UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARAFACULTATEA DE GEOGRAFIE

IGIENA ANALIZATORILOR

PROFESOR STUDENTRODICA TOROK-OANCE SLUSARCIUC ANDREI

ANUL 2012

CUPRINS

Capitolul 1. Introducere………………………………………………….....5

1.1. Analizatorii………………………………………………………....5

1.2. Segmentele unui analizator…….......................................................5

Capitolul 2. Analizatorul vizual……………………………………………7

2.1. Segmentele analizatorului vizual…………………………………..9

2.2. Fiziologia analizatorului visual……………………………………10

Capitolul 3. Analizatorul acustico – vestibular……………………………13

3.1. Segmentele analizatorului auditiv…………………………………15

3.2. Fiziologia analizatorului acustic…………………………………...16

3.3. Segmentele analizatorului vestibular………………………………16

3.4. Fiziologia analizatorului vestibular………………………………..17

Capitolul 4. Analizatorul cutanat…………………………………………..18

4.1. Segmentele analizatorului cutanat…………………………………19

4.2. Fiziologia analizatorului cutanat…………………………………...20

Capitolul 5. Analizatorul olfactiv………………………………………….22

5.1. Segmentele analizatorului olfactiv…………………………………23

5.2. Fiziologia analizatorului olfactiv…………………………………..24

Capitolul 6. Analizatorul gustativ………………………………………...25

6.1. Segmentele analizatorului gustativv……………………………….26

6.2. Fiziologia analizatorului gustativ…………………………………..27

3

Capitolul 7. Analizatorul kinestezic……………………………………….28

7.1. Structura analizatorului kinestezic………………………………...29

7.2. Segmentele analizatorului kinestezic...............................................31

Capitolul 8. Noţuni elementare de igienă şi patologie…………………….32

8.1. Analizatorul vizual…………………………………………………33

8.2. Analizatorul acustico-vestibular…………………………………...34

8.3. Analizatorul olfactiv……………………………………………….37

8.4. Analizatorul cutanat………………………………………………..39

Concluzie………………………………………………………………….41

Bibliografie………………………………………………………………..42

4

Capitolul 1. Introducere

1.1 Analizatorii

Analizatorii sunt sisteme morfofuncţionale complexe şi unitare care au rolul de a recepţiona, conduce şi transforma in senzaţii specifice excitaţiile primate din mediul extern sau intern.

Analizatorii sunt alcătuiţi din punct de vedere anatomic din trei segmente: periferic, intermediar şi central.

1.2. Segmentele unui analizator

A.) Segmentul periferic (receptorul):- este reprezentat de structuri specializate ale organelor de

simţ;- este stimulat de variaţia unei anumite forme de energie;- determină formarea potenţialului de receptor care se poate

transforma în potenţial de acţiune.b.) Clasificarea receptorilor în funcţie de topografie (localizare):

- exteroceptori – localizaţi în piele;- proprioceptori – răspândiţi în sistemul locomotor;- interoceptori (visceroceptori) – situaţi în peretele organelor

interne. b.) Clasificarea receptorilor după natura excitantului: - mecanoreceptori – stimulaţi de atingere, presiune, lovire, distensie;

- termoreceptori – stimulaţi de diferenţele de temperatură;- algoreceptori – stimulaţi de orice excitant care produce

dureri;- chemoreceptori – stimulaţi de modificarea concentraţiilor

unor substanţe;- receptori electromagnetici – stimulaţi de radiaţiile

electromagnetice luminoase.

5

c.) Clasificarea receptorilor după distanţa de la care acţionează stimulul: - de contact – ex. receptorii tactili; - de distanţă – ex. receptorii auditivi.

B.) Segmentul intermediar (de conducere): - este alcătuit din căile nervoase prin care potenţialele de acţiune formate la nivelul receptorilor ajung la centrii nervoşi superiori; - conduce de la receptori mesaje sub formă de impulsuri nervoase. C.) Segmentul central: - este reprezentat de aria din scoarţa cerebrală la care ajunge calea de conducere; - transformă în senzaţii specifice informaţiile primite.

6

Capitolul 2. Analizatorul vizual

Figura 1. Structura ochiului

7

Rolul analizatorului vizual îl reprezintă diferenţierea luminozităţii, formei şi culorii obiectelor, orientarea în spaţiu, menţinerea echilibrului şi a tonusului cortical.

Globul ocular este alcătuit din trei tunici, sistemul optic şi sitemul fotoreceptor.

A.) Tunicile globului ocular: – a.) Tunica externă - prezintă: –- sclerotica - porţiunea posterioară; – - opacă, alb-sidefie; - rol protector. - corneea – porţiunea anterioară; - transparentă, avasculară; - cu fibre nervoase amielinice.

b.) Tunica medie – are trei porţiuni: - coroida – membrana pigmentată, vasculară; - rol în nutriţia globului ocular. - corpul ciliar – format din: - muşchiul ciliar – alcătuit din fibre musculare netede dispuse radiar şi circular;

- procesele ciliare – ghemuri vasculare care secretă umoarea apoasă şi umoarea sticloasă.

- irisul – alcătuit din fibre musculare netede circulare şi radiare; - prezintă un orifiu central (pupila) cu diametrul variabil în funcţie de intensitatea luminii. c.) Tunica internă – retina – membrană care conţine celule fotoreceptoare; - alcătuită din celule nervoase (celule fotoreceptoare, neuroni bipolari, neuroni multipolari), celule de susţinere, celule pigmentate; - are două zone importane: - pata galbenă (macula letea) – unde predomină celulele cu conuri; - are în centru o depresiune, fovea centralis, în care se găsesc numai

8

conuri şi reprezintă zona cu acuitatea vizuală maximă. - pata oarbă – nu conţine celule fotoreceptore;

- este locul pe unde iese nervul optic din retină.

B.) Sistemul optic - este format din mediile transparente ale–globului ocular. a.) Corneea b.) Umoarea apoasă – lichidul transparent, secretat de procesele ciliare; - are compoziţie asemănătoare lichidului cefalorahidian; - se află în camera anterioară (între cornee şi iris) şi în camera posterioară (între iris şi cristalin). c.) Cristalinul – este o lentilă biconvexă; - se află într-o capsulă elastică, numită cristaloidă; - la extremităţi se leagă de muşchiul ciliar prin ligamentul suspensor; - focalizează razele luminoase pătrunse prin pupilă. d.) Corpul vitros (umoarea vitroasă) – se găseşte între cristalin şi retină; - este transparent, cu consistenţă de gel.

C.) Sistemul fotoreceptor – reprezentat de retină.

2.1. Segmentele analizatorului vizual

A.) Segmentul periferic (receptorul) – reprezintă celulele fotoreceptoare. a.) celulele cu conuri – sunt în număr de 5-7 milioane; - conţin pigmentul numit iodospina; - au prag de sensibilitate ridicat; - sunt receptori pentru vederea diurnă şi perceperea culorilor.

9

b.) celulele cu bastonaşe – sunt în număr de 125-130 milioane; - conţin pigmentul fotosensibil numit rodospina (purpulul retinian); - au prag de sensibilitate scăzut; - sunt receptori pentru vederea nocturnă şi crepusculară.

B.) Segmentul intermediar (de conducere) – este format din trei neuroni: - primul neuron (protoneuronul) – este un neuron bipolar din retină; - al doilea neuron (deutoneuronul) – este un neuron multipolar din retină; - al treilea neuron (trironeuronul) – este în corpul geniculat lateral din metatalamus.

C.) Segmentul central – este localizat în aria vizuală din lobul occipital, pe marginile scizurii calcarine.

2.2. Fiziologia analizatorului vizual

Procesele prin care se realizează vederea sunt: recepţia vizuală, transmiterea mesajelor vizuale, formarea senzaţiilor vizuale.

Recepţia vizuală se realizează la nivelul celulelor fotoreceptoare din retină şi se bazează pe mecanisme optice şi fenomene fotochimice. Pe retină se formează imagini clare, reale, mai mici şi răsturnate ale obiectelor.

Ochi emetrop (normal) – razele paralele de lumină emise de un obiect situat la infinit focalizează pe retină.

Ochiul miop – este mai alungit anteroposterior decât ochiul normal – miopie axială – sau curbura cristalinului este exagerată – miopie de curbură. - fasciculul de raze paralele focalizează în faţa retinei; - imaginea formată este neclară; - se corectează cu lentile divergente (biconcave).

Ochiul hipermetrop – este mai turtir decât ochiul normal – hipermetropie axială – sau cristalinul este prea aplatizat – hipermetropie de curbură. - fasciculul de raze focalizează în spatele retinei; - imaginea formată este neclară;

10

- se corectează cu lentile convergente (biconvexe).

Reflexul pupilar fotomotor – irisul reglează reflex (prin variaţia diametrului pupilar) cantitatea de lumină proiectată pe retină. - lumină puternică – se contractă fibrele musculare circulare ale irisului (inervaţie de fibre nervoase parasimpatice); - pupila se micşorează = pupiloconstricţie = mioză. - lumină slabă – se contractă fibrele musculare radiare; (inervate de fibre nervoase parasimpatice) - pupila se măreşte = pupilodilataţie = midriază.

Acomodarea – este un proces automat de adaptare a ochiului pent11nspirierea clară a obiectelor situate între punctul proxim şi punctual remotum. 11nspirit - punctual proxim – punctual cel mai apropriat de ochi la care vederea clară a obiectului se face cu efort maxim de acomodare. - punctul remotum (6 m) – punctul cel mai apropriat de ochi la care vederea clară a obiectului se face fără acomodare.

În procesul de acomodare apar mai multe modificări:- rotirea internă a globilor oculari datorită contracţiei

muşchilor extrinseci;- micşorarea pupilei;- contracţia fibrelor circulare ale muşchiului ciliar (inervate de

fibre nervoase parasimpatice);- ligamentele cristalinului se relaxează:- curbura cristalinului creşte.

Adaptarea celulelor fotoreceptoare:- se realizează prin descompunerea pigmenţilor fotosensibili

sub acţiunea luminii şi refacerea pigmeţilor la întuneric;- depinde de cantitatea de pigment fotosensibil din celulele

fotoreceptoare şi durata expunerii lor la lumină sau la întuneric;

- adaptarea la întuneric durează 30-40 minute;- adaptarea la lumină durează 5 minute.

11

Mecanismul vederii cromatice – teoria tricromatică Young-Helmholtz- consideră:

- retina alcătuită din trei tipuri de celule cu conuri – ce conţin pigmenţi pentru culorile roşu, verde şi albastru;

- stimularea unei singure categorii de conuri determină senzaţia culorii absorbite;

- stimularea concomitentă şi inegală a celor trei categorii de conuri dă diferitele senzaţii cromatice;

- stimularea concomintentă şi egală a celor trei categorii de conuri dă senzaţia de lumină albă;

- în lipsa stimulării luminoase se produce senzaţia de negru.

12

Capitolul 3. Analizatorul acustico-vestibular

Figura 2. Structura urechiei

13

Urechea este formată din:- urechea internă – formată din pavilionul urechii şi conductul

auditiv extern;- urechea medie (camera timpanică) – situată în osul

temporal. - prezintă la exterior timpanul, iar spre interior fereastra ovală şi fereastra rotundă; - comunică cu nasofaringele prin trompa lui Eustachio; - conţine aer la presiune atmosferică; - între timpan şi membrana ferestrei ovale se află lanţul de trei oscioare: ciocanul, nicovala şi scăriţa. - urechea internă – este formată din labirintul osos în care se află labirintul membranos. - labirintul osos: - conţine perilimfă; - alcătuit din trei canale semicirculare, vestibul osos şi melcul osos (cohleea). - labirintul membranos: - conţine endolimfă; - alcătuit din canale semicirculare membranoase, vestibul membranos (format din utriculă şi saculă) şi melcul membranos (canalul cohlear); - în canalele semicirculare, utriculă şi saculă se află receptori vestibulari; - în melcul membranos se găsesc receptori pentru auz.

14

3.1. Segmentele analizatorului auditiv

A.) Segmentul periferic (receptorul) – se află în melcul osos (cohlee).Cohleea – este un canal osos răsucit de două ori şi jumătate în jurul

unui ax central – columela. - este împărţită de lama spirală osoasă, membrana bazilară, membrana vestibulară în: - două rampe: rampa vestibulară şi rampa timpanică care comunică prin helicotremă; - canalul cohlear – delimitat de membrana bazilară, membrana vestibulară şi peretele extern al cohleei. - conţine receptorii auditivi – în organul Corti.

Organul Corti – situat între faţa internă a membranei bazilare şi membrana tectoria. - format din: - celule de susţinere – delimitează tunelul lui Corti; - celule senzoriale auditive – prezintă la polul apical cili care străbat membrana reticulară, iar vârful se inclavează în membrana tectoria.

B.) Segmentul intermediar (de conducere) – este format din patru neuroni: - primul neuron (protoneuronul) – este localizat in ganglionul spiral Corti din columelă; - dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale; - axonii formează ramura acustică (cohleară) a nervului acustico-vestibular. - al doilea neuron (deutoneuronul) – situat în nucleii cohleari din punte . - al treilea neuron – se află in coliculul inferior din mezencefal. - al patrulea neuron – se găseşte în corpul geniculat medial din metatalamus.

C.) Segmentul central – se află în girusul temporal superior.

15

3.2. Fiziologia analizatorului acustic

Urechea umană percepe sunete cu frecvenţa cuprinsă între 16-20000 Hz şi intensitatea de 1-120 dB. Pavilionul captează undele sonore, conductul auditiv extern le transmite la membrana timpanică, care vibrează. Sistemul de oscioare transmite vibraţiile la fereastra ovală de unde sunt preluate de perilimfa din rampa vestibulară şi timpanică. Oscilaţiile perilimfei determină şi oscilaţii ale endolimfei, deoarece membrana vestibulară este extrem de subţire. Oscilaţiile perilimfei determină deformarea membranei bazilare pe care se află organul Corti. Cilii celulelor auditive se îndoaie faţă de membrana tectoria şi se declanşează un potenţial de acţiune, transmis sub formă de impuls nervos, prin calea auditivă, la segmentul central, unde se transformă în senzaţia de auz. La baza melcului se percep sunetele înalte, iar la vârful acestuia se percep sunetele joase.

3.3. Segmentele analizatorului vestibular:

A.) Segmnetul periferic (receptorul) – este reprezentat de crestele ampulare şi aparatul oilitic (macula).

Crestele ampulare – se află în ampulele canalelor semicirculare membranoase; - conţin celule de sunţinere şi celule senzoriale cu cili înglobaţi într-o masă gelatinoasă (cupula); - menţin echilibrul în condiţiile acceleraţiilor circulare ale capului şi corpului (mişcări în jurul axei orizontale, verticale, laterale).

Macula – se află în utriculă şi saculă; - conţine celule de susţinere şi celule senzoriale cu cili care se află în contact cu o masă gelatinoasă, ce conţine otoliţi (cristale microscopice de carbonat de calciu); - permite menţinerea echilibrului în condiţii statice şi dinamice.

16

B.) Segmentul intermediar (de conducere) – este alcătuit din trei neuroni: - primul neuron (protoneuronul) – se află în ganglionul vestibular Scarpa; - dendritele sunt conectate cu celulele senzoriale; - axonii formează ramura vestibulară din bulbul rahidian. - al doilea neuron (deutoneuronul) – se află în nucleii vestibulari din bulbul rahidian. - al treilea neuron – se află în talamus.

C.) Segmentul central – se află în girusul temporal superior.

3.4. Fiziologia analizatorului vestibular:

Când capul stă nemişcat otolitele apasă asupra receptorilor maculari care trimit impulsuri nervoase spre segmentul central, informându-l asupra pozitiei corpului.

Când capul şi corpul suferă accelerări liniare (înainte, înapoi sau lateral), otolitele sunt împinse în sens opus mişcării. Se declanşează impulsuri nervoase care ajung la segmentul central şi se declanşează reacţii motorii pentru corectarea poziţiei corpului şi capului.

Mişcările de rotaţie antrenează rotaţia simultană a canalelor semicirculare aflate în planul rotaţiei respective. La nivelul receptorilor iau naştere potenţiale de acţiune care sunt transmise prin nervul vestibular până la segmentul central. Canalele semicirculare orizontale şi laterale informează asupra mişcărilor în jurul axului vertical (răsuciri, întoarceri). Canalele semicirculare verticale informează asupra mişcărilor în jurul axelor orizontale (sărituri, căderi).

17

Capitolul 4. Analizatorul cutanat

Figura 3. Pielea

18

Analizatorul cutanat conţine receptorii tactili, termici, durerosi, de presiune şi vibratorii, situaţi în piele.

Pielea este formată din trei straturi: epiderm, derm, hipoderm.Epidermul – ţesut epitelial pluristratificat, keratinizat, aşezat pe

membrana bazală.Dermul – ţesut conjunctiv dens;

- prezintă papile dermice.Hipodermul – ţesut conjunctiv lax, cu celule adipoase;

- este rezerva de grăsime subcutanată a organismului.

4.1. Segmentele analizatorului cutanat

A.) Segmentul periferic (receptorul): a.) Receptorii tactili: - corpusculii Meissner, corpusculii Merkel – sunt situaţi în derm; - corpusculii Golgi, corpusculii Ruffini, corpusculii Vater-Pacini – situaţi în hipoderm.

b.) Receptorii termici: - corpusculii Krause – în derm; - corpusculii Ruffini – în hipoderm. c.) Receptorii dureroşi: - terminaţii nervoase libere – în epiderm, derm.

B.) Segmentul de conducere – este reprezentat de căile sensibilităţii exteroceptive; - conduc informaţiile de la exteroceptorii tactili, termici, dureroşi în scoarţa cerebrală, pentru formarea senzaţiilor specifice; - au pe parcurs trei neuroni; - conduc impulsuri prin fasciculele: a.) spinotamalice - lateral – pentru sensibilitatea termică –i dureroasă; - anterior – pentru sensibilitatea tactilă grosieră şi protopatică.

19

- primul neuron – neoronul somatosenzitiv din ganglionul spinal; - al doilea neuron – în cornul posterior al măduvei spinării; - al treilea neuron – în talamus.

se înrucişează la nivelul măduvei spinării. b.) spinobulbare – pentru sensibilitatea tactilă fină; - primul neuron – neuronul somatosenzitiv din ganglionul spinal; - al doilea neuron – în nucleii Goll şi Burdah din bulbul rahidian; - al treilea neuron – în talamus.

se încrucişează la nivelul bulbului rahidian.C.) Segmentul central – se află în girusul postcentral din lobul parietal ariile somestezice.

3.2. Fiziologia analizatorului cutanat:

Sensibilitatea tactilă fină (epicritică) – este determinată de deformări uşoare ale tegumentului; - zone cu sensibilitate mare sunt pulpa degetelor şi buzele.

Sensibilitatea tactilă grosieră (protopatică) – este determinată de apăsare; - receptorii sunt situaţi în profunzimea tegumentului.

Discriminarea tactilă – două sau mai multe excitaţii tactile aplicate simultan sunt recepţionate numai dacă distanţa dintre puncte este suficient de mare.

Sensibilitatea termică – este neuniformă pe suprafaţa tegumentului; - receptorii pentru rece sunt mai numeroşi decât cei pentru cald; - intensitatea senzaţiei depinde de mărimea suprafeţei excitante şi de distanţa de temperatură dintre tegument şi excitant.

20

Sensibilitatea dureroasă – este determinată de excitanţi care produc leziuni celulare; - zone cu sensibilitate mare: degete, buze, vârful limbii; - durerea tegumentară se manifestă cu o mare capacitate de discriminare; - algoreceptorii sunt mai rari în viscere; - durerea viscerală nu se poate localiza precis.

21

Capitolul 5. Analizatorul olfactiv

Figura 4. Nasul

22

Analizatorul olfactiv recepţioneaza şi prelucrează informaţiile

referitoare la proprietăţile chimice ale unor substanţe odorante, aflate la o

anumită distanţă faţă de organism.

5.1. Segmentele analizatorului olfactiv:

A.) Segmentul periferic (receptorul) - este format din epiteliul olfactiv,

cons–ituit din celule receptoare (chemoreceptori de dista23nspirii din celule

de susţinere incluse în mucoasa olf23nspiri. Mucoasa olfactiva are o

suprafaţă de 2-3 cm2 şi este dispusă în regiunea superioară a foselor nazale.

Celulele receptoare sunt neuroni bipolari senzitivi. Dendritele acestora

prezintă butoni olfactivi de la care pleacă 6-8 cilii olfactivi receptori, care

depăşesc celulele de susţinere şi pătrund în mucusul secretat de celulele

glandulare ale mucoasei olfactive.

B.) Segmentul de conducere - axonii neuronilor olfactivi, care consti–

uie protoneuronul căii, străbat în mănunchiuri lama ciuruita a etmoidului şi

pătrund în cutia craniană, formând nervii olfactivi cu traseu până la bulbii

olfactivi. Aici fac sinapsă cu celulele mitrale, care reprezintă deutoneuronii

căii olfactive. Axonii acestora se despart: o parte trec în bulbul contralateral,

iar cealaltă parte formează tracturile olfactive, care se proiecteaza în cortex.

C.) Segmentul central - este reprezentat de paleocor texul olfac–iv,

aria de proiecţie primară a aferentelor olfactive.

23

5.2. Fiziologia analizatorul olfactiv:

Analizatorul olfactiv are rol în aprecierea calităţii aerului, prevenind

pătrunderea în organism a unor substanţe nocive. Împreună cu analizatorul

gustativ, analizatorul olfactiv intervine în aprecierea calităţii alimentelor şi

în declanşarea secreţiei salivare. Stimulii specifici sunt reprezentaţi de

substanţele volatile, care ajung la receptori o data cu aerul inspirat.

Substanţele volatile sunt recepţ24nspiritumai dupa dizolvarea lor în pelicula

de mucus. Pentru a putea fi recepţionate, aceste substanţe trebuie să aibă o

concentraţie egală sau superioară pragului de excitabilitate. Pragul de

excitabilitate reprezintă cantitatea minimă de substanţă odorantă capabilă să

provoace senzaţia de miros. Calea olfactivă este formată numai din doi

neuroni, protoneuronul fiind celula receptoare. Inflamarea mucoasei nazale

în afectiuni respiratorii scade sensibilitatea olfactiva.

Capitolul 6. Analizatorul gustativ

24

Figura 5. Structura cavităţii bucale

25

Analizatorul gustativ recepţionează şi prelucrează excitaţiile

determinate de proprietăţile chimice ale substanţelor sapide solubile care

intră în contact cu mucoasa bucală.

6.1. Segmentele analizatorului gustativ:

A.) Segmentul periferic (receptor) - este reprezentat de mugurii

gustativi, răspândiţi în întreaga mucoasă bucofaringiană şi în mucoasa

linguală. Mugurii gustativi au formă ovoidă, cu polul bazal aşezat pe

membrana bazala a epiteliului lingual. La polul apical prezintă un por

gustativ. Într-un mugure gustativ există 5-20 celule senzoriale cu cilii, care

reprezintă formaţiunile receptoare. În mucoasa linguală, mugurii gustativi

pot fi grupaţi în papile gustative. Papilele circumvalate formează la baza

limbii V-ul lingual, cele fungiforme sunt răspândite pe vârful şi marginile

anterioare ale limbii, iar cele foliate pe marginile posterioare ale limbii.

B.) Segmentul de conducere - de la polul bazal al celulelor receptoare

pornesc fibrele senzitive ale nervilor cranieni VII, IX şi X. Nervul facial

inervează primele 2/3 ale limbii, glosofaringianul treimea posterioară, iar

vagul, restul mugurilor gustativi până la epiglotă. Protoneuronii căilor sunt

situaţi în ganglionii nervilor cranieni VII, IX şi X. Dendritele acestora sunt

conectate cu celulele receptoare. Deutoneuronii se află în nucleul solitar din

bulb, unde converg fibrele senzitive ale celor trei nervi cranieni. Axonii

acestora, dupa încrucişare, fac sinapsa cu cel de-al treilea neuron în talamus.

26

C.) Segmentul central - este reprezentat de aria gustativă, situată la

baza girusului parietal ascendent, unde se integrează sensibilitatea gustativă

cu cea tactilă, termică şi dureroasă a limbii, transmisă prin fibrele

trigemenului.

6.2. Fiziologia analizatorului gustativ:

Gustul contribuie la aprecierea calităţii alimentelor, prevenind

pătrunderea în organism a alimentelor alterate, şi la declanşarea secreţiilor

digestive. Deosebim patru tipuri de senzaţii gustative: acru, sărat, dulce şi

amar. Ariile linguale ale diferitelor gusturi au localizare specifică, deci

mugurii gustativi dobândesc o anumită specializare. Pragul de excitabilitate

gustativă este diferit pentru fiecare substanţă. Cea mai mare sensibilitate se

manifestă pentru substanţele amare. Intensitatea senzaţiei depinde de

concentraţia substanţei dizolvate, de numărul receptorilor excitaţi şi de

temperatura soluţiei. Analizatorul gustativ, la fel ca si cel olfactiv, se

adaptează la acţiunea îndelungată a unui excitant.

27

Capitoul 7. Analizatorul kinestezic

Figura 6. Muşchi contractat şi relaxat

28

7.1.Structura analizatorului kinestezic:

Creierul reuşeşte să coordoneze mişcările voluntare (pe care dorim să le

facem) printr-un reglaj central diferenţiat, în care informaţiile emise de

receptorii vesti-bulari şi de receptorii musculari ajung la centrii nervoşi care

coordonează tonusul, postura, gesturile în raport cu intenţia. Printr-un sistem

de feed-back, comanda este controlată clipă de clipă prin efectul produs.

Mişcarea este rezultatul acţiunii de ansamblu a organului de simţ kinestezic,

format din milioane de receptori microscopici (proprioceptori) dispuşi în

milioane de fascicule musculare, tendoane, suprafeţe articulare, ligamente.

După structura lor, există mai multe tipuri de proprioceptori:

fusuri neuromusculare, distribuite în tot corpul printre fibrele

musculare striate;

organe tendinoase Golgi, localizate printre fibrele tendinoase;

o corpusculi Vater-Pacini, dispuşi în periost şi articulaţii;

terminaţii nervoase libere.

Fusurile neuromusculare sunt receptori care conţin 3-12 fibre musculare

modificate, subţiri, în formă de fus, numite fibre intrafusale, înconjurate şi

prinse într-o capsula conjunctivă. Structural, fusul are o porţiune centrală,

necontractilă, plină de nuclei. Această zonă prezintă două categorii de

terminaţii nervoase senzitive, primare şi secundare, care funcţionează ca

receptori senzoriali. Terminaţiile nervoase senzitive primare formează o

spirală în jurul fibrelor intrafusale. Ele au o viteză de conducere foarte mare.

Deasupra şi dedesubtul fibrelor senzitive primare se află terminaţiile

29

senzitive secundare, „în buchet”. Ele sunt mai subţiri şi au o viteză de

conducere mai lentă. Terminaţiile senzitive sunt dendrite ale neuronilor

somatosenzitivi din ganglionul spinal. Extremităţile fusului neuromuscular

sunt formate din fibre musculare cu rol contractil şi sunt inervate de axonii

neuronilor gama din coarnele anterioare ale măduvei spinării, diferite de

fibrele eferente alfa care inervează fibrele musculare striate extrafusale.

Stimularea fusului neuromuscular se poate produce prin întinderea

muşchiului şi prin contracţia capetelor fusului. Contracţia capetelor produce

întinderea zonei centrale a fusului si excitarea terminaţiilor senzitive. Ca

urmare, produce contracţia reflexă a muşchiului.

Organele tendinoase Golgi sunt situate la joncţiunea fibrelor

musculare cu tendonul. Acestea sunt reţele de terminaţii nervoase butonate

pe fibrele musculare, la inserţia lor pe tendon. Aceste terminaţii nervoase

sunt formate din dendritele neuronilor situati in ganglionul spinal. Cand

fasciculele musculare se contractă, trag de tendon pentru a efectua mişcarea.

Receptorii tendinoşi percep intensitatea acestei tracţiuni (tensiunea

contracţiei musculare). Dacă tensiunea de contracţie musculară este prea

mare, atunci impulsul nervos format este transmis măduvei spinării, care

reduce activitatea muşchiului respectiv. Reflexul tendinos acţionează, în

consecinţă, ca un mecanism de feed-back negativ, care se opune dezvoltării

unei tensiuni prea mari în muşchi, prevenind ruperea sau smulgerea

inserţiilor acestora.

7.2. Segmentele analizatorului kinestezic:

30

A.) Segmentul de conducere - impulsurile de la proprioceptorii

musculo-articulari se transmit la centrii nervoşi superiori pe două căi.

B.) Segmentul central - căile sensibilităţii proprioceptive conştiente

proiectează în aria senzitivo-motorie parieto-frontală, unde au loc analiza şi

sinteza informaţiilor kinestezice. Alte arii, frontale si probabil parietale,

coordonează mişcări mai puţin diferenţiate. Lezarea oricărui segment al

analizatorului kinestezic determină tulburări de coordonare a muşchilor.

Putem considera că muşchii noştri îşi simt propria forţă şi sfortare.

Receptorii din masa musculară semnalizează intensitatea de tracţiune şi

încordare (tonus) în cursul desfăşurării mişcării.

Capitolul 8. Noţiuni elementare de igienă şi patologie

31

Figura 7. Igiena

8.1. Analizatorul vizual:

32

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

Cataracta –

opacitatea totală

sau parţială a

cristalinului

- lovituri;

- diabet;

- intoxicaţii;

- vârsta înaintată;

- congenitale;

- pierderea

vederii;

- modificarea

pupilei;

- respectarea

regulilor de

igienă a vederii;

- evitarea

privitului

îndelungat la

televizor;

- folosirea

ochelarilor de

soare şi a

ochelarilor de

protecţie la locul

de muncă;

- evitarea

frigului, vântului;

- evitarea înotului

în ape poluate;

Glaucomul (apa

neagră) –

produce

atrofierea

nervului optic şi

îngustarea

câmpului vizual

- atrofierea

nervului optic;

- vârsta înaintată;

-ereditate;

-diabet;

-boli vasculare;

-miopie;

- creşterea

tensiunii

intraoculare;

- scăderea vederii

până la pierderea

ei;

- dureri de cap

violente;

-roşeaţă în ochi

Conjunctivita –

inflamaţie a

conjunctivei

globului ocular

- este o boală

contagioasă – se

- infecţie virală - inflamarea şi

înroşirea

conjunctivei

globului ocular;

- senzaţie de

arsură la nivelul

33

transmite prin

secreţii care

ajung pe mâini,

prosop, faţă de

pernă

- netratată duce la

orbire

ochilor şi

lăcrimare;

- scurgere

purulentă;

-mâncărimi

oculare;

Tabel 1. Boli ale analizatorului vizual

8.2. Analizatorul acustico-vestibular:

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

Otita

externă –

infecţia

urechii

externe

- creşterea

secreţiei de

ceuren;

- curăţarea

necorespunzătoare

a urechii;

- durerea urechii;

-secreţia purulentă;

- senzaţie de

mâncărime;

- respectarea

regulilor de

igienă a

urechii;

34

-senzaţie de tensiune;

-căldură;

-zvâcniri;

Otita medie

– infecţia

urechii

medii

- pa togeni i a jung pr in t rompa lu i Eustach io , sucees iv unei amigdalite sau răceli

- infecţie basteriană sau micoză a urechii medii favorizata de o viroză respiratorie superioară

- i n f e c ţ i i a l e t i m p a n u l u i , n a s u l u i , g â t u l u i

- p o l i p i l a c o p i i

- t u m o r i n a z a l e

- d u r e r e v i o l e n t ă

a u r e c h i i f ă r ă

s e c r e ţ i e

- l i p s a p o f t e i

d e m â n c a r e

- f e b r a

- f r i s o a n e

- i n s o m n i i

- s e n z a ţ i a d e

u r e c h e

î n f u n d a t ă

- d i m i n u a r e a

a u z u l u i

- v â j â i t u r i

- a m e ţ e l i

- v ă r s ă t u r i

35

- p a l o a r e

-

t r a n s p i r a ţ i e

- după 2-3 z i le

t impanul se

perforează , se

scurge pru r i tu l ,

durerea scade sau

dispare

-pot apărea

compl ica ţ i i

precum: meningi te ,

encefa l i te , abcese

cerebrale, cronicizarea

otitei.

Otita internă - otita medie

netratată

-s u r d i t a t e

- z g o m o t e

a u r i c u l a r e

- a m e ţ e l i

- g r e ţ u r i

- p a l o a r e

36

- t u l b u r ă r i d e

e c h i l i b r u

- m i ş c ă r i

i n v o l u n t a r e a l e

g l o b u l u i o c u l a r

Tabel 2. Igiena urechii

8.3. Analizatorul olfactiv:

BOLI CAUZE SIMPOME PREVENIRE

Rinita alergică

sezonieră

- alergeni;

-oboseală;

- subalimentaţie;

-frig;

- infecţii virale şi

bacteriene;

- stări subfebrile;

- indispoziţie;

-oboseală;

- insomnie;

- lipsa poftei de

mâncare

- determinarea şi

evitarea

alergenilor;

- spălături nazale;

-imunoterapie;

37

Rinita alergică

perenă

- alergeni;- strănut;

- prurit;

-rinoree;

- obstrucţie

nazală;

-conjuctivită;

- diminuarea

mirosului;

- dureri de cap

Rinita non-

alergică

- obstrucţii

mecanice;

- sensibilitate la

schimbări de

temperatură;

- rinoree

abundentă;

-strănut in salve;

Rinita infecţioasă - infecţie virală;- congestie

nazală;

- secreţie nazală

purulentă de

culoare galben-

- pot trece în

sinuzite;

- picături nazale

decongestionate;

- tratament

medicamentos;

38

verzuie;

- mirosul şi auzul

se diminuează

Rinita cronică

atrofică

- atrofierea

mucoasei nazale;

- prezenţa unor

cruste cu miros

neplăcut;

Rinita

medicamentoasă

Rinita hormonală- insuficienţă

tiroidiană;

- acromegalie;

Tabel 3. Boli ale analizatorului olfactiv

8.4. Analizatorul cutanat:

BOLI CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

39

Micoza - ciuperci

microscopice

patogene

- cojirea pielii;

- roşeaţa;

-scăderea părului;

- infalamaţii;

- iritaţii;

- mâncărimi;

- crăpături

- antimicotice;

- tratamentele pot

dura 9-12 luni

Acneea - secreţia

crescută de

sebum-seboree

- leziuni ale feţei,

trichiului, pielii

capului;

- comedoane;

-coşuri

- tratamentul

poate dura 6-8

luni şi apot boala

poate recidiva

Herpesul - infecţie virală

cu Herpesul

simplex 1 şi 2

- leziuni

purulente ale

buzelor sau ale

organelor

genitale;

- vezicule

transparente cu

lichid;

- evitarea

stresului, a

tulburărilor

digestive şi a

bolilor febrile;

- automedicaţie

pentru herpesul

buzelor;

40

- durere;

- mâncărime;

- ulceraţii;

- tratament

antiviral

Piodermite - bacterii piogene - antibiotice

Tabel 4. Boli ale analizatorului cutanate

Concluzie

Pentru prevenire aparitiei bolilor asupra analizatorilor se recomanda igiena

zilnica, folosirea diverselor tratamente care se gasesc pe piata si prezentarea

la medic la aparitia primelor simptome.

41

Bibliografie

Stelica Ene, Ofelia Tanase, Cecilia Raducu, Nicoleta Ciobanu (2010) Ghid

de bacalaureat de nota 10 la biologie clasele XI-XII, Editura Gimnasium

Bucuresti

42