Anul 59. 1927. MP. 7.

TRANSILVANIA Sifoiiia, Stxad.su Şag"u.:n.a ©-

— 250 —

Regele Ferdmand. de Vaslla Goltflf,

preşedintele „Astrei*.

O fi istoria omenirii rezultanta legilor imuabile ale vieţii. O fi ea jalonată prin varietatea şi evoluţia chi­pului de producere şi circulaţie a bunurilor materiale.

Savantul va diseca eul omenesc şi elementele vo­inţei, spre a reduce toată istoria făptuirilor sociale la determinismul fixat prin condiţii nestăpânite de indimd oti colectivitate.

Totuş, dacă Caesar, spre a nimici partidul conserv vativ, n'ar fi cucerit Gallia şi n'ar fi creiat astfel con-diţiunile civilizaţiei, în care trăim astăzi ori Pompeius nu şi-ar fi părăsit oastea ca un laş la Ptţarsalus ori dacă Antonius nu s'ar fi lăsat prostit de Egipteancă IBL Actium, e foarte probabil, că ar fi luat alt curs istoria lumii.

Sociologia, această ştiinţă în faşe, care-i face pe imberbii moderni să se creadă în posesiunea sfincte-ralui, prin care pot să străbată taina fiinţei şi să <H-riguiască după plac evoluţia spre fericire a omenirii, va sfârşi prin a-şi fixa însăşi fruntarii competinţei şi putinţelor sale.

Oricum ar fi în definitiv, istoria omenirii este istorii oamenilor. Cred, că are perfectă dreptate Gustav Le Bon încheind opul său „Psihologie politique" cu fraza: JCe n'est pas la fatalite" qui răgit le mond, c'est ia n©Ionte". Mi fatalitatea stăpâneşte lumea, ci voinţa. m>inţa oamenilor.

Numărul actual al „Transilvaniei" e închinat me- "• teoriei Regelui Ferdinand. El era Preşedintele de onoare «t Asociaţiunii, eu sunt preşedintele ei activ. Mi s*#. asş, că trvbme să scrm şi eu oevo despre Regeke Fet*

— 251 —

dinand. E lesne şi e imens de dificil. Regii sunt iripene-trabili. Sinceritatea ocoleşte umbra tronurilor. Ipocrizia poate deveni virtute. Cred, nu e cazul.

A fost om bun, creştin convins, milos, cinstit, cău­tând cu cerbicie dreptatea, timid extraordinar, fiind fi-

M. S. REGINA MAR1A.

losof, neîncetat &ra cu frica 'n sân, câ poate greşi, in­struit ctim puţini o ştiu, tn multe domenii ale cuno­ştinţelor omeneşti aproape savant, veşnic trudit a cu­noaşte adevărul.

1*

- 252 —

Nare nici o importantă. Doar' milioane de oameni sunt la fel. Aleşii, cari fac istoria sunt totdeauna ceva aparte. Conform preceptelor modei din vremuri chiar monştrii, câte-odată. Dar\ fără îndoială, sunt totdeauna jertfiţii. Socrat, Caesar, Napoleon, Huss, Galilei, Chri-stos, Maximilian Robespierre, Horia, Avram lancu, Jeana D'Arc. Tăindu-i-se capul la Turda Mihaiu- Viteazul a rămas emblema unui neam de martiri, care urcă Gol-gotha spre mântuire.

Care este locul regelui Ferdinand tn această or­dine de idei?

La vestea jalnică a morfii Regelui Carol, salutând pe noul Rege al României, Ferdinand, tn ziua de 13 Oc-iomorie 1914, scriam in fruntea ziarului „Românul" din Arad următoarele:

„ Cu capul plecat spre racla ce ascunde moaştele primului Rege al României, cu durerea încă nestinsă în suflet pentru mutarea dela noi a celui mai mare Domn român, aducem salutul nostru cuvios Regelui Ferdinand.

„Domnul României este reprezentantul consacrat al solidarităţii naţionale şi culturale a tuturor Româ­nilor şi nici o diferenţiare geografică ori politică nu va mai fi in stare vr'odată să aducă orice ştirbire acestei solidarităţi. Neamul românesc de pretutindeni se simte una şi simful acestei unităţi etnice nu poate fi atins de rapor­turile atât de nestatornice ale situafiuhilor internaţionale.

„Dela marele său Unchiu, Regele Ferdinand a mo­ştenit Tronul României, dar tot atunci El a moştenit scutul de apărare a unităţii etnice şi culturale a tuturor Românilor. Şi dacă Regele Ferdinand va trebui să jure în fata Ţării-Româneşti, că-i va fi părinte bun şrocro­titor, tot atunci la altarul din cămăruţa ascunsă a inimei sale cinstite el va trebui să joare înaintea lui Dumnezeu,

— 253 —

că va fi scut de apărare unităţii etnice şi culturale a tuturor românilor, căci numai astfel va fi vrednic urmaş al întemeietorului Ţării-Româneşti.

„A sosit ceasul de răsplată. Lumea trebuie să re­cunoască nobleţă originei noastre, dovedita prin făptuiri

M. S. REGELE MIHAL

dealungul veacurilor şi trebuie să recunoască unui asemenea neam îndreptăţirea la viaţă liberă naţională.

„Aducem salutul nostru cuvios Regelui FerdinandI-ul al României şi-i zicem: in hoc signo vinces".

- 254 —

Simţiam duhul vremilor atingând cu aripa-i fatală destinul neamului românesc.

Intr'adevăr, la altarul din cămăruţa ascunsă a inimei Sale cinstite Regele Ferdinand jura înaintea lui Dum­nezeu, că va fi scut de apărare unităţii tuturor Românilor.

Se spune, că la consiliul de coroană din 27 Au­gust 1916, tn palatul deld Cotroceni, de unde trăgeau odinioară tunurile lui Tudor VlQdimireseu, dirlgfate de Gheorghe Lazar dela Sibiiu, Regale Ferdinand ar fi spus: „După matură reflecfiurte şi dftlpă lupte interne pe cari le veţi înţelege şi dhx cart am ieşit biruitor asupra mea, înclin mai mult pentru opinia guvernului"\

Era pornirea faptei pe viată şi pe moarte pentru izbăvire şi pentrul Utiităa politică a tuturor românilor intr'un singur siat naţional.

Iată ceeace fcice din Regele Ferdinand făuritor de istorie. A adus jertfa supremă. Şi-a biruit sufletul şi l-a jertfit pe altarul unui neam strein de fiinţa sa proprie, Cum s'd jertfit ChristOs pentru omenirea toată.

„Marto, Mărio, te grijeşti şi spre multe te sileşti, ci un lucru trebuieşte". Poţi să trăieşti viaţă metusale-mică, muncind cu obârşie şi nimic nu ai săvârşit, dacă nu ai făcut lucrul, care trebuieşte, jertfa iubirii.

Inconştient, poate, jertfindwşl sângele, ftlihai- Vi­teazul a scris tn istorie dreptul la libertate a naţiunii române, conştient jertflndu-şi sufletul Regele Ferdinand — Biruitorul a înfăptuit unirea acestei noţiuni,

Aştept pe cel de al treilea, să zidească omenia şi dreptatea la temelia gloriei româneşti, care va să vie.

i i i i A i i i

— 255 —

Regele Ferdinand 1. şi Asociaţia culturală „Astra"

de Or. Q. Prada, uiee-preşpdintele^Asrpet".

Numeroasele şi frumoasele uorbiri şi scrieri, expuse cu competenţă de atâţia maeştri tn oratorie şi stil, asupra marelui dispărut, Regele Ferdinand l, mi-ar putea tempera dorinţa de a adăoga şt eu eeua asupra uieţit Sale.

AU. S a Reg.PRINeBPESA ELENA. Aceasta cu atăt mai mult, cu cat, neauând cinstea şt

prilejul de a fi fost mat des în apropierea defunctului Rege, nu aş fi în măsura de a descrie, fie marea «a personali­tate, fie ureo amintire personală, plină de un interes deosebit.

— 256 —

Marea veneraţie faţă de acel ee numai este între noi, ea şi cinstea ee a făeut-o Asociaţiei noastre (acceptând preşedinţia de onoare) îmi aduce datoria pioasă de a re­zuma, cel puţin câteua momente importante din uiaţa Aso­ciaţiei, momente, în eari membrii ei au putut să-L uadă, să-L cunoască şi să asculte înţeleptele cuvântări ee oglin­deau atât de mult şl atât de bine sufletul şi idealul Său.

Este drept eă dorinţa pentru progresul şi prosperarea ţării noastre, îndemnase pe defunctul Rege Ferdinand l., să ia sub aripa Sa ocrotitoare, foarte multe instituţii şi să conducă, onorific, multe din aşezămintele culturale.

Trebuie să mărturisesc însă, că în afară de titlul de Suueran, uasta cultură a Regelui Ferdinand l. constituia o garantă destulă de a fi ales să ocupe locurile, pe cari Le-a ocupat atât de demn.

Această cultură este confirmată de toţt acei ee au auut ocaziunea să-L cunoască de aproape.

In ţară foarte mulţi sfetnici ai tronului, precum şl per­sonalităţi dela curtea regală, mi-au uorbit despre multi­plele şi variatele cunoştinţe din diversele ramurt de acti­vitate, ee le poseda defunctul Rege, cunoştinţe, pe eari le puteai descoperi în conversaţia sau discuţia plină de mo­destie şi foarte plăcută, ce umplea atât de uşor timpul de audienţă ce ţi-era acordat.

In afara ţării o vestită scriitoare confirmă — în ul­timul timp, — cultura defunctului Rege, prin însemnări pline de importanţă. Aceste însemnări ne aduc la cunoştinţă în în primul loc nedumerirea şt uimirea în care s'a găsit un vestit botantst, când, în timpul unei călătorii în Dobrogea, a putut vedea competenţa, eu care se pronunţa defunctul Rege asupra florei noastre şi memoria Sa puternică în reţinerea numirilor latine.

Tot ele arată, eum o vizită făcută de Regele Ferdi­nand l. la desgropările arheologice din Istria, a pus, de asemenea, în uimire pe un savant profesor, asupra felului cum a cetit şi tălmăcit nişte inscripţii greceşti.

Conversaţia intimă, ee a avut-o cu abatele Mugnier ne aduce apoi mărturisirea acestuia din urmă, că Regele

— 257 —

Ferdtnand I. cunoştea limba ebree, iar o scriitoare ne des-uăluie faptul, eă a surprins pe Rege cetind în ruseşte pe Tolstoi şi Dostoietuski.

In sfârşit, un mare diplomat şi literat, De Billu, expune impresia plăcută ee i-a rămas în urma audienţei la de­functul Rege, în eare l s'a pus la punet chestiunea „meri-

PRINCIPELE GAROL, fostul moştenitor de tron.

telor poeziei lirice Japoneze în comparaţie eu poezia li­rică chineză".

* * *

Primul eontaet al Regelui Ferdtnand eu membrii Aso­ciaţiei noastre culturale a auut loc în ziua de 31 Mai 1919, ora 7VS p. m.

— 258 —

Procesul uerbal al acestei şedinţe festiue arată cum preşedintele de atunci al „Astrei" (răposatul AndreiuBdr-seanu), dete expresiune bucuriei nemărginite, că membrii Asociaţiei uăd în mijlocul lor pe primul Rege al României întregite, pe marele căpitan, care prin ultejie şl înţelep­ciune ne-a adus liberarea şi recâştigarea graniţelor Daciei străbune.

Arată apoi cât de mândri suntem, că putem saluta persoana Sa, sub modestul acoperiş al clădirii, ridicate prin simţul de jertfă al publicului român şl că suntem în­credinţaţi, eă sub puternicul Său sceptru şi în legătură eu fraţii noştri din celelalte ţinuturi româneşti, uom prospera şi mal mult, pentru înfăptuirea frumoaselor idealuri ee le urmărim.

Făcând un scurt istoric al Asociaţiei şt arătând sco­purile sale, presidentul rugă, în numele tuturor membrilor, pe Regele Ferdtnand să accepte preşedinţia de Onoare.

La acest discurs Regele Ferdtnand exprimă, în entu­ziaste cuutnte, sincera Sa mulţumire faţă de salutul presi-dentulut şl întări speranţele noastre, declarând, că nu numai eă acceptă presldenţta de onoare, „dar va proteja nobi­lele năzuinţe ale acestei Instituţii*.

Această promisiune, ea toate promisiunile făeute ţării, a fost realizată pe deplin. Din acea şi Regele Ferdtnand începe a urmări cu Interes deosebit activitatea noastră şi nu întârzie a-Şl manifesta mulţumirea sufletească ori de câte ori ureo oeaziune pune în evidenţă meritul şi pro­gresul nostru.

In 31 Mai 1924, la invitaţia făcută de conducătorul Ca­selor Naţionale din Bucureşti, Generalul l. Manoleseu, membrii Asociaţiei noastre fac o vizită la instituţiile cul­turale din Bucureşti, cu scopul de a cunoaşte şl cimenta mai mult legăturile sufleteşti cu membrii acestor instituţii. Academia Română a ţinut cu această ocazie o şedinţă so­lemnă, la care defunctul Rege Ferdtnand a pronunţat ur­mătoarele cuvinte; * „Mulţumesc din toată Inima pentru cuvintele de bun

venit ee Mi-aţl rostit azi. Totdeauna mă bucur când pot

— 259 —

pune pictorul Meu în acest Altar, eare e umplut de un spirit românesc. Azi bucuria Mea este şi mai mare căci Mă uăd în mijlocul membrilor a două societăţi al căror Preşedinte de onoare sunt: al Academiei Române şi al Societăţii „Astra". In timpurile dela înfiinţarea lor multe şi adânci legături au existat între acei de dincoace şi de

PRINCIPELE N1COLAE. Regent, dincolo, legături mal cu seamă spirituale, căci nouă, celor de aci, nu ne prea era îngăduit să mergem dincolo, ca să lucrăm împreună, pentru un aeelaş sfânt scop. Ei, cet de dincolo, «întotdeauna au fost însufleţiţi numai de un singur mare gând: Unirea culturală, care trebuia să le uie prin Roma şt mal apoi de unirea politică, la care am ajuns.

— 260 —

„Amândouă însă aţi lucrat pe un ogor frumos şi ro­ditor, care începe acum să-şt dea roadele: cultura' ade­vărat românească.

„Scopul acesta sfânt trebuie păstrat în inimile noastre, a tuturor, ea o moştenire a celor, cari au luptat pentru în­făptuirea instltuţlunilor noastre de cultură românească.

„De aceea Mă bucur că uăd aici, întruniţi în un singur gând şi spirit Români de dincolo şi de aci, adeuăraţi uniţi sufleteşte, ueniţt cu dorul de a strânge eât mai tare legă­turile, din care numai bine poate să iasă pentru ţara noastră.

„Ceeaee odinioară ne-a despărţit a trecut, dar eeeaee ne-a legat ne-a rămas şi această legătură ua creşte şi se ua întări pretutindeni, acolo, unde uor fi numai inimi bune româneşti.

„De aceea uă spun celor dela „Astra": Bine aţi uenlt printre noi".

Cu o satisfacţie deosebită Regele Ferdinand accepta, deasemenea, ca serbările de comemorare ale lui Auram, lancu să se facă de către Ministerul Cultelor în colabo­rare eu „Astra" noastră. •• . .

Serbărtle, precum ştim, au început în ziua de 23 Au­gust 1924, prtntr'un parastas, oficiat în toate bisericile ro­mâne, pentru odihna sufletului lut Auram lancu. Ele au luat caracterul solemn, la 31 August, odată cu pelerinajul la Ţebea, pentru a se termina la Cluj. în 2 Septemurle. Re­gele Ferdinand a ţinut să onoreze aceste serbări prin pre­zenţa Sa si a famtltet regale.

La numeroasele, frumoasele Şl patrioticele discursuri, ţinute în aceste zile, de multe personalităţi şl în diferite locuri, Regele Ferdinand răspunse prin euuinte pline de înuăţăminte pentru noi, toţt. Ideile exprimate de El sunt adeuărate perle din şiragul preţioaselor şi înţeleptelor pilde despre felul cum a cunoscut şi a iubit ţara, precum şl din acela al poueţelor date tuturor acelora, cu cari a înţeles să eonluere la tăria şi strălucirea acestei ţărt.

Astfel, în ziua de 31 August 1924, cu ocazia dejunului ce a auut loc la Ţebea, după euuântarea preşedintelui con­siliului de miniştri, a dlut Ion l . C Brătianu, şl după ee

- 261 —

muzica a intonat imnul regal, Regele Ferdinand a spus: „Cu înaltă însufleţire am uenit, împreună cu familia Mea, „spre a ne închina împrejurul legendarului gorun al lui „Horia, la mormântul lui Auram laneu, marele luptător „pentru drepturile naţionale".

M. S. REGINA EE.ISAVETA, A GREeiEl.

„Mi-a fost dat, Mie, Întâiul Rege al României între­gite, să uiu aiei, să consfinţesc încheierea unui lung şi «dureros proces istorie, în eare era uorba de revendicarea „celor mai elementare drepturi de viaţă naţională şi de „unitatea sufletească a celui mat ueehiu şi mal numeros

— 262 —

„popor din ţara aceasta, care, pe lângă o muncă cinstită, „dăduse din sânul său stăpânitorilor de pe uremurl atâtea „uieţt, atâţia generali uestiţt şt încă un mare rege".

„Al murit chinuit pe roată, tu, nefericitule Horla, cu „ai tăt. Iar tu, viteazule între utteji, Auram laneu, înehts-al „oehii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, „cu sufletul întunecat st nemâugăiat, pentrueă îţi vedeai ză-„dărniettă ţinta faptelor tale. Şt, totuş, Jertfa noastră era „sfântă, căci dreptatea s'a făcut, îndeplintndu-se înţeleaptă „uorbă a poporului: „Apa treee, pietrile rămân".

„Credinţa tn suflete, răbdarea în muncă ft cinstea în „uiaţă au adus această biruinţă a uoastră, iubit popor al „Munţilor Apuseni".

„Păstraţi cu sfinţenie aceste frumoase uirtuţi'1. „Atâtea veacuri de împilare n'au puiuţ şterge de pe

„faţa uoastră dârzâ îndărătnicia mândriei unul rod plin de „putere, care îşi aşteaptă acum o bunăstare materială".

„Ştiu câte greutăţi aţi îndurat şl de aceea dragostea „şi grija Mea părintească pentru îmbunătăţirea vieţii uoa-„stre naţionale şi culturale este pe deplin asigurată".

„Precum la Putea lut Ştefan cel Mare am făcut căl­duros apel eătră toţi fii ţării ca, mână în mână, să desă­vârşim organizarea şt întărirea Statului tn România în­tregită, tot aşa în faţa umfarelor aeestpr eroi naţionali ai „Munţilor Apuseni şi ai întregului românism, mă îndreptez „cu dragoste şt stăruitor eătră toţi, îndemnându-i să se „gândească mereu la greaua răspundere ce apasă asupra „ generaţiei noastre şl la datoria Imperioasă ce aveam de „a fi cinstitori si credincioşi marilor jertfe ee s'a» făcut în „luptele din trecut şi zilele noastre, pentru dobândirea drep­turilor naţionale".

„In aeest fel uom păşi cu toţii într'o sfântă unire la „marea muncă pentru îndeplinirea destinelor ţării, după „dorinţele întregei suflări româneşti".

„Aşa să ne ajute Dumnezeu"! Entuziasmul Regelui Ferdinand pentru faptele erotee

ale lut Auram laneu se mal poate vedea şt în cuvântarea ţinută batalionului de vânători de munte din Abrud, cu ocazia conferirii titlului de „Avram laneu".

— 263 -

M. S. REGINA MAR1A, A IUGOSLAVIEI.

„Sunt sigur eă ueţi şti să purtaţi eu demnitate numele „acestui erou, eare trebuie să uă fie un continuu îndemn „spre fapte mari şi frumoase. Am auut şi uoiu auea tot­deauna* eea mat mare încredere în armata noastră, care „prin faptele ei de arme şi prin sufletul măreţ ee o ani-„mează a ştiut să câştige respectul întregii lumi".

„Cinstea, eare ui se faee astăzi — zise Regele Fer-„dinand — eând batalionul d-uoastră capătă numele celui „mai mare erou naţional, trebuie să uă umple sufletele de „mândrie".

„Vă felicit pentru onoarea ee ui s a făcut şi sunt sigur ^eă ueţi purta eu cinste numele marelui Auram laneu*.

Ea şedinţa festiuă a secţiilor „Astrei", ee a auut loc în sala de teatru — improvizată într'un pauilion, la Gâmr-penl — după salutul preşedintelui „Astrei", a dlui Vasile Goldiş, Regele Ferdinand a spus următoarele:

„Din toată inima uă mulţămese pentru călduroasele „euuinte eu eari ne întâmpinaţi în mijlocul „Asoeiaţiunii „transiluane pentru literatura română şi cultura poporului „român" şi, la rândul Meu, salut cu deosebită dragoste „pe toţi membrii „Asoeiaţiunii'', mulţămindu-le încă odată „pentru alegerea Mea ea preşedinte de onoare".

„într'un chip fericit aţi orânduit aici, în Câmpeni, adu­l a r e a din anul acesta, odată eu centenarul naşterii lut „Auram laneu, marele luptător din anii 1848 şi 1849, pentru „drepturile noastre naţionale". ,

„Cinstirea bărbaţilor însemnaţi, eari şi-au dat întreaga „uiaţă pentru binele obştesc, este o sfântă datorie, căci „altfel am arăta eă nara merita să se jertfească pentru noi".

„Cunosc frumoasa menire a „Asoeiaţiunii" şl feluri­t e le greutăţi ee a întâmpinat în desrobtrea ei".

„Prin uttregla de oeacurt a fostelor stăpâniri poporul „român a rămas prin cultură în urma tuturor naţiunilor „conlocuitoare şi numai cu mari jertfe dirt partea lut şi eu „deuotamentul şl răbdarea de apostoli a preoţlmii şi a „cărturarilor s a putut înjgheba în jurul bisericii câte un „mie locaş de lumină şl mângâiere sufletească".

„In cursul celor peste 60 ani de existenţă a „Asoeia­ţiunii", cu toate, piedeeile ee a găsit în Cale, a îndeplinit un rol cultural".

„Frumosul muzeu din Sibtlu, Importanţa publieaţiuntlor „şi conferinţelor, dar mai ales bogata sa bibliotecă popu­lară, au contribuit mult la răspândirea culturii până în „păturile- cele mai adânci ale poporului".

„Astăzi însă, eând uă stă înainte un câmp liber pentru „desfăşurarea întregei d-ooastră aetiuităţi, înzecite şl în-•„sutite silinţe suntem datori să desfăşurăm, ea să aducem „şl cultura poporului român la înălţimea, la care darurile „sale sufleteşti îl dau tot dreptul să stea".

— 265 —

„Alăturea de Liga culturală, căreia, după realizarea „idealului naţional, pentru care a dus lupte aşa de memo­rabile, marele nostru înuăţat şi istorie, eare a condus-o „eu atâta râună, a dat îndrumări noui, menite să ducă la „înfrăţirea sufletelor prin cultură, alăturea de fundaţiunea

PRINCIPESA ILEANA, „culturală, înfiinţată de iubitul nostru fiu, puteţi păşi mână „în mână la desţelenirea ogorului nostru cultural şi la ri-„dicarea naţiunei prin cultură".

„Odată eu răspândirea culturii în popor „Asociaţiunea* „îşi ua urma opera de înfrăţire în tpâte ţinuturile Româ­niei întregite prin acele încântătoare manifestări ale ne­întrecutei noastre arte populare". 2

— 266 —

„Conducte etnografice, eu feluritele industrii casnice „şi porturi naţionale, eu minunate coruri şi dansuri popu­l a r e , precum au fost acelea din primăuara trecută, la Bu­cureşti, răscolesc în sufletele noastre eele mai adânci „sentimente de frăţie şi de Iubire de ţară".

„Ca un semn al dragostei Mele pentru „ Asoeiaţiunea „transiluăneană" şl în amintirea acestor serbări înălţătoare, „în cursul cărora am fost înconjuraţi eu atâta sinceră iu-„blre şi cald entuziasm, dăruiesc suma de unasutămtl Lei, „din eare „Asoeiaţiunea" să înfiinţeze un fond pe numele „nostru, iar uenitul să se întrebuinţeze pentru ajutorarea „tinerimii la înuăţarea meseriilor şi a industriei casnice".

„Din tot sufletul uă urez spor bun la muncă". Din toate aceste măreţe discursuri, în eari se oglin­

deşte dragostea şi interesul pentru ţară, pentru aşezămin-tele ei culturale şi, în special, pentru Astra noastră; din felul eum a căutat să asigure temeinic uiitorul acestei in­stituţii, pe eare nu a uitat-o în testamentul Său, ea şi din toată grija purtată naţiei noastre, se uede eât de mare este personalitatea celui dispărut. Vorbele, ea şi faptei e Sale dau eonuingerea, eă acest Rege este pentru noi nu numai Regele întregirii neamului, dar Regele înuăţat, eare a ştiut aduce sta­tului progres şi linişte. înlăuntru, autoritate şi prestigiu, în afară. Şi cu mândrie putem spune, eă Bl poate ocupa nu numai locul de cinste în istoria neamului nostru, dar şi acel de onoare din galeria istorică a marilor regi at lumei.

Este drept eă moartea ni l-a răpit înainte de ureme, îna­inte, poate, ea noi să fi ocupat complect făgaşul uleţii normale.

Această moarte însă trebuie să ne impună (celor ee am rămas în uiaţă) datoria, să ne conducem la înălţimea chemării noastre şt a maret jertfe, pe care Bl a adus-o.

Uniţi, deci, în jurul tronului, a ulăstarului şi succeso­rului Său, Regele Mihail l., respectând aşezămintele con­stituţionale a căror continuitate este condiţia de existenţă şt progres pentru not, trebuie să zicem defunctului Rege: „Dormi în pace, iubite Suueran, ne legăm, ea buni români, — aşa, precum ai fost, —' să continuăm opera, pe eare al Creat-o eu atâta abnegaţie şl sacrificiu, ducându-0 acolo unde Iţi era năzuinţa să O duel".

— 267 —

t PRINŢUL MIReEA.

datorie, aceea de a mă preaenta eu oarecari manuscrise gata de tipar, ca să poată fi publicate în „Analele Acade­miei Române".

Deşi ml-a fost destul de aneuoe a strecura aceste lu­crări Istorice uoluminoase prin uama ungurească, in timpul răsboiului, tocmai în momentele, când se credea că România, urmând exemplul Italiei, ua. intra curând în luptă contra puterilor eentrale, — am reuşit, totuş, a mă uedea teafăr cu 2 lucrări, în Bucureşti. Secţiunea istorică, dupăee le-a examinat, a admis să uorbesc în şedinţă publică despre „Episcopul Vasile Moga şt profesorul Qheorghe Laaăr",

2*

Câteua amintiri despre Regele Ferdinand. De Or. I. Lupaş,

membru în eomit. eentr. a l „Astret".

Cea dintâi ocazie de a uorbi eu răposatul Rege Ferdinand mi s a oferit în luna Maîu 1915. Academia Ro­mână mă alesese în sesiunea generală, din 1914 membru corespondent. In această calitate am ţinut să-mi împlinesc cu prilejul sesiunii generale din anul următori o firească

— 268 —

Iar lucrarea «iai vastă, relativă la Istoria politică a Ror manilor ardeleni dela 1780—1798, să apară deadreptul în Analele Academiei Române.

Fiindcă materialul inedit, ee prezentam în amândouă lucrările, trezise interesul Academicienilor, iar cel relativ ia Q. Lagăr pe-al multor profesori din Bucureşti, îmi re* amintese că şedinţa, în care am uorblt, era cercetată de un număr neaşteptat de mare de auditori. Unii mi-au măr­turisit ulterior, eă au uenit împinşi mai mult de eurlositatea să afle ee poate spune nou un preot dela sate, eare a auut curajul să se strecoare prin uama ungurească spre Bucureşti, în zile aşa de critice.

Nu uoiu uita niciodată atenţiunea încordată, cu eare a urmărit întreagă expunerea mea liberă răposatul Titu Maioreseu. Fiindcă auzea cam greu, se aşezase tocmai în faţa mea şt îmi cântărea, eu priuirea seueră, fiecare euuânt, iar la sfârşit mt-a strâns mâna cu căldură, spunându-mi: „îţi mulţumesc, d-le coleg, pentru această espunere aşa de echilibrată şi documentată, cum de multă ureme nu am mai auut prilej a auzi din partea ure-unui ardelean, aiei, în incinta academiei"-

Către sfârşitul sesiunii generale s'a ţinut o şedinţă festiuă, preaidată de înşuş Regele Ferdţnand, în calitate de preşedinte de onoare. Uenise însoţit de Regina şi de prinţul moştenitor. La sfârşitul şedinţei a ţinut să strângă mâna fiecărui academician, adresându-i eâteua euuinte. Ajuns în dreptul meu, dupăce m a prezentat răposatul preşedinte Dr. Istrati, a stat un moment pe gânduri, apoi m a întrebat, unde am găsit materialul nou despre Q Lazăr. l-am răs­puns ca în arhivele dtn Viena şi din Budapesta. Se uede că era Informat din ziare despre cuprinsul eomunieărti, pe eare o făcusem înainte cu eâteua zile în şedinţa publică a Academiei. înainte de a trece mai departe, mi-a adresai întrebarea: Ce e t n Ardeal? — jale, Maiestate — am răs­puns — sufletul poporului nostru se sbate între teamă şi 'speranţă. — S ă nu-şl piardă speranţa, mi-a reflectat, zâmbind şl a trecut la ueeinul meu, profesorul sârb Dr. rîâdoutet din Belgrad; acesta uenise şl el la şedinţă, tot în calitate de membru corespondent, ca şi mine; publicase

— 269 —

în Analele Academiei o lucrare istorică relatiuă la Şerban Cantaeuzino. După eâteua euuinte scurte trecu Regele Ferdinand mai departe, iar colegul Dr. Radouiei, uădit emo­ţionat de felul, eum trata Regele eu bunătate şi aproape colegial pe toţi, îmi şopti la ureche: „ruie ieh sehe, hier geht alles beinahe so demokratiseh ruie bei uns, in Serbien"...

A 2-a întâlnire a mea eu Regele Ferdinand a auut loc eu patru ani mai târziu la Sibiiu. Consiliul Dirigent aran­jase, cu prilejul călătoriei regale prin Ardeal, o recepţie

COROANA Şl SCHIPTRUL M. S. REGELUI, LA ÎNMORMÂNTARE.

la sfârşitul lui Maiu 1919, în localul prezidenţiei, Strada Seheruis, actualmente Carmen Sylua. Era întrunită acolo mulţime mare de intelectuali ardeleni, membrii ai Consiliului Dirigent, prefecţi ş. a. Printre ei şt eâţioa ţărani chipeşi din comunele fruntaşe ale judeţului Sibiiu. In sala de re­cepţie stăteam de uorbă cu aceşti ţărani uredniei, eând iată Regele Ferdinand se apropie, îmi strânge mâna şi-mi spune: mi-a plăcut foarte mult eri, eând te-am uăzut de­filând în fruntea poporului. Aşa de frumos tablou, eu preoţii

— 270 —

în frunte; — Aşa e obiceiul poporului nostru, Maiestate: , preoţit eu crucea în frunte la toate actele importante! —* Foarte btne, foarte bine — reflectă Regele. Iar un ţăran de lângă mine, Dumitru Stan Herţia, rosti eu îndrăsneală: ne-am bucurat foarte mult că u'am putut uedea pe Maiestatea Voastră şi pe Regina atei în Sibitu, dar ne-am bucura şl mav mult, dacă ne-aţt faee cinstea să osteniţi şt până la noi, la Sălişte, eă nu-l departe. — Regele a ras eu poftă şt a răspuns imediat: uiu, să ştiţi eă utu, ehiar mâne. A dat apoi ordin să se schimbe itinerarul şi a 2-a ai, la 1 Iunie 1919, a pornit cu întreagă sulta Sa la Sălişte. A fost o ai, care ua rămânea neştearsă din analele Săliştei. Căt e de mare piaţa din centrul comunei, era plină de ţărani şi ţărance, în curatul lor costum, aşa de impresionant prin serlosttate şi simplicitate. Regele stătea de uorbă eu ţă­ranii, tar Regina Marta cu ţărancele, dela eari primeau răspunsuri precise şi cuutinctdase la flecare întrebare. Din. piaţă am trecut la biserică şi la şcoală, intrând în biserica cea mare, tocmai în momentul, eând se citea, din uşa al-, tarului, rugăciunea de mulţumită şl de cerere pentru înde­lungata stăpânire a Rege iul nostru, eu am îngenunehlat, Regele Ferdinand a stat un moment în strana eea mare din dreapta, apoi s'a pogorât şt a îngenunehlat alături de mine, exemplul Lut fiind urmat numai decât de întreagă suita regală şl de toată suflarea, eeeaee a impresionat mulţimea poporului. Din biserică am trecut la şcoală. Unde Regele, Regina şi însoţitorii au iscălit Cartea de aur, pe eare o introdusesem la 1911 eu intenţia de. a.serul o cro­nică locală, menită a cuprinde în paginile sale toate mo­mentele mai importante din uiâţa satului. într'o sală a şeoalei au fost aşezate şi obiectele, cari formează pro­prietatea începutului de muzeu etnografie Ipeal şt de eari s'a interesat îndeosebi Regina; societatea femeilor i-a dă­ruit un costum naţional-săllştenese.

Regele Ferdinand a rămas eu amintiri plăcute şt du-rablle despre uizită dela Sălişte. Am auut prilej să constat aceasta în repetate rânduri. In Maiul920, auând din partea linluersttăţil din Cluj însărcinarea să ne prezentăm în

— 271 —

audienţă, împreună eu colegii Alex. Lăpedatu şi Sextil Puşeariu, spre a-l mulţumi pentru darul de 400.000 Lei, ee făcuse institutului nostru de istorie naţională din Cluj, Regele ne-a primit la Gotroeeni şi imediat — dupăce i s'a comunicat scopul audienţei — mi s'a adresat mie eu întrebarea: Ge mai fae Săliştenii, ai mai fost pe la Săl iş te? . . .

In acelaş an, la începutul Iui Iunie, Regele Ferdinand a prezidat şedinţa solemnă a Academiei, în care mi-am rostit „diseursul de reeepţiune" despre Nicolae Popea şi

M. L. R. ROMÂNIEI MARI A CU FIICELE ŞI NORA. REQ. MAMĂ. LA ÎNMORMÂNTARE.

loan Mieu (Moldouănuţ), în locul căruia fusesem ales la 1916 ea membru aetiu. Indată-ee a terminat d. lorga eu citirea răspunsului. Regele, ridicând şedinţa, a uenit la locul unde stăteam eu, m'a felicitat şi mi-a spus eă a cunoscut şi pe Popea şi pe Moldouănuţ, crede că în locurile lor de mâţă ueşnieă pot fi mulţumiţi de felul cum am uorbit despre ei; îşi reamintea eă luasem parte împreună eu Regele Garol, ehiar la şedinţa în eare răposatul Popea îşi rostise

— 272 —

discursul de reeepţiune despre Şaguna, nu-şl reamintea însă, daeă a asistat şi la al lui Moidouănuţ, eare de fapt; nici nu-l ţinuse.

Tot în 1920, uara, în August, participasem la ce­remonia reaşezării eapului lui Mihai Uiteazul în mănăstirea Dealu, rostind o euuântare ca reprezentant al Universităţii şi al institutului de istorie naţională din Cluj. Ea întoarcere spre Bucureşti, d general Angeleseu — actualul ministru de răsboiu, — îmi spune eă sunt înuitat în uagonul M. Sale Regelui, spre a prânzi aeolo. In tot cursul mesii Regele a fost uiolu şi comunicaţi»; îndeosebi conversaţiile cu d. lorga, la masă, îl animau; îmi pot reaminti din această eonuer-saţie opiniile foarte fauorabile, ee s au rostit la acea masă regală despre mitropolitul primat, actualul Patriarh şl Regent Cristea. D. lorga a publicat atunci şi un articol foarte elogios, în „Neamul Românesc".

In toamna anului 1922, după încoronarea dela Alba-lulia, am fost înuitat împreună eu colegul Alex. Eapedatu la prânz în castelul Pelişor, pentru ziua de 26 Oct. Apă­ruse 1-ul uolum din „Anuarul institutului de istorie naţio­nală" din Cluj. Regele urmărea cu uiu interes actiuitatea acestui institut, al cărui ctitor era (îl fondase la 1 Febr. 1920, eu prilejul inaugurării universităţii româneşti a Daciei Su­perioare). Ne-a vorbit în termini părinteşti şi plini de în­curajare despre munea ee începusem a desfăşura aeolo şl a cărei pârgă se uedea în sutele de pagini ale 1-ulul uolum.

După terminarea prânzului, se apropie de mine îm­preună eu Regina şi o întrebă: Iţi mai aduci aminte Marg, de d-1 Eupaş dela Sălişte ? Regina răspunse afirmatiu, apoi Regele continuă eu mine o lungă conversaţie, în cursul căreia am rămas surprins de vastele cunoştinţe, ee auea în domeniul dreptului bisericesc — era tocmai la ordinea zilei proiectul de lege al unificării bisericeşti. Ml-a uorbit de profesorii săi dela uniuersttatea din Tubtngen, apoi şi-a exprimat mâhnirea pentru celee au înscenat demonstraţia prin absenţă dela încoronarea din Alba-lulia.

- 273 —

La o şedinţă a Academiei, în 1923, prezidată tot de Rege e Ferdinand, eu prilejul comemorării lui Dimitrie Gan-temir, după terminare, suueranul se apropiase de un grup de academicieni, toţi profesori uniuersitari, discutând eu aprindere greuele şi neorânduielile studenţeşti. Regele par­ticipă la discuţie eu uiu interes, spunându-şi părerea în euuinte lapidare: pentru a face ordine, trebuie aci un chirurg priceput. Eu îmi permit să adaog: E tocmai unul în fruntea ministerului de instrucţie, d. profesor de chirurgie

DELA ÎNMORMÂTAREA REGELUI.

Dr. Angelescu. Regele râzând, reflectă întrebător : e numai profesor sau şi chirurg?

In aeelaş an, fiind însărcinat de eonsistorul din Cluj a mă prezenta împreună eu P. S. episcop Nieolae luan şi aetualul episcop Niehita al Argeşului în audienţă, în chestia catedralei, am fost primiţi la palatul din Calea Victoriei, unde Regele a examinat planurile şi a promis tot sprijinul. După audienţă Regele m'a oprit să-mi eeară imformaţiuni

relatlue la starea de spirit a studenţimii uniuersitatea din Cluj.

* Dela 30 Martie 1926 înainte am auut, în calitate de

ministru al sănătăţii şt ocrotirilor sociale, numeroase oeaztt — prezentându-mă în flecare Vineri, la ora 12, în audienţă oficială — să înţeleg eu câtă atenţiune scrupuloasă urmărea Regele Ferdinand toate chestiunile departamentului ee conduceam, cât de bune şl exacte erau Informaţiile, pe cart le auea asupra oamenilor şi instituţiilor. ,

Cu prilejul depunerii jurământului şi-a exprimat în termini eălduroşi bucuria că uede Ardealul aşa de bine, reprezentat în cabinetul d-lul general Auereseu, căruia îl; adresase euuinte elogioase pentru seruieille aduse tronului şt ţării, totdeauna, în clipe grele.

Pentru fiecare dintre nouil miniştrii auea eâte un euuânt potriult. Ajuns lângă mine îmi spuse: mă bucur că la ministerul ocrotirilor sociale uine un preot-profesor; ştiu că D-Ta te-ai interesat totdeauna de soarta celor obijdutţi şi uei munei serios aci. l-am răspuns: îmi uoi da ţoatăx

silinţa, Maiestate, să traduc în fapte de ordin social măcar o parte eât de mică din preceptele de caritate cre­ştină, dacă îmi uor îngădui împrejurările. Gând m'am întors, după sărbătorile Paştilor, în capitală şi am comunicat Re* gelul că la 8iua muierii, seruind liturghia şi predicând în biserica mare din Sălişte, la sfârşitul predicii mele» întreagă mulţimea din biserică, în mod spontan, a în­ceput să cânte imnul regal, m'a ascultat uădit mişcat, reflectând: da, da, bună educaţie aţi dat poporului din Sălişte ; să continuaţi 1

*

Mai târziu, eând m'am prezentat în audienţă, după congresul ţinut la Sibiiu în 2 Malu 1926, ml-a mulţumit pentru telegrama omagială trimisă din acel congres, m'a felicitat pentru discursul rostit acolo, spunând că era timpul suprem să se pună odată zăgaz politicei de negaţiune.

• *

— 275 —

Nu-mi permite niei timpul, niei locul a stărui mai mult asupra momentelor însemnate din cursul numeroaselor audiente. Atât pot destăinui, eă aşteptam adeseori eu dor ziua de Vineri, fiindcă de obieeiu, după ee terminam partea ofieială, Regele aborda câte o chestiune interesantă, fie de ordin politie, social, cultural sau ştiinţific.

Totuş nu pot lăsa neamintită ultima audientă, ee a auut în primăuara anului 1927, înainte de a se îmbolnăui Regele Ferdinand de gripă. Intrând în sala de audienţa,

REGENŢA Şl GUVERNUL LA ÎNMORMÂNTARE.

l-am găsit şezând la masa de lucru, în mână eu o carte. Imediat mi-a pus următoarea întrebare: „ştii eă mai aueti un coleg, un nou subsecretar de stat, d. Uletor Moldouan ? am semnat eri decretul". Apoi s'a interesat de noile aşe­zăminte create la ministerul sănătăţii prin legi speciale, ea cele priultoare la Institutul de igienă şi la Casa Sănătăţii, prin conducătorii cărora spuneam că ua fi posibil să eul-tlue şi ţara noastră un contact permanent folositor eu fun-daţiunea Rockefeller, ale cărei binefaceri s'au reuărsat din

— 276 —

Comunicarea oficială a morţii M. S. Regelui Ferdinand. Ga urmare a afecţiunii de eare M. Sa Regelş suferia

dinainte şi a bronehopneumonlel declarată în luna Martte, starea Sa generală a declinat continuu. Anemia şi greu­tatea respiraţiei au îngreuiat din ee în ee munea Inimii, prouoeând în noaptea de 20 Iulie 1927, o stare eolapus, în urma căreia Maiestatea Sa a sucombat la ora 2 şi 15 mi­nute, în braţele M. S. Regina, în prezenţa medicului curţii Dr. Mamulea.

Până în ultimele momente Maiestatea Sa şl-a păstrat întreaga conştiinţă şi a încetat din ulaţă fără durere.

Ultimele sale euuinte adresate Maiestăţii Sale Reginei, eare-l susţinea, au fost: „Mă simt obosit".

Ministru de Interne: /. Q. DUCA.

Actul de deces. Dela anul una mie nouă sute douăzeci şt şapte, luna

Iulie, ziua douăzeci, orele 215 dimineaţa a încetat din uiaţâ la palatul regal dela Sinaia, Maiestatea Sa Regele. Ferdi­nand, Vtetor, Albert, Melnrad, al României, în uârstă de 62 ant, născut la Stgmaringen, la 24 August 1865, fiu al Alteţei Sale principele Garol, Anton, Gustau, Eduard Thasilo de Hohenzollern, şl al Alteţei Sale Regale principesa de Hohen-zollern, Dona Antonia, Infanta Portugaliei, ducesă de Saxa. Moartea a fost uerlfieată de drul Mamulea, medicul Curţii regale. _

abundanţâ asupra ţărilor ueelne, ereându-le institute impu­nătoare.

Regele s'a interesat de aproape, atât de persoana di­rectorului Institutului de igienă, cât şi de a administratorului Gaset Sănătăţii şi aflând eă acesta (Dr. Manuilă) a fost unul dintre eei mai distinşi bursieri al fundaţiei Roekefeller, m'a încurajat cu euuintele: trebuese aduse eât mai multe elemente aşa de bine pregătite în seruieiul sanitar al ţării.

După terminarea părţii oficiale am oferit Regelui un exemplar din Albumul statistic, publicat de ministerul să­nătăţii, îndată a început a-l răsfoi, oprindu-se la o mulţime de ilustraţii, cari înfăţişau cele mal importante instituţii sanitare şt de ocrotire ale ţării. Aproape la fiecare îmi cerea informaţiuni despre actiuitatea conducătorilor şl despre situaţia actuală.

— 277 —

M. S. Regele Ferdinand l şi Basarabia In frământările inerente marilor cataclisme, poporul

român şi-a păstrat calmul şi cuminţenia, eari — trebuie să recunoaştem, — fac parte din „specificul" românesc.

Aeest „specific" sufletesc, căruia asemănător nu se găseşte pe tot globul pământesc, a găsit, în persoana celui eare a fost Regele Ferdinand 1, eehiualentul sforţărilor sale, duse la bun sfârşit, a nădejdilor îndeplinite. De aci

i MAGISTRATURA ÎNALTA $1 CONDUCĂTORII POLITICI LA ÎNMORMÂNTARE.

să şi explică marea şi profunda dragoste, ee au nutrit reciproc unul faţă de altul: Rege şi Popor. A fost o iubire^ o dragoste scoasă par'eă din poueştile noastre eu Feţi-Frumoşi şl Împăraţi şi realizată aeuea pe meleagurile româneşti. Unirea sufletească a celor doi: Rege şi Popor, cari sunt chintesenţa neamului, are un început eu mult mai ueehiu deeât odată eu urcarea primului pe tronul românesc. Ba s a arătat mai ulguros atunet eând, ea

— 278 —

Principe Moştenitor, a trebuit să supoarte chinurile unei febre tifoide, ee era cât pe-aei să ni-L răpească, când întreaga suflare românească a Ţării a căutat să aducă la patul suferinţii totfelul de mijloace, leacuri şi metode de vindecare empirice. Doctorii şi Curtea erau asaltate cu sfaturi medicale empirice şi băbeşti, eare de care mai naiue şi năzdrăvane, eştte însă din dragostea ee zace neştiută în cutele cele mai adânci ale sufletului poporului. Acestea erau semnele unei iubiri de o statornică şi neeliutită loialitate, şi eari nu s'au desminţit în cursul vre­murilor ee au urmat, ei s'a cristalizat din ee în ee mal puternic, culminând în avântul epopeic eu care întreg poporul a ascultat şi îndeplinit poruncile Regelui său, eari au dus la închiegarea unităţii geografice şi sufleteşti a României Mari.

Regele, la rândul Său, a cimentat această iubire prin împroprietărirea ţăranilor, prin acte culturale şi sociale de o valoare, eare încă nu se poate măsura.

* * *

Basarabia, suflet din sufletul românesc, trup din trupul românismului, în care s'a recontoplt pentru totdeauna, sub sceptrul celui mai bun şt leal dintre Regi, a ascultai vocea sângelui şt s'a conformat proverbelor sale proprti: „Unde-i unu, nu-l putere. . . ' ş i . . . . tot mai bine 'n ţara mea".

Dragostea Basarabtei pentru regele Ferdinand 1 — „Ţaru eu adevărat a nost" — a fost profundă.

Ţăranul basarabean, ea şt restul Românilor, este din fire dinastie. Un mobil al dinastieismului său, trebue să recunoaştem, a fost şi persoana Regelui.

In aeele timpuri de scrâşnlre, când derbedeii revo­luţiei slaue, căutau persoana Regelui ea s'o răpuie, lăudându-se eu această ispravă pe toate căile, prin toate ungherele Moldovei şi ale Basarabiei, — ţăranul român basarabean nu a putut înţelege ea singurul „ţar" — cel românesc „cel moldovenesc" — despre a cărui inimă mare şi leală a auzit în tranşeele şi satele Moldovei, — să fie nimicit mişeleşte aşa cum a fost cel rusesc. Şi credincioşi chemării lăuntrice, ascultători ai vocii sângelui,

au făcut multe gesturi nobile, indiuiduale sau miei, eolee-tiue, în scopul de a para louiiura mişeleaseă roşie. Ţăranii basarabeni, foşti soldaţi pe frontul român, pouestese şi acum despre aceste gesturi.

Că moldouanul basarabean şi-a iubit Regele şi Dinastia s'a douedit şi eu ocazia uizitelor, ee Bl le-a făcut Basarabiei în 1920.

Multe scene de o arhaică şi patriarhală nobleţă românească au auut loc când El trecea prin gările basa-

SICRIUE. PE UN AFET DE TUN, EA ÎNMORMÂNTARE.

rabene. Acei oameni, ale căror inimi s'au înuârtoşat în deuastările, sângerările şi omorurile reuoluţiei roşii, s'au arătat eu această ocazie de o adâncă şi specific româ­nească manifestare dinastică. Tineri, foşti luptători, eu sufletele acrite la dogoreala roşie reuoluţionară, au înghe-nunehiat ^spontan în faţa trenului regal şi, făeându-şi ueehea cruce românească, se rugau: „să-Ei ţâie Dumniezeu, eă-i diamu Impăratu nost, şî noua ni trebui on împărat bun ea Aista".

— 280 —

Dar bătrânii şi bătrânele, mai îndulciţi la suflet şi mai mistici 1 — eăutau să sărute poala hainei Lui şi a Reginei, auând credinţa şi siguranţa că se uor uindeea de boli. Şi fiindcă acest semn exterior de ataşare, de dragoste nu era admis de protocol, ei, sărmanii, se mulţumeau să dueă acasă barâmi o mână de pământ sau o petrieîeă din prundişul, pe eare a călcat picioarele lor, pe eare să o arete odraslelor tinere deaeasă şi să serueaseă apoi ca mijloc pentru descântece şi urăjl. Aşa s a întâmplat în gara Mireni (20 Km, de Chişinău), în 1920.

Şi aşa trebue să se fi întâmplat şi în alte locuri basarabene.

Cu ocazia morţii Regelui Ferdinand, când unirea era mal ueche, când deci ţărănimea auusese ocazia să guste din „legea românească", — semnele de iubire au fost şl mai semnlfieatiue, şl mai simbolice : laerămi în oehli popo­rului, euoeări din scenele de pe frontul românesc, amintirei despre trecerea Lui prin satele şl oraşele basarabene. Şt nu numai la moldouenl. Astfel, la uestea morţii Lui, o păreehe de Ruşi, pe cari îl cunoşteam de aproape, ml-au adus, primii, trista ueste, plângând în hohote şi eu lacrimile şiroaie pe obraji. Intrebându-i de ee plâng, eăei Regele a fost român, ei ml-au răspuns:

— Dae'a fost buni lată Iubirea nefalşifteată, iată lacrimi adevărate^

izuorîte din sufletul poporului după Acel, eare a fost Regele Ferdinand 1, al României întregite.

Câte alte multe douezi de ataşare şi iubire, de dinas-tieism, nu s ar putea strânge de pe plaiurile basarabene. Şi n'ar fi rău. Am cunoaşte o lăture sufletească specific românească, eare e păcat să râmâie necunoscută, mal ales că e în legătură eu persoana Primului Rege al României întregite.

Medie Fr. /. Popu (Delapodna). Secretarul Astrei basarabene.

— 281 —

ÎNMORMÂNTAREA M. S. R. FERDINAND LA CURTEA DE ARGEŞ.

Sa domnie. — judecata dreaptă şi nepărtinitoare a Istoriei îşi ua da aprecierea, care ua fi eea adeuărată şi eea desăuârşftă.

In ordinea economică Regele Ferdinand lasă o operă tot atât de mare şi de trainică, ea şi în ordinea politică

a

Regele Ferdinand şi uiaţa economică românească.

Nu ne aparţine nouă, contimporanii şi supuşii Săi, să fixăm aeum locul ee a ocupat Regele Ferdinand în des­uoltarea ţării şi a statului nostru, în scurta dar rodnica

— 282 —

şi naţionala. Făuritorul întregirii Neamului şi primul Reg^e al României Mari, Ferdinand 1, şi-a legat pentru totdeauna numele Său de marea reformă agrară, această adeuărată „revoluţie paşnică", de după răsboiu, desigur unică în felul ei în analele istoriei.

eât de mult era preoeupat defunctul Suueran de soartea ţărănime! noastre, ale cărei mart calităţi le cunoştea în deaproape, — eăei le cercetase eu mare luare aminte, — se poate dovedi din numeroasele euuân-tări ocazionale ce a ţinut, precum şi din multele decla-raţluni particulare ee a făcut, în diferite împrejurări. — Dintre toate, reţinem şt subliniem în mod deosebit însă, următoarele euuinte, rostite de Regele Ferdinand, încă din 1911, eând era numai Moştenitor al tronului.

„Libertatea economică a ţăranului trebuie câştigată, „numai astfel vom avea şi libertatea lui politică. El le „ merita pe amândouă. Este dintre noi cel bun. — Nimic din „defectele lui nu vin dela dânsul. Această faptă aşi dori „să o fac. Aş dori să văd pe toţi adevăraţii patrioţi lângă „Mine pentru aceasta*.

Şi Bl s'a ţinut de cuvânt. Reforma agrară şi electoralii, anunţate încă din 1913,

şi amânate, în eeeaee priveşte elaborarea lor, de eve­nimentele politice din , vara anului 1914, au fost definitiv hotărîte în epoea cea maţ tragică a istoriei Neamului nostru, în vara anului ţ91?, după ee Regele Ferdinand declarase pe front, tuturor soldaţilor că dreptatea It se va face şi că li şe ua asigura o nouă stare economică şi alt roţ In viaţa politică a statului.

lată cuvintele pronunţate atunci de marele Suueran: „Vouă, fiilor «fe ţărani, care aţi apărat eu braţul

„vostru pământul unde v'aţi născut, unde aţi meseut, vă „spun Eu, Regele vostru, că pe lângă răsplata cea mare a „isbânsii, care vă asigură fiecăruia recunoştinţa neamului „nostru întreg, aţi câştigat totdeodată dreptul de a stăpâni, „într'o măsură mai largă, pământul pe care v'aţi luptat. „ Vi se va da pământ. Eu, Regele vostru, voţ fi întâiul în a „da pildă; şi se va cfa şi o largă participare la treburile „Statului".

— 283 —

Se ştie eă fâgăduiala dată a fost împlinită, Regele Ferdinand, între alte titluri de glorie, a căpătat şi pe acela de „Rege-al Ţăranilor", pe deplin şi eu drept bine meritat. — In toate momentele ee au urmat, după proclamarea reformelor şi până la definitiua şi complecta sa înfăptuire.

REGENŢA: SANCTITATEA SA M1TR0POLlTUt-PRlMAT Dp. MIR OM GRISTEA.

Regele Ferdinand n'a încetat un moment de a se interesa de şcoala ţărănime!, dând pilde Bl însuşi, eăei Şi-a pus la dispoziţia sătenilor, însăşi proprietăţile Sale particulare.

In toate manifestările economice, în legătură eu Indi­carea agriculturii, Bl a fost prezent, îmbărbătând orice

3*

— 284 —

iniţiatiuă şi orice mişcare, în legătură eu bunăstarea economică' a săteanului nostru.

Acelaş interes deosebit a douedit în toate împrejurările şi pentru ridicarea muneitorimei de toate categoriile, pre­zidând toate actele de legiferare, menite a asigura un

REGENŢA: G. BUZDUGAN.

trai omenesc acestor categorii sociale. — El declara într'o împrejurare eă „starea înfloritoare a industriei este în raport direct cu starea cât mai mulţumitoare a lucră­torului. Aceasta este cheia pentru resoluarea problemii muncii".

— 285 -

Regele Ferdinand a fost primul suueran, — şi până acum singurul suueran, eare a uizitat „Biroul Internaţional al Muncii", din Qeneua, declarând eu aeest prilej eât este de înţelegător al marilor probleme de ordin social, ee zguduie astăzi conştiinţa lumii.

Sub domnia Regelui Ferdinand ţara întreagă a realizat, în noul său cadru politie, însemnate progrese pe tărâmul aetluităţii economice, urmărite de suueran eu tot interesul,

DEPUNEREA JURĂMÂNTULUI REGENTEI (loe|iitorilop^eelor 3 ai M. S. Regelui Mihai).

căci el ştia dela dascălii Săi, eât şi din proprie experienţă, eă fără o stare economică, independentă şi solidă, orice construcfie politică şi socială este lipsită de temeiul cel mai puternic. — înţelegând aceasta, regele Ferdinand Şi-a legat numele de opere economice, ee ua rămâne atât timp eât ua rămâne în istoria omenirii un popor, un stat şi o eiuilizaţie românească.

VICTOR SLĂVESCU. Profesor la Academia Comercială din Bucureşti.

— 286 —

Două audiente Ia Regele Ferdinand. De Or. Onfslfor Ohlbu, prof. untu.

Anume situaţiuni şl necesităţi de ordin public mi-du oferit posibilitatea de a cunoaşte pe marele Rege, nu numai din Scurte schimburi de euutnte, la diferite solemnităţi, et şt din două lungi audienţe, în'cari a btneoolt a mă primi, îh ăhtt 1922 şt 1924.

Apariţia plină de o oarecare sfială şt stângăcie, care te isbio oarecum, tn primele mbtfcente ale audienţei, la Re­gali*; Ferolftflrid, nu era tn fbnd ailceon decât expresiunefr unei blândei», » urtei bunătăţi $\ a unei sincerităţi, pe care foarte arareori o fniălneş'tt în cercurile înalte. Dela pri­mele M e pe em ţi le adresa Regele, încetai să mai «itâţi tn faţă io pe thalta personalitate oftcialfi, rigidă; omul superior tţi eâşnga întreaga fiinţa şi de tndată se stabilea un fel de irHrtitiâte sufteteăWsă, «are tnlÂiura de ambele pârît aproape oriee reaettML"

In primă audienţă tnjâftşam Regelui ţării o impor­tantă problemă eduedttbă, în legătură cu Unttfermfatea din eiuj, căreia Bl i-a, arătat fnultă solicitudine, chiar din pri­mele sile ale fiinţării ei. Regele â urtnârit eu mult interes expunerea itffea şt dm â«ât mulţumirea sâ oăd, că El îm-părtăşla pe deplin uaderHe mele tn legătură eu amestecul politicei tn scoală. Ea oorBele mele^ eă pentru ţară or fl mult mal folositor ca corpul didactic, întocmai ca corpul judecătoresc şt ofiţeresc şl ddrtiltiistratlu să nu fie admis în politica militantă. Regele m'a întrerupt, spunând eu ho-tărlre: &au din toată inima biriecuvântarea mea acestei idei şi aş fi fericit dacă şi Ministrul Instrucţiei s'ar putea ridica până la înălţimea ei şi ar aDeâ curajul să lupte pentru tra-ducerea ei tri faptă.

Regele iriahtfeşta o pronunţată îngrijorare th ee pri­veşte efectele superfietalei âetiuitaţl a tuturor gradele* de înuăţământ şl adaogă eă silinţa eelă multă, cere se face în şcbll, eu neghfareâ aproape totală a educaţiei, constituie una din cele mat mari anomalii ale vieţii noastre. Totdeauna — adaogă Regele^ — când am prilejul să vor-

— 28? —

besc eu ministrul de instrucţie, ii atrag atenţia să nu uite ca şcoala este ttiai ihainte de oriee: educaţie.

• * In a doua audienţă mt-otfi permis Să prestnt Regelui

o importantă lăture a politicei religioase a Statului nos#u; Am rămas foarte surprins, nu nUmât de orientarea perfectă1

a Lui îrttf'b materie, în eare la noi domneşte o Uimitoare lipsă de Cunoştinţă lă Conducătorii temporali ai Statului, ei şl de orientarea Lui în chestiuni teologice, de pură spe­cialitate. Regele cunoştea atât de amănunţit istoria dog­melor şi era aşa de bine introdus în deosebirile dintre di­feritele Confesiuni creştine, încât ar fl putut aduce în per­plexitate şt pe cel mal bun profesor de dogmatică. Ob-serbând mirarea mea în faţa uimitoarei facilităţi cu care resolula şl cele mat complicate chestiuni teologice, de cart uenise uorba, Regele îmi atse: Te miri că cunosc atât de amănunţit aceste lucruri? Aşa s'a întâmplat adeseori să văd o astfel de mirare şi pe feţele ulâdicilor noştri... Ei bine, când studiam tn lieeu.pe vremea mea, la noi se fn-văţa Religia cu o seriozitate desăvârşită. Ba era cel dintâi obiect de învăţământ. Şi aşâ şi trebuia să fie, căci Religia este menită să dea principiile conducătoare în viaţa spirt* tuală şi în întreaga viaţa* omenească. Dacă astăzi kmeâ este atât de decăzută moraliceşte, cauza este că ea nu mai are o religie solidă.

Regele regreta că Românii rtu pot profita destul de mult dela marile biserici apusene, din eausa tradiţiei lor bisericeşti, eare le ţine atenţiunea îndreptata numai spre Orient, dar — Jn Situaţia, tn care mă găsesc — termină Bl — hu pot face nimic pentru îndreptarea acestui rău. Căci dăeă Aş face vreun pas, el ar fi răstălmăcit şi urmă­rile ar putea fi păgubitoare pentru ţară*.

Aeeăstâ a doua audienţă nu s a terminat deodată eu exhâurtarCa obiectului pe eare mă simţisem dator să-l supun aprecierii Regelui, In momentul eând eu o credeam terminată şl eând aşteptam protocolarul semn al ridicării, spre surprinderea mea, Regele aborda o chestiune flouăj eu printre la eare simţit Imediat că Bl «rea, nu numai să-mi ştte părerea* ct să i-0 aflu şl eu pe a Lut.

— 288

— Prin Basarabia ai mai fost, — mă întrebă Bl. — Dta ai stat rnult acolo în anii cei grei şi mari. Sper eă mai ţii şi acuma legături cu ea.

~-, Da, Maiestate, îi răspund eu. Am fost chiar în uara din urmă în Basarabia. Am stat mai bine de o lună, acolo, în Judeţul Lăpuşna, Orheiu şi Ismail.

— Ei, şi cu ce impresii te-ai întors de-acolo? — Spre marea mea părere de rău — răspund eu —

impresiile niele nu sunt de loc mulţumitoare. Dlmpotrluă; m'am întors de peste Prut eu eonuîngerea eă acolo lucru­rile nu se îndreaptă câtuş de puţin. Gonuingerea aceasta m'a determinat să comunic şi marelui public românesc impresiile mele printr'o serie de articole publicate într un mare cotidian din Bucureşti şt extrase apoi şi în broşură.

— Dar nu eşti prea pesimist? — mă întrerupse Re­gele, spunându-mt eă cunoaşte broşura din comunicarea ministrului Palatului, N. Mlşu.

Am răspuns eă ml-am uerifieat eu multă eonştlenţto-sitate Impresiile şl când m'am simţit obligat să le aştern pe hârtie şi 'să le dau în mâna publicului, eram încredinţat eă ele nu conţin nici o exagerare. La aceasta Regele îmi ceru o serie de tnformaţtuni eonerete despre stările din Basarabia. Eu I-am răspuns cu toată obiectiuttatea, des-uelindu-I anumite stări de lucruri, cari la un moment dat, L-au impresionat profund. După o tăeere semnifieatiuă, mă întrebă asupra căuşelor acelor stări, la ee eu, l-am răspuns eă acestea sunt foarte simple:

Din causa desuoltării anormale a Basarabiei timp de peste un ueae, ea nu dispune astăzi de destul oameni capabili să facă faţă neuoilor vieţii publice şl de stat. Pe de altă parte, România ueehe nu şl-a trimis în Basarabia decât prin excepţie oameni uredniet. Elementele slabe şi rele de alei au compromis România în ochii localnicilor şt, în colaborare eu elementele auenturlere din Basarabia, au compromis lucrurtlor aşa că va trebui muncă enormă şi timp îndelungat, până ce situaţia se ua putea drege. , Regele a răspuns că, în adevăr, acestea sunt cauzele şl că din parte-1 a făcut tot posibilul ea să diminueze acest rău, dar politicianismul aădărnleeşte totul. Şţ.Recjele îmi Istorisi şi eâteua eaaurt concrete. Astfel cu câţtua ani

- — 289 —

înainte, când primul ministru îi prezentase spţe iseălire decretul pentru'» numirea utiuf'hbu director gQneral al în-uăţământului din Basarabia, Regele, care cunoştea foarte bine persoana propusă, l-a răspuns şefului guoernulut: Die primministru, acest om este un om periculos; el este o unealtă rusească, fără nici o conştiinţă românească- El nu poate fi conducătorul culturii naţionale într'o prouincie înapoiată ca Basarabia. Retrage decretul] da aceasta primul ministru, răspunse că Maiestatea Sa a fost în mod tendenţios informat şi că persoana din chestiune merită toată încrederea.

In faţa tneăpăţinării primului ministru, care-şt asuma toată răspunderea, Regele eedă şt Iscăli decretul.

Dar na trecut la mijloc un an şl incompetenţa peri­culoasă a directorului învăţământului basarabean se uădt mai presus de orice îndoială şi atunci primul ministru se uăzu nevoit să prezinte Regelui decretul de reuoeare âl persoanei compromise.

— Ei, veai, Die primministru, ţi-am spus dela început că expui Basarabia la Consecinţe păgubitoare şi n'ai vrut să m'asculţi. Acum ai merita, în semn de pedeapsă, să nu ţi iscălese decretul de reuoeare t , .

Şi-mi mai istorisi Regele şl alte eâteua cazuri, din cari am văzut ny numai că Regele cunoştea foarte bine oamenii şl înprejurărlle din Basarabia, dar şi că se interesa în mod deosebit de această prouincie plăpândă, dar că El nu era atât de puternic, încât singur să poată ţinea piept eu toată drojdia unui trecut multisecular.

Dacă comunicările Regelui nu ml-au putut insufla o speranţă în îndreptarea apropiată a lucrurilor din Basarabia, ele mau făcut cel puţin să uăd pe un părinte duios şt în­grijorat, care nu-şt poate tămădui din suferinţe copilul.

O astfel de privelişte îţi merge la inimă şl de acolo eu greu se mai şterge. *

Acuma, Când diipă atâţia ani, îmi reamintesc cuvintele regale, phne de simţire şt de îngrijorare, mă cred dator să le aştern pe hârtie, pentru a le pune, nu numai subt ochit posterităţii, ci şl subt ai acelora dintre' eet de ast» cari ar putea învăţa din ele deva pentru binele ţării.

— 290 —

Floarea Regelui Ferdinand. Deiiebpertrea plantei Polţjgala Chamaebuxus tn Bueegi.

Prof. Dp. Al. Borza (eiuj).

Mu mulţi ştiu cât de mare interes purta marele nostru rtettfe, trecut la eele de ueel, pentru lumea plantelor şl pentru botanica română.

Ca pasionat exeurslonlst şl uânâtor ee era, a făeut̂ rând pe rând, cunoştinţă eu florile de munte, eu Ierburile câmpiilor şl stepelor noastre, adânetndu-Şt cunoştinţele prin studiul serios al literaturii botanice.

Dintre botanişttt noştri dl Z. C. Panţu şl, în special, dl colonel-farmaeiat Qh. P. Qrlhţescu l-au fost mentori şi touarăft de Studiu şl terborlzărt. Mare interes purta Regele Ferdinand şt pentru opera botaniştllor din Cluj. Cu ocazia Inaugurării Universităţii noastre s'a tnteresat de aproape de comorile noastre muzeale. Pe urmă se delecta adesea frunaărlnd prin Herbarul-tlp, publicat de MUaeul Botantc din Cluj şl întitulat „Flora Rbmantae exsleeata", pe care a auut scriitorul acestor şire ocaeia să le prezinte Suue-ranului-botanist într'o audienţă lungă şl Interesantă, la 1924.

Preocupările botantee-hbrtieole continue ale Regelui Ferdinand s'au transformat în ultimele Sale luni de suferinţă în âdeuărată obsesie.

In plină desfăşurare a boalei, care L'a răpus, a făcut călătorii prin Dobrogea, şl Deltăj herborizdnd eu mult zel.

Ne mat putând apoi Urea munţii înalţt, a cerut să se amenajese în parcul castelului Peleş dela Sinaia o stan-eărie, plantată eu frumoasele noastre flori de munte, eu multă oboseală, cheltuială şt Cu deplină competenţă, a muncit, săptămâni de-arândul, iscusitul şef de culturi al palatului, dl Quttmann, la construirea stâncărlet, populând-o eu. nenumărate flori alpine.' Suueranul ardea de dorul flo­rilor de munte. Nu se mulţumea ea să uieiteze alpinetul în construcţie eter mat multe ori-la zl. La urmă şi-a durat un cort pe pajiştea oeselă din mijlocul parcului, petrecând

— 291 —

acolo multe zile în şir, aproape până la ceasul nemiloasei morţi. Ţinea să fie pururea între flori alpine.

lată rostul enigmaticei tăbărîri a unui Rege sub cort de exeursionist 1

Printre plantele de munte pe cart le dorea mal mult Regele Ferdinand în ultimele sale sile era planta Polygala Chamaebuxus. Cu multă stăruinţă cerea dela grădinarii Săi să l-o procure.

Geeaee, însă. nu era prea uşor. Iii literatura botanică românească această plantă era indicată numai uag. din Carpaţl şl nu era cunoscută din BUGeţjHi apropiaţi. Dl Gutt-mann s'a adresat atunci marelui depoait ele plante româ­neşti uit, eare este Grădina Botanică din Ctaj. filet noi nu aueam această plantă şi nu cunoaşteam ure- o localitate si­gură în România, Unde staţionează Polygila Chamaebuxus, floarea Regelui Ferdinand.

Orişicine îşi poate deci închipui ee Mare mî-a fest bucuria, când am aflat această plantă tît excursia tneâ luna August, prin Bucegi.

Coborând în zlud de 19 August — după două zile petrecute în cumplită uljelte, ger şl negură, pe uârjul Omul şl după plimbări Idilice în împrejurimile casei Peşlera — spre Sinaia» m'am oprit pe muntele Furnlda, pentru â studia mal de aproape compoziţia pajiştei de munte; Studiul mor­fologiei sociale şl a ecologiei ţa factorilor fizici şl blottel) tapetului uegetal este totdeauna o lucrare rodnică. Iţi dai seama de complexitatea raporturilor ce domnesc între componenţii acestui tapet uerde şl fâfel cunoştinţă cu toua-răşii miel şi mari, cari ocupă în mdtl complementar spaţiul şl se orânduiese compliementar în timp, alcătuind o unitate biologică, numită asociaţie. Descoperi adesea cu această oeazte plante umile ori rari, pe cari „floristul", obişnuit eu munca terborlzărtlor extenslue şl dela distanţă, le trece eu uederea.

Aşa» am ajuns să obseru şt eu printre Ierburile şi tufele pitice mutilate de oi, planta Polygala Chamaebuxus, eu tulpini şi frunze pururea uerzi, lipsite în această epocă de flori.

— 292 —

, Figura alăturată ne dă o tdeie despre înfăţişarea plantei noastre. Abia creşte la 25—30 cm. înălţime, fiind lemnoasă la bază şi rămurită în sus. Mugurii de hibernaţie, eu florile preformate, îi poartă la capătul ramurilor persi­stente, este deci o tufă pigmee (nano-phanerophgt, după nomenclatura formelor biologice dată de Raunktăr). Pe la începutul primăverii dela munte, prtn Maiu,'se desfăşoară

florile, cari sunt de culoare albă-galbenă-portoealte, ee eonstra-stează aşa de frumos eu frunzele sale pielpase, de un uerde sa­turat. Habttusul aeetas de tufu-şoară semperutreseentă, ea şt ritrtiul ei vegetativ, trădează de altfel obârşia nobilă a acestei plante. Ea este un element medi­teranean în flora noastră, eu rude mal apropiate în zona ealidă-afrtcană. Este singurul repre­zentant la noi a secţiunei Chamae-buxus, pe când din secţiunea Orthopolygala se găsesc încă la ure-o zece specii.

Polygala Chamaebuxus este de altfel binişor răspândită în Eurppa muntoasă, în Alpi, Pirlnei şi Apehninl, prin locuri uscate, mai ales prealplne, iubind feţele expuse la soare şl solurile sărace.

Din România a indicat mai întâiu această plantă botanistul

Baumgarten, la 1815, de pe Parâng, munţii Braşooului, Zăgan şl Tesla. In herbarul lui, păstrat în Muzeul Botanic dtn Dluj, găsiţn numai exemplare provenite dtn străinătate. Cu drept euuânt trag deci la îndoială, eă Baumgarten să fi văzut această plantă dela not, ei a presupus numai eă s'ar găst. Autorlt de mal târziu: Fuss, Sehur, Slmonkai, repetă numai datele iul Baumgarten.

Din Moldoua (ualea Stanicului şi Dopoşului) indică această plantă Brândză, după plante ee ar fl colectat aeolo

Gzihae. Autenticitatea acestei informaţii încă ar trebui ve­rificata. In Banat ar fi găsit-o Heuffel, la începutul ueacului trecut. Mai nou nu a uăzut-o nici un botainst aeolo.

Gu certitudine deplină această plantă rară la noi nu poate fi indieată decât de pe Muntele Furnica în Bucegi.

Exemplare luate de aeolo eu rădăcină am plantat în grădina alpină a Laboratorului de Zoologie de sub con­ducerea dlui prof. A. Popouiet-Bâznoşanu, care mi-a în-leznit mult cercetările în Bucegi.

Ce bucurie ar fi simţit defunctul Rege daeă ar fi putut Dedea mult dorita Polygala Chamaebuxus, descoperită în Bucegi 1

Nemiloasele Parce l-au tătat prea curând firul uteţii. închin deci cel puţin aceste rânduri în amintirea

Suueranulut-botantst, stabilind prezenţa în florarea României a plantei, ee — eu drept — ua putea fi numită „floarea Regelui Ferdinand".

Regele Ferdinand şi internatul „Astrei". (Promemoria.)

De Dr. Vas. Bologa, fost director al internatului, prof., ete.

După unirea Transiluaniei eu ţara mamă: România Maiestăţile Lor au grăbit în ţinuturile Transiluaniei, în Mat 1919, ea să primească omagiul entuziaştilor, fii ai Transil­uaniei, #nouilor supuşi ai Coroanei de oţel a României, care de secole s'au sbuciumat pentru realizarea aeestuţ aet măreţ în uiaţa poporului român.

Şcoala superioară de fete cu internat, a Asoeiaţiunii, prefăcută în aeelaş an liceul de fete „Domniţa Ileana" din Sibiiu, pătrunsă adânc de fiorul sfânt al acelui moment măreţ, a eternizat în analele sale acel act Istorie, precum urmează:

Sărbătoarea sărbătorilor noastre a fost: sosirea M. M. L. L. Rege/e Ferdinand 1 şi Regina Măria la Sibiiu tn 31 Mai 1919. Fericită zi pentru noi, de treiori fericită zi 31 Mat 1919, eând ne-a fost dat, să putem primi şi noi eu inimile deschise pe ai noştri: Auguşti Suveranii

- 284 -

Tot ee-l suflet şt viaţă, tot ee-l mândru pe sub soare, a teşit eu grăbire spre întâmpinarea Suveranilor. Intre eeţ dintâi şi institutul nostru cu omagiul său supus:

. . . Ş i acum, Doamne al meu, Doamne, — cum a spus prproeul — euuântul, eare l-at grăit despre robul tău, şt despre easa lui, adeuereşte-1 până în ueae, Doamne A-tot-ţlitorule... fă precum ai grăiţi Intru puterea ta se ua ue-seli Împăratul şi de mântuirea ta se ua bucura foarte. Că l-al întâmpinat pe el eu blneeuuântările bunătăţii, pus-al pe capul lui cunună de peatră seumpă... Gânta-uom şi vom lăuda puterile Tale 1... Şi uom fi şl npl ea toate neamurile, şi ne ua judeca pe noi împăratul nostru, şi ua merge îna* intea noastră şi ua pavatul răsboiul nostru 1... Acesta ua zidi casă numelui meu, şi uoiu întări scaunul lui pană în ueael. . .

Reproducem euuintele noastre de atunci, cu acelaş adânc sentiment de emoţie, ca o scumpă şi neuitată amin­tire Marelui nostru Suveran. Aeternum Vale 1...

S t b l l u , 15 Septemvrie 1927.

0 amintire. De Măria B. Baiuiescu,

preşedinta „Uniunii Femeilor Române".

Din allele noastre de pribegie se făcură luni şl ani, petreeuţt în tristă şi duioasă uiaţă, eare Istouea trupul meu şl îmi rupea Inima; numai sufletul puternic rezista şt ne­contenit îmi dădea nădejde neîndoelnlcă, eă iarăş ne uom întoarce pe plaiurile străbunilor noştri — ne uom întoarce stăpâni şl ne uom întoarce într'o mare patrie a tuturor românilor.

Şl cu această credinţă puternică am înulns toate zi­lele înnorate, toate ceasurile de primejdie, toate clipitele de desnădefde, cart încercau să mă eutropeaseă.

Nori grei de vijelie şe lăsaseră asupra neamului no­stru; trădarea rusească, pacea oneroasă, iar în zările uii-r torului ne ameninţa fantoma „Triunghiului morţii".

Dar lumina strălueHpare a Mărăştllor şl Mărăşeşttlor străbătea mereu eu (pată desimea întunereeului şl la această radiere ne încălzeam sufletul şl ne întăream credinţa în această Izbândă finală ee trebuia să tragă în cumpăna dreptăţii, de partea poporului nostru.

Cu câtă nădejde ne lumina şl ziua Unirel Basarabiei, sora ee gustase acelaş amar de robie străină şi eare amj parte să fie eea dlntâtu îmbrăţişată de Patria-Mamă.

Insă uent uremea eă norii suferinţei să se risipească şi cu încetul ochiuri senine de lumină şt de nădejde se iueau pe cerul ţărel noastre. Din miază-zt în Balcant uent uestea eă duşmanul era doborît; din apus, uhde clocotea lupta eea mai aprigă şl hotăritoare, ceata teutonică se re­trăgea înfrântă şt biruită de armatele aliate, tar în ţara noastră jumătăţită se auzi de această Izbândă finală, la care fusese părtaş şi Regele nostru Ferdinand l.

O bucurie ameţitoare cuprinse întreg poporul adăpo­stit în laşi, iar din pribegit transiluăneni, ce fuseseră por­niţi în momentele de primejdie în sudul Rusiei, rămase-serăm abia eâţiua.

In aceste momente fericite toată lumea aştepta întoar­cerea biruitorului nostru Rege şl a familiei regale dela Blcaz.

Şt lată că am apucat şl eu în laşul plin de tradiţii, această zi memorabilă, această zi strălucită, ee ne reflecta iradiarea uisului nostru naţional tn plină realizare.

0 lume imensă pelerina la gara pauoazată şi împo­dobită eu steaguri şi flori, între cari erau şt brauii noştri uoluntari ardeleni; eu toţii aşteptau pe iubiţii noştri Su-uerani prin ale căror stăruinţe se împlinea întregirea nea­mului românesc.

Eram şt eu între doamnele din laşi şi, încărcate de flori, aşteptam în salonul de recepţie al gării, de Unde în momentul dat trecurăm pe peron, pe unde erau să treacă Suueranil.

Trenul sosi în gară, primit de nesfârşitele urale ale mulţime! entuziaste. Maiestăţile lor fură salutate de Mini­strul Franjet St. Aulalre, în euuinte calde de bucurie; Ma­iestatea Sa Regina şl Principele, acoperiţi de flori, por­niră spre Ieşire; în frunte era Maiestatea Sa Regele.

- 296 —

Niciodată nu auusesem prfteîul sa fiu prezentată Ma­iestăţii Sale Regelui şl astfel mă' bucuram, că era să-E uădde aproape.

Dar ee mare fericire ml-a fost rezeruatâ în acea zii înaltul Suueran se opri deodată în faţa mea şi, pu­

nând ambele mâni pe umerii mei, îmi zise: „/a/ă, D-nă Baiu-lescu, că avem şi Transilvania"!

Am fost atât de impresionată şi atât de surprinsă de această.neaşteptată graţie ce-mi fu acordată, încât abia am putut rosti în aceasta clipită fericită, ce-mi răseumpă-rase toate suferinţele, euuintele: „Să trăiţi Maiestate, Voţ ne-aţt dat-o", euulnte, cari se înăbuşiră în uralele mul-ţlmei.

Şl atunci am putut pedea pe această nobilă figură a marelui Suueran toate sentimentele alese sufleteşti, cart numai în însemnate momente ale uteţll străbat pe chipul nostru. Am uăzut ochii Săi strălucitori de bucurie, din cari jucau boabe de lacrămi ee se prelingeau pe faţa Sa ; am uăzut o imensă bunătate reflectată în chipul Său şi am uăzut nemărginita fericire de care era cuprins marele Rege, când îmbrăţişa Ardealul, eu dragostea cea mare, ee o purta poporului, pe care îl desrobise, luându-1 în scutul patriei întregite.

Am mat auut ocazie să uăd de-atunet pe bunul nostru Suueran, dar aeeastă clipită, pe care mi-a acordat-o în acea zi mare Şi luminoasă de strălucire naţională, m'a robit eu desăpârşlre. Icoana aceasta mi-a rămas întipărită pe placa menlngiilor me'e, încât îmi reapărea mereu, o uedeam mereu în lumina ochilor mei lăuntrici, tar astăzi, când marele nostru Suueran a plecat dintre cei uii, în jalea mea mă mângâi, cu această uizlune, care acum îmi răsare mai clară ea altădată şt îmi pare aleuea, după un răstimp de nouă ani.

Regele nostru este uiu în sufletul fiecărui român, eăel El a reînuiat Dacia Traiană.

— 397 ~

C r o n i c ă .

Numărul de faţă a p a r e c a n u m ă r d e d i c a t m e m o r i e i M. S a l e R e g e l u i F e r d i n a n d I. A d u c e m a c e s t t r i b u t d e v e n e r a ţ i n n e , a c e s t o m a g i a p r e a Î n d r e p t ă ţ i t fostului n o s t r u p r e ş e d i n t e d e o n o a r e , c a r e ne*a o c r o t i t c u o p ă r i n ­t e a s c ă Iub ire şl nu ş l -a u i t a t d e noi n lc l c h i a r fit t e s t a m e n t u l S a u . C e e a c e s imte „ A s t r a " l a m o a r t e a a c e s t u i g l o r i o s R e g e e x p r i m ă a r t i c o l e l e : pre şed in te lu i n o s t r u , a d-Iul Vas t l e Goldfş şl a v l c e -preş . D r . Gh. P r e d a . C e l e l a l t e contr ibuţ i i a l e m e m b r i l o r în c o ­mitet şl d e sec ţ i i c o m p u n u n m o z a i c e l o c v e n t d e s p r e m a r i l e c a l i t ă ţ i sufleteşt i a l e «d ibui tu lu i tn D o m n u l .

P r e ş e d i n t e l e „Astre i" , dl V. Goldlş , a c o n d o l a t l a m o a r t e a R e g e l u i , In n u m e l e s o c i e t ă ţ i i , Imediat , t e l e g r a f i c , pr imind r ă s ­puns d e l a ML S a R e g i n a ; a p o i a Inat p a r t e , tn p e r s o a n ă , l a în­m o r m â n t a r e , în B u c u r e ş t i şi l a C u r t e a d e A r g e ş , d e p a n â n d o c o r o a n ă p e s a r c o f a g u l MI. S a l e .

Odihnească Tn pace 1 . *

Regele Ferdinand caracterizai de reprezentantul Franţei. Fostul ministru al Franţei inăftomânia, in timpul războiului din 1916—18 şi fost ambasador tn Londra, d. conte de Saiat Aulaire, dedică — în „fleuue hebdomadaire" (1 0e«. 182?) un magistral articol „Figurii veridice a unul mare r e g e : Ferdinand l. al României"^, Spicuim eâteua pasagii marcante din mărturisirile de c r e ­dinţă ale reprezentantului Franfel:

„Istoria ua spune c ă regele F e r ­dinand L a i României a fost Un rege

tttare, un rege foarte mare. E l a fost mare prin lueiditatea unei inte­ligente admirabil adaptată funeţiunel sale, dar mai ales prlntr'o tarte de carac ter şt o nobleţe de suflet c a r e au stat deasupra în vâltoarea »eue-nhttentelor eelrir mal tragice. Şt aces te evenimente sunt de a ş a natură c ă după România, nici o altă ţară deeât Franţa nu are o m a t , m a r e datorie s ă aducă memoriei sale un cult de recunoştinţă şi de vene-raţiune. Niet un suueran , nu ne-a dat donezi /mai mari de» pretate , de încredere şi de credinţă ea dânsul

, „lată pentru ee , după ee fu în­făptuită unitatea politică a României Marii Regele se adresă unor dascăli francezi, pentru a naţionaliza tnuă-ţâmântul tn nouile proulncli. unde, in timpul unei seculare subjugări, uni­versităţile au fost întreprinderi contra sufletului românesc.

„Regele . Ferdinand, e a r e cu­noştea tot atât de bine Rusia precizase progresele bolşevismului şt e ra categorie, asupra necesităţii e a şi asupra posibilităţii de a termina eu aceas tă pacoste, eare ameninţă astăzi civilizaţia noastră, Am avut adesea prilejul s ă am în aceas tă privinţă, schimburi de vederi cu Regele Ferdinand, eare era gata s ă pue la dispoziţia Aliaţilor armata s a reconstituită pentru a-i ajuta s& potolească Rusia sau s ă consolideze 6 ordine nouă tn Europa centrală. Această vedere limpede şl aceas tă generozitate au atras asupră-i ful­gerele consiliului suprem, eând a ferit Europa, fără voia ei, de bol­şevism, nimicind focarul cel mai ameninţător, aprins de către Bela Kuhn la Buda-Pesta.

4

„Admirând prevederile IvlFerdt- {

nand l., simţul său profund european, şi constatând Identitatea euldentă a intereselor vitale ale poporului său şi acelora a păeei generale, adesea , am plăsnuit visul, foarte cuminte după planul rajiunei pure, şi eu atât mai absurd după acela al politicei contimporane, a-v îneredmtat, un comandament unic interaliat, pentru a euita sau a repara greşelile Păeei.

„Ne rămâne s ă expirăm dorinţa ea , daeă reversibilitatea meritelor se face pe lumea aceasta , sacrificiul supraomenesc al Regelui Ferdinand s ă s e reverse în binecuvântări asupra poporului său. Nleăeri lumea nu se ua bucura mai mult decât în Franja. Ne uom bucura de două ori, pentru România şi pentru not. S'a spus c ă o Românie tare este o armată fran­c e z ă pe Dunăre, după eum o Polonie tare, era, după Napoleon, o armată franceză p e Vistula. Şl e d e a s e -menea o garanfie de stabilitate pentru lumea întreagă, istoria şi geografia conferind Rdmâniel pri­mejdioasa onoare de a fi, în aceas tă parte a Europei Thertnopilele păeei şi a civilizaţiei".

* Din Mesajul de tron I sub M. Sa

Regele Mihai 1. „Completarea acti­vităţii din antl treeuji pentru r ă s ­pândirea luminii la sate. neîncetata propăşire a diferitelor ramuri ale înuătământului teoretic şi praetie şl grija ee trebuie s ă purtăm înuă» Jământutui superior — focarul de unde se alimentează ulafa ştiinţifică şi literară a unui popor, — ua ehe-zăşui, alături de cultura generală din afară de şcoală, rolul civilizator al Neamului nostru".

*

Pin textul adresei de răspuns a camerei la Mesaj reţinem acest pasagiu eloeuent.

„Pentru a Înlesni poporului român progresul repede pe toate terenurile, progres/, la c a r e ti ajută aptitudinile sale fireşti, e neuoie în prim rând de a se desăvârşi opera culturală, menită -sâ-l facă s ă recâştige întâr­zierea produsă de vitregiile, pe eari le-a îndurat în decursul secolelor. Această operă, c a r e îmbrăţişează tot ee înaltă sufletul şl tot ee. \nmtr neagă şi împodobeşte mintea, ua auea toată solicitudinea noastră.

„Adunarea deputaţilor ua da Gu­vernului tot sprijinul pentru Răs­pândirea ia sate a luminiii pentru propăşirea învăţământului teoretic, dar, mai ales a celui practic, potrivit stării de lucruri ereeate de răsbolu, eare a făcut ea înuătământul praetie, cel profesional şi tehnic, s ă aibă un rol şi o importantă mult mal mare decât până aeum".

O adunare gen. de desp. model. Seeaşul este un râuleţ eu . a p ă pu­tină dar eu maluri mănoase,- în. un­ghiul din Blaj, Alba-lulia şi Mereu-r e a Sibiului. Ţinutul acestui râuleţ, c a r e , în vremuri de. secetă abia îşi dapănă un firulet de apă verzuie printre sămănături bogate, iar tn zile eu ploi.şi eu furtuni alungă uă-lurl spumegătoare ea o herghelie de armăsari buestraşi, s e numeşte Ţara Seeaşului. >

Minunat pământ aceas tă {ară a Seeaşului! B a cuprinde o seamă de comune bogate şi vrednice, cari sunt o mândrie a întregului Ardeal românesc. Seeăşentt sunt un neam de oameni frumoşi, mijlocii la sta­tură, eu ochit negri şi eu fetele îm­bujorate, sănătoase. Flăcăii lor sunt plini de vlagă şi vioi, neîntrecuţi la

— m —

joe ^! fa cântec, e a şi l a / c o a s ă st la sapă: Iar lelifele de pe S e e a ş sunt şt mal uesttte de frumoase, d e harnice ţ i de eântărefe. Răsuni toata ualea eând se înşirule ele la s e ­cere , ori la otăuuri, pe. lunetle aurit ale SeeaşuluL Şi din depărtare tiu le poţi deosebi dintre Întinsele pâl­curi de ma ai, înflăeărafi ea şi obră-jorii lor de Gosânaene!

Intre satele tte pe S e e a ş c o -muna Roşia este fruntea. • Aeolo-i mijlocul ţinutului şi mama pământ tulul.- v

Conducătorii despărţământului Blaj al „A8oelaţiuntl",eare luptă pen­tru lumină şt pentru înălf are , au ho­tărît s ă ţină adunarea din acest an a „Astrei" îh fruntaşa comună* Roşta. c a s ă albă întreg Seeaşul <o sărbă­toare ; de înfrăfire şt d e răsplalăt, pentru intmoşia şi, urednleţa s a din trecut şi de astăzi. Adunarea i sa şt ţinut în ziua de Duminecă, 18 Sep-temurte, fiind cu adevărat o minu­nată sărbătoare naţională, < «mm mal frumoasă, şl mat măreaţă r a r s*a putut uedea tn întreg ţinutul Tărna-uelor. i ..

Duminecă dimineaţa a dat Dum­nezeu o si frumoasă şl limpede, eu certul ea lacrima şi eu soarele utol işi dulce. Uliţele Roşiei luclau de cu­rate şt pe la toate porţile răaăriau creştini în haine de sărbătoare , în-dreptându-se cucernici spre lăcaşul dumnezeese dta grul. Clopotele su» nau mângâietor şi uesteau sfânta slujbă;

Dinspre Blaj se aud într'una tră­suri şi automobile, eari a d u c oaspeţi dragi şi aleşi. Vin conducătorii des­părţământul^ şt fruntaşi iubitori de carte şl de popor« Vin şt doamne şv domnişoare, între eari multe au îmbrăcat s mândrul nostru port na­ţional, .; .,

Toţi eari s o s e s c se itndreapiA spre biserică, unde shijba urmează cu multă cucernicie. Slujeşte:,pari Ştefan Roşianu, preşedintele des­părţământului, împfeuuă eu ahr.Iaan Beae, parohul local: Cântă, frumos cantorii şl tineretul din floşla. i "După; e»anghelte ^păr.' Roştanu

rosteşte o inimoasa predică,, plină de pilde, şt muăţ&turi, pe c a r e ej?e-dlnelosli © ascultă eu multă eulaoie şi luare «minte, ţar la urmă arată rostul .venirii în comună a atâtor oaspeţi aieşt şl huiită poporul la adunarea, e a r e s e naRţtaeff îndată după masă. ._, - •.<;.• :Ba sfârşitul liturghiei **» potei-uit şi o cununie, c a r e ^u alaiul et, eu mândreţea nuntaşilor, eu . c ă l ă ­reţii uoiniei şl cu nelipsiţii voetBraşi, a dat, Roşiei o minunată înfăţişare d e sărbătoare, ro, , ?i

In mijloeul comunei, la o masă mare, împodobită eu uellnţe româ­neşti şl cu cărţi, în umbra unuifră-gar bătrân, stau membrii comitetului eereual al „Astrei", ţn-frunte e » ueţ nerabilul preşedinte Ştefan Roşianu. D e juMmprejur • cununa de oaspeţi din Blaj şi din satele ţinutului.' Dom­nişoare în port românesc dau lo­cului Înfăţişarea*!* g r ă d i n ă ; c u l o r i inuoalte, râzătoare, la* până, de­parte, cât cuprind uliţele, o mare de-eapete, bărbaţi şi; femeţ„jfeciori şt fetej car i aşteaptă cu nerăbdare s ă se înceapă adunarea. Copilandrii nu şi-au mai găsit locuri, de unde să poată uedea tiştiet eeles-, ee se întâmplă, decât în crăetle copacilor pe cari ii înflotese ,şi ţi cuprind, ea stolurile de pasări salcâmii, pri-măuara; . . -., ,s . :

ee l dintâi euuâut ,fj. rtdieă pre-şedlnţele, deschizând adunarea prin-tr'o uorbire potolită, dar adâncă şi plină de înţelepciune. F iecare uorbă,

4*

— 800 —

flecare plldulre este sorbită cu ne­saţ, cb în biserică 1 tnuătăturlle sfinte Părintele Roşiart oorbeste despre rosturile Asoetattunii st despre nl-sutnţele ei de amfrăt i pe flit nea­mului românesc, îndrumându-t pe cărările luminii st ale Înălţării celei feriettoare. Ce icoană frumoasă: sute şi mtl de săteni, moşnegi, băr­baţi şl tineri, femeii fecioare şi co ­pite; «orbind graiurile cuminţi ale unul uenerabll popă românesc, în­cărunţit în predici şl In cnuântărt de tn»ăţătură..J II place şi soarelui această tedană fermecătoarei cad; proptit în erueea ojinii,' ts\ iot tri­mite câte-o rasă prlntrei. crengile frăgarului ; bătrân şt încunună, eu şu» ul|e de aur, fruntea uorbitorulul;

t • • După euuântarea preşedintelui, s e trece"la r a p o a r t e , p e c a r i le pre­stată dd. Augustin Popa ştCoriolan Suelu, din cari s e uede e ă despăr­ţământul Blaj al „Astrei" bătătoreşte aceleaşi cărări , pe car i le-au arătat «tarif întemeietori ai „Asoeiaţiunii*. Zeei de eonferenje s'au ţinut tn s a ­tele despărţământului, s'au fondat blbHotect şi cercuri culturale, s'au împâr}lt eârtî şi premii, toate eu s co ­pul vădit de-a ridica poporul roman i a treapta e e l-se cade . Mult a oste­nit în a c e a s t ă privinţă mat ales tn-suş preşedintele,'Insoflt de preoţii ţinutului; de profesorii şl dascălii Blajului, precum .şi de ăljl cărturari însufleţiţi ai acestui orăşel.

Dela rapoarte s'a trecut apoi Ia a legerea corniştilor de censurare şi d e premiere a porturilor şi a dan­surilor naţionale. Până când an lu­crat eumtsille, poporul a ascultat cu c e a mat uădttă plăcere eonferentele luate în program.

C e a dintâi eonferenfă poporală a Jmut-o dl profesor Alexandru Eu-peartu-Meltn, membra în comitetul

central al •„ Astrei". Domnul Melb\ este cunoscut ea Iubit şl meşterpo* uestaş pentru popor. Deastădată dsa a arătat tn Sprintene pllduiri, taptate j şl durerile prin cari a trecut ţara Ardealului, dela. Deeebal şl Tratat» ': pânălaHoria şl laneu şl până ia „ P a i ) jura eu două capete", când bărturart e a Clparlu au găsii bă neamul nostru | din Ardeal nu mat poate râsbi dea4 \ supra amărăciunilor 'şt împilărilor, decât prin carie şl: lumină, prin tn» \ uăţătura c e a mal tare decât săbia ; şi toporul Şi din aceste năsuinţl S , răsărit ;A*tra*, m a r c a touărăşle d e j înuătătură a Ardealului, c a r e ue^i făcut atâta bine. < .?! t«t '•;

> Poarte bine a « făcut aranjatorii ; adunării când s'au gândit s ă mură» i «ţese eonferentele ew declamări ş t . cântece . Alegerea acestor <. • puncte j a fost şi deosebit de norocoasa. Dşoara Brsilia Mutiteenu, studenta la Conseroatorul de artă dramatică J din Cluj, îmbrăcată în minunat c o ­stum naţional, a spus eâteua poeatt , la înţelesul poporului, au atâta drăi> gălăşie şt farmec, îneftt mulJl«iUe i nu se mai saturau ascultându-o. Şt i uutn tnsaş este un chip de ferme­c ă t o a r e şt utoate Cosarweană, -ae- • căşenlt n'au e'o utte câ t uor trăi! J O prlueau cu manile streşină la oeW 1 şi moşnegii, c a pfe Rodiea lui Alec-sandri.;. '• • > s

Cu graiul său dulee şl înflortt, cu tăria pllduirilor sale, car i eutre-itiurâ şl înaljă, păr. Dr. 1. Coltor a .< uorbit despre dragostea de ţar* st de limbă, despre Iubirea de glie şi despre anele obiceiuri; car i pot; aduce ponoase neplăcute ' asupra poporalul nostru atât de bra» şl de cuminte. Intre aceste ; rele [depriH» i deri, c e a s mai urată este sudalma, eare ne apropie de neamurile cele mai codaşe . Sudalma, pe lângă e ă ;

- r o t ­

eşte m a r e . p a e a ţ , mai, şt Jaee de ocară, nu numai pe cel ee mjurft, ei şi \ară şi neamul. Unde- s'a în­rădăcinat trebuie stârpită fără cru­ţare! •• • - ':• \.. ,> ..

Poporul a ascultat cu c e a măi mare luare aminte frumoasele înuă-tături, iar la Urmă p ă r . Roşianu a îndemnat pe ascultători aâ încerce a face o societate a celor e e s e t e -gătutesc a mutual înjura, cum 8'au făcut fttal multe în comuna Fetea şi fur.

Inehekldu-se eonferentele, eomt-siunile alese mai trialtofeţ au rapor­tat despre lucrările lor şt au dart des­c ă r c a r e comitetului pe anul 1038.

Pomenim aiei da e e a ttial mare bucurie eă poporul din Roşia şi de pe Seeaş , datorită mai eu Seamă acestei adunări şi uarbirllor ţinute, a înţeles- cum au vae poate: mai bine gândurile Astrei, înseriindu-se membri eu grămada, ear t au şi plătit numai decât taxele prescrise. S'au, înoassat numai dela •săteni peste 800 LeL In schimb des-ăpărţmânuit le-a împărţit cărţi în preţ de peste 30 Lei de membru.

încă nu era chiar încheiată adu­narea, eând au- răsărit e a din pă­mânt nişte oâni|i de ^lătureni* cu eeteri şi cu gurdunl, ea*i au adunat tineretul în curtea şcolii, la întrece­rile d e port şi de joeuri naţionale.

Mai întâi s'au,ales la foc voini­c e s c flăcăii singurt < Nişte lujeri de feciori, de duduia pământul sub căl­câiele lor. Şt se învârteau şl săreau pe tactul muzicii, de eredeat eă au argint vin în pulpe. Joe din bătrâni eu „ponturi", de-un ritm fără? pereche.

Ş'apot s'a pornit o horă focoasă eu fete, ş'o* învârtită seeăşană în câte trei şi patru, de te lăsa gura apă si la moşnegii Minunate < fete mal a r e dragul de Seeas^.l Nalte,

mlădioase, eu faţa ea rouă şi eu oefci de bobotaie. Şl ee mai port şi e e mai iavoade pe eele iii Nu-i mirare, c ă juriul nu ştia pe Cart s ă le înBerie mai degrabă la premttl

* Premiile au fost împărţite în Că­zui ebmimet întregi şl ttnefetul a rămas foarte mândru de cocardele „Aatrel" şl de diplomele de recu­noştinţă.

S e a r a dd. învăţători Damianu şi Muntean an aranjat o produejte tea­trală eu *opllt de şcoală , după eare a Urmat o foarte plâmită petrecere -eu joc, în amândouă sălile şedalel. Geteraşli au asudat din grea până în dalbele «ori. •••••>. q

Seeăşantl nu vor uita multa oreffle frumoasele aefbărt dela'Roşia, a a n au fost o minunată înfrăjlre a"po-porulul euttraşetJit, cart p o a « ă stea­gul'blagoslovit al „AsootaJ1uUiil'i '

" • ' ••• * ••• • •••:->?

Din greutăţile Începutului. Lăsăm ş ă uriaşe, eu triuţtâ bucuri^ urcă­toarele două rapoarte, ^eşpre acft-u.tatea desp. Bucureşti al ^Asirfi*. Şerueaseă aceste rapoarte, , drept Îndemn şl pentru alte ^spâfţâiflfnîe.

,ln primăvara acestui, an s 'aân-fiinţat şi m capitala ţării un despăr­ţământ, eu menjţecţ expresă,de-a s e apr,ppia de marile masse ale po­pulaţiei rurale din judeţul Ufav. Co­mitetul proectase o frumoqs$ s e c ­ţiune de propagandă in şalele din

t aees t judeţ şi îţi Uşoare, Dummieă şi sărbătoare djn cursul uerli a r , f i urmat s ă deseindă câte-o echipă de propagandă ,tn, aceste sate.

„EBenimenteleţioHtiee au zădăr-niett pentru lunile de vară aceste pTOeele. Acoan însă nu mai este nici o ptedteâ şi comitetul a ineepui pu­nerea tto aplicare a programului său de propagandă culturală la tară.

— 303

*Ppima descindere s'a Jâeut Du­minică In 25 Septemvrie in cbnvfena Cioplea. Dtn partea comitetului au fost delegaţi tn acest scop d-ntt 80fi»anie Roşea, Laurenttir MoldO' vanu şt Ion Băilă, membrii în comitet, dar e a con/e/en/i'ar d. dr. .Nfcc&e Popa, întors de curând, din Paris , unda s'a specializat în boli de nas. gât şl urechi. fî r;

4 „Delegaţii au fost întâmpinaţi in comună de popor în frunte eu preotul Gonska. S. S a şi-a exprimat, mulţu­mirea, faţă de asociaţia „Astra? pentru interesul ee-l ( arată deauol-tării culturale a pâtMirii rurale s i a pus în eurent pe delegaţi eu, situ­aţia generală , a populaţie i din co ­mună, despre c a r e m'are decât eu­uinte de laudă- S e ştie, c ă satele din nemijlocită apropiere -de jQraşe mart decad de multeori şUşi tnsu-şese anumite uiţii dela oraş . Spre marea .noastră bucurie am afjat, eă populaţia din .Ctoplea s'a 1 ştiut păal până aeum de cele două "uiţîi, car i p'ânţug'în atâtea sate: beţia şi bolile uenerice. " '

iPdţiula^â e. primitoare de'elul-llaaite; iti eomiiriă /urifeţiorieaHă o bhncâ populară; la c a r e e părtaşă Întreaga populaţie','* eu foarte puţine exeepftnnl. In legătură eu banca este o bibliotecă' destul de frumoabă, eu sală de lectura. fielegaţlt Astrei" au dăruit din partea despărţămân­tului tfre'o 50 de carp şibroşuri po-trron«'? pentru' popor. C e e a e e ne>a surprins mal'plăcut tn a c e a s t ă co ­mună a fost âsilul de bătrâni, unde sunt adăpostite 12 femei, toate tre­cute de 80 de arai Ga şt banca şi biblioteca şt acest asii stă sub con­ducerea părintelui Gomka, afutat dp o m a i c ă superioară şt de două su­rori de caritate. -Starea de cură­ţenie şl : d e bună îngrljirei In e a r e

s e găseşte acest asii; merită toată lauda* < . . ir- • < •• ,:-

; „După vizitarea acestor aşeză? minte, delegaţii ^Astrei" au procedat la înfiinfarea „ Cercului cultural „Astraf din Cioplea", a cărui conducere a luat-o preotul Qonska, declarând c ă s e pune eu drag în seruiqiul „Aşirel& fiind eonuins de necesitatea apror pierii, pe teren cultural, Intre pătura cultă şi c e a ţărănească, a ş a eum s'a făcut în, iArdeal în trecut.1 S'a stabilit apoi c a Duminică, 9 Oct., sa se ţină prima .adunare generală a nou iafimfatultif eepc culturali din Cioplea, tlai c a r e , uor participa în număr mai mare delegaţii aineomir tetuhii dela Bucureşti.

„fl doua descindere a delegaţiei de propagandă s'a făeut în Dumi­neca Următoare, in comuna Popeşti* beopdeni. Gu< acest prilej delegaţii, cari fuseseră la Cioplea, au fost însoţiţi şi de c ă t r e d-nii Ştefan Pop, iDtce-preşedintele despărţământului şt Romedor, medica* ^ nt

i Comuna Popeşft-Leordettl e st* luată la 4 km. depărtare "de Bucu­reşti. Legătura cu capitala e 'dec l uşor de fâout, şoseaua - fiind bine construită. Această comună 'se com­pune* dtn Pbpeştt eu c i r c a 3000 de stilete şi dlh Leordent, eare e un mie eâtun, eu câteua sute d e locirt-tart. In Popeştii iocuesc bulgari de religie romârio-eatoltcă, 1 eari'au fost aduşi aci dtn Bulgaria de către fostul mare*proprtetar Conduranvca simpli muncitori agricoli.

<> ^jlieordetni are o populaţie curai românească şi au numai legătură admlnistrattoă eu Popeştii

„Şi-eu prilejul acestei desclm-deri delegaţii despărţământului au procedat .la fel ea şi la Cioplea. Înainte de toate au căutat s ă cm»

— 303 —

noa8că situaţia generală a popula­ţiei din punct de uedere social-cul­tural. Din eonuorbtrile auute eu preo­tul eomunel, dl Miiller, eu directorul şcoalei şi alji fruntaşi am aflat (Ur­mătoarele: ,

„Din punct de uedere social po­pulaţia se prezintă în aceleaşi ex­celente eondtjiuni ea şt c e a din doplea . Locuitorii din Popeşti s e ocupă eu agricultura şl de eând au fost împroprietăriţi fac progrese fru­moase. Sunt harnici, sobri şi eu o ulajă morală integră. Un singur caz de concubinaj există în comună, dar şi aces ta se datoreşte unei piedici de ordin legal, unul din so\i nepu-tându-se încă cununa în mod formal. Bolile lumeşti nu sunt cunoscute în sat. Dara se hrănesc foarte sumar, alimentându-se mai mult eu lapte şi zarzauaturi, „ca s ă fie mal uşori la munca câmpului", c a r e începe pe la orele 3 dim. şi durează până la 8—9 seara , m schimb Iarna sesupra-alimentează. F l ecare gospodărie tale porci bine îngrăşaţi şi uinul produs din uiile lor s e consumă tot în casă . Nimte nu se pune în co­rner}. Simţul religios e foarte >des-uoltat. Dumineca şt în sărbători bise­rica e totdeauna tixită de popor, atât la liturgia mare, cât şl la ueeernie, de bătrâni, ea şi de tineri. Preotul spu­nea, eă în fiecare lună are între 800-800de sponedanii şt cuminecături.

„Casele sunt destul de bune, cu ferestre.mari şi eu prispă de-o eu-răjenie exemplară ea şi toată curtea. Interiorul locuinţelor e însă foarte simplă şi de tot sumar. Paturi nu există, ei numai nişte scânduri în jurul odăet de dormit, pe cari se întind s e a r a rogojini şi euentual alte haine de pat.

„Cu cât e de satisfăcătoare si­tuaţia socială şl religioasă, eu atât

de deplorabilă e c e a culturală. Se poate spune fără nict o exagerare , eă satul Popeşti e un sat de anal­fabeţi. Generajia mai bătrână; eare şi-a trătt uiaja ea „robi al conului Conduratu" n'au nici un fel de noflunţ despre cetit şi scris . Iar din gene­rajia mal tânără foarte puţini băt«-bafi ştiu să citească şt s ă scrie , foarte râu, în ureme ee femeile sunt complect analfabete.

„Cercetând cauzele acestui rău de neînţeles s'a spus c ă principală cauză e şcoala, c a r e , deşt are clă­dire corespunzătoare, e lipsită;de •elemente didactice conştiente;

„In fafa aeestor stări de lucruri, este euident c ă mutica despărţă­mântului „Astrs* este de douâori îngreunată, dar cu atât mal nece­s a r ă . Mai înainte de-a se proceda la organizarea de cercuri culturale şi la conferinţe, trebue făcută c e r ­ce tarea situaţiei în flecare comună, a ş a eum s'a făcut la Cioplea şl la Popeştl-Leordenl. Pentru a c e a s t a lipsesc însă mijloacele necesare , eăei deplasările sunt aneuoloase şl .împreunate eu mari cheltuieli. Cu toate aces tea delegafta de propa­gandă îşi ua continua aettuttatea în sensul celor două descinderi făcute până acum". Coresp.

Punctul pe L (Apponyi et Oomp.) In numărul Său din IV Sept. 1927, dedică cronicarul politie: „Diplo­matul rătăcitor "faediplomote errante) următorul eomentar uorbirilor eon-telut Apponyi la Geneua („ETEu-rope nouuelle"): „Sfaturile contelui Apponyi..." ^©antele Apponui a pro­nunţat un dlseups despre drepturile minorităţilor, asupra respectului ee şi-l datorese popoarele rec iproc , asupra ăuantagitlor dezarmării etc. Tot eeeaee spunea era foarte bine

— 304 —

spus.» „Numai că"; remarcă eineua. „numai e ă ee păcat că întreg trecutul aău eate onegafiune, adeseori brutală, a principiilor escelente, pe eari te apără astăzi".

„Toate popoarele ar trebui s ă asculte înţeleptele sfaturi, pe eari nemţi s ă i le daţi", a murmurat dl Aristide Eriand, întâiului delegat al Ungariei, în culoarele Adunării; da, toate, şi, poate, chiar şt poporul dvoastră..." Contele Apponyi se inelinâ eu un suris larg".

Pana aici cronicarul dela „L'Eu-rope nouuelle". L ă s ă m s â urmeze o earaeteristleă tot atât de îndrep­tăţită, din peana scriitorului francez Maurieiu Murei; (redactor la „Journal des Debats"), laureat al Aead. Fr . , autor a eâtorua cărţi de ualoare (d. e, „Crepusculul naţiunilor albe").

" Pasagille eitate sunt tot dtn pri­lejul conflictului eu optantU maghiari.

„Ce paradox zace în grija cu eare , astăai, contele Apponjji c e r c e ­tează eu deamânuntul tratatul dela Trianon, pentruca s ă tragă clausule favorabile pe s e a m a latifundiarilor maghiari din Transilvania l Şi ee spectacol singular (ciudat) ea acest ireductibil „maghiarizator* s ă r e c -lame în ziua de astăzi dreptul popoa­relor şi demnitatea cetăţenilor 1" (Art. „Bilanjul adunării a 8-a a Socie­tăţii Naţiunilor", tn „Reuue h«bdo-madaire", Nr. 41, 8 Oetomurie 1927.)

Acelaş autor serie în art. de fond din reuista „Pax" (Nr. 28 ,9 Sep­temvrie 1827): „Consiliul (Soc. Nat.) s'a ocupat s ă aducă un acord în priuinţa optantiior din Transilvania, între români şi maghiari. (Consiliul) menajează pe maghiari, încă tot ulceraţi din cauza căderii, trufaşi (hautains) fată de România...

„Reforma agrară a Statului român, eoncepută tndrăsnef şi executată

curajos dtn partea guvernului dtn Bucureşti, în scopul unei pacificări socialei a ruinat numeroase mari familii româneşti. Pe fată spus : iii

. a'au părut foarte escesiue. şi lipsite de rezon plângerile prezentate la Qeneva din partea unui pumn de latifundiari maghiari, atinşi te tnte» resele lor personale*.

* Eusebiu Mandyczewski. de 70 de

ani. Nu uor fi mulţi în Romanţa, cari ştiu c ă un fiu de preot ortodox ro­mân din Cernăuţi este unul din eei mat ueneraţt istoriografi at mnztett în Europa; Doar studenţii români din Viena, cari au auut norocul s ă studieze, înainte de râsboiu, la uni­versitatea de acolo, Işi uor aduce aminte de ftgura impozantă, de ochii uioi, de uorba comunicatiuă, părin­tească , a dlui Eusebiu Mandgezemski, c a r e a împlinit în August, a. c , şapte-aecl de ant.

Viena, una din pepinierele mu-sicii adevărate, Viena, unde s'a în­tâlnit tot ce a auut lumea muzicală mai de seamă, lunile treeute, c a s ă sărbătorească pe Beethouen, Viena, a căre i viată artistică din deeenltle ultime nu ţi-o poţi închipui fără de „Vater Dumba", macedoneanul ro­mân — a câştigat şl pe fiul de preot român bueouinean şi i-a dat prilejul s ă se manifeste într'un mod strălucit.

„Societatea prietinilor muzicii" (Gesellsehaftder Musihfreunde) are să-t mulţumească pentru 4 9 de ani de aetioitate neîntreruptă, c a arhtuar, ea conducător de muzeu.

Mulţimea uienezilor îl cunoaşte pe dl E . M. ea arhiuar al acestei societăţi. De s e c e ani este membru de onoare al soeietăţit. Dar de 30 de ani este doctor h. e. (honorts causa — în mod onorific) âl con­servatorului din Lipsea (unul din

— 306 —

eele mai bune conservatorii, din /u/ne/) şi tot de atâţia ani de când e profesor la eonseruatorul de mu­stea din Vtena.

fn istoria muzieei şi în ştiinţa muzieei este o autoritate de primul rang. A- editat şi a seris biografiile compozitorilor /. Seb. Baeh, losif Haydn, Sehubert, Brahms (al eărui prietin a fost), s'a ocupat intensiu eu cântecul poporal (dând atenţie şl eânteeului românesc 1), îneât „Neue Freie Presse", felicitându-l din pri­lejul jubileului, prin peana dlut Harl Lafite, ser ie : „Omul acesta, eare n'a eunoaeut odihnă şi profesorul acesta acumulează în sine cunoştinţe ca puţini specialişti ai vastului său tepen de activitate".

„flstra" noastră se bucură şi ea de succesele repurtate de bueo-uineanul savant şi doreşte jubiian-tului: „La mulţi anii"

„Săptămâna armoniei". Sauantul •cu renume, mondial, membrul Aca­demiei Române, psihiatrul prof. uniij. Q. Marlneacu, a uentt eu o propunere foarte la locul ei înainte de „«Con­gresul presei latine". & lansat ideia: jos discordia!, jos polemicele şi discuţiile zadarnieel Cel puţin pentru o săptămână! Vin oaspeţi iubiţi ] S ă nu le arătăm decât eeeaee ne uneşte, e eeaee contribuie la armo­nie 1 0 „ Săptămână a armoniei", ea „Săptămâna bunătăţii" în Franţa sau „Săptămâna Crucii roşii" în Ceho­slovacia.

.Nu ţi s e mişcă manile, eetitorule, ea să aplauzi? Nu-ţi lihneşte su­fletul după tăpşanul ace la de uer-deată, pe c a r e s â te poji . odihni puţintel de ^iisgraţioasele hărţuieli, de boxările intelectuale, de Intermi­nabilele polemici, mistuitoare de energii şi de timp ?

S'au ţinut mulţlr de «jaUil dlul prof. Marineseu? An» Îmbrăca* unii mănuşa, ascunzând sub mânuse un box, c a r e o s â sdreleaseă p e ad­versar după „săptămâna armoHtei"?

Întreabă şi răspunde». . ; * : if

Congresul ştiinţifie din Lngpiy In zilele de 18, 19 şi 20 Septeraurie, a. e., a avut loc hi Lugoj congresul membrilor „Societăţii de neurologie, psihiatrie, psihologie şi endocrino­logie", i s;

Congresul a f o s t onorat eu pre­zenţa dlui lneuleţ. Ministrul sânâiăţti publice şi a dlui Săueanu, preşe­dintele camerei deputaţilor şi mem­bru onorific al societăţii. :

Ospitalieri, ea totdeauna, lugo­jenii au căutat ş ă primească eât.se poate mai bipe pe membrii congre­sului. Un comitet organizator, în frunte eu Dr. Liehter, medicul primar psihiatru al spitalului din Lugoj, au aranjat pentru eongresiştl excursii, concerte şi banchete. Gongreşişlii au proclamat c a preşedinte-, pe Dr. Liehter, ea vicepreşedinţi pe BW)f. Dr. L Minea şi Dr. Qh, Preda, iar ea secretar pe dl docent (Dr. Ra-dovici.

Au fost aproape 40 de rapoarte şi comunicări, din ce le mai impor­tante şi mai de actualitate»

ettăm printre eele dintâi savan­tele rapoarte*, a le profi Dr. Mari­neseu. asupra epidemiei.de parali­zie infantilă şt ale prof. Dr. Parhon, asupra spitalelor de alienaţi din Ro­mânia ; preeum şi comunicările prof. Obregia, Dr. Pădean şi flrieeseu, asupra studiului comparativ -al to­nusului, uago simpatic; prof. Minea; Contribuţiuni la studiul raportului dintre sifilis şi sc leroza în plăci,. .

. Dr. Preda, Sibiiu: Câteva eon-sideraţtunt asupra stărei psihice a

unor membri din familia bolnauulul mintal, la*—i ta colaborarea eu Dr. Neumann —- Rezultate obţinute tn setzofrenle prin întrebuinţarea metal-losalulut etc .

Obseruajli clinice Importante au adus dnti Balif, Radoutei, Popa Radu, Gahane, Mârstete.

' Discuţii numeroase au contribuit şi mai mult la precizarea ches­tiunilor cu subiectele comunicate.

Pentru publicul lugojan s'au Jinut şi două conferinţe publice.

Prima,a prof. Dr. Paihpn asupra: Biologiei urâstelor, a ll-a Dr. Q. Preda, utce-preşedititele „Astrei", asupra : Impresiilor dlntr'o călătorie prin Marea Britanic Această din urmă conferinţă, însoţită de pro-ieeţiunl, a fost ţinută în cadrele Asociaţiei culturale „Astra".

Vtee-preşedlntele „Hâtrei" Dr. Preda a fost salutat cu aceas tă oeaBie din partea despărţământului local de Dr. Marlla, reuizor şcolar, c a r e a mat ţinui c a la terminarea conferenţel s ă adaoge la ouaţtunlle publicului mulţumirea şl recunoştinţa tuturor" celor prezenţi, prin euulnte cât mal alese şi mai bine simţite, lată un congres, c a r e prin felul Cum se manifestă în fiecare an face cinste, nu numai societate! respecttue, dar şl ţărel întregi.

» întrebări eonştiinfei Legionarii

americani, întorşi după z e c e arii în Franţa, eă s ă reuadă locurile isto­rice ale răsboiului şi s ă se închine în faţa mormintelor camarazilor lor morţi, îngropaţi în pământul francez, tşt descoper capul în cimitirul ame­rican dela Suresnes, lângă Paris, şl „comandorul naţional", dl Ho-maed P. Savage, găseşte astfel de euulnte s ă le ros tească în faţa mor­mintelor:

„... Am uenlt ea cetăţeni^ după nouă ani de utaţâ paşnică, c a r t s'au scurs dela răsboiul acesta încoace, în c a r e uol u'aţl aflat moartea. Am adus eu noi pe femeile noastre, pe mamele noastre şl pe coplit noştri. Sunt între noi mulţi din acela , cari u'au fost dragi. Cum am trăit tn toţi aceşti ani, capi ne-au despărţit de uol? Am săvârşit aceea ee aţt fi do­rit vot să săvârşim, am lucrat cum aţi fi lucrat uol d a c ă aţi fl fost uol în locul nostru şl d a c ă am odihni noi sub florile (glia împodobită cu flori) a Franţei? Vouă uâ vine rândul să Judecaţi dacă am fost vrednici de încrederea ee aţi pus-o în nof.

„Să uorbtm de acela , pe cari uoi i-att iubit. Muljl din el âu fost singuri de tot Am lăsat s ă fie cu­prinşi de simpatia noastră şi conti­nuăm s ă facem tot ee ne este în putinţă ea să-i sprijinim. Promitem e ă dragostea noastră faţă de ei ua ajunge şl mat mare, pentru ea nici­odată un copil de al camarazilor noştri morţi să nu ducă lipsă de eeua.

^Ne-am dat osteneala de a le alina durerea, de a-î tămădui, şl auem s ă ne continuăm ostenelile in eeeaee îl priueşte. Mult s'a făcut pentru el şl rămâne s ă se facă mult. Vă promitem, eamaraallor, eă sfor­ţările noastre nu uor înCeta.

j,Şt ee s'a ales de ţara uoastră? Ne-am făcut noi datoria faţă de ţara uoastră? O şttm eă doriţi aceas ta înainte de toate, ea s ă fie ţara gata la toate, pentru ea copiii uoştri şl copiii camarazilor uoştrl s ă niiodlh-neaseă într'o ţară străină, uietlmele agresiunii sau ale unei nesocotinţe.

„Ştim eă ureţl ea Statele Unite să fie drepte (juste)i ea s ă păstreze astfel încrederea altor naţiuni şl şttm eă ureţl ea să fie binevoitoare fa{ă de toţi, ea influenţa lor să poată duce

- 90? -

la o înţelegere, eare ua pune capăt luptelor tnfre naţiuni. Am făcut tot ee ne-a sta tn putinţă s ă ajungem la aceas tă ţintă,' de nouă ani, de eând iutem părăsit; fîeeaee ne-am propus tneă nu am dus la bun sfâr­şit, dar uom continua1 să luptăm.' Ne legătuim s6 nu dăm uitării această butiă luptă". (După „Le Temps", 18 Sept, 1827)

N'ar fi eu cale eă şi la noi s ă se pună astfel de întrebări în faţă mormintelor eelor morfl pe ; eâmpurile de luptă? N'ar fi bine ea să lucreze lumea ămăsuraf sfaturilor date de acei ete zac' sub gl ie? Simple, dar foarte îndreptăţite întrebări...

Ce spun invalizii de răsbolu? Ar trebui e a în aetiuitatea de după răs ­boiu a cetăţenilor, fie el ziarişti, fie ei scriitori, fie advocaţi, mediei, ma­gistrali, până la oamenii politiei cei mai sus-puşi, să se gândească cu toţii la invalizii' de răsboiu. Vederea lor s ă Je dea îndemnul respieat;, să ne, dăm toată, truda ea nici cu uorba, nici eu .scrisul, nici eu fapta s ă nu contribuim ea numărul Invalizilor nenorocit! să . sporească în viitorul apropiat, . .

Ar,,trebui ea văduvele de r ă s ­boiu şi .orfanii de răsboiu s ă fie as­cultaţi şl durerea lor, ţipetele lor de jale şt de chemare să pună surdină discuţiilor interminabile, veninoase, lipsite de, urbanitate.

Ar trebui e a •• — sub controlul neporuneit al acestor copilaşi ifără de tată -—atmosfera viciată s ă se purifice, ea statul s ă poată prospera.

In G r ă i t a s'a ţinut în 16 Oct. un congres al invalizilor de răsboiu din România. Cetiţi ţipetele de du­rere a le acestor invalizi în „Univer­sul'1 «Jin 19 Oet.

•• O doamnă colonel Mitre»eu, vă­duvă, a cerut c a orfanii ştuâduoele eelor căzuţi pe'eâmpul de luptă, s ă fie scutiţi de „mizerie''. Dl colonel Răduleseu din Bucureşti, a spus c ă inualizii pretind pâine, nu vorbe. „Moţiunea", primită de congres, vor­beşte de „deshădejdea* tnualiailor, fiindcă suferinţele nu s'au uşurat

In /fiecare ţară beligerantă se uor auzi astfel de apeluri — e uorba c ă numărul nemulţumiţilor s ă scadă, 1n urma luerării conştiente, persi­stente, sistematice, a eelor teferi, a acelora, cari au de dat o direcţie sănătoasă generaţiei f de mâine.

Dar să ascultăm şi o alt* "mo­ţiune, aceas ta a „eonfenenţei ă treia, internaţionale, a foştilor eombalat^A eonferenta s'a ţinut tn Uiena, la în­ceputul lunii Oct. 1927. A fost un apei la solidaritatea umanei. 12Q de eou-gresişti, dtn toate neamurile," s'au dus la cimitirul central al ee lor eă* zujl în răsboiu şi au încununat mort-mititele ace lora , cart şi-au dat viaţa, în credinţa eă s e vor naşte timpuri mai 6une pentru omenire. '

lată „moţiunea": „eonferenfa, aducând aminte c ă

suferinţele psihice şl morale a mi­lioane de mutilaţi si foşti comba­tanţi, al c ă r o r glas ; ̂ porte*parote) este, îi conferă dreptul şt datminfa de a lucra activ la întărirea păci i ;

„fidelă principiilor de:-'arbitraj, sigurarijă, desarmare,conţ inute tn rezoluţiile celorlalte două conferenje ale soe., din 192S şt «1926i

„şi, convinsă e ă singură desuolta-rea solidarităţii statelor ua permite să se prevină orice recurs la răsboiu;

„1. proclamă c ă a c c e p t a r e a ge­nerală a arbitrajului obligatoriu pen­tru toate conflictele între state este unul din elementele esenţiale ale organizării păcii; <

— 308 —

^salută cu satisfacţie aderarea Germaniei la competenta obligatorie a curt» d e justiţie internaţională dela Haga' şl*şt exprimă speranfa c ă toate martie puteri îşi uor da la fel a d e r a r e a ;

„2. afirmă necesitatea pentru Soit Naţiunilor de a dispune de o putere reală de execuţie şi de or -ganteare, de pe aeum, acţiunea eo-leettuă a membrilor e i ;

„constată; eu regret c ă , dela acordurile dela Loeamo şi până acum; nu s e pot însemna, progrese satisfăcătoare pentru siguranţa tu regiunile în e a r i se află încă puncte d e fricţiune;

.. „3, 8nblinias5ă, în sfârşit, c ă spe­ranţa popoarelor în dezarmare a suferit până aeum decepţii din cauza obstacolelor, ee le-a găsit în drum şi invită, pe calea aceasta , toate guuernele c a s â s e inspire de lu­crări le ultimei adunări a Soc . Na­ţiunilor, c a s â ajungă câ t mat cu­rând la o reducere a-armamentelor^ o r e d u c e r e generală, progresiuă şi controlată".

* „JournaiUe". Nu căutaţi în dic­

ţionar cuvântul aces ta 1 Nu-l găsiţi. E.: uorba de un euuânt fabricat de eunoseufuV autor eeh Mapei Ciapeh (autorul piesei „W. U. R", tradusă şi în româneşte).

„Canalie" ştiţi c e însemnează. B, pe franţuzeşte: »eanaille". „Jour­naiUe" vine dela „journalist"-aiarist şl terminaţia dejositoare a „canaliei" — urea s ă s ică dec i : ziaristica vrednică de diapreţ.

Dl Ciapek a scris o satiră so­c ia la : „Afacerea scandaloasă a lui losif Holouşek".

„Prager Presse" analiaează satira Într'un foileton (21 X 92?) şi resumă astfel cuprinsul: „In 17

Deeemurie a'a întâmplat în oraşul J nostru un fapt, ale cărui urmări | pot s ă fie neprevăzute. L a o r a 3 * d. masă trase, o mână, la c a s a . Ne. 171, perdelele jos, epidenipentru : ea s ă nu nadă ureun oehiu neehec \ mat eeeaee se petreee înlăuntru. De atunci n'a părăsit nimeni c a s a misterioasă. Cu întunereeul, e a r e se Ş lasă, s eara , le-a reuşit, nu-i uorbă, , s â p ă r ă s e a s c ă , pe neobservate, ' casa . Opinia publică are dreptul s ă S ştie şi noi Q asigurăm e ă auem s^-i spunem întreg adeuărul, depareeş n'am ajuns încă a ş a de departe, e a j opinia publică s ă sufere o astfel de manifestare erimlnală şl, după cum am constatat, locuieşte, în c a s a N C 171 domnul losif Holouşek, un 1 membru de partid, eunoseut, al 1 duşmanilor noştri politiei şi uom | revent lă cazul fără de precedent, I cu perdelele lăsate.

„Astfel şt încă eeua mai tniilt scr i se „Drapelul" şt titlul e r a „ Scandal f sau crimă ?", putut Importa eă Ho­louşek horcăia pe vremea anunţată în sofaua sa, eâ la fereşti nlet pomană de perdele şt eă ţipenii ; ace la grozaD â fost dat de un ucenic !> de prăvălie, la colţul străzii, eând ; a îneassat o palmă sdrauatiă dela ! şeful Său, din pricina unei stiele de erastâveţi, trântite pe trotuar — tt'au ' ajutat nimic toate acestea , fiindcă î „Drapelul* a înfiinţat de aici înainte ş pe seama Iul Holouşek o rubrică ; permanentă şt „Paza" a sărit m-tr'ajutor „Drapelului" şi — n'a trecut j mult — şi Holouşek săvârşise': orgii, } slujbe negre, sodomie, înşelase pe i gospodina sa de 80 de ani şi încă ; altceva la fel. Mânat de glasul " poporului, ua-sa-zică a „Drapelului" şi a „Pazei", se sinucide el. In ş sfârşit, disperat de ticăloşia sa . Nu-i uorbă, a fostuăsut mai « p o i - r \

- m -lucru ciudat 1 —- cumpărând mtr'o eârnăjărie nobilele «rămăşiţe de ale unul porc . Dar n'a stat tn „Dra­pelul* eutncă s'an ft sinucis „caiuu-lla" ? Dacă nu s'a spânzurat «r-treaba lut. Nu ae desminte!

Recenzentul urmează : „Cu­prinsul cadrului acestuia este deli­cios şl mişună de studii minunate, de Jocuri de euiilrite şl de psleo-logle*' de stil. „]ournallle*-a, dela laşitatea unei anonlmttăţi nlel când uenttlate. păriâ ta obrăznicia plura­lului majestatle, dela topica şi euulntele analfabete, pană la fraza gurii nespălate, băloase, plină de morală, de eiiuinfe c ă „Sdeietate*!, ea „susţinătoare de Stat", dela minciuna gogonată, îndârjttă, până la inferuertlreă Infamă, chiar şi ă celui mat mie amănunt şl ealottmta oricăruia, c a r e ia sub scutul său pe cel atacat, dela mfantilttateă şirului de idei propti, până la perfidia sub­stituirilor el — toate le aflăm alei în întregime, stat s ă le atingi, să le miroşi, euidenjlate de stă să te apuee greafa. Din punctul aces ta de uedere suni cele 37 de pagini un juuae>, un document de arhtuâ-eulturalâ*.

Unde-i traducătorul român ? Repede 1

Journaille" ? Maţ bine ar }l „Noctaillel" Ne auem şi noi, uai! „BiarlştU" de speţa de mai sus 1,..

.Clubul Rotary". 0 societate ale cărei norme etice a r fi foarte eu eale s ă prindă rădăcini la noi. Chiar st d a c ă nu ne-am afilia în România societăţii. * , i . 'i

Ge orea soc ie tatea? Aeum 27 de ani s'a înfiinţat din partea unui judecător american Paul Harris, In

Ohte> (America). Judecătorul a r«on« iracat pe prietinii săi; odată p e «apt tămână, la sine şl le. a pus la inimă s ă fie ^gentleman*-t în toate relaţttte lor, sociale; economice, polinoe, s a lase s ă vorbească „omul", IniaOf eeptia nobilă » noţiunii «

Acela, c a r e urea s ă ştie dlrec-ttoa societăţii, c a r e şi-a luat e a o » blemâ o roată dinţată (de atei „ R o ­tau"), s ă bineuoiaseâ s ă c i teaseă normele formulate mai Jos din partea preşedintelui actual al „clubului Ro­ta ry" dttt Praga .

Astăzi ăre stictet. peste 1130.006 de membri, eu peste 2500 "cluburi", tn 42 de ţări. i

8'au inflinfat în timpul d lnurmă cluburi „Rdtary* m eettbateoaeia, th Austrta.fn Germania. „PragerPiresse" a dedicat un număr societăţii (25 S e p t 1927). Regele Belgiei a condus o adun. generală a soci, mscriiricra>8e între membrii el. !

Normele cluburilor „rdtarlahilotf*. 1. Uoiu considera car iera e a ceua plin de cinste, deoarece îmi dă pu­tinţa s ă fiu folositor societăţii ome­neşti. , .

2. fml uoiu da osteneala s ă alâ perfecţionez, e a s ă ajung tot mat ualaros ta car iera mea şl e a s ă lucrez tot mal mult pentru al{ii, ea s ă fiu drept astfel fată de principiul fundamental a l „rotarianllor", e ă acela câştigă mat mult cepe serveşte pe alţii mai bţne. ., :, • •

a O s ă ftu în edar eă'sunt om de afaceri si oâ doresc succesul, dar eă.-— deoarece ureau s ă fiu un bărbat, c a r e din punct de uederfe moral urea s ă s tea p e o treapta hialtă, — au ddresc uri mooes; oare ââ im fie bazat pe dreptate şi morale « e a mat-severi.

— 8 t 6 —

4. Vota reprezenta eonulngerea oft schimbul mărfurilor mele, a muncit mele şt păreri lor, mele despre a-jungerea câştigului este eeua cu desăvârşire drept şi moral, presu­punând eă tojt cei ee iau parte la sehimb îşi iau câştigul lor. • • - • » • 5J Mă uoiu strădui eu tot ee ştiu eu mai bine s ă ridic uaaa carierei mele; pe c a r e o exercit şi e a să-mi duc munca astfel în îndeplinire, e a alft oameni din car iera mea să afle de cuminte, de aducător de câştig şi de propovăduitor de noroc, de a emula eu exemplul meu.

6. Uoiu conduce afacerile mele astfel încât să seruese ce lor diu epoca mea într'un mod cât se poate de desâuârşit, (oi a ş a de bine sau mai bine deeât concurentul meu,şi —r d a c ă uotu ft în dubiu — uoiu estinde actluttatea mea şi peşte c e e a ţ e sunt dator s ă săuârşese .

7. îmi uoiu da osteneala să pri­cep e ă este nnul din bunurile eele mai mari ale unui neguţător sau ale until brii 'de' carieră, de a aueâ prieteni şt eă un fauor, câştigat prin priettnie, este un fauor remarcabil din punct de uedere moral şi uredriie de dorit. .'"

8. Voiu fi pătruns de eonuingerea eă adeuăralil prietini nu pretind nimie unul dela altul şl eă ure-un abuz de încredere pentru ajungerea unor fauoruri contrazice spiritul soc . „Rotaru" şi c ă conţine o încăl­c a r e a poruncii morale.

8. Nu uoiu considera nici un succes personal c a îndreptăţit sau moral, d a c ă a ajuns tn; urma unul

• fauor nedrept (neechitabil), din pozi­ţia socială sau de carieră, a d e c ă : e a r e altora le este Interzis. Un ro-tariam nu vrea să ee folosească de un prilej de a câştiga fauoruri ma­

teriale, pe cari alţii le-ar dispreţul, din eauBB moralei dubii.

10. Nu mă uoiu simţi mai dea-bligat fafă de un'frate rotartan deeât fafă de oricare alt om, deoarece adevăratul Spirit rotarian nu zace în concurenţă, ei în colaborare. Interese locale nu pot să-şi reuendiee. un loe într'o institufle ea „Rqţaru/, şi rotarianu declară eă drepturile o-meneşti nu se mărginesc . numai asupra rotarianţlpr, c i că, sunt aţâţ de adânci şl cuprinzătoare, e a spe­cia omenească. „Rotarg" lucrează pentru scopurile acestea înalte, ea s ă formese şl ş â ridice pe fofi oa­menii şt toate instituţiile omeneşti.

11. în sfârşit, în concordantă eu regula de &ur, c ă omul şă acţioneze astfel fafă de alţi oameni, eum do­reşte ea şi el s â fie tratat de,e i , susjinem eă societatea omenească tine mai bine deolaltă daeă se oferă tuturor oamenilor posibilitatea s ă se folosească de isuoarele naturale de ajutorare ale pământului". ...... .

* Educaţia artistică în şcoală. „ Va­

tra Şcolară" (a. 111. Nr. 13—15.1937) publică un interesant articol: „Un obiect de studiu nou", subscris de dl insp. şeplar din Sibiiu Petre Pe-trescu, în legătură eu articolul „Edu? eaţia artistică ţn şcoală" din „Tran­siluania'" noastră (art. seer. lit. s., Dr. Horta Pelra-Petreseu, Nr. 2—3, a. c ) . Dl Petre Petreseu analizează eu eleuii două tablouri: „Tratan a-duee sacrificii zeilor înaintea podului dela Turnu-Seuerin" şi , L u a r e a eu asalt a SarmisegeUiset"1.* Bine eon-dusa reuista se găseşte la Reg. şcolară a IV-a; Sibiiu, auând .m frunte pe dl inspeetor-şef al regiunii IV. I. I. Bratu, Sibiiu, Strada Mitro­poliei 23.

- 811 -

Humailanot a ş a ? Scriitorul fran­cez Q. Duhamel îşi urmează, tn „Les nouuelles liiteraires" (1? Sept. 1927), descrierea impresiilor avute în „Uo-iajul la Moscova" şi însemnează ur­mătoarele: „Nu ştiu dacă Uniunea soutetieă ua putea să renunţe, într'o zi, la obiceiurile poliţieneşti ale ue-ehiului regim. 0 doresc eu toată sin­ceritatea. NU-mi place aceas tă aU mosferăxde denunţare reciprocă, pe c a r e o respiri (ti'anumite societăţi din Leningrad sau din Moseoua şt eari par o amintire obsedantă a t e -roarei. Nu-mi place să aud pe dl X... streeurându-lni in urechi cuvini tele: „Să n"ai încredere în dl U", când, după a c e e a , chiar dl U urne să-mi spună în confidenţă: „Nu uorbi prea liber în {aţa dlutX..." Aflu chiar penibil ea s ă aud oameni serioşi şt cuminţi-cum tşt iscad glasul şi mur­mură fără de ueste: „Vorbesc, uor-bese... dar nu e nimeni la spatele meu? Spune-mi-o, fără e a s ă mă întorc".

* Asta-i astal Scriitorul francez,

redactor la „Le Temps" şl „L'lllu-stration", Leandre Valllat îşi publică impresiile de călătorie în America şi observă foarte just („Le Temps" 20 Sept 1827): „ e e e a e e gârideâm. despre Germania înainte de r ă s -botu şt astăzi, mai mult e a oricând, a c e e a gândim despre America: că trebuie să încerci de a o cunoaşte în loc de a debita invective împo-' rnua ei; eă atunci când debităm in­jurii, când compunem şansonete, s e prea poate eă petrecem o serată plăcută, dar se amână pe ziua de mâine ' deciziunile indispensabile; eă a // spiritual te împiedeca adese­ori de a fi inteligent şi eă pentru ea să dai o luptă bună, loială, â la fran-eaise (în maniera franceză), trebuie

s â te apropii mat întâi de adoersar . s ă te lămureşti mai tntâi de toate din c e se compune".

*• ,: •: .-.ic •,,

Arbitra], siguranfa, dezarmare. Textul,primit tn unantmltateM „Sbete-tatea Naţiunilor", (Sesiunea a 8-a), privitor la arbitraj, siguranţă, desar­m a r e : ' !

„Adunarea,, recunoscând soli­daritatea, eare uneşte comunitatea internaţională';

„animată de ferma uoinţă de a asigura, menţinerea păcii generale;

„ eonstantând c ă rAşbotul de agresiune n« trebuie s â mat ser-uească vreodată c a mijloc de . a regula diferendele întţe jState şi eă faptul aces ta constituie o crima inter­naţională; > r

„considerând e ă d ' renunţare solemnă la ortee <râsbotu d e a g r e ­siune ar avea darul de a creta o atmosferă de concilaţiune, favorabilă progresului lucrărilor întreprinse tn vederea desarmârii, dec lară :

j l . eă flecare răsbotu de a g r e ­siune este şt rămâne interzis;

„2. Că trebuiesc folosite toate mijloacele pacifice pentru regularea diferendelor, fie ele de ori-ee natură, eari a r putea s â s e ' n a s c ă intre state.

„Adunarea declară c ă pentru statele membre ale Soc. Nat-, e

obligatoriu c a s ă se conformeze acestor principii".

1 * •

Concura literar. — „Astra" — Secţia literară. — Deoarece tntâiul / ' concurs literar al secţiei nu a dar nici un rezultat bun, secţia literară a „Astrei" â concentrat eele două premii iniţiale tntr'unul şi pe aces ta t-a adaos , din mijloacele acestui an,

- 812 -

alcătuind astfel un premiu de 30,000

Tema pusă acum la concurs este: V/a/a şi opera tui Qeorge Barif până

JagniiJ81,8-1849, inelusiu. . Uii premiu ulterior ua c e r e a c e ­

laşi piaţă, aceiaşi operat până la mparţea lut Barif. Deci este de r e ­comandat c a în partea întâia, pusă acum la concurs, s ă se întrebuinţeze toată opera după 1848^49, plină de amintiri şl judeeâ'ţt despre epoca anterioară.

' Dorim ea omul şl opera s ă fie urmărit şi expusă în raport cu tot mediul, dar fără< ea augrâutrea me­diului s ă acopere figura centrală a lucrării. '

Bibliografia scrierilor lui Bartţ oa fi ©fit s e poate de complectă.

Lucrările uor fi examinate de o comisie de delegaţi ai secţiei lite­rar^ , şi ai, ce le i .istorice.

Manuscrisele s e tter trimite Co­mitetului central al „ffstrel" I8ib1tu, Str. Şagutia 6) .

Termenul de prezentare este 1 Ianuarie 1929. , " '

Relatiu la tipărire: „Astra" îşi rezeruă dreptul de a o tipări. Dacă „Astra" ua renunţa la ace s t drept, lăsând autorului putinţa de a-şi ex­ploata munca, autorul pa dărui „Astrei" un număr de exemplare, c a r e se ua, stabili atunci prin bună înuoeală. Ar ft cazul c ă opera a r ieşi prea voluminoasă, De-aceea s e recomandă formularea concisă, pen-truea lucrarea s ă fie cât mai iute dăruită naţiei ee o aşteaptă.

Preşedintele secţiei' Q. Hogdan-Duieă.

Secretarul secţiei Septimiu Popa.

Bibliografie. A apărut în „Biblioteca poporală" a „Asoeiaţiunii" i No. '147: „Din

ppveşiiie lui Moş Toader", de Adam Boleu; No. 148: „Un ceas de sema­foare, p p p a r a / . f . d e ? ' . V. Pâcâfian, Adam Boleu. loaii Pop-Reteganul, Hovia Petra-Peirescu: No. 149: „Nijă Edvenghea", de Alex*Lupeanu±Melin; fio. ISO Calendarul Asocfafiuhii pe 1928, red. de Horia Petra-Petrescu; No. 1S1: „Qheorghe Câr/an , schiţe umor. de A. P. Bănui

E r a t ă : Ga pag. 254 în toc de

268 269 270 271 275

obârşie Radovici

se ua etti.o8flpa7e. „ „ „ Radonici

, şerpi o cronică s luasem parte „ audienfă ce a auut

„ serui ea b cronica. „ luase parte. „ audientă, ce am auut.

II