Anatomia aparatului digestivAparatul digestiv cuprinde un grup
de organe a caror functie principala este digestia. Segmentele
tubului digestiv sunt: Cavitatea bucala Faringele Esofagul Stomacul
Intestinul subtire Colonul si rectul Pe lnga aceste segmente,
aparatul digestiv cuprinde si o serie de glande anexe, ale caror
secretii ajuta la digestia si absorbtia alimentelor: Glandele
salivare Ficatul Pancreasul Cavitatea bucala Este primul segment al
tubului digestiv. Functii: Digestiva Respiratorie Fonatie Intervine
n mimica si n limbajul articulat. Ca localizare ocupa etajul
inferior al craniului visceral. Este cuprinsa ntre: Fosele nazale,
situate superior Regiunea superioara a gtului, situat inferior
Orificiul bucal sau gura prin care comunica cu exteriorul
Faringele, cu care comunica prin istmul faringian. Cnd gura este
nchisa, cavitatea bucala este virtuala, care devine reala cnd
orificiul bucal este deschis sau cnd limba este aplicata pe
planseul bucal. Este formata din 2 compartimente separate prin
arcadele alveole-dentare. Vestibulul bucal, care are un perete
antero-lateral, format de buze si obraji si un perete
postero-medial, reprezentat de arcadele alveole-dentare. Peretii
vestibulului prezinta urmatoarele tunici: pielea un strat
conjunctiv, subcutanat la care se adauga o masa de grasime corpul
adipos al obrazului sau bula Bichat; un strat muscular reprezentat
de muschii mimicii; o tunica mucoasa ce contine glande salivare
mici. Inervatia musculaturii este data de nervul facial sau
perechea VII. Cavitatea bucala propriu-zisa este delimitata astfel:
3 Superior = bolta palatina, care o separa de fosele nazale care
prezinta 2 portiuni: Palatul dur format n principal din oasele
maxilare Palatul moale sau valul palatin o formatiune
musculo-membranoasa mobila care se prelungeste posterior cu lueta
sau uvula sau omusor. De la baza luetei pornesc arcurile palatine,
anterior si posterior ntre care se gaseste amigdala sau tonsila
palatina. 3 3 3 Inferior = planseul bucal, format n principal din
muschi; la acest nivel se gasesc glandele salivare sublinguale.
Antero-lateral= arcadele dentare Posterior = este reprezentat
superior, de vaplul palatin si inferior istmul faringian, prin care
cavitatea bucala se continua cu faringele.
Cavitatea bucala este ocupata n cea mai mare parte de limba
organ musculo-membranos mobil situata pe planseul bucal. Limba are
rol n: masticatie, deglutitie, supt, organ gustativ, n limbajul
articulat.
Limba are doua portiuni: Verticala = radacina limbii, fixata pe
mandibula si osul hioid pri 19219u2020t n muschi Orizontal = corpul
limbii care este mobil
Limita de separatie dintre cele doua portiuni se observa pe fata
superoposterioara a limbii sub forma unui sant = terminal, deschis
anterior, de forma literei V. Fata inferioara a corpului limbii se
fixeaza pe planseul bucal printr-o plica medicala mucoasa = frul
limbii. Pe fata dorsala a limbii (care priveste spre bolta
palatina) pna la santul terminal se gasesc papile linguale sau
gustative cu rol n receptionarea senzatiilor gustative si tactile:
Vrful limbii = gustul acid si dulce Marginile limbii = gustul acid,
dulce si sarat Baza limbii = gustul amar Dintii sunt organe dure de
culoare alba fixati n alveole si situati n arcade alveole-dentare.
Au rol mecanic n digestia bucala, intervenind n sfarmarea si
triturarea alimentelor. mpreuna cu muschii masticatori si
articulatia temporomandibulara, alcatuiesc aparatul masticator. Au
aspect si forme diferite n functie de rolul ndeplinit n masticatie:
Incisivi = situati central pe arcada dentara, taie alimentele.
Canini = situati lateral de incisivi, sfsie. Premolarii = situati
lateral de canini, strivesc alimentele. Molarii = situati
postero-lateral de premolari, strivesc alimentele. Omul are 2
dentitii: Temporara = dintii sunt mai mici, iar la nastere sunt
ascunsi n alveole, sub mucoasa iar dupa vrsta de 6 luni perforeaza
mucoasa si si fac aparitia. Dintii omonimi de pe arcada opusa si
fac aparitia n acelasi timp = definitiva sau permanenta. nca de la
vrsta de 5 ani, dintii permanenti, apr sub dinti de lapte si se
apropie de alveole. Dintii de lapte si pierd mijloacele de fixare,
radacinile se resorb si cad n aceeasi ordine n care au aparut.
Formula dentara:
Dintii temporari (de lapte) erup de la 6 luni pna la 2 ani, sunt
n numar de 20 cte 10 pe fiecare arcada, dupa urmatoarea formula,
pentru jumatate de arcada: Dintii permanentii apar succesiv ntre 6
13 ani. Ultimul molar sau de minte apr mai trziu ntre 13 si 35 ani.
Dintii permanenti sunt n numar de 32, cte 16 pe fiecare arcada dupa
urmatoarea formula, pentru jumatate de arcada. Premolarii nlocuiesc
molarii temporari. Glandele salivare sunt glandele anexe ale
cavitatii bucale, intervenind n procesul digestiei prin procesul
lor de secretie, saliva. Saliva are afectiune mecanica de mbinare a
bolului alimentar (astfel l ajuta sa alunece spre faringe) si
actiune chimica prin enzima pe care o contine, ptialina sau amilaza
salivara. Se mpart n: Glande salivare mici = raspndite n peretii
cavitatii bucale, n mucoasa si limba. Glandele salivare mari:
glanda parotida, glanda submandibulara si sublinguala. Glandele
salivare sunt glandele tubolo-acinoase, al caror canal excretor se
deschide la suprafata mucoasei bucale sunt glande exocrine.
Faringele Este un organ musculo-membranos la nivelul caruia se
intersecteasza calea respiratorie si digestiva. Faringele este
situat: Anterior coloanei cervicale Posterior de : fosele nazale,
cavitatea bucala, laringe. Limita superioara o formeaza baza
craniului, iar cea inferioara corespunde orificiului superior al
esofagului n care se continua, si care este reprezentata de un plan
orizontal ce trece prin vertebra a VI-a cervicala. Faringele are
forma unui jgheab deschis anterior. Este mpartit n trei etaje, n
functie de organele cu care comunica anterior: Nazo-faringe sau
rinofaringe sau epifaringe Buco-faringe sau orofaringe sau
mezofaringe Laringo-faringe sau hipofaringe
n structura sa intra de la exterior la interior: Tunica externa,
de nvelis sau adventicea faringelui Tunica musculara, formata din
muschi constrictori, dilatatori si ridicatori ai faringelui Tunica
submucoasa Tunica mocoasa Esofagul Esofagul este segmentul tubului
digestiv cuprins ntre faringe si stomac. Limita superioara este
reprezentata de planul care trece prin vertebra C6. Limita
inferioara se gaseste la nivelul cardiei, orificiul prin care
esofagul comunica cu stomacul. n functie de regiunile prin care
trece esofagului I se descriu 3 portiuni: Esofagul cervical, pna la
orificiul superior al toracelui (apertura toracica superioara).
Aceasta are: Anterior = traheea, Posterior = coloana cervicala
Lateral lobii glandei tiroide si pachetul vasculo-nervos al gtului
(artera carotida, vena jugulara si nervul vag). Esofagul toracal,
pna la diafragm. El strabate mediastinul posterior; este
intersectat de arcul aortic. Esofagul abdominal, pna la cardia. El
strabate diafragmul prin hiatusul esofagian. Esofagul are o lungime
medie de 25 cm. n structura esofagului intra urmatoarele tunici:
Tunica mucoasa la interior, care contine glande care secreta mucus.
Tunica submucoasa, groasa, care determina formarea unor plici
longitudinale ale mucoasei. Tunica musculara cuprinde un strat
extern cu fibre longitudinale si unul intern cu fibre circulare.
Contractia alternativa a fibrelor longitudinale si circulare
determina miscarile peristaltice, necesare bolului alimentar spre
stomac.
Tunica externa sau adventicea, este reprezentata la nivelul
portiunii abdominale a esofagului, de seroasa peritoneului
visceral. Stomacul Stomacul este un organ abdominal al tubului
digestiv situat ntre esofag si duoden. Este asezat n etajul
superior al cavitatii abdominale, ntre diafragm, ficat, colon
transvers si peretele abdominal, ocupnd loja gastrica. Stomacul
este mentinut n pozitia sa de: esofag, pediculi vasculari,
ligamente si peritoneu, care l leaga de organele vecine, si
presiunea abdominala. Configuratia externa a stomacului Zone de
protectie a stomacului la peretele abdominal ocupa: O parte din
epigastru Cea mai mare parte a hipocondrului stng n ortostatism, la
examenul radiologic, stomacul are forma de crlig O portiune lunga,
verticala O portiune scurta, orizontala, orientata spre dreapta.
Stomacul are 2 fete, 2 margini si doua extremitati: Fetele
stomacului sunt una anterioara si una posterioara, orientate n plan
frontal: 3 Marginile stomacului: Dreapta sau mica curbura cu
concavitatea spre dreapta si superior. Stnga sau marea curbura, cu
convexitatea spre stnga si inferior. 3 Extremitatile stomacului:
Superioara = orificiul cardia Inferioara = orificiul piloric prin
care se continua cu duodenul Anatomo functional, stomacul are 2
portiuni: Verticala sau digestiva care se mparte n: fundul sau
fornixul stomacului, situat deasupra planului orizontal care trece
prin cardia. Aceasta reprezinta camera cu aer a stomacului care nu
se umple cu alimente si a doua parte corpul stomacului = pna la
incizura angulara.
Orizontala sau de evacuare care cuprinde: antrul piloric si
canalul piloric. Structura stomacului cuprinde cele 4 tunici
ntlnite la tubul digestiv: 1. 2. Seroasa reprezentata de peritoneul
visceral. Musculara, formata din fibre musculare netede dispuse n
trei straturi: Longitudinal, extern Circular, mijlociu Care la
nivelul pilorului formeaza sfincterul piloric. Oblic, internMuschii
stomacului imprima peretilor acestuia doua tipuri de miscari:
Peristaltice, de naintare a continutului gastric spre pilor. 3.
4. Submucoasa, care contine reteaua vasculo nervoasa a stomacului
si plexul nervos vegetativ Meissner. Mucoasa, care captusesete fata
interna a organului are o grosime de aproximativ 2 mm.
Mucoasa formeaza numeroase cute sau plici mucoase care sunt mai
ccentuate cn stomacul este gol sau cnd se contracta. Mucoasa este
formata dintr-un epiteliu de nvelis cilindric simplu, un aparat
glandular, un corion si o musculara a mucoasei. Aparatul glandular
este format din glande unicelulare raspndite printre celulele
epiteliale si care secreta mucus cu rol protector fata de actiunea
fermentilor proteolitici; si din glande epigastrice, situate n
profunzimea mucoasei. Glandele gastrice se mpart n: Glande fungice,
la nivelul fornixului formate din trei tipuri de celule =
principale sau zimogene care secreta zimogenul (profermentul
pepsinei), parietale, care secreta HCl, accesorii care secreta
factorul intrinsec Castlle sau antianemic. Glandele cardiale, care
secreta mucoasa. Glande pilorice, care predomina la nivelul micii
curburii si secreta mucus. Glandele Brnner, asemanatoare celor din
duoden. Intestin subtire
Este cel mai lung segment al tubului digestiv si organul cel mai
important al procesului de digestie prin functia motorie si de
absorbtie. Se ntinde de la sfincterul piloric pna la valvula
ileocecala, unde se continua cu intestinul gros. Prezinta doua
portiuni: 1. 2.Duodenul
Duodenul care este fixat de peretele posterior al abdomenului.
Jejuno-ileonul care este mobil.
Este cuprins ntre sfincterul si unghiul duodenojejunal. Are o
lungime de 25-30 cm Duodenul are forma unei potcoave n care este
cuprins capul pancreasului. Duodenului I se descriu 4 portiuni: a)
b) c) d) Superioara sau subhepatica sau bulbul duodenale. Este
sediul de electie al ulcerului duodenal. Descendenta care prezinta
n zona mijlocie, ampula lui Vater n care se deschid: canalul
coledoc, canalul pancreatic Wirsung. Portiunea orizontala sau
prevertebrala Portiunea ascendenta sau lateroaortica.
Portiunea ascendenta se continua cu unghiul sau flexura
duodenojejunala cu jejunul. Duodenul este organ retroperitoneal,
acoperit de peritoneu. El se proiecteaza pe: Coloana vertebrala,
ntre L1 L4 Peretele abdominal anterior: n epigastru, regiunea
ombilicala.Structura duodenului este reprezentata de cele 4 tunici
caracteristice tubului digestiv: seroasa, musculara, submucoasa si
mucoasa. Jejuno-ileonul
Jejuno ileonul reprezinta portiunea mobila a intestinului
subtire. Mobilitatea este asigurata de mezenter, formatiune
peritoneala care l leaga de peretele posterior al trunchiului. Este
cuprins ntre flexura duodeno jejunara si flexura ileocecala care
corepsunde valvulei ileo-cecale.
Are o lungime de 6-8 metri din care cauza este cutat, formnd
ansele intestinale. El prezinta 2 portiuni: Jejunul care continua
duodenul Ileonul care se continua cu intestinul gros. Diferentierea
ntre aceste 2 portiuni se face dupa aspectul mucoasei la o
diferenta de 80-90 cm de capatul terminal al ileonului se afla un
diverticul, ca un deget de manusa numit diverticul Meckel, care se
poate inflama, dnd diverticulita sau care poate provoca ocluzii
intestinale prin rasucirea sa n jurul anselor. Mezenterul este o
dependenta peritoneala care alcatuieste organul de susutinere,
nutritie, mobilitate a jejuno-ileonului. Este format din 2 foite
peritoneala care nconjoara intestinul subtire reprezentnd tunica
seroasa a acestuia, dupa care se continua parietal posterior.
Jejuno-ileonul ocupa etajul inferior al cavitatii
abdomino-pelviene. Structura intestinului subtire este alcatuita
din cele 4 tuncici, (seroasa, musculara, submucoasa, mucoasa),
adaptata functiilor motorie, secretorie si de absorbtie. Tunica
musculara este formata din 2 straturi de fibre musculare: 3 3
Longitudinal extern Circular intern. Aceasta formeaza la cele 2
extremitati ale intestinului subtire: Sfinterul piloric, la capatul
superior al abdomenului Valvula-ileocecala, cu rol de sfincter.
Aceste formatiuni sfincteriene asigura evacuarea ritmica si
fractionata a continutului digestiv n intestinul subtire si mai
departe n colon. Tunica mucoasa reprezinta aparatul secretor si de
absorbtie al intestinului subtire. Ea prezinta numeroase cute care
proemina n lumenul intestinal = valvule conivente sau plici
circulare Kerkring. Ele maresc de 2 suprafata mucoasei intestinale.
Ele sunt absente n prima portiune a duodenului dar devin abundente
n portiunea descendenta a acestuia si scad progresiv spre segmentul
intestinal inferior disparnd la nivelul valvei ileo-cecale. Mucoasa
intestinala prezinta o serie de formatiuni limfoide, vizibile cu
ochiul liber = placile Peyer, ca niste pete albicioase, si de
asemenea niste proeminente cilindrice sau conice, vizibile cu lupa
= vilozitati intestinale. Acestea se gasesc pe
suprafata valvelor conviente ct si n mucoasa libera, ntre pilor
si valvula ileo-cecala. ntre vilozitati, la baza lor, se afla
orificiile de deschidere ale glandelor intestinale:Acestea se
gasesc att pe suprafata valvelor conviente ct si n mucoasa libera,
ntre pilor si valvula ileo-cecala. ntre vilozitati, la baza lor, se
afla orificiile de deschidere ale glandelor intestinale:
Glandele LieberKhn, distribuite de la duoden la rect. Ele
secreta enzime cu rol n digestia enzimelor cu rol n digestia
grasimilor si proteinelor. Glandele Brnner prezente numai n duoden.
Epiteliul care acopera mucoasa, inclusiv vilozitatile si criptele
glandulare este format n cea mai mare parte din enterocite sau
celule absorbante, cu rol n absorbtie. Intestinul gros Este ultimul
segment al tubului digestiv. Se ntinde de la nivelul valvului
ileocecale pna la orificiul anal. I se descriu mai multe segmente.
a) Cecul cu apendicele cecal. Cecul comunica cu ileonul prin valva
ileocecala Bauhin. Apendicele este un diverticul rudimentar al
cecului; a carei mucoasa contine numerosi foliculi limfatici,
reprezentnd o adevarata amigdala abdominala. Colonul ascendent
merge aproape vertical pna sub fata inferioara a ficatului. De unde
se cudeaza, formnd unghiul colic drept sau hepatic pentru a se
continua cu colonul transvers. Este fixat pe peretele posterior al
abdomenului din peritonel parital. Colonul transvers este situat
ntre unghiul colic drept si colic stng sau splenic de unde se
continua cu colonul descendent. Este un segment mobil, nvelit de o
formatiune peritoneala, mezocolonul transvers, care l leaga de
peretele posterior al trnchiului. Colonul descendent coboara pe
peretele abdominal stng pna la nivelul crestei iliace stngi de unde
se continua cu sigmoidul. Este un organ retroperitoneal. Sigmoidul
sau colonul ileo-pelvin este un segment mobil, prevazut cu mezou =
mezosigmoidul. Ocupa fosa iliaca stnga si o parte din bazin. Rectul
este segmentul terminal al intestinului gros si tubului digestiv.
El sa adaptat functiei de rezervor si de organ excretor. Pentru
aceasta este prevazut cu un = sistem de suspensie = muschii
ridicatori anali, sistem de contentie, muschi sfincteri anali.
b)
c)
d)
e) f)
Rectul se termina la nivelul orificiului anal. El nu mai
prezinta nici unul din caracterele colonului, Intestinul gros are o
lungime de 1,60 metri. Intestinul gros se deosebeste de intestinul
subtire prin dimensiuni, lungime si calibru. Fixate partial la
peretele trunchiului. Dispozitia n cadru n jurul anselor
intestinale. Configuratia externa care prezinta 4 caractere
principale. 1. 2. Teniile sunt benzi musculare, albicioase situate
de a lungul colonului rezulta prin condensare. Fibrelor musculare,
netede longitudinale si sunt n numar de 3. Plici semilunare, sunt
cute transversale pe care le face colonul n spatiile dintre tenii
.Se datoresc condensarii fibrelor musculare netede circulare .Ele
proemina n lumenul colonului ntre tenii, ca niste creste, iar la
exterior apar ca santuri. Haustrele, sunt poriubele dintre 2 plici
care bombeaza n afara.Ele lipsesc la nivelul sigmoidului si
rectului. Ciucuri eplipoici, sunt diverticuli ai scroasei
peritoneale, plini cu grasime. Sunt dispusi n doua rnduri la
nivelul colonului ascendent si descendent, si pee un singur rnd la
nivelul colonului transvers. Sunt mai numerosi la nivelul
sigmoidului.
3. 4.
Structura intestinului grosPeretele colonului contine aceleasi
patru tunici- seroase peritoneala, tunica musculara, sub mucoasa si
mucoasa.
Tunica mucoasa, spre deosebire de cea a intestinului subtire
este mai groasa, mai slab vascularizata, nu prezinta valvule
conivente si nici vilozitati intestinale.contine glandele
Lieberkuhn si foliculi limfatici. Tunica musculara a rectului este
formata dintr-un strat de fibre longitudinale si unul de fibre
circulare, care are la nivelul canalului anal se condenseaza si
formeaza sfincterul anal. Pancreasul Este un organ retroperitoneal,
dispus:
Anterior coloanei lombare
Posterior stomacului ntre duoden si splina
Se proiecteaza la nivelul:
Vertebrelor L1 L2 Peretelui abdominal, pe o zona transversala,
dispusa la epigastru si hipocondru stng.
Configuratie externa Are forma alungita, cu axul mare orizontal.
I se descriu urmatoarele portiuni:
Capul, este cuprins n scornitura duodenului. Gtul, face trecerea
ntre cap si corp. Corpul, este situat transversal naintea coloanei
lombare. Coada, prelungeste corpul pancreasului pna n hilul splinei
(uneori).
Structura anatomica:
Pancreasul este o glanda cu secretie mixta: exo si endocrina.
Pancreasul exocrin este o glanda acinoasa, ai carui produsi de
secretie sunt enzimele digestive (tripsina, steapsina etc.).
canaliculele acinoase conflueaza si se deschid n canalul excretor
principal. Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele
Langerhans, insule celulare raspndite n pancreas, nconjurate de o
retea capilara sinusoidala, n care se varsa produsul de secretie,
hormonii insulina si glucogonul, cu rol n metabolismul glucidic.
Aparatul excretor al pancreasului este reprezentat de 2 canale: 1.
Canalul pancreatic principal Wirsung, care strabate glanda de la
coada la cap. Se uneste cu canalul coledoc formnd ampula Vater,
care se deschide n duoden la nivelul papilei mari. La nivelul
orificiului de deschidere se gaseste sfincterul Oddi. Canalul
pancreatic accesor Santorini, care se deschide tot n duoden, la
nivelul papilei mici.
2.
Fiziologia pancreasului
Pancresul exocrin secreta fermenti digestivi foarte activi,
secretia lor fiind ritmata de ingerarea alimentelor si influentata
de cantitatea si componenta acestora. n functia exocrina a
pancreasului intervine un mecanism reglator neuromoral. Pe de o
parte, secretia pancreatica este influentata pe cale sangvina se
secretina duodenala, iar de alta, scoarta cerebrala intervine n
secretia pancreatica prin relatiile nervoase viscero-corticale si
cortico-vescerale. Secretia interna a pancresului, sucul
pancreatic, este un lichid incolor, cu reactie alcalina, care
contine trei fermenti: tripsina, amilaza (diastaza) si lipaza.
Tripsina este un fermen proteolitic activat de tripsinogen prin
enterokinaza intestinala; el continua digestia substantelor
proteice (nceputa n stomac) pna la polipeptide si acizi aminati si
scindeaza nucleinele n acizi nucleici si albumina. Amilaza sau
diastaza este o enzima foarte activa, care transforma amidonul n
maltoza si care va fi tranformata, la rndul ei, de maltaza n
glucoza. Lipaza intervine n saponificarea grasimilor, scindnd
grasimile n glicerina si acizi grasi, care formeaza sapunuri cu
alculii din sucul intestinal. Actiunea lipazei asupra grasimilor
are loc n prezenta bilei. Functia normala secretorie a pancreasului
exocrin este n strnsa dependenta cu functia normala gastrica,
duodenala si biliara. Pancreasul endocrin, constituit din insulele
Largerhans, elaboreaza secretia andocrina, reprezentata de
urmatorii hormoni: insulina, hormonul lipocaic si gluconul.
Insulina are un rol preponderent n metabolismul glucidelor, nsa
influenteaza si metabolismul proteinelor si al lipidelor. Are o
actiune hipoglicemianta. Ficatul Ficatul este o alta glanda anexa a
tubului digestiv; cea mai voluminoasa glanda a organismului.
Ficatul este asezat n etajul abdominal superior, ocupnd loja
hepatica. Este delimitat:
Superior de diafragm Inferior de colonul drept si stomac.
Se proiecteaza la peretele abdominal n hipocondrul drept si
epigastru ntr-o zona delimitata superior de o linie care trece prin
coasta a V-a dreapta si inferior de o linie care uneste rebordul
costal drept (coasta a IX-a ) cu apendicele xifoid. Prezinta 4
lobi: anterior, posterior, drept si stng. Structura ficatului: Este
alcatuit dintr-o stroma conjunctiva si celule hepatice.
Stroma cuprinde o membrana de nvelis, capsula ficatului,
Glisson, din care pleaca septuri conjunctive care delimiteaza
parenchimul hepatic n Lobi hepatici. Lobul hepatic reprezinta
unitatea anatomica si functionala a ficatului. n structura lobului
hepatic intra formatiuni vasculare, canaliculare si celule
hepatice. Celulele hepatice au un rol ndreptat spre capilarul
sangvin (polul sangvin) si celalalt spre canaliculul biliar (polul
biliar). Din capilarele biliare sau canaliculele biliare
intralobulare se formeaza canaliculele perilobulare. Apoi cele
interlobulare, care se deschid n canalele biliare colectoare.
Acestea vor forma cele 2 canale biliare hepatice drept, stng ce se
unesc n canalul hepatic comun.Vascularizatia ficatului
Nutritiva, asigurata de artera hepatica Functionala, data de
vena porta.
Vena porta colecteaza sngele venos al tubului digestiv, din
cavitatea abdominala de la esofagul abdominal pna la rect. Vena
porta formeaza trunchiuri venoase. Sistemul port cuprinde o retea
venoasa care se capilarizeaza de doua ori: Prima data la nivelul
mucoasei intestinale A doua oara la nivelul lobului hepatic.
Inervatia ficatului este asigurata de ramuri vegetative:
Fiziologia ficatului Ficatul are o mare capacitate de regenerare,
demonstrata prin faptul ca dupa o hepatoctemie partiala regenerarea
ncepe dupa 24 de ore, atinge maximul n 4-5 zile si se termina n 14
zile. Functiile lui sunt multiple, fiind ndeplinite la nivelul
hepatocitului. Nu vom aminti dect functiile lui principale.
Simpatice din plexul celiac Parasimpatice din nervul vag.
Functiile metabolice se exercita n metabolismul glucidic,
proteic si mineral. n metabolismul glucidic, ficatul intervine n
fosforilarea si polimerizarea glucidelor n glicogen, asigurnd
rezerve de glucoza si mentinerea homeostazei glicemice. La nevoie
fabrica glucoza din proteine si grasimi (gliconeogeneza).
Metabolismul glucidic hepatic este insulino independet. n
metabolismul proteic, ficatul are functie proteinoformatoare si de
echilibru globuline, protrombina si fibrinogenul,
catabolizeaza nucleoproteinele. n metabolismul lipidelor
intervine n absorbtia grasimilor si fosfarilarea lor, n sinteza si
estrificare colesterolului, n sinteza lipoproteinelor,
fosfolipidelor si trigliceridelor. n metabolismul mineral
actioneaza prin depozitarea fierului si a cuprului si intervine n
repartitia apei si a electrolitilor (ionii de Na globuline, 50% din
proteic, functie ureogena. Sintetizeaza albumina, 70%, din +, K+,
si Cl) n organism. Functia biliara comporta secresia si excretia
bilei, cu rol important n digestia si absorbtia grasimilor, n
absorbtia vitaminelor liposolubile (A, D, E si K), n absorbtia
fierului si a calciului alimentar. Bila se varsa n intestin n
cantitati de 600-1000 ml/24 de ore. Ea contine 97% apa si urmatorii
somponenti principali: saruri biliare, pigmenti biliari,
colesterol, lecitine si saruri anorganice. Functia antitoxica
consta n faptul ca ficatul dispune de activitati prin care
substantele toxice de origine exogena, ca si acelea rezultate din
metabolismele endogene sunt transformate n substante mai putin
toxice si eliminate ca atare. Neutralizarea substantelor toxice
este realizata de ficat cu ajutorul proceselor de conjugare a
acestor substante, ca sulful de exemplu (actiunea de
sulfoconjugare). Ficatul este un important depozit de vitamine A,
B2, B12, D, K. el intervine n convertirea carotenilor n vitamina A,
n transformarea vitaminei B1 n cocarboxilaza, n conjugarea
vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, n
procesul de sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K.
Sinteza fermentilor necesari proceselor vitale este ndeplinita
ntr-o mare masura de ficat. Fermentii sunt complexe mecromoleculare
legate de grupari active, iar sinteza lor reprezinta o actiivitate
laborioasa a hepatocitului si necesita integritatea anatomica si
functionala a ficatului. Mai amintim interventia ficatului n
mentinerea echilibrului acido-bazic, rolul ficatului ca depozit al
apei si posibilitatea lui de a echilibra perturbarile
circulatorii.
Caile biliare extrahepatice
Aparatul excretor al bilei este alcatuit din caile care
transporta produsele de secretie a externa al ficatului bila de la
ficat la intestin. Ele cuprind un teritoriu: Intrahepatic din care
fac parte: Caile biliare intrahepatice, formate prin unirea
canalelor si canaliculelor biliare care merg din hilul hepatic pna
la lobul hepaitc. Caile biliare extrahepatice care le continua pe
primele din regiunea biliara pna la deschiderea n duoden.
Extrahepatic din:
Vezica biliara
Canalul hepato-coledoc Vezica biliara Canalul cistic
Secretia biliara a ficatului este continua, dar evacuarea ei n
intestin este ritmata de perioadele digestive. n perioadele
interdigestive, bila este depozitata n vezica biliara, unde se
concentreaza de = 20 de ori, prin absorbtia apei si a sarurilor
anorganice. Vezica biliara este situata pe fata inferioara a
ficatului. Este un organ cavitar, caruia i se descriu: Canalul
cistic
Un fund Un corp Un gt
Continua vezica biliara si se deschide n canalul hepatocoledoc.
Forma este neregulata, iar la interior prezinta valvule incomplete,
cu aspect spiralat.Canalul hepato-coledoc
Cuprinde 2 segmente: Canalul hepatic comun, format prin unirea
canalelor hepatice drept si stng; tine pna la canalul cistic.
Canalul coledoc, care reprezinta segmentul de la confluenta
hepaticului comun cu cisticul, pna la deschiderea n duoden. Canalul
coledoc se deschide mpreuna cu canalul pancreatic principal
Wirsung, pe fata postero-mediala a duodenului descendent, n ampula
lui Vater.Peritoneul
Peritoneul este o membrana seroasa care acopera peretii
cavitatii abdominopelviene si organele care se gasesc aici.
Viscerele abdominale pot fi acoperite de peritoneu pe toata
suprafata lor. Sunt mobile n cavitatea abdominala, fiind legate de
unul din peretii cavitatii printr-un pedicul peritoneal. Acestea se
numesc organe intraperitoneale (stomac, intestin subtire, colon
transvers).
Alte viscere abdominale sunt aplicate pe peretele posterior al
abdomenului, fiind acoperite de peritoneu numai pe una din fete.
Acestea sunt organe retroperitoneale (duodenul, pancreasul,
rinichii). Peritoneul prezinta: O foita parietala care captuseste
peretii cavitatii abdomino-pelviene. O foita viscerala care acopera
organele din abdomen si pelvis.
Peritoneul parietal se continua cu cel visceral. La: Barbat,
cavitatea peritoneala este nchisa.
Femeie, cavitatea peritoneala comunica cu exteriorul prin
trompa, uter si vagin. Ceea ce favorizeaza propagarea infectiilor
pna la cavitatea peritoneala. Fiziologia digestiei si absorbtiei
Digestia = totalitatea proceselor de transformare pe care
alimentele le suporta n trecerea prin tractul digestiv pentru a fi
absorbite. 1. Digestia bucala Digestia ncepe n cavitatea bucala,
unde alimentele introduse sufera un proces de farmitare numit
masticatie, dupa care sunt mbibate cu saliva si transformate n bol
alimentar. Secretia salivara intervine si n degradarea enzimatica a
polizaharidelor. Dintre enzimele salivare, cea mai importanta este
amilaza salivara sau ptialina care degradeaza amidonul fiert sau
copt, n dextrine, care au molecule mai mici. Rolul salivei: 1. 2.
3. 4. 5. Degradeaza amidonului. Faciliteaza procesele de masticatie
si deglutitie. Favorizeaza alimentelor. stimularea receptorilor
gustativi prin solubilizarea
ndeparteaza resturile alimentare care ramn n spatiile
interdentare. Rol bactericid prin lizozomul pe care l contine.
6.
Intervine n excretia unor substante (urce n uremie: Pb, Hg, I,
Bi n cursul unor intoxicatii, care se depun pe gingie; virusuri,
cum este cel rabiei si poliomielitei). Favorizeaza actul vorbirii,
mentionnd mucoasa bucala elastica.
7.
Masticatia = procesul prin care alimentele introduse n cavitatea
bucala sufera un proces de farmitare mecanica. La proceselor
masticatiei participa: Miscarile Mandibulei Limbii Buzelor si
obrajilor
Dintii: incisivii au rol de taiere, canini de sfsiere, premolari
de macinare. Cu ct alimentele sunt mai bine masticate, cu att sunt
mai usor atacate de enzimele digestive. Procesul de masticatie este
partial un: Act voluntar Act reflex
Deglutitia consta n trecerea bolului alimentar din cavitatea
bucala prin faringe si esofag, n stomac. Deglutitia cuprinde 3
timpi: Bucal: bolul alimentar este asezat pe fata dorsala a limbii;
vrful limbii este aplicat pe palatul dur si prin contractia
muschiului milohioidian, bolul este mpins n faringe, simultan
istmul faringian este deschis. Faringian: baza limbii se mentine
ridicata si muschiul milohioidian ntoarce n gura. Orificiile nazale
posterioare sunt nchise prin ridicarea valului palatin. Laringele
este ridicat, asezat sub baza limbii, iar glota este nchisa si
respiratia oprita. Deci bolul alimentar ia singura cale posibila
spre esofag, celelalte (nazala, bucala si laringiana) fiind nchise.
Esofagian: n perioadele interdigestive, portiunea superioara a
esofagului este nchisa prin contractia musculaturii sale, astfel
nct acrul nu ajunge n stomac, dar nici alimentele nu
regurgiteaza.
2. Digestia gastrica Stomacul este un organ cavitar, n care
alimentele sunt depozitate un timp ndelungat pentru a fi amestecate
cu sucul gastric si tranformate ntr-o forma acceptabila pentru
intestin = chimul gastric. Prin miscarile active peretilor
stomacului, chimul este evacuat activ n duoden. Transformarile pe
care alimentele le sufera n stomac, sunt rezultatul: Actiunii
enzimelor din sucul gastric Miscarilor stomacului
Sucul gastric este secretat: n cantitate mare perioadele
digestive.
Absent sau foarte scazut n perioadele interdigestive din cursul
zilei sau noptii. Sucul gastric este un lichid clar, incolor sau
usor opalescent cu puternica reactie acida (pH = 1,5). Este format
n cea mai mare parte de HCl. HCl este secretat de celulele
parietale sau oxintice ale glandelor gastrice. n afara de HCl,
sucul contine si enzime: Pepsina este cea mai importanta enzima a
sucului gastric. Este secretata sub forma inactiva de pepsinogen,
eliberat de celulele principale sau zimogene care se gasesc n toata
mucoasa gastrica si n duodenul proximal (bulb). Transformarea
pepsinogenului n pepsina are loc sub influenta HCl. Pepsina
transforma proteinele n substante mai simple = polipeptide sau
peptone. Labfermentul sau renina este analoga celei din stomacul
unor rumegatoare (vaca). Labfermentul transforma cazeinogenul
solubil din lapte n cazeina insolubila, n prezenta Ca++. Are
importanta la sugar, mpiedicnd trecerea rapida a laptelui din
stomac n intestin. Lipaza gastrica este ntlnita numai n stomacul
copilului. Ea desface grasimile fin emulsionate (din lapte si
galbenus de ou). Lizozimul
Factorul intrinsec Castle sau antianemic. Favorizeaza absorbtia
vitaminei B12. Mucina are rol protector al mucoasei gastrice.
3. Digestia intestinala Digestia nceputa n cavitatea bucala este
continuata n stomac si terminata, finisata, n intestinul subtire.
La digestia intestinala participa: Sucul pancreatic
Sucul pancreatic Bila Sucul intestinal propriu-zis
Este produsul de secretie al pancreasului exocrin. El se varsa n
duoden prin canalul Wirsung si uneori prin canalul Santorini. Sucul
pancreatic are un bogat continutul enzimatic care actioneaza asupra
celor trei principii alimentare (glucide, lipide, proteine); cele
mai importante sunt: Tripsina, desface polipeptidele sau peptonele
n di-, tri- si ditetrapeptide. Tripsina este secretata sub forma de
tripsinogen si activata de enterokinaza. Lipaza pancreatica
descompune grasimile n glicerina si acizi grasi.
Amilaza pancreatica are actiune mai puternica dect amilaza
salivara, descompunnd si amidonul crud.Bila
Ficatul este o glanda anexa a tubului digestiv care prin
activarea sa metabolica reprezinta unul dintre cele mai complexe
organe interne.Functiile ficatului:
1. 2. 3. 4.
Elimina pe cale biliara pigmentii biliari, colesterolul, unele
metale grele si fosfataza alcalina. Intervine n metabolismul
proteinelor, glucidelor, lipidelor, vitaminelor si substantelor
minerale. Are rol n termoreglare, sngele din venele hepatice avnd
temperatura cea mai ridicata din organism. Are functie antitoxica,
capteaza particulele straine patrunse din intestin n circulatie
prin celulele Kupffer; n hepatocite se produce conjugarea, oxidarea
si reducerea unor substante cu efect nociv:
5. 6. 7. 8.
Formarea ureei din amoniac (functie ureoproteica). Reducerea,
conjugarea si inactivitatea unor hormoni. n perioada embrionara are
functie hematopoietica. La adult, sintetizeaza factorii coagularii
si fibrinolizei. Contribuie la transferul sngelui din sistemul port
n marea circulatiei si la depozitarea sngelui (volum stagnant).
Functie biligenetica, de formare si excretie a bilei.
Bila este produsul de secretie si excretie hepatica. Bila nu
este un suc digestiv propriu-zis, pentru ca nu contine enzime.
Singura enzima biliara care se excreta prin bila este fosfataza
alcalina (N = 2 4,5 unitati Bodansky sau 21 91 u.i/l la 37C). Bila
mai contine: 1. Saruri biliare, care se formeaza pe seama
colesterolului.Functia sarurilor biliare:
Emulsionarea grasimilor (fractionarea lipidelor n picaturi
foarte fine). Activeaza lipazele din intestin. Favorizeaza
absorbtia acizilor grasi.
2. Pigmenti biliari, care rezulta din descompunerea hemoglobinei
la nivelul hepatic. Pigmentii biliari sunt reprezentati de
bilirubina care ajung prin caile biliare n intestin. Acumularea
pigmentilor biliari n tesuturi, da culoarea galbena a tegumentelor
si mucoaselor = icter. Cauzele icterului sunt: Obstructia cailor
biliare (icter obstructiv). Degradarea intensa a hematiilor (icter
hemolitic) Distrugerea celulelor hepatice (hepatite)
Congenital, prin absenta enzimei care intervine n conjugarea
bilirubinei indirecte (glicuronil-transferaza).
3. Colesterolul este o alta substanta organica care se gaseste n
bila, el este mentinut n suspensie datorita sarurilor biliare. Cnd
concentratia sarurilor biliare scade, colesterolul precipita si
formeaza calculi biliari. Colesterolul total plasmatic = 130-180
mg/l.Evacuarea bilei
Desi bila este secretata continuu, eliminarea ei n intestin este
ritmata de perioadele digestive. n perioadele interdigestive, bila
se acumuleaza n vezica biliara. Substantele care produc evacuarea
bilei se numesc substante colagoge.Rolul bilei Ea intervine n:
4 4 4 4
Absorbtia grasimilor. Absorbtia vitaminelor liposolubile (A,D,K)
Eliminarea unor substante (colesterolul). Are efecte laxative prin
stimularea motilitatii intestinale.
Sucul intestinal propriu-zis
Compozitia sucului intestinal propriu-zis este greu de stabilit,
deoarece secretia se nsoteste rapid de absorbtie. Celulele
intestinale (enterocitele) elibereaza enzime care se adreseaza
celor 3 principii alimentare: 1. Aminopeptidazele, care continua
actiunea tripsinei, desfacnd di-, tri- si tetrapeptidele pna la
aminoacizi, care sunt absorbiti de mucoasa intestinala. Enzime
amilotice (amilaza intestinala; maltaza care descompune maltaza n
glucoza; lactaza desface lactoza n glocuza si galactoza; si
invertaza zaharaza, care desface zaharoza n glucoza si fructoza).
Glucidele astfel transformate sunt absorbite. 3. Lipaza intestinala
descompune grasimile n glicerol si acizi grasi care sunt
absorbiti.
2.
Intestinul subtire executa mai multe tipuri de miscari:
Segmentare, sunt contractii care mpart intestinul n segmente.
Ele intervin n: Amestecul continutului intestinal Facilitatea
absorbtiei
Pendulare, de scurtare si alungire a intestinului. Favorizeaza
alunecarea anselor intestinale unele peste altele si amestecarea
continutului intestinal. Miscari de tonus prin care se modifica
tensiunea la nivelul fibrelor musculare, nu si n lungimea acestora.
Peristaltice prin care se asigura naintarea continutului intestinal
de la stomac spre portiunile intestinale terminale. Miscarile
vilozitatilor intestinale, de scurtare si alungire, care
favorizeaza: Transportul particulelor indigeste.
Absorbtia, prin cutarea mucoasei si mpingerea substantelor spre
fundul vilozitatii.Fiziologia intestinului gros
Principala functie a intestinului gros este de depozit temporar
al deseurilor rezultate din digestie si de absorbtie a apei, Na+ si
altor elemente, determinnd eliminarea a aproximativ 150 g materie
fecala semisolida pe zi, n unul sau doua scaune. Glandele
intestinului gros secreta un suc foarte vascos, alcalin, care nu
contine enzime digestive. Rolul acestei secretii este de a:
Facilita trecerea materiilor fecale Proteja mucoasa intestinala de
iritatii mecanice si chimice.
La nivelul intestinului gros sunt absorbite apa, electrolitii,
vitaminele si aminoacizii. Intestinul gros este populat de un mare
numar de bacterii, care alcatuiesc flora bacteriana intestinala
(Escherichia coli, Aerobacter aerogenes, bacilul putrificus etc.).
Rolul florei bacteriene intestinale: Transforma bilirubina n
stercobilinogen si apoi n stercobilina. Intervine n sinteza
vitaminelor (K, B1, acid folic, biotina)
Prin putrefactie si fermentatie bacteriana produce o serie de
gaze.
Prin contractii tonice, segmentare si peristaltice, bolul fecal
este mpins spre rect. n mod obisnuit rectul este lipsit de materii
fecale. Stimulul fiziologic care declanseaza actul defecatiei este
reprezentat de trecerea materiilor fecale n rect, care determina
relaxarea sfincterului anal intern si extern si expulzia materiilor
fecale. Defecatia este un act reflex controlat voluntar. Eliminarea
ntrziata a materiilor fecale la intervale mai mari de 48 de ore
poarta numele de constipatie. Eliminarea frecventa de scaune
neformate, ce contin resturi alimentare nedigerate poarta numele de
diaree. Ea apare ca urmare a unui tranzit accelerat n intestinul
subtire sau gros.Absorbtia intestinala
Este procesul prin care produsii de degradare ai substantelor
nutritive trec prin epiteliul intestinal n snge sau limfa. Sub
influenta enzimelor din sucurile digestive, alimentele sunt
degradate pna la particule mici, solubile si absorbabile.
Vitaminele, sarurile minerale si apa sunt absorbite ca atare.
Glucidele sunt ingerate sub forma de polizaharide (amidon,
glicogen) sau dizaharide (maltoza, zaharoza, lactoza). Ele sunt
absorbite ca monozaharide (glucoza, fructoza, galactoza), mai ales
la nivelul portiunii initiale a intestinului subtire, unde se afla
n concentratie mai mare. Cea mai mare parte a proteinelor, se
absorb ca aminoacizi, prin transport activ, direct n snge. Lipidele
sunt ingerate sub forma de trigliceride (grasimi neutre)
fosfolipide si colesterol. Absorbtia lor o antreneaza si pe cea a
vitaminelor liposolubile (A, D,E,K, F). Aceste grasimi sunt
descompuse pna la glicerol si acizi grasi si absorbite prin celula
intestinala prin pinocitoza, n circulatia limfatica, de unde trec n
snge. Apa se absoarbe pasiv, prin difuziune. n 24 de ore prin
intestin se absorb 10 litri de apa (1,5 provin din lichidele
ingerate si 8,5 litri reprezinta sucuri digestive). Din cei 10
litri de apa, 9,5 se absorb la nivelul intestinului subtire si
300-400 ml la nivelul intestinului gros. Materiile fecale contin
100 ml de apa.
