Masterant:Adrian Pintilie

Alte denumiri populare: arin alb, alin alb, anin, anin cenuşiu, anin roşu, anine, arim, arime, arin cenuşiu, arin de munte, arin roşu.

Denumiri în limbi străine: E. speckled alder, Fr. aune blacghatre, G. erde, erlenbaum, R. oiha seraia, oiha cloha.

Descrierea speciei: arbore ce poate ajunge până la 18-20 m înălţime, cu scoarţa netedă, cenuşiu-albicioasă, lujerii tineri păroşi şi nelipicioşi. Frunzele sunt ovate sau ovat eliptice, acute, lobulate şi dublu serate, pe faţă glabre, verzi-cenuşii, pe dos cenuşiu păroase, mai ales în lungul nervurilor. Amenţii fructiferi sunt câte 4-8, iar cei laterali sunt sesili sau foarte scurt pedicelaţi.

Ecologie: specia vegetează pe prundişurile râurilor, pajişti înmlăştinitc, turbării.

Portul aninului alb

CNr. cromozomi: 2n = 28Cenologie: Car. Alno-Padion, Populetalia.Aninul alb este mai puţin pretenţios faţă de umiditatea edafică în raport cu aninul negru, poate vegeta şi pe terenuri mai uscate; se dezvoltă destul de bine pe solurile sărace, acide.

Tulpina deseori neregulată, uneori canelată.

Scoarţa este netedă, cenuşie albicioasă, lucioasă, nu formează ritidom, crăpând puţin la bază la bătrâneţe.

Lemnul este mai fin, dar cu întrebuinţări puţine datorită dimensiunilor reduse.

Coroană bogată, cu ramuri îndreptate în sus.

Lujerii sunt cenuşii pubescenţi, rotunzi, nelipicioşi.

Muguri alterni, mai scurt pedicelaţi, cu 2 solzi fin tomentoşi, mai apropiaţi de lujer, ovoizi, cu aspect de bob de grâu.

Frunze ovat-eliptice, 4-10 cm, acuminate, cordate, lobulate sau dublu serate, verzi închis pe faţă, cenuşii tomentoase pe dos, nevâscoase .

Importanţă, utilizări, simbolistică

În tradiţia populară: lemn uşor şi moale cu aceleaşi întrebuinţări ca şi cel negru. Se folosea la prelucrarea pieilor de opinci.

Coaja arinului alb sau negru se folosea la vopsit în negru, lâna şi panura, fire pentru alte ţesături.

Frunzele se puneau la răni şi tăieturi, în contra oparelilor şi transpiraţiei picioarelor.

Areal de răspândire în România

În România preia locul aninului negru la altitudini mai mari, frecvent în luncile montane; urcă în Carpaţii Orientali la 1300 m (aninişuri pure), dar coboară şi în zona de dealuri (subzona stejarului). Lipseşte în Banat.

Aninul alb apare la poalele versanţilor orientali şi meridionali ai Carpaţilor, constituind limita sud-estică a arealului său european.

Specia este adaptată la climate reci şi aspre cu sezon de vegetaţie scurt, suportând astfel gerurile şi îngheţurile.

Areal răspândire în Europa

Aninul alb are un areal vast, în Europa depăşeşte mult graniţa septentrională a aninului negru, ajungând dincolo de Cercul Polar; mai apare şi în Asia estică şi America de Nord. Ocupă regiuni mai reci – altitudinal şi latitudinal – decât aninul negru.

Arial de răspândire în lume