Imbunătățirea calității vieții si rolul asistentului medical in cazul pacientului cu anemie prin

deficit de vit B12 si acid folic

Cuprins

Motivatia intelegerii temei

Introducere despre boala ca si concept

Cap 1: Noțiuni de anatomie si fiziologie

Cap.2: Afecțiunea: Anemie

2.1 definiție

2.2 etiologie

2.3 tablou clinic

2.4 investigații

2.5 principii de tratament

2.6 complicații si evoluție

2.7 rolul asist med.

Cap 3: caz clinic

Bibliografie selectiva

Motivatia intelegerii temei

Rolul esenţial al sistemelor aferente este de a informa scoarţa cerebrală despre

mediul extern şi intern al organismului. Analizatorul durerii este cel care

semnalizează despre existenţa unor condiţii anormale, cu potenţial lezional, sau

despre prezenenţa, deja, a leziunii. El este conectat cu toate structurile SNC,

aferente şi eferente şi integrat, în final, în comportamentul uman, modelat de

experienţa cotidiană individuală.

Analizatorul durerii are o organizare principială identică celorlalţi analizatori:

constă din segmentul de recepţie, căile de conducere şi segmentul central, cortical.

Este compus din două sisteme antagoniste: nociceptiv şi antinociceptiv.

Separarea are mai mult raţiuni didactice, deoarece în sens biologic nu există o

distincţie netă a structurilor cu funcţii pur nociceptive sau antinociceptive.

Mi-am ales aceasta tema din dorinta de a afla mai multe despre aceasta boala

si anume enterocolita acuta la copil.

Cunoasterea unor notiuni generale despre boli este necesara atat pentru

persoanele care doresc sa exercite profesia in domeniul medico-sanitar dar si

pentru cine doreste sa fie informat.

Marile victorii ale omului in lupta impotriva bolilor a facut ca astazi sa ne fie

mai usor in cunoasterea si tratarea lor.

Amintim numai cateva din succesele obtinute care au schimbat esential

evolutia vietii: descoperirea agentilor patogeni, introducerea chimioterapiei, a

antibioticelor, etc.

Introducere despre boala ca si concept

Anemia işi are etimologia in limba greacă ,,an-’’+ ,,aima’’ = fără sânge.

Anemiile sunt boli foarte frecvent întalnite in practica medicală; ele apar la cca

6,6% dintre barbaţi, la cca 12,4 % dintre femei, în procent de 20-50% la copii si

aproximativ la 44% dintre bătrânii trecuţi de 80 ani.

Anemiile sunt caracterizate de o scădere a hemoglobinei sub valorile normale

corespunzătoare vârstei, adică :

13,5-20,5 g/dl la copii intre 6 luni si 6 ani

11-14,5 g/dl la copii intre 7 si 14 ani

13-17 g/dl la bărbaţi

12-15,5 g/dl la femei,

sau a numarului de hematii sub valori normale

4,5 milioane eritrocite cu 90% hemoglobină, la bărbaţi

4 milioane eritrocite cu 80% hemoglobină, la femei.

De remarcat, că in mod normal intre nivelul hemoglobinei (Hb) si numarul de

hematii si valoarea hematocritului (Ht) există o relaţie foarte strânsă. Principala

consecinţă a anemiei o constituie scăderea concentraţiei de oxigen în sânge.

Deoarece organismul nu-şi reduce consumul de O2, scăderea O2 în sânge este

compensată prin creşterea debitului cardiac şi a vitezei de circulaţie şi printr-o mai

bună utilizare a sângelui de către ţesuturi. Compensarea poate fi suficientă în

repaus, dar nu şi la efort. De aceea apar palpitaţii, tahicardie şi dispnee. Măduva

hematopoietică este stimulată de anemie. Răspunsul măduvei constă în apariţia

semnelor de regenerare (reticulocite în număr mare), cu condiţia să nu existe o

carenţă de factori necesare hemotopoiezei (fier, vitamina B12).

Anemiile rezultă din ruperea echilibrului dintre distrugerea şi producerea

eritrocitelor. Dezechilibrul poate apărea în condiţii foarte variate.

Cap 1: Noțiuni de anatomie si fiziologie

Elementele figurate ale sângelui sunt reprezentate de:

Hematii;

Trombocite;

Leucocitece se împart în limfocite, monocite, neutrofile, eozinofile, bazofile.

Hematiile

Hematiile reprezintă aproximativ 2,3-2,5 litri din volumul sanguin total. Ele pot fi

descrise ca fiind elemente celulare lipsite de nucleu = anucleate, cu formă de disc

biconcav, cu diametrul de aproximativ7,5-8,3 μm.

În anumite patologii, hematiile îşi pot modifica dimensiunile (macrocite,

microcite), forma (schizocite, anulocite).

Culoarea este roşie-portocalie, aceasta fiind determinată de prezenţa hemoglobinei.

Prezintă o zonă centrală mai palidă şi cu margini mai intens colorate.

Numărul de hematii este în mod fiziologic de 5.100.000+_ 500.000/mmc la

bărbat şi de4.600.000+_500.000 la femeie. 

Principalul rol al hematiilor este de a transporta oxigenul de la nivel pulmonar la

nivel tisular şi de a prelua de aici dioxidul de carbon, ce va fi transportat până la

nivel pulmonar, unde va fi eliminat.

Hematiile sunt produse la nivelul măduvei hematogene în mod continuu din celule

stem la o rată de 2 - 3 milioane pe secundă.

Hemoglobina este proteina transportoare a oxigenului şi dioxidului de carbon de la

nivelul hematiilor, şi reprezintă 95% din aceasta.

Numărul de hematii se poate modifica în sensul creşterii sau scăderii lor şi poate fi

de natură fiziologică sau patologică.

Cauze fiziologice de creştere a numărului de hematii:

Consumul exagerat de oxigen datorită proceselor de creştere de la vârste tinere;

La sexul masculin;

Domiciliul în localităţi cu altitudine mare;

Consecutiv efortului fizic;

Prin hemoconcentraţie în deshidratare sau emoţii.

Cauzele patologice de creştere a numărului de hematii sunt reprezentate de

toate patologiile ce sunt acompaniate de hipoxie tisulară

precum tuberculoza pulmonară, insuficienţa cardiacă etc.

Cauze fiziologice de scădere a numărului de hematii:

Prin hemodiluţie, în urma ingestiei unei cantităţi exagerate de apă;

La persoanele ce muncesc în medii hiperbare.

Cauzele patologice de scădere a numărului de hematii sunt frecvent întâlnite în

clinică putând fi cauzate de:

Hemoragii;

Hemoliză;

Anemii de diferite etiologii.

Pentru analiza hemoleucogramei şi cunoaşterea principalelor boli din patologia

sângelui trebuie cunoscute principalele constante şi indici eritrocitari cu rol

major în identificarea modificărilor de la nivel sanguin:

1. Volumul eritrocitar mediu (VEM) ce are valoare normală cuprinsă între 80-94

μ³, o creştere peste94 indicând macrocitoză, iar o scădere sub

80 indicând microcitoză. Formul prin intermediul căreia se calculează VEM

este: Ht*10/E. 

2. Hemoglobina eritrocitară medie (HEM) ce are valoarea normală cuprinsă

între 25-32 μg, iar formula prin intermediul căreia se calculează este: Hb * 10/E.

3. Concentraţia medie de hemoglobină eritocitară (CHEM) ce are valoarea

normal cuprinsă între32-26 g/dl masă eritorcitară, o scădere a sa sub 30 putând

indica prezenţa unei anemii. Formula după care se calculează este: Hb * 100/Ht. 

4. Grosimea eritorcitară medie (GEM) ce are valori curpinse între 1,7 şi 2,5 μm,

o creştere a sa peste 2,5 indicând prezenţa sferocitozei, iar o scădere sub 1,7

sugerând platocitoză.

5. Suprafaţa eritorcitară medie ce are valori cuprinse între 120 şi 130 μm².

6. Indicele de culoare sau valoarea globulară are valori cuprinse între 0,85-1,15

μm³, sub 0,85 sugerând hipocromie, iar peste 1,15 hipercomie. Se calculează prin

intermediul raportului: Hb% deteminată/Hb% normală.

Leucocitele

Cunoscute şi sub denumirea de celule albe, leucocitele sunt definite ca celule

circulante a căror rol principal este protecţia organismului. Ele nu sunt localizate

strict la nivel sanguin, putând fi întâlnite şi la nivelul splinei, ficatului şi

ganglionilor limfatici. Sunt produse la nivelul măduvei hematogene din acelaşi tip

de celule stem ca şi hematiile. Numărul acestora este la adulţi de 6.000-8.000

leucocite/mmc, iar în cazul nou-născuţilor valorile pot ajunge şi până la 12.000-

20.000 leucocite/mmc, iar la sugari la 9.000-12.000/mmc.

Celulele albe sangvine

Pot apare modficări fiziologice de creştere a numărului acestora în special în:

Sarcină;

Frig;

Efort fizic;

Emoţii.

Creşteri patologice ale acestora sunt întâlnite în:

Afecţiuni inflamatorii acute, subacute şi cronice;

Leucemie;

Diabet zaharat;

Neoplazii;

Alergie.

Scăderea numărului lor în mod fiziologic se întâlneşte în special la persoanele în

vârstă, iar în mod patologic în aplazia medulară, stres, afecţiuni infecţioase ce

deprimă sistemul imun precum febra tifoidă, parotidita epidemică, rujeola, gripa.

După aspectul nucleului, leucocitele se pot împărţi în leucocite

mononucleare şi polinucleare.

Leucocitele mononucleare poartă denumirea şi de agranulocite datorită absenţei

granulaţiilor eozinofile, bazofile sau acidofile din citoplasmă.

Agranulocitele mononucelare sunt reprezentate de limfocite şi monocite,

iar granulocitele polinucleare sunt reprezentate de neutrofile, eozinofile şi bazofile.

Limfocitele îndeplinesc de asemenea funcţia de apărare, fiind primele ce

reacţionează la apariţia unui antigen, ele încercând să caute, să identifice şi să se

lege de proteinele antigenului astfel încât acesta să poată fi îndepărtat.

Granulocitele şi macrofagele sosesc, înconjoară şi distrug antigenul identificat. De

asemenea, realizează şi îndepărtarea celulelor moarte sau îmbătrânite ce nu îşi mai

realizează funcţia, dar şi a particulelor străine precum praful.

Trombocitele

Trombocitele mai sunt denumite şi plachete sanguine şi sunt elemente acelulare,

anucelate, având un rol foarte important în realizarea proceselor de hemostază. Se

formează la nivelul măduvei hematogene, din aceiaşi celulă stem din care se

formează hematiile şi limfocitele. O treime din trombocite se găsesc la nivelul

circulaţiei splenice, restul găsindu-se în torentul sanguin. Durata de viaţă a unui

trombocit este de aproximativ 8 zile. Distrugerea lor are loc la nivel splenic şi

hepatic, dar şi la nivelul circulaţiei generale.

Globulele rosii (eritrocietele)

Eritrocitele sunt cele mai numeroase elemente figurate din sange. 1 mm³ de sange contine aproximativ 4 milioane si jumatate de hematii la femeie si 5 milioane de la barbat. La copilul mic numarul eritrocitelor este mai mare, pana la 6 milioane pe millimetru cub iar la locuitorii zonelor cu altitudine mare numarul eritrocitelor poate ajunge pana la 8 milioane pe millimetru cub, datorita mecanismelor de adaptare pentru a face fata concentratiilor scazute de oxigen. Numarul eritrocitelor poate sa creasca temporar atunci cand se elibereaza depozitele de sange situate la nivelul splinei si ficatului.

Eritrocitele sunt formate la nivelul maduvei hematogene.

Numarul eritrocitelor poate sa scada prin doua mecanismele importante: scaderea productiei medulare sau distrugere crescuta in periferie.

Procesul de formare a eritrocitelor se numeste eritropoieza. Cel mai important hormon care determina eritropoieza este eritropoietina, secretata la nivelul rinichiului. Acesta secreta eritropoietina in conditii fiziologice iar secretia este crescuta in conditii de hipoxie. Procesul de eritropoieza necesita asigurarea cu substante nutritive, vitamine (C, B6, B2, acid folic) si fier.

Hematiile au doua roluri esentiale pentru organism:

• transportul oxigenului si dioxidului de carbon de la plamani catre tesuturi si invers

• in mentinerea echilibrului acidobazic.

Hemoliza reprezinta procesul prin care hematiile sunt distruse. Hemoliza poate fi fiziologica, atunci cand hematiile batrane sau cu defecte sunt distruse la nivelul splinei, ficatului, ganglionilor limfatici sau maduva oaselor.

Hematiile au forma de discuri rotunde sau usor ovalare cu centrul de culoare mai deschisa si periferia mai intens colorata in galben. Acest aspect se datoreaza variatiei grosimii hematiilor care sunt mai groase la periferie - 2, 5 microni - si mai subtiri in centru - 1, 5 microni. Diametru unei hematii este de 7, 5 microni. Pot fi

intalnite si eritrocite mai mici de 7 microni (microcite) sau mai mari de 8 microni (macrocite).

Lipsa nucleului permite o incarcare mai mare cu hemoglobina. Suprafata totala a hematiilor este de 4 000 m patrati (de 2 000 ori mai mare ca suprafata corpului).

Durata de viata a unei hematii in sange este de aproximativ 120 zile. Desi traiesc relativ putina vreme, numarul lor ramane constant, printr-o productie constanta in maduva hematogena. Exista un echilibru intre procesul de distrugere si cel de formare.

Cap.2: Afecțiunea: Anemia prin deficit de B12

2.1 definiție

Anemia prin deficit de vitamina B12 reprezinta o afectiune hematologica care

apare in momentul in care nu exista suficienta vitamina in corp. Vitamina B12

(denumita si cobalamina) ajuta la sinteza de eritrocite (globule rosii). 

Eritrocitele transporta in corp oxigenul la celule si indeparteaza rezidurile. Fara o

cantitate corespunzatoare de vitamina B12, organismul nu va sintetiza suficiente

eritrocite si astfel celulelor nu li se va furniza oxigenul necesar.

Vitamina B12, numita si cobalamina, ajuta la formarea de globule rosii. Daca exista in organism un deficit de vitamina B12, nu se vor sintetiza suficiente eritrocite, ducand atfel la privarea celulelor de oxigen. (eritrocitele sunt principalii transportori de oxigen catre celulele organismului.)

2.2 etiologie

Anemia prin deficit de vitamina B12 apare de obicei cand organismul nu poate

absoarbe aceasta vitamina din alimente. Aceasta se poate intampla daca este

prezenta anemia pernicioasa. In cazul anemiei pernicioase organismul distruge

celulele de la nivelul stomacului care sunt responsabile de absorbtia vitaminei B12:

- pacientul a suferit o interventie chirurgicala pentru indepartarea unei portiuni a

stomacului sau a ultimului segment al intestinului subtire (ileon) 

- sunt prezente afectiuni digestive, ca si sprue (denumita si boala celiaca), boala

Crohn, infectii bacteriene si parazitare ale intestinului subtire 

- consum cronic de medicamente pentru stomac si pentru ulcer, ca de exemplu

omeprazol (Prilosec) si lansoprazol (Prevacid) 

- mai rar se dezvolta in cazul unei diete cu aport inadecvat de vitamina B12.

Persoanele cu risc sunt reprezentate de vegetarieni, varstnici care nu au o

alimentatie variata si de persoanele cu alcoolism cronic.

Exista 2 cauze pentru acest deficit de vitamina B12. Prima cauza este

cea autoimuna. Se formeaza anticorpi impotriva factorului intrinsec Castle, de

care se leaga vitamina B12 pentru a fi absorbita, sau impotriva celulei parietale

intestinale, producand astfel distructii importante si impiedicand absorbtia

vitaminei B12 la nivelul tractului intestinal. Cauze care nu sunt de natura

autoimuna: consumul de cronic de medicatie antiulceroasa (omeprazol), afectiuni

digestive (boala Crohn, boala celiaca, infectii bacteriene si parazitare), interventie

chirurgicala pentru indepartarea unei parti a stomacului sau ultimului segment a

intestinului subtire (ileon), foarte rara-lipsa aportului sufficient de vit B 12

(vegetarieni, varstnici cu o dieta inadecvata, alcoolici).

Aportul de vit B12 se face din alimentele de origine animala (carne, ficat, oua) si

organismul stocheaza aceasta vitamina, astfel incat ar avea rezerve pentru inca 4

ani  dupa incetarea totala a aportului. Foarte importanta insa este absorbtia ei,

facilitata de factorul intrinsec Castle (secretat de celulele tractului intestinal) si fara

de care vitamina B12 ar fi pur si simplu degradata.

2.3 tablou clinic

Tabloul clinic include la inceput manifestari generale si nespecifice cum ar fi stare

generala alterata, fatigabilitate, paloare, tahicardie, pierderea apetitului, scadere in

greutate.

Ulterior apar simptome gastro-intestinale (limba neteda si depapilata, uneori rosie

si dureroasa, constipatie sau diaree, greata, varsaturi, anorexie), tulburari ale

sistemului nervos (parestezii, slabiciune musculara, tulburari de echilibru si

coordonare, modificari de comportament si personalitate care merg pana la

depresie si decline al statusului mental).

In cazul formelor usoare de anemie prin deficit de vitamina B12, s-ar putea sa nu

apara simptome sau acestea sa treaca neobservate. Unele persoane considera

aceasta afectiune a fi doar rezultatul inaintarii in varsta. Simptomele apar in

timp,de-a lungul anilor pe masura ce cantitatea de vitamina B12 absorbita de

organism se diminueaza si depozitele de vitamina B12 sunt epuizate. Daca anemia

se agraveaza pot fi prezente urmatoarele simptome:

- stare generala alterata 

- oboseala 

- fotofobie 

- aspect palid 

- sensibilitate dureroasa, rosiata sau sangerare la nivelul limbii 

- pierderea gustului si apetitului alimentar cu scadere in greutate 

- tahicardie sau dureri precordiale 

- expir diminuat 

- concentratia redusa de vitamina B12 cauzeaza afectarea creierului si a celulelor

nervoase. Simptomele determinate de aceasta cauza pot fi primele observate.

Acestea pot cuprinde: 

- paralizii sau parestezii (furnicaturi) la nivelul degetelor de la maini si de la

picioare 

- tulburari de echilibru si coordonare 

- neglijenta 

- depresie

- confuzie 

- dificultati de gandire si concentrare 

- judecata deteriorata si control slab al impulsurilor 

- diminuarea sensibilitatii vibratile 

- tinitus (tiuituri in urechi) 

- dementa, declin al statusului mental care devine suficient de grava ca sa interfere

cu activitatea zilnica.

2.4 investigații

Daca este suspectata anemia prin deficit de vitamina B12, medicul va efectua un

examen obiectiv complet si o anamneza detaliata in legatura cu antecedentele

medicale personale si cu simptomele prezente. Se vor efectua diferite analize

sanguine, ca de exemplu:

- hemoleucograma - acest test furnizeaza informatii importante despre tipul si

numarul de celule sanguine. Prezenta unui numar scazut de eritrocite reprezinta un

semn de anemie. Anemia prin deficit de vitamina B12 determina sinteza unor

eritrocite de dimensiuni mai mari decat in mod normal, denumite si macrocite

(adica "celule mari") sau celule mari imature (anemie megaloblastica) 

- testul cu homocisteina si acid metil malonic. Nivelul acestei substante in sange

creste pe masura ce nivelul de vitamina B12 diminueaza. Aceste teste pot fi mai

sigure pentru diagnosticul deficitului de vitamina, decat pentru testarea

concentratiei de vitamina B12 

- testul cu vitamina B12 – utilizat pentru a masura nivelul acestei vitamine in

sange. Totusi, multe persoane cu acest tip de anemie au un nivel normal de

vitamina B12 in sange in momentul testarii 

- testul cu acid folic – acidul folic reprezinta alt tip de vitamina B12. Unele

persoane prezinta asociat anemiei cu deficit de vitamina B12 si anemie cu deficit

de acid folic, ambele afectiuni cauzand simptome similare 

- testul cu lactat dehidrogenaza – lactat dehidrogenaza reprezinta o enzima intalnita

in mod normal in cantitati reduse in diferite tesuturi ale corpului, inclusiv in sange.

Un nivel sanguin crescut de LDH coroborat cu rezultatele altor investigatii ajuta in

sustinerea diagnosticului de anemie prin deficit de vitamina B12 

- teste pentru detectarea prezentei diferitelor tipuri de anticorpi ajuta in

diagnosticul anemiei pernicioase 

- testul Schilling este un test urinar care poate fi utilizat pentru diferentierea

anemiei pernicioase de alte cauze de anemie. Totusi, aceste teste sunt rareori

efectuate deoarece este dificil de manipulat si de folosit o substanta radioactiva. 

- prezenta anemiei pernicioase poate creste riscul de a dezvolta cancer de stomac.

Daca este prezenta anemia pernicioasa, trebuie consultat medicul fiind necesar

screening-ul pentru cancerul de stomac.

2.5 principii de tratament

Anemia cu deficit de vitamina B12 este tratata prin tratament substitutiv cu doze

crescute de vitamina B12. Dupa ce nivelul de vitamina B12 revine la normal,

organismul va sintetiza mai multe eritrocite si simptomele vor disparea. Totusi,

majoritatea persoanelor necesita tratamentul suplimentar pentru tot restul vietii

pentru a preveni recidiva bolii. Se recomanda aceasta deoarece cauza cea mai

frecventa de deficit de vitamina B12 este reprezentata de absorbtia redusa de la

nivelul intestinului. Daca se opreste tratamentul substitutiv concentratia de

vitamina B12 va scadea din nou.

La inceput se incepe cu doze mari de vitamina B12 (100-1000 mcg). Dozele sunt

in mod obisnuit administrate zilnic sau saptamanal si apoi o doza la trei luni.

Uneori medicul recomanda utilizarea unor doze mari (1000-2000 de mcg zilnic).

Majoritatea persoanelor prezinta o ameliorare a simptomelor din primele zile ale

inceperii tratamentului. Daca alta afectiune interfereaza cu capacitatea

organismului de a absorbi vitamina B12, medicul va trata afectiunea asociata

concomitent cu deficitul de vitamina B12. De exemplu o enterita bacteriana

(infectie bacteriana a intestinului) poate fi tratata cu antibiotice. Deseori anemia cu

deficit de vitamina B12 este diagnosticata doar in formele moderate sau severe,

deoarece anemia are un debut insidios (lent, treptat) si simptomele pot fi subtile.

Formele grave de anemie, pot necesita transfuzii de sange. Varstnicilor carora li s-

au administrat transfuzii sanguine trebuie sa li se acorde o ingrijire speciala pentru

a evita insuficienta cardiaca si edemul pulmonar.

Tratamentul poate sa nu amelioreze complet simptomele datorate afectarii

creierului si celulelor nervoase. 

Medicul va verifica cantitatea de vitamina B12 dupa cateva luni pentru a se asigura

ca tratamentul este eficient. Trebuie administrat tratamentul medicamentos sau

injectabil conform sfatului medicului pentru a se asigura ca afectiunea nu reapare.

Majoritatea oamenilor au nevoie sa-si administreze tratamentul medicamentos sau

injectabil pentru tot restul vietii.

O alta forma de tratament este reprezentata de vitamina B12 sub forma de spray

nasal (Nascobal). Totusi, spray-ul nazal este mai scump decat fiolele sau tabletele

si nu este folosit in mod obisnuit. Pentru imbunatatirea starii de sanatate se poate

recurge la o dieta variata, care sa cuprinda carne, lapte, branza si oua, care

reprezinta o sursa buna de vitamina B12. De asemenea se recomanda consumul de

alimente care contin acid folic, un alt tip de vitamina B. Acestea

cuprind vegetalele cu frunze verzi, citricele si cerealele integrale. 

Nu se recomanda consumul de alcool pe durata tratamentului deficitului de

vitamina B12. Alcoolul interfera cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina

B12. 

De retinut!

Forma standard de tratament pentru anemia cu deficit de vitamina B12 este

reprezentata de fiole de vitamina B12 administrate injectabil intramuscular. Pentru

multe persoane insa, tratamentul medicamentos in doza crescuta poate fi la fel de

eficient ca si tratamentul injectabil. Tabletele sunt mai ieftine si mai confortabil de

administrat. Daca s-a administrat tratament injectabil anterior, pacientul poate cere

medicului sa-i schimbe tratamentul injectabil cu cel oral. Vor fi necesare teste de

urmarire pentru a se asigura ca organismul absoarbe vitaminele din tablete. 

Tratament ambulatoriu

In cazul anemiei cu deficit de vitamina B12 se pot lua cateva masuri pentru a

imbunatati starea de sanatate:

- se recomanda o dieta variata care furnizeaza o cantitate suficienta de vitamina

B12 pentru nevoile organismului. Daca nu se consuma nici un aliment de origine

animala (incluzand carne, lapte, branza si oua) se poate prelua vitamina B12

consumand alimente imbogatite cu aceasta vitamina sau prin administrarea

tabletelor ce contin vitamina 

- se recomanda consumul de alimente care contin acid folic (folati), alt tip de

vitamina B12. Este importanta instituirea dietei in mod particular dupa inceperea

tratamentului pentru anemia cu deficit de vitamina B12. Alimentele care contin

acid folic cuprind vegetalele cu frunze verzi, citricele si cerealele integrale 

- evitarea consumului de alcool in timpul tratamentului pentru deficitul de vitamina

B12. Alcoolul interfereaza cu capacitatea organismului de a absorbi vitamina B12.

Daca se descopera un nivel sanguin scazut de fier, sunt necesare administrarea de

suplimente ce contin fier. 

Daca s-a administrat tratament injectabil sa se consulte medicul daca se poate

substitui cu tratamentul medicamentos. Pentru multe persoane tratamentul

medicamentos cu doze mari de vitamina B12 (1000 – 2000 mcg/zi) poate fi la fel

de eficient ca si tratamentul parenteral. Tabletele sunt mai ieftine si mai confortabil

de administrat. Va fi necesara efectuarea de teste pentru a se asigura ca organismul

absoarbe vitamina continuta in tablete.

Daca se recomanda tratamentul injectabil, pacientul poate invata sa-si faca singur.

Medicul poate instrui pacientul cum sa depoziteze tabletele si unde sa-si

administreze injectiile. Daca pacientul nu este dispus sa-si faca singur injectiile, un

membru al familiei poate invata sa efectueze injectiile. Este necesara administrarea

tratamentului injectabil sau medicamentos conform sfatului medicului pentru a

evita recidiva deficientei. Majoritatea bolnavilor necesita administrarea

tratamentului medicamentos si a celui injectabil pentru tot restul vietii.

2.6 complicații si evoluție

Daca pacientii nu sunt tratati timpuriu in evolutia bolii complicatiile neurologice pot deveni permanente. Anemia severa poate determina insuficienta cardiaca congestiva sau precipita insuficienta coronariana. Incidenta adenocarcinomului gastric este de trei ori mai mare la acesti pacienti fata de populatia generala. Periodic este indicata efectuarea unei gastroscopii. 

Prognostic

Recunoasterea precoce si tratamentul pentru  anemia pernicioasa garanteaza o durata a vietii normala si fara complicatii. Tratamentul intirziat permite progresia anemiei si a complicatiilor neurologice. Leziunile neurologice si mentale pot deveni ireversibile fara terapie.

2.7 rolul asist med.

- Internarea bolnavului

Internarea în spital constituie un eveniment important în viaţă bolnavului;

el se desparte de mediul sau obişnuit şi este nevoit să recurgă la ajutorul unor

oameni străini.

Internarea se face pe baza biletelor de trimitere de la medicul de familie.

Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de

internări, unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate

ale bolnavului.

Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege

datele anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va notă în foaia de observaţie,

stabilind diagnosticul prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării

bonavului în secţiile de spital. În vederea examinării clinice, efectuată de medicul

de garda, asistenţă medicală ajută bolnavul să se dezbrace.

După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în

secţie, asistenţă medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă

tegumentele şi fanerele (la nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie

(dacă acesta nu poate), apoi îl conduce în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se

îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi, papuci, halat).

Hainele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea

înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la

nevoie şi hainele vor fi supuse deparazitării).

Astfel pregătit, asistenţă conduce bolnavul la salon unde îl prezintă

celorlalţi pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a

spitalului şi îl ajută să se aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.

După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistenţă medicală întocmeşte foaia

de temperatura, determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar

datele obţinute le notează în foaie de observaţie.

Asistenţă medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i

asupra îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicandu-le

numărul salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.

Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă

un moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-

sanitar.

- Asigurarea conditiilor de mediu

-Confortul

Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de spitalizare

care să le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare psihică şi fizică.

Secţiile cu paturi, cu ceea ce intră în dotarea lor: saloane, coridoare, trebuie să aibă

un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va îndeplini pe lângă cerinţele de igienă,

cerinţele estetice şi de confort.

Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud sau

sud-vest. Paturile distantate, astfel că bolnavii să nu se deranjeze unii pe alţii.

-Aerisirea

Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţă după toaletă bolnavului, după

tratamente, vizită medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este cazul.

Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.

Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este absolut

obligatoriu să se facă, pentru că o atmosfera prea uscată, irită căile respiratorii

superioare.

Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte cel

puţin ¼ din suprafaţă salonului.

Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se controlează

continuu cu termometre de camera, pentru a se realiza: în saloanele de adulţi o

temperatura de 18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.

Liniştea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi,

pentru că pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor

terapeutic foarte important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel

obişnuit.

-Asigurarea igienei

Toaleta pacientului face parte din ingrijirile de baza, adica din ingrijirile

acordate de asistenta medicala cu scopul de a asigura confortul si igiena

bolnavului.

Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea

apariţiei leziunilor cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării .

Toaletă pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;

- săptămânală sau baia generală

În funcţie de tipul pacientului acesta :

- nu are nevoie de ajutor ;

- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;

- are nevoie de ajutor parţial ;

- necesită ajutor complet .

Obiective :

● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi

impregnat cu secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare;

● deschiderea orificilor de escretie ale glandelor pielii ;

● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism ;

● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea

anticorpilor ;

● liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort ;

● se verifică temperatura ambianţa, pentru a evita răcirea bolnavului ;

● se evita curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor

● se izolează bolnavul de anturajul sau ;

● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării

lenjeriei, a patului şi a bolnavului pentru a preveni escarele ;

● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură ;

● se descoperă progresiv numai partea care se va spală ;

● se stoarce corect buretele sau mănuşă de baie, pentru a nu se scurge apă

în pat sau pe bolnav ;

● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mâna fermă, fără brutalitate pentru a

favoriza circulaţia sanguină ;

● apă caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este

nevoie, fără a se lasă săpunul în apă ;

● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi

axile

● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează

zonele predispuse escarelor;

● ordinea în care se face toaletă pe regiuni: spălat, clătit, uscat ;

● se mută musamaua şi aleză de protecţie în funcţie de regiunea pe care o

spălăm .

-Alimentatia bolnavului

Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale

pentru a putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de

masticaţie. În funcţie de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:

● activ

● pasiv

Alimentaţia pasivă

● se aşează pacientul în poziţie semisezand cu ajutorul rezematorului de pat

sau în decubit dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura

deglutitia;

● i se protejează lenjeria cu un prosop curat ;

● se aranjează un prosop în jurul gâtului ;

● se adaptează măsuţă la pat şi i se aşează mâncarea astfel încât să vadă ce i

se introduce în gură ;

● asistenţă se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu pernă ;

● verifică temperatura alimentelor ;

● îi serveşte supă cu lingură sau din cană cu cioc, taie alimentele solide ;

● supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile

de deglutitie ale pacientului ;

● este şters la gură, i se aranjează patul ;

● se îndepărtează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot

contribui la eventualele escare ;

● acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;

-Pregătirea bolnavului pentru explorări

-Pregătirea psihică a bolnavului:

Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l

ajută; crearea climatului favorabil; atitudinea apropiată constituie factorii

importanţi ai unei bune pregătiri psihice.

În preajma examinărilor de orice natură, asistenţă medicală trebuie să

lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să

reducă la minimum durerile.

Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde

încrederea în noi.

Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:

Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţă oricărei examinări, însă

dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea cămăşii la

gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci această poate ascunde o serie de

simptome importante.

După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria de

spital. Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe

pentru a nu provoca dureri.

-Supravegherea bolnavului

-asistenţă va vizită bolnavul cât mai des, chiar fără solicitare;

-va urmări şi notă manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări

de comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;

-va notă volumetric eliminările de lichide;

-asistenţă va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o va notă în

F.O.;

-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă

evacuatoare.

-Administrarea tratamentului

Administrarea tratamentului se face respectînd condiţiile de igienă, doză

recomandată de medic şi orarul. Pentru o administrare lejeră se utilizează calea

intravenoasă cu ajutorul unei branule,această scutind pacientul de multiple

înţepături. De asemenea,asistenţă medicală va educa pacientul să evite

automedicaţia.

Monitorizarea funcţiilor vitale şi vegetative

a. Pulsul

Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe

un plan osos(arteră radială,temporală,carotidă,femurală,humerală,pedioasa

posterioară).

Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de

numărare.Se reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în

continuarea policelui.

Palparea pulsului se face cu vîrful degetelor index,mediu şi inelar de la

mînă dreapta. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei

degete pînă la perceperea zvicniturilor pline ale pulsului.Fixarea degetelor se

realizează cu ajutorul policelui care îmbrăţişează antebraţul la nivelul

respectiv.Numărarea se face timp de un minut cu ajutorul unui ceas cu secundar.

Notarea în foaia de temperatura se face cu pix roşu, pentru fiecare linie

orizontală socotindu-se patru pulsaţii.

Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.

b. Tensiunea arterială

Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.

Se aplică manşetă sprijinită şi în extensie cu braţul,se fixează membrană

stetoscopului pe arteră humerală sub marginea interioară a mansetei.Se introduc

olivele stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşetă pneumatică cu ajutorul

parei de cauciuc pînă la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv

aerul din manşetă prin deschiderea supapei pînă cînd se percepe primul zgomot

arterial care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maxime. Se reţine valoarea

indicată de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se

continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice, se reţine

valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului în momentul în

care zgomotele dispar,această valoare reprezentând tensiunea arterială minimă.

Se notează în foaia de temperatura valorile obţinute cu linie orizontală de

culoare roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloana de mercur. Se

unesc liniile orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.

Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140

mmHg iar tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.

c. Respiraţia

În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a

explică tehnică ce urmează să fie efectuată cu palmă mîinii pe suprafaţă palmară pe

torace.Se numără inspiraţiile timp de un minut.Aprecierea respiraţiei se poate face

prin simplă observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi revenirea toracelui la

normal.

Pe foaia de temperatura se notează cu verde,fiecare linie orizontală

reprezentînd două respiraţii.

Valorile normale la adult: seară 20 respiraţii/minut, dimineaţă 18

respiraţii/minut.

d. Diureza

Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui

pacientul să urineze numai în urinar timp de 24 de ore..Vasele cilindrice gradate

vor fi bine acoperite şi ţinute la răcoare pentru a împiedică procesele de

fermentaţie.

Alături de înregistrarea valorii diurezei se va notă şi cantitatea de lichide

ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă

bilanţul circulaţiei apei în organism.

Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore.La bărbaţi este de 1200-

1800 ml/24 de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.

Externarea pacientului

Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie

o preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.

Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc dată

externării, se pot deplasa singuri însă cu dificultate din cauza parezelor a diferite

porţiuni ale corpului.

În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe că formele de

externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri

suplimentare, dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic

şi, prin atitudinea să, să arate bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până

în momentul când acesta părăseşte spitalul.

Cap 3: Prezentarea cazului clinic

CULEGERE DE DATE

DATE GENERALE

NUME: IVAN

PRENUME: ANDREEA EMILIA

SEX: FEMININ

VARSTA: 28 ANI

DOMICILIU: GALATI, STRADA.GH.DOJA, BL.1A AP58

PROFESIE : CONTABILA

ANAMNEZA

antecedente heredo-colaterale -tata(decedat)-ulcer gastric

-mama –HTA

personale-fiziologice:PM=14 ani, durata menstrelor=5zile,

nr.sarcini=2, nr nasteri=1, avorturi=1

DIAGNOSTIC CLINIC : Anemie prin deficit de B12

MOTIVELE INTERNARII:

- stare generala alterata, ameteli

- tahicardie

- stare de lipotimie

- slabiciune

ISTORICUL BOLII:

Pacienta in varsa de 28 ani , cunoscuta cu probleme de absorbtie a vitaminei

B12 si a acidului folic , se interneaza pentru stare generala alterata, ameteli,

stare de lipotimie.

PROBLEMELE PACIENTULUI

- alterarea starii generale

- riscul alterarii circulatiei

- anxietate

- disconfort- durere

Diagnostic de

nursing

Obiective           Interventii    Evaluare

1.Alterarea starii

generale datorita

vertijului si adinamiei

nanifestata prin

Pacienta sa

fie echilibra-

-ta psihic, sa

dispara starea

Calmez pacienta, o asez intr-un

salon cu bolnavi, cu un nivel

ridicat si plini de optimism.

Ajut pacienta sa isi recunoasca

Starea de anexitatea

a disparut si

bolnava prezinta

o stare de bine.

anexitate. de anexitate

si sa fie com-

-batut

vertijul si

adinamia.

anexitatea si sa o combatem

distagandu-i atentia de la boala.

Diminuez stimuli care ar putea-o

deranja. Aerisesc salonul

asigurandu-i o stare de confort

si asigur conditii de odihna.

Pacienta sustine ca

vertijul a dispa-

rut si prezinta o

conditie fizica

mai buna.

2. Riscul alterarii cir-

culatiei si respiratiei

din cauza compli-

catiilor bolii ma-

nifestate prin

tahicardie,hipotensi-

une arteriala,

transpiratii reci.

Reechilibrarea

hidroelectrolitrica a

a pacientei si

suplinirea pierde

rilor prin hemate-

meza si melena.

Administrez pacientei trata-

mentul prescris de medic :

plasma si solutii perfuzabile

Schimb lenjeria de corp

si de pat de cate ori este nevoie.

Asigur conditii corespunzatoare

de temperatura mediului.

Ajut pacienta sa isi efectueze

toaleta corporala.

Pacienta relateaza

ca respecta indicatiile

in

legatura cu indicatiile

primide de catre

cadrele medicale

3.Perturbarea Pacienta sa Combat varsaturile cu ajutorul Pacienta prezinta

somnului datorita

nelinistii si anexitatii

manifestata prin

insomnie.

4.Disconfort din

cauza durerilor, a

starii de lipotimie

aiba un somn

odihnitor.

Ameliorarea

dure-

rilor.

tratamentului prescris de medic.

Invat pacienta tehnici de relaxare,

exercitii respiratorii inainte de

culcare. Asigur un mediu

ambiant, linistitor fara zgomote.

Se vor administra sedative la

indicatia medicului.

Asigurarea repausului fizic al

pacientului si prin administra-

rea medicatiei indicate de

medic

un somn odihnitor.

Durerile se amelioreaza,

dar nu dispar

in totalitate.

SUPRAVEGHEREA FUNCTIILOR VITALE

Data

2009

Puls Resp T.A.(mmHg) T(°C) Diureza(ml/

zi)

Scaun

10.06 82

81

19

20

95/60 36,6

36,4

1000 ml N

11.06 80

75

17

18

100/65 37,5

37,2

1100ml N

12.06 76

79

18

18

100/65 36,5

36,8

950 ml N

13.06 72

65

19

18

105/70 36,4

37

1150ml N

14.06 76

72

18

17

110/70 36.5

36,7

1100ml N

15.06 80

78

17

18

120/75 36.5

36.7

1200ml N

EXAMENE DE LABORATOR

Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale

VSH 0,4 ml citrat de

Na3,8%,1,6 ml

sange

VSH=10/1h

=20/2h

VSH=1-10/h

VSH=7-15/2h

Leucocite

Hemoglobina

Trombocite

Hematocrit

Inteparea pulpei

degetului,2ml

sange pe cristale

de EDTA

L=8800

Hb=7,5g/dl

T=150000/mmc

Ht=33,2%

L=4200-8000mmc

Hgb=14-16g/ml

T=150-400000/

mmc

Htc=40-45%

Fibrinogen 0,5ml citrat de Na

3,8%,4,5 ml sange

F=180mg% F=200-400mg%

Glicemie 2ml sange pe 4 mg

florura de Na

G=110mg% G=80-120 mg%

Uree

Acid uric

Creatinina

5-10 ml sange prin

punctie venoasa

U=27mg%

A.U=2,67mg%

C=0,92mg%

U=20-40MG%

A.U.=2-6mg%

C=0,6-1.2mg%

Transaminaze

Test Hemocult

Endoscopie digestiva

superioara.

5-10 ml sange prin

punctie ven.

GOT=30

GPT=31,3

Pozitiv

Prezenta a nume-

roase eroziuni

ulce-roase, sange-

GOT=14-46U/l

GPT=9-52U/l

VN= Negativ

rande, la nivelul

stomacului pe

mica curbura.

REGIM ALIMENTAR

pentru corectarea anemiei:

Alimente permise:

- ficat, rinichi, peste, oua(in special galbenus), branza

- fructe bogate in vitamina C

- legumele cu frunze verzi cum este spanacul, varza,

- cerealele integrale, painea si cerealele fortificate,

- stridiile,

- avocado,

- ridichiile,

- dovleacul,

- piersicile, prunele, prunele uscate, stafidele

- soia.

Fisa tehnica-tehnica punctiei venoase

Definitie : Punctia venoasa reprezinta crearea unei cai de acces intr-o vena prin intermediul unui ac de punctie.

Scopul puncţiei poate fi:

explorator- recoltarea sangelui pentru examene de laborator biochimice, hematologice, serologice si bacteriologice

terapeutic- administrarea unor medicamente sub forma de injectie sau perfuzie intravenoasa

recoltarea sangelui in vederea transfuzarii sale

executarea transfuziei de sange sau derivate de ale sale

sangerare 300-500 ml in edemul pulmonar acut si hipertensiunea intrapulmonara

Locul punctiei :

venele de la plica cotului (bazilica si cefalica) unde se formeaza un « M » venos prin anastomozarea lor

venele antebratului

venele de pe fata dorsala a mainii

venele subclaviculare

venele femurale

venele maleolare interne

venele jugulare si epicraniene (mai ales la sugar si copilul mic).

Pregatirea punctiei :

materiale

de protectie, perna elastica pentru sprijinirea bratului, musama, aleza

pentru dezinfectarea tegumentului

instrumentar si materiale sterile, ace de 25-30 mm, diametrul 6/10, 7/10, 10/10mm- in functie de scop, seringi de capacitate- in functie de scop, pense, manusi chirurgicale, tampoane

alte materiale- garou sau banda Esmarch, eprubete uscate si etichetate, cilindru gradat, fiole cu solutii medicamentoase, solutii perfuzabile, tavita renala (materialele se vor pregati in functie de scopul punctiei)

pacientul

pregatirea psihica- se informeaza asupra scopului punctiei

pregatirea fizica- pentru punctia de la venele bratului, antebratului :

se aseaza intr-o pozitie confortabila atat pentru pacient cat si pentru persoana care executa punctia (decubit dorsal)

se examineaza calitatea si starea venelor avand grija ca hainele sa nu impiedice circulatia de intoarcere la nivelul bratului

se aseaza bratul pe pernita si musama in abductie si extensie maxima

se dezinfecteaza tegumentele

se aplica garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului punctiei, strangandu-l astfel incat sa opreasca circulatia venoasa, fara a comprima artera

se recomanda pacientului sa stranga pumnul, venele devenind astfel turgescente

Executia punctiei :

Asistenta imbraca manusile sterile si se aseaza langa pacient.

-se fixeaza vena cu policele mainii stangi la 4-5 cm sub locul punctiei, exercitand o usoara compresiune si tractiune in jos asupra tesuturilor vecine

-se fixeaza seringa, gradatiile fiind in sus, acul atasat cu bizoul in sus, in mana dreapta, intre police si restul degetelor

-se patrunde cu acul traversand, in ordine, tegumenutul- in directie oblica (unghi de 30 grade), apoi peretele venos- invingandu-se o rezistenta elastica, pana cand acul inainteaza in gol.

-se schimba directia acului 1-2cm in lumenul venei

-se controleaza patrunderea acului in vena prin aspiratia cu seringa

Fig.7. Tehnica punctiei venoase

-se continua tehnica in functie de scopul punctiei venoase : injectare

medicamente, recoltarea sangelui, perfuzie

-se indeparteaza staza venoasa dupa executarea tehnicii, prin desfacerea

garoului si a pumnului

-se aplica tamponul imbibat in solutie dezinfectanta la locul de patrundere a

acului si se retrage brusc acul

-se comprima locul punctiei 1-3 minute, bratul fiind in pozitie verticala

Ingrijirea ulterioara a pacientului :

-se face toaleta locala a tegumentului

-se schimba lenjeria daca este murdara

-se asigura o pozitie comoda in pat

-se supravegheaza pacientul

Accidente :

-hematom (prin infiltrarea sangelui in tesutul perivenos):se retrage acul si

se comprima locul punctiei 1-3 minute

-strapungerea venei (perforarea peretelui opus) se retrage acul in

lumenul venei

-ameteli , paloare, lipotimie se intrerupe punctia, pacientul se aseaza in

decubit dorsal si se anunta medicul

Bibliografie selective

1.Principiile medicinei interne- Harrison, editia 14 in limba româna,

2.Anatomia si fiziologia omului-I.C.Petricu,I.C.Voiculescu,editura Medicală 1964

3. Anatomia si fiziologia omului –compediu, Editura Corint

4.Urgenţe medico-chirurgicale- Lucreţia Titircă - Editura Medicală,Bucureşti 2002

5.Medicină internă pentru cadre medii - Corneliu Borundel, editura All, vol.2

6.Tehnica ingrijirii bolnavului-Carol Mozes editura Medicală 2002

7. Ghid de nursing -Lucreţia Titircă

8. Îngrijiri speciale acordate bolnavilor -Lucreţia Titircă