ANUL VII, Nr.1(25), MARTIE 2012

INTERNAL AUDITING & RISK MANAGEMENT

___________________________________________________________________________

Revistă trimestrială editată de Universitatea „Athenaeum” & Centrul de Excelenţă în Managementul Financiar şi Audit Intern

ANUL VII, NR. 1(25), MARTIE 2012

Quarterly journal published by the "Athenaeum" University & Centre of Excellence in Financial Management and Internal Audit

YEAR VII, NO. 1(25), MARCH 2012

INTERNAL AUDITING & RISK MANAGEMENT

Revistă trimestrială editată de Universitatea „Athenaeum” & Centrul de Excelenţă în Managementul Financiar şi Audit Intern

ANUL VII, NR. 1(25), MARTIE 2012

Director editorial / Editorial Director: Prof.univ.dr. Emilia VASILE

Secretar general de redacţie / Executive Editor: Prof.univ.dr. Marin POPESCU Membri / Members:

Redactor şef / Editor chief: Prof.univ.dr. Ion NIŢU Prof.univ.dr. Aron Liviu DEAC Lector dr. Daniela MITRAN

Prof.univ.dr. Mariana BĂLAN Lector dr. Nataliţa HURDUC

Academician Ion Păun OTIMAN, Secretar General al Academiei Române Academician Iulian VĂCĂREL Prof.univ.dr.Gheorghe ZAMAN, Membru corespondent al Academiei Române Prof.univ.dr. Eden ALI – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.dr.ing. Petru ANDEA – Universitatea „Politehnică” din Timişoara Prof.univ.dr. Daniel Ştefan ARMEANU – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.univ.dr. Mariana MAN – Universitatea din Petroşani Prof.univ.dr. Dumitru MĂRGULESCU – Universitatea “Athenaeum” din Bucureşti Prof.univ.dr. Pavel NĂSTASE – Academia de Studii Economice Bucureşti Prof.univ.dr. Verginia VEDINAŞ – Universitatea Bucureşti Adrian VASILESCU – Consilier Banca Naţională a României Ph.D. Paata KUNCHULIA – Ivane Javakhishvili Tbilisi State University, Georgia Ph.D. Gocha TUTBERIDZE – Professor of Kutaisi University, Georgia Ph.D. Nilgün VURAL – University of Political and Public Science, Ankatrasa, Turkey Prof.univ.dr. Emad EL DIN MAHMOUD ALI EID – Al Zarka High Institute for Computer and Business Administration Egypt

Tehnoredactare / Made-up: Mariana Geantă ___________________________________________________________________________________________________

Adresa redacţiei / Editorial Office: Universitatea „Athenaeum” din Bucureşti

20223 BUCUREŞTI, Str.Giuseppe Garibaldi nr.2A, sector 2 Telefon: 004021 2305726; 004021 2305738; Fax: 004021 2317418; http://univath.ro/aimr/

E-mail: [email protected]; [email protected] ISSN 2065 – 8168 (print) ISSN 2068 - 2077 (online)

Indexată în Bazele de date internaţionale

REPEC, DOAJ, ULRICH, EBSCO, SCOPUS.

COLEGIUL DE REDACŢIE / EDITORIAL BOARD:

COLEGIUL ŞTIINŢIFIC / ADVISORY BOARD:

Internal Auditing & Risk Management __________________ Anul VII, Nr.1(25), Martie 2012

1. Gestionarea riscurilor în activitatea financiar-contabilă ....................... Emilia VASILE Ion CROITORU

Daniela MITRAN

1

Risk management in the financial and accounting activity …………... Emilia VASILE Ion CROITORU

Daniela MITRAN

13

2. Modele stochatice pentru riscul de credit ................................................ Nadia STOIAN Mariana BĂLAN

25

Stochastic models for credit risk ……………………………………….. Nadia STOIAN Mariana BĂLAN

35

3. Efectele crizei financiare asupra procesului de dezvoltare a pieței de capital din România ..................................................................................

Dan ARMEANU Sorin-Iulian CIOACĂ Ana TUDORACHE Ana-Maria BURCĂ

45

Financial crisis impact on the development of the Romanian capital market .........................................................................................................

Dan ARMEANU Sorin-Iulian CIOACĂ Ana TUDORACHE Ana-Maria BURCĂ

54

4. Strategy and the risks management for integration the polish food economy into eu structures ……………………………………………...

Marek WIGIER

63

C U P R I N S C O N T E N T S

Internal Auditing & Risk Management ____________________ Anul VII, Nr.1(25), Martie 2012

1

GESTIONAREA RISCURILOR

ÎN ACTIVITATEA FINANCIAR-CONTABILĂ Prof.univ.dr. Emilia VASILE Drd. Ion CROITORU Universitatea “Athenaeum” Bucureşti Lector dr. Daniela MITRAN Universitatea “Athenaeum” Bucureşti

Abstract Activitatea financiar-contabilă, reprezintă o funcţie importantă a

organizaţiei, prin intermediul căreia se realizează măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea economică.

Procesul de management al riscurilor asigură că gestionarea riscurilor se monitorizează periodic şi există mecanisme de alertare a conducerii entităţii în privinţa riscurilor noi apărute sau a schimbărilor intervenite la riscurilor deja gestionate şi sunt identificate dispozitivele de control adecvate în vederea minimizării acestora.

Rolul auditul intern este de a realiza evaluări asupra tuturor componentelor şi activităţilor financiar-contabile, sau cu implicaţii financiare şi de a urmări modul în care sunt utilizate fondurile publice, respectiv dacă acestea sunt utilizate în condiţii de eficienţă şi eficacitate şi dacă informaţiile cu caracter financiar oferite managementului sunt adecvate şi contribuie la atingerea rezultatelor planificate.

Cuvinte cheie: activitate financiar-contabilă, audit intern, evaluarea riscurilor, identificarea riscurilor, managementul riscului, monitorizarea riscurilor, tolerarea riscurilor

Clasificare Jel: M00; M41; M42

Importanţa activităţii financiar-contabil în cadrul organizaţiei Funcţia financiar-contabilă, reprezintă o activitate specializată în cadrul

organizaţiei prin intermediul căreia se realizează măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute din activitatea economică a unei organizaţii. Prin intermediul activităţii financiar-contabile se asigură înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie, atât pentru cerinţele interne ale organizaţiei, cât şi pentru utilizatori externi.


2

Informaţiile furnizate de sistemul financiar-contabil se referă la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli, rezultatul execuţiei bugetare, patrimoniul aflat în administrare, rezultatul patrimonial şi costul programelor aprobate.

De asemenea, activitatea financiar-contabilă prezintă situaţia patrimonială şi operaţiile privind patrimoniul, respectiv evidenţa, calculul, analiza şi controlul bunurilor exprimate în etalon monetar, asigură controlul operaţiunilor, al procedeelor de prelucrare utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile oferite utilizatorilor.

În conţinutul şi sfera activităţii financiar-contabile se includ: - existenţa mijloacelor materiale şi băneşti; - mişcarea şi transformarea mijloacelor materiale şi băneşti în cadrul operaţiilor şi

proceselor economice; - stabilirea rezultatului final în expresie valorică al mişcărilor şi transformărilor.

Derularea oricărei activităţi economice de către o organizaţie sau entitate impune întocmirea şi existenţa unei evidenţe financiar-contabile, care prezintă consemnarea într-o anumită ordine, pe baza unor principii stabilite, oricărei operaţie sau activităţi economice desfăşurate . După natura datelor şi după modul de obţinere, prelucrare şi reprezentare a acestora, evidenţa financiar-contabilă îmbracă trei forme distincte: evidenţa tehnic-operativă, evidenţa contabilă şi evidenţa statistică, care reflectă pe ansamblu situaţia organizaţiei.

Activităţile desfăşurate în cadrul funcţiei financiar-contabil se pot grupa astfel: - activităţi financiare, care se referă la modul de constituire şi utilizare a

resurselor financiare; - activităţi contabile, care se referă la întocmirea evidenţelor contabile ce

reflectă existenţa, mişcarea şi transformările elementelor patrimoniului, în expresie valorică. Acestea asigură integritatea patrimoniului şi permit fundamentarea deciziilor luate de conducere. Activitatea financiar-contabilă exercitată în cadrul unei organizaţii prezintă o

importanţă, deoarece prin intermediul acesteia se reflectă orice operaţiune patrimonială şi în acelaşi timp furnizează a serie de informaţii, care sunt utilizate atât de managementul organizaţiei pentru luarea deciziilor manageriale, cât şi de o serie de utilizatori, în funcţie de interese.

În aceste condiţii asigurarea unei gestionări eficiente a riscurilor specifice activităţii financiar-contabile este esenţială pentru limitarea erorilor şi a fraudei, a pierderilor şi a activităţilor neeconomicoase. Implementarea unui sistem de management al riscurilor eficient cu privire la activităţile financiar-contabile contribuie în acelaşi timp şi la creşterea performanţei activităţii, precum şi a performanţei pe ansamblu la nivelul organizaţiei, având în vedere interferarea acestei funcţii cu toate celelalte funcţii din cadrul organizaţiei.


3

Necesitatea gestionării riscurilor în activitatea financiar-contabilă De ce este necesară o gestionare a riscurilor? Răspunsul îl reprezintă faptul

că, atingerea obiectivelor stabilite activităţii financiar-contabile sau obţinerea rezultatelor aşteptate este grevată de incertitudini de natura ameninţărilor în realizarea obiectivelor, care pot deveni fie bariere în cale performanţei, fie oportunităţi. Oricând pot apărea situaţii sau evenimente, acţiuni sau inacţiuni, care au drept consecinţa nerealizarea obiectivelor, sau se pot constitui în oportunităţi ce trebuie exploatate.

Necesitatea gestionării riscurilor este determinată de faptul că, incertitudinea este o realitate, iar reacţia la incertitudine o preocupare permanentă. De aceea, însuşirea unui sistem de management al riscurilor, unanim acceptat la nivelul organizaţiei devine indispensabil practicii activităţii financiar-contabil.

Implementarea unui sistem de gestionare a riscurilor la nivelul activităţilor financiar-contabile, este necesar datorită următoarelor:

- managementul riscurilor impune modificării în stilul de conducere - managerii trebuie să trateze, atât consecinţele unor evenimente care s-au produs, cât şi să conceapă şi implementeze măsuri susceptibile de a atenua riscurile, astfel încât să permită organizaţiei să-şi desfăşoare în bune condiţii activităţile;

- managementul riscurilor facilitează realizarea în condiţii de eficientă şi eficacitate a obiectivelor - cunoaşterea ameninţărilor permite o ierarhizare a riscurilor în funcţie de probabilitatea de materializare, de amploarea impactului şi de costurile necesare implementării măsurilor de atenuare sau de limitare a efectelor nedorite.

- managementul riscurilor asigură condiţiile adecvate pentru un control intern sănătos – asigurarea funcţionalităţii controlului intern presupune un ansamblu de măsuri stabilite de conducere pentru a se obţine asigurări rezonabile că obiectivele vor fi atinse. Managementul riscurilor presupune identificarea riscurilor asociate

activităţilor desfăşurate şi stabilirea de modalităţi de a reacţiona în faţa acestora, prin punerea în practică de dispozitive de control intern adecvate care să atenueze posibilitatea de apariţie sau consecinţele în cazul în care riscul s-a materializat. Procesul trebuie să fie unul coerent şi convergent, integrat obiectivelor, activităţilor şi operaţiilor desfăşurate în cadrul structurii financiar-contabile.

De asemenea, personalul indiferent de nivelul ierarhic pe care se află, trebuie să conştientizeze importanţa gestionării riscurilor în atingerea propriilor obiective şi să realizeze o monitorizare şi un control bazate pe principii de eficienţă şi eficacitate.


4

Responsabilii cu activitatea financiar-contabilă are obligaţia de a analiza periodic riscurile legate de activităţile desfăşurate, să elaboreze planuri corespunzătoare în direcţia limitării posibilelor consecinţe ale acestor riscuri şi să stabilească acţiuni necesare pentru implementarea obiectivelor stabilite în cadrul planurilor.

Procesul de gestionare a riscurilor specifice activităţii financiar-contabile Gestionarea riscurilor reprezintă un proces conceput şi stabilit de conducerea

şi implementat de întregul personal din cadrul compartimentului financiar-contabil. Acest proces constă în: definirea strategiei de risc; identificarea şi evaluarea riscurilor; controlul riscurilor; monitorizarea; revizuirea şi raportarea continuă a situaţiei riscurilor.

Procesul nu trebuie să fie unul linear, gestionarea unui risc poate avea impact şi asupra altor riscuri, iar măsurile identificate ca fiind eficace pentru limitarea unui risc şi menţinerea lui în limite acceptabile se pot dovedi benefice şi în controlarea altor riscuri.

Etapele principale în gestionarea riscurilor specifice activităţii financiar-contabile se pot identifica şi caracteriza astfel:

a. Identificarea riscurilor, reprezintă primul pas în constituirea unui profil al riscurilor în vederea analizei acestora şi presupune următoarele ipostaze:

- identificarea iniţiala a riscurilor caracteristică organizaţiilor noi sau care nu şi-au identificat anterior riscurile.

- identificarea permanentă a riscurilor caracteristică organizaţiilor în care s-a consolidat managementul riscurilor, fiind necesară pentru cunoaşterea riscurilor care nu s-au manifestat anterior şi a schimbărilor circumstanţelor acestora. Riscurile trebuie identificate la orice nivel unde se sesizează că există

consecinţe asupra atingerii obiectivelor şi pot fi luate măsuri specifice de soluţionare a problemelor, ridicate de respectivele riscuri. Acestea nu pot fi identificate şi definite decât în raport cu obiectivele a căror realizare este afectata de materializarea lor.

Abordarea activităţii de identificare a riscurilor se poate realiza prin: - autoevaluarea riscurilor de către personalul implicat în realizarea

obiectivelor şi activităţilor, pe nivele ierarhice prin diagnosticarea riscurilor cu care se confruntă zilnic.

- identificarea riscurilor realizată de un compartiment special creat în cadrul entităţii sau de o echipă responsabilizată care să evalueze toate operaţiile şi activităţile financiar-contabile în relaţie cu obiectivele şi să le ataşeze riscurile adecvate.


5

În procesul de identificare şi definire a riscurilor trebuie avut în vedere un set de reguli, respectiv:

- riscul trebuie să reprezinte o incertitudine, trebuie analizat dacă este vorba despre o posibilitate sau despre o situaţie existentă, ceea ce reprezintă o problemă existentă şi nu un risc;

- problemele dificile identificate trebuie evaluate, în situaţii repetitive, pot deveni riscuri;

- problemele care nu apar nu constituie riscuri, analiza lor conduce la risipă de resurse;

- problemele care apar cu siguranţă constituie certitudini, iar măsurile trebuie luate ca atare, având ca punct de referinţă certitudinea;

- riscul nu trebuie definit prin impactul lor asupra obiectivelor, impactul este consecinţa materializării riscului;

- riscurile sunt identificate prin corelare cu obiectivele, scopul este de a identifica acele probleme care ar putea duce la nerealizarea obiectivelor;

- riscurile au o cauză şi un efect, efectul (consecinţa) este impactul, iar cauza este o situaţie care există (circumstanţa) şi care favorizează apariţia riscului;

- realizarea deosebirii între riscul inerent şi riscul rezidual, riscul inerent este riscul specific ce ţine de realizarea obiectivului, fără a se interveni prin măsuri de atenuare a riscurilor. Riscul rezidual este riscul ce rămâne după ce s-au pus în operă măsurile de atenuare a riscurilor inerente. Pentru identificarea riscurilor semnificative, organizaţia trebuie să îşi

organizeze activitatea în mod sistemic, să stabilească niveluri acceptabile pentru riscurile semnificative şi să asigure luarea măsurilor necesare pentru evaluarea şi controlul riscurilor respective.

Procesul de identificarea riscurilor semnificative trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a factorilor interni şi a factorilor externi care pot influenţa realizarea activităţii financiar-contabilă, precum şi prin includerea în analiză atât a riscurilor controlabile, cât şi a celor necontrolabile. În cazul riscurilor controlabile este necesar să se stabilească dacă sunt asumate sau măsura în care trebuie reduse, iar în cazul riscurilor necontrolabile este necesar să se stabilească măsura în care acestea trebuie reduse sau eliminate.

b. Evaluarea riscurilor, se realizează prin aprecierea probabilităţii de materializare a riscurilor şi a impactului riscului în situaţia materializării acestuia şi apoi clasificarea riscurilor pe trei nivele: mare, mediu sau mic, pe baza unei analize a riscurilor.

Scopul evaluării riscurilor este de a stabili o ierarhie a riscurilor în cadrul organizaţiei şi de a permite stabilirea celor mai adecvate modalităţi de tratare a riscurilor. În acest sens, procesul de evaluare a riscurilor, presupune evaluarea:


6

• probabilităţii de materializare a riscului, în cadrul departamentului financiar-contabil. Analiza cauzelor care favorizează apariţia riscurilor conduce şi la o apreciere a nivelului de materializare a acestora;

• impactului riscurilor asupra obiectivelor, respectiv consecinţa asupra obiectivelor în cazul materializării riscului;

• expunerii la risc, respectiv nivelul până la care riscul poate fi acceptat; • determinarea rezultatului specific, respectiv dacă riscul este un risc inerent

sau un risc rezidual, în funcţie de existenţa sau inexistenţa unor dispozitive de controlul implementate, care menţin riscul în anumit limite. Procesul de evaluare a riscurilor trebuie să acopere toate riscurile,

măsurabile şi nemăsurabile, identificate şi care sunt specifice activităţii financiar-contabile. Totuşi, procesul de evaluare a riscurilor comportă şi unele probleme legate de faptul că, apar noi reglementări, apar oameni noi, activităţile se schimbă, obiectivele sunt revizuite periodic în funcţie de necesităţi, condiţii care modifică în permanenţă harta riscurilor.

c. Toleranţa la risc, reprezintă nivelul până la care riscurile sunt acceptate fără să fie necesară luarea vreunei măsuri. Stabilirea acestui nivel este în responsabilitatea managementului şi reprezintă limita consecinţelor pe care organizaţia le poate suporta în cazul manifestării riscului.

d. Controlul riscurilor, se realizează cu scopul de a transforma incertitudinile într-un avantaj limitând nivelul ameninţărilor şi se concretizează prin măsuri de control intern, respectiv dispozitive de control identificate şi implementate pentru limitarea riscurilor,

Controlul riscurilor se realizează prin următoarele: - acceptarea riscurilor, reprezintă nivelul până la care riscurile sunt acceptate

fără să fie necesară luarea vreunei măsuri. Aceasta măsură este recomandată pentru riscurile cu expunere scăzută, a căror expunere este mai mică decât toleranţa la risc.

- evitarea riscurilor, presupune că anumite riscuri pot fi eliminate sau menţinute în limite rezonabile numai prin reducerea activităţilor sau prin desfiinţarea acestora. Modalitatea de evitare a riscurilor este redusă cu privire la activitatea financiar-contabilă, având în faptul că aceste activităţi sunt necesar a fi desfăşurate, chiar dacă riscurile asociate sunt mari, neexistând altă posibilitate sau opţiune de realizare a lor.

- transferarea riscurilor, există riscuri care nu pot fi controlate fapt pentru care cea mai bună soluţie este transferarea lor. Această opţiune este benefică mai ales în cazul riscurilor financiare sau patrimoniale.

- tratarea riscurilor, reprezintă consecinţa faptului că activităţile care au generat riscurile sunt necesar a se desfăşura în continuare, ceea ce impune


7

implementarea de dispozitive de control intern pentru a menţine riscurile în limite acceptabile. Dispozitivele de control intern privesc toate aspectele legate de activităţile

desfăşurate, fiind clasificate în: obiective; mijloace; sistem de informare; organizare; proceduri; supervizare.

Obiectivele grupează instrumentele de control intern puse în operă prin măsuri ce urmăresc: definirea clară; ierarhizare adecvată, respectiv descompunerea lor într-un sistem piramidal până la nivelul posturilor; măsurabilitate; asocierea unor indicatori de rezultat cuantificabili; monitorizarea prin sistemul informaţional.

Mijloacele reprezintă grupa de instrumente de control intern care vizează măsuri de adecvare a mijloacelor în raport cu obiectivele.

Sistemul de informare grupează instrumentele de control intern operaţionale şi urmăresc realizarea unui sistem informaţional şi de pilotaj fiabil, exhaustiv, pertinent, util, oportun şi neredundant.

Organizarea grupează instrumentele de control intern rezultate ca urmare a aplicării măsurilor ce vizează corectarea anomaliilor depistate şi care constituie circumstanţe favorizante pentru manifestarea riscurilor.

Procedurile reprezintă instrumentele de control intern prin care se controlează riscurile generate de necunoaşterea proceselor şi regulilor ce trebuie respectate în desfăşurarea activităţilor.

Supervizarea grupează instrumentele de control intern menite să ţină sub control riscurile ce rezultă din anomalii.

În practică, pentru tratarea riscurilor se utilizează următoarele tipuri de instrumente de control:

- instrumente de control preventiv, implementarea acestor instrumente se realizează atunci când se urmăreşte ca un rezultat nedorit să nu se materializeze sau pentru a limita efectele riscurilor nedorite care s-ar putea concretiza.

- instrumente de control corectiv, scopul acestor instrumente este de a corecta rezultatele nedorite care s-au materializat şi reprezintă o modalitate de recuperare a daunelor sau a pierderilor.

- instrumente de control directiv, sunt concepute să asigure realizarea unui anumit rezultat, sunt esenţiale atunci când se doreşte ca efectele unui anumit risc nedorit care s-ar putea materializa, să fie orientate într-o anumită direcţie tolerabilă de către organizaţie.

- instrumente de control detectiv, scopul acestor instrumente este de a identifica situaţiile nou rezultate nedorite care au avut loc.


8

e. Monitorizarea riscurilor, este impusă de necesitatea revizuirii periodică a riscurilor, urmare schimbării cadrului de reglementare, fluctuaţiei resursei umane, modificării activităţilor sau obiectivelor, precum şi de necesitatea obţinerii unei asigurări privind eficacitatea gestionării riscurilor şi identificarea nevoii de a lua măsuri viitoare.

Procesele de revizuire a riscurilor se pun în aplicare pentru a analiza dacă riscurile persistă, au apărut riscuri noi, impactul şi probabilitatea riscurilor au suferit modificări, instrumentele de control intern puse în operă sunt eficace sau anumite riscuri trebuie reproiectate la nivele de management superioare.

Importanţa gestionării riscurilor financiar-contabile pentru auditul intern Activitatea financiar-contabilă este caracterizată prin ansamblul proceselor,

procedurilor, intrărilor şi ieşirilor, resurselor (financiare, materiale, umane şi informaţionale) şi mijloacelor tehnice de conducere, înregistrare, prelucrare, transmitere şi stocare a datelor şi informaţiilor cu privire la activităţile şi mediul în care funcţionează sistemul.

Prin programele de control intern/managerial elaborate fiecare compartiment financiar-contabil trebuie să identifice riscurile cu care se confruntă, iar prin utilizarea procedurilor şi politicilor de management al riscului să asigure menţinerea acestora la niveluri acceptabile.

Managementul riscului este un proces continuu, structurat, care permite identificarea şi evaluarea riscurilor şi raportarea cu privire la oportunităţile şi ameninţările care afectează atingerea obiectivelor sale. Avantajele implementării unui sistem de management al riscurilor includ:

- probabilitate mai mare de realizare a obiectivelor entităţii; - îmbunătăţirea înţelegerii riscurilor şi a implicaţiilor acestora; - acordarea de către management a unei atenţii mai mari problemelor

importante; - limitarea surprizelor neplăcute sau a situaţiilor de criză; - asumarea în unele situaţii a unui nivel la riscului mai mare; - informare mai largă cu privire la riscuri şi la luarea de decizii în ceea ce

priveşte riscurile. Conducerea şi personalul realizează activităţile de gestionare a riscului

pentru a identifica, evalua, gestiona şi controla toate tipurile de evenimente sau situaţii care pot afecta activităţile financiar-contabile. Evaluarea riscului este necesară începând cu cele mai înalte nivele de adoptare a deciziilor strategice şi continuând cu toate deciziile operaţionale.


9

Un bun management al riscului presupune evitarea sau minimizarea pierderilor, precum şi tratarea oportunităţilor într-o manieră favorabilă. În aceste condiţii, una din cerinţele conducerii este de a obţine asigurarea că procesul de management al riscului este eficient, iar riscurile semnificative sunt gestionate la un nivel acceptabil.

Această asigurare este dată de auditul intern şi reprezintă o asigurare rezonabilă cu privire la eficacitatea sistemului de management al riscului şi se realizează:

- pe parcursul implementării procesului de management a riscului; - ulterior implementării prin evaluarea modului în care managementul

monitorizează riscurile, urmărind cât de bine funcţionează; Auditul intern, în realizarea obiectivului general, respectiv în realizarea

funcţiei de asigurare, care reprezintă examinări obiective ale elementelor probante, efectuate în scopul de a furniza o opinie independentă a proceselor de management al riscurilor, de control şi de guvernanţă, contribuie la managementul riscurilor prin evaluarea modului în care riscul este bine gestionat de conducerea organizaţiei.

În acelaşi timp, precizăm că, două dintre cele mai importante căi prin care auditul intern adaugă valoare organizaţiei, constă în furnizarea de asigurări obiective că riscurile majore sunt gestionate în mod corespunzător şi în furnizarea de asigurare că sistemul de management riscului şi controlul intern funcţionează eficient.

În realizarea funcţiei de consiliere auditul intern poate fi implicat în procesul de management al riscului, cu privire la:

- punerea la dispoziţia managementului a unor instrumente şi tehnici utilizate de către auditul intern pentru analiza riscurilor şi realizarea controalelor;

- implicarea în procesul de implementare a managementului riscului; - furnizarea de instruire, în vederea pregătirii personalului în domeniul riscului şi controlului şi promovarea dezvoltării unui limbaj comun pentru înţelegerea domeniului;

- sprijinirea managerilor care urmăresc identificarea celor mai bune metode de atenuare a riscurilor. Implicarea auditului intern în limitarea riscurilor specifice activităţii

financiar-contabile presupune: - stabilirea operaţiilor auditabile în funcţie de aria de cuprindere a misiuni de

audit; - evaluarea riscurilor, proces în cadrul căruia pentru fiecare risc identificat se

stabilesc controalele interne ce ar trebui să existe;


10

- controlul riscului, proces în cadrul căruia sunt realizate testările de audit planificate, sunt aplicate tehnicile şi metodele de audit specifice şi se identifică controalele interne neimplementate sau care nu funcţionează;

- prin recomandările formulate, sunt implementate dispozitive de control adecvate care contribuie la minimizarea riscului şi menţinerea lui în limite acceptabile. Totodată, în realizarea funcţiei sale, auditul intern evaluează pertinenţa şi

eficacitatea dispozitivului de control, operaţiunile şi sistemele informaţionale din organizaţie, vizează fiabilitatea şi integritatea informaţiilor financiare şi operaţionale, eficacitatea şi eficienţa operaţiunilor, protejarea patrimoniului, precum şi respectarea legilor, regulamentelor şi contractelor.

În cadrul unei misiuni de audit privind evaluarea activităţii financiar-contabile, este necesar să se examineze dacă resursele alocate sistemului financiar-contabil sunt gestionate într-un mod economic, eficient şi eficace şi dacă conduc la realizarea de performanţă în cadrul organizaţiei.

Abordarea auditului intern în vederea optimizării activităţilor financiar-contabile va trebui concentrată pe evaluarea solidităţii sistemelor de gestiune financiară, în funcţie de subiectul ales ca temă a misiunii de audit şi riscurile implicate, astfel:

- evaluarea modului de gestionare a cheltuielilor şi a măsurilor luate cu privire la optimizarea utilizării resurselor. Aceste examinări implică evaluarea şi testarea proceselor de conducere, în speţă modul de luare a deciziei manageriale, precum şi a sistemelor utilizate în planificarea şi efectuarea cheltuielilor.

- evaluarea gradului de îndeplinire a obiectivelor în cadrul unui anumit program sau proces şi nivelul performanţei obţinute. Aceste examinări implică o evaluare a realizării obiectivelor şi a modului în care acest lucru este făcut, precum şi o evaluare a volumului de resurse utilizate pentru a stabili dacă a fost folosită o cantitate minimă de resurse pentru obţinerea rezultatului. În acest sens, auditul intern analizează posibilităţile organizaţiei de a

gestiona eficient resursele publice pentru a satisface nevoile sociale ale cetăţenilor aflate în continuă creştere şi de a obţine un nivel cât mai bun de performanţă, prin asigurarea funcţionări eficiente a sistemului financiar-contabil.

De asemenea, o problemă distinctă al auditului intern o reprezintă performanţa activităţii financiar-contabilă. Din această perspectivă, auditul intern trebuie să examineze modul în care criteriile stabilite pentru realizarea obiectivelor stabilite activităţii financiar-contabile sunt corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt conforme cu obiectivele.


11

În evaluarea activităţii financiar-contabile auditul intern are ca scop principal cunoaşterea, atât a sistemului contabil, deoarece cu ajutorul acestui sistem sunt produse situaţiile financiare care fac obiectul auditului, cât şi sistemul de control intern al acesteia, deoarece el este cel care ajută la buna funcţionare a sistemului contabil.

Concluzii Abordarea activităţii financiar-contabile prin prisma managementului

riscului presupune o gestionare corespunzătoare a riscurilor, astfel încât riscurile care afectează activitatea să fie identificate şi tratate, iar nivelul acestora să fie unul acceptabil.

Caracteristicele principale desprinse din procesul de evaluarea a managementului riscului sunt următoarele:

- riscurile legate de activitatea financiar-contabilă pot implica o posibilă pierdere de resurse financiare pentru entitate, dacă controale interne nu sunt funcţionabile, astfel încât să prevină erorile şi să limiteze frauda;

- managementul riscului reprezintă un proces complex care utilizează resurse materiale, financiare şi umane pentru atingerea obiectivelor;

- managementul riscului trebuie să asigure reducerea riscurilor la nivele acceptabile;

- strategii eficace de organizare şi exercitare a controlului intern, adaptate specificului entităţii. Monitorizarea riscurilor trebuie să asigure că ameninţările specifice

activităţii financiar-contabile sunt identificate şi evaluate periodic şi sunt stabilite mecanisme prin care managementul este avertizat cu privire la noile riscuri apărute sau cu schimbările survenite la riscurile deja identificate.

Gestionarea riscului are ca scop minimizarea riscurilor şi prin aceasta a rezultatelor negative, pe care riscurile le pot provoca activităţilor în cazul manifestării. În acest sens, managementului are responsabilitatea de a identifica riscurile, cauzele care le-au generat şi de a stabili dispozitive de control pentru reducerea nivelului acestuia, prin implicarea de costuri minime. Aceasta se poate realiza prin dezvoltarea unei filozofii a managementului riscului şi prin conştientizarea efectelor negative ale riscului la toate nivelurile organizaţiei.

Pentru realizarea unei bune gestionări a riscurilor este important să existe asigurări că fiecare salariat înţelege în mod corespunzător propriul rol, strategia în domeniul riscurilor şi responsabilităţile individuale cei revin în cadrul acestui proces.


12

Un sistem de control solid şi eficient poate preveni, identifica şi corecta rapid eventualele erori sau fraude, crescând astfel calitatea şi pertinenţa deciziei manageriale, precum şi încrederea utilizatorilor în informaţiile produse de sistemul contabil.

Lipsa controlului intern sau organizarea sa defectuoasă conduce în majoritatea cazurilor la apariţia condiţiilor propice pentru manifestarea fraudei, profitându-se de slăbiciunile sistemului.

Auditul intern evaluează sistemul de control intern instituit de conducere, identifică neconformităţile şi nefuncţionalităţile şi propune instrumente de control adecvate prin care se asigură de buna gestionare a riscurilor şi de limitarea posibilităţilor de eroare.

Principalele roluri ale auditului intern cu privire la gestionarea riscurilor sunt :

− promovarea procesului de dezvoltare a gestionării riscurilor, prin care auditul intern asistă, examinează şi evaluează procesele de management al riscurilor puse în practică de conducere şi verifică dacă acestea sunt suficiente şi eficace. În cadrul misiunilor de consiliere, ajută conducerea compartimentului financiar-contabil să identifice, să evalueze şi să creeze un dispozitiv de management al riscurilor şi al controalelor care să permită stăpânirea riscurilor.

− utilizarea gestiunii riscurilor în planificarea activităţii de audit intern, presupune că evaluarea proceselor de management al riscurilor constituie, în mod normal, obiective prioritare ale auditului. Auditul intern ca instrument de optimizare a performanţei activităţilor

instituţiei publice îşi aduce contribuţia la identificarea abaterilor şi dezechilibrelor, iar prin recomandările oferite aduce un aport însemnat la întărirea stabilităţii, la îndeplinirea obiectivelor, la gestionarea eficientă a riscurilor şi la utilizarea eficace a resurselor financiare pe care organizaţia le are la dispoziţie.


13

RISK MANAGEMENT IN THE FINANCIAL

AND ACCOUNTING ACTIVITY

Ph.D. Emilia VASILE Ph.D. Student Ion CROITORU “Athenaeum” University Bucharest Ph.D. Daniela MITRAN “Athenaeum” University Bucharest

Abstract The financial and accounting activity represents an important function of the

organisation, through which measurement, evaluation, knowledge, management and control of assets, liabilities and equity can be performed, as well as the outcomes of the economic activity.

Risk management process ensures that risk management is regularly monitored and that there are mechanisms that alert the management of the entity about arising risks or changes in already managed risks and that the appropriate control devices in order to minimize them are identified.

The role of the internal audit is to conduct assessments on all components and financial and accounting activities or activities with financial implications and to track how public funds are used, namely if they are used efficiently and effectively and weather the financial information given to the management is appropriate and can contribute to achieving the planned results.

Keywords: business financial accounting, internal audit, risk assessment, risk identification, risk management, risk monitoring, risk tolerance.

Jel Classification: M00; M41; M42

The importance of financial and accounting activities within the organisation

The financial and accounting function represents a specialised activity within the organisation through which the measurement, evaluation, knowledge, management and control of assets, liabilities and equity can be performed, as well as the outcomes obtained from the economic activity of an organisation. Financial and accounting activities ensure chronological and systematic recording, processing, publication and preservation of information regarding financial position, financial performance and cash flow for both the domestic needs of the organisation as well as for external users.


14

Information provided by the financial and accounting system refers to the performance of income and expenditure budgets, budget execution outcomes, assets under management, asset outcomes and cost of approved programs.

Also, financial and accounting operations present the situation concerning propriety and assets, namely inventory, calculation, analysis and control of assets denominated in currency, it provides control of operations, processing procedures as well as the accuracy of accounting data provided to users.

The content and range of the financial and accounting activities include: - the existence of material and financial means; - movement and transformation of material and financial means within the

economic operations and processes - determination of the final outcome of movements and transformations in a

value expression. Carrying out any economic activity by an organisation or entity imposes the

preparation and existence of financial and book-keeping records which represent the consignment made in a specific order, based on set principles, of any conducted economic activity or operation. According to the nature of the data and the manner in which they are obtained, processed and represented, financial and book-keeping records take three distinct forms: technical and operational records, accounting records and statistical records, which reflect the overall situation of the organisation.

Activities carried out within the financial and accounting function can be grouped as followed:

- financial activities which refer to the establishment and use of financial resources;

- accounting activities, which relate to preparation of accounting records that reflect the existence, movement and transformation of assets in a value expression. These ensure the integrity of the assets and give a foundation to management decisions. Finance and book-keeping performed within an organisation is key because

it reflects any asset operation and in the same time provides a series of data which are used by the management in decision making, as well as a series of users, depending on concerns.

Under these conditions ensuring effective management of financial and accounting hazards is essential for limiting errors and fraud, waste and uneconomical activity. Implementation of an effective risk management system on


15

financial and accounting activities contributes to increasing business performance and overall performance across the entire organisation, given the interfering of this function with all other functions within the organisation

The need for risk management in financial and accounting activities Why risk management is required? The answer is that, achieving business

objectives or obtaining expected results is burdened by the uncertainty of the nature of the threats, which may become both performance barriers and opportunities. At any time, events or situations may arise, actions or inactions, which result in failure of targets or which can become opportunities to be exploited.

The need for risk management stems from the fact that uncertainty is a reality and a reaction to this uncertainty is a permanent preoccupation. Therefore, the acquisition of a risk management system, widely accepted across the organisation, becomes indispensable to financial and accounting activities.

Implementing a risk management system in the financial and accounting activity is necessary due to the following:

- Risk management requires change in management style – managers must deal with both the consequences of events that occurred and to devise and implement measures that are likely to reduce risks so that the organisation can carry out it’s activities in good conditions;

- Risk management facilitates effectiveness and efficiency in terms of achieving objectives – knowledge of threats enables risk rating based on the probability of materialisation, the magnitude of the impact and the costs necessary for implementing measures for reducing or limiting unwanted effects.

- Risk management provides appropriate conditions for a healthy internal control – ensuring the functioning of internal control involves a complex set of management measures in order to obtain reasonable assurance that objectives will be achieved. Risk management involves identifying risks associated to developed

activities and establishing means to respond to them, by putting into practice adequate internal control devices to mitigate the possibility of them occurring or the consequences in case the risk already materialised. The process must be coherent and convergent, integrated to the objectives, activities and operations carried out under the financial and accounting structure.


16

Also, staff members, regardless of their hierarchical level, should be aware of the importance of risk management in achieving their objectives and implement monitoring and control based on principles of efficiency and effectiveness.

Financial and accounting officers must periodically analyze the risk of their activities, develop appropriate plans in order to limit the possible consequences of such risks and determine actions necessary for implementing the objectives of the plans.

The process of risk management specific to the financial and accounting activity

Risk management is a process designed and established by management and implemented by the entire staff within the finance and accounting department. This process consists of: defining the risk strategy; identifying and evaluating risks; cost control; monitoring; reviewing and reporting situation of the risks.

The process should not be linear, risk management may have impact on other risks as well and measures identified as being effective in limiting a risk and keeping it within acceptable limits may prove beneficial in controlling other risks.

The main steps in risk management specific to financial and accounting activities can be identified and characterised as follows:

a. Identifying the risks is the first step in establishing a risk profile for analysis and includes the following situations:

- initial risk identification typical for new organisations or organisations that have not previously identified risks

- permanent risk identification is typical for organisations that have strengthened their risk management. Knowledge regarding the risks that have not yet manifested and their changing circumstances is necessary. Risks should be identified at any level where there are consequences

regarding objectives and where specific measures may be taken to resolve the issues raised by these risks. They can only be identified and defined in relation to the goals that are affected by their materialisation.

Approach for identifying business risks can be achieved by: - self-assessment of risks by staff members involved in achieving these

objectives and activities, on hierarchic levels by diagnosing risks they take daily;

- identifying risks carried out by a specially designed compartment within the entity or an accountable team to evaluate all financial and accounting


17

operations and activities in relation to the objectives and to attach appropriate risks. In the process of identifying and defying risks there should be taken into

consideration a ser of rules, namely: - the risk must represent an uncertainty, it should be analyzed weather it is a

possibility or an existing situation, which means existing problem and not a risk;

- difficult issues must be evaluated, in repetitive situations they can become risks;

- problems that do not occur are not risks, their analysis leads to waste of resources;

- problems that certainly appear are certainties and measures must be taken, having certainty as a reference point;

- risk should not be defined by it’s impact on objectives, the impact is the result of the materialisation of the risk;

- risks are identified by correlation with the objectives, the aim is to identify those problems that could lead to the non-fulfilment of the objectives;

- risks have a cause and effect, the effect (result) is the impact and the cause is a situation that exists (circumstance) and which favours the appearance of the risk;

- making a distinction between inherent and residual risk, inherent risk is the specific risk related to the objective without interfering with mitigation measures. Residual risk is the risk that remains after they have put into practice measures to mitigate the inherent risks. In order to identify significant risks, the organisation must organise its

activity systematically, establish acceptable levels for the significant risks and it must ensure that appropriate measures are taken for the evaluation and control of the risks.

The process of identifying significant risks must be made by taking into account internal factors and external factors that may influence the achievement of the financial and accounting activities, and also by including into the analysis both the manageable risks as well as the uncontrollable ones. In the case of controllable risks it is necessary to determine weather they are undertaken or provided to be reduces and in the case of uncontrollable risk it is necessary to determine the extent to which they must be reduced or eliminated.


18

b. Risk assessment is realised by assessing the probability of risk materialisation and the impact of the risk if it materialises and then risk classification on three levels: high, medium or low, based on a risk analysis.

The purpose of risk assessment is to establish a hierarchy of risks within the organisation and to establish the most appropriate ways of dealing with risks. In this sense, the risk assessment process involves assessing:

- likelihood of risk materialising in the finance and accounting department. Analysis of the causes that favour risks leads to a assessment regarding the level of their materialisation;

- risk impact on the objectives, namely consequences in case the risk materialises;

- exposure to risk, namely the extent to which the risk can be accepted; - determining the specific outcome, namely if the risk is an inherent risk or a

residual risk, depending on the existence or inexistence of implemented control devices which keep risk within certain limits. Risk assessment process should cover all risks, measurable and

immeasurable, identified and which are specific to financial and accounting activities. However, the risk assessment process involves some problems related to the fact that, new regulation occur, new people appear, activities change, objectives are periodically reviewed as necessary, conditions that change constantly alter the map of risks.

c. Risk tolerance represents the extent to which risks are acceptable without the need for taking any action. Establishing this level is the responsibility of management represents the limit of consequences the organisation is willing to endure in case of risk materialisation.

d. Risk control is achieved in order to transform uncertainty into an advantage by limiting the threats and it consists of measures of internal control, namely control devices identified and implemented for risk limitation.

Risk control is achieved by the following: - Risk acceptance represents the level to which risks are accepted without the

need for taking any action. This measure is recommended for risks with low exposure, whose exposure is smaller then risk tolerance.

- Risk avoidance means that some risks may be eliminated or kept within reasonable limits only by reducing or abolishing their activities. The way to avoid risks is low for financial and accounting activities, keeping in mind


19

that these activities must be performed even if the associated risks are high, with no other choice or option for achieving them.

- Risk transfer, there are risk which can not be controlled for which the best solution is to transfer them. This option is beneficial especially for financial and property risks;

- Risk treatment represents the consequence of the fact that activities which have generated risks are necessary to conduct further, which requires the implementation of internal control devices in order to keep risks within acceptable limits. Internal control devices concern all aspects of activities, being classified as:

objectives, resources, information system, procedures, supervision. The objectives group internal control measures put into practice through

measures that aim: clear definition; adequate hierarchy, namely distorting them into a pyramidal system up to the jobs; measurability; association f measurable outcome indicators; monitoring the informational system.

The means represent the group of internal control measures designed to measure adequacy of resources against objectives.

The informational system groups operational internal control measures and follow the establishment of a reliable, complete, relevant, useful and opportune informational and steering system.

The organization groups internal control measures resulting from the application of measures aimed at correcting detected anomalies and which constitutes favourable circumstances for risk manifestation.

The procedures represent internal control measures which control risks arising from ignorance of the process and rules that should be respected in activities.

Supervision groups internal control measures which should keep under control risks arising from anomalies.

In practice, the following types of controls are used to treat risks: - Preventive control measures, implementation of these measures is provided

when it is intended that an undesirable outcome must not materialise or to limit the effects of unwanted risks.

- Corrective control measures, the goal of these measures is to correct unwanted results and represents a way of recovering damages or losses.


20

- Directive control measures are designed for achieving a particular result, they are essential when the effects of an unwanted risk are to be orientated towards a certain direction tolerated by the organisation.

- Detective control measures, the goal of these measures is to identify new unwanted situations. e. Risk monitoring is require for periodic reviews of risks, following the

regulatory change, humane resources turnover, activity or objective changes, as well as the need to obtain insurance on the effectiveness of risk management and identifying the need to take further measures.

Risk review processes are implemented to assess weather risks persist, weather there are new risks, impact and likelihood of risks have changed, and internal controls put into operation are effective or certain risks need to be redesigned at senior management levels.

The importance of managing the financial-accounting risk for the internal audit

The financial and accounting activity is characterised by all processes, procedures, inputs and outputs, resources (financial, material, human and informational) and technical means of management, recording, processing, transmission and storage of data and information on the activities and the environment the system works in.

Through internal control/management programs each accounting-financial compartment must identify the risks they face and by use of procedures and risk management policies to ensure their maintenance at acceptable levels.

Risk management is an ongoing structured process, which permits risk identification and evaluation and reporting on opportunities and threats that affect the achievement of its objectives. The advantages of implementing a risk management system include:

- it is more likely to achieve objectives; - improvement in understanding risks and their implications; - providing by the management a greater focus on important issues; - limiting unpleasant surprises or crisis; - taking, in some situations, a higher risk level; - information on the wider risks and decisions regarding risks.


21

Management and staff perform risk management activities in order to identify, assess, manage and control all types of events or situations that may affect financial and accounting activities. Risk assessment is required from the highest levels of strategic decision-making and continuing with all operational decisions.

A good risk management means avoiding or minimising losses, as well as approaching opportunities in a positive manner. Under these conditions, one of the management requirements is to obtain assurance that risk management process is effective and significant risks are managed at an acceptable level.

This assurance is given by internal audit and represents a reasonable assurance on the effectiveness of risk management and it is performed:

- during the implementation of risk management process; - further implementation by assessing how management monitors risks,

watching how well it functions. Internal audit, in reaching the general objective, namely in achieving

assurance function, which means examination of evidence carried out in order to provide an independent view of risk management processes, control and governance, contributes to risk management by assessing how well risk is managed by the management team.

Also, we point out that two of the most important ways in which internal audit adds value to the organisation is to provide objective assurance that major risks are managed properly and to provide assurance that risk management and control system is operating effectively.

In carrying out the counselling function of the internal audit may be involved in risk management process, regarding:

- providing management with tools and techniques used by the internal audit for risk analysis and implementation of control;

- involvement in the implementation of risk management; - providing training for staff in risk and control and promoting the

development of a common language for understanding the domain; - helping managers identify the best ways to mitigate risks.

Internal audit involvement in limiting risks specific to financial and accounting activities includes:

- establishing which operations can be audited according to the scope of audit; - the risk assessment, process which involves that for each identified risk the

internal controls must be established;


22

- risk control, process that involves planned audit tests, appliance of specific audit methods and techniques and the internal controls that are unimplemented or don’t work are identified;

- the recommendations help implement appropriate control devices that help minimize risk and maintain it within acceptable limits. However, in carrying out its function, the internal audit evaluates the

appropriateness and effectiveness of the control device, operations and information system, aims at the reliability and integrity of the financial and operational information, effectiveness and efficiency of the operations and asset protection and compliance with laws, regulations and contracts.

Within the audits mission of assessing the financial and accounting activity it is necessary to examine weather financial accounting system resources are managed in an economic, efficient and effective way which can lead to performance within the organisation.

Internal audit approach to optimization will have financial and accounting activities focused on assessing soundness of financial management systems, depending on the chosen subject as matter of the engagement and the risks involved, as follows:

- evaluating the management of expenditure and the measures taken on the best of use of resources. The review involves the evaluation and testing management process, namely managerial decision making and systems used in planning and spending.

- Evaluation of the achievement of objectives in a particular program or process and the performance achieved. The review involves an assessment of the objective and how it is reached, as well as an assessment of the amount of resources used to determine if there was used the minimum amount of resources in order to obtain a result. In this sense, the internal audit establishes the organisations possibilities of

efficiently managing public resources in order to meet growing public needs of citizens and to obtain the best level of performance by ensuring effective functioning of the financial and accounting system.

Also, a distinct issue is the performance of the financial and accounting activity. From this perspective, internal audit should review weather the criteria for achieving work objectives set in the financial and accounting activity are correct in evaluating the results and assess weather the results are consistent with the objectives.


23

In the evaluation of financial and accounting activity the internal audits main goal is the knowledge of both the accounting system, because this system produce audited financial statements, as well as the internal control system, because this system helps keep a better functioning of the accounting system.

Conclusions Addressing financial and accounting activity in terms of risk management

requires appropriate risk management so that risks that may affect the activity are identified and treated and that their level is acceptable.

Main features drawn from the assessment process of risk management are: - risks related to the financial and accounting activity may involve a potential

financial loss for the entity if internal controls are not functioning so as to prevent errors and to limit fraud;

- risk management represents a complex process that uses resources, financial and humane, in order to achieve objectives;

- risk management must ensure risk reduction at acceptable levels; - effective strategies for the organisation and internal control exercise adapted

to the entity. Risk monitoring should ensure that threats specific to the financial and

accounting activity are identified and evaluated regularly and mechanisms through which management is alerted about new emerging risks or changes in the identified ones are established.

Risk management aims to minimize risks and thereby the negative results that risks may cause to the activity. In this regard, management has the responsibility to identify risks, the causes that generate them and establish control devices to reduce its levels by involving minimum cost. This can be achieved by developing a risk management philosophy and awareness of the negative effects of risks at all levels of the organisation.

For good risk management it is important to have insurance that each employee understands their role properly, the risk strategy and the individual responsibilities that come in the process.

A sound and efficient control system can prevent, detect and quickly correct errors and fraud, thereby increasing the quality and relevance of management decisions, as well as user confidence in the information provided by the accounting system.


24

Lack of control or organisation lead in most cases to the emergence of conditions conductive for the manifestations of fraud, taking advantage of the weakness of the system.

Internal audit evaluates the internal control system established by the management, identifies nonconformities and bad functioning and proposes appropriate control measures that ensure good risk management and limiting the opportunities for errors.

The main role of the internal audit in risk management, are: - promoting the development of risk management, through which the internal

audit assists, examines and evaluates risk management processes implemented by the management and check weather they are sufficient and effective. In the consulting services, the audit helps the financial and accounting department to identify, evaluate and create risk management devices that allow risk control.

- The use of risk management in planning the internal audit activity involves that risk management process evaluation is, usually, the main objective of the audit. Internal audit as a tool to optimize performance of the public activities

contributes to identifying deviations and imbalances, and the recommendations offered make a significant contribution to strengthening stability, achievement, effective risk management and effective use of the financial resources available to the organisation.


25

MODELE STOCHATICE PENTRU RISCUL DE CREDIT

Drd.Nadia STOIAN Prof.univ.dr.Mariana BĂLAN Universitatea “Transilvania” Braşov Universitatea “Athenaeum” Bucureşti

Abstact Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate

nu se poate obţine profit fără risc. De aceea orice entitate economică încearcă să-şi maximizeze profitul pin gestionarea riscului specific domeniului sau de activitate şi prin evitarea sau transferarea riscului pe care aceasta nu doreşte să-l preia. Este evident că o strategie bancară performantă trebuie să cuprindă atât programe cât şi proceduri de gestionare a riscurilor bancare care vizează, de fapt, minimizarea probabilităţii producerii acestor riscuri şi a expunerii potenţiale a bancii.

Lucrarea prezintă câteva din modele stochastice utilizate în literatura de specialitate pentru determinarea şi cunatificarea riscului de credit.

Cuvinte cheie: risc de credit, procese stochastice, expunere la risc Clasificare JEL: C19, C52, E51, E59

Introducere

Mediul în care operează băncile este în continuă schimbare, generând noi oportunităţi de afaceri, dar acestea presupun, totodată, riscuri tot mai mari şi mai complexe. Acestea, la rândul lor, se constituie într-o provocare, pe cât de reală, pe atât de ameninţătoare pentru abordările tradiţionale ale managementului bancar.

Prin funcţiile vitale pe care le îndeplineşte, şi anume: de sistem de plăţi, de sistem de creditare a economiei reale sau de vehicul de transmitere a politicii monetare naţionale, sectorul bancar are o importanţă deosebită pentru orice economie naţională. Prin urmare, reglementarea şi supravegherea pe baze prudenţiale a principalelor componente ale sistemului bancar devine o premisă şi în acelaşi timp o condiţie esenţialã pentru asigurarea şi menţinerea sănătăţii economico-financiare a unei ţări.


26

Procesul de analiză a creditului are atât o dimensiune cantitativă, cât şi una calitativă. Dimensiunea cantitativă a analizei creditului are la bază o serie de activităţi specifice de colectare, prelucrare şi interpretare a tuturor informaţiilor referitoare la client, la care banca are acces.

De cele mai multe ori, se apreciază că principalele slăbiciuni în gestiunea riscului de creditare sunt unele de ordin intern: selecţia defectuoasă a dosarelor şi supravegherea internă improprie a evoluţiei calităţii debitorilor. Riscul de selecţie improprie a dosarelor poate fi minimizat prin: rigoare în conţinutul dosarelor, apreciere internă a calităţii clienţilor pe baze unitare, prin punctaj, dubla avizare a deciziei de creditare şi stabilirea unei marje corespunzătoare a dobânzii percepute.

Rezultatele obţinute în diverse domenii prin aplicarea modelelor stocastice au făcut ca în multe din problemele financiar-monetare să fie utilizate aceste tehnici matematice.

1. Caracteristici generale ale riscului de creditare

Analiza creditului reprezintă procesul de evaluare a riscului de creditare. Riscul de creditare trebuie apreciat în funcţie de ceea ce banca se aşteaptă să realizeze de pe urma creditării. Procesul de creditare este potenţial purtător de câştiguri. Analiza creditului este un proces care trebuie să se deruleze periodic: înainte de acordarea creditului în vederea fundamentării deciziei de creditare şi apoi, în funcţie de scadenţa creditului, la intervale de timp determinate, de regulă atunci când rapoartele financiare ale clientului sunt puse la dispoziţie.

Obiectivul administrării riscului de credit este acela de a permite unei bănci să atingă un profil de risc sustenabil, prin menţinerea expunerilor cu risc de credit în limite acceptabile, predefinite în strategia de risc a bancii.

Riscul de credit a devenit o problemă deosebit de importantă în ultimele decenii. Riscul de credit este definit, ca şi riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor şi capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligaţiilor contractuale sau a deteriorarii situaţiei sale.

În cazul în care banca împrumută o anumită sumă de bani unui debitor, debitorul este obligat să restituie întreaga sumă, plus unele compensaţii pentru împrumuturile primite. Desigur, există întotdeauna pericolul ca debitorul să nu-şi îndeplinească această obligaţie. Motivele pentru neplata creditelor pot fi diverse: o


27

strâmtorare financiară a debitorului, fraudă sau altceva. În aceste cazuri creditorul pierde o parte din bani lui, sau în întregime. Cât de mare este fracţiunea din credit pe care banca o pierde depinde de diverşi factori dintre care: de situaţia financiară a debitorului, costurile de faliment, etc. Creditorul trebuie să fie conştienţi de risc. Prin urmare, el are nevoie de probabilitatea pierderilor de credit pentru întregul portofoliu de credite.

În cadrul riscului de credit, pot apărea o serie de componente, dintre care: i) riscul de contrapartidă (riscul de înregistrare a unor pierderi aferente contractelor derivate datorită incapacităţii de plată a contrapartidei), ii) riscul de participaţie (riscul de a înregistra pierderi cauzate de modificări ale valorii de piaţă a participaţiilor), iii) riscul de ţară (risc asociat riscului de credit, care este determinat de condiţiile economice, sociale şi politice ale ţării de origine a împrumutatului), iv) riscul de transfer (apare atunci când obligaţia împrumutatului nu este exprimată în moneda ţării de origine a acestuia), v) riscul de securitizare (ce rezultă în urma tranzacţiilor de securitizare în relaţie cu care instituţia de credit este, fie originator, fie sponsor), vi) riscul de concentrare, vii) riscul rezidual (determinat de utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit).

În general, în administrarea riscului de credit pot fi aplicate o serie de reguli generale, dintre care:

• aprobarea facilităţtilor de credit, care se realizează pe baza unei evaluări de risc care ia în considerare atât elemente calitative cât şi cele cantitative;

• pentru cadrul contractual, banca are în vedere o serie de aspecte: natura specifică a creditului, clauzele contractuale aferente creditului, profilul expunerii până la scadenţă prin prisma evoluţiilor potenţiale ale pieţei, existenţa garanţiilor reale sau personale (dacă este cazul), probabilitatea nerespectării obligaţiilor contractuale stabilită pe baza unui sistem intern de rating;

• deciziile de credit trebuie luate de către ofiţeri de credit sau comitete de credit având competente de aprobare adecvate;

• propunerile şi aprobările de credit trebuie să fie întotdeauna făcute în scris şi păstrate;

• facilităţile de credit trebuie documentate în mod corespunzător şi în concordanţă cu termenii şi condiţiile aprobării;


28

• expunerile la riscul de credit trebuie monitorizate, administrate şi revizuite periodic în raport cu limitele prestabilite;

• funcţia de administrare a riscului de credit colaborează cu funcţiile de afaceri pentru administrarea portofoliilor de credite şi pentru implementarea măsurilor de reducerere a riscului de credit pentru expuneri individuale sau portofolii de credite;

• există procese pentru identificarea timpurie a activelor cu probleme şi pentru clasificarea corespunzătoare a acestora.

Funcţia de administrare a riscului de credit analizează portofoliile de credite şi expunerile individuale şi defineşte politicile şi procesele pentru identificarea, măsurarea, monitorizarea şi controlul riscului de credit. În cadrul acesteia sunt cuprinse o serie de activităţi specifice, dintre care:

• definirea politicii de credit în conformitate cu strategia şi profilul de risc al băncii;

• transpunerea în mod clar şi transparent a politicii de credit în procese adecvate, astfel încât să se asigure identificarea, măsurarea, monitorizarea şi controlul riscului de credit;

• asigurarea conformităţii cu politicile în domeniul riscului de credit;

• raportarea şi monitorizarea expunerilor la riscul de credit;

• realizarea de analize cantitative cu privire la portofoliului de credite şi furnizarea acestor analize către structura de conducere a băncii.

1.1. Creditele şi riscul de credit în România

În condiţiile menţinerii unor incertitudini privind evoluţia economiei româneşti, băncile au adoptat în continuare o atitudine pro-ciclică prudentă în acordarea de credite noi, preferând operaţiunile de refinanţare a creditelor existente şi achiziţionarea de titluri de stat.

În “Raport asupra stabiliţăţii financiare-2011”, elaborat de Banca Naţională a României, se arată că “evoluţia viitoare a creditelor neperformante, precum şi provocările reprezentate de stocul de credite în valută acordate debitorilor neacoperiţi la riscul valutar rămân preocupări importante pe termen scurt ale băncii centrale”.


29

În condiţiile în care ritmul creşterii economice a rămas negativ, în anul 2010 volumului activelor bancare şi a creditului neguvernamental a înregistrat o creştere marginală, în termeni nominali. Astfel, în anul 2010, dinamica activelor bancare nete s-a menţinut la un nivel redus (3,5%, în termeni nominali), faţă de cel consemnat în anul 2009 (5%).

Banca centală a adoptat în anul 2010 o serie de măsuri în vederea asigurării unor condiţii monetare de încurajare a cererii de credite a sectorului privat, totuşi, băncile au continuat să manifeste o aversiune pro-ciclică faţă de risc mai pronunţată, preferând operaţiunile de refinanţare a creditelor existente şi investiţiile în titluri de stat, pe fondul emisiunilor consistente destinate finanţării deficitului bugetar. În acest context, creşterea anuală, în termeni nominali, a creditului neguvernamental a fost de numai 4,7% în anul 2010.

Evoluţia creditului neguvernamental în anul 2010 şi prima jumătate a anului 2011 a fost determinată de persistenţa aversiunii faţă de risc în rândul băncilor, ca urmare a acumulării unui volum ridicat de credite neperformante şi a influenţei negative asupra indicatorilor de profitabilitate exercitate de costurile asociate provizionării.

În dinamică, volumul creditului acordat sectorului privat s-a redus cu aproximativ 3% începând cu semestrul II 2010, nivel majorat la 6 % începând cu martie 2011, aceasta datorându-se în mare parte contracţiei creditului acordat în moneda naţională.

Volumul creditelor acordate populaţiei a înregistrat o tendinţă de scădere (-2 %, în termeni nominali, în iunie 2011, comparativ cu luna iunie 2010). În cazul portofoliului de credite având companiile drept contrapartidă s-a conturat o evoluţie pozitivă.

Chiar dacă rata riscului de credit a avut un trend asdendent în anul 2010, totuşi, creşterea acesteia a fost nesemnificativă.

2. Modele stochastice pentru evaluarea riscului de credit – formulare

teoretică Analiza şi prognoza riscului de credit a reprezentat o preocupare intensă

pentru specialiştii din domeniu încă din deceniul şapte al secolului trecut. În acest context pot fi amintite câteva din lucrările de referinţă din domeniu: Dellacherie (1970, 1972), şi Chou Meyer (1975), Dellacherie şi Meyer (1978a, 1978b), Davis


30

(1976), Elliott (1977), Jeulin şi Yor (1978), Mazziotto şi Szpirglas (1979), Jeulin (1980), Brémaud (1981), Artzner şi Delbaen (1995), Duffie et al. (1996), Duffie (1998b), Lando (1998), Kusuoka (1999), Elliott et al. (2000), Bélanger et al. (2001), şi Israel, et al. (2001), Jeanblanc şi Rutkowski (2000a, 2000b, 2001).

De asemenea, trebuie menţionate şi abordările în formă redusă, frecvent menţionate ca abordări bazate pe intensitate. Această abordare, a fost iniţiată de către Pye (1974) şi Litterman şi Iben (1991), apoi formalizată, independent, de Lando (1994), Jarrow şi Turnbull (1995), şi Madan şi Unal (1998). Dar elemente ale acestei abordări apar şi la Hull şi White (1995), Das şi Tufano (1996), Duffie et al. (1996), Schönbucher (1996), Lando (1997, 1998), Monkkonen (1997), Lotz (1998, 1999), şi Collin-Dufresne şi Solnik (2001).

Se poate considera că banca are un portofoliu întreg de credite notate PF = {1,. . . , N}. Un debitor poate avea unul sau mai multe împrumuturi. Pierderea

iL din creditul din împrumut PFi∈ poate fi calculatată cu ajutorul relaţiei:

{ }{ }iTiiii LGDEADL ≤⋅⋅= τ1 (1)

unde: EAD este expunerea la risc; LGD =1- rata de recuperare a creditului (RR)

iτ reprezintă timpul de întârziere al debitorului;

iT este scadenţa împrumutului i

Se consideră că procesul de pierdere din împrumut i este dat de relaţia:

{ }{ }iTtiiiti LGDEADL ,min1 ≤⋅⋅= τ (2)

Se consideră că pierderea de credit din întregul portofoliu este pur şi simplu o sumă de pierderi peste toate creditele.

Astfel, { }{ }∑

∈≤⋅⋅=

PFiiTiiit LGDEADL τ1 (3)

cu Lt un proces stochastic, şi astfel se poate evalua valoarea sa aşteptată Deoarece managerii băncii sunt frecvent interesaţi şi de alte statistici asupra

creditului decât pierderea aşteptată sau neaşteptată, este util, ca pe lângă distribuiţia procesului Lt , să fie cunoscută şi valoarea riscului creditului (VaR), care reprezintă o frontieră de pierdere, ce nu va putea fi trecută decât cu o probabilitate foarte mare, de obicei 99%. VaR este definită ca:

[ ]{ }αα −<>∈= 11inf tt LPRlVaR (4)


31

VaR este o măsură a riscului foarte utilizată în practică, dar are un mare dezavantaj, şi anume nu dă informaţii asupra dimensiunii pierderii. Aceasta se poate stabilit prin introducerea măsurii de risc CVaR, numită şi valoare condiţionată la risc, care, de multe ori se mai numeşte dezavantajul preconizat şi este dată de relaţia:

[ ]ααtttt VaRLLECVaR >= (5)

Există multe metode şi tehnici de a modela procesul Lt. Uneori se încercă modelarea sa ca un proces agregat. O altă modalitate este de a modela mişcarea fiecărui indice de stoc, precum şi corelaţiile dintre ei, sau de a modela indicele ca un proces stocastic.

În acest caz, unele informaţii se pierde, dar modelare este mai uşoară. Pierderea în procesul agregat poate fi modelată prin abordări de tip serii de timp, lanţuri Markov, procese (Lévy), sau metode STCO.

2.1. Metoda STCO (Stochastic Time Componentwise Optimization) Ipotezele modelului:

• date provin din observaţii discrete anuale, pe o perioadă de m ani; • sistemul funcţionează în conformitate cu unele transformări stocastice în

timp, care sunt independente de un lanţ Markov; • fie Q generatorul matricei şi mTTT ...,,, 21 variabile aleatore non-negative,

iar mttt ...,,, 21 realizările lor;

• în primul an de creditare, se presupune, că sistemul urmează un lanţ Markov cu generatorul Qti . Prin urmare, trebuie estimate variabilele mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 şi

matricea Q̂ , condiţionate de datele de observaţie;

• non-unicitatea variabilelor mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 şi a matricei Q̂ necesită adăugarea

unei condiţii suplimentare asupra variabilelor mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 , ca de exemplu:

mtm

ii =∑

=1ˆ ;

Scopul metodei este de a minimiza riscul de credit şi anume:

( ) ⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ −∑=

m

iii PQt

1

êxpmin (6)

cu restricţiile;


32

⎪⎩

⎪⎨⎧

≠≥=≤

jiqmiq

ij

ii

0,10

(7)

şi

⎪⎪⎩

⎪⎪⎨

⎧

≥=

=

∑

∑

=

=

0;

0

1

1

i

m

ii

N

kij

tmt

q (8)

unde ⋅ este norma Euclidiană

Sintetic, etapele metodei STCO sunt: 1) se calculează media generatorului Q:

∑=

=m

iiQ

mQ

1

ˆ1ˆ (9)

2) se determină estimatorii pentru variabilele 0>it :

( ) iti PQtt ˆêxpminargˆ0

−=≥

(10)

Deoarece ( ) iPQt ˆêxp − este convexă în t şi pentru ∞→t , atunci, există

un minim unic, care pot fi uşor de determinat. Pentru aceasta este nevoie de

redimensionarea vectorului t, cu proprietatea mtm

ii =∑

=1 şi de determinarea

parametrilor:

∑=

=m

iitD

1

ˆ (11)

Dmtt ˆ= (12)

mDQQ ˆ= (13)

Prin urmare, această abordare simplă împarte problema de optimizare în

două etape: i) determinarea estimatorului generatorului de matrice şi ii) estimarea valorilor it .

3) Dacă ji ≠ , cu ;,1;,1 NjNi == se calculează elementele matrice Q cu

ajutorul relaţiei:

[ ]( )( )∑

=∈−=

m

kkijkcijqij PqQtq

1,0ˆêxpminarg (14)


33

unde c este astfel ales încât, valoarea sa să fie mai mare decât cea din condiţiile de siguranţă şi de orice intensitate, şi mai mare decât valorile posibile ale lui it (de cele mai multe ori, se consideră c = 100).

4) Se introduce Q în model ca soluţia optimă.

2.1.1. Estimări cu ajutorul metodei STCO În analiza propusă s-a considerat că numărul de companii analizate este k

ijn ,

companii care au început în anul k evaluarea i şi carese încheie cu evaluarea j. Se consideră că k

in ⋅ reprezintă numărul de companii care intră în evaluarea i.

Prin urmare, elementele matrice Pk vor fi date de relaţia:

ki

kijk

ij n

np

⋅

= (15)

Companiilor considerate în această analiză li s-au atribuit câte un scor: {AAA, AA, A, BBB, BB, B, CCC, D}, unde AAA reprezintă scorul cel mai bun în evaluare şi D cel mai scăzut.

Applicarea metodei STCO în estimarea generatorului matricei Q şi a variabilelor kT a condus la obţinerea datele din tabelul nr.1.

Tabeul nr.1 Generatorul multi - anual STCOQ

AAA AA A BBB BB B CCC D

AAA -0.0989 0.0815 0.0018 0.0006 0.0005 0 0 0

AA 0.0052 -0.0869 0.0845 0.0029 0.0006 0.0006 0.0002 0

A 0.0002 0.0049 -0.0857 0.0641 0.0038 0.0032 0.0002 0.0003

BBB 0.0002 0.0017 0.0483 -0.1210 0.0552 0.0070 0.0017 0.0023

BB 0.0003 0.0008 0.0009 0.0765 -0.2125 0.1020 0.0151 0.0092

B 0 0.0010 0.0022 0.0010 0.0683 -0.2430 0.0599 0.0771

CCC 0 0 0.0032 0.0088 0.0136 0.1883 -0.6641 0.4122

D 0 0 0 0 0 0 0 0 Sursa: Calcule ale autorilor

Folosind metoda STCO au fost estimate distanţele euclidiane (Pk) şi evoluţia acestora în timp, punându-se în evidenţă în care perioadă de timp acestea au fost semnificativ mai mare (figura 1).


34

Figura 1 Estimări ale elementelor componente matrice probabilităţilor de trece prin metoda STCO

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

1.4

1.6

1.8

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

QTk

Sursa: Calcule ale autorilor

Metoda STCO permite determinarea elementelor componente ale matricilor probabiltătilor de rambursare a creditului pentru fiecare entitate economică analizată. Totodată, aceasta metodă permite şi realizarea de corelaţii între evoluţia economiei şi riscul de credit al entităţilor bancare.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

1 Frittelli M. and Runggaldier W., (2004), Modelling and valuation of credit risk. in: Stochastic Methods in Finance, Springer

2 Guo X., Jarrow R. A. and Zeng Y. (2008), Credit risk models with incomplete information. Working paper.

3 Iuga I., (2008), Metodologii de evaluare a riscului de credit în perspectiva Acordului basel II, www. uab.ro

4 Meucci A., (2005), Risk and Asset Allocation, Springer, 5 Musiela, M. and M. Rutkowski, (2005), Martingale Methods in Financial

Modelling. Stochastic Modelling and Applied Probability. Springer, Berlin 6 Popescu L., Diosteanu A., Popescu N., (2009), The Behavior of Credit Risk

Evaluation Models under Recession and the Introduction of a General Model Based on Semantic Interoperability and Nomograms, Journal of Applied Quantitative Methoda, No2, Vol 4

7 Schoutens, W., (2006), Exotic options under Lévy models: An overview. Journal of Computational and Applied Mathematics, 189(1–2), 526–538.

8 Tomasz R. B., Jeanblanc M., Rutkowski M., (2009), Credit Risk Modeling, Osaka University, Osaka, Japan

*** Raport asupra stabilităţi financiare- 2011, Banca Naţională a României


35

STOCHASTIC MODELS FOR CREDIT RISK

Ph.D. Student Nadia STOIAN Ph.D. Mariana BĂLAN “Transilvania” University Braşov “Athenauem” University Bucharest

Abstract Risk is a fundamental factor of business because of any activity you can not

get profit without risk. Therefore, any economic entity trying to maximize profits by managing risk specific field of activity and by avoiding or transferring risk that it does not want to take. It is evident that an efficient banking strategy should include both programs and bank risk management procedures designed to actually minimize the likelihood of such risks and potential exposure of the bank.

The paper presents some of the stochastic models used in the literature to determine and quantify the credit risk.

Keywords: credit risk, stochastic processes, exposure to the risk JEL Clasiification: C19, C52, E51, E59

Introduction Environment in which banks operate is changing, creating new business

opportunities, but they involve also risks increasing and more complex. These, in turn, are a challenge, as real as it is threatening to traditional approaches of bank management.

Through the vital functions that are fulfilled, namely: the payment system, credit system and real economy, by vehicle of transmission of monetary policy national banking sector has a special importance for any national economy. Therefore, prudential regulation and supervision on the basis of the main components of the banking system is a premise and also an essential condition to achieve and maintain financial and economic health of a county.

The analysis of credit has both a quantitative dimension and a qualitative one. Quantitative dimension of credit analysis is based on specific activities of


36

collecting, processing and interpretation of all client information, the bank has access.

Most times, it is considered that the main weaknesses in credit risk management are some administrative arrangements: poor selection of cases and improper internal supervision on the quality of borrowers. Risk of improper selection of cases can be minimized by: rigor in content records, internal quality assessment of clients on a unit by a scoring system, dual credit approval decision and establish a proper margin of perceived interest.

The results obtained in various fields by applying stochastic models are made in many financial and monetary issues such mathematical techniques to be used.

1. General characteristics of credit risk Credit analysis represents the assessment of credit risk. Credit risk must be

determined by what the bank expects to make from lending. The loan is bearing potential gains. Credit analysis is a process that must take place regularly: before granting credit to by credit of making decisions and then the loan maturity, the period of time, usually when the client's financial reports are made available.

Credit risk management objective is that, to allow a bank to achieve a sustainable risk profile by maintaining credit risk of exposures within acceptable limits, predefined in the risk strategy of the bank.

Credit risk has become a big issue in recent decades. Credit risk is defined as current or future risk of adversely affected profits and capital, for failure by the debtor of contractual obligations or damage situation.

If the bank lends a certain amount of money to a debtor, the debtor must repay the full amount, plus some compensation for loans received. Of course, there is always the danger that the debtor does not fulfill this obligation. Reasons for not paying credits can be different: a debtor's financial distress, fraud or something. In these cases the creditor loses some of his money, or all. How big the fraction of credit that the bank loses is, depends on various factors, including: the debtor's financial situation, bankruptcy costs, etc. Creditor must be aware of the risk. Therefore, he needs by the probability of credit losses for all portfolios of loans.

In the credit risk can appear a number of components, including: i) counterparty risk (the risk to record some losses on derivative contracts due to unable to pay of the counterparty), ii) the risk of participation (risk to register the loss due to changes in market value of shareholdings), iii) country risk (risk


37

associated with credit risk, which is determined by economic, social and political conditions of the country of origin of the borrower), iv) transfer risk (occurs when the borrower's obligation is not expressed in its home country currency), v) securitization risk (resulting from securitization transactions in relation with the credit institution is), vi) concentration risk, vii) residual risk (determined by using the techniques to diminish credit risk).

Generally, in credit risk management can be applied to a number of general rules, including: • approval of credit facilities, which shall be based on a risk assessment which

takes into account both qualitative and quantitative elements; • for framework contract, the bank is considering a number of issues: the

specific nature of credit, contract terms borrowing, the profile of the exposure until maturity in terms of potential market developments, the existence of real or personal guarantees (if any), the probability of failure contractual obligations based on an internal rating system;

• credit decisions must be made by credit officers and credit committees, having competent to approval appropriate

• proposals and credit approvals should always be made in writing and retained;

• the credit facilities must be documented properly and in accordance with the terms and conditions of approval

• the credit risk exposures should be monitored, managed and reviewed periodically in relation to the limits established;

• the credit risk management, collaborate with business functions to manage loan portfolios and to implement measures to reduce credit risk for individual exposures or credit portfolios;

• there are processes for early identification of the assets with problems and for their corresponding classification. Function of credit risk management, analyze loan portfolios and individual

exposures and defines policies and processes for identifying, measuring, monitoring and controlling credit risk. Within that are contained a number of activities, including: • definition of credit policy according to the strategy and risk profile of bank;


38

• transposition clearly and transparent the credit policy processes such that, to ensure the identification, measurement, monitoring and controlling of the credit risk;

• ensuring compliance with the policies on of the credit risk; • reporting and monitoring credit risk exposures; • development of quantitative analysis, on the credit portfolio and providing

this analysis by the management of the bank.

1.1. Loans and credit risk in Romania While maintaining some uncertainty regarding the evolution of Romanian

economy, banks have adopted, further, a pro-cyclical prudent attitude in providing new loans, preferring to refinance the existing credit operations and purchase of government bonds.

In "Financial Stability Report-2011", elaborated by the National Bank of Romania, shows that "the future of non-performing loans and the challenges of the stock of loans granted to debtors not covered to currency risk remain important concerns on short-term of the central bank".

With the growth rate remained negative in 2010, the volume of bank assets and non-government credit registered a marginally growth in nominal terms. Thus, in 2010, the dynamic of net banking assets remained low (3.5% in nominal terms) than that recorded in 2009 (5%).

The central bank adopted in 2010 a series of measures to ensure the monetary conditions to encourage private sector demand for credit, however, banks have continued to show an aversion to risk more pronounced pro-cyclical. They have preferred to refinance the existing credit and investments in government securities. In this context, annual growth in nominal non-government credit was just 4.7% in 2010.

The evolution of non-government credit in 2010 and first half of 2011 was determined by the risk aversion persistence of banks, due to accumulation of large amounts of nonperforming loans and the negative impact on profitability indicators exercised by the provisioning costs.

In dynamic, the credit volume to the private sector decreased by about 3% from the second half of 2010, increased to 6% level since March 2011. This was due in large part, contraction of credit in national currency.


39

The volume of loans to households recorded a downward trend (-2%, in nominal terms in June 2011 compared with June 2010). In the case of the credit portfolio with counterpart companies has outlined as a positive development.

Even if the rate of credit risk was an upward trend in 2010, however, its growth was insignificant.

2. Stochastic models for credit risk assessment - theoretical formulation Analysis and forecast of the credit risk was an intense preoccupation for

specialists in the field since the seventh decade of last century. In this context may be mentioned some of the reference works in the field: Dellacherie (1970, 1972), Chou and Meyer (1975), Dellacherie and Meyer (1978a, 1978b), Davis (1976), Elliott (1977), Jeulin and Yor (1978), Mazziotto and Szpirglas (1979), Jeulin (1980), Brémaud (1981), Artzner and Delbaen (1995), Duffie et al. (1996), Duffie (1998b), Lando (1998), Kusuoka (1999), Elliott et al. (2000), Bélanger et al. (2001), Israel et al. (2001), Jeanblanc and Rutkowski (2000a, 2000b, 2001).

Also, have to be mentioned the approaches in reduced form, commonly referred to as intensity-based approach. This approach was initiated by Pye (1974) and Litterman and Iben (1991) and then formalized independently by Lando (1994), Jarrow and Turnbull (1995), and Madan and Unal (1998). But elements of this approach appear to Hull and White (1995), Das and Tufano (1996), Duff et al. (1996), Schönbucher (1996), Lando (1997, 1998), Monkkonen (1997), Lotz (1998, 1999), and Collin-Dufresne and Solnik (2001).

Assuming that the bank has a full portfolio of loans, denoted PF = {1, . . . , N}. A debtor may have one or more loans. The credit loss iL on loan PFi∈ can be written with the relationship:

{ }{ }iTiiii LGDEADL ≤⋅⋅= τ1 (1)

where: EAD is exposure at default; LGD =1- recovery rate (RR)

iτ is the default time of the debtor (possibly infinite if the debtor will not

default);

iT is the maturity of the loan i;

The credit portfolio loss L is also called the aggregate loss. A portfolio credit risk model is interested in the estimation of the probability distribution of L and the time evolution of the loss. Let us introduce the loss process of loan i:


40

{ }{ }iTtiiiti LGDEADL ,min1 ≤⋅⋅= τ (2)

Then the loss process of the whole portfolio is

{ }{ }∑∈

≤⋅⋅=PFi

iTiiit LGDEADL τ1 (3)

with the loss process Lt is a non-decreasing stochastic process. The bank managers are often interested in other statistics then the expected

and unexpected loss. The main example is the credit (VaR) - value at risk which is a loss boundary which will not be crossed with a very high probability, typically 99%. More rigorously the credit α

tVaR is defined as

[ ]{ }αα −<>∈= 11inf tt LPRlVaR (4)

The VaR is a very common used risk measure in practice, but it has a big disadvantage since it does not tell anything about the height of the loss if the loss is higher then VaR. It can be fixed by introducing the risk measure CVaR - conditional value at risk that is also often called the expected shortfall and is given by

[ ]ααtttt VaRLLECVaR >= (5)

There are many ways to model the process Lt. One can try to model it as an aggregate process which we will refer to as aggregate models. One way is to model the movement of every stock and the correlations between them. Another way is to model the index as some stochastic process. In that case some information is lost, but the modeling is easier. The aggregate loss process can be modeled using many approaches: time series, non-decreasing Markov chain, (Lévy) subordinator, or Stochastic Time Componentwise Optimization (STCO) method.

2.1. Stochastic Time Componentwise Optimization method (SCTO) Model assumptions:

• data come from discrete annul observations, for a period of m years; • the system operates according to some stochastic transformations in time,

which are independent of a Markov chain; • let Q be the valid generator matrix and mTTT ...,,, 21 be some nonnegative

random variables, and mttt ...,,, 21 be their realizations;

• in the i-th year, the system follows the continuous-time Markov chain, with the generator Qti . Therefore be estimated the variables mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 and

matrix Q̂ , conditioned on partially observed data;


41

• non-uniqueness of variables mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 and matrix Q̂ , requires adding an

additional condition on variables mttt ˆ...,,ˆ,ˆ 21 , for example: mtm

ii =∑

=1ˆ ;

The aim of this method is to minimize credit risk, namely

( ) ⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ −∑=

m

iii PQt

1

êxpmin (6)

with restrictions:

⎪⎩

⎪⎨⎧

≠≥=≤

jiqmiq

ij

ii

0,10

(7)

şi

⎪⎪⎩

⎪⎪⎨

⎧

≥=

=

∑

∑

=

=

0;

0

1

1

i

m

ii

N

kij

tmt

q (8)

where || · || is the Euclidean norm

Briefly, the stages of STCO method are: 1) Compute Q as an average generator as described above:

∑=

=m

iiQ

mQ

1

ˆ1ˆ (9)

2) are determined the estimators for variables 0>it :

( ) iti PQtt ˆêxpminargˆ0

−=≥

(10)

Since ( ) iPQt ˆêxp − is convex in t and for ∞→t , atunci, there exists the

unique minimum which can be easily found. Then it is necessary to rescale vector t,

to hold mtm

ii =∑

=1 and calculate the parameters:

∑=

=m

iitD

1

ˆ (11)

Dmtt ˆ= (12)

mDQQ ˆ= (13)


42

Therefore, this simple approach divides the optimization problem in two steps:

i) determining the estimator of the generator matrix, ii) estimate of the values it .

3) If ji ≠ , with ;,1;,1 NjNi == Q matrix elements are calculated using

the formula:

[ ]( )( )∑

=∈−=

m

kkijkcijqij PqQtq

1,0ˆêxpminarg (14)

where c is chosen in such way that it is safely higher than any intensity and also higher then possible values of it (most times, it is considered c = 100).

4) Return Q as the optimal solution.

2.1.1. Estimations with STCO method In the proposed analysis has found that the number of companies analyzed

is kijn , which started the k-th year in rating i and ended in rating j, and k

in ⋅ is the

number of companies started in rating i. Therefore, Pk matrix elements are given by:

ki

kijk

ij n

np

⋅

= (15)

Companies considered for this analysis were attributed to one rating: {AAA, AA, A, BBB, BB, B, CCC, D}. The best rating is AAA and D is a default.

Applying the STCO method to estimate the generator matrix Q and the variables kT , has led to obtaining the data from Table 1.

Tabeul nr.1 Multi–year generator STCOQ with changed time

AAA AA A BBB BB B CCC D AAA -0.0989 0.0815 0.0018 0.0006 0.0005 0 0 0 AA 0.0052 -0.0869 0.0845 0.0029 0.0006 0.0006 0.0002 0 A 0.0002 0.0049 -0.0857 0.0641 0.0038 0.0032 0.0002 0.0003 BBB 0.0002 0.0017 0.0483 -0.1210 0.0552 0.0070 0.0017 0.0023 BB 0.0003 0.0008 0.0009 0.0765 -0.2125 0.1020 0.0151 0.0092 B 0 0.0010 0.0022 0.0010 0.0683 -0.2430 0.0599 0.0771 CCC 0 0 0.0032 0.0088 0.0136 0.1883 -0.6641 0.4122 D 0 0 0 0 0 0 0 0

Source: authors' calculations


43

Using STCO method, were estimated the Euclidean distances (Pk) and their evolution over time, putting into evidence the time period where they were significantly higher (Figure 1).

Figura 1 Estimates of the components of transition matrix, through STCO method

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

1.4

1.6

1.8

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

QTk

Source: authors' calculations

The method allows the determination of loan repayment matrix elements STCO for each economic entity analyzed. However, this method allows the realization of correlations between economic developments and credit risk of banking entities.

SELECTIVE REFERENCES:

1 Frittelli M. and Runggaldier W., (2004), Modelling and valuation of credit risk. in: Stochastic Methods in Finance, Springer

2 Guo X., Jarrow R. A. and Zeng Y. (2008), Credit risk models with incomplete information. Working paper.

3 Iuga I., (2008), Metodologii de evaluare a riscului de credit în perspectiva Acordului basel II, www. uab.ro

4 Meucci A., (2005), Risk and Asset Allocation, Springer, 5 Musiela, M. and M. Rutkowski, (2005), Martingale Methods in Financial

Modelling. Stochastic Modelling and Applied Probability. Springer, Berlin


44

6 Popescu L., Diosteanu A., Popescu N., (2009), The Behavior of Credit Risk Evaluation Models under Recession and the Introduction of a General Model Based on Semantic Interoperability and Nomograms, Journal of Applied Quantitative Methoda, No2, Vol 4

7 Schoutens, W., (2006), Exotic options under Lévy models: An overview. Journal of Computational and Applied Mathematics, 189(1–2), 526–538.

8 Tomasz R. B., Jeanblanc M., Rutkowski M., (2009), Credit Risk Modeling, Osaka University, Osaka, Japan

*** Raport asupra stabilităţi financiare- 2011, Banca Naţională a României


45

EFECTELE CRIZEI FINANCIARE

ASUPRA PROCESULUI DE DEZVOLTARE A PIEȚEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA

Prof.univ.dr. Dan ARMEANU Drd. Sorin-Iulian CIOACĂ E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Asistent Ana TUDORACHE Drd. Ana-Maria BURCĂ E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Academia de Studii Economice Academia de Studii Economice Bucureşti Bucureşti

Abstract: Ultimii ani au fost marcaţi de provocări importante care au fost

experimentate în toate domeniile, în special cel financiar. Criza de pe pieţele financiare a avut consecinţe importante asupra industriei bursiere, cele mai afectate fiind zonele emergente și, dintre acestea, România s-a remarcat prin amplitudinea efectelor induse. Evoluțiile de pe principalul segment al pieței la vedere din domeniul bursier intern relevă volatilitatea extremă manifestată în anii ce au urmat crizei subprime, în special în anul 2008. Aceste efecte au condus la deprecierea masivă a valorii de piață a majorității acțiunilor listate, concomitent cu reducerea capitalizării bursiere și a valorii de medii de tranzacționare. Reducerea valorii medii de tranzacționare nu a fost cauzată doar de retragerea investitorilor străini de portofliu, ci și de diminuarea semnificativă a prețului acțiunilor listate.

Criza financiară a afectat procesul de consolidare a pieței interne de capital, evidențiind cauzele care au favorizat contracția puternică resimțită (în special, cvasidependența de capitalurile străine și lipsa unor investitori instituționali locali de calibru, situație favorizată de demararea cu o mare întârziere față de celelalte state europene a reformei sistemului public de pensii).

În domeniul bursier din România, criza creditului a vulnerabilizat majoritatea companiilor listate și a indus volatilitate extremă, care a determinat reducerea apetitului pentru risc al investitorilor autohtoni. Ca urmare, este necesară identificarea de remedii față de starea actuală a domeniului bursier intern, care să creeze condițiile îndeplinirii de către acesta a rolului său esențial de canal alternativ de finanțare a companiilor.


46

Cuvinte cheie: criza financiară, piața de capital, capitalizare bursieră, volum de tranzacționare, investiții străine

Clasificare JEL: G22 Această lucrare vizează realizarea unei analize asupra evoluției pieței interne

de capital, în contextul crizei economice internaționale și relevarea principalelor cauze care au condus la comprimarea majoră a activității din domeniul bursier intern. Pentru aceasta, este necesară realizarea unei prezentări preliminare a structurii pieței interne de capital, a cadrului normativ care guvernează operațiunile din domeniul bursier, a modificărilor semnalate în structura investitorilor ce au efectuat tranzacții, precum și cauze ale acestei situații. Nu vom încheia acest articol fără a prezenta câteva posibile soluții de relansare a domeniului bursier intern.

Piața de capital din România Primele instituții specifice pieței interne de capital au apărut în țara noastră

ca efect al aplicării Legii asupra burselor, mijlocitorilor de schimb și mijlocitorilor de mărfuri, prima bursă de valori fiind înființată în anul 1881, folosind modelul francez, iar operațiunile propriu-zise demarând în anul 1882 (când, în Monitorul Oficial al României, erau publicate cotațiile companiilor tranzacționate).

Evoluția domeniului bursier în România a fost marcată de perioade de consolidare la nivel instituțional, dar, în primul rând, la cel al cadrului normativ, așa cum sunt modificările operate în anii 1904 și - în special – 1929, când a fost adoptată “Legea Madgearu”, care a rezultat din unificarea legislativă a regimului burselor.

Perioada de refacere ce a urmat crizei economice din anii 1929-1933 a fost marcată de creșterea importanței operațiunilor derulate prin intermediul companiei “Bursa de efecte, acțiuni și schimb în București” (precursor al actualei Bursa de Valori București), ce au culminat cu atingerea – în anul 1939 - a maximului activității de tranzacționare (pe piața de la București fiind tranzacționate 56 de titluri ale unor emitenți ce activau în domeniul bancar, al asigurărilor și al transporturilor).

Ulterior perioadei comuniste, mediul economic autohton a fost invadat de o serie de firme ce își arogau titulatura de “bursă”/”burse de valori”, dintre care, în prezent, au rezistat pe piață și sunt autorizate ca operatori de piață (în sensul directivelor europene incidente în materie, dintre care cea mai cunoscută este Directiva 2004/39/EC – Directiva Piețelor de Instrumente Financiare - Mifid) doar două companii, Bursa de Valori București și Sibex- Sibiu Stock Exchange din Sibiu.


47

Bursa de Valori București a fost reînființată în anul 1995 în baza unei decizii emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr.52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori. Deși înființată la data de 1 aprilie 1995 și inaugurată oficial la data de 23 iunie 1995, primele tranzacții au fost realizate abia în data de 20 noiembrie 1995, situație care a repetat practic experiența precedentă, de inerție a mediului de afaceri la implementarea în sistemul economic autohton a unor mecanisme ce funcționau în țările vestice de foarte mult timp și și-au dovedit fiabilitatea și necesitatea.

An Nr. sedinte de tranzac-

tionare Nr. tranzactii

Nr. actiuni tranzactionate

(volum)

Nr. societati emitente

Nr. noi societati emitente

Nr. societati delistate

1995 5 379 42.761 9 9 0 1996 84 17.768 1.141.648 17 8 0 1997 207 609.651 593.893.605 76 59 0 1998 255 512.705 986.804.827 126 50 0 1999 253 415.045 1.057.558.616 127 15 14 2000 251 496.887 1.806.587.265 114 1 14 2001 247 357.577 2.277.454.017 65 3 52 2002 247 689.184 4.085.123.289 65 1 1 2003 241 440.084 4.106.381.895 62 0 3 2004 253 644.839 13.007.587.776 60 3 5 2005 247 1.159.060 16.934.865.957 64 5 1 2006 248 1.444.398 13.677.505.261 58 2 8 2007 250 1.544.891 14.234.962.355 59 3 2 2008 250 1.341.297 12.847.992.164 68 10 1 2009 250 1.314.526 14.431.359.301 69 3 2 2010 255 889.486 13.339.282.639 74 5 0 2011 255 900.114 16.623.747.907 79 6 1 2012 58 214.396 3.446.077.238 79 0 0

Sursa: www.bvb.ro

Ulterior, adoptarea unei legislații în baza căreia a fost demarat procesul de privatizare în masă a facilitat creșterea vizibilității și importanței deținute de piața internă de capital în ansamblul economiei naționale, mai ales odată cu înființarea pieței RASDAQ (folosind expertiza și consultanța oferită de specialiști americani, care au replicat modelul NASDAQ pe piața de capital din țara noastră), privită ca un mecanism ce ar permite celor peste 8 milioane de proprietari de cupoane de privatizare să își înstrăineze pachetele primite de la statul român.


48

Sursa: www.bvb.ro

Ca urmare, capitalizarea bursieră a crescut exponențial în anii 1996-1999, de la 23,1 milioane de RON în anul 1996, la peste 572,5 milioane de RON în anul 1999, situație ce a fost determinată de cele 59 delistări realizate în anul 1997, 50 de listări în anul 1998 și 15 listări în anul 1999. Interesul mediului autohton de afaceri față de piața de capital, dar și gradul redus de educație financiară, au fost relevate de intrarea pe această piață a unui număr foarte mare de investitori care au înființat societăți de valori mobiliare (intermediari definiți de Legea nr.52/1994), context în care numărul acestora a crescut cu 517% în numai 3 ani (numărul de intermediari financiari a crescut de la 28 în anul 1995 la nu mai puțin de 173 în anul 1998, acesta fiind totodată cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pe piața internă de capital).


49

Cu toate acestea, mediul economic internațional (caracterizat prin volatilitate ridicată, generată de criza din Rusia, printre altele) și cel intern (criza economică severă, acompaniată de deprecieri semnificative ale monedei naționale, scandaluri financiare și prăbușiri de bănci comerciale) au condus la menținerea valorii tranzacționate anual la niveluri foarte mici (în intervalul 138 milioane RON – 184 milioane RON), concomitent cu reducerea severă a valorii medii de tranzacționare, de la 940 mii lei (în anul 1997) la 549 mii lei (în anul 1999), pe fondul majorării numărului de acțiuni tranzacționate (de la peste 593 milioane în 1997, la peste 1,05 miliarde în 1999).

Sursa: www.bvb.ro

Perioada 2000-2004 a fost caracterizată de admiterea la categoria bursei a

unor societăți comerciale importante și în prezent (care intră în componența indicilor BET sau BET-FI), ceea ce a contribuit decisiv la creșterea semnificativă a capitalizării bursiere, de la 1,072 miliarde de RON la 34,147 miliarde de RON. Procesul de consolidare a fost relevat și la nivelul intermediarilor, al căror număr s-a redus la mai puțin de jumătate în perioada în cauza (de la 120 de societăți de valori mobiliare în anul 2000, la 67 în anul 2004).

Cu toate acestea, principala evoluție notabilă din perioada analizată a fost derularea unui program foarte larg de delistări, urmare cărora, numai în anul 2001, au părăsit piața de la București 52 de companii.


50

Dezvoltarea pieței interne de capital a fost impulsionată de adoptarea Legii nr.297/2004 privind piața de capital, care a preluat în legislația internă principalele prevederi ale acquis-ului comunitar în vigoare în acea perioadă, ca efort al autorităților române de îndeplinire a criteriilor de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană (criterii ce aveau corespondent în capitolul 3 de negociere – Libera circulație a serviciilor).

Implementarea acestei legi a condus la reașezarea domeniului bursier și la consacrarea a doi operatori autorizați de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, care își desfășurau activitatea în zone diferite de tranzacționare – piața la vedere (organizată de Bursa de Valori București, pe care s-au tranzacționat preopnderent acțiuni și obligațiuni, mai nou fiind introduse la tranzacționare și produse structurate și drepturi) și piața la termen (organizată de Sibex- Sibiu Stock Echange, pe care, preponderent, se tranzacționează contracte futures având ca suport acțiuni listate la BVB, indici bursieri importanți sau metale prețioase).

Îmbunătățirea cadrului macroeconomic și integrarea țării noastre în Uniunea Europeană au condus la creșterea vizibilității pieței acțiunilor de la București, fapt care a favorizat creșterea capitalizării bursiere până la 85 miliarde de RON (în anul 2007), concomitent cu creșterea de peste 110 ori a valorii medii zilnice de tranzacționare (de la 734 mii RON la peste 55,2 milioane RON).

Apariția primelor semne ale turbulențelor de pe piețele financiare internaționale a fost ignorată de investitorii de la bursa din București, fapt ce este explicat de maximele istorice atinse de majoritatea titlurilor listate (mai ales în trimestrul IV 2007, după ce primele semne ale crizei subprime din SUA își făceau simțită prezența).


51

Sursa: www.bvb.ro, calcule proprii

Evoluția ascendentă a pieței de capital din țara noastră (piața la vedere fiind definită, până în anul 2010, doar de Bursa de Valori București, ulterior și de Sibex-Sibiu Stock Exchange) a survenit în contextul unei exuberanțe iraționale ce se manifesta pe piețele mature de capital, vehiculele de investiții ale diverselor entități financiare – în căutarea de randamente superioare celor de pe piețele de origine – deschizând poziții, începând cu anul 2005, și în domeniul bursier intern.

Ca urmare, intrările nete majore au survenit începând cu partea a doua a anului 2006 și au continuat în prima parte a anului 2007, fiind determinate, printre altele, de integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și consolidarea economiei interne, concomitent cu menținerea unei perspective pozitive asupra climatului macroeconomic. Aceste intrări nete de capital în domeniul bursier intern au fost generate și de necesitatea respectării de către acționarii majoritari ai unor companii românești a obligațiilor de inițiere și derulare unor oferte publice obligatorii de preluare în vederea delistării, precum și de interesul față de companiile la care statul român a scos pachete de acțiuni la vânzare folosind mecanismele Bursei de Valori București (ceea ce a determinat, printre altele suprasubscrierea ofertei TRANSGAZ, realizată în anul 2007, de peste 40 de ori, ofertele primite având o valoare cumulată de peste 1,8 miliarde de euro, în condițiile în care statul român a vândut pachetul vizat pentru suma de 65 milioane de euro).

Evoluția fulminantă a pieței la vedere organizate de Bursa de Valori București de la finele anului 2007 a mascat semnalele premature de risc sistemic asociate turbulențelor de pe piețele mature și a condus la mișcări de amploare a capitalurilor străine (în special, care se retrăgeau de pe piața de la București), care – având în vedere lipsa de adâncime a pieței și cvasidependența de capitalurile străine – au condus la înregistrarea de fenomene extreme la Bursa de Valori


52

București, ce au culminat cu suspendarea ședinței de tranzacționare în data de 8 octombrie 2008 (pentru a preveni extinderea panicii iraționale a investitorilor autohtoni în special).

Mai mult, volatilitatea excesivă ce a caracterizat anul 2008 a fost amplificată de insuficienta sofisticare a investitorilor interni, în special cei instituționali, care ar fi putut contrabalansa oferta mare de acțiuni venită de entitățile de tip hedge fund ce operau la București (principalii investitori instituționali care pot intra în piață pentru realizarea de plasamente ce au preponderent efecte contraciclice, fondurile private de pensii, erau abia la începutul existenței lor, în condițile în care reforma sistemului public de pensii, ce a condus la înființarea pilonului II, a demarat efectiv în luna septembrie 2007, plasamentele fiind realizate începând cu trimestrul II 2008, în special în active ale pieței monetare).

Astfel, anul 2008 a fost anul mai multor premiere pe piața de la București, printre care și faptul că a suferit cea mai mare depreciere a capitalizării bursiere din istoria recentă, de la peste 85 miliarde de lei în anul 2007 la circa 45,7 miliarde de lei în 2008, determinată practic de deprecierea cu peste 50% a majorității titlurilor listate și reducerea cu doar 10% a numărului de acțiuni tranzacționate (de la 14,2 miliarde în anul 2007, la 12,8 miliarde în anul 2008).

Căderea abruptă din anul 2008 a fost parțial recuperată în anii 2009 -2011, situație ce este evidențiată de creșterea valorii capitalizării bursiere (de la 45 miliarde de lei în 2008 la 70 miliarde de lei în 2011) și este continuată și în trimestrul I 2012 (când capitalizarea bursieră depășea 87 miliarde de lei, la finele trimestrului I).

Situația aparent atipică, a creșterii capitalizării bursiere din anii 2009 și 2010, este determinată de trendul puternic pozitiv înregistrat de principalele acțiuni listate la Bursa de Valori București începând cu trimestrul II 2009 (creșteri de 61.68% pentru indicele BET, 66.55% pentru indicele BET-XT, 37.31% pentru BET-C și 90.33% pentru BET-FI) și de includerea în calcul a capitalizării a valorii de piață a ERSTE BANK AG (singura companie listată la categoria Internațional de la Bursa de Valori București).

Deși începutul de an 2012 indică o creștere a interesului investitorilor români și străini față de domeniul bursier intern (favorizată de modificarea pragului de deținere și vot în capitalul social al celor 5 societăți de investiții financiare, de concentrarea acționariatului în cadrul unor emitenți importanți etc.), acesta se menține încă într-un nivel de subdezvoltare în raport cu potențialul optim și rolul pe care ar trebui să îl joace în ansamblul economiei naționale, situație ce este determinată –în principal - de lipsa unei strategii clare de consolidare a pieței de capital din România, atât din partea autorității de reglementare, cât și al fiecăriei părți implicate (investitori instituționali, societăți de servicii de investiții financiare etc.).


53

Ca urmare, pentru a consolida sistemul bursier intern, trebuie avute în vedere, ca posibile soluții:

- Întărirea capacității instituționale a autorității de supraveghere, care să elaboreze și implementeze o strategie proprie de dezvoltare a pieței de capital, în special prin soluționarea aspectelor ce țin de competența sa (și care ar trebui să readucă încrederea investitorilor în piața de capital din România);

- Preocuparea conducerilor și acționarilor celor doi operatori de piață pentru demararea unor programe clare de dezvoltare a activității fiecăruia, care să vizeze exploatarea avantajelor competitive aferente (specializarea Bursei de Valori București pe intermedierea de operațiuni circumscrise pieței la vedere, în timp ce Sibex-Sibiu Stock Exchange să valorifice experiența relevantă pe administrarea pieței la termen);

- Preocuparea fiecărui intermediar de a atrage la cota bursei companii din domenii foarte performante și competitive, care în prezent nu se regăsesc în ariile economice cu reprezentare pe piața de capital (firme ce activează în domeniul IT, al tehnologiilor inovative etc.);

- Creșterea vizibilității pieței interne de capital, prin demararea de programe de informare a publicului investitor față de avantajele și riscurile asociate investirii la bursă, ca un canal alternativ de finanțare a economiei reale.

BIBLIOGRAFIE 1.Stancu, Ion, Piețe financiare și gestiunea portofoliului, 2002 2. Armeanu, Dan, Teoria generală a portofoliului, Editura Universității Româno-Britanie, 2009 3. Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, Rapoarte anuale 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011 4. Bursa de Valori București, Rapoarte anuale 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011, http://www.bvb.ro 5. *** - www.cnvmr.ro 6. *** - www.bvb.ro 7. *** - www.wall-street.ro 8. *** - www.insse.ro 9. *** - www.zf.ro 10. *** - www.primet.ro


54

FINANCIAL CRISIS IMPACT ON THE DEVELOPMENT OF

THE ROMANIAN CAPITAL MARKET

Professor Dan ARMEANU, PhD Sorin-Iulian CIOACĂ, PhD Student E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Ana TUDORACHE, Assistant lecturer Ana-Maria BURCĂ, PhD Student E-mail: [email protected] E-mail: [email protected] Academy de Economics Bucharest Academy de Economics Bucharest

Abstract: The recent years have been characterized by important challenges in all

areas of the society, mainly in the financial one. The financial markets crisis had a high impact on the stock exchange, affecting mostly the emergent markets, such as Romania, which experienced a severe consequences of the crisis. The main spot market of the stock exchanges was characterized by high volatility in the years following the subrime crisis, especially in 2008. These effects lead to a massive fall in the market value of most of the listed companies, at the same time with the decrease of the market cap and the average of the traded value. The decrease of the traded volume was not only generated by the foreign investors` reluctance to invest in the Romanian capital market, but also by the severe decrease of the prices of the listed companies.

The financial crisis altered the consolidation of the internal capital market, strongly emphasising the leading factors that generated the severe contraction of this domain (especially, the cvasidependence on the foreign capitals and the lack of some strong local institutionals, given by – for example - the very late inception of the public pension sector reform).

In the Romanian capital market, the subprime crisis altered most of the listed companies and resulted in extreme volatility, that lead to the ìncrease of the investors` risk aversion. Therefore, it is necessary to identify remedies for the present state of the capital market, that will allow the stock exchange to regain its role as an alternative channel for financing the companies.

Keywords: financial crisis, capital market, market cap, traded volume,

foreign investment Clasificare JEL: G22


55

This study looks at the developments of the internal capital market, in the framework of the international economic crisis and identifies the main causes that lead to the major contraction of the operations in the stock exchange field. To this purpose we need to present the basic structure of the Romanian capital market, the legal framework regulating the operations, the changes of the investors` structure and the causes of this state of facts. We conclude this article by presenting some possible solutions for the revival of the internal capital market.

Romanian capital market The first entities related to the capital market in Romania resulted as

consequences of the implementation of the Law of the stock exchanges, intermediaries of change and intermediaries of commodities, the first stock exchange being incorporated in 1881, using a French model, and the operations began in 1882 (when, in the Official Journal of Romania, were published the quotes for listed companies).

The Romanian capital market was influenced by periods of institutional consolidation and legal consolidation, such as the changes operated in 1904 and especially 1929, when it was voted the ”Madgearu Law”, unifying the laws regulating the stock exchanges.

The recovery years that folowed the 1929-1933 economic crisis were characterized by the increase of the importance of the trading activity using the mechanisms of the „Bucharest exchange” (former name of the Bucharest Stock Exchange), that lead to a maximum in traded volume in 1939 (on the Bucharest stock market were being traded 56 listed companies, mainly from the banking, insurance or transportation sectors).

After the communist regime ended, the internal economic environment has been invaded by a large number of companies pretending to be „stock exchange”, but now, only two companies still operate on the capital market and are authorised as market operators (in the spirit of the European directives that matters in the stock exchanges field, the most important being 2004/39/EC Directive – Markets in Financial Instruments - Mifid), namely Bucharest Stock Exchange and Sibex- Sibiu Stock Exchange din Sibiu.

Bucharest Stock Exchange was reestablished in 1995, following a decision issued by the National Securities Commision, based on the provisions of Law no.52/1994 on securities and stock exchanges. Although it was established on April 1st, 1995 and officialy launched its operations on June 23rd, 1995, the first trades


56

were concluded later on, on November 20th, 1995. This fact repeats former experience proving an inertia of the Romanian business environment to the implementation in local economic system of mechanisms that used to work in western countries for a long time and proved their usefulness and importance.

Year Trading sesions

Number of Trades Trading volume

Number of listed

companies

Number of new listings

Number of delisted

companies 1995 5 379 42.761 9 9 0 1996 84 17.768 1.141.648 17 8 0 1997 207 609.651 593.893.605 76 59 0 1998 255 512.705 986.804.827 126 50 0 1999 253 415.045 1.057.558.616 127 15 14 2000 251 496.887 1.806.587.265 114 1 14 2001 247 357.577 2.277.454.017 65 3 52 2002 247 689.184 4.085.123.289 65 1 1 2003 241 440.084 4.106.381.895 62 0 3 2004 253 644.839 13.007.587.776 60 3 5 2005 247 1.159.060 16.934.865.957 64 5 1 2006 248 1.444.398 13.677.505.261 58 2 8 2007 250 1.544.891 14.234.962.355 59 3 2 2008 250 1.341.297 12.847.992.164 68 10 1 2009 250 1.314.526 14.431.359.301 69 3 2 2010 255 889.486 13.339.282.639 74 5 0 2011 255 900.114 16.623.747.907 79 6 1 2012 58 214.396 3.446.077.238 79 0 0

Source: www.bvb.ro The approval of a new legal framework regulating the privatisation process facilitated improved visibility and importance of the internal capital market in the national economy, especially following the establishment of the RASDAQ market (using the know-how and consultance provided by American specialists, that replicated the NASDAQ model on the Romanian capital market), that was intended to be a mechansim that allows more than 8 million citizens to sell the shares received from the Romanian authorities.


57

Source: www.bvb.ro

As a result, the market ca grew exponentially in the years of 1996-1999,

from 23,1 million RON in 1996 to more than 572,5 million RON in 1999, mainly determined by the 59 new listings in 1997, 50 new listings in 1998 and 15 listings in 1999. The Romanian business environment interest toward capital market, as well as its poor financial education, were emphasized by the entrance on this market of a very large number of investors that established intermediaries (in accordance with the provisions of the Law no.52/1994). In this context, the number of intermediaries increased by 517% in only 3 years (from 28 in 1995 to more than 173 in 1998, the highest value ever in the recent history of the Romanian capital market).


58

Despite these developments, the international economic environment (characterized by high volatility, caused by the Russian crisis, as an example) and the internal one (severe economic crisis, along with significant depreciation of the local currency, financial scandals and bankruptcy of some commercial banks) lead to a stable annual traded value, at low levels (in the range of 138 -184 million RON) and a severe fall in the daily average of traded value, from 940 thousands RON (in 1997) to 547 thousands RON (in 1999), as a result of the increase in the number of shares traded (from more than 593 million in 1997 to more than 1.05 billion in 1999).

Source: www.bvb.ro

Years 2000-2004 are characterized by the listing of some important issuers (even today they are still significant on the market), events used to calculate some indexes of the Bucharest Stock Exchange (like BET or BET-FI). At this stage, a significant increase of the market cap, from 1.072 billion RON to 34.147 billion RON was registered. The consolidation process is also revealed at the intermediaries’ level, their number reducing by more than half in these years (from 120 intermediaries in 2000, to 67 in 2004).

Despite the above mentioned facts, the main notable element on the Romanian capital market was the very extensive program of delistings that resulted, only in year 2001, in 52 companies leaving the Bucharest Stock Exchange.

Internal capital market development has been pushed by the approval of the Law no.297/2004 of capital market, that integrated in the internal legal framework the main provisions of the acquis communitaire applicable at that time, as part of


59

the Romanian authorities efforts to fulfill the accession criteria to the European Union (criteria that were included in the third chapter of negociations, - Free move of services).

Implementation of this Law created ground for reshaping the the internal capital market and for the consolidation of the two market operators authorized by the National Securities Commision that operate in different areas of trading – spot market (managed by the Bucharest Stock Exchange, where there are mainly traded shares and bonds, and more recently rights and structured products) and term market (managed by the Sibex- Sibiu Stock Exchange, where there are mainly traded futures contracts on companies listed on Bucharest Stock Exchange, indexes or commodities).

The improvements in the internal macroeconomic framework and the accession to the European Union lead to the augmentation of the visibility of the Bucharest stock market, that favoured the increase of the market cap up to 85 billion RON (in 2007), alongside the increase with more than 110 times of the daily average of the traded volume (from 734 thousands RON to more than 55.2 million RON).

The occurrence of the first signs of turbulences on the international financial markets was ignored by the investors on the Bucharest Stock Exchange, given the historical highs of the most of the listed companies (especially during the fourth quarter of 2007, when the first signs of subprime crisis in the US were visible).


60

Source: www.bvb.ro, own computation

The asscendent trend of the Romanian capital market (spot market being

represented, until 2010, only by the Bucharest Stock Exchange, afterwards also by Sibex- Sibiu Stock Exchange) was fuelled by the irrational exuberance present on the mature capital markets, investment vehicles of various financial entities – searching for higher margins compared with the markets where they are incorporated – opening positions, starting 2005, in the local stock exchange field.

As a result, the major inflows occurred in the second semester of 2006 and continued in the first part of 2007, being influenced, mainly, by the Romanian accession to the European Union and the consolidation of the internal economy, along with the positive outlook over the whole macroeconomic level. These inflows in the internal capital market were also generated by the majority shareholder’s requirement to initiate and realize mandatory takeover public offers in order to delist the companies. Furthermore, the inflows were also derived from the investors’ interest related to the secondary public offers initiated by the Romanian government through which some stakes were sold on Bucharest Stock Exchange (as an example, the secondary public offer related to TRANSGAZ, concluded in 2007, was oversubscribed by more than 40 times, the cumulated value of the bid was over 1.8 billion EUR, when the Romanian government sold the stake for 65 million EUR).


61

The strong bull stock market at the end of 2007 covered the premature signs of the systemic risks associated to the turbulences present on the mature capital markets and lead to significant shifts in the foreign capital (especially, as they were leaving the Bucharest Stock Exchange). Considering the low depth of the market and the quasidependence of the foreign capitals, these movements resulted in extreme phenomena on the Bucharest Stock Exchange, that peaked with the suspension of the trading session on October 8th, 2008 (in order to prevent the spread of the irrational panic, especially on the level of local investors).

Furthermore, the excessive volatility that characterized year 2008 was influenced by the insufficient sophistication of the local investors, especially the institutional ones, that could have counterbalanced the big supply of shares provided by the foreign hedge funds operating in Bucharest spot market (the main institutional investors that could enter the market and make investments mainly with countercyclical effects, the private pension funds, had only a short life, as the reform of the public pension sector – that lead to the establishment of the second pillar – really started in September 2007, their investments being done starting the second quarter of 2008, especially in money market instruments).

So, 2008 was the year of premieres on the Bucharest Stock Exchange spot market, such as the biggest loss in the market cap in the recent history, from more than 85 billion RON (in 2007) to 45.7 billion RON (in 2008), caused by the fall with more than 50% in the price of most of the listed companies and the decrease of just 10% in the number of shares traded (from 14.2 billion in 2007 to 12.8 billion in 2008).

The massive fall in 2008 was partially recovered in 2009-2011, as it is shown by the increase of the market cap (from 45 billion RON in 2008 to 70 billion RON in 2011), trend that continues in the first quarter of 2012 (when the market cap is over 87 billion RON).

The apparent out of line situation, of increased market cap in 2009 and 2010, is determined by the strong positive trend of the main listed companies on the Bucharest Stock Exchange encountered starting the second quarter of 2009 (increase of 61.68% for BET index, 66.55% for BET-XT index, 37.31% for BET-C index and 90.33% for BET-FI index) and the inclusion of ERSTE BANK AG (the only foreign company listed on the International section of the Bucharest Stock Exchange) in the computation of the market cap.

Although the beginning of 2012 reveals an increase in the foreign and local investors’ interest toward the Romanian capital market (enhanced by the changes in the limits imposed for the holding and voting rights in the 5 investment companies, shareholder coagulation in the case of some important issuers etc.), the local stock exhchange is still underdeveloped compared with the optimal potential


62

and the place it should play on the Romanian economy. This fact is determined, mainly, by the lack of a defined strategy needed for the consolidation of the Romanian capital market, at the level of the supervisor and every participant (institutional investors, intermediaries etc.)

In order to facilitate the consolidation of the Romanian capital market, possible remedies could be considered:

- Improvement of the institutional capacity of the supervision authority, that should elaborate and implement its own strategy for the development of the capital market, especially by solving the issues that should regain the confidence of the investor on the Romanian stock exchange sector;

- Involvment of the two market opertors’ shareholders and management in starting coherent programs of operational development, fully valuing all the competitive advantages of the operators (Bucharest Stock Exchange being specialized in spot market, Sibex-Sibiu Stock Exchange in derivatives market);

- Actions conducted by every intermediary in order to list on the stock exchanges companies active on some very performant and competitive fields, that are not represented today on the Romanian stock market (companies from the IT sector, research and development etc.);

- Increasing capital market visibility by means of educational programs addressing large audiences on the advantages and risks associated to investments on capital market as an alternative channel for financing companies.

BIBLIOGRAPHY 1.Stancu, Ion, Financial markets and portfolio management, 2002 2. Armeanu, Dan, The general portfolio theory, Editura Universității Româno-Britanice, 2009 3. National Securities Commision, Annual reports 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 and 2011 4. Bucharest Stock Exchange, Annual reports 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 and 2011, http://www.bvb.ro 5. *** - www.cnvmr.ro 6. *** - www.bvb.ro 7. *** - www.wall-street.ro 8. *** - www.insse.ro 9. *** - www.zf.ro 10. *** - www.primet.ro


63

STRATEGY AND THE RISKS MANAGEMENT FOR

INTEGRATION THE POLISH FOOD ECONOMY INTO EU STRUCTURES

Marek WIGIER, PhD Scientific Secretary, IAFE-NRI, Warsaw

Abstract The economic development of the European Union in the last few years was

the main subject for debating inside European forum. Different positions and conclusions were the results of the analyses-still a major conclusion is the fact that the newcomers in the space of European Union (Poland, Hungary, Bulgaria, Romania, etc.) are at the same time resource developers and consumers. The natural resources of these economies should be easily integrated in the European circuit market, but at the same time, the difference between fund management, programming, governmental control and evaluation at the level of the Union, aside national economy circuit, draw attention about possible risk/danger for a extended period of the time. This article debates about the complex process for the Poland food sector integration in the EU structure.

Keywords: development strategy, structural policy, risk management, food industry

JEL Classification: Q18, R58

Poland joined the EU in 2004, in the hope of obtaining assistance from the EU for the development of rural areas and the agric-food sector. One of the reasons in favour of the accession was the stabilisation of foundations of agricultural policy which would enable farmers to make long-term plans and ensure predictability of the production and investment operations. The accession to the EU raised hopes of deep restructuring and modernization of the agric-food sector, increasing competitiveness of the food production and reaching the significant growth of surplus in the balance of foreign trade in agric-food products as well as an improvement in income situation of rural inhabitants, multi-functional development of the rural areas and conservation of precious natural resources. To achieve these goals substantial funds were needed both from the EU and the national budget in the form of financial support for investments, direct payments and further actions to enhance competitiveness.


64

There were also some reasons for concern of the Polish farmers and institutions associated with agriculture about the integration with the EU, among others because of : unequal conditions of competition (lower level of direct payments in comparison with the old EU member states), lower competitive position due to lower labour productivity in the agriculture and the food industry than in the EU-15 on average, limitation of the production capacities by production quotas and other limits, restructuring of the agricultural sector on the basis of the structural policy of the old member states (e.g. reduction of support funds for the investments which indirectly cause the growth in production potential of agricultural holdings) and the CAP reform approved in June 2003 without Poland’s (and the other candidate countries’) participation.

However, Poland's accession to the EU has exerted more beneficial influence on the agricultural and food sector and the rural areas than expected. As a result, the growth in exports and the increase in domestic demand were observed, followed by the growth in agricultural incomes and the improvement in profitability in the food industry. Although the global agricultural, production stayed at the similar level in the years 2001-2003 and 2004-2007, but the signs of revival appeared, among others, in the production of live cattle, poultry and eggs. At the same period the commercial agricultural production was on the increase (by 6-8% per annum) and its linkages with the market strengthened. In 2004, as a result of introducing direct payments, the agricultural incomes more than doubled and in the following years the tendency of growth by approx. 3% per annum has been noted (in relation to the year 2004). The main reasons of the situation favourable to the farmers whose incomes grew faster than production costs were: significant development of production techniques, replacement of more expensive production means by cheaper ones, improvement in the agrarian structures and the growth in the commercial agricultural production.

Also the economic results and the position of the Polish food industry in the years 2004-2007 show that also that sector of the national economy was very well prepared for the integration with the European Union. The processes of restructuring and modernization of the food industry in the whole transition period and the adjustments of food processing plants to the EU standards have proved that the food industry made good use of the chances that had appeared as a result of the opening of the lucrative EU market. Starting from 2003, the sold production of the food industry has been growing at the pace of 7-9% per annum. Exports of agric-


65

food products in the years 2003-2007 increased from 4 billion euros to 9.8 billion euros, while imports from 3.6 billion euros to 7.8 billion euros. The surplus in the foreign trade of the agricultural and food products grew fourfold, to almost 2 billion euros. The long-standing trend towards improvement and stabilization of the economic and financial results of the main segments of the food production was observed. It was accompanied by the stabilization of the organizational structures of the food sector. The high competitiveness of the Polish food producers resulted from the lower costs of the production factors, in particular lower labour costs, as well as the huge investments in modernization of the food industry and technological innovation, estimated at 5-6 billion zlotys per annum in recent years, which led to their cost and price advantages.

The positive trends in the food sector and in the rural development had their source in the utilisation of the Structural Funds (SF) and the financial support within the Common Agricultural Policy (CAP). Their beneficial effects were related to agriculture, fishery, food processing, entrepreneurial activity, development of human resources, modernization of physical infrastructure, environmental protection and other more complex actions. The investments conducted in the pre-accession period and during the membership contributed to the modernization, the increase in competitiveness and the adjustment to the EU sanitary and veterinary standards of almost 3,000 food companies. Over 140,000 agricultural holdings invested in modernization and new production techniques or in diversification of the sources of incomes. Approximately 1.5 mill. farmers receive the direct payments every year. The total value of financial support to agriculture, food economy and rural areas in the period from May 2007 to the end of September 2007 was above 48 billion zlotys of which almost 40 billion zlotys was disbursed from the CAP funds. The value exceeded fivefold the total value of payments for rural areas within the structural funds (8 billion zlotys). The transfers via the agricultural fund, i.e. the FEOGA fund, exceeded 44 billion zlotys, while the remaining transfers of SF directed to rural areas (apart from the SOP Transport programme) amounted to over 3 billion zlotys. The support funds and the capital flows progressively contribute to increase competitiveness of the food sector as well as to improve the situation of the rural areas lagging behind in development, although the present capabilities to finance much needed infrastructure and other projects are still too small.


66

The financial transfers to the food economy and rural areas (in the period from May 2004 to September 2007, in billion zlotys)

Sources of financing excluding Structural Funds Structural Funds

05

10152025303540 CAP

SAPARD

RDP

Directpayments

012345678 INTERREG

SOP Competitiveness

IROP

SOP Human resources

SOP Fishery

The shift from closed markets to open and competitive markets was not, however, an easy task for agriculture and the food economy. The fact that the prices of agri-food products in Poland edge up to the level recorded in the “old” EU member states has a negative impact on the economy which leads to the growing inflationary pressure and the decrease in price competitiveness of the Polish food products. The price relations on the agricultural and food market were also unfavourable for the agriculture. The downward tendency in the prices of agricultural products, in relation to both prices of means of production and prices of processed food products has been observed. As a consequence, the index of price relations was on the decrease, which meant that the suppliers of the means of production gained a greater part of the additional income of agriculture.

The specialization and concentration of production and the requirements in the scope of standardization and quality of food products required many structural changes which resulted in the decline in biological diversity in farming environments. As a consequence, there are fewer species in intensive agricultural production regions with little diversity in the landscape structure due to among others the decrease in grazing and cattle husbandry. In the past years, agricultural landscape has lost many of its features: cows grazing in farms’ surroundings have become increasingly rare, horses are replaced by farm tractors, meadows and pastures – by plantations of conifer trees. The process of depopulation in peripheral rural areas is also observed. Young people often leave their villages to look for jobs and a higher living standard in urban areas. This outflow of young people deprives the villages of their valuable human capital. The social and cultural picture of


67

villages is dynamically changed. Cultivation of energy crops is harmful to the environment and probably to health of people too. This problem can manifest itself when the cultivation becomes more popular. These actions will have also their consequences in the form of pressure for the further growth of food prices.

When considering the development strategy of the Polish food economy in the EU structures the forthcoming „health check”1 on the existing CAP policies and the review of all aspects of EU budgetary spending planned for the period 2008/2009 should be taken into account. The “health check” of CAP will be a continuation of the debate over the reforms initiated in 2003 with regard to: the introduction of the single payment system (SPS), the principle of modulation and further decoupling of direct payments, the changes in Pillar 2 of the CAP and the reforms on the sugar market (2006) and the fruit and vegetable market (2007). Therefore the „health check” will include a debate about future CAP reforms. They will be focused on further simplification of the CAP, the increase in efficiency of the direct support system, the adjustment of the existing market support instruments to the needs of the enlarged EU-27, highlighting the major challenges for future agricultural and rural policy, such as climatic changes, bio fuel, water resources management and maintaining the biological diversity. The European Commission hopes that some of them will enter into force in 2008. The aim of the reform will also be the limitation of the EU budgetary spending for agriculture.

Proposal for changes in the net expenditure from the FEOGA agricultural budget (in billion euros)

20

25

30

35

40

45

2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013

Other market expensesDirect payments EU 2Direct payments EU 10Direct payments EU 15

1 fr. bilan de sante


68

There are a range of options available for the renewed CAP, among others the evolution scenario and the scenario of full liberalization. The former means further decoupling of support from production, the higher rate of compulsory modulation for direct payments, the limitation of the payments for the biggest holdings, the gradual decline in intervention on the agricultural markets and the moderate liberalization of the world trade. The latter means the application of the market economy in agriculture, i.e. the abandonment of intervention purchases and direct payments and the liberalization of the world trade in agricultural and food products. The scenario also assumes the reinforcement of Pillar 2 of the CAP and the evolution of the CAP into the policy stimulating structural changes in agricultural holdings, directing the stream of support payments to market-oriented production only and on the basis of the cross-compliance criteria. The numerous analyses show that the mixed model for the future CAP from the perspective of the European agriculture would be optimal. Nevertheless, it seems that all actions both undertaken and planned are necessary to create a stable and balanced model of the European agriculture for the 21st century in spite of the fact that the EU member states (especially new ones) are not quite agreeable to some instruments.

Poland so far has been lagging behind the „old” EU member states in development of production and economic structures of agriculture. The average economic farm size, measured in ESU1, is significantly lower in comparison with agricultural holdings in most of the EU-15 member states (except for the similarly weak holdings in Greece, Ireland and Portugal). Poland is therefore still at the beginning of the transformation path that the majority of the „old” member states passed in previous decades. They underwent the fundamental structural transformation in agriculture before under cover of the intervention and protection policy. Obviously, it was not possible to create so excellent conditions for development of the Polish agriculture as for the „old” member states till the end of the 1980s. It is advisable to exploit to the maximum the existing EU agricultural policy in order to enhance the competitiveness of the Polish agriculture within a possibly short time.

On accession to the EU in 2004 Poland became a member of one of the multinational systems which exert influence on the European and the world food markets. The future shape of the CAP should therefore be an effect of a compromise between all member states taking into account the country-specific problems in order to strengthen the EU negotiating position and to enhance the competitiveness on the global market. Taking into consideration the Polish

1 eng. European size unit


69

experience from the process of transformation of the economy a certain hierarchy of objectives in relation to the renewed CAP should be defined: • to maintain its community character (the common rules of functioning and

financing from the EU budget). Otherwise the fair competition within the Community would be threatened. The further reforms of CAP, resulting both from the internal and external conditions, should be implemented in accordance with the basic principles of this policy, i.e. the principle of the Single European Market, the principle of preference for the Community members, the principle of uniformity of instruments and the principle of financial solidarity;

• to ensure equal conditions of competition in the enlarged EU, e.g. to reduce differences in the amounts of direct payments;

• to support investments in the agriculture and the food industry directed at quality, competitiveness as well as production growth;

• to simplify the existing market instruments; • to unify the tax laws in agriculture and then in the whole EU economy; • to increase the support for multifunctional and sustainable development of

rural areas; • to stimulate investment activity aimed at environmental protection, animal

welfare, conservation of the countryside and natural resources of agriculture. The main area of trade in the Polish food products is (and will continue to be)

the single market of the EU together with the domestic market. For that reason the investments in the food sector co-financed from the public funds should be directed to the improvement of food quality and competitiveness of production, adoption of new technologies, expansion of trade into new markets, innovative activities and better waste and by-product management. The necessity for the EU to abolish export refunds, as a result of the negotiations led within the Doha Round (by the end of 2013), the tariff reductions by at least 50% and the reduction of domestic support disturbing the agricultural trade (by approx. 70% in the form of Aggregate Measure of Support – AMS) will speed up the EU decision to abolish production quotas also. The system of production quotas is a market instrument, adjusting supply to existing demand, but simultaneously it creates barriers to market development. The growth of production and exports is limited by the amounts of production quotas even in the conditions of competitive advantages over other countries. As a result of the elimination of quotas and the expected growth of agricultural production, the producers from the non-EU countries will not be able to capture a large share of the EU food market.

Future national rural policy, related also to agriculture, ought to take into account the continuous process of polarization of rural areas into agricultural and


70

non-agricultural spheres. This polarization concerns rural inhabitants, households and individual enterprises (including also agricultural enterprises). The tendency to harmonise these two spheres of economic activity of the rural inhabitants is growing in importance. The support for development of rural areas from public funds should be allocated according to the concept of integrated development of rural areas. This concept is based on the comprehensive approach that takes into account the production, social and environmental aspects of development. The strategy of integrated development embraces activities that are launched at different levels: the EU, national, regional and local ones. It is essential that the resources available for the support are used so that they yield the maximum amount of positive influence in the rural areas. BIBLIOGRAPHY:

1 Bouët A. and Debucquet D. L., (2010), Economics of Export Taxation in a Context of Food Crisis: A Theoretical and CGE Approach Contribution, IFPRI Discussion Paper 00994, June 2010, IFPRI, Washington, D. C.

2

Brown N., Laffan J. and Wight M. ,(2008), High food prices, food security and the international trading system. Paper presented by DFAT officers at the Informal National Food Pricing Summit, 29-30 September 2008, Sydney.

3

Lącka I., (2006), Polosh Food Industry Before and After the Accession with the European Union, IAMO forum, “agriculture in the Face of Changing Markets, Institutions and Policies; Challenges and Strategies”, Halle, Germany, June 29-30 2006;

4 Sikorska A., Chmieliński P., (2007), The socio-economic structure of the non-farming rural population in Poland, Raport 82.1, IAFE-NRI, Warsaw.

5

Thompson, W. and Tallard G. ,(2010), Potential market effects of selected policy options in emerging economies to address future commodity price surges, OECD Food, Agriculture and Fisheries Working Papers, No. 35, OECD Publishing, OECD, Paris.

6 Towalski R., (2007), Representativness of the social partners: Agricultural sector – Poland, Working Paper, Instytut Spraw Publicznych;

*** CSO, Statistical Yearbook of Poland, Central Statistical Office, Warsaw 2008

*** Handbook on the Carpathian Convention (draft) REC, EURAC, Ministry for the Environment, Land and Sea, 2006, www.carpathianconvention.org;

Date post:	28-Jan-2017
Category:	Documents
Upload:	lengoc
View:	241 times
Download:	2 times

ANUL VII, Nr.1(25), MARTIE 2012

Documents