Corpul uman - sistemul cardiovascular şi limfatic

Funcţia principală a circulaţiei sângelui este de a distribui oxigen la toate ţesuturile organismului. Sângele circula prin aparatul cardiovascular, format din inimă şi vase de sânge.

Inima este un organ tetracameral: are 2 atrii (drept şi stâng) şi 2 ventricule (drept şi stâng).

În organism există o circulaţie mică sau pulmonară şi o circulaţie mare sau sistemică.

Circulaţia mică cuprinde: ventriculul drept, artera pulmonară, capilarele pulmonare, venele pulmonare, atriul stâng.

Circulaţia mare este formată din: ventriculul stâng, arterele mari, arterele mici, capilare, venele, vene mici, vene mari, vena cavă superioară şi inferioară, atriul drept.

Sângele este astfel distribuit în diferite ţesuturi.

. Inima Inima funcţionează ca o pompă aspiratoare –

respingătoare (pompa cardiacă), ultimul mecanism fiind mult mai important, datorită forţei mari pe care o dezvoltă contracţia miocardului (muşchiul cardiac)

Între atrii şi ventricule, ca şi între ventricule şi atrii, există un sistem valvular care imprimă sângelui o circulaţie într-o singură direcţie. Atriul stâng, la care vine sângele oxigenat prin venele pulmonare, comunică prin orificiul bicuspid (format din două valvule) sau mitral cu ventriculul stâng din care porneşte aorta. Atriul drept comunică prin orificiul valvular tricuspid (format din 3 valvule) cu venriculul drept, din care porneşte artera pulmonară. Marginile libere ale valvelor atrioventriculare se închid perfect în timpul sistolei. Între venele mari şi atrii nu există un sistem valvular, ci doar o musculatură inelară, care se contractă în decursul sistolei atriale, împiedicând regurgitarea sângelui.

Între ventricule şi artere (aorta şi pulmonară) există un sistem de 3 valve, denumite sigmoide, aortice şi pulmonare, care se deschid spre artere.

Inima: a) vedere posterioară b) vedere anterioară

Ciclul cardiac

Ciclul cardiac constă din succesiunea unei perioade de contracţie a miocardului – sistola- cu o perioadă de relaxare – diastola. Atriile şi ventriculele se contractă într-o succesiune care asigură condiţia optimă pentru funcţia de pompă a inimii (contracţia atrială este mai puţin importantă).

Secţiune prin inima: a) vedere la diastolă b) vedere la sistolă

Succesiunea evenimentelor care se petrec în inima stânga (atriul şi ventriculul stâng) este identică cu cea din inima dreaptă, diferind valoarea presională. Ciclul cardiac începe cu o sistolă atrială (0,11 s), fiind apoi urmat de o sistolă ventriculară. Musculatura ventriculului stîng se contractă total şi puternic, astfel încât valvulele mitrale se închid chiar de la început (0,22s). Urmează apoi diastola ventriculară (0,53s).

 

Pulsul arterial

Ciclul cardiac produce în artere şi vene modificări de presiune transmise pereţilor vasculari, ce poartă denumirea de puls. Pulsul este o oscilaţie vibratorie, o undă de presiune neînsoţită de sânge. Pulsul poate fi palpat la nivelul:

radial (la nivelul 1/3 inferioară a antebraţului unde artera se află plasată pe radius);

  temporal;  pedios;  carotidei. 

Anatomia cordului

Inima este cuprinsă în pericard, un sac fibros cu 2 foiţe una viscerală şi alta parietală, între care există o cavitate virtuală ce conţine o cantitate mică de lichid vâscos cu proprietăţi lubrefiante. Inima este formată din ţesut muscular contractil (miocardul)- ţesut adult şi ţesut embrionar care nu are proprietăţi contractile dar asigură automatismul şi contractilitatea cardiacă; conţine şi formaţiuni nervoase ce constituie inervaţia intrinsecă. Miocardul contractil este format dintr-o porţiune atrială şi una ventriculară, mai dezvoltat; musculatura fiind de tip striat. Fasciculele musculare sunt formate din fibre miocardice, care sunt anastomazate cap la cap şi lateral, fiind un sinciţiu funcţional. Celulele care intră în structura fibrei musculare sunt la rândul lor formate din sarcomeri, unitaţi funcţionale ale miocardului .

Proprietăţile miocardului sunt:

1)     Automatismul;2)     Conductibilitatea;3)     Excitabilitatea;4)     Contractilitatea.

(1) Automatismul (cronotropismul) - inima se contractă ritmic datorită unor impulsuri produse de ea însăşi, fenomen denumit automatism cardiac, care corespunde cu funcţia cronotropă. Funcţia normală cardiacă: 75 b/minut.

(2) Conductibilitatea (dromotropismul) asigură răspândirea excitaţiei în întreg miocardul ( este asigurată de ţesutul cardiac specific).

(3) Excitabilitatea (batmotropismul) se studiază urmărind răspunsul contractil la stimuli. Se caracterizează prin pragul excitabilităţii; legea „tot sau nimic”. Pragul excitabilităţii reprezintă acea intensitate avută de excitant, necesară pentru a obţine o contracţie, sub care miocardul nu răspunde prin contracţie. Legea „tot sau nimic” presupune faptul că dacă valoarea prag a excitantului este depăşită, efectul este maxim, indiferent de intensitatea lui.

(4) Contractilitatea (inotropismul) reprezintă proprietatea miocardului de a-şi scurta lungimea. Miocardul se contractă funcţional prin secusă, în timp ce muşchiul striat se contractă prin tetanus, apar secuse numai în cazuri speciale (ex. frison).

Debitul circulator

Debitul circulator reprezintă, prin definiţie, cantitatea de sânge eliminată de inima în circulaţie în decurs de un minut. Debitul sistolic: cantitatea de sânge eliminată de fiecare sistolă. Debitul circulator : ~ 4l /min.

Circulaţia limfatică drenează lichidul interstiţial, care constituie mediul intern propriu-zis. Sistemul circulator limfatic începe cu vase fine, terminale,prevăzute cu un endoteliu, închise la o extremitate, care pornesc din teritoriul intersiţial şi drenează lichidul interstiţial format prin extravagarea plasmei din capilare. Prin confluenţa capilarelor canaliculelor limfatice se formează în cele din urma două ducte (canale) principale:

    ductul toracic, care colectează limfa din teritoriul subdiafagmatic şi jumatatea stângă supradiafagmatică a corpului.

ductul limfatic drept, care colectează limfa din 1/2 dreaptă supradiafragmatică.

Din cele două ducte limfa se varsă la nivelul joncţiunii dintre venele subclavie şi jugulara internă, limfa fiind astfel colectată de circulaţia venoasă.

 

Compoziţia şi rolul limfei

Compoziţia depinde de teritoriul de unde a fost recoltată. Proteinele sunt 5% în limfa hepatică şi 2,3 în canalul toracic.

Limfa are un rol important în absorbţia grăsimilor (60% din ele sunt absorbite în limfă). Limfa mai conţine: limfocite şi puţine monocite. Prin intermediul limfocitelor şi prin faptul că reprezintă o barieră mecanică, ganglionii limfatici îndeplinesc rol de apărare.

Debitul limfatic: 100ml/h÷280ml/h.