SupravieŢuitorii

Anca Ştef (n. 2 decembrie 1982, Galaţi) este dublu licenţiată, în jur nalism (2005) şi sociologie (2009), a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2007 obţine un master în comu nicare în cadrul aceleiaşi universităţi şi studiază timp de un semestru la Université Libre din Bruxelles. În perioada 2004–2008 este reporter la publicaţiile Clujeanul şi Ziarul Clujeanului. Între 2007 şi 2008 este redactor al ediţiei de Transilvania a Ziarului

Financiar. În intervalul 2008–2012 este jurnalist freelancer. În 2012 fondează cult.art & media association, al cărei preşe-dinte este. În acelaşi an devine redactor al postului de televi-ziune Look TV. În prezent lucrează ca producător la Look Plus şi se implică în activităţi şi demersuri legate de istoria recentă a României (îndeosebi de istoria orală).

Raul Ştef (n. 18 iunie 1982, Cluj-Napoca) este dublu licenţiat, în jurnalism (2005) şi sociologie (2009), al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Deţine un master în managementul conflictelor (Cluj-Napoca) şi un altul în fotojurnalism şi foto-grafie documentară (Londra). În anul 2010 este bursier al Institutului Cultural Român din Londra, în cadrul programu-lui de rezidenţă Attic Arts, finalizat cu expoziţia De la Est la

Vest: un portret al diasporei româneşti. Între 2004 şi 2007 este fotoreporter la publicaţiile Clujeanul şi Ziarul Clujeanului. Din 2004 până în prezent lucrează pentru agenţia de presă Mediafax Foto. În perioada 2007–2012 este fotoreporter cores-pondent al agenţiei de presă Intact Images. Are fotografii pu-blicate în presa naţională şi internaţională.

SupravieŢuitoriiMărturii din temniţele comuniste ale României

Interviuri de ANCA ŞTEFFotografii de RAUL ŞTEF

Prefaţă de ALIN MUREŞAN

Redactor: Radu ParaschivescuCoperta: Angela RotaruFoto copertă: Raul ŞtefTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorector: Marieva IonescuDTP: Iuliana Constantinescu, Carmen Petrescu

Tipărit la Artprint

© HUMANITAS, 2014

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiŞtef, AncaSupravieţuitorii: mărturii din temniţele comuniste ale României / Anca Ştef, Raul Ştef; pref.: Alin Mureşan – Bucureşti: Humanitas, 2014ISBN 978-973-50-4664-4I. Ştef, RaulII. Mureşan, Alin (pref.)821.135.1-94343.8(498)(0:82-94)

eDITURA HUMANITASPiaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, Româniatel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 0372 743 382, 0723 684 194

Volum apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc

ARgUMeNT 13

— Cedaţi!

Aduseseră plutonul de execuţie.

— Sau nu cedaţi?

Noi ne‑am deschis hainele:

— Nu cedăm!

— Nu cedaţi?

A treia oară: — Încărcaţi arm’!

— Nu cedăm!

Grigore Pepene

Strângerea Mărturiilor a pornit de la ideea că aceşti necunoscuţi au luptat împotriva „distrugerii sufle-tului“, după o expresie a părintelui Matei Boilă. Aşa am ajuns noi, doi jurnalişti, să ne întrebăm cine sunt aceşti oameni, ce i-a motivat, cum au rezistat şi de unde au avut curajul de a-şi sacrifica, pentru un

ideal, tinereţea, liniştea, viitorul şi, în general, toată „viaţa pământeană“.

Au fost condamnaţi pentru decizii simple, luate la cincisprezece, şaptesprezece sau nouăsprezece ani – de a lansa manifeste anticomuniste, de a-i ajuta pe partizanii din munţi sau pur şi simplu de a-şi con-semna gândurile într-un jurnal. În puşcării au fost bătuţi, schingiuiţi, înfometaţi, umiliţi.

Unii dintre ei au trecut prin experimentul de ree ducare de la Piteşti, pe care supravieţuitorul Inocenţiu Glodeanu îl descrie astfel: „Bătăile erau aşa de crunte, încât mi-am zis de multe ori, şi cred că nu am greşit: Cristos a fost mic copil pe lângă unii dintre ai noştri care au suferit. Au depăşit orice… Nu puteai să-ţi imaginezi că cineva poate să suporte ce a fost acolo, ţi-e şi ruşine să spui că astea s-au întâmplat între oameni. Din aceste bătăi crâncene,

ARgUMeNT

toţi au ieşit zdrobiţi sufleteşte. Nu mai credeai în nimeni, în nimic, nici în tatăl tău…“

După cincizeci de ani de la eliberarea lor din 1964, i-am căutat pe aceşti eroi uitaţi ai României. Am parcurs mii de kilometri prin ţară şi am înregistrat zeci de ore amintirile lor, care sunt vii şi încă dor. I-am ascultat povestindu-şi visurile de tinereţe, am aflat ce simţeau atunci, ce şi-au dorit să fie, ce-ar fi fost dacă. Unii se simt vinovaţi şi astăzi că şi-au făcut familia să sufere. Mulţi nu pot scăpa de gândul că şi-au pierdut părinţii în timp ce erau închişi, că n-au mai apucat să-i vadă nici măcar o dată.

Ne-au mărturisit dragostea pentru neam şi credinţa în Dumnezeu sau, dimpotrivă, modestia de a nu cere ajutorul divin (Felix Schlattner: „Nu credeam că este momentul, acum, când îmi merge rău, deodată să de-vin credincios, când înainte nu fusesem“). Am plâns cu ei şi ne-au destăinuit lucruri pe care nu le spuseseră nici copiilor lor. Le-am înţeles mândria de luptători, sentimentul de a fi fost nedreptăţiţi şi faptul că şi-au iertat torţionarii. Am încercat să le înţelegem durerea, însă ar fi prea mult să credem că am reuşit.

I-am întrebat despre regrete şi răspunsurile lor conţin acelaşi reper moral: propria conştiinţă (Grigore Pepene: „Dacă acţionam altfel, aveam conştiinţa îm-

păcată?“; Galina Răduleanu: „Nu am schimbat regi-mul, dar nici regimul nu mi-a schimbat conştiinţa“).

Aceste interviuri conţin răspunsuri la multe din-tre căutările noastre. În primul rând, de-acum ştim, avem certitudinea că există în România valori, modele şi idealuri pe care, poate, le-am uitat. Am vrea să le redescoperim împreună. Apoi, întâlnirile cu aceşti oameni ne dau încredere că în fiecare dintre noi există forţa de a acţiona potrivit conştiinţei, de a rezista, de a crede, de a respecta un ideal, de a lupta, de a spune NU. („Ce i-aţi spune unui tânăr de astăzi?“ l-am în-trebat pe Nistor Man. „Cum am învăţat noi: nu minţi, nu fura, nu înşela, fii punctual, fii demn, fii mereu în faţă la bine, luptă împotriva răului, hoţiei şi minciu-nii, fă-ţi datoria la locul de muncă, cu maximum de conştiinciozitate, fii cu respect pentru toţi, fii ca sfin-ţii în închisori.“)

Dar toate răspunsurile nasc alte întrebări. Ce mai înseamnă conştiinţa pentru noi, astăzi? Câte dintre deciziile noastre ţin cont de această înţelegere profundă a propriei existenţe?

Ne dorim ca, în timp ce trăiţi aceste interviuri, în timp ce-i priviţi în ochi pe aceşti oameni reali, să vă răspundeţi, fiecare, pagină de pagină: „Eu ce-aş fi făcut? Aş fi rezistat?“

ANCA ŞTEF RAuL ŞTEF

SupravieŢuitorii

16 SuPRAVIEţuIToRII. MăRTuRII DIN TEMNIţELE CoMuNISTE ALE RoMâNIEI

NICoLAE PuRCăREA 17

Sunt tineri care habar nu au ce s‑a întâmplat. Am rezistat cât

am putut, cum am putut, fără să ne batem cu pumnul în piept.

Asta le spun eu la tineri – nu vă mai bateţi cu pumnul în piept

până nu încasaţi două la fund de la Securitate, după aceea să

vorbiţi, să dea Dumnezeu să nu mai fie nevoie!

PRIMELE ARESTăRI

Terminasem clasa a şaptea, eram la începutul clasei a opta când m-au arestat. Am venit acasă, am învă-ţat câte ceva şi m-am prezentat la şcoală. Dar tocmai atunci s-a întâmplat ceva, cu 23 august ’44, cu schim-barea. M-am îngrozit puţin, pentru că eu ştiam ce înseamnă comunismul.

Încă nu se ştia ce avea să urmeze. Pentru că lu-mea era destul de nepăsătoare, mai ales oamenii de-aici, care se ocupau cu tot felul de treburi, de

meserii, pentru viaţă, ca să câştige un ban, şi nu-şi dădeau seama de ce sunt în stare ruşii. Greşeala noastră a fost că n-am plecat cu toţii în străinătate, poate că acolo am fi avut o viaţă mai liniştită, mai aşezată, mai lipsită de primejdia comunistă.

Făceam partea din mişcarea legionară, din Frăţia de Cruce, şi ştiam de atrocităţile pe care le săvârşi-seră comuniştii în Spania, de regimul din Rusia şi de atrocităţile de-acolo, şi te îngrozeai când te gân-deai că ei erau atei şi luptau împotriva Bisericii. Erau internaţionalişti. Iar pentru ei nu exista gra-niţă, toţi erau una.

Nu exista liceu în care să nu fie Frăţia de Cruce. Edu caţia era deosebită, încercările, sacrificiul, renun-ţările la unele plăceri ale vieţii… Aderau mulţi copii. Eram în închisoare în jur de cinci mii de tineri – toţi erau tineri. După aceea a venit perioada anti-comunistă, care-a fost mult mai aspră. Pentru că a fi

NiCoLae purCĂrea

„Dați-mi ceva mai bun și atunci poate o să mă întreb: ce e mai bun decât să crezi în Dumnezeu și să te jertfești pentru patrie?“

18 SuPRAVIEţuIToRII. MăRTuRII DIN TEMNIţELE CoMuNISTE ALE RoMâNIEI

legionar era o agravantă pentru ei. Te întrebau an-chetatorii: „Dar pe cutare l-ai cunoscut? Da… Deci şi el era legionar.“

Am ignorat latura asta, mi-am dat examenele, am dat bacalaureatul după aceea, tot la începutul lui septembrie. Apoi am fost arestat, am fost ţinut la Securitate – adică la Siguranţa statului. Am stat într-o curte, la chestură, într-un depozit – am stat cum am putut. Mai venea mama la mine, îmi mai adu cea mâncare, iar într-o zi mi-a spus că în ziua următoare se dădeau examenele de admitere la facultate. Şi am rugat-o să vină a doua zi să mă aştepte, la opt fără cinci, în faţa Academiei Comerciale, a ASE-ului de astăzi. M-am dus acolo, am dat examen şi m-am întors. Când am plecat, am anunţat nişte amici că plec, şi a trebuit să mă întorc ca să ies la numără-toare, pentru că altfel fapta s-ar fi repercutat asupra colegilor mei. M-am întors ca şi cum nu s-ar fi în-tâmplat nimic.

Aveam visuri mari, voiam să plec în Franţa, să urmez psihanaliza şi să-mi deschid un laborator de psihologie – ca să testez aptitudinile şi atenţia, cum e obiceiul în alte ţări, pentru că înainte de a angaja un om trebuie să ştii ce poate. Şi după aceea să vin să aplic în ţară.

— Ce însemnau pentru dumneavoastră patria, neamul?

— Erau supremul argument pentru care să lupţi: patria, pentru că era o entitate. Spune în Biblie că în faţa lui Dumnezeu vor fi judecate neamurile, după aia indivizii. Iar noi trăiam cu concepţia asta.

A trebuit să treacă ani de zile după aceea ca să aprofundăm sentimentul, să conştientizăm ce este Dumnezeu, ce este patria. Şi timpul a trecut cu gân-dul acesta, că o să ni se întâmple ceva. Ştiam că nu aveam să fim lăsaţi în pace. Pentru că au venit ruşii

cu tancurile, au vrut să implanteze concepţia aceas ta nouă în sufletul românului. Sigur că poporul a rezis-tat, ba mai mult, a luat atitudine.

Pentru că după 23 august s-au format grupuri în munţi. Luptători care au renunţat la viaţa lor şi s-au văzut implicaţi în această luptă anticomunistă. Dar comuniştii aveau forţă armată, pe când noi eram cu mâinile goale sau cu un pistol. Şi mai e un lucru foarte interesant – noi n-am făcut o zi în viaţa noas-tră politică, pentru noi era o şcoală a credinţei creş-tineşti, căutam să ne desăvârşim ca oameni, asta făceam în Frăţia de cruce.

Manifestam o teamă, dar am ignorat-o. Eram ti-neri, îndrăzneţi, şi am ignorat-o. Am ignorat ceea ce era în su fletul nostru, ceea ce urma să se întâmple. Ne-am văzut de activitatea noastră educativă.

Mi-au dat drumul, iar în ianuarie '45 ne-au ares-tat din nou. De data asta, ne-au dus la Caracal. Noi, majoritatea, am simţit că era groaznic pentru că nu primeam pachet de acasă, mâncam de la cazan, era destul de aspră viaţa în lagăr, pentru că noaptea dormeam afară, fiindcă baraca era plină de ploşniţe şi păduchi, şi voiam să scăpăm de ele. Dor meam înăuntru doar când începea ploaia. Am venit acasă în septembrie, după care m-am dus şi mi-am conti-nuat facultatea.

ASCuNS ÎN PoDuL CASEI, CăuTAT Cu FuRCA ÎN FâN

În ’48 însă, au venit şi m-au căutat. Am reuşit să scap, m-am ascuns după uşă. Au bătut la poartă doi indi-vizi, fratele meu era acasă şi i-am zis: „Du-te să vezi cine e!“ Şi au spus: „Îl căutăm pe domnul Purcărea.“ El le-a spus: „E la şcoală, la Academie.“ Şi s-au dus

NICoLAE PuRCăREA 19

să mă caute la Academie. Mă căutaseră şi înainte, ca să mă oblige, prin metodele lor, să dau tot, inclu-siv schema de organizare a organizaţiei braşovene, pentru ca după aceea să înceapă arestările. Ei, n-a fost aşa, pentru că am înţeles, am avut intuiţia că avea să se întâmple ceva. Şi, într-adevăr, după aceea, în 15 mai, au început arestările.

Într-o noapte, m-am pomenit cu cinci indivizi care au venit să mă caute, de la partid, de la închisoare, de la chestură. Era şi un poliţai cu ei. Şi am reuşit să mă ascund în fân. Tatăl meu avea cai, avea fân, iar când eram copii ne jucam de-a hoţii şi jandarmii şi făceam tunele în fân, unde ne ascundeam. Şi bi-neînţeles că am revenit la joaca aceasta. Într-o noapte au venit cinci indivizi. „Unde e? Unde e?“ M-au căutat, dar nu m-au găsit. Au urcat în podul de fân şi au înţepat cu furca pe ici, pe colo. Mi-era frică nu că o să fiu găsit, ci că o să strănut, căci praful care se făcea în fân te obliga să strănuţi. În fine, am reuşit şi am rezistat, iar tata, care s-a urcat cu ei, le-a spus: „Nu-i aici!“, deşi ştia că eram acolo. Am reuşit, am scăpat şi de momentul acesta.

Un an de zile am stat ascuns, în pod, pe unde puteam; am dormit şi în cimitir. Era greu. Veneam şi luam câte ceva de la părinţi şi plecam iar. Eram singur. A fost o viaţă grea. Viaţa de refugiat era grea pentru că nu ştiai în cine să ai încredere şi te fereai de toată umbra, de tot omul.

Câteodată ieşeam noaptea, aveam îndrăzneală, ieşeam noaptea să-mi reiau legăturile. Şi într-o noapte tot aşa, era toamnă, seară de fapt, că seară se făcea curând, am ieşit şi m-am dus unde trebuia, iar când m-am întors am văzut pe cineva că aştepta mai de-parte. Am aşteptat şi eu. Era un profesor de-al meu, Ben chea, care locuia pe unde mergeam eu. Şi el aş-tepta pe cineva… dar, mă rog, prudenţa, teama de-a

nu te întâlni cu cineva cunoscut, cu toate că el nu spu-nea ni mic, ne-a făcut să ne evităm.

Pe unde am putut am stat ascuns, iar apoi m-am dus în munţi. Am rezistat cum am putut, pe unde am putut.

Nu VREI Să VII ÎN MuNţI?

Şi după aceea a venit cineva la mine: „Nu vrei să vii în munţi?“ Cineva care ştia că duc o viaţă grea. Când am plecat la munte, a fost bucuria noastră. La munte am stat ce-am stat şi am avut un moment de trădare. Trădarea era cumplită.

Am stat ascuns în ’49 câteva luni, dar cu teamă. Aveam la noi o puşcă, pe care-o căpătasem de la ci-neva. Vreau să menţionez că n-am făcut în viaţa noas-tră politică, nu am purtat armă, nu ştiam cum să manevrăm o armă, norocul a fost că ştiau alţii, care au fost pe front şi erau în temă.

Iar în munţi am scăpat de-o greutate şi am dat de alta. Eram mulţi, era un alt sentiment. Dar în munţi erau tot felul de concepţii şi de oameni – erau ţărani, erau intelectuali, erau ţărănişti, liberali, cu un cu-vânt, erau cu toţii anticomunişti, asta conta. Şi edu-caţia care se făcea era anticomunistă; nu se făcea educaţie legionară sau ţărănistă, ci anticomunistă.

Ceea ce era important era faptul că trebuia să în-văţăm să ne păzim de unul şi de altul. Asta era mai greu. Eram în grupuri. În grupul nostru erau două-zeci de persoane. Dormeam într-un adăpost impro-vizat, eram într-o vale şi pe partea cealaltă era puţin ridicat, iar în malul acela am săpat un bordei care de deasupra nu se vedea. Focul nu-l făceam decât noaptea. Dacă se uita cineva atent vedea fum, dar nu se gândeau ei că eram tocmai acolo.

20 SuPRAVIEţuIToRII. MăRTuRII DIN TEMNIţELE CoMuNISTE ALE RoMâNIEI

Mâncam ce primeam. Nu conta mâncarea, nu ştiu de ce, dar nu conta. Erau oameni de-ai locului care se ocupau să ne aducă de-ale gurii: un sac de mălai, un sac de cartofi, de ici, de colo. Se făcea o ciorbă lungă şi trebuia să mâncăm toţi, asta era mâncarea noastră. Dar ne bucuram de oarecare libertate. Libertatea de-a vorbi, de-a comunica între noi, pentru că toţi ne ştiam la fel de luptători, toţi sufeream din cauza aceluiaşi regim, pen-tru că pe atunci se fixau cote mari, iar ţăranii lăsau tot ce aveau şi plecau, îşi lăsau casele, tot, şi fugeau în munţi.

Dar din cauza unei trădări a trebuit să plecăm de acolo. Asta era, trădarea schimba atmosfera, ne schimba în tot ce aveam, trebuia neapărat să plecăm în altă parte, iar plecarea aceasta era greoaie. Noaptea dormeam şi după aceea, cum puteam, tot noaptea plecam cu tot calabalâcul. Aveam raniţa cu elemente personale, trebuia să cărăm tot ce era în comun, de exemplu, parii pentru un eventual adăpost sau pen-tru foc.

PLANuRI DE SCHIMBARE A REGIMuLuI

Aşteptam, ăsta era adevărul. Se spunea că vor fuzi-ona toate grupurile şi se va da o lovitură puternică. Asta a fost. Şi speram să vină americanii. Conflictul între Răsărit şi Apus era evident, ne ziceam noi, dar uite că n-a fost să fie, pentru că americanii cu engle-zii au jucat pe două fronturi. Iar Roosevelt a avut consilieri sovietici.

Ai noştri făceau instrucţie cu agenţii americani şi după aceea alţii dădeau informaţii. Ultimii au fost în ’53. A venit un grup de paraşutişti care s-au lansat între Copşa Mică şi Braşov, într-o pădure. Acolo era grupul lui Samoilă: Tănase şi alţii. I-au lăsat. Ruşii au ştiut ora exactă unde au fost lăsaţi, au ştiut tot, şi

le-au comunicat românilor. Românii i-au lăsat trei ani de zile să se desfăşoare, deşi ştiau de existenţa lor, i-au lăsat să se organizeze, ca să vadă care erau oa-menii cu care luau legătura, şi după aceea i-au prins pe toţi. Sunt câteva scrieri în legătură cu procesul paraşutiştilor şi e destul de greu să-ţi dai seama cum au putut fi prinşi. Apoi am auzit că au fost prinşi fi-indcă spionajul american şi cel rus erau mână în mână. Asta vreau să zic – americanii şi englezii ne-au trădat şi apoi ne-au vândut pentru cincizeci de ani, că tocmai cincizeci de ani s-au împlinit când s-a des-trămat Uniunea Sovietică.

Până la urmă am fost prinşi şi băgaţi la puşcărie. Tot ferindu-ne, au dat peste noi. Eram în munţii Arge-şului, spre Topolov în sus, şi nu mai era mult până în Făgăraş. Dar aveam oameni care cunoşteau po-tecile, drumurile, şi în felul acesta am reuşit să con-tinuăm. Până la urmă au venit cu brigadă de soldaţi şi ne-au dibuit. Şi bineînţeles că, după ce ne-au prins, ne-au băgat la închisoare şi ne-au condamnat. A fost proces mare.

— Cine v‑a trădat?— Ciobanca, Sabin Ciobanca. L-am prins şi în

închisoare în ’42. Era un tip voluntar, mai altfel de-cât noi. Era la Şcoala Militară de la Timişoara, cu alţi băieţi.

PRoCESuL

Procesul a fost la sfârşitul lui noiembrie ’49, la Craiova, pentru că Piteştiul ţinea de Craiova. Eu am avut no-roc, am fost condamnat la şapte ani, aproape cea mai uşoară condamnare. Pentru că, fiind din altă parte, nu ştiam. De exemplu, o problemă gravă era cine ne alimentase.

NICoLAE PuRCăREA 21

22 SuPRAVIEţuIToRII. MăRTuRII DIN TEMNIţELE CoMuNISTE ALE RoMâNIEI

Unul dintre noi, pe patul de moarte, fiindcă fusese ciuruit de gloanţe, a spus: „Pe noi ne-a alimentat toată lumea.“ Şi aşa a fost, nu se ţinea cont, eram luptători ai speranţei, asta deveniserăm, toată lumea avea încredere în noi, că vom da o lovitură, că vom ataca. Însă intenţiile noastre erau mai paşnice. Arsenescu, care a fost mai belicos, fiindcă era ofiţer şi încă se credea pe frontul de luptă, era mai deschis, avea visuri mai mari. Apostol s-a despărţit de el. Apostol era învăţător, profesor. Duminică o să-i ri-dicăm o troiţă la Şuici. A fost luat din închisoare de la Craiova şi dus la Piteşti, iar de acolo l-au ridicat, l-au dus la Şuici, că duminica era târg acolo, şi l-au împuşcat. Înainte l-au bătut. Şi l-au dat rudelor să-l îngroape. A murit acolo, la Şuici.

REEDuCAREA DE LA PITEŞTI

După proces, am fost dus la Piteşti, fiindcă eram student. Nu mi-am dat seama că puteam să evit, să spun că sunt contabil sau altceva. Şi la Piteşti ne-au pregătit cât ne-au pregătit şi după aia ne-au băgat în reeducare.

Reeducarea de la Piteşti a fost îngrozitoare, nici nu reuşesc să-mi mai amintesc, pentru că au fost teribil de multe rele. Dacă n-ar fi existat mişcarea legionară, n-ar fi existat nici Piteştiul. S-a pus pro-blema aşa: că Stalin nu se temea decât de legionari, nu pentru numărul mare, ci pentru puterea de re-generare, asta l-a înspăimântat. Unii generali au zis: „Îi trimitem în Siberia şi scăpăm de ei!“ Alţi generali au spus: „Nu, îi vom folosi în aşa fel încât să ne fie nouă de folos! Dar să creadă că ei au făcut tot.“ Piteştiul era pregătit, dar trebuiau să aştepte

momentul şi omul potrivit ca să declanşeze acţiunea. Şi l-au găsit pe Ţurcanu, care a făcut totul.

Ţurcanu era Satana întruchipată. Când se dă la tine un câine ca să te muşte, te înspăimânţi. Aşa era şi Ţurcanu. Când intra în camera noastră, aveam sentimentul că intră Satana. Avea şi o putere asupra ta, pentru că preluase rolul de mare şef, avea puteri de viaţă şi de moarte asupra ta. Şi-a omorât priete-nul cel mai bun, pe Bogdanovici, a omorât şi pe alţii, pentru că avea spatele acoperit, îi avea pe inspecto-rul de la Interne din minister, pe inspectorul Nemeş, pe Sepeanu. Datorită lor, făcea ce voia în închisoare.

După câteva luni, ne-au băgat în camere circa patruzeci de inşi. O parte erau reeducaţi, care notau tot şi spuneau tot, alţii, nereeducaţi. Şi a trebuit să ne împrietenim – asta a fost prima fază, a trebuit să ne împrietenim şi să ne destăinuim unul altuia. A fost foarte bine gândită toată povestea. Şi după aceea s-a trecut la a doua fază. Demascarea exteri-oară – să spui tot, pe cine ai lăsat afară, pe cine mai cunoşti, toate să le expui după ce te bătea. Şi bătaia era îngrozitoare.

Dar momentul cel mai greu era să treci din ipostaza de victimă în cea de călău, să devii tu însuţi torţionar.

Era îngrozitor – trebuia să spui şi ce nu ştiai. Pentru că în timp ce ai stat în pregătire au existat destăinuiri reciproce. Şi dacă nu spuneai tu, trebuia să spună altul, şi altuia îi era frică că ai spus tu, şi spunea şi el. Cine ştie ce poveste spuneam eu şi eram întrebat: „Despre cutare ce ştii?“

Dar când am fost chemat prima dată la anchetă – în cameră se formase un comitet de patru inşi care condu-ceau camera, iar şeful lor te chema la raport – eu nici nu apucasem să mărturisesc ceva şi şeful a zis: „Uite banditul, nu vrea să spună!“ Şi m-a luat la bătaie!

CUPRINS 309

Prefaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

Argument . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13

NICoLAE PuRCăREA. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17

„ Dați-mi ceva mai bun și atunci poate o să mă întreb: ce e mai

bun decât să crezi în Dumnezeu și să te jertfești pentru patrie?“

JuRNALuL FERICIRII LuI MINA DoBzEu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33

„ L-am botezat, cu apă viermănoasă, că apa aşa era acolo. Dar

l-am botezat. S-au bucurat toţi. Cei din grupa lui Constantin

Noica s-au bucurat că s-a botezat la ortodoxie.“

GHEoRGHE BâGu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45

„ Rugăciunile se făceau pe ascuns. Dacă te prindeau erai condamnat

la moarte.“

INoCENţIu GLoDEANu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55

„ Ai rezistat pentru că te credeai pe o linie dreaptă, iar ei erau

nişte ticăloşi.“

oTILIA RăDuLEţ (ARoNEASA) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69

„ Nu am nici un regret, nu, pentru că i-am ajutat pe partizani, nu,

pentru că i-am cunoscut, nu!“

NISToR MAN . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79

„ Secretul supravieţuirii: Iertarea îţi aduce echilibrul intern. Îţi poţi

stăpâni stomacul, ficatul, intestinele, îţi poţi stăpâni fierea, viscerele,

tot ce ai poate fi sub controlul tău dacă ai iertat totul.“

NAGy GézA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91

„ Piteştiul a fost Iadul pământului. Am simţit că m-a părăsit Dum-

nezeu. Slavă Domnului că nu pentru mult timp.“

AuRoRA DuMITRESCu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105

„ Comunismul a început prin teroare, prin eliminarea sistemului

de respect faţă de om.“

GRIGoRE PEPENE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117

„ Eu am făcut zece ani, nu am rămas dator la ei cu nimic.“

BuSTyA ELISABETA ŞI DEzSő . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135

„ Am câştigat o vocaţie şi o soţie. Pentru că, dacă mă primeau,

fără arestare, la Filologie, puteam să fiu profesor, ziarist sau

romancier, însă am devenit pastor. Eu acum apreciez mai mult.“

NICoLAE BoRDAŞIu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151

„ Le-am spus că nu am ca armament decât Sfânta Scriptură.“

CUPRINS

IoAN RoŞCA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 175„ La stuf, pe bac, la Periprava: aici, pentru prima dată, mi-am pus problema supravieţuirii.“

MATEI BoILă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 193„ Totalitarismul comunist avea această particularitate cumplită pentru noi – voia să fie şi stăpânul sufletelor noastre.“

DuMITRu MoLDoVAN . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211„ Eu l-am omorât pe tata.“

CRISTIAN DUMITReSCU . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 227„ Singurul lucru de care îmi pare rău este suferinţa pe care le-am provocat-o părinţilor mei. Am făcut ce trebuia să fac.“

FELIX KuRT SCHLATTNER . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 239„ Era un gen de exterminare la Periprava, pentru că, dacă pui nişte oameni să lucreze ca nişte sclavi şi-i hrăneşti în ultimul hal, ăsta este un drum spre exterminare.“

oCTAV BJozA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 257„ La Periprava, normele erau imposibil de realizat şi seara erai bătut, nu conta că erai bătrân sau bolnav. Atunci noi, cei tineri, le ofeream munca de peste zi bătrânilor şi bolnavilor şi rămâneam noi să fim bătuţi.“

RADu ŞoRoAGă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 277„ La o lună după condamnarea la douăzeci de ani, am împlinit optsprezece ani. Nu au avut nici o durere că eram minor.“

GALINA RăDuLEANu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291„ Nu am schimbat regimul, dar nici regimul nu mi-a schimbat conştiinţa.“