(3 DIVERSITATEA «REGELE FERDINAND I» DIN CLUJ

ANUARUL

INSTITUTULUIDE

S T U D I I C L A S I C EVOL. II

(1933— 1935

. *•

CLUJ MCMXXXVI *

OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA NOUA ETIMOLOGIE A SARMIZEGETUSEI.

încercarea dlui I. I. Russu de a da o nouă explicare numelui cetăţii (cetăţilor?) lui Decebal, interesantă şi pentru faptul că aduce în discuţie o veche şi încă nelămurită problemă de toponomástica daco-geLă, nu ni se pare mai convingătoare decât toate cele care s'au dat până acum.

Că numele e un toponimic „pur traco-getic“ e mai degrabă o probabilitate decât ceva precis. In orice caz, acest caracter „pur traco-getic“ nu e întărit de etimologia dată de d. Russu care, pentru a o susţine, e nevoit să admită o abatere dela caracterul „satem“ al limbii Tracilor pe care şi d-sa îi consideră, totuşi, 5¡jLÓyA.wtto: cu geto-dacii. •

Dl I. I. Russu, pentru a da etimologia numelui Sarmizegetusa, porneşte de la fermele cu Z iniţial, singurul care ar putea justifica forma primitivă a numelui, compusă cu toponimicul trac ger mo- (indo-eur. guher-) „cald“, după analogia lui Germizera- Zermizerga. Aici aş avea de obiectat, mai ales, două lucruri ; unul de ordin principial, şi anume: Numele localităţii ne apare constant şi, după părerea mea, corect în zecile şi zecile de inscripţii oficiale şi private din Dacia (şi Illyricum), adecă în pa­tria acestui nume, numai cu S iniţial, ca Sarmiz- (o singură dată Sarmis- (în 7742). Cele două inscripţii clin Dacia care au forma cuZ (Zarmiz III 973 şi Zetmicegetusa III 8011) sunt inscripţii cetite pe la începutul secolului trecut de către nespeciialişti şi care fiind perdute n’au mai putut fi controlate de Mommsen sau de alţi epii- grafişti1). — E în orice caz curios că formele cu Z iniţial apar nu­mai şi exclusiv în unele inscripţii din regiuni îndepărtate de lumea dacică şi în unele ms-e ale izvoarelor literare sau geografice, în care se găsesc totuşi şi formele corecte, usitate în inscripţiile din Dacia, adecă cele cu S iniţial. Constatăm prin urmare o singură şi

*) Cât de greşit şi superficial se ceteau chiar inscripţii bine păstrate de către nespecialişti, dovadă sunt III 1456 şi 1457 care în colecţia lui Fodor Andrés au numele localităţii Sarmis iar în Corpus I. L. III sunt redate cu Sarmiz, după lectura lui Mommsen.

177

constantă formă Sarm- în toată Dacia (şi IUyrioum), câtă vreme în inscripţiile din ţinuturile în afară de Illyricum, deci în ţinuturi îndepărtate, unde numele streiin putea fi mai greu de reţinut — poate şi din pricina vreunei particularităţi de pronunţare a lui Siniţial ___ şi în diferitele m-se ale autorilor istorici sau geografi,unde şovăiala în grafie e arhicunoscută chiar pentru nume greceşti şi latine, variaţia în transcriere — datorită unor cauze pur subiec­tive __merge până la forme absurde (vezi exemplele la Russu).

A stabili ca punct de plecare asemenea forme corupte e, după părerea mea, metodic greşit. [Aceasta e, de altfel, şi slăbi­ciunea iniţială a etimologiei dată de Pârvan, care consideră ca forma cea mai apropiată de original pe acel Zermi&gete (din CIL"VI 3236 ___ Dessau 2204) dintr’o inscripţie din Roma de prin sec.III, se pare, inscripţie care, împreună cu altele de acest fel, pome­nind o serie de „equites singuilares“ , eşite din mâna vreunui lapicid simplu! şi fără multă cunoştinţă de carte, abundă şi în alte greşeli de ortografie şi limbă: eques silngulari (în loc de singularis); do- mum (pentrn domo), anos (pentru annos). Faptul că soldatul po­menit în această inscripţie e „natione Daqus“ nu sprijineşte câtuşi de puţiln autenticitatea acestei forme, întâi pentru că nu el, solda­tul, ci lapicidul — roman — e cel caire scrie inscripţia şi comite, după cum am văzut, şi alte greşeli. Intr’o altă iinseripţie — VI 3238 Dessau 2208— tot a unui „natione Dacus“ (care nu arată întot­deauna originea etnică ciil şi numai locul de origine: cf. „nat. Ita- lus“) tot un asemenea lapicid din Roma scrie ala Campacon(um) pentru Gampagonum; în al doilea rând, atâţia alţi soldaţjii, tot de origine din Dacia şi chiar din Sarmizegetusa, îşi dau1 ca patrie nu­mele oraşului în forma lui de Sarmiz-, Sarmi... Sermiz. (vezi cita-; tele din Corpus la Russu)].

A doua obiecţie ce se impune faţă de etimologia ghuer- germo- e lipsa desăvîrşită a unei forme cu G a numelui Sarmizegetusa. Dacă aceasta ar fi fost forma originară, cu greu s’ar putea explica faptul că între cele câteva zecimi (aproape 100) de atestări ale nu­melui nici una, absolut nici una nu apara cu Germi- aşa cum, în aoeeaş epocă apare, totuşi, Germisaira şi Zermizerga. După părerea mea, formele — secundare —• cu Z ce apar, în condiţiile amintite mai sus, se explică nu ca o derivare a lud Z dintr’un guher- (tip Germizera, Zepfu'ţepya ) ‘ ) ci ca o posibilitate de a reda consoana S—.

*) Ca o curiozitate de p o abilităţile pe care le admit cercetătorii în, stu­foasa şi obscura problemă a toponomastioei traco-dacice,, pomenesc aici că Schütte G., în Plolemy's Maps of northern Europe, 1917, ip. 84, priveşte Sar­mizegetusa şi Germisara cu variatele farm© ce se întâlnesc ca variante ale aceleiaşi localităţi unice. Graşala şi .absurditatea acestei susţineri a fost arătată de Pârvan, Getica, 348.

178

care trebuie considerată ca o aţricată, ca un Zischlaut, — şi prin. Z, fenomen obişnuit în grafia acestor sunete. Intr’adevăr, din tot tezaurul lexical al limbii traco-gete nu-mi este cunoscut nici un caz de G > Z > S iniţial, ca derivând dintr’un gu—. Acel Sspjierţ adus de d. Russu (p. 172) ca reflectând un Zerm- Germ- nu constitue o dova­dă: nllci măcair Tomaschek (Die Alten Thrakdr II, 2, p. 79) la care trimite d. Russu, nu afirmă aceasta, iar Jokl (Stteitberg Festgabe, p. 179) îl atribue, desigur cu mai multă dreptate, „der Sippe von ai. să­raţi, flieszt, sarmah, das Flieszen, lt. serum“ , punându-1 alături de nu­mele de râu trac lépfuos *). [E poate cazul să ne întrebăm dacă în numele Sarrnizegelusei, partea întâia a cuvântului nu s’ar putea pune în legătură cu acest serm, „curs de apă, scurgere, apă(?)“ ştiind că toate cetăţile dacice de care poate fi vorba sunt, de fapt, dealungul unui pârîu, numit azi „Apa Oraşului“?].

Elementul de „cald“ în numele cetăţii lui Decebal nu are o justificare nici prin aşezarea foarte probabilă a acestei cetăţi în munţii Hunedoarei, unde nu se găseşte, în apropiere imediată, nici un izvor thermal.

A doua parte a numelui (-zege -sege) d. Russu! o derivă din îndo-eur. *dheiyh-, care, după cum se ştie, a dat în 1. tracă 5c£cţ,

nu zege. Argumentarea dlui R. suferă însă în acest loc de o contradicţie. Dsa susţine, pe bună dreptate, că elementul *dheigh apare, în toponomástica tracă, „cu palatala asibilată“ potrivit ca­racterului satem al acestei limbi, sub forma -dizos, -diza2). In daco- getă, în schimb, dsa nu1 admite acest lucru, gh rămânând tot g, ceeace, după d. R., „ar fi o nouă dovadă împotriva cairacterului satem al limbii Dacilor“ , *dheigh- dând deg- şi, apoi, printr’un *dieg, scos in extremis, zeg-, Dar pe z din zeg- d. Russu îl explică prin „asibilarea dentalei medii (din medie aspirată dh), înainte de vocala palatală“ pe baza unui fenomen „bine cunoscut în limbaTracilor“ . Cu alte cuvinte, „asibilarea palatelei“ __ caracteristicălimbii Tracilor ca limbă satem ,_. nu e valabilă în cazul lui dheigh -căci limba Dacilor n’ar fi limbă satem, dar legea fonetică, tot tra­că, a „asibilării dentalei medii înainte de vocala palatală“ e bună, de data aceasta, şi pentru limba Dacilor.

1) E, iarăşi, curios că, pe deoparte, nici Germisara, Zermizerga nu .apare, deşi atestat în aceeaşi epocă cu Sarmdzegetuza, niciodată cu S ini­ţial, după cum nu se cunoaşte nici o formă a numelui capitalei ■dacice cu G iniţial. Explicaţia nu poate fi decât una: S (şi Z) dela începu­tul numelui Sarmizegetusa nu reflectează un gu— primitiv.

_ 2) Pentru soarta guturalelor palatale în limba tracă, vezi. totuşi, ce zice Jokl (Reallex d. Vorg. s. v. Thraker, p. 292/3) aşa că excepţiile date <de d. Ruşsu nu au tăria unei devierii dela caracterul satem nici a limbii Tracilor dela sudul Dunării, nici a celora dela nordul ei, a Dacilor.

479

-Acum, pentru această lege fonetică diiln urmă (asibilarea «dentalei medii înainte de vocala palatală „fenomen bine cunoscut In 1. Tracilor“ : deg- > zeg-), d. Russu trimite la Jokl (art. cit., p. 290 91). Din ceeace spune Jokl la locul citat nu apare însă acest specific ou un caracter şi generalizare atât de categorice. Din toate

-exemplele date de Jokl şi din ceeace se spune acolo ceva mai de­parte, reese că aici avem de-a face numai cu grupuri ca di, ti (apro­piate în pronunţare cu d(h)s), e vorba, decis, de un Jod1') la formele de bază şi că „sich bei diesen aus Dentalen hervorgegangenen Laut­verbindungen, die durch £, o, i>, rk bezeichnet werden, um Affri- kata handelt“. Cât priveşte pe — dig— din ZspfioStysatos conside­rat, acesta, ca „un dublet perfect al numelui capitalei lui Deoeba- lus“2), nimic nu ne face să credem că ar avea ceva cu *dheigh (de

■ce nu e şi aici -zeg- sau măcar -deg-?).Partea a treia din nume, -tusa, e considerată de d. Russu ca

două sufixe: -tu şi -sa. In parte apare, e adevărat, fiecare din ele. 'Greu de acceptat însă presenţa amândurora într’un singur nume; :în orice caz, e uin hapax, pentru care nici d. Russu nu poate aduce un exemplu. Despre -tu eu aş crede mai curând că nu e sufix ci face parte dintr'un element component al numelui: -zeget(u), ze- -geth(u), tocmai fiindcă apare şi cu dentala aspirată, pe când suff. -t(a), aduse de d. Russu sînt toate neaspiirate.

Că forma, după mine coruptă, din Tab. Peut. (SaTmategte) ar înfăţişa o urmă din procesul de trecere dela *Germidege, presu­pusa formă primitivă (trecerea lui G iniţilal în S dar neasibilarea încă a lui -d-), la forma de mai târziu Sarmizegetusa, trebue, fireşte, înlăturată ca ceva fără de nici un temeiu serios, nu numai pentru eă nu e nici un motiv de a acorda Tabulei Peut., din a 2-a jum. a sec. 4!, mai mare crezare decât formelor bune atestate în inscripţiile din Dacia, dar şi pentru simplul fapt că atunci am fi siliţi să vedem în forma Sarmazege de la Geogr. Rav., ulte­rioară Tabulei Peut., o formă şi mai prîfmitivă, elementul radical chiar, fără de cele două sufixe, -tu -f-sa. In felul acesta, insă, cre­dem că am ajunge prea departe.

1) Pentru a se pune de acord cu acest fapt, d. Russu reconstitue, ar­bitrar, in ultimul moment, un *dieg—, uitând că acesta, dacă ar fi real, ar fi dat şi în Sudul Dunării o formă cu z-initial ,şi nu pe diz—1!

Mai e de observat că niciuna din aceste dentale asibilate nu provin© •din o dentală aspirată. Un dh dă în tracă 5 (ca în dhei£h — idoi ) sau »• menţine ca aspirata â (vezi Jokl, art. cit., p. 290 şi Ed. Phi'lipon, Les peu­ples primitifs, p. 23—24'). Şi philipon, o. c. p. 21 consideră — ca şi Jokl —. -asibilirea lui d intervocalic înaintea unui Jod. Cfr. şi Kretschmer, Eimleî- ■ tung, p. 196.

2) Apropierea o făcuse si Mateescu, An. Inst. de 1st. Rom. III, p. 460; ~Eph. Dacorom. I, p. 122, care desparte, insă,, Zepfio-St-yarros.

280

Cât priveşte localizarea Sarmizegetusei dacice, ea nu pare în - tr’adevăr să fi fost pe locul unde, după sfârşitul războaielor eu Dacii, s’a întemeiat Colonia Ulpia Traiana Dacica1), numită ceva mai târziu, poate numai din timpul lui Hadrian (Mommsen), şr Sarmizegetusa. Chestiunea însă, cred, va mai trebui reluată şi stu­diată amănunţit, înainte de a putea afirma ceva definitiv.

C. DAICOVICW

*) Bănuială exprimată încă de Mommsen. Vezi şi părerea mea în rev» Dacia Ij- p; 225. • -