ir* *

0 . SER

REVISTA ISTORICĂ Anul al XHI-lea, N-lc 7-9. Iulie-Septembre 1927.

DĂRI DE SAMĂ DOCUMENTE ŞI

NOTIŢE P U B L I C A T E

D E

N. IORGA c u c o n c u r s u l

mal m u l t o r s p e c i a l i ş t i

SUMARIUL:

N. lor ga: B. P. Hasdeu (cu prilejul comemorării lui la Cîmpina),

G. G. Mateescu: Strămoşii noştri: I. — Neamurile traco-dace şi istoria lor. II. — Viaţa şi cultura neamurilor traco-dace . III. — Primele civilisaţii italice. IV. — Ştiri nouă despre începuturile Romei. V. — O enigmă a istoriei: Originea şi limba Etruscilor. VI. — Expansiunea Etruscilor şi hegemonia lor în Italia.

N. lor ga: O carte necunoscută. „ Cursul de istoria Romînilor a lui Florian Aaron.

Constantin I, Karadja • Detalii asupra ambasadorilor tur­ceşti la Stockholm din 1729 şi 1732 .

» D o c u m e n t e de N. Iorga, P. Georgian şi A. Sacerdoţeanu. Dăr i de s a m ă , C r o n i c ă de Const. I, Karadja şi N. Iorga.

1 9 3 7 T I P O G R A F I A „ D A T I N A HO MĂ N E A S CĂ", V Ă L E N I I - D E - M U N T E ( P B A H O V A )

Preţul 30 Lei.

Anul al XIH-lea, n-le 7-9. Iulie-Sepíembre 192?.

R E V I S T A I S T O R I C Ă — DĂRI DE SAMĂ. DOCUMENTE ŞI NOTIŢE —

P U B L I C A T Ă de N. IOSGA, CU CONCURSUL MAI MULTOR SPECIALIŞTI

E frumos din partea Cimpinehilor că s'au gîndit să comemoreze pe Hasdeu. Cu atît mai frumos, cu cît isolatul care a venit, sfărîmat de viaţă şi atins de «na din acele lovituri pentru care nu este mîngîiere, a căutat aici numai un adăpost al ultimilor săi ani într'un frumos colţ de ţară unde cred că atunci nu domina încă folositoarea exploatare a petrolului. Deprins a nu se lega de mediu şi păstrîndu-se - întreg pentru cuge­tarea sa, îndreptată atunci către ce e mai presus de noi, în forme care nu sînt ale noastre şi ale Bisericii noastre, dar prin care el îşi adormia durerea, el nu putea fi colaboratorul acelora între cari se aşezase. De altfel nici nu pătrunsese încă acea conştiinţă, care astăzi e, oriunde, neapărată: că oricine, oricît ar fi el, nu are dreptul să se despartă de nevoile şi cerinţile acelora între cari l a aşezat soarta.

în comemorarea pe care au iniţiat-o Gîmpinenii ei au cu dînşii o întreagă opinie romanească. înainte de minunea unirii terilor locuite de neamul nostru, a-aceasta ar fi fost cu neputinţă. Opiniei ardelene, încă sfioasă, îi stăteau în cale piedeci de neînlăturat, Bu­covina zăcea în asfixia austriacă, şi Basarabia, de unde ni a venit Hasdeu, ca un simbol sau, mai bine: ca o prevestire, n'avea glas în hotărîrile poporului roma­nesc. Astăzi ea se poate manifesta întreagă la înde­plinirea datoriilor ei morale.

în sală sînt acum şi oameni cari aparţin altei di­recţii decît aceleia pe care a Vrut s'o imprime acest geniu incomplect care a fost Hasdeu. Colegul mieu

B. P. HASDEU — cu prilejul comemorării lui la Cîmpirra 1 —

1 Din conferinţa ţinută la Ateneul de acolo ( 2 8 August).

Mehedinţi e elevul şi se consideră ca moştenitorul lui Maiorescu. Ce luptă s'a purtat pe vremuri între aceşti doi fruntaşi intelectuali ai vremii lor, a căror înţelegere, care putea fi aşa de fericită pentru progresul nostru cultural, a fost zădărnicită şi de acei părăsiţi intri­ganţi cari joacă un aşa de mare rol în societatea noas­tră şi pe cari isolatul i-a tolerat prea mult, pană la sfîrşit, în jurul său ! între unul şi altul erau mari de­osebiri: la Hasdeu efervescenţa romantismului capricios, avîntul imaginaţiei îndrăzneţe, ştiinţa imensă în toate domeniile şi nesfîrşita curiositate de a mai afla, in­stinctul nestăpînit al continuei creaţiuni; la cellalt care n'a fost un creator, armonia unor mari însuşiri culti­vate în cele mai bune şcoli apusene, disciplina impusă, perfecta stăpînire a voinţei, permanenta atitudine a unei armonii de măsură antică. Hasdeu ar fi putut fi prin entusiasmul său şeful unei întregi generaţii, dacă nu s'ar fi complăcut în singurătatea gîndurilor sale ; în jurul celuilalt, mai sociabil, din temperament ca şi din chibzuială, s'a strîns o şcoală întreagă. Dar noi nu primim din moştenirea lor decît aceia ce-i uneşte,-complectîndu-se. Temperamentele care se duşmăniau s'au dus, opera lor care-i apropie, rămîne: o reţinem pe acesta. Şi astfel directorul de pană ieri al „Convorbi-relor literare" poate fi aici. Şi eu însumi, care nu m'am înţeles totdeauna în păreri, cu puţinătatea mea faţă de gloria lui am putut primi chemarea care mi-a dat sarcina, atît de delicată, de astăzi. Aceasta cu atît mai mult, cu cît soarta a vrut ca ultimii ani ai îna­intaşului să aibă pentru mine zîmbetul care prea multă vreme, şi nu din vina mea, mi-a fost refusat. Pot vorbi astfel cu mintea liberă şi inima caldă fără a mă face vinovat de una din acele ipocrisii care, într'c so­cietate unde interesele fac aşa de mult să varieze pă­rerile unora d< spre alţii, sînt aşa de dese, — dar pe care să mi fie permis a continua să le răsping.

Cînd, din anume cercuri tinereşti, s'a luat întăia iniţiativă a acestei comemorări, s'au comis, cu voie

sau fără, cîteva greşeli, a căror îndreptare-mi va per­mite să dau de la început anume linii principale din subiectul mieu.

Cred că s'a înţeles a se da generaţiei mele, care ea însăşi se apleacă spre comemorări din nenorocire prea apropiate, o lecţie de amintire şi de apreciere a ace­luia care a fost de sigur un erou al cugetării roma­neşti în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Tinerii sînt prea ocupaţi de ei inşii ca să poată reco­manda pietate unor oameni pe cari încercările vieţii ar fi ajuns ca să-i facă pioşi. Lecţia care s'a intenţionat, n'o primim. Şi adaug: tot aşa de puţin scăderea care ni-ar veni din ridicarea unei figuri pe care, în totali­tatea ei, o admirăm. Fiecare om are a fi judecat în margenile datoriei pe care a avut-o generaţia sa ; de la o generaţie la alta se poate compara talentul singur, nu şi felul cum a fost întrebuinţat.

Tineretul de acum treizeci patruzeci de ani n'a avut pentru Hasdeu alte sentimente decît cele cuvenite, şi el însuşi, de şi altele erau metodele lui, a privit şi pă­rinteşte către dînsul. îmi aduc aminte — permiteţi-mi aceste vechi impresii — de momentul cînd licenţiatul ieşean câre eram eu — şi aceasta nu era o recoman­dare — s'a presintat la „Revista Nouă" a lui Hasdeu. Mă conducea poetul Arthur Stavri, acum fost prefect la Dorohoiu. Da, poet, pe vremea cînd pentru acesta trebuia să aibi minte, inimă, şi să scrii şi româneşte. Revista nu se redacta în cine ştie ce sumbru cavou, în Strada Regală după odaia din faţă unde alegea materia d. redactor Ghionis, care, în romaneasca lui specială, îmi atribuia sexul feminin al literei finale din numele mieu, cămăruţa de redacţie aduna în jurul lui Hasdeu, care credea, greşit, în prevestirea unei morţi apropiate, cu termin, ceia ce nu-1 împiedeca de a glumi despre toate, pe Ionescu Gion, de o solemnă înfăţişare ţapănă, pe d. Speranţa, pe Cosmovici, care purta în figura lui tragică prevestirea unei vieţi ne­norocite, pe d. Lazăr Şăirieanu, devenit pe urmă, la Paris, S a i n 6 a n , cu atîta uitare plină de ură a terii

unde s'a născut, încît, acum cîţiva ani, acolo, gă-sindu-1 la editorul mieu şi adresîndu-mă lui în româ­neşte, m'a întrebat care e limba în care-i vorbesc. Venind drept la mine, impunătorul bătrîn, care ştia totuşi că sînt de la o şcoală care-1 critică aspiu, îmi dădu într'o parte pentru totdeauna „bretonul" lăsat larg pe frunte, într'o vreme cînd pentru un socialism fără bombe, dar cu milă de oameni, părul scurt era, ca astăzi, apanagiul femeilor, dar noi, cîţi eram socia­lişti, ne credeam obligaţi a păstra comoara chicei noastre. Peste cîtva timp, de şi nu aduceam decît, probabil, ceva pretenţie pentru o erudiţie închipuită, pe care mi-o dăruia ignoranţa încunjurătoare, Hasdeu se înţelegea cu adversarul său în atîtea, Odobescu, pentru a trimete în Apus la studii pe un băietan care, din fericire, nu tncuse niciunul din concursurile ce selecţionează, adesea, de-a'ndoasele.

Nu, între generaţia critică, realistă, păzită de orice avîrit, îndreptată spre simple, dar exacte şi, dacă se poate, inteligente, constatări, între noi aceştia cari, şi dacă aveam aripile cugetării şi poestei, ne siliam a le înfăşură ca să nu jignim pe cei lipsiţi de dînsele, şi între vrăjitorul, magul intuiţiilor fulgerătoare şi rîv-nirii fără rugăciune, prin misterioase atingeri, spre cerurile care ni sînt atît de închise, n'a fost acel an­tagonism, de care s'ar servi bucuros o generaţie pri­pită în a-şi căpăta pe ruinele operei noastre o noto­rietate care cere timp, sacrificiu — şi oarecare dovezi de discreţie, caracteristică poporului nostru.

Dacă între noi şi dînsul, răpede acaparat de cine nu putea trăi fără tot ce li dădea el, n'a fost un, rodnic contact permanent, în care i-am fi putut da ceia ce oamenii cărunţi pot primi fără a scădea de la cei mai noi decît dînşii: o ţinere în curent cu o îndreptare ceva mai la stînga, aceasta nu se datoreşte unei vi­novăţii, dintr'o parte şi din alta, ci fatalităţii care i-a impus singurătatea, 1-a condamnat la dînsa în chiar vremea tinereţei şi maturităţii lui.

în adevăr, într'o literatură sprijinită pe o neclintită

tradiţie, care de la vechii scriitori bisericeşti trece la cronicarii secolului al XVII -lea, nu lasă neatinşi pe Ardelenii şcolii latiniste şi influenţează romantismul lui Alecsandri şi Kogălniceanu, naţionalismul înfocat al lui Bălcescu, ajunge la generaţia lui Odobescu şi capătă o admirabilă şi omnilaterală expresie în Eminescu, el, Hasdeu, n'a avut nimic a face cu dînsa. Pe cînd, în vremea noastră, o Elena Văcărescu duce în literatura francesă aromele moşiei dîmboviţene şi focul inimilor aristocraţiei romaneşti din veacul trecut, pe cînd Ana de Noailles, cu tot gestul său de tăgăduire, iertat ca­priciului femeiesc, se impune ca întâiul poet frances prin acel simţ al tainei — strunele de harpă eoliană din adîncurile neştiute ale sufletului—pe care nu l are spiritul frances, de îngrijită suprafaţă, pe cînd chiar în Chefalonitul brăilean Panait Istrati, de o aşa de bogată faimă actuală, e nota pe care o ştim din Sandu Aldea, din Sadoveanu, Hasdeu nu ni datoreşte nimic ; el ni aduce, hotărît a se opune mediului, tratat ca o ironică mîndrie, ciudata sa notă străină. O mare familie, ridicîndu-se prin L,upaşcii Hîjdăi pană la Vodă Ştefan Petriceicu, dar împestriţată continuu cu femei de alt neam ; un mediu basarabean mai puţin viu supt vechiul poet polon Boleslas Hyzdew, dar înoit moldove-neşte, cu toată forma rusească, de tatăl, Alexandru ; lipsa maicei romînce de la care vine pecetea indele­bilă, în aceste condiţii, el cade ca o bombă în socie­tatea romanească de pe la 1850, cu viaţa ei elegantă şi ticnită, de o aleasă sociabilitate: domnişoarele cîn-tînd din harpă supt luminările de spermanţetă ale po-licandrului, pe cînd domnii la masa verde pe care se sprijină trichelele cu cristalele irisate de lumină joacă pană în ziuă cărţile şi în salonul de alături se înjghiabă acele danturi alese: polcă, mazurcă, vals, pe care nu le puteau juca şi animalele, ca pe acelea de astăzi. Omul, total insociabil, uimind şi puind pe fiecare în posiţia de apărare, aduce reminiscenţe de Universitate rusească, de regiment împărătesc, de aventuri într'o ţară neştiută şi, se zice, pretenţii petriceiciane la tron pe o vreme

cînd ele erau presupuse lui Kogălniceanu şi existente la Aiecsandri. In Moldova Propăşirii de ieri, care-şi are acum România literară, de colaboraţie a unei întregi generaţii romaneşti de pretutindeni, el se refusă la orice muncă împreună. Apar, într'o ortografie specială, broşuri, reviste în care singuratecul tratează lucruri care-1 interesează pe dînsul. De ce vreau ceilalţi, de ce doreşte o societate întreabă, de frigurile Unirii nu se preocupă; abia mai tărziu va încerca supt Cuza-Vodă, de care s'a ţinut personal departe, o atitudine care să fie numai a sa, iar supt Carol I-iu o mişcare me­nită a-1 *înălţa acolo unde ţintiau visuri nemărturisite. Şi societăţile neînţelese în nevoile lor condamnă la acea isolare pe care numai însuşiri geniale o pot înălţa, dacă nu şi mîngîia.

Iată 1, peste cîţiva ani numai, director al Arhivelor, în mijlocul acelor lupte-- politice care nul pot cîştiga pentru o definitivă fixare. Era încă latinism, oricum: occidentalism în aier. Rămăşiţe de Verum L,atium-Bîrlad, de Bistriţa-Bistertia şi de Tîrgul-Vestei, pentru ţigănimea din margenea tîrgovişteană, bogată în vestale, dăinuiau în mintea generaţiei stăpînitoare. Nimeni nu cerea slavism şislavişti. După datoria pe care şi o simte faţă de ştiinţă, meşterul de combinaţii istorice al Istoriei critice publică documentele slavone ale vechilor noa­stre cancelarii în Arhiva istorică .— aşteptînd zapisele şi răvaşele romaneşti ale Cuvintelor din bătrîni. Nu se putea aştepta la o mulţămire generală. Dar aceasta i era indiferent, de şi sufletul lui nu era nesimţitor la laudă. N'a mers însă, ca urmaşii lui în acest domeniu, pană la admiterea, în dauna originalităţii noastre, a tuturor opi­niilor filologiei germane care ne făceau debitori pentru religie, forma de S t a t şi cultură, nu numai ai Sîrbilor, cu cari sîntem de sigur înrudiţi ca rasă prin Traco-Iliri ca şi prin Romani, dar ai poporului receptiv şi imitator cari sînt Bulgarii.

După vremea revelaţiilor, după aceia a iniţiativelor vine vremea construcţiilor. I se cere, de Carol l-iu, cu care, împăciuitorul, el s'a împăcat, un Dicţionariu al

limbii. Cu titlul impunător de Magnum Etymologicum, el dă în loc o imensă Enciclopedie naţională, care — odat» ce însuşi Dicţionâriul, adevărat, al d-lui Sextil Puşcariu, cu fişe şi colaboratori, zăboveşte — nu putea decît să rămîie un interesant fragment la acela care lucra cu colaboratori de ocasie şi cu apelul la divina­ţie în fiecare moment, mergînd cu grija personală pană la ultima corectură. El singur iarăşi pe drumurile lui, apărat faţă de mediu, cum, mai tărziu, îşi va face, contra societăţii întregi, o religie a lui, al carii mare preot a voit să fie, chiar dacă nu veniau decît rari şi adesea interesaţi credincioşi. *

Spre această parte din sufletul şi fapta lui se în­dreaptă azi o samă desorientată a tineretului dintr'o vreme cu nervii zguduiţi. I se pare că şi prin acest uriaş fără tovarăş s'ar putea îndemna la aventurile spi­ritului într'o vreme bogată în aventurile politice şi sociale, toate de o potrivă de condamnabile faţă de datoriile care ne cer şi de nevoile care ne strîng.

Dar, cas extrem de rar, Hasdeu, care putea scusa orice prin incomensurabilul însuşirilor sale, e un model, adevăratul model pentru tineret prin calităţi diame­tral opuse.

Zburătorul ipoteselor celor mat cutezătoare nu le-a putut consolida. Nimeni n'ar admite azi, în istorie, unde era necesar să se puie, cu sforţările noastre mo­deste, un zăgaz personalismului care nu e totdeauna represintat de oameni geniali, genealogia Basarabilor din veacul al XlII-lea, sprijiniţi pe o înseilare a Gre­cului Fotino, întrebuinţînd o vagă cronică sîrbea^că. Aceiaşi soartă o au multe din părerile lui. Constatarea documentară, de oricine ar fi servită, biruie cu sigu­ranţă. Cînd odată, pe drum, îi spuneam lui Hasdeu câ frumoasele lui construcţii s'ar putea sfârîma de un document nou, el n'a tăgăduit puterea probantă a a-cestuia, ci s'a mulţămit a spune: „Documentul nu va veni".

De aceia, cum n'a fost bine că un scormonitor de

anecdote literare a salutat comemorarea de azi strîn-gînd ecoul, glumeţ sau corosiv, al unor polemici care au trăit şi pe care el înruşi le-ar renega poate după înseninarea adusă de ani — căci nu prin negaţie trăiesc oamenii mari în conştiinţa poporului lor —, tot aşa propunerea retipăririi integrale e absurdă. Cum nici pe Kogălniceanu, aşa de necunoscut, nu se poate gîndi a-1 reedita cineva şi în mici discursuri de harţă, ci trebuie o alegere, cu atît mai mult ea se impune faţă de un om cu atîtea laturi ca Hasdeu, adus prin specialitatea, prin specialităţile lui a vorbi şi de pro­blemele cele mai închise din cutare sau cutare ramură. S'a retipărit a doua oară „Ioan-Vodă cel Cumplit". E oare acesta, în stilul care nu mai e al nostru, o operă educativă? Eroul e un semi-Armean, fost giuvaergiu, Domn pe bani al Moldovei din a doua jumătate a se­colului al XVI-lea ; arde un Vlădică pentru a lua banii celui osîndit pentru păcate ; se ridică împotriva Tur­cilor fiindcă vreau să-1 scoată şi face apel, neîncrezîn-du-se în boierii cari-1 vînd la Turci — altceva decît pă­răsiţii politici cari colindă azi partidele noastre ! — la bandele prădalnice ale Cazacilor, pentru a sfîrşi printr'o capitulaţie şi a fi rupt în bucăţi de cămile. E oare în această legendă ceva din concepţia şi din nobleţă e-popeii lui Mihai Viteazul? Ori poate fi vorba de a re­tipări volumele „Marelui Etimologic"?

Să ni ştim socoti cuminte bunele intenţii, care sînt rare. O alegere restrînsă, dar bine chibzuită face mai mult decît un haos ilegibil.

în ea s'ar ţinea samă de ceia ce vădeşte mai bine calităţile positive şi educative ale acestei vaste opere.

Cum spuneam, t Hasdeu a fost şi un smerit şi devo­tat muncitor. Publicaţiile lui de documente sînt un exemplu. Alege textul în adevăr interesant, îl îngri­jeşte cu o iubire nemărgenită în cel din urmă amă­nunt, îl publică apoi cu o grijă tipografică de care cei mai mulţi dintre contemporanii săi n'aveau nici ideie. Mulţi cari nu se apropiau de dînsul n'ar fi con-

simţit să facă o asemenea operă, pe nedrept despre-ţuită: am ştiut-o şi eu care am fost primit, cu acelaşi despreţ, ca „Iorga-document", pentru ca azi să mi se arunce în faţă sintesele de care la început mă cre­deau incapabil. Şi, lucrînd aşa, nimic pedant: n'ar fi crezut că nu se poate publica un text de după 1700 fără a i numerota pe margene rîndurile ca pentru ver­surile lui Homer şi discursurile Iui Demostene.

Studiile lui Hasdeu, fie că e vorba de filologie, fie că se ocupă de istorie, sînt un îndreptariu de bună rînduială. Visiunea perfectă a problemei: cîtă deose­bire pană la barbaria unui Philippide care, confundînd traducerile, inutile, de texte cu injuria personală, zvîr-lită în faţa presupuşilor săi adversari, sperie şi des-gustă prin massa informă a voluminosului său volum ! Odată definită problema, nu se pierde vremea cu acele discuţii de păreri moarte care procură biruinţi uşoare, ca şi cum nevoia ar cere să urmăreşti pană la tata Noe originile cronicii lui Zilot Rommul. Afirmaţiile bine întemeiate curăţă terenul fără polemici în care se amestecă patima personală. Apoi informaţia, tot­deauna *de o extraordinară bogăţie—•• pe care vor putea-o apoi întrebuinţa alţii—, se pune la lucru, întregi domenii de izvoare ni au fost revelate de acela care cunoştea atîtea literaturi închise nouă. Une orr prea întinsă, discuţia e în proporţii armonioase. Con­strucţia era pentru el o necesitate ca pentru oricine are acel dar nepreţuit care e talentul literar. A izgoni talentul literar din ştiinţă, a-1 ostracisa e o mare greşeală. Precum, ca în caşul lui Carducci, atît de mare poet şi pentru disciplina filologică pe care şi-a impus o şi care a dat alt răsunet „Odelor barbare",. literatura profită din critica şi stăpînirea de sine a ştiinţei, ştiinţa, mai ales cea despre om ; are atîta nevoie de nesfîrjitele mijloace, de o extremă fineţă, ale adevăratei literaturi. Adevărurile pe care le putem atinge sînt aşa de relative încît numai talentul li poate da no­taţia exactă. A vîrî cu de-a sila în ştiinţă harnice suflete grosolane e o eroare, un păcat al serninariilor

de modă germană la Universităţile noastre Un odi profanum trebuie scris la uşile lor.

în aceste însuşiri stă valoarea educativă- a lui Has-deu. Din opera lui trebuie, cum ziceam, să se facă pe acest criteriu alegerea.

Şi această alegere nu trebuie să întârzie In Bucu­reştii cari au statui de foşti primari şi de foşti miniş­tri şi cari au grămădit tot bronzul unei monetarii pentru monumentul uriaş, al unui mare ministru îna­inte de a se ridica acela al Suveranului său, în Capi­tala cam uşuratecă şi foarte zgomotoasă, pepinieră de arivişti, care nu simte lipsa statuilor lui Alecsandri şi Eminescu şi măcar a unei pietre comemorative pen­tru Bălcescu, va veni poate vremea ca într'un loc ales — ce ar fi dacă s'ar reţinea pentru un parc al Universităţii, pline de culoare şi celule de temniţă, locul vechii Primării, unde animale domestice din edi­litatea Capitalei permit azi să se instaleze animalele sălbatece ale unui circ? — figura lui Hasdeu să apară în toată măreţia frunţii lui brăzdate de fulgerele reve­laţiilor. Dar pană atunci să coborîm în suflete -figura lui morală în ce a fost mai puţin legat de patimile pămîntului.

•Şi din cartea comemorativă cei cari aşteaptă un Has­deu numai tăgăduire, răsturnare şi imaginaţie vor des­coperi unul, mai adevărat şi mai necesar, care e afir­maţie, întemeiare şi înţelepciune.

N.Iorga

STRĂMOŞII NOŞTRI. 1. Neamurile traco-dace şi istoria lor.

Teri tor iu l Românie i de astăzi e r a locuit de strămoşi i noştri Dacii, din r a m u r a nord ică a mare lu i popor al T r a c i l o r , încă din epoca neolitică a uneltelor de p i a t r ă lustruită. Alte n e a m u r i t r a c e ocupau p â r l e a r ă s ă r i t e a n ă a peninsulei ba lcan ice pană la M a r e a E g e e şi la hotarul Greciei vechi, i a r în par tea de Apus se învecinau cu Ilirii şi Macedonenii .

T r a c o - D a c i i şi cu fraţii lo: Frig ieni i din Asia Mică făceau p a r l e din g r u p a estică a m a r e i familii de p o p o a r e indo-europene şi e rau î n r u d i t m a i de d«ţ>arte şi cu Armeni i de odinioară. In l impul miei a I l I -a , înainte de Hristos, T r a c i i au pornit în­cetul cu încetul din E u r o p a Centra lă spre Miazăzi şi s'au aşezat acolo unde îi găsim amintiţ i m a i întăiu de scij i lori i grec i în e-poca islorică, ad ică la Nord-Es tu l Greci lor şi la Apus de Iliri , în t imp ce o m a r e p a r t e a lor au r ă m a s s tăpîni pe vechia Dac ie dintre Dunăre , Carpaţ i , T i s a şi Nistru. In e x p a n s i u n e a lor spre Miazăzi şi R ă s ă r i t unele n e a m u r i a u ajuns m a i ' departe , tocmai în Asia-Mică, ca Frigieni i şi Bitrrfnii . L a Nordul Du­nări i af lăm tr iburi dace sau getice (Carp i i ) , c a r e se întin­deau p a n ă dincolo de Nis tru pe ţ ă r m u l nord ic al Mări i Negre , p a n ă în Carpaţ i i nordic i (Costobocii) , i a r la Vest p a n ă la Du­n ă r e a de mij loc şi în părţ i le Moraviei, unde a j u n s e r ă în re la -ţiuni şi lupte cu Celţii. L a Sud de Dunăre , Geţii locuiau toată Dobrogea numi tă pe atunci Scy lh ia Minor, a m î n d o u ă malur i l e Dunări i , i a r alte seminţii t r a c e populau toată B u l g a r i a şi T r a c i a e u r o p e a n ă de astăzi şi p a r t e a est ică a Serbiei vechi şi a Macedoniei p a n ă la V a r d a r şi M o r a v a s îrbească , ba c h i a r treceau dincolo de aceas tă linie ajungînd p a n ă la poalele m u n ­telui Olimp, în insulele din nordul Mări i Egee , Thasos , Sa-mothrake , e l e , şi în mij locul tr iburi lor i l irice din vestul pe­ninsulei balcanice .

Cunoaştem din mărtur i i l e antice, l i t erare şi epigrafice, a p r o a ­pe o sută de n u m e de seminţii şi tr iburi t race , m a i ales în peninsula balcanică , căc i Daco-Geţii de la Miazănoapte a-p a r în istorie de la început ca o unitate politică. Cele m a i impor tante triburi t r a c e e rau u r m ă t o a r e l e : în Trans i lvania , în-Ir 'o ' epocă mai veche Agatirşii , c a r i aveau şi multe infiltraţii scliitice venite din Răsăr i t , iar mai tărziu Dacii, numiţi a şa m a i întăiu pe la anul 1 0 0 înainte de Hristos. D a r nu e nicio deo­sebire între Daci şi Geţi, car i locuiau in c împia Munteniei şi în Sudul Moldovei şi Basarabie i , in Dobrogea şi pe malul, bulgă­resc al Dunări i , la Jîsl de gura Oltului. Geţii e numele mai vechiu al r a m u r i i t r a c e de la Miazănoapte, folosit mai ales do "Greci, rar Dacii e numele mai nou, pe c a r e îl aflăm în deosebi la seriilorii romani . In Bulgar ia apuseană şi Serbia de Răsăr i t , pană l a Morava, tră iau Mocsii şi Tribali i , la Sud de

hotarul Dobrogei noastre , pe la Varna , Crobyzii , în Ba lcan i (Haemus^ şi pe cursu l mij lociu al Mărite i ( H e b r u s ) Bessii cei viteji şi în to tdeauna dîrzi faţă d#- s tăp în irea s tră ină , cu centru l la B e s s a p a r a , l îngă Phil ippopolis , c a r e se c h e m a şi Pulpu-deva. L a Apus de, ei, în reg iunea de la Sudul Sofiei ( S e r d i c a ) , e r a u Dentheleţi i şi Agrianii , iar în p a r t e a de Sud a Serbiei vechi, la Niş (Naissus) , şi Scoplie (Scupi ) , Dardani i , dovediţi pr in n u m e geografice şi personale a fi fost mai de­g r a b ă T r a c i decît Iliri. Mai depar te spre Miazăzi, pe ambele m a l u r i ale Vardarulu i , pe la Veles ( B y l a z o r a ) şi Iştip (Asti-bus) locuiau Paeonii trac ic i , amestecaţ i cu e lemente i l irice şi influenţaţi de c u l t u r a greacă . T r a c i i e r a u şi pe ţ ermul de nord al Mări i Egee , pe la Salonic, în Pen insu la Chalc idică şi p a n ă dincolo de Seres şi Cavala, între V a r d a r şi S t r u m a , d a r cei mai însemnaţi e rau Edonii , de j u r - î m p r e j u r u l muntelui P a n -geu, cel bogat în a u r şi argint . Centrul lor plin - de T r a c i p a n ă în epoca r o m a n ă e r a oraşul Phil ippi . L a N o r d de ei în­t r e Munţii Rhodope şi fluviul S t r u m a e r a u Maedii cei p r ă d a l ­nici, d a r cei Ihai însemnaţi d intre T r a c i i balcanici , în a f a r ă de Bessi, e r a u Odryzii , pe valea Măritei şi p a n ă la. M a r e a Mar­m a r ă (Proponl i s ) şi M a r e a N e a g r ă (Pontus E u x i n u s ) , cu cen­trele Hadrianopol i s , numit de ei U s c u - d a m a şi Bizye. In Ţi­nutul c a r e se c h i a m ă şi astăzi T r a c i a din T u r c i a europeană , Odryzii aceşt ia au întemeiat cea m a i p u l e r n i c ă organisaţ ie po­litică ce o întî lnim la T r a c i i sudici.

Cerce tăr i l e pre i s tor ice în teritorii le locuite odinioară de T r a c o -Daci fiind n u m a i la început, nu se poate încă prec isa cu si­guranţă , c a r e e p a r t e a lor din civilisaţia neolitică constatată pr in descoperir i şi săpătur i arheologice. Ceva m a i bine infor­maţi- .sîntem a s u p r a epocii de bronz, foarte înfloritoare în Da­cia, şi a s u p r a epocii de fier cu cele două perioade ale sale, p r i m a supt influenţa est ică a Schiţ i lor iranieni şi a doua „ L a Tene" supt influenţa covirş i ioare a curente lor vestice repres in-tante ale culturi i celt ice.

In epoca is torică T r a c i i n'au ajuns niciodată la conşti inţa unităţii lor naţionale, şi de ace ia n'au putut întemeia State durabi le şi au căzut r înd pe r înd supt s tăpînir i s trăine. Sînt pomeniţ i m a i întăiu în I l iada lui H o m e r c a aliaţi ai T r o -

ienilor, posesori şi ei, c a şi Acheii , ai unei cul turi de bronz, s traşnic i războinici , cu o ţ a r ă roditoare , în c a r e viţa de vie, c re ş t erea cai lor şi a oilor e r a u izvoarele pr inc ipa le de bogăţie: Herodot ni povesteşte mai depar te c ă au ' fos t supuşi de D a r i u J ( 5 1 3 ) , c a r e a înfiinţat în T r a c i a sudică şi o sa trap ie per ­sană, în t imp ce la Dunăre , pe unde m a r e l e rege t recea s p r e a pedepsi pe Schiţi, Geţii, „cei m a i viteji şi m a i drepţ i d intre T r a c i , car i c red în n e m u r i r e a sufle'.elor', s'au opus puteri i per ­s a n e . Folosindu-se de înfrîngeri le suferite de regii Pers ie i în Grecia (Maraton , Sa lamina , P i a i e a ) , Odryzii întemeiază pe la 470 înainte de Hris los un m a r e Stat, în Es tu l şi Sud-Estul penin­sulei balcanice . Supt regele Sitalkes, con temporanu l lui P e -r ic le şi Socrate , Odryzii aveau 150 .000 de războinici , şi odată, pornind regele ca aliat al Atenei în c o n t r a Macedoniei, băgase groaza în sufletul tu turor Eleni lor . De el ascultau, pe lîngă Trac i i sudici, Edoni i şi Paeoni i din Macedonia, Bessi din Ba l ­cani şi Geţii de la Dunăre , i a r coloniile greceşt i de la M a r e a E g e e şi M a r e a N e a g r ă îi p lăt iau grele tr ibuturi . D a r desbinările u r m a t e în regatul Odryzi lor şi p u t e r e a cre sc îndă a Macedoniei aduseră decadenţa lui şi s u p u n e r e a T r a c i l o r de la Sud de Balcani , de c ă t r e F i l ip II şi A lexandru-ce l -Mare , c a r e î n c e r c ă f ă r ă iz-bîndă să supună şi pe Geţii de pe malur i l e Dunări i . In oas­tea lui, c u c a r e a cucer i t Asia p a n ă la Indus şi Egiptul , e r a u mulţ i T r a c i viteji şi vrednici d intre Odryzii supuşi. Pe v r e m e a diadohilor, generali i şi urmaş i i lui Alexandru, c a r i îi desmem-b r a s e r ă î m p ă r ă ţ i a , L y s i m a h , regele m a c e d o n e a n al Trac ie i , nu putu să împiedece pe Odryzi de a deveni din nou neat îrnaţ i şi de a re întemeia regatul t r a c , în h o t a r e res tr înse însă, c a r e tră i m a i { ă r z i u în vasal i tate faţă de R o m a , şi deveni provincie ro­m a n ă la anul 46 după Hristos. I n t r e 250 -200 înainLe de Hristos au stăpînit în T r a c i a sudică şi regii Pto lemei ai Eg ip ­tului, în oastea c ă r o r a af lăm numeroş i m e r c e n a r i trac i , a-şezaţi apoi în cal i tate de colonişti în Egipt .

D a r L y s i m a h fu nenorocos şi faţă de Geţii din Nordul Dunări i , al c ă r o r rege viteaz şi înţelept, Dromchai te s , îl bătu în c î m p i a m u n -teană, îl prinse, îl t r a t ă regeşte şi se î m p a c ă apoi cu el, păs-tr înd s tăp în irea getică pe ambele ma lur i ale Dunări i . P u t e r e a Ge'.ilor însă fu ruina* ă de putern ica invasiune a Celţilor ( c . 2 8 0 ) , de a tacur i le necontenite din p a r t e a B a s l a r n i l o r germanic i

şi apoi ale Sarmaţ i lor , c a r i luaseră locul Schiţ i lor în Sudul Rusiei şi în B a s a r a b i a . Regele Geţilor Oroles, pe la 200 înainte de Hristos, se a p ă r ă cu greu în c o n t r a Bas tarn i lor .

D a r în v r e m e a aceas ta începe p ă t r u n d e r e a r o m a n ă în penin­sula ba lcan ică pr in o c u p a r e a coastei i l irice a Dalmaţie i şi pr in războaiele victorioase c o n t r a regi lor elenistici (F i l ip II şi P e r -seu) ai Macedoniei , c a r e deveni provincie r o m a n ă în anul 148 îna­inte de Hristos. Yec ină ia t ea Romei cu popoare le t r a c e fu prile­jul unui lung şir de războaie , din causa incursiuni lor n e a m u ­ri lor t r a c e din Rhodope şi Ba lcan i , c a Maedi, Bessi, Dardani , în tovărăş ia Galilor scordisci , şi a expediţ i i lor r o m a n e de pe­depsire şi a s igurare a ordinei la graniţe , conduse de c o m a n ­danţi i luştri, c a Sulla însuşi, apoi frate le lui Lucul lus şi Scr i -bonius Curio, c a r e ajunse p a n ă la D u n ă r e a dac ică (73 îna­inte de Hris tos ) .

P e v r e m e a tr iumviratu lu i întăiu şi a războiului civil d intre C a e s a r şi Pompe iu , se r id ică din nou la m a r e pu­tere r a m u r a nord ică a T r a c i l o r , Geţii, numiţi a c u m Daci, cu regele lor, războinic şi organisator i a r ă p ă r e c h e , a căru i basă e r a însă în D a c i a super ioară , în părţ i le ardelene şi bănă­ţene. P r i n biruinţe m a r i în c o n t r a Celţilor, Boii şi Taurisc i i la Vest, Scordisci i la Sud-Vest în Bosnia şi Croaţ ia , Bas larn i i celto-germanic i în Moldova şi B a s a r a b i a , Boirebis la devine un Kel-loktonos şi s tăpîn pe un m a r e imper iu ba lcano-carpa lo -danu-bian, cu o a r m a t ă , spun autorii greci , de 200 .000 de oameni , şi pr in u r m a r e o pr imejdie a m e n i n ţ ă t o a r e pentru republ i ca r o m a n ă . Şi oraşele greceşt i de la M a r e a N e a g r ă îi e r a u tr ibutare . De aceia Caesar pregăt ia o m a r e expediţ ie c o n t r a Daci lor, poale şi pentru c ă Boirebista avusese relaţii de al ianţă cu Pompeiu . la c a r e tr imi tea soli în Macedonia.

Moartea celor doi m a r i adversar i a m i n ă înc leş tarea finală a po­porului clac cu î m p ă r ă ţ i a universa lă r o m a n ă , dar , supt c î r m u i r e a lui August, generalul Lic inius Crassus supuse pe toţi Trac i i , Moe-sii şi Geţii de la Sudul Dunări i , şi se înlemeie provincia Moesia, cu c î ţ i v a a n i înainte de n a ş t e r e a lui. Hristos. Geţii şi Daci i e rau acum desmembraţ i în m a i multe State mici . Tot secolul I d u p ă Hristos se ţin lanţ Uiplele la gran i ţa Dunării-de-jos, unde gu­vernatori i Moesiei s trăju iau cu gr i jă ca să nu sufere supuşii cei noi de incursiuni le Daci lor. Dobrogea e r a guvernată în nu-

mele Romei de regele trac, vasal, din micul regat clientelar al Odryzilor, care fu şi el făcut în sfîrşit provincie romană supt împăratul Claudiu. Vrednică de amintit este activitatea de ofensivă în sînul barbariei de la Nordul Dunării a guver­natorului Moesiei, Tiberius Plautius Silvanus Aeliamis, pe vre­mea lui Claudius (52-53), de care ascultau regii nesupuşi încă ai Dacilor, Bastarnilor, Sarmaţilor şi Schiţilor şi care a mutat 100.000 de Transdanubieni geto-daci în provincia Moe-sia.

Urmă apoi revanşa Dacilor, uniţi din nou supt sceptrul marelui rege Decebal, comandant de samă şi organisator ener­gic. Simţul lui politic excepţional îl îndemnă să împrumute de Ia Romani elemente de cultură pentru propăşirea popo­rului dac şi să imiteze mijloacele de luptă ale acestora pentru a li resista cu propriile lor arme. Războaiele lui cu Domi-ţian şi pacea încheiată, prin care Dacii deveniau aliaţi ai Ro­mei plătiţi cu stipendii, precum şi cele două războaie crîncene şi sîngeroase de apărare a neatîrnării Dacilor împotriva celui mai bun militar dintre împăraţii romani, Traian, sînt bine cunoscute de toţi cei ce se ocupă de istorie. Cu înfrîngerea şi peirea, prin propria sa sabie încovoiată, a viteazului De­cebal, toate neamurile trace se aflau în stăpînirea romană, supt care serviră ca soldaţi vrednici în toate corpurile de trupă romane. Tracii din Dacia şi Moesia se romanisară cu desă-vîrşire prin contactul cu coloniştii romani, cu limba, organisa-ţia şi civilisaţia romană, dînd naştere poporului roimîn.

II. Viaţa şi cultura neamurilor iraco-dacice

In cc priveşte făptura fisică, Tracii erau înalţi şi voinici, cu părul blond sau roşcat, cu ochii albaştri, ca şi Acheii lui Ho-mer, ca şi cei mai mulţi Indoeuropeni. Faţa oacheşă, părul şi ochii negri ai meridionalilor de astăzi se datoresc, după an­tropologi, amestecului Arilor cu o veche populaţie meditera­neană, din epoca neolitică, originară din Nordul Afficei. Ca do­vadă de vigoarea lor fisică, Tracii aveau faima de longevitate, şi un autor grec, Phlcgon din Tralles, înşiră mvdte nume trace din Macedonia într'o listă a lui de centenari, cari au trăit peste 100 de ani. Tracii erau foarte numeroşi. Herodot ni spune că îi întreceau în număr numai Inzii, în timp ce Pausanias pune

în locul îniăiu pe Celţi, d a r după ei Lol pe T r a c i . Cum s'ar expl ica altfel oastea de 150.000 oameni a lui Siialkes sau cea de 200 .000 a lui B y r e b i s l a ? Geţii se a p ă r ă c o n t r a lui Alexandru-ce l -Mare cu 10.000 de pedeştri şi 4 .000 de călăreţ i , a p r o x i m a t i v forţele naţ ionale cu c a r e un Vlad Ţepeş sau Mihai Viteazul p lecau în ca lea Turc i lor .

In viaţa de familie, felele e r a u mai libere, dar soţiile T r a c i l o r cu s trăşnic ie păzite. Căsător ia se făcea pr in c u m p ă r a r e a soţiei cu bani, obiecte sau moşii. P u t e r e a tatălui e r a nemărgen i tă c a şi pa tr ia poteslas la Romani . L a Trac i i şi Geţii nobili şi bogaţi domnia poligamia. Menandru c h i a r e x a g e r e a z ă obiceiul aces ia pr in g u r a unui sclav gel, pentru a obţinea comicul cerul de co­medie. Cei mai mulţi din popor p r a c t i c a u însă monogamia , d a r femeile T r a c i l o r e r a u foarte muncite . E l e l u c r a u pămîniul , păş­teau turmele şi făceau toată t r e a b a casei. E cunoscută u imirea regelui p e r s a n Darius , c înd văzu la Sardes o femeie din nea­mul Peoni lor trac i făc înd trei l u c r u r i deodată. Regele Oróles pedepsi odată pe Geţii lui, bătuţi de Bas tarn i , să facă m u n c a femeilor, c a r e e r a deci socotită ca puţin onorabilă.

In ce priveşte viaţa socială, T r a c i i aveau nobili de sînge şi bogaţi numiţ i în l imba lor zi'oylhides. L a Daci se c h e m a u tarabostari i , f i indcă numai ei aveau privilegiul să poar te tara-bosta, pă lăr i e de pîslă de f o r m a căciulei . Greceşte li se z icea philoplioroi, latineşte pileaţi. D intre ei se r id icau regii şi preoţii. P o p o r u l de jos u m b l ă cu capu l descoperit şi cu plete m a r i (capillati, kometai). Jíobilii luptau c ă l a r e şi t ră iau la cur tea regelui sau la moşiile lor. E i se îndelelniciau numai cu războiul , p r ă d ă c i u n e a şi v înăloarea , socotind m u n c a c împului c a ocupaţie d e m n ă p e n t r u femei şi sclavi. Pr inc ipe le frac de l îngă Bizanţ, Seulhes, la c a r e se tocmeşte c a m e r c e n a r istori­cul g r e c Xenophon cu restul ce lor 10.000 de Greci, întorşi din expediţ ia for din Pers ia , t r ă i a din jaf şi p r a d ă ; iar pe malu l Pontului E u x i n , la Nord de Bizanţ, Trac i i localnici îşi î m p ă r -ţiau s is tematic p r a d a provenită din naut'ragiile corăbii lor. D a r acest fel de viaţă e x t r a v a g a n t ă e r a numai un privilegiu al no­bililor, căc i poporul de jos, din c a r e se r e c r u t a u şi a r m a t e l e cele numeroase , m u n c i a cu hărnic ie pămîntul , şi agr i cu l tura şi creş terea vitelor erau înfloritoare în multe ţinuturi.

Cunoaştem secte religioase de pustnici austeri , car i luptau

c o n t r a vieţii clesfrînale, pleistoi, la Daci . alţii la Moesi, c a r i m î n c a u numai lapte, nr înză şi miere şi se l'eriau de femei. Boi-rebis la şi preotul lui Zalmoxis au în trepr ins o luptă a p r i g ă pentru , a s a n a r e a m o r a v u r i l o r pr in re forme de c u m p ă t a r e .

P u t e r e a regelui e r a despotică şi bine organisată în Statele m a r i , c a la Odrysi , Peoni , Geţi şi Daci. Veniturile lui constau din dijmele produselor , mine de a u r şi argint , tr ibute de la tr i ­buri şi de la oraşele greceşt i de la m a r e , d a r p r i m i a u oficial şi pe faţă mul ţ ime de d a r u r i de la supuşi, podoabe şi odoare de meta le preţioase, vase s c u m p e de meta l sau pictate art is ­tic de Greci; stofe co lorate şi pestriţ brodate , covoare , sclavi isteţi şi frumoşi. E cunoscută scena de la banchetu l dat de Seuthes în onoarea lui Xenophon, c înd vine un T r a c d u p ă al­tul şi dăruieşte f iecare cîte ceva preţios, i a r Xenophon , c a r e a-bia s căpase cu viaţă din expediţ ia ce lor 10.000, îi oferă şi el, cu şiretenie grecească , c a să scape din î n c u r c ă t u r ă , vitejia lui şi braţul î n c e r c a t al Greci lor lui. A r m a t ă p e r m a n e n t ă nu e-xisla, d a r uşor se adunau bande i m p o r t a n t e ca m e r c e n a r i la s trăini sau pentru a porni la p r a d ă oriunde. Aşa e r a u trupe le lui Seuthes acesta , aşa tovărăşi i le de tr iburi c a r e năvă l iau în Macedonia r o m a n ă în sec. II-I . în. de. Hristos sau cetele de Daci car i p r ă d a u Moesia r o m a n ă în sec. I d. Hristos. E r a u şi mulţi dinaşti locali, regiculi, c a r i r a r e o r i ascu l tau de autor i tatea regelui. Discordia necontenită, luptele dintre ei şi î m p ă r ţ i r e a între m a i mulţ i fii, c a în regate le g e r m a n i c e de la începutul evului mediu, f a c cu put inţă puter i lor vecine (Athena, Mace­donia, R o m a ) să întreţ ină s t a r e a a c e a s t a de decadenţă a T r a ­cilor, sprij inind pe pretendenţi . Să ne gîndim l a amestecul U n ­guri lor, T u r c i l o r şi Poloni lor în luptele pentru tron dintre u r ­maşii lui Mircea-ce l -Bătr în , A lexandru-ce l -Bun şi Ştefan-cel-Mare , şi la domnişorii aduşi de Cazaci pe tronul Moldovei.

L a unele n e a m u r i t r a c e preotul zeului pr inc ipa l avea pu­tere regală . P e Bessi îi r ă s c o a l ă c o n t r a Romani lor preotul lui Sabazios-Dionysos, Vologaises, la anul 11 înainte de Hristos, i a r la unii Moesi, preotul -rcge Kosingas amenin ţă poporul ne­ascul tător ca se va sui la c e r pe o s cară , c a să rapor teze zeiţei I I e r a trace . L a Daci supL Byrebista , puterea rega lă merge m i n ă în m i n ă c u ace ia religioasă. Preotu l Decenaeos e pr inc ipa lu l

auxi l iar al regelui in opera lui de reforme. Şi Decebal a r c Jîngă el pe marele preot Vezina.

Locuinţe le Traco -Dae i lor ni sunt cunoscute din săpătur i a r ­heologice, în movilele Trac i c i , în aşezări le getice din c î m p i a Munteniei, şi din rcliefele columnei lui T r a i an. Edonii , Odo-raanţii şi Peonii din Macedonia aveau şi locuinţe lacustre (pa-lafitle), d a r în general T r a c i i şi Daci i locuiau în colibe de nuiele. împletite, lipite eu argi lă a m e s t e c a t ă cu paie, de f o r m ă pa lru la teră . L a Daci aveau şi uluci, i a r la T r a c i i văzuţi de X c n o p h o n case răs leţe cu gard, c a r e e r a şi ţ a r c pentru oi. Bessi locuiau şi în peşteri. Satele D a c i l o r se c h e m a u dava sau deva (ex. B u r r i d a v a , Arc idava , Suci-dava, Pu lpu-deva) , i ar cele ale T r a c i l o r de ia Sud para sau pera ( ex . : Bes sa -para , Scapto -p a r a , P r i s c u - p e r a , L o n g i n o - p a r a ) , bria (Mesem-bria, Alaa i -br ia) , sura (Moca-sura , C a r a - s u r a , Prupto - sura , B y l a - z o r a ) . P e n t r u te­ritori i mai m a r i înlîlnim termenul grecesc strategia, numi tă d u p ă tr iburi (Bess ica , S a p a i c a ) , şi latineşte regio, numi tă după oraşul Ţinutului (regio Phi l ippopol i tana, regio Serdicensis) . Oraşele din ţerile T r a c i l o r e r a u întemeiate de Macedoneni, Greci sau Romani . Aveau cetăţi cocoţate pe vîrf'ul munţ i lor şi în­tre zidurile lor se adăpost iau femeile, bătrîni i , copiii şi tur ­mele. Astfel de cetăţi dace a descoperit în ultimii ani în munţi i Hunedoare i , la Grădiştea-Muncel şi Costeşti, d. prof. D. M. Teodorescu de la Univers i tatea din Cluj. Cetate în l imba tracă se zicea dizus (Ostu-dizus, Burlu-dizus) . L e putem stu­dia şi pe reliefele columnei lui T r a i a n .

Cu pr iv ire la însuşirile lor artist ice, ştim c ă T r a c i a e r a pa­tria Muselor, i a r c u b u l acestora , or ig inar din P i e r i a t r a c ă (N. de Ol imp) , fusese t r a n s p o r t a t în Beoţ ia pe muntele P a r n a s . Orfeu, f e rmecă toru l c în iăreţ al mitologiei greceşti , e r a din T r a c i a . Solii Geţilor c întau din c h i t a r ă , i a r Agatirsii din D a c i a îşi învăţau Jegile pe din a f a r ă cîntîndu-le în versuri . F lu ieru l c iobănesc şi h a r f a cu douăzeci de coarde (magadis) e r a u instru­mente musica le inventate de T r a c i . Se pomeneşte un cînteo războin ic Sitalkus şi un imn religios Zalmoxis, un c întec la m o r m î u l acompania t cu flaute, c întece de v r a j ă (descîrîtece), f a r m e c e scrise c h i a r de miticul Orfeu. A r t a p last ică a Trac i l or , cunoscută mai ales din obiectele şi podoabele descoperite în

movile, denotă puternice influenţe greceşti şi schitice. Artiştii e r a u deci imitatori . *

Despre viaţa lor economică avem m ă r t u r i i numeroase şi des­coperir i arheologice. Agr icu l tura e r a foarte desvoltată; griul t r a c bine cunoscut de Greci. P e monete locale se văd spice şi grăunţe , boi înjugaţi , i a r femeile t r a c e jertf iau zeiţei Bendis paie de grîu. Meiul e r a mult răspîndit . X e n o p h o n trece pr in ţ a r a Melinophagilor ( m î n c ă t o r i de meiu) şi află provisii de meiu, grîu şi orz în satele T r a c i l o r lui Seuthes. L a o n u n t ă vest ită a generalului atenian Iphikrates cu fata regelui Kotys se f a c d a r u r i de meiu, c e a p ă şi usturoiu, z a r v a t u r i favorite ale T r a c i ­lor. L a Geţi în Muntenia, oastea lui A lexandru-ce l -Mare întîm-pină holde înalte de nu puteau u m b l a pr in ele, şi vedem gr îne secerate de ostaşii r o m a n i pe Co lumna lui T r a i a n . Moesia şi Dobrogea e r a u cunoscute c a g r î n a r e bogate. Viţa de v i e ^ e bu-cura^de o deosebită îngrij ire. Vinul t r a c i c e r a băut şi a p r e c i a t în lagărul Greci lor lui H o m e r , car i a u asediat zece ani Troia . P e monete]e din T r a c i a şi reliefe, a f lăm scena din c u l t u r a viţei şi că lcatul s trugur i lor cu picioarele. Vinul se c h e m a în l imba t r a c ă zeila, berea de orz brytos. Din me iu fabr icau braga . Cult ivau inul şi c înepa, ale c ă r o r fire e r a u toarse şi ţesute de femeile T r a c i l o r . Poate vorba kannabis ( c înepă ) să fie de origine t r a c ă . Creş terea vitelor e r a a doua ocupaţie de c ă ­petenie a T r a c i l o r arici . Aveau cai vestiţi î n c ă în I l iada: „ai regelui Rhesos e r a u cei m a i m a r i şi m a i mîndr i , albi c a z ă p a d a şi răpez i c a vîntul". Calul e r a şi an imal sfînt. Divini­tatea cea m a i a d o r a t ă la T r a c i , Eroul trac sau Eroul călăreţ, e repres in ta lă în totdeauna că lare , la vînat. H o m e r numia , T r a c i a ţ a r a oilor, d a r e r a u şi capre . Numele fluviului Hebrus însemnează ţap. Porc i i e r a u îngrăşaţi , ţinîndu-i f ă r ă apă. P e unele monete din Macedonia t r a c ă se vede chipul porcului . T r a c i i e r a u m a r i m î n c ă t o r i de lapte, br înză şi uni. Grecii r îdeau de ei zicîndu-li „papă-lapte"' şi „papă-unt" (galaktopoli, butij-rofngi). Unii beau lapte cu sînge. E i e r a u şi pasionaţi v înători şi se visau pe lumea cea la l tă vînînd în suita E r o u l u i t r a c sau a Zeului Sabazios. Vînau urşi, cerbi, iepuri, mistreţi , şi c h i a r iei şi leoparzi. Herodol ni povesteşte c ă l îngă Salonic, în My-donia, cămile le expediţiei lui X e r x e s a u fost a taca te de lei. Vînau şi zimbri, pe car i îi pr indeau vii. Din coarne le de

z imbru aur i te sau arg intate beau vin t r a c i c regii Odryzi lor, ai Peonilor, ai Geţilor şi însuşi Decebal. T r a c i i de l îngă r îpi şi lacuri , pe malul măr i i , pescuiau cu î n d e m î n a r e şi dădeau peşte de m î n c a r e cai lor şi oilor. Se p r i c e p e a u şi la navigaţie cu bărc i uşoare făcute dintr'un c o p a c (monoxy le ) . Bessii s'au făcut vestiţi c a m a r i n a r i in flota imper ia lă r o m a n ă .

Multe povestesc autori i vechi despre pofta lor de b ă u t u r ă şi de chefuri. Beţ ia e r a un viţiu naţional , c a şi la alţi Indoeuro-peni. B e a u vin curat , f ă r ă apă , c h i a r şi femeile t race . Sorbiau cornul cu vin dintr'o sorb i tură; se ameţ iau şi înainte de luptă. Intr 'o inscripţ ie din T r a c i a af lăm un colegiu de cheflii cu n u m e t r a c e supt patronagiu l zeului sănătăţ i i Asklepios. P e n t r u a st îrpi acest r ă u obiceiu, Boirebista luase o m ă s u r ă r a d i c a l ă : s t î rp irea totală a viilor. Interesante sînt descrier i le a două banchete trace , cel dat de Seuthes lui X e n o p h o n şi cel dat de Dromi-chaites regele Geţilor lui L y s i m a c h , prisonierul lui, povestit de Diodor din Sicilia, d a r şi mai cur ios e danţul războinic al T r a c i l o r şi un joc primejdios în c a r e respecţivulj d a c ă nu e r a destul de îndemănatec , r ă m î n e a sp înzurat de un laţ al fu­niei c u c a r e se juca. Căci T r a c i i pre ţu iau p r e a puţin v iaţa omenească , pe c a r e o socotiau o s c u r t ă c l ipă de î n c e r c ă r i du­reroase . E i iubiau şi c ă u t a u m o a r t e a p e n t r u fer ic irea din v iaţa viitoare, şi de ace ia e r a u soldaţi viteji şi cutezători . Toate măr tur i i l e ant ice laudă însuşirile lor războinice, avîntul lor nă­valnic; se înf iorau duşmanii de asal turi le lor furioase şi de strigătele lor înf iorătoare. E i a u servit c a m e r c e n a r i preţuiţ i în toate a r m a t e l e din antichitate , începînd c u Tro ia , apoi la Athena, regii macedoneni şi Ptolomeii Egiptului , regii P e r g a -mului şi ai Syriei. D a r nimeni n'a exp loa ta t mai bine şi m a i îndelung vigoarea şi aptitudinile lor c a Statul roman . Supt r e ­publ ică T r a c i i serv iau c a sclavi şi gladiatori , atleţi ( S p a r t a -cus, şeful răscoale i sclavilor, e r a u n T r a c ) , i a r în t impul impe­riului, c înd toate ţerile t r a c e deveniseră provinci i r o m a n e , R o m a goleşte de t ineret Ţinuturi le locuite de tr iburi le t r a c o -dace. G a r d a pre tor iană , g a r d a ecves tră a Cesari lor , garnisona Capitalei , cohorte le şi e scadroane le de T h r a c e s , Daci , Bessi, Moesi, Dardani , mul te legiuni, miliţiile flotei e r a u î m p ă n a t e de recruţ i din n e a m u l lor. E i a u susţinut cu vitejie şi c r e d i n ţ a lor de R o m a n i noi ordinea şi s iguranţa hotare lor împărăţ ie i ,

mai ales între 150 şi 250 d. Hristos. Ii af lăm ca grănicer i r o m a n i în garnisonele din Syria , din Algeria, Scoţia şi de la Rinul germanic .

Ult imii T r a c i creşt inaţ i şi romanisa ţ i sau grecisaţi au fost Bessii din Balcani . F o a r t e f rumoase şi instruct ive sînt des­cr ier i le vieţii a c e s t o r a în sec. IV, dintr'o poesie a lui Sidonius Apoll inaris şi o scr i soare a Sf. Paul in din Nola, c ă t r e Sf. Ni-chelas din Remes iana , c a r e îi creşt inase pe T r a c i şi Bessi.

III. P r i m e l e civil isaţi i i ta l i ce .

Descoperir i le arheologice moderne sînt de m a r e i m p o r t a n ţ ă pentru restabi l irea adevărului istoric, m a i ales p e n t r u acele per ioade unde ştirile autori lor sînt puţine şi controversate . Pen­tru istoria pr imit ivă a Italiei şi începuturi le Romei izvoarele l i t erare sînt p r e a puţin serioase, , de oare ce ele a u fabricat mul t mai t îrziu decît evenimentele o serie de legende, cu î m p r u ­m u t u r i greceşti , p e n t r u a e x p l i c a puterea p r e c u m p ă n i t o a r e a Romei în epoca clasică, dînd acesteia dela început un rol de conducătoare în L a t i u m şi Italia. A fost meri tu l paietnolo-giei italiene, r e p r e s i n t a t ă m a i ales prin' L . Pigorini , E . Brizio, G. Colini, G. Pinza, i a r p e n t r u Ital ia sudică şi Sicilia P. Orsi, car i au răscol i t pămîntu l patrie i lor, au reac ţ ionat în c o n t r a vechii tradiţi i patr iot ice a istoriografiei r o m a n e şi pr in resturi le civilisaţiilor desgropate au reconstru i t şirul popoare lor aşezate în Italia, gradul lor de c u l t u r ă şi cît de modesle au fost înce­puturi le Romei . Căci toţi învăţaţi i sînt astăzi de a c o r d c ă pr imele secole ale Romei sînt foarte puţin cunoscute n u m a i din autori i clasici şi că pană în sec. IV înainte de Hris tos nu R o m a a condus soar ta Italiei, ci evoluţia ci a afîrnat de alte evenimente ale peninsulei, p r e c u m desvoltarea unei ci-vilisaţii medi teraneene neolitice, imigraţi i de peste Alpi ale po­poare lor c a r e aduceau în Ital ia uneltele de c u p r u , bronz şi fier, pu tern ica supremaţ ie a E l r u s c i l o r veniţi din Orient, in­fluenţa greacă , pres iunea n e a m u r i l o r sabell ice şi invasiunea Galilor.

Dar cine a u fost locuitorii cei mai vechi ai Italiei, car i au cultivat m a i întăiu ţ a r a aceasta , atît de favorisată prin c l imă, aşezare şi producţii le solului? De sigur nu Romani i şi nici Latinii . Un r ă s p u n s foarte a p r o a p e de adevăr ni poale da

astăzi numai ştiinţa preistoriei, c a r e cerce tează originea şi a-s ă m ă n ă r i l e l imbilor şi dialectelor vorbite în peninsulă, pre ­c u m şi numele geografice şi persona le antice.

Epoca de piatră şi Ligurii. In toată Ital ia s'axi aflat u r m e l e omului din epoca paleolitică: s i lexuri de p i a t r ă cioplită („coup de poing, Faustke i l") , v îrfuri de săgeţi, lănci de p ia tră , podoabe de scoici şi dinţi de animale . Omul paleol it ic e r a n o m a d : t r ă i a din vînat, pescuit şi cu legerea de fructe sau scoici şi melci , locuia în c a v e r n e şi colibe, m e r e u în luptă cu fiarele, d a r nu cunoştea nici metalele , nici agr icu l tura , nici domest ic irea animale lor , nici meşteşugul oale lor ce lor mai grosolane. P o ­seda ritul f u n e r a r al inhumaţiei. Descoperir i le arheologice din e r a a c e a s t a paleolit ică, cea m a i primit ivă, m a i veche şi mai lungă din v iaţa omenirii , dovedesc c ă Ital ia, ca şi F r a n ţ a şi Spania, avea condiţii favorabile de t ra iu şi nu e r a acoper i tă de gheţuri le glaciale. P ă r e r e a lui Mommsen, în cap . II din a s a „ R ö m i s c h e Geschichte", c ă Ital ia a fost populată numai după topirea metale lor , este deci definitiv r ă s t u r n a t ă .

Dar , d u p ă mii de ani, v iaţa Italiei a fost şi mai intensă în aşa-numita epocă neolitică, a unel te lor şi a r m e l o r de p i a t r ă lustruită. N u m e r o a s e descoperir i a r a t ă c ă neoliticii din Ital ia deveniseră păstori , creş teau vite, l u c r a u frumos uneltele de p ia tră , avind un întreg arsena l de a r m e de lovit şi de asvîr-vîrlit. S'au găsit c h i a r şi atel iere de f a b r i c a r e a s i lexurilor. Inventaseră c e r a m i c a , a r t a olăriei negre l u c r a t ă cu mîna , cu o r n a m e n t e în zigzag. L o c u i a u în grote artif iciale şi în colibe rotunde şi ovale, tipul c las ic al locuinţei din I ta l ia ant ică , c a r e aminteşte şi coliba Ital ianului din „ c a m p a g n a r o m a n a " de astăzi. Ritul funerar neolit ic e r a tot inhumaţ ia , cu sche­letul îndoit şi cu un mobil ier funerar. De la viaţa de familie a paleoliticului se trecuse la sate, în neolit ic; res tur i de colibe („fonds de cabanes") mici , g r u p a t e în juru l uneia mai m a r i . In Sicilia. P. Orsi a descoperit pr imele influenţe ale artei pre-minoice din Creta , Cypri i şi Troia , mai vechi de anul 2000 înainte de Hristos. Pur tă tor i i acestei civilisaţii neolitice din Ital ia aparţ in , după antropologi (Sorgi ) , rasei medi tera­neene, dolihocefale, venită din Nordul Ai'ricci, unde avuse o par te i m p o n a n t a şi în a l că tu irea elnică a Egipteni lor. Des­cendenţii lor au fost în ant ichitate Iberii şi astăzi Basci i , i a r

în Ital ia Siculii, pr imi i . locuitori ai Laţ iului (Dion Hal . ) şi L i ­gurii. L iguri i erau, d u p ă autori i antici, cei mai vechi locuitori ai Italiei, însă în epoca c las ică e r a u mărgini ţ i la L igur ia , l îngă golful de Genova, numit Mare Linguaticum, şi e r a u socotiţi de R o m a n i c a un popor primitiv, b a r b a r , c a r e t r ă i a în c a v e r n e şi se îndelelnicia cu v înătoarea . D u p ă arheologii moderni , Liguri i aceşt ia au fost repres intanţ i i civil isaţiei , neolitice ita­liene. E i au locuit pe atunci toată Italia, ceia ce concordă şi cu înt inderea numelor l igurice în multe ţ inuturi (ex. : Alba, Iiva, P a d u s ) . Venind din Afr ica la sfîrşitul erei paleolitice, c înd poate nu exista Gibraltarul , iar Sicilia e r a unită cu A-frica, Liguri i medi teraneeni n imic i seră pe oamenii paleolitici, mai puţini şi mai slab înarmaţ i . Cranii le neolitice de forme diferite p a r a indica, d u p ă antropologi , că Liguri i s'au for­m a t din contopirea m a i mul tor e lemente etnice.

L a sfîrşitul acestei per ioade de progres , a p a r în Ital ia meta­lele: c u p r u l şi aurul . E s t e epoca eneolitică sau chalcolitică, c înd omul pe l ingă obiectele usuale de p i a t r ă începe a folosi şi a-r a m a , mai întăiu c a podoabe şi apoi pentru a r m e (securi , cuţ i te) . A r a m a , cunoscută în Eg ip t din mia a 5-a înainte de Hris tos ( 5 0 0 0 - 4 0 0 0 ) , în C y p r u de la 4000, în Cre ta de la 3400, a p ă t r u n s în I ta l ia pe la 2500-2000 , venind pe două căi : cea m a r i t i m ă în Sicilia (P . Orsi) şi c ea cont inentală din E u ­r o p a centra lă , de la N E . pesie Alpi, unde cei ce au adus-o îşi constru iau locuinţe lacus tre (palafit le) pe lacuri le subalpine din L o m b a r d i a şi Veneto. In aceas tă per ioadă de transiţ ie s'a introdus în Ital ia agricultura. Securea de a r a m ă a început să laie păduri le , deci eneoliiicii au fost precursor i i E t r u s c i l o r şi Greci lor în defr işarea solului Italiei. P r i n u r m a r e la începutul mileniului II ( 2000 -1800 înainte de Hristos) putem constata trei e lemente de progres : 1) apar i ţ ia metalului , 2) introduce­r e a agriculturi i şi 3) influenţa c r e s c î n d ă a civilisaţiei c r e t a n c (minoic-mij loc iu) , c a r e se afla atunci în per ioada de s tră luc ire a pr ime lor palate din Cnossos ( 2 0 0 0 - 1 7 5 0 ) .

Epoca de bronz şi Italicii. Pe la lcSOO-1600 înainte de Hris los Ital ia î n t r ă în epoca de bronz. Aliagiul aces ta rcs istent şi du­rabi l soseşte în Italia, ca şi a r a m a , pe cele două extremităţ i : în Sicilia venind, din .Crela (ornamente , plăci lucraie , cuţite) şi din centru l Europe i in văile Padiilui ş i Adigclui. Aici în

Ilalia-de-sus s'a desvoltat i m p o r t a n t a civilisaţie a bronzului , numi tă a terramarelor p a d a n e şi a palafittelor lombardo-ve-neţiene. Săpătur i arheologice de l a 1860 încoace, în Emi l ia , între Apenini şi Po, la Piacenza, C r e m o n a şi p a n ă la Bo-logna, în provincii le P a r m a , Reggio, Modena a u scos Ia iveală sale pre is tor ice din epoca bronzului (terminare), c lădite pe stîlpi, locuinţe lacustre , d a r nu pe apă , ci pe uscat (terraferma). Cele m a i carac ter i s t i ce „ t e r r a m a r e ' ' de la Castellazzo di F o n -tanel lalo şi de la Castione dei Marches i (prov. P a r m a ) a u fost săpate , studiate şi publicate de L . Pigorini , decanul paletnolo-giei italiene. E l e denotă c ă locuitorii lor t ră i s eră m a i întăiu pe lacur i şi aduseseră cu ei sistemul aces ta de locuinţe în valea Padului , c a r e , f ă r ă zăgazuri şi cana l i săr i pe atunci , e r a expusă inundaţi i lor, din causa torente lor din Alpi şi Apenini. O t e r r a ­m a r e de acestea, sat lacustru , constă dintr'o p la t formă de lemn cu pietriş sau pamînt , susţ inută pe taraş i (palaf i t te) , înfipţi în pămîntu l uscat (mulţ i din aceşt i piloţi s'au des­coperi t in situ); de j u r - î m p r e j u r un val de pămînt şi un şanţ cu apă. M ă r i m e a t e r r a m a r e l o r a t î r n ă de n u m ă r u l locuito­r i lor : 2, 4 şi c h i a r 10 h e c t a r e ; f o r m a dreptungh iu lară sau trapezoidă, or ienta lă după punctele cardinale . Pav imentu l ter-r a m a r e i e r a împărţ i t în p a t r u l a t e r e regulate de străzi para le le şi perpendicu lare , şi c u p r i n d e a colibe rotunde de paie, nuiele sau lemne, lipite cu lut. î n t r e a g ă cons truc ţ ia denotă un plan prestabilit , i a r cele dona străzi pr inc ipale , or ientate Est-Vest şi Nord-Sud, c a r e se tă iau la mijloc, sînt protot ipuri îndepărta te ale s trăz i lor clasice, cardo şi decumanus maximus din cás­trele, coloniile şi oraşele romano- lat ine . P u t e m trage deci con-clusia logică că poporul t e r r a m a r e l o r avea o organisaţ ie so­c ia lă bine închegată, c a r e putea menţ inea disciplina şi ordinea aceas ta a locuinţelor d u p ă un p l a n sistematic. Alături , d a r separate , e r a u necropolele , t e r r a m a r e p e n t r u morţi , cu o punte de lemn c a şi la cele p e n t r u vii. N u m e r o a s e u r n e de lut înguste şi s tr înse g r ă m a d ă unele lîngă altele indică ritul c r e -maţiuni i sau i nci ne raţiei, importa i in Italia de aducători i me­talelor, eneoliticii din palafittelc lombarde. Inc ineraţ ia este o c a r a c t e r i s t i c ă a l erramarico l i lor , c a r e îi deosebeşte prec is de Linuri i n e o l i l i e j inhumanţi . Rămăş i ţe le gospodări i lor din ter­r a m a r e . arunea ie sau căzute jos între stîlpi, au format mo-

viliţe de 3-1 m., preţ ioase pentru arheologi , c a r i a u aflat în ele elemente ale civilisaţiei lor din epoca bronzului , mult s u p e r i o a r ă celei precedente . Oasele găsite dovedesc c r e ş t e r e a a tot felul de an imale domestice (boi, porci , oi, c a p r e , c h i a r ca i şi cîni, p ă s ă r i de c u r t e ) . E r a u şi vînători la ocasie, dar ocupaţ ia lor de căpetenie a fost agricultura, constatată pr in res tur i (grîu, fasole, viţă, f ruc te ) . Seminţe de in şi uneltele dovedesc o in­dustrie texti lă, rămăş i ţe le şi o secere munci le agricole şi m ă ­cinatul. Aveau î n c ă unelte de p ia tră , d a r e r a m a i desvoltată industr ia lemnului (coade de topor, coşuri , a r c u r i , ta lere , lin­guri , bas toane) , a osului (ace , c iocane, piepteni, podoabe) , a ceramice i cu vase de lut, carac ter i s t i ce prin toarta în formă de lună nouă, pr in c a r e putem recunoaş te t ipul de civilisaţie din t e r r a m a r e ; o r n a m e n t e l iniare şi mici mameloane . D a r p a r ­tea cea m a i i m p o r t a n t ă a acestei civilisaţii nouă este indus­tr ia bronzului. In palafiltele lacus tre din lacuri le veneţiene (ex. P e s c h i e r a pe G a r d a ) , c o n t i m p o r a n e şi înrudite, d a r nu identice cu l e r r a m a r e l e , af lăm mai mul t unelte de p ia tră , în t imp ce în t e r r a m a r e l e de la Sud de P o p r e d o m i n ă bronzul: securi , pumnale , cuţite, săgeţi, lănci, săbii, br ice ; coase, se­ceri , sule, a c e de păr , piepteni, fîbule de bronz, c a r e pr in f o r m a lor s implă de a c de s iguranţă f o r m e a z ă un al doilea element c a r a c t e r i s t i c al acestei civilisaţii, a lătur i de toar ta vaselor în f o r m ă de craiu-nou. Curînd d u p ă descoper irea şi stu­dierea t e r r a m a r e l o r padane s'au putut identifica şi în restul Italiei aşezări c u aceeaşi c u l t u r ă de bronz, d a r dintr'o epocă ceva m a i r e c e n t ă : în E m i l i a estică, în T o s c a n a , o t e r r a m a r e tip nordic la Taraiifo, o necropo lă în Bas i l i ca ta (Ia T i m m a r i ) . In a f a r ă de aceste două din Sud şi în contras t cu t e r r a m a r e l e şi palafiltele nordice , oamenii bronzului din centru l Italiei r ă -mîn credincioşi vechiului obiceiu neolitic, de a îngropa morţ i i întregi, al minunăţiei . F o a r t e in teresantă e pentru noi şi pen­tru protois toria Italiei descoperirea de necropole cu civili­saţie similară cu terramarele l ingă Alba L o n g a şi în alte părţ i clin L a t i u m . în Roma, pe Quirinal , Esquil in, în F o r , însă acum influenţată de aceia, mai nouă, a fierului. F a p t u l is­toric este deci a şezarea ' unui popor c a r e aducea bronzul, în valea Fadului , pe la 1800-1600 înainte de Hristos şi apoi r ă s -pindirea lui in restul peninsulei, dar mai ales în L a t i u m

şi pc Tibru. Necropole le acestea din munnţi i Albani, c a şi cele din R o m a a r a t ă şi e lemente păs tra te din civilisaţia a n t e r i o a r ă neolitică, p r e c u m sînt multe m o r m i n t e cu ritul inhumaţie i , a lătur i de urne le cu cenuşă ale noilor veniţi, şi crani i le doliho-cefale. E x i s t a u deci î n c ă Ligur i în L a t i u m (dovadă şi nu­mele Alba) .

L a în trebarea : c ă r u i popor istoric apar ţ ineau terramar ico l i i , răspunsese He.lbig, în 1879, c ă în ace le locuinţe lacus tre pe uscat au stat Italici i , încă uniţi, nedivisaţi în cele trei g r u p e istorice: Latini i , Sabellii şi Umbri i . E tnogra f ia acestor t e r r a m a -ricoli e î n c ă şi azi controversată . Marele istoric italian Gaetano de Sanctis , autorul celei mai serioase opere de istorie a Ro­mei de la origine p a n ă în sec. II înainte de Hristos , îi crede Etrusc i . Briz io îi d e c l a r ă Liguri , car i au evoluat. D a r lesa lui L . Pigorini , descoperi torul şi c erce tă toru l lor, predomină astăzi în ştiinţă şi a fost p r i m i t ă de cei mai de s a m ă în­văţaţi c a r i au scris despre pre is tor ia Italiei, c a Suedesul Mon-telius, Rusul Modeslov, Englesul Peet , F r a n c e s i i Decheletle , Grenier şi Homo. Civilisaţia şi cons trucţ ia t e r r a m a r e l o r se da-toreşte Stră-Lat in i lor , înainte de a porni spre L a t i u m . E i for­m e a z ă a v a n g a r d a migraţ iuni i Italici lor. Italicii făceau p a r t e , înainte de 2000 înainte de Hristos, din grupul de popoare nu­mite Indoeuropeni , aşezaţi în centru l şi Nordul Europe i , cu o civilisaţie neolitică,— o viaţă agricolă şi cu o l imbă co­mună . In tre 2000 şi 1500 se începe m i ş c a r e a lor de m i g r a -ţiune înceată , cu multe popasuri , unele îndelungate, spre Vest, Sud, E s t şi Sud-Est, absorbind în p a r t e populaţii le meditera­neene şi egeene. Linguist ica, toponimia şi arheologia ne a-ju tă să d e t e r m i n ă m popoarele născute din acest grup , prin di ferenţ iarea l imbilor lor. I a t ă c las i f icarea celui mai m a r e linguist cont imporan A. Meillet (Introduction à l'élude com­parative des langues indo-européennes, 1 9 2 2 ) : g r u p a apuseană cuprinz înd limbile italică, celt ică, g e r m a n i c ă , i l ir ico-albanesă şi g r e a c ă ; grvipa r ă s ă r i t e a n ă cu balto-sîava, traco-fr ig iana, a r m e a n a şi indo-iraniana. L i m b a italică, cu cele trei dialecte ale sale, latin, oscic şi umbric , nu e înrudi tă de a p r o a p e cu greaca , p r e c u m se credea acum cinzeci-şaizeci de ani, pe v r e m e a teoriilor despre Pelasgi , ci cu celt ica, atit c a g r a m a t i c ă , cit şi ca vocabular. Aceasta dovedeşte că , după desfacerea grupului

s tră-european , Italicii şi Celţii (Galii) au r ă m a s mai mult laolaltă, vorbind încă o l imbă comună , d u p ă c u m se e x p r i m ă Ca-mille Jul l ian, m a r e i e i s toric al Galilor. F a p t u l aces ta e confir­mat pr in descoper ir i le .arheolog ice , c a r e a u constatat o comuni­tate de civilisaţie preistorică (eneolitică) italo-celtică în E u r o p a c e n t r a l ă (Austr ia , Boemia , Ungar ia , Vestul Iugoslaviei). L a des­facerea acestui grup, la începutul epocii de bronz, Italicii por­n i r ă spre Sud, începînd a se f o r m a astfel ce le două limbi deosebite, i tal ica şi celtica. P r i m i i Italici sosiţi în Ital ia a u a-dus a r a m a şi aurul , r i tul incineraţiei şi au construit palafittele Lombardie i . Valul u r m ă t o r de Italici, Stră-Lat ini i , sînt locuitorii t e r r a i n a r e l o r şi au îmbogăţit civilisaţia Italiei cu bronzul, v iaţa pe sate-c lanuri , or i en tarea după puncte le cardinale , ordinea, şi disciplina în viaţa socială. Sudul Italiei şi Sicilia a u pr imit mai mult influenţa orientală a culturi i egeene, c a r e e ra în apo­geul ei în Creta , epoca a doua a palate lor din Cnossos ( 1 7 5 0 -1100) şi în Argol ida (Mycene, T y r i n s ) .

Linguis t ica ni mai spune c ă dialectul u m b r i c e cel mai aprop ia t de l imba celt ică, ceia ce însemnează c ă U m b r i i a u r ă m a s mai în u r m ă cu Celţii şi sînt ultimii Italici coboriţi în peninsulă, în valea Padului . E i au gonit pe Stră-Lat in i i din t e r r a m a r e c ă t r e L a t i u m , unde s'au aflat în necropole trăsătur i le carac ter i s t i ce ale civilisaţiei lor: toar ta vaselor în f o r m ă de lună nouă şi fibulele simple.

Epoca de fier şi Umbrii. In u r m a Lat in i lor au sosit în cen­trul Italiei, pe Îs 1200 înainte de Hristos, Sabellii, c a r i a u ocupat regiunea muntoasă , a Apeninilor, Abruzzii de astăzi (Sabinii, Mars i i ) , intinzîndu-se apoi pană în Sud la Mediterană (Samniţi i , Oscii, Lucani i , Bra l i i i ) . Cu toţii se n u m i a u pe l imba lor oscă Safineis. Pe la 1000 înainte de Hristos u r m a r ă U m ­brii, car i se a ş e z a r ă în valea Padului în regiunea Bolognei, în tre Apenini şi Adriat ică , în U m b r i a c las ică şi la Vest de Apenini pană la M a r e a T y r r e n i a n ă şi Tibru, în Toscana , unde fură apoi supuşi la Etrusei . Umbri i aduceau cu ei fierul, regele metale­lor, în a c ă r u i a epocă Italia în tră în per ioada istorică, a pr imelor documente scrise, c a r e începuse pentru Egipl şi Mesopotamia cu 1 0 0 0 de ani înainlo de Hristos , în epoca bronzului. Tipul cel mai complect al acestei civilisaţii umbr ice a fierului a fost desco­perit la localitatea Yil lanova, a p r o a p e de Bologna, şi de aceia

o n u m i m civilisaţia villanoviană. E a n'a influenţat pe- cea din t c r r a m a r e , ci numai pe ace ia din L a t i u m şi R o m a , c a dovadă c ă Lal in i i a u plecat din valea Padului din causa Umbri lor . Nu există o continuitate în tre cele două t ipuri de civilisaţie. De şi U m b r i i vil lanovieni au şi ei r i tul f u n e r a r al arder i i cadavre lor , însă urnele lor m a r i de lut a u f o r m ă de două t runch iur i de con unite pr in basa lor şi cu un c a p a c şi sînt depuse isolate în m o r m i n t e de f o r m a puţului (tombe a pozzo). Cupr ind a f a r ă de cenuşă şi vase de lut cu decoraţ ie geometr i că grecească , sti­lul Dipylon. Metalul obişnuit e tot bronzul pentru unelte, a r m e , hamur i , toaletă, şi a r t a lucrăr i i bronzului e desăvîrşită, dar a-p a r e şi fierul la început c a podoabe. F i e r u l a junge la între­buinţare genera lă n u m a i în sec. al Vl- lea pr in opera năvălito­r i lor etrusci . veniţi din Orient, car i e x p l o a t a r ă minele de fier din E t r u r i a şi insula E lba . Locuinţe le U m b r i l o r nu e r a u lao­lal tă şi s i s tematic aşezate ca acele din l e r r a m a r e , ci isolate unele de altele. Deci pe la anul 1000 înainte de Hristos af lăm alte trei fapte m a r i pentru istoria peninsulei, c u c e r i r e a u m b r i c ă , apar i ţ ia fierului, civilisaţia vi l lanoviană. Lat in i i e rau aşezaţi în L a l i u m , unde supuseră şi a s imi lară pe Liguri , c a şi U m b r i i în Toscana . U m b r i i f u r ă s tr îmtoraţ i imediat de Veneţii ilirici, la Nord de Po, c a r i desvol tară şi ei o civilisaţie a fierului, numi tă atestină (de la E s t e ) , imit înd pe cea vil lanoviană, d a r folosind în locul urnei bi tronconice de lut situla de bronz. L a Vest de Apenini U m b r i i p r i m i r ă în cur înd (sec. X ) o lovitură catas tro­fală din p a r t e a năvăl i tori lor E t r u s c i , car i îi supuseră şi înce­p u r ă o nouă perioadă, ace ia e truscă , în c a r e I ta l ia îşi în­cepe istoria.

IV. Ştiri n o u ă d e s p r e începutur i l e R o m e i .

A s ă m ă n a r e a dintre civilisaţia bronzului din t e r r a m a r e l e pa-dane şi ace ia a necropole lor din L a t i u m şi R o m a ne face să admitem c ă Stră-Lal in i i au părăs i t t e r r a m a r e l e şi s'au aşezai în L a t i u m , înainte de aşezarea Sabelli lor (c . 1300) şi a U m ­bri lor (c . 1000) . In noua lor patr ie Lat ini i au suferit influenţa resturi lor civilisaţiei neolitice a L igur i lor băştinaşi şi apoi pe aceia vi l lanoviană a Umbri lor , car i a u ajuns pe la anul 1000 înainte de Hristos pană la Tibru.

F o a r i c importante sînt chestiunile: c u m au întemeiat Lal in i i

Revista Istorica

pr imele aşezări , printre, c a r e R o m a a ajuns la m a r e însemnă­tate în u r m ă şi c a r e au fost începuturi le Romei înseşi. Din nenoroc ire tradiţ ia i s torică r o m a n o - g r e a c ă a învăluit în le­gende inventate m a i tărz iu istoria pr imi t ivă a Romei şi a Lat ini lor . Să vedem a c u m ce se ştia înainte de a se fi J'f>cut descoperir i le arheologice moderne .

Interpretarea datelor tradiţiei. T r a d i ţ i a vorbia de multe o-raşe latine, a c ă r o r c o n d u c ă t o a r e mi t i că e r a Alba Longa , R o m a , colonie a acesteia, se ridică pe colinele de l îngă T ibru , mons Palatinus, mons Aventinus, mons Capitolinus, mons Cae-linus, mons Esquilinus, collis Quirinalis şi collis Vim/na/is. T r a ­diţia a r e conşti inţa c ă R o m a a p a r ţ i n e a Lat in i lor , d a r e r a şi c a p de pod c ă t r e E lrusc i . Posi ţ ia sa, la 25 km. de Mare , şi faptul c ă T ibrul e r a navigabil numai p a n ă acolo, a înlesnit Romei să a ibă în m î n ă comerţu l cu interiorul , cu corăbier i i e trusci şi greci , p r e c u m şi comerţu l sării , pe via Salaria. I m p o r t a n t ă a fost p e n t r u desvoltarea Romei şi l ipsa unei alte aşezăr i în tre ea şi g u r a Tibrului . D a r multe secole au trecut de la venirea L a ­tinilor şi de la p r i m a colonisare lat ină pe teritoriul Romei p a n ă la r i d i c a r e a ei la o situaţie p r e p o n d e r a n t ă . L a început e r a u n u m a i sate pe diferitele coline, c u m dovedesc descoper ir i le arheologice, studiate şi publ icate de archeologii italieni, m a i ales de G. P i n z a (Monumenti primitivi di Roma e del Lnzio antico, 1905 ) .

L e g e n d a întemeieri i numeşte pe cei dintăiu locuitori ai Ro­mei şi din L a t i u m Aborigines, dovedindu-ni i gnoranţa ei, căc i numele aces ta însemnează de fapt, „oameni i de la origine". Nici da ta întemeieri i Romei , la c. 7 5 0 înainte de Hristos , nu a r e niciun temeiu de adevăr , căc i pr imele aşezări latine pe co­linele Romei sînt m a i vechi, i a r u n i r e a lor într'un oraş e m a i recentă . T r a d i ţ i a ni dă şi o şt ire bună: R o m a c e a mai vecheţ, a lui Romulus , Roma quadrata, s'a r id icat pe Palat in , unde se p ă s t r a u şi lucrur i l e s a c r e în l egă tură cu legenda întemeierii . Pa la t inu l e r a deci nucleul pr imit iv al Romei , şi pe el, spu­nea legenda, ş i-aveau centru l tr iburi le R a m n e s , Tities şi L u c e r e s , crea te de Romulus . In tre R o m a pa la t ină şi R o m a c u p r i n s ă între zidurile lui Servius Tullius, ziduri c a r e datează de fapt n u m a i de d u p ă năvă l i rea Galilor (387 înainte de Hr i s tos ) , învăţaţii lopografi au recunoscut î n c ă două fase de lărg ire :

Septimontium, cupr inz înd şapte înălţ imi pc Palat in , Esqui l in şi Caelius, şi Roma celor patru regiuni, la c a r e se a l ipiseră şi colinele Sabinilor, Quirinal is şi Viminalis.

P ă r e r e a răsp înd i tă în ştiinţă m a i înainte e r a că oraşul R o m a a resul tat din un irea a trei elemente, cele trei tr iburi amin­tite: R a m n e s a r fi oamenii lui Romulus , Tities Sabinii lui Titus Tatius, iar L u c e r e s Lat in i i mutaţ i m a i t îrziu la R o m a s a u , Etrusc i . Mommsen credea c h i a r c ă o comună , desvoltată şi com­pusă din trei unităţi pe Palat in , s'a unit cu o a doua, f o r m a t ă tot din trei elemente, colonisate m a i t îrziu pe Quirinal şi au alcătuit laolal tă oraşul R o m a . De aici n u m ă r u l de şase vestale, şase tribuni mil i tari , etc. Şi predecesorul lui Mommsen, Nie-buhr , se gîndise la o contopire a două oraşe : R o m a şi Quir ium (de unde Quirites) şi dual ismul aces ta e susţinut şi acum, de pi ldă de L u d o H a r t m a n n , cu toate c ă spiritul cr i t i c al conştiin­ciosului şi meticulosului Benediktus Niese nu afla, cu drept cuvînt, probabi l ca două oraşe să se fi r idicat în a şa de a p r o ­p ia tă vecinătate. Nici cele trei tr iburi nu m a i sînt astăzi admise de ştiinţa modernă , mai. ales p e n t r u că numele lor au fost tăl­măc i t e de W. Schulze ca n u m e gentilicii e trusce şi sînt so­cotite drept cadre le ter i toriale date Romei de s tăp în irea E t r u s -cilor. P r i n u r m a r e ipotesa mai veche c ă R o m a s'ar fi a lcătuit din trei comunităţ i , la început independente sau din două oraşe cu cîte trei subdivisiuni nu este destul de întemeiată.

Astăzi putem restabil i în linii genera le începuturi le Romei şi fasele ei de desvoltare p a n ă la întemeierea oraşului pr in E t r u s c i , pe basa descoperir i lor şi c e r c e t ă r i l o r preistorice din R o m a şi L a t i u m , in terpre ta te în folosul istoriei de mulţi în­văţaţi , p r i n t r e c a r i citez: G. Pinza, B . Modestov, T. E . Peet , O. Montelius, E t t o r e Pais , Gaetano de Sanclis , E . Piganiol , P . Gral'funder, L e o n Homo. Studiile lor a u fost publ icate de la 1905 încoace .

Latium preistoric. L a t i u m a fost locuit, î n c ă din epoca neo­litică, de Ligur i , de la car i ni-au r ă m a s res tur i şi m o r m i n t e cu r i tul inhumaţiei . Cu mult mai n u m e r o a s e u r m e avem din per ioada de transi ţ ie de la începutul epocii de fier, în necro­polele din Munţii Albani, de pe Esquii in şi Via Sacra . Civi-lisaţia aceasta , n u m i t ă laţialâ, se c a r a c t e r i s e a z ă pr in ritul c r e -maţiunii , îuormintc-puluri (tombe a pozzo) cu u r n e de Iul în

Forma colibelor ce lor vii. Sînt însă şi mul le m o r m i n t e cu g r o a p ă (tombc a fossa), ale Frigurilor inhumanţ i , c a r i pe încetul a u fost asimilaţi de Lat in i . Civilisaţia la ţ ia lă e str îns înrudi tă cu cea din l e r r a m a r e r>rin c a r a c t e r e l e distinctive ale aces ­teia, i'ibulele s imple de bronz c a acele de s iguranţă şi t o a r t a vaselor în f o r m ă de lună nouă, descoperite în cel mai vechiu sat latin din R o m a , pe c o a m a Germal a Palat inului . Conclusia i s torică este c ă un tr ib de S tră -Lat in i a u părăs i t t e r r a m a r e l e din valea Padulu i pe la 1500 înainte de Hris tos şi s'au aşezat în L a t i u m şi pe Tibru, supunînd şi aserv ind pe Liguri i neoli­tici. Din contopirea Lat in i lor inc ineranţ i cu Liguri i inhumanţ i s'au născut acei prisci Latini ai tradiţiei . Civilisaţia laţ ială se c a r a c t e r i s e a z ă şi pr in stabil i tatea ei, căc i pr imeşte p r e a pu­ţine e lemente din noua civilisaţie vi l lanoviană a fierului, des-voltată de U m b r i i de la nord de Tibru. U r n a bi tronconică vil­lanoviană e r a r ă în L a t i u m , unde r ă m î n e p r e d o m i n a n t ă urna-co-libă laţ ială tradiţ ională.

P a n ă la ven irea E t r u s c i l o r , Lat ini i t ră iau n u m a i în sate la c împie (pagani) şi în oppida-reîugii pe înălţ imile Munţi lor Albani (montani). Aşezări le acestea întări te pe coline s'au men­ţinut şi la oraşe le lat ine din epoca c las i că (Tibur , Praenes te , Tuscu lum, Aric ia , Velitrae, A r d e a ) , şi se pot observa p a n ă astăzi în aşa-numite le castelli romani (Pa le s tr ina , F r a s c a t i , Marino , Albano, Grotta F e r r a t a ) din Lazio . Colinele acestea erau pre ferate şi pentru c a e r a u foarte sănătoase , fa ţă de c î m -pia bîntuită de m a l a r i a . Lat in i i duceau încă o v iaţă pastora lă , semi-nomadă, cu m o r a v u r i rust ice , primit ive, v iaţa aspră . E i făceau războaie de p r a d ă şi aveau nevoie de aceste oppida şi pentru adăpostul famili i lor şi al turmelor . E r a u c a m patruzec i de populi (seminţi i ) latine, g r u p a t e m a i ales în Munţii Albani, d a r şi în posturi înaintate, c a Pa lat inul pe T ibru , A r d e a şi L a -vinium spre m a r e . U n e x e m p l u de aşezare lat ină, sat din epoca laţială, a fost descoperit de c u r î n d ( 1 9 2 1 ) l ingă R o m a , la N o r d de Monte Mărio. E i n u cunoşteau î n c ă s c r i e r e a şi p r o ­babil nici a g r i c u l t u r a s istematică, pe c a r e o vor deprinde abia de la E t r u s c i , d a r rea l i saseră totuşi un progres din punct de vedere politic. In locul autonomii lor isolate încep a se f o r m ă ligi, federaţii de populi, l a început schimbăcioase şi t r ecă toare , d a r pe Ia 800 înainte de Hris tos se constituie liga mai durabi lă ,

cu legături religioase, a ce lor patruzec i de populaţii lat ine al iate în juru l Albei Longa , c a r e nu e r a nici ea un oraş , ci o g r u p a r e de sate.

Primele sate romane. L e g e n d a întemeieri i Romei avea şi un s îmbure de adevăr : Pa la t inu l a fost nucleul pr imit iv al o r a ­şului, i a r pr imi i colonişti latini veniseră din Alba Longa . Res­tul a m ă n u n t e l o r de fapte şi persoane sînt născoc ir i ale fantasiei sau imitaţii greceşti . Săpătur i l e şi descoperir i le arheologice de pe Pa la t in din 1907, necropole le de pe Esqui l in şi Quiri-nal, săpate , începînd de la 1877, din Via S a c r a (în 1902-1903^ ni-au deschis ochii a s u p r a unei R o m e m a i vechi decît Ro-muhis , necunoscută şi nebănui tă c h i a r de ant ich i tatea clasică. Cu ajutorul lor s'a putut schi ţa în felul u r m ă t o r în temeierea pr ime lor aşezăr i din teri toriul Romei .

L a început nu puteau fi locuite decît colinele, căc i văile din­tre ele e r a u mlăşt inoase şi pustiite de r e v ă r s a r e a Tibrului şi de friguri. Cea m a i veche aşezare a fost satul L igur i lor neoli­tici pe Aventin, pomeniţ i şi de, tradiţ ie supt numele de Casei, v înălori şi păstori sărmani , c a r i mai t îrziu fură supuşi de Lat in i în fasa Romei-Sept imontium. Cel m a i vechiu sat latin s'a r id icat pe Germalus, c u l m e a occ identa lă a Palat inului , constatat pr in săpătur i le din 1907, c a r e au scos la iveală

/ t i r m e de colibe rotunde şi ovale, cele dreptunghiu lare fiind m a i recente , res tur i de fortificaţii de pămînt , puţur i pentru apă , o necropo lă cu două feluri de m o r m i n t e , tombe a pozzo, cu r i tul incineraţiei din sec. a l X - l e a ( 1 0 0 0 - 9 0 0 înainte de Hristos) şi tombe a fossa cu inhumaţie , mai nouă ( 8 0 0 - 6 0 0 ) . F r a g m e n t e c e r a m i c e villanoviene permi t d a t a r e a întemeierei satului Ger-mal în sec. al X-lea, deci c u două veacur i înainte de data tradiţiei ( 7 5 0 ) . în teme ierea acestei colonii latine în aceas tă v r e m e şi în faţa insulei t iberine se exp l i că pr in un fel de post înain­tat de observaţie, a v a n g a r d ă s trateg ică a Lat in i lor pentru a supraveghia mişcăr i le noilor veniţi din Orient, Etrusc i i , c a r i de la N o r d de T i b r u ameninţau şi L a t i u m cu p u t e r e a lor mi­l i tară. De la început pr in u r m a r e Romani i au fost soldaţi şi santinele, adevăraţ i fii ai lui Marte . Palat inul cu malur i l e sale r îpoase, fiind şi m a i a p r o a p e de Tibru , cu excepţ ia Aventi-nului deja locuit de Liguri , avea o posiţie mai pr ie ln ică decît celelalte coline şi nu e r a nici isolat cu totul, căc i pr in înăl ţ imea

mai m i c ă Velia c o m u n i c a cu celelalte coline şi cu inter iorul Lj ţ iu lu i . P r i m a colonie lat ină s'a a lcătui t deci pe Germal , şi corespunde Romei quadrata a tradiţiei. In cur înd s'a întemeiat un al doilea sat latin pe cu lmea a p u s e a n ă a Esquil inului , nu­mi tă Faguta l , i a r apoi r înd pe r înd, p a n ă în sec. VIII ( 8 0 0 -7 0 0 ) , c înd s'a închegat liga septimonţială , u r m ă t o a r e l e alte cinci sale latine pe Pa la tua l , c u l m e a r ă s ă r i t e a n ă a Palat inului , pe Oppius şi pe Cispius, două culmi ale Esquil inului , de a m ­bele laturi ale Fagutalului , pe înă l ţ imea c a o şea, vec ină c u Palat inul , Velia, unde fu apoi arcu l lui Titus şi Via S a c r a , şi pe Caelius, numit atunci Querquetual . In faţa lor s'a r id i ca t satul colonisat de Sabini pe Quirinal cu a n e x a sa Viminal , cu două veacur i în u r m a Germalului , născut din necesităţi eco­nomice, p e n t r u a face loc şi neamului de munteni sabelici la d r u m u l sării . T o a t e satele aces tea ni sînt documentate pr in descoperir i arheologice, în a f a r ă de Velia şi Querquetual , cunoscute n u m a i din autori . Numele lor ni indică o viaţă pasLorală şi păduri le ce î m b r ă c a u odată colinele Tibrulu i : P a l a t u a l de la Pales, zeiţa turmelor , Querquetual , col ina ste­jar i lor , Faguta l , a fagilor, Viminalis a sălcii lor. Cele şapte sate latine f o r m a u de sigur pr in originea şi interesele lor politice şi economice o g r u p a r e mai c o h e r e n t ă şi mai omogenă. P o ­pulaţ ia lor se c h e m a Quirites, n u m e înlocuit apoi în epoca e-Iruscă cu ace la de Romani , de la numele R o m a , c a r e este şi el e trusc , d u p ă W. Schulze, c a şi gens Romil ia . Herbig ex­pl ică c h i a r numele R o m a , pr in cognomenul individual e t r u s c R u m a , c a r e însemnează „piept lat". Quirites s'a păs tra t şi mai tărziu, n u m a i în anumite formule şi în d iscursuri le c ă t r e cetăţenii romani . Satele acesLea e r a u mici şi cu populaţie r e ­dusă. Velia, cel mai mic, avea 3 ha., şi probabi l c î teva sute de locuitori, Germal şi P a l a t u a l cî le 7 ha., cel mai întins, Quirinal , peste 40 ha., şi deci c î teva mii de oameni , căc i nu toată suprafa ţa colinei e r a ocupată de colibe. Colibele îşi păs­trează vechiul lip laţial, r e p r o d u s de urnele necropole lor şi constatat şi prin aşa-zisele „fonds de cabanes" de pe Germal . Mobilierul f u n e r a r e sărăcăc ios şi pr imit iv: c e r a m i c ă locală n e a g r ă şi r u d i m e n t a r ă , unelte, a r m e şi podoabe de bronz, fie­ru l puţin folosit, căc i ne af lăm n u m a i la începutul epoci i fierului. S ingura f o r m ă de progres este c a şi în L a t i u m de na-

t u r ă polit ică: a l că tu irea unei ligi a ce lor şapte sate latine, me­ni tă să joace un rol m a i m a r e .

Roma palatină şi septimonţială. F a s a aceas ta de desvoltare a Romei pr in u n i r e a ce lor şapte sate latine, Sept imont ium, a fost tăgădui tă de unii învăţaţ i (Graf funder) , însă f ă r ă drep­tate. D a r m a i înainte de î n c h e g a r e a ei, R o m a a trecut pr intr 'o fasă in termediară , Roma palatină, c înd cele două sate de. pe Pa la t in , Germal şi Pa la tua l , a u făcut î m p r e u n ă o ligă federală. Astăzi nu se m a i disting cele două c o a m e ale colinei, c ă c i depres iunea dintre ele a fost u m p l u t ă şi nivelată la în­ceputul epocii imperia le , d a r pe a c e a s t ă scobi tură e r a d r u m u l c o m u n spre păşunile Laţ iu lu i ale ambelor sate şi neces i tatea de a se folosi în linişte de acest d r u m a mot ivat u n i r e a lor, R o m a P a l a t i n ă e conf i rmată şi de un pomoenium Palatini, amint i t de Taci t , p r e c u m şi de u n mundus Palatini, desco­per i t în 1914 c h i a r în centru l colinei.

Devenind astfel m a i p u t e r n i c ă şi dator i tă situaţiei sale s tra­tegice, liga ce lor două sate palat ine a j u c a t rolul p r e c u m p ă ­ni tor în f o r m a r e a ligii t u t u r o r celor şapte sate latine, c a r e s'au g r u p a t laola l tă în Septimontium, pentru a se putea a-s igura c i rcu la ţ ia paşn i că pe d r u m u l c a r e , p lec înd din d e p r e ­s iunea Palat inului , t r e c e a peste Velia şi p r i n t r e celelalte sate latine s p r e păşunile Laţ iului , şi spre Alba. Cei c inci m e m b r i noi sînt: cele trei sate de pe Esqui l in ( F a g u t a l , Oppius, Cispius) , m i c a Velia şi satul Querquetual de pe Caelius, nu­mit şi Subura sau Sucusa. Considerînd c ă pe v r e m e a cucer ir i i Romei de E t r u s c i ( 6 5 0 - 6 0 0 înainte de Hris tos) exis ta m a i de mul t liga a c e a s t a septimonţială , putem dată întemeierea ei pe la 700 înainte de Hristos. Satele îşi p ă s t r a u însă autonomia lor, d r u m u r i nu e r a u între ele şi n u se făcu nici m ă c a r un zid c o m u n de înconjur . R o m a sept imonţială corespunde pr imei per ioade din epoca regi lor a tradiţiei.

E i i se atr ibuie: 1) S u p u n e r e a satului L igur i lor de pe A-ventin; 2 ) c ă d e r e a Albei Longa , d a r nu pr intr 'un războiu n u m a i între R o m a şi Alba, ci pr in defecţ iunea şi r ă s c o a l a Lat in i lor , m e m b r i ai ligii albane, şi 3) co lonisarea Ostiei. Ci-vilisaţia fasei septimonţiale apar ţ ine epocii a doua de fier şi descoperir i le arheologice dovedesc progrese evidente în cons­trucţ ia colibelor : unelte de fier, agr icu l tură , c e r a m i c ă şi inlro-

ducerea alfabetului g r e c chalc idian din Cumae sînt m ă r t u ­rii le relaţ i i lor comerc ia le cu Grecii. .Pr imele inscripţi i latine, fibula praenes t ina şi c ippul din F o r , sînt datate pe la anul 600 înainte de Hristos.

D a r l iga-Septimontium nu c u p r i n d e a decît p a t r u din cele şapte coline ale Romei clasice ( c u Aventinul supus) . Quir ina-iul şi Viminalul populate de Sabini şi acropo lea Capitoliului vor fi anexa te numai în e p o c a e truscă . „Synoikismos"-ul în­cepuse pr in u n i r e a c î forva sate, d a r E t r u s c i i cucer i tor i îl vor duee la bun capăt , t ransformând aşezări le r u r a l e într'o urbs ( R o m a ce lor p a t r u regiuni) în c a r e vor stabili o putere centra lă . Oraşul datorit organisări i E t r u s c i l o r se va numi R o m a şi va fi încunjurat de ei cu ziduri.

V. O enigmă a istoriei: Originea şi limba Etruscilor.

L u n g a epocă pre i s tor ică a Italiei se încheie cu a p a r i ţ i a E -trusci lor, c a r i a u desvollat o civilisaţie s u p e r i o a r ă pe pămîntu l Italiei p r e r o m a n e . Această civilisaţie a exerc i ta t o m a r e în-r î u r i r e a a s u p r a Laţiului , Romei şi a Italiei întregi şi a avut o viaţă de peste cinci secole (sec. X - V ) înainte de Hristos. în­văţaţi i modern i r ecunosc astăzi o per ioadă e t r u s c ă şi o hegemo­nie e t r u s c ă în istoria pr imit ivă a peninsulei, i a r operele şi manuale l e m a i nouă de istorie r o m a n ă conţin, după e x p u n e r e a aşezări i definitive a n e a m u r i l o r latine, sabellice şi umbr ice , capitole întregi intitulate „expans iunea etruscă", „ imperiul e-Irusc", c a r e t r a t e a z ă străduinţi le E t r u s c i l o r de a real i sa c e a dinlăiu unif icare a Italiei.

E t r u s c i i au locuit în epoca i s tor ică în T o s c a n a de astăzi, la N o r d de Tibru, unde s u p u s e r ă şi pe Fal isc i i latini. într 'o v r e m e ei c u p r i n s e s e r ă şi Ţinutul de la E s t de Apenini pană la Adr ia l i că şi la N o r d de Po, de unde îi a lungă apoi invasiunea Galilor, însă c h i a r după aceas tă catas trofă r ă m a s e r ă u r m e m a i recente de-ale lor în Alpii meridional i şi raet ic i , inscripţi i e trusce şi vase cu p ic tur i caracter i s t i ce .

Proven ienţa şi r a s a acestui popor m a r e a format pană astăzi u n a din cele m a i nedeslegate enigme istorice, de şi s'au scr is biblioteci întregi despre E t r u s c i şi numeroş i savanţi de m î n a

întâ ia li-au c o n s a c r a r e - m a r e p a r t e din act ivi tatea lor stărui­toare . _ ' •

Numele lor. E t r u s c i i e rau numiţi de Greci Tyrsano i sau T y r -ranoi , a t t i c Tyrsenoi , T y r r e n o i , de .unde numele Mări i T y r -reniene, d a r numele a c e s t a n u der ivă de la g r e c v'^atc, turris, „turn", c i e un n u m e adiectival geografic de la o localitate T y r s a ( T y r r a ) , c u m e r a u n a în L y d i a , cu t erminaţ ia -anos, -enos, p lura l -ei\oi, lat. -eni. D e r i v a r e a a c e a s t a topominică e r a obişnuită în Nordul Asiei Mici (Kyzikeni ) , c a şi la T r a c i şi Frig ieni , în deosebi la epitetele, zei lor t r a c i (ex . : Asclepius Zi-midrenus , Sabazios Athyparenus , Apollo Cicamus) sau la ce­tăţenii unui oraş (Tomitani , His tr iani ) . U m b r i i a u înlocuit t erm. -ano (-enp) cu termin, u m b r i c ă -c.o şi Tyrs-eni , Turs-eni a devenit T u r s - c o din inscripţii , de unde T u s c o şi în lati­neşte Tusei ( = E t r u s c i ) din vicus Tuscus , m a r e T u s c u m , Tus-culum. P r i n profesa lui e şi m e t a t e s a lui / , fonetisme con­statate în l imba e truscă , avem în loc de T u r s c i , E- truse i ? (cf. şi lacus T a r s u m e n n u s şi T r a s u m e n n u s ) .

In inscripţi i le hieroglife ale F a r a o n i l o r Merneptah şi Ramses III , pe la 1200 înainte de Hristos , Etrusc i i -Tyrsen i i sînt pomeniţ i supt numele de T u r s a ( T u r u ş a ) , pr in tre popoarele năvă­l i toare „de la Nord" sau „din ţerile Mării", răspinse de pute­r e a organ i sa tă a Egiptului dinastiei a X I X - a şi a X X - a . In l imba lor E t r u s c i i se c h e m a u şi Râsena , Râsna .

Originea EtMscilor. E trusc i i p ă r e a u cu totul* s trăini Gre­ci lor ca şi Ronîani lor, pr in r a s a , l imba şi obiceiurile lor. Şi în ziua de astăzi se discută c o n t r o v e r s a a s u p r a originii, datei imigraţiei şi a s u p r a limbii lor. P e n t r u originea lor e r a u şi în ant ichi tate două p ă r e r i : u n a răsp înd i tă şi în general ad­misă , i a r a doua isolată şi r e p r e s i n t a t ă n u m a i de Dionysios din Hal icarnassus , c a r e îi c r e d e a pe E t r u s c i băştinaşi în I ta ­lia. In t impuri le noas tre n u m a i C a r i Schuchardt , în exce ­lenta s a c a r t e de preistorie , Alteuropa, din 1919, a exitezat să susţ ină autohionia Etrusc i lor , neadmisă de nimeni.

P ă r e r e a cealal tă , a originii estice, porneşte de lă ş t irea lui Herodot (I , 9 4 ) , c ă j u m ă t a t e din Lydien i a u plecat conduşi de pr inc ipe le Tyrsenos peste m a r e c u corăbi i le şi a u debarcat pe coas la de Apus a Italiei, unde a u aflat pe Umbri , pe c a r i i-au supus. E a fost p r i m i t ă de toată istoriografia g r e a c ă şi r o m a n ă

(Diodor, Strabon, P l u t a r h , T. Liviu, Cicerone, Pliniu, T a c i t ) şi a r e cele mai pulte probabil ităţi de a d e v ă r pentrvi sine, fiind p r e d o m i n a n t ă în ştiinţa modernă . A fost susţinută m a i întăiu de Otfried Miiller şi Deecke, apoi c o r e c t a t ă şi spri j ini tă pe a r g u m e n t e arheologice de K o r t e în art icolul său Etrusker, din Enc ic loped ia Pauly -Wissowa. Au îmbrăţ i şat -o apoi între alţii: Salomon Reinach , L e h m a n n - H a u p t , G. Herbig, Modes-lov şi PiganioL E t t o r e Pais , A. Cuny, Schjott, Dottin, L e o n Homo, filologul K r e t s c h m e r şi orientalistul Hommel .

O a doua teorie m o d e r n ă a fost enunţată de Niebuhr, desvol-lală, apoi, de Helbig ( 1 8 7 9 ) pe base arheologice, şi p r i m i t ă şi de Nissen, Beloch, Niese, M a r t h a şi' De Sanctis. E i presupun

* o imigraţ ie pe uscat a Etrusc i lor , de la N o r d peste Alpi, unde au lăsat u r m e l e etrusce aminti te şi n u m e geografice etrusce , D u p ă ei, şi Raeti i a r fi fost E trusc i . D a r u r m e l e acestea sînt m a i nouă şi se da toresc E t r u s c i l o r din va lea Padului goniţi de Celţi şi adăpostiţ i în Alpii j a e t i c i , d u p ă anul 400 înainte de Hristos. In c o n t r a venirii ibr pe m a r e din Orient, teor ia cont inentală m a i a r e trei argumente : 1) istoricul lydian X a n t h u s nu a r e nicio ştire despre o migraţ ie pe m a r e a unui popor întreg: cu corăbi i le cele mici de atunci , nu e r a cu put inţă; 3) nu au putut pleca Tyrseni i de la coastele Lydiei , fiind acestea ocupate de coloniştii greci dinainte de anul 1000.

D a r argumente le teoriei originei estice, egeene sînt nume­roase şi foarte convingătoare. P r i m u l argument de m a r e în­semnătate , aminti t m a i sus, este unanimi ta tea autor i lor antici , grec i şi latini, c a r i sînt de aceas tă p ă r e r e . Al doilea fapt este

, c o n f i r m a r e a înrudiri i E t r u s c i l o r cu Lydienii , locuitori din Sar-des, m ă r t u r i s i t ă de însăşi tradi ţ ia naţ ională e truscă pe v r e m e a lui August ( T a c i t ) .

De a l tă p a r t e autori i grec i pomenesc de multe ori res tur i de Tyrseni , c a piraţ i vestiţi, pe coastele Egeii , în insuilele nordice , Imbros , S a m o l h r a k e şi Lemnos , în peninsula Athos, şi e exclusă o în t împlă ioare concidenţă de nume. Şi t erminaţ ia -anal,, -enoi (-uni, -cui) a munci ui T y r r e n i , fiind t r a c ă şi mi-croas iat ică , c o dovadă de originea lor orientală , cgeică întoc­mai ca şi înrudiri le de. n u m e propri i e trusce cu cele din Asia Mica şi numele ego.tee la Klrusei, dovedite mai ales de G. H e r ­big (Klein-asuil'sch-clrusk. Xamengleichungen, în „Sitz.-Ber. der

B a y e r . Ak.", 1914, p a r t e a a 2 -a ) . învăţaţ i i linguişli cont impo­ran i sînt de p ă r e r e că populaţ ia pre -grecească , c r e a t o a r e a acelei înf loritoare civilisaţii creto-egeene (minoice) din m i a a I l I -a şi a I I -a înainte de Hristos, e r a înrudi tă cu Etrusc i i , căc i vocabu-lariul grecesc a r e e lemente comune cu cel etrusc , şi ele se da-Loresc probabi l limbii s trăvechi i populaţii egeene şi pre-ele-nice (cf. P a u l K r e t s c h m e r , Sprache, in Gercke-Norden, Einleit. in d. Altertumswiss., I , 6̂ 1923, pp. 71-72 şi 109) . Şi unele n u m e geografice negreceşt i din E l a d a s a m ă n ă cu numele propr i i etrusce.

Grecia pre-elenică, insulele Mării Egee , Creta , Cipru şi Asia Mică e r a u locuite odinioară de m a i multe popoare , c a r e f o r m a u un g r u p uni tar , vorbind o l imbă numită a c u m de lin- * guişli luvică, cu n u m e de localităţi în -anda şi -ssos, l imba documenta tă de c î teva din inscripţi i le descoperite de Hugo W i n c k l e r la Bogazchioiu în Capadocia , vechea Chatuşaş ( P t e -r ia s ) , cap i ta la imperiului Hethiţ i lor (Chat t i ) , scrise în alfabet cunei form şi dat înd din m i a a II-a înainte de Hristos. Această l imbă luvică a r fi deci . l imba căuta tă a populaţiei pre-elenice, iar limbile micro-as iat ice , c a l iciana, c a r i a n a , lidiana, ca şi • cea e leo-cretană şi cea veche cipriotă, şi deci şi e truscă , toate cunoscute din inscripţii , sînt de cons iderat c a dialecte sau l imbi-surori , derivate dintr'un s ingur trunchiu linguistic, luvic.

Originea or ienta lă a E t r u s c i l o r e atestată şi de năvăl ir i le ace ­lor T u r ş a în ţ a r a F a r a o n i l o r pe la 1200, c înd ei locuiau în ba­smul Mări i Egee , fiind identici cu Tyrseni i cunoscuţi de Greci acolo. In expediţ ia a doua a lor c o n t r a lui Ramses III , aceste popoare ale Nordului şi ale Mării au venit pe uscat prin Si­r i a pană în Egipt , însoţite de flotă, c a r e plutia pe l îngă ţer-mur i .

Alte dovezi se întemeiază pe descoperiri nouă de inscripţi i în limbi răsăr i tene , c a r e p a r a s ă m ă n ă i o a r e cu cea etruscă. Astfel e vestita inscripţie dublă din L e m n o s ( K a m i n i a ) , c a r e a fost c h i a r c u p r i n s ă în Corpus Inscriptionum Etruscarum, de şi u-nii savanţi , c a Paul i , Beloch, Pare t , o socotesc un m o n u m e n t de l imbă t racă . D a r în L e m n o s amintesc scri itori i grec i pe Tyrseni , goniţi apoi de Sintii trac ic i , i a r sfîrşitul acestei ins­cripţii s a m ă n ă mult cu formulele c a r e indică v îrs ta răposa ­ţilor în inscripţi i le funerare e trusce (cf. Kre t schmer , o. c, p.

71) . E a se datoreşte deci unor Tyrsen i r ă m a ş i în a p r o p i e r e a vechii pairi i după migraţ iunea spre Apus a viitorilor E t r u s c i şi erau de sigur u r m a ş i ai p iraţ i lor T u r ş a , c a r i p r ă d a s e r ă E -giplul, faimoşi c a hoţi de m a r e în tot Răsăr i tu l .

D a r cele mai m a r i aprop ier i de l imba e t r u s c ă au aflat glot-1 ologii de c u r î n d în l imba inscripţ i i lor lidiene, deci c h i a r din ţ a r a Asiei Mici de unde ni spune Herodot c ă au emigrat Elrusc i i . Şi semnul 8 p e n t r u sunetul / , păs tra t de E t r u s c i în alfabetul lor î m p r u m u t a t de la Grecii chalc idieni din Cumae , a fost adus de ei din Lyd ia , căc i n u m a i în inscripţi i le lydiene se m a i întîlneşte.

D a r avem şi alte fapte s igure din domeniul civilisaţiei e-trusce, c a r e ni a r a t ă probabi l i tatea venirii lor din Răsăr i t pe m a r e . Aptitudinile E t r u s c i l o r pentru m a r i n ă , lunga lor p r a c t i c ă în p irater ie nu se potr ivesc cu ipotesa originii conti­nentale. Cul tura lor e toată p ă t r u n s ă de influenţe orientale şi greceşti . Splendidele hipogee din E t r u r i a , m o r m i n t e subte­r a n e de p i a t r ă cu c a m e r e şi boltite, unele acoper i te cu tu­muli (Caere , Tarqu in i i ) , au m a r e a s ă m ă n a r e c u cele lydiene şi cu cele săpate în s t încă în diferite regiuni din Apusul Asiei Mici. Poa le şi misterioasele nuraghe, monumente le c a r a c t e r i s -rist ice ale Sardiniei , se datoresc ace loraş i influenţe orientale , pr in intermediul Etrusc i lor . Decoraţ ia morminte lor e orien­tală, cu tigri, lei, l eoparzi şi sfincşi; orientale de a s e m e n e a anumite e lemente în sculptura , p ic tura , î m b r ă c ă m i n t e a şi mú­sica Etrusc i lor . D a r şi locuinţile etrusce , bine cunoscute pr in săpătur i , al c ă r o r plan fu t ransmis şi Romani lor , cu atrium ca ­racter i s t ic , de c a r e putem a p r o p i a megaronul c en tra l mice-nian şi homer ic , ni dau un a r g u m e n t solid pentru a cău la în basinul Egeii şi în Asia Mică p a t r i a de unde E t r u s c i i aduceau cu ei e lemente super ioare de c u l t u r ă şi principi i nouă de a r ­h i t ec tură în p iatră , în I ta l ia colibelor de paie, g a r d şi lut.

De a l tă p a r l e a r i a haruspicinei (disciplina etrusca), adop­tată şi de Romani , e de origine babiloniană. C e r c e t a r e a viitoru­lui după mărunta ie le jertfelor, mai ales după f icat , ' c dovedită şi în Chaldeia pr in descoperir i de ficaţi de bronz, ca şi ace ia găsiţ i , la P i a c e n z a cu numele zeilor etrusci înscrişi în şase-sprezece zone. Şi putern ica e lenisare a Etrusc i lor , ca şi fami-l iar i sarea lor cu legendele mitologice greceşti (scenele figu-

r a t e pe monumente le arte i e trusce ) , ne fac să presupunem o convieţuire cu Grecii în Răsăr i tu l egeam Toate aceste e lemente orientale n'au putut li importa te numai pe ca lea comerţului cu Grecii şi Fenicienii . E t r u s c i i a u venit deci pe m a r e , d a c ă nu c h i a r din Lyd ia , d a r din insulele Mări i T r a c i c e şi de pe ţer-m u l nord-vest ic al Asiei Mici, şi probabi l viitoarele descoperir i arheologice din aceste regiuni ih vor da şi dovezile incontes­tabile.

Data imigraţiei Etruscilor. P ă r e r e a c u r e n t ă astăzi în ştiinţă datează d e b a r c a r e a E t r u s c i l o r în T o s c a n a la începutul sec. X , pe la 1000 înainte de Hristos , deci cu două veacur i m a i îna­inte decît o stabilise Kor le . D a t a aceas ta e sprij inită cu a r ­gumente arheologice, — vech imea morminte lor e trusce cu ca­mere , alfabetul î m p r u m u t a t abia în Italia, i ar nu adus cu ei din basinul Egeii , unde pătrunsese pe la 900 venind din Syria , şi cu argumente linguistice,— putern ica inf luenţare r e c i p r o c ă a numelor e trusce cu cele italice, c a r e presupune un proces lung început de multe secole.

Aşezarea Etruscilor în Italia. Etrusc i i , numiţ i T y r s e n i de Greci şi T u r ş a de Egipteni , locuiau în sec. X I I I - X I I înainte de Hristos în basinul Mări i E g e e (în L e m n o s , Imbros , Samo-thrake , pe coastele europene ale Chalcidicei , pe coastele Asiei Mici, poate în L y d i a ) . E i e r a u un popor pre-e lenic înrudit cu pur tă tor i i civilisaţiei creto-egcene şi cu Lydienii , vorbind cu toţii dialecte ale limbii luvice. T r ă i a u din negoţul pe m a r e şi făceau pirater ie , ca toate popoare le de navigatori .

P e la 1200-1100 înainte de Hristos invasiunea Dorienilor, c a r e nimici civil isaţia miceniană , p r o v o c ă şi r e v ă r s a r e a spre E s t a Achei lor, n e a m u r i greceşti venite m a i de mult în E l a d a . Se porni astfel pr imul val de colonisare eleuică, al Eolieni.lor şi Ionienilor, în E u b e a , Ciclade, Lesbos, Chios, Samos, Eol ia şi Ionia, car i s t r î m t o r a r ă şi pe Tyrseni , silindu-i să-şi p ă r ă ­sească p a t r i a şi să emigreze spre Apusul mai liniştit. De sigur însă că nu a putut porni un popor întreg pe corăbii o cale atîl de lungă, ci numai cete mici , pe c lanuri , aşa c u m e r a u ei, de altfel, risipiţi c h i a r în basinul Mării Egee , cu condiţiile lui geografice isolaloare. Aventurier i războinici , c a şi. Nor­manzi i din Evul Mediu, ei formau o minori tate , c a r e a supus pe Umbri i de la Nord şi Vesl de Tibru, numind E l r u r i a Ţinutul

cucer i t p a n ă la Apenini, i a r m a r e a la ţ c r m u l c ă r e i a au de­b a r c a t mare Tyrrhenum. D a r aici nu erau numai Umbri i , căc i aceştia o c u p a s e r ă n u m a i de scurt t imp ţinutul de la Vest de Apenini şi nu putuseră încă as imi la pe băştinaşii neolitici din neamul Liguri lor .

Tyrseni i , fiind puţini, se instalau în castele fortificate, cu ziduri de p i a t r ă necunoscute p a n ă atunci în Italia, din c a r e dominau interiorul terii şi întinsul mări i . P r i n super ior i tatea mi l i tară şi tehnica civilisaţiei lor, ei înv inseră cu încetul şi treptat pe Umbro-L igur i , pe car i însă nu-i a lungară , ci îi ţi­n u r ă în s tare de serbie ( c a Heloţii Dorieni lor) , contopindu-se cu ei în decursul ce lor trei secole u r m ă t o a r e şi formînd noul popor al Etrusc i lor , destinat unei soarte glorioase. î n a i n t a r e a lor spre Apennini s'a t erminat în tot acest timp, i a r băşti­naşii p r e a dîrzi au fost împinşi p a n ă în adăposturi le munţi lor . Cele mai vechi oraşe au fost cele de la malul m ă r i i : Tarquini i , metropo la lor, ("aere, Vulci, Vetulonia, Populonia; cele de la T i b r u au fost întemeiate mai tărziu pas cu pas cu progre ­sul cucer ir i i : Volsinii, Clusium, Perus ia , Cortona, Arret ium. E t r u s c i i nu au format nic iodată un Stat uni tar , ci n u m a i o ligă de 12 oraşe 1 , d a r f iecare populus e r a autonom şi c î rmui t de un rege (lucumon, lars).

O ipotesă nouă despre aşezarea E t r u s c i l o r aflu în o p e r a c i tată a lui P. K r e t s c h m e r , d irectorul revistei ,,Glolta" (p. 109) . In unele inscripţii , găsite pe coasta adr ia t i că a Umbrie i la Novi lara ( P e s a r o şi F a n o ) şi publ icate de etruscologul italian Lat les . profesor la Univers i tatea din Xapo l i , a ieşit la iveală o nouă limbă, necunoscută, d a r înrudită cu cea e-truscă, de şi nu identică. A fost deci un dublu s trat de popu­laţie ne-ar ică , ceia ce îl face pe K r e t s c h m e r să presupună o îndoită migraţ iune, două valuri de Tyrseno-Egeeni . Cei d'intăiu, numiţi de autorii clasici Pelasţji şi citaţi adesea ori lingă• T y r -seni, a r fi imîgra l în Ital ia prin Adriat ică , debareînd la g u r a F a d u l u i ; de aici au p ă t r u n s pană în E t r u r i a , unde la Cortona

1 Lista acestor 12 oraş? , care luau parte la acelaşi cult divin şi în epoca Imperială, a fost întocmiţi de E. Bormann, în Arcti.-epigr. Mitt., X I , ¡887 , 103 şi urm.: Arretium, Caere , Clusium, Cortona, Perusia, Populonia, Rusellae, Tarquinii, Vetulonia, Volatcrrac , Volsinii, V::lci. P a r Veii nu e cuprins în acea ­sta listă, nici Faesulae.

erau, d u p ă unele ş t i r i f l i terare , nişte Pelasgi , c a r i nu vorbiau la fel cu niciunul dintre vecinii lor. P e aceşt ia i -ar fi aflat apoi aşezaţi în Ital ia Tyrseni i sosiţi mai tărz iu la ţ ermul Mă­rii Tyrseniene .

Limba Etruscilor. Pană în ziua de astăzi misterul limbii e trusce a r ă m a s nedeslegat, cu toate silinţile savanţi lor, c ă c i nu putem traduce textele cunoscute , f i indcă nu avem nici in­scripţi i bilingue, nici limbi derivate din cea e truscă . Abia în t impul din u r m ă s'a putut stabili căru i g r u p de limbi apar ţ i ­nea l imba etruscă , în l egătură cu originea lor răsăr i t eană . Res­turile acestei limbi cupr ind vre-o patruzec i de glose, vorbe e trusce cu î n s e m n a r e a lor păs tra te în scri itori i antici, mul te n u m e personale şi geografice, p r e c u m şi vre-o 8.500 de inscripţi i e-Irusce, adunate în Corpus Inscriptionum Etruscarum, publicat de Paul i , Danielsson, Herbig şi T r o p . Cele mai multe sînt scurte şi funerare , cuprin'zînd m a i mult n u m e propri i , d a r avem şi c î teva texte lungi, c a t e r r a c o t t a din Capua, c ippul din Perus ia , p lumbul din Magliano şi făşiile mumie i din Za­greb. P e n t r u resturi le limbii etrusce , cuvinte cu înţelesul lor, trebuie consultat art icolul lui Skutsch în Enc ic loped ia Pau ly -Wissowa, capitolul respect iv din manua lu l prof. Iuliu Valaori , Elem. linguist. indoeurop., 1924, şi opera mag i s t ra lă a lui Wi lhe lm Schulze, Zur Geschichte der lateinischen Eigennamen, 1905, c a r e a de terminat influenţa considerabi lă a E t r u s c i l o r a-s u p r a numelor italice.

Cunoaştem cîteva n u m e de zei: T i n s i = J u p i l e r , T h a l n a = J u n o , T u r a n = V e n u s , T u r m s = M e r c u r , Tuf luns—Bacchus , Aminth — A m o r , etc . ; n u m e de r u d e : a r 7 = m a m ă , c/fln=fiu, pu/<-;=soţie, se/;=l'iică; alte n u m e : c e p e n = p r e o t , ; n e / i / « m = p o p o r , uvil= an, s « / / j / = m o r m î n t . P r i n t r e part icu lar i tă ţ i l e limbii e trusce amin­tesc: 1) l ipsa sunetelor b şi d, c a r e nu se deosebesc de p. şi t; 2) lipsa lui o, înlocuit cu u; 3) presenţa asp irate lor th (6), f ('f), h (y) , ex. Qanhuil pentru Tanaqui l , Ferse p. P e r s e u ; 1; s incoparea vocalelor neaccentuate , ex. Menle p. Menelaos,

Al inta p. Alalante . Casntra p. C a s a n d r a ; 5) existenţa vocale lor nasale a'\ (n

y un; 6) accentul t a r e pe p r i m a silabă, c a în l imba m a g h i a r ă ; ex. Clălmsta. p. Cly la imnes lra , ele.

Diferiţi învăţaţi au încerca t să t r a d u c ă textele e trusce a p r o -piindu-le de o l imbă cunoscută şi c o m p a r î n d rădăcini le , d.

ex. cu limbile caucas iene ( T h o m s e n ) , cu 1. berberă ( B r i n t o n ) , cu 1. bască (El l i s ) , cu limbile' a l taice ( C a r r a de V a u x ) , cu 1. f ino-ugrică v ( T a y l o r şi M a r t h a ) . Toate silinţile au r ă m a s din nenoroc ire zadarnice . De cur înd un arhi tec t italian, a m a t o r de etruscologie, s'a făcut de r îs , apropi ind l imba e truscă de c e a g r e a c ă şi despărţ ind f iecare cuvînt e t r u s c în mai multe bu­căţi , pe c a r e le tă lmăc ia el apoi c a p r e s c u r t ă r i de rădăc in i greceşti .

Descoperir i le mai nouă au dovedit însă înrud irea limbii e-trusce cu l imba inscripţiei aminti te mai sus din insula L e m ­nos, unde au locuit Tyrseni i , i ar alte aprop ier i înş irate pr in tre argumente le în sprij inul originii egeene permit să c ă u t ă m lo­cul limbii e trusce a lătur i de l imba populaţiei pre-elenice, egeene, zisă l imbă luvică. L i m b a cea mai de a p r o a p e înrudi tă cu cea e truscă este ace ia lydiană, desc i frată de cur înd pe inscripţi i a-flate în L y d i a , la Sardes, d intre c a r e două bilingue, u n a lydo-a r a m e i c ă . L i t t m a n n , c a r e le-a publicat, şi Danielsson au aflat concordanţe evidente în tre cele două limbi, p r e c u m semnul 8 p e n t r u sunetul / , c o m u n alfabetului e trusc şi lydian, t er ­minaţi i le genitivului -l şi -s, -ş, par t i cu la enclit ică - /c=etr . -c, c a r e însemnează „şi", în fine s incoparea vocalei neaccentuate .

P r i n u r m a r e de aici din Răsăr i t , de la u n a din limbile pre -elenice egeene putem aştepta desc i frarea limbii etrusce , sau poale de la acea l imbă pre-elenică, tot misterioasă, a vechi lor Cretani civilisaţi, p ă s t r a t ă pe mul ţ ime de tăbliţe şi sigilii cu hieroglife sau cu un alfabet l inear nedescifrat, şi cunoscută de curînd, şi pr in trei inscripţi i e teo-cretane cu litere greceşti , în c a r e af lăm fenomenul aspiraţiei , c a şi Ia E t r u s c i , şi o m a r e bogăţie de r .

P e n t r u a p r o p i e r e a E t r u s c i l o r de Lydieni , adaog faptul c ă acei Ş a r d a n a pomeniţi de inscripţi i le hieroglife ale F a r a o n i l o r de la 1200, c a tovarăş i de p r a d ă cu T u r ş a ( T y r s e n i ) , pot fi iden­tificaţi mai de g r a b ă cu locuitorii din Sardes, capi ta la Lydiei , decîl cu cei din Sardinia îndepărtată . î n r u d i r e a limbii e trusce cu cea lydiană conf i rmă şi ş t irea lui Herodot despre originea lyd iană a Tyrsen i lor sosiţi în I ta l ia pe m a r c .

VI. E x p a n s i u n e a E t r u s c i l o r şi h e g e m o n i a l or în Ital ia .

Mărturi i le unor scri i tori antici despre un m a r e imper iu e trusc în Ital ia p r e - r o m a n ă sînt conf irmate şi completate prin des-

coperir i le arheologice moderne de inscripţi i şi fabricate etrusce. E t r u s c i i au debarcat în T o s c a n a pe la 1000 înainte de Hristos şi pană pe la 700 au cucer i t toată E l r u r i a is torică şi s'au contopit cu supuşii lor Umbro-Ligur i i , car i duceau a c u m o viaţă înfloritoare datori tă civilisaţiei etrusce. Nevoia de a do-bîhdi ogoare nouă pentru agr i cu l tură şi pieţe pentru desface­r e a produselor industriale împinse pe Umbro-Ligur i i e trusci -saţi. supt conducerea ar is tocraţ ie i e trusce de negustori şi şefi de bande, la c u c e r i r e a a l tor Ţ inutur i italice. E x p a n s i u n e a aceas ta mi l i tară a E t r u s c i l o r a ţinut în Sud vre-o două secole, între 700-500, în N o r d pană la 400 înainte de Hristos , şi a dus la a l că tu i rea unui m a r e imper iu etrusc , c a r e însă n'avea o conducere uni tară , căc i iniţiativa cucer i r i lor p leca de la f iecare cetate în parte , d u p ă interesele şi s ituaţia lor geografică.

Cucerirea Campaniei. Din oraşele de la coasta m ă r i i ( T a r -quinii, Caere , Vulci, e t c ) , p l eacă expans iunea m a r i t i m ă pr in c a r e Cors ica devine a E t r u s c i l o r c a şi puncte le strategice aşe­zate la m a r e la Sud de T i b r u şi p a n ă în Grecia Mare. D,in oraşele meridionale (Caere , Veii, Tarquin i i ) porneşte cuce­r i r e a Laţiului , a Romei Seplimonţiale, a terii Volscilor şi Au-sonilor, d u p ă c a r e u r m ă o c u p a r e a Campanie i celei bogate în grîne şi păşuni, documentată pr in descoper irea unei inscr ip­ţii e trusce la C a p u a şi prin alte date arheologice, n u m i s m a ­tice şi toponimice. Oscii localnici f u r ă bătuţi şi supuşi în s tare de serbie. Pană Ia anul 500, Etrusc i i a j u n s e r ă în Sud la ho­tarul Lucanie i , l îngă colonia g r e a c ă Posidonia ( P a e s l u m ) , d a r oraşele greceşt i Cumai şi Neapolis îşi m e n ţ i n u r ă nea t î rnarea , comunic înd pe m a r e cu restul lumii greceşti . S tăp în irea E -trusci lor în C a m p a n i a aduse intensif icarea r a p o r t u r i l o r po­litice, comerc ia le , cu l tura le şi art ist ice cu coloniştii greci , şi morminte le e trusce dovedesc cu prisosinţă i m p o r t a n ţ a influenţei greceşti a s u p r a civilisaţiei etrusce.

P e n t r u a putea res is ta elenismului c a r e e r a putern ic în Ves­tul Mediteranei pr in Syracusa , Massalia şi coloniile greceşti din Ital ia sudică, Etrusc i i fură siliţi să încheie o a l ianţă cu alţi concurenţ i ai lor, Cartaginesii . De şi flota c t rusco -car -laginesă fu bătută de Greci la Alalia pe coasta Corsicei, la unul 5 1 0 înainte de Hristos, totuşi insula r ă m a s e a E t r u s ­ci lor şi Sardin ia a Carlaginei . De altă par te , mulţumită acestui

alianţe, Klrusci i p u t u r ă împiedeca fundarea de noi colonii greceşti la Nord de Neapolis. Asiguraţi de p a r t e a mări i , ei îşi consol idară dominaţ ia în L a t i u m şi C a m p a n i a şi p u t u r ă ex ­ploata în linişte bogăţiile Corsicei, în t imp ce Cartaginesii se aşezau pe coastele Spaniei.

Etruscii in valea Podului. C ă t r e sfîrşitul sec. VI ( 5 3 0 - 5 0 0 înainte de l lr i s tos) se datează expans iunea E l r u s c i l o r spre Nord în Aemil ia şi T r a n s p a d a n a , pornind din oraşele e trusce de la interior (Clusium, Perus ia , Cortona, A r r e t i u m ) şi u r -mînd păsuri le Apenini lor c ă t r e Bologna, centrul civilisaţiei vil lanoviene a Umbri lor , l îngă c a r e se r id ică Fe l s ina a E -trusci lor. Umbri i se s u p u s c r ă Etrusc i lor , car i s tăp în iră va­lea Fadu lu i mai mult de un secol. Numele geografice e trusce c a şi descoperir i le arheologice ni a r a t ă înt inderea E t r u r i e i padane p a n ă la Adr ia t i ca şi la N o r d de Po, între Adige la E s t şi Ti -cinus cu lacul Maggiore la Vest, ocupînd astfel centru l Italiei de sus. E t r u s c i i e r a u şi aici o minor i ta te războinică, ce domina pe U m b r i şi-i ţ inea în respect din oraşe le întemeiate de ei la puncte s trategice şi întăr i te cu ziduri.

Binefacerile cuceririi etrusce. F i ind puţini, E t r u s c i i luau în m î n ă toată propr i e ta tea pămîn lur i lor şi c r u ţ a u pe supuşi, Umbro-L igur i , Lat in i şi Osci, car i l u c r a u pentru ei ogoarele, ca Heloţii şi Messenienii pentru Spartani . In sch imb s tăpîn irea lor aducea o s u m ă de binefaceri popoare lor şi teri lor cucer i te , c a r e propăş iau din punct de vedere economic, cu l tura l şi po­litic.

E i in troduceau formele lor politice, oraşele şi federaţiile, în Ital ia c a r e se afla numai în stadiul de viaţă r u r a l ă , pe c la ­nur i autonome. In L a t i u m ei întemeiază oraşe etrusco ritu c a T u s c u l u m : R o m a celor p a t r u regiuni e c r e a ţ i a lor, oa şi numele ei. In C a m p a n i a au fondat Capua şi Nola, şi a u reconstrui t în p i a t r ă P o m p e i ! D a r cele mai importante oraşe, ale c ă r o r ruine au fost descoperite de curînd, sînt cele r idicate de E t r u s c i în valea Padului . Metropola lor e r a Fels ina , c e r c e t a t ă şi s tudiată s istematic de Alberi Greuier (Bologna villanovienne et étrus-que, 1912) . F o a r t e impor tante ruine, ale unui oraş anonim la satul Marzabotto de astăzi (27 km. Sud de Bologna) a desgropat arheologul Brizio. Şi toate oraşele acestei regiuni, c a r e au Irăit apoi schimbîndu-şi m e r e u slăpînii şi pe c a r e Ie aflăm

si astăzi în I ta l ia modernă , a u fost, mai întăiu întemeiate de E t r u s c i i aceştia, c rea tor i de viaţă urbană . Astfel e r a u la coborî-r e a din Alpi, Melpum (Mediolanum-Milano) , Verona, Mantua; la vaduri le Padului P lacent ia şi C r e m o n a ; la poalele de N o r d ale Apenini lor P a r m a , Mutina, Bononia ( F e l s i n a ) şi oraşul de la Marzabotto; ia Adr ia t i că P i s a u r u m , A r i m i n u m ; Ravenna , etc.

Tot ei in t roduc şi ligile. D u p ă modelul ligii ce lor douăsprezece oraşe, dodecarhia din E t r u r i a , de la ei de-acasă , E t r u s c i i înte-m e i a s e r ă o ligă de douăsprezece cetăţi în E t r u r i a p a d a n ă c u metropo la Fels ina , şi m e m b r e e r a u oraşele înş irate mai sus, iar în C a m p a n i a o a l tă dodecarhie cu centru l Capua, cupr inz înd între altele Nola, Pompei i şi H e r c u l a n u m .

D a r E t r u s c i i m a i aduceau cu ei e lementele civilisaţiei lor înfloritoare^ c a r e se desvoltase supt influenţe m a i întăiu orien­tale şi apoi elenice. Descoperir i le arheologice ni dovedesc c ă ei a u învăţat pe Italici a r t a zidirii în p i a t r ă : ziduri de cetate , case de p i a t r ă şi m o r m i n t e de p ia tră , toate documentate în admirabi le le ru ine de la Marzabotto , numite de Grenier „ P o m ­peii e trusca" şi în bogatele m o r m i n t e de la Caere , Tarquini i , Vulci, Vetulonia, etc. Oraşele e r a u construi te d u p ă un plan foarte regulat. In C a m p a n i a E t r u s c i i rez idiseră în c a l c a r P o m ­peii şi u r m e de zid e trusc a u aflat topografii Romei în inc inta zisă a lui Servius Tullius. Arx, acropo lea oraşelor , e de ase­m e n e a de origine e truscă , c a şi templele C u t r ip lă cella, c u m e r a şi ace la al Tr iade i capitoline, construit tot de E t r u s c i pe Capitol ium, după sistemul temple lor etrusce. O o p e r ă foarte folositoare a u făcut şi inginerii E trusc i lor , atît în va lea P a ­dului, cît şi în L a t i u m şi C a m p a n i a , pr in s e c a r e a bălţ i lor, s c u r g e r e a apei pe canale , r i d i c a r e a de zăgaze şi tă ierea pădu­ri lor , t rans formînd Nordul Italiei în teri toriul cel m a i rodi tor al Italiei.

Mar i progrese faţă de civilisaţia vi l lanoviană a n t e r i o a r ă sînt documentate în domeniul industriei şi comerţulu i p r i n des­coperir i le m ă r u n t e din frumoasele m o r m i n t e ale E t r u r i e i şi în ruinele oraşelor . Af lăm în ele c e r a m i c ă abundentă şi va­r iată , g r e a c ă şi de imitaţie, vase att ice de toate formele, cu fi­guri negre pe fond roşu, cu figuri roşii pe fond negru, o-biecle de bronz a c ă r o r tehnică e perfectă , căci se lucrează şi pr in topire în t ipare, d a r şi pr in incisie şi batere c u c iocanul ,

iar fierul a r e o în trebuinţare generală . Totul ni a r a t ă formele unei civilisaţii ar i s tocrat ice , var ia te şi luxoase , c a r e îi îmbogă-ţia şi îi f ăcea să devină molateci . Obesi Etrusci aveau r e a u a faimă c ă duc o v iaţă p r e a îmbielşugată şi de o sensualitate i a r ă M u , c a unii ce c ă z u s e r ă supt influenţa moleş i toare a unei ci­vilisaţii p r e a raf inate .

Etruscii în Latium. In expans iunea lor spre Miazăzi, E trusc i i a u ocupat şi L a t i u m , pe c a r e l-au stăpânit c a m im secol şi ju­m ă t a t e (c . 650 -500 înainte de Hris tos ) . Aici, c a şi în C a m p a ­nia şi la N o r d de Apenini, E t r u s c i i f o r m a u n u m a i un s trat supţire de m a r i propr i e tar i de -asupra Lat in i lor , c a r i şi-au păs tra t l imba şi naţ ional i tatea lor, ca şi Oscii din Campania . P r i m e l e inscripţii , fibula praenes t i că şi c ippul din F o r de supt lapis niger, dovedesc c ă în L a t i u m şi la R o m a pe la 600 se vorbia l imba latină. C u c e r i r e a Laţiuliri de E t r u s c i a por ­nit pe l îngă m a r e , probabi l din oraşele sudice ale E t r u r i e i (Caere , Tarquini i , Veii) , a supus R o m a şi îi a f lăm u r m a şi la T u s c u l u m c a şi la Velitrae, n u m e e trusce de cetăţ i latine. Ch iar l îngă R o m a , la N. de Monte Mario , s'a descoperit în 1921 o aşezare e t r u s c ă peste un vechiu sat latin din e p o c a la­tíala. L a t i u m e r a atunci tot în stadiul vieţii r u r a l e , semi-no-m a d e şi pastorale , cu populaţii autonome, c a r e a lcătu iau ligi f ă r ă cohesiune şi f ă r ă durată . E t r u s c i i a u adus şi aic i no­ţ iunea de urbs, a u făcut l u c r ă r i de ir igaţie şi s c u r g e r e a mlaşt inelor din campagna romana, a u pus básele vieţii agri ­cole, au zidit pr imele case de p i a t r ă şi în tăr i tur i de oraşe, deschizînd L a t i u m influenţelor s trăine , greco-etrusce .

Roma supt Etrusci. Ch iar tradi ţ ia r o m a n ă despre epoca r e ­gilor recunoaş te f ă r ă intenţie o s tăpîn ire e t r u s c ă la R o m a , c ă c i ultimii trei regi, cei doi Tarquin i i şi Servius Tull ius, nu­mit de legenda e t r u s c ă Mas tarna , e r a u suverani etrusci , i a r r ă s c o a l a republ icani lor de la 5 0 9 înainte de Hristos trebuie în­ţeleasă c a o m i ş c a r e naţ ională r o m a n ă p e n t r u l iberarea de jugul regi lor etrusci . Şi în povestea lui P o r s e n n a , regele e t rusc din Clusium, se poate găsi adevăru l dominaţiei e trusce la Roma, stabil ită pr in lupte, c u m p a r e a dovedi focul violent c a r e a pustiit satul r o m a n Germal , pe Palat in . R o m a deveni capul de pod .a l E t r u s c i l o r în L a t i u m şi c a a t a r e a junse l a m a r e însemnătate abia a c u m supt c î r m n i r e a Etrusc i lor , c a r i

după dalinele lor politice t r a n s f o r m a r ă liga r u r a l ă septimon-tium într'o urbs, fundată etrasco ritu. Noul oraş , c a r e cupr in­dea pe l ingă cele şapte saie latine şi Aventinul Liguri lor , pr imi c h i a r un n u m e nou dat de E t r u s c i , Roma, de la un n u m e per ­sonal etrusc , Ruina, expl icat de Herbig c u înţelesul ..piept" (Beri. phil. Woch., 1916, pp. 1440 şi urm. , 1172 şi u r m . ) .

E l r u s c i i au înfăptuit deci u n i r e a diferitelor colonii de pe colinele Tibrului , căc i ei a u a n e x a t în cursu l sec. VI şi pe Sabinii de pe Quirinal şi Viminal, f ormînd un organism unic. Procesu l aces ta de unif icare îndeplinit de E t r u s c i la R o m a se c h i a m ă „synoikismos", cu un t e r m e n luat de la Greci, unde Atena îl rea l i sase p e n t r u Attica. R o m a însă r ă m a s e o aşe­zare eminamente latină, c a r e p r i m i un n u m e etrusc , orga-nisare şi c a d r e politice de la stăpînii e lrusci . Aceşt ia îi deferă şi cultul Tr iade i Capitoline, J u p i t e r , J u n o şi Minerva, adorate în templul zidit de ei.

D u p ă p ă r e r e a învăţatului l'rances, L é o n H o m o (L'Italie pri­mitive), în L'Évolution de l'Humanité), Ramnes, Tities şi Lu-ceres, constatate şi de Schulzc c a n u m e de ginţi etrusce, sînl regiunile administrat ive date de E t r u s c i Romei t septimon-ţiale. R a m n e s a r corespunde Palat inului , Tities Esquilinului, şi L u c e r e s Caeliului. P e n t r u colonia sabină E t r u s c i i întemeia-serà o a p x i r a regiune, cu c a r e R o m a î n t r ă în fasa ce lor pa­t r u regiuni sau tr iburi urbane , atribuite de legendă lui Servius Tullius, c a r e e rau de fapt nişte sec toare ale oraşului: I e r a S u b u r a n a şi c u p r i n d e a Caelius sau Querquetual , I I ) Esqui l ina, III ) Collina er^i noua regiune a colinei sabine Quirinal şi IV) e r a Palat ina . A c u m se deschide ş j ^ F o r u m , c a r e încetează de a m a i servi c a necropolă . Locuitor i i Sabini de pe Qui­r ina l şi Viminal c a şi cei veniţi în u r m ă , m a i ales E t r u s c ^ aşezaţi în văile d intre coline, î n g r o ş a r ă n u m ă r u l plebei şi al clienţilor, în c a r e la început intrau băştinaşii din n e a m u l L i ­guri lor.

R o m a e truscă este şi o m a r e putere mi l i tară , c a r e cucereş te comunele învecinate şi reconst i tuie liga a lbană în folosul şi supt hegemonia ei. E a devine şi centru l religios al Lat in i lor , pr in r id icarea templului federal al Dianei pe Avenim, cen­trul comerc ia l şi piaţa de. desfacere a mărfur i lor industriei e-trusce. Mulţumită meşteşugari lor, neguslori lor şi corăbier i lor

etrusci , Tibrul ajunge a c u m întă ia dată o cale navigabilă u m ­blată pentru import şi export .

Influenţa culturală a Etruscilor la Roma. Supt c î r m u i r e a Etrusc i l or R o m a celor p a t r u regiuni se b u c u r ă de o înflo­r i r e neaşteptată a civilisaţiei. In aceas tă per ioadă s'a construit Cloaca Maxima, dar numai ca un m a r e cana l de scurgere ne-acoperit , p r e c u m şi un zid de î n c u n j u r al oraşului , din c a r e s'au recunoscut unele p ă r ţ i în ruinele incintei zise a lui Servius Tuli ius, c a r e datează de fapt de d u p ă invăsiunea Galilor. Sub-strucţi i le Capiloliului, două c is terne pc Palat in şi n u m e r o a s e fragmente arhi tectonice şi scu lptura le decorat ive de terracot ta , c ă r ă m i z i pictate, de la temple pe Capitol ium, Esqui l in şi P a ­latin, studiate toate de G. P i n z a (Monumenti primitivi), sînt dovezi ale unei t r a n s f o r m ă r i rad ica le în a r h i t e c t u r a Romei , c a r e înainte de E t r u s c i fusese o g r u p ă de sate cu colibe de paie, l emne şi lut. L u p o a i c a de bronz de pe Capitoliu, d a r f ă r ă cei doi gemeni, este o o p e r ă din aceiaşi perioadă. P e n t r u p i c t u r a de atunci avem termeni de c o m p a r a ţ i e în morminte l e e trusce de la Tarquin i i (Corneto ) , Vulci, i a r p e n t r u s c u l p t u r ă statuile m a r i zeeşti de t e r r a c o t t a , descoperite de Giglioli la Yen. P e r i o a d a e truscă a însemnat deci pentru R o m a propăş ire , glorie şi cu l tură .

Influenţei E t r u s c i l o r datora Roma, I ta l ia c e n t r a l ă şi nord ică zidirile de p ia tră , introduse în Sud, c a m tot atunci , de colo­niştii greci . In multe alte privinţe şi obiceiuri, c a în r i tul întemeieri i oraşe lor , ceremoni i şi dat ine religioase, Etrusc i i , mai ales cei din Caere , au fost maeştr i i Romani lor . Tr iumful , costumul regal , insignele magis traţ i lor f u r ă î m p r u m u t a t e tot de la aceşt i năvăl i tor i streini. In „ tomba del L i t tore" de la Yelulonia s'a găsit o secure dublă, î n c o n j u r a t ă de şase beţe, c a r e corespunde cu fasces, insignele autori tăţ i i r o m a n e (imperium). Şi jocuri le de gladiatori (ludi) au fost Introduse din E t r u r i a , unde se b u c u r a u de m a r e popular i tate . Harusp ic ina , a d e c ă preves t irea viitorului d u p ă mărunta ie l e jertfelor, c a şi teologia e lruscă , colegii de preoţi , unele zeităţi s'au adoptat de R o m a n i mani tot de la Etrusc i .

Influenţa limbii Etruscilor asupra Romanilor şi Italicilor. E x p a n s i u n e a E t r u s c i l o r şi imperiul lor din sec Y I - V înainlc de l lr is los ni este alesUtl şi pr in dale linguislice foarle im-

portante . In opera sa ci lală, W. Schulze a dai la iveală slrînse relaţiuni şi concordanţe între numele etrusce şi cele italice, c a r e s'au influenţat rec iproc . X u m e l e proprii e trusce ni per­mit să p r e c i s ă m şi înt inderea stăpînir i i E lrusc i lor pe coas ta vestică, la M a r e a T y r r e n i a n ă , p a n ă în Sudul Italiei. R a m n e s , Tities şi L u c e r e s sînt indicate c h i a r de V a r r o ca n u m e etrusce, iar originea e truscă a numelui R o m a a fost dovedită de Schulze şi expl ica lă de Herbig.' Orientalistul Himimel observase şi el o p a r t e m a r e de onomast ică e t r u s c ă în numele personale şi gentiliciilc r o m a n e , c a r e tocmai de ace ia sînt mai depăr ta te de tipul indo-european.

Influenţa e t ruscă nu se manifestează numai pr in pătrunde­r e a de n u m e r o a s e n u m e isolale, ci pr in însuşi sistemul nomen­claturi i r o m a n e . L a R o m a n i ajunge pe planul întăiu numele de familie, „nomen gent i l ic ium', în t imp ce numele personal individual i tal ian decade la rolul de s implu „praenomen" (Caius, Luc ius , Marcus , e l e ) . Inscr ipţ ia de pe i'ibula p r a e -nestină, c a r e e din sec. VI înainte de' Hristos, foloseşte încă n u m a i numele individual (Mânios mc vhevhaked Numasioi), dovedindu-ni c ă însemnăta tea m a r e a gentiliciului la R o m a n i e m a i recentă . Gentiliciile şi numele de familie ajung să ocupe p r i m u l loc important numai în societăţile ar is tocrat ice , conduse de gentes nobile, c a la E t r u s c i sau în oraşe le italiene din evul mediu şi la Bizanţ. Aris tocraţ i i E t r u r i e i formau c lasa do­minantă , p r o p r i e t a r ă de p ă m î n l u r i ; de ace ia la ei s'a format un sistem foarte bogat de n u m e gentilicii, pe c a r e le-au impus şi R o m a n i l o r şi Ital ici lor, c a r i a d o p t a r ă de la ei şi cognomina, folosite m a i întăiu tot de E t r u s c i p e n t r u a deosebi r a m u ­ri le aceleiaşi ginte. Astfel E t r u s c i i au lăsat în ţ inuturi le cu­cer i te de ei u r m e importante în numele de familie. In schimb vechile n u m e individuale r o m a n e , devenite praenomina, fiind copleşite de gentiliciile e irusce, se impuţ inară . r ă m î n î n d nu­m a i c î teva mai întrebuinţate, d a r la aceas la a contribuit şi puţ ina înc l inare a l imbilor italice pentru composita şi deci p e n t r u n u m e l e ' personale compuse , obişnuite în celelalle limbi indoeuropene.

F a ţ ă de super ior i ta tea civilisaţiei E t r u s c i l o r nu e de m i r a r e că Romani i au î m p r u m u t a t de la ei cuvinle de cul tură , c a alrium, baltcuni, liistiio. idus. Iitnisla. ele. Şj numele Ti brii-

lui pare e trusc ( i h e p r c ) . Persana cu înţeles de ..mască'" e r a ­portat la elr. fersu din inscripţii . Şi e lemenle cu l tura le şi de l imbă g r e a c ă au p ă t r u n s la Italici pr in intermediul Etrusc i lor . Umbri i de la ei şi-au luat mai întăiu alfabetul, i a r R o m a n i i semnul C pentru K. Cuvînlul (/ruina, ins trument de m ă s u r a t suprafaţa , e grec , -piou.?, trecut pe la E lrusc i . car i aveau ro -lacismul (ex. : Memrun p. Memnon, Alimcmrun p. Agameiu-non) , triumphus e iot g r e c , Qpta'j.JFOC, schimbai de fonetismul l im­bii etrusce. Unele cuvinte latine, care-nu pot fi derivate din l imba indoeuropeană, sînt determinate c a etrusce, d a c ă ne a jută şi alte criteri i . Astfef după K r c l s c h m e r amo iubesc e în le­g ă t u r ă cu amintii, numele zeului A m o r pe o oglindă e truscă , deci amare e de origine e t r u s c ă ; de asemenea la cuvîntul pul-cher ( f rumos) asp iraţ ia acelui h, s t ră ină limbii latine, vorbeşte p e n t r u originea lui e truscă. A r fi interesant şi semnificativ c a expresi i le p e n t r u aceste două noţiuni, „ a iubi"' şi „frumos", să le li î m p r u m u t a t Romani i de la poporul Etrusc i lor , cunoscuţ i ca oameni sensuali şi voluptuoşi. Aspiraţ ia în cuvinte negre-ceşli, ca Gracchus , Ceteghus, Otho, c de asemenea etruscă . Tot aşa şi greşelile chommoda, • ehoronae, chenluriones indică o pronunţ ie e lruscisaniă. A c c e n t u a r e a pe p r i m a si labă în ve­chea l imbă lal ină s'ar datori tot E t r u s c i l o r , c a şi s încoparea vocalelor din silabele neaccentuate .

Aceste fenomene fonetice de orig ine e t r u s c ă au schimbat, zice Kre lschiner , în treagă fisionomia fonică a limbii latine. Tot din aceas tă causă provine şi m a r e l e defect al limbii latine, incapac i ta tea de a f o r m a substantive compuse, căc i in tonarea forte a pr imei silabe aducea schimonos irea şi mut i larea sila­belor u r m ă t o a r e , !acîndu-.le impropr i i pentru compunere . A-ceas tă p ierdere veche, r e p a r a t ă mai fărziu numai în par te prin imitaţia d u p ă greceşte, a unei calităţi preţ ioase indoeuropene avu consecinţe şi mai îndepărtate decît s ă r ă c i a de compuse in l imba lalină, căci această incapac i tate a l'osl moştenită şi de toate limbile r o m a n i c e de aslăzi, c a r e nu au compuse. L i m b a e truscă a r fi deci de vină că A r u n c P u m n u l al nostru nu a fost mai norocos în a l că tu i rea de compuse romaneşt i pentru a înlocui neologismele. In general putem spune că, d a c ă noi am cunoaşte mai bine l imba etruscă , influenţa sa pă trunză-

toare a r a p ă r e a m a i m a r e şi a r putea fi de sigur mai bine de­terminată .

Mulţ imea şi var ietatea faptelor înşirate, atîl din domeniul istoriei şi arheologiei , cît şi al linguisticii, ni a r a t ă în chip luminos c ă influenţa e t ruscă a fost decisivă în per ioada isto­riei mai vechi a Italiei. Ceva m a i tărz iu însă ea a fost între­cută şi apoi în lă tura tă cu lotul, de aceia, mai puternică , a Greci lor.

Căderea puterii Elruscilor. Tot Grecii colonişti a u dat şi p r i m a lovitură puteri i mi l i tare a Elrusc i lor . L a 524 ei fură răspinşi de la asediul oraşului Cumae, la 506 sufer iră o înfr îngere la Ar ic ia l îngă Munţii Albani din p a r t e a Lat in i lor răsculaţ i şi a-julaţ i de Grecii din Cumae. U r m ă e l iberarea Campanie i , a L a -ţiului, a Romei , amint i tă de legenda alungări i Tarquin i lor de republ icani . L a 474 Etrusc i i , bătuţi pe m a r e la Cumae de Hieron, t iranul Syracusei , aliat cu Romani i , p i e r d u r ă şi hege­monia m a r i t i m ă în M a r e a T y r r e n i a n ă . P e uscat se r id ică pu­terea Romei latine, care-ş i impune mai întăiu s tăp în irea a s u p r a E t r u r i e i meridionale , după lungul războiu cu Yeii. U r m ă ca ­tastrofa E t r u r i e i padane , cucer i tă de Galii năvălitori , i a r după r e t r a g e r e a aces tora R o m a cupr inde rinei pe r înd toate oraşele E t r u r i e i propriu-zise p a n ă la începutul sec. III înainte de Uristos . Etrusc i i se contopiră apoi cu numeroş i i colonişti ro­m a n i şi latini aşezaţi în ţ a r a lor şi se r o m a n i s a r ă cu totul, astfel c ă în p r i m u l secol după Uristos a vorbi l imba ( e-t ruscă e r a o rar i ta te , i a r învăţaţi i etruscologi, c a mul t hulitul pe nedrept î m p ă r a t Claudius, e r a u priviţi cu c o m p ă t i m i r e de cont imporani .

Rolul E t r u s c i l o r fusese însă considerabil , de şi nu izbutiseră să real iseze unif icarea Italiei. P e u r m e l e stăpîniri i e trusce r ă -m î n e a u ţ inuturi cu lotul t r a n s f o r m a t e : în locul vechii vieţi sociale pe tr iburi în sate şi cel mult ligi slabe şi nedurabi le , se a r a t ă oraşe înfloritoare, fortificate c u ziduri; organisaţi i po­litice solide, şi o civilisaţie înaintată , cu c a r e popoare le italice puteau î n t r ă în ch ip onorabi l în istorie.

O carte necunoscută

La un prieten din Argeş am găsit o necunoscntă carte de învăţături din viaţa Romanilor, datorită preotului unit Ioan Munteanu din Siria, apoi din «Sarco», în sfîrşit, la bătrîneţă, şi profesor, îndată retras, la Beiuş. Dăm titlul după prefaţă : Istorii ale uiefilor celor mai vestifi Romani şi Romane, fiindcă foaia de titlu lipseşte (anul e 1858; v. pp. xxiv, nota, xxxvi, XXXIX; locul de tipar Oradea-Mare, de şi se gîndise la Braşov).

în „Prevorbire", autorul, îndărătnic păstrător al ortografiei latinisate, dă întăiu rîndurile pe care le scria în 1839, cînd era un tinăr de treizeci şi unul de ani şi cînd episcopul Vulcan îl îndemnase la această lucrare.

Se înalţă originea romană şi spiritul pe care «nici cea mai aspră dintre vitregimile timpurilor nu 1-a putut îneca», citind broşura latină Reflexiones IX ad poemation de H-a legione valachica, de Vasile Vaida, «concipistul reg. guvern, transilvan şi profesorul drepturilor patriei în regescul liceu în Cluj» (Oradea-Mare, «Urbea Mare», 1830) . Din „latiil ocean al vechimii", acest latinisant culege exemple. „Acvila, peste tot pămîntul 16-findu-şi umbra aripilor sale, se 'nnalţă cu fantasia în sfera celor trecute... şi vede o monarhie înaltă, lată, strălucită, glorioasă, cît se părea grea pămîntului... Vede în mijlocul clasicului pă-mînt al lumii, în Italia, pe şapte munţi înnălţătoarea, domni-toarea cetate Roma, cu o superbie maiestatică ca în nori înotînd, ca şi cînd ar fi cu Joe în legătură; vede legile pană la mar-genile lumii cunoscute cu triumf lăţindu-se, şi pre toată lumea acelora plecîndu-şi cerbicea. Vede în strălucitele ei legi, ce şi pană astăzi şi la cele mai culte popoare servesc de principii fundamentale... nespusa înţelepciune. Vede de la capătul pă­mîntului aducîndu-se omagiul tuturor popoarelor şi depunîn-du-se la picioarele ei." Credea puternic clericul ardelean de acum vre-o sută de ani, şi de aceia frumuseţa de stil ieşia de la sine !

învăţătorii lumii au inspirat toate neamurile ; numai pe ur­maşii lor nu. „Numai noi, nu numai că în distincte costume (sic) nu avem depictă (sic) cunoştinţa Romanilor, adecă în drame, în tragedii, în romane, ci nici deplină istoria Romanilor n'avem" (şi apoi se rectifică, lăudîndu-se cartea lui Laurian, «simbu-

roasă», care urmează cu istoria Romînilor, adăugindu-se inte­resanta informaţie că «la noi», în Monarhia austriacă, «pentru nepăsarea respectivilor, nu poate întră»). Totuşi pomeneşte de încercarea lui Damaschin Bojinca, «pe atunce însufleţitul», pe cînd, adecă, era «jurat notar al tabulei regeşti ungupeşti», în «Biblioteca romanească» a lui Carcalech*, «prin groasa neştiinţă cu marea scădere a culturii naţionale încetată», «Istoria despre începutul Romanilor în Dacia» a «arhistrategului eroilor causei naţionale», Petru Maior, tesaurul de informaţii al Iui Şincai, strecurat în parte prin Calendarele din Buda. Se adauge că, acum, speranţa se leagă de cei doi teologi trimeşi de diecesa Oradiei la Roma.

Cartea cea nouă, «fileriul văduvei», se explică prin aceia că în cele mai vechi e «stil ştiinţific» şi «minuţii». Alte trei, «inte­resante naţionale», al căror titlu nu se dă, sînt gata de tipar încă din 1829 ; dar «a tipări o carte românească nu e lucru de joc: aceia numai acela ştie carele cîndva de acest joc greu s'au apucat». «Că iubiţii fii ai dulcii noastre naţii cei mai mulţi încă nu ştiu preţui Vistieria ce zace în cărţi; ci încă unii cugetă că, tipărind cineva vre-o carte, acela caută bani.» «Multora am ară­tat opera, pe mulţi am rugat, la mulţi am îmbiat-o; n'am pof­tit niciun cîştîg din ea, numai s'o tipărească, numai naţia sase folosească cu e a : destul de remunerat şi mîngîiat m'aş fi ţi­nut.» Ce duioasă plîngere pe care avem motive triste de a o înţelege şi acum! „Am scris", încheie el atunci, Ia 1839, „iubitei mele naţiuni o carte curat romînă" („la 1839", adauge nota, „era mare lucru acesta").

Noua Prefaţă cuprinde o pagină din istoria Romînilor din Bi­hor, «între-timpul de la moartea lui Vulcan până la 1848 pen­tru puţinii naţionalişti bioreni fu o perioadă fatala ; o perioadă în care aceştia, pentru causa naţiunii, avură a se lupta pe viaţă şi pe moarte, nu numai cu străinii, ci, durere!, şi cu unii dintre cele mai strălucite — şi nu profane — capacităţi ale naţiei. în­tre naţionalişti, şi eu, de ş', din respectul ştiinţelor şi al averii materiale, mai neînsemnat, mă zvîrcoliam numai cu speranţa în Dumnezeu. Apoi ajunse plinul de evenimente t,"mp 1848-9, care trebui şi pentru noi să decidă la o parte. Rolul ce mi s'a fost destinat mie în cartea sorţilor supt acest timp grandios fu horend. Cîte orcane ameninţătoare vieţii mele se răsturnară peste mine!

De cîle ori fuseiu tras înaintea tribunalelor de sînge! De cîte ori priviiu veninda moarte ca pe un binefăcător! De cîte ori aşteptăiu cu deplina încredinţare glontul ori spînzurătoarea 1 !>. Azi, supt aripile împărăteşti, după «şcoala înfiorătoare, din care, însă noi, Romînîi, puţin am învăţat», trebuie să se înfigă gîndul că, „dacă noi de noi nu ne vom îngriji, nu este putere în lume carea să ne poată ferici".

Totuşi şi în vremea nouă naţia nu înţelege. Sfăşiare confe­sională, „mahinaţiile unor emisari infernali". Reuniunea femeilor romîne pentru creşterea orfanelor, „după un curs de patru ani, plini de osteneli şi stăruinţe, abia poate produce un fond de 13 1/i mii de fiorini m. c. de la o naţie de 7 milioane de su­flete ; Fondul pentru tipărirea cărţilor folositoare" (adaus apoi Ia primul fond) „abia peste 300 de florini; Gimnasiul beiuşan, fiind.în pericol, după o energică colectă, abia vre-o 5.000 florini m. r. Ce alte institute mai a v e m ? Şcoală Agronomică? La aceasta, afară de neauzita jertfă a bravului redactor al Gazetei naţionale, carele tot venitul său din redacţie îl oferă Fondului acestei şcoli..., alte. oferte nu sînt încă cunoscute. Ce Institute mai a v e m 2 ? Nimica şi iară nimica."

Şi e vina numai a intelectualilor. „Naţia nu se poate acusa că ar fi nepărtenitoare Ia soarta sa. Unde conducătorii ei au stăruit, ea a dat cele mai înbucurătoare dovezi ale convingerii despre datorinţile sale". Atunci — ca şi acum, în Statul tuturor Romînilor...

„Nu sînt trimes decît către oile pierdute ale Casei lui Israel", spune el, culegînd din Biblie sensul misiunii lui şi al oricăruia din noi.

„Prelucrătorul" — aşa se întitulează —, a tradus de sigur şi a prescurtat povestea lui Romul şi Rem, a Horaţilor şi Curi-aţilor, a Tanaquilei, a Lucreţiei, a iui Iuniu Brut, a lui Horaţiu Cocles, a lui Muciu Scaevola, a lui Coriolan, a Virginiei, a lui Camil, a lui Curţiu, e t c , pană la Cicerone şi pană la Tra'an.

Forma e bună, une ori avîntată. Citez: „Acum se întunecă cerul. Nori îngrecaţi de tunete se răsturnau unul peste altul. Un tunet urmă altora, şi fulgerele păreau că voiesc a preface

1 El zice: gibetul. 2 Şi el oferă produsul cărţii sale lui tacob Mureşanu pentru Institutul Agronomic.

tot pămîntul în flăcări". Lupoaica păzeşte pe pruncii ctitori ai Romei: „Ea îi lingea cu limba, cînd se jucau în iarbă. Cînd vre-un vînt bătea spre pruncuţ', ea se culca pe Ungă ei în calea vintului. Ea se mîniâ cînd vre-un străin se apropia de ei."

Dialogurile sînfr naturale. E pe alocuri ceva din „popularitatea" lui Codru Drăguşanu, alt Romîn de peste munţi în acele vre­muri.

O prelucrare în limba de azi n'ar fi imposibilă. N. Iorga.

Cursul de istoria Romînilor al lui Florian Aaron

Se cunosc încercările lui Florien Aaron profesorul de istorie din Bucureşti — Ardelean din Rod 1 —, de a da, supt regimul Regulamentului Organic, o istorie a singurului principat muntean, clară, exactă, dar fără cugetare şi fără orizont. Asupra lui apăsa şi mărturisirea elevilor săi de prin 1840 că li vorbia mai mult de Babiloneni şi Asirieni 2.

I se făcea o nedreptate. Azi o putem repara. Am cumpărat de la un anticvar caietul unui şcolar, «Const.

Popesco», căre însemna pe la 1859 lecţiile de la Universitate ale profesorului său, lecţiile de Istoria Romînilor: «Istoria Ro-manilorii dupe oratiunea D-lui Aaron Florian». Şi din aceste pa­gini, scrise, se pare, aproape supt dictare, se desface, fără în­doială, un altfel de om.

Iată, întăiu, definiţia, cuminte, a materiei: «Istoria Romînilor e o înfăţişare sau înşirare sistematică de toate evenimentele care au avut mai multă sau mai puţină influenţă asupra schimbării Romînilor». E, adecă, o concepţie evolutivă, şi se admit în ex­punerea «sistematică» toţi factorii, interni sau externi, cari au contribuit la desvoltarea vieţii noastre trecute.

Şi se face loc fiecărui factor în măsura în care a contribuit la această schimbare.

Interesante şi sorginţile: mituri şi tradiţii, «de care sîntem aşa

1 Am publicat o veche scrisoare a lui în Analele Academiei Romîne, secţia literară, X X V I I I , Scriitori mireni, pp. 267-8. '

* V. stadiul mieu despre Nicolae Bălcescu, în Schiţe din literatura romînă, Iaşi, Şa raga , farâ an.

de avuţi», «monumentele pe care le putem numi mute». «Aceste monumente sînt mai cu samă religioase, căci Romînii au crezut că o faptă nu o pot confida (sic) decît religiunii şi că numai prin religiune pot dobîndi energia de a se apăra contra inimi­cilor.» Apoi: „monumentele scrise". Profesorul constată că ele sînt puţine, aşa câ trebuie să recurgem la Unguri, «cari, ca've-cini, avînd dese relaţiuni cu noi, nu însă amicale, ci, se înţe­lege, ca inimici, au atins pe ici, pe colo şi istoria noastră», la Poloni, la Bulgari, la Turci. Acea lipsă de informaţie romanească o atribuie împrejurărilor grele, nevoii de apărare.

Cald e pasagiul despre folosul acestor studii: „Necesitatea şi utilitatea studiului istoriei Romînilor sînt necontestate. Ro-mînul nu poate demonstra decît numai cu istoria că originea sa e romană, iară nu alta. De odată cu necesitatea studiului istoriei Romînilor se pricepe şi utilitatea ei, căci nimic nu e mai util pentru un Romîn decît să-şi cunoască originea, teritoriul, limba, să ştie care a fost viaţa lor şi cum au ajuns, în fine, la aceia ce sînt astăzi".

în afară de evenimente, naţionalitatea şi religia merită ţinute în samă, de şi călugării străini au înrîurit spre desnaţionali-sare. «Cu toate acestea Romînii de astăzi s'au schimbat mult. Unde, pană mai dăunăzi, auziai în biserica noastră o limbă străină, acum marea schimbare moială a făcut ca tot ţeranul, cel mai incult chiar, să poată înţelege serviciul divin, apoi şi chiar limba de azi o poate înţelege orice Romîn, de şi limba ce o formăm astăzi nu e decît o limbă artificială. în fine de la Nistru pană ia Tisa şi din Carpaţi până în Dunăre Romînii se pot înţel°ge prin aceiaşi limbă, de şi sînt diferite dialecte, care diferă foarte puţin unul de altul." I se pare însă că neologis­mele ar trebui luate numai din latină.

Ca împărţire a obiectului său, Florian Aaron cere ca o primă perioadă să meargă pană la părăsirea Daciei, o a doua, istoria medie, până la „fundarea Principatelor", p a treia," nouă, până la Fanarioţi, istoria mai nouă pană la „căderea Fanarioţilor şi suirea principilor indigeni", o epocă modernă pornind de atunci. Ca nume, el propune pe acestea: „epoca Dacilor, epoca ro­mană, barbară, creştină, fanariotă şi principii indigeni".

Ar dori ca expunerea lui să cuprindă pe toţi Romînii. „Dar, fiindcă din nenorocire n'au fost toţi Romînii legaţi intr'un Stat,

căci jumătate sînt afară din Stat şi în legătură cu străinii, de şi dorinfile şi aspirafiunile lor sini tot ca ale noastre şi aş­teaptă să vie un moment fericit cînd să se împreune cu noi spre a forma un guvern, un singur Stat, o naţiune, de aceia noi vom lua de centru România unită, compusă din Romănia şi Moldavia, şi apoi vom atinge din cînd în cînd şi soarta celor­lalţi fraţi ai noştri, supuşi de alte teri*" 1. 1

Dacii nu-i par a face parte din elementele noastre constitutive. „Noi, ca descendenţi ai Romanilor, n'am fost din început aici: noi sîntem ca o planta străină, adusă şi împlîntată aici; noi, cînd am venit aici, am găsit un popor, o domnie". In cîteva cuvinte, e vorba deci de Dacii, nu de Daci.

Vorbind acum de Dacia lui Traían, el pomeneşte părerea că s'ar fi întins spre Apus «pană aproape de Buda şi Pesta». «Noi însă ne mărgenim cu confiniile d'intăiu, căci numai în aste lo­curi, de la Nistru până la Tisa şi din Carpafi până la Dunăre, găsim tot aceleaşi datini; tot aceiaşi limbă, de oarecum cam amestecata : totuşi un Romîn de exemplu de la Tisa se poate înţelege foarte bine cu altul de la Nistru.* Iarăşi această ideie, hotăritoare, a unităţii romaneşti.

La acest Ardelean din şcoala lui Petru Maior sînt remarca­bile resérvele ce le face asupra purităţii sîngelui nostru roman: „cît despre originea noastră, nu putem zice că e curată, precum ne-a adus Traían, căci poate nici legiunile lui n'au fost curat romane" — şi Eutropiu e adus în sprijin. Iar ca morală : „cu toate acestea individualitatea (greşit: individualismul) romîn este tot romană. Cu toate astea să nu ne fălim numai cu originea: că am fost şi noi odată, ci trebuie să fim şi astăzi, şi atunci vom avea dreptul să ne fălim".

Cercetarea ce urmează caută să arate de Ce s'a impus nu­mele dacic. Se relevă davele anterioare cuceririi romane (şi pune între ele Moldova, Sadova şi Craioval), de Ia care vine numele Dacilor.

Argumente dibace se aduc pentru păstrarea Dacilor. Aici n'a fost o stîrpire ca la Corint (?) şi Gartaginea. Se pomenesc

1 Cf. în frumosul lui discurs din 1838, de o sintesă aşa de sigură şi de o atit de strînsă formă, apreciarea lui Mihai Viteazul ca realisator al unităţii ro­maneşti şi fapta lui ca punctul culminant a! istoriei neamului; V . A. Urechiă, Ist. Şcoalelor, II, p. 21 .

Daci fugari în Sciţ'a, şi apoi Romanii aveau nevoie de „servi". Chiar de n'ar fi fost înrudirea, fatală, barbarii cari au venit pe urmă n'au lăsat sîngele curat. „Cu toate acestea trebuie să mărturisim că cinci din şapte părţi pot fi element curat roman, iară două părţi pot fi amestecaţi cu străinii. în fine o mică a-mestecăturâ de străini în elementul roman nu poate desonora nobila origine şi limbă a Romînilor. E destul că Europa în­treagă a recunoscut că sîntem adevăraţi Romani; rămîne acum numai la noi a arăta că sîntem demni de £cest nume, de astă origine şi naţionalitate."

Ocupîndu-se de „limba, religiunea, cultura, caracterul şi con-stituţiunea Dacilor", Florian Aarpn constată lipsa resturilor de graiu dacic uşor observabil, şi dă ca metodă de investigaţie înlăturarea din româneşte a tot ce e latin sau de altă origine cunoscută. „Dară e foarte dificil, cum vedem, căci un filolog trebuie să cunoască mai toate limbile ca să poată face analisa limbii romîne." Totuşi crede că „limba dacică a fost compusă din limba celtică, scitică şi getică". Păcat că n'a scris Ovidiu despre această limbă ! încă o observaţie justă e aceia că „limba dacică cuprinde şi multe sunete barbare şi ziceri grece, care fuseseră introduse de Geţi, cari, cum ştim, se aşezaseră mai întăiu în Tracia, unde fuseseră în contact cu coloniile grece şi astfel au putut să împrumute de la ei mai multe ziceri grece". Religia Dacilor e „un politeism, de şi cam gros", luat de la Greci. Alături cultul lui Zamolxe, «om divinisat». Cu privire la culurâ, „nu sîntem obligaţi să credem tot ce cetim la Greci sau la Romani despre Daci": Romanii şi-au insultat duşmanii cu terminul de „barbari". „Galantului" Ovidiu, care n'a fost, de altfel, exilat pentru „Ars amatoria", nu puteau decît să-i pară barbari Gşţii. Doar de pe aici a ieşit Anacharsis şi Zalmoxe. „Dacă din sînul unei naţii iese astfel de oameni pe cari-i adoră chiar naţiunile civilisate, se înţelege că o naţiune nu e barbară." Apoi Ovidiu recunoaşte terminii greci în limba claselor culte; cei mari vorbiau greceşte, puneau limba greacă pe monede; se citează un «Sarmis basileus». Greaca era luată ca fiind su­perioară, şi se aduc exemple moderne pentru a dovedi că aşa se petrece şi aiurea. „Cind Romanii au venit de au ocupat Dacia, Dacii nu locuiau prin crăpături sau prin păduri, ci aveau case, oraşe, sate, apoi o parte din ei se ocupa cu agricultura,

alţii cu economia vitelor. Dară orăşenii erau industriali. Pe lingă asta Romanii au găsit aici şi exploatarea minelor, ceia ce presupune totdeauna o cultură înaintată. Apoi să ne uităm şi Ia noi, cari, din timpul Dacilor şi pană acum-, în spaţiu aproape de 2.000 de ani, de şi avem oarecare civilisaţie, însă nu ex­ploatăm mine, afară de sare şi păcură, care abia de vre-o cîţiva ani a început a se exploata în un mod mai lesnicios". Ptolemeu vorbeşte de optzeci de cetăţi: „apoi în cetăţi nu lo­cuiesc păstori",

Florian Aaron crede că regii erau aleşi după vitejie. Ea hotira, şi asprimea cîştigată în lupte era considerată ca barbarie de Greco-Romani. Dar Dacii nu erau ofensivi. Popor frugal şi simplu, ei credeau în nemurire şi în „fatalism".

Istoria Sciţilor şi Dacilor e urmărită de la Dariu încoace. Po­dul regelui pers ar fi fost «spre Galaţi, între Tulcea şi Macin, pentru că pe acolo s'au găsit nişte ruine>. Istoricul trece la expe­diţiile macedonene, a lui Filip şi a lui Alexandru-cel-Mare. I se pare a găsi în Ardeal, unde vorbeşte de Sarmisegetuza, moneda ve­chiului rege trac Sarmis. Povestea lui Dromichete e piesintată pe larg. S'a găsit în Ardeal o comoară cu monedele lui Lisi-mah, regele Traciei, bâtut^ de Dromichete. Năvălirea Galilor se intercalează: în urma lor, râmîn Scordiscii. Războaiele cu Ro­mani fac pe povestitor să discute nomele de Daci şi Geţi, le-gînd de ultimul pe Tirageţi şi pe Masageţi. Se face apologia lui Boerebista. Tonul narativ urmează pentru Decebal şi răz­boaiele lui Traian. Se scusă naţionalitatea grecească a Iui Apo-lodor din Damasc.

La colonisare, istoricul se ridică împotriva ideii că s'ar fi făcut cu „vagabonzi", „cum vedem că face Rusia cu Siberia". în graiul nostru i se pare a găsi dovezi că erau şi oameni din Galia şi din Spania. Pentru împărţirea „adevărată" a Daciei se aduce înainte descoperirea ardeleană a Banului Mihalachi Ghica în 1840 şi alta a lui Jianu din Caracal. «Aceste table se con­servă şi azi în Museul d-iui M. Ghica.» „La Caracal mai pe la toate casele se văd pietre, inscripţii, e tc . ; asemenea şi în Tran­silvania, mai cu samă în satul Grădiştea, unde a fost Sarmise­getuza, mai toate bordeiele sînt făcute de cărămizi vechi, de pietre rămase de la acele monumente. Căci mai totdeauna cînd unii se deşteaptă ca să-şi adune antichităţile e târziu ; aşa şi

Ia noi mai toţi cari se ocupă cu archeologia caută monumente, dară le găsesc în ruine".

Crede în invidia lui Adrian şi în paternitatea lui „Sever" Ia Se-verin. Ştie de Sf. Severin, dar îl înlătură cu această întrebare: «Dară ce a avut Sf. Severin catolicul cu Dunărea ca să dea ăs­tui loc numirea sa ?>. Germanii.— guerre!—, Goţii, strică însă opera Iui Traian. El cere să se spuie Goti şi răspinge etimolo­gia Got— hoţ, puind în loc alta, şi mai ciudată : hostis—hoţ. în măsura lui Aurelian, el admite doar retragerea „familiilor avute" şi nu a „poporului", „obişnuit să sufere". „Aceasta cată să o aducem de exemplu chiar din zilele noastre ; cînd Turcii făceau invasiuni în România şi Moldova, se înţelege că armata se opunea şi-i răspingea: asta s'a întîmplat totdeauna cînd poporul şi bo­ierii, cari atunci formau o clasă de oameni avuţi, erau primii cari luau armele să-şi apere patria — de acolo şi-au luat şi numele, căci boier — resbelnic...". Şi povestea urmează mai de­parte, cu boieri decăzuţi, cu lipsa de armată, cu libera trecere a Turcilor, etc. „Ei bine, la asemeni invasiuni, nefiind armata a se opune, clasele nobile-şi încărcau carele şi luau drumul că­tre Sibiiu, dară poporul nu se strămuta, pentru că ştie că lui n'are ce să-i iea. Va să zică aşa s'a putut întîmpla şi în timpul lui Aurelian." Se combate părerea înlocuirii colonilor prin Goţi, perpetuarea rasei latine fâcîndu-se doar prin sclavii acestora.

Un paragraf tratează despre creştinismul în Dacia. în loc de ce aşteptăm însă, e vorba de caracterul grecesc al creştinismu­lui primitiv. Se trece apoi, pe larg, la aşezările Goţilor. Podul lui Constxntin-cel-Mare e fixat ia Islaz.

Asupra Hunilor povestirea se întinde larg, pentru ca pe urmă un şir de alineate să presinte pe ceilalţi năvălitori, oprindu-se mai mult asupra Bulgarilor, în suita cărora se înfăţişează Slavii. «Bulgarii, domnind mai mult timp, au putut a se împărtăşi de binefacerile Romînilor.»

„Ducii" Anonimului unguresc sînt, fireşte, admişi, şi Florian Aaron descopere în numele !ui Menumorut cuvintele romaneşti «Mînă Moartă»...

Trei „schimbări" îi par istoricului a se produce în acest mo­ment. Numele Romînilor devine „Valahi". „Abia în timpii noştri adevăratul nostru nume de Romîni a început a ieşi la lumină. La '48, cu ocasiunea emigrării mai multor Romîni în Europa,

Parisul fu centrul lor. Aceşti bărbaţi îşi îndeplininiră o misiune foarte nobil?, căci, departe de patria lor, ei se căzniră prin scrieri folositoare a o face cunoscută Europei. Astfel, scriind ei în limbi străine, dovediră în ochii tuturor că adevăratul nostru nume nu e Valahi, ci Romîni şi că sîntem adevăraţi descen­denţi ai colonilor romani aduşi de Traian. Apoi, făcîndu-se ofi­cial adevăratul nostru nume, astăzi Europa-1 cunoaşte."

A doua „schimbare" e slavonisarea Bisericii. S'a făcut a-decă atunci ceia ce, în vremea mai nouă, s'a făcut în Basa­rabia. Şi, urmînd expunerea sa sintetică peste limitele crono­logice, Florian Aaron constată că abia la 1580 apare o carte de biserică în româneşte, Cazania de Ia Braşov. Şi patronarea ei de un un Sas e pusă in legătura cu sforţările de a răspindi luteranismul. Lui MatehBasarab i se atribuie evoluţia venirii la romînism. Se aruncă o privire asupra operei paralele din Ardeal şi se preţuieşte rarul privilegiu al Romînilor de-a auzi cuvîntul lui Dumnezeu şi rugăciunile în limba lor.

A treia „schimbare" e introducerea slavonei în cancelarie, şi profesorul bucureştean ştia că există documente slavone încă din veacul al XlV-lea; cel puţin se pomeneşte o donaţie a Iui „Radu Negru" care trebuie să fi fost în această limbă.

Apoi se revine asupra „ducilor" din vremea năvălirii ungu­reşti, care se descrie pe larg. Cucerirea Ardealului e, neapărat, după datele legendei versificate.

Acum se face ruperea unităţii romaneşti, „fatala împărţire a Daciei", „Banatul, Transilvania şi România, care nu se uniră pînă acum". „Astă împărţire însă fu foarte fatală pentru Romîni, căci, uniţi pînă acum, ei aveau aceiaşi soartă şi la fericire şi la ne­norocire şi, astfel uniţi, suferinţile li se păreau mai uşoare."

Se vorbeşte de trecătoarea stâpînire a lui Mihai Viteazul asupra tuturor Ţinuturilor romaneşti. „Dar ideile cele mari ce se con­centrează în un om mare trebuie să continue; altminterea, orice glorie, orice fapte mari, orice idei nobile pier, lăsînd peu imalor numai un zgomot trecător. Succesorii lui Mihai însă, sau că n'au fost demni a-i moşteni înaltele Iui sentimente, sau că nu i-au ajutat circumstanţele şi nu putură face nimic. Mai tărziu, nefe­ricirile Romînilor se mai adăogară, pierzînd şi Bucovina şl Ba-snrabia, luînd Austria Bucovina şi Rusia Basarabia. O parte din Basarabia ni se redete : viitorul ni dă speranţe mari, şi,

cînd Romînii se vor reuni într'un singur Stat, atunci fericirea lor oa fi la culme. Gloria trecută se va reîntoarce, şi, supt cerul cel senin al libertăţii, fie, într'un imn divin, inimile pa­triotice să înalţe la Dumnezeu sublimele lor bucurii/"

După aceste calde cuvinte profetice, se revine la presintarea barbarilor. în Statul „romîno-bulgai", Romîni ar fi fost şi Si-mion şi Samuil. După o asemenea afirmaţie, cetim in notă: „Unii scriitori romîni, împinşi de sentimente patriotice, vor să probeze că şi Pacineţii sînt de origine latină. Asemenea zic şi despre Huţi (sic), Polosi, Cumani, că sînt de origine latină". Expediţia lui Vataţe e pomenită: ea creiază o trecătoare stă-pînire bizantină.

într'un paragraf deosebit, Florian Aaron caută să învedereze de ce suferinţilor, în acest timp, ale Romînilor li s'a putut resista. Şi află trei motive. „Romînii dobîndiseră o tenacitate foarte mare. Goţii, Hunii, Avarii, Gepizii dominau peste ei şi cu ioate astea ei au rămas neclintiţi ca o stîncă în mijlocul toren­tului."

Barbarii aveau alte ocupaţii; ostaşii romîni li se asociau adesea (ideie foarte justă, dovedită acum în urmă ; v. An. Ac. Rom. pe 1927, studiul mieu : „Momente istorice"). Creşti­nismul da mîngîiere celor asupriţi. Schimbîndu-se barbarii, Ro­mînii au putut ajuta la izgonirea de cei noi a celor vechi.

Cruciatele dau un alt capitol. Ele duc la răscoala lui Petru şi Asan. Cu căldură nu represintă luptele lor pentru libertate. „Ei ştiau că totdeauna libertatea insuflă fiilor săi mai mult foc de eroism decît ambiţia despotismului. Acei cari se luptă pentru libertate se bat cu îndoită forţă ; viaţa pentru ei nu preţuieşte nimic în desperarea lor; mai bine moartea glorioasă decît viaţă ruşinoasă". Vorbindu-se, cu greşeli, de desfacerea acestui Stat, se arată, după „un cronograf romîn", că «unii căpitani şi duci» trec în Dacia veche «pe Ia Cernăuţi», alţii în Maramurăş.şi se aduce înainte şi părerea asămănătoare a lui Dimitrie Cantemir. Documentul regelui Bela. care cel d'intăiu dă ştiri sigure des­pre organisarea romanească a regiunii dintre Carpaţi şi Du­năre, e atins numai în treacăt : «în grabă găsim în istoria ma­ghiară că aici în Ţara-Romănească se aflau două- principate: unul în România Mică şi altul dincoace de Olt, în România Mare.».

Dar istoricul se întoarce la Romînii de dincolo de Dunăre, pentru a constata că unii trec la Bulgari, alţii la Greci. Cei rămaşi, Cuţovlahii — şi se cearcă explicarea numelui prin pre­facerea lui o in ţ—, Ţinţarii — «pentru că ţîţîesc aşa mult»—, au ajutat' la mişcarea grecească din 1821. Citează pe Bociari, pe Nichita, pe Coleti. Ar fi aproape un milion.

Principatele muntene i se par a se fi format «după moartea lui loanijiu». îi pare rău că organisarea vieţii politice roma­neşti s'a făcut în două State. „De-ar fi cunoscut Romînii de atunci foloasele Unirii, poate că mai târziu ar fi fundat un imperiu mare, ca să poată resista la inoasiunile cele mari. Aşa ei de atunci ar fi trebuit să unească aste două principate şi aşa să se unească şi cu Moldova, care încă mai era locuită de Cumani. Atunci ar fi putut formă un singur Stat şi resista la lovirea turcilor şi Polonilor, căci, dacă, chiar sfâşiaţi fiind, au putut resista acestora, ei a fortiori ar fi putut sâ-şi apere independenta mai cu profit."

Se caută aria geograf/că a acestor „Domnii". I se pare că Oltenii şi-au avut capitala Ia Severin, de unde Ungurii i-au făcut să plece Ia Strehaia. „Găsim urme şi la Străhaia de o cetate", ceia ce, dat fiind puternicul turn, refăcut de Matei Basarab, cu­prinde un adevăr, ca şi tradiţia episcopatului acolo. „Cînd Radu Negru descăleca în România, găsi un ducat în România Mică, a cărui capitală era Craiova." Scriitorul nu poate descoperi însă Capitala părţii de peste Olt. „Nu găsim nicio urmă după care cel puţin să conjecturăm : poate să fi fost la Tîrgovişte sau în altă parte." E drept că pe atunci nu se cunoştea în de ajuns donaţia regelui Bela al IV-Iea către Ioaniţi.

întrebarea i se pune: de ce nu sînt izvoare? „Ei bine, Ro­mînii astfel de tare slăbiseră, încît, după ce se desfăcură de barbari, n'aveau nici pe cine să li scrie ceva? Nu putem crede asta, căci, cînd Romînii au avut duci, principi, să nu fi avut şi secretari cari să ţie corespondenţă, căci ei încă de pe atunci se rudiau cu principi bulgari, sîrbi, e t c , apoi trebuiau să se în­ţeleagă cu vecinii lor pentru confinii, pentru alianţe, etc. Nu ni putem dară imagina că nu s'a scris, dară, de şi se va fi scris, imagineze-şi cineva care fu instabilitatea lucrurilor în Principate şi cîte invasiuni periculoase. Principii trebuiau a se pune în capul oştirii şi a se retrage la munte, neputind a se

opune, şi în momentele acelea de fugă principii nu se mai gîn-diau decît la viata sa, şi casa sa putea să fie prada tuturor. Aşa nu putem pretinde însemnări de pe acele timpuri. Tocmai mai târziu, cînd stabilitatea începu a organisa toate, începu a se scrie hrisoave, acte de donatami, etc." Extraordinară pătrun­dere în fata enigmei care şi azi ne chinuieşte cînd alături de această totală tăcere scoatem din pămînt dovezile unei vieti de Curte destul de bogate, în secolul al XIV-lea, din pămîntul de la Argeş.

Aici se intercalează „Colonisarea cu Saşii". Istoricul observă că era pe vremea cruciatelor şi că „Germani rămăseseră pe aici". „Saşii nu se zic Saşi pentru că au fost numai din Sa-xonia, cei mai mul{i însă erau din Flandria, căci chiar azi Ro-mînii, cînd vor să rîdă de ei, li zic «floandră de Sas»". In ce priveşte raporturile coloniştilor cu Rominii, cetim : „Acest loc era mai gol, Romînii pe aici erau foarte putini, şi Saşii se aşe­zară printre ei".

In paragraful „Starea Moldovei în timpul venirii Cavalerilor Teutoni", se începe cu ştiuta aşezare a lor — îi aduce din Ve­neţia— în Ţara Bîrsei şi dincoace de munti. I se pare a găsi în „Istoria Ungariei" dovezi de existenta unor principate încă de la 1211 : „Chiar în Istoria Ungariei se găseşte că Cavalerii Teutoni au găsit aici două State organisate pe la anul 1211 şi că prin­cipii acestor două State se recunoscură de vasali ai Ungariei. In Istoria Ungariei se vorbeşte de multe ori că Romînii s'au făcut vasali sau în urma unor expedih'uni sau în urma ajutoa­relor acceptate din partea lor. însă să băgăm bine de samă că astă vasalitate să o considerăm ca o alianţă a puterilor vecine. Aşa şi Cavalerii Teutoni s'au putut învoi cu aceşti principi ca, cu ajutorul lor, să stîrpească pe barbari." Ei ar fi „curăţit" de Cumani Ţara-Romănească şi „o parte din Moldova", pentru a se răzvrăti pe urmă. De aici, prin Veneţia, ei merseră în Prusia.

„Venirea Tătarilor." „îndată după retragerea acestor Cavaleri principii indigeni domniră ca mai nainte". Năvălirea ar fi adus numai o retragere la munti în „Dacia liberă". Romînii ar fi a-jutat pe regele Ungariei să stîrpească resturile de barbari. Apoi intervine privilegiul pentru Severin al Ioaniţilor francesi. Şi Florian Aaron insistă că în „convenţia" încheiată cu aceştia era clausa „de a lăsa liberi pe principii romîni şi a nu se atinge

de drepturile lor". Şi urmează: „Acum, nu ştim ce vrea să în­ţeleagă Béla al IV-lea cu aceasta. Oare că Romînii erau vasali ai Ungariei şi Cavalerii Ioaniţi n'aveau necesitate să-i a t a c e ? în­destul că aceasta stă expres în astă convenţiune." I se pare că atît de importanta strămutare a punctului de basă în regiunile transalpine, trecerea de la Cîmpulung la Severin — care-mi pare explicabilă prin aceia că la 1211 nu exista în părţile de din­coace de Olt nicio formaţiune românească, pe cînd ea fiinţa inatacabilă la 1240 — se lămureşte prin nevoia de a ajuta pe pelerinii spre Locurile Sfinte cari ar fi trecut Dunărea pe la Severin... De fapt, direcţia spre stepă a Ungariei, peste rasele turceşti, era înlocuită prin direcţia spre Constantinopol, unde lîncezia Imperiul latin, peste rasele slaue din Balcani. Florian Aaron nu crede într'o aşezare reală a Cavalerilor. „Aceşti Ca­valeri n'au călcat pe acest pămînt, căci nu se găseşte nicio urmă pe unde ei să fi trecut sau să fi şezut; poate că împre­jurările au fost grele şi nu li-au permis a veni." In realitate rolul lor la Ierusalim, apoi în Cipru şi Rodos i-a reţinut. „Aşa astă chemare a lui Béla al IV-lea a rămas fără resultat: principii romîni continuara a domni în pace, fără a avea cea mai mică supărare nici din partea Ungurilor, nici a Ioaniţilor." E inte­resantă această tendinţă de a înfăţişa o existenţă neîntreruptă a Domniei romaneşti între Carpaţi şi Dunăre.

Făcînd suma fundaţiilor politice romaneşti, istoricul înseamnă şi în Ardeal: „mai multe mici principate sau cnezate sau du­cate: unul în Banat, altul în Maramureş, altul în Haţeg, pe rui­nele Sarmisegetuzei, altul în tara Oltului, altul al Timişului, al­tul al Crişului, altul la Făgăraş şi altele mai spre Nord sau mai spre Sud. Aceste ducate erau ca un fel de vasali sau recunoş­teau supremaţia Coroanei Ungariei, dară Domnii lor erau stă-pîni în ţara lor, neamestecîndu-se Ungurii în afacerile guver­nului] lor: acestor principi nu li lipsia decît ideia de a se uni formînd un singur Stat consolidat, o putere mai mare. Aceasta nu s'a putut face, ci tocmai mai târziu numai principatele din Ţara-Romănească se uniră, formînd un Stat singur. In Moldooa unirea tuturor principatelor într'unul s'a făcut mai târziu, din causa deselor incursiuni ale Tătarilor." Din partea noastră, ob­servăm că orice stăpînire tătărească—uadă-se în Rusia—pre­supune o organisqre locală a vasalilor în vederea ridicării tri-

butului si asigurării darurilor, chiar şi a colaboraţiei militare. Aceasta însă aruncă o uşoară lumină asupra Moldovei înainte de 1340. Istoricul nostiu ştie cît de importantă era în a doua jumătate a secolului al XlH-lea stăpînirea tătărească din Cetatea-Albâ capabilă să se întindă şi asupra Balcani/or bulgăreşti, tinzînd, de sigur, spre Constantinopol. Pe Brdocba, „Curcubete", din Bulgaria, el îl presintă ca pe unul din «mul­tele braţe patriotice care se ridică în contra tiraniei şi despo­tismului şi devastatorilor". Oricum, episodul acestui păstor, aces­tui porcar, neapărat Vlah, episod ridicat la lumina şi de Hur-muzaki.'în «Fragmentele» Iui, nu e fără interes. Florian Aaron ilintercaleazâ în continuitatea pe care caută a o stabili.

El nu uită nici colaboraţia militară a Romînilor în lupta re­gelui Béla cu Otocar. Culege şi pe acel Dorman care e de sigur un Romîn. «Vladislav al IV-lea avu un râzboiu cu un Domn din {ara Valahiei numit Dorman : poate că Ungurii să fi fost bătuţi, dară istoricii unguri nu scriu nimic. Tot ce se ştie este că Vla­dislav în urma altei bătălii dădu titlul de nobleţă la mulţi din căpitanii armatei sale. Aceasta se întîmplă la anul 1272. Nu ştiu dacă Dorman a fost ducele României Mari sau Mici sau al Moldovei; se ştie numai că era duce ai Daciei australe sau al­pestre. Numele de Dorman îl afăm între Romînii din Balcani.»

Numele lui Litovoiu nu e dat în expunere, dar nu lipseşte al fratelui său Bărbat şi menţiunea luptei amîndurora cu Un­gurii. Severinul e acum unguresc. Dar se presintă pe scurt ta­bloul Ungariei tulburate la sfîrşitul secolului al XlII-lea ca să explice pe Radu Negru, «duce al Făgăraşului şi Amnaşului» (sic), «duce al Transilvaniei», «ca şi ceilalţi Domni», presupu­sul întemeietor, a cărui descălecare e pusă la 1290.

Cu el începe «Starea Daciei supt Domni independenţi». Un paragraf discuta data „venirii Iui Radu Negru în Româ­

nia". Izvoarele n'ar vorbi de „un eveniment aşa de însemnat" pentru că Ungaria era în tulburare şi descălecătorul a putut «să se strecoare». E de fapt «o luptă între tradiţiune şi veritatea istorică». Florian Aaron se găseşte între datele de 1291, 1215, 1241 şi 1271. Datele de 1215 şi 1241 le ràspinge din causa si­tuaţiei internaţionale, care nu le permite. Inscripţia de la Cîm-pulung pe biserica lui «Radu Negru», a lui Matei Basarab ar da un punct de plecare, dar în ea e cuprinsă data, inadmisi-

bilă, de 1215. I se opune menţiunea din documentul aceluiaşi Domn, de la 1645, care zice; «şi am văzut Domnia Mea hri­sovul venirii lui Radu Negru la anul 1291 >. Şi un act de la Şerban Cantacuzino cuprinde această din urmă aserţiune. Isto­ricul află la Fotino data de 1240, dar şi un întreg şir de „Domni cari nu se găsesc în cronologia terii": loan-Vodă „poate deriva de la iniţiala vre unui Domn care se subscrie Io, cetind aspira-tiunea de d'asupra ca a unui n". Pe Ştefan Mailat îl restituie Ardeleanul istoriei Transilvaniei din secolul al XVI-lea. „Cu asemeni Domni imaginari umple el spa{iul istoriei sale până la epoca mai tărzie, în. care se uneşte cu ceilalţi scriitori." Să nu fi luat Fotino pe aceşti Domni şi din istoria critică a lui Cons­tantin Cantacuzino Stolnicul, care se putea avea întreagă încă pe la 1830 ?

Pornind de la 1291, Aaron Florian va accepta pe Mihail Basa-rab, pentru „că-I găsim şi în istoria Ungurilor care a avut răz-boiu cu dînşii" (e vorba de fiul lui Mircea). Apoi pe Dan şi pe Nicolae, «de şi n'a domnit niciodată».

Datei de 1291 i se opune însă diploma ungurească din ace­laşi an despre adunarea ce au ţinut atunci, în Ardeal, Ungurii, Saşii şi Rbmînii, cu menţiunea lui «Ugrin, duce al Făgăraşului şi al Sîmbetei» (actul pare a fi fals). Aduce înainte pe cei cari cred că Negru e scris Ugrin de cancelaria ungurească şi pe cei cari admit o usurpare a lui Ugrin în dauna lui Radu Negru ascuns în munţi de frica Tătarilor. „Dară pentru ce în acea diplomă nu se menţionează de Radu Negru ? Aceasta ne cam încurcă. Dară nu e nimic. Să ne asigurăm în argumentele noas­tre cele tari, şi orice alte diverginţi să ne silim a Ie concilia cu epoca de la 1290. Poate va veni nişte timpuri în care se vor descoperi alte scrieri mai vechi care să fixeze ca un adevăr matematic epoca lui Radu Negru: pană atuncea noi ne vom lua după aceste argumente."

Dar Aaron Florian vrea şi motivele descălecătorului, care-i par a fi acestea : frica de Tătari şi nevoia de a fi la adăpost de dînşii şi.după ieşirea din munţi. îl vor fi chemat Transalpinii ori va fi fost „rudă" cu Domnul lor. Apoi ambiţia, dat fiind ce putea să cîştige, dorinţa de libertate, opunerea lui la silinţile de catoli-cisare. Radu Negru ar fi venit şi cu colonişti unguri şi saşi; se aminteşte soţia lui catolică şi biserica zidită de dînsa. „El

zidi şi o cetăţuie care poartă şi astăzi numele de Cetatea Iui Radu Negru" (de fapt Negru-Vodă). Ba iată-1 „organisînd şi un Divan compus de doisprezece membri numiţi boieri", a căror instituţie se descrie apoi. „Tradiţiunea zice că el a pus funda­mentul Tîrgoviştii, Cimpului-Lung, Piteştiului, dară, nefiind hri­soave, ne mulţămim a crede aceasta pe basa tradiţiunilor." Iar Basarab devine Banul contemporan al Olteniei, „dară în hrisov vedem că numele său era Mihall".

Familia Basarabilor interesează apoi pe istoric. îi scoate nu­mele de Ia Basarabia şi nu uită nici pe Bessii tracici. Acest Basarab, cu sfatul boierilor săi, se uneşte cu Radu Negru, „nu se ştie cu ce condiţii", dacît „după tradiţiune". „Mihail Basa­rab" ajunse, de altfel, urmaşul lui Radu Negru, rămîind ca moş­tenirea lui să fie a Iui Dan, fiul Negrului. Dar, şi mai departe, istoricul vede lupta între cele două teri şi o ură „care încă pană acum n'a perit cu desăvîrşirj". Fanarioţii numiau pe Bani ca pe orice funcţionari, şi unificarea nu s'ar fi îndeplinit decît prin Regulamentul Organic.

Moldova apare ca o creaţiune a lui Dragoş, „un principe din Marmaţia sau Maramureş". E apoi o încurcătură cu un Ştefan I-iu şi cu „o diplomă a lui Ludovic, regele Ungariei, dată lui Dragoş". Se trece la Domnii munteni. Se pare că. acuma, nu mai avem a face decît cu note de „desvoltat". E, pe urmă, o scurtă privire asupra istoriei noastre pană la 1829, pomenindu-s 2 în treacăt şi tratatul de la 1856.

Chestia eredităţii la tron e foarte pe larg expusă. «Dacă tronul României ar fi fost ereditar, asta ar fi fost o mare norocire pentru Romîni.» E'ectivitatea era în tradiţia romană. Aplicată într'o societate nestabilă şi cu un slab simţ mora', ea a dat re-sultate desastroase? „ D Î la 1290 Ia 1856 s'au schimbat in Ţara-Romănească 115 Domni şi în Moldova mai tot atîţia." Se arată şi abusurile turceşti.

Dar expunerea e reluată apoi pentru a atinge momentul în­temeierii Moldovei. Lunga stâpînire a Tătarilor explică zăbava. Legenda vînătorii se aplică lui Dragoş. «El fu primit de locui­tori cu braţele deschise şi ales Domn.» Din istoriografia polonă se iea istoria lui Ştefan-Vodă şi a celor doi fii ai lui in luptă. Cele două povestiri nu le poate împăca.

Luptele cu vecinii ocupă apoi pe istoric. Cele cu Ungurii sînt

presintate întăiu, şi e x a c t , apoi cele ale Moldovenilor cu P o l o n i i : vasal i tatea m o l d o v e n e a s c ă ar fi fo3t o închipuire a vanităţii p o ­lone. Silinţile catolicismului vin acum la rînd. E v o r b a şi de conciliul de Ia F lorenţa . Dar nu se admite părăsirea din mot ive religioase a literelor latine, de mult uitate, şi se pomenesc şi diplomele s lavone ale împăratului-rege Sigîsmund pentru T i s -m a n a .

U r m e a z ă luptele cu Turci i , în a c e a s t ă împărţ ire shemat ică , atît de remarcabi lă , pe chestiuni şi probleme, mai presus de cronologie . Seria Domnilor a p a r e şi aici confusă, cu un „Dan al II-lea, fiul lui Radu l-iu", supt c a r e se dă o m a r e luptă cu Otomanii . Lupta de la Rovine e calificată de «una din cele mai ilustre victorii ce î n c o r o n e a z ă gloria României» . Se citează a c ­tele care afirmă stâpînirea t r a n s - d u n ă r e a n ă a lui Mircea . în u r ­mare , Vlad Dracul a p a r e şi ca Drăculea . Vlad Ţ e p e ş e înfăţişat ca un luptător «pentru l ibertatea şi independenţa terii sa le» . Cînd e v o r b a de lupta lui cu Ş te fan-ce l -Mara , din nou se afirmă ideia c o n d u c ă t o a r e a cărţii, ideia de unitate r o m a n e a s c ă . «Pe atunci Romînii n'aveau ace le sentimente de naţional i tate cum le vedem astăzi ; ei se cons'derau (Moldoveni i şi Romînii) ca n'şte străini, şi c h n r ca inimici.»

De aici se t rece la Ş te fan-ce l -Mare , căruia i se a c o r d ă abia vre o d o u ă pagini. Alegerea lui Radu de la Afumaţi s 'ar fi d a ­torit sfaturilor lui Soco l , agent ai Ţer i i -Romăneşt i la P o a r t ă . Pe aces t Radu îl a r a t ă apoi r e t r a s de bună voie . Paragraful şe mîntuie cu paralele între Ungurii supuşi de T u r c i şi Romînii cari ştiau să-ş i a p e r e nea t î rnarer .

Convenţiile — presupuse — cu Turc i i sînt apoi anal i sate . Se a r a t ă creş terea sarcini lor. «De aceia (pentru cererea de lemn Ia ce tă ţ i ) ace le locuri care sînt situate pe lîngâ Dunăre şi c a r e erau pline de păduri au r ă m a s astăzi cîmpii întinse şi pe unele nu se zăreş te nici cel mai mic a r b o r e . Aceas ta au fâcut -o Turci i chiar din s c o p politic, pentru că Romînii puteau să se apere printre selbe, în c a r e Turc i i nu putură pătrunde , şi a -c e a s t a chiar era c a u s a cînd nişte cete neînsemnate de T u r c i erau învinse de un număr foarte mic de Romîni. P r o b ă că m a ­lul stîng ai Danubiului a fost a c o p e r i t de selbe este că şi astăzi cînd se ară acele locuri se g ă s e s c buturugi foarte vechi şi de mărime imensă." Creş terea îndatoririlor faţă de P o a r t ă e pusă

mai mult în sama Fanarioţilor, «aceşti blâstămati despuitori cari căpătau tronul prin intrigi şi dări de bani. Chiar Turcia se mira de această comoară fără fund.»

Un paragraf anume tratează războaiele dintre Moldoveni şi Munteni. Florian Aaron regretă vremea cînd „fu ocasiune de a se forma un singur Stat din aceste două principate. Dară timpul trecu fără să se facă ceva. Căci, dacă era vreun geniu, putea încă de atunci să se facă aceia ce noi voim a face astăzi." Aceasta arată că autorul îşi redacta această parte înainte de Unirea din 1859.

Se observă că, în ciuda urii artificiale dintre cele două teri, ele erau aduse une ori a se alia contra unei primejdii comune. Se înşiră apoi războaiele interne. Disputa pentru Putna, „ambi­ţiunea de a ocupa unul două tronuri" le înteţesc. La Matei B a -sarâb se spune că în am ntirea luptei de la Colintina a rămas Tîrgul Moşilor, „pentru că chiar moşii (bătrînii) luară parte la luptă"... Duşmănia dintre Brîn;oveanu şi Cantemireşti (din Cîntă Mirea !) e expusă apoi. Supt Fanarioţi nu mai sînt decît intrigi între Domnii din cele două Scaune.

Războaiele ruse şi austro-turce sînt apoi presintate din fugă. Se notează măsurile luate contra boierilor patrioţi. „Un Domn de aceştia a omorît de-odată unsprezece boieri, cari sînt în­gropaţi la mănăstirea Dealului." Se înşiră dările plătite de ţară.

Organisarea Bisericii e pusă abia în acest loc. Se menţio­nează legătura stabilită de Mihai Viteazul între Scaunul arde­lean şi acela din Tirgovişte. Se scriu cîteva rînduri despre Unirea din Ardeal, care rupe această legătură. Se face un Ioc mănăstirilor: * 0 mulţime de mănăstiri pustii, numai cu cîte un egumen şi un preot, au fost odată asemenea adăposriri pentru aceia ce fugiau de patimile lumii». închinarea la locurile din

, Orient econdamnată. „Atunci România n'avea necesitate de avere \ multă; astăzi are: prin urmare trebuie a opri averea ce îm-J buibează străinii, spre a întîmpina trebuinţile noastre proprii." ' Dovadă că avem a face cu un text redactat înainte de secula-

i risarea supt Cuza-Vodă. *

Am crezut de folos să presint această expunere, de o împăr­ţire cuminte şi foarte nouă, bine redactată într'un stil disciplinat şi uşor, dar mai ales plină de probleme văzute bine şi dis-

cutate serios. Vechea istoriografie ajungea astfel la o sintesă chibzuită. Şi ea e cu atît mai demnă de încredere, cu cit acest clasicism ponderat şi plin de reserve era să fie înlocuit, în acel moment chiar, de romantismul, aşa de bogat în mijloace de informaţie, de arguţii şi de stil, al unui Hasdeu, care se pre-gătia de „Istoria critică a Rominilor."

N. Iorga

Detalii asupra ambasadorilor turceşti la Stockholm din 1729 şi 1732 1 '

După moartea lui Carol al XH-lea, situaţia financiară a Sue­diei era cum nu se poate mai rea. Ţara era istovită prin răz­boaiele duse atîţia ani de regele ostaş. Pentru a putea face faţă cheltuielilor necesare, Suedia fusese chiar nevoită să recurgă la „inflaţie", nu supt forma de hîrtie-monedă sau bancnote, fireşte, acestea nefiind încă inventate 2, ci supt forma de bani de aramă de o valoare intrinsecă neînsemnată, avînd curs forţat şi cu cari se înlocuiau banii de aur sau de argint. Dacă, din punctul de vedere financiar şi monetar, Suedia se afla înti'o situaţie proastă în primii ani ai Domniei lui Frederic I-iu, nu putem zice că economia generală, comerţul, industria şi agricultura, stătea mai bine. Nicio mirare deci că ţara devenise rea platnică pentru datoriile ei în străinătate ca şi în interior. Cu toate acestea oamenii ei de Stat nu se gîndiră niciun moment la repudierea obligaţiilor moştenite de la defunctul rege. Un moratoriu de­venise însă necesar, pentru a îngădui terii să se reculeagă după lăsarea de sînge prin care trecuse cu unele dintre provinciile cele mai bogate ale ei, pierdute pentru totdeauna. Toate da­toriile Statului fură deci clasate, după urgenţa lor respectivă, în unsprezece categorii diferite, toate datoriile figurînd într'aceiaşi categorie fiind achitate simultan.

în clasa a şaptea figurau creditorii orientali, de pe vremea cînd regele-erou stătea în ţara noastră sau la Demotica. Printre aceşti creditori figurau Armeni, Turci, Greci şi Evrei, iar su-

1 Cf. articolul mieu despre călătorul Bjonrstahl, în această revistă, VI, 1-2 (1920) , p. 55. . * Prima bancnotă fu emisă, precum ştim, tot in Suedia, în anul 1761, de Banca .Palmstruch,

mele totale datorite lor fură fixate la 300.000 de taleri de argint suedesi, după o înţelegere încheiată cu numeroşi creditori, cari aleargă pană în Suedia pentru a cere plata. Aşteptarea s. lor fu cam lungă: găzduiţi ani de zile în Sudul Suediei, la Karlskrona, ei primiau un tain de la Guvern. Abia în 1725 li ajunse rîndul de-a fi lichidaţi şi de-a se întoarce acasă.

Datoria principală contractată de Carol al XH-lea în Turcia nu era însă cuprinsă în cele unsprezece categorii sus-menţio-nate, — ea consista în creditele acordate de însuşi Sultanul Ahmed al IlI-lea, urcîndu-se la un total de 3.000.000 de taleri de argint suedesi.

în 1729 Guvernul turc hotărî să trimeată un ambasador pentru a cere plata. Mustafâ-Aga, însoţit de o suită de 26 de per­soane, sosi la Stockholm în cursul verii, călătorind prin St. Petersburg. Purta o scrisoare pentru Maiestatea Sa suedesă, prin care Sultanul cerea de urgenţă plata a 2.000 de pungi (adecă : circa 2.000.000 de taleri). Guvernul suedes primi pe acest am­basador exotic cu luare aminte. Vistieria Statului nu putea încă face faţă cererilor sale. Ambasadorul se arătă însă mai po l -ticos şi supţire decît era de aşteptat, şi nu întârzie să devie chiar popular la Stockholm, unde frecventa cercurile cele mai aristocratice. Oferi curmale, pepeni şi alte rarităţi şi fu găzduit, în schimb, pe socoteala Statului suedes, cum era obiceiul pe acea vreme. El profită de ocasie pentru a se documenta asupra terii în care se afla, şi s'au păstrat socotelile pentru călătoriile lui în provincie, la Uppsala, la minele de ?ramă din Falun, etc. Ruşii se neliniştiră de sosirea acestui ambasador, temîndu-se ca el să n'aibă cumva misiunea de-a încheia o a'ianţă ofensivă cu Suedia împotriva Imperiului moscovit, — ceia ce nu era caşul însă. Cu toate politeţel^ arătate dintr'o parte ca şi dintr'alta, această primă ambasadă nu ajunse la niciun resultat, — da­toria rămase tot neplătită.

în 1733 soseşte la Stockholm o altă ambasadă, mult mai im­portantă, condusă de al treilea defterdar, Said-Mohammed E -lfendi, cu o suită de 43 de persoane, dintre care rolul principal pentru negocierile cu Guvernul suedes fu încredinţat dragoma­nului Karadja, după Bjornstahl un frate al principelui onorific al Munteniei, Marele Dragoman Scarlat Karadja Ambasado-

1 V. N. Iorga, Voyageurs orientaux en France, Paris 1927.

rul mai fusese înainte în Franţa, ca însoţitor al tatălui său, Mo-hammed-Efendi, ambasador la Paris în 1720. Ştia deci puţin franţuzeşte. Călătorind prin Muntenia, Moldova, Varşovia şi Danzig, el sosi la Stockholm cu pretenţii mari, fiind mult mai exigent şi trufaş decît politicosul său înaintaş. îşi făcu intrarea în Stockholm într'o caleaşca trasă de opt cai şi cu ala :u mare,

Fig."

în sunetul trimbiţelor şi a tobelor, salutat fiind cu lovituri de tun. Străzile erau pline de spectatori, cari-1 aclamau, admirînd bogatele costume ale Orientului. Aduse cadouri bogate pentru rege şi regină, între altele şi trei cai arabi. Fu întăiu găzduit în palatul contelui Horn, în Sudul oraşului. Găsind această locuinţă prea îndepărtată, el reclamă un palat mai la centru şi

se mută, după cîteva zile, cu întreaga suită în cel al contelui Torstenson, drept în faţa palatului regal. Acolo primia mînca-carea de la bucătăria personală a regelui, adusă „în vase noi". Ambasadorul, pretenţios, mai ceru să fie primit în audienţă par­ticulară de către rege şi să fie poftit chiar la masa regală. Cu toată împotrivirea regine', căreia îi era groază să mănînce ală­turi cu aceşti păgîni, li se acordă însă tot ce cereau, Suedesii nevrînd să supere un creditor atît de îndemnat. Said-Moham-rned a lăsat el însuşi o descriere deta'lati a călătoriei sale în

Fig. 2

Suedia ; archívele din Stockholm mai conţin, pe de altă parte, multe amănunte despre şederea lui în capitală.

Ambasadorul nu venise numai într'o mis'une financiară, ci şi într'una pur diplomatică; de data aceasta Turcii încercară, în zădar însă, să aţîţe Suedia împotriva Rusiei. Cind se ajunse la discuţia datoriilor, Suedesii reuşiră a reduce capitalul, avînd drept scusă că Turcii furaseră la Tighinea, în anul 1713, nu nu­mai cea mai mare parte a sumei împrumutate, ci şi bagajele şi

\

chiar hainele regelui, ale ofiţerilor şi soldaţ'lor suedesi. După tratative îndelungate, duse prin intermediarul dragomanului Ka-radja, se ajunse Ia o înţelegere, după care Guvernul suedes se obliga să predeie la Constantinopol un vas mare de războiu cu 72 de tunuri, încărcat cu 30.000 de puşti, ceva artilerie de cîmp, etc. Numărul puştilor fu redus însă mai tîrziu la 16.000, cînd se constată că în toată Suedia nu erau decît 27.000 de bucăţi»

Fig. 3 .

producţia anuală a terii fiind abia de 8.000. Vedem deci că Suedesii făcură un efort serios pentru a-şi onora datoriile. N'a-vură noroc însă. După stipulaţiune, vasul trebuia predat la Con­stantinopol. Vasul <Sverige> plecă" într'adevăr, după cîţiva ani, însoţit de un alt vas mai mic, „Patrioten" cu 32 de tunuri. „Sverige" se scufundă în drum pe coasta Spaniei. Vasul cel

mic sosi însă la destinaţie şi, odată acolo, fu primit de Turci în locul celui mare, mulţămită stăruinţelor şi mai ales bacşişu­rilor abil împărţite de ministrul suedes la Constantinopol.

în timpul şederii lor la Stockholm, ambele ambasade despre care am vorbit fură pictate de pictorul Curţei suedese, Schro-der. Originalele (fig. 1 şi 2) se află azi în posesia familiei Cel-sing la castelul Biby. Reproduceri mai mici, tot de Schroder, se păstrează în castelul regal de la Gripsholm (fig. 3) . Dra­gomanul Karadja se vede în dreapta ambasadorului pe fig. 2 şi 3. Fiind creştin, ei este singurul care nu poartă turban.

#

Drept curiositate, şi tot în legătură cu datoriile lui Carol al XH-lea în Turcia, reproduc textul unei adrese aflîndu-se în co­lecţia mea de documente. Este emisă de cancelaria regelui la Demotica, vre-o cîteva zile înainte de plecarea lui la Piteşti şi Stralsund (cf. Hurmuzakî, Supl. I, voi. I, p. 431) şi e sem­nată, între altele, şi de secretarul, om de încredere al regelui, Casten Feif.

Hrjgvălborne Hr. Greve Kungl. May-ts Rad och Praesident

sa och Vălborne Herrar Stats Commissarier,

Sasom Hans May-t nadigast har behagat beordra det f5r varande General Krigs Com[m]issariatet att utgifwa til Skoma-karen Constantin Zerjoffa en văxel pa ettusend ottatijo sex Rijksdal. curant; altsa are wi til foljd af hogbnmte ordres var-der foranlaten hosgaende prima văxel pa Eders Excellence och det Kongl. Stats Contoirent at utgifva med forsamsta begiăran, det tacktes Eders Excellence och det Kongl. Stats Contoiret sa[m]ma văxel vid forfallodagen inl5sa. Wi forbliva stădse

Edrs Excellences och Det Kongl. Stats Contoirets odmiuka och h5rsamasta tiănare

C. Feif, J . G. von Soldan, P. Wigman. Demotica d. 18 Sept. 1714.

Till det Kongl. Stats Contoiret â Stockholm.

(Pecetea lui Casten Feif cu ceară roşie.)

(Traducere :) De înalt neam născut d-le conte, consilier al Maiestăţii Sale

şi preşedinte, precum şi d-lor de bun neam născu{i comisari ai Statului. De oare ce Maiestatea Sa a binevoit a da poruncă ac­tualului Comisariat General de RSzboiu să emită o trată în fa­voarea cizmarului Constantin Zerjoffa pentru suma de o mie optzeci şi şase de taleri suedesi, am emis alăturata trată asupra Excelentei Voastre şi Departamentului de Stat (al Finanţelor), trugfridu-vă să binevoiţi a o achia în'ziua scadentei.

Demotica, 18 Sept. 1714 . Rămîhem, etc. Această adresă a însoţit, precum se vede, una din nume­

roasele trate emise în timpul şederii Ini Carol ai XH-lea în Turcia. Cizmarul Constantin Zerjoffa (probabil vre-un Grec din Demotica) va fi efectuat furnituri sau va fi dat Suedesilor bani cu împrumut. Astfel de trate, emis; în dreapta şi în stînga, ajunseseră, precum am spus-o mai sus, la un total de 300.000 de taleri.

9 Scptembre 1927 . Constantin I. Karadja

Bălcescu şi Romînii din Pind

A trecut neobservat acest pasagiu din corespondenta lui Băl­cescu publicat în Amintirile din pribegie ale lui Ion Ghica, p. 4 1 7 : „Eu aveam hotărîrea, viind la Constantinopol, d'a mă aşeza între Cuţovlahi, căci socot de neapărat a developa naţio­nalitatea într'acest avantpost al romînismului. De ai putea trimite un om zdravăn acolo" — scrie el lui Ion Ghica, amicul său intim— „ca să ni facă un raport asupra stării morale şi politice a lor, apoi am căuta o şcoală, şi să dăm de lucru la atîţia tineri ce mor de foame. Ar trebui ca trimisul tău să se iea acolo bine cu popii şi episcopii şi să-i (ajutel a căpăta fonduri pentru des­chiderea unei şcoli".

Peste citva timp, Bolintineanu „descoperia" pentru opinia ro­manească de atunci pe fraţii din Pind l .

1 L a un moment, în Iulie 1850, el cerea lui Ioan Ionescu să-i afle un ciflic în Dobrogea, unde s'ar aşeza cu fratele; p. 537. Cf. şi p. 547. Se gîndia chiar la o colonisare în Bulgaria; p. 550. V. şi p, 604.

D O C U M E N T E

Două documente dela Matei Basarab pentru mănăstirea Ciolanu, din judeţul Buzău.

Cîteva ştiri tradiţionale, publicate de mine asupra mănăstirii Ciolanu l , sînt doar un plan după care s'ar putea urmări isto­ricul acestei mănăstiri, de care se leagă o întreagă desvoltare cultural-economică regională. în toată archiva mănăstirii am găsit vre-o douăzeci de documente de provenienţă nouă din veacul al XlX-lea; celelalte vechi, fiind ascunse în turla mănăs­tirii, au ars odată cu biserica pe la 1856. între aceste documen­te, am găsit două, datind de la Matei Basarab, unul în copie, celălalt însuşi originalul semnat de Voevod.

Conţinutul lor este următorul:

I.

Cu mila lui Dumnezeu Io Matei Basarab Voevod şi Domn dat-am Domniea Mea această poruncă a Domniei Mele sfintei şi dumnezeeştii mănăstiri ce să cheamă Ciolanul din sud S a a c 2 , unde iaste hramul Sfîntul Gheorghie, şi părintelui egumenului Averchie şi lui Gavriil călugărul, nepotul lui Ciolan, şi tuturor călugărilor cari vor fi în sfînta mănăstire ca să fie volnic[i] călugării cu această carte să ţie toată partea de moşie a sfintei mănăstiri din Bădeni, care să cheamă din hotarul Gorgescu, câtă să va alege dupe tot hotarul Gorgescu, din Cap şi pînă în cap, şi cu tot venitul. Pentru că iaste a sfintei mănăstiri bă-trînă şi dreaptă moşie încă de mai nainte vreame, şi tot o au ţinut cu bună paCe. Iar, după aceea, cînd au fost acum, în zi­lele Domniei Mele, sculatu-s'au stăpîn şi Stoica din Bădeni cu pîră pentru aceasta parte de moşie, zicînd a şa : cum o au cumpărat dela Colcea şi că au venit aci înaintea Domniei Meale la Divan de s'au pîrît de faţă cu C^avriil, călugărul ne­potul lui Ciolan, şi cu egumenul Averchie. Intru aceea Domniea Mea am căutat şi am judecat pre dreptate şi pre leage şi îm­preună cu toţi cinstiţii boerii Domniei Meale, şi ne-am adeverit Domniea Mea foarte bine cu tot Divanul cum au fost moşiea a

' Revista noastră, Buzău, 1927, Ianuarie, pp. 11-14 . ' Vechiul judeţ Săcuienii.

mănăstiri, iar acel om Colcea care a fost. . . , întru acea parte de moşie a mănăstirii Ciolanului el n'au fost avut nicio treabă, şi au fost vîndut . . . (rupt), şi au rămas stăpîn, şi Stoica de leage şi de judecată de'nnaintea Domniei Meale din Divan, cum să-şi caute banii dă unde i-au dat, iar sfînta mănăstire să-ji ţie moşia cu bună pace cum au ţinut şi mai denainte vreame şi i-au fost dă moşie. Că aşa am judecat Domniea Mea cu tot Divanul. într'alt chip să nu fie.

S'au scris la leat 7153, în Săptemvrie 16.

Documentul este subscris: „Floru iereu, dascăl slovenescu", co­pistul documentului original.

II.

Milostieiu bojieiu Io Mateiu Basarab Voevod davat gospod-stvami sfintei mănăstirii celei mari Ciolan, unde este hram mucenicul Gheorghie, părintelui egumen Averchie, ca să fie vol­nic cu această carte a Domniei Meale de să stea pre lîngă mă­năstire trei oameni streini dentr'altţă] ţară, fără bir, care să fie pre lîngă mănăstire aceşti trei oameni de pază şi de poslu-şenie. Ci de către Domniea Mea să fie în pace şi ertaţi de bir şi de toate mîncăturile căte sânt peste an, de nimenea val sau altă bînluială să nu aibă. Pentru că m'am milostivit Dom­niea Mea de i-am lăsat şi i-am ertat ca să fie numai de trebuinţă şi de posluşanie sfintei mănăstiri, ca să fie şi Domniea Mea pomenitu. Drept aceea şi voi, toatele slugi ale Domniei Meale care vor umbla în slujbele judeţului Săcuenilor, încă să căutaţi, în vreme ce veţi vedea această carte a Domniei Meale, ear (?) însă să căutaţi şi în pace să lăsaţi aceşti trei dameni streini, cum scrie mai sus. Că cine va trece peste această carte a Domniei Meale, acel om mare certare va avea de către Domniea Mea. . .

Leat 7155. Io Matei Voevod.

La acest din urmă document, titulatura ca şi sfîrşitul şînt în limba slavonă. Pamn'l Georgian.

* * #

Inscripţia bisericii mănăstirii Cheia. întru mare slava şi lauda prea-sfintei şi de viiaţă făcătoare

şi nedespărţitei Troiţe, înlru a caria cînsle şi hramul să prăz-nuiaşte, la anul 1835, Iulie 16, s'au rădicat aCastă sfîntă bi-

Sarica d'n temelie cu tos te împrejurările ci, îtt zilele pre înălţa­tului nostru Domn Alecsandru Dimitrie V[oe]v[oli, cu voia fră-ţini-său Mar[ele] Dv[o]r[nic] Mihalache Ghica, stăpînul moşii, de la carele s'au şi răscumpărat Ia anul 1846, cu blagosloveniia preosfinţituiul nostru ep'scop Buzăului D. D. Chesarie, de care s'au şi sfinţit în anul 1839, Iulie 20, prin osărdiia şi oste­neala Precuvioşiei Sale părintelui Damaschin ieromonah şi-stariţ al sfîntului schit Cheaia şi a toată sinodiia sa şi cu aju-toriulu şi cheltuiala a multor iubitori de Hs. pravoslavnici creş­tini şi mari ctitori ai sfîntului lăcaş acestuia, spre vecnica lor pomenire.

Biserica e pictată de Naum Zograful, iscălit la intrare în stînga sus, de-asupra uşii.

•A'

* * Insripfie de piatra mor mintală, în faţa bisericii vechi orto­

doxe din Satu-Lung, Săcele: Supt acastă piatră odihneşte răposatul robul lui Dumnezeu

dum. Ioan Suiu (? ) (martelat), care, trăind ani 60, s'au pristăvit în anul 1805, Sat-Lung.

Exact forma latină la inscripţiile mormîntale din toată Dacia d'innainte de era creştină.

#

* $ Inscripţia bisericii ortodoze din Voineşti- Covasna:

f începutu-s'a acastă biserica sf[întă] în Iulie 17, anu 1794, prin osărdiia şi osteneala dumnealui părintele Ionu Grid şi de Ionii Braşoveanu, Ionii Cozneanu, Vlad Ceanga, Manea Cosneanu, Ionii cel Tînăr, Cozneanu Mihai, Furtună Dobros, Voicu Mun-teanu, şi s'au zugrăvit, din preună cu poditu şi făcuiu stranelor, de dumnealui jupănu Neculae Muintăn (Muntean) ca să fie în vecîtiica pomenire. Isprăvitu-se-a luna lui. Octobri 8, anu 1800; şi au zugrăvit Gheorghe Iacov cu soţii său Comşa Florea ot Braşov.

Familiile numite sînt şi azi, de oare ce în cimitir se află, din zilele noastre, cruci cu inscripţii astfel: „N. Braşoveanu pune cruce părinţilor Ion Al. Braşoveanu şi Anica Gh. Manea, 1904", şi „pentiu Floarea Dobros, n. Popica, f 1926".

#

lnscripfia troifei din cimitirul ortodox din Voineşti- Couast\a :

Adastă sfîntă cruce s'au ridicat în numele Sfintei Troiţe de dumnealo[r] Achim Manole Ghenîu şi de dumnealo[r] titori Ion Cosneanu, Manea Vlad Ciaga, Ioan cel Tînăr, Cos. Mihai, Fur­tună Bucur, Voicu Munteanu, ca să fie în veci pomenirea, în zilele înălţatului împărat Frenţişcuş al doile, anu 1800, luna . . . (neterminat),

Inscripţia este spartă în foarte multe părţi, căci troiţa e fă­cută dintr'un copac cioplit din rădăcină şi lăsat acolo unde a crescut. Azi e închisă într'un pavilion spre a fi scutită de in­temperii.

*

O inscripţie din dreapta mormîntului lui Gheorghe Sachelarie din cimitirul ortodox din Voineşti-Covasna. E redactată în două limbi, greceşte şi latinente :

TEOPriOS SAKEAAAPIOr EIT1ATPIAHE BAPONOS TOr KAI-SAPO-ArSTPIAKOr KPATOTS PENNHQEIS EN AAPIANGT-IIOAEI E K O I M H 0 H EN K T P I Ş TH B" A r r O l T S T O r F Q K T.

Georgius Sakellarius e liberis imperatoris austriaci baronibus, natus Adrianopoli, animam Deo reddidit duo ante nonas au-gusti MDCCCXXIII .

Schitul Lepşa din jud. Putna nu mai poartă inscripţia, afară de cîteva resturi.

La întrare (cred că e data fundării) : . . . . 1761 . . . egumen. în interior, în stingă, o însemnare arată o reparaţie din 1806. Schitul este dărăpănat şi plouă peste tot în interior, iar egu­

menul actual vrea să dea o nouă pictură peste frumoasa pic­tură veche, puţin stricată din causa ploilor, dar posibil să fie curăţită. Egumenul s'a interesat să-şi facă o serie întreagă de noi chilii în loc să acopere schitul.

Aurelian Sacerdoţeanu. * * *

Documente diverse.

Copie Cătră iconomiciasca pravlenie a Mitropoliei nostre Chişinău-

lui şi Hotinului. Cu aciasta să poronceşti ca de obişte în toate satile mănăs-

tirei Căpriiana ci iaste supusă Mitropoliei noastre, să facă în­ştiinţare lâcuitorilor ca de acum înnainte în toate Duminicile şi sărbătorile cele mari oamenii să fie îndatoriţi a merge Ia besă-rică în vremea sfintelor rugăciuni, la utrine, la leturghie şi la vecernie, să asculte cu toată evlaviia după datoriia pravoslav-vicilor creştini, iară a umbla cu cară sau cărutjle cărînd lemne sau fîn şi altele după obiceaiul ci-au apucat, cu totul să înce­tezi, atăt pe la târguri, căt şi pe la casăle lor, după înnalta po­runcă înpărătească ci am priimit, căci cărei să vor arăta ne­supuşi bunei rînduiale, unii ca aceia după vinovătj'ia lor vor fi canonisiţi. în Chişinău, 1818, Avgust 25 zile. După dreptate.

Gavriil exarh, Mitropolit Chişinăului şi Hotinului.

De la iconomiia mănăstirii Căpriiana. Câtră vornicul — şi toţi lăcuitorii din satul Buda a mănăstirii Căpriiana înştiinţare.

Dintru aciasta mai sus întocma copie di pe porunca înnalt Preasfinţiei Sale al prea-sfăntului îndreptătoriului Sinod cîlen şi al aceluiaş chirio chir Gavrii!, Mitropolit Chişinăului şi Hotinu­lui şi a feliuri de ordine cavaler, pre larg ve{i în{ăleage cum că după datoriia pravoslavnicii credinţe tot creştinul iaste da-toriu Duminicile şi sărbătorile celea mari a merge la bisearică să asculte cu toată evlaviia sfintele rugăciuni, precum mai sus să porunceşte. Iară a umbla cu carăle şi căruţe pe la tîrg şi la alt lucru a casii cu totul să încetaţi a nu mai urmă obiceaiului ci aţi apucat, fiind cu totul înpotriva, nu numai dumnezeeştilor pravile a Sfinţilor Părinţi, ce şi însuşi inpărăteştii bunei voinţe după înnalta poruncă ni au dat pentru aciasta. Drept aceaia de priimirea aceştii înştiinţări, cum mai sus să arată prin porunca în copie, cît şi de înplinire, vei da răspuns în scris cătră aciasta iconomie a mănăstirii Căpriiana.

18i8, Septemvrie 4 zile. Gavriil arhimandrit. Pe Vo.: Ţinutul Oheiului, ocolul Faţa Bîcului, satul Buda.

(Colecţie privată.)

* #

lo Vasile Voevod scriu şi mărturisăsc cu această scrisoare a noastră : Tămplându-să a veni feciorul lui Paladi, Gavrii Sul-gerul, şi avînd cu noi o socoteală, încă cu Enachi, frateli său, şi cu Toader, frate-sau, pentru nişte casă ce-au fost cumpărat

taiă-său cînd era capichihaeâ aice, la Fener. Deci, dacă au murit tată-său, pentru nişte datorii ce au fost rămas Dimi Rusul, am plătit, şi le-nm dat şi 500 ovţi de mijloc, şi într'alt an 300 ovţi tij. Deci acmu, dacă au venit cu fsiul fratelui nostru Gheor-ghie Ghica Voevod aice în Ţarigratl, au venit de s'au adunat cu noi, şi s'au rugat că nu li s'au plătit deplin casăli. Noi încă n'am vrut ca să-i lăsăm să hie numai cu ace plată, ci le-am dat satul Pererîti, ce este în Ţănutul Hotinului, cari ne esti dreaptă cumpărătură de la acei oameni ce au avut şi le-au fost moşie, cum ştie Solomon Visternicul, că el au fost la negoţ. Deci pentru aceasta să aibă fratele nostru lo Gheorghie Voevod să li facă diresă, ca să le hie moşie. De aceasta fac ştiut. Vlet 7165 (1657), Iuli 23. Io Vasili Voevod K

(Ibid.)

* * *

Suret de uric de la Antonie Voivod din velet 7185, April 5. Adecă viind înnaintea nostră Andonie —, Măgere^Vel (sic)

Logft. şi cu fratele său Gavril Hănăsari, şi l-am miluit întru al nostră pămănt al Moldovei pre al lor drept uric di moşie şi ocină ci au arătat uric dă la părintele lor Todiraşcu Vel Spă­tari şi maica lor Ileana, fata lui Hei Sturza cel bătrân, de la lu-minatuLDomn răposatul Petru Voivod, de la anii 7049, iată şi Domniia Me ie-am d^t şi î-am întărit pre dănşăi cu acest uric de moşii şi ocină ci a u : Cio.ăşti şi la Părjoteni pre apa Cu-nilei, Ţănut. Oiheiuluî, la fundul Băcovăţului. Iară la luminatul Domn Vasilie Voivod s'au făcut alt sat mai gios, ci s'au che­mat Oneştii, tot pi moşiia Ciorăştilor, ci să hotărăşte cu Tuzara a lui Mihail Jâcneceriul şi cu Poena, moşiia lui Hei Pârvul logt. Şi i-am miluit Domnia Me pre aceşti credincioşi boirei Domnii Mele mai sus scrişi, Andonii Mager Vel (sic) Logft. şi fratele lui Gavril Vel Hănăsar a ţine şi a stăpâni pi a lor drept uric^di în-tăriturâ şi cu tot vinitul lor şi copiii lor, nepoţi lor şi străne­poţi lor şi a tot neamul lor, cari s'or alege mai aproape neru-şăit nici odinioară în veci.

1 E din timpul şederii la Constantinopol a Domnului mazil. Ştefan, fiul lui Vasile, dă într'un act solemn, din 22 Mart 1660, Clicicâuţii şi

Mălăneştii (Hotin) mănăstirii Qolia (fuseseră ale lui Toader Vameş, Leondari Vameş, dăruite lui Vasile şi lui Condrea Vameş) .

Un document de la Mihai Suţu, în 1794, priveşte un proces al lui „chir Ghe-rasim Cantacuzino" cu Arghirie Cuza, rudă cu Gherasim după mama acestuia.

Iară hotarul să începe din fundul vâlcelei de asupra în deal, unde să hotărăşti cu moşiia Pârvului.di spre ameazăzi, şi pur­cedi drept în curmeziş şi cam spre răsărit, vălcica, zar^a pe din gios, şi loveşte prin schit prin Vărzăreasca la vale, şi treci piste voloacă din sus, di undi întră drumul Miclăuşănilor în fundul unei vălcicuţe, într'o movilită hotar. Şi di acolo pui-cedi valea zarea pi din gios di movila ce mari Scurtura, undi să împreună apa Ciorâştilor cei mari cu păduria, drept piste drum şi loveş'e în capul pisculu ; gol printri văile adânci, di spre vălcica cu ulmi, în gura Cunalei, în hotarul mânăstirei Căpriinei. Şi purcedi drept piscul şi să • întorce can spre răsărit păn în capul piscului şi merge drept peste vălcica între alt cap de pisc în dumbravă, în dai, asupra în păduri hotar, undi să hotărăşte cu moşia Tuzora, a lui Mihail Jăgnicerul. Şi di acole purcedi zarea în sus, vălcica pin poini şi în fundul unei vălceli hotar, undi să hotărăşte cu moşăia Dicului di Tuzora. Şi de acole mai în sus, in fundul unei vâlcele hotar, undi să hotărăşte cu moşiia Jurei, ci să chiamă Novaci, Ia Băcu. Şi di acolo purcedi in sus zarea di spre Băcu, pi dealul cu şanţul în sus, dealul şi fundul vâlcelei Sărbenilor, treci pişti drum în sus şi di asupra în drep­tul Budei, pin dealul înnalt cu păduri, şi din sus, în fundul unii vâlcele hotar, undi să hotărăşti cu moşia Căbăeştii la Băcu, a lui Hei Spătariul, ci au cumpărat-o di la Ruja şi di la fraţăi ei Apostul Cabi şi Oniţă Popăscul şi Filohi. Iară Qavril Vel Hă-năsar au cumpărat giumătate de moşăi Căbăeştii di la Iftodi Ruja şi di la ficiorii lui Grigoraş şi Smdul Ţintă şi Mariia. Di acole să întorci vălcica drept spre smeaziză pin pomi şi în marginea Poinei din sus, în drum hotar, în Gurmezăi (sic) Poinilor, şi merge drept piste apa Cunalei, şi să sui în deal, şi treci piste drum, pin fundul Săpănoei, pi din sus de o fântână în cămp hotar, şi treci piste fundul vâlcelei în păduri, pi din sus di o mo­vilită, şi să pogoară la lacul negru în drum, într'un stejar bour domnesc. Şi trece piste apa Cobocuiui, vălcica Cioara, şi să sui în deal, la fântâna din şăs, hotar, undi să hotărăşte cu moşiia Săliştei şi a Vărzăreştilor. Şi di acole în dreptul Corneştilor ho­tar, şi di acolo deal în gios, păn în fundul unei vâlcele, undi să înpreunâ iară cu hotarul mănăstîrei. Atăta este hotarul şi în pei (sic) —, fiind şi părintele Neofit faţă, igumenul de sfânta mănăstire Căpriiatia. Pentru aceia credinţa Domnei Mele şi ere-

dinţa boirilor noştrei, lui Apostul Postelnic şi dumnealui Ureche Spăt. şi dumi. Costea Comis şi Ureche WisK şi dum\ Negrea Vornic de sus şi dum'. Toma Vel Stolnic şi dum'. Todiraşcul Vornic de Ţara-de-gios şi dum'. Prăjăscul pârcălab şi dum'. Apostul pârcălab de Hotin şi dum'. Ghioighii şi credinţa tutu­ror boirilor noştri mari şi mici. Iară după a noastră viiaţă cini va fi Domn din fei noştrei sau din neamul nostrul sau iarăşi pe cini va alege Dumnezău să fii Domn ţării Moldovei ca să nu strice a nostră întăritură, ci să întărească pre a lor drept uric şi moşăi şi ociuă ci scrii mai sus.

(Locul peceţii domneşti.) Procit Vel Logofăt.

(Document fals; colecţie particulară.)

* » *

Noi, mai gios iscăliţii, lăcuitorii, toată opştiia satului Ciorăştii, uiezdul Orhiului, dăm acest al nostru în scris înnainte stăpânirii duhovniceşti, slujitoriului bisărici cu hramul Precuvíoasa Paras-chiva din satul Săpoanii, ierodiaconul Costandin Triibo', care d'acum înnainte să va răndui, precum că-i vom da pământul în-demănatele (sic), di arat, di cosâf, di păşunat vitele, din părţile opştii, tocmai după aşăzămîntul pré înnalt întărit la anul 1829, Dechemvre 6 zile, adică triizăci şi trii de săteni, şi, fiindcă are iar satul acesta 1) casă, 2) vii, 3 ) şi livezi de tot feliul de poami, care cuprind patru fălci dă pământ, apoi osăbit di aciasta ne îndatorim a-i mai da şi către patru sute ruble asăgnaţii leafă, pană cănd să va înplini poporul di doi preuţi, după ucazuri. Şi, dacă noi nu vom fi următori după adastă legătură a noas­tră, apoi stăpânire să urmezi cu noi după temeiul zacoanilor. Pentru care urmezi a nostre iscălituri prin pisariul satului.., anul 1832, Inlii 20 zile.

Marin Armăsariul, Toader Armăsariul, Pavel Giosanu, Simion Văzdoagă, Vasale Lazor, Ştefan Armăsariul, Vasale Costantin, Vasale Armăsariul, loan Dima, Antoni Mărza, Ştefan Mărza, loan Cozma, Toader Vlad, Ştefan Vlad, Niţa Vlad, Constantin Guţn f

Toader Guţu, Marin Sălcuţanul, [Lu]pul Cuşmariul, Toader Ni-colai, Măriian Guţu, Trifan Fiicu, Vasale Dima, Vasale Spănu, Marin Luca, loan Luca, Tănasă Luca,. Ghiorghi Bălcu, Luca Luculesăi, Marin Negru, Sava Ionăş Vasale Hărjău, Ghiorghi Chipen', llie Bujiga, loan Sănghiorghii, Grigore Acsănte, Irimie

Ocsănte, Manolache Negru, Ioan Ocsănte, Chirică Mărza, Leunte Ocsănte, Qrigori Sandu, Manole Chirică, Vasale Ocsănte, Zaha-rie Qulică, Vasale Chirică, Vasale Miron, Ioan Giosanu, Samscn Giosanul, Vasale Toader, Dănilă Movilescul, Ştefan Movilescul, Ioan Movilescul, Irimie Muşte, Ştefan Muşte, Toader Muntenul, Niţă Teslariul, Grigori Giosanul, Dămiian Giosanul, Gligori Ioan Giosanul, Constantin Ilie, Ioan Lazarul, Constantin Lazarul, Toa­der.. , Vasali Deileanul, Ipatii Sandul, Zaharie Triiboi, Ioan săn Zaharie Triiboi, Vasale Cozma, Ioan zet Vasale Cozma, Dimitru Matei, Gheorghi Mărza, Sămion Rădeanul, Manoli Spastul, Ioan Mărza, Ioan săn Niţă Teslariul, Ioan săn Istinii, Gavriil Mărza Vornicul, Ioan Armăsariul cu toată opştiia.

Fiind poftit, am scris cu zăsa iscăliţilor di sus: Ioan Pisăriu. Spiţa aciasta fiind supt însuşi iscăliturile vechililor răzăşilor

di moşia Ciorăştii cu celilalte sălişti di pe dînsa, Horodiştia, Părjoltenii i Buda, cu pârtia Rujei din Câbăeşti, Vasale Mihăilă, Vasale Vărlan, Samson Giosanu, Vasale Triiboi, Ioan Ştefan, Alexandru Bălan, şi pentru a lor neştiinţă di carte s'au iscălit di cătră unul din ai lor vechili, Andrii Colofeanu, precum toţi di faţă în presudstvie au arătat că esti rădicată potrivit cu cuprindiria ducumenturilor vechi şi ştiinţa ci au di curgiria niamului lor. De aceia Comisâia hotărâturilor din Ţănuturile Chişinău i Or-heiu o înciedinţază cu iscăliturile cuviincioasă şi puneria pece-tăi înpărăteşti, după ceriria ci în scris au făcut, anul 1842, Mai \l zile. (Iscălitură şi pecete.)

(Aceiaşi colecţie.) Publicate de N. Iorga.

D Ă R I D E S A M Ă

T. J . Arne, De ăldre forbindelserna mellan Soerige och Tur-kiet (Norrkoping, 1927).

în această broşură doctorul Arne tratează despre legăturile mai vechi dintre Suedia şi Turcia, începînd cu primul contact pe care „Wăhringii" (soldaţi în serviciul împăraţilor bizantini) din ţerile nordice le aveau cu Selgiucizii în Asia Mică acum 900 de ani. Tesaurele de monede bizantine găsite în multe părţi în Suedia dovedesc de altfel cu prisosinţă legăturile care existau între Scandinavia şi în Sud-Estul Europei în timpul „Vikingilor",

subiect cercetat îji mai multe rînduri de marele dispărut prof. Montelius. Doctorul Arne este de altfel destinat să iea locul acsstuia, şi el este de sigur azi cel mai de samă specialist suè­des în istoria şi cultura regiunilor din Sud-Estul European.

Relativ târziu, zărim pe primul călător suedes cunoscut în Turcia. Contele Bengt Oxenstierna ni-a lăsat unele amintiri destul de fragmentare din Asia Mică şi Persia din anii 1616 şi 1617. Primul ambasador suedes în Turcia, Paul Strassburg, din anii următori, este cunoscut şi la noi printr'o interesantă des­criere a călătoriei sale prin părţile noastre, publicată în Archivul lui Ci pariu.

Al doilea ambasador, Clas Rălamb (se pronunţă Rolamb), a visitât Curtea lui Constantin Serban-Vodă în 1657. Am tradus descrierea lui în Revista Istorica, VI, Îl 12, p. 207. Urmează contactul între Suedesi şi Turci în timpul lui Carol al XH-lea. Dr. Arne ni spune cîteva cuvinte despre preotul suedes Mikael Enemann, a cărui călătorie din 1711 a fost publicata la Stock­holm abia în anul 1889. Vom reveni la el cu altă ocasie. Tr- i ofiţeri, Cornélius Loos, Conrad Sparre şi Hans Gyllenskepp, sînt pe acea vreme trimeşi de regele suedes pribeag, într'o că­lătorie pe Asia Mică, Palestina şi Egipt. Aduc cu ei o colecţie minunată de desemnuri din ţerile pe care le-au văzut, din care o mare parte fu însă distrusă cu ocasia năvălirii Turcilor în tabăra suedesă la Varniţa, lîngă Tighinea. O parte s'a păstrat însă în Suedia, şi dr. Arne şi reproduce cinci vederi din Constan-tinopole drept probă. Ar fi mult de dorit ca întreaga colecţie să fie într'o zi reprodusă. Un alt preot suedes, Henrik Benzelius, întreprinde de asemenea o lungă călătorie în Turcia la 1716. Urmează miniştrii suedesi la Constantinopole, C. von Hôpken şi Edvard Carlesson : acesta din urmă ni-a lăsat o descriere a unei călătorii la Cipru şi Ierusalim. în 1736 soseşte la Constan­tinopole un alt Suedes, Johan Otter. întră în serviciul frances şi, după ce a devenit catolic, este numit consul ia Basora. Pu­blică o interesantă călătorie: „Voyage en Turquie et en Perse" (1748).

în 1738 se întemeiază Compania Levantină suedesă, despre care am vorbit, cu ocasia cărţii lui Eskil Olan, în Revue Hist. du Sud-Est Européen, II, N-le 4-6, p. 152. Cu unul din vapoarele societăţii pleacă în anul 1749 un botanist suedes, Hasselquist,

a cărui călătorie a fost mai tărziu publicată de marele Linne. Puţin în urmă vedem pe călătorii Gyllenram în Turcia şi Peisia şi un alt botanist Forskal (cet. Forskol), care ajunge pană în Arabia. De la 1778 învăţatul preot Bjornstal străbate Turcia, unde-şi găseşte ultimul lăcaş la Sa!on ;c. în Revista istorica, VI, 1-2 (1920), am publicat însemnările lui, întru cît ele ne interesează direct, extrase din cele şase volume care alcătuiesc călătoriile lui prin toată Europa. După moartea lui Bj5 rnstal, Suedesii tri­met şi alţi orientalişti în Turcia pentru studii, şi anume pe Au-rivillius, Norberg şi Tornberg.

în 1757 Guvernul suedes cumpără imobilul în Pera unde se se află şi azi îegaţiunea suedesă. D. N. Iorga ni-a dat pasagii interesante din arhivele aceshia în „Documentele familiei Cal-llmachl". Printre diplomaţii suedesi ale căror descrieri dm Orient le posedăm în biblioteca noastră putem menţiona pe G. J . B. von Heidenstam, P. O. von Asp, J . Bergren şi L. Mouradja d'Ohsson, care ni-a lăsat un splendid aibum al Imperiului Oto­man în trei volume in-folio. Era de altfel născut Armean şi a de­venit Suedes întrînd în serviciul Statului ca dragoman la lega­ţia din Constantinopole. Fiul lui deveni baron suedes şi minis­tru la Constantinopole, Berlin, etc. Toţi aceşti călători sînt din începutul secolului trecut.

Printre ambasadorii turci la Stockholm, notăm pe Mustafâ Hanassa Aga în 1656, despre a cărui recepţie la Curtea lui Carol al X-lea al Suediei posedăm o frumoasă gravură publi­cată de Puffendorf.

AI doilea ambasador este Mustafâ Aga, in 1 / 2 9 ; urmează Said Mustafâ Effendi, care soseşte la Stockholm, pentru a re­clamă plata datoriilor lăsate de Carol al Xil-lea, însoţit de o suită de 43 de persoane printre care şi dragomanul Karadja (v. articolul nostru în acest nr.). Portretele membrilor acestor ambasade sînt păstrate în două castele din S redia.

Ambasadorul acesta a lăsat o descriere a călătoriei sale în Suedia, la care vom reveni în curînd.

Constantin I. Karadja.

* * Gh. N. Murrteanu-Bârlad, Galafii, Galaţi 19/7 . Lucrarea începe prin consideraţii geografice asupra judeţului

Covurluiu. Note exacte asupra geografiei oraşului. Un capitol e

consacrat istoricului. Se reproduc ciudate păreri asupra originii oraşului (găsim şi pe a lui Hasdeu : din Callatia !). Etimologia d-lui 1. N.stor am dat-o şi eu, de atîteă ori ; numele nu poate fi decît al moşului întemeietor. Conachi nu e în legătură cu co­nacele (pp. 30-1). Se dă apoi o amănunţită descriere a ora­şului. Bisericile, p. 61 şi urm. Unele antichităţi, p« 85 Ş' urm. Foarte multe şi bune ilustraţii.

* #

Coriolan Petranu, Bisericile de lemn din judeţul Arad, Sibiiu, 1927.

Un prilej întîmplător a făcut pe autorul acestui album să culeagă cele cîteva biserici de lemn ce an mai rămas în Ardeal, şi, cum d. Petranu e un elev al d-lui Strzygowski, care în mo­mentul de fată atribuie o importantă de bună samă exagerată acestor construcţii, d-sa s'a hotărît să comunice resultatul ane­voioaselor sale cercetări. Lucrarea e cu atît mai meritoasă, cu cît asemenea înjghebări ard ori se dărîmă ; mai sînt doar cinci­zeci şi cinci în picioare, a căror listă la p. 5. Şi acolo bisericile de lemn călătoresc. Autorul are dreptate dînd celor mai vechi o dată care nu întrece secolul al XVllI-lea (în Vechiul Regat cîte una, ca în judeţul Vasluiu, poate fi şi din al XVIl-lea). Asupra originilor stilului se poate vorbi mult, fără a se ajunge la o dată sigură. Unele date precise pe pp. 7-9. Bogate ştiri asupra iconografiei, p. 13 ş ; urm. Pagini frumoase de apreciare, p. 20 şi urm. Se reconstitu'e mediul istoric, p. 23 şi urm. Bi­bliografia străină a bisericilor de lemn, p. 29 şi urm. Interesante judecăţile, foarte călduroase, ale străinilor, pp. 35-6. Bun re-sumat frances.

Ilustraţia e foarte îngrijită. Tipul general al acestor gra­ţioase creatiuni populare, cu înaltul gît de lebădă, străpuns sus de ferestruic', se repetă fără mari variaţii : parcă le-ar fi făcut unul şi acelaşi meşter (doar podoabele de la turn Ia aceia din Troia, întinderea lui în mai multe registre la Răs oci, duplifi-carea lui printr'un bulb prins de vîrful turnului inferior în L a ­zuri şi, cu o oarecare deosebiri în Tisa , . ciudată legătură cu acoperişul Ia Ţoheşti). Unele picturi, ca acea de la Monoroştia, n'au interes, dar o mare finetă se observă la cele din Şoimoş» Buciava. Ţoheşti (datată 1773, 1796), Sălişte. Inscripţiile romă-

neşti de Ia Bodeşti corespund înfăţişării realiste, contemporane adesea, a figurilor (cf. şi unele din cele de la Oci şi de la Giu-liţa ori Corbeşti). Pe alocurea sculptura e bună, şi se văd la perdelele icoanelor frumoase piese de ţesături, ca la Mono-roştia. Ca icoane, merită atenţie cele de la Mermeşti. Gingaşe, florile săpate în strană la Iosaş. Cîteva planuri bine făcute is­prăvesc albumul. Formele de turnuri sînt adunate la sfîrşit.

Astfel de studii ar trebui făcute şi pentru alte regiuni. N. 1.

C R O N I C Ă

Credem a folosi cet i tori lor noştr i r e p r o d u c î n d aceste trei conferinţe ţinute la Cluj , Z a l ă u şi Carei i -Mari :

I.

F a s e în istoria Ardealului.

Ardealul a existat şi există. Realităţ i le nu se tăgăduiesc, ci se întrebuinţează. Pol i t i ca trebuie să iasă din formele şi formulele m o a r t e ale conţipişti lor — pană la conţipiştii cei m a r i c a r i s înt miniştr i i — p e n t r u a trece la real i tăţ i le c a r e nu d i spar c u grămezi le de hîrt ie n u m e r o t a t ă şi s e m n a t ă c u c a r e le acoper im.

E o real i tate pe c a r e a creat -o n a t u r a . Munţi pe p a t r u părţ i închid acest cadri late i - al rase i noastre , de c a r e se leagă c a o c o m p l e c t a r e coborîşuri de toate părţi le .

Căci nu trebuie să stabilim din c a u s a aces tor culmi o des­p ă r ţ i r e pe c a r e aceiaşi n a t u r ă , cu norme le ei universale , n o hotărăş te ea însăşi. Cum fiinţa omenească leagă necontenit pr in c i rcu la ţ ia ei un m a l de a p ă cu altul, tot a şa curios i tatea ei, c a şi nevoile prac t i ce , duce de la o c l ină a muntelui la alta. Să ne uităm şi a iurea, întrebuinţ înd acea metodă a comparaţ i i l or c a r e mi-a folosit atît de adese ori în î n c e r c ă r i l e mele de a expl i ca istoria. Pireneii , altfel de munţi decît blînzii noştri C a r p a ţ i ! — au de o p a r t e şi de a l ta aceiaşi lume bască , c u acelaşi fel de viaţă. înalţii Alpi, cu înfăţ işarea nes t răbătu tă , n'au separa i odinioară părţi le care-ş i corespund la Nord şi la Sud ale rase i celtice. I a r , c înd Romani i şj-au întins expan­siunea pr in acele locuri, d e a s u p r a coroanei munţi lor, în Be­ţia, unde trăiesc şi astăzi Romanş i i de viţă şi de l imbă la-

tină, e deci aceiaşi populaţie c a în Galia c isa lpina romanisa tă . Carpaţ i i ardeleni s'au putut osebi, d a r au mărgenit t a r ă în­

doială. N u rase , ci forme de viaţă polit ică şi forme de cu l tură , speciale, c a r e şi-au p ă s t r a t c a r a c t e r u l lor.

Să î n c e r c ă m a li f ixa fasele.

E l e n'au fost m ă c a r propuse p a n ă acum. Is tor ia Ardealului s'a scr is f ă r ă a se simţi nevoia unei m a i înalte sintese a ei. ,A-vera şi o pre s in tare r o m a n e a s c ă , de Russu, din a c e a epocă în c a r e Ardealu l a dat personal i tatea , pe nedrept uitată, a acelui F l o r i a n Aaron , din Rodul Sibiiului, cu a t î ta s iguranţă de cu­getare , j u d e c a t ă d r e a p t ă şi s tăp în ire a formei. D a r acolo, c a şi în ce a u scr is despre trecutul arde lean celelalte naţii, se leagă nedibaciu între ele, cu un sec condeiu austr iac , capitole de istorie r e g a l ă ungurească , biografii de principi ardeleni şi cîle ceva despre mişcăr i l e cu l tura le şi populare , despre schim­bări le constituţionale din secolul al X I X - l e a .

Cînd e vorba de a stabili întă ia fasă, trebuie s ă i d ă m o pre ­faţă c a r e e numai a ce lor m a i vechi înaintaşi ai neamului nostru.

C e r c e t ă r i de preis tor ie în trepr inse în deosebite puncte ale Ardealului a u scos la iveală o s t răveche civilisaţie m i l e n a r ă ale car i i c a r a c t e r e se întî lnesc şi astăzi în a r t a noas tră po­pulară . O civilisaţie pe c a r e trebuie s'o punem în l egă tură cu desvol tarea naţiei noastre , d a r c a r e se întinde şi a iurea , pe şesurile ucra in iene la Est , pe cele panonice la Vest, f ă r ă a m a i vorbi de multe le şi puternice le legături cu toată l u m e a balcanică .

D a r , cu tot rolul a p a r t e al Agat irs i lor traco-scit ic i , exploa­tatori ai mine lor de aur , din a c e a s t ă l a r g ă viaţă de civilisaţie pr imit ivă nu se poate desface neted un capitol ardelean.

Altfel e îndată ce unda r o m a n ă a acoper i t aceste locuri , undă în c a r e co lonisarea oficială a lui T r a i a n , cu cine s'a în-t împlat , p a n ă la ostaşii oriental i cu bizare cul turi egiptene, p a n ă la Maurusi i şi la Rritonii ace loraş i a r m a t e , nu repres in tă decît un curen L tărz iu şi superficial peste r e v ă r s a r e a de ţerani italici c a r e a adus a icea o a l tă f o r m ă naţională.

Odată a lcătui tă aici o populaţie r o m a n ă , ea a r ă m a s neclintită Ja locul unde pr in înaintaşii b a r b a r i ea avea o aşa de ad incă î n r ă d ă c i n a r e .

P ă r e r e a opusă a adversar i lor noşlri etniei se cere din nou combătută . E a r ă s a r e de cur înd într'un art icol (despre me­d iocra c a r t e a d-lui Mitiţă Gonstantinescu) în a c e a „Revue finno-ougrienne" c a r e serveşte de fapt m a i ales unor scopuri po­litice.

I se pot opune, pe l ingă vechile a r g u m e n t e de bun simţ c a r e a u trecut de la Dimitr ie C a n t e m i r la Ion B r ă t i a n u t înăr, de acolo l a Vail lant şi în căr ţ i l e noas tre mai nouă, şi alte a r ­gumente , c a r e ţ îşnesc de la sine Ia c e a d'inlăiu at ingere a unui subiect c a r e , fiind vorba de fenomene adînci de v iaţă popu lară , n u se poate t r a t a pe basa m ă r t u r i i l o r scrise în c a r e ne încredem, de sigur, şi în general , p r e a mult.

D a c ă a r fi v o r b a de o m i ş c a r e din Sud, în secolele al X I I I -lea şi a l XIV- lea , de ce s'ar fi p ă r ă s i t regiuni în c a r e a tunc i e r a o per fec tă s iguranţă , atît în provincii le bizantine, cît şi în regate le slave de p e malu l drept al D u n ă r i i ? D o a r e v r e m e a cea m a i favorabi lă p e n t r u ai noştri de acolo, ace ia c înd Crai i sîrbi îi p r e f a c din păstori în plugari aşezaţi, colonisîndu-i c u privilegii sprij inite pe organisaţ ia lor propr i e şi pe dreptul lor tradiţ ional . P e c înd în părţ i l e arde lene e r a sau tr ista a doua-zi d u p ă desastrul produs de năvă l i rea t ă t ă r e a s c ă sau a c e a s tăp în ire angevină c a r e , d u p ă concepţi i le apusene din ace l t imp, nu e r a din cele m a i favorabi le p e n t r u clasele de jos pe c a r e l e -ar fi confundat, c a în F r a n ţ a „jacqueriei", în a-ceiaşi f o r m ă socială nenoroc i tă a serbiei.

Şi, apoi, pr in şi pentru cine s'ar fi făcut aceas tă co lonisare? D a c ă a r fi vorba de o colonisare regală , ce proporţ i i a r fi luat! I a r , d a c ă n u m a i nobili, c a r i de altfel aveau la îndemînă destulă populaţ ie ţ e r ă n e a s c ă p e n t r u mici le lor exploatăr i , n 'ar ajunge cîte un ac t isolat c a ace la c a r e a fost descoperit şi pu­blicat a c u m c î lăva vreme, ci a r trebui o în treagă colecţie de astfel de m ă r t u r i i scrise.

S'au pres intat bieţii noştri Şchei c a u r m a ş i ai unor Bul ­gar i . colonisaţi la sl'îrşitul veacului al XIV-lea , pe c înd e vorba doar de o basă de anumite e lemente slave complect r o m a n i -sate. D a c ă s'ar fi produs o m u t a r e de e lemente în adevăr bul­găreşt i , a r fi fost ţerani , c a r i nu s'ar fi oploşit în m a r g e n e a zi­duri lor Braşovului şi, în cale , at îţ ia i -ar fi oprit , în tot l a r ­gul Ţer i i -Romăneşt i , p e n t r u a li* oferi o situaţie cu mult mai

bună şi m a i potrivi tă obiceiuri lor lor de pană atunci . S'a clădit însă — şi de preoţii din Şchei o în treagă teorie pe temeiul redăr i i numelui aşezării lor în ungureşte cu Bolgarszek, „Scaunul Bulgari lor", p e n t r u c ă la Unguri , pe la 1200, „Şchei" şi „Bulgar i" e r a u termini cari-ş i corespundeau.

In a c e a s t ă p r i m ă faşă a vieţii Ardealului înainte de c u c e r i r e a ungurească şi de colonisări , ţ a r a a trăit cu s trăvechiul regim al „oameni lor buni şi bătrîni", al cnezi lor şi al Yoevozilor, stu­diat odin ioară de Kemeny , iar apoi, în ch ip cr i t ic , de I. Bogdan.

In art icolul pe care-1 c i tam, aceşt i şefi ai Romîn i lor sînt presintaţ i c a nişte bieţi dregător i săteşti culegînd dări le cuvenite regelui. De fapt aceas ta a fost situaţia lor în veacuri le \al X lV- l ea şi al XV-lea. O instituţie nu se j u d e c ă însă d u p ă as­pectul decăderi i sale. I a r numele n u se luau a tuncea în zădar . Şi ambele aceste n u m e sînt de un vechiu sens foarte m a r e . Unul , c a r e p l e a c ă de la Konungul g e r m a n i c , în seamnă la Moldoveni în feminin — cneaghină — pe rudele domneşti şi pe boierii cei mai m a r i , şi la Ruşi cneazul e prinţul însuşi. I a r Voevod e ducele carol ingian, s tăpîn pe o întreagă regiune.

Yoevozii a u fost în ţerile noastre , c a şi în regiunea s î rbească şi mai special bosniacă din Balcani , nişte s tăpînitori respectabil i , şi Sfînlul Ştefan al Unguri lor , înainte de a fi „rege apostolic" a p a r e c a Voevodul Vâjk, Voicu. I n t r e provincii le ungureşt i m a i vechi n u m a i Ardealul şi-a avut, necontenit , un Voevod. Şi atribuţii le lui, în m a t e r i e de c o m a n d ă a oştilor şi de sanc ­ţiuni penale, e r a cea regală . E de netăgăduit deci c ă Voevodul a fost aflat de Ungur i la năvăl ire , c ă a fost moştenit de la o a l că tu ire polit ică m a i veche, c a r e e a noastră .

P e u r m ă c u c e r i r e a aduce o nouă iasă. Regele apostol ic e un mis ionar a r m a t al Sf. Scaun. E l n a r e

c a r a c t e r naţ ional exclusiv, nu-1 poate avea pe o v r e m e cînd aceas tă înal tă concepţie , aşa de del icată, nu e r a m ă c a r în t formaţiune. E l r e p r e s i n t ă cu sabia în m î n ă cred in ţa catolică. Cine o vrea , poate să în tre f ă r ă scădere şi f ă r ă p r e f a c e r e supt sceptrul lui. Şi nici vorbă de o adminis traţ ie c u m o înţelegem noi. Ii trebuie a n u m e venituri , şi atîta. P e n t r u a le as igura, garnisone se aşează în văruri, cetăţi , corespunzînd burgurilor carol ingiene, gradurilor slave, c a Bă lgradul sau Moigradul, sau Grădiştea. In cel mai m a r e din ele, la însăşi p o a r t a de Apus

a Ardealului , pe Murăş , în Celatea-Aibă arde leană , Bă lgrad , s ta episcopul, şi l îngă dînsul c o m a n d a n t u l ostaşilor şi a l iobagilor, pe atunci o c lasă mi l i tară onorată .

Colonisarea s a m ă n ă insule de populaţie s t ră ină în mijlocul maselor , î n c ă destul de r a r e , ale indigenilor. E a se spr i j ină pe privilegii, c ă p ă t a t e direct de Saşi, indirect de toţi aceia, nu n u m a i Maghiari , car i se află pe „pămîntu l regelui", pe fun-dus regius. Cuvîntul de privilegiu să nu ne sperie: lot evul mediu trăieşte pe aceas tă basă, a f a r ă de populaţii le de basă ca , în acest domeniu geografic, Romînii . Şi să nu se mai repete j ă l a n i a obişnuită a serbiei romaneş t i : ea nu ex is ta pe „hin­dus regius" şi, pămîntul ho lăr înd, nu rasa , ţerani i unguri pe p ă m î n t de serbie e r a u şi ei şerbi c a o r i c a r i alţi locuitori.

Aceas ta a fost s i tuaţia supt Arpadieni : rege de c r u c i a t ă , a-vînd abia o Curte , imitată d u p ă a Bavares i lor , c a r i imită pe Carolingieni, rege de departe , c a r e e p e r m a n e n t repres inta t de autor i tatea , de fapt rega lă , a Voevodului de obîrşie r o m a n e a s c ă , nobilime de privilegiu şi cetate săsească tot de privilegiu, c a ­litate a pămîntulu i c a r e de termină ca l i tatea omului, or i care i-ar fi naţ ia , c a r e e aşezat pe dînsul.

Venirea pe tronul văduvit a Angevini lor deschide, în seco­lul al XlV- lea , o nouă epocă întinzîndu-se şi peste al XlV- lea .

Aceşt ia sînt oameni de dat ină J'rancesă, fie şi t recută , cu Carol de Anjou, în Italia-de-Sud, unde s'a întemeiat regatul Celor D o u ă Sicilii. Veniţi după 1300, într'o v r e m e c înd se pregăteşte Războiul de o sută de ani, ei sînt înainte de toate repres intanţ i i acelei cavaleri i internaţ ionale c a r e la 1396 va veni să s îngere la Nicopol c o n t r a ieniceri lor lui Baiezid. Re­gele e un „viteaz", î n c u n j u r a t de „viteji": naţ ia a c e s t o r a nu-1 interesează, ci n u m a i aptitudinile şi servicii le lor. Romîni i din M a r a m u r ă ş , Dragoş , Bogdan, apoi atîţ ia din rudele lor se înscr iu în r înduri le acestor mîndr i luptători , din L i t u a n i a p a n ă la Vidin. In restul Ardealului , acestor cava ler i m a r a m u -râşeni li corespund luptători i din sedes olachicales, din „Scau-nele"-judeţe romaneşt i , la Poarta-de-f ier . D intre dînşii se va r id i ca acel Ioan Hunyadi , Iancu-Vodă, Iancu-Vodă „Sibiia-nul" al c întece lor bătrîneşt i din Ba lcan i , c a r e a făcut şi a scos regi, exerc i t înd de fapt, c a Voevod al Ardealului , şpan al Bis­triţei , şpan al Secui lor—ţerani unguri liberi, amestecaţ i şi cu

ţerani roraîni—, apoi guvernator al regatului , atribuţii le regale. Avînd la d r e a p t a şi la stingă pe Domnul din Ţ a r a - R o m ă n e a s c ă şi pe Domnul din Moldova, rca l i sa lor al unei noi Dacii de luptă, el î n s e a m n ă momentu l cel m a i s tră luc i tor din isto­r i a romîn imi i din Ardeal , şi a Ardealului însuşi. Nu e de mi­r a r e că acestui rege de fapt i-a u r m a t ca rege de drept, c u c o r o a n a de laur i a Cesari lor şi cu numele r o m a n al Corvinilor, d u p ă corbul muntean din a r m e l e familiei, Craiul Matiaş, ace la a c ă r u i f rumoasă statuie din Cluj a r e ceva în plus: în­ch inarea , neadevăra tă , a steagului moldovenesc, şi ceva în mi­nus: o inscripţ ie r o m a n e a s c ă , în l imba s trămoş i lor lui în c a r e să se spuie c ă el a fost birui tor a s u p r a t u t u r o r a decît a s u p r a neamului său însuşi.

Aceas ta e însă epoca monarh i i l or absolute. Matiaş n'a putut-o rea l i sa decît în p a r t e în U n g a r i a lui

întreagă. Cînd, după cei doi slabi regi din neamul polon al Iagellonilor, ca tas tro fa de la Mohâcs, în 1526, a lăsat ţ a r a învinsă f ă r ă un rege, unii a u ales, în v irtutea unui pac t de fa-

| milie, pe F e r d i n a n d de Austr ia , alţii pe Voevodul arde lean Ioan Zâpolya. Şi atunci p e n t r u două veacuri , pană la 1700, se

' va începe, în limitele mai înguste ale Ardealului , lupta pentru stabi l irea acelei m o n a r h i i a absolutismului rega l ( c ă c i prinţii m a g h i a r i ai Ardealului a u avut adesea pretenţi i regale a s u p r a Ungarie i înseşi, şi poporul li z icea — c a lui Mihai Viteazul în c h i a r documente oficiale muntene de d u p ă m o a r t e a lui—Crai).

Aceşti „Crai"' au fost une or i personal i tăţ i vrednice , c h i a r s u p e r i o a r e : d u p ă Ioan Zâpo lya c u apucătur i l e regale , fiul său a avut o acţ iune re l ig ioasă ; Râthoreşt i i , pană la a-p r o a p e nebunul Gabriel , a u dovedit h o t ă r î r e şi vitejie; a regi c ă l c a u şi Ştefan Bocskai şi Gabriel Beth len ; întâiul dintre Râkoczeşt i a dat o a r e c a r e prest igiu european princ ipatului a r ­delean. Dar , cu toate sforţări le lui Gabriel B â t h o r y , c a r e voia să facă din Sibiiu cap i ta la unei noi Dacii , anexîndu-şi pr in cu­c e r i r e părţ i le muntene , m o n a r h i a c a r e se înstăpînise mai pre ­tutindeni în E u r o p a n'a putut fi real i sată .

Ii l ipsesc toate însuşirile Statului regal de felul F r a n c i e i lui L u d o v i c al XlV-Jea , însuşiri pe c a r e le avea Ţ a r a - R o m ă n e a s c ă a lui Constantin Rrîncoveanu, Moldova .Domnilor contempo­rani . Pr in ţu l e i t inerant; n 'are o c a p i t a l ă stabilită. In secolul

al X Y - l e a , C r ă i a s a Isabella. fiică de rege polon şi de pr inc ipesă milanesă, a î n c e r c a i să creeze o reşedinţă p e r m a n e n t ă în castelul din Gilău; Bâthoreşt i i se î n g r o p a u la Alba-Iul ia; dese ori, d a r nu totdeauna, acolo se întî lnia persoana cră iască . Nici vorbă nu poate fi de o Curie , a tunci c înd la Domnii romîn i se imitau pompele Constantinopolului otoman. Adminis traţ ia de sistem frances lipseşte, finanţele s înl şubrede şi nesigure, a t î r -nînd de resoluţii le dietelor, iar o a s t e a se adună, pr in voinţa aceloraşi , a tunci c înd e nevoie de dînsa p e n t r u o expediţie în s tră inătate .

Astfel, evul mediu se cont inuă: cu cetăţi le lui închise, Saşii pre fer ind să cheme pe stăpînilori i romîni , pe T u r c i ch iar , decît să admită pe suveranul lor în tre zidurile privilegiilor secu­lare. In castele ca în veacul al XV- lea stau nobilii pe car i ve­c ină ta tea unui pr in ţ ales nu-i ispiteşte. Cine, c a Secuii, au dreptur i pecetluite, se b u c u r ă de dînsele; cine nu le au, c a m a j o r i t a t e a Romîni lor. r ă m î n cu totul în voia „domnilor". N u prinţul , ci diela poate aduce o modif icare, de orice fel, în s i tuaţia lor.

A s u p r a acestui î n d ă r ă t n i c ev mediu p a t r i a r h a l cade de-odată s tăp în irea aus tr iacă . E a aduce cu sine ce înseamnă mai e x a g e r a t sistemul monarh ie i moderne , şi încă al acele ia c a r e n'are m ă ­c a r la basă naţ iunea. O d e p ă r t a t ă Curte , c ă t r e c a r e trebuie să m e a r g ă toate venituri le şi c a r e î n c e a r c ă a a trage la dînsa, pe v r e m e a Măriei Teresei , l î n ă r a nobil ime; un a p a r a t adminis­trat iv c a r e , cu beamterii lui, se ames tecă pretutindeni , că-tînd a distruge or ice v iaţă locală, or ice iniţ iativă individuală; / o a r m a t ă de Iesuiţi car i u r m ă r e s c , cu r ă s p î n d i r e a catol ic ismului între eret ici , şi consol idarea acestui Stat pr in unitatea de c r e ­dinţă; şi o a r m a t ă plăt i tă c a r e e pusă pe capu l populaţiei c a în dragonadele c o n t r a calvini lor ale mare lu i rege frances .

Aceas tă provincie medievală se s c u t u r ă supt povară. Oraşele / săseşti îşi a r a t ă energic nemul ţumirea: nobil imea ca lv ină a p ă r ă legea pe c a r e de un secol şi jumătate a adoptat-o; a m i n t i r e a vechilor „ C r a i " susţine revol ta unui F r a n c i s c Râkoczy, care-ş i a r e episcopul r e f o r m a t pentru Romîni , Ion Ţ i r c ă , şi supt stea­gurile c ă r u i a — Craiul Racolţea se îmbulzesc ţerani i mai dîrzi din X o r d - E s t u l Ardealului .

De la o v r e m e însă tu lburăr i le se potolesc, Austr ia nu i

distruge prin luptă; c a a d o a r m e prin mij loacele unei încete presiuni, unei dibace, dcvilalisări necontenite. In tocul vieţii care a fost ea dă formele c a r e ascund neantul . Ţ a r a , cu naţiile ei, e astfel î m p ă c a t ă pr in paralis ie .

Intr 'un singur domeniu se poate lucra , în ace la al cultu­ri lor naţionale. Nu mai este lat ina de pe v r e m u r i in c a r e ele să poată fraternisa . F i e c a r e l imbă, af irmîndu-se, poar tă cu dînsa un alt ideal naţional , porni t pe luptă. Şi, fiindcă, în a-ceastă luptă, s ingurul l u c r u c a r e poate hotărî e m a j o r i t a t e a de populaţie ţ erănească , Ardealu l e atribuit Stalului romîn.

E l a început cu centra l i săr i greşite şi uni formisări sl îngace. Substratul , î n c ă aşa de local, plin de ev-mediu, resislă. Siste­mul de paral is ie se î n c e a r c ă astăzi c a odinioară-, Resultatele lui ultime supt Austrieci s'au văzut. Să ne ferim de ele! F i indcă , d a c ă p e n t r u Austrieci le-a plătit o dinastie, culpabilă, pentru noi le -ar ispăşi un întreg popor, nevinovat.

II .

Vechile organisări politice ale Romînilor din Ardeal.

Slrăbăt înd Ţinutul , de afît de frumoase dealuri , cu coastele blînde, împăduri te , pe c a r e înfloria auru l lanur i lor de f loarea soarelui , Ţinutul , z îmbitor supt dulcele soare de toamnă, c a r e se întinde la Apus de Cluj, cu casele de veche dat ină, supt coperişul de stuh buhos, covîrşi lor, a lă tur i de roşul ţiglei şi de c î te o c o a m ă de şindilă, cu c e r d a c e l e pur t înd stupi r o ­tunzi şi lăzi largi pline de toate celea, cu oalele de o f o r m ă p a r t i c u l a r ă , foarte veche, prinse în cîrligele de l emn şi, mai ales, cu bisericuţele de lemn abia uns cu o tencuia lă sfă-r îmic ioasă care-ş i înalţă, spr intene c a o c o d a n ă merg înd la bi­serică, gîful de o a ş a de f e r m e c ă t o a r e svelteţă p a n ă sus, sus de tot, unde se încovoaie b ă t r î n a c r u c e , aveam neteda impres ie c ă m ă aflu intr'un Voevodat de pe vremur i , într'unul din a-cele c î teva Yoevodate în c a r e a fost împărţ i t cîndva, după m a r -geni de văi şi h o t a r e de apă , tot pămîntu l Ardealului şi al păr ţ i l or vecine cu dinsul. Totul p ă r e a aşa de vechiu, aşa de înrădăc inat , de o a şa de p a t r i a r c a l ă p e r m a n e n ţ ă ne întreruptă . Comori le de a r t ă p o p u l a r ă strînse cu Un aşa de cald devota­ment şi orînduile cu at î ta simţ ştiinţific de d. Vuia în Museul

etnografic din Cluj. îmi reveuiau pr in imaginaţ ie la locul lor, inlegrînd o civilisaţie <lc a l î tea ori seculară , pe c a r e toată in­telectualitatea de acolo, din oraşele ca frumosul Zalău, de supt verzile poale ale Meseşului, c a Salagiul şi Căreiul , trebuie să se s t rădu iască a o conserva • p a n ă în cel mai m i c amănunt . Voevodalul, cu cnezii subordonaţi , merg înd că lăr i din loc în loc, s tr îngînd venituri le în n a t u r ă şi revisuind sentinţele date după „dreptul romanesc"', tradiţ ional , de adunări le , supt co­paci scorojiţi , a „oameni lor buni şi bătrîni"', car i -mi ieşiau înainte cu lungi plete albe răsf irate , salutînd cuviincios şi m î n d r u pe drumeţ. S'au putut s t r e c u r a întregi ochiur i de populaţ ie s tră ină , c a r e trăieşte şi ea p a n ă astăzi închisă în dat ina ei, deosebită, s'au putut î m p l m t a oraşe cu bulevarde şi lumină e lectr ică şi cu înalte turnur i de biserici f ă r ă c r u c e : Voevodatul r ă m î n e cu sătuleţele lui.

D a r Voevodul lipseşte. In locul lui e funcţ ionarul tr imes de la centru , p r e a adese ori pentru mer i te politice de part id, p e n t r u state de servicii e lectorale . Ceia ce e r a n a t u r a l a fost distrus de s tăp în irea s trăină, în ale cari i rosturi formale ne-am stre­c u r a t noi. Loca l i smul viu c a r e e la basa naţiei noastre şi pr in c a r e ea s'a putut menţ inea c o n t r a tu turor primejdi i lor a fost nimicit p e n t r u înjghebări c a r e permit c o n d u c e r e a de sus, d a r nu întreţ in v iaţa de jos, esenţialul. Organismul , var ia t şi cores­punzător , a fost înlocuit prin mecan i smul central . Şi toată viaţa unui popor se res imte de aceasta .

In aceste f o r m e au trăit Romîni i at î lea secole. D a r nu numai pe cele trei grade ale organisaţiei la ice: bătrîni i , cnezii şi voevozii, ci şi pe trei grade corespunzătoare ale vieţii rel igioase: popa, protopopul şi vlădica.

Cînd lupta naţ iona lă a început, de pe la 1700, f o r m a pa-l i ' iarhală a vieţii politice mirene nu mai funcţiona de mult ; să se fi păstrat ch iar , ea nu putea servi faţă de mijloacele, ne-si'îrşit superioare , ale dietelor de privilegiaţi din alt n e a m şi ale administraţ ie i imperia le , mult iplă, veghetoare, înăbuşind tot ce încape supt dînsa. D a r r ă m î n e a Biser ica , şi pr in ea, prin f o r m a ei unică, fericită, de la început, pr in cele două forme ale ei, totuşi utile supt anumite r a p o r t u r i — u n a legînd cu România , a l ta cu R o m a -, de mai târziu, a m putut tră i , 1 ură Stat, dar lotuşi ca naţiune, c a hotăr î tă şi nebiruită naţiune.

Un loan fnochentie Clain c astfel, la uu a n u m e tnoment, şeful adevărat al naţiei sale, care - l urinează în străduinţi le şi-1 a d m i r ă în suferinţile lui. Şi alţii p a n ă la Şaguna, fie şi, pentru cea la l tă Biser ică , p a n ă la un Şuluţ, d a c ă nu şi un L e m e n y i , sînt aduşi a j u c a acelaşi rol. O tradiţ ie c a r e se prelungeşte p a n ă la a l că tu i rea Mitropoliilor, cîştigate prin şi pentru lupta naţ ională , p a n ă la tristele bătr îneţ i ale amărî tu lu i , în lă tura­tului şi părăsitului arhiereu , imper ia l de presiigiu, al Biserici i ortodoxe.

Aceas tă organ i sare a fost înlocuită pr in a mireni lor . Curentul liberal de laicisare a p ă t r u n s şi în acest domeniu. Conducerea a t recut la advocaţi , la oameni de bancă , p r e a puţin la pro­fesori, de loc la negustori şi la meser iaş i : deci la o cas tă a „inteligenţei". E a n'a putut da nici l egă tura str însă, coherenţa desăvîrşită, mănunchiu l , cu neput inţă de desfăcut, al organisa-ţiei bisericeşti.

Avantagi i le pe c a r e le oferia aceas ta e r a u mar i . In tă iu e r a o organisaţ ie din cele m a i s tr înse pe c a r e le-a

putut da omenirea . Ce poate fi mai tare decît legăturile, servite pr in at î tea forme şi r i turi , ale Biser ic i i? Se pot ele înlocui pr in relaţi i le t r e c ă t o a r e , de terminate de interese mater ia le şi de p a ­siuni, în tre membri i , amestecaţ i într'o polit ică de oportunism, ai societăţii la ice? P r i n asociaţii le supt „intelectuali" ale po­porului , c a r e dese or i nu-şi dă s a m ă de evoluţiile capr ic ioase ale conducător i lor şi se trezeşte dus cine ştie unde f ă r ă a fi fost c î t de puţ in consultat,?

Apoi B i ser ica e o organ i sare de idealitate. Or ice s c h i m b ă r i a r fi suferit întăiele ei forme, admirabi le , e a cupr inde un su­flet. E a aminteşte în loate formele şi rostiri le ei p a r t e a esenţială din subl ima ei origine. In v r e m u r i de mater ia l i sm desfrînat ea r e c h i a m ă pe om totdeauna la datorii le lui morale . II îm­piedecă de a cădea în meschine tîrguieli pentru satisfacţia unei vanităţ i copilăreşti sau a unor pofte josnice.

Ce î n s e a m n ă astăzi conducerea în part ide le politice de opor­tunism? A r t a de a ajunge a atins o ne închipui tă perfecţie. In loc de a c e r e cal i tăţ i cuiva, ea începe pr in a constata l ipsa lor. P e cînd, în vechea organisaţ ie naţ ional-bisericească, se­lecţia, oricî t a r fi putut să fie deviată în unele caşuri , scotea la iveală pe omul cel mai bun. Şi cel mai s tră luc i t talent încă

avea nevoie de m u n c ă şi r ă b d a r e , de dovezi îndelung îngrămă­dite. Nu poate fi însă m a i m a r e fer ic ire pentru un popor decît să fie condus de ace ia car i sînt în a d e v ă r aleşii lui.

Altfel se petrece c ă d e r e a în oportunismul fiinţelor omeneşti răzleţite după pradă .

Oricine repres in tă însă forţă sufletească organisată e da­tor să lucreze, şi a n u m e solidar, p e n t r u î n l ă t u r a r e a acestei primejdi i , c a r e poate fi fatală.

O acţ iune a clerului , c a r e nu trebuie să abdice nici într'un domeniu mis iunea care- i este impusă , şi a c ă r t u r a r i l o r car i nu văd în c a r t e n u m a i un mi j loc de a face c a r i e r ă poate înde­plini aceas tă s u p r e m ă datorie a t impuri lor noas tre : înlocuirea politicianismului de aventură prin mănunchiul forţelor mo­rale organisate.

III.

Hotarele de Apus ale poporului romanesc .

De o b u c a t ă de v r e m e a început o p r o p a g a n d ă al car i i scop mărtur i s i t e să schimbe actualele ho tare de Apus, cîştigale prin sudoarea at î tor generaţi i de ţerani şi pr in sîngele at î tor mii de ostaşi, ale Statului romîn .

Aceas ta o cere la Geneva contele Apponyi . Această r e m a r c a ­bilă personal i tate a unui o m din a l tă lume, c a r e vorbeşte de l u c r u r i de pe a l tă lume, s tr ic înd efectul silinţilor de în­frăţ ire ale at î tor oameni de t reabă car i sînt din v r e m e a lor, me­r i t ă în sine, pr in talentele c a r e n u i se pot contesta, toată stima. D a r nu e niciun motiv c a opinia publ ică r o m a n e a s c ă să se e-moţioneze peste m ă s u r ă pentru că se găseşte c ineva c a r e , în fanat ismul său, să încerce a zgudui delicatul edificiu al păci i ge­nerale f ă r ă să aibă m ă c a r s iguranţa că s'ar ajunge în adevăr la scopul pe care-1 a r e în vedere.

Argumente lor de sent iment ale unui om aşa de bătr în nu li se poate r ă s p u n d e : a r fi inutil şi crud. D a r iată un alt luptător pentru aceiaşi causă. L o r d u l Rothermere , fratele unui influent ziarist şi moştenitorul unei gazete influente, p r o p a g ă şi el ideia ştirbirii hotarului de Vest al României . Şi, c u m p r o p a g a n d a lui amen in ţă indirect şi alte graniţi , emoţia c m a r e şi în acel imens centru de cugetare nervoasă c a r e e Parisul .

De fapl art icolul său c irculă , în tăieturi cuprinz înd o h a r t ă , în largul lumii. U n m a r e învăţat engles mi 1-a tr imes şi mie, cu o expres ie de indignare c o n t r a acestei nesăbuite p r o p a ­gande. De fapt omul n'are nicio ideie c l a r ă despre geografie şi istoria acestor regiuni, şi noţiunile sale de drept sînt tulburi.

Să î n c e r c ă m , fără nicio altă p r e o c u p a r e decît a adevărului , o rect i f icare .

D. Apponyi aducea înainte linia spre Apus a r îur i lor arde­lene. D a r în cuprinsul pămîntului r o m a n e s c avem, pe lingă cursul de la Nord "la Sud al Nistrului , Prutului , Siretiului, al apelor muntene , o serie de afluenţi ai aces tora u r m î n d ace­iaşi direcţie Est-Vest . Şi, apoi, d a c ă apele s ecundare ale B a ­sarabiei . Răulu i şi Bîcul , merg spre Răsărit , ele se v a r s ă în cursul longitudinal al Nistrului. Tot aşa, or i care a r fi î n d r e p t a r e a So­meşului. Crişuri lor . Murăşului , aceste ape se pierd în Tisa, c a r e întregeşte a şa de a r m o n i c la Apus m a s a ro tundă a Ţinutu­r i lor locuite de Romîni , ridieîndu-se pe trepte de munţ i la mij loc c a să se coboare pr in povîrnişuri gradate spre largile r î u r i care -o înfăşură. Nu afluenţii, de o linie capric ioasă , deter­m i n a t ă de constituţia solului, în seamnă ceva, ci n u m a i c a ­nalele colectoare , ducînd toată aceas tă v iaţă fluidă la vastul luciu al Dunăr i i c întate de poesía s e c u l a r ă a neamului .

Cuprinsul Daciei a fost umplut întreg de cei mai vechi înain­taşi ai noştri. Răposatu l P î r v a n a u r m ă r i i cu p r e d sie de arheolog înt inderea getică p a n ă în părţ i le de spre Vistula ale E u r o p e i centrale . D a c ă Statut lui Boirebista Gelul m e r g e a spre Răsăr i t , oprindu-se în ţ ermul Mării Negre, al lui Decebal , din munţi i Haţegului , t indea c ă t r e Apus, şi m a r e l e rege dac era preşedintele unei vaste confederaţi i b a r b a r e cuprinz înd şi Sar-maţi , Celţi, Germani .

Cînd, pe la sfîrşitul veacului al XI- lea , Statul atîl de nou în forma sa regală, cu misiune apostol ică încredinţată de Papa , al Sfînlului Ştefan a ajuns pe malur i l e Tisei, el a găsit aici o populaţie r o m a n e a s c ă de pescar i , păstori şi plugari . Numele de localitate cupr inse în actul de donaţie pe care-1 c i tam în a mea Istoria Romi nitor din Ardeal, ieşită şi în limba francesa pe vremea neutral i tăţ i i noastre , o dovedesc.

Unguri i cuceri tori pentru Sfinta B i ser ică r o m a n ă au găsit aici cetăţ i de modă carol ing iană -- căc i F r a n c i i lui Carol-cel-

M a r c au avut toată P a n o n i a —, purt înd n u m e s lavo-romîne c a Bă lgradu l arde lean ( , ,Cetatea-Albă") ori altele al c ă r o r n u m e a fost prefăcut în ungureşte: văr-ul Orăzii ( Y â r a d ) sau al Aradului , ori cetatea de pe Timiş, o veche fundaţie, t r a n s f o r m a t ă şi ea' în vâr regal, m a i ales în veacul al XlV- lea .

Aşa a fost o bucată lungă de vreme. Colonisarea cu haiduci a Hajdudoroghului , a vechiului Ţinut de stepă al Iazigilor, s'a făcut mult mai tărziu. In acel moment e r a u în acest Apus de c ă l r c T i s a goluri. Şi aceste goluri voiu c ă u t a să le expl ic .

I s tor ia evului mediu pres intă două m a r i m i ş c ă r i de populaţie. Una , cea m a i veche, c h i a r la început, d a r continuîndu-se pr in repercus iune p a n ă mul t mai tărziu, aduce lumea b a r b a r ă de la R ă s ă r i t la Apus, din s tepă în Ţinutur i le cult ivate: Huni , Pecenegi , Cumani , T ă t a r i . Apoi, mai tărziu, Apusul cultivat înaintează c ă t r e s tepa b a r b a r ă a Răsări tului .

Astfel G e r m a n i a F r a n c i l o r din X e u s t r i a dă la Rin Germa­nia aus l ras iană ; aceasta cucereşte Saxonia din păduri le E u r o ­pei c en tra l e : Saxonii ocupa, în d a u n a Slavilor, Brandenburgu l , L u s a ţ i a şi, în d a u n a paginilor Mării Balt ice , Prus ia . îna intează mai departe Saşii din Ardeal , coloniştii g e r m a n i din M a r a m u r ă ş , din oraşele, devenite polone, ale Galiţiei, pană la Şvabii B a n a ­lului, p a n ă la Nemţii Bucovinei , pană la cei din B a s a r a b i a -de-jos, pentru c a şi m a i departe curentu l să se întindă p a n ă în Crimeia. F r a n c c s i i dau Statul n o r m a n d şi angevin din Ilalia-de-Sud, infiltraţiile din Ba lcan i : mai înainte încă: Statele de c r u c i a t ă din Locuri le Sfinte, regal i tatea Lus ignani lor în Cipru. Cavaleri i Ospitalieri din Rodos, Imperiul latin din Cons-tantinopol şi dinastia angevină din Ungaria . Italienii ajung, din Yeneţ ia şi Genova, în Dalmaţ ia şi Albania, în Insulele Ionice, în Moreia şi Ahaia, în Creta . în Arhipelag. în Conslantinopol, în A lexandr ia Egiptului . Şi Unguri i au ajuns în Moldova mun­toasă, iar buşiţii lor p a n ă de-asupra Cclăţii-Albe.

Neamul r o m a n e s c şi a avui şi el un Drang aticii Oslrn. D a c ă descinderea, descălecatul lui „ R a d u Negru" e o ilusie şi dacă ace la al M a r a m u r ă ş e n i l o r în Moldova înseamnă numai stabil irea unei dinastii, necontenit părţi le ungureşti au hrăni t cu popu­laţie Ardoalui. iar însuşi Ardealul a îmbogăţii cu oameni vred­nici teri Ic romaneş t i libere. Un întreg judeţ muntean, al Se-cuienilor, „sud Saac'" al documente lor slavone, a „descălecat"

din Ardea l ; „Mîneciul ungurean", l îngă „Mîneciul pămîntean" o spune şi azi, la acest „mîncciu"', la aceas tă „gură" a T e -leajenului, c a şi numele de familie şi part icu lar i tă ţ i l e de gra iu ale populaţiei , p a n ă la Vălenii-de-Munte. Cu „vecini" din A r ­deal, încă din vremuri le iui Ştefan-cel-Mare, s'a umplut Mol­dova. Supt Austrieci , cu pretenţi i le şi ş icanele lor, a fost un val de emigraţie . Fanar io ţ i i , între car i ronianisaţi , ca Racoviţeş-lii şi Cal l imachi i (din neamul C a l m ă ş ) , au fost mai buni or -ganisatori şi adesea mai „naţionali" de c u m credem. In zădar veniau să caute pe desertori „caporal i i" Agenţiei austr iece din Iaşi şi Bucureş t i ori ai guvernatorulu i mi l i tar al Ardealului : dibăcia fanar io tă ştia să a scundă sate întregi. Şi în Bucov ina s'au s t r e c u r a t atîţ ia Ardeleni. Mocanii îşi făceau aşezări de-a lungul t u t u r o r r ă t ă c i r i l o r lor. Alătur i c u Cojanii de pe m a ­lul stîng al Dunări i , ei r o m a n i s a u p a r t e a d u n ă r e a n ă a Dobro-gii: la Macin l i-am găsit vechile căr ţ i sfinte în biser ica înoită. T r e c î n d peste Nistru, ei găs iau pe Moldovenii aşezaţi de Duca-Vodă, c a r e la 1681 a deschis b r a z d ă în s tepa u c r a i n i a n ă şi a introdus vestita n o a s t r ă c u l t u r ă veche a vitelor. Azi p a n ă în Crimeia , şi dator i tă colonisării ruseşti a Rusiei Nouă şi emigră­r i lor forţate de trupele de ocupaţ ie ale Ţ a r i l o r în Moldova, tră iesc , de sigur, vre-o 500 .000 de Transnis lr ieni . D. Voicu Ni-ţescu a descris înduioşător sufletul lor, într'o c a r t e c a r e se ceteşte p r e a puţin. In t impul războiului ei veniau la Iaşi c a să c e a r ă c a r t e şi şcoală. Bolşevicii a u trebuit să facă p e n t r u dînşii, fie şi c a o nadă , o Republ ică moldovenească la Bal ta . "In Cri­me ia aş teaptă şi a c u m a păstori din P o i a n a Sibiiului să se poa lă în toarce cu turmele grase şi sacii plini de bumăşti r u ­seşti depreciate .

Astfel însă s'a supţiat e lementul r o m a n e s c în Vest, şi in­f i l traţ ia s t r ă i n ă s'a putut produce.

O s ingură î n t o a r c e r e înapoi s'a petrecut , a f a r ă de ceva sate cu numele în -eşti prin părţi le Orăzi i : m a r e a ofensivă r o m a ­n e a s c ă în Banatu l pe c a r e Austrieci i îl cură ţ i s eră de Turc i . Aici, pe l îngă Romîni i cei vechi, Lugojeni , Sebeşeni, s'au s t r e c u r a t biifanii din Oltenia, probabil mai ales pe vremea cînd îm­păratul s lăpîniă şi cele cinci judeţe din a slîn'ga Oltului. L a Moldova Veche a m întîlnit astfel oameni din T i s m a n a şi oa-

meni din C a r a c a l . O îndrăzneaţă înainlare căreia-i dalorini în acele păr ţ i hotarul , a i î ta cît este, al României .

Acestea se p e t r e c e a u în v r e m e a c înd sporul de copii al ţe-ranulu i r o m î n uimia pe orice că lător . Mai ales în B a n a t el e opri t azi pr intr 'un mater ia l i sm grosolan. U n m a r e rol îi revine în a c e a s t ă pr iv inţă Statului, dar , supt reg imul politicia­nismului p a r a s i t a r , el nu-1 poate îndeplini. Naţ iunea a r e însă dator ia de a întrebuinţa a r m e l e Biserici i , şi cele mai tăioase, p a n ă la o p r i r e a de la cele sfinte. Societatea în treagă să-şi s imtă dator ia de a reac ţ iona!

Căci , în noua Românie întregită, întoarcerea către Apus este, şi în ce priveşte populaţia, o asigurare pentru present şi o promisiune pentru viitor.

N. Iorga.

• Note despre un h a r n i c judecător şi admin i s t ra tor romîn m o r t l înăr pe vremea Unguri lor în b r o ş u r a părintelui T r a i a n Terebenţ iu , Gheorghe Popa de Teiuş (1824-1867), Arad, 1927. Interesant actul de nobleţă al familiei (pp. 8-10) . T a l ă ucis de kossulhişti (p. 13) . De notat „diferitele partide politice c a r e azi ne desgustă şi inficiază'' (ibid.). Adminis traţ ia r o m a n e a s c ă supt absolutism. Se înfierează şi pactăr i le cu minori tari i şi l ipsa de a d e v ă r a t ă însufleţire a t inerelului univers i tar (pp. 2 1 - 2 ) . . Contra lipsei de modestie azi, pp. 33-1.

*

Al doilea volum din. Istoria Armenilor de d. V. Mestugean (Bucureş t i , 1926) duce de la s l a r î m a r e a regalului Armenie i Mici pană astăzi. Aceiaşi expunere c l a r ă şi plăcută. Interesante r a p o r t u r i l e cu Ruşii, p. 11 şi urm. A fost vorba ca Potemchin , pomăzuit apoi ca rege al Daciei, să fie rege peste Armeni (pp. 1 8 - 9 ) ; fratele lui, Pavel . şi generalul Suvorov făcură c e r c e t ă r i prealabi le în 1780; atacul rusesc trebuia să se p r o d u c ă în 1781 (ibid.). Insula S. L a z z a r o de lîngă Veneţia nu poate fi „în Medilerana'", p. 32. După o „Cronică a Armeni lor din Mol­dova şi Polonia". Bogdan-Vodă, fiul lui A lexandru Lăpuşneanu , a visital, la 18 Seplembre 1572. pe Armeni i din Cameniţa . „Cronicaru l mai spune că Bogdan, un t inăr foarte chipeş, de şaptesprezece ani. a fost găzduit de Po'ocki , starostele oraşului. D u p j trei zile de şedere in Cameniţa . Bogdan a plecat la Hotin,

de fr ică să nu-1 ucidă boierii. Apoi s'a întors la Iaşi, cedînd slă-. m i n ţ i l o r unei delegaţii, în c a r e figura şi Mitropolitul"' (p. 35 şi nota 1). E vorba de pribegia Domnului mazil, încă din iarnă , şi de î n c e r c a r e a neizbutită de a-şi r e c ă p ă t a tronul cu ajutor polon. Despre colonia, recentă , din secolul al XVIII - lea , de la Kuty, p. 38.

Capitolul I X se ocupă de Armeni i veniţi în Ardeal , p. 38 şi urm. ( p a r t e a de la începui, cu aşezarea în Ardeal pe la 1000, nu se r a z i m ă pe niciun izvor) . Greşeala de t ipar „A-rafi" pentru Apaffy se repelă . Odăjdiile lui Axintie V ă r z ă -rescu, şeful emigrăr i i în Ardeal (Ţ 1715) , p. 11. Se p ă s t r a ,1a Gherla sistemul r o m a n e s c al şoltuzului cu doisprezece bă-trîni ( p î r g a r i ) . ibid. Şi breslele r ă m ă s e s e r ă c a î n Moldova (p. 12). L i s lă de cuvinte romaneşt i păs trate m ă c a r , c r î şmă , g î l -ceavă, coroană , scri i tor, năma-numai , gol, ţidulă, slujbă, p. 42, nota 2 ) . T r e c e r e în U n g a r i a de Sud (familii Ţ e r a n u , să-cuţ, N o v a c ) , pp. 42-3. Al doilea episcop e r a să fie tot un Moldovean, Şlefan Roşea, dar se n u m i de guvern un Oriental (p. 13). Apoi li se r ă p i episcopul, daţi fiind pe s a m a celui m a ­ghiar, de şi ei sînt numai uniţi cu Roma.

In capitolul X , Armeni i din Moldova (neadmisibi lă i n t r a r e a „în veacul al Xl- lea", c înd nu exis ta substratul politic moldo­vean; nu sînl „Saşi", ci Germani . în Polonia) . D u p ă un izvor armenesc , probabil , se fixează 3.000 de familii la 1118, 700 la Suceava, cu „şase" (? ) biserici şi un şoltuz, Sarchiz . Şi la Si-retiu a r fi fost un „episcop". Se c i tează şi „arhivele din E c i m i a -dzin" (p. 15}. Se dă înfăţ işarea bisericii din Cetatea-Albă, p. 17, a eejor din Suceava, pp. 18-9. Date necunoscute încă: Hagi-

g a a a r e c lădi tă de Dragau Donavac supt Bogdan fiul lui Şte-fan-cel-Mare, St'. C r u c e de un l lac ic , la 1521.— Evanghel ie din 1645 —, Z a m c a a r fi din 1551 ( p a r e mai veche) , cu clo­potniţa din 1606 şi p ia tra de mormînt a lui Agopşa, fiul lui Amini , ct itorul , probabil re s tauratoru l , cum au crezut, de altfel, şi alţii (p. 19'. cele două biserici din Cernăuţ i pe la 1710 (nu cred în cea de la Gura-Humorulu i , p. 50'', cele din Iaşi (Sf. Sava n'a fost a r m e n e a s c ă ; P e t r u Şchiopul se în­dreptă după mănăs t i rea din Ierusal im, unde avea un deposit de bani) , cele din Ho'o.iâ-iii din Roman ( 1 6 9 9 ; Evanghel ie din 1265) . clin Focşani 'biserici din 1600 şi 1780 aceasta făcută de

Ana F e r h a l ) ; din B a c ă u şi Ocna, din Galaţi ( la 1669 biserică în r u i n ă ) , din Brăi la . F o a r l e interesantă aceas tă menţiune pe o c a r t e de la Mechitarişi i i din S a n - L a z z a r o : „Minas. căpeten ia duhovnicească a Armeni lor din Iaşi, a m găsit aceas tă c a r t e în Iaşi, de unde a m luat-o şi o voiu întregi. Şi am scris c a r t e a (167-1) în Ţ a r a Maghiari lor , în vremur i l e a m a r e cînd Sultanul Mahmed (al IV-lea) , fiul lui Ibrahim, a venit pentru păca ­tele noastre n e n u m ă r a t e , a năvălit în ţ a r a Leş i lor şi a T ă t a ­ri lor, i a r în ţ a r a Bogdan (Moldova) după Poloni. Turc i i stri­cau v a r a ţ a r a Leşi lor. iar Leşii s tr icau i a r n a Moldova. Şi n'am părăs i i m ă n ă s t i r e a pană a m fost prădat de două ori şi am fugit gol in Ţ a r a Ungurească . J u m ă t a t e din poporeni fu­giseră d'inainte. Şâ aibă Dumnezeu milă de ţ a r a Bogdan şi să nu m u r i m în străini'' (p. 51, nota 1) . Capitolul se cont inuă cu istoria persecuţi i lor suferite în Moldova (după Gr. Buic l iu) . F o a r t e preţ ioase sînl ştirile despre noua prigonire supt Ştefan T o m ş a : „1560, Oc lomvre 15. Se ivi în aceste t impur i un a n u m e Despot, c a r e se dădea pe sine de Domn al Romîni lor . De n e a m e r a Sîrb, adecă Arnăut . Şi se duse la F e r d i n a n d , î m p ă r a t u l creşt ini lor, care-i dădu o s a m ă de ostaşi şi a r m e multe şi bune de tot felul, tunuri , puşti şi săbii, şi-l tr imese să dom­n e a s c ă peste Ţ a r a Romîni lor , ai cari i locuitori erau în m a r e s t r î m t o r a r e şi îndurau mar i chinuri din p a r t e a spurcatului lor Domn, a n u m e P e t r u (•-= P e t r u Stolnicul înainte de Domnie) Alexandru , om crud , de zece ori mai c r u d de cum a fost Iulian pentru creştini. Cu deosebire r ă u a fost pentru biata naţie a r ­menească , pe capul c ă r e i a a adus multe nenorocir i pe c a r e nu e nimeni în s tare să le spuie. nici să le asculte. D a r pentru cîle făcu el A r m e n i l o r plăiească-i Dumnezeu cu rău pentru rău răzbunîndu-ne pe noi cu nemărgeni ta- i putere.. . Pe Vodă Despot atotputernicul şi milostivul Dumnezeu să-1 în tărească în Domnie pană la adinei bătrîneţe. neclintit şi neschimbat, intru fericirea bietei noastre naţii r ă m a s e fără stăpîn. pentru ca în pace şi linişte să să poală bucura de legea c a r e i-a fost dală de părintele Grigorio. luminătorul Armeniei . Tomşa , ajuns Domn, a făcut să p iară o mulţ ime de oameni nevinovaţi în cele mai m a r i chinuri . Pe un c ă l u g ă r zis Zur-Cădao (Căciulă S l r î m b ă ! a pus să-1 spînzure de o grindă, pe voitul (şoltuzul; Armeni lor , a n u m e Haceres . om bun şi ele treabă, asemenea 1-a

spînzurat , şi odaia cu el pe trei Armence cu copiii l o r ' (p. 61 ) . Nu cred, ca Hasdeu, că din causa lui Duca-Vodă a r ii p lecat Armeni i , priviţi ca ajutători ai Hîncului , şi la 1671 — nu erau Fanar io ţ i (pp. 62 3 \

Capitolul X I se ocupă de Armeni i din Bucovina. Despre A r ­menii basarabeni capitolul X I I I (despre Vlădica a r m e a n din Chişinău în 1829, a se vedea că lă tor ia lui Mac-Michael , pe c a r e am tradus-o în Archivu din Iaşi, VII) . Despre Armeni i din .Muntenia, capitolul X I V (biser ică din 1629, r e s t a u r a t ă în 1785, p. 7 1 ; inscr ipţ ia la p. 72; Evanghel ie din 1732; pietrele se-pulcra le s'au pierdut) . L a Constanţa a r fi lost biserică încă din 1760 (p. 74 ) .

Capitolul X V tra tează despre dreptur i le politice. Alte e lemente de d iaspora a r m e n e a s c ă în capitolul XVI . Armeni i din T u r c i a o-c u p ă capilolul u r m ă t o r . Se u r m e a z ă cu chest ia a r m e a n ă , cu revoluţ ia a r m e a n ă , cu represal i i le şi rolul Armeni lor în Ma­rele Războiu, cu în temeiarea în 1918 ( recunoaş tere în 1920) şi d ispari ţ ia republicei a r m e n e , t r a n s f o r m a t ă în s implă secţie a Sovietelor, despoiată şi de cele trei provincii stăpînite de Turc i , c ă r o r a se încercase a li se da un . .Cămin armenesc" .

In Anuarul şcoalei normale ,,Vusile Lupii", din Iaşi pe anul şcolar 1926-1927 (Iaşi 1926) , c î leva pagini despre Irecutul a-ceslei instituţii şi altele multe despre cei d'intăiu directori (Ve­lini, T. Maiorescu) . U r m e a z ă conferinţi de profesorii şcolii (una, foarte cur ioasă în j u d e c a r e a datoriei faţă de ţară , a profe­sorului Tufescu, despre B a s a r a b i a ) .

D. Minai Costăchescu se ocupă de „neamul lui Şlefan-cel-Mare", p. 129 şi urm. Se mai găseşte de două ori numele de Ollea, al m a m e i lui (p. 131: . Nu e nicio presumţie că Stanciul a r fi fost soţul Cliiajnei, fi ca lui Ştefan (p. 131, nota 8 ) . Nu e îndoială că Ştefan L ă c u s t ă e fiul lui Sandrin, fiul lui Şlefan-cel-Mare (v. p. 132 şi nota 2 ) . Sora ( i r a j d a n a a lui Şte­fan îmi p a r e dubioasă: d. Stoica Nicolaescu crede a o fi des­coperit (v. p. 131. după Doc. • slauo-romiiw, p. 366; . D. Cos­tăchescu a aflat înlr'un aci de la 151 t pe o Neacşa, fiica Măriei, sora u ler ină a lui Ştefan, şi a lui Şendrea , moar tă la acea dală (p. 135. nota 1 . Ar mai fi fost trei copii ai lor: Ivancu, Mar ina şi Dragna , soţia lui Clănău Spătaru l (p. 135 şi no-

tele;. Descendenţa celor doi din u r m ă , p. 135, nota 3. D. Cos-lăchescu îndreaptă l ec tura ce a m dat a inscripţiei lui Dumşa Postelnicul, fiul Sorei, sora lui Ştefan: el e îngropat la P o -b ia la , în I a n u a r 1500 (p. 13(5 şi nota 1; p. 137) .

Tot d. Costăchescu re levă fapte istorice, atinse în documente; pe lîngă lupte ale lui Ştefan-cel-Mare răscoa la lui Ioanăş Ş ă t r a r u l c o n t r a lui Şlefan-cel -Tînăr. fapta rea a lui Sabain Uşărelul şi fratele T o a d e r P i laru l c a r i au furat calul lui P e t r u Rareş , r i d i c a r e a lui M a x i m U d r e a şi a Ceaşnicului Săcuianul , ginerele lui Tăutu , a s u p r a aceluiaşi Ştefăniţă, ace ia a lui Sima Comisul c o n t r a acestui Domn, a Iui P e t r u C a r a b ă ţ Vor­nicul, tot atunci , cu Costea Gănescul p î r c ă l a b de N e a m ţ şi Ivaşco Logofătul (p. 137, nota 3 ) . Un act inedit pomeneşte de r ă s c o a l a lui R o m a n Gîrbovăţ, fugit de la Ştefan-cel-Mare la Munteni, şi de expediţ ia de l a F ă g ă r a ş a lui P e t r u Rareş , (p. 138 şi u r m . ) . Se menţ ionează de autor şi fuga Vistierni­cului A v r a m în L i t u a n i a (p. 139, nota 2 ) . Poate a r e dreptate d. Costăchescu văzînd în el pe pribeagul pretendent R o m a n supt Bogdan-Vodă (pp. 140-1) . x \ c t u l se dă întreg, în originalul slavon şi în t raducere , î m p r e u n ă cu alte două, romaneşt i .

* In Preussische Jahrbücher, 208, 3 (Iunie 1927) , un art icol

de d. L u t z Korodi: König Ferdinand I. und sein Reich.

* D. Gustave Gautherot dă o nouă ediţie din f r u m o a s a sa

c a r t e Le monde, communiste. despre c a r e s'a mai vorbit în a-ceas lă revistă.

#

De Guşu P a p a c o s t e a Goga, m o r t în 1912, se publ ică Ia Casa Şcoalelor un studiu In zilele redeşteptării macedo-romine, Memorii, acte şi corespondenţă (Bucureş t i 1927) . Sînl de fapt nişte interesante memori i , bine redactate . Autorul vine cu cei d'inlăiu studenţi chemaţ i de că lugăru l Averchie şi conduşi de Caragiani , tată l t raducătoru lu i Odiseii. T r e c e c a învăţător la Molovişte în 1880. Se a r a t ă c ă poporul nu e r a nemul ţămi l de c lerul grecesc şi n'avea sentimentul naţional desvoltat (p. 21) . învăţător i i romîn i „erau consideraţi c a repres int înd interese s trăine" şi personale (pp. 24-5) . „Nu i n t r a în mintea neguslo-

rului moloviţteaii klcia c ă noi venim să ni expunem viaţa de- > sinteresat"' (p. 25) . Locui tor i i c e r e a u „plată şi despăgubiri" pentru orice serviciu Tăcui şcolii (p. 25; . Mitropolitul g r e c ex­comunică , şi şcoa la nu se poate deschide; învăţătorul trebuie să a p a r ă c a dascăl de casă la doi negustori (p. 2 6 ) . I se strigă în c o m u n ă ; „pleacă, papistaşule, c ă te omorîm"' (p. 2 7 ) : nu poate ieşi o s ă p t ă m î n ă din casă. Somaţ ia directă să plece, ibid. Guvernatorul vilaietului Monast ir îl arestează , îl bate şi cau tă să-1 expulseze, pp. 28-9. P r e d a r e a în româneş te a trage cîţ iva absolvenţi de la Greci, pp. 30-1. B i ser ica ajunge a mo­bilă şcoala (p. 32 ) . Se deschide, în acelaşi an, şi liceul din Bitol ia (p. 36 ) . „Clubul" r o m î n al Anastasiei T o n u (pp. 36-7) . Nu se află încă preot pentru cununia învăţătorului (p. 3 7 ) . U n portre t al lui Apostol Mărgări t , c a r e începuse ca negustor de covoare, pp. 37-40. T r e c e r e la Niaguşta, p. 40 şi u r m . Alte ameninţăr i , ibid. Anchetă turcească , pp. 43-4. Lecţ i i la t rans ­humanţ i i din „Călinele lui Badra lex i" , p. 46. î n t o a r c e r e în Molovişle, p. 47. P r o g r a m de real i tăţ i locale, pp. 47 şi 49. Se scr iu gratis scrisori , p. 51. I n t r a r e cu sila în şcoala grecească p e n t r u s e r b a r e cu tr icolor , pp. 53-4. Protes ta tar i i sînt arestaţ i de T u r c i , pp. 56-7. Se desfiinţează două şcoli greceşt i p. 57. L u p t ă în biserică între copilul c a r e cutează a zice Apostolul în r o m â n e ş t e şi în tre preot (p. 59 şi u r m . ) . Ajutorul unui F r a n c e s din Bitolia, pp. 63-1. L a 1886-7 se ieau şcolile co­munale , p. 65 şi urm. . Aceasta se face pr in luptă formală, din c a r e sufere şi barba Mitropolitului. Se recursese şi la lazarişti i francesi . oferind t r e c e r e a la Unire , p. 69 şi u r m . L a 1889 voia oficială de a introduce limba r o m a n e a s c ă în biserică, p. 73. Cear ta cu Apostol Mărgăr i t aduse însă p l e c a r e a inimoşilor în­văţător i : copiii lor au locuri de frunte în România .

U r m e a z ă acte doveditoare şi o interesantă corespondenţă par­t icu lară de la Cairetti , Andrei Bagav. P lanul de a publică în 1888 o revistă Pindul, s ch imbată apoi în Macedonia, pp. 120-2.

* In broşura sa Unirea de la 1859 şi contribuţia vechiului Re­

dat la Unirea cea mare (Cluj , 1927) , d. George Moroianu îndeplineşte curagios o datorie a Ardeleni lor săi faţă de sforţă­rile, adesea ori în cele mai grele î m p r e j u r ă r i , ale Romuri lor din Vechiul Regat. Intervenţ ia lui Al. Golescu în 1818 ca Ar-

delenii din Săceie sii fie aduşi, „ea înalţi funcţionari'' dc gu­vernul Republicei muntene, p. 13 n o t a * . P r e s i n t a r e a studen­ţilor romîni , cu D. B r ă t i a n u în frunte, la E g a r Quinet în 1817, p. 15 şi urm. Deputatul italian Imbriani pentru Romîni , în 1891, Ja Congresul de p a c e din R o m a , p. 26 şi u r m . Despre Grigore T. B r ă t i a n u , adevăratu l întemeietor al Ligei Culturale , p. 31 şi urm.

*

In broşura sa Începutul scolii romaneşti în vechiul Scaun al Murăşului (T irgu l Murăşului 1927), d. T r a i a n P o p a a r a t ă c ă întăia şcoală din acele păr ţ i m u r a s e n e e cea de la Podeni, în veacul al XVIII - lea , p a n ă atunci Romîni i u r m î n d la Unguri . De la 1750 şcolile se înmulţesc ( începînd cu Oaia, E r n e i i Mari şi însăşi cap i ta la Ţinutului ) . L a 1768, în e r a iosefină, se dau ordine în acest sens uniţilor şi neuniţilor. L a 1778 e rau treizeci de şcoli (numele dascăl i lor pe pp. 7-8). P la ta , în bani şi bu­cate. Die la 1782 la 1794 Şincai înmulţeşte şcolile ( în tot Ardealul , 300). Se întrebuinţează preoţi şi c întăreţ i ( l ista noilor învăţători; p. 14).. In aceste părţ i , de la 1784 la 1809 lu­c r e a z ă şi P e t r u Maior.

*

Intă ia fasc iculă din Archiv des Vereins fur siebenburgi-sclw Landeskunde, N. F., X L I I , e î n c h i n a t ă d-lui Adolf Schul-lerus. D . F r . Teutsch se ocupă de „va lor i sarea politică şi isto­r i c ă a cărţ i i de l ibertăţi a regelui Andrei". De d. G. S. Muller un studiu despre contabi l i tatea naţ ională săsească. D. Andreas Scheiner se o c u p ă de or ig inea luxemburghesă a Saşi lor: d-sa crede că pe lîngă Flandrenses c a unitate etnică o a r e c u m deo­sebită au fost şi Saxones fpăcat că erudi ta e x p u n e r e e a şa de greoiu r e d a c t a t ă !) Studii de istorie l i t e rară de d. H e r m a n n Hienz. Chestii de estetică Ie t r a t e a z ă d. Capesius. D. Kisch se ocupă de vechi e lemente ungureşti in l imba Saşilor. Filologie de dd. Georg Keintzel şi F r . Hofstădler. Fo lk lore de d. F r i e d -dr ich Krauss . I ) . E g o n Hajek a găsit o t raducere g e r m a n ă în Ardeal după Iacopone da Todi. Şco lare de d. H. B r a n d s c h şi de d. O s c a r Xetol iczka. Musica de d. Gottlieb B r a n d s c h . D. Vic­tor Roth se ocupă de „istoria casei ţerăneşt i în Ardeal". Aces­tui art icol îi corespunde ace la al d-lui H e r m a n Phleps, despre formele vechi ale acestei case (găseşte origini renane , cu coperiş romant i c , l îngă alte e lemente c a r e ^înt a lemanice ) . L a u r m ă ,

cîieva scrisori c ă t r e parohu l HaHrich ( jumătatea secolului al X l X - l e a .

• In „Original i tatea pridvorului deschis in a r h i t e c t u r a r o m a ­

nească'' (Iaşi , 1927) , d. P. Constantinescu-Iaşi dă o pr iv ire a-s u p r a p ă r e r i l o r emise p a n ă a c u m a şi o statist ică e x a c t ă a pr idvoare lor din ambele teri. De fapt, şi Snagovul a avut, d a r înainte de Mircea Ciobanul, deci şi înainte de boiiuţu Coziei, un pr idvor deschis: p i c tura şi chipuri le ctitorilor, repetate pe păre le le din dreapta , a r a t ă data, veche, a prefaceri i . D a r el nu dă m a i mul t spaţiu credincioşi lor c a r i ascu l tă slujba, ci ser­veşte doar p e n t r u unele ceremonii , c a a botezului. Influenţa i ta l iană e de admis numai pentru epoca lui B r î n c o v e a n u ; îna­inte, l ipsiau r a p o r t u r i l e (v. p. 8 ) . I n ş i r a r e a bisericelor moldo­veneşti din secolul al X V I - l e a se întinde şi a s u p r a unor clă­diri c a r e vădit nu sînt de atunci (p. 10) . PotriviLă observaţ ia c ă din adausul clopotniţei la unele e x e m p l a r e din epoca lui Ştefan-cel-Mare a ieşit pr idvorul liber, pp. 12-3. F ă r ă p r e a mul tă originalitate, e un studiu s îrguitor şi complect .

* D. P. Constantinescu-Iaşi publ ică şi o lecţie de deschidere, Arta

şi creştinismul (Chişinău, 1926) . D u p ă consideraţi i generale se dau c î teva pagini despre „bizantologie"'. L a u r m ă o bibliogra­fie c a r e poate folosi (multe greşeli de t i p a r ) .

* In Şoimii de la Tîrgul-Murăşului , III , 6, se dă o r e p r o d u c e r e

a admirabi le lor uşi de la m ă n ă s t i r e a Slatina, c a r e a r fi azi la p inacoteca din Iaşi; ele pot fi puse a lătur i , cu toată deo­sebirea stilului (aici nu se dau decît simbolele evanghelişti lor în tre flori stil isate), cu uşile, vestite, de la Snagov, a c u m a în Museul din Bucureşt i .

T o t ' acolo d. N. Sulică reproduce versuri le romaneşt i din albumul lui Valentin F r a n k senior, de la Sibiiu ( 1 5 9 0 - 1 6 1 8 ) , publicat de d. Egon Hajek.

*

D. Al. Popescu-Telega publică la Craiova un scurt studiu despre Lirica portughesă de azi. De fapl este şi o in troducere a s u p r a vechii poesii a Portugaliei . Sînt şi bune traducer i .

*

In Orpheus, III, 2, d. Iuliu Valaori vorbeşte şi de influenţa lui Anacreon. Se uită ace ia a s u p r a Iui G. Coşbuc.

* In Lettres roumaines de la fin du XVI-e et du début du

XYll-e siècle, tirées des Archives du Bistritza (Transylvanie) (Bucureş t i 1926 ) . d. A lexandru Rosetti re i ea t i p ă r i r e a scri ­sori lor pe c a r e a c u m treizeci de ani, şi în ce grele î m p r e j u r ă r i , pe ascuns şi noaptea, cu ajutorul d-lui a r c h i v a r B e r g e r , le co-piam la B i s tr i ţa şi adauge c î teva altele (d. Rosetti a r fi do­rit o „cotă de arhive"' în ediţia mea, d a r ele... n'aveau n ic iuna) . Noua ediţie e splendid t ipărită , cu f ototipii pentru o m a r e p a r t e din scrisori . Scr i soarea din 30 Iunie 1592 a că lugăr i lor de la Moldo-viţa e pentru o oprelişte (no. 1) : se pomeneşte „Alexandru-Vodă ce la bunul" şi „uricul" iui „de sînt 200 de anii". Se dă întreg răvaşu l c împulungean din 1595 pentru î m p r e j u r ă r i de ho­t a r (no. 3 ) . L a 1593-7 scr iu şi b irăul r o m a n e s c şi cel a r ­menesc , f iecare cu cei doisprezece p î rgar i ai săi, a şa încît, de toţi, fac douăzeci şi pa tru , p e n t r u o a r e s t a r e (no. 5 ) . O soco­teală a Vornicului Torc iu l din Cîmpulung (no. 9 ) . Simion ureadnicu l de Cîmpulung scrie , pe la 1600, pentru nişte hoţi (no. 13) . O scr i soare de la şoltuzul şi p îrgar i i Sucevei, pe la 1600, p e n t r u o iapă (no. 19;. î n c ă un r ă v a ş al Moldoviţenilor, c. 1600 (no. 26 ) . Se dă în întregime s c r i s o a r e a juratulu i m a -r a m u r ă ş e a n T o m a Bilţ (no. 3 0 ) . Ionaşco Vornicul scr ie des­pre su irea în Scaun a lui A lexandre i Movilă, în 1615 (no. 38. N u se poate : „ce va fi posta', ci „ce va fi pohta") . Tot despre aceste evenimente vorbeşte s cr i soarea lui Gavri l Danciu l Stol­nicul şi vă tah m a r e a Ţinutul Suciavei" (fol. 10). L a no. 39 e iscălit: fV ldca Ifrim. O scr i soare a lui Atanasie episcop de R o m a n (1616-31 ) (no. 43 ) , p e n t r u un tâ lhar . Şi o a l ta de la Vornicul Po l ihron şi alţi Cîmpulungeni pentru o femeie (no. 49) . L a u r m ă , fi l igramele. ;

* •

In „Evoluţ ia stilului moldovenesc"' (Iaşi , 1927) , d. P. Cons-lantinescu-Iaşi î n c e a r c ă o clasificaţie, uni la tera lă , pe basa ca ­r a c t e r e l o r narthexului . N u ştiu d a c ă pentru calificativul dat de mine lui P e t r u R a r e ş : „pr inţ al Renaşter i i" e r a nevoie să se t r i m e a t ă la un art icol al autorului însuşi (v. şi p. 23) . Şi d. Constantinescu-Iaşi admite, p e n t r u c a r a c t e r u l său complicat de azi, c a „mai veche biserică din Moldova" pe ace ia din R ă -

dăuţi. î n c ă mai h a s a r d a t ă e p ă r e r e a că S în-Nicoară de l a Argeş a r fi încă din secolnl al XlII - l ea , zidită d u p ă nu ştiu ce tip bulgăresc , cu c a r e , ce e drept, se a s a m ă n ă în liniile ge­nera le f ă r ă c a derivaţ ia d i rec tă să se impuie (v. p. 11) . D a r d. Constantinescu-Iaşi v r e a n e a p ă r a t un „pr im curent bulgar" (p. 13 ) . De ce „ P e t r u Muşat" (ibid.)? De ce Siretiul a r li o „veche aşezare de Saşi" (ceteşte Germani din Galiţia) „şi Ruteni" (v. ibid.)? I se p a r e autorului c ă a s u p r a „vechimii" Sf. T r e i m i de acolo (sec. al X l V - l e a ) „nu poate r ă m î n e a nicio îndoială"— decît a sărăc ie i unui Stat încă f ă r ă consistenţă, îngropîndu-şi morţ i i în bisericuţe de lemn. Conclusiile cu cele două p lanur i : longitudinal-basil ical f ă r ă cupolă şi „treflat cu tur lă pe naos" nu se spr i j ină pe nimic , „vechimea" ambe lor biserici de basă fiind tot ce se poate închipui m a i ipotetic. D a r e na­tura l c a gîndind aşa să se dec lare sentenţios: „ p a r e curios c ă D o m n i a lui Alexandru-ce l -Bun, bun (sic) conducător şi ct i tor fericit, să n u fi contribuit cu n imic la desăvîrş irea stilului a r ­hitectonic" (p. 1 5 ) : şi totuşi el a r idicat , la Moldoviţa şi Bis­tr i ţa , ce le d'intăiu biserici de p iatră . N u înţelegem c u m P u t n a poate fi pusă d u p ă P ă t r ă u ţ i (pp. 15-6) . B i z a r ă şi ideia c ă „după p a c e a înche iată cu Turc i i la 1489" (n'a existat nic iodată o astfel de p a c e ) , „renunţ înd definitiv la cetăţ i le -porturi de la Sud, Ştefan s'a dedat preocupaţ iuni lor interne, folosindu-se toate resurse le p e n t r u în frumuse ţarea bisericilor" (p. 17) . De unde a f i rmaţ ia : acel Grec Teodor se ştie s igur c ă n'a exis­tat c a a t a r e " (p. 18 )? Ştefan-cel-Mare, pus l ingă Napoleon, a p a r e c a d irec toru l arhi tecţ i lor săi (pp. 18-9) . . . De ce Dobro-văţul, „ t erminat la 1504", şi Neamţul", la 1497, să nu poată fi ale lui Ştefan, în ciuda inscripţiilor (v. şi p. 2 3 ) ? P e n t r u R a -reş autorul se c o m p l a c e a se c i ta pe larg pe sine însuşi (p. 20 ) . F r e s c e l e nu sînt n u m a i de a tunc i : le obişnuise şi Ştefan, c a l a Voroneţ (v. pp. 21 -2 ) . A p r o p i e r e a biserici lor lui P e t r u -Vodă de t ipuri din Mesopotamia e a b s u r d ă (pp. 23 -4 ) . N u i se poate spune de-ajuns d-lui Conslantinescu-Iaşi c ă frumosul sân zel şi nobila sa ambiţie a u nevoie n e a p ă r a t ă de o bună dis­c ipl ină apuseană , de o a d e v ă r a t ă r e i n t r a r e în şcoală.

In Arhivele Olteniei, VI, Maiu-Iunie 1927, d. G. Mil-De-metrescu se î n c e a r c ă a desluşi originile Graiovei. D. A l e x a n d r u

A. Vasilescu vorbeşte de „ F î n l î n a Obedeanului în sec. XVIII - l ea" (nota despre P îrscoven i ) . D. Constantin V. Obedeanu dă o biografie a lui Cornea Brăi loiu, c o n t e m p o r a n u l B r î n c o v e a n u -lui, suind pană la Mihai Viteazul originea part idului l iberal (p. 199 nota 1) şi f ixînd pană la Tigveni originile m a t e r n e ale şefului acestuia. P e n t r u t ipografia episcopiei r îmnicene la ju­m ă t a t e a veacului a l X l X - l e a , pp. 207-9. P l îngere de la 1836 c o n t r a unui protopop, pp. 209-11. Un atestat al lui Chesarie de B u z ă u p e n t r u profesorul Gavril Munteanu, p. 212. N u tre ­buiau t raduse r a p o a r t e l e lui Nicolae de P o r t a , pp. 213-6. U n răspuns al d-lui Virgil D r ă g h i c e a n u cu pr iv i re Ia „zidurile Bănie i din Craiova", pp. 246-8.

#

In Arhiva Someşană, no. 7 din 1927, d. Aure l A. Mureş ianu t ipăreşte ac te pr iv i toare la „Gazeta Transi lvaniei". D. Iul ian Marţ ian dă contribuţi i bisericeşti din secolul al XVIII- lea .

In Graiu şi Suflet, III , 1, pre ţ ioasa contribuţie a lui V. Bo-g r e a despre „onomast ica Romanulu i lui A l e x a n d r u şi R o m a ­nului Troiei". A m vorbit a i u r e a de scrisori le bistriţene ale d-lui A l e x a n d r u Rosetti. D. G. G. Alexici pomeneşte „e lemente r o m î n e în m u s i c a p o p u l a r ă maghiară" . Cîntece ale Cojani-lor din Rîmnicu l -Sărat , p. 101 şi u r m . D. Mihail Gregorian se ocupă supt r a p o r t u l limbii de Z'jvT9Y(uâr.c,v voinxov t ipări t în 1870, pe care-1 c r e d e t radus din r o m â n e ş t e (de fapt e vorba de f o r m e s intact ice obişnuite în tot B a l c a n u l sau de locuţii romaneş t i in­trate în greceşte , ori m ă c a r în p r a c t i c a de d r e p t ) . D. I.-A. Can-drea dă un glosariu megleno-romîn.

In Revista de archivos, bibliotecas y museos, pe Iulie-Septem-bre 1926, se dă o pr iv i re a s u p r a descoperir i lor preistorice în de­şertul A t a c a m a (Chi le ) : t o p o a r e de piatră , amulete de os, vîr-furi de suliţi de os, salbe de p ia t ră , scoice şi os. Autorul , Ismael del P a n , observă c a „ L u m e a Nouă a fost pană a c u m un m a r e mis ter p e n t r u arheologi" (p. 8 3 0 ) . E l crede c ă „ p a r a ­lelismul etnografic" cu E u r o p a se e x p l i c ă pr intr 'o desvoltare propr i e în neolitic, nu printr 'o invasie de aiurea.

„Asociaţia foştilor elevi ai liceului „A. Başotă*' din P o m ir la" închină o broşură lui Samson Bodnărescu , poetul bucovinean, odată profesor acolo (Clipe de amintire închinate lui Samson Bodnărescu cu ocasia comemorării a 25 ani de la moartea sa, 1927, Iaşi 1927) . In 1862 o demonstraţ ie înaintea tricolorului 1-a silit să p ă r ă s e a s c ă pămîntu l său de naştere , Bucovina. Şi o g lumeaţă poesie inedită a lui Emineseu , p. 39. Un mişcător dis­c u r s funebru al lui Bogrea , p. 41 şi u r m . (versuri le lui cînd e r a elev).

* In Şoimii de la Tîrgul-Murăşului , III , 9-10, d. N. Sulică pre -

sintă într'o f o r m ă foarte p lăcută descoper irea , ce a făcut, a Liturghieriului lui Coresi. In t r e a c ă t observă că Predic i le calvine de la 1564 a u mai multe originale ungureşti şi c h i a r p ă r ţ i ori­ginale, r i tualul calvin m a g h i a r nefiind definitiv format. Deci nu e n u m a i p r e f a c e r e a în r o m â n e ş t e a cărţ i i de la 1559 a lui G a ş p a r Heltai. Tot compilaţ ie crede d-sa şi catehismul con­temporan , pe care-1 admite acelaşi în ediţiile din 1544 (Sibiiu) şi 1559 ( B r a ş o v ) , c e a din u r m ă regăs i tă de cur înd şi publ icată în facsimile de d. I. Bianu. D. Sul ică socoate că , măcar pentru acesta, originalul a r fi unguresc . L a p. 28 nota se dă bibliogra­fia p e n t r u c r o n i c a bisericii din Şchei. Se cons ta tă 'că între 1569-70 principele Ardealului a părăs i t gîndul „calvinisări i r i ­tualului", permi ţ înd l i turghia r o m a n e a s c ă . De aici, Liturghie-riul. D. Sul ică iea din Socotelile Braşovului şi menţ iunea „ c ă r ­ţuliei" pe c a r e , din Braşov , episcopul Tordaş i o tr imete prin­cipelui (p. 3 2 ) . In I a n u a r 1571 preoţii aveau „Liturghier iu l" în mîni le lor. Autorul cons ta tă identi tatea t iparului acestei c ă r ţ i c u al Psal t ir i i din 1570; aceiaşi e şi l imba, aceiaşi orto­grafie. Cu drepta te se f ixează c a r a c t e r u l local, m a i mult -bă­năţean, al celeilalte Psa l t ir i publicate, p a r t e a păs trată , de Slripszki şi Alexici. Originalul Liturgieriului a fost s îrbesc, pomenindu-se sfinţii sîrbi, c a t i p ă r i t u r a m u n t e a n ă a lui Ma-carie .

Se dau d e o c a m d a t ă mostre din car te . In Tată l Nostru, găs im: „pită" şi „năpaste" ( p e n t r u f ,ispită").

D a r d-sa tot crede în o p e r a de t r a d u c ă t o r , cît de cît, a lui Coresi.

* * #

In Daco-Romania din Cluj (v. no. precedent , pp. 192 şi u r m . )

a doua par te , o serie de etimologii. D. Mayer Liibke aduce argu­mente nouă pentru d e r i v a r e a lui a apuca din aucupare, a pr inde păsăr i le cu m î n a ( in teresantă n u m i r e a de „Ostromania" p e n t r u ţ inuturi le romaneş t i ) . I ) - sa recunoaşte că de la strunga r o m a n e a s c ă a u luat cuvîntul limbele balcanice.—D. L e o Spitzer dă d-lui Giuglea sfatul, util, de a nu c ă u t a p r e a depar te eti­mologiile. De sigur „construct iv ismul" e periculos şi „castelul de căr ţ i al ipoteselor" se găseşte m a i mult decît la unul din etimologiştii noştri, vechi şi noi. „ P e teren nesigur e mai bine să întrebuinţezi un baston ca sprij in decît să-ţi rup i picio­rul" (p. 650 ) . Şi „să nu cădem de f r i ca Scyllei latinismului în C h a r y b d a grecească" (ibid.). D. Spitzer e şi c o n t r a creăr i i de ipotetice forme de derivaţie (p. 6 5 1 ) . Mai culegem: „ îndrăz ­neala limbii ne sileşte pe noi la discipl ină (Strenge) c u noi, lingviştii, osîndiţi la modestie faţă de dînsa" (p. 6 5 2 ) . In ,,păn' ţa anul şi ghiorlanul", ghiorlan, î n s e a m n ă un bandit, o fiinţă putern ică , m a r e ; e şi jocul r imei la mij loc (pp. 6 5 2 - 4 ) ; poate că a r fi locul c a d. Spitzer să se g îndească la propri i le sale sfaturi. - - D. Sextil P u ş c a r i u a găsit (p. 681) într'un sens deri­vat, pe latinul collare. D-sa c a u t ă originea, discutată, a cuvîntului laiu. L a persoane nu poate fi o derivaţie din Nicolae, o f o r m ă c ă r t u r ă r e a s c ă , şi de unde a r ieşi n u m e aşa de vechi c a L a i o t ă (p. 724 nota 1 )? — D. L a c e a află în Doppeltuch or iginea „tofăllocului" nostru (pp. 780-1 ) . - - V. B o g r e a dă un studiu c o m p a r a t al păs trăr i i cronomelr ie i latine în limbile r o m a n i c e (span. s i e s ta=sex ta ; engl. noon=nona , rom. a d o a r ă ) . Semnalează la 1). C a n t e m i r „Aneraidele", c a r e sînt, în r o m a n e a s c ă populară , Nereidele (p. 7 8 9 ) . „ C a r e " şi „boi chioveneşti", car i d u c m a r f ă la Chiev, p. 799. Bogrea găseşte cuciiră în curcubeu (p. 805 ) . Cu­vinte greceşt i la Dosofteiu, p. 806, nota 2. In a derâpăna nu e, c u p r i n s ă ideia „dării de r î p ă " (p. 8 0 7 ) ? Se expl ică a desbăra pr in a desbăieru (p. 8 0 8 ) . Dimon-*3sî"j'u.ov, semn de hotar , pp. 809-10. E x p l i c a ţ i a iui dolofan pr in olofanii turc i (pp. 810-11) nu se poate susţinea. Textu l din U r e c h e c a r e cuprinde pe „olo-fani" e r ă u cetit in toate ediţiile: trebuie otnfagii. utufag'i. le­fegii. B o g r e a semnalează pe fanaşi, vecini de funie, c a r i tre­buie puşi a la iur i de megieşi şi de răzeşi, de ograda şi (v. p. 8 1 5 ) . Ingenioasă e a p r o p i e r e a verbului a se furtandisi de danţul friulana (ibid.). Obîrşia lui gologan a r vedea-o Bogrea în go-

golan, ban m a r e (p. 818 şi u r m . ) . In tre curcan (de unde: curcă) şi Truthahn să nu fie o l egătură (cf. p. 8 2 1 ) ? Argumente e x t r e m de bogate le aduce B o g r e a c a să a r a t e că în numele Ielelor .e tot pronumele ele, i a r nu Elfii d-lui Diculescu (p. 822 şi u r m . ) . De altfel elfii sînt masculini. . . B o g r e a tr imite şi la turcescu l yel, vînt, şi aminteşte Vîntoasele. Discuţii a s u p r a originii cu-vîntului lighioană, pp. 828-9. Se re levează şi "în l i t era tura po­p u l a r ă a lucezi (lucidare), p. 830. Despre ouăle roşii p. 827. E x p l i c a ţ i a p a p a r u d e l o r prin „fluturi", pp. 837-9. Piţigoiu-pizzi-gone, p. 813. P u p ă z a şi în albanesă, pp. 843-4. Soronari i , so-lonari i pot fi în adevăr cei ce sărează pieile (v. pp. 847 -8 ) . Căr­turar pen tru : legător de cărţ i , p. 817, nota 1. E x t r a o r d i n a r a eru­diţie a lui B o g r e a dă şi expl icaţ i i de n u m e propri i (Baţariaj , Bogrea , - n u m e atestat încă din secolul al XIV- lea la Bizan-lini; famil ia lui B o g r e a e r a din E g i n a ; p. 8 5 8 ) . D ă r m a n dintr'un document al lui Ştefan Duşan trebuie pus în legătură, c a nume, cu acel D o r m á n c a r e j o a c ă , un rol în , formaţiuni le politice de la hotare le noastre pe la 1300 (v. p. 8 6 0 ) . In teresantă deri­vaţ ia lui Catargi din c o n d u c ă t o r de cat îr i , nu din catarg , p. 862. N u e însă p r o b a n t ă a l tă der ivare a lui Mircea decît c e a din M a r c u (cf. s îrbescul M r c ş a ) ; argumente le istorice, legăturile din acel m o m e n t cu Vestul balcanic , decid (v. pp. 862-3 ) . V. şi T i h o m i r ( B o g r e a semnalează satul meliedinţean Tihomicu l ) , p. 864, nota 1. E un s ingur D i n d a r (pene tru originea-i turcească , pp. 864 -5 ) . Abundenţa sufixului -aia în Oltenia, pp. 865-6. Gyalu = Dealu, p. 866. E x p l i c a ţ i a lui Mehedinţi din Mehedia, cu toate cele ce se ţin de dînsa, nu se pres intă la alţii înainte de mine (pp. 866 -7 ) . Se semnalează şi un Mehed, Metodiu la Slavi (ibid.). P e n t r u R a r e ş , conf irmăr i p. 868 şi u r m . Noi lă­m u r i r i pentru Udrişte , Udrea , Andrei (pp. 870 -1 ) . Vîlsan e de sigur, c u m o a f i rmă Bogrea , Vîlcsan, din Vîlcu, pp. 871-2. B o g r e a conf i rmă expl icaţ ia m e a R o m a ş c a n din Romaşcu , nu­mele curent al Domnului întemeietor, p. 873. O origine greacă a poveşti lor noastre se desvăluie prin Muntele Heriului , în c a r e e vorba de un porc , şi „ p o r c " e în greceşte yotS&c (p. 874 ) . Am întîlnit „ m a t r a c u c ă " numai în l egătură cu un aspect de­şănţat al îmbrăcăminţ i i (p. 876, nota 3 ) . N u m e de categorii ale calului, p. 877 şi u r m . D a b i l ă = c a l r ă u , c o m p a r a t cu gloabă, p. 880. S e m n a l a r e a formelor spăioane şi chinezoane, soţii de spa-

hii şi cnezi în Bănat , p. 884, nota 1. Ielele „fete ale lui Sandu" (p. 888) să nu fie înţelese c a ale lui Alexandru-oe l -Mare? T r i -meterea duhuri lor re le la „Nadolie", „Maroga" sau „Veneţia", p. 889. Se a r a t ă originea păgînă a descîntecelor, p. 890. în semna­r e a diferitelor „foi" c u c a r e încep cîntecele, p. 893, nota 1. P e n t r u Tatul , şi p. 898. La Apoloniu din Rod: „la soare te pu­teai uita, iar la dînsa ba'' (p. 899 nota 2 ) . Pictare=a păta, d u p ă d. Giuglea, p. 901, nota 2. „A scr ie în frunte" şi amuletele , pp. 904-6. P e n t r u expres ia geografică p o p u l a r ă „Mărul-Roş", pp. 907-8. — Note bibliografice de căr ţ i vechi (de d. C. L a c e a ) , p. 959 şi u r m . S e m n a l a r e a unui Ceaslov s lavon-romîn din Bu­zău, 1743.—D. Muşlea a găsit într'o l u c r a r e a lui H a r t k n o c h (Alt-und Neues Preussen, 1684) un T a t ă l nostru r o m a n e s c din 1684. Se a f i rmă c a r a c t e r u l latin al limbii şi ra se i .—Trimi terea bolii în M a r e a Roşie, într 'un descîntec, p. 1012. L a p. 1013 î n c e r c a r e de a exp l i ca pr in „moţ" numele Moţilor: de fapt e vorba de o porec lă a s e m e n e a cu Huţ ( H u ţ a n i ) , Ciciu, Cuţ (Cuţovlahi) . Se semnalează f o r m a de „ împreg iuraş i" (p. 1027 ) . „S tra t de m o a r ­te", la p. 1040. „Carmaino lu l" ( la carmagnole , devenit c în tec de n u n t ă ) , p. 1041. P e n t r u Iaşi-Filistini, p. 1057. Evident c ă în Rodna e noţiunea minei (pp. 1075-6) . Poate fi Cîr l ibaba „ K a r l -bach", (p. 1076?. U n Pent icos tar iu din Iaşi, 1753, se află la biserica din Deseşti (pp. 1083-1) . D. N. D r ă g a n u vorbeşte foarte larg, supt forma unei recensii , de legenda Troi i în româneşte , p. 1101 şi u r m . — R o t a c i s m în n u m e propr i i din documentele lui Ştefan-cel-Mare, p. 1176 .—Asupra r a p o r t u r i l o r romîno-bulgare un vast studiu de d. Capidan, cu pri lejul recensiei d-lui Skok a s u p r a unuia al d-lui Conev.—Un larg r e s u m a t e d a r e a de s a m ă despre Balkan-filologiet a d-lui Sandfeld, p. 1278 şi u r m . Patus din patulus d u p ă d. S. Puşcar iu , p. 1319.—D. P u ş c a r i u discută chestia spinoasă a lipsei de n u m e geografice trecute prin t ipa­rele limbii romaneşt i (p. 1317 şi u r m . ) . D-sa semnalează numele de Repedea pentru cursul super ior al Bistriţei şi atribuie numele exotice s tăpînir i lor s trăine (p. 1350) . E x e m p l u l g r e c şi bulgă­r e s c ( în regiunile cu n u m e turceşt i ) e concludent (p. 1351) . Nu­mele s trăine a r fi avut şi avantagiul de a nu putea fi confun-f date cu cele comune (p. 1352) . D. P u ş c a r i u nu uită nici proba­bilele u r m e p r e r o m a n e (pp. 1352-3) . E plausibilă şi etimo­logia T u r d a T u r d a v a , p. 1 3 5 3 . - 0 notă despre statistica Romî-

ni lor în Ardeal , p. 1356, nota 1 .—Pentru -esium, şi în numele de localitate, p. 1369.—Noi caşur i de ro lac ism, p. 1377 .—Despre c a r t e a d-lui Gorka a m vorbit pe larg în „Bulet inul" mieu frances (cf. pp. 1 3 8 7 - 9 ) . — P e n t r u o î n c e r c a r e de t ea tru arde lean la 1755, p. 1435. - O admirab i lă bibliografie pentru anii 1923-1 .— Ceva despre Vlad Ţepeş ( „ N a t e r s p a n " ) , p. 1523.—Despre popa Ioan din Vinţi, p. 1527.

* în Archiv für Landeskunde der Bukomina, noua publicare

periodică a profesorului Nibio, se dă, de d. Kaindl, biografia poe­tului bucovinean, în limba germană, Ludwig Adolf Simiginowicz ( f 1897) (extras dintr'o expunere a întregii literaturi de limbă germană acolo, în Bucovina). Se aminteşte publicarea lui de poveşti bucovinene (1853, 1855; şi un alt Bucovinean, Alexan­dru Popowicz, care iscălia Waldburg, a încercat aceasta). Se relevează rolul pe care 1-a avut „Bucowinaer Hauskalerder" şi adausul literar «Familienblätter» (1857-70) . Mutat la Breşov, Si­miginowicz continuă a face cunoscută în publicaţii germane ţara sa de naştere şi teritoriul romanesc, ca şi amicul său Staufe (şi legenda mănăstirii de la Argeş, Der Klosterbau, Braşov, 1870) ; colaborează la „Sonntagsblatt" şi la „Buchenblätter" din Cer­năuţi. La Viena, în 1865, apare colecţia lui, „Romanische Poeten". Simiginowicz publică la Braşov şi o hartă în relief a Bucovinei, împreună cu cartea «Bodenplastik der Bukovina» (1873). Se dă bibliografia ultimelor lucrări ale lui, privitoare tot ia Bucovina.— D. Ioan Zugraf vorbeşte despre bisericuţa de la. Călugăriţa, în Horodnicul-de-jos (1717, catapeteasmă de zugravul Vasile Gra­dul, în 1782 ; antimis bucovinean de la 1812; cîteva cărţi din secolul al XVIII-lea). — Un cîntec popular german, publicat de Hans Gaschler. — D. Nibio se ocupă de schitul Ilişeşti, acum dispărut (istorie a moşiei, începînd cu secolul al XVl- lea; ctitor Ionaşco Isăcescu pe la 1709; inscripţia şi piatră de mormînt la Kozak). — Cîteva rînduri de d. Teodor Bălan resumînd stu­diul său despre Ţara Sepenicului.

D. Ilie M. Veslovschi face să apară la Drotlef din Sibiiu Mo­tive decorative româneşti, gravuri şi săpături în lemn (Cîmpu-lungul Bucovine», [1925]). O colecţie de planşe foarte îngrijită.

D. colonel Idnescu-Dobrogianu tipăreşte comunicaţia sa de la Congresul de geografie din Cairo despre „Formarea Deltei Du­nării şi configuraţia ei veche". Sînt şi pagini de istorie. Se tra­duce textul lui Ptolomeu. Bibliografie şi hartă.

*

Dd. Robert Csallner, Hermann Horedt şi Otto Phleps publică la Sibiiu (ed. Krafft) un Volksschulatlas şi un Schul-Atlas fiir mittlere und hohere Lehranstalten. Foarte bună execuţie. Nu­mele romaneşti din Vechiul Regat sînt bine redate; în Ardeal ele figurează în primul rînd; se dă corespunzătorul german, nu şi cel maghiar. E o lucrare care merită toată lauda. Se poate întrebuinţa în cercurile culte cu încredere.

*

în Historisk Tidskrift din Oslo (XXVIII, 1), un studiu de Johann Schreiner despre politica Sf. Olaf, rege al Norvegiei, faţă de ţerile vecine, mai ales Danemarca şi Suedia.

în acelaşi nr. d. J . Adigard des Gantries caută a fixă hotarele întâii aşezări a Normanzilor în Franţa.

Dintr'un "raport de consul engles din Christiania, 4 Novembre 1790, se vede cum, în oposiţia faţă de Danemarca, s'a atacat de 3.000 de oameni un vas t,u grîu venit din Holstein. Parti-sanii dominaţiei danese îşi văzură casele distruse, fără ca gu­vernatorul să cuteze a interveni. Se cere import liber, scutire de imposit anual pe venit. Dacă se amestecau soldaţii, crede consulul, s'ar fi distrus vama, locuinţa guvernatorului şi poate şi castelul. .Soldaţii s'ar fi unit cu mulţimea. Se deschid de gu­vern scrisorile şi nu se dau paşpoarte. Consulul suedes e bă­nuit (pp. 108-10)

* în .Delegaţii din ţara noastră la Conciliu! din Constanţa (in

Baden) în anul 1415" ('Analele Academiei Romîne»), d. Con­stantin I. Karadja caută să explice datele despre participarea romanească la vestitul conciliu de reformă cuprinse în opera, rară, a lui Ulrich de Richenthal.

Sigur e numai că atît „Marea Valahie" (Moldova), cît şi cea Mică (Ţara-Romănească), au fost represintate (dar mă pune pe gînduri acel «rege al Turciei» ca r e şi-ar fi trimes şi el repre-sintantul, şi «păgînti», «mahomedanii» cari ar fi fost de faţă ; v.

p. 22)., Menţiunea dintr'un manuscript a lui „Damonmiir" din Valahia,poate să însemne: Domn (în textul tipărit lipseşte, e-vident, ceva între „herczog dispotten von Raczen" şi „aussz der grossen und kleinen Walachey") (ibid.). Nu înţeleg ce poate fi ducele de „Aschalott" în dosul Valahiei (pp. 22-3.) „Sama-ritan", ca şi «Samaicen" e Samogiţia polonă (p. 23.) Theber-mur, Thobermtîr, Thebemur, Dobermur, Dobeomir e de sigur Dobromir (ibid.). Trimesul muntean nu trebuie căutat poate între boierii mari ai lui Mircea, care domnia atunci; va fi fost un cărturar priceput, cunoscînd şi teri străine ; nu e de gîndit la Tugomir. E un boier mai mărunt deci, un «Ritten, un «Herr». Admit şi pe Seneslau de Neamţ (Stentzlaff von Mentzgi, Stencz-laus von Menczki), de şi i se zice: „cavaler de PoIonla",fca trimes al Moldoveanului Alexandru-cel-Bun. D. Karadja a iden­tificat bine pe Mitropolitul din Chiev. N'aş crede însă că oraşele romaneşti au avut delegaţi; cronicarul pune ce ştie-el din geografia Sud-Estului european: cu Chilia, cu Caffa, cu Iaşi (Jeszmarckt), cu Bîrlad, cu Bahluiu, cu Suceava (Sorscha), cu acel Reussmarkt şi acel Erx, cu acel Langenau, care se întîl-nesc întocmai în itinerariul lui Sparnau şi Tennstăcit (Acte şi fragmente, III, no. 1) , pentru Rucăr(?) , Argeş şi Cîmpulungul muntean. Solat e Solgatul Crimeii. E în zădar să se caute pen­tru Moldova: Moderland (dacă nu e numele însuşi ăl terii), Mayda (poate Wayda), Herat, Molga (v. Moderland) şi, pentru «Ţara-Romănească», dacă nu Neumarkt (poate Tîrşorul), Zurm (poate Severinui), Assat, Ottal, Lona, Krekostein (p. 24) . In multe manuscripte şi Smolenkul trece la noi (pp. 24-5) . . . . D. Karadja a strîns cu strguinţă toate variantele. laşul e numit de obiceiu, în legătură cu Iazigii-Filisteni: „Tîrgul Filistenilor", Forum Phi-listinorum. Ce e sigur, e presenţa, aspectul, locuinţa lui Gri-gorie de Chiev (pp. 25-6 ) .

„împăratul Alexandru din Atena, unde a înflorit şi predicat Sf. Paul („der hochwirdig ftirst und herr Keiser Allexander, zu Athen, da sanctus paulus floreret und prediget"), care vine cu Grigorie. poate fi trimesul lui A'exandru-cel-Bun, Moldovenii fiind înfăţişaţi în Chorographia lui Reichersdorfer ca Pavlichi-eni. Se poate admite că au venit cu Vlădica de Chiev soli de Ia «Marele Sudan, de la Marele Han, de Ia regele Arabiei» (p. 2 7 ) ? Totuşi UIrich a văzut liturghia, neobişnuită pentru dîn-

sul, care s'a celebrat la gazda Chievienilor (p. 28). E imposibil să se recunoască episcopii, cinci la număr, din Grecia (afară, poate, de cel din N i o p o l ; p. 29). .Antmarensis" n'are nimic a face cu «Valahia» : e episcopul de Antivari (lîngă cel de Ra-gusa) (p. 29) . „Spalucensis" e de Spalato. Episcopul «Corni-censis» pare a fi de Cirven, lîngă Rusciuc (Mit in der Tiirggie» sau : „zwiischen der Walachy, Windenland und Ungerland" ; ibid.; v. şi p. 30) . Banatul lui Pippo, «lingă Porţile-de-fier ş 1

lîngă Ţara-Romănească şi lîngă Ardeal>, e foarte bine definit (ibid.; v. şi p. 31). O versiune pomeneşte concursul ce i-1 dau şi Romînii ca să răspingă desele năvăliri turceşti prin această lăture (p. 31). E vorba şi de colonisare în aceste părţi prădate, dînd noului venit „un bou sărat şi un porc (einen schweinin-bachen) şi material de clădire" (ibid.). „Pypo graf zu theme-siedis von mora" e pentru „Pipo graf themensiensis, von Uzora" (p. 31). „Haidmăcz von lagnaw genant prescho" poate fi Cîm-pulungul lîngă Braşov (p. 32. Şi „von Latznouw, alias Preschgo"). La p. 33 pasagiul cunoscut „Kiryla Moldaviae" pentru Chilia.

La urmă reproduceri de scene şi steme. O analisă critică a întregii cronici i-ar fixa mai bine adevărata valoare.

*

In „Memoriile" marelui istoric de artă Adolfo Venturi (Adolfo Venturi, Memorie autobiografiche, Milano, Hoepli), multă ştiinţă,

destule glume şi mai ales — învăţături. *

In Fornuănnen pe 1925, în articolul d-lui T. J . Arne, se re­produce o figură de animal în aur, de origine scitică, de la Tâpio St.-Gyorgy, în Ungaria. O întreagă serie de unelte din epoca de bronz o dă d. Sune Lîndqvist, p. 35 şt urm. Vechile luntri suedese, p. 50 şi urm. Antichităţi din Wisby, pp. 105 şi urm.,' 241 şi urm. Un întins articol al d-lui Sune Liudquist despre coifuri, p. 181 şi urm. Articolul se continuă pe p. 227 şi urm.

*

In Lamura, Februar 1927, d. FI. Dumitrescu culege din cartea despre Banat a abatelui Grisellini (care, se spune, a fost tradusă de N. Bolocan şi tipărită la Bucureşti, în 1926, supt titlul de «Istoria Banatului timişan>). pasagiile care privesc vaccina şi clocitul artificial a! ouălor. Trebuie să se adauge însă că despre

vaccinare a scris şi medicul lui Brîncoveanu, Pylarino, de a cărui lucrare cu acest subiect nu s'a ocupat încă nimeni. Nico-lae Mavrocordat îşi vaccinează fiii în 1713 (Hurmuzaki, X I V 1 , pp. 495-6 , no. DVI1I).

* în Archiu des Vereines fur siebenburgische Landeskunde, N.

F., XLI, 1 (1924), un studiu al d-lui Adolf Schullerues despre o carte de predici din Mediaş (Saşi cari studiază în secolul al XVI-lea în Germania şi Italia, p. 135, nota 3 ; manuscripte latine din secolul al XV-lea în Biblioteca Brukenthal, p. 143, nota 1). Şi despre vechile şcoli săseşti. D. Schullerus vorbeşte, în alt stu­diu, depre confesiunea de la Augsburg în Ardeal şi eresia lui Stancarus.

* In publicaţiile Academiei sîrbeşti un studiu de Milan Budi-

mir, despre Carmen Aroale (cu bibliografie). *

într'o carte plină de amintiri şi observaţii istoricul american Herbert Adams Gibbons, dsscrie porturile Franciei („Ports ot France", New-York-Londra). Se semnalează o oarecare indife­rentă a oamenilor din Sud, nevinovaţi, fa{ă de marele războiu (pp. 263-4) .

în Roma, VII 2 , o scrisoare a lui Vegezzi-Ruscalla către Alec-sandri (1858). Vorbeşte de un studiu despre Doinele poetului romîn în «Spetattore di Firenze» din 1856, despre corespon­denta sa cu Asachi, Eliad, Hurmuzaki, Laurian, Papiu, Ioan Maio-rescu şi Bariţ. „Am început" spune Vegezzi-Ruscalla, „<?ă vorbesc de Romîni cînd îi credeau aici Turci, Slavi sau Tătari. Azi îi cunosc de nume, dar nu ştiu ce sînt." Al. Golescu (Negru), care-1 va fi cunoscut pe scriitorul italian la Genova, îi zicea : „represintantul naţiei romaneşti în Italia". Şi cu I. Bălăceanu avea el legături.

Protosinghelul Glicherie Lovin publică o monografie despre «Mănăstirea Bogdana" (Chişinău 1926). Se reproduce mormîntul lui Solomon Bîrlădeanu (p. 6). Sînt şi unele însemnări inedite. E mai larg tratat secolul al XlX-lea.

* Bune observaţii critice asupra metodei de predare a istoriei în

Const. Kiriţescu, Apărarea Naţională în scoale (Bucu.eşti 1927). *

Citeva note despre vechea şcoală şi in clnvăţămîntul normal din România, Confribuţiuni privitoare la originea şi desvoltarea acestui învătămînt" de S. R. Formac, Bucureşti 1927.

în Analele Dobrogei, VII, 1926, note de d. Brutus Cotovu despre biserica sf. Nicolae din Tulcea. Am vorbit altă dată despre studiul întins al d-lui V- Georgescu, Coloniile germane din Dobrogea. Acelaşi resumă călătoria în Dobrogea a lui Cari Schuchardt (1884). Scurt resumat al d-lui Caradja despre Sü­döstliche Steppen und Städte de Wilhelm Hamm, pe care o vom presinta mai larg aici. Poesii populare din Dobrogea.

#

în <Contributii la istoria dreptului penal romîn» de I. C. Filitti şi D. I. Suchianu, Bucureşti 19^6, cîteva însemnări despre pe­deapsa cu moarte, cu mutilare, cu confiscare şi exil, închisoare (în Studii şi doc, IV, un Italian critică desele mutilări oiîn-duite de Vasile Lupu).

* în Reoista Moldovei, V, 7-9, de d. Serafim Ionescu, bo­

gate ştiri despre arhiereul Neofit Scriban. Iconomul Al. Simio-nescu vorbeşte despre mănăstirea Agaftonului. între documente un ordin de la 15 April 1773 al lui „Coste Chirilovici, pîrcâlab ot Hotin", prin care se restituie, după instrucţii superioare ru-teşti, nişte moşii „cinstitului căpitan di volintiri Constantin Şahîn şi văru-său Constantin Volcinschi". Dar actul, adus în sprijin, de la „bsieru Gheorghe, pârcălab ot (sic) Hotin", la 10 Maiu 1603 (p. 44) , e fals.

* D. Nicolae Petrescu publică o broşură, Relaţiile României cu

Statele Unite (Bucureşti 1927). E vorba întăiu de emigranţi evrei. Nu se vorbeşte în de ajun»

de elementul românesc strămutat acolo. A doua parle priveşte situaţia de azi. Se dau suggestii pentru întors.

* D. N. Bănescu publică în cAnalele Academiei Romîne» opt

scrisori ale lui Mihnea II «Turcitul». Adresate către patronii lui turci, ele nu cuprind deeft plîngeri pentru disgraţia care-1 aruncase, cu soţia şi fiii (cei doi Radu), la Tripoli din Africa şi umile rugăminţi de a fi adus înapoi. Face, pe lîngă samuri,

şi darul unei săbii cu pirozele. Oferă 500.000 de aspri (? ) Sul­tanului, 300.000 înainte. Va favorisa pe gelepii ce vin în ţară. Demnitarii turci îşi vor avea şi ei cadoul. E pomenit omul de casă Nicola. Ar vrea măcar să fie, cu alţi mazili, în Turcia din Europa. Se dau şi facsimilele scrisorilor, păstrate în Veneţia.

* De N. Iorga, în „Analele Academiei Romîne", descrierea bise­

ricii romaneşti din Streiu-Sîngiorz, cu ctitorii din familia Chen-dreş, al căror rost se explică. Inscripţia, de la 1408-9, e în slavoneşte.

în „încercări istorico-literare", 1 (Cîmpulung-Muscel, 1926), d. Dan I. Simionescu reiea chestia autorului „Cîntării României". Chestia e presintată, cu" o adîncă pătrundere, din toate punc­tele de vedere. Raportul cu Lamennais, eu îl semnalasem întâiu. S'a adăogit apoi acela cu Mickiewicz, din nou cercetat de au­tor. Un alt studiu priveşte pe „Varlaam şi Ioasaf" tradus după ce părţi intraseră din „învăţăturile" lui Neagoe, în 1648-9, de Udrişte Năsturel (se dă biografia) ; apoi de Vlad Boţulescu de Mălăieşti şi de Samuil Clain. Se înseamnă manuscrisele păs­trate la Academia Romînă. O nouă ediţie, cu variante, s'a dai de d. Mihălcescu. Se înseamnă particularităţi de limbă.

*

în revista Biserica, Şcoala şi Căminul din Bălţi, d. Ap. D. Culea reproduce scrisoarea, din 1875, a călugărului romîn din Basarabia Anatolie, aşezat ca misionar în Iaponia, către epis­copul de Huşi. Fusese la Zograf, despre care aminteşte cu mîn-drie că e, Ia Athos, mănăstirea lui Ştefan-cel-Mare.

* In «Analele Academiei Romîne», d. Ramiro Ortiz dă ştiri nouă

asupra petrecerii lui Goldoni în Franţa. *

în cartea d- iui Alexandru Rosetti, Recherches sur la phoné­tique du roumain au XVI-e siècle (Paris 1926), o bogată biblio­grafie, ştiri despre Reforma în Ardeal (p. <* şi urm.): autorul e> curn se ştie, contra teoriei că vechile noastre traduceri religi-gioase sînt datorite unei penetraţii husite încă din secolul al XV-lea. Foarte folositoare lista complectă a traducerilor menţio­nate mai sus, p. 8 şi urm., p. 13 şi urm.

în «Analele Academiei Romîne», N. Iorga dă un resumat din călătoria d-rului Quitzmann, a lui Zerbioni di Posselti şi a lui Kulemann (în Basarabia), la jumătatea secolului trecut.

Tot acolo, supt titlul „Momente istorice", ace aşi lămureşte rostul aşa-zisei dominaţii tătăreşti la Cetatea-Albă, legăturile cu Tătarii încă din veacul al XIII-lea, semnalează logodnica vene­ciana a lui Ştefan Lăcustă, dă ştiri din călătorii străini din se­colul al XVI-lea şi note de3pre Peysonnel şi Pouqueville în le­gătură cu ţerile noastre.

în sfîrşit, în „Anale" cîteva scrisori romaneşti necunoscute din Archívele Sibiiului (una de la un beg dunărean de la începutul secolului al XVIl-lea). Cele de la Mihnea-Vodă Radu au inte­res şi pentru că arată psihologia mai puţin caricaturală de cum se presinfă de obiceiu, a acestui Domn improvisar, şi pentru că în stilul lor, foarte bun, se adaugă neaşteptate neologisme latine care, viind poate de la şcoala unui Udrişte Năsturel, de care s'a ocupat acuma în urmă d. P. P. Panaitescu, s'au trans­mis cronicarilor din a doua jumătate a secolului al XVII-lea : Radu Popescu şi Radu Greceanu, mai puţin lui Constantin Că­pitanul.

De notat curria pentru curea în Sudul Italiei (Apulia). Un punto di piü o un punto di meno alia curria poco monta (Bi­blioteca Magistrale, Terre e contadini del mezzogiorno d'Italia, Milan, Paravia, p. 61).

* *

A trecut neobservată curioasa broşură a lui C. Aricescu, Trâmbiţa Unirii şi serbătorea naţională (9 Oktombrie 1857 şi 24 Ianuarie 1859), Scene politice în versuri, Bucureşti, Tipogra­fia lui Emanuel Poenescu, 1860». Naiva lucrare, represintată pentru prima oară la Iulie 1857 pe scena Teatrului Romîn din Cîmpulung, presintă un «june» (jucat de autor), un „tombatera", un „june Moldav" în „costum naţional", trei hmei, un servitor şi un mut. Se discută Unirea cu argumente de ziar, într'un stil popular, bun. A doua scenetă s'a represintat Ia Piteşti. Aici mediul e cel sătesc, cu un arendaş, un fiu de arendaş, «logo­fătul satului», ţerani, soldaţi, ţigani şi copii. E şi mai bun stilul popular.

#

Pe Petite esquisse de la terre suivie de la description de la Suisse et de celte de la Terre-Sainte, Lausanne, 1849, de Ulysse Guinaud, azi în posesiunea mea, iscălitura : «din cărţile mele. G. Pădure» şi stampila : «Biblioteca studentiala, Jassy, 1859, Vi».

* N O T Ă .

în numărul trecut din Revista Istorică (4-6) publicîndu-se «Trei plîngeri diferite» fără partea finală, se adaogă acum spre a fi îndreptat:

«Observaţii. Jăluitorii toţi iscălesc jalba cu mîna lor. jalbă probabil neinaintată, nepurtînd nicio resoluţie. E nedatată. Da­tarea s'ar putea face numai dacă episcopia de Rimnic păstrează încă actele administrative ale eparhiei spre a se putea şti cind a fost protopop Ilie Bărăitaru »

întretimp însă, apărînd No. 31 din Arhivele Olteniei, în care se publică iarăşi cîteva plîngeri contra aceluiaşi protopop, care sînt datate 1836, se poate admife aceiaşi dată, fiind referitoare la aceiaşi chestiune.

însă, d. Mateescu a găsit Bărăictarul în acte sau e o greşală de lectură ? în actul din posesia mea e indiscutabil Bărăitaru, nume care poate fi adevărat, de oare ce în corn. Buneşti-Vilcea şi astăzi aceste nume este cunoscut şi „c" acela introdus nu are niciun rost în fonetica populară (de şi numele vine din tur­cescul baraictar, purtător de bairac, de steag).

Aurel ian Sacerdoţeanu.

Sumariu! numărului Iulie-Septembre din Revue historique du Sua-Est européen are acest cuprins:

A R T I C L E S . — N. Iorga : Les voyageurs orientaux en France (conférences données en Sorbonne) : IV. Deux étudiants et un homme politique roumain à Paris. V. Visiteurs révolutionnaires et proscrits. — L'élément roumain dans les annales serbes. — Michel Lascaris : Deux publications serbes concernant l'his­toire roumaine. — Sever Zotta : Un projet de traité entre la Roumanie et les Eta t s Unis sous le prince Couza. — / . Andrieşescu : f Vasile Pârvan.

C O M P T E S - R E N D U S sur : V. Pârvan, J . Okhonikov, Alexandre Boldur, Mi­chel Lhéritier, I. Hudiţa.

CHRONIQUE par .V. Iorga.