editorial

Transnistria rămâne cuiul lui Pepelea

Masoneria Română între Bălănescu şi Gheordunescu, scris de Doru Dragomir „Şi dacă parlamentarii PDL nu sunt proşti?”, de George Damian Firma unui general SIE implicată în uciderea unor irakieni, de Marius Bâtcă „Mă iubeşte femeile...”, scris de Mihaela Cârlan Taraba lui Cristinel - Un regal al picturii universale Cum construim ziuaveche.ro: JURNAL DE SĂRINDAR, ţinut de Roland Cătălin Pena “Revista presei”, de Florin Budescu

8

8

8

8

8

8

8

NikoN Coolpix S110pj te proieCtează îN viitor >p. 06

Citiţi doar pe www.ziuaveche.ro singurul cotidian online cu săptămânal pe hârtie

www.ziuaveche.roJurnal de Sărindar

online

Vineri 29 octombrie 2010

SECțiunEa B01

GeorgeDamiangeorge.damian@ziuaveche.ro

Mai ştiţi povestea cuiului lui Pepelea? După ce i-au murit părinţii, Pepelea a fost pus de fratele său să îşi aleagă

o parte din moştenire, iar Pepelea şi-a ales doar un cui din peretele casei. După care a început să vină la frate-său de mai multe ori pe zi, ba să ia ceva din cui, ba să pună ceva în cui - până l-a înnebunit pe bietul om. Tot aşa şi ruşii: au lăsat Republica Moldova independentă, dar au înfipt un piron în Transnistria. Iar acum ba mai scot nişte militari de acolo, ba mai aduc alţii, îi mai plimbă, îi mai răsucesc...

Apoi sunt discuţiile: nici vorbă, Republica Moldova este independentă şi suverană, la o adică poate face ce vrea. Doar să nu condamne comunismul sau să se rostogolească prea repede spre Uniunea Europeană - că uite, iar avem de adus ceva în Transnistria. Sau poate avem ceva de luat de acolo. Sau poate avem ceva de discutat despre Transnistria: cu România, fără România, cu Uniunea Europeană, fără Uniunea Europeană... Avem mult de discutat, putem vorbi zeci de ani! Între timp, Republica Moldova rămâne independentă şi suverană... Apoi poate veni ambasadorul Rusiei la Chişinău şi poate spune: nu ne putem retrage din Transnistria, situaţia de acum este diferită de cea de acum 11

ani. De altminteri, situaţia de azi este diferită de cea de ieri, iar situaţia de mâine va fi cu siguranţă diferită de cea de azi. Fiecare imperiu are propriul său fel de a-şi pune diplomaţia în mişcare. Americanii, de exemplu, cred că cel mai bine într-un dialog este să zâmbeşti cât mai frumos şi să vorbeşti politicos, dar în acelaşi timp să ţii la vedere un ciomag zdravăn. La ruşi e altfel diplomaţia: mai întâi arunci în drum un bolovan imens, pe care doar tu îl poţi muta şi te amuzi la eforturile inutile ale celor care vor să treacă. Când în sfârşit ruşii se hotărăsc să dea bolovanul la o parte din drum, atunci au pretenţia ca toată lumea să îi aplaude şi să-i răsplătească pentru că au deblocat negocierile.

Pentru Moscova ţaristă, Basarabia nu a fost altceva decât o bază militară în secolul al XIX-lea, un punct de plecare pentru războaiele împotriva Imperiului Otoman. Când ţările române au început să încline spre Occident, Rusia a început să sfâşie Basarabia şi din punct de vedere identitar. În prezent, situaţia a rămas la fel, doar că baza militară rusă destinată să acopere această regiune s-a restrâns la dimensiunile Transnistriei. Iar pentru această bază militară ruşii au dovedit că sunt în stare să-şi calce cuvântul şi să ignore orice fel de înţelegeri internaţionale. Pentru ucraineni, Transnistria reprezintă încă o problemă extrem de complicată, pe lângă celelalte multe probleme extrem de complicate pe care

le are această ţară. În primul rând, Ucraina îşi doreşte retragerea trupelor ruse de aici - şi înlocuirea lor cu trupe ucrainene, eventual. Doar că viziunea Kievului, aşa cum transpare din acţiuni şi declaraţii, cuprinde o anexare a Transnistriei. Destul de greu de îndeplinit această viziune... Ucraina ar trebui în acest caz să cedeze Republicii Moldova sudul Basarabiei, pentru a fi desfăcută încurcătura diabolică a lui Stalin. Iar aici sunt ceva probleme şi mai complicate... De fapt, nimeni nu îşi doreşte o rezolvare rapidă şi completă a chestiunii transnistrene. Această problemă pare a fi un fel de boală fără leac de pe urma căreia profită toată lumea - medicul, asistentele, preotul, ghicitoarele - mai puţin pacientul.

Anul I Numărul 28 săptămânal independent apare în fiecare vineri

intErviu Vine JUDGEMENTDAY!

Adrian Dejanu, centură neagră 5 Dan, este fondatorul stilului Jissen Karate şi organizatorul Judgement Day, competiţie internaţională deja celebră pentru cunoscătorii domeniului. Toate acestea se întâmplă însă într-o ţară unde nu există nici un suport financiar. Care sunt motivele care îl fac să continue şi răspunsuri la multe alte întrebări controversate din domeniul artelor marţiale le puteţi afla din interviul din >pagina02

gEopolitiCă AsaltulrepublicanilorRezultatul alegerilor parţiale din SUA, de pe 2 noiembrie a.c., este aşteptat cu interes nu doar de americani, ci şi de liderii ţărilor aliate, partenere sau ostile Statelor Unite. Surpriza cea mai mare, din săptămâna premergătoare zilei exercitării dreptului la vot a fost concluzia unui sondaj întreprins de Centrul Pew Research, pentru oameni şi presă. Conform acestuia, 47% dintre alegătorii intervievaţi doresc ca preşedintele Barack Obama să mai candideze pentru un nou mandat prezidenţial şi doar 42% se declară împotrivă. >pagina03

“Suntoamenipregătiţisă-şidediceviaţaacesteiţări“

Numele său a fost vehiculat în ultima vreme ca fiind cel al viitorului premier. Călin Georgescu este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România. Este convins că în priviţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Cea mai mare dramă a noastră socoteşte că este deprofesionalizarea societăţii româneşti şi mai cu seamă a clasei politice. Când vorbeşte despre politicianul român, spune că în 1989 s-a născut “omul nou”. Este unul dintre coordonatorii lucrării: “România după criză. Reprofesionalizarea”, un veritabil proiect de ţară. “Pentru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep”, spune Călin Georgescu.

Anca Hriban, Roland Cătălin Pena

Întâlnirile ziuaveche.ro >pag.04-05 foto

Alin

Bur

tesc

u

Daniela Budeanu

Adrian Dejanu, centură neagră 5 Dan, este fondatorul stilului Jissen Karate şi organizatorul Judgement Day, competiţie internaţională deja celebră pentru cunoscătorii domeniului. Toate acestea se întâmplă însă într-o ţară unde nu există nici un suport financiar. Care sunt motivele care îl fac să continue şi răspunsuri la multe alte întrebări controversate din domeniul artelor marţiale le puteţi afla din interviul de mai jos.

Judgement Day – cel mai important campionat din România

Săptămâna viitoare va avea loc Judgement Day România, un campionat organizat de dvs. De unde această iniţiativă ?

Sunt un om care vrea să facă tot timpul ceva şi în 2000 am făcut primul campio-nat mondial de Shindokai în România, le-gat imediat de un festival internaţional de arte marţiale, primul din sud-estul Euro-pei. De acolo a plecat toată nebunia asta de a organiza şi a face campionate pentru co-pii ca să poată să îşi testeze abilităţile.

Există finanţare pentru astfel de proiecte în România ?

Da, Adrian Dejanu.

Atunci de unde motivaţia continuării lui ?

Nebunia de a nu lăsa un lucru netermi-nat, dorinţa de a face din piatră seacă să iasă o floare.

Care sunt surprizele care îi aşteaptă pe cei ce vor să participe la această ediţie ?

Mai multe secţiuni, avem Semi contact, Light Contact, Kick Light, avem Kata, Kata pe echipe, avem musical form cu arme şi fără arme şi ultima disciplină pe care am introdus-o acum la Judgement Day este K1, după reguli K1 ceea ce înseamnă că pot să-mi fac adversarul K.O. şi printr-o lovitu-ră de genunchi.

Ce îi va aştepta pe spectatori la Judgement Day?

Tombole, un spectacol inedit, invitaţi speciali precum Shihan Brian Beck, cen-tură neagră 7 Dan, pe fiul dânsului care este multiplu campion mondial, centură neagră 6 Dan, la o vârstă destul de tânără pot să zic. Gradaţiile mari se obţin în func-ţie de vârstă, dar trebuie să treacă mulţi ani că sa poţi obţine o centură neagră cu mul-ţi Dan la brâu, iar Ashley Beck a obţinut centura prin multă perseverenţă şi foar-te multă muncă. El practică arte marţia-le de la vârsta de 4 ani. De asemenea, mai

•

•

•

•

•

am o surpriză pentru cei care vor să vină la Judgement Day, o demonstraţie inedi-tă de Krav Maga, făcută de familia Niţă în care se vor demonstra tehnici de autoapă-rare făcute de un israelian pentru propria armată, dar care a devenit o artă marţială de sine stătătoare.

Ce altceva le mai puteţi spune celor care doresc să vină la Judgement Day ?

Anul trecut am avut peste 400 de com-petitiori, iar anul acesta s-au anunţat deja 10 ţări participante în afară de România. Pe liste s-au înscris deja peste 25 de clu-buri, deci va fi o competiţie de talie naţio-nală foarte grea şi un test foarte greu pen-tru sportivii români. Vă aştept pe 6-7 no-iembrie pe toţi să vedeţi un spectacol ine-dit de arte marţiale la Sala Rapid!

Sensei Adrian Dejanu – temerarul artelor marţiale în România

Când aţi început studiul artelor marţiale şi ce va făcut să alegeţi acest sport ?

În 1989, sub îndrumarea lui Sensei Mircea Cârloganu, am început să studi-ez Ashihara Karate, un stil de luptă foarte dur, dar eficient. De ce? Eram mic şi gras şi toată lumea se lua de mine şi necesita-tea de a mă apăra m-a făcut să aleg calea artelor marţiale.

În anul 2002 v-aţi hotărât să înfiinţaţi Jissen Karate. Ce aduce nou acest stil ?

Am avut mai multe „conflicte” şi am văzut că stilul pe care îl practicam, an-trenându-mă tot timpul cu garda mai jos decât practicanţii de kickbox şi cunos-când un antrenor de kickbox am hotărât să schimb sistemul, să caut cele mai bune tehnici de luptă de stradă, de autoapărare mai exact, pentru că asta înseamnă karate – autoapărare - şi am schimbat sistemul de luptă Ashihara Karate în sistemul pe care îl ştim astăzi Jissen Karate.

De ce aţi ales acest nume şi ce semnifică el ?

Karate, aşa cum toată lumea ştie, în-seamnă lupta cu mâna goală. Jissen în-seamnă real sau a pune în practică. M-a in-teresat să dezvolt un sistem de luptă efici-ent în lupta de stradă şi practic totodată.

Este adevărat că sunteţi al doilea român care a îndrăznit să aducă un nou stil pe piaţa artelor marţiale ?

Da. Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar lovindu-mă de foarte multe aspec-te birocratice din sistemele japoneze, am hotărât să-mi creez propria mea şcoală şi propria mea organizaţie ca să am un con-trol cât mai bun şi să dezvolt spiritul arte-lor marţiale în adevăratul sens al cuvân-tului.

•

•

•

•

•

De ce credeţi că sunteţi printre acei puţini oameni cu astfel de iniţiativă la noi în ţară ?

Foarte mulţi sunt conservatori în ceea ce priveşte sistemul pe care l-au învăţat şi încearcă să-l ducă mai departe. A fost o ne-bunie cred. Am început să construiesc un alt drum faţă de colegii mei care merg pe un drum gata bătătorit. Sunt o fire mai re-belă şi tot timpul am adoptat în viaţa asta drumul cel mai greu sau am construit eu unul nou.

Cum este privit acest nou stil în comunitatea artelor marţiale, o comunitate întemeiată pe valori precum tradiţia ?

Bine şi rău, ca orice lucru nou. Nimeni nu aşteaptă să treacă timpul să vadă rezul-tatele de pe urma muncii şi să vadă copiii care au crescut şi cât de buni sunt ei.

„Jissen Karate este făcut pentru toată lumea”

Cui se adresează acest stil şi de ce calităţi are nevoie o persoană pentru a începe studiul în Jissen Karate ?

Jissen Karate este făcut pentru toată lu-mea. Nu ţine cont de înălţime, greutate sau de vârstă, din contră, noi avem clase bine definite. Prima clasă este „Micii Samurai”, o clasă cu predare pentru copiii între 4 și 8 ani, o altă clasă este „Kodomo”, cum îi spunem noi şi care în limba japoneză în-seamnă copii cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani. Ultima clasă pe care o avem este cre-ată pentru adulţi (Seijin), în care metodica şi tot ce se predă acolo păstrează pur şi viu spiritul artelor marţiale japoneze.

Nu este nevoie ca aceia care vin sa aibă anumite calităţi fizice înainte de a intra în sala de sport ?

Nu. Poate să vină oricine. Dacă vorbim de performanţă, acolo într-adevăr avem nevoie anumite calităţi, dar pe care le pu-tem educa noi. Eu şi instructorii mei sun-tem aici pentru a îndruma fiecare copil şi să îi găsim abilităţile pentru o anumită dis-cipilină pe care vrea să concureze, vorbind de sport.

Disciplină şi sănătate - câteva dintre beneficiile acestui sport

Ce benficii poate aduce acest sport ?Multiple. În primul şi în primul rând,

un corp sănătos, o definiţie foarte bună a tuturor grupelor musculare şi, din punct de vedere psihic, te face să ai mai multă încredere în tine, te face să cauţi şi să des-coperi că tot ceea ce te înconjoară este de-fapt o artă marţială.

Să spunem că eu am un copil puţin mai violent, iar el vine la mine într-o zi şi mă roagă să îl înscriu la un club de karate. Dacă îl înscriu, nu risc să devină şi mai violent prin artele marţiale?

Nu, din contră. Pot să vă dau foarte mul-te exemple. Am avut un copil la sală a că-rui mămică era disperată fiindcă de fieca-re dată când mergea în vizită la vreun pri-eten făcea câte o boacănă. Noi îi spuneam „Domnul Goe” din clubul Jissen Do. Ulti-ma păţanie a fost când prietenul la care a fost în vizită avea o piscină şi a vrut să-l ajute pe prietenul lui să înveţe mai repe-de să înoate şi l-a aruncat în apă, în pisci-na respectivă. Trecând timpul, iar părin-tele aducând copilul la sală, a realizat că acel copilaş s-a schimbat enorm. A deve-nit un alt om, mult mai responsabil, deci se schimbase total.

Care ar fi motivele pentru astfel de rezultate ?

•

•

•

•

•

•

•

Disciplina. Pentru că în dojo-urile (să-lile de antrenament) din Jissen Karate lu-crăm foarte mult pe disciplină. Vorbind de cea mai mică clasă, în care copiii înva-ţă prin joc să practice arte marţiale, avem mai multe aptitudini: lucru în echipă, co-ordonare, memorie. Toate acestea concu-ră la o mai bună disciplinare şi învăţarea copilului a căii corecte în viaţă.

Dacă o persoană vrea să practice un sport, dar nu este hotărât asupra cărei discipline sportive să se oprească, care ar fi motivele pentru care acesta ar trebui să aleagă artele marţiale şi mai exact Jissen Karate ?

1. Artele marţiale sunt un microcosmos în care poţi descoperi foarte multe lucruri despre tine în primul rând. 2. Dacă vorbim de sportul arte marţiale, îţi poate demon-stra şi arata care îţi sunt abilităţile şi limi-tele corpului uman. De ce Jissen Karate ? Este un stil complex, aşa cum arată şi em-blema noastră, am cules cele mai bune şi eficiente tehnici din toate şcolile de arte marţiale şi le-am pus într-o carte pe care am scris-o, un îndrumar pentru practi-canţii de Jissen Karate numit Syllabus, acea programă după care noi ne ghidăm şi după care instructorii noştri din şcoala Jis-sen se ghidează pentru a preda.

Acestea ar fi motivele pentru o persoană care e dispusă să facă sport. Ce argumente aveţi pentru acele persoane sedentare să se înscrie în şcoala Jissen ?

Avem două exemple la noi la club, o doamnă în vârstă de 54 ani, care a vrut să iasă din cotidian, să iasă din casă şi să sca-pe de tot ceea ce devenise o rutină şi să facă sport. A fost la mai multe cluburi şi în final ne-a găsit pe noi şi a rămas alături de noi descoperindu-se în practicarea Jissen Ka-rate. La fel şi un domn, tot de 54 ani, care a cutreierat Bucureştiul şi s-a căutat în mai multe săli şi numai în şcoala Jissen Karate s-a regăsit şi continuă să practice.

Tradiţional vs modern

Pe lângă latura tradiţională, participaţi şi la competiţii de kickboxing. Cum reuşiţi să îmbinaţi aceste elemente diferite : modern vs tradiţional ?

Jissen Karate păstrează latura tradiţio-nală, dar ca sistem de luptă are foarte mul-

•

•

•

te asemănări cu kickboxingul: poziţia ri-dicată de luptă, loviturile şi cum în orice religie avem un numitor comun Dumne-zeu, aici tehnicile cam în majoritatea şco-lilor sunt aceleaşi, dar făcând comparaţia între Jissen Karate şi kickbox, în kickbox am trei lovituri de pumn: directele, croşe-ele şi upercutul pe când în Jissen karate am lovituri cu mâna deschisă, cu cantul mâi-nii, cu degetele, am prize, zgârieri, loviri de tot felul. În kickbox mai am lovituri de picior frontale, circulare, prin întoarcere, pe când în Jissen Karate mai am şi lovitu-rile pe articulaţie, aruncările. Deci există o asemănare între ele, numai că în kickbox am posiblitatea de a lupta protejat, pe când în şcoala Jissen învăţ oameni să se apere în lupta de stradă, unde există acel prin-cipiu – todome, de finalizare a luptei, ceea ce nu pot să fac în kickbox, în sport şi am nevoie pentru că nu pot să-mi învăţ copiii să iasă şi să se lupte pe stradă, ceea ce este contrar principiilor noastre de non-violen-ţă. Noi tot timpul am menţionat şi menţi-onăm în sală că au venit să se bată pentru a nu mai fi nevoiţi să se bată.

Puteţi să-mi spuneţi pe scurt câteva dintre cele mai importante rezultate ale lotului dvs. ?

Nu mi-a plăcut niciodată să mă laud, dar rezultatele vorbesc de la sine, ceea ce găsiţi şi pe site-ul nostru. Avem foarte mul-te rezultate obţinute cu copiii la competiţii naţionale şi internaţionale. Am să vă spun numai de ultimul – Cupa Sincron de pe 16 octombrie, unde am primit şi două premii speciale. La această cupă au fost prezente mai multe cluburi din ţară şi am luat două locuri 1, un loc 2 şi un loc 3 clasament pe cluburi. Premiile speciale de care vă spu-neam au fost pentru cel mai tehnic luptă-tor, pe care l-a obţinut Lungu Alexandru, neavând rival în România, asta fiind de-claraţia antrenorilor care au venit şi mi-au cerut să votez lista pe care o propuseseră ei ca fiind cel mai tehnic luptător unde am văzut şi numele elevului meu. Al doilea premiu special pe care l-am obţinut a fost pentru cel mai bun spirit, acordat echipei Jissen Do, care n-a avut adversari la cate-goria lor de vârstă – 10 ani, fiind nevoiţi să urce într-o categorie superioară unde s-au bătut cu copii de 15 ani. Deci diferenţa a fost enormă. Sunt foarte multe lucruri de vorbit față de rezultate, dar am să las citi-torii să verifice site-ul şi să vadă rezulta-tele acolo.

•

www.ziuaveche.ro Jurnal de Sărindar

online

Vineri 29 octombrie 2010

INTERVIU

Nu-l îNtreba despre razboi pe comaNdaNtul armatei îNfrâNte >pRoVERbjapoNEz

02

SenSei AdriAn dejAnu, centură neAgră 5 dAn, dezvăluie Secretele Stilului jiSSen KArAte

Vine JUDGEMENT DAY! Palmares Sensei Adrian DejanuFondatorul Clubului Sportiv „Jissen Do”. Fondatorul al Asociației Române ASHIHARA KARATE REDACTOR LA REVISTA ARTE MARȚIALE 1996-2000 DIRECTOR de REVISTĂ “SABAKI MAGAZIN 2001” PREȘEDINTE “JISSEN DO” Organizatorul competiţiei Judgement Day CENTURA NEAGRĂ: 5 DAN FREE STYLE KICKBOXING - ANGLIA 1 DAN ASHIHARA KARATE NIKO – JAPONIA 2 DAN ASHIHARA KARATE WBF - TURCIA 2 DAN ASHIHARA BUDO KAI - TURCIA 2 DAN SHINDOKAI - ITALIA COMPETIȚII: CAMPIONATUL NAȚIONAL ASHIHARA KARATE LOCUL 5 – 1995 LOCUL 3 – 1996 LOCUL 3 – 1997 VICECAMPION NAȚIONAL–OPEN 1994 CAMPION EN-TITRE EUROPEAN 2000 CAMPIONATUL EUROPEAN TARCENTO - UDINE 2000 LOCUL 2 – ITALIA CAMPIONATUL MONDIAL KICK BOXING - GERMANIA - 2000 LOCUL 4 REPREZENTANT AL: 1). NEW INTERNATIONAL KARATE ORGANIZATION ASHIHARA KAIKAN – N.I.K.O. 2). WORLD FREESTYLE AND FREEFORMS ORGANIZATION – W.F.F.O. 3). NEW ASHIHARA BUDO KAI – N.A.B.K. 4). WORLD SHINDOKAIKAN ORGANIZATION - W.S.O. 5). BRITISH MARTIAL ARTS ACADEMY – B.M.A.A.

Vineri 29 octombrie 2010

GEOPOLITICĂAMERICA LA URNE

RăbdAREA E AMARă, dAR fRUCtELE EI sUNt dULCI >PrOvErbamErICanwww.ziuaveche.ro

Jurnal de Sărindar

online

03

Liniademiră

NutrăimînStateleUnite

IonPetrescuion.petrescu@ziuaveche.ro

Rezultatul alegerilor parţiale din SUA, de pe 2 noiembrie a.c., este aşteptat cu interes nu doar de americani, ci şi de liderii ţărilor aliate, partenere sau ostile Statelor Unite. Surpriza cea mai mare, din săptămâna premergătoare zilei exercitării dreptului la vot a fost concluzia unui sondaj întreprins de Centrul Pew Research, pentru oameni şi presă. Conform acestuia, 47% dintre alegătorii intervievaţi doresc ca preşedintele Barack Obama să mai candideze pentru un nou mandat prezidenţial şi doar 42% se declară împotrivă.

RevanşaGOP

Partidul Republican, fondat în 1854, mai cunoscut peste Ocean ca GOP/Grand Old Party/Marele Partid Vechi, mizează pe câştigarea majorităţii în 18 state ame-ricane. Ceea ce ar însemna refacerea hăr-ţii electorale, la nivel naţional, pentru de-ceniul următor.

Mari surprize pot fi în statele New York, Ohio şi Pennsylvania, care vor pier-de locuri în Congres, ca urmare a recen-sământului din 2010.

Şi în tabăra Partidului Democrat al preşedintelui Barack Obama există con-vingerea unor reuşite electorale, precum aceea a preluării controlului Senatului în

Michigan şi Kentucky, sau a Camerei Re-prezentanţilor din Texas şi Tennessee. Statul Texas ar putea aduce democraţi-lor o victorie mai amplă, deoarece, con-form recensământului amintit va avea patru noi locuri în plus. Agenţia Associ-ated Press remarcă totuşi că nimeni nu garantează victoria democraţilor în sta-tele amintite.

Pe baza recensământului din 2010, în cele mai multe state americane vor fi re-configurate districtele electorale. Drept urmare, partidul care deţine majorita-tea pe plan local are marele avantaj de a stabili cum vor arăta noile areale pen-tru următoarele alegeri, ceea ce înseam-nă că vor putea determina dacă republica-nii sau democraţii vor domina delegaţia unui stat pentru Congresul SUA.

Tim Storey, un expert în alegeri, de la Conferinţa Naţională a Legislaturii de Stat, sesizează o tendinţă istorică la ale-gerile din 2 noiembrie a.c. El afirmă că este dificil pentru partidul care deţine puterea la Casa Albă să câştige alegeri-le parţiale, la nivelul legislativului fiecă-rui stat. Storey crede că dacă republicanii primesc, după cum speră, un plus de vo-turi, atunci GOP va deţine majoritatea în 18 camere legislative, din tot atâtea sta-te americane.

Schimbarezdrobitoare!

Carl Klarner, politolog la Universitatea de Stat din Indiana, care a studiat peste

2.100 de alegeri legislative la nivelul sta-telor, din 1950 până în prezent, prevede schimbarea zdrobitoare care se va pro-duce la alegerile parţiale din 2 noiembrie a.c. El prezice că republicanii vor deve-ni majoritari în circa 15 camere locale ale reprezentanţilor. Asta înseamnă că GOP va controla 51 din cele 99 camere legis-lative locale.

Deşi în majoritatea statelor ameri-cane legislativele locale decid graniţe-le districtelor electorale – ceea ce va in-fluenţa, firesc, rezultatul alegerilor din 2012 -, în alte state guvernatorii au drep-tul, prin veto, să stopeze reconfigurarea circumscripţiilor electorale. Iar în une-le state sunt utilizate comisii indepen-dente pentru a delimita noile zone elec-torale.

Democraţii controlează acum ambe-le camere, în aproximativ de două ori mai multe state decât republicanii. Sco-rul naţional? 27-14, în favoarea Partidu-lui Democrat. În alte opt state, controlul legislativ este împărţit. Democraţii con-trolează 60 de camere locale, iar republi-canii 36. În două state reprezentanţii ce-lor două partide sunt la egalitate, iar Ne-braska are un sistem unicameral.

Ce mai ştiu adepţii lui Obama? Că majoritatea lor este ameninţată în sta-tele Alabama, Colorado, Indiana, Neva-da, New Hampshire şi Wisconsin, New York, Ohio şi Pennsylvania.

Darrell West, vicepreşedinte şi di-rector de studii la Institutul Brookings pentru Studii de Guvernare este rezer-

vat faţă de eventualele victorii ale demo-craţilor, datorită rezultatelor negative din economie şi a climatului anxios in-stalat la nivelul opiniei publice. Dar cre-de că partidul preşedintelui Obama are şanse să obţină rezultate bune la nive-lul legislativelor din statele Texas, Ten-nessee şi Kentucky.

Cecredalegătorii?

În sondajul realizat de Centrul Pew Research alegătorii au opinii împărţite despre cum i-ar fi mai bine ţării, dacă re-publicanii câştigă controlul Congresului pe 2 noiembrie, sau în cazul în care de-mocraţii păstrează majoritatea.

Dintre alegătorii înregistraţi, aproxi-mativ o treime (32%) spun că ar fi mai bine pentru SUA dacă republicanii pre-iau controlul asupra Congresului. Un procent identic (32%), susţin că ar fi mai bine dacă democraţii menţin contro-lul actual. Totuşi, 30% afirmă că nu ar face nici o diferenţă. Sunt datele făcu-te publice de Centrul Pew Research, în urma sondajului realizat între 21 şi 24 octombrie a.c., pe un eşantion de 1.006 adulţi.

Cifrele de mai sus se modifică uşor în rândurile alegătorilor probabili: 38% spun că ar fi mai bine pentru naţiune în cazul în care GOP câştigă controlul Con-gresului, 34% declară că preferă menţi-nerea majorităţii democrate, iar 23% susţin că nu ar fi nici o diferenţă în mo-

dul cum s-ar lua în continuare deciziile de către aleşii americanilor.

Un alt studiu Pew Research, lansat săptămâna trecută, indica un avantaj de 10 puncte pentru republicani (50% la 40%), atunci când alegătorii proba-bili au fost întrebaţi dacă intenţionează să voteze pentru candidatul republican sau democrat pentru Congres. Deşi 61% dintre alegători au susţinut că în acor-darea votului lor contează ce partid con-trolează Congresul, 36% dintre intervie-vaţi au replicat că pentru ei nu constitu-ie un reper, la vot, controlul obţinut de un partid sau altul.

Republicani şi democraţi, în egală măsură, susţin că o majoritate covârşi-toare la nivelul legislativului ţării va fi mai bună - dacă partidul lor controlea-ză Congresul! 73% dintre republicani do-resc acest lucru, la fel ca şi 67% dintre de-mocraţi. 42% dintre independenţi afir-mă că nu ar fi nici o diferenţă. 32% din-tre independenţi vor control republican, iar 16% cred că le-ar fi mai bine State-lor Unite cu un Congres controlat de de-mocraţi.

Dar, în pofida şanselor mărite ale re-publicanilor de a îşi lua revanşa electo-rală faţă de democraţi, preşedintele Oba-ma rămâne, conform sondajului Centru-lui Pew Research, în topul preferinţelor conaţionalilor săi pentru obţinerea unui nou mandat la Casa Albă. Ceea ce îi cre-ează o altă perspectivă pentru politica ex-ternă americană din următorii şase, nu doi ani.

IonPetrescuion.petrescu@ziuaveche.ro

O societate democratică îşi schimbă viitorul prin alegeri corecte, în care voturile sunt acordate lucid. Nu pentru surâsul unui candidat, sau altul, ci în favoarea unui program electoral credibil.

Afirmaţia de mai sus este valabilă pes-te Ocean. Şi în democraţiile consolidate din Europa. În ambele arealuri, cine a încălcat legea răspunde pentru fapta sa. O dezvălu-ire în presă, susţinută de probe, ce nu pot fi ignorate de justiţie, se finalizează, de re-gulă, cu demisii de onoare şi cu încheierea

unor promiţătoare cariere politice. Când un asemenea mecanism este blo-

cat parţial, sau total, acţionează, prompt şi legal, opoziţia.

Din păcate, sunt semeni care, atunci când le semnalezi cum funcţionează demo-craţia în ţara Statuii Libertăţii, fiind stresaţi de o realitate autohtonă deloc veselă, repli-că, întotdeauna cu năduf, că noi nu trăim în America. Şi au dreptate. Nu trăim acolo, dar ne dorim să beneficiem de multe dintre re-gulile tipice societăţii americane.

Apropo! De ce Partidul Republican din SUA/GOP, care este în opoziţie faţă de cel democrat, al preşedintelui Obama, are o mare şansă, la alegerile parţiale din 2 no-

iembrie a.c., să schimbe raportul de forţe în Congres?

Explicaţia este simplă. Trei propuneri ale GOP au atras, în mod special, sprijinul alegătorilor americani. Astfel, 55% dintre ei vor o altă abordare a politicii de facilitare a forajelor submarine în apele teritoriale ale SUA. 51% doresc schimbarea actualului sis-tem social de securitate, pentru a permite crearea de conturi private pentru muncito-rii tineri. Şi tot 51% susţin abrogarea actua-lei legislaţii în domeniul sănătăţii.

Există o singură chestiune de interes naţional, la care votanţii au opţiuni egale. 46% dintre ei aprobă, şi tot atâţia dezapro-bă, iniţierea unui amendament constituţi-

onal prin care copiii imigranţilor ilegali nu vor deveni automat cetăţeni ai SUA.

În schimb, partidul preşedintelui mi-zează pe reţinerile alegătorilor faţă de alte iniţiative ale opoziţiei. De pildă, 48% dintre votanţi nu sunt de acord cu îngheţarea chel-tuielilor guvernamentale, cu excepţia celor destinate securităţii naţionale, dar 43% o doresc. În SUA, nu în România.

Şi tot în America, nu la noi în ţară, 52% dintre cetăţeni nu vor investigarea modului în care actuala administraţie prezidenţială a girat priorităţile naţiunii.

Americanii au dreptate: ”Nu suntem ceea ce vrem să fim, nici ceea ce vom fi, doar ceea ce am fost.”

Asaltulrepublicanilor

nu trebuie confundat poporul cu acţiunea unor elemente desuete www.ziuaveche.ro

Jurnal de Sărindar

onlinewww.ziuaveche.ro

Jurnal de Sărindar

online

04 Vineri29 octombrie 2010

Întâlnirile ziuaveche.ro cu călin GeorGescu:

Vineri29 octombrie 2010

AncaHriban,RolandCătălinPena

Numele său a fost vehiculat în ultima vreme ca fiind cel al viitorului premier. Călin Georgescu este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România. Este convins că în priviţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Cea mai mare dramă a noastră socoteşte că este deprofesionalizarea societăţii româneşti şi mai cu seamă a clasei politice. Când vorbeşte despre politicianul român, spune că în 1989 s-a născut “omul nou”. Este unul dintre coordonatorii lucrării: “România după criză. Reprofesionalizarea”, un veritabil proiect de ţară. “Pentru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep”, spune Călin Georgescu. Iată câteva din ideile expuse de el la Întâlnirile ziuaveche.ro:

Pe termen lung pentru a fundamenta măsurile pe termen scurt. Oameni vrednici sunt în ţara asta, însă trebuie lăsaţi să se manifeste.

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, cu orizont

8

8

2030, este făcută. Cu ţinte precise, cu cifre clare, nu preluate aşa, la colţ de stradă. Nu se aplică, pentru că în ultimii 20 de ani clasa politică s-a deprofesionalizat.

În martie 2010, UE a scos un document strategic important: “Europa 2020”. Acolo sunt formulate cinci ţinte esenţiale, de la educaţie până la combaterea sărăciei. Acestea sunt exact şi obiectivele României. Nu trebuie să inventăm altceva, trebuie să le urmăm exact, pentru că suntem membri ai unui club. Trebuie să respectăm nişte reguli.

Statul trebuie să exprime şi să promoveze maximal interesele şi drepturile propriilor cetăţeni, inclusiv dreptul lor la fericire. Doar oamenii care îşi respectă profesia pot face acest lucru. Nu poţi să construieşti un viitor cu o societate deprofesionalizată. N-ai cum.

Dar proprietatea privată trebuie protejată printr-o evidenţă cadastrală riguroasă. În România nu există, practic, un cadastru modern, iar cadastrul fiscal lipseşte cu desăvârşire.

8

8

8

Ziua Veche: Cum vedeţi criza actuală, criza politică suprapusă pe criza economică?

Călin Georgescu: Eu nu ştiu în ce mă-sură acestea sunt chiar neapărat o nouta-te pentru România care se află într-o criză profundă de mai mult timp. Nu cred că e cazul să discutăm excesiv despre impor-tul crizei economice şi financiare din afa-ră, ci să ne concentrăm în primul rând asu-pra crizei noastre de sistem. Sistemul a fost prost conceput, iar dificultăţile actuale nu sunt accidentale, care se repară în timp şi treci peste ele. Fiind vorba despre tare de sistem, este nevoie ca el să fie reconstruit. Sistemul. Despre asta vorbim.

•

Dacăarunciseminţemincinoase,totminciunăveiculege!

Z.V.: Care ar fi principalul motor ce ar putea să ducă la un început al reconstrucţiei sistemului?

C.G.: Principalul motor îl reprezin-tă realismul şi voinţa politică. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că orice construcţie în timp, durabilă, nu se poate baza decât pe adevăr. Detaliile mo-dului de acţiune putem să le discutăm. Dar adevărul trebuie să stea la temelia oricărei construcţii. Dacă arunci semin-ţe mincinoase, tot minciună vei culege!

Z.V.: De unde ar trebui să plece - de la patronate, de la sindicate, de la presă, de la ONG, de la liderii politici? Cine ar putea să iniţieze această reconstrucţie?

C.G.: Istoric, aşa cum s-a constru-it România, au fost exemple de vârfuri totdeauna, oameni care au tras după ei un întreg popor. Pot să afirm - mai ales ţinând cont de situaţia în care ne aflăm - că nu trebuie confundat popo-rul cu acţiunea unor elemente desuete. Dimpotrivă, poporul trebuie îndemnat să se ridice la înălţimea istoriei mari pe care o are. România nu este cea care apa-re adesea la televiziune, ea este a oame-nilor care au făcut istorie, că a fost Brăti-anu, că a fost Gusti, că a fost Iorga, în ori-ce caz oameni care au spus ceva lumii în-

•

•

tregi. Eu nu pot fi nicicând de acord, per-sonal cel puţin, cu acei diriguitori sau comentatori de ocazie care aruncă bla-mul pentru necazurile prin care trecem asupra unor închipuite tare de caracter naţional. Sunt total împotriva celor care susţin că ar fi vorba despre o defecţiune genetică a acestui popor - că toţi suntem hoţi şi leneşi. Nu este adevărat. Nu sun-tem toţi hoţi şi leneşi. Cel mult poate că am fost prost conduşi.

Aş mai adăuga ceva ce mi se pare important. Democraţie fără proprieta-te privată nu se poate. Dar proprietatea privată trebuie protejată printr-o evi-denţă cadastrală riguroasă. În Româ-nia nu există, practic, un cadastru mo-dern, iar cadastrul fiscal lipseşte cu de-săvârşire. Serviciile de cadastru trebu-ie să fie oferite de stat, nu să fie plătite de către cetăţean.

Sacrificiiletrebuiesăaibăunscop

Z.V.: Există variante la politicile de austeritate care sunt aplicate de Guvernul Boc?

C.G.: Îmi vine greu sa înţeleg ce sens mai are în actuala situaţie conceptul de austeritate. Sacrificiile trebuie să aibă un scop. Trebuie să investeşti în ceea ce timp de 20 de ani nu s-a făcut. Iar cea mai importantă piesă pe care o consider în acest moment pentru România şi care nu s-a luat în calcul este anume investiţia în

•

“Suntoamenipregătiţisă-şidediceviaţareconstruiriiacesteiţări“

om. Deci trebuie să investeşti în califica-rea oamenilor pentru profesii cerute pe piaţa muncii exact în momentele astea, ca să poţi trece pragul. Asta fac toate ţă-rile lumii civilizate în clipa de faţă, ui-taţi-vă ce fac SUA care investesc masiv în educaţie şi ştiinţă, ce face Finlanda, ui-taţi-vă ce fac ţările nordice, ce face Chi-na, care trebuie urmărită cu mai multă atenţie. Investiţia în resursa umană este singura capabilă să ne scoată din ma-rasm prin generarea de idei, îndemâna-re şi concepte inovatoare. Numai astfel vom putea corecta acea greşeală de sis-tem despre care am vorbit. Acest adevăr este valabil nu doar în România, ci pes-te tot în lume.

Z.V.: Investiţia în om presupune timp, nu dă rezultate mâine.

C.G.: În clipa în care faci asta îţi iei şi măsuri de precauţie. Tocmai gândirea pe termen lung permite acţiunea ratională pe pe termen scurt, şi nu invers. Ceea ce văd acum nu pare să urmărească o strate-gie coerentă, care să aibă cap şi coadă. Tot ce se face trebuie subsumat obiectivelor pe termen lung, de 20-25 de ani. Aceasta se re-feră şi la investiţia în educaţie şi în ştiinţă, care se face ştiind unde vrei să ajungi, ce nişă vrei să ocupi ca ţară. Abia după aceea programezi acţiunile pe termen scurt.

“Cumaratăastăzişcoala,aşaaratămâineţara”

Z.V.: Cum vi se pare proiectul de Lege a e.ducaţiei? Este un pas înainte?

C.G: Nu mă pot erija în judecatorul aces-tei situaţii, dar un lucru este cert: confuzia este mai mare decât înainte.

Z.V.: Cum arată acum învăţământul românesc? Trebuie lăsat aşa şi îmbunătăţit sau reformat profund?

C.G.: În 1898, Spiru Haret spunea aşa: „Cum arată astăzi şcoala, aşa arată mâi-ne ţara”. Aceasta este ideea. La noi nu s-a făcut mai nimic în această privinţă. Pri-viţi ce spun cifrele: 41% dintre absolven-ţii de liceu nu au trecut bacalaureatul în 2009, 72% dintre elevii de clasa a VIII-a sunt analfabeţi ştiinţific, ştiu să citească, dar nu înţeleg nimic. Mai puneţi la soco-teală abandonul şcolar masiv din Româ-nia. Apoi, cel mai important este indice-le PISA, care măsoară performanţa şcola-ra a tinerilor de 15 ani, unde suntem pe ul-timul loc din 47 de ţări - 51% dintre copii de 15 ani sunt la linia de formare, nu sunt pregătiţi pentru nimic. Aici este drama. Educaţia este absolut esenţială. Investiţia în educaţie este stâlpul care susţine cele-lalte elemente ale sistemului de dezvolta-re al unei ţări.

Z.V.: Fiind expert în dezvoltare durabilă, de aici ar trebui ea să plece, de la educaţie?

C.G.: Strategia de Dezvoltare Durabilă a României, pe care am finalizat-o în 2008, are drept coloană vertebrală educaţia şi formarea profesională, valorificarea opti-mă a capitalului uman.

Z.V.: Cui aţi pus la dispoziţie Strategia?C.G.: Elaborarea unui asemenea docu-

ment este o obligaţie a României, ca şi a tuturor celorlalte state membre ale Uniu-nii Europene. A fost un efort susţinut, pe parcursul unui an. Variantele succesive au fost supuse dezbaterii publice, iar for-ma finală a fost aprobată de Guvernul Ro-mâniei, la finele anului 2008. Deci, prac-tic, Strategia la orizontul anilor 2013-2020-2030 este în acest moment cel mai cuprin-zător document programatic oficial al Ro-mâniei care a fost înaintat instituţiilor UE. Sigur, ar fi trebuit să fie şi pus în practică încă de pe atunci.

Apafierbela100degradefărădirectivedepartid

Z.V.: De atunci până acum au ţinut cont guvernanţii de el?

C.G.: Nu prea. Acest document rămâne însă în vigoare, nu a fost abrogat, iar după el este judecată performanţa României la instituţiile de la Bruxelles.

•

•

•

•

•

•

Z.V.: Şi cum s-ar putea face ca totuşi să se amintească de el atunci când se proiectează anumite politici naţionale?

C.G.: Cea mai profundă daună adusă societăţii româneşti, în aceşti ultimi 20 de ani, este că intervenţia politicului a ajuns la un grad excesiv, dublat de deprofesio-nalizarea clasei politice. Fiind deprofesi-onalizată, clasa politică nu are cum să ia în calcul elemente de substanţă mari, care fac obiectul agendei politice internaţiona-le la zi. Viaţa economică şi socială s-a po-litizat prea mult, obedienţa a luat locul competenţei, iar loialitatea faţă de partid a început să înlocuiască loialitatea faţă de ţară. Nu este, deci, de mirare că s-a ajuns în această situaţie. Una este să fii în aceas-tă tabără deprofesionalizată şi alta este să îţi faci treaba aşa cum scrie la carte. Ştiţi cum este: apa fierbe la 100 de grade fără directive de partid. Dar dacă vine directi-va de partid şi spune să nu mai fiarbă, mi-e greu să cred că se poate.

Prefersăfiucompetentpeceeacefac

Z.V.: Numele dumneavoastră s-a vehiculat pentru preluarea Ministerului Finanţelor, chiar pentru fotoliul de premier. Aţi intra într-un Guvern al României având alături această clasă politică?

C.G.: Faptul că numele meu a fost ve-hiculat în presă pentru aceste poziţii mă onorează, dar subliniez că aceasta nu poa-te să-mi schimbe mie proiectele de viitor. Prefer să fiu competent pe ceea ce fac.

Orice guvern ar trebui să aibă grijă de clasa mijlocie, de promovarea capitalis-mului la firul ierbii.

Z.V.: Care ar fi măsurile esenţiale în opinia dumneavoastră ce ar trebui adoptate de Guvernul Boc sau orice alt guvern care va veni?

C.G.: Cel mai important lucru pe care orice guvern ar trebui să îl facă este să aibă grijă de ceea ce înseamnă clasa mijlocie. Pentru comparaţie, Germania are 95% din populaţie în clasa mijlocie, în Româ-nia este exact invers, chiar sub 5%. Ca să corectezi această anomalie, trebuie să ai în vedere o dispersie largă a capitalului, încurajarea micului producător, promo-varea capitalismului la firul ierbii şi crea-rea spaţiului său de manifestare. Atât timp cât el nu creşte, nu are cum să se dezvolte o ţară. Nu am nevoie doar de cinci baroni în agricultură, de exemplu, am nevoie de 500.000 de fermieri moderni şi prosperi. Cam asta este diferenţa pe care eu o văd. Nu se poate face reformă cu o populaţie ne-mulţumită. Este imposibil aşa ceva.

Z.V.: Şi cum să mulţumim populaţia?C.G.: V-am spus exact cum. Acesta este

modelul economic care trebuie să stea la baza structurării economiei româneşti: micul producător.

Z.V.: Micul producător are nevoie de credite, de fonduri ca să se dezvolte. În acest moment, totul este blocat.

C.G.: Nu sunt importanţi numai banii, ci măsurile luate în timp. Subliniez acest lucru. Uitaţi-vă la împrumuturile care se fac. Au două lacune esenţiale, vorbesc de Fond (acorful cu FMI - n.r.). Prima este că în patru ani s-a triplat datoria externă. Şi a doua, lipseşte gândirea pe termen lung. Împrumuturile astupă nişte găuri fără a genera, practic, o nouă dinamică a dez-voltării. E ca şi cum managerul unei soci-etăţi comerciale s-ar împrumuta la bancă numai pentru a plăti salariile. Acela numai manager nu mai este. Poate să-şi dea de-misia el primul, înainte să-şi dea demisia salariaţii. Chestiunea are cel puţin aceste două laturi. Mai sunt şi alte trei. Când iei un împrumut, trebuie să te gândeşti foar-te amănunţit la trei lucruri: în ce condiţii iau banii, în ce îi investesc şi dacă pot să-i dau înapoi. Eu nu cred că cineva, în mo-mentul acesta, poate să dea un răspuns la cele trei întrebări care sunt esenţiale, sunt de manual.

Deprofesionalizareasocietăţiiromâneşti

Z.V.: Cine ar putea răspunde la cele trei condiţii astăzi, în România?

•

•

•

•

•

•

C.G.: Păi, trebuie să te gândeşti înain-te de a face aşa ceva. V-am spus anterior despre deprofesionalizarea societăţii ro-mâneşti. Trebuie să ai oameni care se pri-cep şi pe care să-i laşi să-şi facă treaba. Altfel nu se poate. Deci discutăm de o re-formă de sistem completă. Nu poţi să pe-ticeşti mereu nişte lucruri care nu merg. N-ai cum.

Z.V.: Revin la o întrebare celebră: Avem o ţară, cum procedăm?

C.G.: Nu se poate face mare lucru atât timp cât nu ai un proiect de ţară, cât nu există o hartă a viitorului, cât nu ştim unde vrem să ajungem. Încă nu ne-am croit o nişă. Dumneavoastră când vă du-ceţi la piaţă să cumpăraţi ceva aveţi un bu-get, în buzunar. Nu poţi să iei o mie de kilo-grame de cartofi, iei un kilogram de cartofi şi iei nişte ardei, nişte roşii pentru ce ţi-ai propus să găteşti, din bugetul pe care îl ai. Dacă nu ştie nimeni unde vrea să ajungă ţara asta, cum puteţi să credeţi că se pot în-tâmpla minuni? Eu vă spun că şi dacă s-ar împrumuta România de o sută de ori mai mult decât s-a împrumutat până acum, ba-nii dispar în două săptămâni, dacă nu sunt precizate obiectivele strategice spre care se dirijează aceşti bani.

Amprodusunproiectdeţară:Româniadupăcriză.Reprofesionalizarea

Z.V.: Cine trebuie să genereze viziunea asta?

C.G: Această viziune există. Am produs un proiect de ţară: “Româ-nia după criză. Reprofesionaliza-rea” (volum apărut la Editura Com-pania, coordonatori Mircea Ma-liţa şi Călin Georgescu - n.red.). Adică nu sari din copac, trezindu-te di-mineaţa. Te gândeşti unde trebuie să ajungem? România după criză oferă o viziune pe termen lung pentru a fun-damenta măsurile pe termen scurt. Oameni vrednici sunt în ţara asta, însă trebuie lăsaţi să se manifeste. Aceasta este prima condiţie.

A doua condiţie este că noi suntem membri ai Uniunii Europene. În mar-tie 2010, UE a scos un document stra-tegic important: “Europa 2020”. Acolo sunt formulate cinci ţinte esenţiale, de la educaţie până la combaterea sărăci-ei. Acestea sunt exact şi obiectivele Ro-mâniei. Nu trebuie să inventăm altce-va, trebuie să le urmăm exact, pentru că suntem membri ai unui club. Trebu-ie să respectăm nişte reguli. Tot în spi-rit european, statul trebuie să exprime şi să promoveze maximal interesele şi drepturile propriilor cetăţeni, inclu-siv dreptul lor la fericire. Doar oamenii care îşi respectă profesia pot face acest lucru. Am precizat anterior, nu poţi să construieşti un viitor cu o societate de-profesionalizată. N-ai cum.

Uitaţi-vă, Strategia Naţională pen-tru Dezvoltare Durabilă, cu orizont 2030, este făcută. Cu ţinte precise, cu cifre clare, nu preluate aşa, la colţ de stradă.

•

•

•

Românianuesteaceasta

Z.V.: De ce nu se aplică această Strategie?

C.G.: Am spus din ce motive. Pentru că în ultimii 20 de ani, clasa politică s-a de-profesionalizat. România va accede la un nivel superior de civilizaţie atunci când conducătorii ei îşi vor înţelege responsa-bilitatea faţă de istorie. Când vor înţelege acest lucru, ei sau alţii, atunci va fi bine.

Z.V.: Există alţii?C.G.: Au fost, există, România nu este

aceasta.

OcruntăloviturădatăRomânieiafostcolectivizarea

Z.V.: Dar nu sunt în politică, nu sunt în clasa conducătoare.

C.G.: Am trecut cu toţii, să ne înţelegem bine, printr-o perioadă foarte dificilă, timp de jumătate de veac. O cruntă lovitură dată României a fost colectivizarea. Ea l-a rupt pe român nu numai de pământ, l-a rupt de istorie, l-a rupt de trecutul lui şi l-a catapul-tat, uşor-uşor, în cutii de carton, cum spu-nea Iorga. Dupa 1989 ne-am aflat în situa-ţia de a reclădi elita politică pe baze pre-care. Pe acest fond s-a vădit şi cât de noci-vă este absenţa unor repere etice clare, a bunului-simţ, a profesionalismului. Avem acum drepturi, dar uneori uităm că avem şi obligaţii. Sunt nişte reguli pe care orice societate trebuie să le respecte.

Pentruminenuexistă„nusepoate“

Z.V.: Avem un motiv cât de mic, în acest moment, ca să fim optimişti?

C.G.: Cu siguranţă. Sunt ferm convins. Mă uit la istorie, mă uit la oamenii care sunt. Eu vă spun aşa: La Microsoft şi la NASA, a doua limbă este limba română.

Z.V.: Dar nu mai sunt aici.

C.G.: Da, dar sunt produşi aici, năs-cuţi pe pământul ăsta. Indiferent unde ai fi, ai în memoria ta permanent copi-lăria, primii ani, ăştia n-o să-i uiţi nici-odată. Oamenii aceştia aşteaptă un me-saj, un semn că sunt oricând bineveniţi. Unii vor pune umărul. Sunt şi acum oa-meni foarte buni în această ţară. Să ne înţelegem foarte bine: pentru mine nu există „nu se poate“. Şi nu există nici unda asta de pesimism pe care unii o cultivă permanent, cu bună ştiinţă. Am spus mai devreme că nu suntem toţi proşti şi leneşi. Sunt lucruri excelente care se fac în România. Uitaţi-vă mă-car în sport. Chiar aşa, nu se investeşte mai nimic şi cu toate astea apar vârfuri. De unde apar oamenii aştia? Baza suc-cesului este munca, asta nu se înţelege încă. Dar se va înţelege! Sunt absolut si-gur că sunt oameni pregătiţi să-şi dedi-ce viaţa lor construirii acestei ţări. Re-construirii, de fapt, a acestei ţări. Când am spus reprofesionalizarea României m-am gândit la redarea ţării către oa-menii ei.

•

•

•

•

•

Z.V.: Au fost la noi în ultima perioadă şi Angela Merkel, şi Schroder, am găzduit şi Trilaterala. Pot fi interpretate ca nişte semnale. Cât de mult se poate descurca România în această economie globală?

C.G.: Se va descurca atât timp cât o să ştim ce să cerem şi cum să negociem. Până acum, România nu prea a negociat.

Z.V.: Şi nici n-a jucat nimic.

Noinuavempeagendăproblemelemarialelumii

C.G.: Evident. Asta am spus chiar în pri-ma parte a discuţiei. Noi nu avem pe agen-dă problemele mari ale lumii. Ele sunt trei: hrana şi apa, energia şi protecţia mediu-lui. În 2018-2020, experţii prevestesc o cri-ză alimentară mult mai puternică decât ce trăim noi acum. Politica economică va tre-bui să urmărească un nou echilibru între consum şi resurse. Adică să consumi din ce în ce mai puţine resurse, obţinând o va-loare adăugată din ce în ce mai mare. Ca să înţelegi starea economiei, te duci în Portul Constanţa. Acolo vezi ce se întâmplă. Toate danele sunt goale. Se exportă ce? Fier vechi şi cherestea. Dacă se exporta şi miere de al-bine eram ca pe vremea dacilor.

Înprivinţacapitaluluinaturalnuarenimeniceavemnoi

Z.V.: Cum vedeţi schimbarea clasei politice? Pas cu pas sau una radicală?

C.G.: E o chestiune de timp. Numai că procesul trebuie pornit. Altfel, va fi prea târziu pentru noi toţi. Noi trebuie să ne ra-cordăm la modul în care se mişcă lumea. Trebuie să fim prezenţi la marile negoci-eri. Nemaivorbind de prezenţa în marile instituţii unde se stabileşte viitorul, mă refer, printre altele, la OCDE.

Subliniez că interesele noastre funda-mentale sunt legate de bunăstare şi de se-curitate. Interesul bunăstării se realizea-ză în cadrul Uniunii Europene. Interesul de securitate se asigură în cadrul NATO, având ca factor de echilibru Statele Uni-te. Este limpede că România nu mai are altă variantă. Dar trebuie să ştim clar în-cotro mergem, ce vrem să spunem acestei lumi. Când spui că eşti român, trebuie sa fii identificat cu o nişă de excelenţă, cu o oportunitate pe care ai ştiut să o valorifici. Noi putem să facem asta. Am mai spus-o: în cele trei priorităţi ale lumii, hrana şi apa, energia şi mediul putem să avem le-adership european. Asta este cert. În pri-viţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Avem şi creiere şi capaci-tate inovativă. Trebuie doar să descătu-şăm potenţialul economiei la firul ierbii, economiei civice. Atunci când micul în-treprinzător devine puternic, automat creşte puterea ţării. O nişă pe care o avem este agricultura. Acum importăm 80% din ce consumăm, dar avem o ţară care poa-te să hrănească jumătate de Europă. Pen-tru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep. Că restul au plecat. Şi atât timp cât pleacă din ţara lor avem o dramă, avem o problemă de securitate na-ţională.

foto Alin Burtescu

•

•

•

o nişă pe care o avem este aGricultura

05

cine este călin Georgescu

• Este reprezentant al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma şi preşedinte al Boardului Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena.

• Anul acesta a fost numit raportor special ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse şi deşeuri toxice şi periculoase asupra realizării drepturilor omului.

• Este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România.

• Este doctor în pedologie din 1999.

• A fost secretar general în Ministerul Mediului şi director al Direcţiei Organizaţii Economice Internaţionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

• S-a născut la Bucureşti, la 26 martie 1962.

8

8

8

8

8

8

nu trebuie confundat poporul cu acţiunea unor elemente desuete www.ziuaveche.ro

Jurnal de Sărindar

onlinewww.ziuaveche.ro

Jurnal de Sărindar

online

04 Vineri29 octombrie 2010

Întâlnirile ziuaveche.ro cu călin GeorGescu:

Vineri29 octombrie 2010

AncaHriban,RolandCătălinPena

Numele său a fost vehiculat în ultima vreme ca fiind cel al viitorului premier. Călin Georgescu este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România. Este convins că în priviţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Cea mai mare dramă a noastră socoteşte că este deprofesionalizarea societăţii româneşti şi mai cu seamă a clasei politice. Când vorbeşte despre politicianul român, spune că în 1989 s-a născut “omul nou”. Este unul dintre coordonatorii lucrării: “România după criză. Reprofesionalizarea”, un veritabil proiect de ţară. “Pentru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep”, spune Călin Georgescu. Iată câteva din ideile expuse de el la Întâlnirile ziuaveche.ro:

Pe termen lung pentru a fundamenta măsurile pe termen scurt. Oameni vrednici sunt în ţara asta, însă trebuie lăsaţi să se manifeste.

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, cu orizont

8

8

2030, este făcută. Cu ţinte precise, cu cifre clare, nu preluate aşa, la colţ de stradă. Nu se aplică, pentru că în ultimii 20 de ani clasa politică s-a deprofesionalizat.

În martie 2010, UE a scos un document strategic important: “Europa 2020”. Acolo sunt formulate cinci ţinte esenţiale, de la educaţie până la combaterea sărăciei. Acestea sunt exact şi obiectivele României. Nu trebuie să inventăm altceva, trebuie să le urmăm exact, pentru că suntem membri ai unui club. Trebuie să respectăm nişte reguli.

Statul trebuie să exprime şi să promoveze maximal interesele şi drepturile propriilor cetăţeni, inclusiv dreptul lor la fericire. Doar oamenii care îşi respectă profesia pot face acest lucru. Nu poţi să construieşti un viitor cu o societate deprofesionalizată. N-ai cum.

Dar proprietatea privată trebuie protejată printr-o evidenţă cadastrală riguroasă. În România nu există, practic, un cadastru modern, iar cadastrul fiscal lipseşte cu desăvârşire.

8

8

8

Ziua Veche: Cum vedeţi criza actuală, criza politică suprapusă pe criza economică?

Călin Georgescu: Eu nu ştiu în ce mă-sură acestea sunt chiar neapărat o nouta-te pentru România care se află într-o criză profundă de mai mult timp. Nu cred că e cazul să discutăm excesiv despre impor-tul crizei economice şi financiare din afa-ră, ci să ne concentrăm în primul rând asu-pra crizei noastre de sistem. Sistemul a fost prost conceput, iar dificultăţile actuale nu sunt accidentale, care se repară în timp şi treci peste ele. Fiind vorba despre tare de sistem, este nevoie ca el să fie reconstruit. Sistemul. Despre asta vorbim.

•

Dacăarunciseminţemincinoase,totminciunăveiculege!

Z.V.: Care ar fi principalul motor ce ar putea să ducă la un început al reconstrucţiei sistemului?

C.G.: Principalul motor îl reprezin-tă realismul şi voinţa politică. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că orice construcţie în timp, durabilă, nu se poate baza decât pe adevăr. Detaliile mo-dului de acţiune putem să le discutăm. Dar adevărul trebuie să stea la temelia oricărei construcţii. Dacă arunci semin-ţe mincinoase, tot minciună vei culege!

Z.V.: De unde ar trebui să plece - de la patronate, de la sindicate, de la presă, de la ONG, de la liderii politici? Cine ar putea să iniţieze această reconstrucţie?

C.G.: Istoric, aşa cum s-a constru-it România, au fost exemple de vârfuri totdeauna, oameni care au tras după ei un întreg popor. Pot să afirm - mai ales ţinând cont de situaţia în care ne aflăm - că nu trebuie confundat popo-rul cu acţiunea unor elemente desuete. Dimpotrivă, poporul trebuie îndemnat să se ridice la înălţimea istoriei mari pe care o are. România nu este cea care apa-re adesea la televiziune, ea este a oame-nilor care au făcut istorie, că a fost Brăti-anu, că a fost Gusti, că a fost Iorga, în ori-ce caz oameni care au spus ceva lumii în-

•

•

tregi. Eu nu pot fi nicicând de acord, per-sonal cel puţin, cu acei diriguitori sau comentatori de ocazie care aruncă bla-mul pentru necazurile prin care trecem asupra unor închipuite tare de caracter naţional. Sunt total împotriva celor care susţin că ar fi vorba despre o defecţiune genetică a acestui popor - că toţi suntem hoţi şi leneşi. Nu este adevărat. Nu sun-tem toţi hoţi şi leneşi. Cel mult poate că am fost prost conduşi.

Aş mai adăuga ceva ce mi se pare important. Democraţie fără proprieta-te privată nu se poate. Dar proprietatea privată trebuie protejată printr-o evi-denţă cadastrală riguroasă. În Româ-nia nu există, practic, un cadastru mo-dern, iar cadastrul fiscal lipseşte cu de-săvârşire. Serviciile de cadastru trebu-ie să fie oferite de stat, nu să fie plătite de către cetăţean.

Sacrificiiletrebuiesăaibăunscop

Z.V.: Există variante la politicile de austeritate care sunt aplicate de Guvernul Boc?

C.G.: Îmi vine greu sa înţeleg ce sens mai are în actuala situaţie conceptul de austeritate. Sacrificiile trebuie să aibă un scop. Trebuie să investeşti în ceea ce timp de 20 de ani nu s-a făcut. Iar cea mai importantă piesă pe care o consider în acest moment pentru România şi care nu s-a luat în calcul este anume investiţia în

•

“Suntoamenipregătiţisă-şidediceviaţareconstruiriiacesteiţări“

om. Deci trebuie să investeşti în califica-rea oamenilor pentru profesii cerute pe piaţa muncii exact în momentele astea, ca să poţi trece pragul. Asta fac toate ţă-rile lumii civilizate în clipa de faţă, ui-taţi-vă ce fac SUA care investesc masiv în educaţie şi ştiinţă, ce face Finlanda, ui-taţi-vă ce fac ţările nordice, ce face Chi-na, care trebuie urmărită cu mai multă atenţie. Investiţia în resursa umană este singura capabilă să ne scoată din ma-rasm prin generarea de idei, îndemâna-re şi concepte inovatoare. Numai astfel vom putea corecta acea greşeală de sis-tem despre care am vorbit. Acest adevăr este valabil nu doar în România, ci pes-te tot în lume.

Z.V.: Investiţia în om presupune timp, nu dă rezultate mâine.

C.G.: În clipa în care faci asta îţi iei şi măsuri de precauţie. Tocmai gândirea pe termen lung permite acţiunea ratională pe pe termen scurt, şi nu invers. Ceea ce văd acum nu pare să urmărească o strate-gie coerentă, care să aibă cap şi coadă. Tot ce se face trebuie subsumat obiectivelor pe termen lung, de 20-25 de ani. Aceasta se re-feră şi la investiţia în educaţie şi în ştiinţă, care se face ştiind unde vrei să ajungi, ce nişă vrei să ocupi ca ţară. Abia după aceea programezi acţiunile pe termen scurt.

“Cumaratăastăzişcoala,aşaaratămâineţara”

Z.V.: Cum vi se pare proiectul de Lege a e.ducaţiei? Este un pas înainte?

C.G: Nu mă pot erija în judecatorul aces-tei situaţii, dar un lucru este cert: confuzia este mai mare decât înainte.

Z.V.: Cum arată acum învăţământul românesc? Trebuie lăsat aşa şi îmbunătăţit sau reformat profund?

C.G.: În 1898, Spiru Haret spunea aşa: „Cum arată astăzi şcoala, aşa arată mâi-ne ţara”. Aceasta este ideea. La noi nu s-a făcut mai nimic în această privinţă. Pri-viţi ce spun cifrele: 41% dintre absolven-ţii de liceu nu au trecut bacalaureatul în 2009, 72% dintre elevii de clasa a VIII-a sunt analfabeţi ştiinţific, ştiu să citească, dar nu înţeleg nimic. Mai puneţi la soco-teală abandonul şcolar masiv din Româ-nia. Apoi, cel mai important este indice-le PISA, care măsoară performanţa şcola-ra a tinerilor de 15 ani, unde suntem pe ul-timul loc din 47 de ţări - 51% dintre copii de 15 ani sunt la linia de formare, nu sunt pregătiţi pentru nimic. Aici este drama. Educaţia este absolut esenţială. Investiţia în educaţie este stâlpul care susţine cele-lalte elemente ale sistemului de dezvolta-re al unei ţări.

Z.V.: Fiind expert în dezvoltare durabilă, de aici ar trebui ea să plece, de la educaţie?

C.G.: Strategia de Dezvoltare Durabilă a României, pe care am finalizat-o în 2008, are drept coloană vertebrală educaţia şi formarea profesională, valorificarea opti-mă a capitalului uman.

Z.V.: Cui aţi pus la dispoziţie Strategia?C.G.: Elaborarea unui asemenea docu-

ment este o obligaţie a României, ca şi a tuturor celorlalte state membre ale Uniu-nii Europene. A fost un efort susţinut, pe parcursul unui an. Variantele succesive au fost supuse dezbaterii publice, iar for-ma finală a fost aprobată de Guvernul Ro-mâniei, la finele anului 2008. Deci, prac-tic, Strategia la orizontul anilor 2013-2020-2030 este în acest moment cel mai cuprin-zător document programatic oficial al Ro-mâniei care a fost înaintat instituţiilor UE. Sigur, ar fi trebuit să fie şi pus în practică încă de pe atunci.

Apafierbela100degradefărădirectivedepartid

Z.V.: De atunci până acum au ţinut cont guvernanţii de el?

C.G.: Nu prea. Acest document rămâne însă în vigoare, nu a fost abrogat, iar după el este judecată performanţa României la instituţiile de la Bruxelles.

•

•

•

•

•

•

Z.V.: Şi cum s-ar putea face ca totuşi să se amintească de el atunci când se proiectează anumite politici naţionale?

C.G.: Cea mai profundă daună adusă societăţii româneşti, în aceşti ultimi 20 de ani, este că intervenţia politicului a ajuns la un grad excesiv, dublat de deprofesio-nalizarea clasei politice. Fiind deprofesi-onalizată, clasa politică nu are cum să ia în calcul elemente de substanţă mari, care fac obiectul agendei politice internaţiona-le la zi. Viaţa economică şi socială s-a po-litizat prea mult, obedienţa a luat locul competenţei, iar loialitatea faţă de partid a început să înlocuiască loialitatea faţă de ţară. Nu este, deci, de mirare că s-a ajuns în această situaţie. Una este să fii în aceas-tă tabără deprofesionalizată şi alta este să îţi faci treaba aşa cum scrie la carte. Ştiţi cum este: apa fierbe la 100 de grade fără directive de partid. Dar dacă vine directi-va de partid şi spune să nu mai fiarbă, mi-e greu să cred că se poate.

Prefersăfiucompetentpeceeacefac

Z.V.: Numele dumneavoastră s-a vehiculat pentru preluarea Ministerului Finanţelor, chiar pentru fotoliul de premier. Aţi intra într-un Guvern al României având alături această clasă politică?

C.G.: Faptul că numele meu a fost ve-hiculat în presă pentru aceste poziţii mă onorează, dar subliniez că aceasta nu poa-te să-mi schimbe mie proiectele de viitor. Prefer să fiu competent pe ceea ce fac.

Orice guvern ar trebui să aibă grijă de clasa mijlocie, de promovarea capitalis-mului la firul ierbii.

Z.V.: Care ar fi măsurile esenţiale în opinia dumneavoastră ce ar trebui adoptate de Guvernul Boc sau orice alt guvern care va veni?

C.G.: Cel mai important lucru pe care orice guvern ar trebui să îl facă este să aibă grijă de ceea ce înseamnă clasa mijlocie. Pentru comparaţie, Germania are 95% din populaţie în clasa mijlocie, în Româ-nia este exact invers, chiar sub 5%. Ca să corectezi această anomalie, trebuie să ai în vedere o dispersie largă a capitalului, încurajarea micului producător, promo-varea capitalismului la firul ierbii şi crea-rea spaţiului său de manifestare. Atât timp cât el nu creşte, nu are cum să se dezvolte o ţară. Nu am nevoie doar de cinci baroni în agricultură, de exemplu, am nevoie de 500.000 de fermieri moderni şi prosperi. Cam asta este diferenţa pe care eu o văd. Nu se poate face reformă cu o populaţie ne-mulţumită. Este imposibil aşa ceva.

Z.V.: Şi cum să mulţumim populaţia?C.G.: V-am spus exact cum. Acesta este

modelul economic care trebuie să stea la baza structurării economiei româneşti: micul producător.

Z.V.: Micul producător are nevoie de credite, de fonduri ca să se dezvolte. În acest moment, totul este blocat.

C.G.: Nu sunt importanţi numai banii, ci măsurile luate în timp. Subliniez acest lucru. Uitaţi-vă la împrumuturile care se fac. Au două lacune esenţiale, vorbesc de Fond (acorful cu FMI - n.r.). Prima este că în patru ani s-a triplat datoria externă. Şi a doua, lipseşte gândirea pe termen lung. Împrumuturile astupă nişte găuri fără a genera, practic, o nouă dinamică a dez-voltării. E ca şi cum managerul unei soci-etăţi comerciale s-ar împrumuta la bancă numai pentru a plăti salariile. Acela numai manager nu mai este. Poate să-şi dea de-misia el primul, înainte să-şi dea demisia salariaţii. Chestiunea are cel puţin aceste două laturi. Mai sunt şi alte trei. Când iei un împrumut, trebuie să te gândeşti foar-te amănunţit la trei lucruri: în ce condiţii iau banii, în ce îi investesc şi dacă pot să-i dau înapoi. Eu nu cred că cineva, în mo-mentul acesta, poate să dea un răspuns la cele trei întrebări care sunt esenţiale, sunt de manual.

Deprofesionalizareasocietăţiiromâneşti

Z.V.: Cine ar putea răspunde la cele trei condiţii astăzi, în România?

•

•

•

•

•

•

C.G.: Păi, trebuie să te gândeşti înain-te de a face aşa ceva. V-am spus anterior despre deprofesionalizarea societăţii ro-mâneşti. Trebuie să ai oameni care se pri-cep şi pe care să-i laşi să-şi facă treaba. Altfel nu se poate. Deci discutăm de o re-formă de sistem completă. Nu poţi să pe-ticeşti mereu nişte lucruri care nu merg. N-ai cum.

Z.V.: Revin la o întrebare celebră: Avem o ţară, cum procedăm?

C.G.: Nu se poate face mare lucru atât timp cât nu ai un proiect de ţară, cât nu există o hartă a viitorului, cât nu ştim unde vrem să ajungem. Încă nu ne-am croit o nişă. Dumneavoastră când vă du-ceţi la piaţă să cumpăraţi ceva aveţi un bu-get, în buzunar. Nu poţi să iei o mie de kilo-grame de cartofi, iei un kilogram de cartofi şi iei nişte ardei, nişte roşii pentru ce ţi-ai propus să găteşti, din bugetul pe care îl ai. Dacă nu ştie nimeni unde vrea să ajungă ţara asta, cum puteţi să credeţi că se pot în-tâmpla minuni? Eu vă spun că şi dacă s-ar împrumuta România de o sută de ori mai mult decât s-a împrumutat până acum, ba-nii dispar în două săptămâni, dacă nu sunt precizate obiectivele strategice spre care se dirijează aceşti bani.

Amprodusunproiectdeţară:Româniadupăcriză.Reprofesionalizarea

Z.V.: Cine trebuie să genereze viziunea asta?

C.G: Această viziune există. Am produs un proiect de ţară: “Româ-nia după criză. Reprofesionaliza-rea” (volum apărut la Editura Com-pania, coordonatori Mircea Ma-liţa şi Călin Georgescu - n.red.). Adică nu sari din copac, trezindu-te di-mineaţa. Te gândeşti unde trebuie să ajungem? România după criză oferă o viziune pe termen lung pentru a fun-damenta măsurile pe termen scurt. Oameni vrednici sunt în ţara asta, însă trebuie lăsaţi să se manifeste. Aceasta este prima condiţie.

A doua condiţie este că noi suntem membri ai Uniunii Europene. În mar-tie 2010, UE a scos un document stra-tegic important: “Europa 2020”. Acolo sunt formulate cinci ţinte esenţiale, de la educaţie până la combaterea sărăci-ei. Acestea sunt exact şi obiectivele Ro-mâniei. Nu trebuie să inventăm altce-va, trebuie să le urmăm exact, pentru că suntem membri ai unui club. Trebu-ie să respectăm nişte reguli. Tot în spi-rit european, statul trebuie să exprime şi să promoveze maximal interesele şi drepturile propriilor cetăţeni, inclu-siv dreptul lor la fericire. Doar oamenii care îşi respectă profesia pot face acest lucru. Am precizat anterior, nu poţi să construieşti un viitor cu o societate de-profesionalizată. N-ai cum.

Uitaţi-vă, Strategia Naţională pen-tru Dezvoltare Durabilă, cu orizont 2030, este făcută. Cu ţinte precise, cu cifre clare, nu preluate aşa, la colţ de stradă.

•

•

•

Românianuesteaceasta

Z.V.: De ce nu se aplică această Strategie?

C.G.: Am spus din ce motive. Pentru că în ultimii 20 de ani, clasa politică s-a de-profesionalizat. România va accede la un nivel superior de civilizaţie atunci când conducătorii ei îşi vor înţelege responsa-bilitatea faţă de istorie. Când vor înţelege acest lucru, ei sau alţii, atunci va fi bine.

Z.V.: Există alţii?C.G.: Au fost, există, România nu este

aceasta.

OcruntăloviturădatăRomânieiafostcolectivizarea

Z.V.: Dar nu sunt în politică, nu sunt în clasa conducătoare.

C.G.: Am trecut cu toţii, să ne înţelegem bine, printr-o perioadă foarte dificilă, timp de jumătate de veac. O cruntă lovitură dată României a fost colectivizarea. Ea l-a rupt pe român nu numai de pământ, l-a rupt de istorie, l-a rupt de trecutul lui şi l-a catapul-tat, uşor-uşor, în cutii de carton, cum spu-nea Iorga. Dupa 1989 ne-am aflat în situa-ţia de a reclădi elita politică pe baze pre-care. Pe acest fond s-a vădit şi cât de noci-vă este absenţa unor repere etice clare, a bunului-simţ, a profesionalismului. Avem acum drepturi, dar uneori uităm că avem şi obligaţii. Sunt nişte reguli pe care orice societate trebuie să le respecte.

Pentruminenuexistă„nusepoate“

Z.V.: Avem un motiv cât de mic, în acest moment, ca să fim optimişti?

C.G.: Cu siguranţă. Sunt ferm convins. Mă uit la istorie, mă uit la oamenii care sunt. Eu vă spun aşa: La Microsoft şi la NASA, a doua limbă este limba română.

Z.V.: Dar nu mai sunt aici.

C.G.: Da, dar sunt produşi aici, năs-cuţi pe pământul ăsta. Indiferent unde ai fi, ai în memoria ta permanent copi-lăria, primii ani, ăştia n-o să-i uiţi nici-odată. Oamenii aceştia aşteaptă un me-saj, un semn că sunt oricând bineveniţi. Unii vor pune umărul. Sunt şi acum oa-meni foarte buni în această ţară. Să ne înţelegem foarte bine: pentru mine nu există „nu se poate“. Şi nu există nici unda asta de pesimism pe care unii o cultivă permanent, cu bună ştiinţă. Am spus mai devreme că nu suntem toţi proşti şi leneşi. Sunt lucruri excelente care se fac în România. Uitaţi-vă mă-car în sport. Chiar aşa, nu se investeşte mai nimic şi cu toate astea apar vârfuri. De unde apar oamenii aştia? Baza suc-cesului este munca, asta nu se înţelege încă. Dar se va înţelege! Sunt absolut si-gur că sunt oameni pregătiţi să-şi dedi-ce viaţa lor construirii acestei ţări. Re-construirii, de fapt, a acestei ţări. Când am spus reprofesionalizarea României m-am gândit la redarea ţării către oa-menii ei.

•

•

•

•

•

Z.V.: Au fost la noi în ultima perioadă şi Angela Merkel, şi Schroder, am găzduit şi Trilaterala. Pot fi interpretate ca nişte semnale. Cât de mult se poate descurca România în această economie globală?

C.G.: Se va descurca atât timp cât o să ştim ce să cerem şi cum să negociem. Până acum, România nu prea a negociat.

Z.V.: Şi nici n-a jucat nimic.

Noinuavempeagendăproblemelemarialelumii

C.G.: Evident. Asta am spus chiar în pri-ma parte a discuţiei. Noi nu avem pe agen-dă problemele mari ale lumii. Ele sunt trei: hrana şi apa, energia şi protecţia mediu-lui. În 2018-2020, experţii prevestesc o cri-ză alimentară mult mai puternică decât ce trăim noi acum. Politica economică va tre-bui să urmărească un nou echilibru între consum şi resurse. Adică să consumi din ce în ce mai puţine resurse, obţinând o va-loare adăugată din ce în ce mai mare. Ca să înţelegi starea economiei, te duci în Portul Constanţa. Acolo vezi ce se întâmplă. Toate danele sunt goale. Se exportă ce? Fier vechi şi cherestea. Dacă se exporta şi miere de al-bine eram ca pe vremea dacilor.

Înprivinţacapitaluluinaturalnuarenimeniceavemnoi

Z.V.: Cum vedeţi schimbarea clasei politice? Pas cu pas sau una radicală?

C.G.: E o chestiune de timp. Numai că procesul trebuie pornit. Altfel, va fi prea târziu pentru noi toţi. Noi trebuie să ne ra-cordăm la modul în care se mişcă lumea. Trebuie să fim prezenţi la marile negoci-eri. Nemaivorbind de prezenţa în marile instituţii unde se stabileşte viitorul, mă refer, printre altele, la OCDE.

Subliniez că interesele noastre funda-mentale sunt legate de bunăstare şi de se-curitate. Interesul bunăstării se realizea-ză în cadrul Uniunii Europene. Interesul de securitate se asigură în cadrul NATO, având ca factor de echilibru Statele Uni-te. Este limpede că România nu mai are altă variantă. Dar trebuie să ştim clar în-cotro mergem, ce vrem să spunem acestei lumi. Când spui că eşti român, trebuie sa fii identificat cu o nişă de excelenţă, cu o oportunitate pe care ai ştiut să o valorifici. Noi putem să facem asta. Am mai spus-o: în cele trei priorităţi ale lumii, hrana şi apa, energia şi mediul putem să avem le-adership european. Asta este cert. În pri-viţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Avem şi creiere şi capaci-tate inovativă. Trebuie doar să descătu-şăm potenţialul economiei la firul ierbii, economiei civice. Atunci când micul în-treprinzător devine puternic, automat creşte puterea ţării. O nişă pe care o avem este agricultura. Acum importăm 80% din ce consumăm, dar avem o ţară care poa-te să hrănească jumătate de Europă. Pen-tru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep. Că restul au plecat. Şi atât timp cât pleacă din ţara lor avem o dramă, avem o problemă de securitate na-ţională.

foto Alin Burtescu

•

•

•

o nişă pe care o avem este aGricultura

05

cine este călin Georgescu

• Este reprezentant al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma şi preşedinte al Boardului Centrului European de Suport pentru Clubul de la Roma din Viena.

• Anul acesta a fost numit raportor special ONU pentru efectele adverse ale transportului de produse şi deşeuri toxice şi periculoase asupra realizării drepturilor omului.

• Este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România.

• Este doctor în pedologie din 1999.

• A fost secretar general în Ministerul Mediului şi director al Direcţiei Organizaţii Economice Internaţionale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

• S-a născut la Bucureşti, la 26 martie 1962.

8

8

8

8

8

8

există mașini și mercedes >zicală

Vineri29 octombrie 2010

tehnologie it şi auto: două industrii gigant

06

www.ziuaveche.roJurnal de Sărindar

online

LANSARE

Juke, micul crossover de la Nissan

ReVizieSutedemiiderechemărilaToyotaşiHondadincauzaproblemelorlafrâneHonda va rechema 528.000 de automobile, majoritatea din Statele Unite, pentru a verifica şi repara posibile probleme la frână. Majoritatea maşinilor rechemate sunt minivan-uri Odyssey vândute în SUA. Toyota a anunţat şi ea rechemarea a 1,53 milioane de maşini la care au fost semnalate probleme la sistemul de frânare şi la pompa de combustibil. În Japonia, acţiunea de rechemare priveşte 600.000 de maşini, din 11 modele, incluzând Crown, Lexus IS şi Lexus GS. Totodată, divizia americană a constructorului japonez a anunţat că va repara sistemul de frânare pentru 740.000 de autovehicule Avalon, Highlander, Lexus GS300, IS250 şi IS350. >C.F.V.

DaciaDusteRSUV-ulanului2011 înRomâniaUniunea ziariştilor şi editorilo auto din România a desemnat SUV-ul anului 2011, Dacia Duster reuşind să surclaseze mărci de prestigiu, dar cu o piaţă mult prea mică pentru România. Dacia Duster a reuşit să adune 133 de puncte, mai mult de decât următorii clasaţi BMW X3 (67 de puncte) şi Kia Sportage (62 de puncte) la un loc. Ele au fost urmate de Nissan Qasqai, Ford Kuga, Honda CRV şi Toyota Rav 4. Cele mai puţine puncte a adunat noul Hyundai Santa Fe (7). >C.F.V.

PRogRaMChevroletCareWeeksChevrolet a lansat programul Care Weeks care ajută clienţii să se pregătească pentru iarnă. În perioada 29 octombrie – 13 noiembrie 2010, proprietarii de autovehicule Chevrolet sunt invitaţi la reparatorii autorizaţi pentru o verificare de iarnă. Clienții pot beneficia de o revizie tehnică la prețul de 390 de lei și de accesorii la prețuri promoționale. >C.F.V.

VictorRizescuwww.Playtech.ro

Nikon Coolpix S1100pj, care se remarcă nu doar printr-un design futurist, cât şi prin inovaţii tehnice demne de luat în seamă, vine să completeze gama camerelor cu proiector integrat. Varianta de culoare disponibilă în România este negru, care îi conferă o notă de seriozitate şi eleganţă.

Din punct de vedere al dimensiuni-lor, acest proiector, pardon cameră, nu va avea probleme să intre şi să stea cu-minţel în orice buzunar sau gentuţă. Asta pentru că noul model se laudă cu următoarele dimensiuni: 100,8 x 62,7 x 24,1 mm (LxlxA) şi o greu-tate de aproximativ 180 de gra-me. Cu alte cuvinte, poţi avea o cameră şi un proiector într-o „cutiuţă” un pic mai mare de-cât un smartphone.

Noul model Nikon dispune de un senzor de imagine de 1/2,3 inci RGB CCD capabil să capte-ze instantanee la o rezoluţie ma-ximă de 14,48 megapixeli, aju-tat de un obiectiv NIKKOR cu unghi larg şi zoom optic de 5x. Construcţia obiectivului cu 13 elemente în 9 grupuri permite efectuarea zoom-ului şi a focali-zării în interiorul camerei, ceea ce ajută la economisirea spa-ţiului şi la uşurinţa în utilizare a aparatului. Printre funcţiile şi caracteristicile camerei care merită menţionate se numără sistemul de procesare a imaginii EXPEED C2, care maximizează performanţele senzorului. Ca-mera dispune şi de un sistem de stabilizare a imaginii prin reducerea vibraţilor cu ajutorul mişcării lentilelor (simplu) şi electronic (hybrid). Mai pe ro-mâneşte, când îţi tremură mână sau eşti în mişcare şi vrei să faci o poză sau să fil-mezi ceva, camera va încerca să anule-ze unele mici vibraţii sau mişcări şi ast-fel vei avea mai multe şanse să obţii ima-gini şi filme mai clare...

Aşa cum a fost proiectată, S1100pj oferă multe setări predefinite, adevăra-tă mână cerească pentru utilizatorii în-cepători. Camera dispune de 4 moduri principale de fotografiere: Easy Auto, Auto, Scene şi Smart Portrait. Dacă în Easy Auto nu poţi face aproape nici o setare manuală, în Auto te poţi jucă cu white balansul, (Auto, setare manua-lă, zi, incandescent, fluorescent, inorat, bliţ), timpul de expunere şi chiar cu ISO-ul. De precizat că ISO 3200 şi 6400 mo-difică automat rezoluţia camerei la 3 me-gapixeli.

Camera ofe-ră trei posibilităţi de auto-focus: automat, prin atingere şi de urmă-rire a subiectului. Dintre toate cel mai util mi s-a părut cel prin atingere, pen-tru că focusul este exact acolo unde vrei tu să fie...

Că şi camcorder, S1100pj se laudă cu capabilităţi HD, mai exact reuşeşte să tra-gă clipuri în format MOV la 30 fps şi re-zoluţii de: 1280 x 720, 640 x 480 şi 320 x 240. Nu sunt disponibile prea multe se-tări la acest capitol decât lumina de asis-tenţă la filmare, care este foarte puterni-că (on/off) şi autofocusul care poate fi se-tat ca fix (single AF) când distanţa faţă de subiect nu se modifică sau full AF, came-ra focalizează pe toată perioada înregis-trării filmului.

Se simte, totuşi, absenţa unui mod video de sine stătător şi asta pentru că aparatul nu are decât un buton de rec,

care, odată apăsat, începe să filmeze indiferent de zona din meniu în care te afli...

Din punct de vedere al capacităţii de stocare, S1100pj are o memorie internă de 79 de MB la care se poate adaugă ori-ce card SD/SDHC/SDXC de până la 64 de GB.

În ceea ce priveşte proiectorul, prin-tre caracteristicile care mi-au atras aten-ţia asupra jucăriei se număra luminozita-tea de până la 14 lumeni, rezoluţia VGA şi posibilitatea de a proiecta imagini cu di-mensiuni între 13 şi 120 de cm. Contras-tul de 30:1, precum şi autonomia acumu-latorului în proiecţie (o oră), nu pot să zic că m-au încântat prea tare şi asta pentru că imaginiile nu sunt foarte vii, iar dacă vrei să urmăreşti vreun film din vacan-

ţă se prea poate să rămâi fără baterie...

Pe timp de zi orice în-cercare de a proiecta de la mai mult de un metru depărtare este absolut inutilă, pentru că nu vei reuşi să desluşeşti mare lucru, pe când de la ju-mătate de metru îţi poţi recunoaşte faţa în po-zele/filmele făcute... Pe timp de noapte lucrurile se schimbă total şi came-ra îşi intră în rolul de mi-croproiector... De menţi-

onat că focalizarea se face manual, în funcţie de dis-

tanţă şi de suprafaţă. Mi s-a părut ciudat că Nikon nu spe-

cifică nicăieri ce durată de viaţă are lam-pa acestui proiector în miniatură şi nici dacă se poate schimba şi cu ceva... Prac-tic, dacă eşti înnebunit să-ţi vezi pozele/filmele pe pereţi poţi să ai surpriza să ră-mâi fără lampă când ţi-e lumea mai dra-gă, fără nici măcar să bănuieşti ce urmea-ză să se întâmple...

Meniurile sunt cât se poate de simple şi oferă un acces facil la majoritatea func-ţiilor atât din modurile camerei, cât şi din meniul intern de setări. Ce mi-a plăcut a fost faptul că accelerometrul funcţio-nează pe toate „părtile”, adică, oricum, ai roti camera vei putea să vezi pozele/filmele şi chiar unele meniuri în poziţia corectă.

NikonCoolpixS1100pjteproiecteazăînviitor

Nissan a lansat în România Juke, un crossover din clasa mică care dispune de o transmise integrală japoneză combinată cu motoare care pot atinge 190 de cai putere. Juke este fratele mai mic al lui Qashqai şi se vinde, în varianta 2WD, la preţuri care pleacă de la 12.850 de euro cu TVA, dacă aveţi în buzunar trei tichete de la Remat.

Maşinuţa poate ajunge, la echiparea 4WD și motorul de 190 de cai putere, la 24.840 de euro cu TVA, fără trei prime de casare. Juke a fost creată la Londra de specialiştii centrului Nissan Design Eu-rope şi desăvârşită în Japonia, la Nissan

Design Center. Jumătate SUV, jumătate maşina sport, partea de jos a caroseriei prezintă o gardă la sol înaltă, roţi mari, pasaje accentuate şi finisate cu profile robuste, la fel ca pragurile. De altfel, un-ghiul de atac este de 26 de grade, iar cel de degajare de 31 de grade. Garda la sol este de 180 mm, iar unghiul de rampă pe care îl poate aborda este de 22,5 gra-de. Maşina este relativ uşoară şi nu de-păşeşte 1.440 de kg în varianta motoru-lui turbo pe benzină de 1,6 litri şi 190 de cai putere. Această motorizare dezlăn-ţuită îi permite micului Nissan să atin-gă 215 km/h şi să zburde până la 100 de km/h în 8 secunde.

Partea de sus a caroseriei se remar-că prin stil sportiv. De la parbriz la pla-fonul înclinat, forma și dimensiunile fe-restrelor din spate, totul aduce a mașină sport. Plafonul încorporează un eleron care crește stabilitatea la viteze mari. Forma haionului a fost perfecționată cu tehnologiile Computational Fluid Dy-namics și testată în tunelul aerodina-mic. Ieșirile lichidului de spălare a par-brizului au fost ascunse vederii.

Juke a fost proiectat pe platforma B a Aliantei Renault-Nissan, upgrada-tă pentru aplicația crossover și pentru a permite folosirea trenului de rulare cu pneuri 215/ 55 R17. Sistemul de tracțiune

integrală All Mode 4x4-i disponibil la Juke, în combinație cu suspensiile spate Multilink și noul sistem Torque Vecto-ring System este o premieră pentru seg-mentul B. Dacă sistemul de tracțiune in-tegrală este capabil să gestioneze per-manent distribuția cuplului între pun-tea față și puntea spate, sistemul TVS re-distribuie cuplul și între cele două roți posterioare, între 0 și 100%. Acest an-samblu optimizează controlul asupra cuplului transmis la roți, adaptat la sti-lul de condus al șoferului și la condițiile de drum. Gama Juke oferă trei variante de motorizare, două pe benzină și una diesel. >C.F.V.

Ne e ruşine să recunoaştem că suntem români în Europa

Vineri 29 OctOmbrie 2010

dialogurileiolandeibarocul românesc

07

www.ziuaveche.ro Jurnal de Sărindar

online IstorIa se poate scrIe maI ales la modul InspIrat >ConstantinHostiuC

Iolanda Malamen: Constantin Hostiuc, ,,Barocul românesc-replici de autoritate, gesturi şi ecouri” , (Editura Noi-2008), este o riguroasă şi fascinantă incursiune pe care o faci faţă de un stil, ale cărui ecouri europene au ajuns generos şi în cultura noastră. O carte din care nu puteau să lipsească şi datele creştinismului ortodox.

Constantin Hostiuc: Sigur că voi răni

unele sensibilităţi care se sil(ui)esc din răs-puteri să fie neutre, dar mă simt, într-un fel deodată intim şi dedicat, dator să recunosc că acest prim volum de autor s-a scris aproa-pe singur, coagulându-se sub o delicată pro-nie divină. Revăzând anume evenimente care au început devastator, dar s-au termi-nat fericit, totul mă face să spun că m-am simţit protejat din umbră de un „înalt aju-tor” faţă de care nu pot fi decât recunoscător. Şi mă refer la această „influenţă” nu de dra-gul vreunei poze ori fronde naive, ci, pur şi simplu, ca la o definiţie uman-intelectuală. Îmi rezerv chiar opţiunea de a afirma că în-tregul efort depus a fost părinteşte vegheat de „Dumnezeu, drăguţul”, aşa cum obişnu-ieşte să spună unul dintre marii mei apropi-aţi. Istoria se poate scrie mai ales la modul inspirat, aşa cum o făceau Iorga, Panaites-cu sau Djuvara.

I.M. Ai fost protejat şi de puterea de-a-i admira pe foarte mulţi.

C.H. Vreau să cred că în 2010 nu poate fi o ruşine să admiţi, în forul tău interior şi în public, că admiri sau iubeşti predecesori ca Nichifor Crainic sau Andre Scrima, poeţi ca Vasile Voiculescu sau Ioan Alexandru, teo-logi ca Dumitru Stăniloae ori artişti ca Sorin Dumitrescu, Paul Gherasim, Aurel Vlad; în fine, cred cu sinceritate că în cultura locală, împotriva a tot ceea ce se petrece azi, o înţe-legere a lucrurilor de nuanţă creştină va con-tinua să existe încă multă vreme.

I.M. Să revenim asupra cărţii, şi a felului cum ai gândit-o.

C.H. Aş spune că am lucrat tot timpul la această carte „de început” impunându-mi o linie etică de abordare care m-a ajutat să dis-ting, uneori cu nuanţe, cum anume îşi tră-ia, în acele evuri, omul relaţia cu Dumnezeu, cum se „consuma” această legătură şi cu ce consecinţe evolua ea – Dorinţa de a urmări atent legătura numită a stat la baza întregii priviri „cercetătoare”, câtă vreme subtex-tul cărţii a fost volens-nolens religiosul „la lucru”, fie că vorbeam despre Barocul Eu-ropean şi cel Transilvan, îndatorat enorm Contrareformei, fie că încercam să desco-păr urmele unui mod de a trăi puternic sen-timentul tulbure al creştinului ortodox de atunci (să nu uităm că în acele vremuri a fi sau a nu fi recunoscut ca stat însemna inclu-siv a fi „licit” religios) în tentaţia pregustă-rii unui spirit mult mai apropiat de lumesc, „ispite” absorbite cu gust şi sens de lăcaşu-rile de cult autohtone.

I.M. Ai parcurs şi ai ordonat foarte multe date istorice; asta s-a datorat şi unor colaborări benefice.

C.H. Am revăzut o sumă de date istorice şi de informaţii mai recente legate de fenomenul barocului local şi vest-european şi, ca urma-re, o perspectivă culturologică - ce înseamnă, în viziunea lui Răzvan Theodorescu, mento-rul meu căruia-i voi rămâne mereu îndatorat, citirea împreună, generoasă a unui puzzle de date care aureolează obiectul de artă şi depă-şesc analiza strictă a formei acestuia – mi s-a impus aproape de la sine. Restul a fost comple-tat de travaliul migălos îndreptat de memoria fişelor de lucru, de câteva şarje dialogale cu di-rectorii Editurii Noi Media Print.

I.M. Reconfirmarea europenităţii noastre este o altă demonstraţie care validează cartea.

•

•

•

•

•

C.H. Miza culturală şi politică (y com-pris) a scrierii a fost cea de a sublinia, încă o dată, europenitatea noastră - fac parte din-tre cei care cred că prin spirit umanist, re-vendicat de la o cultură de extracţie teolo-gică, lumea acestor locuri aparţine de mult şi de drept Europei; sigur, cu trăsăturile ei intime care, în esenţă, ar putea să îmbrace cu mult bun gust spiritualitatea şi cultura-litatea noastră - vezi apetenţa ei către de-corativ, simţul extraordinar de fin al măsu-rii şi al proporţiei ca atitudine estetică pere-nă, o anume frusteţe a gestului şi gustului artistic, ancorarea ei în realitatea apropiată ş.a.m.d. Toate aceste note specifice nu cer, nici dinspre băştinaş, nici din partea inter-locutorului, decât o minimă atenţie, o fărâ-mă de respect. Cum altfel, folosind, de pil-dă, criterii strict urbanistice „scolastice”, ai putea înţelege, dar mai ales gusta Bucureş-tiul, această „pizza enormă cu blat patriar-hal”, dacă îmi amintesc bine zicerea poeti-că a Magdei Cârneci?

Mai mult, aş licita şi aş adăuga că trebu-ie chiar fineţe şi educaţie, cred eu, din par-tea noastrăşi partea cutărui vizitator pentru a înţelege farmecul străzilor mici şi al cal-canelor de clădiri răspunzându-şi unul al-tuia, seninătatea pe care la o vreme o dă-deau acestei urbe cele peste 300 de biserici (câte oraşe se pot lăuda cu o atare bogăţie de cult patrimonial?) ori pentru a-i resimţi cri-za de naştere ca oraş modern, atunci când vilele moderniste s-au ivit în zona lui cen-trală, tocmai pentru că un fost ţesut urban cvasimedieval permeabil le-a putut găzdui fără supărare.

I.M. Din nefericire, acea ,,seninătate” a Bucureştiului, de care aminteşti, s-a înceţoşat brutal.

C.H. În judecata fast-food a mai marilor-zilei de aici ori de aiurea, medieval vrea să spună desuet, declasat: de ce nu şi valoros, respectabil, original, admirabil? Nu cumva pentru că şi aici, dar şi în alte locuri ale lu-mii, informaţia de gazetă şi revistă ţine lo-cul unei minime culturi cât de cât solide? Ori, surpriză (?!) - turistul german, spaniol şi cel turc este dispus să asculte trei ceasuri explicaţii despre catapetesmele sau fresce-le de la Fundenii Doamnei şi Stavropoleos, dar americanul (numai el!) se prosternă în faţa Casei Poporului; turistul evreu, arab şi palestianian n-ar mai pleca din Parcul Carol, singurul „parc regal din România”, dar tocmai acolo primarul Piedone a găsit cu cale să pună corturari „să vindă ante-cariate” de doi bani şi să nu vadă prea-lăţita cocleală proletară a „restaurante-lor”- cotineţe de unde puroiesc mane-le... Dar, chiar dacă România şi a ei Ca-pitală sunt locul răspărului, al miticis-melor şmechere, vine şi o vreme când

tot acest siktir se plăteşte: cine ne va res-pecta atunci când înşine nu avem minim de stimă pentru puţinul pe care l-am moş-tenit?

•

I.M. Lipsa de viziune, de educaţie, de civism este întristătoare şi a devenit endemică...

C.H. Marea problemă a cetăţeanului, ţă-rii şi neamului românesc nefiind lipsa de bani, ci lipsa de educaţie proaspăt substitu-ită de tupeu de mahala. Poţi arunca în aer întreg orizontul Pieţei Victoriei cu un turn second-hand aflat în planul Z, dar mare şi mult? Desigur – numai în Romånia capita-listă, parol...

Nu poţi fi decât slugă absolută în grajdul analfabetismului şi al nesimţirii ca să laşi de aproape 20 de ani Centrul Istoric să se prăpă-dească sau Cheiul Dâmboviţei să viermuias-că de şobolani graşi; să numeşti Parcul Ior-ga, un petec de loc verde de pe Calea Victo-riei şi să ai acolo statuile lui Ghica şi Nichi-ta Stănescu; să nu ai o piaţă de întâlnire de-centă într-un oraş de 3 milioane de oameni!; să ai Parlament cu gard!; să nu fi pus măcar o cruce în fostul obiectiv Uranus, de unde au fost dezrădăcinaţi, se spune, peste 40.000 de oameni, să ai artişti de talie europeană sau mondială (Paul Neagu, Aurel Vlad, Pe-ter şi Ritzi Jacobi, Vladimir Zamfirescu, Ion şi Teodora Stendl, Mihai Buculei, Sorin Du-mitrescu, Sorin Ilfoveanu, Ion Nicodim, Ion Bitzan, Ovidiu Maitec, Florin Mitroi, Ioan Nemţoi, Dan Perjovschi (.a.) şi să nu ai unde-i expune? Adrian Spirescu şi Mihai Oroveanu au început operaţiunea de minimă salvare a impotenţei Căsoiului. Să nu ai un muzeu al arhitecturii într-o ţară care, cu timp şi fără timp, se declară „păstrătoare de tradiţional”, inclusiv construit; să nu-ţi poţi asuma, ca in-stituţie purtătoare de românesc, responsa-bilitatea unui concurs transparent, profesi-onal şi profesionist dedicat Catedralei Nea-mului, poate unica zidire monumentală care ar fi de acceptat, azi, în Capitală... Desigur, e mai greu să explicăm Europei ameţite de pro-centul neverosimil de creştinătate declarată, echivalenţa acestui indice cu cel al corupţi-ei: matematică simplă. Revenim, de aici, la acelaşi duplicitar care ne schizofrenizează viaţa de zi de zi: suntem, cât de des! slugi la serviciu şi lei acasă; credincioşi la parastase, criminali în decizii; toleranţi cu nesimţiţii şi agresivi cu cunoscuţii; prefăcuţi cu apropi-aţii şi „obiectivi”, ba chiar culanţi cu străi-nii; ne e ruşine să recunoaştem că suntem ro-mâni în Europa, dar stabiliţi acolo nu ratăm un prilej de a ne declara iubirea de ţară... Ex-plicaţia ar fi foarte simplă, via Caragiale-Ple-şu: nu-i cred deloc pe cei care abdică de la da-toria imediată în favoarea unei viitoare sar-cini mondiale. „Sunt tolerant” înseamnă, la fel, „nu am nici un fel de părere şi statură pro-prie”: Nu cred că, în zilele amestecate de azi, e anacronic să fii sincer şi limpede, chiar dacă vrei să fii deschis. Altminteri, contribuim la deşănţarea comerţului cu trupuri, cu sufle-te, cu crezuri (de ce nu chiar şi cu ţara?) fă-cându-ne ipocrit că ne pasă.

I.M. Oare nu moştenim încă genele unei mentalităţi care încă mai lucrează în fiinţa noastră?

C.H. Sigur că am fost măcinaţi de „men-talitatea tranzacţională” care ne-a lăsat la cheremul negocierilor nu de azi, de ieri, ci tocmai de pe vremea unui Vasile Lupu sau Brâncoveanu, care cu bani au îmbogăţit vis-tierii din întreaga lume; la fel de sigur, nu co-muniştii ne puteau învăţa cinstea şi mân-dria, după cum nu ciocoii noi ne reprezin-tă în lume.

Pentru că, stimaţi miliardari (a)politici, nu vă amăgiţi: vă amintiţi de Brâncuşi? de Cioran? de Eliade? de Ciulei? cunoaşteţi, din întâmplare, care e unica instituţie ştiinţifică bucureşteană recunoscută de Uniunea Eu-ropeană pentru performanţa ei? ştiţi, par hasard, care români contemporani cu dvs. au primit, în ultimii ani, Premiul Herder?); din fericire, nimic nu poate cumpăra decen-ţa, bunul-simţ activ sau o spiritualitate bine înrădăcinată într-un fel aşezat de a fi...

•

•

‘Vreau să cred că în 2010 nu poate fi o ruşine să admiţi, în forul tău interior şi în public, că admiri sau iubeşti predecesori ca Nichifor Crainic sau Andre Scrima, poeţi ca Vasile Voiculescu sau Ioan Alexandru, teologi ca Dumitru Stăniloae ori artişti ca Sorin Dumitrescu, Paul Gherasim, Aurel Vlad

’

www.puterea.ro

dacă vrei să ai puterea informaţiei

online

cotidian național România

puterea

Publisher: News&Media Investment Limited înregistrată în Anglia și Wales

Registration number 07210838 Winnington House, 2 Woodbery Grove, Nord Firchley, London, N120DR Anglia

Reprezentată prin Adrian Thiess, Project Manager

Colegiul editorial Lidia Mitchievici; Alecu Racoviceanu; Val Vâlcu

Șefi departamentePolitic: Cristian Șuțu; Social/Economie: Marilena Dan; Investigații: Andi Topală; Eveniment: Ion Alexandru;

Mass-media/Monden: Corina Stoica; Foto: Liviu UntaruEdiție Internet: Emil Berdeli

Conținutul editorial este furnizat de societatea Cutezătorii Media-Content:

Director general: Virgil Antonescu

Răspunderea pentru conținutul articolelor publicate aparține autorilor. În cazul unor materiale preluate după agențiile de presă sau după declarațiile

unor personalități, răspunderea le aparține.

Design Concept: Cristian Lipan

Marketing & Publicitate exclusiv prin Cross Media Partners SRL

Tel./Fax: 021/224.08.74, centrală: 021.224.08.65; 021.224.08.66; 021.224.08.67 - interior 33

Director General: Georgian Puiu e-mail: georgian.puiu@puterea.ro

Director Publicitate: Răzvan Tomoșoiu e-mail: razvan.tomosoiu@puterea.ro

Tipărit la tipografia Ringier PrintISSN 2068-0775

Este interzisă reproducerea, arhivarea sau transmiterea în orice formă sau prin orice mijloc - electronic, mecanic, prin fotocopiere sau înregistrare -

a conţinutului acestei publicaţii, integral sau parţial, fără acordul prealabil scris.

adresa redacției: Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei Libere, Corp C3, etaj 4, sector 1 București, Tel.: 021.224.08.65; 021.224.08.66; 021.224.08.67 Fax: 021.224.08.68

Colegiul editorial Roland Cătălin Pena, Cătălin Florințiu Vărzaru,

Doru Dragomir, George Damian

Șefi departamentePolitic: Anca Hriban; Eveniment/Investigații: Alin Burtescu; Externe: Ioan Tudor; Finanțe/Bănci: Mihaela Popescu-Taulet;

Reportaj: Teodor Șeran; Interviu: Iolanda Malamen;

Ediție Internet: Marius Bâtcă

Editorialiști: Ioan Groșan; Ion Petrescu; Cristian Vecerdea

adresa: Palatul Universul, București,

Strada Brezoianu nr. 23 Sector 1 Cod 010136

Contact: Tel.: +40 2131 04 230

Fax: 021.224.02.31 E-mail: ziuaveche@ziuaveche.ro

proiect independent www.ziuaveche.ro

Vineri 29 oCtombrie 2010

opoziția08 Ioan Groşan ioan.grosan@ziuaveche.ro

Să fiu sincer, nici nu mă aşteptam ca moţiunea să treacă. Care parlamentar PDL sau din formaţiunea de manutanţă science-fiction al lui Gabriel Oprea ar fi votat un act care le periclita şezutul? Putea să vină în faţa Parlamentului măicuţa bătrână cu brâul de lână şi cu plasa goală în mână, sau în faţa fiecărui deputat ori senator al Puterii, să-şi implore fiul să-l expedieze pe Boc în Apuseni şi n-ar fi avut succes. Pentru că ar fi urmat ceea ce toată lumea ştie: un guvern care să pregătească alegeri anticipate. Anticipate? Aoleo, coşmar pedelist! Câţi dintre cei care au fost aleşi numai pentru că au stat în cala mineralierului “Biruinţa” ar mai fi pupat

Sala “Omnia”? Poate doi, poate trei. Restul – la gunoiul istoriei democrate a României.Şi totuşi… Am auzit un om de bună-credinţă, un om simplu, nici partizan al lui Traian Băsescu, nici al lui Crin Antonescu sau al lui Victor Ponta, care când a aflat că moţiunea n-a trecut, a zis sine ira et studio: “Poate e mai bine aşa… Lasă-i, dom’le, să-şi încheie mandatul, dacă tot l-au câştigat, să vedem ce fac până la capăt. Iar dacă e să-i sancţionăm, o să-i sancţionăm atunci”. Pare o poziţie de bun-simţ, cu care în principiu poţi să fii de acord. Adică, pentru că ar urma, în acelaşi mandat Boc, încă două ierni, ce să facem? Mai punem un palton pe noi, ne mai debranşăm etc, etc. Însă problema care se iveşte fără putinţă de amânare este: mai avem noi bani de înc-un palton?

OrizOntal1. Luptă între săteni - Ia anumite măsuri 2. Distribuţie

pe post 3. Medii marine - Plini de sarcini 4. Corabie romană - Lipsit de transparenţă 5. Specie de papagal -Rea de gură 6. Sunet de trompetă - Paharul sfânt 7. Cântă la stână - Doi-ne! 8. Partea finală a unui testament 9. Sunt nişte învârtite - Trecuţi în calendar 10. Iubitori de pui - Oţeţite

Vertical1. Ele se afirmă în poligon 2. A drege - Gaură în piele

3. A chema la dialog - Ridicate de pe teren 4. Invitaţie la po-mană! - Luat de curent 5. Face alegeri - Vastă! 6. Lipsit de ureche - Adiere uşoară 7. Plantă tehnică -Aproape de deal 8. Onorat - Puţin 9. Usturoi (reg.) -Lovit 10. Libertatea în format vechi

de Iulian Păun Semne

Moţiunea a murit. Trăiască iarna!

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Mihaela Cârlan mihaela carlan@ziuaveche

Ştiţi câţi români au văzut filmuleţul “S-a rupt un burlan” de pe YouTube? Aproape două milioane! Adică aproape 20% dintre adulţi şi cam 40% dintre cei activi, procent ce depăşeş-te cu puţin numărul posesorilor ori al utiliza-torilor de computere. Ceva de speriat ce apetit gros pentru umor avem, fără să luăm în seamă că prostia, chiar naivă şi ne-agresivă, e subver-sivă. Se ia, fraţi români! Câteodată, boala devi-ne manifestă, câteodată nu, dar purtători de se-chele ori de virus rămânem pe viaţă. Şi răspân-dim bacilul, într-o veselie generală, prin fleg-ma scuipată în public de la tribună, sub formă de discurs politic, sau din stradă, ca lozincă po-pulară, cum s-a întâmplat în miercurea... poţiu-nii de uzură. Pentru că, ce altceva a fost? Reţe-tă de doi lei, protagonişti de doi bani, 30.000 de figuranţi şi probabil de zece ori mai mulţi tele-spectatori. Restul, lipsă. Ameninţaţii cu extor-siunea pot dormi liniştiţi. Frecţiunea a mers, moţiunea, nu.

Zvonistica a funcţionat încrucişat, urechea naţiunii s-a derutat, poate şi de la condiţiile me-teo, naiba ştie cât de meteosensibili om fi, reali-tatea s-a opintit să bată filmul din ‘89, dar a bă-tut câmpii, iar protestatarii fără vlagă şi voce, muraţi şi îngheţaţi, au bătut step în aşteptarea toaletelor ecologice. Din reveria moţiunii, doar

iminenţa micţiunii i-a mai trezit şi înviorat. A mai leşinat pe ici, pe colo, câte cineva, au for-ţat oleacă unii vigilenţa forţelor de ordine, dar în final, coloana zgribulită a plecat cu coada în-tre picioarele de lemn.

Pe reţelele de socializare comentariile au curs şuvoaie pe acelaşi burlan. Simpatizanţi ori acuzatori, aveau senzaţia că fac ceva util doar schimbând păreri paşnice sau belicoase. Facebook-ul, poate ştiţi, e plin de cauze de ge-nul “România, trezeşte-te!” sau “Jos... whate-ver!”, care au sute de mii de susţinători virtuali. Le-ar fi prins bine celor din stradă, care până la urmă, cum, necum, au făcut totuşi ceva, să se întrupeze măcar o parte din susţinătorii virtu-ali acolo, în stradă. La fel cum, susţinătorii gu-vernanţilor, ar fi putut să-şi afişeze public opi-niunile într-un alt loc de întâlnire şi n-ar fi avut nici o problemă cu aprobările. Dar noi practicăm acest surogat de solidaritate, meteorică şi con-juncturală şi ne place să vorbim mult, nu neapă-rat şi bine. Nu ştiu cum şi-au ales iarăşi, taberele, vorbitorii - nu cred că e doar vina televiziunilor partizane - dar scorul la penibil a fost 1-1. Politi-cieni lipsiţi de prestanţă, de oricare ar fi ea, față de protestatari ce par teleportaţi din alte tim-puri, şi mai neguroase, pun dezinvolt eticheta de cauză pierdută pe un întreg popor. Transmi-siunile în direct explică fără tăgadă de ce eşuea-ză orice iniţiativă, ca opoziţie răsculată, şi de ce câştigă puterea doar cu abţinători. Unde Dum-nezeu văd unii vreun paradox?

Şi acum, o părere, ca între femei. Când vă mai pregătiţi de carnaval, tu, Opoziţio, lasă, bre, mo-ţiunile, nu vezi că nu merge cu binişorul? Puţi-nă pasiune, de ploieşteancă tradusă. Şi tu, Pute-reo, te râde lumea, schimbă-ţi fața, ibovnicul, cu unul care să-ţi ajungă măcar până la... da’ lasă! Dacă merge şi-aşa... Ne mai auzim în 2012.

Extorsiunea românilor într-o apă... de ploaie

În timp ce o aruncam în coşul de reciclat plasticul, m-am gândit că e a doua în 4 luni.

Prima a fost prin iunie, când la un colţ de parc m-am întâlnit cu un băr-bat care mi-a fost elev. În şcoala pri-mară. De atunci, îl mai tot văzusem pe la concerte, dând din plete. I-am apreciat mereu părul mieriu şi pome-ţii triunghiulari, dar nimic mai mult nu mi-a trecut prin cap. Până în iu-nie. Eu, veşnic între nereuşită şi sin-gle, el, proaspăt despărţit, m-a prins la o tacla în parc şi pe urmă m-a mai prins puţin. Nu prea mult. Sunt o cir-cumspectă, ceva în mintea mea nu mai poate adormi, mi-am încărcat un bec pentru condiţii speciale, când lu-mina raţiunii e absolut nevoită să in-tervină. Becul a rămas de veghe. Dar eu l-am luat de mână. Dar eu am fă-cut pe mine când i-a sunat prima dată telefonul a Shine On Your Crazy Dia-mond. Eu i-am dat varză călită cu par-mezan şi nu i-a plăcut. Eu l-am condus uşor până la a rămâne peste noapte. A plecat îndoit şi s-a întors nehotărât, dar grijuliu cu igiena de dormit în de-plasare. Am ajuns în patul meu îngust, de o persoană, pe care am de gând să-l pun pe foc la primăvară, că prea parcă mi-a purtat ghinion. Ne-am sărutat şi totul la el mi s-a părut că se grăbeşte. Nu m-am putut abţine să mă gândesc la o lucrare fulger, iar becul a început să lumineze atât de orbitor încât l-am văzut mai clar decât pe copilul de 10 ani care era între vârstele noastre, fap-tul că n-aveam nimic de împărţit, nici măcar jumătate de metru de pat. N-am putut nici să pun mâna pe el. A doua zi el a plecat, eu l-am sărutat cum se cu-vine, în uşă, dar l-am întrebat, precau-tă, dacă şi-o lasă la mine. A zis că poate se mai întoarce. Nu s-a mai întors.

Vreo lună, cam iulie, am fost îndră-gostită de solistul de la Aerosmith. Nu mă întrebaţi ce şi cum, dar am reve-nit la vârsta de 16 ani, în care tot ce e pe pereţi în postere se mănâncă în vis. Da, da, se poate, dacă nu cumperi pi-

ure de mere, nu ai lalele în ghiveci şi pretenţii prea deocheate.

Pe urmă am plecat în vacanţă cu grupul perfect pentru relaxare. Cu bă-ieţi care nu te interesează sub nici un chip şi o fată cu care ai fi putut înfiin-ţa Status Quo şi cânta convingător „In The Army Now”. Am ajuns fericită şi cu saboţii portocalii lipsă, căzături de pe vapor. Am plonjat într-o frumuse-ţe aspră, de capătul lumii. M-am aşe-zat la o masă. Am băut o gură de vin. Nu mi s-a tăiat respiraţia când a apărut el, venit să salute nou-veniţii. În alte ţări, mai aspre, eşti obligat de lege să întrebi orice om pe care-l întâlneşti – rar – în cale, dacă are nevoie de vreun ajutor. În ţara în care ne găseam noi, nu aşa pustie, o lege personală, poate a nenorocului, te obligă să răspunzi la salut. După nici o zi lucrurile încep să se învârtă ameţitor, încep sărutările, dispariţiile muşcate de miştourile as-cuţite ale celorlalţi. Ceva mai ceva ca-n postere. Idila reală dintre o single şi un married. La început, am dat vreo 3,50 lei pe el. Prea vesel, prea avântat, suficient de neserios, nici o altă afini-tate în afară de pat, grădină, apă, iar-bă, bucătărie, maşină de spălat, duş şi de la capăt. Apoi am plecat. Temeinic pregătită sufleteşte să merg mai de-

parte cu viaţa mea. Dar telefonul a în-ceput să sune şi nu s-a mai oprit. Întot-deauna am perceput convorbirile tele-fonice la mare distanţă ca pe un fir de păianjen întins între cele două puncte care uneau apelul, pe cerul însorit sau înstelat. Noi am făcut ghemuri. Apoi am ajuns din nou aici, într-o cameră care, acum, mi se părea, toată, prea strâmtă ca să cuprindă atâta pasiune. A lui a fost la fel de igienică. Mirosea, întreagă, atât de frumos încât eram gata-gata să las becul stins. Într-o zi, mi-am dat seama, scuturând din cap, că n-o să mai pot, curând, respira, fără el. Că o să îngheţ. M-am tot despărţit, ba pentru 6 minute, ba pentru 11 ore, ba pentru o zi şi un sfert. El mi-a res-pectat plecările şi mi-a primit reveni-rile cu bucurie. N-a fost de acord şi nici nu avea de ce. Am tot mestecat amân-doi guma asta, care-şi păstra nevisat de mult timp gustul. Zici că eram în-drăgostiţi.

Azi, însă, becul a început din nou să frigă. M-am hotărât că mi-e prea fri-că să rămân fără el, aşa că... l-am pă-răsit. Pe urmă am făcut jogging. Iar acum mă gândesc că totuşi, două pe-riuţe de dinţi aruncate în 4 luni e cam mult.www.catchy.ro sau show must go on!

De curând, în mai multe locuri pe net, s-a lansat această provocare. Gru-puri de pe Facebook au rugat utiliza-torii să petreacă o zi “offline”, sau cel puţin fără acces la pagina lor, iar pagi-na de internet Huffingtonpost a iniţiat un Sabbath Manifesto “Unplug Chal-lenge”, care testează gradul de depen-denţă de online al celor care au fost in-vitaţi să-şi închidă telefonul mobil şi computerul pentru 24 de ore.

Frank Aldorf, unul dintre “supra-vieţuitorii” experimentului, face par-te din top managementul firmei Hub-ble Innovations. Acesta a mărturisit că este conectat în mod obişnuit 24 de ore din 24 la tehnologie, pentru a păstra legătura cu partenerii şi priete-nii, pentru a contura noi proiecte sau pentru divertisment. Cu toate aces-tea, Aldorf, 35 de ani, a considerat că experienţa postului tehnologic a fost una “fantastică”. Deşi iniţial sceptic şi uşor speriat de ideea unei zile întregi fără să-şi verifice mailul sau să dea re-tweeturi, Frank Aldorf a înţeles că lip-

sa accesului la aceste căi de comunica-re nu înseamnă că devii “deconectat” în sens tehnologic. Lipsa mijloacelor online a amplificat percepţia mediu-lui direct înconjurător. “Ascultăm cu mai multă atenţie şi observam ce mă înconjura cu un ochi mult mai recep-tiv. Când am scos totul din priză am în-ceput să observ că totul din jurul meu respiră.”

Vi s-a întâmplat şi vouă să rămâneţi accidental fără mobil sau fără compu-ter o zi sau două. Şi mai mult ca sigur că aţi considerat asta o catastrofă. Oare

cine se va supăra pe mine? Ce mailuri importante pierd? Ce va crede lumea? Cum mă voi reinsera în mediul online după atâta absenţă? Amintiţi-vă bine dacă nu cumva, după şocul iniţial, n-aţi spus “asta e!” şi aţi respirat mult mai uşuraţi. Ca şi cum…? Ca şi cum mii de rădăcini ce vă legau de acel corp viu, în continuă expansiune, numit “inter-net”, s-au rupt şi v-aţi dat seama că nu numai de acolo vă trăgeaţi seva.

Ştim că tehnologia creşte viteza in-teracţiunilor, a preluării informaţiilor, a învăţării. Dar înţelegem că mai repe-de nu înseamnă neapărat mai bine şi că mai uşor de aflat nu înseamnă nea-părat şi învăţat? Nu v-aţi dorit uneori, de exemplu, ca în locul celor 20 de oa-meni cărora le daţi, poate, like la poze pe Facebook, să puteţi strânge doar o persoană în braţe şi să simtă din îmbră-ţişarea pe viu cât vă place de el sau de ea? V-aţi întrebat vreodată cât aţi rezis-ta fără telefon şi fără calculator?

Chiar aşa, cât? Sursa: www.catchy.ro

Postul tehnologic - un alt fel de post negru

NU poveste