt

9

explicate rațional. Dumnezeul lui Philo, orice ar zice el contrar, nu este Dumnezeul Israelului, poporului ales. 2. Ființe intermediare. - Puterea (dunmeis, lgoi). Dacă am remarcat o similaritate în cele cercetate între Philo și rabini, este o analogie mai curioasă între învățăturile lui și misticismul evreiesc, deplin dezvoltat în Kabbalah.' Termenul Kabbalah (din qibbel, a da mai departe) pare a arăta nu doar spre descinderea sa din tradiția orală, dar ci ascensiunea sa spre sursele antice [189]. Existența sa este presupusă și ideile sale de bază sunt schițate în Mishnah. [190] Targum are o urmă din ea. Philo se referă adesea la tradiția antică, deci iudaismul estic și vestic s-au inspirat din aceeași sursă – nu vom sugera cât de mult – fiecare folosind-o conform cu tendințele proprii. Kabbalah, asemănând Scriptura cu o persoană, compară pe cei care studiază doar litera cu cei care au grijă doar de îmbrăcăminte; cei care consideră partea morală a unui fapt, ca cei care se îngrijesc de trup; iar cei ce caută partea ascunsă, ca cei ce se îngrijesc de suflet. Ca Philo, partea cea mai veche a Mishnah [191] desemnează pe Dumnezeu ca Maqom – locul - tpos, totul-înțelegând înțelegând că Kabbalițtii numesc EnSoph, cel fără limită,' că Dumnezeu, fără vreo calitate , care devenite cunoscut doar prin manifestările Sale [192]. Manifestările lui Dumnezeu! Dar nici iudaismul mistic estic, nici filozofia lui Philo nu admit un contact direct între Dumnezeu și creație. Kabbalah a rezolvat dificultatea prin Sephiroth, [193] sau emanații de la Dumnezeu, prin care acest contact era adus și de care EnSoph, sau coroana era izvorul: sursa din care lumina infinită ieșea. Dacă Philo a găsit dificultăți mai mari, a avut și un ajutor pregătit din partea sistemului filozofic la îndemână. Sephiroth erau Puteri (dunmeis), Cuvinte (logoi), puteri intermediate. Puteri cum ne imaginăm, când le vedem spre Dumnezeu; Cuvinte văzute spre creație. Nu erau emanații, ci conform cu Platon, idei arhetipale, pe modelul că tot ce există a fost format și conform ideii stoice, cauza tuturor, care formează tot, pătrund tot, susțin tot. Aceste puteri erau întregi în Dumnezeu, și totuși întregi în afara lui Dumnezeu dacă dezbrăcăm toate acestea de culoarea filozofică, nu ne învață iudaismul estic că a existat o distincție între Dumnezeul inabordabil și Dumnezeul manifest? [194] O altă remarcă va arăta paralelismul dintre Philo și Rabinism. [195] ultimul vorbește despre două calități (Middoth) de Milă și Judecată în Ființa Divină [196] și distinge între Elohim, ca Dumnezeul justiției și Iehova, Dumnezeul milei și al harului, deci Philo așează lângă Cuvântul Divin (theos logos), Bunătatea (gathotes), ca și putere creatoare (poietik dunamis), și puterea (xousia), ca Putere care domnește (basilik dunamis), dovedind aceasta printr-o derivație curioasă etimologică de cuvinte pentru Dumnezeu și Domn (Theos și kurios) – aparent inconștient că LXX., în directă contradicție, traduce Iehova prin Domn (kurios), și Elohim prin Dumnezeu (Theos)! Aceste două puteri de bunătate și putere sunt văzute de Philo în cei doi heruvimi, și în cei doi îngeri care îl însoțesc pe Dumnezeu, Cuvântul Divin, când era în drum să distrugă cetățile din câmpie. Dar erau mai mult decât aceste două puteri într-un loc Philo enumeră șase, după numărul cetăților de refugiu. Puterile de la Dumnezeu, ca raze de lumină, ca apele izvorului, ca respirația unei persoane; erau imanente în Dumnezeu și totuși fără El – mișcări din partea lui Dumnezeu, și totuși ființe independente. Erau lumea ideală, care în impulsul exterior, întâlnind materia

10

produce lumea noastră materială. Erau îngerii lui Dumnezeu – mesagerii Lui pentru om, mediul prin care El se revela [197]. 3. Logos. – Văzut în lumina învățăturii NT, această parte a sistemului lui Philo ridică întrebările cele mai interesante. Aici sunt dificultățile cele mai mari. Putem înțelege conceptul platonic despre Logos ca idee arhetipală și cel al stoicilor ca materie ce pătrunde în rațiunea lumii. Similar, putem percepe cum apocrifa – mai ales cartea înțelepciunii – urmând adevărul tipic din VT cu privire la înțelepciune (cum este special subliniat în Proverbe) a ajuns așa de departe încât să prezinte Înțelepciunea ca o subzistență specială. În scrierile talmudice găsim menționat nu doar Shem, sau Numele [198] ci și Shekhinah,' Dumnezeu manifest și prezent, care este uneori prezentat ca Ruach ha Qodesh, ca Duhul Sfânt [199] dar în Targumim găsim altă expresie care nu apare niciodată în Talmud. [200] este Memra, Logos, sau Cuvânt. Nu că termenul este exclusiv aplicat la Logosul Divin [201] dar iese în evidență ca poate cel mai remarcabil fapt în această literatură, că Dumnezeu – nu în permanenta manifestare sau prezența manifestă – ci revelându-se pe Sine, este desemnat Memra. Acest termen, aplicat la Dumnezeu, apare în Targum Onkelos de 179 de ori, în așa zisul Ierusalim Targum de 99 de ori și în Targum Pseudo-Jonathan de 321 de ori. O analiză critică arată că în 82 din cazuri în Onkelos, în 71 de cazuri în Ierusalim Targum, și în 213 de cazuri în Targum Pseudo-Jonathan, desemnarea Memra nu este doar distinctă de Dumnezeu, ci evident se referă la Dumnezeu ca revelându-se pe Sine. [202] Dar ce implică aceasta? Diferența dintre Dumnezeu și Memra lui Iehova este marcată în multe pasaje. [203] Similar, Memra lui Iehova se distinge de Shekhinah. [204] Nici termenul folosit în loc de cuvântul sacru Iehova [205] nici pentru expresia bine cunoscută din VT, Îngerul Domnului [206]; pentru Metatronul Targum Pseudo-Jonathan și cel al Talmudului [207]. Reprezintă atunci o tradiție mai veche, care se află sub toate acestea? [208] Dincolo de aceasta, teologia rabinică nu ne-a păstrat doctrina distincțiilor personale din dumnezeire. Și totuși, dacă cuvintele au sens, Memra este o ipostază, deși distincția Subzistenței permanente, personale nu este marcată. Memra nu este încă identificată cu Mesia. În Targum Onkelos se face o menționare distinctă de două ori, despre El [209], iar în celălalt Targumim sunt 71 de pasaje biblice cu referire explicită la El. Dacă ne întoarcem la vederile exprimate de Philo despre Logos găsim că ezită și sunt chiar contradictorii. Un lucru este clar: Logosul lui Philo nu este Memra din Targumim. Deoarece expresia Memra se bazează pe teologie, Logosul pe filozofie. Logosul lui Philo aproximează mai aproape de Metatron din Talmud și Kabbalah. Vorbesc despre El ca Prinț al feței, care poartă numele Domnului lui, deci Philo reprezintă Logosul ca Îngerul cel mai vechi, numit arhanghel, în concordanță cu vederea evreiască despre numele JeHoVaH care cuprinde 70 de nume ale Dumnezeirii ]210]. Vorbind despre Adam Qadmon,' Philo despre Logos ca reflecție umană a Dumnezeului etern. În aceste două situații, merită observat că apelează la învățăturile antice [211]. Ce este atunci logosul lui Philo? Nu o personalitate concretă și totuși nu strict impersonal, nici proprietate a Divinității, ci umbra aruncată de lumina lui Dumnezeu - și dacă El este lumina, numai manifestarea reflectării lui Dumnezeu, habitatul lui spiritual, cum lumea este cel material. Logosul este chipul lui Dumnezeu (ekn) pe baza căruia a fost făcut omul [212] sau să folosim termenul platonic, ideea

11

arhetipală. Cu privire la relația dintre Logos și cele două puteri fundamentale, din acre ies celelalte, ultimele sunt variat reprezentate - ca ieșind din Logos și ca și constituind Logosul. Cu privire la lume, Logosul este ființa reală. Este arhetipul ei, instrumentul (rganon) prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile. Dacă Logosul separă pe Dumnezeu de lume, este ca intermediar; El separă dar și unește. Logosul anunță și interpretează omului voința și mintea lui (rmenes ka prophtes); este mediator; este Marele Preot și ia păcatele omului și prin mijlocirea Sa obține pentru noi mila lui Dumnezeu. Deci Philo îl desemnează nu doar Mare Preot, ci și Paraclet.' Este soarele ale cărui raze luminează omul, mediul de revelație divină, sprijinul vieții spirituale; Cel care locuiește în suflet. Logosul este deplin Melhisedec, preotul Dumnezeului Cel înalt, regele neprihănirii (basiles dkaios), regele Salemului (basiles ernes), Care aduce neprihănirea și pacea sufletului [213]. Dar Logos nu intră în sufletul mort în păcat. Este o similaritate de formă între aceste vederi alexandrine și argumentele din epistola către evrei – dincolo de aceasta, este cea mai mare divergență în substanță și spirit. [214] Logosul lui Philo este umbrit, ireal, nu o persoană; [215] nu este nevoie de ispășire, Marele Preot mijlocește dar nu oferă nici o jertfă ca bază a mijlocirii sale, nici pe sine însuși, tipurile VT sunt doar idei tipice, nu fapte tipice; arată spre o idee proto-tipică în trecutul etern, nu spre Persoana anti-tipică și Fapt în istorie; nu este nici o curățire a sufletului prin sânge, nici un acces prin văl la imediata prezență a lui Dumnezeu; nici o trezire a sufletului din morți, pentru a sluji Dumnezeului cel viu. Dacă argumentarea Epistolei către evrei ca fiind alexandrină, este un alexandrianism depășit de trecut, care doar oferă forma, nu substanța, vasul nu conținutul. Cu cât mai apropiată este deci similaritatea, cu atât mai mare este contrastul substanței. Vasta diferență dintre Alexandrianism și NT va apărea mai clar în vederile lui Philo despre Cosmologie și Antropologie. Cu privire la prima, rezultatele lui în unele aspecte sunt paralele cu cele ale studenților de misticism în Talmud, și a Kabalistilor. Împreună cu vederea stoică, care reprezintă pe Dumnezeu ca și cauză activă a lumii și materia ca și pasivă. Philo susține ideea platonică despre materie, ca fiind ceva existent [216] astfel de speculații trebuie să fi fost curente între evrei cu mult înainte, pentru a judeca prin avertismentul dat de Fiul lui Sirach [217] [218], și vederile stoice despre originea lumii par implicate chiar în Cartea Înțelepciunii lui Solomon (i.7; vii.24; viii.1; xii.1). [219] Misticii în Talmud au ajuns la aceeași concluzii, nu prin învățătura greacă, ci prin cea persană. Speculațiile lor [220], intrau cu curaj pe teren minat, [221] interzis multora, abia permis unora [222] unde astfel de întrebări profunde cu privire la originea lumii și legătura cu Dumnezeu erau discutate. Era poate doar o figură poetică că Dumnezeu a luat praful de sub tronul Salvei și l-a aruncat peste ape și așa a devenit pământul. [223] Dar până aici au devenit învățătorii izolați plini [224] de vinul nou al acestor speculații ciudate, încât își șopteau unul altuia că apa era elementul original al lumii, [225] care a fost întărită succesiv în zăpadă și apoi în pământ. [226] [227] Alți învățători de mai târziu s-au axat pe aer sau foc ca element original, susținând pre-existența materiei din folosirea lumii făcute în Geneza 1:7 în loc de creată. Unii au modificat această vedere și au sugerat că Dumnezeu a creat inițial cele trei elemente de apă, aer și foc din care s-a dezvoltat restul. [228] Sunt urme ale doctrinei pre-existenței lucrurilor, într-un sens similar lui Platon. [229] 

12

Ca Platon și stoicii, Philo privea materia ca fără calități sau formă. Materia era moartă în sine – mai mult, era rea. Materia aceasta care exista deja, a format-o Dumnezeu, nu a făcut-o, ca un arhitect care folosește materialele conform unui plan pre-existent – care în acest caz era lumea arhetipală. Aceasta era creația sau formarea, adusă nu de Dumnezeu ci de Puteri, mai ales prin Logos, Care era legătura între toate. Cât despre Dumnezeu, lucrarea Lui directă era sufletul și doar al binelui, nu al răului. Partea imaterială a omului are două aspecte: spre pământ ca senzualitate (asthesis); și spre cer, ca rațiune (nos). Partea senzuală a sufletului era legată de trup. Nu avea un trecut ceresc și nu va avea viitor. Dar rațiunea (nos) era respirația pe care Dumnezeu a suflat-on în om (pnema) deci pământescul a devenit un spirit mai înalt, viu, cu duiferite calități. înainte de începerea timpului, sufletul nu avea trup, un arhetip, spiritul pur al omului ceresc în Paradis (virtutea), dorind arhetipul cel mai bun, Dumnezeu. Unele din aceste spirite pure au coborât în trupuri și și-au pierdut puritate. Uniunea a fost adusă de Dumnezeu și prin puteri mai mici decât Dumnezeu (dæmons, demiourgo). Ultimului îi datorăm partea pământească. Dumnezeu a suflat peste formațiune și rațiunea pământească a devenit ființă inteligentă, suflet spiritual (psuch noer). Partea noastră pământească este baza păcatului [230]. Aceasta ne duce la marea întrebare despre păcatul originar. Vederile lui Philo sunt cele ale rabinilor estici. Dar ambele sunt total diferite de cele pe care se întoarce argumentul epistolei către romani. Nu era nici la picioarele lui Gamaliel, nici din elenismul evreiesc, că Saul din Tars a învățat doctrina păcatului originar. Afirmația că în Adama murit tot ce este spiritual, deci în Mesia , totul este făcut viu, [231] nu are paralelă în scrierile ebraice [232]. Ceea ce se numește punctul de plecare în teologia creștină, doctrina vinovăției și păcatului ereditar, prin căderea lui Adam și corupția consecventă a naturii noastre, este total necunoscută iudaismului rabinic. Domnia morții fizice vine de la păcatul primilor părinți. [233] Talmudul ne învață expres [234] că Dumnezeu a creat inițial omul cu două proprietăți [235] una bună și una rea (Yetser tobh, și Yetser hara [236]). Impulsul rău a început imediat după naștere. [237] [238] Dar era în puterea omului să distrugă păcatul și să obțină neprihănirea perfectă; acest grad fusese obținut. [239] Similar, Philo privea sufletul copilului ca fiind gol (Adam și Eva), ceva gen tabula rasa, ca ceara modelată de Dumnezeu. Dar această stare a încetat când s-a prezentat rațiunii și s-a ridicat pofta senzuală, de unde a ieșit păcatul. Marea sarcină era de a scăpa de senzual și să se înalțe la spiritual. În aceasta, partea etică a sistemului său, Philo a fost sub influența filozofiei stoice. Putem spune că nu ebraicul elenizează, ci grecescul ebraicizează. Aici, cele mai ingenioase alegorisme ale Scripturii sunt prezentate. Este greu de transmis ideea de cât de strălucită devine această metodă în mâinile lui Philo, cât de universală este aplicația ei sau cât de captivantă s-a dovedit. Philo descrie starea omului ca fiind prima dată senzuală, cu o dorință neliniștită, murdară și neîmplinită. Dacă se persistă în ea, va sfârși în insensibilitate spirituală completă [240]. Dar din starea aceasta a sufletului, trebuie să treacă la una de devotament față de rațiune [241]. Această schimbare se poate obține în unul din trei moduri: prin studiu – din care fizicul este ultimul; apoi, știința; apoi, filozofia divină. A doua metodă Askesis: disciplina, sau practica, când

13

sufletul se întoarce de la cea de jos, la cea de sus. Dar cea mai bună cale este a treia: desfășurarea liberă a ceea ce este viața spirituală, care nu vine nici din studiu, nici din disciplină, ci din buna dispoziție naturală. În acea stare, sufletul se odihnește [242] și are bucurie [243]. Trebuie să facem o pauză [244]. Deși scurt, acest articol despre elenism trebuie să fi trezit întrebarea dacă și cum anumite părți din NT, mai ales din a patra evanghelie [245] sunt conectate cu direcția de gândire descrisă în paginile de mai sus. Fără a fi de acord cu acea școală de critici, a cărei ingenuitate discerne peste tot un motiv sinistru sau tendință în scriitorii evangheliști [246], este evident că fiecare din ei are un obiect special în vedere în construirea narațiunii Singurei Vieți; și se adresează în primul rând unei audiențe speciale. Dacă, fără a intra într-o discuție elaborată, putem conform cu Luca 1:2, privi narațiunea lui Marcu ca marea reprezentare a acelei narațiuni autentice (digesis), deși nu a apostolilor [247], care era în circulație și evanghelia lui Matei reprezentând tradiția transmisă (pardosis), prin martorii oculari apostolici și lucrătorii Cuvântului [248], ar trebui să atingem următoarele rezultate. Cea mai veche narațiune a evangheliei este cea a lui Marcu, care nu se adresează nici unei clase în particular, descrie scurt imaginea lui Isus ca Mesia, diferit de oameni. Apoi vine evanghelia lui Matei. Merge un pas mai departe decât Marcu și nu ne dă doar genealogia, ci și istoria nașterii miraculoase a lui Isus. Chiar dacă nu avem acordul tradiției, toți știu că Evanghelia este evreiască, personajele sunt evrei, citatele sunt din VT. Nota cheie din Daniel, textul mesianic al iudaismului estic al vremii, cum reiese și în Cartea lui Enoh – care înțelegerea populară a ideii mesianice din Daniel – îl prezintă pe Mesia ca Fiul Omului, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Avem aici împlinirea legii VT și a profețiilor; realizarea vieții, credinței și speranței VT. A treia în vederile vremii este evanghelia după Luca, care dă înapoi cu un pas, și ne oferă nu doar istoria nașterii lui Isus , ci și a lui Ioan, care a pregătit calea. Este Paulină și se adresează sau prezintă Persoana lui Mesia, pentru evrei este poate prima, dar și pentru greci. Termenul aplicat de Luca [249] la Isus este de slujitor al lui Dumnezeu, în sensul în care Isaia a vorbit despre Mesia și Ebhed Jehovah, slujitorul Domnului. Luca este așa zis evanghelia lui Isaia, prezentând pe Hristos ca purtător al istoriei împărăției lui Dumnezeu și lumii – ca slujitor ales al lui Dumnezeu în care-Și găsește plăcerea. În VT, a adopta o imagine frumoasă [250], ideea de slujitor al lui Dumnezeu este pusă înaintea noastră ca o piramidă: la baza ei se află Israelul, în centru, Israelul spiritual, cei tăiați împrejur cu inima, reprezentat de David, om după inima lui Dumnezeu; iar în apex este Mesia slujitorul ales al lui Dumnezeu. [251] Și aceste trei idei cu urmarea lor sunt prezentate în a treia evanghelie, cu centrul în Isus Mesia. În latura acestei piramide este Fiul omului, Fiul lui David, Fiul lui Dumnezeu. Slujitorul Domnului lui Isaia și al lui Luca este Luminătorul, Mângâietorul, Eliberatorul, Mesia sau Unsul: Profetul, Preotul și Regele. Altă tendință - dorință – rămâne nesatisfăcută, neîmplinită. Lumea gândirii evreiești a cărei sarcină părea a uni golul dintre păgânism și iudaism – lumea evreiască vestică trebuie să-l aibă pe Hristos prezentat. În orice direcție, El este Hristos. Nu numai ei, ci și lumea greacă, în ce privește elenismul evreiesc putea s-on aducă în pragul bisericii. Lumea elenă și elenistiscă aștepta acum să intre în ea pe ușa din nord și să fie botezată pe ușa din față. toate acestea au fost forțate în mintea lui

14

Ioan, stând în mijlocul lor la Efes, chiar epistola lui Pavel conținând multe aluzii la elenism și la rabinism [252]. și așa, a patra evanghelie a devenit nu suplimentul, ci complimentul celorlalte trei [253]. Nu este o altă evanghelia mai palestiniană decât aceasta, ca mod de exprimare, aluzie și referință. Trebuie să simțim cât de elenistă este ca personaje, [254] în ceea ce scrie și ce omite – în scopul ei întreg; cât de adaptată la elenism în prezentarea adevărurilor centrale, cât de potrivită în raportul discursurilor – în ce privește forma – promisiunea era împlinită aici de a aduce toate lucrurile în amintire ce a spus El [255]. Este adevărata lumină care strălucește, a cărei strălucire deplină stă pe lumea elenă și elenistă. Este forma alexandriană de gândire nu doar în întregul concept, ci și în Logos, [256] și în prezentarea Lui ca Lumina, Viața, Izvorul lumii [257]. Darvaceste forme sunt umplute în a patra evanghelie cu altă substanță. Dumnezeu nu este departe, necunoscut omului, fără proprietăți, fără nume. Este Tatăl. În locul unei reflecții nebuloase a Divinității, avem Persoana Logosului, nu un Logos cu două puteri de bunătate și putere, ci plin de har și de adevăr. Evanghelia lui Ioan începe cu Bereshith' – dar teologic, nu cosmic, când Logos era cu Dumnezeu și era Dumnezeu. Materia nu este pre-existentă; nici rea. Ioan scrie prin Alexandrianism când spune ca fapt fundamental în istoria NT că Logosul s-a întrupat, cum Pavel scrie când spune despre manifestarea trupească a lui Dumnezeu. Cea mai bună metodă nu este studiul îndelung, nici disciplina, sau buna dispoziție înnăscută, pentru ca sufletul să obțină viața nouă, ci Duhul Sfânt și simpla credință a celor căzuți li pierduți. [258] Philo nu a avut un succesor. În el, elenismul și-a completat ciclul. Mesajul lui și misiunea s-au sfârșit. Are nevoie, ca Apollo, de două lucruri: botezul lui Ioan pentru cunoașterea păcatului și calea lui Dumnezeu expusă corect [259]. Iudaismul estic a intrat cu Hillel într-o nouă fază. Această direcție a dus tot mai departe de calea NT cu privire la elementele spirituale din vechime. Acea dezvoltare nu putea transforma sau înnoi. Trebuie finalizată și să fie adevărată, altfel trebuie distrusă. Note de subsol: [173] Hausrath (N.T. Zeitg. vol. ii. p. 222 &c.) a dat o imagine bogată despre Philo și alții. [174] 39 or 40 a.d. [175] Siegfried a adunat un mare număr de expresii paralele, de la Plato și Plutarch (pp. 39-47). [176] Comp. Grossmann, Quæ st. Philippians 1.p. 5 &c. [177] în scrierea despre sistemul lui Philo m-am ajutat de analiza atentă a lui Siegfried. [178] trebuie observat că sunt canoane Talmudice, nu pentru interpretare alegorică, ci arată spre un sens special, deoarece nu e un cuvânt în Scriptură fără sens definit. [179] Baba K 64 a. [180] pentru a ilustra sensul acestor schimbări, Midrash (Ber. R. 65) vrea să subliniem Geneza 27:19 : Iacov a zis tatălui său, eu, care am primit cele 10 porunci , dar Esau e primul născut. În Yalkut este o explicație mai curioasă, că în cer sufletul lui Iacov a fost primul născut.[181] fiecare poziție este capabilă de dovezi ample din scrierile lui Philo, arătat de Siegfried. Dar era posibilă doar o afirmație a canoanelor.

15

[182] Comp. linia de mai sus cu tezele XXV. theses de modis et formulis quibus pr. Hebr. doctores SS. interpretari etc. soliti fuerunt,' din Surenhusius, Bblos katallags, pp. 57-88. [183] pentru compararea Philo cu teologia rabinică, vezi Appendix II.: Philo and Rabbinic Theology.' Freudenthal (Hellen. Studien, pp. 67 &c.) apt desemnează amestecul celor două ca Midrash elenistică, , fiind greu de deosebit originea din Palestina sau Egipt, sau ambele independent. Freudenthal oferă câteva cazuri de acord elenistic și rabinism ca interpretare. Pentru comaprații între interpretări Haggadic și Philo, vezi Joel, Blick in d. Religionsgesch. i. p. 38 &c. [184] Ber. 31 b. [185] Ber. R. 31. [186] Ber. R. 70. [187] un ex . Ruth derivă din ravah, a sătura, a da de băut, deoarece David, descendentul ei, a săturat pe Dumnezeu cu Psalmii de laudă (Ber. 7 b). semnificația numelui biblic se deduce din Psalmul 46:8, 9 în ebraică; Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ, term. Pustiiri, shamoth, fiind înlocuit cu shemoth, nume. În general, secțiunea de la Ber. 3 b, la finalul lui 8 a, e plin de interpret. Haggadic ale Scripturii. 4 este derivarea simbolică curioasă a lui Mefiboșet, care se presupune că a îndreptat pe David la întrebările halakhic ca Mippi bosheth: rușine din gura mea, căci a rușinat fața lui David în Halakhah.' Similar în Siphré (Par. Behaalothekha, ed. Friedmann, p. 20 a) avem interpret. Frumoase și ingenioase ale numelor Reuel, Hobab și Jethro. [188] ar fi imposibil de dat referințe , ar ocupa prea mult spațiu. [189] material din Kabbalah în History of the Jewish Nation,' pp. 434-446. [190] Chag. ii. 1. [191] Ab. v. 4. [192] lgos spermatiks al stoicilor. [193] înseamnă enumerare sau splendoare. Dar nu derivă din sphara. Cele 10 sunt: coroană, înțelepciune, inteligență, milă, judecată, frumusețe, triumf, laudă, bază, împărăție. [194] învățătura iudaismului estic în aceasta, vezi Appendix II.: Philo and Rabbinic Theology.' [195] se ridică o întrebare interesantă: cât cunoștea Philo legea evreiască tradițională și cât l-a influențat Halakhah. Dr. B. Ritter a scris un tratat despre aceasta (Philo u. die Halach.), deși el atribuiew mai multe lui Philo decât arată dovezile. [196] Jer. Ber. ix. 7. [197] e o dif. remarcabilă între Philo și Rabinism. Philo susține că crearea lumii au făcut-o Puterile, dar Legea a fost dată lui Moise direct, nu prin îngeri. Ultima era vederea Palestinei în general, cum scrie în LXX. Despre Deut. 32:2 în Targumim, în Jos. Ant. xv. 5. 3, în Midrashim și Talmud, unde ni se spune (Macc. 24 a) că doar cuvintele de deschidere Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei, au fost spuse de Domnul. Comp. Fapte 7:38, 53, Galateni 3:19, Evrei 2:2.[198] Hammejuchad, appropriatum;' hammephorash, expositum,' separatum,' tetragrammaton,' numele cu patru litere, {ebraică}. Era o Shem cu 12 și una cu 42 de litere (Kidd. 71a). [199] Ruach ham Maqom, Ab. iii. 10, în Talmud. [200] Levy (Neuhebr. Wörterb. i. p. 374 a.) spune că în Midrash term. dibbur ocupă același loc și sens. Dar nu sunt de scord cu aceasta, nici cu pasajul citat de el.

16

[201] cuvântul vorbit e dif. de Cuvântul revelat. Primul e pithgama.' În Geneza 15:1. După ce aceste cuvinte – lucruri – au luat "pithgama" lui Jehovah la Avram în profeție, zicând: nu te teme Avrame, "Memra" va fi puterea ta și răsplata. Term. Memra, aplicat nu doar omului, ci și lui Dumnezeu nu e echiv. Lui Logos întotdeauna. [202] pasajele din Targum despre Onkelos, Ierusalimul și Pseudo-Jonathan Targum în Pentateuh sunt enumerate și clasificate ca cele în care este o interferență fără îndoială, că cuv. Memra este pentru Dumnezeu revelat în Appendix II.: Philo and Rabbinic Theology.' [203] ex . Geneza 28:21, Memra lui Jehovah va fi Dumnezeul meu' [204] ex . Num 23:21, Memra lui Jehovah Dumnezeu este ajutorul lor și Shekhinah regilor lor e în mijlocul lor' [205] term. Adesea folosit de Onkelos. Espresia este Memra lui Jehovah.' [206] Onkelos parafrazează o dată în Exod 4:24 Jehovah prin Malakha.' [207] Metatron, fie = met thrnon, sau met trannon. În Talmud e aplicat Îngerului Domnului Exod 23:20, Prințul lumii, Prințul feței sau prezenței, care stă în încăperea lui Dumnezeu, ceilalți îngeri auzind poruncile prin văl (Chag. 15 a; 16 a; Toseft. ad Chull. 60 a; Jeb. 16 b). Metatronul Talmudului și Kabbalah este Adam Qadmon, sau omul arhetipal. [208] sensul lui Onkelos despre Deut. 33:27, unde scrie în schimb prin Memra a fost creată lumea,' exactl ca în Ioan 1:10. Divergența dintre Onkelos și textul evreiesc pare neînregistrată. Winer, a cărui disertație inaugurală, De Onkeloso ejusque paraph. Chald.' Lips. 1820, urmat de scriitori mai moderni, cu amplificare din partea lui Luzzato, Philoxenus), nu face referire la aceste pasaje, nici succesorii lui. Este curios că textul ebraic constă în trei cuvinte, ca și Onkelos, și ambele se finalizează cu același cuvânt. Este Onkelos parafrazarea sau o altă lectură? Alt pasaj interesant este Deut 8:3. Hristos îl citează în Matei 4:4, în lumina lui Onkelos, omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice Memra ce iese din gura lui Dumnezeu. Onkelos este ilustrativ despre 1Cor.10:1-4. Dă putere la Deut 33:3 au ieșit din Egipt, conduși de nor, au călătorit după Memra.' Este aceasta o diferență în ebraică de la textul dificil din Biblia noastră? Winer se referă la ea ca un caz în care Onkelos suopte ingenio et copiose admodum eloquitur vatum divinorum mentem,' adăugând, ita ut de his, quas singulis vocibus inesse crediderit, significationibus non possit recte judicari;' și succesorii lui Winer spun la fel. Dar este afirmație, nu explicație a dificultății. În general, putem spune că întrebarea din Targumim nu a primit un tratament suficient. Articolul lui Mr. Deutsch în dicționarul lui Smith' despre Biblie' (re-tipărită în rămășițele lui') este scris minunat dar nesatisfăcător. Dr. Davidson (în Kitto, Cyclop., vol. iii.-pp. 948-966) este atent, detaliat și învățat. Cel al lui Dr. Volck (în Herzog, Real-Encykl., vol. xv. pp. 672-683) este fără valoare intrinsecă. Menționăm aceste art. pe lângă tratarea subiectelor din introducerea VT (Keil, De Wette-Schrader, Bleek-kamphausen, Reuss), și lucrările lui Zunz, Geiger, Noldeke, și alții la care s-a făcut referire. Cartea lui Frankel (Zu dem Targum der Propheten) tratează Targum Jonathan, în care nu se poate intra cu limitele noastre. Broșuri de interes: Maybaum, Anthropomorphien bei Onkelos; Grönemann, Die Jonath. Pentat. Uebers. im Verhaltn. z. Halacha; and Singer, Onkelos im Verhaltn. z. Halacha. [209]geneza 49:10, 11; Numeri 24:17. [210]vezi enumerarea celor 70 de nume din the Baal-ha-Turim în Numeri 11:16. [211] Comp. Siegfried, u. s., pp. 221-223. [212] geneza 1:27.

17

[213] De Leg. Alleg. iii. 25, 26. [214] pentru o discuție deplină despre similaritatea formei și divergența spiritului între Philo -Alexandrianism - și ep. Evrei, cititorul trebuie să citească tratatul lui Riehm (Der Lehrbegriff d. Hebräerbr. ed. 1867, mai ales pp. 247-268, 411-424, 658-670, și 855-860). Vederea generală a autorului pe subiect este bine și convingător formulată la p. 249. Trebuie adăugat, opus cu Riehm, că scriitorul epistolei evreilor arată puține urme ale educației palestiniene. [215] despre logosul lui Philo, broșura lui Harnoch (Königsberg, 1879) merită privită, deși nu oferă nimic nou. În general, studentul lui Philo trebuie să studieze Zeller, Philosophie der Gr. vol. iii. pt. ii. 3rd ed. pp. 338-418. [216] cu o singulară și caracteristică inconsistență, Philo, atribuie lui Dumnezeu crearea materiei (de Somn. i. 13). [217] ex . Ecclus. iii. 21-24. [218] Talmudists au înțeles, Jer. Chag. ii. 1. [219] Comp. Grimm, Exeg. Handb. zu d. Apokr., Lief. vi. pp. 55, 56. [220] au fost aranjate în cele cu privire la Maasey Bereshith (Creația), și Maasey Merkabbah, carul din viziunea lui Ezechiel (Providența în sens larg sau manifestarea lui Dumnezeu în lumea creată). [221] cele patru celeb. Intrate în Pardes,' sau incluse în Paradisul speculației teosofice unul a devenit apostat, altul a murit, al treilea a greșit (Ben Soma), și doar Akiba a scăpat, după Scriptură (Chag. 14 b). [222] 'nu e legal să se intre peste Maasey Bereshith în prezența a doi, nici peste Merkabhah în prezența unuia, decât dacă este înțelept și înțelege singur. Mai bine nu se năștea cine raționează pe aceste patru lucruri: ce e sus, cer e jos, ce a fost și ce va fi.' (Chag. ii. 1). [223] Shem. R. 13. [224] Ben Soma s-a rătăcit mintal, a zguduit lumea evreiască.' [225] criticismul chiar impertinent, din vederea din 2 Petru 3:5 nu e limitat la scriitori evrei, din nefericire, ci ajunge chiar la De Wette. [226] Jer. Chag. 77 a. [227] Judah bar Pazi, în sec. 2. Ben Soma a trăit în sec.1 AD [228] după Jerusalem Talmud (Ber. i. I) a fost moale la început, apoi s-a întărit. După Ber. R. 10, Dumnezeu a creat lumea dintr-un amestec de foc și zăpadă, alți rabini sugerând patru elemente originale, ca punctele cardinale, sau șase, cu partea de sus și jos în plus. O idee curioasă este a lui Joshua ben Levi, creația fiind terminată în prima zi, apoi extinsă. Este îndoielnic. Doctrina dezvoltării, deși ciudată, a derivat din cuvinte – Geneza 2:4. Acestea sunt generațiile cerului și pământului când au fost create, în ziua când Jahveh Elohim a făcut cerul și pământul. Adică s-au dezvoltat din ziua creației. Alții susțin creația din pământ, cer și apă, apoi vine dezvoltarea (Ber. R. 12). [229] Ber. R. i. [230] pentru note despre Cosmology and Anthropology a lui Philo, vezi Appendix II.: Philo and Rabbinic Theology.' [231] cităm explicația Haggadic a numelui Adam, după cele trei litere, A, D, M – incluzând trei nume, Adam, David, Mesia. [232] Raymundus Martini, în Pugio Fidei' (orig. ed. p. 675; ed. Voisin et Carpzov, pp. 866, 867), citează din Siphré: învață meritul lui Mesia Regele și răsplata neprihăniților de la primul Adam, căruia i s-a dat doar o poruncă cu caracter prohibitiv și a încălcat-o. vezi câte morți i se datorează lui și generației lui și așa mai

18

departe până la finalul generațiilor. (Wünsche, Leiden d. Mess. p. 65, adaugă ceva la traducere.) dar ce atribut e mai mare, cel al bunătății sau al pedepsei? A răspuns: cel al bunătății. și Mesia Regele care a suferit pentru păcătoși, va ispăși generațiile. Iehova a pus peste El păcatele noastre. [233] moartea nu e răul absolut consecințele atribuite de scrierile rabinice păcatului lui Adam sunt fie fizice, fie mentale. Acestea au fost atacate de Avraam și îndepărtate de Mesia.nici Enoh și nici Ilie nu au păcătuit și nu au murit. Comp. Hamburger, Geist d. Agada, pp. 81-84, și legat de moarte și de Adam, p. 85. [234] Ber. 61 a. [235] îngeri. Comp. Levy, Chald. Wörterb. p. 342 a; Neuhebr. Wörterb. p. 259, a, b. [236] cu două domnii, una la dreapta, bună, cealaltă rea, la stânga, cf. Ecles. 10:2 (Ber. 61 a, l sf. pag.). [237] Sanh. 91 b. [238] existența sa era necesară pentru continuarea lumii. Conflictul dintre cele două impulsuri este viața morală a unui om. [239] excepția unică este 4 Esdras, unde doctrina creștină a este puternic exprimată, evident derivată din NT. Comp. 4 Esdras (Apocryphal 2 Esdras) vii. 46-53, și alte pasaje. Unde e speranța siguranței, apare în ch. ix. [240] Simbolizat de soția lui Lot. [241] Simb. de Ebher, Hebrew. [242] Sabbath, Jerusalem. [243] pentru detalii, vezi Appendix II.: Philo and Rabbinic Theology.' [244] vederile lui Philo despre Mesia vor fi prezentate cu altă ocazie. [245] nu e locul pentru întrebarea compunerii, datei și autorului ev. dar despre criticismul negativ de care s-a vorbit în ultimul timp și de care depinde existența școli Tübingen, cum remarcă Weiss, autorul Ioan al evangheliei, mă refer la Weiss, Leben Jesu (1882: vol. i.-pp. 84-139), și la Dr. Salmon's Introd. to the New Test. pp. 266-365. [246] nimeni care nu cunoaște această literatură nu-și poate imagina caracterul argumentelor folosite uneori de o anume clasă de critici. Nu se poate reține indignarea morală la găsirea că li se impută apostolilor și evangheliștilor falsitatea. [247] nu spun că Marcu nu derivă din predicarea apostolică, mai ales a lui Petru. Sursa și sutorul evangheliilor necesită tratament special în alt loc. [248] Comp. Mangold's ed. of Bleek, Einl. in d. N.T. (3te Aufl. 1875), p. 346. [249] cu excepția Matei 12:18 unde expresia este un citat din LXX. Despre Isaia 42:1[250] exprimat mai întâi de Delitzsch (Bibl. Comm. ü. d. Proph. Jes. p. 414), apoi adoptat de Oehler (Theol. d. A. Test. vol. ii.-pp. 270-272). [251] cele două principii fundamentale în istoria împărăției lui Dumnezeu sunt selecția și dezvoltarea. Este remarcabil că sunt adevărurile fundamentale în istoria naturii, cealaltă împărăție a lui Dumnezeu. Aceste două substantive marchează faptele văzute, adjectivele adăugate lor de o clasă de studenți arată interferența lor doar. Faptele sunt adevărate, chiar dacă incomplete, deși inferențele pot fi false. Teologia nu ar trebui să interfereze. Indiferent de rezultatul ultim, acestea două sunt faptele fundamentale în istoria împărăției lui Dumnezeu. [252] Gnosticii, în opinia cărora mulți fac referințe frecvente despre Ioan și Petru, sunt doar odraslele Alexandrianismului și a noțiunii estice, întrupată în Kabbalah. [253] complement, nu supliment, cum spun criticii (Ewald, Weizsäcker, Hengstenberg) – nu rectificare (Godet, Evang. Joh. p. 633).

19

[254] Keim (Leben Jesu von Nazara, i. a, pp. 112-114) recunoaște deplin aceasta, dar nu sunt de acord cu concluziile comparării sale analitice dintre Philo și evanghelia a patra. [255] St. John 14:26 [256] Studentul care a considerat atent vederile exprimate de Philo despre Logos, și a analizat ca în Appendix, pasajul din Targumim în care apare Memra, vede diferența imensă în prezentarea Logos de către Ioan. M. Renan, în art. din Contemporary Review' din Sept. 1877, fără a lua în consid. dovada istorică, menține identitatea acestor trei seturi de idei, dar bazează pe ea argumentul împotriva autenticității evangheliei a patra. Considerând importanța subiectului, nu e ușor de vorbit cu moderare despre afirmații așa curajoase bazate pe afirmații incorecte.[257] Dr. Bucher, a cărui carte, Des Apostels Johannes Lehre vom Logos, merită citită, încearcă să vadă urma rațiunii acestor ciudățenii, indicate în Prologul ev. a patra. Bucher diferențiază Logosul lui Philo de cel din a patra ev. el spune că în Prologul lui Ioan, Logos este prezentat ca plinătatea luminii divine și a vieții. Aceasta este tema, iar istoria ev. este pentru prezentarea Logos ca sursă a luminii Divine și a vieții. Evangheliștii ajung de la manifestare la ideea de Fiu al lui Dumnezeu, Ioan coboară de la ideea de Logos, exprimat în Prolog, la realizarea sa concretă în istorie. Ultimul tratat (în prezent 1882) despre ev. lui Ioan, de Dr. Müller, Die Johann. Frage, are un sumar bun despre argumentul ambelor părți și merită atenție. [258] nu sunt de acord cu Weiss (u. s., p. 122) că marele obiect al ev. a patra era de a se opune ridicării mișcării Gnostice. Poate era în mintea apostolului, cum este evidențiat în epistolă, dar obiectul în vedere nu putea fi negativ sau controversat. [259] Fapte 18:24-28

Așteptări mesianice în iudaismul sec. 1 

Documentare din surse non-creștine In când în când primesc câte un mail ca acesta: Sunt creștin proaspăt la XXX. Mă bucur de pagina dvs. de internet și am tipărit multe ca să le arăt prietenilor mei, dar am o dificultate cu privire la întrebarea dacă Isus a eșuat ca Mesia al VT. Am niște prieteni cu care am discutat și le-am arătat răspunsul dvs. cineva a spus că nu este adevărat că evreii din timpul lui Isus îl vedeau ca Mesia. Persoana spune că evreii nu îl așteptau pe Mesia și că noi, creștinii am interpretat VT ca având profeții despre Mesia. Mai spune că scriitorii Evangheliei au creat povestiri pentru a împlini profețiile, de genul celei în care Isus spune oamenilor că manuscrisul Isaia s-a împlinit în El. persoana simpatizează evreii

20

și pare a crede că cineva a interpretat fals Biblia ebraică, ca având profeții despre Mesia, apoi le-a atribuit lui Isus. M-aș bucura dacă dezvoltați subiectul din perspectiva unui evreu din sec. 1. Sau citesc o descriere Procrustean despre un iudaism normativ din sec. 1, de genul: Orice evreu cu trecut fariseu, adică toți contemporanii lui Isus ca și evreii de azi, ar fi înțeles termenul Hristos ca fiind folosit în sens fizic pentru a denota pretinderea unei poziții politice. Separat de noțiunea greșită că toți contemporanii lui Isus erau cu trecut fariseu, ceea ce apare a se baza pe folosirea necritică a lui Iacov despre Macabei, această descriere a speranței mesianice este depășită. Aceasta duce la noțiunea populară că fie: 1.            Evreul din sec. 1 NU aștepta pe Mesia, sau 2.            Așteptarea evreului din sec.1 era spre un lider uman, natural, normal, politic. Ambele poziții sunt COMPLET greșite – în lumina datelor pe care le avem. Vreau să demonstrez, din surse evreiești, non-creștine, nu doar că exista o așteptare mesianică, dar era diferită de la grup la grup. Cineva a considerat că Mesia este un lider politic uman în istorie, mai puternic decât romanii, unii îl considerau pe Mesia super-natural/super-angelic, unii îl considerau Fiul lui Dumnezeu, Rege, universal – iar alții nu așteptau pe nimeni. Voi cita surse non-creștine, voi evita pasajele considerate interpolări creștine nu intenționez să fiu exhaustiv, voi cita învățați contemporani ca să arăt cât de reprezentative sunt argumentele mele. Datorită naturii acestor document, nu toate au fost traduse în engleză, unele citate nu vor fi ad literam, cu excepția celor în care autoritatea a inclus-o într-o discuție a învățaților. Resursa majoră folosită este: NWNTI, JTM, BPM, DSST, SS, TM, LTJM, CTM. Citatele din Apocrife sunt din CASA sau HCSB, Pseudepigrafa evreiască din OTP, manuscrisele de la Marea Moartă din DSSTQTE et. al., rabbinix. Citatele învățaților le-am luat de la autorități care nu sunt considerate "conservative" sau "evanghelice." O chestiune metodologică ce trebuie tratată este cu privire la identificarea pasajelor mesianice. Dacă textul descrie un domnitor viitor, super-uman fără statut Davidic, vom descalifica pasajul? Unii îl abordează astfel, (TM:11-12), dar imaginea complexă a figurii mesianice este prea mare pentru a fi limitată la abordare. Deci , BPM: 100...  

21

Nu este potrivit să vorbim de așteptarea evreilor a lui Mesia acum, deoarece puține profeții existente care arată speranțele evreiești folosesc termenul de Uns. Accentul pe noul David sau descendent al lui David nu este unica imagine a speranței evreiești pentru o domnie escatologică reînviată. Unele texte scripturale importante pentru speranțele generațiilor ulterioare de iudei nu conțin un limbaj explicit al Unsului sau ramurii lui David. Aceasta este mai degrabă concentrarea pe sceptru sau stea, cum este în Geneza 49.10 și Num 24.17.  Evans (NWNTI: 239): Deși Mesia, unsul din evreiescul masah/Grecescul chriein, este adesea înțeles în termen de Fiu regal al lui David, în realitate conceptele mesianice din antichitatea ulterioară erau diverse. Dacă înțelegem Mesia ca Unsul lui Dumnezeu pentru a juca un rol în restaurarea lui Israel, restaurare ce poate implica sau nu monarhia davidică, atunci este corect să vorbim de regi unși, preoți unși…toate aceste categorii au rădăcini biblice și precedent istoric. Cercetarea noastră va lua în considerare pasaje interpretate mesianic – nu formă lingvistică rigidă, ci speranța escatologică a Israelului – că Dumnezeu va da salvarea poporului Lui, voi exclude pasajele apocaliptice simple, evenimentele viitoare. Dacă nu sunt date cu privire la un individual mesianic. O altă chestiune practică…voi crea linia citatelor, apoi voi merge la datele textuale, în unele cazuri (în unele cazuri, voi vizita biblioteca pentru citate rabinice......................................................................................................... Scrierile evreiești non-creștine ce pot fi folosite pentru a determina gândirea evreiască din sec. 1: ·                     Traducerea Septuaginta (LXX) a VT[250 BC]. Această traducere a VT ebraic în greacă a fost făcută de învățați evrei înainte de creștinism. În unele cazuri au strecurat interpretările lor în traducere. Uneori explică interpretările lor în traduceri. Comparând VT ebraic cu versiunea LXX a aceluiași pasaj, descoperim interpretări mesianice ale pasajelor VT ce indică așteptări mesianice la evreii dinainte de creștinism. ·                     Apocrifa evreiască – aproape toate aceste materiale din 15 cărți au fost scrise în sec. 1-2 ÎH și ne dă o privire în interiorul gândirii iudaismului primului secol. ·                     Pseudo-epigrafia evreiască – multe din aceste scrieri sunt anterioare sau contemporane cu NT. Astfel, reprezintă scrieri, sentimente prezente în sec. 1 în iudaism. ·                     Manuscrisele de la Marea Moartă – scrierile acestea sunt anterioare NT sau contemporane. Reprezintă scrieri și sentimente prezente în iudaismul secolului 1, adesea anti-fariseice ·                     Lucrările lui Philo și Josephus – ambii sunt anteriori sau simultani cu NTc. Ne oferă date despre așteptările mesianice.

22

 ·                     Targum. Traduceri aramaice ale VT ebraic, care aparent circulau în timpul lui Isus, ex . Targum lui Iov și Lev, în manuscrisele de la Marea Moartă. Deși aceste documente erau scrise după NT, reprezintă înțelegerea antică a VT. Dacă Targum interpretau VT, pasajele mesianice, indică faptul că evreii antici aveau așteptări mesianice. Mai știm că targum circulau înainte de NT, deoarece unele s-au găsit la Qumran. ·                     Biblia ebraică, interpretată de scriitorii rabinici vechi (tannaic), care au scris comentarii pe pasaje VT. Dacă rabinii vechi interpretau pasaje mesianice din VT, este o dovadă puternică că sursele folosite aveau așteptări mesianice. Ca Targum, deși erau scrise după perioada NT, reprezintă înțelegerea antică a VT. ·                     Date istorice despre susțineri mesianice. Dacă găsim acceptarea mesianică veche, frecventă și ușoară, populară sunt date despre așteptarea mesianică populară (ex . culori, forme, mărimi).............................................................................................................................Să privim datele din sursă: ·                     Traducerea Septuaginta (LXX) a VT [LTJM: 121]·                      o                  Gen 49.10 (ebraic):Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele. Versiunea LXX: domnia nu va pleca din Iuda, nici Prințul dintre picioarele lui, până se vor împlini lucrurile pregătite pentru el, și el este așteptarea națiunilor.o                  Num 24.7 (ebraic): WApa curge din găleţile lui, şi sămânţa lui este udată de ape mari. Împăratul lui se înalţă mai presus de Agag, şi împărăţia lui ajunge puternică. LXX: va veni un om din sămânța lui și va domni peste multe națiuni, și împărăția lui Dumnezeu va fi înălțată și împărăția lui va crește. o                  Num 24.17 (ebraic): "Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set. LXX: îl voi arăta, îl binecuvântez, dar nu se apropie: o stea se va ridica din Iacov, un om va ieși din Israel și va zdrobi prinții Moabului și va termina pe fii lui Seth. o                  Ps 72.5,7 (ebraic): Aşa că se vor teme de Tine, cât va fi soarele, şi cât se va arăta luna, din neam în neam; În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună. LXX: va dura cât soarele și luna, pentru totdeauna…în zilele lui, neprihănirea va apăra, pacea până luna va dispărea. o                  Ps 110.3 (ebraic): Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sânul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca roua. LXX: cu tine este domnia în ziua puterii tale, în splendoarea sfinților tăi: te-am ales din pântece înainte de steaua dimineții. o                  Is 9.6 (ebraic): Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. LXX: un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, al cărei

23

domnie este pe umerii lui: numele lui este Mesagerul, Îngerul Marelui Sfat. (cf. Targum: "Îngerul Feței"!)  ·                     Apocrifa ebraică [NWNTI: 18] o                  2 Esdr 7.26-30: "va veni vremea când semnele de care v-am spus se vor împlini, cetatea nevăzută acum, va apărea și pământul ascuns acum, va fi descoperit. Orice a fost eliberat de răul de care v-am spus, va vedea minunile mele. Fiul meu Mesia va fi revelat celor care sunt cu el și cei ce rămân se vor bucura 400 de ani. După acei ani, Fiul meu Mesia va muri și toți care respiră. Apoi lumea se va întoarce la tăcerea primară 7 zile, ca la începuturi, ca nimeni să nu fie lăsat. o                  2 Esdr 12.31-34: "leul pe are l-ați văzut ieșind din pădure și care rage și vorbește cu vulturul și-i reproșează pentru lipsa neprihănirii și toate cuvintele pe care le-ați auzit, este Mesia pe care Preaînaltul l-a păstrat până la sfârșitul zilelor, care se va ridica din sămânța lui David și va veni și va vorbi cu ei. Îi va denunța pentru păcatul lor și le va arăta faptele lor rele. Îi va aduce vii înaintea tronului de judecată și le va arăta ce au făcut, apoi îi va distruge. Dar în mila sa va elibera rămășița poporului meu, cei care au fost salvați… o                  2 Esdr 13.3: viziunea – în timp ce priveam, vântul a făcut imaginea unui om care a ieșit din inima mării. Acest om a zburat cu norii cerului, cu explicația din 13.25 – aceasta este interpretarea viziunii: omul care l-ai văzut ieșind din inima mării, este cel pe care Preaînaltul l-a păstrat multe veacuri, care va elibera creația, și în 13.32: "când aceste lucruri vor avea loc, Fiul meu va fi revelat, pe care l-ai văzut ieșind din mare." o                  2 Esdr 13.36-37: "va sta pe Muntele Sionului. Și Sionul va veni și se va face cunoscut oamenilor, pregătit și construit, cum ai văzut muntele sculptat fără mâini. Apoi El, Fiul Meu va pedepsi națiunile adunate pentru păcatul lor. o                  2 Esdr 13.52: "mi-a spus: nimeni nu poate cerceta ce este în adâncul mărilor, deci nimeni de pe pământ nu vede pe Fiul meu sau pe cei care sunt cu el, doar în timpul zilei lui. o                  2 Esdr 14.9: "vei fi luat din omenire și vei trăi cu Fiul meu și cu cei care sunt ca tine, până se vor sfârși timpurile. o                  [Notă: 2 Esdr 3-14, din care sunt luate pasajele de mai sus, este cunoscut în literatură ca 4 Ezra, și este parte din Pseudepigrafa (NWNTI: 22). Din sec. 1 AD.] o                  Din introducerea în CASA: imaginea mesianică în cap 11-12este descrisă ca având origine davidică, pre-existent, Fiul omului (în tradiția Dan 7), Alesul (ca în 1 Enoch), și al doilea Moise." CASA: xxxi). 

24

o                  1 Macabei, general considerat cea mai puțin mesianică, poate chiar anti-mesianic) din VT Apoc, avea totuși afirmații medii recunoscând necesitatea și așteptând aparența profetului de încredere din Deut 18.15. Comparați: 1 Mac 4.46: "și a păstrat pietrele, sacre de altar, într-un loc convenabil pe dealul templului până va veni un profet să spună ce să facă cu ele.” 1 Mac 9.27: "a fost mare supărare în Israel, cum n-a fost din timpul când profeții nu au mai apărut între ei.”1 Mac 14.41: "evreii și preoții lor au decis ca Simon să fie liderul lor și mare preot pentru totdeauna, până se va ridica un profet de încredere. o                  [Notă: autorul 1 Macabei este familiar cu Dan 7, și povestește scene apocaliptice, ca învierea. Linia davidică nu este menționată în legătură cu aceste evenimente, ceea ce este ciudat având în vedere că alte scrieri ale vremii (1 Enoch, PssSol) sunt clare despre conexiunea păstrată. Este amintit, cum spune Goldstein în JTM: 92-95, n.34, 93, că autorul 1 Macabei era un propagandist pro-Hasmonean, care face aluzie la faptul că dinastia lui David nu era veșnică (2.57) ci doar în timpul macabeilor! (deci plângerea în PssSol că Hasmoneanii au uzurpat drepturile lui David--PssSol 17.4-6.)] ·                     Pseudepigrafa evreiască o                  I Enoh 46.1ff: "în acel loc, am văzut pe Cel Căruia îi aparține timpul dinaintea timpului. și capul lui era alb ac lâna și era cu el cineva , cu fața ca un om. Fața era plină de grație, ca a unui înger…cine este? și mi-a răspuns: este Fiul omului, Căruia îi aparține neprihănirea și cu care locuiește neprihănirea…Fiul omului pe care l-ai văzut este Cel care va îndepărta regi și puternici din scaunele lor confortabile și de pe tronurile lor… o                  I Enoh 48.2-10: "la acea oră, Fiul omului a primit un nume, în prezența Domnului spiritelor, înainte de timp, chiar înainte de crearea soarelui și lunii, a stelelor. Va deveni un toiag pentru neprihăniți ca să se sprijine pe el să nu cadă. El este lumina neamurilor și va deveni speranța celor cu inima bolnavă. Toți care locuiesc pe pământ și se închină înaintea Lui, vor glorifica, binecuvânta și cânta numele Domnului spiritelor. Pentru acest scop a devenit Alesul, a fost ascuns înainte de creația lumii și pentru eternitate. și a revelat înțelepciunea Domului spiritelor sfinților și neprihăniților, pentru că a păstrat neprihănirea pentru că ei au urât și disprețuit lumea de opresiune, și toate căile ei de viață și obiceiurile ei și este plăcerea lui ca ei să aibă viața…deoarece, cei răi au negat pe Domnul spiritelor și Mesia. o                  I Enoh 51.3: Alesul va sta pe tronul lui Dumnezeu o                  I Enoh 52.4: mi-a spus: toate lucrurile pe care le-ai văzut au loc prin autoritatea lui Mesia ca el să dea ordinele și să fie lăudat pe pământ  o                  I Enoh 62.5: "..durerea îi va cuprinde când vor vedea că Fiul omului stă pe tronul slavei.

25

 o                  I Enoh 62.7: "Fiul omului a fost ascuns de la început și Cel Preaînalt l-a păstrat în prezența puterii lui; apoi l-a descoperit aleșilor. o                  I Enoh 62.14: "Domnul spiritelor va sta peste ei, vor mânca și se vor odihni și se vor ridica cu Fiul omului veșnic. o                  I Enoh 69.29: "nimic corupt nu se va găsi; Fiul omului a venit și s-a așezat pe tronul slavei Lui; și răul va dispărea dinaintea feței Lui; va merge și va spune Fiului omului, și va fi puternic înaintea Domnului spiritelor. o                  I Enoh 70.1: "și după aceasta, numele lui viu a fost înălțat înaintea Fiului omului și al Domnului, dintre cei care locuiesc pe pământ…” o                  I Enoh 105.2: " până Eu, Domnul (din v.1) și fiul meu suntem uniți veșnic cu ei în căile de sus, în viața lor..” o                  [Nota: din introducerea la I Enoch în OTP: vol. 1, 9: "Mesia din 1 Enoch, numit Neprihănitul, Fiul Omului, este descris ca pre-existent, ființă cerească maiestuoasă, care are toată domnia și stă pe tronul de slavă, judecând muritorii și ființele spirituale – un lider uman politic. o                  Profețiile Sibylline 3.285f: "și apoi Dumnezeu va trimite un rege și va judeca fiecare om în sânge și foc. Este un trib regal, a cărui rasă nu se va împiedica. Acesta va domni, în trecerea ciclică a timpului, și va înălța un Templu Domnului. o                  ProfețiileSibylline 3.652-655: "apoi, Dumnezeu va trimite un rege din soare, care va opri întreg pământul de la războiul rău, ucigând pe unii, impunând loialitate pe alții, și nu va face acestea după planurile lui, ci ca supunere față de învățăturile nobile ale marelui Dumnezeu. o                  Profețiile Sibylline 5.108f: "..apoi un anume rege trimis de Dumnezeu împotriva lui va distruge toți regii și nobilii. Oamenii vor fi judecați de cel nepieritor”…cu 5.414f: "un om binecuvântat va veni din cer cu un toiag în mână dat de Dumnezeu și va conduce toate lucrurile, va da înapoi bogăția celor buni, luată de oameni mai înainte. A distrus orice oraș din fundație cu foc și a ars națiunile de muritori care erau rele. o                  [Notă: citatele din Sibyl--cartea 3 de mai sus poate fi înțeleasă ca referindu-se la regii pământului ca Cir sau poate fi tipologică. Referințe din cap. 5 sunt despre un salvator ceresc - Collins, OTP: vol. 1.392.] o                  Psalmii lui Solomon 17.21-18.9: (ambele capitole 17 și 18 din acest document fac portretul detaliat al unui Mesia davidic. Deoarece întregul text are aproape 60 de versete, nu îl pot reproduce. Voi cita fragmente din aceste două capitole și sper că cititorul va investiga în OTP dacă dorește:) §                "vezi Doamne (mizeria din 17.1-20), și ridică un rege pentru ei, fiul lui David, să domnească peste Israel, slujitorul tău… (17.21)

26

 §                "va fi un rege neprihănit peste ei, învățat de Dumnezeu. Nu va fi păcat între ei în zilele lui, totul va fi sfânt și regele lor va fi Mesia” (17.32) §                "nu va slăbi, deoarece Dumnezeu l-a făcut puternic în duhul sfânt și înțelept la sfat, cu putere și neprihănire." (17.37) §                "aceasta e frumusețea regelui Israelului cunoscut de Dumnezeu, să-l înalțe peste casa lui Israel să o disciplineze" (17.42) §                "fie ca Dumnezeu să curețe Israelul pentru ziua milei în binecuvântare, pentru ziua pregătită când Mesia va domni. Binecuvântați sunt cei născuți în acele zile, să vadă lucrurile bune ale Domnului, pe care le va face pentru generația viitoare; sub nuiaua disciplinei Domnului Mesia…" (18.5-7) o                  2 Baruh (Syriac Apocalypse of Baruch) 29.3f: "se va întâmpla că atunci când se vor împlini aceste lucruri , Unsul va fi revelat. o                  2 Baruch (Syriac Apocalypse of Baruch) 30.1: "după aceste lucruri, când va apărea Unsul și se va întoarce cu slavă, toți cei care dorm în nădejde se vor înălța…." [Klijn, in OTP in loc., înțelege aceasta ca referire la pre-existența Unsului.] o                  2 Baruch(Syriac Apocalypse of Baruch) 39:7: "când se apropie vremea împlinirii, domnia Unsului ca o fântână și ca vița se va revela o                  2 Baruch (Syriac Apocalypse of Baruch) 40.1f: "îl vor purta, pe ultimul rege rău pe Muntele Sion și Unsul îl va condamna de faptele lui rele și-i va pune înainte toate lucrările lui. Apoi îl va ucide și va proteja restul oamenilor care vor fi găsiți în acel loc ales. Domnia lui va dura veșnic, până ce lumea coruptă s-a sfârșit și până ce s-au împlinit cele spuse mai înainte.” o                  2 Baruch (Syriac Apocalypse of Baruch) 72.2: "după ce au venit semnele de care am vorbit înainte, când națiunile sunt mișcate și și vremea Unsului vine, el va chema toate națiunile și pe unele le va lăsa, pe altele le va ucide…” o                  Testamentul lui Levi 18:2ff: "Domnul va ridica un preot nou, căruia i se vor revela toate cuvintele Domnului. El va judeca cu adevărul pe pământ, multe zile. Steaua lui se va ridica în cer ca un rege…aceasta va străluci ca soarele pe pământ…cerurile se vor bucura în zilele lui și pământul va fi bucuros…norii se vor umple de bucurie și cunoștința Domnului va fi turnată pe pământ ca apa mării…și slava Preaînaltului va fi peste el. Duhul înțelegerii și al jertfei se va odihni peste el…în preoția lui, păcatul va înceta și oamenii fărădelege vor găsi odihna în el…. va deschide porțile paradisului…va da sfinților să mănânce din pomul vieții…” o                   [Notă: Charlesworth, in OTP, in loc., notează că tradiția a doi Mesia – un rege, un preot – apare în multe locuri din Testament și în Qumran.] o                  Testamentul lui Iuda 24: "după aceea se va înălța o stea din Iacov, în pace și un om se va înălța ca Soarele Neprihănirii, umblând cu fii oamenilor în

27

neprihănire și blândețe și în el nu va fi păcat. Cerurile se vor deschide peste el să curgă spiritul ca o binecuvântare a Tatălui Sfânt. Și el va turna spiritul harului peste tine. și veți fi fii ai adevărului și veți umbla în primul și ultimul decret. Este izvorul vieții umanității. El va ilumina sceptrul împărăției și se va înălța din rădăcina ta, nuiaua neprihănirii pentru națiuni, să judece și să salveze pe cei ce cheamă pe Domnul."(!) o                  [Notă: Charlesworth, OTP, in loc., numește aceasta un mozaic al așteptărilor escatologice ce implică Num 24.17, Mal 4.2, Ps 45.4 (LXX), Is 53.9, Is 11.2, Is 61.11, Ioel 3.1, și toate pasajele ramură--Is 11.1; Ier 23.5; 33.15; Zah 3.8; 6.12!] o                  Testamentul lui Beniamin 9:2: "cele 12 triburi vor fi adunate aici și toate națiunile, până ce Preaînaltul va trimite salvarea Sa prin lucrarea unui profet unic.” (în plus la preoți și regi, avem un profet. Charlesworth notează in loc. că acest profet este o figură proeminentă în Qumran și apare în PssJosh 5-8.)   ·                     Manuscrisele de la Marea Moartă o                  4Qapocalipsa aramaică (4Q246), col. II: "va fi numit Fiul lui Dumnezeu, Fiul Celui Preaînalt…împărăția lui va fi eternă…pământul va fi plin de pace și adevăr. Sabia va înceta pe pământ și toți se vor închina lui. El este un Dumnezeu mare între dumnezei…împărăția lui este veșnică." o                  CD (Damascus Document), col XII, 23: "cei care umblă în ele în timpul răutății, până la venirea lui Mesia lui Aaron" și col XX, 1: "despre Învățătorul unic până se ridică Mesia lui of Aaron și Israel" o                  CD (Damascus Document), col XIV, 19: " până se ridică Mesia lui of Aaron și Israel. El va ispăși păcatele lor.." o                  1QS (Regula Comunității), col 9, vs. 9b-11: "nu trebuie să plece de la nici un consiliu al legii pentru a umbla în încăpățânarea inimii, ci să fie conduși de directive învățate de oamenii comunității până la venirea profeților, și Mesia lui Aron și Israel" o                  4QFlor (Florilegium, 4Q174) fragm. 1-3, col I, v10ff: și [2 Sam 7.12-14 citat] 'YHWH declară că îți va face o casă. Voi ridica sămânța ta după tine și voi stabili tronul împărăției lui veșnic. Îi voi fi tată și el îmi va fi fiu…' aceasta se referă la ramura lui David care se va ridica cu interpretul legii, care va veni în Sion în zilele din urmă, cum e scris [Amos 9.11 citat aici] ' „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David…se referă la cortul lui David care a căzut, care se va ridica să salveze Israelul..." o                  4Q252 frag 1, col5): [despre Gen 49.10]: " Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda. Israel are domnia, nu va lipsi cineva de pe tronul lui David. Toiagul este legământul regalității, miile lui Israel sunt picioarele. Până va veni Mesia

28

dreptății, ramura lui David. Pentru el și urmașii lui a fost dat un legământ de domnie peste poporul lui pentru vecie…” o                  VanderKam, în DSST: 117: "la finalul istoriei, pentru care se pregăteau cei din legământ, supunându-se poruncilor lui Dumnezeu revelate și ascunse, Domnul atotputernic va interveni. Va trimite lideri mari ai viitorului – un profet și Mesia Davidic și preot – care împreună cu fii luminii va lua parte la victoria finală divină peste rău… Qumran are o părere despre doi Mesia și a primit multă atenție și dovada pentru acest articol de așteptare a crescut în ultimii ani.” o                  Collins, în SS: 77: "sunt dovezi impresionante că secta de la Marea Moartă așteaptă doi Mesia, unul regal și unul preoțesc.” ·                     Lucrările lui Philo și Josephuso                  Philo§                [LXX are OM pentru TOIAG în Num 24.17, și Philo interpretează OM ca RĂZBOINIC] §                Viața lui Moise I:289-290: "va ieși dintre voi un om și va domni peste multe națiuni și împărăția lui se va răspândi zilnic și va fi lăudată sus." §                Despre răsplata și pedeapsă 95: "va veni un om, spune profeția (Num 24.7 LXX), și va lupta și va supune multe popoare" §                "pentru Philo, rolul special teologic al națiunii evreiești este central, la nivel istoric și cosmic, și în context escatologiei viitoare. Așteptarea unui împărat mesianic nu este la fel de centrală, dar este parte naturală și integrală a gândirii lui Philo, deoarece el accentuează rolul lui Moise ca rege și susține ideologia rudeniei ca parte a legislației evreiești. Deci, conceptul unui rege mesianic viitor nu este un element străin în exegeza lui și în așteptările lui pentru viitor." (Borgen, "Reflections on Messianic Ideas in Philo", TM: 360-361.) o                  Josephus §                [Josephus ne dă multe detalii istorice legate de mesia auto-proclamați și îmbrățișați de popor din acea perioadă. Acestea documentează credința populară în mesianism, nu neapărat a lui. Dar este de ajuns pentru ce vreau să spun aici – ERAU așteptări semnificative, deși greșite, ale unei eliberări cerești de către un Uns, inspirat de Dumnezeu. Citez două texte din J. care arată că ambii folosesc pretenția de a fi 'inspirat/uns/ales de Dumnezeu' pentru acea sarcină și că au o înțelegere mai 'legitimă' a conducerii suverane. §                Războiul evreiesc 2.258-60: "pe lângă acestea, s-au mai ridicat și alți ticăloși, cu mâini mai curate dar intenții mai rele, care au ruinat pacea orașului. Înșelători și impostori, sub pretenția inspirației divine ascundeau schimbări revoluționare, făceau mulțimea să acționeze nebunește și îi conduceau în deșert sub credința că Dumnezeu le va da semne ale eliberării.” 

29

§                Războiul evreiesc 6.312-13: "ce îi incita la război era o profeție ambiguă, găsită în scripturile lor sacre, că unul din țara lor va deveni lider al lumii. Ei înțelegeau aceasta ca cineva din rasa lor, și mulți înțelepți s-au rătăcit în interpretare. Profeția semnifica în realitate suveranitatea lui Vespasian, care a fost proclamat împărat pe pământ evreiesc." §                [vedeți citatul de mai sus că J. credea într-un împărat profețit, dar diferea cu privire la identificare și fraza 'mulți oameni înțelepți indică faptul că așteptarea mesianică era (a) răspândită și (b) nu era limitată la populația mai puțin educată. ·                     Targum. [termenul Mesia apare în următoarele locuri (cu excepția Ezechia): S.H. Levey, The Messiah: An Aramaic Interpretation, Monograph of the Hebrew Union College 2: Cincinnati: 1974.—citat la NWNTI: 108.] 1.            Gen 3.15 (Pseudo-Jonathan): "sunt destinați să facă pace la urmă, în zilele lui Mesia" 2.            Gen 3.15 (Frg.): "vor face pace unul cu altul, la final, în zilele lui Mesia" 3.            Gen 3.15 (Neof.): 4.            Gen 35.21 (Ps.-J): "și Iacov a mers înainte și și-a ridicat cortul la turnul lui Eder, locul unde Regele Mesia va fi revelat în zilele din urmă" 5.            Gen 49.1 (Ps.-J): "imediat ce i s-a revelat data când Regele Mesia va veni, în zilele din urmă”… 6.            Gen 49.1 (Frg.): "le descoperea ce se va întâmpla la final, timpul lui Mesia.." 7.            Gen 49.10-12 (Onq.): "transmiterea domniei nu va înceta în casa lui Iuda, nici învățătura până la copiii copiilor lor, până vine Mesia, căruia îi aparține împărăția și căruia i se vor supune națiunile." 8.            Gen 49.10-12 (Ps.-J): "domnitorii și regii nu vor înceta în casa lui Iuda, nici învățătorii Torei în sămânța lui, până va veni Regele Mesia, cel mai mic fiu, și datorită lui națiunile se vor topi...ce frumos este Regele Mesia care se va ridica din casa lui Iuda…ce frumoși sunt ochii lui Mesia, ca vinul curat…” 9.            Gen 49.10-12 (Frg.): "regii nu vor înceta din casa lui Iuda, nici învățătorii Torei, până la copiii copiilor lor, până vine Mesia, căruia îi aparține împărăția și căruia i se vor supune națiunile… ce frumos este Regele Mesia care este destinat să se ridice din casa lui Iuda…ce frumoși sunt ochii lui Mesia…." 10.         Gen 49.10-12 (Neof.):  11.         Exod 12.42 (Frg.): "Moise va veni din pustie și Mesia din Roma.." 12.         Exod 12.42 (Neof.):  

30

13.         Exod 17.16 (Ps.-J): "din generația lumii acesteia și din generația lui Mesia și din generația lumii ce va veni." 14.         Exod 40.9-11 (Ps.-J): "...și să o consacre coroanei împărăției casei lui Iuda și lui Mesia, care e destinat să răscumpere Israelul în zilele din urmă…și de la care va coborî Mesia, fiul lui Efraim, prin mâna căruia casa lui Israel va învinge pe Dumnezeu și armata lui în zilele din urmă." 15.         Num 11.26 (Frg.): "la sfârșitul zilelor, Gog și Magog și armatele lor vor fi împotriva Ierusalimului, dar vor cădea sub mâna lui Mesia." 16.         Num 11.26 (Neof.):  17.         Num 23.21 (Ps.-J): "Memra (cuvântul) Domnului Dumnezeului lor le este ajutor și trâmbița lui Mesia răsună în mijlocul lor" 18.         Num 24.7 (Frg.): "regele lor se va ridica dintre ei și eliberatorul va fi dintre ei și cu ei…împărăția Rgeelui Mesia va fi înălțată" 19.         Num 24.7 (Neof.):  20.         Num 24.17-24 (Onq.): "îl văd, dar nu e aproape, când se va ridica un rege din Iacov și va fi uns Mesia lui Israel." 21.         Num 24.17-24 (Ps.-J): "...când un rege puternic al casei lui Iacov va domni și va fi uns Mesia, având toiagul lui Israel....va face război cu Israel, în zilele regelui Mesia…și vor cădea sub mâna lui Mesia….."  22.         Num 24.17-24 (Neof.):  23.         Deut 25.19 (Ps,-J.): "nu veți uita nici în zilele lui Mesia." 24.         Deut 30.4-9 (Ps.-J.): "de acolo vă va aduce prin mâna lui Mesia..." 25.         I Sam 2.7-10: "va da putere regelui Lui și va face mare împărăția lui Mesia al Său" 26.         I Sam 2.35: "voi ridica înaintea Mea un preot care va lucra după cuvântul Meu și voia Mea și voi face pentru el o domnie durabilă și va sluji ca Mesia în toate zilele." 27.         2 Sam 22.28-32: "eliberarea pe care o vei aduce Tu pentru Mesia și rămășița poporului Tău..."  28.         2 Sam 23.1-5: "... Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului lui Mesia de Memra Dumnezeului lui Iacov, Dumnezeu mi-a vorbit…și a decis să numească pentru mine un rege, Mesia, destinat să se ridice și să domnească în teama Domnului..” 

31

29.         1 Regi 5.13: "care erau destinați să domnească în această lume și în lumea lui Mesia" 30.         Isa 4.1-6: "în acea vreme Mesia Domnului va fi o bucurie și o cinste..."  31.         Isa 9.5-6: "Profetul a anunțat casa lui David că: 'un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, care a luat Tora peste el să o păzească; și numele lui a fost chemat de Cel care sfătuiește, Dumnezeu Puternic, care trăiește veșnic, Mesia în a cărui zi pacea va veni peste noi.”  32.         Isa 10.24-27: "...națiunile se vor împrăștia înaintea lui Mesia." 33.         Isa 11.1-16: "un rege va ieși din fii lui Isai, Mesia va fi uns dintre copii copiilor lui. Peste el se va odihni duhul profeției divine, al înțelepciunii, al sfatului, al puterii, al cunoștinței, al fricii de Domnul…în zilele lui Mesia al Israelului, pacea va fi din plin pe pământ, lupul va sta cu mielul..." 34.         Isa 14.29-30: "...Mesia va ieși din urmașii lui Isai..." 35.         Isa 16.1-5: "vor trimite tribut lui Mesia lui Israel...apoi Mesia lui Israel va stabili tronul în bunătate și îl va ocupa în adevăr, în cetatea lui David, judecând, făcând dreptate și neprihănire" 36.         Isa 28.5-6: "în acea vreme, Mesia Domnului va fi o bucurie..." 37.         Isa 42.1-9: "iată slujitorul Meu, pe care îl aduc aproape, alesul Meu, în care Memra se bucură, voi pune Duhul Meu sfânt peste el și el va descoperi legea mea națiunilor..." 38.         Isa 43.10: "'sunteți martorii Mei înaintea Mea, spune Domnul și slujitorul Meu este Mesia, pe care l-am ales..." 39.         Isa 52.13-53.12: "iată slujitorul Meu va prospera, va fi înălțat și mare și puternic…este voia Domnului să curețe și să ierte rămășița poporului lui, să le curețe sufletele de păcat, ca ei să vadă împărăția lui Mesia.." 40.         Ier 23.1-8: "'iată, vin zile când voi ridica pentru David un Mesia neprihănit și va domni ca rege..." 41.         Ier 30.8-11: "vor lăuda pe Domnul Dumnezeul lor și se vor supune lui Mesia, fiul lui David, regele lor, pe care îl voi ridica pentru ei..." 42.         Ier 30.21: "regele lor va fi uns dintre ei, și Mesia va fi descoperit dintre ei..." 43.         Ier 33.12-26: "...oamenii vor repeta cuvintele lui Mesia…în acele zile, voi ridica pentru David, un Mesia neprihănit.” 

32

44.         Ezech. 17.22-24: "așa spune Domnul, 'Eu Însumi voi aduce un copil din casa lui David, care va fi ca cedrul înalt, și-l voi ridica din copiii acestor copii; îl voi unge și-l voi stabili prin Memra Mea, ca un munte înalt și înălțat." 45.         Ezech. 34.20-31: "voi pune peste ei un lider care le va da ce au nevoie, slujitorul Meu David..." 46.         Ezech. 37.21-28: "slujitorul Meu David va fi rege peste ei; și vor avea un singur conducător; și vor umbla în legile Mele și le vor păzi…și David slujitorul Meu va fi regele lor veșnic..." 47.         Osea 3.3-5: "apoi, copiii lui Israel se vor pocăi și vor căuta să laude pe Domnul Dumnezeul lor, se vor supune lui Mesia, fiul lui David, regele lor și el îi va conduce în închinarea Domnului..."  48.         Osea 14.5-8: "vor fi adunați și vor trăi în umbra lui Mesia..." 49.         Mic 4.8: "și tu, o Mesia lui Israel, care ai fost ascuns de păcatele Sionului, împărăția este destinată să vină la tine.." 50.         Mic 5.1-3: "și tu Betleeme Efrata, care erai prea mic să fii numărat între miile de case ale lui Iuda, din tine va ieși înaintea Mea Mesia, pentru a domni peste Israel, el, al cărui nume este menționat dinainte, din zilele creației"  51.         Hab 3.17-18: "...ceea ce vei face Tu pentru Mesia și rămășița poporului Tău..." 52.         Zah. 3.8: "iată, aduc slujitorul Meu, Mesia, care va fi descoperit" 53.         Zah 4.7: "El va descoperi pe Mesia, al cărui nume a fost chemat de la început și va domni peste toate împărățiile" 54.         Zah. 6.12-13: "iată omul al cărui nume este Mesia. El este destinat să fie revelat și uns și va zidi Templul Domnului..." 55.         Zah. 10.4: "din el iese un rege, din el iese Mesia..." 56.         Ps 18.28-32 [ET 27-31]: "..vei lucra pentru Mesia al Tău..." 57.         Ps 21.1-8: "O, Doamne, Regele Mesia va fi fericit în puterea Ta…deoarece Mesia se încrede în Domnul..." 58.         Ps 45.7-18: "frumusețea Ta, Mesia, întrece oamenii obișnuiți..." 59.         Ps 61.7-9 [ET 6-8]: "zilele în plus la zilele lumii ce va veni, sunt zilele lui Mesia…și ziua în care Mesia este uns rege." 60.         Ps 72.1-20: "O Doamne, dă-i regelui Mesia legile dreptății Tale, și neprihănirea Ta fiului regelui David....

33

 61.         Ps 80.15-18 [ET 14-17]: "turma făcută de dreapta Ta și asupra regelui Mesia pe care L-ai făcut puternic, pentru Tine..." 62.         Ps 89.51-52: "...s-au supărat de întârzierea pașilor lui Mesia, Doamne" 63.         Ps 132.10-18: "...voi face un rege glorios pentru casa lui David; am pregătit o candelă pentru Mesia..." 64.         Cântarea 1.8: "..până trimit pe Mesia..." 65.         Cântarea 1.17: "...în zilele lui Mesia..." 66.         Cântarea 4.5: "...Mesia fiul lui Efraim.." 67.         Cântarea 7.4: "eliberatorii tăi care sunt destinați să te elibereze, Mesia, fiul lui David și Mesia fiul lui Efraim..." (!) 68.         Cântarea 7.12-14: "...când va fi voia Domnului să elibereze poporul de risipire, va zice lui Mesia:..." 69.         Cântarea 8.1-4: "la acea vreme, Mesia va fi descoperit lui Israel...vă voi conduce, Mesia….Mesia va zice… ..."  70.         Rut 1.1: "...din ziua când lumea a fost creată până la venirea lui Mesia, prin care va alunga pe locuitorii pământului..." 71.         Rut 3.15: "...David, Daniel și însoțitorii lui și Mesia..." 72.         Plângerile 2.22: "Tu proclami libertatea poporului Tău peste casa lui Israel, prin mâna lui Mesia..." 73.         Plângeri 4.22: "...veți fi eliberați de mâna lui Mesia..." 74.         Qoh 1.11: "...care urmează generațiile care vor fi în zilele lui Mesia." 75.         Qoh 7.24: "...despre ziua morții și ziua când Mesia va veni, cine o poate afla prin înțelepciunea lui?" 76.         Est. (II) 1.1: "al nouălea este a fiului lui David, Mesia (targumist a explicat că Ahașveros era al 6-lea din 10 regi - și i-a numit pe cei zece) 77.         1 Cr. 3.24: "...și Anani, care este Mesia care e destinat să fie descoperit..."  [Notă: aceste 60 de pasaje menționează numele Mesia, sunt și alții care se referă la speranța mesianică sau la tema aceasta sau la imaginea aceasta. Levey conclude portretul lui Mesia în Targums astfel (op.cit., pp.142f): 

34

Mesia va fi un simbol și/sau agentul activ al eliberării lui Israel. Va fi din linia lui David, deși poate nu va avea un predecesor davidic, Mesia Efraimitul, care moare în luptă. Ilie va striga venirea lui și va sluji ca Mare Preot al Lui. Un conflict mondial va fi între Roma și diferiți identificați ca Gog, Amalec, Edom, și Armilus, pe de o parte Assyria sau Eber, pe de alta, indicând aceasta Targumist, Assyria și nu Babylon era dușmanul real al Israelului, și acest lucru va rezulta în anihilarea ambelor la vremea adventului mesianic; dușmanii Israelului vor fi distruși prin intervenția divină mesianică. Mesia va aduce finalul rătăcirii lui Israel, și poporul evreu va fi adunat din rătăcire în pământul lor; regatul nordic va fi reunit cu Iuda. Drama exodului din Egipt va avea loc din nou, Moise poate participa, posibilă prin învierea morților. Mesia va trăi veșnic. Va restaura Templul și va reconstrui Ierusalimul, care se va bucura de protecție divină pentru sine și locuitorii lui. Va avea suveranitate peste toată lumea și va face din Tora legea universală a omenirii, cu idealul educării deplin realizat. Mesia va avea darul profeției și putere de mijlocire pentru a ierta păcatul, dar va pedepsi pe cei răi care nu se pocăiesc; la fel și despre națiuni și are puterea să-i arunce în Gheenă. Va fi o regenerare morală a Israelului și a omenirii. Mesia va fi un judecător drept, care va împărți dreptatea și echitatea, reprezentantul săracilor și al oprimaților, personificarea dreptății sociale. Va răsplăti pe cel drept, care se va bucura de îndurarea divină. Esența lui Mesia va fi credința în Dumnezeu; și el va valida această credință, și credincioșia lui Israel, în ochii întregii lumi. ·                     Scriitorii rabinici vechi (tannaic) [apendixul lui Edersheim listează 456 de referințe în rabbinix despre vremurile mesianice și admite că lucrarea lui este incompletă! (LTJM: 981, appendix 9). Mai admite că numără o referință o singură dată, nu tot timpul. Este ceva cu materialul Targumic, deoarece E. îl include în materialul lui – dar am îndepărtat aceste referințe în lista de mai jos. Voi da textele unor citate reprezentative din fiecare categorie de scriere, apoi am listat pasajele biblice de la E. și unde în rabbinix sunt interpretate mesianic. Amintiți-vă că deși materialul rabinic a fost scris târziu, știm din manuscrisele de la Marea Moartă și elemente din NT, că multe părți din material sunt foarte, foarte vechi – în perioada discutată. Nu voi încerca să scot materialele mai vechi – ar necesita judecăți personale lungi. o                  Mishnah §                m. Sota 9.15: "cu urmele lui Mesia, presupunerile vor crește…” §                m.Ber.1:5: "lumea aceasta…și zilele lui Mesia… §                (vremurile din urmă mesianice sunt menționate în legătură cu Ilie, ca premergător, dar fără Mesia în m.sheqalim 2.5; m.baba.mesia 1.8, 2.8, 3.4-5.) §                (Mishnah, ca document legal nu tratează viitorul escatologic, deci nu este surprinzător că sunt unele referințe la acest subiect) o                  Talmud--Babylonian și Ierusalim

35

 §                y.Tan'anit 4.8 [68d 48-51] : "R. Simeon ben Yohai a spus: R. Akiba învățătorul meu explica pasajul, 'o stea va ieși din Iacov' (Num 24.17) deci: Kosiba iese din Iacov. Când R. Akiba l-a văzut pe Bar Kochba, a strigat, 'acesta este regele, Mesia…'....Rabbi Yohanan b. Torta i-a răspuns: 'Akiba, iarba va crește din oasele obrajilor tăi și Fiul lui David încă nu va fi aici.'" [deși acest pasaj, în ref. la Bar Kochba, este evident post-NT, este așteptarea mesianică ce pre-datează întâlnirea. și așteptarea din partea lui Akiba—un contributor major la Mishnah—pare bine dezvoltată.] §                y. Ketubot 12.3: "morții vor învia în timpul lui Mesia… §                b. Ber. 28b: "îndepărtați vasele ca să nu devină necurate și pregătiți tronul pentru Ezechia, ce va veni… §                b. Hag. 14a: Rabbi Aquiba explică tronurile din Dan 7 ca "unul pentru El, unul pentru David"—aceasta se înțelege mesianic pentru mileniul următor, este mustrat de un rabin competitor pentru interpretarea dată în b. Sanh. 38b.!) §                b. Sanh. 98a: "Rabbi Alexandrai a spus: Rabbi Jehoshua ben Levi se contrastează Dan 7.13...și Zah 9.9...dacă izraeliții merită, Mesia va veni pe norii cerului, dacă nu merită, acesta va veni sărac și călare pe măgar… §                b. Sanh. 99a: aceasta a spus un anume Min lui R. Abahu, 'când va veni Mesia? Răspunsul a fost: când întunericul a acoperit pe acești oameni.'..." §                b. Sukkah 52: "uciderea lui Mesia, fiul lui Iosif" (explică Zah. 12.10--"vor vedea pe cel pe care l-au ucis.") o                  Midrash §                Midr. Ps. 90.17 [despre Ps 90.15] : "'fă-ne fericiți câte zile ne-ai pedepsit…zilele în care ne-ai pedepsit în Babylong, Media, Grecia, Edom....în altă expunere versetul este: fă-ne fericiți ca în zilele lui Mesia.' Cât de lungă este ziua lui Mesia. R. Eliezer spune o mie de ani…...R. Joshua spune 2000 de ani...R. Berechiah și R. Dos the Elder spun 600 de ani...R. Akiba spune 40 de ani…rabinii spun 4000 de ani...R. Abba spune 7000 de ani..." (Midrash despre Psalmi, vol.2, tradus de William G. Braude; Yale: 1959.pp.97-98.) §                Song. Rab. 8:9 sec.3: "R. Abba b. Kahana spune: dcă vezi Israelul plin de babilonieni, uite-te după Mesia. ...R. Simeon b. Yohai învăța: dacă vezi un cal persan legat de un mormânt în Israel, uite-te după venirea lui Mesia." (Midrash--Esther, Cântarea cântărilor, tradus de Maurice Simon, (Freedman & Simon, gen. eds.); Soncino: 1983; pp.316-317.)  §                Num. Rab. 13.14 [despre Num 7.13] : "...a oferit simbolurile regilor casei lui David care va ieși în vremurile viitoare din el și va domni suprem pe mare și pământ, regi ca Solomon și Mesia…cum știm acestea despre regele Mesia? Pentru că este scris: va domni de la mare la mare și de la Râu până la capătul pământului.

36

Cum știm că va conduce pământul? Este scris: toți regii se vor pleca înaintea lui și toate națiunile îi vor sluji și mai scrie: iată, va veni pe norii cerului ca la un fiu de om… și i s-a dat domnia…ca toți să-i slujească…deoarece popoarele aduceau daruri la Solomon și vor face la fel cu Mesia, în vremurile viitoare….." (Midrash Rabbah—Num., vol 2, tradus de Judah J. Slotki (Freedman și Simon, gen. eds.), Soncino: 1983; pp. 526-529)  o                  Listă de pasaje VT, interpretate mesianic în scrierile rabinice (de la apendixul lui Edersheim9, nu este verificat de mine): 1.            Gen 1.2 (Isa 11.2, Plângeri 2.19) 2.            Gen 2.4 (Gen 3.15, Rut 4.18) 3.            Gen 4.25 (Ber. R. 23; m. Rut 4.19) 4.            Gen 5.1 (Ber. R. 24) 5.            Gen 14.1 (Ber. R. 42) 6.            Gen 15.18 (Ber. R. 44) 7.            Gen 19.32 (Ber. R. 51) 8.            Gen 22.18 (Bemid. R. 2) 9.            Gen 33.1 (midrash și Is 66.7, notează că înainte să se nască primul opresor, ultimul Răscumpărător va fi născut deja. 10.         Gen 38.1,2 (Ber. R. 85) 11.         Gen 49.1 (Ber. R. 98) 12.         Gen 49.9 (Yalkut 160 și Ber. R. 98) 13.         Gen 49.10 (Yalkut u.s.; midrash despre Gen 49.10, on Prov 19.21, or Lan 1.16; toate targums) 14.         Gen 49.12 (targum ps-jon și jeru.targ) 15.         Gen 49.17 (ultima propoziție, în the Midrash--Ber.R.98) 16.         Gen 49.19 (Ber. R. 99, dar cf. Ber. R. 71) 17.         Gen 50.10 (la final of Ber.R.) 18.         Ex 4.22 (midr despre Ps 2.7) 19.         Ex 12.2 (Shem r. 15) 20.         Ex 12.42 (jeru.targ) 21.         Ex 15.1 (mekilta) 22.         Ex 16.25 (Jer. Taan. 64a) 23.         Ex 16.33 (Mechil) 24.         Ex 17.16 (ps-J.targ) 25.         Ex 21.1 (Shem R. 30) 26.         Ex 40.9,11 (ps-J.targ) 27.         Lev 26.12 (Yalkut 62) 28.         Lev 26.13 (Ber. R. 12) 29.         Num 6.26 (Siphre despre Num par. 42) 30.         Num 7.12 (Bem. R. 13) 31.         Num 11.26 (J.targ) 32.         Num 23.21 (ps-J.targ; vezi și Num 24.7 în J.targ) 33.         Num 24.17 (onk.targ; ps-J.targ; Jer. Taan. 4.8; Deb r. 1; Midr. Despre Plângeri 2.2) 34.         Num 24.20,24 (ps-J.targ) 35.         Num 27.16 (Yalkut) 36.         Dt 1.8 (Sirhre 67a) 37.         Dt 8.1 (coment. despre Tanchuma)

37

38.         Dt 11.21 (siphre par 47) 39.         Dt 16.3 (siphre , par 130; vezi și Ber 1.5) 40.         Dt 19.8,9 (Siphre, par 185; Jer.Macc 2.7) 41.         Dt 20.10 (Tanchuma par 19) 42.         Dt 23.11 (Tanchuma on Par. Ki Thetse 3) 43.         Dt 25.19 and 30.4 (ps-J.targ; cf. last 3 lines of Bem. R.) 44.         Dt 32.7 (Siphre) 45.         Dt 32.20 (Siphre) 46.         Dt 33.5 (jer.targ) 47.         Dt 33.17 (Tanchuma on Gen 1, par.1; Bemidb. R. 14) 48.         Dt 33.12 (Sebach. 118b) 49.         Jud. 5.31 (Ber R 12; vezi și Gen 2.4) 50.         Rut 2.14 (Midr R. Ruth 5; Midr on Cant 2.9; Pesik 49a,b; Shabb. 113b) 51.         Rut 1.1 (targ) 52.         Rut 3.15 (targ) 53.         Rut 4.18,20 (see refs under Gen 2.4) 54.         1 Sam 2.10 (targ, plus various midr.) 55.         2 Sam 22.28 (Sanh, 98a) 56.         2 Sam 23.1 (targ.) 57.         2 Sam 23.3 (targ.) 58.         2 Sam 23.4 (midrash, par 29) 59.         1 Regi 4.33 (targ) 60.         1 Cr 3.24 (targ; plus Tanchuma, par. Toledoth 14) 61.         Ps 2 (Berach 7b; Abhod. Zarah 3b; midrash on Ps 2; midrash on ps 112.11; Pirqe de R. Eliez c.28; Yalkut; vers. Individuale mai jos) 62.         Ps 2.4 (Talmud--Abhod. Z. u.s.) 63.         Ps 2.6 (midrash pe 1 Sam 16.1—conect. Suferința lui Mesia cu Is 53!) 64.         Ps 2.7 (talmud--Sukk. 52a) 65.         Ps 2.8 (Ber. R. 88; talmud-Sukk 52a) 66.         Ps 2.9 (see Ps 120) 67.         Ps 16.6 (Ber R. 88) 68.         Ps 16.9 (midr) 69.         Ps 18.31 (in the Hebrew, verse 32: targ) 70.         Ps 18.50 (Jer.talmud--Ber 2.4; midr on Lam 1.16) 71.         Ps 21.1 [Heb 2] (targ; midr) 72.         Ps 21.2 (midrash) 73.         Ps 21.3 [4] (midr; cf. Shemoth R. 8) 74.         Ps 21.4 (Sukk.52a) 75.         Ps 21.5 [6] (Yalkut on Num 27.20; Beidbar R. 15) 76.         Ps 21.7 [8] (targ) 77.         Ps 22.7 [8] (Yalkut on Is 60, aplică versetul la Mesia, folosind aproape aceleași cuv. ca evangheliile) 78.         Ps 22.15 [16] (Yalkut) 79.         Ps 23.5 (Bemid R. 21) 80.         Ps 31.19 [20] (midr; pesiqta, p149) 81.         Ps 36.9 (Yalkut on Is 60) 82.         Ps 40.7 (vezie ref. at Gen 4.25) 83.         Ps 45.2 [3] (targ.) 84.         Ps 45.3 [4] (talmud--Shabb 63a) 85.         Ps 45.6 [7] (targ; in Ber.R.99 o legătură cu toiagul veșnic!)

38

86.         Ps 45.7 (unele finale din targ) 87.         Ps 50.2 (siphre) 88.         Ps 60.7 (Bemidbar R. on Num 7.28) 89.         Ps 61.6 [7] (targ; pirqe de R. Eliez c.19) 90.         Ps 61.8 [9] (targ.) 91.         Ps 68.31 [32] (talmud-Pes. 118b; Sheoth R. on Ex 26.15) 92.         Ps 72.1 (targ.; midr.) 93.         Ps 72.16 (Talmud--Shabb.30b; Midr on Eccl 1.9) 94.         Ps 72.17 (Sanh 98b; Pes. 54a;Ned. 39b; Ber.R. 1; midr pe Plângeri 1.16; Pirqe de. R. Eliez.c.3) 95.         Ps 72.8 (Pirqe d. R. Eliez.c.11; Yalkut on Is 55.8; Midr. Bemidbar R.13) 96.         Ps 72.10 (Midr. Ber. R 78; Midr. Bemidbar R.13) 97.         Ps 80.17 [18] (targ.) 98.         Ps 89.22-25 [23-26] (Yalkut on Is 60.1) 99.         Ps 89.27 [28] (Shemoth R. 19) 100.       Ps 89.51 [52] (Midr on Ps 18) 101.       Ps 89.53 (midr. on Cant 2.13) 102.       Ps 90.15 (midr) 103.       Ps 92.8,11,13 [7,10,12] (pirqe d. R. Eliez.c.19; midrash) 104.       Ps 95.7, last clause (Shem R. 25; Midr on Cant 5.2; cf. Sanh 98a and Jer. Taan. 64a) 105.       Ps 102.16 [17] (Bereshith R. 56) 106.       Ps 106.44 (midrash) 107.       Ps 110 (targ; midr on ps.2; midra on Ps 36 [35]) 108.       Ps 110.2 (Beresh. R. 85; Bemid. R. 18; Yalkut) 109.       Ps 110.7 (Yalkut) 110.       Ps 116.9 (Ber. R. 96) 111.       Ps 116.13 112.       Ps 119.33 (midr) 113.       Ps 120.7 (Midr) 114.       Ps 121.1 (tanchuma--par.Toledoth 14; cf. Yalkut) 115.       Ps 126.2 (tanchuma on Ex 15.1) 116.       Ps 132.18 (pirke d. R. Eliez.c.28) 117.       Ps 132.14 (Ber. R. 56) 118.       Ps 133.3 (Ber. R. 65, closing lines) 119.       Ps 142.5 (Ber. R. 74) 120.       Prv 6.22 (Siphre on Deut) 121.       Ecl 1.9 (midr) 122.       Ecl 1.11 (targ) 123.       Ecl 7.24 (targ) 124.       Ecl 11.8 (midr) 125.       Ecl 12.1 (midr) 126.       Cabt (ref. la Solomon aplic. La Mesia în Talmud--Sheb 35b) 127.       Cant 1.8 (targ) 128.       Cant 1.17 (targ) 129.       Cant 2.8 (Shir haShirim R.; Pesiqta) 130.       Cant 2.9-10,12 (Pesiqta) 131.       Cant 2.13 (midrash) 132.       Cant 3.11 (Yalkut) 133.       Cant 4.5 (targ)

39

134.       Cant 4.16 (midrash; Bemidbar R. 13) 135.       Cant 5.10 (Yalkut) 136.       Cant 6.10 (Yalkut) 137.       Cant 7.6 (midrash) 138.       Cant 7.13 (targ) 139.       Cant 8.2 (targ) 140.       Cant 8.4 (targ) 141.       Cant 8.11 (Talmud--Shebhu 35b) 142.       Cant 8.12 (targ) 143.       Isa 4.2 (targ) 144.       Isa 4.4 (see Gen 18.4, 5; Deut 23.11) 145.       Isa 4.5,6 (Yalkut, midr on Ps 13; midrash on ps 16.9) 146.       Is 6.13 (Talmud-Keth 112b) 147.       Is 7.21 (see Gen 18.7 refs) 148.       Is 8.14 (Talmud--Sanh 38a) 149.       Is 9.6 (targ; debarim R. 1; Bemidbar R. 11) 150.       Is 9.7 (see Num 6.26) 151.       Is 10.27 (targ) 152.       Is 10.34 (midrash on Lam 1.16) 153.       Is 11:1 (targ; Bereshith R. 85 on Gen 38.18--Ps 110.2 citat aici; Ber. R. 99; Yalkut) 154.       Is 11.2 (see Gen 1.2; Yalkut on Prov 3.19,20; Pirq. d. R. El.3) 155.       Is 11.3 (Talmud-Sanh 93b) 156.       Is 11.4 (midrash on Ps 2.2; midr. on Ruth 2.14; Yalkut on Is 60) 157.       Is 11.6 (targ.) 158.       Is 11.7 (see Ex 12.2) 159.       Is 11.10 (see Gen 49.10 nd Ps 21.1) 160.       Is 11.11 (yalkut; midr on Ps 107.2) 161.       Is 11.12 (Midr on Lam 1.2) 162.       Is 12.3 (cf. practica veche a turnării apei în Fast of Tabernacles) 163.       Is 12.5 (midr on Ps 118.23) 164.       Is 14.2 (see Gen 18.4,5) 165.       Is 14.29 (targ) 166.       Is 15.2 (targ) 167.       Is 16.1 (targ) 168.       Is 16.5 (targ) 169.       is 18.5 (talmud-Sanh 98a) 170.       Is 21.11,12 (Jer. Taan. 64a; Shem. R. 18) 171.       Is 23.8 (midr. on Eccl 1.7) 172.       Is 23.15 (talmud-Sanh 99a) 173.       Is 24.23 (Bemidbar R,citat sub Gen 22.18; Bemidbar R. 13) 174.       Is 25.8 (talmud-Moed Q. 28b; Siphra; Yalkut; Yalkut on Is 60.1; Debar. R. 2; Shem R. 30) 175.       Is 25.9 (Tanchuma on Deut) 176.       Is 26.19 (midr on Eccl 1.7) 177.       Is 27.10 (Shem R. 1; Tanchuma on Exod 2.5) 178.       Is 27.13 (Talmud--Rosh. haSh. 11b; Yalkut; Pirqe de R. El. c.31) 179.       Is 28.5 (targ) 180.       Is 28.16 (targ; Rashi) 181.       Is 28.15 (Jer. Taan. 1.1)

40

182.       Is 30.18 (Sanh 97b) 183.       Is 30.19 (Yalkut on Zech 3.8) 184.       Is 30.25 (see gen 18.4) 185.       Is 30.26 (Talmud--Pes. 68a and Sanh 91b; Pirqe de. R. El. 51; Shemoth R. 50; cf. și Ber. R. 12 and gen 2.4) 186.       Is 32.14,15 (midr. on Lam 3.49) 187.       Is 32.20 (Tanchuma; Deb R. 6) 188.       Is 35.1,2 (Tanchua on Deut 1.1) 189.       Is 30.5,6 (Yalkut 1.78c; Ber. R. 95; midr on Ps 146.8) 190.       Is 30.10 (midr on ps 107.1; yalkut la finalul Cronicilor; Shemoth R. 15,23) 191.       Is 40.1-3 (vezi Is 11.12 and 35.1) 192.       Is 40.5 (Vayyikra R. 1; Yalk 2.77b) 193.       Is 40.10 (Yalk on Ex 32.6) 194.       Is 41.18 (vezi gen 18.4-5) 195.       Is 41.25 (Bem R. 13) 196.       Is 41.27 (targum-Rashi; Bereshith R. 63; Vayyikra R. 30; Talmud--Pes 5a; Pesiqta) 197.       Is 42.1 (targ; midr on ps 2; yalkut) 198.       Is 43.10 (targ) 199.       Is 45.22 (see Is 11.12, midr on lam) 200.       Is 49.8 (Yalk.) 201.       Is 49.9 (Yalk.) 202.       Is 49.10 (midr pe Plângeri-citat ca 11.12) 203.       Is 49.12 (vezi Ex 12.2) 204.       Is 49.13 (midr on prov 19.21) 205.       Is 49.14 (yalk.) 206.       Is 49.21 (midr plângeri--vezi ps 11.12) 207.       Is 49.23 (Vayyikra R. 27; midr on Ps 2.2) 208.       Is 49.26 (Vayyikra R. 33) 209.       Is 51.12 (see Is 11.12, and Is 25.9) 210.       Is 51.17 (see Is 25.0) 211.       Is 52.2 (see Is 11.12--midr on Lam) 212.       Is 52.3 (talmud--Sanh 97b) 213.       Is 52.7 (yalkut; yalk on Ps 112.1; see also Cant 2.13) 214.       Is 52.8 (midr on lam--see Is 11.12) 215.       Is 52.12 (Shemoth R. 15, 19) 216.       Is 52.13 (targ; yalk(asoc. cu suferințele lui Mesia)) 217.       Is 53 (numele mesianic 'Leprous' (Sanh 98b)este expr. bazat pe el) 218.       Is 53.10 (targ) 219.       Is 53.5 (midr pe Samuel; vezi Rut 2.14) 220.       Is 54.2 (Vayyikra R. 10) 221.       Is 54.5 (Shemoth R. 15) 222.       Is 54.11 (Shemoth R. 15; vezi și Ex 12.2) 223.       Is 54.13 (Yalk; midr. on Ps 21.2) 224.       Is 55.12 (midr on Ps 13) 225.       Is 56.1 (vezi Ex 21.1) 226.       Is 56.7 (vezi Is 11.12) 227.       Is 57.14 (Bemidbar R. 15) 228.       Is 57.16 (talmud--Yeb. 62a și 63b; midr pe Ecl 1.6) 229.       Is 59.15 (talmud--Sanh 97a; midr on Cant 2.13)

41

230.       Is 59.19 (talmud-Sanh 98a) 231.       Is 59.17 (pesiqta) 232.       Is 59.20 (vezi Is 11.12) 233.       Is 59.19,20 (Sanh 98a; Pesiqta 166b) 234.       Is 60.1 (targ; Ber. R. 1 with ref to Dan 2.2; Ber. R. 2; Bemidbar R. 15,21; Yalkut on Exod 25.3; yalk în acest cap.) 235.       Is 60.2 (talmud-Sanh 99a; midr) 236.       Is 60.2-4 (midr) 237.       Is 60.4 (midr on cant 1.4--tied in with the Zec. prophs!) 238.       Is 60.7 (talmud-Abod. Sar. 24a) 239.       Is 60.8 (midr on Ps 48.13) 240.       Is 60.19 (yalk) 241.       Is 60.21 (talmud--Sanh 98a) 242.       Is 60.22 (talmud--Sanh 98a) 243.       Is 61.1 (see Is 32.14, 15) 244.       Is 61.5 (yalkut; midr on Eccl 2.7) 245.       Is 61.9 246.       Is 61.10 (tanchuma on deut 1.1--see Is 25.9; Pesiqta) 247.       Is 62.10 (see Is 57.14) 248.       Is 63 (Pirqe de. R. El. c.30) 249.       Is 63.2 (see Cant 5.10; Pesiqta) 250.       Is 63.4 (Sanh 99a; midr on Eccl 12.10) 251.       Is 64.4 [3] (yalk on Is 60) 252.       Is 65.17 (midr on lam--see Is 11.12) 253.       Is 65.19 (tanchuma on deut 1.1) 254.       Is 65.25 (Ber R. 20; midr) 255.       Is 66.7 (Vayyikra R. 14; midr on Gen 33.1) 256.       Is 68.22 (Ber. R. 12; see gen 2.4) 257.       Ier 3.17 (Yalku on Josh 3.9ff) 258.       Ier 3.18 (yalkut on Cant 1.16) 259.       Ier 5.19 (Introd. to Echa R.) 260.       Ier 12.9 (Pirque de R. Eliez c.28) 261.       Ier 16.13 (talmud--San 98b; midr on Lam 1.16) 262.       Ier 16.14 (Mechilta) 263.       Ier 23.5,6 (targ; talmud--Babha Bathra 75b; midr on Ps 21.1; midr on Prov 19.21; midr pe plângeri 1.16) Ier 23.7 (see Jer 16.14; talmud--Ber. 12b) 264.       Ier 30.9 (targ) 265.       Ier 30.21 (targ; midr on Ps 21.7) 266.       Ier 31.8 (yalkut) 267.       Ier 31.20 (yalk; yalk on Is 9.1) 268.       Ier 31.31,33,24 (yalk) 269.       Ier 33.13 (targum; yalkut) 270.       Plângeri 1.16 (Midrash R and in Jeru talmud) 271.       Plângeri 2.22 (targ) 272.       Plângeri 4.22 (targ) 273.       Ezech 11.19 (Deb. R. 6 et. al.) 274.       Ezech16.55 (Shem R. 15) 275.       Ezech17.22,23 (targ) 276.       Ezech25.14 (Bemidbar R. on Num 2.32)

42

277.       Ezech29.21 (Sanh 98a) 278.       Ezech32.14 (Sanh 98a) 279.       Ezech36.25 (targ; yalkut; talmud--Kidd. 72d) 280.       Ezech36.27 (vezi Ezech 11.19) 281.       Ezech39.2 (Bemidbar R. 13) 282.       Ezech47.9 (Shem R. 15) 283.       Ezech47.12 (Shem R. 15) 284.       Ezech48.19 (Talmud--Baba R. 122a) 285.       Dan 2.22 (Ber. R. 1; midr on Lam 1.16) 286.       Dan 2.35 (Pirqe de R. Eliez c.11) 287.       Dan 2.44 (Pirqe de R. Eliez c.30) 288.       Dan 7.9 (interpreted by R. Akiba in Chag 14a) 289.       Dan 7.13 (talmud--Sanh 98a: dacă Israel merită, Mesia va veni pe norii cerului, dacă nu, va venii sărac, călare pe măgar!) 290.       Dan 7.27 (Bem. R. 11) 291.       Dan 8.13,14 (Ber. R. 21) 292.       Dan 1.24 (Naz 32b; Yalkut) 293.       Dan 12.3 (Shem R. 15) 294.       Dan 12.11,12 (Midr on ruth 2.14) 295.       Osea 2.2 (midr on Ps 45.1) 296.       Osea 2.13 (see Jer 5.19) 297.       Osea 2.18 (Shem R. 15 on Ex 12.2) 298.       Oseas 3.5 (targ; Jer Talmud--Ber. 5a) 299.       Osea 6.2 (targ) 300.       Osea 13.14 (Yalk on Is, par. 269) 301.       Osea 14.7 (targ) 302.       Ioel 2.28 (Bemidbar R. 15; Yalkut) 303.       Ioel 3.18 (midr on Ps 13; midr on Eccl 1.9) 304.       Amos .7 (midr on cant 2.13) 305.       Amos 5.18 (talmud--sanh 98b) 306.       Amos 8.11 (Ber. R. 25) 307.       Amos 9.11 (talmud--Sanh 96b; Ber. R. 88; cf. Yalkut) 308.       Obadia 18,21 (Deb R. 1) 309.       Mica 2.13 (see Gen 18.4,5; Midr on Prov 6) 310.       Mica 4.3 (Talmud--Shabb 63a) 311.       Mica 4.5 (Shemoth R. 15) 312.       Mica 4.8 (targ) 313.       Mica 5.2 (targ; Pirqe d. R. Eliez c.3; et.al.) 314.       Mica 5.3 (talmud--Yoma 10a; Sanh 98b) 315.       Mica 7.6 (Sanh 97a; Sotah 49b; midr on cant 2.13) 316.       Mica 7.15 (Yalkut) 317.       Mica 7.8 (Deb.R.11) 318.       Naum 2.1 (see Is 52.7) 319.       Hab 2.3 (Sanh 97b; Yalk) 320.       Hab 3.18 (targ) 321.       Țeph 3.8 (Yalk) 322.       Țeph 3.9 (Talmud--Abhod.Zarah, 24a; Ber. R. 88) 323.       Țeph 3.11 (Sanh 98a) 324.       Hagai 2.6 (Deb. R. 1) 325.       Zah 1.20 (Talmud--Sukk. 52b; midr--bemidbar R. 14)

43

326.       Zach 2.10 (see Is 60.4; targ.) 327.       Zah 3.8 (targ) 328.       Zah 3.10 (midr on Ps 72) 329.       Zah 4.7 (targ; tanchuma (par. Toledoth 14) 330.       Zah 4.10 (tanchuma, u.s.) 331.       Zah 6.12 (targ; jers-talmud--Ber 5a; Pirqe de R. Eliez c.48; et. al.) 332.       Zah 7.13 (vezi Jer 5.19) 333.       Zah 8.12 (vezi gen 2.4) 334.       Zah 8.23 (vezi Is 60.1 in Yalkut) 335.       Zah 9.1 (Siphre on Deut, p.65a; Yalkut) 336.       Zah 9.9 (peste tot! Sanh 98a; Pirqe de R. Eliez c.31) 337.       Zah 9.10 (see Deut 20.10) 338.       Zah 10.4 (targ) 339.       Zah 11.12 (Ber. R. 98) 340.       Zah 12.10 (Talmud--Sukk. 52a) 341.       Zah 14.2-6 (many passages on the messianic wars) 342.       Zah 14.7 (yalkut on Ps 139.16,17; Pirqe d. R. Eliez c.28) 343.       Zah 14.8 (Ber R. 48; see also gen 18.4,5) 344.       Zah 14.9 (Yalkut; midr on Cant 1.13; et. al.) 345.       Mal 3.1 (Pirqe de R. Eliez c.29) 346.       Mal 3.4 (Bemidbar R. 17) 347.       Mal 3.16 (Vayyikra R. 34) 348.       Mal 3.17 (Shemoth R. 18) 349.       Mal 4.1 [3.19] (Bereshith R. 6) 350.       Mal 4.2 [3.20] (Shemoth R.31) 351.       Mal 4.5 (many places...Pirqe de R. Eliez. c.40; Debarim R. 3; midrash on Cant 1.1; talmud; yalkut)   ·                     Date istorice despre susținătorii mesianici o                  Lista unor oameni cunoscuți care au apelat la așteptările mesianice ale zilei. Numărul mare arată ce răspândită era credința mesianică, larga varietate a profilelor lor arată ce variate erau credințele mesianice. Materialul este disponibil detaliat în NWNTI: 242-252, și BPM: cap. 3; nu voi cita referințe din Josephus, deoarece sunt numeroase și se găsesc în NWNTI. Deoarece acestea toate sunt referite în Josephus, sunt vechi – ulterior au apărut mulți pretendenți. o                  Regii mesianici 0.            Iuda (din Sepphoris, Galilee), fiul lui Ezechia "brigand șef". 1.            Simon din Perea,fost slujitor regal. 2.            Athronges păstorul Iudeii. 3.            Iuda (din Gamala) Galilean (menționat în Fapte 5.37). 4.            Menahem (nepot al lui Iuda galileeanul. 5.            Ioan de Gischala fiul lui Levi. 6.            Simon bar Giora de Gerasa.  o                  Profeți mesianici 

44

0.            Samariteanul anonim. 1.            Theudas (menț. în Fapte 5.36). 2.            Egipteanul anonim (evreu). 3.            Impostorul anonim. 4.            Jonathan refugiatul.  ·                     Declarații ale învățaților (accentul meu): o                  John Collins, "Messianism in the Maccabean Period", În JTM: 101: "noțiunea de salvator transcendent sub Dumnezeu este poate dezvoltarea cea mai semnificativă a mesianismului ebraic, larg definit, în sec. 2 ÎH. Sunt unele urme de mesianism în per. macabeilor (164bc-63bc). Este evident, că mesianismul nu era răspândit larg și nici proeminent în această perioadă și nu era nici o noțiune ortodoxă a lui Mesia. Tradițiile pe care mesianismul davidic se bazau erau bine păstrate, dar nu asigurau în sine o așteptare vie. Prezența sau absența mesianismului era determinată în primul rând de atitudinile politice și circumstanțele diferitelor grupări din iudaism. Cei care își puneau speranța în instituțiile și liderii zilei, fie Mari preoți, ptolemei sau macabei, nu erau prea mult interesați de mesianism. Grupările apocaliptice dezvoltau ideea unui salvator transcendent, ca alternativă sau complement la mesianismul pământesc. Doar în ridicarea comunității Qumran găsim un grup cu interes puternic în mesianism și în sec. 1 psalmii lui Solomon." o                  Charlesworth, în TM: 7: "avem multe surse evreiești ce îl portretizează pe Mesia, ca cineva care slujește de mare preot escatologic, manuscrisele de la Marea Moartă T12P, sau ca binevoitorul și regele atotputernic (PssSol 17). Numeroase funcții sunt uneori atribuite lui Mesia: va judeca pe cei răi (PssSol 17, 4Ezra 12, 2Bar 40),îi va distruge (PssSol 17, 4Ezra 12, 2 Bar 72; cf. Is 11), va elibera poporul lui Dumnezeu (PssSol 17, 4Ezra 12, cf. Zech 9), și va domni într-un regat binecuvântat (PssSol 17, 18; 2Bar40; cf. Ps. 2)." o                  Fostul învățat evreu B. M. Bokser, "Mesianismul, modelul Exodus și iudaismul rabinic vechi", în TM: 256, 257: (după analizarea celor două referințe la zilele lui Mesia în t. Ber 1.10, ll 41-50): "evreii din primele două secole aveau dierite vederi cu privire la speranțele tradiționale pentru viitorul lor. Cercurile rabinice, deși aparent nepreocupate de problemă, discutau relația răscumpărării trecute cu cea viitoare și opiniile difereau cu privire la zilele profetice ulterioare sau per. mesianicăp din viitor…apreciem modul pozitiv și metoda creativă în care vedeau viitorul. o                  Horsley șid Hanson, în BPM: 102: "așteptările unui personaj regal începeau să învie în per. Hasmonean (i.e. Maccabean). Faptul că începuse insurgența este evident din manuscrisele de la MM și Ps. Sol 17. La începutul cap. am notat apariția termenilor Mesia sau fiul lui David' ca fiind rare în lit. ebraică înainte de și contemporan cu apariția mișcării mesianice. Apariția ultimei este dovada învierii tradiției domniei populare. o                  Chiar învățatul evreu Jacob Neusner (care încearcă să minimalizeze noțiunile tradiționale de Mesia) ADMITE că așteptările mesianice ale evreilor pre-

45

Mishnahhic erau cele ale unei imagini supraomenești. Neusner crede că compilatorii Mishnah încercau să rezolve aceleași chestiuni, dar în mod diferit. În descrierea încercării, Neusner descrie ce erau vechile tradiții, în "Mishnah și Messiah", JTM: 275): "ne concentrăm pe modul în care este așezat sistemul în Mishnah și cum tratează chestiunile critice de teologie în escatologia mesianică din versiunile vechi ale iudaismului. Aceste sisteme vechi apelau la o imagine supra naturală a unui salvator, mitul Mesia, ca răscumpărător al Israelului, angajată în situații politic-istorice, ca rege al evreilor și Dumnezeu-om, tratând întrebările crucial-istorice din viața lui Israel și rezolvându-le: Hristos ca rege al lumii, al veacurilor, al morții. o                  John Collins, în SS: 47: "așteptarea unui rege din linia lui David, care stagnează în era postexilică, reapare după restaurarea regalității native, non-Davidice, evreiești în per. Hasmonean (sf. sec. 2 – încep. Sec. 1 ÎH). Reapare în mai multe cadre. În sec. 1 AD se poate spune că e parte din moștenirea comună a iudaismului. Sumar Dacă ne retragem și încercăm generalizarea datelor de mai sus, vedem imediat diversitatea. Imaginile mesianice sunt de la preot la rege la profet. Mai mulți scriitori sau comunități au multiple imagini mesianice. (ex . Qumran, Testamentul lui Levi). Aceste imagini sunt de la omul rege Davidic (Psalmii lui Solomon, 2 Baruch, Sibyl 3?) la Regi salvatori transcendenți și pre-existenți quasi-divini (I Enoch, Sibyl 5, Testamentul lui Iuda) și ceva intermediar (Philo, unele materiale Qumran). Această varietate nu are granițe geografice. Surse palestiniene sunt reprezentate (Psalmii lui Solomon, Testamentele) și iudaismul elenistic (Philo, Sibyl, LXX). Majoritatea de mai sus sunt materiale venite din iudaismul neoficial. Vorbind de scrieri din grupările specifice interiorului iudaismului, ele nu vorbesc pentru iudaismul general. Documentele oficiale ale iudaismului rabinic atestă folosirea titlurilor și figurilor mesianice și demonstrează gama largă de așteprtări. Putem contrasta acceptarea relativă a lui Bar Kochba de Akiba ca Mesia, lider pur politic, cu discuția teologică cum figura danielică de a veni pe nori este posibil să vină și pe măgar. (b. Sanh. 98a). Este ușor de documentat o gamă largă de așteptări mesianice, judecând după explozia de materiale mesianice din per. 200 BCE - 200 CE și larga acceptare a liderilor popular mesianici, este ușor de concluzionat că așteptările mesianice erau răspândite. Dar putem discerne modelul? Putem face 'simplu spre complex' predicții? Ce sugerează cronologia acestor documente? Să privim la cronologia surselor de mai sus. 1.            Înainte de 200 BCE - 200 CE, avem materiale biblice. Avem motive să credem că erau înțelese mesianic înainte de a ajunge la sursele discutate mai sus? 

46

De fapt, da. Avem două date despre cum erau interpretate înainte de perioada noastră:(1) traducerile (LXX, Samaritan?, Quman) (2) tradiții rabinice vechi. Datele LXX de mai sus indică înțelegerea mesianică a versetelor cheie (ex .Num 24) cu efecte mari și la înțelegerea palestiniană și multele referiri la Mesia în Targums (67 pasaje) și numărul mare de pasaje VT interpretate mesianic în lit. Rabinică (min. 400) sunt indicații puternice că interpretarea și înțelegerea mesianică nu erau noin în sec. 3 ÎH. 2.            În per. 200 ÎH până la Isus, vedem producerea documentelor Qumran (Dual mesia), I Enoch (pre-existent super-uman mesia), elenistic Sibyl 3 (rege pământesc, tipologic), și Palestinienii Psalmi ai lui Solomon (rege pământean Davidic.) Stea și Toiag în (Gen 49, Num 24) sunt imagini mult folosite, ca și Fiul Omului ( Dan 7). Mesianismul bogat și robust al înțelegerii rabinice a VT, evidențiat în Targums și scrieri rabinice, apare dezvoltat deplin în scrierile ebraice vechi ale perioadei. 3.            În per. 0-150 AD, avem elenisticul Philo (rege universal), Palestiniele 2 Esdras (pre-existent, super-uman), elenistic Sibyl 5 (rege transcendent din cer), documente lui Josephus despre lideri mesianici (regi și profeți, regi tipici naționali, pământești), și palestinianul 2 Baruch (domnitor pre-existent, universal). Avem o gamă largă de așteptări, din nou, și o acceptare a acestei varietăți de oameni. 4.            După aceasta (i.e. 150 CE), avem codificarea materialelor rabinice și a targum—fără teme mesianice – în ciuda războiului roman.  [adaug scurt că dacă analizăm datele din NT se va confirma ce am găsit deja. Deci că, contextul mesianic al cuvintelor și misiunii lui Isus puteau apare la jumătatea sec. 1A D și să proclame un țăran galileean ca Mesia fără un context vibrant și să aibă și succes, este absurd! (nu ajungeau prea departe dacă trebuiau să răspundă la întrebarea: ce e Mesia? Istoria ar fi fost diferită). Răspunsul este nu. Varietatea, intensitatea, și pervaziunea credinței mesianice este evidentă la începutul perioadei noastre – aceste credințe apar brusc și elaborat. Sursele rabinice (i.e. targum, talmud, și midrash) sugerează că pre-datează perioada noastră și par a aborda datele tradiționale ale scrierilor apropiate VT (ca. 300 ÎH). Este incorect să se afirme: o                  Fiecare evreu al sec. 1 aștepta cu pasiune pe Mesia o                  Așteptarea evreiască din sec. 1 era exclusiv după un model NT de Mesia om - Dumnezeu  Este deci incorect să spunem că: o                  Evreul din sec. 1 nu aștepta pe Mesia 

47

o                  Așteptarea evreiască din sec. 1 era după un lider pur natural, exclusiv uman, lider politic.  Ce putem afirma este că așteptarea mesianică (larg considerată) era prezentă în grupările evreiești care scriau literatură – de-a lungul perioadei - și pentru unii din ei, așteptările după un Eliberator care va veni din Iacov erau intense, teologice și detaliate. În această lume de speranțe amestecate, categorii pre-concepute, și escatologii pre-construite, Isus din Nazaret a proclamat că Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat...Glenn Miller, 3/24/96.

48