ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREȘTI

FACULTATEA DE CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

ANALIZA CAPITALURILOR PROPRII ȘI A EFICIENȚEI UTILIZĂRII LOR

Coordonator științific

Conf. univ. dr. Petcu Monica Aureliana

Absolvent

Bucur Ștefania Amalia

București

2012

1

Cuprins

Introducere. Tematica lucrării....................................................................................................................................3

Cap. I Noțiuni teoretice privind capitalul propriu.....................................................................................................4

1.1.Concepte privind capitalul propriu.......................................................................................................................4

1.2.Structura capitalului propriu.................................................................................................................................5

1.3.Concepte de menținere a capitalului și de determinare a profitului.....................................................................7

1.4.Surse de finanțare proprii ale capitalului și modul de constituire al acestora.......................................................8

1.4.1.Autofinanțarea...............................................................................................................................................8

1.4.2. Capacitatea de autofinanțare......................................................................................................................10

1.5.Aportul la capital și operații de capital...............................................................................................................11

Cap. II Analiza eficienței capitalurilor proprii........................................................................................................14

2.1.Rata rentabilității economice..............................................................................................................................15

2.2.Rata rentabilității financiare................................................................................................................................18

2.2.1. Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii....................................................................................18

2.2.2. Rata rentabilității financiare a capitalului permanent................................................................................20

2.3. Diagnosticul riscului. Riscul financiar...............................................................................................................22

2.4. Importanța deciziilor de finanțare......................................................................................................................26

2.5Costul capitalului.................................................................................................................................................27

Cap. III Analiza capitalurilor proprii la S.C. ANTIBIOTICE S.A........................................................................30

3.1. Prezentarea societății S.C. ANTIBIOTICE S.A................................................................................................30

3.2. Structura capitalurilor proprii la S.C. ANTIBIOTICE S.A...............................................................................35

3.3. Calculul și interpretarea capacității de autofinanțare.........................................................................................37

3.4. Rata rentabilității economice.............................................................................................................................38

3.5. Rentabilitatea financiară la S.C. ANTIBIOTICE S.A.......................................................................................39

3.5.1. Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii....................................................................................39

3.5.2. Rata rentabilității financiare a capitalului permanent................................................................................41

3.6. Diagnosticul riscului. Riscul financiar...............................................................................................................42

Concluzii......................................................................................................................................................................44

Bibliografie..................................................................................................................................................................46

ANEXE.........................................................................................................................................................................47

2

Introducere. Tematica lucrării.

Stabilirea unor obiective realiste și a unei strategii coerente, implementarea, urmărirea rezultatelor și controlul permanent al întregului proces sunt atribute esențiale ale oricărui manager. Realizarea obiectivelor întreprinderii presupune stabilirea anumitor strategii, tactici și metode care implică anumite eforturi și generează efecte care se cuantifică cu ajutorul unor tehnici adecvate.

În condițiile economiei de piață, eficiența unei întreprinderi depinde într-o proporție foarte mare de capacitatea managerilor de a înțelege și aplica principiile, metodele și tehnicile moderne de management. Având în vedere faptul că falimentul apare ca urmare a imposibilității întreprinderii de a-și onora obligațiile de plată și este determinat de lipsa de lichidități, se poate susține că managementul activității financiare este cazua succesului sau eșecului întreprinderii. Conducerea prin finanțe a unei întreprinderi vine în sprijinul fundamentării politicii financiare la nivel microeconomic, concretizându-se într-o multitudine de decizii financiare, cu impact asupra performanțelor financiare.

Obiectivul general este de a asigura eficiența constituirii și uitilizării capitalului, realizând pe această cale suportul financiar pentru maximizarea valorii de piață a firmei și, implicit, creșterea averii acționarilor. Decizia financiară este actul fundamental al managementului financiar, fiind rezultatul unui proces rațional de alegere conștientă, din mai multe variante posibile, a unei soluții considerate optime în planul activităților și operațiunilor financiare. Fundamentarea corectă a deciziilor financiare nu este posibilă fără o analiză financiară prealabilă, al cărei obiectiv constă în dinagnosticarea stării de performanță financiară a întreprinderii la încheierea exercițiului.

Analiza economico-financiară necesită culegerea și prelucrarea unui ansamblu de informații care îmbracă forma indicatorilor. Aceștia devin un instrument de lucru indispensabil muncii de analiză economico-financiară. Aprofundarea studiului situației financiare a întreprinderii se realizează prin analiza ratelor financiare, prin care se urmăresc aspecte diverse și care are destinații precise. Această analiză arată în ce măsură firma își poate onora obligațiile de plată, cât de mult se poate finanța prin credite, cât de eficient sunt utilizate activele de care dispune și, nu în ultimul rând care este eficiența echipei manageriale.

Atunci când o societate se înființează se realizează un aport financiar inițial în schimbul unor drepturi de proprietetate. Acest capital permite întreprinderii să-și finanțeze investiția, să înceapă să funcționeze, să obțină credite, fiind denumit capital de risc.

Dezvoltarea activității pune întreprinderea de a-și majora capitalul propriu, de a căuta resurse necesare finanțării unei investiții noi, și creșterii nevoii de fond de rulment în condițiile refuzului acționarilor de a recurge în mod permanent la îndatorare, pentru evitarea deteriorării ratelor de structură financiară.

3

CAPITOLUL I

NOȚIUNI TEORETICE PRIVIND CAPITALUL PROPRIU

1.1. Concepte privind capitalul propriu

Înființarea unei unități patrimoniale, indiferent de tipul și forma ei juridică, este condiționată de existența unui capital cu ajutorul căruia acesta își înceape activitatea, își creează și asumă obligații și relații cu terții.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Mărimea capitalului, în ansamblul său este dependentă de evaluarea activelor și datoriilor. Capitalul reprezintă sursa de proveniență a activelor unei întreprinderi. Acesta este de două feluri: capital propriu și capital străin.

Capitalul propiu este partea de capital pusă la dispoziția întreprinderii de către proprietari: întreprinzători individuali, asociați sau acționari și aparține de drept acestora.

Capitalul străin este partea din capital (împrumutat) care provine de la terțe persoane în raport cu întreprinderea și care este rambursabil la un anumit termen. Acest termen poate fi lung – peste un an – sau scurt – sub un an. În structura capitalului străin se cuprind următoarele elemente: împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, credite bancare pe termen lung, datorii legate de imobilizările financiare, alte împrumuturi și datorii, dobânzi aferente împrumuturilor și datoriilor asimilate.

Capitalul propriu împreună cu capitalul străin pe termen lung formează capitalul permanent.

Capitalul propriu se formează inițial din aporturi la societate aduse de către asociați și/sau acționari. Aportul reprezintă valoarea pe care aceștia se angajează să o aducă în societate și este de două feluri: în bani și în natură.1

Orice activitate economică dusă în scopul obținerii de profit este de neconceput în lipsa capitalului. Ca unul din cei patru factori de producție, capitalul este reprezentat de active care sunt capabile să genereze venit.

În România, majoritatea entităților adoptă un concept financiar de capital. Conform unui asemenea concept, cum ar fi cel al banilor investiți sau al puterii de cumpărare investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entității. Conform unui concept fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a entității, exprimată – de exemplu – în unități de producție pe zi.

1 Mihai Ristea, Bazele Contabilității, Editua didactică și pedagogică, 2003, pag. 2204

Selectarea de către entitate a celui mai bun concept privind capitalul trebuie să se facă în funcție de necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, terbuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt preocupați în primul rând de menținerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă însă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entității, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.2

Momentele în care apare nevoia de capital în interiorul firmei sunt următoarele:

- La înființare (la începerea unei noi afaceri);- La derularea normală a activității operaționale (de exploatare);- La realizarea unor investiții;- La susținerea unor activități speculative.

Lipsa capitalului la momentul oportun și în suma necesară poate conduce nu numai la pierderea unor oportunități în afaceri, dar și la pericliatrea poziției pe piață sau chiar la faliment.3

1.2. Structura capitalului propriu

Prin structura de capitaluri proprii sunt delimitate sursele de finanțare stabile ale valorilor economice constituite ca active patrimoniale ale întreprinderii. Determiantivul stabil marchează prezența acestor surse la dispoziția întreprinderii pe o perioadă mai mare de un an. O asemenea trăsătură reprezintă unul din elementele care pledează pentru desemnarea lor și prin noțiunea de capitaluri permanente.

Prin recurs la cadrul IASC (International Accounting Standards Committee), pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, capitalul propriu, ca structură deschisă în situațiile financiare, reprezintă interesele reziduale ale proprietarilor (investitorilor) în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.4

Capitalul propiu este format din:

- Capital social- Prime de capital- Rezerve din reevaluare- Rezerve- Acţiuni proprii- Rezultatul exercitiului- Rezultatul reportat

2 Victor Munteanu,, Marilena Zuca, Alice Țâțână, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Pro Universitaria, 2010, pag. 103 3 Mihai Ristea, Bazele contabilității, Editura didactică și pedagogică, 2003 pag. 2244 Niculae Feleagă, Liliana Feleagă, Contabilitate financiară fundamental vol 1 – Contabilitate financiară funamentală, Infomega, 2005

5

Capitalul social reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care exprimă valoarea totală a aporturilor subscrise și/sau depuse de acționari sau asociați.

Capitalul social se poate majora prin noi aporturi în natură sau numerar, prin încorporarea rezervelor și a profiturilor, etc. Uneori se impune micșorarea capitalului social, care poate avea drept cauze retragerea unor asociați, acoperirea pierderilor din anii precedenți, redimensionarea capitalului în funcție de volumul activității.

Primele de capital reprezintă suplimentul de aport neîncorporat în capitalul social. În funcție de modul de constituire, acestea se grupează astfel:

a) Primele de emisiune se determină prin diferența dintre valoarea de emisiune (de vânzare) a noilor acțiuni sau părți sociale (mai mare) și valoarea nominală a acestora (mai mică).

b) Primele de fuziune/divizare se calculează ca diferență între valoarea bunurilor primite prin fuziune/divizare și suma cu care a crescut capitalul social;

c) Primele de aport corespund diferenței dintre valoarea bunurilor aportate și valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale atribuite în schimbul contribuției. Prima de aport are aceeași funcție ca și prima de emisiune.

d) Primele de conversie se stabilesc cu ocazia conversiei datoriilor în acțiuni.

Rezervele din reevaluare reprezintă plusurile sau minusurile de valoare rezultate din reevaluarea activelor, de regulă, a imobilizărilor corporale.5

Rezervele din reevaluare se calculează ca diferență între valoarea justă și cea contabilă netă.

Rezervele reprezintă, în principal, profituri capitalizate în mod durabil de către întreprindere. Rezervele se mai pot constitui și din alte surse, cum ar fi primele de capital și rezervele din reevaluare.6

Rezervele consolidează baza materială a entității, sporind capacitatea acesteia de a face față unor conjuncturi nefavorabile și a eventualelor pierderi. De aceea, rezervele sunt o expresie a spiritului de prevedere.

Acțiunile sunt titluri de valoare emise de către societățile comerciale pe acțiuni, prin care se dovedește dreptul de proprietate al deținătorului asupra unei părți din capitalul social al societății care le-a emis. Adunarea generală a acționarilor poate hotărâ răscumpărarea acțiunilor proprii, dar valoarea acestora nu poate depăși 100% din capitalul social subscris.

Rezultatul exercițiului financiar reprezintă diferența dintre venituri și cheltuieli, care poate fi:

5 Mihai Ristea, Bazele Contabilității Editura didactică și pedagogică 2003 pag. 2256 Victor Munteanu,, Marilena Zuca, Alice Țâțână, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Pro Universitaria, 2010, pag. 99

6

- Profit, când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile;- Pierdere, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.

Profitul net se repartizează, în mod provizoriu, la sfârșitul exercițiului, pe următoarele destinații:

- Destinații prevăzute obligatoriu prin lege: rezerve legale, acoperirea pierderilor din anii precedenți, vărsăminte la bugetul statului, surse proprii de finanțare;

- Destinații stabilite prin actul constitutiv al societății: rezerve statutare;- Destinații hotărâte de către adunarea generală a acționarilor/asociaților: surse proprii

de finanțare, alte rezerve, participarea salariaților la profit, dividende, capital social.

Rezultatul reportat reprezintă profitul nerepartizat, respectiv pierderea neacoperită din exercițiile financiare precedente. Profitul reportat urmează a se repartiza pe destinații în exercițiile financiare următoare, iar pierderea reportată urmează a se acoperi din profitul exercițiilor următoare, din rezerve, sau din capitalul social, potrivit hotărârii AGA.

În România, majoritatea entităților adoptă un concept financiar de capital. Conform unui asemenea concept, cum ar fi cel al banilor investiți sau al puterii de cumpărare investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale entității. Conform unui concept fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a entității, exprimată – de exemplu – în unități de producție pe zi.

Selectarea de către entitate a celui mai bun concept privind capitalul trebuie să se facă în funcție de necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, terbuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt preocupați în primul rând de menținerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă însă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a entității, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.7

1.3. Concepte de menținere a capitalului și de determinare a profitului

Conceptele de capital generează următoarele concepte de menținere a capitalului:

a) Menținerea capitalului financiar – conform acestui concept, profitul se obține doar dacă valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la sfârșitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară (sau monetară) a activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către proprietari și a oricăror contribuții din partea proprietarilor în timpul perioadei analizate;

b) Menținerea capitalului fizic – conform acestui concept, profitul se obține doar atunci când capacitatea fizică productivă (sau capacitatea de exploatare) a entității (sau resursele, respectiv fondurile necesare atingerii acestei capacități) la sfârșitul perioadei depășește capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei, după ce s-

7 Victor Munteanu,, Marilena Zuca, Alice Țâțână, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Pro Universitaria, 2010, pag. 103

7

a exclus orice distribuire către proprietari și orice contribuție din partea proprietarilor în timpul exercițiului.

Principala diferență între cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este dată de tratamentul efectelor variației prețurilor activelor și obligațiilor entității. În termeni generali, o entitate și-a menținut capitalul dacă la sfârșitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus față de cea necesară pentru a menține capitalul la nivelul de la începutul perioadei este considerată profit.

1.4. Surse de finanțare proprii ale capitalului și modul de constituire al acestora

Atunci când se constituie capitalul, se realizează prima fază de finanțare a unei societăți comerciale. Capitalul poate proveni din două surse: surse proprii și surse împrumutate. Sursele proprii, la rândul lor, sunt de două feluri:

- Surse interne: autofinanțarea- Surse externe: aporturi (în numerar și în natură), subvenții de la bugetul statului

1.4.1. Autofinanțarea

Autofinanțarea constituie în general pivotul finanțării întreprinderilor și pentru unele dintre ele, sursa exclusivă a finanțării în fazele decisive ale dezvoltării. Caracterul fundamental ala cestei resurse ține de faptul că aceasta constituie elementul în baza căruia finanțarea externă va putea fi solicitată și atrasă de către întreprindere. Acest statut al autofinanțării ține de două rațiuni fundamentale.

Pe de o parte, mărimea sa (în valoare absolută și în valoare relativă) furnizează indicații cu privire la performanțele întreprinderii. O autofinanțare ridicată asigură pe investitorii financiari asupra posibilităților de remunerare și de punere în valoare, de către întreprindere, a fondurilor pe care ei le voi investi. Pe de altă parte autofinanțarea creează capacitatea de rambursare a datoriilor întreprinderii și dă o măsură riscului pe care furnizorii de fonduri și-l asumă.

Autofinanțarea și autonomia financiară

Autofinanțarea fiind obținută prin activitatea întreprinderii, ea apare ca singura garanție pentru autonomie și stabilitate financiară. Binențeles, există și alte surse stabile, în afara autofinanțării, ca de exemplu creeșterea de capital sau împrumuturile pe termen mediu și lung. Dar insuficiența autofinanțării face să se deducă posibilitățile de finanțare externă. Autofinanțarea va constitui deci începutul inevitabil al oricărui plan de finanțare la termen.

8

Furnizorii externi de fonduri nu vor accepta să aducă resurse decât dacă suma autofinanțării este liniștitoare.8

Aporturile la capitalul propriu nu par să mărească dependența întreprinderii față de acționari. Dar, pe de o parte, o întreprindere care prezintă rezultate și o autofinanțate insuficiente riscă să desucrajeze aportul la capital al unor acționari și chiar să descurajeze acționarii deja existenți. Pe de altă parte, în cazul insuficienței autofinanțării, recurgerea la creșterea de capital poate fi cauza pierderii totale sau parțiale a controlului adupra întreprnderii pentru asociații actuali, constrânși să facă apel la surse externe pentru reconstituirea capacității de finanțare a întreprinderii.

Importanța autofinanțării pentru finanțarea întreprinderii

Autofinanțarea constituie o sursă financiară complet diferită de celelalte, ea având un statut deosebit în politica de finanțare a întreprinderii. În primul rând autofinanțarea exprimă aptitudinea întreprinderii de a asigura în ce mod este posibil, reproducția lărgită, creșterea capitalului. Apoi, autofinanțarea asigură compensarea riscurilor, referitoare fie la anumite elemente de activ, fie la ansamblul patrimoniului. În sfârșit, autofinanțarea corespunde părții din rezultate care este menținută și reinvestită în activitatea întreprinderii.

Primele două componente ale autofinanțării corepund resurselor necesare pentru constituiera capitalurilor angajate permanent în activitatea întreprinderii. A treia componentă permite să se lărgească producția și deci să se dezvolte activitatea întreprinderii.

În caz de pierdere, autofinanțarea nu permite să se mențină constant nivelul fondurilor angajate de întreprindere, deci capitalul întreprinderii va scădea.

Ciclul de anulare poate fi reprezentat în felul următor:

8 Ilie Vasile, Finanțele întreprinderii, Meteor Press, București, 20109

Autofinanțarea poate să vizeze două direcții fundamentale. Pe de o parte poate viza activele imobilizate; pe de altă parte, autofinanțarea poate însemna rambursarea împrumuturilor. Comparația între suma datoriilor pe termen lung și mediu și cea a mărimii autofinanțării permite să se aprecieze capacitatea de rambursare de către întreprindere a datoriilor.

1.4.2. Capacitatea de autofinanțare

Alături de soldurile intermediare de gestiune, analiza stării de performanță financiară a întreprinderii utilizează și indicatorul „capacitate de autofinanțare”. Aceasta refelctă potențialul financiar al firmei de a-și remunera capitalurile proprii și de a-și autofinanța investițiile. Capacitatea de autofinanțare reprezintă, de fapt, o sursă internă aflată la dispoziția întreprinderii, care se determină la sfârșitul unui exercițiu contabil și pe baza căreia se creează planul de investiții viitoare. Ea este destinată să asigure:9

- Finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente;- Creșterea fondului de rulment, finanțarea totală sau parțială a noilor investiții;- Rambursarea împrumuturilor contractate;- Remunerarea capitalurilor investite.

Pentru a determina capacitatea de autofinanțare, se pot utiliza două metode: metoda deductibilă și metoda adițională.

Metoda deductibilă numită și metoda substractivă (a scăderii) ia în calcul toate încasările și plățile potențiale implicate de veniturile și cheltuielile realizate de întreprindere, astfel:

CAF = Venituri încasabile – Cheltuieli plătibile

Dacă determinarea CAF se efectuează pornind de la infromațiile incluse în noul tip de raportare a contului de profit și pierdere, păstrând ideea de bază a modului său de calcul, formula devine:

CAF = EBE9 Mihaela Onofrei, Management financiar, C. H. Beck, București, 2006, pag. 78

10

+ Alte venituri din exploatare

- Alte cheltuieli din exploatare

+ Venituri financiare

- Cheltuieli financiare- Impozitul pe profit

La același rezultat se ajunge și în cazul aplicării metodei adiționale. În acest caz, perspectiva este alta: pornind de la profitul net realizat, sunt eliminate toate elementele de venituri calculate și sunt adăugate cheltuielile calculate pentru exercițiul financiar respectiv:

CAF = Profit net – Venituri calculate + Cheltuieli calculate

Pornind de la informațiile reflectate de noua raportare a contului de profit și pierdere, relația de calcul devine:

CAF = Rezultatul net al exercițiului financiar

- Veniturile din vânzarea activelor și alte operații de capital- Venituri din subvenții pentru investiții

+ Ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale

+ Ajustarea valorii actielor circulante

+ Ajustarea privind provizioanele pentru riscuri si cheltuieli

+ Cheltuieli privind activele cedate și alte operații de capital

Indiferent de modul de calcul, CAF nu are decât un caracter potențial, dacă nu este susținută prin mijloace financiare efective. Pentru faptul că ia în calcul fluxurile de încasări și plăți potențiale, în cazul unei economii cu mari blocaje financiare, acest indicator își pierde din puterea sa informativă.

1.5. Aportul la capital și operații de capital

Pe parcursul funcționării întreprinderii, capitalul social al acesteia se poate modifica având loc operații de creșteri și micșorări. Orice modificare în mărirea capitalului social se face numai în urma deciziei luate de Adunarea generală a asociaților sau acționarilor și cu respectarea prevederilor din actul constitutiv al societății.

Asocierea la capital apare sub diverse forme, după natura întreprinderii: participarea cu părți sociale într-o societate în nume colectiv sau într-o societate cu răspundere limitată, cu acțiuni într-o societate pe acțiuni sau societate în comandită pe acțiuni, etc.

11

Creșterea capitalului social poate avea loc prin mai multe căi:

- Aporturi noi în numerar și în natură;- Încorporarea de rezerve;- Conversia datoriilor în contribuții la capitalul social.

a) Majorarea prin aporturi noi în numerar

Majorarea capitalului trebuie analizată la nivelul efectelor pe care le generează diferitele moduri de realizare a acestui tip de operație prin oferirea sau nu a mijloacelor reale de finanțare, modificarea sau nu a echilibrului financiar și prin ameliorarea sau nu a structurii financiare.

Creșterea capitalului prin aport în numerar constituie principala sursă de resurse proprii de origine externă întreprinderii, fiind o operațiune complexă care necesită respectarea a numeroase formalități. Ea are ca efect imediat creșterea lichidității întreprinderii. Prin îmbogațirea raportului capitaluri proprii – datorii, această operație revigorează capacitatea de îndatorare la termen a întreprinderii.

Creșterea capitalului printr-o nouă emisiune de acțiuni la o valoare de emisiune mai mică decât valoarea de piață determină un efect de diminuare a valorii acțiunilor vechi.

Valoarea de piață a acțiunilor după creșterea capitalului se determină:

VP = (N × V + n × E) / (N + n) unde:

V = valoarea de piață a acțiunilor vechi;

E = valoarea de emisiune a noilor acțiuni;

N = nr. de acțiuni vechi;

N = nr. de acțiuni noi.

Diferența de valoare = V – P = n(N × V + n × E) / (N + n) = ds,

unde se reprezintă dreptul de subscriere ce se atribuie fiecărei acțiuni vechi pentru a compensa pierderea de valoare. Cumpărarea unei acțiuni noi presupune deținerea de către noul acționar a unui număr de drepturi de subscriere egal cu raportul dintre acțiunile vechi și cele noi.

b) Creșterea capitalului prin aport în natură

În cazul creșterii capitalului prin aport în natură, diferența față de aportul în numerar o constituie contrapartida – un activ în natură în loc de lichidități. Acest tip de operație revigorează fondurile proprii și îmbunătățește rata sa de îndatorare. Echilibrul financiar temporal este afectat în mod diferit, în funcție de natura bunului aportat: în cazul unui activ imobilizat, fondul de rulment rămâne neschimbat, în timp ce, în cazul unui activ de exploatare se modifică (majorează) atât nevoia de fond de rulment, cât și fondul de rulment, situația trezoreriei rămânând neschimbată.

c) Conversia datoriilor12

Posibilitatea conversiei titlurilor de creanță în titluri de proprietate nu generează efecte asupra trezoreriei întreprinderii, ci doar modificări ale structurii pasivului., în sensul creșterii autonomiei financiare și implicit în sensul bunăstării capacității de îndatorare.10

Micșorarea capitalului

Micșorarea capitalului social se impune atunci când acesta este supradimensionat, când se reduc investițiile sau când se decide lichidarea unor părți din activele societății. Se poate realiza prin mai multe modalități:

a) Reducerea valorii nominale și a numărului de acțiuni și rambursarea contravalorii lor acționarilor. Reducerea pe această cale are loc în cazul în care capitalul este supraproporționat față de activitatea sa, atunci când se reduc investițiile într-un sector de activitate sau când se decide realizarea (vânzarea) unei părți din activul societății care nu este necesar activității sale;

b) Reducerea valorii nominale sau a numărului de acțiuni pentru acoperirea pierderilor. Acoperirea pierderilor exercițiului din capital social are loc numai în cazul în care nu există o altă modalitate de finanțare. În principiu, acoperirea pierderilor se face prin report la noul exercițiu, din rezervele legale constituite în acest sens și prin vărsămintele noi pentru reîntregirea capitalului.

c) Amortizarea capitalului. Aceasta constă în rambursarea depunerilor de către acționari fără ca prin aceasta să se reducă mărimea capitalului social. Rambursarea se face prin rezervele disponibile constituite sau prin afectarea unei părți din profit11.

CAPITOLUL II

ANALIZA EFICIENȚEI CAPITALURILOR PROPRII

10 Monica Petcu Analiză economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Ediția a doua, 2009, pag. 10611 Victor Munteanu, Marilena Zuca, Alice Țâțână, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Pro Universitaria, 2010, pag. 89

13

Pierre Conso: Funcțiunea financiară ocupă un rol esențial. Misiunea sa principală este de a conduce politica generală a firmei. De aceea, directorul general nu deleagă niciodată în întregime această funcțiune. (La gestion financiere de l”enterprise, Paris, Dunod)12

Adoptarea deciziei de producție de către conducerea firmei și a deciziei de repartiție financiară către procesul de producție sunt condiționate la nivelul indicatorilor financiari de eficiență, indicatori generalizați sub denumirea de rentabilitate.

În sensul teoriei valorii entropice, rentabililtatea redă eficiența procesului de transformare – conservare al producției, fiind o expresie a comparației între potențialul atras fără o plată imediată și conservat în produs, pe de o parte, și plățile imediate făcute spre elementele structurii economice, sub forma cheltuielilor incluse în cost.

Fig. 1.1.

Deci, în condițiile în care procesul de producție este entropic (vezi fig. 1.1.), ieșirile utile fiind mai mici decât intrările, totuși, potențialul introdus în produse (și apoi pe piață) poate fi mai mare decât plățile (cheltuielile) pentru serviciile de intrare.

Ca orice activitate umană, și producția trebuie să traverseze motivarea de tip axiologic, de evaluare prin raportul efect/efort. În legătură cu producția, aceste categorii au următorul conținut:

Efect: profit brut, profit net.

Efort: Cheltuielile aferente activităților de producție (costul), Capitalul social, propriu și permanent, activele fixe circulante.13

2.1. Rata rentabilității economice

Rata rentabilității economice reflectă corelația dintre un rezultat economic și mijloacele economice (capitalul) angajate pentru obținerea acestuia. În calculul ratei rentabilității

12 Paul Bran, Finanțele întreprinderii Editura Economică, Ediția a doua, București, 2003, pag. 8613 Paul Bran, Finanțele întreprinderii Editura Economică, Ediția a doua, București, 2003, pag. 321

14

Mediu

Societateeee

Structura ec. A într.

Potențial de intrare

(X)Prod (a)

Pierderi

Produs

(Pp)

Mediu

Societate

Consum

Stoc

economice, la numărător se poate utiliza rezultatul exploatării sau excedentul brut din exploatare, iar la numitor mijloacele economice totale (activul total) sau o parte a acestora.

Într-o accepțiune mai largă, rata rentabilității economice exprimă eficiența capitalului economic alocat activității productive a întreprinderii. În limbaj anglosaxon, rata rentabilității economice poartă denumirea de rata rentabilității activului.

Construirea ratei pe baza unui anumit rezultat determină o viziune specifică semnificației rezultatului:

- utilizarea rezultatului exploatării va determina o rată independentă atât de politica fiscală și de structura capitalurilor (politica de finanțare) cât și de fluxurile extraordinare;

- dacă rata rentabilității economice va fi construită pe baza excedentului brut al exploatării (EBE), va fi independentă și de politica privind amortizarea capitalului tehnic, pe lângă elementele menționate anterior;

- folosirea profitului brut este utilă managerilor întreprinderii și va determina un nivel mai ridicat al ratei, măsura în care celelalte două activități (financiară și extraordinară) aduc profit; această variantă este mai puțin utilizată.14

Rata rentabilității economice este independentă de structura financiară (gradul de îndatorare), politica fiscală de impozitare a profitului, precum și de elementele excepționale.

Rata rentabilității economice se poate stabili astfel:

Re= PAt

×100 sau Re= E . B . E .At

×100

Analiza factorială a ratei rentabilității economice, se poate realiza pe baza următoarelor modele de analiză:

a)Re=CAAt

×P

CA×100 sauRe=CA

At×

E .B . E .CA

×100

b) Re ¿ Rc

1CAAi

+ 1CAAc

; At=Ai+ Ac

În care,

Rcreprezintă rata rentabilității comerciale Rc= P

CA× 100;

14 Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară,Ediția a doua, București, 2005, pag. 276

15

E . B . E .CA

; reprezintă marja brută din exploatare la 1 leu cifră de afaceri;

Ai – activele imobilizate;

Ac – activele circulante;

CAAt

– viteza de rotație a activului circulant.

Potrivit primului model de analiză. Sistemul de factori care influențează asupra ratei rentabilității economice este următorul:

Modificarea ratei rentabilitaății economice, se exprimă prin prisma celor doi factori direcți: viteza de rotație a activului total (CA/At) și rata rentabilității comerciale sau rata marjei brute la 1 leu vânzări (Rc ¿, a cărei analiză poate fi aprofundată prin intermediul celor trei factori indirecți (structura producției vândute pe produse, prețurile medii de vânzare unitare și costurile unitare).

Utilizând cel de-al doilea model de analiză, sistemul de factori se prezintă astfel:

În care:

CAAi

reprezină randamentul activelor imobilizate (R);

CAAc

reprezintă viteza de rotație

16

Metodologia de analiză factorială, potrivit acestui model, este următoarea15:

ΔRe = Re ₁ - Re₀

Din care, datorită:1. influenței modificării randamentului activelor imobilizate:

ΔR = Re ₀

1R ₁

+ 1n ₀

− Re ₀1

R ₀+ 1

n₀

2. influenței modificării vitezei de rotație a activelor circulante:

Δn = Re ₀

1R ₁

+ 1n ₁

− Re ₀1

R ₁+ 1

n₀

3. influenței modificării ratei rentabilității comerciale:

ΔRc = Rc ₁−Rc ₀

1R ₁

+ 1n₁

Notăm cu α₁ = 1

R ₁+ 1

n ₁

din care, datorită:

3.1. influenței modificării structurii producției vândute pe produse:

3.2. influenței modificării prețurilor medii de vânzare:

3.3. Influenței modificării costurilor unitare:

15 Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară,Ediția a doua, București, 2005, pag. 279

17

Cel de-al doilea model de analiză evidențiază în plus față de primul, eficiența utilizării mijloacelor economice de natura activelor circulante, care reprezintă o condiție esențială pentru sporirea rentabilității economice.

Rata rentabilității economice constituie un indicator important în aprecierea performanțelor întreprinderii, în evaluarea modului de valorificare a capitalului investit, constituind sursă de remunerare a resurselor astfel plasate, trebuind să se situeze cel puțin la nivelul costului capitalului invest (orice depășire concretizându-se în creșteri ale capacității de autofinanțare) și deci trebuie să fie obligatoriu mai mare decât rata dobânzii. Acest indicator constituie o referință în aprecierea alegerii destinațiilor de investiții, comparându-se cu rezultatele generate de diverse alte posibilități de investire.16

2.2. Rata rentabilității financiare

Rentabilitatea financiară exprimă corelația dintre profit și capitaluri în calitatea lor de surse de finanțare a activității întreprinderii. Circumscris sferei de cuprindere a capitalurilor proprii și permanente analiza ratei rentabilității financiare se pliază acestei structurări.

Rata rentabilității financiare (ROE = return on equity) reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriți de investitori și de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce măsură investiția lor este rentabilă sau nu. În cazul în care rata rentabilității financiare este mai mare decât costul capitalului propriu, atunci, prin activitatea desfășurată, firma creează o valoare suplimentară pentru acționari.17

2.2.1. Analiza ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii

Acest indicator măsoară în mărime relativă remunerarea capitalurilor acționarilor aduse ca aport, sau a profitului net, ca venit al acționarilor și capitalurile proprii ale întreprinderii.

Rata rentabilității financiare a capitalurilor proprii (Rf), se determină pe baza relației:

16 Monica Petcu Analiză economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Ediția a doua, 2009, pag. 38417 Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară,Ediția a doua, București, 2005, pag. 281

18

Analiza factorială a ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii, poate fi aprofundată utilizând în acest sens următoarele modele multiplicative de analiză:

a) Rf = VtAt

×AtKp

×PnVt

×100

b) Rf = VtKp

×PbVt

×PnPb

×100

În cazul primului model de analiză, sistemul de factori se prezintă astfel:

Rf

În care:

VtAt

reprezintă viteza de rotație a activului total, exprimată prin număr de rotații;

AtKp

– factorul de multiplicare a capitalului propriu;

PnVt

– rentabilitatea netă a veniturilor totale.

Factorul de multiplicare a capitalului propriu reflectă gradul de îndatorare a firmei, fapt demonstrat cu ajutorul relației:

În care:

Pt – pasivul total;

D – datoriile totale;

DKp

– gradul de îndatorare, sau brațul pârghiei financiare.

Utilizând acest model de analiză, considerăm ca fiind necesar a sublinia următoarele aspecte:

19

Vt/At

At/Kp

Pn/Vt

- Accelerarea vitezei de rotație a activului total reperzintă o condiție esențială pentru sporirea ratei rentabilității financiare a capitalurilor proprii;

- Factorul de multiplicare a capitalului propriu, cu cât este mai mare, cu atât crește rentabilitatea financiară. În practica economică însă, există o limită de îndatorare acceptată de bănci.

- Sporirea rentabilității nete a veniturilor totale reprezintă principala cale de creștere a profitului net și refelctă, în principal, eficiența activității de exploatare a firmei.

Potrivit celui de-al doilea model de analiză, sistemul de factori este următorul18:

în care:

VtKp

– venitul mediu la 1 leu capital propriu;

PbVt

– profitul mediu brut la 1 leu venituri totale;

PnPb

– ponderea profitului net în profitul brut.

Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului propriu, rentabilitatea brută a veniturilor totale și ponderea profitului net în profitul brut (reflectă evoluția impozitului pe profit, a elementelor nedeductibile din punct de vedere fiscal, precum și a deducerilor fiscale).

2.2.2. Analiza ratei rentabilității financiare a capitalului permanent

Utilizarea ratei rentabilității financiare a capitalului propriu are rolul de a evidenția corelația dintre capitalul permanent și profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului pe profit.

Modelul de analiză este următorul:

18 Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară,Ediția a doua, București, 2005, pag. 282

20

Rf

Rfp= PbKpr

× 100

În care:

Rfp – rata rentabilității financiare a capitalului permanent;

Pb – profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului pe profit

Kpr – capitalul permanent (este format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și datoriile pe termen mediu și lung)

Mai poate fi avut în vedere și următorul model de analiză a ratei rentabilității financaire a capitalului permanent:

În care:

CAKpr

– cifra de afaceri medie la 1 leu capital permanent;

PbCA

– profitul mediu brut la 1 leu cirfă de afaceri

Acest model de analiză pune în evidență eficiența utilizării capitalului permanent al întreprinderii, prin intermediul vânzărilor medii la 1 leu active finanțate pe seama capitalurilor permanente și a marjei brute ce revine la 1 leu vânzări. Marja brută, trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor cu dobânzile, ca formă de remunerare a datoriilor pe termen scurt, mediu și lung, cât și a impozitului pe profit, astfel încât firma sa obțină profit net, care să permită remunerarea acționarilor săi.

21

2.3. Diagnosticul riscului. Riscul financiar

În economia de piață, întreaga existență a întreprinderii este legată de risc, deoarece rezultatele prezente și viitoare se află sub inflența unor evenimente neprevăzute. În practică este chiar alarmantă frecvența situațiilor în care investiții promițătoare devin pierderi de răsunet. Astfel se justifică interesul ridicat al analiștilor financiari cercetările în domeniul cuantificării și previziunii riscului întreprinderii.

Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor și, în consecință, a capitalului investit. Această fluctuație poate fi cu atât mai bine stăpânită de întreprindere cu cât posedă un anumit grad de flexibilitate, prin care se adaptează mediului.

Capacitatea de mobilizare a împrumuturilor

Riscul financiar este legat de folosirea capitalului de împrumut. Cu cât gradul de înadtorare este mai mare, cu atât riscul financiar este mai ridicat pentru proprietarii firmei. Așadar, riscul financiar exprimă incapacitatea firmei de a-și onora obligațiile financiare asumate printr-un contract de împrumut (plata ratelor scadente și a dobânzii aferente).

În măsura în care întreprinderea se află într-o zonă de risc financiar din ce în ce mai pronunțat, ea este nevoită să adopte decizii prin care să-și modifice strategia de finanțare. Aceasta impune existența unei capacități de mobilizare a resurselor financiare, ca suport al finanțării schimburilor de anvergură ce vor urma.

Capacitatea de împrumut sau mai bine zis de mobilizare a împrumuturilor constituie, în contextul vieții economice cotidiene, unul din elementele cheie ale capacității de mobilizare financiară a firmelor. Aceasta, și ca urmare a rolului și importanței ce s-a acordat creditului în general, creditului bancar în special, în cadrul mecanismului economico-financiar aplicat în țările cu economie de piață consacrată.

Ori de câte ori se solicită împrumuturi bancare pe termen mediu și lung destinate investițiilor, în prealabil, bancherul va proceda de fapt la evaluarea capacității de împrumut a clientului său. Va începe prin a studia structura financiară și de capital a întreprinderii. Va stabili mai întâi dacă întreprinderea dispune de un fond de rulment net pozitiv suficient, ca o expresie și garanție a existenței echilibrului financiar funcțional, iar apoi va analiza gradul de îndatorare, prin intermediul a două rate considerate semnificative.

1.Gradul de îndatorare pe termen lung, cuantificat prin raportul „capital permanent/datorii pe termen mediu și lung”. Se apreciază că în condițiile unei bune gestiuni, nivelul indicatorului nu poate fi mai mic decât 2, de unde rezultă că regula aplicată este:

22

Capital propriu ˃ Datorii pe termen mediu și lung

2.Gradul de autonomie financiară, stabilit potrivit raportului „capital propriu/capital împrumutat”. Nivelul său citric se dorește a fi cât mai mare posibil, dar justificat economic, întrucât el pune în evidență tocmai dependența întreprinderii față de creditorii săi. Dacă este un nivel scăzut, aceasta exprimă de fapt o subcapitalizare și, în consecință, va constitui o limită în privința alegerii și apoi a finanțării unei noi strategii.

Pentru a putea obține noi credite, rigorile activității bancare obligă întreprinderile să îndeplinescă simultan două reguli considerate de bază ale structurii financiare (luându-se în considerare și creditul solicitat), și anume:

Capital propriuDatorii pe termennediu și lung

≥1

unde datorile pe termen mediu și lung includ toate împrumuturile cu scadența mai mare de 1 an, inclusiv anuitățile ce privesc creditul-bail, iar capitalul propriu include capitalul social și rezervele constituite în mod legal, obligatorii și facultative:

Capital propriuDatorii pe termenmediu

≥0,66

unde datoriile pe termen mediu se obțin din diminuarea datoriilor pe termen mediu și lung cu suma împrumuturilor cu scadența mai mare de 5 ani.

În cazul primei reguli, se considera că valoarea raportului Capital propriu

Datorii pe termennediu și lung ar

trebui să depășească valoarea 2; astfel, cu cât este mai mare valoarea acestui raport, cu atât sporește capacitatea întreprinderii de a recurge la îndatorare pe termen lung.

Bîncile urmăresc cu insistență existența unei coerențe în privința rambursării împrumuturilor acordate alegând și respectând una din următoarele reguli considerate de bază:

Resurse pentru autofinanțareaexercițiuluiRambursareade credite ale exercițiului

≥ 2

Datorii pe termenmediu șilungAutofinanțare curentă

≤ 3−4

Conform celui de-al doilea raport, îndatorarea totală nu trebuie să depășească de 3 sau 4 ori autofinanțarea anuală. Lucrul cel mai important este faptul că, odată stabilită, capacitatea de împrumut este luată în considerare la determinarea capacității de mobilizare financiară.

23

Riscul operațiunilor financiare (pe termen scurt, mediu și lung)

Riscul operațiunilor financiare pe termen scurt poate fi evidențiat prin următoarele trei categorii de riscuri:

- Riscul de lichiditate, este riscul ruinării clientului, și, deci, al pierderii împrumuturilor de către bancă;

- Riscul de „înghețare”(blocare) apare atunci aând întreprinderea este incapabilă să ramburseze creditele la scadența prevăzută, astfel că banca va suspenda procedura de continuare a creditării și va mobiliza fondurile proprii ale întreprinderii constituite ca depozite;

- Riscul lipsei de rentabilitate se manifestă în cazul debitorilor care nu sunt capabili să-și achite dobânzile la credite decât apelând la creditele bancare suplimentare și este posibil atunci când întreprinderea înregîstrează o criză de trezorerie.

La rândul său, riscul operațiunilor financiare pe termen lung urmărește ca dezechilibrele să nu devină structurale. De aceea pentru o firmă este important să se asigure că funcționarea sa și riscul proiectelor derulate nu antrenează o degradare a structurii pasivului. Pentru a garanta solvabilitatea finală, întreprinderea trebuie să rămână rentabilă.

În analiza riscului operațiunilor financiare pe termen lung, un rol deosebit revine aprecierii riscului conjunctural. Acesta este evenimentul care întotdeauna poate să apară, iar pentru a face față neprevăzutului, întreprinderea va trebui să aibă capacitatea de a mobiliza resurse excedentare. Autonomia financiară și prestația managerilor joacă un rol mare în aprecierea acestui risc. Va fi necesară analiza bilanțului și contului de profit și pierdere, pentru a pune în evidență lichiditatea și solvabilitatea firmei. Aceste analize va trebui să fie completate prin:

- Compararea riscurilor creditelor bancare cu cele acceptate de către întreprindere;- Comapararea mărimii creditelor bancare amortizate cu mărimea nevoii de fond de

rulment al exploatării;- Examinarea mișcărilor înregistrate în conturile bancare, a ratelor de rambursare a

creditelor privind situația riscurilor.

Ratele de structură financiară

Analiza structurii resurselor economice și financiare evidențiază importanța anumitor componente în activitatea întreprinderii, a relațiilor dintre acestea. Structura resurselor depinde de:

24

- Sectorul de activitate;- Capacitatea de adaptare a întreprinderii la mediu- Strategia adoptată într-o anume perioadă (dezvoltare, stagnare, regres);- Capacitatea întreprinderii de a modifica resursele pe care le deține;- Politica de finanțare;- Exigențele investitorilor.

Pentru a procura resursele economice necesare activităților sale, o întreprindere trebuie să dispună de capital. Structura capitalului utilizat de întreprindere are o deosebită importanță în aprecierea poziției financiare a acesteia. Totodata gradul de risc al activității și al activelor necesare, poziția financiară precum și flexibilitatea financiară a întreprinderii reprezintă factori decisivi în constituirea structurii financiare. Aprecierea acesteia necesită calcularea ratelor de structură financiară:

Rata autonomiei financiare (RAF):

RAF = Capitalul propriu

Resursetotale×100

Aprofundarea analizei se realizează prin calcularea unor variante de rate suplimentare, având în vedere că apercierea echilibrului financiar pe baza bilanțului financiar presupune corelarea diverselor resurse financiare, precum și a acestora cu nevoile investiționale. O analiză a structurii capitalurilor permanente rpresupune calcularea ratei autonomiei financiare la termen (RAFT) în două ipostaze:

a) RAFT = Capital propriu

Capital permanent× 100

b) RAFT= Capital propriu

Datorii ce trebuie plătite într−o perioadă mai mare de1 an× 100

Aceste rate relevă preponderența sau precaritatea resurselor proprii în raport cu datoriile, indicând, totodată, capacitatea de îndatorare a întreprinderii:

Rata de finanțare a imobilizărilor prin capitalul propriu

Rfi = Capital propriu

Active imobilizate×100

Rata de autofinanțare a activelor

Rfa = Capital propriu

Active¿tale¿× 100

25

În diagnosticul financiar al întreprinderii, nivelul de îndatorare constituie un element relevant al gestiunii. Studiul nivelului de îndatorare și al stabilității sale pe termen mediu și lung se efectuează de manieră statică prin evaluarea importanței datoriilor în raport cu anumite referințe adecvate, analiza structurii financiare realizându-se cu ajutorul tabloului de finanțare.

Raportul dintre valoarea datoriilor și totalul resurselor sau activului reflectă cât din valoarea patrimoniului este finanțată din credit. În această rată, datoriile includ atât resursele stabile, cât și pe cele curente. O analiză structurală, în funcție de exigibilitatea datoriilor, evidențiază aspecte referitoare la politica financiară a întreprinderii și la riscul financiar asumat, pe baza următoarelor rate:

R1 = Datorii ce trebuie plătite într−o perioadă mai mare de1 an

Capitalul permanent× 100

R1 = Datorii

Capital propriu× 100

2.4. Importanța deciziilor de finanțare.

Aspectele finanțării prezintă o importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii.

În primul rând întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadența în viitorul apropiat, asigurându-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiții de orice natură care să facă să se dezvolte posiblitățile sale. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu și lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor și menținerea echilibrului financiar.

Costul mijloacelor de finanțare este în raport cu rezultatele așteptate din operațiunile în care sunt angajate. Remunerarea capitalurilor poate fi uneori prea mare, neglijându-se folosirea pentru dezvoltare a rezultatelor obținute. Procedând așa întreprinderea nu mai efectuează investiții. Dar este posibil ca tocmai realizarea de investiții să asigure remunerarea capitalurilor în viitor.

26

Condițiile care însoțesc aporturile de capital de care întreprinderea beneficiază o plasează într-o situație de dependență față de furnizorii de fonduri. Această observație iese în evidență mai întâi, în relațiile dintre întreprindere și deținătorii de capitaluri.

Datorită mecanismelor juridice și financiare, deținătorilor capitalului li se recunoaște puterea asupra întreprinderii în materie de orientare, de direcționare-conducere și de gestiune, pentru că sunt deținătorii unei părți semnificative a capitalului acesteia.

Dar relațiile de dependență și chiar subordonare se pot stabili și față de împrumutători, mai ales față de bănci, dacă cei ce conduc și proprietarii întreprinderii, nu-i asigură autonomia financiară. Evoluțiile care conduc la o asemenea situație de dependență sunt relatii tipice.

2.5. Costul capitalului

„Costul de oportunitate este valoarea celei mai bune alternative care trebuie sacrificată pentru a te angaja într-o activitate. Acesta este singurul lucru relevant în analiza economică.”

Marshall Colberg

Costul capitalului reprezintă rata de rentabilitate pe care o solicită piața pentru a atrage surse de finanțare pentru o anumită investiție. În termeni economici, este vorba de costul de oportunitate. Costul capitalului se bazează pe principiul substituției, care spune că un investitor va prefera cea mai atractivă alternativă investițională, respectiv:

a) Investiție cu risc echivalent, care asigură o rată a rentabilității sperată mai ridicată;b) Investiție cu risc mai redus, dar cu aceeași speranță de rentabilitate.

Costul capitalului (uneori numit și rata rentabilității așteptată sau cerută, sau rata de actualizare) poate fi privit din trei unghiuri diferite: din unghiul activelor din bilanțul contabil al întreprinderii, din unghiul obligațiilor și din unghiul investitotului.

Cea mai importantă componentă a ratei de actualizare este riscul. Cu cât riscul unei investiții este mai ridicat, cu atât rata rentabilității cerute de investitori este mai mare.19

Metode de stabilire a costului capitalului propriu

Există mai multe abordări de stabilire a costului capitalului propriu. Acestea pot fi clasificate în următoarele metode sau modele:

19 Ion Anghel, Mihaela Oancea Negrescu, Adrian Anica Popa, Ana Maria Popescu, „Evaluarea Întreprinderii”, Economică, 2010, pag. 181

27

1. Metoda construcției în trepte (Build-up Method);2. Modelul de evaluare a activelor financiare (Capital Asset Pricing Model – CAPM);3. Modelul CAPM modificat pentru mărimea și pentru riscul specific/nesistematic al

întreprinderii („Modified” or „Adjusted” CAPM)4. Modele multifactoriale (de ex. Modelul de evaluare a activelor financiare prin arbitraj

„Arbitrage Pricing Model – APM”)5. Modelul Gordon

Costul capitalului propriu în acțiuni preferențiale

Acțiunile preferențiale se caracterizează prin recompensarea deținătorilor acestora cu un dividend fix, înaintea plății dividendelor pentru acțiunile ordinare, dar după plata dobânzii aferente obligaiunilor emise de o companie. Ca urmare, riscul de neîncasare este mai mic față de cel aferent încasării dividendelor pentru acțiunile ordinare, dar mai are față de riscul încasării dobînzii pentru obligațiunile emise.

Costul capitalului propriu încorporat în acțiunile preferențiale se exprimă numai ca un cost înainte de plata impozitului, deoarece dividendele preferențiale nu fac parte din cheltuielile deductibile.

Costul capitalului împrumutat

Capitalul împrumutat reprezintă împrumuturile făcute de o întreprindere, pe o anumită perioadă de timp, și cu o rată a dobânzii prestabilită (de obicei fixă) prin contractul de credit și cu obligația de plată a serviciului datoriei (rata la credit și dobânda) înainte de distribuirea dividendelor către acționari.20

Costul mediu ponderat al capitalului

Costul mediu ponderat al capitalului este rata de actualizare determinată prin media aritmetică ponderată a costului tuturor surselor de finanțare a structurii capitalului investit în întreprindere, calculat pe baza valorii de piață a acestor surse.

Sursele de finanțare a capitalului investit într-o întreprindere pot fi:

- Capitaluri proprii: reflectate prin acțiuni ordinare sau reflectate prin acțiuni preferențiale;

- Capitaluri împrumutate prin: credite bancare sau alte instrumente de credit

20 Ion Anghel, Mihaela Oancea Negrescu, Adrian Anica Popa, Ana Maria Popescu, „Evaluarea Întreprinderii”, Economică, 2010, pag. 195

28

Calcularea CMPC nu se reduce la aplicarea unei formule matematice, ci presupune raționamentul profesinal al evaluatorului, în sensul determinării și explicării următoarelor aspecte:

- Structura de finanțare a întreprinderii, formată în mod uzual numai din capital propriu și din credite, trebuie să reflecte comportamentul investitorilor participanți pe piață și nu structura capitalului investit la data evaluării;

- Structura de finanțare trebuie să fie determinată pe baza valorilor de piață ale celor două componente ale capitalului investit și nu pe baza valorii lor contabile;

- Pe durata de previziune se presupune că structura de finanțare va rămâne nemodificată și deci, și nivelul cmpc va rămâne nemodificat;

- În cazul utilizării CMPC ca rată de actualizare, această rată este identică cu rata internă de rentabilitate;

- Costul creditului înainte de impozit este reprezentat de rata medie de piață a dobânzii creditelor în derulare;

- CMPC are aceeași semnificație cu costul mediu ponderat al activelor, calculat însă din un alt unghi, decât cel al structurii de finanțare a întreprinderii.

29

CAPITOLUL III

Analiza capitalurilor proprii la S.C. ANTIBIOTICE S.A.

3.1. Prezentarea societății S.C. ANTIBIOTICE S.A.

Partea a III-a a prezentei lucrări este destinată analizei detaliate a structurii capitalurilor proprii ale S.C. ANTIBIOTICE S.A., modificarea lor pe parcursul a trei exerciții financiare și determinarea pe baza eficienței utilizării capitalurilor proprii dacă investiția în companie se dovedește a fi profitabila, în condițiile de risc și rentabilitate existente.

Cu stiință și suflet, alături de oameni

Compania Antibiotice este cel mai important producător român de medicamente generice. Misiunea Antibiotice este de a transforma tratamentele valoroase într-un mijloc mai accesibil de îmbunatățire a calității vieții oamenilor.

Portofoliul de peste 150 de medicamente acoperă o gamă largă de arii terapeutice, strategia de dezvoltare a produselor fiind concentrată astăzi pe medicamentele din clasele cardiovascular, antiinfectioase și sistem nervos central.

Pe piața internă, Antibiotice se diferențiază ca principal producator de medicamente antiinfectioase și singurul producator de substante active obtinute prin biosinteză (Nistatina).

Calitatea produselor Antibiotice este atestată de principalele forme de certificare: Good Manufacturing Practice pentru toate cele 8 fluxuri de fabricație, Certificatul de Conformitate cu Farmacopeea Europeana (COS) și autorizația Food and Drug Administration (FDA) pentru producția de Nistatină și pentru fabricația de produse injectabile.

Companie > Misiune & Valori

30

MisiuneFacem medicamentele valoroase mai accesibile ca mijloc de îngrijire a sanătății pentru pacienți, medici și farmaciști. Ne punem întotdeauna forța în slujba celor care au nevoie de sprijinul nostru.

ViziuneSpiritul hipocratic ce îndrumă practica medicinii și farmaciei ne ghidează și nouă acțiunile. Suntem cinstiți, umani și preocupați de modernizarea activității și produselor noastre. Credem că un medicament valoros nu este neaparat unul scump, ci unul pe care oamenii și-l pot permite și care ne aduce un câștig rezonabil. Un câștig ce îi satisface pe acționarii noștri, iar nouă ne permite să țintim performanța, investind continuu în oameni, tehnologie și parteneriate alese cu exigență.

ValoriPrețuim eficiența, cunoașterea și spiritul de cooperare, care ne permit să fim orientați către nevoile mereu în schimbare ale clienților și consumatorilor noștri.În compania noastră punem omul potrivit la locul potrivit, la timpul potrivit. Ne recunoaștem reciproc rostul și valoarea, ceea ce ne leagă unii de alții și ne dă putința de a depăși limitele și obstacolele.Ca oameni ne pasă de cei din jurul nostru, cautăm să le fim aproape și ne gândim permanent cum să îmbunătățim lucrurile care sunt importante pentru ei.

Companie > Piata interna

Prezența pe piață

Liderul pieței interne în producția de pulberi injectabile;

Lider pe piața internă, din punct de vedere al consumului, în producția de unguente, creme, geluri și supozitoare;

Lider pe domeniul medicamentelor generice cu prescriptie, destinate spitalelor, cu o cotã de piață de 24%;

31

Ocupă locul al 3-lea între producătorii români de medicamente generice cu prescripție, cu o cotă de piață de 9,98%;

Producătorul român al gamei complete de antituberculoase esențiale.

O companie de anvergură internațională

Antibiotice este unul din cei mai importanți exportatori români de medicamente în formă finită și de Nistatină (substanță activă). 

Dezvoltarea afacerilor pe piețele Comunității Europene, SUA, Rusiei, statelor CSI și Africii de Nord reprezintă o prioritate în strategia companiei Antibiotice.

Avantaje competitive:

Este al doilea producator mondial de Nistatină, cu o cotă de piață de 35%;

Are 70 de produse din portofoliu înregistrate la export ;

Are 100 de parteneri de afaceri peste tot în lume;

Deține certificări internaționale de calitate: FDA (Food and Drug Administration) și CoS (certificat de conformitate emis de European Directorate for the Quality of the Medicines);

Deține un modern Centru de Cercetare - Dezvoltare care realizează documentații complete pentru obținerea de autorizații de punere pe piață a medicamentelor (studii de cercetare – dezvoltare, studii de bioechivalenta. întocmire dosar în format CTD).

Companie > Echipa managerială

Ec. Ioan NaniDirector GeneralVicepresedinte al Consiliului de Administrație

32

Ing. Cornelia MoraruDirector de specialitate Tehnic și Productie

Ec. Paula-Luminita Coman Director de specialitate Economic

Ing. Lavinia DimitriuDirector de specialitate Calitate

Ec. Vasile ChebacDirector de specialitate Comercial și Logistică

Ing. Eugen-Florin OsadetDirector de specialitate Inginerie și Investiții

Ec. Gica RusuDirector de specialitate Managementul Resurselor Umane

Ec. Ovidiu BatagaDirector de specialitate Marketing și Vanzari Piața Internă

Dr. Mihaela MosnegutuDirector de specialitate Directia Medicală

Antibiotice, o companie profitabila

Investițiile în cercetare, calitate precum și în modernizarea tehnologiilor de fabricație au facut din Antibiotice o companie profitabilă, dinamică, atractivă pentru investitori. Timp de trei ani consecutivi (2006, 2007, 2008) compania Antibiotice a fost inclusă în Top 100 al celor mai valoroase companii active în România, realizat de Ziarul Financiar, pe baza capitalizării bursiere. Acțiunile companiei Antibiotice sunt listate la Bursa de Valori din Bucuresti, categoria I, din aprilie 1997. În același an, acțiunile companiei au fost incluse în componența indicelui BET (Bucharest Exchange Trading Index). Din 2005 acțiunile ATB intră in structura indicelui ROTX

33

(Romanian Traded Index) al Bursei din Viena, iar în 2007 în cea a indicelui Dow Jones Wilshire Global Total Market Index al Bursei din New York.

În prezent, pe piața BVB, acțiunile Antibiotice sunt incluse în indicele BET-XT (ce reflectă evoluția prețurilor celor mai lichide 25 de companii) și în BET-C (indicele compozit, ce înregistrează  evoluția prețurilor tuturor companiilor listate, cu exceptia SIF-urilor).

Tranzactionate sub simbolul ATB, acțiunile Antibiotice sunt emise în formă dematerializată și sunt liber transferabile. Registrul acționarilor și al acțiunilor Antibiotice Iasi este menținut de către Depozitarul Central SA București.

Raport anual 2010

Antibiotice a continuat să se dezvolte durabil în anul 2010.  Compania a obținut în acest an o cifră de afaceri de 243,63 milioane lei, în crestere cu 11% comparativ cu 2009. Profitul brut aferent anului 2010 a atins valoarea de 18,47 milioane lei, cu 18 procente mai mare in raport cu anul precedent.

Portofoliul de produse a fost imbogățit cu 6 noi medicamente și au fost obținute 13 autorizații de punere pe piață pentru tot atâtea produse farmaceutice.

Activitatea pe piețele externe s-a intensificat, în anul 2010 Antibiotice efectuand primul export de produse finite pe piața Statelor Unite ale Americii. Cifra de afaceri la export (55 de tari) a crescut în 2010 cu 35% comparativ cu anul 2009.

Pe piata internă, compania a înregistrat o creștere cu 8% a vânzărilor, ocupând locul 4 în topul producătorilor de generice și OTC din România.

Investitori > Rapoarte anuale > 2009

34

În 2009, Compania Antibiotice a reușit realizarea unei cifre de afaceri de 219,8 milioane lei, în crestere cu 2% comparativ cu anul 2008. Profitul brut a atins valoarea de 15,65 milioane lei, în creștere cu 17% față de 2008. În 2009 s-a continuat analiza și adaptarea portofoliului de produse la cerințele pietei, precum și îmbogățirea acestuia cu noi medicamente, creându-se astfel un portofoliu modern focusat pe clase terapeutice destinate tratării bolilor cu incidență crescută.

Un obiectiv major al anului 2009 a fost dezvoltarea afacerii pe piețele internaționale, exportul reprezentând o orientare strategică a companiei, dar și o soluție anticriză de echilibrare a fluxurilor de numerar. Ca urmare, ponderea volumului vânzărilor pe piețele externe în total cifra de afaceri a crescut în anul 2009 comparativ cu anul 2008 cu 27,5% ajungând la 13,2 milioane dolari.

3.2. Structura capitalurilor proprii la S.C. ANTIBIOTICE S.A.

În tabelul de mai jos sunt prezentate capitalurile proprii ale societații S.C. ANTIBIOTICE S.A. conform Situației modificării capitalurilor proprii, anexată la lucrarea de față.

Element 2008 2009 2010

Capital social 45.489.729 45.489.729 47.765.668Rezerve din reevaluare 92.774.229 95.396.469 103.382.910Rezerve legale 8.351.558 9.097.946 10.021.560Alte rezerve 66.191.600 81.773.848 89.341.613Rezultatul reportatProfit repartizat Reportat reprezentând surplusul realziat din rezerve din reevaluare

4.253.407 422.515 506.713

Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile

-1.122451 -1.995.648 -21.506

Profit sau pierderea exercițiului financiar 32.456.007 11.916.807 12.539.100

Repartizarea profitului -1.844.318 -77.456 -923.614

Total 248.429.761 242.024.210 262.612.444După cum se observă în tabelul de mai sus, capitalurile prporii ale S.C. ANTIBIOTICE

S.A. s-a menținut în anul 2008, având aceeași valoare în 2009, dar au crescut în anul 2010 față de 35

anul 2009 cu 20.588.234 lei datorită faptului că acționarii au adus noi aporturi la capitalul social dar și datorită creșterii rezervelor. Acest lucru arata că este generată o creștere a profitului cu 622.293, favorabilă anului 2010.

În tabelul următor seste prezentată evoluția acțiunilor Antibiotice S.A.

PerioadaNumar de

actiuni emiseCotatia actiunilor(lei/actiune)

Capitalizarea bursiera la sfarsitul

anului(mii lei)Dividend pe actiune (lei)

PER la

sfarsit de an

Maxim MinimUltima valoare din

anBrut

Net persoane

fizice

Net persoane juridice

2008 454.897.291 2,1400 0,3320 0,3600 163.763 0,0166(a)

In functie de impozitul retinut, conform codului

fiscal al Romaniei

6,26

2009 454.897.291 0,8000 0,3600 0,6300 270.664 0,0050(b

În funcție de impozitul reținut conform codului

fiscal al României

30,48

2010 477.656.681 0,7500 0,4640 0,6200 282.0360,0189(b)

În funcție de impozitul reținut conform codului

fiscal al României

16,34

Analizând datele din prezentul tabel se ajunge la concluzia că în anul 2008 se menține capitalul propriu, societatea nu ia decizia de a emite acțiuni noi, însă prețul maxim al unei acțiuni se păstreaza la o valoare implicit mare față de anul 2009. În anul 2010 Adunarea Generală a Acționarilor a decis emiterea de acțiuni noi pentru creșterea capitalului social, dar la un preț de emisiune mai mic decât cel din 2009 cu 0,0500 lei/acțiune. De asemenea ultima valoare din an a fost mai mica decât în anul precedent cu 0,0100 lei/acțiune. Acest lucru influențeaza intr-un mod pozitiv fondul de rulment al societății, cash-flow-ul și capacitatea de îndatorare a întreprinderii, având avantajul de a contracta mai ușor credite bancare în vederea realizarii de finanțări. Un alt avantaj este faptul că creșterea numărului de acțiuni îi conferă societății stabilitate și autonomie financiară.

Unul din scopurile acestei lucrări este de a vedea în ce măsură societatea poate degaja surplusuri și să genereze profit. În acest sens se urmărește o analiză a factorilor care au influență asupra rezultatului curent al firmei adică structura producției, prețurile de vânzare, costurile de producție, eficiența mijloacelor fixe și a resursei umane. Trebuie avuți în vedere și factorii externi, adică riscul.

În următorul tabel este prezentată rata rentabilității comerciale

36

Indicator 2008 2009 2010

Profit 10572756 11916807 12539100Cifra de afaceri 215805947 219754104 243626062

Rentabilitate comercială 4.90 5.42 5.15

Potrivit acestui model, nivelul ratei rentabilității comerciale este influențat de structura producției vândute, prețul mediu de vânzare și costul de producție unitar.

Majorarea ratei marjei brute din vânzări semnifică îmbunătățirea eficienței activității comerciale a întreprinderii și întărirea controlului costurilor aferente vânzărilor, deci un semnal pozitiv pentru investitori. Totusi, această situație poate fi una conjuncturală, deci se impune extinderea orizontului de analiză și corelarea concluziilor acestei analize cu informații privind dinamica altor rate de rentabilitate la nivelul întreprinderii.

Societatea a înregistrat o rentabilitate comercială în creștere pentru anul 2009 însă nu a putut fi menținută realizându-se o scădere pentru anul 2010 chiar dacă proftul a crescut. Acest lucru se datorează faptului că au crescut costurile materiilor prime dar și din cauza creșterii cheltuielilor de exploatare cu 25.400.758 și a cheltuielilor financiare de la 13.094.900 în anul 2009 la 26.375.620.

3.3. CALCULUL ȘI INTERPRETAREA CAPACITĂȚII DE AUTOFINANȚARE

Calculul capacității de autofinanțare este necesar pentru societate în vederea deținerii informațiilor cu privire la capacitatea sa de a-si acoperi cheltuielile fără a apela la surse externe de finanțare. Pornind de la folosirea excedentului brut din exploatare, se poate calcula capacitatea de autofinanțare a societății:

CAF = EBE

+ Alte venituri din exploatare

- Alte cheltuieli din exploatare

+ Venituri financiare

- Cheltuieli financiare- Impozitul pe profit

Excedentul brut din exploatare este calculat în tabelul ce urmează:

37

Indicatori 2008 2009 2010Venituri din vânzarea mărfurilor 32266802 28437397 37647080Cheltuieli privind mărfurile 11421857 11833612 18537909Marja comercială (rd. 1 - 2) 20844945 16603785 19109171

Producția vândută18353914

5 191316707 224870563Variația stocurilor de producție finite 8600445 2781202 -1684820

Producția realizată de entitate pentru scopuri proprii și capitalizată 720460 599531 899908

Producția exercițiului (rd. 4+5+6)19286005

0 194697440 224085651Consumuri intermediare respectiv cheltuieli provenite de la terți 464610 215772 520285

Valoarea adăugată (rd. 3+7-8)21324038

5 211085453 242674537

Venituri din subvenții de exploatare 0 0 0

Cheltuieli cu alte impozite, taxe și vărsăminte asimilate 0 0 0Cheltuieli cu personalul 64061328 63417664 65439305

Excedentul (deficitul) brut din exploatare (rd. 9+10-11-12)

149179057 147667789 177235232

Producția vândută a crescut în anul 2010, influențând pozitiv producția exercițiului. Societatea prezintă un excedent brut de trezorerie în creștere, lucru care influențează în mod pozitiv activitatea firmei.

Calculul capacității de autofinanțare este realizat în următorul tabel:

Elemente 2008 2009 2010

CAF 81071400 8434544311690773

5

EBE 149179054 14766778917723523

2 +Alte venituri din exploatare 1719289 1207261 2319401 -Alte cheltuieli din exploatare 55053535 50273653 44623498 +Venituri financiare 4378166 2569667 14285390 -Cheltuieli financiare 16345697 13094900 26375620

38

-Impozitul pe profit 2805877 3730721 5933170

S.C. ANTIBIOTICE S.A. deține o capacitate de autofinanțare în creștere continuă de la an la an. Acest lucru îi vine în ajutor, reușind să își acopere cheltuielile fără a apela la surse externe de finanțare

3.4. Rata rentabilității economice

Pentru societatea prezentă se va folosi primul model de calcul al ratei rentabilității economice:

Re=CAAt

×P

CA×100sau Re=CA

At× Rc

Unde:

Rcreprezintă rata rentabilității comerciale Rc= P

CA× 100;

CAAt

– viteza de rotație a activului circulant.

Calculul ratei rentabilității economice este prezentat în următorul tabel:

2008 2009 2010

CA Cifra de afaceri21580594

7219754104

243626062

At Active totale 368187402

37670040839275159

8Rentabilitatea comercială 4.9 5.42 5.15

CA/At Viteza de rotație a activului 0.59 0.58 0.62

Rentabiliatea economică 2.87 3.16 3.19

Analiza factorială 2009 2010

Variația rentabilității economice 0.03∆ 0.29

39

∆CA/At Influența vitezei de rotație a activului -0.02 0.2∆ Influența ratei de rentabilitate

comercială 0.17-0.17

Din tabelul de mai sus se observă o creștere a ratei rentabilității economice, ceea ce semnifică faptul că indicele profitului depășește indicele activului total societatea înregistrând în mod continuu venituri din ce în ce mai mari.. Creșterea vitezei de rotație a activului total a avut ca efect creșterea rentabilității economice cu 0,20 puncte procentuale pentru anul 2010 însă nu se poate vorbi despre același aspect și pentru 2009. Aspectul pozitiv al acestui lucru îl constituie capacitatea întreprinderii de a realiza o rentabilitate economică pozitivă pentru anul următor. Această situație s-a înregistrat ca urmare a creșterii mai rapide a cifrei de afaceri comparativ cu activul total. Rata rentabilității comerciale prezintă valori variate ceea ce semnifică faptul că aceasta a influențat rentabilitatea economică în 2009 într-un mod pozitiv însă pentru anul următor s-au înregistrat valori negative de influentă a acesteia 0,17%

3.5. RENTABILITATEA FINANCIARĂ LA S.C. ANTIBIOTICE S.A.

Pentru a se realiza eficiența capitalurilor proprii ale întreprinderii, este necesară raportarea rezultatelor exercițiilor financiare la total capital propriu utilizat pentru desfățurarea activității prezente.

3.5.1. Rata rentabilității financiare a capitalului propriu

Pentru a se realiza eficiența capitalurilor proprii ale întreprinderii, este necesară raportarea rezultatelor exercițiilor financiare la total capital propriu utilizat pentru desfățurarea activității prezente.

În acest sens se va folosi modelul Du Pont, cu ajutorul căriua variația rentabilității financiare este reflectată în funcție de influența vitezei de rotație a activului total, a factorului de multiplicare a capitalului propriu și a rentabilității nete a veniturilor totale.

În tabelul următor, este prezentat calculul ratei rentabilității financiare:

2008 2009 2010Pn Profit net 10572756 11916807 12539100

Kp Capital propriu24690497

324202480

726261244

4

Rf Rentabilitatea financiară 4.28 4.92 4.77

Vt Venituri totale23122430

722130927

426281558

140

At Active totale37670040

837670040

839275159

8Vt/At Viteza de rotație a activului total 0.61 0.59 0.67

At//KpFactor de multiplicare a capitalului propriu 1.53 1.56 1.50

Pn/Vt Rentabilitatea netă a veniturilor totale 0.05 0.05 0.05DAT/Kp Gradul de îndatorare a capitalului propriu 0.46 0.47 4.22

Analiza factorială 2009 2010

∆Rf Rf 2010 - Rf 2009 0.64 -0.15∆(Vt/At)

Influența vitezei de rotație a activului total -0.18 0.68

∆(At/Kp)

Influența factorului de multiplicare a capitalului propriu 0.08 -0.22

∆(Pn/Vt)Influența profitului net la 1 leu venituri totale 0.74 -0.61

Rata rentabilității fiannciare oferă mai multe informații acționarilor care investesc în societăți care sunt necotate la bursă și deci necunoscute publicului. Odată ce aceste societăți sunt cotate la bursă și devin cunoscute publicului, pentru acționari, posibilitatea de a obține profituri mai mari din investiția lor se contopește cu informațiile privind cursul acțiunilor. Analizând comparativ cele trei perioade se observă că rata rentabilității financiare chiar dacă prezintă o creștere înregistrată în anul 2009 față de anul 2008, aceasta scade în perioada următoare 0,15 puncte procentuale, ceea ce reprezintă o situație nefavorabilă.

Viteza de rotație a activelor totale chiar dacă are o influență negativă pentru anul 2009, aceasta a condus la creșterea ratei rentabilității financiare cu 0,68% ceea ce arată eficiența în utilizare a activelor. Pentru o mai bună interpretare se recomandă analiza vitezelor de rotație pe principalele categorii de active, și anume activele imobilizate și activele circulante.

Factorul de multiplicare însă a dus la creșterea rateai rentabilității financiare cu 0,08% însă nu poate fi menținută la același nivel, fapt care se dovedește în anul următor, realizându-se o scadere cu 0,22 procente datorită unei creșteri mai mari a capitalului propriu față de cea a activelor totale. Trebuie să ținem cont că acest indicator arată și gradul de îndatorare. Acesta crește de la 0,47% la 4,22%. Momentan, societatea nu prezintă foarte mari probleme, dar dacă va continua să înregistreze același trend, este posibil ca în viitor să existe dificultăți în ceea ce privește obținerea de finanțare (un cost mai mare sau/și să nu se găsească investitori dornici să

41

achiziționeze acțiuni la această societate). Profitul net la 1 leu venituri totale a avut o influență negativă, ceea ce arată că întreprinderea a terminat în pierdere exercițiul financiar 2010, societatea nereușind să degaje profit pentru fiecare unitate de venit realizată. Astfel, în 2010 rentabilitatea financiară a scăzut cu 0,61% din cauza rentabilității nete negative a veniturilor. Se recomandă o atenție sporită cu privire la gradul de îndatorare în vederea stabilirii unei structuri financiare care să permită desfășurarea în bune condiții a activității.

3.5.2. Analiza ratei rentabilității financiare a capitalului permanent

Rfp= PbKpr

× 100

Rfp – rata rentabilității financiare a capitalului permanent;

Pb – profitul brut înaintea deducerii cheltuielilor financiare cu dobânzile și a impozitului pe profit

Kpr – capitalul permanent (este format din capitalurile proprii, provizioanele pentru riscuri și cheltuieli și datoriile pe termen mediu și lung)

În tabelul următor este prezentat calculul ratei rentabilității financiare a capitalului permanent

2008 2009 2010

Pb Profit brut 13378633 15647528 18472270Kpr Capital permanent 248357800 256066185 276517081CA Cifra de afaceri 215805947 219754104 243626062

RfpRentabilitatea financiară a capitalului permanent 5.39 6.11 6.68

CA/Kpr Cifra de afaceri la 1 leu capital permanent 0.87 0.86 0.88Pb/CA Profit mediu brut la 1 leu cifră de afaceri 0.0620 0.0712 0.0668

Analiza factorială 2009 2010

∆ RfpInfluența ratei rentbilității financiare a capitalului permanent 0.57 -6.68

42

∆ CA/Kpr Influența cifrei de afaceri la 1 leu capital permanent 0.0016 -0.0589∆ Pb/CA Influența profitului mediu brut la 1 leu cifră de afaceri -0.0039 0.0000

Calculul ratei rentabilității financiare a capitalului permanent arată faptul că aceasta a crescut în 2010 cu 0,57% ceea ce reprezintă o situație favorabilă pentru firmă. Creșterea cu 0,02 procente a cifrei de afaceri la un leu capital permanent a influențat pozitiv rentabilitatea financiară a capitalului permanent cu 0,0016% însemnând că cifra de afaceri a crescut într-un mod mai rapid decât capitalul permanent. Profitul mediu brut a avut o influență negativă asupra ratei de rentabilitate financiară a capitalului permanent deoarece influența sa a înregistrat un procent de -0,0039%.

3.6. Diagnosticul riscului. Riscul financiar

Capital propriuDatorii pe termennediu și lung

2009=2755,05 ;˃1

Capital propriuDatorii pe termenmediu

2009=2755,05 ;≥ 0,66

Rata autonomiei financiare (RAF):

RAF 2009 = Capitalul propriu

Resursetotale×100 = 94,5%

RAF 2010 = Capitalul propriu

Resursetotale×100 = 94,9%

Rata de finanțare a imobilizărilor prin capitalul propriu

Rfi 2009 = Capital propriu

Active imobilizate×100 = 1,52

Rfi 2010 = Capital propriu

Active imobilizate×100 = 1,56

Rata de autofinanțare a activelor

Rfa 2009 = Capital propriu

Active totale× 100 = 0,64

43

Rfa 2010 = Capital propriu

Active totale× 100 = 0,67

Autonomia financiară arată ponderea surselor proprii de finanțare în total surse de finanțare pe termen lung, ea înregistrând valori ridicate la ANTIBIOTICE S.A., ceea ce arată politica financiară promovată de management, finanțarea preponderentă din capitaluri proprii. Indicatorul crește în anul 2010, ceea ce reprezintă o situație favorabilă pentru firmă.

Concluzii

Întreprinderea, în spațiul economic în care activează trebuie să își probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurență și adaptare, performanța economico-financiară. Natura și performanța întreprinderii în economiile moderne au constituit obiectul de studiu a numeroaselor lucrări de specialitate. Aproape în toate acestea accentul nu mai este pus pe semnificația sociologică a întreprinderii, ci pe interpretarea socio-economică, sistematică, vizând tehnici declarate operaționale.

În condițiile economiei de piață, eficiența unei întreprinderi depinde într-o proporție foarte mare de capacitatea managerilor de a înțelege și aplica principiile, metodele și tehnicile moderne de management. Obiectivul general este de a asigura eficiența constituirii și uitilizării capitalului, realizând pe această cale suportul financiar pentru maximizarea valorii de piață a firmei și, implicit, creșterea averii acționarilor.

Analiza economico-financiară necesită culegerea și prelucrarea unui ansamblu de informații care îmbracă forma indicatorilor. Aceștia devin un instrument de lucru indispensabil muncii de analiză economico-financiară.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al acționarilor în activele unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor acesteia. Mărimea capitalului, în ansamblul său este dependentă de evaluarea activelor și datoriilor. Orice activitate economică dusă în scopul obținerii de profit este de neconceput în lipsa capitalului. Ca unul din cei patru factori de producție, capitalul este reprezentat de active care sunt capabile să genereze venit.

44

În eonomia de piață, întreaga existență a întreprinderii este legată de risc, deoarece rezultatele prezente și viitoare se află sub inflența unor evenimente neprevăzute. În practică este chiar alarmantă frecvența situațiilor în care investiții promițătoare devin pierderi de răsunet.

Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului, afectând rentabilitatea activelor și, în consecință, a capitalului investit. Ori de câte ori se solicită împrumuturi bancare pe termen mediu și lung destinate investițiilor, ăn prealabil, bancherul va proceda de fapt la evaluarea capacității de împrumut a clientului său.

Pentru a putea obține noi credite, rigorile activității bancare obligă întreprinderile să îndeplinescă simultan două reguli considerate de bază ale structurii financiare

Aspectele finanțării prezintă o importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderii. Întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadența în viitorul apropiat, asigurându-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt.

Făcând referire la studiul de caz, S.C. ANTIBIOTICE S.A. s-a situat într-un proces de înnoire și modernizare a capacităților tehnologice prin achiziția de mijloace fixe și terenuri.

Valoarea capitalurilor proprii a acesteia este în creștere, lucru care arată că beneficiile aduse de noile investiții au generat un rezultat pozitiv și a reușit să remunereze investitorii de capital.

Ratele de eficiență prezintă un rezultat pozitiv, cu excepția rentabilității financiare a capitalurilor proprii care are un rezultat negativ, pe motivul pierderilor înregistrate.

Obiectivul principal al societății îl presupune dezvoltarea continuă a acesteia, creșterea valorii întreprinderii dar și finalizarea exercițiilor financiare pe profit. Toate acestea au o însemnătate aparte asupra capitalurilor proprii care scot în evidență orice performanță economico-financiară înregistrată de întreprindere.

45

BIBLIOGRAFIE

Monica Petcu Analiză economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică, Ediția a doua, 2009

Mihaela Onofrei Management financiar, C.H. Beck, 2006

Mihai Ristea, Bazele Contabilității, Editua didactică și pedagogică, 2003

Victor Munteanu,, Marilena Zuca, Alice Țâțână, „Contabilitatea financiară a întreprinderii”, Pro Universitaria, 2010

Niculae Feleagă, Liliana Feleagă, Contabilitate financiară fundamental vol 1 – Contabilitate financiară funamentală

Ilie Vasile, Finanțele întreprinderii, Meteor Press, București, 2010

Paul Bran, Finanțele întreprinderii Editura Economică, Ediția a doua, București, 2003

Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, Analiză economico-financiară,Ediția a doua, București, 2005

Ion Anghel, Mihaela Oancea Negrescu, Adrian Anica Popa, Ana Maria Popescu, „Evaluarea Întreprinderii”, Economică, 2010,

46

ANEXE

ANEXA 1 – Bilanț contabil pe cei trei ani analizați

ANEXA 2 – Contul de profit și pierdere pe cei trei ani analizați

ANEXA 3 – Situația modificării capitalurilor proprii

ANEXA 4 – Evoluția principalilor indicatori financiari

ANEXA 5 – Geaficul volumului dividendelor și a dividendelor achitate

ANEXA 6 – Repartizarea profitului, evoluția bilanțului și contului de profit și pierdere

ANEXA 7 – Acțiuni Antibiotice S.A.

ANEXA 8 – Structura activului, pasivului și a acționariatului pe investitori

47

ANEXA 1

48

49

50

51

52

53

54

ANEXA 2

55

56

57

58

59

60

61

ANEXA 3

62

ANEXA 4

63

ANEXA 5

64

ANEXA 6

65

ANEXA 7

66

ANEXA 8

67