+ All Categories
Home > Documents > AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

Date post: 07-Jul-2018
Category:
Upload: mirela
View: 1,102 times
Download: 107 times
Share this document with a friend

of 22

Transcript
  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    1/22

      Prof. grd. I Dr. farm. primar Rad Ioan

    MODULUL XPREPARATE DERMO-COSMETICE

    ŞI DE IGIENĂ suport de curs

    pentru asistenţii de farmacieAMF III

    Tg-Mureş 2014 

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    2/22

    2

    CAPITOLUL ICLASIFICAREA PREPARATELOR PENTRU ÎNGRIJIREA FEŢEI.

    1.1.PREPARATELE COSMETICE1.1.1. DEFINITIE ŞI ROLUL LOR IN MENTINEREA TINERETII

    Produsele cosmetice sunt preparate (creme, emulsii, soluţii,sprayuri, loţiuni ), utilizatetopic (pe piele) cu scop: de curăţire, protejare, menţinerea sănătăţii, estetic sau pentru

     îndepărtarea mirosurilor neplăcute, care nu conţin substanţe puternic active.Cosmetica sau cosmetologia este disciplina care se ocupa cu ingrijirea si infrumusetarea

    externa a corpului, prin utilizarea anumitor preparate. Aspectele de ordin estetic sunt specificumane din cele mai vechi timpuri, la ambele sexe, iar pentru atingerea acestui deziderat s-aufost utilizate diverse preparate. În urma dezvoltării ştiinţelor medico-farmacetice s-auclarificat diferite aspecte legate de anatomia, fiziologia pielii şi s-au descoperit materii primedin care s-au preparat noi sortimente de produse cosmetice.

    Industrializarea a contribuit la creşterea incidenţei bolilor alergice şi a problemelordermatologice, iar aceste afecţiuni sunt prezente la circa 50% din populaţie. Termenul pielesensibilă  defineşte intoleranţa la un număr mare de preparate dermo-cosmetice, fenomen

     întâlnit la majoritatea pacienţilor predispuşi la alergii şi cu probleme dermatologice. La aceştipacienţi, s-a observat acutizarea problemelor dermatologice la utilizarea unor produsecosmetice. Simptomele iritaţiei afectează  1-10% dintre persoanele care folosesc produsecosmetice pentru îngrijirea feţei, simptome care constau în: usturime, mâncărime, înroşire, şiapar la câteva minute de la aplicarea produsului. Aceste simptome sunt provocate, în general,de prezenţa conservanţilor, parfumului şi alcoolului. Parfumul este considerat primul alergen,iar frecvenţa testelor pozitive la persoanele care le utilizează este 5 – 14%. Pe locul al doileape lista substanţelor care produc alergii se află conservanţii.

    Rezolvarea acestor probleme s-a rezolvat în procent mare după  apariţia dermo-cosmeticelor, cosmetice create special pentru anumite tipuri de piele şi anumite afecţiuni.Dermo-cosmeticele sunt produse de ingrijire a pielii care nu contin: parabeni, coloranti,parfumuri şi sunt: hipoalergenice, noncomedogenice, contin ingrediente farmaceutice, iarcomercializarea este exclusiv prin farmacii.1.1.2. ORGANUL CUTANAT

    Pielea este un înveliş de origine ectodermică, cu suprafata de 1,5-2 m2, greutate de circa 4kilograme de natură epitelial conjunctivă care îndeplineşte funcţii de importanţă vitală pentruorganism, variază în funcţie de sex, vârstă, regiune şi este alcătuită din trei straturi principale:epiderm, derm şi hipoderm.

    Epidermul este alcătuit din următoarele straturi:

    - stratul cornos – este stratul protector exterior format din celule moarte complet cherati-nizate şi lipsite de nucleu;

    - stratul lucid – este format din celule alungite fusiforme translucide;- stratul granulos – format din 1 până la 5 rânduri de celule romboidale;- stratul spinos alcătuit din 6 până la 20 de rânduri de celule poliedrice cu nucleu între ele

    fiind prezentă limfa care asigură nutriţia acestor celule;- stratul bazal sau germinativ alcătuit dintr-un singur strat de celule cilindrice cu nucleu,

    care se divid reînnoindu-se astfel celulele epiteliale din substraturile epidermului.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    3/22

    3

    Epidermul este lipsit de vase sanguine, dar în epiderm se găsesc terminaţii ale nervilorsenzitivi, canalele foliculelor piloşi, porii glandelor sudoripare având un rol important îndifuziunea percutană a substanţei medicamentoase.

    Dermul este stratul cel mai rezistent al pielii numit scheletul fibros al pielii, fiind compusdin următoarele straturi:

    - stratul superficial format din ţesut conjunctiv, bogat vascularizat şi care conţine fibre decolagen şi elastice care imprimă organului cutanat proprietatea de a fi elastic;- stratul reticular – care este format dintr-o reţea densă  de fibre între care se află  fibre

    nervoase, vase sanguine, foliculi piloşi, glande sebacee, sudoripare şi fibre musculare netede;Hipodermul este format din ţesut conjunctiv lax în interstiţiile căruia fiind acumulate lipide

    datorită cărora dermul formează stratul adipos al pielii.Anexele pielii sunt: părul, glandele sebacee şi glandele sudoripare.Părul este o formaţiune epitelială  cornoasă  filiformă  cilindrică  flexibilă  compusă  din

    următoarele părţi: tulpină, o parte oblică  implantată  în tegument numită  rădăcină  şi oextremitate ovoidă numită bulb. Rădăcina părului este învelită într-un sac dermoepitelic numitfolicul căruia îi este anexat un muşchi şi o glandă sebacee;

    Glandele sebacee sunt mai superficiale decât glandele sudoripare sunt prevăzute cu uncanal excretor care se deschide în porţiunea dintre rădăcina părului şi folicul. Secreţia acestorglande este de natură grasă având rol lubrifiant pentru firul de păr şi suprafaţa pielii;

    Glandele sudoripare – sunt întâlnite pe toată suprafaţa pielii dar mai numeroase în anumitezone. Aceste glande sunt compuse din următoarele părţi: glomerul (situat în derm), canalulsudoripar şi porul glandei. Anexele pielii au un rol deosebit în penetraţia prin piele asubstanţelor medicamentoase.

    Pielea este constituita din:- apa, component cu rol important in metabolismul organismului;- elemente minerale, reprezentate de metale si metaloizi (pielea este organul cel mai bogat

    in sulf);

    - substante organice: hidrati de carbon (glucoza, glicogen, celuloza), compusi azotati,lipide sau grasimi ;

    - şi vitamine: A, D. B1,B2, B6, acidul pantotenic, vitamina H, P si acidul ascorbic.Pielea intacta, datorita structurii sale, este o bariera reala pentru patrunderea substantelor,

    dar tegumentul lezat permite trecerea diferitelor substante prin epidermul nevascularizat.Pielea este de mai multe tipuri şi anume: normală, uscată, grasă, piele seboreică, piele cu

    alteraţii vasculare, piele ridată.Pielea normală 

    Are o coloraţie roz, aspect compact, netedă şi f ără luciu. Întretinerea pielii normale are cascop curăţirea şi protejarea de factorii externi. Curatirea se face cu sapun sau lapte demachiantcu pH acid. Protecţia zilnică urmareţte evitarea efectelor neplacute provocate de vânt, praf,frig etc.Pielea uscată 

    Rezultă din cauza continutului redus de grasimi si din cauza deshidratarii, când în urmapierderii elasticităţii apar riduri. Este subtire, sensibila si se tratează  cu : produse care saasigure rehidratarea şi cu lipide emoliente, respectiv protectoare. Curatirea se face cu lotiunihipoalergice de pH acid, iar protectia zilnica se realizează  cu creme semigrase, bogate insubstante rehidratante cu putere de penetrare mare. Seara se aplică  creme nutritive,revitalizante cu: grasimi, vitamine, biocatalizatori intr-o forma usor asimilabila.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    4/22

    4

    Pielea grasă Rezultă din cauza hiperfunctiei glandelor anexe sebacee, sudoripare şi are un aspect lucios,

    pori dilatati, uneori acneică, seboreeică, cu puncte negre si comedoane.Pentru tratamentulsunt necesare produse de curatire ce actioneaza în profunzime. Protectia zilnica se face cucrème absorbante. Seara sunt eficace preparate care echilibreaza secretiile si combat

    inflamatiile.Substantele active care traverseaza pielea pot fi absorbite diferit, in functie de proprietatilefizico-chimice si de o serie de factori biofarmaceutici: forma farmaceutica, vascozitatea,temperatura pielii, afinitatea dintre substanta activa si vehicul.

    Principalele actiuni urmarite prin aplicarea unguentelor sunt : mentinerea hidratariinormale, revitalizarea pielii, cresterea continutului in elemente minerale, proteine si curatireapielii, obiective realizate prin utilizarea cremelor cosmetice.

    Pielea îndeplineşte mai multe funcţiuni importante în organism şi anume ca organ:deapărare, senzitiv, excreţie şi depozit.Pielea ca organ de apărare 

    Această acţiune care este realizată în următoarele moduri:

    - prin fibrele elastice şi ţesutul adipos asigură protecţie împotriva agresiunilor mecanice;- prin bariera lipidică  (cheratină+substanţa grase) împiedică  pătrunderea substanţelor

    străine în organism;- prin mantaua acidă  formată  din acizi liberi produşi la nivelul glandelor sudoripare se

    realizează un pH aproximativ 4 la copii şi între 4,5-6,5 la adulţi, pH care asigură protecţie faţă de pătrunderea microorganismelor;

    - datorită pigmenţilor se realizează un efect fotoprotector;- datorită faptului că este rău conducătoare de căldură pielea apără organismul de variaţiile

    termice din mediul înconjurător.Pielea ca organ senzitiv 

    Datorită prezenţei receptorilor senzitivi pielea transmite prin intermediul organelor de simţ şi a fibrelor nervoase senzitive diferitele informaţii la S.N.C.;Pielea ca organ de excreţie 

    Prin eliminarea împreună cu apa a diferitelor substanţe din organism, pielea ajută muncarinichilor acţionând complementar acestora;Pielea ca organ depozit 

    În afară de funcţiile amintite mai sus, pielea este şi un organ depozit de apă şi sânge.

    1.2. SCURT ISTORIC AL FOLOSIRII PREPARATELOR COSMETICE DIN CELEMAI VECHI TIMPURI

    Din cele mai vechi timpuri si pâna astazi, pastrarea tineretii si a frumusetii a fost unuldintre preocupările omului. Arta înfrumusetarii s-a dezvoltat în cadrul diverselor culturi.

    Una dintre cele mai vechi profesii din lume a fost vindecarea bolilor cu ajutorulplantelor medicinale, iar cel mai vechi document care atesta aceasta preocupare este papirusuldin Abbas (sec. XVI î.Hr). Acest papirus cuprinde: câteva sute de retete pentru diferite boli siretete cosmetice utilizate pentru întretinere si înfrumusetare. Printre altele, există  un produsantirid, care are la baza seul de oaie, seminte de pin, ulei de susan, lapte de capra si ceara dealbine.

    Curatarea si hidratarea tenului, în Orient, constituiau elementele de baza ale igienei. ÎnIsrael, unul din fructele cele mai des folosite în cosmetica era rodia, urmata de lavanda sifrunzele de scortisoara, despre care se spunea ca remediau orice problema a tenului. Sursacelor mai multe si mai valoroase materii prime folosite în cosmetica era Marea Moarta.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    5/22

    5

    În Egiptul antic au fost folosite produse speciale pentru spalarea corpului, amestecuri deargila si cenusa pentru îndepartarea grasimii si catifelarea pielii.

    Este cunoscut faptul ca multe dintre plantele si tehnicile de înfrumusetare folosite înEuropa au fost aduse din Japonia, China, India sau Persia. Celebrele bai japoneze sunt cucâteva secole mai vechi decât termele (băile publice) romane.

    Din China si India provin balsamuri, extracte vegetale sau esente, ca: ambra sauchiparosul. Moscul si apa de trandafiri provin din Persia, iar de la chinezi lacul de unghii.Vechii greci foloseau pudra de fata, rujul si unguentele pentru îndepartarea parului nedorit.

    În Evul Mediu din cauza interdictiilor impuse de Biserica, frumusetea fizica si-a pierdutimportanta, astfel încât si cosmetica a regresat în aceasta perioada.

    În timpul Renasterii se revine la cultul frumosului, dar se pierde orice interes pentru igienaelementara a corpului, spalarea zilnica a fost înlocuita cu folosirea mastilor hranitoare, în timpce semnele de varsat de vânt sau eczemele erau acoperite cu alunite artificial

    Folosirea produselor de întreţinere şi înfrumuseţare individului este în zilele noastre aşa deintegrată în viaţa cotidiană încât o pledoarie în favoarea cosmeticii este inutilă.

    Cu aproape două  milenii în urmă, împăratul şi filozoful roman Marc Aureliu spunea că 

    aspectul exterior al omului este cea mai bună scrisoare de recomandare a lui.În secolul XX, o femeie bronzată  de razele soarelui a fost considerată  mai atrăgătoare

    decât una cu pielea albă, dar de-a lungul a peste 40 de veacuri culoarea albă ca laptele a fostcinstită ca unul din atributele de prim rang ale feminităţii.

    Când Paolo Veronese a pictat, în una din frescele lui, o doamnă  nobilă  împreună  cuslujitoarea ei, prima a fost înf ăţişată cu o piele albă ca zăpada, iar a doua cu o faţă brună, arsă de soare.

    În Egiptul antic, în Grecia antică şi în Imperiul roman se foloseau ca mijloace cosmetice,de obicei, vopsele de păr, creme de faţă, tuş negru pentru ochi, răşină şi ceară pentru depilare,uleiuri aromate pentru emolierea pielii, culoarea stacojie pentru colţurile ochilor.

    În Egipt se utiliza rujarea buzelor, lucru prezentat într-un papirus care se află  la Muzeul

    din Torino şi în care este înf ăţişată  o doamnă  din nobilime care î şi vopseşte buzele cu opensulă mică.

    În Grecia antică erau în uz fardul alb pentru faţă şi vopseaua neagră pentru scoaterea înevidenţă a ochilor. Machiajul, la greci, era mult mai accentuat decât la egipteni. Grecoaicele

     î şi înnegreau genele cu funingine şi-l întăreau cu amestec de albuş de ou şi răşină albă.Albirea feţei a devenit şi pentru locuitoarele Romei preocuparea de căpetenie. Ochii şi

    genele se trasau cu tuş  negru, iar obrajii se acopereau cu un strat de vopsea roşie. Pentru întreţinerea pielii feţei se recomandau măşti de noapte.

    Femeile romane nu acordau evidenţierii ochilor aceeaşi atenţie ca grecoaicele. În schimb,erau la mare cinste fardurile pentru faţă (roşii şi albe).

    In Grecia antica, produsele cosmetice erau aduse din coloniile ionice. Femeile isi albeaufata cu ajutorul carbonatului bazic de plumb, aceasta substanta fiind populara multe secole,desi actiunea sa toxica putea provoca moartea. Legiuitorii Solon si Socrate au incercatinterzicerea lor din cauza utilizarii excesive.

    Roma Antica, isi face cunoscute metodele de infrumusetare prin operele scriitorilor latini.Dioscorides mentioneaza despre diferite aspect cosmetic in cartea sa De Materia Medica.

    Celebrul Ovidius a elaborat in anul 4 i.e.n un cod al cochetariei numit Cosmeticele luiOvidius si descrie folosirea unor preparate cosmetice in cartea Ars Amandis in jurul anului 1i.e.n.

    Primul formular de preparate cosmetice a fost scris pentru regina Cleopatra.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    6/22

    6

    In Romania primele insemnari importante despre cosmetica au aparut in anul 1829, subindrumarea dr. Episcopescu, referindu-se la notiuni de igiena a parului si a pielii.

    Stefan Fodor publica o culegere de retete in anul 1858.Dr. dermatolog Aurel Voinea indica proceduri de tratament cosmetic si ingrijire a parului

    in lucrarea sa Ingrijirea parului, aparuta in anul 1959.

    In anul 1895, cosmetologia s-a predat la Facultatea de medicina, fiind evidentiate inprincipal tehnici de folosire a preparatelor cosmetice.Invatamantul tehnic medical ia fiinta in anul 1965.Ingrijirile cosmetice pot fi clasificate in :- cosmetica fiziologica, care studiaza metodele si procedeele de mentinere a aspectului

    eutrofic timp cat mai indelungat;- cosmetica decorativa, care cuprinde procedee de estompare, cu ajutorul fardurilor, a unor

    imperfectiuni de culoare si structura, precum si procedee de evidentiere a trasaturilor.

    1.3. INGRIJIREA PIELII SANATOASE PENTRU MENTINEREA TINERETII SIPREVENIREA FORMELOR DE IMBATRANIRE

    Stratul superior al pielii are colagen si elastina, doua proteine care intretin fermitatea pielii.Odata cu varsta, reteaua de fibre slabeste, iar prin pierderea sustinerii, structura, pielea se lasasi se rideaza. Subtierea tesutului cutanat, deshidratarea si pierderea grasimii naturale suntfactori-cheie in imbatranirea acesteia.

    Procesul de imbatranire a pielii incepe din tinerete, chiar daca semnele sunt foarte putinvizibile in prima parte a vietii. Predispozitia genetica, obiceiurile zilnice sau expunereaneprotejata la soare pot grabi imbatranirea tesutului cutanat.

    Pentru mentinerea esteticii pielii puteti practica următoarele:- demachierea tenului cu produse delicate, adaptate tipului de piele, ca de exemplu: pentru

    pielea uscata se foloseşte demachiant cu textura cremoasa, iar pentru tenul gras, o formulanon-uleioasa, preferabil sub forma de spuma. Pentru ten sensibil se ia produs fara parabeni si

    fara parfum.- hidratarea permanentă  a pielii, prin utilizarea unei creme hidratante de doua ori pe zi,

    dimineata si seara;- protecţie de razele UV, utilizând crema hidratanta care are factorul SPF de minimum 30.

    Razele UV pot ajunge in contact cu pielea si prin geamul locuintei sau prin nori, de aceea esteimportant sa va protejati in permanenta, chiar si in zilele innorate sau cand stati acasa.

    - aplicarea mai multor straturi de produse pentru ingrijire;- exfolierea celulelelor moarte;- folosirea produselor de iluminare a tenului;- utilizarea de creme cu ingrediente naturale din fructe- nu trebuie neglijate micile afectiuni ale pieliiPunctele negre si acneea pot sa apara si la varsta adulta, iar daca nu sunt tratate la timp, pot

    conduce la complicatii si la imbatranirea prematura a pielii. Medicul dermatolog si mediculestetician pot depista cauzele acestor afectiuni si pot recomanda produsele necesare pentru areda pielii starea de sanatate si tinerete.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    7/22

    7

    1.4. CLASIFICAREA PREPARATELOR PENTRU INGRIJIREA TENULUI1.4.1. Cremele cosmetice 

    Sunt preparate semifluide care au rolul: de a suplini lipsa grăsimii naturale a pielii, de a îndepărta substanţele de secreţie şi de a restabili mediul acid optim al acesteia, contribuind la îndeplinirea funcţiilor sale.

    Cremele cosmetice se pot clasifica după mai multe criterii:- după  compoziţia de bază, creme pe bază  de: ceară  de albine (coldcreme), lanolină,stearaţi, vaselină, substanţe vegetale grase (unt de cacao) etc;

    - după  structura fizică, creme de tipul emulsie; ulei în apă  U/A, apă  în ulei A/U şicomplexă;

    - după conţinutul în grăsimi, creme: uscate cu 17 % substanţe grase, semigrase cu 18-33 %substanţe grase şi grase cu peste 33 % substanţe grase;

    - după tipul de ten pentru care au fost fabricate, creme pentru ten: gras, normal, uscat, tengras şi normal, ten senibil şi hipersensibil şi pentru toate tipurile de ten;

    - după destinaţia lor, creme pentru: adulţi (pentru faţă, mâini, ochi, corp) şi pentru copii;- după  scopul (efectul) în utilizare, creme: demachiante, nutritive, antirid, hidratante,

    emoliente,cheratolitice, terapeutice (calmante, antiacneice, anticelulitice, pentru masaje,antisolare şi pentru bronzare, creme pentru scopuri speciale (pt. albire etc.).

    Acţiunea nutritivă, tonică, emolientă, hidratantă, calmantă  etc. a cremelor cosmeticedepinde de compoziţia chimică. Materiile prime determină calitatea cremelor.

    Materii prime pentru prepararea cremelor Se utilizează: excipienţi, substanţe active, umectaţi etc.

    ExcipienţiSunt materii prime grase (baza cremelor cosmetice) în care sunt dizolvate şi emulsionate

    celelalte componenteTrebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de calitate:

    - consistenţă semisolidă cu punct de topire la cca. 400;- afinitate faţă de epidermă;- bună stabilitate fizico-chimică;- să se conserve bine f ără să se râncezeas;- să asigure menţinerea pH-ului acid al pielii (4,5-6,5).Sunt utilizaţi:- lanolina – produs de origine animală (obţ. prin purificarea grăsimii din lâna oilor);- colesterolul – sterol de origine animală cu permeabilitate celulară, cu acţiune antitoxică şi

    regenerantă a pielii;- ceara de albine – în special pentru cremele pentru ten gras;- vaselina – de origine minerală obţinută din reziduurile rezultate la distilarea ţiţeiului;- parafina (ceara de petrol) – utilizată  pentru a mării consistenţa cremelor (în cantitate

    mică);- uleiul de avocado („uleiul cu şapte vitamine”) – bogat în fitostearină, lecitină şi vitamine

    (A, B, C, D, E, K, PP);- uleiul de roşcove – extras din seminţe de roşcove bogat în vitamine E şi F;- uleiul de migdale – din seminţele migdalului pentru creme destinate tenurilor uscate.

    Substanţe active Sunt componentele de bază şi anume:- polenul – conţine un complex de aminoacizi, vitamine (A, B12  , C, D, E etc.), enzime,

    coloranţi vegetali – pentru întreţinerea şi creşterea rezistenţei cutanate;

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    8/22

    8

    - lăptişor de matcă – conţine un mare număr de substanţe biologic active;- vitaminele – pentru creme nutritive, liposulibile (A,D,E,K) şi hidrosolubile (C,B,F);- extractele din plante – nectar de flori, de castraveţi, de sunătoare, de Ginseng;- alte substanţe active: laptele şi produsele din lapte, lecitină de origine animală (albuş de

    ou) sau vegetală (boabe de soia), aminoacizi.

    UmectaţiSunt utilizaţi în special glicerina şi sorbitorul (mai bine absorbit de piele).Alte materiale auxiliare 

    Pentru prepararea cremelor se mai utilizează: emulgatori, aglutizanţi, conservanţi,substanţe antiseptice şi dezinfectante, substanţe colorante şi parfumate1.4.2. LOTIUNI TONICE

    Sunt soluţii sau suspensii de pulberi medicamentoase având ca solvent sau vehicul apa sauun amestec hidro-alcoolic, care se aplica pe piele f ără fricţionare.1.4.2.1. Soluţii1.4.2.1.1. GeneralităţiDefiniţie

    Soluţiile medicamentoase esterne sunt preparate farmaceutice lichide, care conţin una saumai multe substanţe active dizolvate într-un solvent sau într-un amestec de solvenţi şidestinate administrării externe sau pentru prepararea altor forme farmaceutice. Soluţiilemedicamentoase au ca solvenţi: apa, alcoolul, glicerolul sau uleiuri vegetale.Istoric

    Printre primele forme farmaceutice preparate încă  din antichitate au fost soluţiilemedicamentoase şi soluţiile extractive. Există multe referiri istorice legate de prepararea şi

     întrebuinţarea soluţiilor. În prima farmacopee Română (FR I), din 1862 au fost oficinale maimulte soluţii f ără a avea o monografie de „Generalităţi”.Clasificare 

    Există mai multe criterii de clasificare a soluţiilor.

    După modul de formulare:- soluţii magistrale;- soluţii industriale;- soluţii oficinale.După compoziţie- sol simple (cu o singură substanţă medicamentoasă);- sol compuse (cu două sau mai multe substanţe medicamentoase dizolvate).După natura solventului- soluţii apoase;- soluţii alcoolice;- soluţii glicerolate;- soluţii uleioase;- soluţii cu solvenţi anhidri: propilenglicol, polietilenglicol.După modul de preparare- soluţii obţinute prin dizolvare;- soluţii obţinute prin amestecare.

    AvantajeSoluţiile sunt nu numai cea mai veche formă  ci şi preparatul cel mai utilizat de bolnavi,

    administrabil pe toate căile de administrare.Soluţiile prezintă multe avantaje şi anume:- administrare uşoară;

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    9/22

    9

    - dozare exactă a substanţei active (omogenitate);- efect rapid;- permit prelucrarea substanţelor higroscopice, delicvescente şi a celor care formează 

    amestecuri eutectice lichide;- soluţiile pentru uz extern permit administrarea uniformă a substanţelor;

    - soluţiile se pretează la fabricarea şi condiţionare automată.Dezavantaje - stabilitate mică (apa este un mediu bun pentru reacţii chimice);

    - volumul şi masa soluţiilor este mare ceea ce presupune cost ridicat, la transport, spaţii dedepozitare mari;

    - soluţiile pot fi uşor invadate de microorganisme ceea ce impune adăugare de conservanţi.1.4.2.1.2. Formularea soluţiilor

    Pentru prepararea soluţiilor medicamentoase avem nevoie de următoarele materii prime:- substanţe medicamentoase: solutul (sau dizolvatul);- substanţe auxiliare solvent (dizolvant), adjuvanţi şi aditivi;- materiale şi recipiente de condiţionare.

    1.4.2.1.2.1. Substanţe medicamentoaseMarea majoritate a substanţelor medicamentoase utilizate la prepararea soluţiilor sunt

    substanţe solide, mai rar lichide. Substanţa trebuie să  corespundă  exigenţelor calitativeprezentate în farmacopee: identitate, puritate, uniformitate, lipsa unei contaminări microbieneexcesive, solubilitate etc.

    Pentru a obţine soluţii corect dozate este foarte important să se utilizeze substanţe care să corespundă nu numai calitativ, ci şi cantitativ.

    Impurităţile pot fi de două feluri:- chimice, care pot produce precipitaţii, colorări sau alte degradări;- biologice: bacterii, ciuperci, viermi.Este important ca substanţele să fie cât mai pure şi necontaminate cu microorganisme sau

    cel mult cu o minimă contaminare.În afară  de exigenţele amintite o altă  proprietate foarte importantă  pentru obţinerea

    soluţiilor este solubilitatea.1.4.2.1.2.2. Substanţe auxiliareSolvenţi: 

    Solventul, al doilea component al soluţiilor este auxiliarul de primă  importanţă  carepredomină  cantitativ având rolul de a transforma substanţa activă  în soluţie, în urmaprocesului de dizolvare. Alegerea solventului se face după  principiul înrudirii chimice cusubstanţa de dizolvat cât şi după scopul terapeutic urmărit. În general, un solvent cu constantadielectrică mare este un bun solvent pentru moleculele polare sau ionice, iar solven ţii apolaricu constanta dielectrică foarte mică sunt solvenţi buni pentru molecule lipofile.Apa distilată 

    Utilizarea apei ca solvent este avantajoasă şi din punct de vedere economic fiind cel maiieftin solvent. Dezavantajul utilizării apei ca solvent este favorizarea unor reacţii întresubstanţele medicamentoase sau auxiliare conţinute în soluţie. Apa este un foarte bundizolvant pentru substanţele polare, ionice sau grupuri hidrofile în molecule. Apa distilată trebuie să  corespundă  condiţiilor de calitate impuse de FR X şi anume: lichid limpede,incolor, inodor şi f ără gust şi trebuie să fie pură chimic şi microbiologic conform condiţiilorde calitate prezentate de F.R. X. Păstrarea apei se face în recipiente corespunzătoare bine

     închise .

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    10/22

    10

    Alcoolul etilicEste al doilea solvent ca utilizare în practica farmaceutică. Alcoolul se obţine prin

    fermentarea unor lichide care conţin zahăr. Este miscibil în orice proporţie cu apă glicerol,acetonă, cloroform, eter, propilenglicol, şi polietilenglicol lichid.

    Alcoolul este un solvent cu bună  capacitate de dizolvare pentru substanţele organice

    polare, acizi, baze, săruri, glicozide, rezine, uleiuri volatile, coloranţi, iod, camfor, mentol,lecitină, ulei de ricin etc. Pentru unele substanţe este foarte importantă concentraţia alcoolică.(De exemplu camforul se dizolvă  în alcool concentrat dar la diluţie avansată  precipită).Alcoolul se utilizează  în amestec cu apa ca solubilizant (cosolvent) când capacitatea dedizolvare este mai mare decât la solvenţii luaţi separaţi.

    La amestecul alcoolului cu apa se va proceda conform tabelelor alcoolmetrice din farmacopee.Prin amestecarea alcoolului cu apa se degajă  căldură  (dizolvare exotermă). În afară  deproprietatea de dizolvare, alcoolul are şi proprietăţi antiseptice şi dezifectante.Glicerolul (Glycerolum, F.R. X).

    Se obţine prin saponificarea grăsimilor, este solvent polar şi se prezintă sub formă de lichidlimpede, incolor, vâscos, higroscopic, f ără  miros, cu gust dulceag, cu densitatea mai mare

    decât apa.Este miscibil cu apa şi alcoolul, puţin solubil în acetonă şi practic insolubil în cloroform,

    eter, uleiuri grase şi uleiuri volatile.Capacitatea de dizolvare a glicerolului creşte prin încălzire când vâscozitatea scade dar nu

    trebuie depăşită  temperatura de 1300C deoarece se descompune la această  temperatură  înacroleină, un produs toxic.

    Datorită higroscopicităţii poate absorbii apa până la 25% din greutatea sa.Propilenglicolul (Propylenglycolum F.R. X) 

    Este lichid vâscos, limpede, inodor, incolor cu gust dulceag, amărui, higroscopic, cudensitate mai mare decât apa şi miscibil cu apă, alcool, acetonă, cloroform, uşor solubil în eterşi insolubil în uleiuri grase. Nu este toxic şi are bună  capacitate de aderare pe mucoase

    (auriculară, oftalmică, vaginală etc.).Polietilenglicolii lichizi (Macrogola F.R. X) 

    În funcţie de greutatea moleculară şi consistenţă, polietilenglicolii se împart în trei grupe.- polietilenglicoli fluizi (cu masa moleculară cuprinsă între 400-600);- polietilenglicoli semisolizi (cu masa moleculară între 600-1500);- polietilenglicoli solizi (cu masa moleculară între 1.500-10.000.Ca solvent se utilizează macrogolii fluizi, cel mai utilizat fiind PEG 400, care se prezintă 

    sub forma unui lichid limpede, incolor, vâscos, cu miros slab caracteristic cu gust iniţialdulce, apoi amar şi uşor arzător. PEG se utilizează mai ales în cosmetică datorită vâscozităţiiridicate şi datorită efectului sicativ şi astringent.

    Uneori PEG se utilizează în amestec cu apa sub formă de cosolvent.Uleiul de floarea soarelui (Helianthi oleum F.R. X) 

    Se obţine prin presarea la rece sau prin extracţie cu solvenţi organici din seminţele planteiHelianthus annuus. Acest produs conţine 85% gliceride ale acizilor nesaturaţi şi saturaţi (înprincipal ale acidului oleic) apoi fosfatide, vitamine, lecitină şi acizi liberi (palmitic, stearicetc.).Uleiul de floarea soarelui este lichid limpede, galben auriu, vâscos, cu miros uşorcharacteristic, solubil în solvenţi organici (benzen, cloroform, eter), greu solubil în alcool,insolubil în apă  şi cu indice de aciditate cel mult 2. Acest solvent se utilizează  pentrudizolvarea uleiurilor volatile şi a substanţelor lipofile.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    11/22

    11

    Uleiul de ricin (Ricini oleum F.R. X) Se obţine prin presarea la rece a seminţelor decorticate obţinute de la planta Ricinus

    communis din familia Euphorbiaceae. Dacă  obţinerea este necorespunzătoare în ulei poatetrece o toxoalbumină foarte toxică.Este un lichid vâscos, incolor sau slab gălbui, cu miros şigust caracteristic şi densitate subunitară (0,945-0,966).

    Se poate folosi extern pentru prepararea emulsiilor, unguentelor etc.Parafina lichidă (Paraffinum liquidum F.R. X) Sinonime: ulei de parafină, ulei de vaselină.

    Uleiul de parafină conţine un amestec de hidrocarburi parafinice saturate şi se obţine prindistilarea fracţionată a petrolului. Este lichid incolor, f ără gust, f ără miros, solubil în solvenţiapolari (benzen, cloroform, eter etc.) şi foarte greu solubil în alcool şi nemiscibil cu apa. Seamestecă în orice proporţie cu uleiurile grase (cu excepţia uleiului de ricin) cât şi cu uleiurivolatile.Oleatul de etil 

    Estre llichid asemănător uleiurilor vegetale, cu vâscozitate mai mică  şi cu proprietăţidizolvante remarcabile. Se absoarbe uşor, substanţa activă este cedată bine, însă are tendinţă 

    de râncezire.Benzoatul de etil 

    Este utilizat ca şi cosolvent în concentraţie de 5-10% măreşte solubilitatea unor substanţe în ulei.Benzoatul de benzil este utilizat tot ca şi cosolvent.Alte substanţe auxiliare:Antioxidanţi 

    Au rolul de a încetini procesele redox din soluţii.Conservanţi

    Sunt substante utilizate pentru a împiedica dezvoltarea microorganismelor.Conservatii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: eficient în concentraţie cât mai

    mică, netoxic, stabil, solubil în solvenţi, spectru larg de acţiune, miros acceptabil etc.Pentru soluţii de uz extern se utilizează: clorobutanol, fenosept, clorocrezoluletc.

    1.4.2.2. Suspensii. Suspensiones (F.R. X)1.4.2.2.1. GeneralităţiDefiniţie 

    Suspensiile sunt preparate farmaceutice lichide, formate din una sau mai multesubstanţeactive insolubile, suspendate într-un mediu de dispersie lichid şi destinate administrăriiinterne sau externe.

    Din punct de vedere fizico-chimic suspensiile sunt dispersii de particule solide în:- mediu lichid (suspensii lichide);- în mediu solid (exemplu: supozitoare);- în mediu gazos (aerosoli pulverulenţi, fumul);- sau având ca fază dispersă o bază de unguent (paste).

    Avantaje Formularea substanţelor insolubile sub formă de suspensii prezintă următoarele avantaje:- mascarea mirosului neplăcut al unor medicamente;- asigurarea stabilităţii chimice la substanţe unde derivaţii solubili prezintă  stabilitate

    redusă.Dezavantaje:

    - instabilitate mare (cea mai instabilă formă farmaceutică);- uneori inexactitate la dozare datorită sedimentării rapide.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    12/22

    12

    Clasificare Suspensiile se pot clasifica după mai multe criterii:După raportul fazelor:- suspensii diluate;- suspensii concentrate.

    După natura mediului de dispersie:- suspensii apoase;- suspensii uleioase.

    După modul de preparare:- suspensii obţinute prin dispersare;- suspensii obţinute prin condensare.

    După modul de formulare:- suspensii magistrale;- suspensii tipizate.

    1.4.2.2.2. Formularea suspensiilorSuspensiile sunt formate din următoarele componente:

    - substanţa insolubilă suspendată reprezentând faza internă;- mediul de dispersie sau faza dispersantă (externă);- agentul de suspendare (auxiliari).

    1.4.2.2.3. Stabilitatea suspensiilor F.R. X precizează că suspensiile pot sedimenta în timp dar după o agitare de 1-2 minute

    trebuie să  se redisperseze iar omogenitatea să  fie menţinută  pe durata administrării. Spredeosebire de emulsii, suspensiile sedimentează foarte rapid.

    Dintre exigenţele calitative prevăzute la suspensii menţionăm următoarele:- să aibă stabilitate cât mai ridicată;- sedimentul să fie redispersabil.

    1.4.2.2.4. Factorii care influenţează stabilitatea suspensiilor Stabilitatea suspensiilor depinde de următorii factori:- dimensiunile particulelor fazei disperse;- vâscozitatea mediului de dispersie;- concentraţia fazei disperse;- forma particulelor dispersate;- proprietăţile fizico-chimice a fazei dispersate (liofilie, liofobie etc.).

    1.4.2.2.5. Tipuri de suspensii În funcţie de modul de preparare avem două feluri de suspensii:- suspensii defloculate;- suspensii floculate.

    Suspensii defloculate sunt caracterizate printr-o dispersare individuală  a particulelorutilizând agenţi de suspensie care asigură  umectarea fazei interne, reducerea tensiuniisuperficiale şi conferirea unei sarcini electrice individuale a particulelor. În acest tip desuspensii particulele fiind dispersate individual acestea sedimentează  cu o viteză proporţională  cu masa lor. Sedimentarea este mai lentă  dar sedimentul rezultat devinecompact volumul sedimentului este mai mic şi greu redispersabil, de cele mai multe oricimentat. Datorită  acestei comportări un astfel de tip de suspensii se poate prefera cândsuspensiile preparate sunt rezultat al unei formulări magistrale care sunt în general preparatela nevoie şi utilizate imediat după obţinere.

    Suspensii flocculate nu sunt formate din particule individuale ci din aglomerări departicule numite „flocoane”. Spre deosebire de suspensiile defloculate, suspensiile floculate

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    13/22

    13

    sedimentează  rapid, dar sedimentul format este uşor redispersabil. Flocularea se produceatunci când forţa de atracţie dintre particule depăşeşte forţa respingerii electrostatice. Volumulsedimentului format permite evaluarea gradului de floculare a suspensiei (cu cât volumul estemai mare cu atât suspensia are un grad de floculare mai ridicat şi este mai acceptabilă).

    Pentru obţinerea suspensiilor floculate se utilizează următoarele metode:

    - flocularea cu electroliţi, când se neutralizează parţial sarcina particulelor individuale cuajutorul unor electroliţi facilitându-se astfel agregarea (flocularea);- flocularea cu ajutorul agenţilor tensioactivi, care se realizează prin utilizarea substanţelor

    tensioactive în concentraţii mici dar capabile să producă flocularea;- flocularea cu ajutorul agenţilor de vâscozitate, care acoperă  particulele cu un strat de

    solvent care conţine o substanţă macromoleculară, între lanţurile căreia se realizează punţi delegătură contribuind astfel la agregarea particulelor individuale.1.4.2.2.6. Agenţi de suspensie. 

    F.R.VIII precizează că  la suspensii cu un conţinut de 80% substanţe insolubile nu se maifolosesc agenţi de suspensie.

    Agenţii de suspensie au rolul:

    - de a mări liofilia particulelor solide suspendate;- de a favoriza dispersarea;- de a micşora viteza de sedimentare;- şi de a favoriza redispersarea sedimentului.În tehnologia farmaceutică  se utilizează  următoarele:  umectanţi, dispersanţi, stabilizanţi

    etc.Agenţi umectanţi 

    Sunt substanţe auxiliare de importanţă deosebită mai ales când pulberea suspendată  estehidrofobă  (sulfamide, sulf, camfor etc.) şi nu este umectată  de apă  datorită  tensiuniisuperficiale foarte mare de la interfaţa lichid-solid. Particulele substanţelor hidrofobe nu pot fiumectate datorită faptului că la suprafaţa acestora este adsorbit un strat subţire de aer ceea ce

    determină  o densitate scăzută  a pulberii respective. Pentru umectare se utilizează  substanţeamfifile care datorită structurii moleculare se adsorb la suprafaţa particulelor orientându-se cupartea hidrofilă spre apă iar cu partea hidrofobă spre pulbere eliminându-se aerul adsorbit lasuprafaţă, densitatea particulelor respective devenind mai mare şi astfel eliminându-sefenomenul de flotare. Ca agenţi umectanţi se utilizează tenside, ca de exemplu: laurilsulfat denatriu, polisorbaţi în concentraţii de 0,1-0,5%. Îndepărtarea aerului adsorbit la suprafaţaparticulelor se mai poate realiza şi prin triturarea energică şi îndelungată a pulberii respectivecu alcool, glicerină sau alţi agenţi de vâscozitate.Agenţi dispersanţi 

    Aceste substanţe reduc forţa de coeziune dintre particule prin încărcarea particulelorrespective cu sarcini electrice de acelaşi semn. În această  categorie pot fi incluşi următoriiauxiliari: substanţe tensioactive, electroliţi anorganici (fosfat de sodiu 1%, sulfat de sodiu1%), electroliţi organici (citrat de sodiu 0,5%, tartrat acid de potasiu până la 5% etc).Agenţi stabilizanţi 

    Aceste substanţe acţionează  prin mărirea vâscozităţii mediului de dispersie împiedicândsedimentarea cât şi prin formarea unei pelicule liofile în jurul particulelor solubile dispersate.1.4.2.2.7. Prepararea suspensiilor

    Pulberile insolubile se aduc la gradul de dispersie dorit în funcţie de modul de administrareşi scopul terapeutic urmărit. După o pulverizare adecvată faza internă  se dispersează în fazaexternă  completându-se cu faza continuă  până  la masa prevăzută  (m/m). Pentru obţinerea

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    14/22

    14

    suspensiilor se pot utiliza diferiţi auxiliari: agenţi de suspensie, coloranţi, conservanţi saudiferiţi corectori de miros.

    Pentru prepararea suspensiilor se folosesc prepararea prin dispersare şi condensare.Prepararea prin dispersare 

    Conform acestei metode substanţele active sunt aduse la gradul de dispersie corespunzător

    după care se dispersează în faza externă (faza lichidă). Pentru dispersarea substanţelor activeinsolubile se pot utiliza metode mai simple ca: pulverizarea cu ajutorul mojarului şi pistiluluisau metode mai complexe utilizând diferite aparate (mixere acţionate electric, aparate cuultrasunete etc.).Prepararea prin condensare 

    Este mai puţin utilizată  în practica farmaceutică  decât metoda anterioară  şi presupuneprecipitarea unei substanţe solubile într-un anumit mediu urmată de suspendarea precipitatuluiformat.

    1.4.3. EMULSII, EMULSIONES (F.R. X)1.4.3.1. Generalităţi

    1.4.3.1.1. DefiniţieEmulsiile sunt preparate farmaceutice lichide, eterogene, cu aspect lăptos, mai mult sau

    mai puţin vâscoase, formate din două  faze lichide nemiscibile şi emulgatori, destinateadministrării interne sau externe (F.R. X) şi care se agită înainte de întrebuinţare.

    La emulsii diametrul fazei interne este cuprins între 0,5-50µm.1.4.3.1.2. Istoric 

    Termenul de emulsii este utilizat în domeniul farmaceutic, începând din secolul al XVII-lea, denumirea provenind din cuvintele latine „molgo-ere” = a mulge, f ăcându-se aluzie laaspectul lăptos pe care îl are această formă. O fundamentare ştiinţifică a fost realizată doar însecolul XX. În anul 1910 Ostwald a avut prima abordare ştiinţifică a formei, f ăcând distincţie

     între emulsiile U/A şi A/U.1.4.3.1.3. Avantaje

    Emulsiile prezintă următoarele avantaje:- permit administrarea concomitentă a două lichide nemiscibile;- permit mascarea gustului neplăcut a unor substanţe medicamentoase prin introducerea

    acestora în faza internă;- permit dirijarea absorbţiei medicamentelor.

    1.4.3.1.4. DezavantajeEmulsiile:- au stabilitate mai mică decât soluţiile apoase;- necesită o atenţie deosebită  la preparare, deoarece diametrul fazei interne influenţează 

    stabilitatea formei etc.1.4.3.1.5. Clasificare Emulsiile pot fi clasificate după: numărul de părţi component, compoziţie, modul de

    administrare, provenienţă etc.După numărul de părţi componente 

    După acest criteriu există:- emulsii propriu-zise (fază internă, fază externă şi emulgator);- pseudoemulsii (fază internă şi fază externă lipsind emulgatorul).

    După compoziţieDupă acest criteriu sunt: - emulsii U/A;

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    15/22

    15

    - emulsii A/U.După provenienţă 

    După acest criteriu sunt: - emulsii naturale (lapte, latex din plante);- emulsii preparate.

    1.4.3.2. Formularea emulsiilorEmulsiile sunt compuse din următoarele părţi:- faza dispersată (faza internă, discontinuă) compusă dintr-un anumit lichid sau substanţe

    dizolvate într-un lichid sau amestec de lichide miscibile;- faza dispersantă  (mediul de dispersie sau faza continuă) care poate fi de asemenea un

    anumit lichid sau amestec de lichide în care pot fi diferite substanţe dizolvate;- emulgatorul (sau amestecul de emulgatori).În afară  de cele trei componente principale emulsiile mai pot conţine şi auxiliari ca de

    exemplulu: conservanţi, edulcoranţi, aromatizanţi etc.1.4.3.2.1.Emulgatorii1.4.3.2.1.1. Modul de acţiune al emulgatorului

    Pentru a amesteca două  lichide nemiscibile (ulei cu apă  sau alte lichide) este necesară,pentru realizarea emulsiei o cantitate mare de energie. Chiar când se obţine un grad dedispersie ridicat emulsia prezintă  stabilitate mică. Pentru a mări stabilitatea, a facilitadispersarea este nevoie de emulgatori care acţionează  în diferite moduri mărind stabilitateasistemului.

    Modul de acţiune al emulgatorului poate fi realizat prin:- reducerea tensiunii superficiale interfaciale;- formarea unui strat monomolecular în jurul particulelor fazei interne de către emulgator;- prin conferirea unei sarcini (pozitive sau negative în funcţie de tipul de emulgator)

    particulelor fazei interne;- mărirea vâscozităţii mediului.

    1.4.3.2.1.2. Clasificarea emulgatorilorEmulgatorii pot fi clasificaţi după criteriile prezentate în continuare.

    După caracterul emulgatorului (după tipul de emulsie realizat)După acest criteriu sunt:- emulgatori hidrofili (U/A);- emulgatori lipofili (A/U).

    În funcţie de sarcina electrică După acest criteriu sunt:- emulgatori anionactiv;- emulgator cationactiv.

    După provenienţă După acest criteriu sunt:- emulgatori naturali;- emulgatori sintetici.

    În funcţie de structură şi proprietăţile fizico-chimiceDupă acest criteriu sunt:- emulgatori propriu-zişi (emulgatori solubili);- emulgatori pulberi fine insolubile;- agenţi de vâscozitate.

    Emulgatori propriu-zişi

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    16/22

    16

    În această subgrupă sunt incluşi emulgatori care au în molecula lor atât grupe lipofile cât şigrupe hidrofile (substanţe amfifile). Acest tip de emulgator când sunt introduşi într-unamestec de două  lichide nemiscibile se concentrează  la interfaţa dintre componenteorientându-se cu grupa lipofilă spre lichidul lipofil şi cu partea hidrofilă spre apă.

    În funcţie de valoarea H.L.B. avem două tipuri de emulgatori:

    - emulgatori A/U (emulgatori la care predomină lipofilia având H.L.B. mai mic decât 10;- emulgatori U/A (substanţe la care predomină  hidrofilia având H.L.B. mai mare decât10).Emulgatori pulberi fine insolubile 

    Acest tip de emulgatori în mod similar ca şi prima categorie se concentrează  la interfaţaA/U formând o peliculă de pulberi fine în jurul fazei dispersate.

    În funcţie de afinitatea pentru apă sau pentru ulei există următoarele tipuri de emulgatoriinsolubili:

    - emulgatori cu caracter hidrofil (aerosil, bentonită etc);- emulgatori cu caracter lipofil (grafit, cărbune etc).

    Agenţi de vâscozitate (pseudoemulgatori)

    Sunt substanţe cu dimensiune mare a moleculelor (în general) şi vâscozitate ridicată.Acţiunea acestora la formarea şi stabilizarea emulsiilor este datorată vâscozităţii.1.4.3.2.1.3.

     

    Emulgatori utilizaţi în preparate dermo-cosmetice În practica farmaceutică se utilizează emulgatori: naturali, semisintetici şi sintetici.

    Emulgatori naturaliEmulgatori tip U/A uz extern:Saponine

    Sunt agenţi tensioactivi puternici utilizaţi sub formă  de tincturi, de exemplu: TincturaSaponarie. Prin agitare cu apă saponinele produc spumă puternică.Acizi biliari (acid taurocolic, acid glicocolic) 

    Sunt utilizaţi sub formă  de săruri de sodiu şi acţionează  ca agenţi tensioactivi cu bune

    proprietăţi emulgatoare.Emulgatori tip A/U uz extern:Colesterol

    Este emulgator neionogen cu o grupare hidrofilă „OH” iar restul moleculei fiind hidrofob.Este utilizat în concentraţie între 1-5% pentru obţinerea emulsiilor uz extern.Lanolina 

    Conţine esteri ai acizilor graşi cu alcooli superiori fiind utilizată  pentru obţinereaemulsiilor cosmetice şi a altor preparate topice (creme, unguente).Emulgatori sintetici şi semisintetici 

    Sunt de următoarele tipuri:- emulgatori ionogeni (cationactivi şi anionactivi);- emulgatori neionogeni;- pseudoemulgatori.

    Emulgatori anionactivi:Săpunuri alcaline

    Dintre aceste categorii de substanţe mai sunt utilizate săpunurile de natriu, kaliu şi amoniuale acizilor graşi (acid lauric, palmitic, stearic, oleic etc.). Săpunurile pot fi utilizate pentruobţinerea emulsiilor uz extern U/A, au pH alcalin şi prezintă incompatibilităţi cu numeroasesubstanţe (ioni de Ca2+, Mg2+, metale grele, acizi, electroliţi etc.). Alte săpunuri metalice 

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    17/22

    17

    În acest scop se utilizează şi săpunuri ale metalelor bivalente sau polivalente cu acizi graşide exemplu: săpunuri de calciu, magenziu, plumb, aluminiu etc. Acest tip de emulgatorrealizează emulsii A/U. Emulsiile rezultate prezentând stabilitate faţă de acizi.Săpunuri organice (trietanolamina)

    Sunt emulgatori U/A, nu se descompun în prezenţa electroliţilor şi au bazicitate mai mică 

    ca săpunurile alcaline.Laurilsulfatul de sodiu (F.R. X)Este pulbere albă, iritantă  pentru mucoase utilizată  ca emulgator tip U/A. Această 

    substanţă  este folosită cu preponderenţă pentru prepararea emulsiilor uz extern (sau a altorforme uz topic). În concentraţie de până la 1% se utilizează şi pentru unele emulsii uz intern.Cetilsulfatul de sodium 

    Are proprietăţi emulgatoare asemănătoare substanţei anterioare însă soluţiile rezultate suntopalescente.Cetilstearilsulfatul de sodiu. Natrii Cetylstearylsulfas (F.R. X)

    Este amestec în părţi egale de stearilsulfat de sodiu şi cetilsulfat de sodiu. Prin dizolvare înapă substanţa formează o soluţie coloidală opalescentă cu proprietăţi emulgatoare.

    Dioctilsulfosuccinatul de sodiu Se prezintă ca o masă ceroasă puţin solubilă în apă (1/70), fiind tensioactiv puternic.

    Emulgatori cationiactivi:Clorură de benzalconiu. Benzalkonii Chloridum (F.R. X)

    Este emulgator tip U/A cu acţiune antiseptică şi efect tensioactiv puternic. Substanţa esteincompatibilă cu salicilaţi, săruri ale metalelor grele, azotaţi etc.Bromură de cetilpiridiniu

    Este utilizată în concentraţie de până la 10% în soluţie apoasă având acţiune dezinfectantă cu utilizare externă şi având proprietăţi tensioactive marcate.Bromură de cetiltrimetilamoniu (cetrimid)

    Este substanţă cu proprietăţi emulgatoare asemănătoare substanţelor precedente din această 

    subgrupă şi de asemenea are acţiune dezinfectantă.Emulgatori neionogeni 

    Acest tip de emulgatori reprezintă o categorie cu importanţă deosebită datorită faptului că nu au caracter ionic, crescând astfel spectrul compatibilităţii cu diferite substanţemedicamentoase şi de asemenea prezentând stabilitate faţă de electroliţi.Alcool lauric 

    Este emulgator de tip A/U fiind substanţă solidă de culoare albă care se lichefiază la aer.Alcool cetilic 

    Se prezintă sub formă de lamele albe, este insolubil în apă, solubil în solvenţi organici şieste emulgator tip A/U.Alcool cetilstearilic. „Alcholoum cetylstearilicum” (F.R. X)

    Este amestec de alcooli graşi saturaţi în care predomină alcoolii stearilic şi cetilic în raport1/1 Substanţa se prezintă  ca o masă  sau lamele albe cu aspect cristalin onctuoasă  la pipăitavând un miros caracteristic. Este insolubil în apă  dar solubil în solvenţi apolari (eter,cloroform, benzen etc.).Monostearatul de gliceril 

    Este emulgator de tipul A/U.Stearat de propilenglicol 

    Este emulgator tip U/A.Esteri ai sorbitanului cu acizi graşi esterificaţi cu polietilenglicol

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    18/22

    18

    Din acest grup avem următoarele varietăţi de span + P.E.G. cunoscuţi sub următoareledenumiri: Tween-uri sau polisorbaţi.

    În funcţie de spanul utilizat avem următoarele varietăţi de Tween-uri:- Tween 20 (span 20 + P.E.G.);- Tween 40 (span 40 + P.E.G.);

    - Tween 60 (span 60 + P.E.G.);- Tween 80 (span 80 + P.E.G.), care este oficinal în F.R. X sub denumirea dePolysorbatum 80.

    Tween-urile sunt emulgatori U/A solubile atât în apă cât şi în alcool. Tween-urile nu sedizolvă în grăsimi şi în ulei de parafină.Pseudoemulgatori sintetici şi semisintetici

    Acest tip de emulgatori acţionează  ca agenţi de vâscozitate stabilizând emulsia princreşterea vâscozităţii influenţând mai puţin tensiunea superficială.1.4.3.2. Prepararea emulsiilor

    Metode utilizate la prepararea emulsiilor sunt: continentală, engleză, solventului comun,ultrasunete etc.

    În industrie sunt utilizate două tipuri de aparate pentru emulsionat şi anume:- maşini de emulsionat (pentru obţinerea dispersiilor grosiere);- maşini de omogenizat (pentru obţinerea dispersiilor foarte fine).În industrie, indiferent de procedeul utilizat la prepararea emulsiilor, emulgatorul este

    totdeauna dizolvat în faza externă.

    1.4.4. PUDRE1.4.4.1. Generalităţi 

    Pudrele sunt pulberi de uz extern, cu un grad de fineţe care se aplică pe piele cu efectsicativ, dezodorizant, antiseptic şi cicatrizant.

    Pudrele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    - grad de fineţe foarte avansat;- să adsoarbă bine umiditatea, grăsimile;- să aibă o bună capacitate de a adera pe epiteliu;- să cedeze bine substanţa activă.

    1.4.4.2. Formulare Pentru prepararea pudrelor se utilizează: substanţe active, care pot fi: solide (sulf,

    antibiotice, antiseptic-acid boric), lichide sau moi (uleiuri volatile, ichtiol etc).Excipienţii pot fi de diferite provenienţe (minerală, vegetală sau de sinteză) şi trebuie să 

     îndeplinească câteva condiţii: grad de fineţe avansat, să fie sterilizabili, să fie hidrofobi, să nufie un mediu prielnic pentru dezvoltarea microorganismelor.1.4.4.2.1.Exemple de excipienţiAmidon. Amylum (F.R. X)

    Se utilizează diferite sorturi de amidon (orez, grâu, cartof, porumb).Amidonul are o bună aderenţă  pe epitelii, este bun adsorbant dar are dezavantajul că  în prezenţa unei umidităţiridicate se transformă în cocă de amidon.Bentonita

    Este varietate de argilă constituită din silicaţi de aluminiu asociat cu oxizi de magneziu,fier etc, sub formă de pulbere fină albă spre cenuşiu, utilizată în pudre dezodorizante etc.Caolin (Bolus alba) 

    Este pulbere albă sau slab cenuşie, cu capacitate de adsorbţie inferioară talcului.Kiselgur 

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    19/22

    19

    Este pulbere cenuşie cu putere de adsorbţie ridicată.Licopodiu

    Este pulbere vegetală  uşoară, de culoare galbenă, f ără  gust şi miros, cu bune proprietăţilubrifiante.Oxid de magneziu şi carbonat de magneziu 

    Sunt pulberi cu bune calităţi adsorbante dar aderenţă scăzută pe epitelii.Oxid de titan Este pulbere albă, amorf ă, inodoră, cu capacitate de albire dublă faţă de oxidul de zinc.

    Oxid de zinc. Zinci Oxydum (F.R. X)Este pulbere albă care aderă bine pe epitelii, sicativ, dezodorizant şi antiseptic.

    Stearat de zinc şi stearat de aluminiu Are acţiune astringentă, antiseptică, este bun aderent şi lubrifiant.

    Talc. Talcum (F.R. X)Este  hidrosilicat de magneziu care poate conţine şi silicat de aluminiu şi se prezintă  ca

    pulbere foarte fină, albă, onctoasă  la pipăit, f ără  miros şi f ără  gust, cu o bună  aderenţă  şisterilizabil. Sterilizarea se face la 1600C timp de 3 ore sau 1700C timp de 1 oră;

    1.4.4.3. Prepararea Pudrelor Prepararea cuprinde presupune următoarele faze: uscarea, mărunţirea şi pulverizarea,

    cernerea, amestecarea şi sterilizarea.Prin sterilizare se înţelege distrugerea sau îndepărtarea tuturor microorganismelor sub

    formă vegetativă şi sporulată din materialele sterilizate.F.R. X prevede sterilizarea pulberilor destinate administrării pe pielea sugarilor, pe plăgi

    deschise sau arsuri. Metoda de sterilizare se alege în funcţie de proprietăţile fizico-chimice asubstanţelor active. Pentru substanţele termorezistente sterilizarea se face în etuve cu ajutorulcăldurii uscate şi anume:

    - la 1600C cel puţin 3 ore;- la 1700C cel puţin 1 oră;

    - la 1800C cel puţin 30 minute.Substanţele se introduc în recipiente potrivite (borcane bine închise prevăzute cu dop).Ustensilele utilizate pentru preparare se sterilizează prin autoclavare la 1210C-1240C cel

    puţin 30 minute.Prepararea pudrelor cu substanţe termolabile se realizează aseptic în boxe sterile. Mojarul

    şi pistilul se pot steriliza prin flambare şi anume: se aduce în mojar puţin alcool, se aprinde,iar prin arderea acestuia se realizează sterilizarea.

    Conservarea pudrelor se realizează în recipiente bine închise, ferite de umiditate.1.4.4.4. Controlul pudrelor 

    La pudre se controlează următorii parametrii:- determinarea porozităţii:- determinarea mărimii particulelor;- determinarea densităţii;- determinarea capacităţii de aderare;- determinarea capacităţii de adsorbţie;- determinarea umidităţii;- determinarea pH-ului;- identificarea;- dozarea.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    20/22

    20

    1.4.4.5. Exemple de pudrePulvis mentholati 1%

    Mentholum gta 1,00Talcum q.s. ad gta 100,00Misce fiat pulvis

    Dentur signetur externMentolul se pulverizează  cu câteva picături de alcool după  care se adaugă  treptatcantitatea de talc prescrisă  şi se omogenizează. După  omogenizare pudra se ambalează  înrecipiente corespunzătoare etichetate „extern”.

    Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antipruriginos, antiinflamator.Pulvis chlorchinaldoli 3%

    Sinonim: pudră de saprosanChlorchinaldolum gta 3,00Talcum q.s. ad gta 100,00Misce fiat pulvisDentur signetur extern

    Saprosanul se pulverizează după care se adaugă  treptat cantitatea de talc prescrisă  şi seomogenizează. După  omogenizare pudra se ambalează  în recipiente corespunzătoareetichetate „extern”.

    Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: antiseptic.1.4.5. MASTI1.4.5.1. Aspecte generale

    Aceste preparate trebuie sa întrunească  o serie de calităţi, care să  confere siguranţă  şianume: să  formeze o pastă  moale, negrunjoasă, cu miros placut, care să  se poată  aplicauniform pe piele, să se usuce repid, sa formeze pe piele un strat aderent uşor îndepartabil, f ără ca să producă durere şi nu trebuie conţină substanţe toxice pentru organism,1.4.5.2. Clasificarea mastilor cosmetic

    Se clasifică după scopul utilizării în:- măşti de curatire: preparate cosmetice naturale care se obţin din substanţe care absorb

    murdaria, excesul de sebum, celulele moarte, care contin şi substante abrazive;- măşti nutritive: ajută la regenerarea pielii, la întârzierea fenomenelor îmbătrânirii sau la

    diapriţia ridurilor şi pot conţine: galbenuş de ou, cazeină, vitamine, polen sau miere;- măşti calmante: se aplică pentru pielea iritată sau foarte sensibilă, fiind obţinute cu infuzii

    din plante şi caolin sau amidon;- măşti astringente: se folosesc de obicei la tenurile grase cu porii deschişi, find preparate

    din: caolin, carbonat de magneziu, carbonat de calciu, sucuri de legume, fructe, infuzii dinplante astringent etc;

    - măşti hidratante: sunt folosite la tenurile uscate şi deshidratate, având rolul de acompleta necesarul de apă al pielii;

    - măşti cu acţiune tonică: se folosesc la tenurile ofilite, cu riduri şi se prepara din: sucuri defructe cu actiune revitalizantă: capşuni, fragi, caise, piersici, struguri albi, infuzii de ă, polen,laptişor de matcă sau miere.1.4.5.3. Produse naturale folosite la prepararea mastilor cosmeticea.Ou

    Albusul este indicat în tenurile grase, folosindu-se în amestec cu ½ lingurită  suc delamaie. La tenurile uscate se foloseste galbenuşul care triturează  cu ulei vegetal formând omaioneză, la care se mai pot adauga sucuri de fructe, de lamaie sau portocală.Uleiurile vegetale 

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    21/22

    21

    Sunt foarte indicate pentru tenurile uscate. Se pot folosi: ulei de masline, migdale, floarea-soarelui, soia sau germeni de porumb.Cazeina 

    Are actiune emolientă, calmantă şi se indică la tenurile uscate.Parafina 

    Se poate aplica pe piele la temperaturi destul de ridicate (50-60o

    C). Prin racire, parafinaformează pe tegument un strat izolator, care nu lasă să se evapore transpiraţia, iar masca deparafina are efect emolient.Sucul de castraveti 

    În amestec cu caolin, talc si ulei de germeni de porumb se foloseste la tenurile deshidratate.Sucul de gutuie 

    Se recomanda tenurilor grase pentru ca sunt tonice si astringente.Sucul de morcov 

    Se foloseste la tenurile uscate si iritate deoarece contine multa vitamina A care refaceintegritatea pielii si confera o actiune emolienta si calmanta.Infuziile din plante 

    Se amesteca cu caolin, argilă, amidon până la formarea unei paste de consistenţă dorită.Se pot utilize infuzii de: muşetel, tei, nalba, salata verde, cu effect calmant în special la

    pielea uscată şi iritată. Infuziile de cimbru, patlagină şi levantica se pot utiliza la tenurile grasecu porii dilataţi.

  • 8/18/2019 AMF III- MODULUL X Preparate Dermo-cosmetice Si de Igiena-Volumul I

    22/22

    22


Recommended