Anul LXVlí Arad, 14 Martie 1943 Nr. 11

BISERICA şi ŞCOALA R E V I S T A O F I C Í A L A A E P I S C O P I E I A R A D U L U I

Reaacţia şi Administraţia

A R A D , STR. E M I N E S C U 18 A P A R E D U M I N E C A

R e d a c t o r : Pr. Ilarion V . Fe lea A B O N A M E N T E :

Pentru 1 an 3 o o L e i ; 6 luni i 5 o Lei

Ortodoxia românească Pe lângă o Ortodoxie ecumenică ex i s tă şi

aşa zisele ortodoxi i naţ ionale . Raportul dintre ele e acela dela m a m ă la copii, dela trunchiu la coroană. Ecumenică e Ortodoxia prin privi ­rea ei „aţ int i tă spre ace laş i soare duhovnicesc". Naţională „o avem în var ie tatea de efecte ce rezultă din căderea aceleaş i lumini pe spaţi i i s torice şi sufleteşt i pl ine de alte motive, de alte conţinuturi , de alte probleme impuse de geografie, de moştenirea trecutului" (.D Stă-ni ioae) .

Şi una şi alta urmează aceloraşi vechi , ş i totuşi noui, adevăruri ale Mântuitorului lumii şi ale Sf. Apostol i , concret izate în s inoadele ecumenice . Spre deosebire de alte confesiuni istorice, Ortodoxia nu este pract icantă a ino-vaţ ionismului , nu-ş i interpretează adevăruri le de credinţă „pro domo", ci-şi întoarce totdeauna, în orice împrejurări s'ar afla, privirea spre trecutul ei, plin de aromă divină. Dela acest trecut nu se abate, după cum nu s'a abătut nici când cu nicio „cirtă", chiar cu r is ­cul celor mai grozave persecuţi i îndreptate a-şupra ei, din aşa zisele interese personale sau din meschinări i le polit ice, cu scop de aserv ire sau nimic ire .

însăş i prăznuirea „Duminecii Ortodoxiei", nu es te a l tceva decât reactual izarea trecutului intransigent al ortodoxismului şi ieş irea lui bi­ruitoare asupra ocult ismului .

In ecumenic i tatea Ortodoxiei ocupă un loc de frunte şi ortodoxia românească . Ortodoxia românească nu es te o importaţ iune, legată de o anumită etapă din is tor ia noastră, cum ar fi spre exemplu cea bulgară sau rusească, adusă ulterior în sânui acestor neamuri , ca să le des ­chidă, în modul cel mai sigur, drumul spre cer.

Pentru noi, Ortodoxia are aceiaş i vechime ca şi românismul . Ortodoxismul românesc şi românismul ortodox sunt cele două albii prin cari a curs viaţa noastră dela însăş i data ză­misliri i . Simultan, una ne-a imprimat pecetea crucii, cealaltă a rasei . Una ne-a ridicat ochii spre cerul creşt in, cealal tă ne-a dat puterea apărării pământului . Una ne-a apărat cu s e m ­nul sf intei cruci, cealaltă cu braţul, şi da­torită amândurora ne-am păstrat prin v e a ­curi ent i tatea specif ică de ortodocşi şi români.

Când una dintre aces te albii era naufra­giată pentru un timp, din cauza puhoaielor

dese ce s'au abătut asupra noastră , cealal tă îi lua cârma şi o îndrepta spre ţărmul vieţ i i . Şi, cum românismul de multe orí a fost măcinat , Ortodoxia ne dădea chiagul uniri i ş i trăiri i sufleteşt i .

Ortodoxia pentru neamul românesc a fost paratonerul protector în faţa celor mai în -grosi toare descărcări de tunete abătute asupra lui. Ea ne-a fost scutul şi pavăza în tot t recu­tul nostru sbuciumat. Ortodoxia ne-a fost m a m a care ne-a adunat la sânul ei, de câte ori e r a m culcaţi la pământ şi răniţ i fără nicio nădejde de sa lvare .

Cu ajutorul Ortodoxiei, paşi i noştr i s'au îndreptat spre calea perfecţiunii . Ea ne-a dat primii dascăl i de învăţătură, pr imele teascuri t ipografice, primele cărţi de lumină. Cele d in­tâi documente asupra trecutului nostru i s tor ic şi l i terar ni - le -au format ş i depositat m ă n ă s ­tiri le ortodoxiei româneşt i . începuturi le a s i s ­tenţei socialej p t in spitale, la noi, îşi află v e ­chimea tot prin mănăst ir i .

Călugării pletoşi — pe urmaşi i cărora îi credem azi de prisos — sunt primii cărturari ai românismului . Ortodoxia ne-a dat l imba r o ­mânească prin glasul t ipărituri lor din veacul XVI—XVIII. Diaconul Coresi, Mitropoliţ i i Var-lam, Simion Ştefan, Dosofteiu şi Ant im — ca să-i luăm pe cei mai luminaţ i — nu sunt a l t ­ceva decât ptomontori i l imbii şi culturii româ­neşti . Mitropoliţ i i Grigorie iV Dascălul , S i lves ­tru Morariu, Gavri i Bănulescu ş i Andrei Şaguna n'au fost ocrotitori i cei mai desăvârşi ţ i ai i n t e ­reselor româneşt i ? Nu ş i -au expus ei însăş i v ia ţa lor pentru binele neamului nostru ? Să r ă s ­pundă istoria n o a s t r ă !

Cu'n cuvânt, Ortodoxia şi românismul sunt culmi de lumină, pe cari, în trecut, au plâns şi s'au bucurat, s imultan, toţi urmaşi i Daco -Romanilor .

Iată dece noi putem pune alături de jert­fele cari au dus ia s trălucirea din Dumineca Ortodoxiei şi pe cele ate ortodoxiei româneşt i cari au zidit temel ia României -Mari . Fără a-» portul ei, neamul românesc ar fi perit în luptă cu toţi năvăl i tori i ce-au trecut peste el. F ă r ă căldura ei de mamă, fiinţa noastră ca n e a m nu s'ar fi format niciodată. Iată dece Ortodoxiei noastre îi putem zice: Maica neamului românesc .

Preot I. I. PETRILĂ

Duhul evlaviei ortodoxe... Sub titlul: „Catolicismul despre Ortodoxie",

Părintele diacon N. Mlădiu, un tinăr de putinţe şi speranţe mari, a publicat în „Telegraful Român", nr. 49—1942, un articol de fond în care rezuma conferinţa unui alt tinăr, catolic: Dr. Gasper, des­pre: „Duhul evlaviei orientale în importanţa lui pentru situaţia teologică a prezentului".

Conferinţa a fost rostită în Apus, dar cu fe­restrele deschise spre Răsărit. E o adevărată apo­logie a Ortodoxiei. Pentru frumuseţea şi importanţa ei, reproducem articolul aproape în întregime:

...Apusul a r e ceva de î n v ă ţ a t din comorile de d a r ale O r i e n t u l u i ; el, celce se simţea până azi cucer i tor , consta tă azi că t r ebue să se lase şi cucer i t . Cucer i t de duhul unei v ie ţ i ale că re i iz­voa re curg din chiar şanur i le Duhului Sfânt .

D a r să dăm cuvântu l conferenţiarului . Cu to t regretul , numai f ragmenta r . „A se lăsa cuprins , copleşit rad ica l de Hr i s tos şi Evanghel ia Lui, a se concent ra rad ica l asupra persoanei lui Hr is tos , a a t â r n a numai de Hr i s tos , a t r ă i şi a muri pen­t r u şi în Hr i s to s — acesta este spiri tul , fiinţa şi temelia evlaviei orientale*... -Dela ar ianism, peste apolinarism, nestor ianism şi monofizitism, până la ultimele ecouri ale luptelor hristologice din vremea monotelitismului, e v o r b a în cele d in urmă de în­t r e b a r e a cea mai ca rac te r i s t i că p e n t r u O r i e n t : Cum pot fi mai a d â n c cupr ins de H r i s t o s ? Ce cult t r ebue să închin Domnului H r i s t o s ? " Luptele împot r iva iconoclasmului n 'au alt s ens : a p ă r a r e a adevă ra tu lu i chip spir i tual al lui Hr i s tos .

„In Biserica or ienta lă Hr i s tos este Kyr ios , Atotputern icul , Hr i s tos ca re t ronează în cer iur i . Totuşi Hr is tos , şi ca P a n t o c r a t o r , nu este aşezat în t r ' o depă r t a r e inaccesibilă, nes fâ r ş i t ă ; mai cu­r â n d pen t rucă el t r âeş t e în Pnevma şi e înăl ţa t peste îngustele legătur i ale vremelniciei , Hr i s tos este noua p l ină ta te de v ia ţă cerească , — cent ru l celor i sbăvi ţ i . Cu câ t mai s lăvi t şi mai înălţal p r iveş te Or ien tu l pe Hr i s tos cel a to tpu te rn ic , cu a t â t se ştie mai aproape de El şi mai neîndoelnic r id i ca t p r in El la Tată l . De aceea Biserica orien­tală este Biserica bucur ie i pnevmat ice" .

„Biserica Or ien tu lu i e pă s t r ă toa rea realismu­lui p r imar c r e ş t i n : ea t răeş te din misterii . C â n d cân tă , se roagă sau cuvântează. . . , ea se înalţă din­colo de vremelnicie spre Dumnezeu. Ea ştie că de când Logosul s'a în t rupat , omenirea s'a înobi-lat şi lumea s'a t r ans f igura t , s'a îndumnezei t" . „Dumnezeu este s ingura ei subs tan ţă ; dela întru­parea Logosului El îmbră ţ i şează toa tă f ăp tu ra , ca re pa re a fi deven i t d iv ină" . Dacă teologia a-puseană a fost „puternic î nd rep ta t ă spre om, creş­

tinul or iental a r ămas neconteni t sub vra ja lui Dumnezeu, f ă r ă însă a nega sau repr ima omenes­cul". Teologia apuseană subliniază în chip special faţa omenească a M â n t u i t o r u l u i ; în O r i e n t „pu­te rea şi măr i rea lui Dumnezeu s tă pe primul plan". D e aceea teologia Or ien tu lu i — în p reocupăr i — e p recumpăn i to r teocent r ică . „De aceea Or ien tu l a luptat a t â t pen t ru dumnezeirea lui H r i s t o s ; de aceea năzuinţa lai pr inc ipală e îndumnezeirea o mului". Pe când Occ iden tu l este p recumpăn i to r antropologic or ienta t .

„Biserica Orientală. . . cunoaşte numai o lume, pe Dumnezeu ; t r ă i n d pe pămân t , ea p r iveş te ne­conteni t în cer iur i . Rugăc iunea ei e explozie de bucurie, minunata ei imnologie e muzică, e cân tec . . . .Creştinul or iental t r ăeş t e î n t r ' a d e v ă r în Hr i s tos prin* Li turghie . Aici exper iază marele eveniment ioaneic al î n t rupă r i i Logosului : Kenosa, jer t fa şi mântu i rea Lui . Creşt inismul oriental este de aceea religie cult ică, mai b i n e : religie a misterului... Ins is tenta chemare a Bisericii orientale, rugăciu­nea Diaconului — în ectenii, — fierbinţeala rugă­ciunii, sunt expres i i ale cerer i i c ă t r e Dumnezeu ca lumea să fie sf inţ i tă , ca EI să se coboare şi să umple lumea de Sine... Că de când Hr i s tos s'a în t rupa t , cele cereşt i s'au înf ră ţ i t cu cele pămân­teşti . Şi a lergarea t impului e că lă tor ie în veşni­cie... M a i mult decâ t în Occ iden t , Biserica orien­tală pa re a înfrânge timpul în Liturghie. . . T ră im şi noi (apusenii) în L i tu rgh ie sacramentul , mân­tuirea şi îmbră ţ i şa rea cerului cu pământul , d a r t r ă i r ea aceas ta apa re în L i tu rgh ia or ienta lă mai clară, mai pipăibilă, mai reală" . Dumnezeu, s'a înomenit spre a r idica pe om în lumea Dumne-zeirii. „Li turghia occidenta lă e domina tă de o pu­te rn ică s is tematizare, cea or ienta lă de un covâr ­ş i tor dramat ism. Este, una î nvă ţ ă tu r ă , cealaltă e t r ă i r e . U n a e m ă r t u r i a d i s c i p l i n e i romane, cealaltă e măr tu r i a unui , suf 'e t ce a r d e după Dumnezeu. L i tu rgh ia romană — în disciplina formelor — pare adesea a s p r ă : Liturgj i ia orien­tală r esp i ră s imţământul frumuseţi i î n t r ' o na tu ra -leţă care devine exper ien ţă sensibilă. Ea dev ine cale rea l i Pist is spre Gnosis. Aceas ta nu însem­nează că la p răznui rea sfântului mis ter a r cădea cu totul vălul corporal i tă ţ i i omeneşti , ci că pen­t ru mulţi c reş t in i or iental i contactul ( imediat) cu d iv in i ta tea în si. L i tu rgh ie e .aşa de viu, aşa de nemijlocit, încâ t îi cu t remură adânc. . . In Apus motivul obiectiv-cult ic se r e t r age în formarea formelor e v l a v i e i subiective. . . In Apus , li­tu rghia e ceva neorganic , neas imi la t ; d impot r ivă pen t ru oriental , ea este rugăc iune or ig inară , pro*

prietate aproape organică, de care nu poţi face abstracţie în viaţa religioasă... Creştinul oriental vede în sf. Taine înfrângerea vremelniciei şi in­vazia veşniciei". D e aici şi caracterul lui esha-tologic

„Biserica Orientului e Biserica învierii. Ea cântă bucuria învierii în tot cursul anului litur­gic... : mereu răzbate bucuria învierii şi a Trans­figurării... Sărbătorile nu sunt simple reamintiri, ci urcarea la transfigurata fiinţă a misterului ce­resc, căci Logosul cel veşnic a înălţat natura că­zută şi a aşezat o de-a dreapta Tatălui... Dar nu numai omenirea, ci şi întregul cosmos este atras în şuvoiul acestei noi v ieţ i . . Graniţele dintre cer. şi pământ au căzut. Biserica orientală e Biserica transfigurării".

Creştinul oriental trăeşte în marea comuni­tate cosmică : în comunitatea Bisericii. Aceasta se vede lămurit la pregătirea sf. daruri. „Concepţia orientalului nu e un simplu sentiment pentru na­tură, ci ea creşte din adâncimea şi intensitatea lăuntrică a perspectivei religioase originar-creş­tine... Orientalul cunoaşte marea, înduhovnicita, sfânta comunitate universală, prin care cei bote­zaţi devin cetăţeni ai împărăţiei ceriurilor".

„Orientalul n'are ideal deosebit pentru preoţi şi pentru mireni, nici nu cunoaşte vreo deosebire între asceza mirenilor şi asceza monahală; după perspe tiva lui spirituală toţi sunt chemaţi la trans­figurata viaţă asemenea celei îngereşti. El e deplin convins că creştinul mântuit trăeşte deja de acum în împărăţia lui Dumnezeu. Despre aceasta măr­turisesc şi icoanele sfinţilor, a căror severitate hieratică glăsueşte despre lumea divină de din­colo, care s'a coborît pe pământ şi în ochii că­rora arde o întreagă lume a realităţii pnevmatice vii". Concepţia transfigurării cosmice şi a iubirii mântuitoare, a iubirii comunitare, este întrupată în chipuri de sfinţi, „oameni ai unei iubiri mari, milostive, smeriţi şi blânzi, pe cari cu adevărat îi poţi numi oameni ai Duhului Sfânt. Transfigu­rare, iubire, comuniune, preamărire imnologică, b icurie, smerenie, b'ândeţe, sunt adieri ale Sf. Duh, care plăsmuesc sufletul creştin oriental". Cultul divin le cuprinde pe toate: unirea cu Hris­tos, transfigurarea, comunitatea cu sfinţii, cu vii şi morţii, cu Cosmosul întreg. De aceea „misterul Euharistiei formează, plăsmueşte sufletul oriental în aşa fel încât, dacă trăeşte religios, poate trăi numai din el".

Biserica Orientului e Biserica minunatei ca­pacităţi de a crede : „ea trăeşte şi azi în credinţa vie a lumii transfigurate". De aceea e străină de raţionalismul occidental şi nu e supusă pericolu­lui unui creştinism cultural (secularizat). „De a-ceea s'a dovedit şi în vremile noastre, în Rusia,

cea mai mare Biserică martiră" a prezentului... Această aprindere de duh apocaliptic, această minunată credinţă în biruinţa Celui înviat, este sublimul pe care Biserica orientală îl mărturiseşte lumii. De aceea nu trebue să ne mirăm dacă mulţi creştini adevăraţi din Apus văd în evlavia orientală un element de temelie, pe care mulţi — învăluiţi în scepticism şi raţionalism — l-au pier­dut : înăscuta capacitate de a crede. Creştinul oriental trăeşte în deplina prospeţime a credinţii naive, originare; noi — apusenii — dimpotrivă purtăm în noi moştenirea pozitivismului şi relati­vismului religios. Pentru noi realităţile lumii cor­porale sunt unicele realităţi pipăibile; calea spre realităţile credinţii şi sfintelor Taine a devenit aşa de depărtată şi anevoioasă! Scepticul din noi priveşte lumea harului, zâmbeşte ironic, se lea­pădă uşor^de ea. El înăbuşe avântul inimii în ru­găciune, face din dogmatist istoric şi jurist, din duhovnic, psiholog... Realitatea lumii empirice ne silueşte gândul şi se aruncă asupra conştiinţei oridecâteori vrem să îndeplinim cutezanţa. Pen­tru creştinul oriental realităţile empirice nu sunt de loc mai reale decât schimbarea la faţă a Dom­nului sau transfigurarea lumii".

Asceza — pocăinţa şi postul — „nu cores­pund satisfacţiunii apusene, gândirii mai mult etic-religioase a Apusului... Trupul, care e Templu al Sf. Duh, trebue ţinut în frâu, ca prin aceasta omul întreg să fie preamărit. Creştinul oriental nu cunoaşte as:enza pentru ea însăşi. Indumne-zeirea este ţinta ascezei orientale. Fiecare lacrimă, fiecare cuvânt de căinţă, duce spre iluminare în Hristos, spre înoirea spiritului în Dumnezeu. Po­căinţa şi încercările (ispitele) trebue să facă su-f etul tot mai liber pentru Dumnezeu... Toată lupta spirituală nu este în cele din urmă decât o des­chidere pentru p u t e r i l e active ale harului. Sfinţii orientali sunt deosebiţi unii de alţii după origine, cultură, capacitate şi înclinări sufleteşti, dar tuturor le e comun scopul: a creşte în Hris­tos, a fi asemenea Lui, a zăbovi singur cu sin­gurul Dumnezeu, şi în această singurătate a privi lumina lui Dumnezeu în strălucirea ei. Din cre­dinţa că osteneala (asceza) duce spre iluminare, răsare puterea de a suferi: sfântul uneşte cea mai~ adâncă smerenie cu Cea mai adâncă dispoziţie de a suferi. El nu vrea să facă misionarism, dar sfinţenia lui atrage pe alţii". In apropierea lor cântătorii de Dumnezeu experiază apropierea Iui Dumnezeu. Astfel pustiile pustnicilor şi zările Athosului devin cetăţile credinţei şi sfinţeniei. „Aceste pustii au fost locurile adorării neîntre­rupte a lui Dumnezeu, izvoarele harului, centre spirituale de înoire pentru întreg Orientul. In fe­lul acesta pustnicul, care trăeşte ca înger pămân-

tesc şi om ceresc, devine f ă r ă să vrea apostol al O r t o d o x i e i şi p u r t ă t o r al entuziasmului pnevma-t ic har ismat ic" .

Carac te ru l h r i s tocen t r i c al sfinţeniei orien­tale e deplin rel iefat în „rugăciunea lui I isus" (cf. Filocalia), deopot r ivă reci manda t ă monahilor şi mirenilor (Spovedania unui pelerin rus) . Hesy-chia nu este to t im a cu d o r m i t a r e a : ea pre t inde ac t iv i t a t ea omului în t reg (fizic şi postul).

Sunt c a r a c t e r i z ă r i ca r i t ind să cupr indă îa-tu r i câ t mai v a r i a t e ale Or todox ie i . Ele măr tu­r isesc despre O r t o d o x i e ca despre forma adânc-pnevmat ică a creştinismului. Ele p reamăresc vi­ziunea orientală , ca re t r ăeş t e viu real i ta tea haru­lui, a lucrăr i i lui t r ans f igu ra toa re în lume. Sunt cuv in te de entuziasm sincer faţă de măreţ ia cos­mică a perspect ive i o r todoxe . .

Ce poate învă ţa teologia catolică ac tualmente din O r t o d o x i e ? Succint fo rmula te : 1. „Chemarea la o comuni ta te bisericească spir i tuală , pnevma-t ică; Momentu l ev idenţ ia t de c reş t ină ta tea orien­tală ca imagine specifică a Bisericii , — adică în­sufleţirea pr in Sf. D u h şi comuniunea iubir i i c reş t ine nu este secundar , ch iar şi în t r 'o Biserică ju­r id ic cons t ru i tă , condusă de un cap vizibil, ci este un element cons t i tu t iv al al fiinţei bisericeşt i . D i m p o t r i v ă adierea Pnevmei d iv ine t r ans fo rmă ceeace se ţ ine unit jur idic adesea pur ex te r io r , î n t r ' un to t viu suprana tu ra l " . (Wunde r l e ) . — 2. O teologie a harului temeinici tă pe Sf. Duh . „ C â a d gând i to r i or iental i au numit cul tura Apusului o cul tură a lui Filioque, este în aceas tă carac ter i ­za re ceva exagera t , totuşi nu e mai puţin ade­v ă r a t că, p r in concepţ ia t r i n i t a r ă occidentală , Duhul s fân t apa re ultimul în acţiune. D e aici -evlavia fa ţă de Duhul s fânt e aşa de r a r ă . Şi to tuşi Duhul s fânt a r t r ebu i să a p a r ă ca primul, ca principiul de bază al vieţi i har ice-supranatu­rale" . — 3. împrospă ta rea căilor mistice ascetice p r in teocentr ismul oriental . «înăl ţarea spir i tuală a vieţii , nu numai desăvâ r ş i r ea morală, t r ebue să fie scopul s t rădu in ţe lo r creştine !" Aceas ta p r in potenţarea harului habi tual , căci creştinul apusean cunoaşte aproape exclusiv haru l a ju tă tor şi e prea încurca t înt r 'o tehnică ascet ică amănunţ i tă . — 4. „Din evlavia or ienta lă s 'ar putea realiza şi idealul pr imar-creş t in al a d e v ă r a t e i gnoze, a a d e v ă r a t e i Sophia. „Nimeni — ca re p r iveş te cu ochii des­chişi în s t ruc tu ra actuală a vieţ i i catolice occi­dentale, nu va nega, că depă r t a r ea d in t r e teolo­gie şi v ia ţă a deveni t adesea prea mare" ( W u n ­derle). „O a d e v ă r a t ă sofiologie catolică în inte­r iorul teologiei catolice a r înf rânge raţionalismul şi nominalismul laic zator din teologia noas t ră" . — 5. At i tudinea eshatologică, cu rădăc in i în „Basi-leia Theon". — 6. Ev lav i a comunitară- l i turgică. . .

Concluzia? „Să î n v ă ţ ă m a preţui pe fraţ i i Bise­r ici i orientale şi s fânta ei v ia ţă dumnezeiască".. .

. . .Cuvintele s'au st ins ca un ecou din a l tă lume. D i n vra ja lor se despr inde nostalgia după zările de minune şi ha r ale Or todox ie i . Şi p a r c ă un r eg re t în inima catolicismului: de ce O r t o ­doxia — aşa de plină de ha r — nu, se v rea în­c a d r a t ă în organizaţ ia lui j u r id i că? ...Şi în t reba­rea s'a rostogolit f i r ea scă :

— „Cum vedeţ i posibilă apropierea d in t r e O r t o d o x i e şi Cato l ic i sm?" Ce putem răspunde , decâ t să continui linia confer inţe i până în ulti­mele consecven ţe : . -

— „Pr in concen t ra rea rad ica lă a catolicis­mului asupra persoanei lui Hr is tos , ceeace consti­tuie inima Or todox ie i , inima creşt inului" . Uni rea creşt ini lor în t r 'o tu rmă şi sub un păs tor , este posibilă numai a tunc i când Păs to ru l e Hr i s tos şi nu a l tc ineva. P â n ă a tunc i O r t o d o x i a îşi urmează calea ei. Asemenea pustnici lor ea nu e m â n a t ă de r â v n a prozel i tar-misionară, căc i frumuseţea ei cea veşnică este o chemare . A d e v ă r u l ei se vâ împlini"...

D iacon N . M L A D I N

La 10 ani dela întemeierea asociaţiei :

„Frăţia Ortodoxă Română" — Amintiri cu dor de Cluj —

Binecuvântată fie de no: oamenii, pururea, virtutea reamintirii clipelor măreţe trăite în sfântă comuniune cu fraţii de aceeaşi limbă, „lege" şi simţire...

Clujule Clujule.... Voi păstra în memorie pentru toată viaţa, încapsu­

late cu discreţie de taină, emoţiile curate şi toţi florii de viaţă intelectuală şi spirituală pe care timp .de 16 ani (1924—1940) le-am trăit pănă'n ziua Refugiului, în tine, Clujule, fostă metropolă a culturii noastre transilvane.

Clujule Clujule In Arcadia spiritualităţii, a culturei şi a înfrăţirii

româneşti, care tu ai fost timp de 22 de ani, văzut-am eu şi aproape toată generaţia tineră din Transilvania, lumina cea adevărată a culturii româneşti, robustul nostru elan vital, tăria credinţei noastre creştine, toleranţa noastră mare şi profunda noastră omenie; întreagă comoara de virtuali­tăţi pozitive cu care Provedinţa divină ne-a înzestrat Nea­mul nostru românesc.

Martor şi trăitor de fiecare zi am fost la întreg efortul tău intelectual (universitar), o, Clujule, şi prezent la toate manifestaţiunile tale de ordin festiv, artistic, na­ţional, religios'şi cultural.

Dar memoria mea nu păstrează între clişeele ima-ginaţiunii sale o icoană mai desăvârşită din viaţa ta, ima­gine mai încărcată de podoabă, mai autentică în felul de

a te înfăţişa transfigurat de'vieaţă şi cultură românească(

ca icoana zilei tale din 5 Martie 1933, Clujule, aşa cum au poleit o în aurul credinţei şi spiritualităţii noastre or­todoxe, Căiturărimea şi poporul nostru dreptcredincios, a-dunaţi, în cetatea ta, în sobor de solemnitate biblică, în frunte cu Arhiereii lor, în ziua aceea glorioasă când s'a întemeiat asociaţia miremlor „Frăţia Ortodoxă Română", cu sediul în Cluj.

Grea de semnificaţie istorică va rămâne şi pentru viitor — independent de activitatea şi vitalitatea „FOR" ului — actul măreţ al acestei zile, întrucât atunci, în Clujul nostru românesc s'au rostit adevărurile de foc şi fundamen­tale, ale dăinuirii noastre ca Neam, în istorie.

Miracolul existenţei noastre, ca popor latin în lumea panslavă, prin Ortodoxie a fost interpretat şi cezul Ro mănismului nostru de totdeauna şi de pretutindenea, atunci în Cluj, de intelectualitatea noastră dscarpaticâ a fost cu autoritate sobornicească precizat şi subliniat, în auzul Ţării întregi.

Elita intelectualităţii noastre din Ardeal, B.nat, Cri-şana şi Maramureşul voievodal, într'un număr impresia nant de mare, s'a adunat în fosta noastră cetate universi­tară, ca să rostească adevărul simplu, că- sufletul românesc este plămădit din aluatul divin al Evangheliei Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi că orice furtuni sau crize ar fi să mai pună la încercare fiinţa şi unitatea noastră morală, naţională şi de Stat, noi nu înţelegem să părăsim disciplinele divine ale Bisericii noastre ortodoxe, cari au fost verificate de vitregia vremurilor trecute, ca mân­tuitoare de Neam.

Că ori cât ar vui în vecinătatea noastră sminteala apocaliptică şi aducătoare de moarte a Antih-istului-Roşu, puzderia doctrinelor sociale mai vechi sau de tip .modern şi crizele de tot ţelul (ce bântuiau şi atunci): politice, ece-nomice, financiare, culturale sau sociale, şi că oricât de seducătoare, întru prevenirea acestor rele, ni s'ar prezenta lozincele (la modă) de renaştere şi reechilibrarea vieţii mo? rale individuale şi de Stat (lozinci cu pretenţii de dogme ştiinţifice aduse de vânturile Apusului), noi, Românii, n'a-vem gândul şi nici motive nu aflăm să ne lepădăm de imperativele şi autoritatea credinţei noastre străbune.

/•! ziua de 5 Martie 1933 — în Dumineca Orto-doxiei — la Cluj, Episcopatul Bisericii noastre ortodoxe, în frunte cu I. P. Sf, Patriarh — atunci în viaţă -r Dr. Miron Cristea şi I. P. Sf. Mitropolit Dr. Nicolae Bălan şi ceilalţi alţi şapte Episcopi şi A'hie'ei ai mitropoliei Transilvaniei, în perfectă armonie cu elita mirenilor noştri intelectuali — în speţă to(i oameni de ştiinţă şi savanţi cu renume, mai toţi profesori ai Universităţii Daciei Superioare, ca : Sextil Puşcariu, Gheorghe Bogdan Duica, Ion Lupaş, Silviu Dragomir, Ion Mateiu, Ioan Cătuneavu, Victor Pa' pilian, Popescu Voiteşti etc. etc. în auzul şi cu cosinţămăntul celor aproape două mii de delegaţi şi reprezentanţi ai mas'elor de credincioşi mireni, au făcut sacrul legământ, că noi Ro mânii vom păstra şi trebue să păşirăm pentru totdeauna, ca principii generatoare de cultură şi călăuzitoare spre înnoire

şi desăvârşire morală, adevărurile revelate ale Evangheliei Mântuitorului nostru lisus Hristos.

Că pentru noi factorul suprem de sociabilitate şi progres social numai Ortodoxia poate fi; adică credinţa creştină în formă în care au primit-o şi au păstrat-o cu sfinţenie părinţii şi strămoşii noştri.

In ziua aceea s'au lămurit definitiv, şi odată mai mult, câteva probleme cardinale dela capitolul misiunii interne a Bisericii Ortodoxe:

a) misiunea istorică a ortodoxiei române, în trecutul şi în viitorul Neamului;

b) opera culturală şi educativă a Bisericii ortodoxe în viaţa poporului nostru, (conferinţă publică rostită de eruditul profesor universitar, Prot. Dr. Ioan Lupaş) ;

c) problema colaborării mirenilor în Biserica noastră de tradiţie şaguniană; drepturile şi datoriile elementutui mirenesc în cadrele organizaţiilor nostre bisericeşti ;

d) fixarea statutelor asociaţiei mirenilor „Frăţia Ortodoxă Română" (F. O. R.).

Oh, câte analogii din istoria biblică şi din eroica noastră istorie bisericească şi naţională n'au fost evocate, ca pline de sens în memoria partiĂpanţilor, fascinaţi şi adânc impresionaţi de adevărurile şi frumuseţea neuitată a cuvân­tărilor rostite şi a tabloului viu de pe scena Teatrului Na­ţional din Cluj.

Dumineca Ortodoxiei din ziua de 5 Martie 1933 în Cluj, „a fost o retrăire a vremurilor eroice de altă­dată, când cărturari şi popor, în frunte cu Arhiereii lor, îşi înfrăţeau inimile în flacăra shnteler idealuri de luptă şi de mântuire" (Prof. univ. I Mateiu).

Dar aceasta adunare sobornicească a mitropoliei tran­silvane, organizată şi ţinută acum zece ani în Cluj, în condiţii intelectuale şi morale demne de gândirea magică şi de credinţa incandescentă a genialului nostru mitropolit Andrei Şaguna, n'a fost decât o reacţiune sănătoasă şi stră­lucită, a robustului no :tru instinct de conservare, în faţa po­liticianismului abject, egoist şi agresiv, generator de fetidă atmosferă materialistă şi provocator de discordii sociale venale.

Iar situat în plan extern, acelaş instinct a indicat încă de pe atunci, poziţiile noastre de afirmare în lupta grea pe care astăzi o dăm contra „brutalităţii monstruoase a materialismului şi ateismului organizat".

Pa vel Dabu

Despre ce să predicăm? La Duminica a II-a din Post (21 M a r t i e ) vom

vorb i despre mi j loc i rea p e n t r u s e m e n i i n o ş t r i . In aceas ă v ia ţă pământească creşt inul nu

este n ic iodată singur. Şi cel ce a r v r ea n e a p ă r a t să fie singur, numai cu gândul său, or i numai cu fapta sa, a re de mar to r pe Dumnezeu. Şi pustni­cul, care se r e t r age din lume pent ru a fi s ingur, măca r în rugăciunile sale nu poate r ă m â n e sin­gur, căci Dumnezeu este cu el. Şi cu a t â t mai

v â r t o s în obştea Bisericii creşt ine omul nu e n ic iodată singur. Biserica este înfă ţ i şa tă de sf. ap. Pavel ca un t r u p (Rom. i2, 4) ce a re de cap pe Hr i s tos (Efes. 1, 22), în care noi creşt ini i sun­tem „fiecare unul altuia mădulare" (Rom. 12, 5), „cu dragoste frăţească unul pe altul iubind" (Rom. 12, 10), şi ne b u : u r ă m cu cei ce se b icură şi plângem cu cei ce plâng (Rom. 12, 15), adecă> pe scur t , ne ajutăm unul altuia spre mântu i re .

Şi ia tă , în felul acesta se pune o chestiune însemnată din dogma mântu i r i i oamenilor. Şi a-nume : putem noi mijloci 'a Dumnezeu pen t ru a-proapele n o s t r u ? Răspunsul evangheliei e s t e : da. Putem „ in terveni" în mântu i rea semenilor noştr i , pr in credinţa , pr in rugăciunea , p r in milostenia noas t ră , fie pen t ru cei vii , fie pen t ru ceice au t recut din această v ia ţă .

Ca o d o v a d ă a î n v ă ţ ă t u r i i acesteia, evan­ghelia de azi ne istoriseşte vindecarea sufletească şi t rupească a unui s lăbănog, care a fost adus înaintea lui Hr i s tos , p u r t a t pe un pa t de că t re al ti pa t ru înşi. D a r din pr ic ina mulţimii ce asculta cu nesaţ cuvintele Mân tu i to ru lu i în t r ' o casă, ei n 'au putut r ă z b a t e cu bolnavul decâ t u r c â n d u se pe acoperiş şi slobozindu-1 pe funii în faţa lui Ii™?. „Iar lisus văzând credinţa lor, a zis slăbă­nogului : fiule, iartă-ţi-se ţie păcatele tale" ( M c . 2 , 5 1 . Şi pent ruca să dovedească acelora care câ r t eau pe a?cuns, că a re şi puterea să ier te păcatele, ca o u rmare logică şi necesară a i e r tă r i i , 1-a şi v indeca t .

C â t despre cei p a t r u p u r t ă t o r i ai s lăbăno­gului, evangheliile lui M a t e i , M a r c u şi Luca, câ teş t re le — p a r c ă a r v rea să în tă rească ceeace s iun — menţionează exac t cu aceleaşi cuvinte , că l isus a v indeca t pe s lăbănog „văzând credinţa lor". Deobi re iu M â n t u i t o r u l cerea c red in ţă ch ia r d la cei ce vreau să fie v indecaţ i . D e da ta acea s t? , însă, parai , t icul a fost v indecat , până n ic in ' apu-case să zică ceva : l isus se mulţumeşte cu eloc­venţa faptei celor pa t ru pur t ă to r i . Aceia au mij­locit, p r in credin ţa lor, pent ru s lăbănog. Fapta lor este o i lus t rare a î nvă ţ ă tu r i i Bisericii noas t re , că creştinul poate mijloci la Dumnezeu prin cre­dinţă, rugăciune şi milostenie, pentru mântuirea a-proapelui.

* Mijloci torul pr in excelenţă, în t re Dumnezeu

şi oameni, a fost şi este M â n t u i t o r u l H r stos. El a mijlocit, împăcarea noas t r ă cu Dumnezeu in mod sângeros, pe crucea Golgotei, şi o mijloceşte şi azi, în mod nesângt ros, la fiecare sf. L i turghie , a t â t pen t ru vii, câ t şi pen t ru morţi . Alţi . in ter ­media r i " sunt S f i n ţ i în frunte cu M a i c a Precis ta . Ei , ca pr ieteni ai lui Dumnezeu (Io. 15, 14), se roagă şi mijlocesc la dânsul pen t ru noi. Ch ia r şi

ei, fiind în via ţă , cereau creştirtilor depe vremea lor să se roage pent ru d â n ş i i : „Vă rog, fraţilor, să vă nevoiţi în rugăciuni pentru mine cătr* Dum­nezeu", — scria sf. Pavel c ă t r e Romani (15, 30).

Afa ră de aceste dovezi sf. Sc r ip tu ră a Ve­chiului şi Noului Tes tament cuprinde şi alte multe în tâmplăr i de acest fel. A ş a : Drep tu l Iov adu­cea jertfe lui Dumnezeu p e n t r u f ieca ie d in t r e fiii lui (Iov 1, 5). P r in c red in ţă a mijlocit I a i r învie­rea fiicei sale. Căc i doar i-a spus l i s u s : „Nu teme j crede numai şi si va mântui fiica ta" (Lc . 8, 50). La fel a mijlocit Canaan ianca , pr in rugăciune, pen t ru fiica ei ( M t 15, 28). Şi to t aşa t a t ă l de lângă poalele muntelui T a b o r a dobând i t vinde­carea fiului său lunatec ( M c . 9, 14—26). „Îndemn deci — zice sf. apostol — înainte de toate, să se facă cenri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii ( I T i m . 2, 1) ; pen t ru cei ce sunt în s t ăpân i re (I Tim. 2, 2), câ t şi pent ru popor (fSum. 2 / , 15—17); pen t ru copii (II Imp. 12, lt>), c â t şi pen t ru cei în v â r s t ă (Ps. 35, 10); pen t ru pr ie ten i (II Tim. 1, 16, 18), câ t şi p e n t r u vră jmaş i (Ps. 34, 13—14); pent ru cei credincioşi (II Cor . 9, 14), c â t şi pent ru păcă toş i (I Io. 5, 16).

Şi as tăzi , de exemplu, la botez mijloceşte c red in ţa naşului pent ru finul său nevâ r s tn i c . Sau mijlocesc păr in ţ i i pen t ru copii, rugându-se şi fă­când milostenie pent ru sănă ta t ea lor. ' Deaseme-nea ne ruga oi şi pen t ru cei bolnavi — după sfa­tul sf. l acob : „Este cineva bolnav între noi? Sa cheme pe preoţii bisericii şi să se roage pentru el... rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi" (Iac. 5, 14—16). Pen t ru cei bolnavi , preotul scoate la Proscomidie o bucăţ ică de pescură , i a r la sf. l i turgie se roagă împreună cu t o a t ă biser ica pen­t ru i e r t a rea şi v indecarea fratelui bolnav.

D a r nu numai pent ru cei vii putem mijloci la Dumnezeu, ci şi pen t ru cei morţ i . Şi aceas ta cu a t â t mai vâ r tos , cu câ t ei nu mai pot lucra acolo pen t ru mântu i rea lor. „Dar ei se vor mân­tui — spune Catechismul — cu binefacerile celor vii şi cu rugăciunile Bisericii pentru dânşii, şi mei ales cu jertfa cea fără de sânge a sf. liturgii". Aces tora li se poate uşura soar ta p r in rugăciuni , paras tase , pomeni şi lit «rgii. Nu oda tă ni s'a în­tâmpla t să v isăm cu mor f i : Ta tă , mamă, soţ, sau f ra te , că ne cer să le dăm, de mânca re sau apă , or i haine e t c , şi astfel înţelegem că nu de ace­stea au ei t rebuin ţă , ci de faptele noas t re bune, de milosteniile noas t re , de rugăciuni le şi pomenile ce le facem pen t ru uşurarea soar te i lor. Căci , după spusa exegetului Teofilact, prinoasele şi po­menile ajută mult, ch iar şi celor ce mor în pă­cate grele. „Dacă noi voim să uşurăm muncile ră­posaţilor păcătoşi — z.a un sf. P ă r i n t e — apoi şă dăm milostenie, şi deşi ei nu sunt vrednici, Dom*

nul se va milostivi asupra lor". In acest scop sf. Biserică a h o t ă r î t Sâmbetele morţi lor : a doua, a treia, şi a pa t r a din Postul m i r e .

Acestea ne a r a t ă , în faptă , că iubirea cre­ştină t rece şi dincolo de margini le acestei lumi şi leagă s t r âns toa te sufletele, a t â t din Biserica luptă toare aci pe pămân t , câ t şi cu Biserica t r iumfă toare de dincolo, pr in acest fel de mij­lociri. Pe acest fapt se întemeiază şi mijlocirea sfinţilor pen t ru noi, lucru de care vom v o r b i a l t ăda tă .

Ia tă , p r in u rmare cum putem „ in te rveni" cu folos în mântui rea semenilor noş t r i . .

* „Fraţilor, zice sf. Pavel , chiar dacă va cădea

un om în vre-o greşală, voi cei duhovniceşti ridu caţi-l pe unul ca acela cu duhul blândeţei, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită. Purtaţi sarcinile unul altuia şi aşa împliniţi legea lai Hristos" (Gal. 6, 1—2). închipui ţ i -vă un cio­ban ce se luptă cu troienile de zăpadă din munţi . O oboseală mare îl cupr inde . D a r dacă adoarme, e p i e r d u t : A r e să îngheţe. Aceas tă moleşală pre­ves t i toare a morţi i , însă, piere deoda tă când omul nos t ru află în calea lui pe un alt cioban, înţepe­nit , adormi t de ger : — „Dacă nu-1 t rezesc , moare" , — îşi zice şi începe să-I fricţioneze şi să-1 sgti due, până ce-1 t rezeşte , şi-1 desmorţeşte salvân-du-1, da r sa lvându-se to toda tă şi pe sine, şi ast­fel scapă amândoi de moar te . Cam aşa p u r t ă m şi în lucrnrile sufletului sarcinile unul altuia. Şi astfel ne mântuim şi pe noi.

Avem un mare „favor" — ca să zic aşa — dela Dumnezeu, căci putem mijloci pen t ru se­menii n o ş t r i : mar i sau mici, t iner i şi b ă t r â n i , vii sau morţi . F ieca re d in t re noi poate împlini — P a c ă l lasă inima — fapta cea ca multă osteneala, c redin ţă şi dragoste a celor pa t ru oameni din evanghelia de azi, ca re au adus pe fratele lor s lăbănog înaintea lui Iisus. In b ser ică ne rugăm pen t ru toa tă lumea şi cu a t â t mai v â r t o s pen t ru cei d rag i nouă. In cărţ i le de rugăciuni , aflăm rugăciuni frumoase pen t ru păr in ţ i , pen t ru copii, pent ru soţi... R ă m â n e acum sa le şi facem. Pă­rinţilor, c redeţ i cu t ă r i e în Hr i s tos şi t r ă i ţ i după voia lui şi rugaţ i -vă pen t ru vi i torul copiilor vo­ştri . Soţii, mijlociţi pen t ru soţii voş t r i la Dum nezeu. Copi ' , rugaţ i -vă pen t ru păr in ţ i i voş t r i . Ro­mâni, cereţ i î ndu ra rea lui Dumnezeu pent ru fraţ i i noştr i rămaşi sub s t ăpân i r i s t ră ine : „Purtaţi sar­cinile unul altuia, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos" (Gal. 6, 2).

B.

Informafiuni B Dl Dr. C. R a d u , d i rec toru l Spitalului de

Copii d in A r a d , a vo rb i t Jo i , 4 M a r t i e , în cadru l conferinţelor săp tămânale organiza te de Asocia­ţia „As t ra" la Palatul Cul tural , despre „Viitorul familiei".

D u p ă c e ne-a schi ţa t problema originii şi în­semnătă ţ i i familiei în v ia ţa statului, Dsa a vor­bi t în cont inuare despre si tuaţ ia familiei rura le şi a celei u rbane , — amândouă în plină deca­

d e n ţ ă ; cea dela sate mai puţin, cea dela o ra ş mai mult. Cauzele s lăbir i i vieţii familiare sunt de o rd in social, economic şi moral, O con t inuare pe linia aceas ta ne duce la p răbuş i re , mai ales în faţa elementului slav dela nord , ca re r eprez in tă o cont inuă c reş te re .

Mijloacele cele mai necesare as igurăr i i vii­torului familiei sunt, în t re altele : exemplele bune din p a r t e a , conducă tor i lo r fireşti ai poporului , sprij inul mater ia l şi îndrumăr i le înţelepte d in par­tea au tor i tă ţ i i de Sta t , l imitarea u rban iză r i i şi f ixa­rea unui ideal unanim accepta t , din care să se înspire toţi educator i i . î ng r ămăd i r i l e populaţi i lor la o raş nu const i tue un mediu favorab i l vieţi i fa­miliare. Satul , cu pământul , cu casa pă r in t ea scă şi cu t rad i ţ i i l e lui, este r eze rvoru l energii lor nea­mului. Glia leagă pe om, îi dă vlagă, îl î n t ă re ş t e mai mult decâ t v ia ţa de oraş.

Idealul pe ca re cu toţ i t r ebue să-1 accep tăm — şi-1 acceptăm — e viaţa. N imic nu ne bucură , nu ne în tă reş t e şi răsp lă teş te mai mult ca v ia ţa pe ca re o primim- şi o t ransmi tem pr in copiii no­ştr i , — via ţa sănătoasă , viaţa nemur i toare , v ia ţa veşnică, v ia ţa d iv ină .

Confer in ţa d lui dr . Radu , temeinic gând i t ă şi ş t i inţ if ic documenta tă , a fost ascul ta tă cu a-tenţ ie şi ap lauda tă cu însufleţire de un public ales şi număros .

B La U n i v e r s i t a t e a din Clu j -S ib iu s'a or­ganizat în săp tămâna I din Post pen t ru s tuden-ţime următoru l ciclu de conferinţe religioase :

1. Luni , 8 M a r t i e , dl prof. univ. V i c t o r Pa-pi l ian : „Dumnezeu ş* biologia".

2. M a r ţ i , 9 M a r t i e , dl prof. univ. -Vlad imir Ghid ionescu : „Sensul d iv in al sufer inţei" .

3. Miercur i , 10 M a r t i e , dl prof. univ. Ro* mul Cândea : „Credinţa creş t ină în is tor ie" .

4. J o i , 11 M a r t i e , dl prof. univ. M a r i n Şte» fănescu : „Div in i ta tea lui Iisus Hr i s tos" .

5. V ine r i , 12 M a r t i e , dl prof. univ. Corio-lan P e t r a n : „Religiune şi a r t ă " .

6. S â m b ă t ă , l 3 M a r t i e , dl prof. univ. Euge* niu S p e r a n ţ i a : „Dumnezeu în conşt i in ţă" .

7. Duminecă, J4 M a r t i e , Pro t . A. Nanu du­hovnicul s tudenţ i lo r : „Dumnezeu în Biser ică" .

Şcoala de Duminecă 12. Program pentru Dum. 21 Mart ie 1943.

1. Rugăciune: „Doamne şi S tăpânul vieţ i i mele, duhul t r â n d ă v i e i , al grijei de multe, al iu-bi re i de s tăpânie şi al g ră i r e i îndeşer t , nu mi-1 d% mie. I a ră duhul cură ţenie i şi al gândului sme­r i t , al r â b d ă r e i şi al dragoste i , dărueşte-1 mie, slugei Tale. Aşa, Doamne Împăra te , dă rueş te mie c a să v ă d greşalele mele şi să - nu osândesc pe fratele meu. Că bine eşti c u v â n t a t în. veci i veci­lor. Amin". (Ceaslov pag. 20).

2. Cântare comună: „Cuvine-se cu a d e v ă r a t , să Te fericim pe Tine, N ă s c ă t o a r e de D u m n e zeu..." (Dela Sf. L i turghie) .

3—4. Cetirea Evangheliei ( M a r c u 2, 1—12) şi Apostolului (Evre i 1, 10—2, 3) zilei, cu tâlcuise.

5. Cântare comună : Doamne , nu mă lepăda dela faţa Ta... (Pr iceasnă) .

6. Cetire din V. T.: B inecuvân ta rea lui Iacob (Facere c. 27).

7. Poveţe morale: U r m ă r i l e înţelepciunei (Intel. Is. 'Sirah c. 11).

8. Intercalaţii: (Poezii rel. etc) . 9. Cântare comună: „Apără toa re i Doamne ,

pen t ru b i ru nţă"... ( V e z i : Paracl isul M a i c e i Dom­nului^*.

10. Rugăciune : „Doamne, nu cu mânia Ta"... (DelafLiturghia îna in te sfmţ. — Li turgh ie r pg. 171).

(A se vedea «Instrucţ iunile" din Nr . 1 —1943. al „Bis. şi Ş c " ) A.

Nr. 647-1943.

Bibliografie Nicolae Terfdloagi: Tropare-poezii, editat; de

Aurel Buga.iu în tipografia „Viaţa" Timişoara. Lei 100. Cum ne spune autorul, aceasta broşură ar fi prima

plachetă de versuri religioase. Cuprinde pe lângă o prefaţă versificaţi, următoarele bucăţi : Lit.rghie, Psalm, Osana, Mărire Ţie Doamne, Betleem, Golgota, înmor­mântarea, învierea, Rugăciune, Bisericuţă carpatină, Teatre şi Biserica luminii,

P. C. Părinţi o pot folosi broşura ca şi mijloc auxiliar de inspiraţie şi ca atare o recomandăm.

Arad, la 20 Februarie 1943. Prot. Caius Turicu

consilier, referent eparhial.

Nr. 1185-1943.

Comunicat Oficiul de aprovizionare şi control al Prefecturilor

roagă ps Cucernicii Preoţi din comunele rurale a asista la distribuirea articolelor raţionalizate ce se distribue

populaţiei prin organele administr-t vc locale. Invităm şi obligăm pe Cucernicii Preoţi a asista la distribuirea acestor aiticole, in cazirile când vor fi invitaţi de autorităţile administrative locale.

Arad, în 6 Martie 1943. Consiliul Eparhial.

Nr. ¿80-1943.

Concurse Se publică concurs cu termen de 30 zile pentru

ocuparea de prim cântăreţ bisericesc în parohia Căpruţa, prot. Radna.

V e n i t e : 1. Salarul dela Stat. 2. Ajutor de scumpete anual dela sf. biserică 6000 lei, 3. Folosirea unui intravilan al fostei scoale con­

fesionale în extensiunea de azi. î n d a t o r i r i :

1. A conlucra la toate serviciile bisericeşti alături de preot,

2. A instrui ua cor din elevii şcoaki primare ori din adulţi,

3. A învăţa pe cei doritori in cele 8 glasuri. Cel numit va suporta toate impozitele după

beneficiul său. Cererile se vor înainta Ven. Consliu Eparhial în

termenul menţionat. , Arad, din şedinţa Consiliului Eparhial dela 27

Februarie 1943. Andrei, Prot. Caius Turicu, Episcop. cons. ret. eparhial.

Nr. 1181- 1943. Pentru îndeplinirea postului de canonarh al treilea

al bisericii Catediale ort. rom. din Arad, se' pubăcă concurs cu termen de 8 zi/e.

Reflectanţii trebue să aibă cel puţin 4 clase primare. Cererile vor fi adresate Consiliului Eparhial ort.

rom. din Arad, la cari se vor anexa: actul de naştere dela oficiul stării civile, actul de botez dela oficiul parohial, certificatul şcolar, dovadă că reflectantul a satisfăcut legii recrutării, actul de căsătorie civilă şi actul de căsătorie bisericească, actele de naştere dela ofrciul stării civile şi actele de botez dela oficiul parohial prntru copii.

Retribuţiunei canonarhului este salarul din bu­getul Statului dela data de când Subsecretariatul de Stat al Cultelor va ordonanţa salarul.

Arad, la 4 Martie 1943.. Consiliul Eparhial.

Tipogra f i a „DIECEZANA" d in A r a d c a u t ă s p r e a n g a j a r e u n u c e n i c ia s ec ţ i a d e m a ş i n i a t ipogra f ie i . Condi ţ i i de a n g a j a r e : c u r s u l p r i m a r complec t şi v â r s t a de 14 an i împl in i ţ i .

Tipografia Diecezană Arad, Inreg, Cam. Ind. şi Com. Nr. 4246/1931. T ipă r i t 11 111. 1943